Sarutul care ucide-de Tami Hoag-Editura Miron

Sarutul care ucide-de Tami Hoag-Editura Miron

by -
6

Sărutul care ucide de Tami HoagSărutul care ucide de Tami Hoag

Editura Miron
Nr. pagini: 511
Genul: Suspance-romance

Face parte din seria Doucet: The Resless Heart; Tandreţe (Lucky”s Lady); Sărutul care ucide (Cry Wolf) şi Ca firul de păr negru ( A Thin Dark Line).

Traducerea titlului este trecută în mod eronat în carte, titlul original fiind Cry Wolf, şi nu Tempestuous. De asemenea, nu este specificat traducătorul.
Pe parcursul cărții am întâlnit multe expresii originale specifice dialectului cajun, dar la final există un glosar cu semnificația acestora. Precizez acest lucru întrucât eu am observat prea târziu și m-am enervat de câteva ori neștiind ce înseamnă.

Tami Hoag (Tami Mikkelson) este o autoare de origine americană, născută în 1959 în Cresco, Iowa, cunoscută pentru romanele sale contemporan-romance şi thriller. Cartea de faţă îmbină în mod armonios cele două genuri. Trebuie să remarc faptul că stilul cărţii seamănă cu al Norei Roberts, părere pe care am avut-o de câteva ori pe parcursul lecturii.
Recunosc că, deşi thrillerele au darul de a captiva și intriga cititorul, nu fac parte din preferatele mele. Când însă acţiunea este dublată de o superbă poveste de dragoste, pe cât de neaşteptată, pe atât de frumoasă, cartea devine pe gustul meu!

“Un roman minunat scris, un talent de-a dreptul spectaculos” (The Times)
“Tami Hoag oferă întotdeauna ceva special cititorilor ei” (Romantic Times)Sarutul care ucide (2)

Acţiunea cărţii se desfăşoară în Golful Breaux – Louisiana, un ţinut înconjurat de ape, în vecinătatea mlaştinilor: “ape întunecate şi liniştite, la fel de negre precum cerul de noapte. La fel de negre că inima unui ucigaş. Din apă ies la iveală chiparoşii, unul după altul, santinele înalte la fel de nemişcate şi de tăcute ca moartea.”

Oamenii locului îşi duceau viaţa cumva pe îndelete, departe de stresul şi aglomeraţia marilor oraşe, într-o atmosfera boemă, specifică spiritului cajun, care îşi face simţită din plin prezenţa.
Cartea respiră totodată aerul vechiului sud, cu familii vechi, respectabile, de plantatori sau gentilomi fermieri şi doamnele lor cu pantofi eleganţi şi perle, cu educaţie şi maniere alese, unde casele nu erau doar case, ci proprietăţi cu nume pretenţioase ca Belle Riviere.

Personajul principal al cărţii este Laurel Chandler, o tânără frumoasă în vârstă de 30 de ani, odrasla unei familii de vază, care a lăsat în urmă Georgia şi cariera de procuror pentru a se întoarce acasă, în Golful Breaux, la Belle Riviere – casa mătuşii Caroline – în încercarea de a-şi repara cioburile sparte ale vieţii şi sănătăţii sale mentale, în urma unui eşec în carieră şi a divorţului prin care trecuse de curând. Tot la Belle Riviere locuia şi sora sa- Savannah, mai mare cu doi ani, care îi fusese foarte apropiată în copilărie după ce tatăl lor murise, iar mama – Vivien – se recăsătorise cu Ross Leighton, un ”distins” membru al unei familii de vază, în realitate un nemernic care o molestase pe Savannah pe toată durata copilăriei, răpindu-i acesteia şansa la o viaţă normală, astfel încât acum era târfa comunităţii! Mătuşa Caroline o accepta aşa cum era, fără să o judece, ea însăşi având o viaţă sexuală pe care prefera să o treacă sub tăcere. Cartea ne trimite prin niște flash-uri în trecut, prin care aflăm despre copilăria distrusă a celor două surori.
Mi-a plăcut foarte mult de Laurel, cu neabătutul său simţ al dreptăţii, cu credinţa fermă că binele trebuie să învingă întotdeauna, ştiind să facă distincţia între lege şi dreptate, şi înzestrată cu o mare compasiune şi putere interioară, în ciuda aspectului exterior extrem de fragil. “Are curajul unui tigru şi blândeţea unei turturele”.

Pe parcursul cărţii facem cunoştinţă cu o galerie de personaje interesante, unele pozitive şi simpatice, altele – victime ale sorţii, iar altele antipatice sau malefice de-a dreptul, toate foarte bine conturate: T-Grace şi Ovide Delahoussaye – patronii localului Frenchie’s Landing, fiica lor Annie, şi Leonce – ajutorul lor, un bărbat cu o oribilă cicatrice pe faţă şi cu o nelipsită pălărie Panama pe cap. Îl cunoaştem – fără să ne facă nici o plăcere- pe Jimmy Lee Baldwin, un predicator local ahtiat după îmbogăţire, un om prefăcut şi pervers, care făcuse o fixaţie împotriva localului Frenchie’s Landing, hărţuindu-i pe proprietari cu discursurile lui sforăitoare despre credinţă şi abstinenţă (pe care personal n-o practica, dar asta era cu totul altceva) ţinute în faţa barului. Dintre clienţii barului, mulţi făceau parte din şirul de amanţi ai lui Savannah, dar un loc aparte îl ocupa Conroy Cooper, care era destul de bătrân că să-i fie tată, şi pe deasupra căsătorit. Pe acesta îl iubea Savannah, iar el o iubea fără speranţă, la rândul său. Savannah era o victimă a sorții, e adevărat, și am compătimit-o sincer, dar mie mi s-a părut prea lipsită de discernământ și chiar răutăcioasă!
La una din mesele organizate la Beauvoir (casa copilăriei lui Laurel) de către Vivien, aceasta îi prezintă lui Laurel un bărbat frumos, dintr-o familie bună, dar cu un aer dur, care nu i-a plăcut lui Laurel, însă corespundea convingerii mamei sale că “o femeie trebuie să se mărite cu un bărbat puternic, nu cu unul bun şi blând”. Era Stephen Danjermond, un procuror cu influenţă, care va începe să fie interesat de Laurel, în ciuda reticenţei acesteia.
Nu mi-a plăcut deloc de Vivien, nu i-am găsit nici o scuză pentru indiferenţa şi egoismul său, care au făcut ca ambele ei fiice să rămână cu sechele din copilărie, care le vor bântui şi în viaţa de adult.

Un personaj foarte controversat este Jack Boudreaux, un bărbat misterios, lunecos şi schimbător ca un cameleon, având atâtea fețe încât nu știai care din ele îl caracterizează mai bine. Era un romancier de succes, faimos pentru romanele sale de groază. Era totodată un fost rechin corporatist, care fusese dat afară din barou în urma unui scandal, iar acum, când nu scria, îşi pierdea timpul la Frenchie’s Landing, cântând în local. Era cunoscut de asemenea ca un afemeiat notoriu. Deviza lui în viaţă era “Laissez les bon temps rouler” (să înceapă distracţia).
Laurel îl cunoaşte pe Jack când se duce să-l tragă la răspundere pentru pagubele pe care câinele acestuia, Huey, le făcuse în grădina ei. Jack o ironizează, nu o ia în serios, se poartă cu neseriozitatea care-l caracterizează, ba, mai mult, nici nu recunoaşte că e câinele său, spunându-i în faţă că nu poate dovedi acest lucru! Laurel este atât de afectată de comportamentul său, încât are o cădere nervoasă și fuge, nedorind să-l mai întâlnească vreodată. În ciuda acestui fapt, soarta are alte planuri…
Treptat, relația dintre ei evoluează cu suișuri și coborâșuri, având în vedere că amândoi proveneau din familii disfuncționale, aveau un trecut pe care preferau să-l ignore și se luptau cu proprii demoni interiori.

Sarutul care ucide (3)Se opri şi îşi apropie faţa de a ei, privind-o cu duritate.
– De ce nu mă întrebi de-a dreptul? Şopti el. Ai omorât-o, Jack, ţi-ai omorât soţia?
Laurel înghiţi în sec şi merse la cacealma, punându-şi inima la bătaie.
– Şi ai făcut-o?
– Da.”
“O împinse pe neaşteptate, iar Laurel aproape căzu. Se împletici speriată, sprijinindu-se în cele din urnma de o măsuţă şi călcând pe porţelanurile sparte de pe jos. Jack se întoarse spre ea, turbat de furie.
– Ieşi! Ieşi! Dispari din viaţă mea! Urlă la ea. Pleacă înainte să te omor şi pe tine!
Laurel îi privi chipul schimonosit de durere şi mânie. Ar fi trebuit să fugă de acolo mâncând pământul. Ştia că pe dinăuntru Jack era la fel de spart precum porţelanurile de pe jos. Nici ea nu se afla într-o situaţie mai bună. Cu siguranţă nu era destul de puternică încât să-l ajute şi pe el să se vindece. Ar fi trebuit să plece de acolo. Dar n-o făcu. Se îndrăgostise de el.”
“- Nu te pot avea, şopti el.
Laurel se apropie, privindu-l cu ochii ei mari şi albaştri care-l săgetau până în inima. Continuă să-l privească, liniştită şi neînfricată, şoptind:
– Ba da, poţi.”
“Mica lui tigroaică, care scuipa foc pe gură şi zgâria rău. Nu voia ca el să se apropie prea mult, dar odată această barieră depăşită îi răspundea cu o dulceaţă care-l lăsa fără suflu.”
Mi-a plăcut foarte mult de Jack, e un bărbat foarte complex. Sub o aparenţă de anti-erou se ascundea de fapt un cavaler pe cal alb!

Întoarsă acasă în Golful Breaux, Laurel nu are parte de liniştea la care se aştepta, întrucât împrejurimile ţinutului erau cutremurate de o serie de crime comise de un ucigaş sadic, care maltrata şi omora femei, acoperindu-şi urmele prin aruncarea cadavrelor acestora în apele întunecate ale golfului.Sarutul care ucide (1)
”Ambarcațiunea alunecă cu eleganță peste apa întunecată spre malul cu iarbă deasă. Undeva, în depărtare, un urlet destramă țesătura fină a nopții…Prădătorul zâmbește, mândru, încântat, gândindu-se nu la sursa acelui urlet, ci la femeia care zace moartă pe puntea bărcii lui. Un alt omor. Alt fior de plăcere. Altă porție de euforie.”
O femeie este ucisă. Încă una…”Prea viclean, prea deștept, deasupra legilor omului, în afara oricărei suspiciuni, acest prădător își vede mai departe de treabă…”

Cine va fi următoarea victimă, ce rol are Laurel în scenariul țesut de mintea bolnavă a criminalului și cine este acesta vă las să descoperiți citind ”Sărutul care ucide”!

Cartea, deși destul de stufoasă, se citește relativ repede, acțiunea fiind alertă și antrenantă, iar povestea de dragoste din fundal, minunată! Fac o paranteză să remarc că descrierile împrejurimilor, personajelor și situațiilor în care sunt puse acestea sunt foarte amănunțite, iar pe alocuri ar fi putut fi ceva mai condensate. Cu toate acestea, cartea nu m-a plictisit nici un moment, ci a reușit să-mi mențină atenția trează până la final, care a fost perfect mulțumitor, din punctul meu de vedere.

Autor: Oli
Review overview
5

6 COMMENTS

  1. Wawwww! Felicitari ella!
    Autoarea imi place si mie foarte mult, desi aceasta carte nu am citit-o. O recenzie frumoasa, ma tenteaza si pe mine sa trec cartea pe lista.

  2. Oli aceasta carte este fix pe gustul meu. Imi place tot ce ai scris si da, chiar vreau sa o citesc.
    :p

  3. Ma bucur mult ca am reusit sa va tentez cu recenzia mea, multumesc pentru aprecieri! Mie imi place cum scrie Tami Hoag, are un stil aparte, sunt sigura ca o sa va placa! Cartile ei, ca thrillere sunt foarte bune, iar ca romance, de asemenea. Nu multe autoare reusesc sa imbine atat de bine cele doua genuri!

  4. Felicitari Oli pentru recenzie! Dupa cum stii sunt o fana a autoarei si i-am citit toate cartile aparute la noi. Stilul ei se aseamana si cu cel al Lindei Howard. Doar 2 carti nu le-am agreat : Tarana din tarana si Ucideti-l pe mesager. Despre Saraul care ucide pot spune ca se numara printre favorite. Imi place tare mult de Jack. Chiar daca are reputatie de afemeiat el are multe mustrari de constiinta si incearca sa remedieze situatia. Sora lui Luarel este cea mai detestabila femeie si mi-a fost greu sa o inteleg. Cartea este tradusa de Mihnea Columbeanu(in versiunea mai veche de la Miron este trecut traducatorul). Recomand cu caldura aceasta carte!

  5. O recenzie super! Ai redat foarte bine atmosfera de suspans, cat si partea de romantism. M-ai tentat bine de tot, vreau sa citesc si eu cartea.

Leave a Reply