Ştiaţi că…Egipt

   Egipt – Stiaţi că…Curiozităţi din lume

   Egiptul numit de Herodot “Darul Nilului” este una dintre ţările cu cea mai veche istorie. Civilizaţia egipteană veche îşi are începuturile cu aproape 3000 de ani în urmă lăsând ca moştenire capodopere arhitecturale, monumentale şi comori fabuloase. Sfinxul, piramidele, mormântul lui Tutankamon sunt doar câteva dintre mărturiile acelor vremuri de mult apuse ce stârnesc şi astăzi curiozitatea şi admiraţia întregii lumi.

  În Egipt există la ora actuală circa 110 piramide motiv pentru care mai este denumit şi ţara piramidelor. Ştiaţi că, şi Sudanul are un număr impresionant de piramide, circa 223 ?!

”Egipteni sunt cei care au inventat lacătul şi cheia, au născocit pieptenele şi foarfeca, plus machiajuEgipt (1)l, peruca, periuţă de dinţi, şi – neaşteptat – deodorantul. Fireşte însă că acesta nu se asemăna cu cel la care apăsăm pe buton ca să-l pulverizăm pe corp astăzi ‘’- comentează portalul Radioc.

  Un aspect mai puţin cunoscut despre egipteni în antichitate este acela că oameni care au participat la construirea piramidelor nu erau sclavi! Erau muncitori plătiţi care primeau un galon de bere pe zi ! “Toate dovezile actuale arată însă că piramidele au fost construite de lucrători plini de îndemânare, în cadrul unui proiect naţional, oameni bine hrăniţi, scutiţi de taxe şi uneori îngropaţi cu onoruri în morminte, în jurul locaţiei lor istorice“.

  Să vorbim puţin şi despre bere în acea perioada! “Arheologii de la Universitatea Cambridge au intreprins un studiu al proceselor de pregătire a berii şi cerealelor în Egiptul antic. Obiectul de studiu a fost găsit în mormintele în care s-au păstrat rămăşiţe de mâncare şi bere. Calitatea acestora depinde de zahărul necesar pentru fermentaţie. Acum 5.000 de ani, în Egipt, berea era un important aliment în dieta zilnică. Pe lângă faptul că era o băutură, berea era folosită şi ca medicament”.

Egipt (2)Lipsa unei ceremonii de căsătorie în antichitate este oarecum suprinzătoare la egipeni dat fiind faptul că ei acordau o atenţie deosebită detaliilor. “În Egiptul antic nu există o ceremonie care să marcheze nunta celor doi. Cel mai adesea, o femeie şi un bărbat care hotărau să se căsătorească se mutau pur şi simplu împreună, dând astfel de înţeles celorlalţi membri ai comunităţii că sunt “căsătoriţi”. Există însă un fel de procesiune nupţială, ce presupunea că rudele şi prietenii miresei să o conducă până la casa viitorului ei soţ. Şi îndatoririle casnice erau clar împărţite. Astfel, soţul era cel care muncea în afară casei, iar soţia în interiorul acesteia. Cele două roluri erau clar stabilite, deşi uneori, dacă situaţia economică a familiei o cerea, femeia lucra şi în afară, dând la schimb unele produse de casă, precum pâinea şi berea, pentru altele care lipseau familiei.

 Istoria acestei civilizaţii ascunde numeroase secrete şi curiozităţi ca de exemplu:

“Faraonul nu lăsa niciodată să i se vadă părul. Purta întotdeauna o perucă numită nemeş.”
“Ca muştele să nu se aşeze pe el, ţinea lângă câţiva sclavi dezbrăcaţi ale căror corpuri erau unse cu miere pentru a atrage muştele.”
Copiii egipteni nu purtau deloc haine până la adolescenţă. Căldura din Egipt făcea ca hainele să nu fie necesare.”
“Egiptenii bogaţi purtau peruci, iar cei săraci purtau părul lung pe spate sau în cozi împletite. Până la 12 ani, băieţii egipteni aveau capul ras cu doar o şuviţă lungă de păr.”
Prima metodă de contracepţie cunoscută este bălegarul de crocodil, folosit de egipteni la 2000 BC.
“Egiptenii au fost, indiscutabil, campioni mondiali ai calculelor matematice şi a aplicării acestora în viaţa de zi cu zi.”
“Vechii egipteni sunt inventatorii calendarului. Descoperirea unei tablete i-a făcut pe cercetători să creadă că egiptenii cunoşteau că anul are 365 de zile.”
“În Egiptul Antic, exista obiceiul ca preoţii să îşi smulgă toate firele de păr de pe trup, iar genele şi sprâncenele nu făceau nici ele excepţie.”

“În urmă cu 3000 de ani, mulţi dintre egipteni mureau înainte să atingă vârsta de 30 de ani.”
“Vechii egiptenii obişnuiau să doarmă pe perne de piatră.”
“Contrar obiceiului cunoscut în zilele noastre, în Egiptul Antic, doliul era reprezentat de culoarea albă, nu de cea neagră. “

“Vechii egipteni urau părul, atât de mult încât atât bărbaţii cât şi femeile se rădeau în cap. În societatea lor obsedată de igienă şi curăţenie părul era în plus. Chiar dacă se rădeau în cap, egiptenii nu aveau nimic împotriva perucilor, pe care le foloseau pe post de pălării, pentru a-i proteja de soarele puternic al deşertului.”

‘’În Egiptul antic, cei care se năşteau cu diverse handicapuri aveau un loc de muncă asigurat. Pentru slujbele care necesitau un nivel ridicat de securitate, cum ar fi prelucrarea sau manipularea aurului, erau preferaţi piticii, giganţii sau persoanele care aveau deficienţe vizibile. Explicaţie este simplă: dacă vreunui angajat îi trecea prin cap să dispară cu o cantitate de aur, era extrem de uşor de depistat şi de arestat.’’

’Un alt mister este temperatura din interiorul Marii Piramide din Gizeh, care este constantă, 20 de grade Celsius, în condiţiile în care temperatura aerului în jurul ei ajunge şi la 50 de grade.‘’

‘’Egiptenii iubeau animalele, însă pisicile erau de-a dreptul sacre, la un moment dat acestea având propriul lor cult religios. Atunci când o pisica murea, toţi membrii familiei îndurerate îşi rădeau sprâncenele în semn de doliu. Dacă se întâmpla ca o pisica să fie ucisă, chiar şi din greşeală, autorul era supus oprobriului public şi era condamnat la moarte prin muşcarea de către şerpi veninoşi. Venerarea pisicilor implica, la moartea uneia dintre ele, mumificarea şi îngroparea într-un cimitir dedicat. Alături de mumia pisicii erau introduse în mormânt mumia unui şoarece şi un bol cu lapte.’’
‘’Atât bărbaţii cât şi femeile egiptene purtau machiaje elaborate. Machiajul pentru ochi era în general verde (făcut din cupru ) sau negru ( făcut din plumb). Ei credeau că machiajul are puteri vindecătoare.’’
“Egiptenii sunt printre primele populaţii care au avut medici.”
“Când corpul era mumificat, i se scoteau aproape toate organele. Creierul era scos prin nări iar intestinele erau scoase şi conservate în borcane. Singurul organ care nu era scos era inima, pentru că egiptenii o considerau lăcaşul sufletului.”
“Cum antibioticele au început să fie folosite abia în secolul XX, medicamentele egiptenilor includeau pâine mucegăită sau pământ. De exemplu, infecţiile erau tratate cu pâine mucegăită.”
“Vechii egiptenii obişnuiau să creadă că trecerea peste pragul casei cu piciorul drept este aducătoare de noroc.”
“Egiptul este ţara cu cea mai numeroasă populaţie arabă”.
În Egiptul Antic argintul era considerat mai valoros decât aurul!”
“Luxor este cunoscut ca fiind cel mai mare muzeu în aer liber al lumii.”
“Sfinxul, unul dintre cele mai mari simboluri egiptene. El a rămas fără nas în anul 1798.”
“În Egiptul Antic, atunci când un conducător murea toţi servitorii şi animalele lui erau îngropaţi de vii împreună cu el.”

                                              Vă mulţumesc că m-aţi însoţit în acest univers exotic, de neuitat !

                                                                           Cu drag, Iliuţa.

Rubrica Ştiaţi că…

Ajun de Crăciun la Paris

 

24 COMMENTS

  1. Mulțumesc iliuta, ca de obicei am învățat împreună cu articolul tău o mulțime de lucruri. Îmi place mult informațiile,sunt atrasă de Egipt, sper să ajung și eu pe acolo!

  2. Ce frumos! Am invatat cu drag multe lucruri moi despr Egipt. Si a fost o adevarata placere.
    Multumim pentru acest „Stiati ca…”.

  3. Sunt fascinata de Egiptul antic ,iar articolul este unul extrem de detaliat. Avem si noi astazi multe superstitii imprumutate de la egipteni. Cel cu trecerea pragului cu piciorul drept de la ei e luat. Felicitari pt un articol interesant care m-a captivat.

  4. Egiptul, antic sau modern, ma fascineaza in continuare. Am citit atatea despre el si oamenii care au trait in acele perioade. Am citit teorii ale conspiratiei si multe altele, dar fasacinatia nu a scazut, din contra, a crescut cu fiecare pagina si informatie citita. Felicitari pentru articol, Iliuta!

  5. Egiptul este o tara fascinanta si mi-as dori sa ajung macar o data acolo. Cu ajutorul tau am facut o calatorie imaginara in trecutul plin de istorie si mistere. Multumesc.

  6. felicitari iliuta pentru un articol bine scris si mai ales foarte documentat.
    un popor cu obiceiuri ciudate,cu superstitii puternice,c-o incredere netarmurita in zei,indiferent ca erau reprezentati cu chipuri umane sau de animale si in acelasi timp un popor cu atitia invatati.

  7. Și eu mi-aș dori să ajung în Egipt, ar fi o experiență interesantă. Felicitări pentru articol! Foarte interesant!

  8. Imi plac foarte mult toate articolele tale. Partea cu balegarul de crocodil este foarte surprinzatoare! 🙂

  9. Felicitări pentru articol 🙂 Eu sunt fan al civilizațiilor antice, mai ales al celei egiptene 😀

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.