Tags Posts tagged with "carti"

carti

by -
15

Supravieţuitoarea, de Alexandra Oliva-Editura Litera-recenzie

Titlu original: The Last One

Editura: Litera

Colecţia: Buzz Books

Data apariţie: Martie 2017

Pagini: 336

Gen: ficţiune, thriller

Și-a dorit o aventură.

                                         Dar nu și-a imaginat că va ajunge atât de departe.

   Totul începe cu un reality-show. Doisprezece concurenți sunt trimiși în pădure pentru a fi supuși unor provocări extrem de dure. În răstimp, lumea e devastată de o catastrofă, despre care, izolați de societate, concurenții nu știu nimic. Când dă întâmplător peste anumite indicii, tânăra Zoo, una dintre participante, își imaginează că totul face parte din joc.

Singură și dezorientată, ea refuză totuși să se dea bătută. Pătrunzând tot mai adânc într-un teritoriu necunoscut, Zoo își testează toate abilitățile de supraviețuire. Dar, pe măsură ce puterile îi scad, ea începe să înțeleagă că lumea reală s-a schimbat în mod neașteptat și că viața ei depinde acum de capacitatea de a dezlega această enigmă.

Sofisticat și provocator, Supraviețuitoarea pune în discuție rolul jucat de mass-media în mecanismul prin care despărțim realitatea de închipuire: cât de pripit emitem judecăți de valoare și cât de ușor ne lăsăm manipulați.
În Supraviețuitoarea, două dintre obsesiile noastre contemporane – amenințarea unei catastrofe globale și drama reality-show-urilor – se contopesc într-o poveste plină de imaginație despre psihicul uman afectat de stres. Un debut lipsit de compromisuri și provocator.“ Justin Cronin
Romanul Alexandrei Oliva este, la fel ca Jocurile foamei, plin de suspans și profund tulburător.“ – Rosamund Lupton

   Am mai citit cărți din colecția Buzz Books și știam că ele sunt în genul fiction sau thriller, dar atunci când a apărut “Supravieţuitoarea”, m-am gândit că voi avea de-a face cu o altfel de poveste și un alt gen. Adevărul e că titlul, descrierea și coperta, m-au cucerit din primul moment, dar am fost și puțin sceptică în privința ei, pentru că aflasem că este prima și singura carte scrisă de autoare.

  Știu că descrierea și acel comentariu al lui Rosamund Lupton, v-au făcut să vă gândiți la Jocurile foamei, însă mie, sinopsisul mi-a amintit într-o oarecare măsură de  filmul The Condemned, doar că acolo, participanții la reality-show erau ucigași condamnați, iar cel care câștiga concursul, i se garanta libertatea.

    În ceea ce privește asemănarea cu Jocurile foamei, nu există așa ceva, poate doar în privința  competiției și a suspansului. Nu avem de-a face cu copii speriați, obligați să participe la un joc. În “Supraviețuitoarea”, toți participanții s-au înscris la concurs cu gândul să câștige premiul de un milion de dolari. Sunt oameni maturi care s-au decis să-și părăsească copiii și partenerii de viață, știind că există anumite riscuri. De asemenea, nu asistăm doar la ce se întâmplă în cadrul concursului, cum se desfășoară probele sau la disputele dintre concurenți. Vom vedea care sunt reacțiile publicului, ce comentarii vor lăsa aceștia pe site, dar și ce discută editorul și producătorul reality show-ului.

   Trebuie să menționez faptul că nu am perceput “Supraviețuitoarea” ca fiind un roman SF, așa cum  l-au clasat unii oameni pe internet, și nici nu e distopic, pentru că nu există o societate oprimată, ci unul post-apocaliptic, acțiunea având loc în perioada contemporană. Știu că acesta este un subgen al SF-ului, dar dacă se menționează direct genul, cititorii se vor panica puțin și vor evita să citească povestea, gândindu-se  la cu totul altceva. De fapt, nici nu se aduce vorba de pandemie decât în prolog, când editorul se gândește că boala a avansat, iar echipa de producție nu reușește să-i scoată pe toți concurenții din joc pentru că este partea Provocărilor Individuale, așa că oamenii sunt răspândiți (probabil că autoarea a vrut să facă o introducere abruptă și să incite cititorul) și spre finalul cărții. De fapt, cartea aduce mult cu celebru reality show “Survivor” și este o combinație de aventură, suspans și adrenalină.

   Ce anume am apreciat la romanul de față? Modul inedit în care a fost scris. Există capitole în care povestea este narată la persoana întâi singular, din perspectiva personajului principal – Zoo, dar găsim și capitole în care povestea este spusă la persoana a treia (în care ne sunt relatate  provocările, disputele dintre concurenți). Iar aici, mi s-a părut foarte interesantă maniera în care ne sunt relatate anumite evenimente. Uneori am avut impresia că un comentator ne descrie tot ceea ce vede pe un ecran – ce va vedea și auzi telespectatorul, ce va fi scos la montaj etc.

 “Telespectatorilor li se va oferi o imagine de sus a Exorcistului, camera filmând în jos și ajungând la el, apoi focalizându-se pe chipul lui palid și transpirat.”

     De asemenea, acțiunea alternează între prezent (capitolele relatate din perspectiva protagonistei, în care aflăm ce se întâmplă cu ea după ce s-a separat de  ceilalți concurenți, în cadrul unei provocări individuale) și ce s-a întâmplat în urmă cu trei săptămâni, când a început concursul “Pădurea ”.

   Totul începe cu un reality show. Doisprezece concurenți sunt trimiși în pădure pentru a fi supuși unor provocări extrem de dure. De-a lungul următoarelor săptămâni, abilitățile lor vor fi testate, iar rezistența psihică împinsă dincolo de limită. Totuși, ei au o șansă de scăpare. Dacă o provocare li se pare prea dură sau dacă nu mai suportă încă o noapte, pur și simplu rostesc “Ad tenebras dedi” și totul se sfârșește.  Doar asta e scăparea. Însă concurenții nu cunosc totul despre joc.

 “La urmă urmelor asta-i și ideea emisiunii – să-i facă pe concurenți să cedeze. Totuși, celor doisprezece care au intrat în ring li s-a spus că este vorba despre supraviețuire. Că este o competiție. Perfect adevărat, dar … Până și titlul care  le-a fost zis a fost o înșelătorie. “Poate fi modificat”, scria cu litere mici pe contract. Titlul din caseta de text nu este Pădurea, ci În beznă.

    Ei știu că nimeni nu primește voturi care să determine eliminarea sa și că aceasta este o întrecere, o cursă, sau mai degrabă o serie de curse mici, în care acumulează avantaje și dezavantaje. Ceea ce nu știu e că această cursă nu are o linie de finiș. Jocul va continuă până când nu mai rămâne decât o persoană, iar singura cale de ieșire din joc este renunțarea. Nimeni nu știe cât de mult va dura  emisiunea, nici producătorii, nici concurenții.

    Ei trebuie să țină cont de niște reguli. Fiecare are o bandană de altă culoarea și o busolă marcată cu culoarea sau culorile sale. Pe toată durata acestei aventuri, tot ce este destinat anume pentru ei va fi marcat în culorile respective. Pentru supraviețuirea în sălbăticie au nevoie de trei lucruri principale: adăpost, apă și hrană. Fiecăruia i se oferă un pachet marcat cu simbolul corespunzător unuia dintre  dintre aceste lucruri. Își pot păstra pachetul sau îl pot schimba cu al altcuiva fără să știe ce-i înăuntru.  Fiecare va trebui să-și construiască un adăpost și să supraviețuiască pe cont propriu. Conform regulilor, nu erau îngăduite nici un fel de electronice. Nu puteau lua cu ei telefoane mobile, GPS-uri, ceasuri de mână ori de buzunar sau alte dispozitive.

   Vor fi atât Provocări de echipă, cât și Provocări Individuale. Ulteriori, echipele au fost alese de cei care au terminat pe primele trei locuri în prima probă.

     Echipa 1: Copoiul/ Cooper (bandană roșie; expert în supraviețuire; strategia lui este ”fii mai bun decât ceilalți”; a fost ales pentru rolul personajului dur); Fermierul/ Julio (bandană negru cu galben; 57 de ani; îi plac provocările); Domnișoara Biologie/Sofia (bandană portocalie; profesoară); Bacherul/Elliot (bandană în dungi negre și albe; provine dintr-o familie de evrei de clasă mijlocie).

    Echipa 2: Zoo/ Sam (bandană bleu, iubește animalele); Inginerul/Albert (bandană maro, asiatic); Chelnărița/Heather (bandană violetă, nu s-a înscris la concurs, ci a fost recrutată cu un motiv anume; se află aici pentru a face impresie, asupra producătorilor, telespectatorilor); Asiatica/Amy ( bandană galben neon)

    Echipa 3: Pilotul/ Ethan  (bandană bleumarin, pilot militar); Doctorul Negru/Tyler ( bandană galben muștar); Băiatul-majoretă/ Josh( bandană roz; student); Exorcistul/Randy (bandană verde; personaj turbulent, cel care îi instigă pe ceilalți concurenți)

    Zoo, personajul principal, e singura care nu a venit aici doar pentru bani. Are aproape treizeci de ani, este căsătorită de trei și de curând a luat decizia să facă un copil. Însă, înainte să devină mamă, vrea să aibă parte de o ultimă aventură. E pregătită pentru asta și nu o deranjează să renunțe la o parte din individualitatea ei sau la sănătatea psihică și nu are de când să renunțe indiferent ce s-ar întâmpla. Soțul ei a fost cel care a găsit concursul și i-a sugerat să trimită o cerere de înscriere pentru că știa că ei îi place sălbăticia.

 “Ridică hârtiuța pe care este scrisă propoziția de siguranță și o rupe în două. Gestul este simbolic – a memorat cuvintele -, dar dramatismul e sincer. Deci, rostește ea privind cu intensitate timidă spre cameră, un zâmbet ascunzându-se în spatele chipului onest, să începem!”

    În timp ce jocul este în plină desfășurare, afară lumea este devastată de  pandemie, despre care concurenții nu știu nimic. Echipa de producție nu reușește să-i scoată din joc pentru că este partea Provocărilor Individuale.  Zoo s-a depărtat de ceilalți participanți și încearcă să ducă la capăt proba, fără să știe că a ieșit din aria de desfășurare a jocului. Când dă întâmplător peste anumite indicii, ea își imaginează că totul face parte din joc. Vede un cadavru într-o mașină, dar crede că este un manechin din latex. Intră într-un magazin și vede o hârtie pe care stătea scris “persoanele care au următoarele simptome – letargie, dureri de gât, greață, stare de vomă, amețeală, tuse – să se prezinte imediat la centrul comunitar Old Mill pentru a intra în carantină obligatorie”, dar trăiește cu impresia că scenariu jocului a fost schimbat. Nici când dă nas în nas cu un tânăr care îi spune că oamenii s-au îmbolnăvit și mor pe capete, Zoo are impresia că este un tip care-și joacă rolul. Ba mai mult, din cauză că-i vede ceasul de la mână (lucru interzis pe timpul concursului), este ferm convinsă că este un cameraman care încearcă s-o filmeze de aproape. Refuză să se dea bătută, însă, pe măsură ce puterile îi scad,  începe să înțeleagă că lumea reală s-a schimbat în mod neașteptat și că viața ei depinde acum de capacitatea de a dezlega această enigmă.

     Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu Zoo, prin ce peripeții a mai trecut, cum își va da seama că ceva este în neregulă și cine a supraviețuit. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva fragmente.

“Regula celor trei. O atitudine greșită te poate ucide în trei secunde; asfixierea în poate omorî în trei minute; expunerea la frig în trei ore; deshidratarea în trei zile; lipsa  hranei în trei săptămâni – sau trei luni? Nu contează, foamea este ultima dintre grijile mele. Indiferent cât de slăbită mă simt, n-a trecut atât de mult timp de când n-am mai mâncat. Cel mult șase sau șapte zile, iar asta, cu generozitate.”

 

“Teamă mea începe să se metamorfozeze, să se ascută și, cu toate că aștept, știu că nimeni nu va veni.

 Pentru că ei au plănuit asta. 

 Nu știu cum, dar au plănuit asta, iar acum, ochelarii mei sunt sparți, și eu nu văd.

 Am senzația că furia îmi va rupe pielea, că mă va sfârteca de vie, din interior.

 Nu văd!” 

“Un urlet care îți îngheață sângele în vene se aude din spatele lui. Se ridică brusc, se răsucește, dar nu vede nimic. Copacul din jurul lui se vaită mai tare.

 Băiatul-majoretă se întoarce spre cameraman.

– Haide! rostește el. E destul. M-am săturat. Renunț.

 Tăcerea este la fel de completă  ca întunericul. Sunetele naturale ale nopții au contenit pentru a analiza și respinge rugămintea lui. Brusca absență a sunetelor este percepută de băiatul-majoretă ca o lovitură.

 – Te rog, spune el și îi cade prima lacrimă. Înaintează pe bâjbâite spre cameraman. Scoate-mă de-aici, te rog! “

 

Cartea Supraviețuitoarea, de Alexandra Oliva a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

by -
11

    Toria, de Nicoleta Tudor -finalul unei trilogii mistice-recenzie

Editura: Librex Publishing

Data aparitie: Aprilie 2017

Pagini: 300

Gen: Fantasy, romance

Trilogia Cercurile mistice : 1. Cercurile mistice 2. Orașul de deasupra 3. Toria

   Vi s-a întâmplat vreodată să vă emoționeze o poveste atât de mult, încât să nu puteți vorbi despre ea nici după o perioadă lungă de timp? Să nu vă puteți stăpâni lacrimile și glasul, nu din cauza tristeții, ci din cauza puterii cuvântului, a frumuseții care vă tăie răsuflarea? Exact asta mi s-a întâmplat mie după ce am citit Toria. Autoarea scrie într-un fel atât de sublim, încât pur și simplu am simțit că emoția mă doboară și abia mi-am putut stăpâni lacrimile. În plus, ea are un talent extraordinar de a împleti realul cu supranaturalul, dragostea cu fantezia, încât am simțit că mă pierd în visare.

   După ce am terminat de citit volumul doi, muream de curiozitate să aflu care e adevărul în privință relație dintre Naum și Enola, dacă au într-adevăr un copil împreună, așa că am așteptat cu nerăbdare apariția celui de-al treilea volum. Însă ceva s-a întâmplat cu mine. M-am trezit că îmi este teamă de ce voi afla, că poate m-am înșelat în privință lui Naum, așa că am amânat citirea acestei cărți.

Până într-o zi când am simțit că sunt pregătită să aflu adevărul.

   Dacă în primul volum al trilogiei Cercurile mistice, m-a fascinat latura mistică – vrăjitorie, tradiţii, obiceiuri, șatră de țigani, blesteme, în al doilea volum m-a cucerit modul in care a fost imaginată planeta Toria, îmbinarea dintre real și supranatural și, în același timp, m-a tulburat povestea Mădălinei, pendularea ei între două mari iubiri: Sorin, iubitul ei pământean și Naum, un tânăr de pe Toria. Și ca să fiu cinstită, Sorin mă cucerise prin felul lui de a fi, mult mai responsabil și atent, în timp ce pe Naum îl văzusem mai mult în ipostaza de Făt-Frumos cel aducător de deziluzii. Până la urmă, ce a făcuse el? Oferise doar promisiuni. Știu că marea majoritate a iubitoarelor de povești romantice au vrut să-l vadă într-o aură de băiat rău care de fapt este bun. Dar care e adevărul? Ne va dovedi contrariul? Aceste două întrebări nu mi-au dat pace mult timp, iar faptul că în sinopsis se menționează că Sorin o înșeală pe Mădălina de vreo trei ani, m-a făcut să mă gândesc dacă nu cumva  nu am știut să judec bine. Și a fost suficient să citesc primele trei capitole din Toria, ca să mă simt tot mai bulversată.

   Însă “ Toria” nu mi-a oferit doar emoții și multe întorsături de situație, ci și foarte multe surprize. În primul rând, acțiunea are loc atât în prezent cât și în trecut, Mădălina și Naum călătorind nu doar din lumea reală în cea supranaturală, ci și într-o perioadă îndepărtată, când încă mai era în viață Căzuta / Daida (femeia care  a  fost pedepsită de  străbunii, iar frica a îndemnat-o să fugă pe Pământ ).

   În al doilea rând, am descoperit că de această dată ni se prezentate mai multe povești de dragoste : Mădălina – Naum – Sorin;  Daida – Tobar; Eveea, sora lui Naum – Elam.

   În al treilea rând, povestea este spusă din perspectiva mai multor personaje – Mădălina, Maria, Naum, Iani, Eveea, Daida etc. Naum ne va dezvălui gândurile și sentimentele lui, dar și evenimentele care au avut loc înainte și după prima lui întâlnire cu Mădălina, ce s-a întâmplat pe Toria, ce promisiune a avut de onorat în legătură cu Enola și ce a făcut el după ce Mădălina l-a părăsit. Cazuta/ Daida ne va dezvălui povestea ei – motivul pentru care a părăsit Toria; cum a ajuns la peștera Polovraci; întâlnirea cu șatră de țigani; relația ei cu Tobar.

 

    Au trecut doisprezece ani de la evenimentele petrecute în “ Orașul de deasupra”, Mădălina a terminat facultatea de medicină și lucrează ca medic pediatru la spitalul unde au lucrat părinții și mătușa ei. Sorin, soțul ei, lucrează și el acolo ca medic ortoped. Împreună, duc o viață liniștită, exact așa cum își dorise Mădălina atunci când a acceptat inelul de logodnă dăruit de Sorin.

   Însă viața Mădălinei este dată peste cap atunci când surprinde un sărut pasional între soțul ei și una din asistentele de la camera de gardă, iar colega ei, Ioana, îi mărturisește că toată lumea din spital știa  ca Sorin o înșeală de trei ani cu respectiva asistentă. După șocul acestei descoperiri, Mădălina începe să se gândească la motivele pentru care Sorin  și-a îndreptată atenția spre cealaltă femeie…

“ Oare multele ore petrecute în spital, și nu acasă cu el să-l fi făcut să se îndrepte spre o altă femeie? Oare ea, în încercarea disperată de a fereca imaginea și amintirea lui Naum reușise să se închidă chiar și pe ea? Îi veni acest gând că o revelație. Și dintr-o dată, simți pentru Sorin atâta compasiune și iubire încât începu să plângă. Oare el a simțit în toți acești ani rana din sufletul ei? Asta să fie? Îl putea ea învinui în vreun fel pe Sorin pentru că o înșela? Oare nu asta a făcut și ea în tot acest timp, când, fără să vrea, l-a iubit pe Naum chiar și când ea nu voia să știe asta?”  

 

   Dar lucrurile se complică atunci când în calea Mădălinei îi iese Naum, care a părăsit Toria pentru a nu fi ucis de străbuni. Naum apare la spital cu Amalia, o fetiță drăgălașă cu ochi violet, care are nevoie de consultație pentru că și-a luxat mânuța. Revederea cu Naum a făcut-o să realizeze că alchimia dintre ei nu dispăruse nici după doisprezece ani.

Îl privea și nu îi venea să creadă că el chiar se află acum în fața ei, privind-o așa cum numai el o poate privi și făcând-o să se simtă așa cum numai el o putea face. Realiza în acel moment că timp de doisprezece ani se mințise că l-a uitat, că l-a așezat undeva într-un cotlon al minții ei, al inimii ei și de acolo de unde îl izolase el nu o mai putea atinge. El era parte din ea. Nu va fi niciodată altfel. Se priveau intens și nu era loc de cuvinte între ei. Privirile lor arzătoare spuneau totul. Își spuneau unul altuia dorul neostoit care i-a măcinat timp de doisprezece ani. Își jeleau iubirea neîmplinită, iubirea imposibilă care îi lega cu firul ei de argint. Și tot privindu-l, Mădălina se întreba dacă lumea se va sfârși în acel moment de nesfârșire între ea și el și dacă nu avea să înnebunească dacă nu îl vedea de acum încolo în fiecare zi. “

  Dar revederea  nu a fost una plăcută, pentru că fiecare  și-a  adus aminte ce anume i-a despărțit.

“ – De ce Mădălina? De ce nu ai avut răbdare? De ce nu ai avut încredere în mine ? o întrebă Naum cu glas scăzut, în ciuda faptului că ea aproape țipa la el.

   – Încredere? îl întrebă Mădălina printre dinți. Încredere? Încredere în tine? Tu îmi poți pune întrebarea asta? Tu care ai conceput un copil cu Enola? Și cu Enola ce faci Naum? Cu copilul ce faci Naum? Răspunde-mi tu acum, cum este cu încrederea?

  – Mădălina, tu nu ai citit scrisoarea pe care ți-am lăsat-o?

  – Scrisoare? Mădălina îl privea stupefiată. Ce scrisoare? “

   Toate neînțelegerile dintre ei s-ar fi rezolvat doar dacă Mădălina ar fi citit acea scrisoare pe care Naum i-o lăsase pe pat în noaptea nunții. Dar Maria, mama Mădălinei, găsise scrisoarea și luase decizia să o ascundă, convinsă fiind că nu îi făcea nici un bine dacă i-o dădea. Ar fi fost o suferință în plus pentru Mădălina. Însă, acum că Naum a apărut iarăși în viața Mădălinei, Maria și-a dat seama că trebuie să-și repare greșeala. Îi pare rău pentru că, din dorința de a se răzbuna pe Naum, poate o făcuse pe fiica ei să sufere. E conștientă de faptul că fata nu-l uitase nici o clipă pe acest băiat care aproape că o distrusese.

“De ce apăruse acum Naum în viața Mădălinei? Era liniștită, era realizată, de ce trebuia să apară? Maria era răscolită gândindu-se la suferința Mădălinei. Știa că nu o să și-l scoată din minte niciodată, indiferent cât de frumoasă ar fi viața ei. Știa că nu-l va uita niciodată…

   Cu teamă în suflet, Maria îi dă fiicei sale scrisoarea, iar ceea ce descoperă Mădălina, citind acele rânduri, îi întărește convingerea că Naum încă o mai iubește și acum.

   Din punctul meu de vedere, scrisoarea (conținutul ei) lui Naum mi s-a părut cel mai răvășitor moment din carte. Am parcurs respectivele pagini cu lacrimi în ochi și, din când în când, am simțit nevoia să mă opresc din citit. Iar acum, pentru că nu-mi pot găsi cuvintele potrivite că să redau cu acuratețe toate trăirile sufletește ale lui Naum, prefer să vă ofer fragmente din scrisoare (omițând pasajele care conțin spoilere).

 

“   Mădălina,

  Dragostea mea.

     Am crezut că zbor ieri când am aflat că vrei să fii furată. Am crezut că ți-ai dat seama că ești a mea și nu poți trăi fără mine. Am venit până aici cu fericirea de a te revedea și de a te strânge la pieptul meu. Universul meu s-a spulberat în această noapte. De fapt încrederea aproape se spulberase în timpul acelui dans în care tu ai plutit. Am simțit din acel moment că nu aveam ce căuta acolo. Simțeam din privirea ta că îl iubești pe acel băiat. Dar mai aveam o speranță. Una mică. Că în această noapte vei fugi cu mine. Ne vedeam plecând fericiți împreună pentru că nu ne va mai despărți nimeni. Speram din suflet că acel dans nu a însemnat nimic și că acel băiat va rămâne în urma ta. Că vei fugi cu mine și vei fi fericită. Până când te-am văzut. Am simțit furia din privirea ta și am realizat că tu nici nu știai că mă vei întâlni. Am simțit că mă prăbușesc și că nimeni nu mă va mai putea dezlipi vreodată de pe asfalt. (… Regret că nu am plecat cu tine în acea noapte nefericită, trebuia să las totul pentru tine. Tu meritai asta. Tu meritai orice sacrificiu. Te-am pierdut, și asta mă face să nu mai raționez. Am pierdut ce aveam mai drag în viața mea. Am pierdut motivul pentru care să trăiesc. Cum pot trăi cu amintirea ta? Când închid ochii și te văd doar pe tine ? Când respir cu tine în gând și simt mirosul părului tău? Când tot ce îmi doresc este să fim iarăși împreună ? “

 “ Când nu mai pot rezista, merg pe malul mării și ascult vântul care îmi șoptește numele tău. Ascult valurile mării care îmi răscolesc amintiri despre tine. Amintirea zâmbetului tău. Amintirea mirosului tău purtat de vântul mării. Amintirea ochilor tăi arzători care mă priveau cu dragoste. Dacă aș putea să mai întorc timpul și să mai am parte de acea privire, să mai am parte de acele îmbrățișări …”

 “ Dacă ai ști de câte ori am căzut ore în șir în melancolie, neputându-mi lua gândul de la tine. Dacă ai ști că uit uneori să respir gândindu-mă la tine. Dacă ai ști… Cât de dureroasă este despărțirea de tine… nu îți poți imagina. Tu îl ai pe acel băiat alături de tine. Se pare că îl iubești și se pare că viața alături de el te face fericită. Dacă tu ești fericită alături de acel băiat eu voi sta deoparte. (… Ador lumina ochilor tăi pe care o văd când închid pleoapele. Ador gândul că o dată și o dată vom fi împreună. Sper. Cred. Mă agăț de acest gând. Mă agăț cu toată speranța pe care o poate avea o ființă. O ființă care iubește dincolo de rațiunea de a respira. O ființă care nu trăiește decât cu gândul la tine și cu gândul la cum ar fi fost dacă noi doi am fi fost împreună. 

 Dacă mângâierea ta ar fi vânt,

 Aș zbura până la cer.

 Dacă sărutarea ta ar fi soare,

 Aș avea căldura pentru șapte vieți.

 Dacă tu ai fi a mea,

 Aș fi înger …”

 

   Dar Mădălina mai trebuie să facă față și alor vești neplăcute. Pe Toria au fost tensiuni mari în ultimul timp,locuitorii începuseră să-și manifeste nemulțumirea, iar acum Naum are nevoie de ajutorul ei ca să-i învingă pe străbuni. Si astfel, viața Mădălinei intră într-o vâltoare de întâmplări, aventuri și incursiuni în trecut, unde o întâlnește pe Căzuta alături de șatra de țigani, de încercări disperate pentru a salva Toria de străbuni. Și toate acestea, în timp ce Sorin pleacă pentru nouă luni în Germania la o specializare. Va reuși Mădălina să salveze Toria alături de Naum?  Va reuși să-și salveze căsnicia cu Sorin? Ce decizie va lua până la urmă Mădălina?

Toria “este un roman complex, intens, care te răscolește datorită profunzimii trăirilor emoționale ale personajelor. Dragostea și magia își dau mână într-o poveste care atinge sufletul oricărui cititor romantic.

Mulțumesc din suflet autoarei Nicoleta Tudor pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Carte disponibilă pe Librex.ro

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

 

 

 

 

 

 

Fratricizii, de Nikos Kazantzakis-prezentare

Traducere și note de Alexandra Medrea

 Colecţia: Raftul Denisei

   Martor la evenimentele dramatice care au zguduit țara sa din decembrie 1944 până în 1949, Kazantzakis începe să scrie Fratricizii în 1949, dându-i tușa finală în 1954. Temerea sa – „presimt că în Grecia nu se va publica decât mult mai târziu“ – s-a adeverit, ediția ateniană apărând abia în 1963. Tradus, cu multiple reeditări, în peste 20 de limbi, romanul păstrează același dramatism și aceeași vibrație specifice marilor opere ale titanului literaturii grecești, fiind cel mai aproape de lumea noastră, măcinată de lupte fratricide.

   Săptămâna Mare, în vâltoarea războiului civil din Grecia izbucnit după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Patimile lui Hristos, retrăite aievea într-un sat din nordul Greciei, unde oamenii sunt nevoiți să îndure consecințele devastatoare ale conflictului dintre trupele guvernamentale și rebelii din munți. Părintele Iannaros, exasperat de confruntarea sângeroasă, se străduie din răsputeri să împace taberele adverse. Efort cu atât mai dificil din punct de vedere moral, cu cât în fruntea rebelilor se află chiar fiul său.

Sursa Humanitas Fiction

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Pădurea nopții, de Djuna Barnes-prezentare

Traducere și note de Luana Schidu

Colecţia: Raftul Denisei

   Considerat de T.S. Eliot un roman de referință al secolului XX, Pădurea nopții spune povestea unei femei și a grupului de americani și europeni care gravitează în jurul ei în Parisul anilor ’20, o lume exotică, efervescentă. Prin abordarea excentrică a iubirii și sexualității și excelența stilistică, romanul a devenit un clasic al modernismului.

   Robin, Nora, Jenny. Un triunghi amoros feminin care angrenează toate resorturile poveştii: Robin are un scurt, nefericit mariaj cu baronul Felix Volkbein, în urma căruia se cufundă într-o existenţă promiscuă şi îşi caută refugiul în dragostea pentru Nora Flood, apoi pentru superficiala Jenny. În vreme ce Nora aşteaptă de la relaţia cu Robin linişte şi echilibru, natura acesteia o împinge spre experienţe autodistructive şi în cele din urmă în braţele lui Jenny Petherbridge, văduvă mult mai în vârstă care se hrăneşte din fericirea celorlalţi. Liantul între poveştile de dragoste şi pasiune dintre cele trei îl constituie doctorul Matthew O’Connor, hibrid straniu, amestec de savant, nebun, înger şi demon: el este cel care i-o prezentase baronului pe Robin şi tot el este cel la care recurge Nora în încercarea ei de a o recuceri pe Robin. Răspunsurile doctorului sunt strălucite monologuri, oglindă deopotrivă pentru vremuri apuse, dar şi pentru noile idei şi tendinţe ale epocii interbelice.

Sursa: Humanitas Fiction

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Assassin’s Creed: Renaşterea, de Oliver Bowden-recenzie

 

Editura/Paladin Fantasy

Traducere din limba engleză: Matei Sâmihăian

Titlul original: „Assassin’s Creed: Renaissance

An apariţie: 2016

Număr de pagini:401

 

   Să citesc sau să nu citesc un volum…O dilemă cu care se confruntă la un moment dat fiecare dintre noi. Totul devine şi mai obscur când primeşti opinii variabile: unele cu plus şi altele cu minus. Trebuie să alegi o tabără dintre acestea, iar eu am achiesat la grupul cu plus în ceea ce priveşte cartea „Assassin’s Creed: Renaşterea”. Ritmul cu care autorul ne descrie personajele,  în care ne arată acţiunile lor, felul de a gândi, cu cine se întâlnesc, ce anume au descoperit, este foarte rapid. Nici nu ştii când să laşi cartea jos din mână, când să faci pauză. Am încercat să-mi explic acest mod de a nara; am urmărit un videoclip al jocului care are tematica volumului şi am găsit răspunsul.

    „Assassin’s Creed: Renaşterea” este precum un carusel, o tornadă care te învârte, te învârte…la final doreşti să fii în continuare învârtit. Cine este autorul care a adus la lumină această carte? Oliver Bowen (pseudonimul scriitorului Anton Gill) care, în ultimii 27 de ani, a publicat 35 de volume. S-a născut în Ilford, Essex, fiul unui german şi al unei englezoaice, a crescut în Londra. Gill este un scriitor specializat în perioada Renaşterii. Pe parcursul unui interviu pentru UbiWorkshop a declarat că este un jucător avid de jocuri video, inspiraţia sa urmând filtrul celor pe care le vede şi trăieşte în cadrul acelor  peisaje şi personaje digitale.

    „În vreme ce credeam că învăţ să trăiesc, învăţam să mor” (Leonardo da Vinci). Acestea sunt cuvintele care deschid opera de faţă. La început mi s-au părut artistice, fără legătură cu ceea ce urma să aflu, dar m-am înşelat. Personajul principal este Ezio Auditore, fiul unuia dintre cei mai influenţi oameni şi care conducea moneda în oraşele Italiei, banca. Tânăr, fără de grijă, intră mereu în bucluc: se luptă pe străzile oraşului cu bandele rivale, sare de pe acoperişurile clădirilor, bisericilor, doarme mai mult decât trebuie şi este prins de tatăl logodnicei în patul acesteia şi fugărit. Ştie că aceşti ani sunt ultimii pe care îi mai are în libertate, dincolo de afacerile familiei, de biroul tatălui său şi de toate actele cu dobânzi, calcule, sume mult prea mari ori deficitare. De ce tocmai el să preia acestea, când ar avea şi un frate mai mare, pe Federico? Pentru că are ceva special cunoscut doar de către tatăl său.

   Ezio îşi ascultă de fiecare dată părintele, ducând mesaje secrete în oraş, dejucând comploturi, prinzând porumbei mesageri şi luând informaţiile necesare. Are grijă, de asemenea, de sora, de mama sa şi de fratele mai mic. Aşa se face că, mergând alături de mama sa, îl va cunoaşte pe…Leonardo da Vinci. Acesta se arată temător cu privire la propriile opere:

„sincer să fiu, mi-e greu să mă hotărăsc, iar acum sunt pe cont propriu. Ador să pictez şi ştiu că pot s-o fac, dar… cumva pot să prevăd rezultatul final înainte de a ajunge la el şi asta face lucrurile greu de terminat câteodată. Trebuie să fiu împins de la spate!”

  Pentru Ezio, Leonardo este o persoană diferită, total nelalocul ei şi va părea reticent când cel de pe urmă îi va propune să se reîntâlnească. Tănărul nu ştie cât de repede se va întoarce.

   Ajuns acasă eroul nostru este convocat din nou de către tatăl său pentru a duce mesaje mai multor persoane. Zis şi făcut, dar de la fiecare dintre acestea primea câte un avertisment de a se întoarce şi a-şi preveni tatăl să îşi fortifice cât mai bine locuinţa. Ezio are un presentiment, ştie că are să se întâmple ceva rău, dar nu vrea cu niciun chip să creadă acestea. Fuge, sare de pe clădiri şi ajunge acasă unde îşi găseşte mama plângând şi pe sora sa însângerată. Se uită împrejur  crezând că are să îşi vadă fraţii şi tatăl, dar nici urmă de aceştia. Află de la mama sa că gărzile oraşului i-au arestat şi dus în închisoarea din turn. Încetul cu încetul Ezio începe să conştientizeze cele ce se petrec şi îşi va trimite sora şi mama la casa doicii sale, el trebuind să afle răspunsurile din vorbele tatălui său. Se va căţăra până în turn şi va afla de la tatăl său că trebuie să se întoarcă acasă, să deschidă uşa secretă din bibliotecă, să coboare treptele şi să deschidă cufărul din centru pentru a lua documentele şi tot ceea ce găsea şi să le ducă unuia dintre prietenii săi. Nu a avut timp, însă să îi spună nimic altceva tânărului nostru. Ce găseşte acesta în interior? Acte şi…o pelerină aproape albă, o sabie. Va îmbrăca pelerina, va prinde arma la cingătoare şi…ceva se întâmplă…pare că a căpătat mai multă forţă. Ieşind din casă va fi prins de gărzi, dar le va ucide cu priceperea pe care nici măcar nu ştia că ar fi posedat-o vreodată. Constată că dorinţa de a omorî se intensifică, dar reuşeşte să o răpună pentru a merge mai departe la gonfalonierul Uberto Alberti. Ajuns la  acesta îi va înmâna documentele, dovezile că tatăl şi fraţii săi fuseseră arestaţi pe nedrept. Pare că totul se rezolvă mult prea uşor, câteva zâmbete ici şi colo, „tatăl tău îmi este prieten”. Ezio pleacă cu inima mai uşoară, dar…nu avusese cum să ştie că zarurile fuseseră deja aruncate, procesul a fost măsluit, iar fraţii împreună cu tatăl său, spânzuraţi la ordinul lui Alberti.

   Ce anume doreşte acum eroul nostru? Un cuvânt: RĂZBUNARE. Are, însă nevoie de ajutor şi îl va primi din cele mai diverse surse: Paola, şefa unui bordel, care îl învaţă să se facă nevăzut şi să fure, un pictor deja cunoscut şi…câte şi mai câte. Peste conflictul intern se suprapune unul extern dintre Ordinul Asasinilor şi…Ordinul Templierilor. Mai mult de atât nu pot scrie, rămâne de citit.

   „Assassin’s Creed: Renaşterea” este o carte care mi-a plăcut enorm, mai ales din cauza dinamismului său. Este scrisă la persoana a III-a de un narator obiectiv, omniscient. Acolo unde găseam minusuri în descriere, urmau plusuri în adrenalină, suspans „hotărâse că va folosi lama cu otravă cu discreţie, fiindcă exista tot timpul riscul să-şi administreze din greşeală o doză fatală”. Personajul principal urmează un drum al cunoşterii de sine, al evoluţiei (de unde şi caracterul volumului de bildungsroman): începe ca un tânăr lipsit de griji şi devine un bărbat curajos, gata să facă orice pentru a-şi proteja familia, devenind un asasin „aproape imediat, Ezio împinse oţelul mortal între omoplaţii lui Emilio – moartea veni repede şi în linişte. Eficienţa lui Ezio de a ucide era egalată doar de hotărârea rece şi oţelită cu care îşi îndeplinea datoria chemării”. Umorul şi replicile personajelor nu lasă de dorit:

„Să ne rugăm, frate, spuse călugărul.

-Să ne rugăm?…Pentru ce?

-Pentru paza Domnului!

-Dacă tu crezi că pe Domnul îl interesează treburile noastre, frate Girolamo, mai gândeşte-te! Dar te rog, continuă să te amăgeşti, dacă te ajută să faci timpul să treacă mai uşor…

-Cum poţi să spui aşa ceva? Şi tu eşti preot!”

   Descrierile spaţiale nu lipsesc în această lucrare „torţele licăreau şi pâlpâiau pe turnurile din Palazzo Vecchio şi din Bargello şi câteva felinare sclipeau în piaţa catedralei…unele luminau cheiurile de-a lungul malului râului Arno, unde se zăreau câţiva marinari şi hamali…luminile licăreau prin localuri şi bordeluri, dar foarte puţini oameni se plimbau pe străzi. Trecuseră şapte ani de când Lorenzo de Medici…fusese ales în fruntea oraşului. ”

   Ce poţi face într-o lume în care moartea aşteaptă pasul greşit pentru a te prinde? Să supravieţuieşti „Cum de toată speranţa se duce în vânt, / Cum de se strică planurile noasrte, /Cum de domneşte ignoranţa pe pământ, / Doar moartea, amanta tuturor, le cunoaşte.”.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Cartea Assassin’s Creed: Renaşterea de Oliver Bowden a fost oferită de Editura Paladin. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Paladin

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Sursa foto Pinterest

 

 

 

Parfum de orhidee, de Adriana Iacob-recenzie

Editura Smart Publishing, 2017

Număr de pagini: 103

 

Parfumuri am multe, dar unul singur mă mulțumește pe deplin: cel al iubirii – parfumul iubirii, parfum de orhidee.

   Să scriu despre cartea Adrianei Iacob nu este ușor, deoarece autoarea refuză rigorile literaturii clasice și pornește într-o aventură romanescă, în care se află în prim plan Femeia, în actuala sa condiție și în toată complexitatea. Personajul-narator face mărturisiri dureroase, din care are însuși de învățat, cunoaște fiorul iubirii totale, apoi suferința despărțirii.

   După finalizarea lecturii, mi-a venit o idee (pe care nu am dus-o la îndeplinire, fascinată fiind de formatul cărții, calitatea hârtiei și coperta de-a dreptul fabuloasă): să rup toate paginile și să le amestec ca pe niște cărți de joc. Apoi, să reîncep lectura. Mi-am dat seama că impresiile de lectură ar fi aceleași.

   O femeie inteligentă se cunoaște pe sine însăși și știe să gestioneze situațiile de criză. O femeie inteligentă  care suferă se vindecă prin logos. Consider naratoarea cărții de față un alter ego al autoarei, o purtătoare de cuvânt a femeii care suferă, neagă, se înfurie, speră, se vindecă și acceptă.

   Suferința cauzată de o iubire pierdută o determină pe Femeie să oscileze între optimism și pesimism, între încredere în oameni și dorința de singurătate.

Iubesc oamenii frumoși sufletește. Mă inspiră și mă fac să cred că, dacă vor, oamenii pot fi chiar buni. Nu am întâlnit mulți, dar aceia pe care i-am întâlnit mi-au dăruit puțin din lumea lor, înfrumusețând-o și pe a mea. Am descoperit astfel că, încă mai sunt oameni care dăruiesc, pur și simplu, fără să aștepte nimic în schimb.

    La polul opus, nopțile de iubire sunt înălțătoare și-i provoacă fericire reprodusă în pagini de emoție pură.

Mă gândesc la felul în care pielea mea tânjește după atingerea ta și la momentele în care respirația ți se rostogolește printre buzele mele amorțite de barba ta, la rotunjimile mele croite parcă după forma palmelor tale, la umerii mei plămădiți după sărutările tale… Mă gândesc cum îmbrățișările tale, unde electrice în trupul meu, fac să vibreze părți adormite din mine și am simțit din nou cum mi se strânge inima fără tine.

   Un rol aparte în economia textului îl are capitolul care oferă și titlul volumului: Parfum de orhidee, o prefață aflată la mijlocul volumului., dar și o autocaracterizare făcută la rece. Privit din altă perspectivă, acest capitol distinct deschide seria mărturisirilor erotice ale naratoarei, ce urmăresc etapele pe care le parcurge o relație: întâlnirea fericită într-o zi de iarnă târzie, fericirea zilelor petrecute împreună și tristețea celor petrecute în așteptare, sentimentul apropiatei despărțiri, despărțirea, furia, disperarea, reproșurile, acceptarea. Femeia cu parfum prețios de orhidee conștientizează că fiecare iubire pierdută este o experiență care o face mai puternică și pentru asta-i mulțumește fostului iubit.

Am obosit să alerg după fericire, după fiecare milimetru de zâmbet. Oare mai iubesc? Oare mai pot iubi?

Cine a zis că poți iubi la nesfârșit, să știe: dragostea trece. Trece dacă nu e alimentată în fiecare zi cu dovezi. Cu fapte și gesturi sincere. […

Am obosit să fiu dezamăgită de omul iubit, îmi este indiferent unde este el,ce gândește despre mine sau ce nu gândește. Acesta este sfârșitul.

Nu știu dacă există suflete pereche. Eu una nu l-am găsit încă pe al meu… sau…? Dar știu că există „momente pereche”, clipe de o tandrețe sufletească care te inundă paradisiac, care te înalță solar și-ți dau sentimentul că ești infinit.

   Recunosc că inițial am crezut că Parfum de orhidee cuprinde pagini de jurnal, prin urmare, nu o puteam încadra în specia „roman”. Un jurnal al oricărei femei, un jurnal universal al unei femei rănite, care se reinventează. Încă mă mai gândesc la posibilitatea aceasta. Căci, care cărți rămân în memoria noastră, dacă nu cele care ne intrigă?

Aștept opiniile voastre. Lectură plăcută!

Cartea Parfum de orhidee, de Adriana Iacob a fost oferită pentru recenzie de Editura Smart Publishing. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Smart Publishing

by -
16

Crepuscul, de Adrian Petru Stepan-recenzie

 

Editura -SEMNE

An apariție-2017

Pagini -229

Despre Autor

   Adrian Petru Stepan este un autor contemporan născut la Timișoara în 30 mai 1978. A studiat la:  Colegiul Național Bănățean Timișoara (1993-1997); Facultatea de Drept a Universității de Vest Timișoara (1997-2001); Studii postuniversitare „ Civilizație Central Europeană” în cadrul Fundației „ A treia Europă” Timișoara(2001-2002).Din 2009 până în prezent  este Senior Legal adviser la compania Boscolo &Partners Timișoara. Are o activitate științifică uimitoare ( interviu ). Cunoscător de Limbi străine: ITALIANĂ, ENGLEZĂ, FRANCEZĂ.

   Cariera literară își are debutul în anul în anul 2015 prin publicarea primului său roman – Fiecare zi e uimitoare (Smart Publishing/Editura Univers). Roman pe care l-am citit și care m-a făcut să-mi doresc următoarele creații ale autorului.

Crepuscul este „povestea poveștii” care te poartă prin locuri minunate: Sinaia, Siria, Transilvania, Marsillia, Tunis, Timișoara, Irlanda, Paris, Roma.

„…Dincolo de monotonia locală, avusesem prilejul să mă împrietenesc cu oameni deosebiți,pentru care o promisiune însemna mult, iar o prietenie totul.”

 

   Autorul păstrează aceeași scriitură deosebită și plină de detalii ca în primul roman, dar cu o schimbare surprinzătoare. Subiectul fiind total diferit, introducând cititorul în lumi diferite, pline de istorie,alchimie,descoperiri științifice,vrăjitorie,religie, totul bazat pe misterul dintre ficțiune și realitate împletit atât de bine în cuvinte încât nimic nu e ceea ce pare și ceea ce pare e de fapt real. Sună confuz?

   Ei bine, identitatea personajelor se pierde între multitudinea de informații și poveste.

Personajele principale

   Episcopul Emanuel – este personajul credincios, o legendă printre arabi. Un părinte spiritual care luptă împotriva răului, iar pe parcursul romanului se dovedește a avea influență asupra unor personaje împiedicându-i să comită anumite fapte. El apare în anumite momente prevestind venirea altui personaj,ajutând la soluționarea unor probleme apărute în sânul bisericii și urmărind fiecare mișcare din umbră până la găsirea vinovaților.

   Judecătorul – este personajul cel mai bine conturat în poveste. Aparent împlinit, cu o carieră de succes și o iubită, cere transferul său la București. În opinia mea probabil plictisit simțea nevoia de o schimbare. Înainte să fie transferat, cunoaște un alt personaj cheie în povestea noastră în soluționarea unei moșteniri în calitate de Judecător.

   Anna – este personajul feminin, moștenitoarea familiei Kende. O apariție misterioasă, care fără să știe este legătura cu celelalte personaje, cu evenimentele ce parcurg acest roman și cu istoria familiei. Bunicul ei i-a lăsat pe umeri o moștenire plină de probleme și pericole.

Subiectul

   Anna primește moștenire de la bunicul ei decedat un manuscris, Judecătorul este ales să ducă plicul la Paris, unde aceasta avea un hotel de succes deschis într-o clădire uimitoare primită moștenire tot de la bunicul ei. Judecătorul o cunoscuse pe Anna într-un proces de revendicare a unei clădiri moștenite. Acceptă să ducă plicul la rugămințile unui preot, fără să intuiască ce probleme apar. Pe drumul său întâlnește vechi prieteni care-l trădează pentru acest plic, persoane misterioase și pericole surprinzătoare. Manuscrisul creează haos în rândurile bisericii, cât și în instituțiile de securitate.

   Cele trei personaje principale se unesc la finalul romanului după un drum anevoios, rezolvând misterul manuscrisului și a istoriei unei conspirații vechi.

   Crepuscul este un roman bine scris, o poveste frumoasă din care nu lipsesc crimele, conspirația, flirtul, scenele fierbinți și credința.

   Mi-a plăcut faptul că autorul a introdus în mod subtil unele personaje din primul său roman, fără a avea o legătură cu acest roman, dar păstrându-le identitatea. Cunoscând personajele secundare aveam impresia că totul este familiar.

„ Nu ne naștem sfinți, ajungem să ne înălțăm spiritual de cele mai multe ori descoperindu-ne aripile când suntem la porta purgatoriului și vedem eternitatea blestemată ce ne va răsplăti păcatele. „

   Crepuscul nu este un roman cu o poveste frumoasă și atât. În această poveste este introdusă realitate, amintiri, sentimente și concepții religioase. Acest roman este scris „ să placă, să instruiască, să convingă”, fără sentimentul de a forța lucrurile naturale.

Sunt oameni pe lângă care treci fără să îi remarci și sunt alții pe care i-ai căuta până la capătul lumii deși i-ai întrezărit doar o clipă în curgerea grăbită a unei zile. E greu de spus exact din ce motiv, la fel de greu cum e de explicat de ce prima impresie se formează atât de repede și se schimbă atât de greu.”

   În completarea acestui citat vin și spun: sunt cărți pe lângă care treci și nu le remarci, dar sunt cărți pe care trebuie să le ai fără să ai o explicație a sentimentului de impuls care te face să-ți dorești romanul de la prima vedere.

   Crepuscul e romanul pe care trebuie să-l citești pentru simplul fapt că e o carte bună. Menționez că nu e un roman pe care-l citești la cafeaua de dimineață. Ai nevoie de timp, răbdare și o minte odihnită. E romanul pe care nu-l lași din mână încercând să descoperi misterul manuscrisului alături de personajele principale atât de diferite.

   Recomand cu sinceritate acest roman, în care se vede clar o evoluție a autorului. Sunt convinsă că Adrian ne va surprinde din nou la următorul roman, pe care eu cu siguranță-l aștept cu nerăbdare.

   Un citat drag mie cunoscând zona din Timișoara.

   Adrian, Timișoara ar trebui să se mândrească cu așa cetățeni.

Tot ceea ce e bun vine din Fabric: berea, pâinea, caii puternici și femeile frumoase”

 

 

Febră în zori, de Péter Gárdos-prezentare

Titlul original: Hajnali Láz
Traducere din maghiară de Andrei Dósa
Anul apariţiei: 2017

   La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, doi supraviețuitori ai lagărelor de concentrare se confruntă cu o nouă bătălie: una pentru dragoste

Iulie, 1945. Miklós, în vârstă de douăzeci și cinci de ani, a supraviețuit războiului și a fost adus într-un spital din Suedia pentru a fi îngrijit. Aici însă, este condamnat din nou la moarte: medicul său îi spune că nu mai are de trăit decât șase luni. Dar Miklós are alte planuri.

Află numele celor 117 unguroaice care sunt și ele îngrijite pe teritoriul Suediei și începe să scrie fiecăreia câte o scrisoare. E convins că una dintre ele va deveni soția sa…

Bazat pe schimbul real de scrisori dintre Miklós și Lili, Febră în zori este o poveste despre pasiune, rezistență și răbdare; despre prietenii false și adevărate; despre credință, îndoială și puterea izbăvitoare a dragostei.

“Tata și cu mama au corespondat vreme de șase luni, înainte de a se căsători în Stockholm. Timp de cincizeci de ani n-am știut nimic despre existența scrisorilor. După moartea tatălui meu, mama mi-a întins, aproape ca pe ceva neînsemnat, două teancuri măricele de scrisori, legate cu o panglică. Multă vreme n-am fost în stare să mă ocup de poveste – abia zece ani mai târziu am scris prima variantă a romanului. Apoi am avut parte de ocazia unică de a și regiza povestea de dragoste a părinților mei.” – Péter Gárdos

   “Febră în zori are tandrețea din Proiectul Rosie și patosul din Sub aceeași stea. E o carte de care te îndrăgostești.” – The Herald Sun

“Viața o să vi se pară mai frumoasă după ce veți citi Febră în zori.” – The Bookseller

   Péter Gárdos s-a născut în 1948 la Budapesta. Predă scenaristică și regie la Școala Superioară de Comunicare din Budapesta.
Printre creațiile sale cele mai cunoscute se numără Doamne Dumnezeule, Tuse convulsivă, Scorpionul mănâncă gemeni la micul dejun și Păpușa de porțelan. Filmele sale au câștigat numeroase premii la festivaluri importante din lumea întreagă.
Romanul lui de debut, Febră în zori, este povestea adevărată a relației dintre părinții săi și a fost ecranizat în 2016, regia și scenariul fiind semnate chiar de autor.

Sursa: Editura Trei

by -
3

Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August, de Claire North-recenzie

Titlu original: ”The First Fifteen Lives of Harry August”

Editura: Paladin

Număr de pagini: 467

   V-ați dorit vreodată să aveți parte de o a doua șansă pentru a putea îndrepta o greșeală din trecut sau pentru a șterge cuvinte care au rănit pe cineva important din viața voastră? Eu, sincer, m-am gândit de multe ori la o astfel de posibilitate și pe cât de tentantă pare, simt totuși că prețul ce ar trebui plătit, ar cântări mai greu decât șansa de a produce schimbarea dorită. De ce ? Pentru că fiecare eveniment din viața noastră are o semnificație. Un moment fericit, o decepție în dragoste sau o pierdere, toate ne modelează și ne orientează destinul, așa că orice mică schimbare poate produce o reacție în lanț care ne poate schimba cursul întregii vieți. Însă pentru a ne face o idee cum ar fi dacă am avea ocazia să trăim și să renaștem la nesfârșit, în aceleași vremuri și având aceeași viață, Claire North ne vine în ajutor cu romanul său „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August”, prezentându-ne un personaj al cărui destin este măcinat de această superputere.

   Harry August s-a născut în 1919 de Anul Nou în gara din Berwick-upon-Tweed, iar mama sa a murit imediat după ce i-a dat viață. Fiind fiul nelegitim al lui Rory Edmond Hulne, rezultat ca urmare a unui abuz sexual, el ajunge să fie crescut de familia August, care lucrează pentru familia Hulne. Dar Harry nu este nici pe departe un om normal, deoarece are în realitate opt sute nouăzeci și nouă de ani. El posedă o putere specială, după ce moare, renaște în același loc și în același an ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, posedând în același timp amintirile din viețile anterioare. Chiar dacă poate părea o binecuvântare, bărbatul învață într-un mod destul de violent că nu oricine îi poate cunoaște secretul. Până să afle ce este cu adevărat, este nevoit să treacă mai întâi prin câteva morți neplăcute: ajunge, copil fiind, într-un spital de nebuni de unde se aruncă de la etaj și mai apoi este capturat de un spion dornic să afle mai multe despre abilitățile sale prin tortură, astfel că este nevoit din nou să se sinucidă. Din fericire însă, într-una din vieți este găsit de o membră a Clubului Cronos, Virginia și ajunge să cunoască un loc în care sunt reuniți majoritatea celor cu abilități asemenea protagonistului. Dar cine sunt acești oameni?

   Ei se numesc kalachakra și apar câte unul la o jumătate de milion de persoane, iar viața lor are construcția unei elipse, trăind și renăscând din nou și din nou în același loc și la aceeași dată. Există doar două modalități să-i omori. Prima este Uitarea, care pentru unii dintre ei poate fi chiar o ușurare pentru că le permite să șteargă ororile, cicatricile trecutului și vina ce-i macină neîncetat, însă pentru alții este o modalitate de a-i distruge complet. Cel de-al doilea mod de a ucide un kalachakra este să-i găsești punctul de origine și să faci în așa fel încât să-i împiedici nașterea.

   Destinul acesta special pe care Harry îl are, chiar dacă îi oferă șansa de a-și lua mereu viața de la zero, beneficiind de cunoștințele din trecut, nu este atât de roz precum pare. Tot ceea ce îi este dat să vadă și să trăiască își lasă adânc amprenta asupra sufletului său. Drama participării la război, indiferența tatălui biologic, moartea mamei adoptive și ascunderea adevăratei sale naturi de persoanele dragi din viața sa, el este blestemat să le retrăiască pe toate în fiecare viață. Dar poate vă întrebați cum reușește să treacă peste ele la nesfârșit și în același timp să continue să trăiască? Răspunsul ni-l oferă chiar el:

„După o vreme, ajungi la un fel de neutralitate, o erodare pe măsură ce începi să îți dai seama, prin repetarea la nesfârșit, că disprețul nu e de fapt așa intens, sau că dragostea a fost doar o plăsmuire. Avem privilegiul de a vedea prezentul prin prisma înțelepciunii trecutului și, sincer, o asemenea onoare ne face să ne fie foarte greu să mai luăm ceva în serios.”

   Dar abia când începe să se adapteze la această viață, primește un mesaj din viitor prin care este avertizat că lumea are să se sfârșească mai repede, iar puterea de a o salva stă în mâinile lui. Cu ce este Harry mai special decât restul? Pe lângă faptul că este kalachakra, el este și mnemonic, adică nu uită niciodată nimic din viețile pe care le-a trăit anterior, iar această abilitate îi oferă cheia salvării omenirii. Va fi totuși destul de dibaci și de rapid încât să-l găsească și să-l anihileze pe cel care va aduce sfârșitul? Din păcate nu vă voi dezvălui nimic mai mult și vă voi lăsa să descoperiți singuri secretul.

   Vă spun sincer că atunci când am început lectura, am pornit cu așteptări destul de mari deoarece subiectul mi s-a părut că promite. Totuși, pe parcurs nu mi s-au prea îndeplinit dorințele, însă au existat atât plusuri, cât și minusuri. În ceea ce privește lucrurile pozitive, „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August” abundă în detalii istorice, care ne permit să ne facem o idee despre modul în care evenimentele secolului al XIX-lea au afectat traiul oamenilor. Relatarea la persoana I aduce un plus de subiectivitate și provoacă cititorul să se transpună în poveste. De asemenea, drama războiului este o temă atent abordată, iar relatările lui Harry măcinate de vină, tristețe și remușcări ne fac să empatizăm și să învățăm din destinul său.

„A noastră e tovărășia străinilor care știu un secret pe care nu-l putem rosti. Suntem amândoi zdrobiți, distruși, goliți și singuri. Rămânem la fel doar pentru cei pe care îi iubim, manechine vopsite în căsuța de jucărie a acestei vieți.”

  Trecând la punctele slabe, acțiunea romanului este destul de plată cam până la jumătate. Am simțit o lipsită de dinamism, parcă nu se întâmpla nimic care să o scoată din monotonie. Chiar dacă acest lucru se datorează poate și faptului că personajul este îngrădit de anumite reguli care îl împiedică să iasă foarte mult în evidență, mi-aș fi dorit, totuși, să se remarce prin ceva. De asemenea, descrierile le-am perceput pe alocuri plictisitoare și greoaie, uneori dându-mi senzația că aveau doar rolul de a lungi cartea.

   Privind în ansamblu, „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August” este un roman interesant, provocator și presărat cu învățături, o carte care ne permite să vedem cum orice mică modificare a trecutului, poate da complet peste cap viitorul. Astfel, realizăm că toate evenimentele prin care trecem ne modelează și ne orientează spre drumul pe care suntem meniți să-l parcurgem.

Despre autoare

   Claire North este de fapt al doilea pseudonim al autoarei Catherine Webb, care mai scrie și sub numele de Kate Griffin. S-a născut la Londra în 1986 și a absolvit London School of Economics. A scris primul ei roman la numai 14 ani, care a fost publicat abia în 2002 și a fost nominalizată de două ori la Premiul Carnegie pentru romanele sale ”Timekeepers” și ”The Extraordinary and Unusual Adventures of Horatio Lyle”.

Cartea Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August, de Claire North poate fi comandată de aici. Exemplar oferit de Editura Paladin!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
6

Comentatori premiați martie 2017

       S-a încheiat o nouă lună, de data aceasta femeile au fost în centrul atenţiei bucurându-se de zâmbete şi flori, emoţii şi voie bună, dar chiar şi aşa nu am uitat nici de ceea ce ne aduce împreună: dragostea pentru cărţi. Deja ne putem lăuda cu titlurile citite şi ne gândim la următoarele evenimente. Acum să trecem la alte lucruri pământeşti şi să anunţăm cititorii fideli cu cele mai multe comentarii, ai site-ului Literaturapetocuri.ro. Premiul oferit este o carte surpriză.

       Vă mulţumim pentru că ne sunteţi alături.

       Vă aşteptăm cu drag şi pe ceilalţi. 

Comentatorii premiaţi

1. Boghean Daniela 
2. Barbalata Mirela

În cazul în care au intervenit modificări, vă aşteptăm datele voastre de contact: numele/prenume şi adresa de livrare pe e-mail literaturapetocuri@gmail.com

Vă mulţumim!

Cu drag,
Iasmy şi Mili

Ce-am mai râs! O poveste serioasă, de William Saroyan

NOU la Editura Litera!
Nr. pagini: 208

   Evan Nazarenus, profesor universitar, se întoarce acasă după două luni petrecute la o școală de vară în Nebraska, nerăbdător să petreacă câteva săptămâni împreună cu soția și cei doi copii în Clovis, un orășel în care fratele său are o locuință de vară. Dar, la scurt timp după ce sosesc pentru mult așteptata vacanță, Swan, soția lui Evan, îl anunță că este însărcinată și că nu el este tatăl viitorului copil. Această veste îl șochează și îl îndurerează profund pe Evan, însă, de dragul copiilor, el decide să păstreze tăcerea. Dar un secret de familie de un asemenea calibru e greu să fie ascuns privirilor iscoditoare cu care sunt întâmpinați nou-veniții de către locuitorii orașului.
Ce-am mai râs! este o dramă de familie tulburătoare, ale cărei personaje, oameni obișnuiți puși într-o situație-limită, sunt conturate cu mare sensibilitate de William Saroyan, unul dintre cei mai mari prozatori ai secolului XX.

   William Saroyan este laureat al Premiului Pulitzer.
Din creația sa, la Editura Litera va mai apărea volumul Tânărul neînfricat de la trapezul zburător și alte povestiri.

Sursa: Editura LITERA

Nu te împiedica de mine, te impor!, de Georgiana Vâju

Editura Quantum-2016 
Număr pagini:198

    Georgiana Vâju este o autoare în plin debut, o tânăra speranţă. Ce putea spun despre ea ar fi propriile sale cuvinte:
   ,,Cititorule, în paginile ce urmează vei găsi o fărâmă de viaţă. Nu este povestea meadacă la asta te gândeşti. Este, în schimb, presărată cu părţi consistente din mine.
Este o formă de introspecţie, despre bine şi rău, despre aici şi acum, despre oameni şi întâmplări, despre iubiri, sentimente, profunzimi şi taine ale sufletului.
Mare parte din carte am scris-o cu inima, creierul a pândit undeva în planul doi.
Cu siguranţă mulţi va veţi regăsi printre rândurile mele. Aşa este şi firesc. Pentru am scris despre oameni, nu despre himere. Am scris rânduri care mişte sufletul, -l zdruncine,  aibă impact asupra cititorului, fie el înrăit sau de ocazie.”

   Am citit cartea Georgianei în câteva ore. Povestea pare a fi una simplă şi probabil că nu va impresiona cu ceva anume. În schimb, m-au atras cuvintele simple ale autoarei, acele gânduri despre iubire. Tocmai pentru ca m-au atras mai mult aceste gânduri despre iubire, am preferat să ma axez pe citate. Doar aşa puteţi înţelege profunzimea gândirii acestei autoare care se afla la început de drum.

   Cred că de această dată, am dat peste o carte în care primează sentimentele şi nu acţiunea. Este genul de lectură potrivit celor care au plăcerea să memoreze sau să noteze citate, care au tendinţa să reflecteze sau să mediteze asupra temelor abordate de autoare.

   Personajele principale din primul volum al seriei „Nu te împiedică de mine, te implor!” sunt:  Ana, Iv şi un bărbat fără nume. Ana este captivă într-o relaţie de prietenie ciudată cu bărbatul fără nume…..se desparte de actualul iubit şi se internează într-un sanatoriu, unde face cunoştinţă cu Ivan.

,,Era un joc, un joc în doi, în care viaţa ne amaneta sorţiiîn care sufletele ne erau scoase la licitaţiefără fim întrebaţi ce dorim la schimb pe ele sau dacă suntem dispuşi negociem. O licitaţie la care nu participa nimeni, nu oferea nimeni nimic, doar timpul se plimba batjocoritor printre noi. Un joc în care finalul este dinainte pregătit.
Credeam nimic şi nimeni, niciodată, nu va putea mi mişte sufletul împietrit şi nici mi scoată inima din hăul în care o ţineam ascunsăŞi totuşi, ceva nu se leagă cum trebuie, euforia aceea a dragostei era presărată cu durere şi nebunie. Începusem s-o iau raznafăceam gesturi de care nu m- fi simţit în stare înainte. Nici nu mai ştiam dacă sunt vie sau moartădacă sunt trează sau visez, dacă am mâncat sau dacă am dormit, ori unde mi-am parcat maşină acum cinci minute.”

   ,,Ce panaramă! Eram atât de tristă

Păidacă asta înseamnă fii îndrăgostit, pe mine nu prea încântaşi trebuia admit în anatomia cea mai profundă a acestui sentiment există halucinaţie şi delir, confuzie şi pierdere a contactului cu realitatea. Asta sperie rău de totDragosteadupă părerea meatrebuia facă fericită, nu tristădragostea trebuie urce pe culmi, nicidecum arunce pe fundul prăpastiei.
Sub tortura acestui minunat sentiment de frică şi imprevizibil,  întrebăm, cum se face totuşi devenim dependenţi de iubire?
Totul s-a întâmplat repede, aşa cum se întâmplă unele lucruri în viaţa astaÎntr-o zi sau într-o clipă. Apoi te gândeşti toată viaţă ce dracu’ a fost chestia aia care ţi-a făcut existenţa zdrenţe din doi timpi şi trei mişcărişi cât de neînsemnaţi suntem în faţă timpului asta care ba se comprimăba se dilatăşi nici urmă ţină pasul cu noi. Sau noi cu el.
SMS el :  nu mai spui eşti nebună. Nu eşti nebună simt şi eu ciudat.
SMS eu: Eu sunt nebună
SMS el: Atunci, dacă tu eştisunt şi eu.
SMS eu: Ce e iubirea?
SMS el: Probabil asta.”

   După cum am scris, la ospiciu unde se va interna Ana facem cunoştinţă cu Iv, medicul ei. Acesta se ocupă de Ana, în calitate de medic curant şi de psiholog, dar şi în calitate de viitor iubit. Încearcă descopere de unde a pornit suferinţa Anei, şi cine stă la baza acestei suferinţe. Încearcă o descopere ca şi omul Ana, apoi ca şi pacient. Aici îmi place maxim de cei doi:
,,

-Ce vârstă ai?
-32 de ani. Dar scrie acolo anul naşteriiSau matematica nu e nici punctul dumneavoastră forte?
-De ce? Al tău nu este?
-Nu, nu este.
Şi studii?
-Liceul.
-Aici scrie ultima şcoală e un master în psihologie, pe tine te-au primit acolo fără facultate,  pe mine nu?
-Atunci aşa este. Uitasem detaliul ăsta.
-Nu prea cred, dar fie azi cum zici tuCarevasăzicăai studiat psihologia.
-A fost doar o pasiune. E profesia mea, nu meseria. A rămas în urmă. Acum scriu. Cu asta ocup.
-De ce-ai făcut facultatea asta, atunci?
Mi s-a părut interesant descopăr lucruri noi despre psihicul omului. Şi despre al meu. Întotdeauna m-au pasionat lucrurile ascunse, ce nu lasă sufletul şi mintea la vedere, cotloane întunecate ale existenţei.”

   Cam aşa se desfăşoară şedinţele dintre cei doi. Întâlnirile din afara şedinţelor sunt altceva, la fel şi singurul apartament al Anei cu internet, libertatea sa de a pleca şi veni când vrea din ospiciu. Hmm….. deja doctorul nostru, pe lângă plăcerea care o are de ai face injecţii (Ana urăşte injecţiile), îi face plăcere să îi maseze fesa după împunsătură, se şi îndrăgosteşte de frumoasa lui pacientă cu limba ei sarcastică.

”-Ai dreptate, încep îndrăgostesc de tine şi simt nici eu nu îţi sunt indiferent. Asta îmi  speranţa continui, chiar dacă tu consideri nu este bine. Dar tu spui una şi îmi transmiţi altaşi atunci devin confuz.”

    Astfel declarate intenţiile, Iv încearcă o înţeleagă pe AnaAna încearcă se înţeleagă pe ea însăşiDeşipare o afectează mesajele venite de la bărbatul fără nume, au încă puterea de a o răniea descoperă începe se îndrăgostească la rândul ei de medic. Problema sa este că încearcă fugă de sentimentele care apar.

,,Există o teamă în mineşi în general în cei dependenţi de iubire şi afectivitate. Este o teamă naturalăzic eu, când treci prin multe greutăţi, dureri şi multe eşecuriCând se întâmplă fii abandonat în dragoste şi nu numai, şi în orice alt lucru, ai o sensibilitate mult mai crescută şi eşti stăpânit permanent de acea teamă de abandon.
Mda…nu ştiu mi explic stările, caut explicaţii, dar în zadar. Nu-mi rămâne decât admit şi eu, la fel cum au făcut-o alţi filozofi înaintea mea dragostea e mai puternică decât raţiunea…”

   Ce turnură ia situaţia dintre Ana şi cei doi bărbaţi din viaţa ei,  las pe voi descoperiţi.

Recomand cu căldură această carte, este o relaxare binevenită!

Quantum Publishers Logo

Cartea Nu te împiedica de mine, te impor! de Georgiana Vaju fost oferită pentru recenzie de Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishers.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
10

Comentatori premiați februarie 2017

       Luna februarie s-a încheiat, am sărbătorit dragostea în felul nostru şi printre picături ne-am bucurat de pasiunea comună: lectura. Ne-am împărtăşit entuziasmul, zâmbetele şi planurile literare, dar a sosit momentul să coborâm cu picioarele pe pământ şi să anunţăm cititorii fideli cu cele mai multe comentarii, ai site-ului Literaturapetocuri.ro. Premiul oferit este o carte surpriză.

       Vă mulţumim pentru că ne sunteţi alături.

       Vă aşteptăm cu drag şi pe ceilalţi. 

Comentatorii premiaţi

1. Boghean Daniela 
2. Barbalata Mirela

În cazul în care au intervenit modificări, vă aşteptăm datele voastre de contact: numele/prenume şi adresa de livrare pe e-mail literaturapetocuri@gmail.com

Vă mulţumim!

Cu drag,
Iasmy şi Mili

Lumina dintre oceane, de M.L.Stedman

Editura Polirom

Dragostea cere totul
Acum şi pe marile ecrane

   Devenită bestseller, Lumina dintre oceane a fost desemnată cea mai bună carte a lunii august 2012 de Amazon.com, unanim considerată un debut spectaculos al scriitoarei de origine australiană M.L. Stedman.

   După patru ani de coşmar petrecuţi pe fronturile Primului Război Mondial, Tom Sherbourne se întoarce în ţară natală, Australia, angajîndu-se paznic de far pe Ianuş Rock, o insula aflată la distanţă de o jumătate de zi de coasta. Izolaţi de restul lumii, Tom şi frumoasa lui soţie, Isabel, încearcă zadarnic devină părinţi. Cînd orice speranţă părea pierdută, pe ţărm eşuează o barcă ducînd un cadavru şi un nou-născut. Încălcînduşi principiile, Tom şi Isabel decid păstreze copilul, considerîndu-l un dar de la Dumnezeu. După doi ani, cînd se întorc pe continent, descoperă hotărîrea luată le-a schimbat iremediabil destinele.

   „Iată un roman în care salvarea unui personaj aduce cu sine pierderea tragică a altuia, deşi noi, cititorii, am vrea cu disperare nu moară nimeni. Lectură romanului Lumina dintre oceane este o experienţă halucinantă, dramatică.” (Monica Ali)

   „O minunată poveste a iubirii şi a pierderii, a dreptăţii şi a răului, a ceea ce oricare dintre noi ar face pentru cel iubit.” (The Boston Globe)

   „Descrierile labirintice ale sălbaticei coaste a Australiei sînt fascinante, cum fascinantă este şi uşurinţă cu care scriitoarea stăpîneşte vechile poveşti ale locului. Pe măsură ce cuplul de la far este atras în împrejurări din ce în ce mai tragice, cele două stranii destine devin cumva apropiate, familiare.” (The New Yorker

Sursa: Editura Polirom

by -
5

Diamantul Ierusalimului, de Noah Gordon

   Noah Gordon (n. 11 noiembrie 1926 în Worcester/Massachusetts) este un scriitor american. Gordon a absolvit în 1950 jurnalistică şi engleză la Boston University. A fost corespondent mai mulţi ani la publicaţia Boston Herald. Primul lui roman de succes a fost Rabinul. Au urmat o serie de succese literare cu romanele Doctorul, Şamanul, Matters of Choice. Unul dintre personajele din romanul Doctorul este Avicenna. Cele mai recente romane ale sale se ocupă de teme ca: inchiziţia şi istoria culturii iudaice. La noi romanele apărute la editura Vivaldi sunt: ”Doctorul”; ”Şaman”; ”Diamantul Ierusalimului”; ”Casa de pe colină”; ”Ultimul Evreu”; ”Rabinul”; ”Catalanul”;” Clinica”.

     Mă aşteptăm la o carte clasică de aventuri, în fond e vorba despre un diamant celebru, o piatră sacră, unică prin importanţă istorică şi prin valoare, dar, dacă este aşa …este un roman atipic.

   Este o carte interesantă şi fascinantă totodată prin modul în care este structurată, prin bogăţia de informaţii şi mai ales prin deznodământul ciudat şi incitant în acelaşi timp.
Romanul urmăreşte pe două planuri de-a lungul a secole de istorie şi în timpul prezent viaţa unei familii de şlefuitori de diamante, dar şi soarta unui diamant numit ”Diamantul Ierusalimului”. Împleteşte totul cu mici poveşti de dragoste şi cu trăirile personajelor.

   Harry Hopeman continuă tradiţia, conducând compania fondată de tatăl său, care se ocupă cu prelucrarea şi comercializarea de diamante. În acelaşi timp studiază şi scrie articole şi lucrări pentru publicaţii de specialitate. Este separat de soţia lui Della cu care are un fiu, Jeff.
Tatăl lui Harry, Alfred, are un atac de cord şi moare fără a apuca să-i spună acestuia secretul diamantelor păstrate de el într-o cutie cu vaselină, pe care o purtase în permanenţă de când plecase din Europa în America. Alfred plecase din Germania în 1931, pe când era director la Hauptman (numele lui iniţial) o cunoscută casă de diamante din Berlin, din cauza naziştilor. Ajuns la New York lucrează întâi pentru alţii adunându-şi un mic capital, apoi face tranzacţii cu diamante şi reuşeşte să-şi fondeze noua firmă. Cutia cu vaselină, pe care o purta în permanenţă cu el conţinea un diamant mai mare şi şase diamante mai mici. Alfred îi spusese lui Harry că doar cele mici sunt valoroase.
Datorită cunoştinţelor şi calificării sale Harry este solicitat din mai multe părţi să achiziţioneze diamantul galben pe care-l revendicau mai multe ţări.

   ”Diamantul Inchiziţiei”, cum mai era denumit, foarte valoros, fusese prins în mitra papei Grigorie, mitră ajunsă la Alfred pe vremea când era la Berlin, pentru a curată pietrele preţioase.

   Diamantul a avut diferite denumiri de-a lungul timpului: musulmanii îi spuneau “Diamantul din Kaaba după clădirea din Mecca spre care se întorceau la rugăciune; catolicii îl numeauOchiul lui Alexandru după numele unui papa; dar rădăcinile lui sunt mult mai adânci. Ultimele ştiri spuneau că fusese furat de la Vatican în 1946 şi achiziţionat în secret de Farouk, regele Egiptului în 1949. Doar că îl revendicau şi evreii care spuneau că diamantul face parte din bogăţiile din Templul lui Solomon. Aşa că, în momentul când se aude că un anume Yosef Mehdi vinde diamantul, Harry este solicitat şi de evrei şi de Vatican să-l achiziţioneze, fiecare stat considerându-se proprietarul lui de drept.

   Peregrinările lui Harry prin deşert, întâlnirea cu arheologul David Leslau, cel care găsise un tub de aramă cu un manuscris, de fapt ca o hartă a comorilor, căutările întreprinse de acesta pentru a găsi bogăţiile ascunse ale templului, apoi drumurile care-l duc în Israel, New York şi la Roma, determina o grămadă de cercetări. Paralel cu cercetările se derulează povestirile istorice, în care câte un strămoş a lui Harry, prelucrători de diamante, a jucat câte un rol.

   Povestea diamantului începe în momentul când armata lui Nabucodonosor, terminând de jefuit Egiptul se îndreaptă spre Templul lui Solomon din Ierusalim. Preoţii reuşesc să ascundă o mare parte din obiectele de artă şi de cult valoroase în diferite tainiţe. Pentru păstrarea secretului fiecare tainiţă era cunoscută de un singur om, cel care ducea acolo obiectele. Doar scribul, bătrân şi bolnav, ştia totul având datoria să le consemneze într-un manuscris, pe care-l ascunde într-un tub de aramă şi-l îngroapă. Unele bogaţii, printre care şi diamantul galben, au fost găsite în perioada lui Ludovic al VII-lea, de la care le-au luat soldaţii lui Salaheddin, care îl dă Moscheii din Acra.
O sută de ani mai târziu ajunge la Esteban de Costa, conte de Leon, un funcţionar laic al Inchiziţiei, care-l donează bisericii catolice din Spania. Apoi ajunge la Vatican de unde va dispărea şi va fi cumpărat de regele Farouk al Egiptului.

   Luăm contact de asemenea cu istoria şi obiceiurile evreilor şi arabilor, cu părerile lor despre cine este îndreptăţit să trăiască în Ierusalim şi în deşert, cunoaştem câte ceva din viaţa beduinilor, şi despre diferenţele culturale şi religioase dintre ei şi creştini.
Avem parte şi de povestea de dragoste a lui Harry cu Tamar, o superbă arăboaică, şi a profesorului David Leslau cu o israeliancă.

   Harry îl ajută pe profesor să descifreze manuscrisul şi să decripteze datele.
Încet, cu răbdare şi migală, Harry descâlceşte iţele poveştii de la începuturi şi până în zilele noastre, reuşind în final să descopere ”Diamantul Ierusalimului” şi să-l redea deţinătorului de drept.

   Romanul este povestea diamantului, dar mai ales povestea lui Harry, a modului în care se autodefineşte, şi-şi găseşte rădăcinile.
Chiar dacă nu este scris în stilul alert al cărţilor de acţiune, chiar dacă conţine multă istorie şi multă introspecţie, romanul te captivează fără să-ţi dai seama şi aştepţi cu nerăbdare să afli deznodământul.
Abia la finalul romanului am înţeles prezentarea de pe copertă:

”O piatră sacră prin tradiţie, cu o istorie bogată-obiectul căutărilor unui om care străbate continente, religii şi epoci în căutarea ei.
În vremuri de pericol, preţiosul diamant a fost luat din Templul lui Solomon şi ascuns. Câteva secole mai târziu, familia lui Harry Hopeman ajunge să fie parte din experienţa acestui nestemat ca moştenire a tradiţiei evreieşti. Dar Hopeman nu se află numai în căutarea diamantului ci şi a propriei identităţi.
Pasiuni, Conflicte, Descoperiri şi Aventuri.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Dublă atracţie, de S.L.Jennings-Editura Trei

Titlul original: Tryst

Traducere din engleză de Oana Dușmănescu

Număr de pagini: 352

Anul apariţiei: 2017

O poveste incendiară despre un cuplu cu o căsnicie fericită, care se hotărăște să intre într-o aventură provocatoare pentru a-și condimenta viața sexuală – dar niciunul dintre ei nu-și imaginează unde îi va duce această încercare.

   Heidi DuCane este agent de presă: îi place succesul și își iubește soțul, pe Tucker DuCane. Deși sunt firi total opuse, ceea ce îi leagă este o dragoste profundă și dăruirea față de celălalt. Dar relația lor – nu doar cea intimă – va fi pusă la grea încercare odată ce în scenă intră fermecătorul Ransom Reed, star rock și seducător irezistibil.

 „Dar când mă uit la soţul meu, ştiu că s-a schimbat ceva între noi, ceva care a reaprins dorinţa incontrolabilă pe care o credeam pierdută de câţiva ani. A trecut mult timp de când m-a sărutat ultima oară cu atâta fervoare. Am simţit că mă vrea — m-am simţit dorită. Şi deşi ştiam că în braţele lui eram în siguranţă, atingerea lui mă înnebunea.”

S.L. Jennings se declară soția mândră a iubitului ei din liceu, mama a trei băieți neastâmpărați și o autoare de cărți romance care sunt bestselleruri New York Times și USA Today. Când nu se gândește obsesiv la cărțile pe care le adoră, își dă întâlnire cu iubiți fictivi la librării independente sau savurează un Bloody Mary în localurile ei preferate din Spokane, Washington. Recunoaște că e o snoabă în privința mâncării, că e dependentă de machiaj și că îi plac toate lucrurile lucioase, sclipitoare și kitsch.

De aceeași autoare, în colecția Eroscop a apărut romanul Pervertirea.

Sursa: Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Printre cărți (leapșă)

   Întotdeauna este o plăcere să discut despre cărţi, ele mă relaxează, şi în momentele de incertitudine simt că mă ghidează cumva. Deşi nu citesc cantitativ, prefer să abordez diferite stiluri şi să experimentez în măsura în care se poate. Dacă este an nou, atunci trebuie să fie şi cu cerinţe. Cosmin de la Mes Passions s-a gândit că poate mă plictisesc de moarte în timpul liber şi ar cam fi cazul să preiau o leapşă, asa, cu ocazia zilei de azi.

        Răspunsuri la provocări:

  • Când faci o pauză de la citit, folosești un semn de carte sau îndoi un colț al paginii?

   De obicei am un semn de carte alături, o bucată de hârtie, un bilet de autobuz, dar dacă nu găsesc, improvizez şi nu îndoi pagina. Respect cărţile, sunt pacifistă :) .

  • Ai primit în ultima vreme o carte? Care a fost aceasta?

   Am primit destule, autori români şi străini, edituri diferite, genuri care ar putea să mă atragă sau poate ar putea să mă surprindă plăcut. Prietenii sunt de vină pentru comorile din imagine.

cadouri literare

  • Citești în baie?

   Dacă baia este îmbietoare, da, de ce nu? Este o provocare.

  • Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?

   Hmm, în mintea mea sunt genială (îmi place la nebunie expresia, mă simt ca la 17 de ani), dar ideile sunt atât de banale încât chiar nu vreau să aduc pe piaţă o carte care nu se ridică la nivelul aşteptărilor celor din jur. Decât să fiu un autor de duzină, mai bine rămân la ceea ce sunt, un blogger pasionat de lectură.

  • Care este cartea ta preferată?

   Am multe titluri preferate, dar mă voi gândi la una recentă: Sărutul unui înger de Susan Elizabeth Phillips. În rest, voi menţiona câteva cărţi de suflet: Regatul viselor, Diavolul în iarnă, Pe strada Dublin etc.

  • Îți place să recitești cărți?

   Daaa, sunt destule momente când nu pot merge mai departe şi recitesc cu drag ceva de Judith McNaught. În general aleg titluri care mă binedispun şi îmi amintesc de fiecare dată că există happy end şi sufletul meu va rămâne multă vreme…unul romantic.

  • Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărților pe care le apreciezi și ce le-ai spune?

   Am avut plăcerea să mă întâlnesc cu câţiva dintre ei şi să discut. De exemplu: Radu Găvan (i-am spus că nu-mi place drama, dar îi apreciez originalitatea, limbajul colorat şi atitudinea), Andrei Cioată (i-am citit manuscrisul cărţii de debut şi la un ceai în Târgovişte am discutat despre îndrăzneala cu care a abordat unele pasaje), Nataşa Alina Culea (a trebuit să aflu dacă Marat. Iubirea are spini va avea o continuare. Răspunsul nu m-a încântat, dar speranţa moare ultima), Daniel Botea (îl consider fratele meu mai mic şi da, am comentat de multe ori despre cele două cărţi publicate din trilogia “Eu împotriva mea!” şi Monica Ramirez (a fost frumos să dezbatem live o mică parte din seria Alina Marinescu, despre mistere şi adevărul din spatele paginilor). Până la următorul book tag promit să acumulez noi experienţe.

  • Îți place să vorbești despre ceea ce citești și cu cine?

   În general dezbat cu prietenele, avem păreri pro şi contra, ne facem recomandări sau aducem argumente despre esenţa lor, dacă ne-au plăcut sau ne-au dezamăgit.

  • Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?

   Dacă este o noutate, recunosc, prefer să aştept anumite păreri avizate, eventual o recenzie prin blogosferă sau punctul de vedere al unui prieten, însă sunt destule ocazii când o copertă, o descriere sau acel ceva mă determină să o cumpăr.

  • Care crezi că este o lectură ,,obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?

   Dacă este obligatorie, atunci nu are farmec. Cred că ar trebui o altă formulare. Am citit destule cărţi în liceu cu ştampila: TREBUIE. Înainte de a oferi un răspuns, îmi place să ştiu câteva lucruri despre persoană, ce anume preferă pentru a înclina balanţa.

  • Care este locul tău preferat pentru lectură?

   Poate fi oriunde. Am citit şi în leagăn, dar depinde de stare şi de locul unde ne aflăm. Dacă sunt acasă, pe o canapea, înconjurată de o pătură pufoasă, un ceai fierbinte cu lămâie şi deja mă simt grozav.loc pentru citit

  • Când citești, asculți muzică sau preferi liniștea?

   Prefer liniştea, dar în lipsa acesteia mă adaptez.

  • Ai citit cărți în format electronic?

   Destule. Câteva n-au fost tipărite (Încă o dorinţă de Andres) şi m-am bucurat de ele în acest format, iar altele au fost postate pe platforme online: ex. Wattpad.

  • Citești numai cărți cumpărate sau citești și cărți împrumutate?

    Da, citesc şi cărţi cumpărate şi împrumutate. Am prieteni cu care obişnuiesc să fac schimb, nu doar de impresii, dar îmi place să merg inclusiv la biblioteca locală. Acesta este modul meu de a fi la curent cu noutăţile şi de a încuraja conducerea bibliotecii să persevereze şi să cumpere cât mai multe titluri.

  • Fă un top al celor mai bune 5 cărți/serii pe care le-ai citit vreodată.

   Destul de greu, dar mă voi strădui să mă axez pe stiluri diferite, dar şi pe cele care mi-au rămas la suflet sau mi-au îndrumat paşii în timp:

  1. Jules Verne-Imaginaţia mea a luat-o razna cu cărţile acestui autor. Copilăria mea a fost vrăjită şi nu doar o dată. Orice titlu aţi alege, sigur va fi de bun augur.
  2. Un clasic care m-a impresionat şi am citit cât de mult am putut în liceu-Lev Tolstoi. Voi menţiona doar cartea Anna Karenina-celebră, clasică, dureroasă şi ecranizată :) .
  3. Un historical romance care mi-a deschis drumurile şi cumva m-a adus alături de Iasmina/LPT – O dată pentru totdeauna de Judith McNaught. Poate că nu este cea mai inspirată alegere, dar este una sentimentală.
  4. Seria Alina Marinescu-suspans, thriller, spionaj, realitate şi o doză considerabilă de adrenalină. În cazul acesteia expresia „lucrurile nu sunt ce par a fi” i se potriveşte de minune.
  5. Nopţi de patimă-începutul unei serii cu vampiri, dar care a luat amploare în rândul cititorilor. Dacă aş avea posibilitatea să citesc şi restul cărţilor, atunci sigur aş simţi că l-am prins pe Dumnezeu de picior. De ce? Personaje incitante, situaţii neprevăzute, fiinţe ciudate, termeni necunoscuţi, dar eu sigur aş avea un zâmbet molipsitor. Oare am uitat să menţionez că nu-s pasionată de vampiri? Această serie m-a făcut să îmi schimb perspectivele, păcat însă că nu este în planul editorial pentru traducere.

Dacă este leapşă atunci nu trebuie să rămână doar pe tocuri, ci să meargă mai departe la prietenii din blogosferă. I-am ales după sprânceană şi sper să le stârnească interesul. 

  1. Nataşa Alina Culea
  2.  Andreea Ban-Serial Readers
  3. Ana-Ana are cărţi
  4. Marius Andrei-Carti Recenzii Analogii Antologii
  5. Răzvan Timar- Răzvan’s bookshelf
  6. Elene Anele- Personaje de basm
  7. Dan alias Infra Sun-Scriitori români
  8. Ely-Cuvinte Vrăjite

  Dacă vă face plăcere să răspundeţi acestei provocări, sunteţi invitaţi să preluaţi întrebările.

    Sursă imagine: pinterest.com

 

by -
12

Răzbunare la Paris, de Steve Berry

Titlul original: The Paris Vendetta 
Traducerea: Ana Dragomirescu
Editura: Litera 
Numar pagini: 460

   Steve Berry este scriitor, profesor şi fost avocat american, absolvent al Facultăţii de Drept Walter F. George din cadrul Mercer University, statul Georgia.
A practicat o vreme avocatura, dar a început să scrie încă din anii 1990. După doisprezece ani de încercări, în care lucrările lui au fost respinse de 85 de ori, a debutat în 2003 cu thrillerul istoric Camera de chihlimbar, care a devenit rapid un bestseller în Statele Unite. Romanele din seria ce îl are ca personaj principal pe Cotton Malone, fost agent în cadrul Departamentului de Justiţie, au urcat pe primele locuri în topurile New York Times, USA Today şi Publisherers Weekly. Cărţile sale au fost traduse în 40 de limbi şi publicate în 51 de ţări.

,,Banii n-au patrie; bancherii sunt lipsiţi de patriotism şi de decenţă; singurul lor ţel e câştigul.”
NAPOLEON BONAPARTE

   O aventură ameţitoare cu numeroase răsturnări de situaţie îl poartă pe Cotton Malon între Copenhaga, Londra şi Paris, punându-i la încercare intuiţia, priceperea, dar şi loialitatea. Aflat într-o permanentă luptă cu timpul, americanul va face tot posibilul să împiedice o serie de atacuri teroriste ce au ţintă mai multe monumente din capitală franceză, încercând totodată să nu-şi dezamăgească cel mai bun prieten.
Prietenul său, miliardarul Henrik Thorvaldsen, îi cere ajutorul. Bătrânul danez vrea să îşi răzbune moartea unicului său fiu, ucis într-un schimb de focuri în capitala Mexicului, dar ambiţia lui nu numai că îi pune viaţa în pericol, ci ajunge să scoată la iveală o adevărată conspiraţie internaţională.

   Cu câteva zile înainte de Crăciun, fostul agent Malone, se vede nevoit să-şi întrerupă traiul în anticariatul său liniştit, când Sam, un agent, care vine ca şi mesager din partea danezului miliardar este urmărit şi vânat de indivizi înarmaţi.

,,Sam Collins stătea pe scaunul din dreapta şi se uita, în vreme ce Malone părăsea în viteză Copenhaga, îndreptându-se către nord, pe autostrada de pe coasta daneză.
Cotton Malone era exact aşa cum se aşteptase. Dur, curajos, hotărât, luând în piept situaţiile care i se iveau, făcând ce trebuia făcut. Se potrivea până şi descrierea fizică pe care Sam o primise. Înalt, par blond strălucitor, un zâmbet care trăda puţine emoţii. Ştia despre experienţa de doisprezece ani pe care Malone o avea în Departamentul Justiţiei, despre studiile lui de drept făcute la Georgetown, despre memoria lui fotografică şi despre dragostea lui pentru cărţi. Dar acum văzuse cu ochii lui curajul bărbatului în situaţii limită.”

   Vinovaţi de moartea lui Cai, băiatul miliardarului, este Cabral şi lord Ashby. Cabral a fost ucis, urmează să i se întindă plasa lui Ashby. Acesta din urmă, se pare că se ocupă cu recuperarea artefactelor furate în beneficiul său.

,,-Lui Ashby îi place să achiziţioneze obiecte de artă şi comori care sunt ori necunoscute, ori nerevendicate, ori furate, a spus în cele din urmă danezul. Fără să-şi bată capul cu avocaţi, cu lupte în justiţie sau cu presa. I-am studiat pe Recuperatorii de Antichităţi Pierdute. Există de multă vreme. De fapt, sunt destul de isteţi. Fură ceea ce a fost deja furat.”

   Ceea mai nouă recuperare este ,,aurul lui Rommel’‘, mai exact două mii şapte sute de kilograme de aur, plata unor evrei din Gabes, Tunisia, în schimbul vieţii lor. Acest aur a fost încărcat în şase lăzi de lemn, trimise spre Italia, iar apoi în vest spre Corsica. Nu contează că recuperarea s-a făcut cu uciderea a două persoane, contează că visteriile goale a lui Ashby s-au umplut.

   Acţiunea cărţi se desfăşoară pe mai multe planuri: -prezentul în care are loc o răzbunare şi o conspiraţie mondială, şi trecut, unde Napoleon este prezentat în bătăliile sale, în călătoria sa prin Egipt ca şi conducător suprem, în aşteptarea de a reveni la Paris şi a revendica puterea absolută.
Avem parte de date istorice extrem de interesante, pe care mulţi cu siguranţă le-au uitat sau nu au ştiut de ele.

   Aflăm despre divorţul de prima soţie, Josephine şi căsătoria cu ducesa de Austria pentru a obţine un moştenitor. Napoleon nu a avut ocazia de a fi alături de fiul său, decât foarte puţin, el fiind exilat pe Elba, acolo unde îşi va da obştescul sfârşit. Alături de el va fi servitorul său Saint Denis, cel care l-a slujit cu credinţă. Saint-Denis îi va transcrie toate scrierile lui Napoleon. Împăratul i-a lăsat moştenire lui Saint-Denise patru sute de cărţi din biblioteca sa personală, însărcinându-l cu păstrarea lor până când fiul lui avea să împlinească şaisprezece ani. Acesta nu a mai apucat să primească, murind şi el la vârsta de douăzeci şi unu de ani.

   Se pare că în această moştenire lăsată de Napoleon, s-ar găsi indicii la averea fabuloasă care se vorbeşte că ar fii ascuns-o împăratul. Ashby este pe urmele acestei legendare comori. Alte preocupări ale acestui personaj malefic sunt: -Clubul de la Paris-menit să distrugă sistemul financiar mondial. Formare clubului şi recrutarea de membri este în grijă Elizei Larocque. Această fusese foarte atentă, alegându-şi membrii cu mare grijă, limitând numărul total la şapte, cu ea cu tot. Fiecare recrut plătea taxa de intrare de 20 milioane de euro, şi jurase să păstreze secretul. Oare vor reuşi ? Informaţiile curg pe site-urile de socializare:

,, A sosit un Antihrist?
Dacă analizezi actuală cucerire sistematică a ţărilor independente din întreagă lume, îţi poţi da seama uşor că, în spatele tuturor acestor agresiuni, se conturează un tipar unic al puterii, care include economia, armata, presa şi politicienii. Voi încerca să demonstrez că această putere aparţine bancherilor lumii. Cred că în fruntea acestor tirani se află un Antihrist. Numele ei e Eliza Larocque. Ea vrea ca, rămânând complet invizibilă, să conducă lumea prin intermediul puterii economice deţinute în secret, pe care familia ei a construit-o de-a lungul secolelor.
Nu există afacere mai sigură şi mai profitabilă decât împrumutul de bani către state. Creditorii care se adună laolaltă, refuzând să concureze unul cu altul şi manipulând pieţele şi valutele spre avantajul lor colectiv, reprezintă o gravă ameninţare. Larocque şi asociaţii ei posedă o structura ierarhică organizată care cumpără sau primeşte acţiuni din tot ceea ce este valoros pe piaţa globală. Controlând guvernele din ţările vestice, ei controlează întreagă lume vestică. Dacă urmăreşti tacticile politice globale, poţi vedea cu uşurinţă că şefii de stat aleşi democratic se schimbă, dar interesele lor urmăresc interesele celor bogaţi, deci rămân mai mult sau mai puţin aceleaşi. Numeroa

sele elemente indică faptul că există o organizaţie invizibilă care stăpâneşte lumea.”

   Va reuşi să se infiltreze danezul în acest club? Va reuşi să îl denigreze pe Ashby şi să îl distrugă?
Unde este legendara comoară a lui Napoleon?

   Malone şi Sam, împreună cu fosta sa organizaţie Magellan vor reuşi să oprească această conspiraţie internaţională? Vor reuşi să scape cu viaţă? Ce alte informaţii şi date importante se dezvăluie în continuare?
Va las pe voi să descoperiţi mai multe, citind acest thriller, care ne oferă o mulţime de surprize.

Nota mea pentru carte este 9,5.

targulcartii.ro

Cartea Răzbunare la Paris, de Steve Berry a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărţii.

Pe urmele tatălui.O poveste de iubire, de Mireille Abramovici

Editura Humanitas

   „Pentru mine, scrisul nu e un medicament, ci o victorie împotriva răului. M-am străduit înlocuiesc prin cuvinte ceea ce e de nenumit. Am tăria privesc în urmă.
Azi, când sunt mai în vârstă decât tatăl meu la acea vreme, îl privesc aşa cum îşi priveşte o soră fratele mai mic, sau cum îşi priveşte o mamă fiul. Amestec generaţiile, răstorn cronologia. Din nevoia mea de revelaţii, mi se pare filă timpului e îngustă şi c-o pot străbate fără şovăire.“ (Mireille ABRAMOVICI)

Mireille Abramovici porneşte pe urmele tatălui său, arestat la Nisa cu zece zile înainte de naşterea ei şi deportat în mai 1944, alături de alte sute de evrei. În speranţa de a-i salva, simbolic, viaţă, totul, chiar şi cel mai vag indiciu, îi este de folos. Scrisori, fotografii şi acte din arhivă mamei, drumuri în România, Franţa şi Germania, vizite la rude şi la cunoscuţi de-ai părinţilor ei, obiecte rămase amintire din povestea lor de dragoste, vise şi intuiţii umplu încetul cu încetul spaţiile albe din portretul tatălui şi întregesc o poveste copleşitoare.

Sursa:  Editura Humanitas

by -
4

Listă autori romani-Editura All-Allfa

1. Alex Cuc:

-Colţi-lungi. Uniunea triburilor

2. Lucian Zup:

-Fumatul interzis

3. Constantin Stoiciu:

-Viaţa e o plimbare cu pălăría pe cap;

-O natură fericită;

-Răfuieli

4. Codin Maticiuc:

-Consumatorul de suflete

5. Bujor Nedelcovici:

-Culoarea timpului;

-Jurnalul unui cântăreţ de jazz

6. Cornel George Popa:

-Salonul de masaj – recenzie

7. Silvian Florea:

-Premiul

8. Ada-Michaela Ciobanu:

-Aurul alchimistului

9. Vlad A. Popescu:

-Viaţa face toţi banii

10. Diana Sorescu:

-Diana cu vanilie-recenzie

11. Alex. Ştefănescu:

-Un scriitor, doi scriitori

12. Renata Carageani:

-Micul Chagali, NONO;

13. Paula Săcui:

-Nu mi-e frică!

14. Dan Chişu:

-Garsonieră din pădurea de macarale

15. Rene Duda:

-Ţinerea lui Anatol Bogdan

16. Alina Nedelea:

-Şoseaua Căţelu 42

17. Dan Bălănescu:

-Smintiţii

18. Dorin Cozan:

-Urâţii

19. Adrian Voicu:

-Nepovestitele trăiri ale templierilor români

20. Viorel Zaicu:

-Întoarcerea

21. Florian Lafani:

-Poker în infern

22. Cătălin Ţîrlea:

-Anotimpuri de trecere

23. Ioana Drăgan:

-Mafalda/ Bibliotecile din oglindă

by -
7

Fără drept de apel, de Jeffrey Archer

Editura Vivaldi

   Jeffrey Howard Archer, Baron Archer de Weston-super-Mare (n. 15 aprilie 1940, Londra) este un autor englez de succes şi fost politician. Cariera sa politică s-a încheiat cu o condamnare la închisoare pentru sperjur şi obstrucţionarea justiţiei pe care a efectuat-o în perioada 2001-2003. Înainte de debutul său literar, Archer a fost membru al Parlamentului (1969–74), deputat al Partidului Conservator (Britanic) (1985–86).
La noi au apărut până acum două volume de povestiri: ”Pisica are nouă vieţişi “Aici se ascunde o poveste şi romanele: ”O chestiune de onoare”; ”Nici un ban în plus, nici un ban în minus”; Primul între egali”; ”În linie dreapta”; ”Cărările gloriei”; ”O duzină de tertipuri”; ”Onoare pentru hoţi”; ”Impresie falsă”; ”Fii norocului”; ”Fără drept de apel”. Au fost traduse de asemenea două serii: seria care cuprinde romanele: Cain şi Abel”; ”Fiica risipitoare” şi-i spunem preşedintelui şi saga familiei Clifton din care au apărut: ”Doar timpul ne va spune”; ”Păcatele tatălui”; ”Mai puternic decât sabia”; ”Un secret bine păstrat”; ”Ai grijă ce-ţi doreşti”; ”A venit vremea”. Mai urmează apară Acesta a fost omul” volumul şapte al seriei Clifton şi romanul “A patra putere”

Fără drept de apel este Cain şi Abel al secolului XXI”

   L-am citit prima dată pe Jeffrey Archer când a apărut romanul Cain şi Abel” (prima ediţie la noi) şi pot spune m-a cucerit, aşa am citit aproape toate cărţile lui, adică cele traduse la noi.
Mie personajul principal al romanului, Danny Cartwright, mi se pare un Edmond Dantes (Contele de Monte Cristo-A.Dumas) al zilelor noastre, aceeaşi hotărâreaceeaşi tenacitate în a se reinventa pentru a se putea răzbuna pe cei care i-au distrus viaţa lui, iubitei lui şi familiilor lor, aceeaşi determinare în a-şi reface viaţaŞi mai ales, hotărârea de-a demonstra nimeni indiferent de avere şi statut social nu este deasupra legii.

   Danny lucrează la garajul lui H.Wilson, tatăl lui Beth şi al lui Bernie. Pe Beth o iubeşte necondiţionat, iar Bernie este cel mai bun prieten al lui. Danny o cere pe Beth de soţie şi când ea acceptă îl sună pe Bernie şişi dau întâlnire la Dunlop Arms sărbătoreascăRaddiscută, glumesc, fără griji până în momentul când văd la o masă patru bărbaţi băuţi, pe unul dintre ei recunoscându-l fiind actorul de seriale Lawrece Davenport, un favorit al publicului. Bărbaţii spun vorbe urâtese leagă de Beth, şi Bernie e gata reacţioneze, dar Danny îşi  seama sunt beţi aşa împreună cu logodnica lui îl scot din bar. Beth merge caute un taxi, timp în care doi dintre bărbaţii din bar îi atacă pe cei doi prieteni, iar ceilalţi doi închid aleea pentru ca ea nu poată chema ajutoare. Unul dintre bărbaţi, Spencer Craig, luase un cuţit din bar şi când realizează nu-i pot înfrânge pe băieţi îl taie adânc pe Danny pe picior şi îi înfige cuţitul în piept lui Bernie, care moare în braţele prietenului săuStand lângă bar Craig fuge acasă, se schimbă în haine curateîşi trimite prietenii acasă şi aşteaptă la bar sosirea poliţiei pe care tot el apucase s-o cheme. Sergentul Fuller îl arestează pe Danny, convins în urmă a ceea ce văzuse şi mai ales i se povestise acesta este ucigaşulLa proces mărturia lui Beth şi a prietenilor lui Danny nu este luată în seamă şi cum ar fi putut…când acuzarea avea patru martori de asemenea calibru: Spencer Craig-avocat pledant; Gerald Payne-om de afaceri: Lawrence Davenport-actor: şi Toby Mortimer. Toţi patru făcuseră parte în timpul şcolii din grupul Muşchetarii” fondat şi condus de Spencer Craig, aşa nu i-a fost greu acestuia -i convingă spună acelaşi lucru, o declaraţie concepută de el, credibilăfără le pese de vieţile pe care le distrugeau.

  Aşa că, mărturiile lor coroborate cu diferite lucruri scoase din context de către procurorul Pearson, fac ca avocatul lui Danny, tânărul Alex Redmayne nu-l poată salva şi primească 20 de ani de închisoarePână la recurs Danny mai sperămai ales se născuse şi fiica lui Christy şi Beth îl vizită mereu şi-l încuraja.

   În închisoare Danny este pus în aceeaşi camera cu Nick Moncrief şi Marele Al.Nick, ofiţer fiind fusese judecat de Curtea Marţială pentru o eroare la Kosovo, proces în care fusese implicat şi sergentul lui Marele Al. Nick făcea parte dintr-o veche familie scoţiană, dar tatăl lui îl dezmoştenise şi lăsase toată averea unchiului Hugo, fratele lui mai mic. În momentul în care află i s-a respins recursul Danny se schimbăîi scrie lui Beth dându-i libertatea şi n-o mai primeşte când insistă -l vadăsperând ea şi continue viaţa. Nick se hotărăşte -l ajute cât poate, îl învaţă citească scrie, îl îndeamnă şi continue studiile, îl învaţă se poarte în societate,  facă mişcare, devenind pentru Danny un adevărat Pygmalion.

   Unul dintre cei patru, Toby Mortimer, ajunge în închisoare din cauza drogurilor, si Marele Alcare lucra la infirmerie, îl face spună adevărul şi chiar îl înregistrează pe casetă, dar proba nu este admisă la proces. Simţind acesta este veriga slabă, Spencer Craig plăteşte un deţinut (pe care-l apărase la un proces) -l omoare pe Mortimer, făcând pară o sinucidere şi apoi, pentru siguranţăplanifică şi moartea lui Danny.

Doar soarta îşi avea planurile ei…

   Tuns şi aranjat, vorbind cum învăţase de la mentorul lui, Danny seamănă extraordinar cu Nick şi chiar se amuză cu toţii când gardienii îi mai confundă. Obiceiul lui Nick de a-i da lui Danny lănţişorul lui şi inelul când mergea la duş îi fac deseori de nedeosebit .De aceea Leach, asasinul plătit de Craig greşeşte şi la duş îl omoară pe Nick crezând e Danny. Toată lumea crede acelaşi lucru, mai ales Al, dânduşi seama de oportunitate, schimbă la infirmerie dosarele celor doi între ele, aşa toţi sunt convinşi de identitatea mortului. Tot Al îi spune Nick ar fi vrut asta pentru el, îi spune citească jurnalul acestuia ca -i cunoască viaţa, pentru are şansa  iasă peste patru săptămâniAşa află şi Danny despre testamentul făcut de Nick când fusese în Scoţia la înmormântarea tatălui săuşi aflase bunicul lui îi lăsase o avere. Avocatul scoţian Fraser Munro, care-l reprezentase pe bunicul lui, ia legătură cu el, întocmeşte şi testamentul şi-i spune unchiul lui, Hugo, încearcă pună mâna şi pe moştenirea lăsată de bunicul lui. Printre altele bunicul îi lăsase o comoară în timbre el fiind unul dintre cei mai reputaţi colecţionari din lume.
Aşa Danny, sub numele de Nick pleacă din închisoarese întâlneşte cu Munro care-i  cheile casei din Londra şi-i spune situaţia averii, acceptând -l consilieze şi -l reprezinte în continuare. Hugo, unchiul, încearcă cu un testament fals –i ia averea,  dar nu reuşeşte.

   Şi de aici începe o altă parte a aventurii lui Danny, găseşte timbrele, demască falsul în acte a lui Hugo, pune la punct casa din Londra, o donează pe cea din Scoţia Fondului Naţional de Patrimoniu de acolo aşa cum dorise bunicul lui şi cu mult fler înmulţeşte banii aflaţi în contÎncepe deasemenea -i cunoască pe cei trei şi-i atrage în afaceri, făcându-i piardă bani. Dar Craig intră la bănuieli, pune un detectiv -l urmărească şi -i facă poze, şi când vede şi cicatricea îşi  seama ce s-a întâmplat. Îl anunţă pe Fuller care bucuros de pont îl arestează pe Danny, doar cu o zi înainte de ziua când acesta voia se prezinte în Justiţie spună adevărulLa fel atunci când o ceruse pe Beth, şi viaţă îi oferise surprizele ei: Dacă Danny Cartwright ar fi cerut-o pe Beth Wilson în căsătorie cu o zi mai devreme sau mai târziu, nu ar fi fost arestat pentru uciderea celui mai bun prieten. Dar când martorii acuzării sunt un avocat, un actor cunoscut, un aristocrat şi un afacerist de succes, cine creadă versiunea acuzatului?” Aceiaşimai puţin Mortimer, care-l acuză şi acum.
Alex Redmayne, secondat de tatăl lui, un reputat avocat, îl reprezintă din nou, dar de această dată mărturiile tuturor, inclusiv a lui Fraser Munro, descâlcesc iţele şi duc la un cu totul alt deznodământ,

Nu vi se pare şi vouă e un Edmond Dantes modern?!!

   Dacă vreţi aflaţi mai multe, pentru ce v-am povestit eu e foarte puţindacă vreţi ştiţi amănuntele şi deznodământul poveştii citiţi cartea.
Jeffrey Archer este un autor care m-a încântat cu fiecare carte pentru întâmplările curg firesc, dialogurile sunt din belşug, descrieri doar atât cât e necesaracţiunea interesantă, personajele bine conturate, şi poveştile absolut reale, le putem uşor întâlni în jurul nostru.
Va recomand cu încredere Fără drept de apella fel ca de altfel toate romanele lui Jeffrey Archer.

10/10

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“- Știi bine cine suuunt, zise monstrul cu acea voce de mormânt, dar nu vrei să accepți adevărul. Eu sunt coșmarul devenit realitate, inspectoreee… Eu sunt zeul care vine, conchise el surâzând înfiorător.”

     Jocul necromanţilor, de Şerban Andrei Mazilu-Editura Crux Publishing

Editura: Crux Publishing

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Nr. de pagini: 369

Gen : fantasy; dark fantasy / clockpunk

 Seria Cronici din Voss : 1. Anotimpul pumnalelor; 2. Jocul necromanților

   La solicitarea fanilor, Andrei Mazilu revizitează Arhipelagul Voss cu romanul Jocul necromanților, căci multe lucruri au rămas nerezolvate după ce eroii au ieșit din scenă la finalul romanului Anotimpul pumnalelor. După Cădere, Imperiul se confruntă cu și mai multe forțe oculte hotărâte să distrugă definitiv echilibrul dintre Bine și Rău. Până și zeul Moarte se simte neputincios în fața haosului ce pare că vrea să consume sufletele tuturor muritorilor. Dar Thanos are propriile lui arme: Ordinul Corbilor, compus din cinci asasini ce au un singur scop – menținerea balanței Creației cu orice preț. Întotdeauna există un rău mai mare, iar vechi dușmani pot deveni prieteni atunci când se confruntă cu Întunericul absolut. Pumnalele taie în carne vie, jocuri politice se fac și se desfac, mistere vechi sunt scoase la iveală și noi eroi își fac apariția. Personaje memorabile, o cursă pe viață și pe moarte, o poveste de dragoste cum puține mai sunt și un univers fantastic de o profunzime tulburătoare. 

   Anul trecut am citit pe nerăsuflate “Anotimpul pumnalelor”, primul volum din seria Cronici din Voss și am avut ocazia să descopăr o lume magică și întunecată, în care nu am fost doar un simplu spectator. Simțeam că sunt alături de Corbi, că fac parte din grupul lor. Așa că nu e de mirare că am așteptat cu nerăbdare apariția următorului volum!

Jocul necromantilor

   “Jocul necromanților” este un roman complex, care te bulversează, te îngrozește și te ține cu sufletul la gură până la ultimul paragraf. Are aventură, intrigă, mister, trădări, practici oculte, mituri și legende, manifestări supranaturale, un strop de romantism, dar și planuri diabolice, crime oribile, evenimente terifiante (unele scene fiind de o duritate greu de digerat) care te solicită din punct de vedere emoțional.

   Sunt multe lucruri care mi-au plăcut: complexitatea personajelor, stilul figurat abordat de autor, ritmul amețitor, numeroasele întorsături absolut surprinzătoare, situațiile limită care te țin în suspans pană la final, acțiunea care se desfăşoară pe mai multe planuri. Nici acum nu-mi dau seama cum autorul a reușit să scrie o poveste atât de amplă, cu o acțiune atât de intensă, să fie atent la fiecare detaliu, oferind cititorului posibilitatea de a pătrunde cu uşurinţă într-o lume fantastică de care greu se mai poate desprinde la final.

   De asemenea, am apreciat faptul că în acest volum am găsit informații despre istoria Imperiului Voss, ascensiunea, moartea și învierea lui Turek, descendența vrăjitoarei Savannah, istoria Corbilor și multe detalii despre zeități și culte.

   Așa cum v-am spus și în “Anotimpul pumnalelor”, avem de-a face cu o lume desprinsă parcă din epoca medievală (deși anumite lucruri m-au făcut să cred că de fapt  totul se petrece  undeva în viitor), populată de o serie de creaturi înfiorătoare precum vârcii, vârcolacii și moroii, dar și de zeități, forțe oculte, vrăjitoare, stafii. Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc de  Ordinul Corbilor, o organizație de asasini care acționa în numele zeului Thanos, cel care menține echilibru viață-moarte.

Jocul necromantilor 2

   La finalul primului volum am asistat la niște evenimente tulburătoare. În urma războiului purtat între Mequette și Corbi, cei din urmă au învins, iar viziunea lui Septimus I s-a împlinit: dinastia Voss a fost eliminată.

   Însă lucrurile nu s-au terminat acolo, așa cum s-a crezut. Se pare că vrăjitoarea Savannah nu doar că o manipulase în mod subtil pe ambițioasa contesă Madeline Mequette, cea care își dorea să devină împărăteasa lumii, nu doar a Imperiului, dar ea se și prefăcuse ani în șir a fi un aliat al Corbilor, ascunzând cu măiestrie adevărata ei identitate și rolul ei în învierea lui Turek Marteen, teribilul inamic al lui Thanos, zeul Morții. Miile de victime ale războiului nu au fost decât un tribut, ceva necesar pentru a-l aduce înapoi pe Turek, călugărul sanctificat de Biserica Triumviratului, cel care biruise cândva vârcii și moartea. Iar în “Jocul necromanților” aflăm că el  a revenit pe tărâmul oamenilor pentru a cuceri lumea cu o armată de cadavre ambulante.

   Iar în privința celor doi Corbi, Aendo Assermore și Jessah (Loup), lucrurile stau altfel față de ceea ce am crezut inițial. După ce o executaseră pe contesa Mequette la ordinul lui Thanos, ambii își închipuiseră că misiunea lor se sfârșise. Aendo reușise să o convingă pe Jessah să părăsească împreună Arhipelagul, să fugă pe o mică și izolată insulă numită Levand. Îi spusese că “atât  ucigașul Assermore, cel mai eficient asasin de pe acele meleaguri, cât și înfricoșătoarea Loup – așa cum Jess fusese poreclită – trebuiau să dispară; că se achitaseră de orice datorie față de zeul Moarte și că, dacă exista un picur de echitate în univers, își câștigaseră  pe deplin dreptul să își trăiască în pace restul zilelor.” Însă și-au întârziat plecarea și au ajuns prizonierii lui Turek.

   Acțiunea din “Jocul necromanţilor” debutează  cu un eveniment cutremurător. Inspectorul de Miliție Franco Baudelaire pătrunde în casa profesorului Rimm (despre care aflăm ulterior că este unul dintre slujitorii lui Turek) și îi citește corespondența și notițele din jurnal, notițe care confirmau faptul că Rimm avea cele mai groaznice intenții. Acesta vorbea despre ritualuri științifice (referindu-se la experimentele sale pe cadavre) și despre cât de încântat era că putea contribui la “ascensiunea tânărului zeu”. Însă atunci când pătrunde în mansarda reședinței Rimm descoperă ceva absolut sinistru.

“Pe tărgile dinăuntru, cadavre mai mult sau mai puțin proaspete zăceau eviscerate, iar pe pereți, în cuie, fuseseră atârnate părți anatomice ale mai multor animale. Tavanul era înlocuit de bare butucănoase, astfel încât să permită gerului să conserve ”materia primă”, în timp ce fulgi rătăciți de zăpadă se așternuseră peste leșuri și peste uneltele de pe bancul de lucru. Într-un colț, însă, micul altar spurcat nu își găsea locul în decorul relativ…tehnic. Lumina alburie de afară se revărsa peste Ochiul lui Thanos, în irisul căruia cineva înfipsese un cuțit de lamă vălurită. Sub el, într-un vas de lut, sânge negru se închega sub rafalele de vânt înghețat, înconjurat de bucăți de oase și stranii amulete din cupru.”

   Exact în acel moment, inspectorul se trezește față în față cu o creatură înfricoșătoare. Trupul îi  duhnea a putreziciune, mâinile îi erau umflate, degetele fiindu-i prevăzute cu gheare în loc de unghii, zeci de copci îi împodobeau pieptul și abdomenul, iar capul era prevăzut cu două perechi de ochi fără pleoape, urechi de lup, nas despicat și coarne de berbec. Iar când a glăsuit, printre buzele-i împietrite, Baudelaire a realizat că altcineva i se adresa și nu arătarea.

 “- Știi bine cine suuunt, zise monstrul cu acea voce de mormânt, dar nu vrei să accepți adevărul. Eu sunt coșmarul devenit realitate, inspectoreee… Eu sunt zeul care vine, conchise el surâzând înfiorător.”

   După ce inspectorul reușește să distrugă acea mostruozitate, în casă pătrund alte șase creaturi înfiorătoare, ce “scheunau și hâsâiau sălbatic, dornice de sange”.

  Din fericire, Baudelaire este salvat de câțiva agenți ai Serviciului Secret, iar în scurt timp  se va afla în fața lui Cassius Rho, noul lider al Serviciului Secret, și a lui Moon Thatcher Lillycatcher, fostul ministru al Științei și Dezvoltării. De la aceștia află că ei și sectanții se luptă pentru controlul Mlaștinii. Informatorii au observat că lunaticii sunt din ce în ce mai numeroși, că își fac simțită  prezența în întreg Arhipelagul, dar nicăieri mai mult ca în acest loc. Nimeni nu știe de ce  s-au strâns într-un număr atât de mare. Și tot de la ei află că medicul legist Daelin Dawson, curajoasa lui protejată, a reușit să se strecoare în sediul loc secret și i-a ajutat să scape de dăunători, în doar șase zile.

   De fapt,  încă de la dispariția împăratului, omorârea tuturor baronilor și eliminarea comerțului cu tutun, întreg Arhipelag Voss (compus din insulele Noss, Perque,Whitegate, Amberstone) este dominat de haos, iar Serviciul Secret abia mai reușește să mențină o oarecare ordine.

   Între timp, subteranul clocotea în corul de imnuri, în nebunia colectivă, în sângele vărsat fluvii spre gloria stăpânului Turek. Din sutele de zeloți care, de bunăvoie, se supuseseră pletorei de  chinuri inimaginabile, doar câteva duzini mai respirau, deși mintile nu le mai aparțineau demult, iar flăcările devotamentului nebunesc carbonizaseră orice urmă de suflet ar mai fi posedat. Doar unei mâini de necromanți li se permisese să își păstreze o oarecare rațiune – destulă încât să acționeze inteligent, să se poată folosi de viclenia și învățăturile pe care cel ce aspira să devină zeu le împărtășise cu ei.”

Jocul necromantilor 3

   Cei patru necromanți, locotenenții lui Turek, au fost aleși nu doar fiindcă posedau titluri și relații cu anumite cercuri sociale la care secta nu avea acces, ci datorită unui nivel de educație pe care restul nu îl aveau, dar și pentru că  erau “înzestrați” cu diverse tipuri de perversitate. John Taft (Sculptorul), al cărui aspect inocent nu trăda câtuși de puțin adevărata-i fire, este demonul care ucide femei. Nu s-a dovedit a fi doar un nebun original, ci și un necromant inovativ. Ulfmar Kay este pe cât de viclean și ambițios, pe atât de iscusit în arta întunecată; era versatil, adaptându-se în funcție de mediu oricărei situații, reușind să își farmece fără efort interlocutorul. Yvette Von Erikson este genul de femeie avidă de putere. A fost recrutată și instruită chiar de preoteasa-vrăjitoare Savannah. Ezrah Rimm, a cărei loialitatea față de Turek este totală, este cel mai ordonat, minuțios, răbdător slujitor, anticipând cu mult talent intențiile cultului, fiind capabil să ucidă întreaga populație a insulei.

   Turek cere celor patru  necromanți să îndeplinească anumite sarcini. Kay va trebui să recâștige controlul asupra Mlaștinii, să preia Universitatea și să saboteze întâlnirea prefecților. Lui Taft i se ordonă să-și folosească toate trucurile pe care le cunoște și toate ritualurile pe care le-a învățat pentru a-l ucide pe inspectorul Baudelaire. Yvette Von Erikson are misiunea de a o găsi și captura  pe  vrăjitoarea Savannah, iar lui Rimm i se dă cea mai importantă dintre misiuni. Stăpânul îi cere nu doar să-l elibereze pe Aendo Assermore, dar să îl și ajute să se pună pe picioare. Trupul zdrobit al Corbului trebuia “reparat” rapid, pentru ca apoi, prin orice mijloace, el trebuia să fie convins să recupereze un artifact.

  Adevărul e că cei doi Corbi, Aendo și Jessah, au fost prizonieri în tot acest timp, au fost bătuți, torturați, ba ea chiar a fost silită să îi despice carnea zile la rând (sub amenințarea execuției bărbatului iubit, Jessah fusese nevoită să ia locul torționarului implorându-i de fiecare dată iertare lui Aendo cât ea decupa în carnea lui). Uneori caznele durau ore întregi și Aendo ar fi  fost mort până acum, dacă vrăjitoarele nu i-ar fi administrat  forțat licori curative.

“Dintre toate armele lui Thanos, Aendo Assermore fusese cea mai devastatoare, binecuvântat de zeu cu abilități pe care nici un alt asasin nu le avusese până atunci. Putuse odată să invoce întreaga armată a vârcilor, să se transforme în umbre si să comunice cu gândul, dar acum nu mai poseda nici unul din toate acele daruri…” 

   Va accepta el să recupereze acel artefact, atât de necesar lui Turek Marteen? Dar locotenenți, își vor îndeplini sarcinile? Va reuși Turek să învingă Moartea, să îl ucidă pe Thanos? Se vor mai putea reuni cei cinci Corbi? Cine va învinge?

“Dacă Turek reușește să ducă la îndeplinire ritualul, nu doar că nimeni nu va poseda acea viață veșnică pe care el a promis-o, ci va elibera Răul suprem. Împreună, în această realitate, cei patru demoni vor distruge orice urmă de viață; se vor răzbuna pe zeul ce ne veghează, trecând în tărâmul lui și consumând suflete fără număr. Nu îmi pot decât imagina cât de puternic ar fi afectat echilibrul Creației și ce efect ar avea asupra altor lumi… Însăși soarta Universului se află în mâinile noastre”.

   “Jocul necromanților“ este un roman complex, fascinant, care pur și simplu răscoleşte sufletul cititorului. Consider a fi una dintre cele mai bune scrieri din genul fantasy. Am întâlnit personaje de neuitat, scene șocante, multe intrigi, dragoste și foarte multă magie.

 Nota 10

Crux Publishing logo

Cartea Jocul necromanților de Șerban Andrei Mazilu, a fost oferită pentru recenzie de către Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

Kraken de, China Miéville

Editura: Paladin

Număr pagini: 584

Domeniu: Fantasy

   Dintr-un muzeu din Londra dispare un calamar lung de nouă metri, împreună cu acvariul lui. Custodele Billy Harrow vrea să elucideze misterul şi descoperă o lume stranie, populată de adepţi ai cultului calamarului uriaş, tatuaje vorbitoare, asasini, statui ce prind viaţă şi animale intrate în grevă.

 

Urmărit de poliţişti şi criminali deopotrivă, Billy este nevoit să renunţe la viaţa lui obişnuită şi să se alieze cu un renegat al cultului calamarului pentru a recupera creatura furată şi a opri forţa necunoscută ce ameninţă cu sfârşitul lumii.

Billy privi ecranul. Zece braţe, cinci linii întretăiate; două dintre ele mai lungi decât celelalte. Modelul insignei argintii pe care-o văzuse era imaginea acestui prădător apropiindu-se. Văzut din perspectiva prăzii…

Sursa: Editura Paladin

„Îmi consider viața o rețea de relații văzută dintr-un centru. Simt acel centru - acesta sunt eu”.

Realitatea ființei, de Jeanne de Salzmann-o uluitoare călătorie în misterele ființei umane

Titlu original: „The Reality of Being: The Fourth Way”

Autor: Jeanne de Salzmann

Editura: Herald

Anul: 2016

Număr pagini: 368

Traducere: Cantemir Mambet, Mihăiță Alexandru (din partea Institutului Gurdjieff din România) și Bogdan Brumă

Colecția: Serie autor: G.I. Gurdjieff

   Cine suntem cu adevărat? Ce suntem? Avem o percepție justă a ființei noastre? Iată dileme cu care se confruntă cei interesați de realitatea ființei, întrebări la care Jeanne de Salzmann, ucenică a lui Gurdjieff, răspunde, publicând cartea pe care maestrul său a conceput-o în timpul vieții, carte născută pe fundalul nevoii perpetue a ființei umane de a găsi răspunsuri referitoare la originile sale.

  „Realitatea ființei” este un studiu asupra ființei cu toate planurile sale, studiu realizat din caietele lăsate de către Gurdjieff.

  Născută în 1889 în Reims, Franța, Jeanne de Salzmann a crescut la Geneva, în Elveţia, având o educație axată pe muzică. în 1919, la Tbilisi, existența sa a luat o surprinzătoare turnură când l-a întâlnit pe G.I. Gurdjieff cu care a colaborat până la moartea acestuia. Dincolo de colaborarea fructuoasă, între cei doi a fost o adevărată prietenie, Jeanne de Salzmann aflându-se printre puținii elevi pe care Gurdjieff i-a inclus în ceea ce el numea „munca speciala”, pentru o senzaţie mai constientă.

  Când a simțit că misiunea sa pe pământ era îndeplinită, Gurdjieff i-a cerut prietenei sale să trăiască mai mult de 100 de ani, timp în care să facă cunoscute studiile cercetărilor lor și rezultatele acestora… iar Jeanne de Salzmann a făcut exact cum i-a cerut maestrul său. Și-a petrecut viața publicând cărțile maestrului și conservând „Mișcările” – exerciții de dans inițiate de către Gurdjieff.   Salzmann s-a străduit să păstreze aceste mișcări în forma lor autentică și a fondat centre speciale, cărora le-a dat denumirea de „centre Gordjieff” în Paris, New York și Londra, precum și în Caracas, Venezuela. După ce și-a îndeplinit și ea misiunea, respectând ceea ce a rugat-o Gurdjieff, Salzmann a părăsit această lume, la vârsta de 101 ani. Iată ce spunea ea, într-un interviu, pe când avea 90 de ani:

„Scriu o carte despre cum să fii în viață, despre calea de urmat pentru a trăi la două niveluri. Aceasta va arăta cum să găsești un echilibru, cum să mergi de la unul la celălalt sau, mai degrabă, cum să găsești calea dintre ele. Trebuie să vedem dincolo, și prin gândirea noastră obișnuită, pentru a ne deschide către o altă minte. Altfel, rămânem pe pragul din fața ușii și aceasta nu se deschide.”

   Despre maestrul său, aflăm din deschiderea cărții: „Gheorghii Ivanovici Gurdjieff (1866-1949) a privit cunoșterea realității – ceea ce el numea adevărata „cunoaștere a ființei” – ca pe un curent care curge din îndepărtata Antichitate, transmis din epocă în epocă, de la un om la altul, de la o rasă la alta. El a privit această cunoaștere drept mijlocul indispensabil de a obține libertatea interioară, eliberarea. Pentru aceia care caută să înțeleagă sensul vieții omenești în univers, el spunea că scopul căutării este de a străbate și ajunge la acest curent, de a-l găsi. Atunci rămâne acolo doar „să cunoști” pentru „a fi”. Însă pentru a cunoaște, îi învață el pe ceilalți, este necesar să descoperi „cum să cunoști”.”

  Pentru Gurdjieff, apropierea de religie, dar mai ales de divinitate include trei căi: Calea Fakirului ( cea care presupune stapanirea corpului fizic), Calea Călugărului ( axată pe credință și simțire) și Calea Yoginului ( care presupune dezvoltarea mintii).

  Toate aceste trei căi, le-a studiat și le-a integrat ulterior în „A patra Cale” – unde maestrul vorbește și de conștiința de sine și necesitatea efortului de a construi o gândire adecvată și eficientă, pentru a vedea lucrurile cât mai aproape de ceea ce ele sunt cu adevărat.

  Cartea este foarte bine structurată, cu 12 secțiuni, fiecare având câte trei capitole, divizate și ele în alte subcapitole. Textul este concis, dar departe de a fi unul pretențios, astfel încât poate fi ușor înțeles de către cititori. Fiecare secțiune reflectă o gândire de tip meditație, unde lucrurile aparent simple, comune, par să capete o însemnătate significantă.

   De multe ori mi s-a întâmplat să citesc o carte catalogată drept uluitoare în țara unde a fost publicată, dar tradusă în limba română a pierdut foarte mult din esență. Nu este cazul acestei cărți. Dimpotrivă! Răsfoind paginile cărții, pierzi noțiunea de „citit” și începi să asculți, de parcă vocea lui Jeanne de Salzmann ți-ar șopti o minunată poveste despre propria ta ființă. Asta se întâmplă atunci când traducerea este de una calitate. Se pare că stilul original al lui Jeanne și calitatea traducerii au dus la un text unde cantitatea informației, deși destul de mare, este ușor asimilabilă de către cititori.

  La fel ca multe alte coperți de la editura Herald, există o magică legătură între ceea ce transmite cartea și designul acesteia, conceput special pentru a induce cititorului starea propice înțelegerii adevărurilor transmise între file.

Iată și cele 12 capitole:

  1. „O chemare către conștiență”. De la începuturile existenței sale, omul a fost măcinat de căutarea de sine. Iată ce spune Salzmann:

„Omul rămâne un mister pentru sine însuși. El are o nostalgie pentru Ființă, un dor pentru dăinuire, pentru permanență, pentru perfectă deplinătate – un dor de a fi”.

  1. „Deschidere către prezență”. Percepția noastră despre propria existență este una de observator pasiv… dar dacă ar exista posibilitatea să ne citim viețile din perspectiva activă?

„Indiferent de starea în care mă găsesc în acest moment, indiferent de sensul forței pe care eu o manifest, posibilitățile cele mai înalte sunt aici, ascunde de ecranul gros al pasivității mele de a crede în autosuficiența mea”

  1. „Într-o direcție comună”. Se pare că în circumstanțele agitate actuale, ar trebui să acordăm o atenție deosebită conștiinței de a fi.

„Ce înseamnă să fii prezent? Să fii aici și acum? Am senzația că sunt prezentă. O gândesc, o simt.”

  1. „Munca de a fi prezent”. Poate că pare ușor, dar este destul de dificil să trăim în prezent, de aceea trebuie să căutăm mereu noi căi prin care să reușim să facem acest lucru.

„Înțelegerea este bazată pe impresii conștiente și depinde de starea mea de Ființă, de starea mea de prezență.”

  1. „Cu alții”. Omul – așa cum au spus înțelepții antici – nu a fost făcut să fie singur. El se dezvoltă numai trăind între alți semeni de-ai săi.

„O muncă în comun este necesară pentru a ajunge împreună la o mare intensitate”.

  1. „A fi centrat”. Concentrarea este una din cele mai importante căi de descoperire a centrului ființei. Multe răspunsuri la întrebări dificile le putem afla dacă ne concentrăm asupra centrului nostru interior.

„Îmi consider viața o rețea de relații văzută dintr-un centru. Simt acel centru – acesta sunt eu”.

  1. „Cine sunt eu?”. Suntem, așa cum am spus la începutul acestei recenzii, mereu în căutare de răspunsuri referitoare la propria ființă.

„Suntem cu toții, așa cum suntem, sub influența imaginii noastre despre noi înșine”.

  1. „Către o nouă ființă”. Misiunea omului este aceea de a evolua, de a se perfecționa, de aceea, din taote eforturile sale și realizările pe care le are legate de spirit, el ar putea construi o nouă ființă.

„Ființa mea astăzi nu este unificată. Aceasta este împrăștiată și, prin urmare, fără conștiință. Se poate schimba ființa?”

  1. „Într-o stare de unitate”. Atunci când omul reușește să-și alinieze gândurile și sentimentele, să devină o unitate, el devine conștient de sine.

„Există două mișcări în mine: o mișcare a energiei venind de sus, care, dacă sunt destul de liberă, să o ascult, pătrunde și acționează prin mine.”

  10.„O prezență cu o viață proprie”. O altă modalitate de a deveni conștienți de ființă, este aceea de a experimenta energii speciale, cu aspect de prezențe vii.

„În mine există o forță vitală pe care nu o simt, nu o aud, nu o servesc. Toată energia mea este chemată în mod constant în exterior de gânduri și dorințe, doar cu scopul de a satisface aviditatea mea.”

  11„Ființa esențială”. Omul trebuie să învețe să gestioneze forțele care trec prin ființa sa sub formă de vibrații.

„În transformare, întrebarea nu este cum să obținem o stare din ce în ce mai deschisă, ci cum să o permitem. Energia este aici. Rolul nostru nu este de a face ca această energie să treacă în noi, ci să o lăsăm să treacă prin noi, doar să o lăsăm să treacă prin noi.”

  • „A trăi învățătura”. Trecând prin toate învățăturile din celelalte capitole și învățând cum să ascultăm vibrațiile Ființei, putem deveni conștienți de realitatea acesteia.

   Una dintre cele mai fascinante călătorii este aceea făcută în căutarea propriei ființe și a realității sale, iar cartea lui Jeanne de Salzmann deschide ochii chiar și celor mai sceptice firi, spre dezvăluirea și acceptarea unor adevăruri care ies, în ultimii ani, la iveală din ce în ce mai clar, adevăruri despre ce este omul în imensitatea universului și mai ales care este rolul său aici.

  Recomand cartea celor care doresc să afle cât mai multe despre natura, complexitatea și caracteristicile ființei umane.

  Îi acord cinci stele pentru calitatea informației, a mesajului, pentru aspectul general și pentru traducere.

Editura Herald-logo

Cartea Realitatea fiinţei, de Jeanne de Salzmann a fost oferită pentru recenzie de Editura Herald. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herald

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

,,Credința creștină este ochiul prin care România privește-n lume. "

 Să fii român!, de Dan Puric

(O carte românească/creștinească de învățătură)

Editura: Compania Dan Puric, 2016

Număr pagini: 176 

  ,,Cine este acest popor român ce-și contrazice flagrant destinul necruțător, parcă vrând să-l deștepte din oarba lui măsură, îmblânzindu-l, îmbunându-l și dându-i sens? Cine suntem noi și de unde venim, de răspundem întotdeauna cu har divin?”

    Despre Dan Puric s-a vorbit și încă se vorbește mult în presa autohtonă; iubit de oamenii simpli, cu suflet curat și care mai au frica de Dumnezeu, și hulit de somități ale culturii autohtone, s-a făcut cunoscut mai mult prin conferințe susținute și cărți scrise, decât ca actor…, cel puțin eu nu auzisem de acest om devenit fenomen național, până la Fii demn! (2011), un volum de memorii, cu secvențe din viața proprie. Să fii român! construiește un joc de-a apostolul cu texte, piese de puzzle, care încearcă a deschide ochii poporului român, pe cale să-și piardă identitatea.

   Întâmplător sau nu, volumul cuprinde 21 de texte (3×7, numere prime, indivizibile, considerate „magice”, în literatura populară), proză scurtă și foarte scurtă, la granița dintre realitate și ficțiune. Sunt prezentate întâmplări din copilăria și viața autorului (Marx, Engels și… mămăica, La frontiera dintre noi), eseuri (Singurătatea țării mele), o scrisoare-testament (Scrisoare către un prieten), transcrieri – mai mult sau mai puțin fidele – ale unor interviuri din media (Unde este poporul nostru?, Dreptul și dreptatea, Granița invizibilă), a unei prefețe de carte (Poartă spre sufletul nostru), proză, texte care surprind în note de ironie și autoironie metehnele românilor (Stația de tren), bancuri românesti, surprinse în interpretarea lor tragică (Umorul românesc), ficțiune literară (Sângele Horii) și o colindă (Dați drumul la cer!).

  Dan Puric este un om credincios și se mândrește cu asta. În opinia lui, a fi un bun român se confundă cu a fi un bun creștin și-și încurajează semenii să se comporte la fel, să uite de barbarii lumii moderne ce le copleșesc mințile, călare pe vitezele lor uluitoare și să-i copleșească prin puterea credinței:

,,Fii curajos, bunul meu prieten, ai curajul să îngenunchezi lumea barbară, cea fără Dumnezeu, ce vine peste tine, cu puterea credinței tale și nu te teme, căci dezordinea lumii de azi gândită în tenebrele lor sufletești poate fi supusă numai de ordinea firească și de neclintit a spiritului tău înclinat credinței strămoșești. (Scrisoare către un prieten, pag. 124-125)”

  Patriot convins, autorul își plânge soarta de român, îi condamnă pe cei care o fură, îi ocărăște, citează din clasici și respinge europenizarea actuală, dar o regretă pe cea a secolului al XIX-lea.

Cineva m-a întrebat, când s-au împlinit douăzeci de ani de la prăbușirea zidului Berlinului, dacă sunt fericit, iar eu am răspuns că nu, pentru că s-a dărâmat peste noi. Noi, cei de astăzi, suntem încă sub cărămizile căzute ale comunismului, supraviețuitori tragici ai cutremurului, pe care nu-i ajută nimeni să-și revină. Noi, românii, n-am fost, nu suntem și nu vom fi niciodată împotriva Europei. […] O Europă cu comportament schizoid care-și votează zilnic, cu un stupid entuziasm, propria-i prăbușire, propria-i ieșire din istorie, o Europă a patologiilor sexuale, devenită normalitate socială. (Unde este poporul nostru?, pag. 38-39)

   Se simte în toată cartea un pesimism acut, o tristețe cronicizată, izvorâtă din experiențe nefericite (?), căci până și banalele glume românești devin triste, cu toată strădania autorului de a le găsi interpretare, ca unor metafore.

–Tăticu, luăm trenu’? întrebă țigănușul pe tatăl lui în drumul lor spre o cale ferată.

–Nu, bă! Răspunse țiganul. Luăm șinele!

Și iată, cum dintr-o dată răsare soluția genială împotriva tuturor acelora care vor astăzi cu orice preț să ne devalizeze țara de toate bogățiile ei naturale. Și atunci, ca cel mai bun act de autoapărare, să le luăm și noi sinele ca să nu mai aibă pe ce să transporte ei vagoanele lor pline cu lemnul din munții noștri Apuseni, șistul pe care îl caută isteric răscolind pământul și pentru care i-au bătut pe țăranii noștri ca la 1907, punând istoria într-o totală confuzie, wolframul și aurul din această țară.

Răspunsul genial al acestui țigan trebuie să recunoaștem că ne inspiră. (Umorul românesc, pag. 38)

   Autorul ne îndeamnă să nu ne pierdem speranța. Dar speranța lui unde e? Afirmă că oamenii de azi nu mai sunt români autentici, societatea civilă fiind un dezastru, un haos, o rătăcire, și dă ca exemplu pelerinajul la Mănăstirea Prislop, la mormântul lui Arsenie Boca.

Cu Arsenie Boca se întâmplă ca și cu micul comerț de frontieră care se făcea în 87-88 cu sârbii. […] Unde este Hristos acolo este și poporul român!( (Unde este poporul nostru?, pag.45).

   Scrisă în stilul deja consacrat al lui Dan Puric, fluid și cu un vocabular la îndemână, dar oarecum dezorganizat, Să fii român! își dorește să lovească ignoranța și să insufle românilor spiritul patriotic, prin vocea unui om religios, devotat crezului său mesianic.

Credința creștină este ochiul prin care România privește-n lume. (Unde este poporul nostru?, pag. 36)

logo_libris

Cartea Să fii român! de Dan Puric a fot oferită pentru recenzie de Libris.ro. de Poate fi comandată de pe site-ul Libris.ro

evaluare-carte-4

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
5

Ragtime,de E.L. Doctorow

Titlul: Ragtime

Titlul original: Ragtime

Traducerea din limba engleză: Antoaneta Ralian

Editura: Litera

Număr pagini: 288

    Recunosc faptul că autorul îmi era total necunoscut, deși datorită acestui roman pe care am avut oportunitatea să-l citesc, am aflat că E.L Doctorow a fost unul dintre cei mai mari și apreciați romancieri  ai secolului al XX-lea. A câștigat premii cu mai multe cărți pe care le-a scris – are doisprezece romane, nuvele, dar și o piesă de teatru.

   Cartea de față, Ragtime este scrisă în anul 1975, iar cu aceasta obține premiul National Book Critics Circle Awards. Ragtime este o carte specială, având în vedere subiectul, dar și includerea unor personaje reale, extrem de cunoscute. Toate aceste nume răsunătoare ne permit să le privim trecutul personal, fără menajamente.

   Fiind romancier, povestea din Ragtime  este una romantică sau chiar nostalgică,  dar nu siropoasă, ci mai degrabă una plină de istorie, cu o legătură puternică cu trecutul Americii – unul nu foarte liniștit.

   Este autorul care poate prezenta foarte în detaliu America secolului trecut, unul care poate transforma acțiunea romanului într-un puzzle întortocheat, pe care-l poți rezolva doar dacă ai curajul să pătrunzi barierele impuse de propriile reguli.

  Acțiunea este descriptivă, bogată în evenimente, dar nu se bucură de adrenalină sau dialog, iar acest aspect mi-a îngreunat puțin lectura. Multitudinea de evenimente, de personaje reale și fictive m-a bulversat puțin. M-am rătăcit prin întâmplări și nume, pierzând rareori firul.

  Personajele reale care sunt aduse și plasate în Ragtime fac toată povestea verosimilă, demnă de o capodoperă.

  Autorul ne prezintă o mică parte din evenimentele americane, cele care au reușit să transforme statul, să-l anime, să-l scoată la lumină. Mulți dintre cei care au pășit pe pământ american, contribuie la înflorirea și emanciparea Statelor Unite.

  Sunt prezentate de asemenea și multe probleme politice, implicarea feminină și punerea pe tapet a capacităților femeilor de a putea face fața, de a intra într-o lume a bărbaților, chiar și în domenii în care până atunci doar bărbații erau luați în seamă. Se prezintă și evenimente de criză, dar și modul cum sfârșeau mulți.

   Stilul lui E.L Doctorow nu este unul facil, dimpotrivă. Nu e un stil obișnuit și te poate scoate foarte ușor din zona de confort, iar dacă nu ești obișnuit să părăsești această zonă, e foarte probabil să abandonezi lectura după doar câteva pagini.

  Ragtime descrie cu lux de amănunte dezvoltarea Americii, cum au fost acceptată minoritatea, descrie anumite situații și atitudinea personajelor în anumite momente

   Autorul are curajul de a ieși el însuși din tipare literare, imaginația sa în crearea poveștii mi-a depășit propria imaginație. Am căutat acțiunea și am găsit o poveste care m-a lăsat fără nici o replică, am căutat relaxarea, dar am găsit o poveste plină de enigme, de întrebări și răspunsuri .

   Ce oferea America? Oportunitate tuturor celor care voiau să reușească și aveau o idee, un plan sau o viziune asupra a ceea ce voia să facă și să obțină. Ce mai oferea America secolului XX? Prețuri mici și un viitor luminos.

  Ce este Ragtime? Este un tablou real despre o Americă vie, plină, prosperă. Este un tablou pe care E.L. Doctorow îl pictează prin îmbinarea cercetării cu imaginația Totuși aflăm din carte de unde vine titlui acesteia. Ragtime este melodia cântată de Coalhouse Walter. O melodie afro-americană cu acorduri de pian

  Ragtime este o carte complexă: personalități răsunătoare, istorie, dezvoltare și emanciparea Americii, muzică – îmbinarea perfectă pentru iubitorii acestui gen de lectură, dar și o noutate surprinzătoare pentru toți cei care sunt mereu în căutare de evadare din cotidian.

Evaluare: 3/5

Lectură plăcută!

 

editura-litera

Cartea Ragtime, de E.L. Doctorow a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
8

Ucenicul arhitectului,de Elif Shafak

    Elif Shafak nu încetează să mă uimească și de această dată. Cu fiecare carte de-a ei pe care o citesc, ea urcă tot mai sus în topul autorilor mei favoriți, devenind un scriitor de referință pentru mine. Această perlă a literaturii turce contemporane reușește să fascineze orice cititor, să-l pună față-n față cu probleme ale societății dintotdeauna, să-l transpună în diferite situații, să-i aducă la cunoștință ceea ce reprezintă Orientul. Cu bune și cu rele. Cu râsete și cu lacrimi. Cu belșug și cu multe carențe.

   Volumul de față s-a tradus în română în toamna anului 2015 și s-a numărat printre prioritățile mele la târgul Gaudeamus. Au durat câteva luni până l-am citit,  însă așteptarea a meritat cu vârf și îndesat. Cel mai tare m-a atras perioada în care este plasată acțiunea – secolul XVI, și toposul – Imperiul Otoman (și nu numai). Am fost mai mult decât bucuros să reîntâlnesc personaje mai mult sau mai puțin dragi din serialul fenomen ,,Suleyman Magnificul” și să fiu pus în fața unor întâmplări de care nu știam (nici măcar din cărțile de istorie), întâmplări fictive, dar bazate pe un fundament atestat istoric.

   ”Ucenicul arhitectului” dezvăluie viața unui personaj interesant, complex creionat de către autoare. Acesta este Jahan, indian de origine, care ajunge în capitala Imperiului Otoman împreună cu elefantul Chota, un dar pentru sultanul Suleyman. Impunătorul animal se alătură menajeriei sultanului, iar Jahan rămâne să-l îngrijească. Între cei doi se leagă o frumoasă prietenie, o legătură strânsă, fiind de nedespărțiți. Băiatul remarcă inteligența elefantului și cât este acesta de sufletist, mai uman decât mulți oameni…

Articolul îl puteţi citi integral pe Mes Passions

”Statele Unite ale Americii erau în siguranţă. Ameninţarea fusese evitată. Se făcuse dreptate. Totul era în regulă, cu o excepţie. Malone se uita la ploaia de afară. Şi se întreba dacă avea s-o mai vadă vreodată pe Cassioepeia Vitt.”

Taina preşedintelui, de Steve Berry

Nu poţi da greş cu Steve Berry!(Library Journal)

   Steve Berry este avocat şi, deşi nu mai practică avocatură, este implicat în politica locală din Georgia. Interesul sau pentru istorie l-a îndemnat spre cariera de scriitor.
A debutat în 2003 cu thrillerul Camera de chihlimbar, care a devenit imediat un bestseller în Statele Unite. Următoarele sale cărţi – Profeţia familiei Romanov, Al treilea secret, Moştenirea templierilor, Conexiunea Alexandria – au urcat rapid în topurile întocmite de UŞA Today, Publisher’s Weekly, The New York Times.Au mai apărut la noi la editura Rao: Răzbunare la Paris; Tezaurul Împăratului; Trădare la Veneţia; Afacerea Columb; Enigma Reginei şi Taina Preşedintelui.

Steve Berry surprinde din nou cu subiectul abordat.

  Acţiunea se petrece pe mai multe planuri, dar mai ales trecut şi prezent, o taină din trecutul îndepărtat, care ar putea distruge prezentul.
Abraham Lincoln, legendarul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, nu a fost chiar aşa cum îl prezintă miturile şi legendele populare. Astfel abolirea sclaviei era deja prezentă în Constituţie în momentul preşedenţiei lui, mai apoi Războiul Civil al cărui motiv cunoscut ar fi fost pentru a pune capăt sclaviei, conform spuselor lui Lincoln era de fapt pentru a salva Uniunea:

”Misiunea mea este de salvare a Uniunii. Aş salva-o pe cea mai scurtă cale conform Constituţiei. Dacă aş putea salva Uniunea fără să eliberez niciun sclav, aş face-o. Dacă aş putea-o salva eliberând toţi sclavii, aş face-o. Dacă aş putea-o salva eliberând unii sclavi şi lăsându-i pe alţii în soarta lor, aş face-o. Ce fac eu în legătură cu sclavia şi cu rasa de culoare o fac deoarece cred că ajută la salvarea Uniunii. Ce interzic, interzic deoarece nu cred că ar ajuta la salvarea Uniunii.”

  Pe de altă parte era Biserica Mormonă numită şi Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor Zilei de Apoi, al cărei conducător, ales după regulile lor, se numea profet. La început datorită hotărârilor referitoare printre altele la căsătoriile multiple, la constituirea unui stat numit Deseret, au numeroase dispute cu Congresul, care deşi respinge cererea de stat autonom restrânge teritoriul şi-l numeşte Utah, desemnându-l pe Brigham Young (unul dintre profeţi) guvernator.

   Între Lincoln şi Young a intervenit o înţelegere prin care mormonii erau lăsaţi în pace, dar nu se mai ridicau împotriva statului. Ca semn de bună credinţă preşedintele oferă un document secret, care să fie păstrat în acelaşi loc cu secretul ascunzătorii aurului mormon. Secretul urma să fie transmis din generaţie în generaţie între preşedinţi şi profeţi, dar moartea neprevăzută a lui Lincoln distruge şansa aflării lui, totul devenind un secret bine păstrat. Şi totuşi sunt oameni care vor cu orice preţ să-l descopere. Documentul se referă la dorinţa statelor de a ieşi din Uniune şi la şedinţa în care Lincoln luase hotărârea să păstreze Uniunea chiar cu preţul declanşării Războiului Civil.Un secret bine păstrat şi de profeţii bisericii pentru că şi ei considerau că statul federal era mai important pentru evoluţia omenirii.

   Dar iată că senatorul de Utah, Thaddeus Rowan, vechi politician, dar în acelaşi timp de credinţă mormonă, care ar fi trebuit să fie şi următorul profet al bisericii, caută să afle adevărul cercetând arhivele accesibile numai anumitor funcţionari ai statului
Îl cooptează şi pe Josepe Salazar un credincios fanatic în credinţa bisericii (la fel ca întreaga lui familie) pentru care chiar şi crimele în numele credinţei erau permise.

   Cercetările lor atrag atenţia preşedintelui S.U.A., Daniels, dar şi a actualului profet al bisericii Snow. Este omorât un agent american, care îi urmarea pe oamenii lui Salazar. Acesta se înconjurase de o mică armată formată din “daniti”, nişte radicali fanatici din sânul bisericii, despre care se credea că au dispărut. De data asta preşedintele implică serviciul ultra secret condus de Stephanie, agentul mort fiind dintre oamenii ei. Aşa că intră în joc Luke Daniels (nepot al preşedintelui şi agent) care îl caută pe Cotton Malone şi-i cere ajutorul. Malone, un personaj complex, s-a pensionat din agenţie şi şi-a deschis o librărie în Danemarca, se ocupă de cărţi, dar din când în când la solicitarea ei o ajută pe Stephanie. Miza acestei misiuni este foarte mare aşa că el acceptă încă odată să între în joc, intrigat de tot ceea ce se întâmplă şi dorind să descopere adevărul. Dar Stephanie o implică şi pe prietena lui Cassiopeia Vitt, femeia de care el se simte foarte atras. Cassiopeia lucrase şi ea în câteva misiuni alături de Stephanie şi Malone, dar acum se retrăsese şi se ocupa de reconstrucţia unui castel în Franţa. Doar că ea provenea dintr-o familie de mormoni la fel de veche ca descendenţă ca a lui Salazar şi la fel de bogată. Mai mult, ei doi fuseseră prieteni în copilărie, familiile sperând într-o căsătorie. Doar că ea l-a refuzat şi la moartea părinţilor ei părăseşte biserica neputând accepta idea că femeia era privită doar ca mamă şi soţie supusă fără dreptul de-a avea propriile idei şi păreri.

   Cassiopeia acceptă să ajute convinsă că Salazar nu putea fi un ucigaş, bazându-se doar pe amintiri din tinereţe, fără a şti că acesta avea viziuni şi devenise un fanatic.
Misiunea lor era să descurce iţele şi să afle tot ce puseseră la cale Rowan şi Salazar. Trebuiau totodată să împiedice aflarea secretului din trecut, al legăturii dintre Abraham Lincoln şi Biserica Mormonă, secret care ameninţă supravieţuirea S.U.A.

   Conform stilului lui Steve Berry cartea este plină de adrenalină şi acţiune, protagoniştii se plimbă prin Europa şi America, multă istorie care explică acţiunile lor şi mai ales multe tipologii umane.
Vedem cum sub “umbrela” credinţei toate faptele par a fi motivate. De fapt totul, inclusiv credinţa şi religia sunt subordonate lăcomiei şi mai ales dorinţei de putere.

   Dacă vreţi să ştiţi cum au reuşit Malone, Stephanie, Luke, Cassiopeia, preşedintele Daniels şi profetul Snow să dezamorseze “bomba” pe cale să schimbe lumea, ce s-a întâmplat cu Josepe Salazar şi Thaddeus Rowan citiţi cartea.

   Ceea ce-mi place foarte mult la cărţile lui Steve Berry este că sunt foarte bine documentate istoric, şi mai mult, la finele cărţilor în notele autorului ni se spune clar care sunt faptele strict istorice pe care firesc a brodat, dar şi imaginaţia scriitorului. Este ceea ce afirmă şi Publishers Weeekly: ”Măiestria cu care Berry combină istoria şi ficţiunea cu siguranţă îi va intriga pe numeroşii săi admiratori.”
După cum spune Kirkus Reviews: ”Malone salvează din nou civilizaţia de pe buza prăpastiei.” deşi asta îi va afecta viaţa mai mult decât am crede.
De altfel romanul se încheie cu gândurile lui Malone: ”Statele Unite ale Americii erau în siguranţă. Ameninţarea fusese evitată. Se făcuse dreptate. Totul era în regulă, cu o excepţie. Malone se uita la ploaia de afară. Şi se întreba dacă avea s-o mai vadă vreodată pe Cassioepeia Vitt.”

Din punctul meu de vedere “Taina Preşedintelui” merită maximum de steluţe (5) la fel ca toate celelalte romane ale autorului.

 “Salazar rămase calm. Oricât de mare fusese spectacolul dat de Cotton Malone, se îndoia că era cu adevărat în pericol. Era doar unul dintre miile de oficiali de mâna a doua ai Bisericii Sfinţilor Zilei de Apoi. Puţin probabil că guvernul Statelor Unite să vină acolo că să-l asasineze. Însă asta nu însemna că situaţia nu era primejdioasă. Observase deja că Malone luase o armă de la unul din daniti, căci recunoscuse pistolul îndreptat spre el. Toţi oamenii lui erau înarmaţi la fel:  aceeaşi marca, acelaşi model. Armele erau pasiunea lui. Salazar le iubea şi avusese nenumărate de când se ştia. Tatăl lui îl învăţase cum să le respecte şi să le mânuiască. Iar pe cont propriu el reuşise să se perfecţioneze în folosirea lor pentru binele Bisericii.
– Interesant că superiorii tăi te-au trimis aici că să mă înfrunţi, deşi ai atât de puţine informaţii. Aveam impresia că ştii câte ceva despre Iegatura dintre acele şase state americane.
– Ai fi surprins să afli cât de multe ştiu.
Lui Salazar nu-i plăcea deloc expresia de încredere de pe mutră celui care îl ţinea prizonier.
– Eu cred, zise Malone, că tu eşti cel curios. Vrei să afli cum şi de ce suntem atât de interesaţi de ţine. Pregăteşte-te! O să afli răspunsul Ia toate astea în foarte scurt timp.
– Abia aştept.
– Sunt curios într-o privinţa, zise Malone. Profetul actual are habar de mică ta bandă de daniti? Îmi imaginez că n-ar aproba aşa cea. Biserica mormonă a evoluat mult faţă de începuturi. Nevoia de astfel de extreme a dispărut.
– Eu n-aş fi atât de sigur. Biserica mea a fost supusă la multe abuzuri şi persecuţii. Am suferit multe insulte, precum cele de care am avut parte de la ţine mai devreme, violente şi chiar asasinate. Şi am supravieţuit tuturor acestora fiindcă n-am fost slabi.
Salazar trăgea de timp, dându-le oamenilor săi răgazul să acţioneze, ceea ce speră că şi făceau.”

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Preludiul Fundației, de Isaac Asimov

Disponibilitate: ÎN CURÂND!
Editura Paladin
Premiul Hugo 1966 pentru cea mai bună serie din toate timpurile

   Preludiul Fundației, prequal al seriei Fundația, dezvăluie primele demersuri ale lui Hari Seldon în domeniul psihoistoriei, o știință a cărei punere în aplicare ar putea salva Imperiul aflat în pragul declinului.

  Deși la început este neîncrezător în propriile-i forțe, Seldon este încurajat și protejat pe tot parcursul misiunii sale de un personaj misterios, pe nume Chetter Hummin, și de tânara specialistă în istorie Dors Venabili.

Sursa foto şi text: Editura Paladin

Stele întunecate. Tărâmul de dincolo, de Eliza Mazilu

Editura: Libris

Număr pagini: 374

   Demonii sunt peste tot, mă avertiza ea. Stau ascunşi în întuneric de unde pândesc. Gata de atac. Pregătiţi să nimicească orice. Dar există lucruri mai teribile decât acei demoni. Există Diavolul, iar el este nemilos.
Jocelyn Dawn este o adolescentă de şaptesprezece ani, puţin cam paranoică. Bine, aşa o consideră toată lumea — în realitate, o creatură necunoscută îi vorbeşte şi o îndeamnă să facă lucruri rele. Se confruntă cu o mulţime de probleme la şcoala ei, una dintre ele fiind chiar colegul ei de camera, un băiat nu tocmai prietenos. Problemele adolescentine trec pe locul secund când ea descoperă că vocea misterioasă vrea din ce în ce mai mult de la ea, iar colegul ei de camera se dovedeşte a fi mai mult decât o persoană enervantă. Oare va supravieţui Jocelyn cruntului adevăr? Sau se va lasă pradă ispitelor oferite de acea entitate?

Fragment:

Nu m-ar răni niciodată.
Clipi des, nelămurit.
Cred că nu ştii despre ce vorbesc. Poate că ţi-a dat impresia că nu te va răni, dar este crud şi nemilos. Nici nu ai idee de ce este în stare să facă! Crede-mă, îl cunosc suficient de bine încât să ştiu.
Poate că avea dreptate. Ei sunt fraţi.
Era greu de crezut că Luc şi Gabe erau fraţi, într-un sens ciudat al cuvântului. În ciuda naturii sale indiferente şi uneori teribil de enervante, Gabe era altruist şi de-a lungul vremii a ajuns să ţină la mine la fel de mult ca şi eu la el. În prezenţa sa era totul mai mult decât relaxant, era o uşurare. În comparaţie cu el, Luc avea o flacără în el care tindea să ardă prea tare uneori. Era nechibzuit şi arogant, înconjurându-se cu ziduri înalte şi imposibil de străpuns dar, în acelaşi timp, după acele ziduri se afla ceva bun pentru care merită să lupţi.
Din momentul în care l-am întâlnit am ştiut că era teribil de rănit şi distrus, m-am confesat. Dar niciodată nu a fost rău cu mine sau cel puţin nu intenţionat. În ciuda a ceea ce crezi tu sau ceilalţi, am ajuns să-l înţeleg.
Îşi lasă mâinile pe lângă corp, de parcă se lasă bătut, după care făcu un pas înapoi.
Ai luat-o complet razna?!
Se poate spune şi aşa, m-am strâmbat eu. Dar trebuie să ştiu despre Samael. Spune-mi ce ştii despre el.
Se răsuci pe călcâie şi începu să se plimbe prin încăpere, gânditor.
De ce întrebi?
Pot spune că soarta a vrut să-l întâlnesc. Pare de încredere.
Este. Sau cel puţin a fost. Samael este într-adevăr un Înger al Morţii, ceea ce-l face să petreacă prea mult timp în Iad, uitându-şi originile. Uneori îi este permis să vină în garnizoana noastră, dar trebuie să fim tot timpul precauţi în jurul lui.
De ce?
Ai întâlnit-o pe Lilith?
Dând uşor din cap, l-am privit nedumerită.

Sursa foto şi text: Libris Editorial

 

Primejdii în regat, de Alain Berenboom

Editura: Crime Scene Press

    Bruxelles, 1947. Belgia stă pe un butoi de pulbere. Francofonii se tem de scindarea țării, în timp ce flamanzii vor să-l alunge pe rege și să instaureze o republică independentă. Sunt confruntări între republicani și regaliști, între comuniști și cei de dreapta, între sindicaliști și patroni. Până și în cadrul mișcărilor de stânga sunt disensiuni – unii acceptă tutela Moscovei, alții o resping cu îndârjire. Miza? Ca de obicei, lupta pentru putere.

  În această atmosferă, un detectiv lipsit de experiență, Michel Van Loo, este angajat să ancheteze dispariția unui tânăr funcționar din Ministerul de externe, fost luptător în rezistență. Un caz care, inițial, pare simplu, devine extrem de complex, pe măsură ce detectivul înaintează cu cercetările sale, stârnind un viespar nebănuit la început.
Un polar palpitant, scris cu talent și umor, datorat unui important scriitor belgian contemporan.

Surse foto şi text: Editura Crime Scene Press

 

Viaţa mea, de Charles Darwin

 

Titlul original: The life and letters of Charles Darwin. Edited by his son, Francisc Darwin

Editura: Herald

Colecția: Autobiografia

Număr de pagini: 224

Anul apariţiei:  2016

   ,,Charles Darwin, Viața mea” este instrumentul prin intermediul căruia cititorul poate descoperi cine a fost Charles Darvin, dincolo de activitatea sa, de titluri și realizările sale în procesul de evoluție a lumii. Știm deja că a fost naturalist și geolog britanic.

   Cartea de față este un adevărat eveniment – de a cunoaște pe Darwin ca și copil,  adolescent, prieten, tânăr, tată și soț. Este un privilegiu oferit tuturor celor care sunt atrași de autobiografie și dornici să cunoască oameni renumiți.

   ,,Charles Darwin, Viața mea” este structurată pe trei mari capitole: familia, autobiografia și amintiri despre viața de zi cu zi a lui Charles Darwin- relatate de fiul Francisc Darwin. Cartea se bucură și de o prefață de unde aflăm prin intermediul fiului lui Darvin detalii care au făcut posibilă scrierea acestei cărți despre viața tatălui său: scrisori și Carnetul de buzunar a lui Darwin.

   Intrăm ușor, dar sigur în viața și sufletul valorosului Charles Darwin, îi cunoaștem o parte din  familie cu detalii importante despre fiecare membru  pe care au reușit să-l cunoască. Darwin este o familie destul de numeroasă, dar nicidecum completă. Recunosc faptul că această primă parte a cărți nu m-a atras foarte tare. Mi-a plăcut, dar nu nu mi-a trezit curiozitatea suficient.

   Partea de autobiografie mi-a plăcut mai mult. Aici aflăm toate detaliile despre copilărie, scoală, facultate și o parte din activitatea desfășurată de Darwin.  E partea cea mai interesantă din carte, în care îl poți simți pe Charles, îl poți creiona și forma o imagine a lui, în fiecare etapă a vieții lui, evidențiată în fiecare pagină a romanului.

   Citind tot ceea ce spunea Charles Darwin despre el, am simțit totul ca fiind un monolog al său, un monolog serios, dar pe alocuri și autoironic. Toate paginile ce ascundeau autobiografia am trăit-o altfel – nu am simțit că am citit, ci că l-am ascultat: relaxat, amuzat, agitat, preocupat parcă să transmită date care pot fi reținute cu ușurință.

                S-a născut pe 12 februarie 1809.

Lui Charles Darwin nu i-a plăcut şcoala, ba dimpotrivă. Spunea despre aceasta că:

”… școala ca mijloc de educație era pur și simplu un spațiu gol…”

  Chiar considera școala ca fiind un mijloc nociv pentru dezvoltarea lui din punct de vedere intelectual, pentru că școala pe care o urma oferea o educație strictă și clasică, neputând învăța pe de rost lecțiile. Cursurle i se păreau plictisitoare și doar câteva obiecte îi atrăgeau atenția.

    A urmat trei ani de medicină, dar a renunțat la facultate, pentru că nu era ceea ce voia pentru el. Dar avea pasiuni precum: vânătoarea, colecția de insecte și altele, iar acestea îi promiteau un viitor bun.

    Ultima parte a cărții este dedicată lui Charles Darwin – ca simplu om în diferite momente ale vieții, în diverse etape – mai ales în cea în care deja era îmbătrânit de ani și boală.  Aflăm detalii fizice: avea 1,80 metri înălțime,  barbă netunsă, părul cenușiu și alb. Din punct de vedere vestimentar purta doar haine închise la culoare, nu foarte strâmte.

   Se trezea devreme, lucra zilnic, se plimba, scria, citea, iar atunci când boala pusese deja stăpânire pe corpul său, se retrăgea foarte devreme în camera de la etaj. Doar soția lui știa câtă suferință a îndurat Charles Darwin.

 Iubea câinii și avea drept prieten necuvântător devotat un câine morocănos.

   Ca tată nu era deloc strict, ba chiar era generos cu toți copiii lui. Copiilor le făcea plăcere joaca cu tatăl, iar tatăl vesel intra mereu în jocurilor pruncilor.

 Îi plăceau mult romanele și să i se citească mereu din câte unul.

   Ca soț, era tandru și empatic. Doar alături de soție își găsea fericirea și doar prezența ei îi umplea viața de liniște și mulțumire.

  Citiţi cartea şi  sper ca în opinia unora dintre voi să fie notată cu apreciere maximă. Nu e genul meu de lectură și mi-au scăpat multe detalii.

                Lectură plăcută!Editura Herald-logo

                               Cartea Viaţa mea, de Charles Darwin  a fost oferită pentru recenzie de Editura Herald. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herald

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Artista, de Adriana Ungureanu

 Titlul original: Artista
Editura: eLiteratura
Anul apariţiei: 2016
Număr pagini: 385
Gen: Biografie
Cotație Goodreads: 3,50

Cotația mea: 3,0

 „Când oamenii trăiesc, speranța capătă cel mai important rol al vieții.”

   Pe Adriana Ungureanu am cunoscut-o cu ocazia lansării de carte a altei autoare române. Mi s-a părut o persoană deschisă, caldă, am avut intuiția că este un om bun. Sunt genul de persoană care se bazează foarte mult pe intuiție, pe prima impresie, pe ceea ce simți când interacționezi prima dată cu cineva. Și de cele mai multe ori, intuiția mea este corectă!

   Citind romanul Adrianei Ungureanu, „Artista”, mi s-a întărit convingerea dobândită la acea lansare. Autoarea stabilește foarte ușor legătura cu cititorii: are un stil accesibil, ceea ce face lectura să curgă, iar citind, ai impresia că stai de vorbă cu ea la o cafea. Dacă vreți o carte realistă, ușor de parcurs, dar nu ușoară, vă recomand „Artista”.

   Aparent, „Artista” este formată din trei nuvele și patru eseuri, pretextul intrării în acțiune fiind conceperea unei prelegeri de către naratoare, pentru un eveniment unde este invitată. Dacă mă întrebați pe mine, este un roman biografic, împărțit în două secvențe majore: viața Veronicăi și cea a Amaliei. Viața a două artiste, care deși au activat în perioade și domenii diferite ale artei, au destine similare.

   Veronica este o cântăreață de operă, soprană de coloratură, iar Amalia, balerină, actriță. Veronica este nașa Amaliei, aceasta din urmă având convingerea că destinul ei a fost influențat de cel al Veronicăi.

   În prima parte, ne este înfățișată viața Veronicăi, în contextul politico-social de atunci: războiul, retrocedarea Ardealului, măcelul hortyștilor în Transilvania. În cea de-a doua parte, ne este povestită viața Amaliei, fina Veronicăi, pe fundalul comunismului, apoi al tranziției din anii ’90, până în ziua de astăzi.

   Pe lângă poveștile de viață ale celor două artiste, ne sunt descrise din perspectivă personală perioade istorice ale țării noastre, precum și viața de artistă, cu bune și cu rele: invidia și intrigile colegelor de teatru, compromisurile făcute de cele mai multe pentru a obține un rol mai bun, adevăratele criterii de promovare, o realitate dură din spatele cortinei, pe care noi, ca spectatori, nu o vedem.

    Ce mi-a plăcut: foarte mult prima parte, viața Veronicăi, probabil și pentru că sunt descrise niște vremuri la care n-am avut acces (din fericire). Dramatismul din acele pagini și stilul accesibil al autoarei m-au făcut să parcurg prima parte cu o viteză amețitoare:

„La Trăznea a fost măcel, au închis românii în biserică și le-au dat foc! Care voia să iasă de acolo era împușcat! Nu știu nimic de unchiul meu, dar se zice că toți românii din sat au murit, unul nu a scăpat!” – aici m-am revoltat atât de tare, m-a cuprins furia la adresa acelor hortyști, chiar dacă au trecut mulți ani și toți sunt acum oale și ulcele.

„După minute întregi realizase că ceea ce se petrecuse în zona Gării de Nord – Polizu, avusese loc și în alte zone. „Tata o fi bine? Dar mama?”. Și abia atunci a izbucnit în plâns, când a înțeles că groaza ei continua până în momentul în care afla vești de la familie.

A plâns tot drumul cât a mers pe jos până în Vatra Luminoasă. Niciun mijloc de transport nu circula, Bucureștiul era blocat.”

    Doamne, horror! Cu atât mai mult cu cât Vatra Luminoasă nu îmi e străină. La ani distanță, în universuri paralele, am fi fost vecine; poate că într-adevăr, nimic nu este întâmplător, iar cartea aceasta nu a ajuns degeaba la mine. Așa să fie?

   Mi-au mai plăcut realismul, stilul direct, accesibil și transparent în care a fost scris romanul, documentarea serioasă, exemplificarea cu citate ale unor scriitori și filosofi celebri; capacitatea personajelor de a se reinventa de fiecare dată, de a o lua de la capăt atunci când un drum se închide.

   Ce nu mi-a plăcut: nu prea am avut răbdare să citesc detaliile copilăriei Amaliei, această a doua parte părându-mi mai puțin atrăgătoare decât prima. Am avut impresia că ne pierdem în detalii, că firul narativ o ia în tot felul de direcții, apărând o oarecare dezorganizare.

Citate:

„Când oamenii trăiesc, speranța capătă cel mai important rol al vieții.”

„Dragostea se duce, nu e veșnică, să știi! E ca un foc peste care trebuie să pui mereu lemne, altfel se stinge!”

„Dacă nu aș avea imaginație, nu aș putea supraviețui în această lume bolnavă și rea.”

„- De unde și până unde Minulescu! De ce nu Eminescu?

– Pentru că mi se potrivește. E ușor, logic, real, plin de dramă, nostalgie și iubire. Nu e utopic ca Eminescu, e mai cu „picioarele pe pământ”! (…) E mult mai natural decât Eminescu. Eminescu e la granița dintre real și ireal. Eu prefer creionarea unei realități concrete, nu probabile.”

„Arta fără pasiune e ca viața unui om aflat în comă când este transferată aparatelor; odată cu decuplarea nu rămâne decât constatarea decesului.”

„Omului nefericit îi trebuie o mare nenorocire să înțeleagă cât îi era de bine, de fapt.”

„Dacă ceva este ireal de frumos cândva, poate se întâmplă tocmai pentru a avea parte din preaplinul vieții, sorbind din fericire într-o perioadă foarte scurtă de timp cât alții în două vieți, tocmai pentru că experiențele viitoare vor abunda de pelin.”

 Despre autoare:

   Adriana Ungureanu este economist, cadru didactic la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir din București și senior-editor la Cross-Cultural Management Journal. Este autoarea romanelor „Femeia la 40 de ani. Pe Facebook”, „M-am născut să te întâlnesc”, „Artista”. Puteți afla mai multe despre ea aici

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

 

by -
7

Ecouri din tenebre, de Rodica Bretin

Titlul: Ecouri din tenebre

Editura: Crux Publishing

Categoria: Autori români

Colecția: Crux Publishing Enigma

Număr de pagini: 286

Anul apariţiei:  2016

     Nu am citit nimic de la Editura Crux până acum, dar există un început pentru toate. Când am văzut coperta și titlul cărții, m-am gândit că este vorba despre non-ficțiune – asta nefiind o problemă pentru mine.

    Am început să citesc și să aflu despre ce e vorba, de fapt. Am aflat încă din primele pagini că nu e vorba de o carte no-fictivă, ci de o îmbinare a realității cu imaginația autoarei. Totul se învârte în jurul unei întrebări: ”Există viață după moarte?”

    Eu ca om și cititor am o părere. Sunt convinsă de faptul că viața nu se încheie odată cu dispariția noastră fizică. Sunt convinsă, cred, dar am și simțit faptul că ne continuăm călătoria și experiența la un alt nivel. Pe pământ este doar o etapă, care se încheie tocmai pentru a începe o alta, imediat după.

   Te vei întreba dacă această carte este despre paranormal. Este despre ceea ce simți tu. Este despre tot ceea ce, pe unii încântă, fascinează și le trezesc curiozitatea, iar pe alții îi sperie și îi înfricoșează.

   Cartea prezintă cazuri și experiențe de viață trăite de anumite persoane din afară. Sunt situații inedite, inexplicabile în care obiectele se mișcă, pereți par să vorbească, se aud pași. Mobila se mută, ceștile se fac zob.

    Tot ce este prezentat în carte, poveștile unor oameni simpli, pare sinistru, te lasă fără cuvinte, te determină să te oprești din lectură și să îți pui întrebarea ”Oare chiar e posibil?”. Posibil sau nu, Ecouri din tenebre nu vrea să convingă în legătură cu existența unor entități sau a paranormalului, ci vrea doar să atragă atenția, să trezească curiozitatea celor interesați de subiect, să pună la încercare imaginația cea fără limite, dar care poate, în fața unor situații ca cele relatate în carte, pot crea blocaje mentale și emoționale. Depinde doar de evoluția spirituală a fiecăruia.

   Următoarea întrebare ar fi dacă eu cred în paranormal? Dacă cred în existența entităților. M-am întrebat și eu în timp ce ascultam ecourile din tenebre. Chiar m-am gândit și am ajuns la o primă concluzie:

Nu trebuie să existe ca să crezi, ci trebuie să crezi ca să existe! Nimic nu poate exista fără ca tu să crezi.

     Există dacă credem, dacă simțim. Niciodată nu va exista în realitatea cuiva ceva în care nu crede, ceva în ce decide să nu investească energia. Așa cum eu simt că viața nu se termină aici, pe pământ, așa crede altcineva în paranormal. Dar oare de ce e paranormal? De ce e atât de greu de crezut? Poate pentru că unii nu sunt pregătiți încă pentru o astfel de experiență, de veste. Doar experiența ne formează credința în existența paranormalului, a entităților, a straniului – numește-l cum vrei.

   Chiar dacă nu mă atrage subiectul, am citit cartea. Recunosc: unele cazuri prezentate mi-au atras atenția, dar nu m-au făcut suficient de curioasă încât să răstorn internetul în aflarea informațiilor sau aprofundarea subiectului.

   Cartea va placea mult și foarte mult cititorilor și persoanelor interesate de subiect, de acest fenomen ce a luat amploare și la noi în țară. Vă va ține cu inima în gât  Eu am întâmpinat ceva probleme la lectura cărții, căci scrisul mi s-a părut ușor înghesuit. Am avut impresia că o mare de informații nu au spațiu să se așeze.

Binele și răul nu pot exista unul fără altul!

    Dar în viața omului există doar ceea ce crede el că merită, doar ceea ce atrage el prin gândirea, atitudinea, acțiunile și vorbele lui.

   După această nouă concluzie, am stat și m-am gândit de ce cărțile care tratează acest gen de subiecte, care-și doresc să arate tuturor că inexplicabilul poate face parte din viața tuturor, de ce aduc în atenția cititorului doar cazuri și situații în care predomină răul, urâtul, teama? Mi-e atât de greu să înțeleg de ce ar promova o carte de genul acesta,  răul? De ce să induci oamenilor starea de panică și frică?

    Mi-ar fi plăcut ca în Ecouri din tenebre, autoarea Rodica Bretin să cuprindă mai multe cazuri în care entitățile de lumină, entitățile calde, salvatoare să iasă în față, să se arate că nu numai răul există, că aceste entități nu fac doar rău, că există și salvatori, nu doar cei care sperie. În cartea de față, există astfel de cazuri, dar sunt prea puține, iar eu cred că a venit momentul să calmăm oamenii, nu să-i speriem și mai tare.

Dacă ești curios și încântat de subiect, citește Ecouri din tenebre. Îți va plăcea.

Crux Publishing logo

Cartea Ecouri din tenebre, de Rodica Bretin a fost oferită pentru recenzie de Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing.

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

„Născută din fum și os” este un roman captivant, care furnizează exact acele coordonate pe care iubitorii genului „fantasy” le caută: suspans și originalitate.

Născută din fum şi os, de Laini Taylor-un fantasy urban, la superlativ

Titlu original: „Daughter of smoke and bone”

Autor: Laini Taylor

Editura: Epica (EpicWave)

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 400

Traducere: Cristina Jinga

    Tendința actuală a genului „fantasy” este aceea de continuă ascensiune. Se scriu cărți din ce în ce mai bune, iar asta nu dovedește decât o notabilă evoluție a imaginației scriitorilor.

   Născută pe 11 decembrie 1971 în California, Laini Taylor și-a dorit dintotdeauna să fie o scriitoare de succes, însă prima sa carte a văzut lumina tiparului abia când Laini avea 35 de ani. Stilul și originalitatea sa au propulsat-o instant în topul preferințelor cititorilor de „fantasy”, astăzi fiind una din cele mai apreciate scriitoare ale acestui gen.

   „Născută din fum și os” este un roman captivant, care furnizează exact acele coordonate pe care iubitorii genului „fantasy” le caută: suspans și originalitate. Dacă în acest decor se insinuează și o poveste de iubire, atunci succesul cărții este garantat, însă în acest adevărat „boom” al acestui gen, devine din ce în ce mai dificil ca un scriitor să scoată o carte care să frapeze. Și totuși… „Născută din fum și os” oferă elemente inedite care alcătuiesc imagini frapante, dialoguri fluente, uneori pline de sarcasm și ironie, alteori dramatice, dar și personaje cu alură mitologică, toate acestea într-un decor urban magic: Praga.

   Dincolo de realitatea curentă, Laini Taylor expune o lume paralelă, care abundă în mistere redate la început subtil, apoi introduse în poveste ca elemente cheie.

   „Născută din fum și os” este povestea unei studente la arte, aparent o fată simplă, al cărui nume – Karou – simbolizează speranța. Aceasta descoperă nu doar că lumea e plină de elemente ascunse, incredibile, ci și faptul că ea însăși e mai mult decât o simplă ființă umană. În așezarea elegantă, cu parfum antic, viața lui Karou devine o cursă între preocupările unei ființe umane obișnuite și misiunile pe care le primește de la demoni și alte creaturi. Pasionată de artă, Karou are o adevărată colecție de desene pe care mintea și inima sa i le-a dictat… sau poate că lumile devin transcendente și cer să fie concretizate pe foile sale.

   Dacă din trendul romanelor fantasy fac parte demoni, himere și alte creaturi mitice, romanul lui Laini Taylor stă bine la capitolul de originalitate a personajelor, a decorului, dar și a acțiunii. Clasica luptă dintre forțele binelui și ale răului, nu e doar o chestiune de alb-negru, ci capătă o adevărată paletă de culori.

   Deși este o ființă umană, Karou este specială, nu doar prin talentul său la desen, ci și prin aspectul său fizic. La cei 17 ani ai săi, Karou merge la școală, socializează cu colegii săi și are un comportament tipic unei tinere de vârsta sa. Nimeni nu știe că dincolo de aceste aparențe, viața sa este tulburată de misiuni cu un grad ridicat de risc, printre himere și alte creaturi ciudate, care nu aparțin acestei lumi. Din lumea aceasta aparent paralelă, însă care transcende adesea realității curente, fac parte ființe jumătate om, jumătate animale. E o lume nu doar misterioasă, ci și primejdioasă, dar care o determină pe Karou să își pună o serie întreagă de întrebări despre originea sa.

„Karou era misterioasă. Aparent, nu avea familie, nu vorbea niciodată despre ea însăși și era expertă la parat întrebări – din câte știau prietenele despre originile ei, ar fi putut foarte bine să fi ieșit direct din capul lui Zeus. Și surprindea continuu. Buzunarele ei erau întotdeauna pline-ochi de lucruri curioase: monede antice de bronz, dinți, tigri minusculi de jad, nu mai mari decât unghia degetului mare.”

 

   Totuși, nimeni nu pare dispus să-i clarifice tinerei situația, dimpotrivă, totul se complică atunci când apare Akiva. De aici, de la apariția acestui personaj, acțiunea cărții devine complexă, plină de suspans. Dinamica personajelor capătă și ea un ritm mai alert, rolurile acestora nu mai par să fie bine delimitate în principale și secundare, ci acțiunile lor au influență majoră în existența celorlalte personaje. Dacă până la un moment dat, acțiunea cărții avansa într-un ritm aparent lent, firul epic devine complex și extrem de alert. Parfumul de urbe cu alură antică, ales de către scriitoare ca decor pentru sclipitoarea poveste, nu face decât să accentueze suspanul acțiunii și tensiunile dintre personaje.

  Și… pentru că veni vorba de tensiuni… emoțiile pe care le trăiește Karou în preajma lui Akiva sunt un amestec de magie, pasiune, o irezistibilă și inexplicabilă atracție din partea ambelor personaje.

„Trebuia să-și înăbușe sentimentul; nici măcar n-ar fi trebuit să simtă asta – acest zbucium, această necesitate imperioasă, acest tumult, acest iureș. Și, sub toate acestea, un ciot sucit de gând, pe care-l ținuse prizonier în umbrele minții lui, atât de încovoiat, încât nici nu-l mai recunoștea drept ce era: o speranță. O foarte mică speranță. Și în centrul ei: Karou”.

   Fără îndoială, stilul este unul original, un amestec de fluență și cursivitate, cu un dialog intrigant, din care nu lipsește umorul. Răsturnările de situație par să fie condimentul final al acestei cărți, punctul forte de originalitate.

   Decorul ales, fascinanta Praga, face din acest roman, unul special, iar descrierile nu sunt pasaje greoaie, ci lejere fraze prin care cititorul este transpus în scenariul poveștii:

„Străzile Pragăi erau o improvizație ireală, abia atinsă de secolul al douăzeci și unu-lea – sau de al douăzecilea, ba chiar și de al nouăsprezecelea, la drept vorbind. Era un oraș de  alchimiști și de visători. Străzile sale pavate, medievale, fuseseră odinioară umblate de golemi, mistici, armate invadatoare. Casele înalte, în culori vii, ca de sânziene, carmin și alb-albastru ca al cojii de ou, erau împodobite cu modele din ipsos și cu acoperișuri uniform roșii. Cupole baroce, în verdele oxidului de cupru, și turle gotice se avântau spre cer, gata să tragă în țeapă îngerii căzuți”.

   Imprevizibilul este factorul cheie al romanului. Este imposibil, din postura de cititor, să intuiești ceea ce urmează, ce nivel va atinge tensiunea dintre personaje sau în ce direcție se vor îndrepta evenimentele.

  „Născută din fum și os”, primul roman al trilogiei lui Laini Taylor, este o carte intensă, bine structurată, chiar dacă acțiunea înregistrează un grad ridicat de complexitate.

Părere personală. Acord acestei cărți cinci stele și o recomand cu mare drag celor care vor să citească un fantasy extrem de bun. editura Epica

Cartea Născuta din fum şi os, de Laini Taylor a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Epica

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

%d bloggers like this: