Tags Posts tagged with "carti"

carti

Ce-am mai râs! O poveste serioasă, de William Saroyan

NOU la Editura Litera!
Nr. pagini: 208

   Evan Nazarenus, profesor universitar, se întoarce acasă după două luni petrecute la o școală de vară în Nebraska, nerăbdător să petreacă câteva săptămâni împreună cu soția și cei doi copii în Clovis, un orășel în care fratele său are o locuință de vară. Dar, la scurt timp după ce sosesc pentru mult așteptata vacanță, Swan, soția lui Evan, îl anunță că este însărcinată și că nu el este tatăl viitorului copil. Această veste îl șochează și îl îndurerează profund pe Evan, însă, de dragul copiilor, el decide să păstreze tăcerea. Dar un secret de familie de un asemenea calibru e greu să fie ascuns privirilor iscoditoare cu care sunt întâmpinați nou-veniții de către locuitorii orașului.
Ce-am mai râs! este o dramă de familie tulburătoare, ale cărei personaje, oameni obișnuiți puși într-o situație-limită, sunt conturate cu mare sensibilitate de William Saroyan, unul dintre cei mai mari prozatori ai secolului XX.

   William Saroyan este laureat al Premiului Pulitzer.
Din creația sa, la Editura Litera va mai apărea volumul Tânărul neînfricat de la trapezul zburător și alte povestiri.

Sursa: Editura LITERA

Nu te împiedica de mine, te impor!, de Georgiana Vâju

Editura Quantum-2016 
Număr pagini:198

    Georgiana Vâju este o autoare în plin debut, o tânăra speranţă. Ce putea spun despre ea ar fi propriile sale cuvinte:
   ,,Cititorule, în paginile ce urmează vei găsi o fărâmă de viaţă. Nu este povestea meadacă la asta te gândeşti. Este, în schimb, presărată cu părţi consistente din mine.
Este o formă de introspecţie, despre bine şi rău, despre aici şi acum, despre oameni şi întâmplări, despre iubiri, sentimente, profunzimi şi taine ale sufletului.
Mare parte din carte am scris-o cu inima, creierul a pândit undeva în planul doi.
Cu siguranţă mulţi va veţi regăsi printre rândurile mele. Aşa este şi firesc. Pentru am scris despre oameni, nu despre himere. Am scris rânduri care mişte sufletul, -l zdruncine,  aibă impact asupra cititorului, fie el înrăit sau de ocazie.”

   Am citit cartea Georgianei în câteva ore. Povestea pare a fi una simplă şi probabil că nu va impresiona cu ceva anume. În schimb, m-au atras cuvintele simple ale autoarei, acele gânduri despre iubire. Tocmai pentru ca m-au atras mai mult aceste gânduri despre iubire, am preferat să ma axez pe citate. Doar aşa puteţi înţelege profunzimea gândirii acestei autoare care se afla la început de drum.

   Cred că de această dată, am dat peste o carte în care primează sentimentele şi nu acţiunea. Este genul de lectură potrivit celor care au plăcerea să memoreze sau să noteze citate, care au tendinţa să reflecteze sau să mediteze asupra temelor abordate de autoare.

   Personajele principale din primul volum al seriei „Nu te împiedică de mine, te implor!” sunt:  Ana, Iv şi un bărbat fără nume. Ana este captivă într-o relaţie de prietenie ciudată cu bărbatul fără nume…..se desparte de actualul iubit şi se internează într-un sanatoriu, unde face cunoştinţă cu Ivan.

,,Era un joc, un joc în doi, în care viaţa ne amaneta sorţiiîn care sufletele ne erau scoase la licitaţiefără fim întrebaţi ce dorim la schimb pe ele sau dacă suntem dispuşi negociem. O licitaţie la care nu participa nimeni, nu oferea nimeni nimic, doar timpul se plimba batjocoritor printre noi. Un joc în care finalul este dinainte pregătit.
Credeam nimic şi nimeni, niciodată, nu va putea mi mişte sufletul împietrit şi nici mi scoată inima din hăul în care o ţineam ascunsăŞi totuşi, ceva nu se leagă cum trebuie, euforia aceea a dragostei era presărată cu durere şi nebunie. Începusem s-o iau raznafăceam gesturi de care nu m- fi simţit în stare înainte. Nici nu mai ştiam dacă sunt vie sau moartădacă sunt trează sau visez, dacă am mâncat sau dacă am dormit, ori unde mi-am parcat maşină acum cinci minute.”

   ,,Ce panaramă! Eram atât de tristă

Păidacă asta înseamnă fii îndrăgostit, pe mine nu prea încântaşi trebuia admit în anatomia cea mai profundă a acestui sentiment există halucinaţie şi delir, confuzie şi pierdere a contactului cu realitatea. Asta sperie rău de totDragosteadupă părerea meatrebuia facă fericită, nu tristădragostea trebuie urce pe culmi, nicidecum arunce pe fundul prăpastiei.
Sub tortura acestui minunat sentiment de frică şi imprevizibil,  întrebăm, cum se face totuşi devenim dependenţi de iubire?
Totul s-a întâmplat repede, aşa cum se întâmplă unele lucruri în viaţa astaÎntr-o zi sau într-o clipă. Apoi te gândeşti toată viaţă ce dracu’ a fost chestia aia care ţi-a făcut existenţa zdrenţe din doi timpi şi trei mişcărişi cât de neînsemnaţi suntem în faţă timpului asta care ba se comprimăba se dilatăşi nici urmă ţină pasul cu noi. Sau noi cu el.
SMS el :  nu mai spui eşti nebună. Nu eşti nebună simt şi eu ciudat.
SMS eu: Eu sunt nebună
SMS el: Atunci, dacă tu eştisunt şi eu.
SMS eu: Ce e iubirea?
SMS el: Probabil asta.”

   După cum am scris, la ospiciu unde se va interna Ana facem cunoştinţă cu Iv, medicul ei. Acesta se ocupă de Ana, în calitate de medic curant şi de psiholog, dar şi în calitate de viitor iubit. Încearcă descopere de unde a pornit suferinţa Anei, şi cine stă la baza acestei suferinţe. Încearcă o descopere ca şi omul Ana, apoi ca şi pacient. Aici îmi place maxim de cei doi:
,,

-Ce vârstă ai?
-32 de ani. Dar scrie acolo anul naşteriiSau matematica nu e nici punctul dumneavoastră forte?
-De ce? Al tău nu este?
-Nu, nu este.
Şi studii?
-Liceul.
-Aici scrie ultima şcoală e un master în psihologie, pe tine te-au primit acolo fără facultate,  pe mine nu?
-Atunci aşa este. Uitasem detaliul ăsta.
-Nu prea cred, dar fie azi cum zici tuCarevasăzicăai studiat psihologia.
-A fost doar o pasiune. E profesia mea, nu meseria. A rămas în urmă. Acum scriu. Cu asta ocup.
-De ce-ai făcut facultatea asta, atunci?
Mi s-a părut interesant descopăr lucruri noi despre psihicul omului. Şi despre al meu. Întotdeauna m-au pasionat lucrurile ascunse, ce nu lasă sufletul şi mintea la vedere, cotloane întunecate ale existenţei.”

   Cam aşa se desfăşoară şedinţele dintre cei doi. Întâlnirile din afara şedinţelor sunt altceva, la fel şi singurul apartament al Anei cu internet, libertatea sa de a pleca şi veni când vrea din ospiciu. Hmm….. deja doctorul nostru, pe lângă plăcerea care o are de ai face injecţii (Ana urăşte injecţiile), îi face plăcere să îi maseze fesa după împunsătură, se şi îndrăgosteşte de frumoasa lui pacientă cu limba ei sarcastică.

”-Ai dreptate, încep îndrăgostesc de tine şi simt nici eu nu îţi sunt indiferent. Asta îmi  speranţa continui, chiar dacă tu consideri nu este bine. Dar tu spui una şi îmi transmiţi altaşi atunci devin confuz.”

    Astfel declarate intenţiile, Iv încearcă o înţeleagă pe AnaAna încearcă se înţeleagă pe ea însăşiDeşipare o afectează mesajele venite de la bărbatul fără nume, au încă puterea de a o răniea descoperă începe se îndrăgostească la rândul ei de medic. Problema sa este că încearcă fugă de sentimentele care apar.

,,Există o teamă în mineşi în general în cei dependenţi de iubire şi afectivitate. Este o teamă naturalăzic eu, când treci prin multe greutăţi, dureri şi multe eşecuriCând se întâmplă fii abandonat în dragoste şi nu numai, şi în orice alt lucru, ai o sensibilitate mult mai crescută şi eşti stăpânit permanent de acea teamă de abandon.
Mda…nu ştiu mi explic stările, caut explicaţii, dar în zadar. Nu-mi rămâne decât admit şi eu, la fel cum au făcut-o alţi filozofi înaintea mea dragostea e mai puternică decât raţiunea…”

   Ce turnură ia situaţia dintre Ana şi cei doi bărbaţi din viaţa ei,  las pe voi descoperiţi.

Recomand cu căldură această carte, este o relaxare binevenită!

Quantum Publishers Logo

Cartea Nu te împiedica de mine, te impor! de Georgiana Vaju fost oferită pentru recenzie de Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishers.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
10

Comentatori premiați februarie 2017

       Luna februarie s-a încheiat, am sărbătorit dragostea în felul nostru şi printre picături ne-am bucurat de pasiunea comună: lectura. Ne-am împărtăşit entuziasmul, zâmbetele şi planurile literare, dar a sosit momentul să coborâm cu picioarele pe pământ şi să anunţăm cititorii fideli cu cele mai multe comentarii, ai site-ului Literaturapetocuri.ro. Premiul oferit este o carte surpriză.

       Vă mulţumim pentru că ne sunteţi alături.

       Vă aşteptăm cu drag şi pe ceilalţi. 

Comentatorii premiaţi

1. Boghean Daniela 
2. Barbalata Mirela

În cazul în care au intervenit modificări, vă aşteptăm datele voastre de contact: numele/prenume şi adresa de livrare pe e-mail literaturapetocuri@gmail.com

Vă mulţumim!

Cu drag,
Iasmy şi Mili

Lumina dintre oceane, de M.L.Stedman

Editura Polirom

Dragostea cere totul
Acum şi pe marile ecrane

   Devenită bestseller, Lumina dintre oceane a fost desemnată cea mai bună carte a lunii august 2012 de Amazon.com, unanim considerată un debut spectaculos al scriitoarei de origine australiană M.L. Stedman.

   După patru ani de coşmar petrecuţi pe fronturile Primului Război Mondial, Tom Sherbourne se întoarce în ţară natală, Australia, angajîndu-se paznic de far pe Ianuş Rock, o insula aflată la distanţă de o jumătate de zi de coasta. Izolaţi de restul lumii, Tom şi frumoasa lui soţie, Isabel, încearcă zadarnic devină părinţi. Cînd orice speranţă părea pierdută, pe ţărm eşuează o barcă ducînd un cadavru şi un nou-născut. Încălcînduşi principiile, Tom şi Isabel decid păstreze copilul, considerîndu-l un dar de la Dumnezeu. După doi ani, cînd se întorc pe continent, descoperă hotărîrea luată le-a schimbat iremediabil destinele.

   „Iată un roman în care salvarea unui personaj aduce cu sine pierderea tragică a altuia, deşi noi, cititorii, am vrea cu disperare nu moară nimeni. Lectură romanului Lumina dintre oceane este o experienţă halucinantă, dramatică.” (Monica Ali)

   „O minunată poveste a iubirii şi a pierderii, a dreptăţii şi a răului, a ceea ce oricare dintre noi ar face pentru cel iubit.” (The Boston Globe)

   „Descrierile labirintice ale sălbaticei coaste a Australiei sînt fascinante, cum fascinantă este şi uşurinţă cu care scriitoarea stăpîneşte vechile poveşti ale locului. Pe măsură ce cuplul de la far este atras în împrejurări din ce în ce mai tragice, cele două stranii destine devin cumva apropiate, familiare.” (The New Yorker

Sursa: Editura Polirom

by -
5

Diamantul Ierusalimului, de Noah Gordon

   Noah Gordon (n. 11 noiembrie 1926 în Worcester/Massachusetts) este un scriitor american. Gordon a absolvit în 1950 jurnalistică şi engleză la Boston University. A fost corespondent mai mulţi ani la publicaţia Boston Herald. Primul lui roman de succes a fost Rabinul. Au urmat o serie de succese literare cu romanele Doctorul, Şamanul, Matters of Choice. Unul dintre personajele din romanul Doctorul este Avicenna. Cele mai recente romane ale sale se ocupă de teme ca: inchiziţia şi istoria culturii iudaice. La noi romanele apărute la editura Vivaldi sunt: ”Doctorul”; ”Şaman”; ”Diamantul Ierusalimului”; ”Casa de pe colină”; ”Ultimul Evreu”; ”Rabinul”; ”Catalanul”;” Clinica”.

     Mă aşteptăm la o carte clasică de aventuri, în fond e vorba despre un diamant celebru, o piatră sacră, unică prin importanţă istorică şi prin valoare, dar, dacă este aşa …este un roman atipic.

   Este o carte interesantă şi fascinantă totodată prin modul în care este structurată, prin bogăţia de informaţii şi mai ales prin deznodământul ciudat şi incitant în acelaşi timp.
Romanul urmăreşte pe două planuri de-a lungul a secole de istorie şi în timpul prezent viaţa unei familii de şlefuitori de diamante, dar şi soarta unui diamant numit ”Diamantul Ierusalimului”. Împleteşte totul cu mici poveşti de dragoste şi cu trăirile personajelor.

   Harry Hopeman continuă tradiţia, conducând compania fondată de tatăl său, care se ocupă cu prelucrarea şi comercializarea de diamante. În acelaşi timp studiază şi scrie articole şi lucrări pentru publicaţii de specialitate. Este separat de soţia lui Della cu care are un fiu, Jeff.
Tatăl lui Harry, Alfred, are un atac de cord şi moare fără a apuca să-i spună acestuia secretul diamantelor păstrate de el într-o cutie cu vaselină, pe care o purtase în permanenţă de când plecase din Europa în America. Alfred plecase din Germania în 1931, pe când era director la Hauptman (numele lui iniţial) o cunoscută casă de diamante din Berlin, din cauza naziştilor. Ajuns la New York lucrează întâi pentru alţii adunându-şi un mic capital, apoi face tranzacţii cu diamante şi reuşeşte să-şi fondeze noua firmă. Cutia cu vaselină, pe care o purta în permanenţă cu el conţinea un diamant mai mare şi şase diamante mai mici. Alfred îi spusese lui Harry că doar cele mici sunt valoroase.
Datorită cunoştinţelor şi calificării sale Harry este solicitat din mai multe părţi să achiziţioneze diamantul galben pe care-l revendicau mai multe ţări.

   ”Diamantul Inchiziţiei”, cum mai era denumit, foarte valoros, fusese prins în mitra papei Grigorie, mitră ajunsă la Alfred pe vremea când era la Berlin, pentru a curată pietrele preţioase.

   Diamantul a avut diferite denumiri de-a lungul timpului: musulmanii îi spuneau “Diamantul din Kaaba după clădirea din Mecca spre care se întorceau la rugăciune; catolicii îl numeauOchiul lui Alexandru după numele unui papa; dar rădăcinile lui sunt mult mai adânci. Ultimele ştiri spuneau că fusese furat de la Vatican în 1946 şi achiziţionat în secret de Farouk, regele Egiptului în 1949. Doar că îl revendicau şi evreii care spuneau că diamantul face parte din bogăţiile din Templul lui Solomon. Aşa că, în momentul când se aude că un anume Yosef Mehdi vinde diamantul, Harry este solicitat şi de evrei şi de Vatican să-l achiziţioneze, fiecare stat considerându-se proprietarul lui de drept.

   Peregrinările lui Harry prin deşert, întâlnirea cu arheologul David Leslau, cel care găsise un tub de aramă cu un manuscris, de fapt ca o hartă a comorilor, căutările întreprinse de acesta pentru a găsi bogăţiile ascunse ale templului, apoi drumurile care-l duc în Israel, New York şi la Roma, determina o grămadă de cercetări. Paralel cu cercetările se derulează povestirile istorice, în care câte un strămoş a lui Harry, prelucrători de diamante, a jucat câte un rol.

   Povestea diamantului începe în momentul când armata lui Nabucodonosor, terminând de jefuit Egiptul se îndreaptă spre Templul lui Solomon din Ierusalim. Preoţii reuşesc să ascundă o mare parte din obiectele de artă şi de cult valoroase în diferite tainiţe. Pentru păstrarea secretului fiecare tainiţă era cunoscută de un singur om, cel care ducea acolo obiectele. Doar scribul, bătrân şi bolnav, ştia totul având datoria să le consemneze într-un manuscris, pe care-l ascunde într-un tub de aramă şi-l îngroapă. Unele bogaţii, printre care şi diamantul galben, au fost găsite în perioada lui Ludovic al VII-lea, de la care le-au luat soldaţii lui Salaheddin, care îl dă Moscheii din Acra.
O sută de ani mai târziu ajunge la Esteban de Costa, conte de Leon, un funcţionar laic al Inchiziţiei, care-l donează bisericii catolice din Spania. Apoi ajunge la Vatican de unde va dispărea şi va fi cumpărat de regele Farouk al Egiptului.

   Luăm contact de asemenea cu istoria şi obiceiurile evreilor şi arabilor, cu părerile lor despre cine este îndreptăţit să trăiască în Ierusalim şi în deşert, cunoaştem câte ceva din viaţa beduinilor, şi despre diferenţele culturale şi religioase dintre ei şi creştini.
Avem parte şi de povestea de dragoste a lui Harry cu Tamar, o superbă arăboaică, şi a profesorului David Leslau cu o israeliancă.

   Harry îl ajută pe profesor să descifreze manuscrisul şi să decripteze datele.
Încet, cu răbdare şi migală, Harry descâlceşte iţele poveştii de la începuturi şi până în zilele noastre, reuşind în final să descopere ”Diamantul Ierusalimului” şi să-l redea deţinătorului de drept.

   Romanul este povestea diamantului, dar mai ales povestea lui Harry, a modului în care se autodefineşte, şi-şi găseşte rădăcinile.
Chiar dacă nu este scris în stilul alert al cărţilor de acţiune, chiar dacă conţine multă istorie şi multă introspecţie, romanul te captivează fără să-ţi dai seama şi aştepţi cu nerăbdare să afli deznodământul.
Abia la finalul romanului am înţeles prezentarea de pe copertă:

”O piatră sacră prin tradiţie, cu o istorie bogată-obiectul căutărilor unui om care străbate continente, religii şi epoci în căutarea ei.
În vremuri de pericol, preţiosul diamant a fost luat din Templul lui Solomon şi ascuns. Câteva secole mai târziu, familia lui Harry Hopeman ajunge să fie parte din experienţa acestui nestemat ca moştenire a tradiţiei evreieşti. Dar Hopeman nu se află numai în căutarea diamantului ci şi a propriei identităţi.
Pasiuni, Conflicte, Descoperiri şi Aventuri.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Dublă atracţie, de S.L.Jennings-Editura Trei

Titlul original: Tryst

Traducere din engleză de Oana Dușmănescu

Număr de pagini: 352

Anul apariţiei: 2017

O poveste incendiară despre un cuplu cu o căsnicie fericită, care se hotărăște să intre într-o aventură provocatoare pentru a-și condimenta viața sexuală – dar niciunul dintre ei nu-și imaginează unde îi va duce această încercare.

   Heidi DuCane este agent de presă: îi place succesul și își iubește soțul, pe Tucker DuCane. Deși sunt firi total opuse, ceea ce îi leagă este o dragoste profundă și dăruirea față de celălalt. Dar relația lor – nu doar cea intimă – va fi pusă la grea încercare odată ce în scenă intră fermecătorul Ransom Reed, star rock și seducător irezistibil.

 „Dar când mă uit la soţul meu, ştiu că s-a schimbat ceva între noi, ceva care a reaprins dorinţa incontrolabilă pe care o credeam pierdută de câţiva ani. A trecut mult timp de când m-a sărutat ultima oară cu atâta fervoare. Am simţit că mă vrea — m-am simţit dorită. Şi deşi ştiam că în braţele lui eram în siguranţă, atingerea lui mă înnebunea.”

S.L. Jennings se declară soția mândră a iubitului ei din liceu, mama a trei băieți neastâmpărați și o autoare de cărți romance care sunt bestselleruri New York Times și USA Today. Când nu se gândește obsesiv la cărțile pe care le adoră, își dă întâlnire cu iubiți fictivi la librării independente sau savurează un Bloody Mary în localurile ei preferate din Spokane, Washington. Recunoaște că e o snoabă în privința mâncării, că e dependentă de machiaj și că îi plac toate lucrurile lucioase, sclipitoare și kitsch.

De aceeași autoare, în colecția Eroscop a apărut romanul Pervertirea.

Sursa: Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Printre cărți (leapșă)

   Întotdeauna este o plăcere să discut despre cărţi, ele mă relaxează, şi în momentele de incertitudine simt că mă ghidează cumva. Deşi nu citesc cantitativ, prefer să abordez diferite stiluri şi să experimentez în măsura în care se poate. Dacă este an nou, atunci trebuie să fie şi cu cerinţe. Cosmin de la Mes Passions s-a gândit că poate mă plictisesc de moarte în timpul liber şi ar cam fi cazul să preiau o leapşă, asa, cu ocazia zilei de azi.

        Răspunsuri la provocări:

  • Când faci o pauză de la citit, folosești un semn de carte sau îndoi un colț al paginii?

   De obicei am un semn de carte alături, o bucată de hârtie, un bilet de autobuz, dar dacă nu găsesc, improvizez şi nu îndoi pagina. Respect cărţile, sunt pacifistă :) .

  • Ai primit în ultima vreme o carte? Care a fost aceasta?

   Am primit destule, autori români şi străini, edituri diferite, genuri care ar putea să mă atragă sau poate ar putea să mă surprindă plăcut. Prietenii sunt de vină pentru comorile din imagine.

cadouri literare

  • Citești în baie?

   Dacă baia este îmbietoare, da, de ce nu? Este o provocare.

  • Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?

   Hmm, în mintea mea sunt genială (îmi place la nebunie expresia, mă simt ca la 17 de ani), dar ideile sunt atât de banale încât chiar nu vreau să aduc pe piaţă o carte care nu se ridică la nivelul aşteptărilor celor din jur. Decât să fiu un autor de duzină, mai bine rămân la ceea ce sunt, un blogger pasionat de lectură.

  • Care este cartea ta preferată?

   Am multe titluri preferate, dar mă voi gândi la una recentă: Sărutul unui înger de Susan Elizabeth Phillips. În rest, voi menţiona câteva cărţi de suflet: Regatul viselor, Diavolul în iarnă, Pe strada Dublin etc.

  • Îți place să recitești cărți?

   Daaa, sunt destule momente când nu pot merge mai departe şi recitesc cu drag ceva de Judith McNaught. În general aleg titluri care mă binedispun şi îmi amintesc de fiecare dată că există happy end şi sufletul meu va rămâne multă vreme…unul romantic.

  • Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărților pe care le apreciezi și ce le-ai spune?

   Am avut plăcerea să mă întâlnesc cu câţiva dintre ei şi să discut. De exemplu: Radu Găvan (i-am spus că nu-mi place drama, dar îi apreciez originalitatea, limbajul colorat şi atitudinea), Andrei Cioată (i-am citit manuscrisul cărţii de debut şi la un ceai în Târgovişte am discutat despre îndrăzneala cu care a abordat unele pasaje), Nataşa Alina Culea (a trebuit să aflu dacă Marat. Iubirea are spini va avea o continuare. Răspunsul nu m-a încântat, dar speranţa moare ultima), Daniel Botea (îl consider fratele meu mai mic şi da, am comentat de multe ori despre cele două cărţi publicate din trilogia “Eu împotriva mea!” şi Monica Ramirez (a fost frumos să dezbatem live o mică parte din seria Alina Marinescu, despre mistere şi adevărul din spatele paginilor). Până la următorul book tag promit să acumulez noi experienţe.

  • Îți place să vorbești despre ceea ce citești și cu cine?

   În general dezbat cu prietenele, avem păreri pro şi contra, ne facem recomandări sau aducem argumente despre esenţa lor, dacă ne-au plăcut sau ne-au dezamăgit.

  • Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?

   Dacă este o noutate, recunosc, prefer să aştept anumite păreri avizate, eventual o recenzie prin blogosferă sau punctul de vedere al unui prieten, însă sunt destule ocazii când o copertă, o descriere sau acel ceva mă determină să o cumpăr.

  • Care crezi că este o lectură ,,obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?

   Dacă este obligatorie, atunci nu are farmec. Cred că ar trebui o altă formulare. Am citit destule cărţi în liceu cu ştampila: TREBUIE. Înainte de a oferi un răspuns, îmi place să ştiu câteva lucruri despre persoană, ce anume preferă pentru a înclina balanţa.

  • Care este locul tău preferat pentru lectură?

   Poate fi oriunde. Am citit şi în leagăn, dar depinde de stare şi de locul unde ne aflăm. Dacă sunt acasă, pe o canapea, înconjurată de o pătură pufoasă, un ceai fierbinte cu lămâie şi deja mă simt grozav.loc pentru citit

  • Când citești, asculți muzică sau preferi liniștea?

   Prefer liniştea, dar în lipsa acesteia mă adaptez.

  • Ai citit cărți în format electronic?

   Destule. Câteva n-au fost tipărite (Încă o dorinţă de Andres) şi m-am bucurat de ele în acest format, iar altele au fost postate pe platforme online: ex. Wattpad.

  • Citești numai cărți cumpărate sau citești și cărți împrumutate?

    Da, citesc şi cărţi cumpărate şi împrumutate. Am prieteni cu care obişnuiesc să fac schimb, nu doar de impresii, dar îmi place să merg inclusiv la biblioteca locală. Acesta este modul meu de a fi la curent cu noutăţile şi de a încuraja conducerea bibliotecii să persevereze şi să cumpere cât mai multe titluri.

  • Fă un top al celor mai bune 5 cărți/serii pe care le-ai citit vreodată.

   Destul de greu, dar mă voi strădui să mă axez pe stiluri diferite, dar şi pe cele care mi-au rămas la suflet sau mi-au îndrumat paşii în timp:

  1. Jules Verne-Imaginaţia mea a luat-o razna cu cărţile acestui autor. Copilăria mea a fost vrăjită şi nu doar o dată. Orice titlu aţi alege, sigur va fi de bun augur.
  2. Un clasic care m-a impresionat şi am citit cât de mult am putut în liceu-Lev Tolstoi. Voi menţiona doar cartea Anna Karenina-celebră, clasică, dureroasă şi ecranizată :) .
  3. Un historical romance care mi-a deschis drumurile şi cumva m-a adus alături de Iasmina/LPT – O dată pentru totdeauna de Judith McNaught. Poate că nu este cea mai inspirată alegere, dar este una sentimentală.
  4. Seria Alina Marinescu-suspans, thriller, spionaj, realitate şi o doză considerabilă de adrenalină. În cazul acesteia expresia „lucrurile nu sunt ce par a fi” i se potriveşte de minune.
  5. Nopţi de patimă-începutul unei serii cu vampiri, dar care a luat amploare în rândul cititorilor. Dacă aş avea posibilitatea să citesc şi restul cărţilor, atunci sigur aş simţi că l-am prins pe Dumnezeu de picior. De ce? Personaje incitante, situaţii neprevăzute, fiinţe ciudate, termeni necunoscuţi, dar eu sigur aş avea un zâmbet molipsitor. Oare am uitat să menţionez că nu-s pasionată de vampiri? Această serie m-a făcut să îmi schimb perspectivele, păcat însă că nu este în planul editorial pentru traducere.

Dacă este leapşă atunci nu trebuie să rămână doar pe tocuri, ci să meargă mai departe la prietenii din blogosferă. I-am ales după sprânceană şi sper să le stârnească interesul. 

  1. Nataşa Alina Culea
  2.  Andreea Ban-Serial Readers
  3. Ana-Ana are cărţi
  4. Marius Andrei-Carti Recenzii Analogii Antologii
  5. Răzvan Timar- Răzvan’s bookshelf
  6. Elene Anele- Personaje de basm
  7. Dan alias Infra Sun-Scriitori români
  8. Ely-Cuvinte Vrăjite

  Dacă vă face plăcere să răspundeţi acestei provocări, sunteţi invitaţi să preluaţi întrebările.

    Sursă imagine: pinterest.com

 

by -
12

Răzbunare la Paris, de Steve Berry

Titlul original: The Paris Vendetta 
Traducerea: Ana Dragomirescu
Editura: Litera 
Numar pagini: 460

   Steve Berry este scriitor, profesor şi fost avocat american, absolvent al Facultăţii de Drept Walter F. George din cadrul Mercer University, statul Georgia.
A practicat o vreme avocatura, dar a început să scrie încă din anii 1990. După doisprezece ani de încercări, în care lucrările lui au fost respinse de 85 de ori, a debutat în 2003 cu thrillerul istoric Camera de chihlimbar, care a devenit rapid un bestseller în Statele Unite. Romanele din seria ce îl are ca personaj principal pe Cotton Malone, fost agent în cadrul Departamentului de Justiţie, au urcat pe primele locuri în topurile New York Times, USA Today şi Publisherers Weekly. Cărţile sale au fost traduse în 40 de limbi şi publicate în 51 de ţări.

,,Banii n-au patrie; bancherii sunt lipsiţi de patriotism şi de decenţă; singurul lor ţel e câştigul.”
NAPOLEON BONAPARTE

   O aventură ameţitoare cu numeroase răsturnări de situaţie îl poartă pe Cotton Malon între Copenhaga, Londra şi Paris, punându-i la încercare intuiţia, priceperea, dar şi loialitatea. Aflat într-o permanentă luptă cu timpul, americanul va face tot posibilul să împiedice o serie de atacuri teroriste ce au ţintă mai multe monumente din capitală franceză, încercând totodată să nu-şi dezamăgească cel mai bun prieten.
Prietenul său, miliardarul Henrik Thorvaldsen, îi cere ajutorul. Bătrânul danez vrea să îşi răzbune moartea unicului său fiu, ucis într-un schimb de focuri în capitala Mexicului, dar ambiţia lui nu numai că îi pune viaţa în pericol, ci ajunge să scoată la iveală o adevărată conspiraţie internaţională.

   Cu câteva zile înainte de Crăciun, fostul agent Malone, se vede nevoit să-şi întrerupă traiul în anticariatul său liniştit, când Sam, un agent, care vine ca şi mesager din partea danezului miliardar este urmărit şi vânat de indivizi înarmaţi.

,,Sam Collins stătea pe scaunul din dreapta şi se uita, în vreme ce Malone părăsea în viteză Copenhaga, îndreptându-se către nord, pe autostrada de pe coasta daneză.
Cotton Malone era exact aşa cum se aşteptase. Dur, curajos, hotărât, luând în piept situaţiile care i se iveau, făcând ce trebuia făcut. Se potrivea până şi descrierea fizică pe care Sam o primise. Înalt, par blond strălucitor, un zâmbet care trăda puţine emoţii. Ştia despre experienţa de doisprezece ani pe care Malone o avea în Departamentul Justiţiei, despre studiile lui de drept făcute la Georgetown, despre memoria lui fotografică şi despre dragostea lui pentru cărţi. Dar acum văzuse cu ochii lui curajul bărbatului în situaţii limită.”

   Vinovaţi de moartea lui Cai, băiatul miliardarului, este Cabral şi lord Ashby. Cabral a fost ucis, urmează să i se întindă plasa lui Ashby. Acesta din urmă, se pare că se ocupă cu recuperarea artefactelor furate în beneficiul său.

,,-Lui Ashby îi place să achiziţioneze obiecte de artă şi comori care sunt ori necunoscute, ori nerevendicate, ori furate, a spus în cele din urmă danezul. Fără să-şi bată capul cu avocaţi, cu lupte în justiţie sau cu presa. I-am studiat pe Recuperatorii de Antichităţi Pierdute. Există de multă vreme. De fapt, sunt destul de isteţi. Fură ceea ce a fost deja furat.”

   Ceea mai nouă recuperare este ,,aurul lui Rommel’‘, mai exact două mii şapte sute de kilograme de aur, plata unor evrei din Gabes, Tunisia, în schimbul vieţii lor. Acest aur a fost încărcat în şase lăzi de lemn, trimise spre Italia, iar apoi în vest spre Corsica. Nu contează că recuperarea s-a făcut cu uciderea a două persoane, contează că visteriile goale a lui Ashby s-au umplut.

   Acţiunea cărţi se desfăşoară pe mai multe planuri: -prezentul în care are loc o răzbunare şi o conspiraţie mondială, şi trecut, unde Napoleon este prezentat în bătăliile sale, în călătoria sa prin Egipt ca şi conducător suprem, în aşteptarea de a reveni la Paris şi a revendica puterea absolută.
Avem parte de date istorice extrem de interesante, pe care mulţi cu siguranţă le-au uitat sau nu au ştiut de ele.

   Aflăm despre divorţul de prima soţie, Josephine şi căsătoria cu ducesa de Austria pentru a obţine un moştenitor. Napoleon nu a avut ocazia de a fi alături de fiul său, decât foarte puţin, el fiind exilat pe Elba, acolo unde îşi va da obştescul sfârşit. Alături de el va fi servitorul său Saint Denis, cel care l-a slujit cu credinţă. Saint-Denis îi va transcrie toate scrierile lui Napoleon. Împăratul i-a lăsat moştenire lui Saint-Denise patru sute de cărţi din biblioteca sa personală, însărcinându-l cu păstrarea lor până când fiul lui avea să împlinească şaisprezece ani. Acesta nu a mai apucat să primească, murind şi el la vârsta de douăzeci şi unu de ani.

   Se pare că în această moştenire lăsată de Napoleon, s-ar găsi indicii la averea fabuloasă care se vorbeşte că ar fii ascuns-o împăratul. Ashby este pe urmele acestei legendare comori. Alte preocupări ale acestui personaj malefic sunt: -Clubul de la Paris-menit să distrugă sistemul financiar mondial. Formare clubului şi recrutarea de membri este în grijă Elizei Larocque. Această fusese foarte atentă, alegându-şi membrii cu mare grijă, limitând numărul total la şapte, cu ea cu tot. Fiecare recrut plătea taxa de intrare de 20 milioane de euro, şi jurase să păstreze secretul. Oare vor reuşi ? Informaţiile curg pe site-urile de socializare:

,, A sosit un Antihrist?
Dacă analizezi actuală cucerire sistematică a ţărilor independente din întreagă lume, îţi poţi da seama uşor că, în spatele tuturor acestor agresiuni, se conturează un tipar unic al puterii, care include economia, armata, presa şi politicienii. Voi încerca să demonstrez că această putere aparţine bancherilor lumii. Cred că în fruntea acestor tirani se află un Antihrist. Numele ei e Eliza Larocque. Ea vrea ca, rămânând complet invizibilă, să conducă lumea prin intermediul puterii economice deţinute în secret, pe care familia ei a construit-o de-a lungul secolelor.
Nu există afacere mai sigură şi mai profitabilă decât împrumutul de bani către state. Creditorii care se adună laolaltă, refuzând să concureze unul cu altul şi manipulând pieţele şi valutele spre avantajul lor colectiv, reprezintă o gravă ameninţare. Larocque şi asociaţii ei posedă o structura ierarhică organizată care cumpără sau primeşte acţiuni din tot ceea ce este valoros pe piaţa globală. Controlând guvernele din ţările vestice, ei controlează întreagă lume vestică. Dacă urmăreşti tacticile politice globale, poţi vedea cu uşurinţă că şefii de stat aleşi democratic se schimbă, dar interesele lor urmăresc interesele celor bogaţi, deci rămân mai mult sau mai puţin aceleaşi. Numeroa

sele elemente indică faptul că există o organizaţie invizibilă care stăpâneşte lumea.”

   Va reuşi să se infiltreze danezul în acest club? Va reuşi să îl denigreze pe Ashby şi să îl distrugă?
Unde este legendara comoară a lui Napoleon?

   Malone şi Sam, împreună cu fosta sa organizaţie Magellan vor reuşi să oprească această conspiraţie internaţională? Vor reuşi să scape cu viaţă? Ce alte informaţii şi date importante se dezvăluie în continuare?
Va las pe voi să descoperiţi mai multe, citind acest thriller, care ne oferă o mulţime de surprize.

Nota mea pentru carte este 9,5.

targulcartii.ro

Cartea Răzbunare la Paris, de Steve Berry a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărţii.

Pe urmele tatălui.O poveste de iubire, de Mireille Abramovici

Editura Humanitas

   „Pentru mine, scrisul nu e un medicament, ci o victorie împotriva răului. M-am străduit înlocuiesc prin cuvinte ceea ce e de nenumit. Am tăria privesc în urmă.
Azi, când sunt mai în vârstă decât tatăl meu la acea vreme, îl privesc aşa cum îşi priveşte o soră fratele mai mic, sau cum îşi priveşte o mamă fiul. Amestec generaţiile, răstorn cronologia. Din nevoia mea de revelaţii, mi se pare filă timpului e îngustă şi c-o pot străbate fără şovăire.“ (Mireille ABRAMOVICI)

Mireille Abramovici porneşte pe urmele tatălui său, arestat la Nisa cu zece zile înainte de naşterea ei şi deportat în mai 1944, alături de alte sute de evrei. În speranţa de a-i salva, simbolic, viaţă, totul, chiar şi cel mai vag indiciu, îi este de folos. Scrisori, fotografii şi acte din arhivă mamei, drumuri în România, Franţa şi Germania, vizite la rude şi la cunoscuţi de-ai părinţilor ei, obiecte rămase amintire din povestea lor de dragoste, vise şi intuiţii umplu încetul cu încetul spaţiile albe din portretul tatălui şi întregesc o poveste copleşitoare.

Sursa:  Editura Humanitas

by -
4

Listă autori romani-Editura All-Allfa

1. Alex Cuc:

-Colţi-lungi. Uniunea triburilor

2. Lucian Zup:

-Fumatul interzis

3. Constantin Stoiciu:

-Viaţa e o plimbare cu pălăría pe cap;

-O natură fericită;

-Răfuieli

4. Codin Maticiuc:

-Consumatorul de suflete

5. Bujor Nedelcovici:

-Culoarea timpului;

-Jurnalul unui cântăreţ de jazz

6. Cornel George Popa:

-Salonul de masaj – recenzie

7. Silvian Florea:

-Premiul

8. Ada-Michaela Ciobanu:

-Aurul alchimistului

9. Vlad A. Popescu:

-Viaţa face toţi banii

10. Diana Sorescu:

-Diana cu vanilie-recenzie

11. Alex. Ştefănescu:

-Un scriitor, doi scriitori

12. Renata Carageani:

-Micul Chagali, NONO;

13. Paula Săcui:

-Nu mi-e frică!

14. Dan Chişu:

-Garsonieră din pădurea de macarale

15. Rene Duda:

-Ţinerea lui Anatol Bogdan

16. Alina Nedelea:

-Şoseaua Căţelu 42

17. Dan Bălănescu:

-Smintiţii

18. Dorin Cozan:

-Urâţii

19. Adrian Voicu:

-Nepovestitele trăiri ale templierilor români

20. Viorel Zaicu:

-Întoarcerea

21. Florian Lafani:

-Poker în infern

22. Cătălin Ţîrlea:

-Anotimpuri de trecere

23. Ioana Drăgan:

-Mafalda/ Bibliotecile din oglindă

by -
7

Fără drept de apel, de Jeffrey Archer

Editura Vivaldi

   Jeffrey Howard Archer, Baron Archer de Weston-super-Mare (n. 15 aprilie 1940, Londra) este un autor englez de succes şi fost politician. Cariera sa politică s-a încheiat cu o condamnare la închisoare pentru sperjur şi obstrucţionarea justiţiei pe care a efectuat-o în perioada 2001-2003. Înainte de debutul său literar, Archer a fost membru al Parlamentului (1969–74), deputat al Partidului Conservator (Britanic) (1985–86).
La noi au apărut până acum două volume de povestiri: ”Pisica are nouă vieţişi “Aici se ascunde o poveste şi romanele: ”O chestiune de onoare”; ”Nici un ban în plus, nici un ban în minus”; Primul între egali”; ”În linie dreapta”; ”Cărările gloriei”; ”O duzină de tertipuri”; ”Onoare pentru hoţi”; ”Impresie falsă”; ”Fii norocului”; ”Fără drept de apel”. Au fost traduse de asemenea două serii: seria care cuprinde romanele: Cain şi Abel”; ”Fiica risipitoare” şi-i spunem preşedintelui şi saga familiei Clifton din care au apărut: ”Doar timpul ne va spune”; ”Păcatele tatălui”; ”Mai puternic decât sabia”; ”Un secret bine păstrat”; ”Ai grijă ce-ţi doreşti”; ”A venit vremea”. Mai urmează apară Acesta a fost omul” volumul şapte al seriei Clifton şi romanul “A patra putere”

Fără drept de apel este Cain şi Abel al secolului XXI”

   L-am citit prima dată pe Jeffrey Archer când a apărut romanul Cain şi Abel” (prima ediţie la noi) şi pot spune m-a cucerit, aşa am citit aproape toate cărţile lui, adică cele traduse la noi.
Mie personajul principal al romanului, Danny Cartwright, mi se pare un Edmond Dantes (Contele de Monte Cristo-A.Dumas) al zilelor noastre, aceeaşi hotărâreaceeaşi tenacitate în a se reinventa pentru a se putea răzbuna pe cei care i-au distrus viaţa lui, iubitei lui şi familiilor lor, aceeaşi determinare în a-şi reface viaţaŞi mai ales, hotărârea de-a demonstra nimeni indiferent de avere şi statut social nu este deasupra legii.

   Danny lucrează la garajul lui H.Wilson, tatăl lui Beth şi al lui Bernie. Pe Beth o iubeşte necondiţionat, iar Bernie este cel mai bun prieten al lui. Danny o cere pe Beth de soţie şi când ea acceptă îl sună pe Bernie şişi dau întâlnire la Dunlop Arms sărbătoreascăRaddiscută, glumesc, fără griji până în momentul când văd la o masă patru bărbaţi băuţi, pe unul dintre ei recunoscându-l fiind actorul de seriale Lawrece Davenport, un favorit al publicului. Bărbaţii spun vorbe urâtese leagă de Beth, şi Bernie e gata reacţioneze, dar Danny îşi  seama sunt beţi aşa împreună cu logodnica lui îl scot din bar. Beth merge caute un taxi, timp în care doi dintre bărbaţii din bar îi atacă pe cei doi prieteni, iar ceilalţi doi închid aleea pentru ca ea nu poată chema ajutoare. Unul dintre bărbaţi, Spencer Craig, luase un cuţit din bar şi când realizează nu-i pot înfrânge pe băieţi îl taie adânc pe Danny pe picior şi îi înfige cuţitul în piept lui Bernie, care moare în braţele prietenului săuStand lângă bar Craig fuge acasă, se schimbă în haine curateîşi trimite prietenii acasă şi aşteaptă la bar sosirea poliţiei pe care tot el apucase s-o cheme. Sergentul Fuller îl arestează pe Danny, convins în urmă a ceea ce văzuse şi mai ales i se povestise acesta este ucigaşulLa proces mărturia lui Beth şi a prietenilor lui Danny nu este luată în seamă şi cum ar fi putut…când acuzarea avea patru martori de asemenea calibru: Spencer Craig-avocat pledant; Gerald Payne-om de afaceri: Lawrence Davenport-actor: şi Toby Mortimer. Toţi patru făcuseră parte în timpul şcolii din grupul Muşchetarii” fondat şi condus de Spencer Craig, aşa nu i-a fost greu acestuia -i convingă spună acelaşi lucru, o declaraţie concepută de el, credibilăfără le pese de vieţile pe care le distrugeau.

  Aşa că, mărturiile lor coroborate cu diferite lucruri scoase din context de către procurorul Pearson, fac ca avocatul lui Danny, tânărul Alex Redmayne nu-l poată salva şi primească 20 de ani de închisoarePână la recurs Danny mai sperămai ales se născuse şi fiica lui Christy şi Beth îl vizită mereu şi-l încuraja.

   În închisoare Danny este pus în aceeaşi camera cu Nick Moncrief şi Marele Al.Nick, ofiţer fiind fusese judecat de Curtea Marţială pentru o eroare la Kosovo, proces în care fusese implicat şi sergentul lui Marele Al. Nick făcea parte dintr-o veche familie scoţiană, dar tatăl lui îl dezmoştenise şi lăsase toată averea unchiului Hugo, fratele lui mai mic. În momentul în care află i s-a respins recursul Danny se schimbăîi scrie lui Beth dându-i libertatea şi n-o mai primeşte când insistă -l vadăsperând ea şi continue viaţa. Nick se hotărăşte -l ajute cât poate, îl învaţă citească scrie, îl îndeamnă şi continue studiile, îl învaţă se poarte în societate,  facă mişcare, devenind pentru Danny un adevărat Pygmalion.

   Unul dintre cei patru, Toby Mortimer, ajunge în închisoare din cauza drogurilor, si Marele Alcare lucra la infirmerie, îl face spună adevărul şi chiar îl înregistrează pe casetă, dar proba nu este admisă la proces. Simţind acesta este veriga slabă, Spencer Craig plăteşte un deţinut (pe care-l apărase la un proces) -l omoare pe Mortimer, făcând pară o sinucidere şi apoi, pentru siguranţăplanifică şi moartea lui Danny.

Doar soarta îşi avea planurile ei…

   Tuns şi aranjat, vorbind cum învăţase de la mentorul lui, Danny seamănă extraordinar cu Nick şi chiar se amuză cu toţii când gardienii îi mai confundă. Obiceiul lui Nick de a-i da lui Danny lănţişorul lui şi inelul când mergea la duş îi fac deseori de nedeosebit .De aceea Leach, asasinul plătit de Craig greşeşte şi la duş îl omoară pe Nick crezând e Danny. Toată lumea crede acelaşi lucru, mai ales Al, dânduşi seama de oportunitate, schimbă la infirmerie dosarele celor doi între ele, aşa toţi sunt convinşi de identitatea mortului. Tot Al îi spune Nick ar fi vrut asta pentru el, îi spune citească jurnalul acestuia ca -i cunoască viaţa, pentru are şansa  iasă peste patru săptămâniAşa află şi Danny despre testamentul făcut de Nick când fusese în Scoţia la înmormântarea tatălui săuşi aflase bunicul lui îi lăsase o avere. Avocatul scoţian Fraser Munro, care-l reprezentase pe bunicul lui, ia legătură cu el, întocmeşte şi testamentul şi-i spune unchiul lui, Hugo, încearcă pună mâna şi pe moştenirea lăsată de bunicul lui. Printre altele bunicul îi lăsase o comoară în timbre el fiind unul dintre cei mai reputaţi colecţionari din lume.
Aşa Danny, sub numele de Nick pleacă din închisoarese întâlneşte cu Munro care-i  cheile casei din Londra şi-i spune situaţia averii, acceptând -l consilieze şi -l reprezinte în continuare. Hugo, unchiul, încearcă cu un testament fals –i ia averea,  dar nu reuşeşte.

   Şi de aici începe o altă parte a aventurii lui Danny, găseşte timbrele, demască falsul în acte a lui Hugo, pune la punct casa din Londra, o donează pe cea din Scoţia Fondului Naţional de Patrimoniu de acolo aşa cum dorise bunicul lui şi cu mult fler înmulţeşte banii aflaţi în contÎncepe deasemenea -i cunoască pe cei trei şi-i atrage în afaceri, făcându-i piardă bani. Dar Craig intră la bănuieli, pune un detectiv -l urmărească şi -i facă poze, şi când vede şi cicatricea îşi  seama ce s-a întâmplat. Îl anunţă pe Fuller care bucuros de pont îl arestează pe Danny, doar cu o zi înainte de ziua când acesta voia se prezinte în Justiţie spună adevărulLa fel atunci când o ceruse pe Beth, şi viaţă îi oferise surprizele ei: Dacă Danny Cartwright ar fi cerut-o pe Beth Wilson în căsătorie cu o zi mai devreme sau mai târziu, nu ar fi fost arestat pentru uciderea celui mai bun prieten. Dar când martorii acuzării sunt un avocat, un actor cunoscut, un aristocrat şi un afacerist de succes, cine creadă versiunea acuzatului?” Aceiaşimai puţin Mortimer, care-l acuză şi acum.
Alex Redmayne, secondat de tatăl lui, un reputat avocat, îl reprezintă din nou, dar de această dată mărturiile tuturor, inclusiv a lui Fraser Munro, descâlcesc iţele şi duc la un cu totul alt deznodământ,

Nu vi se pare şi vouă e un Edmond Dantes modern?!!

   Dacă vreţi aflaţi mai multe, pentru ce v-am povestit eu e foarte puţindacă vreţi ştiţi amănuntele şi deznodământul poveştii citiţi cartea.
Jeffrey Archer este un autor care m-a încântat cu fiecare carte pentru întâmplările curg firesc, dialogurile sunt din belşug, descrieri doar atât cât e necesaracţiunea interesantă, personajele bine conturate, şi poveştile absolut reale, le putem uşor întâlni în jurul nostru.
Va recomand cu încredere Fără drept de apella fel ca de altfel toate romanele lui Jeffrey Archer.

10/10

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“- Știi bine cine suuunt, zise monstrul cu acea voce de mormânt, dar nu vrei să accepți adevărul. Eu sunt coșmarul devenit realitate, inspectoreee… Eu sunt zeul care vine, conchise el surâzând înfiorător.”

     Jocul necromanţilor, de Şerban Andrei Mazilu-Editura Crux Publishing

Editura: Crux Publishing

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Nr. de pagini: 369

Gen : fantasy; dark fantasy / clockpunk

 Seria Cronici din Voss : 1. Anotimpul pumnalelor; 2. Jocul necromanților

   La solicitarea fanilor, Andrei Mazilu revizitează Arhipelagul Voss cu romanul Jocul necromanților, căci multe lucruri au rămas nerezolvate după ce eroii au ieșit din scenă la finalul romanului Anotimpul pumnalelor. După Cădere, Imperiul se confruntă cu și mai multe forțe oculte hotărâte să distrugă definitiv echilibrul dintre Bine și Rău. Până și zeul Moarte se simte neputincios în fața haosului ce pare că vrea să consume sufletele tuturor muritorilor. Dar Thanos are propriile lui arme: Ordinul Corbilor, compus din cinci asasini ce au un singur scop – menținerea balanței Creației cu orice preț. Întotdeauna există un rău mai mare, iar vechi dușmani pot deveni prieteni atunci când se confruntă cu Întunericul absolut. Pumnalele taie în carne vie, jocuri politice se fac și se desfac, mistere vechi sunt scoase la iveală și noi eroi își fac apariția. Personaje memorabile, o cursă pe viață și pe moarte, o poveste de dragoste cum puține mai sunt și un univers fantastic de o profunzime tulburătoare. 

   Anul trecut am citit pe nerăsuflate “Anotimpul pumnalelor”, primul volum din seria Cronici din Voss și am avut ocazia să descopăr o lume magică și întunecată, în care nu am fost doar un simplu spectator. Simțeam că sunt alături de Corbi, că fac parte din grupul lor. Așa că nu e de mirare că am așteptat cu nerăbdare apariția următorului volum!

Jocul necromantilor

   “Jocul necromanților” este un roman complex, care te bulversează, te îngrozește și te ține cu sufletul la gură până la ultimul paragraf. Are aventură, intrigă, mister, trădări, practici oculte, mituri și legende, manifestări supranaturale, un strop de romantism, dar și planuri diabolice, crime oribile, evenimente terifiante (unele scene fiind de o duritate greu de digerat) care te solicită din punct de vedere emoțional.

   Sunt multe lucruri care mi-au plăcut: complexitatea personajelor, stilul figurat abordat de autor, ritmul amețitor, numeroasele întorsături absolut surprinzătoare, situațiile limită care te țin în suspans pană la final, acțiunea care se desfăşoară pe mai multe planuri. Nici acum nu-mi dau seama cum autorul a reușit să scrie o poveste atât de amplă, cu o acțiune atât de intensă, să fie atent la fiecare detaliu, oferind cititorului posibilitatea de a pătrunde cu uşurinţă într-o lume fantastică de care greu se mai poate desprinde la final.

   De asemenea, am apreciat faptul că în acest volum am găsit informații despre istoria Imperiului Voss, ascensiunea, moartea și învierea lui Turek, descendența vrăjitoarei Savannah, istoria Corbilor și multe detalii despre zeități și culte.

   Așa cum v-am spus și în “Anotimpul pumnalelor”, avem de-a face cu o lume desprinsă parcă din epoca medievală (deși anumite lucruri m-au făcut să cred că de fapt  totul se petrece  undeva în viitor), populată de o serie de creaturi înfiorătoare precum vârcii, vârcolacii și moroii, dar și de zeități, forțe oculte, vrăjitoare, stafii. Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc de  Ordinul Corbilor, o organizație de asasini care acționa în numele zeului Thanos, cel care menține echilibru viață-moarte.

Jocul necromantilor 2

   La finalul primului volum am asistat la niște evenimente tulburătoare. În urma războiului purtat între Mequette și Corbi, cei din urmă au învins, iar viziunea lui Septimus I s-a împlinit: dinastia Voss a fost eliminată.

   Însă lucrurile nu s-au terminat acolo, așa cum s-a crezut. Se pare că vrăjitoarea Savannah nu doar că o manipulase în mod subtil pe ambițioasa contesă Madeline Mequette, cea care își dorea să devină împărăteasa lumii, nu doar a Imperiului, dar ea se și prefăcuse ani în șir a fi un aliat al Corbilor, ascunzând cu măiestrie adevărata ei identitate și rolul ei în învierea lui Turek Marteen, teribilul inamic al lui Thanos, zeul Morții. Miile de victime ale războiului nu au fost decât un tribut, ceva necesar pentru a-l aduce înapoi pe Turek, călugărul sanctificat de Biserica Triumviratului, cel care biruise cândva vârcii și moartea. Iar în “Jocul necromanților” aflăm că el  a revenit pe tărâmul oamenilor pentru a cuceri lumea cu o armată de cadavre ambulante.

   Iar în privința celor doi Corbi, Aendo Assermore și Jessah (Loup), lucrurile stau altfel față de ceea ce am crezut inițial. După ce o executaseră pe contesa Mequette la ordinul lui Thanos, ambii își închipuiseră că misiunea lor se sfârșise. Aendo reușise să o convingă pe Jessah să părăsească împreună Arhipelagul, să fugă pe o mică și izolată insulă numită Levand. Îi spusese că “atât  ucigașul Assermore, cel mai eficient asasin de pe acele meleaguri, cât și înfricoșătoarea Loup – așa cum Jess fusese poreclită – trebuiau să dispară; că se achitaseră de orice datorie față de zeul Moarte și că, dacă exista un picur de echitate în univers, își câștigaseră  pe deplin dreptul să își trăiască în pace restul zilelor.” Însă și-au întârziat plecarea și au ajuns prizonierii lui Turek.

   Acțiunea din “Jocul necromanţilor” debutează  cu un eveniment cutremurător. Inspectorul de Miliție Franco Baudelaire pătrunde în casa profesorului Rimm (despre care aflăm ulterior că este unul dintre slujitorii lui Turek) și îi citește corespondența și notițele din jurnal, notițe care confirmau faptul că Rimm avea cele mai groaznice intenții. Acesta vorbea despre ritualuri științifice (referindu-se la experimentele sale pe cadavre) și despre cât de încântat era că putea contribui la “ascensiunea tânărului zeu”. Însă atunci când pătrunde în mansarda reședinței Rimm descoperă ceva absolut sinistru.

“Pe tărgile dinăuntru, cadavre mai mult sau mai puțin proaspete zăceau eviscerate, iar pe pereți, în cuie, fuseseră atârnate părți anatomice ale mai multor animale. Tavanul era înlocuit de bare butucănoase, astfel încât să permită gerului să conserve ”materia primă”, în timp ce fulgi rătăciți de zăpadă se așternuseră peste leșuri și peste uneltele de pe bancul de lucru. Într-un colț, însă, micul altar spurcat nu își găsea locul în decorul relativ…tehnic. Lumina alburie de afară se revărsa peste Ochiul lui Thanos, în irisul căruia cineva înfipsese un cuțit de lamă vălurită. Sub el, într-un vas de lut, sânge negru se închega sub rafalele de vânt înghețat, înconjurat de bucăți de oase și stranii amulete din cupru.”

   Exact în acel moment, inspectorul se trezește față în față cu o creatură înfricoșătoare. Trupul îi  duhnea a putreziciune, mâinile îi erau umflate, degetele fiindu-i prevăzute cu gheare în loc de unghii, zeci de copci îi împodobeau pieptul și abdomenul, iar capul era prevăzut cu două perechi de ochi fără pleoape, urechi de lup, nas despicat și coarne de berbec. Iar când a glăsuit, printre buzele-i împietrite, Baudelaire a realizat că altcineva i se adresa și nu arătarea.

 “- Știi bine cine suuunt, zise monstrul cu acea voce de mormânt, dar nu vrei să accepți adevărul. Eu sunt coșmarul devenit realitate, inspectoreee… Eu sunt zeul care vine, conchise el surâzând înfiorător.”

   După ce inspectorul reușește să distrugă acea mostruozitate, în casă pătrund alte șase creaturi înfiorătoare, ce “scheunau și hâsâiau sălbatic, dornice de sange”.

  Din fericire, Baudelaire este salvat de câțiva agenți ai Serviciului Secret, iar în scurt timp  se va afla în fața lui Cassius Rho, noul lider al Serviciului Secret, și a lui Moon Thatcher Lillycatcher, fostul ministru al Științei și Dezvoltării. De la aceștia află că ei și sectanții se luptă pentru controlul Mlaștinii. Informatorii au observat că lunaticii sunt din ce în ce mai numeroși, că își fac simțită  prezența în întreg Arhipelagul, dar nicăieri mai mult ca în acest loc. Nimeni nu știe de ce  s-au strâns într-un număr atât de mare. Și tot de la ei află că medicul legist Daelin Dawson, curajoasa lui protejată, a reușit să se strecoare în sediul loc secret și i-a ajutat să scape de dăunători, în doar șase zile.

   De fapt,  încă de la dispariția împăratului, omorârea tuturor baronilor și eliminarea comerțului cu tutun, întreg Arhipelag Voss (compus din insulele Noss, Perque,Whitegate, Amberstone) este dominat de haos, iar Serviciul Secret abia mai reușește să mențină o oarecare ordine.

   Între timp, subteranul clocotea în corul de imnuri, în nebunia colectivă, în sângele vărsat fluvii spre gloria stăpânului Turek. Din sutele de zeloți care, de bunăvoie, se supuseseră pletorei de  chinuri inimaginabile, doar câteva duzini mai respirau, deși mintile nu le mai aparțineau demult, iar flăcările devotamentului nebunesc carbonizaseră orice urmă de suflet ar mai fi posedat. Doar unei mâini de necromanți li se permisese să își păstreze o oarecare rațiune – destulă încât să acționeze inteligent, să se poată folosi de viclenia și învățăturile pe care cel ce aspira să devină zeu le împărtășise cu ei.”

Jocul necromantilor 3

   Cei patru necromanți, locotenenții lui Turek, au fost aleși nu doar fiindcă posedau titluri și relații cu anumite cercuri sociale la care secta nu avea acces, ci datorită unui nivel de educație pe care restul nu îl aveau, dar și pentru că  erau “înzestrați” cu diverse tipuri de perversitate. John Taft (Sculptorul), al cărui aspect inocent nu trăda câtuși de puțin adevărata-i fire, este demonul care ucide femei. Nu s-a dovedit a fi doar un nebun original, ci și un necromant inovativ. Ulfmar Kay este pe cât de viclean și ambițios, pe atât de iscusit în arta întunecată; era versatil, adaptându-se în funcție de mediu oricărei situații, reușind să își farmece fără efort interlocutorul. Yvette Von Erikson este genul de femeie avidă de putere. A fost recrutată și instruită chiar de preoteasa-vrăjitoare Savannah. Ezrah Rimm, a cărei loialitatea față de Turek este totală, este cel mai ordonat, minuțios, răbdător slujitor, anticipând cu mult talent intențiile cultului, fiind capabil să ucidă întreaga populație a insulei.

   Turek cere celor patru  necromanți să îndeplinească anumite sarcini. Kay va trebui să recâștige controlul asupra Mlaștinii, să preia Universitatea și să saboteze întâlnirea prefecților. Lui Taft i se ordonă să-și folosească toate trucurile pe care le cunoște și toate ritualurile pe care le-a învățat pentru a-l ucide pe inspectorul Baudelaire. Yvette Von Erikson are misiunea de a o găsi și captura  pe  vrăjitoarea Savannah, iar lui Rimm i se dă cea mai importantă dintre misiuni. Stăpânul îi cere nu doar să-l elibereze pe Aendo Assermore, dar să îl și ajute să se pună pe picioare. Trupul zdrobit al Corbului trebuia “reparat” rapid, pentru ca apoi, prin orice mijloace, el trebuia să fie convins să recupereze un artifact.

  Adevărul e că cei doi Corbi, Aendo și Jessah, au fost prizonieri în tot acest timp, au fost bătuți, torturați, ba ea chiar a fost silită să îi despice carnea zile la rând (sub amenințarea execuției bărbatului iubit, Jessah fusese nevoită să ia locul torționarului implorându-i de fiecare dată iertare lui Aendo cât ea decupa în carnea lui). Uneori caznele durau ore întregi și Aendo ar fi  fost mort până acum, dacă vrăjitoarele nu i-ar fi administrat  forțat licori curative.

“Dintre toate armele lui Thanos, Aendo Assermore fusese cea mai devastatoare, binecuvântat de zeu cu abilități pe care nici un alt asasin nu le avusese până atunci. Putuse odată să invoce întreaga armată a vârcilor, să se transforme în umbre si să comunice cu gândul, dar acum nu mai poseda nici unul din toate acele daruri…” 

   Va accepta el să recupereze acel artefact, atât de necesar lui Turek Marteen? Dar locotenenți, își vor îndeplini sarcinile? Va reuși Turek să învingă Moartea, să îl ucidă pe Thanos? Se vor mai putea reuni cei cinci Corbi? Cine va învinge?

“Dacă Turek reușește să ducă la îndeplinire ritualul, nu doar că nimeni nu va poseda acea viață veșnică pe care el a promis-o, ci va elibera Răul suprem. Împreună, în această realitate, cei patru demoni vor distruge orice urmă de viață; se vor răzbuna pe zeul ce ne veghează, trecând în tărâmul lui și consumând suflete fără număr. Nu îmi pot decât imagina cât de puternic ar fi afectat echilibrul Creației și ce efect ar avea asupra altor lumi… Însăși soarta Universului se află în mâinile noastre”.

   “Jocul necromanților“ este un roman complex, fascinant, care pur și simplu răscoleşte sufletul cititorului. Consider a fi una dintre cele mai bune scrieri din genul fantasy. Am întâlnit personaje de neuitat, scene șocante, multe intrigi, dragoste și foarte multă magie.

 Nota 10

Crux Publishing logo

Cartea Jocul necromanților de Șerban Andrei Mazilu, a fost oferită pentru recenzie de către Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

Kraken de, China Miéville

Editura: Paladin

Număr pagini: 584

Domeniu: Fantasy

   Dintr-un muzeu din Londra dispare un calamar lung de nouă metri, împreună cu acvariul lui. Custodele Billy Harrow vrea să elucideze misterul şi descoperă o lume stranie, populată de adepţi ai cultului calamarului uriaş, tatuaje vorbitoare, asasini, statui ce prind viaţă şi animale intrate în grevă.

 

Urmărit de poliţişti şi criminali deopotrivă, Billy este nevoit să renunţe la viaţa lui obişnuită şi să se alieze cu un renegat al cultului calamarului pentru a recupera creatura furată şi a opri forţa necunoscută ce ameninţă cu sfârşitul lumii.

Billy privi ecranul. Zece braţe, cinci linii întretăiate; două dintre ele mai lungi decât celelalte. Modelul insignei argintii pe care-o văzuse era imaginea acestui prădător apropiindu-se. Văzut din perspectiva prăzii…

Sursa: Editura Paladin

„Îmi consider viața o rețea de relații văzută dintr-un centru. Simt acel centru - acesta sunt eu”.

Realitatea ființei, de Jeanne de Salzmann-o uluitoare călătorie în misterele ființei umane

Titlu original: „The Reality of Being: The Fourth Way”

Autor: Jeanne de Salzmann

Editura: Herald

Anul: 2016

Număr pagini: 368

Traducere: Cantemir Mambet, Mihăiță Alexandru (din partea Institutului Gurdjieff din România) și Bogdan Brumă

Colecția: Serie autor: G.I. Gurdjieff

   Cine suntem cu adevărat? Ce suntem? Avem o percepție justă a ființei noastre? Iată dileme cu care se confruntă cei interesați de realitatea ființei, întrebări la care Jeanne de Salzmann, ucenică a lui Gurdjieff, răspunde, publicând cartea pe care maestrul său a conceput-o în timpul vieții, carte născută pe fundalul nevoii perpetue a ființei umane de a găsi răspunsuri referitoare la originile sale.

  „Realitatea ființei” este un studiu asupra ființei cu toate planurile sale, studiu realizat din caietele lăsate de către Gurdjieff.

  Născută în 1889 în Reims, Franța, Jeanne de Salzmann a crescut la Geneva, în Elveţia, având o educație axată pe muzică. în 1919, la Tbilisi, existența sa a luat o surprinzătoare turnură când l-a întâlnit pe G.I. Gurdjieff cu care a colaborat până la moartea acestuia. Dincolo de colaborarea fructuoasă, între cei doi a fost o adevărată prietenie, Jeanne de Salzmann aflându-se printre puținii elevi pe care Gurdjieff i-a inclus în ceea ce el numea „munca speciala”, pentru o senzaţie mai constientă.

  Când a simțit că misiunea sa pe pământ era îndeplinită, Gurdjieff i-a cerut prietenei sale să trăiască mai mult de 100 de ani, timp în care să facă cunoscute studiile cercetărilor lor și rezultatele acestora… iar Jeanne de Salzmann a făcut exact cum i-a cerut maestrul său. Și-a petrecut viața publicând cărțile maestrului și conservând „Mișcările” – exerciții de dans inițiate de către Gurdjieff.   Salzmann s-a străduit să păstreze aceste mișcări în forma lor autentică și a fondat centre speciale, cărora le-a dat denumirea de „centre Gordjieff” în Paris, New York și Londra, precum și în Caracas, Venezuela. După ce și-a îndeplinit și ea misiunea, respectând ceea ce a rugat-o Gurdjieff, Salzmann a părăsit această lume, la vârsta de 101 ani. Iată ce spunea ea, într-un interviu, pe când avea 90 de ani:

„Scriu o carte despre cum să fii în viață, despre calea de urmat pentru a trăi la două niveluri. Aceasta va arăta cum să găsești un echilibru, cum să mergi de la unul la celălalt sau, mai degrabă, cum să găsești calea dintre ele. Trebuie să vedem dincolo, și prin gândirea noastră obișnuită, pentru a ne deschide către o altă minte. Altfel, rămânem pe pragul din fața ușii și aceasta nu se deschide.”

   Despre maestrul său, aflăm din deschiderea cărții: „Gheorghii Ivanovici Gurdjieff (1866-1949) a privit cunoșterea realității – ceea ce el numea adevărata „cunoaștere a ființei” – ca pe un curent care curge din îndepărtata Antichitate, transmis din epocă în epocă, de la un om la altul, de la o rasă la alta. El a privit această cunoaștere drept mijlocul indispensabil de a obține libertatea interioară, eliberarea. Pentru aceia care caută să înțeleagă sensul vieții omenești în univers, el spunea că scopul căutării este de a străbate și ajunge la acest curent, de a-l găsi. Atunci rămâne acolo doar „să cunoști” pentru „a fi”. Însă pentru a cunoaște, îi învață el pe ceilalți, este necesar să descoperi „cum să cunoști”.”

  Pentru Gurdjieff, apropierea de religie, dar mai ales de divinitate include trei căi: Calea Fakirului ( cea care presupune stapanirea corpului fizic), Calea Călugărului ( axată pe credință și simțire) și Calea Yoginului ( care presupune dezvoltarea mintii).

  Toate aceste trei căi, le-a studiat și le-a integrat ulterior în „A patra Cale” – unde maestrul vorbește și de conștiința de sine și necesitatea efortului de a construi o gândire adecvată și eficientă, pentru a vedea lucrurile cât mai aproape de ceea ce ele sunt cu adevărat.

  Cartea este foarte bine structurată, cu 12 secțiuni, fiecare având câte trei capitole, divizate și ele în alte subcapitole. Textul este concis, dar departe de a fi unul pretențios, astfel încât poate fi ușor înțeles de către cititori. Fiecare secțiune reflectă o gândire de tip meditație, unde lucrurile aparent simple, comune, par să capete o însemnătate significantă.

   De multe ori mi s-a întâmplat să citesc o carte catalogată drept uluitoare în țara unde a fost publicată, dar tradusă în limba română a pierdut foarte mult din esență. Nu este cazul acestei cărți. Dimpotrivă! Răsfoind paginile cărții, pierzi noțiunea de „citit” și începi să asculți, de parcă vocea lui Jeanne de Salzmann ți-ar șopti o minunată poveste despre propria ta ființă. Asta se întâmplă atunci când traducerea este de una calitate. Se pare că stilul original al lui Jeanne și calitatea traducerii au dus la un text unde cantitatea informației, deși destul de mare, este ușor asimilabilă de către cititori.

  La fel ca multe alte coperți de la editura Herald, există o magică legătură între ceea ce transmite cartea și designul acesteia, conceput special pentru a induce cititorului starea propice înțelegerii adevărurilor transmise între file.

Iată și cele 12 capitole:

  1. „O chemare către conștiență”. De la începuturile existenței sale, omul a fost măcinat de căutarea de sine. Iată ce spune Salzmann:

„Omul rămâne un mister pentru sine însuși. El are o nostalgie pentru Ființă, un dor pentru dăinuire, pentru permanență, pentru perfectă deplinătate – un dor de a fi”.

  1. „Deschidere către prezență”. Percepția noastră despre propria existență este una de observator pasiv… dar dacă ar exista posibilitatea să ne citim viețile din perspectiva activă?

„Indiferent de starea în care mă găsesc în acest moment, indiferent de sensul forței pe care eu o manifest, posibilitățile cele mai înalte sunt aici, ascunde de ecranul gros al pasivității mele de a crede în autosuficiența mea”

  1. „Într-o direcție comună”. Se pare că în circumstanțele agitate actuale, ar trebui să acordăm o atenție deosebită conștiinței de a fi.

„Ce înseamnă să fii prezent? Să fii aici și acum? Am senzația că sunt prezentă. O gândesc, o simt.”

  1. „Munca de a fi prezent”. Poate că pare ușor, dar este destul de dificil să trăim în prezent, de aceea trebuie să căutăm mereu noi căi prin care să reușim să facem acest lucru.

„Înțelegerea este bazată pe impresii conștiente și depinde de starea mea de Ființă, de starea mea de prezență.”

  1. „Cu alții”. Omul – așa cum au spus înțelepții antici – nu a fost făcut să fie singur. El se dezvoltă numai trăind între alți semeni de-ai săi.

„O muncă în comun este necesară pentru a ajunge împreună la o mare intensitate”.

  1. „A fi centrat”. Concentrarea este una din cele mai importante căi de descoperire a centrului ființei. Multe răspunsuri la întrebări dificile le putem afla dacă ne concentrăm asupra centrului nostru interior.

„Îmi consider viața o rețea de relații văzută dintr-un centru. Simt acel centru – acesta sunt eu”.

  1. „Cine sunt eu?”. Suntem, așa cum am spus la începutul acestei recenzii, mereu în căutare de răspunsuri referitoare la propria ființă.

„Suntem cu toții, așa cum suntem, sub influența imaginii noastre despre noi înșine”.

  1. „Către o nouă ființă”. Misiunea omului este aceea de a evolua, de a se perfecționa, de aceea, din taote eforturile sale și realizările pe care le are legate de spirit, el ar putea construi o nouă ființă.

„Ființa mea astăzi nu este unificată. Aceasta este împrăștiată și, prin urmare, fără conștiință. Se poate schimba ființa?”

  1. „Într-o stare de unitate”. Atunci când omul reușește să-și alinieze gândurile și sentimentele, să devină o unitate, el devine conștient de sine.

„Există două mișcări în mine: o mișcare a energiei venind de sus, care, dacă sunt destul de liberă, să o ascult, pătrunde și acționează prin mine.”

  10.„O prezență cu o viață proprie”. O altă modalitate de a deveni conștienți de ființă, este aceea de a experimenta energii speciale, cu aspect de prezențe vii.

„În mine există o forță vitală pe care nu o simt, nu o aud, nu o servesc. Toată energia mea este chemată în mod constant în exterior de gânduri și dorințe, doar cu scopul de a satisface aviditatea mea.”

  11„Ființa esențială”. Omul trebuie să învețe să gestioneze forțele care trec prin ființa sa sub formă de vibrații.

„În transformare, întrebarea nu este cum să obținem o stare din ce în ce mai deschisă, ci cum să o permitem. Energia este aici. Rolul nostru nu este de a face ca această energie să treacă în noi, ci să o lăsăm să treacă prin noi, doar să o lăsăm să treacă prin noi.”

  • „A trăi învățătura”. Trecând prin toate învățăturile din celelalte capitole și învățând cum să ascultăm vibrațiile Ființei, putem deveni conștienți de realitatea acesteia.

   Una dintre cele mai fascinante călătorii este aceea făcută în căutarea propriei ființe și a realității sale, iar cartea lui Jeanne de Salzmann deschide ochii chiar și celor mai sceptice firi, spre dezvăluirea și acceptarea unor adevăruri care ies, în ultimii ani, la iveală din ce în ce mai clar, adevăruri despre ce este omul în imensitatea universului și mai ales care este rolul său aici.

  Recomand cartea celor care doresc să afle cât mai multe despre natura, complexitatea și caracteristicile ființei umane.

  Îi acord cinci stele pentru calitatea informației, a mesajului, pentru aspectul general și pentru traducere.

Editura Herald-logo

Cartea Realitatea fiinţei, de Jeanne de Salzmann a fost oferită pentru recenzie de Editura Herald. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herald

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

,,Credința creștină este ochiul prin care România privește-n lume. "

 Să fii român!, de Dan Puric

(O carte românească/creștinească de învățătură)

Editura: Compania Dan Puric, 2016

Număr pagini: 176 

  ,,Cine este acest popor român ce-și contrazice flagrant destinul necruțător, parcă vrând să-l deștepte din oarba lui măsură, îmblânzindu-l, îmbunându-l și dându-i sens? Cine suntem noi și de unde venim, de răspundem întotdeauna cu har divin?”

    Despre Dan Puric s-a vorbit și încă se vorbește mult în presa autohtonă; iubit de oamenii simpli, cu suflet curat și care mai au frica de Dumnezeu, și hulit de somități ale culturii autohtone, s-a făcut cunoscut mai mult prin conferințe susținute și cărți scrise, decât ca actor…, cel puțin eu nu auzisem de acest om devenit fenomen național, până la Fii demn! (2011), un volum de memorii, cu secvențe din viața proprie. Să fii român! construiește un joc de-a apostolul cu texte, piese de puzzle, care încearcă a deschide ochii poporului român, pe cale să-și piardă identitatea.

   Întâmplător sau nu, volumul cuprinde 21 de texte (3×7, numere prime, indivizibile, considerate „magice”, în literatura populară), proză scurtă și foarte scurtă, la granița dintre realitate și ficțiune. Sunt prezentate întâmplări din copilăria și viața autorului (Marx, Engels și… mămăica, La frontiera dintre noi), eseuri (Singurătatea țării mele), o scrisoare-testament (Scrisoare către un prieten), transcrieri – mai mult sau mai puțin fidele – ale unor interviuri din media (Unde este poporul nostru?, Dreptul și dreptatea, Granița invizibilă), a unei prefețe de carte (Poartă spre sufletul nostru), proză, texte care surprind în note de ironie și autoironie metehnele românilor (Stația de tren), bancuri românesti, surprinse în interpretarea lor tragică (Umorul românesc), ficțiune literară (Sângele Horii) și o colindă (Dați drumul la cer!).

  Dan Puric este un om credincios și se mândrește cu asta. În opinia lui, a fi un bun român se confundă cu a fi un bun creștin și-și încurajează semenii să se comporte la fel, să uite de barbarii lumii moderne ce le copleșesc mințile, călare pe vitezele lor uluitoare și să-i copleșească prin puterea credinței:

,,Fii curajos, bunul meu prieten, ai curajul să îngenunchezi lumea barbară, cea fără Dumnezeu, ce vine peste tine, cu puterea credinței tale și nu te teme, căci dezordinea lumii de azi gândită în tenebrele lor sufletești poate fi supusă numai de ordinea firească și de neclintit a spiritului tău înclinat credinței strămoșești. (Scrisoare către un prieten, pag. 124-125)”

  Patriot convins, autorul își plânge soarta de român, îi condamnă pe cei care o fură, îi ocărăște, citează din clasici și respinge europenizarea actuală, dar o regretă pe cea a secolului al XIX-lea.

Cineva m-a întrebat, când s-au împlinit douăzeci de ani de la prăbușirea zidului Berlinului, dacă sunt fericit, iar eu am răspuns că nu, pentru că s-a dărâmat peste noi. Noi, cei de astăzi, suntem încă sub cărămizile căzute ale comunismului, supraviețuitori tragici ai cutremurului, pe care nu-i ajută nimeni să-și revină. Noi, românii, n-am fost, nu suntem și nu vom fi niciodată împotriva Europei. […] O Europă cu comportament schizoid care-și votează zilnic, cu un stupid entuziasm, propria-i prăbușire, propria-i ieșire din istorie, o Europă a patologiilor sexuale, devenită normalitate socială. (Unde este poporul nostru?, pag. 38-39)

   Se simte în toată cartea un pesimism acut, o tristețe cronicizată, izvorâtă din experiențe nefericite (?), căci până și banalele glume românești devin triste, cu toată strădania autorului de a le găsi interpretare, ca unor metafore.

–Tăticu, luăm trenu’? întrebă țigănușul pe tatăl lui în drumul lor spre o cale ferată.

–Nu, bă! Răspunse țiganul. Luăm șinele!

Și iată, cum dintr-o dată răsare soluția genială împotriva tuturor acelora care vor astăzi cu orice preț să ne devalizeze țara de toate bogățiile ei naturale. Și atunci, ca cel mai bun act de autoapărare, să le luăm și noi sinele ca să nu mai aibă pe ce să transporte ei vagoanele lor pline cu lemnul din munții noștri Apuseni, șistul pe care îl caută isteric răscolind pământul și pentru care i-au bătut pe țăranii noștri ca la 1907, punând istoria într-o totală confuzie, wolframul și aurul din această țară.

Răspunsul genial al acestui țigan trebuie să recunoaștem că ne inspiră. (Umorul românesc, pag. 38)

   Autorul ne îndeamnă să nu ne pierdem speranța. Dar speranța lui unde e? Afirmă că oamenii de azi nu mai sunt români autentici, societatea civilă fiind un dezastru, un haos, o rătăcire, și dă ca exemplu pelerinajul la Mănăstirea Prislop, la mormântul lui Arsenie Boca.

Cu Arsenie Boca se întâmplă ca și cu micul comerț de frontieră care se făcea în 87-88 cu sârbii. […] Unde este Hristos acolo este și poporul român!( (Unde este poporul nostru?, pag.45).

   Scrisă în stilul deja consacrat al lui Dan Puric, fluid și cu un vocabular la îndemână, dar oarecum dezorganizat, Să fii român! își dorește să lovească ignoranța și să insufle românilor spiritul patriotic, prin vocea unui om religios, devotat crezului său mesianic.

Credința creștină este ochiul prin care România privește-n lume. (Unde este poporul nostru?, pag. 36)

logo_libris

Cartea Să fii român! de Dan Puric a fot oferită pentru recenzie de Libris.ro. de Poate fi comandată de pe site-ul Libris.ro

evaluare-carte-4

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
5

Ragtime,de E.L. Doctorow

Titlul: Ragtime

Titlul original: Ragtime

Traducerea din limba engleză: Antoaneta Ralian

Editura: Litera

Număr pagini: 288

    Recunosc faptul că autorul îmi era total necunoscut, deși datorită acestui roman pe care am avut oportunitatea să-l citesc, am aflat că E.L Doctorow a fost unul dintre cei mai mari și apreciați romancieri  ai secolului al XX-lea. A câștigat premii cu mai multe cărți pe care le-a scris – are doisprezece romane, nuvele, dar și o piesă de teatru.

   Cartea de față, Ragtime este scrisă în anul 1975, iar cu aceasta obține premiul National Book Critics Circle Awards. Ragtime este o carte specială, având în vedere subiectul, dar și includerea unor personaje reale, extrem de cunoscute. Toate aceste nume răsunătoare ne permit să le privim trecutul personal, fără menajamente.

   Fiind romancier, povestea din Ragtime  este una romantică sau chiar nostalgică,  dar nu siropoasă, ci mai degrabă una plină de istorie, cu o legătură puternică cu trecutul Americii – unul nu foarte liniștit.

   Este autorul care poate prezenta foarte în detaliu America secolului trecut, unul care poate transforma acțiunea romanului într-un puzzle întortocheat, pe care-l poți rezolva doar dacă ai curajul să pătrunzi barierele impuse de propriile reguli.

  Acțiunea este descriptivă, bogată în evenimente, dar nu se bucură de adrenalină sau dialog, iar acest aspect mi-a îngreunat puțin lectura. Multitudinea de evenimente, de personaje reale și fictive m-a bulversat puțin. M-am rătăcit prin întâmplări și nume, pierzând rareori firul.

  Personajele reale care sunt aduse și plasate în Ragtime fac toată povestea verosimilă, demnă de o capodoperă.

  Autorul ne prezintă o mică parte din evenimentele americane, cele care au reușit să transforme statul, să-l anime, să-l scoată la lumină. Mulți dintre cei care au pășit pe pământ american, contribuie la înflorirea și emanciparea Statelor Unite.

  Sunt prezentate de asemenea și multe probleme politice, implicarea feminină și punerea pe tapet a capacităților femeilor de a putea face fața, de a intra într-o lume a bărbaților, chiar și în domenii în care până atunci doar bărbații erau luați în seamă. Se prezintă și evenimente de criză, dar și modul cum sfârșeau mulți.

   Stilul lui E.L Doctorow nu este unul facil, dimpotrivă. Nu e un stil obișnuit și te poate scoate foarte ușor din zona de confort, iar dacă nu ești obișnuit să părăsești această zonă, e foarte probabil să abandonezi lectura după doar câteva pagini.

  Ragtime descrie cu lux de amănunte dezvoltarea Americii, cum au fost acceptată minoritatea, descrie anumite situații și atitudinea personajelor în anumite momente

   Autorul are curajul de a ieși el însuși din tipare literare, imaginația sa în crearea poveștii mi-a depășit propria imaginație. Am căutat acțiunea și am găsit o poveste care m-a lăsat fără nici o replică, am căutat relaxarea, dar am găsit o poveste plină de enigme, de întrebări și răspunsuri .

   Ce oferea America? Oportunitate tuturor celor care voiau să reușească și aveau o idee, un plan sau o viziune asupra a ceea ce voia să facă și să obțină. Ce mai oferea America secolului XX? Prețuri mici și un viitor luminos.

  Ce este Ragtime? Este un tablou real despre o Americă vie, plină, prosperă. Este un tablou pe care E.L. Doctorow îl pictează prin îmbinarea cercetării cu imaginația Totuși aflăm din carte de unde vine titlui acesteia. Ragtime este melodia cântată de Coalhouse Walter. O melodie afro-americană cu acorduri de pian

  Ragtime este o carte complexă: personalități răsunătoare, istorie, dezvoltare și emanciparea Americii, muzică – îmbinarea perfectă pentru iubitorii acestui gen de lectură, dar și o noutate surprinzătoare pentru toți cei care sunt mereu în căutare de evadare din cotidian.

Evaluare: 3/5

Lectură plăcută!

 

editura-litera

Cartea Ragtime, de E.L. Doctorow a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
8

Ucenicul arhitectului,de Elif Shafak

    Elif Shafak nu încetează să mă uimească și de această dată. Cu fiecare carte de-a ei pe care o citesc, ea urcă tot mai sus în topul autorilor mei favoriți, devenind un scriitor de referință pentru mine. Această perlă a literaturii turce contemporane reușește să fascineze orice cititor, să-l pună față-n față cu probleme ale societății dintotdeauna, să-l transpună în diferite situații, să-i aducă la cunoștință ceea ce reprezintă Orientul. Cu bune și cu rele. Cu râsete și cu lacrimi. Cu belșug și cu multe carențe.

   Volumul de față s-a tradus în română în toamna anului 2015 și s-a numărat printre prioritățile mele la târgul Gaudeamus. Au durat câteva luni până l-am citit,  însă așteptarea a meritat cu vârf și îndesat. Cel mai tare m-a atras perioada în care este plasată acțiunea – secolul XVI, și toposul – Imperiul Otoman (și nu numai). Am fost mai mult decât bucuros să reîntâlnesc personaje mai mult sau mai puțin dragi din serialul fenomen ,,Suleyman Magnificul” și să fiu pus în fața unor întâmplări de care nu știam (nici măcar din cărțile de istorie), întâmplări fictive, dar bazate pe un fundament atestat istoric.

   ”Ucenicul arhitectului” dezvăluie viața unui personaj interesant, complex creionat de către autoare. Acesta este Jahan, indian de origine, care ajunge în capitala Imperiului Otoman împreună cu elefantul Chota, un dar pentru sultanul Suleyman. Impunătorul animal se alătură menajeriei sultanului, iar Jahan rămâne să-l îngrijească. Între cei doi se leagă o frumoasă prietenie, o legătură strânsă, fiind de nedespărțiți. Băiatul remarcă inteligența elefantului și cât este acesta de sufletist, mai uman decât mulți oameni…

Articolul îl puteţi citi integral pe Mes Passions

”Statele Unite ale Americii erau în siguranţă. Ameninţarea fusese evitată. Se făcuse dreptate. Totul era în regulă, cu o excepţie. Malone se uita la ploaia de afară. Şi se întreba dacă avea s-o mai vadă vreodată pe Cassioepeia Vitt.”

Taina preşedintelui, de Steve Berry

Nu poţi da greş cu Steve Berry!(Library Journal)

   Steve Berry este avocat şi, deşi nu mai practică avocatură, este implicat în politica locală din Georgia. Interesul sau pentru istorie l-a îndemnat spre cariera de scriitor.
A debutat în 2003 cu thrillerul Camera de chihlimbar, care a devenit imediat un bestseller în Statele Unite. Următoarele sale cărţi – Profeţia familiei Romanov, Al treilea secret, Moştenirea templierilor, Conexiunea Alexandria – au urcat rapid în topurile întocmite de UŞA Today, Publisher’s Weekly, The New York Times.Au mai apărut la noi la editura Rao: Răzbunare la Paris; Tezaurul Împăratului; Trădare la Veneţia; Afacerea Columb; Enigma Reginei şi Taina Preşedintelui.

Steve Berry surprinde din nou cu subiectul abordat.

  Acţiunea se petrece pe mai multe planuri, dar mai ales trecut şi prezent, o taină din trecutul îndepărtat, care ar putea distruge prezentul.
Abraham Lincoln, legendarul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, nu a fost chiar aşa cum îl prezintă miturile şi legendele populare. Astfel abolirea sclaviei era deja prezentă în Constituţie în momentul preşedenţiei lui, mai apoi Războiul Civil al cărui motiv cunoscut ar fi fost pentru a pune capăt sclaviei, conform spuselor lui Lincoln era de fapt pentru a salva Uniunea:

”Misiunea mea este de salvare a Uniunii. Aş salva-o pe cea mai scurtă cale conform Constituţiei. Dacă aş putea salva Uniunea fără să eliberez niciun sclav, aş face-o. Dacă aş putea-o salva eliberând toţi sclavii, aş face-o. Dacă aş putea-o salva eliberând unii sclavi şi lăsându-i pe alţii în soarta lor, aş face-o. Ce fac eu în legătură cu sclavia şi cu rasa de culoare o fac deoarece cred că ajută la salvarea Uniunii. Ce interzic, interzic deoarece nu cred că ar ajuta la salvarea Uniunii.”

  Pe de altă parte era Biserica Mormonă numită şi Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor Zilei de Apoi, al cărei conducător, ales după regulile lor, se numea profet. La început datorită hotărârilor referitoare printre altele la căsătoriile multiple, la constituirea unui stat numit Deseret, au numeroase dispute cu Congresul, care deşi respinge cererea de stat autonom restrânge teritoriul şi-l numeşte Utah, desemnându-l pe Brigham Young (unul dintre profeţi) guvernator.

   Între Lincoln şi Young a intervenit o înţelegere prin care mormonii erau lăsaţi în pace, dar nu se mai ridicau împotriva statului. Ca semn de bună credinţă preşedintele oferă un document secret, care să fie păstrat în acelaşi loc cu secretul ascunzătorii aurului mormon. Secretul urma să fie transmis din generaţie în generaţie între preşedinţi şi profeţi, dar moartea neprevăzută a lui Lincoln distruge şansa aflării lui, totul devenind un secret bine păstrat. Şi totuşi sunt oameni care vor cu orice preţ să-l descopere. Documentul se referă la dorinţa statelor de a ieşi din Uniune şi la şedinţa în care Lincoln luase hotărârea să păstreze Uniunea chiar cu preţul declanşării Războiului Civil.Un secret bine păstrat şi de profeţii bisericii pentru că şi ei considerau că statul federal era mai important pentru evoluţia omenirii.

   Dar iată că senatorul de Utah, Thaddeus Rowan, vechi politician, dar în acelaşi timp de credinţă mormonă, care ar fi trebuit să fie şi următorul profet al bisericii, caută să afle adevărul cercetând arhivele accesibile numai anumitor funcţionari ai statului
Îl cooptează şi pe Josepe Salazar un credincios fanatic în credinţa bisericii (la fel ca întreaga lui familie) pentru care chiar şi crimele în numele credinţei erau permise.

   Cercetările lor atrag atenţia preşedintelui S.U.A., Daniels, dar şi a actualului profet al bisericii Snow. Este omorât un agent american, care îi urmarea pe oamenii lui Salazar. Acesta se înconjurase de o mică armată formată din “daniti”, nişte radicali fanatici din sânul bisericii, despre care se credea că au dispărut. De data asta preşedintele implică serviciul ultra secret condus de Stephanie, agentul mort fiind dintre oamenii ei. Aşa că intră în joc Luke Daniels (nepot al preşedintelui şi agent) care îl caută pe Cotton Malone şi-i cere ajutorul. Malone, un personaj complex, s-a pensionat din agenţie şi şi-a deschis o librărie în Danemarca, se ocupă de cărţi, dar din când în când la solicitarea ei o ajută pe Stephanie. Miza acestei misiuni este foarte mare aşa că el acceptă încă odată să între în joc, intrigat de tot ceea ce se întâmplă şi dorind să descopere adevărul. Dar Stephanie o implică şi pe prietena lui Cassiopeia Vitt, femeia de care el se simte foarte atras. Cassiopeia lucrase şi ea în câteva misiuni alături de Stephanie şi Malone, dar acum se retrăsese şi se ocupa de reconstrucţia unui castel în Franţa. Doar că ea provenea dintr-o familie de mormoni la fel de veche ca descendenţă ca a lui Salazar şi la fel de bogată. Mai mult, ei doi fuseseră prieteni în copilărie, familiile sperând într-o căsătorie. Doar că ea l-a refuzat şi la moartea părinţilor ei părăseşte biserica neputând accepta idea că femeia era privită doar ca mamă şi soţie supusă fără dreptul de-a avea propriile idei şi păreri.

   Cassiopeia acceptă să ajute convinsă că Salazar nu putea fi un ucigaş, bazându-se doar pe amintiri din tinereţe, fără a şti că acesta avea viziuni şi devenise un fanatic.
Misiunea lor era să descurce iţele şi să afle tot ce puseseră la cale Rowan şi Salazar. Trebuiau totodată să împiedice aflarea secretului din trecut, al legăturii dintre Abraham Lincoln şi Biserica Mormonă, secret care ameninţă supravieţuirea S.U.A.

   Conform stilului lui Steve Berry cartea este plină de adrenalină şi acţiune, protagoniştii se plimbă prin Europa şi America, multă istorie care explică acţiunile lor şi mai ales multe tipologii umane.
Vedem cum sub “umbrela” credinţei toate faptele par a fi motivate. De fapt totul, inclusiv credinţa şi religia sunt subordonate lăcomiei şi mai ales dorinţei de putere.

   Dacă vreţi să ştiţi cum au reuşit Malone, Stephanie, Luke, Cassiopeia, preşedintele Daniels şi profetul Snow să dezamorseze “bomba” pe cale să schimbe lumea, ce s-a întâmplat cu Josepe Salazar şi Thaddeus Rowan citiţi cartea.

   Ceea ce-mi place foarte mult la cărţile lui Steve Berry este că sunt foarte bine documentate istoric, şi mai mult, la finele cărţilor în notele autorului ni se spune clar care sunt faptele strict istorice pe care firesc a brodat, dar şi imaginaţia scriitorului. Este ceea ce afirmă şi Publishers Weeekly: ”Măiestria cu care Berry combină istoria şi ficţiunea cu siguranţă îi va intriga pe numeroşii săi admiratori.”
După cum spune Kirkus Reviews: ”Malone salvează din nou civilizaţia de pe buza prăpastiei.” deşi asta îi va afecta viaţa mai mult decât am crede.
De altfel romanul se încheie cu gândurile lui Malone: ”Statele Unite ale Americii erau în siguranţă. Ameninţarea fusese evitată. Se făcuse dreptate. Totul era în regulă, cu o excepţie. Malone se uita la ploaia de afară. Şi se întreba dacă avea s-o mai vadă vreodată pe Cassioepeia Vitt.”

Din punctul meu de vedere “Taina Preşedintelui” merită maximum de steluţe (5) la fel ca toate celelalte romane ale autorului.

 “Salazar rămase calm. Oricât de mare fusese spectacolul dat de Cotton Malone, se îndoia că era cu adevărat în pericol. Era doar unul dintre miile de oficiali de mâna a doua ai Bisericii Sfinţilor Zilei de Apoi. Puţin probabil că guvernul Statelor Unite să vină acolo că să-l asasineze. Însă asta nu însemna că situaţia nu era primejdioasă. Observase deja că Malone luase o armă de la unul din daniti, căci recunoscuse pistolul îndreptat spre el. Toţi oamenii lui erau înarmaţi la fel:  aceeaşi marca, acelaşi model. Armele erau pasiunea lui. Salazar le iubea şi avusese nenumărate de când se ştia. Tatăl lui îl învăţase cum să le respecte şi să le mânuiască. Iar pe cont propriu el reuşise să se perfecţioneze în folosirea lor pentru binele Bisericii.
– Interesant că superiorii tăi te-au trimis aici că să mă înfrunţi, deşi ai atât de puţine informaţii. Aveam impresia că ştii câte ceva despre Iegatura dintre acele şase state americane.
– Ai fi surprins să afli cât de multe ştiu.
Lui Salazar nu-i plăcea deloc expresia de încredere de pe mutră celui care îl ţinea prizonier.
– Eu cred, zise Malone, că tu eşti cel curios. Vrei să afli cum şi de ce suntem atât de interesaţi de ţine. Pregăteşte-te! O să afli răspunsul Ia toate astea în foarte scurt timp.
– Abia aştept.
– Sunt curios într-o privinţa, zise Malone. Profetul actual are habar de mică ta bandă de daniti? Îmi imaginez că n-ar aproba aşa cea. Biserica mormonă a evoluat mult faţă de începuturi. Nevoia de astfel de extreme a dispărut.
– Eu n-aş fi atât de sigur. Biserica mea a fost supusă la multe abuzuri şi persecuţii. Am suferit multe insulte, precum cele de care am avut parte de la ţine mai devreme, violente şi chiar asasinate. Şi am supravieţuit tuturor acestora fiindcă n-am fost slabi.
Salazar trăgea de timp, dându-le oamenilor săi răgazul să acţioneze, ceea ce speră că şi făceau.”

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Preludiul Fundației, de Isaac Asimov

Disponibilitate: ÎN CURÂND!
Editura Paladin
Premiul Hugo 1966 pentru cea mai bună serie din toate timpurile

   Preludiul Fundației, prequal al seriei Fundația, dezvăluie primele demersuri ale lui Hari Seldon în domeniul psihoistoriei, o știință a cărei punere în aplicare ar putea salva Imperiul aflat în pragul declinului.

  Deși la început este neîncrezător în propriile-i forțe, Seldon este încurajat și protejat pe tot parcursul misiunii sale de un personaj misterios, pe nume Chetter Hummin, și de tânara specialistă în istorie Dors Venabili.

Sursa foto şi text: Editura Paladin

Stele întunecate. Tărâmul de dincolo, de Eliza Mazilu

Editura: Libris

Număr pagini: 374

   Demonii sunt peste tot, mă avertiza ea. Stau ascunşi în întuneric de unde pândesc. Gata de atac. Pregătiţi să nimicească orice. Dar există lucruri mai teribile decât acei demoni. Există Diavolul, iar el este nemilos.
Jocelyn Dawn este o adolescentă de şaptesprezece ani, puţin cam paranoică. Bine, aşa o consideră toată lumea — în realitate, o creatură necunoscută îi vorbeşte şi o îndeamnă să facă lucruri rele. Se confruntă cu o mulţime de probleme la şcoala ei, una dintre ele fiind chiar colegul ei de camera, un băiat nu tocmai prietenos. Problemele adolescentine trec pe locul secund când ea descoperă că vocea misterioasă vrea din ce în ce mai mult de la ea, iar colegul ei de camera se dovedeşte a fi mai mult decât o persoană enervantă. Oare va supravieţui Jocelyn cruntului adevăr? Sau se va lasă pradă ispitelor oferite de acea entitate?

Fragment:

Nu m-ar răni niciodată.
Clipi des, nelămurit.
Cred că nu ştii despre ce vorbesc. Poate că ţi-a dat impresia că nu te va răni, dar este crud şi nemilos. Nici nu ai idee de ce este în stare să facă! Crede-mă, îl cunosc suficient de bine încât să ştiu.
Poate că avea dreptate. Ei sunt fraţi.
Era greu de crezut că Luc şi Gabe erau fraţi, într-un sens ciudat al cuvântului. În ciuda naturii sale indiferente şi uneori teribil de enervante, Gabe era altruist şi de-a lungul vremii a ajuns să ţină la mine la fel de mult ca şi eu la el. În prezenţa sa era totul mai mult decât relaxant, era o uşurare. În comparaţie cu el, Luc avea o flacără în el care tindea să ardă prea tare uneori. Era nechibzuit şi arogant, înconjurându-se cu ziduri înalte şi imposibil de străpuns dar, în acelaşi timp, după acele ziduri se afla ceva bun pentru care merită să lupţi.
Din momentul în care l-am întâlnit am ştiut că era teribil de rănit şi distrus, m-am confesat. Dar niciodată nu a fost rău cu mine sau cel puţin nu intenţionat. În ciuda a ceea ce crezi tu sau ceilalţi, am ajuns să-l înţeleg.
Îşi lasă mâinile pe lângă corp, de parcă se lasă bătut, după care făcu un pas înapoi.
Ai luat-o complet razna?!
Se poate spune şi aşa, m-am strâmbat eu. Dar trebuie să ştiu despre Samael. Spune-mi ce ştii despre el.
Se răsuci pe călcâie şi începu să se plimbe prin încăpere, gânditor.
De ce întrebi?
Pot spune că soarta a vrut să-l întâlnesc. Pare de încredere.
Este. Sau cel puţin a fost. Samael este într-adevăr un Înger al Morţii, ceea ce-l face să petreacă prea mult timp în Iad, uitându-şi originile. Uneori îi este permis să vină în garnizoana noastră, dar trebuie să fim tot timpul precauţi în jurul lui.
De ce?
Ai întâlnit-o pe Lilith?
Dând uşor din cap, l-am privit nedumerită.

Sursa foto şi text: Libris Editorial

 

Primejdii în regat, de Alain Berenboom

Editura: Crime Scene Press

    Bruxelles, 1947. Belgia stă pe un butoi de pulbere. Francofonii se tem de scindarea țării, în timp ce flamanzii vor să-l alunge pe rege și să instaureze o republică independentă. Sunt confruntări între republicani și regaliști, între comuniști și cei de dreapta, între sindicaliști și patroni. Până și în cadrul mișcărilor de stânga sunt disensiuni – unii acceptă tutela Moscovei, alții o resping cu îndârjire. Miza? Ca de obicei, lupta pentru putere.

  În această atmosferă, un detectiv lipsit de experiență, Michel Van Loo, este angajat să ancheteze dispariția unui tânăr funcționar din Ministerul de externe, fost luptător în rezistență. Un caz care, inițial, pare simplu, devine extrem de complex, pe măsură ce detectivul înaintează cu cercetările sale, stârnind un viespar nebănuit la început.
Un polar palpitant, scris cu talent și umor, datorat unui important scriitor belgian contemporan.

Surse foto şi text: Editura Crime Scene Press

 

Viaţa mea, de Charles Darwin

 

Titlul original: The life and letters of Charles Darwin. Edited by his son, Francisc Darwin

Editura: Herald

Colecția: Autobiografia

Număr de pagini: 224

Anul apariţiei:  2016

   ,,Charles Darwin, Viața mea” este instrumentul prin intermediul căruia cititorul poate descoperi cine a fost Charles Darvin, dincolo de activitatea sa, de titluri și realizările sale în procesul de evoluție a lumii. Știm deja că a fost naturalist și geolog britanic.

   Cartea de față este un adevărat eveniment – de a cunoaște pe Darwin ca și copil,  adolescent, prieten, tânăr, tată și soț. Este un privilegiu oferit tuturor celor care sunt atrași de autobiografie și dornici să cunoască oameni renumiți.

   ,,Charles Darwin, Viața mea” este structurată pe trei mari capitole: familia, autobiografia și amintiri despre viața de zi cu zi a lui Charles Darwin- relatate de fiul Francisc Darwin. Cartea se bucură și de o prefață de unde aflăm prin intermediul fiului lui Darvin detalii care au făcut posibilă scrierea acestei cărți despre viața tatălui său: scrisori și Carnetul de buzunar a lui Darwin.

   Intrăm ușor, dar sigur în viața și sufletul valorosului Charles Darwin, îi cunoaștem o parte din  familie cu detalii importante despre fiecare membru  pe care au reușit să-l cunoască. Darwin este o familie destul de numeroasă, dar nicidecum completă. Recunosc faptul că această primă parte a cărți nu m-a atras foarte tare. Mi-a plăcut, dar nu nu mi-a trezit curiozitatea suficient.

   Partea de autobiografie mi-a plăcut mai mult. Aici aflăm toate detaliile despre copilărie, scoală, facultate și o parte din activitatea desfășurată de Darwin.  E partea cea mai interesantă din carte, în care îl poți simți pe Charles, îl poți creiona și forma o imagine a lui, în fiecare etapă a vieții lui, evidențiată în fiecare pagină a romanului.

   Citind tot ceea ce spunea Charles Darwin despre el, am simțit totul ca fiind un monolog al său, un monolog serios, dar pe alocuri și autoironic. Toate paginile ce ascundeau autobiografia am trăit-o altfel – nu am simțit că am citit, ci că l-am ascultat: relaxat, amuzat, agitat, preocupat parcă să transmită date care pot fi reținute cu ușurință.

                S-a născut pe 12 februarie 1809.

Lui Charles Darwin nu i-a plăcut şcoala, ba dimpotrivă. Spunea despre aceasta că:

”… școala ca mijloc de educație era pur și simplu un spațiu gol…”

  Chiar considera școala ca fiind un mijloc nociv pentru dezvoltarea lui din punct de vedere intelectual, pentru că școala pe care o urma oferea o educație strictă și clasică, neputând învăța pe de rost lecțiile. Cursurle i se păreau plictisitoare și doar câteva obiecte îi atrăgeau atenția.

    A urmat trei ani de medicină, dar a renunțat la facultate, pentru că nu era ceea ce voia pentru el. Dar avea pasiuni precum: vânătoarea, colecția de insecte și altele, iar acestea îi promiteau un viitor bun.

    Ultima parte a cărții este dedicată lui Charles Darwin – ca simplu om în diferite momente ale vieții, în diverse etape – mai ales în cea în care deja era îmbătrânit de ani și boală.  Aflăm detalii fizice: avea 1,80 metri înălțime,  barbă netunsă, părul cenușiu și alb. Din punct de vedere vestimentar purta doar haine închise la culoare, nu foarte strâmte.

   Se trezea devreme, lucra zilnic, se plimba, scria, citea, iar atunci când boala pusese deja stăpânire pe corpul său, se retrăgea foarte devreme în camera de la etaj. Doar soția lui știa câtă suferință a îndurat Charles Darwin.

 Iubea câinii și avea drept prieten necuvântător devotat un câine morocănos.

   Ca tată nu era deloc strict, ba chiar era generos cu toți copiii lui. Copiilor le făcea plăcere joaca cu tatăl, iar tatăl vesel intra mereu în jocurilor pruncilor.

 Îi plăceau mult romanele și să i se citească mereu din câte unul.

   Ca soț, era tandru și empatic. Doar alături de soție își găsea fericirea și doar prezența ei îi umplea viața de liniște și mulțumire.

  Citiţi cartea şi  sper ca în opinia unora dintre voi să fie notată cu apreciere maximă. Nu e genul meu de lectură și mi-au scăpat multe detalii.

                Lectură plăcută!Editura Herald-logo

                               Cartea Viaţa mea, de Charles Darwin  a fost oferită pentru recenzie de Editura Herald. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herald

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Artista, de Adriana Ungureanu

 Titlul original: Artista
Editura: eLiteratura
Anul apariţiei: 2016
Număr pagini: 385
Gen: Biografie
Cotație Goodreads: 3,50

Cotația mea: 3,0

 „Când oamenii trăiesc, speranța capătă cel mai important rol al vieții.”

   Pe Adriana Ungureanu am cunoscut-o cu ocazia lansării de carte a altei autoare române. Mi s-a părut o persoană deschisă, caldă, am avut intuiția că este un om bun. Sunt genul de persoană care se bazează foarte mult pe intuiție, pe prima impresie, pe ceea ce simți când interacționezi prima dată cu cineva. Și de cele mai multe ori, intuiția mea este corectă!

   Citind romanul Adrianei Ungureanu, „Artista”, mi s-a întărit convingerea dobândită la acea lansare. Autoarea stabilește foarte ușor legătura cu cititorii: are un stil accesibil, ceea ce face lectura să curgă, iar citind, ai impresia că stai de vorbă cu ea la o cafea. Dacă vreți o carte realistă, ușor de parcurs, dar nu ușoară, vă recomand „Artista”.

   Aparent, „Artista” este formată din trei nuvele și patru eseuri, pretextul intrării în acțiune fiind conceperea unei prelegeri de către naratoare, pentru un eveniment unde este invitată. Dacă mă întrebați pe mine, este un roman biografic, împărțit în două secvențe majore: viața Veronicăi și cea a Amaliei. Viața a două artiste, care deși au activat în perioade și domenii diferite ale artei, au destine similare.

   Veronica este o cântăreață de operă, soprană de coloratură, iar Amalia, balerină, actriță. Veronica este nașa Amaliei, aceasta din urmă având convingerea că destinul ei a fost influențat de cel al Veronicăi.

   În prima parte, ne este înfățișată viața Veronicăi, în contextul politico-social de atunci: războiul, retrocedarea Ardealului, măcelul hortyștilor în Transilvania. În cea de-a doua parte, ne este povestită viața Amaliei, fina Veronicăi, pe fundalul comunismului, apoi al tranziției din anii ’90, până în ziua de astăzi.

   Pe lângă poveștile de viață ale celor două artiste, ne sunt descrise din perspectivă personală perioade istorice ale țării noastre, precum și viața de artistă, cu bune și cu rele: invidia și intrigile colegelor de teatru, compromisurile făcute de cele mai multe pentru a obține un rol mai bun, adevăratele criterii de promovare, o realitate dură din spatele cortinei, pe care noi, ca spectatori, nu o vedem.

    Ce mi-a plăcut: foarte mult prima parte, viața Veronicăi, probabil și pentru că sunt descrise niște vremuri la care n-am avut acces (din fericire). Dramatismul din acele pagini și stilul accesibil al autoarei m-au făcut să parcurg prima parte cu o viteză amețitoare:

„La Trăznea a fost măcel, au închis românii în biserică și le-au dat foc! Care voia să iasă de acolo era împușcat! Nu știu nimic de unchiul meu, dar se zice că toți românii din sat au murit, unul nu a scăpat!” – aici m-am revoltat atât de tare, m-a cuprins furia la adresa acelor hortyști, chiar dacă au trecut mulți ani și toți sunt acum oale și ulcele.

„După minute întregi realizase că ceea ce se petrecuse în zona Gării de Nord – Polizu, avusese loc și în alte zone. „Tata o fi bine? Dar mama?”. Și abia atunci a izbucnit în plâns, când a înțeles că groaza ei continua până în momentul în care afla vești de la familie.

A plâns tot drumul cât a mers pe jos până în Vatra Luminoasă. Niciun mijloc de transport nu circula, Bucureștiul era blocat.”

    Doamne, horror! Cu atât mai mult cu cât Vatra Luminoasă nu îmi e străină. La ani distanță, în universuri paralele, am fi fost vecine; poate că într-adevăr, nimic nu este întâmplător, iar cartea aceasta nu a ajuns degeaba la mine. Așa să fie?

   Mi-au mai plăcut realismul, stilul direct, accesibil și transparent în care a fost scris romanul, documentarea serioasă, exemplificarea cu citate ale unor scriitori și filosofi celebri; capacitatea personajelor de a se reinventa de fiecare dată, de a o lua de la capăt atunci când un drum se închide.

   Ce nu mi-a plăcut: nu prea am avut răbdare să citesc detaliile copilăriei Amaliei, această a doua parte părându-mi mai puțin atrăgătoare decât prima. Am avut impresia că ne pierdem în detalii, că firul narativ o ia în tot felul de direcții, apărând o oarecare dezorganizare.

Citate:

„Când oamenii trăiesc, speranța capătă cel mai important rol al vieții.”

„Dragostea se duce, nu e veșnică, să știi! E ca un foc peste care trebuie să pui mereu lemne, altfel se stinge!”

„Dacă nu aș avea imaginație, nu aș putea supraviețui în această lume bolnavă și rea.”

„- De unde și până unde Minulescu! De ce nu Eminescu?

– Pentru că mi se potrivește. E ușor, logic, real, plin de dramă, nostalgie și iubire. Nu e utopic ca Eminescu, e mai cu „picioarele pe pământ”! (…) E mult mai natural decât Eminescu. Eminescu e la granița dintre real și ireal. Eu prefer creionarea unei realități concrete, nu probabile.”

„Arta fără pasiune e ca viața unui om aflat în comă când este transferată aparatelor; odată cu decuplarea nu rămâne decât constatarea decesului.”

„Omului nefericit îi trebuie o mare nenorocire să înțeleagă cât îi era de bine, de fapt.”

„Dacă ceva este ireal de frumos cândva, poate se întâmplă tocmai pentru a avea parte din preaplinul vieții, sorbind din fericire într-o perioadă foarte scurtă de timp cât alții în două vieți, tocmai pentru că experiențele viitoare vor abunda de pelin.”

 Despre autoare:

   Adriana Ungureanu este economist, cadru didactic la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir din București și senior-editor la Cross-Cultural Management Journal. Este autoarea romanelor „Femeia la 40 de ani. Pe Facebook”, „M-am născut să te întâlnesc”, „Artista”. Puteți afla mai multe despre ea aici

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

 

by -
7

Ecouri din tenebre, de Rodica Bretin

Titlul: Ecouri din tenebre

Editura: Crux Publishing

Categoria: Autori români

Colecția: Crux Publishing Enigma

Număr de pagini: 286

Anul apariţiei:  2016

     Nu am citit nimic de la Editura Crux până acum, dar există un început pentru toate. Când am văzut coperta și titlul cărții, m-am gândit că este vorba despre non-ficțiune – asta nefiind o problemă pentru mine.

    Am început să citesc și să aflu despre ce e vorba, de fapt. Am aflat încă din primele pagini că nu e vorba de o carte no-fictivă, ci de o îmbinare a realității cu imaginația autoarei. Totul se învârte în jurul unei întrebări: ”Există viață după moarte?”

    Eu ca om și cititor am o părere. Sunt convinsă de faptul că viața nu se încheie odată cu dispariția noastră fizică. Sunt convinsă, cred, dar am și simțit faptul că ne continuăm călătoria și experiența la un alt nivel. Pe pământ este doar o etapă, care se încheie tocmai pentru a începe o alta, imediat după.

   Te vei întreba dacă această carte este despre paranormal. Este despre ceea ce simți tu. Este despre tot ceea ce, pe unii încântă, fascinează și le trezesc curiozitatea, iar pe alții îi sperie și îi înfricoșează.

   Cartea prezintă cazuri și experiențe de viață trăite de anumite persoane din afară. Sunt situații inedite, inexplicabile în care obiectele se mișcă, pereți par să vorbească, se aud pași. Mobila se mută, ceștile se fac zob.

    Tot ce este prezentat în carte, poveștile unor oameni simpli, pare sinistru, te lasă fără cuvinte, te determină să te oprești din lectură și să îți pui întrebarea ”Oare chiar e posibil?”. Posibil sau nu, Ecouri din tenebre nu vrea să convingă în legătură cu existența unor entități sau a paranormalului, ci vrea doar să atragă atenția, să trezească curiozitatea celor interesați de subiect, să pună la încercare imaginația cea fără limite, dar care poate, în fața unor situații ca cele relatate în carte, pot crea blocaje mentale și emoționale. Depinde doar de evoluția spirituală a fiecăruia.

   Următoarea întrebare ar fi dacă eu cred în paranormal? Dacă cred în existența entităților. M-am întrebat și eu în timp ce ascultam ecourile din tenebre. Chiar m-am gândit și am ajuns la o primă concluzie:

Nu trebuie să existe ca să crezi, ci trebuie să crezi ca să existe! Nimic nu poate exista fără ca tu să crezi.

     Există dacă credem, dacă simțim. Niciodată nu va exista în realitatea cuiva ceva în care nu crede, ceva în ce decide să nu investească energia. Așa cum eu simt că viața nu se termină aici, pe pământ, așa crede altcineva în paranormal. Dar oare de ce e paranormal? De ce e atât de greu de crezut? Poate pentru că unii nu sunt pregătiți încă pentru o astfel de experiență, de veste. Doar experiența ne formează credința în existența paranormalului, a entităților, a straniului – numește-l cum vrei.

   Chiar dacă nu mă atrage subiectul, am citit cartea. Recunosc: unele cazuri prezentate mi-au atras atenția, dar nu m-au făcut suficient de curioasă încât să răstorn internetul în aflarea informațiilor sau aprofundarea subiectului.

   Cartea va placea mult și foarte mult cititorilor și persoanelor interesate de subiect, de acest fenomen ce a luat amploare și la noi în țară. Vă va ține cu inima în gât  Eu am întâmpinat ceva probleme la lectura cărții, căci scrisul mi s-a părut ușor înghesuit. Am avut impresia că o mare de informații nu au spațiu să se așeze.

Binele și răul nu pot exista unul fără altul!

    Dar în viața omului există doar ceea ce crede el că merită, doar ceea ce atrage el prin gândirea, atitudinea, acțiunile și vorbele lui.

   După această nouă concluzie, am stat și m-am gândit de ce cărțile care tratează acest gen de subiecte, care-și doresc să arate tuturor că inexplicabilul poate face parte din viața tuturor, de ce aduc în atenția cititorului doar cazuri și situații în care predomină răul, urâtul, teama? Mi-e atât de greu să înțeleg de ce ar promova o carte de genul acesta,  răul? De ce să induci oamenilor starea de panică și frică?

    Mi-ar fi plăcut ca în Ecouri din tenebre, autoarea Rodica Bretin să cuprindă mai multe cazuri în care entitățile de lumină, entitățile calde, salvatoare să iasă în față, să se arate că nu numai răul există, că aceste entități nu fac doar rău, că există și salvatori, nu doar cei care sperie. În cartea de față, există astfel de cazuri, dar sunt prea puține, iar eu cred că a venit momentul să calmăm oamenii, nu să-i speriem și mai tare.

Dacă ești curios și încântat de subiect, citește Ecouri din tenebre. Îți va plăcea.

Crux Publishing logo

Cartea Ecouri din tenebre, de Rodica Bretin a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing.

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

„Născută din fum și os” este un roman captivant, care furnizează exact acele coordonate pe care iubitorii genului „fantasy” le caută: suspans și originalitate.

Născută din fum şi os, de Laini Taylor-un fantasy urban, la superlativ

Titlu original: „Daughter of smoke and bone”

Autor: Laini Taylor

Editura: Epica (EpicWave)

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 400

Traducere: Cristina Jinga

    Tendința actuală a genului „fantasy” este aceea de continuă ascensiune. Se scriu cărți din ce în ce mai bune, iar asta nu dovedește decât o notabilă evoluție a imaginației scriitorilor.

   Născută pe 11 decembrie 1971 în California, Laini Taylor și-a dorit dintotdeauna să fie o scriitoare de succes, însă prima sa carte a văzut lumina tiparului abia când Laini avea 35 de ani. Stilul și originalitatea sa au propulsat-o instant în topul preferințelor cititorilor de „fantasy”, astăzi fiind una din cele mai apreciate scriitoare ale acestui gen.

   „Născută din fum și os” este un roman captivant, care furnizează exact acele coordonate pe care iubitorii genului „fantasy” le caută: suspans și originalitate. Dacă în acest decor se insinuează și o poveste de iubire, atunci succesul cărții este garantat, însă în acest adevărat „boom” al acestui gen, devine din ce în ce mai dificil ca un scriitor să scoată o carte care să frapeze. Și totuși… „Născută din fum și os” oferă elemente inedite care alcătuiesc imagini frapante, dialoguri fluente, uneori pline de sarcasm și ironie, alteori dramatice, dar și personaje cu alură mitologică, toate acestea într-un decor urban magic: Praga.

   Dincolo de realitatea curentă, Laini Taylor expune o lume paralelă, care abundă în mistere redate la început subtil, apoi introduse în poveste ca elemente cheie.

   „Născută din fum și os” este povestea unei studente la arte, aparent o fată simplă, al cărui nume – Karou – simbolizează speranța. Aceasta descoperă nu doar că lumea e plină de elemente ascunse, incredibile, ci și faptul că ea însăși e mai mult decât o simplă ființă umană. În așezarea elegantă, cu parfum antic, viața lui Karou devine o cursă între preocupările unei ființe umane obișnuite și misiunile pe care le primește de la demoni și alte creaturi. Pasionată de artă, Karou are o adevărată colecție de desene pe care mintea și inima sa i le-a dictat… sau poate că lumile devin transcendente și cer să fie concretizate pe foile sale.

   Dacă din trendul romanelor fantasy fac parte demoni, himere și alte creaturi mitice, romanul lui Laini Taylor stă bine la capitolul de originalitate a personajelor, a decorului, dar și a acțiunii. Clasica luptă dintre forțele binelui și ale răului, nu e doar o chestiune de alb-negru, ci capătă o adevărată paletă de culori.

   Deși este o ființă umană, Karou este specială, nu doar prin talentul său la desen, ci și prin aspectul său fizic. La cei 17 ani ai săi, Karou merge la școală, socializează cu colegii săi și are un comportament tipic unei tinere de vârsta sa. Nimeni nu știe că dincolo de aceste aparențe, viața sa este tulburată de misiuni cu un grad ridicat de risc, printre himere și alte creaturi ciudate, care nu aparțin acestei lumi. Din lumea aceasta aparent paralelă, însă care transcende adesea realității curente, fac parte ființe jumătate om, jumătate animale. E o lume nu doar misterioasă, ci și primejdioasă, dar care o determină pe Karou să își pună o serie întreagă de întrebări despre originea sa.

„Karou era misterioasă. Aparent, nu avea familie, nu vorbea niciodată despre ea însăși și era expertă la parat întrebări – din câte știau prietenele despre originile ei, ar fi putut foarte bine să fi ieșit direct din capul lui Zeus. Și surprindea continuu. Buzunarele ei erau întotdeauna pline-ochi de lucruri curioase: monede antice de bronz, dinți, tigri minusculi de jad, nu mai mari decât unghia degetului mare.”

 

   Totuși, nimeni nu pare dispus să-i clarifice tinerei situația, dimpotrivă, totul se complică atunci când apare Akiva. De aici, de la apariția acestui personaj, acțiunea cărții devine complexă, plină de suspans. Dinamica personajelor capătă și ea un ritm mai alert, rolurile acestora nu mai par să fie bine delimitate în principale și secundare, ci acțiunile lor au influență majoră în existența celorlalte personaje. Dacă până la un moment dat, acțiunea cărții avansa într-un ritm aparent lent, firul epic devine complex și extrem de alert. Parfumul de urbe cu alură antică, ales de către scriitoare ca decor pentru sclipitoarea poveste, nu face decât să accentueze suspanul acțiunii și tensiunile dintre personaje.

  Și… pentru că veni vorba de tensiuni… emoțiile pe care le trăiește Karou în preajma lui Akiva sunt un amestec de magie, pasiune, o irezistibilă și inexplicabilă atracție din partea ambelor personaje.

„Trebuia să-și înăbușe sentimentul; nici măcar n-ar fi trebuit să simtă asta – acest zbucium, această necesitate imperioasă, acest tumult, acest iureș. Și, sub toate acestea, un ciot sucit de gând, pe care-l ținuse prizonier în umbrele minții lui, atât de încovoiat, încât nici nu-l mai recunoștea drept ce era: o speranță. O foarte mică speranță. Și în centrul ei: Karou”.

   Fără îndoială, stilul este unul original, un amestec de fluență și cursivitate, cu un dialog intrigant, din care nu lipsește umorul. Răsturnările de situație par să fie condimentul final al acestei cărți, punctul forte de originalitate.

   Decorul ales, fascinanta Praga, face din acest roman, unul special, iar descrierile nu sunt pasaje greoaie, ci lejere fraze prin care cititorul este transpus în scenariul poveștii:

„Străzile Pragăi erau o improvizație ireală, abia atinsă de secolul al douăzeci și unu-lea – sau de al douăzecilea, ba chiar și de al nouăsprezecelea, la drept vorbind. Era un oraș de  alchimiști și de visători. Străzile sale pavate, medievale, fuseseră odinioară umblate de golemi, mistici, armate invadatoare. Casele înalte, în culori vii, ca de sânziene, carmin și alb-albastru ca al cojii de ou, erau împodobite cu modele din ipsos și cu acoperișuri uniform roșii. Cupole baroce, în verdele oxidului de cupru, și turle gotice se avântau spre cer, gata să tragă în țeapă îngerii căzuți”.

   Imprevizibilul este factorul cheie al romanului. Este imposibil, din postura de cititor, să intuiești ceea ce urmează, ce nivel va atinge tensiunea dintre personaje sau în ce direcție se vor îndrepta evenimentele.

  „Născută din fum și os”, primul roman al trilogiei lui Laini Taylor, este o carte intensă, bine structurată, chiar dacă acțiunea înregistrează un grad ridicat de complexitate.

Părere personală. Acord acestei cărți cinci stele și o recomand cu mare drag celor care vor să citească un fantasy extrem de bun. editura Epica

Cartea Născuta din fum şi os, de Laini Taylor a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Epica

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

O viaţă mai bună, de Anna Gavalda

Autoarea bestsellerurilor O iubeam şi Împreună

     La douăzeci şi patru de ani, Mathilde şi-a abandonat studiile de master pentru o slujbă insipidă şi comodă, locuieşte cu chirie într-un apartament împreună cu două fete serioase şi plictisitoare, se împiedică în relaţii sentimentale pasagere şi îşi îneacă nefericirea în băutură. Totuşi, din ziua nefastă cînd pierde plicul cu cei 10.000 de euro destinaţi renovării locuinţei, viaţa ei îşi schimbă cursul, rezervîndu-i un şir de surprize, poate o iubire neaşteptată. La douăzeci şi şase de ani, Yann trebuie să se mulţumească cu o slujbă abrutizantă, se simte cumplit de singur şi deprimat şi în fiecare seară, cînd traversează podul peste Sena, cochetează cu gîndul de-a se aruncă în apele ei tulburi. Dar invitaţia la cină a unui vecin de bloc, în semn de recunoştinţă pentru că l-a ajutat să care un vechi dulap de colecţie, şi căldură cu care este întîmpinat în sînul acestei familii fermecătoare îl împing să renunţe la toate şi să pornească în căutarea unei vieţi mai bune, care să aibă sens. Romanul Annei Gavalda reuneşte poveştile a doi tineri inteligenţi, amuzanţi, atrăgători, şarmanţi şi sufletişti care ţin în mîini cheia succesului, însă nu prea ştiu să descuie poartă spre o viaţă împlinită.

    „Mă numesc Mathilde Salmon. Am douăzeci şi patru de ani. Oficial sînt încă studentă, învăţ istoria artei (frumoasă invenţie), dar în viaţa reală lucrez pentru cumnatul meu. Cel bogat, cel frumos, cel cool. Cel care-şi scarpină întruna vîrful nasului şi nu poartă niciodată cravată. Conduce o mare agenţie de creaţie digitală care se ocupă de design, branding şi dezvoltare web (traduc: dacă ai nişte prafuri şi vrei să le vinzi pe net, el o să-ţi facă un magazin online drăguţ şi un parcurs cu săgeţi pînă la pagină de plată) şi m-a corupt anul trecut. El avea nevoie de mercenari, eu – de bani de buzunar… ”

Sursa: Editura Polirom

De-a v-aţi ascunselea, de Ian Rankin-În curând la Editura Paladin

Editura: Paladin

Număr pagini: 296

 “Ian Rankin se numără printre cei mai buni autori contemporani de romane poliţiste.” Michael Connelly

   Inima-ncepu să-i bată cu putere. Cercurile erau tot acolo. Şi steaua în cinci colţuri cuprinsă în ele. Dar apăruseră şi adăugiri proaspete, semne zodiacale şi alte simboluri desenate cu roşu între cele două cercuri. Atinse vopseaua. Era lipicioasă. Îndepărtându-şi degetele de perete, lumină cu lanterna zidul mai sus şi citi mesajul din care se scurgea încă vopseaua: SALUT, RONNIE!

   Într-un cartier rău famat din Edinburgh, poliţia descoperă un cadavru înconjurat de seringi, lumânări şi simboluri satanice. Deşi ar putea întocmi pentru acest caz un raport de moarte accidentală prin supradoză, detectivul John Rebus n-o face, ci îşi începe investigaţiile, atât prin adăposturile toxicomanilor, cât şi prin reşedinţele luxoase ale bogătaşilor, încercând să descopere ucigaşul. Treptat înaintea lui se dezvăluie o lume a corupţiei, pariurilor ilegale şi afacerilor dubioase.

Sursa foto şi text: Editura Paladin

Dacă mai speri în finaluri fericite, nu ai acordat destulă atenție efectului GoT

Lumea de gheață și foc

Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, de George R. R. Martin, Elio M. Garcia şi Linda Antonsson

Editura: Nemira
Colecția: Nautilus
Număr de pagini: 336
Format: 230 x 300 mm
Traducător: Silviu Genescu
An apariție: 2015

   Nu a existat niciodată, în toată istoria umanităţii, o serie de cărţi şi filme (pentru că deja nu mai poţi să disociezi romanele de serialul TV) care să creeze dependenţa pe care o induce “Urzeala Tronurilor”. Remarcabil e că ea nu se manifestă doar pe vreo nişă, sau pentru vreun gen anume de cititori și telespectatori. Saga literar-televizionistică este la fel de apreciată de personalităţi ştiinţifice sau literare, de adolescenţii rebeli ori tocilari ca şi de gospodinele ce priveau numai telenovele sau gospodarii ori pensionarii ce nu mai urmăriseră un serial episod după episod de pe vremea Dallas-ului. Dacă iubeşti istoria, aventura, poezia, basmele, poveştile de dragoste, mitologia, intrigile de curte sau de familie şi cam orice se poate imagina, vei găsi ce e mai bun din tematica lor în universul de gheaţă şi foc al lui George R.R. Martin.

   Într-un sondaj care să identifice principala cauză a acestui succes, probabil primul motiv bifat ar fi, paradoxul-paradoxurilor: realismul. Pentru că povestea e totuşi o fantezie. Asta dacă mai putem numi fantezie un univers din care odată ieşit, propriul univers ţi se pare palid, şters şi extrem de simplist prin comparație. Dar o fantezie care nu e nici fantasy-ul romanţios de fete, cu vampiri îndrăgostiţi, nici tocmai un eroic-fantasy – pentru că nimeni nu reuşeşte să rămână eroic până la final în GoT (Game of Thrones – abreviere  cvasi-predestinată). Însăşi clasicii literaturii de gen par infantili, exageraţi şi prea puţin credibili cu monştrii lor – nimic nu e mai monstruos decât umanitatea personajelor din Urzeala Tronurilor. Elementul fantastic e puţin folosit, mai mult ca o umbră ameninţătoare, coborând din legende şi poveşti spuse la gura sobei, decât ca o realitate palpabilă. Iar atunci când el totuşi apare este cu atât mai înfiorător, cu cât, asemeni eroilor romanelor, ai ajuns să nu mai crezi că  există.2 (2)    Inspiraţia lui George Martin e declarat una istorică, a indicat inclusiv sursele principale: Războiul celor Două Roze din istoria Angliei şi “Regii Blestemaţi”, cărțile lui Maurice Druon, serie de aventuri romanţată, ce maschează de fapt o sclipitoare lucrare didactică de popularizare a istoriei Franţei. Prin simpla lor pomenire ca matrice pentru  romanele sale fantasy, scriitorul a întors generaţii de cititori înspre istoriile şi istorisirile care l-au inspirat. Eu însumi am început să îl citesc pe Druon şi romanele Philippei Gregory despre Războiul celor Două Roze, datorită lui şi am fost uimit de cât de mult din scenariile sale, am regăsit în ele. De la bătălii, evenimente şi obiceiuri medievale, până la amănunte aproape nemodificate, la nume unde se schimbă doar o literă-două (York, devine Stark, Lancaster devine Lannister), sau porecle reproduse întocmai. Totuşi, odată impregnate cu pecețile Westerosului, nu ai cum să consideri ceva din toate astea ca plagiere, ci prin faptul că au existat şi în lumea noastră, ca o tentă în plus de realism şi autenticitate. Sigur, în caz că nu apreciai deja lumea GoT ca mult mai realistă şi mai autentică decât tot ce-avem noi pe-aici.

   Dar nu numai trecutul e oglindit de opera lui Martin. Prezentul cu ridicătorii de ziduri şi lumea vestică clătinându-se sub invazii culturale. Cu Mama Merkel salvatoarea de victime ale războaielor ca Daenerys – mama sclavilor eliberați, cu izolaţionişti, cu separatişti şi conflincte tectonice religioase. Cu dezastre ecologice șl molimi pândind, cu forţe sumbre ridicându-se. Cu sadism, teroare, decapitări de ostatici, sânge şi flăcări. Cu senzaţie de societate aflată în pragul colapsului, unde totuşi toţi petrec cu inconştienţă.

    Însăși concepția de a face filme s-a schimbat după ecranizarea Urzelii. Happy-end-ul s-a stins în chinuri, iar acum până și în peliculele Disney a ajuns să moară toată lumea (vezi ultimul Star Wars – mai sumbru și mai masacrator decât pe vremea când nu era Disney, dar nu exista Game of Thrones care să ridice ștacheta realismului conflinctual până la stele). În spiritul ăsta prevestitor de năpaste, nu a fost vreodată un autor pentru care să se roage fanii mai mult să nu  treacă pe alte tărâmuri înainte de a îşi termina povestea, cum o fac pentru George Martin, având în vedere că scriitorul are totuşi o vârstă. S-au înregistrat chiar indignări ale unora  pentru că  şi-a dedicat timpul acestui album enciclopedic, în loc să termine ultimele două romane din seria propriu-zisă de şapte.

   Probabil sunt numai cei ce nu au răsfoit măcar “Lumea de gheață și foc”. Pentru că această apariţie neaşteptată, o carte uriaşă ca un tom din vechime, nu e nicio simplă enciclopedie, nici vreun artificiu comercial pentru a mai stoarce un ban de la dependenţi. Nicidecum. E practic un nou volum al seriei. O lucrare inovativă care face legătura între “Cântec de gheață si foc” şi antologia de povestiri cu Duncan şi Egg, eroii îndrăgiţi din “Cavalerul celor Şapte Regate” (prequel al Urzelii Tronurilor). Dar şi un nou episod al serialului (dat fiind că are o prezentare grafică extraordinară, aproape cinematografică), care detaliază toată istoria şi geografia Westerosului, Essosului, a celorlalte continente, precum şi faptele memorabile ale personalităților lor.george martin

    Volumul e scris în colaborare cu Enio Garcia şi Linda Antonsson, doi discipoli specialişti în tot ce ţine de GoT, fondatori ai site-ului westeros.org care e practic o pagină oficială pentru geografia şi istoria universului lui Martin. Coautori atât de erudiţi în domeniu încât au participat ca experţi şi la elaborarea scenariului serialului. Dar ca în ecranizare, se simte inconfundabila amprentă dominantă şi forţa creatoare a maestrului, controlând totul. llustrată absolut minunat, “Lumea de gheaţă şi foc” merită achiziţionată de orice pasionat sau fan. Oricare dintre ei va găsi mereu motive să recurgă la clarificările ei citind sau recitind “Cântec de gheaţă şi foc” ori “Cavalerul celor Şapte Regate”. Iar cei ce preferă doar serialul, vor putea înţelege şi aprofunda mult mai bine personajele, legându-le de trecutul lor, de istoria, obiceiurile şi religia care le-au format.

4 (1)

    V-aţi întrebat vreodată cine sunt primii oameni, de ce sunt în prag de extincţie Copiii Pădurii, cum a sfârşit măreaţa Valyrie? Dar de unde au venit Targaryenii, unde au dispărut dragonii, de ce e atât de diferit ţinutul Dornelor de restul Regatului, care era exact primejdia Blackfyre din povestirile cu Dunk şi Egg, ce făcea Tywin Lannister în tinereţe, cum a început revolta contra Regelui Nebun, de ce sunt anotimpurile atât de lungi şi ce se întâmplă când vine iarna? Toate aceste interogaţii şi multe altele, îşi găsesc răspunsurile acum.

    “Lumea de gheaţă şi foc” e prezentată ca o lucrare originală ad usum Delphini (cum se numea la Curtea Franţei o operă informativă concepută pentru tânărul vlăstar regal), scribăluită pentru proaspătul Rege Tommen de Maesterul Citadelei Yendel. Prin acest artificiu, autorii strecoară în felul cronicarului de a nara, toate dubiile cărturarilor vremii lui cu privire la existența cu adevărat a unui pericol de dincolo de Zid, a interpretării legendelor, sau nelămuririle şi nesingurața din jurul diferitelor evenimente ce se pierd în negura timpului şi în privinţa cărora istoricii se contrazic.5

     Cartea este alcătuită din şapte mari capitole, păstrând cifra mi(s)tică pe care o regăsim în numărul zeilor, numărul regatelor, ba chiar şi numărul volumelor pe care le-a anunţat Martin :

     Istoria Străveche – unde ne sunt povestite cele mai vechi legende despre originile populaţiilor din Westeros, clarificându-ne cine sunt atât de des-pomeniţii Primi Oameni, cum a afectat venirea lor triburile Copiilor Pădurii sau ale Uriaşilor şi cum au trebuit să se confrunte la rândul lor cu invazia andalilor

     Domnia Dragonilor – descrie ultima debarcare în masă dinspre Essos în Westeros, cea a urmaşilor distrusei Valyria, Stăpânii Dragonilor, şi felul cum Targaryenii cuceresc rând pe rând Cele Şapte Regate

       Regii Targaryeni –  detaliază domniile regilor din Casa Targaryen, lupta lor îndelungată pentru controlul neîmblânzitei regiuni Dorne,  felului în care au ajuns să îşi piardă invincibilele arme supreme zoologice în războiul civil numit Dansul Dragonilor, dar şi rebeliunile Blackfire – despre care se aminteşte atât de mult în povestirile cu Dunk şi Egg, ale căror dedesubturi le putem înţelege, în sfârşit, în profunzime.

       Căderea Dragonilor – ne aduce cu un pas înaintea debutului Urzelii Tronurilor, aproape fiecare referire din cărţi sau serial la vreun episod din trecutul recent, îşi află explicaţia; sigur, în afara celor pe care Maester Yendel nu le cunoaşte şi vor rămâne în continuare mistere de dezlegat pentru ultimele două volume ale lui Martin

      Cele Şapte Regate  – ne dezvăluie într-o manieră incitantă, istoria, geografia şi obiceiurile fiecarei regiuni din Westeros, precum şi  confruntările pentru stăpânirea lor, pedigriul războinic al marilor Case ce au ajuns să le conducă

     Dincolo de Regatul Apusului – aruncă o privire inedită chiar pentru fanii cei mai cunoscători, asupra ţinuturilor exotice din afara Westerosului; şi nu doar asupra Essosului, a Oraşelor Libere, Bravoosului, a Golfului Sclavilor şi a urmaşelor coloniilor valyriene, dar şi a Insulelor Verii sau a unor părţi îndepărtate ale universului fantastic, despre care acum aflăm prima oară6 (1)

    “Lumea de gheaţă şi foc” arată ca o enciclopedie (copertă cartonată, file veline, calitate excepţională a graficii); te informează ca o enciclopedie (nimic din trecut nu rămâne nelămurit – totuşi nu se oferă niciun spoiler, pentru că toate evenimentele au avut loc înainte de precipitarea finală din Game of Thrones); chiar are bucăţi zdravene pe care le poţi categorisi ca enciclopedice (mai ales în ultimele două părţi), însă e mult mai mult decât o enciclopedie sau un album artistic cu splendide ilustraţii gotice. Este fondul tapiseriei medievale pe care e brodată Urzeala Tronurilor, Încleștarea Regilor, Iureşul Săbiilor, Festinul Ciorilor şi Dansul Dragonilor, aşteptând Vânturile Iernii şi Un vis de primăvară. Poţi să admiri fiecare scenă, dar numai împreună dau acea senzaţie de complet, continuitate şi imagine de ansamblu.

    Am început cu parafrazarea unui celebru citat din serial, “If you think this has a happy ending, you haven’t been paying attention.”, nu atât de celebru totuși ca “Winter Is Coming”. Se spune că atunci când un fragment dintr-o operă intră în imaginarul colectiv citată exact şi folosită în discuţii de zi cu zi, poţi nominaliza acea operă ca formatoare a gândirii societăţii. Dacă fiecare dintre bucăţelele astea memorabile ar fi flamuri medievale după care toţi pot să identifice aparţinătorul, prima ar fi a filmului, pentru că nici nu apare în carte şi e o atenţionare a revoluționarilor scenarişti conduşi de Martin, că nimeni nu e de neatins în ecranizarea sa. “Vine iarna” e previziunea simbol pentru seria de romane, parcă o şi vezi imprimată pe scutul de pe copertă. Flamura muzicală e dată de genericul de început cu coloana sa sonoră obsedantă care te pregătește pentru explozia de acţiune. Iar “Ploile din Castamere”? “The Rains of Castamere” este poezie. Cea mai bună încheiere pentru prezentarea unui atât de original album tematic de artă, ca “Lumea de Gheață și Foc”:

Surse foto: Copyright © 2014 by George R.R. Martin, Copyright © Nemira, 2015

targulcartii.ro

Cartea Lumea de gheață și foc-Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, de George R. R. Martin, Elio M. Garcia şi Linda Antonsson a fost oferită pentru recenzie de Târgul cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul cărţii.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

 

 

by -
19

Julieta avea un pistol şi Un glonţ pentru Julieta, de Tony Mott

   După ce am citit romanul “DOI” al lui Tony Mott, sincer m-a intrigat şi mi-a plăcut modul de-a scrie al autoarei, aşa că am fost foarte curioasă să-i citesc şi celelalte române: ”Julieta avea un pistol” şi “Un glonţ pentru Julieta”.

   Sunt două romane de acţiune, cu crime, cu spioni, cu descoperiri din lumea medicală, cu medici, agenţi secreţi, dragoste, ură, prietenii, trădate. Şi totuşi sunt romane total “atipice”, dar cu atât mai interesante, multă acţiune, dar şi multă psihologie şi cunoaştere a naturii umane. Oricum nu ai timp nici o secundă să te plictiseşti.

   “Julieta avea un pistol” începe cu “sinuciderea” Anei Stancu, doctor cardiolog eminent şi cercetător la o clinică privată în Bucureşti. Totul pare ceva pus la cale şi poliţia începe cercetările, dar devine şi mai ciudat când la locul crimei apar serviciile speciale care ridică ”cadavrul”. Şeful lor îi spune comisarului de poliţie Petre Iamandi că vor continuă cercetările în paralel şi vor colabora punând la dispoziţie toate informaţiile. Petre Iamandi cercetează bărbaţi şi femei din viaţă ei, care au iubit-o, au admirat-o sau au urât-o în diferite momente ale vieţii. Aşa cunoaştem o grămadă de poveşti de viaţă, de întâmplări din gama largă a iubirilor şi trădărilor, a necomunicării în cuplu, a minciunilor, a laşităţilor. Aşa o cunoaştem pe Ana şi ne dăm seama că este o femeie corectă, onestă cu cei din jurul ei, cu sentimentele ei, cu viaţa ei, ceea ce-i conferă o seninătate aparte. Poate de aceea e şi urâtă cu patimă de cei mai slabi ca ea, unii pentru că o iubesc şi ea nu le răspunde cu aceeaşi monedă, alţii pentru că-şi motivează prin ea eşecurile şi laşităţile provocate doar de firea lor. Şi-acum să cunoaştem puţin personajele…

     DORU: ”Nu am omorât-o eu, îi datoram viaţa”: un om de afaceri foarte activ, căsătorit, dar punând pe primul loc meseria, face un infarct, ajunge pe mâna Anei Stancu, care-l operează şi-l salvează. Şocul operaţiei îl determina pe Doru să vadă în Ana mai mult, dar ea îi spune clar că nu pot fi decât doctor-pacient, şi că va continuă să-l consulte numai dacă va face în continuare şi consiliere psihologică. Când Doru încalcă termenii îl predă altui coleg.

   MONICA: soţia lui Doru o urăşte pe Ana: ”N-am omorât-o eu, oricât de mult o uram”, dar nu-şi dă seama că pentru soţul ei Ana însemna o şansă la viaţă, dovadă că în final are o altă amantă, o colegă de serviciu.

   GABRIEL: ”Nu am omorât-o eu. Mai bine mor eu.” -un coleg medic, cel pe care Ana l-a iubit şi au avut o relaţie scurtă. Ana, corectă, s-a despărţit de soţul ei. dar Gabriel era prea laş pentru a-şi lua o astfel de răspundere, aşa c-o pierde.

     ALINA: soţia lui Gabriel, cu care el de fapt nu simte nici o compatibilitate şi-i leagă doar copilul. Alina fostă asistentă medicală la clinică, era de fapt o oprtunistă, o fată de la ţară, rece, fără scrupule, s-a căsătorit a avut-o pe Carla, dar pentru că Dragoş tatăl fetii, de altfel un reputat chirurg ortoped, părea prea fără ambiţii s-a despărţit de el, a trimis fata la mama ei şi-a pus ochii pe Gabriel, căruia i-a făcut rapid şi un băiat. Nu-l voia neapărat pe Gabriel, dar voia situaţia socială şi banii lui, aşa că atunci când el are accidentul şi e pe moarte, ea-şi spune pe faţă frustrările şi-l anunţă că e mai bine să moară, că ea se va descurca foarte bine, ba chiar mai bine decâ,t dacă el va trăi şi va rămâne în starea de ”legumă.” Despre Ana îi spune poliţistului: ”Nu am omorât-o eu, chiar dacă mi-aş fi dorit asta”.

   MARIUS: fostul soţ al Anei: ”Nu am omorât-o eu, depăşisem situaţia”, realizează şi greşelile lui din timpul căsniciei şi n-o mai învinuieşte numai pe ea.

   AKMAL: ”Nu am omorât-o eu. Am iubit-o mai presus decât orice.” Medic la o clinică din Doha, o cunoaşte pe Ana la un congres la Paris şi se îndrăgosteşte de ea, deşi Ana îl tratează doar ca pe un prieten bun. Trage toate sforile posibile s-o cheme la Doha, o clinică de cercetare în cardiologie, condusă de Lukas un neamţ. Investitorii germani construiseră clinică acolo pentru că nu erau atât de verificaţi şi puteau face cercetări mai îndrăzneţe. Ana chiar lucrează trei luni la clinică, dar revine în ţară spunându-i lui Akmal că nu se poate adapta acolo, şi mai ales că trebuie să rămână doar prieteni pentru că ea e îndrăgostită de cineva din ţară.

   DAVID: ”Nu am omorât-o eu, era viaţa mea.”-şeful clinicii din Bucureşti, un evreu revenit în ţară, se îndrăgosteşte iremediabil de ea.

    Poveştile protagoniştilor se intersectează, îi cunoaştem, le cunoaştem viaţa, vedem momentele interacţiunilor cu Ana, vedem vieţi distruse din ambiţii prosteşti şi totuşi……

Deşi cum am spus nu este un roman tipic de spionaj te “ţine în priză” şi vrei să afli adevărul.

  Voi mai spune doar că aşa cum în astfel de romane ”nimic nu este ce pare a fi” totul e o perdea de fum, ”sinuciderea” Anei fiind pusă la cale cu acordul ei de către serviciile secrete.

   De ce? Cum? Pentru ce? trebuie să aflaţi singuri. Nu v-aş fi spus nici despre Ana, dar vreau să vă vorbesc puţin şi despre al doilea roman al seriei: ”Un glonţ pentru Julieta”

   Aici găsim o Ana, împuşcată aproape mortal, dusă în străinătate, tratată apoi consiliată psihologic ca să-şi revină după traumă şi pierderi. După o perioadă de izolare şi refacere cu Natan, psihologul, în Irlanda, Ana merge pentru pregătire suplimentară într-o tabăra “de spioni”, pentru că e hotărâtă să-i descopere pe cei aflaţi în spatele crimelor şi chiar să se răzbune.

   De dată asta miza e şi mai mare, cercetările abia începute la ideea Anei, lucruri care ar putea revoluţiona lumea medicală şi tratamentele. De data asta serviciile îşi dau oarecum mâna, vrând să afle cine sunt capii spionilor. Petre (poliţistul) este mutat la serviciile secrete, unde chiar se adaptează foarte bine. Colaborările cu serviciile externe C.I.A şi Mossad, fac să se descopere o încercare de preluare de putere la C.I.A, şi determină până la urmă şi descâlcirea ghemului.

  Moartea lui Natan psihologul, o moarte inutilă de altfel, îi pune pe gânduri pe Petre şi pe Oscar (conducătorul taberei de antrenament şi iubitul Anei). Aşa că atunci când Ana este răpită, reuşesc să prindă ucigaşul la timp, şi să realizeze că de fapt crimele din ambele romane au avut un motiv mult mai personal, individul doar profitând de situaţia (reală de altfel) cu spionajul industrial.

Cine? Cum? De ce? Nu vă mai spun decât că e un personaj cunoscut, restul îl aflaţi citind romanul.

  Vă mai spun doar că şi al doilea roman e la fel de intrigant datorită modului în care ne vorbeşte Tony Mott despre vieţile personajelor, despre antrenamentele de la “fabrica de spioni”.

  Şi rămâne ideea că sub toată duritatea personajelor este şi multă sensibilitate şi gingăşie, indiferent de mediul şi modul în care trăiesc şi evoluează. Aştept cu nerăbdare să văd ce surprize ne mai oferă Tony Mott şi bineînţeles Ana.

  Uitam să vă spun originea titlului seriei şi romanelor: un parfum folosit de Ana, creaţia lui Romano Ricci care se cheamă “Vengeance Extreme” de la casa de parfumuri: ”Juliette has a gun”.

   Iată şi părerea editorului Bogdan Hrib de pe coperta volumului: ”Un glonţ pentru Julietta continuă povestea personajelor din Julieta avea un pistol. O poveste complicată şi tragică, cu iubiri şi trădări, o poveste cu medici şi agenţi secreţi. Greu de spus în ce proporţii volumul e un roman despre medici, o istorie de amor sau un thriller cu aromă de spionaj internaţional şi nici nu contează. Tony Mott ne aruncă într-o lume a cercetării medicale de avangardă ,lume despre care nu ştim prea multe. Dar e o lume care ne plimbă de la Bucureşti la Tel Aviv, în Irlanda şi Polonia, o lume care ne prinde şi nu ne mai dă drumul până la sfârşit, când, nemulţumiţi că s-a terminat, vom aştepta următorul volum al seriei.”

Sistemul nostru de evaluare aici.

evaluare-carte-5

În umbra paşilor tăi, de Vitali Cipileaga

An apariţie: 2016

Editura: BESTSELLER 

Număr pagini: 250

   Lumea lui Theodor se prăbuşeşte în momentul în care o pierde pe Paula într-un accident rutier. De aici încolo totul îşi pierde orice rost. Lasă cariera în advertising, se mută cu traiul şi începe o nouă viaţă. Însă fără Paula această e o suferinţă continuă.

Într-o căutare interioară profundă, Theodor învaţă să nu mai gândească doar la timpul trecut şi acceptă noile provocări ale vieţii. Însă ce va face atunci când noile realităţi se contopesc prea mult cu trecutul său? Iar gândurile şi amintirile sunt tulburate de un şir nesfârşit de întâmplări?

Un roman psihologic despre pierderi, secrete şi căutări. O poveste care te strânge puternic la piept, amintindu-ţi încă o dată de adevărată putere a dragostei.

Despre autor
Vitali Cipileaga este fondatorul „De Vorba cu Tine”, o pagină web despre oameni, motivaţie şi relaţii. A debutat cu „De vorba cu Emma”, o carte de reflecţii despre dragoste şi viaţă, ce a cucerit inimile a zeci de mii de cititori. Este căsătorit şi are un copil. „În umbra paşilor tăi” este primul sau roman.

Fragment din carte:

„The flights have been cancelled. Theo privea descumpănit unul dintre panourile de informare ale aeroportului Heathrow, înţelegând că sunt şanse minime să mai urce în avionul cu destinaţia Bucureşti. Vremea se înrăutăţise brusc, plouase infernal noaptea întreagă şi toate zborurile fuseseră anulate. Sute de oameni epuizaţi şi agitaţi alergau în toate părţile prin labirinturile aeroportului. Câţiva angajaţi de la biroul de informaţii încercau cu disperare să le explice unor pasageri nemulţumiţi că vina nu le aparţine şi că, cel mai probabil, zborurile vor fi reluate a doua zi. Theo nu mai voia să stea la Londra nici câteva ore. Oraşul ăsta îi ploua peste rănile dezvelite. Avea impresia că până şi raţiunea îl durea sub presiunea norilor plumburii ai Londrei. Privea nemişcat pentru a evita orice forţare a propriilor mecanisme defecte.”

Sursa Libris.ro

Cartea poate fi comandată de pe Libris.ro

Monstrul din prag, de H.P.Lovecraft

Editura: Vremea

Colecţie: Rosu şi negru

Număr pagini: 240

Traducător: Silvia Colfescu

   Magie neagră. Fenomene misterioase. Acte de vampirism.
Din negura timpului, ştiinţa nelegiuită a unui strămoş vrăjitor pune pecetea blestemului pe destinul tânărului arheolog Ward, cufundându-l într-o bizară nebunie însoţită de degenerare fizică. Tânărul plăteşte cu viaţa curiozitatea care l-a împins să se afunde în cercetări asupra vieţii şi personalităţii misteriosului vrăjitor, mort de secole.

   Considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai epocii noastre, H.P. Lovecraft s-a născut lângă Boston, SUA. A publicat un număr extrem de mare de poezii, povestiri scurte şi eseuri, a întreţinut o corespondenţă extrem de bogată, care îi eclipsează, cantitativ, opera de ficţiune şi care, pusă cap la cap, reprezintă una dintre cele mai remarcabile colecţii de documente literare ale începutului de secol XX. S-a stins la 49 de ani şi numai la câţiva ani după moarte opera să a început să cunoască un succes crescând, povestirile şi romanele sale situându-se astăzi printre cele mai apreciate creaţii ale genului horror.

Fragment din roman:

    „Dacă Willett sperase cumva să descopere o scară ducând către un hău al ororii supreme, a fost probabil dezamăgit văzând numai peretele de cărămidă al unui puţ cilindric cu diametrul de un metru şi jumătate, lipsit de orice posibilitate de coborâre. În timp ce rază de lumina se lasă mai jos spre fundul puţului, geamătul se transformă într-un şir de tipete groaznice, însoţite de zgomotele produse de încercări zadarnice de căţărare şi de căderea a ceva vâscos. Exploratorul începu să tremure; mintea lui refuză să-şi închipuie ce creatură oribilă ar putea să se ascundă în acest abis. Dar, o clipă mai târziu, îşi făcu curaj şi se apleca peste ghizdul grosolan, ţinând lampa în mâna întinsă în jos. În primul moment nu întrezări decât pereţii acoperiţi de mâzgă şi de muşchi; mai apoi, zări o formă întunecată care sarea greoi pe fundul cilindrului strâmt, cam la douăzeci şi cinci de picioare dedesubt. Lampa îi tremură în mâna, dar privi din nou, să vadă mai bine ce fel de creatură vie era zidită în beznele acelei închisori, unde se prăpădea de foame de la plecarea lui Charles Ward cu o luna în urmă. Nu era nici o îndoială că mai erau multe altele la fel, în fundul celorlalte puţuri acoperite cu dale perforate, în care nu aveau loc să se întindă şi unde rămăseseră probabil ghemuite, sărind nevolnice din când în când, în tot timpul acestor patru săptămâni înfiorătoare. Dar Marinus Bicknell Willett se cai că mai privi-e o dată, căci de-atunci n-a mai fost niciodată acelaşi om. E greu să explici cum numai vederea unui obiect tangibil, cu dimensiuni ce ar putea fi măsurate, a răvăşit în asemenea hal un om obişnuit cu spectacolul macabru al sălilor de disecţie. Tot ce se poate spune este că anumite forme sau entităţi au o putere de sugestie ce lasă să se întrevadă realităţi de nedescris, dincolo de lumea iluzorie în care ne închidem.”

Cartea o găsiţi pe Libris.ro

Sursa: Libris.ro

by -
5

Roşcovanul, de J.P. Donleavy-istoria unei ratări

Editura: Litera

Numărul de pagini: 366

Titlul original: „The Ginger Man”

Limba originală: engleză

Anul apariţiei: 2016

Traducerea: Mariana Piroteală

   Trebuie să mărturisesc că rar mi s-a întâmplat să nu mă „împrietenesc” cu o carte! Roşcovanul mi-a pus însă răbdarea la încercare: am citit-o cu pauze, pe îndelete, cu îngăduinţă la evidentele note de misoginism, mi-am exersat şi detaşarea, puţin şi din revoltă, pentru ca, la finalul ei, să mă declar înfrântă!

   Roşcovanul este, în esenţă, istoria unei ratări, deşi autorul îşi tratează personajul cu o indulgenţă paternă, acordându-i toate circumstanţele atenuante şi transformând eşecul său într-un manifest al declinului social.

   Sebastian Dangerfiel – anti eroul acestui roman – are toate premisele unui viitor strălucit: studiază dreptul la Colegiul Trinity ( detaliu preluat din biografia autorului ), deşi rar frecventează cursurile, are o inteligenţă ascuţită, nativă, este descurcăreţ şi debordează de ceea ce americanul numeşte…”lust for life” ( poftă de viaţă ). Deşi căsători şi tatăl unui băieţel, desconsideră întru totul viaţa conjugală. Într-atât de mult, încât, în egoismul său, foloseşte banii soţiei pentru a-şi procura băutură şi plăceri din partea unor femei uşoare. Viaţa sa este un carusel de escrocherii, de înşelătorii: fuge de chiriaşii cărora le este dator, deschide conturi pentru alcool pe care nu le mai acoperă niciodată, trişează femei uşoare cu altele şi mai vulgare, agăţându-le peste tot: în cafenele, în puburi sordide, în magazine, ba chiar şi în spălătorii.

   Are o întreagă filosofie de viaţă care îi justifică „rebeliunea”. De vină pentru calea de „proscris social” nu este el, ci epoca în care trăieşte, o epocă de mari transformări şi de şi mai mare mizerie. ( „Am descoperit unul din marile beteşuguri ale Irlandei, 67% din populaţie nu a fost niciodată complet dezbrăcată în viaţa ei.” ) (p. 115). Ce-i drept, Irlanda, aşa cum o descrie el, pare făcută din oameni predispuşi la excese, supuşi viciului.

   Contradictoriu, incoerent cu sine însuşi, pendulând neîncetat între dorinţa de afirmare şi elogiul simţurilor, Sebastian Dangerfiel este un personaj lipsit de moralitate, un anti erou. Îşi afirmă ostentativ libertatea, renegându-şi propriile alegeri, îşi consideră familia o povară, o neglijează, îşi expluatează financiar soţia. În tot ceea ce face este un „rebel”. Un rebel care are toate trăsăturile tipice ratării: o tolbă de pretexte şi de scuze, de acuze şi portiţe de ieşire din orice situaţie.

Un atac extrem de violent, potrivit declaraţiilor date de un martor poliţiei, a avut loc în seara zilei de ieri în barul Kelly”s Garden Paradise. (…

Agentul de poliţie Ball, care s-a întors la locul atacului în căutare de probe, a afirmat că starea generală a localului indică fără nici o îndoială că fusese un adevărat câmp de bătălie.

Martorul, căruia i-au fost rupte patru degete în timpul atacului, a primit îngrijiri la St. Patrick Dunn’s Hospital şi a fost externat. Căutarea vinovatului, descris de poliţie drept un bărbat înalt, cu tenul deschis la culoare, cu pantaloni bej şi sacou, este în desfăşurare, deoarece se crede că acesta ar putea avea probleme psihice. S-a afirmat că ar avea o privire sălbatică.” ( p. 139-140 )

   Sebastian Dangerfiel mi-a amintit mult de Henry Chinaski, personajul lui Bukowski care împrumută identitatea autorului său. Probabil că prin intermediul alter-egoului literar, confesiunea detaşată pare mai credibilă, iar cititorul mai îngăduitor. Sau de Bartleby, copistul taciturn şi cenuşiu al lui Herman Melville care, în faţa oricărei propuneri, răspundea impasibil cu: „Aş prefera să nu…”.

   O să las la latitudinea voastră dacă Roşcovanul este sau nu o lectură „de un geniu comic autentic” sau o  carte de o măiestrie desăvârşită ( aşa cum este prezentată pe coperta ediţiei româneşti din 2016 ). Vă spun doar atât: din experienţa mea de lectură am învăţat că ne identificăm cu personaje care ne flatează anumite asemănări de caracter şi le respingem ce cele pe care le dezaprobăm întru totul. De ce o facem oare? Prejudecăţi, greşeli neasumate, frici latente, similitudini refuzate, toate ar trebui să ne pună pe gânduri.roscovanul1

   James Patrick Donleavy (n. 1926 ) este un romancier şi dramaturg american de origine irlandeză. S-a născut la New York şi a studiat la diferite şcoli din Statele Unite, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi-a făcut serviciul militar în Marina americană.După 1946 se mută în Irlanda, începe studii de drept la Colegiul Trinity din Dublin, fără a termina însă aceste studii. Debutul literar şi l-a făcut tot în Dublin, în revista „Envoy”. Roşcovanul – primul său roman – este interzis în Irlanda şi SUA, pe motiv de obsceniate. Totuşi, este publicat pentru prima dată la Paris, în 1955. Câştigă aprecierea criticilor iar Modern Library îl clasează printre cele mai bune 100 de romane ale secolului XX, cartea fiind publicată într-un număr record de …45 de milioane de exemplare.editura-literaCartea Roşcovanul, de J.P. Donleavy a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Cartea poate fi achiziţionată şi de aici sau aici

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

„Crima se găsește în fiecare dintre noi. E nevoie doar de motivație să o scoți la suprafață. [… Și știi la ce concluzie am ajuns, Robert? Că toți oamenii sunt capabili de crimă dacă situația o impune.”

Față în față, de Ciprian Mitoceanu-Crux Publishing

Titlul original: Față în față

Editura: Crux Publishing

Colecția Sci-Fi

Seria Predestinare genetică: 1. În sângele tatălui; 2. Insula diavolului; 3. Față în față
 Anul aparitiei: 2016

Număr pagini: 283

Gen: Thriller distopic

Cotație Goodreads: 4,25

 

„Crima se găsește în fiecare dintre noi. E nevoie doar de motivație să o scoți la suprafață.”

   Cel de-al treilea și ultimul, așa cum ne informează autorul, roman din seria „Predestinare Genetică”, încheie șirul întâmplărilor produse de amendamentul Dawson. Pentru a vă reaminti sau a vă pune la curent cu subiectul seriei, puteți citi recenziile romanelor premergătoare, „În sângele tatălui”, respectiv „Insula diavolului” .

    După ce am terminat „Insula diavolului”, al doilea volum din serie, am avut un feeling că urmează un roman mai bun. Am sperat că al doilea roman este doar o tranziție spre un final deosebit, pe măsura începutului. Și am avut dreptate! Slavă Domnului că am scăpat de acea insulă și că ne-am întors pe continent, printre Dawson, Robert, Bettie și Mellanie. Primul volum, „În sângele tatălui”, mi-a plăcut foarte mult, mi s-a părut deosebit, în timp ce despre al doilea nu pot spune același lucru. Din fericire, în cel de-al treilea mi-am regăsit entuziasmul din primul.

    Acum aflăm ce s-a întâmplat, de fapt, la finalul romanului anterior: evadarea lui Leo a fost pusă la punct de nimeni altul decât Robert, adevăratul Asasin de Brunete. Cum șeful său, congresmanul Dawson, îl tot presa să dea de urma criminalului, Robert a găsit singura soluție viabilă, astfel încât să-și scape pielea și să-și păstreze locul de muncă.

   L-a ajutat pe Leo să evadeze, nedezvăluindu-și identitatea și având în minte un plan diabolic: atunci când Leo va ajunge în oraș, îl va da pe mâna autorităților, punându-i în cârcă propriile crime.

   În același timp, jurnalista Betty Nuñez îl descoperă pe Robert ca Asasin al Brunetelor, însă nu anunță autoritățile, planul ei fiind mult mai complex: intenționează să-i întindă acestuia o cursă și să-l prindă în flagrant delict. Astfel, consideră că va ascende în carieră, ajungând o jurnalistă celebră și bogată, nemaiavând nevoie să muncească pentru tot restul vieții.

   În alt plan, celebrul amendament câștigă teren la nivel mondial, multe țări fiind seduse de implementarea sa: „Amendamentul meu devine internațional și, nu peste mult timp, va deveni la fel de universal ca și Declarația Drepturilor Omului. O să fie mai mult decât o prevedere americană… O să fie însăși Legea!” – nu pot să zic decât „Doamne ferește!”.

  Robert este foarte ocupat la serviciu, ceea ce se pare că i-a adus „demonii” la tăcere. Nu a mai ucis femei cam de un an de zile. Atenție, am zis femei! Asta nu înseamnă că n-a ucis bărbați sau un anume bărbat. V-am intrigat? Va trebui să citiți ca să aflați despre ce e vorba.

   Așadar, Asasinul de Brunete cam șomează, ceea ce nu înseamnă că Dawson a abandonat subiectul. Îl presează pe Robert să-l prindă, îi dă termene limită, îl amenință cu concedierea… Iar Robert devine amantul celei mai nepotrivite femei pentru el: Mellanie, soția lui Dawson. Fizic, femeia corespunde total tiparului victimelor: brunetă, cu părul lung, drept și extraordinar de frumoasă.

Oricând Robert poate scăpa de sub control, demonii pot reveni, iar Mellanie să fie ucisă. Se va întâmpla asta? Nu trebuie decât să citiți pentru a afla.

„Robert ucidea femei cu aceeași pasiune cu care alții colecționau exemplare ciudate de fluturi sau cănițe de porțelan și existau mii de argumente în sprijinul ipotezei că avea să ucidă iar.”

    Tot ce pot să vă spun este că Leo și Robert se vor întâlni față în față, așa cum spune și titlul și vor fi șocați. De ce? Arată la fel! Nu doar seamănă, sunt identici, ca gemenii univitelini! Numai că nu sunt înrudiți, se pare că seamănă cu strămoșul lor, Ted Bundy. „Există vreo șansă ca aiureala aia cu Amendamentul Dawson să aibă o bază reală? Acum bănuiesc că da… Nu ți-ar veni să crezi ce șocat am fost când am descoperit nu un profil asemănător cu al lui Bundy, ci unul aproape identic. Și mutra… Totul corespundea. Supărător este că semănăm amândoi cu el la fizic și tendințe criminale, dar nu e nicio pierdere, dimpotrivă, pe mine mă ajută.”

   O luptă acerbă se va desfășura între cei doi. Cine va câștiga? Robert, un om de succes, aflat în serviciul politicianului Dawson, sau Leo, evadat de curând, însă la fel de carismatic și inteligent precum Robert?

Rămâne să aflați…

Deși conform notei autorului de la final, acesta este ultimul roman din serie, eu tot întrevăd o posibilă continuare… S-a dovedit că se poate evada din Insula diavolului, așa că…

Iar replica de final chiar lasă o ușă deschisă…

 Citate:

„Suntem din ce în ce mai degenerați din punct de vedere moral. Da, Brian, suntem din ce în ce mai găunoși sufletește, asta se întâmplă cu noi.”

 „Amară libertate într-o țară care se lăuda că inventase conceptul.”

„Ceea ce Betty nu știa, așa cum nu știau nici americanii de rând, era faptul că Serviciile Secrete puseseră la punct un sistem informatic cu ajutorul căruia se putea pătrunde în calculatorul oricărui cetățean de pe cuprinsul Statelor Unite și Canada, indiferent dacă aparatul era legat sau nu la rețeaua Internet.”– wow, așa o fi și în realitate?

„Loialitatea e ca drumul spre iad. Odată pornit pe el, nu mai poți face cale-ntoarsă. E un drum singuratic și deseori periculos, da’ la capătul lui va fi întotdeauna o lumină, căci lucru, omul sau ideea căruia îi ești loial te va călăuzi în cea mai neagră beznă.”

„Crima se găsește în fiecare dintre noi. E nevoie doar de motivație să o scoți la suprafață. [… Și știi la ce concluzie am ajuns, Robert? Că toți oamenii sunt capabili de crimă dacă situația o impune.”

Despre autor:

    Ciprian Mitoceanu a studiat la Universitatea Ștefan cel Mare specializarea Istorie-Geografie. În prezent este profesor și scriitor, debutând în 2007 cu romanul Colții. A publicat romane și povestiri scurte aparținând genurilor horror, thriller, mister, în limbile română și engleză: Amendamentul Dawson (roman de sine stătător, ce n-are legătură cu seria „Predestinare genetică”), Dark Tales of Sorrow and Despair, seria Predestinare genetică, aceasta din urmă luând naștere în urma vizionării unui documentar.

Autorul este supranumit de unii critici „Stephen King al României”.

Crux Publishing logo

Cartea Față în față, de Ciprian Mitoceanu a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing.

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
14

Destinul unui prinț, de T.I. Horia

Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2015

278 de pagini

Nu de foarte mult, un rege a fost asasinat, regina și prințul au fugit din regat pentru a supraviețui, apoi prințul a aflat adevărul despre adevărata lui identitate.

    Cam asta ar fi ideea de la care pleacă T.I.Horia în Destinul unui prinț, un roman fantastic, care pare inspirat din opera lui J.R.R. Tolkien, cu goblini, vrăjitori, orci, ființe malefice de înviat și un tron de recuperat. Romanul lui T.I.Horia este, însă, tânăr, necopt, ca un exercițiu al unui scriitor cu potențial.

Titlul romanului conține și tema acestuia: dorința prințului Corvin de a-și îndeplini destinul.

    În primul capitol, se realizează un preambul, cu evenimente care vor avea o maximă importanță în firul epic ulterior. Lucifer, regele lumii de dedesupt, care își dorea supremația și în lumea de deasupra, a fost învins în lupta pe care o ducea  cu armata celor cinci regi: Corvinus (regele oamenilor), Alijar (al elfilor), Ghimli (al gnomilor), Diego (al magicienilor) și Elder (regele dragonilor). În momentul morții, Lucifer îi răpește pe cei cinci, astfel că Val’drem a devenit un loc pustiu unde numai flăcările dragonilor ardeau continuu, fără a se stinge. Câmpul de luptă era plin de cadavre, sânge și foc, ce nu se mai stingea. Val’drem devenise Val’dul.

   După două mii de ani, regele regatului Akerel, Corvinus al III-lea, este asasinat de cel mai bun cavaler, Sir Rohan, care își dorește puterea. Regina fuge într-un sat uitat de lume cu fiul ei de numai cinci ani, Corvin, unde trăiește în liniște timp de treisprezece ani.

Corvin devenise un bărbat bine făcut, cu păr negru, ochii căprui, maximum 1,80 cm (m, n.n.) înălțime. Având în vedere că era un vânător destul de bun și un tăietor de lemne îndemânatic, corpul său arăta ca și cum ar fi fost modelat din cocă pentru prăjituri, formele văzându-i-se perfect. Mama lui, Merisa, devenise o femeie de rând care se acomodase foarte repede cu viața de la țară, avea părul lung, șaten și ochii albaștri. Nu era foarte înaltă, avea 1,65 cm.

   Rohan află de existența lui Corvin și trimite orcii (niște vietăți născute din încrucișarea elfilor întunecați cu goblinii) să îl ucidă. Aflat la tăiat de lemne, Corvin scapă, dar toți cei din sat mor. Înainte să moară, mama sa îi oferă o cutie în care se află dovezi ale rădăcinilor sale nobile.

   Astfel, Corvin pleacă într-o călătorie care are o dublă semnificație: să reînnoiască vechea alianță a celor cinci rase, pentru a lupta împotriva lui Lucifer, prezent ca spirit prin uneltele sale, Rohan și Gharel, și să demonstreze că merită să își îndeplinească destinul de prinț moștenitor.

Cea mai mare misiune și cea mai grea era a lui Corvin, fiindcă trebuia să unească toate neamurile iar unele dintre ele erau foarte greu de convins. Nu se știa când va începe războiul, dar trebuiau să fie pregătiți pentru orice eventualitate.

    În lunga sa călătorie, Corvin are parte de numeroase și palpitante aventuri, din care iese mereu învingător, ajutat fiind de prieteni de nădejde: frumoasa Faren și elful Lemar. Pentru ca poporul să îi recunoască autoritatea, Corvin trebuie să găsească legendara sabie pierdută, Arkeryn, și să o scoată din piatră.

Înzestrat cu calități importante, precum sinceritatea, bunătatea și curajul, eroul reușește să reunească vechea alianță și să învingă răul.

Lumea devenise mult mai liniștită și mai frumoasă, Val’dul devenise din nou Val’drem și totul era cum trebuia să fie, fără pic de ură în lume…. Doar liniște și pace.

    Am amintit mai sus de influența (posibilă) a lui Tolkien. Similitudini sunt și sar rapid în ochi. De exemplu, unele substantive proprii. Rohan, în Stăpânul inelelor, este ținutul din Pământul de Mijloc, la N-V de Gondor, în Destinul unui prinț, denumește personajul antagonist. Numele Argon/Aragon amintește de Aragorn, regele gnomilor, Ghimli, de curajosul gnom Ghimli din celebra trilogie, Lemar de Legolas. O secvență citită mi-a amintit de scena în care hobbiții Merry și Pippin sunt pe cale să fie mâncați de orci.

–Sau ce? Știi de câteva zile mâncăm numai pâine putrezită, m-am săturat. În noaptea asta o să avem un ospăț pe cinste cu carne, spuse celălalt orc.

Punctul slab al romanului îl reprezintă greșelile gramaticale, care fac lectura destul de grea și obositoare.

–Altceva ce mai știi?

–Nimic. Doar că urma să îi dau de veste ce am aflat despre băiatul care îl protejezi și se pare că am ratat.

–Da. Străjer i-ai și pe ceilalți doi, dacă mai trăiesc și omorâți înainte să scape ca să nu dea de veste., este doar un exemplu.

   Destinul unui prinț este un roman emoționant și antrenant, cu evenimente ce se succed rapid, autorul nepunând accent pe descrieri amănunțite. Tânărul cititor cu siguranță se va transpune în ipostaza de prinț, care trebuie să lupte pentru a-și câștiga dreptul la existență, dar și pentru a-și răzbuna părinții.

Mulţumim autorului pentru cartea oferită!evaluare-carte

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

Saga Daringham Hall: Mostenirea (partea I), de Katkryn Taylor

   Ben Sterling, un antreprenor de succes din New York, face o descoperire: mama sa, Jane, care a murit pe când Ben era doar un copil, era măritată când l-a născut, iar astfel el ar putea fi primul fiu al unei familii nobiliare engleze. Fără a sta pe gânduri, Ben se îndreaptă spre Anglia, pentru a-şi cere drepturile – moştenirea conacului Daringham Hall, căminul noii sale familii biologice. Totul pentru a-şi distruge tatăl, Ralph Camden, atât financiar, cat şi emoţional. Însă socoteala de acasă nu se potriveşte cu realitatea…
%d bloggers like this: