Stapanul Castelului de Teodora Matei

Stapanul Castelului de Teodora Matei

Acțiune, fantasy, iubire, prezent și trecut, toate acestea într-un uluitor tablou al unei iscusite îmbinări de cuvinte.

Stăpânul Castelului, de Teodora Matei

 

Editura: Tritonic

Anul: 2016

Pagini: 202

Gen: Fantasy

   Ei… și iată că veni vremea să vă spun o poveste! George Călinescu spunea că „basmul este oglindirea vieții în moduri fabuloase”, iar eu m-am convins de acest lucru citind „Stăpânul Castelului”, de Teodora Matei, o carte impresionantă prin subtilitatea modului de transmitere a mesajului către cititor. Nu sunt deloc puține cărțile  pe care le-am citit până acum și am ales întotdeauna teme și abordări variate, nefiind adepta unui singur stil sau gen literar. „Stăpânul Castelului” e una din acele cărți după care simți nevoia să nu mai citești altceva, ci să meditezi. Cu alte cuvinte, e una din acele cărți care te captează și ești sub influența ei mult timp după ce o citești. Rămâi cu ceea ce eu numesc „gustul cărții” și e greu să te desprinzi din vrajă.

   Romanul se încadrează în stilul fantasy și expune povestea fantastică a unor suflete călătoare aflate sub vrajă și circumstanțele în care acestea interacționează cu cei din lumea reală. De la primele rânduri, până la final, nu e decât o călătorie uluitoare în care descoperi, ca într-o frumoasă parabolă, adevăratul sens al acestei existențe. Pentru cei care iubesc poveștile din care extrag adevăruri pe care înainte doar le bănuiau, pentru adulții care iubesc basmele adresate vârstei lor, acestă carte este una fascinantă.

   Povestea începe cu un tânăr, Dominic, cel mai nou gardian al unei închisori aflate la un capăt al urbei. Misiunea lui Domi este aceea de a păzi condamnații, numiți de către colegii lui „viețași” pentru faptul că pedeapsa lor era închisoarea pe viață. Aici, în ciuda sfaturilor gardienilor mai vechi, de a nu se implica emoțional, de a nu asculta poveștile condamnaților, Domi are parte de experiențe excepționale, mai ales după ce îl cunoaște pe unul dintre cei mai ciudați pușcăriași – Baronul. Acesta are un statut special, fiind respectat de către ceilalți. Aura de mister din jurul acestui personaj se amplifică odată cu trecerea paginilor. Baronul cu laptop, scrie nestingherit de ceilalți, memoriile vieții sale. Curiozitatea lui Domi depășește limitele impuse de către regulile închisorii, iar de aici, povestea ia o turnură fabuloasă, pe care o veți alfa răsfoind paginile cărții. Mai adaug doar că  dincolo de pereții impozanți ai închisorii, povestea capătă izul fantastic care amintește de „La Țigănci”, iar personajul nostru principal, Domi pornește în căutarea de răspunsuri și explicații ale poveștilor pe care le citește de pe laptopul Baronului.

   Este o călătorie a eternei căutări a adevărului, a sensului vieții, o frumoasă și captivantă poveste care se desfășoară în două planuri temporale care se întrepătrund. Pe unul din aceste planuri e situat Domi și curiozitatea sa specifică vârstei, iar pe celălalt plan temporal se situează Baronul și uluitoarele sale aduceri aminte. Poveștile sale au izul poveștilor din copilărie; întâlnim elemente și motive specifice basmului: castelul, un cal primit în dar, dar întâlnim și elemente din tradițiile și credințele populare românești: farmecele, satul românesc și mentalitățile născute aici. În același timp, autoarea ne aduce mereu aminte că povestea este una a realității prezente, ca o subliniere a faptului că dincolo de realitatea noastră, există mereu ceva, iar acel ceva se poate, uneori, intersecta cu prezentul nostru. E fabulos acest mod de a scrie!

   Așa cum îi stă bine unui basm, în spatele tuturor peripețiilor, stă sublimul sentiment al iubirii, ca punct declanșator al întregii avalanșe de acțiune, dar și complicațiile pe care acesta le poate determina. Este vorba despre o iubire ținută secret pentru un timp, o iubire de o mare intensitate, devastată la fel de uluitor cum s-a ivit, prin apariția altei iubiri.

Motivul blestemului apare ca un pilon în jurul căruia toate personajele capătă alura unor eroi de basm, suportând repercusiunile unui blestem din strămoși și devenind inevitabil, oameni cu soarta pecetluită.

   Dacă majoritatea cărților pe care le-am citit până acum presupun un joc imaginativ din partea cititorului, stilul Teodorei Matei este unul extrem de senzitiv. Ea nu-ți permite doar să vizualizezi personajele și cadrul în care acestea acționează, ci te poartă printr-un adevărat curcubeu al simțurilor. Astfel, există rânduri pe care le citești și simți gusturi, atingi obiecte, auzi sunete, șoapte, iar această modalitate de a transmite, de a comunica cu cititorul, nu face decât să îi acapareze acestuia întreaga atenție.

    În altă ordine de idei, nu există tendința de a prefera un personaj sau de a-l trata mai altfel decât celelalte, autoarea acordă șansa fiecărui personaj să se facă cunoscut, astfel încât acesta să poată căpăta un anume loc în viziunea celui care citește. În acest fel, personajele, fie că au un rol esențial sau nu în poveste, au șansa de a lua rolul de narator în carte, povestind ceea ce s-a întâmplat din propria perspectivă. Astfel, fiecare erou, împreună cu partea sa de poveste alcătuiesc un puzzle, un peisaj complet al scenariului.

   După ce autoarea ne ancorează într-un prezent care pare să fie foarte clar (ne descrie închisoarea, paznicii și câteva elemente despre unii pușcăriași), aproape insesizabil, acțiunea capătă alura unui fantasy atât de bine realizat, încât e imposibil să lași cartea din mână…

Iată câteva citate care explică de ce e atât de ușor să te îndrăgostești de stilul Teodorei Matei:

„Băutura alunecă abrupt pe esofag ca zgârietura unei femei geloase pe pielea trădătorului. Urmele ei dureau și frigeau. Când rana părea vindecată, venea relaxarea din mușchi și creier.”

„Închise alene ușa în urma lui și mai pierdu câteva minute privind prin celule. Întenționat, lăsa mereu ultima celula Baronului, atât la inspecția vizuală, cât și la cea video. Povestea acestuia îl intriga pe tânărul gardian. Imaginea bărbatului care, în seara de iarnă, stătea nemișcat pe patul metalic cu fruntea în palme ca într-o rugăciune, îl urmări până acasă.”

„Am închis ochii; prin pleoape dureros-transparente vedeam același Iad. Disperare. Lacrimi. Abandon. Moarte. Plângeam cu brațele înlănțuite în jurul Ritei. La rândul ei, mă strângea la piept și mă legăna ca pe un copil. Îi simțeam oasele subțiri, sânii plini ce-mi împungeau pieptul, îi simțeam părul căzându-mi pe față și degetele alintându-mi tâmplele. Șoptea ceva, dar nu înțelegeam ce.”

   Acțiune, fantasy, iubire, prezent și trecut, toate acestea într-un uluitor tablou al unei iscusite îmbinări de cuvinte, le veți descoperi citind o carte pe care eu am găsit-o fascinantă: „Stăpânul castelului”, de Teodora Matei.Editura Tritonic

Cartea Stăpânul castelului, de Teodora Matei a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Tritonic.

17 COMMENTS

  1. Felicitari pentru frumoasa recenzie, chiar mi-a atras interesul pentru aceasta carte. O sa o trec in lista mea de dorinte, chiar pare sa merite citita.

    • Mulțumesc, Nicol! Știi cum se spune: „Niciodată să nu spui niciodată”. Cine știe… poate că citind, vei descoperi că-ți place.

  2. Cartea nu este pe gustul meu. Cred ca eu nu sunt pe aceeasi lungime de unda cu cartile de genul acesta vpentru ca ma plictisesc. Pentru mine nu au acel wow!!

  3. Chiar sună foarte bine subiectul cărții! :) Chiar acum consemnez în listuță. Mulțumesc și felicitări pentru prezentarea acesteia! ;)

  4. Asa de frumos vorbesti tu, Rodi! Mi te imaginez asezata pe un fotoliu generos, povestind… .

  5. imi place prezentarea si daca n-ar fi stilul sf poate i-as acorda o sansa.felicitari rodica! ;)

  6. imi place prezentarea si daca n-ar fi stilul sf poate i-as acorda o sansa.felicitari rodica! ;)

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro