Tags Posts tagged with "carti Nemira"

carti Nemira

by -
15

"Sabia destinului are două tăişuri. Unul dintre ele eşti tu. Iar celălalt este ...moartea?"

Sabia destinului, de Andrzej Saprowski-legendă şi mit

Titlu original: Miecz Przeznaczenia

Editura: Nemira

Colecţia: Nautilus

An apariţie: 2016

Număr pagini: 351

Traducere din limba poloneză de Mihaela Fiscutean

      Începând cariera literară în glumă, autorul polonez A. Saprowski şi-a cucerit rapid cititorii cu un stil inconfundabil şi prin abordarea unui gen literar mai puţin consacrat în ţara natală. „ Când am început să scriu eu, Polonia nu avea scriitori de fantasy.”

     Seria „The Witcher” i-a adus un succes remarcabil şi popularitate literară apreciată cu multe premii şi distincţii.

     „Sabia destinului” continuă aventura din Ultima dorinţăa cărei recenzie o puteţi găsi aici.

       De data aceasta aventura începe în plină luptă. Vânătorul cu părul alb vânează un basilisc, iar mulţimea panicată aşteaptă deznodământul care nu întârzie să apară: încă odată, Geralt înfruntă monştrii şi îşi ia plata cuvenită pentru uciderea lor. Cu această ocazie, îl cunoaşte pe Borch Trei Găi însoţit de două războinice zerrikance.

Fight Acceptând să meargă împreună la han, între cei doi se leagă o uşoară amiciţie şi un dialog despre o creatură legendară: dragonul auriu. Supoziţiile despre o asemenea reptilă gigantică, îl fac pe Geralt sceptic, dar numele lui Yennefer îi schimbă radical decizia de a se ţine departe de dragoni şi rivianul se trezeşte că se aventurează năvalnic în necunoscut, sperând ca odată cu creatura mitică să o reîntâlnească şi pe vrăjitoarea care i-a furat inima.

Oare n-o fi posibil să fi existat cândva un dragon auriu, o mutaţie unică, irepetabilă?”
… posibilul nu are limite, sau cel puţin natura nu le cunoaşte.”

       Pe urmele făpturii despre care se crede a fi doar o închipuire, Geralt porneşte într-o expediţie plină de peripeţii alături de o serie de personaje amuzante, alături de vechiul său prieten – trubadurul Jaskier- şi, bineînţeles, alături de Yennefer care, aşa cum se aşteptase şi Vânătorul, îşi face apariţia.

    La început, reacţia femeii este una ostilă şi derutează puţin, dat fiind faptul că la sfârşitul primului volum, cei doi păreau să-şi fi clarificat oarecum problemele. Cuvintele ei fac cititorul să-şi ridice sprâncenele uimit, iar vânătorului îi provoacă amuzament furia nestăpânită a vrăjitoarei.

– Să nu te aud! Ţi-am dat mai mult decât oricărui alt bărbat, secătură. Nu ştiu de ce tocmai ţie. Iar tu … Oh, nu, dragul meu. Eu nu sunt vreo curvă sau vreo elfă întâlnită din întâmplare pe o potecă din pădure, pe care s-o laşi baltă într-o dimineaţă, s-o părăseşti fără niciun cuvânt de rămas-bun, lăsându-i pe masă un bucheţel de violete.”

   Ups! Ce-ai făcut Geralt? Vrăjitoarea înfuriată pare comică pe de-o parte, dar cuvintele sale conţin o notă de dezamăgire care îl vizează pe protagonist.loving

– Yen. Iartă-mă.
– Nu. Niciodată.”

      Cu toată tensiunea dintre Yen şi Geralt, drumul continuă, iar dragonul auriu se dovedeşte a fi o realitate deopotrivă maiestuoasă şi înfricoşătoare. Pielea sa din aur atrage şi învrăjbeşte oamenii şi vrăjitorii care ajung să îşi pună beţe în roate.

      Dragonul Villentretenmerth este însă şi posesorul unor abilităţi ieşite din comun: are darul de a vorbi, poate lua formă umană, are simţul onoarei, este un excelent luptător şi dovadă chiar şi de sarcasm în dialogurile sale. Deja îmi place dragonul ăsta care se amuză pe seama celor mai buni luptători, umilindu-i în luptă dreaptă.

Dacă cineva nu ţine cont de poruncile mele, iată, îl poftesc la luptă de onoare, cavalerească. Cu arme convenţionale, fără vrăji, fără scos foc pe gură.”

      Surpriza pe care dragonul auriu ne-o face este însă una de proporţii. Cine este de fapt acesta, rămâne să aflaţi din paginile volumului. Să nu uităm că una dintre capacităţile sale este de a se transforma în fiinţă umană

Doar legenda şi mitul ignoră limitele posibilului.”

       Stilul lui Saprowski este într-adevăr inconfundabil. Replici moralizatoare sau gânduri pline de tâlc, dar şi fraze conţinând umor şi presărate cu regionalisme şi expresii neconvenţionale fac din naraţiune un adevărat deliciu literar.

Geralt and YenneferAcest al doilea volum se axează mai mult pe relaţia aparent fără niciun viitor dintre vrăjitoarea Yennefer şi Vânătorul Geralt. Legătura dintre cei doi este pe cât de ciudată, pe atât de intensă. Trecem rapid de la „nu te iert niciodată” la săruturi fierbinţi, apoi la despărţiri decepţionante şi regăsiri dulci. Din câte se pare, cei doi au multe de împărţit, iar autorul ni le relatează progresiv, păstrând permanent o aură de mister. De fiecare dată există senzaţia că rămâne ceva nespus.

…oamenii uniţi prin destin se întâlnesc mereu.”
Împărtăşirea aceluiaşi destin nu este de ajuns. E nevoie de ceva mai mult.”

        Călătoria continuă şi ne aventurăm alături de Geralt prin alte ţinuturi magice în care întâlnim personaje ce ne duc cu gândul la basme şi la acea atmosferă fascinantă de poveste. Numai că, Geralt nu este Făt-Frumos, iar uneori, durerea ce pare să curgă prin cuvintele sale nu prevesteşte un sfârşit de genul „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Sabia destinului va fi în final decisivă.

– Poate crezi că mă cunoşti. Nu uita, eu sunt o fiinţă cu o natură mai complicată.”

        La fel ca în volumul precedent, şi în “Sabia destinului”,  drumul alături de vânător este unul special. Niciodată nu poţi spune că îl cunoşti suficient pentru a-i acorda încredere, dar mergi alături de el pe un tărâm mistic unde magia, creaturile legendare şi capacităţile supranaturale sunt întâlnite la fiecare pas. Curiozitatea pe care o stârneşte te determină să mai faci un pas, apoi încă unul, până ce urmezi tot traseul ca hipnotizat.

       Această nouă serie de întâmplări cuceresc cititorul, iar aventura devine una palpitantă, antrenantă şi încărcată de magie. “Sabia destinului “ ne poartă cu abilitate prin ţinuturi fabuloase şi ne face cunoştinţă cu personaje noi, în timp ce pe protagoniştii deja cunoscuţi începem să-i cunoaştem din ce în ce mai bine.

sigla NemiraCartea Sabia destinului, de Andrzej Saprowski a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Maryliyn

Surse foto: 1, 2 , 3

by -
13

(Seria Magicienii, partea a II-a)

Regele magician de Lev Grossman

Titlul original: The Magician King
Traducere: Oana Chi
țu

Editura: Nemira

Colecţia Young Adult
Anul apariţiei
: octombrie 2015

Nr. de pagini: 536

Gen: Fantasy, Urban Fantasy, Young Adult

   Seria The Magicians: 1. Magicienii – The Magicians ( 2009); 2. Regele Magician – The Magician King (2011); 3. Tărâmul magicianului – The Magician’s Land (2014)

   Doi ani după întâmplările din Magicienii, Quentin și prietenii lui au ajuns regi și regine în Fillory, dar viața lor magică nu este paradisul care pare a fi. Zilele și nopțile de bucurii regale încep să își piardă gustul iar într-o dimineață, când o vânătoare ia o turnură tragică, Quentin și Julia sunt nevoiți să se îmbarce pe o barcă fermecată cu vele care îi va duce într-o călătorie departe de regatul lor.

   „Regele Magician este un al doilea De veghe în lanul de secară pentru amatorii de universuri alternative… Grossman a creat un rar, straniu și minunat roman… La jumătatea cărții, atunci când Quentin se teme că va fi exilat din Fillory pentru totdeauna, vei simți ce-a simțit și el: panică și groază. Ca și Quentin, și tu vei face totul pentru a te reîntoarce acolo.“ The Chicago Tribune

   „O privire nouă asupra literaturii fantasy – un roman întunecat, cu personaje de o adâncă complexitate psihologică.“  The Daily Beast

   “Un magician nu avea nevoie de arme. Un magician nu avea nevoie decât de puterea din interiorul lui. Tot ce trebuia să facă era să fie el însuși: Regele Magician.”

    Dacă acțiunea din “Magicienii” m-a ținut într-o permanentă stare de surescitare, unele scene fiind de o duritate greu de digerat, evenimentele din “Regele Magician” m-au făcut să trec prin toată gama de  trăiri emoționale. Încă de la începutul lecturii am simțit o ușoară stare de nostalgie, motivată de absența unui personaj pe care ajunsesem să-l îndrăgesc foarte mult în prima parte. A înfruntat Bestia, a învins-o, dar consecințele au fost devastatoare: s-a transformat într-un spirit – niffin, un înger justițiar al dezastrului. Sper să reapară în ultima parte a trilogiei!

    Având în vedere că “Magicienii” mi-a furnizat niște surprize de proporții, am crezut că volumul doi nu se va ridica la nivelul acestuia, dar nu a fost așa. Din toate punctele de vedere, partea a doua este mult mai reușită! Mizele sunt mult mai mari, iar acțiunea este extrem de alertă. Până și personajele sunt altfel creionate. Dacă la început de trilogie i-am văzut cum pică în toate ispitele – droguri, alcool, sex (orgii în toată regula), fiind destul de egoiști, vexați, libertini, posedați de demoni, nu doar la figurat, de  această dată, i-am regăsit mult mai maturi, chibzuiți, responsabili.

    Dar știți ce mi-a plăcut cel mai mult? Modul cum se îmbină realul cu supranaturalul. De pe tăramul Fillory, Țara-lui-Nicăieri (lumea dintre Pământ și Fillory și toate celelalte universuri), dar și lumea de apoi, magicienii revin pe Pământ, unde prin intermediul unor portaluri, ajung la Veneția, Corwall și Chesterton, Massachusetts. Întâlnim o serie întreagă de creaturi fascinante : arborii-ceas, Bestii Unice precum Iepurele Vizionar, dar și dragoni, driade  și zeități.

    Având în vedere ca acțiunea romanului se desfășoară pe două planuri, capitolele alternând între prezent și trecut, am avut posibilitatea să asist la toate momentele dramatice prin care a fost nevoită să treacă Julia, una dintre reginele din Fillory, fata de care Quentin a fost îndrăgostit în copilărie. Deși ea a apărut doar la începutul și sfârșitul primului volum, de această dată i se alocă atât de multe capitole, încât am avut impresia că ea este personajul principal al romanului. De fapt, trebuie să recunosc că mi-a plăcut să descopăr puțin câte puțin misterul care o înconjoară. A reușit să realizeze ceea ce și-a propus, însă cu un anumit preț. A cunoscut durerea, cruzimea și într-un final a trebuit să facă un enorm sacrificiu.

    Julia nu a învățat magia ca ceilalti magicieni, în cadrul sistemului organizat de la Brakebills, ci pe cont propriu. A fost colega de liceu cu Quentin, dar ea a picat testul si nu a fost admisă la Brakebills, așa că a devenit o vrăjitoare amatoare. A adoptat goticul pe de-a-întregul, îmbrăcânduse într-o rochie neagră și conturându-și ochii tot cu negru. Este bizară și enigmatică, dar toți o îndrăgesc.

    “Locuitorii din Fillory o aveau și ei la inimă. Julia întreținea o relație specială cu ei, mai ales cu cei mai exotici, cu spiritele și cu forțele naturii, cu duhurile și chiar cu ființele mai ciudate și mai extreme – un element de stranietate, aflat în zona ambiguă dintre biologic și magie. 

   Julia era regina lor vrăjitoare, iar ei o adorau.

    Dar educația Juliei avusese un preț. Era greu să-ți dai seama despre ce anume era vorba, dar își lăsase amprenta asupra tinerei. Nu părea să mai dorească sau să aibă nevoie de compania altor oameni. Chiar și în toiul unui dineu, al unui bal sau al unei conversații, fata își pierdea interesul și pleca pur și simplu. Se întâmpla din ce în ce mai des. Quentin se întreba uneori cât de scumpă îi fusese educația și cum plătise, dar de fiecare dată când deschidea subiectul, Julia evita discuția. Alteori se întreba dacă nu cumva se îndrăgostea de ea. Din nou.”

regele magician 1

    Acțiunea din “Regele Magician” se petrece după doi ani de la evenimentele din primul volum. Quentin, Eliot, Julia și Janet au ajuns regi și regine în Fillory, dar viața lor magică nu este paradisul care pare a fi. Zilele și nopțile de bucurii regale încep să își piardă gustul, plictiseala le dă darcoale, așa că într-o dimineată, pleacă să prindă una dintre Bestiile Unice – Iepurele Vizionar. Darul acestuia era să prezică viitorul oricui l-ar fi prins sau cel puțin așa spunea legenda. Nu mai fusese capturat de secole. Și totuși, Jollyby, Maestrul Vânătorii  de la Castelul Whitespire a reușit să-l prindă, iar când l-a întrebat ce vede, răspunsul i-a îngrozit pe toți.

   “Ochii Iepurelui Vizionar și-au recăpătat concentrarea. Privirea lui s-a îndreptat direct către Quentin, iar animalul și-a descoperit incisivii uriași și portocalii.

  – Moarte, a șuierat el.

  Au rămas cu toții împietriți pentru o clipă. Nu li se părea înfricoșător, ci nepotrivit, ca și cum cineva ar fi spus o glumă deocheată la petrecerea unui copil.

   Apoi Jollyby s-a încruntat, și-a lins buzele, iar Quentin a văzut că pe dinți avea sânge.

   Bărbatul a tușit o dată, de parcă încerca să vadă cum e, iar capul i-a picat în față. Iepurele sa smuls din degetele inerte ale vânătorului și a țâșnit prin iarbă, ca o rachetă. Cadavrul lui Jollyby a căzut cu fața înainte.

  – Moarte și distrugere! a strigat iepurele în timp ce alerga, în caz că nu se făcuse înțeles. Dezamăgire și disperare!”

   Să fi fost o coincidență că Jollyby a murit imediat după ce iepurele a vorbit despre moarte? Dar cine sau ce anume l-a omorât ?

   În timp ce Eliot și Janet se decid să-i ancheteze pe Lorieni, Quentin se gândește să pornească într-o nouă aventură. Alături de Julia, Benedict, spadasinul Bingle și un leneș vorbitor, se îmbarcă pe Muntjac, o barcă fermecată cu vele care îi va duce către Insula Exterioară, aflată în cel mai estic punct din imperiul Fillorian. Nimeni nu s-a mai îndreptat spre acel loc, dar ei se duc pentru a colecta taxele neplătite de mulți ani. Având în vedere că Fillory este un ținut al hiperabundenței, banii fiind doar de decor, mi se pare hilar ceea ce vor ei.

   “Quentin avea o navă antică ce fusese ridicată din morți, un spadasin psihotic, dar eficient, și o regină-vrăjitoare enigmatică. Nu era tocmai ca în Frăția Inelului, dar, pe de o altă parte, nici nu încerca să salveze lumea de Sauron, ci doar să colecteze taxele câtorva insulari prostovani. Aranjamentul avea să meargă fără îndoială.”

    După trei zile de mers pe mare, tinerii aventurieri ajung pe Insula Exterioară, iar aici sunt întâmpinați de Elaine, agentul vamal care a crezut inițial că aceștia au venit dintr-un alt motiv decât cel invocat: să găsească cheia de aur magică, cea care face lumea să se învârtă. Neconvinsă de sinceritatea lor, ea încercă să-i îndrume spre Insula de Apoi, aflată dincolo de tărâmul Fillory și îi oferă lui Quentin o carte -“Cele șapte chei de aur”.

   Deși s-au gândit să revină la Castelul Whitespire, pe drum s-au răzgândit, așa că au schimbat cursul, îndreptându-se spre sinistra Insulă de Apoi. Povestea celor șapte chei și semnificația lor le-au trezit curiozitatea, dar oare ele există cu adevărat?

regele magician 2

   Ajunși pe insulă, reușesc să găsească cheia magică în Capela Pericolelor, însă în momentul în care Quentin și Julia o ating, se întâmplă un fenomen straniu. Sunt aduși în mod accidental pe Pământ!

   “Quentin deschisese o ușă săpată în aer, suficient de înaltă ca el să treacă fără să se aplece. Înăuntru era luminos și cald, însorit și verdeață. Asta era minunea. Rocile cenușii ale Insulei de Apoi păreau deja un vis. Asta era ceea ce îi lipsise – aventură sau cum altfel s-o mai fi numit. Se întreba dacă se afla în Fillory sau în cu totul alt loc.

   Tânărul a pășit pe iarbă, trăgând-o pe Julia după el. De jur împrejur era lumină. Quentin a clipit până când ochii au început să i se obișnuiască.

– Stai, a zis el. Nu se poate.

   Quentin s-a repezit înapoi spre ușă, dar portalul deja dispăruse. Nu mai era nicio ieșire, nicio cale de întoarcere, ci doar aer. Și-a pierdut echilibrul și a căzut în mâini, julindu-și palmele pe asfaltul cald din fața casei părinților lui din Chesterton, Massachusetts.”

   Cum se vor mai putea întoarce pe tărâmul Fillory? Singurul obiect magic care i-ar ajuta – nasturele (acest obiect face legătura dintre Pământ și Fillory, trecându-se prin Țara-lui-Nicăieri; povestea lui o aflați citind primul volum), se află la Josh, un fost coleg de la Brakebills, dar acesta locuiește în Veneția. Și ca să ajungă în cel mai scurt timp la Josh, Quentin este nevoit să ajungă în locul unde a fost instruită Julia în ale magiei.

   Din nefericire, Josh a vândut nasturele unui dragon ce trăiește în Canal Grande! Vor mai putea recupera acel obiect magic?

    Lucrurile se complică din momentul în care dragonul face anumite mărturisiri.Țara-lui-Nicăieri este aproape distrusă și doar dacă sunt recuperate cele Șapte Chei de Aur ale ținutului Fillory putea să se salveze. Mai rău este că acesta ține să-i avertizeze în legătură cu reîntoarcerea vechilor zei care vor să ia înapoi magia!  Iar finalul magiei ar însemna sfârșitul regatului Fillory. Vor reuși magicienii să găsească toate cheile ?

   “– Vechii zei se întorc să recupereze ce e al lor de drept. Eu îmi voi juca rolul. Ar fi mai bine să te pregătești pentru a-l juca și tu pe al tău.

– Pare o idee bună, dar cum mai exact…

– Nu vorbi. Nasturele nu îți este de niciun folos. Țara-lui-Nicăieri e zăvorâtă. Dar prima poartă e încă deschisă. Așa a fost întotdeauna.”

“– Țara-lui-Nicăieri va fi distrusă. Nu a făcut niciodată parte din planul divin. Predecesorii mei au construit-o în spațiul dintre universuri. Zeii o vor rade, ca pe un cuib de viespi agățat pe un zid vechi. Dacă ne mai aflăm aici atunci, vom muri cu ea. Dar nu se vor opri aici. Nici măcar nu țintesc Țara-lui-Nicăieri.”

“– Magia e problema. N-ar fi trebuit să o avem. O să închidă breșa care ne permite să o utilizăm. Când vor termina, magia va muri, nu doar aici, ci în toată lumea. Puterea le va aparține doar zeilor. Majoritatea lumilor își vor pierde pur și simplu magia. Cred că Fillory se va destrăma și va înceta să mai existe. E un regat special – are magia țesută în toată fibra lui. Eu cred că Fillory în sine s-ar putea să fie breșa prin care s-a scurs inițial magia. “

    V-am povestit doar o foarte mică parte din evenimentele din carte. Vă invit să-l însoțiți pe Regele Magician prin Veneția, Cornwall și Chesterton, Massachusetts, dar și pe tărâmurile magice Fillory, Insula de Apoi, Țara-lui-Nicăieri, populate de creaturi fabuloase precum arborii-ceas, Bestii Unice, dragoni, driade și zei.

Nota 9,8

sigla NemiraCartea Regele Magician de Lev Grossman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Alina

by -
18

O aventură unică prin valurile îngheţate ale Mării Sfărâmate şi prin ţinuturi dominate de forţe şi dorinţe mai presus de înţelegere

 Jumătate de rege de Joe Abercombie

Titlu original: Half A King

Editura: Nemira

Colecţia: Nautilus Fantasy

An apariţie: 2015

Număr pagini: 312

Traducere din limba engleză de Liviu Szoke

– În final, toţi trebuie să fim ceea ce suntem.

– Şi eu ce sunt?

– Regele Gettlandului.”

      Joe Abercombie reuşeşte să îşi impresioneze cititorii cu o nouă trilogie captivantă despre putere, trădare, supravieţuire şi mult sânge. „Jumătate de rege ”, primul volum al seriei „Marea sfărâmată”, ne poartă într-o călătorie de neuitat prin ţinuturi vitrege alături de personaje nevoite să facă alegeri cruciale în care tot ce contează este „răul cel mai mic”.

   Diformitatea cu care se naşte îl ţine pe Prinţul Yarvi departe de tron şi de luptă. Aspiraţia sa este de a deveni preot şi chiar pare să aibă o minte sclipitoare şi suficientă înţelepciune pentru a trece testul şi a deveni Părintele Yarvi. Este susţinut moral de Mama Gundring, preoteasa regelui, care se ocupă de pregătirea lui, iar cuvintele ei alese cu grijă par să fie ceea ce tânărul are nevoie pentru a-şi alina tristeţea produsă de handicapul vizibil.

– Poate ţi-o lipsi o mână, dar zeii ţi-au dat daruri mai rare.”

Să-ţi aduci mereu aminte: oamenii puternici sunt numeroşi, cei înţelepţi sunt puţini.”

      Planurile îi sunt însă date peste cap într-un mod cu totul brutal şi sângeros, într-o noapte când parcă şi vremea se revoltă. Atât tatăl cât şi fratele moştenitor îi sunt ucişi în timp ce cuvântul „trădare” îi sună obsedant de dureros în minte. Liniştea se risipeşte zdrobită de tragismul evenimentului, iar Yarvi simte dorinţa devastatoare a răzbunării punând stăpânire pe sufletul lui.

Trebuie să facem ce cel mai bine pentru Gettland. Trebuie să lăsăm sentimentele deoparte.”

Trebuia să găsească o cale de a câştiga. Întotdeauna există o cale, obişnuia mama lui să îi spună.”

     Soarta pare să îşi bată joc de tânărul infirm care se trezeşte peste noapte logodit cu verişoara sa Isriun, fiica unchiului Odem … doar pentru că aşa este cel mai bine pentru Gettland. Tot pentru Gettland este nevoit să pună mâna pe sabie şi să fie umilit în luptele pe care nu le poate duce datorită handicapului său. Şi peste toate se suprapune odios plecarea la război şi un legământ mai presus de fiinţă care apasă moral. Yarvi capătă pe umerii săi o responsabilitate pe care simte că nu o poate duce, dar cuvântul „trebuie” îi anulează orice plan anterior şi îl aruncă nemilos în vâltoarea unei vieţi pe care nu a dorit-o şi căreia simte că nu îi aparţine.

– Un rege trebuie să învingă, adăugă Odem. Restul e ţărână.”

Mă voi răzbuna pe ucigaşii tatălui şi fratelui meu. Acesta-i legământul!”

– Eşti fiul mamei tale, regele meu, zise Hurik.

– Cine altcineva aş putea fi?”

   Războiul nu e nici pe departe ceea ce pare. Nimic glorios sau înălţător. Doar sânge, miros de ars şi sentiment de vinovăţie acută. Mai mult, Yarvi este trădat chiar de cei în care credea. Unchiul Odem şi Hurik, Păzitorul Ales al mamei sale, pun la cale un plan mârşav de ucidere a tânărului rege .

– Trebuie să facem ce e cel mai bine pentru Gettland, zise Odem. Ucide-l.”

      Vreun zeu îl iubeşte totuşi deoarece rămâne în viaţă, supravieţuind ca prin miracol căderii de la înălţime. Coşmarul însă, de-abia acum începe. Cade în mâinile vanstermanilor şi, după ce află că de fapt tot Odem plănuise uciderea familiei sale, este vândut ca sclav, scăpând încă odată de la moarte, dar trebuind să îndure ororile unei vieţi mizerabile pe care nici măcar nu şi-o imaginase vreodată.

Ce ciudat, cum un rege se poate transforma rapid într-un animal.”

De ce să ucizi ceea ce poţi vinde? Puneţi-i o zgardă în jurul gâtului şi duceţi-l alături de ceilalţi.”

      Ajuns vâslaş pe o corabie, Yarvi îndură dureri atroce şi umilinţe greu de înghiţit, dar pentru prima dată înfruntă viaţa şi câştigă prieteni. Inteligenţa îl ajută să evadeze de pe corabie şi, însoţit de o mână de sclavi cu un trecut învăluit în ceaţă şi prezent nesigur, Yarvi ia drumul Vestului, spre Vansterland, prin zăpezi şi sălbăticie.

Câteodată trebuie să jonglezi cu planurile în funcţie de împrejurări.”

Câteodată s-ar putea e tot ce poţi spera.”

Fusese trădat de propria familie, de propriul popor, însă găsise loialitate în rândul câtorva sclavi care nu-i datorau nimic.”

      Formează legături puternice cu persoane pe care simte că se poate bizui şi, mânat de vechea dorinţă de răzbunare la care acum se adaugă furia, cel care fusese marioneta de pe tron porneşte spre a-şi recupera ce-i aparţine de drept, pentru a-şi îndeplini dorinţa de răzbunare şi pentru a-i pedepsi pe trădătoriJumatate de rege

Să verse sângele unchiului trădător. Să recupereze Jilţul Negru.”

Prostul loveşte. Înţeleptul zâmbeşte, observă şi învaţă. Apoi loveşte.”

Era un risc îngrozitor, însă un om ce luptă contra timpului trebuie să arunce zarul câteodată.”

Deşi diform din naştere şi privit tot timpul cu mânie şi frustrare de către familia sa, Yarvi nu este un personaj hidos. Nimic de genul Cocoşatul de la Nôtre Dame. Dacă iniţial am simţit compasiune pentru tânărul aruncat pe tron apoi devenit scalv, ulterior am fost fascinată de inteligenţa lui şi de sângele rece de care este capabil atunci când nu mai are nimic de pierdut. Deasemenea am admirat faptul că, în ciuda dizabilităţilor sale, nu dă niciun moment dovadă de laşitate. Bombăne, se vaită, e evident că totul e prea mult pentru el încă de la moartea neprevăzută a tatălui, dar acţionează cum poate mai bine fără să renunţe. Se agaţă de fiecare vorbă înţeleaptă învăţată şi păcăleşte moartea de fiecare dată. Yarvi e genul de personaj care surprinde la fiecare pas, pe care ai impresia că nu o să ajungi niciodată să îl cunoşti suficient oricât de mult te-ai chinui să-i sondezi mintea şi sufletul. Aparent banală, viaţa acestuia se transformă peste noapte într-o aventură cu accente horror. Fără să vrei, empatizezi cu el şi îl susţii din spatele paginilor întoarse.

Poate că ai nevoie de două mâini pentru a te lupta, însă ca să înjunghii pe cineva pe la spate n-ai nevoie decât de una, nu-i aşa?”

Câteodată mă gândesc că nu există zei cu adevărat. ( … ) Apoi mă întreb cine-mi face viaţa un iad.”

      Scurtele episoade de romantism pălesc cu totul în faţa vitregiilor pe care le îndură, dar cu toate acestea, ele există, începând de la sărutul fugar pe care i-l dă lui Isriun înainte de plecare şi momentele de apropiere disperată petrecute cu Sumael la întoarcere.

Se simţea bine aşa, cu pielea fierbinte acolo unde îl atingea ea. Nu şi-o îndepărtă. Şi nici ea.

Încet, îşi strânse degetele în jurul degetelor ei.”

– Am o mână beteagă, murmură el. Restul corpului încă mai funcţionează.”

    Moarte, trădare, o luptă crâncenă pentru viaţă care nu are nimic glorios în ea, gustul sărat de sânge amestecat cu o dorinţă neagră de răzbunare şi un drum iniţiatic pe care Yarvi îl parcurge înghiţind lacrimi şi îndurând durere. În final, jumătatea de rege se poate considera apt pentru revendicarea tronului şi având suficientă voinţă cât pentru un regat întreg. Hotărârea lui va surprinde însă aşa cum pe parcursul călătoriei ne-a surprins cu îndârjirea şi isteţimea lui.Jumatate de rege

– Un rege capabil sacrifică orice pentru a câştiga şi înjunghie pe cine trebuie, aşa cum poate. Un războinic viteaz este cel care mai respiră atunci când corbii se ospătează.”

Când te afli în iad, doar un diavol te poate îndruma spre ieşire.”

Nu mai sunt prostul care eram înainte, nu mai sunt nici laş, nici copil. Sunt regele de drept al Gettlandului.”

    Finalul aduce în atenţie şi elementul- surpriză care e mai mult şoc deoarece nicio secundă nu poate fi imaginat. Identităţi bine ascunse, secrete dureroase şi încă o dată un ocean de sânge va spăla Gettlandul. Trădarea capătă noi dimensiuni monstruoase şi, când crezi că în sfârşit poţi respira, aerul îngheaţă brusc şi încleştarea o ia de la capăt. Cine îşi mai doreşte o victorie cu gust de sânge amestecat cu lacrimi?

– Dacă viaţa m-a învăţat ceva, aceea e că nu există personaje negative. Doar oameni, încercând să facă ce e mai bine.”

Citate:

Doare să pierzi totul. Cine ştie asta mai bine decât mine?”

La urma urmei, nu era el regele Gettlandului?

Îngenunchease destul.”

Cel mai preţios dar pe care ni-l oferă zeii este un duşman de calitate.”

Mai bine un rege în genunchi decât un cerşetor în picioare. Mă pot ridica în picioare mai târziu.”

Lucrurile care chiar contează în viaţă nu prea pot fi alese.”

sigla NemiraCartea Jumătate de rege de Joe Abercombie a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Maryliyn

Surse foto : 1, 2

by -
13

Talismanul de Diana Gabaldon

Titlul original: Dragonfly in Amber
Traducere: Maria Drăguț
Editura: Nemira
Colecţia Nautilus Fantasy
Anul apariţiei: 30 Mai 2016
Nr. de pagini: 900
Gen: Historical Fiction, Romance; Fantasy; Time Travel
Cotaţie Goodreads: 4,3

    Seria Outlander: 1. Călătoarea  – Outlander(1991); 2. Talismanul – Dragonfly in Amber(1992); 3. Voyager(1994); 4. The Drums of Autumn (1996); 5. The Fiery Cross(2000) ; 6. A Breath of Snow and Ashes(2005) ; 7. Ecouri din trecut – An Echo in the Bone(2009); 8. Written in My Own Heart’s Blood(2013)

    Claire Randall a ținut trecutul ei secret aproape 20 de ani. Dar acum se întoarce acolo unde a începutul totul, pe plaiurile misterioase ale Scoției, împreună cu fiica ei.
Aici Claire plănuie
ște să-i dezvăluie totul: secretul cercului de piatră, secretul unei iubiri care traversează secole și adevărul despre Jamie Fraser, un războinic scoțian a cărui dragoste și curaj a făcut-o pe Claire să se întoarcă înapoi în timp și să rămână în epoca tulbure în care trăia el.
Călătoria fascinantă a lui Claire continuă la Curtea Franceză plină de intrigi
și în Scoția, prin război și moarte, într-o încercare disperată de a-l salva pe bărbatul pe care îl iubește și pe copilul lor.

    “Diana Gabaldon este o povestitoare înnăscută. Paginile zboară singure atunci când citești această carte.”  Arizona Republic

    “O poveste puternică, scufundată în istorie și mit. Am iubit fiecare pagină.” Nora Roberts

     “Călătoarea” mi-a oferit o experiență unică și impresionantă, motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare apariția celui de-al doilea volum al seriei Outlander. Însă descrierea cărții “Talismanul” m-a făcut s-o citesc cu oarecare teamă. Vestea că neînfricata Claire s-a reîntors în secolul XX, pur și simplu m-a năucit. În ciuda evenimentelor extrem de dureroase, a cumplitelor torturi la care a fost supus Jamie, finalul primului volum a fost unul destul de optimist. De asemenea, știam alegerea pe care o făcuse cândva, decizia ei de a rămâne în secolul al XVIII-lea alături de Jamie. Și totuși ce s-a întâmplat de se află acum în anul 1968, practicând medicina într-un spital din Boston și văduvă de doi ani?

    Dacă în “Călătoarea” accentul s-a pus mai mult pe relația dintre Claire și Jamie și pe disputele din interiorul clanului Mackenzie, volumul doi are ca bază încercările celor doi protagoniști de a schimba istoria, eforturile lor de a preveni răscoala iacobită. Claire are avantajul de a ști ce va urma, datorită documentelor din secolul XX. În 1745, prințul Charlie cel Frumos  va pleca pe mare din Franța spre Scoția, revendicând  tronul. Impreună cu el va veni dezastrul; războiul și măcelul. Toate clanurile care l-au urmat pe prinț vor fi șterse de pe fața pămantului. Sute și sute de bărbati vor muri la Culloden, iar cei care vor rămane în viaţă vor fi vânați și uciși.

Talismanul 1

    Trebuie să recunosc că am perceput puțin diferit evenimentele de la Curtea Franceză și cele din Scoția. În prima parte, am asistat mai mult ca un spectator la toate intrigile care au avut loc, nereușind să mă implic emoțional. Dar imediat cum acțiunea s-a mutat în Scoția, am simțit pur și simplu că vibrez. Descrierile de peisaj, luptele purtate de scoțieni, sacrificiul făcut spre final, toate acestea m-au copleșit. O încărcătură emoțională fantastică! Cât despre Claire și Jamie, nu pot spune decât că sunt două caractere puternice care au știut să lupte pentru iubirea lor. Am citit cu lacrimi în ochi declarația de dragoste făcută de Jamie:

    “- Te voi găsi, mi-a șoptit la ureche. Îți promit. Chiar dacă trebuie să îndur două secole de purgatoriu, două sute de ani fără tine, atunci asta să fie pedeapsa mea, pe care am primit-o pentru crimele mele. Căci am mințit, am ucis și am furat, am trădat și am înșelat. Dar există un lucru care trebuie să atârne în balanță. Când voi sta înaintea lui Dumnezeu, voi avea un singur lucru de spus, pentru a cântări împotriva celorlalte.
     Vocea i-a scăzut până a devenit o șoaptă și brațele i s-au strâns în jurul meu.
    -Doamne, mi-ai dat o femeie rară, și Doamne, cât am iubit-o! “

    De această dată, povestea nu mai este narată doar de Claire Randall, ci și de Roger Wakefield Mackenzie, băiatul adoptat de reverendul Reginand Wakefield (care de fapt era unchiul mamei sale), după ce părinții lui fuseseră uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cine a citit deja “Ecouri din trecut” (volum7), știe cât de important este acest personaj pentru familiile Fraser și Mackenzie. Dacă în primul volum era un băiețel timid de numai cinci ani, iată-l acum, în anul 1968, un tânăr profesor care predă la catedra de istorie din Oxford, revenit acasă în urma morții părintelui adoptiv.

     Acțiunea  romanului începe cu momentul în care Roger se trezește la ușă cu Claire Randall, o mai veche prietenă a reverendului, însoțită de fiica ei, Brianna, o roșcovană superbă de 20 de ani, față de care se simte imediat atras. Femeia îi spune că a revenit în Scoția cu gândul de a-i arăta fetei minunatele locuri istorice din apropiere de Inverness, unde a petrecut a doua lună de miere alături de soțul ei, Frank Randall (decedat în urmă cu doi ani), un fost istoric eminent care ani la rând făcuse schimb de informații misterioase despre iacobiți cu reverendul. Însă ea îi mărturisește că a venit și din cauza unui mic proiect și că are nevoie de cineva care se pricepe suficient de bine la istoria iacobiților din secolul al XVIII-lea, bătălia finală de la Culloden, acolo unde prințul Charlie cel Frumos și compania a luptat contra ducelui de Cumberland și a fost măcelărit pentru că i-a deranjat pe englezi. Îi dă o bucată de hârtie care conține o listă de nume, treizeci de bărbați din clanul Fraser care au luptat în 1745 la Culloden, rugându-l să afle câți dintre ei au supraviețuit bătăliei. Apoi discuția se îndreaptă spre cercul de megaliți din vârful unui deal din apropiere și ceremoniile păgâne ținute în zorii zilei de Beltane, adică de Întâi Mai.

Talismanul 2

       Prin intermediul jurnalelor ținute de reverend, Roger descoperă câte ceva despre trecutul lui Claire, cum dispăruse în timpul unei vacanțe scoțiene, spre sfârșitul primăverii anului 1946, căutările care au avut lor, dar și despre reapariția ei în 1948. Fusese găsită murdară, îmbrăcată în zdrențe, rătăcind în apropierea locului în care dispăruse. Deși părea într-o stare fizică bună, era dezorientată și incoerentă. Dar și însărcinată!

       Într-una din zile, Roger le însoțește pe Claire și Brianna la vechea biserică de la St. Kilda și reușesc să dea peste locul unde este îngropat căpitanul Jonathan Randall, strămoșul lui Frank. Însă șocul cel mare abia acum urmează: Claire descoperă o piatră funerară pe care stătea scris numele bărbatului pe care l-a iubit.

    “Degetele lui Claire le-au dat la o parte pe ale lui și au atins lespedea, mângâind-o ca și cum ar fi mângâiat pielea cuiva, urmărind cu blândețe literele, șanțurile estompate cu timpul dar clare încă.
     -“JAMES ALEXANDER MALCOM MACKENZIE FRASER”, a citit ea cu voce tare. Da, îl cunosc.
     Mâna ei a alunecat mai jos, dând într-o parte iarba groasă care creștea în jurul lespezii, ascunzând șirul de litere mai mărunte de la bază.
     -“Sotul iubit al lui Claire”, a citit ea. Da, l-am cunoscut, a mai spus, cu o voce atât de moale încât Roger abia o putea auzi. Eu sunt Claire. El a fost soțul meu.
     Apoi și-a ridicat fața spre chipul palid al fiicei sale.
    -Și tatăl tău.”

      Și așa încep dezvăluirile lui Claire: cum a intrat prin deschizătura dintr-un cerc de pietre în anul 1945 și cum a ieșit pe dealul de dedesupt, în anul 1743; întâlnirea cu strămoșul lui Frank, căpitanul Jonathan Randall, dar și cu clanul Mackenzie; căsătoria cu Jamie Fraser și dragostea care a înmugurit între ei; cum a fost judecată pentru vrăjitorie și ce s-a întâmplat după ce Jamie a fost arestat. De asemenea, mărturisește motivul pentru care și-a ținut trecutul secret timp de peste 20 de ani, promisiunea pe care i-a făcut-o lui Frank.

      Din acest moment, acțiunea romanului se mută în anul 1744 și descoperim ce s-a întâmplat după ce Claire și Jamie au plecat de la abația Sainte Anne, loc în care tânărul scoțian și-a petrecut convalescența. Inițial intenționaseră să plece la Roma pentru că acolo părea cel mai potrivit punct de plecare în expediția al cărei scop era împiedicarea celei de-a doua răscoale iacobite, cea din 1745. Dar cum în 1744 Charles își căuta adepți în Franța, ei s-au gândit că ar putea opri o rebeliune mergând chiar pe urmele conducătorul ei.

     Ajunși la Le Havre, Jamie se folosește de faptul că vărul său, Jared Fraser, deține o afacere cu vinuri în port, având astfel posibilitatea să  obțină mai multe informații utile în complotul împotriva Stuarzilor.

     În scurt timp lucrurile se complică atunci când în port își face apariția nava Patagonia având la bord câțiva marimari bolnavi. Claire descoperă că aceștia suferă de variolă, iar oficialul portului cere ca nava să fie distrusă cu întreaga încărcătură la bord. Din păcate, nava era deținută de contele Saint Germain, un bărbat cunoscut pentru cruzimea lui, care este și principalul rival în afaceri al lui Jared Fraser. Din acest moment, Jamie și Claire se află într-un real pericol!

Talismanul 3

     Aflând că Charles Stuart va cere ajutor regelui francez, Claire și Jamie se decid să plece și ei la Paris. Iar aici nu doar că vor vedea splendorile de la Versailles, dar vor asista la tot felul de intrigi de la curte. Se vor întâlni cu Lord Alexander Randall, un bărbat complet diferit de fratele lui, căpitanul Jonathan Randall, dar și cu Annalise du Marillac, fata de care fusese cândva îndrăgostit Jamie și pentru care se duelase cu ani în urmă. Flacăra geloziei își face simțită prezența. Mai rău e la un moment dat, Jamie revine acasă beat, mirosind a parfum ieftin, având o mușcătură pe coapsă. Și recunoaște că și-a petrecut noaptea într-o casă rău famată!

   “- O, asta, rânji el. Nu, nu credeam că o să mă omori, oricât ți-ar plăcea să o faci. Nu, a spus el, redevenind serios, a fost…în fine, femeile acelea. Ce am simțit când eram cu ele. Nu le doream, chiar nu …
    S-a retras cu o expresie tulburată.
    -Dar…pofta, cred că ai putea-o numi…aceea era…prea aproape de ceea ce simt uneori pentru tine și asta…mă rog, nu mi se pare în regulă.”

     Pericolul este la tot pasul, cineva încearcă să o otrăvească pe Claire, iar Jamie este urmărit de câțiva marinari care vor să-l omoare, dar scapă intrând într-un bordel, fiind ajutat să iasă din impas de Fergus, un băiat de nouă ani, hoț de buzunare.

     Claire începe să-și petreacă tot mai mult timp într-un spital, îngrjind de bolnavi, iar aici ajunge să se împrietenească cu o fată de cincisprezece ani, Mary Hawkins, deși la început s-a speriat aflând cum o cheamă. De ce? Pentru că-i văzuse numele într-un document  din secolul XX, în vârful unui arbore genealogic. Mary Hawkins avea să se căsătorească în 1745 cu  Jonathan Randall, strămoșul lui Frank. Doar că acum nu se mai putea întâmpla asta, având în vedere că el este mort. Sau nu?

      Din pătate, într-o noapte, cele două tinere sunt atacate de niște bărbaţi mascați. Cu toate că Lord Alexander Randall, Jamie și Fergus le sar în ajutor, Mary este violată. Claire a reușit să scape numai pentru faptul că unul dintre atacatori o recunoaște și începe să țipe : “E La Dama Blanche!” Dar de ce este individul atât de oripilat? Și de ce a numit-o așa?

      Evenimentele se precipită din momentul în care ei dau nas în nas cu o persoană pe care o credeau moartă: Jonathan Randall. Un moment şocant pentru Jamie! Până și eu m-am temut că reîntâlnirea dintre el și Randall se va termina extrem de urât.

   “Atunci Jamie s-a oprit și s-a întors să îl privească. Chipul lui Randall era înspăimântător de alb, cu o pată mică, de un roșu-vinețiu pe fiecare obraz. Își scosese perucă și o strângea în pumni, și transpirația îi lipise părul fin de tâmple.
    -Nu.
    Privind în sus, vedeam că trăsăturile chipului erau în continuare destinse, însă pulsul îi bătea iute și clocotind în gât, și cicatricea triunghiulară de deasupra gulerului ardea, roșie de fierbințeală.
   -Mi se spune Lord Broch Tuarach oficial, a zis el cu un puternic accent scoțian. Și dincolo de cerințele protoclare, nu mi te vei adresa niciodată – până când nu mă vei implora să îți cruț viața, când te vei afla sub amenințarea sabiei mele. Atunci îmi vei putea spune pe nume, căci va fi ultimul lucru pe care îl vei mai rosti.”

     Jamie îl va provoca la duel! Tot ce se petrecuse între cei doi bărbați nu putea fi rezolvat decât prin moarte. Și a cui moarte va fi? Cât despre revoltele iacobite, puteau fi evenimentele schimbate? Până la urmă ce anume a descoperit Roger Wakefield în legătură cu bărbații din clanul Fraser care au luptat  în bătălia de la Culloden? Au existat supraviețuitori?

     V-am povestit doar în linii mari câteva dintre evenimentele din carte. Nu vă rămane decât să descoperiți singuri ce se intamplă mai departe.

     Vă recomand să citiți cele două volume din seria Outlander pentru că merită. Veți fi fascinați de frumoasa poveste de dragoste dintre Jamie și Claire. Două personaje remarcabile care și-au dorit să schimbe istoria!

     Nota 9,8

sigla NemiraCartea Talismanul de Diana Gabaldon a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Alina

Surse foto: pinterest.com

 

by -
13

Lecturi savuroase care pasionează până la ultima pagină şi care reuşesc să dea verii intensitate.

 5 Lovely Books I’ve Recently Read

Vară, cald, soare, caffe frappe, îngheţată şi lectură. Cam aşa arată un relaxing weekend care să poată deconecta de la rutină. Iată şi lecturile prin care eu m-am plimbat recent şi pe care le recomand cu căldură.

Origin – Jennifer L. Armentrout

Al patrulea volum al seriei LUX este şi cel mai bun de până acum. Îl regăsim pe Daemon Black la fel de carismatic, ironic, cu o tonă de tupeu şi cuceritor. Dar, pe lângă atributele care te scot din minţi, extraterestrul seducător se pare că a căpătat o doză mărită de sensibilitate care îl face încă şi mai dulce decât era. Găsim aşadar un Daemon dispus să sacrifice întreaga umanitate pentru a o salva pe cea pe care o iubeşte. Curajul lui nebun, riscurile pe care şi le asumă, cursa infernală în care se angajează … totul e pentru Katy. Relaţia lor se ridică la un nou nivel, legătura dintre ei se intensifică, iar acţiunea are un ritm ameţitor care nu îţi dă timp să respiri. Toate se petrec pe un fundal cataclismic, iar teama se transformă în instinct de supravieţuire.

– O să dau foc lumii întregi ca să o salvez.”

Duff – Desemnată Urâţica şi Dolofana din gaşca Fetelor – Kody Keplinger

O lectură spumoasă dar şi dulce. M-am amuzat dar am savurat şi aspectul sensibil al poveştii. Bianca nu este tocmai tipa sexy din gaşcă, dar când acest lucru îi este subliniat de tipul după care toate fetele salivează, începe să se simtă stânjenită. Apelativul DUFF cu care Wesley o strigă plus problemele familiale o fac pe Bianca să dorească să evadeze din viaţa ei, să uite măcar pentru câteva momente de tot şi de toate. Soluţia pe care o găseşte este însă una total neaşteptată. Se pare că ticălosul înfumurat de Wesley are talentul de a alunga stresul şi după ce îl sărută descoperă în el tratamentul miraculos pe care îl probează iar şi iar … şi iar.

– Interesant. Aşa-i saluţi tu pe toţi băieţii pe care-i placi?

– Pe tine nu te plac!

– Atunci înseamnă că mă iubeşti, nu?”

Haita – Serge Brussolo

Eu am optat şi pentru un horror care într-adevăr are darul de provoca senzaţia aceea de teamă venită din subconştient. Un personaj torturat de un blestem incredibil se transformă într-un criminal sadic pentru a finaliza ororile începute de tatăl său. O femeie care a fost torturată mult prea mult îşi găseşte în criminalul ţicnit arma perfectă pentru răzbunare. Numai că, aparenta nebunie devine mai mult, se transformă în realitate sub pupilele dilatate de groază. Cele mai tenebroase obsesii se trezesc la viaţă şi, pentru a supravieţui, omul e obligat să se transforme în bestie.

Nebunii simt nevoia să le împărtăşeşti nebunia, nu-i aşa?”

Gentlemanul seducător – Lorraine Heath

Nu puteam să ratez şi o poveste romantică ce are într-adevăr darul de a seduce. Lorraine Heath îşi plimbă cititorii printr-o lume fascinantă în care regulile societăţii sunt îngroşate dar învinse de un sentiment nobil: iubirea. Plină de replici acidulate şi cu un ritm antrenant, „Gentlemanul seducător” este o poveste de un romantism imprevizibil care delectează cititorul de la început până la happy-end-ul caracteristic colecţiei din care face parte.

Eu sunt atât de căzut în păcate, încât toată apa din lume n-ar putea să-mi spele conştiinţa.”

Life After Life – Kate Atkinson

Cartea aceasta mi-am dorit-o mult şi am fost fericită să o pot citi. E un fantasy psihologic care abordează teme şi teorii multiple şi care pe mine m-a impresionat în mod plăcut. De fiecare dată când se naşte, Ursula moare din nou, creându-se o succesivitate de reîncarnări ce vor influenţa nu doar soarta celor din jur, ci a întregii umanităţi. Tu ce ai face dacă ai putea da timpul înapoi şi dacă te-ai putea naşte din nou şi din nou? Ai schimba totul sau ai lăsa totul aşa cum e? Romanul este o călătorie fascinantă prin timp şi încercarea de a face cele mai bune alegeri.

The little heart. A helpless little heart beating wildly. Stopped suddenly like a bird dropped from the sky. A single shot.

Darkness fell.”

by -
9

Dragonul Maiestății Sale de Naomi Novik

Titlul original: “His Majesty’s Dragon”

Seria: “Temeraire” (Cartea I din serie)

Traducerea: Laura Bocancios

Editura: NEMIRA

Gen: Ficțiune, Fantasy, Historical, Aventură, Război

Număr pagini: 378

Notă Goodreads: 4,05/5

Nota mea: 10/10

      Descrierea oficială:

     Viața căpitanului Will Laurence din Marina Regală britanică este răsturnată din clipa în care capturează o fregată franceză, având la bord un ou de dragon destinat împăratului Napoleon. Transformat peste noapte în aviator, Laurence devine căpitanul puiului de dragon pe nume Temeraire, de care îl va lega o profundă prietenie. Laurence și Temeraire își vor primi botezul de foc în inima bătăliilor napoleoniene.

     Terry Brooks, New York Times„Tocmai când credeai că ai văzut toate variantele posibile de povești cu dragoni, Naomi Novik îți demonstrează că te-ai  înșelat.”

     Peter Jackson, Hollywood Reporter  – „Pe măsură ce lecturam aceste cărți, le simțeam prinzând viață în imaginația mea. Sunt romane excelent scrise, nu doar originale și alerte, dar și pline de personaje minunate.”

        Părerea mea:

      În urmă cu mulți ani, citeam primul volum (și singurul, de altfel) din Eragon. Am rămas fascinată și curioasă în privința poveștilor cu dragoni, dar cumva… am crescut și am uitat să mai cred în fantezii și în legende. Am căzut pe panta romanelor de dragoste, mai mult sau mai puțin erotice, am descoperit distopiile și am citit din ce în ce mai multe povești cu eroi tineri, uitând astfel de imaginația pe care o aveam, copii fiind. Până când… Simona, una dintre scriitoarele zilelor noastre, ce promite să ne cânte și încânte pe ritmul provocărilor și capcanelor, a scris un articol cu cele mai interesante serii care trec neobservate. Cert e că mi-am îmbogățit TBR-ul atunci într-un mod alarmant. Printre acele serii, se număra, bineînțeles și “Temeraire”. Un val de nostalgie m-a făcut să-mi doresc să pășesc din nou în această lume a dragonilor și, după ce am citit primul volum din seria scriitoarei Naomi Novik, nu regret că am ales să ascult de Simona. “Dragonul maiestății sale” mi-a întrecut așteptările.

        Când deschizi romanul, încă de la prima pagină, te întâmpină imaginea unei bătălii sângeroase prin care reușești să plasezi cât de cât locul din istorie – bătăliile dintre Anglia și Franța în plină epocă napoleoniană. Suntem pe mare, unde îi cunoaștem faptele de vitejie ale căpitanului de marină Will Laurence când, întâlnind o fregată franceză, se luptă și reușește să o cucerească.

   “Puntea corabiei franceze care sălta pe valurile mării agitate era lunecoasă de sânge; o lovitură l-ar fi putut doborî la fel de ușor pe cel ce o lansa ca și pe cel care-i era ținta. În focul luptei, Laurence n-avea timp să se minuneze de proporțiile rezistenței, dar, chiar și prin amorțeala confuză a febrei bătăliei și prin vălmășagul de săbii și fum de pistoale, observă teribila expresie de agonie de pe chipul căpitanului francez, în timp ce le striga vorbe de îmbărbătare oamenilor săi.”

    Laurence descoperă că echipajul este împuținat, că mare parte din ei zăceau pe punte morți sau muribunzi și că cei care abia se mai țineau în picioare, erau suferinzi și trași la față. Trecuseră prin foamete sau boală gravă înainte de a se lupta cu furtuna ce se sfârșise abia în acea dimineață, ca mai apoi să cadă pradă căpitanului Laurence. Francezii nu avuseseră nicio șansă de izbândă, dar au vrut să lupte până în ultima clipă. De ce, vă întrebați?! Se pare că transportau un “obiect” taaaarrreee prețios. Un ou!

     “Laurence se apropie și privi în jos, la ou. Nu era aproape nicio îndoială în privința naturii sale, deși nu putea afirma nimic cu certitudine, din proprie experiență. După ce primul moment de uluire trecu, întinse mâna șovăitor și atinse coaja cu mare băgare de seamă. Era netedă și tare la atingere. Își retrase mâna aproape imediat, nevrând să riște să-i facă vreun rău.”

     Nu era un ou oarecare, ci un ou de dragon. În lumea fascinantă creată de scriitoarea Naomi Novik, dragonii erau folosiți de către armată în Aviație. Ofițerii erau antrenați încă de mici copii, li se desemnau câte un ou și așteptau ca acesta să eclozeze și să-i accepte ca stăpâni.

     Ei bine, oul lui Laurence a fost ceva mai special. Se pare că acesta fusese un dar de la însăși Împăratul Imperiului chinez către Napoleon, dar datorită vremii furtunoase, a distanței mari pe care fregata franceză a fost nevoită să o străbată pentru a căra un dar atât de prețios, coaja oului se întărise și se estimează că va ecloza în foarte scurt timp. Astfel, Laurence este nevoit să ia o decizie rapidă, iar pentru că meseria de Aviator nu era deloc una ușoară, lasă sorții să decidă numele celui pe care dragonul îl va vedea pentru prima dată și, în concluzie, îl va alege ca stăpân.

     “… primul crâmpei de mișcare putu fi zărit înăuntru: vârful unei aripi crestate țâșnind afară, gheare făcându-și loc printr-o altă crăpătură.

     Sfârșitul veni brusc: coaja se crăpă aproape drept prin mijloc și cele două jumătăți fură azvârlite într-o parte și în alta pe punte, parcă de nerăbdarea ocupantului oului.  Micul dragon rămase în mijlocul bucăților, scuturându-se energic pe pernă. Era încă acoperit de mâzga din interior și sclipea ud și lucios sub lumina soarelui; trupul său era de un negru pur, nepătat, de la bot până la coadă, și un oftat de uimire străbătu echipajul când puiul își desfăcu aripile largi, cu șase falange ca evantaiul unei doamne și marginea de jos acoperită cu însemne ovale, în nuanțe de gri și albastru-închis strălucitor.”13241482_1198163886871313_224018364_o

      Cine spune, însă, că sorții vor decide din prima încercare…?! Puiul de dragon va ști una și bună… de ce se încruntă bărbatul din fața lui?! Aceasta fuse prima lui curiozitate și chiar primele cuvinte… Bineînțeles… adresate lui Laurence.

     “- De ce te încrunți?

     – Îmi cer iertare. N-am vrut. Numele meu este Will Laurence. Iar al tău?

     … dragonașul se frământă câteva momente cu întrebarea, după care, cu un aer nemulțumit, spuse:

     – N-am niciun nume.

      – Pot să-ți dau eu unul?

     Făptura – sau, mai bine zis, el, căci glasul era categoric unul masculin – îl cercetă din nou, se opri să-și scarpine un punct aparent fără cusur de pe spate, apoi, cu o indiferență neconvingătoare, zise:

      – Dacă dorești.

       (… )

    – Temeraire. Se gândea la mărețul cuirasat pe care îl văzuse lansat la apă, cu mulți ani în urmă: aceeași elegantă alunecare. (… )

     – Temeraire. Da. Numele meu este Temeraire. Clătină din cap, un gest ciudat, cu capul bălăbănindu-se la capătul gâtului lung, și adăugă, imperativ: Mi-e foame.”

    Și așa se naște un dragon, pe numele său Temeraire și tot acum, un om al Marinei devine Aviator.  Nu era chip ca dragonul să accepte alt stăpân și cum țara era cu mult inferioară Franței cu privire la numărul dragonilor și al efectivelor din Aviație, Laurence se vede nevoit să-și sacrifice viața, țelurile și meseria pentru a sluji Anglia.

     O relație cum nu am mai întâlnit în alte romane se va naște între Temeraire și Laurence. Se spunea că între un ofițer și dragonul său trebuie să existe o legătură strânsă, devotament și prietenie, dar cei doi sunt mai mult de atât – sunt o familie, sunt un tot. Scenele dintre ei sunt înduioșătoarea: grija pe care și-o poartă unul altuia și mai ales, modul prin care se protejează și se apără unul pe celălalt, atenția continuă pe care i-o acordă Laurence și modalitatea acestuia de a-i hrăni nevoia de cunoaștere a micului dragon, dorința de a-i dărui giuvaiere din cele mai frumoase…

    „- Temeraire! strigă el, trecând prin poartă, şi capul mândru se ridică deodată.

    – Laurence? făcu el. Nesiguranţa din glasul lui era dureroasă.

    – Da, sunt aici, răspunse Laurence, apropiindu-se grăbit, aproape alergând la sfârşit.

    Mormăind încetişor, în adâncul gâtlejului, Temeraire îşi încolăci aripile şi picioarele din faţă în jurul lui şi îşi frecă nasul de el cu grijă; Laurence mângâie botul neted.”

    Temeraire este un dragon, dacă nu unic, cu siguranță special. Cu un aspect ce-l deosebește de toți ceilalți dragoni din armata Angliei, însetat de cunoaștere și învățătură, cunoscător al mai multor limbi (dragonii cunosc limbile la care sunt “supuși” cât timp se află încă în ou), dotat cu o personalitate fermecătoare și inteligență uimitoare, Temeraire își va face cu greu loc în rândurile celorlalți dragoni. Ca de altfel și Laurence va întâmpina numeroase probleme la adaptarea în noul mediu, ușor ostil datorită faptului că el era, de fapt, un om al Marinei și “s-a ales” cu un dragon într-un mod atât de ușor pe când alții sunt antrenați toată viața lor pentru a fi ofițeri în Aviație și tot nu reușesc să primească unul.

    Pe lungul drum al descoperirii cărei rase aparține Temeraire, întâlnim tot soiul de dragoni, care mai de care mai diferit în colorit, mărime și mai ales, în calități. Tot aici cunoaștem și ofițeri care încalcă “codul” și-și neglijează dragonii… întâmplare ce va avea un final nefericit pe care vă las să-l descoperiți voi. Cert e că, dacă aș fi putut, sigur aș fi dat iama în paginile romanului pentru a-l pedepsi pe ofițerul Rankin.

    Nu sunt adepta descrierilor lungi și mai ales, nu sunt adepta romanelor care descriu antrenamente, tactici de luptă și bătălii propriu-zise, dar în universul fantastic din seria Temeraire, nu ai cum să nu te pierzi printre cuvinte și să nu urmărești cu sufletul la gură mișcările echipajelor, luptele încrâncenate dintre dragoni și evoluția acțiunii.

    Cum se va termina bătălia dintre cele două popoare?! Ce îi așteaptă pe eroii noștri mai departe…?! Veți afla doar citind romanul “Dragonul Maiestății sale”.

     Povestea lui Laurence și a lui Temeraire se întinde pe parcursul multor volume așa că nu trebuie să vă temeți dacă vi se pare că acest prim volum nu abundă în acțiune. Sunt convinsă că în volumul doi, o dată cu călătoria pe care vor fi obligați s-o facă cei doi, aventura se va înmulți și vom asista la scene spectaculoase.

sigla NemiraCartea Dragonul Maiestății Sale de Naomi Novik a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: EmM

Surse foto: pinterest.com

 

Stephen King își dezvăluie toate secretele în „Misterul regelui. Despre scris”

Editura Nemira publică Misterul regelui. Despre scris, de Stephen King, una dintre cele mai influente cărți despre literatură și despre cum se face ea din ultimele decenii.

Cartea este o combinație fascinantă de autobiografie și eseu, o călătorie extrem de personală prin arta și modelele de lucru care l-au inspirat pe extraordinarul scriitor Stephen King.

Într-un fel profund personal, Stephen King pune sub lupă literatura. A lui și a altora. Vine cu trusa de instrumente a scriitorului. Plus listă de lecturi obligatorii. Plus teme pentru acasă. Plus secvențe de viață privată și episoade dintr-un trecut neocolit de senzații tari, trecutul unui scriitor admirat de milioane de cititori. Plus nenumărate idei despre literatură și măștile ei, despre ficțiune și forțele ei, despre cititori și dorințele lor.

Câteva dintre sfaturile lui Stephen King pentru scriitori: „Dacă nu aveţi timp să citiţi, nu aveţi timp (sau uneltele necesare) să scrieţi. Mai simplu nici că se poate…; „Nu vă apropiaţi cu lejeritate de pagina albă”; „Folosiţi primul cuvânt care vă vine în minte, dacă e potrivit şi colorat”; „Evitaţi forma intranzitivă a verbelor”; „Adverbul nu vă este prieten (adverbele sunt ca păpădiile. Dacă ai una pe peluză, arată frumos şi deosebit. Dar, dacă n-o scoţi din rădăcini, în ziua următoare vei găsi cinci…)”; „Utilizarea strictă a regulilor gramaticale poate înţepeni paragraful… Limbajul nu trebuie să poarte întotdeauna cravată şi pantofi cu şireturi.”

Cu ochii larg deschiși, eseurile despre artă ale lui Julian Barnes, se lansează joi la galeria H’Art Appendix

Joi, 21 aprilie, de la ora 19.00 vorbim despre artă pornind de la eseurile lui Julian Barnes din cartea „Cu ochii larg deschiși”, în galeria H’Art Appendix, alături de Dan Popescu, Cezar Paul-Bădescu și Dana Ionescu.

Cu ochii larg deschiși, în traducerea lui Radu Paraschivescu, este un volum de eseuri despre arta modernă scrise cu sensibilitatea și finețea pe care le știm din literatura câștigătorului Man Booker Prize.

Cunoscut pentru o artă narativă ce îmbină ficțiunea și nonficțiunea, povestea și reflecția, Barnes este atât un cititor rafinat, așa cum arată eseurile lui despre literatură din volumul Pe fereastră (Nemira, 2015), dar și un privitor atent și empatic, așa cum o arată eseurile din acest volum.

Magritte, Géricault, Delacroix, Courbet, Manet, Degas, Bonnard și Lucian Freud sunt câțiva dintre artiștii în opera cărora cunoscutul scriitor britanic pătrunde acum cu renumita lui finețe. Descoperind istorii și povești, nuanțe și contururi, Julian Barnes trece dincolo de suprafețe, forme și culori. Percepția și evaluarea lui se transformă în adevărate povești și experiențe.

„Cu ochii larg deschiși e o carte generoasă, meditativă, care trebuie citită pe îndelete. Eseurile strânse aici au prea mult clarobscur, străfulgerările lor sunt prea fascinante și legăturile pe care le face autorul sunt prea interesante ca să le parcurgi în grabă. Exact cum ar trebui să ne uităm la un tablou, nu-i așa?“ The Independent

Talismanul (Seria Outlander, partea a II-a) de Diana Gabaldon

Data aparitiei 01.06.2016
Titlu original Dragonfly in Amber
Colectia Nautilus

A doua parte din seria OUTLANDER

Povestea care a stat la baza serialului OUTLANDER

Claire Randall a tinut trecutul ei secret aproape 20 de ani. Dar acum se intoarce acolo unde a inceputul totul, pe plaiurile misterioase ale Scotiei, impreuna cu fiica ei.

Aici Claire planuieste sa-i dezvaluie totul: secretul cercului de piatra, secretul unei iubiri care traverseaza secole, si adevarul despre Jamie Fraser – un razboinic scotian a carui dragoste si curaj a facut-o pe Claire sa se intoarca inapoi in timp si sa ramana in epoca tulbure in care traia el.

Calatoria fascinanta a lui Claire continua la Curtea Franceza plina de intrigi si in Scotia, prin razboi si moarte, intr-o incercare disperata de a-l salva pe barbatul pe care il iubeste si pe copilul lor.

“Diana Gabaldon este o povestitoare innascuta… Paginile zboara singure atunci cand citesti aceasta carte.” Arizona Republic

“O poveste puternica, scufundata in istorie si mit. Am iubit fiecare pagina.” Nora Roberts

Diana GabaldonDiana Gabaldon s-a nascut pe 11 ianuarie 1952 in Arizona, unde locuieste si astazi, impreuna cu familia. A studiat zoologia la Northern Arizona University si biologia marina la University of California, San Diego, si are un doctorat in ecologie. A fost profesor universitar inainte de a se dedica in intregime literaturii. A semnat numeroase articole stiintifice si de popularizare a stiintei inainte de a deveni scriitoare full time. In anul 1991 a debutat cu romanul Calatoarea (recompensat, printre altele, cu Romance Writers of America’s RITA Award), primul volum din seria Outlander, conceputa initial ca trilogie. Dupa marturisirea scriitoarei aflate la debut, care era departe de a banui succesul ce va urma, cartea a rezultat, dupa o documentare „de moda veche”, din interesul pentru calatoria in timp si pentru universul scotian. Romanul a cucerit imediat publicul si au urmat inca sapte romane in aceeasi serie, toate bestselleruri New York Times: Dragonfly in Amber, Voyager, Drums of Autumn, The Fiery Cross, A Breath of Snow and Ashes, An Echo in the Bone, Written in My Own Heart’s Blood. Seria a fost publicata in 26 de tari si a inspirat, incepand cu anul 2014, un serial de televiziune american care se bucura de mare succes. Printre celelalte scrieri ale autoarei se numara seria Lord John, precum si povestiri aparut in antologii si volume colective.

sigla Nemira

by -
14

Regina rosie de Victoria AveyardRegina Roşie de Victoria Aveyard

Titlul original: The Red Queen
Editura: Nemira / Colecţia Young Adult
An publicaţie: 2016
Număr pagini: 472
Traducere din limba engleză de Shauki Al-Gareeb

După „Elias şi spioana cărturarilor” , „Regina Roşie” este una dintre cele mai captivante distopii care mi-au picat în mână. Am citit cartea atrasă de sinopsis, copertă şi multitudinea de colaje cu sexy boys care circulă pe net în legătură cu această poveste. Iată aşadar povestea care a urcat rapid în topul preferinţelor mele.

La şcoală am învăţat despre lumea premergătoare acesteia, despre îngerii şi zeii care locuiesc în ceruri, conducând pământul cu iubire şi bunăvoinţă. Unii spun că sunt doar nişte poveşti, însă eu nu cred asta.
Zeii încă ne conduc. S-au pogorât din stele. Şi nu mai sunt binevoitori.”

Regina rosie (4)Primul capitol al cărţii ne introduce direct în lumea distopică şi traumatizantă a lui Mare, prin celebrarea zilei denumită Prima Vineri. Aparent un spectacol menit să destindă, sărbătoarea este de fapt o demonstraţie a puterii absolute a celor cu sânge argintiu.

„Doar argintiii pot lupta în arene, întrucât numai un argintiu poate supravieţui în arenă. Ei se luptă pentru a ne arăta forţa şi puterea lor. Suntem fără egal. Suntem zei. E scris în fiecare lovitură supraomenească pe care o aplică.”

Satul Pilonii, ca şi celelalte regiuni ale Nortei, este populat de Roşii şi Argintii. În timp ce Roşiii sunt oameni prin venele cărora curge sânge roşu, Argintiii sunt cei superiori, cu sânge argintiu şi puteri supraomeneşti. Cei din urmă deţin totul, se bucură de privilegii şi nu ezită niciun moment în a-şi demonstra puterile speciale şi în a semăna teroare în rândul purtătorilor de sânge comun.

Sângele lor e o ameninţare, un avertisment, o promisiune. Nu suntem şi nu vom fi niciodată la fel.”

În acest univers marcat de teroare, Mare Barrow este o purtătoare de sânge roşu şi încă o adolescentă menită să fie încorporată pentru a lupta în războiul argintiilor. Facem cunoştinţă cu dramele fetei care se pregăteşte să plece la luptă imediat ce va împlini 18 ani, cu lipsurile şi obligaţiile pe care roşiii le îndură zilnic, cu teama şi dezgustul care plutesc deasupra acestei lumi. Deasemenea asistăm la un episod sângeros oferit de argintii în arena menită să evidenţieze forţa şi supranaturalul acestora.

„În timp ce sângele curge şuvoi din Cantos, din arenă încep să răsune icnete. Nimeni n-a mai văzut niciodată atât de mult sânge aici.”

În fiecare cuvânt al lui Mare se simte un gust amar şi lipsa speranţei. Societatea în care trăieşte şi-a distrus fiecare vis, iar roşiii, facţiunea căreia îi aparţine, sunt prea slabi pentru a protesta sau pentru a schimba ceva. În faţa puterilor colosale ale argintiilor, roşiii nu pot decât să se declare înfrânţi şi să se supună. Obligată să trăiască groaza despărţirii de fraţii ei mai mari care fuseseră încorporaţi în armată, cu un viitor sumbru în faţă şi cu o familie care a uitat de mult să zâmbească, nu e de mirare că Mare simte faţă de argintii furie şi ură.

Regina rosie (1)„Argintiii nu sunt niciodată impresionaţi de ceea ce au, plângându-se întruna de aceste condiţii deplorabile. Dacă aş avea ocazia, le-aş da eu lor condiţii deplorabile.”

Războaiele dintre regii argintii pentru teritorii şi ape, îi aruncă inevitabil şi pe roşii într-o luptă interminabilă. Dacă Mare s-a resemnat în faţa ideii că va trebui să plece la război, aflarea veştii că cel mai bun prieten al ei, Kilorn Warren, a rămas fără serviciu şi va fi înrolat chiar înaintea ei, o bulversează şi creează panică. Obişnuită să îl tot salveze pe băiatul rămas orfan, Mare riscă şi de data aceasta pentru Kilorn, căutând disperată o soluţie. Paşii o conduc către Garda Stacojie, o grupare de rebeli condusă de un lider feminin puţin neobişnuit. Preţul cerut pentru salvarea lor de la războiul iminent este însă uriaş pentru fata care trăia furând din buzunare, iar Mare trebuie să găsească rapid o modalitate de plată.

De dragul lui, încerc să rămân calmă în timp ce îi explic cum stau lucrurile. Două mii de coroane ar putea foarte bine să coste tronul regelui, însă eu o fac să pară floare la ureche.”

„Vocea lui e rece, mai rece decât iarna, însă privirea lui de om înfrânt e cea care îmi dă fiori.”

„Trebuie să existe ceva ce pot face, şi chiar dacă îmi va lua o noapte întreagă, o să găsesc o soluţie.”

Goana contra-cronometru pentru strângerea celor două mii de coroane o face pe Mare să apeleze la sora ei, Gisa, care o ajută să pătrundă în Cetatea Soarelui pentru a fura de la argintii suma necesară libertăţii ei şi a lui Kilorn. Lucrurile se precipită însă din cauza unor ştiri neaşteptate, iar Mare şi Gisa nimeresc în mijlocul furiei argintiilor scăpând doar printr-un miracol. Încercând să îşi ajute sora, Gisa sfârşeşte cu mâna zdrobită şi cu locul de muncă pierdut. Sentimentul că i-a distrus viaţa surorii sale, neputinţa în faţa destinului, vinovăţia şi durerea o fac pe Mare să nu îşi dorească să fie acasă.

Astăzi am provocat multe rele şi multă suferinţă celor din jur. Ar trebui să fac cale-ntoarsă şi să mă duc acasă, pentru a da piept cu oamenii dragi, cât încă mai am un dram de curaj. Dar, în schimb mă aşez la umbra hanului, bucuroasă să rămân pe întuneric.”

„Acum nu am nimic altceva decât un prieten încorporat şi oasele zdrobite ale unei surori.”

După o zi în care se pare că toate coşmarurile devin realitate, după ce în sufletul lui Mare se adună laolaltă disperarea înrolării iminente a lui Kilorn, durerea Gisei, spulberarea speranţei de a face rost de banii ceruţi de Garda Stacojie şi înfrângerea umilitoare suferită în faţa vieţii, fata are parte de surpriza vieţii ei.

Seara vine ca o umbră întunecată menită să amplifice durerea şi să le dea forţă demonilor interiori. Mare face ce ştie ea mai bine: fură din buzunarele oamenilor într-o ultimă încercare disperată de a compune suma necesară pentru salvarea lui Kilorn de la război. Mintea răvăşită şi sufletul cuprins de remuşcări nu o ajută însă şi este prinsă de unul dintre băieţii care ieşeau din han. Spre mirarea ei, acesta nu doar o eliberează, dar îi oferă şi bani pentru a supravieţui şi, în plus, are rabdare să îi asculte relatarea dezastruoasă despre ziua mizerabilă avută. Deşi la început se revoltă împotriva străinului care îi întinde mâna, acesta pare să fie singurul lucru bun dintr-o întreagă zi marcată de groază.

Nu pot să-ţi permit să laşi pe străzi jumătate din bar, nu-i aşa? Apropo, pe mine mă cheamă Cal, adăugă el, întinzându-mi mâna.”

„Vreau să-i arunc cu moneda aia în cap, să-i spun că pot să am grijă de mine, însă o parte din mine ştie că nu ar fi tocmai un lucru înţelept.”
A doua zi viaţa lui Mare se schimbă brusc, neînţeles, ciudat.
„- Mare Barrow, ai fost convocată în Cetatea Soarelui.”

Regina rosie (3)Această chemare este o surpriză colosală deoarece fata condamnată la război, se trezeşte peste noapte în slujba regelui şi, având un serviciu stabil, este astfel scutită de încorporare. Bănuielile ei pentru această binefacere neaşteptată se îndreaptă către Cal, tânărul pe care l-a cunoscut cu o noapte în urmă, dar niciodată nu i-ar fi putut trece prin cap că acel Cal poate fi chiar prinţul moştenitor al Nortei, cel care avea să ducă mai departe teroarea instaurată de argintii, ceea ce Mare detesta cel mai tare, ceea ce …

Nu pot să privesc înapoi, să-l văd cum stă acolo, îmbrăcat în hainele lui elegante, pline de decoraţii şi medalii, arborând acea înfumurare de suveran pe care o urăsc.”

Suprizele zilei nu se opresc însă aici. Ceea ce se voia a fi un simplu job de servitoare la curtea regală se transformă într-un fiasco atunci când Mare descoperă accidental că deţine, asemeni argintiilor, puteri supranaturale.

Eşti un miracol, Mare Barrow, o imposibilitate. Ceva ce nu pot înţelege.Şi ţine cont că am văzut totul.”

„Ce mi se întâmplă? Ce anume sunt?”

„Eşti şi roşie, dar şi argintie, o curiozitate cu nişte consecinţe mortale pe care nu le poţi înţelege.”

Puterile speciale ale lui Mare de a crea fulgere atrag atenţia casei regale care o include pe Mare într-un plan diabolic pentru a scăpa de Garda Stacojie şi a înnăbuşi revoltele rebelilor împotriva argintiilor. Neputând să se opună, Mare încheie un târg cu regele prin care fraţii ei şi Kilorn vor fi scutiţi de ororile războiului.

Regina rosie (2)„Te vei căsători cu fiul meu, Maven, şi nu vei face niciun pas greşit.”

Viaţa fetei se schimbă dramatic de pe o zi pe alta. Din Mare Barrow, ea devine Mareena Titanos, o argintie cu o poveste inventată pentru a ţine curioşii departe. Acum logodnica fratelui lui Cal, ea trebuie să înveţe nu doar regulile traiului la curte ci şi să acţioneze la fel de nemilos ca o argintie. Cu toate acestea, anii de suferinţă, deziluziile şi visele sfărâmate nu pot fi uitate. Aflarea veştii că fratele său, Shade, a fost ucis în război, este picătura care umple paharul, iar Mare decide să îşi ia soarta în propriile mâini şi să se alăture rebelilor pentru a lupta împotriva celor care distrugeau suflete şi vieţi.

Durerea de a-l pierde pe Shade, de a şti că părinţii mei au pierdut un copil, nu va face decât să se amplifice.

În afară de războiul care bate la uşă, Mare se mai confruntă însă şi cu confuzia generată de propriile sentimente. Aceste sentimente par să nu prea îşi aibă locul pe fundalul de sânge, minciuni şi comploturi, dar ele apar totuşi ca un deliciu destinat să condimenteze şi să aciduleze încă şi mai mult povestea Victoriei Aveyard. Numai că, de data aceasta, nu este doar un singur EL, ci trei tineri deopotrivă de impresionanţi, iar alegerea eroinei devine una incredibil de dificilă.

Kilorn este prietenul pe care Mare îl ştie dintotdeauna, băiatul neajutorat alături de care a fost mereu şi care, la rândul lui, a fost lângă ea în cele mai importante momente fie ele bune sau rele. Personal, l-am văzut pe Kilorn drept băiatul de treabă pe care te poţi baza, care nu dezamăgeşte şi în acelaşi timp dă dovadă de curaj şi loialitate.
„Mâinile îi sunt aspre pe pielea mea, dar au un efect calmant. Mă aduce din nou cu picioarele pe pămant, într-o lume unde fratele meu e mort.”

„Mint din ce în ce mai bine şi se pare că ei mă cred. Însă nu şi Kilorn.”

Cal este prinţul moştenitor, viitorul rege al Nortei, cel care întinzându-i o monedă într-o noapte, reuşeşte nu doar să-i schimbe destinul lui Mare, ci să îşi transforme şi propria viaţă radical. Am admirat la Cal curajul împins dincolo de orice limită, forţa cu care face faţă unei vieţi pe care nu a dorit-o, inteligenţa şi faptul că a reuşit să îşi păstreze sufletul într-o lume total amorţită aflată sub semnul obligaţiilor şi al puterii.

Regina rosie (1)Orice aş simţi sau gândi, Cal nu e prinţul căruia i-am fost promisă. Ba mai mult, el se află de partea greşită a baricadei. El e duşmanul meu. Cal e interzis.”

„El m-a salvat, m-a adus acasă, a încălcat regulile pentru mine. Şi e un soldat nemilos, moştenitorul unui tron sângeros.”

Maven este fratele lui Cal, prinţul din umbră mereu eclipsat de puterea şi strălucirea fratelui mai mare. Ajutorul necondiţionat pe care i-l oferă logodnicei sale neaşteptate este admirabil şi îl face să pară băiatul bun din poveste. Deşi mie mi s-a părut genul de caracter modelabil, lovitura de graţie pe care o dă în final, m-a făcut să îi aplaud puterea de disimulare care atinge perfecţiunea. Personajul lui Maven se transformă cu uşurinţă din dulce în acid şi toxic.

– N-am să le permit să-ţi facă rău. Ai cuvântul meu.”

„- Mare, n-am să te pierd. N-am s-o fac.”

Vă las să descoperiţi pe cont propriu dacă Mare va alege liniştea pe un teren familiar alături de Kilorn, riscul de a înfrunta pericolul alături de Cal sau dacă se va aventura să descopere latura pozitivă a lui Maven.

Aş putea caracteriza „Regina Roşie” drept un roman în care imprevizibilul te ţine cu sufletul la gură, iar răsturnările de situaţie te împiedică să abandonezi lectura. Pe mine finalul m-a făcut să exclam „Vaaaai! Doar atât??? Nu se poate!” aşa că, acum sunt bine ancorată în volumul doi urmărind aventura personajelor.

Citate:

„Cal e o faleză şi eu mă arunc de pe marginea ei, fără să mă îngrijorez ce anume ar putea să ne facă asta amândurora. Într-o bună zi, el îşi va da seama că sunt duşmanul lui, iar toate acestea vor fi doar o amintire de mult uitată. Dar nu încă.”

„E un spectacol de o frumuseţe artificială, aşa cum sunt toate celelalte lucruri din lumea argintiilor.”

„- Vreme de sute de ani, argintiii au mers pe acest pământ ca nişte zei, iar roşiii au fost sclavii lor, până ce ai apărut tu. Dacă asta nu e o schimbare, atunci nu ştiu ce e.”

„Oricine poate trăda pe oricine.”

sigla NemiraCartea Regina Roşie de Victoria Aveyard a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: Maryliyn

Surse foto: pinterest.com

            Atlantida de Antoinette Wornik

Editura: Nemira
Număr pagini: 163
Primul volum al seriei: Lumi la Răspântie

Antoinette Wornik pseudonim literar pentru Roxana Antoinette Vornic, a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti. Este nepoata scriitorului, eseistului şi criticului literar Ion Biberi. În anul 2004 i se conferă Ordinul “Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler. Este coautor al suportului de curs “Limbi, cultură şi civilizaţie românească” (2008), destinat elevilor români care studiază în ţări din Uniunea Europeană. A publicat articole şi auxiliare didactice vizând metodica şi didactica disciplinei limba română. Romanul Atlantida reprezintă debutul literar al autoarei.

În primul rând vreau să spun că nu sunt critic literar ci un simplu cititor. Din acest motiv în recenzia cărţii mă voi exprima aşa cum cititorul obişnuit o face, fără să fiu literară şi fără să fiu sofisticată. Dacă voi avea scăpări, greşeli de exprimare, o rog pe Doamna Wornik să mă tragă de urechi, pentru că, sincer, mă simt ca un elev de-al domniei sale. Şi cum poţi învăţa cel mai bine, decât din critici constructive, dar fără răutate, vă rog. 🙂
Nu am mai citit SF de când eram copil. Ţin minte că îmi aducea mama nişte broşurici cu povestioare SF, şi aici s-a oprit cam tot în materie de acest gen. Din acest motiv, recunosc am fost sceptică, nu ştiam la ce să mă aştept, dacă îmi va plăcea, dacă am puterea de-a înţelege şi percepe corect cartea scrisă de Antoinette Wornik. Îmi plac descrierile de pe copertele cărţilor de gen, dar după cum ştiţi şi voi, una este descrierea şi alta este ceea ce se ascunde în interior. Aşa că, am fost reticentă. Deşi poate nu am capacitatea de-a o evalua la justa valoare, nefiind familiarizată cu mulţi termeni şi astfel de fantezii extraterestre, m-a surprins totuşi în mod plăcut, a fost o lectură interesantă şi neobişnuită pentru mine. Scriitura este foarte bună şi eu cred că este foarte greu să scrii SF. Mi se pare genul cel mai greu de abordat, asta pentru că trebuie să ai la bază o cultură ştiinţifico fantastică foarte bogată, o imaginaţie ce depăşeşte limitele ca totul să capete sens şi documentare minuţioasă în cercetare. Autoarea are toate astea, din acest motiv cred că se putea şi mai mult.
Scrisă în puţine pagini, are un ritm alert, nu are descrieri ştiinţifice care să te bulverseze, ci totul este simplu. Pe lângă toate acele să spunem neliterar, “chestii” extraterestre se evidenţiază şi o poveste de dragoste ce depăşeşte timpul şi spaţiul.

Şi aşa cum spune autoarea: Când începi să citeşti cartea, fii pregătit!

Fii pregătit să laşi undeva în spate realitate şi să navighezi în abisuri, într-o lume ascunsă. Lumea pierdută în adâncuri-Atlantida. Fii pregătit pentru real şi ireal, pentru lumi nedescoperite. Fii pregătit pentru a înţelege ceea ce ţi se arată în vise. Oare există cineva din Univers care îţi transmite nişte mesaje?
Credeţi că Terra poate fi atacată de viruşi extratereştrii? Suntem singuri în Universul ăsta, sau există lumi/entităţi cu propria lor viaţă? Unele încercând să ne ajute pe noi terranii, altele încercând să ne distrugă animate de voinţa supravieţuirii, fără morală şi fără legi şi vin la noi să îşi caute surse de hrană?
Da, sunt multe astfel de întrebări pe care le pui după ce citeşti cartea, deşi ştii că este o ficţiune, întrebările realiste îşi fac loc în mintea ta.
Cartea a fost încadrată în genul YA, nu prea am înţeles de ce? Este SF, cap/coadă, cel puţin aşa am considerat-o eu, chiar dacă, după cum am scris mai sus are şi o poveste de dragoste, dar trebuie să spun că aceasta deşi frumoasă este anemică. Mi-ar fi plăcut ca relaţia personajelor să fie mai dezvoltată, aşa pare ceva platonic şi ireal. Poate că dacă dragostea dintre Peter, pământeanul şi Ayra o Mahra din lumea adâncurilor cea care îl pregăteşte pentru iniţiere, de-a fi Illur ar fi fost dezvoltată, alta era situaţia, devenea o poveste de o frumuseţe aparte. Aşa a rămas la stadiul de ceva trecător ce depaşeşte graniţele realului-ireal.
Orizonturi ale realităţii ascunse, lumi neştiute, aici există Atlantida ascunsă în abisul apelor şi veghează de milenii. În cetatea lor ascunsă de sub ape pot să pătrundă Illuri, cei care vor fi iniţiaţi în tainele ce unesc legături cu civilizaţiile din galaxii. Acolo există Marea Conştiinţă un organism viu ce captează frecvenţele şi dă înţelesuri şi forme a tot ceea ce înseamnă viaţă, şi Cartea Lumilor vegheată de atlanţi, cartea profetică, în care se arată ameninţările către civilizaţii. Să poată fi avertizaţi, şi să reuşească să dezamorseze pericolele este nevoie de Illuri, mesageri, cei care vor fi în contact direct, aşa cum este Peter, un pământean. Nu este singurul terran iniţiat, sunt mai mulţi asemeni lui, dar povestea noastră pe el îl evidenţiază. Suntem spectatori ai Marii iniţieri a omului de către neamul Marilor Sepii, suntem plasaţi în interiorul cetăţii ascunse de sub ape şi aflăm procedeul. Mi s-a părut că şi aici trebuie ceva mai dezvoltată, pare o trecere rapidă, şi din acest motiv uşor de neînţeles. Dar să spunem că asta este partea mea de neiniţiat în tainele Sf-ului.
Aici se îndrăgosteşte Peter de Ayra, dar genul acela de dragoste profundă şi platonică.
În timp, Peter ajunge un mare cercetător, dar şi un Mare Iniţiat. Aici autoarea a creat o nebuloasă, pentru că târziu mi-am dat seama la ce vârstă a fost Peter “teleportat” în ape. De asta tot am să spun că aceste mici detalii ar fi făcut diferenţa, pentru că ele sunt destul de vagi. Pericolul se arată către Terra. Xara, pe această planetă neştiută îşi făcuse colonia neamul Okdar, reptile uriaşe de foc cu chip de om, fiinţe cu puteri demonice animate de voinţa supravieţuirii. Îşi găsesc sursa de hrană în pământeni şi virusul extraterestru este declanşat. Trebuie oprit, altfel, virusul va cuprinde omenirea.
Cercetări, experimente, misiuni, vom face cunoştinţă cu ele, şi evident cu cercetătorul şi mesagerul Atlanţilor, cu Peter. Oare câţi mai sunt ca şi el? Se recunosc?
Nu vă dau mai multe detalii, vă las să descoperiţi voi dacă se reuşeşte îndepărtare pericolului.
Nu pot să spun că nu mi-a plăcut cartea, dar cred că trebuia mult mai dezvoltată. Oricum a fost o povestire interesantă. Aştept acum volumul al doilea “Marte de foc”, unde acţiunea se continuă. Am vaga impresie, şi sper să nu mă înşel, că autoarea intenţionat nu a dezvoltat prea mult în primul volum păstrând surprizele în volumul următor sau următoarele volume.
Poate iubitorii genului înţeleg mai bine cartea, din acest motiv vă invit să o citiţi şi să-mi spuneţi părerea voastră.

 Mulţumesc, Antoinette Wornik!

Autor: Iasmy

De ce râdem la teatru? Răspund Theo Herghelegiu și Victor Scoradeț la lansarea volumului omonim de John Wright

Miercuri, 23 martie, de la ora 19.00, editura Nemira lansează în cadrul Întâlnirilor Yorick cartea De ce râdem la teatru. O explorare practică a comediei fizice, scrisă de multi-premiatul regizor John Wright.
Volumul apare în colecția Yorick, în traducerea Mariei Aciobăniței și cu un Argument semnat de regizoarea Theo Herghelegiu.

Participă  Theo Herghelegiu și Victor Scoradeț, iar actorii Adelaida Zamfira și Cosmin Șofron vor citi fragmente din carte.

Evenimentul are loc la ceainăria Serendipity, de pe strada Dumbrava Roșie, nr. 12 (la câteva minute de mers pe jos de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu).

De ce radem la teatru
Acest volum este un manual de comedie fizică – un breviar al jocurilor și exercițiilor teatrale care dau formă comediei și umorului pe scenă, scris din perspectiva regizorului, creatorului și profesorului de teatru. Dar nu este o carte ce propune o metodă, ci mai degrabă investighează formule precum Jocul cu sensurile, Delicata artă a idioțeniei sau a Ridicolului.

„Cartea e teribil de incitantă; atât de incitantă, încât după lectură îţi vine să te apuci să faci tot ce scrie acolo… Lucru care, dacă s-ar întâmpla, ar propulsa teatrul românesc pe un next level incontestabil.“ Theo Herghelegiu

 „Comedia înflorește într-o atmosferă degajată și plăcută: trebuie să fim convinși că suntem într-un loc unde putem să facem orice. Actoria de calitate are nevoie de exact aceleași condiţii. Jocul nu înseamnă că munca e frivolă. Nici pe departe. Nu înseamnă decât că luăm jocul în serios. Jocul încălzește sufletul și liniștește mintea. E distractiv, eliberator, mobilizator și ne oferă acea combinaţie captivantă de implicare și obiectivitate care ne permite să creăm sensuri, să ne asumăm riscuri și să descoperim lucruri.“ John Wright

John Wright este regizor și un foarte cunoscut profesor de teatru, a cărui activitate e la mare căutare în toată lumea. A fost cofondator al companiei teatrale Trestle la începutul anilor 1980 și a regizat multe dintre spectacolele acesteia. La începutul anilor ’90, a înființat compania teatrală Told by an Idiot, la care a rămas regizor artistic, împreună cu Paul Hunter și Hayley Carmichael. De-a lungul timpului a primit numeroase premii, inclusiv Premiul Greater London Arts pentru contribuția adusă teatrului fizic, Premiul Time Out pentru The Edge (Trestle), Premiul Fringe First pentru o operă nouă bazată pe Esop (Opera Regală și Teatrul Muzical Național pentru Tineret), premiile Sunday Times și Guardian pentru She’ll Be Coming Around the Mountain (Backstairs Influence), Premiul Best New York la Festivalul Internațional de Artă Hong Kong pentru Shooting Sons (Ensemble Theatre Co), Premiul Peter Brook pentru spectacolul după Doctor Faustus. Dintre producțiile sale, amintim: Common Nonsense (Teatrul orășenesc Reykjavik, o piesă creată dintr-o colecție de sculpturi de Ilmur Stefansdottir), Richard al III-lea de Shakespeare (Third Party Productions), Arcane (o nouă operă pentru Opera Circus), Out of the Blue (Rejects Revenge), propria lui versiune la Frumoasa și Bestia (Teatrul Belgrade, Coventry) și propria piesă The Evocation of Papa Mas, inspirată de carnavalul din Trinidad pentru Told by an Idiot.
sigla Nemira

Turneu Mineral cu scriitorii Dănuț Ungureanu și Marian Truță la Craiova și Timișoara
Scriitorii Dănuț Ungureanu și Marian Truță aduc romanul Mineral la Craiova și Timișoara!
 
Vineri, 26 februarie, ne întâlnim la Craiova.
De la 14.00, la Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman” are loc o întâlnire informală cu cititorii craioveni. 
Iar de la 17.30 lansăm romanul Mineral la standul editurii Nemira de la Gaudeamus (Teatrul Marin Sorescu, parter), alături de un invitat special: Viorel Pîrligras 
 
Sâmbătă, 27 februarie, scriitorii ajunga la Timișoara. 
La 14.00 ne vedem la Zai Après-Café (strada Flormund Mercy nr. 5), iar de la 17.30 ne mutăm la librăria Cartea de nisip pentru lansarea romanului Mineral.

Despre Mineral:

Nemurirea prin contopirea cu pietrele este promisiunea unei tehnologii revoluționare, pe care eroii romanului Mineral o consideră ultima speranță într-o societate împotmolită la limita neputințelor sale. Totul se învârte în jurul unei povești de dragoste cum nu s-a mai scris vreodată, între doi oameni care aproape deveniseră una cu natura, dar cumva se întâlnesc înainte să își piardă cu totul identitatea și sentimentele. Un viitor în care plaiurile mioritice sunt tabla de joc a corporațiilor care vând nemurire, un viitor în care oamenii explorează universul la bordul unor asteroizi  umanizați, iar societatea rămasă pe Pământ se zbate între sărăcie și o tehnologie pe care adesea nu o înțeleg.

Romanul Mineral continuă seria începută în 2014 de scriitorii Marian Truță și Dănuț Ungureanu cu romanul Vegetal ( o altă distopie situată în Oltenia, în care vegetația, în special porumbul, are o dezvoltare agresivă și amenință chiar supraviețuirea oamenilor). Vegetal a câștigat Premiul pentru cel mai bun roman SF la Premiile Naţionale SRSFF Ion Hobana 2014 și a fost primit cu mult entuziasm de critica literară și de cititori.

MARIAN TRUȚĂ s-a născut la București, a urmat cursurile Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Politehnicii București. Din 2010 coordoneaza Revista Nautilus a Editurii Nemira. A scris numeroase articole în presa de specialitate și a tradus mai multe volume. Dintre cărțile pe care le-a semnat, amintim Început de anotimp ploios la Ezary, Vremea renuntarii și A doua venire, cea din urmă apărută la Editura Nemira în 2012. Marian Truță a câstigat, de-a lungul anilor, mai multe distincții, printre care Premiul Uniunii Scriitorilor.

DĂNUȚ UNGUREANU s-a născut în anul 1958, la Calafat. A absolvit Facultatea de Energetică din București și a profesat ca inginer câtiva ani, după care a început o lungă cariera jurnalistică, publicând în cotidiane importante. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat cu o povestire în 1981, în revista Știință și Tehnică. În 1993 a debutat cu volumul Marilyn Monroe pe o curbă închisă. În acelasi an a publicat la Editura Nemira romanul Așteptând în Ghermana, pentru care a câstigat Premiul de Popularitate și Premiul I la secțiunea de specialitate a ROMCON. De-a lungul anilor a semnat numeroase povestiri pentru diferite publicații și volume colective.

Eveniment-lecturiDe Dragobete te îndrăgostești de poezie: maraton de lecturi la Cărturești

Miercuri, 24 februarie, de Dragobete, Nemira vă invită la o seară de POEZIE! De la ora 19.00, la cafeneaua Cărturești Verona lansăm antologia 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română alături de coordonatorii Marius Chivu şi Radu Vancu. Seara continuă cu un maraton de lecturi.
Vor citi poeții: T.O. Bobe, Svetlana Cârstean, Domnica Drumea, Teodor Dună, Bogdan Iancu, Florin Iaru, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Angela Marinescu, Marin Mălaicu Hondrari, Dan Stanciu, Iulian Tănase, Floarea Țuțuianu, Miruna Vlada.
Cartea, în ediție hardcover, cuprinde o diversitate a limbajului, a curentelor, formulelor poetice și a tonurilor lirice întinse pe o durată de exact 230 de ani: cel mai vechi poem datează din anul 1785, cel mai nou din 2015.
„Cele 111 poeme de dragoste scrise de tot atâția scriitori și scriitoare acoperă nu mai puțin de 230 de ani de poezie românească. Cel mai vechi poem datează din anul 1785, iar cel mai nou, de anul trecut. Această antologie reflectă o întreagă literatură (poeți clasici și contemporani, celebri și necunoscuți, genii și minori) și totodată oferă nenumărate surprize. Dat fiind conținutul sentimental explicit, recomandăm lectura în intimitatea cuplului; iar pentru o viață publică armonioasă – postarea versurilor preferate pe rețelele sociale!“  Marius Chivu & Radu Vancu

sigla Nemira

Imperiul de Fildes Temeraire Cartea a IV a de Naomi NovikImperiul de Fildeş – Temeraire: Cartea a IV a de Naomi Novik

La Editura Nemira a apărut cartea Imperiul de Fildeş – Temeraire: Cartea a IV a de Naomi Novik, Colecţia Young Adult.

Temeraire: Cartea a IV-a

Oastea Maiestatii Sale trebuie sa lupte. Dragonii zburatori si capitanii lor apara neinfricati granitele Angliei, infruntand soldatii lui Napoleon Bonaparte. In plus, apare si o epidemie de origine necunoscuta, iar suferinzii intra in carantina. Numai Temeraire si cativa dragoni nou recrutati raman neatinsi de molima. Alaturi de capitanul Laurence, Temeraire porneste spre Africa, unde s-ar putea afla leacul misterios. Nu au timp de pierdut si nu stiu ce le rezerva soarta suferinzilor care spera sa supravietuiasca.

„A patra carte din seria de succes Temeraire ne invita sa descoperim alte continente, purtandu-ne pe aripile unei povesti ce cucereste orice cititor.“ The Washington Post

„Numarandu-se printre cei mai talentati scriitori din vremea noastra, Naomi Novik a inventat unul dintre cei mai fascinanti dragoni din toata literatura lumii, un dragon de neuitat.“ The New York Times

logo_libris

Octavian-Saiu LectiaLansarea cărții ”Lecția, o meditație cu șapte teme” are loc sâmbătă, la 65 de ani de la premiera piesei lui Eugene Ionesco

Sâmbătă, 20 februarie, de la ora 16.30, editura Nemira în parteneriat cu Revista Yorick lansează volumul Lecția, o meditație cu șapte teme de Octavian Saiu la exact 65 de ani de la premiera absolută a piesei lui Eugène Ionesco  la Théâtre de Poche Montparnasse (20 februarie 1961).

Evenimentul are loc la Institutul Francez din București – Bulevardul Dacia, Nr. 77.
Prezintă: Oana Pellea, Monica Andronescu, Sorin Alexandrescu. Cu participarea lui Constantin Chiriac
Lecția este piesa lui Ionescu tradusă și montată în toate marile capitale teatrale ale lumii, devenind una dintre operele de referință ale dramaturgiei secolului XX.
De ce Lecția? Pentru că e cea mai aproape de perfecțiune dintre scrierile lui Ionesco, toate imperfecte până la capăt. Singura care se citește și se savurează dintr-o răsuflare. Este a doua operă teatrală a sa, gândită cu aceeași energie a noului, dar având în plus față de prima o anume înțelepciune a formelor scenice, înțelese din interior. Înainte de tot ce se va naște după, înainte de ciclul lui Bérenger, Ionesco a dat măsura valorii și originalității sale prin Lecția. O piesă într-un act, deopotrivă simplă și complexă, în care se șlefuiesc asperitățile din Cântăreața cheală și se ghicesc atâtea dintre zbaterile de mai apoi. Nu e un debut, în sens cronologic, dar este cea dintâi experiență profundă într-o dramaturgie ionesciană care oscilează între agresivitatea caricaturii timpurii și meditația abisală târzie. De atunci, de la premiera din 1951 și până astăzi, Lecţia rămâne o veritabilă lecţie de teatru cu şapte teme mereu contemporane: violenţă, sexualitate, politică, magie, manipulare, pedagogie și… teatralitate.” Octavian Saiu
Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Noua Zeelandă, Japonia şi Portugalia şi a fost Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţe şi master-class-uri în Europa, Asia, America, Australia şi Noua Zeelandă, iar în 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh. Din 2004, este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul volumelor: În căutarea spaţiului pierdut (Nemira, 2008) / In Search of Lost Space (UNATC Press, 2010), Beckett. Pur şi simplu(Paideia, 2009), Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane (Paralela 45, 2010), Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate (Paideia, 2011), Posteritatea absurdului (Paideia, 2012), Teatrul e vis (Paideia, 2013) şi Hamlet şi nebunia lumii (Paideia, 2014). A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013.

Parteneri: Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru (AICT) – Secţia Română-Teatrologie și Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

sigla Nemira

Julian BarnesScriitorul britanic Julian Barnes despre arta modernă – în volumul de eseuri Cu ochii larg deschiși

La editura Nemira apare o nouă carte semnată de renumitul scriitor britanic Julian Barnes: Cu ochii largi deschiși, în traducerea lui Radu Paraschivescu, este un volum de eseuri despre arta modernă scrise cu sensibilitatea și finețea pe care le știm din literatura câștigătorului Man Booker Prize.

Cunoscut pentru o artă narativă ce îmbină ficțiunea și nonficțiunea, povestea și reflecția, Barnes este atât un cititor rafinat, așa cum arată eseurile lui despre literatură din volumul Pe fereastră (Nemira, 2015), dar și un privitor atent și empatic, așa cum o arată eseurile din acest volum.

Magritte, Géricault, Delacroix, Courbet, Manet, Degas, Bonnard și Lucian Freud sunt câțiva dintre artiștii în opera cărora cunoscutul scriitor britanic pătrunde acum cu renumita lui finețe. Descoperind istorii și povești, nuanțe și contururi, Julian Barnes trece dincolo de suprafețe, forme și culori. Percepția și evaluarea lui se transformă în adevărate povești și experiențe.

Capodoperele nu trebuie explicate prin cuvinte, credea Flaubert. Tablourile trebuie contemplate în tăcere, era convins Braque. Dar nouă, oamenilor, ne place să căutăm sensuri, să exprimăm opinii, să ne contrazicem, susține Julian Barnes. Din căutarea de sensuri și din iubirea pentru pictură s-a născut și Cu ochii larg deschiși.

Cu ochii larg deschiși e o carte generoasă, meditativă, care trebuie citită pe îndelete. Eseurile strânse aici au prea mult clarobscur, străfulgerările lor sunt prea fascinante și legăturile pe care le face autorul sunt prea interesante ca să le parcurgi în grabă. Exact cum ar trebui să ne uităm la un tablou, nu-i așa?“ The Independent

sigla Nemira

by -
9

Singur pe strada de Fabio GedaSingur pe stradă de Fabio Geda

Gen: Literatură universală contemporană
Editura Nemira
Anul şi locul publicării: 2008, Bucureşti
Număr pagini: 279
Traducere: Raluca Lazarovici

“Pe scurt, un mic vis devenit o mare realitate. Aşadar, dacă e adevărat că viaţa e surprinzătoare, credeţi în vise. Ca mine. Ca Emil. Şi nu va opriţi, niciodată…continuaţi-vă călătoria…” – iată cum descrie autorul Fabio Geda experienţa scrierii primului sau roman, Singur pe stradă.
Roman care a beneficiat de un debut promiţător ( STREGA, cel mai important premiu literar italian – locul 2), care a fost tradus mai întâi în limba română (veţi înţelege puţin mai încolo de ce), urmând traducerea în limba franceză.
Roman care îmi aminteşte inevitabil de Analfabeta a lui Jonas Jonasson. De ce? Pentru că stilurile celor doi scriitori seamănă, în special la modul de construcţie a replicilor amuzante. Replici simple, uşor de perceput, un limbaj nici academic, nici greoi sau încărcat cu elemente stilistice. Fraze relaxante, din care nu lipsesc însă mesajele profunde şi consistenta poveştilor.
Povestea imigranţilor români în Italia, căci despre asta este vorba, este una profundă şi spinoasă de ambele părţi; ea durează de mulţi ani, deja putem vorbi despre un veritabil fenomen social creat, generaţii afectate, precedente create. Se studiază, se caută soluţii în plan social, politic, economic; între timp însă, destine curg sau se frâng…
Felul în care autorul găseşte oportunitatea de a trata acest fenomen este unul surprinzător de firesc şi simplu, alunecând aproape nevăzut în sufletele personajelor, care parcă aşteptau umărul pe care să îşi poată descarca din poverile singurătăţii şi ale înstrăinării.
Punct de plecare al romanului este un fapt real: duce cu maşina un copil, imigrant român care îi povesteşte rapid cam întreaga sa viaţă.
Imaginaţia şi talentul scriitoricesc, acţiunea, intriga, amuzamentul, relaxarea – sunt câteva dintre atributele poveştii din Singur pe stradă.
Emil Sabău, orfan de mamă în vârstă de 13 ani, originar din Braşov, intră clandestin în Italia, împreună cu tatăl, cu un camion de orez. După ce tatăl său este prins fără documente şi repatriat, ajunge singur pe stradă.
Întâlneşte compania unui arhitect misterios, care este suspect de amabil şi generos cu el; apoi încă vreo câţiva parteneri de drum, căutându-şi bunicul pe care îl ştie doar după câteva scrisori bizare.
Pe Emil eu îl văd ca pe puştiul Kevin, din Home alone ( 1 şi 2); isteţ, descurcăreţ, cu acel “ştiu asta pentru că am văzut/auzit/citit într-o reclamă/revistă/film” care îl face carismatic, dar şi un fel de aspirator pentru tot felul de oameni şi întâmplări.
Acţiunea curge pe două planuri, care pot crea pe alocuri confuzie. Registrele iau când tonuri grave, când melancolice, când amuzante.
“m-am scărpinat unde mă înţepase căpuşa până mi-a dat sângele.”
“tată se înfuria atunci când eu mă aflam în pericol sau mă simţeam rău.”
“Cuvântul “desfrâu” l-am citit într-o revistă de benzi desenate porno”
“am încercat să spun o rugăciune. Nu mă mai rugasem de doi ani. Din noaptea în care murise mama.”
Simpatic, cam asta e cuvântul cu care aş defini cel mai bine volumul autorului italian.
Fiind străin de România, nu trebuie să ne mire că a ales drept loc natal al protagonistului Braşov, căci ( din păcate!) străinii ştiu atât de puţine lucruri şi locuri din ţara noastră şi că se ghidează chiar şi în acest punct după alte repere: ”Braşov, care mai este supranumit şi Praga României sau Cracovia Transilvaniei…”. “clopotul Bisericii Negre e cel mai mare din toată România.”

Scriitorul. Fabio Geda( n. 1 martie 1972, Torino) a studiat marketing, dar a decis să se dedice carierei de educator în serviciul de asistenţă socială din Torino. A lucrat cu copii ai străzii şi în adăpostul pentru adolescenţi cu probleme, majoritatea imigranţi. Putem intui deci că de acolo şi-a însuşit destul de bine psihologia acestora.
Nu pot spune că romanul mi-a rămas în minte ca unul cu ceva special, dar totuşi nu exclud posibilitatea ca în viitor să mai citesc ceva scris de autor.

NOTĂ: 8 / 10

Autor: Adelina

by -
8

Ierusalim-sensul lumii de Stavrofora Theodora (Videscu)Ierusalim-Sensul Lumii de Stavrofora Theodora (Videscu)

Editura şi anul apariţiei: Nemira, 2015
Număr pagini: 251
Autori: Stavrofora Theodora (Videscu)

Eu sunt şi iată care-i legământul Meu cu tine: vei fi tată a mulţime de popoare. Am să te înmulţesc foarte, foarte tare, şi am să ridic din tine popoare şi regi se vor ridica din tine. Voi pune legământul Meu între Mine şi ţine şi urmaşii tăi, din neam în neam, să fie legământ veşnic, aşa că Eu voi fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi după tine.Şi-ţi voi da ţie şi urmaşilor tăi pământul în care pribegeşti acum ca străin, tot pământul Canaanului, ca moştenire veşnică şi vă voi fi Dumnezeu. ( Facerea 17, 1 – 8)”
IERUSALIM – SENSUL LUMII este un titlu pe care mi l-am dorit. Fără ca asta să însemne că eram în căutarea de confirmări sau infirmări de vreun fel în ea, fără ca asta să însemne că sunt vreo împătimită a cărţilor religioase, căci este prima de genul ăsta pe care am simţit imboldul de a o citi.
Că mă aflam în căutarea a ceva, asta e sigur, aşa cum fiecare din noi o facem de-a lungul vieţii. Căutăm împliniri, senzaţii, lucruri, oameni sau locuri, ceva bine ştiut sau, dimpotrivă, ceva neclar. Ceea ce nu prea mai pare sigur, e faptul că unele întâmplări sunt doar simple coincidenţe.
Căci cartea o primisem de unde nu mă aşteptam, încă de la începutul lui noiembrie, dar, cumva nu am reuşit să o încep până în, coincidenţă sau (…?) chiar săptămâna Naşterii Domnului, adică a Crăciunului.
Aşadar, în mijlocul a tot felul de lucruri care puteau merge prost, cele mai multe lucruri au mers surprinzător de bine. Iar legătura, dacă există într-adevăr, vreuna, am conştientizat-o abia după câteva capitole citite.
Nu mă voi lansa acum în vreo pleiadă de afirmaţii motivaţionale, gen “citeşte şi vei descoperi secretul x” şi nici nu voi spune că m-a convins să mă apuc de citit zeci de cărţi religioase. Ceea ce voi spune, însă, este faptul că am simţit ceva special citind-o; ceva încă nedefinit, dar ce ştiu că mi se va lămuri la momentul potrivit.
Ce vei găsi deci, în Ierusalim – sensul lumii, dacă alegi să o citeşti?
Însemnări despre locurile sfinte, exact aşa cum şi anunţă coperta. Detalii preţioase pentru orice om, indiferent de apartenenţa religioasă; citate biblice.
Relatările sunt sprijinite pe educaţie, documentare, experienţă, mult devotament şi, ceea ce mi-a plăcut poate cel mai mult legat de acest aspect, este imparţialitatea, care aici, zic eu, are valoarea atât de preţioasă a confirmării.

Vorbind despre mai multe popoare şi locuri, despre religii şi tradiţii, despre suferinţe sau izbande, nu se simte niciunde părtinirea unora, în detrimentul altora. Iar astfel se dovedeşte puterea exemplului, că toleranţa şi respectul chiar ar putea fi calea către mai puţină suferinţă, fără ca asta să însemne delăsare ori habotnicie.
Iar dacă aspiri să şi înţelegi ceea ce citeşti, trebuie să fii pregătit pentru concentrare, timp pentru mai multă documentare, o minte deschisă, apel la cunoştinţe din mai multe domenii, capacitate de analiză şi sinteză.
Legat de conţinut, trebuie să spun că mai mult mi-a plăcut prima jumătate, în care sunt majoritar însemnări despre locurile sfinte şi citate; ele sunt prezente şi în partea a doua, dar cu o pondere mai mică, lăsând loc şi unor relatări despre sfinţi, preoţi români şi activitatea lor în locurile sfinte.
Capitolul 25, ultimul, este dedicat experienţelor duhovniceşti la locurile sfinte, mai exact mărturii ale unor oameni care au ajuns acolo, iar dintre ele cel mai mult mi-a plăcut chiar prima dintre ele, poate pentru că şi mie, aşa cum notează autorul ei, “aşteptările mi-au fost depăşite” citind această carte, lăsând o urmă importantă în suflet şi deschizând, totodată, o cale specială…
Cartea se încheie cu două anexe, din care, din nou, trebuie să votez pentru prima; ea se referă la Pontiu Pilat (acela care s-a spălat pe mâini în faţa mulţimii şi L-a trimis pe Iisus să fie răstignit, deşi nu îi găsise nicio vină… ) şi îndreaptă atenţia asupra a ceea ce s-a întâmplat cu acest individ, după momentul crucificării, evoluţia vieţii lui, care nu pare să fi fost una tocmai plăcută.
Autoarea. Stavrofora Theodora (Videscu) s-a născut în 1962, la Bucureşti. Înainte de a se dedica vieţii monahale a studiat, surprinzător, nu teologia, ci tehnică cinematografică, litere şi jurnalism având ulterior funcţii de jurnalist, regizor, realizator şi producător de televiziune.
A scrie în secolul XXI o carte despre Ţară Sfânta, după ce alţii au scris mai înainte mii de pagini, pare inutil. Mulţi se vor întreba: La ce bun atâtea cărţi despre acest subiect?! Despre Israel, Ierusalim, patriarhii, profeţii, regii şi sfinţii acestor locuri, despre preşedinţii şi popoarelor care s-au succedat pe aceste pământuri s-a scris şi se va mai scrie. Tărâmurile Orientului Mijlociu cheamă la rugăciune, la meditaţie, la întrebări şi răspunsuri.”

NOTĂ: 8,5 / 10

Autor: Adelina

Finaliștii concursului de debut în proză ”Valentin Nicolau” vor fi anunțați pe 1 martie 2016!

Datorită numărului mare de manuscrise primite și pentru ca juriul format din scriitorul Sebastian A. Corn (care a câştigat premiul pentru debut Nemira în 1996), criticul literar Cosmin Ciotloş şi Dana Ionescu, redactor-şef al editurii Nemira să le citească pe fiecare cu atenție am decis prelungirea termenului anunțat inițial.

Între 2 și 7 martie cititorii vor putea vota pe blogul editurii Nemira unul dintre cele două romane (sinopsis + 10 pagini), iar pe 8 martie se va anunța marele câștigător al concursului de debut.

Romanul câştigător va fi publicat la editura Nemira în primăvara lui 2016 şi va fi lansat în cadrul Salonului Internaţional de carte Bookfest.

Odată cu aniversarea a 24 de ani de la înfiinţare, editura Nemira a lansat concursul de debut în proză ce poartă numele “Valentin Nicolau”, în memoria fondatorului editurii. Editorul şi scriitorul Valentin Nicolau a promovat încă de la început nume importante din cultura şi literatura română de astăzi. Astfel, la editura Nemira au debutat Horia-Roman Patapievici, cu volumul de eseuriCerul văzut prin lentilă, în acelaşi an, a fost publicat post mortem, Ioan Petru Culianu cu monografiaMircea Eliade, apoi Radu Aldulescu, Lucian Vasilescu, Petre Barbu sau Radu Jörgensen. Portofoliul de autori români clasici sau contemporani publicaţi de Valentin Nicolau îi cuprinde pe scriitorii Mircea Nedelciu, Mircea Horia Simionescu, Ştefan Agopian, Ion Băieşu, George Banu, Sorin Antohi, Paul Goma, Şerban Foarţă, Simona Popescu, Mihai Sin sau Emil Brumaru.

sigla Nemira

Razboiul etern - Joe HaldemanRăzboiul etern de Joe Haldeman

La Editura Nemira a apărut cartea Războiul etern de Joe Haldeman, colecţia Nautilus

Castigator al premiilor Hugo, Nebula si Locus

Soldatul William Mandella este trimis in spatiu pentru a lupta intr-un razboi in care nu crede si care pare a nu se mai termina. Tot ce trebuie sa faca este sa supravietuiasca si sa-si faca datoria fata de Pamant pentru a se intoarce acasa. Dar intoarcerea „acasa“ se va dovedi si mai dificila decat lupta. Dilatarea timpului cauzata de calatoriile in spatiu a facut ca Mandella sa imbatraneasca doar luni, pe cand pe Pamant s-au scurs secole de la plecarea lui…

 „Sa spui ca Razboiul Etern este cea mai buna carte de science fiction care abordeaza tema razboiului ar fi prea putin. Este fara indoiala o poveste de razboi mai buna decat oricare alta pe care am citit-o.“ William Gibson

 „Probabil cel mai important roman de razboi scris dupa Vietnam… Haldeman, un veteran, este fara indoiala un vizionar.“ Junot Diaz

 „Razboiul etern este genial – fara indoiala una dintre cele mai influente carti despre razboi ale timpului nostru.“ Greg Bear

logo_libris

by -
14

Regina zapezilor de Joan D VingeRegina zăpezilor de Joan D. Vinge

Titlul original: The Snow Queen
Traducere: Dana Pădurariu
Editura NEMIRA
Colecția NAUTILUS
An apariție în România: 2015
Nr. pagini: 687

Regina Zăpezilor (1980) (titlu original The Snow Queen) este un roman science fiction/fantasy. A fost nominalizat la premiul Nebula pentru “Cel mai bun roman” în 1980 şi a câștigat premiul Hugo pentru “Cel mai bun roman” în 1981, o minunată reinterpretare a basmului lui Hans Christian Andersen, Crăiasa Zăpezii.

Din resturile unui vechi și puternic imperiu ce se prăbușise cu mult timp în urmă, un grup de planete au constituit un consorțiu numit Hegemonia. Transferul între planete se făcea prin intermediul unor Porți negre, care permiteau călătoria instantanee între destinații aflate la mare distanță unele de altele.
Una dintre aceste planete este Tiamat, locuită de două popoare, iernaticii și văraticii, dar care, datorită unui fenomen solar unic, era accesibilă celorlalte planete pe o perioadă de 150 de ani dintr-un ciclu de 300 de ani.
Dar Steaua Verii era deja vizibilă pe cerul zilei; primăvara se instalase oficial, Schimbarea era pe drum, lucru de care până și Văraticii trebuie să-și fi dat seama până acum. Planeta intra în sfârșit în miezul verii, vremea când tensiunile nefirești provocate de apropierea lor de gaura neagră determinau o intensificare a energiei Gemenilor, iar Tiamatul devenea insuportabil de fierbinte. Văraticii aveau să fie siliți să avanseze spre nord, părăsind arealele lor din insulele ecuatoriale și afluxul lor va distruge statu-quo-ul Iernaticilor pe măsură ce aveau să umple interstițiile din teritoriile acestora.
Aceasta nu constituia însă decât o parte a marii schimbări ce urma să pună stăpânire pe poporul reginei. Apropierea Gemenilor de gaura neagră făcea ca și Tiamat să devină o lume pierdută pentru Hegemonie…”
Importanța Tiamatului pentru Hegemonie este foarte mare, întrucât reprezinta singura sursă pentru ”apa vieții”, un extract din sângele unor creaturi marine indigene, mersii, care oprea complet procesul îmbătrânirii. Pentru acest extract unic, Hegemonia nu permisese Tiamatului să-și creeze propria bază tehnologică, pentru a menține dependența de marfa tehnologică provenită din alte lumi și a le furniza acestora medicamentul minune.
Ironia este că ”apa vieții” avea legătura cu moartea – moartea mersilor, care erau vânați fără milă. ”La un nivel sau altul, toți consumatorii erau conștienți de acest lucru. Dar ce conta viața unui animal pe lângă șansa tinereții eterne?”
Organizarea politică a Tiamatului este matriarhală, în fiecare perioadă de câte 150 de ani domnind câte o regină – Regina Zăpezilor în perioada de timp când Poarta Neagră este deschisă către Hegemonie și Regina Verii în perioada de timp când planeta este izolată de celelalte planete.

Regina zapezilor (2)Cele două popoare existente pe planetă – iernaticii și văraticii – sunt complet diferite unul față de celălalt și se urăsc reciproc.
În timp ce iernaticii sunt iubitori de tehnologie și fac tot posibilul pentru a-și face viața cât mai confortabilă, văraticii sunt mari iubitori de natură, cu un nivel de trai bazat pe agricultură și pescuit, și făcând tot posibilul să protejeze mersii de exterminare.
La începutul cărții ne aflăm aproape de terminarea ciclului de 150 de ani al domniei Reginei Zăpezilor – Arianrhod, care, la fel ca și precedentele regine ale zăpezilor dinaintea ei, nu este dispusă să renunțe prea ușor la putere. Pentru aceasta a plantat nouă clone ale ei în femei văratice, pentru ca acestea să învețe obiceiurile văraticilor iar, la momentul oportun, să le manipuleze conform planurilor ei. Din cele nouă clone, doar una a ieșit perfectă și a supraviețuit – Moon.
Moon a crescut de mică alături de vărul ei, Sparks. Cei doi se iubeau nespus și își juraseră credință veșnică. Însă, când Moon este aleasă să devină sibilă – un oracol sacru al poporului ei, prin care se considera că se adresează Doamna – o zeiță a mării, iar Sparks nu este ales, acesta se simte respins și pleacă în Carbuncle, orașul iernaticilor.
După multe peripeții, fiind aproape să își piardă viața de câteva ori, Sparks este capturat de Arianrhod care, știind afecțiunea lui Moon pentru vărul ei, vede oportunitatea perfectă de a o atrage pe aceasta să vină în Carbuncle și, astfel, să-și îndeplinească planurile. Îi trimite un mesaj lui Moon și îi spune că Sparks este în pericol. Previzibil, Moon pleacă imediat să îl salveze. Ajunge în Carbuncle cu o navă a unui traficant de tehnologie dar, prinsă în mijlocul unei confruntări între poliție și traficanții de tehnologie, este nevoită să fugă cu aceștia pe nava lor prin Poarta Neagră, ajungând pe Kharemough, o planetă extrem de dezvoltată tehnologic.
Peste tot, de-a lungul drumului, se zăreau ecrane murale, pe care se proiectau peisaje schimbătoare din alte lumi. La nivelurile de jos, un număr inimaginabil de bunuri importate de pe toate acele planete așteptau transportul către suprafața Kharemoughului. Alte nenumărate încărcături de produse executate de industria sofisticată a planetei de dedesupt treceau prin portul stelar, fiind destinate exportului. Se proiectau și alte imagini, menite să-I impresioneze pe vizitatori, scene care glorificau culmile tehnologice ce puteau susține procese majore de fabricație chiar în spațiu. Lui Moon i se spusese că acesta era cel mai mare oraș plutitor, deși nu singurul, aflat deasupra Kharemougului; existau mii de șantiere de producție și fabrici, ai căror lucrători își duceau traiul mai mult dintre planetă și sateliții ei. Ideea de a-și petrece toată viața într-o izolare neagră o deprima.”
Arianrhod este furioasă la culme aflând că Moon a plecat prin Poarta Neagră. Convinsă că a pierdut-o pentru totdeauna pe aceasta, se răzbună cumplit pe comandantul poliției, drogându-l și făcându-l să-și piardă mințile iar pentru Jerusha, inspectorul de poliție care o pierduse pe Moon în încăierare plănuiește o pedeapsă lentă și dureroasă. O numește comandant al poliției și o sabotează în permanență, pentru a o umple de ridicol.
În același timp este atrasă de Sparks și este hotărâtă să îl obțină. Acesta reușește să îi opună rezistență la început dar asemănarea lui Arianrhod cu Moon îl fac în cele din urmă să cedeze și devine amantul reginei. Curând va intra în luptă cu Starbuck – concubinul oficial al reginei și omul care face toate treburile murdare ale acesteia, spionând și adunând informații și vânându-i pe mersi pentru ”apa vieții”, îl va învinge și îi va lua locul.
Arianrhod nu a renunțat nici o clipă la planurile ei. Întrucât planul inițial nu mai era valabil, urzește un scenariu cumplit menit să-i asigure domnia în continuare.

Regina zapezilorÎntre timp, Moon face o descoperire uluitoare pe Kharemough. Află că există sibili pe toate planetele Hegemoniei.
Dar chiar în timp ce Imperiul se prăbușea, un grup de oameni remarcabili și plini de abnegație au creat un depozit, o bancă de date, în care au adunat tot ceea ce se știa din toate domeniile cunoașterii umane. Ei sperau că, având toate descoperirile umanității concentrate într-un singur loc inviolabil, vor face ca prăbușirea iminentă a civilizației lor să fie mai puțin dezastruoasă, iar reconstrucția cu mult mai rapidă. Și fiindcă și-au dat seama că pe multe lumi prăbușirea tehnologică putea fi practic totală, ei au inventat cele mai simple ieșiri pe care puteau să și le imagineze pentru banca lor de date: ființele umane… Adică sibilii, care-și transmiteau receptivitatea în mod direct succesorilor lor aleși prin sânge.”
Vorbind cu un sibil, Moon se interesează de soarta lui Sparks.
”Tu ești aceea. Aceeași, dar nu la fel. Tu ai putea fi ea, ai putea fi Regina… El te-a iubit, dar acum o iubește pe ea – aceeași, dar nu la fel. Întoarce-te… pierderea ta este o rană ce transformă carnea bună într-una amară, aici în inima Orașului… o rană care nu se vindecă… Trecutul devine un viitor continuu, dacă nu întrerupi Schimbarea…”
Disperată de veștile primite, Moon găsește în cele din urmă o navă pentru a se putea întoarce pe Tiamat. Din păcate însă, află că în timp ce ea a petrecut doar două luni pe Karemough, pe Tiamat au trecut cinci ani, ceea ce înseamnă că timpul pentru Schimbare a venit.

Va ajunge oare Moon la timp pentru a contracara planurile reginei? Mai este vreo speranță pentru ca ea și Sparks să ajungă împreună?

Vă invit să descoperiți singuri în carte fascinanta lume imaginată de Joan D. Vinge care vă va captiva cu siguranță.
Nu am putut să nu remarc că autoarea s-a inspirat din câteva civilizații pământene în descrierea culturilor specifice mai multor planete.
De exemplu, planeta Kharemough, extrem de dezvoltată din punct de vedere tehnologic, cu locuitorii ei dominați de simțul onoarei, preferând o moarte demnă în locul captivității, m-a dus cu gândul la cultura japoneză.
”- Sunt un Kharemoughi. Pot să repar și legat la ochi orice piesă de echipament. Asta ne face să fim mai mult decât niște animale.
– Tu însă vei muri exact ca oricare dintre noi, străine! Vrei într-adevăr să mori?
Sunt pregătit să mor.”
Obiceiurile planetei Ondinee m-a dus cu gândul la tradițiile lumii arabe.
O țară unde femeile erau cumpărate și vândute precum mărfurile, locuiau în odăi separate din complexele familiale și fără să se amestece cu bărbații, care nu le erau parteneri, ci niște stăpâni geloși. Viețile lor urmau căi înguste, adânc întipărite de-a lungul generațiilor; vieți incomplete, dar liniștite și previzibile.”
Mersii, creaturile marine inteligente și prietenoase, m-au dus cu gândul la balene, vânate și ele la rândul lor fără milă pe Pământ.
”În intervalele dintre expirații ajungeau la ea cântecele mersilor, melodiile de sirene pe care le știa din legende și pe care le auzise doar în vise; o tapiserie de fluierături, vaiete și clincheturi, suspine și țipete… sunete singuratice, uitate, ce se distingeau separat, dar se împleteau laolaltă într-un cor care înălța imnuri de slavă Mării Mamă.”

Regina zăpezilor este un roman space opera, foarte interesant, bine scris, în care este ne sunt descrise interacțiunea mai multor culturi, mistere vechi de milenii, lumi fascinante, comploturi, trădări, caractere complexe și tehnologii fantastice.

Regina zapezilor (3)

Librex.ro

Cartea Regina zăpezilor de Joan D. Vinge este oferită pentru recenzie de Librăria Librex. Cartea poate fi comandată de pe Librăria Librex Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei, vă puteţi abona la newsletter, dar puteţi urmări şi pe pagina de facebook.

Autor: Tyna

by -
12

"- Destinul are multe feţe. Dacă al meu este frumos la suprafaţă, înăuntru este oribil."

 Ultima dorinţă de Andrzej SapkowskiUltima dorinţă de Andrzej Sapkowski

Titlul original: Ostatnie Zyczenie
Editura: Nemira
Colecţia: Nautilus fantasy
An publicaţie: 2015
Număr pagini: 296
Traducere din limba poloneză de Mihaela Fiscutean

“În vremurile când ţăranii mergeau la cules în grupuri, înarmaţi, satele erau înconjurate de palisade triple, caravanele negustorilor semănau cu marşul unei armate de mercenari, iar meterezele unor castele erau pregătite cu catapulte zi şi noapte. Pentru că noi, oamenii, eram socotiţi intruşi pe-aici. era tărâmul dragonilor, manticorelor, grifonilor şi amfisbenelor, vampirilor, vârcolacilor şi strigoilor, kikimorelor, himerelor şi zmeilor.”
Încă din primele pagini m-am simţit atrasă de o forţă invizibilă într-un fel de poveste mitologică atemporală şi plină de creaturi cu însuşiri ciudate. Într-o lume întunecată de vrăji, vampiri, strigoi şi alte hidoşenii, Geralt este vânătorul însărcinat să ucidă monştri. Deşi nici Geralt nu este un personaj 100% pozitiv, pe tot parcursul cărţii m-am agăţat de el ca de singura fiinţă capabilă să inspire încredere, ca de singura oază de lumină într-un întuneric total. În permanenţă sigur pe el, zeflemitor în faţa morţii, ignorându-şi proprii demoni, înfruntând morbidul la orice pas şi folosindu-şi capacităţile inumane dar şi vastele cunoştinţe, vânătorul de monştri poate fi asociat cu uşurintă cuvântului încredere. Am mers pe mâna lui în această poveste fără să mă tem de inevitabil şi am avut parte de un fantasy inedit care nu seamănă cu nimic din tot ce am citit anterior.
M-au atras gothicul, legendele, simbolurile, creaturile mitologice, referirile la basmele cunoscute şi acţiunea alertă care nu lasă cititorul să clipească deoarece o singură clipă de neatenţie atrage după sine apocalipsa.
Pe Geralt-vânătorul, l-am cunoscut în timpul misiunii sale din Wyzima când a reuşit prin curaj, luptă şi câteva poţiuni magice să ridice vraja ce plana asupra fiicei regelui Foltest. În acest capitol am aflat despre el că este din Rivia, că dispune de calităţi excepţionale şi că practică meseria de vânător – o meserie nu prea onorabilă, dar destul de profitabilă dacă nu luam in calcul riscul permanent al propriei vieţi.
“Ce vremuri mizerabile. Cui i-ar fi trecut prin minte acum douăzeci de ani, chiar dacă ar fi fost beat, că va exista meseria de vânător! Vânătorii! Aceşti nimicitori transhumanţi de biserici. Asasini ambulanţi de dragoni şi himere.”
“- Geralt? Cine a lăsat pe pământ toate acestea? Vrăjile, magiile?
– Nu ştiu, maiestate. Magii se ocupă cu cercetarea cauzelor acestor fenomene. Pentru noi, vânătorii, este suficient să ştim că ele pot fi provocate prin concentrarea voinţei. Şi să ne pricepem să le venim de hac.
– Ucigând?
– În majoritatea situaţiilor.”
După o luptă de-a dreptul înfricoşătoare cu strigoiul care îngrozise Wyzima, fiica lui Foltest este eliberată de cumplitul blestem. Geralt îşi primeşte recompensa de trei mii de galbeni, iar călătoria continuă. Rănit în luptă, Geralt poposeşte la Templul lui Melitele din Ellander . Aici curiozitatea cu privire la Vânătorul Alb sporeşte. Cuvintele preotesei, visele ciudate ale lui Geralt, numele de Yennefer fac ca cititorul sa vrea să afle mai multe despre bărbatul care la prima vedere pare intangibil şi stăpânit de demoni prea puternici pentru a fi anihilaţi.
 Întreaga poveste este structurată în capitole ce relatează aventuri şi călătorii şi capitole ce alcătuiesc vocea raţiunii. Această voce lăuntrică este strâns relaţionată de Templul zeiţei Melitele, unde Geralt pare să fie ocrotit de puterea şi înţelepciunea preotesei Nenneke, chiar dacă necredinţa lui este mai mult decât evidentă.
“Pentru că ar fi primul semn cunoscut de mine care mi-ar dovedi că necredinţa are oarecare putere.”
Curiozitatea rămâne însă suspendată undeva în aer deoarece Geralt atrage cu abilitate cititorul într-o nouă aventură nemaipomenită pe tărâmuri magice. Întâlnirea cu monstrul Nivellen, în afară de faptul că m-a dus cu gândul la o variantă reinventată a poveştii “Frumoasa şi Bestia”, m-a amuzat teribil prin dialogul amuzant. Autorul a reuşit crearea unei hidoşenii simpatice care chiar mi-a plăcut.
“- M-am rătăcit, a minţit vânătorul.
– Te-ai rătăcit, a repetat monstrul, strâmbându-şi fălcile într-o grimasă ameninţătoare. Ei bine, dezrătăceşte-te.”
” – Tu nu eşti un monstru, Nivellen, a spus sec vânătorul.
– La naiba, asta-i o noutate. Atunci, după părerea ta, ce sunt? Jeleu de merişoare?”
Această întâlnire nu este pur întâmplătoare deoarece sfârşitul ei aduce în atenţie un adevăr vechi de milenii dar contestat în permanenţă: iubirea necondiţionată, iubirea adevărată este cea mai puternică vrajă şi în acelaşi timp antidotul infailibil pentru dezlegarea oricărei vrăji.
“- În fiecare poveste există un sâmbure de adevăr, i-a spus blând vânătorul. Iubirea şi sângele. Ambele au o putere colosală.Magii şi savanţii şi-au sfărâmat capetele de-a lungul anilor, dar n-au aflat nimic cu excepţia faptului că …
– Spune ce, Geralt?
– Iubirea trebuie să fie adevărată.”
Răceala, trăirile, emoţiile perfect suprimate, întrebările proprii şi acţiunile perfect calculate m-au determinat de multe ori pe parcursul poveştii să mă întreb cine e Geralt. E ca şi când te-ai aventura în necunoscut alături de un necunoscut şi nu ştii dacă pericolul mai mare este reprezentat de monştrii care pândesc din umbră sau de individul pe care de bunăvoie îl ţii de mână. Vânătorul nu e genul de personaj pe care să îl poţi citi. Nu-ţi poţi da seama dacă într-adevăr este inuman sau dacă gheaţa din ochii lui poate fi topită. Legendele despre vânători te fac să dai înapoi (“Mi-aduc aminte că vânătorii răpesc copii mici, pe care apoi îi hrănesc cu ierburi magice. Cei care supravieţuiesc devin ei înşişi vânători, unii cu abilităţi inumane. Sunt instruiţi pentru a ucide, li se anihilează toate sentimentele şi impulsurile umane. Fac din ei monştri hărăziţi să asasineze alţi monştri.”;) dar privirea pătrunzătoare şi faptul că îţi dă senzaţia de siguranţă în pofida aparenţelor, te fac să continui călătoria alături de el până la capătul lumii. Misterul emanat permanent de acest personaj face cititorul să-l urmeze şi să ia parte la aventuri care mai de care mai fabuloase trăind periculos şi incitant fiecare moment. Cunoaştem regine, ne aventurăm în ţinutul elfilor, luăm parte la comploturi, participăm la ritualuri străvechi şi chiar aflăm că există geniul din lampă care poate îndeplini trei dorinţe celui care are norocul de a-l descoperi. Într-un final , autorul parcă îşi face milă de curiozitatea celui care lecturează şi ne oferă şi o doză din trecutul lui Geralt. Aflăm că iniţierea sa ca vânător nu a fost deloc una plăcută, iar mult controversata îndeletnicire l-a cam dezumanizat treptat. Şi totuşi, atunci când facem cunoştinţă cu Yennefer – frumoasa vrăjitoare – îl vedem pe Geralt-omul capabil de afecţiune, sacrificiu şi iubire. Relaţia lor învăluită în taină este deopotrivă neobişnuită şi fierbinte. Secretele nu sunt dezvăluite ceea ce sporeşte suspansul dar multiplică şi întrebările care primesc răspuns doar atunci când rivianul are chef de conversaţie.
“Se spune că tăcerea este de aur. O fi. Nu ştiu dacă valorează într-adevăr atât de mult. Oricum, are preţul său. Care trebuie plătit.”
“Am nevoie de această conversaţie. Am nevoie ca de aer.”

“Ultima dorinţă” se încadrează în sfera cărţilor speciale, cu impact asupra cititorului prin lumea miraculoasă creată, prin elementele supranaturale care se identifică armonios cu realitatea acestei lumi fantastice , prin personaje creionate în detaliu şi prin construcţia originală a subiectului. De-a lungul întregii construcţii epice sunt remarcate multiple elemente de originalitate ceea ce fac din acest roman o lectură inedită, ceva nou, nemaiîntâlnit. Particularităţile de limbaj, umorul acid, hazul de necaz, dialogurile foarte bine reprezentate, toate fac parte din stilul autorului şi au darul de a atrage în poveste.
Romanul lui Andrzej Sapkowski este unul delectant care invită şi poartă cititorul într-o călătorie de neuitat printr-o lume fabuloasă în care magia transformă imposibilul în posibil, iar timpul neprecizat întreţine misterul pe tot parcursul poveştii. Atât de frumos, atât de magic, atât de captivant şi atât de tentant … “Ultima dorinţă” este o lectură pe care îţi este imposibil să o refuzi şi odată atras între pagini eşti prea vrăjit pentru a te întoarce.

CITATE:
“Nimeni nu se clintea. Teroarea, ca un noroi îngheţat, le tencuia feţele, le paraliza membrele, le obstrucţiona gâtlejurile.”
“- Ai spus că este bine aşa cum este.
– Da, aşa cum este. Dar nu aşa cum ar putea fi.”
“Sunt din ce în ce mai puţini monştri. Dar eu? Eu ce sunt?”
“- Destinul are multe feţe. Dacă al meu este frumos la suprafaţă, înăuntru este oribil.”
” Îmi cunosc destinul care mă zguduie ca un vârtej. Destinul meu? Ma urmăreşte pas cu pas, dar eu nu mă uit niciodată în urmă.”

 sigla NemiraCartea Ultima dorinţă de Andrzej Sapkowski a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: Maryliyn

by -
13

Pandemonium de Lauren OliverPandemonium de Lauren Oliver

Editura Nemira, Young Adult
An apariție 2015
Nr. pagini: 332
Traducerea: Dorina Tătăran

Lauren Oliver s-a născut pe 8 nov. 1982 și a studiat literatura și filosofia la University of Chicago. A câștigat Premiul Publishers Weekly Best Book of the Year cu ”Before I Fall”.
Pandemonium este al doilea volum dintr-o trilogie aflată pe lista de bestelleruri New York Times, care cuprinde: 1. Delirium (a cărui recenzie o găsiți de asemenea pe site); 2. Pandemonium; 3. Requiem, toate trei traduse la editura Nemira.

Au trecut șaizeci și patru de ani de când președintele și guvernul au definit dragostea ca fiind o boală gravă și patruzeci și trei de ani de când oamenii de știință i-au găsit leacul. Toți membrii familiei mele au suferit deja operația…Eu sunt programată pentru intervenția chirurgicală peste exact nouăzeci și cinci de zile, pe data de 3 septembrie, ziua mea de naștere.”(citat din ”Delirium”). Așadar, închipuiți-vă un viitor în care cea mai temută maladie e considerată dragostea, ”amor deliria nervosa”. Aceasta este inedita idee de la care pornește acțiunea acestei trilogii distopice, în care viitorul e văzut ca aparținând oamenilor operați (li se extirpa chirurgical o parte din creier la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru a nu fi ”infestați” cu dragoste, devenind apatici și nepăsători, ceea ce reprezenta ”normalitatea”!)

”Pe un perete, o cruce mică din lemn, cu trupul unui bărbat suspendat pe mijlocul ei. Recunosc simbolul, este crucea unei vechi religii, de pe vremea dinaintea vindecării, dar nu îmi amintesc care din ele. Îmi amintesc brusc de o oră de istorie din anul întâi, ora doamnei Dernler, care ne privea din spatele ochelarilor ei imenși zicând: ”Vedeți? Vedeți? Aceste religii vechi sunt pătate de iubire. Emană deliria; sunt însângerate din cauza ei.” Desigur, la vremea aceea, totul părea îngrozitor și adevărat. Dragostea, cel mai rău lucru dintre toate lucrurile mortale.”
Personajul principal, Lena, e o tânără de aproape 18 ani pe care finalul primului volum o lasă în timp ce evada în sălbăticie (ținutul distrus ca urmare a exterminării populației ”bolnave”, în care însă trăiau grupuri de așa-numiți invalizi, în realitate oameni normali, cu sentimente normale și discernămînt, care se opuneau regimului).
La începutul volumului de față – Pandemonium – o regăsim pe Lena care se reface în mijlocul unui astfel de grup de ”invalizi” (ea însăși aparținând de acum acestei categorii), rănită fizic și psihic – prietenul și iubitul ei, Alex, se sacrificase la graniță pentru ca ea să poată trece, iar ea accepta cu greu realitatea dispariției lui. ”Simt un pic de vină. Evident, mi s-au oferit cel mai bun pat și cea mai drăguță cameră. Încă mă uimește cât de mult greșisem în toți acei ani, când crezusem zvonurile și minciunile. Crezusem că Invalizii erau niște bestii; crezusem că mă vor sfâșia. Dar oamenii aceștia m-au salvat…Animalele sunt de cealaltă parte a gardului: oameni îmbrăcați în uniforme. Vorbesc încet, și spun minciuni, și zîmbesc în timp ce îți taie gâtul.”
Acțiunea e redată în același ritm alert, astfel încât nu m-am putut desprinde din lectură până la final. Cartea este scrisă tot la persoana întâi din perspectiva Lenei. Capitolele oscileaza între ”acum” și ”atunci”, urmând două planuri care se succed ritmic. La început m-a deranjat putin acest stil, dar dupa ce prinzi cadența e în regulă, iar acțiunea e cursivă, nu are de suferit din cauza alternanței.

În planul ”Atunci” o urmărim pe Lena în timp ce se adaptează vieții în sălbăticie, alături de noii săi tovarăși, Raven și Tack – conducătorii grupului, Hunter, Sarah, Blue și ceilalți. Imaginile descrise sunt bulversante: ”Abia pot să respir, în timp ce ne croim drum încet prin iarbă, care ne ajunge până la genunchi. E o lume de ruine, un loc fără logică. Uși care se deschid spre nicăieri; un camion ruginit, fără roți, în mijlocul unei întinderi de iarbă verde-închis, cu un copac crescut chiar prin mijlocul lui; bucăți de metal contorsionat lucesc peste tot…aici era un de oraș. Probabil că asta era strada principală…Asta a fost o școală…unele dintre dulapuri rămăseseră acolo deschise…Acum, scările se termină în pământul moale acoperit cu flori de câmp. Mă gândesc la toate picioarele care trebuie să fi trecut pe aici, la toate mâinile mici care deschideau dulapurile, la toate vocile, la zarva și la pălăvrăgeala lor. Mă gândesc cum trebuie să fi fost în timpul atacului, panica, țipetele, fuga, focul.” E ficțiune, dar sunt atît de bine redate imaginile vizuale, încât te trec fiorii citind așa ceva…
Cartea, cu descrierea sălbăticiei și a grupurilor care s-au refugiat și adaptat acolo, formând ”opoziția”, seamănă mult cu o altă trilogie distopică, la care am făcut nu demult recenzie, și anume ”Eve”. Cele două au foarte multe elemente în comun, fiind asemănătoare, dar deosebite în același timp, însă la fel de captivante!
”Dar asta e ceea ce a vrut Alex pentru mine: o cicatrice pe gât, vindecată în mod miraculos, exact ca una reală…ideea că ai un scop. El credea în Rezistență, iar acum cred și eu în ea, pentru el. Și poate că într-o bună zi îl voi revedea. Poate că într-adevăr există rai după moarte. Și poate că e accesibil tuturor, nu doar celor vindecați. Dar, deocamdată, viitorul, la fel ca trecutul, nu înseamnă nimic. Deocamdată, există doar un adăpost construit din mizerii și deșeuri, la marginea unui oraș distrus, dincolo de groapa de gunoi a orașului; și sosirea noastră – flămânzi, pe jumătate înghețați – într-un loc cu mâncare și apă și cu pereți care să ne ferească de vântul sălbatic. Pentru noi, acesta e raiul.”

În planul ”Acum” e din nou printre oamenii ”normali”, operați, dar de această dată sub o identitate falsă, cu cicatricea operației însemnată pe gât pentru acoperire (la fel cum era Alex în primul volum), făcând parte din Rezistență. Suntem martorii emancipării Lenei, a transformării ei din fata inocentă și credulă din primul volum într-o tânără hotărîtă, curajoasă, chiar un pic cinică. ”Încerc să alung amintirea coșmarului meu, gândurile la Alex, gândurile la Hana și la fosta mea școală, să le alung, să le alung, cum m-a învățat Raven. Vechea mea viață nu mai există. Dar și vechea Lena e moartă. Am îngropat-o. Am lăsat-o dincolo de gard, în spatele unui zid de fum și flăcări.”
Și în acest volum avem parte de o poveste romantică, dar protagoniștii se schimbă. Dacă în primul volum Lena este cea încă neoperată și se îndrăgostește de Alex – care refuzase operația și făcea parte din Rezistență, acum facem cunoștință cu Julian, un adolescent încă neoperat – fiind în același timp simbolul aripii tinere a celor ce credeau în necesitatea operației – care se îndrăgostește de Lena, aflată acum de cealaltă parte! Iar Lena, va fi împărțită între amintirea lui Alex și atracția față de Julian…
”Inhalez mirosul pielii lui, proaspăt și lemnos, amestec de săpun și brad. Ne sărutăm încet, blând, pentru că acum avem tot timpul din lume, avem doar timp și spațiu în care să ne cunoaștem liberi și să ne sărutăm căt de mult vrem. Viața mea începe din nou. Julian se trage și mă privește. Își trece un deget peste bărbia mea.
Cred…cred că mi-ai dat-o și mie, zice respirînd greu. Deliria.
Dragoste, îi zic și îl și îl strâng de talie. Spune-o.
Ezită o clipă.
Dragoste, rostește tatonând. Apoi, zâmbește.
Cred că îmi place.”
Cum se va ajunge aici? Cum îl va cunoaște pe Julian și cum va evolua relația dintre ei, vă invit să descoperiți. Avem parte de momente dramatice, suferim alături de unele pesonaje și ne întristăm la dispariția altora, nu lipsesc trădările și răsturnările de situații, dar nici momentele frumoase, încărcate de emoție și pline de semnificații. Și această carte oferă teme de meditație, vom vedea că nici răul, dar nici binele nu sunt absolute și bine delimitate. Fiecare ne oferă nuanțe de gri. În acest sens, am fost neplăcut surpinsă de ”Gunoieri”, care erau neoperați, deci ar fi trebuit să facă parte dintre ”cei buni”. Cu toate acestea, ei reprezintă mărul putred din coș: ”Sunt Invalizi, ca și noi, dar nu ne reprezintă. Noi vrem să dărâmăm zidurile și să scăpăm de operație. Ei vor să dea jos, să ardă tot. Să fure, să măcelărească și să dea foc lumii.” Iar Lena va ajunge prizoniera lor, împreună cu Julian…mai mult nu vă spun, deoarece sper că v-am trezit interesul și veți fi nerăbdători să descoperiți singuri. Vă mărturisesc însă că mi-a plăcut personajul Julian, e foarte credibil și frumos conturat.

pandemonium colajDeviza cărții poate fi ilustrată de un citat scris pe o plăcuță descoperită la un moment dat în sălbăticie: ”Trăiește liber sau mori.”
În final, nu pot decât să spun că sunt nerăbdătoare să citesc ultimul volum al trilogiei -Requiem, cu atât mai mult cu cât la sfârșitul cărții de față avem parte de o surpriză de proporții.
O trilogie inedită, interesantă și captivantă, în care suspansul atinge cote maxime! Dacă volumul trei se va ridica la înălțimea primelor două – iar eu sper că așa va fi – avem de-a face cu o serie de excepție, un must-read pentru fanii genului, surprinzătoare și impresionantă.

 sigla NemiraCartea Pandemonium de Lauren Oliver a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: Oli

by -
12

Omul pictat de Peter V. BrettOmul pictat de Peter V. Brett

Titlul original: The Painted Man
Traducere: Ana-Veronica Mircea
Editura: Nemira
Colectia Nautilus
Anul apariţiei: octombrie 2014
Nr. de pagini: 640
Gen: Fantasy
Seria The Demon Cycle: 1. Omul pictat – The Painted Man ( 2008); 2. Sulița deșertului – The Desert Spear (2010) ; 3.The Daylight War (2013); 4. The Skull Throne (2015) ; 5. The Core

Omenirea a ajuns prizoniera unor creaturi ivite din adâncurile pământului când apune soarele, care distrug tot ce le iese în cale până în zori. Atunci soarele le alungă în văgăunile din care au apărut.
Se întunecă și cei câțiva supraviețuitori se ascund în spatele unor simboluri magice, a căror putere se pierde în negura timpurilor. Anii trec, satele sunt din ce în ce mai departe unul de altul și demonii își continuă atacurile. Un mesager îl învață pe Arlen că frica e cel mai mare rău din lume. Leesha e distrusă din cauza unei minciuni. Destinul lui Rojer se schimbă pentru totdeauna grație unui drumeț care poposește în oraș. Dar toți trei visează la o lume în care oamenii nu se vor mai ascunde în spatele zidurilor și simbolurilor magice.

Peter V. Brett s-a născut pe 8 februarie 1973 şi a crescut, după cum el însuşi povesteşte, cu o dietă neîntreruptă de romane fantasy şi benzi desenate. A scris povestiri fantasy de când se știe. În 1995 a primit de la Buffalo University o diplomă de licențiat în literatură engleză și istoria artei, apoi și-a petrecut un deceniu activând în domeniul farmaceutic, înainte de-a se întoarce la pasiunea lui. Locuiește în Brooklyn, împreună cu soția, fiica și două pisici. În 2008 a publicat The Painted Man (Omul pictat, Nemira, 2014), primul volum din seria The Demon Cycle, care cuprinde cinci volume.

De scriitorul Peter V. Brett am aflat acum un an, dar fără nici un motiv anume am evitat să îi citesc cartea. E drept că o adăugasem în lista de cărți pe care voiam să le cumpăr sau să le citesc cândva, însă amânam momentul. Până la urmă, a ajuns la mine un exemplar. Mă credeți că am început lectura parcă montată să nu-mi placă cartea, decisă să-i găsesc defecte? Eram sceptică tocmai din cauza prea multor păreri pozitive. Așa că am încercat să îi vânez punctele slabe. Eram puțin nemulțumită că nu există o hartă sau un index să mă ajute mai bine să vizualizez întregul ținut sau să mi se explice ce înseamnă anumiți termini. Începutul mi se părea puțin cam greoi și așteptăm să văd o acțiune ceva mai alertă. Dar încercările mele au eșuat! Până la urmă, am fost prinsă în mrejele Omului pictat!
Mi-a fost foarte ușor să mă atașez de personajele principale – Arlen, Leesha și Rojer. Având în vedere că acțiunea romanului se desfășoară pe o perioadă lungă de timp ( 318-333 DÎ – După întoarcere), am văzut cum au evoluat de la niște copii vulnerabili, maturizați mult prea devreme, la niște tineri curajoși, dornici să își ajute semenii. M-am trezit că-mi place intriga cărții, stilul lejer al autorului, pasiunea acestuia pentru descrierile ample. Iar faptul că povestea a fost pigmentată cu puțin romantism nu a făcut decât să dea un plus de savoare acestei cărți.

Romanul “Omul pictat” este structurat în patru părți, acțiunea având loc într-o lume parcă desprinsă din perioada medievală, povestea fiind spusă din perspectiva a trei personaje: Arlen Bales din Pârâul lui Tibbet, Leesha din Văiuga Tăietorului de Lemne și Rojer din Podul Peste Fluviu.
Omenirea se confruntă de foarte mulți ani cu niște creaturi malefic – miezingi – demoni ai focului, lemnului, pietrei, nisipului, apei și vântului. Aceștia ies din pământ (Miez) la apusul soarelui, atacă oamenii, se hrănesc cu ei și distrug tot ce le ies în cale. Nu există armă care să-i omoare, doar razele soarelui îi alungă în văgăunile din care au apărut. Sunt ținuți la distanță de niște simboluri magice numite glife. Oamenii sunt atât de înspăimântați de miezingi încât nu mai au curajul să lupte contra lor, preferând să se baricadeze în case sau adăposturi protejate de glife. Singurii care mai luptă împotrivă lor sunt Mesagerii, cei care călătoresc dint-o localitate în alta ducând mesaje și tot felul de produse.
omul pictat 1Înainte de a intra în subiectul cărții, am să vă povestesc începutul conflictului dintre oameni și demoni. A existat o vreme în care oamenii trăiau în echilibru cu aceștia. Acei ani timpurii sunt numiți Epoca Ignoranței. Pe atunci nu existau atât de mulți demoni și nu puteau să ucidă pe toate lumea. Oamenii au învățat cum să ascundă de ei hrana și animalele și cum să se ferească din calea lor. Au trăit cum au putut până a apărut scrisul și nu peste mult timp au descoperit că unele scrieri, glifele, îi țineau pe miezingi la distanță. Când oamenii au ajuns să-i atace, aceștia au ripostat în forță și astfel a început Primul Război cu Demonii și odată cu el a început Epoca Izbăvirii. Izbăvitorul era un bărbat împuternicit de Ziditor să conducă armatele și cu el în frunte, oamenii au câștigat.
Pe măsură ce și-au îmbunătățit magia și tactica, oamenii au început să trăiască mai mult și numărul lor a crescut în timp ce demonii și-au încetat aparițiile. Nopțile se scurgeau una după alta, fără niciun semn din partea lor. Mulți credeau că aceștia au renunțat la luptă, așa că armatele au început să se împrăștie. Dar odată cu dispariția dușmanului comun, oamenii au început să se lupte între ei. A izbucnit războiul și ambele părți l-au chemat pe Izbăvitor să le conducă. Însă acesta a preferat să le întoarcă spatele și a părăsit ținutul, în vreme ce armatele mărșăluiau una împotrivă alteia și pământul cădea pradă haosului.
Epoca Izbăvirii a luat sfârșit și a început Epoca științei. Oamenii au uitat de magie. Au uitat de miezingi. Aceștia ajunseseră între timp să se înmulțească și într-o noapte s-au înălțat din Miez și au nimicit orașe întregi. Si așa a început Epoca Distrugerii și odată cu ea a început Al Doilea Război cu Demonii care a durat mulți ani. Fără Izbăvitor oamenii nu se puteau măsura cu miezingii și au fost măcelăriți. Vechea știință nu le-a mai fost de niciun folos. Dar au găsit salvarea în poveștile considerate cândva fantezii și superstiții. Au început să deseneze în țărână simboluri, împiedicând demonii să se apropie. Glifele străvechi încă mai aveau putere, dar numai Mesagerii se mai încumetau să țină piept demonilor. Însă toți asteaptau reapariția Izbăvitorului.
Revenind la povestea din prezent, facem cunoștință cu Arlen, un băiat care locuiește împreună cu părinții în Pârâului lui Tibbet. Deși înspăimântați de desele apariții ale demonilor, aceștia s-au decis să plece la Pârâul din Pădure, alt sat distrus de miezingi, ca să le dea satenilor o mână de ajutor. Ajunși în respectivul loc, asistă la o scenă parcă apocaliptică – case mistuite de flăcări, cadavre peste tot, iar supraviețuitorii s-au ascuns pe unde au apucat, așteptând și ei sfârșitul.
„Supraviețuitorii unui atac al demonilor aveau un fel al lor de a muri la scurt timp după aceea. Nu toți, și nici cei mai mulți, dar destul de mulți. Unii își luau singuri viața, iar ceilalți priveau pur și simplu în gol și refuzau să mănânce și să bea până când se prăpădeau. Se spunea că unui atac al demonilor nu-i supraviețuiai cu adevărat decât dacă trecea un an și-o zi.”

omul pictat 3Aici ajunge să facă cunoștință cu Mesagerul Ragen care îi povestește despre cele cinci Orașe Libere (Miln, Angiers, Lakton, Rizon și Krasia) și despre modul cum numeroși Mesageri își petrec întregul timp al uceniciei străduindu-se să stăpânească meșteșugul glifelor. Arlen se simte din ce în ce mai atras de ideea să ajungă și el într-o zi Mesager, să lupte contra demonilor. Este sătul să vadă lașitatea atâtor oameni speriați care nu vor să mai riposteze.
Dar vine noaptea în care satul este din nou atacat de miezingi, iar mama băiatului este prinsă în gherele unui demon al focului. Cum tatăl stătea ca împietrit privind scena, Arlen își face curaj și fuge în curte ca să-și salveze mama. Reușește, dar rănile acesteia s-au infectat extrem de mult, iar singura salvare ar putea veni numai din partea unei Culegătoare de Ierburi, bătrâna Mey Friman. Însă acesta locuiește la marginea Pășunii însorite, la două zile distranta de satul atacat.
Ajung la un moment dat să stea peste noapte în casa unui bărbat pe nume Harl, iar aici Arlen descoperă că tatăl lui i-a decis deja viitorul, mai precis, Renna, fiica mai mică a lui Harl îi este promisă. Mai rău este că Ilain, fiică cea mare a lui Harl, încearcă să-i ademenească părintele, spunându-i că în caz că îi moare soția, ea o poate înlocui. Din păcate, mama băiatului moare în acea noapte, iar în urma celor descoperite mai devreme, Arlen fuge în lume.
Salvat din calea demonilor de Mesagerul Ragen, băiatul ajunge în Miln, unul dintre Orașele Libere și să angazeaza pentru următorii șapte ani că ucenic la un Glifar, Maestrul Cob. Leagă o relație de prietenie cu Mery, fiica Veghetorului Ronnell, iar când ajunge la vârsta de 16 ani, își dă seama că este îndrăgostit de fată. Deși Mery are gânduri de măritiș cu Arlen, băiatul este decis să ajungă Mesager, lucru pe care nu-l dorește și Mery, așa că ei ajung să se certe.

„-Am crezut că te poți schimba. Am crezut că poți scăpa de iluzia că ești cumva prins în cursă, că trebuie să-ți riști viața ca să te eliberezi. Am crezut că mă iubești!
– Te iubesc, zise el.
– Dar nu destul de mult ca să renunți la ideea asta, ripostă ea atunci (…;) La asta vrei să mă condamni? Nopți fără somn, de una singură, neștiind dac-o să te mai întorci vreodată intrebandu-mă dacă ești cumva mort sau dacă n-ai întâlnit vreo curtezană în alt oraș?”

Nimic nu-l poate opri pe Arlen să plece în lume, cu hotărârea nestrămutată de a fi Mesager.

Între timp, în Văiuga Tăietorului de Lemne, își duce traiul Leesha, o tânără foarte frumoasă care îi este promisă lui Gared Cutter, cel mai chipeș băiat din sat. Din păcate, băiatul răspândește minciuna că s-ar fi culcat cu ea și în felul acesta ajunge să fie bârfită de săteni. La aflarea veștii că Leesha s-a decis să nu se mai căsătorească cu Gared, mama ei (o femeia care își înșeală soțul chiar cu tatăl lui Gared și care în trecut s-a culcat cu o mare parte dintre bărbații din sat) îi aplică o corecție care pe mine m-a îngrozit!

„-Nu mă mărit cu el, spuse. E-un mincinos, și n-o să-l iau de bărbat.
-Asta rămâne de văzut, zise Elona, scoțându-și cingătoarea. Era o fâșie groasă de piele, cu catarama de metal, pe care o purta întotdeauna lăsând-o să-i atârne în jurul taliei. Leeeha se gândea că și-o punea numai ca să-i fie la-ndemana când voia s-o bată.Urlă când catarama îi sfâșie rochia și spatele. Elona își roti din nou brațul, și Leesha, disperată, se aruncă asupra ei. Când se rostogoleau amândouă pe podea, auzi ușa deschizându-se apoi glasul lui Steave. Elona profită de distragerea atenției, trăgându-i fiicei ei un pumn în plină față. Apoi sări cât ai clipi în picioare, și cureaua căzu din nou ca un bici asupra lui Leesha, smulgându-i de pe buze alt țipat.”

Dorind să scape de bătăile mamei, Leesha fuge la singura femeie care ar putea s-o ajute, bătrâna Culegătoare de Ierburi, Bruna. Aceasta acceptă să o ia ca ucenică pentru următorii șapte ani și astfel i se împlinește dorința cea mai aprigă, aceea de a-și ajuta semenii. Imediat de cum își termină anii de ucenicie pleacă într-un dintre Orașele Libere, Fortul Angiers, ca să-i de-a o mână de ajutor Maestrei Jinzell, o fostă ucenică a Brunei. Iar peste câtva timp ajunge să-l cunoască pe Rojer, un băiat care și-a pierdut părinții pe când avea doar trei ani, omorâți de miezingi. Crescut de cel care l-a salvat de la moarte, Saltimbancul Arrick, băiatul ajunge extrem de apreciat pentru talentul lui de a cânta la scripcă.

Destinele celor trei tineri, Arlen, Leesha și Rojer se vor intersecta la un moment dat, dar care să fie motivul pentru care ei ies în evidență față de alți oameni? Cine este de fapt Grifatul – Omul pictat? Vă las pe voi să aflați.

“Omul pictat” s-a dovedit o lectură palpitantă și interesantă, plină de acțiune. Recomand cartea tuturor celor care indrăgesc genul fantasy. Aveți ocazia să întâlniți personaje de neuitat, scene palpitante, unele chiar șocante, multe intrigi, trădări, dragoste și foarte multă magie.
În inima lui, știa că, acum, când avea de ales, nu mai putea sta niciodată în locul sigur din spatele glifelor sale, lăsându-i să danseze liniștiți. Dar cine avea să-i fie alături, să lupte împreună cu el? Însă nu înţelesese că frica putea lua mai multe forme. Fiindcă, în ciuda încercărilor de a dovedi contrariul, pe el îl îngrozea gândul că era singur. Avea nevoie de cineva, de oricine, care să creadă în ceea ce făcea el. De cineva împreună cu care să lupte şi pentru care să lupte.”

9,7 puncte/10

sigla NemiraCartea Omul pictat de Peter V. Brett a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: Alina

by -
12

jhumpa-lahiri---distanta-dintre-noiDistanţa dintre noi de Jhumpa Lahiri

Editura NEMIRA
Colecția BABEL
Nr. pagini: 477
Traducere: Adriana Voicu
Titlul original: The Lowland
An apariție în România : 2015

JHUMPA LAHIRI s-a născut la Londra în 1967, numele său real fiind Nilanjana Sudeshna. Și-a petrecut copilăria în South Kingstown, Rhode Island. Crescută în America printre cărți, de un tată bibliotecar și de o mamă care a dorit să-și educe copiii în spiritul identității lor indiene, și-a descoperit încă de mică moștenirea culturală bengaleză. În anul 1989 a absolvit Barnard College, specializându-se în literatură engleză, după care și-a aprofundat studiile la mai multe universități, obținând titlul de doctor cu o teză despre Renaștere. În anul 2001 s-a căsătorit cu Alberto Vourvoulias-Bush, coordinator al ediției din America Latină a revistei TIME. Au doi copii, pe care i-au crescut în Brooklyn, înainte de a se muta la Roma.
Interpret de maladii (Interpreter of Maladies), volumul de proză scurtă cu care a debutat, atrăgând imediat atenția lumii literare, a câștigat Premiul PEN/ Hemingway Award (Best Fiction Debut of the Year). Un an mai târziu, în 2000, tinerei scriitoare i-a revenit Premiul Pulizer pentru ficțiune și premiul pentru debut al revisteiThe New Yorker pentru aceeași carte. În 2003, a publical romanul The Namesake, ecranizat în 2006. A urmat în 2008 volumul de povestiri Pământ neîmblânzit (Unaccustomed Earth), recompensat cu Frank O’Connor International Short Story Award. Distanța dintre noi (The Lowland, 2012) este cea mai recentă carte a sa, editată în 2012 și nominalizată la Premiul Man Booker și la National Book Award for Fiction. În același an, scriitoarea a devenit membră a American Academy of Arts and Letters. Președintele SUA Barack Obama a desemnat-o membră a comisiei sale pentru artă și umanioare.

Cea mai bună carte a lui Lahiri. Neliniștitoare și generoasă. Tulburătoare și, de asemenea, satisfăcătoare. “ – The New York Review of Books

Un roman memorabil și puternic… Cu Distanța dintre noi, literatura lui Lahiri ajunge la mare înălțime. “ – USA Today

Inclusă în: Top TIME cele mai bune romane, Top USA Today cele mai bune cărți; Top People cele mai bune zece cărți; Top Good Reads cele mai bune cărți; Top 10 Apple

Distanța dintre noi este o carte extrem de profundă, bulversantă și emoționantă, despre diferențele dintre civilizații, tulburări politice, alegeri personale, relații dintre oameni, sentimente și frământări pentru descoperirea propriei identități. Câteodată, deși intențiile au fost bune, consecințele faptelor pot fi catastrofale, iar alegerea unui partener nepotrivit, pornind de la o motivație generoasă în intenție dar greșită în esența ei, va duce la o relație nesatisfăcătoare, în care este imposibil de găsit o punte de legătură. Ascunderea unor secrete de familie, de teama de a nu pierde totul, agravează lucrurile, accentuând ideea că soluția pentru a-ți găsi propria fericire este dezvăluirea și acceptarea adevărului.

La începutul cărții facem cunoștință cu doi frați adolescenți, Udayan și Subhash, care trăiau în Calcutta la începutul anilor ’60.

Calcutta - colaj

Întrucât Subhash era doar cu cincisprezece luni mai mare, părinții îi dăduseră la școală în același timp, astfel că cei doi frați erau mereu nedespărțiți. Deși extrem de asemănători ca înfățișare și ca voce, cei doi erau complet deosebiți ca fire. Udayan ”nu știa ce înseamnă timiditatea, ca un animal incapabil să perceapă anumite culori. În schimb Subhash se străduia să își facă existența cât mai ștearsă, așa cum anumite specii de animale se confundau cu coaja de copac sau cu firele de iarbă.
Subhash făcea totul pentru a-i mulțumi pe părinți dar, cu toate acestea, nu era preferatul lor. Udayan, cu poznele lui, era cel care îi impresiona și îi înveselea în permanență. Relevantă în acest sens era o întâmplare din copilărie când în curtea părinților s-a turnat ciment. Copiilor li s-a spus să rămână în casă până se usucă cimentul. În timp ce Subhash a ascultat cuminte, privind de la geam, Udayan a profitat de un moment de neatenție al mamei și a zbuchit-o în curte, fugind pe scândura de lemn pusă peste ciment pentru a se putea trece. Și-a pierdut echilibrul și a călcat alături, iar urmele tălpilor au rămas imprimate pe ciment. Tatăl, în loc să cheme zidarul să repare boacăna, a zis că este păcat să șteargă urmele lăsate de fiul său.
”Și astfel această imperfecțiune a devenit un semn distinctiv al casei lor. Lucru remarcat de toți cei care le treceau pragul și prima dintre anecdotele familiei care li se povestea tuturor.”
Metaforic vorbind, s-ar putea spune că Udayan își lăsase o amprentă de neșters asupra vieților lor, lucru care se va demonstra cu prisosință ulterior.
La absolvirea liceului, cei doi au terminat primii din școala lor anonimă, singurii care au fost admiși la două facultăți de prestigiu, Udayan la Presidency pentru a studia fizica, iar Subhash la Jadavpur, la inginerie chimică, făcându-i extrem de mândri pe părinții lor.
O revoluție pornită de tăranii din Naxalbari a aprins o flacără, care nu se va mai stinge niciodată, în sufletul lui Udayan. A îmbrățișat imediat ideile revoluționare, alegându-și-l ca idol pe Che Guevara și admirându-l fără rezerve pe Mao Zedung. A început să participe la mitinguri și proteste și a încercat să îl atragă și pe fratele său în mișcarea revoluționară.
Deși copleșit de personalitatea puternică a fratelui său, Subhash a reușit totuși să i se opună acestuia, neaderând la ideile lui radicale și punând o distanță considerabilă între ei, prin plecarea cu o bursă de studii în America.

Rhode Island - colaj

În America, în Rhode Island, Subhash a reușit să se adapteze destul de bine. Făcea cercetări despre influențele mediului asupra balenelor, și-a făcut câțiva prieteni, ba chiar a avut o legătură amoroasă cu o femeie despărțită, mai mare ca el. Din când în când primea scrisori de la fratele său. În timp ce pe primele le ardea imediat, întrucât erau pline de idei periculoase de revoltă ce i-ar fi putut aduce condamnarea dacă ar fi căzut în mâinile cui nu trebuia, ulterior tonul s-a schimbat, după ce a sosit o scrisoare în care Udayan îl anunța că s-a însurat la douăzeci și cinci de ani, fără voia părinților. Părea că viața de familie l-a schimbat, făcându-l mai responsabil și chibzuit. Din păcate lucrurile nu stăteau așa. O scrisoare primită de la tatăl său îl anunța sec ca Udayan a fost ucis și îi cerea să vină acasă.
Subhash este profund afectat și îndurerat. Ajuns acasă, îi este imposibil să afle ce s-a întâmplat de la părinții săi. Frânturi de adevăr reușește să le afle de la văduva lui Udayan, Gauri. Se pare că Udayan nu renunțase nici o clipă la ideile revoluționare și se implicase personal în acțiuni teroriste, în urma cărora poliția intervenise în forță, executându-i pe cei implicați. De altfel, chiar după sosirea lui, poliția a venit să o ancheteze și pe Gauri, pentru a descoperi dacă și ea a fost implicată în acțiunile lui Udayan. Deși pe moment ea a reușit să îi convingă pe anchetatori că este nevinovată, Subhash își dă seama că aceștia nu vor renunța așa ușor. În același timp, Subhash află de la mama lui că Gauri este însărcinată.

Facem mai multe alegeri în viață, luăm mereu decizii în funcție de personalitatea noastră, de experiența adunată până atunci, de modul cum percepem evenimentele. Decizia este un acțiune solitară, un act de voință al unui individ. Consecințele însă nu sunt suportate doar de acea persoană ci, întocmai ca într-un joc de domino, o decizie o antrenează pe o alta și un întreg carusel de evenimente este pus în mișcare.
Udayan, o fire neliniștită, impulsivă și curajoasă, s-a lăsat condus de niște idealuri iar consecințele faptelor sale au fost resimțite dramatic de toți membrii familiei sale.
”Udayan își dăduse viața pentru o mișcare prost condusă, care făcuse numai rău și fusese dezmembrată. Nu schimbase decât soarta familiei lor.”
Părinții săi nu și-au revenit niciodată în urma pierderii suferite. Prezența celui de-al doilea fiu, în loc să-i aline, le adâncea suferința, reamintindu-le în permanență de perioada când cei doi erau nedespărțiți, iar acesta acum, de unul singur, le părea incomplet. Atitudinea lor față de noră era extrem de rece, Subhash descoperind că nu doreau decât să crească ei copilul lui Udayan, iar Gauri să plece la rudele ei după nașterea copilului. Subhash, un om responsabil și onest, a luat și el propriile hotărâri, încercând să contracareze cumva efectele acțiunilor fratelui său.
”Se gândea cum va crește copilul într-o casă lipsită de bucurie.
Singurul mod de a împiedica toate astea era să o ia de soție. Să ia locul fratelui său, să-i crească copilul, să ajungă să o iubească pe Gauri cum o iubise Udayan. Să-l urmeze într-un mod care părea pervers, dar în același timp predestinat. Care părea și bun, și rău.”
Astfel, Subhash, în primul act de revoltă din viața lui, hotărăște să se căsătorească cu Gauri, în ciuda opoziției părinților, și să o ia cu el în America, la Rhode Island, pentru a o proteja pe ea și pe copilul lui Udayan.

Distanta dintre noi - colaj

Gauri a născut o fetiță, Bela, pe care Subhash a iubit-o imediat, puternic și complet necondiționat. Bela a devenit centrul vieții lui, iar el a implorat-o pe Gauri să nu îi spună copilei adevărul despre tatăl ei, mai ales că în America toată lumea era convinsă că este copilul lui. Bunătatea și generozitatea lui m-au impresionat foarte mult și m-am bucurat că în final i s-a oferit și lui șansa la o felie de fericire.

Gauri îl iubise profund pe Udayan, rămânând conectată cu acesta și după moartea lui. Și-a refuzat voit șansa de a se îndrăgosti de Subhash, nedorind să remarce în câte feluri acesta era mai bun ca fratele său. Propriile ei decizii, pe care le-am înțeles cel mai puțin şi nu le-am aprobat, au avut din nou darul de a schimba radical viețile celor din jur.

Cartea ne poartă din anii ’60 si până în prezent, din India în America, descriindu-ne cu multă măiestrie viața cotidiană a personajelor și dezvăluindu-ne gândurile acestora, motivațiile care i-au determinat să facă anumite alegeri.

Peisajele, străduțele, casele, obiceiurile și îmbrăcămintea oamenilor sunt înfățișate cu mult talent, te simți transportat în locurile zugrăvite magistral în carte.

Distanța dintre noi este o carte tulburătoare, scrisă cu multă căldură și sensibilitate, fără a cădea însă în sentimentalism, care te îndeamnă la meditație și pe care, cu siguranță, nu o poți uita prea ușor.

”Se apropie de altă piatră și se împiedică. Întinde mâna și se ține de ea, recăpătându-și echilibrul. Un indicator, apărut în cale spre sfârșitul drumului, amintind de ce ți se ia și ce ți se dă în viață.”

sigla NemiraCartea Distanţa dintre oi de Jhumpa Lahiri a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: Tyna

by -
4

 Geografia iubirii, de Glenda BurgessGeografia iubirii de Glenda Burgess

Titlul original: The Geography of Love
Traducerea: Adriana Cerkez
Editura: Nemira
Coelecția: Damen Tango
Nr. de pagini: 400

De ce ai citi cartea Geografia iubirii?

Motivul cel mai bun este cel care m-a atras prima și prima dată. Și anume, titlul acestui roman. Combinația de cuvinte m-a convins, m-a atras și m-a determinat să ofer o șansă acestei cărți de la editura Nemira. Un al doilea motiv, dar care a contat mai puțin este faptul că am citit parcă prea puține cărți de la această editură.

Despre carte. Spune-ne ceva despre subiect/acțiune

 Nu este foarte greu să-ți imaginezi, în mare, cam despre ce este vorba în această carte. Dacă e să ne luam după titlul ei, care pe mine m-a atras, tema centrală este iubirea. Iubirea care nu ține cont de nimic și de nimeni. Geografia iubirii unește două suflete, dincolo de distanța și de opinii. Dar nu distanța sau părerile celorlalți sunt piedicile în calea fericirii lor.
Glenda și Ken se cunosc întâmplător, dar nu întâmplător se îndrăgostesc unul de altul și relația lor decurge frumos, iar nașterea unui copii îi unește pentru totdeauna. Familia rămâne la fel de unită de fiecare dată când frumoasa familie este nevoită să se mute într-o altă casă. Pleacă de fiecare dată cu tristețe, dar și cu încrederea că totul este bine și va fi bine, căci sunt împreună, se au unul pe altul.
Acțiunea se împletește cu povestea familiei lui Ken, dar pune accent și pe relația parinți – copii. Pe de o parte este vorba de relația pe care o are Glenda cu mama ei: este o relație cordială, dar cele două nu sunt foarte apropiate, nu mai comunică aproape deloc, doar boala mamei le mai găsește una lângă alta. Pe de altă parte, este vorba despre relația lui Ken cu fiica lui – cea pe care o iubeşte mult și pe care o îngrijea singur de când a pierdut-o pe mama copilei.

Povestea frumoasei Glenda și a chipeșului Ken, te acaparează, te face să vrei să o cunoști pănă la final, te surprinde, te întristează. Pe mine una, a reușit să mă emoționeze încă de la început, iar spre finalul cărții, m-am întristat bine.

Ce ți-a plăcut mai mult? Ce nu ți-a plăcut?

Îmi plac mult cărțile care prezintă povești de viață care ajung să-ți taie răsuflarea până la ultimul cuvânt. Și mi-a plăcut mult și această poveste de iubire, ce a rămas puternică și în fața problemelor și a situațiilor deloc confortabile. Mi-a plăcut mult ce a reușit Glenda Burgess să transmită dincolo de cuvinte: emoție, căldura familiei, dedicarea soției, iubirea copiilor – aceste emoții au fost vii pe tot parcursul cărții.
Deși este o carte bună, care te pune pe gânduri la modul serios, mi-a plăcut mai puțin descrierile foarte detaliate despre boală, durere. Acestea au amplificat la maxim ideea de tristețe. Prea multe detalii care m-au încărcat cu emoție negativă.

Recomandări

 Îți recomand să nu mă asculți și să nu te iei niciodată după opinia mea în privința unei cărți. Dimpotrivă, citește tot ce te atrage, indiferent de opinii. Dacă vrei să citești Geografia iubirii, de Glenda Burgess, fă rost de ea şi citește. Cea de mai sus este doar o părere, tu o să ai o alta, cu siguranță, fie îți va plăcea mai mult, fie mai puțin. Dar nu piezi nimic dacă citești acest roman.

Lectură plăcută,

 

sigla NemiraCartea Geografia iubirii de Glenda Burgess a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: Laura Apetroaie

by -
7

DeliriumDelirium de Lauren Oliver

Editura Nemira, 2014
Nr. pagini: 428
Traducerea: Iris Manuela Gîtlan – Anghel

Lauren Oliver s-a născut pe 8 nov. 1982 și a studiat literatura și filosofia la University of Chicago şi a câștigat Premiul Publishers Weekly Best Book of the Year.

Delirium este primul volum dintr-o trilogie aflată pe lista de bestelleruri New York Times, care cuprinde: 1. Delirium; 2. Pandemonium; 3. Reqviem, toate trei traduse la editura Nemira. Volumul trei, Reqviem se află pe lista de noutăți a editurii pentru ediția Gaudeamus de anul acesta.
Acest prim volum al trilogiei mi-a oferit o lectură intensă, surprinzătoare, cu un mesaj profund, care m-a impresionat.

colaj lena delirium

O poveste care aleargă viteză și o ia în altă direcție la fiecare pagină, cu personaje care mă duc de la afecțiune la frustrare, de la furie la compasiune. O carte pe care o devorezi imediat.” (Jay Asher)
Un roman distopic uluitor, pur și simplu, e prima caracterizare a acestei cărți care îmi vine în minte în momentul în care am întors ultima filă. Ideea de la care pornește acțiunea cărții e inedită, surprinzătoare, de-a dreptul!
Au trecut șaizeci și patru de ani de când președintele și guvernul au definit dragostea ca fiind o boală gravă și patruzeci și trei de ani de când oamenii de știință i-au găsit leacul. Toți membrii familiei mele au suferit deja operația…Eu sunt programată pentru intervenția chirurgicală peste exact nouăzeci și cinci de zile, pe data de 3 septembrie, ziua mea de naștere.”
Așadar, închipuiți-vă un viitor în care cea mai temută maladie e considerată dragostea, ”amor deliria nervosa”! Închipuiți-vă o operație prin care e eliminat ”riscul” de a simți așa ceva! O lume stearpă sufletește, în care singurii expuși, copiii și adolescenții de până la 18 ani (când sunt supuși obligatoriu operației), sunt manipulați și îndoctrinați în a crede că orice sentiment de iubire e un simptom al ”bolii”! Bineînțeles că până la această vârstă, băieții și fetele sunt strict separați, orice interacțiune fiind interzisă și pedepsită. Foarte interesantă premisă a cărții, prin care mi-a trezit interesul încă de la prima pagină, neputând să o las din mână până la final. Subiectul e foarte bine abordat și exploatat de către autoare, iar stilul cărții e fluid și captivant.
Povestea e spusă la persoana întâi – fără să se facă risipă de dialoguri, ceea ce mi-a plăcut – din perspectiva lui Lena Haloway, o adolescentă de 17 ani, aflată prin urmare la hotarul dintre a fi om și a fi un fel de robot având aceeași înfățișare, dar nerealizând, ca toți cei jurul ei, acest lucru. Considerau ceea ce se întâmpla ceva firesc, de la sine înțeles. Citind această carte realizezi, odată în plus, ce consecințe ar avea înregimentarea și depersonalizarea în masă a indivizilor și ce periculoasă e capcana a ”ceea ce trebuie” să facă toată lumea, fără excepție.
Personajele sunt foarte credibile și bine conturate, iar autoarea acordă o atenție deosebită trăirilor și frământărilor adolescenților încă neoperați, în paralel cu detașarea și indiferența celor ”vindecați”. Cartea e foarte ”veridică”, m-a făcut să-mi pun întrebări și să intru în pielea personajelor, empatizând cu acestea.
Fiecare capitol începe cu un citat din ”Cartea tăcerii” sau alte publicații ale respectivei perioade, prin care putem vedea până unde se putea merge cu această gândire aberantă, care reinterpreta istoria.
De exemplu: ”Diavolul s-a furișat în grădina Edenului, purtând cu el, sub formă de sămânță, boala – amor deliria nervosa. Aceasta a crescut și a înflorit, prefăcându-se într-un măr magnific, ale cărui roade erau roșii ca sângele.” ( Din ”Geneza”: Istoria completă a lumii și a universului nostru)colaj delirium lena si alex

Facem cunoștință cu Lena în ajunul examenului de evaluare pe care trebuie să-l susțină în fața unei comisii, în urma acestuia stabilindu-se ce curs va lua viața ei de după operație, repartizându-i-se inclusiv partenerul de viață, pe care avea ”libertatea” să-l aleagă dintr-o listă cu patru sau cinci parteneri compatibili, evaluați la rândul lor de comisie.
Lena, împreună cu cele două fiice ale verișoarei ei, Marcia – Jenny și Grace – locuiau împreună cu mătușa Carol. Soțul Marciei, acuzat de simpatii cu Invalizii a fost arestat în vederea executării, iar inima Marciei a cedat la câteva luni după dispariția soțului. Trecutul Lenei era asemănător, dar mama ei se sinucisese, iar acest stigmat o urmărea pretutindeni.
Invalizii” erau persoanele care reușiseră să se sustragă operației, reușind să fugă în ”Sălbăticie”, deși autoritățile nu recunoșteau existența acestora. Sălbăticia era zona nemonitorizată din afara gardului electrificat – în interiorul căruia persoanele ”vindecate” își duceau viața în ”siguranță și fericire”…
În timpul examinării, are loc un incident provocat de Invalizi: laboratorul este luat cu asalt de…o cireadă de vaci! ”Unele vaci au pe cap niște peruci ciudate, iar altele sunt pe jumătate îmbrăcate cu halate identice cu al meu. Pentru o clipă am impresia că visez…Apoi observ mesajul scris pe părțile laterale ale vacilor: UN ”NU” HOTĂRÂT TRATAMENTULUI! PREFERĂM MOARTEA. Și totul devine clar ca lumina zilei: vacile sunt îmbrăcate ca noi, cei care suntem evaluați. Ca și când am fi o turmă de animale.”

Momentul următor e din acelea care par suspendate în timp, o picătură de esență care continuă să-și reverse aroma iar și iar:
”Și atunci îl aud. De undeva de sus, în tot vacarmul acela, cineva râde, încet și ușor, scoțând niște sunete melodioase ca acordurile unui pian. Puntea de observație. Un băiat stă pe puntea de observație și scrutează de sus haosul din laborator. Și râde. Imediat ce ridic capul, mă ațintește cu privirea.Rămân fără suflare și, preț de o clipă, totul încremenește, ca și când îl focalizez prin lentilele aparatului de fotografiat, iar lumea se oprește în loc în răstimpul dintre fixarea imaginii și declanșarea butonului de fotografiere. Are părul castaniu, cu tonalități aurii, ca frunzele ce abia încep să îngălbenească la venirea toamnei, și ochii strălucitori în nuanțe de chihlimbar…Apoi face un lucru cu totul inimaginabil. Îmi face cu ochiul.”
Acesta a fost momentul în care lumea ei s-a schimbat. Întâmplător, sau poate nu chiar, îl va reîntâlni pe Alex – așa îl chema pe tânăr – la scurt timp după aceea, și vom fi martorii legăturii ce se va forma între cei doi.
”Se spune că leacul iubirii mă va face fericită pe veci. Și întotdeauna am crezut asta. Până acum. Acum acum totul s-a schimbat. Aș prefera să mă infectez cu iubire fie și numai o fracțiune de secundă decât să trăiesc o sută de ani în minciună.”

Un personaj care mi-a plăcut în mod deosebit este Hana, prietena lui Lena, o fată frumoasă, curajoasă și neconformistă, care în unele momente ale cărții m-a convins mai mult decât Lena, care părea ușor nehotărâtă și prea credulă. M-a emoționat prietenia lor sinceră, ca și devotamentul pe care îl aveau una față de cealaltă, și care chiar va fi pus la încercare…
De asemenea, am îndrăgit-o pe Grace, micuța verișoară a lui Lena, un copil sensibil și iubitor, care refuza să vorbească deși putea, dar nimeni, în afară de Lena, nu știa acest lucru. Micuța era o luptătoare înnăscută, iar aceast fapt va avea o mare importanță într-un moment de răscruce al destinului Lenei, dar vă las să descoperiți singuri despre ce este vorba.
Nu mi-a plăcut de Rachel, sora mai mare a lui Lena. Cele două fuseseră foarte apropiate cândva, dar operația o transformase pe Rachel complet, devenind o străină față de sora pe care o iubise în copilărie.
Un moment de cotitură pentru Lena a fost incursiunea pe care a făcut-o în Sălbăticie, însoțită de Alex, iar ceea ce a descoperit a făcut-o să reconsidere tot ceea ce fusese silită să creadă până atunci. ”Războiul a semănat moarte, distrugeri și prăpăd. A nimicit oameni, oameni care mâncau, vorbeau la telefon, prăjeau ouă sau cântau în baie. Sufletul imi este copleșit de tristețe pentru sufletele pierdute, dar și de mânie pentru cei ce-au declanșat războiul. Compatrioții mei…sau, cel puțin, foștii mei compatrioți. Nu știu cine mai sunt acum sau care îmi este locul în lume.”

Semnificativă mi s-a părut descoperirea unor cărți într-una din casele abandonate și reacția Lenei în fața lor. Erau semnate de Emily Dickinson, Walt Whitman, William Wordsworth, iar Alex, privind-o cu insistență, i-a explicat că sunt volume de poezie. Nedumerită, Lena l-a întrebat:
” – Dar ce e poezia? Cuvântul îmi este complet străin, căci nu l-am auzit niciodată, dar îmi place rezonanța lui.”
Treptat, pe măsură ce relația dintre Lena și Alex progresează, aceasta descoperă cât de intense pot fi sentimentele asociate cu controversatul și interzisul cuvânt ”dragoste”.
Dragoste: un singur cuvânt, nici mai mare, nici mai lung decât tăișul unui cuțit. Căci asta și este, o lamă, un tăiș ascuțit ca briciul. Îți spintecă în două centrul universului, înainte și după. Iar restul lumii se prăbușește de-o parte și de alta. Înainte și după și în răstimpul, un moment nici mai mare, nici mai lung decât tăișul uni cuțit.”
Ceea ce o determină însă pe Lena să ia o hotărâre definitorie, este vizita pe care o face la Cripte, un loc cumplit, unde erau închiși simpatizanții, ca și cei la care operația nu reușise…și unde se pare că se afla și mama ei, care de fapt nu era o sinucigașă, cum fusese mințită atâta timp. ”Prin pereți, răzbat gemete, mai cumplite decât țipetele pe care le-am auzit mai devreme. Sunt zgomotele pe care le scot oamenii deznădăjduiți, care și-au pierdut speranța că cineva le va mai auzi suspinele, niște sunete recurente, menite să umple spațiul, timpul, întunericul.”
Ce grozăvii se ascundeau în adâncurile Cripelor, ce hotărâre va lua Lena, cum îi va percepe pe cei din jurul ei când vălul îi e tras cu brutalitate din fața ochilor și vede într-o altă lumină, sau, mai bine zis, cât de întunecată e realitatea înconjurătoare, vă invit să descoperiți.
Am citit romane distopice în care viitorul e prezentat în cele mai întunecate culori, dar, dintr-un punct de vedere, acesta mi s-a părut cel mai înfricoșător și de neacceptat. E greu de citit despre anihilarea completă a oricăror sentimente omenești, chiar dacă e doar ficțiune. ”Nu ura reprezină cel mai mare pericol, ci indiferența. “
”Ce este frumusețea? Frumusețea e doar o iluzie; o amăgire; influența particulelor și a electronilor excitați, care îți întunecă vederea și îți invadează creierul ca o ceată de elevi agitați, ce așteaptă cu nerăbdare să iasă în pauză. Vă lăsați, astfel, înșelați? Vă lăsați, astfel, amăgiți?” (”Despre frumusețe și fățărnicie”, Noua filozofie)

 

sigla NemiraCartea Delirium de Lauren Oliver a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Oli

by -
5

Jocul adevărului de Sveva Casati ModignaniJocul adevarului de Sveva Casati Modignani

Titlu original: Il Gioco Delle Verita
Editură: Nemira
An publicaţie: 2011
Număr pagini: 600
Traducere din limba italiană de Emanuel Botezatu

Din primele pagini ale cărţii am avut impresia că asist la viaţa banală şi mulţumitoare a unei familii obişnuite din Milano, dar aparenta linişte era de fapt un paravan pentru focul mocnit din care mai târziu avea să izbucnească un incendiu.
„Începuse să-i fie limpede că, încet, dar sigur, soţia lui se îndepărta tot mai mult de el, lăsând în urma ei un sentiment amar, o suferinţă nebănuită până atunci.”
Roberta este căsătorită cu Oscar şi împreună au doi copii frumoşi şi sănătoşi. Femeia este foarte devotată familiei care, de altfel, este în mare parte dependentă de ea. Tabloul este unul normal: o căsnicie în care a intervenit rutina, o soţie hiper-activă care îmbină perfect serviciul cu treburile casnice, un soţ mulţumit de traiul comod de acasă care trăieşte cu impresia că un zâmbet aruncat soţiei poate şterge absenţa îndelungată şi doi copii care văd şi aud chiar dacă preferă să păstreze tăcerea.
În spatele tabloului sunt însă amintiri dureroase, vise sfărâmate şi suferinţe care izbucnesc în prezent şi care afectează armonia şi-aşa destul de fragilă.
Căsătorindu-se cu Oscar, îşi imaginase viitorul de soţie şi mamă în culori pastelate: copiii lor urmau să aibă parte de părinţi uniţi, nu despărţiţi ca ai ei, şi aveau să ducă o viaţă senină, fără griji. Iată însă că realitatea o contrazicea.”

Problemele se adună în familie, conflictele izbucnesc din neant, durerea se acutizează şi prăpastia dintre Roberta şi Oscar se adânceşte din ce în ce mai mult.
Până aici am văzut filmul unei familii în care lipsa comunicării distruge la propriu. Sunt sigură că povestea autoarei se regăseşte din plin în societatea actuală, iar acest scenariu deja poate fi considerat şablonul eşuării multor căsnicii.
Pentru a-şi rezolva problemele conjugale, Roberta apelează la singura persoană a cărei experienţă de viaţă o poate ajuta – mama ei. Aceasta alege să îi relateze propria poveste care se dovedeşte cutremurătoare dar are darul de a o readuce pe Roberta cu picioarele pe pământ şi de a consolida relaţia cu copiii ei. Pentru prima dată femeia înţelege că lucrurile ascunse afectează iremediabil fundaţia unei familii.
Copiii îşi dau imediat seama dacă în cadrul familiei sunt secrete nespuse. Şi suferă din cauza asta.”
Cu toate acestea, o dată ce i-au fost înşelate încrederea şi aşteptările, viaţa alături de Oscar nu i se mai pare atât de atrăgătoare. Dorinţa de a se îndrăgosti din nou, de a se simţi iubită, protejată şi înţeleasă apare brusc şi se acutizează rapid. Roberta devine confuză, iar furia proaspăt lăsată liberă o conduce spre luarea unor decizii drastice.
am greşit atunci când mi-am ales partenerul, chiar dacă în aparenţă am parte de o viaţă de familie normală.”

Au loc câteva răsturnări de situaţie, Roberta se distanţează tot mai mult de Oscar care se trezeşte cam târziu că e pe cale să piardă singura femeie pe care o iubeşte şi autoarea reuşeşte să ţină cititorul în şah până la ultima pagină. Suspansul creat este aproape insuportabil deoarece niciun moment nu îţi dai seama care va fi decizia finală a femeii. Sfârşitul este unul neaşteptat dar dorit şi apare ca soarele după furtună.
Mi-a plăcut faptul că Sveva Casati Modignani a reuşit să relateze o poveste care înfăţişează realitatea. Viaţa Robertei este cu siguranţă viaţa multor femei, dar personajul acestei cărţi alege depăşească obstacolele înfruntându-le ceea ce este demn de admiraţie. În timp ce majoritatea femeilor se plafonează înghiţind rutina şi indiferenţa ca pe nişte medicamente amare şi obligatorii, Roberta alege să se oprească şi să îşi spună punctul de vedere. Mai mult, femeia este dispusă să o ia oricând de la capăt cu curaj şi voinţă.
Deasemenea am apreciat abordarea trecutului. Autoarea subliniază indirect faptul că un trecut neasumat poate face ravagii în prezent. Amintirile Robertei ne arată clar cum copilăria şi adolescenţa i-au marcat deciziile ulterioare, iar timpul petrecut între cei doi părinţi care au ales să trăiască despărţiţi îi influenţează chiar şi viaţa actuală de familie.
Am avut impresia că nu citesc o carte ci că mă uit la un film al cărui scenariu este scris după o poveste reală.

De câte ori nu ne-am dorit altceva de la viaţă? De câte ori nu am simţit un gust amar şi metalic amintindu-ne de visuri ce nu s-au concretizat niciodată? De câte ori nu am aşteptat ceva de la persoana de lângă noi şi acel „ceva” nu a mai venit? De câte ori nu am simţit nevoia de a lăsa totul baltă şi de a pleca undeva departe?
Tot acest amalgam de sentimente îl trăieşte şi Roberta numai că ea are suficient curaj ca la un moment dat să pună punct şi să ceară ceea ce vrea.
Când am deschis această carte, mă aşteptam la un romance siropos dar romanul mi-a depăşit mult aşteptările. E un romance dar nici urmă de sirop! De fapt, povestea este una inedită şi captivantă în care trecutul împletit cu prezentul reliefează viaţa aşa cum e ea: cu momente fericite, cu alegeri greşite, cu zâmbete dar şi cu multe neîmpliniri. Personaje aparţinând mai multor generaţii arată cititorului cum trecutul îşi pune iremediabil amprenta asupra vieţii prezente, cum relaţiile de familie afectează caracterul şi deciziile, cum problemele apar dar nu dispar de la sine şi cum puterea de a înfrunta obstacolele se află în fiecare dintre noi.
Acest roman nu este o poveste care să îţi taie respiraţia ci este mai degrabă o poveste în care te poţi regăsi cu uşurinţă şi care te face să îţi strângi mâinile în pumni cu gândul la propriile dezamăgiri. „Jocul adevărului” este o lecţie de viaţă la care multe dintre noi am rămas probabil corigente dar care pune şansa într-o lumină nouă dătătoare de speranţă.

CITATE:

Dac-aş putea, ţi-aş dărui şi luna de pe cer, însă tare mi-e teamă că n-ai şti ce să faci cu ea.”
„Sunt fericită să te văd, să te iubesc, să-mi petrec timpul cu tine, însă simt nevoia să dispun de propria mea libertate după bunul plac.”
„Tatăl tau ar fi fost soţul ideal dacă eu nu aş fi fost o femeie atât de complicată.”
„Toate femeile sunt dispuse să renunţe la propriul orgoliu pentru bărbatul de care sunt îndrăgostite. Din păcate, aceasta este crucea care ne-a fost dată s-o ducem în spate.”
„Nu am avut niciodată înclinaţii spre stoicism, dar cu toate acestea mi-am impus mereu să-l slujesc, să am grijă de el, să-i trec cu vederea slăbiciunile şi viciile.”

sigla NemiraCartea Jocul adevărului de Sveva Casati Modignani a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Maryliyn

by -
8

„Un joc de şah e viaţa. Destinul singur joacă./Iar noi suntem pionii./Vrând de urât să-i treacă,/Ne mută, ne opreşte, un timp ne mută încă/Ş-apoi în cutia neantului ne aruncă”

Culoarea norocului de Anca FusariuCuloarea norocului de Anca Fusariu

Număr de pagini: 264
An publicare: 2010
Editura: Nemira

Un joc de şah e viaţa. Destinul singur joacă./Iar noi suntem pionii./Vrând de urât să-i treacă,/Ne mută, ne opreşte, un timp ne mută încă/Ş-apoi în cutia neantului ne aruncă”(„Rubaiatele” lui Omar Khayyam). Un citat de-a dreptul năucitor deoarece…spune adevărul! Vă întrebaţi probabil de ce am început recenzia cu un şir de cuvinte care nici măcar nu păşesc afară din cartea noastră. Răspunsul e simplu: am vrut să vă dau jumătatea goală a paharului care macină o lume întreagă şi trebuie să o umplem. Haideţi, dar să spargem un pahar din o mie şi să dăm peste cap o tablă de şah, întocmai cum a făcut protagonista unui ghinion transformat în noroc colorat.
Cine a răsturnat acel pahar din o mie? Anca Fusariu. Ea a fost reporter de televiziune din anul 1971 la TVR pentru Emisiunile pentru Copii şi Tineret. În anii ’80 a fost pregătită de celebrul realizator Tudor Vornicu şi a semnat împreună cu Carmen Dumitrescu şi Alexandru Stark pentru „Fotograme de realitate”, „Album duminical”, „De la A la infinit”. Ea a întâlnit oameni excepţionali, a cunoscut o mulţime de situaţii de viaţă, unele exemplare, altele dramatice sau mizere. După cum vedeţi, sursa principală de inspiraţie a acestei marionetiste este realitatea din spatele unui articol, unui reportaj.

imagine (1)Culoarea norocului” debutează cu ceea ce spunea N. Steinhardt în „Jurnalul fericirii”, „Dumnezeu a creat artiştii să ne vindece sufletul şi medicii să ne vindece trupul”. Avem, deci punctul de plecare al volumului, cuvintele-cheie „Dumnezeu”, „artist”, „suflet”, „trup”. Să vedem ce comoară deschid: un Bucureşti ca al nostru şi o eroină în vârstă de 45 de ani, Ana Cerna. Timp de 25 de zile ea şi-a început zilele de la „ora 8 fix”, la ora 9 ieşea din bloc şi lua taxiul să ajungă la Institut şi la Buncăr. Seara pentru ea însemna calmante, singurătate şi somn. De ce se întâmplă acestea pentru 25 de zile? Ce se petrece la acel Institut? Ei bine…iradierea se petrece. Un aspect al vieţii de bolnav…nu de viroză, amigdalită, ci de cancer genital. Ana nu vrea să accepte „ideea că trece printr-o întâmplare, care poate însemna apropierea de moarte” şi „respingea realitatea cu care cei aflaţi în postura ei se obişnuiseră, poate”. La Buncăr se întreba adesea „Ce caut eu aici?”. Da, ce căuta ea în acel loc în care lumea primeşte acelaşi tratament: pastile de tristeţe, melancolie, regret, de „totul va fi bine, nu te îngrijora”. Pentru câteva pagini senzaţia creată ar fi aceea de final: la emisiunea unde lucrează Ana lucrurile sunt date peste cap de dorinţa bossului să îl aibă moderator pe Basil Bonifacius. Cei doi se ceartă de mai multe ori pe tema reportajelor. În plus, eroina noastră are probleme şi acasă, din cauza soţului ei, Mihai, care imagine (2)nu o înţelege şi nu vrea să îi accepte starea „Ana, nu glumi cu mine![…]Te priveşte. Eu nu voi putea suporta tot ce bănuiesc că urmează…Suferinţa ta e prea mult pentru mine./Dar pentru mine?”. Sprijinul vine de la prietenii săi şi de la medici: Sonia, Ina, George, Radu Mateescu Dimitroff, Răzvan. Cartea aceasta ne învârte prin iubire şi respingere, prin flori uscate şi abia răsărite din pământ. Ce face Ana mai departe? Sare hop după hop: pierde o dragoste şi descoperă o alta. Oamenii din jurul ei sunt cei care o ridică la suprafaţa apei din nou şi din nou. Cititorul este adus în gândul bolnavului „şi eu am boala asta, dar…n-am prea spus nimănui. Mi-e frică de reacţia oamenilor, mi-e teamă să nu mă izoleze, să nu mă respingă…” şi al doctorului „pe naiba!…Crezi că atunci când m-am apucat de chirurgie nu ştiam că m-am însurat pe viaţă cu stresul? Ăsta-i chirurgul: un om care trăieşte permanent la… „la cea mai înaltă tensiune”!...Fiecare operaţie trebuie făcută cu randament maxim şi o singură dată, cu soluţia cea mai corectă. Nu lucrăm în etape…Îţi trebuie creier mult, putere de decizie rapidă şi nesimţire, nu compasiune, nu milă!”, „ne macină frustrarea că nu-i putem vindeca pe toţi pacienţii”. Aşa joacă destinul când s-a plictisit de un pion…Noi încercăm să îl răsturnăm sau dispărem în „neantul” peticit de dale?

imagine (3)Acţiunea este narată la persoana a III-a de un narator obiectiv, omniprezent. Se urmăreşte firul care o împleteşte pe Ana Cerna cu doctorul Mateescu, Matei, Mihai, Ina. Descrierile nu lasă de dorit şi arată lumea cu alb şi negru „orice om de pe planeta asta e o fiinţă vulnerabilă. Moartea e atât de sigură de victoria ei, încât ne dă un avans de o viaţă întreagă, numai că Dumnezeu n-a hotărât că trebuie să aflăm cât de „întreagă” va fi ea.”, „casa de la ţară era un conac în adevăratul sens al cuvântului…de jur împrejurul lui era verde cât vedeai cu ochii. Printr-un pridvor mare în stil brâncovenesc, cu coloane puternice, pătrundeai în salonul somptuos din care intrai în camera de lucru.”. Protagonista este bine construită, iar sentimentele ei vuiesc ca un roi între pagini „avea impresia că de data asta nu mai scapă. Că e ultima oară”, „nu-mi mai este frică”, „făcuse analize, despicase firu-n patru şi când colo…lucrurile erau aşa de simple”.
Îmbinând speranţa cu deznădejdea, Anca Fusariu a dat şah şi mat destinului, a amestecat pe o paletă vieţi şi a realizat CULOAREA NOROCULUI „Ştii care e culoarea norocului?/ Mi-ar plăcea să fie galben, ca soarele./ Cică e albastru ca cerul curat, dimineaţa devreme”.
Culoarea norocului meu şi al tău care este?

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Notă: 8/10 STILOURI

stilou-1

sigla NemiraCartea Culoarea norocului de Anca Fusariu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Crina Stanciu

by -
5

Pantofarul şi moartea de Peter JamesPantofarul si moartea

Titlul original: Dead like you
Traducere: Mihnea Columbeanu
Număr pagini: 775
An publicare: 2010(original), 2014(RO)
Editura: NEMIRA

Ştiţi ce înseamnă cu adevărat frica? Nu e doar un cuvânt din dicţionar…e un sentiment atroce care poate distruge. Ne este teamă de mai multe lucruri, de păianjeni, de şerpi, câini, de noi înşine…până şi de viaţă! Într-un fel sau altul mergem mai departe, trecem de ea, însă există ceva care ne retrezeşte spaima…e vorba de om. De la el nu ştii la ce să te aştepţi fiindcă gândurile sunt private, nu pot fi citite, nu putem ghici ce va face domnul X, dacă e bun la inimă sau ascunde secrete terifiante. Este oare un criminal în serie care pândeşte din umbre pe acea stradă mărginaşă, din acel oraş în care felinarele abia dacă luminează un colţ de asfalt? Luna e ascunsă printre nori şi suntem singuri; vrem să ajungem în patul nostru cel cald, dar …cineva ne are în vizor astă-seară… Fără niciun avertisment suntem doborâţi! Ce ni se va întâmpla? Suntem la mila unei persoane necunoscute care zâmbeşte maliţios. Ce putem face? Încercăm să ne eliberăm, dar eşuăm lamentabil. Vin ajutoare, poliţişti? Cât timp va dura până ce vor dezlega misterul nostru? Zile, luni, ani, iar noi rămânem prăbuşiţi şi trebuie să avem încredere în Peter James că ne va elibera.

imagine (2)Cine este acest Peter James? Sigur nu este un criminal! Mai degrabă este păpuşarul care se joacă cu decorul, anii, destinul unor oameni. S-a născut în 1948 în Brighton, Anglia şi este cunoscut drept unul dintre cei mai de succes autori contemporani de romane poliţiste. James a studiat la Charterhouse School şi la Ravensbourne Film School, Londra. În cariera sa a cunoscut ce înseamnă să fii producător de film şi scenarist, în Canada şi S.U.A, dar ceea ce îşi dorea ţinea de domeniul literar. A debutat, astfel, cu „Possession” care a devenit repede şi bestseller, urmat de „Viu sau mort”(2005), „Să mori frumos!”(2006), „Aproape mort”(2007), „Pe urmele mortului”(2008), „Ai să mori mâine”(2012). Toate acestea sunt romanele prin intermediul cărora Peter a obţinut „Le Grand Prix de Littérature Policière”, „Prix SNCF du polar France”,”Crime Thriller Author of the Year Award”. După cum aţi remarcat, operele sale au în centru…MOARTEA. Ea numai e văzută ca un fenomen uşor de justificat – bătrâneţe, boală, accident. Moartea este o bilă neagră aruncată în eter. Cumva e prinsă de un individ cu ochi sticloşi şi aruncată, din nou, într-o persoană care nu merita acest lucru, care avea pe cineva drag acasă, sentimente. Ce devine acest om? Un criminal.

imagine (3)Pantofarul şi moartea” este ca o furtună tropicală în mijlocul oraşului. Ne amestecă opiniile şi felul de a fi, ne învârte până ajungem în centrul metropolei, pradă necunoscutului. La fel ca viaţa, romanul acesta este o aventură. Depinde în ce direcţie o ia autorul. Mai mult! Persoanele pe care le crează vor fi bune sau rele? Nu ştim încă… Interesant e că opera debutează cu o greşeală! O greşeală din sfera banalului şi anume cea în care ne lăsăm purtaţi de destin. El e un ghid, iar noi nu putem să ne sustragem planului său „malefic”. Rachel Ryan nu a făcut excepţie „Cu toţii facem greşeli, tot timpul. De cele mai multe ori mărunţişuri, ca atunci când uităm să returnăm un apel telefonic…ori să luăm lapte de la supermarket…Uneori[…] facem şi greşeala cea mare. Genul de greşeală care ar putea să ne coste viaţa”. În Ajunul Crăciunului, mai bine zis în dimineaţa de Crăciun, Rachel se întorcea acasă după o noapte de petrecere alături de prietenele sale. Băuse puţin mai mult, dar burniţa uşoară a acelei nopţi o mai revigora. Dânsa nu a dorit să mai aştepte un taxi alături de fete şi, fiindcă apartamentul său era aproape, se hotărî să meargă pe jos. Văzând un bărbat care, bizar lucru, descărca la 02:35 a.m. un frigider dintr-o camionetă şi părea a întâmpina greutăţi, se oferi să îl ajute. Peste nici cinci minute fu doborâtă şi adormită cu o batistă îmbibată în cloroform. Ne întrebăm, acum, ce anume l-a determinat pe acesta să comită o asemenea faptă? Ei bine, totul a pornit de la îmbrăcămintea lui Rachel, o fustă mini, un şal pe umeri, dar…mai important….pantofii ei „cu tocuri cui şi barete în jurul gleznelor”.

Mai aflăm că tânăra noastră se despărţise de logodnicul ei, că nu voia să fie singură în acea noapte magică de decembrie şi, cu siguranţă nu şi-ar fi închipuit că se va găsi într-o camionetă alături de o persoană cu fetiş pentru pantofi de damă. Acestea se petreceau în iarna lui 1997, când Roy Grace, detectiv în poliţie, va primi de la şeful său un nou caz: fata dispărută. Peste 12 ani îl regăsim pe Grace, alături de o echipă nouă, încercând să dezlege misterul acelui Crăciun de demult. Rachel nu a mai fost găsită, iar Pantofarul s-a ascuns…sau doar s-a mutat altundeva, s-a însurat poate? Nu se ştie, dar a reapărut în joc. Abuzează femeie după femeie, lipsit de scrupule nu se gândeşte că, în fond, le distruge moral „femeia îşi vedea de viaţa ei, în zona de comfort, şi dintr-odată se pomeneşte zdrobită, sfărâmată, o epavă…Se confruntă cu ani şi ani de consiliere, ani de teroare, de coşmaruri, neîncredere. Oricât de mult ajutor ar primi, niciodată nu va mai fi aceeaşi.”. Roy se întreabă dacă e acelaşi făptaş ca în 1997, vrea să îl prindă pentru readuce echilibrul în Brighton şi Hove „să menţină în siguranţă străzile…sau, cel puţin, să-i facă pe cetăţeni să se simtă în siguranţă într-o lume care niciodată nu fusese sigură şi nici n-avea să fie vreodată”, „O să te prindem Pantofarule…cu orice preţ”. Grace pierduse şi el pe cineva în anii 97,98, pe Sandy, soţia lui. Oare există vreo legătură între Pantofar şi ea? Ce se va mai întâmpla? Poate suspansul să ia mai mare amploare? Nu vă mai spun! O vom lua de la capăt „Începe cu începutul şi mergi înainte până ajungi la sfârşit: atunci, opreşte-te.”.

imagine (1)Romanul este narat la persoana a III-a de o voce obiectivă, omniprezentă şi omniscientă. Remarcăm veridicitatea operei, faptul că cititorul este plasat într-un cadru spaţio-temporal bine definit – 1997, 1998, 2010 (prezentul) şi Brighton Şi Hove. Îmi place mult felul în care sunt descrise evenimentele şi lumea, nimic nu e lăsat la întâmplare. Este ca şi cum am fi luaţi dintr-un vis frumos, unde domină lumina şi aruncaţi de pe un pod în apă rece „Crăciunul era perioada de vârf pentru morţi subite şi sinucideri. Or fi fost câteva zile fericite pentru oamenii cu prieteni şi familii, dar pentru cei singuri era o perioadă de jale şi deznădejde, mai ales pentru bătrânii care nu aveau nici măcar atâţia bani cât să-şi încălzească bine casele.”, „Închisoarea era menită să te ajute la reintegrarea în continuare, după ce-ţi ispăşeai pedeapsa. În realitate, însă, comunitate nu te dorea, de fapt. Reintegrarea era un mit.”. Sentimentele personajelor, comportamentul sunt punctate desăvârşit „e vina mea. Dacă aveam curaj, l-aş fi oprit. Toţi vor crede că am vrut să-mi facă asta, că trebuie să-l fi ademenit cumva…Eu doar am zăcut acolo”. Acţiunea se desfăşoară pe mai multe planuri: al criminalului, victimei, detectivului şi echipei sale. Peter James descoperă ce e acela un criminal, psihologia lui „purtaţi pantofii ăia scumpi. Asta înseamnă că vă duceţi undeva – şi pe mine mă lăsaţi în urmă. Am auzit acel ţaca-ţaca-ţaca devenind tot mai slab şi mai slab. E ultimul sunet al vostru pe care-l aud. E primul sunet al vostru pe care-l aud când veniţi înapoi”, dar totul a pornit de undeva şi în cazul lui.

Vine întrebarea: cine şi ce anume i-a făcut? Detectivul vrea să „îi închidă pe băieţii răi”, iar victima să fie salvată. Autorul ne duce în locuri nebănuite, pot spune că James îmi aminteşte puţin de stilul Agatha Christie. Iţele se încurcă şi asistăm la un joc al străzii din care oamenii nu ies totdeauna câştigători. Mai observ cum romanul ameţeşte anchetele din 98 şi 2010.
Spun „Pantofarul şi moartea”… Ce e moartea dacă nu un lexem de genul feminin. E rea fiindcă se aplică, în aceeaşi măsură, şi la masculin, şi la feminin… La James, nu e adusă de Pantofar, cum s-ar crede, ci de o femeie. Ea l-a creat pe ucigaşul nostru fiindcă „toate sunt otrăvuri. Toate femeile…nicio femeie nu te iubeşte cu adevărat. Tot ce vrea e să te controleze. Poate-ai să râzi de mine.”. Vă întreb acum: doriţi SUSPANS, ACŢINE, ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ? Dacă răspunsul e afirmativ înseamnă că e timpul să cereţi un pantof cu toc cui de la…PANTOFAR.

Lectură plăcută!

stilou-1

Notă: 7,5/10 STILOURI

Compania de Librarii Bucuresti

Cartea Pantofarul şi moartea de Peter James este oferită pentru recenzie de Compania de Libării Bucureşti. Cartea poate fi comandată de pe Compania de Librării Bucureşti. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei, vă puteţi abona la newsletter, dar puteţi urmări şi pe pagina defacebook.

Autor: Crina Stanciu

Magicienii de Lev Grossman

Titlul original: The Magicians
Traducere : Oana Chițu
Editura : Nemira
Colecţia Young Adult
Anul apariţiei: noiembrie 2014
Nr. de pagini: 576
Gen: Fantasy, Urban Fantasy, Young Adult
Seria The Magicians : 1. Magicienii – The Magicians ( 2009); 2. The Magician King(2011) ; 3.The Magician’s Land(2014)

Quentin Coldwater nu seamănă cu niciunul dintre colegii lui de liceu. În timpul liber recitește cărțile fantasy preferate din copilărie și în vis îi însoțește pe protagoniștii lor în lumea magică numită Fillory. În comparație cu aventurile din cărți, viața îi pare anostă și lipsită de culoare. Totul se schimbă însă atunci când este admis într-un colegiu secret și exclusiv de magie în afara New York-ului. Acolo încep peripețiile lui și o inițiere riguroasă în magia modernă.
Dar, în cele din urmă, după un timp nici magia nu îi mai aduce fericirea și ineditul pe care Quentin le aștepta de la viață – asta până când el și prietenii săi fac o descoperire uimitoare: Fillory există cu adevărat.
Să compari Magicienii cu seria Harry Potter e ca și cum ai compara un whisky irlandez cu un ceai ușor. Grossman propune o sensibilitate cu adevărat matură, o poveste întunecată, periculoasă, plină de întorsături. Cu Hogwarts n-a fost nicioadată așa. “ – George R. R. Martin
„Un roman palpitant, care transformă convențiile din fantasy-ul clasic și contemporan ca să spună o poveste teribil de înșelătoare despre forța imaginației înseși… O poveste neașteptat de emoționantă despre trecerea spre maturitate. “ – The New Yorker

    Lev Grossman, scriitor și jurnalist american, s-a născut la 26 iunie 1969 și a crescut în Lexington, o suburbie a Bostonului. A studiat literatura la Harvard și a absolvit în 1991. Câțiva ani mai târziu, a început un doctorat în literatură comparată la Yale, dar după 3 ani a abandonat studiile. A lucrat ca editor pentru mai multe publicații online și a început să scrie recenzii și articole pentru diverse cotidiene și reviste. În 2002 s-a angajat la Time, devenind în scurt timp liderul rubricii de recenzii de carte. A debutat cu primul său roman, “Warp” în 1997. “Magicienii”, apărut în 2009, a urcat rapid în topul New York Times al celor mai bine vândute cărți.
     Auzisem multe păreri pro și contra despre romanul “Magicienii” și recunosc că m-a descumpănit faptul că unii l-au asemănat cu seria Harry Potter. Însă, tocmai reacțiile negative m-au îndemnat să citesc cartea. De ce? Pentru că s-a întâmplat de multe ori să-mi placă ceva ce altuia nu i-a priit. Şi bine am făcut că nu am ținut cont de părerea altora! Timp de opt ore am călătorit alături de Quentin și prietenii săi din Brooklyn până în Brakebills, apoi am ajuns în apropiere de Antarctica, iar la final m-am trezit într-un univers paralel, tărâmul Fillory, populat de naiade, driade, satiri, elfi, spiriduși, centauri, vrăjitoare, demoni. Am savurat din plin fiecare moment. A fost magic!
      Deși romanul nu are un ritm alert, am fost surprinsă de rapiditatea cu care autorul trece peste cei cinci ani petrecuți de Quentin la școala de magie, peste testul final, lunile petrecute de el în Manhattan, când pică în toate ispitele: droguri, alcool, sex etc. Dacă la început, Quentin are 17 ani, finalul îl găsește ca fiind un tânăr consultant al unei companii corporatiste.
    În ceea ce privește asemănarea cu seria Harry Potter, adevărul este undeva la mijloc. Şi aici găsim aceeași atmosferă încărcată de mister, dar numai perioada cât Quentin este elevul școlii de magie Brakebills. Mai sunt și alte elemente care amintesc de celebra serie: jocul Tărăboi (un fel de șah), orele de magie, disputele dintre colegi, apariția unei creaturi în incinta școlii și uciderea unei eleve etc). Însă există o foarte mare diferență când vine vorba de personaje. În “Magicienii”, adolescenții sunt destul de egoiști, vexați, libertini, beau, fumează și participă la orgii când simt că se plictisesc.

Quentin 1    Am acordat bilă albă pentru modul cum se îmbină realul cu supranaturalul (din Brooklyn-ul zilelor noastre m-am trezit într-un univers paralel); pentru faptul că autorul a reuşit să ofere şi o poveste de dragoste (cu năbădăi, dar asta a dat un farmec aparte); pentru modul cum autorul a imaginat Oraşul şi tărâmul Fillory, dar mai ales pentru întorsăturile de situaţie de la final.
    Bilă neagră am acordat pentru superficialitatea cu care au fost creionate personajele, motiv pentru care mi-a fost greu să mă atașez de ele. Singura care mi-a atras atenția (și asta abia spre final) a fost Alice, iubita lui Quentin. Mi-a plăcut modul cum a evoluat, de la ființa dezarmant de timidă, incapabilă să susțină un contact vizual atunci când discută cu cineva, la acea curajoasă fată care își însoțește iubitul într-un tărâm necunoscut doar pentru că dorește să-l protejeze și nu se teme să lupte singură cu Bestia.
    Personajul central al cărții este Quentin Coldwater, un adolescent de 17 ani care nu seamănă cu niciunul dintre colegii lui de liceu. Este fascinat de trucuri și trăiește parcă într-o lume a fanteziei și adesea se visează în Fillory, un tărâm despre care a citit în cărțile lui Christopher Plover. Ar vrea să ia și el parte la aventurile celor cinci copii ai familiei Chatwin, să exploreze tărâmuri magice. Dar i se va îndeplini vreodată dorința? Pare imposibil și totuși…

   Acțiunea debutează cu ziua în care Quentin se pregătește să dea un interviu pe baza căruia ar putea intra la Princeton. Însoțit de prietenii lui din copilărie, James și Julia, se îndreaptă spre casa profesorului care îl va intervieva, dar îl găsește mort. Unul dintre paramedici, o femeie, intră în vorbă cu el și la un moment îi face o observație destul de stranie, că decedatul a lăsat niște documente pe birou pentru el. Plicul conținea un caiet destul de vechi, iar pe prima pagină stăteau scrise cuvintele: Magicienii. Cartea a șasea din Fillory și mai departe. Dar în carte se află și un bilet. În momentul în care Quentin a vrut să-l atingă, s-a întâmplat ceva ciudat!
Quentin 2   “Când a deschis ochii, se afla pe marginea unei peluze verzi, extrem de întinse, perfect nivelată(…) Mai departe, în mijlocul câmpiei vaste și înverzite, se ridica o casă de piatră, de culoarea mierii și a ardeziei gri, decorată cu frontoane, coșuri de fum, turnulețe, acoperișuri și prelate. În centru, tronând deasupra casei, era un impresionant turn cu ceas.”
    Quentin s-a trezit la periferia New-York-ului și a nimerit în fața Colegiului de magie Brakebills, o clădire care nu poate fi văzută de marea majoritate a oamenilor. Prima persoană pe care o vede este un tânăr de aceeași vârstă cu el, ce îl însoțește până la decanul Henry Fogg. Acesta din urmă îi comunică că i s-a oferit șansa să-și susțină examenul de admitere. Deși subiectele sunt de-a dreptul hilare, Quentin reușește să treacă testul! Şi pentru prima oară, își dă seama că poate practica magia adevărată, nu doar niște simple trucuri.
    Între timp, se împrieteneşte cu alţi colegi, Alice, Penny, Surendra, Gretchen, dar şi cu Copiii materiei, aceştia din urmă fiind un fel de bandă din care fac parte cei care practică magia lucrurilor fizice ca disciplină – Eliot, Janet, Josh. Alături de ei învaţă să facă incantaţii, vrăji, dar are parte şi de multă distracţie.

    Deşi îşi face destui prieteni, totuşi faţă de Alice se simte cel mai apropiat. Cu toate că marea majoritate a colegilor îi văd ca şi un cuplu, mult mai târziu ajung să fie iubiţi, în urmă unui eveniment petrecut în campusul din apropierea Antarcticii. Totul a pornit de la un fenomen absolut straniu. Mulți și-au pus întrebarea ce se întâmplă cu marea majoritatea a celor care ajung în anul patru. In fiecare an, în luna septembrie, jumătate dintre studenți dispăreau din casă pe nesimțite, peste noapte. Nimeni nu vorbea despre absența lor. Apăreau apoi, la sfârșitul lui decembrie, slabi și trași la față. Restul studenților dispăreau în ianuarie și apăreau în aprilie.
    Şi iată că în luna ianuarie, Quentin și prietenii săi sunt treziți într-o noapte din ianuarie și duși pe acoperișul clădirii unde sunt rugați să se dezbrace. Ce credeți voi că li se întâmplă? Sunt transformați în rațe sălbatice și sub această formă vor zbura până în zona Marie Byrd (la 800 de km de Polul Sud) în apropierea Antarcticii, unde există un alt campus. Aici vor primii alte lecții de magie, vor fi ținuți sub o vrajă a muțeniei și vor practica transfigurarea (transformarea în tot felul de animale). Şi pe când erau sub formă de vulpi, Quentin și Alice ajung să se împerecheze!
   “Hormonii și instinctele lor animalice deveneau mai puternice, preluând controlul, luptându-se cu ce mai rămăsese din mintea rațională omenească. Era incitant și înfricoșător, ca un drog. Se petrecea ceva nebunesc și presant și nu era chip să se opună și chiar de-ar fi fost, ce rost avea? “
     Din acest moment totul se schimbă între cei doi. Quentin simte o anumită jenă. Nici măcar nu știe sigur ce înseamnă asta pentru el sau dacă este îndrăgostit de Alice. Însă de un lucru este sigur: nu-și dorește ca lucrurile să fie ca înainte. Este atras în mod incontestabil de acestă fată. Şi de aici a început relația lor de dragoste.
    Însă presiunea începe să se acumuleze undeva într-un rezervor din adâncul lui, iar lucrurile o iau la vale imediat după ce au absolvit școala de magie. Legăturile ce îi țineau împreună pe Quentin și Alice au început să se destrame. Tot ce își dorea el era să fie singur. Era magician licențiat, învățase să facă vrăji, zburase în Antarctica și avea întemnițat în spate un demon din oțel (o să descoperiți voi cum se întâmplă acest lucru). Şi cu toate acestea, nu simte nimic. Ceva parcă-i lipsea. Pur și simplu nu era fericit!

   Revenit în lumea reală (în Manhattan), se mută împreună cu Alice într-un apartament, dar își pierde timpul în compania lui Eliot și a lui Janet. Fire boemă, bărbat isteț și chipeș, ajunge să aibă preocupări hedoniste. Este invitat la cluburi de poker clandestine, spelunci, petreceri pe acoperiș, bairamuri cu droguri, desfășurate în limuzine. Şi inevitabil comite ceva ce zdrobește inima lui Alice!
“La început, la primul contact cu realitatea, Quentin nu a simțit niciun regret în legătură cu ce se întâmplase. Fusese un lucru firesc, trăia clipa. Se îmbăta și ceda în fața pasiunilor oprite. în asta consta viața(…)In secunda următoare devenea o grosolănie îngrozitoare, o greșeală gravă, pentru ca la sfârșit, complet nudă, întâmplarea să i se înfățișeze cu adevăratul ei chip : acela al unei trădări teribile, cumplit de urâte și vătămătoare.“
   Vă spun sincer că în acel moment l-am urât pe Quentin! Nu m-a îmbunat nici măcar faptul că i-a părut rău pentru ceea ce a făcut, că se îneca în regrete. În schimb, îmi venea să chiui pentru reacția lui Alice: i-a aplicat un croșeu de toată frumusețea! Dar cel mai mult m-au uns pe suflet ceea ce i-a spus.
“Ești derutat? De ce nu i-ai pus pur și simplu capăt, Quentin? E evident că-ți pierduseși orice interes de multă vreme. Chiar ești un țânc, așa-i?E clar că nu ești suficient de bărbat să ai o relație adevărată. Ba nici să închei una. Trebuie să fac eu totul pentru tine? Te urăști așa de mult, că i-ai răni pe toți cei care te iubesc. Doar ca să te răzbuni pentru dragostea lor.”

    Însă discuția trebuie să se amâne pentru că apare Penny cu o veste ce îi zgutuie pe toți: a găsit în sfârșit obiectul care le poate facilita deplasarea în alte lumi paralele. Si de ce nu, chiar în Fillory, acea lumea magică în care își dorește să trăiască Quentin! Din acest moment începe mare aventură a tinerilor magicieni. Vor întâlni personaje fantastice, nimfe, centauri, elfi, vrăjitoare. Vor fi victime colaterale într-un război civil. Vor cunoaște durerea, trădarea, cruzimea. Dar vor scăpa ei teferi ? Nicio luptă nu se dă fără sacrificii! V-am povestit doar o foarte mică parte din evenimentele din carte. Nu pot decât să vă urez călătorie plăcută în Fillory!

9,5 puncte/10

sigla Nemira

Cartea Magicienii de Lev Grossman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Alina

by -
11

Poveste de iarnă de Mark Helprinpoveste-de-iarna_1_fullsize

Titlu original: Winter’s Tale
Traducere: Gabriel Stoian
Editura: Nemira Publishing House
Anul apariției: 2014
Număr pagini: 816
Colecția Babel
Nota mea: 9/10

Romanul devenit Bestseller New York Times debutează cu un portret făcut orașului New York, ce este acoperit de o mantie albă semn al frumosului anotimp de iarnă, față de care, autorul nutrește sentimente de respect, iubindu-și nespus de mult orașul natal.
“Un mare oraş nu este decât un portret al lui însuşi, şi totuşi, dacă ne gândim mai profund, arsenalul său de decoruri şi imagini constituie o parte a unui plan mai tulburător. Ca o carte în care se poate citi acest plan, New York-ul este inegalabil. Iar asta pentru că întreaga lume şi-a turnat inima în oraşul de lângă Palisades şi l-a făcut mult mai bun decât merita.”

Un frumos cal alb fuge din gospodăria stăpânului său și galopează spre Manhattan-ul ce ,,îl atrăgea ca un magnet, ca un vid, ca ovăzul, sau ca o iapă, ori ca un drum deschis, nesfârșit și mărginit de copaci” și fără de care nu putea trăi. Îl întâlnește pe spărgătorul, fost mecanic, Peter Lake ce este urmărit de o bandă de Codițe (un clan de răufăcători). Calul se lasă încălecat și împreună se îndepărtează de urmăritori. Peter Lake și armăsarul botezat Athanasor devin tovarăși și se atașează unul de altul, încât ajung de nedespărțit. Pentru Peter acel cal reprezintă fratele, prietenul adevărat pe care nu l-a avut niciodată.
Peter Lake a descălecat și a mers până în fața calului care, timid, nu voia să îl privească drept în ochi. Nu mai văzuse un animal atât de frumos: ochi negri și blânzi, depărtați unul de celălalt pe fața albă, bot rozaliu și bej, moale și catifelat, o expresie care amintea de un zâmbet trist, gâtul nobil și pieptul mai frumos decât al oricărei statui din bronz înfățișând un cal. Avea urechile mari, vii, alerte, drepte și ascuțite. Se aplecaseră pe spate când galopase și se mișcaseră ca niște aripioare pentru a face față curentului puternic de aer. Coada lui se legăna semeață înainte și înapoi peste flancurile care arătau ca două mere mari, albe.”
Beverly este o tânără bolnavă de tuberculoză, fiica aristocratului Isaac Penn, patronul ziarului de succes The Sun. Boala incurabilă pe care o are o determină să nu suporte să stea în casă prea mult timp. Ea locuiește într-un cort special amenajat pentru ea pe acoperișul casei. Noaptea stă și privește luminoasele stele, contemplează, observând acea punte pe care stelele o formează și care pare a duce într-un loc fermecat, feeric.

“Pentru Beverly, șemineurile și încăperile strâmte erau ca o condamnare la moarte. Dacă aerul liber nu îi sufla în față, nu putea să respire. Regimul, înclinațiile și mântuirea ei erau unul și același lucru – să stea doar în aer liber. Și făcea asta toată ziua, mai puțin trei sau patru ore pe zi, timp în care se îmbăia, cânta la pian și mânca alături de membrii familiei. În restul timpului putea fi găsită în cortul, aflat pe o platformă specială, pe care Isaac Penn pusese să fie construită pe acoperișul casei. Acolo dormea Beverly. Tot acolo își petrecea ziua citind sau doar contemplând orașul, norii, păsările, vasele de pe fluviu, dar și căruțele și carele de pe străzi.”
Întâmplător Peter Lake vede casa familiei Penn și pe membrii acesteia plecând cu o sanie cu puțin timp înainte de Crăciun. Crezând că nu mai e nimeni acasă și fiind sigur că va avea ce fura din casa unor bogătași, intră prin efracție. Bătrânul Isaac își protejează avutul prin tot felul de mecanisme, însă Peter s-a dovedit a fi priceput în a da spargeri. Beverly care se afla acasă face o baie, apoi merge în salon pentru a cânta la pian, fără a sesiza ceva suspect. Infractorul aude muzica și se duce în salon. Cei doi se privesc și se îndrăgostesc la prima vedere.
Beverly și Peter stau de vorbă, se cunosc mai bine și între ei se naște o frumoasă poveste de dragoste. Deși este atras de bogățiile ei, el nu vrea nimic material. Împreună merg la Lake of the Coheeries la casa de vacanță unde se afla restul familiei. Petrec Crăciunul cu toții și după ceva timp cei doi îndrăgostiți se căsătoresc. Peter își dorește foarte mult ca soția sa să poată trăi ani buni, însă moartea e inevitabilă..

Spre primăvară, sufletul lui Beverly s-a înălțat. A murit într-o zi cenușie și vântoasă de martie, când cerul era plin de ciori care se zburătăceau de colo, colo, iar lumea zăcea întinsă și înfrântă după iarnă. Peter Lake a fost lângă ea și asta l-a distrus pe vecie. L-a zdrobit așa cum nu își imaginase că ar putea fi zdrobit. Nu avea să se mai simtă niciodată tânăr și nici măcar nu avea să-și amintească ce însemna să fii tânăr. Ceea ce socotise cândva a fi plăceri aveau să i se pară de atunci încolo pedepse oribile și meritate pentru vanitatea lui nechibzuită. Niciodată n-avea să-și poată alunga din minte lucrurile pe care ea le spusese înainte de a muri – bâiguieli despre eșarfe care erau cântece, torente de scântei argintii, cerbi cu glasuri ca ale unor sirene și festinuri pe câmpii de lumină întunecată, în care păpădiile erau sori. Pentru tot restul zilelor lui imaginea trupului ei emaciat și albit avea să-l apese, trupul ei ce va rămâne pe veci nemișcat, într-un mormânt întunecat și străpuns de rădăcini, ori așa a crezut el.”
Isaac se stinge și el la scurt timp, iar familia Penn se destramă. Peter este distrus, pleacă și nu se mai întoarce. De-a lungul capitolelor, el se regăsește pe sine însuși și-și caută ființa mult iubită, încercând să treacă barierele timpului pentru a o aduce înapoi.
Poate vă întrebați ce s-a întâmplat cu Peter Lake. Trecutul i s-a redeschis pe deplin? A reușit să oprească timpul în loc? S-a alăturat femeii pe care o iubea? Ori prețul plătit pentru un oraș întru totul drept a însemnat prăbușirea lui irevocabilă?
Cel puțin până când vor exista noi lacuri în norii ce se desfac deasupra orașelor vii, deocamdată și probabil pe veci necunoscute, aceasta este o întrebare la care trebuie să răspundeți cu inima.”
Sincer să fiu mi-a plăcut extrem de mult această capodoperă a literaturii americane. I-am acordat doar 4 stele pe Goodreads, însă nu pot spune cu exactitate ce este neînregulă cu ea. Îi lipsește acel ceva care ar fi ajutat-o să fie perfectă. Romanul este profund, este un elogiu adus New York-ului, o poveste din care înveți că dragostea face minuni, dărâmă orice bariere, inclusiv pe cele ale timpului. Te pune pe gânduri, te teleportează într-o lume de basm din care nu ai vrea să te mai întorci, unde ai vrea să rămâi pe veci, într-o buclă temporară dacă s-ar putea.
Mark HelprinSunt de părere că această “cărțulie”(de peste 800 de pagini) este foarte bună pentru a fi citită iarna, la gura sobei/șemineului sau, pentru cei care nu au așa ceva, în fața bradului frumos împodobit. Un ceai cald și aromat ori o ciocolată caldă și ceva de ronțăit ar face atmosfera și mai plăcută. Eu iubesc iarna, iubesc zăpada și magia ce pare să zboare printre fulgii delicați de nea. Cartea a fost binevenită, deși mai este ceva timp până la Crăciun. E darul perfect pe care orice cititor ar dori să-l găsească sub pomul de Crăciun..Așa că nu ezitați să-i scrieți moșului 
Scriitura e excelentă, autorul fiind expert în a reda detalii, amănunte. Vă voi împărtăși câteva citate care mie mi-au plăcut și care, sper eu, vă vor determina să vă doriți această carte:
“Manhattan, un regat îngust și înalt, la fel de plin de speranță ca oricare altul, i-a explodat în față cu toată forța, un palat măreț și imperfect, cu cosițe din oțel, având o sută de milioane de încăperi, multe grădini terasate, bazine, pasaje și metereze deasupra fluviilor și râurilor. Construit pe o insulă de pe care podurile se întindeau spre alte insule și spre uscat, palatul cu o mie de turnuri înalte era lipsit de apărare. Îi primea pe toți cei care voiau să intre, fiind cu mult mai mare decât orice altceva ce nu putea fi cucerit niciodată, ci doar siluit. Nou-veniții, invadatorii și locuitorii înșiși erau atât de derutați de multiplicitatea, diversitatea, vanitatea, mărimea, brutalitatea și grația lui, încât pierdeau din vedere ce era el. Sigur, era o structură simplă, împărțită cu râvnă, atrăgătoare și plăcută, un stup extraordinar al imaginației, cea mai mare casă construită vreodată.”
• “Cu toate că am văzut multe, de fapt nu am văzut nimic.., și-a spus Peter Lake. Orașul e ca un motor care abia începe să se încălzească.
Auzea acest lucru. Mugetul său, amintind de valurile care se sparg, făcea pereche cu luminile. Tunetul lui neîncetat nu era în zadar.”
• “Athansor, calul cel alb, se deplasa în același ritm cu sunetele care se auzeau difuz de sus. Deși avea puterea și bucuria de a alerga a unui cal iute, care se îndrepta spre grajdul său, ei au simțit mai mult decât atât în fericirea lui. Au perceput că ritmul acela hipnotic în care înainta era acela al unei călătorii inimaginabil de lungi. Alerga într-un fel pe care nu îl mai văzuseră până atunci. Pașii lui au devenit tot mai ușori, tot mai apăsați și tot mai aproape de perfecțiune. Părea să se pregătească pentru a zidi lumea.”

Părerile criticilor:
“Autorul creeaza tablouri de o frumusete si de o limpezime care orbesc ochii sufletului.” Publishers Weekly
• “Acest roman împinge limitele literaturii contemporane. Este povestea de iubire a unui autor talentat cu însăşi limba engleză.” Newsday

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Librex.ro

Cartea Poveste de iarnă de Mark Helprin este oferită pentru recenzie de Librăria Librex Cartea poate fi comandată de pe Librăria Librex Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei, vă puteţi abona la newsletter, dar puteţi urmări şi pe pagina de facebook.

Autor: Cosmin

by -
15

Flacăra iubirii de Nicholas EvansFlacara iubirii de Nicholas Evans

Titlul original: The Smoke Jumper
Editura NEMIRA
Nr. pagini: 575
Traducere: Cristina Niculescu
An apariție în România: 2010

Flacăra iubirii este o carte răvășitoare care ne oferă un mix tulburător de prietenie, dragoste, vină, regrete, depășirea limitelor, altruism, onoare, loialitate și devotament. Problemele sunt complexe iar soluția ideală nu există, dar cine spune că viața ar fi simplă sau perfectă?
Nicholas Evans este un maestru al cuvintelor, oferindu-ne o descriere extrem de sugestivă a locurilor și peisajelor, astfel că de multe ori simți că parcă te uiți la un film. De asemenea, ne sunt redate cu lux de amănunte trăirile personajelor, frământările acestora, astfel că înțelegem foarte bine motivațiile lor, ceea ce i-a determinat să ia anumite decizii la un moment dat.
De multe ori facem anumite alegeri în viața, dar alteori destinul hotărăște în locul nostru, iar noi nu avem decât să ne adaptăm la ceea ce ne este oferit.

Acțiunea cărții începe într-o vară, în care evenimentele produse vor schimba irevocabil destinul celor implicați, lăsându-i însemnați pe viață.
Ed și Connor erau doi buni prieteni, uniți de o pasiune comună. Amândoi urmaseră cursurile de pompieri parașutiști în acelașii timp și se înțeleseseră din prima clipă. Chiar aveau gestul lor care îi lega: înainte de fiecare misiune se loveau cu pumnul peste piept, acesta însemnând ”inimi de foc”. După trei ani erau la fel de buni prieteni și, pe timpul verii, se angajau în Missoula, pentru a efectua misiuni de stingere a incendiilor ce izbucneau în pădurile din Montana. În timp ce Ed era un sudist stilat și un bun muzician, elegant și cu o înfățișare aristocratică, extrovertit și gata mereu să spună o glumă bună, Connor era un fermier calm și laconic, care făcuse o pasiune din arta fotografică. Cineva spusese că dacă cei doi ar fi făcut o singură persoană, ar fi ieșit un tip minunat, trăsăturile lor fiind complementare. În fiecare vară, cei doi împărțeau același apartament. În acea vară fatidică ceva se schimbase, totuși. Ed a venit însoțit de prietena lui Julia, amândoi fiind profund îndrăgostiți unul de celălalt și nedorind să se despartă pe o perioadă atât de mare de timp. Julia urmase cursuri de psihologie și alesese să se implice într-un proiect de reabilitare a adolescenților cu probleme, într-o tabără de vară.
Într-una dintre misiunile de stingere a incendiilor, Connor își scrântește o gleznă, fiind nevoit să se retragă o perioadă din activitate. În timpul acesta petrece mai mult timp cu Julia, la îndemnul lui Ed făcând mai multe drumeții împreună. Cei doi încep să se simtă tot mai atrași unul de celălalt, simțindu-se, în același timp, copleșiți de vinovăție din această cauză. Nici unul dintre ei nu își exprimă însă pe față sentimentele față de celălalt.
Curând, un accident va zgâlțâi din temelii viețile tuturor. O adolescentă din grupa Juliei fuge în timpul nopții, în urma unei altercații cu un alt adolescent rebel. Un incendiu izbucnește pe neașteptate, iar Julia este cuprinsă de disperare. Își reproșează că nu a fost destul de vigilentă, că nu a supraveghet-o îndeajuns. Simte că nu se va ierta niciodată dacă adolescenta va păți ceva. Ed și Connor ajung în grabă la locul incendiului. Din nefericire, adolescenta fugise în cea mai periculoasa zonă, într-o vale ca un cazan. Într-o zonă similară, în care izbucnise un incendiu cu ceva timp în urmă, își pierduseră viața treisprezece pompieri. Ed se accidentează grav în timpul misiunii, iar Connor realizează că nu mai are nici o șansă pentru a o salva pe adolescentă, ci doar pe Julia, care plecase după ea. În ciuda împotrivirii acesteia, care îl lovea frenetic cu mâinile și picioarele, urlând să nu o abandoneze pe fată, reușește să o târască în afara zonei de pericol, timp în care Julia vede cum adolescenta este cuprinsă de flăcări. Cutremurator!

După accident, Ed a rămas cu sechele. Arsurile și fracturile s-au vindecat în câteva luni, dar din păcate a suferit dezlipiri de retina la ambii ochi, orbind cu desăvârșire. Julia i-a rămas alături în fiecare clipă, iar după șase luni au hotărât să se căsătorească. Ed l-a rugat pe Connor, care stătuse departe de ei până atunci, să îi fie cavaler de onoare. După nuntă, Connor i-a anunțat că vrea să plece ca fotograf de război în zonele de conflict.
Julia și Ed și-au cumpărat o casă superbă în Missoula, iar Ed a început să predea lecții de pian unor copii. Veselia acestora i-au făcut să conștientizeze că își doresc și ei un copil. Din păcate, după un an, nu se întâmplase nimic, astfel că Ed se hotărăște să își facă analizele și constată că era complet steril, în urma tratamentelor urmate pentru diabetul de care suferea de când era copil. Connor a venit în vizită, după o misiune în Bosnia, iar Ed a venit cu o propunere năucitoare: Connor să fie tatăl biologic al copilului lor. Ambii, deși stupefiați la început, nu pot refuza, fiecare din propriile motive. Inseminarea artificială reușește din prima încercare, iar Julia dă naștere unei fetițe, Amy, care fizic semăna atât cu ea cât și cu Connor. Ed insistă ca nașul fetiței să fie Connor.

Lucrurile nu se opresc însă aici. Destinul mai are încă multe planuri.

M-au impresionat mult toate cele trei personaje principale ale cărții, toate având caractere puternice. Fiecare a primit mai multe cărți necâștigătoare la jocul vieții și a acționat în consecință. Suferi pentru fiecare în parte. Fiecare dintre ei merita să fie fericit dar, uneori, fericirea cuiva înseamnă nefericirea altcuiva.

Ed este un personaj remarcabil. Fiul unui afacerist tenace, care pornise de jos și se ridicase prin propriile puteri, și al unei sudiste grațioase, cu un simț artistic desăvârșit, moștenise căte ceva de la fiecare. De la mamă luase gena artistică, ajungând un muzician talentat, plin de sensibilitate, iar de la tată moștenise un spirit de aventură și puterea de a lupta, ceea ce îl împinsese spre meseria de pompier parașutist. Din păcate, de mic copil trebuise să își înfrunte propriile limite fizice, fiind diagnosticat cu diabet de la vârsta de șase ani.
După accident, deși uneori un pitic malițios îi șoptea în creier că Julia de fapt nu îl iubea, ci se căsătorise cu el dintr-un sentiment de vinovăție sau pentru că simțea că are o datorie față de el, firea lui optimistă îl alunga imediat. Julia era raza lui de lumină, cea care aducea căldura în viața lui. ”Ea nu numai că îi ținea loc de ochi, era sursa lui de inspirație și de curaj și dorul lui de viață. În întunericul zilelor și nopților sale, nu își dădea seama unde se sfârșește el și unde începe ea. Erau una și aceeași persoană, indivizibilă.”
Este impresinantă pofta lui de viață, dorința de a-și depăși, încă o dată, limitele fizice. Deși nu mai putea zări nimic, îi roagă pe cei din jur să îi descrie ceea ce văd, pentru a-și făuri o imagine mentală. ”Connor îngenunche în spatele lui și, în timp ce râul fremăta alături, începu să-i deseneze planetele și stelele și să le numească pe fiecare în parte. În timp ce desena, văzu o stea căzătoare și îi spuse lui Ed. I-o descrise și îi desenă traiectoria căderii în arc pe omoplat. Și în mintea lui cea plină de întuneric Ed începu să le vadă pe toate, strălucitoare și argintii, sclipind în noapte, și fură în secret o fărâmă de lumină de la ele și o puse la păstrare în inima lui.”
Este un luptător, o persoană cumsecade și cinstită. De la bun început a insistat ca poza cu ei trei să fie așezată la vedere în casă, iar Amy să știe adevărul: că are o mamă, un tată și un bio-tată. De altfel, toți prietenii și toate rudele erau la curent cu cine era tatăl biologic al lui Amy.
O iubea nespus pe Amy și era foarte mândru că ea era extrem de talentată la pian, cât și la cântat, reușind să scoată niște note minunate. Era ceea ce el numea triumful instruirii asupra geneticii, ținând cont că nici Julia, nici Connor nu aveau nici cea mai mică înclinație la muzică.

Connor este, la rândul lui, un personaj memorabil. Puternic și neînfricat, dar și loial în același timp, este copleșit de sentimente de vinovăție simțindu-se atras, fără voia lui, de iubita celui mai bun prieten al său. Face ceea ce este onorabil și consideră că este cel mai bun lucru pentru toți trei. Se retrage din viața lor, alegând o meserie riscantă de fotograf profesionit în zonele de conflict de pe glob, ajungând astfel în Bosnia și în Rwanda, reușind să surprindă scene de o cruzime extremă, care l-au marcat profund. După un conflict în care era să-și piardă viața împreună cu o colegă de meserie, Sylvie, ajung amândoi în camera de hotel și fac dragoste cu intensitate, aproape rănindu-se unul pe celălalt.
Nu era dragoste ceea ce făcuseră ei și nici măcar ceva pe aproape. Fusese mai degrabă o căutare a unei certitudini, o poftă animalică disperată. Pentru că se avântaseră în moarte, simțiseră nevoia să o exorcizeze, să se convingă că sunt în viață. Durerea era dovada vieții, așa că trebuia să aibă un rol de jucat. Au țipat cu fiecare părticică din carne, deși nu știa exact către cine sau ce, ca să se convingă că undeva, dincolo de toate atrocitățile, sălășluia o fărâmă de omenesc, feroce și primordială.”
În curând, Sylvie își va pierde viața într-o zonă de conflict, călcând pe o mină antipersonal…
De altfel, și Connor ducea o viață la limită, asumându-și riscuri nebunești, nepăsându-i prea mult dacă trăia sau murea. Fotografiile făcute l-au făcut celebru, a câștigat mulți bani, dar ce folos? În sinea lui este plin de tristețe. Femeia pe care o adora îi era inaccesibilă, iar copilul lui, pe care îl îndrăgise nespus din prima clipă, era de fapt al altuia, iar el se mulțumea doar să le trimită vederi și mici cadouri din locurile în care ajungea. Iar faptul că realizează la un moment dat că nu a reușit să schimbe nimic prin fotografiile făcute, că atrocitățile se înfăptuiau în continuare, îl determină să se implice la nivel personal, implicându-se în misiuni extrem de riscante de salvare a unor copii.

Julia este o persoană altruistă, care a simțit o vocație pentru meseria de psiholog, pe care o face cu pasiune. Chinuită de sentimente de vinovăție pentru tragedia incendiului, hotărăște să își dedice întreaga viață lui Ed, fiindu-i alături și sprijinindu-l necondiționat. Își înăbușă sentimentele pentru Connor, deși, uneori, fără voia ei, acestea răzbat la suprafață. Propunerea uimitoare a lui Ed mai întâi o bulversează pentru ca mai apoi, din toate frământările ei, să se cristalizeze o hotărâre.
Opri mașina, traversă strada și rămase un timp să privească râul. Unii dintre copaci începuseră să pălească. Și încet, în lumina aurie, începu să înțeleagă. Ca o furtună care trece, toate îndoielile și temerile care o chinuiseră atâta timp se liniștiră și se risipiră și în acel moment înțelese, cu limpezime, ce voia de fapt.
Pe Connor nu-l putea avea, dar exista șansa să-i poarte în pântece copilul. Un copil care să fie fărâmă din el, fărâmă din ea, iar pentru Ed, cel mai mare dar posibil.”
Totuși, și pe Ed îl iubește mult. Este mândră de el, de tenacitatea lui, îi apreciază bunătatea și optimismul.

Amy este un copil adorabil. Fizic, semăna cu părinții ei biologici, cu părul blond ca al lui Connor și ochii căprui închis și pielea măslinie ca Julia. La temperament însă semăna surprinzător de mult cu Ed, gălăgioasă și amuzantă, iute la mânie și un pic egoistă. La fel ca și Ed, te putea da gata oricând cu o replică inteligentă. Mai mult, talentul ei la muzică era absolut remarcabil, iar Ed glumea uneori zicând că, până la urmă, se pare că ceva din genele lui se transmiseseră totuși. Mult mai matură decât vârsta ei, este foarte sigură de ceea ce își dorea, iar micuța mână de ajutor pe care o oferă la un moment dat destinului mi-a plăcut foarte mult.

Vă invit să descoperiți în carte cum se termină această emoționantă saga, care ne poartă din împădurita Montana până în mult frământata Africă. Destinul va avea, din nou, un rol hotărâtor.
Dacă v-aș spune că este o carte cu un clasic happy-end aș minți, pentru că asta ar însemna să trădez unul din personaje. Și totuși… A avut și el parte de felia lui de fericire, pe care a apreciat-o la justa valoare și pentru care a fost extrem de recunoscător.

Vă asigur că nu veți uita prea curând această carte, care îți atinge sufletul.

”Niciodată lucrurile importante în viață nu se petrec din întâmplare. Dar, chiar și pe cele care fac parte din destinul nostru, uneori trebuie să le aștepti ceva timp și alteori chiar să le provoci…”

colaj Flacara Iubirii

sigla Nemira


Cartea Flacăra iubirii de Nicholas Evans a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fcomanda de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Tyna

Cavalerul Celor Șapte Regate de George R.R. MartinCavalerul Celor Sapte Regate de George R.R. Martin

La Editura Nemira a apărut cartea Cavalerul Celor Șapte Regate de George R.R. Martin

Titlul este disponibil momentan cu precomandă. Livrarea se va face începand cu 10 octombrie.

Cu o suta de ani inainte de Urzeala Tronurilor, doi eroi neobisnuiti bantuiau prin Westeros…

Inainte de Tyrion Lannister si Podrick Payne, au fost Dunk si Egg. Sir Duncan cel Inalt, un calaver novice, dar curajos isi intrece rivalii cel putin prin statura, daca nu prin experienta. Alaturi de el se afla varianta lui in miniatura, Egg, un baiat al carui nume adevarat (ascuns de toti cei pe care-i intalnesc) este Aegon Targaryen. Desi eroi mai neverosimili nu se gasesc in tot Westerosul, cei doi au in fata lor aventuri extraordinare, in mijlocul intrigilor regale, al raufacatorilor si al celor inebuniti dupa putere.

Actiunea din cele trei nuvele care alcatuiesc Cavalerul celor Sapte Regate, adunate pentru prima oara intr-un singur volum, are loc cu un secol inainte de evenimentele din Urzeala tronurilor, in epoca in care dinastia Targaryenilor controleaza Tronul de Fier. Inca mai traiesc oameni care au vazut dragonii zburand deasupra oraselor distruse. Iar Westerosul e plin de comploturi regale, rivalitati, dar si de eroi.

logo_libris

%d bloggers like this: