Seria Highlands’ Lairds, de Julie Garwood-farmec medieval

Seria Highlands’ Lairds, de Julie Garwood-farmec medieval

Anglia, în timpul domniei Regelui John.

Seria Highlands’ Lairds, de Julie Garwood-farmec medieval 

1. The Secret (1992)-Secretul

2. Ransom (1999)Răscumpărarea

3. Shadow Music (2007)-Muzica umbrei 

mountains

     Julie Garwood este o autoare care reuşeşte să te prindă în mrejele poveştilor ei. Povești simple, dar de o frumuseţe aparte. Te poartă pe aripile imaginaţiei din Anglia în Scoţia într-o perioadă medievală. Eşti fascinat de lumea anilor 1100-1200, de regulile acelor ani, de ţinuturile muntoase ale Scoţiei atât de sălbatice, dar atât de frumoase, de acea Anglie cu tradiţia şi rigoarea societăţii unui secol îndepărtat. Julie Garwood reuşeşte să îţi trezească atenţia şi să vrei să o citeşti cu nerăbdare, să afli cât mai multe despre rivalitatea dintre englezi şi scoţieni, să îţi doreşti să cunoşti poveştile unor personaje puternice cum sunt lairzi scoţieni, nişte bărbaţi aspri, de temut, bărbaţi de onoare, dar duri. Aceşti lorzi care nu stau pe gânduri dacă este vorba să ucidă pentru a-şi apăra teritoriul, femeile şi principiile, bărbaţi atrăgători, deşi par a fi nişte barbari, dar asta dă farmec poveştilor create de autoare.

     Seria Highlands’ Lairds ne prezintă poveştile a trei lorzi scoţieni puternici, duri, ucigători, trei prieteni, fiecare cu personalitatea lui, trei bărbaţi ce au în comun onoarea, loialitatea. Toţi trei dispreţuiesc englezii, şi aici intervine frumuseţea poveştilor. Toţi trei vor întâlni femei englezoaice cu care se vor căsători. Toate cele trei căsătorii sunt întâmplătoare, sau aranjate, deci cu atât mai fascinant, pentru că nu ştii cum vor reacţiona niciunul dintre personaje-atât domniţele cât şi lorzii barbari. Veţi face cunoştinţă şi cu trei domniţe englezoaice, care va vor fascina cu puterea frumuseţii şi minţii lor.

     Autoarea foloseşte un limbaj adecvat acelor vremuri, simplu, câteodată şi în dialectul scoţienilor diverselor clanuri. Nu vă voi dezvălui prea mult, dar cert este că veţi fi prinşi în mrejele naraţiunii create de autoarea Julie Garwood
     În majoritate cărţilor, Garwood aduce în prim plan personaje puternice atâta masculine, dar şi feminine, emoţii, intrigi, dragoste, amuzament şi nu în ultimul rând loialitate.

1.Secretul de Julie Garwoodsecretul

Editura: Miron

“Judith Hampton era frumoasă, mândră şi loială. Prietena ei bună din copilărie trebuia să nască şi ea-i promisese că-i va fi alături, chiar dacă asta însemna să meargă în Scoţia. Călătoria urma să fie dublu răsplătită, căci tot în Scoţia urma să-şi întâlnească tatăl pe care nu-l cunoscuse niciodată, pe şeful de clan Maclean. Însă nimic n-o pregătise pentru priveliştea oferită de barbarul scoţian desemnat s-o conducă până la tatăl ei, pe nume Maitland, şi el la rândul său conducător al unui clan, un om puternic şi fascinant, de care avea să se îndrăgostească fără scăpare. Însă dragostea ei va supravieţui după ce se va afla adevărul despre tatăl său, un secret devastator cu puterea de a distruge orice alianţă şi cea mai frumoasă poveste de iubire?”

Fragment

    Când războinii ajunseseră pe scândura podului, ropotind cu copitele cailor, zâmbetul îi şovăi. Un fior de teamă îi străbătu şira spinării. În grup nu era nici o femeie, numai luptători, patru cu totul, şi arătau ca nişte uriaşi barbari. Nici unul nu zâmbea. Pe toţi sfinţii păreau de-a dreptul duşmănoşi. Cu toţii erau îmbrăcaţi în pledurile de vânătoare. Judith ştia că fiecare clan foloseau câte două pleduri separate. Culorile stinse, brun, verde şi auriu, erau preferate pentru vânarea de animale… sau oameni, căci se pierdeau mai uşor prin pădure, ascunzând vânătorii de ochii prăzii. Pledul cu culori mai vii era folosit cu toate celelate prilejuri. Putea chiar să identifice unele dintre clanuri după culori.

    În Anglia, stindarul unui baron îi purta culorile, dar în Scoţia, după cum îi explicase Frances Catherine, boierul şi supuşii lui erau recunoscuţi după culorile îmbrăcăminţii. Ceea ce-o miră pe Judith era furia de pe chipurile lor. Nu înţelegea de ce erau atât de arţăgoşi. Apoi îşi spuse că probabil drumul îi obosise.

    Când ajunseseră în faţa ei, nici unul dintre războinici nu decălecase. Trei dintre ei formau un şir în spatele căpeteniei. Multă vreme, nimeni nu scoase nici o vorbă. Nu făceau decât să se uite la ea, cu ostilitate. Judith fu nevoită să le susţină privirea, deşi atenţia îi era atrasă numai de conducător. Nu credea că văzuse în viaţa ei o privelişte mai magnifică. Omul era fascinant. Cu siguranţă, era cel mai înalt din grup. Umerii lui laţi opreau lumina soarelui, astfel încât era înconjurat de raze, ca într-o vrajă care-l făcea să pară de neânvins.

   Dar nu avea nimic vrăjitoresc. Era doar un om, chipeş şi aspru şi, cu siguranţă, cel mai musculos din grup. Pledul i se deschisese într-o parte a coastei stângi. Muşchii umflaţi ai piciorului păreau funii de oţel împletit. Întrucât nu se cuvenea să privească spre un loc atât de intim, Judith reveni cu ochii spre chipul lui.

   Doamne, îşi spusese, ar fi fost mulţumită să-l privească toată ziua. Avea părul de un castaniu închis, bogat, cu firele doar puţin buclate. Braţele goale îi erau la fel de bronzate ca faţa, iar ochii strălucitori aveau o nuantă minunată de cenuşiu. Tăcerea părea să dureze câteva ceasuri, când Paul deschise uşile grajdului. Zgomotul ţâţânilor vechi şi neunse atrase de îndată atenţia războinicilor. Toţi întoarsera capetele într-acolo, mai puţin conducătorul. Doi îşi duseră mâinile la spate. Judith înţelese că războinicii se socoteau pe pământ ostil şi erau în gardă pentru orice atac. Nici nu era de mirare că arătau atât de duşmănoşi. Judith reveni cu atenţia spre căpetenia lor.

— Eşti soţul lui Frances Catherine.

Scoţianul nu-i răspunse. Tocmai se pregătea să repete întrebarea în limba gaelică, dar războinicul din spatele

şefului i-o luă înainte, spunându-i:

— Patrick e cu soţia lui. Noi îi suntem rude.

Vorbea cu un accent atât de gros, încât lui Judith îi fu greu să-l înţeleagă. Luptătorul îşi mână calul înainte, iar când ajunse lângă stăpânul lui, continuă:

— Eşti Lady Judith Elizabeth?

Judith zâmbi. Nimeni în afară de Frances Catherine nu-i folosea vreodată şi numele Elizabeth.

— Eu sunt, răspunse ea. Deşi mă puteţi numi Judith.

Rogu-te să-mi spui, domnule, ce mai face Frances Catherine?

— Se-ngraşă.

2. Răscumpararea de Julie Garwood (recenzie)rascumpararea

Editura: Miron

“Povestea de dragoste dintre Gillian şi Brodick, modul cum acest temut şi neânduplecat scoţian reuşeşte să se căsătorească cu ea (ea neştiind că acea discuţie în prezenţa preotului oficializa căsătoria ei) fac deliciul multor pagini. Umorul caracteristic scriitoarei abundă practic în această carte. Umor pe care îl întâlnim în majoritatea cărţilor autoarei.”

Fragment

Anglia, în timpul domniei Regelui John.

   Moşierul fusese chemat de pe câmpul de instrucţie şi era iritat de întrerupere, dar când auzi că avea un mesaj urgent, inima îi sări cu speranţă că era o veste de la Iain Maitland, spunându-i că fusese găsit fiul lui, Alec. Gawain, alt străjer de nădejde, îi spulberă speranţele când îi spusese că mesagerul purta pledul clanului MacDonald.

    Frustat şi furios, Brodick răspunse

— Bine-ar fi ca mesajul ăsta blestemat să fie cu adevărat urgent! Unde-i soldatul lui MacDonald? întrebă Brodick, apropiindu-se cu paşi mari. Dylan arătă cu capul spre gărzile din jurul sergentului.

— Dă-te mai în spate, ca boierul nostru să audă mesajul ăsta important, ordonă el, încercând zadarnic să pară cât mai serios.

   Brodick se opri lângă Dylan, în faţa mesagerului. Henley începu să dârdâie mai tare. Moşierul Buchanan era şi mai înalt decât comandantul lui. Era un uriaş cu muşchi umflaţi, sugerând o putere năprasnică. Pielea îi era bronzată închis, iar părul lung auriu. Îl sferdelea cu privirea atât de pătrunzătoare, încât bietul soldat avea senzaţia că se uita în ochii unui leu gata să-l înfulece la cină. Da, era în bârlogul leului şi ceru să-l ajute când avea să dea şi restul mesajului. Acum, Dylan nu-l mai intimida atât

— Domniţa… te pofteşte să vii la biserica Sfântului Thomas, la răscrucea de sub pământul lui Len, şi… cere…da, domniţa cere s-o escortezi la casa domniei tale. Îi aruncă o privire scurtă, pentru a-i observa reacţia, şi-şi dori din toată inima să nu fie atât de curios. Chipul incruntat al moşierului îi făcu sângele să se urce-n cap şi se temu să nu facă de râs numele MacDonald, leşinând.

— Domniţa? îl întrebă încet Brodick.

— Spune-i, ordonă Dylan.

— Mireasa domniei tale, bolborosi Hanley. Domniţa este mireasa domniei tale.

— Femeia asta susţine că e mireasa mea?

— Aşa-i.

— Aşa-i pe dracu’! replică Dylan.

— Ba, am vrut să zic numai c-aşa spune ea… Mi-a poruncit să rostesc înseşi cuvintele astea. Boierule, mesajul meu te supără?

Îşi ţinu respiraţia aşteptând răspunsul.

— Depinde de femeie, comentă Aaron. Ştii cumva dacă e arătoasă?

— Nu-i o femeie ca oricare alta. Eo lady, o domniţă foarte bună.

— Şi care-i numele acestei domniţe atât de bune? Seinteresă Robert.

— Buchanan, răspunse Henley. Îşi zice Lady Buchanan.

Trase adânc aer în piept, apoi continuă:

— Trebuie să fie nevasta boierului dumitale, căci e cum nu se poate mai potrivită. Părea foarte sinceră.

— E clar că ţi-a sucit minţile, interveni Aaron. Dar la o adică, băieţandri ca tine sunt uşor de ameţit. Henley nu-i luă în seamă cuvintele, atent numai la moşier.

— Pot să-mi dau frâu gândurilor, spunând tot ce-am aflat?

Brodick îi dădu îngăduinţa, dar Dylan preciză:

— Atâta vreme cât spui numai adevărul.

— Da, numai adevărul, făgădui Henley. Eram pe drum spre casa din Lowlands, când am întâlnit un om pe care l-am luat drept fermier. Grăia ca un englez. M-am mirat, fiindcă nu s-a mai auzit ca un englez să umble prin Highland fără a fi cunoscut şi îngăduit. L-am găsit foarte obraznic, dar curând l-am iertat, când am aflat de nobila-i faptă.

— Şi care era fapta asta nobilă? întrebă Aaron.

— El şi fratele lui o protejau pe domniţă.

— Numai doi oameni să apere o asemenea comoară? aruncă batjocoritor Robert. Henley trecu peste comentariul lui, pregătindu-se să-i dea moşierului vestea cea mai rea.

— Boierule, mireasa domniei tale e englezoaică.

Liam, cel mai tăcut din grup scoase un răget care-l făcu pe Henley să tresară. Robert mormăi o sudalmă spurcată, Aaron clătina din cap cu silă, iar Dylan nu-şi putu ascunde strâmbătura. Brodick părea să fie singurul neafectat de anunţ. Ridică mâna să facă tăcere şi-i ceru calm mesagerului să continuie.

3. Muzica umbrei de Julie Garwoodmuzica umbrei

Editura: Miron

“Pentru prinţesa Gabrielle de St. Biel, Scoţia era tarâmul şefilor de clan, a priveliştilor minunate, a mlaştinilor periculoase şi a umbrelor adânci, în spatele cărora se petreceau destule lucruri necurate. Vânată pentru frumuseţea ei, fiica unuia dintre cei mai influenti baroni din Anglia, devine moneda de schimb perfectă pentru rege pentru a menţine pacea din Scoţia. Astfel, regele John aranjează căsătoria ei cu unul dintre cei mai mari şefi de clan, însă uniunea lor nu va mai avea loc. Pentru Gabrielle totul se schimbă atunci când ea şi garda ce-o însoţea au dat peste o scenă de o cruzime de neimaginat. Astfel, cu o singură săgeată, Gabrielle descoperi că a luat o viaţă, a salvat o alta şi a pornit un război.”

Fragment

    Oricine era cineva în Anglia cunoştea această vrajbă. Baronul Coswold de Axholm, unul dintre sfetnicii cei mai apropiaţi ai regelui John şi baronul Percy de Werke, numit de rege prieten şi confident, petrecuseră ultimii zece ani încercând să se distrugă unul pe altul. Competiţia dintre cei doi bărbaţi era feroce. Fiecare voia să fie mai bogat decât celălalt, mai puternic, cu mai mult prestigiu şi desigur cu mai multe favoruri din partea regelui. Se luptau amarnic pentru orice şi cel mai mult râvneau un anumit trofeu: pe prinţesa Gabrielle. Doar la menţionarea numelui ei, amândoi deveneau furioşi ca nişte câini turbaţi. Ambii baroni erau hotărâţi să se însoare cu această nepreţuită frumuseţe.

     Regele era amuzat de crizele lor de gelozie……

    Lordul Colm MacHugh a fost răspunzător de acest carnagiu. Atotputernica căpetenie şi ferocii lui luptători s-au revărsat de pe munte, ca dintr-un cazan de ulei clocotit, furia lor fierbinte distrugând totul în cale. Cu săbiile strălucitoare ridicate, strigătul lor de luptă făcea să vibreze stâncile crestelor. Pentru soldaţii lui MacKenna, care așteptau jos să înceapă bătălia, fusese o privelişte terifiantă.

    Dintre toţi, vederea lui MacHugh era cea care-ţi îngheţa sângele în vine. Până în ziua aceea, unii dintre soldaţii MacKenna refuzaseră să creadă că lordul există cu adevărat, pentru că poveştile despre cruzimea lui în luptă, faptele lui vitejeşti şi puterea herculeană nu puteau să fie reale… doar dacă nu, aşa cum bănuiau unele zvonuri şoptite, MacHugh era mai mult fiară decât om.

    Cei ce îl zăriseră vreodată jurau că e jumătate leu, jumătate jumătate om; cu faţa dăltuită în piatră, părul auriu asemănător la culoare cu coama unui leu şi ferocitatea în luptă ca a unei fiare. Invizibil o secundă, în următoarea ataca pe neaşteptate, spintecând metodic prada, membru cu membru.

     Sau, aşa se spunea.

    Luptătorii mai luminaţi luau în râs descrierea aceasta fantezistă. MacHugh nu e decât o umbră cu puteri supranaturale, argumentau ei. Dispărea după voia lui, dar când umbra se apropia, un biet suflet putea evita pericolul morţii, doar căzând în genunchi şi implorând îndurare. MacHugh era invincibil, imposibil să fie prins sau capturat. Singurul avertisment ce îi anunţa sosirea era muzica ce ajungea înainte lui. Muzica umbrei

Review overview
5
****Coman Iasmina (Iasmy/Elis Ntco fb)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri**** Esenţele tari se ţin în sticluţe mici! Orientată spre prezent, dar şi viitor, cu picioarele pe pământ, dar şi idealistă. Optimistă până la extrem. Îmi place să dezvolt o idee prin intermediul discuţiilor, văd timpul ca pe o resursă finită şi iau în serios termenele limită. Pasionată de cărţi, muzică şi călătorii, ador stilul romance (contemporan, historical) thriller, istoric romanţat, YA, şi în general cărţile scrise bine. Mai nou, începe să îmi placă stilul fantasy, deşi nu am crezut că mă poate "prinde". Învăluită în mister, iubitoare de ciocolată cu piper. Îmi plac provocările! Şi aşa cum spune Octavian Paler: "Pasiunea n-are nevoie de motivări, ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă, dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri." Vă aşteptăm alaturi de noi!

18 COMMENTS

  1. Pare foarte captivanta seria aceasta :) . Nu cred sa fi citit ceva de Julie G. Cel putin nu imi aduc aminte :)

    • Citeste macar o carticica si vezi daca iti place stilul. Poti sa incepi cu Secretul din acesta serie! Julie Garwood nu scrie numai historical , are si carti romance suspanse foarte faine -Seria Buchanan-Renard, dragoste crime, actiune, etc.

  2. Julie Garwood reprezinta una dintre scriitoarele mele preferate. Cu siguranta am sa citesc aceasta serie. Mi-am propus sa nu ratez nici o carte de-a dansei. Toate m-au impresionat! Multumim pentru recenzie. Am aflat atatea lucruri interesante despre aceasta serie incat in acest moment nu-mi doresc decat ca ea sa se afle in biblioteca mea! :)

  3. Ador cărțile care surprind farmecul medieval, dar seria asta e prea romance pentru mine :D

  4. Spre rusinea mea nu le-am citit, dar cred ca voi face abstractie de traducere si ma pun pe treaba. Chiar imi este dor de niste scotieni marca Julie Garwood.

  5. Mi s-a recomandat Julie Garwood, si nu o sa ratez ocazia. Sper sa fie pe placul meu si sa ma incante. :)

  6. Am citit doua carti ale autoarei, ambele aparute in colectia de la Lira. Poate voi cauta si trilogia aceasta.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro