Tags Posts tagged with "carti Bestseller"

carti Bestseller

by -
14

„Pentru a fi mama unui copil nu e suficient să-l naști.”

                                 Amintiri din viitor de Andreea Russo
                        Volumul 1

Editura: Bestseller
Anul aparitiei: 2015
Număr pagini: 136
Gen: Ficțiune
Cotație Goodreads: 4,61

Amintiri din viitor este o carte cu un subiect atipic. Mir este un băiat diferit de cei din jur, care tot ce își dorește este normalitatea. În timp ce mulți oameni doresc să fie deosebiți, el își dorește să fie la fel de normal precum ceilalți. Și îl cred pe cuvânt, având în vedere „harul” cu care se confruntă.
Mir are amintiri din viitor; el știe tot ce se va întâmpla: peste 2 minute, peste o zi, peste o săptămână, peste ani de zile. Își prevede chiar propria moarte. Ce nu reușesc să înțeleg (mai bine zis să accept) este faptul că el așteaptă să se întâmple tot ceea ce prevăzuse, fără să încerce să modifice într-un fel cursul lucrurilor. Astfel, totul se întâmplă conform previziunilor sale, dar nici nu acționează în altă direcție. Sunt curioasă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi încercat să acționeze altfel.
Dacă eu aș fi fost în locul lui, aș fi încercat să modific cursul lucrurilor. Nu aș fi venit în întâmpinarea lor așa cum le-aș fi cunoscut din amintiri, venite ele din viitor sau de oriunde. Probabil s-ar fi întâmplat tot la fel, dar aș fi încercat să procedez altfel, măcar din curiozitate.
Este incredibil cum Mir se supune sorții, cu o resemnare greu de conceput. Faptele se întâmplă exact ca în amintirile din viitor, ca o profeție autoîndeplinită. Probabil acesta este mesajul subliminal: multe lucruri ni se întâmplă din cauza credinței noastre că nu le putem schimba; pentru că le încadrăm în șabloane („n-are rost să acționez într-un anumit fel pentru că tot așa se va întâmpla”).

Este o poveste ciudată, misterioasă, tristă. Mir se comportă exact cum prevede, știe când și cum va muri și nu are de gând să facă nimic pentru a împiedica acest lucru. Din contră, renunță la Amelia, fata de care se îndrăgostește, pentru a nu o face să sufere cu dispariția lui; conform amintirilor din viitor, ar mai fi avut de trăit 3 ani. Nu poate accepta ca Amelia să sufere atunci când el va muri într-un accident de avion.
Cum va proceda Mir? Își va aștepta sfârșitul sau va face ceva în ultima clipă pentru a-l evita? Se va urca resemnat în avion, știind că-l duce la moarte, sau se va răzgândi?
Puteți afla citind cartea. Pot să vă spun numai că finalul intrigă, lăsând loc de continuare. De fapt, acesta este primul volum al trilogiei, autoarea lucrând în prezent la cel de-al doilea și declarând că va urma și al treilea.
Cum spune și Andreea Russo, „EU MĂ JOC CU IMAGINAȚIA OAMENILOR. AM SCRIS CARTEA FOARTE ȘIRET.”
Chiar că șiret… Tot ce pot spune este că de abia aștept apariția celui de-al doilea volum.
Ce mi-a plăcut: subiectul original abordat, ușurința și rapiditatea cu care se poate citi cartea, ceea ce nu înseamnă că ar fi lipsită de substanță, ca altele; modul „șiret” în care autoarea scrie, ținându-ne în suspans; unele citate din care reiese profunzimea gândirii scriitoarei, în ciuda celor numai 20 de ani; cele 10 recomandări literare ale autoarei de la sfârșitul cărții, idee ce m-a impresionat plăcut și m-a făcut să exclam: „Fata asta chiar citește! Ba îi place și Agatha Christie, ca mie!”
Ce nu mi-a plăcut: nu pot spune neapărat că nu mi-a plăcut, dar aș fi vrut ca unele aspecte să fie altfel: mi-ar fi plăcut ca povestea să fie mai lungă și mai complexă, parcă s-a terminat prea repede. Nu pot accepta atitudinea lui Mir, de a-și îndeplini profețiile în cele mai mici detalii, de a nu se opune sorții.
Concluzionând, cartea mi-a plăcut, mi s-a părut interesantă și sunt curioasă în privința următoarelor volume.

Citate:
„Învață-te să vezi lumea din jur, căci doar așa vei reuși să înțelegi cum arată viața. Oamenii sunt într-atât de egoiști, încât se privesc doar pe ei.”
„Acolo, sus, în vârful muntelui e mai rece. Dacă vrei să ajungi în vârf, niciodată nu aștepta că cineva îți va întinde mâna, mai curând vei fi împins înapoi.
– Dar de ce?
– În vârf e puțin spațiu, nimeni nu vrea să-și cedeze locul și să cadă.”
„Înălțimea vârfului e diferită pentru fiecare, traseul e diferit, dar și noi, oamenii, suntem diferiți. Această diferență ne face într-atât de asemănători, încât trăim aceeași soartă tragică.”
„Urmărea smerit cum principiile ajung praf și cenușă, cum acel niciodată devine zilnic. Prietenii ajung dușmani, dușmanii prieteni, dar cel mai tare îl durea când descoperea dispariția unor sentimente puternice, care păreau veșnice.”
„Pentru a fi mama unui copil nu e suficient să-l naști.”
„Doare enorm ideea că vei fi respins doar din motiv că așa ești tu, un om diferit.”
„Mă gândeam că prezentul e un dar divin, în pofida faptului că, spre deosebire de amintire, e muritor.”
„Viața e un șir de întrebări la care căutăm răspunsuri, iar după aflarea acestora începem să trăim sau murim.”
„Atunci când cauți un răspuns, dar nu-l găsești, e cazul să reformulezi întrebarea, poate e incorectă. O întrebare corectă întotdeauna are și un răspuns.”
„Omul caută mereu dovezi, dar adevărata credință constă în a crede fără a vedea, fără a auzi. Doar simți, atât.”
„Din fericire, de oameni nu ai cum să scapi, probabil așa e scris undeva cu sânge, că trebuie să ne ciocnim de persoane concrete.”
„La fericire nu ai cum să ajungi fără să nu îți murdărești papucii de tristețe.”
„Unii caută să fie deosebiți, iar alții visează să fie normali, ordinari.”
„Trăim pentru că nu avem alternativă. Blocați în sistem, ne punem scopuri. Credem că totul e în mâinile noastre, în timp ce mâinile noastre sunt în alte mâini.”
„Omul se naște pentru a muri! Singura lege din univers care nu are excepții. Ce se află între naștere și moarte e altă poveste.”
„Nu e suficient să vrei să ajuți, mai trebuie ca și celălalt om să și-o dorească.”
Între doi oameni nu se află nimic în afară de propriile lor sentimente, principii și păreri de rău.”
„Când simți că s-a terminat, nu mai accepta virgula. Pune punct și dă-ți altă șansă.”
„Nu căuta acceptarea în altă parte. Tu ești cel care se acceptă, trebuie să o faci, dacă vrei să trăiești o viață împlinită.”
„Promitem că de mâine vom schimba totul. Și, de-a lungul anilor, acea zi de mâine nu mai vine.”
„Dacă într-un moment în viața voastră totul pare negru, bucurați-vă, aveți ocazia să creați sublimul. Niciodată să nu vă fie frică de întuneric, el e divin. Să vă fie frică de soare, el poate arde.”
„Noi alegem să râdem sau să plângem. Existăm în funcție de ceea ce alegem.”
„Omul nu e în stare să accepte moartea altui om, iar pe a sa o ignoră cu desăvârșire.”

Despre autoare:
Andreea Russo este o tânără și promițătoare scriitoare din Republica Moldova. Are 20 de ani, este studentă în anul 2 la Contabilitate și a debutat literar cu Amintiri din viitor, primul volum dintr-o trilogie, următoarele două volume fiind în curs de apariție.
Amintiri din viitor a fost scrisă ca reacție la moartea unchiului său, Vladimir. De fapt și numele personajului principal, „Mir”, vine de la „Vladimir”.
10% din vânzările cărții vor fi direcționate către organizația CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie.

logo_libris

Cartea Amintiri din viitor de Andreea Russo este oferită pentru recenzie de librăria online Libris. Cartea poate fi comandată de pe libris.ro şi beneficiaţi de transportul gratuit prin curier rapid indiferent de valoarea comenzii. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei, vă puteţi abona la newsletter, dar puteţi urmări şi pe pagina de facebook.

Autor: Sorina Ciocârlan

by -
14

De vorba cu Emma-Vitali CipileagaDe vorbă cu Emma de Vitali Cipileaga

Titlul original: De vorbă cu Emma
Editura: Bestseller
Anul aparitiei: 2015
Număr pagini: 184
Gen: Romantic, Dezvoltare personală
Cotație Goodreads: 3,52

Chiar te rog să mă anunți de ce toată lumea vrea să stea de vorbă cu Emma ”. Sunt cuvintele colegei mele de la Literatura pe tocuri, Mili. Nu știu dacă toată lumea vrea să stea de vorbă cu Emma, dar vreo 10 milioane de persoane au stat. Pentru că acesta este numărul cititorilor online, al vizitatorilor blog-ului www.devorbacutine.eu., aparținând autorului cărții, Vitali Cipileaga.

de vorba cu EmmaBineînțeles că și eu m-am întrebat, la rândul meu, cum de această carte are atât succes, ce are atât de special, așa că m-am apucat s-o citesc.

Este o carte despre iubire, despre relații (în special de cuplu), despre fericire. Lucrarea este alcătuită din două planuri: pe de o parte, autorul ne împărtășește diverse aspecte ale vieții în general, iubire, relații, viața de cuplu și pe de altă parte, dialogul dintre Emma și Greg, un cuplu ca oricare altul, în care cititorii se pot regăsi; un cuplu cu momente fericite, dar și cu probleme, care trece prin perioade bune, dar și prin crize capabile de a zdruncina relația și chiar de a-i pune capăt.

În De vorbă cu Emma, găsim principii, judecăți de valoare, sfaturi. Unele citate sunt deja celebre, cartea fiind foarte populară în mediul online. Unele lucruri exprimate de autor mi-au plăcut, fiind de acord cu ele, în timp ce altele nu concordă cu modul meu de gândire. Probabil din acest motiv cartea place atât de mult; mulți se regăsesc în cele scrise, fiind de acord mai mult sau mai puțin cu ceea ce enunță autorul. De asemenea, mulți se regăsesc în cuplul Emma-Greg.

Acțiunea este destul de statică și deși se întâmplă lucruri în cuplul Emma-Greg, cartea nu se bazează pe întâmplările în sine. De fapt, Emma și Greg sunt doar un pretext, un suport pentru a ilustra principiile și judecățile de valoare enunțate de autor despre iubire și relații. Ca atunci când dai un exemplu pentru a se înțelege mai bine o situație.

Doriți să știți ce s-a întâmplat la final cu Emma și Greg? Or fi rămas împreună, reușind să treacă peste crizele de cuplu, sau s-or fi despărțit, mergând fiecare pe propriul drum? Mi-ar fi așa ușor să vă spun, dar nu, mai bine aflați singuri!

Ce mi-a plăcut: este o carte foarte ușor de parcurs, relaxantă, poate fi citită în metrou, în timp ce îți aștepți rândul, în pat, înainte de culcare, după o zi obositoare. Dacă doriți o lectură ușoară, relaxantă, care să nu vă solicite, este alegerea perfectă. Îmi mai plac unele principii, unele lucruri spuse, pe care le veți găsi mai jos în citate. Veți observa că am selectat atât citate care îmi plac, cât și care nu îmi plac, nefiind de acord cu ele.

Ce nu mi-a plăcut: acțiunea inexistentă, în afara dialogurilor celor două personaje; faptul că de multe ori, se repetă același lucru, câteodată în cuvinte diferite, dar în esență, aceeași idee, dând impresia că ne „învârtim” în jurul aceluiași lucru; unele aspecte enunțate și citate mai jos.

Acum pot să-i răspund lui Mili la întrebare. De ce vrea toată lumea să stea de vorbă cu Emma? Pentru că le spune ce vor să audă ;).

Citate care mi-au plăcut:

În dragoste, ca și în viață, contează alegerile.”

Suntem puternice, draga mea, doar atunci când suntem iubite.”

Certăm mamele care și-au părăsit copiii de mici, dar nu certăm copiii care uită de mame când se fac mari.”

Oamenilor nu le pasă ce ai pe suflet, Greg. Se uită cu cine ești, ce ai făcut, cum ai greșit… asta e specialitatea lor.”

Viața îți aparține. Orice ar spune unii, oricât ar încerca să te convingă că totul e altfel decât crezi tu, viața îți aparține. Și, odată cu ea, îți aparțin lecțiile, victoriile și suferințele ei.”

Dacă cineva îți va spune cum să acționezi sau ce să decizi, pune-l în spam și mergi mai departe. Pentru că nu există altceva mai bun decât propria părere, propriile gânduri, propriile eșecuri, propria dragoste, propria viață. Punct.”

Viața trebuie trăită, nu conjugată la timpul trecut. Ceea ce faci merită tot efortul și riscul. Fie că o faci bine, fie că nu. Atunci va fi ori o realizare, ori un eșec. Dacă este eșec, va fi o lecție.”

Așa că tu alegi, să fii fericit sau să suferi. Doar tu.”

Apoi, eu nu cred că există compatibilitate de la prima vedere între doi oameni. Există dragoste de la prima vedere, iar la potrivire lucrezi zi de zi.”

Dacă nu ai alături un om care să te iubească așa cum ești, nu ai pe nimeni.”

O femeie este pe măsura bărbatului de lângă ea. El o va privi ca pe o doamnă, pentru că el însuși este la fel de domn. Dacă el o consideră femeie de ocazie, mai mult decât un fustangiu și-un suflet gol nu poate fi.”

Dacă nu știi ce să simți față de un om, închide ochii și imaginează-ți că el nu este. Nu este în viața ta, în lumea ta, în inima ta.

Trăiți dragostea mai simplu, iubiți mai simplu și nu vă fie teamă să luptați pentru ceea ce este al vostru. Doar dacă știți, trup și suflet, conștient sau nu, că este al vostru.”

– De ce oamenii sunt răi, Greg?

– Nu există oameni răi, Emma. Există doar oameni nefericiți. Sau care nu sunt iubiți cu adevărat.”

Sunt oameni ca o binecuvântare și oameni ca un blestem. Să îi accepți și pe unii, și pe alții, pentru că și unii, și alții te vor învăța câte ceva.”

Când vedeți cupluri fericite pe stradă, nu le invidiați. Fiecare dintre ele are în spate o poveste și, cu siguranță, fiecare poveste nu e doar cu feți-frumoși și lumânări aprinse.”

Dacă ai ajuns în clipa când zici că de acum înainte nu se mai poate, să știi că de acum înainte se poate totul.”

Oamenii sunt puternici, dar până și puterea are o limită. Mai ales cea care vine din inimă.”

În viață gustăm dragostea de mai multe ori. O trăim însă de mai puține. Și o simțim atât de rar.”

Irosim iubiri mari pe oameni mici. Pierdem din încredere cu fiecare femeie care renunță la dragoste și cu fiecare bărbat care face o femeie să sufere.”

Până și iubirea se trăiește în doze mici și nu se descoperă toată dintr-o dată.”

Oamenii se despart înainte de a ajunge să se cunoască cu adevărat. Se împacă înainte de a apuca să înțeleagă de ce s-au certat și de asta relațiile sunt șubrede.”

Nimeni nu îți vrea fericirea așa cum ți-o dorești tu. Și nimeni nu o va construi în locul tău.”

Minciuna într-o relație este începutul unui sfârșit.”

Fii mai bine direct, în loc să fii laș. Rezolvă, în loc să minți. Spune, în loc să ascunzi. Iubește, în loc să te prefaci.”

Cei care cred că există relații perfecte, fără motive de supărare și fără momente de ceartă, să stea fericiți cu propria imaginație și să-și construiască singuri relații perfecte.”

Dragostea nu este un simplu monolog. Dragostea este un dialog fericit cu doi oameni care se iubesc și se susțin.”

Ne trăim tinerețea alergând după realizări, după merite și aplauze. Dar atunci când atingem rezultatul dorit, nu-i așa că dorim să-l împărțim cu cineva?”

Sunt oameni care nu pot iubi altfel decât adevărat și nu pot ține la cineva decât sincer.”

Uneori trebuie să plecăm la timp de lângă un om drag, pentru a nu-l transforma într-un motiv de ură. Și pentru a ne putea întoarce.”

Suntem proști în dragoste pentru că gândim prea mult, gândim prea multă fericire, gândim prea multă dragoste.”

Adesea închidem unele uși nu din mândrie, ură sau indiferență. Pur și simplu ele nu mai duc nicăieri.”

Să fii cu cineva de-a lungul timpului nu e dovadă de dragoste. Dovadă e ceea ce faci în tot acest timp.”

Oamenii sunt proști în dragoste! Caută o viață întreagă bărbatul ideal sau femeia ideală.”

Dragostea nu durează trei ani. De fapt, nimeni nu știe cât durează.”

Citate care nu mi-au plăcut:

Femeile frumoase nu au ce dărui în afară de frumusețea lor.”– mi se pare o discriminare fără margini, autorul greșind prin generalizare. Probabil a dorit să se refere la o parte dintre femeile frumoase, ceea ce nu-i dă dreptul să extindă raționamentul la toată categoria.

Oricât de puternici ați fi, nu vă despărțiți de cei pe care îi iubiți” – sună foarte frumos, dar depinde mult de situație. Dacă persoana respectivă are o influență nocivă asupra ta, indiferent cât de mult ai iubi-o, nu poate să-ți spună nimeni să n-o părăsești. Așa că eu aș susține exact contrariul.

Fericirea merge mână în mână cu suferința.” – complet greșit din punctul meu de vedere! Fericirea nu trebuie asociată cu suferința, sunt niște concepte total opuse! Desigur că autorul se referă în carte la faptul că într-o relație nu vei avea parte numai de momente fericite, ci și de suferință. Acest lucru este perfect normal, sunt de acord. Cu ce nu sunt eu de acord este permanența suferinței ce reiese din citat, ce poate fi interpretat într-un mod defectuos de multe persoane.

Despre autor:

Vitali Cipileaga este autorul blogului www.devorbacutine.eu, vizualizat de peste 10 milioane de cititori din mai multe țări. De curând, a publicat în format tipărit De vorbă cu Emma, carte deja existență în format e-book. În prezent, locuiește în Republica Moldova, alături de soția și fiica sa.

Librex.ro

Cartea De vorbă cu Emma de Vitali Cipileaga este oferită pentru recenzie de Librăria Librex. Cartea poate fi comandată de pe Librăria Librex Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei, vă puteţi abona la newsletter, dar puteţi urmări şi pe pagina de facebook.

Autor: Sorina Ciocârlan

%d bloggers like this: