Slabiciunea mea esti tu de Rebecca Radd

Slabiciunea mea esti tu de Rebecca Radd

by -
30

Regula numărul 1 NU TE ÎNCREDE ÎN NIMENI Regula numărul 2 NU TE ÎNDRĂGOSTI NICIODATĂ DE ADVERSARUL TĂU

Slăbiciunea mea eşti tu, de Rebecca Radd

Editura: Smart Publishing
Număr pagini: 293

     Rebecca Radd este o tânără scriitoare în vârstă de  17 ani şi are deja publicate două cărţi. Pasionată de artă în general, Rebecca a scris “Destinule, să te vedem ce poţi” la 15 ani. În prezent locuieşte în Bucureşti alături de familie şi urmează un liceu economic. Ea deţine un blog şi este îndrăgostită de artă. Îi place ciocolata,  drumeţiile, să danseze şi să citească. “Slăbiciunea mea eşti tu” este cea de a doua carte publicată.

Regula numărul 1
NU TE ÎNCREDE ÎN NIMENI
Regula numărul 2
NU TE ÎNDRĂGOSTI NICIODATĂ DE ADVERSARUL TĂU

    Jesica Wilder este o femeie puternică şi independentă. De câte ori Mark, fratele ei, conducătorul unei organizaţii, are nevoie de ajutor, apelează la ea. Pentru că este cea mai bună. Nu a existat vreo misiune pe care să o primească şi să nu fie capabilă să o îndeplinească. Cu părul blond şi ochii verzi, ea pare un înger. În realitate însă face parte din lumea întunecată.

      Jhon Maxwell a avut o copilărie traumatizată care l-a făcut să devină un bărbat puternic. Înzestrat cu o minte sclipitoare, el concepe cele mai ingenioase planuri şi este obişnuit ca acestea să fie un real succes. Îşi conduce viaţa după reguli stricte şi nu se lasă distras de la scopul său.
     Totuşi, când o întâlneşte pe Jessica, viaţa lui este dată peste cap. Este vrăjit de vitejia ei războinică şi de dârzenia de care dă dovadă, bine şi fizicul are atuul său.

”Era absolut minunată. Pielea ei era parcă de alabastru şi îi venea să întindă mâna să o mângâie pentru a vedea dacă era la fel de fină precum părea. Buzele ei rozalii erau strânse într-o linie severă, însă el era convins că dacă ar săruta-o i le-ar fi putut înmuia. Dar ochii ei erau de departe cei mai fascinanţi. Era o combinaţie uimitoare între gri şi verde. John nu mai văzuse niciodată astfel de ochi. Femeia din faţa lui clipi iar el rămase surprins de genele lungi ce-i umbreau pomeţii. Fără să-şi dea seama îşi trecu mâna prin părul ei de culoarea mierii. Era magică.”

     Familiile lor sunt rivale şi faptul că au aceeaşi misiune nu face decât să le amintească imposibilitatea unei legături amoroase.
     Atracţia dintre cei doi, nu ţine cont de duşmanii, rivalităţi, ea îşi face de cap cu cei doi tineri.

“Bărbatul avea o constituţie atletică şi…îţi lua respiraţia! Nu existau cuvinte pentru a-l descrie. Părea perfect. Intensitatea cu care o privea o făcea să simtă furnicături pe piele. Când el îşi puse mâna pe talia ei şi o trase mai aproape bătăile inimii începură să i se accelereze. Sângele parcă îi alerga prin vene. Mirosea a scorţişoară iar ea era pe cale să-şi piardă capul. În jurul ei, totul părea să se estompeze.”

    Jessica dădea vina pe fratele său pentru această situaţie. Dacă nu era misiunea în care era implicată,  de găsire a unui pachet, cei doi nu se întâlneau, iar ea putea să doarmă noaptea liniştită, nu visând cu ochi deschişi.
    Se pare că un adversar necunoscut se năpusteşte asupra lor, fiind nevoiţi să se alieze pentru a-l putea învinge. Deşi ar trebui să se concentreze asupra misiunii şi să nu fie interesaţi de altceva, există atracţia ce mocneşte şi care stă să se aprindă în orice clipă precum o vâlvătaie.

“Tot ce se întâmplă între ei era aşa o nebunie. Când erau împreună, ieşeau scântei. Situaţia era atât de intensă şi de ciudată. Se plăceau şi totuşi nu se suportau. Nici măcar nu-şi mai puteau da seama de sentimentele lor, de intenţiile lor.
Nimic nu părea să fie cum trebuie. Totul era anapoda.
Totul era aşa o confuzie generală.”

     Învăluiţi în acestă confuzie de sentimente cei doi vor încerca să îndeplinească misiunea, dar …

    Tatăl lui Jhon o va răpi pe Jessica şi o va tortura, crezând că agenţia fratelui ei este de vină pentru o crimă comisă. Jhon o va salva, devenind un trădător pentru agenţia tatălui său. Cei doi vor fugi cât mai departe din calea duşmanului necunoscut, se pare că acesta vrea să îi învrăjbească, dacă se poate să îi ucidă.
    Cu un criminal pe urmele lor ei vor încerca să supravietuiască, dar şi să găsească adevăratul vinovat din toată această poveste.
    Vor reuşi cei doi? Vor prinde criminalul/criminalii?
    În toată această nebunie, relaţia lor va avea şorţi de izbândă?
    Vor avea curajul să lupte pentru iubire sau se vor ascunde în spatele regulilor?
   O carte antrenantă, unde acţiunea este la ea acasă, dar şi o relaţie care înfruntă prejudecăţile pentru a răzbate.
     Nota mea pentru carte este 10.slabiciunea-mea-esti-tu-de-rebecca-radd

Autor: Nicol

30 COMMENTS

  1. Am descoperit-o pe Raluca/ R. Radd la sfarsitul anului 2015 si am recomandat aceasta carte mai multor persoane. Ma bucur tare mult ca ti-a placut si tie. Cartea “Destinule, sa te vedem ce poti!” ai citit-o? Este superba!
    Felicitari Nicol pentru prezentare!

    • Multumesc draga mea.Multumesc si pentru recomandarile tale.datorita tie am cumparat cartile acestei tinere autoare!

  2. Felicitari pentru recenzie, Nicol. Ca de obicei, reusesti inca de la primele cuvinte sa ne ispitesti… ;)

  3. Multumim pentru recenzie, Nicol! Din cate am citit mai sus cartea pare a fi pe gustul meu!

  4. Nu am auzit de cartea aceasta pana acum, insa intrucat este scrisa de o autoare de la noi, cu siguranta m-a facut si mai curioasa. Vreau si eu sa o citesc. :)

  5. Vreau si eu cartea, neaparat. <3 Imi place prima regula: Nu te increde in nimeni! O folosesc si eu deseori. :)
    Sper sa am ocazia sa cunosc felul de a scrie a autoarei, i-ar face placere. :D Felicitari pentru recenzie! ;)

    • Intradevar,o reugula pe care,daca am urma-o ar fii in beneficiul nostru!Sper si eu sa ajungi sa citesti cartea !

  6. Bună! Felicitări pentru recenzie! Când am văzut pe Facebook că sunt menționată într-o postare, am dat de această recenzie care mi-a luminat ziua, nu altceva! Cu greu pot descrie sentimentele care mă cuprind atunci când văd că cititorii se bucură de carte și le place.

    Recenzia mi se pare captivantă și dacă nu aș fi fost eu scriitoarea m-ai fi convins să cumpăr cartea. Pe cuvânt! Mă bucur că ți-a plăcut și că ai găsit-o interesantă. M-am distrat scriind-o și mai mult ca sigur voi mai scrie acest gen de cărți.

    Sper că-ți va plăcea și ultimul meu roman „Ai curajul să iubești!” (care aduce, totuși, ca și stil cu romanul meu de debut).

    O zi frumoasă, plină de lecturi minunate! Și spor la multe alte recenzii!

    • Ma simt onorata , că ți-a plăcut recenzia mea.prima carte este superba,sper să le placă recenzia. ;) pe când sa așteptăm noul volum publicat?îmi place mult stilul tau,si m-ai aștept cărți scrise de tine!

Leave a Reply