Provinciale de Adrian Voicu-Editura Tracus Arte-recenzie

Provinciale, de Adrian Voicu-Editura Tracus Arte-recenzie

 Titlul original: Provinciale
Editura: Tracus Arte
Anul aparitiei: 2016
Număr pagini: 123
Gen: Proză scurtă
Cotație Goodreads: 5,00

   Atunci când am deschis cartea „Provinciale”, nu mă așteptam să râd atât de mult. Să-mi placă, da, mă așteptam, de aceea am și ales-o, dar să râd în asemenea hal… Din nou m-a prins ora 2 noaptea, râzând pe înfundate (nu prea îmi ieșea), pentru a nu trezi toată casa. Așa ceva nu mi s-a mai întâmplat de la Dana Fodor Mateescu!

„Nu știu dacă e ușor ori greu de depistat chestia asta, cert este că dacă vezi pe unul/una în metrou că râde de-i joacă ochelarii pe nas și-i fuge rimelul de pe ochi ori culoarea din păr, atunci e musai stilul meu în cartea respectivă.” – Adrian Voicu, sursa

  Bine că n-aveam ochelari, nu eram dată cu rimel și n-am părul vopsit, că altfel pățeam cum spune autorul. Și noroc că nici în metrou nu eram, altfel toți călătorii s-ar fi întors către mine, cu priviri compătimitoare de genul „Săraca fată, a scăpat de la nebuni!”.

   „Provinciale” este o colecție de povestiri scurte amuzante, avându-i ca protagoniști pe locuitorii unui sat „de la poalele muntelui”. Ne este descrisă viața la țară autentic românească, cu momente extrem de amuzante.

   Deși povestirile nu au legătură între ele, se conturează câteva personaje ce apar frecvent: Săndel, Paul, Ninel, Mitel, Efel, Culiță, moș Gătej, Gherase Multicase. Observăm diverse tipologii desprinse din viața de zi cu zi: Paul și Ninel, prieteni buni, dar care ajung să fie doar vecini și să se invidieze reciproc, Gherase Multicase, tipul omului care se descurcă în orice situație, orientându-se după cum bate vântul și căzând întotdeauna în picioare, totodată, tipul arivistului, al snobului, Săndel, cel plecat la oraș, dar care revine mereu pe plaiurile natale.

   Este descrisă viața la țară în mai multe ipostaze: la școală, în armată, la unitatea de pompieri, la cabinetul medical, la magazin sau cooperativă. De asemenea, este accentuată evoluția lucrurilor odată cu trecerea timpului și cu schimbările de regim politic. Vedem cum sunt privite lucrurile prin prisma copiilor de atunci, ce au fost martorii unor momente istorice, a perioadei de tranziție de la comunism la vremurile post-revoluție:

„Toată școala avea trei camere: una era cancelarie, una la care avea numai directorul cheia, și o alta, cam cât o sufragerie măricică, ce era numită pompos „sală de clasă”.

De vreo doi ani, portretul într-o ureche din clasă fusese înlocuit de o icoană. … Copiii crescuseră, se schimbaseră, deveniseră prieteni, neprieteni, se mutaseră din bancă-n bancă și renunțaseră la uniforme. Până și metodele de copiat evoluaseră de-a lungul trecerii generațiilor. …

În ultimele trei săptămâni doamna de religie le vorbise cu abnegație și patos despre Apocalipsă, demoni și exorcizare. Următoarele două săptămâni, jumătate dintre ei dormiseră în pat cu mamele și cu lumina aprinsă. …

Colegul lui de bancă, Săndel, copia de rupea bila la pix. …

– Copiază și tu, bă, sau ești prost? îi șopti Săndel apăsat.

Culiță se uită în spate temător.

– Nu copiez, bă, că mă vede icoana! Uite-o cum se uită încoace!” – Icoana

„- Auzi, da’ ce-aveai, mă, de te tot uitai la calorifer? își aminti Mitel, care stătea cu Firică în ultima bancă, dar pe rândul de la ușă.

Efel zâmbi, apoi se apropie de ei, ca și când le-ar împărtăși un mare secret.

– Duminică am fost aici, făcu el misterios.

– Și? întrebară cei doi cu ochii mari și morți de curiozitate.

-Și-am scris tot tabelul lui Mendeleev pe elemenții de la calorifer.” – Mendeleev

   Sunt surprinse realități cotidiene cu o autenticitate rar întâlnită, regăsind în paginile cărții lucruri care ni se întâmplă în viața de zi cu zi:

„Pe nebăgatelea de seamă civilizația de consum ajunse și în frumosul sat de la poalele muntelui. Pentru început, aceasta s-a manifestat prin înființarea primului supermagazin într-un fost saivan de oi care aparținuse Cooperativei. …

Se trezise odată cu cocoșii și se așezase la coadă. Asta-l făcuse să-și aducă aminte de vremurile când stătea la coadă la banane ori „adidași” de pui, convingându-l o dată în plus că, în ciuda micilor diferențe, istoria mereu e pusă pe șotii, repetându-se.” – Promoții

   Cel mai mult am râs la „Bârfa și efectul”, „Întâmplarea”, „Telefonul”, „Nedumerirea” și „Zombi”:

„- Ce faceți, mă? Vreți să mă omorâți? strigă moș Iftode țâșnind voinicește în capul oaselor.

Ninel fu aruncat pe spate, Paul și Firică, luați prin surprindere, fură trași de moș Iftode și se dădură cap în cap, Culiță, cu ochii beliți de frică, scăpă împărtășania pe patrafirul popii, iar restul suflării de babe nu mai știură cum să nimerească ușa de spaimă.” – Întâmplarea

„I-auzi, mami, Paraziții! zise o fetiță bucălaie, făcând referire la celebra trupă cu piese ale căror versuri cotidian-inspirate fac deliciul audienței.

Cea care fusese numită „mami” i-a aruncat lui moș Gătej o privire de sodă caustică, de săracului moș îi venea să treacă prin bancheta microbuzului.” – Telefonul

„Au așteptat de s-a strâns iar lumea pe lângă sicriu, apoi, unul dintre ei, băiatul Ceciliei, când a tras o dată de sfoară au căzut late două babe. Când a mai tras o dată au dat ochii pe spate și restul de patru, care nu văzuseră de prima oară că mortul le face cu mâna.” – Zombi

   Nu toate povestirile sunt neapărat amuzante. În unele întâlnim un ton dulce-amar, sub stratul de umor descoperind un substrat ce reflectă societatea, așa cum este ea:

„Copiii erau singurii care nu vedeau în tot acest proces o tragedie, neînțelegând de ce anumiți oameni îl plângeau acum pe moș Gătej, iar când încă mișca nici nu știau de existența lui.” – Zombi

  Această anume povestire, Zombi, seamănă foarte mult cu cea pe care mi-o spunea unchiul meu în copilărie (o găsiți aici). Probabil face parte dintr-un folclor neoficial, de fapt, sunt sigură că asemenea „farse” erau la modă într-o perioadă. Se știe că orice sat care se respectă are poveștile lui de groază, mai mult sau mai puțin înspăimântătoare. Ce impresionează este motivația avută de unul dintre copii, apropo de tonul dulce-amar:

„- Doamne, cum de v-a dat așa ceva prin cap? Nu v-a fost frică? îi întrebă Ninel pe copii după ce se mai liniștiră lucrurile.

– Nu, că am văzut la noi, la teatrul de păpuși, zise nepotul cel mare al lui moș Gătej.

– Și la desene animate, răspunse fetița lui Paul.

– Eu am văzut într-un film cu zombi săptămâna trecută, zise băiatul lui popa Efel.

– Eu am vrut să-l mai văd o dată pe tataia viu, răspunse nepotul cel mic al lui moș Gătej.”

   Altă povestire, „APA”, este destul de intrigantă, cu un ușor iz fantasy și de mister. Cel puțin așa am perceput-o eu.

   Mai departe, voi vorbi despre această carte în citate. Știu că se regăsesc mai mult cuvintele autorului decât ale mele, însă mi se pare că procedând altfel, tot farmecul ar dispărea.

Citate:

   „În clasă cu ei nimerise unul, Vicențiu, dar îi spuneau „Efel”, pentru că avea tată din Franța, cică. … Așa de mult le plăcea ce zicea Efel pe limba lui, că l-au făcut membru permanent în echipa lor de colindători de Crăciun și de Anul Nou. Ei își spuneau urarea normală, acompaniați de buhai, pocnituri de bici și sunete groase de talăngi, iar la final îl băgau pe Efel.

– Efele, zi-o și tu, mă, p-aia cu telefonu’, îl îndemnau ei, trăgându-se mai în spate.

Efel tușea scurt și începea să-și recite poezia care-i punea pe toți în cur.

– Alooo zanfan de la patrieee, le jur de gloa etariveee…

Ceva mai târziu aveau să afle că ceea ce recita Efel cu atâta patos era doar „Tricolorul” francezilor.” – Alo

 Despre autor:

   Adrian Voicu (n. 1970) este un scriitor român contemporan, având la bază profesia de inginer de aviație. S-a născut la Nehoiu, Buzău și primele sale publicații au apărut în revista „Viața studențească”, la sfârșitul anilor 1980. A debutat cu „Joi seara, în parcare” (2007), iar printre scrierile sale se numără: „Între două decolări”, „Nepovestitele trăiri ale templierilor români” (două volume), „A fi sau a nu Wi – fi”, „Otrava noastră cea de toate zilele”. În 2009 a câștigat premiul special pentru proză decernat de Festivalul de Literatură „Lili” al Asociației Scriitorilor București. Scrierile sale au fost publicate în mai multe reviste culturale și poate fi urmărit pe site-ul și blog-ul personal.

Cartea Provinciale, de Adrian Voicu poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti