Supremaţia lui Bourne, de Robert Ludlum-recenzie

Editura: Lider
Traducere: Fulaş Stelu Cristian
Număr pagini: 696

   Robert Ludlum (n. 25 mai 1927 New York City – decedat 12 martie 2001 Naples, Florida) a fost un scriitor american specializat în genul thriller. Cele 27 de romane ale sale, care au însumat între 290 şi 500 de milioane de cărţi publicate, au apărut în 33 de limbi şi 40 de ţări. Ludlum a folosit în publicarea cărţilor sale şi pseudonimele Jonathan Ryder şi Michael Shepherd.

   Trilogia lui Bourne-Identitatea lui Bourne (1980), Supremaţia lui Bourne( 1986), Ultimatimul lui Bourne (1990)
Identitatea lui Bourne şi Supremaţia lui Bourne au fost ecranizate, filmele au aceleaşi nume ca şi cărţile.

   Alte cărţi scrise de autor-Testamentul Holcfroft, Cercul Matarese, Opţiunea Paris, Codul Altman, Conspiraţia spirală, Decepţia lui Prometeu, Trădarea lui Tristian, Complotul generalilor, Directiva Janson, Drumul spre Omaha, Proiectul Hades, Protocol Sigma, Ţinutul magic.

   ,,Teroarea a pus stăpânire pe întreg globul. Vicepremierul chinez a fost ucis de un asasin legendar şi marii lideri ai lumii îşi pun deja întrebări: De ce s-a întors Bourne? Cine îl plăteşte? Cine este următoarea ţintă? Există însă o singură problema: nu există Jason Bourne. Nu a existat niciodată. Dar cineva a reînviat acest nume şi dacă acest cineva nu este oprit, lumea va plăti un preţ devastator. Jason Bourne trebuie să existe din nou şi să-şi folosească abilităţile pentru a-l anihila pe asasinul plătit. Dorinţa de a supravieţui nu este de ajuns, Bourne trebuie să-şi recâştige supremaţia… Un thriller sofisticat şi mereu la limita, scris într-un stil alert şi rafinat, caracteristic lui Robert Ludlum.”

   Thriller-ul acesta are toate ingredientele unei cărţi pe care nu o poţi lasă din mâna. Nu am ştiut la ce să mă aştept, nu am citit nicio carte de acest autor. Mare greşeală. Am să remediez situaţia şi am să devorez toate cărţile autorului din biblioteca mea. Peisajele cu tot cu realitatea dură din Hong Kong şi din alte părţi ale Chinei sunt totodată şi minunate, dar şi triste, ele reflectă lupta omului pentru supravieţuire, lupta pentru supremaţie, dar şi lupta pentru viaţă. Din această carte am avut impresia că autorul vrea să arate cât de puţin valorează o viaţă şi cum totul se poate cumpără pe bani, cum manipularea distruge vieţi, nepăsarea ucide, iar jungla sălbatică a omenirii nu are limite.

Kowloon. Partea veche a Chinei, care nu are nicio legătură cu Nordul cu excepţia uneia de spirit, dar aceasta e profundă şi coboară în adâncimile sufletului omenesc fără să ţină seama de aspectele irelevante şi dure ale graniţelor politice. Pământul şi apa sunt una, şi ţine de voinţa spiritului să decidă cum le va folosi omul-din nou, fără să ia în seama abstracţiuni cum ar fi libertatea inutilă sau prizonieratul din care se poate evada. Preocuparea principală sunt gurile de hrănit, stomacurile goale de femei şi copii. Supravieţuirea. Nu există nimic altceva. Tot restul e hărăzit a fi împrăştiat pe câmpuri neroditoare.
Era la apusul soarelui, şi atât în Kowloon, cât şi în portul Victoria din insula Hong Kong, peste haosul de zi cu zi al ţinutului se aşternea un val invizibil de umbră. Strigătele de Aiyas! ale vânzătorilor stradali se estompau odată cu umbra, iar negocierile tăcute din zonele mai înalte ale recilor, maiestuoaselor structuri din sticlă care brodau cerul coloniei se încheiau cu acorduri şi ridicări din umeri şi uşoare zâmbete de înţelegere tacită.’

   În această citadelă ceva se va întâmpla, un criminal deghizat în preot va ucide cu sânge rece mai multe persoane, printre care un vicepremier chinez. Va lăsa în urmă indicii-amprenta temutului criminal Jason Bourne. Ar fi de înţeles dacă acest criminal ar exista, dar este doar un mit, iar acest mit s-a retras. Cel care şi-a însuşit acest nume a fost rănit, iar în urma rănilor primite a devenit amnezic. În prezent se numeşte David Webb şi predă la o universitate. Este căsătorit a două oară cu Marie, o persoană pe care a salvat-o din ghearele morţii, iar ea la rândul ei încearcă să îl ajute pe cât posibil cu amnezia.

   Webb, alias Bourne, este temutul Delta Unu din Unităţile Medusa. Aceste unităţi erau echipe de lichidare, echipe ale morţii. Bourne a devenit luptătorul suprem de gherilă, în urma ucideri primei sale soţii şi a copiilor săi de către un avion care zbura la joasă altitudine. Legendarul său nume este şoptit cu frică peste tot.

,,Ai auzit vreodată de numele Jason Bourne?
-Cum să nu fi auzit cineva detaşat în Asia? răspunse McAllister. Treizeci şi cinci, poate patruzeci de crime, asasinul plătit care a scăpat din fiecare capcană ce i-a fost întinsă vreodată. Un ucigaş patologic a cărui unică lege morală o reprezenta preţul crimei.
-Victimele lui aveau vreun tipar comun?
Niciunul. La întâmplare, peste graniţă. Doi bancheri aici, trei ataşaţi dincolo-adică CIA: un ministru de stat din Delhi, un industriaş din Singapore şi numeroşi-mult prea numeroşi politiceni, în general oameni liniştiţi. Maşinile lor explodau în stradă, apartamentele săreau în aer.’

   De această dată măcelul sângeros al vicepremierului şi oamenilor care erau cu el, ar fi comis de o copie fidelă a lui Bourne. Adevăratul Bourne nu ar fi ucis cu intenţie decât un trădător, şi acela pentru a-şi apăra viaţa, dar acest ,,fals” ucide incontrolabil în numele unui personaj venerat în China, Sheng, care ar putea ajunge preşedinte. Pentru a-şi urma măreţul lui plan Sheng începe să îşi elimine opoziţia, atât în Hong Kong cât şi în Beijing.

    Un fost ambasador cu o putere imensă, care lucrează din umbră cu Preşedinţii Americi-Havilland, un analist genial care lucrează în Departamentul de Stat, pe problemele din Asia-McAllister se vor întâlni şi vor discuta problema îngrijorătoare care ar putea declanşa un nou război mondial, dacă Sheng ar fi ales. Soluţia-un tratament de şoc pentru David, iar acesta s-ar putea transforma în mitul Bourne din nou.

,,-Pentru noi, acest nou Bourne e drumul direct către Sheng Chou Yang. El e capcana noastră. Un impostor se identifică cu mitul, dar dacă mitul original îl vânează şi ucide pe impostor, se află în poziţia de a ajunge la Sheng. E chiar foarte simplu. Jason Bourne, acela pe care l-am creat noi, îl va înlocui pe acest nou asasin folosind numele lui. Ajungând pe poziţie, Jason Bourne al nostru trimite semnal de alarmă urgent-s-a întâmplat ceva grav care pune în pericol viaţa lui Sheng şi întreaga lui strategie-, iar Sheng trebuie să reacţioneze. Nu-şi poate permite să nu o facă, pentru că securitatea lui trebuie să fie absolută, iar mâinile sale curate. Va fi forţat să se arate, chiar şi numai pentru a-l ucide pe asasin, ca să înlăture orice asociere posibilă. Când o va face, de astă dată nu vom da greş.’

   David, neştiind nimic din planurile puse la punct pe la spatele lui, va încerca să îşi înăbuşe părţile care îi tot revin din memorie. El nu mai este Bourne-ucigaş, este David, profesor şi soţ iubitor. Când Marie va fi răpită, condiţia de a o recăpăta înapoi este aceia de a-l aduce pe ,,Falsul Bourne” la schimb. Ceva se declanşează în memoria lui David, iar acesta în goana sa nebună după criminal se va transforma în Delta, mitul Bourne. Banii nu îi sunt o problemă, pregătirea sa de excepţie îl va face să fie cu un pas în faţa celor care îl urmăresc. Marie la rândul ei va evada şi va încerca să îl găsească pe David. Vrea să îl anunţe că de fapt, cei care îi manipulează din nou sunt din Guvern şi Servicii secrete. Miza nu este ea, soţia, miza este mult mai mare şi implică mult mai multe dedesubturi internaţionale.

   De aici încolo asistăm la fuga Mariei de cei care cred că îi vor răul, încercarea sa de a se ascunde, tentativa de viol, trădări, ajutor din partea unor persoane implicate mai mult sau mai puţin în viaţa ei.

   Va reuşi în fuga sa contra cronometru să dea peste criminalul căutat? Va reuşi David-Bourne să nu se transforme într-o maşină de ucis? Cine va câştiga şi cine va pierde în acest joc al morţii?

Cartea Supremaţia lui Bourne de Robert Ludlum este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

14 COMMENTS

  1. Nicol, imi plac foarte mult cartile de Ludlum. Am vazut toate filmele (Identitatea lui Bourne, Suprematia lui Bourne, Ultimatumul lui Bourne si Jason Bourne – aparut in 2016). Sunt fana inraita! 😀 Matt Damon e un Jason Bourne de milioane.
    Faina recenzia ta. Felicitari!

  2. Pentru prima data pot spune ca am vazut filmele, dar nu am citit cartile. De vina e Matt Damon cu siguranta pentru ca imi place mult cum joaca.
    Am cartile in engleza, dar nu am avut timp sa le citesc. Cred ca ma voi mobiliza in vara asta sa le citesc. Oricum pleaca copiii in tabara si nu cred ca voi dormi noptile asa ca macar sa fac ceva constructiv. Frumos ai scris. Mersi ca mi-ai adus aminte de carti. :*

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.