"Ultima Ratio Regnum – Ultimul Argument al Regilor"

Puterea armelor, de Joe Abercrombie-partea a III-a din trilogia Prima Lege

Editura Nemira
Colecția Nautilus
Data apariției: 2017
Titlul original: Last Argument of Kings
Traducere: Mihnea Columbeanu
Număr de pagini: 760

   Cu Puterea armelor se încheie grandios trilogia Prima Lege, scrisă de Joe Abercrombie, un superlativ în formă continuată al genului dark fantasy. În primele două volume, Tăişul sabiei și Fără îndurare, am asistat la o creștere progresivă a ferocității ciocnirilor armate și psihologice, pentru ca în final să explodeze inevitabil totul, într-o spectaculoasă jerbă de lumini și iluminări, ce lasă cititorii în extaz admirativ, dar și cu traume, sechele și dorința neostoită de a mai zăbovi și după tragerea cortinei în universul acaparator al seriei, cele trei mega-tomuri ale ei nemaipărând destul de masive pentru a cuprinde toate aventurile protagoniștilor îndrăgiți, și, mai ales, deloc suficiente pentru a le găsi acestora un loc sau măcar o secvență de destin, unde să-i lași în siguranță, știind că n-o să ți-i masacreze nimeni.

  Remarcăm și în recenziile celorlalte părți ale ciclului cât de greu este să identifici o principală calitate a unui roman de-al lui Abercrombie. Se luptă pentru bucățica aia de memorie unde sunt reținute cele mai impresionante lecturi: scene de bătălii sângeroase panoramate spectaculos, comploturi şi intrigi cu lovituri de teatru pe care le simți înfiripându-se – fără a ghici niciodată sub ce formă se vor concretiza, umorul spumos al dialogurilor și al mustăcitelor monologuri sarcastice nerostite, personalitățile fiecăruia dintre personajele principale sau secundare ale romanului… Toate funcționează perfect și integrator pentru a crea dependență și a se impregna definitiv în mintea cititorilor transformați în fani înflăcărați

  Dacă ar trebui neapărat să aleg, cred că aș nominaliza totuși pentru cele mai mari merite… construcția personajelor, cu atât mai mult cu cât ele sunt în continuă evoluție, caracterizările prin care le defineam soiul în primul volum, nemaifiind valabile la sfârșitul celui de-al doilea, când evenimentele dramatice prin care au trecut le-au schimbat pe multe dintre ele în profunzime.

 La modificarea caracterului antipatic al arogantului tânăr spadasin filfizon Jezal dan Luthar a dus nu numai rana care i-a brăzdat o cicatrice pe chipul perfect, ci și întreaga expediție înspre Marginea Lumii. A primit botezul unei lupte reale, fără cavalerismele din turnir, dar a și experimentat conceptul de camaraderie adevărată, nu cea din cazarmă, a jocurilor de cărți și a mersului împreună la târfe, ci aceea a drumurilor lungi în condiții vitrege, a împărțirii merindelor și a apei, a bazei pe care trebuie să o pui în luptă pe cel ce îți stă alături și care îți poate salva viața la fel de bine cum și tu poți să i-o salvezi pe a sa.

  Capitala Uniunii, ce i se părea suprema realizare socială și arhitecturală, numai bună să-i susțină înfumurarea de a face parte din elita ei, arată acum, în mintea lui, micșorată și caricaturală, după ce a putut vedea incomparabila monumentalitate a civilizațiilor decăzute și a aflat că întemeierea ei a fost gândită ca o palidă copie a ceea ce s-a pierdut în Vechiul Imperiu.

  Însăși filosofia de viață i s-a schimbat junelui nobil, pasiunea lui pentru frumoasa Ardee West nu mai ține seama de diferențele de rang sau gura lumii, și o viață plicticoasă de mic burghez sau neînsemnat boiernaș de țară, într-o căsuță comodă, alături de persoana iubită, îi devin cele mai înalte aspirații, făcând uitate orice ambiții militare, odată ce a luat contact cu chipul hâd al războiului.

  Îi regăsim, după această expediție cu sfârșit absurd, transformați chiar și pe imperturbabilii Logen Nouădegete și Ferro Maljinn. Ei au dezvoltat un fel de pasiune mârâitoare, corespondent personalizat al îndrăgostelii clasice dintr-o relație romantică, dar deși ambii sunt neînfricați și temuți războinici, nu au curaj să își mărturisească propriile sentimente în varianta lor completă și să se lase ghidați de ele.

 Fără influența, paradoxal, benefică a unuia asupra celuilalt, a rămas spațiu liber pentru desfășurarea ferocității fiecăruia. A lui Ferro – provenită din diluata ei stirpe demonică, iar a lui Logen – din descreierarea adusă de focul bătăliei, când furia pură preia controlul și îl preschimbă în Sângerosul Nouă, printr-o variantă din cele mai crâncene a unor manifestări reale consemnate istoric și pentru care vikingii aveau și o denumire: Berserker. Nu am găsit în alte romane decât o aplicare edulcorată a ei la personaje de epocă, cu alegerea interpretării celei mai blânde a conceptului. A fost nevoie de această splendidă saga fantasy pentru o folosire completă a ideii de transă războinică măcelăritoare, ce vine nu numai cu beneficii pentru aliați, ci și cu tragedii în propria tabără, fiindcă demența temporară ucigașă nu lasă rațiune pentru deosebirea dușmanilor de prieteni.

  Întâiul dintre magi, Bayaz (primul ucenic al lui Juvens și cel care pretinde că l-a răzbunat după ce a fost ucis de Kanedias Creatorul) și ucenicul său, Malacus Quai, au parte de o metamorfozare mai mult a felului în care sunt percepuți din exterior și a relației dintre ei, decât una în psihologia personală. Quai este tot mai suspicios și prăpăstios în privința intențiilor maestrului său, în timp ce acesta devine mai dubios ca oricând, cu toate manevrele și manipulările lui de neînțeles.

  Sand dan Glokta, a avut parte de propria experiență traumatizantă în timpul asediului Dagoskăi de către trupele Imperiului Gurkish, deși nu mai e demult genul pe care să-l impresioneze ceva. Descoperirea că nu toți prietenii l-au uitat după torturile din temnițele Împăratului, așa cum credea, pare să fi deschis totuși o nouă portiță în sufletul lui, prin care se pot strecura uneori și sentimente de neașteptată îndurare pentru victimele pe care funcția sa îi cere să le producă în slujba Inchiziției condusă de Arhilectorul Sult.

  Ardee West nu mai este o fetișcană zvăpăiată, se străduie să devină o femeie care-și urmărește rațional interesele, dar firea sa pasională izbucnește încă în explozii de răsfăț adolescentin, chiar și după  înlocuirea ocrotirii laxe a fratelui ei, cu cea mult mai dură a prietenului lui recâștigat, Glokta.

  În înfriguratul Nord, colonelul Collem West încearcă să se obișnuiască cu responsabilitatea ce-i apasă umerii atunci când e nevoie să ia hotărâri de care depind viețile atâtor soldați ai Uniunii și cu dificultatea suplimentară că acestea nu pot fi niciodată ordonate direct, oricât de evident de corecte ar fi, pentru că el trebuie mai întâi să jongleze printre mândriile nobiliare din Statul Major al Armatei, unde orgoliile sunt mult mai la preț decât bunul-simț sau însuși instinctul de conservare.

   Chiar și personajele secundare cvasi-colective, cum sunt banda de mercenari nordici, Oamenii Aleși ai lui Logen sau Practicienii Inchizitorului Glokta, suferă recompuneri și redefiniri însemnate.

   Ce rămâne neschimbat, pentru că nici să crească nu mai are cum, fiind deja la apogeu, este interesul pe care reușește să-l trezească tânărul autor britanic cititorului pentru fiecare secvență, pentru fiecare capitol sau perspectivă a diferitelor personaje, în aceeași măsură, până la stadiul de a nu putea, pur și simplu, lăsa cartea din mână înainte de a afla ce se va întâmpla mai departe… și mai departe… și mai departe…

   Este interesant de descoperit, în acest al treilea volum, câte dintre evoluțiile caracteriale se vor menține, supuse la încercări chiar mai dramatice, și câte vor involua în reîntoarceri la vechi eu-ri – ce, până la urmă, se dovedesc astfel a fi adevărata natură a personajelor.

   Deși conflictul de suprafață rămâne cel intuit: un moment de cumpănă în strategia militară a Uniunii, când regatul este prins ca într-un clește în confruntarea concomitentă cu nordicii lui Bethod și invazia dinspre sud a Împăratului Ghurkian conducând nenumăratele seminții ale supușilor săi fanatizați religios, în nefericită combinație cu o răscoală internă a țăranilor și mari probleme succesorale și politice în guvernare; … în spatele acestei învolburări de forțe armate, se desfășoară un pervers și foarte vechi joc al magilor. Nici zei, nici demoni, nici tocmai oameni, însă câte un pic din fiecare, aceștia încearcă să folosească ultimele rămășițe de magie rămase în lume pentru a-și urmări propriile idei și interese. Încălcarea Celei de-A Doua Legi : Să nu mănânci carne de om!, pare suficient de sinistră pentru a face din înrobitorul Khalul, profetul gurkienilor, un antagonist înfricoșător și detestabil, dar nici restul magilor nu se dovedesc a fi mereu chiar ceea ce par și nu demonstrează deloc că toată preocuparea lor ar fi doar pentru binele omenirii. Unii fiind gata să încalce chiar Prima Lege în încrâncenarea lor de-a învinge cu orice preț.

„Este interzis să atingi nemijlocit Cealaltă Parte. Interzis să comunici cu lumea din străfunduri, interzis să invoci demonii, interzis să deschizi porţile iadului. Aceasta este Prima Lege, principiul călăuzitor al tuturor actelor de magie.”

 Nu am vorbit deloc despre traducere când am prezentat primele două volume, tocmai pentru că mi s-a părut perfectă. Diferențele de intitulare sunt altceva, o alegere editorială. Acum, însă, aș cârcoti un pic, chiar dând romanului zecele absolut, că unele alegeri de limbaj șmecheresc de cartier, atât de potrivite în traducerile romanelor lui Stephen King, nimeresc ca nuca-n perete într-un fantasy medieval, oricât de nonconformist ar fi el. Nu am remarcat la traducătoarele Laura Bocancios ori Ruxandra Toma, în volumele 1 sau 2, nicio expresie iritantă, cum am găsit în volumul 3 la Mihnea Columbeanu (de aici paralela literară – el a tălmăcit minunat It / Orașul BântuIT și alte romane ale lui King). Însă  „carici” și  „bulangiu”, chiar nu cadrează cu spiritul worldbuilding-ului. Până și-n bordelurile cel mai rău-famate ale Styriei, cred că ar fi avut termenii o sonoritate diferită. Aproape că le-a șters stridența totuși un – „Așijderea!” folosit ca replică izolată completă și care sună absolut genial în context. Simt că o să treacă mult până să mai întâlnesc cuvântul ăsta altundeva.

 Finalul trilogiei este unul al fatalității circulare, stând sub semnul lui Uroborus – al șarpelui ce-și înghite propria coadă. Nu se poate obține o schimbare fundamentală în bine, oricât s-ar zbate toți pentru asta, fiindcă universul lui Abercrombie este unul plin de umanitate, adică lipsit de lumi perfecte și de eroi perfecți. Anti-eroii săi nu pot spera decât la apreciere subiectivă și perceperea lor ca fiind răul cel mai mic dintre două tabere unde nimeni nu este complet bun sau complet rău, moralitatea fiind un concept versatil.

 Ultima Ratio Regnum – citatul care dă titlul romanului în limba engleză, Last Argument of Kings, este expresia inscripționată pe tunurile sale de către Louis al XIV-lea. O referire arogantă la puterea armelor ca argument decisiv, final și finalizator.

 Reamintesc titlurile volumelor acestei prime trilogii din universul Prima Lege și dinspre ce butade li s-au imprimat denumirile originale:

  Prima Lege / The First Law

Tăișul sabiei – The Blade Itself (2006)

The blade itself incites to deeds of violence.” / Însuși tăișul sabiei incită la fapte de violență.  — citat din Odiseea lui Homer

Fără îndurare – Before They Are Hanged (2007)

“We should forgive our enemies, but not before they are hanged”/ Ar trebui să ne iertăm dușmanii, dar nu înainte de a-i vedea spânzurați  — citat din Heinrich Heine

Puterea armelor – Last Argument of Kings (2008)

Inscripția latină de pe tunurile lui Ludovic al XIV-lea: Ultima Ratio Regnum / Ultimul Argument al Regilor

Tot sub pecetea The First Law mai apar și alte romane, dintre care, unul, Dulce Răzbunare, tocmai a fost tradus la aceeași fantastică editură Nemira.

Cartea Puterea armelor de Joe Abercrombie poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

 Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti 

sursa foto: IMDb si Pinterest

14 COMMENTS

  1. Captivanta recenzie, Marius. Razvi acum citeste volumul 1 ( e spre sfarsit)
    A lasat seria la o parte cand a pus mana pe Harry Potter 5.

    • Multuuumesc, Veronica! 🙂 O ho, numai carti una si una citeste! Ce inseamna sa aiba consilieri buni de lectura! 😀 HP-ul trebuie sa fie influenta Sorinei. 😀

      • E pretentios tare !!! Are personalitate nu gluma. Sorina aproape ca m-a convins si pe mine, iar Razvi insista sa citesc si HP

        • Cred ca Sorina o va convinge si pe autoare sa-si mai citeasca inca o data romanul, la cat de entuziast il prezinta. 😀 Daca i s-a alaturat si Razvi, n-ai nicio sansa sa rezisti. 😀

  2. Marius, ai un fel atat de ispititor de a scrie recenzii! Ma iei prin invaluire, mentionezi o serie de evenimente interesante, adaugi si imagini superbe… Cum sa rezist? Am adaugat trilogia pe lista!

  3. Felicitari Marius!Ca de obicei am citit cu interes super recenzia ta si mi-a placut,desi recunosc ca e prea fantasy pentru mine.

    • Arci, cu atat mai valoroasa aprecierea ta! 😀 Multumesc! 🙂 Imi tot spun ca trebuie sa citesc mai putin fantasy si SF, fiindca sunt atatea carti minunate pe care vreau neaparat sa le incep si in celelalte genuri, dar fac ce fac si tot la ele ma intorc. locco_smiley_28

  4. Superbă recenzia ta, Marius! Într-adevăr, ai rețeta perfectă pentru a inocula cititorului suficientă curiozitate încât să-și dorească acest titlu! Felicitări!

    • Merci, Rodica! 🙂 Cu romanele autorului asta nici nu exista vreun risc sa imi dea cineva in cap pentru ca s-a luat dupa gusturile mele si le-a cumparat. 😀 Tare fain scrie. locco_smiley_23

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.