Stiati ca….Statele Unite ale Americii

Stiati ca….Statele Unite ale Americii

by -
6

Ştiaţi că… Statele Unite ale Americii

      După cum ştiţi, America a fost descoperită în mod oficial de către Cristofor Columb, care a ajuns din greşeală în  America, el dorind să ajungă de fapt în India.”Descoperirea Americii se datorează “unei erori norocoase”. Pe baza credinţei că pământul este rotund şi că Apusul Europei nu este separat de Extremul Orient decât prin Oceanul Atlantic, Cristofor Columb a pornit în anul 1492, să descopere drumul Indiilor spre vest şi a nimerit, fără să-şi fi dat seama, în America. Cu o istorie fascinantă şi atât de complexă, Statele Unite constituie unul dintre cele mai importante state ale lumii, nu duce lipsa de lucruri interesante şi curiozităţi.cristofor columb

     Statele Unite este a treia ţară ca suprafaţă din lume, dar şi a treia cea mai populată ţară a lumii, cu o diversitate etnică şi culturală uimitoare datorată numărulul mare de emigranţi. Este de asemenea, ţara cu cele mai cunoscute şi apreciate destinaţii turistice, New York-ul cu ale sale clădiri zgârie-norii, Casa Albă cu a sa poveste şi istorie atât de iubită de americani, Parcul Naţional Yellowstone care constituie prima rezervaţie din lume, Podul Golden Gate ce străbate strâmtoarea dintre San Francisco şi Marin County, Grand Canyon aşezat în nordul Arizonei, plajele însorite din California, Cascada Niagara care este una dintre cele mai spectaculoase minuni naturale, Regatul magic al lui Disney, etc. Patriotismul americanilor este susţinut de importanţa pe care o acordă Zilei Independenţei, ziua in care a fost adoptată Declaratia de independenţă in anul 1776, sărbătorită anual cu mare fast, dar şi de denumirile date unor localităţi: “Pe teritoriul SUA, 31 de localităţi includ numele “Liberty”, 30 cuvântul „Eagle” (vultur – imaginea păsării desemnate simbol naţional), iar 5 au fost botezate cu numele „Freedom” (libertate), alte 5 se numesc “America” şi una singură “Patriot”.
       Statele Unite ale Americii  declarau independenţa faţă de la Regatul Marii Britanii acum 238 de ani. Din acea perioadă, pe data de 4 iulie toţi americanii sărbătoresc prin parade, artificii, picnicuri, reuniuni de familie, barbecue, hamburgeri şi multă bere.

 Curiozităţi cu şi despre americani :

“Știați că America este singura țară din lume care nu are o limbă OFICIALĂ?”

“Știați că în anul 1893 un senator american a propus o lege care sugera schimbarea numelui din Statelor Unite ale Americii în Statele Unite ale Pământului?”

“Studiile arată că 7% dintre americanii religioși se roagă la Dumnezeu ca să găsească un loc bun de parcare.”

“Știați că  Statuia Libertăţii, situată în portul New York, a fost oferită americanilor de către francezi ca simbol al prieteniei dintre cele două popoare?”

“Declaraţia de Independenţă a americanilor a fost scrisă pe foaie de cânepă (marijuana)”

“Știați că cei mai înalţi copaci din lume se numesc Sequoia şi cresc în vestul SUA. Ei pot atinge 107m înălţime”

“Capetele fostilor preşedinţi americani: Washington, Jefferson, Lincoln şi Theodore Roosevelt sunt sculptate în Munţii Rushmore, Dakota de Sud”

“Unu din patru americani cred că soarele se învârte în jurul pământului.”

“În fiecare zi aproximativ 100 de hectare de pizza sunt servite în SUA.”

“Dacă ai fi cetățean american, și ai avea în buzunar cel puțin 25 de dolari și nicio datorie la bancă, înseamnă că ai fi mai BOGAT decât 25% dintre americani.”

“Știați că unul din 8 americani, a lucrat cel puțin o dată ca angajat la McDonald’s?”

“Știați că 25% dintre americani cred în REÎNCARNARE?”

“În fiecare secundă, americanii mânâncă ciocolată de 150 de euro.”

“Știați că unul din trei americani este OBEZ?”

“7% dintre americani susțin că nu fac baie niciodată.”

“Americanii cheltuie în fiecare zi 5 cenți doar prin tragerea apei la toaletă.”

“Statele Unite ale Americii a cumpărat în anul 1867 ALASKA de la Rusia pentru suma de 7,2 milioane de dolari.”

“Știați că firma APPLE are mai mulți operatori bancari decât Trezoreria Americană?”

“Știai că în America nu există nicio lege care să impiedice adolescenții să fumeze? Aceștia nu au voie să cumpere tigări, însă cu privire la consumul acestora nu exisă nicio dispoziție”

Crăciunul a fost o sărbătoare interzisă în America până în anul 1836, fiind considerată o sărbătoare păgână.”

“În America, pentru a întreține un copil până la facultate, trebuie să cheltuiești aproximativ 245.000 de dolari.”

“Știai că banana este cel mai popular și consumat fruct în America?”

“În fiecare zi în America sunt amendați peste 100.000 de șoferi pentru depășirea vitezei legale.”

“În America, Valentines Day coincide cu ziua CONDOM Day („ziua prezervativului”).”

“Există mai multe televizoare în Statele Unite ale Americii, decât populația Marii Britanii.”

“Știați că în America, în fiecare oră sunt înregistrate peste 100 de divorțuri?”

“Știați că sateliții care dau conexiunea GPS-urilor sunt proprietatea Guvernului american și pot fi închiși de aceștia în orice moment?”

“O lege din Nebraska spune ca nu este permis sa scuipi în vânt – este probabil una dintre cele mai ciudate legi.”

“Dacă vă vine să credeţi, în Pennsylvania, bărbatul trebuie să aibe consimţământul scris al femeii pentru a putea cumpăra alcool. Nu-i aşa că e cool? “SUA

   “Cascada “Devil Kettle“, din Minnesota (SUA), prezintă o curiozitate geografică unică în lume. Aceasta mai este supranumită şi cascada fără fund, deoarece nimeni nu a aflat până acum unde se scurg apele misterioasei cascade. Înainte de a-şi rostogoli apele sub forma de cascadă, râul Brule se împarte în două ramuri. Ramura din dreapta ajunge repede la prăpastie, se rostogoleşte în formă de cascadă şi, odată ajunsă jos, îşi continuă drumul, liniştită printre stânci. Ramura din stânga îşi prăbuşeşte apele într-un gol, unde dispare fără ca cineva să poată stabili ce se întâmplă cu ele în continuare, arată Factroom…”

    “Trei preşedinţi americani au murit în ziua de 4 iulie. John Adams şi Thomas Jefferson au încetat din viaţă în aceeaşi zi şi acelaşi an, 4 iulie 1826, la a 50-a aniversare a Declaraţiei de Independenţă. James Monroe, cel de-al cincilea preşedinte american, a murit tot la 4 iulie, dar în 1831. Un singur preşedinte american, Calvin Coolidge, s-a născut în ziua de 4 iulie, în 1872. “

     Închei această incursiune prin Lumea Nouă cu o curiozitate, de data această despre….noi!

“Dacă ai cumva impresia că eşti unic, te înşeli. Mai există cel puţin 7.184 oameni asemănători ţie.”

Una  dintre cele 7184 de sosii ale mele vă salută călduros şi vă urează: O săptămână cu mult soare !

     Cu drag,

   Iliuţa Raduţi!

Surse: esticurios.ro; yuppy.9am.ro, google

 

6 COMMENTS

  1. O saptamana minunata si tie, draga mea :)
    Interesantele “curiozitatile” mentionate de tine :)

  2. Unele dintre curiozitati le mai auzisem, dar unele sunt chiar noi pentru mine. Un articol interesant ;)

Leave a Reply