Tags Posts tagged with "carti istorice"

carti istorice

by -
17

România și Conferința de Pace de la Paris (1918-1920). Triumful  principiului naționalităților

Autori: Constantin Botoran, Ion Calafeteanu, Eliza Campus, Viorica Moisuc

Editura: Dacia

Anul apariției: 1983

Gen: Istorie, Non-ficțiune

Număr de pagini: 416

   Eliza Campus a fost unul dintre cei mai străluciți studenți ai savantului Nicolae Iorga, pasionată de istorie, care avea să ajungă conferențiar la Facultatea de Istorie din București și șef al sectorului de istorie universală din cadrul Institutului de Istorie ,,Nicolae Iorga”. Ea este autoarea mai multor lucrări de istorie, printre care ,,Înțelegerea balcanică”, ,,Din politica externă a României 1913-1947” și ,,Politica externă a României în perioada interbelică”.

   Viorica Moisuc (n. 1934) a fost, pe rând, profesor de istorie, cercetător științific al Institutului de Istorie ,,Nicolae Iorga”, cercetător științific principal al institutelor de Studii Istorice și Social-Politice, respectiv de Studii Sud-Est Europene. În prezent este profesor universitar, senator, membră în Comisia pentru drepturile omului.

  La rândul lor, Constantin Botoran și Ion Calafeteanu sunt doi istorici români admirabili, ce s-au remarcat printr-o contribuție importantă adusă istoriografiei române și europene.

   Primul Război Mondial a reprezentat o conflagrație de proporții impresionante, în care au murit mii de oameni, dar, mai important decât atât, a marcat o evoluție politică și socială esențială pentru apariția și dezvoltarea Europei de astăzi. Imperiile multinaționale s-au dezmembrat, au dispărut de pe harta politică a bătrânului continent, lăsând în urma un număr remarcabil de state naționale, independente.

   Principiul autodeterminării, propus de Wilson, dar și politica susținută la Conferința de Pace de la Paris au influențat, în mod direct, destinul României, fărâmițate până la acel moment de intemperiile istoriei. În condițiile în care perioada Primului Război Mondial mă pasionează în  mod special, datorită schimbărilor pe care le-a determinat, am decis să citesc și să studiez lucrarea de față, rezultatul muncii de cercetare asiduă depuse de patru mari istorici români.

   Cartea are în vedere plasarea României în contextul internațional al Primului Război Mondial, dar și în planul întocmit în cadrul Conferinței de Pace de la Paris. Pe parcursul celor 6 mari capitole avem ocazia să înțelegem cât mai bine subiectul abordat, să ne conturăm o imagine de ansamblu cât mai apropiată de adevăr, de ceea ce s-a întâmplat în acei ani tulburi și, deopotrivă, glorioși ai națiunii române.

   Primul capitol aduce în prim-plan niște considerații asupra chestiunii principiului naționalităților până la izbucnirea conflagrației mondiale. Următoarele trei capitole prezintă anii Primului Război Mondial. Anii de neutralitate (1914-1916)  au fost marcați de numeroase tratative ale României cu Marile Puteri, în timp ce în țară luaseră naștere două curente de propagandă distincte, proantantă și germanofil. În cele din urmă, România s-a alăturat Antantei (Franța, Anglia, Rusia și Italia), declarând război Austro-Ungariei.

   Perioada 1916-1918 a reprezentat, fără doar și poate, un efort neîncetat al națiunii române, din punct de vedere economic-financiar, militar, diplomatic. Indiferent de clasa socială, de statutul social, toți românii au avut de suferit, au îndurat lipsuri, au înfruntat necruțătorul război, purtând în suflet speranța victoriei puterilor aliate și, implicit, a unificării provinciilor aflate sub jug străin cu patria-mamă.

   Din fericire, sfârșitul războiului a surprins România în tabăra învingătorilor, de partea Antantei. În anul 1918 s-a realizat mult așteptata unire cu provinciile înstrăinate: Basarabia (27 martie), Bucovina (28 noiembrie) și Transilvania (1 decembrie). Însă greul de abia acum începea.

   Capitolele 5 și 6 prezintă misiunea diplomatică a României în vederea recunoașterii internaționale a Marii Uniri, dar și modul în care s-a desfășurat Conferința de Pace de la Paris (1918-1920). Principiul naționalităților, diplomații iscusiți și alți factori au fost în favoarea reîntregirii națiunii române.

   În condițiile în care în anul 2018, aniversăm centenarul Marii Uniri consider că este necesar, mai mult decât oricând, să ne documentăm, să ne amintim de acest eveniment esențial pentru existența României pe care o cunoaștem astăzi. Cartea celor 4 istorici români oferă o perspectivă amănunțită asupra uneia din cele fascinante și complicate perioade din istoria României Moderne.

   Dacă aveți șansa să citiți cartea de față sau orice alt titlu ce poartă semnătura unuia dintre acești istorici, vă recomand să nu o ratați! Chiar dacă nu sunteți, în mod deosebit, pasionați de lecturile cu caracter istoric, cred că este aproape obligatoriu să descoperim și să prețuim istoria națională a patriei noastre.

        La mulți ani România!  

Cartea România și Conferința de Pace de la Paris (1918-1920) poate fi comandată de pe targulcartii.ro

by -
5

 ISIS: Negustorii de oameni, de Loretta Napoleoni-recenzie

Titlu original: „Mercanti di uomini: Il traffico di ostaggi e migranti che finanzia il Jihadismo”

Editura: Corint

Colecția Istorie

Număr de pagini: 304

   Dintotdeauna m-au fascinat și în același timp impresionat poveștile oamenilor care au fost nevoiți să sufere traumele răpirilor din dorința de a înțelege modul în care aceștia se pot recupera după o astfel de experiență și, totodată, mi-am dorit să știu mai multe despre modul în care operează organizațiile teroriste și motivele care stau la baza acțiunilor distructive întreprinse de ele. Aceste gânduri mi-au fost alimentate de evenimentele recente cu privire la criza imigranților și atentatele ce au lovit Europa în ultima perioadă și m-au determinat să citesc cartea semnată de Loretta Napoleoni, „ISIS: Negustorii de oameni”, pentru a-mi face o imagine mai clară despre fenomene, dincolo de ceea ce prezintă presa și autoritățile.

   Fenomenul răpirilor a căpătat amploare odată cu legea Patriot Act, promulgată în octombrie 2001 în SUA. Aceasta urmărea reducerea drepturilor civile ale americanilor, sporirea supravegherii din partea guvernului și stabilirea de reguli noi în domeniul financiar și bancar pentru a perturba fluxul internațional de venituri provenite din săvârșirea de infracțiuni și spălări de bani în dolari americani. Astfel, cartelul columbian al drogurilor a fost silit să găsească alte rute de contrabandă spre Europa și alte moduri de spălare a câștigurilor obținute pe căi ilicite, iar ruta aleasă a fost prin Africa de Vest și Sahel. Odată cu această situație, gruparea s-a reorientat asupra răpirilor de persoane străine, de pe urma cărora putea obține venituri semnificative în euro, sub forma răscumpărărilor din partea țărilor de origine ale victimelor. Afacerea a prosperat rapid mai ales ca urmare a faptului că vestea răpirilor nu s-a răspândit suficient de repede, turiștii venind în continuare din Europa în zonele periculoase din dorința de a se relaxa și a vizita diverse obiective turistice. De asemenea, politica statelor de a plăti răscumpărările încuraja practicile cartelurilor.

   Cu timpul însă, zvonurile despre răpirile din Africa și Sahel s-au răspândit, iar turiștii au încetat să mai vină. Totuși, exemplul cartelurilor a fost preluat de grupările jihadiste, care pentru a-și finanța activitățile, au început să utilizeze aceleași practici. Țintele principale erau reprezentate de jurnaliști, în special freelanceri, voluntari care activau în zonă și turiști. La început sumele de răscumpărare erau de ordinul sutelor de mii, însă odată ce grupările mai mari au preluat frâiele industriei, guvernele au ajuns să plătească milioane pentru a-și aduce cetățenii în siguranță înapoi acasă. Însă pe cât de profitabilă era întreaga afacere, grupările erau nevoite să se confrunte și cu anumite piedici din partea țărilor care nu erau dispuse să negocieze cu teroriști. Astfel, și-au continuat activitatea în această zonă, dar au ajuns să o îmbine și cu traficul de imigranți. Foarte mulți oameni din zonele de război voiau să se stabilească în Europa pentru a se feri din calea pericolelor, iar grupările teroriste au profitat exact de această slăbiciune și au început să facă trafic de persoane la scară largă. Dar reușeau oare acești oameni disperați să-și asigure libertatea și o călătorie sigură plătind o sumă de bani unor traficanți? Răspunsul este nu, pentru că odată ajunși pe mâna traficanților, intrau într-un fel proces ciclic aproape fără sfârșit în care erau vânduți și răpiți de nenumărate ori până ce reușeau în final să scape (asta dacă aveau puțin noroc).

„Crezusem că voi călători de la Sudan la Kufra, de la Kufra la Tripoli și apoi în Italia. […] Însă în loc să ajung în Italia, am fost plimbat de pe coasta libiană la Kufra, fiind cumpărat și vândut de cinci ori și răpit de șapte ori.”

  Traficul de persoane și răpirile constituie o adevărată industrie pentru grupări jihadiste precum ISIS, fiind organizată ca o piramidă a crimei. La baza ei se găsesc proprietarii de taxiuri care aduc migranții la locurile de îmbarcare, proprietarii de prăvălii aflate de-a lungul rutele străbătute (care sunt adesea la fel de amărâți precum emigranții economici) și polițiștii și militarii care îi jefuiesc pe emigranți la punctele de control. La vârf se află negustorii de oameni și traficanții de droguri care se ascund în camioanele ponosite umplute până la refuz cu oameni disperați. Pe lângă acest caracter organizat al întregului fenomen, care ajută la evoluția sa, există alte trei aspecte importante ce îl alimentează. În primul rând, politica statelor de a negocia cu teroriștii și de a plăti răscumpărările, punând astfel un preț pe viața unor oameni. Puteți crede că aceasta ar fi singura alternativă pentru victime de a se întoarce în siguranță acasă, dar de fapt lucrurile nu stau așa.

„Guvernele îi clasifică într-adevăr pe ostatici în ordinea importanței și stabilește răscumpărarea pe care sunt dispuse să o plătească pentru viețile lor. Cu alte cuvinte, nu numai răpitorii, ci și guvernele atribuie prețuri diferite unor ostatici diferiți, considerând o viață mai importantă decât alta.”

   Organizații precum DRC (Danish Refugee Council) vin cu soluții alternative, care ar putea fi mult mai eficiente decât cele practicate de guverne. Spre exemplu, „abordarea DRC, care poate fi definită ca flexibilă comparativ cu protoculul pentru răpiri al guvernelor, se bazează pe câteva principii vitale: viața unui om nu are preț, misiunile înarmate de eliberare trebuie evitate și o soluție pașnică în cazul unei răpiri poate fi adesea găsită prin implicarea în negocieri a populației locale.” În al doilea rând, jurnaliștii și turiștii în special ar trebui să asculte sfaturile persoanelor autorizate și să nu mai viziteze zonele periculoase din dorința de a surprinde evenimente senzaționale pe care să le relateze ulterior. Siguranța lor ar trebui să fie pe primul loc și nu potențiala știre. Mulți jurnaliști freelanceri nu au ascultat sfaturile de a nu petrece noaptea în Siria și au sfârșit prin a fi răpiți.

„Risc ridicat, bani puțini și niciun beneficiu: acestea sunt caracteristicile principale ale reportajelor de război făcute de freelanceri în Orientul Mijlociu.”

   Nu în ultimul rând, grupările jihadiste profită de tinerii care se simt inadaptați, neînțeleși în societățile din care provin și îi atrag cu promisiunea unei vieți pline de satisfacții și un scop măreț, iar mai apoi îi îndoctrinează pentru a-i determina să lupte de partea lor. Din păcate, cei ce realizează pericolele, reușesc cu greu să mai scape și să se întoarcă acasă.

„De mulți ani, tineri sunt răpiți în Siria, atât cu trupul cât și cu mintea. Ei au intrat în vizuina leului fără nicio cunoștință asupra pericolelor ce-i așteaptă, cu ideea absurdă că o asemenea călătorie le-ar putea oferi salvarea de la o viață în Occident care nu le plăcea sau pe care n-o doreau. Ei acționaseră, crezând că demonstrarea propriilor competențe în colțul cel mai întunecat al satului global nu este doar posibilă, ci chiar necesară pentru a se reinventa.”

   Așadar, „ISIS: Negustorii de oameni” este o carte care m-a șocat și m-a făcut să înțeleg că fenomenul răpirilor și al traficului de persoane nu poartă doar vina organizațiilor extremiste, ci și a noastră, a țărilor care prin negocierile și politicile practicate reușesc să-l alimenteze și să-l încurajeze să meargă mai departe și a oamenilor care prin inconștiența lor se transformă singuri în carne de tun. O recomand tuturor celor care sunt interesați să afle mai mult despre această industrie, care vor să înțeleagă ceea ce se întâmplă în realitate în țări precum Siria (și nu ceea ce ni se prezintă în presă) și de ce tot mai mulți oameni fug din calea pericolelor și vor să refugieze în Europa. Noi vrem să ne închidem porțile, dar ne gândim oare prin ce orori trec ei până reușesc să ajungă aici?

Cartea ISIS: Negustorii de oameni de Loretta Napoleoni a fost oferită de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Atatürk-făuritorul Turciei Moderne, de Mehmet Ali Ekrem-recenzie

Editura Politică București

Anul apariției: 1969

Gen: Non-ficțiune, Istorie

Număr pagini: 256

Nota mea: 10/10

   Cei care mă cunosc știu că sunt pasionat de istoria Imperiului Otoman și a Turciei. Îmi face mare plăcere să citesc o carte ce abordează acest subiect și, astfel, să reușesc să pătrund tot mai mult în această lume fascinantă, în această civilizație, pe cât de diferită, pe atât de asemănătoare cu a noastră. Cu fiecare carte studiată, am șansa de a-mi lărgi orizontul de cunoaștere și de a înțelege mai mult. Căci, scopul istoriei este, în primul rând, cel de a înțelege, de a învăța, ca, mai apoi, să poți aplica în viața de zi cu zi.

  Atatürk este, în ceea ce mă privește, un geniu, o personalitate remarcabilă a secolului al XX-lea. Opera sa, acțiunile întreprinse în favoarea națiunii turce reprezintă un izvor nesecat, un subiect inepuizabil. Îi port o profundă admirație și un respect sincer. Pentru mine el este egalul lui Alexandra Macedon, al lui Petru cel Mare, al lui Napoleon Bonaparte, întrucât și-a pus amprenta asupra societății din care a provenit, lăsând o moștenire neprețuită poporului său și nu numai.

Mustafa Kemal Atatürk (Sursă foto)     

  Așa am ajuns să citesc lucrarea lui Mehmet Ali Ekrem, un istoric român de origine turcă, frumos intitulată ,,Atatürk – făuritorul Turciei Moderne”. Fără îndoială, titlul este mai mult decât potrivit. Ataturk a făurit Republica Turcia, a profitat de dezmembrarea decăzutului Imperiu Otoman, de moartea inevitabilă a acestuia și a îndrumat națiunea turcă spre renașterea națională. Slăbiciunea resimțită de Sublima Poartă a fost folosită de Mustafa Kemal în folosul turcilor, reușind să clădească din ruine ceva durabil. Temeliile republicii nou formate continuă să reziste și astăzi cu trăinicie, în ciuda vieții politice actuale extrem de tumultoase.

  După ce am parcurs întreaga carte cu o deosebită plăcere, mi-am dat seama că este cea mai bună sinteză a vieții și a activității lui Atatürk pe care am citit-o și, poate chiar, cea mai bună existentă în limba română. Bibliografia evidențiază o cercetare temeinică, având la bază documente și lucrări în limba turcă, dar și în alte limbi europene. La sfârșit, ne este oferită și o selecție de fotografii alb-negru ce-l înfățișează pe Mustafa Kemal și frumoasa sa evoluție, ascensiune pe scena politică a Turciei.

  Înainte de toate, ne este prezentat contextul, situația Imperiului Otoman aflat în plin regres în secolul al XIX-lea, respectiv la începutul secolului al XX-lea. Gloria de altă dată pare să fi rămas blocată între paginile cărților prăfuite. Sfârșitul expansiunii otomane, dar și sistemul de organizare feudal au contribuit la decăderea imperiului și la sărăcirea acestuia. Din opulența și grandoarea lui Mehmet al II-lea Cuceritorul sau a lui Suleyman Magnificul pare să nu mai fi rămas nimic. Imperiul Otoman nu s-a adaptat vremurilor, modernității și a căzut pradă, încet-încet, influenței și intereselor Marilor Puteri. A devenit ,,bolnavul Europei”, guvernat de o dinastie neputincioasă sau, mai bine zis, indiferentă, mult prea ignorantă și dezinteresată, închisă în propria cochilie.

   Câteva capete ,,luminate” au încercat să modernizeze Imperiul, implementând reformele Tanzimatului, însă acest proces a fost întrerupt. Domnia despoticului Abdülhamid al II-lea a înrăutățit situația și mai tare. Teritorii cucerite cu secole în urmă au intrat sub autoritatea unor țări precum Franța, Anglia, Italia, țări din Balcani și-au proclamat indepedența. Imperiul a dispărut din Africa, iar existența sa în Europa era limitată. Tineri revoluționari, inspirați de Occident, au încercat să schimbe ceva. Așa au apărut Junii Turci, printre care s-a numărat și tânărul militar Mustafa Kemal, aflat la începutul unei cariere ce se anunța a fi încununată de succes și numeroase realizări.

   Primul Război Mondial a năruit Imperiul Otoman, din cauza alianței sale cu Puterile Centrale, și l-a adus la sapă de lemn. Puterile Antantei au fost hotărâte să șteargă moștenirea lui Osman de pe harta politica a lumii. Tratatul de la Sèvres a reprezentat o adevărată moarte a statului. Țara a fost împărțită aproape în totalitate și contropită de străini. Însă, din fericire, scânteia revoluției a izbucnit în Anatolia și, sub conducerea lui Mustafa Kemal, turcii au început un veritabil război de independență. Împotriva Sublimei Porți și împotriva Occidentului.

Turcia în urma Tratatului de la Sèvres (Sursă foto)

   După câțiva ani de luptă, de eforturi ce nu pot fi contestate, Mustafa Kemal și tovarășii săi au reușit să schimbe destinul turcilor. Astfel, la 29 octombrie 1923, a fost proclamată Republica Turcia la Ankara, eveniment ce a urmat Tratatului de la Lausanne – renașterea unei națiuni. Protagonistul nostru și-a atins scopul, a fost ales președinte al țării, dar greul abia atunci a început. După ce a pus la punct relațiile internaționale, s-a văzut nevoit să se ocupe cât mai urgent de reorganizarea internă a statului. A întâlnit nenumărate piedici, revolte, însă nimic nu l-a împiedicat să ducă la capăt mișcarea de modernizare și europenizare a Turciei.

   Timp de 15 ani, până la moartea sa, Turcia a fost reformată și schimbată, odată pentru totdeauna. S-a pus accent pe laicizarea statului, pe reînvierea spiritului național. Procesul de emancipare al femeior a continuat, acestea au căpătat drept de vot, ieșind din conul de umbră pe care au fost nevoite să-l accepte timp de secole. A fost introdus numele de familie în rândul populației, iar Mustafa Kemal și-a primit meritatul apelativ ,,Atatürk”, fiind considerat un tată al turcilor. Alfabetul arab a fost înlocuit cu cel latin, iar Turcia a fost supusă unei iluminări, promovării educației în rândul maselor.

 Atatürk arătând poporului noul alfabet, în timpul unui turneu prin țară (Sursă foto)

   Oricâte cărți, oricâte lucrări de specialitate s-ar scrie despre Atatürk și la activitatea sa, nu ar fi suficiente. Realizările sale sunt neprețuite. Atatürk este, fără doar și poate, un model de urmat. Un militar excepțional, un om politic de seamă și, cel mai important, un cetățean al patriei sale, căreia și-a dedicat întreaga existență. A pus interesul colectiv, interesul națiunii înaintea celui propriu, înainte împlinirii sale ca individ. Din acest motiv, este necesar să citim mai multe despre el, să învățăm din experiența lui și să contribuim cu toții pentru clădirea unei lumi mai bune. Pentru noi și pentru urmașii noștri.

   Fie că sunteți pasionați de istorie, fie că nu, vă sfătuiesc să citiți acest volum, să vă familiarizați cu personalitatea lui Mustafa Kemal Atatürk! Fiecare țară poate avea un Ataturk al ei sau mai mulți. Important e să învățăm, să muncim, să ne desăvârșim și să ne implicăm. Nepăsarea și ignoranța unora, mai pregătiți, mai buni, a permis dintotdeauna dezlănțuirea celor lipsiți de orice scrupul. Prin urmare, nu-ți uita patria și nici propria persoană!

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Atatürk-făuritorul Turciei Moderne de Mehmet Ali Ekrem este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

by -
16

Saga dinastiei Romanov. De la Petru cel Mare la Nicolae al II-lea, de Jean des Cars-recenzie

Titlul original: La Saga des Romanovs. De Pierre le Grand à Nicolas II

Traducere din limba franceză: Ileana Cantuniari

Postfață: Doru Dumitrescu

Editura: Corint

Anul apariției: 2013

Număr pagini: 400

Nota mea: 10/10

   JEAN DES CARS (n. 1943) este un cunoscut jurnalist francez care a semnat articole în mari cotidiene precumParis Match şi le Figaro. Reputat specialist în istoria marilor familii ale aristocraţiei europene, cu deosebire a familiilor Habsburg şi Grimaldi, este autor al mai multor cărţi foarte apreciate de marele public, printre care se numără: Eugénie, la dernière impératrice, Perrin, 1997; Louis II de Bavière, Perrin, 1998; Sissi, impératrice d’Autriche, Perrin, 1999; Inoubliable Grace de Monaco, Éditions du Rocher, 1999, La saga des Habsbourg. Du Saint Empire à l’union européenne, Perrin, 2010 şi La saga des Windsor, Perrin, 2011. Din 2011 este cavaler al Ordinului Grimaldi, acordat persoanelor care au contribuit la creşterea prestigiului principatului.

                 (Autorul Jean des Cars – Sursă foto)

    Rusia. Cel mai întins stat de pe Glob. Una din marile puteri ale Europei și nu numai.  Un participant de seamă la cele două războaie mondiale. Leagănul comunismului. Fosta URSS. Țara lui Putin. Și, cu mult timp înainte, Imperiul Țarist. Statul ce le-a ținut piept francezilor, aflați sub conducerea lui Napoleon Bonaparte, și naziștilor, guvernați de concepțiile lui Adolf Hitler. Cu o populație eterogenă, martoră a unei evoluții de-a lungul secolelor, marcată pe alocuri de căderi bruște, urmate de un progres uimitor. Dacă aș fi pus să descriu în trei cuvinte Rusia, aș răspunde fără să clipesc: continuitate, multinaționalitate și rezistență.

   De aceea, mi-am dorit să aflu mai multe despre acest popor, despre dinastia Romanov căreia îi datorăm existența Rusiei pe harta politică actuală. Cum am mai afirmat, manifest o slăbiciune pentru monarhie, pentru Casele Regale europene, motiv pentru care momentele petrecute în compania unei cărți asemenea celei de față sunt memorabile. Și, în sfârșit, am avut ocazia de a citi una din lucrările francezului Jean des Cars, un scriitor pe care-l admir nespus. Concluzia?

   Mi-a plăcut foarte mult. Timp de o săptămână, în fiecare seară, când liniștea se așternea asupra locuinței mele și asupra orașului, deschideam cartea și, implicit, mă aventuram în istoria Rusiei imperiale. M-am plimbat pe străduțele din Sankt Petersburg (în traducere: Orașului Sfântului Petru), am vizitat Palatul de Iarnă, am admirat operele de artă din Muzeul Ermitaj, am luat parte la încoronările țarilor din impunătorul Kremlin. Pe scurt: am simțit atmosfera acelor veacuri îndepărtate, apuse, dar pe care le percepeam ca fiind aproape sufletului meu, la o aruncătură de băț.

     (Kremlinul, Moscova – Sursă foto)

 

,,Gigantism și restrângere… Măreție și rușine. Decăderea sa amintea de cea a Imperiului Otoman, dar era mult mai rapidă. Astăzi, trebuie să ținem seama de remarcabilii diplomați ruși, campioni în amenințarea cu forța și în subtilitățile compromisului. Politica externă a Kremlinului poate părea brutală în ochii democrațiilor adormite de confortabila și molitica viziune europeană care s-a strecurat în veșmintele învechite ale naționalismului. Moscova își apără interesele. Putem înțelege acest lucru cercetând o hartă: vom avea o lecție de geopolitică. Și putem aminti, în limba cardinalului de Rentz, acel conspirator din vremea Frondei care a sfârșit prin a îndeplini misiuni diplomatice pentru Ludovic al XIV-lea, că ,,Statele nu au prieteni. Au doar interese”. Altă dovadă că Rusia a ieșit din coma ei ideologică: o nouă flotă maritimă se pregătește. ,,Nu există imperiu fără flotă maritimă”, spunea Petru cel Mare.”

    ,,Saga dinastiei Romanov” debutează cu o introducere în istoria Rusiei, oprindu-se puțin asupra dinastiei Rurik, prima din Rusia, și aducând la cunoștință cititorului câteva date despre cneazul Igor (cel care va inspira opera cu același nume scrisă de Borodin), despre soția acestuia, Olga. Pas cu pas este prezentată ascensiunea Rusiei kievene și lărgirea ariei sale de influență, ținându-se cont și de contextul internațional. Căderea Constantinopolului în 1453 a făcut din Moscova un important centru al creștinătății și, cu precădere, al ortodoxismului. Nu degeaba avea să fie numită ,,a treia Romă”. Tot înainte de Romanovi se face remarcat Ivan cel Groaznic, o prefigurare a absolutismului monarhic specific lui Ludovic al XIV-lea.

   Epoca Romanovilor începe cu Mihail I, cumnat al lui Ivan cel Groaznic, cel considerat demn de a fi țarul Rusiei. Primele domnii, primii țari sunt oarecum promițători, însă schimbarea vizibilă își face apariția abia în timpul lui Petru I, cunoscut ca și Petru cel Mare. Această personalitate remarcabilă de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea face eforturi evidente pentru modernizarea imperiului, pentru aducerea acestuia la nivelul statelor din Occident. După ce vizitează o parte din Europa decide să îmbunătățească traiul supușilor săi, să întreprindă o serie de reforme. El este cel care pune temelia Sankt Petersburg-ului, orașul său de suflet, o proiecție a aspirațiilor sale, a viitorului pe care-l prevede Rusiei.

 

,,Să ne amintim că dacă Parisul, Londra sau Berlinul au fost făurite de o îndelungată istorie, de secole de lucrări și de generații, Petru I nu-și acordă decât câțiva ani – zece poate – pentru a înălța acest oraș nou despre care se șoptește că și-l dorește capitală. O dată mai mult, el dă exemplu. După ce a doborât un arbust de drobiță cu ciorchinii aurii, el începe construcția primei case a viitorului oraș. Potrivit unei tradiții eroice, această micuță clădire este înălțată în numai… trei zile și seamănă mult cu cea pe care o închiriase în Olanda. Este ceea ce se va numi ,,căsuța lui Petru cel Mare” și care trebuie neapărat vizitată pentru că de aici a pornit formidabila aventură, din spatele acelor bușteni. Poate fi socotită o culme, deoarece această cabană este foarte rusească, iar țarul pregătește un oraș care nu va mai avea nimic rusesc…”

   (Palatul de Iarnă – Sursă)

   Jean des Cars trece în revistă țarii, țarinele, rând pe rând, acordându-le o atenție deosebită Ecaterinei a II-a, ,,Despotul luminat”, lui Pavel I, lui Alexandru I și celui din urmă Romanov, Nicolae al II-lea.  Domniile fiecărui țar sunt analizate, apreciate, criticate, comparate între ele, totul într-o manieră ce împletește rigurozitatea științifică cu arta povestirii.  Este uimitor modul în care cultura rusească a înflorit de-a lungul timpului, oferind lumii artiști și opere de artă, multe dintre ele dăinuind până astăzi. În Palatul de Iarnă din capitala Imperiului Țarist se poate vizita astăzi Muzeul Ermitaj, o bijuterie, ce găzduiește opere din întreaga Europă. Un veritabil patrimoniu al bătrânului continent.

   Dinastia Romanov a dat Rusiei optsprezece țari care au consolidat, mai mult sau mai puțin, poziția sa pe mapamond. Ultimul dintre ei, Nicolae al II-lea, a fost victima regimului bolșevic, sfârșind executat  împreună cu întreaga sa familie. Această tragedie, această pată pe imaginea Rusiei contemporane, este descrisă amănunțit, evidențiindu-se în acest mod sfârșitul unui imperiu, sfârșitul celei de-a doua dinastii, ale cărui efecte s-au răsfrânt asupra destinului națiunii ruse actuale.

,

,În numai două minute, la ordinul lui Lenin, puterea bolșevică, încolțită, și-a încheiat socotelile cu Romanovii, simbolul vechii Rusii. Rasputin prezisese: ,,Când eu voi fi mort, Rusia va cădea în ghiarele diavolului”.”

   Deși comuniștii au încercat să nege importanța Romanovilor, să ascundă adevărul, acesta a ieșit ca întotdeauna la iveală. Însă acum, mai mult ca oricând, Rusia are prilejul de a se mândri cu acești conducători, cu această familie al cărei nume va rămâne veșnic în istorie.

    Jean des Cars reușește să reînsuflețească o perioadă din istorie, creionând-o în culorii vii și, pe alocuri, în tonuri cenușii. Își duce la îndeplinire misiunea, documentându-se temeinic, dezvăluind lumii întregi ciclicitatea și farmecul istoriei, motiv pentru care eu vă recomand să includeți ,,Saga dinastiei Romanov” în lista de lecturi obligatorii. O enciclopedie accesibilă publicului larg, o poveste și nu un basm, unde binele nu învinge de fiecare dată răul. O călătorie într-o Rusie a altor vremuri, presărată cu nenumărate experiențe, lecții de viață, atât de actuale…

    Recunoștința mea profundă se îndreaptă către Grupul Editorial Corint, cel care a oferit un exemplar al cărții de față și care, înainte de toate, a avut inițiativa lăudabilă de a publica această lucrare a lui Jean des Cars. Vă mulțumesc!

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

         

 

Biblia de lut, de Julia Navarro

    Julia Navarro (Madrid, 1953) a profesat ca jurnalistă atât în presă scrisă, cât şi în radio şi în televiziune. Primul său roman, Confreria Sfântului Giulgiu, a obţinut în scurt timp titlul de bestseller internaţional.
     Şi-a consolidat reputaţia de scriitoare prin Biblia de Lut, un adevărat succes la public. Romanul s-a vândut în peste un milion de exemplare în Spania şi a fost publicat în mai mult de douăzeci şi cinci de ţări, printre care Italia, Germania, Marea Britanie, Portugalia, SUA.
    Romanul de faţă tratează subiectul Genezei după Avraam, afacerile foarte profitabile şi uneori mortale din cadrul furturilor de artă, resentimentele şi dorinţa de răzbunare a celor asupriţi în lagărele din Germania, în timpul războiului mondial, dar şi începerea războiului din Irak, şi efectele unei obsesii!

    Atrocităţile comise de nazişti asupra lagărelor de concentrare, asupra evreilor, a oamenilor care nu sunt puri din punctul lor de vedere, a tuturor care le stau în cale…

     Ce m-a şocat la această carte a fost indiferenţa oamenilor bogaţii pentru vieţile altor oameni. Asistăm la jocurile de culise, în vederea începerii războiului din Irak. Fiecare doreşte o felie cât mai mare din câştig.Sunt foarte mulţumiţi, deoarece vor face afaceri de milioane de dolari din tragedia altui popor.
     Întâlniri la nivel înalt, aranjarea dinainte stabilită războiului, m-a făcut să mă întreb: -Cât valorează viaţa unui om? În cazul de faţă e vorba de mii, sute de mii de oameni!
     Se ştie dinainte când Bush va ordona invadarea, când profiturile vor începe să apară…
     Cum ne-a obişnuit autoare avem de a face cu trecut şi prezent.

     Trecut
    Asistăm la scrierea Bibliei de către Samas, un tânăr inteligent din tribul lui. Tatăl lui Samas fusese un mare scrib, un învăţător, iar micuţul fusese înzestrat la rândul lui cu darul inteligenţei. Nu trebuie să irosească acest dar mai ales că “El” îl acordă câtorva oameni pentru a le face mai uşoară existenţa altora şi pentru a-i combate pe aceia care fiind inteligenţi se lăsau ispitiţi de Rău.

   Tribul lui se închină zeilor făcuţi cu chip de lut. Tatăl lui Samas trăieşte din aceste figurine de lut pe care le face. Deşi micuţ, Samas, la fel ca şi alţi câţiva oameni, crede în “El”, cel făr de chip, dar care a făcut totul pe pământ. Pastorul Avram îi va inocula credinţa în Dumnezeu. Acesta va şti să povestească facerea lumii, datorită credinţei şi faptului că D-ZEU îi vorbeşte. În aceste convorbiri, Avram este sfătuit să îşi ia tribul tatălui său care era conducător, şi împreună să pornească spre Canaan, Pământul Făgăduinţei. Astfel ne dăm seama că Avram este de fapt Patriarhul Avraam, părintele poporului ales.

   Samas îl va însoţi pretutindeni pe Avram, dar dorul de locurile de unde au plecat, de învăţătorul lui, îl va face pe Avram să îi povestească toată GENEZA, aşa cum i-a fost adusă la cunoştinţă de El, şi să îl lase pe tânăr să se întoarcă la locurile natale. Samas (deşi este la început cu scrierea pe tăbliţele de lut) va dori să scrie tot ce îi va spune Avram, să lase scris facerea lumii, pedepsirea omenirii prin potop, şi tot ce ştim despre creştinătate. Va exersa mult, va persevera şi va reuşi într-adevăr-Biblia de Lut va fi scrisă!

    Prezent

“Preotul schiţa un zâmbet când privi chipul uscăţiv al acelui bărbat îmbrăcat într-un costum bine croit; avea par alb, pieptănat cu grijă pe spate, atitudinea nerăbdătoare a celui obişnuit să poruncească.
-Ave Maria Preacurată.
-Cea care a zămislit fără de păcat.
-Părinte, mă acuz că voi ucide un om. Dumnezeu să mă ierte!”

    Astfel începe acţiunea acestei cărţi.

   Carlo Cipriani-un medic renumit, tată de familie, un om respectat cu o clinică foarte bună. Deşi este o persoană trecută de şaptezeci de ani, ceea ce îl ţine în viaţă este ura pentru un singur om.

   Mercedes Barreda-o femeie singură, trecută de şaizeci de ani, proprietara unei firme de construcţii are aceiaşi ură nemăsurată-să îl găsească pe acest om şi să îl ucidă. Este o femeie frumoasă pentru vârstă ei, munceşte fără odihnă, fără să se plângă vreodată.

   Bruno Muller-un om cu părul alb ca zăpadă şi ochi albaştri. Tocmai ce împlinise vârsta de şaptezeci de ani, şi era un muzician, un pianist extraordinar, aşa cum fusese şi tatăl său, la fel cum este şi fiul său. Şi Bruno are acelaşi crez-ura şi dorinţa de a ucide un om.

   Hans Hausser-o persoană de şaptezeci şi şapte de ani, impunătoare, un profesor de fizică de la Universitatea din Bonn, este şi el măcinat de aceiaşi ură-găsirea şi uciderea acestui om.

   Cine este acest om? Ce s-a întâmplat de patru persoane cu situaţi materiale bune, cariere, familii, au această ură nemărginită. Răspunsul se găseşte în Cel de al doilea război mondial, în atrocităţile comise în lagăr de către un om crud, catalogat un diavol în persoană-Alfred Tannenberg.

“Ştirea informa asupra unui congres sub egida UNESCO, despre originile omenirii. Şi acolo, pe lista celor prezenţi, se află numele bărbatului pe care îl căutau de mai bine de jumătate de secol.
Nu pierdură timp cu formalităţile. Se întruniră că să ucidă un om.
-Ai dreptate, conveni Hans. De altfel, trebuie să luăm o hotărâre. Ce se întâmplă dacă îl găsesc, dacă într-adevăr această Clara Tannenberg are vreo legătură cu el? O să vă spun eu: avem nevoie de un profesionist…de cineva căruia să nu-i fie greu să ucidă. Dacă el trăieşte încă, trebuie să moară, şi dacă nu…
-Şi, dacă nu, să moară copiii lui, nepoţii lui, oricine are acelaşi sânge cu el…!”

   Cine este Clara? Este o arheoloaga tânăra de naţionalitate irakiană. Soţul ei Ahmet este şi el un irakian, care a studiat la Cairo şi Statele Unite, un om aflat în relaţii bune cu regimul lui Saddam Hussein.
    Cei doi au venit la acest congres, iar Clara a dezvăluit că ar fi în posesia unor tăbliţe de lut care aparţine bunicului ei, şi care ar fi parte din Biblia de lut, pe care ar dori să o găsească. Această obsesie a bunicului o va macina şi pe Clara. Aceasta, deşi are vârsta trecută de treizeci de ani, este protejată, răsfăţată, şi obişnuită să obţină tot ce vrea din partea bunicului ei.
    Cine este acest personaj care inspiră frică, ură şi pe care îl doresc mort chiar şi asociaţii săi în fărădelegi?

“Bunicul tău a făcut avere graţie operelor de artă. Este cel mai mare jefuitor de comori din Orientul Apropiat.
-Unele dintre misiunile arheologice pe care le-a finanţat au avut un singur scop: ca el să rămână cu cele mai valoroase piese pe care le putea găsi. Este o afacere foarte rentabilă, care pune în mişcare milioane de dolari şi care i-a făcut bogaţi pe bunicul tău şi pe foarte respectabilii săi prieteni. Ei vând piese unicat unor clienţi speciali. Bunicul tău se ocupă de această parte a lumii, Enrique, de Bătrâna Europa, iar Frank, de America de Sud. George este nucleul afacerii. Vinde la fel de bine o scluptură romană dispărută dintr-o sihăstrie din Castilia ca şi o pictură pe lemn dintr-o catedrală sud-americană. În lume, există persoane foarte capricioase care văd ceva şi şi-l doresc, fiind doar o chestiune de bani că să-l poată obţine. Grupul capricioşilor amatori de artă nu e foarte amplu, dar e foarte generos când e vorba să plătească.”

   Aceste afaceri de milioane sunt necruţătoare. Alfred este un rechin, care dispune de viaţa oamenilor săi bine plătiţi, după bunul său plac. Are peste tot relaţii, oameni corupţi, iar la nevoie gărzile sale ucid fără să întrebe prea mult.

   De acesta dată, bătrânul este hotărât să îşi ajute nepoata să descopere Biblia de Lut.Timpul este scurt, războiul bate la uşa, iar rechinii sunt în aşteptarea prăzii. Singurul bun inestimabil, care iar aduce recunoaşterea internaţională ar fi să descopere Bibia de Lut. Pentru aceasta, Yves Picot, un cunoscut arheolog, Marta-profesoară şi arheoloagă renumită, Fabian-arheolog şi el, vor veni în Irak să descopere ceva inestimabil de valoros. Aceşti arheologi ar da o credibilitate foarte mare descoperirii, dacă această va avea loc în timpul scurt rămas până la război. Se încearcă să se descopere ceva în câteva luni, ceea ce durează de obicei ani de zile.

   Angajarea studenţilor din diferite ţări, a oamenilor din Irak, localnici, va duce la descoperirea unui templu, dar deocamdată nici urmă de Biblie.
    Printre aceşti oameni veniţi să muncească se găsesc şi 2 asasini plătiţi să îl ucidă pe Alfred şi pe fiica sa.
    Primul este din partea celor patru, care au fost asupriţi. Cel de al doilea asasin este din partea asociaţilor lui Alfred. Acesta nu are de gând să împartă Biblia (dacă o va găsi) cu nimeni, doar cu Clara, iar asta duce la represalii din partea asociaţilor.

   Vor avea loc crime în tabără. Cine este vinovat? Cine a trecut de gărzile înarmate a lui Alfred? Cine a avut curaj să se pună cu acest om cu o minte diabolică şi o cruzime fără margini? Când deja războiul este la câteva zile distanţă, ce se mai poate întâmplă?

   Cartea această, nu poţi pur şi simplu să o laşi din mâna. Filă după filă avem parte de personaje capabile de orice pentru supravieţuire, pentru bani, pentru cruzimea faţă de semeni lor, acţiunea alertă, întâmplările petrecute în trecut, urmările acestora te vor face să îţi pui o grămadă de întrebări despre trecut, prezent şi viitor.

    Recomand această carte tuturor care preferă acest gen şi nu numai.

    Nota mea este 10.

 Cartea Biblia de lut, de Julia Navarro a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul TârgulCărţii.ro

by -
19

,,În Profeţia familiei Romanov, autenticul şi speculativul se îmbină într-o lucrare de ficţiune fascinantă şi excepţional de bine realizată'' PUBLISHERS WEEKLY

Profeţia Familiei Romanov, de Steve Berry

Traducerea: Alina Tudorică
Editura: Rao, 2007
Număr pagini: 410

,,În Profeţia familiei Romanov, autenticul şi speculativul se îmbină într-o lucrare de ficţiune fascinantă şi excepţional de bine realizată” PUBLISHERS WEEKLY

,,În noul sau thriller, Berry abordează un alt mister uriaş al istoriei-adevărul despre uciderea, în 1918, a lui Nicolae al IIlea şi a familiei sale, combinând cu talent faptele istorice cu o poveste contemporană despre o posibilă conspiraţieAcţiunea palpitantă şi atmosfera recreată în detaliu fac din această carte o lectură pe care v-o recomandăm călduros” LIBRARY JOURNAL

   Steve Berry este avocat având mai mult de 2 ani experienţă în tribunale. A debutat în 2003 cu thrillerul Camera de chihlimbar, care a devenit imediat un bestseller în Statele Unite. Următoarele sale cărţiProfeţia familiei RomanovAl treilea secret, Moştenirea templierilor-au urcat rapid în topurile întocmite de USA Today, Publishers Weekly, The New York Times. Drepturile pentru cele patru romane au fost vândute până în prezent în 40 de ţărişi cărţile au fost traduse în 38 de limbi.

   În Palatul Alexandru, (Rusia-Tarskoe Selo) în data de 28 octombrie-RASPUTIN, preotul cuplului imperial, şi cel care îl liniştea întotdeauna pe Alexei, moştenitorul ţarului după câte o criză de hemofilie, a avut convulsii şi a început murmure o previziune groaznică:

,,A căzut pe podea şi a început murmure va părăsi această lume înainte de Anul Nou, şi a văzut grămezi de cadavre, câţiva mari duci şi sute de conţi. Neva se va înroşi de sânge, a zis el.
Privind spre cer, mi-a spus dacă va fi ucis de boieri, mâinile lor vor rămâne mânjite de sânge timp de douăzeci şi cinci de ani.  boierii vor părăsi Rusia fratele se va ridica împotriva fratelui şi se vor ucide cu ură şi nu vor mai există nobili în Rusia. Lucrul şi mai îngrijorător, a zis că: dacă o rudă de a noastră îl va ucide, nimeni din familia noastră nu va trăi mai mult de doi ani. Toţi vor fi ucişi de poporul rus.
Va urma şi salvarea. Cel care se face vinovat de fapta cea mai mârşavă îşi va da seama a greşitVa avea grijă ca sângele nostru renască. Spunea întruna doar un corb şi o acvilă pot reuşi acolo unde nimeni altcineva nu poate şi inocenţa fiarelor îi va proteja şi îi va conduce spre izbândă. A mai spus Dumnezeu va găsi o cale prin care adevărul nu va fi pus la îndoială. M-a tulburat foarte tare când a spus trebuie moară doisprezece poată începe renaşterea.”

-astfel a aşternut pe hârtie ţarina Alexandra previziunea.

Oare ce se va îndeplini din ea urmează aflăm.

   Ţarul Nicolae al IIlea a fost ultimul împărat al Rusiei. După cum se ştie, el şi întrega sa familie au fost executaţi în noaptea dintre 16 şi 17 iulie 1918 în oraşul Ekaterinburg, în subsolul Casei Ipatiev. Nicolae al IIlea sau Nikolai Alexandrovici Romanov a domnit între anii 1894 -1917.
Schimbarea regimului în urma Revoluţiei Bolşevice conduse de Lenin a avut urmări dramatice în rândurile întregii populaţii ruse. Nici familia ţarului n-a scăpat de opresiune, totul culminând cu asasinarea din 17 iulie 1918. Un lucru interesant pe care vreau -l amintesc e acela Rasputin, cu, calităţile sale extrasenzoriale, a prevăzut întrega familie a ţarului va fi asasinată. A trimis semnale de avertizare ţarului, care n-au fost luate în seama. Urmările, se ştiufam romanov

 Povestea lui Nicolae al IIlea şi a familiei sale este de-a dreptul fascinantăÎn multe privinţe adevărata poveste a morţii lor este mai impresionantă decât ficţiunea ţesută în jurul lor. Încă din 1991, de la exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale familiei regale din groapa comună care le adăpostea, au fost dezbateri aprinse legate de identitatea celor doi copii care lipseau. Iniţial, un expert rus a examinat scheletele şi a ajuns la concluzia Maria şi Alexei lipseau. Apoi un alt expert american a analizat atât amprenta dentară cât şi scheletele descoperind  era vorba de Alexei şi Anastasia.

   Moscova în Prezent-Avocatul Miles Lord este încântat se afle la Moscova în aşteptarea unui eveniment de excepţieDupă căderea comunismului, poporul rus a votat revenirea la monarhie. Noul ţar va fi ales din rudele îndepărtate ale lui Nicolae al IIlea de o comisie special numităşi însărcinarea lui Miles este verifice trecutul candidatului preferat de un grup de oameni de afaceri occidentali. Sarcina lui era fundamenteze pretenţia la tron a lui Ştefan Baklanov. Acesta era Romanov prin naştere şi avea o sumedenie de afaceri în occident. Şeful său, Hayes, îl trimise pe Lord la Arhivele statului, iar de aici începe funcţioneze profeţia din nou.

   După moartea lui Rasputin şi decimarea familiei ţaristese pare că ar exista şi moştenitori, conform profeţieiÎncepe moară prima persoană din cei doisprezece din profeţie, Artemie Belii, un avocat care lucra la Ministerul Justiţiei, întâlnirea cu Lord îi va aduce sfârşitul. Cineva încearcă îl ucidă pe Lord ,,Nenorocitul de ciornaii trăieşte încă‘-aceste cuvinte spuse din gura a doi criminalii nu poate lase loc de interpretări. Ce se întâmplă? Cine îi vrea moartea şi de ce? Inspectorul Orleg de la miliţie îi răspunde nonşalant ,,Acoperişul,, îl vrea pesemne mort.

,,Acoperişul era termenul folosit în mod obişnuit în Moscova şi în cea mai mare parte a Rusiei de vest pentru mafie. Nu aflase niciodată cum luase naştere acest termen. Poate din cauza aşa se plătea taxa de protecţie, sub acoperire, sau poate era doar o metaforă pentru pătura socială cea mai înstărită a Rusiei. Membrii mafiei deţineau cele mai frumoase maşini, cele mai frumoase ,,dachas-case” şi hainele cele mai bune. Nimeni nu făcea nici cel mai mic efort pentru a-şi ascunde bunăstareaDin contra, mafia îşi afişa în mod ostentativ prosperitatea atât în faţa guvernului, cât şi în faţa oamenilor de rândEra o clasă socială distinctăuna care se dezvoltase foarte rapid. Oamenii de afaceri considerau taxa de protecţie un fel de capital necesar pentru supravieţuirela fel de important ca şi salariile plătite angajaţilor sau bunurile puse în vânzare.”

   Pe lângă Comisia Ţaristă, ceea ce nu ştia Lord este mai fucţionează o Comisie Secretă formată din Hayes, nume de cod Lincoln, Stalin, Hruşciov şi Brejnev, iar sub aceste nume de cod se ascunde câte un reprezentant din marile puteri ale Rusiei, mafia, guvernul, armata.
Hayes este după ştirea lui Lord un excelent avocat în domeniul economiei mondiale şi al dreptului internaţionaldeţinea un licenţiat în drept şi un master în economie. Ceea ce nu ştia Lord este Hayes reprezenta de fapt mafia rusă în Statele Unite.

,,Hayes era mulţumit. De zece ani reprezenta mafia rusă în Statele Unite. Milioane de dolari fuseseră spălate prin instituţiile financiare nord-americane, multe sume fiind pompate spre afaceri legale în căutarea de capital, cele mai multe folosite însă pentru cumpărarea de bunuri, de aur şi de obiecte de artă. Nimeni nu ştia de unde vin banii şi până în momentul de faţă activitatea nu atrăsese atenţia autorităţilor. Hayes îşi extinse în acest fel influenţa în cadrul firmei şi îşi atrăsese o mare parte a clienţilor străinicare optase lucreze cu el pentru simplu motiv că ştia cel mai bine cum merg afacerile în noua Rusie-cum te foloseşti de frică şi de nelinişte, cum nesiguranţa putea lucra în favoarea ta dacă ştiai cum o mânuieşti.”

   Începe fuga pentru supravieţuire, iar pasiunea pentru Rusia şi pentru aflarea adevărului îi pune în cârca lui Lord pe criminali şi poliţia rusăCând va încerca scape de Cromagnonul şi Deprimatul, cei doi criminali care îl vânează, o va întâlni pe Akilina Petrovna, o acrobată de circ, subţire, cu părul blond, care îl va salva momentan de moarte.acvila

,,Era subţire ca o patinatoare, cu părul blond până în dreptul umerilor. ÎI plăcu faţa ei ovală, cu tenul alb ca laptele şi cu nasul în vântEra un amestec curios de feminitate şi de forţă masculinăEra scundăajungându-i doar până la umărşi purta o pereche de blugi negri, care îi veneau ca turnaţiPeste puloverul pe gâtpurta o jachetă cu umeri falşiRăspândea un vag miros de parfum dulceag.”

   Cei doi vor fi salvaţi pentru a doua oară de către oamenii conducătorului ,,Sfintei Grupăriconduşi de Simion Pasenko. Acesta conducea o veche grupare care se ocupă cu siguranţă ţărilorîncă din timpurile mai vechi. Din câte se pareprofeţia merge mai departe, iar Corbul şi Acvilă tocmai au o misiune, aceea de a da de cei doi supravieţuitori şi moştenitori ai ţarului-Alexei şi Anastasia. Corbul (Lord cu pielea sa neagrăşi Acvilă, numele fetei acrobate, vor parcurge câteva etape pentru a dezlega misterul şi locul unde sunt moşteniitorii, iar indiciile lăsate pentru ei vor trebui dezvăluite.corbul

  Păstrători secretelor şi dovezilor ţariste îşi vor găsi sfârşitul, dar nu înainte de a ai ajută pe cei doi: Descoperirea unei cutii în care se găseşte un lingou de aur imperial, o cheiţă pe care era inscripţionat B.C.C.716 şi un mesaj lăsat pe o foiţa de aur:

,,Puteţi folosi aurul. Va fi nevoie de fonduri, iar ţarul a înţeles care este datoria lui. Şi această foaie poate fi topită şi transformată în baniFolosiţi cheia pentru a ajunge la următorul portal. Locaţia acestuia ar trebui fie limpede în momentul de faţăDacă nu, atunci e normal ca drumul vostru se oprească aici. Doar Clopotul Iadului poate indică drumul. Către Corb şi Acvilămult noroc şi drum bun. Pentru intruşi, diavolul fie cu voi pentru totdeauna.”

   Corbul şi Acvilă vor trebui plece din Rusiaîn America, acolo unde pe Dealurile Prinţesei spinul îi aşteaptă. Aflăm povestea morţii tragice a familiei ţariste, descrierea detaliată a ce s-a întâmplat în aceea perioadăcine a reuşit salveze cei doi copii, dar şi unde sunt şi ce s-a întâmplat cu cadavrele imperiale. Datele transmise din generaţie în generaţie, durerea, frica, cruzimea ultimelor zile a Romanovilor, te face plângi odată cu atrocităţile descrise. Corsetele pline cu bijuterii pe care le purta familia imperială le-a salvat viaţa celor doi tineri, dar celorlalţi le-a mărit agonia.

Descoperirea a ce ascunde în cutia de valori, care se deschide cu cheiţa găsităîi va pune puţin pe gânduri. Nelipsitele lingouri imperiale, dar şi un Ou Faberge, iar înăuntru acestei minunăţii un clopoţel de aur inscripţionat cu litere chirilice- ,,Acolo unde creşte copacul Prinţeseiîn Genezaaşteaptă un SpinFolosiţi cuvintele care v-au adus aici. Izbânda e aproape, dacă se pronunţă numele voastre şi dacă se formează un clopot.”

   Dacă, Corbul şi Acvilă sunt pe cale îndeplinească profeţiasau nu, depinde de abilitatea lor de a rămâne în viaţă, de a lupta pentru aflarea adevărului. Oare este adevărată profeţiase va descoperi moştenitorii  ţarului? Sau totul va fi în zadar? Vor reuşi cei doi îşi salveze vieţile?

   Ce pot spun despre acesta capodoperă literară? Nu prea îmi găsesc cuvintecuvintele sunt sărace pentru a exprimă emoţiiletrăirile, alături de o bucată de istorie a unei familii imperiale cu un sfârşit tragic. Acţiunea din acest thriller este perfectă pentru cei pasionaţii de istorie, mistere, detalii fascinante despre diverse ţăriînmormântări secrete, crime, profeţii, dar şi poveştile triste ale Corbului şi Acvilei.
Dacă ar fi  fac o comparaţie  asemui această carte cu cele ale autorului Dan Brown, poate mai bună decât cărţile lui.
Din partea mea primeşte 5 stele şi felicitări pentru o carte perfectă în toate sensurile posibile.targulcartii.ro

Cartea Profeţia Familiei Romanov, de Steve Berry a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

O relatare palpitantă și revelatoare a uneia dintre cele mai zbuciumate și legendare perioade din istoria secolului al XX-lea – Revolta Arabă și „marele joc" secret de a controla Orientul Mijlociu.

Lawrence în Arabia, de Scott Anderson

Editura: Trei

Titlul original: Lawrence in Arabia. War, Deceit, Imperial Folly and the Making of the Modern Middle East

Limba originală: engleză

Traducere de: Irina Negrea

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 672

   „Fascinantă – cea mai bună lucrare de istorie militară din ultimii ani și o analiză edificatoare a disputelor care continuă să mocnească amenințător și azi. O carte extraordinară sub toate aspectele.” – The New York Times

O relatare palpitantă și revelatoare a uneia dintre cele mai zbuciumate și legendare perioade din istoria secolului al XX-lea – Revolta Arabă și „marele joc” secret de a controla Orientul Mijlociu.

CARTE INCLUSĂ PE LISTA CELOR MAI BUNE TITLURI ALE ANULUI DE
New York Times • Christian Science Monitor • NPR • Seattle Times • St. Louis Dispatch • Chicago Tribune • American Library Association

Bazată pe cercetări extinse și intense, muncă asiduă în arhive, Lawrence în Arabia aduce o nouă perspectivă asupra modului în care s-a configurat lumea Orientului Mijlociu. Cu o acțiune de proporții epice, portretizări expresive, accente critice în condamnarea distrugerilor provocate de comploturile coloniale europene, volumul surprinde strălucit felul în care nesăbuința trecutului declanșează suferința prezentului.

   Printre numeroasele istorii individuale din Primul Război Mondial care vor fi povestite și repovestite în cadrul centenarelor commemorate între 2014 și 2018, cea a lui T.E. Lawrence iese în evidență… Cartea lui Anderson nu putea fi mai oportună. Acum, când atenția întregii lumi se concentrează asupra Siriei și Egiptului, este uluitor să privești în urmă cu o sută de ani și să vezi un tablou asemănător…. Apelând la o distribuție bogată, Anderson reușește să exploreze haosul din Orientul Mijlociu de la începutul secolului al XX-lea dintr-o varietate de perspective distincte și revelatoare totodată. O mărturie captivantă, de o mare complexitate și profunzime. – The New York Times Book Review

Vastă, hipnotică și – să îndrăznim să o spunem – cinematografică în detaliu, Lawrence în Arabia ilustrează modul în care biografia și istoria se potențează reciproc. – The Wall Street Journal

Absorbiți de măcelul ce avea loc în tranșeele Europei în Primul Război Mondial, combatanții occidentali acordau prea puțină importanță teatrului de luptă din Orientul Mijlociu. Ca urmare, conflictul de aici a fost influențat surprinzător de mult de o mână de aventurieri și ofițeri de rang mărunt aflați departe de marile coridoare ale puterii: Curt Prüfer – universitar tern, atașat pe lângă Ambasada Germană din Cairo, Aaron Aaronsohn – renumit agronom provenit din România și sionist înflăcărat. William Yale – descendent scăpătat al unei familii aristocratice americane. În centrul acestui cerc se afla Lawrence – la începutul lui 1914, doar un arheolog care lucre la săpături prin deșerturile Siriei. În 1917 ajunsese deja cea mai romantică figură din Primul Război Mondial, luptându-se atât cu inamicii Marii Britanii, cât și cu propriul guvern pentru a-și transforma în realitate viziunea sa asupra destinului poporului arab. Drumurile încrucișate ale acestor patru personaje – intrigile pe care le-au pus la cale, bătăliile pe care le-au purtat, trădările pe care le-au suferit sau le-au uneltit ei înșiși – oglindesc grandoarea, complexitatea și tragedia războiului din deșert.

   SCOTT ANDERSON este un scriitor American și corespondent de război cu o vastă experiență, de-a lungul anilor transmițând știri din Liban, Israel, Egipt, Irlanda de Nord, Cecenia, Sudan, Bosnia, El Salvador și multe alte locuri sfâșiate de conflicte. Colaborează constant la New York Times Magazineși publică articole în Vanity Fair, Esquire, Harper’s și Outside. Este autorul romanelor Moonlight Hotel și Triage, al volumelor de nonficțiune The Man Who Tried to Save the World și The 4 O’Clock Murders, precum și coauthor la War Zones și Inside The League, alături de fratele său Jon Lee Anderson.

Sursa foto şi text: Editura Trei

by -
12

O adevărată poveste despre aventură, dragoste şi curaj din timpul Primului Război Mondial. Charlie Wilcox a existat cu adevărat!

Charlie Wilcox, de Sharon E. McKay

Anul publicării: 2003

Editura: ALLFA;

Număr pagini: 192;

Tip copertă: cartonată.

Lucrare distinsă cu premiile literare canadiene: Geoffrey Bilson (2001), pentru fictiune istorica adresata tineretului; Hackmatack (2002), preferinte ale tinerilor cititori; Rocky Mountain (2003) Prea mic pentru Marele Razboi!

O carte ca niciuna, unde istoria şi ficţiunea fac combinaţia perfectă, rezultând un minunat roman.

O adevărată poveste despre aventură, dragoste şi curaj din timpul Primului Război Mondial. Charlie Wilcox a existat cu adevărat!

  Mi-a plăcut mult, am citit-o pe nerăsuflate şi am rămas cu o impresie bună despre autoarea şi scenarista de film, Sharone E. McKay. Nu mă aşteptam la o carte aşa de bună, am judecat-o după copertă, însă conţinutul m-a lăsat fără cuvinte. Stilul liniştitor în care este scrisă cartea te îndeamnă să-ţi găseşti un colţ în casă, să te aşezi, să te înveleşti cu o pătură groasă şi să o citeşti cu o ceaşcă de ceai fierbinte. Te rupe complet de realitate, de griji şi nevoi şi te transpune într-o lume în care praful s-a aşternut de foarte mult timp, iar tu, cititorul, lecturând cartea îndepărtezi uşor praful şi te bucuri că atunci lumea chiar trăia o viaţă normală. Zic asta pentru că atunci nu existau telefoane, tablete, computere sau laptopuri, nu. Exista doar timp liber pe care să-l petreci muncind, ori jucându-te cu prietenii.

   Aşa face şi Charlie Wilcox, personajul principal al romanului, celelalte personaje gravitând în jurul său. S-a născut în Newfoundland, pe coasta de est a Canadei, şi are la naştere o greutate de numai un kilogram şi un picior schilod. Charlie era fiul căpitanului Sam şi al lui Lucy Wilcox. De asemenea, Charlie este o fire jucăuşă care are mereu încredere în sine şi-şi iubeşte familia (aşa cum era ea) şi viaţa.charlie

  Romanul debutează cu dispariţia lui Charlie de acasă, mama sa fiind foarte îngrijorată şi răspândeşte vestea în tot Brigus-ul.

   După câteva ore, băiatul este găsit de Jim Norton, amicul său, stând şi privind prin binoclul şterpelit de la tatăl său portul. Aflând că trebuie să ajungă acasă pentru a pleca din Brigus de la prietenul său, acesta dă fuga acasă. Pe o ferestră a unei camere vede cum părinţii săi se îmbrăţişează, dar amintindu-şi că mai are o treabă de rezolvat, ia găleţile şi pleacă să aducă apă. În timp ce se întorcea cu găleţile pline, Charlie porni o încăierătură cu doi băieţi care-l batjocoreau pentru că el e diferit, el nu are un picior ca restul copiilor şi oamenilor.  Apariţia doamnei Lucy Wilcox, mama sa, îi face pe băieţaşii neascultători să plece, iar pe Charlie se supără foarte tare, deoarece era plecat de două ore după apă şi nici după acele ore el nu se întorsese acasă.

  Imediat ce intră pe poartă este târât în baie, pentru că trebuia să se spele, având să plece departe. Fiul Wilcox trebuia să ajungă la spital pentru a fi operat la acel picior care nu-i permitea să meargă ca toţi oamenii, ci îi permitea să şchiopăteze.

Tatăl, dar mai ales mama lui erau foarte speriaţi, însă Charlie era bucuros pentru că avea să fie şi el normal, aşa, ca toţi copiii de vârsta lui.

  În drum spre gară, băiatul îşi aduce aminte de binoclul pe care l-a furat de la tatăl lui, căpitanul Samuel Wilcox. În drumul spre gară, oamenii se alăturară lui Charlie şi familiei lui pentru a-l conduce pe Charlie la tren. Tânărul fiu încearcă să-şi exprime gândurile faţă de ce s-a întâmplat cu binoclul tatălui său, dar ori vorbele i se blocau în gât, ori era întrerupt de cineva.

  Alături de mama Lucy, Charlie este dus la spitalul general St. John unde avea să stea câteva săptămâni bune. Nu după mult timp, mama lui Charlie pleacă şi el este lăsat într-un spital de care habar nu avea şi în care nu cunoştea pe nimeni.

  Uşor-uşor, pe zi ce trece, copilul se împrieteneşte cu asistenta Mac, care devine preferata lui, faţă de sora asistentă-şef Butters, o fire dură şi serioasă. Tot în spital se împrieteneşte cu Davy, un băieţel care şi-a pierdut picioarele, fiind zdrobite de un tramvai. Se juca cărţi cu el, plictiseala era prezentă şi-l deranja, iar lipsa de ocupaţie îl îndeamnă să îşi petreacă astfel timpul liber. Juca cărţi cu Davy şi cu Tom, căruia îi lipsea un braţ şi care avea un picior bolnav.

Sora Mac este chemată urgent în biroul asistentei şef, iar le petit Charlie este sigur că va fi dată afară pentru că se vehiculează că ea este îndrăgostită de doctorul Robert Daniels.

   Atât Charlie, cât şi Davy, au operaţii ziua următoare, dar aceştia doi pun la cale un plan ce presupunea să ajungă pe acoperişul spitalului pentru a admira pentru ultima dată (aşa ziceau ei) luna şi stelele. După multe peripeţii reuşesc, însă peste câteva minute pe acoperiş apar sora Mac şi doctorul de la etajul trei, Robert. Copii asistă la câteva gesturi şi sărutări romantice, apoi sunt descoperiţi şi trimişi în salonul lor.

A sosit şi a doua zi, iar cei doi băieţi sunt operaţi, ambele operaţii reuşind. Charlie nu-şi mai încape în piele de bucurie şi colegul său la fel. Acum avea să fie la fel ca ceilalţi, avea să se întreacă cu băieţii din sat şi nimeni nu-l va mai considera diferit.

Câteva pagini înainte, Charlie Wilcox părăseşte spitalul şi se întreaptă spre casă.

   Toată lumea era fericită. Sam a hotărât să dea o petrecere pentru reuşita fiului său. La această petrecere, căpitanul Sam dă mai departe binoclul său lui Charlie, pentru că aşa se procedează din generaţie în generaţie. Totodată Charlie află că va merge să îşi continuie studiile în oraşul St. John şi că nu va pleca niciodată pe mare. Cât va învăţa va sta la mătuşa sa, unde dispunea de tot ce avea nevoie: mâncare bună şi multă,  adăpost deasupra capului şi căldură. Însă Charlie nu se lasă descurajat şi fuge într-o noapte târzie în port. Dimineaţa este găsit după nişte butoaie de Clint Miller, un angajat al portului. Oferindu-i câţiva bani, Charlie este ajutat să se urce pe un vapor. Condiţiile în care a ajuns pe vapor sunt inumane: loc mult prea mic şi lipsa aerului. Cutia în care a intrat este cu explozibil pentru a fi aruncată atunci când vasul nu mai poate înainta, rămânând blocat într-o bachiză de gheaţă. Cutia în care a fost încuiat Charlie este depozitată în aşa numita “magazie a vaporului”, ea fiind foarte aproape de motor, iar căldura e năucitoare. În această magazie, Charlie îşi petrece câteva zile din viaţa lui, până când doi oameni de pe bordul vaporului coboară la el, respectiv îl ajută şi-l desfac din cutie. După eliberarea lui din locul micuţ, el este prezentat echipajului şi pus mai apoi la muncă grea.

  Vasul acostează în Anglia, unde Charlie este dat jos şi pus să aştepte răscumpărarea lui de către părinţii săi. Pe uscat cunoaşte o asistenta şi pleacă cu ea,  cărându-i bagajele, la Etaples. Aici, la Etapes totul era trist şi sumbru. Răniţi din război erau aduşi şi îngrijiţi de către asistentele Crucii Roşii. Pe nevăzute, ticălosul de Wilcox îi sustrage asistentei cu care a venit banderola ce indica semnul Crucii Roşii. Peste tot la Etaples erau corturi şi corturi.

Asistenta şefă care semăna cu sora Butters de la Spitalul General St. John îl hrăneşte şi oferă alte bunuri cu o singură condiţie, şi anume sa muncească în corturile respective. Bucuros, Charlie îşi ia treaba în serios şi o face pe asistentă să aibe o părere foarte bună despre el.

   Într-o zi coboară dintr-o ambulanţă asistenta Mac de la Spitalul St. John. Se reîmprietenesc, şi petrec o seară plăcută pe o pajişte la un picnic nocturn.  În următoarea zi este pus de către asistenta şef să care câteva cutii cu medicamente într-o maşină care avea să ajungă la Auchonvillers, aproape de soţul lui Mac. Nu stă mult pe gânduri şi pleacă şi la Auchonvillers lăsând lui Mac un bilet pe un vapor care o va duce înapoi în Londra. Ajuns la Auchonvillers, mai merge puţin şi dă de regimentul Newfondland. Dă de Martin şi de prietenul lui, Michael.

  Din păcate, tocmai se pornise “Marele Asalt” şi războiul îl pune la grele încercări pe Charlie. Oare va scăpa cu bine din acest război? Oare Martin şi Michael vor supravieţui? Se va mai întoarce vreodată Charlie acasă, la familia lui?

   V-am prezentat o mică parte din carte, nicio secundă să nu aveţi impresia că v-am povestit cartea. Dar abundă de atâtea întâmplări şi evenimente, încât citind 10 pagini ai impresia că citeşti 100.

  Vă recomand cu încredere acest roman istoric, n-are să vă plictisească şi sper să vă pătrundă şi vouă în suflete! Lecturi plăcute în continuare!

Pași în trecut nu te duce pe drumul poveștii, ci pe drumul inimii. Acolo au loc transformări profunde

Paşi în trecut, de Lina Moaca-o împletire a prezentului cu trecutul

Editura: Librex Publishing

Categoria: Beletristică

Colecția: Roman istoric

Număr de pagini: 312

Anul apariţiei: 2016

Nota mea: 10+

    Știi deja că eu și cartea cu subiect istoric nu prea ne înțelegem, dar anul acesta ne-am dat amândouă silința să ne acceptăm, dar și să ne împrietenim. Ea a încercat să mă convingă de faptul că merită să fie citită, eu m-am lăsat ”mituită”. Rezultatul e unul bun, dar nu este 100% convingător.

   Atunci când am văzut coperta cărții, aceasta mi-a transmis non-verbal un mesaj care m-a convins. A fost dragoste de carte la prima vedere, iar Lina Moacă m-a surprins cu Pași în trecut. Mi-a dăruit cartea care să mă convingă iremediabil: a scris o carte istorică, dar nu e doar o carte istorică și atât. Este o carte – fenomen, o carte – eveniment. Un roman – flacără vie – ce va arde mereu în inima mea.

”Ia-mă acasă. O să-ți placă de mine! Nu mă lăsa necitită!”

    Și da, îmi place mult Pași în trecut. Nu doar mi-a plăcut, încă îmi place, căci întreaga carte îmi transmite un mesaj puternic. Începând de la copertă până la ultima pagină. Îmi place încă, și acum, după ce am terminat de citit cartea.

   La finalul lecturii nu am putut să nu scriu câteva cuvinte despre minunăția de carte. O carte care m-a purtat prin istorie, prin suflet și o mare de emoții – aproape imposibil de exprimat în cuvinte. Când încă eram sub influența cărții și a poveștii, impresiile la cald mi se par a fi cele mai sincere. Sincere și needitate.

Dumizăule, ce carte! O altfel de carte care te mistuie, care te pregătește, te răscolește, te încălzește, te face să vezi totul clar și firesc.

    Ce-am simțit atunci, simt și acum. Atunci mi-a fost teamă că nu o să pot scrie, iar de două zile tot scriu, în speranța că voi reuși să transmit, prin cuvinte, cât de mult mi-a plăcut. Tare mă tem că orice aș scrie și oricât aș scrie, nu voi putea să-mi îndeplinesc scopul.

 Dacă în Oameni, îngeri și demoni inima bate mai tare, iar în Valuri de viață emoțiile cuprinde întreaga ființă, în romanul Pași în trecut, autoarea surprinde cititorii cu o poveste cu iz de istorie. Pași în trecut este o iubire înflăcărată, trăită intens, ce va rămâne în istoria literaturii române contemporane.

   O poveste care te poartă prin fiecare încăpere a vieții, prin tinerețe, conflictul dintre generații, viața de la sat și modernismul, dar și prin iubirea cea mistuitoare, cea care te face să simți, să visezi cu ochii deschiși, să-ți dorești mai mult și mai repede, ce te ajuta să călătorești în timp.

Pași în trecut nu te duce pe drumul poveștii, ci pe drumul inimii. Acolo au loc transformări profunde

   Prin coperta cărții am înțeles faptul că paginile cărții vor transforma aproape orice cititor, îl va transforma în totalitate, ceva din ființa lui nu va mai fi niciodată la fel. Cu mine coperta și cartea și-au atins scopul: nu mai sunt aceeași nici în interior și nici mental. Povestea va cutremura cititorul, dar nu-l va speria, îl va cuceri, îl va determina să-și pună întrebări, dar și să-și creeze scenarii.

Pași în trecut – o împletire a prezentului cu trecutul

    Există oare o legătură între prezentul și trecutul prezentat în carte? Ce legătură există între Dragoș și Auraș? Există o legătură între cei doi, iar legătura dintre ei este una foarte puternică. Auraș este cel în care Dragoș se oglindește perfect. Este un alter ego a lui Dragoș. Auraș este partea ascunsă din Dragoș. Auraș nu este  decât cel care îi transmite lui Dragoş că trebuie să fie puternic și să lupte cu toate forțele pentru a dobândi ceea ce își dorește – indiferent dacă va trebui să poarte lupte grele, lupte în care nu va mai fi niciodată același, indiferent dacă va pierde ceva din sine pentru a câștiga ceea ce își dorește și iubește cu adevărat.

                Este romanul care s-a cerut recitit imediat și pe care îl voi reciti iar și iar, căci mai am atâtea de descoperit în mine.

Finalul cărții năruie orice scenariu și te pregătește pentru o nouă călătorie în inimă, în minte și în istorie.

Citate

”Razele fierbinți și transparente, ca o pulbere de aur, se revarsă din înălțimile cerului prin fereastra înaltă în mijlocul încăperii cu pereți albi și mobilier sculptat. Însă strălucirea caldă nu reușește  să descarce aerul de tensiunea rece și apăsătoare care plutește împrejur în zigzaguri electrizante.”

”Îmi plac mai mult ca orice, aceste momente tihnite de cunoaștere și învățătură, în care simt cum cresc și mă întăresc prin forțe care mi se descoperă din interior, din adâncuri nebănuite.”

”Din apropierea marelui sanctuar circular, lunecă parcă din văzduh un chip îngeresc  în straie albe. Îi remarc gingășia, suplețea. Doamne, Dumizăule! Fecioara cu suflarea-i năvalnică, din ochii mai albaștri ca seninul verii, îmi învolburează fulgerător trupul. Atâta frumusețe. E mult mai mult, decât  văzusem eu vreodată. (…;). Simt cum vâltoarea albastră, ca o lumină ce tot sporește în intensitate, mă ridică spre ceruri și mă agăț de ea ca nu cumva să-mi dea drumul. E curcubeu, pulbere de aur. Inima îmi bubuie nestăvilită la desăvârșirea strălucitoare. ”

Lectură plăcută!
Libraria librex.ro

 Cartea Paşi în trecut, de Lina Moacă a fost oferită pentru recenzie de Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Librex Publishing.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
11

Anglia anului 1377

Pasărea furtunii-Războiul celor două Roze de Conn Iggulden – tumult, sânge şi iubire în istoria Angliei

Titlu original: Stormbird

Editura: Nemira

An apariţie: 2016

Număr pagini: 520

  Mi-am dorit cartea. Pentru că îmi place istoria sub formă de poveste, pentru că am fost fascinată de Anglia, pentru că ştiu că dincolo de rapoartele istorice oficiale întotdeauna sunt poveşti nespuse pe care doar literatura le poate pune în lumină.

   Războiul celor două Roze este unul dintre cele mai ciudate războaie britanice. Multe neconcordanţe se regăsesc în relatări, iar denumirile intrigă şi stârnesc în acelaşi timp curiozitatea. În primul rând, eu am fost uimită să descopăr cu ceva ani în urmă că, deşi poartă denumire florală, niciuna dintre casele britanice implicate în această rivalitate sângeroasă nu avea însemnul trandafirului în momentul desfăşurării războiului. Vinovat de acest nume pare să fie chiar Shakespeare şi al său romantism molipsitor.swords

   Romanul lui Conn Iggulden urmăreşte linia istorică şi adaugă în plus o notă personală generatoare de emoţie, purtând amprentă romantică şi captivând prin accentuarea dramatismului secundar al personajelor. Pentru că, dincolo de conflictul principal şi anume războiul, intrigile, veşnica bătălie, jocurile de culise pentru putere, există şi conflicte secundare ce ţin de viaţa protagoniştilor care, în afara funcţiei deţinute, trăiesc, simt, înghit pastile amare, suferă, iubesc şi trădează cu o intensitate pe măsura istoriei relatate.

   Epoca prezentată este una agitată din istoria Angliei, când casele Lancaster şi York îşi disputau tronul şi implicit puterea. În aparenţă un război civil cu implicaţii majore, această bătălie ce a făcut numeroase victime are o esenţă mai profundă ce sălăşluieşte undeva în spatele cortinei şi este coordonată de personaje ce preferă să acţioneze din umbră. Autorul pune accentul în povestea sa tocmai pe aceste personaje decisive, ilustrând atât modul de gândire la care ameninţarea provoacă tacit cât şi viaţa încorsetată acceptată de bunăvoie şi suferinţele ce derivă din deţinerea unei puteri ce apasă prea greu pe umerii deţinătorului ei.roses

Urmărind firul narativ al cărţii este aproape imposibil să nu te întrebi dacă merită să îţi vinzi viaţa şi sufletul pentru o putere ce nu garantează niciodată recuperarea pierderii …

   Aşa cum am spus, mi-am dorit să citesc cartea şi am găsit-o fascinantă. Partea comică este că abia la finalul cărţii am aflat că face parte dintr-o serie şi că urmează un alt volum. Pe bune? No way! :) Data viitoare poate ar trebui să citesc întâi de cinci ori coperta unu că scria mare pe ea …

   Pe un fundal de atacuri şi contraatacuri, acţiunea volumului UNU ( simt nevoia să precizez acum că am aflat că e primul volum … :) ) poartă cititorul printr-o altfel de prezentare a istoriei. Fără a neglija aspectele importante, cortina despre care vorbeam se prăbuşeşte, iar adevărul capătă sens pe măsură ce avansăm în viaţa personajelor, în acele unghere pe care istoricii nu le-au putut explora.

   Prologul ne introduce în Anglia anului 1377 într-un moment încărcat de tragism. Aflat în pragul morţii, regele Eduard al III-lea o are alături pe Alice, tânăra sa soţie, dar și pe cei trei fii ai săi. Deşi momentul este încărcat de suferinţă, interesele personale primează chiar şi într-o asemenea clipă şi observăm cu stupoare cum discuţiile dintre băieţi deraiază pe un traseu periculos, fiecare calculând obţinerea puterii şi judecând prin prisma propriilor nevoi.

„ Nu este un lucru bun ca, în ultimele sale clipe, tatăl nostru să aibă alături o târfă.”

 „- Te-ai gândit, John, că acum între tine şi coroană se mai află doar un băiat? Dacă n-ar fi micuţul şi dragul de Richard, tu ai fi rege mâine.”

 

   Istoria tumultoasă curge mai departe nestingherită de trecerea ireversibilă a timpului … Acţiunea ne poartă şaizeci şi şase de ani mai târziu, într-o Anglie dominată de temerea pierderii teritoriilor în favoarea Franţei. După ce Henric al V-lea moare „cu viaţa frântă de o simplă boală”, pe tron urcă fiul său, Henric al VI-lea. Băiatul născut prematur se dovedeşte însă neputincios, incapabil de a purta pe umerii fragili responsabilitatea puterii pe care o deţine şi care se transformă într-o povară infernală. Speranţa Angliei păleşte, iar necesitatea obţinerii unui armistiţiu cu francezii cere măsuri disperate. Casa de Anjou pare să fie soluţia. Cu o fiică nemăritată ce poate deveni soţia lui Henric şi suficientă influenţă asupra regelui Franţei, Casa de Anjou este perfectă pentru planurile Angliei.

„Mieluşeul nu poate conduce şi nu poate lupta.”

 „Întreaga ţară aşteaptă ca tânărul Henric să fie măcar pe jumătate din cel care a fost tatăl său …”

 „ Anjou este cheia întregii încuietori (…;) şi tot ei sunt cei cu o fiică nemăritată.”

  Planurile Angliei sunt bine puse la punct René de Anjou acceptă armistiţiul propus dorindu-şi recăpătarea pământurilor. Îl convinge pe regele Carol al Franţei de importanţa înţelegerii cu englezii şi este de acord să îşi dea şi fata în mâinile străinilor pentru a pecetlui înţelegerea … deşi o căsătorie între Henric şi Margaret era aproape incestuoasă. Încă odată este subliniat faptul că puterea transformă oamenii în adevărate creaturi lipsite de conştiinţă şi, nu pentru prima dată, istoria reuşeşte să provoace indignare şi greaţă.

  Margaret de Anjou, fata zglobie, veselă, liberă, cutezătoare devine fără voie regina Angliei, legată de un om bolnav, manipulat, neputincios. Evenimentele cad peste ea schimbând-o, maturizând-o brusc, obligând-o la decizii rapide. În scurt timp, tânăra regină este de fapt cea care conduce Anglia, iar inteligenţa, încăpăţânarea şi voinţa îi asigură impunerea în lumea nouă în care intrase.

„ – Voi vedea şi voi citi pergamentele pe care va trebui să le semneze soţul meu, Master Brewer. Îl voi ruga pe William, lordul Suffolk, să mi le descrie pe celelalte, dacă vede atât de multe în noul său rol. „

 

  Rezistenţa Angliei scârţâie din temelii. Aşteptarea unui nou monarh cu inimă de leu pare să nu se mai sfârşească. Va reuşi regatul să îşi revină cu o nouă regină sau universul englez este pe cale să se prăbuşească? Intrigi inimaginabile şi compromisuri covârşitoare care zdrobesc orice urmă de umanitate se împletesc în povestea lui Iggulden. Fiecare lovitură este ca o pastilă de imunitate, fiecare trădare este o lecţie învăţată şi fiecare personaj are propria balanţă cu care calculează câştigul şi pierderea pentru fiecare alegere făcută. Un roman must read pentru iubitorii de istorie care vor adora stilul personal al autorului, dar şi ritmul alert în care acţiunea se derulează.sigla Nemira

Cartea Pasărea furtunii-Războiul celor două Roze, de Conn Iggulden a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

„Cel mai scandalos roman al lui Pikul.“ - Richard Stites

Necuratul vol I+II de Valentin Pikul

Editura: All

Număr pagini: 984

Roman istoric
 
   „Necuratul”, apărut la Editura ALL în traducerea Antoanetei Olteanu, este cel mai controversat roman din întreaga activitate literară a lui Valentin Pikul, unul dintre cei mai populari scriitori ruși din toate timpurile. Cărțile lui s-au vândut în peste 500 de milioane de exemplare.
 
Grigori Rasputin a făcut obiectul a numeroase legende, însă puțini cunosc povestea ascensiunii sale dintr-un sătuc siberian la curtea imperială. În viziunea lui Pikul, el este Necuratul. Cu o ironie mușcătoare și un umor savuros, autorul satirizează mecanismele puterii și influența nefastă pe care Rasputin a exercitat-o asupra familiei imperiale și a întregii elite din Sankt-Petersburg. Mai mult decât atât, Pikul reconstituie, pe baza a sute de surse documentare, viața spectaculoasă a Romanovilor și evenimentele premergătoare Revoluției Ruse din 1917. Afacerile politice, economice și sociale din ultimele decenii ale Rusiei imperiale contribuie la acest tablou incitant.necuratul

    Proiect întins de-a lungul a aproximativ zece ani, „Necuratul” este un roman istoric special. În stilul său neobișnuit, plin de umor, Valentin Pikul a realizat o ficționalizare de excepție a biografiei lui Grigori Rasputin și o frescă unică a ultimelor decenii din istoria Imperiului Țarist. Discursul său literar este presărat cu șarje eseistice și citate din izvoare istorice. Contestat de criticii sovietici, care l-au acuzat adeseori de falsificarea adevărului istoric, Pikul a fost adorat de cititorii imuni la direcția literară oficială, care au găsit în opera sa personaje și idei inoportune în realismul socialist.

„Pikul este regele neîntrecut al bestsellerului istoric.“ – James Von Geldern

„Cel mai scandalos roman al lui Pikul.“ – Richard Stites

Sursa foto şi text: Editura All

by -
14

Parfumul subtil al legendelor arthuriene se simte pe parcursul evoluției firului epic, conferind romanului un aer de poveste și nuanțându-i originalitatea.

Rebeliunea, de Robyn Young – aromă de istorie și suspans

Titlu original: „Insurrection”
Colectia: Suspans
Autor: Robyn Young
Traducator: Laura Ciobanu
Dimensiuni:130 x 200 mm
Număr pagini: 672
Editura: Nemira

Recenzie

      Dacă mașina timpului este – cel puțin deocamdată – la stadiul de vis, eu vă mărturisesc că am avut ocazia să dau secolele înapoi și să trăiesc, pentru câteva zile în secolul al XIII-lea, într-o epocă cu aromă de luptă pentru putere, de curaj, dar și de viclenie… și am făcut asta citind paginile deloc puține ale romanului istoric „Rebeliunea”, de Robyn Young.

      Născută la Oxford în 1975, Robyn Young este o renumită scriitoare de romane istorice a căror acțiune se petrece în Evul Mediu. Termină studiile la Universitatea Sussex din Brighton și obtine diplomă de master în scriere creativă. 2006 este anul în care publică primul său volum din trilogia „Frația Templierilor”, „Anima Templi”. În 2007 publică „Crusade” și în 2008 apare „Requiem”. Cărțile sale au avut un impact destul de mare asupra publicului și s-au tradus deja în peste 15 limbi.

     „Regele Scoției a murit. Nobilii se luptă pentru putere, fără să știe că Edward al Angliei are planurile lui. Inspirat de o străveche profeție, visează de ani întregi la o cucerire nemiloasă, care va schimba soarta englezilor pentru totdeauna. Pe acest teritoriu divizat, într-o familie măcinată de ambiții și trădări, trăiește un băiat care se îndreaptă în forță spre maturitate.

      Drumul lui nu va fi niciodată simplu: va sluji dușmanul și-și va trăda prietenul înainte de a-și găsi propria cale.
      Dar Destinul i-a pregătit ceva.
     Îl cheamă Robert Bruce și povestea lui începe în Rebeliunea.
     „Robert Bruce este conturat cu mare versatilitate, personajul îndepărtându-se de portretul consemnat în istorie.        Rebeliunea e o lectură extraordinară.“ (Fantastic Book Review).
      „Scenele de luptă sunt senzaționale.“ (Daily Telegraph)

      Când începi să citești „Rebeliunea” – primul volum dintr-o nouă serie a lui Robyn Young – e ca și cum ai cobori din mașina timpului, din prezent, în secolul al XIII-lea. Nu te așteaptă localnici pașnici… dar te trezești direct într-o încăierare, într-o atmosferă de luptă. Câteva rânduri mai încolo, afli de moartea regelui Alexandru al Scoției, care nu a avut suficient timp să declare un moștenitor al tronului. Îl cunoști apoi și pe Edward al-II-lea, regele Angliei, oficial aflat în căutarea noului succesor la tronul Scoției. Spun „oficial” pentru că în realitate, mintea regelui Edward lucrează ca un mecanism viu și malefic, neobosit, în depistarea celor mai bune căi prin care el însuși să-și revendice tronul Scoției. Ideea că dintre toți pretendenții la tron – care urzesc și ei, la rândul lor, alte planuri – el însuși ar fi cel potrivit i-a fost sugerată de una din profețiile magului Merlin. Acesta spunea că peste insulele Britanice va domni un singur rege. Așadar, în timp ce un război civil e pe cale să izbucnească, Edward uneltește propriul său plan, foarte bine elaborat.

      Cunoaștem intriga odată cu sosirea la curtea lui Edward a lui Robert Bruce, un tânăr nobil scoțian. Acesta jură să-l servească pe rege și să îi fie alături mereu, să îl susțină în demersurile sale, mai ales în îndeplinirea vorbelor profetice ale magului Merlin. Însă, atât caracterul, cât și viziunea asupra deciziilor istorice importante ale lui Robert, îi aduc acestuia ură din partea celorlalți. Se pare că cei mai înverșunați erau oamenii apropiați Curții, cei care pentru o perioadă destul de mare de timp îl considerau pe Robert un adevărat cavaler fidel regelui său și profeției.

     Nu există personaje negative și pozitive… ci doar personaje care au un scop bine definit și care se folosesc de diferite mijloace pentru a-l atinge, iar tocmai procedurile pe care le folosesc pentru a construi strategii, sunt cele care le definesc caracterele.

     Personajul Robert Bruce crește odată cu trecerea paginilor. Este doar un adolescent atunci când sosește la curte, dar se dezvoltă emoțional, spiritual și capătă curaj. Există unele momente în care se dovedește că, indiferent de funcția sa, fiecare om poate fi afectat de slabiciuni. Totuși, personajul este dominat de conștiință și de simțul onoarei. Există mereu oameni în jurul său care au tendința să îl consilieze, să îi influențeze deciziile, însă el se lasă mai mult ghidat de propria conștiință. Aș putea spune că adevărata poveste începe în momentul în care Robert începe să ia decizii fără influența celorlalți.

     Pornind de la acest aspect, acțiunea romanului istoric ia amploare astfel că suspansul atent construit de către scriitoarea Robyn Young te face să-ți fie imposibil să lași cartea din mână. Nu… nu poți pleca din secolul al XIII-lea când vrei tu. Nu te lasă suspanul… și n-o să stărui prea mult asupra acțiunii în sine, ci vă voi lăsa să pășiți singuri alături de cele mai celebre personaje din istoria Scoției… și vă asigur că va fi o experiență inedită.

     E adevărat… unele romane istorice pot fi greu de digerat, însă nu este cazul „Rebeliunii” care te prinde în mrejele sale și nu te mai lasă să închizi cartea, deși are 672 de pagini. În ciuda lungimii sale, cartea se citește foarte ușor… și asta pentru că cititorul nu mai poate fi atent la numărul paginii, fiind capturat în această adevărată tornadă a evenimentelor.

      Gradul de suspans are o traiectorie ascendentă; de la primul rând până la ultimul nu e decât o respirație… una în care pulsul deciziilor devine din ce în ce mai rapid.
Pe lângă evenimeltele istorice reale, pe care scriitoarea Robyn Young le-a studiat atât de minuțios, ea a creat un fir epic țesut cu atâta măiestrie, încât a făcut din citirea unui roman istoric, o lectură antrenantă, cu aromă de suspans intens.

     Parfumul subtil al legendelor arthuriene se simte pe parcursul evoluției firului epic, conferind romanului un aer de poveste și nuanțându-i originalitatea.

     Stilul lui Robyn Young este unul descriptiv, foarte bogat în detalii, iar asta nu face decât să creeze scenariul perfect pentru desfășurarea poveștii. Evenimentele reale – descrise de către istorici în cărțile de specialitate – care stau la baza construcției romanului sunt expuse cu o rară măiestrie, scriitoarea dovedind o foarte bună abilitate de a crea scenariile originale și rupte parcă din trecutul acelui secol.
Cu toată compelxitatea de elemente descriptive ale vieții medievale, povestea curge fluent, lejer, datorită ritmului alert și al suspansului.

    Un alt aspect pe care l-am sesizat (făcând comparație cu alte cărți străine pe care le-am citit) este traducerea, pe care o găsesc nu doar foarte bună… ci extrem de bună.

      Iată câteva citate din carte: „Calul de luptă își smuci capul masiv, cu ochii măriți și albi rostogolindu-se prin deschizăturile cioltarului negru ce-i acoperea trupul uriaș. Când cavalerul din șa se întinse să ia lancea de la scutierul său, tunica îi flutură, dând la iveală scânteierea de solzi de pește a armurii”.
     „Duse erau muzica și dansatorii, platourile de argint încărcate cu delicatese și carafele cu vin. Dusă era și veselia. Tot ce mai rămăsese din ospăț erau un miros stăruitor de carne arsă și câteva petale strivite de trandafir uitate de măturile servitorilor. ”.
     „Vocea sonoră venea dinspre o siluetă înaltă care se apropia cu pași mari dinspre foc. Mergea alături de bărbatul cel chel, care, pe lângă el, părea deodată mic. Robert îl contemplă pe uriașul ce se apropia, presupunând că măsura probabil mai mult de șase picioare, poate chiar șapte”.

     În concluzie, o să mărturisesc faptul că nu eram mare fan al acestui gen și mă așteptam la o carte greoaie, abundentă în date istorice… însă „Rebeliunea” e un roman atât de bine scris, încât ai impresia că tu însuți ești un personaj și iei parte la evenimentele istorice majore care se desfășoară.

     Așa cum am precizat la început, m-am întors în timp, mai exact în secolul al XIII-lea. Am nimerit în conflictul dintre Robert Bruce și regele Edward, am fost martoră la lupte, la comploturi, la dueluri… și asta nu pentru că mașina timpului m-a dus acolo, în acea epocă, ci pentru că am citit „Rebeliune”. Mai greu e cu drumul de întoarcere… mai ales după un roman atât de frumos, care te marchează.

sigla NemiraCartea Rebeliunea, de Robyn Young a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Rodica Pușcașu

%d bloggers like this: