Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August, de Claire North-recenzie

Titlu original: ”The First Fifteen Lives of Harry August”

Editura: Paladin

Număr de pagini: 467

   V-ați dorit vreodată să aveți parte de o a doua șansă pentru a putea îndrepta o greșeală din trecut sau pentru a șterge cuvinte care au rănit pe cineva important din viața voastră? Eu, sincer, m-am gândit de multe ori la o astfel de posibilitate și pe cât de tentantă pare, simt totuși că prețul ce ar trebui plătit, ar cântări mai greu decât șansa de a produce schimbarea dorită. De ce ? Pentru că fiecare eveniment din viața noastră are o semnificație. Un moment fericit, o decepție în dragoste sau o pierdere, toate ne modelează și ne orientează destinul, așa că orice mică schimbare poate produce o reacție în lanț care ne poate schimba cursul întregii vieți. Însă pentru a ne face o idee cum ar fi dacă am avea ocazia să trăim și să renaștem la nesfârșit, în aceleași vremuri și având aceeași viață, Claire North ne vine în ajutor cu romanul său „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August”, prezentându-ne un personaj al cărui destin este măcinat de această superputere.

   Harry August s-a născut în 1919 de Anul Nou în gara din Berwick-upon-Tweed, iar mama sa a murit imediat după ce i-a dat viață. Fiind fiul nelegitim al lui Rory Edmond Hulne, rezultat ca urmare a unui abuz sexual, el ajunge să fie crescut de familia August, care lucrează pentru familia Hulne. Dar Harry nu este nici pe departe un om normal, deoarece are în realitate opt sute nouăzeci și nouă de ani. El posedă o putere specială, după ce moare, renaște în același loc și în același an ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, posedând în același timp amintirile din viețile anterioare. Chiar dacă poate părea o binecuvântare, bărbatul învață într-un mod destul de violent că nu oricine îi poate cunoaște secretul. Până să afle ce este cu adevărat, este nevoit să treacă mai întâi prin câteva morți neplăcute: ajunge, copil fiind, într-un spital de nebuni de unde se aruncă de la etaj și mai apoi este capturat de un spion dornic să afle mai multe despre abilitățile sale prin tortură, astfel că este nevoit din nou să se sinucidă. Din fericire însă, într-una din vieți este găsit de o membră a Clubului Cronos, Virginia și ajunge să cunoască un loc în care sunt reuniți majoritatea celor cu abilități asemenea protagonistului. Dar cine sunt acești oameni?

   Ei se numesc kalachakra și apar câte unul la o jumătate de milion de persoane, iar viața lor are construcția unei elipse, trăind și renăscând din nou și din nou în același loc și la aceeași dată. Există doar două modalități să-i omori. Prima este Uitarea, care pentru unii dintre ei poate fi chiar o ușurare pentru că le permite să șteargă ororile, cicatricile trecutului și vina ce-i macină neîncetat, însă pentru alții este o modalitate de a-i distruge complet. Cel de-al doilea mod de a ucide un kalachakra este să-i găsești punctul de origine și să faci în așa fel încât să-i împiedici nașterea.

   Destinul acesta special pe care Harry îl are, chiar dacă îi oferă șansa de a-și lua mereu viața de la zero, beneficiind de cunoștințele din trecut, nu este atât de roz precum pare. Tot ceea ce îi este dat să vadă și să trăiască își lasă adânc amprenta asupra sufletului său. Drama participării la război, indiferența tatălui biologic, moartea mamei adoptive și ascunderea adevăratei sale naturi de persoanele dragi din viața sa, el este blestemat să le retrăiască pe toate în fiecare viață. Dar poate vă întrebați cum reușește să treacă peste ele la nesfârșit și în același timp să continue să trăiască? Răspunsul ni-l oferă chiar el:

„După o vreme, ajungi la un fel de neutralitate, o erodare pe măsură ce începi să îți dai seama, prin repetarea la nesfârșit, că disprețul nu e de fapt așa intens, sau că dragostea a fost doar o plăsmuire. Avem privilegiul de a vedea prezentul prin prisma înțelepciunii trecutului și, sincer, o asemenea onoare ne face să ne fie foarte greu să mai luăm ceva în serios.”

   Dar abia când începe să se adapteze la această viață, primește un mesaj din viitor prin care este avertizat că lumea are să se sfârșească mai repede, iar puterea de a o salva stă în mâinile lui. Cu ce este Harry mai special decât restul? Pe lângă faptul că este kalachakra, el este și mnemonic, adică nu uită niciodată nimic din viețile pe care le-a trăit anterior, iar această abilitate îi oferă cheia salvării omenirii. Va fi totuși destul de dibaci și de rapid încât să-l găsească și să-l anihileze pe cel care va aduce sfârșitul? Din păcate nu vă voi dezvălui nimic mai mult și vă voi lăsa să descoperiți singuri secretul.

   Vă spun sincer că atunci când am început lectura, am pornit cu așteptări destul de mari deoarece subiectul mi s-a părut că promite. Totuși, pe parcurs nu mi s-au prea îndeplinit dorințele, însă au existat atât plusuri, cât și minusuri. În ceea ce privește lucrurile pozitive, „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August” abundă în detalii istorice, care ne permit să ne facem o idee despre modul în care evenimentele secolului al XIX-lea au afectat traiul oamenilor. Relatarea la persoana I aduce un plus de subiectivitate și provoacă cititorul să se transpună în poveste. De asemenea, drama războiului este o temă atent abordată, iar relatările lui Harry măcinate de vină, tristețe și remușcări ne fac să empatizăm și să învățăm din destinul său.

„A noastră e tovărășia străinilor care știu un secret pe care nu-l putem rosti. Suntem amândoi zdrobiți, distruși, goliți și singuri. Rămânem la fel doar pentru cei pe care îi iubim, manechine vopsite în căsuța de jucărie a acestei vieți.”

  Trecând la punctele slabe, acțiunea romanului este destul de plată cam până la jumătate. Am simțit o lipsită de dinamism, parcă nu se întâmpla nimic care să o scoată din monotonie. Chiar dacă acest lucru se datorează poate și faptului că personajul este îngrădit de anumite reguli care îl împiedică să iasă foarte mult în evidență, mi-aș fi dorit, totuși, să se remarce prin ceva. De asemenea, descrierile le-am perceput pe alocuri plictisitoare și greoaie, uneori dându-mi senzația că aveau doar rolul de a lungi cartea.

   Privind în ansamblu, „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August” este un roman interesant, provocator și presărat cu învățături, o carte care ne permite să vedem cum orice mică modificare a trecutului, poate da complet peste cap viitorul. Astfel, realizăm că toate evenimentele prin care trecem ne modelează și ne orientează spre drumul pe care suntem meniți să-l parcurgem.

Despre autoare

   Claire North este de fapt al doilea pseudonim al autoarei Catherine Webb, care mai scrie și sub numele de Kate Griffin. S-a născut la Londra în 1986 și a absolvit London School of Economics. A scris primul ei roman la numai 14 ani, care a fost publicat abia în 2002 și a fost nominalizată de două ori la Premiul Carnegie pentru romanele sale ”Timekeepers” și ”The Extraordinary and Unusual Adventures of Horatio Lyle”.

Cartea Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August, de Claire North poate fi comandată de aici. Exemplar oferit de Editura Paladin!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

3 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.