Spânzuratul de la Saint-Pholien de Georges Simenon-recenzie

Spânzuratul de la Saint-Pholien de Georges Simenon-recenzie

Romanele lui Simenon păstrează acel umor fin și pe alocuri negru al unei anumite perioade:

Spânzuratul de la Saint-Pholien, de Georges Simenon-recenzie

 

 „Asistați la o adevărată reuniune de belgieni. Vă gândiți, probabil, că pare o conspirație…”

 

Titlul original: Le Pendu de Saint-Pholien

Editura: Polirom

Seria Maigret

În aceeași serie: „Maigret se înșală”, „Maigret la Picratt’s”, „Maigret și ucigașul”, „Domnul Gallet a decedat”

Anul aparitiei: 2005

Traducere de: Nicolae Constantinescu

Număr pagini: 177

Gen: Polițist

Cotație Goodreads: 3,78

Nota mea: 5 steluțe din 5

    Unul dintre cele mai palpitante romane din seria Maigret citite până acum. Georges Simenon ne surprinde cu un policier cu tentă de thriller, ce iese un pic din comun; dacă în celelalte romane atmosfera este una liniștită, calmă, comisarul Maigret investigând în stilul său tihnit o crimă comisă, aici avem de a face cu o intrigă atipică:

   Dacă ar fi știut că un singur gest l-ar fi dus la un asemenea caz, probabil că Maigret s-ar fi gândit de două ori înainte de a-l comite: comisarul se află într-o gară din Olanda, unde un om îmbrăcat ponosit și cu o valiză în mână îi atrage atenția. Dintr-un motiv numai de el știut (probabil curiozitate), Maigret prinde un moment de neatenție și-i înlocuiește valiza.

   Maigret nu se oprește aici și obține o cameră vecină cu a acelui călător, cu o ușă comună. Așa i-a fost foarte ușor să-l urmărească: l-a văzut cum deschizând valiza și observând că a fost schimbată, l-a cuprins disperarea; cum s-a întors la gară și a întrebat de valiză și în final, cum a revenit în cameră și s-a sinucis prin împușcare.

   Maigret s-ar fi așteptat la orice, numai la așa ceva nu. Ce putea să conțină acea valiză atât de important încât să împingă un om la sinucidere? Sunt sigură că primul gând merge către bani. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar nu. În valiză s-au găsit două costume purtate. De ce s-ar sinucide cineva pentru două costume? Cât de importante să fie și de ce?

   Banii apar și ei în poveste, dar nu în valiză, ci într-un… simplu pachet pe care acel om îl trimisese prin poștă fără nicio precauție, la o anume adresă.

Și mai curios este atunci când cadavrul acestui om este „vizitat” de un om de afaceri, Van Damme. Joseph, nu Jean-Claude.

   Aventura continuă la Bremen, Paris, Reims, Liège (Belgia), autorul purtându-ne prin Europa acelor vremuri interbelice. Maigret se implică în investigație, merge în toate orașele în care aceasta îl duce, ia legătura cu anumite persoane, scoate la lumină lucruri de mult uitate, își pune viața în pericol, la care de două ori se atentează și în final, în ciuda piedicilor, descoperă misterul. Un mister legat foarte mult de natura umană, pe care autorul dovedește că o cunoaște foarte bine: implicațiile psihologice ale comiterii unei crime și mai ales, ale ascunderii ei, sentimentele de vinovăție, remușcările, presiunea, tensiunea psihică, toate acestea le veți găsi în „Spânzuratul de la Saint-Pholien”, cel mai bun roman din seria Maigret citit până acum.

   Mai multe rămâne să aflați citind cartea. Probabil vă întrebați, ca și mine, ce e cu spânzuratul din titlu, când omul s-a împușcat. Un mic spoiler vă dau: e altul. Alt om, a cărui sinucidere e legată de cea a omului cu valiza. În acest roman, un caz îl aduce pe altul, faptele fiind legate între ele. Fapte ce par îngropate, uitate, dar care aduse la lumină, revin cu multă forță în prezent. Fapte ale căror implicații dăinuie mult timp.

   De ce îmi plac romanele lui Georges Simenon? Pentru că sunt foarte atmosferice (dacă îmi este îngăduit gradul de comparație). Atmosfera aceea a Parisului (în această carte, și a Liège-ului, orașul natal al lui Simenon) din anii ’30, cu mașini vechi, felinare, scrisori, telegrame, telefoane fixe, mașini de scris, lipsa tehnologiei de astăzi, acea lume în care lucrurile se făceau încet, în tihnă, când oamenii nu erau stresați de dead-line-uri și mail-uri… O atmosferă pe care o mai putem găsi doar în unele cărți și filme:

„În felinar încă mai era un capăt de lumânare. Felinarul se afla acolo de zece ani, agățat de același cui, păstrat drept gaj împreună cu tot restul, cu divanul desfundat, bucata de indian, scheletul incomplet și crochiul fetei cu sânii goi, de proprietarul care încă nu-și primise banii.

Maigret aprinse lumânarea și umbrele dansară pe pereții luminați de sticla colorată în roșu, galben și albastru ca de o lanternă magică.”

   „Ia-ți repede pălăria și pardesiul!… Urmărește-l pe omul ăsta până la capătul lumii, dacă e nevoie…” – o epocă în care pălăria nu lipsea din vestimentație… O epocă în care moda avea alte repere.

   De multe ori mi-am spus că transpusă în zilele noastre, acțiunea din romanele lui nu numai ar fi lipsită de farmec, dar nici nu ar fi posibilă; în zilele noastre, comisarul Maigret nu ar mai trebui să meargă pe la redacțiile ziarelor pentru a afla întâmplări din urmă cu 10 ani, cu un search pe Google s-ar rezolva. Dar nu ar mai fi la fel de palpitant și nu i-ar permite adversarului să aibă un avantaj; adversarul nu ar putea să rupă paginile din arhive fără a fi înregistrat cu ajutorul camerelor. Dar mai multe citiți singuri, nu vreau să vă stric plăcerea!

Romanele lui Simenon păstrează acel umor fin și pe alocuri negru al unei anumite perioade:

„- Și domnul Morcel?

– E la Robermont.

– E departe de aici?

Croitorul râse, încântat de încurcătură, și explică:

– Robermont e cimitirul. Domnul Morcel a murit la începutul anului și eu am preluat afacerea.”

Citate:

„Când trăiești în străinătate, apreciezi cel mai bine vinurile și alcoolul din Franța!”

„Nimic nu e mai hazliu ca viața!…”

 Despre autor:

   Georges Simenon (1903-1989) este unul dintre cei mai prolifici autori ai secolului XX, scriind câte 60-80 de pagini pe zi. Dar numerele nu se opresc aici, vorbind de la sine: 192 de romane, 158 de articole și rapoarte. Belgian de origine, este cunoscut pentru seria de romane și povestiri polițiste Maigret, comisarul cu același nume fiind unul dintre personajele celebre ale literaturii. A publicat și romane psihologice.

   Prima sa slujbă a fost la Gazette de Liège, unde scria articole ce l-au familiarizat cu teme precum politica, comerțul, criminalitatea, pregătindu-l pentru viitoarele romane.

   În 1966 a primit distincția Grand Master Award, iar în 2005 a fost nominalizat pentru titlul de „De Grootste Belg / Le plus grand Belge” („Cel mai mare belgian”) în două emisiuni de televiziune separate.

Cartea Spânzuratul de la Saint-Pholien de Georges Simenon este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

 

12 COMMENTS

  1. Interesanta recenzia ta,sunt tare curioasa sa aflu tot ce la împins la sinucidere pe omul cu valiza schimbată!

  2. felicitari sorina!toate cartile lui g simenon sunt interesante si scrise cu un umor de calitate

  3. Ti-am citit recenzia cu atata placere! Felicitari, Sorina! Imi plac foarte mult romanele lui Simenon. Maigret <3 Am si eu vreo 9 carti din seria Maigret. Din cele vechi( aparute prin anii ’60-’70) .

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro