Tags Posts tagged with "Becca Fitzpatrick"

Becca Fitzpatrick

by -
10

„-Pentru tine aş renunţa la tot ce am, până şi la sufletul meu. Dacă asta nu e dragoste, e tot ce am mai bun.”

Tăcere de Becca Fitzpatrick

Titlu original: Silence
Autor: Becca Fitzpatrick
Editura: Litera
Număr pagini: 336
An publicaţie: 2012

Iubirea reuşeşte să graveze în inimă anumite priviri, iar asta nu ere nicio legătura cu mintea, cu logica sau cu raţiunea. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul Norei Grey, care se trezeşte noaptea într-un cimitir fără să ştie ce i s-a întâmplat şi cu amintirile din ultimile cinci luni şterse. Bineînţeles că pierderea memoriei, încercările multiple de a-şi aminti ceva, orice care s-o aducă pe linia de plutire, dar şi sentimentul unei ameninţări care pândeşte din întuneric o determină pe fată să devină temătoare, neîncrezătoare şi panicată. – „Mi-am chinuit memoria, însă aceasta era supărător de goală. Nu puteam să-mi amintesc cum ajunsesem în cimitir. Nu prea puteam să-mi amintesc nimic.”
„O amintire s-a trezit în mine. Îngeraş, mi s-a părut că aud o voce blândă şoptind. Eşti a mea.”
În timp ce eforturile ei de a aduce lumină în ceaţa care i-a pus stăpânire pe minte sunt considerabile, sufletul îi spune constant că există cineva care are grijă de ea. Confuzia îi este accentuată tocmai de persoanele care ar trebui să o ajute, dar se pare că ultimile cinci luni au produs multe schimbări, iar Nora are senzaţia sufocantă că toţi cei din jurul ei îi ascund lucruri. Acest fapt face ca teama să i se amplifice, dar în acelaşi timp o determină să rişte, să acţioneze imprudent şi să pătrundă tot mai mult în trecut cu scopul precis de a-şi recupera amintirile.- „Am încercat să mă apăr de explozia de frică din interiorul meu. Nu puteam face faţă unei astfel de avalanşe.”

„Nu, nu era posibil. Nu, nu mi se întâmpla aşa ceva. Nu, luni întregi din viaţa mea nu puteau să treacă, pur şi simplu, neobservate.”
Întâmplările prin care trece Nora provoacă la analiză. Oare de câte ori nu ne-am dorit să uităm anumite momente şi întâmplări dureroase fără să ne gândim o clipă că suma amintirilor noastre ne definesc personalitatea prezentă şi viaţa? De câte ori nu am încercat să fugim de trecut fără să ne treacă prin minte că e cazul să ne oprim şi să ni-l asumăm exact aşa cum e? Şi oare dacă mâine ne-am trezi fără amintiri le-am vrea înapoi? Cu siguranţă da, chiar şi pe cele care fac sufletul să sângereze iar şi iar.
Trebuia să găsesc acei ochi. Ei imi puteau da răspunsurile.”
Întâlnirea cu Jev nu îi spune nimic memoriei fetei, dar sufletul ei urlă după privirea şi atingerea lui. Deşi băiatul poate fi caracterizat simplu prin cuvântul „pericol” şi creierul o avertizează să păstreze distanţa, sufletul Norei nu cooperează şi încearcă din răsputeri să afle mai multe despre el.- „S-a apropiat. Era numai forţă şi căldură tăcută.Nu puteam fugi de el, nici acum, nici altădată. Avea să rămână pentru totdeauna acolo, ocupându-mi fiecare gând, ţinându-mi strâns inima în palmele lui. Mă atrăgeau spre el puteri pe care nu le puteam controla, darămite evita.” Numai că Jev, deşi îi salvează viaţa şi este mereu prin preajmă, pare să nu o vrea pe Nora aproape. – „-Încă ceva, a spus el. Nu mă mai căuta.
Apariţia lui Scott risipeşte puţin din întunericul din mintea Norei, iar aceasta începe să investigheze pe cont propriu după ce realizează că atât mama ei cât şi cea mai bună prietenă evită să îi spună adevărul. – „Jev făcuse parte din viaţa mea. Nu aveam cum altfel să-mi explic frânturile de amintiri care mă fulgerau când eram în preajma lui.”

Dându-şi seama că Nora este într-un pericol mai mare dacă nu ştie adevărul, Patch-Jev decide să îi redea trecutul într-o manieră originală : lăsând-o să îi atingă cicatricile de pe spate.- „ –Atinge-le, a spus jev, privind în sus spre mine, în timp ce în ochii lui negri de nedesluşit începea să se citească nervozitatea. Concentrează-te pe ce vrei să ştii.” Dar aflarea adevărului nu înseamnă şi sfârşitul luptei. Alături de Patch, Nora trebuie să îşi înfrunte diabolicul tată, dar şi nefilimii furioşi. Situaţia ia o întorsătură neaşteptată, iar Nora trebuie din nou să ia decizii cruciale în timp ce războiul dintre îngerii căzuţi şi nefilimi stă să izbucnească dintr-un moment într-altul.
În acest al treilea volum, am întâlnit o altă Nora. Se observă o evoluţie a personajului. Dacă în Crescendoam văzut o Nora confuză, speriată şi nesigură relaţia dintre ea şi Patch, în „Tăcere” facem cunoştinţă cu o altă latură a fetei. Acum Nora Grey este mai mult decât dispusă să lupte pentru iubirea ei, încrederea în îngerul de lângă ea nu mai este zdruncinată de nimicuri , iar în ceea ce priveşte deciziile luate, deşi unele sunt total imprudente, fata şi le asumă până la capăt. Nora nu mai este o biată neajutorată dependentă de cei din jurul ei. Întâmplările prin care a trecut îi întăresc caracterul şi îi schimbă personalitatea.
Pe de altă parte, Patch-Jev mai risipeşte din misterul care m-a scos din minţi în volumele anterioare. Deşi la fel de incitant, exotic şi provocator, el decide să pună cărţile pe masă şi îşi recunoaşte sentimentele pentru Nora. Ca de obicei, Patch riscă totul pentru fata pe care o iubeşte, încalcă reguli, sfidează arhanghelii, iar în prima parte a cărţii chiar realizăm că iubirea lui este capabilă de sacrificii supreme: Patch acceptă să îşi dea aripile pentru eliberarea Norei. –„-Am făcut singurul lucru care mi-a stat în putinţă. Am renunţat la tine ca să-ţi salvez viaţa.”
În acest volum cititorul are ocazia să pătrundă în universul îngerului căzut. Nu puteţi rata ocazia de a cunoaşte locuinţa misterioasă a lui Patch. Mai mult, deşi pericolul bate răsunător la uşă, îngerul nu este dispus să renunţe la nicio clipă petrecută alături de Nora. Simţind că războiul al cărui final este imprevizibil stă să explodeze în orice secundă, Patch valorifică timpul în compania Norei. – „I-am simţit privirea devorându-mă în timp ce mă mişcam prin încăpere. Mă măsura din cap până-n picioare, fără să clipească, şi o fierbinţeală m-a făcut să tremur. Un sărut ar fi fost mai puţin intim.”

„Tăcere” este cel mai bun volum al seriei de până acum. Suspansul pluteşte în aer şi chiar cele mai dulci momente dintre Nora şi Patch par a se desfăşura pe un fundal tensionant, ca şi cum totul ar fi contra-cronometru şi ei pot fi rupţi unul de altul brusc şi total neaşteptat. „Tăcere” este simultan un roman fantasy, un roman de acţiune şi un roman de aventură. Nu lipseşte nici emoţia generată de sentimentele celor doi protagonişti în timp ce totul este trăit cu intensitate.
Aş compara această carte cu o bombă cu ceas a cărei explozie este iminentă, iar personajele profită de fiecare secundă în timp ce ticăitul cronometrului le comprimă sufletul din ce în ce mai mult şi mai dureros. Totul se rezumă la a trăi prezentul fără a te gândi la viitor sau la un trecut întunecat şi prea îndepărtat pentru a fi de vreun ajutor.
Dacă aţi citit volumele anterioare, cu siguranţă veţi caracteriza „Tăcere” printr-un singur cuvânt: INTENS. Totul e maxim, iar limitele sunt testate brutal şi mult prea des.
M-au impresionat multe din replicile personajelor, felul în care autoarea a redat gândurile fiecăruia, dar şi creionarea unui punct culminant de o intensitate maximă, ceea ce mă face să cred că vom avea parte de un deznodământ pe măsură în ultimul volum al seriei.
„Tăcere” este încă o plimbare plină de neprevăzut alături de Nora şi Patch, o plimbare de care sigur vă veţi bucura şi care va întrerupe monotonia.

CITATE:
– Te-am iubit cu mult înainte ca tu să te îndrăgosteşti de mine. E singurul capitol la care te-am întrecut ţi o să-ţi amintesc asta cu fiecare ocazie.”
„-Pentru tine aş renunţa la tot ce am, până şi la sufletul meu. Dacă asta nu e dragoste, e tot ce am mai bun.”
„-Imi place cum araţi în patul meu, a spus el. (…;) M-aş putea obişnui cu tabloul ăsta.”

Autor: Maryliyn

by -
7

,, - Te iubesc, a spus el. Nu mai ţin minte de când n-am mai fost atât de fericit.”

Crescendo de Becca Fitzpatrick

Titlul original: Crescendo
Editura: Litera
Anul apariției: 2011
Nr. pagini: 319
Traducere în limba română de Smaranda Câmpeanu

Seria Hush, Hush : 1. Îngerul nopții – Hush, Hush(2009), 2. Crescendo – Crescendo (2010), 3. Tăcere – Silence (2011), 4. Finale (2012)

Sunt o iubitoare a genului fantasy, iar seria „Hush Hush” de Becca Fitzpatrick ocupă un onorabil loc II în preferinţele mele (pe locul I stă sigur seria LUX).

Poveştile de iubire dintre îngeri căzuţi şi muritori au mai fost abordate în literatura de acest gen. Cu toate acestea, Patch-Jev-Cipriano are ceva special, unic, irezistibil care atrage asemeni unui magnet căruia nu i te poţi opune. Frumos ca cel mai dulce dintre păcate şi învăluit permanent într-o aură de mister, acest înger nu degajă lumină, căldură sau iubire, ci din contră, emană un pericol devastator şi promisiunea dezastrului. Şi totuşi … privirea lui îndeamnă la încălcarea tuturor regulilor şi te tentează maxim să guşti păcatul cu riscul de a înfrunta dezastrul şi pedeapsa cerului.
Dacă în Îngerul nopţii am avut parte de aventură şi fluturi în stomac, cel de-al doilea volum al seriei ne aduce o doză mult mai mare de acţiune care va captiva cititorul până la ultimul cuvânt. Nora Grey are parte de o supradoză de tensiune care nu îi va întinde doar ei nervii la maxim, ci şi cititorului.
Crescendo” este un adevărat cocktail de întrebări care îşi vor afla răspunsul abia în finalul cărţii. Acest roman m-a ţinut cu sufletul la gură, iar semnele de întrebare m-au stresat până la sfârşit, când autoarea s-a îndurat şi a făcut lumină.
„- Te iubesc, am murmurat. Poate mai mult decât ar trebui.”
Singurul atu al fiinţei umane este iubirea. Acest sentiment este unica armă care a salvat omul de la tortura divină pentru păcatele săvârşite. Felul în care muritorii simt şi spun cuvintele „te iubesc” fac lumea un loc pe care Dumnezeu nu doreşte să-l piardă. În schimb, handicapul omului este că nu poate iubi necondiţionat, întotdeauna aşteptând confirmarea iubirii dăruite.

Deasemenea, omul pare uneori incapabil de a-şi folosi cel de-al şaselea simţ. Se spune că iubirea nu se afirmă, ci se simte, dar de câte ori nu simţim nevoia să auzim cele două cuvinte, în pofida faptului că le simţim? La fel se întâmplă şi în cazul Norei. Atunci când ea îşi pune sufletul pe tavă şi rosteşte „te iubesc”, aşteaptă să audă de la Patch aceeaşi declaraţie, dar tăcerea îngerului o umileşte şi o face să se îndoiască de sentimentele lui. Întregul univers îi este dat peste cap, iar neîncrederea începe să o roadă asemeni unei gheare sinistre care îi râcâie sufletul neîncetat. Este clar că sentimentul nu este unul plăcut, iar senzaţia este una sufocantă, mai ales că Patch nu este deloc generos cu explicaţiile sau cu detaliile. Afurisitul de mister din jurul îngerului provocator îi amplifica Norei teama şi nesiguranţa.
(…;) relaţia noastră s-a sfârşit. Nu-mi eşti dator cu nimic.”
O serie de acţiuni ale lui Patch cresc starea de anxietate a Norei care doreşte o explicaţie plauzibilă şi în acelaşi timp certitudinea sentimentelor îngerului. Cum Patch nu îi zice nimic, Nora se afundă tot mai mult în întuneric. O apropiere ciudată între Patch şi Marcie Millar (inamicul nr. 1 al Norei) aduce în sufletul fetei şi un sentiment de gelozie care o răneşte încă şi mai mult. Într-un impuls de moment, fata pune punct relaţiei cu Patch, iar faptul că acesta nu face nimic să o oprească sau să-i infirme bănuielile o determină pe Nora să renunţe la el ca înger păzitor.

În scenă apare un nou personaj – Scott Parnell – o cunoştinţă din copilărie a Norei. Acesta se dovedeşte a fi un nefilim şi nicidecum un băiat rebel şi obişnuit aşa cum încerca să pară. Alături de el, Nora se implică într-o serie de aventuri riscante şi negândite, iar Patch se vede nevoit să o scoată cam des din belele, deşi oficial, ei doi nu mai au nimic de împărţit.
„Nu am simţit niciodată că e greşit să fiu cu tine. Ăsta e singurul lucru bun pe care l-am făcut în viaţă. Tu eşti singurul lucru bun. Nu-mi pasă de arhangheli. Spune-mi ce vrei să fac. Spune-mi acel cuvânt. O să fac orice vrei tu. Putem pleca chiar acum.”
Atitudinea lui Patch e total deconcentrantă, iar Nora e mai mult decât derutată. Deşi măcinată de îndoiala generată de faptele şi tăcerea lui, comportamentul şi cuvintele îngerului o fac să fie confuză deoarece poate simţi că o iubeşte. Cu toate acestea mai există un impediment ( ÎNCĂ UNUL!!!) : relaţia dintre ei este interzisă de legile divine, iar Patch riscă să fie aruncat în iad. Şi în timp ce îngerul este dispus să îşi asume consecinţele acestui fapt, Nora nu poate risca să-l piardă definitiv aşa că pune între ei o distanţă încă şi mai mare.

Cuvintele lui Patch „Aş fi judecat. Găsit vinovat, dar tot am petrece două săptămâni împreună, singuri, până o să decidă asupra pedepsei.” mi-au amintit într-o oarecare măsură de versurile Luceafărului eminescian : „Reia-mi al nemuririi nimb/ Şi focul din privire/ Şi pentru toate dă-mi în schimb/ O oră de iubire.” Se pare că fiinţele nemuritoare sunt capabile să rişte totul şi să plătească preţul suprem pentru acest sentiment numit iubire, sentiment pe care omul îl are din naştere şi pe care niciodată nu îl preţuieşte suficient.
„Întregul meu univers ameninţa să se năruiască …”
Fără Patch care să o susţină, Nora află o serie de secrete care zdruncină din temelii universul ei şi-aşa destul de fragil. Vestea că adevăratul ei tată este nimeni altul decât Hank Millar, un nefilim diabolic şi nemuritor, nu este acceptată uşor de către Nora. La asta se adaugă singurătatea, confuzia creată de moartea celui pe care întotdeauna l-a crezut tatăl ei şi un duşman care pândeşte din umbră, ameninţând să-i ia viaţa.
Lucrurile iau o întorsătură stranie, Rixon atentează la viaţa Norei, iar duşmani mult mai puternici ies la lumină.
– Te iubesc, a spus el. Nu mai ţin minte de când n-am mai fost atât de fericit.”

Finalul ne aduce explicaţiile dorite şi elucidează semnele de întrebare apărute pe parcurs. Cuvintele lui Patch au darul de a face să dispară toate incertitudinile şi de a vindeca toate rănile. Însă acţiunea nu se sfârşeşte. Din contră, adevăratul duşman abia acum apare, iar Nora şi Patch sunt nevoiţi să lupte din nou, să înfrunte apocalipsa şi să preţuiască fiecare moment petrecut împreună.
Dacă vor reuşi, rămâne să descoperiţi în cel de-al treilea volum al seriei care promite încă şi mai multă adrenalină.
Presupun că este mai mult decât evident faptul că am adorat cartea. Povestea este una extrem de originală, iar Patch, ca de obicei, provoacă la maxim să-i afli secretele … asta în condiţiile în care eşti dispus să plăteşti preţul impus deoarece ştim cu toţii că odată ce te apropii prea mult de foc, flăcările te vor arde cu siguranţă.

Recomand cartea tuturor amatorilor genului fantasy, dar şi celor care vor să schimbe genul literar şi să se delecteze cu ceva supranatural, captivant şi deconectant.

Notă: Mă întreb dacă şi îngerul meu păzitor este la fel de incitant … :)

Autor: Maryliyn

by -
19

Un juramant sacru .Un inger cazut .O dragoste interzisa

Ingerul noptii de Becca Fitzpatrick

Titlul original: Hush, Hush
Traducerea: Simona Toroscai
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2010
Numar pagini: 272

Gen : Young Adult, Fantasy, Romance, Paranormal Romance

Seria Hush, Hush : 1.Ingerul noptii – Hush, Hush(2009) 2.Crescendo – Crescendo (2010) 3.Tacere – Silence(2011) 4.Finale (2012)

Un juramant sacru .Un inger cazut .O dragoste interzisa

Pentru Nora Grey, dragostea nu face parte din plan. Nu s-a indragostit niciodata de vreun baiat, in ciuda eforturilor depuse de Vee, prietena ei cea mai buna. Dar zambetul sagalnic si ochii patrunzatori ai lui Patch o atrag mai presus de orice ratiune. Patch pare sa se afle oriunde este si ea si pare sa o cunoasca mai bine decat prietena ei cea mai buna, iar Nora nu se poate decide daca sa-i cada in brate sau sa fuga din calea lui cat mai departe. Dupa o serie de intamplari inspaimantatoare, tanara se gaseste prinsa intr-un joc al razbunarii unde nimeni nu este ceea ce pare a fi, taberele se schimba si ascund secrete periculoase. In mijlocul unui stravechi conflict intre nemuritori si ingerii cazuti, Nora trebuie sa-si infrunte temerile si sa lupte pentru viata si dragostea ei, iar o alegere gresita o poate costa viata.

Daca tot am citit cartea Damnare de Lauren Kate,mi-am propus sa continui tot pe tema ingerilor cazuti,asa ca am trecut la o alta autoare – Becca Fitzpatrick. Cele trei carti din seria Hush, Hush le aveam de ceva timp in biblioteca, dar nu am fost tentata sa aflu prea repede despre ce ar fi vorba in ele decat dupa ce am vazut anumite comentarii pe internet precum ca ar fi mai reusita aceasta serie decat Fallen de Lauren Kate. Primul lucru pe care l-am remarcat in “Ingerul noptii” a fost doza mare de umor cu care a fost imbracata povestea. Replicile dintre Nora si Vee/Nora si Patch, m-au facut sa rad destul de des. Dar pe parcurs m-am trezit ca ironia ia locul umorului, iar povestea fantasy imbinata cu momente romantice se transforma intr-un thriller in toata regula si abia mult mai tarziu am fost introdusa in misterioasa lume a ingerilor cazuti. Actiunea este destul de alerta, personajele sunt destul de bine conturate, iar evenimentele desfasurate pe parcurs au facut ca totul sa fie destul de confuz pentru protagonista noastra. Autoarea ne ofera destul de multe piste false si abia spre sfarsit ni se dezvaluie adevarul. Dar toate aceste elemente au dat savoare lecturii si mi-a fost greu sa las cartea din mana.

Ingerul noptii (4)Avem parte atat de o povestea romantica – certuri, impacari, scene de gelozie,dar si de urmariri ca-n romanele politiste, dar ceea ce m-a atras in primul rand a fost modul cum Becca Fitzpatrick a conturat povestea ingerilor cazuti. Spre deosebire de ceea ce stim despre ingerii din Biblie,in povestea lui Fitzpatrick ni se devaluie faptul ca ingerii sunt rai,razbunatori, ispititori, cu intentii ascunse. Dupa ce Adam si Eva au fost alungati din Gradina Raiului, au fost trimisi pe pamant ingeri care sa vegheze asupra oamenilor, dar unii ingeri au vazut ocazia de a castiga bani si putere si si-au parasit indatoririle ca sa traiasca printre oameni. Si pentru acest lucru si-au pierdut aripile, fiind exilati pe pamant pana la Judecata de Apoi. Ca pedeapsa pentru tradarea lor, sufletele acestor ingeri cazuti au fost scoase din trupurile lor. Pur si simplu au fost lasati sa rataceasca pe pamant ca spirite decazute. Adesea, acestia au fost asemanati cu demonii care poseda trupurile oamenilor si-i mana inspre rau. Ei ispitesc, transmitand oamenilor ganduri si imagini direct in minte. Iar daca gasesc persoane slabe, receptive spre a face rau, ingerii cazuti pot intra in corpurile lor. Sunt greu de depistat printre oameni, forma lor spirituala fiind o replica exacta a fostelor trupuri si puterea lor de inselare sunt suficient de mari cat sa-i faca aproape si pe cei mai credinciosi sa vada un corp omenesc acolo unde acesta nu exista. Adevarata problema este ca ingerii cazuti s-au impreunat cu muritoarele si astfel s-a format o rasa rea: nephilimii. Exista o anumita perioada din an cand ingerii cazuti isi pot gasi un trup in care sa traiasca timp de doua saptamani (luna Hesvan), doar ca nu este vorba de orice trup – ci un trup de nephilim.Desigur ca niciun nephilim nu-si doreste sa fie posedat atata timp de un inger cazut, se impotrivesc si pentru ca ei nu mor, ingerii ii tortureaza pana depun juramantul de credinta. In carte se face referire la faptul ca un inger cazut isi poate recapata corpul numai daca omoara servitorul nephilim. Dar cum sa omori o fiinta nemuritoare? Toate aceste lucruri reprezinta chintesenta din “Ingerul noptii” si motivul pentru care protagonista noastra s-a trezit in plin razboi purtat intre ingerii cazuti si nephilimi.

Ingerul noptii (2)Ingerul noptii” este primul volum din seria Hush Hush, iar actiunea este povestita din perspectiva Norei Grey, o adolecencenta de 16 ani care locuieste alaturi de mama ei la o ferma de la marginea orasului Bridgewater, Maine si este eleva in clasa a zecea. Timpul liber si-l petrece in compania prietenei si colegei de banca, Vee Sky. Viata ei este lipsita de evenimente marcante pana in ziua in care antrenorul McFarland, cel care tine cursurile de biologie, hotaraste ca elevii sa-si schimbe locurile din banca pentru a da un interes mai mare studiului si astfel Nora se trezeste colega de banca cu misteriosul Patch Cipriano – inalt, brunet, enervant, straniu de periculos, “genul Levi’s negri-motor Henley negru-cizme negre – o combinatie de latino cu pirat”. Cred ca va puteti face o impresie despre atmosfera in care se desfasoara ora de reproducere umana,avand un astfel de partener. Avand in vedere ca prima lucrare consta in a afla cat mai multe informatii despre colegul de banca, Nora se vede bagata in ceata de misteriosul Patch care in afara de a o enerva in permanta, nu divulga nimic despre el. Cu toate ca ea este constienta de faptul ca tipul ascunde ceva, se simte atrasa tocmai de latura lui intunecata.

M-am simtit atrasa de Patch intr-un fel pe care nu l-am simtit fata de nimeni…Era un magnetism intunecat, manipulant, captivant intre mine si Patch. Langa el ma simteam atrasa spre marginea prapastiei…Avea o licarire in ochi care ma facea sa ma gandesc c-ar trebui sa-mi fie frica de el… si mi-era. Dar frica aceea era in egala masura atractie. Era ceva extrem de tulburator cand eram langa el. Nu ma mai recunosteam.

Ingerul noptii (3)Patch Cipriano este genul de baiat rau, viclean, arogant, sarcastic, dar si extrem de amuzant si care pastreza pentru sine o gramada de secrete. Dar ce doreste pana la urna Patch de la ea? Sa fie oare o coincidenta ca dadea peste el oriunde s-ar fi dus? Iar faptul ca intr-o seara – pe cand se afla in masina – a fost atacata de cineva care purta cagula pe fata, nu a facut decat sa sporeasca teama fata de Patch.Daca el era cel care o urmarea de ceva timp? Daca a lui era fata din spatele cagulei?

Insa in liceu isi face aparitia un nou coleg,Elliot Saunders care incepe sa o curteze. Acesta este mai tot timpul insotit de un prieten de-al sau Jules, o namila de 2,10 m si cu o comportare cam bizara. Interesul pe care il au cei doi tineri fata de ea, o indeamna sa afle cat mai multe informatii despre ei. Daca despre Patch nu gaseste absolut nimic scris in fisa de la scoala, despre Elliot afla ca mai inainte de a se transfera la Bridgewater High a fost anchetat de politie in legatura cu o crima, iar mai apoi eliberat fara acuzatii. Se pare ca a fost ultimul vazut cu victima (tanara Kjirsten de 18 ani, iubita lui).

Lucrurile incep sa se complice atunci cand Nora se duce intr-un parc de distractii si se trezeste fata in fata cu Patch care o sileste sa mearga cu el intr-un montagne-russe si la un moment dat constata ca centura de siguranta i se desfacuse.Incearca oare Patch sa o omoare pe Nora? Insa acesta nu a fost singurul incident. Pe cand era alaturi de Vee intr-un magazin, Nora isi da seama ca este urmarita de o tanara cu parul blond,iar mai tarziu Vee este atacata si jefuita de cineva care poarta cagula, dar impresia fetei a fost ca cel din spatele cagulei ar fi Patch. Dar cine sa fie oare blonda? De ce o urmarea pe Nora? Poate era doar o coincidenta nefericita ca Vee a fost jefuita la cateva minute dupa ce Nora o vazuse pe blonda urmarind-o? Sa fie oare Patch implicat in intamplarile recente? Sa fie blonda vreo fosta iubita geloasa de-a lui?

Totul ia o cu totul alta turnura din momentul in care Nora asista la o bataie dintre Patch si un amic de-al sau, Rixon. In timpul rafuielii, imbracamintea lui Patch s-a rupt, iar pe spatele gol al acestuia se putea vedea doua cicatrici groase care porneau de langa rinichi si se terminau pe omoplati, marindu-se pentru a forma un V intors pe dos. Mai tarziu, fascinata de ceea ce vede pe spatele lui, incearca sa-i atinga acea zona si datorita acestei atingeri, se trezeste trasa in amintirile lui din trecut. Si astfel ea descopera ca el este un inger cazut si ca se afla in cautarea unui nou trup, iar pentru asta e necesar sa ucida un nephilim. Dar el ar mai avea si o alta alternativa: pentru a-si recapata aripile trebuie sa salveze pe cineva de la moarte si astfel ar ajunge un inger pazitor. Ce alegere va face Patch pana la urma? Ce reactie are Nora dupa ce descopera ca el este un inger cazut? Ce rol joaca aici Elliot si Jules? Cine este blonda care o urmareste pe Nora? Ce legatura exista intre Nora si conflictul dintre ingerii cazuti si nephilimi? Ce sentimente are de fapt Patch pentru ea? Au ei o sansa de a fi impreuna?

Ingerul noptii este o combinatie intre un roman de dragoste si unul thriller care tine cititorul cu sufletul la gura pana la final. Relatia dintre Patch si Nora este extrem de delicioasa, iar finalul pur si simplu te face sa zambesti.

9,6 puncte/10

elefant.roAutor: Alina


%d bloggers like this: