Rugaciunile raman aceleasi de Tuna Kiremitci-Editura Tritonic

 Rugăciunile rămân aceleași de Tuna Kiremitçi

Titlu original: Dualar Kalıcıdır

Editura: Tritonic

Colecția: Lit

Anul apariției: 2011

Număr pagini: 128

      Tuna Kiremitçi s-a născut în 1973 la Eskișehir, Turcia. A studiat cinematografia la Universitatea de arte frumoase Mimar Sinan. Realizator de filme de scurt metraj, unele premiate, scenarist și editorialist. Publică poezie. Debutează în 2002, prezentul roman este al patrulea volum al său. Este căsătorit și are un fiu. Trăiește în Turcia.

      Cu ceva timp în urmă am descoperit această carte și mi s-a părut interesantă, iar acum regret că am amânat-o atâta timp. Mi-a plăcut extrem de tare, deja am și recitit-o și vă spun cu mâna pe inimă că în ultimele zile m-am gândit la ea, am analizat și reanalizat anumite secvențe. Sunt conștient că orice aș scrie nu ar fi suficient pentru a reda emoția transmisă de personaje. Însă voi face tot posibilul pentru a vă convinge că merită citită.

       Acțiunea se desfășoară într-un oraș din Europa Centrală descris ca fiind ,,prea calm, prea decorat și prea lipsit de viață pentru cineva care vine din Istanbul. Prea civilizat…”. Pelin este o tânără turcoaică trimisă de către tatăl ei la studii în Occident. Din dorința de a fi independentă, deși este o fată de bani gata, vinde și ziare, ba chiar se prezintă la un interviu pentru vorbitorii de limbă turcă. Postul e unul neobișnuit, întrucât angajatul urmează să fie plătit pentru a sta la taclale, în turcă, cu bătrâna Rosella Galante.

    ,, – Dați-mi voie să vă ajut. Această femeie bătrână din fața dumneavoastră, și-a petrecut cei mai minunați și mai frumoși, dar și cei mai triști și mai ciudați ani din viață în Istanbul. Ceea ce-am trăit în acel oraș m-a făcut să devin cine sunt azi. Fiecare pas, fiecare respirație din timpul când mă aflam la Istanbul sunt foarte prețioase pentru mine. Iar acum sunt bătrână și bolnavă, nu mai am mult timp de trăit. Ceea ce mă îngrozește cel mai tare încă, este că a intervenit uitarea… […]

• Da, cei mai fericiți ani din viața mea au fost cei petrecuți la Istanbul. Știți care este singurul lucru pe care n-aș suporta să-l uit acum la bătrânețe, când sunt înconjurată de uitare?
• Istanbulul?
• Mai ghiciți o dată.
• Nu prea-mi place să ghicesc, Madame Rosella. Spuneți-mi dumneavoastră, vă rog.
• Turca?
• Da, limba turcă… Pentru că amintirile acelor ani mi se împletesc în minte cu limba turcă. Nu știu când îmi voi pierde memoria complet, dar doctorii spun că deteriorarea minții mele s-ar putea agrava în orice moment. Mi-e teamă că dacă voi uita limba turcă, tot trecutul meu va dispărea în tăcere. De aceea am dat anunțul acela…”

      Pelin acceptă slujba și vine de două ori pe săptămână la doamna Rosella. Aceasta îi relatează povestea vieții, cu bune și cu rele, cu bucurii și necazuri. Evreică fiind, a fugit din calea naziștilor la Istanbul, la rudele soțului ei de acolo. S-a îndrăgostit iremediabil de acel loc mirific pe care l-a purtat întreaga viață în suflet. Nu a avut o viață roz, a stat departe de soțul său, de scumpul și mult iubitul ei Aldo. Deși l-a înșelat cu un renumit poet istanbulez, a fost iertată și au trecut peste. Frumoasa lor căsnicie a ținut până când Aldo a trecut la cele veșnice. Bătrâna o convinge pe Pelin să-i vorbească și despre ea. Așa aflăm de soarta unei copile nefericite, în ciuda banilor, abandonată de mică de către mama sa.

      Rosella Galante și Pelin se atașează una de alta, devin mamă și fiică. Ele provin din două generații diferite, așa că au viziuni diferite referitor la ceea ce le înconjoară. De-a lungul conversațiilor, întrerupte pe ici și colo de banalități, cele două femei dezbat subiecte precum dragostea, poezia, viața, moartea și, cel mai important, rugăciunea. Ajung la următoarea concluzie: RUGĂCIUNILE RĂMÂN ACELEAȘI. Indiferent de naționalitate, de religie, rugăciunea e aceeași, la fel cum și Dumnezeu e unic, indiferent de numele pe care i-l dau oamenii. Acest subiect este extrem de controversat, însă cheia enigmei este mult mai simplă decât ne-am aștepta…

     ,, – Chiar dacă numele sunt diferite, rugăciunile rămân aceleași, Mademoiselle. Nu e prea mare diferență între o rugăciune către Buddha și alta către Allah… Speranțe, suferințe, temeri… Un poet din Ierusalim spunea odată: <<Zeii se schimbă, rugăciunile rămân aceleași.>>

• Frumos spus.
• Așa că înainte de-a condamna pe cineva, trebuie să-i asculți rugăciunile cu atenție. Numai atunci cunoști acea persoană cu adevărat. La fel e și în cazul mamei tale.”

      În ultimele pagini ale cărții, discuțiile sunt din ce în ce mai scurte, iar la final doamna Rosella se stinge din viață, mulțumită că amintirile-i prețioase n-au murit odată cu ea și că o părticică din sufletul ei va rămâne vie datorită noii sale fiice. Vă recomand cu căldură această cărțulie, această lectură scurtă și impresionantă! Poate o să vi se pară o carte și o poveste obișnuită, banală chiar, însă să știți că pe cât e de scurtă, pe atât e de profundă. Și totuși ,,Singurătatea e la fel oriunde. Și deasemeni, oriunde ne-am afla, rugăciunile noastre rămân aceleași”…

Fragmente:

• ,,Vei realiza cu teroare că trăiești în lumea altora. Nici un bărbat, nici o femeie, ori câine, ori pisică, ori copil din trecutul tău nu vor mai fi în viață… Și te asigur, tânără domnișoară, a trăi într-un timp străin este la fel de rău cu a trăi într-un ținut străin. Chiar dacă ai fost exilată într-o țară străină, tot mai trăiești cu speranța că într-o bună zi te vei putea întoarce acasă. Dar este imposibil să te întorci în timp… poate numai dacă s-ar inventa mașina aceea a timpului de care vorbeai. Vei simți dorul de acasă atât de acut, încât nimic nu-l poate alina…”
• ,,Nu poți judeca numai cu imaginație, domnișoară… De fapt, chiar asta vreau să te fac să înțelegi. Nu-ți descoperi calitățile și limitele decât atunci când ești îndrăgostit, ori când trebuie să-ți câștigi pâinea singur. Numai așa descoperi din ce ești făcut. ”
• ,,Singurătatea nu e bună, draga mea Pelin… Mai ales dacă nu e alegerea ta. O persoană care își petrece o anumită perioadă a vieții în singurătate, poate face lucruri ciudate câteodată. Spre exemplu, poate da anunțuri ciudate în ziare. Sau își poate întipări trecutul în memorie, transformându-se într-o piesă de muzeu… Sau poate inventa un prezent pentru a-și ascunde singurătatea… Sau câteodată oamenii singuri sunt norocoși, așa cum am fost noi, și se găsesc unul pe altul pentru a se consola… La fel ca noi două, se pot iubi la prima vedere… fie că la Istanbul, ori în orașul acesta atât de iritant de european…”
• ,,După ce se sfârșește ceremonia, poate vei părăsi cimitirul împreună cu Sarkis, amândoi purtând pe buze gustul rugăciunilor spuse pentru mine. Poate vei vrea să bei un ceai, iar Sarkis te va invita la patiseria lui. Apoi vă veți plimba unul lângă celălalt către capătul străzii, care se vede tot mai îngustă la orizont. Când veți deveni niște umbre la capătul străzii, imaginea se va ridica încet către cer, iar filmul va lua sfârșit în cerul azur de primăvară… Iar eu draga mea copilă, voi sta în rândul din față și voi vedea totul. Când încep ploile de toamnă, poate mă voi reîntoarce la tine sub forma unei picături de apă. Una care-ți va împrospăta obrazul…”

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Rugăciunile rămân aceleași de Tuna Kiremitçi a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Cosmin