Tags Posts tagged with "Carti Litera"

Carti Litera

Dragoste şi alte poveşti scandaloase, de Caroline Linden-recenzie

Titlul original: Love and other scandals

Editura Litera

Colecţia:  Iubiri de poveste

Nr. pagini: 307

   Seria Povești Scandaloase: 1. Dragoste şi alte poveşti scandaloase, 2. Între raţiune şi scandal, 3. Iubiri şi scandaluri, 4. Scandaluri ascunse.

   Caroline Linden s-a născut cititoare, nu scriitoare. Ea a obţinut o diplomă în matematică de la Universitatea Harvard şi a lucrat ca programator în industria serviciilor financiare înainte de a realiza că scrierea ficţiunii este mult mai interesantă decât scrierea codului. Cărţile sale au câştigat premiul pentru cititorii NEC-RWA, JNRW Golden Leaf, Premiul Daphne du Maurier, premiul RITA RWA şi au fost traduse în şaptesprezece limbi din întreaga lume. Este o autoare de gen romance, contemporan şi istorice.

   Joan Bennet s-a plictisit să stea pe margine la baluri timp de patru sezoane şi doar să privească cu jind cuplurile care dansează. Mulţumită unor povestiri erotice incitante – şi deopotrivă scandaloase –, şi-a făcut o idee despre ceea ce pierde rămânând fată bătrână. Oare ar fi prea mult să-şi dorească un mic flirt? Aşa că se decide să îi facă o vizită fratelui ei pentru a-i smulge promisiunea că va participa la un bal a doua zi.

   În pragul casei, are parte de o surpriză de proporţii-Tristan Burke însuşi, îi va deschide uşa fratelui său, dar nu oricum, ci la bustul gol. Ei, din toate întâlnirile cu vicontele Burke, aceasta este delicios de păcătoasă.

   La vârsta de opt ani l-a ascuns pe Tristan împreună cu fratele ei, sub pat, la şaisprezece ani s-a prezentat pentru a-i spune condoleanţe, dar au sfârşit certându-se:

,,-Nu, sigur că nu. N-aş putea să înţeleg niciodată cum e să fii un gentleman cu o avere la dispoziţie şi să poţi face tot ce pofteşti, fără să-ţi spună nimeni nu. Să mă ferească Dumnezeu de o asemenea povară de nesuportat!
El o privi. Probabil era prima dată când era cu adevărat atent la ea.
-Eşti destul de obraznică.
Deşi o mânca palma să-i dea una peste faţă, îi zâmbi, totuşi.
Mulţumesc.
Tristan Burke se holba la ea şi începu să râdă. Ochii lui verzi străluciră imediat şi un rânjet larg îi lumină faţa, adâncind gropiţa pe care o avea în obraz. În clipa aceea părea de-a dreptul vesel. Joan îl privea atentă, dar zâmbetul dispăruse.
-O să te ţin minte, Joan Bennet, zise el. Îmi plac mult fetele obraznice.
-Oh! exclamă ea. Vocea ei nu suna ca de obicei, ci era întretăiată şi moale. Atunci ai fi primul…
El începu din nou să radă. Părea diabolic şi seducător. Se aplecă mai aproape de ea.
-Pun pariu că nu voi fi nici ultimul.

   La opt ani de la întâlnirea aceea memorabilă pentru Joan, apare cea de a treia întâlnire dintre cei doi, unde rămâne încremenită şi cu gura căscată în clipa în care uşa se deschise violent, iar bărbatul din pragul ei era aproape dezbrăcat. Eii, nu era un lucru rău, până atunci nu văzuse un bărbat dezbrăcat, unde mai pui că arată foarte bine. Şi ca de obicei, cei doi intră în discuţii aprinse:

”-Ce e? mârâi din nou bărbatul.
Joan îşi smulse cu greu privirea de la sfârcurile lui. Doamne, Dumnezeule! Nici măcar nu se gândise până atunci că bărbaţii aveau şi ei sfârcuri. Ridică ochii şi se uită la chipul lui.
-Încerci să trezeşti morţii din morminte? adăugă el.
Joana se gândi o clipă ce să răspundă.
-Poate. Dar dacă a murit, atunci va trebui să-i scutur personal cadavrul, ca să mă asigur de asta. Mama va insista să o fac.
Pe chipul tânărului apărură mai multe expresii ciudate. Şoc, amuzament, durere şi, în cele din urmă, înţelegere.
În clipa aceea ştiu cine era bărbatul. Tristan, Lordul Burke, era un om cu o reputaţie notorie. Nu exista alt crai mai mare, parior mai risipitor sau afemeiat mai mare în toată Londra…şi nici subiect de bârfă mai interesant. Iar în clipa aceea stătea în pragul uşii casei fratelui ei, purtând o pereche de pantaloni pe jumătate descheiaţi, care ameninţau să-i alunece în orice clipă de pe şoldurile zvelte. O situaţie extrem de interesantă!”

   Cu un asemenea spectacol din partea ei, porecla de ,,Furie” dată de Tristan, pare să se adeverească. Îşi aduce aminte de fata obraznică, dar şi de scorpia de acum, care pare interesantă dintr-o dată. Contradicţia din capul lui Tristan este hilară-nu arată nici a Furie, arată banal, dar parcă moda momentului o face să pară grasă “ca o jumătate de umbrelă desfăcută”. Pieptul ei voluptos era acoperit de dantelă, părul avea culoare frumoasă, dar coafura o dezavantaja. Chipul ei era destul de frumos şi interesant. Hhhm, o femeie care să îi ţină piept! Detesta relaţiile stabile, dar la o provocare nu poate renunţa!

   Astfel începe provocare care duce la un dans între cei doi, la un sărut, la un pumn ocazional în nasul lui Tristan, iar părerile celor doi încep să se schimbe. Ea: Parcă nu este aşa un necioplit. El: parcă nu este aşa o furie!
Joana se vede în situaţia de a rămâne doar cu sora tatălui pe post de supraveghetoare. Mama sa va pleca să îşi îngrijească sănătatea şubrezită, fiind însoţită de tatăl lor. Douglas va pleca să supravegheze nişte lucrări în locul tatălui, iar Tristan este rugat să fie însoţitorul Joanei la câte o plimbare, la bal, la un ceai.
Toate bune şi frumoase, numai că mama Joanei îl detestă pe Tristan. I-a interzis să danseze cu el, neştiind că Douglas l-a făcut să promită exact contrariul.

   Sora tatălui, un personaj controversat, cu o reputaţie nu tocmai bună după părerea mamei, Lady Courtenay, are o silueta voluptoasă ca Joan, dar arată foarte bine prin rochiile ce le poartă, nu tocmai la modă, dar splendide prin croiala lor. Aceasta o va sfătui ce este mai bine pentru nepoată, iar întâlnirile dintre cei doi tineri nu o deranjează. Vor mai dansa, vor face o plimbare inedită cu balonul, dar îşi vor da seama fiecare de calităţile celuilalt! Ea visează să îl schimbe dintr-un crai într-o persoană cumsecade, interesată de ea. El îşi va da seama că Furia arată superb în noua sa garderobă cu noua sa coafură, iar interacţiunea dintre cei doi devine fierbinte, atât la propriu cât şi la figurat!

   Problemele apar când se reîntorc de urgenţă părinţii Joanei, alarmaţi de bârfele existente în societate pe seama fiicei lor.
Ce se va întâmpla? Vor reuşi cei doi să meargă mai departe sau reputaţia vicontelui va fi un inpediment în calea fericirii?

   O serie super delicioasă. Din primul volum mi-am dat seama că avem de-a face cu personaje efervescente, cu dialoguri spumoase între cei doi tineri! Sunt curioasă în privinţa întregii serii, şi abia aştept să descopăr poveştile de dragoste înfiripate între prietenele Joanei şi pretendenţii lor!

O carte relaxantă pe care nu poţi să o laşi din mână până la final!

Nota mea este 10!

Cartea Dragoste şi alte poveşti scandaloase, de Caroline Linden poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Sursă foto: Pinterest

„Cum ai putea să trăiești zi după zi știind că nu faci decât să numeri zilele până la propria ta moarte?”

Înainte să te cunosc de Jojo Moyes

Titlul original: Me Before You
An apariţie: 2016
Editura: Litera
Traducere: Gabriel Tudor
Nr. Pagini: 398
Colecția Blue Moon

Două destine captive şi o luptă aproape imposibilă!

  „O narațiune ingenioasă, cu personaje încântătoare. O poveste dulce-amăruie despre dragoste și renunțare. O lectură extraordinară.” Daily Mail

     Înainte să te cunosc este o lecție de viață învăluită într-o poveste de dragoste care îndulceşte atmosfera romanului şi ne arată ce înseamnă sacrificiul. Simţim cum ne prinde în mrejele ei și nu știm ce se întâmplă, dacă este un vis urât sau doar o crudă realitate. Ecranizarea m-a bulversat și lacrimile au curs valuri, dar când am citit cartea am trăit cu adevărat emoţia şi am înţeles cum viaţa unui om se poate schimba radical fără voia lui. Fiecare personaj se luptă, aşteptând ceva, dar unul singur este pedepsit cu adevărat.

    Will Traynor este un contrast al sentimentelor, prin ochii lui poți vedea ce a avut și ce a pierdut într-o secundă de neatenție. Atunci când Dumnezeu pare să-l uite în scaunul cu rotile şi doar pe plan medical ar putea exista o șansă, apare o luminiţă care îi va însenina clipele de suferinţă.

Dacă mâine tu ai fi în locul lui Will, cum ai reacționa?

     Personal, recunosc, cartea pe alocuri m-a lăsat fără cuvinte, am înțeles, m-am revoltat, am zâmbit, m-am speriat și am așteptat un miracol. În toată această nebunie, am fost alături de Will, bărbatul care a trăit la maxim fiecare clipă și în anul 2007, dintr-un accident stupid a ajuns în scaunul cu rotile (“Și apoi nu mai e nimic”). Coloana îi este fracturată, în rest este dependent în totalitate de cei din jur. Doi ani mai târziu se află în acelaşi stadiu, a obosit să spere şi să aştepte, dar gândurile ar putea să îi fie schimbate radical pentru că în viaţa lui apare EA.

    Louisa Clark (26 ani) este pata de culoare din orășelul în care locuiește alături de părinții ei. Are un iubit de care se crede îndrăgostită, îşi iubeşte hainele vintage şi crede că un ceai poate aduce zâmbetul pe buze oricui. Ordinea i se schimbă când este concediată de la ceainăria The Buttered Bun. Are nevoie de bani și găsirea unui loc de muncă este prioritară, iar postul de îngrijitoare la domiciliu în casa familiei Traynor ar fi soluţia ideală. Au nevoie de cineva care să supravegheze un tânăr în scaun cu rotile și chiar dacă nu are pregătirea medicală necesară, atitudinea ei optimistă ar putea să îi aducă un post foarte bine plătit. Numai că ea nu știe absolut nimic despre persoana pe care trebuie să o îngrijească. Scopul lui Will este să o terorizeze şi să plece îngrozită, numai că grijile din familie o forţează să rămână şi să-l suporte:
 

„Va trebui să ai nervi de oțel. Mica ieșire de azi-dimineață e felul lui de a te scoate din minți.
   – De aceea e salariul atât de mare?
    – O, desigur.”


     Chiar dacă se străduiește să îi intre în grații zi de zi, încercările ei disperate mai mult îl enervează pe Will Traynor.

    „-Domnișoară Clark, viața mea nu se va îmbunătăți semnificativ în urma unor plimbări pe drumurile de țară din preajma castelului Stortfold.”

    Stocurile de medicamente de acasă, asistentul medical care îl vizitează zi de zi, dar şi indicaţiile care le primeşte în caz de o criză spontană, o fac pe Louisa să înţeleagă ce înseamnă să lupţi cu o boala. Părinţii lui Will ar putea să îi ofere orice tratament i-ar fi de folos, numai că până acum n-au descoperit formula magică.
 

   „Are tetraplegie cu leziuni la vertebrele cervicale C5-C6. Asta înseamnă că nimic din ce e sub pieptul lui nu se mai mișcă.”


  

   „Medicii încă n-au descoperit cum să pună la loc măduva spinării.”


    Legătura care se simte între Will și Louisa îi apropie și cumva ea reușește să spargă acea linie invizibilă și să îl cunoască cu adevărat. Pentru el este o suferință zilnică să fie dependent, să nu poată lua nici măcar o decizie, să uite că odată a fost un bărbat cu o carieră de succes, activ şi plin de viaţă care putea face orice. Zâmbetele și potențialul care îl vede la Lou, fata energică care își iroseşte clipele în acel orășel al nimănui, îl stimulează pe Will să discute, să îi arate ce pierde, să cunoască, să descopere lumea. Dacă el are șanse minime de reușită, atunci măcar ea să lupte, să evadeze și să meargă mai departe.
      Numai că situația devine cumva complicată. Fata care înflorește zi de zi începe să vadă situația altfel și să spere, să caute soluții pe Will, să îl facă să accepte ceea ce are, să înţeleagă că nu este singurul caz din lume.
  

  “Mi se părea nedrept că, deși nu le putea folosi sau simți, extremitățile lui îi provocau atâta durere.
     În ciuda atâtor greutăți, el nu se plângea niciodată. De aceea am avut nevoie de săptămâni întregi ca să înțeleg că, de fapt, suferea profund.”


      Deși pare imposibil, ea vede viitorul cu alţi ochi, dar din păcate, nu și Will:
    

„Cum ai putea să trăiești zi după zi știind că nu faci decât să numeri zilele până la propria ta moarte?”


Inaint sa te cunosc(Me Before You) de Jojo Moyes

     Dacă nu cuvintele, atunci măcar faptele îl vor convinge pe Will că Louisa este o persoană specială şi încetul cu încetul sentimentele lor vor lua o întorsătură diferită. Dacă dragostea ar putea face minuni, atunci multe persoane ar fi scutite de clipe de amărăciune, numai că uneori ea nu este suficientă. Cât de complicat poate fi?

    Un subiect dificil care m-a măcinat clipă de clipă. Alături de Will și Lou am trecut prin toate stările și m-am întrebat de ce uneori se întâmplă așa ceva. De ce nu avem soluții? De ce..?
  

  „-Tu, Clark, spuse el, privindu-și palmele, ești singura persoană cu care am simțit că pot discuta de când am ajuns în nenorocitul ăsta de scaun.”

    Lou și Will sunt două firi care ajung să facă un compromis, deși la început nu se suportă, pe parcurs gândurile li se schimbă. Fiecare va lupta pentru ceva anume: Lou să-l facă să zâmbească și să se resemneze cu viața pe care o are, iar Will să o convingă să iasă în lume, să înceapă o facultate și să își croiască un drum în viață. Dar cum ar putea să facă acest lucru când destinele lor par să fie strâns legate și dependente de scaunul cu rotile al lui Will?

      Autoarea Jojo Moyes nu a ales la întâmplare subiectul, se simte pe parcurs că s-a documentat și a decis să ofere cititorilor reversul medaliei. Cum ar fi dacă ar fi? Ai schimba ceva? Ai lupta sau ai renunța?
     Mi-aș dori să scriu că este o carte pentru oricine, dar din păcate subiectul este destul de controversat. Pentru a nu strica farmecul lecturii, am ales să fiu puțin ambiguă în detalii, dar trebuie să recunosc că este o carte bulversantă.
       Dacă v-aţi gândit să vedeți ecranizarea, vă recomand să renunțați, cartea este mult mai bună. Nu există comparație, iar explicațiile duc mai aproape cititorul în lumea obscură a celor care și astăzi mai speră la o minune. Sunt atât de multe cazuri și atât de mulți oameni care au ales să lupte încât este chiar jenant ca noi, cei sănătoși să ne plângem de diverse nimicuri.
      Astfel de cărți deschid ochii și te fac să te simți extrem de norocos, într-un fel cu un ochi râzi și cu altul plângi.

editura-literaCartea Înainte să te cunosc de Jojo Moyes a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulţumim Editura Litera!

Autor: Mili

by -
21

Privilegiaţii de Jonathan Dee

Titlul original: The Privileges

Traducerea: Mirela Acsente

Editura: Litera

Număr pagini: 282 

   Jonathan Dee s-a născut la Ney York în anul 1962, si a studiat la Universitatea Yale. A scris şase romane: The Lover of History, The Liberty Campaign, St.Famous, Palladio, Privilegiaţii. În 2010 a fost volum câştigător al Prix Fitzgerald şi nominalizat la premiul Pulitzer şi a Thousand Pardons.
    Face parte din echipa de autori a New York Times Magazine şi publică, de asemenea, în Harper’s. Predă cursuri de scriere creativă la Universitatea Columbia şi la The School.
    O colecţie-Buzz Books, cosmopolitană, locul de întâlnire a celor mai noi opere de ficţiune contemporană-romane aflate în topurile internaţionale, premiate, ecranizate sau în curs de ecranizare, traduse în zeci de limbi-cărţi provocatoare pe care abia aştepţi să le citeşti.

   Cu aşa descriere normal că eram curioasă să văd ce are această carte-ficţiune contemporană? Chiar aşa să fie? După ce am citit acţiunea, mi-am dat seama că de fapt este o familie normală, cu problemele normale ale zilelor noastre, dar cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut povestea de dragoste dintre cei doi soţi! Oare din această cauză să fie ficţiune? Să nu mai existe dragoste adevărată, aşa ca a lui Adam şi Chynthia?
    Cynthia mi s-a părut soţia perfectă pentru Adam, îl sprijină necondiţionat, iar deciziile pe care le ia el întotdeauna sunt cele mai bune.
     Pentru Adam, Cynthia este femeia perfectă, iubirea pentru care luptă să câştige tot mai mult, iar familia lor să aibă tot ce este mai bun.

      Adam şi Cynthia Morey sunt doi tineri de douăzeci de ani, care nu se tem să se căsătorească. Asistăm la emoţiile pregătirilor de nuntă, la familiile celor doi tineri fiecare cu defectele şi atuurile lor. Totul pare exagerat când eşti în centrul atenţiei, când trebuie să faci pasul decisiv, dar…
    ”Încăperea se umplu de zgomot, iar în centru ei, Adam şi Cynthia stau uitându-se lung unul la celălalt, în aceea ciudată poziţie semiprofil în care îi potrivise fotograful însuşi când devenise prea greu de explicat ceea ce voia. Cu braţul în jurul taliei ei. Ceva îi lipsise toată ziua, şi exact asta era. Când sunt atât de aproape unul de celălalt, nimeni altcineva nu-i poate atinge. Casele lor, familiile lor, toate cele care i-au făcut ceea ce sunt au rămas acum în urma lor şi aşa vor rămâne de acum înainte.”

    Cu asemenea început, aşteptăm din moment în moment să se întâmple ceva. Da, s-a întâmplat, au venit doi copii frumoşi în familie: April, fiica mai mare şi Jones, băiatul mai mic. Deşi în jurul lor, părinţii aveau dublu vârstei lor, ei nu se simt descurajaţi.
    ”Unul dintre lucrurile care îi făcea pe ei doi atât de minunaţi împreună era acel talent pe care îl aveau amândoi de a-şi lăsa toate experienţele emoţionale în urmă. De ce să te întorci şi să le reiei? Toată lumea şi le are pe ale sale; pleacă naibii de lângă ale tale şi nu te uita înapoi. A văzut asta confirmându-se în fiecare zi în lumea finanţelor. Cei mai realizaţi oameni erau cei pentru care nici măcar ziua de ieri nu există.”

     Când Deborah, sora vitregă a Cynthiei, are ceva probleme, va fi adusă acasă la Adam şi Cynthia. Aceasta îi va face reproşuri în privinţa creşterii celor doi copii. Ea este pe principiul că, dacă nu ai avut tu tot ce îţi trebuia în copilărie, nu trebuie să le dai tot ce vor copiilor. Aici, ţin să le dau dreptate celor doi părinţi. Cuvintele Cynthiei mi-au plăcut enorm: “Nu era prima dată când ajungea la concluzia că, atunci când era vorba de copii, oamenii se înşelau. Care trebuia să fie logica de a le refuza ceva? Cine hotăra că lipsirea de lucrurile pe care nici părinţi tăi nu le-au avut îţi formează într-un fel caracterul? Rahaturi narcisiste. Vieţile copiilor tăi trebuiau să fie mai bune ca a ta; asta era toată ideea. Şi ce rost avea să te concentrezi pe cât costă lucrurile? Toată lumea se aşteaptă să te plângi când lucrurile erau, sau păreau a fi, mai scumpe decât ar fi trebuit să fie: aparatele dentare, de pildă, despre care dentistul lor a spus că amândoi copii vor trebui să le poarte în cele din urmă.”
    Asta era ideea, dar ei au început să aibă bani din ce în ce mai mulţi. Adam a fost angajat la Standford în domeniul investiţiilor de capital, lucra de dimineaţă până seara, dar nu îl descuraja. Deşi era preferatul şefului, el a început să scoată bani ilegal din afacerea sa din umbră, iar traiul îndestulat nu era nici o problemă.

    Asistăm în carte la diferite etape din viaţa familiei Morey. Când au plecat în vacanţe, când au schimbat locuinţele sau când April şi Jonas au crescut. Cynthia va reuşi să treacă peste toate cu ajutorul psihiatrului, mai ales că slujba de mamă cu normă întreagă nu este uşoară deloc.
    Pe Jonas îl găsim destul de echilibrat, student la Universitate, iar impreună cu prietena sa Nikki vor duce un trai modest, nu unul opulent pe măsura veniturilor familiei Morey.
    April în schimb, va deveni o fire care nu prea ştie ce vrea, va încerca să treacă prin fazele rebele tinereţii. Băutură, droguri, bărbaţi mai maturi decât ea. Totul o plictiseşte, vrea tot timpul să încerce ceva altfel, până când reuşeşte să între în bucluc.

    Această carte mi-a plăcut foarte mult, deşi eu nu prea citesc acest gen-o familie care aspiră mai sus, viaţa de zi cu zi, etapele de creştere şi de probleme ale copiilor din zilele noastre, dar autorul a pus acel ceva în carte, care te face să dai pagină după pagină şi să descoperi ce s-a mai întâmplat.

     Nota mea pentru carte este 10.

  Lectură plăcută!
editura-literaCartea Privilegiaţii de Jonathan Dee a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulţumim Editura Litera!

Autor: Nicol

by -
7

Să baţi din palme cu o singură mână de Richard Flanagan

        Romanul scriitorului australian Richard Flanagan “Să baţi din palme cu o singură mână” a apărut la editura Litera în atât de interesantă colecţie “Clasici contemporani” în anul 2016, fiind tradusă din limba engleză de către Petru Iamandi. Romanul “The Sound of One Hand Cllapping” cel de al doilea scris de acest autor, a apărut în 1997 şi s-a bucurat de un deosebit succes la public fiind premiat cu Australian Book-sellers Book of the Year Award şi Vaner Palmer Prize for Fiction. În 1998 romanul a fost adaptat pentru marele ecran pe baza unui scenariu scris chiar de autor care s-a ocupat şi de regia filmului şi a fost nominalizat la premiile festivalului de film de la Berlin “Ursul de aur”.
         Editura Litera a scos seria aceasta de romane într-un format mic, foarte elegant şi în acelaşi timp practic pentru că este uşor de transportat şi de citit. Şi este nevoie de acest gen de mobilitate pentru că romanul în discuţie nu este o lectură uşoară şi nu din cauză că are 315 pagini sau a stilului în care este scris. Este o carte densă, plină de informaţii, plină de situaţii dureroase, plină de provocări pentru cititor. Este nevoie să te opreşti din când în când din citit pentru a medita şi a asimila povestea în sine. Practic de-a lungul lecturii eşti permanent alături de scriitor, citind parcă peste umărul lui povestea pe care ţi-o oferă. Este o carte profund masculină ca stil şi abordare cu toate că personajul principal este unul feminin şi anume Sonja Buloh a cărei viaţă o urmărim din anul 1954 şi până în 1990 de-a lungul unui adevărat labirint cronologic pentru că autorul sare cu nonşalanţă de la un an important la altul în funcţie de meandrele povestirii.
       Acţiunea se petrece în îndepărtata insulă Tasmania, parte a statului australian. O lume foarte puţin cunoscută cititorului român şi de aceea păstrând o aură cumva exotică, o insulă de la capătul lumii. Cândva s-a numit Van Diemen Land şi a fost timp de un secol colonie penitenciară pentru condamnaţii din Marea Britanie. Chiar strămoşii scriitorului Richard Flanagan au fost printre ultimii condamnaţi aduşi în Tasmania. Erau irlandezi şi unii fuseseră condamnaţi pentru că furaseră mâncare în timpul Marii Foamete iar alţii pentru că făcuseră parte din organizaţii revoluţionare irlandeze ce luptau împotriva stăpânirii engleze. Richard Flanagan îşi asumă originalele sale irlandeze dar se consideră tasmanian care scrie despre ţară si, despre locuitorii ei şi despre istoria ei. Din romanul “Să baţi din palme cu o singură mână” cititorul înţelege destul de repede că Tasmania înseamnă o natură cu totul deosebită şi de multe ori excesivă în manifestări şi o populaţie venită din toate colţurile lumii în diverse perioade istorice iar eroii cărţii sunt cei sosiţi imediat după cel de al doilea război mondial. Au venit aici pentru a găsi un liman al libertăţii în care să nu le mai fie teamă: “Fiindcă a nu te teme înseamnă să-ţi imaginezi o lume dincolo de propria experienţă de viaţă”.(p.12)                      Printre cei sosiţi atunci sunt şi părinţii Sonjei Buloh, Bojan şi Maria Buloh originari din Slovenia parte a statului Iugoslav. Fugiseră de noua lume care se instaura în acea parte a vechii Europe dar fugiseră şi de amintirile lor teribile din timpul stăpânirii naziste. Romanul se deschide de altfel cu o însemnare a lui Ivo Andric din Sarajevo din anul 1946 în care se vorbeşte despre mulţimea de femei tinere deja cărunte, precizând: “Nimic n-ar putea vorbi mai clar despre vremurile noastre generaţiilor viitoare decât aceste capete tinere cărunte cărora le-a fost furată nepăsarea tinereţii.”
           De această realitate teribilă fugiseră, trecând ilegal graniţa cu Italia, Maria şi Boian Buloh. Au ajuns în îndepărtata Tasmanie împreună cu alţii care fugiseră asemenea lor din Lituania, Letonia, Polonia, ba chiar şi din România. Toţi fuseseră atraşi de promisiunea făcută muncitorilor imigranţi că li se va oferi de către Australia o viaţă mai bună decât cea din Europa devastată de război. Fugeau de trecutul care însemnase lagărele naziste dar şi de viitorul care putea însemna noi lagăre de data asta sovietice.
     Guvernul australian i-a trimis în Tasmania într-o colonie de muncitori ce aparţinea Comisiei Hidroelectrice, colonie numită Butlers Gorge unde, indiferent ce profesie avuseseră înainte de a părăsi Europa, trebuiau să muncească din greu la construirea unei uriaşe hidrocentrale pe care proiectanţii ei o vedeau asemenea celor construite de sovietici pe Nipru şi pe Volga. Mulţimea aceasta amestecată de muncitori locuia în barăci înghesuite în care încercau cum puteau să-şi reconstruiască viaţa adunând resturi ale lumii părăsite sub formă de mileuri de dantelă, fotografii vechi îngălbenite, obiceiuri ce păreau ciudate şi feluri de mâncare neobişnuite. E lumea în care se naşte Sonja Buloh dar mica ei copilărie se sfârşeşte brusc într-o noapte de iarnă cu viscol şi ninsoare din anul 1954. În acea noapte mama sa se îmbracă cu rochia ei neagră cu dantelă, cu paltonul roşu şi ghetele roşii deja uzate şi o părăseşte plecând în noapte, paşii ei fiind rapid acoperiţi de ninsoarea viscolită. Sonja avea numai trei ani şi de la această fragedă vârstă când pleacă în noapte să-şi găsească tatăl la cârciumă, va învăţa cum să se descurce cu oamenii, cum să asculte, cum să tacă şi cum să supravieţuiască.
          Romanul propriu zis începe după dispariţia Mariei Buloh şi se axează pe cei doi eroi principali, Sonja şi Bojan Buloh, tatăl şi fiica, rămaşi singuri cu durerea născută din această părăsire, cu lupta fiecăruia de a face faţă vieţii dar şi cu lupta de a se înţelege unul pe altul, de a ajunge la o relaţie armonioasă. Ne plimbăm astfel odată cu autorul prin acel labirint cronologic de care am vorbit, sărind de la un an semnificativ la altul pentru a înţelege cum relaţia tată/ fiică devine tot mai încordată, tot mai violentă, tot mai dură până când, în 1967, în ziua în care Sonja împlineşte 16 ani, această se decide să plece, să-şi părăsescă tatăl care devenise pentru ea o piedică în calea unei vieţi normale. Pleacă în Australia, la Sidney pentru foarte mulţi ani şi Bojan Buloh rămas singur refuză cu încăpăţânare asimilarea. Preferă să rămână pentru totdeauna un venetic, incapabil să scrie sau să citească în limba engleză, vorbind această limbă stâlcit şi cheltuind cea mai mare parte a banilor câştigaţi din muncă grea pe băutură. Nici măcar tâmplăria care îi adusese bucuria creaţiei, bucuria lucrului cu lemnul şi a unei relaţii mai apropiate cu fiica sa, nu-i mai spune nimic.
           În acest mod monoton şi fără sens trec anii până în 1989 când se întoarce Sonja de la Sidney în ceea ce părea să fie doar un concediu. De data asta relaţia dintre Sonja şi tatăl ei va intra într-o altă faza. Cititorul va avea surpriza unui final clasic foarte potrivit pentru un roman scris în manieră clasică.
           De la bun început am fost contrariată de titlul romanului lui Richard Flanagan, “Să baţi din palme cu o singură mână”. Acesta exprimă ceva imposibil în realitate şi am căutat explicaţii pentru că în mod sigur autorul alese titlul cărţii cu un scop anume. Aşa am ajuns la filozofia zen care spune că prin meditaţie poţi ajunge ca mâinile tale să acţioneze ca şi cum ar fi o singură mâna şi sunetul bătăilor lor să fie de fapt sunetul unei singure mâini. Autorul are însă propria lui explicaţie la finalul singurei şi singularei poveşti de dragoste din roman. Las cititorului bucuria descoperiri acestei părţi a romanului şi a înţelesului ciudatului titlu ales.
           Din punctul meu de vedere, ca cititor captivat şi copleşit de frumuseţea cărţii lui Richard Flanagan, văd întruparea miracolului zen în însăşi evoluţia relaţiei dintre tatăl, Bojan Buloh şi fiica sa Sonia Buloh începând din noaptea de iarnă cu viscol a anului 1954 şi până în acea noapte din 1990 când graţie fiicei lui Bojan redescoperă iubirea. Pentru că despre iubire este vorba de la începutul şi până la sfârşitul cărţii.

editura-literaCartea Să baţi din palme cu o singură mână de Richard Flanagan a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată și librăriile online agreate.

Autor: Dana Burda

by -
6

Karl Ove Knausgard - Lupta mea. Un barbat indragostitLupta mea. Cartea a doua. Un bărbat îndrăgostit de Karl Ove Knausgard

Titlu original: Min kamp. Andre bok
Autor: Karl Ove Knausgard
Editura: Litera
Anul apariției: 2016
Colecția: Clasici Contemporani Litera
Traducere: Simina Răchițeanu
Număr pagini: 688

     „Roman autobiografic de o forță literară neobișnuită, cartea a doua a seriei Lupta mea a dat naștere unei polemici virulente și a primit încă de la apariție numeroase premii. După ce a abordat în primul volum tema doliului, Knausgard descrie cu aceeași vigoare și exactitate îndrăgostirea, uniunea și separarea, toate etapele sentimentului de iubire. Experiența de a fi tată dă peste cap totul în jurul lui și se reflectă în încercările cotidiene ale vieții de familie, în vacanțele care sfârșesc prost, în disputele cu vecinii, în tensiunile apărute cu ocazia aniversărilor copiilor… în acțiunea de a plimba un cărucior prin Stockholm când singurul lucru pe care dorește să-l facă este să scrie. Viața scriitorului-narator se desfășoară sub ochii siderați ai cititorului cu toată furia și sinceritatea ei frustă: un om cu o dorință de neoprit de a scrie, pentru care arta este o nevoie fizică, un om care oscilează permanent între energia vitală și impulsurile morbide. O capodoperă.” (James Wood, New Yorker)

     Karl Ove Knausgard s-a născut la Oslo în anul 1968 și a copilărit în Arendal. A studiat artă și literatură la Universitatea din Bergen. În 1998 debutează cu romanul Ute av Verden, pentru care este răsplătit cu Premiul pentru Literatură al Criticilor Norvegieni. A fost un debut excepțional, fiind pentru prima dată când un premiu de o asemenea prestanță îi este acordat unui debutant. Romanele sale autobiografice sunt cele care îi aduc recunoaștere în lumea literară universală. Scrise în perioada 2009 – 2011, acestea s-au transformat într-un adevărat fenomen literar în Norvegia, unde s-au vândut 450 000 de exemplare. De altfel, „Lupta mea. Cartea a doua. Un bărbat îndrăgostit” a fost nominalizat la Independent Foreign Fiction Prize în 2014.

    În cele ce urmează, vă voi povesti despre „Lupta mea. Cartea a doua. Un bărbat îndrăgostit”. Trebuie să recunosc că nu auzisem despre acest scriitor, însă ce m-a atras încă de la început, a fost coperta cu fotografia autorului – o fotografie plină de realism, un bărbat care pare să fie în mijlocul celei mai devastatoare lupte – lupta cu sine, cu regăsirea propriilor valori și idealuri… lupta cu existența aceasta care se transformă dintr-un dar, într-o luptă.
    Întreaga carte este o traiectorie ascendentă a iubirii, în care tensiunea pare să crească gradat, dar sigur. Pagină cu pagină, descoperim iubirea, mai întâi sublimă, aproape imposibil de atins, cu frământări, așteptări; mai apoi iubirea împlinită, desăvârșită, al unui cuplu care ajunge în punctul de a avea copii. Din acel punct, viața se schimbă însă, iremediabil. Nimic din ceea ce era înainte, nu mai este simțit la fel. Nici o clipă de liniște nu mai poate fi trăită fără sentimentul ulterior de vinovăție. Existența se transformă într-un carusel al frustrărilor, al răbufnirilor nervoase, al cuvintelor aruncate pentru a răni.

   Primul beneficiu pe care l-am intuit încă înainte să citesc cartea, aflând că scriitorul este un norvegian care locuiește în Suedia, a fost acela de a cunoaște puțin din cultura țărilor nordice, obiceiurile, stilul de viață și concepțiile oamenilor… și nu m-am înșelat. Am aflat despre un sistem de educație care se axează pe copil și pe protecția sa, implicându-se activ în aceste demersuri. La un moment dat, autorul, împreună cu câțiva prieteni, povestesc despre cum au fost agresați în copilărie de către părinții lor. Se pare că în vremea aceea, măsurile de protecție a copilului nu erau atât de aspre precum în zilele noastre, iar norvegienii, cu caracterul lor dur de altădată, aveau un comportament cel puțin aspru cu proprii copii.
    Deși este o carte autobiografică (ador genul acesta de carte), expusă într-un stil realist… momentele de realitate autentică sunt uneori povestite în nuanțe lirice, semn că și realitatea poate căpăta culoare, în funcție de starea sufletească. „În spațiul acela ca un atriu, mesele și scaunele stăteau goale între planurile verzi pe care podeaua de beton și cerul cenușiu le făceau atât de frumoase”.
Există episoade încărcate de descrieri, autorul acordă detaliilor o atenție specială, abilitate despre care mărturisește că a dobândit-o încă din copilărie. „În copilărie am fost învățat să explic toate trăsăturile, acțiunile și fenomenele„.
     Cred că titlul „Lupta mea” a fost foarte bine ales, autorul aflându-se, indiferent de momentul existenței sale, într-o luptă. Fie că e vorba despre perioada în care vrea să o cucerească pe Linda (care ajunge să-i fie soție), fie că e vorba despre relația cu ea, devenită, cu timpul, toxică, Karl Ove Knausgard este mereu în mijlocul unui vulcan de emoții, încercând să păstreze echilibrul acestei existențe.
    „Niciodată nu-mi dorisem mai mult decât pe ea, și acum o aveam nu numai pe ea, ci și pe copilul ei. De ce nu mă puteam mulțumi cu asta?”.
     E un om în toată firea… acest Karl Ove Knausgard, dar viața de adult cu responsabilități îi debuseolează orizontul, mai ales că cea care i-a devenit soție, Linda, face o adevărată obsesie pentru el. Îl suprasolicită, îl supune unei extrem de mari presiuni psihice, îl umilește… face lucruri pe care numai un om instabil psihic le face. Cu toate acestea, cu toată povara care i-a picat neașteptat pe umeri, Karl vrea să păstreze familia, deși, de multe ori, cedează presiunii.
    Linda este un personaj straniu… îl iubește pe Karl, dar transformă această iubire într-o relație toxică, are nevoie de întreaga atenție a iubitului său. Deși acesta o asigură de toată dragostea sa, ea suferă de o perpetuă nesiguranță, reproșându-i mereu că nu o iubește. Karl ajunge să neglijeze pasiunea sa, aceea de a scrie, cea care îi aduce și un venit substanțial, însă Linda pare să îi minimalizeze valoarea oricărei acțiuni. Karl ajunge să scrie în timpul nopții, însă nu renunță la această pasiune.

    Tema abordată de Karl Ove Knausgard este de actualitate și nu descrie altceva decât realitatea secolului nostru, în care avem totul, dar parcă nu avem nimic. Nu ne regăsim liniștea pe care ne-o dorim atât de mult. În personajul Karl se regăsesc bărbații pentru care impactul cu apariția copiilor este o eternă perioadă de tranziție, de frământări, pe când Linda e genul de femeie care respiră numai dacă în fiecare clipă primește dovezi de iubire.

    Originalitatea stilului este, cel mai probabil, cea care i-a adus recunoaștere în plan literar lui Karl Ove Knausgard. Odată cu publicarea acestor cărți autobiografice, scriitorul și-a asumat și un risc… acela de a etala detalii din viața sa, tuturor cititorilor, iar aceasta poate fi, uneori, periculos. De altfel, după publicarea primei părți, cea în care descrie relația cu tatăl său, cea mai mare parte a familiei nu i-a mai vorbit.

    Fiind o carte destul de groasă (are 688 de pagini) și un format de 107/177, atunci când te apropii de final e destul de incomod de citit, însă nu suficient pentru a renunța… pentru că vrei să afli tot ceea ce are Karl de spus. E ca și cum ai fi cu el într-una din cafenelele din centrul orașului Malmo, iar el ți-ar povesti toate acestea.

editura-literaCartea Lupta mea. Cartea a doua. Un bărbat îndrăgostit, de Karl Ove Knausgard a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată și librăriile online agreate.

Autor: Rodica Puşcaşu

by -
14

Regina sugrumataRegina sugrumată de Maurice Druon

Titlu original: La Reine étranglée
Traducere: Aurelia Ulici
Editura: Litera
Seria Regii blestemați (volumul 2)
Anul apariției: 2014
Număr pagini: 240
Nota mea: 10/10

După plăcuta experiență oferită de primul volum al seriei “Les Rois maudits” am așteptat cu nerăbdare să pot citi continuarea. Mi-a plăcut atât de mult încât am terminat-o după câteva ore de lectură continuă. Fără îndoială e una din seriile mele favorite, în care istoria apare ca o filă din marea carte a vieții. Nu pot să nu spun și de data asta că o mașină a timpului este inutilă când ai la îndemână o asemenea carte…
La Reine étrangléeLa sfârșitul primului volum regele de fier, Filip al IV-lea cel Frumos, se stingea din viață, după o luptă zadarnică cu moartea. La tron îi urmează Ludovic al X-lea de Navarra, poreclit și Arțăgosul, un rege slab, deloc potrivit pentru a i se lăsa în grijă un regat de o mare însemnătate. Dintotdeauna omenirea s-a confruntat cu astfel de situații. După moartea unui conducător puternic, înțelept, de multe ori se isca potopul, căci luptele pentru putere, de orice natură, sunt însoțite de decăderea sau moartea unora, respectiv de ascensiunea altora. De multe ori norocul, existența susținătorilor de partea celui aflat în plină ascensiune nu țin la nesfârșit. Orice început are și un sfârșit ca și viața însăși…
Suveran stăruitor, trufaș, cu minte ageră și ascuns,regele Filip își dusese la bun sfârșit domnia atât de bine și își dominase într-atât epoca, încât, în seara aceea, tuturor li se păru că încetase să bată inima țării. Dar moartea națiunilor nu se întâmplă niciodată în același timp cu moartea oamenilor, oricât de importanți ar fi fost ei; nașterea și sfârșitul lor se supun altor legi. […] Nici nu i se răcise bine mână, nici nu se stinsese bine această mare voință, că interesele personale, ambițiile neîmplinite, invidia, dorința de onoruri, de mărire și de îmbogățire, multă vreme stăpânite sau înăbușite, nu mai aveau mult până să se dezlănțuie.”

Soția proaspătului rege, adulterina Margareta, își execută pedeapsa la Château-Gaillard (Castelul Zdravăn) din Normandia, alături de verișoara sa Blanche. Aflând că socrul lor a murit, ele speră că vor scăpa, că vor reuși până la urmă să-și reia vechile vieți. Margareta se consideră deja regină a Franței, rang ce i s-ar cuveni, având în vedere că prin vene îi curge sânge nobil.
Nici un moment Margareta nu acceptase să se învinovățească de tragedia ei, nici un moment nu acceptase că, fiind nepoata Sfântului Ludovic, fiică a ducelui de Burgundia, regină de Navarra și viitoare regină a Franței, devenind amanta unui scutier făcea un joc periculos, care trebuia pedepsit și care o putea costa onoarea și libertatea. Își făcuse dreptate pentru că fusese măritată cu un bărbat pe care nu-l iubea loc. Nu-și reproșa că se jucase. Își ura dușmanii și numai împotriva lor își vărsa furia inutilă, împotriva cumnatei din Anglia, care o denunțase, împotriva familiei sale din Burgundia, care n-o apărase deloc, împotriva regatului și a legilor lui, împotriva Bisericii și a poruncilor sale. Și când visa la libertate, visa imediat și la răzbunare.”
Visele reginei sunt spulberate de vizita vărului Robert d’Artois. Acesta încearcă s-o convingă, folosindu-se de vicleșuguri, să semneze un act prin care ea recunoaște că fiica sa este o bastardă și că acceptă divorțul de regele Ludovic, fiindcă a lor căsătorie nici măcar nu s-ar fi consumat. Margareta este și mai vicleană, zădărnicindu-i planurile. Negăsindu-i nicio slăbiciune pe care s-o poată exploata, Robert d’Artois se întoarce în capitală. După înmormântarea regelui de fier, fiul cel mare își începe oficial domnia. Sfârșitul unuia reprezintă începutul altuia…
Ludovic este preocupat de lipsa unui moștenitor, căci pentru el fiica Margaretei este doar un copil ilegitim. Fiica primei sale iubite, lenjereasa Eudeline, este recunoscută și trimisă la o mănăstire pentru prințese. Contele de Valois i-o propune ca soție pe Clémence, sora lui Charobert, nepoata soției sale, nepoata Mariei de Ungaria și a regelui de Neapole. Ea este o frumoasă și virtuoasă prințesă a dinastiei de Anjou, dinastie răspândită în întreaga Europă. Regele este entuziasmat și i se pare o căsătorie de bun augur pentru toată lumea.
Contele d’Évreux îi urma în tăcere. Se gândea la prințesa care trăia într-un castel din Neapole și a cărei soartă, fără știrea ei, poate tocmai se hotărâse astăzi. Monseniorul d’Évreux era întotdeauna uimit de modul întâmplător, misterios în care se făureau destinele oamenilor. Pentru că un mare suveran murise înainte de vreme, pentru că un tânăr rege îndura greu celibatul, pentru că unchiul acestuia era nerăbdător să-I facă pe plac pentru a dovedi influența pe care o avea asupra lui, pentru că un nume aruncat la întâmplare fusese reținut, o tânără fată cu păr blond care, la cinci sute de leghe depărtare, în fața unei mări veșnic albastre, își imagina că trăiește o zi ca oricare alta se trezea devenind central preocupărilor la curtea Franței…”
Un reprezentant al regelui merge s-o pețească pe Clémence împreună cu nepotul bancherului toscan Tolomei. Maria de Ungaria acceptă căsătoria, tânăra prințesă este încântată, însă i se pune o condiție regelui, cea de a divorța de Margareta până în vară. Situația se complică, întrucât este nevoie de un nou papă la Avignon care să-I dezlege căsătoria, însă cardinalii nu sunt deloc uniți. Așa începe o adevărată aventură, cu intrigi și ițe încurcate, pe fundalul foametei din regat, ca în cele din urmă tânăra regină de Navarra să fie omorâtă în secret, iar regale arțăgos să se simtă pregătit pentru noua viață ce-l așteaptă…
Sunt nerăbdător să citesc continuarea seriei, să savurez pagină cu pagină această fărâmă de istorie. Dacă nu ați început-o încă, nu mai ezitați! Nu pierdeți ocazia de face o escapadă în trecut, la Curtea Regală franceză! Veți fi fascinați de poveștile de dragoste, de aventurile palpitante, de personaje remarcabile și de o civilizație, o societate organizată după legi de mult apuse…

Fragmente:
Sunt unele orașe ce rezistă peste veacuri; timpul nu le schimbă. Stăpânirile se perindă; civilizațiile se aștern ca aluviunile; dar ele își păstrează de-a lungul timpului caracterul, parfumul, ritmul și larma care le deosebesc de toate celelalte orașe de pe pământ! Dintotdeauna, Neapole a fost unul dintre aceste orașe. Așa fusese, așa a rămas și va rămâne peste timp, pe jumătate african și pe jumătate latin, cu străduțe înguste, cu furnicarul lui gălăgios, mirosul de ulei, de șofran și de pește fript, cu praful lui de culoarea soarelui, clinchetul clopoțeilor la gâtul catârilor.”
“Dar Guccio era deja afară și urca pe cal. Un sentiment de ură cum nu mai cunoscuse vreodată îi sfâșia pieptul. Pentru că Marie de Cressay era cât pe ce să moară de foame, trecea de partea celor săraci și a celor în suferință; iar asta era destul ca să știe că iubea cu adevărat. El, lombardul, copilul banului, lua dintr-odată partea clanului aflat în mizerie. Observa acum că prin zidurile caselor părea să se strecoare moartea. Se simțea solidar cu familiile care mergeau în urma sicrielor, clătinându-se, cu oamenii cu pielea lipită de pomeți, cu privirea asemenea privirii dobitoacelor.”
 “Firește, firește, voi fi fericit”, își repeta Ludovic, traversând camera unde soarele își arunca razele bogate. Pentru prima oară de la încoronare, se simțea pe deplin mulțumit și sigur de sine. Se eliberase de soția infidel, se eliberase de preaputernicul ministru al tatălui său; o alunga din palat pe prima lui amantă și își trimitea fiica naturala la mănăstire. Toate drumurile fiind netezite, putea acum să o primească pe frumoasa prințesă napoletană și se vedea deja trăind alături de ea o lungă domnie plină de glorie.”

Părerile criticilor:
“Sălbatic, senzual, plin de viaţă, bogat documentat…, printre cele mai bune romane istorice.” (The Times Literary Supplement)
• “Regii blestemaţi are de toate: regi de fier şi regine sugrumate, războaie şi trădări, minciuni şi senzualitate, înşelătorii, rivalităţi de familie, blestemul cavalerilor templieri, bebeluşi schimbaţi la naştere, femei-lup, prăbuşirea unei mari dinastii, iar toate acestea (sau mare parte din ele) sunt luate direct din paginile de istorie. Şi, credeţi-mă, familiile Stark şi Lannister nu sunt mai interesante decât Capeţienii şi Plantageneţii. Fie că eşti pasionat de istorie sau de literatura fantasy, nu vei putea lăsa din mână romanele lui Druon: este Urzeala tronurilor în original.” (George R.R. Martin)

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

editura-literaCartea Regina sugrumată de Maurice Druon a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată și librăriile online agreate.

Autor: Cosmin

Razboiul-nu-are-chip-de-femeieRăzboiul nu are chip de femeie de Svetlana Aleksievici

Premiul NOBEL 2015
Traducere din limba rusă: Ion Covaci
Ediție revizuită și note: Justina B
Detalii tehnice
107×177 mm, 400 pag, cartonată

Al Doilea Război Mondial nu va ajunge niciodată să-şi dezvăluie întreaga grozăvie. În spatele faptelor de arme, al atrocităţilor şi al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate. Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist. Svetlana Aleksievici şi-a dedicat şapte ani din viaţă colectării mărturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia ieşite din copilărie. După primele sentimente de euforie, asistăm la o schimbare radicală de ton, pe măsură ce ajungem la încercarea fatală a luptei, însoţită de partea sa de întrebări şi de suferinţă. Abandonând tăcerea în care şi-au găsit refugiul, aceste femei îndrăznesc, în sfârşit, să prezinte războiul aşa cum l-au trăit. „Svetlana Aleksievici este unul dintre cei mai valoroşi scriitori ai vremurilor noastre. Proza ei nu este feminină, ci aspră precum războiul […], dar, prin expresivitatea ei, devine artistică, palpabilă, profund emoţionantă.” — Vladimir Voinovici

Cărţile Svetlanei Aleksievici au fost sau vor fi publicate în 43 de limbi şi în 47 de ţări. Războiul nu are chip de femeie s-a vândut în peste 2 milioane de exemplare.

FRAGMENT CARTE

O casă învechită, cu patru etaje, la marginea Minskului, din cele ridicate în grabă și, cum părea pe atunci, provizoriu îndată după război, tandru împresurate,încă de mult, cu tufe de iasomie. De aici au început căutările mele, ce aveau să se prelungească șapte ani – șapte ani neașteptați și chinuitori în care am descoperit lumea războiului, lumea aceea al cărei înțeles nu ne e nici până azi lămurit întru totul. În care am simțit durere, ură, ispitire… Duioșie și nedumerire… În care am încercat să înțeleg cum se deosebește moartea de ucidere și unde se află granița dintre omenesc și neomenesc. Ce se întâmplă cu omul care rămâne singur cu gândul acesta nebunesc că poate să-și omoare semenii? Ba chiar că e obligat să-i omoare. Ani în care am descoperit că, în război, în afara morții, există o mulțime de alte lucruri – tot ceea ce există și în viața noastră obișnuită. Războiul este și el un mod de viață. Ani în care m-am lovit de numărul nesfârșit de adevăruri omenești. De enigme omenești. În care am meditat asupra unor probleme a căror existență nici măcar n-o bănuiam înainte. De pildă, de ce nu ne uimește răul – oare ne lipsește capacitatea de a fi surprinși de rău?
Drum și drumuri… Zeci de călătorii prin toată țara, sute de casete înregistrate, mii de metri de bandă. Cinci sute de întâlniri, după care am încetat să le mai număr, chipurile mi se ștergeau din memorie, rămâneau numai vocile. În memoria mea se aude un cor. Un cor uriaș, din care uneori nici nu se disting cuvinte, răsună numai un bocet. Recunosc: uneori n-am crezut că voi fi în stare să străbat drumul acesta până la capăt. Să-l răzbesc. Am avut momente de îndoială și de teamă, când mi-am dorit să mă opresc sau să mă dau deoparte, dar n-am mai putut. Devenisem prizoniera răului, privisem deja în hău ca să pot să înțeleg ceva. Acum, mi se pare, am ajuns să știu anumite lucruri, dar am încă mai multe întrebări, iar răspunsuri găsesc mai puține.
Dar atunci, chiar la începutul drumului, nu bănuiam nimic din toate astea…
Mă adusese în casa aceea o scurtă ştire din ziarul local, care anunța că, de curând, la Uzina de Autovehicule Udarnik, avusese loc festivitatea ieşirii la pensie a contabilului principal Maria Ivanovna Morozova. În timpul războiului, se arăta în nota aceea, Maria Ivanovna fusese lunetistă, avea nu mai puțin de unsprezece decorații și șaptezeci și cinci de victime la activ. Mi se părea greu de conciliat profesiunea militară a acestei femei cu ocupația ei din anii de pace. Cu fotografia spălăcită din ziar. Cu toate aceste semne ale unei existențe comune.
… O femeie măruntă, având în jurul capului o înduioşătoare coroniță, răsucită din cosița prelungă, şedea pe divanul încăpător, acoperindu-şi chipul cu palmele:
– Nu-nu, nu vreau să-mi amintesc… Nu vreau să mă întorc acolo… Nu pot… Până în ziua de astăzi nu mai pot vedea filme de război… Eram o copiliță pe atunci. Visam și creșteam, creșteam și visam. Și deodată – războiul. Mi-e chiar milă de tine… Știu eu ce spun… Vrei cu adevărat să afli? Te întreb ca și cum ai fi copilul meu… Sigur că a rămas uimită: Și de ce ai venit la mine? Cu soțul meu ar trebui să vorbești, lui îi place să-și amintească… N-a uitat nimic: cum îi chema pe ofițeri, pe generali, numerele unităților… Eu – nu. Îmi aduc aminte numai ce am trăit eu însămi… Numai războiul meu. În jur erau mulți oameni, dar eram mereu singură, pentru că omul e întotdeauna singur în fața morții. Îmi amintesc de o singurătate cumplită. M-a rugat să opresc magnetofonul: Am nevoie de ochii tăi ca să-ți pot povesti. Cutia aceea o să ne deranjeze.
Dar peste câteva minute a uitat de el…

Maria Ivanovna Morozova (Ivanuşkina), fruntaş, lunetistă:
„O să-ți spun o poveste simplă… Povestea unei fete obișnuite din Rusia, așa cum erau o mulțime pe atunci…
Pe locul unde se afla satul meu natal, Diakovskoe, e acum raionul moscovit Proletarski. Când a început războiul, n-aveam nici optsprezece ani. Aveam două cosițe lungi-lungi, până la genunchi… Nimeni nu credea că războiul are să țină mult, toți așteptau de la o zi la alta să se termine. Să alungăm dușmanul. Am muncit pe câmp, în colhoz, apoi am terminat nişte cursuri de contabilitate. Războiul continua… Prietenele mele… Colegele de la curs ziceau: «Trebuie să mergem pe front». Parcă plutea deja în aer. Ne-am înscris toate la nişte cursuri organizate pe lângă comisariatul militar. Unele poate că veniseră ca să nu rămână singure, nu știu. Acolo ne învățau să tragem cu carabina, să aruncăm grenade. La început… Eu, recunosc, mă temeam să iau pușca în mână, nu-mi plăcea. Nici nu-mi puteam închipui că am să mă duc să omor pe cineva, pur și simplu voiam pe front și gata! Eram patruzeci de tinere la cursurile acelea. Din satul nostru patru, din cel vecin cinci, într-un cuvânt, câteva fete din fiecare sat. Și numai fete. Băieții plecaseră deja pe front, care putuse. Uneori venea curierul militar în toiul nopții, le dădea două ore să-și strângă lucrurile și îi lua cu el. Se întâmpla să-i adune chiar și de pe câmp. (Tace.) Acum nu-mi mai aduc aminte – mai făceam petreceri sau nu, dar, dacă făceam, atunci fetele dansau între ele, fiindcă băieți nu mai rămăseseră. Deveniseră mai tăcute satele noastre.
Curând a apărut apelul CC al Comsomolului către tineret. Duşmanul ajunsese la porțile Moscovei… Eram chemați să ne apărăm Patria. Cum adică să cucerească Hitler Moscova? N-o să-l lăsăm! Nu numai eu, toate fetele cereau să plece pe front. Tatăl meu lupta deja. Am crezut că noi suntem singurele… Mai deosebite… Când am ajuns la comisariat, curtea era ticsită de fete. Am rămas cu gura căscată, și inima a început să-mi bubuie de emoție. Selecția era foarte severă. Primul lucru: fireşte, trebuia să fii sănătoasă tun. Mă temeam că n-au să mă ia: în copilărie fusesem cam slăbuță şi bolnăvicioasă – firavă, cum spunea mama. Din cauza asta alți copii mă necăjiseră când eram mică. Apoi, dacă în casă, în afară de fata care pleca pe front, nu mai rămâneau alți copii, iarăşi te refuzau, pentru că nu-ți puteai lăsa mama singură. Ah, mamele noastre! Nu li se mai uscau lacrimile pe față… Ne ocărau, ne rugau… La mine rămâneau două surori şi doi frați, e drept, toți mult mai mici decât mine, dar se ținea seama. Mai era însă o problemă – din colhoz plecaseră toți bărbații, n-avea cine lucra la câmp, şi preşedintele nu voia să ne dea drumul. Într-un cuvânt, am fost respinse. Ne-am dus la comitetul raional al Comsomolului, ne-au refuzat şi acolo. Am alcătuit o delegație pe raion şi ne-am dus la comitetul regional. Alt refuz. Toate ardeam de dorința de a pleca, eram pline de avânt. Atunci am hotărât, dacă tot eram la Moscova, să mergem la Comitetul Central al Comsomolului, la vârf, la prim-secretar. Să facem tot ce putem… Cine avea să vorbească în numele nostru, cine era mai curajos? Am crezut că vom fi singurele – când colo, pe coridor n-aveai unde arunca un ac, necum să răzbați până la secretar. Era plin de tineri din toată Uniunea, mulți dintre ei fuseseră deja sub ocupație şi ardeau de dorința de a-i răzbuna pe cei apropiați, ucişi de fascişti.
Spre seară am ajuns totuşi la unul dintre secretari. Ne întreabă:
– Cum o să mergeți pe front, dacă nu ştiți să trageți cu puşca?
Am spus toate în cor că învățaserăm…
– Unde?… Cum?… Dar să pansați o rană vă pricepeți?
În cercul acela de pe lângă comisariat, medicul raional ne învățase să pansăm. Atunci cei din birou au tăcut și s-au uitat la noi mai serios. Și mai aveam un atu – nu eram, adică, singurele, acasă aşteptau încă patruzeci de fete şi toate ştiau să tragă cu puşca şi să acorde primul ajutor. Ni s-a spus:
– Întoarceți-vă în sat şi aşteptați! Problema dumneavoastră va fi soluționată pozitiv.
Ce fericite ne-am întors! N-am să uit… nu-nu…
Și, în câteva zile, aveam ordinele de mobilizare în mână…
Ajunse la comisariat, am intrat pe o uşă, pe alta ne-au scos… Eu îmi împletisem o coadă lungă şi frumoasă, am ieşit fără ea… Fără cosiță… M-au tuns soldățește… Mi-au luat şi rochia… N-am apucat să-i dau mamei nici rochia, nici cosița… Mă rugase tare să fac în aşa fel, încât să-i rămână ceva de la mine, un lucruşor de-al meu… Ne-au îmbrăcat numaidecât în bluze militare, ne-au dat bonete, ranițe şi – în eşalonul de marfă, pe paie. Dar erau paie proaspete, miroseau încă a câmp.
Ne-am urcat în tren vesele, cu râsete și gălăgie. Glumind. Îmi amintesc că am râs mult.
Nu ştiam încă în ce unități suntem înrolate, nici unde mergem. La urma urmei, pentru noi nici nu era prea important ce anume aveam să fim. Să ne vedem pe front! Toți luptau – trebuia să luptăm şi noi. Am ajuns la gara Șcelkovo. Am aflat că, în apropiere, funcționa o şcoală de trăgători de elită. Era limpede: acolo ne trimiseseră, să ne facem lunetiste. Toate ne-am bucurat. Era o specializare adevărată. O să tragem cu pușca.
Am început cursurile. Studiam regulamentele – al serviciului de garnizoană şi de gardă, cel disciplinar, mascarea în teren, protecția antichimică. Toate fetele erau foarte silitoare. Ne-am deprins să montăm şi să demontăm cu ochii închişi puşca cu lunetă, să determinăm viteza vântului, mişcarea țintei şi distanța până la ea, să ne săpăm locaşe de tragere, să înaintăm târâş. În scurt timp, ştiam deja toate astea. Nu voiam decât să ajungem mai repede pe front. În focul luptei… Da-da… Când s-au terminat cursurile, am obținut, la probele de tragere, nota maximă. Cel mai greu, îmi aduc aminte ca aievea, era să te scoli la alarmă şi să te echipezi în numai cinci minute. Ceruserăm cizme cu unul–două numere mai mari, ca să nu pierdem nici o clipă, să ne echipăm cât mai rapid. În cinci minute trebuia să fii îmbrăcată, încălțată şi să te aliniezi în front. Au fost cazuri – nu puține – când ajungeam în front cu picioarele goale în cizme. Unei fete – cât pe-aci să-i degere picioarele. Plutonierul a băgat de seamă, i-a făcut observație, apoi ne-a învățat să folosim obielele. Parcă-l văd înălțându-se deasupra noastră, a tuturor, şi strigând: «Cum să fac eu din voi, mototoalelor, soldați, şi nu ținte pentru friți?» Mototoale, mototoale… Toți țineau la noi și în același timp ne plângeau de milă… Iar noi ne supăram că le era milă. Nu eram și noi soldați ca și ei?
În sfârşit, am ajuns pe front. Lângă Orşa… În Divizia 62 Puşcaşi… Comandantul, iarăşi parcă-l am dinaintea ochilor, colonelul Borodkin, cum ne-a văzut s-a şi întunecat la față: de fete ducea el lipsă… Vezi Doamne, ce-i aicea, damenvals? Corp de balet? Aici e război, nu petrecere. Un război cumplit… Apoi însă s-a mai îmbunat, ba, chiar ne-a invitat la el la masă. Într-o vreme, auzim cum îl întreabă pe adjutant:
– N-avem şi noi ceva dulce la ceai?
Noi ne-am înfuriat: drept cine ne lua? Veniserăm să luptăm, iar el ne trata ca pe nişte domnişoare. E drept, după vârstă, i-am fi putut fi fiice.
– Ce mă fac eu acum cu voi, dragile mele? De unde v-au mai luat și pe voi?
Așa ne-a întâmpinat, așa se purta cu noi. Or, noi ne credeam soldați sadea… Daaaa! La război!
A doua zi ne-a pus să-i arătăm cum ştim să tragem şi să ne mascăm în teren. Am tras bine, mai bine chiar decât lunetiştii rechemați din linia întâi pentru nişte cursuri de două zile și care s-au mirat foarte că ne pricepem și noi la același lucru ca și ei. Vedeau probabil pentru prima oară în viață femei-lunetist. A urmat mascarea în teren… Vine colonelul, umblă ce umblă prin luminişul acela, apoi se urcă pe o moviliță – nu descoperă pe nimeni. Când, deodată, movilița de sub el dă glas şi zice, pe un ton plângăreț:
– Tovarăşe colonel, nu mai pot – sunteți prea greu…
Râs ce-a fost acolo! Nu-i venea să creadă că ştim să ne camuflăm atât de bine.
– Ei bine, zice, retrag tot ce-am spus despre voi.
Dar şi după aceea – se vedea – era muncit de gânduri, multă vreme nu s-a putut obișnui cu noi.
Ieşim noi în prima zi «la vânătoare» (aşa spun lunetiştii) – eu şi perechea mea, Maşa Kozlova. Ne mascăm şi aşteptăm culcate: pe seama mea era observarea inamicului, Maşa – cu puşca. Deodată, ea îmi şopteşte:
– Trage, fată, ce stai?! Uite un neamț…!
– Eu sunt cu observarea, zic, trage tu!
– Până ne lămurim noi, ia-l de unde nu-i! zice ea.
Eu o țin pe-a mea:
– Întâi trebuie întocmită harta de tragere. Să marcăm reperele: şura, mesteacănul acela…
– Începi ca la şcoală, cu hârțogăraia? Eu una n-am venit să învârt hârțoage, ci să trag!
Văd că Maşa s-a înfuriat de-a binelea.
– Atunci trage, zic, ce te zbârleşti la mine?!
Uite aşa ne-am dăscălit una pe alta. Între timp, într-a-devăr, un ofițer neamț le dădea soldaților indicații. S-a apropiat o căruță, şi soldații, înşirați în lanț, au început s-o descarce. Ofițerul a stat ce a stat, a dat un ordin şi s-a făcut nevăzut. Noi nu conteneam cu sfada. Văd că şi-a făcut apariția în bătaia puştii de două ori şi-mi dau seama că, dacă-l mai scăpăm o dată, scăpat rămâne. Și, când apare a treia oară – e vorba de o clipă: ținta ba apare, ba dispare –, mă hotărăsc să trag. Mă hotărăsc, şi deodată mă fulgeră un gând: «Doamne, dar e un om, fie şi duşman, dar om!» Au început să-mi tremure mâinile, îmi simțeam întreg trupul invadat de febră. Un fel de frică… După țintele de placaj, era greu să tragi într-un om viu. Îl vedeam prin cătare, îl vedeam bine. Parc-ar fi fost la doi pași… Și înăuntrul meu ceva se împotrivește… Ceva nu mă lasă, nu mă pot hotărî. Dar mi-am impus şi-am apăsat pe trăgaci… El a dat o dată din mâini şi-a căzut. Nu ştiu dacă era mort sau nu. Dar după asta am început să tremur şi mai tare. O spaimă mi se strecurase în inimă: ucisesem oare un om?! Trebuia să mă obișnuiesc cu gândul că era posibil. Da… Într-un cuvânt, groaznic! Nu pot să uit…
Când ne-am întors şi-am povestit în pluton ce se întâmplase cu mine, s-a convocat o şedință. Organizatorul nostru de comsomol era Klava Ivanova, care-mi tot spunea: «De ăștia nu trebuie să-ți fie milă, trebuie să-i urăști».
Fasciştii îi uciseseră tatăl. Câteodată începeam să cântăm, iar ea ne ruga: «Încetați, fetelor!» zicea. «Întâi să spulberăm năpârcile astea şi-apoi ne punem pe cântat.»
Nu dintr-odată… Nu dintr-odată am reușit. Asta nu e treabă de femei – să urăști și să omori. Nu e pentru noi… Trebuia să te convingi singură. Să-ți impui…“

editura-litera

INTRE RATIUNE SI SCANDAL de Caroline LindenÎntre raţiune şi scandal de Caroline Linden

Sâmbată, 19.03.2016  apare cartea Între raţiune şi scandal de Caroline Linden, volumul al doilea al seriei Povești scandaloase. Cartea face parte din Colecţia “Iubiri de poveste“ şi poate fi achiziţionată  de la chioşcurile de vânzare presă împreună cu ziarul Libertatea.

Descriere carte:

Abigail Weston are aproape totul: frumusețe, inteligență și una dintre cele mai mari dote din Anglia. Tot ce-i lipsește este un titlu nobiliar, dar părinții ei speră că averea va reprezenta un atu important pentru căsătoria cu un aristocrat. În schimb, Abigail visează la un bărbat care s-o adore cu disperare, dar banii par să orbească orice bărbat pe care-l întâlnește… cu excepția unuia.
Sebastian Vane nu are nimic. Întors din război rănit, și-a găsit tatăl nebun și moștenirea risipită. În plus, zvonurile sinistre care îl înconjoară nu îl fac un pretendent potrivit pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru o fată bogată. Dar Abigail îi luminează viaţa întunecată și este singura în stare să-l vadă cum este cu adevărat, dincolo de reputația lui ruinată. Ar putea avea astfel un viitor împreună… dacă nu ar apărea un alt pretendent, mult mai pe placul părinților ei. Căci Benedict Lennox este tot ce nu este Sebastian – bogat, fermecător și moștenitorul unui conte. Va renunța Sebastian fără luptă la singura femeie pe care a iubit-o vreodată? Iar Abigail va putea înfrunta consecințele unui imens scandal ca să își asculte chemarea inimii?

O iubire imposibilă (vol. 1) de Mary Jo Putney

Titlul original: One Perfect Rose
Traducerea din limba engleză: Ecaterina Râmboi
Editura: Lira, parte a Grupului Editorial Litera
Nr. de pagini: 240
Nota mea: 10/10

   Citind romanul O iubire imposibilă, mi-am amintit de vacanțele petrecute la țară, atunci când citeam pe bandă rulantă cărți de dragoste fierbinte, dulci și cu mult sirop aromat cu suferințe și lacrimi. Dar nu lipsea niciodată cireaşa de pe tortul literar – happy end-ul. Dar asta este o altă poveste interesantă pe care o voi împărți cu tine într-o zi.
   Lăsând la o parte amintirile din copilăria-mi colorată, trebuie să-ți spun cum a fost prima mea întâlnire cu Mary Jo Putney și cărțile scrise de aceasta. Da, aceasta este prima carte scrisă de această autoare fascinantă pe care reușesc să o citesc.
Înainte să-ți spun cum stă treaba în romanul O iubire imposibilă, înainte să-ți dau câteva detalii picante despre acțiune, personaje și cum reușesc ele să dea savoare poveștii, nu pot să nu-ți spun faptul că mi-am schimbat, din nou, în bine, părerea despre cărțile de dragoste. Iar adevărul este că unele autoare reușesc să mă cucerească încă de la prima pagină.
   Imediat ce m-am apucat de lectură, am știut că această carte nu are cum să mă dezamăgească și nu are cum să nu-mi placă povestea de dragoste, în care nu se exagerează cu nimic – dulcegăriile sunt în dozele potrivite, atât cât să-mi trezească curiozitatea, iar până la finalul romanului, curiozitatea era maximă. Asta și din cauza faptului că s-a terminat primul volum. Și când crezi că s-a terminat? Exact! Și care crezi că mi-a fost reacția? Te las pe tine să-și imaginezi, doar trebuie să pui o doză mare de nervi plus alte ingrediente firești pentru un cititor, căruia îi este întreruptă lectura.
   Încă de la începutul cărții aflam povestea micuţei Rosalind, dar și vestea tragică pe care o află Stephen de la medicul său. Totul s-a întâmplat rapid, iar decizia pe care a luat-o imediat după aflarea adevărului, îi va schimba viața pentru totdeauna.

   Crezi că iubirea este imposibilă? Că adevărata dragoste ține cont de boală, de statut social sau de gura lumii? Romanul acesta îți dă același răspuns pe care ți l-ar da și viața. E poate doar o poveste, dar atunci când iubirea este atât de puternică, nimic și nimeni nu va sta în calea ei.
Viața celor doi, Stephen și Rosalind se va schimba pentru totdeauna, deși ei habar nu au ceea ce le avea destinul pregătit și cum avea să-i surprindă pe acestea la doar câteva zile după ce s-au cunoscut. S-au cunoscut întâmplător: ea juca pe scenă, alături de părinți, el era un simplu spectator, abia sosit pe acele meleaguri – acolo unde nu cunoștea pe nimeni și nimeni nu-l cunoștea pe el. Asta era ceea ce și-a dorit. Să uite, să nu se mai gândească, să plece departe de responsabilități și de etichetele puse de cei din jur.
   Acest bărbat fermecător ajunge să facă parte din viața tinerei Rosalind, atunci când își riscă viața pentru unul dintre membrii familiei sale. Din acel moment cei doi se simt atrași unul de altul. Flacăra dintre ei s-a aprins rapid, dar secretul lui Stephen nu făcea altceva decât să-i țină departe.
Remușcări, dorințe ascunse și o iubire pătimașă s-a născut între cei doi, autoarea evidențiind foarte bine emoțiile și stările interioare ale fiecărui personaj în parte. Toate aceste ingrediente face acțiunea foarte antrenantă.
   Din carte nu lipsesc scenele fierbinți, dar nici umorul. Au fost pasaje la care m-am amuzat copios, dar și momente în care m-am enervat de-mi venea să intru în care și să-l pocnesc pe Stephen și să-i spun: ”Sărut-o fraiere! M-am săturat eu de când te chinui tu!”

   Deși Stephen se simțea atât de bine în preajma tuturor, despărțirea de viața simplă pe care a trăit-o pentru o scurtă perioadă părea un eveniment care nu putea fi evitat. Totul se schimbă, însă la 180 de grade, în momentul în care, Stephen se gândește din ce în ce mai mult la singura posibilitate de a rămâne de Rosalind. Decizia a fost luată greu, după multe gânduri, dar și foarte multe sentimente. Nebunia curată devine o nebunie și mai mare, căci fericirea era atât de aproape de ei. Era în mâinile lor chiar dacă nimeni nu știa până când va fi așa.
   Oare cei doi vor accepta că se iubesc cu adevărat sau vor continua să creadă că totul se va termina curând, iar relația lor va deveni trecut, lăsând prezentul plin de suferință? Stephen se va salva sau Rosalind va rămâne singură pentru a doua oară? Dar oare cei doi vor reuși să aibă și un moștenitor sau Rosalind are probleme de sănătate ce o împiedică să devină mamă?
   O stare de curiozitate continuă mă tine în priză. Încă mă gândesc la povestea celor doi, la modul cum s-a întâmplat totul și la cât de surprinzătoare poate fi viața până și în cărți. Și ceva din interior îmi spune că mă voi gândi mult timp de acum înainte la această carte, dar și la celelalte povești scrise de Mary Jo Putney. Abia aștept să citesc și volumul doi al romanului și să trăiesc povestea aceasta până la final.

   O carte minunată, un talent, o femeie sensibilă, o poveste fabuloasă ce taie răsuflarea și pune sângele în mișcare. O trăire ce colorează viața oricărei cititoare. Eu m-am îndrăgostit de stilul autoarei, de eleganța și rafinamentul unui suflet ce pune o bucată din sufletul ei în fiecare poveste și fiecare nouă carte pe care o scrie cu atât de multă delicatețe și dăruire.
Te-am convins și pe tine să trăiești povestea lui Stephen și a Rosei? Merită! O vei trăi intens și nu-ți vei dori să mai pleci.

Lectură plăcută!

editura-literaCartea O iubire imposibilă de Mary Jo Putney a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată și librăriile online agreate.

Autor: Laura Apetroaie

Karl Ove Knausgard - Lupta mea. Un barbat indragostit Lupta mea. Cartea a doua: Un bărbat îndrăgostit de Karl Ove Knausgard

Editura Litera
Colecția Clasici contemporani
Autor: Karl Ove Knausgard
Apariție: 10 martie 2016
Preț: 49,90 lei
Număr pagini: 688
Format: 107 X 177 mm
Copertă: cartonată

Nominalizare la Independent Foreign Fiction Prize 2014

Roman autobiografic de o forță literară neobișnuită, cartea a doua a seriei Lupta mea a dat naștere unei polemici virulente și a primit încă de la apariție numeroase premii. După ce a abordat în primul volum tema doliului, Knausgard descrie cu aceeași vigoare și exactitate îndrăgostirea, uniunea și separarea, toate etapele sentimentului de iubire. Experiența de a fi tată dă peste cap totul în jurul lui și se reflectă în încercările cotidiene ale vieții de familie, în vacanțele care sfârșesc prost, în disputele cu vecinii, în tensiunile apărute cu ocazia aniversărilor copiilor… în acțiunea de a plimba un cărucior prin Stockholm când singurul lucru pe care dorește să-l facă este să scrie. Viața scriitorului-narator se desfășoară sub ochii siderați ai cititorului cu toată furia și sinceritatea ei frustă: un om cu o dorință de neoprit de a scrie, pentru care arta este o nevoie fizică, un om care oscilează permanent între energia vitală și impulsurile morbide. O capodoperă.

“Părând a întruchipa (prin aspect, măcar) un model modern de Prinț din povești (sau Făt-Frumos sau Mr. Right, cum vreți să-i spuneți), Knausgård e un scriitor de succes care spală podele, gătește, iese cu copiii la plimbare, îi schimbă și le face baie, încercând, în același timp să găsească un sens mai înalt al vieții decât cel dat de statutul de soț și tată. Lipsită de eroism, e și asta o luptă. Una zilnică și deloc ușoară.” Laura Câlțea – Blogul unei cititoare de cursă lungă
„Intens și vital… Irezistibil de la început până la sfârșit… Superb.“ James Wood, New Yorker
„Lupta mea este o capodoperă inexplicabilă, de o forță magnetică și hipnotizantă chiar și în momentele când pare plictisitoare.“ Le Nouvel Observateur
„Această carte dovedește că se poate atinge universalul și marea literatură pornind de la viața de zi cu zi. În spatele autobiografiei se află reflecția scriitorului asupra identității masculine. Șocant!“ L’Express
„Cartea mea favorită de anul acesta… Knausgard știe să facă din micile detalii ale vieții sale o operă fascinantă.“ William Leith, Spectator
„Cele șase volume ale romanului autobiografic al lui Karl Ove Knausgaard reprezintă unul dintre cele mai fascinante proiecte literare ale momentului, impunând aprecierea scriitorului norvegian drept un Proust scandinav.“ Stephen Romei, Spectator
Un set de reflecții teribil de elocvente despre masculinitate, viață domestică și nevoia artistului de a evada.“ Independent

FRAGMENT CARTE

29 iulie 2008

VARA A FOST LUNG Ă și încă nu s‑a sfârșit. Pe 26 iunie am terminat prima parte a romanului, iar de atunci,
de mai mult de o lună, le‑am luat pe Vanja și pe Heidi de la grădiniță și le-am dus acasă, cu tot ceea ce presupune o viață de zi cu zi devenită astfel mai aglomerată. Niciodată n-am înțeles rostul vacanței, niciodată n-am simțit nevoia de așa ceva, întotdeauna mi‑am dorit doar să muncesc mai mult. Însă, dacă trebuie, trebuie. Prima săptămână plănuiserăm, de fapt, să o petrecem la casa de vacanță pe care Linda ne‑a pus să o cumpărăm toamna trecută și care urma să fie în același timp loc pentru scris și refugiu de weekend, însă după trei zile am renunțat și ne‑am întors cu mașina în oraș. Să aduni trei copii mici și doi adulți pe o suprafață nu prea mare, cu oameni de jur împrejur și fără altă ocupație decât plivitul grădinii și tunsul ierbii nu e neapărat o idee bună, în special dacă starea de spirit predominantă este de la bun început dezbina- rea.

Ne‑am certat și am ridicat tonul de mai multe ori, probabil spre amuzamentul vecinilor, iar senzația de claustrofobie pe care mi‑o dădeau cele câteva sute de grădini meticulos cultivate, populate de oameni bătrâni pe jumătate dezbrăcați, mă făcea irascibil. Astfel de stări de spirit sunt repede receptate și preluate de copii, în special de Vanja, ea reacționează aproape instantaneu la schimbări ale tonului și ale intensității vocii și, dacă lucrurile scapă de sub control, începe să facă ceea ce știe că ne displace cel mai mult iar dacă durează suficient de mult, ne face să ne pierdem cumpătul. Deja frustrați la maximum, ne e aproape imposibil să ne mai apărăm, și o ținem așa, în țipete, strigăte și nefericire. În săptămâna următoare am închiriat o mașină și ne‑am dus pe insula Tjörn, nu departe de Göteborg, unde prietena Lindei, Mikaela, care este nașa Vanjei, ne invitase la cabana de vară a iubitului ei. O întrebasem dacă știa cum e să stai cu trei copii și dacă era într‑adevăr sigură că vrea să venim, dar era sigură, așa spusese, putea găti cu copiii, se gândise, putea să‑i ia și pe ei la scăldat și la pescuit de crabi, ca să
avem și noi puțin timp pentru noi. Am acceptat oferta și am plecat cu mașina până la reședința de vară de pe
Tjörn, la marginea acestui straniu peisaj ce părea aproape la fel cu sudul Norvegiei, am parcat și am tăbărât înăuntru cu toți copiii, plus bagajele. Ideea fusese să stăm acolo toată săptămâna, însă trei zile mai târziu ne‑am încărcat lucrurile în mașină și am luat‑o din nou către sud, spre ușurarea evidentă a Mikaelei și a lui Erik.
Oamenii care nu au copii rareori înțeleg ce presupune asta, indiferent cât de maturi și de inteligenți ar fi în rest – în orice caz, așa a fost pentru mine înainte să am copii. Mikaela și Erik sunt oameni axați pe carieră, de când o cunosc, Mikaela a avut numai funcții de conducere în domeniul cultural, în timp ce Erik este directorul unei fundații internaționale cu sediul în Suedia.
După Tjörn, urma să meargă la o întâlnire în Panama, înainte ca amândoi să‑și petreacă apoi concediul în Provence, căci asta este viața lor: locuri despre care eu doar am citit pe ei îi așteaptă cu brațele deschise. Și în această viață am pătruns noi cu scutecele și cu șervețelele noastre umede, cu John care se cațără peste tot, cu Heidi și Vanja care se bat și urlă, râd și plâng, care niciodată nu mănâncă la masă, care niciodată nu fac ce spunem noi – în orice caz, nu atunci când suntem cu alții și chiar ne dorim să se comporte frumos, fiindcă își dau seama: cu cât mai mare este miza pentru noi, cu atât mai indisciplinați devin ei, și, chiar dacă reședința aceea de vară era mare și încăpătoare, nu era suficient de mare și de încăpătoare pentru ca ei să accepte să treacă neobservați. Erik se prefăcea că nu se teme de nimic, voia să pară generos și prietenos cu copiii, dar era constant contrazis de limbajul corpului, de brațele lipite de trup, de felul cum tot timpul mergea și punea lucrurile înapoi la locul lor și de privirea parcă ațintită în depărtări. Era apropiat de lucrurile și de locul pe care le cunoscuse toată viața, însă distant față de
cei care îl populau în acele zile, se uita la ei așa cum te‑ai uita la o cârtiță sau la un porc spinos. L‑am înțeles și l‑am plăcut. Dar, în același timp, eu venisem acolo cu toate astea după mine, și orice întâlnire adevărată era imposibilă.
Erik își făcuse studiile la Cambridge și la Oxford și lucrase mai mulți ani ca broker în cartierul financiar din Londra, însă, la o plimbare pe care el și Vanja au făcut‑o pe un deal de lângă mare, a lăsat‑o să se cațere singură la câțiva metri în față, în timp ce el stătea nemișcat și admira priveliștea, fără a lua în calcul faptul că ea avea doar patru ani și că nu putea aprecia singură riscurile, prin urmare, cu Heidi în brațe, a trebuit să fug într‑acolo și să preiau controlul asupra situației. Atunci când, o jumătate de oră mai târziu, ne‑am așezat într-o cafenea, eu cu picioarele țepene după sprintul de pe munte, și l‑am rugat să‑i dea lui John bucățele dintr‑o chiflă pe care o pusesem lângă el, fiindcă eu trebuia să le urmăresc pe Heidi și Vanja și în același timp să le aduc ceva de mâncare, el a dat din cap, avea să se ocupe, totuși nu a împăturit ziarul din care citea, nici măcar nu și‑a ridicat privirea, și nu a observat cum John, la o jumătate de metru de el, devenea din ce în ce mai agitat și, într‑un final, a început să țipe până ce s‑a înroșit la față, de frustrare că bucățica pe care o voia se afla sub nasul lui, dar n‑o putea ajunge. Am văzut‑o pe Linda, care stătea la celălalt capăt al mesei, că s‑a enervat rău, însă și‑a mușcat limba, n‑a făcut nici o remarcă, a așteptat până când am ieșit, m‑a luat deoparte și atunci mi‑a spus că ar trebui să mergem acasă. Imediat. Obișnuit cu capriciile ei, i‑am spus că ar trebui să tacă din gură și să nu ia astfel de decizii când e așa de nervoasă. Asta a făcut‑o, desigur, să fie și mai nervoasă, și lucrurile au continuat așa până când, în dimineața următoare, ne‑am suit în mașină și am luat‑o din loc.

Cerul senin, albastru, și peisajul meschin și bătut de vânt, dar frumos, împreună cu bucuria copiilor și cu faptul că ne aflam într‑o mașină, și nu într‑un compartiment de tren sau la bordul unui avion, care pentru noi
fuseseră mijloacele principale de transport în ultimii ani, au mai relaxat atmosfera, dar n‑a durat mult până am luat‑o de la capăt, căci trebuia să mâncăm, iar restaurantul pe care l‑am găsit și lângă care am oprit s‑a dovedit a fi al unui club de iahting –, însă, mi‑a spus ospătarul, dacă treceam podul, intram în oraș, iar acolo, după vreo cinci sute de metri, era un alt restaurant, așa că douăzeci de minute mai târziu ne aflam pe un pod înalt și îngust, dar intens circulat, împingând două cărucioare, flămânzi și înconjurați doar de un peisaj industrial. Linda era furioasă, privirea i se întunecase, tot timpul nimeream în asemenea situații, a spus ea printre dinți, absolut nimeni nu mai pățea așa ceva, nu eram în stare de nimic, acum ar fi trebuit să mâncăm toată familia, am fi putut să ne simțim bine, dar noi mergeam prin vânt, năuciți de mașini care vâjâiau și de gaze de eșapament pe blestematul ăsta de pod. Mai văzusem vreodată familii cu trei copii, afară, într‑o asemenea situație? Strada pe care mergeam s‑a terminat în fața unei uși de metal cu logoul unei firme de securitate. Pentru a intra în oraș, care, de altfel, părea trist și dezolat, a trebuit să facem un ocol de cel puțin cincisprezece minute prin peisajul industrial. Aș fi părăsit-o, fiindcă întotdeauna se plângea, întotdeauna voia altceva, dar nu făcea niciodată nimic ca să-l obțină,
doar se plângea și iar se plângea, niciodată nu lua lucrurile așa cum erau, iar când realitatea nu corespundea
așteptărilor, pe mine dădea vina, în probleme mărunte sau importante. Bun, ne‑am fi despărțit, însă chestiunile de logistică ne aduceau întotdeauna din nou împreună, aveam o mașină și două cărucioare, așa că nu ne-a rămas decât să ne prefacem că ceea ce fusese spus nu fusese totuși spus, să împingem cărucioarele murdare și șubrede peste pod și în sus până la frumosul club de iahting, să le săltăm în mașină și să punem copiilor centura ca să mergem până la cel mai apropiat McDonald’s, care s‑a dovedit a fi într‑o benzinărie chiar la ieșirea din centrul orașului Göteborg, unde eu am stat afară pe o bancă și mi‑am mâncat cârnatul, în timp ce Vanja și Linda stăteau în mașină și‑i mâncau pe ai lor. John și Heidi dormeau.
Excursia plănuită la parcul de distracții Liseberg am anulat‑o, n‑ar fi făcut decât să înrăutățească lucrurile dată fiind starea de spirit care domnea acum printre noi, în schimb, câteva ore mai târziu, ne‑am oprit, dintr‑un impuls de moment, la un „Tărâm al basmelor“ ieftin și improvizat, unde totul era de cea mai proastă calitate, și i‑am dus întâi pe copii la un mic „circ“, care consta dintr‑un câine ce sărea prin niște cercuri așezate la înălțimea unui genunchi, dintr-o doamnă forțoasă, cu înfățișare masculină, venită probabil de undeva din Europa de Est, care, îmbrăcată în bikini, arunca aceleași cercuri sus în aer și le rotea în jurul șoldurilor – trucuri pe care se pricepea să le facă orice fată din școala mea primară – și dintr-un bărbat blond de vârsta mea, cu iminei, turban și colăcei de grăsime atârnând deasupra șalvarilor, care și‑a umplut gura cu benzină și de patru ori a scuipat flăcări înspre tavanul jos. John și Heidi se holbau de ai fi zis că le ies ochii din cap. Vanja rămăsese cu gândul la ghereta pe lângă care trecuserăm unde puteai câștiga jucării de pluș, așa că trăgea încontinuu de mine și mă întreba când avea să se termine spectacolul. Din când în când mă uitam la Linda.
Stătea cu Heidi în brațe și avea lacrimi în ochi. Când am ieșit din sală și am început să coborâm înspre mașinuțe, împingându‑ne fiecare căruciorul pe lângă o piscină mare cu un tobogan lung, în spatele căruia trona un troll enorm, înalt de vreo treizeci de metri, am întrebat‑o de ce se emoționase.
– Nu știu, a spus ea. Întotdeauna m‑a mișcat circul.
– Cum așa?
– E atât de jalnic, atât de mic și de ieftin! Și, totodată, atât de frumos!
– Chiar și ăsta?
– Da. Nu i‑ai văzut pe Heidi și pe John? Erau complet hipnotizați.
– Dar Vanja nu, am replicat zâmbind.
Linda a zâmbit și ea.
– Ce? a întrebat Vanja, întorcându‑se. Ce‑ai zis, tata?
– Am spus doar că, la circ, nu te‑ai gândit decât la animăluțul de pluș pe care l‑ai văzut jos. Vanja a zâmbit așa cum zâmbea de obicei atunci când vorbeam despre ceva ce făcuse ea. Mulțumită, dar și avidă, gata de mai mult.
– Ce‑am făcut? a întrebat.
– M‑ai tras de mânecă. Și ai zis că vrei să pui fise.
– De ce? a continuat ea.
– De unde să știu eu? i‑am răspuns. Voiai probabil să câștigi vreun animăluț de pluș.
– Putem să ne ducem acum?
– Da, am spus. E acolo jos.
Am arătat în lungul potecii pavate, înspre leagănele și aparatele pe care abia dacă le puteam zări printre copaci.
– Primește și Heidi una? a spus ea.
– Dacă vrea, a spus Linda.
– Vrea, a spus Vanja și s‑a aplecat înspre Heidi, care stătea în cărucior. Vrei, Heidi?
– Da, a spus Heidi.
A trebuit să cumpărăm fise de nouăzeci de coroane în total până ca fiecare să‑și capete șoricelul de pluș. Soarele ardea pe cer deasupra noastră, aerul din pădure era stătut, tot felul de sunete zornăitoare și stridente de la aparatele din jur se amestecau cu muzica disco a anilor ’80 care venea de la tarabe. Vanja a vrut vată de zahăr, așa că zece minute mai târziu stăteam la o masă lângă un chioșc, înconjurați de viespi nerăbdătoare și agresive, într‑o căldură de cuptor care făcea ca zahărul să se lipească de tot ce atingea, adică de masă, de spatele căruciorului, de brațe și de mâini, spre enervarea zgomotoasă a copiilor, care nu asta își imaginaseră văzând aparatul ce învârtea zahăr. Cafeaua mea era amară și aproape de nebăut. Un băiat micuț și murdar a venit spre noi pe tricicletă, direct în căruciorul lui Heidi, și ne‑a privit așteptând să vadă ce spunem. Avea părul și ochii închiși la culoare, putea fi român, albanez sau poate grec. După ce s‑a izbit cu roata de câteva ori de cărucior, s‑a poziționat în așa fel încât să nu putem ieși și a rămas acolo, cu ochii în pământ.
– Ce‑ar fi s‑o întindem? am spus.
– Heidi voia să dea o tură pe cal, a spus Linda. Nu putem face asta mai întâi?
Un bărbat solid cu urechi clăpăuge, negricios și el, a venit și l‑a ridicat pe băiatul cu bicicleta, l‑a cărat în spațiul liber în fața chioșcului, l‑a bătut de câteva ori ușurel pe cap și s‑a întors la caracatița mecanică pe care o manevra. Brațele acesteia erau echipate cu coșulețe mici în care te puteai așeza și care urcau și coborau, rotindu‑se în același timp lent. Băiatul a început să pedaleze în spațiul liber, unde oameni în haine de vară veneau și plecau fără încetare.
– Sigur, am spus și m‑am ridicat, am luat vata de zahăr a Vanjei și pe a lui Heidi și le‑am aruncat într‑un coș de gunoi și am împins căruciorul cu John, care își rotea capul dintr‑o parte în alta ca să prindă toate lucrurile interesante, către aleea ce ducea în „Vestul Sălbatic“.
Dar, în „Vestul Sălbatic“ – o movilă nisipoasă cu trei barăci proaspăt construite pe care stătea scris „mină“, „șerif“ și „închisoare“, ultimele două pline de afișe cu „căutat de poliție“, și care erau mărginite de mesteceni, pe o parte, și de o rampă unde tinerii se dădeau pe plăci, pe cealaltă parte –, locul de călărit era închis. Înăuntru, chiar mai sus de „mină“, est‑europeanca de la circ stătea pe o piatră și fuma.
– Căluț! a spus Heidi și s‑a uitat în jur.
– A tunci mergem la măgărușul de la intrare, a spus Linda.
John și‑a trântit de pământ biberonul cu apă. Vanja s‑a strecurat pe sub gard și a fugit înspre „mină“. Văzând‑o, Heidi s‑a ridicat din cărucior și i‑a luat‑o pe urme. Am zărit un automat alb-roșu de cola în spatele
presupusului birou al șerifului, m‑am scotocit în buzunarul pantalonilor și am evaluat conținutul: două elastice de păr, o agrafă de păr cu buburuză, o brichetă, trei pietre și două scoici mici pe care Vanja le găsise pe insula Tjörn, o hârtie de douăzeci de coroane, două monede de cinci și nouă de o coroană.
– Eu fumez o țigară între timp, am spus. Mă așez acolo.
Am arătat cu capul înspre un trunchi de copac de la marginea parcului. John și‑a ridicat brațele în aer.
– Du‑te! a spus Linda și l‑a săltat din cărucior. Ți‑e foame, John? a spus ea. Ah, ce cald e! Nu‑i nicăieri vreun pic de umbră pe‑aici? Să mă pot așeza și eu cu el?
– Acolo, sus, am spus și am arătat înspre restaurantul de pe deal, care era construit sub formă de tren, cu bufetul în locomotivă și mesele în vagon. Nu se zărea nici picior de om. Scaunele stăteau rezemate cu spătarul de mese.
– Acolo mă duc, a spus Linda. Și îi dau puțin să sugă. Ești tu atent la fete?
Am dat din cap, m‑am întors spre automatul de cola și am cumpărat o doză, m‑am așezat pe trunchiul de copac, mi‑am aprins o țigară și am ridicat privirea înspre coliba de lemn construită în grabă, unde Vanja și Heidi făceau curse înăuntru și afară, pe ușă.
– Aici e beznă înăuntru! mi‑a strigat Vanja. Vino să vezi! Am ridicat mâna și i‑am făcut semn, lucru cu care, din fericire, a părut să se mulțumească. Ținea tot timpul șoarecele strâns la piept cu cealaltă mână.
Apropo, unde era șoricelul lui Heidi?  Am iscodit cu privirea în sus pe deal. Și acolo, chiar lângă biroul șerifului, l‑am zărit cu capul băgat în nisip.
La restaurant, Linda a tras un scaun lângă perete, s‑a așezat și a început să‑l alăpteze pe John, care la început a dat din picioare, apoi s‑a liniștit complet. Doamna de la circ urca spre vârful dealului. Un tăun m‑a pișcat de picior. L‑am plesnit cu atâta forță, încât mi l‑am făcut zob pe piele. Țigara avea un gust groaznic pe căldură, dar am tras cu înverșunare fumul în plămâni și m‑am holbat în sus la vârfurile de molid, de un verde intens acolo unde soarele strălucea asupra lor. Un alt tăun mi s‑a așezat pe picior. L‑am alungat nervos, m‑am ridicat, am aruncat țigara jos și am luat‑o înspre fete, cu cutia de cola pe jumătate plină și încă rece în mână.
– Tata, tu te duci în spate cât noi suntem aici și încerci să ne vezi printre scânduri, bine? a spus Vanja, mijind ochii la mine.
– În regulă, am răspuns și am dat ocol barăcii.
Le‑am auzit fâțâindu‑se și chicotind înăuntru. Mi‑am aplecat capul înspre o crăpătură și m‑am uitat înăuntru. Însă diferența dintre lumina de afară și întunericul din interior era prea mare ca să văd ceva.
– Tata, ești acolo? a strigat Vanja.
– Da.
– Ne vezi?
– N u. Ați devenit invizibile?
– Da!
Când au ieșit, m‑am prefăcut că nu le văd. Mi‑am ațintit privirea asupra Vanjei și am chemat‑o.
– Dar sunt aici, a zis ea, dând din mâini.
– Vanja! am spus. Unde te‑ai dus? Ieși, te rog, asta nu mai e glumă!
– Dar sunt aici! Aici!
– Vanja…!
– Tu chiar nu mă vezi? Chiar sunt invizibilă?
Părea nespus de fericită, dar îi simțeam totodată o ușoară neliniște în voce. Exact atunci John a început să
țipe. M‑am uitat în sus. Linda s‑a ridicat, ținându‑l strâns lipit de ea. Nu‑i stătea în fire să țipe așa.
– A, aici ești! i‑am spus Vaniei. Ai fost aici tot timpul?
– Daaaa, a făcut ea.
– Auzi că John plânge?
Ea a dat din cap și s‑a uitat în sus.
– Atunci trebuie să mergem, am spus. Haide!
Am apucat‑o de mână pe Heidi.
Nu vleau, a spus. Nu vleau să ții de mână!
– În regulă, i‑am zis. Atunci urcă‑te în cărucior!

1 Replicile scrise cu italice sunt în limba suedeză în original (n.red.)

Nu vleau căluciol! a spus.
– Să te duc în brațe, atunci?
Nu vleau blațe!
M‑am dus după cărucior. Când m‑am întors, ea se urcase pe gard. Vanja se așezase pe jos. Sus pe deal, Linda coborâse din restaurant, era acum pe drum și s‑a uitat în jos, ne‑a chemat la ea făcându-ne semn cu mâna. John continua să urle.
– Nu vreau să merg, a spus Vanja. Mă dor picioarele.
– De‑abia dacă ai mers un metru toată ziua! am exclamat. Cum să te doară picioarele?
– Eu n‑am picioare. Trebuie să mă duci în brațe.
– Nu, Vanja, astea‑s prostii! Nu pot să te duc în brațe.
– Ba da!
– Urcă în cărucior, Heidi! am spus. Mergem la călărit.
Nu vleau căluciol, a insistat Heidi.
– Eu n‑am picioaaare! a spus și Vanja.
Ultimul cuvânt îl strigase. Începeam să clocotesc de furie. Am simțit impulsul să le ridic și să le car pe fiecare sub câte un braț. Nu o dată mi se întâmplase să plec cu ele zvârcolindu‑se și urlând în brațele mele, netulburat în fața trecătorilor, care întotdeauna se holbau atât de curioși la scenele astea ale noastre, de parcă aș fi purtat o mască de maimuță sau așa ceva.
Dar acum am reușit să mă temperez.
– Poți tu să te așezi în cărucior, atunci, Vanja? am propus.
– Dacă mă ridici tu.
– Nu, ai să te ridici singură.
– Ba nu, a spus. Eu n‑am picioare.
Dacă n‑aș fi cedat, am fi rămas acolo până a doua zi dimineață, căci, dacă Vanjei îi lipsea răbdarea și se dădea bătută în fața celei mai mici piedici, devenea în schimb infinit de încăpățânată când era vorba s‑o țină pe‑a ei.

editura-litera

by -
24

Regii blestemați (#1). Regele de fier de Maurice DruonRegii blestemați (#1). Regele de fier de Maurice Druon

Titlul original: Les Rois maudits (#1). Le Roi de fer
Traducere: Aurelia Ulici
Editura Litera
Anul apariției: 2014
Număr pagini: 288
Nota mea: 10/10

Maurice Druon (1918-2009) a fost membru al Academiei Franceze (din 1966) și al altor academii, printre care și cea română (din 1996). În timpul celui de-al Doilea Răboi Mondial, a fost membru în Rezistența franceză, al cărei imn l-a și compus împreună cu unchiul său, scriitorul Joseph Kessel. A fost ministru al Culturii în 1973-1974 și deputat de Paris (1978-1981). În 1948 a primit premiul Goncourt pentru romanul Marile familii. Romanele Regii blestemați au fost adaptate pentru televiziunea franceză în 1972, apoi în 2005.

Maurice DruonSunt pus în situația de a redacta o recenzie pentru o carte extraordinară, ce m-a fascinat, de care pur și simplu m-am îndrăgostit. Sunt conștient că orice aș scrie nu va fi suficient pentru a reda plăcerea pe care mi-a făcut-o lectura poveștii regelui de fier. Primul volum al unei serii celebre, Regii blestemați, mi-a fost recomandat cu ceva timp în urmă și regret că l-am tot amânat. O serie care a inspirat Urzeala Tronurilor nu poate fi decât una de nota 20.
Printre genurile mele literare preferate se numără și cel istoric. Mă pasionează istoria și o consider un domeniu ce îți oferă o anumită disciplină, ce îți dezvoltă o gândire analitică, ce te ajută să conduci, să trăiești prezentul folosindu-te și învățând din evenimentele trecutului. Scriitura excelentă a lui Maurice Druon îți permite să fii mai aproape, să te simți ca un martor al celor întâmplate la începutul secolului al XIV-lea la curtea regelui Franței. Cu toții ne-am dori să călătorim în trecut, însă când există scriitori cu un asemenea talent o mașină a timpului este de prisos…
Les Rois maudits (#1). Le Roi de fer“Glasul cântat al doamnei de companie se pierdea în sala prea mare pentru ca femeile să poată trăi fericite acolo.
Regina lipsită de iubire suspină.
Iată ce înduioșătoare cuvinte, spuse ea, par scrise special pentru mine. Ah! S-au dus vremurile când marii seniori, precum acest duce Guillaume, se pricepeau atât la poezie, cât și la război. Când mi-ai spus că a trăit? Acum două sute de ani? Poemul acesta pare că a fost scris ieri.
Și repetă, doar pentru sine:
Nimic bun despre iubire
Nu am a spune,
Nici mult, nici puțin nu primesc,
Cu-atât mai mult nimic din ce-mi doresc…”
Protagonistul este, după cum probabil v-ați dat seama, regele de fier. Această poreclă îi este atribuită lui Filip al IV-lea cel Frumos, rege al Franței care contribuie cu reforme pentru îmbunătățirea vieții sociale, dar și pentru centralizarea statului aflat la început de drum. Pe data de 18 martie 1314, în urma deciziei luată de Înalta Instanță, Jacques de Molay, maestrul Ordinului Templierilor, este executat. Înainte de asta aruncă un blestem cutremurător asupra celor care i-au făcut acest rău.
“Mulțimea îngrozită amuțise. S-ar fi zis că ardea un profet nebun. De pe fața în flăcări, vocea îngrozitoare profeți:
Papă Clement!… Cavaler Guillaume!… Rege Filip!… înainte de împlinirea anului vă chem să vă înfățișați la judecata lui Dumnezeu, ca să vă primiți dreapta pedeapsă! Blestemați! Blestemați! Blestemați fiți cu toții până la a treisprezecea spiță a neamurilor voastre!…”
Din păcate, blestemul se va împlini. Papa va muri la fix o lună, cavalerul Guillaume la fix două luni. La sfârșitul lui noiembrie regele, după o cumplită luptă cu moartea, cu el însuși, va părăsi această lume. Ceea ce pare la prima vedere o tragedie, ce te revoltă și te emoționează deopotrivă, este o poveste frumos țesută. Aceasta prezintă și soarta a două din nurorile regelui, Margaret și Blanche, care și-au încornorat soții și care au încercat să ascundă asta. Regina Isabelle a Anglie, fiica lui Filip al IV-lea, contribuie la demascarea adulterinelor, a celor care au călcat în picioare onoarea fraților săi, dar și pe cea a Casei Regale Franceze.
,, – Să mergem, Isabella, spuse regele.
Și ieșiră. Tânăra regină a Angliei câștigase. Era însă istovită și tulburată de faptul că tatăl ei îi spusese: ,,Să mergem Isabella”. Era pentru prima oară când îi spunea pe nume, ca atunci când era o copilă. Se întoarseră, unul după altul, pe drumul de rond.Vântul din răsărit fugărea pe cer norii negri, uriași. Regele se întoarse în birou, luă sfeșnicul din argint și plecă să-și caute fiii. Umbra lui înaltă se pierdu pe scara în spirală. Avea inima grea. Nu simțea nici măcar picăturile de ceară care îi cădeau pe degete.”
Cei doi, tată și fiică, sunt niște personalități impunătoare, respectabile, dedicate regatelor pe care le conduc. Ei sunt în stare să renunțe la propria lor fericire pentru binele supușilor. În ciuda greșelilor lor, sunt niște modele de sacrificiu, a căror viață confirmă de multe ori zicala: ,,Banii nu aduc fericirea, ci doar o întrețin…”.
“Regele plecă, plin de o mulțumire cum nu mai trăise de mult. Un om îi vorbise în singurătatea câmpiei, un om care datorită lui era liber și fericit. Greaua povară a puterii și a anilor se ușurase deodată. Își făcuse bine treaba lui de rege. “De la înălțimea tronului, știi întotdeauna pe cine lovești, își spunea; dar nu știi niciodată dacă binele pe care l-ai vrut s-a făcut cu adevărat, și nici cui. Aprobarea care îi venea, pe neașteptate, de la talpa țării îi era mai prețioasă și mai plăcută decât toate laudele curții. Se gândea la toți acei André din pădure, din vale sau din câmpie, toți Jean de pe câmp, Jacques din cătun sau din vie, ai căror copii, salvați din condiția de șerbi, aveau să fie o mare rezervă de oameni și forță pentru regat.”
Aștept cu nerăbdare următoarele volume pentru a le putea savura, căci primul mi-a deschis și mai tare apetitul pentru literatura de acest gen și, evident, pentru istoria medievală, extrem de fascinantă, cu regi, împărați, papi, duci, conți, intrigi și povești de dragoste una mai interesantă ca alta. Veți descoperi mai multe despre această lume fascinantă, cu bucurii și necazuri, cu bune și rele, citind “Regele blestemat” și, bineînțeles, restul seriei!

Părerile criticilor:
Sălbatic, senzual, plin de viaţă, bogat documentat…, printre cele mai bune romane istorice.” (The Times Literary Supplement)
Regii blestemaţi are de toate: regi de fier şi regine sugrumate, războaie şi trădări, minciuni şi senzualitate, înşelătorii, rivalităţi de familie, blestemul cavalerilor templieri, bebeluşi schimbaţi la naştere, femei-lup, prăbuşirea unei mari dinastii, iar toate acestea (sau mare parte din ele) sunt luate direct din paginile de istorie. Şi, credeţi-mă, familiile Stark şi Lannister nu sunt mai interesante decât Capeţienii şi Plantageneţii. Fie că eşti pasionat de istorie sau de literatura fantasy, nu vei putea lăsa din mână romanele lui Druon: este Urzeala tronurilor în original.“(George R.R. Martin)

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

editura-literaCartea Regii blestemați (#1). Regele de fier de Maurice Druon a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată și librăriile online agreate.

Autor: Cosmin

Ametitor ca vinul -Nora RobertsAmeţitor ca vinul de Nora Roberts

Vineri, 04.03.2016, apare cartea Ameţitor ca vinul de Nora Roberts. Aceasta face parte din colecţia “Cărţi Romantice” şi poate fi achiziţionată de la chioşcurile de ziare împreună cu revista Libertatea pentru Femei!

Un roman seducător și plin de mister.

Sophia Giambelli nu și-a făcut niciodată griji în privința competiției. Mândria familiei Giambelli și director de PR al companiei, Sophia își iubește slujba ‒ și e foarte bună în ceea ce face. Însă lucrurile sunt pe punctul de a se schimba, căci matroana familiei, Tereza, a anunțat fuziunea cu crama familiei MacMillan. Fiind o femeie de afaceri cu simț practic, Sophia știe că trebuie să fie pregătită pentru orice, însă se trezește complet nepregătită pentru Tyler MacMillan, cu care este pusă să facă schimb de roluri și să lucreze îndeaproape, vreme de un an, pentru a facilita fuziunea.
În vreme ce muncesc din greu, cot la cot, atât pe câmpuri, cât și-n birourile lor din San Francisco, Sophia este sfâșiată între atracția puternică pe care o simte față de el și rivalitatea pe care nu și-o poate înfrâna. La sfârșitul sezonului, nu doar compania, ci și viața ei ar putea să o ia într-o direcție nouă. Și, cum afacerea de familie și familia însăși devin dintr-odată ținta unor acte criminale de sabotaj, misiunea Sophiei va fi nu numai să își dovedească valoarea… ci și să supraviețuiască

Preţ revistă + carte romantică: 9.99 lei

Preţ revistă: 1.5.lei

Sursa: Cărţi Romantice

by -
7

dincolo de sange-Val McDermidDincolo de sânge de Val McDermid

Titlul original: Beneath The Bleeding
Traducerea: Alina Rogojan
Editura: Litera
Număr pagini: 394
An apariţie: 2011

Romanul este o nouă aventură cu echipa lui Carol Jordan, echipa de elită despre care v-am vorbit în prezentarea romanului “Febra Oaselor“ a aceleiaşi autoare.
Se spune că fazele lunii afectează foarte mult bolnavii psihici, de aceea asistentele de la spitalul Bradfield Moor evita să rămână peste program în acele perioade. Despre spital, un spital de securitate, unii spuneau că este de fapt “un soi de depozit” pentru nebunii periculoşi, alţii îl considerau “un adăpost pentru minţile prea fragile” să facă faţă vieţii de afară, iar restul “un refugiu temporar” până la revenirea la o aparenţă normalitate.
Pentru Tony Hill era locul lui de muncă unde pe lângă tratarea bolnavilor, revedea dosarele pentru eliberarea condiţionată, astfel că, deşi era vineri lucra la un dosar.
Dar luna plină şi eclipsa parţială de lună îşi spun cuvântul şi Lloyd Allen unul din cei mai periculoşi bolnavi ajunge la ideea că la întâlnirea cu creatorul trebuie să ducă cât mai multe suflete cu el. Îl omoară pe infirmier, ia un topor de la echipamentul de incendii şi folosind cartela infirmierului iese pe coridor. Până să fie prins reuşeşte să mai rănească doi asistenţi şi un infirmier şi să-i distrugă lui Tony genunchiul cu toporul, când acesta încearca să dea suficient timp celor trei să se salveze.
Între timp pe stadionul oraşului, la un antrenament, cel mai bun footbalist al echipei cade şi este dus la spital. Iniţial medicii cred că este vorba de o viroză apoi descoperă că a fost otrăvit cu ricină.

Carol revine în oraş după o vizită făcută cu fratele ei părinţilor şi află cele două veşti: footbalistul care e pe moarte şi Tony cu piciorul operat şi imobilizat în spital. Merge la spital unde se întâlneşte cu Vanessa, mama lui Tony, care încerca să-l convingă să semneze nişte hârtii de renunţare, la aşa zisa moştenire din partea bunicii. Prezenţa lui Carol o împiedică, dar hotărăşte să-i dea actele la semnat când va fi sedat şi singur, din fericire va fi împiedicată şi aşa va afla Tony de tatăl său care-i lăsase o moştenire.
Robbie, footbalistul, moare şi asta declanşează cercetările. Echipa îi verifică prietenii, fosta iubita, casă, dar nu găsesc decât un bileţel cu adresa unui site al foştilor elevi ai liceului din Harriestown. Tony ajunge la concluzia că Robbie nu este prima victimă şi cercetând mai găseşte o posibilă crimă, pe Danny Wade tot fost elev al liceului, dar n-o poate convinge pe Carol. Apare şi un hărţuitor al prietenei lui Robbie, dar până la urmă pista nu se confirmă.
Între timp la stadion în timpul unui meci de adio pentru Robbie are loc un atentat cu bombă care aduce după sine sosirea echipei antitero în oraş.
Yousef atentatorul era dintr-o familie normală de musulmani credincioşi care detestă extremismul, după cum declara fraţii şi părinţii lui.
La atentatul de pe stadion moare şi fostul poliţist Tom Cross, medicii cred că e un infarct cauzat de oboseală (ajutase la salvarea victimelor), dar constată că este vorba tot de otrăvire. În acelaşi timp cercetându-l pe atentator constată că nu avea de gând să moară (cum făceau martirii pentru Islam), că avea geanta, actele şi bani pregătite pentru plecare şi chiar o cabană închiriată în Canada.
De fiecare dată în timpul cercetărilor apare liceul unde şi detectivul fusese elev, site-ul pentru absolvenţi şi constant un nume-Jake Anderson.

Tony realizează că cele două cazuri sunt distincte, că de fapt bomba a fost amplasată într-un loc unde nu putea face prea multe victime şi că de fapt cel vizat este un anume Benjamin Diamond, patronul firmei B&R cu care firma familiei lui Yousef-First Fabrics făcea afaceri.
Cazul ucigaşului cu otrava urmează de fapt o anume lista de dorinţe aşa că, Tony îşi dă seama că următoarea victimă ar putea fi Kevin, unul din anchetatori şi el fost elev al aceluiaşi liceu.
Dar cam atât, dacă citiţi cartea veţi vedea relaţiile poliţiei cu cei de la Antitero, cu avocaţii din oficiu, şi chiar cu propriile familii.
În final cele două cazuri se delimitează şi veţi afla ce, sau mai corect cine l-a determinat pe Yousef să detoneze bomba, şi cine a făcut astfel să moară şi el. Şi veţi afla ce poate face lăcomia din oameni şi motivaţiile surprinzătoare pentru care au fost omorâţi cu otravă cei trei. Finalul este mai mult decât surprinzător conform manierei autoarei şi întregul roman ilustrează perfect citatul din prefaţă cărţii ”Dincolo de sângele ce-a mânjit mâinile, simţim/Compasiunea tăioasă a artei vindecătorului./ (T.S.Eliot).
M-a încântat în ambele cărţi modul de a scrie al autoarei, finalurile surprinzătoare.
Aşa că, lectură plăcută!

editura-literaCartea Dincolo de sânge de Val McDermid a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată și librăriile online agreate.

Autor: Arci

Şoaptele trandafirilor de Teresa Medeiros

Titlul original: O Whisper Of Rose
Colecţia: Iubiri de poveste/Libertatea/20.02.2016
Cotaţie Goodreads: 3.89

DETALII CARTE

Născută în bogăţie şi răsfăţat, Sabrina Cameron, “Prinţesa clanului Cameron”, nu reuşise să se lase fermecată de nimeni, asta până când ajunge faţă în faţă cu Morgan MacDonnell, fiul inamicului tatălui său.

La vârsta de 6 ani un băiat intră în viaţă ei pe care o va schimba pentru totdeauna.

Morgan MacDonnell, este moştenitorul clanului MacDonnell, un clan de tâlhari şi hoţi, pe cale de dispariţie. Între cele două clanuri Cameron şi MacDonnell există o rivalitate de ani de zile, o luptă sângeroasă, încercând fiecare să deţină supremaţia. Copil fiind, Morgan este trimis în clanul inamic să înveţe să fie puternic şi să devină un “domn scoţian”. Cinci ani locuieşte aici în mijlocul lor şi este terorizat de micuţa Sabrina, în special de ceea ce începe să simtă pentru ea.
Anii au trecut şi Dougal Cameron crede că a venit vremea ca lupta să înceteze, fiind prea multă ură şi multe pierderi de ambele părţi. Organizează o petrecere în care îl invită pe Angus MacDonnell să încheie un armistiţiu. Numai că, petrecerea este curmată de un act trădător şi şeful Angus este ucis. Pentru a-şi repara onoarea şi să salveze planul de pace propus, Cameron îi oferă fiului câteva animale, dar şi pe fiica lui Sabrina de soţie.
Morgan nu refuză, deşi ştie că este vorba de un complot. Se căsătoreşte cu Sabrina şi imediat porneşte către castelul lui auster, neştiind exact ce să facă cu ea.
Sabrina Cameron crede că Morgan o urăşte. Se cunoscuseră când erau copii, nu se văzuseră de ani de zile, dar îşi aduce aminte de băiatul o ochii verzi care o fermecase. Ceea ce nu ştie ea este faptul că Morgan a iubit-o din prima clipă, dar şi-a înăbuşit sentimentele, iar în timp a ajuns la neîncredere.
Atracţia dintre cei doi este puternică, dar fiecare ţine pentru el şi gândeşte în felul lui.

După cum se uita peste marginea galeriei, Sabrina Cameron tremura la vederea gigantului de bronz ce strălucea în soare de îţi lua vederea. Dar ea nu a recunoscut străinul …  până în  momentul în care se pomeni înconjurată de  strălucirea caldă din oțel-și se îneacă în ochi verzi care cândva o priveau cu un dispreț rece, dar acum străluceau cu pasiune. Morgan MacDonnell, băiatul, a fost chinul ei. Acum se părea că Morgan, bărbatul, s-ar dovedi infinit mai periculos …

 Frumusețe …

Deși ura împărțită de familiile lor exista încă, Morgan MacDonnell a venit la Cameron Glen în speranța unui armistițiu … dar a găsit singura modalitate de a evita vărsarea de sânge între cele două familii-căsătoria cu fiica dușmanului său. O va duce pe Sabrina departe la fortăreața lui robustă, dar a câştigat lupta? Pentru acest delicat trandafir de fată merita să intre într-o  luptă îndrăzneață … și prada de victorie ar fi nimic mai mult sau mai puțin decât inima unui păgân ca Morgan MacDonnell.

  Ajunsă la castelul soţului sau, Sabrina nu are altceva de făcut decât să îşi ocupe timpul cu transformarea acestuia. Se implică, face planuri, asta până când un complot se construieşte asupra tatălui ei. În graba ei de găsirea a lui Morgan să-i spună, are un accident din care….Va trăi? Sau va fi mutilată pe viaţă?
Ce se întâmplă în poveste citiţi voi în cartea Şoaptele trandafirilor de Teresa Medeiros ce apare în colecţia “Iubiri de poveste”-Libertatea în data de 20.02.2016.

Autor: Iasmy

’În Anglia victoriană, marcată de turbulenţe politice, o „sfântă“ spaniolă, venită să predice o credinţă proprie, respinsă ca blasfematoare de către biserica oficială, este răpită. "


Legământ de protecţie. Aventuri în epoca victoriană de Anne Perry

Titlul în engleză: A Covenant of protection
Nr. pagini : 269
An apariţie: 2015
Seria Bride: Thomas Pitt
Editura: Alma / Litera
Traducere: Tudor Călin Zarojanu

Anne Perry este o autoare engleză de ficţiune aventuri istorice, născută 28 octombrie 1938.  A devenit cunoscută pentru seria ei, Thomas Pitt şi William Monk. Născută în Blackheath, Londra, fiica fizicianului Dr. Henry Rainsford Hulme, Perry a fost diagnosticată cu tuberculoză de copil şi trimisă la Caraibe şi Africa de Sud, în speranţa că un climat mai cald ar îmbunătăţi sănătatea ei. Până în 2003 ea a publicat 47 de romane, şi mai multe colecţii de povestiri scurte. Pe lângă romanele care au consacrat-o, Anne Perry a scris şi două cărţi fantasy Tathea (1999) şi Come Armageddon (2001). (Sursă Google Wikipedia)

imagine (3)Descriere ‘’În Anglia victoriană, marcată de turbulenţe politice, o „sfântă“ spaniolă, venită să predice o credinţă proprie, respinsă ca blasfematoare de către biserica oficială, este răpită. Două dintre adeptele şi însoţitoarele ei sunt ucise cu o cruzime teribilă.
Thomas Pitt, şef de puţină vreme al Serviciului Special Britanic, investighează o răpire care se dovedeşte a atrage totul în jocul ei periculos: de la izbucnirea unui război cu Spania la liniştea propriei familii şi, nu în ultimul rând, la confruntarea cu propriile greşeli. Un roman captivant în care, până la dezlegarea misterului, albul pare negru, iar sfinţii, demoni.‘’
Cartea debutează cu o discuţie referitoare la pericolul care aplanează asupra eroinei, datorită opiniilor ei religioase şi a furiei pe care acestea le provoacă.
‘’Dacă suntem copii Domnului şi nu doar nişte creaturi ieşite din mâinile Lui, atunci, până la urmă, ar trebui să devenim aşa cum este El, cu puterea de a crea lumi. Nu în această viaţă, dar trebuie să începeimagine (1)m de acum, să facem alegerea care ne va fi calea. Iar maturizarea poate răni. Lecţiile trebuie învăţate, greşelile puse la punct, unele erori plătite. Întrebaţi orice copil dacă i se pare uşor să devină ca tatăl lui, dacă tatăl lui este un om mare. ‘’
Un aspect pe care nu l-am întâlnit în niciuna dintre cărţile citite până acum este acela că, deşi avem o eroină, personajul principal altfel spus, ea va lipsi pe întreg parcursul cărţii, detaliile despre ea, viaţa ei, le vom afla de la ceilalţi! Sofia Delacruz este răpită la începutul cărţii şi găsită undeva pe la ultima pagină…. Norocul nostru este că personajul principal Thomas Pitt, păstrează imagine (2)tradiţia şi îl vom regăsi frecvent, cumva omniprezent în această poveste!
‘’Ce fac ? Caut o englezoaică despre care ştiu că a adoptat Spania drept casă şi a creat o nouă ramură religioasă, care naşte emoţii puternice. Unii dintre discipolii ei cred că e o sfântă, alţii că e nebună şi periculoasă în vremuri în care lumea întreagă este pe marginea haosului. Dacă a fost luată cu violenţa, nu există nici un semn în acest sens, nici o probă şi nimeni n-a făcut vreo cerere de răscumpărare. Dacă, pe de altă parte, a plecat de bunăvoie cu cineva cunoscut…’’
Ne vom confrunta cu două crime înfiorătoare, cu un mobil pentru crimă des întâlnit, banii şi o întreagă reţea de oameni ‘’credincioşi’’. Cum este găsită eroina cărţii, ce mistere se ascund în spatele acestei răpiri, vă las să aflaţi citind acestă carte.

 Detalii din viaţă scriitoarei Anne Perry

“Anne Perry a fost condamnată pentru participarea la uciderea mamei prietenei ei în 1954. După executarea pedepsei, şi-a schimbat numele din Julieta Hulme în Anne Perry. În iunie 1954, la vârsta de 15 ani, Hulme şi cea mai bună prietenă al ei Pauline Parker, au ucis-o mama lui Parker, Honorah Rieper. La 22 iunie 1954 fetele şi Honora Rieper au mers pentru o plimbare în Parcul Victoria, în oraşul Christchurch. Pe o traiectorie izolată, Parker a planificat să o lovească pe mama ei cu o jumătate de cărămidă înfăşurată într-un ciorap. Fetele au presupune că o lovitură ar ucide-o, dar a fost nevoie de mai mult de 20. În timpul procesul părinţii Julietei Hulme le-au separat, ea urmând să meargă în Africa de Sud pentru a stă cu o rudă. Parker şi Hulme au avut procesul în Christchurch în 1954 şi au fost găsite vinovate la 29 august acelaşi an. Deoarece erau prea mici pentru a fi luate în considerare pentru pedeapsa cu moartea în conformitate cu legislaţia din Noua Zeelandă, la momentul respectiv, au fost condamnate să fie “reţinute la plăcerea Maiestăţii Sale”. În practică, au fost reţinute la discreţia ministrului justiţiei.’’ (Sursă Google Wikipedia)

editura-literaCartea Legământ de protecţie. Aventuri în epoca victoriană de Anne Perry a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată și librăriile online agreate.

Autor: Iliuţa Răduţi

 Întors pe dos a câștigat Premiul BAFTA 2016

Premiile BAFTA şi-au desemnat câştigătorii, în cadrul galei care a avut loc duminică, 14 februarie 2016, iar producția Disney Întors pe dos este câștigătorea secțiunii “Cel mai bun film de animație”.
Filmul produs de studiourile Pixar și lansat de Walt Disney Pictures se concentrează pe povestea lui Riley, o fetiță de 11 ani din Minnesota, și pe modul în care emoțile din mintea ei — Bucuria, Furia, Dezgustul, Frica și Tristețea — reușesc să o ghideze în aventura adaptării într-un oraș nou.
Litera Mică a publicat sub licența Disney cărțile seriei Întors pe dos, invitându-i pe cei mici într-o călătorie nemaiîntâlnită, în locul unde nimeni nu a mai fost până acum: în mintea omenească! Povestea filmului, Cartea mea de jocuri și activități, Învăț să citesc, Citesc și mă joc. Aventuri în țara imaginației și Totul despre mine sunt cărțile prin care cei mici fac cunoștință cu micuțele voci care locuiesc în mintea noastră, descoperă activități antrenante și, mai ales, deprind bucuria lecturii.

editura-litera

by -
13

Febra oaselor Val McDermidFebra oaselor de Val McDermid

Titlul original: Fever of The Bone

Traducerea: Carmen Ion

Editura Litera
Număr pagini: 418
An apariţie: 2011

Mă aşteptam la un thriller, conform prezentării de pe coperta, dar nu mă aşteptam să nu pot, literalmente, să las cartea din mână. Este o carte foarte bine scrisă, acţiunea este alertă, curge firesc de parcă ai viziona un film, descrierile sunt puţine şi doar acolo unde sunt absolut necesare de parcă ar spune: nu vreau să te fac să pierzi vremea, vreau doar să vezi cum e viaţa.
Am să vă prezint puţin echipa de investigatori pentru că ne vom întâlni cu ei şi în celălalt roman.
Carol Jordan, sub conducerea fostului comandant John Brandon, îşi făcuse o echipa de elită din oameni speciali, sfătuită fiind şi de prietenul ei psiholog şi profiler Tony Hill. Şedinţele cu echipa le ţinea în locuri neconvenţionale, de exemplu în pub, deoarece ştia din instinct că oamenii se comportă altfel când se simt neîngrădiţi, iar Tony îi oferise şi o explicaţie: ”Scoate-i pe oameni din matca lor, şi toate inhibiţiile sar în aer. Se vor simţi uşor debusolaţi la început, dar vor încerca să compenseze dându-şi aere. Şi asta îi va face să devină mai creativi, mai inventivi. Perspectivele noi şi viziunile proaspete se numără printre lucrurile cele mai dificile de obţinut,mai ales în organizaţii puternic ierarhizate precum forţele de poliţie.”

Este important pentru că o echipă specială este tot timpul sub lupă, mai ales când apare un nou şef- James Blake, care încearcă să se afirme făcând reduceri de buget şi consideră că un profiler renumit ca Tony este prea scump, atâta timp cât există elevi pregătiţi la academia de poliţie (culmea şi de Tony).
Echipa este eterogenă şi probabil şi de aceea foarte bună. Stacey Chen, geniu ICT (informaţii şi comunicaţii pe internet), o femeie care ştie exact ce vrea, consecventă, dar impenetrabilă, lucrează cu poliţia de plăcere (câştigurile ei fiind dintr-un software produs de ea). Comisarul Paula McIntyre, un foarte bun poliţist, gata să renunţe la meserie dintr-un sentiment de culpă, îi murise un partener. Munca o afectează la fel de mult ca pe Carol, care a fost trădată de oamenii pe care ar fi trebuit să se bazeze, dar pe amândouă le ajută Tony să-şi revină.

Kevin Matthews-sergent-omul cu care lucra de cel mai mult timp, deoarece colaboraseră la primul caz de crimă din Bradfield atunci când carieră lui Carol luase avânt. Cris Devine-sergent-plecată momentan în concediu cu partenerul ei. Sam Evans un detectiv foarte bun, charismatic, ambiţios şi tenace. Caractere, firi, talente diferite, dar împreună erau grozavi.
Echipa se ocupă de cazuri noi, dar şi de cazuri vechi cum era cel al dispariţiei Danutei Barnes şi al copilului ei, pe care până la urmă perseverenţa lui Sam (care nu lasă nimic la voia întâmplării), flerul lui şi cooperarea celorlalţi din echipa îl fac să-l rezolve şi să-l poată acuză de crimă pe Nigel Barnes (soţ şi tată).
Povestea cărţii debutează de fapt cu moartea unei adolescente, Jennifer Maidment din West Marcia-Wochester şi Tony Hill este chemat de poliţia de acolo ca profiler. Coincidenţă că Tony se gândea exact la o vizită în acel oraş (pentru a-şi rezolva unele probleme de familie) este prea mare aşa că se hotărăşte să meargă şi să rezolve dacă se poate ambele lucruri. Crescut de două femei egoiste şi rele, mama şi bunica, hotărâte din cauza naşterii lui, dar şi a firii lor insensibile să-l facă să se creadă un nimic, îşi depăşeşte viaţa de iad şi-l determină să devină un psiholog foarte bun. Se trezeşte dintr-o dată cu o moştenire lăsată de tatăl lui, despre care nu ştia nimic, pentru că mama lui nu vorbea deloc despre el, şi credea că de fapt l-a abandonat.
În timp ce Tony cercetează cazul lui Jennifer şi mai află câte ceva despre propriul trecut, Carol şi echipa se confruntă cu moartea unor tineri: Gary, Daniel, Seth, tineri liniştiţi, crescuţi în familii bune.

Cercetările îi duc la concluzia că, toţi tinerii foloseau reţeaua de socializare Rig Marole, fiecare vorbea cu o persoană care se identifica cu două litere JJ, ZZ, BB, DD, şi după ce află ce-şi doreau se oferea să-i ajute şi totodată le spunea că le va comunica un mare secret. Fiecare şi-a dat întâlnire cu persoană respectivă, în secret, după care n-a mai ajuns acasă, iar pagina respectivă cu convorbiri era ştearsă din reţea. Fiecare a fost găsit la scurt timp, doar câteva ore, ucis prin asfixiere cu o pungă da nailon, cu organele genitale mutilate, dar surprinzător erau drogate, dar nu erau violate. Autoarea ne trece prin săli de autopsie, spitale, prin cercetările întreprinse, prin modalitatea cum se lua legătura cu aparţinătorii, vorbindu-ne câte puţin şi despre viaţa personală a anchetatorilor-oameni cu familii, vise, dorinţe, temeri şi hotărâri, prin maşinaţiunile şi politica şefilor de poliţie.
La întoarcere Tony realizează similitudinea cazurilor, al lui şi cazurile echipei, îşi dă seama că tinerii seamănă mult din punct de vedere fizic şi că toate cazurile au aceleaşi caracteristici ceea ce duce la concluzia existenţei unui criminal în serie.
Nu vă mai povestesc, vă spun doar că echipa găseşte criminalul în cazul tinerilor (criminal care te surprinde ca gen, motivaţie, cruzime), dar va rezolva şi cazul vechi. Tony îşi va rezolva problemele, care te vor surprinde din nou.
Aşa că, pregăteşte-te de un maraton, pentru că nu vei putea închide cartea până nu ajungi la final.

editura-literaCartea Febra oaselor de Val McDermid a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată și librăriile online agreate.

Autor: Arci

Micul print de Antoine de Saint-ExuperyMicul prinț de Antoine de Saint-Exupéry

La Editura Litera a apărut cartea Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry.

Descriere:

Într-o dimineață, un aviator aterizat forțat în deșertul Sahara din cauza unei pene la motor este trezit de un glas cristalin: „Te rog… desenează-mi o oaie!“ Astfel, face cunoștință cu micul prinț, un băiețel curios care își abandonase micuța planetă pentru a călători prin univers.

Pilotul este fascinat de aventurile și de întâlnirile extraordinare despre care îi povestește puștiul și din care învață să privească lumea cu inima, pentru că „ochii nu văd esenţialul“.

editura-litera

Un târg neobişnuit de Mary Jo Putney

Titlul în engleză: The Bartered Bride
Traducere: Oana Adriana Duţă
Editura Lira/Litera
Nr. pagini : 374
An apariţie: 2014

Seria Bride: Copilul sălbatic, Mireasa din China, Un târg neobişnuit

Mary Jo Putney este unul dintre cei mai bine vânduţi autori americani de ficţiune romantic, bucurându-se de o prezenţa permanentă în topurile publicaţiilor.” Lumea pe care autoarea o creează în romanele sale, este o lume în care doar cei puternici reuşesc să meargă mai departe, personajele prin nobleţea, curajul şi abnegaţia de care dau dovadă devin eroi preferaţi pentru cei care îndrăgesc acest gen literar. Cartea de faţă ne deschide un nou orizont şi anume trăirile unor europeni în Indiile de Est, trăiri marcate de obiceiurile, superstiţiile şi modul de gândire al localnicilor. Aventurierul şi negustorul american Gavin Eliott în drumul lui spre Anglia, opreşte pe o insula numită Maduri unde vizitând oraşul ajunge la un tărg de sclavi. Aici, spre stupoarea lui constată că, o europeancă era una dintre sclavele aduse pentru vânzare. Încearcă să o cumpere, nu reuşeşte, în schimb ajunge la o înţelegere cu sultanul Kasan şi anume să participle la un joc tradiţional care nu era ferit de pericole, numit Singa Mainam, Jocul Leului în schimbul eliberării Alexandrei Warren.
Cele cinci probe ale jocului sunt “deliciile” multor pagini în care veţi trăi întreaga gamă de sentimente, tristeţe, furie, nelinişte, bucurie şi la un moment dat chiar începi să te rogi !
“Se aruncă de cinci ori un zar special, cu douăsprezece feţe, iar eu trebuie să încerc sarcina indicată de zar.
Am dreptul să refuz o sarcină care îmi depăşeşte capacităţile”
 “Ştiu care sunt condiţiile înţelegerii tale cu Kasan. Dumnezeule, Gavin, cum ai putut să-ţi rişti zece ani din viaţă de dragul unei femei pe care abia o cunoşti? În Evul Mediu, oamenii ca tine erau consideraţi sfinţi.
— Nu sunt sfânt, Alex, spuse el mirat. Doar că… cum aş putea să mă privesc în oglindă ştiind că am abandonat în sclavie o femeie din acelaşi neam?
— Pentru mine asta înseamnă că eşti sfânt. Sau cel puţin că eşti curajos şi un om de onoare, peste orice măsură. După câte a trebuit să înduri, nu îţi doreşti să nu fi trecut niciodată pe la târgul de sclavi? El ezită; era prea sincer că să mintă.
— Ar fi fost mai uşor dacă nu te-aş fi văzut, dar cine spune că mai uşor e mai bine? Majoritatea lucrurilor de valoare necesită eforturi.
— Să-ţi pierzi controlul asupra propriei vieţi nu poate fi mai bine.’”

Un targ neobisnuitAlexandra Warren, fiica Catherinei Kenyon (eroina îndrăgitului roman Curcubeie sfărâmate) ajunge sclavă după ce nava cu care călătorea spre Anglia este atacată de piraţi, moment în care este despărţită şi de fiica ei Katie. Cele şase luni de sclavie în care teama pentru fiica ei şi pentru propria viaţă este permanentă, o schimbă într-un mod ce pare ireversibli la vremea aceea.
“Spre deosebire de Payaman, lui Bhudy îi plăcea rezistenţa. Când m-am luptat, şi-a chemat gărzile şi…şi m-au legat în lanţuri. Nu eram prima. Pe podeaua dormitorului lui Bhudy erau prinde cârlige de alamă.
Gavin făcu o mişcare bruscă, involuntară.
“-Cât de des s-a întâmplat asta ?
-Oricând se plictisea de femeile supuse. Dar după câteva luni şi el s-a hotărât că nu merităm osteneală, răspunse ea ridicându-se şi începând să se foiască prin camera. Ca să mă înveţe o lecţie, s-a hotărât să mă vândă la o licitaţie publică. M-a legat din nou de podea şi m-a violat pentru ultima dată. Apoi….apoi şi-a pus gărzile să mă violeze.”

Atrocităţile la care este supusă explică reţinerile şi schimbările, dintr-o femeie caldă şi iubitoare într-o femei dispusă să înveţe tainele luptei corp la corp, în dorinţa de a riposta.
Prima probă în Jocul Leului constă în escaladarea unei stânci aproape verticală din piatră vulcanică, denumită Stanca Plângerilor. Se va dovedi că este cea mai uşoară dintre probe, restul fiind deosebit de riscante, cum ar fi lupta cu dragonul, Pentjak silat corp la corp cu sultanul Kasan! Cea mai grotească este ultima, denumită Adorarea Zeiţei. Nu vă dau detalii, le veţi afla cu siguranţă citind această minunată carte. Va reuşi Gavin să treacă peste cele cinci probe, îşi va respecta sultanul partea de înţelegere stabilită, Alexandra îşi va întâlni fiica, vor ajunge acasă într-un final? Sunt multe întrebări şi cartea rezervă multe suprize celor care doresc să o citească!

 Nota mea pentru carte este 9.5.

Autor: Iliuţa Răduţi

Colecţia Cărţi Romantice de la Libertatea pentru femei-martie 2016

În luna martie 2016, revista Libertatea pentru femei apare în fiecare vineri cu următoarele cărți romantice:

1. ”Amețitor ca vinul” de Nora Roberts – 4 martie 2016

De zeci de ani, vinurile familiei Giambelli sunt recunoscute în întreaga lume. Dar afacerea de familie are nevoie de un suflu nou, iar Tereza Giambelli se hotărăște să își unească eforturile cu un alt producător renumit, MacMillan. Decizia ei va provoca o adevărată furtună în viața ei și a fiicei sale. Pentru că nu doar vinul trebuie apărat, ci și inimile celor două femei!

2.”Ademenirea unui sfânt” de Mary Jo Putney – 11 martie 2016

După moartea iubitei sale, Daniel Herbert s-a refugiat în muncă și în studiul medicinii. Toată lumea îl consideră un sfânt pentru dedicația cu care îi ajută pe cei în suferință. El vrea să își urmeze cariera, dar averea și titlul îl obligă să își caute totuși o soție.

3. ”Cheia misterelor” de Amanda Quick – 18 martie 2016

Zvonurile spun că un document foarte vechi, în care se găsesc secrete teribile din alchimie, a apărut pe piața neagră și poate cădea în mâinile unor oameni periculoși. Abby, care este înzestrată cu abilități paranormale, simte că se apropie dezastrul și face tot posibilul să îl prevină. Se aventurează în locuri periculoase, dar nu se gândește nicio clipă că și inima ei poate fi în pericol!

4. ”Supliciul de la Notre Dame” de Anne Golon – 25 martie 2016

În cel de al patrulea volum din seria dedicată celebrei Angelica, frumoasa femeie se zbate să își salveze de la moarte soțul, acuzat că face aur cu ajutorul diavolului. Abandonată de toți cei care ar fi putut să o ajute, Angelica trece prin clipe de coșmar…

Preţ revistă + carte romantică 9,99lei

Preţ revistă fără carte-1,5lei

Sursa: Libertatea pentru femei.ro

Editura Litera împreuna cu Libertatea ne anunţă că: Începând cu 5 februarie, în fiecare vineri, găsiţi la chioșcurile de ziare șase cărți pline de aventură și suspans, din seria Alexandre Dumas! Preț special: 14.99 lei/carte

1. Cei trei muschetari, vol I – 5.02.2016
2. Cei trei muschetari, vol II – 12.02.2016
3. Contele de Monte-Cristo, vol I – 19.02.2016
4. Contele de Monte-Cristo, vol II – 26.02;2016
5. Contele de Monte-Cristo, vol III – 4.03.2016
6. Contele de Monte-Cristo, vol IV – 11.03,2016

Sursa: Editura Litera

Subjugarea lui Shane MacKade de Nora Roberts Subjugarea lui Shane MacKade de Nora Roberts

Vineri, 05.02.2016, apare cartea  Subjugarea lui Shane MacKade de Nora Roberts, volumul al patrulea al seriei Fraților Mackade. Aceasta face parte din colecţia “Cărţi Romantice” şi poate fi achiziţionată de la chioşcurile de ziare împreună cu revista Libertatea pentru Femei!

“Spre deosebire de frații săi mai mari, Shane e foarte atașat de pământurile care s-au transmis în familie de la o generație la alta și de care se ocupă cu devotament și pricepere.
Este cunoscut în tot ținutul drept un crai pe care femeile îl adoră, însă nu reușesc să-l prindă în mrejele căsătoriei. 
Rebecca Knight și-a petrecut întreaga viață adunând titluri universitare prestigioase. De curând, a hotărât să-și schimbe radical nu doar domeniul de studiu, orientându-se spre fenomenele paranormale, ci și înfățișarea de tocilară tipică, transformându-se într-o tânără elegantă și plină de farmec.
Preocupările academice o îndreaptă spre Antietam, orășel din Maryland unde, în 1862, a avut loc una dintre cele mai sângeroase bătălii ale Războiului Civil american. Discuțiile cu membrii clanului MacKade, gazdele sale, îi indică o conexiune stranie între aceștia și strămoșii lor din urmă cu un secol și jumătate. Shane este singurul care afirmă categoric că nu a perceput nici o prezență supranaturală, dar spune oare adevărul? Între fermierul pragmatic și cercetătoarea genială, dar fără pic de experiență de viață ia naștere o legătură fragilă. Oare zilele de burlac convins ale lui Shane sunt numărate?”

Preţ revistă + carte romantică: 9.99 lei

Preţ revistă: 1.5.lei

Sursa: Cărţi Romantice

Un viconte pentru o lady-Joanna ShupeUn viconte pentru o lady, de Joanna Shupe

Titlul original: The Lady Hellion
Seria Wicked Deceptions: 1. Ducesa curtezană (The Courtesan Duchess-2015), 2. Contesa libertină (The Harlot Countess-2015), 3. Un viconte pentru o lady (The Lady Hellion -2015)
Colecţia: Iubiri de poveste –Libertatea/30.01.2016
Cotaţie Goodreads: 4.00

DETALII CARTE

Lady Sophia Barnes şi-a propus o misiune nouă: Luptă pentru drepturile săracilor şi angajaţilor de la bordelul lui Madame Hartley. Va avea o viaţă dublă. Ziua este lady Sophia, noaptea se deghizează în bărbat şi cutreieră stăzile întunecate. Nu îi este teamă de criminalii ce îi vor tăia calea pentru că ştie să se folosească de arta înşelăciunii şi mai nou are şi o armă încărcată asupra sa. Numai că există o mică problemă, nu prea ştie să o folosească, din acest motiv are nevoie de instrucţiuni. O singură persoană o poate ajuta şi în care se poate încrede că nu-i va trăda secretul-vicontele Quint.
Bărbatul care cu ceva vreme în urmă îi rănise inima, dar ar putea oricând să i-o frângă pentru a doua oară. Dar de data aceasta nu-l va mai lăsa. Va fi numai ceva legat de un ajutor atât şi nimic mai mult.
Sophia este frumoasă, vivace, necăsătorită şi vrea să rămână aşa.
Cu Damien Beecham viconte de Quint, am făcut cunoştinţă sporadic în celelalte două volume, şi în “Contesa libertină” îl lăsăm rănit, după ce a fost împuşcat încercând să o ajute pe Lady Maggie Hawkins să scape din ghearele unui criminal şantajist. L-am lăsat grav bolnav. După o perioadă în care febra a lucrat asiduu, Quint se recuperează, dar devine un pustnic. Începe să iasă din casă din ce în ce mai puţin, îi este frică să nu devină o epavă umană, dar cel mai tare îi este frică de nebunie. A asistat la nebunia tatălui său şi crede că aceasta se va transmite. A asistat la distrugerea mamei lui de către tată şi nu crede că se va căsători vreodată.

Ultimul lucru de care are nevoie Damien Beecham, viconte de Quint, este să-i invadeze cineva spaţiul. Şi dacă persoana aceea este exasperanta lady Sophia, femeia pe care nu a încetat niciodată să o dorească este şi mai rău. Pentru Quint se va da o lupta interioară, încercând să îşi ţină ascunsă dorinţa şi sentimentele.
Femeia asta frumoasă şi pe care o doreşte cu disperare îi cere ceva periculos, face ceva periculos, dar este de acord să o ajute.
Când află de viaţa ei dublă…este terifiat, dar nu pentru el, ci pentru siguranţa ei. Lupta ei i se pare lipsită de speranţa şi este convins că va muri încercând să o protejeze. Dar nu dă înapoi nicio clipă.

Ce se întâmplă între cei doi şi la ce evenimente vom asista aflăm în cartea: “Un viconte pentru o lady” de Joanna Shupe ce apare în colecţia “Iubiri de poveste”- Libertatea în data de 30.01.2016.

Autor: Iasmy

Grădina amăgirilor de Amanda Quick

Vineri 22.01.2016, apare cartea Grădina amăgirilor de Amanda Quick. Aceasta face parte din colecţia ,,Cărţi Romantice”‘ şi poate fi achiziţionată de la chioşcurile de ziare împreună cu revista Libertatea pentru Femei!

Agenția de Secretariat Kern asigură clientelei londoneze servicii profesioniste și de încredere, iar Anne Clifton era una dintre angajatele cele pricepute ale Ursulei Kern ‒ și totodată bună prietenă. Însă domnișoara Clifton și-a găsit prematur sfârșitul, iar Ursula este convinsă că prietena ei nu a murit din cauze naturale.
Arheologul și aventurierul Slater Roxton consideră că doamna Kern și-a pierdut mințile fiindcă vrea să se amestece într-o treabă atât de primejdioasă precum investigarea unei posibile crime. Însă Ursula crede că poate afla adevărul cu ajutorul acestui bărbat rațional și inteligent, deși firea lui imperturbabilă și ochii fascinanți o cam fac să se piardă cu firea…
Cum Ursula insistă să se amestece în intrigi periculoase pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu prietena ei, Slater se vede nevoit să i se alăture în această aventură în zona întunecată a elitei londoneze. Împreună, misiunea lor este de a da în vileag un criminal ‒ și, pentru a-și atinge scopul, fiecare va fi nevoit să-i dezvăluie celuilalt cele mai ascunse secrete ale trecutului…

 Preţ revistă +carte romantică: 9.99 lei

Preţ revistă: 1.5 lei

Sursa: Cărţi Romantice

 

Litera a lansat volumul Cortina de Fier de Anne Applebaum,  câștigătoarea Premiului Pulitzer pentru nonficțiune în 2004

Editura Litera a lansat volumul Cortina de Fier. Represiunea sovietică în Europa de Est, 1945-1956, al scriitoarei și jurnalistei Anne Applebaum, una dintre cele mai bune cunoscătoare ale spațiului est-european în timpul comunismului și după și laureată a Premiului Pulitzer pentru nonficțiune în 2004.

Cortina de Fier, carte finalistă a National Book Award pentru nonficțiune, este o încercare plină de forță de a demonstra că totalitarismul a însemnat mai mult decât excesele sale manifestate public. Cartea analizează detaliile conducerii totalitare: diaspora de partid, din URSS până în restul Blocului Sovietic, preluarea posturilor de radio, a universităților și a grupurilor de tineri de către partizani, răspunsul contradictoriu al conducătorilor Bisericii Catolice față de metodele lui Stalin.
Grație interviurilor realizate de Anne Applebaum și cercetărilor amănunțite în diversele arhive ale timpului, Cortina de Fier se asigură că experiențele zilnice ale celor care au trăit în Blocul Sovietic vor rămâne vii în paginile de istorie, chiar dacă aceștia vor părăsi, în curând, istoria trăită. 
„Excelenta carte a lui Applebaum relatează cu simpatie și sensibilitate soarta lipsită de noroc a Europei de Est: să fie eliberată de sub stăpânirea nazistă de singurul regim la fel de inuman ca aceasta.“ (The Independent)

„Cortina de Fier este o carte de o importanță excepțională, care abordează frontal multe dintre miturile referitoare la originile Războiului Rece. Este inteligentă, plină de informații, remarcabil de obiectivă și excepțional de bine documentată.“ (Antony Beevor)
În prezent, Anne Applebaum are o rubrică permanentă în The Washington Post și Slate și este director de studii politice la Legatum Institute din Londra. Își împarte timpul între Marea Britanie și Polonia, țara natală a soțului ei, fostul ministru de Externe, Radek Sikorski.

Despre Editura Litera

Litera – Un sfert de secol de cărți!
În 1989 lua ființă, la Chișinău și București, Editura Litera. S-au împlinit, așadar, 25 de ani de existență. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, Litera a editat 4 300 de titluri, într-un tiraj total de 48 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea produselor sale, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte

comunicate de presa.ro

Cum sa te insori cu o mostenitoare-Lorraine HeathCum să te însori cu o moştenitoare de Lorraine Heath

Titlul original: To Marry An Heiress
Colecţia Iubiri de poveste-Libertatea-16.01.2016
Cotaţie Goodreads: 3.87
Seria Daughters Of Fortune: 1. Doamna şi nelegiuitul (The Outlaw And The Lady-2001), 2. Cum să te însori cu o moştenitoare (To Marry An Heiress-2002), 3. Love With A Scandalous Lord (2003), 4. An Invitation To Seduction (2004)

Multe din cărţile scrise de Lorraine Heath, au legătură între ele. Câteva personaje din această serie sunt copiii personajelor create de autoare în seria “Rogues In Texas”.

Love With A Scandalous Lord, dă tonul pentru prima cartea din seria “The Lost Lords”-As An Earl Desires.

DETALII CARTE –Cum să te însori cu o moştenitoare

Devon Sheridan, conte de Huntdon este disperat. Din cauza administrării defectuoase a tatălui său, moşia familiei se prăbuşeşte, iar chiriaşii pe care îi are vor rămâne pe drumuri. Singura lui speranţă de-a redresa situaţia este să prindă o moştenitoare.
Georgina Pierce şi tatăl ei Nathaniel, se potrivesc de minune planului său. Nathaniel este venit din Texas, nu are un titlu, are în schimb o avere fabuloasă, dar ştie că îşi doreşte să urce pe scara nobilimii, în special datorită fiicei lui. Din acest motiv, Devon a ales mireasa potrivită.
Nathaniel Pierce, oricât îşi doreşte el ca fiica lui să nu mai fie atacată şi privită de sus de snobii societăţii, nu vrea ca fiica lui să credă că este aruncată în braţele unui individ doar ca pe un aranjament.

Stabileşte nişte condiţii pe care le pune contelui: Să o facă pe fiica lui să creadă că acesta o iubeşte pe ea ca persoană, nu averea ei.
Devon amuzat de aceste condiţii, ce i se par aiurea, acceptă. Şi cu toate acestea, deşi înţelegerea este încheiată, să fie în avantajul tuturor, fără obligaţii ale inimii din partea lui numai de faţadă, cu mulţumirea tatălui că se preface îndrăgostit, se ivesc tot felul de situaţii ce duc la lovituri neaşteptate şi răsturnări de situaţie.
Georgina (Gina), este o tânără modestă, ascultătoare, aparent fragilă, dar în esenţă are unul dintre cele mai puternice caractere. Ştie că nobilul frumos a propus titlul în schimbul averii, dar din momentul în care dansează primul lor vals în sala de bal şi se află în braţele lui îşi dă seama că acest lord poate deveni periculos, să-i bantuie gândurile şi să-i cucerească inima.
Dar, mai întâi ea va trebui să-l înveţe că cele mai importante lucruri nu sunt banii şi nici poziţia socială, ci iubirea. Va reuşi?

Devon Sheridan este un bărbat foarte atrăgător, imposibil de frumos, dar complicat. El munceşte pe brânci pentru a salva de la ruină familia, nu-l interesează nimic altceva, deşi este nobil şi se presupune că aceştia nu muncesc, ci huzuresc. Este împărţit între muncă şi trecut, o soţie decedată, frivolă şi avidă după bani, el fiind cel rănit. Nu mai crede în dragoste, a fost prea secătuit în iubirea lui de tânăr cu inima zburdalnică. Nu mai crede în femei, totul este o prefăcătorie.
Dar, descoperă o pasiune neaşteptată la proaspăta lui soţie inocentă, ce îl zguduie, şi în curând ajunge să aştepte cu nerăbdare zilele şi nopţile petrecute în compania ei. Dar inima? Dragostea?
Când o relaţie se bazează pe obiective materiale, oare poate dragostea şi fericirea să se strecoare şi să dărâme fundamentul?

Cartea: “Cum să te însori cu o moştenitoare”-Lorraine Heath, apare în colecţia “Iubiri de poveste”-Libertatea, în data de 16.01.2016.

Autor: Iasmy

Mossad. Istoria sangeroasa a spionajului israelian - Michael Bar-Zohar, Nissim MishalMossad. Istoria sângeroasă a spionajului israelian de Michael Bar-Zohar, Nissim Mishal

La Editura Litera a apărut cartea Mossad. Istoria sângeroasă a spionajului israelian – Michael Bar-Zohar, Nissim Mishal

În 1960, Adolf Eichmann, artizanul „soluției finale“, era capturat în Argentina de un comando al Mossadului și adus în Israel pentru a fi judecat. Avea să fie doar una dintre răsunătoarele operațiuni ale temutului serviciu secret israelian.

Au ieșit la iveală multe altele – anihilarea grupării Septembrie Negru (responsabilă de atentatul sângeros de la München, din 1972), distrugerea facilităților nucleare siriene, eliminarea savanților iranieni implicați în proiectul nuclear sau lichidarea unor lideri teroriști deosebit de periculoși.

Despre Mossad s-a scris puțin, în comparație cu alte servicii secrete de elită. Cu atât mai fascinantă este cartea de față, care ne conduce în culisele spionajului israelian, de la înființarea acestuia până în prezent.

Metodele pe care le folosește, utilizând de la otravă, la viruși informatici și drone, par desprinse din clasicele filme cu spioni, fiind de o complexitate și de o eficiență incredibile. Nu este de mirare că Mossadul a căpătat, în timp, o aură de legendă și este considerat cel mai eficient serviciu secret din lume.

logo_libris

by -
9

O saptamana in Decembrie de Sebastian FaulksO săptămână în decembrie de Sebastian Faulks

Titlul original: A Week in December
Traducere:  Adriana Bădescu
Anul apariției: 2012
Nr. pagini: 576

Să citești cărțile lui Sebastian Faulks este o aventură, dar să citești cartea O săptămână în decembrie este o provocare! De ce? Simplu: am vrut să urmez jurnalul cărții și am citit părțile exact în zilele în care au fost scrise, corelând astfel acțiunea de azi cu acțiunea de ieri.
Dar stați, mai întâi să facem cunoștință cu Sebastian Faulks. Este născut la data de 20 aprilie 1953 în Newbury, Anglia și este de profesie jurnalist și romancier. În prezent trăiește în Nothing Hill, Londra. Prima sa carte tradusă la noi este Jocul cu diavolul la Editura Rao, urmând apoi să mai fie traduse încă trei la Editura Litera, printre care și O săptămână în decembrie, în anul 2012.
Acțiunea cărții se petrece în ploioasa Londră, în 2007, cu o săptămână înainte de Crăciun. Timp de șapte zile, Sebastian Faulks, ne prezintă în șapte personaje complexe, lipsurile și atuurile vieții urbane. Intriga romanului se învârte în jurul soților Topping. Lance și Sophie Topping doresc să țină o masă exagerat de bogată pentru a sărbători cu mare fast alegerea domnului Topping ca și parlamentar al Londrei.
Sunt șapte povești în roman, fiecare aparținând unei familii sau unei persoane. Ceea ce au în comun aceste povești este finalul: toți se vor întâlni la marea reședință a familiei Topping.
Sebastian Faulks creionează foarte bine viața omului singur. Un exemplu ar fi Jenni Fortune, care lucrează zi și noapte la metrou pentru a-și întreține fratele bolnav.
Pe de altă parte, singurătatea o întâlnim și la oamenii foarte bogați ai Angliei, și aici Faulk ni-i prezintă pe soții Veals. John Veals este un cunoscut bancher al acelor timpuri care are doar un singur scop: acela de-ași dubla constant veniturile.
Mai sunt și alte personaje a căror caractere se învârt în jurul banilor, pentru că, până la urmă despre asta este vorba în O săptămână în decembrie; despre puterea banului și discrepanța dintre clasele sociale ale Angliei. Cartea este frumos conturată iar la un moment dat acțiunile personajelor se leaga și se înfluențează reciproc.
Mi-a plăcut cartea și tare mult îmi doresc să citesc și celelalte cărți ale lui Faulks pentru că este unul dintre cei mai buni scriitori pe care i-am citit până acum. Cartea prezentă are de toate, are suspans, are intrigă, are personaje, are acțiune dar cel mai important are lecții de învățat.
Vă invit să o citiți și să reveniți cu o părere iar dacă ați citit-o deja, nu ezitați să-mi spuneți ce v-a plăcut sau nu la ea.

Citate carte:
„… Această dezamăgire dusese la acumulare în sufletului lui a unei furii potolite, dar persistente.Într-o zi, deși fără a folosi atâtea cuvinte, îsi jurase sieși că, oricât ar fi durat, în cele din urmă avea să-și găsească locul în lumina reflectoarelor.”
„Însă Veals se simțea atras de ea. Era ca o piață nouă pe care încă nu o descifrase și voia să-i afle riscurile – randamentul, beta și delta.”
„Băncile le-au vândut în lumea întreagă așa că toată lumea-i infectată.”

editura-literaCartea O săptămână în decembrie de Sebastian Faulks fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Cartea poate fi achiziționată și librăriile online agreate.

Autor: Măli

Mai presus de dorinta de Cheryl Holt-Editura LiteraMai presus de dorinţă de Cheryl Holt-Colecţia “Iubiri de poveste”

Titlul original: Deeper Than Desire
Cotaţie Goodreads: 3.55

DETALII CARTE

Lady Olivia Hopkins este în căutarea unui soţ bogat. După moartea tatălui său, familia extinsă este pe cale să ajungă la sărăcie. Ruina financiară bate la uşă. Singura soluţie de salvare ar putea fi o căsătorie cu un bărbat bogat ce are posibilitatea să întreţină toată familia.
Edward Paxton, conte de Salisburg îşi caută o soţie pentru că îşi doreşte un moştenitor. După ce mătuşa Margaret trage sforile, Olivia este invitată la moşia acestuia de la ţară împreună cu familia în vederea încheierii unui acord matrimonial.
Olivia este pregătită să îşi facă datoria, dar nu este pregătită pentru fiul nelegitim al contelui-Phillip Paxton.
Cu mii de gânduri, că va trebui să se căsătorească cu un bărbat pe care nu-l iubeşte, Olivia nu are somn.
Într-o seară, coboară în bibliotecă, şi căutând ceva de citit descoperă o carte erotică. Fascinată, dar şi şocată de ceea ce vede în imaginile dintre coperte se afundă în studierea ei.
Este descoperită în flagrant de un bărbat zdrobitor de atrăgător, un diavol chipeş, nimeni altul decât fiul renegat al contelui-Phillip.
Prinderea Oliviei în braţe cu o carte scandaloasă este cea mai bună metodă de umilire a tatălui pe care îl dispreţuieşte. Este o oportunitate pentru Phillip să-i facă rău, având în vedere că domniţa este viitoarea mireasă.
Foloseşte cartea ca momeală, încercând să-i explice imaginile şi o va atrage pe Olivia într-un preludiu erotic ce se va transforma destul de repede în pasiune.
Phillip nu se aştepta să reacţioneze în acest fel. Credea că va fi un fel de profesor, iar micuţa-eleva lui, aşa împuşca doi iepuri deodată. Plăcere şi umilinţă. Dar, când îşi dă seama că totul se transformă în altceva va face orice să-şi protezeje inima cu orice preţ.

Olivia este atrasă şi fascinată de acest bărbat periculos şi întunecat, dar extrem de atrăgător. Ştie că el nu are mijloacele necesare de a-i salva familia de la ruină. Ştie că este o relaţie interzisă pentru că ea face parte din înalta societate, are sânge albastru, el este un nelegitim, dar mai ales se presupune că va fi mireasa tatălui lui. Cu toate acestea cei doi se vor implica într-o aventură.
În poveste se mai evidenţiază câteva personaje secundare ce vor ajuta ca povestea să aibă comploturi, încurcătură de iţe, şi alte cele.
Edward, este îndrăgostit de verişoara Oliviei-Winnie.
Ce se întâmplă? Cine cu cine rămâne şi cum o vor scoate la capăt? Sau, nu se întâmplă nimic şi fiecare îşi face datoria?

Aflaţi citind cartea “Mai presus de dorinţă” de Cheryl Holt, ce apare în colecţia “Iubiri de poveste”-Libertatea în data de 09.01.2016.

Autor: Iasmy

Misterele Londrei. Gentilomii noptii - Vol. I - Paul FevalMisterele Londrei. Gentilomii nopții – Vol. I de Paul Feval

La Editura Litera a apărut cartea Misterele Londrei. Gentilomii nopții – Vol. I de Paul Feval

Condamnat cândva pe nedrept, Fergus O’Breane a pierdut totul: părinţi, logodnică şi prieteni. O întorsătură fericită a sorţii îl ajută să se întoarcă în Anglia bogat, puternic, admirat şi cu aliaţi lipsiţi de scrupule. Comploturi, răpiri, tâlhării, asasinate – fostul puşcăriaş devenit marchiz pare în stare de orice pentru a se răzbuna.

Aflată în pragul sinuciderii, Susannah, fiica unui spânzurat, primeşte un ajutor nesperat de la un misterios binefăcător care îi dăruieşte o casă, avere şi un titlu. Dar toate acestea au un preţ, iar Susannah va fi nevoită să se implice într-un complot a cărui ţintă pare să fie frumoasa Miss Trevor…

logo_libris

În cele mai nebunești visuri de Christina Dodd-recenzie

Titlul original: In My Wildest Dreams
Traducerea: Manuela Bulat
Editura: Alma/Litera
Colecția Iubiri de poveste
Nr. de pagini: 324
Nota mea: 10/10

Seria Guvernantelor: Dragoste si abandon, Logodnă în înalta societate, Legile iubirii, În cele mai nebuneşti visuri, Ispita, Mireasa mea favorităArta iubiriiSuflete pereche, Aleasa prinţului

Cărţi srise de Christina Dodd

De ce ai citi cartea În cele mai nebunești visuri?

Cel mai bun motiv pentru care pot citi o carte, indiferent de editura la care apare, indiferent de colecție si numărul de pagini pe care îl are este doar unul singur: îmi place să citesc. Și nu refuz niciodată o carte de dragoste. Adevărul este că nu urmăresc aproape niciodată noutățile din această colectie pentru că îmi place să mă las surprinsă total de Iubiri de poveste. Aflu detaliile doar atunci când deschid cartea și mă apuc de citit. În cele mai nebunești visuri este o carte plină de suspans, iubire și situații limită.

Despre carte. Spune-ne ceva despre subiect/acțiune

Povestea pare simplă. Pare a fi povestea de iubire tipică, o poveste des întâlnită în cărți, dar și în viața de zi cu zi. Însă doar pare, căci pe parcursul lecturii, apar multe situații care dau culoare şi savoare unei povești simple, iar toate acestea o scot din sfera banalului.
Celeste este fiica gradinarului familiei Throckmorton, dar acesteia i se oferă șansa de a se redescoperi, de a învăța şi a deveni o domnișoară ce poate concura acum, după frecventarea Academiei de Guvernante, cu imagineoricare altă distinsă doamnă din înalta societate. Nu exista nici o diferență. A devenit rafinată, atentă, respectuoasă, iar acesta este motivul pentru care nu o recunoaște nimeni la întoarcerea în mijlocul familiei cu care a copilărit –logodna lui Ellery Throckmorton, care cauta disperat fata care l-a cucerit și pe care crede că o iubește.
Ellery și Celeste se găsesc, se sorb din priviri, dansează foarte apropiați, chiar sub privirile logodnicei, atrăgând toate privirile și făcându-i pe toți cei prezenți la marele eveniment să vorbească și să despice situația în mii de bucățele.
Apariția iubitei și logodna nu prea bucură familia Throckmorton, căci le dă acestora toate planurile peste cap. Iar ca pentru asta să nu se întâmple, în povestea celor doi, intră fratele Garrick Throckmorton. El își propune să îi despartă pe cei doi, să-i țină cât mai departe unul de altul.
Planul suna foarte bine în capul lui, însă Celeste s-a întors în familie ca și guvernantă pentru fiica lui Garrick, Penelope, dar află un adevăr deloc comod: va fi guvernantă pentru două fetițe, iar cealaltă este fiica lui Ellery.
Dacă planul inițial era doar să-i despartă, fratele să se căsătorească și Celeste să fie trimisă din nou la Paris, situația se complică. Cel care a dorit să păcălească, a devenit păcălit de viață și iubire. A fost prins în capcana iubirii și forțat să recunoască ceea ce nu ar fi dorit nici în cele mai întunecate coșmaruri.
Ca Ellery și Celeste să stea cât mai departe unul de altul, Garrick petrece foarte mult timp cu frumoasa fiică a grădinarului și iubirea pentru ea îl ia pe nepregătite. Iubirea îi unește în cele mai importante momente și în cele mai frumoase, dar și dificile clipe pentru Throckmorton. Cunosc împreună durerea, fericirea și cele mai ascunse taine ale iubirii, dar și tristețea și ura.
Povestea este presarată cu iubire, dar și momente tensionate în care spionajul, trădarea, durerea și violența sunt la cote maxime.

Ce ți-a plăcut mai mult? Ce nu ți-a plăcut?

Mi-a plăcut mult povestea și emoțiile dintre paginile cărții, dar vreau să mă axez mai mult pe ceea ce mi-a plăcut mai puțin. Sau mai bine spus, vreau să explic de ce am vrut să scad putin din nota mea acordată acestei minunății.
Nu de puține ori am avut senzația că povestea este truncheată. Am trăit cu sentimentul că fiecare capitol a rămas neterminat sau are final deschis. E doar opinia mea. Cu toate acestea am acordat nota maximă, căci povestea mi-a plăcut prea mult.

Recomandări

Cu toate că am spus și ceva ce mi-a plăcut mai puțin, opinia scrisă mai sus nu face cartea aceasta mai puțin bună, mai puțin minunată.
O recomand oricui, dar mai ales celor cărora savurează poveștile de iubire autentice. O recomand cu drag pentru vacanța/concediul de Crăciun, căci va încălzi sufletul cititorului și veți trăi momente speciale alături de personaje puternice.
Vreme rece, o ciocolată (caldă), portocale și această iubire de poveste și orice zi va fi excelentă.

 Lectură plăcută

Autor: Laura Apetroaie

Litera oferă 2000 de cărți companiilor, în cadrul campaniei O, brad din cărți!

Editura Litera relansează campania O, brad din cărți!, dedicată companiilor din București. Colegii de serviciu vor construi împreună bradul de Crăciun de la birou, iar la anul îl vor… citi.
Litera oferă câte 200 de cărți din colecțiile Clasici Moderni, Clasici Contemporani și Thriller pentru zece companii participante la campanie. Acestea vor fi alese prin tragere la sorți, după ce se înscriu în campanie prin intermediul aplicației de pe pagina de Facebook Editura Litera, până pe 15 decembrie 2015.
După sărbători, cărțile rămân în bibliotecile companiilor sau sunt dăruite angajaților pentru a se bucura de lectura lor.
”Este al doilea an în care aducem, prin cărți, Crăciunul  în companiile din București, din convingerea că în preajma lor devenim cu toții mai buni, din multe puncte de vedere. Realizarea unui brad din cărți este o activitate relaxantă și creativă între colegii de serviciu, iar rezultatul este inedit. Abia așteptăm să vedem brazii din cărți!”, spune Marin Vidrașcu, director executiv Litera.
Litera îi invită pe toți prietenii săi ca de Crăciun să fie mai buni și mai… cititori!
editura-litera

Fecioara din Siena de Marina FioratoFecioara din Siena de Marina Fiorato

Gen: Literatură universală contemporană
Editura Alma/Litera
Colecţia: Iubiri de poveste
Anul publicării: 2015
Număr pagini: 294
Traducere: Adela Crăciun

Îşi petrecuse toată viaţa stând cuminte, tăcută, decent. Se întrebase dacă nu cumva inima i se zbârcise de tot şi-i murise.”

Cu Fecioara din Siena autoarea Marina Fiorato s-a înscris, zic eu, în cursa controverselor. Va fi îmbrăţişată generos de cei care caută în cărţi iubirea şi romanticul, va fi şi hulită de aceia care vor spune că este doar o “telenovelă” pe hârtie.
Oarecum previzibilă prin coperţi şi titlu, surprinzătoare prin unele scene şi aspecte abordate (relaţiile dintre bărbaţi, de exemplu), cartea este dintre cele pentru o anume stare în ceea ce priveşte cititorul din mine: aleg să citesc genul acesta de poveşti atunci când mă refugiez din gri-ul şi apăsarea cotidianului; atunci când vreau să visez adolescentin; atunci când vreau să cred în triumful binelui, indiferent de ceea ce spune raţiunea; atunci când caut relaxarea dată de simplitate.
Subiectul poartă paşii pe tărâmurile încărcate de tradiţie şi istorie ale regiunii Toscana, din Italia. Oraşe ca Siena şi Florenţa pot fi recunoscătoare pentru încă o carte de vizită căpătată prin intermediul scriitoarei britanice, născută din tată veneţian. Nu lipseşte componenta informaţională, căci textul este aşezat pe o documentare destul de bună în domeniul artelor şi mai ales în jurul domeniului echitaţiei.
Păşind deci pe meleaguri sieneze din anii 1723 ne apropiem sufleteşte de locuitori, despre care aflăm că sunt foarte superstiţioşi, la fel ca şi noi, românii (scena măgarului). O cunoaştem imediat şi pe Pia, protagonista, pe care scriitoarea şi-a dorit-o deosebit de frumoasă, inteligentă, puternică, dar mai ales bine educată – detaliu în care mi s-a părut că văd mult mai subţire graniţa personaj – autor.
Sărbătoarea Palio, desfăşurată de două ori pe an este una dintre emblemele Sienei; antrenând curaj şi pricepere, energie şi tradiţie, laolaltă cu pericol, intrigi şi jocuri de culise – cursele de cai adună de ani localnici şi turişti. Cum este şi firesc tradiţiile şi artele înseamnă putere, influenţă, prestigiu, nu fără a-şi însuşi pe altarul sacrificiului oameni şi destine.

Plecând de la acest eveniment, având la îndemână informaţii preţioase de la oameni “care ştiu câte ceva despre cai”( autoarea) şi ocazia întâlnirii tinerei Sienna Sewell – “o fată de un entuziasm extrem de molipsitor” scriitoarea pe jumătate veneţiană îşi pune la lucru imaginaţia şi dă curs evenimentelor, care se îmbină rapid, piesă după piesă, în povestea despre oameni, cai, tradiţie, putere, artă, oraşe italiene.
Modalitatea de construcţie a personajelor este similară basmelor: ele sunt aproape exclusiv bune sau rele, ceea ce poate da senzaţia de artificial sau cel mult banal; totuşi, intervin şi elemente care mai estompează din acest neajuns (Pia îşi doreşte moartea celui care i-a fost dictat drept soţ, Riccardo a participat la un război din vanitate, Faustino Caprimulgo este umanizat prin suferinţa răvăşitoare produsă de pierderea fiului).
Unele descrieri ca “albă că spumă laptelui” sau”negru ca pana corbului” aduc un deserviciu, zic eu, prin senzaţia de siropos sau kitch; naraţiunea la persoana a treia şi ponderea nu foarte mare a dialogurilor pierd puţin din atenţie, dar balanţa este echilibrată de succesiunea evenimentelor, destul de antrenantă.

Protagonistul masculin, în afară de eleganta aparent misterioasă în spatele căreia autoarea a încercat să-i camufleze, nu tocmai cu succes aş zice, originea, îmi pare construit mai bine. El este tânăr, dar intelligent şi perspicace: “ştia acum cu cine avea de- aface. Faustino nu era un ticălos, ci un om deştept. Nu era de mirare că el stăpânea oraşul şi că o făcea de mul timp.” puternic, dar şi sensibil: “îşi întoarse privirea, neputând să suporte expresia jalnică a acestui om distrus”; simplu, dar şi valoros moral, lipsit de falsă modestie: ”– Eşti un călăreţ foarte bun. Riccardo ştia că aşa este, aşa că nu îl contrazise pe bătrân.”
Prezenţa numelui Medici a fost un prilej de a face unele cercetări şi verificări pe care mi le notasem de ceva vreme, lărgind puţin cercul cu regiunea Toscana, artele, Renaşterea; frumuseţea ca blestem este o tema asupra căreia am găsit prilejul să reflectez, întorcând astfel şi cealaltă faţă a monedei, mai puţin plăcută, dar o realitate.
M-am gândit că mi-aş fi dorit că finalul să nu fie cel pe care îl prevăzusem, că şi destinul unora dintre personaje. Totuşi, ca o altă reechilibrarea a balanţei,câteva dintre replici şi fraze mi-au plăcut mult, aşa încât în ansamblu găsesc lectura satisfăcătoare.
“În seara aceea avea impresia că Dumnezeu îşi părăsise casa, ca să o arendeze diavolului.”

Marina Fiorato a mai publicat, după cum anunţă coperta spate, încă şapte romane istorice de dragoste, bestseller New York Times şi Publishers Weekly.

NOTĂ: 7,5 / 10

Autor: Adelina

by -
7

Ce spun eu şi ce înţelegi tu de Deborah Tannen-recenzie

Editura Litera
Colecția Dezvoltare personală
Nr. pagini: 335 pagini
Traducere : Adrian Cotora
Titlul original : You Just Don’t Understand
An apariție în România : 2015 (reeditare)

Deborah Tannen este autoarea a numeroase cărți și articole despre modul în care limbajul folosit în conversațiile noastre de zi cu zi ne afectează relațiile. Ce spun eu și ce înțelegi tu, publicată în limba engleză în 1990, s-a aflat aproape patru ani pe lista de bestselleruri New York Times, din care opt luni pe primul loc, și a fost tradusă în 31 de limbi.

O carte clasică despre dificultățile de comunicare cu sexul opus.

De ce simt majoritatea femeilor că bărbații nu vorbesc cu ele, ci doar le critică și le țin prelegeri? De ce au majoritatea bărbaților impresia că femeile doar îi cicălesc și nu trec niciodată la subiect? Poate ne-am întrebat adesea, cu exasperare, de ce un bărbat și o femeie rămân, după o conversație, cu idei complet diferite despre ce s-a vorbit.
Autoarea ne arată că nu e nimic în neregulă cu noi, cu partenerii sau cu relația noastră și că diferențele conversaționale dintre bărbați și femei ar trebui înțelese foarte bine, dacă dorim să atenuăm prăpastia ce însoțește bătălia dintre sexe. Ne oferă, totodată, instrumentele necesare pentru a înțelege ce nu a fost în regulă în cadrul unei discuții și pentru a găsi un limbaj comun care ne va consolida relațiile acasă, dar și la serviciu.

Cartea ce va schimba definitiv modul în care privim o conversație!

„O carte reconfortantă și ușor de citit despre complexitățile comunicării dintre bărbați și femei.“ (New York Times Book Review)

„Cartea care a îmbunătățit cu 100% relațiile dintre bărbați și femei.“ (Glamour)

Descrierea cărții mi-a stârnit curiozitatea și am dorit să descopăr singură despre ce este vorba. Cartea te acaparează de la primele pagini, se citește ușor, iar exemplele oferite sunt convingătoare și pe înțelesul tuturor.

Încă de la început, autoarea subliniază ideea că suntem diferiți, iar conștientizarea acestui lucru îi face pe oameni să realizeze că nu este nimic în neregulă cu ei, cu partenerii lor sau cu relațiile lor.

Autoarea ne explică faptul că, în general, femeile vorbesc și înțeleg un limbaj al conexiunii și al intimității, în timp ce bărbații vorbesc și înțeleg un limbaj al statutului și al independenței.

Dacă intimitatea spune: ‘Suntem apropiați și la fel’ și independența spune: ‘Suntem separați și diferiți’, este ușor de văzut că intimitatea și independența corespund conexiunii și statutului. Elementul esențial al conexiunii este simetria: oamenii sunt la fel, simțindu-se în egală măsură apropiați unii față de alții. Elementul esențial al statutului este asimetria: oamenii nu sunt la fel, poziționându-se diferit într-o ierarhie.“
Același gest de ajutorare a unei persoane poate să transmită metamesaje de conexiune sau de statut, în funcție de ton, de mimică, de gesturi. Metamesaje – adică informații despre relațiile dintre persoanele implicate și atitudinile lor față de ceea ce spun sau fac și față de persoanele către care spun sau acționează.
De exemplu, o ”bătaie liniștitoare” pe umăr poate să întărească ideea de condescendență, iar un zâmbet spontan poate sugera o manifestare a preocupării între egali.

Diferențele dintre cele două sexe se observă încă din copilărie. Fetele se joacă în grupuri mici și accentul se pune pe prietena cea mai bună. Fetele nu dau ordine, ci își exprimă preferințele ca sugestii. Jocurile băieților în schimb au învingători și învinși și generează sisteme de reguli care adesea devin subiect de ceartă. În timp ce fetele pun accentul pe intimitate și conexiune, băieții se situează unii față de ceilalți într-un raport de independență și de stabilire a statutului.

La maturitate, aducerea unei probleme în discuție reprezintă pentru femei o invitație pentru exprimarea înțelegerii (”Știu cum te simți” sau ”Așa m-am simțit și eu când mi s-a petrecut ceva similar”). Cu alte cuvinte, relația dintre femei e consolidată prin transmiterea metamesajului ”Suntem la fel; nu ți se întâmplă numai ție”. Abordarea diferită a bărbaților, care în loc să le ofere o înțelegere, oferă sfaturi sau minimizează problema, le nemulțumește pe femei, întrucât ele recepționează metamesajul: ”Nu suntem la fel. Tu vii cu problemele, noi venim cu soluțiile.”, ceea ce le așează într-o poziție de inferioritate.

Bărbații, la rândul lor, neînțelegând această nevoie de intimitate și conexiune a femeilor, se plâng că femeile preferă să se ”bălăcească” în necazurile lor, vorbind mereu despre ele, în timp ce bărbații doresc să scape cât mai repede de problemele lor, fie găsind soluții, fie luându-le în derâdere.

Neînțelegerea acestui mod diferit de abordare naște tensiuni, întrucât femeile și bărbații se judecă fiecare prin prisma propriului sistem.
”Când bărbații și femeile își vorbesc unii altora, problema este că fiecare așteaptă un alt tip de răspuns. Abordarea bărbatului urmărește indirect să liniștească spiritele prin atacarea cauzei lor. De vreme ce femeile se așteaptă ca sentimentele lor să fie susținute, abordarea bărbaților le dă sentimentul că sunt atacate ele însele.”

Necesitatea de a nu te simți singur, de a comunica implică însă și riscuri. Dezvăluirea secretelor unei alte persoane îi dă acesteia putere asupra ta, dar nevoia de conexiune a femeilor este atât de puternică încât de cele mai multe ori își asumă acest risc.

Afirmarea independenței și stabilirea statutului se face uneori de pe poziții de forță. Un exemplu este al unui bărbat care se lăuda că este unul dintre cei mai puternici membri ai echipei de vânzări.
Când vorbea la întâlniri, era foarte rar contrazis. Se simțea foarte mândru și avea impresia că meritul era al statutului său înalt. De fapt, nimeni nu îl contrazicea, deoarece era cunoscut pentru temperamentul aprins și pentru limba ascuțită și nimeni nu își dorea să fie ținta izbucnirilor sale. Efectul fricii nu poate fi deosebit uneori de efectul respectului.“
Femeile, în schimb sunt mai conciliante și, în general, nu sunt predispuse la izbucniri furioase, fapt ce le face incapabile să își exercite puterea în felul acesta.
Mult mai rău, evitarea confruntării le face susceptibile de exploatare. Într-un cuvânt, nu își apără drepturile.“

Un alt exemplu extrem de interesant este conflictul între feminitate și autoritate, care se observă cel mai bine în politică. O femeie candidat trebuie să aleagă dacă vrea să fie percepută ca un lider puternic sau ca o femeie bună.
Dacă un bărbat pare convingător, logic, direct, stăpân pe el și puternic, își accentuează valoarea lui ca bărbat. Dacă o femeie pare convingătoare, logică, directă, stăpână pe ea și puternică, riscă să își submineze valoarea ei ca femeie.“

Pentru a-și susține punctul de vedere, autoarea ne aduce numeroase argumente extrem de interesante, descriindu-ne mai multe situații inspirate din viața reală.
Vă invit să descoperiți singuri exemplele prezentate în carte, veți observa că multe dintre ele le-ați întâlnit deja și poate le veți reconsidera acum dintr-o perspectivă nouă.

Suntem diferiți, din fericire după părerea mea, și cu cât mai repede conștientizăm acest lucru, cu atât mai bine reușim să ne adaptăm relațiilor cu sexul opus.

Odată ce oamenii își dau seama că partenerii lor au stiluri diferite de conversație, au tendința să accepte diferențele fără să se învinuiască pe ei înșiși, pe parteneri și relația lor. Cea mai mare greșeală este să credem că există un singur mod de a asculta, de a vorbi, de a purta o conversație – sau de a avea o relație.“

editura-literaCartea Ce spun eu şi ce înţelegi tu de Deborah Tannen fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Cartea poate fi achiziționată și librăriile online agreate.

Foc şi gheaţă de Karen RobardsFoc si gheata de Karen Robards

Titlul original: Island Flame
Seria Pirates: 1. Foc şi Gheaţă (Island Flame-1981), Sea Fire (1982)
Cotaţie Goodreads: 3.72

DETALII CARTE

ATENŢIE: Cartea începe cu un viol. Sau mai bine spus: A fost sau nu un viol? Din acest motiv este posibil să fie un subiect controversat, să creeze polemici. Unora poate să placă, altora nu, depinde cum interpretează fiecare acţiunile personajelor.
O poveste în largul mării, între o lady încăpăţânată şi un pirat legendar.
Două personaje extraordinare: o frumuseţe aristocrată şi un pirat notoriu. O aventură pasională şi dorinţă neînfrânată.
Lady Catherine Aldley este furioasă atunci când nava pe care era pasageră este capturată de piraţi. Ea împreună cu câţiva pasageri aflaţi la bord sunt luaţi ostatici. Furia ei se transformă rapid în teamă atunci când este separată de ceilalţi şi dusă în cabina căpitanului. Auzise poveşti despre ceea ce se întâmplă femeilor care sunt luate prizoniere de piraţi. Temerile şi zvonurile se confirmă, atunci când este “violată” de căpitanul Jonathan Hall. Jură că acesta va plăti pentru ceea ce a făcut şi aşteaptă cu sufletul la gură ziua în care se va bucura că acesta atârnă în ştreang.
Jonathan Hall, piratul senzual, piratul legendar, arogant, puternic, spaima mărilor, atacă nava ce transporta pe fiica ambasadorului Portugaliei. El o salvează pe aceasta în ultimul moment din ghearele oamenilor lui, îi cruţă viaţa, dar îi ia nevinovăţia ca plată, într-o noapte de pasiune sălbatică.
Cathy este revoltată, se zbate ca o leoaică în braţele puternice ale căpitanului atunci când este separată de ceilalţi, dar şansele de scăpare sunt mici, iar sărutările lui fierbinţi aprind pasiuni necuvenite.

Femeia din braţele lui Jon este foc şi gheaţă, o femeie care ar cuceri trupul şi sufletul oricărui bărbat, inclusiv ale piratului puternic, spaima mărilor.
Cathy reuşeşte să scape din prizonierat, şi intră într-o altă situaţie cu mult mai periculoasă, iar cel care o salvează este nimeni altul decât Jonathan Hall. Căpitanul este cel care îşi riscă viaţa pentru a o salva, iar ea va fi cea care îi va îngriji rănile căpătate în timpul luptei. Timpul pe care îl petrec de data aceasta împreună, într-o altă conjunctură, trezeşte în ei alte sentimente profunde, dar niciunul nu este pregătit să le recunoască. Cert este că, Jon, nu se mai poartă arogant, ci este un bărbat tandru, generos. Ceea ce ţinea ascuns iese la suprafaţă.
Totul se schimbă şi vieţile lor se întorc la 180 de grade, atunci când Jon este luat prizonier. Este bătut, şi trece prin momente pline de cruzime. Toate acestea poate ar fi trecut, dar când i se spune că totul a fost făcut la comanda lui Cathy, bărbatul care arătase tandreţe şi generozitate este înlocuit de o fiară.
Reuşeşte să evadeze, dar este obligat de tatăl lui Cathy să se căsătorească cu ea din cauza sarcinii neprevăzute.
Din momentul în care aflase că, Cathy pusese la cale răpirea şi torturarea lui, Jon se schimbă şi revine la vechiul tratament faţă de ea: abuz.
Cathy nu are idee de ce, sau ce a provocat această schimbare, dar ştie sigur că nu poate trăi cu un astfel de Jon. Decide să-l părăsească.
Va fi capabil Jon să îşi dea seama de iubirea şi devotamentul lui Cathy înainte să o piardă?
Şi întrebări la care aş vrea să-mi răspundeţi după ce citiţi cartea: A fost viol? Nu a fost viol? Cum vedeţi voi toată povestea? Merită Jon iertare? Nu cumva Cathy a fost cea care: ba vreau, ba nu vreau? De ce nu văd ei ceea ce se ascunde în fiecare? Cine a pus la cale răpirea lui Jon şi ce urmărea? De ce s-a pus totul în cârca lui Cathy? Întrebări, răspunsuri, şi în Sea Fire se continuă povestea.

Cartea Foc şi gheaţă de Karen Robards, apare în colecţia “Iubiri de poveste” –Libertatea în data de 28.11.2015.

Autor: Iasmy
%d bloggers like this: