Sacrificiul din miezul iernii de Mons Kallentoft-„merele, mirosul de mere…nu ma lasa in albul asta-nghetat”

„Sacrificiul din miezul iernii” de Mons Kallentoft-„merele, mirosul de mere…nu mă lăsa în albul ăsta-ngheţat”

Editura: Trei

Titlul original: „MIDVINTERBLOD”

An apariţie: 2011

Traducere: Doru Mareş

    Pe parcursul vieţii, oamenii îşi pun tot felul de întrebări, printre care şi: „Cât timp voi trăi?”, „Merit să fiu în viaţă?”, „Ce urmează după moarte?”. Ei bine…unele răspunsuri se găsesc şi în volumul de faţă „spune-mi măcar atâta: ce ţi-am făcut?”. Ni se arată o moarte rece şi caldă „Cine e? Voi? Tu? Sau morţii? Oricine-aţi fi, spuneţi-mi că veniţi ca prieteni. Că aduceţi dragostea.”. Este ca un vârtej care ne ţine fără suflare. La un moment dat ne lasă în voia sorţii, simţim gheaţa paginilor, teroarea celui decăzut. Treptat acesta se resemnează cu faptul că realitatea în care trăim nu este un parc de distracţii, că viaţa a lăsat în urmă victima şi…apare căldura, iar detectivii au început ancheta: plină de zbucium, mister. Moartea devine un simbol în romanul lui Kallentoft, o crăiasă ce domină Suedia şi pe locuitorii săi. Tic-tac…ceasul bate neîncetat şi cititorul nu ştie cine e păpuşarul ce minţile i-a luat.

     Mons Kallentoft, născut la data de 15 aprilie 1968, este un autor suedez şi jurnalist. A crescut în Ljungsbro şi trăieşte în Stockholm. Romanul de debut a fost „Pesetas”(2000), recompensat cu premiul Asociaţiei Scriitorilor Suedezi. Kallentoft a scris opt volume despre detectiva Malin Fors, protagonista operei „Sacrificiul din miezul iernii”, care face parte dintr-o serie dedicată celor patru anotimpuri ale anului.

     „Sacrificiul din miezul iernii” se deschide cu prologul şi arată ceea ce gândeşte victima unei nelegiuiri. Aceasta ştie că nu mai are vreo cale de scăpare. E singură într-o lume plină de indiferenţi şi zboară cu visele altundeva „merele, mirosul de mere…nu mă lăsa în albul ăsta-ngheţat”. Întorcând alte câteva pagini, dăm şi peste eroina cărţii, Malin Fors, inspectoare la poliţie. Ne este arătată o zi banală din viaţa sa: după ce a făcut un duş, şi-a băut cafeaua, s-a îmbrăcat şi a plecat la comisariat. Nu uită de telefonul mobil, portofel şi „pistolul. Apendicele acesta nelipsit”. Lectorului îi este descris personajul ca având un metru şaptezeci „bretonul blond, părul îi încadrează pomeţii proeminenţi şi-i acoperă fruntea până deasupra sprâncenelor subţiri”. Malin trăieşte alături de fiica sa, Tove fiindcă „despărţirea îi lăsase un gust dulce-amărui…Jan”a plecat spre Bosnia.

     Ziua de lucru a început cu…o crimă. Nu una orişicare. Un bărbat obez a fost găsit fără vlagă, atârnând de trunchiul unui copac „un spectacol deloc distractiv”, iar „jocul e clar…noi împotriva lor”. Nimeni nu ştie cine este şi de ce i s-a întâmplat acest lucru. Totul e destul de confuz, iar ancheta se desfăşoară, parcă, cu încetinitorul. Mai întâi este interogată persoana care a găsit victima. Ulterior este realizată autopsia de către Karin Johannison „criminalul s-a folosit de un obiect contondent şi a lovit şi figura, şi cutia craniană cu o violenţă ieşită din comun, până când nu a mai rămas decât această masă informă de carne”. Va fi întocmit şi un raport „compus din mai multe voci, din a ta şi din ale altora. Cele pe care le auzi şi cele pe care nu le auzi”. Detectivii îşi împart sarcinile, iar lucrurile se pun în mişcare fiindcă „dacă o asemenea problemă precum cea de astăzi rămâne fără răspuns, poate schimba viaţa întregului oraş”, „trebuie găsit răspunsul la întrebarea cine”.

     Presa se luptă pentru a obţine cât mai multe informaţii, iar criminalul stă şi…priveşte din umbră. Nu este singurul! Victima însăşi este în expectativă şi o urmăreşte pe Malin, pe cei din jur pentru a vedea dacă poliţiştii vor reuşi ori ba „în sinea mea, ştiam că terminasem de trăit. Nu mulţumit eram, ci obosit…e bine, e atât de bine să fi scăpat de toate grijile celor vii!”, „Haide, Malin. Caută mai departe.”.

    Cadavrul este identificat: Bengt Andersson, zis şi Bengt Balonu’. O persoană căreia nimeni nu-i acordă atenţie, trecem pe lângă ea fără să-i dăm importanţă. Singurul eveniment care pare a o aduce în “lumina reflectoarelor” este nimeni altul decât MOARTEA “luaţi pe sus de frică, de furie ori de disperare, oamenii păreau gata să comită cele mai de neînchipuit fapte”, “blândeţea este o invenţie a corpului…moartea este aceea care ne mângâie, ca să fim de acord cu sosirea ei.”.

            Cum vor reuşi Malin şi ceilalţi detectivi să soluţioneze cazul? “întotdeauna dorinţa este aceea care ucide”…

     Romanul lui Kallentoft este relatat la persoana I de un narrator-personaj (subiectiv), omniscient, omnipresent. Este urmărit firul anchetei desfăşurat în jurul lui Bengt Andersson. Acţiunea este una complexă, iar cititorul este introdus într-o altă realitate, a tenebrelor. Vântul năprasnic al iernii, felul în care autorul se joacă cu ceea ce simte victima, cu natura şi fenomenele sale, declaraţiile persoanelor ţin locul sării şi piperului în operă. Verbele folosite animă volumul. Ne este descris caracterul lui Malin, în mod indirect “Malin era în acelaşi timp colerică, amabilă, egocentrică şi politicoasă”. Nu lipsesc descrierile spaţiului “în aerul îngheţat care îngreunează respiraţia, dincolo de crengile îngheţate ale mestecenilor, zăreşte gura întunecată a tunelului pentru pietoni…vilă renovată, construită în anii cincizeci”. Ceea ce m-a impresionat şi speriat în egală măsură e faptul că Bengt e personaj, că acela  lipsit de viaţă prezintă fapte din trecut, conştientizează ce a devenit şi doreşte ca cineva să ridice mâna şi să spună: “Ştiu vinovatul”. Unele defecte se prezintă sub forma acestei înlănţuiri de idei şi întâmplări care ameţesc lectorul.

   Cine să fie, cine să fie ucigaşul şi de ce l-a ales tocmai pe Bengt ca “mascotă” “toţi oamenii aceştia care privesc lumea prin crăpătura uşii…De ce s-or fi temând?”.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Nota mea: 7,5/10 stilouri

Autor: Crina Stanciu