Tags Posts tagged with "book review"

book review

Dorinţa inimii, de Jill Shalvis-recenzie

Titlul original: The Sweetest Thing (Lucky Harbor, #2)
Editura Lira/Litera
Traducător: Manuela Bulat/Graal Soft
Anul apariţiei: 2016
Număr pagini: 286

    Seria Lucky Harbor: 1. Irezistibil(recenzie)-Simply Irresistible (2010), 2. Dorinţa inimii-The Sweetest Thing (2011), 2.5. Kissing Santa Claus (2011) (in Small Town Christmas), 3. Îndrăgostită nebuneşte(prezentare)-Head Over Heels (2011), 4. Noroc în dragoste(prezentare)-Lucky in Love (2012), 5. At Last (2012), 6. Forever and a Day (2012), 6.5. Under the Mistletoe (2012), 7. It Had to Be You (2013), 8. Always On My Mind (2013), 8.5. Dream a Little Dream (2013) (in A Christmas to Remember), 9. Once in a Lifetime (2014), 10. It’s in His Kiss (2014), 11. He’s So Fine (2014), 12. One in a Million (2014), 12.5. Merry Christmas, Baby (2014)

    Dorinţa inimii de Jill Shavis aş spune că este o tartă aromată în care fiecare cititor îşi poate adăuga ingredientele preferate şi rezultatul să fie unul demenţial. Are romantism din belşug, te face să zâmbeşti şi în acelaşi timp te poartă în Lucky Harbor- Washington, o locaţie ideală pentru cei care iubesc sporturile nautice. Dacă simţi nevoia să evadezi şi să te bucuri din plin de atmosferă/personaje atunci sigur intrigile locale vor condimenta peisajul.

   Un mare plus al autoarei Jill Shalvis este că ştie să echilibreze şi să menţină interesul pe tot parcursul lecturii. Cumva seria Lucky Harbor m-a dus cu gândul direct la Trilogia Hanul Amintirilor de Nora Roberts, o altă provocare literară care mi-a rămas în suflet.

    Despre carte:

    Dintre cele trei surori, Tara Daniels este femeie extrem de atrăgătoare, perfecţionistă, tot timpul îmbrăcată impecabil, niciun fir nu i se mişcă, mereu pe tocuri, iar pasiunea ei este arta culinară. Hmm, sună bine, nu? Problema este că trecutul a forţat-o să fugă de Lucky Harbor şi să nu se mai întoarcă, însă dorinţa mamei sale le-au adus împreună pe surorile rătăcitoare.

    Pasiunea pentru Ford Walker a existat întotdeauna. Într-o vacanţă de vară, în adolescenţă, cei doi s-au cunoscut ajungând să se iubească cu patimă. Rezultatul a fost o sarcină neprevăzută şi un copil care a fost dat spre adopţie. Chiar dacă Ford a vrut să se căsătorească, Tara ştia că nu este momentul lor şi a preferat să meargă mai departe, să uite. Amândoi au regretat că n-au reuşit să fie prevăzători, să lupte sau poate să se gândească mai bine la ce s-a întâmplat, dar prezentul le oferă o altă oportunitate: sunt din nou faţă în faţă.

   Tara îl evită cu orice preţ, dar locuiesc într-un oraş micuţ în care oamenii se cunosc foarte bine şi sunt extrem de curioşi. Se simte focul ce arde între cei doi şi întrebările care planează asupra lor, dar prietenia cu Jax Cullen-iubitul lui Maddie şi hanul care îl administrează îi tot aduce împreună.

   Mama lor, Phoebe Traeger le oferise celor trei surori şansa de a se cunoaşte şi chiar dacă nu mai era alături de ele fizic, ea le aduce împreună. Tara îşi dorise să scape de parte ei din moştenire, să vândă hanul şi să revină la viaţa perfectă din Texas. Divorţul de Logan Perrish-pilot de curse şi vedetă NASCAR o ajută să se regăsească pe sine, să nu-şi mai piardă identitatea.

„Acum, era o femeie foarte dură şi poate chiar distanţă. Era necesar să fie astfel pentru a-şi proteja inima. Şi pentru a nu mai suferi.
Din păcate, având de-a face cu Ford, tocmai îşi încălcase regula. Când venea vorba despre el, problema era că mintea şi trupul ei păreau să fie în conflict.
Doreşte-l!
Ţine-l la distanţă!”

   Era destul de greu să-l îndepărteze pentru că Ford se simţea atras de ea şi profita de fiecare clipă pentru a-i testa rezistenţa.

„Ford era un expert de talie mondială în navigaţie. Când nu concura pe mare şi nu apărea în Cosmo pe lista celor mai viteji şi amuzanţi bărbaţi, locuia în Lucky Harbor. Aici, el şi cel mai bun prieten al său, Jax, deţineau şi conduceau The Love Shack, cel mai popular local din oraş. Din câte îşi dădea Tara seama, făcea asta în special pentru că se specializase în flecăreală, lucru pe care îl făcea din plin când stătea în spatele barului, amestecând băuturi şi bucurându-se de viaţă.”

   Tara ar vrea să scape de amintiri, dar ele o înconjoară şi trebuie să le facă faţă. Cum ar putea să ignori pe bărbatul care îi bântuie gândurile?

„Şi ei îi plăcea viaţa. Sau ideea de viaţă.
În regulă, mai avea de lucrat la bucuratul de viaţă. Problema era că bucuratul se împiedica de realitate.
-Până la urmă, iei o brioşă sau nu?
Ford işi înclină capul, iar privirea lui trecu peste ea ca o mângâiere.
– Iau orice firimitură îmi oferi.
Cuvintele lui aduseră pe buzele ei un zâmbet sincer.
– De parcă te-ai mulţumi cu o firimitură!
– Cândva, m-am mulţumit.
El încă surâdea, dar ochii ii erau serioşi acum, iar ea simţi un freamăt în partea de jos a stomacului.
Amintiri. Nedorite.”

   Şi răspunsul îl ştie, dar pare dificil de asimilat. Cert este că trebuie să lămurească cumva ce-i deranjează, să discute ca doi oameni ce cândva au împărtăşit ceva frumos.

„Cum se face că încă simţim atracţia?
Ford se lipi de ea, făcând-o să simtă cât de mult simţea el atracţia.
– Adică n-ar trebui să mai existe, şopti Tara cu buzele lipite de gatul lui, după ce o cuprinse în braţe. Eu n-ar trebui…
„… să tânjesc după tine…“
Unele lucruri pur şi simplu se întâmplă, spuse el încetişor în părul ei. Zilele se transformă în nopţi. Valurile oceanului se sparg mereu la ţărm. Iar eu te doresc, Tara.
La naiba, chiar te doresc! Te-am dorit întotdeauna.”

   Ceea ce nu anticipase Tara era că şi fostul soţ vrea să o recucerească, ceea ce va stârni multă vâlvă în micul orăşel. Competiţia dintre ei se va muta inclusiv pe facebook şi va anima audienţa. Se vor împărţi în tabere cu susţinători oferind picanterii despre întâlnirile lor.

   Partea frumoasă este că în aceeaşi perioadă apare în viaţa celor doi şi Mia, fiica lor. Este o tânără, carismatică, frumoasă, deschisă, zâmbitoare, dornică să îi cunoască pe cei care au ales să o dea spre adopţie.

– „Doi frumoşi armăsari aleargă umăr la umăr, concurând pentru inima Tarei Daniels, patroana complexului Beach Resort din Lucky Harbor. Care dintre cele două exemplare sexy va trece linia de sosire? Drăguţul Logan Perrish, vedetă din NASCAR, sau frumosul nostru Ford Walker, navigator? Prieteni, s-ar putea să fie un finiş la fotografie. Votaţi pentru noul nostru sondaj de pe Facebook! Pentru fiecare vot se percepe un dolar, banii urmând să fie donaţi Centrului de cercetare a cancerului pediatric de la Spitalul General, aşa că nu ezitaţi. Cu toţii ne permitem să dăm un dolar, nu-i aşa?
Votaţi acum!“ Mia işi ridică privirea şi se uită la Ford şi Tara. Este vorba despre voi?
Ford se uită la semnătură. Lucille Oldenburg. Hoaşcă băgăcioasă!
Tara încremenise lângă aragaz, cu ochii îngroziţi.
– Glumeşti?
– Nu, rosti Mia”

   Mia îl acceptă pe Ford imediat, însă cu Tara trebuie să creeze o legătură, să afle de ce cu ani în urmă nu a putut să o păstreze. De ce tocmai mama ei nu a vrut-o. Oricât ar fi de uşor la prima vedere, pentru cele două înseamnă un nou capitol, o nouă şansă. Fiecare merită să fie fericită şi la un moment dat să se ierte. Mia să îşi descopere părinţii în mediul lor natural şi Tara să accepte că nu este o persoană perfectă. Chiar dacă a ales raţional, nu trebuie să se judece atât de aspru. Atunci părea soluţia perfectă, însă erau tineri şi gândeau diferit. Fiica lor merita să fie fericită, iar ei nu erau pregătiţi să fie părinţi.

   Dorinţa inimii este o carte fermecătoare, caldă, perfectă pentru orice moment. De multe ori citind înţelegem că nu există perfecţiune, ci clipe memorabile ce trebuie trăite. Chiar dacă am greşit cândva, nu este totul pierdut, uneori viaţa se întoarce ca un bumerang şi ne oferă şanse unice pentru care merită să luptăm cu ardoare.

    Partea frumoasă este că fiecare capitol din carte începe cu câteva gânduri ale Tarei.

Spune întotdeauna adevărul. Astfel, nu mai trebuie să ţii minte nimic.

Concluzia apare atunci când te-ai săturat să gândeşti

O judecată bună se naşte dintr-o experienţă proastă. Din păcate, majoritatea experienţelor proaste se întâmplă din cauza unei judecăţi proaste.

   Dacă iubiţi să experimentaţi, la final vă las o reţetă ce se regăseşte în carte.

Bună dimineaţa, Soare!

Ingrediente:
– un strat de găluşte de cartofi
– un strat de şuncă sau de carnaţi tăiaţi cubuleţe (sau slăninuţă, orice vă place)
– un strat de branză cheddar (din belşug, fiindcă nu există niciodată prea multă branză la micul dejun)
Amestecaţi următoarele şi turnaţi-le deasupra:
– 6 ouă bătute;
– 1/2 linguriţă sare (sau mai multă, dacă nu se uită nimeni);
– 1/2 linguriţă piper;
– 1/2 linguriţă muştar uscat;
– 1/2 cană ceapă tocată;
– 3 căni de lapte;
– două linguriţe de sos Worcestershire.
Peste toate astea, adăugaţi 1/2 cană de unt topit. Şşşt, să nu spuneţi nimănui…
Lăsaţi tava neacoperită o oră, in cuptorul incins la 180 de grade.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.com

Cele două Diane, de Alexandre Dumas(tatăl)-recenzie

Editura: Lider

Număr volume: două

   De când mă ştiu mi-au plăcut cărţile scrise de Alexandre Dumas. Am citit volumele sale cu nesaţ în vremea copilăriei. Fiece pagină părea ceva rupt dintr-un film, dintr-o viaţă de om: caracterele descrise, lumea care juca jocul sorţii într-un război, cadrele spaţio-temporale care animă lectorul la a continua lectura. Felul în care compune acest autor denotă măiestrie cu atât mai mult cu cât reuşeşte să introducă cititorul undeva dincolo de viaţa de zi cu zi a Franţei de demult. Luminile altminteri în alb şi negru se descoperă a fi vii şi fac ca toate cele ce se petrec în volum să pară a fi o realitate şi nu o istorie uitată.

   Cine a fost Alexandre Dumas? Un scriitor francez din secolul al XIX-lea, a cărui operă a fost tradusă în peste 100 de limbi. Romanele lui istorice de aventură au fost adaptate în aproape 200 de filme. Primul lui volum – „Cei trei muşchetari” – este una dintre cele mai citite cărţi de toate generaţiile din ultimele două secole.

   Opera se deschide cu…un fiu de conte şi o fiică de rege. Personajele principale ale operei sunt doi orfani. Ei nu ştiu care le este provenienţa, cuvintele tată şi mamă le sunt total necunoscute, dar cunosc un lucru: că există iubire. Doi copii care vor învăţa împreună, vor fi frate şi soră, vor împărţi bucuriile şi neajunsurile. Cine sunt ei? Diana şi Gabriel „tânărul era de rasă normandă aleasă, cu părul castaniu şi ochii albaştri, cu dinţii albi şi buzele roşii ”. La împlinirea vârstei de optsprezece ani, Gabriel află de la doica sa că este Senior de Lorge, Conte de Montgommery. Din păcate familia sa pare să fi fost blestemată fiindcă toţi membrii săi au murit. Tatăl său dispăruse cu multă vreme în urmă şi nu se cunoştea dacă mai era viu sau murise. Gabriel vrea să îşi răzbune familia, dar ştie că dacă mai află vreo persoană că ultimul Montgommery trăieşte e posibil să sfârşească precum ceilalţi. Cum să îşi vadă visul realizat? Să muncească nu cu numele ori cu titlul, ci cu propriile mâini pentru a-şi crea renume şi a câştiga de partea sa forţe noi. Nu vrea să realizeze acestea de unul singur, ci împreună cu prietena sa din copilărie căreia îi promisese că se vor căsători. Planurile îi sunt dejucate fiindcă atunci când ajunge la Diana pentru a-i dezvălui cele aflate constată cu stupoare că altcineva i-o luase înainte: fata de care se îndrăgostise se căsătorise cu un bărbat mult mai în vârstă, fiind constrânsă de o scrisoare şi teamă. Gabriel înţelege situaţia, dar ştie că o va iubi întotdeauna pe Diana. Tânăra va pleca pe un drum presărat cu aur, palate, regi şi regine, iar Gabriel pe altul plin de sânge, omor şi risipă.

   Anii trec, Gabriel îşi creează propriul renume – viconte d’Exmès – alături  de camarazii de arme şi de ducele de Guise. Pare că totul s-a aşezat, dar în realitate norii de furtună abia  s-au adunat. O scrisoare este trimisă ducelui de Guise, iar Gabriel află astfel că regele doreşte să o căsătorească pe Diana cu un nou pretendent din moment ce ducele de Castro, fostul ei soţ, decedase. În fond, era doar o mişcare a regelui pe tabla de şah prin care urmărea o nouă alianţă între familii. Gabriel ştie că acum a venit vremea lui şi se va arăta mai mult decât bucuros să îi facă pe plac lui de Guise, plecând la Paris să ducă regelui Henric al II-lea drapelurile statelor cucerite în război.

   Diana între timp află care îi sunt părinţii: regele Henric al II-lea al Franţei şi maîtressa acestuia, Diana de Poitiers. La puţin timp de la plecarea spre soţul său, cu ani în urmă, acesta a decedat. Ea a rămas doar cu numele: Diana de Castro. Regele a recunoscut-o ca fiind fiica sa legitimă şi a trimis-o la o mănăstire de maici pentru mai multă vreme. Când a fost primită la palat, a intrat de îndată în graţiile regelui, a devenit fiica acestuia în adevăratul sens al cuvântului. Relaţiile cu mama sa, însă nu s-au încălzit din contra, pe zi ce trecea se răceau. Tatăl îi cere acesteia să se căsătorească din nou şi îi explică şi motivele. Tânăra îl înţelege, dar îl roagă să îi mai lase răgazul de a-l mai întâlni încă o dată pe Gabriel şi a clarifica ceea ce simţeau unul pe altul. Regele se învoieşte, dar exista un mic inconvenient: Diana nu ştia nici adevărata identitate a lui Gabriel, nici pe aceea pe care o dobândise el  în război.

   Lucrurile se vor schimba atunci când cei doi se vor reîntâlni şi vor începe mai multe lupte: a lor pentru iubire şi lupta lui Gabriel pentru a reabilita numele de Montgommery. Povestea nu este doar a lor, ci şi a intrigilor de la palat, a comploturilor, relaţiilor amoroase ascunse pe după perdele, urii şi otrăvurilor, a unui servitor care are o dublură malefică ce îi râde în nas de fiecare dată când se întâlnesc. Sper că nu am divulgat prea mult :)

   „Cele două Diane” este scris la persoana a III-a de un narator obiectiv, omniscient, omniprezent. Cadrele spaţiale sunt frumos creionate „era o seară de august senină şi frumoasă. Cerul era limpede, de un albastru intens, dar luna încă nu se arătase. Noaptea părea cu atât mai misterioasă, mai visătoare şi mai fermecătoare… Această blândă seninătate contrasta în mod ciudat cu agitaţia şi zgomotele care umpluseră ziua. Spaniolii dăduseră două asalturi unul după altul, dar fuseseră respinşi de fiecare dată. Provocaseră însă mai multe morţi şi răniseră mai mulţi oameni ”. Dialogul are coloratură deosebită:

„În numele lordului Grey, stăpânul meu monseniore, continuă arcaşul care nu era orgolios din fire, aţi fost desemnat unul dintre cei cincizeci de prizonieri pe care monseniorul amiral trebuie să-i predea învingătorilor. Nu trebuie să fiţi supărat pe mine, sărman nevolnic, pentru că am fost silit să vă dau această veste neplăcută. / Supărat pe tine!Nu, dar lordul Grey, care este un gentilom, ar fi putut să-şi dea osteneala să-mi ceară chiar el spada. Numai lui am de gând să i-o predau, ai priceput?/ Cum va binevoi monseniorul ”.

   Reacţiile personajelor nu lasă loc de dorit „lui Gabriel i se făcu negru în faţa ochilor şi fu nevoit să se rezeme de pervaz ca să nu se prăbuşească. Aşadar, presentimentele nu-l înşelaseră!”, „se întrebă dacă e cazul să stea acolo şi să aştepte, sau să meargă mai departe. Dar nerăbdarea lui nu se împăca cu imobilitatea ”.

   Diane, Diane: una bună la inimă, iar alta pierdută în negura timpului…Ce se va întâmpla cu personajele noastre, oare îşi ştiu cu adevărat originile, poate sunt fraţi? Vor supravieţui unei lumi care se rupe din interior? „Da, te voi salva, tată! Diana mea, te voi salva!”.  

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

by -
7

         Anul regelui, de Principele Radu al României-recenzie

Editura: Curtea Veche Publishing
Anul apariției: 2012
Număr pagini: 110
Nota mea: 10/10

     Anul 1866. Anul în care România îl primea pe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen și-l accepta drept principe domnitor. Această personalitate remarcabilă a obținut, mai apoi, independența României, devenind în 1881 primul rege al românilor. Sub domnia acestuia s-au realizat numeroase reforme, s-au întreprins acțiuni ce aveau scopul de a moderniza regatul proaspăt creat. Avea să fie urmat la tron de Ferdinand I, alături de care România s-a luptat și a trecut peste Primul Război Mondial. După aceea, Carol al II-lea a fost încoronat, însă avea să renunțe la tron favoarea fiului său. Regele Mihai I.

    Tânărul monarh cu un viitor promițător înainte nu a avut șansa de a cârmui prea mult timp țara primită în grijă de la înaintașii săi. Comuniștii l-au amenințat, l-au obligat să abdice și l-au exilat împreună cu Regina-mamă Elena. Propria națiune îl izgonea, negându-i moștenirea și fără a i se oferi respectul cuvenit. În exil s-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma, împreună cu care a avut cinci fiice: Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, Principesa Elena, Principesa Irina, Principesa Sofia și Principesa Maria.

   Deși departe de meleagurile natale, Majestatea Sa le-a insuflat soției și fiicelor sale iubirea pentru România, pentru români și pentru valoarile acestei națiuni, pe care nu a încetat să le poarte în suflet. Viața printre străini nu a fost simplă, ci dimpotrivă. Abia după căderea comunismului, regele Mihai a avut șansa de a-și revedea țara. Prin intermediul Principesei Moștenitoare, al Principelui Radu, al Principesei Maria, a contribuit la refacerea României postcomuniste, implicându-se în numeroase activități caritabile, dar și în creșterea prestigiului țării pe plan internațional. În consecință, a influențat aderarea noastră la Uniunea Europeană în 2007, de exemplu.

   “Anul regelui” este un lăudabil demers al Alteței Sale Principele Radu, o încercare de a aduce monarhie și pe rege în atenția publicului, în atenția românilor de pretutindeni. În vremuri în care puțini sunt cei care își întorc privirea spre trecut, spre realizările strămoșilor, este nevoie să ne amintim de rege, de Casa Regală pe care o reprezintă cu demnitate de decenii întregi.

    România nu mai este monarhie constituțională, însă la ,,fundația” republicii postcomuniste au contribuit și membrii Familiei Regale, proaspăt veniți din exil. Acesta este unul din numeroasele motive pentru care Majestatea Sa merită să fie acceptat, respectat și iubit de noi toți. Înainte de a fi rege, Mihai I este om, are o familie frumoasă pe care o iubește nespus. Astfel a luat naștere acest album, bogat ilustrat, ce împletește atribuțiile regale cu cele ale unui cap de familie. Principele Radu surprinde momentele-cheie ale anului regal, dezvăluind ceea ce se află dincolo de imaginea oferită de mass-media.

    Este prezentat fiecare anotimp în parte, cu evenimentele, obiceiurile și programul regelui. Rândurile scrise alternează cu fotografii ce îi înfățișează pe membrii Familiei Regale, o mulțime de instantanee din viața publică și privată a Majestății Sale. Aflăm detalii din “culise”, despre etichetă, despre protocol, despre patronajul și furnizorii Casei Regale. În orice caz, acest album nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă. Să nu uităm că monarhia a salvat România, a construit-o și a sprijinit-o neîncetat. Eu sper că vă va face mare plăcere să-l descoperiți pe regele românilor!

  LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Surse imagini: www.familiaregala.ro

Inimă sălbatică, de Caridad Bravo Adams- Review Angelic

Readucem la viaţă rubrica lansată cu ceva vreme în urmă, mai exact în 2015- Review Demonic& Review Angelic.

 

Titlul original: Corazón salvaje

Editura: Orizonturi

Anul apariției: 2017

Gen: Romantic, Roman Social

   Corazón salvaje. Prima legătură avută cu romanul a fost, de fapt… telenovela. O telenovelă despre care vorbeau mama și bunica (eu nu am văzut-o la prima difuzare, pe la începutul sau mijlocul anilor `90, eram prea mică). Dar ele o urmăriseră și le plăcuse mult. Și telenovela, dar și chipeșul actor din rolul principal, regretatul Eduardo Palomo.

   Era ceva diferit, apăruse într-o perioadă când piața nu era suprasaturată de tot felul de seriale de calitate îndoielnică. O telenovelă bună, de epocă.

   Spre bucuria mea (eram curioasă, le tot auzisem vorbind), au redifuzat telenovela prin anii 2000. Am urmărit-o și într-adevăr, mi-a plăcut. Și mie mi-a plăcut de Palomo, recunosc, și mi-a părut foarte rău să aflu că a murit.

   Mai târziu, am descoperit că telenovela avea la bază un roman scris de o apreciată autoare mexicană, Caridad Bravo Adams. De fapt, acest roman este unul de referință în literatura sud-americană, inspirând nu mai puțin de 5 ecranizări!

   Vă dați seama ce bucurie pe mine când am aflat că a apărut cartea și la noi, având posibilitatea de a o achiziționa de la chioșcurile de ziare.

   Am fost mirată să văd cât de vast este romanul, împărțit în 3 volume, a câte 300 și ceva de pagini. Așadar, romanul lui Caridad Bravo Adams cuprinde, în total, cam 1000 de pagini!

   Și mai mult m-au mirat diferențele dintre carte și serial, începând cu spațiul în care se desfășoară acțiunea. În carte, povestea are loc în Martinica, pe atunci colonie franceză.

„Martinica… insulă răsărită acolo unde scânteietoarea Mare a Caraibilor pare mai neliniștită, broșă de aur în colierul de smaralde al Antilelor… Exuberantă și aspră, generoasă și sălbatică, pradă aventurierilor, refugiul piraților, fiica preferată a celui mai fierbinte soare de pe planetă, leagăn al marelui vulcan care e ca o inimă arzând ce-și stăpânește bătăile în măruntaiele Pământului… Pământ rodnic și misterios, abrupt și enigmatic…

Insulă sălbatică, având nume de femeie: Martinica!”

   Dispunerea geografică schimbă aproape totul. Așa am aflat multe despre acea insulă, apărută în urma erupției vulcanului Mont-Pelée. Cred că puțini știu despre erupția vulcanică din 1902, urmată de un tsunami, fenomene ce au ras de pe fața pământului orașul Saint-Pierre, până atunci, capitala insulei. După această catastrofă, Fort-de-France, al doilea oraș important de pe insulă, devine Capitala pe care o cunoaștem azi.

   Autoarea plasează acțiunea romanului în mijlocul calamității, ceea ce m-a făcut să caut informații despre acele evenimente și să constat documentarea amănunțită a cărții: sunt descrise cutremurele ce au precedat erupția, scurgerile de lavă, plecarea precipitată a locuitorilor insulei, discursul guvernatorului, care susținea că nu mai era nici un pericol, pentru a evita depopularea zonei… Un singur lucru m-a derutat: din câte am înțeles, în urma acelei erupții și a tsunami-ului, se pare că a existat un singur supraviețuitor. Din carte reiese că ar fi mai mulți.

   Personajele în jurul căreia gravitează acțiunea sunt aceleași din serial: Juán, Mónica, Aimée, Renato. Patru destine legate de iubire și trădare. Renato este îndrăgostit nebunește de logodnica sa, Aimée, însă ea nu-i împărtășește sentimentele. Aimée este o femme-fatale obișnuită să aibă bărbații la picioare, o egoistă interesată doar să-și atingă scopurile, fără a-i păsa de sentimentele celorlalți. Are o aventură cu Juán del Diablo, nimeni altul decât fratele după tată al lui Renato, bastardul alungat cu ani în urmă de la moșie. Juán o iubește sincer și face mari eforturi pentru a strânge avere și a-i satisface toate capriciile celei pe care o consideră viitoarea sa soție.

   Mónica este sora lui Aimée și de când se știe, îl iubește pe Renato. Însă a fost nevoită să-și ascundă sentimentele, iar orgoliul a determinat-o să se refugieze în mănăstire. Printr-un concurs de împrejurări, Mónica ajunge soția lui… Juán. Cum și de ce aflați citind cartea.

   Mi-a plăcut cartea, foarte bine documentată și mai ales, este mai mult decât un roman de dragoste: este un roman social, un roman al epocii. Pe fundalul acțiunii, sunt descrise aspecte importante ale acelor timpuri: puterea celor bogați, exploatarea de către moșieri a celor săraci și a persoanelor de culoare, sclavia fiind abolită numai cu numele; maltratarea copiilor sărmani, nedreptățile epocii.

   Nu mi-a plăcut scriitura greoaie, dar și aceasta este o mărturie a epocii: așa se scria pe atunci, cu descrieri elaborate, cu accente patetice. Cred că la acest aspect a contribuit și traducerea, nefiind cea mai inspirată.

Rezumând, merită citită! Este o mărturie a istoriei, a unei epoci.

 Despre autoare:

   Caridad Bravo-Adams (1908-1990) este o scriitoare mexicană, provenită dintr-o familie cubaneză. Multe dintre scrierile ei au stat la baza scenariilor de telenovele, printre care „La Mentira”, „La Intrusa”, „Corazón salvaje”.

Mai jos vă puteți delecta cu o melodie superbă, coloana sonoră a serialului:

Surse foto: Wikipedia, Libertatea, Pinterest

by -
10

Sub teroare, de Steve Martini-recenzie

   Steve Martini s-a născut în 28 februarie 1946 în San Francisco –California. Face parte dintr-o veche familie de italieni, mama, Rita, lucra acasă, apoi în librăria din San Gabriel, tatăl a fost administrator de ferme şi a lucrat de-a lungul întregului stat.
Martini a urmat Universitatea din California, la Santa Cruz, unde şi-a luat licenţa în stinte politice în 1968. A început ca reporter la Los Angeles Daily Journal, în 1970 devine corespondent la State Capitol-Sacramento, apoi şef de birou. Este perioada în care îşi ia licenţa în drept la University of the Pacific”s McGeorge School of Law, şi în 1975 este admis în barou.

   Steve Martini a practicat avocatură atât în mediul privat cât şi de stat. A mai lucrat ca reprezentant legal pentru California Department of Consumer Affairs şi The State Bar of California şi ca sfătuitor legal în “California Victims of Violent Crime Program”.
A avut o mulţime de funcţii legale, promovând de-a lungul anilor, până în anii 80, când devine scriitor cu “normă întreagă.” Locuieşte în statul Washington, dar călătoreşte mult în America Latină şi în Africa de Sud-Est, pentru cercetări şi noi teme pentru viitoarele cărţi.
A scris seria “Paul Madriani” care conţine 14 romane şi alte 3 romane, traduse în 22 de ţări.
CBS şi NBC au prezentat două minii serii, ecranizări după romanele lui Steve Martini.
La noi au apărut la Editura Lider două romane din seria “Paul Madriani”:” Sub Teroare”(Arraignment) şi “Procesul”(The Jury).

   Primul roman al lui Steve Martini tradus la noi este o carte plină de adrenalină, cu personaje controversate, cu imagini din sălile de judecată, cu cercetări desfăşurate din California până în Mexic, rivalităţi în sânul firmelor, dar şi puţin din viaţa privată a personajelor, atât cât să le înţelegem alegerile şi motivaţiile.

   Şi acum să vorbim puţin despre personaje şi despre acţiune.
Nick Rush, avocat la firma Rocker-Dusha, apelează la Paul Madriani să preia ca avocat o cunoştinţă de-a lui, Gerald Metz. Sigur că Madriani, care avea propria lui firmă împreună cu un prieten Harry Hinds, este surprins, dar Nick încearcă să-l convingă, argumentând cu un conflict de interese. Nick avusese un divorţ urât cu prima soţie, Margaret, după care s-a recăsătorit cu Dana o “nevasta trofeu”, mai tânăra decât el, implicată în tot felul de comitete şi acte de caritate. Între cele două căsătorii a avut o relaţie cu o secretară, din care a rezultat o fiică Laura. Convenise cu mama fetiţei să ţină secretă existenţa copilului (a fost dorinţa ei), dar le susţinea băneşte şi le vizita cât putea de des, Laura crezând că este unchiul ei. Singurul care ştia era Madriani căruia i se destăinuise după o seară de beţie.

   Gerald Metz,contractor local, încerca să pară doar un om de afaceri onest, preocupat de acte de caritate, dar procurorii federali îl cercetau pentru o afacere în Mexic cu doi fraţi, Arturo şi Jaime Ibarra, afacere care până la urmă nu s-a concretizat, dar a rămas o sumă mare de bani nejustificată (se credea că e vorba de spălare de bani). Madriani bănuieşte că Metz e implicat şi-n afaceri cu droguri, aşa că refuză să-l reprezinte şi-l avertizează pe Nick să aibă grijă.

   Oarecum supărat, dar mai ales stresat, Nick pleacă de la cafenea să se întâlnească cu Metz la tribunal, dar îşi uită o mică agendă electronică pe masă. Madriani merge după el să-i dea agenda, dar când ajunge în apropierea tribunalului aude împuşcături, şi descoperă că Nick şi Metz erau morţi. După cartuşe şi zgomotul auzit îşi dă seama că a fost o armă semiautomată. Toată lumea este convinsă că Metz era ţinta şi Nick o victimă colaterală, aşa că poliţia începe cercetările.

   După înmormântare, Dana îi cere lui Madriani ajutorul, vrând să primească poliţa de asigurare de viaţă a lui Nick, dar supriză.. Adam Tolt, şeful firmei, îi spune că pe asigurare figura încă numele primei soţii. Cu ajutorul lui Harry şi a lui Adam Tolt, Madriani rezolva situaţia cu firma de asigurări, favorabil pentru ambele soţii, hotărând că onorariul lui şi al prietenului lui îl va trimite fiicei lui Nick.

   Madriani este totuşi sâcâit de ideea morţii lui Nick, de faptul că nu spusese poliţiei de agendă, de ideea că dacă el nu refuză să-l reprezinte pe Metz poate că nu mureau. Şi începe să facă propriile lui cercetări, mai ales când află de la poliţişti că Nick şi Metz fuseseră de fapt asociaţi la o firmă- Jamaile Entreprises, care se dovedeşte a fi o firmă fantomă. Toate acestea îl fac pe Madriani să caute răspunsuri şi să cerceteze. Încearcă să vorbească cu colegii lui Nick, mai ales cu cei ale căror nume le găseşte în agendă, dar în afară de Adam (şeful cel mare) se loveşte de un zid de tăcere, de evitări, chiar spaimă. Adam îl ajută cât de mult poate, inclusiv cu firma de asigurări, lăudându-l şi pe el şi pe Harry, în cele din urmă propunându-le să vină să lucreze pentru el. Din agenda lui Nick, din vorbele de pe stradă şi unele informaţii de la poliţie, aflate de către Harry, apar şi alte personaje: Espinoza, care se ocupă cu falsificări de acte, soţia lui, şi Hector Saldano, aflat în slujba fraţilor Ibarra, la un moment dat implicat cu Metz şi Nick.

   Madriani descoperă că este urmărit, Espinoza este ucis, Adam îi aduce o scrisoare sosită la firmă pentru Nick (după ce acesta fusese ucis). Scrisoarea era de la Pablo Ibarra, care-i cerea lui Nick o întrevedere, vrând să discute despre băieţii lui. Toate acestea îl determină pe Madriani să continue cu îndârjire cercetările şi să ia hotărârea de-a pleca în Mexic să vorbească cu Pablo Ibarra şi cu băieţii lui. Adam Tolt se oferă să-l ducă în Mexic cu avionul firmei şi să-l ajute în cercetări.

   Adam apelează la o firmă de pază, firma lui Julio, cu care mai lucrase, şi merg să-i caute pe fraţii Ibarra. Le spun că au venit în numele unor investitori, dar apare Saldano şi reuşesc să scape de acolo fără ca acesta să-l recunoască pe Madriani. La hotel îi aşteaptă Harry, invitat de Adam şi adus cu avionul lui să li se alăture. Pe drum Adam se certase cu cei de la firma de pază, dar îşi cere scuze motivând că e obosit, aşa că după masă se retrage în cameră.

   Harry şi Madriani stau la piscină când sunt atacaţi de un avion, al cărui trăgător este gata să-i omoare.
Când Madriani revine de la spital, unde-l dusese pe Harry, vede că oamenii de pază al lui Julio nu mai sunt şi el este mort. Când îl sună pe colegul lui Julio, pe Herman, acesta îi spune că Adam a dispărut. Madriani primeşte un mesaj, trebuie să meargă singur la un sit arheologic la Cobe şi să ducă Piatră Roseta (fraţii se ocupau şi de jefuirea de sit-uri arheologice şi vânzarea pe piaţa neagră a artefactelor). Presupunând că Adam a fost răpit de fraţii Ibarra, Madriani împreună cu Herman îl caută pe tatăl acestora. Şi Pedro Ibarra (care nu voia ca fiii lui să fie cumva ucişi) se implică şi se oferă să-i ajute cu mica lui “armata” de mercenari.

   Şi de aici ne mai aşteaptă o grămadă de surprize: Madriani află cine este vinovat pentru tot, află că de fapt Nick fusese cel vizat, că motivul morţii lui era în California, şi află şi cine trăgea sforile.
Finalul, criminalul, motivele sunt de-a dreptul surprinzătoare, dar întăresc din nou ideea că dorinţa de avere şi mai ales de putere îi face pe unii oameni să calce pe cadavre.
Dacă vreţi să aflaţi finalul, să puneţi toate piesele la locul lor în puzzle, citiţi cartea.
N-o să va plictisiţi, cartea este acţiune de la prima până la ultima filă.

“Un roman captivant, scris de un profesionist al genului, cu surprinzătoare răsturnări de situaţie, ce nu poate fi lăsat din mâna până la ultima pagină.”

   Ai impresia că pentru autor nu numai curtea cu jurii, ci toată lumea e o mare sală de judecată.
Din păcate la noi s-a mai tradus numai romanul “Procesul” unde Madriani dezleagă o altă enigmă, un alt caz de crimă.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
7

Secretele celebrităților, de Nick Redfern

-recenzie-

Titlu Original: Celebrity Secrets: Government Files on the Rich and Famous

Autor: Nick Redfern

Editura: Curtea Veche

Anul: 2009

Colecția: Săptămâna Financiară

Traducător: Marius Chitosca, Bogdan Georgescu

Număr pagini: 216

   „Secretele celebrităților” este o colecție de informații preluate de la agenții guvernamentale, precum CIA sau FBI, despre oameni care, deși având popularitatea şi faima unor adevărate staruri, au dovedit că viața oferă tuturor probleme de diverse nuanțe.

   Nick Redfern – scriitor, lector și jurnalist – s-a născut în 1964 în Staffordshire și a devenit, în timp, pasionat de UFO, scriind multe articole pe aceasta temă, pentru diverse publicații renumite: „Daily Express” sau „People”. Este evident faptul că Nick Redfern este pasionat nu numai de UFO, ci și de subiecte mai pământești, printre care și secretele. Dintre toate secretele acestei existențe, Redfern alege să scrie despre secretele a 20 de personalități celebre în sfere diferite.

    „Volumul Secretele Celebrităților” răspunde unor întrebări intrigante și notabile, cum ar fi: de ce Marina Statelor Unite a păstrat un dosar asupra apreciatului scriitor Jack Kerouak? A întreținut Frank Sinatra într-adevăr, relații cu Mafia? L-a ținut FBI-ul sub supraveghere timp de ani de zile pe John Lennon, fostul membru al formației Beatles, pentru că agenții se temeau că acesta dona bani teroriștilor irlandezi? Și ce secrete se ascund în spatele interesului guvernului față de mulți alții, precum Abbott și Costello, Marilyn Monroe, Rock Hudson, Mickey Mantle, Jimi Hendrix, Elvis Presley și Andy Warhol? Informațiile sunt cel puțin uluitoare.

    Nota din partea autorului: „În cazul în care nu este specificată altă sursă, toate materialele din această carte provin din documente guvernamentale declasificate.”

    Cu aceste cuvinte regăsite în introducerea cărții, autorul reușește să inducă o curiozitate specifică epocii în care trăim, aceea de a afla informații din viața celor care aleg să își expună viața în lumina reflectoarelor… iar noutățile nu sunt deloc neglijabile. Aspecte detaliate și relativ intime ale existenței a 20 de staruri sunt expuse în această carte, așa cum sunt ele culese în dosare ale agențiilor guvernamentale.

   Precedate de o introducere, cartea este structurată în 21 de capitole după care urmează concluzii, bibliografie și mulțumiri. Primele 20 de capitole dezvăluie aspecte din viețile unor celebrități precum: Abbott și Costello, Jack Kerouac, Errol Flynn, Ernest Hemingway, Billie Holiday, John Wayne, Audie Murphy, Frank Sinatra, Trupa The Kingsmen, Elvis Presley, Marilyn Monroe, Rudolf Nureyev, Andy Warhol, Jimi Hendrix, Rowman și Martin, Rock Hudson, Sonny Bono, John Lennon și The Beatles, John Denver, Prințesa Diana. Ultimul capitol abordează și alți oameni faimoși, autorul motivând că: „Agențiile guvernamentale au dosare despre o întreagă gamă de alte figuri celebre, unele dintre acestea fiind extrem de sumare, altele de o întindere considerabilă, însă conținând numai frânturi și fragmente de informații. Este interesant că subiecții vizați de FBI prezintă cam aceleași caracteristici. Celebritățile care au scăpat de virusul extorcării sunt văzute de FBI ca drogați sau comuniști”.

    Oscilând între stilul jurnalistic cu care Redfern este familiarizat, datele prezentate sunt așezate ca într-un puzzle, astfel încât nu există impresia unei cărți de tip „documentar”, ci mai degrabă totul pare o poveste bine spusă și atent detaliată, dar mai ales argumentată. Pentru că a fost pentru o lungă perioadă de timp jurnalist, Redfern expune o colecție de informații veridice prin prisma celebrității surselor citate. Documentele pe care acesta le citează sunt documente aflate în posesia celor mai renumite agenții guvernamentale, ceea ce face ca lectura să fie una și mai interesantă.

   Titlul este unul cu o intensă notă jurnalistică, știut fiind faptul că trăim vremuri în care oamenii sunt adevărați devoratori de secrete. Cu acest titlu, asortat la o copertă la fel de insinuantă, cartea ascunde între coperțile sale amănunte ciudate, picante sau chiar ciudate despre celebritățile luate în vizor. Dincolo de aceste aspecte, stă factorul uman și atestarea faptului că indiferent de imaginea reflectată de mass-media, un om rămâne un om, indiferent de cât de celebru este. Latura umană, cu întreaga sa pleiadă de emoții, de frici și de slăbiciuni este coordonata comună a oamenilor faimoși expuși în această carte.

   „Secretele celebrităților” nu este doar o carte, ci este dovada faptului că dincolo de aparențe și de percepția publicului referitor la viețile starurilor, adevărul este întotdeauna diferit, viața acestora fiind presărată cu diverse probleme. Intensitatea acestor probleme si presiunea la care sunt supuse unele staruri din cauza flashurilor continue ale aparatelor foto, din lipsa intimității, au dus la adevărate tragedii, despre care au consemnat și dosarele arhivelor din agențiile guvernamentale.

   Stilul este concis, clar, simplu și fluent, lectura curge destul de repede, în ciuda volumului destul de mare de informații. Fiecare capitol este bine conturat, are un fir epic, descriind situațiile cursiv, într-un limbaj lejer și în ordinea cronologică în care au avut loc evenimentele din viața starului respectiv, de la începuturile carierei, la ascensiunea profesională (cu toate aspectele generate de acest proces), până la declin sau chiar moartea unora dintre cei analizați.

   Catalogată drept „scandaloasă” de către unele publicații străine, cartea a stârnit controverse la fel de mari precum și alte cărți ale lui Nick Redfern. Celor care au catalogat cartea în astfel de termeni, li se spune încă din Introducere: „Fie că ne place sau nu să recunoaștem, toți savurăm în secret lectura ultimelor bârfe indiscrete despre Britney și Kevin, Brad și Angelina, Paris (Hilton) și, ei bine, oricine se întâmplă să fie starul săptămânii în curs. Da în plus față de studierea atentă a paginilor revistelor de can-can sau de urmărirea programelor nocturne de televiziune despre viața vedetelor de la Hollywood, există o altă sursă care ne permite să aflăm otul despre secretele interesante ale eroilor noștri de televiziune, de pe marele ecran și de pe scenă. Sursa e numită Freedom of Information Act (FOIA)”.

   Fără îndoială, lumea celebrităților, atât de strălucitoare și feerică pentru oamenii obișnuiți este una cu aspect dual, între percepția spectatorilor și adevărata lume a starurilor, fiind o diferență considerabilă. Despre realitatea uneori cruntă și sumbră în care trăiesc unele staruri, scrie Nick Redfern, într-o carte care stă mărturie a faptului că „nu tot ceea ce strălucește este aur”.

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Furia îngerilor, de Sidney Sheldon-recenzie

Titlul original: Rage of Angels
Editura Orizonturi
Traducător: Vlad Marian
Anul apariţiei: 2012
Număr pagini: 456

  Furia îngerilor de Sidney Sheldon este un roman de suspans în care lupta asiduă pentru independenţa spirituală sau financiară este alternată cu agonia, intriga şi pasiunea.

   Trăirile personajelor, latura psihologică şi desfăşurarea acţiunii într-o lume plină de incertitudini/crime/intrigi dau substanţă cărții. Chiar dacă autorul nu se află printre favoriţii mei, fundalul evenimentelor se axează pe jungla umană, libertatea şi lupta pentru succes. Romanul s-a bucurat de succes şi a fost ecranizat în anul 1983, iar printre actori se regăsesc Armand Assante și Jaclyn Smith

   Personajul principal, Jennifer Parker este la început de carieră, visează să ducă mai departe meseria tatălui său şi orice sacrificiu este nesemnificativ. Ziua de 4 septembrie 1969 ar fi trebuit să fie una specială, dar depunerea jurământului ca avocat se va transforma într-un coşmar. Nu este singura care are aşteptări mari, inclusiv procurorul districtual din Manhattan-Robert Di Silva se află la un pas de capturarea oficială şi definitivă a lui Michael Moretti, ginerele lui A. Grannelli, şeful Mafiei, însă undeva se strecoară o eroare gravă. Dovezile sunt solide şi un martor cheie ar putea să îl înfunde pe acest criminal cu sânge rece, ceea ce lasă impresia unui caz din start rezolvat. Pentru procuror ar fi fost o propulsare în carieră şi bonus, o publicitate excesivă, însă planul i se va schimba radical.

Jennifer aruncă o privire spre acuzat, Michael Moretti. În ciuda celor citite despre el, Jennifer nu se putea împăca cu gândul că Michael Moretti era un criminal. Arată ca o stea de cinema în decorul unui tribunal, gândea Jennifer. Stătea nemişcat, numai ochii lui negri trădând ceva din furtuna interioară. Se mişcau fără încetare, examinând fiecare colţ al sălii ca şi cum ar fi încercat să-şi calculeze şansele de fugă. Nu exista nici o scăpare. Di Silva avusese grijă de asta.”

   Pentru a scăpa basma curată, Moretti pune la cale un plan nebunesc şi pionul care îl va ajuta fără voie este chiar Jennifer Parker-tânăra naivă din echipa procurorului. Un plic trimis din greşeală către martorul cheie va distruge cazul, Michael Moretti va fi eliberat şi Jennifer este pe punctul de a i se interzice practicarea profesiei de avocat. Din cauza prostiei sale îşi făcuse din procurorul districtual un duşman de moarte ce intenţiona să se răzbune cu orice preţ.

La New York nimănui nu-i pasă dacă trăieşti sau mori. Nu te mai autocompătimi! îşi spunea Jennifer. Dar era greu.”

    Interogată şi ameninţată, se află la un pas de ruină. Jennifer trăieşte drama eşecului, datorită publicităţii abuzive este acuzată şi denigrată deşi este nevinovată. Nimeni nu o crede, toţi au impresia că este în colaborare cu Mafia şi preferă să o evite. Nimeni nu doreşte să angajeze pe cineva lipsit de experienţă, chiar dacă în realitate este o persoană cu numeroase cunoştinţe şi dacă ar avea o şansă ar fi un bun avocat.

    Prinsă la mijloc, zdrobită din toate părţile, îşi joacă ultima carte, iar salvarea apare când descoperă anunţul lui pe Ken Bailey într-un ziar local. Indirect o susţine şi alege să o primească într-o clădire dărăpănată. Atunci când Adam Warner, un avocat foarte cunoscut o caută pentru a-i cere explicaţii despre caz, Jennifer crede că nu mai poate rezista. Deşi toţi îi vor capul cu orice preţ, Adam are răbdare, cercetează dosarul îndelung şi pe măsură ce discută cu cei care o cunosc este ferm convins că a fost doar o victimă colaterală. Îi solicită detalii suplimentare şi o surprinde când îi oferă o mică speranţă: nu sunt dovezi pentru a fi scoasă din barou.

   Devine fără voie salvarea ei, iar pe măsură ce se revăd îşi dau seama că atracţia este periculoasă şi nu se poate concretiza. Adam este căsătorit cu o femeie influentă şi planul său este de a candida pentru Senatul Statelor Unite.

   Jennifer prinde curaj şi nu renunţă, cazurile pro bono o ajută să se facă remarcată în rândul nevoiaşilor, însă acestea vor fi doar o mică parte din nebunia care se va declanşa. Adam Warner nu se opreşte aici, îi va trimite din proprie iniţiativă clienţi importanţi în timp ce presa o va aduce din nou faţă în faţă cu procurorul Robert Di Silva-duşmanul ei. Un caz imposibil va fi câştigat de tânăra avocată şi succesul nu întârzie să apară. Michael Moretti se simte atras ca un magnet şi va ajunge să o caute din ce în ce mai des, dar dorinţa frumoasei avocate este de a rămâne independentă şi refuzul categoric de a lucra cu Mafia mai mult îl incită.

Michael nu cunoscuse niciodată o femeie cu personalitate, o femeie care să aibă curajul să-l sfideze. Jennifer Parker a avut curajul să-i inchidă telefonul. Ce spusese? Nimic din ce aţi putea face sau spune nu mă poate interesa. Michael Moretti se gândi la asta şi zâmbi. Greşea. O să-i arate cât de mult greşea.”

   Prinsă între doi bărbaţi, Jennifer se va îndrăgosti nebuneşte de Adam Warner crezând că are şanse la fericire. Destinul le rezervă o serie de incidente care le va da viaţa peste cap lovindu-i din plin pentru că sunt simple marionete.

Jennifer se umplea de ură.

Eşti un monstru…

Depinde din ce punct de vedere, nu-i aşa, drăguţo? Eu sunt soţia lui Adam. Tu eşti târfa lui.”

 

   Momentele de bucurie din Furia îngerilor sunt alternate cu drama, agonia şi extazul. Cu ajutorul autorului Sidney Sheldon se simte adrenalina din sala de judecată, suspansul şi neputinţa. Un caz, o pledoarie, martori cheie sau pur şi simplu o interpretare a unui avocat pot face dintr-o dramă umană un succes fulminant. Trăirile, suferinţa sau pasiunea sunt dozate pas cu pas şi oferă cititorului o viziune asupra vieţii în general. Un om poate avea totul şi să te lase dus de val, însă într-o clipă eşecul poate să-l surprindă. Finalul acestei cărţi este unul neaşteptat, deşi pe alocuri autorul cumva îşi pregăteşte cititorul.

Cartea Furia îngerilor de Sidney Sheldon este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

by -
18

          Vampirul de pe Strada Sforii, de Sergiu Someşan-recenzie

 Editura: Datagroup

Anul apariţiei: 2015

Nr. de pagini: 216

Gen: Crime, Mister

Cotaţie Goodreads: 4,1

 

   O serie de crime bizare zguduie din temelii liniștea Brașovului. Una după alta, trei tinere fete sunt ucise în centrul orașului, pe Strada Sforii, cea mai îngustă stradelă din estul Europei. Toate au fost omorâte în același fel: mușcate de gât și abandonate pe stradă. Cât erau în viață, pe cele trei fete le lega un singur punct comun: toate fuseseră virgine. Să fie vorba de un vampir? Sau este mâna unui ucigaș cu sânge rece care se ascunde sub masca unui vampir pentru a încurca urmele ce duc spre el? Criminaliștii din Brașov, ajutați de un ciudat trio de detectivi veniți din București, vor încerca din răsputeri să dea de capătul acestor întâmplări misterioase. Dacă vor izbuti sau nu, veți afla citind una din cele mai complexe narațiuni polițiste scrise la noi în ultimele decenii! 

     De scriitorul Sergiu Someșan auzisem cu ani în urmă însă, fără un motiv anume, nu eram tentată să-i citesc cărțile. Dar, printr-un concurs de împrejurări, mi-a picat în mâini cartea “ Să n-o săruți pe Isabel”, am citit-o și m-am simțit atrasă de stilul abordat de autor, așa că mi-am propus să citesc și alte cărțile de-ale sale.

   Știind că Sergiu Someșan este un scriitor de science-fiction și fantasy, am crezut că “Vampirul de pe Strada Sforii” este o poveste ce aparține de domeniul fantasticului dar, spre marea mea bucurie, am descoperit că am de-a face cu un roman polițist destul de reușit, care mi-a pus la treabă micile celulele cenușii, în încercarea de a descifra anumite indicii care să mă ducă spre aflarea ucigașului.

   Trebuie să vă mărturisesc că imediat după ce am terminat de citit cartea, am început să caut pe internet cât mai multe informații despre Strada Sforii din Brașov. Am vrut să vizualizez locul crimei, să-mi imaginez anumite scene. Spre rușinea mea, nici nu auzisem de ea până în prezent și nici nu știam că acest loc este considerat unul cele mai celebre locuri romantice din Europa de Est. În mod cert am să remediez problema, iar următoarea dată când am să trec prin orașul Brașov, am să vizitez și această zonă.

   Din informațiile căutate pe internet, Strada Sforii nu este o stradă ca oricare alta, pentru că, prin îngustimea ei (între 1,11 m și 1,35 m), o face unicat atât în România, cât și în Europa, fiind situată pe locul trei pe plan mondial. Este atestată documentar în secolul XVII și a reprezentat, inițial, un gang de acces pentru pompieri, iar din 2003, obiectivul a beneficiat de numeroase îmbunătățiri, fiind restaurant, iluminat și redat circuitului turistic.

    Ce anume am apreciat la volumul de fată? Misterul care planează asupra modului în care sunt înfăptuite crimele (desenele lăsate la fața locului indică faptul că avem de-a face cu omoruri ritualice), detaliile atât despre munca desfășurată de poliție, cât și despre cum se realizează un profil psihologic, scriitura simplă, nepretențioasă, modul în care se împletesc umorul, ironia și intriga polițistă, oferind cititorului o lectură relaxantă.

“ Deși Brașovul, fiind atât de aproape de Castelul Bran, mă așteptam să aibă mai mulți adepți ai vampirilor. Este bine asta, altfel, ar fi trebuit să umblăm cu țăruși de lemn la noi și să ne schimbăm gloanțele din pistoale cu unele din argint.”

 

“ – Dragă Budeanu, parcă așa te numești, nu? și la semnul afirmativ al inspectorului continuă… eu nu vreau să îmi ții un curs de eBayologie, ci doar să mi-l găsești pe cel care a cumpărat o bucată de lemn de sânger, ai înțeles?”

 

   De altfel, tachinările, micile certuri dintre detectivii Malamut și Pisica, m-au făcut adesea să zâmbesc și cred că ei au dat un plus de savoarea acestui roman.

“- Pisicile sunt rele.

 – Pisicile sunt pagmatice, îi replică ea Malamutului, apoi se întoarse spre chestor:

 – Vorbesc foarte serios. Nu-mi surâde ideea ca o secretară să-mi cunoască mișcările. Uneori poate fi o chestiune de viață și de moarte.

 – Oricum pisicile au nouă vieți, interveni Malamutul.

 – Și câinii sunt proști, se stropși ea la Malamut, iar Spiridon a avut o clipă senzația că a    scuipat exact ca o pisică adevărată. Și-a revenit repede și s-a întors spre chestor.

 – E clar, așadar. Transfer-o sau împușc-o, dar să nu o mai găsim pe aici data viitoare …”

Ce mi-aș fi dorit de la romanul de față? Să fie ceva mai lung, iar finalul să nu fie atât de abrupt. După părerea mea, subiectul este foarte interesant, dar  aș fi vrut să fie exploatat la maxim.

   Acțiunea începe în fortă. Într-o dimineață de octombrie a anului 2014, trei copii de clasa a treia au găsit pe Strada Sforii o fată întinsă pe jos. Una dintre fetițe s-a apropiat de ea, crezând că poate are nevoie de ajutor, dar imediat a început să țipe. Nu a înspăimântat-o atât balta de sânge în care stătea capul fetei, cât inconfundabilul semn de pe gâtul ei, ca și cum ar fi fost mușcată de un vampir. Imediat după ce copiii și-au revenit din șoc, au alertat poliția.

   În scurt timp, la fața locului își face apariția medicul legist Rizescu și comisarul șef Vasile Câmpeanu, cel care va prelua cazul. Dintre membrii echipei sale mai fac parte: subinspectorul Alina Dăciulescu (aceasta are capacitatea aproape supranaturală de a intui tiparul ascuns al unui loc și să găsească ceea ce alții s-au străduit să ascundă), inspectorul Vladimir Crăciun și inspectorul principal Ovidiu Brumaru. Acesta din urmă abia se întorsese din SUA, unde fusese la un curs de perfecționare de o jumătate de an la FBI (care se ocupau numai cu cazuri speciale – criminalii în serie) și imediat după ce a ajuns înapoi la București, a fost transferat la Brașov.

   La prima vedere, cauza morții este cel puțin neobișnuită: victima a sângerat până a murit, însă misterul constă în faptul că legistul nu-și poate da seama unde s-a scurs tot sângele din corp.

“– Să nu ne furăm singuri căciula! Sunt de acord că este o priveliște înspăimântătoare, dar aici nu sunt mai mult de câteva sute de mililitri, o jumătate de litru cel mult, iar pavajul din pietre cubice nu ar fi putut, în niciun caz, absorbi trei-patru litri de sânge.”

   Însă sub corpul fetei este găsită o pâlnie din lemn, cu care asasinul colectase sângele, iar la doi metri de victimă, se descoperă un graffiti care părea mai proaspăt decât alte desene de pe zid, ce reprezenta simbolul zodiacal al fecioarei. Deși erau patru camere de supraveghere în zonă, nu există nicio imagine de la locul crimei pentru că la toate le-au fost tăiate firele de legătură în cursul serii, iar a cincea, care avea o legătură wireless, a avut obiectivul stropit cu o soluție cleioasă și opacă. Nimeni nu a văzut nimic și nici nu a trecut pe străduță pentru că fusese blocată în cursul nopții, la ambele capete, de o bandă de plastic din aceea folosită de Poliție, cu inscripția: ”Accesul interzis!”

   Victima se numește Corina Plopeanu (22 de ani) și era studentă în anul doi la Facultatea de Drept. De la colega ei de apartament, anchetatorii au aflat niște lucruri foarte ciudate. Se pare că fata era virgină, dar mergea cu diferiți bărbați, pe bani și, de fiecare dată purta asupra ei o centură de castitate, însă lăsa cheile acasă ca să fie sigură că nu i se întâmplă nimic și își avertiza clienții că nu poate face cu ei decât sex oral. Uneori bărbații care își doreau mai mult de la ea, recurgeau la violență și fata scăpa numai datorită faptului că avea centura  pe ea. Câteodată revenea acasă  foarte rău bătută, dar nu renunța la acea formă de prostituție pentru că nu îi ajungeau banii de facultate. Oare unul dintre clienți să o fi ucis?

   După aproximativ o lună de zile, comisarul șef Câmpeanu a fost informat că pe Strada Sforii a apărut un nou graffiti, cam în același loc unde a fost găsit și celălalt. Noul desen avea dimensiunile identice cu ale celui vechi și reprezenta ceva asemănător unui oval foarte stilizat, cu două mici inserții în formă de cârlige de fiecare parte. Să fie asta semnul că se va produce o nouă crimă? Se pare că da!

   În scurt timp, poliția a fost informată că a mai avut loc o crimă, tot pe aceeași stradă. Scena crimei nu se deosebea aproape cu nimic de precedenta. Locul unde fusese ucisă a două fată era exact același unde fusese găsită prima victimă. Singura diferență consta în faptul că a doua victimă fusese ucisă ziua în amiaza mare.

   Pe de altă parte, la București, chestorul Claudiu Nistorescu, cel care făcuse transferul inspectorului principal Ovidiu Brumaru, află de cazul de la Brașov și activează pe Malamutul și Pisica și aplică planul Spiridon. Acești trei detectivi vor face o anchetă paralelă cu cea a poliției.

   Vor izbuti aceștia să-l prindă pe criminalul în serie înainte care acesta să ucidă din nou? De ce este foarte important locul unde au avut loc crimele? De ce uciderea fetelor trebuia să aibă loc în acea zonă și nu în altă parte? De ce îi trebuiau criminalului trei litri de sânge de virgină? De ce a riscat să le ucidă acolo ?

   Situația crimei pe Strada Sforii și virginitatea fetelor au o importanță crucială. Nu există amprente, nu sânge sau altceva lăsat de criminal. Doar o pâlnie de lemn, niște graffiti pe zid, care e posibil să fi fost desenate de criminal sau nu. Dacă au fost desenate de acesta, ce semnificație are? A vrut el să transmită un mesaj?

   Romanul “Vampirul de pe Strada Sforii“ abundă de tensiune și mister, reușind să te țină într-o permanență stare de surescitare până la final. Nu-mi rămâne decât să vă invit să descoperiți cine este criminalul! Recomand această carte tuturor împătimiților de romane polițiste.

 

Mulţumim autorului Sergiu Someșan pentru exemplarul oferit!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
5

Cum se savurează un tablou şi alte studii de istoria artei, de Victor Ieronim Stoichiţă-recenzie

Traducere de Anca Oroveanu şi Ruxandra Demetrescu

Editura: Humanitas

Numărul de pagini: 297

Anul apariţiei: 2015

 

   Cum se savurează un tablou este încercarea reputatului critic de artă, Victor Ieronim Stoichiţă, de a apropia publicul-privitor de  un tablou, de a interpreta imaginea ce i se livrează relativ uşor prin văz de un context imediat, de un fapt social familiar privitorului. De ce avem nevoie de un ghid, de un „îndreptar al privirii” ? Pentru că tindem să privim cu superficialitate, să ne uităm în fugă, fără însă a şi…vedea. Mass-media a schimbat pe lângă calapodurile esteticului – ce mai este Frumosul, ce mai este Urâtul?! – şi percepţia noastră faţă de tot ceea ce ţine de zona artei.

   Ce vedem atunci când privim o operă de artă? Un tablou, o litografie, o sculptură? Cât din ceea ce ipostaziază autorul ei ajunge la noi, privitorii ? Şi dacă există o „cheie” a interpretării, o manieră constructivă de a privi, poate fi îmbunătăţită percepţia noastră ?

   În studiile sale, criticul Victor Ieronim Stoichiţă, pleacă de la premiza că frumosul este o noţiune fragilă şi dificil de definit. Nu poate fi prins în tipare, aşa cum nu poate fi întru totul generalizat. Există într-adevăr modele culturale ale frumosului, dar subiectivitatea individului tinde să fie prioritară: ce-mi place mie, poate să nu-ţi placă ţie, ce-mi place mie astăzi, s-ar putea ca…tot mie să-mi repugne mâine. Dat fiind utilitarismul după care ne ghidăm stilul de viaţă, putem spune că frumosul a fost înlocuit de nou şi de interesant. De „Efectul Aha”, cum îl numeşte criticul. „Intri într-un spaţiu interesant, se vede ceva nou, spui Aha!, ai ieşit, ai uitat”, spune Victor Ieronim Stoichiţă.

   Cum se savurează un tablou cuprinde o serie de studii de istorie a artei axată pe tablouri celebre. Demersul este unul aproape „detectivistic” de a scoate în detaliu elementul revelator, acel amănunt – camuflat sau la vedere – ce-l aproie pe privitor de tablou. Actul privirii, al înţelegerii prin privire, este asociat prin utilizarea verbului din titlu – a savura – cu plăcerile gurmande. A savura denotă o anumită familiaritate cu actul în sine, un exerciţiu repetat, dacă nu o experienţă. De altfel, tocmai din acest cuvânt-cheie pleacă şi miza polemică a studiului: „se îndoieşte de posibilitatea de a savura un tablou în absenţa înţelegerii lui”. În completare, lectura nu este una facilă sau la îndemâna cititorului neexperimentat, pentru că maniera în care criticul „decojeşte” imaginea trimite la referinţe teologice, filosofice sau la motive literare.

   Prezentul volum oferă cititorului pasionat o incursiune în arta narativă a lui Giotto, dar şi o „anatomie” a îngerilor lui Caravaggio. Un întreg capitol este dedicat negrului, nonculoarea care, prin prezenţa ei, potenţează celelalte culori. O altă secţiune a studiului asociază imaginii livrescul – „Cărţi şi pictură: fragilitate, vanitate, beţie”. Autoportretul, dar şi „Portretul „celuilalt” sunt puse şi ele sub lupă, la polul opus situându-se portretele pronunţat degradate cromatic ale lui Warhol.

   Un capitol consistent ca informaţie, dar şi ca problematizare este „Muzeul în ruină / Muzeul ca ruină”. De la micile cabinete de curiozităţi şi pinacotecile particulare, la depozitele contemporane ce degăzduiesc „instalaţiile” postmoderne, muzeul a fost şi va rămâne mărturia colecţionarismului în artă, o încercare reuşită de a eticheta şi de a fixa etaloane.

   Este de menţionat şi calitatea excepţională a volumului Cum se savurează un tablou. Referinţele la tablouri sunt însoţite de copii color ale acestora, de o precizie şi un colorit ce rivalizează cu originalul.

   Cum se savurează un tablou este o invitaţie generoasă de a explora şi alte „compartimente” ale cotidianului – în acest caz, istoria artelor. Generalizând, putem spune că un ochi „leneş”, neexersat, focusat doar pe imediat şi pe utilitar, poate văduvi individul de toate prim-mplanurile în care este surprins frumosul în jurul nostru: un apus de soare, un colţ de grădină sau de cafenea, armonia unui peisaj etc.

   VICTOR IERONIM STOICHIŢĂ s-a născut la Bucureşti, la 13 iunie 1949. Îşi desăvârşeşte studiile de istorie a artelor cu o licenţă la Roma şi un doctorat la Paris. Asistent la Catedra de istoria şi teoria artei a Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1973-1981) şi la Institutul de Istorie a Artei din Munchen (1984-1990 ),  a fost profesor invitat la diferite universităţi, printre care Sorbona, Frankfurt, Harvard, precum şi College de France. Prindre scrierile sale se numără: Creatorul şi umbra lui ( Edit. Meridiane, 1981 şi Humanitas, 2007 ), Efectul Don Quijote ( Humanitas, 1995 ), Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice ( Humanitas, 2013 ). De altfel, editura Humanitas i-a dedicat şi o serie de autor din care mai fac parte: Vezi? Despre privire în pictura impresionistă, Ultimul Carnaval. Goya, Sade şi lumea răsturnată, Scurtă istorie a umbrei sau Efectul Pygmalion. De la Ovidiu la Hitchcock.

Cartea Cum se savurează un tablou şi alte studii de istoria artei, de Victor Ieronim Stoichiţă a fost oferită pentru recenzie de Libris.ro. Poate fi comandată de pe site-ul Libris.ro

 

by -
16

Crepuscul, de Adrian Petru Stepan-recenzie

 

Editura -SEMNE

An apariție-2017

Pagini -229

Despre Autor

   Adrian Petru Stepan este un autor contemporan născut la Timișoara în 30 mai 1978. A studiat la:  Colegiul Național Bănățean Timișoara (1993-1997); Facultatea de Drept a Universității de Vest Timișoara (1997-2001); Studii postuniversitare „ Civilizație Central Europeană” în cadrul Fundației „ A treia Europă” Timișoara(2001-2002).Din 2009 până în prezent  este Senior Legal adviser la compania Boscolo &Partners Timișoara. Are o activitate științifică uimitoare ( interviu ). Cunoscător de Limbi străine: ITALIANĂ, ENGLEZĂ, FRANCEZĂ.

   Cariera literară își are debutul în anul în anul 2015 prin publicarea primului său roman – Fiecare zi e uimitoare (Smart Publishing/Editura Univers). Roman pe care l-am citit și care m-a făcut să-mi doresc următoarele creații ale autorului.

Crepuscul este „povestea poveștii” care te poartă prin locuri minunate: Sinaia, Siria, Transilvania, Marsillia, Tunis, Timișoara, Irlanda, Paris, Roma.

„…Dincolo de monotonia locală, avusesem prilejul să mă împrietenesc cu oameni deosebiți,pentru care o promisiune însemna mult, iar o prietenie totul.”

 

   Autorul păstrează aceeași scriitură deosebită și plină de detalii ca în primul roman, dar cu o schimbare surprinzătoare. Subiectul fiind total diferit, introducând cititorul în lumi diferite, pline de istorie,alchimie,descoperiri științifice,vrăjitorie,religie, totul bazat pe misterul dintre ficțiune și realitate împletit atât de bine în cuvinte încât nimic nu e ceea ce pare și ceea ce pare e de fapt real. Sună confuz?

   Ei bine, identitatea personajelor se pierde între multitudinea de informații și poveste.

Personajele principale

   Episcopul Emanuel – este personajul credincios, o legendă printre arabi. Un părinte spiritual care luptă împotriva răului, iar pe parcursul romanului se dovedește a avea influență asupra unor personaje împiedicându-i să comită anumite fapte. El apare în anumite momente prevestind venirea altui personaj,ajutând la soluționarea unor probleme apărute în sânul bisericii și urmărind fiecare mișcare din umbră până la găsirea vinovaților.

   Judecătorul – este personajul cel mai bine conturat în poveste. Aparent împlinit, cu o carieră de succes și o iubită, cere transferul său la București. În opinia mea probabil plictisit simțea nevoia de o schimbare. Înainte să fie transferat, cunoaște un alt personaj cheie în povestea noastră în soluționarea unei moșteniri în calitate de Judecător.

   Anna – este personajul feminin, moștenitoarea familiei Kende. O apariție misterioasă, care fără să știe este legătura cu celelalte personaje, cu evenimentele ce parcurg acest roman și cu istoria familiei. Bunicul ei i-a lăsat pe umeri o moștenire plină de probleme și pericole.

Subiectul

   Anna primește moștenire de la bunicul ei decedat un manuscris, Judecătorul este ales să ducă plicul la Paris, unde aceasta avea un hotel de succes deschis într-o clădire uimitoare primită moștenire tot de la bunicul ei. Judecătorul o cunoscuse pe Anna într-un proces de revendicare a unei clădiri moștenite. Acceptă să ducă plicul la rugămințile unui preot, fără să intuiască ce probleme apar. Pe drumul său întâlnește vechi prieteni care-l trădează pentru acest plic, persoane misterioase și pericole surprinzătoare. Manuscrisul creează haos în rândurile bisericii, cât și în instituțiile de securitate.

   Cele trei personaje principale se unesc la finalul romanului după un drum anevoios, rezolvând misterul manuscrisului și a istoriei unei conspirații vechi.

   Crepuscul este un roman bine scris, o poveste frumoasă din care nu lipsesc crimele, conspirația, flirtul, scenele fierbinți și credința.

   Mi-a plăcut faptul că autorul a introdus în mod subtil unele personaje din primul său roman, fără a avea o legătură cu acest roman, dar păstrându-le identitatea. Cunoscând personajele secundare aveam impresia că totul este familiar.

„ Nu ne naștem sfinți, ajungem să ne înălțăm spiritual de cele mai multe ori descoperindu-ne aripile când suntem la porta purgatoriului și vedem eternitatea blestemată ce ne va răsplăti păcatele. „

   Crepuscul nu este un roman cu o poveste frumoasă și atât. În această poveste este introdusă realitate, amintiri, sentimente și concepții religioase. Acest roman este scris „ să placă, să instruiască, să convingă”, fără sentimentul de a forța lucrurile naturale.

Sunt oameni pe lângă care treci fără să îi remarci și sunt alții pe care i-ai căuta până la capătul lumii deși i-ai întrezărit doar o clipă în curgerea grăbită a unei zile. E greu de spus exact din ce motiv, la fel de greu cum e de explicat de ce prima impresie se formează atât de repede și se schimbă atât de greu.”

   În completarea acestui citat vin și spun: sunt cărți pe lângă care treci și nu le remarci, dar sunt cărți pe care trebuie să le ai fără să ai o explicație a sentimentului de impuls care te face să-ți dorești romanul de la prima vedere.

   Crepuscul e romanul pe care trebuie să-l citești pentru simplul fapt că e o carte bună. Menționez că nu e un roman pe care-l citești la cafeaua de dimineață. Ai nevoie de timp, răbdare și o minte odihnită. E romanul pe care nu-l lași din mână încercând să descoperi misterul manuscrisului alături de personajele principale atât de diferite.

   Recomand cu sinceritate acest roman, în care se vede clar o evoluție a autorului. Sunt convinsă că Adrian ne va surprinde din nou la următorul roman, pe care eu cu siguranță-l aștept cu nerăbdare.

   Un citat drag mie cunoscând zona din Timișoara.

   Adrian, Timișoara ar trebui să se mândrească cu așa cetățeni.

Tot ceea ce e bun vine din Fabric: berea, pâinea, caii puternici și femeile frumoase”

 

 

În boxa acuzaţilor, de Michael Hartland-(Ruth Carrington)-recenzie

   Cunoscutul scriitor britanic MICHAEL HARTLAND s-a născut în Cronwall şi a absolvit cursurile Universităţii Cambridge. Înainte de a se lansa în literatură a lucrat ca diplomat douăzeci de ani, timp în care a călătorit foarte mult în lumea întreagă. De asemenea, a îndeplinit funcţia de director al Agenţiei de Antiterorism din cadrul O.N.U. A făcut documentare despre spionaj pentru radio şi televiziune, a scris articole pentru: London Times, Daily Telegraph şi Guardian.

   Acumulând o asemenea experienţă, el reuşeşte abordeze, cu uşurinţă şi profesionalism, în cărţile sale, teme din lumea secretă a spionajului şi contraspionajului, conferindu-le astfel, un caracter de mare autenticitate. Cărţile sale au fost traduse în 27 limbi europene şi japoneză şi adaptate pentru BBC Radio-4 and Tv.
Actualmente trăieşte cu familia în Devon, unde lucrează la un nou proiect literar inspirat de terorismul Islamic.

   Primul său roman, intitulatÎN IAD PRINTRE MORŢI”, s-a bucurat de o primire entuziastă în rândul cititorilor din întreagă lume.
Curând, MICHAEL HARTLAND a devenit unul dintre cei mai mari scriitori contemporani ai genului thriller.
În limba română au fost traduse trei romane: ” Anul Scorpionului”, ”A treia trădareşiÎn Boxa Acuzaţilor– publicat iniţial sub pseudonimul “RUTH CARRINGTON”

   Doctor Quinn ajunge acasă buimăcit de obosealăgăseşte casa plină de poliţiştisoţia lui Nikki şi copiii Tom şi Jessica nicăieri. Este speriat, confuz, disperat şi cumplit de obosit, le spune poliţiştilor unde a fost, dar Manning, şeful comisariatului din Bristol (Anglia) îl arestează convins şi-a ucis soţia şi copiii.

“Quinn chiar nu înţelegeaEra prea năucit ca  mai şi vorbească.Trăia un adevărat coşmar.Cele trei zile care trecuseră i se păreau ireale. Omul cu înfăţişare sălbatică şi care condusese nebuneşte maşina parcă nici măcar nu fusese el, ci o altă persoanăEra convins urma în curând se trezească din somn, iar în acel moment coşmarul avea ia sfârşit.”

   În cazanul de încălzire poliţia găseşte un cadavru dezmembrat, care ardea de câteva zile. Patologul presupune este cadravrul lui Nikki, dar copiii nu sunt găsiţiAjuns la închisoare, Quinn încearcă se adune şi cere dreptul la un avocat. Când îi permit acest lucru realizează poate apela doar la Bill Taylor, un amic, vecin cu el, deoarece munca lui îl ţinea prea ocupat pentru prietenii.

   La începutcând s-au mutat în cartier şi încă trăia soţia lui Bill, se mai întâlneau la un grătar, chiar îşi cumpăraseră împreună un mic iaht, pe care îl foloseau iniţial cu toţii, apoi pe rând. Quinn avea din ce în ce mai puţin timp liber, renunţase la chirurgie şi lucra ca medic de familie, aşa era la lucru aproape tot timpul. Văzuse în timp cum Nikki se schimbămai ales după ce au crescut copiii, cum viaţa lui de familie începe se destrame şi îşi  seama dragostea lor, dacă a existat vreodată (sau a fost numai atracţie) s-a răcit. De un lucru e sigur: îşiiubeşte copiii necondiţionat şi n-ar putea accepta  nu-i mai vadăasta îl convinge oarecum tot ce spune poliţia e minciună. De altfel în cele trei zile agonizante cât lipsise, îşi căutase familia. Venit după o gardă, obosit, a găsit casa goală şi s-a gândit Nikki a plecat cu copiii. Aşa i-a căutat peste tot unde credea ar putea fila o cabană a familiei în alt comitat, la sora ei în alt oraş, iar acasă l-a aşteptat poliţia. Bill Taylor îi aduce un avocat tânăr Dixon, care nu numai nu se descurcă, dar nici nu este interesat s-o facă. Cazul îl preia Alison Hope, care rămâne surprinsă de durerea din ochii lui Quinn, şi de convingerea lui cei doi copii nu sunt morţi.

Îi iubesc foarte mult pe amândoi, nici nu-ţi pot spune cât de multŞi cred mi fi dat imediat seama dacă ei mureau. Ar fi ca şi cum murea o părticică din mine. Cumva fi ştiut.”

   Alison lucrase la o firma mare de avocatură din Londra şi deseori se gândea se întoarcă la avocatură “vie, fascinantă şi bine remunerată” din marele oraş. Dar îşi găsise aici refugiul, după decepţia suferităcare aproape o doborâse, departe de umilinţă şi bârfe.
George, prietenul ei, un tip solid şi de încrederelucra ca detectiv privat şi începe discret cerceteze ce ştia lumea pe străzi despre Quinn. El este cel care îi spune lui Alison nu cu mult timp în urmă Quinn păruse un erou pentru oraşAjuns primul la locul unei înfruntări armate între bande, salvează una dintre victime, o faţă şi pentru văzuse maşina care pleca de la locul crimei, apare la proces ca martor, declaraţia lui ducând la arestarea unui mafiot local Simon Boniface.Tânărul ucis era nepotul unui alt şef de bandă Jevangee, care însă lucra legal ca medic, la cabinetul lui mergând mulţi oameni bogaţiDeşi bănuit de trafic de arme, prostituţie şi trafic de droguri nu a putut fi incriminat, adeverind zicalahoţul neprins …negustor cinstit”.

   De-a lungul anilor poliţia nu-l putuse aresta nici pe Boniface, aşa mărturia doctorului a fost providenţială. Doar Boniface evadase de trei luni şi nimeni nu mai ştia nimic de el (ulterior îi va fi descoperit cadavrul, mort de trei luni) iar la proces jurase se răzbune pe cei care l-au închisPoliţistul care-l arestase murise de atac de cord, judecătorul moare într-un accident de maşinăşi Alison vorbeşte cu Manning, dar acesta nu acceptă mai piardă timpul convins doctorul şi-a ucis soţia. Descoperirea cadavrelor a doi copii creează o adevărată isterie, dar laboratorul afirmă scheletele datează din perioada războiului, deci nici o legătură cu cazul.

   Cercetând în cartierul select în care locuia Quinn, unde lumea nu se prea vizita şi nu prea vorbea, George şi Alison îl cunosc pe Alan Mar, director onorific al firmei de construcţii unde Bill Taylor era asociat. Dar Alan Mar deţinea şi ziarele locale şi-i pune în legătură cu o reporteriţă Gina, care făcuse nişte cercetări despre un club. Gina îl ajută pe George identifice un grup de vecini, care împreună cu Nikki participau la adevărate orgii cu alcool, droguri şi sex. Nikki avea mult timp liber pentru avea o bonă la copii (care pleacă la un moment dat la Londra pentru nu avea actele în regulă şi despre care nu se mai ştie nimic), copiii erau deja destul de mari şi Quinn era tot timpul la lucru, iar când se vedeau nu îndrăznea s-o întrebe prea multe de frică ca ea nu plece cu cei mici.

   Quinn a încercat discute cu eaconştient ea avea un amant, dar Nikki nega cu înverşunare.
George identifica o astfel de petrecere şi vede poze la Rebecca, vecină şi prietenă cu Nikki, cea care o şi duce la prima petrecere.
Apoi lucrurile se precipită: Quinn este atacat şi aproape omorât în închisoare, Rebecca se sinucide, judecătorul Carswel este ucis, maşina lui Alison este aruncată în aer (din păcate la volan era mecanicul ei un tânăr simpatic). George şi colegul lui Douglas reuşesc între la o petrecere ca angajaţi ai unei firme de catering, dar sunt descoperiţi. Douglas este omorâtmaşina lui George zdrobită în accident şi lumea îl crede şi pe el mort.

   Au loc primele zile de proces şi cu toate este distrusăcrezând George este mort, Alison reuşeşte facă faţă. Dar nici mărturia lui Bill Taylor sau a lui Alan Mar, nici încercările ei de-a discredita martorii acuzării, nu o duc prea aproape de adevărlumea continuând creadă în vinovăţia doctorului.
Scăpat ca prin minune din accident, rănit, George nu reuşeşte dea de Alison, aşa cere ajutorul reporteriţei Gina. Se pune pe picioare şi convins de-acum doctorul nu e vinovat, se hotărăşte pândească casa lui Alan Mar, pentru i se părea nu e de încredere şi ascunde ceva.

   Şi surprizădin casă lui Mar iese o persoană deghizată care pleacă cu avionul. Ajutat de Gina, George îşi schimbă înfăţişareaîl urmăreşte pe tip şi pleacă cu el cu avionul în Mexic.
Abia aici descoperă adevărulpovestea sordidăcare de fapt nu avea nici o legătură cu membrii clubului de orgii şi mai ales nevinovăţia doctorului.Se adevereşte încă odată natura umană este total imprevizibilă.

Sper v-am făcut cât de cât curioşi.

   Adevărul este romanul nu-l poţi povesti, ar însemna devoalezi tot, pentru autorul are un stil simplu, aproape cinematografic, fără detalii inutile. Multe personaje, multă acţiune pigmentată cu poveşti de dragoste, principiul nimic nu este ce pare a fi, şi mai ales deznodământul surprinzător şi total neaşteptatiată ingredientele unui roman care te ţine conectat de la prima până la ultima filă.
Dar pentru restul…va trebui citiţi romanul.
Michael Hartland este un scriitor care surprinde cu fiecare roman şi tema abordată.

Cazul Pelican, de John Grisham-recenzie

Titlul original: The Pelican Brief
Editura: Rao, 2000

    John Grisham s-a născut în 8 februarie 1955 în Jonesboro, Arkansas. A studiat dreptul la Mississippi State University şi a profesat timp de zece ani avocatura în Oxford, pledând-cum îi place lui însuşi să sublinieze- ,,pentru oameni nu pentru cine ştie ce corporaţii. Ar fi putut avea o carieră juridică şi politică plină de succes, dar hobbyul său, scrisul l-a făcut să se decidă.
Prima carte, Şi e vremea să ucizi, în 1987. A două carte Firma, 1991, a cucerit publicul american. Cărţile sale situate pe primul loc şi tipărirea în milioane de exemplare traduse simultan în nenumărate limbi i-au adus succesul.
În prezent, Grisham trăieşte destul de retras, împreună cu familia sa în Charlottesville, Virginia. Relaţia cu familia, cariera de succes, baseball-ul, biserica, operele de caritate reprezintă mai mult decât întruparea virtuţiilor americane. Acestea sunt cheia pentru înţelegerea fenomenului Grisham. Pentru că, de fapt, viaţa să reprezintă o poveste clasică de succes american.

   Doi judecători de la Curtea Supremă au fost asasinaţi. O tânără studentă la drept descoperă adevărul şi întocmeşte un referat, un document ucigător pentru cei care îl cunosc.

 

,,Indieni, negri, albi, mulatri, femei, homosexuali, iubitori ai pădurii, creştini, luptători împotriva avortului, arieni, nazişti, atei, vânători, iubitori de animale, rasişti albi, rasişti negri, oameni care protestau împotriva taxelor, muncitori forestieri, fermieri-era o mare uriaşă de protest.
-Indienii ar trebui să mă iubească!
Ideologia lui era simplă: guvernul mai presus de afaceri, individul mai presus de guvern, mediul mai presus de orice. Iar indienilor să li se dea orice vor.
Săptămânal aveau loc lupte de stradă. Bisericile şi preoţii fuseseră ultragiaţi de militanţii homosexuali. Rasişti albi, conduşi din umbră de câteva organizaţii paramilitare cunoscute, deveniseră mai îndrăzneţi în atacurile lor asupra negrilor, hispanicilor şi asiaticilor. Acum, ura era distracţia favorită a Americii.
Iar Curtea era, bineînţeles, o ţintă uşoară. Cel puţin doi agenţi FBI erau desemnaţi pe lângă fiecare judecător şi alţi cincizeci erau ocupaţi cu investigarea ameninţărilor.
-Vezi ce scrie pe pancarte? întreba el. Era aproape orb.
-Ca de obicei. Moarte lui Rosenberg. Pensionarea lui Rosenberg.Tăiaţi-i oxigenul.”

   Rosenberg era un judecător în vârstă de nouăzeci şi unu de ani. Aceştia erau aleşi pe viaţă. Deşi se putea retrage, preferă să participe în fiecare zi la tribunal. Era personajul pe care milioane de oameni îl detestă, iar majoritatea l-ar vrea mort. El primeşte ameninţări de patru ori mai multe decât restul judecătorilor. Va fi asasinat în patul său. Infirmierul său şi o persoană din pază vor fi şi ele ucise.
Cel de al doilea judecător este strangulat într-o sală de cinema unde rula filme cu homosexuali. Problema sa este că vota ca şi Rosenberg. Se credea un liberal.

,,-Ştiu că e o problemă, spuse rar Runyan. E o pacoste. Acum crede că e liberal. Votează ca Rosenberg un timp. Luna viitoare va fi un rasist alb şi va susţine segregarea şcolilor. Apoi, se va îndrăgosti de indieni şi va dori să le dea Montana. E ca şi cum ai avea un copil înapoiat.”

   Ce se întâmplă, care sunt jocurile din culise?
FBI, CIA. vor încerca să găsească motivul şi vinovaţii. Asistăm la discuţii între Preşedintele SUA, consilierul sau Coal (care este omul din umbră în rezolvarea tuturor problemelor şi deciziilor din preşedinţie) şi agenţiile de securitate americane. Ne dăm seama că Preşedintele nu îl înghite pe directorul FBI, iar reciproca e valabilă.

   Thomas Callahan era unul dintre cei mai simpatizanţi profesori din Tulane. Bea mult, ţinea cursurile târziu, şi îmbrăcămintea sa degajată, dar sic, i-a adus multe puncte de popularitate. Preda dreptul constituţional, un curs care nu plăcea nimănui, dar care era obligatoriu. Era o întreagă poveste cu legăturile lui cu studentele. Relaţia sa recentă cu o studentă frumoasă şi deşteaptă îl va face să se îndrăgostească pentru prima dată.

,,Uşa se deschise cu grabă şi o tânăra frumoasă, îmbrăcată în pantaloni strâmţi de jeans şi un tricou de bumbac, se strecura elegant înăuntru şi lunecă de-a lungul zidului pînă în rîndul al treilea, unde se deplasa cu îndemânare printre scaunele ocupate, ajunse la al ei şi se aşeză. Băieţii din rândul al patrulea o urmăriră cu admiraţie.”

   Darby Shaw era a două din grupă, putea să recite fapte, obstrucţionări, potriviri de opinii, opinii minoritare şi opinii majoritare pentru orice caz pe care l-ar putea menţiona Callahan. Îşi luase o diplomă în biologie cu magna cum laude şi era hotărâtă să termine dreptul la fel.
Callahan îl venera pe Rosenberg. Citise cărţi despre el şi opiniile sale, îl studiase, iar când află despre asasinarea lui se va îmbată crunt şi va suspenda temporar orele de curs.

   Darby încearcă să găsească motivele şi dedesubturile care au dus la crimă. Va dori să afle cine se face vinovat de moartea celor doi judecători. După o documentaţie şi o cercetare serioasă, va scrie un referat, la care voia să renunţe. Callahan va citi referatul, şi ii se par foarte interesante teoriile lui Darby. El va pasa documentul mai departe. Acesta ajunge la FBI, iar directorul agenţiei îl plasează la Preşedenţie. Incredibil ce valuri va face acest referat denumit,,Pelicanul”.

   Callenger va sări în aer cu maşina sa, iar Darby scapă ca prin urechile acului. Fata îşi dă seama că era ţinta acelei maşini capcană. Va încerca să fugă, să îşi salveze viaţa, ştie că este adevărat ce a scris în dosar şi cine este vinovatul. Se pare că, persoane foarte importante din lumea politici şi din apropierea Preşedintelui sunt implicate. Prietenul lui Callinger va fi şi el ucis. Fata va fi într-o continuă fugă, scăpând de câteva ori de la moarte.

   Un redactor de la un ziar important va încerca să descopere ce se ascunde în spatele acestui dosar şi în spatele crimelor. Încearcă, ajutat de Darby să găsească dovezi.

   Cine a vrut să dispară doi judecători de la Curtea Supremă? Cine vor fi cei nominalizaţi în schimb şi ce interese au?
Va reuşi să scape cu viaţă Darby? Câte persoane vor mai fi ucise pentru a ascunde adevărul?

Nota mea pentru carte este 10.

Cartea Cazul Pelican, de John Grisham a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărţii.

Misterul gemenelor, de Adi Rule-recenzie

Editura: Corint (Leda Edge)

Număr pagini: 256

An apariţie: 2016

Traducător: Cristina Jinga

 

Descriere:

   ,,De optsprezece ani, o fată fără nume − o aripi-roșii − trăiește ascunsă într-un pod, într-un oraș străjuit de marele vulcan Mol, în timp ce sora ei geamănă, Jey, este în ochii lumii singurul copil al familiei.

   Tatăl lor sperase că fata ascunsă va deveni în timp o ființă omenească normală, nu creatura monstruoasă prevestită de mitologie, așa că îi cruțase viața. Numai că într-o zi cele două surori fac schimb de identități, iar fata fără nume este atacată în drum spre casă. Astfel, este nevoită să cheme în ajutor forțele focului și să elibereze puterile ascunse în corpul ei și totodată să-și dezvăluie secretul bine păstrat. Însă când Jey dispare și orașul este pe cale de a fi nimicit de foc, fata aripi-roșii trebuie să-și aleagă un nume și un drum și să tragă o linie între mit și istorie, pentru a dovedi că nu este un monstru și pentru a-și salva sora și orașul.”

   Un fantasy plăcut, cu personaje misterioase, care te va fac să petreci câteva ore departe de grijile şi treburile zilei.

   Aprecierea de pe spatele coperţii cărţii m-a făcut să îi acord o şansă acestui roman, convingându-mă să încep lectura ei:

   „Scriind la persoana întâi, Adi Rule folosește un limbaj pătrunzător și însuflețit pentru a descrie o cultură cu propriii zei și monștri, îmbinând lumile vechi cu noile tehnologii…

 Autoarea oferă o aventură amuzantă şi captivantă cititorilor care s-au plictisit de eroinele cu ochi de căprioară care leşină în faţa eroilor chipeşi” – KIRKUS REVIEW

    Am avut părţi preferate din acestă carte. Una dintre ele a fost procesul de conturare şi creionare a personajelor realizat de scriitoarea Adi Rule, reuşind să creeze personaje misterioase, care te ţin în suspans.

   Personajul principal al acestui roman fantasy este o fată fără nume, care făcea parte din specia “aripi-roşii”, această specie având puteri supranaturale şi nefiind acceptată de populaţia din ţinutul în care se afla ea şi cu familia ei, undeva lângă marele vulcan Mol.

   Familia acestei aripi-roşii era compusă din mama, tata, sora sa geamănă pe nume Jay şi ea, fiind una dintre cele mai respectate familii de către cetăţenii din oraşul de lângă marele vulcan Mol.

   Acţiunea începe atunci când Aripi-roşii iese din casa unde locuia cu familia ei, într-o scurtă plimbare care se voia a fi una relaxantă. Fata Aripi-roşii nu avea voie să iasă din podul casei unde locuia, aceasta fiind ascunsă de familia ei, pentru că, ceilalţi oameni din oraş nu trebuie să afle de existenţa ei, condiderându-o o adevărată duşmancă.

   Când se întorcea spre casă, Aripi-roşii dă de doi oameni pe stradă, care îi pun câteva întrebări. Văzându-se într-o situaţie dificilă, Aripi-roşii aproape că dă drumul puterilor supranaturale ce mocneau înăuntrul său, dar apariţia unui băiat misterios reuşeşte să îi potolească puţin mânia şi furia care se întrepta asupra celor doi oameni. Corvin, căci aşa îl chema pe băiat, sare în ajutorul fetei, dorindu-şi să o salveze din mâinile celor doi cetăţeni. Nu a făcut bine că s-a revoltat, ţinând partea fetei, drept pentru care este bătut de oamenii care, cu câteva momente mai devreme, o asaltau pe Aripi-roşii cu întrebări.

   Situaţia creată devine de nesuportat pentru fată, asta pentru că, băiatul misterios este expus unui pericol  declanşat de ea. În acel moment, dă drumul puterilor din înăuntrul său şi cu câteva mişcări simple şi rapide trânteşte oamenii la pământ.

   Observând că au scăpat pentru câteva clipe de cei doi oameni răi, Corvin şi Aripi-roşii se îndreaptă către casa familiei lui Corvin. De cum au ajuns în casă, mama lui Corvin, care era reporter şi scria articole despre specia de oameni din care face parte şi fata, o priveşte urât pe Aripi-roşii, iar Nara, mama lui Corvin, îşi dă seama că este o fată din specia “aripi-roşii”, aşa numiţii duşmani ai poporului. Cu toate că nu mă aşteptam, această femeie îi dă drumul lui Aripi-roşii, nedorindu-şi să o denunţe şi mai apoi să fie omorâtă de mai marii conducători ai oraşului.

   Pagină cu pagină, poveste se ţese uşor-uşor. Sora geamănă a lui Aripi-roşii, Jay, lucrează ca şi grădinar pe insula Roet şi îi va cere surioarei sale să facă un schimb de locuri pentru o zi. Cu multe eforturi şi reţineri, Aripi-roşii acceptă propunerea şi se duce să lucreze pe această insulă.

   De cum ajunge pe insula Roet, Aripi-roşii face cunoştinţă cu Zari, un om care tundea iarba. Zari se îndrăgosteşte de Aripi-roşii, însă Aripi-roşii nu îşi dezvăluie adevărata identitate,  spunând tuturor oamenilor pe care îi întâlnea că ea este Jay.

   Îndrăgostit până peste cap, Zari îi trimite lui Aripi-roşii o invitaţie la o petrecere specială.

   Văzând că pe scrisoare scrie numele ei, Jay îşi ia rolul în serios şi vrea ca ea să se ducă, însă Aripi-roşii îi istoriseşte întâmplările din ziua în care a fost grădinar, astfel că Jay cade de acord să o lase pe sora sa geamănă la petrecere. Aripi-roşii nu merge la petrecere pentru că era îndrăgostită de Zari, ci pentru că dorea să ajungă în grădina împărătesei pentru a jumuli o orhidee, care, dacă în preajmă o Aripi-roşii, îşi schimbă culoarea.

   Când ajunge în grădină (fiind îmbrăcată în costumul de grădinar al surorii sale) Aripi-roşii este recunoscută de Bonner, iubitul lui Jay. Acesta o duce la Toiagul de Onix, un fel de conducător al zonei. Toiagul de Onix îi vede cicatricile de pe spate, specifice Aripilor-roşii, şi îşi dă seama că este o duşmancă, o Aripi-roşii. O condamnă la moarte prin scufundare într-un lac în care apa fierbea mereu, dar oare va supravieţui Aripi-roşii acestei probe sau va fierbe până ce se va descompune?

   Dacă doriţi să descoperiţi ce se întâmplă şi să dezlegaţi misterul, citiţi cartea.  Vă aştept şi părerile în secţiunea comentariilor!

Lecturi plăcute în continuare tuturor!

Cartea Misterul gemenelor de Adi Rule a fost oferită pentru recenzie de Editura Corint. Poate fi comandată pe site-ul Editura Corint.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
5

Averea Gutmeyer, de Alain Berenboom-recenzie

   “Averea Gutmeyer” este al doilea roman al autorului  publicat în limba română, după “Primejdii în Regat” ambele apărute la editura Crime Scene Press.

   Alain Berenboom s-a născut la Bruxelles, în 1947. Tatăl său, farmacist, era de origine poloneză, iar mama lituaniană, născută la Vilnius. Berenboom este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori belgieni contemporani de limba franceză, dar şi o autoritate internaţională în domeniul drepturilor de autor. Actualmente este profesor la Universite libre din Bruxelles, renumit avocat în Belgia şi mai ales un scriitor pasionat de genul mystery&thriller. A publicat 11 romane, o piesă de teatru şi o colecţie de nuvele. Este Cavaler al Ordinului Leopold din 2004. Academia regală belgiană de limba şi literatura franceză i-a acordat două premii importante: „Premiul Felix Denayer”, în 2007, pentru ansamblul operei sale literare şi Premiul „Emile Berneheim”, în 2010, pentru cel mai bun roman belgian al anului – „Regele Congoului”. A primit Premiul Rossel pentru anul 2013, unul dintre cele mai prestigioase premii literare belgiene, acordat de către cotidianul Le Soir.

   Potrivit autorului, cartea descrie nu doar o anchetă ”delicioasă” a detectivului belgian Michel Van Loo, ci surprinde istoria şi complexitatea unei epoci, anume perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial
M-am hotărât să citesc cartea după ce am văzut descrierea ei de pe copertă, aşteptându-mă la un roman poliţist clasic şi am avut o surpriză foarte plăcută.

    Dar să vă spun în câteva cuvinte (ştiţi deja că nu dezvălui prea multe) subiectul cărţii şi câteva personaje.
Detectivul Michel Van Loo este angajat de Irene de Terrenoir, frumoasa şi provocatoarea soţie a unui diplomat francez, să ancheteze o poveste ciudată şi interesantă în acelaşi timp. Tatăl ei doctorul Gutmeyer pierise (sau cel puţin aşa se ştia) în lagărul nazist de la Terezin împreună cu mama ei Ana. Ea scăpase doar pentru că atunci când i-au ridicat nemţii părinţii, era în vizită la o prietenă. Familia prietenei o trimite în Moravia, la nişte fermieri care au avut grijă de ea până la finalul războiului. Când s-a interesat de averea familiei, la banca din Elveţia, a aflat cu stupoare că tatăl ei venise în persoană cu câteva zile în urmă şi ridicase toţi banii din conturi, dispărând din nou. A încercat să dea banca în judecată, dar toate înscrisurile, semnăturile şi parolele “aşa zisului” Gutmeyer s-au dovedit a fi originale.

   Michel acceptă, bucuros că are de lucru, dar şi pentru că Irene îi spune că i-a fost recomandat de domnul Tongerloo, preşedintele unei companii de asigurare pentru care el lucrase. Anne, prietena lui, e mai sceptică, mai ales după ce află că familia Terrenoir încercase să dea de urma doctorului prin Crucea Roşie şi societăţile evreieşti, dar soţii Gutmeyer s-au evaporat efectiv din lagăr. Ciudat i se pare şi că doctorul a apărut şi şi-a luat averea, dar nu şi-a căutat fiica, mai mult potrivit băncii elveţiene, adresa dată de Gutmeyer era în vecinătatea lor, deasupra farmaciei lui Hubert, etajul casei fiind de fapt nelocuit.

   Michel începe să urmărească farmacia, ezitând totuşi, pentru că Hubert îi era prieten, şi vede noaptea nişte tipi cărând cu un camion diverse lăzi. Confruntându-l pe Hubert acesta îi spune că nu cunoaşte pe nimeni cu numele de Gutmeyer, dar că evreii scăpaţi din lagăre dacă au făcut greşeala să se întoarcă în Polonia sau Cehia nu prea mai aveau cum să scape de “cortina de fier”.

   Acceptă totuşi să-i ducă pe el şi pe Anne să cunoască o evreică Lily, o prietenă a soţiei lui, care însă nu ştie nimic despre doctor, cercurile în care se învârteau ei pe vremuri fiind diferite.
Michel îi urmăreşte într-o noapte chiar şi pe cei care veneau la farmacist, aceştia trag să-l sperie ,dar până la urmă Hubert lămureşte misterul: el le procura medicamente necesare în Israel, care la momentul acela era sub embargou. Surpriză mare e că prietenii farmacistului îl angajează şi ei pe Michel, pentru că voiau să ştie de ce doctorul dăduse această adresă, şi se oferă chiar să-l ajute cu acte din evidenţele din Israel

   Aşa că Michel începe să cerceteze, îl găseşte pe profesorul Okren, care îi predase la unversitate la Praga lui Gutmeyer, dar susţine că nu mai primise nici un semn de viaţă de la elevul lui, dinainte de război. Okren trăia într-o casă cu pisicile lui, dar detectivul vede pe birou cartea de vizită a lui Irene. Okren îi promite detectivului că va caută pentru el scrisorile doctorului, dar când Michel revine îl găseşte mort.

   Cere ajutorul lui Hubert, care are mulţi clienţi evrei bătrâni, şi se întâlneşte cu Martha, o bătrână doamnă, care-i spune că de fapt doctorul nu era chiar un om onorabil, lua bani pentru avorturi, dar le încredinţa pe femei unui alt medic, ea însăşi fiind gata să moară după o asemenea intervenţie..

   Întâlnirea cu soţul lui Irene îl pune din nou pe gânduri, mai ales când acesta îi spune că şi cei din Mossad cercetează cazul, şi că Hubert ar colabora cu ei. Doar că Michel are multă încredere în prietenul lui şi-l întreabă direct. Hubert îi spune povestea vieţii lui, dar şi că drumurile lui nu s-au întâlnit niciodată cu Gutmeyer. Totuşi are câţiva bătrâni evrei bolnavi, cărora le duce medicamente, pe care va încerca să-i întrebe despre doctor.

   Michel îl caută pe Tangerloo care-i spune că nu-l recomandase lui Irene, dar că această împreună cu soţul ei voia să-i dea în judecată pentru asigurarea făcută de Gutmeyer la ei înainte de război.
Aşa că Michel se alege şi cu un al treilea client, toţi vrând să afle dacă doctorul trăieşte sau nu.
Se hotărăşte să ia urma banilor, aşa ajunge la banca din Elveţia unde doctorul avusese contul.
Surpriză e că bancherul Weiss chiar îl cunoscuse pe doctor când deschisese contul la ei, înainte de război, şi-l recunoscuse fără dubii când a ridicat banii. Doar că, după lichidarea contului, banii mai trec prin diferite bănci şi dispar.

   Apoi un pacient al lui Hubert, Lipski, le spune că la Praga a fost bancherul lui Gutmeyer şi că l-a revăzut la Terezin, că are o părere foarte proastă despre el. Din păcate momentele de luciditate ale lui Lipski erau rare şi este şi el ucis înainte de-a apuca să spună prea multe. Singura legătură dintre Okren şi Lipski pare a fi detectivul, asta determinându-i pe poliţiştii belgieni să-l aresteze, mai ales că primiseră şi nişte ponturi anonime.

   Michel scapă şi fuge la ambasada franceză, la soţul lui Irene, care îl trimite în Israel, cu un paşaport fals, să afle realitatea. Pleacă însoţit de Hubert şi este ajutat în cercetări de israelieni,prietenii farmacistului, conduşi de Moshe.
Moshe află multe lucruri despre Irene care nu sunt în concordanţă cu cele spuse de ea. Tot el află şi adresa aşa zisului Gutmeyer de la Haifa, dar acesta se dovedeşte a fi Aaron Levin, un fost coleg al doctorului, care fusese şi el în lagăr şi le spune despre Ana, mama lui Irene, care murise acolo, dar şi despre dispariţia lui Gutmeyer. Doar că nu el luase banii.
Apoi cercetând vizitează un kibut, unde trăia agentul care-l găsise pe Levin şi el le prezintă un alt supravieţuitor pe Shimon.

  Michel îşi dă seama că banii dispăruţi au fost de fapt convertiţi în diamante, mai uşor de transportat şi de valorificat. Cercetările îi duc la o Yeshiva, o şcoală rabinică.
Apoi lucrurile se precipită.
Soţii Terrenoir ajung în Israel, dar o aduc cu ei pe Anne, ameninţându-l pe Michel că o omoară dacă nu cooperează cu ei.

   Şi urmează surprizele, o întâlnire cu rabinul şcolii, o a două soţie a lui Gutmeyer, o altă poveste a lui Lavin, găsirea doctorului, noi cercetări în privinţa lui Irene, noi actori în scenă.
Sigur că până la urmă iţele poveştii sunt descâlcite, se află adevărul, pentru că tot ce părea la început adevărat se dovedeşte a fi fals. Dar totul este bine când se termină cu bine şi vinovaţii îşi primesc pedeapsa

   Mă gândeam când am început să citesc cartea că va fi plictisitoare, pentru că este scrisă la persoana întâi (Michel povesteşte) şi nu are multe dialoguri.
Dar după câteva pagini povestea te prinde şi stilul amuzant este plăcut

   Reflecţiile detectivului, replicile amuzante (haioase), ironia muşcătoare, personajele multe şi bine creionate, trecerea fără efort de la trecut la prezent, te prind şi te fac să razi, dar în acelaşi timp să fii extrem de curios de ceea ce se întâmplă, iar povestea cu deznodământul ei este surpinzătoare şi total neaşteptată.

   Cartea este foarte bine tradusă de Ileana Cantuniari, dar sunt sigură că ar fi o adevărată delectare s-o citim în original, poate că voi încerca s-o găsesc în franceză.

   Oricum “Averea Gutmeyer” m-a făcut să-mi doresc să citesc şi celălalt roman al lui Alain Berenboom “Primejdii în Regat” apărut tot la editura Crime Scene Press.

   De altfel citatul de pe coperta romanului sintetizează foarte bine conţinutul: ”Banii plasaţi în Elveţia, înainte de război, de către evreii bogaţi, legăturile între diaspora şi tânărul stat Israel sau supravieţuitorii lagărelor ajunşi sub jugul sovietic, acestea sunt subiecte sensibile pe care Alain Berenboom le tratează cu o ironie muşcătoare în acest captivant istoric” (Claude Mesplede).

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
15

Hoţi de onoare, de Jeffrey Archer-recenzie

Titlul original: Honour among thieves
Editura: RAO, 2000
Traducere: George Salomie
Număr pagini: 416

   Cartea de faţă,prezintă furtul unui bun naţional al Statelor Unite, foarte valoros pentru poporul american. Avem de a face cu pregătirea operaţiunii, cu câteva personaje a căror viaţă nu contează când în joc este vorba de o sumă mare de baniRăzbunareminciună, persoane ce nu sunt ce par a fi…

   Antonio Cavalli (cu un tată situat bine în cercurile mafiei), încearcă muncească, dar şi parvinăSe căsătoreşte cu fiica patronului unde lucra în construcţiidivorţează după ce îşi dă seama nu o ajungă directorul firmei prea curândÎşi va deschide o firmă de multi talente, mai pe scurt fărădelegi cu perdea.

,,Ceea ce registrele contabile ale companiei reuşise ascundă era existenţa unei firme subsidiare create, de asemenea, în 1982, dar care nu fusese încorporată în ,,Cavalli and Co”. O firmă care nu-şi plătea impozite şi pe careîn ciuda profitului în creştere an de an, nici măcar,,Dun &Bradstreet” nu putea o găsească pe lista de Vip în materie de afaceri. Această firmă auxiliară este cunoscută de un grup de iniţiaţi sub numele de ,,Talente”-o companie specializată în rezolvarea problemelor pentru care degeaba răsfoiai Paginile Galbene, în căutarea specialiştilor adecvaţi.”

   În ultimii ani Tony îşi formase o mică reţea de reprezentanţi răspândiţi pe tot globul, care-i furniza clienţi ale căror afaceri cereau o rezolvare mai puţin ortodoxă.
Operaţiunea ,,Calmul în deşert”, ar costa clientul din Irak o sută de milioane de dolari. Acum, nu ştim dacă se va ţine de cuvânt clientul. Intermediarul acestei afaceri, Al Obaydi este prim consilier al ambasadorului de la Naţiunile Unite.

  Obiectul acestei operaţiuni complexe-furtul Declaraţiei de Independenţăîn plină zi, de la Arhivele Naţionale, iar clientul care plăteşte şi vrea Declaraţia este Saddam Hussein. Acesta vrea să se răzbune pe Preşedinte şi pe poporul american. Pe data de patru iulie, când americani vor sărbători, el vrea dea foc Declaraţiei originale, eveniment ce se vrea a fi transmis în lumea întreagă.

   Asistăm la pregătirea personajului cheie-sosia perfectă a preşedintelui Clinton. Pentru această treabă vor muri două persoane: Fiica decanului facultăţi de medicină şi tatăl fetei, un chirurg renumit. Astfel sau îndepărtat urmele operaţiilor făcute actorului sosie. Nici un martor nefolositor.

   Asistentul special al preşedintelui Clinton este şi el pe lista de plată a lui Antony. După ce va înlesni furtul Declaraţiei va fi găsit mort. Pentru ca planul meargă bine au nevoie de o copie perfectă pentru înlocuireaceastă dându-le timp scoată din ţară Declaraţia şi fie livrată. Dollar Bill este cel care va reuşi facă două copii aproape perfecte. Va scapa cu viaţă doar cu ajutorul celor de la CIA. Agenţia îl va racola pe Bill şi îi va cere mai facă o copie, poate vor reuşi sustragă Declaraţia originală înainte de patru iunie.

   Pe alt plan, autorul ne prezintă o tânăra care vrea se răzbune pe Saddam. Mama, frate, sora, vor fi ucişi de o rachetă aeriană, iar ea va scapa cu viaţă, dar cu cicatrici sufleteşti adânci. Scopul lui Hannah era acela de a fi acceptată în Mossad şi de a se pune în slujba lor. Nimeni nu pare o ia în considerare. Ce facă o tânăra superbă, un fost manechin renumit în organizaţia Mossad?

,,La început, instructorii o trataseră cu delicateţezăpăciţi de corpul ei graţios şi de privirea languroasă ,pînă unul dintre ei se trezise cu un picior rupt: nu crezuse nici un moment Hannah se poate mişca atât de repede.Şi în sălile de cursuri, agerimea minţii ei reuşea -i surprindă pe instructori, nelăsându-le timp de odihnă.
Lui Hannah i se spuse şansele ei de a fi recrutată erau fragile, dar cum depăşise cea mai dură perioadă, antrenamentul fizic de douăsprezece luni, şi deşiîn ciuda premiselor sale socio-emoţionale, nu ucise pe nimeni-şase din ultimii opt cursanţi o făcuserăşefii erau acum convinşi era în stare s-o facă.
Era una din cei opt recruţi antrenaţitrimişi la Londra pentru un curs intensiv de limba arabă. Hannah făcuse deja un an de cursuri serale la Tel Aviv. Acum putea gândi în arabă, chiar dacă nu totdeauna ca un arab.”

   Scopul celor din Mossad este acela de a trimite o echipă de asasinare a lui Saddam.
Misiunea în care este trimisă Hannah- secretară a ambasadorului irakian la ParisOrganizaţia vrea vadă cum se descurcă şi obţinerea de informaţii este scopul misiuni. Întâlnirea cu Scott, presupus agent Mossad, o va da peste cap.

,,Bărbatul înalt, cu o constituţie atleticăcoborî din avion direct în terminalul U.S.Air al aeroportului naţional din Washington. Avea doar o geantă de voiaj pe care o ţinuse cu el în avion, evitând astfel caruselul de bagaje şi privirile curioase care puteau aduce o posibilă recunoaştere. O singură persoană trebuia -l recunoascăşoferul care-l va lua de la aeroport .Înalt de un metru nouăzeci, cu părul şaten ciufulit şi cu trăsături fin cizelate, purtând nişte blugi de un albastru deschis, o cămaşă crem şi o haină albastru închis, avea acel farmec care atrage privirile femeilor.”

    Scott, un profesor universitar de la Yale, specializat pe Drept Constituţional, fost profesor la o universitate din Beirut. Aceste cunoştinţe ale sale despre Orientul Mijlociu îl va face consilier la CIA. De doisprezece ori pe an, Scott ţine prelegeri celor mai versaţi agenţi CIA. El le expune bucuros din vastele sale cunoştinţeîi va testaasculta şi le va arata unde greşescParticipă activ la antrenamente, iar dorinţa sa ar fi de a participa la o acţiune adevărată.

   De data această dorinţa lui îi va fi îndeplinităVa pleca la Paris ca şi presupus agent Mossad pentru a culege informaţii de la Hannah. Scott se îndrăgosteşte de agenta Mossad, iar minciunile pe care este nevoit le spună îi va aduce aproape moartea profesorului. Hannah îl va otrăviea neştiind cine este cu adevărat Scott. Va pleca la Bagdad cu credinţa  iubitul ei este mort, iar planul de răzbunare pe conducătorul Irakian este mai mare acum, ştiind nu mai are nici un rost trăiască.

   Ce se va întâmpla cu echipa de recuperare a Declaraţiei, printre care se găseşte şi Scott? Ce plan au pus la cale pentru a fi siguri de reuşită?
Cineva îi trădeazăcine e trădătorul şi ce se întâmplă?

Recomand această carte care te va ţine cu sufletul la gurăAcţiunea dintre file nu te va plictisi cu siguranţă.

Nota mea pentru carte este 10.

Cartea Hoţi de onoare de Jeffrey Archer a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site/ul Târgul Cărţii

by -
3

DUȘMANII SE APROPIE, IAR TU ÎI AȘTEPȚI, LA PÂNDĂ

Berlin. Bătălia din Gropius (vol.3 din seria BERLIN), de Fabio Geda şi Marco Magnone- Editura Corint Junior-recenzie

 

Titlul original: Berlin. La battaglia di Gropius

Traducere : Geanina Tivda

Editura : Corint Junior

Data apariţiei: 10 Noiembrie 2016

Nr. de pagini: 226

Gen: Dystopia, Urban Fantasy, Young Adult

 

DUȘMANII SE APROPIE, IAR TU ÎI AȘTEPȚI, LA PÂNDĂ

   Este decembrie 1978 şi iarna se abate asupra Berlinului. De ambele părţi ale Zidului, stratul alb al zăpezii a îngheţat peste casele şi şcolile în ruină, peste parcurile şi curţile pustii. În ultimii trei ani, un virus incurabil a exterminat populaţia adultă a oraşului, constrângându-i astfel pe copiii şi tinerii care au supravieţuit să trăiască la voia întâmplării, până când, odată ajunşi la vârsta maturităţii, boala să-i ucidă şi pe ei.

   De data aceasta, un război necruţător se dezlănţuie între grupurile de tineri, care duc zi de zi o luptă dură pentru hrană şi resurse. Grupul din Tegel, condus de nemiloasa Wolfrun, incendiază adăposturi şi seamănă teroarea în Gropius, cartierul simbolic al Berlinului, sub privirile îngrozite ale Christei și ale lui Jakob. Nimeni și nimic nu pare să îi oprească, și totuși cineva mai păstrează încă în inimă o scânteie de umanitate…

   Evenimentele petrecute la finalul cărții “ Berlin. Zorii din Alexanderplatz “ m-au îndemnat să citesc cât mai repede continuarea, pentru a descoperi cum își va pune Wolfrun în aplicare planul de acapare a celorlalte grupuri. În același timp, eram curioasă să văd cum va evolua relația dintre Jakob și Christa. Descrierea de pe copertă m-a lăsat să cred că acțiunea va fi mult mai interesantă, însă nicio clipă nu am bănuit că acest volum se află la un nivel net superior față de celalte două cărți. Am avut parte de o surpriză fantastică pentru că povestea din “Berlin. Bătălia din Gropius” este mult mai alertă, intriga mai bine dezvoltată,  aventura și suspansul au fost parcă în doză dublă, iar clipele de tensiune se întrepătrund cu momente înduioșătoare (dragostea fraternă dintre Bernd și sora lui mai mică, Nina; atracția dintre Jakob și Christa).

“ Să se sărute și gata. Căci știa că limba ar fi căpătat consistența unui cartof fiert de îndată ce ar fi încercat să spună ceva vag intelectual și romantic în același timp.”

   De asemenea, am constat câteva modificări în “rețeta” de bază. Dacă în celelalte volume, cei doi autori au alternat scenele din prezent cu câteva flashback-uri din perioada de dinainte ca populația orașului Berlin să fie decimată de virus, de această dată s-a pus accent pe evenimentele din prezent, iar partea de amintiri s-a axat mai mult pe perioada imediat următoare evenimentelor din volumul al doilea (august – decembrie 1978), pe ceea ce își amintește Claudia, membra grupului Reichtag. Astfel, am avut posibilitatea să aflu ce s-a întâmplat după ce Timo și ai lui au revenit în Reichtag, cum s-a format triunghiul amoros Claudia-Timo-Roberto, cauza numeroaselor dispute dintre cei doi băieți, dar și ce descoperire a făcut Lisbeth, lidera de vârstă din grup, în legătură cu virusul.

Cât despre flashback-urile din perioada de dinainte apariției virusului, acestea m-au ajutat să aflu ce anume a făcut-o pe Wolfrun, lidera grupului Tegel, să devină o psihopată, o ființă care nu acționează din răzbunare, ci pentru că “așa are ea chef”. 

   După cum ați aflat deja, din vara lui 1975 până în primăvara lui 1976, lumea adulților luase sfârșit din cauza unui virus misterios, despre care nu se cunoșteau nici originea, nici tratamentul, dar care lovea mortal pe oricine avea peste optsprezece ani, și uneori și mai tineri. În oraș nu au mai rămas decât copiii. Neputând rezista de unii singuri, se uniseră în grupuri, care deveniseră din ce în ce mai numeroase, așa încât trebuiră să caute noi adăposturi, suficient de mari să încăpă cu toții. Ca să supraviețuiască, au învățat să vâneze și să se apere.

GRUPURI/PERSONAJE:

GROPIUSSTADT – Jakob, Bernd, Peter, Nina, Sabine, Buchner Doi

HAVEL – Nora, Christa, Britta

REICHSTAG – Timo, Claudia, Roberto, Lisbeth, Vierme

TEGEL – Wolfrun, Caspar, Barth, Gotz

ZOO – Lupul, Castorul

   Acțiunea din “Berlin. Bătălia din Gropius”are loc în decembrie 1978, la câteva luni după evenimentele din volumul al doilea. Între timp, iarna s-a abătut asupra Berlinului, iar copiii s-au  gândit că va urma o perioadă liniștită. Dar s-au înșelat!

   În ajunul Crăciunului, grupul Tegel, condus de Wolfrun, incendiază micul castel de pe Insula păunilor, locuit de fetele din Havel. Nora, Christa, Britta și micul Theo au reușit să iasă afară, dar în dreptul debarcaderului au dat nas în nas cu Wolfrun.

“ Limbile de foc se reflectau pe fața ei și pielea animalului. În spatele ei, vreo sută de tineri din Tegel: îmbrăcați în negru, cu ochii injectați. Mai erau câteva torțe aprinse. Wolfrun nu era singura călăre. Vreo duzină dintre ei călăreau animale nervoase, care scoteau abur pe nări și loveau din picioare, speriate de flăcări.” 

   Deși dă impresia are de reglat niște conturi cu Havel din cauza celor întâmplate la Sărbătoarea Morții (aflați mai multe citind primul volum – Berlin. Focurile din Tegel), dar și pentru a-l lua din nou pe micul Theo, Wolfrun nu acționează din răzbunare, ci pentru că și-a propus să le acapareze teritoriu. Însă în momentul în care ea vrea să se apropie de Theo, Britta  reacționează promt: ridică pușca și trage un foc în aer, dând astfel impresia că cei din Havel au cu ce să se apere. Wolfrun le lasă să plece, dar lansează o avertizare:

“ – Bine, așa facem…vă vom lăsa să plecați. Dar când ajungeți la Gropiusstadt, căci știu că acolo mergeți să vă refugiați la băieței, când ajungeți, spuneți-le prietenilor voștri să se pregătească. Fiindcă sosim și noi.”

   Nu doar fetele din Havel au venit să se refugieze în Gropiusstadt, ci și cei din Zoo – Lupul și Castorul. Grupul Tegel au distrus totul, le-au cerut celor de acolo să plece și au spus că Zoo este de acum zona lor.

   Următorul atac va fi împotriva celor din Gropiusstadt, dar vor fi ei pregătiți pentru bătălia ce va urma? Va reuși Jakob, șeful grupului, să-și organizeze oamenii?

“ Era îngrijorat, da, dar și electrizat. Nu fusese niciodată o adevărată ciocnire între grupuri până în acel moment, doar incăierări, păruieli între indivizi sau între bande care se întâlneau în timpul jafurilor. Dar dacă lucrurile se vor întâmpla după cum părea, iată, în acea zi aveau să ia parte chiar la o bătălie.

 Bătălia din Gropius.” 

   Între timp, în Reichtag, Vierme se confruntă și el cu o dilemă. Timo, viitorul lider al grupului și totodată prietenul lui cel mai bun, a dispărut subit. Ceilalți tineri din grup, care au văzut cât de mult se schimbase tânărul după ce luase parte la o expediție împreună cu tinerii din Gropius și fetele din Havel ca să vâneze o fiară misterioasă care se învârtea  pe străzile din oraș (aflați mai multe citind volumul doi – Berlin. Zorii din Alexanderplatz), s-au gândit că nu a mai suportat povara responsabilității, așa că a fugit, dovedind că nu era la înălțimea așteptărilor. Însă Vierme este convins că acesta nu ar fi fugit pe ascuns ca un laș. Nu l-ar fi abandonat. Nu i-ar fi trădat. Ceva s-a întâmplat cu Timo, așa că se hotărăște să îl caute.

   Suspansul crește odată cu dezvăluirea unui secret. Lisbeth, lidera de vârstă din Reichtag, mărturisește de ce virusul încetase să o ucidă și de ce acum a reînceput să resimtă boală. S-ar putea să existe o soluție ca tinerii să evite moartea, însă ei trebuie să ascundă descoperirea și, dacă în viitor se va afla, să fie împiedicată punerea în practică a acestui act. De ce?

   Ce anume i-ar putea salva pe tineri de la moarte? Va reuși Vierme să-l găsească pe Timo? Cum se va încheia confruntarea din Gropius? Ce planuri are Claudia ca să devină imună la virus?

“ În aer se simțea teamă – excitație. 

  În aer se simțea că în joc era viitorul lor.

  Ei, care nu se gândeau de ani întregi la viitor.”

   “Berlin. Bătălia din Gropius” s-a dovedit o lectură captivantă, plină de suspans și, deși este o distopie care se adresează adolescenților, poate fi citită și de către adulți.

Cartea Berlin. Bătălia din Gropius (vol.3 din seria BERLIN) de Fabio Geda si Marco Magnone  a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
3

Krabat, de Otfried Preussler-recenzie

    Editura Univers Enciclopedic Junior oferă încă o carte deosebită destinată special adolescenților și nu numai și anume romanul scriitorului german Otfried Preussler. Romanul “Krabat” a apărut în traducerea lui Gertrud Nicolae în anul 2016, fiind o frumoasă apariție editorială cu ilustrații alb negru ce aparțin lui Herbert Holzing ce reușesc extraordinar de bine să redea elementele fantastice ale povestirii. Aceste ilustrații sunt cele care despart cele trei părți ale romanului împărțit pe capitole cu titluri proprii exact ca în orice roman clasic.

   Romanul “Krabat” a apărut în anul 1971 și s-a bucurat de atunci de un succes constant.  A primit premiul Deutscher Jugendlitteraturpreis în anul 1972, a fost tradus în 30 de limbi și a fost ecranizat sub numele “Krabat. Moara satanică” în 2008, filmările fiind făcute în zona Sibiului. A mai fost ecranizat ca desen animat în Cehia în anul 1977 sub titlul “Ucenicul vrăjitor”.

   Scriitorul german Otfried Preusler s-a născut la 20 octombrie 1923 în localitatea Reichenberg din Boemia, acum Liberec, Cehia. Părinții săi au fost profesori dar se trăgeau dintr-un neam vechi de sticlari. În 1942 termină liceul, este încorporat în armata germană și trimis pe frontul din est unde este luat prizonier în 1944 de unde se întoarce în anul 1949. Își găsește familia și logodnica în orașul Rosenheim din Baravia și se căsătorește chiar în acel an. Între 1953 și 1970 lucrează ca învățător, folosind din plin talentul său de povestitor. Din 1970 se dedică doar scrisului. A scris mai multe cărți dedicate copiilor și adolescenților care au fost traduse în 55 de limbi și vândute în milioane de exemplare în lumea întreagă.

   Romanul are ca erou principal un băiat de 14 ani pe nume Krabat. Acțiunea se petrece în anul 1646 în timpul Războiului de 30 de ani (1618-1648) care a devastat toată partea centrală a Europei, distrugând localități, omorând oameni și lăsând copii orfani. Un asemenea copil este și Krabat care pentru a găsi de mâncare se întovărășește cu alți doi băieți mergând cu colindul între Anul Nou și Bobotează, întruchipându-i pe cei trei crai de la răsărit. Erau mulțumiți că primeau de mâncare și puteau găsi adăpost. Dar începând cu cea de a patra noapte, Krabat are un vis ciudat care se repetă. Pe o bară stau 11 corbi și o voce îl cheamă la moara din Schwarzkhollm. După cel de al treilea vis Krabat se decide să dea curs chemării și pornește spre moară. Ca să ajungă la moara de la Apa Neagră trebuie să treacă prin Mlaștina Scroafei și în ciuda avertismentelor primite Krabat își continuă drumul. Ajunge seara și îl cunoaște pe meșterul morar într-un mod foarte neobișnuit, dar cu care totuşi, se învoiește să intre ucenic pentru a învăța morăritul “și toate celelalte”. A doua zi face cunoștință cu cele 11 calfe de la moară care îl aveau în frunte pe tânărul Tonda, calfa mare. Și așa își începe Krabat ucenicia învățând în fiecare zi mersul treburilor la moară iar în fiecare vineri “toate celelalte” care nu erau altceva decât cunoștințe de magie neagră. Învață să se prefacă în corb, învață să comunice prin gând, învață să aibă putere fizică neobișnuită pentru vârsta lui, învață să își controleze puterea minții, și mai ales învață ce fel este meșterul cel chior de un ochi. Acesta se vânduse Diavolului care în schimbul Spaimei iadului pe care meșterul morar o ținea închisă în Camera Întunecată și de la care își lua toată puterea, trebuia să-i dea an de an viața cuiva. Krabat observă că de fiecare dată când este lună nouă la moară vine un personaj ciudat cu pană roșie de cocoș la pălărie și atunci moara macină și noaptea dar nu grăunțe sau boabe de grâu.

   Între calfe se leagă prietenii dar cel mai bun prieten al său este Tonda care îl ajută și îl sfătuiește mereu. Cu timpul va ajunge să-i cunoască bine pe toți și să se înțeleagă cu fiecare cu excepția turnătorului Lyschko care raporta tot ce vedea și auzea meșterului.

   La finalul primului an află că în noaptea de Anul Nou una din calfe murea într-un bizar accident și locul îi este luat de un ucenic nou. Primul sacrificat este prietenul său Tonda și Krabat nu vrea să accepte moartea acestuia. Este tot mai atent la ce se petrece și tot mai sârguincios la învățarea lecțiilor de magie pentru că își dă seama că va avea nevoie de putere pentru a-l înfrunta pe meșterul morar.

  Încă din primul an, în noaptea de Paște, pe când se afla aproape de pădure împreună cu Tonda pentru legământul secret de frăție, aude cântecul grupului de fete din satul apropiat și se îndrăgostește de solista pe care o numește Kantorka. Dar Tonda îi explică faptul că meșterul impusese ca legea să nu se îndrăgostească și dacă afla identitatea fetei aceasta era în pericol de moarte așa cum se întâmplase cu fata iubită de Tonda. Urmează apoi încă doi ani care ca efecte par mult mai mulți datorită magiei negre și Krabat înțelege tot mai mult ce însemna moara, meșterul, magia și ajunge să-și cearnă prietenii adevărați dintre calfele morarului.

   Finalul poveștii este tensionat și plin de semnificații. Va putea Krabat să-și recâștige libertatea și să o salveze pe fata iubită?

    Lectura romanului “Krabat” a fost pentru mine o plăcere din mai multe puncte de vedere:

    În primul rând m-am bucurat să citesc o carte pentru adolescenți scrisă în stil clasic. O poveste de dinainte de era informaticii, înainte de epoca post-adevărului cu ambiguitățile ei comerciale. O carte care transmite cititorului de orice vârstă învățăminte clare, universale și nemuritoare. Pentru că povestea lui Krabat vorbește despre libertate, prietenie, dragoste și pace. Aceste valori nu își vor pierde actualitatea niciodată și de aceea romanul lui Otfried Preussler a fost, este și va fi citit cu interes chiar dacă aparent ceea ce înflăcărează imaginația sunt elementele de magie. Citiți cartea și veți vedea că am dreptate!

   În al doilea rând autorul reuşește să adune într-o singură poveste toată simbolistica legată de moară, mai ales de moară de apă. Și această simbolistică o întâlnim în basme, legende, romane din tot spațiul european. Morarul, cel care știe stăpânii, apa, piatra și lemnul indiferent de anotimp a părut în epoca medievală o ființă cu puteri magice, neomenești. Numai cine nu a auzit niciodată uruitul pietrelor de moară nu poate înțelege fascinația unei mori. Pentru mine descrierile extrem de precise și amănunțite ale muncilor legate de moară au fost extrem de atrăgătoare, unul din bunicii mei fiind morar în prima jumătate a secolului 20.

    În al treilea rând autorul știe să introducă într-o poveste ce se petrece în secolul 17, ideile lui izvorâte din dureroasa sa experiență legată de războiul la care a fost obligat să participe la o vârstă extrem de tânără. Vizita pe care Krabat o face împreună cu meșterul morar la electorul de Saxa este edificatoare în acest sens. Discursul Morarului pentru a-l convinge pe elector să continue războiul distructiv care deja dura de decenii, nu face decât să lasă să se audă vocea Diavolului care avea numai de câștigat din distrugeri, morți, spaime și nefericire.

    La final mărturisesc faptul că romanul “Krabat” a fost o surpriză deosebită și pentru că este o carte a unui autor cunoscut și apreciat tradusă din limba germană. Din păcate, în ciuda imensei oferte de literatură străină tradusă la noi și apărută la diverse edituri, traducerile din literatura contemporană germană sunt foarte puține. Din fericire editura Univers Enciclopedic Junior deschide un drum în acest sens. “Krabat” este cea de a doua carte a unui autor german, scoasă de acestă editură, pe care o citesc în acest an.

Cartea a fost oferită pentru recenzie de Editura Univers Enciclopedic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers Enciclopedic

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

by -
3

Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August, de Claire North-recenzie

Titlu original: ”The First Fifteen Lives of Harry August”

Editura: Paladin

Număr de pagini: 467

   V-ați dorit vreodată să aveți parte de o a doua șansă pentru a putea îndrepta o greșeală din trecut sau pentru a șterge cuvinte care au rănit pe cineva important din viața voastră? Eu, sincer, m-am gândit de multe ori la o astfel de posibilitate și pe cât de tentantă pare, simt totuși că prețul ce ar trebui plătit, ar cântări mai greu decât șansa de a produce schimbarea dorită. De ce ? Pentru că fiecare eveniment din viața noastră are o semnificație. Un moment fericit, o decepție în dragoste sau o pierdere, toate ne modelează și ne orientează destinul, așa că orice mică schimbare poate produce o reacție în lanț care ne poate schimba cursul întregii vieți. Însă pentru a ne face o idee cum ar fi dacă am avea ocazia să trăim și să renaștem la nesfârșit, în aceleași vremuri și având aceeași viață, Claire North ne vine în ajutor cu romanul său „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August”, prezentându-ne un personaj al cărui destin este măcinat de această superputere.

   Harry August s-a născut în 1919 de Anul Nou în gara din Berwick-upon-Tweed, iar mama sa a murit imediat după ce i-a dat viață. Fiind fiul nelegitim al lui Rory Edmond Hulne, rezultat ca urmare a unui abuz sexual, el ajunge să fie crescut de familia August, care lucrează pentru familia Hulne. Dar Harry nu este nici pe departe un om normal, deoarece are în realitate opt sute nouăzeci și nouă de ani. El posedă o putere specială, după ce moare, renaște în același loc și în același an ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, posedând în același timp amintirile din viețile anterioare. Chiar dacă poate părea o binecuvântare, bărbatul învață într-un mod destul de violent că nu oricine îi poate cunoaște secretul. Până să afle ce este cu adevărat, este nevoit să treacă mai întâi prin câteva morți neplăcute: ajunge, copil fiind, într-un spital de nebuni de unde se aruncă de la etaj și mai apoi este capturat de un spion dornic să afle mai multe despre abilitățile sale prin tortură, astfel că este nevoit din nou să se sinucidă. Din fericire însă, într-una din vieți este găsit de o membră a Clubului Cronos, Virginia și ajunge să cunoască un loc în care sunt reuniți majoritatea celor cu abilități asemenea protagonistului. Dar cine sunt acești oameni?

   Ei se numesc kalachakra și apar câte unul la o jumătate de milion de persoane, iar viața lor are construcția unei elipse, trăind și renăscând din nou și din nou în același loc și la aceeași dată. Există doar două modalități să-i omori. Prima este Uitarea, care pentru unii dintre ei poate fi chiar o ușurare pentru că le permite să șteargă ororile, cicatricile trecutului și vina ce-i macină neîncetat, însă pentru alții este o modalitate de a-i distruge complet. Cel de-al doilea mod de a ucide un kalachakra este să-i găsești punctul de origine și să faci în așa fel încât să-i împiedici nașterea.

   Destinul acesta special pe care Harry îl are, chiar dacă îi oferă șansa de a-și lua mereu viața de la zero, beneficiind de cunoștințele din trecut, nu este atât de roz precum pare. Tot ceea ce îi este dat să vadă și să trăiască își lasă adânc amprenta asupra sufletului său. Drama participării la război, indiferența tatălui biologic, moartea mamei adoptive și ascunderea adevăratei sale naturi de persoanele dragi din viața sa, el este blestemat să le retrăiască pe toate în fiecare viață. Dar poate vă întrebați cum reușește să treacă peste ele la nesfârșit și în același timp să continue să trăiască? Răspunsul ni-l oferă chiar el:

„După o vreme, ajungi la un fel de neutralitate, o erodare pe măsură ce începi să îți dai seama, prin repetarea la nesfârșit, că disprețul nu e de fapt așa intens, sau că dragostea a fost doar o plăsmuire. Avem privilegiul de a vedea prezentul prin prisma înțelepciunii trecutului și, sincer, o asemenea onoare ne face să ne fie foarte greu să mai luăm ceva în serios.”

   Dar abia când începe să se adapteze la această viață, primește un mesaj din viitor prin care este avertizat că lumea are să se sfârșească mai repede, iar puterea de a o salva stă în mâinile lui. Cu ce este Harry mai special decât restul? Pe lângă faptul că este kalachakra, el este și mnemonic, adică nu uită niciodată nimic din viețile pe care le-a trăit anterior, iar această abilitate îi oferă cheia salvării omenirii. Va fi totuși destul de dibaci și de rapid încât să-l găsească și să-l anihileze pe cel care va aduce sfârșitul? Din păcate nu vă voi dezvălui nimic mai mult și vă voi lăsa să descoperiți singuri secretul.

   Vă spun sincer că atunci când am început lectura, am pornit cu așteptări destul de mari deoarece subiectul mi s-a părut că promite. Totuși, pe parcurs nu mi s-au prea îndeplinit dorințele, însă au existat atât plusuri, cât și minusuri. În ceea ce privește lucrurile pozitive, „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August” abundă în detalii istorice, care ne permit să ne facem o idee despre modul în care evenimentele secolului al XIX-lea au afectat traiul oamenilor. Relatarea la persoana I aduce un plus de subiectivitate și provoacă cititorul să se transpună în poveste. De asemenea, drama războiului este o temă atent abordată, iar relatările lui Harry măcinate de vină, tristețe și remușcări ne fac să empatizăm și să învățăm din destinul său.

„A noastră e tovărășia străinilor care știu un secret pe care nu-l putem rosti. Suntem amândoi zdrobiți, distruși, goliți și singuri. Rămânem la fel doar pentru cei pe care îi iubim, manechine vopsite în căsuța de jucărie a acestei vieți.”

  Trecând la punctele slabe, acțiunea romanului este destul de plată cam până la jumătate. Am simțit o lipsită de dinamism, parcă nu se întâmpla nimic care să o scoată din monotonie. Chiar dacă acest lucru se datorează poate și faptului că personajul este îngrădit de anumite reguli care îl împiedică să iasă foarte mult în evidență, mi-aș fi dorit, totuși, să se remarce prin ceva. De asemenea, descrierile le-am perceput pe alocuri plictisitoare și greoaie, uneori dându-mi senzația că aveau doar rolul de a lungi cartea.

   Privind în ansamblu, „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August” este un roman interesant, provocator și presărat cu învățături, o carte care ne permite să vedem cum orice mică modificare a trecutului, poate da complet peste cap viitorul. Astfel, realizăm că toate evenimentele prin care trecem ne modelează și ne orientează spre drumul pe care suntem meniți să-l parcurgem.

Despre autoare

   Claire North este de fapt al doilea pseudonim al autoarei Catherine Webb, care mai scrie și sub numele de Kate Griffin. S-a născut la Londra în 1986 și a absolvit London School of Economics. A scris primul ei roman la numai 14 ani, care a fost publicat abia în 2002 și a fost nominalizată de două ori la Premiul Carnegie pentru romanele sale ”Timekeepers” și ”The Extraordinary and Unusual Adventures of Horatio Lyle”.

Cartea Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August, de Claire North poate fi comandată de aici. Exemplar oferit de Editura Paladin!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
3

Seria “Agentul Presedintelui”, de W. E. B.Griffin-recenzie

    W. E. B. Griffin (n. 1929) a crescut în suburbiile New York-ului şi în Philadelphia. După efectuarea serviciului militar, unde a primit medalia Army of Occupation, şi-a început studiile la Philipps-Universitat Marburg, Germania, pe care le-a întrerupt pentru a participa la Războiul din Coreea, în calitate de corespondent de război, unde i-a fost decernată insignă Infanterist Combatant. La sfârşitul conflictului, Griffin a continuat să lucreze în armata americană. După succesul primelor sale romane, s-a dedicat exclusiv scrisului. Este autorul a 36 de romane publicate în 6 serii (The Brotherhood of War, The Corps, Men at War, Badge of Honor, Honor Bound şi The Presidential Agent), fiecare dintre ele devenind bestseller pe listele The New York Times, The Wall Street Journal şi Publishers Weekly. Cărţile sale sunt traduse în peste 15 limbi şi s-au vândut în peste 45 de milioane de exemplare. Este membru al asociaţiilor Operaţiuni Speciale, Veterani ai Războaielor în Străinătate, al Legiunii Americane, al Asociaţiei Piloţilor din Aviaţia Armatei şi Asociaţiei Tanchistilor. A fost investit cu Ordinul St George al Asociaţiei Tanchistilor şi cu Ordinul St Andrew al Asociaţiei piloţilor din Aviaţia Armatei.

  Din seria “Agentul Preşedintelui” au fost traduse la noi două romane la editura Nemira: ”Din Ordinul Preşedintelui” şi “Ostaticul”.

   Am citit cu foarte multă plăcere şi interes cele două romane, dar sincer nu pot să vi le povestesc, au atât de multă acţiune, dialoguri, personaje, de parcă ai urmări un film. Dar pentru că sunt sigură că v-ar plăcea, şi merită citite, am să încerc să subliniez câteva evenimente şi personaje.

   Aşa că voi începe prin a vă spune ce a generat folosirea lui Charley Castillo de către preşedintele SUA. Autorul ne vorbeşte despre agenţiile de informaţii CIA, FBI, DIA, DEA, Siguranţa statului, o mulţime de echipe şi de oameni, şi totuşi, preşedintele este convins că fiecare lucrează de capul lui, că nu colaborează, că orgoliile, rivalităţile şi dorinţa de afirmare sunt din ce în ce mai mari, ceea ce îi determina să raporteze doar ceea ce ei consideră important.

   Ca atare îi anunţă pe Secretarul de Stat Matt Hall (omul în care avea cea mai mare încredere, fiind totodată cel mai bun prieten al lui) şi pe Dr Natalie Cohen, consilieră pe probleme de Securitate Naţională, că va desemna pe cineva să cerceteze activitatea serviciilor pentru că vrea să zguduie din temelii ”imensa şi extraordinar de scumpa noastră comunitate de servicii secrete”
Astfel că îl numeşte pe asistentul lui Hall, maiorul Carlos Guillermo Castillo să facă cercetări şi să-i raporteze numai lui sau secretarului de stat rezultatele.

   Cercetările sunt cu atât mai importante cu cât dispare un avion american 727 din Luanda, care aparţine unei firme private, dar în lumina evenimentelor din 11 septembrie, toate dispariţiile de avioane erau tratate cu maximă seriozitate. (“Din Ordinul Preşedintelui”).

   Dick Miller, un agent detaşat la ambasada din Luanda, află primul, face câteva cercetări şi comunică rezultatele ambasadorului. Acesta le înaintează comunicate tuturor agenţiilor, dar ele cred că patronii au distrus avionul pentru a încasa asigurarea, aşa că nu mai cer raportul informativ detailat al agentului. Dar nimeni nu mai reuşeşte să afle nimic despre avion, iar unul dintre patronii firmei (pilot care plecase după avion) este dat dispărut. Preşedintele îl însărcinează pe Charley Castillo să afle ce s-a întâmplat şi-n acelaşi timp să vadă şi modul de reacţie al agenţiilor.

   Povestea vieţii lui Charley este deosebită, el are cetăţenie germană şi americană şi s-a născut în perioada războiului din Vietnam. Mama lui Erika von und zu Gossinger, aparţinea unei familii bogate, care deţinea trei ziare regionale, o fabrică de bere şi multe pământuri, a avut o poveste de dragoste de câteva zile cu un tânăr pilot american Jorge Castillo, care a fost trimis pe front. N-a mai ştiut nimic despre el şi n-a avut cum să-i anunţe naşterea fiului lor Karl. Poate că tatăl şi fratele ei l-ar fi putut cauta, mai ales că erau prieteni cu comandantul american detaşat în zonă, dar nu au făcut-o pentru că nu voiau un american în familie. Moartea lor într-un accident de maşină şi vestea pe care o primeşte Erika, diagnosticul de cancer pancreatic, o determina să încerce să dea de Jorge, nevrând ca fiul ei, care abia împlinise 12 ani, să rămână singur. Karl nu dorea să plece în America, dar în Germania nu mai aveau rude, doar un foarte bun prieten Otto, care conducea afacerile şi sperase mereu că se va căsători cu Erika pe care o iubea foarte mult.

   Maiorul american Allan B Naylor află că Jorge a murit ca un erou în Vietnam, a primit Medalia de Onoare post mortem şi găseşte familia lui care locuia la San Antonio-Texas. Don Fernando Castillo şi soţia lui Alicia erau bogaţi, aveau ferme, afaceri şi o importantă descendenţa istorică. Mai aveau două fete şi nepoţi, dar pierderea singurului fiu îi afectase foarte mult. Aflând despre nepot vin în Germania, îl cunosc şi pe el şi pe mama lui, apoi la moartea ei îl aduc în America şi Karl devine Carlos. Este acceptat necondiţionat în noua familie şi iubit, dar mai apropiat va fi de bunica lui Abuela şi de vărul lui Fernando, de aceeaşi vârstă cu el.
Absolvent de West Point, cu o solidă cultură generală, vorbeşte mai multe limbi străine, este carismatic ceea ce-i atrage porecla de Don Juan. Viaţa lui continuă în armată, participă la războiul din Golf ca pilot, şi rămâne ca ofiţer de informaţii.

   Ajutat de foşti colegi de armată aflaţi în diferite funcţii, cum era şi Dick Miller (pe care-l salvase în Golf) află că ar fi în ecuaţie şi o organizaţie islamistă, cu conexiuni în Philadelphia, care voia să distrugă “Clopotul din Philadelphia Pennsylvania”. Este contactat de Howard Kennedy, un fost agent FBI care lucra pentru Alex Pevsner, un traficat de arme, care se oferă să-l ajute să localizeze avionul. Charley se bazează pe informaţiile furnizate, mai ales că, află că atât CIA cât şi FBI se folosiseră de avioanele de transport ale rusului, pentru diferite transporturi ultra secrete.

   Cu ajutorul forţelor de poliţie din Philadelphia găseşte conexiunile cu islamiştii, primeşte informaţiile de la Pesvner şi cu ajutorul generalului McNab şi a beretelor verzi găseşte avionul şi-l aduce în ţară.
Succesul operaţiunii îl determină pe preşedinte să-l trimită într-o nouă misiune (“Ostaticul”) în Argentina, unde fusese răpită soţia ataşatului ambasadei, J. Winslow Masterson (fost baschetbalist). În timpul cercetărilor ataşatul este găsit împuşcat într-un taxi, la fel şi şoferul, iar femeia răpită este găsită drogată. Încearcă cu ajutorul forţelor argentiniene să găsească vinovaţii şi să organizeze trimiterea familiei în ţară. Dar maşina ambasadei este atacată, şoferul un tânăr puşcaş marin este ucis şi Betty Scneider agentă de securitate şi iubita lui Charley este rănită grav.

   Toate aceste evenimente îl determină pe Preşedinte să înfiinţeze organizaţia “Oficiul de Analiză Organizaţională” care va aparţine de Departamentul de Securitate Naţională, condus de maiorul Charley Castillo  şi care îi va raporta numai lui direct.
Cercetările întreprinse şi echipa cu care lucrează îl fac pe Charley să descopere implicarea fratelui lui Betsy Masterson, funcţionar ONU în toate nenorocirile.

   Sigur că va soluţiona povestea, aşa că dacă vreţi să aflaţi vinovaţii, motivele şi finalul unei poveşti de dragoste, pentru că romanul are toate ingredientele, citiţi-l!.

   În poveste sunt implicaţi mulţi oameni în funcţii cheie: ”Aranjamentul…ascunde afaceri murdare de milioane de dolari. Mulţi au profitat de pe urmă lui, dar şi mai mulţi ar face în continuare orice pentru a-şi lua partea leului. Iar vărsarea de sânge nevinovat este doar unul dintre mijloace…”

   Şi din nou vedem cum lăcomia, dorinţa de putere, fac oamenii să calce pe cadavre.
Eu chiar aştept cu nerăbdare şi sper să fie traduse şi alte romane din serie.

   Iată şi câteva păreri despre această serie:
    “Zdrobitor ca un croşeu de dreapta nimerit în plin” (Chicago Tribune)
   “Griffin păşeşte sigur pe drumul creării unei excelente variante americane a seriei James Bond. Ostaticul merge drept la ţintă” (Monsters and Critics)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Animale fantastice şi unde le poţi găsi, de J.K. Rowling

Data publicării: ianuarie 2017

Traducerea de: Tatiana Dragomir

Editura: ART (ARTHUR)

 

Descriere:

  “Newt Scamander, explorator și magizoolog, tocmai și-a încheiat turul în jurul lumii în căutarea celor mai rare și extraordinare creaturi magice. Ajunge și la New York, unde nu are de gând să stea prea mult.

Însă își pierde geamantanul și unele dintre animalele fantastice dinăuntru scapă și cutreieră libere prin oraș.

Ce urmează e o adevărată nebunie…”

Despre autor:

  Joanne Rowling, cunoscută ca J.K. Rowling, s-a născut în data de 31 iulie 1965, la Yate, Marea Britanie. A fost eleva şcolii primare St Michael – mai târziu va mărturisi într-un interviu că directorul acestei şcoli, Alfred Dunn, a fost cel care a inspirat-o în crearea personajului Albus Dumbledore. La nouă ani, familia s-a mutat în Tutshill, unde Joanne a frecventat liceul Wyedean. După o încercare nereuşită de a intra la Oxford, în 1982, urmează cursurile Universităţii Exeter până în 1986.

   Primul volum din seria care a făcut-o celebră, Harry Potter, l-a terminat de scris în 1995 şi avea să fi e publicat doi ani mai târziu, în 1997, într-un tiraj de numai 500 de exemplare. Astăzi, acele prime exemplare valorează mii de lire pentru cei interesaţi să facă din ele obiecte de colecţie.

   J.K. Rowling este câştigătoarea a numeroase premii pentru volumele din seria Harry Potter, iar milioanele de exemplare în care cărţile ei s-au vândut au transformat-o într-unul dintre cei mai influenţi oameni din lume şi susţinătoare a numeroase cauze umanitare prin fundaţiile pe care le-a înfiinţat.

O carte minunată, care m-a făcut să cred că este de nota 10 încă din primele pagini citite…

   Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte a fost Universul Magic creat, prin intermediul cuvintelor de către autoarea J.K. Rowling. Am observat că este un univers creat cu măiestrie, care are menirea de a ţine cititorul în suspans, mai, mai să-şi roadă unghiile.

   Până acum nu am mai citit nimic scris de J.K. Rowling (şi chiar îmi pare rău), dar promit că am să citesc întreaga serie „Harry Potter” (din câte am auzit şi citit pe internet este o serie foarte bună, în pofida faptului că manuscrisele au fost refuzate de 12 edituri).

   Am văzut că sunt traduse în limba română şi câteva romane poliţiste scrise de această autoare. Am să mă revanşez şi sper să le citesc cât mai curând posibil. Trebuie neapărat să recuperez, J.K. Rowling scrie foarte bine!

   În centrul acestui scenariu (care este primul scenariu scris de J.K. Rowling) se află  Newt Scamander, de profesie explorator şi magizoolog, ce deţine un geamantan vechi, de piele, în care se află foarte, foarte multe specii de animale magice şi fantastice, animale care în lumea reală nu există, bineînţeles.

   După ce a vizitat şi explorat multe continente şi ţări, Newt poposeşte în New York la bordul unui vapor. Vizita în New York se dorea a fi una scurtă, fără probleme şi peripeţii, dar, din păcate pentru Newt şi din fericire pentru noi (cititorii), această scurtă vizită devine o adevărată aventură, care durează mult mai multe decât se aştepta şi dorea Newt.

   Ajuns la vamă, Newt aşteaptă să primească aprobarea vameşului pentru a intra în New York. Pentru că o închizătoare de la geamantan se deschide şi provoacă un sunet destul de puternic pentru a fi auzit de vameş, vameşul vrea să se uite în geamantanul de piele. În geamantan, doar haine şi alte lucruri necesare pentru o vacanţă, Newt primind, într-un final, undă verde în New York.

   Din buzunarul paltonului său (al lui Newt) scapă un animal fantastic, pe nume Şterpilici, iar Newt dă startul  aventurii vieţii sale în căutarea animalului. Această creatură care a scăpat este impresionată de lucrurile care strălucesc şi fură tot ce prinde în cale strălucitor.

   Nevoit să-l prindă, Newt ajunge în mijlocul unei mulţimi de oameni adunaţi pentru a combate vrăjitorii şi vrăjitoria, în fruntea ei aflându-se Mary Lou, o femeie hotărâtă (această adunare are loc în faţa unei bănci comerciale).

   Şterpiliciul se strecoară în interiorul băncii şi începe să înhaţe tot ce prinde în cale strălucitor. Newt se străduieşte să-l prindă din urmă, dar animăluţul este foarte rapid şi inteligent.

   În bancă se mai afla şi Jacob Kowalski, un bărbat care dorea să obţină un credit pentru a construi o patiserie, având geamantanul la fel ca al lui Newt. După ce îl prinde pe Şterpilici (duuupăăă o lungă şi periculoasă aventură), Newt încurcă geamantanul cu cel al lui Jacob, în care se aflau prăjituri pregătite după reţeta bunicii sale.

   În cadru apare Tina, o vrăjitoare care îl forţează pe Newt să o urmeze, deoarece Newt a încălcat nişte reguli esenţiale pentru vrăjitori, Newt fiind şi el vrăjitor şi posesor al unei baghete magice.

   Când Tina ajunge cu Newt în interiorul clădirii Woolworth, aceştia îşi dau seama că în interiorul geamantanului nu se află decât nişte amărâte de prăjiturele. Grăbiţi se reîntorc la Jacob, dar geamantanul s-a deschis între timp şi au ieşit din el câteva animăluţe fantastice. Găsindu-l pe Jacob, fac schimb de geamantane, însă Jacob trebuia supus unui proces de dezmemorare, pentru a uita evenimentele pe care le-a văzut cu puţin timp în urmă.

   Tina nervoasă îi ia pe Jacob şi Newt şi îi duce acasă la ea, în locuinţa surorilor Goldstein. Tina mai are o soră pe nume Queenie, care se bucură enorm că sora ei a adus bărbaţi în casă. Imediat, Queenie îi face ochi dulci lui Jacob şi ambele surori îi tratează pe băieţi cu cea mai mare grijă. După ce vorbesc cât de cât cu noii vizitatori, fetele pleacă şi îi lasă pe băieţi să se culce. Nu se culcă nimeni, Newt deschide geamantanul şi intră pur şi simplu în el. Înspăimântat, Jacob aproape că face pe el de frică, însă îndemnurile lui Newt, care a devenit un fel de prieten pentru Jacob, îl fac să intre şi el în geamantan.

   Lumea din geamantan este complet nouă pe Jacob şi temător priveşte în jur: o mare şi frumoasă grădină zoologică, dar cu animale străine. Newt îi prezintă aproape toate animalele în mare şi Jacob ajunge să le ador şi să le îngrijească cu mare plăcere.

   După ce ies din geamantan şi părăsesc minunata grădină Zoo, băieţii împreună cu Tina pornesc în căutarea animalelor fantastice care au ieşit din geamantan. Dar chiar vor reuşi să le prindă? Se va termina totul cu bine? În scenă apar încă două-trei personaje, care menţin tensiunea şi misterul în această carte. N-am să zic nimic despre ele, vă las să le descoperiţi voi!

   Superbă, spumoasă, plină de întorsături de situaţie şi acţiune, „Animale fantastice şi unde le poţi găsi” a intrat cu uşurinţă în top zece cele mai bune cărţi citite de mine în 2017.

Încercaţi-o şi nu o să vă pară rău, vă spun cu mâna pe inimă!!!

   Dacă vreţi, vă puteţi uita şi la film, printre actori numărându-se: Eddie Redmayne, Katherine Waterston şi Alison Sudo.

 

Nota mea: 10, fără discuţii.

Cartea Animale fantastice şi unde le poţi găsi, de J.K. Rowling a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Arthur.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

Jurnalul unei belele, de Virginy L. Sam-recenzie

 

Titlul original: „Journal d`une Peste”

Autor: Virginy L. Sam

Ilustraţii: Marie-Anne Abesdris

Editura: Univers Enciclopedic Gold

Colecția: Univers Enciclopedic Junior

Anul: 2016

Traducere: Blanche Oltean

Număr pagini: 272

 

   Nimic nu este mai fascinant decât lumea feerică a copilăriei. Așa credem noi, adulții… însă în realitate, lumea copiilor poate fi destul de agitată. Aflăm asta din mărturisirile lui Fannette, o puștoaică creativă, pentru care:

„Viața e făcută pentru ca să te DISTREZI.

Adulții n-au întotdeauna dreptate.

Lumea e cam DEGEABA dacă seamănă doar cu școala.

Să fii tu însuți înseamnă să fii DIFERIT”.

   Virginy L. Sam este realizator TV, autoarea a numeroase piese de teatru, cântece, satiră și povești. În 1982 ea răstoarnă litiera pisicii în baia surorii sale, Marie-Anne. Se răzbună pentru că aceasta îi rupsese toate cartoanele jocului ei preferat: 1000 de Granițe. Mama le spune: „Sunteți niște belele”. Ceva ani mai târziu, Virginy devine scriitoare, iar Marie-Anne desenatoare… și se pare că se înțeleg mult mai bine decât în copilărie. În 2015, ambele surori au parte de un bine meritat succes: publică cartea „Jurnalul unei belele”.

   Ca să fie clar, ni se pune în vedere, încă de la început, faptul că viața este monotonă atunci când se respectă regulile (Nu cânta la masa; Nu arunca nimic pe fereastră; Nu băga pisica în cuptorul cu microunde etc) și se fac numai lucruri „autorizate”. De-a lungul „scurtei sale vieți” – după cum mărturisește Fannette – i-a fost dat să audă multe reguli, multe interdicții… însă cu perspicacitatea sa, a reușit întotdeauna să opună rezistență… și este foarte mândră de asta.

   Întreaga sa existență e un adevărat fluviu de întrebări, de frământări, multe dintre acestea având ca subiect, controversatele creaturi, numite „părinți”.

   Cartea e o reușită îmbinare dintre text și imagine, cu un limbaj lejer, extrem de plăcut copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 13 ani. Stilul este unul adolescentin, sincer, fiind o adevărată oglindă a gândirii copiilor din epoca noastră. Trăirile pe care le are Fannette, emoțiile sale care uneori abundă în impulsivitate, se regăsesc – atât de vii și intense – și la cititorii de vârsta lui Fannette.

   Iată un episod care reflectă personalitatea lui Fannette și iscusința cu care reușește să intre întotdeauna în belele:

„Eu eram blocată acolo și hipnotizată de caietul ăsta. Problema: costa 12E și eu îmi cheltuisem toți banii de buzunar pe bentițe (singurul accesoriu de fată pe care îl port tot timpul). Deci, niciun ban în buzunar. Falită. Totuși, imposibil să-mi imaginez că îmi pot scrie jurnalul pe altceva în afară de ACEL caiet. Atunci, fără să părăsesc caietul din ochi, am sunat-o pe mama, care lucrează la câteva străzi mai încolo, în florăria ei și am rugat-o să vină de urgență.

-Repede, mama, e o urgență!

-Ce s-a întâmplat? Te-ai rănit? E ceva în neregulă? E ceva grav?

Ca să o fac să vină mai repede, am închis fără să-i răspund.

Asta a fost bună: a ajuns alergând în doar 4 minute și 22 de secunde (am cronometrat-o).

M-a strâns în brațe ca și cum mă-ntorsesem din morți, apoi și-a luat un aer super îngrijorat ca să mă întrebe ce se întâmplase.

-Mămicuță dragă, trebuie neapărat să-mi iei caietul ăla, pentru că o să mă pun pe scrisul unui jurnal și doar pe caietul ăla pot să o fac!

A rămas mută o secundă, apoi a început să urle cu vocea ei ascuțită pe care o are pe când e foarte furioasă”.

E doar una din întâmplările mărturisite de Fannette, iar concluzia sa, după îndelungi cugetări este aceea că: „Părinții sunt niște creaturi absolut bizare”.

   Ilustrată cu măiestrie, cartea este jurnalul zilnic al lui Fanette, caietul în care aceasta își scrie nu doar năzdrăvăniile pe care le face, ci și concluziile și cugetările pe care le are vizavi de fiecare eveniment. Într-o manieră amuzantă, haioasă, intenția lui Fannette este aceea ca, prin intermediul acestei cărți, să-i învețe și pe alții cum să fie diferiți și cum să scape de plictiseală și de monotonia vieții, opunând rezistență la toate regulile… și fiind diferiți. De altfel, Fannette îi invită, la sfârșitul cărții, pe toți cei care au trăit evenimente similare și au simțit la fel, să ia parte din Confreria Belelelor.

   Un adevărat fluviu de evenimente și mărturisiri, de concluzii și cugetări, toate amestecate cu cele mai haioase ilustrații, cartea este o lectură amuzantă nu doar pentru copii, ci și pentru adulți… pentru că, ce poate fi mai relaxant după o zi de muncă, decât să  citești rândurile amuzante scrise de către o maestră în belele?! În plus, cine citește cartea în calitate de părinte, are mai multe beneficii: pe lângă relaxare, ea descrețește frunțile, dar oferă și o perspectivă nouă asupra a ceea ce știm despre copiii noștri… sau mai bine zis, despre ceea ce credem că știm.

   Ideea de carte-jurnal este una care pare să capteze atenția copiilor de astăzi, devenind un adevărat trend, iar „Jurnalul unei belele” este una dintre cele mai fascinante cărți ale acestui gen. Încă de la primele pagini, chiar și copiii care nu au lectura ca pasiune, vor fi prinși în poveste și vor urmări cu sufletul la gură aventurile pe care le povestește Fannette.

   Recomand cartea în primul rând copiilor ( vor găsi o altfel de lectură, plăcută, lejeră, amuzantă), dar și adulților care vor să se întoarcă în lumea plină de frământări și vise a copilăriei, cu pleiada sa de gânduri, de planuri și de pozne.

   În loc de final, așteptăm cu nerăbdare continuarea aventurilor lui Fannette, pentru că ea ne mărturisește: „Începând de acum, a apărut o nouă prioritate în viața mea: să îl revăd pe Theo Ulmer”, dar apoi mai adaugă: „O să găsesc o modalitate ca să mi se ofere un nou caiet și voi reveni”.

Cartea Jurnalul unei belele de Virginy L. Sam a fost oferita pentru recenzie de Editura Univers Enciclopedic. Poate fi comandata de pe site-ul Univers Enciclopedic

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

„Parfumul ei plutea în camera noastră cu iz de igrasie. Nu camera era putrezită, ci amintirea noastră. Amintirea că ar fi existat vreodată un sentiment de iubire.”

     ÎnAltă iubire de Flavius Simion

Titlul original: ÎnAltă iubire

Editura: Librex

Anul apariţiei: 2017

Număr pagini: 145

Gen: Romantic

Cotație Goodreads: 4,56

   „Îți mulțumesc că m-ai învățat să am emoții și să le hrănesc. M-ai învățat să iubesc cu o IUBIRE ÎNALTĂ și nu vreau să fiu ÎN ALTA.”

   „În altă iubire” este o carte despre dragoste, despărțire, durere, suferință, trădare. Este un fel de exorcizare a sentimentelor, a unei iubiri ce a cauzat multă suferință și a lăsat urme adânci. Este o carte pe care n-o pot încadra în vreun gen. Nu este roman, nici nuvelă sau colecție de povestiri, nu are o acțiune anume, tinde mai mult spre liric. De fapt, cuprinde și câteva pagini în versuri: „Să mai visăm la dorul nostru fără sens./ Să te așez încet pe foi și să te scriu, asta-mi doresc.”

   Este plină de sentimente, de trăiri intense.

    „Deci oamenii care caută motivația să se bucure mai mult de viață ar trebui să citească Resurecție iar romanticii   incurabili ar trebui să citească ÎnAltă iubire. E vorba de gust aici.” – așa spune Flavius Simion, autorul cărții într-un interviu (sursa). Citind aceste rânduri, am înțeles perfect. Romantică incurabilă, hm, chiar nu mi se potrivește deloc descrierea. Probabil din acest motiv nu prea am rezonat cu cartea. Aceasta nu înseamnă că nu poate fi pe gustul altor cititori. Cu toate acestea, am găsit câteva citate care mi-au plăcut și la care am rezonat mai mult sau mai puțin:

   „Noi nu plătim cu viața niciodată, plătim în oameni pe care-i pierdem, în drumuri greșite pe care apucăm să mergem. Și nu există plată mai mare de atât. Nu s-a pomenit vreodată să doară ceva mai mult decât să pierzi pe cineva iubit.”

   „Niciodată nu învăț. Nu pot învăța să nu mai greșesc.”

   „Că noi iertăm totul, absolut totul, mai puțin pe noi înșine. De parcă altcineva ar avea nevoie de iertare, nu propria persoană.”

   „Numai că nu-mi pot abține scrisul… îmi curge cumva din minte prin mâini.”

  „Îmi dădusem seama că-mi era încă dor de amintirile noastre. Nu de tine, pentru că e imposibil să-ți fie dor de durere. Și asta ai însemnat tu pentru mine. Durere.”

   „În cele din urmă, noi întotdeauna alegem, în setea noastră după iubire. Ne îndrăgostim de cine nu oferă la fel.” – perfect adevărat și dovedit științific; s-a stabilit că persoanele cu tipuri opuse de atașament se atrag.

   „Noi căutăm fericire într-un vas pe care scrie durere… luăm și mâncăm din el până ni se întoarce stomacul pe dos. Că așa-i OMUL! Nu se satură cu puțin. De fapt, cred că în privința asta suntem cu toții înfometați.

   „Am început să te văd în oameni, în zâmbetele lor. Odată, chiar te-am văzut în lacrima unei bătrâne. Aș fi simțit că erai tu peste ani.”

   „Nu ceea ce credem noi despre noi ne definește, ci ceea ce credem despre ceilalți.”

„Eram alinarea ta în miezul vremurilor reci. Doar în cele reci. În cele calde, altcineva îți era alături.”

   „Parfumul ei plutea în camera noastră cu iz de igrasie. Nu camera era putrezită, ci amintirea noastră. Amintirea că ar fi existat vreodată un sentiment de iubire.”

  „Noi, oamenii, nu suntem goi sau distruși, suntem incompleți. Perfect de incompleți.”

   „De ce persoanele pe care le considerai odinioară prieteni acum nici măcar cu un zâmbet nu-ți mai sunt datoare? Ne plângem cu toții că nu există prieteni adevărați. Dar dacă ar exista ce-am face cu ei? I-am spânzura la fel cum o facem cu toate lucrurile pure care ne înconjoară?”

   „Noi alegem să ne înfundăm tot mai mult în trecut. Parcă clipele de uitare și nepăsare sunt mai prețioase.”

„Trebuie să zâmbesc pentru tine, nu să plâng. Cine s-ar îndrăgosti de plânsul cuiva?”

   „Mi s-a rupt inima când v-am văzut împreună. A fost momentul în care am realizat că noi murisem cu adevărat și că mi-ai luat iubirea și-ai călcat-o în picioare fără regret.”

   „Noi ne îndrăgostim de cine nu trebuie. Întotdeauna. Poate că suntem orbi sau doar inconștienți. Sau amândouă.”

  „Într-un fel, prietenia e unul dintre motivele vieții și e o componentă vitală ei.”

   Ce punct forte mai are „ÎnAltă iubire”? Forma în care se prezintă, grafica pusă la punct până în cele mai mici detalii, de la coperta și fotografiile alese, de o înaltă calitate, până la semnul de carte cu un design foarte atractiv și însoțit de citate.

„ÎnAltă iubire” este primul volum dintr-o serie, autorul intenționând să publice încă două.

Despre autor:

   Flavius Simion este un tânăr autor, student al Facultății de Jurnalism. Pe lângă acest volum, a mai publicat „Resurecție”. Așa cum a declarat într-un interviu, a început să scrie dorind să continue seria lui J.K. Rowling.

Cartea poate fi comandată de pe Librex.ro.

by -
2

“Tot cartierul era o imensă casă bântuită.”

Inelul de sânge, de Gerd Ruebenstrunk-Caleidoscop turistic de aventură şi fantezie

 

Editura Univers Enciclopedic

Colectie: Junior

Data apariţiei: 2017

Traducere: Odette Sofronescu

Număr de pagini: 304

 

    Cu pregătire tehnică, pedagogică, istorică şi psihologică, scriitorul german Gerd Ruebenstrunk încearcă să abordeze literatura pentru copii şi adolescenţi într-o manieră care să fie atât pe placul lor, cât şi al părinţilor. Aventură şi suspans din care să înveţi ceva. Cărţi pe care adulţii, puşi pe educat, să le dăruiască cu responsabilitate, iar copiii cu chef de istorisiri captivante, chiar să se bucure din tot sufletul că le-au primit.

    Inelul de sânge, cel mai recent dintre romanele lui, tradus acum şi în limba română la Editura Univers Enciclopedic în Colecția Junior, exercită încă din titlu o atracţie cu iz de secret periculos şi de interzis. Niciunul dintre cititorii care vor alege să îl răsfoiască, bazându-se pe ceea ce promite un astfel de titlu, nu va rămâne dezamăgit.

    Danny e un băiat de 14 ani a cărui familie se mută din Germania în Barcelona, unde e înscris la Colegio Aleman, pentru a-şi continua studiile în germană. Despărţit de prieteni şi necunoscând limba catalană sau accentele locale (deşi ştia spaniolă de la tatăl său care era născut în Spania), el nu are parte tocmai de o integrare de vis. Singura amiciţie la şcoală e una mai mult impusă, cu colegul său de bancă elveţian, Jakob, tocilarul clasei.

 În condiţiile astea de lipsă de socializare chiar şi un cerşetor simpatic pe care îl saluţi când treci prin piaţă îţi poate deveni cel mai bun prieten. Iar dacă lui i se întâmplă ceva, trebuie să încerci să-i găseşti locuința pentru a înapoia câinele său credincios familiei şi a-i informa pe apropiaţi despre soarta bătrânului. Iar când căţelul te conduce într-un cartier de kale (gitani catalani) unde o întâlneşti pe drăguţa lui nepoată care, pas cu pas, îţi revelează un mister… ei, de aici chiar poate începe o aventură spectaculoasă.

   Nici nu mai contează secretul în sine, care se dovedeşte a fi informaţia despre un inel foarte vechi aflat odată în posesia nemilosului cuceritor mongol Tamerlan, cât farmecul rezolvării misterului. Drumul pentru găsirea unei comori ascunse, punctat de indicii ce trebuie descifrate şi dezvăluirea indicaţiilor pitite în monumente străvechi, este el însuşi principala tentație. Şi un motiv excelent pentru ca prietenia dintre copii să se dezvolte şi să se solidifice în timpul încercărilor prin care trec. Danny, Lola, Jakob şi vărul Lolei, Antonio, descoperă împreună, în primul rând, frumuseţile Barcelonei, bântuind prin tot oraşul în căutarea inelului şi a istoriei sale împletite cu cea locală.

 

   Fascinant itinerariul pe care îşi poartă autorul german, protagoniştii. Suntem îndrumaţi ca de un ghid turistic ce îţi ţine tot timpul atenţia vie, pe la cele mai importante simboluri barceloneze, astfel că la sfârşitul aventurii ni se pare că ajungem să cunoaştem şi noi superbul oraş.

    Am ceva mai multă reţinere faţă de ideea scriitorului de a introduce personalităţi reale al culturii catalane ca protagonişti în povestea lui. Sigur, e bine că o să ştie așa cititorii mai multe despre Gaudi, Guell, Sans şi Subirachs. Dar poate nu era totuşi cazul să li se îmbogăţească talentele native cu influența inelului fermecat. Nici istoria artfecatului nu e foarte limpede, ajuns la gitani de la mongolii lui Timur Lenk şi păzit de Călăreţii Negrii care făceau parte din Nemuritorii Împăratului Persiei – un pic cam alambicat totul, publicul foarte tânăr va avea nevoie de căutări repetate pe net ca să descâlcească istoria adevărată şi să îi rearanjeze pe toţi la locurile lor.
În abordările astea integratoare există însă și o parte pozitivă, pentru că dacă ar afla despre aceste personalităţi sau populații, dintr-un manual, probabil, nu ar manifesta acelaşi interes de a scotoci în continuare prin biografia lor reală şi nu ar învaţa la fel de multe despre ele.

   Tot aşteptam, deasemenea, ca unul dintre personajele adolescentine să facă o glumă despre cât de mult seamănă aventura lor cu scenariul din Stăpânul Inelelor, ca semn de complicitate al autorului cu tinerii lui citori, care cu toţii au văzut filmul. Un semn că nu se ia în serios, ci folosestre şablonul fantasy ca un pretext jucăuş pentru a povesti interesant despre istoria şi splendorile Barcelonei. Clipitul complice din ochi nu a venit, aşa că nu mai am cum să nu remarc eu cam prea multele asemănări cu creaţia-cult a lui Tolkien. Practic a fost transpusă în lumea noastră, povestea inelului malefic dătător de puteri, păzit de spiritele Călăreților Negri şi atât de periculos încât trebuie grabnic distrus. Copiii şi adolescenţii nu sunt nişte omuleţi mai retardaţi. Chiar dacă apreciază aceeaşi povestire spusă un pic altfel, vor asumarea sa drept remake relocat, nu sunt încântaţi să vadă că se încearcă servirea ei ca una total nouă.

   Altfel aventurile sunt palpitante, curgerea acţiunii are stilul din Codul lui da Vinci, într-o variantă pentru adolsecenții care vor să cunoască tot ce are aură misterioasă culturală într-unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei. Pentru că da, oraşul catalan este adevărata comoară ce se dezvăluie eroilor cărţii. Cu monumentele lui arhicunoscute sau mai discrete, cu cartierele sale, cu periferiile pitoreşti şi împrejurimile ce îl definesc până la plajă, Mănăstirea Poblet sau Peşterile L’Esplugat. Indiciile detectivistice , formulele matematice şi poeziile criptate ce trebuie descifrate, integrarea plină de imaginaţie a simbolurilor culturale catalane în ecuaţia căutării pe care o rezolvă copiii, fac explorarea şi mai interesantă, în aceeaşi măsură ca aventurile trăite şi trimiterile la trecut.

   Inelul de sânge este un caleidoscop de suspans, informaţie turistico-istorică şi fantezie, care mulțumeşte şi dorinţa părintească de a-şi vedea copiii citind ceva educativ şi înclinaţia adolescentină spre spectaculos, rebel sau şocant. Ba chiar şi cu câteva sclipiri simpatice de romantism, cavalerism şi corectitudine politică. Orice adolescent  care va citi romanul va avea aceeaşi satisfacţie dată de parcurgerea unui  foarte documentat şi realistic video game, unde la sfârşit poate exclama : Misiunea ca misiunea, dar ce bine cunosc eu city-ul refăcut în joc, după sesiunea asta de gaming!

Cartea a fost oferită pentru recenzie de Editura Univers Enciclopedic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Univers Enciclopedic

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Biblia de lut, de Julia Navarro

    Julia Navarro (Madrid, 1953) a profesat ca jurnalistă atât în presă scrisă, cât şi în radio şi în televiziune. Primul său roman, Confreria Sfântului Giulgiu, a obţinut în scurt timp titlul de bestseller internaţional.
     Şi-a consolidat reputaţia de scriitoare prin Biblia de Lut, un adevărat succes la public. Romanul s-a vândut în peste un milion de exemplare în Spania şi a fost publicat în mai mult de douăzeci şi cinci de ţări, printre care Italia, Germania, Marea Britanie, Portugalia, SUA.
    Romanul de faţă tratează subiectul Genezei după Avraam, afacerile foarte profitabile şi uneori mortale din cadrul furturilor de artă, resentimentele şi dorinţa de răzbunare a celor asupriţi în lagărele din Germania, în timpul războiului mondial, dar şi începerea războiului din Irak, şi efectele unei obsesii!

    Atrocităţile comise de nazişti asupra lagărelor de concentrare, asupra evreilor, a oamenilor care nu sunt puri din punctul lor de vedere, a tuturor care le stau în cale…

     Ce m-a şocat la această carte a fost indiferenţa oamenilor bogaţii pentru vieţile altor oameni. Asistăm la jocurile de culise, în vederea începerii războiului din Irak. Fiecare doreşte o felie cât mai mare din câştig.Sunt foarte mulţumiţi, deoarece vor face afaceri de milioane de dolari din tragedia altui popor.
     Întâlniri la nivel înalt, aranjarea dinainte stabilită războiului, m-a făcut să mă întreb: -Cât valorează viaţa unui om? În cazul de faţă e vorba de mii, sute de mii de oameni!
     Se ştie dinainte când Bush va ordona invadarea, când profiturile vor începe să apară…
     Cum ne-a obişnuit autoare avem de a face cu trecut şi prezent.

     Trecut
    Asistăm la scrierea Bibliei de către Samas, un tânăr inteligent din tribul lui. Tatăl lui Samas fusese un mare scrib, un învăţător, iar micuţul fusese înzestrat la rândul lui cu darul inteligenţei. Nu trebuie să irosească acest dar mai ales că “El” îl acordă câtorva oameni pentru a le face mai uşoară existenţa altora şi pentru a-i combate pe aceia care fiind inteligenţi se lăsau ispitiţi de Rău.

   Tribul lui se închină zeilor făcuţi cu chip de lut. Tatăl lui Samas trăieşte din aceste figurine de lut pe care le face. Deşi micuţ, Samas, la fel ca şi alţi câţiva oameni, crede în “El”, cel făr de chip, dar care a făcut totul pe pământ. Pastorul Avram îi va inocula credinţa în Dumnezeu. Acesta va şti să povestească facerea lumii, datorită credinţei şi faptului că D-ZEU îi vorbeşte. În aceste convorbiri, Avram este sfătuit să îşi ia tribul tatălui său care era conducător, şi împreună să pornească spre Canaan, Pământul Făgăduinţei. Astfel ne dăm seama că Avram este de fapt Patriarhul Avraam, părintele poporului ales.

   Samas îl va însoţi pretutindeni pe Avram, dar dorul de locurile de unde au plecat, de învăţătorul lui, îl va face pe Avram să îi povestească toată GENEZA, aşa cum i-a fost adusă la cunoştinţă de El, şi să îl lase pe tânăr să se întoarcă la locurile natale. Samas (deşi este la început cu scrierea pe tăbliţele de lut) va dori să scrie tot ce îi va spune Avram, să lase scris facerea lumii, pedepsirea omenirii prin potop, şi tot ce ştim despre creştinătate. Va exersa mult, va persevera şi va reuşi într-adevăr-Biblia de Lut va fi scrisă!

    Prezent

“Preotul schiţa un zâmbet când privi chipul uscăţiv al acelui bărbat îmbrăcat într-un costum bine croit; avea par alb, pieptănat cu grijă pe spate, atitudinea nerăbdătoare a celui obişnuit să poruncească.
-Ave Maria Preacurată.
-Cea care a zămislit fără de păcat.
-Părinte, mă acuz că voi ucide un om. Dumnezeu să mă ierte!”

    Astfel începe acţiunea acestei cărţi.

   Carlo Cipriani-un medic renumit, tată de familie, un om respectat cu o clinică foarte bună. Deşi este o persoană trecută de şaptezeci de ani, ceea ce îl ţine în viaţă este ura pentru un singur om.

   Mercedes Barreda-o femeie singură, trecută de şaizeci de ani, proprietara unei firme de construcţii are aceiaşi ură nemăsurată-să îl găsească pe acest om şi să îl ucidă. Este o femeie frumoasă pentru vârstă ei, munceşte fără odihnă, fără să se plângă vreodată.

   Bruno Muller-un om cu părul alb ca zăpadă şi ochi albaştri. Tocmai ce împlinise vârsta de şaptezeci de ani, şi era un muzician, un pianist extraordinar, aşa cum fusese şi tatăl său, la fel cum este şi fiul său. Şi Bruno are acelaşi crez-ura şi dorinţa de a ucide un om.

   Hans Hausser-o persoană de şaptezeci şi şapte de ani, impunătoare, un profesor de fizică de la Universitatea din Bonn, este şi el măcinat de aceiaşi ură-găsirea şi uciderea acestui om.

   Cine este acest om? Ce s-a întâmplat de patru persoane cu situaţi materiale bune, cariere, familii, au această ură nemărginită. Răspunsul se găseşte în Cel de al doilea război mondial, în atrocităţile comise în lagăr de către un om crud, catalogat un diavol în persoană-Alfred Tannenberg.

“Ştirea informa asupra unui congres sub egida UNESCO, despre originile omenirii. Şi acolo, pe lista celor prezenţi, se află numele bărbatului pe care îl căutau de mai bine de jumătate de secol.
Nu pierdură timp cu formalităţile. Se întruniră că să ucidă un om.
-Ai dreptate, conveni Hans. De altfel, trebuie să luăm o hotărâre. Ce se întâmplă dacă îl găsesc, dacă într-adevăr această Clara Tannenberg are vreo legătură cu el? O să vă spun eu: avem nevoie de un profesionist…de cineva căruia să nu-i fie greu să ucidă. Dacă el trăieşte încă, trebuie să moară, şi dacă nu…
-Şi, dacă nu, să moară copiii lui, nepoţii lui, oricine are acelaşi sânge cu el…!”

   Cine este Clara? Este o arheoloaga tânăra de naţionalitate irakiană. Soţul ei Ahmet este şi el un irakian, care a studiat la Cairo şi Statele Unite, un om aflat în relaţii bune cu regimul lui Saddam Hussein.
    Cei doi au venit la acest congres, iar Clara a dezvăluit că ar fi în posesia unor tăbliţe de lut care aparţine bunicului ei, şi care ar fi parte din Biblia de lut, pe care ar dori să o găsească. Această obsesie a bunicului o va macina şi pe Clara. Aceasta, deşi are vârsta trecută de treizeci de ani, este protejată, răsfăţată, şi obişnuită să obţină tot ce vrea din partea bunicului ei.
    Cine este acest personaj care inspiră frică, ură şi pe care îl doresc mort chiar şi asociaţii săi în fărădelegi?

“Bunicul tău a făcut avere graţie operelor de artă. Este cel mai mare jefuitor de comori din Orientul Apropiat.
-Unele dintre misiunile arheologice pe care le-a finanţat au avut un singur scop: ca el să rămână cu cele mai valoroase piese pe care le putea găsi. Este o afacere foarte rentabilă, care pune în mişcare milioane de dolari şi care i-a făcut bogaţi pe bunicul tău şi pe foarte respectabilii săi prieteni. Ei vând piese unicat unor clienţi speciali. Bunicul tău se ocupă de această parte a lumii, Enrique, de Bătrâna Europa, iar Frank, de America de Sud. George este nucleul afacerii. Vinde la fel de bine o scluptură romană dispărută dintr-o sihăstrie din Castilia ca şi o pictură pe lemn dintr-o catedrală sud-americană. În lume, există persoane foarte capricioase care văd ceva şi şi-l doresc, fiind doar o chestiune de bani că să-l poată obţine. Grupul capricioşilor amatori de artă nu e foarte amplu, dar e foarte generos când e vorba să plătească.”

   Aceste afaceri de milioane sunt necruţătoare. Alfred este un rechin, care dispune de viaţa oamenilor săi bine plătiţi, după bunul său plac. Are peste tot relaţii, oameni corupţi, iar la nevoie gărzile sale ucid fără să întrebe prea mult.

   De acesta dată, bătrânul este hotărât să îşi ajute nepoata să descopere Biblia de Lut.Timpul este scurt, războiul bate la uşa, iar rechinii sunt în aşteptarea prăzii. Singurul bun inestimabil, care iar aduce recunoaşterea internaţională ar fi să descopere Bibia de Lut. Pentru aceasta, Yves Picot, un cunoscut arheolog, Marta-profesoară şi arheoloagă renumită, Fabian-arheolog şi el, vor veni în Irak să descopere ceva inestimabil de valoros. Aceşti arheologi ar da o credibilitate foarte mare descoperirii, dacă această va avea loc în timpul scurt rămas până la război. Se încearcă să se descopere ceva în câteva luni, ceea ce durează de obicei ani de zile.

   Angajarea studenţilor din diferite ţări, a oamenilor din Irak, localnici, va duce la descoperirea unui templu, dar deocamdată nici urmă de Biblie.
    Printre aceşti oameni veniţi să muncească se găsesc şi 2 asasini plătiţi să îl ucidă pe Alfred şi pe fiica sa.
    Primul este din partea celor patru, care au fost asupriţi. Cel de al doilea asasin este din partea asociaţilor lui Alfred. Acesta nu are de gând să împartă Biblia (dacă o va găsi) cu nimeni, doar cu Clara, iar asta duce la represalii din partea asociaţilor.

   Vor avea loc crime în tabără. Cine este vinovat? Cine a trecut de gărzile înarmate a lui Alfred? Cine a avut curaj să se pună cu acest om cu o minte diabolică şi o cruzime fără margini? Când deja războiul este la câteva zile distanţă, ce se mai poate întâmplă?

   Cartea această, nu poţi pur şi simplu să o laşi din mâna. Filă după filă avem parte de personaje capabile de orice pentru supravieţuire, pentru bani, pentru cruzimea faţă de semeni lor, acţiunea alertă, întâmplările petrecute în trecut, urmările acestora te vor face să îţi pui o grămadă de întrebări despre trecut, prezent şi viitor.

    Recomand această carte tuturor care preferă acest gen şi nu numai.

    Nota mea este 10.

 Cartea Biblia de lut, de Julia Navarro a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul TârgulCărţii.ro

by -
4

Insomnii, de Irina Binder

Editura: For You

An apariţie: 2016

Număr pagini: 343

        Nu ştiu dacă vă mai amintiţi de ploile acelea de vară care parcă trezesc la viaţă tot ceea ce întâlnesc în cale. Ne purifică într-un fel, ne fac să ne deschidem ochii în faţa lumii, să ne dăm seama de unele greşeli, de unele neajunsuri. Ele  ne dau, uneori, răspunsuri la întrebări care ni se păreau a nu avea răspuns şi ne aduc starea de calm atât de mult căutată… Acesta ar fi sentimentul pe care mi l-a trezit cartea Irinei Binder. Mai bine spus…este că mi-a trezit un sentiment compus din multe altele. Până la acest volum citisem toate cărţile scrise de Irina Binder şi am fost mai mult decât entuziasmată că o nouă carte apăruse în librării. Mă întrebam la nesfârşit despre ce anume avea să scrie autoarea şi m-a luat prin surprindere…

     Irina Binder este autoarea seriei de succes Fluturi. Aceasta a cucerit inimile cititorilor de pretutindeni prin felul în care scrie, prin faptul că arată exact ceea ce simte şi transmite acestea celor care îi lecturează rândurile.

   Volumul „Insomnii”, spre deosebire de precedentele opere ale Irinei, ne deschide o uşă către învăţătură. Nu suntem ghidaţi în orişicare taină, ci în aceea a vieţii. E precum propriul medicament: dacă s-a întâmplat un lucru care ne-a deranjat la un moment dat aş putea spune că „Insomnii” are remediul. Lucrarea este compusă din mai multe capitole cu titluri sugestive precum „Vrei să mă cunoşti?”.  Cititorii nu o vor cunoaşte atât pe Irina cât vor începe să se descopere pe ei înşişi:

„Nu-mi privi insistent chipul şi nu-mi pune etichete definitive după ce m-ai ascultat rostind doar câteva cuvinte”,

„Nu asculta poveştile altora despre mine şi nu mă privi prin ochii celorlalţi, pentru că fiecare om mă vede diferit şi prea puţini sunt aceia care mă văd aşa cum sunt cu adevărat”,

„Vino! Te provoc să mă cunoşti. Nu promit că sunt cea mai bună sau mai rea decât ţi-ai imaginat…Doar că sunt mai profundă de atât”.

 Majoritatea oamenilor se tem de noutate, de ceea ce implică aceasta: riscuri, plusuri, minusuri, dar volumul de faţă sare în ajutor acestora şi îi îndeamnă să sară în necunoscut şi să…ÎNCERCE, să nu se lase zdrobiţi de cuvintele nu ştiu sau nu pot, doar să facă un pas în faţă „Nu ştii niciodată unde duce un drum dacă nu faci primul pas. Teama de eşec ne ţine de multe ori în loc. Îndrăzneşte să faci primul pas către ţelurile tale şi către visurile cele mai frumoase. Fă primul pas către oamenii pe care simţi că vrei să îi cunoşti şi pe care crezi că ai putea să îi iubeşti ”.

   Există o diferenţă între ”a trăi şi a exista”, aşa cum prea bine aminteşte şi autoarea, un lucru înseamnă să priveşti ceea ce fac alte persoane, să zâmbeşti la cele ce ţi se povestesc şi altul este să relatezi tu, cititorule, ceea ce ţi s-a întâmplat, să trăieşti ceea ce vorbeşti.  Trebuie să punem mai mare preţ pe noi înşine, să încercăm să ne descoperim felul de a fi fiindcă „tu eşti tot ce ai mai de preţ, tu eşti cel mai bun prieten al tău. Tu depinzi toată viaţa numai de tine…Nu mai suferi, nu te mai consuma, nu te mai irosi. Nu merită. Nimeni.”.

   Volumul de faţă este precum o cutie cu pastile pentru inimă, trup, suflet, precum o cascadă, iar la fundul acesteia se găsesc mii de bănuţi de aur care mai de care mai strălucitor care ne spune o poveste, ne dă un sfat ori…ne ridică pur şi simplu de pe scaun şi ne determină să ne sprijinim în propriile forţe. Aceasta nu înseamnă că mereu vom fi singuri deoarece un alt element nelipsit din viaţă îl reprezintă prietenii care „îţi şterge lacrimile şi nu stă împreună cu tine doar atunci când râzi”, „un prieten nu îţi sune doar ceea ce îţi place să auzi, nu te flatează nemeritat şi nu te încurajează atunci când greşeşti”, „un prieten nu raportează totul la „eu”, ci la „noi. Un prieten adevărat te iubeşte necondiţionat”.

   Un om trebuie să înveţe nu doar ce reprezintă prietenia, dar şi ce înseamnă dragostea, cele două întrepătrunzându-se „dragostea nu înseamnă cuvinte, nici promisiuni, nici eforturi şi nici justificări…înseamnă să fii frumos, bun şi puternic cât pentru doi…lacrimi de fericire şi de dor”. Poate că nu reuşim mereu să ne înţelegem propriile trăiri, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să cedăm. În plus ni se arată că trebuie să le arătăm celor pe care îi iubim, respectăm că le suntem alături şi la bine şi la greu, că nu sunt singuri. Una dintre povestirile care sunt relatate în carte este mai mult decât clară în acest sens: ni se prezintă o femeie care venise la spital  să afle dacă este bolnavă sau nu. Părea abătută; vom afla că aceasta nu mai fusese de mult îmbrăţişată, că se simte ca şi cum nimănui nu îi mai pasă de ea „cum, nu vă îmbrăţişaţi în casă…nu ştiţi cum sunt copiii când cresc?…ştiţi cum sunt bărbaţii, mai neatenţi”. Ce reflectă toate acestea? Faptul că trebuie să acţionăm pentru cei dragi la timp, să nu lăsăm anii să treacă pe lângă noi, iar lumea să se schimbe fiindcă e posibil ca, printre iţele vieţii, să se strecoare şi…regretul.

    „Insomnii” este scris la persoana I, tehnica narativă este diversă: povestirea în ramă, aşezarea eului în centrul preocupărilor sale, structurează discursul prin intermediul subiectivităţii şi permite descoperirea psihicului uman. Se remarcă lanţul subiectiv şi spontan, nedirijat al unor amintiri involuntare (trăsături tipice operelor narative moderne). Personaj al lucrării poate fi oricine: eu, tu, persoana din stânga sau din dreapta mea ori a dumneavoastră. Volumul este bine structurat, naratorul este subiectiv, îndreptat către analiza psihologică a ceea ce înseamnă sentimentele, trăirea pentru omul secolului al XXI-lea.

   Lectură plăcută şi  trăieşte, dragă cititor, ca şi cum acest minut ar fi ultimul, nu lăsa să treacă o zi fără a face ceea ce ţi-ai propus şi dorit deoarece „nu-i aşa că…dacă ai şti că azi este ultima zi din viaţa ta…ai ieşi din casă pentru a mai privi pentru o ultimă dată cerul în toate stările lui, pentru a simţi pământul sub picioare, pentru a mai simţi ploaia, pentru a îmbrăţişa vântul, pentru a simţi mirosul naturii şi pentru a-i auzi freamătul?”.

Cartea Insomnii, de Irina Binder a fost oferita pentru recenzie de Editura Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Librex.ro

 

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza

Titlul original: Mila 2.0: Renegade

Traducere din limba engleză: Dorina Tătăran

Editura: Nemira

Colecția: Young Adult

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 368

    Debra Driza este membru al grupului de bloggeri Bookanistas, dedicat literaturii pentru adolescenți. În vreme ce lucra ca terapeut, a descoperit că e mult mai plăcut să-și tortureze personajele. În prezent locuiește în California împreună cu soțul, cei doi copii și un câine din rasa rhodesian ridgeback. Mila 2.0 este primul ei roman. O puteți vizita online la debradriza.com.

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

     Cu câteva luni în urmă mă delectam cu primul volum al seriei “Mila 2.0”, trăiam la intensitate maximă cele scrise și rămâneam cu întrebări despre cum vor evolua lucrurile în continuare. Am așteptat ceva timp, însă a meritat pe deplin. Mi-a făcut mare plăcere să revin în lumea creată de Debra Driza, o lume identică cu a noastră, dar care ascunde secrete incredibile. Mi-a fost dor de scriitura lejeră și reconfortantă a autoarei, de poveste, de Mila, de tot.

      Acum, după ce am mai parcurs un volum, nu pot să afirm decât că sunt profund impresionat și dornic de mai mult. Îți este imposibil să te plictisești de această poveste, nelipsită de aventură, de suspans și de un strop de romance. O picătură ce valorează cât un ocean întreg. Subiectul dezvoltat în această carte, deși aparent utopic, te pune pe gânduri. Nu știm ce ne așteaptă în viitor, androizi precum Mila e posibil să-i întâlnim peste tot: pe stradă, în magazine, la plajă. Asemenea aventuri ar putea fi prezente la ordinea zilei. Nu degeaba se spune că omul își poate imagina doar ceea ce poate realiza. În aceste condiții, literatura SF este mai mult decât pare, o proiecție a unui viitor diferit.

    Celor care nu au citit primul volum (și cărora le recomand să se revanșeze curând) vă spun doar atât: Mila, o fată aparent normală, descoperă că este un android și că tot ceea ce știa despre ea este o minciună. Amintirile, trăirile, sentimentele nu îi aparțin. Ea este doar un robot ultraperformant, un prototip, un experiment, pe care armata americană l-ar putea folosi în misiuni mai mult sau mai puțin periculoase. Nicole, bioinginerul care a creat-o în laborator și căreia îi spunea “mamă”, a murit, iar ea, Mila, a rămas singură, nevoită să fugă, să se ascundă de generalul Holland și de toți cei care-i  vor răul.

,,Mama. Sângerând, după ce fusese împușcată la ordinul lui Holland, de către unul dintre oamenii lui. Durerea provocată de pierdere mi s-a răsucit în piept și aproape că m-am chircit, amintindu-mi că mama nu mai era. Moartă. Ucisă de un nebun, sub pretextul că își apăra țara. Nu aveam să-i mai văd niciodată zâmbetul. Niciodată nu aveam să îi mai aud vocea. Niciodată nu aveam să îi mai spun că o iubesc.”

    În a doua parte a istoriei, Mila se află în Virginia Beach alături de Hunter, singurul pe care mai poate conta. Se simte tot mai atrasă de acest băiat chipeș care a venit aici din celălalt capăt al Americii numai și numai pentru ea. Petrec momente unice, totul pare desprins dintr-o poveste în care ea este doar o adolescentă îndrăgostită. Adevărul este mai crunt decât atât. Și îi este atât de greu  să-și accepte identitatea, darămite să i-o împărtășească și lui Hunter.

   

  ,,Am închis ochii, uitând de câte ori ne învârtisem, uitând totul, în afară de cât de aproape eram de el. Seara aceea era specială, o amintire reală și doar a mea. Nimeni nu avea să-mi ia acel moment. Niciodată. Un alt motiv pentru care nu eram sigură că puteam să îl las să plece. M-a făcut să îmi doresc o viață pe care să vreau să mi-o amintesc.”

   Mila descoperă că poza sa a apărut în ziare, pe internet. Este căutată de poliție, fiind considerată vinovată de moartea lui Nicole. Trebuie să-l găsească pe un anume Richard Grady, singurul care o poate ajuta în acest moment. Astfel, pornește împreună cu Hunter, care nu știe adevăratul scop al căutărilor, într-o aventură la sfârșitul căreia nimic nu va mai fi la fel. Călătoresc  cu mașina până în statul Tennessee și sunt găzduiți de acest vechi amic de-al lui Nicole într-o casă cu un complicat sistem de securitate.

   Richard îi strecoară în suflet o urmă de îndoială în privința lui Hunter. Iar ceea ce descoperă mai târziu o cutremură: în tot acest timp mașina lui a fost ținută sub supraveghere. Cel mai probabil, Hunter face parte din Vita Obscura. Gruparea care vrea s-o dezmembreze și să-i fure tehnologia. Anumite lucruri sunt mai clare decât oricând…

    Rănită de trădarea lui Hunter, Mila se vede nevoită să-și continue drumul, pentru a afla și alte răspunsuri. Nu ezită nici măcar o clipă să se folosească de dotările sale de android, devine o fugară în adevăratul sens al cuvântului. Nu va mai reuși niciodată să recapete inocența poveștii de dragoste dintre ei doi. Nu mai poate da înapoi. Va înainte, fără să știe ce o va aștepta la capătul drumului.

,,Căldură. Bucurie. Senzația unei binecuvântări pure, de parcă fiecare bucățică din corpul meu era vie și conștientă. De parcă, brusc, aș fi fost compusă din mult mai multe celule nervoase decât înainte. Sărutul lui m-a adus înapoi, dincolo de garaj și, pentru câteva momente scurte, am simțit că suntem conectați într-un fel pe care nu îl mai simțisem niciodată. Bătăile inimii lui, parfumul lui, căldură trupului lui, toate m-au învăluit și mi-au dat senzația că aparțin. Așadar, asta înseamnă să fii cu adevărat viu.”

   Va afla Mila cine este ea cu adevărat? Va scăpa de Holland, de Vita Obscura? Inima sa va mai bate vreodată pentru Hunter? Cine este, cu adevărat, trădătorul? Va dovedi întregii lumi că este la fel de umană ca un om, că-și merită dreptul de a trăi?

    Debra Driza scrie un SF, dar nu orice fel de SF, ci unul pentru toți cititorii, pasionați sau nu ai genului. Veți observa cum paginile zboară pe nesimțite, veți sta cu sufletul la gură și veți aștepta ca și mine, de altfel, continuarea peripețiilor androidului Mila. Vă recomand cu drag această carte excepțională! Prietenie, trădare, familie, tehnologie, iubire adolescentină sunt doar câteva din ingredientele acestei povești. Nu ne naștem oameni, ci devenim oameni. Pentru asta este nevoie să iubim, să ne deschidem inimile și să ne contopim cu persoana iubită, să devenim un întreg inseparabil…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza a fost oferita pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Secretele din Strada Portului, de Ann Cleeves

   În 2006 Ann Cleeves a primit premiul “Duncan Lawrie Dagger” acordat de către “Crome Writer’s Association” (CWA) pentru primul roman din seria “Shetland” numit “Raven Black” (tradus în limba română cu titlul ”Negru de corb” apărut în 2012 la Crime Scene Publishing).
    Anul 2014 a reprezentat pentru autoare una dintre cele mai bune perioade literare, succesul celor două seriale tv atrăgând după sine vânzări excepţionale ale tuturor romanelor sale.

   O crimă înainte de Crăciunîn metrou, un martor, un secret vechi din trecutul unei comunităţi în aparenţă inocentă. Toate indiciile duc la strada Portului şi totuşi, oare de ce toţi cei care locuiesc acolo se feresc vorbească?

      “Nimeni nu tulbură apele mai tare decât Ann Cleeves” (Val McDermid)

   Înainte de Crăciun detectivul Joe Ashworth se întoarce cu fiica lui Jessie de la un spectacol de colinde, de la Catedrala Newcastle. Jessie era solista corului şcolii şi tocmai fusese lăudată de dirijor pentru interpretare. Se întorc cu metroul bucuroşicomentândprivind lumea care se agită cu cumpărăturileÎn metrou Joe înregistrează cu privirea mereu alertă de poliţist diferite grupuri de tineri teribilişticorporatişti care se întorc acasăşi o doamnă în vârstă elegantă şi distinsăcare se aşează pe scaun. Din cauza unei defecţiuni, metroul nu mai pleacă din staţia Mardle şi oamenii coboară meargă la autobus. Joe e hotărât ia un taxi, dar Jessie fuge înapoi în vagon s-o trezească şi pe doamna în vârstăsingură care nu coborâse, aşa descoperă e moartă. Joe o anunţă pe şefa lui Vera şi echipa de criminalişti.
    Vera Stanhope, şefa biroului de omucideri şi Joe află numele moartei, Margaret Krukowski de 70 de ani, şi existenţa banilor din portofel îi face şi dea seama motivul crimei nu a fost jaful. Adresa moartei era pe strada Portului la nr. 1, unde avea Kate Dewar o pensiune, şi unde mai lucra şi Margaret, care avea un apartament la mansardă.

   În timpul derulării cercetărilor îi cunoaştem pe cei din trecutul şi prezentul victimei.
   Kate Dewar, de fapt Kate Guthrie, fosta cântăreaţă şi compozitoare de succes, proprietara pensiunii, are doi copii-Ryan şi Chloe, pe care simte câteodată nu-i mai înţelege. Doi adolescenţi total diferiţifata mereu implicată în câte un proiect şcolar, dornică fie în prim planbăiatul un şmecheraş şi profitor, veşnic băgat în necazuri, care părea se cuminţise de când lucra la Malcolm, un prieten de-al lui Margaret. Soţul lui Kate, Rob murise şi acum avea un prieten, profesor de muzică, Stuart, cu care voia se căsătoreascăSe înţelege foarte bine cu Margaret, cu care era prietenă din tinereţecare chiar o ajutase mult cu pensiunea şi cu creşterea copiilor. Dar abia acum realizează nu ştie prea multe despre prietena ei, pentru întotdeauna îi respectase intimitatea. Ştia doar soţul polonez, cu care se căsătorise împotriva dorinţei părinţilor, o părăsise şi ea era activă la Adăpostul pentru femei şi în diferite acţiuni de caritate.

    Locatarul aproape permanent al pensiunii George Enderby se ocupă cu comerţul de cărţi şi poposea 2-3 zile şi la pensiune. La un moment dat este părăsit de soţia lui Diana, dar pentru nu vrea şi trâmbiţeze eşecul apelează la un prieten profesor, biolog la Universitate, Michael Craggs, care venea pe insula Coquet facă cercetări.
    Malcolm Kerr avea un atelier de reparat bărci şi vara organiza excursii de observare a păsărilor de mare pe insula Coquet. Când trăia şi tatăl lui, Billy, şi firma mergea bine, Margaret lucrase contabila la ei. Apoi, într-un incendiu firma a ars, Billy rezolva actele cu firma de asigurări. Totul s-a întâmplat chiar în ziua când a avut loc petrecerea de ziua lui Billy, s-au auzit chiar zvonuri ar fi fost vorba de încasarea asigurării, dar legea tăcerii guverna cel mai mult micul orăşel şi mai ales strada Portului. Pe atunci la cârciuma din Coble, unde se adunau cu toţiiera proprietara o femeie aprigă Val, al cărei fiu Rick, un tip alunecos şi perfid, dispare tot în acea noapte.
    LaAdăpost” le cunoaştem pe Jane administratoarea, pe Laurie, o fostă hoaţă, pe Susan care o ştia din tinereţe pe Margaret şi pe Emily, o adolescentă cu probleme.
    În timp ce se derulau cercetări, interogatorii, este ucisă o prostituată Dee Robson, o crimă oribilăPoliţia are tot felul de bănuielimai ales după ce Stuart Booth, logodnicul lui Kate, le povesteşte în tinereţe a fost clientul lui Margaret, care lucra ca escortă sau prostituată de lux. Ciudat era îi dispăruse din portofel o poză a ei pe care o avea de când erau foarte tineri.

    Printre toate cercetările personajelor, implicate mai mult sau mai puţin în întâmplări din trecut şi prezent, aflăm câte ceva şi despre viaţa personală a poliţiştilor.
    Astfel Joe, căsătorit cu Sal, avea trei copii, cea mai mare fiind Jessie, un tip calm, liniştit, bine văzut de colegi şi de şefa lui.
     Vera Stanhope, şefaal cărei tată fura pe vremuri ouă de păsări exotice şi făcea afaceri cu Billy Kerr.     Charlie, divorţat, cu o fată care venise locuiască cu el.
      Holly, adjunctăcareşi dorea foarte mult reuşească într-o lume mai mult a bărbaţilorVieţile lor personale se derulează în paralel cu vieţile personajelor din anchete şi cercetări.
     Un punct de cotitură îl constituie momentul când Jessie este luată din grupul de colegi, şi atrasă într-o altă zonă, dar spre norocul ei este salvată de Malcolm.
     

  Şi după ce am aflat atât de multe, vine firesc întrebareacine este ucigaşul? de ce ucide?
     Dacă vreţi aflaţi cum s-a derulat în trecut şi prezent viaţa personajelor, cum au interacţionatcine este criminalul citiţi cartea.
    Este un roman poliţist foarte bine scris, care teobligă” oarecum gândeşti în rând cu criminaliştii, ţi faci propriile deducţii şi al cărui final este mai mult decât surprinzător.
      Aşa sunt perfect de acord cu aprecierile de pe coperta cărţii:
    “Dialogul alert, descrierile şi intriga bine dozată, demonstrează de ce romanul poliţist englezesc are un moment de glorie” (Woman)
     “Folosirea cu atât de multă uşurinţă a limbajului şi construcţia atât de inteligenţă a romanului o fac pe Ann Cleeves una dintre cele mai talentate scriitoare de romane poliţiste.” (Sunday

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
5

Lunea începe sâmbăta, de Arkadi și Boris Strugațki

Titlu original: Понедельник начинается в субботу (1964)

Editura Nemira, 2017

Colecția Nautilius sience fiction

264 de pagini

Traducere de Valerian Stoicescu

Când incredibilul se întâmplă în fiecare zi, iar imposibilul se întâmplă duminica!

            Suntem cu toții niște materialiști naivi, reflectam eu. Și toți suntem raționali. Vrem ca totul să aibă imediat o explicație rațională, adică să fie redus la un mănunchi de fapte cunoscute.

   În anii ’60, când Rusia cunoștea o dezvoltare masivă a științei, realiza primele lansări în spațiu (cățelușa Laika, apoi Gagarin – primul om care a ajuns în spațiu și pe orbita Pământului) și avea trei laureați ai Nobelului pentru fizică, doi frați pe nume Arkadi și Boris Strugațki publicau un roman ce-și dorea să pună în evidență condiția oamenilor de știință, în societatea comunistă de atunci. Cei doi și-au îmbrăcat scriitura cu diverse tipuri de comic, astfel încât situațiile serioase au devenit cât se poate de amuzante… și invers… .

   Cartea cuprinde 3 Istorii, în care îl urmărim pe tânărul programator Privalov Alexamdr Ivanovici din Leningrad, în aventura vieții lui, ca angajat al Centrului de Analiză a Noțiunilor Cabalistice Inexplicabile CANCI.

   Prima istorie – Agitație în jurul divanului – pare de-a dreptul ruptă dintr-un basm slavon, în care personajul (narator) ajunge din întâmplare.

   Într-o zi, ia cu mașina pe doi tineri care doresc să ajungă la Soloveț. În localitate, cei doi îl cazează la o cunoștință, de pe strada Golfulețului nr. 13, N. K. Gorînîci (referire la Zmeul Gorînîci, un soi de Zmeul Zmeilor românesc), la Naina Kievna (în folclorul rus, Naina înseamnă vrăjitoare, ursitoare, n. tr.), într-o căsuță pe picioare de găină, locuită de un motan vorbitor și  ocupată de diverse obiecte magice, între care cel mai important pare a fi un divan, care se dovedește a fi un teleportator de generație mai veche.

Am pășit de-a lungul pereților. Nu m-a mirat nimic, deși totul era extraordinar de interesant. „Apă vie. Eficacitate – 52%. Reziduu fix – 0,3% (o butelcuță străveche, dreptunghiulară, cu apă, având dopul sigilat cu ceară colorată). […  „Sânge deochiat obișnuit”

   Interesantă este atitudinea personajului care, deși mirat peste măsură, acceptă tot ce i se întâmplă, dovedind o naivitate nespecifică unui programator rațional.

   A doua istorie – Deșertăciunea deșertăciunilor – cuprinde începuturile noii slujbe a lui Ivanovici la CANCI, chiar din ziua de Anul Nou, prilej de a sublinia faptul că pentru oamenii de știință, nu există zi de sărbătoare, idee la care face referire și titlul. Intrăm în fiecare compartiment al Centrului, cunoaștem o lume a oamenilor de știință, cu alură de magi și a personajelor fantastice, în care singurul om obișnuit pare un ciudat. Dorința tuturor pare să fie găsirea Tezei Albe. Aici e fabrica de literatură.

Și chiar atunci aduse cheile licențiatul în magie neagră Magnus Fiodorovici Redkin, gras, ca întotdeauna preocupat și ofensat. Bacalaureatul îl absolvise acum trei sute de ani pentru inventarea unor nădragi fermecați ce te făceau invizibil. De atunci a tot continuat să-i perfecționeze și iar să-i perfecționeze. Nădragii-fermecați au fost la început chiloții fermecați… .

   În a treia istorie – Tot felul de deșertăciuni – Sașa devine el însuși un om al acțiunii: Utilizează ca voluntar o mașină a timpului și călătorește în viitor, așa cum apare el în utopii și distopii. În opinia creatorului mașinii, există cu adevărat o lume în care trăiesc și acționează Anna Karenina, Don Quijote și căpitanul Nemo. Această lume își are legile și proprietățile ei, iar oamenii care o populează sunt cu atât mai vii, cu cât autorii lucrărilor i-au descris mai bine.

Am văzut tineri solizi, îmbrăcați în salopete, care umblau îmbrățișați, drăcuind și urlând cântece disonante pe versuri proaste. Întâlneam la tot pasul oameni îmbrăcați doar parțial: să zicem, purtând o pălărie verde și un sacou roșu, îmbrăcat pe corpul gol (altceva nimic), sau cu ghete galbene și cravată înflorată, în funcție de cât de detaliat fuseseră descriși de autor. Viitorul foarte îndepărtat se arată a fi apocaliptic.

   Cel mai interesant episod este cel în care o pasăre moare și învie câteva zile la rând, dar motivul vă las să îl descoperiți singuri.

   Fiecare istorie are finalul deschis și constituie o intrigă pentru următoarea. Prin urmare, m-aș fi așteptat la o continuare a romanului.

Sunt multe viitoruri și fiecare din faptele dumneavoastră creează unul din ele. O să înțelegeți asta,cu siguranță.

Mai târziu, într-adevăr, am înțeles asta.

Dar asta este deja o cu totul și cu totul altă istorie.

   Nu pot să închei prezentarea ca pe un elogiu adus cărții, fără să fi marcat și punctele pe care eu, nefiind consumatoare a acestui gen de lectură, le consider slabe: numărul mare de personaje, cu nume ciudate (de multe ori, sugestive, dacă deții noțiuni de mitologie și folclor), sunt greu de ținut minte iar detaliile nu sunt întotdeauna semnificative, ci plictisitoare. Totuși, aceste minusuri devin neglijabile, dacă avem în vedere faptul că, în ansamblu, Lunea începe sâmbăta stârnește reacții de cele mai diverse și după mai bine de jumătate de veac de la lansare.

Cartea Lunea începe sâmbătă, de Arkadi şi Boris Strugatki a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

     Mica Vrăjitoare, de Otfried Preussler

 

Titlul original: Die kleine Hexe

Editura: Univers Enciclopedic Junior

Anul apariţiei: 2016

Traducere de: Christa Richter și Cristian Sencovici

Ilustrații de: Winnie Gebhardt

Număr pagini: 108

Gen: Basm, Carte pentru copii

Cotație Goodreads: 4,17

 

   „Mica vrăjitoare” este un basm scris de Otfried Preussler pentru fiicele sale. „Și de ce nu mai există nici o vrăjitoare rea?”

De la această întrebare a luat naștere povestea.

   Personajul central este, așa cum ne sugerează și titlul, Mica Vrăjitoare. Deși are nu mai puțin de 127 de ani, este considerată prea mică pentru a participa la Noaptea Valpurgiei, eveniment unde vrăjitoarele se adunau și dansau, sosite, bineînțeles, pe mături: „Să tot fi fost, cu totul, cam între cinci și șase sute de vrăjitoare: vrăjitoare de munte, vrăjitoare de pădure, vrăjitoare de mlaștini, vrăjitoare de ceață și vrăjitoare de vreme rea, vrăjitoare de vânt, vrăjitoare de turtă dulce și vrăjitoare de buruieni. Se învârteau în iureș nebun și-și fluturau măturile.”

   Mica Vrăjitoare ignoră interdicția, încalecă pe mătură și zboară la Noaptea Valpurgiei. Însă mătușa Rumpumpel o observă și o duce în fața Marii Vrăjitoare, insistând s-o pedepsească. Marea Vrăjitoare îi aruncă mătura în foc, obligând-o să se întoarcă pe jos. Totodată, îi lansează o provocare: dacă până la viitoarea noapte a Valpurgiei va deveni o bună vrăjitoare, va fi primită la sărbătoare.

   Tot anul, Mica Vrăjitoare s-a pregătit pentru a fi primită la Noaptea Valpurgiei: a exersat vrăjile, a făcut numai bine, folosindu-și puterile pentru a-i ajuta pe cei aflați la ananghie, câștigându-și renumele de Vrăjitoare Bună. În toate a ajutat-o corbul Abraxas, cea mai bună companie.

   Dacă Mica Vrăjitoare a îndeplinit criteriile, astfel încât să fie admisă la Noaptea Valpurgiei, veți afla citind povestea.

   Este o carte drăguță, perfectă pentru copii, dar și pentru adulți, iar ilustrațiile o fac și mai atractivă. Dacă aveți copii, le faceți o bucurie cu această poveste, iar dacă nu, vă puteți relaxa citind-o într-o după amiază. M-am relaxat citind-o după o carte frumoasă, dar tristă. A fost suficientă această lectură pentru a-mi induce o stare de spirit pozitivă.

De ce este perfectă pentru copii?

   Este ușor să observi mesajul moralizator, din care se desprind anumite concluzii:

– dacă nu ești atent la lecții, greșești: „Ești distrată! Dacă atunci când faci vrăji te gândești la vrute și nevrute, cum vrei să nu te încurci? Ar trebui să te concentrezi mai mult.”

– nu e frumos să le joci farse oamenilor, oricât ar părea de amuzant: „Își țuguie buzele și scuipă – plici! – drept pe pălăria vânătorului.

– De ce faci asta? întrebă Abraxas.

Ea chicoti:

– Fiindcă îmi face plăcere! Hi, hi! O să creadă că plouă!

Corbul rămase serios:

– Nu se cuvine, spuse el dojenitor. O bună vrăjitoare nu trebuie să scuipe pălăriile oamenilor!”

– minciuna are picioare scurte: când a făcut vrăji vinerea, zi în care era interzis, neprimind nicio avertizare pe moment, a crezut că a scăpat. Insă vigilenta mătușă Rumpumpel a văzut-o de pe norul ei și a dezvăluit acest lucru în fața Marii Vrăjitoare, chiar în Ajunul Nopții Valpurgiei.

   Tot răgazul dintre cele două nopți ale Valpurgiei reprezintă o metaforă pentru anul școlar, ajunul nopții Valpurgiei, examenul de la sfârșit de an, iar noaptea Valpurgiei, balul. Astfel, le este sugerată copiilor importanța învățăturii: „De atunci, Mica Vrăjitoare studia cartea de vrăji nu șase, ci șapte ore pe zi. Ea voia să știe tot ce se cere unei bune vrăjitoare până la următoarea noapte a Valpurgiei. Învățătura nu o obosea, fiindcă era încă tânără.”

„Anul vrăjitoresc era pe sfârșite și noaptea Valpurgiei se apropia tot mai mult. Acum treaba devenea serioasă pentru Mica Vrăjitoare. Conștiincioasă, repeta în aceste zile tot ce învățase. Parcurgea din nou, pagină cu pagină, cartea de vrăji. Știa vrăjile ca pe apă.”

Ce mi-a plăcut mie, ca adult?

  Este o lectură relaxantă, ce vine tocmai bine după o zi obositoare sau o altă lectură, mai serioasă. Are aspecte care îmi amintesc de Harry Potter: zborul pe mături, ce mă duce cu gândul la Quidditch/Vâjthaț și urâcioasa mătușă Rumpumpel, pe care o asociam cu Bellatrix Lestrange.

Pasajele amuzante:

„Zer! țipă Abraxas. Cred c-ai înnebunit de tot! Cu ce vrei să faci să mai plouă? Poate cu cârlige de rufe? Cu cuie de cizmărie? Dacă ar ploua măcar cu firimituri de pâine sau cu stafide!”

   „Mica Vrăjitoare” este o poveste foarte bine scrisă, adaptată la capacitatea de înțelegere și preocupările copiilor. În același timp, este distractivă pentru noi, „oamenii mari”. Nu strică să ne amintim de vremurile copilăriei citind-o. Iar ilustrațiile din prezenta ediție o fac și mai atractivă, lucru important mai ales pentru micii cititori. Eu zic că merită 5 steluțe.

 Despre autor:

   Otfried Preussler (1923-2013) este considerat un clasic al literaturii germane pentru copii. Învățător la bază, și-a început cariera de scriitor inventând povești pentru cele trei fiice ale sale. Cărțile scrise de el s-au vândut în peste 50 de milioane de exemplare, în întreaga lume, fiind traduse în 55 de limbi. A câștigat în 1972 Deutscher Jugendliteraturpreis pentru Krabat, după care în 2008 s-a realizat filmul fantasy „Krabat – Moara satanică”, filmat în împrejurimile Sibiului.

   Ușurința sa ca povestitor și afinitatea pentru copii reies din mesajul de la finalul cărții, adresat copiilor din România.

Cartea Mica Vrajitoare, de Otfried Preussler a fost oferită pentru recenzie de Editura Univers Enciclopedic. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Univers Enciclopedic Junior

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
11

Berlin. Focurile din Tegel (vol.1 din seria BERLIN),de Fabio Geda şi Marco Magnone -Editura Corint Junior

 

Titlul original: Berlin. I Fuochi di Tegel

Traducere : Geanina Tivda

Editura : Corint Junior

Data apariţiei: Noiembrie 2015

Număr pagini: 192

Gen: Urban Fantasy; Young Adult; Dystopia

NU ESTE LUMEA PE CARE AU ALES-O. DAR ESTE SINGURA RĂMASĂ.

   Aprilie 1978: Zidul Berlinului străjuiește un oraș în ruină, fără electricitate și bântuit de animale. Doar cei sub 18 ani au reușit să supraviețuiască unei molime misterioase, care a șters toți adulții de pe fața pământului.
Împărțiți în facțiuni, fetele și băieții din Berlin luptă, se coalizează, urăsc, iubesc, ucid și mor.
Seria urmărește trei ani din viața lui Jakob, care face parte din gruparea din Gropiusstadt, și a Christei, care aparține grupului cunoscut sub numele de Havel. Trei ani care îi vor apropia de inevitabilul prag al morții, timp în care vor trebui să comprime sentimente, emoții și experiențe cât pentru o viață.

    Berlin. Focurile din Tegel ”, primul volum al unei serii formate din șapte cărți, a reprezentat o surpriză plăcută pentru mine și, deși se adresează în primul rând adolescenților, mărturisesc că m-a prins și pe mine în mrejele sale.

   Chiar dacă acțiunea a decurs puțin mai lent la început, dat fiind faptul că mai mult s-a pus accent pe prezentarea personajelor principale și a celor cinci facțiuni, puțin câte puțin m-am trezit că nu pot lăsa cartea din mană, ajungând să fiu captivată de întreaga poveste. Am savurat din plin aventurile prin care au trecut Jakob, Christa și prietenii lor, iar ultimile șaizeci de pagini (în care se desfășoară scena macabrelor Jocuri ale Morții), au fost pentru mine, o sursă de mare agitație. M-a impresionat maniera de scriere, modul în care cei doi autori au alternat scenele din prezent cu câteva flashback-uri din perioada de dinainte ca populația orașului Berlin să fie decimată de virus. Astfel, am avut posibilitatea să aflu mici întâmplări din viața de zi cu zi a personajelor principale, interacțiunea cu părintii, reacția lor la apariția virusului. De asemenea, m-a surprins plăcut faptul că romanul are foarte multă acțiune, în ciuda numărului mic de pagini.   

   Însă, am avut și câteva nemulțumiri. În primul rând, aș fi vrut să aflu mai multe detalii despre virus, cum a apărut, cum se manifestă, de ce a atacat doar persoanele adulte și de ce se declanșează doar după ce persoana împlinește o anumită vârstă ( în jur de 16-19 ani). În al doilea rând, m-a deranjat faptul că autorii au introdus de la început un număr mare de personaje și m-am încurcat la un moment dat, neștiind să-i mai deosebesc.

   Acțiunea romanului se petrece în anul 1978. Au trecut trei ani de când un virus misterios a decimat toți adulții din orașul Berlin. Au rămas doar copiii, împărțiți în grupuri rivale care luptă pentru supraviețuire. Toți sunt conștienți că virusul este unul imprevizibil – între șaptesprezece și optsprezece ani se putea manifesta în orice moment, iar unii tineri muriseră chiar la șaisprezece ani.

   În primele luni ce au urmat epidemiei, în lipsa adulților care să impună ordinea, orașul trăia în plin haos. Găștile  de copii rămași de capul lor s-au împrăștiat  prin oraș, au sărit Zidul ca să se salveze, proviziile de mâncare au fost furate, magazinele au fost  jefuite, iar ciocnirile erau numeroase și violente.

   Însă atunci când  mâncarea din supermarketuri s-a  terminat, copiii au învățat  să-și facă rost de hrană vânând: “ învățaseră să meșteșugărească capcane pentru iepuri; să sape gropi în care cădeau mistreții și cerbii, animalele care pe vremuri se găseau  doar în Grünewald și în celelalte  păduri ale orașului din care, acum, însă, bântuiau nestingherite pe străzi; învățaseră cum să le închidă într-o curte și să le omoare cu săgeți, pietre și cuțite”.

   Dar să revin puțin la cele cinci grupuri rivale: Havel, Tegel, Gropiusstadt, Reichtag și Zoo.  Fetele  din grupul Havel locuiesc încă din primele luni ale lui 1976 în palatul de pe insula Pfaueninsel, Insula păunilor și sunt conduse de Nora (15 ani). Cea mai bună prietenă a ei este Christa (14 ani), o fată care provine dintr-o familie de medici. Ea și Jakob, unul dintre băieții din Gropius, se cunosc dinainte de epidemie – mama lui mergea să facă curățenie în casa familie Hartmann, părinții Christei.

   Comunitatea  de băieți care s-au adunat la Gropiusstadt este condusă de Sven, care la cei nouăsprezece  ani  ai lui, era cel mai în vârstă dintre toți. În jurul înțelepciunii și a carismei lui, băieții din Gropius au găsit acea armonie unică ce îi deosebește de ceilalți. Ei trăiesc după anumite reguli, importante fiind solidaritatea și colaborarea.

   Deși Sven este un personaj ușor de îndrăgit, alți doi băieți din Gropius mi-au atras atenția – Bernd și Jakob. Despre Bernd am aflat că a făcut școala elementară în Bavaria, lângă Munchen, apoi a fost trimis de mama lui la Berlin și înscris la colegiul catolic din Gropiusstadt. Făcuse acest lucru pentru  a-l ține pe băiat departe de ieșirile necontrolate ale tatălui. Jakob(14 ani), cel mai bun prieten al lui Bernd, este fiul unui jurnalist care nu acceptă compromisurile și ale unei artiste. Este curajos și protector și adesea are tendința de a-și cita tatăl.

“- Tata, continuă el, spunea că oamenii ajung vii în momentul morții, în timp ce alții, când le vine rândul, erau deja morți de multă vreme.“

El și Bernd erau nedespărțiți, dar Jacob încercase mereu să-l țină pe Bernd departe de necazuri. Simțea că e de datoria lui să-l protejeze. Erau de nedespărțit când venea vorba de distracții, când glumeau sau munceau, dar când trebuia să facă ceva riscant, ei bine, în acel caz, lui Jakob îi plăcea să se descurce singur: dacă s-ar  fi rănit, nu ar fi avut de suferit și altcineva doar pentu că fusese alături de el.”

   Grupul din Tegel este condus de o fată pe nume Chloe (18 ani), iar Sven o cunoscuse cândva (îi fusese iubită). Pe cât este Sven de generos, de cinstit și de săritor, pe atât de violentă, egocentrică și nesupusă este Chloe. Ea trăiește cu convingerea că “ virusul instaurase o ordine nouă, minunată: lumea  în care se născuseră, lumea adulților, se sfârșise și începuse o era nouă, a exceselor și anarhiei.

“- Ce sens are să îmbătrânim? repeta noaptea, în jurul focului, celor care alegeau să i se alăture. Singura perioadă în care are sens să trăim este a noastră: trupuri tinere și spirite libere, spunea. Viața este scurtă? Ne vom bucura de ea și mai mult, fără să ne spună cineva ce să facem”.

“- Fiecare să-și vadă de viața lui. Să nu ne deranjam…Dar tu auzi ce spui? Deschide ochii, Sven! Lumea de dinainte a dispărut, s-a volatilizat, spuse ea suflând peste degete și deschizându-le ca pentru a da drumul unor fluturi. Pentru totdeauna. Nu mai avem nimic de sperat și de făcut, decât să ne bucurăm de libertatea pe care acea lume, lumea de dinainte, ne-a refuzat-o.”

    Însă  nimeni nu o întrece în răutate și cruzime pe Wolfrun (14 ani), secunda lui Chloe. De departe este personajul pe care l-am detestat cel mai mult. Până și ceilalți membrii ai grupului se tem de ea și nimeni nu-și dorește ca după moartea lui Chloe, să vină ea la putere. Urăște regulile și, pe zi ce trece, dovedește că este nebună de legat.

“Carne tânără, pericol, exces: iată revoluția celor din Tegel, răspunsul lor la cruzimea destinului. Modul lor de a nega faptul că virusul stinsese un anotimp extraordinar al vieții, acela în care forța trupului este înlocuită de conștientizare și experiență. “

   Tocmai lui Wolfrun îi vine ideea să-l răpească pe micuțul Theo, nepotul Norei, și să-l aducă în Tegel, iar motivul este unul extrem de prostesc, având în vedere  situația în care se aflau cu toții. Theo este un Copil al Morții ( așa îi numesc cei din Tegel pe copiii născuți din mame contaminate în timpul sarcinii și care au murit aducându-i pe lume) și, cum și cei din Tegel au un Copil al Morții(o fetiță pe nume Anneke, singura ființă vie pentru care ea reușește să simtă ceva apropiat de afecțiune), Wolfrun s-a gândit că ar fi fost frumos să aibă doi, o pereche – băiat și fată.

   Nora și Christa vor să-l aducă pe Theo înapoi, dar se gândesc că au foarte puține șanse de izbândă. Altfel ar fi fost situația dacă ar fi fost și un băiat cu ele, așa că s-au gândit să îi ceară ajutor lui Sven, liderul băieților ce locuiesc în Gropiusstadt, dar acesta le refuză. După ce ele părăsesc zona, Jakob, un alt membru Gropius, se hotărăște să traverseze Berlinul înghețat pentru a le ajuta pe fete să elibereze copilul.

“Ajunsese la concluzia că da, simțea că era de datoria lui să o facă, că s-ar fi dus pentru oricine, dar gândul că o face pentru Christa era deosebit de plăcut și cumplit în același timp: foarte plăcut căci era plin de promisiuni și recompense, cumplit căci l-ar fi putut împinge să fie nesăbuit și imprudent. După ce-și spuse aceste lucruri, se concentră  asupra cuvântului “foarte plăcut”; un zâmbet jenat îi ilumină chipul. Îndepărtă îndoielile ridicând din umeri și continuă să meargă.”

   Jakob este capturat de Timo, un membru al grupării Reichtag, dar este salvat de Sven și Bernd. Cei trei se reunesc cu grupul de fete – Nora, Christa și Britta și cu toții pornesc în mare grabă spre ținutul Tegel pentru a-l elibera pe micuțul Theo. Însă pentru a-l aduce înapoi, trebuie să participe cu toții la “Jocurile Morții ”. Vor reuși ei să învingă? În ce constă cele cinci probe?

   Sunt nevoită să mă opresc aici și sper că ceea ce v-am povestit până acum v-a stârnit interesul. Vă las pe voi să descoperiți ce s-a întâmplat mai departe cu Jakob, Christa și prietenii lor. Nu vă lăsați înșelați de numărul mic de pagini pentru că scrisul este foarte mărunt. Asta nu trebuie să vă împiedice să citiți o carte pe care de altfel o recomand tuturor, indiferent de vârstă.


 

Cartea Berlin. Focurile din Tegel (vol.1 din seria BERLIN), de Fabio Geda şi Marco Magnone a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
9

Confreria Sfântului Giulgiu, de Julia Navarro

Titlul original: La Hermandad de la Sabana Santa

Traducere: Adriana Steriopol

Editura: Rao, 2006

Număr pagini: 411

  Julia Navarro s-a născut la Madrid în 1953. Ziaristă şi moderatoare, a colaborat cu cele mai importante publicaţii spaniole şi cu diverse posturi de televiziune. Confreria Sfântului Giulgiu este primul său romanvândut în peste 350.000 de exemplare şi tradus în 19 limbi. Cel de al doilea roman al său este Biblia de lut (2007), urmat de romanul– Sângele Nevinovaţilor (2008), Spune-mi cine sunt (2015).

   Romanul de faţă urmăreşte drumul “Linţoiului lui Isus” de la începuturi până în prezent. Cartea este structurată clar: trecut-prezent. În trecut, autoarea ne plimbă prin toată istoria zbuciumată şi călătoare a Sf. Giulgiu. Această relicvă sacră a creştinătăţii, este cel mai râvnit bun lumesc, dar şi cel mai apăratmai ales cu vieţi umane. Lungul său drum şi cine are drepturi asupra sa, vom încerca descoperim în această carte. În prezent, se  o luptă la fel de acerbă, asupra proprietăţii acestui Giulgiu sacru.

    Prezent
   Alt incendiu. Focul urmarea ca un blestem vechea catedrală. Dar el nu credea în fapte întâmplătoare, iar în catedrala din Torino se petrecuseră prea multe accidente: tentative de jaf calificat şidupă câte îşi amintea el trei incendii. Victimele-fără limbă.

Focul începea cuprindă băncile credincioşilorîn vreme ce fumul învăluia în penumbră nava principalăPatru siluete îmbrăcate în negru înaintau grăbite spre o capelă lateralăÎn uşa din apropierea altarului principal, un bărbat îşi frângea mâinileŢiuitul ascuţit al sirenelor de pompieri se auzea din ce în ce mai aproape. În câteva secunde avea năvălească în catedralăşi asta însemna un nou eşec.
Da, erau deja aici; aşa aleargă în mare grabă spre siluetele în negru, îndemnându-le fugă spre el. Una dintre siluete continuă înaintezeîn vreme ce, speriate, celelalte se retraseră din faţa focului care începea -i înconjoare. Nu mai aveau timp. Focul înaintase mai repede decât socotiseră ei. Silueta care insista  ajungă la capela laterală fu cuprinsă de flăcări. Focul îl ajunse, dar bărbatul mai avu încă putere îşi scoată cagula care îi ascundea chipul. Celelalte umbre încercară se aproprie, dar nu reuşiră, focul cuprindea totul, iar uşa catedralei începea  cedeze sub loviturile pompierilor. Îl urmară în grabă pe bărbatul care îi aştepta tremurând lângă o uşa laterală. Fugi exact în momentul în care apa din furtunuri năvălea în catedralăîn vreme ce silueta învăluită în foc ardea fără scoată vreun sunet.
Fugarii nu-şi dăduseră seama o altă siluetăcare se ascundea în umbra unui amvon, îi urmărise atent, pas cu pas. Avea în mâna un pistol cu amortizor cu care nu reuşise tragă.
Când bărbatul în negru dispăru prin uşa lateralăcoborî din amvon şiînainte ca pompierii -l poată vedea, acţionă un resort ascuns în perete şi se făcu nevăzut.’

   Astfel s-a desfăşurat acest incendiu. Incendiile anterioare s-au soldat cu victime arse. Cele două cadavre tinere aparţineau a doi bărbaţi în jur de douăzeci şi cinci de ani. Nu focul i-a ucis, ci nişte gloanţe de pistol. Un amănunt înspăimântător-nu aveau limbă. Cazuri nerezolvate. Ce avem este un tânăr tot fără limbăcare este în închisoare pentru tentativă de furt din catedrală.

   Cine vrea fure Giulgiu? Cine îl apără?
  Asistăm la ancheta Departamentului de artăcare era un organ special ce depindea în acelaşi timp de Ministerul de Interne şi de Ministerul Culturii. Departamentul era format din poliţişti, dar şi de un număr mare de arheologi, istorici, experţi în arta medievalăîn arta modernăîn arta sacră.
    Şeful acestui departament, un poliţist foarte bun şi un istoric şi mai bun, Marco Valoni, împreună cu echipa sa va încerca descopere cine vrea să incendieze Giulgiu, sau poate vrea îl fure…

   Pietro şi Giuseppe erau doi poliţişti de nădejde ai echipei, Sofia (o apariţie răpitoareblondă cu ochi albaştrişi Antonio erau doctori în arte, iar Minerva specialistă în computere, formau creierul echipei lui Marco.
    Aceştia sunt un corp special care se ocupă cu urmărirea delictelor artistice. Furt de opere de artă, falsuri, contrabandă

     Trecut
   Abgar, regele Edessei, grav bolnav de leprăîi cere lui Josar plece şi îl roage pe Isus vină îl vindece dacă este cu putinţăCât despre rugămintea lui Abgar, răspunsul este următorul:

“Fii preafericit tu, Abgar, care crezi în minefără fi cunoscut.
Pentru despre mine este scris: cei care îl vor vedea nu vor crede în el, pentru aceia care nu îl vor vedea poată crede şi fie preafericiţi.
Cât despre rugămintea ta de a veni şi de a fi alături de tine, este nevoie ca eu înfăptuiesc aici toate lucrările pentru care am fost trimis şi după ce le voi fi înfăptuit întorc la Acela care m-a trimis.
Şicând voi fi întors la El, îţi voi trimite pe unul dintre ucenicii mei ca  te vindece de boală şi  arate ţie şi alor tăi calea spre fericire.”

   După o perioadă când regele Abgar abia mai reuşea trăiascăcând speranţa începe se stingă, auzind de răstignirea lui Isus, apare Josar cu giulgiu în care a fost înfăşurat MântuitorulEra chipul, trupul plin de răni, imprimat pe acel linţoliu. Cum a strâns giulgiul la piept, regele s-a vindecat. De atunci, Abgar a pus la loc de cinste Giulgiu, a dărâmat templele păgâne şi a trecut la creştinismîmpreună cu poporul săuDuşmanul de temut al său, însuşi fiul Maanu, va vrea ardă aceea pânză făcătoare de minuni, iar după moartea tatălui, vrea o ucidă pe Reginamama lui, iar toţi creştini dispară în chinuri.

    Tadeu, un discipol al lui Isus, împreună cu Josar, vor împrăştia cuvântul Domnului în regat.
    La moartea lui Abgar, cei doi învăţaţi şi meşterul care a ascuns Giulgiul, îşi vor tăia limbile, aşa nu va afla Maanul unde este ascuns. Creştinii din Edessa sunt convinşi această pânză miraculoasă trebuie păstrată cu orice jertfă la ei în cetate.

   Asistăm după ani şi ani la periplul Giulgiului prin lume. Acesta, cu voie sau fără voie, va fi vândut. Ordinul Templierilor este beneficiarul acestui Giulgiu. Deşi a fost vândut pe aur, i-a fost interzis împăratului Baudoin  pomenească de acest fapt. Astfel , nimeni nu ştie exact prin ce periplu a plecat Giulgiu, cert este că cei din Ordinul Templierilor ştiu cel mai bine şi sunt cunoscători ai faptelor.

    Prezent
    Cine sunt cei trei muţi care au scăpat din incendiu şi tovarăşul lor mort?
    Se pare că există o Confrerie, care vrea cu orice preţ Giulgiu înapoi la ei în ţinut. Addaio este conducătorul lor, iar acesta încearcă prin orice mijloace ia Giulgiu din Torino şi îl aducă acolo unde îi este locul de drept. De sute de ani această Confrerie încearcă acest lucru. Oare vor reuşiCâţi alţi muţi vor pieri în încercarea de a proteja acest cult şi secretele saleCine sunt oameni de legătură care îi avertizează în privinţa mişcărilor făcute de cei de la Departamentul de artăTotuşi, cineva este cu ochi pe ei! Fiecare misiune se soldează cu un eşec. ,,Ei”ştiu totCine este trădătorul şi cine sunt ,,Ei”?

   Se bănuieşte că şapte bărbaţi cu vârste între cincizeci şi şaptezeci de ani, sărbătoresc eşecul celor dinainte.  Aceşti bărbaţi ştiau toate datele despre incendiu, direct de la sursă. Personajul îmbrăcat în negru din anvon, le-a dat raportul detaliat. Sunt bucuroşila fel ca şi predecesori săi  au reuşit îi împiedice încă o dată pe oamenii fără limbă  se apropie de Giulgiu.
   Cine şi ce sunt aceşti bărbaţiAl cui crez îl aparăSunt oameni foarte bogaţi cu o înfluenţă uriaşă în lume. Ce jurământ au făcut aceşti oameni? Oare le este uşor acest sacrificiu?

   Marco Valoni vrea pornească operaţiunea “Calul troian”, iar mutul din închisoare le fie momeală. Vor reuşi?
   Cine este trădătorul? Indiferent pe cine anchetează, episcopii de la catedrală, oamenii care se ocupă de instalaţiile electrice (se presupune  verdictul oficial este întotdeauna-scurtcircuit), nimeni nu ştie nimic şi toţi ascund ceva.

   Sofia va încerca descopere mai multe de la magnatul COCSA, Umberto D’Alaqua, a cărui firmă răspunde de reparaţii şi modernizări în Catedrală. De fapt, se simte foarte atrasă de acesta, dar este un celibatar convins sau… Un bărbat frumos, puternic, foarte erudit, foarte bogat,  nu îl atragă această frumuseţe blondă, foarte inteligentă? Ce este în neregulă cu el? Asemenea personaje mai găsim în această carte…cine sunt?

   Va descoperi Valoni şi echipa sa cine se ascunde în umbra acestor incendii? Câte secrete ascunse au rămas nedezvăluiteTe las pe tine cititorule  le descoperi.
    O autoare  cu un gen care mi-a plăcut foarte mult. Recomand această carte.

    Nota mea este 10.

targulcartii.ro

Cartea Confreria Sfantului Giulgiu de Julia Navarro a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărţii.

evaluare-carte-5

by -
16

Umbra Muntelui, de Gregory David Roberts

 

Titlu original: The Mountain Shadow 2015

Editura: ALLFA – Grupul Editorial ALL, 2016

Traducere din limba engleză și note de Adina Rațiu

Număr Pagini: 852

Despre autor

   Gregory David Roberts s-a născut în 1952, în Melbourne, Australia, și o bună parte din viață a fost fugar. După ce a divorțat și a pierdut custodia fiicei sale, a devenit dependent de heroină și a început să jefuiască bănci pentru a-și susține dependența. A fost prins și închis, dar a reușit să evadeze în 1980. Din 1982 până în 1990 a trăit în India, experiență care stă la baza romanului Shantaram (2003; ALLFA -2012)

   A înființat o clinică gratuită într-una dintre mahalalele Bombay-ului, a fost închis în India timp de patru luni, apoi a fost recrutat de mafia locală pentru diverse afaceri ilegale, printre care trafic cu aur și pașapoarte false. În 1990, a fost prins în Germania și extrădat în Australia, unde a petrecut șase ani în închisoare. În această perioadă , Roberts a scris Shantaram. Deși manuscrisul a fost distrus de gardieni de două ori, Roberts a continuat să îl rescrie. ….. După ce a scăpat din închisoare, Roberts s-a reîntors în Bombay, iar această nouă experiență stă la baza celei de-a doua cărți din tetralogie, Umbra Muntelui. Din 2014 Roberts s-a retras din viața publică pentru a se dedica familiei și carierei literare.

    Trebuie să recunosc că am emoții scriind prezentarea acestui roman uriaș. Emoții trăite parcurgând fiecare pagină din cele 852 de pagini citite, multe emoții.

   Primul sentiment pe care l-am avut în momentul când am ținut această carte în mâini a fost oarecum sceptic. Ce poți scrie în așa multe pagini fără a fi plictisitor?  Mai ales știind că primul volum Shantaram, are puțin mai multe pagini.

   Vreau să pun în evidență faptul că această tetralogie este o realitate, trăită de autor. Ceea ce vreau să punctez este scriitura superbă, modul cum sunt așternute acțiunile, cuvintele simple, dar pline de acțiuni, emoții. Sentimente care descriu fiecare trăire, a fiecărui personaj. Fiecare sentiment pare povestit de fiecare personaj, nu de o singură persoană.

   Lin alias Shantaram este australianul reîntors în Bombay după ce a fost închis. Dacă în primul volum el era un evadat din închisoare, în acest al doilea volum el este un mafiot din Compania Sanjay, respectat. Un infractor, dar nu criminal, ocupându-se cu traficul de aur și de falsificarea pașapoartelor. Compania este condusă de Sanjay, cel care după moartea maestrului Khaderbhai, a preluat conducerea, modificând multe lucruri. Drogurile, traficul de arme și prostituția devenind o sursă importantă de afaceri.

   Am să vă prezint câteva persoane apropiate lui Shantaram.

   Karla – după cum știți este iubita lui Lin din primul volum. Inteligentă, descurcăreață, cunoscătoare a vieții interlope. În acest volum Karla este căsătorită cu Ranjit, un magnat media, aspirant la funcții politice. Dispare la un moment dat, implicat cumva în moartea Lisei, Karla întorcându-se la vechea ei iubire- Lin.

   Lisa – actuala iubită a lui Shantaram, o fată simpatică, îndrăgită de toată lumea. Salvată de Karla dintr-un bordel, incendiindu-l. Matroana devenind dușmanul Karlei. Lisa moare din cauza unei supradoze. Crimă sau accident?

   Naveen Adair – jumătate indian, jumătate irlandez, detectiv particular, devine unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Lin. Naveen se îndrăgostește de Diva, o fată răsfățată și bogată. Angajat să o protejeze de dușmanii tatălui ei.

   Didier- francez, atras de masculinitate, care face parte din lumea interlopă de spălare de bai. Afacere care este preluată de Shantaram după ce părăsește Compania.

   Idriss – mentorul spiritual. Un înțelept care trăiește pe munte, la care vin foarte mulți oameni să-și găsească liniștea sau să învețe să se redescopere.

   Abdullah – prietenul lui Lin, un musulman devotat, membru al mafiei, care încearcă să reia controlul Companiei, să o readucă la forma inițială.

   Dușmanii Companiei erau banda Scorpion, conducătorul lor Vishnu voia să-i distrugă pentru a cuceri toată piața mafiei, dar și dintr-o răzbunare personală pe Sanjay.

   Acestea sunt doar o mică parte din personaje, nu vreau să vă plictisesc cu detalii pe care trebuie să le descoperiți doar citind acest roman.

   Subiectul

   Am lăsat subiectul intenționat la urmă pentru că este piesa cea mai importantă a autorului.

   Când vorbim despre India, primul lucru care ne vine în minte sunt culorile vii, tradițiile și bineînțeles dansurile. În acest roman nu ne este prezentată sărbătoarea Holi, plină de zâmbete și fețe colorate, nici Diwali, sărbătoarea luminii, plină de cântece de rugăciune. Ne este prezentată o altă față a Indiei. O viață mizerabilă, cu personaje autodistructive. O viață reală, plină de primejdii, alcool, droguri, crime, putere, secrete.

   Cum poți trăi ca infractor căutând liniștea interioară? Lin trăiește oarecum între două lumi, refuzând schimbările noii conduceri a Companiei, plătește un preț uriaș, prietenii lui, care mor rând pe rând. Spală bani în continuare și după ce părăsește Compania.

    Mă întreb dacă alegi răul cel mai mic, nu mai ești rău?

Știți ce e uimitor în această poveste de viață? Să vezi omenia în cel mai mare răufăcător.

Există bine în rău?

   Spun aceste lucruri pentru că eu l-am îndrăgit pe Shantaram. Era un fel de Robin Hood, ajutând săracii. Păstra un fel de echilibru între două extreme. Săracii trăiau mizer, în cocioabe improvizate, fără apă, fără toalete, toți la grămadă în mahala. Iar bogații trăiau într-un lux interminabil plin de bunătăți, petreceri, confort maxim.

   Am o pasiune pentru India. Cea mai populară parte a poporului indian este spiritualismul, credința, filozofia. Lin este fascinat de această latură, iubind-o și înțelegând-o.

   Oh, am uitat să mă opresc. Singurul vinovat este autorul, oferind detalii explicite, care nu au cum să plictisească în cele peste 800 de pagini.

   Acest roman se poate citi individual, dar recomand un maraton de lectură pentru a păși într-o lume necunoscută alături de Shantaram, citind cele două volume, cu speranța continuării traducerii seriei.

   Un roman bazat pe realitate, dar scris atât de bine încât acest infractor-scriitor te captivează făcându-te să fii în pielea personajului. Mai mult, cuvintele înțelepte  este un bonus adus din cultura indiană, o îmbogățire spirituală.

   Vă recomand să descoperiți aventurile plăcute și neplăcute ale lui Lin, cum se termină povestea în acest volum, cine rămâne alături de el, pe cine mai pierde.

Citate

 „ – Noi , oamenii, și doar noi ne putem modifica comportamentul prin idei,sentimente, credință și artă. Lucruri ce izvorăsc eminamente din umanitatea noastră. Noi ne creăm pe noi înșine. Chiar nu realizezi? „

„ Gara, catedrala păgână  a Bombay-ului, împingea hamali, pasageri și bagaje pe culoare de o importanță virală, fiecare loc fiind prețios; fiecare loc, important; fiecare loc, crucial pentru destinul cuiva.”

„ Noaptea , mahalaua părea desprinsă din vremuri demult apuse. Casele erau luminate de lămpi cu petrol. Nu exista electricitate, nici apă curentă. Șobolanii mișunau pe ulițe în valuri negre seară de seară, devorând mormanele de gunoaie lăsate ca un fel de ofrande întunecate.” 

grupul-editorial-all

Cartea Umbra Muntelui, de Gregory David Roberts a fost oferită pentru recenzie de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Piratul şi frumoasa lady de Virginia Henley-o iubire păgână

 Titlul original: Pirate and the pagan

Nr. pagini: 367

Editura Miron

Traducere: Cornelia Cerneţchi Pascu

Anul: 2016

Gen: Historical romance, Romance

   Virginia Henley s-a născut la data de 5 decembrie 1935 în Bolton, Anglia, iar de-a lungul anilor a reuşit să încânte publicul cititor cu numeroase cărţi historical romance. În anul 1990 cartea Piratul şi frumoasa lady (The Pirate and the Pagan) a obţinut Premiul Romantic Times pentru Cea mai bună carte Englezească Historical Romance.

   Virginia Henley este ca o gură de aer proaspăt ce oferă un farmec irezistibil cărților sale, probabil de aceea  ,,Piratul și frumoasa lady” are pasiune, mister şi un strop de istorie. Dacă vă plac combinaţiile relaxante care să vă poarte prin tărâmuri din trecut cu personaje care sunt nevoite să  lupte pentru propriile dorinţe, atunci sigur vă veţi bucura de lectură. Partea interesantă este că eroinele sunt precum păsările Phoenix, renasc şi fără să ezite merg până în pânzele albe pentru ceea ce simt că merită.

   Lady Summer St. Catherine/Cat a trăit în sărăcie prea mulți ani şi a învățat din mers că trebuie să schimbe ceva dacă vrea să îi ofere o viață decentă fratelui ei. Mama lor a murit şi i-a lăsat în voia sorţii alături de un tată mereu orientat către pierdere. Deşi Cat este tânără, împreună cu fratele ei mai mic au pus la cale diverse tertipuri care să le aducă o sursă de venit pentru a supravieţui. În timp ce fetele de vârsta ei visează la o căsătorie, ea se gândeşte ce va mânca mâine. Isteţimea şi tacticile i-au îndemnat să recurgă inclusiv la contrabandă cu orice fel de produse venite pe mare sau la furtul păsărilor din curtea vecinului mult prea bogat.

   Locuiesc în Cornwall într-o casă ruinată, hainele de calitate le lipsesc cu desăvârșire, iar singurele lor bunuri de valoare sunt cei doi cai. Vestea că tatăl este pe moarte o forţează pe Summer să meargă la Londra, dar grijile nu continuă să înceteze. Fratele său este lăsat singur, iar ea trebuie gândească un plan să salveze ce mai are. În loc să îşi protejeze copiii, tatăl lor preferă să lase moştenire numai datorii. Dacă nu va face rost de bani urgent, pierde proprietatea, calul pe care îl adoră şi titlul nobiliar destinat fratelui său. Mătuşa ei este conştientă de puterea care o deţine frumoasa Summer şi o sfătuieşte să profite la maxim devenind o ispită pentru cineva bogat. Ar putea fi inclusiv amanta regelui, dar pentru a nu intra în alte conflicte inutile, indicat ar fi să joace pe degete alţi bărbaţi. Are nevoie de un soţ bogat care să o sponsorizeze, iar în calea ei va apărea seducătorul Lord Ruark Helford, prietenul regelui Carol al II lea şi vecinul ei de la Cornwall. Fascinat de inocenţa ei, o crede timidă, fragilă, suavă şi nu ştie cum să reacţioneze. O soarbe din priviri, îl captivează şi este sigur că în scurt timp îi va fi amantă, însă frumoasa libertină are alte planuri. Născută să incide, Summer este o fiinţă păgână pentru Ruark. Nu-i vine să creadă că ea este una şi aceeaşi cu năluca ce călăreşte pe plaja pustie la primele ore ale dimineţii, îmbrăcată doar într-o cămaşă transparentă şi pantaloni bărbăteşti. Sfidează regulile societăţii şi emană libertate prin toţi porii, ea reprezintă doza lui de nebunie.

  Planul ţesut cu îndemânare de Summer îl va aduce încetul cu încetul la picioarele seducătoarei tinere, dar Ruark acceptă să fie subjugat şi se căsătoresc imediat.

Piratul si frumoasa lady

   Vrăjit de frumoasa lui soţie, lasă impresia că ar putea să îi ofere orice şi Summer comite imprundenţa de a-i mărturisi disperată ilegalităţile fratele ei, Spencer alias Spider. Are nevoie de ajutor pentru că a fost arestat pentru contrabandă şi trebuie să-l scoată din temniţă. Funcţia de magistrat pe care o are Ruark la Cornwall presupune oprirea contrabandei şi reacţia lui este evidentă, se simte trădat, folosit şi se înfurie, iar urmările sunt radicale, va duce la ruină căsătoria lor împreună cu toate sentimentele lui Summer.

 Salvarea ar putea fi vânzarea bijuteriilor şi unica persoană care ar fi dispusă la riscuri este chiar piratul misterios-Black Jack Flash. Renumit pentru faptele sale ilicite, acest bărbat învăluit în mister va şti să descopere o altă latură a lui Summer-frumoasa păgână. Va avea răbdare să o asculte, să îi înţeleagă suferinţa, incertitudinile şi cumva pare dispus să o sprijine, în contradicţie cu soţul ei.

   Va ajunge să fie prinsă între două lumi diferite: Ruark-soţul ei-corect, sobru, supus regelui şi Black Jack Flash-piratul libertin, fioros, dar în acelaşi timp natural, deschis, zâmbitor. Căsnicia o obligă la captivitate, se simte urmărită, obligată de etichetă să se comporte ireproşabil, dar alături de frumosul pirat gustă libertatea, pasiunea şi se crede puternică, aşa cum este ea cu adevărat.

   Din păcate Anglia este măcinată de trădări, tensiuni şi cei doi bărbaţi vor fi solicitaţi la maxim. Fiecare va avea un aport pentru bunăstarea Regelui Carol al II lea, în timp ce Summer va trăi momente de cumpănă. Unul din cei doi ar putea să fi puntea de scăpare sau probabil ruina totală. 

   Cum se va comporta Ruark, dar mai ales cum va reacţiona pentru a salva mariajul? Sigur va fi o surpriză pentru cititori. Cele două personalităţi în oglindă ale personajelor principale vor aduce momente de cumpănă ce le va da bătăi de cap, dar şi multă suferinţă. 

Va merita preţul “plătit” de fiecare pentru fericire?

   Virginia Henley prezintă o mică parte din intrigile care circulau în Angliei la curtea Regelui Carol Stuart. Interesele, iubirile secrete sau celebre, rolul amantelor şi atitudinea supuşilor regelui la diferite petreceri dau savoare cărţii Piratul şi frumoasa lady. Chiar dacă la un moment dat unele schimbări prezentate de autoare mi s-au părut forţate, în special la relaţia dintre pirat şi Summer, trebuie să recunosc că a conferit o anumită savoare lecturii. Pericolul, misterul şi incertitudinea frumoasei lady au reuşit să persiste până la final. Dacă nu sunteţi pretenţioşi în materie de historical romance, atunci sigur veţi citi cu plăcere această carte.

Editura Miron

Cartea Piratul şi frumoasa lady de Virginia Henley este oferită spre recenzie de către Editura Miron. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse foto: pinterest.com

by -
8

„Dați-mi stele o stâncă să scriu/Mi-e dor de ea răvășit și pustiu/Pe petale am scris visul nostru etern/Întreg Universul la picioare-ți aștern”.

Lăsând totul în vânt… de Cristian Moșneanu

Titlu: Lăsând totul în vânt…

Autor: Cristian Moșneanu

Editura: Librex

Anul: 2016

   Ce poate fi mai frumos într-o după-amiază de primăvară, decât să te cufunzi în lumea feerică a versurilor de dragoste?! „Lăsând totul în vânt...” nu e doar un volum de versuri, este ritmul unei inimi care nu cunoaște viața altfel, decât prin iubire și prin apartenența la o istorie pentru care strămoșii noștri merită un deosebit respect.

   Cine este Cristian Moșneanu? Îl cunoaștem din primele pagini, din descrierea făcută de Anca Dăneț: „Cristian este o fire vulcanică și pasională, un suflet sensibil și frumos, făcut din simțăminte și trăiri, profund și rațional, iar aceasta se reflectă în tot ceea ce face. Poeziile lui sunt cireșe dulci-amare, fâlfâiri de șoapte de dor, fiori de iubire, urlet din adâncul celui mai adânc al ființei sale, sărut pe sufletul iubitei, gânduri sparte în bucățele de depărtarea dintre cei doi, iar vântul dorului autorului reușind să îi aducă iubitei doar frânturi: un te, un iub, un dor.”

   Iată ce spune, la finalul acestui volum de versuri, însuși poetul: „Asemeni vieții omului, acest volum de versuri reprezintă o călătorie izvorâtă și aflată sub stindardul unor alegeri. Fiecare stare ce se reflectă în aceste stihuri reprezintă un pas al propriei mele călătorii. După publicarea primului volum de versuri, am crezut că nu voi mai scrie poezie niciodată. Am conștientizat ulterior că poezia pentru mine reprezintă o stare de spirit care apare ocazional și nicidecum nu este o formă de manifestare continuă. Deși această stare de spirit, în efemeritatea timpului, a avut dimensiunea unei singure picături de apă în vâltoarea unei furtuni, a reușit să dea viață a peste patruzeci de poezii”.

   După ce a scris „Gânduri și rânduri”, Cristian Moșneanu ne încântă cu un nou volum de versuri, unul la fel de exaltant ca și primul, doar cu nuanțe mai accentuate de profunditatea gândirii în circumstanțele atât de sublime ale sentimentelor. Tema pe care a ales-o poetul este iubirea… și poate că unii ar fi de părere că s-a scris și s-a prea scris pe această temă, încât… ce mai poate fi adus nou?! Ei bine, poem cu poem, vers cu vers, cititorul e prins în mirajul rimelor, în ritmul unei inimi care pulsează ca o melodie celebră… și brusc realizezi că ai citit cartea „lăsând totul în vânt”. Universul conturat de către poet e o pânză pe care pictorul dezlănțuie cele mai ascunse și profunde gânduri.

   „Lăsând totul în vânt…” începe cu un poem dedicat străbunicului poetului, Ioniță Grigore, „care a luat parte la Războiul Balcanic din anul 1913, precum și la cele două Conflagrații Mondiale”. Intitulat „Poem pentru eroul meu”, această poezie demonstrează respectul poetului față de oamenii care au construit, în momente de răscruce și grele încercări, un viitor pentru care noi, cei de astăzi, suntem recunoscători:

  „Când stropi de apă vie cad/În nopți ce-aduc doar moarte,/Un glas se aude-nsângerat:/„Soldați, nu stați deoparte”.

   Acum, într-o lume care abundă în îndemnuri individualiste, care nu mai pun accentul decât pe materialism, acest al doilea volum de versuri a lui Cristian Moșneanu este ca o respirație de aer pur, sănătos… și atât de rar. Versul său este de o naturalețe pe care astăzi e aproape imposibil să o mai întâlnești, mesajele aparent simple ale poemelor sale purtând, în realitate, o profundă încărcătură simbolistică.

    Poetul trasează traiectoria cunoașterii iubirii, de la iubirea față de identitatea strămoșească, până la iubirea față de femeia care i s-a imprimat în suflet. Dacă pentru strămoși, poetul își arată respectul dedicându-le versuri sublime, pentru ființa iubită, iubirea devine un proces cosmic, cu complici de talia astrelor: „Vin stele peste chipu-ți, fără număr/Nici nu respir, n-am cum să mai clipesc/Iar tu să-mi pui galeșul cap pe umăr/iar eu să-ți spun încet că te iubesc./ Cu săruturi încet-încet să mă dezgheți,/Pe-ai tăi nuri, calea-și găsește versul/Un geamăt se răsfrânge în pereți/Acum să se oprească Universul”.

   Sub aparența cuvintelor simple, se ascund adevăruri universale, cugetări profunde despre sensul vieții prin iubire, despre cum toate elementele naturii își asortează intențiile în funcție de starea poetului: „Dați-mi stele o stâncă să scriu/Mi-e dor de ea răvășit și pustiu/Pe petale am scris visul nostru etern/Întreg Universul la picioare-ți aștern”.

   Sentimentul de iubire, sublim până în cele mai fine trăiri, este țesut cu un fir colorat, alcătuit dintr-o mulțime de figuri de stil ce amintesc de stilistica eminesciană. De la epitete precum:„izvor nesecat”, „chipul feeric”, „ochii limpezi”, „chipul gingaș”, la comparații: „noaptea ca o boare”, „suspin ca o candelă”, dar și alte figuri de stil, imaginile create de către poet sunt uneori calme și line, alteori spectaculoase prin transpunerea zbuciumului sufletesc: „De-atâta depărtare, de tot ce e văzut/De munți și văi și zori și ape/De pomi, noroaie și amurgul dispărut/De somn, de odihnite pleoape/De tot ce ești când lângă mine nu te știu/De tot ce sunt când visul ți-e aproape/De zilele când ești cu mine și-s al luminii fiu/De nopți cu geamătul de vânt din ale tale șoapte/De toate acestea și încă mii în parte/Arzând în dorul care mă destramă/Respir numai prin tine, prin ale tale fapte/Și dorul tău la jugul lumii mă înhamă”.

    Iubirea apare ca sens al acestei existențe, ca predestinare, mărturisește asta însuși poetul, în poezia „Eu te iubesc”: „Eu te iubesc căci asta mi-e menirea/Și ceasul tihnei s-a oprit în loc/Iar dulci îți sunt și zâmbetul și firea/Sublim îți arde ochiul în potop”.

   Unde se situează poezia lui Cristian Moșneanu, în circumstanțele literaturii actuale? Ei bine, poetul Cristian Moșneanu nu se raportează tendințelor, ci, mai degrabă el dă valoare sentimentelor sale, pe care le expune cu ascuțita inteligență a sufletului, urmându-și propriile reguli… și îi reușește foarte bine!

    Recomand cartea celor care iubesc versurile… și mai ales versurile de iubire, care vin ca o plăcută alinare în fiecare anotimp… dar în special primăvara.

Librex.ro

Cartea Lăsând totul în vânt… de Cristian Moşneanu a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Librex Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
7

Tentaţii, de Corina Ozon-Editura Herg Benet

An apariţie 2016

Număr pagini 233

     Să ne imaginăm pentru câteva momente că ne aflăm cu toţii într-un cerc. Nu putem trece dincolo de linia sa şi ne simţim ca şi cum s-ar închide din ce în ce mai mult, iar aerul pare a se împuţina. Singura şansă de a scăpa din această capcană este să spunem „Da”, un da ferm către SCHIMBARE. Acest cuvânt este doar unul singur, dar poate conduce la atât de multe transformări cum nici nu ne putem închipui. Unde ar trebui să intervină acesta? În viaţa noastră, în rutină. Nu trebuie să ne lăsăm acaparaţi de repetiţie, ci să ne avântăm, uneori, şi către noutate. Acestea le-am aflat citind volumul Corinei Ozon. La început nu am înţeles cartea, nu credeam că are să mă atragă, dar lăsând şi iar lăsând filele în urmă am ajuns să îmi schimb părerea.

     Mai întâi, cine este Corina Ozon? În anul 2014 a debutat cu romanul „Zilele amanţilor”, carte începută pe blogul personal, în stadiul de postare. În scurt timp, acesta a avut un succes fenomenal. În anul 2015 au urmat cele două continuări, „Nopţile amanţilor” şi „Amanţii 3.0”. Autoarea este originară din Timişoara, trăind în prezent în Bucureşti, are 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă(ziarul Ora) şi televiziune (Antena 1). Este absolventă a Programului MBA INDE-CNAM Paris, promoţia 2010 şi mamă de studentă, Iulia, acestea fiind cele două lucruri cu care se mândreşte cel mai mult, alături de reuşitele din plan literar.

     „Tentaţii” se deschide cu vorbele unui şef furios către asistenta mult prea obişnuită cu reacţiile acestuia „Marleno, unde naiba e dosarul ăla cu licitaţiile?” şi replica acesteia spusă, bineînţeles, în gând „Sunt Marlena, ţărănoiule! Nu Marleno…”. Personajul principal este Marlena, asistentă manager la o firmă. Este căsătorită, are doi copii, o fată şi un băiat şi…totul pare perfect. OARE AŞA SĂ FIE? Când întrebi o femeie dacă ar schimba ceva la viaţa ei trebuie să  asculţi ceea ce spune, ca mai apoi să desluşeşti ce anume gândeşte cu adevărat „Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aş schimba cam tot. Sigur, dacă cineva mă întreabă ce aş schimba, răspund că aproape nimic, că sunt mulţumită, fericită cu viaţa mea aproape per-fec-tă. Cum să spun în gura mare că ceva nu merge bine? Că sunt plictisită de modul în care trăiesc, de rutina în care mă cufund, că mă enervează soţul care sforăie şi nu dansează?”. În primul rând: este mulţumită de slujba ei? Nu prea; Marlena terminase Politehnica, „Proiectări la Construcţii”, dorise iniţial să devină arhitect, dar părinţii nu au vrut să o susţină. Când a terminat facultatea nu a putut nici de astă dată să facă ceea ce şi-a dorit fiindcă nu găsise un post liber de inginer. În familie situaţia nu se schimbă. S-a căsătorit din inerţie: după ce a rămas însărcinată a fost cerută în căsătorie, fără să ştie cu adevărat ce reprezintă dragostea. Copiii o iubesc, dar uneori răbufnesc fiindcă părinţii nu le dau mai mult, iar acest mai mult ar trebui să se materializeze în excursii şi bani.

     Ce face Marlena? Hotărăşte că e vremea să „ îmbrace” şi ea  imaginea lui Mariylin Monroe, să fie un ideal. Vrea acea schimbare „iar în secunda aceea am realizat că nu mă gândisem niciodată la o schimbare. Adică să şi fac ceva concret. Este interesant cum oamenii râvnesc la confort şi comoditate, dar apoi doresc să facă schimbări.”. Cum o va realiza? Îşi va face o nouă coafură, va ieşi în oraş cu un bărbat mai tânăr decât ea, va cunoaşte un dramaturg într-o gară ce aminteşte de Orient Express şi care vorbeşte despre fizica cuantică „două particule care s-au întâlnit şi apoi s-au despărţit vor fi legate indiferent de distanţă”. Trebuie să realizeze totul treptat, află despre propria persoană mai multe, se redescoperă cu ajutorul celor din jur: creatoarea de rochii care o aruncă dincolo de zidul pe care îl ridicase pentru a se proteja „femeile se apropie prin trecuturi dureroase. De fiecare dată când se întâlnesc, îşi vor căuta punctele de răscruce pe care şi le vor împărtăşi, adevăraţi stâlpi de rezistenţă în vieţile lor. Nu vor începe prin a-şi relata poveştile fericite”; doamna din metrou care vede în animale o cale de a-i cunoaşte şi pe oameni; şeful său mereu posomorât; băiatul care dorise să îşi pună capăt zilelor; femeia care era mereu bătută de prietenul său şi mulţi alţii. În fond ce sunt oamenii fără oameni? Ei se ajută reciproc fără să conştientizeze acest lucru. Marlena i-a ajutat şi dânşii nu au uitat să o îndrume, dar cum anume poate ea să întoarcă anii înapoi pentru a avea ceea ce îşi doreşte cu adevărat? Răspuns: nu poate, dar merită încercat şi, de ce nu, să reuşească să arunce mingea în fileu pentru VIITOR.

    Opera este redactată la persoana I. Acţiunea urmăreşte un singur fir narativ, al vieţii lui Marlena. Naratorul este omniscient, omniprezent, obiectiv. Pe alocuri se remarcă o tentă de introspecţie fiindcă personajul doreşte să se redescopere, îşi analizează sentimentele şi comportamentul „mă comportam ca la liceu, aceeaşi nesiguranţă pe mine ca atunci, aceleaşi temeri şi fixaţii”. Personajul principal este complex şi se autocaracterizează, se observă caracterizarea indirectă prin gestică şi directă de celelalte personaje „nu eşti banală deloc…eşti o femeie deosebită…vreau să-ţi văd ochii şi zâmbetul!”. Lucrarea se centrează pe personaj, descrierile spaţiale fiind în număr redus.

    Ce are să se petreacă cu Marlena? Ea spune şi acţionează, vrea să trăiască „din nou”. Oare gândim şi noi că „e permis orice, cât timp nu faci rău cuiva şi nu ai regrete” şi ar trebui să acceptăm cu bucurie acele câteva cuvinte pe care le auzim destul de rar „cred că mereu te-am iubit pe tine”…?

Editura_Herg_Benet

Cartea Tentaţii, de Corina Ozon a fost oferită pentru recenzie de Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

%d bloggers like this: