Resurectie de Flavius Simion

Resurectie de Flavius Simion

,,Este o învăţătură a unor lacrimi căzute din durere.”

Resurecţie, de Flavius Simion

Editura: Celestium

recenzie

    Flavius Simion este student la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti. Scrie din anul 2008 şi este pasionat de mister şi drama, îi place să călătorească, să scrie şi să citească. Visul său este să devină un scriitor cunoscut, să aibă o redacţie a unei reviste şi să prezinte o emisiune. Mai multe despre Flavius în interviurile de pe site.

   Şi acum să vorbim puţin despre cartea lui Flavius-Resurecţie. Este greu să vorbeşti despre o carte care este numai”semtiment”de la prima până la ultima filă. O carte care prezintă trăirile, sentimentele, ultimele zile ale unui tânăr. Un tânăr care află că mai are câteva luni de trăit, un tânăr complet debusolat de tot ceea ce se întâmplă, de atitudinea familiei şi a prietenilor faţă de boală, un tânăr intrigat de propriile trăiri, senzaţii şi hotărâri în faţa inevitabilului.

   Andi este un licean, băiat popular în şcoală, află că are cancer şi că e pe moarte, moment în care toate visele lui, credinţele, părerile, valorile se schimbă. Abia acum când îşi rememorează copilăria şi adolescenţa din alte perspective, îşi dă seama că parcă sărise peste etape. Deşi se jucase cu maşinuţele până la doisprezece ani, bunicul lui cu care pleca în excursii cu cortul, îi spunea mereu să-şi trăiască copilăria şi de data asta :”ar fi dat orice să o mai trăiască măcar o singură dată.”

    Ideea morţii iminente l-a devastat complet:

”Lucrurile începeau să nu mai aibă sens sau logică. Ideea că ar mai trăi câteva luni îl devasta complet. Nu pentru că mai avea puţin de trăit era melancolic, ci pentru că avea să lase în urmă şi mai multă durere.”

   Acum realizează că mai are de făcut un lucru important, să se împace cu el însuşi şi apoi cu familia şi prietenii:

”Mai avea de rezolvat nişte treburi importante precum relaţiile pe care le avea cu prietenii săi şi cu familia, trebuia să se împace mai întâi cu el asta era cel mai dificil.” ”Mereu i-a fost greu să îşi arate sentimentele, îi era frică de ele. Şi chiar se laudă că ”e bine să nu ai sentimente deoarece nu te afectează, deci prin urmare nu suferi”

    Nu se gândeşte să se sinucidă convins că fiecare are pe pământ un plan, o misiune: ”Mai bine zis o hartă pe care trebuie să parcurgem un drum numit ”VIAŢA”. Iar destinaţia lui urma să fie “MOARTE”.”

     Se simte singur cu propria familie, conştient de câtă durere le aduce. Crede că prietenii l-au părăsit şi poate chiar aşa este, dar şi el ar fi procedat poate la fel, pentru că oamenii sunt trecători: ”De fapt asta şi înseamnă cuvântul prieten, o persoană care îţi oferă confort o perioada şi, după, îl caută la alţii.”

    Pendulează între visele sale şi realitate, până când într-un moment de deznădejde totală e gata să se sinucidă .I se pare că prietenii sunt absenţi din viaţa sa, deşi e conştient că şi lor le e foarte greu:

 ”Ce parşivă e lumea! Cât de crudă era! Prieteni nu mai avea, viitor nu mai avea, nici măcar viaţă nu prea mai avea.!”

Îşi vedea viaţă ca pe nişte străzi lipsite de iubire. Niciuna nu părea să-i ofere ceva. Pe una calca pe spini de fiecare dată când se plimbă şi simţea cum i se scurge esenţa vie din trup. Pe a doua stradă stăteau drepţi toţi prietenii şi persoanele apropiate, cu chipuri triste, iar pe a treia stradă erau plantate de jur împrejur numai flori.” 

    Se străduise atât de mult să fie o persoană bună, atent la ce vorbeşte, atent să nu jignească pe nimeni şi degeaba: ”Cât se chinuise să se ridice şi să-şi construiască personalitatea şi viitorul, acum nu mai aveau nici un rost. Se săturase să aibă mai multe măşti. Numai cu prietenii săi se simţea liber.”

    Şi iată că Sonia şi Toni, prietenii lui, sunt cei care-l salvează de la sinucidere, deşi amândurora le e ruşine că s-au speriat la aflarea veştii şi oarecum l-au abandonat pe singurul om care fusese mereu, necondiţionat alături de ei. Mama lui Andi era o femeie respectabilă, pentru care tot ce conta erau fiul şi soţul ei, să se ocupe de ei, să fie oarecum centrul vieţii lor: ”Era foarte amuzant portretul familiei lor. Mama sa era o visătoare care trăia în viitor, tatăl lui era un bărbat cu capul pe umeri şi se gândea cum putea îmbunătăţi prezentul, şi mai era şi Andi, care era devorat doar de trecut. Doar trecutul îl mai ţinea în viaţă, în prezent şi puţin în viitor. Portretul nu era deloc amuzant, era trist.”

   În urmă unei noi crize, Andi pare să-şi fi pierdut memoria şi refuză să discute cu prietenii şi părinţii lui, refugiindu-se în rutina spitalului. Aici o cunoaşte pe Luana, o tânăra condamnată ca şi el. Prietenia lor până la moartea ei îl determina să schimbe anumite lucruri din viaţă, să reînnoade relaţiile cu lumea din jur. Află mai multe despre viaţă lui şi cât de mult i-a dezamăgit pe toţi cei care l-au mai salvat odată, cât de mult le-a risipit celor dragi din viaţă:

Niciodată nu se gândise că a trăi în întuneric avea să dezamăgească sau să rănească pe cineva. Mereu a considerat că viaţă lui îi aparţine doar lui şi atât. Dar acum i-au mai rămas doar nişte lacrimi dulci care nu sunt în stare să şteargă vreo pată de negru lipită pe viaţă lui.”

    Paradoxal, deşi sfârsitul e previzibil din primele pagini, cartea asta pare să ne înveţe mai multe despre oameni, despre relaţiile părinţi –copii, despre prietenie, dragoste, lacrimi şi tristeţe, zâmbete şi fericire, decât orice poveste cu happy-end. Este o carte tristă care te determină să găseşti un nou sens vieţii şi morţii, şi care, culmea, te îndeamnă să trăieşti:” Atâtea cuvinte, şi totuşi erau atâtea tăceri. Moartea e doar o trecere, nu e un sfârşit. Ea nu stă la baza vieţii ,totuşi, e în legătură strânsă cu ea. Moartea nu moare, însă mereu fură viaţă”.
Semnificativ este şi citatul de la sfârşitul romanului:

”A rămas o învăţătură a celor care acum trăiesc murind în fiecare zi, a celor care varsă zilnic nişte lacrimi. A celor care au ales chiar şi acum, când citiţi voi să îşi irosească momentele, să îşi irosească timpul sau să îşi pună capăt zilelor. E o învăţătură a tuturor care am uitat să iubim şi să renaştem din iubire.
Este o învăţătură a unor lacrimi căzute din durere.”

14364726_751614918310219_4166999487968756734_n

Cartea Resurecţie, de Flavius Simion a fost oferită pentru recenzie de Editura Celestium. Poate fi achiziţionată de pe site-ul Editura Celestium.
Editura Celestium - OSIM CTR

Autor: Arci
Review overview
5

8 COMMENTS

  1. Interesanta prezentare. Nu stiu daca este o carte chiar pe gustul meu, dar recenzia mi-a cam starnit interesul pentru aceasta, deci probabil ca va ajunge cartea in mainile mele, la un moment-dat.

  2. Nu sunt sigura ca as putea s-o citesc pana la capat. Pare foarte trista.
    Felicitari Arci!

  3. Offf, sunt sigura ca este o carte minunata. Doar ca in acest moment nu prea mai vreau sa citesc carti cu povesti triste. Nu refuz aceasta carte, merita citita, cel putin eu numai de bine am auzit. Dar, voi mai astepta ceva timp :)

  4. Foarte frumoasă recenzia ;) Cred că îi voi da și eu o șansă acestei cărți, mai ales deoarece cred că e genul acela de volum care te învață o lecție despre viață.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro