Tags Posts tagged with "Cine suntem cu adevărat? Frânturi din blogging şi noi"

Cine suntem cu adevărat? Frânturi din blogging şi noi

 Cine suntem cu adevărat? Frânturi din blogging şi noi

    Dacă vreo vrăjitoare mi-ar fi ghicit la colţ de stradă că voi ajunge să fac trei ani de când bântui prin blogosferă în calitate de blogger şi că mă voi strădui să iasă ceva bun, cred că aş fi râs copios. Cine mai crede în astfel de aiureli? Dar uite că nu s-a găsit nimeni să-mi citească în stele, ci am primit, fără voia mea, în dar mai multe lămâi. Ele m-au impulsionat, le-am transformat în ceva bun şi de atunci îi fac “zile negre” Iasminei împărţind zilnic, bucuriile şi neplăcerile acestui statut de blogger.

   A fost greu, a fost uşor? În fond, nici nu mai contează, important este că am testat mediul virtual din punctul de vedere al cititorului pasionat şi ne-am străduit să transmitem ceva frumos cu ajutorul blogului. Şi cum diversitatea este importantă, fără voia noastră ne dorim schimbări, ne regândim planurile periodic, analizăm priorităţile, mai luăm câte o pauză.

   Astăzi vreau să-i mulţumesc lui Cristian China Birta pentru că mi-a înseninat ziua. A scris un articol special pentru mine, bloggerul care a înţeles ce este important: “Eu vreau să vă provoc să lăsați viața voastră personală să dicteze vieții profesionale, nu invers. Să vă recuperați dreptul de a spune ”nu” tocmai pentru a vă recupera dreptul de a vă spune vouă înșivă ”da”. În esență, să trăiți mai mult pentru voi, dragilor, nu pentru ceilalți! Ceea ce vă doresc din tot sufletul 

   Blogul nu este totul, ci doar o parte din viaţa noastră.

   Da, voi cei care staţi non stop pe blog/facebook şi vă străduiţi să fiţi cei mai scumpi, cei mai drăguţi şi cei mai buni, vă garantez că nu veţi mulţumi pe toată lumea, ci doar vă veţi alege cu o adunătură de oameni care vă ridică în slăvi pentru nimic. Cu ce vă ajută laurii din comentarii? Ele oricum se duc, se evaporă automat când se actualizează facebook. O parte dintre voi vă neglijaţi viaţa personală şi uitaţi că aveţi căţel/purcel/ familie şi chiar nu înţeleg de ce. Familia reprezintă realitatea, ei reprezintă totul vostru. Atunci când suferiţi sau vă doare ceva, nu vine x-lescu de unde se agaţă harta în cui să vă ducă la medic, ci de familie aveţi parte.

  Aveţi grijă ce semănaţi pentru că asta veţi culege.

   Dacă aţi şti de câte ori am făcut noi promisiuni că o lăsăm mai uşor şi tot la vechile obiceiuri ne-am întors, însă la un moment dat am pus punctul pe i şi am spus: “Gata, până aici“. În blogosferă mereu se va găsi cineva care să îţi reproşeze că ceva nu este bine, pe ei nu-i interesează că au trecut doar 8 ore de când s-a terminat concursul organizat online sau că din vina lor nu şi-au ridicat premiul de la poştă, ei vor să fii acolo, la discreţia lor. De ce? Mă plăteşte cineva să fiu slugă virtuală? Noi ne respectăm angajamentele, voi de ce nu ne respectaţi? Dacă nu se ştie, vă repetăm. Din pasiune pentru cărţi am pornit la drum şi în timpul liber ne dedicăm acestui proiect prin postare zilnică de materiale, organizare de concursuri/evenimente şi dacă nu ştiaţi, din resursele personale ne plătim taxele de expediere de colete la poştă (de aceea nu trimitem prin curier)/găzduirea sau probleme tehnice când apar pe site. Toate acestea sunt o mică parte din ceea ce se vede în mediul online pentru că nimeni nu contorizează timpul pe care îl foloseşti pentru editare/promovarea online. Oamenii cred că totul li se cuvine, să fii acolo, nici măcar un mulţumesc nu mai ştiu să scrie, parcă vor să scape cât mai repede de corvoadă, să înhaţe premiul şi să plece. Ei bine, dragilor, dacă luaţi în calcul, acesta este şi reversul medaliei, nu doar lauri şi comentarii de bine.

   După trei ani ne-am dat seama că important este să ştii ce vrei şi să respecţi cauza pentru care te-ai dedicat. Da, oferim respect, sinceritate în ceea ce scriem, promptitudine, ne onorăm cu sfinţenie colaborările, aducem ceva nou şi cel mai important, vă aducem informaţiile pe care le căutaţi. La finalul acestor etape suntem noi, oamenii de la butoane care ne dorim o pauză. Ne place să zâmbim, să ieşim în parc, să tăiem frunză la câini, să ronţăim floricele împreună cu familia sau să ne bucurăm de calorii la cofetăria improvizată de acasă. Deşi ne-a fost greu, am reuşit să redevenim noi, să avem timpul nostru, viaţa noastră, picătura de real fără online.

   Mare parte dintre bloggeri au impresia că dacă stau zi şi noapte la cafele virtuale ajută cu ceva. Da, ajută temporar, dă impresia că eşti atotputernic, sociabil (chiar linguşitor pentru că dă bine la promovare) şi cei care te înconjoară ar putea să îţi facă o statuie. Noi am înţeles că statuile nu ajută la nimic, ele sunt drăguţe de moment, după vin câinii şi te “adoră”.

   Vă înşelaţi amarnic dacă trăiţi ca să vindeţi iluzii. Vă prefaceţi că socializaţi, citiţi pe bandă rulantă când de fapt abia aşteptaţi să răsfoiţi cărţile primite şi la final să spicuiţi esenţialul, iar din ce mai scriu alţii să faceţi compilaţii de idei şi impresii, ambalate frumos cu alte cuvinte, şi produsul finit va fi prezentat impecabil. Vă minţiţi singuri pentru că vindeţi gogoşi, iar la un moment dat cititorii voştri se vor prinde că expuneţi produse de mâna a doua.

   Efectiv nu ai cum să munceşti 8 ore pe zi, să fii activ non stop pe net, să citeşti de parcă nu ai noapte şi nu ai zi, să faci recenzii zilnic şi să te ocupi inclusiv de familie. Există un elixir? Nici vorbă, până şi cafeaua este depăşită de situaţie. Mai bine vă treziţi la realitate şi înţelegeţi că este prea mult.

   Cum să îţi neglijezi viaţa personală, copilul să-l pui să stea jumătate de zi la televizor sau să se joace la calculator, totul pentru ca tu să dai impresia că “citeşti” de zor la zeci de cărţi sau să te lauzi că eşti mare scriitoare de dragul artei. Da, poţi face câte puţin din fiecare, să le îmbini, să nu uiţi că este week-end şi să-l respecţi. Să ieşi la aer curat, să te bucuri de viaţă, să fii echilibrat. Asta înseamnă să fii om, să fii cerebral.

   Dacă mâine facebook ar dispărea, s-ar duce toate aprecierile noastre şi toată nebunia de zi cu zi, am rămâne doar noi, dezgoliţi de caracter şi plini de furie pentru că nu mai avem un colţ în care să ne expunem talentele inexistente sau să ne batem pe umărul virtual când bârfim oameni pe care nu-i cunoaştem cu adevărat, să analizăm străduţa virtuală şi să judecăm după aparenţe.

   Eu n-aş fi tristă, efectiv aş merge mai departe, aş lua-o de la zero pentru că aş avea cu cine, mi-ar rămâne relaţiile pe care le-am construit în mediul real. Mi-aş aminti că din când în când este bună şi câte o cafea cu lapte atunci când citesc presa dimineaţa sau blogurile ce-mi sunt dragi.

 

%d bloggers like this: