Tags Posts tagged with "Cecelia Ahern"

Cecelia Ahern

5 defecte care îmi dau bătăi de cap

   Cu toţii avem defecte care ne indispun, dar în acelaşi timp fără ele am fi mult prea plictisitori. Poate că ne chinuie zi de zi, dar ce-am fi noi fără farmecul lor? Poate că le-aş fi lăsat la naftalină, dar discuţiile de la lansarea cărţii Defecţi de Cecelia Ahern m-au făcut să recunosc public ce „abilităţi” minunate am atunci când nu dorm. În loc să le descoper pe ale mele, am reuşit cu brio să le scot în evidenţă pe ale Iasminei, atât de bine ne cunoaştem :)
    Din tolba cu păcate scot în evidenţă doar 5 defecte care mă chinuie şi oricât le-aş ascunde sub preş ele tot îşi fac de cap din când în când.

1. Emotivitatea

   Doamne, urăsc să vorbesc în public. Numai gândul că oamenii sunt atenţi la ce scot pe gură, mă inhibă şi mă apucă fibrilaţiile. Acesta este modul cel mai fain de a mă face de cacao pe unde pot şi chiar dacă pe mine mă enervează, măcar o parte dintre voi vă distraţi copios când auziţi ce voce tremurată am sau cum ies cuvintele cu cleştele într-o ordine ştiută doar de mine. Da, eu sunt persoana care n-ar putea să iasă în faţă pentru că pierde vremea anticipând vocalizele (ştiţi şi voi ce fain se aud ăăăă-urile). Dacă mai adăugaţi şi un live/înregistrare video deja m-aţi pierdut. Fug de audienţă ca dracul de tămâie. Pentru cei care nu ştiu, acesta a fost primul punct pe care i l-am precizat Iasminei când ne-am unit forţele la Literatură pe tocuri: să vorbească în public.

2. Diplomaţia din topor

   Diplomaţia poate fi cheia reuşitelor, dar sunt situaţii când este lipsită de substanță. Respect opiniile celor din jur, dar sinceritatea mea debordantă pentru unii poate fi un chin pentru că oricum aş învârti realitatea, tot la fel rămâne. De ce să mint pe cineva, să îl învălui în minciuni, mai bine îi spun ce cred sau îl ignor. Nu mi-a plăcut niciodată să spui unei persoane: Vai, ce bine arăţi! Ai slăbit, cumva? iar respectiva fiinţă nevinovată să fie cu hăinuţele ca pe gărduleţ sau să fie pufoasă ca un cozonac. Nu fac complimente gratuite de dragul artei sau de dragul socializării. Recunosc, sunt din topor.

3. Las treburi pe ultima clipă

   Chiar dacă sunt o persoană organizată, sunt momente când inspiraţia îmi vine aproape de termen. Acesta este felul meu de protest împotriva ordinii universale. Ştiu că este bulversant, dar ce să fac, sunt imperfectă şi îmi asum atât partea bună, cât şi partea diabolică. Dezavantajul este că sunt tipicară şi de multe ori mă pierd în detalii care duc la amânări în grafic. Eu sunt omul care atunci când scrie un text se uită dacă a pus bine diacriticele/virgula sau dacă dă bine în pagină. Fix aceste lucruri taie inspiraţia sau o diminuează considerabil, dar ce să faci, aşa se manifestă defectul meu.

4. Te iert, dar nu te uit

   Din categoria AŞA NU. Dacă am avut o neînţelegere în care ai atentat la liniştea mea sufletească atunci sigur ai ajuns pe lista mea cu persoane „speciale”. Nu voi veni la tine ca să ne duelăm în cuvinte, dar voi avea grijă să te atenţionez că ai sărit cămila. Dezavantajul situaţiei este că mama a avut curajul să mă înveţe cum să fiu o persoană sociabilă, să ajut oamenii, să le ofer umărul necondiţionat, iar eu am luat de bună, considerând că aşa este firesc. Ei bine, fix aceleaşi lucruri mi-au adus dezavantaje. Sunt destui oameni care urmăresc doar propriul interes şi când se plictisesc, mai dau şi câte o palmă. Chiar dacă sunt o diplomată din topor, nu-mi spăl lucrurile în public şi mă străduiesc să nu arunc cu vorbe pe care aş putea să le regret mai târziu, însă nici nu sunt indiferentă. Aplic cu încredere deviza: Dacă voi nu vă vreţi, fiţi sigur că nici eu.

5. Mă plictiseşte rutina

   De foarte multe ori mă trezesc schimbând drumul spre casă sau făcând altceva decât ceea ce trebuie nu. Aşa se nasc unele materiale truli. Norocul meu este că îmi permit să jonglez cu diversitatea şi să schimb peisajul. În timp ce voi ţineţi aceeaşi melodie la telefonul de când era mama fată, eu o schimb periodic. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu fotografiile de la pagina mea personală sau de la site, din când în când îmi vine câte o idee şi le scot din uz. Poate pentru unii este bulversant, însă pentru cei ca mine este firesc. Nu vă gândiţi acum că dacă mi se ia de ziua de azi mă urc în rachetă şi plec pe lună (aş vreau eu, dar uite că n-am permis, depind de alţii) sau să redecorez locuinţa o dată pe an, nici chiar aşa, dar din când în când este nevoie de o schimbare în peisaj.

   Dacă şi voi sunteţi nişte perfecţi defecţi, atunci vă invit să ne aşezăm în cerc şi să discutăm deschis despre „calităţile” ce vă împiedică uneori să fiţi impecabili.

   PS: Din moment ce Antoaneta Smaranda m-a provocat să scriu despre lucrurile nefăcute, a sosit rândul ei să mărturisească ce o chinuie cu adevărat. Și dacă tot discutăm de defecte, sunt foarte curioasă ce gândesc fetele din blogosferă: Diana Neață, Cătălina Coman, Oana Mariam, Alexandra Ali și Dorina Dănilă

Tagul poate fi preluat de toţi cei care doresc.

Photo credit: Arhiva personală

by -
14

Suflete pereche de Cecelia AhernSuflete pereche de Cecelia Ahern

Titlu original: Where Rainbows End
Autor: Cecilia Ahern
Editura: Allfa
Număr pagini: 550
An publicaţie: 2015
Traducere din limba engleză de Marilena Iovu

Există cărţi despre care sunt sigură că îmi vor plăcea dinainte de a le deschide, iar această carte este cu siguranţă una dintre ele. Cecilia Ahern nu reprezintă un nume nou pentru mine deoarece înainte de „Suflete pereche” am avut plăcerea de a mai citi alte două cărţi ale autoarei („Prietenul nevăzut” şi „Cadoul” ), aşadar eram familiarizată cu stilul viu de a povesti al acesteia şi am avut siguranţa că şi acest roman mă va captiva la fel de mult ca şi celelalte.
Cartea mi s-a părut superbă din momentul în care am văzut-o deoarece, coperta cu un design original şi romantic m-a dus imediat cu gândul la o poveste cu un conţinut antrenant, emoţionant, captivant, magic. Titlul este desemenea sugestiv pentru cuprinsul cărţii şi atractiv pentru cei care vor să se delecteze cu o poveste deopotrivă romantică şi realistă.
Mitul sufletului pereche a fost abordat în multe opere literare clasice şi contemporane. Unii cred cu tărie în existenţa unei persoane capabile să completeze o alta până în cel mai mic detaliu, în timp ce alţii resping cu fermitate ideea unui suflet geamăn pe care fiecare om îl caută neîncetat.
Personal, nu pot spune că toţi oamenii au norocul de a-şi întâlni sufletul pereche, dar cartea Ceciliei Ahern mă face să afirm că odată ce două astfel de suflete s-au întâlnit, nici măcar un univers întreg nu le mai poate despărţi.

Rosie şi Alex au acel tip de prietenie solidă care durează din copilărie şi care pare de nezdruncinat în pofida distanţei şi a obstacolelor pe care viaţa se încăpăţânează să le presare la tot pasul.
Copii fiind, legătura dintre ei se formează inocent şi se bazează pe jocuri infantile, tachinări, timp petrecut împreună şi dialoguri amuzante.
Suflete perechhe de Cecelia AhernÎn adolescenţă îi regăsim tot prieteni de nedespărţit şi deşi dialogurile lor devin mai complexe, iar activităţile distractive se schimbă, relaţia lor este în continuare foarte strânsă. Rosie şi Alex par să se completeze perfect unul pe celălalt. Nu au nevoie de lumea exterioară atâta timp cât sunt amândoi, iar înţelegerea reciprocă dintre ei creează o uşoară senzaţie de invidie celor care nu au avut niciodată pe cineva atât de apropiat.
Destinul pare însă că are chef să se distreze şi o veste neaşteptată cade ca un trăsnet peste cei doi prieteni. Obţinând un serviciu mai bun, tatăl lui Alex se mută cu familia în Boston în timp ce Rosie rămâne în Irlanda. Distanţa este una colosală, Rosie se simte jalnic în absenţa lui Alex, dar cei doi continuă să îşi vorbească aproape zilnic şi să îşi facă planuri de viitor. Băiatul îşi doreşte să studieze medicina, iar Rosie plănuieşte să meargă la facultate în Boston pentru a fi aproape de prietenul ei şi pentru a se specializa în management hotelier.

„Mă trezesc dimineaţa şi simt că îmi lipseşte ceva, că ceva nu e în regulă şi îmi trebuie ceva timp să îmi dau seama ce e … apoi îmi amintesc. Cel mai bun prieten al meu a plecat.”
„Tu şi Alex aveţi toată viaţa în faţă ca să recuperaţi timpul pierdut. În definitiv sufletele pereche rămân întotdeauna împreună.”

Ultimul an de liceu se încheie, Alex e acceptat la Harvard, iar Rosie e super-încântată că va merge la Boston College. „În curând eu voi conduce un hotel, iar tu vei fi doctorul hotelului care va salva vieţile turiştilor pe care îi voi otrăvi la restaurant aşa cum ne propuneam noi mereu.”
Lucrurile par să se fi aranjat de la sine dar … destinul are în continuare chef de joacă. Din cauza unor încurcături cu biletele de avion, Alex ratează balul absolvenţilor de la fostul său liceu, iar Rosie e nevoită să îşi caute rapid un alt partener. Din acest punct, mi-a fost imposibil să nu îmi spun „Ce mizerabilă e viaţa uneori!!!”.
Cineva acolo sus chiar nu vrea să fii în avion. O fi vreun semn?”
Tot ce părea a fi luminos s-a întunecat brusc, iar distanţa dintre cei doi se transformă peste noapte într-o prăpastie adâncă, imposibil de trecut.

Orice ar fi Rosie voi înţelege şi voi fi alături de tine ca să te ajut. Spune-mi ce se întâmplă. Simt că-mi pierd minţile aici. Dacă nu-mi scrii mă urc în avion şi vin în Irlanda ca să te văd cu ochii mei.”


Alcoolul în exces o determină pe Rosie să nu mai gândească limpede la cei 18 ani de-abia împliniţi. Fata rămâne însărcinată, renunţă la facultate şi îşi dedică timpul şi cea mai frumoasă parte a vieţii creşterii unui copil care o sperie şi pe care nu are idee cum îl va creşte. În acest timp, Alex urmează o facultate şi îşi îndeplineşte visul de a deveni medic.

Vieţile lor devin diferite şi inevitabil se produce o răceală în relaţia lor. Cu toate acestea, ei nu încetează să păstreze legătura şi să se ţină la curent cu întâmplările zilnice.

„În consecinţă, este o mare prăpastie între mine şi Alex acum, deoarece simt că trăim în lumi diferite, nu ştiu despre ce să mai vorbesc cu el. Iar altădată eram în stare să vorbim toată noaptea.”


Fiecare îşi clădeşte propria viaţă, fiecare merge mai departe alături de alte persoane, dar undeva, printre tone de scrisori şi mii de mailuri sau mesaje … rămân totuşi cuvinte nerostite, sentimente înăbuşite şi regrete ascunse. Atât Rosie cât şi Alex ştiu şi simt că unul fără celălalt sunt incompleţi, că ar fi putut fi altfel, mai mult, mai puţin dureros dacă … Dar, în timp ce se aşteaptă unul pe celălalt, în timp ce distanţa doare şi dictează reguli, niciunul nu se opreşte şi permit timpului să treacă, resemnându-se în faţa unui destin care a ales în locul lor.
„Ruby: … Şi nu-l mai aştepta.
Rosie: Pe cine să nu-l mai aştept?
Ruby: Pe Alex.
Rosie: Nu ştiu despre ce vorbeşti. Nu-l aştept pe Alex!
Ruby: Ba da, draga mea prietenă. Trebuie să fie un tip pe cinste pentru că nimeni nu se poate măsura cu el. Şi ştiu că asta faci de fiecare dată când cunoşti pe cineva: compari.
În ceea ce o priveşte pe Katie, fata lui Rosie, destinul pare mai îngăduitor, iar fata dispune de mai mult curaj în a vorbi. Sentimentul că istoria se repetă este inevitabil, dar Katie nu este asemeni mamei ei şi sub nicio formă nu renunţă la singura persoană alături de care a simţit „tăcerea” magică.
Anii trec, regretele se acumulează atât pentru Rosie cât şi pentru Alex, iar toate acele fraze care cândva s-au topit înainte de a fi rostite par să năvălească brusc, zdruncinând puternic ceea ce avea aspect stabil. Dezamăgirile, gustul amar, sentimentul unei vieţi irosite, aşteptarea zadarnică … toate conduc inevitabil la luarea unei decizii în care destinul va trebui să se recunoască învins, iar uneltirile vieţii se vor stinge .
Finalul poveştii aduce cu sine triumf, senzaţia inconfundabilă de „în sfarşit e aşa cum trebuie să fie”, linişte, armonie, iubire.
Cecilia Ahern are un talent special în a face cititorul să treacă printr-o mulţime de stări, să empatizeze cu personajele, să râdă cu ele şi să plângă în acelaşi timp.
Suflete pereche” ne arată cum dincolo de rutina zilnică, de datoriile pe care le avem, de continua luptă pentru supravieţuire suntem noi oamenii şi visurile noastre care adesea sfârşesc sfărâmate în mod brutal deoarece, de mult prea multe ori, dorinţele noastre nu coincid cu planurile vieţii. Se pare că cererea şi oferta se află într-o continuă dispută şi atunci nu ne rămâne decât să adunăm de pe jos cioburile şi să încercăm să construim cu ele ceea ce de fapt ne dorim. Viaţa lui Rosie Dunne este un exemplu concludent în această privinţă. Nu a renunţat niciun moment să meargă mai departe deşi pământul de sub picioarele ei s-a zdruncinat tot timpul ameninţător.
Şirul nesfârşit de mailuri, mesaje şi scrisori care alcătuiesc acest bestseller face cititorul să treacă de la speranţă la deznădejde şi invers într-un ritm rapid. Nu apuci să zambeşti că te întristezi imediat şi nu reuşeşti să te întristezi prea tare pentru că autoarea strecoară abil un paragraf care te face să zâmbeşti din nou.
Aş spune că toate obstacolele din viaţa celor doi protagonişti au reprezentat un fel de test pe care relaţia lor l-a trecut cu brio dar nu vreau totuşi să cred că există vreo divinitate atât de sadică încât să supună oamenii unor astfel de probe dureroase.
Cred că Dumnezeu a creat fiinţa umană dintr-un anume aliaj special care asigură o rezistenţă sporită în faţa loviturilor vieţii şi a dezamăgirilor multiple … măcar atât să avem şi noi în această luptă permanentă. De la un punct am privit romanul Ceciliei Ahern ca pe o carte de deyvoltare personală care te ajută să depăşeşti momentele critice, care te învaţă să trăieşti deşi ai tendinţa să renunţi, care te determină să speri, care îţi arată că după o furtună ce părea să nu se mai termine poate răsări pe cer un soare strălucitor. Este exact ca o picătură dintr-o poţiune magică ce are puterea de a transforma imposibilul în posibil.
„Avem cu toţii nevoie să visăm. Avem nevoie să sperăm că este posibil să realizăm mai mult decât avem acum.

Citate:
E ciudat, deoarece, atunci când eşti copil crezi că poţi fi orice, că poţi merge oriunde. Nu există limite. Prevezi neprevăzutul, crezi în minuni.
Apoi te faci mare şi inocenţa aceea se spulberă.”
„De ce ne pierdem încrederea în noi? De ce lăsăm faptele, cifrele şi orice altceva în afară de visuri să ne conducă viaţa?”
„Cred că trebuie să văd cu ochii mei ceea ce ar fi fost, pentru a înţelege şi accepta ceea ce sunt.”

Editura AllCartea Suflete pereche de Cecelia Ahern este oferită pentru recenzie de Editura ALL. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura ALL. Activitatea editurii şi promoţiile pot fi urmărite pe pagina de facebook.

Autor: Maryliyn

Vă reamintim că împreună cu Editura ALL am lansat în urmă cu două săptămâni un concurs dedicat bloggerilor dornici să își îmbogățească biblioteca cu câteva titluri memorabile. Le mulțumim tuturor celor care ne-au scris cele mai frumoase motive pentru care le-ar plăcea să citească romanul „Anul în care te-am întâlnit”, de Cecelia Ahern. Alături de reprezentanții editurii, am ales 5 răspunsuri câștigătoare, iar fiecare blogger a primit deja câte un exemplar al cărții.
1. Andreea Chiuaru
https://blogpentrusuflet.ro/2015/10/09/smulgatorul-de-inimi/
2. Viziru Georgiana
http://rainy-days-and-books.blogspot.ro/
3. Baciu Roxana
http://thoughts-about-books.blogspot.ro/
4. Emma Coman
https://navigandprintresuflete.wordpress.com/
5. Dorina Danila
http://dorinadanila.com/
Ce presupune această etapă a concursului?
Cei 5 câștigători ai primei etape trebuie să posteze câte un articol pe blogurile personale în care să discute temele centrale ale romanului „Anul în care te-am întâlnit” și să prezinte în articol o fotografie originală cu cartea primită. Îi rugăm, de asemenea, să menționeze că textele fac parte din campania „Anul în care te-am întâlnit… pe tocuri” organizată de Literatura pe tocuri în colaborare cu Editura ALL.
Această etapă se va desfășura până pe 22 noiembrie inclusiv, cu o săptămână mai mult decât am anunțat inițial. Sperăm ca aceasta să fie o veste bună :) Practic, din momentul în care au primit cartea, concurenții au la dispoziție aproximativ 20 de zile pentru a o citi și pentru a redacta articolul. Atenție, după ce ați publicat articolele pe blogurile personale, vă rugăm să postați link-urile în comentarii la acest articol pentru a fi luate în considerare.
premiul cel mare concurs bloggeriPână pe 1 decembrie, reprezentanții Editurii ALL și ai site-ului Literatura pe tocuri vor desemna cel mai inspirat articol pe tema dată.  Câștigătorul va primi un pachet cu cele mai iubite romane cu personaje feminine: „Suflete pereche”, de Cecelia Ahern, „Cum să te îndrăgostești”, de Cecelia Ahern, „Întâlnire cu viața”, de Cecelia Ahern – toate trei în ediții speciale, cartonate și  „Clocotul sângelui”, de  Irène Némirovsky, cea mai nouă apariție din colecția „Iubiri de altădată”.

Mult succes și inspirație tuturor participanților!

ALL you need is books!
Întâlnire cu un bestseller marca Cecelia Ahern

Indiscutabil, una dintre cele mai bune cărți ale Ceceliei Ahern, o poveste caldă despre lucrurile pe care le putem învăța de la ceilalți dacă renunțăm la prejudecăți.”- Irish Independent

Pe 22 octombrie, începând cu ora 19.00, la Cărturești Verona (Ceainărie), Editura ALL și Clubul Scriitoarelor vă dau întâlnire cu cel mai nou bestseller marca Cecelia Ahern – Anul în care te-am întâlnit. Camelia Cavadia (carticusuflet.ro), Virginia Costeschi (bookmag.eu) și psihologa Gigi Ghinea ne fac cunoștință cu Jasmine și Matt, personajele romanului. Ne luăm inima în dinți și renunțăm la prejudecățile care ne-au învățat că între o femeie și un bărbat nu se poate cristaliza o relație sinceră de prietenie. Comentăm acțiunile personajelor surprinse de autoare în momente de cumpănă și medităm la modul în care ne comportăm noi înșine când ne confruntăm cu situații speciale. Nu greșim dacă afirmăm că mantra acestei întâlniri cu romanul Ceceliei Ahern este convingerea că „Uneori, trebuie să stai pe loc pentru a face lucrurile să se miște”.

Afis Cecelia Carturesti 2015 Landscape-70x50-L4 (1)Discuția va fi moderată de Erika Ciuică (Clubul Scriitoarelor).

Cel mai nou roman al Ceceliei Ahern publicat de Editura ALL te absoarbe cu totul în paginile lui, te pune serios pe gânduri și îți dăruiește o porție zdravănă de poftă de viață. Anul în care te-am întâlnit a câștigat Irish Book Award for Most Popular Fiction și se bucură deja de statutul de bestseller internațional.
Jasmine prețuiește două lucruri în viață: munca și iar munca. Matt iubește în același timp două lucruri incompatibile: familia și alcoolul. Jasmine îl detesta dintotdeauna pe cunoscutul realizator de emisiuni radio, fără să fi avut ocazia de a-l cunoaște îndeaproape. Destinele lor se intersectează când ea își pierde slujba, iar el este pe punctul de a eșua pe toate planurile. Jasmine trebuie să aibă grijă de sora ei, Heather, care suferă de sindromul Down și pe care a neglijat-o în ultima vreme. Abia acum deschide ochii către casa și grădina în care s-a mutat de patru ani și pe care nu a apucat să le descopere. Atât ea, cât și Matt se află la răscruce de drumuri în viață. Dacă v-ați aștepta să trăiască împreună fericiți până la adânci bătrâneți, aceasta nu este specialitatea lor! În schimb, în nopțile cu lună și în zilele cu parfum de suburbie, o prietenie neașteptată se leagă între cei doi vecini.

ANUL ÎN CARE TE-AM ÎNTÂLNIT ÎN PRESA INTERNAȚIONALĂ

Pătrunzătoare, romantică, fascinantă.“ – Hello
O dramă romantică în care predomină umorul.“ – Marie Claire
„Indiscutabil, una dintre cele mai bune cărți ale Ceceliei Ahern, o poveste caldă despre lucrurile pe care le putem învăța de la ceilalți dacă renunțăm la prejudecăți.”- Irish Independent
„Ahern face jocurile într-un mod inteligent și inspirat, oferindu-ne lecții de viață ce invită la reflecție.” – Sunday Express
„Emoționant, realist și excepțional scris. Cecelia Ahern este regina absolută a poveștilor despre relații… Am adorat fiecare părticică a acestui roman.” – Heat
Mult mai mult decât o simplă poveste de dragoste” – Sunday Mirror

DESPRE CECELIA AHERN

„Tot ce scrie Cecelia Ahern vine din inimă”, notează Sunday Tribune și este confirmat de succesul internațional al scriitoarei. Romanele Ceceliei au fost publicate în 47 de țări și s-au vândut în peste 16 milioane de exemplare.
S-a născut în 1981 la Dublin și este fiica lui Bertie Ahern, fost prim-ministru al Irlandei. Cecelia consideră că de la tatăl său a moștenit puterea de muncă. A studiat jurnalism și comunicare la Colegiul Griffith din Dublin, dar după absolvire, în loc să pornească în căutarea primului ei job în domeniu, scria deja primele capitole din ceea ce avea să devină fenomenul „P.S. Te iubesc”. În scurt timp de la lansare, romanul a devenit bestseller în Marea Britanie, Statele Unite, Germania şi Olanda, iar în 2007 a fost ecranizat cu Hilary Swank și Gerard Butler în rolurile principale.
În 2014, personajele Ceceliei Ahern s-au reîntors la Hollywood odată cu apariția filmului „Love, Rosie”, inspirat de romanul „Suflete pereche”. Tot în 2014, dupa 8 nominalizăari, a câştigat premiul Irish Book Award for Most Popular Fiction pentru romanul „The Year I Met You”. În ianuarie 2015 a început să scrie cel de-al doisprezecelea roman al său.
www.cecelia-ahern.com

by -
2

Se poate simboliza viața printr-o grădină?Anul in care te-am intalnit de Cecelia Ahern

Cartea Anul în care ne-am întâlnit” de Cecelia Ahern, m-a convins că da, modul în care arată viața noastră, bunurile pe care le deținem, sentimentele și trăirile pe care le avem, toate sunt efectul unor acțiuni trecute, cum s-ar zice ”culegi ceea ce semeni”.

Dacă lăsăm sentimentele negative să ne domine, e ca și cum ai lăsa o grădină să fie năpădită de buruieni. Pe de altă parte, ”miracolele cresc doar acolo unde le sădești”, ne zice cartea, iar eu tind să-i dau dreptate întru totul. Trebuie să te străduiești, dacă îți dorești ceva cu adevărat. Sunt de acord că nu totul depinde numai de noi, există influențe exterioare pe care nu le putem elimina, cum ar fi, de exemplu, o ploaie cu grindină care poate distruge o grădină. Pe de altă parte, nu poți avea nici scopuri nerealiste, care nu se pot realiza nicicum, așa cum nu poți crea o grădină tropicală într-un ținut înghețat. Exemplele pot continua.

“E mai bine să ne mişcăm, să ne dezrădăcinăm şi să o luăm de la zero. În felul acesta vom înflori.”

Gradina-Editura All

by -
11

”Miracolele cresc doar acolo unde le sădeşti.”

Anul în care te-am întâlnit de Cecelia Ahern

Titlul original : The Year I Met You
An apariţie în România : 2015
Editura ALLFA
Nr. pagini: 370
Traducere : Martin Zick

Cecelia Ahern este o tânără irlandeză care a reuşit să facă din fiecare roman pe care l-a scris un bestseller internaţional.

Indiferent ce idee sau ce personaj se naşte în mintea mea, o să fie cineva, undeva, care a trăit ce scriu eu, iar în poveste trebuie să-i fac dreptate acelei persoane.” Cecelia Ahern
Romanul „Anul în care te-am întâlnit” a apărut în anul 2014, fiind imediat apreciat de critici şi publicul larg.

 „Pătrunzătoare, romantică, fascinantă” – Hello
O dramă romantică în care predomină umorul” – Marie Claire

Anul în care te-am întâlnit” este o bijuterie de carte, care îţi oferă, ca de altfel toate romanele Ceceliei Ahern, o importantă lecţie de viaţă, strecurată subtil în spatele unei poveşti romantice, încondeiată cu un umor fin.

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Jasmine, o tânără de treizeci şi trei de ani. Pentru a ne face să înţelegem raţiunea acţiunilor sale, ne relatează o întâmplare petrecută la vârsta de cinci ani, care a marcat-o profund, influenţându-i ulterior destinul. Aflată la înmormântarea bunicului, pe care îl adorase, vărul ei Kevin, mai mare cu cinci ani ca ea, i-a spus cu multă răutate că şi ea o să moară, cândva.

Gândul că o să mor a sădit în mine ceva ce port şi astăzi: conştiinţa faptului că, deşi timpul e infinit, timpul meu e limitat. Timpul meu se termină. Mi-am dat seama că ora mea şi ora altcuiva nu sunt egale. Nu le putem cheltui în acelaşi fel. Ceilalţi pot face ce vor cu timpul, dar nu trebuie să mă târască pe mine în afacerile lor – nu am timp de pierdut. Dacă vrei să faci ceva, trebuie să faci pe loc. Dacă vrei să spui ceva, trebuie s-o spui pe loc. Şi, cel mai important lucru, trebuie s-o faci chiar tu. E viaţa ta, tu mori, tu o pierzi. Am lucrat într-un ritm care mă lăsa fără suflare, prea obosită pentru a mă găsi pe mine însămi. Multă vreme m-am vânat pe mine însămi, dar de puţine ori m-am prins – eram rapidă.”

Până acum, Jasmine şi-a dus viaţa ca într-o cursă contracronometru, obţinând un succes profesional fulminant, dar neavând niciodată timp prea mult să poposească într-o relaţie. Momentul în care a fost concediată, la ultima ei slujbă, o firmă la care ea era co-fondatoare, a venit ca un trăsnet. Şeful ei i-a justificat acest lucru spunându-i că a aflat de tratativele ei de a-şi vinde afacerea, la fel ca şi pe toate celelalte pe care le-a avut mai înainte.

În plus, o găselniţă a unui angajator, numită ”concediu de grădină”, care fusese rapid preluată de ceilalţi, o obliga să stea un an acasă, timp în care era plătită cu salariu întreg, dar având interdicţia de a se angaja în tot acest timp. La protestele ei vehemente, şeful ei a izbucnit, zicându-i ceva ce a pus-o pe gânduri, făcând-o să se întrebe dacă nu cumva avea dreptate:

”Un nenorocit de an, după care te poţi întoarce la ale tale: poţi începe ceva ce n-o să termini niciodată, aşa cum ai făcut până acum.”

Având grămadă de timp la dispoziţie, în care nu avea ce face, Jasmine a început să-şi observe vecinii, pe care îi ignorase complet până atunci.

Frustrată, îşi canalizează toate energiile negative către Matt, vecinul ei de peste drum, un realizator de radio alcoolic şi gălăgios, pe care îl urăşte din tot sufletul. Are şi un motiv personal pentru acest lucru, un ghimpe pe care îl poartă în suflet de şaisprezece ani.
Relaţia cu sora ei este propriul ei ”călcâi al lui Ahile”, punctul ei vulnerabil. Deşi era cu un an mai mare, Heather era afectată de sindromul Down, iar Jasmine simţise o nevoie psihotică de a o proteja. Multe din relaţiile ei eşuaseră doar pentru că i se păruse că o privire sau o replică erau răutăcioase în privinţa lui Heather.
În urmă cu şaisprezece ani, Matt realizase o emisiune la radio, o dezbatere despre oamenii afectaţi de sindromul Down. Răutăţile spuse în acea emisiune de către cei care interveneau pentru a-şi spune opinia o făcuseră pe Jasmine să-i poarte o ranchiună profundă lui Matt, care crescuse de-a lungul timpului.
Reacţia lui Jasmine vis-a-vis de Heather era aproape obsesiv-compulsivă. Temerile ei privitoare la siguranţa surorii ei au făcut-o să piardă un interviu important, la care nu s-a prezentat, preferând să o urmărească pe sora ei din umbră într-o o excursie la care aceasta se dusese cu prietenul ei.
De altfel, nu era singura care dezvoltase o obsesie referitoare la cei apropiaţi, pe care vrei să-i protejezi cu orice preţ. Neputând să doarmă noaptea, dorind să lămurească lucrurile cu fostul şef care o concediase, îl sună, ştiind sigur că acesta va răspunde imediat, întrucât dormea iepureşte, chinuit de grija pentru fiica lui adolescentă.

”Ţine telefonul lângă el noaptea, aşteptându-se să primească din clipă în clipă veşti proaste despre fiica lui de fiecare dată când ea pleacă la discotecă sau rămâne peste noapte la vreo prietenă. Umblă în fustiţe de o palmă, bâţâindu-şi picioarele de căprioară pe nişte tocuri care abia îi permit să-şi menţină echilibrul. Stresul acesta o să-l ucidă.”

Ce părere aveţi? Voi, cei care aveţi copii adolescenţi, vi se pare ceva cunoscut?

De multe ori temerile iraţionale îţi paralizează activitatea, te împiedică să te bucuri de orice. Faptul că te temi nu îi protejează în nici un fel pe cei dragi de un eveniment catastrofal. Trebuie să înveţi raţional să te eliberezi de temeri, întrucât acestea îţi afectează calitatea vieţii. Jasmine a realizat şi ea acest lucru, dându-şi seama că acţiunile ei au sufocat-o şi au jignit-o pe Heather, care, având o fire foarte optimistă, reuşise să se integreze perfect în societate, găsindu-şi trei job-uri potrivite cu condiţia ei, un grup de sprijin şi chiar un prieten, lovit de acelaşi sindrom.

Cartea este structurată în patru părţi, fiecare purtând numele unui anotimp al anului. Înaintea fiecărei părţi ni se face o descriere, în care este sintetizată chiar esenţa din ea:

Iarna – ”Perioadă de inactivitate şi degradare.”
Primăvara – ”Abilitate de a reveni la forma iniţială după o perioadă de suferinţă.”
Vara – ”Perioadă de dezvoltare, de perfecţionare, de frumuseţe înaintea declinului.”
Toamna – ”Perioadă de maturitate.”

Înnebunită după o perioadă caracterizată prin lipsa de activitate, lipsindu-i rutina de la serviciu care i se părea că îi oferea o plasă de siguranţă, Jasmine trebuie să întreprindă ceva.
Va începe să lucreze în propria grădină, pe care, în urmă cu patru ani, extrem de ocupată fiind şi neavând chef să se ocupe de ea, o acoperise cu dale, oripilând toţi vecinii.
Prima dată va angaja pe cineva să spargă dalele, după care va planta gazon şi flori, construind ulterior o fântână ornamentală.
Deşi la început nu doreşte ajutorul nimănui, considerând că ”dacă vrei să faci ceva ca lumea, atunci trebuie să faci cu forţele tale”, pe parcurs va accepta ajutorul şi sugestiile altor persoane.

Matt, la rândul lui, este trimis forţat în concediu, până la finalizarea anchetei privitoare la o emisiune dezastruoasă făcută în noaptea de Anul Nou, fiind părăsit ulterior de soţie, care îi ia cu ea şi pe cei trei copii.

Obligaţi amândoi să stea în acelaşi timp acasă, cei doi vor afla lucruri surprinzătoare unul despre celălalt şi, în urma interacţiunii dintre ei, despre ei înşişi, lucru care îi va ajuta şi motiva pe amândoi.
În scenă va apărea şi Monday, un recrutor carismatic, cu ten măsliniu şi ochi verzi.
La ce concluzii ajunge Jasmine, cum se transformă ea şi ceilalţi pe tot parcursul cărţii, cum se va încheia acest an fatidic, dacă şi cum îşi va găsi ea adevărata dragoste, vă invit să descoperiţi singuri în carte.

Cartea îţi transmite un mesaj profund, te pune pe gânduri şi te face să îţi pui întrebări despre propria ta viaţă.
Grădina simbolizează însăşi viaţa Jasminei. Dacă la început este acoperită de pietre, simbolizând închistarea în care se afla, după ce le sparge, pentru a sădi flori în locul lor, scutul în spatele căreia se ascunsese este înlăturat, ieşind la iveală adevăratele sentimente, speranţa şi bucuria de a trăi.

Miracolele cresc doar acolo unde le sădeşti.”

Într-o grădină trebuie în permanenţă să plantezi noi seminţe, să cureţi florile de uscături, să le uzi, să înlături buruienile, să schimbi pământul.

În viaţă trebuie să avem în permanenţă grijă să ne întreţinem speranţa, să scăpăm de sentimentele negative, să luăm deciziile potrivite. Nimic nu este static, totul e în continuă mişcare, iar noi trebuie să ne adaptăm din mers.

E mai bine să ne mişcăm, să ne dezrădăcinăm şi să o luăm de la zero. În felul acesta vom înflori.”

Sentimentele negative, ca ura, invidia, ranchiuna îţi otrăvesc sufletul şi te împiedică să simţi bucuria. Eliberându-te de ele, sufletul tău se va curăţa, iar tu te vei simţi mai bun, mai fericit.

Când răneşti oamenii te răneşti.”

De multe ori, judecăm oamenii după aparenţe. Le punem o etichetă şi îi tratăm în consecinţă. Dar, după ce ajungem să îi cunoaştem mai bine, ne dăm seama că am pornit de la o idee preconcepută, că nu am înţeles, de fapt, că adevărul are multe faţete, iar noi nu am văzut poate decât doar una dintre ele.

Dar tu eşti dovada că poţi să crezi că ştii foarte bine cine este un om, fără să ştii cum este el.

Nu trăim singuri, de multe ori avem nevoie de ajutorul cuiva. Dar pentru asta trebuie să realizăm acest lucru şi să-l acceptăm.

Te-am ajutat să mă ajuţi, iar tu m-ai ajutat să te ajut. Aşa şi trebuie să stea lucrurile. Altfel toată ideea ajutorului ar fi un nonsens. Întotdeauna m-am gândit ca a primi ajutor înseamnă a pierde controlul, dar trebuie să permiţi cuiva să te ajute, trebuie să vrei să te ajute cineva. Numai aşa se poate întâmpla.”

Vă recomand cu căldură această carte, bucuraţi-vă de înţelesurile care răzbat din paginile ei şi creaţi-vă propria grădină a vieţii, plină de flori!

Acum ştiu că nu ne oprim niciodată cu adevărat, călătoria nu e niciodată încheiată, pentru că înflorim mai departe, aşa cum i se întâmplă omizii care, atunci când crede că lumea s-a sfârşit, devine fluture.”

gradina

Editura AllCartea Anul în care te-am întâlnit de Cecelia Ahern este oferită pentru recenzie de Editura ALL. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura ALL. Activitatea editurii şi promoţiile pot fi urmărite pe pagina de facebook.

Anul în care ne-am întâlnit de Cecelia Ahern

citeşte recenzia

   La Editura ALL se află în curs de apariţie cartea Anul în care ne-am întâlnit de Cecelia Ahern.

   Jasmine își pierde slujba chiar înaintea Crăciunului și, conform contractului, nu mai poate lucra un an de zile. Deprimată, își canalizează disperarea spre vecinul ei, Matt, un realizator de emisiuni radio pe care nu poate să-l sufere. Între timp trebuie să aibă grijă de sora ei, Heather, și de grădina din fața casei. Nimic nu pare în regulă, și totuși, atunci când se întâlnește cu Monday, Jasmine înțelege că viața ei o să se schimbe. Înainte de asta însă marea schimbare se petrece înăuntrul ei. Însă atunci când în joc este dragostea, cât de departe poate merge schimbarea?

Pătrunzătoare, romantică, fascinantă.“ Hello

O dramă romantică în care predomină umorul.“ Marie Claire

Editura All

by -
5

Întâlnire cu viața de  Cecelia Ahern

Editura ALLFA
Nr. pagini: 424
Traducere: Marilena Iovu
Titlul original: The time of my life
An apariție în România: 2013, 2015

Cărti scrise de Cecelia Ahern

   Cecelia Ahern este o tânără irlandeză care a reuşit să facă din fiecare roman pe care l-a scris un bestseller internațional.
 „Când încep să scriu o carte, motivația mea sunt personajele. Mă îndrăgostesc de ele, nu pot să mi le scot din minte și nu am liniște până când povestea lor nu e spusă. Vreau să le ajut să își găsească împlinirea.“ Cecelia Ahern

   Romanul „Întâlnire cu viața” a apărut în anul 2011 și a căpătat imediat o apreciere internațională.
   „O poveste surprinzătoare, care îți încălzește inima.” – Booklist
   „Unul dintre cele mai bune romane ale autoarei… Amuzant, emoționant, cu un mesaj profund.” – Daily Express

   Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Lucy Silchester, o tânără de treizeci de ani a cărei viață a intrat în derivă în urmă cu aproape trei ani. După o relație perfectă de cinci ani cu iubitul ei Blake, acesta o părăsește, aparent fără motiv. Deși colindaseră împreună în cele mai exotice locuri de pe glob, aveau un apartament spațios, confortabil, în care iubitul îi gătea feluri sofisticate de mâncare, visau împreună și își făceau planuri de viitor, brusc acesta o anunță că vrea să se despartă de ea, sugerând în același timp ca tuturor cunoștințelor să le spună că despărțirea a fost ideea ei, că ea a fost cea care a simțit nevoia unei schimbări. Bulversată complet, neștiind cum altfel ar putea explica de ce s-au despărțit, Lucy acceptă.

   „Familia mea aparținea unui cult religios foarte sever, numit Biserica Etichetei Sociale. Patronul Bisericii lor era Lumea. Adică toate gesturile făcute și toate cuvintele spuse porneau de la întrebarea ‘Ce o să zică lumea ?’ ”

   I se pare că minciunile îi oferă o plasă de siguranță, însă e doar o iluzie. O minciună duce la o alta și în curând Lucy se învăluie singură în atâtea neadevăruri, încât ajunge să se izoleze de cele mai multe ori, pentru a nu înfrunta consecințele propriilor afirmații.
Este neglijentă la serviciu în urma despărțirii și face o greșeală gravă, în urma căreia este dată afară. Minte însă că și-a dat demisia și inventează un motiv convingător pentru care a făcut acest lucru. Aplicând la noul job, la care se cereau cunoștințe de mai multe limbi străine, minte că știe limba spaniolă, iar când avea de făcut traduceri din limba spaniolă, apela la o fostă prietenă care cunoștea limba, trădând astfel o altă bună prietenă care era certată cu aceasta. Prietenii o învinuiau pentru despărțirea de iubitul ei Blake, fiind convinși că ea îl înșelase. Se simțea strivită de opulența familiei ei, cu toții având cariere strălucite. Tatăl era judecător, fratele cel mare procuror, iar celălalt frate un chirurg strălucit. Tatăl ei, cu care nu se înțelesese niciodată prea bine, nu făcea nici un efort să își ascundă dezamăgirea provocată de eșecurile ei. Nu își mai putuse permite apartamentul luxos în care stătuse cu iubitul ei, așa că îl vânduse, banii îi cheltuise, iar acum stătea cu chirie într-o garsonieră minusculă, în care nu primea pe nimeni, niciodată.  

    Viața ei o luase pe o pantă descendentă și era momentul să intervină. Primește mai multe scrisori în care i se cere, imperios, să se ducă la întâlnire cu Viața sa.

    Aflăm astfel că există o agenție ai cărei angajați sunt, de fapt, viețile altor oameni. La prima întâlnire cu propria ei Viață, Lucy întâlnește un bărbat nefericit, cu ochii injectaţi, îmbrăcat într-un costum şifonat, aflând că el este reflecția a tot ceea ce a făcut ea până acum.

   „Eşti bolnav? Mergi la doctor şi îţi dă antibiotice. Ai depresii? Mergi la psihoterapeut şi iei antidepresive. Începi să încărunţeşti? Îţi vopseşti părul. Dar când e vorba de viaţa ta? Faci câteva alegeri greşite, ai ghinion de câteva ori… Dar trebuie să mergi mai departe, nu? Nimeni nu poate vedea partea ascunsă, iar dacă nu o vezi nici tu – dacă un aparat cu raze X sau o cameră de luat vederi n-o poate fotografia ca să ţi-o arate – , atunci potrivit credinţei timpurilor noastre, ea nu există. Dar eu exist. Eu sunt acea parte a ta. Radiografia sufletului tău. E ca şi cum ai avea în faţă o oglindă, iar eu sunt reflecţia. Îţi arăt că te doare şi că eşti nefericită. Totul se vede pe mine. Acum înţelegi?

    E interesantă ideea că te-ai putea întâlni cu o persoană care personifică viața ta, în care ai putea vedea reflectate consecințele propriilor decizii. Pe tot parcursul cărții, e distractiv să vezi modul în care se transformă bărbatul care personifică viața lui Lucy. Tot ceea ce face ea îl afectează pe el. Dacă la început este un individ sarcastic, irascibil, obosit și plictisit, îmbrăcat neglijent, căruia îi miroase gura, pe măsură ce Lucy ia anumite decizii corecte devine spilcuit, vesel, amabil, fericit chiar. Când Lucy ia o decizie greșită, îi apare un furuncul și pielea i se umple de pete de alergie. E ca și cum el ar fi legat printr-un fir invizibil de Lucy și ar percepe toate sentimentele ei, ba mai mult, ar fi nevoit să suporte și toate consecințele greșelilor ei, fără a se putea opune. Lucy poate însă să îndrepte lucrurile, făcând corecțiile potrivite.

   Adevărurile pe care i le servește Viața ei sunt dulci-amare. Bărbatul, pe care ea îl numește Cosmo Brown pentru a-l putea prezenta celor din jur, întrucât el ajunge să o însoțească peste tot, îi spune că pentru fiecare minciună pe care ea o va spune, el va dezvălui un adevăr despre ea. Astfel, colegii de birou, prietenii şi familia află diverse lucruri pe care ea le ascundea cu strășnicie, încercând din răsputeri să-și apere o imagine falsă, în spatele căreia își ascundea adevărata personalitate.

„- Ești fericit acum ?
– Mă simt ceva mai bine.
– Te fac să te simți mai bine, dar îi îndepărtez pe ceilalți. Mie ce bine îmi face treaba asta?
– În momentul de față nu prea mult, dar cu timpul va merita. Trebuie ca ei să ajungă să te cunoască.
– Mă cunosc deja.
– Nici tu nu te cunoști. Cum să te cunoască ei?”

   Viața ei urzește tot felul de planuri, o pune pe diverse traiectorii pentru a realiza mai multe conexiuni.  Un apel greșit o face să cunoască un bărbat carismatic, Don.

   „Uneori, numerele greșite sunt cele corecte”

   Viața ei însă nu îi impune nimic. Deciziile îi aparțin. Ea trebuie să ajungă singură la concluzia corectă, ce trebuie să păstreze și la ce trebuie să renunțe pentru a merge mai departe. Câtă vreme nu va accepta realitatea, se va complace într-o rutină comodă și nu va avea curajul schimbării, nefericirea o va însoți. În final, adevărul va reuși să o elibereze, să o ajute să se autodescopere și să îi aducă fericirea. Cum reușește acest lucru, veți afla în carte.

   „Câtă vreme sunteţi pe acest pământ, Viaţa vă stă alături. Aşa cum revărsaţi iubire, afecţiune şi atenţie asupra soţilor, soţiilor, părinţilor, copiilor şi prietenilor de-o viaţă care vă înconjoară, trebuie să faceţi acelaşi lucru şi cu viaţa voastra, pentru că vă aparţine, sunteţi voi, vă sare în ajutor şi vă încurajează, chiar şi atunci când simţiţi că nu mai puteti face nimic. Renunţasem la viaţă pentru o vreme, dar ceea ce am învăţat este că, dacă se întâmplă asta și, mai ales, când se întâmplă, viaţa nu te abandonează .”

   Cartea îți lasă o senzație dulce-amăruie, te pune pe gânduri și te provoacă să îți dai întâlnire cu propria ta viață.

Editura AllMulțumesc Editura All pentru oportunitatea de a citi cartea Întâlnire cu viața de Cecelia Ahern.

Cartea poate fi comandată de la Editura All sau din librăriile online agreate

 

by -
9

Cum să te îndrăgostești de Cecelia AhernCum sa te indragostesti_Cecelia_FINAL Alex

Titlul original : How To Fall In Love
An apariție în România : 2015
Editura ALLFA
Nr. pagini 355

Cărţi scrise de Cecelia Ahern

Cecelia Ahern este o tânără irlandeză care a reuşit să facă din fiecare roman pe care l-a scris un bestseller internațional. Romanul ei de debut, P.S. Te iubesc (ALLFA, 2005), a fost tradus în 47 de țări și a fost ecranizat, devenind instantaneu un succes internațional.

Următoarele romane s-au bucurat de același succes, fiind traduse pe toate continentele și vândute în peste 15 000 000 de exemplare.

Indiferent ce idee sau ce personaj se naşte în mintea mea, o să fie cineva, undeva, care a trăit ce scriu eu, iar în poveste trebuie să-i fac dreptate acelei persoane.” Cecelia Ahern

Romanul „Cum să te îndrăgostești” a apărut în anul 2013 și a căpătat imediat o recunoaștere internaționala.

Un roman măreț, care te poartă de la întuneric la lumină.” – Glamour
Duios, haios, romantic.” – Marie Claire
„Excepțional! Îți taie respirația și îți dă poftă de viață!” – Daily Express
Ahern are farmec. Imaginația ei îți oferă soluțiile câștigătoare în viață.” – The Independent

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva Christinei Rose, o tânără aflată la un moment de cotitură al propriei sale vieți. După nouă luni de căsnicie, Christine se simte încătușată într-o căsnicie care o face profund nefericită.

Indiferent cât de pasionale sunt, unele iubiri nu sunt menite să dăinuie pentru totdeauna.

Christine avea propria agenție de recrutare a forței de muncă, fiind o bună mediatoare. Îi plăcea să găsească persoana potrivită pentru slujba potrivită. Oamenii care îi treceau pragul fie își pierduseră slujba și erau foarte stresați, fie doreau să își schimbe meseria și priveau spre viitor cu neliniște, dar și cu speranță, fie se angajau pentru prima oară și erau încântați de noutatea din viața lor. Cu toții plecau într-o călătorie, iar ea se afla în drumul lor. Christine se simțea responsabilă pentru fiecare dintre ei, simțea că are misiunea de a-i ajuta să își găsească locul potrivit în lume. În acest scop, biroul ei era plin de cărți motivaționale.

Într-una din aceste cărți, Cum să-ți găsești propriul loc al fericirii, află că important este să îți găsești un loc care să te însenineze, fie că îți trezește o amintire bună pentru îmbogățirea sufletească, fie un loc unde îți place lumina, fie pur și simplu te simți mulțumită, dintr-un motiv pe care nu îl cunoști neapărat. Odată ce găseai locul, exercițiile din carte te ajutau să redobândești sentimentul de fericire asociat cu locul respectiv, în orice moment și oriunde ai fi dorit.

Încercând să își gasească propriul său loc al fericirii, Christine își rememorează o amintire plăcută de când era copil. La vârsta de cinci ani, împreună cu surorile ei, fusese la un meci de crichet în care juca tatăl ei. Mama ei murise doar cu câteva luni înainte. Era o zi însorită, iar tatăl ei a jucat foarte bine, la sfârșitul meciului fiind purtat pe umeri de coechipieri. Tatăl ei râdea, surorile ei zâmbeau încântate, iar acela a fost momentul în care ea și-a zis că o să fie bine.

Căutând terenul pe care se desfășurase acel meci, Christine dă peste o clădire părăsită, evacuată din motive de siguranță. Acolo îl găsește pe Simon, un bărbat disperat, de treizeci și șase de ani, tatăl a două fetițe mici, care nu mai putea să plătească ipoteca pentru apartametul în care nu i se mai permitea să locuiască, își pierduse de curând slujba, iar consiliul local îl amenința cu încetarea plății pentru locuința de schimb. Simon agita un pistol încărcat, zicând că vrea să se sinucidă. Cu mult calm, Christine reușește să îl convingă să se răzgândească și să  accepte să cheme poliția pentru a-l ajuta. Apoi, ceva l-a făcut să își schimbe hotărârea. A luat pistolul, l-a pus la tâmplă și a tras.

Experiența a lăsat-o pe Christine complet devastată. Era profund marcată de faptul că nu a reușit să îl salveze pe Simon. Ca o consecință a încercării traumatizante trăite, a hotărât să nu se mai prefacă, să ducă o viață adevărată, totul să fie corect și cinstit. Ia decizia să divorțeze.

„Deși optimismul stă la baza multor lucruri frumoase, gândirea pozitivă nu poate să constituie, singură, fundația unei căsnicii.”

Soțul nu a primit deloc bine vestea. De parcă suferise un transplant de personalitate, a devenit rece, crud și rău. Apartamentul, mașina și orice lucru achiziționat împreună a devenit doar al lui. Îi lăsa zeci de mesaje pe telefon, în care o jignea în toate felurile, dădea telefoane prietenilor comuni, punând-o într-o lumină proastă față de aceștia, care, de altfel, nu înțelegeau nici ei prea bine motivele divorțului, întrucât propria ei nefericire, pe care și-o ascunsese atât de bine până atunci, nu constituia un motiv serios decât în proprii ei ochi.

Încercând să își găsească, din nou, un loc care să îi trezească amintiri plăcute, care să o ajute să își regăsească sentimentul fericirii, se duce pe podul Ha’penny Bridge. În facultate, în timp ce plecase timp de un an de zile cu o bursă de studii în Spania, își potolea dorul mistuitor de casă privind la o vedere cu Ha’penny Bridge noaptea, sub bolta înstelată a Dublinului, cu luminile colorate ale orașului reflectate în râul Liffey.

Priveliștea pe care o regăsește pare aceeași ca în vedere, cu o singură excepție. Un bărbat îmbrăcat în negru stătea agățat de balustradă, privind asupra râului rece și înșelător care trecea iute pe sub el.

„Se spune că un fulger nu lovește niciodată de două ori. Neadevărat. Mă rog, e adevărat că oamenii susțin asta; nu e adevărat însă ca fapt științific.”

Pentru a doua oară în decurs de două săptămâni, Christine este în fața unui sinucigaș. De data asta, este hotărâtă să facă totul ca să-l salveze. Nu poate să dea greș a doua oară. Astfel, face un pact cu bărbatul respectiv, pe care află că îl cheamă Adam. El va renunța la gestul lui de a se arunca în gol, iar ea îi va demonstra că viața e frumoasă și merită trăită. Adam impune și un termen limită, două săptămâni, până la ziua lui, când va împlini treizeci și cinci de ani.

Cine este Adam și care sunt motivele care l-au împins spre gestul său disperat ? Va reuși Christine să câștige cursa contracronometru și să găsească soluțiile salvatoare ? Veți afla răspunsul în carte.

Cum să te îndrăgostești este o poveste magică de dragoste, scrisă cu mult talent. Am savurat fiecare moment din carte, pare o poveste simplă, dar ne transmite multe mesaje, dintre care cel mai important este că viața este un lucru frumos, care merită trăita, indiferent cât de grea pare uneori. De asemenea, nu trebuie să îți pierzi speranța, chiar în cele mai dificile momente, întrucât o rază de soare poate să apară de unde nu te aștepți. Ideile nu ne sunt impuse ostentativ, ci sunt sugerate subtil, fiecare își trage propriile concluzii, astfel că la sfârșitul cărții te simți mai bogat sufletește.
Trăim într-o lume materialistă, în care se afirmă tot mai mult că este nevoie de gesturi romantice mărețe, se cheltuiește o avere pe mese scumpe, elaborate, pe un milion de lumânări și bijuterii extravagante. Când, de fapt, averea nu poate ține loc de sentimente, iar tot ceea ce avem nevoie este un strop de dragoste adevărată, complet dezinteresată.

Cartea ne demonstrează cu prisosință că fericirea vine din lucrurile mărunte, din gesturile făcute din suflet, cu multă dăruire.
Mi-a plăcut extraordinar de mult de Christine. Este o persoană foarte sensibilă, altruistă, plină de iubire de oferit.
M-am distrat citind replicile între Christine și familia ei. Tachinările lor sunt lipsite de răutate. Felul în care abordează tatăl și surorile ei subiectul tentativei de sinucidere a lui Adam e amuzant și aproape alarmant, dar lucrurile curg în așa fel încât replicile lor sunt nevinovate, nu insultă pe nimeni. De asta sunt atât de comici.

„- Așadar, cum ai cunoscut-o pe Christine ?

– M-a împiedicat să mă arunc de pe podul Ha’penny Bridge, alaltăieri seară.
– Se pricepe de minune să strice plăcerea altora, a spus Adrienne pe un ton acuzator.”

Câteva citate care mi-au plăcut și m-au impresionat:

-Cerșetorii n-au dreptul să aleagă.
– Dar nu sunt o cerșetoare, sunt fiica ta.
– Nici în privința asta nu ai dreptul să alegi.”

„Ce-am fi noi fără ziua de mâine ? Ne-ar rămâne doar ziua de astazi. Iar dacă lucrurile ar sta așa, aș vrea ca ziua de azi să fie cât mai lungă. Aș umple ziua de azi cu tine, făcând tot ce-mi place mai mult. Aș râde, aș vorbi, aș asculta, aș învăța, aș iubi, aș iubi, aș iubi. Aș face din toate zilele ziua de azi, pentru ca astăzi să mi le petrec pe toate cu tine și nu mi-aș face nicio clipă griji pentru ziua de mâine, în care nu o să mai fiu cu tine. ”

„Se întâmplă uneori să știi un lucru chiar dacă nu îl știi. ”

„Ține minte un lucru: poți să-i oferi tot ajutorul din lume, dar dacă nu învață să-și poarte singur de grijă, eforturile tale vor fi în zadar. ”

„Întotdeauna va exista cineva care să te asculte și să te ajute. Întotdeauna ! ”

Vă recomand cu căldură această carte înduioșătoare, care vă va induce o stare de bine, vă va aduce zâmbetul pe buze și vă va face să credeți în povești moderne de iubire, cu finaluri fericite.

Editura All

Cartea Cum să te îndrăgostești de Cecelia Ahern este oferită pentru recenzie de Editura All. Cartea poate fi comandată direct de la Editura All sau din librăriile online agreate.

Autor: Tyna

La Editura All a apărut cartea Întâlnire cu viaţa de Cecelia Ahern.Intalnire cu viata de Cecelia Ahern
Descriere:
Lucy Silchester şi-a părăsit iubitul perfect pentru că relaţia nu mai mergea şi a demisionat fiindcă nu era de acord cu politica firmei. Acestea sunt numai două dintre poveştile pe care Lucy le-a spus prietenilor şi familiei ca să-și mascheze eșecurile. Există însă cineva care ştie adevărul. Viaţa ei, un bărbat nefericit, cu ochii injectaţi şi îmbrăcat într-un costum şifonat, îi trimite scrisoare după scrisoare, insistând ca ea să vină la o întâlnire. În cele din urmă, Lucy acceptă invitaţia şi măștile încep să cadă…
 
O poveste surprinzătoare, care îţi încălzeşte inima.“ Booklist
 
„Unul dintre cele mai bune romane ale autoarei… Amuzant, emoţionant, cu un mesaj profund.“ Daily Express
Editura All

Cum să te îndrăgostești, de Cecelia Ahern – cartea vedetă la Bookfest 2015

Topul celor mai bine vândute titluri la cea de-a X-a ediție a Salonului Internaţional de Carte Bookfest se prezintă astfel:

Cum să te îndrăgostești, de Cecelia AhernCum sa te indragostesti_Cecelia_FINAL Alex

Trecând într-o noapte pe un pod din Dublin, Christine Rose întâlnește un străin: pe Adam, care se pregătește să se arunce în gol. Ca să-l facă să se răzgândească, îi propune un târg: dacă Adam își amână cu două săptămâni gestul disperat, ea o să-i arate că viața face toți banii.

Dar timpul nu stă în loc. Termenul se apropie cu fiecare clipă, iar Christine își dă seama că nu-și poate ține promisiunea, aşa că va trebui să recurgă la metode disperate. Noul roman al Ceceliei Ahern te ține cu sufletul la gură până la ultimul rând, oferind surpriză după surpriză şi… câteva reţete simple, care îţi fac sufletul mai bogat.

Un roman măreț, care te poartă de la întuneric la lumină.” Glamour

Romanele Ceceliei Ahern au fost publicate în 47 de țări și s-au vândut în peste 16 milioane de exemplare.

Petru cel Mare. Viaţa şi lumea lui, de Robert K. MassiePETRU cel MARE

Lucrarea a câştigat premiul Pulitzer în 1981 în cadrul secţiunii Biografii şi Autobiografii

Robert K. Massie prezintă detaliat viaţa acestui captivant personaj istoric şi evidenţiază evenimentele cruciale care au transformat un băiat într-o legendă, inclusiv călătoriile sale incognito prin Europa, curiozitatea sa de nepotolit faţă de obiceiurile occidentale, obsesia pentru mare şi constituirea măreţei flote ruseşti, modul în care a creat o armată de neînvins şi relaţiile sale cu cei pe care i-a iubit cel mai mult: Ecaterina, iubita sa tandră, şi Menşikov, prinţul fermecător şi lipsit de scrupule care a ajuns la putere prin intermediul prieteniei cu Petru.

Impetuos și încăpățânat, generos și crud, afectuos și neiertător, Petru cel Mare este adus la viață în rândurile acestei cărți în toată măreția lui.exploratorii_1

Fascinant! Captivant ca o poveste și mai fermecător decât multe alte romane.” New York Times

Exploratorii, Erin Hunter

Vol. 1, Începutul aventurii

Vol. 2, Lacul Marelui Urs

Trei pui de urs – un grizzly, un urs polar și un urs negru – pornesc cu mult curaj într-o călătorie plină de peripeții, care îi va purta de pe culmile abrupte ale Munților Stâncoși până în pustiul înghețat al Oceanului Arctic. Într-o lume profund transformată de activitatea iresponsabilă a oamenilor, Exploratorii_vol2-C1cei trei pui vor descoperi că marea provocare a expediției lor stă nu atât în primejdiile care pândesc la tot pasul, cât în dificultatea de a învăța, fără sprijinul nimănui, ce înseamnă să fii cu adevărat un animal sălbatic.

Alte cărți din aceeași serie: Pisicile războinice și Supraviețuitorii

„Echipa” Erin Hunter înseamnă șase autoare britanice, care în 2003 au pornit un proiect de cărți în serie pentru copiii de 10-14 ani.

Personajele au fost alese în urma unor cercetări sociologice calitative și cantitative pe care un grup de psihologi și sociologi le-au desfășurat în școlile primare din Marea Britanie.

În cele trei serii sunt astăzi 48 de cărți, dintre care foarte multe au fost traduse în majoritatea țărilor europene și s-au bucurat de un succes enorm Arta_dreapta_masura-C1printre copii.

Arta de a găsi dreapta măsură. Cum să te bucuri de viață, de Anselm Grün

Alergăm în fiecare zi pentru a câștiga mai mult și pentru a ne simți mai mulțumiți. Avem sute sau mii de prieteni pe Facebook, casă, mașină, serviciu, dar nu suntem mulțumiți. Iar nemulțumirea ne îmbolnăvește, sufletește și trupește. Dar cum să fim mulțumiți? Anselm Grün, cel mai iubit autor de literatură spirituală din Germania, ne arată calea cea mai ușoară, învățându-ne cum să abordăm problemele vieții cotidiene pentru a fi mai senini, mai puțin stresați, mai sănătoși, mai mulțumiți și, desigur, fericiți.

Sub semnul lui Dylan, de Enrique Vila-Matas

Vila-Matas - Sub semnul lui Dylan 2015 2Vilnius este un tânăr de treizeci de ani care aspiră să fie un pierde-vară desăvârșit. Toată viața s-a aflat în umbra tatălui său, scriitor de succes, și a lui Bob Dylan, de care îl apropie o asemănare pur fizică. Vilnius se află într-o permanentă căutare: a autorului unui citat obscur și a celui care, poate, i-a ucis tatăl. Căutările îi poartă însă pașii spre un om care nu mai caută nimic, un scriitor care, deși a hotărât să se retragă de pe scena literară, întrezărește cu ajutorul lui Vilnius prilejul de a scrie cartea visurilor sale. Destinele celor doi se ciocnesc și se suprapun într-un „carnaval ironic și viclean“, care pune în scenă versatilitatea personalității noastre.

Opera lui Vila-Matas a fost tradusă în peste treizeci de limbi, iar romanul Sub semnul lui Dylan a fost inclus de revista La Vanguardia în topul celor mai bune zece cărți publicate în limba spaniolă în 2012.

Editura All

Ne face deosebită plăcere să vă aducem în avanpremieră detalii despre cartea Cum să te îndrăgostești de Cecelia Ahern ce apare la Editura All. Va putea fi achiziționată în premieră la Salonul Internațional de  Carte Bookfest ce se va organiza în perioada 20-24 mai 2015.

CUM SĂ TE ÎNDRĂGOSTEŞTI

Autor(i):

Editură:

ISBN:

Cod bare:

Nr. pag.:

Format:

Culori interior:

Grafică copertă:

Domeniu:

Serie:

Subdomeniu:

Preţ:

Ediţie:

Data apariţie:

Cecelia Ahern

ALLFA

978-973-724-450-5

9789737244505

368

B5

1+1

Alexandru Novac

Carte generală

Cecelia Ahern

Beletristică/Literatură universală

1

Mai 2015

 

Trecând într-o noapte pe un pod din Dublin, Christine Rose întâlnește un străin: pe Adam, care se pregătește să se arunce în gol. Ca să-l facă să se răzgândească, îi propune un târg: dacă Adam își amână cu două săptămâni gestul disperat, ea o să-i arate că viața face toți banii.

Dar timpul nu stă în loc. Termenul se apropie cu fiecare clipă, iar Christine își dă seama că nu-și poate ține promisiunea, aşa că va trebui să recurgă la metode disperate. Noul roman al Ceceliei Ahern te ține cu sufletul la gură până la ultimul rând, oferind surpriză după surpriză şi… câteva reţete simple, care îţi fac sufletul mai bogat.

Un roman măreț, care te poartă de la întuneric la lumină.”

Glamour

Duios, haios, romantic.

Marie Claire

Excepțional! Îți taie respirația și îți dă poftă de viață!

Daily Express

Ahern are farmec. Imaginația ei îți oferă soluțiile câștigătoare în viață.

The Independent

 

Publicului larg

Cecelia Ahern este o tânără irlandeză care a reuşit să fac din fiecare roman pe care l-a scris un bestseller internațional. Romanul ei de debut, P.S. Te iubesc (ALLFA, 2005), a fost tradus în 47 de țări și a fost ecranizat, devenind instantaneu un succes internațional.

Următoarele romane s-au bucurat de același succes, fiind traduse pe toate continentele și vândute în peste 15 000 000 de exemplare.

Indiferent ce idee sau ce personaj se naşte în mintea mea, o să fie cineva, undeva, care a trăit ce scriu eu, iar în poveste trebuie să-i fac dreptate acelei persoane.” Cecelia Ahern

Mai multe informații și noutăți despre Cecelia Ahern puteți afla urmărindu-i conturile de Twitter – @Cecelia_Ahern – și Facebook – Facebook.com/CeceliaAhernofficial –, precum și pagina de internet: www.cecelia-ahern.com.

Alte romane scrise de Cecelia Ahern

P.S. Te iubesc (ALLFA, 2005 – ecranizat P.S. I Love You)

Cadoul (ALLFA, 2009)

Cartea viitorului (ALLFA, 2010)

Dispăruți fără urmă (ALLFA, 2008)

Mulțumesc pentru amintiri (ALLFA, 2009)

Prietenul nevăzut (ALLFA, 2007)

Suflete pereche (ALLFA 2006 – ecranizat Love, Rosie)

Întâlnire cu viața (ALLFA, 2013)

O sută de nume (ALLFA, 2013)

 

Cum sa te indragostesti_Cecelia_FINAL Alex

Special pentru voi câteva pagini din carte

​1

Cum să convingi un om
să lase arma jos


Se spune că un fulger nu lovește niciodată de două ori. Neadevărat. Mă rog, e adevărat că oamenii susțin asta; nu e adevărat însă ca fapt științific.
Cercetătorii de la NASA au descoperit că fulgerele produse în nori lovesc pământul în două sau mai multe locuri, iar riscul de a fi lovit este cu patruzeci și cinci la sută mai mare decât ne imaginăm. Însă ce vor oamenii să spună este că fulgerul nu lovește niciodată de două ori în același loc, lucru la fel de neadevărat. Deși probabilitatea de a fi trăsnit de fulger este de unu la trei mii, între 1942 și 1977 Roy Cleveland Sullivan, un pădurar din Virginia, a fost lovit de trăsnet de șapte ori. Roy a supraviețuit tuturor loviturilor de fulger, dar s‑a sinucis la șaptezeci și unu de ani, împușcându‑se în stomac. S‑ar părea că din cauza unei iubiri neîmpărtășite. Lăsând la o parte metafora fulgerului, am putea spune că oamenii vor să spună următoarele: unul și același eveniment foarte puțin probabil nu poate apărea de două ori în viața unei persoane. Neadevărat. Dacă motivele care l‑au determinat pe Roy să‑și pună capăt zilelor sunt adevărate, dat fiind că o inimă frântă suferă într‑un mod aparte, Roy trebuie să fi știut mai bine decât oricine că era cât se poate de verosimil ca acest necaz neverosimil să i se întâmple din nou. Și astfel ajung la povestea mea: prima dintre cele două întâmplări neverosimile.
Era unsprezece seara, într‑o noapte geroasă de decembrie, în Dublin, când m‑am trezit într‑un loc unde nu mai fusesem niciodată. Nu este o metaforă pentru starea mea de spirit, deși n‑ar fi fost nepotrivită; ce vreau să spun este că nu mai pusesem niciodată piciorul în zona aia. Un vânt înghețat bătea prin clădirile de locuințe abandonate din partea de sud a orașului, scoțând o melodie stranie la trecerea prin ferestrele sparte și foliile atârnate de schele. Pretutindeni vedeai găuri negre în locul ferestrelor, suprafețe neterminate, presărate cu gropi amenințătoare și dale scoase din pământ, balcoane înțesate de conducte și ieșiri în caz de pericol, cabluri și țevi care veneau de nicăieri și se duceau aiurea. Locul părea scena perfectă pentru o tragedie. Simpla priveliște, fără a mai lua în calcul temperatura negativă, m‑a făcut să mă înfior. Clădirile ar fi trebuit să fie ocupate de familii care ar fi dormit la ora aia, cu luminile stinse și draperiile trase. Însă erau lipsite de viață, Evacuate de proprietarii care fuseseră lăsați să locuiască în acele bombe cu ceas, expuse unei liste de pericole la fel de lungi ca lista de minciuni spuse de constructorii care nu și‑au onorat promisiunile de a le oferi locuințe sigure și luxoase.

N‑ar fi trebuit să mă aflu acolo. Încălcam o proprietatea privată, dar nu asta ar fi trebuit să mă îngrijoreze, ci faptul că era un loc periculos. Și ostil pentru orice om obișnuit. Ar fi trebuit să mă întorc de unde venisem. Eram conștientă de toate astea, dar mi‑am luat inima în dinți și am intrat.

Patruzeci și cinci de minute mai târziu, eram din nou afară, tremurând ca varga și așteptând poliția, așa cum mă instruise operatorul de la numărul pentru urgențe. Am văzut în depărtare luminile ambulanței, urmată îndeaproape de o mașină care nu purta însemnele poliției. Din ea a coborât detectivul Maguire, nebărbierit, cu părul vâlvoi și cu o înfățișare aspră, ca să nu spun sălbatică. Mai târziu mi‑am dat seama că e un individ instabil emoțional, ușor irascibil, gata să explodeze în orice moment. Ar fi avut un aspect ideal dacă ar fi fost membru al unei formații rock, dar aveam în fața mea un detectiv de patruzeci și șapte de ani aflat la datorie, ceea ce îl făcea să nu mai pară deloc șic și să scoată în evidență gravitatea situației în care mă aflam. După ce i‑am condus în apartamentul lui Simon, m‑am întors afară și am așteptat, ca să le povestesc tot ce s‑a întâmplat.
I‑am povestit detectivului Maguire despre Simon Conway, bărbatul de treizeci și șase de ani pe care îl întâlnisem în clădire și care, împreună cu alte cincizeci de familii, fusese evacuat din bloc din motive de siguranță. Simon Îmi vorbise mai mult despre bani, despre stresul provocat de plata ipotecii pentru apartamentul în care nu i se permitea să locuiască, despre consiliul local, care amenința cu încetarea plății pentru locuința de schimb și despre faptul că tocmai își pierduse slujba. I‑am relatat detectivului Maguire discuția pe care o avusesem cu Simon, pendulând, confuză, între lucrurile pe care i le spusesem și cele pe care ar fi trebuit să i le spun.
Vedeți voi, când am dat peste el, Simon Conway ținea în mână un pistol. Cred că eu am fost mult mai surprinsă să‑l văd decât a fost el de apariția mea neașteptată în casa lui abandonată. Părea convins că am fost trimisă de poliție ca să vorbesc cu el, iar eu nu i‑am spus că se înșală. Voiam să‑l las să creadă că am în spate o armată de oameni, care mă așteaptă în camera alăturată. Îl ascultam vorbindu‑mi și mă uitam cum își agită arma în toate părțile, înfrânându‑mi cu greu dorința de a mă culca la pământ, de a mă ascunde sau chiar de a o lua la sănătoasa. Deși spaima mi se cuibărise în suflet, încercam să‑l liniștesc și să‑l conving să lase pistolul jos. Am vorbit despre copiii lui și am făcut tot ce mi‑a stat în putință ca să‑i arăt luminița de la capătul tunelului, reușind în cele din urmă să‑l conving să pună pistolul pe bufetul din bucătărie, ca să chem poliția în ajutor. Ceea ce am și făcut. Când am terminat însă de vorbit, ceva s‑a întâmplat. Cuvintele mele nevinovate – pe care acum știu că ar fi trebuit să le las nerostite – au declanșat ceva.
Simon s‑a uitat la mine, dar știam că nu mă vede. Se schimbase la față. În capul meu s‑a dat alarma, dar înainte de a apuca să spun sau să fac ceva, Simon a luat pistolul și l‑a pus la tâmplă. Arma s‑a descărcat.

2

Cum să‑ți părăsești soțul (fără să‑l rănești)


Uneori, când vezi sau trăiești ceva de o realitate crudă, îți dorești să nu te mai prefaci. Ai senzația că ești idioată, escroacă. Vrei să fugi de tot ce este fals, fie că este vorba de ceva inofensiv și nevinovat, fie că e ceva serios, cum este căsnicia. Asta mi s‑a întâmplat și mie.

Când o persoană e geloasă pe un cuplu care se desparte, înseamnă că persoana respectivă știe că și mariajul său este în pericol să se destrame. Așa și cu mine în ultimele luni – ca și cum aș fi știut ceva, dar în același timp nu știam exact despre ce e vorba. De îndată ce s‑a terminat, mi‑am dat seama că am știut întotdeauna că ceva nu e în regulă. Însă pe parcurs am trăit și momente de fericire, aveam speranță. Deși optimismul stă la baza multor lucruri frumoase, gândirea pozitivă nu poate să constituie, singură, fundația unei căsnicii. „Experiența“ Simon Conway, cum o numeam eu, mi‑a deschis ochii. M‑a ajutat să văd unul dintre cele mai reale lucruri din viața mea și m‑a făcut să‑mi doresc să nu mă mai prefac, să duc o viață adevărată, totul să fie corect și cinstit.
Sora mea, Brenda, credea că despărțirea e urmarea unui sindrom de stres posttraumatic și m‑a rugat să vorbesc cu cineva despre asta. I‑am spus că o făceam deja, că purtam de câtva timp discuții cu mine însămi. Și, într‑un fel, chiar așa era; experiența Simon Conway n‑a făcut decât să‑mi grăbească revelația. Firește, nu era răspunsul pe care îl aștepta Brenda; se referea la discuții cu un profesionist, nu la pălăvrăgelile amețite din bucătăria ei la o sticlă cu vin, în miezul unei nopți din mijlocul săptămânii.
Soțul meu, Barry, mi‑a arătat susținere și înțelegere. Și el credea că hotărârea mea bruscă de a pune capăt căsniciei noastre e consecința experienței traumatizante pe care o trăisem de curând. Dar când a înțeles că vorbesc cât se poate de serios – în timp ce îmi strângeam lucrurile ca să plec de acasă – a început imediat să‑mi strige cele mai urâte cuvinte. Nu l‑am condamnat, chit că nu sunt grasă – n‑am fost niciodată. Am mai descoperit, intrigată, că aveam mai multă afecțiune pentru mama lui decât credea el. Înțelegeam prea bine confuzia celor din jur și incapacitatea lor de a‑mi da crezare. Avea de‑a face în general cu faptul că îmi ascunsesem foarte bine nefericirea și în special cu momentul ales pentru pasul ăsta.
În noaptea experienței Simon Conway, când mi‑am dat seama că țipătul acela care‑ți îngheța sângele în vine a ieșit din gura mea, după ce am chemat poliția pentru a doua oară și am dat declarații bând un ceai cu lapte de la EuroSpar, m‑am dus acasă și am făcut patru lucruri. Mai întâi am făcut un duș, încercând să mă curăț de scena pe care o văzusem; apoi, am răsfoit cartea Cum să‑ți părăsești soțul (fără să‑l rănești), pe care o citisem din scoarță‑n scoarță; al treilea lucru – l‑am trezit cu o cafea și o felie de pâine prăjită, ca să‑i spun că mariajul nostru s‑a terminat. Al patrulea lucru a fost să‑i spun, când m‑a întrebat ce s‑a întâmplat, că tocmai am văzut cum un bărbat și‑a zburat creierii. Îmi amintesc că Barry mi‑a pus mai multe întrebări despre împușcătură decât despre încheierea căsniciei noastre.

Comportamentul lui ulterior m‑a surprins, iar uluiala mea chiar m‑a șocat – mă consideram bine documentată în chestiunile de genul ăsta. Înainte ca viața să mă supună acestui test atât de important, am citit despre cum o să ne simțim sau am putea să ne simțim în cazul în care mă hotăram să pun capăt căsniciei. Doar ca să fiu bine pregătită, să fiu pe deplin conștientă și sigură că am luat decizia corectă. Aveam prieteni care mai trecuseră prin asta, petrecusem multe nopți ascultând versiunile ambelor părți. Și totuși, nu mi‑a trecut niciodată prin cap că soțul meu o să devină omul care a devenit, că o să sufere un transplant de personalitate și o să devină atât de rece, de crud și de rău cum a devenit. Apartamentul nostru a devenit al lui – nu mă mai lăsa să pun piciorul acolo. Mașina noastră a devenit a lui – nu mi‑a mai permis s‑o folosesc. Era în stare de orice ca să păstreze orice lucru care fusese al nostru. Chiar și lucrurile pe care nu și le dorea. Și asta era o aluzie directă – dacă am fi avut copii, i‑ar fi oprit el, împiedicându‑i apoi să mă vadă. S‑a arătat ferm în privința aparatului de cafea, posesiv când a venit vorba de setul de cești speciale, nebun după prăjitorul de pâine și de‑a dreptul sălbatic când a venit vorba de ceainic. L‑am lăsat să se dea în spectacol în bucătărie, în sufragerie, în dormitor. Ba chiar a venit după mine la baie, ca să urle în timp ce făceam pipi. Am încercat să fiu cât mai răbdătoare și mai înțelegătoare cu putință. Am știut întotdeauna să ascult, i‑aș fi putut asculta păsurile până la capăt, dar nu eram la fel de bună când venea vorba de explicații și, spre surpriza mea, a trebuit să dau o mulțime. Eram sigură că în adâncul sufletului are aceleași sentimente față de căsnicia noastră, dar se simțea atât de rănit pentru că i se întâmplă lui încât prefera să uite momentele în care amândoi ne‑am simțit captivi într‑o relație sortită eșecului de la bun început. Dar era furios, iar adesea furia te orbește; lui asta i s‑a întâmplat, așa că am așteptat să‑și stăvilească crizele de furie, sperând că la un moment dat să putem sta de vorbă pe bune.
Știam că motivele mele sunt cât se poate de îndreptățite, dar abia suportam durerea din inimă pentru ce‑i făcusem. Iar pe lângă asta mă mai apăsa și faptul că nu reușisem să împiedic un om să se împuște. De luni de zile nu mai dormeam bine – aveam senzația că n‑am mai închis un ochi de săptămâni întregi.
— Oscar, i‑am spus clientului care stătea în fotoliul din fața biroului meu, șoferul autobuzului nu vrea să te omoare.
— Ba da. Mă urăște. Nu ai de unde să știi asta, pentru că n‑ai văzut cum se uită la mine.
— Și de ce crezi că te urăște?
A ridicat din umeri.
— Imediat ce autobuzul oprește în stație, șoferul deschide ușile și îmi aruncă o privire ucigătoare.
— Îți spune ceva?
— Când urc în autobuz, nu spune nimic. Când nu urc, bombăne.
— Sunt momente când nu urci în autobuz?
Și‑a dat ochii peste cap, privindu‑și degetele.
— Uneori, locul meu e ocupat.
— Locul tău? Asta e nouă. Care loc?
A oftat adânc, știind că s‑a trădat, și mi‑a mărturisit:
— Uite… toată lumea din autobuz se holbează la mine, înțelegi? Sunt singurul care se urcă la stația aia și toți se uită la mine. Și pentru că toți se zgâiesc așa, mă așez pe scaunul din spatele șoferului. Cel întors spre fereastră, cu spatele spre ceilalți călători. E separat de restul autobuzului.
— Te simți în siguranță acolo.
— E perfect. Aș putea să stau pe scaunul ăla tot drumul prin oraș. Dar uneori îl ocupă o fată cu nevoi speciale, care ascultă muzică la iPod și fredonează Steps de se aude în tot autobuzul. Dacă e ea acolo nu mai urc în mașină – și nu pentru că persoanele cu nevoi speciale îmi creează o stare de iritare, ci pentru că e locul meu, înțelegi? Și nu‑mi dau seama dacă scaunul e ocupat decât când autobuzul oprește în stație. Așa că verific dacă locul e liber și, dacă nu e, mă dau înapoi. Iar șoferul mă urăște de moarte.
— De când durează povestea asta?
— Nu știu… cred că de câteva săptămâni.
— Oscar, știi ce înseamnă asta. Va trebui să luăm totul de la capăt.
— O, Doamne! a exclamat el, îngropându‑și fața în mâini și prăbușindu‑se în fotoliu. Dar am reușit să străbat jumătate din oraș.
— Ai grijă să nu‑ți proiectezi anxietatea asupra altor temeri viitoare. Trebuie să rezolvăm problema asta de urgență. Așadar, mâine o să te urci în autobuz. O să te așezi oriunde vei găsi un scaun liber și o să stai acolo până la următoarea stație. Pe urmă poți să cobori și să te întorci acasă. Poimâine, adică miercuri, te urci din nou în autobuz, te așezi oriunde găsești un loc liber, mergi două stații și după aia te întorci acasă. Joi o să mergi trei stații, iar vineri patru, ai înțeles? Trebuie să faci totul încetul cu încetul, pas cu pas, și în cele din urmă vei ajunge la destinație.
Nu știam pe cine încerc să conving – pe el sau pe mine. Oscar și‑a ridicat ușor capul. Era livid.
— O să reușești, i‑am spus eu, cu blândețe.
— Totul pare atât de simplu când o spui tu.
— Și nu e deloc simplu pentru tine, înțeleg prea bine. Exer­sează tehnicile de respirație! În curând n‑o să ți se mai pară atât de greu. O să reușești să mergi până la capătul liniei, iar teama o să fie înlocuită de bucurie. Cele mai cumplite momente o să devină cele mai fericite, pentru că o să treci peste un adevărat obstacol.
Oscar nu părea convins.
— Ai încredere în mine.
— Am, dar nu mă simt curajos.
— Curajos nu este cel care nu cunoaște teama, ci cel care și‑o învinge.
— E vreun citat din cărțile tale? m‑a întrebat el, arătându‑mi cu capul vraful de cărți motivaționale de pe biroul meu.
— Nelson Mandela, i‑am răspuns zâmbind.
— Păcat că lucrezi la biroul de recrutări! Ai fi fost un bun psiholog, a spus el ridicându‑se din fotoliu.
— Amândoi avem de câștigat din asta. Dacă reușești să mergi cu autobuzul mai mult de patru stații, o să ai mai multe șanse de angajare, i‑am răspuns, încercând să‑mi ascund tensiunea din glas.

Oscar era un băiat cu o pregătire extrem de solidă, căruia aș fi putut să‑i găsesc cu ușurință o slujbă – de fapt, i‑am și găsit, de trei ori –, dar din cauza problemelor cu transportul în comun oportunitățile de angajare erau limitate. Încercam să‑l ajut să‑și învingă temerile ca să‑i găsesc o slujbă unde să poată merge în fiecare zi. Se temea să ia lecții de condus, iar eu nu puteam să fac și pe instructorul auto, dar acceptase, în sfârșit să încerce să‑și înfrângă teama de transportul în comun. M‑am uitat peste umărul lui la ceasul de pe perete.
— Acum du‑te la Gemma și roag‑o să‑ți facă o programare pentru săptămâna viitoare! Abia aștept să văd cum te‑ai descurcat.
Imediat ce ușa s‑a închis în urma lui, zâmbetul mi‑a pierit de pe buze și am început să răsfoiesc raftul cu cărți în căutarea unui volum din colecția „Cum să…“. Clienții se minunau de numărul cărților pe care le aveam, iar eu mă consideram motivul pentru care librăria Ameliei mai era deschisă. Cărțile erau bibliile mele, ajutoarele la care apelam atunci când mă simțeam pierdută sau când aveam nevoie de soluții pentru clienții cu probleme. Cochetam de vreo zece ani cu ideea de a scrie și eu o carte, dar n‑am ajuns niciodată mai departe de punctul în care mă așezam la birou și porneam computerul, gata să‑mi spun povestea, ca să mă trezesc în cele din urmă holbându‑mă la ecranul alb pe care clipea cursorul, în timp ce golul dinaintea mea reflecta perfect avântul meu creator.
Sora mea, Brenda, spunea că sunt fascinată mai mult de ideea de a scrie o carte decât de scrisul în sine, pentru că dacă aș fi vrut într‑adevăr să scriu aș fi făcut‑o în fiecare zi, pentru mine, indiferent dacă ar fi ieșit sau nu o carte. Ea susținea că un scriitor simte nevoia să scrie fie că are idei sau nu, fie că are sau nu computer, fie că are sau nu pix și hârtie. Dorința lui de a scrie nu depinde de culoarea sau de firma pixului și nici de zahărul din cafeaua cu lapte – lucruri care reprezentau adevărate obstacole în calea procesului meu creator ori de câte ori mă așezam la birou ca să scriu. Brenda dădea glas adesea unor intuiții jalnice, dar mă tem că observațiile ei în ce mă privește erau corecte. Voiam să scriu, dar nu știam dacă pot, și mă temeam că, dacă încep pe bune, o să descopăr că sunt în stare să scriu. Am ținut luni de zile volumul Cum să scrii un roman de succes la capătul patului, dar nu l‑am deschis nici măcar o dată, temându‑mă că dacă nu reușesc să respect sfaturile oferite n‑o să pot niciodată să scriu o carte, așa că l‑am ascuns în noptieră, punând deoparte visul cu pricina până la momentul oportun.
Am găsit, în sfârșit, cartea pe care o căutam: Șase sfaturi pentru concedierea unui angajat (cu imagini).
Nu știu dacă imaginile îmi erau de vreun folos, dar m‑am dus la baie și am încercat în fața oglinzii să adopt expresia îngrijorată a patronului. Am studiat notițele de pe bilețelul pe care îl lipisem pe prima pagină, fără să fiu sigură că sunt în stare să fac asta. Mica mea firmă, Rose Recruitment, avea o vechime de patru ani. Eram patru oameni și secretara noastră, Gemma, care ne ajuta să funcționăm. Nu voiam să renunț la Gemma, dar din cauza problemelor financiare trebuia să iau în calcul și varianta asta. Citeam notițele pe care le făcusem când s‑a auzit un ciocănit în ușă, urmat imediat de intrarea Gemmei.
— Gemma! am chițăit, frământând vinovată cartea și încercând să o ascund.
Îndesând‑o cu disperare într‑un raft deja ticsit cu cărți, am scăpat‑o din mână. A aterizat direct la picioarele Gemmei.
Gemma a chicotit și s‑a aplecat s‑o ridice. Observându‑i titlul, s‑a înroșit toată. S‑a uitat la mine. Pe față i se citeau uimire, spaima, nedumerirea și durerea. Am deschis gura și am închis‑o. N‑a ieșit niciun cuvânt. Încercam să‑mi amintesc ordinea în care trebuia să abordez subiectele, frazarea potrivită și expresia corectă a feței, ponturile pe care le citisem în carte. Transparență, empatie, fără implicare emoțională, cu imparțialitate sau fără imparțialitate? Am întârziat însă prea mult – înțelesese deja.
— Ei bine, în sfârșit una dintre cărțile tale tâmpite a dat rezultate, a spus Gemma cu ochii în lacrimi, aruncându‑mi cartea în brațe. S‑a întors, și‑a luat geanta și a dat buzna pe ușă afară.
Împietrită de rușine, m‑am simțit totuși jignită de accentul pus pe în sfârșit. După cărțile alea îmi duceam viața. Și funcționa.

 

Recomandari saptamanale

Dragul meu necunoscut de Elizabeth Hoyt

Dragul meu necunoscutGen : Historical romance-citeste recenzia

“Acuzat pe nedrept de crima si devenit mut in urma unei batai aproape fatale, Apollo Greaves, viconte Kilbourne, reuseste sa evadeze de la Bedlam. Cu soldatii Coroanei pe urmele sale, isi gaseste refugiu intre ruinele renumitului parc Harte’s Folly, muncind ca simplu gradinar, fara sa aiba nici un fel de asteptari de la un viitor pe care il considera fara speranta. Insa cand o tanara plina de viata se muta in cladirea abandonata si darapanata a teatrului de acolo, atentia ii este cu totul acaparata.
Tanara este Lily Stump, o celebra actrita a scenei londoneze, care trece printr-o perioada dificila fiind forțata sa se mute intre zidurile arse ale teatrului din Harte’s Folly impreuna cu baiețelul ei si cu o servitoare de incredere. Curand Lily descopera ca ea si mica ei familie nu sunt singurii locatari de acolo – un barbat masiv si tacut considera, de asemenea, ruinele drept casa lui. Intalnirea dintre Lily si Apollo are un rezultat neasteptat – fiecare vrea sa-l vada pe celalalt cat mai curand plecat din acel sanctuar. Dar cand Lily il surprinde citindu-i piesele pe care ea le scrie in secret, isi da seama ca Apollo este mai mult decat ceea ce pare…
Desi pasiunea ravasitoare care se naste rapid intre ei ii face sa se apropie, tainele pe care Apollo stie ca le are Lily par un obstacol greu de depasit. Iar cand propriul trecut il ajunge din urma, Apollo este silit sa faca o alegere: dragostea lui pentru Lily sau adevarul uluitor care il va elibera.”

Placeri interzise de Deanna Lee

placeri-interzise-passion-vol-3Gen: Erotic

“Lauren Evans, o artista cunoscuta pentru tablourile erotice pe care le creeaza, adora provocarea de a surprinde pe panza contururile superbe ale unui nud, si, din cand in cand, accepta ca relatia cu modelele masculine care ii pozeaza sa treaca dincolo de cadrul profesional. Decizia de a se muta in Boston aduce dupa sine si o problema neasteptata pentru Lauren, caci un necunoscut periculos este pe urmele ei, si o singura persoana ii poate oferi protectie: Connor Grant, barbatul insarcinat cu securitatea galeriei de arta unde Lauren isi va expune lucrarile. Cu toate ca atractia exploziva dintre ei complica lucrurile, artista nu rezista tentatiei de a savura toate deliciile din arsenalul placerilor interzise pe care el i-l poate pune el la dispozitie…

Una dintre cele mai celebre autoare de romane erotice, Deanna Lee se bucura de aprecierea a milioane de cititori, romanele ei fiind premiate de Asociatia Scriitorilor de Literatura Erotica.”

 

Gazda de Stephanie Mayer

Gen: SF/Fantasy-citeste recenziaGazda de Stephanie Meyer

Melanie Stryder refuza sa se stinga. Lumea noastra a fost invadata de un dusman invizibil. Oamenii devin gazde pentru acesti invadatori, mintile le sunt luate, in timp ce corpurile lor raman intacte si isi continua vietile, aparent neschimbate. O mare parte din omenire a cedat. Cand Melanie, unul dintre putinii oameni salbatici in viata, este capturata, are convingerea ca i-a sosit sfarsitul.

Wanderer, sufletul invadator care a intrat in corpul lui Melanie, a fost avertizata despre provocarile cauzate de trairea in corpul unui om: emotiile covarsitoare, multitudinea de simturi, memoriile prea clare. Dar mai era ceva dificil, ceva la care Wanderer nu se astepta: vechiul chirias al corpului refuza sa renunte la posesiunile mintii ei. Wanderer ii pune la incercare gandurile lui Melanie, sperand sa descopere locurile pe unde se ascund restul de oameni rezistenti. In schimb, Melanie ii umple mintea lui Wanderer cu viziuni despre barbatul pe care il iubeste Jared, un om care inca isi duce traiul in clandestinitate. Incapabila sa se desparta de dorintele corpului lui Melanie, Wanderer incepe sa tanjeasca dupa un om a carui demascare facea parte dintre insarcinarile ei.

Cand fortele exterioare le transforma pe Wanderer si pe Melanie in aliate, ele se pregatesc sa plece in cautarea omului pe care ambele il iubesc, cautare ce se dovedeste a fi periculoasa si nesigura. Una dintre cele mai de succes scriitoare din ziua de azi, Stephenie Meyer, autoarea faimoasei serii Amurg, ne ofera un roman de neuitat despre perseverenta iubirii si despre ce inseamna sa fii om.”

 Raul absolut de Alex Kava

 Raul absolut de Alex Kava

Gen: Politist/Suspans

Atunci cand intr-un orasel din Nebraska incep sa apara cadavrele mutilate ale unor baieti, intreaga comunitate intra in panica. Parintii isi insotesc copiii pretutindeni si toata lumea asteapta ca tanarul si charismaticul serif Nick Morelli sa rezolve cazul. Cum lucrurile se complica insa din ce in ce mai mult, politia locala cere ajutorul unuia dintre cei mai buni profiler-i ai FBI-ului, agenta Maggie O’Dell. Ea este ultima speranta. Dar diabolica inteligenta a unui criminal care nu face nici o greseala este o piatra de incercare chiar si pentru cel mai experimentat agent federal.”

Parfum de curtezana de Sawako Ariyoshi

citeste recenzia

Aceasta carte face parte din colectia Raftul Denisei a editurii Humanitas Fiction.parfum de curtezana-coperta

Ca romanciera, Sawako Ariyoshi este cunoscuta in lume mai ales prin bestsellerurile Parfum de curtezana, Dansatoarea de Kabuki si Sotia doctorului, ale caror traduceri in limba romana au aparut in colectia Raftul Denisei. Roman dens, de o mare finete, proiectat pe planuri multiple, Parfum de curtezana este o poveste emblematica de dragoste si ura intre o mama si o fiica, o naratiune istorica in Japonia primelor decenii ale secolului XX si o meditatie asupra conditiei femeii in universul crud al gheiselor. A fost ecranizat in 1964, in regia lui Keisuke Kinoshita, cu Mariko Okada si Nobuko Otowa in rolurile principale.

La sfarsitul erei Meiji, intr-un sat pierdut in mijlocul lanurilor de orez, destinul a trei generatii de femei pare sa urmeze ritmul imuabil al vietii la tara. Insa, in clipa in care frumoasa vaduva Ikuyo, mama lui Tomoko si fiica Tsunei, se recasatoreste cu fiul capeteniei satului, totul pare sa-si iasa din matca. Atrasa de mirajul orasului, tanara pereche paraseste casa parinteasca. Tokio le va zdrobi repede sperantele, iar frivolitatea lui Ikuyo va impinge familia spre dezonoare. Tomoko sfarseste prin a fi vanduta, la zece ani, unei case din cartierul placerilor. Gheisa-ucenica, ea va invata ca fosnetul unui chimono de matase inmiresmat cu tamaie, umbra unui zambet pe chipul desavarsit ascuns de fard sau degetele abia atingand coardele unui shamisen pot ingenunchea barbati care hotarasc soarta Japoniei. Insa dorinta cea mai mare a tinerei este sa fie libera. Va reusi ea sa-si hotarasca singura soarta intr-o societate ale carei temelii incep sa fie erodate de tragediile istoriei.”

 

O suta de nume de Cecelia Ahern

O suta de numeGen: Romance-citeste recenzia

“Aceasta carte face parte din colectia Strada Fictiunii a editurii Allfa.

Kitty este o jurnalista care a dat de necaz. Si-a pierdut postul din televiziune si este in conflict cu editorul revistei pentru care scrie. Cand prietena ei, Constance, cea care i-a indrumat cariera, ii lasa cu limba de moarte misiunea de a scrie un articol cu subiect misterios, criza se adanceste. Kitty nu are decat o lista cu o suta de nume si, pornind de la ele, trebuie sa scrie materialul in mai putin de doua saptamani. Un subiect absolut inedit si o misiune aparent imposibila. Ajutata de Steve, un prieten din facultate, si de Bob, sotul lui Constance, porneste intr-o cursa nebuna, incercand sa afle ce ii leaga pe cei o suta de oameni. Dar cine poate cunoaste o suta de oameni in doua saptamani?

Cu umor si sensibilitate, Cecelia Ahern isi surprinde din nou cititorii, tinandu-i cu rasuflarea taiata pana la ultima pagina.”

 

Luna plina de Kelly Armstrong

Gen : Urban fantasy, Paranormal-romance – citeste recenzialuna plina

“O cheama Elena. Este frumoasa, inteligenta si amuzanta. Si cel mai important este varcolac. Singura femeie varcolac din lume. Tradata de iubitul ei, un varcolac, Clay, care o musca si o transforma in ceea ce este acum, obligand-o la o viata plina de transformari secrete, Elena paraseste Haita adoptiva incercand sa se acomodeze vietii umane. Latura animalica pe care incearca din rasputeri sa o anuleze este imediat reactivata atunci cand varcolacul Alfa, seful Haitei, o chema sa salveze Haita, amenintata de criminali odiosi transformati in varcolaci si care incalca teritoriul acesteia ucigand oameni nevinovati. Lupta pentru siguranta si dreptate se trasforma in curand o lupta pentru sine si cu sine pentru o viata linistita. Care va fi deznodamantul, ce se va alege de Haita si cum va opta Elena sa traiasca aflati citind romanul scris de Kelley Armstrong.”

 

1Q84 de Haruki Murakami

1Q84O tanara coboara pe scara de urgenta a unei autostrazi suspendate. Intentioneaza sa ucida un om. In alta parte a metropolei, un profesor de matematica e de acord sa rescrie romanul unei fete dislexice. Fara s-o stie, cei doi se cauta, iar actiunile lor declanseaza o adevarata avalansa de evenimente, pentru ca la Murakami povestile simple nu sunt niciodata simple. In spatele realitatii banale se ascund intotdeauna tenebre periculoase, iar trecutul nu se lasa nici rescris, nici uitat cu usurinta. Tanara ucigasa si profesorul de matematica descopera treptat ca au starnit din umbra forte colosale care ameninta insusi destinul lumii. Romanul poate fi citit ca o poveste de dragoste, dar in acelasi timp este o meditatie asupra fanatismului si asupra violentei pe care acesta o provoaca. Nu in ultimul rand, 1Q84 ridica o intrebare asupra existentei libertatii, indiferent de formele ei de expresie.”

 

O suta de nume de Cecelia Ahern

Titlul original: One Hundred Names

Editura Allfa

Traducere: Martin Zick

Anul 2013

Numar pagini: 316

Cota Goodreads: 3.77

Carti scrise de Cecelia Ahern

De multe ori, scriitorii nu stiu despre ce sa scrie, asa ca incearca sa abordeze subiecte „fierbinti”, la moda. Eu zic ca trebuie sa scrii despre ce te intereseaza cu adevarat. Scrie despre ce simti ca nu poti sa nu scrii. Concentreza-te pe ce simti ca are de spus inima ta. Trebuie sa scrii in primul rand despre tine, numai asa cititorul se va regasi in cuvintele tale.” Cecelia Ahern

Cartea „O suta de nume” pare sa fie un omagiu adus oamenilor. Cu ajutorul cuvintelor transmise de Cecelia Ahern reusim sa descoperim ca fiecare experienta poate fi un subiect important daca stim cum sa il transmitem. Personajul principal, Katherine Logan este o jurnalista care a uitat probabil pe parcurs ce a determinat-o sa aleaga aceasta meserie. Din dorinta de a face un bine, ajunge sa comita greseli incredibile cu ajutorul unui reportaj bazat pe marturii mincinoase, distrugand viata unui om, iar cariera ei va fi compromisa. Fara sa vrea primeste a doua sansa de indrepta lucrurile, acum are o singura lista de nume si trebuie sa reuseasca. Desi la inceput poate parea imposibil, ea va vedea dincolo de aparente.

imagine1Kitty sau Katherine Logan la cei 33 de ani are parte de un esec in cariera. Este luata de val si vrea sa realizeze reportajul perfect. Profita de pozitia de jurnalist pentru a expune in emisiunea „30 de minute” o poveste aparent credibila bazata pe marturia a doua eleve ce isi acuzau de abuz profesorul de sport. Din nefericire pentru Kitty s-a dovedit ca era nevinovat Colin Maguire, iar consecintele sunt inevitabile. Institutia a platit o despagubire enorma, Kitty este suspendata si totul pare sa se duca de rapa.

Esuase lamentabil si aruncase cu noroi peste reputatia unui om. Faptele sale nu puteau fi iertate cu usurinta de catre cei din jur, iar oamenii ii lasau mesaje ostile la usa (excremente de caine, hartie igienica, vopsea rosie).

Singura care ii oferise o sansa la inceput era Constance Duboi, prietena si mentor. Sufletul sau si devotamentul ii oferea calitati speciale, dar din pacate destinul ii rezervase altceva. Pe patul de spital, Constance o incurajeaza si ii vorbeste de o parte din planurile ei de viitor. Chiar daca avea zilele numarate nu poate fi indiferenta si o roaga sa caute proiectul la care lucra. Kitty cu greu ii impartaseste entuziasmul, dar cauta documentul, numai ca il aduce prea tarziu, prietena ei murise.

Simte ca acesta este ca un ultim omagiu ce trebuie sa il aduca si doreste sa scoata la lumina misterul. Colegii de la revista Etcetera sunt reticenti, stiu de scandal si nu vor sa fie implicati, dar Kitty stie ca nu trebuie sa renunte, Constance merita acest efort, doar ea putea sa o reprezinte.

Accepta compromisul si porneste lupta, dar pare extrem de greu. Are doua saptamani la dispozitie, o lista cu 100 de nume si nici macar un indiciu. Dupa zeci de telefoane la intamplare pentru a descoperi persoanele potrivite, intr-un final apare o salvare si gaseste anumite notite lasate de Constance in care erau mentionate numerele de telefon ale persoanelor din lista.

Ajunge sa se intalneasca cu mai multi oameni si sa afle ce ascund in pofida aparentelor.

Bridget Murphy sau Birdie este o doamna de optzeci si patru de ani, locuieste intr-un azil si este iubita de toti cei din jur. A avut o viata tumultoasa, dar acum la adancii batranetii se gandeste cu nostalgie la trecut. Este vizita frecvent de cei din familie, dar nu par sa fie extrem de apropiati. Desi nu doreste sa arate, are un mic secret ce o face speciala, dar nu este pregatita sa il dezvaluie unei necunoscute asa cum este Kitty.

Eva Wu poate fi asemuita cu o cutie a Pandorei. Detine firma „Cu dedicatie” si sarcina ei este de a cauta cadoul perfect pentru alte persoane. Pentru a fi sigura ca nu da gres prefera sa petreaca un timp cu cei care doresc sa daruiasca.

Archie Hamilton a suferit enorm cand a fost ucisa fiica lui de saisprezece ani. A incercat sa faca dreptate si a pedepsit agresorul, dar a fost arestat. La eliberarea sa a ajuns sa isi schimbe anumite perspective, dar prefera sa le tina pentru el.

Ambrose Nolan este unica in felul ei. Detine un muzeu de fluturi rari si este pasionata de frumos, insa este un mister pentru cei din jur. Un defect fizic o forteaza sa nu se arate oamenilor, ci sa se lase reprezentata de un prieten din copilarie ce ii impartasea pasiunea. Cu greu ajunge Kitty sa o faca pe Ambrose sa isi arate sentimente, dar perseverenta ii va fi de folos.

Jedrek Vysotski impreuna cu prietenul sau Achar au dorit sa arate ca sunt in stare de mai mult. La inceput a fost o simpla provocare din dorinta de a face ceva util si de a uita de problemele personale, dar si-au dat seama ca ar putea obtine un record cu hidrobicicleta. S-au antrenat timp de noua luni si acum spera sa obtina fonduri pentru a aduce un reprezentant de la Cartea Recordurilor sa le testeze abilitatile. Au incredere in ei, dar au sanse mici de reusita pentru ca nu au posibilitati materiale.

Mary-Rose Godfrey poate fi considerata o tanara privilegiata. Un bun prieten alege sa o ceara in casatorie saptamanal si totul este doar in gluma. Kitty analizeaza reactia celor doi „logodnici”, entuziasmul oamenilor si privilegiile de care se bucura din partea restaurantului in care se desfasoara evenimentul. Dar Mary-Rose este o fiica devotata, isi ajutata mama care a suferit un atac cerebral si frecvent merge la spital pentru a aranja bolnavii. Se simte lipsita de importanta, crede ca nu are calitati iesite din comun precum ceilalti, dar nu stie care ii este rostul in acea lista de nume.

Toate aceste povesti ascund si alte secrete, dar Kitty nu poate sa inteleaga ce anume ii leaga, de ce au fost alesi de Constance. Se simte derutata, presata de timp, iar raspunsurile intarzie sa apara. Viata sa este un haos. Este abandonata de iubit, dar are alaturi un prieten de nadejde. Steve stie sa o certe, dar si sa ii aline ranile. O ajuta sa iasa din incurcaturi de fiecare data cand descopera mesajele ostile lasate de oameni, o incurajeaza cand simte disperare si ii este alaturi neconditionat.

Dezastrul pare sa se dezlantuie atunci cand apare brusc dupa doisprezece ani un fost coleg. Prezenta lui Richie Daly ii starneste banuieli, dar o linisteste imediat spunandu-i ca scrie un roman politist si nu este la curent cu noutatile din presa. Kitty nu se gandeste prea mult si ii povesteste dezinvolt ce i se intamplase, cat gresise cu acel reportaj, dar si umilintele suferite. Pentru a fi totul complet, petrec noaptea impreuna.

La scurt timp isi da seama ca Richie se folosise de ea, o cautase pentru a-i lua un interviu in exclusivitate si sa il publice intr-o revista. Scopul sau a fost indeplinit, dar Kitty este daramata, marturia sa transmitea multe si totul fusese facut intr-un mod perfid fara acordul ei. Acum platea cu aceeasi moneda.

Cum se vor desfasura evenimentele? Va reusi Kitty sa inteleaga ce ii leaga pe acesti oameni? Va reusi sa discute si cu altii? Va putea sa duca la bun sfarsit un articol in semn de omagiu pentru Constance? Ce surprize i se rezerva? Cine sunt cu adevarat acesti oameni mentionati in lista celor 100? Au abilitati speciale? De ce ei? Va avea curaj Kitty sa il viziteze pe Colin Maguire si sa isi ceara scuze? Oare este suficient la cate a patimit din cauza ei?

daca vrei sa gasesti adevarul, nu e nevoie sa treci totul prin foc si sabie pentru a da la iveala o minciuna, nici sa faci ceva revolutionar-e suficient sa intri in miezul unui lucru real.

O carte ce ascunde povesti reale ale unor oameni aparent banali. Au sansa de a spune ce simt si de ce merita sa lupte. Kitty va invata de la prietena sa Constance ce inseamna cu adevarat meseria de jurnalist, iar investigatiile o vor duce pe drumul cel bun si va intelege unde a gresit pe parcurs.

Mesajul transmis de aceasta carte este important, dar din pacate nu s-a ridicat la nivelul asteptatilor mele. Autoarea ar fi putut sa aprofundeze actiunea si sa incante cititorul cu mai mult. Descrierile facute pe parcurs m-au ajutat sa inteleg, insa nu m-au tinut cu sufletul la gura. A lipsit acel ceva.

8 puncte/10

Editura All

 Cartea O suta de nume este oferita pentru recenzie de Editura All.

Autor: Mili

Carti scrise de Cecelia Ahern

    Cecelia Ahern s-a nascut in 30 septembrie 1981 la Dublin, in Irlanda. Este fiica fostului prim-ministru al Irlandei, Bertie Ahern, iar inainte de a deveni scriitoare a obtinut licenta în jurnalism si comunicare media la Griffith College Dublin.

    Gen literar: Chick-lit, contemporan, romantic

    In 2002 cand avea 21 de ani, a scris primul sau roman, P.S. Te iubesc. Isi incepe cu adevarat cariera literara in anul 2004, odata cu aparitia romanului P.S. Te iubesc, care a devenit rapid un bestseller, atat in Irlanda (a fost numarul 1 in Irlanda timp de 19 saptamani), cat si in restul lumii. Cartea a fost adaptare de film regizat de Richard LaGravenese. Romanele ei au fost publicate în 46 de tari si s-au vandut in peste 13 milioane de exemplare. Este casatorita si are doi copii. Isi dedica o mare parte din timp scrisului si doneaza periodic in scopuri caritabile sume obtinute din drepturile de autor.

    In anul 2000, ea a facut parte din grupul pop irlandez Simea, care a terminat al treilea in finala nationala irlandeza pentru Eurovision Song Contest .

   A doua carte Where Rainbows End a ajuns, de asemenea, numarul 1 in Irlanda si Marea Britanie, si a castigat Premiul German CORINE in 2005.

Listă cărţi

Seria Flawed
1. Flawed (2016)-Defecţi
2. Perfect (2017)
Flawed / Perfect (omnibus) (2018)

1. P.S. I Love You (2002) P.S. I Love You

2. Love, Rosie (2004)/Where Rainbows End – Suflete pereche

3. If You Could See Me Now (2005) Prietenul nevazut

4. Mrs Whippy (2006)

5. A Place Called Here (2006)/There’s No Place Like Here (2009) Disparuti fara urma

6. The Gift (2008) Cadoul

7. Thanks For Memories (2008) Multumesc pentru amintiri

8. The Book Of Tomorrow (2009) Cartea viitorului

9. Every Year (2010)

10. Girl In The Mirror (2011)

11. The Time O My Life (2011) Intalnire cu viata

12. One Hundred Names (2012) O suta de nume

13. How To Fal In Love (2013)

14. Doctor Who: The Bog Warrior (2014)

15. Ghost Story Novella (2014)

16. The Year I Met You (2014)-Anul in care te-am intalnit
17. The Marble Collector (2015)
18. Lyrebird (2016)

Impreuna cu alti autori

1. Irish Girls Are Back in Town -Patricia Scanlan, Gemma O’Connor, Sarah Webb (2005)

2. Ladies’ Night Freya North, Cathy Kelley (2005)

3. The Book Lovers’ Appreciation Society – Maeve Binchy, Mavis Cheek, Rowan Coleman (2009)

4. Discover Someone New: Free Sampler -Trisha Ashley, Usain Bolt, Fern Britton (2013)

5. How to Fall in Love… With Life – The General Public (2013)

Cartea P.S. I love you ( P.S. Te iubesc) a fost ecanizata in anul 2007

Site-ul autoarei  http://uk.cecelia-ahern.com/

by -
27

P.S. I LOVE YOU (2007) – P.S. TE IUBESC

Tu esti viata mea toata, dar eu sunt doar un capitol in viata ta”

Suntem in luna Martie, se apropie cat de curand ziua nationala a Irlandei (17 Martie  – Sf Patrick) si oricine ma cunoaste, imi stie si slabiciunea pentru cultura si traditiile acestei tari.

A fost si firesc sa imi indrept atentia catre pelicula “P.S. I LOVE YOU”, o drama cu iz de comedie romantica, bazata pe romanul omonim al scriitoarei irlandeze Cecelia Ahern, avand in distributie pe Hilary Swank, Gerard Butler, Kathy Bates, Lisa Kudrow, James Marsters, Jeffrey Dean Morgan. Trebuie specificat inca de la inceput ca exista mari diferente intre povestea din carte si cea realizata de scenarist.

Subiectul filmului mi se pare unul destul de original,aducand o perspectiva interesanta asupra  vietii,a mortii,dar mai ales asupra iubirii.Atunci cand sti ca viata ta este pe sfarsite,cel mai greu iti este sa-ti parasesti  jumatatea  si vrei sa gasesti o modalitate de a ajuta fiinta draga  sa depaseasca aceasta perioada.Exact la acest lucru s-a gandit si Gerry Kennedy ( Gerard Butler ),astfel ca el  ajunge sa pune la cale un plan pentru a  o  ajuta  pe soția lui, Holly ( Swank ) sa treaca prin procesul de doliu si de a-si reface viata. In  acest scop ,el a scris o serie de 12 scrisori care urmeaza sa fie livrate la date specifice, dupa ce el va muri.

Gerry si Holly Kennedy sunt un cuplu cu ceva vechime, isi au si ei portia zilnica de dispute in ceea ce privesc banii, posibilitatea de a avea un copil. Gerry isi doreste partide fierbinti  de sex, in timp ce Holly ii reproseaza ca nu isi gaseste un loc stabil de munca. In ciuda momentelor proaste si a diferentelor de personalitate, casatoria lor este una bine sudata. Dar intr-o zi Gerry moare din cauza unei tumori cerebrale. Iniţial Holly se complace in suferinţa,  zace toata ziua in pat jelind moartea soţului ei, astfel se izoleaza de prieteni si familie. Si asta dureaza pana in ziua cand ea implineste 30 de ani, iar cele doua prietene(Sharon si Denise),alaturi de mama si sora ei, o determina sa iasa din vizuina.Organizeaza o petrecere, li se livreaza un tort si cu acesta soseste si o scrisoare de la Gerry:

“Sa-nceapa petrecerea.Buna, iubito. Surpriza! Stiu ca e o idee cam morbida, dar nu-mi place deloc sa nu fiu acolo, alaturi de tine, cand implinesti 30 de ani. Mor ca nu sunt acolo. Hai ca e nostim! O sa fii asa de impresionata. Am un plan, iubito. Iti vine sa crezi? Ti-am scris niste scrisori, pe care le vei primi in diverse moduri. M-am gandit sa astept pana de ziua ta, pentru ca sigur n-ai iesit demult din casa. Si nu incerca sa afli cum vin scrisorile, esti prea isteata si-o sa-mi strici planul. Doar fa-mi jocul,pentru ca ideea e…ca inca nu pot sa-ti spun adio. Si vreau sa stii ca oriunde as fi…imi lipsesti foarte mult. P.S. Te iubesc. “

Se dovedeste a fi primul din mai multe mesaje semnificative – toate se termină cu ” PS I Love You “. Scrisorile de  dincolo de mormant ajung la ea in cele mai ingenioase moduri cu putinta : aduse la usa de un actor imbracat in clovn,puse in cutia postala,ascunse in vechea haina de piele. Ele contin instructiuni specifice  cu privire la modul in care ar trebui ca Holly sa-si revina. Timpul trece, fiecare mesaj ii reda increderea in sine, iar surpriza cea mai  mare pusa la cale de Gerry consta intr-o calatorie in tara lui natala, Irlanda, pe care Holly o va face in compania celor doua prietene, Sharon si Denise. Ele ajung la destinati, o casuta  in mediul rural irlandez,unde au gasit instructiuni clare de la Gerry  – sa o duca pe Holly la pub-ul sau favorit (loc unde el a cantat cu multi ani in urma).In timp ce ascunta muzica la barul  Whelan’s , il intalnesc pe William,un cantaret care ii aminteste lui Holly de defunctul ei sot.El ii cere sa stea pana la finalul  programului, moment cand ii dedica o melodie. Concidenta face sa fie vorba, chiar de o piesa pe care si Gerry i-a dedicate-o candva.

Intr-un moment de recadere emotionala,datorat  vestilor ca Sharon este insarcinata, iar Denise urmeaza sa se casatoreasca, Holly ajunge sa aiba o aventura cu William.Surprizele nu se opresc  aici,pentru ca in urma unei discutii, acesta din urma descopera ca ea este de fapt vaduva celui mai bun prieten al sau.

Holly isi revine in mod miraculos,isi da seama ca existent ei nu se termina o data cu disparitia lui Gerry, se lasa ghidata in alegerile pe care le face de catre cel care o stia cel mai bine,dar vine si ziua cand va primi o ultima scrisoare .

Draga mea Holly, nu mai am mult. Dar am impresia ca asta e ultima scrisoare,pentru ca mai am doar un singur lucru sa-ti spun. Nu e vorba de un nou drum pe calea amintirilor,nici sa cumperi o lampa.Poti sa ai grija de tine si fara ajutorul meu. Vreau sa-ti spun cat de mult ma impresionezi. Cat de mult m-ai schimbat. M-ai transformat intr-un barbat adevarat,doar iubindu-ma. Si pentru asta iti sunt vesnic recunoscator. Daca poti sa-mi promiti ceva, promite-mi ca atunci cand te vei simti trista sau nesigura sau cand iti vei pierde increderea, vei incerca sa te vezi pe tine insati prin ochii mei. Iti multumesc pentru onoarea de a-mi fi sotie. Sunt un om care nu regreta nimic. Ce norocos sunt! Tu esti viata mea toata, Holly, dar eu sunt doar un capitol in viata ta. Vor urma altele. Iti promit. Acum vine cel mai important lucru. Nu-ti fie teama sa te indragostesti din nou. Fii atenta la semnaul acesta pentru ca poate disparea. P.S.Te voi iubi intotdeauna.”

Am revazut de multe ori acest film si inca nu am primit raspunsul la intrebarea :  poate dragostea adevarata sa treaca dincolo de sacrificiu,pana acolo incat sa determine o fiinta sa uite de perspectiva mortii si sa-si  sacrifice ultimile clipe pentru a darui fericire fiintei iubite?

Avem  parte si de o scrisoare a lui Holly catre Gerry,care da  finalului de film o tenta optimista.

Draga Gerry, ai spus ca vrei sa ma indragostesc din nou si poate ca o voi face candva. Dar exista foarte multe feluri de iubire pe lume.Asta-I singura mea viata.E minunata,ingrozitoare ,scurta si nesfarsita in acelasi timp. Nimeni nu scapa viu din asta. Nu mi-am facut niciun plan. Vreau doar ca mama sa rada din nou. N-a  vazut pana acum lumea. N-a vazut niciodata Irlanda, asa ca o voi duce acolo unde ne-am cunoscut noi doi. Poate ca asa va intelege…”

Concluzia? Nu stim sa ne bucuram de fiecare clipa a vietii si de oamenii minunati din jurul nostru, doar cand este deja prea tarziu.

P.S. Peisajele din Irlanda sunt de vis, iar visul meu este sa vad si eu aceasta tara. Poate ca si eu voi intelege…

 

 

Mulțumesc pentru amintiri de Cecelia Ahern

Titlul în engleză: Thanks for The Memories

Număr pagini: 346

Editura Allfa

Traducere: Marilena Iovu

Anul 2012,2013

 Mulțumesc pentru amintiri poate fi considerat omagiu adus tuturor celor care au donat o parte din propriul corp pentru a face bine unui om sau poate pentru a salva o viață. Aici se regăsește acea esență a gestului făcut benevol, fără să ai idee unde ajunge de fapt ceea ce ai dăruit. Totuși, nu contează unde a ajuns, important este că ai salvat pe cineva. I-ai dăruit dreptul de a merge mai departe, să trăiască și să continue să acumuleze amintiri. Sunt oameni care sunt răsplătiți personal, însă de cele mai multe ori ești anonim, probabil nu va ajunge cineva la ușa ta să îți spună „Mulțumesc”, dar oare cum ai reacționa dacă ți s-ar întâmpla așa ceva.

 Joyce Conway este fericita câștigătoare a unui bilet norocos la loterie, dar câștigul său nu constă în bani, ci i se oferă o nouă șansă la viață. Un dar atât de prețios se face doar în anumite condiții, pierde ceva, dar ceea ce primește depășește imaginația. Am admirat-o că a decis să lupte și să se descopere. Luându-l pe tatăl său de șaptezeci și cinci de ani în această escapadă a sa a dat savoare lecturii. Glumele tatălui său, Henry mi-au adus de multe ori zâmbetul pe buze.

Justin Hitchcock este un bărbat deosebit, dar amintirile, viața l-au făcut să omită anumite trăiri. Descoperind-o pe Joyce are parte de ceva inedit. A fost simpatic faptul că autoarea l-a lăsat să își spună și gîndurile.

Henry Conway, tatăl lui Joyce este un bătrânel care se luptă cu singurătatea de la moartea soției sale. Încearcă să se adapteze schimbărilor vieții și e adorabil când își ia fotografia soției sale decedate în călătoriile ce le face cu fiica sa. Vrea să îi arate lui Gracie ceea ce nu reușiseră să facă cât era în viață. Este mereu pus pe glume și m-a făcut să-l îndrăgesc de la bun început.

Joyce Conway (33 ani) are un accident și pierde mult sânge, e la un pas de moarte, dar viața îi e salvată. Prețul plătit este dureros. Era însărcinată în patru luni și pierde sarcina. Suferă enorm, mai ales că era un copil dorit și nu acceptă ceea ce i se întâmplă. Își revine cu greu, dar tatăl său îi e alături în aceste momente grele. Se străduiește să o consoleze și să îi facă pe plac, dar Joyce e prea tristă ca să își dorească alături pe cineva. Refuză ca soțul să se întoarcă din Japonia pentru a-i fi alături, dar și pe prietenele sale din copilărie.

Justin Hitchcock (43 ani) locuiește în Londra pentru a fi alături de fiica sa Bea, dar ocazional merge la Dublin în calitate de lector invitat pentru a susține cursuri despre Istoria Artei și Arhitecturii. Întâmplător, o cunoaște pe dr. Sarah Fields, vrea să o impresioneze și donează sânge pentru cauze nobile. Chiar dacă este o donație anonimă, îi spune fiicei sale că și-ar dori ca prin gestul său să îi aducă în cale persoana salvată, să îl copleșească cu mulțumiri și dacă s-ar putea să îi îndeplinească benevol anumite dorințe ( coș cu brioșe, cafea și ziar dimineața în fața ușii, locuri bune la opera).

Pentru Joyce, trezirea la realitate este dură, dar pe măsură ce își revine constată că i se întâmplă ceva ciudat, are cunoștinte despre artă și arhitectură, vorbește limbi străine și are frînturi de amintiri cu persoane necunoscute. Iese din spital și simte că are nevoie de schimbări majore în viață, însă primul pas pe care îl face e să oprească taxiul chiar în fața unei frizerii și să se tundă.

În același timp coboară din alt taxi un bărbat care avea același plan. Se privesc pentru prima dată și au impresia că ceva le e familiar, dar totuși nu s-au văzut niciodată. Se analizează destul de des și își zâmbesc. Ceva îi atrage, dar până la urmă scopul și-l îndeplinesc și se despart.

De aici începe un întreg maraton de schimbări pentru Joyce. Decide să divorțeze după o căsnicie de zece ani. Nu se mai iubesc demult, dar acum are curaj să vadă adevărul. Se mută cu tatăl său și ia decizii care o surprind, dar știe că acum e momentul oportun de a petrece timp cu tatăl să și să facă ceea ce înainte nu considera important. Totuși toate planurile sale o duc din ce în ce mai aproape de bărbatul din fața frizeriei.

Justin este impresionat de femeia misterioasă, ceva îl atrage către ea și nu știe de ce simte nevoia de a o găsi. Alături de ea s-a simțit bine, de parcă ar fi pierdut ceva și în acel timp petrecut împreună s-ar fi simțit complet.

Această întâmplare îi dă bătăi de cap și totuși ceva se întâmplă în momentul în care primește un coș de brioșe însoțit de mesajul „Mulțumesc”.

9,2 puncte/10 Mi-aș fi dorit să descoper și alte lucruri despre personaje, să nu fie doar un maraton de căutări disperate.

Autor: Mili
%d bloggers like this: