Tags Posts tagged with "Cartepedia.ro"

Cartepedia.ro

  O ciudățenie a minții mele, de Orhan Pamuk-recenzie

Titlul original: Kafamda Bir Tuhaflik

Traducere din limba turcă și note: Luminița Munteanu

Editura: Polirom

Gen: Ficțiune

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 606

    Orhan Pamuk s‑a născut în 1952, la Istanbul, şi a crescut într‑o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră şi Cevdet Bey şi fiii săi, într‑un cartier înstărit din Nişantaşı. La 23 de ani, Orhan Pamuk se hotărăşte să devină romancier; trăieşte retras în apartament şi începe să scrie. Cu excepţia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani şi nu a avut niciodată altă meserie. Cărţile i‑au fost traduse în mai mult de cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Mă numesc Roşu, a cîştigat în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk primeşte Premiul Nobel pentru Literatură, fiind, cu o unică excepţie, cel mai tînăr ales al acestui premiu, în toată istoria sa.

   Am început această vacanță de vară cu ,,Femeia cu Părul Roșu” și am ales s-o închei tot cu un titlu ce poartă semnătura lui Orhan Pamuk, și anume ,,O ciudățenie a minții mele”. Două cărți pe care le-am adorat, pe care le-am citit cu o deosebită plăcere, savurându-le pagină cu pagină, și între care am găsit anumite asemănări. Și, mai important decât atât, ambele evidențiază evoluția lui Pamuk ca autor, iar, personal, sunt tot mai surprins pe măsură ce-i citesc scrierile.

   Nu e prima oară când spun că-l apreciez pe Pamuk, că-i iubesc stilul și că-l consider unul din marii scriitori ai prezentului și unul din puținii care promovează, cu adevărat, literatura de calitate. Pamuk scrie bine, ba chiar, foarte bine, iar cărțile sale sunt pline de semnificații, de filosofie, de istorie, de iubire, de adevăr și, mai mult decât atât, sunt pline de VIAȚĂ.

  Fără îndoială, se pricepe cel mai bine la a așterne pe hârtie sentimentele sale față de Turcia și, cu precădere, față de Istanbul, orașul său natal, orașul ce l-a găzduit de-a lungul întregii sale existențe de până acum. E un cetățean remarcabil, un patriot, un istanbulez admirabil, caracterizat de o candoare uimitoare. Scrie cu sinceritate, înfățișează adevărul și lumea în care trăiește cu bune și cu rele, fără a exagera vreo clipă, fără a găsi scuze, ci doar acceptând realitatea.

   Pentru prima oară într-o carte de-ale sale pe care o citesc, am întâlnit nenumărate planuri narative. De asemenea, acțiunea a fost prezentată de un narator obiectiv, omniscient și omniprezent, dar și de o serie impresionantă de personaje. La început, acest pluriperspectivism poate părea obositor, însă e minunat faptul că poți urmări povestea din mai multe puncte de vedere, că o poți înțelege din prisma unei femei, a unui bărbat, a unui tânăr sau a unui bătrân. Autorul își duce la capăt misiunea de a oferi o viziune cât mai completă asupra universului descris, asupra societății evidențiate, o misiune deloc simplă, dar care ilustrează talentul și dedicarea cu care Orhan Pamuk își scrie cărțile.

   După cum se menționează și la începutul cărții, ,,aceasta este povestea vieții și a visărilor lui Mevlut Karataș, bragagiu și iaurgiu”, o poveste adevărată, conform spuselor naratorului.  Mevlut s-a născut la Cennetpınar, într-un sătuc din sudul Anatoliei, unde și-a și petrecut anii lipsiți de griji ai copilăriei. La 12 ani, și-a însoțit tatăl la Istanbul, în speranța că va absolvi liceul, că va deveni un om mare, dar și pentru a-l sprijini pe acesta, pentru a-i ține de urât în metropola atât de îndepărtată de casă. Încă de timpuriu, Mevlut a descoperit ce înseamnă munca de iaurgiu, ce înseamnă să străbați Istanbulul pentru a vinde iaurt și pentru a câștiga bani. Puțini, dar necesari. Cu efort, dar și cu satisfacții, mai degrabă, de ordin sufletesc.

   Acțiunea propriu-zisă a romanului debutează în anul 1969,  odată cu venirea lui Mevlut la Istanbul. În această perioadă, fosta capitală a Imperiului Otoman se afla la începutul dezvoltării sale ca oraș modern. În anii care au urmat granițele sale s-au extins tot mai mult, înglobând suprafețe întinse de pământ, populate pe nepusă masă și considerate a fi prelungiri ale metropolei. Pe un deal situat într-o astfel de zonă de periferie, a ajuns să locuiască Mevlut împreună cu tatăl său în baraca cu o singură încăpere, lipsită de orice confort. Chiar și așa, Mevlut avea să-și amintească cu drag și cu emoție în suflet anii petrecuți în ceea ce devenise pentru el ,,acasă”.

,,Noaptea, orașul e mai frumos, știi? Noaptea, oamenii spun adevărul.”

   Perioada adolescenței sale a fost marcată de cursurile la Liceul Atatürk din Duttepe, cursuri pe care nu le frecventa întotdeauna și pe care avea să le abandoneze la un moment dat, de hoinărelile prin oraș alături de tatăl său, dar și de lipsa afecțiunii materne. Mama și surorile sale erau la țară, iar el era aproape singur în acest loc străin, necunoscut. Din fericire, la o mică distanță de ei locuia familia Aktaș. Unchiul Hasan era fratele tatălui său, iar mătușa Safiye sora mamei sale. Cei doi aveau doi fii, Korkut și Suleyman, verii lui Mevlut, cu care acesta avea să se intersecteze întreaga viață.

   La 25 de ani, după terminarea stagiului militar obligatoriu,  a răpit-o pe Rayiha dintr-un sat vecin cu al său. Dar, înainte de asta, a zărit o tânără cu ochi superbi la o nuntă și  i-a trimis nenumărate scrisori de dragoste timp de câțiva ani. Astfel, Mevlut a ajuns s-o răpească pe cea de-a doua soră a lui Vediha, soția lui Korkut. Ceea ce nu știa el e că toate misivele scrise erau adresate mezinei Samiha, cea mai frumoasă dintre surori, dar pe care se pare că Suleyman o dorea de soție.

   Nu am nicio îndoială că până aici v-am zăpăcit puțin cu numeroasele personaje, cu relațiile complicate dintre acestea, însă, dacă veți citi romanul, veți remarca cât de lin curge povestea și cât de frumos se leagă ițele destinului. Fire care se înnoadă, noduri care se dezleagă…

,,

-Abdurrahman Efendi, dumneata ești mai mare decât mine, așa că trebuie să știi, i-am zis eu în timp ce beam amândoi câte un pahar de rachiu pe stomacul gol, înainte de a ne fi aduse midiile la tavă. Pentru ce trăiește omul?

-Pentru dragoste, fiule! a zis el.

– Altceva?

– Pentru prietenie! a spus el cugetând puțin.

-Altceva?

-Pentru fericire, fiule! Pentru Dumnezeu… Pentru țară, pentru nație…

L-am întrerupt:

-Omul trăiește pentru onoare, tată dragă! i-am zis eu.”

   Mevlut și Rayiha au fost fericiți împreună. Foarte fericiți. Au descoperit dragostea cu toate fețele sale, au înfruntat viața, s-au sprijinit la bine și la greu. Și-au închiriat propria locuință, au avut două fiice minunate – Fatma și Fevziye. Între timp, Mevlut a ales să se axeze pe vânzarea de bragă – mult mai profitabilă, de altfel, și și-a căutat diferite slujbe.

   Ne este relatată povestea lui Mevlut până în anul 2012. Personajul nostru este supus nenumărator schimbări în ceea ce privește viața sa personală și, în paralel, ne este prezentată modernizarea Istanbulului, occidentalizarea tot mai proeminentă a acestuia ce pune în pericol meseria de bragagiu, de vânzător ambulant, o meserie pe cale de dispariție în zilele noastre.

   În ciuda dificultăților pe care le-a întâmpinat de-a lungul timpului, Mevlut și-a găsit liniștea interioară, pacea sufletească cutreierând cartierele mai mult sau mai puțin noi ale metropolei de pe Bosfor și vânzând bragă. Nopțile petrecute astfel i-au umplut sufletul de bucurie, i-au oferit o satisfacție care, alături de iubirea Rayihei, l-a făcut fericit, mulțumit de propria viață.  Deși verii săi au câștigat mulți bani, urcând pe scara socială, el s-a mulțumit cu puțin în ceea ce privește latura materială a existenței sale. Din păcate, orice lucru, oricât de minunat ar fi, are un sfârșit…

,,Mevlut s-a așezat pe o bancă, împovărat de situația în care se afla. Privirile sale erau preocupate de umbra palatului Topkapî, care se întrevedea în atmosfera pâcloasă din zare, de spectrele uriașe, plumburii ale moscheilor, de vapoarele mari, în culoarea fierului, care alunecau tăcute pe luciul apei, de pescărușii care țipau, având mereu ceva de împărțit. Simțea cum se apropia de el domol, cu o îndârjire de nestăvilit, aidoma valurilor acelora oceanice uriașe pe care le văzuse la televizor, tristețea. Doar Rayiha l-ar mai fi putut alina. Mevlut nu putea trăi fără ea.”

                         Turnul Galata (Galata Kulesi) – noaptea

   Cartea lui Orhan Pamuk aduce în discuție problematica căsătoriilor, a mariajelor într-o Turcie aflată în continuă schimbare, în care sistemele de valori ale străbunilor, atât de bine înrădăcinate în mentalitatea populară, se ciocnesc de cele moderne, influențate de tendințele Occidentului. Să-ți găsești sufletul-pereche într-o astfel de lume, în care echilibrul este firav, reprezintă o misiune dificilă. Contează respectarea obiceiurilor, dar și situația materială ce înclină balanța. În acest context, trei bărbați diferiți, Mevlut, Suleyman și Ferhat – amicul kurd al lui Mevlut, s-au îndrăgostit de aceeași femeie: Samiha. Doar că Samiha pe cât era de frumoasă, pe atât de capricioasă, de libertină, de independentă. Totuși, la final, doar unul din bărbați avea să-i fie ales…

,,

Cu toate astea, am chibzuit în câteva rânduri că Mevlut mi-ar fi putut scrie mie scrisorile acelea. Ba chiar mi-am zis ,,astâmpără-te, Samiha, nu te mai gândi la asta, e rușine!”. M-am gândit însă de mai multe ori. Cugetul unei femei este de nestăpânit, la fel ca și visele ei; gândurile mele țopăie de colo până colo, aidoma unui hoț care pătrunde într-o casă pe întuneric și este cuprins de neastâmpăr.”

Vă las pe voi să aflați deznodământul acestei istorii incitante…

   ,,O ciudățenie a minții mele” reprezintă un elogiu adus iubirii adevărate, ce depășește granițele timpului și ale spațiului, o definiție a fericirii și a împlinirii pe plan spiritual, dar și o monografie a societății turce contemporane și, cu precădere, a societății istanbuleze din a doua jumătate a secolului trecut.

,,La oraș, poți să fii singur în mulțime, iar ceea ce face ca orașul să fie oraș e, de fapt, posibilitatea de a-ți tăinui ciudățenia cuibărită în minte, cunfundându-te în acel vălmășag.”

   Vă invit să citiți acest roman extraordinar din creația scriitorului turc Orhan Pamuk! Vă invit să descoperiți o poveste în care soarta este cea care decide, cea care unește și cea care desparte, cea care lovește și mângâie, deopotrivă. Veți avea șansa să pătrundeți în viețile unor oameni simpli, reflecția societății din care fac parte, vă veți plimba prin Istanbulul nemuritor, vă veți alătura lui Mevlut pe parcursul istoriei sale personale. Sunt sigur că vă va plăcea! Căci ce poate fi mai frumos decât o carte în care sunt împletite dragostea pentru scris, pentru arta cuvântului, și dragostea de țară, iubirea față de orașul purtat în suflet, în acest caz, Istanbulul?

Părerile criticilor:

  • ,,Unul dintre cele mai savuroase romane ale lui Pamuk și începutul ideal pentru cei care vor să-l cunoască pe autorul turc. Prin cartea sa, Pamuk face pentru Istanbul ce a făcut Joyce pentru Dublin. El surprinde nu doar ceea ce vezi și simți într-un oraș, ci și cultura, credința și tradițiile, oamenii și valorile lui… O scrisoare de dragoste pentru Turcia modernă.” The Washington Post
  • ,,Femeile din aceste pagini sunt fabuloase… În mijlocul uriașei întinderi a Istanbulului, între Orient și Occident, Pamuk folosește o mulțime fremătătoare de personaje ca să spună povestea unei culturi mereu în schimbare și a multelor sale discordii.” The Boston Globe
  • ,,O ciudățenie a minții mele e o vastă colecție de personaje, evenimente, case, mâncăruri, obiecte care, după cum își va da seama cititorul după ce va fi citit șase sute de pagini, pot fi cuprinse sub un singur nume: Istanbul.” The Guardian

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea O ciudățenie a minții mele, de Orhan Pamuk poate fi comandată de pe librăria online cartepedia.ro

by -
6

Evermore, de Alyson Noël-recenzie

Seria: „Nemuritorii”, vol.1

Traducere din limba engleză: SHAUKI AL-GAREEB

Editura: RAO

An apariţie: 2010

Număr de pagini: 316

    Pentru câteva minute  aş vrea să vă imaginaţi că vă aflaţi pe un câmp plin de lalele roşii. Acesta se află în mijlocul unei păduri de brazi. Vă aplecaţi să rupeţi o lalea, iar în momentul în care o ridicaţi pentru a v-o aşeza în păr cerul se întunecă, corbii zboară pe deasupra dumneavoastră. Vine tornada şi răvăşeşte totul în calea ei. Pe noi ne ridică de la sol şi ne arată nişte…imagini cu întâmplări, vise demult uitate, adevăr, minciuni, dor, dragoste, teamă, moarte, viaţă. Câte şi mai câte dezvăluie, iar starea noastră se schimbă. Brusc, se opreşte şi apare o persoană, mai mult o fantasmă care întreabă: „Ce ai face dacă ai fi nemuritor? Ai încerca să îndrepţi greşeli din trecut? Ai vrea să trăieşti prezentul, eternitatea? Renunţi la toate pentru că simţi că nu meriţi un atare dar sau, mai bine spus, povară?”. Care să vă fie răspunsul? E posibil să îl aflaţi în cartea lui Alyson Noël…

   Alyson Noël s-a născut pe data de 3 decembrie 1965 în California şi a fost crescută în Orange County. A trăit în Mykonos, Grecia. Ulterior s-a mutat în Manhattan, New York unde a lucrat ca însoţitoare de zbor pentru Delta Air Lines. Acum trăieşte în Laguna Beach, California. A avut mai multe meserii printre care cea de babysitter, manager, a pictat tricouri, a creat bijuterii. Ceea ce a determinat-o să devină autoare a fost cartea „Are you there God? It’s Me, Margaret” de Judy Blume pe care a citit-o în clasa a şasea. Primul volum pe care l-a scris a fost romanul “Faking 19” care prezintă stilul de viaţă al adolescenţilor de astăzi.

   Volumul se deschide cu un citat al poetei Emily Dickinson “Singurul secret pe care oamenii îl păstrează/ Este nemurirea.”. Aceste câteva cuvinte cuprind esenţa cărţii lui Alyson Noël. Vom vedea că nemurirea nu este un cuvânt orişicare, că piatra filozofală oricât de negăsit ar fi e posibil să fi fost creată cu mult timp în urmă. Nemurirea este un “vreau” al multor persoane: unora le aduce fericirea, iar altora nefericirea, le creează o lume-purgatoriu a cărei poveste se repetă la nesfârşit, fără ca butonul “stop” să poată fi apăsat.

   “Evermore” revelă povestea unei adolescente care avea totul: era în echipa de majorete a liceului, avea note bune şi visa să ajungă cât mai sus, avea un iubit popular, un câine pe nume Buttercup şi o familie care o iubea mai mult decât orice pe lume. Lumea lui Ever este dată peste cap într-o noapte în care tatăl ei, vrând să nu lovească cu maşina o căprioară, a virat şi a ajuns cu maşina într-un copac. Sora mai mică, căţelul, tatăl şi mama tinerei noastre au decedat, dar ceva sau cineva au ţinut-o pe Ever departe de Rai şi au salavat-o de la moarte. Tot ce îşi aminteşte Ever este un câmp şi un băiat care părea ai zâmbi. Ea este luată în grijă de către sora geamănă a tatălui său, ajunsă avocat de succes. Ever se mută în casa acesteia, la un nou liceu şi îşi face alţi prieteni, pe Miles şi pe Haven. Două firi opuse : Miles adoră teatrul şi se îndrăgosteşte foarte uşor, Haven este o fată goth care, din cauza neatenţiei părinţilor, doreşte mai multă atenţie şi încearcă să iasă din tipare pentru a se face remarcată.

  În urma accidentului Ever începe o altă viaţă şi îşi dă seama că a primit un « dar » : aude gândurile celor din jur, poate să prevadă viitorul şi o  vede pe sora sa mai mică, Riley « ceea ce ea nu-şi dă seama este că nu vreau nici un fel de ajutor. Că eu, cu toate că tânjesc să fiu normală din nou, să mă întorc la perioada de dinainte când lucrurile erau obişnuite, ştiu totuşi că asta mi-e pedeapsa. Acest har oribil este ceea ce merit pentru tot răul pe care l-am produs, pentru vieţile pe care le-am făcut să piară. Iar acum trebuie doar să trăiesc cu asta… ». Ea se învinovăţeşte pentru moartea părinţilor ; se închide în sine, se îmbracă cu hanorace şi îşi pune mereu gluga pe cap, ochelari de soare şi ipod-ul e setat la maxim. Zilele care trec se tranformă în rutină, pare că nu va mai reveni Ever de altă dată…până când apare Damen Auguste. Un nou student care este mult prea perfect : se mişcă foarte repede, pictează mai bine decât Picasso, ştie răspunsurile la toate întrebările profesorilor, scoate lalele roşii şi boboci de trandafiri albi de pe după ureche, face surf şi vorbeşte precum în  vremurile de demult, « poţi să găteşti un fel de mâncare la fel de bun ca un bucătar de cinci stele, ai fost fotomodel în New York – unde ai locuit înainte să îţi duci traiul în Santa Fe, care a fost înainte să fi locuit în Londra, România, Paris şi Egipt, nu eşti angajat şi eşti emancipat…Ai spus că am locuit în România, când de fapt e vorba de Roma ». Ever se va îndrăgosti iremediabil de acesta, dar ceva ceva nu se leagă. Damen dispare fără urmă, are o casă nemobilată cu pereţi albi şi o cameră plină cu obiecte care au aparţinut lui Shakespeare,  Van Gogh, Botticelli, Francis Bacon, Albert Einstein, Beatles şi care sunt dedicate lui Damen Auguste, Esposito. Tânăra va afla că Damen este un nemuritor, în vârstă de vreo 600 de ani care aşteaptă de mult prea mult timp să fie alături de aceasta « în timp ce eu sunt nemuritor. Ceea ce înseamnă că am cutreierat pământul sute de ani într-un singur ciclu de viaţă constant. Totuşi, contrar fanteziei pe care ţi-ai vârât-o în minte, imortalitatea mea nu se bazează pe supt sânge, pe sacrificiu uman… » ci « pe suc de nemuritor ». In vreme ce el nu putea muri, Ever se reîncarna din nou şi din nou, dar murea mult prea tânără pentru ca el să aibă şansa de a petrece mai mult timp alături de dânsa. Damen este cel care a readus-o la viaţă în noaptea accidentului. Ştie că a fost egoist, că a făcut acestea pentru sine, că a transformat-o într-o fiinţă nemuritoare, dar îi lasă lui Ever  posibilitatea  de a alege : să moară sau să trăiască pe veci. Toate par prea frumoase pentru a fi adevărate. Ever se va schimba,îl va îndepărta pe Damen de lângă dânsa şi îşi va îneca amarul şi harul său în vodcă. În plus, are pe urme o altă nemuritoare, fosta soţie a lui Damen care şi-a făcut un hobby din a o ucide pe Ever la fiecare încarnare a acesteia.  Ce vei face Ever ? Vei da şah şi mat sau laşi regele la pământ ?

   Opera este scrisă la persoana I, prezentată de un narator omniscient şi omniprezent. Fantasticul se îmbină cu realul şi creează o altă lume în care fiinţele nemuritoare, vârcolacii şi vampirii nu sunt un mit. Totul este posibil « gândurile creează lucruri, spune el, făcând să apară o umbrelă uriaşă, ploaia alunecând pe margini şi aterizând pe covor. E la fel ca pe Pământ, doar că acolo durează mult mai mult până se materializează. Dar aici, pe Tărâmul Verii, apar imediat .». personajele sunt caracterizate direct de către narator « părul ei vopsit negru este cu cărare pe mijloc, corsetul negru din vinilin este purtat pe deasupra unei bluze cu guler colant…ochii par a fi aurii, dar asta doar din cauză că poartă lentile de contact galbene » şi indirect prin gesturi, mimică, vorbe. Lucrarea se centrează asupra modului în care Ever percepe lumea din jur. Prin urmare, ori de câte ori acesteia nu îi va plăcea un lucru sau le va înţelege greşit pe altele, la fel se va întâmpla şi cu cititorul.

  Dragi lectori să fiţi pregătiţi pentru întorsături de situaţie, mister, puţină enervare, tensiune şi…ghicit în flori deoarece e posibil să vă împiedicaţi de o « iubire nemuritoare »(laleau roşie) :

« Când, în cele din urmă, îmi ridic privirea, sunt înconjurată de lalele – sute de mii de lalele, toate roşii. Acele petale moi şi ceroase strălucind, licărind în soarele dimineţii, umplând parcarea şi acoperind toate maşinile. Si, când mă ridic în picioare şi mă scutur, ştiu fără să mă uit : cel care mi le-a dat a plecat. ».

LECTURĂ PLĂCUTĂ !!!

Notă: 10/10 steluţe

 

Cartea Evermore de Alyson Noël a fost oferită pentru recenzie de Cartepedia.ro şi poate fi comandată direct de pe site.

Sursă imagini: pinterest.com

%d bloggers like this: