Sulița deșertului de Peter V. Brett-recenzie

Titlul original: The Desert Spear
Traducere: Ana-Veronica Mircea
Editura: Nemira
Colecţia Nautilus
Anul apariţiei: septembrie 2015
Nr. de pagini: 800
Gen: Fantasy

Seria The Demon Cycle : 1. Omul pictat – The Painted Man ( 2008); 2. Sulița deșertului – The Desert Spear (2010) ; 3.The Daylight War (2013); 4. The Skull Throne (2015) ; 5. The Core

Odinioară, erau puternici. Pe timpul Izbăvitorului, au învins demonii. Dar vremurile acelea, dacă au existat vreodată, au apus demult.
Arlen Bales a crescut într-o lume când coșmarurile bântuiau oamenii, care se ascundeau ca șobolanii. A ales să lupte și astfel a devenit salvatorul neamului său.
Numai că acela care apare din deșert și-și spune Izbăvitorul Insuși nu este Arlen.
Ahmann Jardir poartă coroana Izbăvitorului și a fost cândva prietenul lui Arlen, însă acum își conduce marea oaste spre nord, într-un razboi sfânt împotriva ciumei demonilor și împotriva oricui îi stă în cale. Alianțele vechi sunt puse la încercare, cele noi sunt măsluite și o noua specie de demoni trece neobservată…

“Sulița deșertului” a fost pentru mine o adevărată provocare datorită complexității romanului, motiv pentru care am ajuns să-l apreciez și mai mult pe Peter V. Brett. Nici acum nu-mi dau seama cum a reușit să scrie o lucrare atât de amplă, să fie atent la fiecare detaliu, oferind cititorului posibilitatea de a pătrunde cu ușurință într-o lume fantastică de care greu se mai poate detașa la final de lectură. Mie cel puțin, mi-a fost foarte greu să revin la realitate. Mintea mea zburdă și acum prin Văiuga Izbăvitorului și Pârâul lui Tibbet.
Romanul este structurat în patru părti, acțiunea având loc într-o lume parcă desprinsă din perioada medievală, povestea fiind spusă din perspectiva mai multor personaje, acțiunea desfășurându-se pe parcursul unui singur an, excepție făcând prima parte, în care autorul ne oferă anumite detalii din viața actualului conducător krasian, Ahmann Jardir (cunoscut și că Shar’ Dama Ka, Primul Războinic-Preot, Izbăvitorul), firul narativ alternând între prezent și trecut (305-333 DI – După întoarcere).
După cum ați aflat deja din recenzia precedentă (Omul pictat), omenirea se confruntă de foarte mulți ani cu niște creaturi malefic – miezingi sau alagai – demoni ai focului, lemnului, pietrei, nisipului, apei, vântului, metamorfi și ai minții (prinți miezingi). Aceștia ies din pământ (Miez) la apusul soarelui, atacă oamenii, se hrănesc cu ei și distrug tot ce le ies în cale. Nu există armă care să-i omoare, doar razele soarelui îi alungă în văgăunile din care au apărut. Sunt ținuți la distanţă de niște simboluri magice numite glife. Oamenii din Nord (verdeni) sunt atât de înspăimântați de demoni încât nu mai au curajul să lupte contra lor, preferând să se baricadeze în case sau adăposturi protejate de glife. Singurii care mai luptă împotrivă lor sunt Mesagerii și războinicii din Krasia (fort cunoscut și ca Sulița deșertului).
La finalul primului volum am asistat la niște evenimente tulburătoare. Arlen Bales a fost trădat de Jardir, fratele lui de sânge. Acesta i-a furat Sulița lui Kaji și l-a lăsat să moară în deșert. Ca să scape cu viață din calea demonilor și-a tatuat întreg corpul cu glife. Și așa s-a transformat în Omul Glifat. Datorită numărului mare de miezingi pe care i-a omorât, oamenii au ajuns să-l considere ca fiind Izbăvitorul, cel care va pune capăt Năpastei, pornind război contra lor.

sulita desertului 1Căci pe-a sa piele goală fi-vor semene a căror vedere niciun demon nu poate s-o îndure, și toți din fața lui fugi-vor, îngroziți”
Numai că din deșertul krasian, își face apariția un bărbat îmbrăcat în alb care conduce o hoardă de războinici și poartă toate însemnele primului Kaji, coroana și sulița Izbăvitorului, iar corpul îi este străbătut de glife tăiate în carne. Numele său era Ahmann Jardir, cunoscut printre oamenii săi ca Shar’Dama Ka, Izbăvitorul. Este decis să unifice toate orașele libere din nord și să pornească războiul împotriva miezingilor și împotriva oricui îi stă în cale.

Mă așteptam ca al doilea volum să înceapă cu noile aventuri ale lui Arlen/Omul Glifat, dar în mod surprinzător, am constatat că prima parte îi este alocată lui Jardir – copilăria, perioada de antrenament și ascensiunea lui la conducerea Krasiei. Cultura oamenilor din deșert se asemănă foarte mult cu ceea ce vedem noi la musulmani (religie, societate, comportare etc.). Toți băietii krasiani sunt luați de la mamele lor la o vârstă fragedă și duși în sharaj-ul tribului lor, adică într-o cazarmă unde fac instrucție, ca să afle dacă Everam (Ziditorul) le-a menit să fie Sharum, dama sau khaffit (războinic, preot sau meșteșugar). Jardir avea nouă ani când a fost dus în acel loc, iar instrucția de care a avut parte în următorii ani a fost destul de dură (antrenament fizic intens și brutal, însoțit de îndoctrinare religioasă).
“— Cine poartă vina suferințelor tale? întrebă el.
— Alagai! strigă Jardir.
— Care e țelul vieții tale? strigă Qeran.
— Să ucid alagai! urlă Jardir.
— Și cum o să mori? îl întrebă, cu glas scăzut.
— În ghearele alagai! Dal’Sharum nu mor în paturile lor, de bătrânețe! Nu cad pradă bolilor sau foamei! Dal’Sharum mor în luptă câștigându-și locul în paradis! Bucurându-se de căldura slavei lui Everam, se scaldă și beau din râuri de lapte rece și dulce și numărul fecioarelor ce li se dăruiesc e nesfârșit.

A fost biciut și abuzat, dar asta nu l-a împiedicat să lupte cu alți băieți, pregătindu-se astfel pentru ziua în care avea să devină războinic. Din păcate și-a făcut și un dușman de temut în persoana lui Hasik, un băiat mai mare decât el cu cinci ani care ajunge să-l batjocorească. O femeie dama’ting (femeie sfîntă vindecătoare care are puterea de a prezice viitorul, privită cu teamă și venerație) l-a găsit plângând și s-a ocupat de el, oblojindu-i rănile. Mai târziu, aceasta îl avertizează să aibă grijă să nu se culce cu femeile jiwah’ Sharum, pentru că s-ar putea că una dintre ele să fie vreo iubită a lui Hasik și l-ar putea omorâ.
Fac o scurtă paranteză ca să vă explic ce înseamă femei jiwah‘ Sharum(soțiile luptătorilor). Ele sunt cumpărate pentru marele harem al castei Sharum (luptător), în care își petrec anii fertili ai vieții. Faptul e considerat o mare onoare. Toți războinicii au acces la orice jiwah’Sharum din tribul lor și au datoria să le ţină tot timpul gravide, ca să crească numărul luptătorilor din trib.
Dar să revin la poveste. Femeia dama’ting îi recomandă ca în loc să riște culcându-se cu o jiwah‘ Sharum, mai bine și-ar lua niște soții. Ba mai mult, ea se va ocupa de alegerea lor, dar cu un preţ: să o aleagă pe ea jiwah Ka, adică prima soție (aceasta este cea mai onorată dintre soțiile unui bărbat krasian și le poate ordona celorlalte soții). Deși nu-i poate vedea chipul din cauza vălului și nici nu știe ce vârstă are, acceptă! Și uite așa Jardir se vede însurat la vârsta de 17 ani.

Deși inițial am crezut că femeia dama’ting pe nume Inevera i-a propus căsătoria pentru că ar fi îndrăgostită, mai târziu am constatat că ea l-a ales cu un scop anume. Oasele pe care le folosește în prezicerea viitorului au făcut-o să-și dea seama ca tânărul va deveni cândva cel mai puternic războinic din Krasia. Recunosc ca m-a dezgustat faptul că Inevera ajunge să se culce cu cei mai influenți oameni din Krasia pentru ca ambițiosul ei soț să acceadă la putere.
“— Nu există soartă, așa cum o înțelegi tu, spuse Inevera, tot ce se știe e că se-apropie Sharak Ka, ultima bătălie, și că asta se va întâmpla curând. Nu îndrăznim să lăsăm viitorul necălăuzit. Veghez asupra ta încă din ziua în care ți-ai pus prima oară un bido, dragul meu. Ești cea mai mare speranță de salvare a Krasiei și am să profit în folosul tău de orice avantaj, chiar și cu prețul onoarei trupului meu și a trupului tău. Tot ce fac, fac pentru tine și pentru Sharak Ka…”
După ce a reușit să fure Sulița lui Kaji de la Arlen, să găsească coroana primul Izbăvitor în ruinele din Soarele Anoch, să se dovedească un luptător de temut, ajungând în câțiva ani conducătorul Krasiei, Jardir s-a decis să pornească către Nord, ca să cucerească ținuturile verzi.

sulita desertului 2Între timp, în Văiuga Izbăvitorului (face parte din ținuturile verzi), ne reîntâlnim cu personajele din primul volum: culegătoarea de ierburi Leesha, saltimbancul Rojer și Arlen Bales /Omul Glifat. Fiecare dintre ei posedă câte o armă în lupta contra miezingilor: poțiuni, cântatul la scripcă, glife.
Și de această dată asistăm la jocul destinului. Rojer este la fel de îndrăgostit de Leesha, dar ea nu-l vede decât ca pe un bun prieten și încă mai simte ceva pentru Arlen. Tânăra își amintește de momentul când îl sedusese pe Arlen, sperând că va rămâne însărcinată. Insă el o refuzase, fiindcă jurase să nu aibă copii, de teamă că magia demonică din care-și trăgea el puterea le-ar fi putut face rău într-un fel sau altul. Bărbatul nu avea nici cea mai mică dovadă, dar credea că magia demonilor l-a pătruns atât de mult încât reprezintă un pericol. Mai rău este faptul că în anumite momente se dematerializează. Era și firesc să creadă că nu mai era o creatură pe de-a-ntregul umană și dragostea nu-și mai găsea locul în viața lui. Așa că Leesha jură să găsească un leac pentru Omul Glifat. Salvase viața ei și a tuturor oamenilor din Văiugă și merita măcar atât.

Interzicerea vrea să m-alunge, Leesha, așa cum face cu orice demon. Știe că nu mă mai număr printre oameni. Ea clătină din cap.
— Prostii! Glifa înlătură pur și simplu ceva din magie.
— Nu e doar atât, continuă el. Mantiile Nevăzutului mă năucesc și simt lamele glifate încălzindu-se când le-ating. Mă tem că, pe zi ce trece, mă preschimb tot mai mult într-un demon.”
“Ceața avu nevoie de câteva secunde ca să se compacteze, refăcând trupul Glifatului. El respiră adânc după ce redeveni solid.
— Mă antrenez, le spuse. Împrăștierea e simplă. Ca și cum ți-ai destinde moleculele și le-ai răsfira, așa cum răsfiră fierberea apa, preschimbând-o în abur. La lumina soarelui nu-mi reușește, însă noaptea o pot face oricând. Să mă adun e mai greu. Uneori mă tem c-o să mă răsfir prea tare și că pur și simplu… o să mă spulbere vântul.
— Sună groaznic, spuse Rojer.
— Dar nu e cea mai rea parte. Când mă răsfir, simt Miezul trăgând de mine. Iar când se apropie zorii, atracția lui devine…insistentă.”

În “Sulița deșertului” am reîntâlnit-o și pe Reena Tanner, fata care i-a fost promisă în copilărie lui Arlen/ Omul Glifat. De departe este cel mai interesant personaj. Dacă sora ei mai mare nu ar fi fugit cu tatăl lui Arlen, acum mai mult ca sigur cei doi tineri ar fi fost căsătoriți. Dar lucrurile au luat-o razna, iar băiatul fugise în pădure după moartea mamei lui și de atunci nu mai știa nimic de el. Au trecut de atunci paisprezece ani, lumea crede că probabil a murit, însă Renna nu și-a pierdut nici acum speranța și se roagă ca Arlen să apară într-o bună zi și s-o ia cu el. Dar viața lângă tatăl ei este un adevărat calvar, așa că se decide să-și găsească cât mai repede un soț pentru a nu mai fi abuzată fizic și psihic. Chinurile prin care trece sărmana fată mi-a adus adesea lacrimi în ochi. Este bătută, ținută toată noaptea în latrină și violată de propriul tată. Atât ea cât și surorile ei mai mari nu au curaj să mărturisească de teamă ca nu vor fi crezute sau de rușine.
Renna fuge de acasă pentru a se întâlni cu Cobie, băiatul care voia să se însoare cu ea, dar Harl îi găsește și se întâmplă nenorocirea. Îl omoară pe băiat, iar Renna șocată de cele întâmplate, îi smulge acestuia cuțitul din teacă și i-l înfige în spate.

Harl o pocni cu pumnul în față, răsturnând-o, și sări s-o țintuiască la podea, dar Renna îl mușcă de braț, smulgându-i un urlet de durere. Pumnul lui o izbi din nou în față și apoi de trei ori în burtă, până când își scoase dinții din carnea lui.
— Cățea mică! zbieră el, cu ochii la sângele care-i țâșnea din braț.
Mârâi, lăsă cuțitul să cadă și mâinile lui găsiră gâtul fiicei sale. Renna se zbătu din toate puterile, dar Harl își încleștă bine mâinile și nu se clinti. Sângele izvorât din brațul lui cobora pe fața ei în timp ce icnea, vrând să-și umple plămânii cu un aer care nu putea ajunge la ei. Văzu nebunia în ochii tatălui ei și înțelese că era hotărât s-o omoare.”
Tânăra este judecată de consiliul şi gasită vinovată pentru ca şi-a omorât tatăl şi iubitul. Este înlănţuită de un stâlp în piaţa satului şi lăsată peste noapte fără glife ca miezingii să o omoare.
Între timp, în Văiuga Izbăvitorului ajunge vestea că războinicii krasiani au prădat Fortul Rizon, ucigând pe cei care s-au împotrivit, siluind femeile și obligând bărbații să se înroleze în armată lor. Iar cel care a condus măcelul era un bărbat cunoscut ca fiind Izbăvitorul.

“S-au răspândit prin satele din Rizon, târând bărbații la luptă cu demonii. Adună fetele și le-aleg ca să și le facă neveste, așa cum aleg fermierii găini pentru tăiere, și duc băieții în tabere de instrucție, unde-i învață să-și urască familiile.”
Dar cine este cu adevărat Izbăvitorului? Omul Glifat sau Jardir? Ce reacție va avea Jardir când pătrunde în Văiuga Izbăvitorului? Va accepta Leesha cererea în căsătorie a lui Jardir? Arlen/ Omul Glifat reușește să o salveze la timp pe Reena, dar va fi de acord să formeze o echipă în luptă contra miezingilor? Își va onora de această dată promisiunea?

Sulița deșertului“ este un roman complex, fascinant, care te răscoleşte datorită profunzimii trăirilor emoționale ale personajelor. Consider a fi una dintre cele mai bune scrieri din genul fantasy. Am întâlnit personaje de neuitat, scene palpitante, unele chiar șocante, povești de viată cutremurătoare, multe intrigi, trădări, dragoste și foarte multă magie.

“— Nu glifele mă-mpiedică să duc o viață normală, Ren. Aici ajungi dac-absorbi prea multă magie. Acum sunt mai degrabă demon decât om și, sincer vorbind, în fiecare dimineață mă întreb dacă n-a sosit cumva ziua în care-o să mă ardă soarele. Ea clătină din cap.
— Nu ești demon. Un demon nu și-ar face griji nici pentru Văiuga Izbăvitorului, nici pentru Pârâul lui Tibbet. Unui demon nu i-ar fi păsat că o fată pe care-o cunoștea avea să fie ucisă de
alți demoni, și nici nu și-ar fi lăsat deoparte viața vreme de mai multe luni ca să-ncerce s-o ajute.
— Poate, răspunse Arlen, dar numai un demon i-ar cere unei fete să se preschimbe și ea în demon.
— Nu mi-ai cerut nimic, ripostă ea. Acum hotărăsc singură ce am de făcut.
— Atunci nu te grăbi, chibzuiește îndelung, fiindcă, odată ce iei hotărârea asta, nu mai există cale de-ntoarcere.”

Nota 10
sigla NemiraCartea  Sulița deșertului de Peter V. Brett a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: Alina

15 COMMENTS

  1. woauu,felicitari Alina! locco_smiley_10 superba recenzia,dar era normal doar iti place acest gen de carte,nu? locco_smiley_37

  2. Felicitari, Alina ! Superba, captivanta si foarte interesanta recenzia ta ! Genul acesta de fantasy este preferatul meu ! Complexitatea cartii, abundenta de personaje si o actiune intinsa pe mai multe volume fac deliciul unei lecturi fascinante ! Cand sunt prezentate de tine devin irezistibile ! locco_smiley_10

  3. O recenzie…marcă înregistrată 🙂 as putea spune! Felicitari, draguta, pentru o astfel de recenzie: intensa, alerta si misterioasă! :*

  4. Felicitari pentru recenzia aceasta, nu ca celelalte ar fi mai prejos. Si da, ma ispitesti mereu cu carti minunate si recenzii pe masura

  5. Am citit recenzia la Omul pictat si asteptam impresii si despre Sulita desertului. Acum vreau sa le citesc si eu.

  6. Foarte frumoasa si convingatoare recenzie Alina, felicitari!!! Dupa cum stii, m-ai convins de la primul volum sa pun seria asta pe lista mea de dorinte, sunt sigura ca e pe gustul meu!

  7. Multumesc mult pentru aprecieri! Daca am reusit sa va conving ca seria Demon merita citita, deja ma simt multumita sufleteste. Desi este genul fantasy, poate fi lecturata de oricine.
    Dupa parerea mea, cartea de fata este o imbinare a mai mutor genuri. Aveti parte de aventura, iubire, intriga, tradari, emotii puternice. Cred ca povestea Rennei o sa va emotioneze. Chiar sunt curioasa daca ea si Arlen vor ramane un cuplu.

  8. 800 de pagini? Wooow!
    Desi genul fantasy nu este cel pe care obisnuiesc de obicei sa-l citesc, trebuie sa spun ca recenzia ta mi-a starnit interesul.
    Felicitari!

  9. Chiar mi se pare o carte complexa cu accentuare a detaliilor. Recenzia ta m-a facut curioasa. Felicitari!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.