Rubicon de Lawrence Alexander-Conspiraţie la Casa Albă

Rubicon, de Lawrence Alexander-Conspiraţie la Casa Albă

“Rubicon, îşi aminteşte Hart, este răul pe care-l traversează Cezar împreună cu legiunile sale cu gândul de-a prelua conducerea la Roma. Pentru Cezar asta înseamnă că nu mai există cale de întoarcere ca republica sa devină imperiu.
Dar traversarea Rubiconului însemna începutul unei noi epoci în Roma. Ar putea însemna şi sfârşitul a ceva azi?”

   Bobby Hart, tânăr senator de California, se pregăteşte să plece acasă la soţie când este căutat de Dieter Shoenfeld, editorul uneia dintre cele mai influente gazete din Europa şi vechi prieten.
La restaurant acesta îi povesteşte despre întâlnirea avută cu alţi doi colegi din presa germană şi cu doamna secretar de stat, care l-a mustrat că a îndrăznit să scrie despre închisoarea din Irak, unde au murit mulţi oameni şi gardienii erau americani, despre război şi abuzuri, susţinând că America are voie să folosească orice mijloace pentru a se apară:

“Ceea ce am spus despre Abu Ghraib şi toate celelalte-felul în care oamenii sunt torturaţi şi restul lucrurilor pe care ei le cred necesare. Siguranţa unor indivizi ca ea şi cei din administraţia actuală, că scopul lor este un imperativ moral şi că nimeni nu ar trebui să-l pună la îndoială.”

   Dieter auzise despre o ameninţare cu arme nucleare, mai fusese o astfel de ameninţare după 11 septembrie, când voci din guvernul american au susţinut că toate problemele ar dispărea dacă Bagdadul şi Teheranul ar fi distruse. Nu s-a aflat cine anume avusese ideea, dar din fericire nu s-a pus în practică:
“…guvernul ăsta al tău are atâtea secrete, sunt atâtea agenţii şi birouri de existenţa cărora oamenii nu au habar, încât mă îndoiesc că vom reuşi să aflăm vreodată cine a fost responsabil pentru măcar jumătate din lucrurile care s-au întâmplat.”

Doar că acum lucrurile şi discuţiile reveneau.
Dieter, care locuise în Berlin pe toată perioada războiului rece, îşi aminteşte cum oamenii au savurat victoria prăbuşirii Zidului şi şi-au văzut oarecum de viaţă lăsând politică pe mâna unor diletanţi:

“Libertatea avea atunci un alt înţeles, atâta vreme cât de cealaltă parte a Zidului se afla opresiunea sovietică. Apoi Zidul s-a prăbuşit, Războiul Rece a luat sfârşit şi oamenii au decis că vor putea face ce vor. Şi în vreme ce fiecare individ se bucura de viaţa sa prosperă, politică şi diplomaţia au rămas pe mâinile unor diletanţi, plini de propria importanţă şi lipsiţi de experienţă. Acelaşi lucru s-a petrecut şi aici.”

   Aşa că îi cere să meargă în Germania la Hamburg unde un fost prieten al tatălui sau (tatăl lui Hart fusese agent CIA) vrea să-i vorbească şi să-i dea date despre un complot.
Hart acceptă, şi se întâlneşte la Hamburg cu Gunther Kramer. Acesta îi spune că l-a cunoscut pe tatăl lui şi l-a apreciat foarte mult. Mai mult, este convins că acesta a fost ucis pentru că ştia prea multe. Aflase că există un grup de oameni care-şi făcuseră propriul sistem informativ şi i-a cerut ajutorul lui Kramer.
Gunther Kramer, născut în Germania de Est, universitatea făcută la Moscova, lucra deja pentru serviciile secrete comuniste din Germania când l-a cunoscut pe tatăl lui Hart. După întâlnirea din 1980 din Bagdad a şi început să lucreze pentru el, devenind agent dublu, şi să-i furnizeze informaţii despre unele guverne cu care ruşii aveau relaţii mai bune decât americanii:

“E ciudat ce fel de lucruri ne atrag la oameni: numele şi strălucirea sinceră a ochilor. Mi-am dat imediat seama că era o persoană în care pot să am încredere.’
“…era departe de-a fi un american tipic, îl interesa mai degrabă caracterul unui om decât faptele sale.”

   Hart îşi dă seama că, deşi nu-l cunoscuse până atunci pe Kramer, îl ştia din poveştile spuse de Max (tatăl lui) şi mai ales după porecla “Pianistul”. Max a fost şi cel care şi-a dat seama că se organiza o nouă reţea de informaţii:

   “Nu neapărat mai bune, mai corecte ci surse care ar fi furnizat informaţii utile care să poată fi folosite în propriul interes. Oameni care fuseseră discreditaţi, care nu reprezentau niciun fel de garanţie, oameni dispuşi să inventeze lucruri doar că să pară importanţi, erau din nou folosiţi.”

Aceşti încercau şi să prezinte un posibil pericol ca pe cea mai sigură realitate:

   “Nu trebuie să dovedeşti nimic, trebuie numai să deţii sursele care să-ţi ofere ceea ce-ţi doreşti, ca să poţi transforma un pericol inexistent într-unul real. Pentru că o ameninţare posibilă este una reală.”

   Dar Max nu putea dovedi nimic de aceea a apelat la Kramer şi la alţii ca acesta pe care-i cunoştea. Povestindu-i puţin despre viaţa lui, Kramer îi explică şi de ce crede că tatăl lui a fost ucis, şi de ce a ales să-l caute pe Hart să-i spună ce ştie, mai ales că puterea putea deveni o sabie cu două tăişuri în mâini nepotrivite:

“Am văzut ce-i determina pe oameni să facă puterea care slujeşte o cauză. Tatăl meu era o persoană onorabilă înainte ca Hitler să vină la putere, apoi a devenit ofiţer SS. Cine ştie câţi oameni, femei şi copii deopotrivă o fi ucis, fiindcă a crezut în Hitler şi al Treilea Reich? Apoi au venit ruşii, iar noi am crezut că tot ce stă în calea istoriei-istoria conform învăţăturilor lui Marx şi Lenin-ar trebui distrus.”
“Acelaşi lucru se repetă acum, am abandonat orice regulă a vieţii civilizate, orice formă de decenţă, fiind convinşi că lucrurile pe care le venerăm-Dumnezeu sau democraţia-justifică mijloacele pe care le folosim.”

   Kramer aflase de la sursele lui din Orientul Mijlociu că se pregăteşte un asasinat înaintea alegerilor prezidenţiale, dar nu ştia cine e vizat. În timp ce discuta cu Hart, Kramer este împuşcat .Mai apucă doar să-i spună lui Hart, rănit şi el, numele operaţiunii: ”Rubicon”
Gata să fie şi el omorât, Hart scapă şi se întoarce în State unde îl caută pe Dieter, sperând că el să-i poată da mai multe amănunte. Aşa află că Dieter şi Kramer fuseseră fraţi vitregi, că ţinuseră legătura mai ales după căderea Zidului. Kramer trăind în Germania de Est păruse a fi într-un continuu război, apoi îşi înscenase moartea şi se adăpostise în Damasc. Faptul că renunţase la siguranţa lui şi venise să vorbească cu Hart însemna că descoperise ceva foarte important şi periculos. Dieter crede că de fapt Hart fusese cel urmărit pentru că era un luptător pentru dreptate, nu se ferea să pună întrebări incomode în Comisia de Securitate, cu alte cuvinte devenise el însuşi o persoană incomodă.

   Dieter se întoarce la Berlin, hotărât să afle tot ce poate despre “Rubicon”, şi despre cei care i-au ucis fratele, urmând să ţină legătură cu Hart.
La sediul Comisiei de Informaţii a Senatului, Charles Ryan, senator de Michigan, prieten foarte bun cu Hart, îi spune acestuia că unul dintre candidaţii la preşedenţie vrea să-l coopteze în echipa lui ca vicepreşedinte. Oricum lui Hart nu-i place tipul, plus că ar fi însemnat să fie în atenţia publică, şi s-ar fi făcut prea multe speculaţii pe seama bolii soţiei lui. El o iubea prea mult pentru a o expune astfel şi era convins că putea să facă mai multe lucruri ca senator.

   La şedinţa este audiat Raymond Caulfield ,director adjunct la CIA. După şedinţă, acasă la Hart acesta îi spune că noul director al agenţiei îi ceruse să se pensioneze, dar că înainte de asta va încerca să –l ajute pe senator şi să afle tot ce putea despre “Rubicon”.
Totodată îi spune lui Hart să fie atent pentru că toţi sunt urmăriţi şi ascultaţi, mai ales cei care îndrăznesc să aibă şi să-şi susţină propriile idei. De fapt Ryan îi spusese că şi pe el îl urăşte actualul vicepreşedinte pentru că a fost împotriva războiului şi a luat şi urma banilor, că de fapt preşedintelui nu-i pasă de Congres:

“-Atâta vreme cât e la putere, atâta vreme cât preşedintele e în funcţie, nu-i pasă de ce face Congresul. Când e vorba despre război, nimeni nu-l poate opri,”

   Hart petrece câteva zile cu soţia lui şi are întâlniri cu alegătorii, deoarece candida pentru un nou mandat de senator.
Apoi află că Raymond Caufield a avut un accident, dar când îl întreabă pe directorul CIA dacă se fac cercetări, acesta îi spune că a fost de acord cu poliţia, care susţinea ideea accidentului. Dar Hart este convins că a fost asasinat. Aşa că-i pune întrebări directe şi incomode directorului CIA, vrând şi să afle dacă acesta ştia ceva despre “Rubicon”. La şedinţă îşi face apariţia şi procurorul general Lopez care cere, motivând că ţara e în război cu teroriştii, să i se dea prerogative lărgite preşedintelui:

“Susţineţi că preşedintele deţine toate prerogativele pe care le consideră necesare în timp de război, iar războiul pe care-l ducem acum-împotriva terorismului- poate dura câteva generaţii. Nu cred că trebuie să subliniez că absenţa limitărilor legale referitoare la puterea preşedintelui nu ar face decât să schimbe forma de guvernare. Nu credeţi că e mai mult decât o simplă ironie, domnule procuror Lopez, în faptul că singura cale prin care putem aduce democraţie în lume presupune moartea ei chiar aici acasă?”

   Dar lucrurile se precipită, Alworth, unul dintre candidaţii la preşedenţie şi Harcourt, candidat ca vicepreşedinte, sunt ucişi într-un atentat cu bombă, ceea ce le dă apă la moară preşedintelui şi grupului său de susţinători. Ei cer dreptate şi mai multe prerogative. De fapt cer ca alegerile să fie amânate până ce preşedintele, care îşi va prelungi mandatul, va considera că sunt sigure. Ceea ce Congresul nu vrea să accepte.
Apoi Dieter, pe care Hart îl crezuse mort, îl caută şi-i aduce toate documentele şi descoperirile lui Kramer, pe care acesta i le lăsase lui. Şi tot ce mai aflase şi el. În timpul discuţiei, acasă la Hart, acesta urcă la etaj să vorbească la telefon cu soţia lui. În casă intră doi tipi, îl omoară pe Dieter, fură servieta (care acum era goală), dar, deşi intenţionau, nu mai apucă să-l ucidă pe Hart pentru că apare poliţia.

  Detectivul Leonard Coleman, Hart şi Ryan, ajutaţi de Farabi, prietenul lui Kramer şi fost deţinut la Guantanamo, derulează ghemul şi află până la urmă cine se află de fapt în spatele operaţiunii numită “Rubicon”
Ceea ce află este surprinzător şi halucinant, dar ilustrează încă odată ce poate să facă dorinţa de putere, cum poate ea să învingă orice scrupule, şi să te facă s-o vrei chiar călcând la propriu pe cadavre,
Curtea Supremă hotărăşte că alegerile vor avea loc la data stabilită, complotiştii încearcă să-şi şteargă urmele, dar asta nu înseamnă că nu va mai exista un alt “Rubicon”, ci doar că deocamdată democraţia a triumfat

   Cartea lui Lawrence Alexander este scrisă într-un ritm alert, multe dialoguri, multă acţiune şi este extrem de realistă indiferent că este vorba de vieţile oamenilor sau de făţărnicia celor aflaţi în structurile de putere.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti