RUTA SEPETYS la Bucuresti, 21 octombrie 2016

RUTA SEPETYS la Bucuresti, 21 octombrie 2016

RUTA SEPETYS la București, 21 octombrie 2016

   La invitația Editurii Epica, Ruta Sepetys, una dintre cele mai importante autoare de literatură pentru adolescenți și tineri, va fi prezentă la București, pe data de 21 octombrie 2016.

    ,,Dragostea este cea mai puternică armă. Fie că e dragostea pentru un prieten, dragostea de ţară, dragostea de Dumnezeu sau chiar dragostea faţă de duşman — dragostea ne dezvăluie cu adevărat natura miraculoasă a spiritului uman.”  Ruta Sepetys

   Ruta Sepetys, scriitoare americană de origine lituaniană, este autoarea romanului ,,Printre tonuri cenușii (Editura Epica, 2014), bestseller internațional, bestseller New York Times, nominalizat la Carnegie Megal (2014) și distins cu peste 50 de premii internaționale, tradus în 36 de limbi și publicat în 53 de țări și a bestsellerului New York Times, ,,Sare aruncată în mare” (Editura Epica, 2016).

    Autoarea va participa, la ora 11.30, la un eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Națională a României și Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr” din București, în Sala American Corner (E 01-03), din sediul Bibliotecii Naționale a României, Bd-ul Unirii nr. 22, etajul 1, Corpul E, unde va ține o prelegere legată de subiectul cărții ,,Printre tonuri cenușii” elevilor de clasa a IX-a de la Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr”, îndrumați de Doamna profesor de istorie, Mirela Chioveanu. După eveniment, va urma o scurtă conferință de presă.

    La ora 18.00, publicul larg precum și mai tinerii admiratori ai Rutei Sepetys sunt invitați la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd-ul Regina Elisabeta nr. 38, unde vor participa la evenimentul de lansare în prezența autoarei a romanului ,,Printre tonuri cenușii”. Alături de Ruta Sepetys vor participa, în calitate de vorbitori: Excelența Sa Domnul Arvydas Pocius, Ambasadorul Lituaniei în România, Domnul Stejărel Olaru, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, fost consilier de stat al Primului-ministru pe probleme de securitate națională și fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, autor de cărți de istorie recentă, și Doamna Gabriela Stoica, traducătoarea romanului, doctor în filologie. Evenimentul va fi moderat de Anca Eftime Penescu, directorul Editurii Epica.

   Autoarea va lectura un scurt fragment din noua sa carte tradusă în limba română, ,,Sare aruncată în mare”, iar la final va oferi autografe.

    Cei prezenți se vor bucura de un moment muzical susținut de Sânziana Cristiana Mândruț (14 ani), elevă a Colegiului Național de Muzică ,,George Enescu”, vioară, alături de prof. acompaniator Olga Podobinschi, pian.

    coperta_Printre-tonuri-cenusii_EPICADespre romanul ,,PRINTRE TONURI CENUȘII”:

    Glasul unei fete rupe tăcerea istoriei.

    Cartea spune povestea unei tinere, Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, care se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius. Ne aflăm în iunie 1941, când, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud în ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe fratele mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor, târâți în vagoane, descoperind pe parcurs că destinația era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care reușește să le expedieze în secret, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșietoare și tragică poveste, Lina se luptă cu disperare pentru viața ei și a celor apropiați, cu singura armă de care dispune: iubirea. Oare iubirea este de ajuns ca s-o țină în viață?

   ,,Puține cărți sunt minunat scrise; și mai puține sunt cu adevărat importante; acest roman întrunește ambele calități.” – THE WASHINGTON POST

Printre tonuri cenușii, Ruta Sepetys EPICA/Young Adult, Adult/Historical Fiction/Lituania, Rusia, Siberia, Al Doilea Război Mondial, sacrificiu/+12 ani

Traducere de Gabriela Stoica

320 pagini, 29,90 lei

ISBN: 978-606-93565-4-8

PREMII ȘI NOMINALIZĂRI INTERNAȚIONALE pentru romanul ,,Printre tonuri cenușii”:

New York Times Bestseller, Carnegie Medal, nominalizare, William C. Morris, finalist, New York Times Notable Book, Wall Street Journal Best Children’s Book, The Golden Kite Award for Fiction, câștigător, ALA Notable Book, Publishers Weekly Best Children’s Book of 2011, YALSA’s Top 10 Best Fiction For Young Adults, School Library Journal Best Book of 2011, Booklist Best Book of 2011, Kirkus Best Book of 2011, iTunes Best Teen Novel of 2011, Junior Library Guild Selection, Notable Books For a Global Society Award, Indies Choice Book Awards, finalist, IRA Children’s and Young Adult’s Book Award, Volunteer State Book Award, câștigător, Amazon Top Ten Teen Books of 2011, CYBILS (2011), finalist, National Blue Ribbon Selection by Book of the Month Club, St. Louis Post Dispatch Best Book of 2011, Columbus Dispatch Best Book of 2011, SCBWI Work-in-Progress Grant, câștigător.

Carnegie Medal (Marea Britanie), finalist, Lewisham Book Award (Marea Britanie), lista scurtă, Waterstones Children’s Book Prize (Marea Britanie), nominalizat, Amazon Top Ten Books of 2011 (Marea Britanie), nominalizat, Prix RTL Lire pentru cel mai bun roman pentru adolescenți (Franța), câștigător, Prix Livrentête (Franța), câștigător, Premiile publicației Historia (Franța), finalist,  Le Prix des Incorruptibles (Franța), câștigător,  Peter Pan Silver Star (Suedia), câștigător,  Prix Farniente (Belgia), câștigător, Premiile literare ale Flandrei, premiul juriului, (Belgia), câștigător, Ordinul Crucea de Cavaler (Lituania), distincție, Premiul Național pentru Patriotism (Lituania), câștigător, Premiul Lider Global al Lituanienilor (Lituania), distincție,  Lista de Aur (Olanda), nominalizare, Magazyn Literacki KSIĄŻKI! Cel mai bun roman (Polonia), câștigător, Prix des Libraries du Québec (Canada), câștigător, ‘Der Leserpreis’ la alegerea cititorilor (Germania), finalist, ‘Best Breakthrough Author’ nominalizat pentru Penguin Teen Australia Awards, Sakura Medal (Japonia), finalist.

Despre RUTA SEPETYS

Născută și crescută în Michigan, Ruta Sepetys este fiica unui refugiat lituanian. Țările baltice (Lituania, Letonia și Estonia) au dispărut de pe hartă în 1941 și nu au reapărut decât în 1990. Și cum povestea asta a tot auzit-o de mic copil, Ruta s-a hotărât să fie glasul sutelor de mii de oameni care și-au pierdut viețile în timpul politicii de epurare a regiunii baltice duse de Stalin. Este prima autoare americană de literatură pentru adolescenți dar și pentru adulți (crossover novelist) care a fost invitată să țină un discurs atât în Parlamentul European, cât și la Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii.

Despre Editura Epica

Despre EDITURA EPICA
Editura Epica a apărut în anul 2012 în București și este singura editură din România dedicată exclusiv publicării de cărți pentru adolescenți și tineri scrise de autori străini, bestselleruri internaționale, traduse în multe limbi și cu distincții literare importante. Publică ficțiune contemporană, istorică, dar și fantastică pentru adolescenți și tineri. Ne mândrim cu unii dintre cei mai importanți autori ai genului, precum: Ruta Sepetys, Elizabeth Wein, Jandy Nelson, Laini Taylor, Marissa Meyer, Sarah Dessen, Emily Barr, Tommy Wallach, Becky Albertalli, Susin Nielsen și mulți alții.

comunicate de presa.ro

7 COMMENTS

  1. Am citit cartea ,,Printre tonuri cenusii” acum cateva luni. Este o carte foarte buna, merita sa fie citita. Emotii, finete si drama. locco_smiley_37

  2. am cartea si toate prezentarile imi spun ca e o carte foarte buna.cred ca nu m-am putut hotara inca s-o citesc pentru ca trateaza o perioada de mare tristete.

  3. As vrea sa citesc si eu aceasta carte. Mi se pare putin altfel fata de restul cartilor pe care le-am citit de la Epica. Si asta face ca totul sa para mai interesant.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.