Tags Posts tagged with "colecţia Buzz BOOKS"

colecţia Buzz BOOKS

„Situația aceasta este mai neverosimilă decât orice roman policier pe care l-am citit vreodată, spuse doctorul Constantine.”

Crima din Orient Express, de Agatha Christie-recenzie

Titlul original: Murder on the Orient Express

Editura: Litera

Colecția Buzz Books

Anul apariţiei: 1934, 2017

Traducere din limba engleză de: Livia Olteanu

Număr pagini: 318

Gen: Polițist

Cotație Goodreads: 4,16

  Romanele Agathei Christie nu se demodează. Dovada? Faptul că sunt ecranizate și în 2017. La sfârșitul lunii noiembrie, un nou film după „Crima din Orient Express” va fi lansat, cu o distribuție explozivă: Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Penelope Cruz, Judi Dench, Josh Gad (a jucat în Fantastic Beasts). Este atât de așteptată premiera, încât cu această ocazie a fost lansată o nouă ediție a cărții la Editura Litera, care așa cum ne-a obișnuit, și acum ne încântă cu un aspect deosebit: scris mare, aerisit și o copertă cu titlul în relief și imaginea noii ecranizări.

   Agatha Christie a scris multe romane, acest lucru este cunoscut. Însă „Crima din Orient Express” este unul dintre cele mai originale. Vă avertizez de pe acum, soluționarea misterului vă va lăsa cu gura căscată!

   Acțiunea începe în Siria, cu Hercule Poirot pe drum, întorcându-se dintr-o călătorie. Dorește să zăbovească 3 zile la Istanbul, însă odată ajuns, o telegramă îl cheamă urgent la Londra. Intenționează să plece în acea seară cu celebrul tren Orient Express, dar se pare că toate locurile sunt rezervate. Norocul îi surâde și se întâlnește cu monsieur Bouc, un vechi prieten și directorul companiei de transport. Acesta reușește să-i găsească un loc liber, profitând de neprezentarea unuia dintre pasageri.

De jur împrejurul nostru sunt oameni de toate clasele, toate naționalitățile, de toate vârstele. Vreme de trei zile, acești oameni, străini unii pentru alții, sunt adunați la un loc.

   Detectivul belgian face cunoștință cu o lume pestriță, formată din vecinii săi de vagon, fiecare personaj fiind interesant în felul său: o americancă bogată, ce vorbește întruna despre fiica ei, un conte de origine maghiară și frumoasa sa soție, un italian vorbăreț, o profesoară originară din Anglia, o prințesă rusă, un colonel englez, o misionară suedeză, un comis voiajor. Am uitat pe cineva? A,da, pe cel mai important: Ratchett, un afacerist bogat, ce călătorește alături de asistentul și valetul său.

   Poirot este abordat în tren chiar de Ratchett, care vine cu o propunere: să-l angajeze pentru a-l apăra, întrucât primise scrisori de amenințare. Răspunsul lui Poirot este clar și direct:

„Sper să îmi scuzați remarca prea personală, dar nu-mi place fața dumneavoastră, domnule Ratchett, spuse el.”

   În timpul nopții, trenul se blochează în zăpadă undeva în Iugoslavia, iar dimineața, domnul Ratchett este găsit mort, înjunghiat de 12 ori. Deci scrisorile de amenințare au fost puse în practică! Se creează atmosfera tipică Agatha Christie: o mână de oameni izolați, cu toții suspecți de crimă. Pentru că detectivul belgian ajunge repede la concluzia că nu putea fi cineva din afară: fereastra compartimentului este deschisă, însă numai pentru a deruta: dacă asasinul ar fi fugit pe acolo, ar fi lăsat urme în zăpadă. Atipică este și descoperirea medicului Constantine, aflat întâmplător în tren: loviturile au fost aplicate fără nicio noimă, unele mai slabe, altele mai puternice, unele cu mâna dreaptă, altele cu stânga. Să fie doi ucigași? Un bărbat și o femeie, un dreptaci și un stângaci?

   Și acum începe acțiunea cu adevărat! Poirot, împreună cu Bouc, directorul companiei, și cu medicul Constantine, îi interoghează pe toți pasagerii pe rând. Doamna Hubbard, americanca bogată, susține că în noaptea precedentă, un bărbat ar fi intrat în compartimentul ei, iar însuși Poirot a auzit niște zgomote din compartimentul alăturat, locuit de domnul Ratchett, urmate de cuvintele în franceză ale acestuia: „Nu e nimic, m-am înșelat!”. Să fie relevant faptul că din compartimentul doamnei Hubbard se poate intra în cel al victimei printr-o ușă comunicantă?

  O batistă cu inițiala H, un curățător de pipă găsite la locul crimei, un nasture al uniformei conductorului de tren în camera doamnei Hubbard, ceasul victimei, spart și blocat la presupusa oră a crimei. Curând apar și alte indicii: arma crimei, un cuțit plin de sânge în trusa de toaletă a aceleiași doamne Hubbard; o bucățică de hârtie arsă în camera victimei, ce se dovedește a fi o scrisoare de amenințare la adresa lui Ratchett, legată de o tragedie celebră a familiei americane Armstrong. Se pare că Ratchett nu era chiar ușă de biserică…

   Poirot corelează toate acestea cu o discuție auzită din greșeală înainte de a se îmbarca, dintre doi dintre pasageri, amândoi englezi, respectiv profesoara Mary Debenham și colonelul Arbuthnot.

Vedeți dumneavoastră, dragă doctore, eu nu sunt genul care să se bazeze pe procedura obișnuită. Eu caut psihologia, nu amprentele sau scrumul de țigară.”

„Toată tărășenia este o fantasmagorie! strigă monsieur Bouc.”

   Ei bine, da! Așa am reacționat și eu când am citit cartea prima dată, acum câțiva ani și dacă vi se pare la fel, sunteți pe drumul cel bun, oricât de ciudat ar suna. Pe măsură ce investigația avansează, începem să-i bănuim pe toți, pe rând. Observăm că și cutare avea motiv sau ocazie, iar până la urmă ne dăm bătuți,spunându-ne cu frustrare că nu mai înțelegem nimic, că nu există nicio logică. Nu vă faceți griji, în final totul va fi lămurit și explicat ca la carte, cum numai Lady Agatha știe.

„- Ma foi! spuse monsieur Bouc nemulțumit. Chiar toată lumea din acest tren minte?

– Asta urmează să aflăm, răspunse Poirot.”

„Dacă rezolvați acest caz, mon cher, am să cred cu adevărat în miracole!

   Unii nu înțeleg de ce recitim anumite cărți sau sunt de părere că mai ales în cazul unui roman polițist, a doua lectură nu mai are farmec, întrucât cunoaștem finalul. Ei bine, îi contrazic. La prima lectură eram atât de prinsă în poveste, încât multe lucruri nu le-am băgat de seamă și am căzut în capcana abil întinsă. A doua oară m-am distrat observând toate lucrurile care mi-au scăpat atunci și am fost mai atentă la construcția personajelor decât la acțiune.

   Poirot

E tare ciudat omulețul acesta. Un geniu? Sau un țicnit? Va rezolva oare acest mister? Imposibil, nu văd nici o rezolvare. Este prea încurcat totul…”[/quote_box_center]

   Că vine vorba de personaje, cel mai conturat este, desigur, Poirot, pe care deja îl recunosc și dintr-o scurtă descriere: „Doi bărbați discutau în franceză sub geamul ei. Unul era un ofițer francez, celălalt, un bărbat scund, cu mustăți enorme. Mary Debenham zâmbi ușor. Nu mai văzuse niciodată o persoană atât de înfofolită. (…) Se pregăti cu grijă, înfășurându-se în mai multe haine și fulare și punându-și niște galoși peste ghetele lui îngrijite.” – detectivul este proverbial de friguros, glumind puțin, mă întrece până și pe mine.

   Proverbială îi este și vanitatea, care alături de micile celule cenușii, ar trebui să devină marcă înregistrată: [quote_box_center]„Hercule Poirot încercă să pară modest, dar eșuă cu desăvârșire.”

„- Vă sună cunoscut numele, poate?

– Îmi sună oarecum cunoscut. Dar am crezut întotdeauna că este un croitor de haine de damă.

Hercule Poirot îl privi cu dispreț.

– Este incredibil! spuse el.”

– aș fi dat orice să-i văd fața lui Poirot când a fost confundat cu un creator de haine de damă! Aș vrea să apară în ecranizare!

   Desigur că micile celule cenușii sunt puse la treabă și belgianul descoperă adevărul înaintea tuturor și ca în fiecare roman, priceperea sa ne „enervează” și mai tare; el știe ceva ce nouă ne scapă și nu se abține să ne-o arunce în față:

„- Nu înțelegeți, spuse el. Nu înțelegeți deloc. Spuneți-mi, știți cine l-a ucis pe Ratchett?

– Dumneavoastră știți? replică monsieur Bouc.

Poirot încuviință din cap.

– O, da, răspunse. Știu deja de ceva vreme. Este atât de clar, încât mă întreb cum de nu v-ați dat seama și dumneavoastră.”

Momente amuzante

   De fiecare dată când citesc ceva de Agatha Christie, mă amuz teribil: ce umor fin, cum poate această femeie să-i ironizeze pe englezi și nu numai:

„Poirot, citind corect gândurile englezului, știu ce-și spusese în sinea lui. „Doar un afurisit de străin.”

Fideli obiceiurilor națiunii lor, cei doi englezi nu erau prea vorbăreți.”

Îmi place să-i văd pe englezi nervoși, comentă Poirot. Sunt tare amuzanți. Cu cât sunt mai emoționați, cu atât mai puțin știu să vorbească.”[/quote_box_center]

   La acest paragraf, pur și simplu am pufnit în râs: „La o masă micuță, stătea bățoasă una dintre cele mai urâte doamne în vârstă pe care le văzuse vreodată. Era de o urâțenie distinsă – care fascina mai mult decât oripila. (…) Este o personalitate, spuse monsieur Bouc.  Urâtă ca noaptea, dar se face remarcată. Sunteți de acord?”

   Ecranizări

   O carte pe care neapărat trebuie s-o citiți înainte de a vedea ecranizarea, ce urmează a fi lansată și care sper din tot sufletul să fie mai bună decât celelalte. Până în prezent, după „Crima din Orient Express” au fost făcute nu mai puțin de 2 ecranizări și 2 adaptări. Atunci când apreciezi foarte mult o carte, ți se pare că nicio ecranizare nu se ridică la nivelul ei. Așa mi s-a întâmplat și mie. Cel mai mult mi-a plăcut cea din 2010, cu David Suchet. Pe lângă faptul că pentru mine nu există alt Poirot decât David Suchet, ecranizarea este bine realizată și ceea ce apreciez cel mai mult, atmosferică: se aude vântul șuierând, se observă balansul atunci când trenul merge, scenele cu zăpada sunt excepțional filmate, parcă simți și tu frigul iernii din Balcani. Chiar dacă nu se regăsește în carte, mi s-a părut genială aluzia la obsesia lui Poirot pentru simetrie: la micul dejun, atunci când este întrebat cum preferă ouăle, răspunsul detectivului este: fierte și de aceeași mărime. Când îi sunt aduse, așază un tacâm deasupra lor, pentru a vedea dacă sunt la fel.

   Chiar dacă în carte nu s-a întrerupt lumina, introducerea în film a acelei scene sporește și mai mult atmosfera: felul în care stăteau cu toții adunați la lumina lumânărilor, acela chiar e un cadru bun. Nu mi-a plăcut însă la sfârșit, când reacția lui Poirot a fost exagerată: chiar nu-l văd pe micuțul detectiv belgian țipând și ieșindu-și din fire în acel fel. Bineînțeles că scena nu a existat în carte.

   Probabil ecranizarea din 1974 a fost cea mai fidelă, dar cu tot respectul pentru marii actori (Ingrid Bergman, Anthony Perkins, Lauren Bacall, Sean Connery, Vanessa Redgrave, Jacqueline Bisset, Michael York), pe la jumătate mă apucase o plictiseală și verificam în continuu cât mai durează. Și nu știu de ce monsieur Bouc a devenit italianul Bianchi.

   Însă Zmeura de Aur ar primi de la mine adaptarea din 2001, cu Alfred Molina în rolul lui Poirot. Pe bune,  Alfred Molina?! Nu mi se pare actor mai nepotrivit pentru a-l interpreta pe detectiv. Este prea latin, dacă pot spune așa, pentru calculatul Poirot. Și unde s-au pierdut „ochii verzi ca ai unei pisici”? Molina are ochii negri precum cafeaua. Lăsând la o parte nemulțumirile de ordin estetic, acțiunea este plasată în zilele noastre, ceea ce îi răpește tot farmecul. Să-l vezi pe Poirot folosind laptop-ul sau derulând o casetă video? Bine că nu a fost realizat filmul mai târziu, cred că îl vedeam făcându-și un selfie sau dând scroll pe Facebook. Agatha Christie și telefoane mobile, televizoare? Nu, clar nu. În plus, dacă acțiunea ar fi plasată în zilele noastre, intriga nu ar mai avea nici un haz: cu telefoanele mobile nu puteau să anunțe Poliția atunci când constatau decesul? Ce să mai vorbim de cutia de pălării, care are un rol important în investigație… Nici măcar înzăpezirea nu s-a păstrat, drumul fiind blocat de un bolovan pe șina de cale ferată. Contesa Dragomiroff a fost transformată în soția unui dictator din America de Sud, suedeza, valetul și chimonoul roșu au fost eliminate, iar frumoasa contesă Andrenyi este inacceptabil de comună. Pe scurt, opera Agathei a fost măcelărită cu sânge rece, mai ceva ca Ratchett.

    O surpriză plăcută mi-a produs adaptarea japoneză din 2015: deși acțiunea este plasată în Japonia și toate personajele sunt de această naționalitate, diversitatea dispărând din acest punct de vedere, filmul este atmosferic și unele aspecte sunt mai fidele decât în celelalte ecranizări: doar aici apare una dintre replicile mele preferate, în care Poirot îi spune lui Ratchet că nu-i place fața lui, chimonoul este prezent (și este roșu, nu alb, ca în ecranizarea din 1974) și se pune o problemă ce nici măcar în carte nu există: dacă a nins în noaptea crimei, ceea ce ar fi șters urmele din zăpadă.

   Așa că sper din tot sufletul ca ecranizarea din 2017 să fie una pe măsura cărții. Deși încă de pe acum am câteva observații cu privire la distribuție: Johnny Depp este prea tânăr, sexy și carismatic (suficient încât să flirteze cu personajul lui Michelle Pfeiffer) pentru Ratchett, iar pe Penelope Cruz nu o văd în rolul misionarei suedeze (din câte mi-am dat seama din trailer și câteva informații, se pare că nici suedeză nu mai e, aducând-o pe Pilar Estravados din alt roman al Agathei Christie, „Crăciunul lui Hercule Poirot”); mai degrabă o vedeam pe Penelope în rolul contesei Andrenyi. Cel mai bine cred că se potrivesc Michelle Pfeiffer (o adevărată provocare rolul acesta!) și Judi Dench, însă rămâne de văzut.

   Despre autoare

   Agatha Christie nu mai are nevoie de nicio prezentare. Una dintre cele mai valoroase și prolifice scriitoare, a scris 80 de romane și povestiri polițiste, 19 piese de teatru și 6 romane publicate sub pseudonimul Mary Westmacott.

  Cele mai îndrăgite și cunoscute personaje ale sale sunt Hercule Poirot și Miss Marple, care ne „conduc” spre rezultatul enigmei. Cineva a spus odată că succesul scriitoarei britanice nu stă în talentul său, ci într-o logică impecabilă. O logică ce a dăinuit până la sfârșitul vieții, mărturie stând chiar romanul de față, scris la vârsta de peste 80 de ani.

 

Cartea Crima din Orient Express de Agatha Christie poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

Surse foto: arhivă personală, Le Cinema Dreams – blogger, Daily Mail

Crima din Orient Express, bestsellerul Agathei Christie ecranizat într-o distribuție de excepție, apare la Editura Litera, în colecția Buzz Books

   În trenul Orient Express s-a comis o crimă. Cine este vinovatul? Ce motiv a avut? Toată lumea e suspectă. Cel mai fascinant şi mai celebru caz al lui Hercule Poirot.

   Romanul Crima din Orient Express de Agatha Christie este disponibil acum într-un nou format la Editura Litera, în colecția Buzz Books, anunțând cea mai recentă ecranizare a cărții, cu o distribuție de excepție: Kenneth Branagh, Penélope Cruz, Judi Dench, Michelle Pfeiffer, Johnny Depp, Willem Dafoe și alți mari actori, în regia lui Kenneth Branagh. Filmul va fi lansat în cinematografele din România pe 24 noiembrie și este distribuit de Odeon Cineplex.

  Prezentarea cărții: Un afacerist american găsit mort într-un compartiment închis pe dinăuntru din luxosul Orient Express, douăsprezece lovituri de cuţit şi doisprezece călători, toţi suspecţi. De data aceasta însă, victima a cărei moarte o investighează Hercule Poirot nu mai este deloc nevinovată. Pe parcursul anchetei sale, detectivul belgian va descoperi ce consecinţe tragice a avut un celebru caz de răpire şi ucidere a unui copil asupra familiei acestuia şi a altor apropiaţi. Iar în cele din urmă, va trebui să răspundă la o întrebare cu care nu s-a mai confruntat: Poate fi crima justificabilă?

  Agatha Christie este cunoscută în întreaga lume drept „Regina Crimei“. A scris 80 de romane polițiste și colecţii de povestiri, precum și 19 piese de teatru (dintre care Cursa de șoareci este cea mai longevivă din istorie) și șase romane publicate sub pseudonimul Mary Westmacott. Hercule Poirot, cel mai celebru detectiv din romanele polițiste de la Sherlock Holmes, a fost creat pentru primul roman al Agathei Christie, Misterioasa afacere de la Styles. Poirot și Miss Marple au devenit faimoși la nivel mondial și au făcut subiectul multor filme realizate pentru marele și micul ecran.

   În colecția de ficțiune de la Editura Litera sunt publicate cele mai cunoscute cărți ale Agathei Christie. Au apărut, în format hardcover: Ultimele cazuri ale lui Miss Marple, Cei patru mari, A treia fată, Elefanții nu uită niciodată, Crăciunul lui Poirot, Jocuri de oglinzi, Poarta Destinului, Întâlnire cu moartea, Răul sub soare, Parteneri contra crimei, N sau M?. În curs de apariție: Adversarul secret. Alte volume, în format de buzunar, cu copertă broșată, sunt disponibile individual sau la pachet.

   Filmul: O călătorie luxoasă cu trenul prin Europa devine brusc scena uneia dintre cele mai misterioase, pline de suspans și palpitante anchete. În cea mai recentă ecranizare a celebrului roman semnat de cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, Agatha Christie, marele detectiv Hercule Poirot se află într-o cursă contra cronometru pentru a afla cine dintre cei treisprezece pasageri suspecți este asasinul, înainte ca acesta să lovească din nou.

  Fanii suspansului creat de Agatha Christie vor putea vedea filmul în toate cinematografele din țară. Până atunci, trailerul oficial este disponibil aici.

  Urmăriți conturile de Facebook Agatha Christie Fan Club România, Editura Litera  și Odeon Film pentru mai multe noutăți despre carte și film.

    Romanul Crima din Orient Express este disponibil acum online pe www.litera.ro și în librăriile din toată țara.

 

by -
9

,,Nimic din ceea ce făcusem în dormitorul meu, nimic din ceea ce făcusem vreodată cu oricine, nu se putea compara cu această experiență. Termenul potrivit este extaz.”

Domina, de L.S.Hilton-Editura Litera-recenzie

Titlu original: „Domina”

Editura: Litera

Colecția: Buzz Books

Număr de pagini: 336

   Primul volum al seriei cu același nume semnate de L.S.Hilton, „Maestra”, a fost o adevărată revelație pentru mine în 2016 și am catalogat-o ca un must-read al anului. În ciuda părerilor împărțite ale cititorilor cu privire la această carte, în mare parte datorate abundenței scenelor explicite cu caracter sexual în care era implicată protagonista, eu am apreciat stilul autoarei, numeroasele întorsături de situație, dar mai presus de orice construcția personajului principal. Admit totuși faptul că volumul poate fi lecturat alături de un pahar mare de limonadă, pentru orice eventualitate.

   Judith Rashleigh demonstrează în „Maestra” că este genul acela de personaj spumos, un caracter puternic, care nu renunță până nu-și îndeplinește scopurile, chiar dacă acest lucru presupune să-și lase furia să-i controleze acțiunile. Poate purta uneori diverse măști – femeia seducătoare, femeia ușoară, femeia de bani gata, dealerul de artă sau justițiarul – dar nu vă lăsați păcăliți de toate acestea, ea întotdeauna are în minte un plan bine pus la punct. Nu se lasă dată la o parte, batjocorită sau înșelată. În ciuda faptului că uneori poate părea complet dezlănțuită, liberă de orice restricții și inhibiții, acționând din impuls și aparent fără raționament, protagonista este ghidată de orgoliu, onoare și corectitudine. Iar în această ecuație nimic nu este mai presus pentru ea decât arta. Aceasta din urmă nu poate fi pângărită sub nicio formă deoarece oricine face o astfel de greșeală, va plăti cu viața.

Cu o asemenea protagonistă în prim-plan, cum să nu aștepți cu nerăbdare volumul al doilea?

  Când am pus mâna pe „Domina”, nu știam cum să pătrund mai repede din nou în lumea lui Judith. De data aceasta o găsim în Veneția, sub numele de Elisabeth Teerlinc, conducând propria galerie de artă intitulată Gentilenschi. Pare mai liniștită, departe de trecutul tumultos, iar lucrurile par să fi reintrat pe făgașul normal, arta ocupându-i din nou o bună bucată a timpului. Dar noua viață îi este tulburată de vizita unui bărbat misterios, dr. Ivan Kazbici, care îi propune să-și ofere serviciile pentru evaluarea colecției de tablouri ale unui anume oligarh rus, Pavel Iermolov. Această ofertă este cât se poate de atractivă și intrigantă pentru Judith datorită, în primul rând, semnificativului onorariu pe care urmează să-l primească și, în al doilea rând, faptului că tablourile deținute de Iermolov sunt un adevărat mister. Se vehiculează că ar fi posesorul unor opere importante pe care le-ar fi achiziționat prin intermediari, precum Picasso, Matisse sau Pollock și două lucrări foarte râvnite de Botticelli din colecția Jameson. Cu siguranță vizionarea unui asemenea colecții reprezintă o oportunitate de nerefuzat, iar Judith este conștientă de acest lucru și acceptă termenii impuși.

   Vizita colecției private a lui Iermolov este de-a dreptul copleșitoare pentru Judith, care decide în final că nu se consideră suficient de pregătită pentru a oferi o evaluare justă. Astfel, refuză cu regret oferta și se întoarce la propria galerie. Însă după acest eveniment, lucruri stranii par să se întâmple. Protagonista simte din ce în ce mai des că este urmărită, iar obiecte din apartamentul ei își schimbă în mod inexplicabil locul. Vizita neașteptată a Elenei, o femeie pe care Judith o cunoaște de la o petrecere, tulbură și mai mult apele. Aceasta îi mărturisește că este soția lui Iermolov, de care oligarhul dorește să divorțeze. Ea se teme că în urma separării va fi ucisă din cauza informațiilor secrete pe care le cunoaște. Îi dezvăluie, de asemenea, că fenomenele stranii din ultima vreme i se datorează tot lui Iermolov care încearcă să o intimideze ca urmare a refuzului ofertei de evaluare a colecției de artă. Astfel, pentru a evita inevitabilul sfârșit, Elena vrea să pună mâna pe un misterios desen de Caravaggio, ce este foarte valoros, iar pentru asta vrea să apeleze la ajutorul lui Judith. Deoarece protagonista încearcă să o convingă că o asemenea operă nu poate fi decât un fals și că ar fi mai bine să se reorienteze spre alte tablouri deținute de soțul ei, femeia o amenință că îi va dezvălui adevărata identitate și totodată implicarea într-o crimă din trecut. Acest pericol neașteptat trezește la viață demonii lui Judith.

„Ajunsesem atât de departe. Crezusem că Elisabeth Teerlinc lăsase în urmă toate acestea, dar trecutul încă mă urmărea, la fel de sigur ca acel parfum de crini dintr-o cameră tăcută, brațele lor continuând să se agațe de mine, să mă tragă în jos până când valurile trecutului aveau să se închidă inevitabil peste capul meu.”

„Mi-am ațintit privirea dincolo de ea, pe chei, luptându-mă simultan cu impulsul de a o împinge în apă și cu o senzație bruscă de claustrofobie sufocantă, ca și cum combinația de circumstanțe care mă adusese în acest punct începea să se încolăcească în jurul meu ca o hidră șuierătoare și agresivă care nu putea rămâne niciodată adormită.”

   În ciuda amenințării Elenei, Judith tinde să refuze să se implice în recuperarea desenului de Caravaggio, însă când află că Iermolov o suspectează că acesta s-ar afla deja în posesia ei, ca urmare a unui eveniment din trecut, și că dorește cu orice preț să pună mâna pe el, trebuie să se decidă pe ce drum să o apuce. Chiar dacă se simte încolțită și depășită de situație, protagonista pornește într-un joc de totul sau nimic pentru a se salva. Va fi demascată și va ajunge să plătească pentru crimele din trecut? Își va găsi sfârșitul în mâinile oligarhului sau va găsi o modalitate să scape și de această dată dintr-o situație aparent fără ieșire? Aventura pentru aflarea deznodământului cu privire la soarta lui Judith vă va purta într-o călătorie plină de neprevăzut prin Veneția, puțin prin Anglia natală, Paris și Belgrad.

   Așa cum ne-a obișnuit încă din primul volum al seriei, L.S. Hilton păstrează și în „Domina” stilul dinamic de scriere, ce abundă în detalii cu privire la locurile tranzitate de protagonistă și la minunatele opere de artă cu care intră în contact. Pentru cei care au fost deranjați de scenele erotice numeroase din „Maestra”, în volumul al doilea acestea sunt reduse semnificativ, însă condimentează în continuare acțiunea pe alocuri. De asemenea, cititorii vor pătrunde mai adânc în amintirile lui Judith, ajungând până în copilărie, fapt ce ne permite să înțelegem mult mai bine atitudinea și modul său de gândire, cât și pasiunea pentru artă sau vestimentația scumpă.

„Prețul de pe coperta interioară era de șaizeci de lire. Șaizeci de lire pentru o carte, iar doamna mi-o dăduse pe degeaba. Am pus cu grijă cartea sub patul meu și am răsfoit-o atât de des, încât, în timp, am ajuns să știu pe de rost numele fotografilor și ale creatorilor de modă. Nu-i vorba că mi-aș fi dorit neapărat acele haine. Doar că mă gândeam că, dacă aș fi fost genul de persoană care să le aibă, m-aș fi simțit diferit. Dacă aș fi avut astfel de lucruri, aș fi putut să aleg în fiecare zi unde să fiu. Aș fi putut să-mi controlez viața interioară prin intermediul aspectului exterior.”

„Trecuse atâta timp de când nu mai avusesem ocazia de a privi astfel tablourile, nu măsurând sau evaluând, nu calculând ceea ce îmi aminteam și ceea ce trebuia să știu, ci, pur și simplu, privindu-le, privindu-le cu tot corpul, cu simțurile relaxate. Nimic din ceea ce făcusem în dormitorul meu, nimic din ceea ce făcusem vreodată cu oricine, nu se putea compara cu această experiență. Termenul potrivit este extaz.”

   Totuși, pe parcursul lecturii am simțit că îi lipsește ceva. Ca să punctez exact, acțiunea mi s-a părut că avansează lent și fără evenimente semnificative, cel puțin în prima jumătate a cărții. Totodată, Judith mi s-a părut mai moale o bună parte a volumului, uneori chiar pasivă, nesigură, pierzându-și astfel din farmec, acea forță care o ghida și o ajuta să depășească orice obstacol în primul volum. Din fericire, aceste probleme sunt remediate în a doua jumătate a cărții ce abundă în întorsături de situație și în care protagonista se trezește din nou la realitate, mobilizându-se pentru a ieși victorioasă.

   Așadar, „Domina” este un volum care continuă cu succes seria „Maestra”, ce vă poartă într-o aventură tumultoasă în lumea artei și a afacerilor necurate din aceasta, dar și în viața unei femei puternice care este în stare să riște totul pentru a-și atinge idealul și a scăpa de fantomele trecutului. O recomand cu drag celor care vor să descopere pe unde o mai poartă destinul pe Judith, dar și celor care nu au încercat încă scrierile lui L.S. Hilton însă vor să citească un thriller bun.

Cartea Domina, de L.S.Hilton  poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

by -
11

„E ciudat să fii nostalgic după ceva care în același timp a existat și nu a existat.”

    Omul care a cucerit timpul, de Elan Mastai-recenzie

 

Titlul original: All Our Wrong Todays

Editura: Litera

Colecția Buzz Books

Anul aparitiei: 2017

Traducere din limba engleză și note de: Vlad Pojoga

Număr pagini: 447

Gen: S.F.

   Un roman atipic, ciudățel scris și cu un subiect controversat: călătoria în timp. Recunosc că această temă m-a fascinat dintotdeauna. Cărțile și filmele cu acest subiect pur și simplu îmi dau fiori. Nu m-aș sătura niciodată să revăd „Undeva, cândva” sau „The Feeling”.

  Din păcate, tocmai autorul acestei cărți ne demontează cea mai folosită premisă atunci când vine vorba de călătoria în timp:

„Uite de ce fiecare film despre călătorii în timp pe care l-ai văzut vreodată e un megarahat – pentru că Pământul se mișcă.”

„Dacă vrei să călătorești înapoi în timp, până a doua zi Pământul ar fi într-un cu totul alt loc în spațiu. Chiar dacă ai călători în timp o secundă, Pământul de sub picioarele tale s-ar mișca aproape jumătate de kilometru. Într-o secundă.

Motivul pentru care orice film despre călătoria în timp e o prostie e că Pământul se mișcă încontinuu și pentru totdeauna. Călătorești în timp o zi, nu mai ajungi în același loc, ci ajungi în vidul spațiului cosmic.”

   Se pare că rotațiile Pământului în jurul axei sale și în jurul Soarelui fac imposibilă teleportarea în altă epocă și în același loc.

   Cartea este atipică, subiectul fiind tratat din punct de vedere științific, dar în același timp, avem de a face cu o poveste distopică.

   Tom Barren trăiește într-o lume ideală. Acțiunea se petrece în prezentul anului 2016, dar într-o realitate alternativă; o realitate diferită de ceea ce știm cu toții, mult mai avansată tehnologic.

„Dar OK, știi viitorul ăla pe care își imaginau oamenii din anii ’50 că o să-l avem? Mașini zburătoare, menajere-robot, pastile  de mâncare, teleportare, ghiozdane cu propulsie, plăci plutitoare, trotuare rulante, pistoale laser, vacanțe în spațiu și baze pe Lună. Toată tehnologia aia uluitoare, transformațională, despre care bunicii noștri credeau că e după colț. (… Totul s-a-ntâmplat, mai mult sau mai puțin, exact cum și-au imaginat ei. Nu vorbesc de viitor. Vorbesc de prezent. Azi, în anul 2016, umanitatea trăiește într-un paradis tehno-utopic al abundenței, realizărilor și miracolului.”

   Ce a făcut posibilă această schimbare? Motorul Goettreider. „11 iulie 1965 a fost punctul central al istoriei, chiar dacă nimeni n-o știa încă.”

   În realitatea alternativă din care vine Tom, a fost inventat motorul Goettreider de către savantul cu același nume, făcând posibilă călătoria în timp. Acel moment a schimbat cursul istoriei. Întreaga civilizație se raportează la momentul în care savantul Lionel Goettreider a pornit mașina.

   Acel aparat a permis susținerea aparaturilor avansate, de unde nivelul ridicat al tehnologiei. Numai că savantul a făcut o singură greșeală: n-a reușit să prevadă apariția unei radiații ce a ucis întreaga echipă câteva zile mai târziu.

   Lionel Goettreider a rămas în istorie drept omul care s-a sacrificat pentru progresul umanității. El și cei 16 martori prezenți la experiment. La școală, fiecare copil învață despre Goettreider și cei 16 martori. Despre mașinăria care a schimbat existența.

   Să revenim la personajul nostru, Tom. Este în umbra tatălui său, un om de știință ce a continuat cercetările lui Goettreider. Mama sa și-a dedicat toată viața soțului (tatăl lui Tom), sprijinindu-l și neglijându-se pe sine. Tatăl este absent, mereu preocupat de cercetările sale și își ignoră familia. Tom a trăit toată viața cu impresia că și-a dezamăgit tatăl, că nu s-a ridicat la așteptările lui.

„Viața e definită în cea mai mare parte de felul în care reacționezi la eșec. Niciodată nu am avut succes la nimic, așa că pentru mine eșecul e practic sinonim cu viața.”

„De ce m-ai făcut?

– Pentru că aveam de lucru, a zis tata, și maică-ta era singură.

Ziua aia trebuia să fie unică în istoria omenirii. Și a fost. A fost ziua în care tata a fost pentru prima dată sincer cu mine.”

   Deși scopul principal al motorului era călătoria în timp, el nu a fost folosit niciodată pentru acest lucru, ci pentru a alimenta cu energie inovațiile tehnologice. Însă momentul a sosit. Tatăl lui Tom a pregătit o echipă, din care face parte și fiul său, pentru a se întoarce la gloriosul moment al pornirii motorului. Numai că nu totul decurge cum s-a plănuit.

   Tom se îndrăgostește de colega sa de echipă, Penelope. Chiar în ziua călătoriei, Penelope află că este însărcinată, ceea ce ar da peste cap întregul protocol. La aflarea acestei vești, tatăl lui Tom anulează operațiunea mult așteptată. Nesuportând eșecul, Penelope se sinucide, dezintegrându-se la propriu particulă cu particulă. Se pare că până și metodele de sinucidere avansează tehnologic în acest univers paralel!

   Distrus, Tom își spune că nu mai are nimic de pierdut și decide să călătorească singur. Nici nu își închipuie, totuși, câte are de pierdut. Se întoarce cu 51 de ani în urmă, cu câteva minute înaintea momentului istoric de pornire a motorului.

Tocmai am devenit primul călător în timp din istorie, dar nu simt cu adevărat grandoarea momentului, pentru că încerc din răsputeri să nu vomit micul dejun din 2016 pe podeaua lui 1965.”

   Dacă ați fost atenți până acum, îmi veți ridica o întrebare. „Păi, cum pe podeaua lui 1965? Nu era vorba că atunci când călătorești în timp, nu poți ajunge în același loc?”. Corect, dar radiația tau, greșeala lui Goettrieder, nu numai că i-a ucis pe membrii echipajului, dar a permis acest lucru: să călătorești în timp, aterizând în același loc.

   Însă cum am spus mai sus, nimic nu merge așa cum a fost plănuit: se pare că Tom plecase fără o parte importantă a echipamentului, care ar fi trebuit să-i asigure imaterialitatea, pentru a nu interveni într-un fel asupra trecutului. În timpul experimentului, ceva i-a perturbat câmpul de invizibilitate, iar Goettrieder l-a văzut. Panicat, acesta a oprit din greșeală motorul și dacă nu intervenea Tom, s-ar fi produs o explozie ce ar fi ras jumătate de continent de pe fața Pământului. Cu ultima fărâmă de luciditate, Tom acționează motorul și se întoarce în prezentul anului 2016. Numai că… nimic nu mai e ce a fost!

Chiar și cu acea mică schimbare, experimentul a eșuat. Rezultatul? Lumea de astăzi, pe care o știm cu toții.

„Înțelegi? Sunt în aceeași lume în care ești și tu. Lumea în care crezi că ai fost dintotdeauna. Neinteresantă, ștearsă, neatractivă, de-abia evoluată față de 1965-ul din care tocmai am plecat.”

   Personajul nostru nu se mai numește Tom Barren, ci John Barren, este un arhitect de succes, mama sa trăiește (în cealaltă realitate alternativă murise într-un accident stupid), are propria ei carieră, iar tatăl său este profesor de fizică la universitate. În această versiune, Tom/John seamănă mai degrabă cu tatăl său din cealaltă realitate: este rece, distant, arogant, preocupat numai de carieră și de propriile succese.

   Se trezește că are și o soră, Greta, cu o personalitate războinică. O caută pe Penelope și da, o găsește, numai că… nu e aceeași Penelope, ci o variantă a ei născută cu 5 luni mai târziu. Corespondența acestui personaj mi se pare cea mai interesantă: în mare parte, ea este aceeași, dar cu unele diferențe considerabile; diferențe cauzate de genetică, ceea ce mă face să mă întreb: dacă și eu mă nășteam mai târziu cu câteva luni, cât de diferită aș fi față de acum? Aș fi avut aceleași trăsături, aceeași culoare a părului și a ochilor? Aș fi fost mai înaltă, mai slabă, mai… cum?

„Această Penelope îi semăna în anumite feluri, dar era diferită în altele. Ca și cum ar fi surori. Doar că nu sunt. Ea e o variantă genetică concepută cu cinci luni mai târziu de aceiași părinți, o combinație identică de cromozomi, cu un rezultat alternativ. Pistruii ei sunt altfel, ca o hartă a cerului de pe altă planetă. Culoarea părului, culoarea ochilor, forma bărbiei, prescripția optometrică, canalele epidermice ale amprentelor ei.”

   Interesant este faptul că unele lucruri s-au păstrat la fel ca în cealaltă realitate alternativă, ca niște ancore: tarta de lămâie preparată de mama lui Tom/John la fiecare aniversare a lui, preferința acesteia pentru literatură, interesul tatălui pentru călătoria în timp și multe altele pe care le puteți descoperi citind cartea.

   Principalul scop al lui Tom este acela de a trezi la viață vechea lume. Lumea lui avansată tehnologic. Însă pe măsură ce petrece din ce în ce mai mult timp cu familia sa și Penelope, constată că îi place mai mult această viață.

„Pe zi ce trece, mă simt din ce în ce mai puțin ca Tom. Simt că se-ntâmplă. Mă transform în el. Mă transform în John.”

   Pentru a-i convinge pe cei apropiați că spune adevărul, că nu este nebun, hotărăște să dea de urma celor prezenți în acea zi la experiment. De cei care ar fi trebuit să fie cei 16 martori și chiar de Lionel Goettrieder.

Va reuși Tom să refacă vechea lume?  Nu puteți afla decât citind…

   Deși la început s-ar putea să vi se pară acțiunea prea lentă iar stilul cam încâlcit, nu renunțați! Abia după partea a doua devine mai interesant, iar finalul este pur și simplu epic! Totul se accelerează, suspansul e la el acasă, răsturnări de situație la tot pasul, nu mai lași cartea din mână și ajungi la concluzia că a călători în timp e foarte periculos. De ce? N-ai idee câte poți schimba, și nu în bine, astfel încât deși mă pasionează acest subiect, m-am trezit bucurându-mă că nu se poate călători în timp. Vă vine să credeți?

„N-ai nevoie de călătorii în timp ca să zdrobești o lume. Dar te ajută.”

„Și călătoria în timp n-o să facă nimic mai bun. O să facă totul și mai rău.”

Iar odată ajunși la final, veți descoperi o idee originală, pe care nici eu n-am bănuit-o. E, doar nu vreți să v-o spun acum!

   Totodată,  mi-a plăcut evoluția personajului principal. La început, Tom este imatur, rezultat al lipsei de atenție și afecțiune din partea părinților; nu a făcut nimic de seamă în viață, a stat mereu în umbra tatălui său. La sfârșitul romanului cunoaștem un altfel de Tom: matur, responsabil. Așadar, cred că putem vorbi de un bildungsroman.

   „Omul care a cucerit timpul” vorbește, chiar dacă la prima vedere nu pare, despre alegeri, posibilități și consecințe. „Ce ar fi fost dacă aș fi procedat așa?”. „Dacă în loc de asta aș fi făcut altceva, care ar fi fost consecințele?”. Sunt sigură că fiecare dintre noi și-a pus măcar o dată aceste întrebări.

Citate:

 „E ciudat să fii nostalgic după ceva care în același timp a existat și nu a existat.”

„O mașină care nu e folosită niciodată e ca un copil care nu se naște niciodată.”

„OK, zice ea, dar dacă fiecare idee creativă pe care o are cineva e împrumutată inconștient din experiențele persoanei dintr-o altă realitate? Poate că toate ideile sunt plagiate fără ca noi să știm asta, pentru că ne vin printr-un fel de patinaj criptic și imposibil de demonstrat al realității?”

„Dacă tu crezi într-o serie de lucruri, dar niciodată nu acționezi conform acelor crezuri, ele nu contează.”

„Lumea nu ne-a fost dată ca s-o controlăm. Ne-am amăgit pe noi înșine că putem s-o controlăm. Dar nu putem! De fapt, toate încercările noastre de a o controla au adus viața de pe planetă mai aproape de dispariție.”

„Inima omului este la fel de complexă și de dificilă ca problemele spinoase de fizică pe care a încercat să le rezolve toată viața ei. Mai grele, de fapt, pentru că fizica are soluții, iar inima are numai întrebări. A zis că în comparație cu iubirea, fizica era o ușurare.”

„Așa descoperi cu adevărat un om. Nu prin succes. Nu prin rezultat. Prin luptă.”

„Faptul de a călători în timp nu e o modalitate de a repara greșelile. Ci una de a face greșeli și mai mari.”

„Mă încălzește gândul că poate nicio idee nu se pierde. Pur și simplu așteaptă undeva într-un vârtej pentru ca altcineva să se gândească la ea.”

„Poate că e prea târziu pentru noi și tot ce putem să facem e să creștem o generație mai puțin captivă în vise depășite, liberă să-și imagineze… altceva. (…) Avem nevoie de un nou viitor.”

 Despre autor:

   Elan Mastai este un scriitor și scenarist canadian. Printre filmele ale căror scenarii îi poartă semnătura se numără: „Ce dacă?” („What if”) – cu Daniel Radcliffe și pentru care a câștigat Premiul Canadian Screen pentru cel mai bun scenariu adaptat; „Samariteanul” („The Samaritan”), „Misterele Întunericului” („Alone in the Dark”), „MVP: Most Verticale Primate”, Sk8 Life”.

   „Omul care a cucerit timpul” este primul său roman, inspirat, după cum a declarat, din revistele SF din anii 1950 ale bunicilor. „Colecția lor de antologii e acum pe un raft, lângă masa la care am scris cartea asta. Chiar și acum, uneori mă mai uit la coperte.” – autorul

 

Cartea Omul care a cucerit timpul, de Elan Mastai poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
6

Carol, de Patricia Highsmith-Editura Litera-recenzie

Editura Litera, 2017

Colecția buzz BOOKS

300 de pagini

Titlu original: The Price of Salt (1952)

Traducere de Ioana Văcărescu

    Spui că mă iubești oricum aș fi, chiar și când înjur. Eu îți spun că te voi iubi întotdeauna, că voi iubi persoana care ești și persoana care vei deveni. Aș spune-o și în fața unui tribunal, dacă ar însemna ceva pentru oamenii ăia sau dacă ar putea schimba ceva, pentru că nu astea sunt cuvintele de care mă tem.

   Respins inițial de edituri, romanul Patriciei Highsmith este considerat primul din literatură, în care o poveste de iubire lesbiană are un final fericit, publicat fiind într-o perioadă în care homosexualitatea era catalogată drept tulburare mintală. Cunoscută ca autoare de thrillere psihologice (Strangers on train, ecranizat de Alfred Hitchcock), autoarea încearcă să aplice nota de suspans și aici, însă, singura amenințare o reprezintă societatea, care ar putea despărți protagonistele. Până și povestea de dragoste nu mi se pare atât de convingătoare, deoarece rareori asistăm la o „inspecție” sufletească a personajelor. Cu toate acestea, refuzul de a condamna iubirea celor două face cartea deosebit de importantă în literatura homosexuală, deși  autoarea s-a simțit obligată să publice sub pseudonimul Claire Morgan.

    Therese Belivet este o tânără de 19 ani, scenograf de teatru, cu o slujbă într-un magazin universal din Manhattan. Copilăria i-a fost marcată de singurătate, iar acum acceptă relația cu Richard, pe care nu-l iubește. Într-o zi lungă de înainte de Crăciun în departamentul de jucării al magazinului, este fermecată de apariția unei cliente elegante.

Privirile li s-au întâlnit; Therese a ridicat ochii de la cutia pe care o deschidea, iar femeia tocmai întorcea capul, așa că a privit-o în ochi. Era înaltă și frumoasă, silueta subțire se contura grațios pe sub haina largă de blană pe care o ținea deschisă, cu o mână proptită în talie. Avea ochii cenușii, însă fascinanți, ca o lumină stranie sau ca un foc. Captivată de ei, Therese nu și-a putut desprinde privirea. A auzit cum clienta din fața ei îi repeta întrebarea, însă a rămas mută. Și femeia o privea pe Therese cu o privire preocupată, ca și cum se gândea la ce are de cumpărat, și, cu toate că între ele se aflau mai multe vânzătoare, Therese era sigură că avea să vină la ea. A văzut-o îndreptându-se încet spre tejghea; inima i-a bătut mai repede, încercând să compenseze, parcă, momentele în care stătuse pe loc. Simțea că, pe măsură ce femeia se apropia de ea, fața îi era cuprinsă de o căldură teribilă.

    Carol Aird pare să aibă o viață tristă: trece printr-un divorț de un soț care dorește să o elimine definitiv din viața fiicei lor. La magazin,  îi dă lui Therese adresa pentru a livra cumpărăturile, iar aceasta îi trimite și o carte poștală. Cele două încep să își petreacă timpul împreună, planificând o călătorie lungă, până în Utah. În timpul acestei călătorii, în care cele două își declară sentimentele și devin fizic foarte apropiate, observă că sunt urmărite de un detectiv particular, angajat de Harge, soțul lui Carol, pentru a folosi relația celor două ca armă în procesul de custodie. Carol este pusă în situația de a alege între fiica sa, a cărei custodie riscă să o piardă, și Therese.

    Iubirea lui Therese față de Carol este obsesivă, bolnăvicioasă chiar, se dăruiește total și devine geloasă foarte ușor. Respingerea inițială a lui Carol, care vrea să mai poată să-și vadă fiica, are efect devastator asupra ei. În schimb, Carol, un spirit rebel, este mai detașată, cea care domină.

Era o capitulare, Therese știa asta, lui Carol nu-i putea fi impusă nici o situație în care ea să fi fost miza. Preț de o clipă, a avut revelația zguduitoare că niciodată nu-i dedicase Carol mai mult decât o bucățică din ființa ei. Dintr-odată, universul în care trăise în ultima lună, asemenea unei minciuni strigătoare la cer, s-a prăbușit, aproape distrus. În clipa următoare, Therese nu putea crede una ca asta. Dar adevărul era că își alesese copilul, nu pe ea.

    Nu am înțeles de ce titlul a fost schimbat, cel inițial părându-mi-se mai potrivit; Prețul sării este mult mai semnificativ (asemeni Sării în bucate, poveste cu mesaj moralizator).

   Carol este un roman trist de la început până la ultima pagină, dar onest și curat. Nu a fost o lectură ușoară; nu că ar fi limbajul prea savant sau descrierile prea minuțioase, doar că i-a lipsit tocmai sarea care să mă determine să-i simt gustul cu adevărat.

  În 2015, ecranizarea romanului cu Cate Blanchett în rolul lui Carol a primit 6 nominalizări la Premiile Oscar.

Cartea Carol de Patricia Highsmith  a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-uEditura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
16

Supravieţuitoarea, de Alexandra Oliva-Editura Litera-recenzie

Titlu original: The Last One

Editura: Litera

Colecţia: Buzz Books

Data apariţie: Martie 2017

Pagini: 336

Gen: ficţiune, thriller

Și-a dorit o aventură.

                                         Dar nu și-a imaginat că va ajunge atât de departe.

   Totul începe cu un reality-show. Doisprezece concurenți sunt trimiși în pădure pentru a fi supuși unor provocări extrem de dure. În răstimp, lumea e devastată de o catastrofă, despre care, izolați de societate, concurenții nu știu nimic. Când dă întâmplător peste anumite indicii, tânăra Zoo, una dintre participante, își imaginează că totul face parte din joc.

Singură și dezorientată, ea refuză totuși să se dea bătută. Pătrunzând tot mai adânc într-un teritoriu necunoscut, Zoo își testează toate abilitățile de supraviețuire. Dar, pe măsură ce puterile îi scad, ea începe să înțeleagă că lumea reală s-a schimbat în mod neașteptat și că viața ei depinde acum de capacitatea de a dezlega această enigmă.

Sofisticat și provocator, Supraviețuitoarea pune în discuție rolul jucat de mass-media în mecanismul prin care despărțim realitatea de închipuire: cât de pripit emitem judecăți de valoare și cât de ușor ne lăsăm manipulați.
În Supraviețuitoarea, două dintre obsesiile noastre contemporane – amenințarea unei catastrofe globale și drama reality-show-urilor – se contopesc într-o poveste plină de imaginație despre psihicul uman afectat de stres. Un debut lipsit de compromisuri și provocator.“ Justin Cronin
Romanul Alexandrei Oliva este, la fel ca Jocurile foamei, plin de suspans și profund tulburător.“ – Rosamund Lupton

   Am mai citit cărți din colecția Buzz Books și știam că ele sunt în genul fiction sau thriller, dar atunci când a apărut “Supravieţuitoarea”, m-am gândit că voi avea de-a face cu o altfel de poveste și un alt gen. Adevărul e că titlul, descrierea și coperta, m-au cucerit din primul moment, dar am fost și puțin sceptică în privința ei, pentru că aflasem că este prima și singura carte scrisă de autoare.

  Știu că descrierea și acel comentariu al lui Rosamund Lupton, v-au făcut să vă gândiți la Jocurile foamei, însă mie, sinopsisul mi-a amintit într-o oarecare măsură de  filmul The Condemned, doar că acolo, participanții la reality-show erau ucigași condamnați, iar cel care câștiga concursul, i se garanta libertatea.

    În ceea ce privește asemănarea cu Jocurile foamei, nu există așa ceva, poate doar în privința  competiției și a suspansului. Nu avem de-a face cu copii speriați, obligați să participe la un joc. În “Supraviețuitoarea”, toți participanții s-au înscris la concurs cu gândul să câștige premiul de un milion de dolari. Sunt oameni maturi care s-au decis să-și părăsească copiii și partenerii de viață, știind că există anumite riscuri. De asemenea, nu asistăm doar la ce se întâmplă în cadrul concursului, cum se desfășoară probele sau la disputele dintre concurenți. Vom vedea care sunt reacțiile publicului, ce comentarii vor lăsa aceștia pe site, dar și ce discută editorul și producătorul reality show-ului.

   Trebuie să menționez faptul că nu am perceput “Supraviețuitoarea” ca fiind un roman SF, așa cum  l-au clasat unii oameni pe internet, și nici nu e distopic, pentru că nu există o societate oprimată, ci unul post-apocaliptic, acțiunea având loc în perioada contemporană. Știu că acesta este un subgen al SF-ului, dar dacă se menționează direct genul, cititorii se vor panica puțin și vor evita să citească povestea, gândindu-se  la cu totul altceva. De fapt, nici nu se aduce vorba de pandemie decât în prolog, când editorul se gândește că boala a avansat, iar echipa de producție nu reușește să-i scoată pe toți concurenții din joc pentru că este partea Provocărilor Individuale, așa că oamenii sunt răspândiți (probabil că autoarea a vrut să facă o introducere abruptă și să incite cititorul) și spre finalul cărții. De fapt, cartea aduce mult cu celebru reality show “Survivor” și este o combinație de aventură, suspans și adrenalină.

   Ce anume am apreciat la romanul de față? Modul inedit în care a fost scris. Există capitole în care povestea este narată la persoana întâi singular, din perspectiva personajului principal – Zoo, dar găsim și capitole în care povestea este spusă la persoana a treia (în care ne sunt relatate  provocările, disputele dintre concurenți). Iar aici, mi s-a părut foarte interesantă maniera în care ne sunt relatate anumite evenimente. Uneori am avut impresia că un comentator ne descrie tot ceea ce vede pe un ecran – ce va vedea și auzi telespectatorul, ce va fi scos la montaj etc.

 “Telespectatorilor li se va oferi o imagine de sus a Exorcistului, camera filmând în jos și ajungând la el, apoi focalizându-se pe chipul lui palid și transpirat.”

     De asemenea, acțiunea alternează între prezent (capitolele relatate din perspectiva protagonistei, în care aflăm ce se întâmplă cu ea după ce s-a separat de  ceilalți concurenți, în cadrul unei provocări individuale) și ce s-a întâmplat în urmă cu trei săptămâni, când a început concursul “Pădurea ”.

   Totul începe cu un reality show. Doisprezece concurenți sunt trimiși în pădure pentru a fi supuși unor provocări extrem de dure. De-a lungul următoarelor săptămâni, abilitățile lor vor fi testate, iar rezistența psihică împinsă dincolo de limită. Totuși, ei au o șansă de scăpare. Dacă o provocare li se pare prea dură sau dacă nu mai suportă încă o noapte, pur și simplu rostesc “Ad tenebras dedi” și totul se sfârșește.  Doar asta e scăparea. Însă concurenții nu cunosc totul despre joc.

 “La urmă urmelor asta-i și ideea emisiunii – să-i facă pe concurenți să cedeze. Totuși, celor doisprezece care au intrat în ring li s-a spus că este vorba despre supraviețuire. Că este o competiție. Perfect adevărat, dar … Până și titlul care  le-a fost zis a fost o înșelătorie. “Poate fi modificat”, scria cu litere mici pe contract. Titlul din caseta de text nu este Pădurea, ci În beznă.

    Ei știu că nimeni nu primește voturi care să determine eliminarea sa și că aceasta este o întrecere, o cursă, sau mai degrabă o serie de curse mici, în care acumulează avantaje și dezavantaje. Ceea ce nu știu e că această cursă nu are o linie de finiș. Jocul va continuă până când nu mai rămâne decât o persoană, iar singura cale de ieșire din joc este renunțarea. Nimeni nu știe cât de mult va dura  emisiunea, nici producătorii, nici concurenții.

    Ei trebuie să țină cont de niște reguli. Fiecare are o bandană de altă culoarea și o busolă marcată cu culoarea sau culorile sale. Pe toată durata acestei aventuri, tot ce este destinat anume pentru ei va fi marcat în culorile respective. Pentru supraviețuirea în sălbăticie au nevoie de trei lucruri principale: adăpost, apă și hrană. Fiecăruia i se oferă un pachet marcat cu simbolul corespunzător unuia dintre  dintre aceste lucruri. Își pot păstra pachetul sau îl pot schimba cu al altcuiva fără să știe ce-i înăuntru.  Fiecare va trebui să-și construiască un adăpost și să supraviețuiască pe cont propriu. Conform regulilor, nu erau îngăduite nici un fel de electronice. Nu puteau lua cu ei telefoane mobile, GPS-uri, ceasuri de mână ori de buzunar sau alte dispozitive.

   Vor fi atât Provocări de echipă, cât și Provocări Individuale. Ulteriori, echipele au fost alese de cei care au terminat pe primele trei locuri în prima probă.

     Echipa 1: Copoiul/ Cooper (bandană roșie; expert în supraviețuire; strategia lui este ”fii mai bun decât ceilalți”; a fost ales pentru rolul personajului dur); Fermierul/ Julio (bandană negru cu galben; 57 de ani; îi plac provocările); Domnișoara Biologie/Sofia (bandană portocalie; profesoară); Bacherul/Elliot (bandană în dungi negre și albe; provine dintr-o familie de evrei de clasă mijlocie).

    Echipa 2: Zoo/ Sam (bandană bleu, iubește animalele); Inginerul/Albert (bandană maro, asiatic); Chelnărița/Heather (bandană violetă, nu s-a înscris la concurs, ci a fost recrutată cu un motiv anume; se află aici pentru a face impresie, asupra producătorilor, telespectatorilor); Asiatica/Amy ( bandană galben neon)

    Echipa 3: Pilotul/ Ethan  (bandană bleumarin, pilot militar); Doctorul Negru/Tyler ( bandană galben muștar); Băiatul-majoretă/ Josh( bandană roz; student); Exorcistul/Randy (bandană verde; personaj turbulent, cel care îi instigă pe ceilalți concurenți)

    Zoo, personajul principal, e singura care nu a venit aici doar pentru bani. Are aproape treizeci de ani, este căsătorită de trei și de curând a luat decizia să facă un copil. Însă, înainte să devină mamă, vrea să aibă parte de o ultimă aventură. E pregătită pentru asta și nu o deranjează să renunțe la o parte din individualitatea ei sau la sănătatea psihică și nu are de când să renunțe indiferent ce s-ar întâmpla. Soțul ei a fost cel care a găsit concursul și i-a sugerat să trimită o cerere de înscriere pentru că știa că ei îi place sălbăticia.

 “Ridică hârtiuța pe care este scrisă propoziția de siguranță și o rupe în două. Gestul este simbolic – a memorat cuvintele -, dar dramatismul e sincer. Deci, rostește ea privind cu intensitate timidă spre cameră, un zâmbet ascunzându-se în spatele chipului onest, să începem!”

    În timp ce jocul este în plină desfășurare, afară lumea este devastată de  pandemie, despre care concurenții nu știu nimic. Echipa de producție nu reușește să-i scoată din joc pentru că este partea Provocărilor Individuale.  Zoo s-a depărtat de ceilalți participanți și încearcă să ducă la capăt proba, fără să știe că a ieșit din aria de desfășurare a jocului. Când dă întâmplător peste anumite indicii, ea își imaginează că totul face parte din joc. Vede un cadavru într-o mașină, dar crede că este un manechin din latex. Intră într-un magazin și vede o hârtie pe care stătea scris “persoanele care au următoarele simptome – letargie, dureri de gât, greață, stare de vomă, amețeală, tuse – să se prezinte imediat la centrul comunitar Old Mill pentru a intra în carantină obligatorie”, dar trăiește cu impresia că scenariu jocului a fost schimbat. Nici când dă nas în nas cu un tânăr care îi spune că oamenii s-au îmbolnăvit și mor pe capete, Zoo are impresia că este un tip care-și joacă rolul. Ba mai mult, din cauză că-i vede ceasul de la mână (lucru interzis pe timpul concursului), este ferm convinsă că este un cameraman care încearcă s-o filmeze de aproape. Refuză să se dea bătută, însă, pe măsură ce puterile îi scad,  începe să înțeleagă că lumea reală s-a schimbat în mod neașteptat și că viața ei depinde acum de capacitatea de a dezlega această enigmă.

     Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu Zoo, prin ce peripeții a mai trecut, cum își va da seama că ceva este în neregulă și cine a supraviețuit. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva fragmente.

“Regula celor trei. O atitudine greșită te poate ucide în trei secunde; asfixierea în poate omorî în trei minute; expunerea la frig în trei ore; deshidratarea în trei zile; lipsa  hranei în trei săptămâni – sau trei luni? Nu contează, foamea este ultima dintre grijile mele. Indiferent cât de slăbită mă simt, n-a trecut atât de mult timp de când n-am mai mâncat. Cel mult șase sau șapte zile, iar asta, cu generozitate.”

 

“Teamă mea începe să se metamorfozeze, să se ascută și, cu toate că aștept, știu că nimeni nu va veni.

 Pentru că ei au plănuit asta. 

 Nu știu cum, dar au plănuit asta, iar acum, ochelarii mei sunt sparți, și eu nu văd.

 Am senzația că furia îmi va rupe pielea, că mă va sfârteca de vie, din interior.

 Nu văd!” 

“Un urlet care îți îngheață sângele în vene se aude din spatele lui. Se ridică brusc, se răsucește, dar nu vede nimic. Copacul din jurul lui se vaită mai tare.

 Băiatul-majoretă se întoarce spre cameraman.

– Haide! rostește el. E destul. M-am săturat. Renunț.

 Tăcerea este la fel de completă  ca întunericul. Sunetele naturale ale nopții au contenit pentru a analiza și respinge rugămintea lui. Brusca absență a sunetelor este percepută de băiatul-majoretă ca o lovitură.

 – Te rog, spune el și îi cade prima lacrimă. Înaintează pe bâjbâite spre cameraman. Scoate-mă de-aici, te rog! “

 

Cartea Supraviețuitoarea, de Alexandra Oliva a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

Roman în curs de ecranizare în regia lui Ron Howard, “Fata dinainte”, de J.P. Delaney apare în colecția Buzz Books, la Editura Litera

citeşte recenzia

   Vă rog să faceți o listă cu toate bunurile pe care le considerați esențiale pentru viața dumneavoastră.

   Cererea pare ciudată, chiar indiscretă, iar pentru cele două femei care răspund, consecințele sunt devastatoare.

EMMA

   Traumatizată de o spargere la vechea locuință, Emma își dorește un loc nou în care să trăiască. Dar nici unul dintre apartamentele pe care le vizionează nu este sigur sau la un preț accesibil. Până la One Folgate Street. Casa e o capodoperă arhitecturală: design minimalist din piatră de culoare deschisă, sticlă și tavane înalte. Dar există anumite reguli. Arhitectul enigmatic care a proiectat casa păstrează un control total asupra ei: fără cărți, fără perne aruncate, fără fotografii sau obiecte personale de orice fel. Spațiul e destinat să-l transforme pe cel care-l ocupă – și asta se și întâmplă.

JANE

   După o tragedie personală, Jane simte nevoia unui nou început. Atunci când găsește One Folgate Street, ea este atrasă instantaneu de casă – și de creatorul ei rezervat, dar seducător. Curând după ce se mută, Jane află despre moartea prematură a chiriașei anterioare, o femeie care îi seamănă, ca vârstă și ca înfățișare. În timp ce încearcă să separe adevărul de minciună, Jane urmează fără să știe aceleași tipare, face aceleași alegeri, întâlnește aceleași persoane și trece prin aceeași teroare ca fata dinainte.

   „Surprinzător, uimitor și, mai ales, ingenios – un roman de suspans psihologic desăvârșit.”  Lee Child

   „Fascinant! Un roman pe care nu îl poți lăsa din mână, așa cum nu am mai citit de mult în ultimii ani. Plin de răsturnări de situație și cu un final care nu trebuie ratat!”  Lisa Gardner

   „Suspans psihologic de cea mai bună calitate… un thriller foarte ingenios.” The Bookseller

   „Un roman fermecător, magistral construit… garantat să uimească.” Booklist

   „Fata dinainte” este primul thriller psihologic scris sub pseudonim de J.P. Delaney, care a publicat anterior ficțiune de succes sub alte nume. Romanul este în curs de apariție în peste 40 de țări și urmează să fie ecranizat de regizorul Ron Howard, câștigător al Premiului Oscar.

Buzz Books – cărțile despre care toată lumea vorbește!

   O colecție cosmopolită, locul de întâlnire a celor mai noi opere de ficțiune contemporană – romane aflate în topurile internaționale, premiate, ecranizate sau în curs de ecranizare, traduse în zeci de limbi – cărți provocatoare, pe care abia aștepți să le citești!

   Romanul „Fata dinainte”, de J.P.Delaney este disponibil în rețeaua Bookstop Litera, în toate librăriile din București și din țară și online pe www.litera.ro și www.elefant.ro.

 

by -
7

„Încerci să domini durerea și sfârșești prin a mai răni pe cineva, pentru că nimic nu e static, pentru că faimoasa Virtute e o mare minciună, în numele căreia ajungem să fim intransigenți și inumani.”

Restul e tăcere, de Carla Guelfenbein

Editură: Litera

Număr de pagini: 256

Titlul original: „El resto es silencio”

Colecția: Buzz Books

    De cele mai multe ori un cititor dorește ca prin intermediul lecturilor sale să se detașeze de cotidian și să pătrundă în lumi la care în mod normal nu ar avea acces, poate chiar să descopere tainele unei noi culturi. Vrea să traiască o experiență neobișnuită, să simtă ceva ce nu a mai simțit niciodată sau pur și simplu să retrăiască o amintire ce îl poartă spre un eveniment din trecut de care îi era dor. Pe astfel de cărări vă poartă lecturile voastre, punându-vă față în față cu sentimente sau situații ce vă aduc fericire și speranță sau vă scot la iveală adevăruri dureroase pe care ați ales să le ascundeți în mod conștient într-un colț întunecat al minții. Noua carte a autoarei Carla Guelfenbein (distinsă în 2015 cu Premiul Alfaguara pentru romanul său „Cu tine în depărtare”) intitulată „Restul e tăcere” se încadrează cu succes în cea de-a doua categorie menționată mai sus. Această scriere vă va purta într-o călătorie dramatică prin viața membrilor unei familii din Chile, ce sunt măcinați de teamă, lipsă de comunicare și tendințe depresive.

    Romanul spune povestea familiei Montes, alcătuită din Juan (tatăl), Alma (mama vitregă), Tommy (12 ani) și Lola (7 ani). Cei patru trăiesc în Santiago, Chile și chiar dacă par fericiți, în realitate unitatea familiei este măcinată de incertitudini, neîncredere, teamă și lipsă de comunicare. Încă de mic Tommy a fost diagnosticat cu o boală rară de inimă, fapt ce l-a supus la numeroase operații și i-a răpit în același timp șansa de a fi un copil normal. Dar maladia nu l-a afectat doar pe el, ci și pe părinții săi. Dacă Juan s-a specializat în cardiologie pentru a încerca să-l ajute, Soledad, mama sa, a fost de-a dreptul dărâmată să-și vadă fiul într-o situație aparent fără scăpare. Astfel că, negăsind alinare și înțelegere în brațele soțului, care a încercat să-și mențină tot timpul tăria, alunecă încet, încet în depresie și ajunge să se sinucidă. Lăsat singur cu un copil bolnav și măcinat de mustrări de conștiință, Juan se refugiază în muncă până când o cunoaște pe Alma în Barcelona și reușește să-și reconstruiască treptat viața. Însă când este pus față în față cu cazul unui băiețel de 12 ani foarte asemănător cu al propriului fiu, rănile trecutului încep să sângereze din nou și îl determină să se închidă în el. Atitudinea lui rece și distantă o îndepărtează pe Alma care, simțindu-se singură, cade în ispita unei iubiri din trecut. În timp ce părinții săi sunt mult prea preocupați de propriile probleme, micuțul Tommy află adevărul despre moartea lui Soledad, fapt ce îi zguduie din temelii tot universul. Neavând prieteni și simțindu-se trădat de propriul tată, decide să înceapă o anchetă pe cont propriu pentru a afla mai multe informații despre eveniment. Când fiecare membru al familiei se închide în sine și nu lasă pe nimeni să-i pătrundă în gânduri, mai pot oare să se regăsească? Oricât de puternici consideră că sunt, este această izolare soluția corectă pentru rezolvarea problemelor?

    Povestea este relatată la persoana întâi, însă din trei perspective, fapt ce ne permite să vedem mai bine diferitele fațete ale poveștii și să înțelegem sentimentele care îi încearcă pe protagoniști (Tips: pentru ca schimbarea perspectivei să nu vă dea bătăi de cap la început, există câte un simbol pentru fiecare personaj care vă indică naratorul și anume o clepsidră – Juan, valuri – Alma și o săgeată – Tommy). Juan este genul acela de bărbat care încearcă să fie puternic în orice circumstanțe. Nu vrea să se arate vulnerabil și să se simtă expus în fața celor din jur, astfel că tratează totul mult prea rațional, rece, distant, uneori chiar agresiv. Acesta este motivul pentru care nu reușește să observe la timp indiciile alarmante despre căderea psihică a lui Soledad și în același timp, nu îi este alături propriului fiu când are cel mai mult nevoie de el. În adâncul său însă este conștient că greșește și este măcinat de vină și de neîncredere, fapt ce nu provoacă decât rău în jur.

„Încerci să domini durerea și sfârșești prin a mai răni pe cineva, pentru că nimic nu e static, pentru că faimoasa Virtute e o mare minciună, în numele căreia ajungem să fim intransigenți și inumani.”

   La polul opus o avem pe Alma, fire empatică, iubitoare și înțelegătoare, ajunge să se simtă singură și ignorată. Rănită de propria mamă care s-a culcat cu bărbatul de care era îndrăgostită, pleacă la Barcelona să-și continue studiile și își jură că nu va fi niciodată asemenea celei care i-a dat viață. Printr-o întâmplare îl cunoaște pe Juan, alături de care găsește alinare, susținere și înțelegere. După o scurtă aventură, el descoperă că poartă în pântece un copil și se oferă să o ajute, iar nu după mult timp se căsătoresc. Totuși, demonii lui Juan le distrug armonia din familie și o poartă pe Alma în brațele altui bărbat. Simțind nevoia de atenție, dragoste și căldură, femeia este tot mai atrasă de o iubire din trecut și ajunge să își încalce legământul față de ea însăși. Nu în ultimul rând, romanul ni-l prezintă pe Tommy, care este personajul ce reflectă cel mai bine răul pe care îl pot provoca minciuna, lipsa de comunicare și de înțelegere. Ca urmare a bolii de care suferă, el nu poate să se joace ca ceilalți copii, să facă sport sau să meargă cu bicicleta, iar acest lucru nu face decât să-l izoleze. Nu are prieteni, în afară de unul imaginar pe nume Kajef și suferă în tăcere deoarece este batjocorit de colegi și chiar de proprii veri. În ciuda tuturor problemelor, Tommy este un băiat extrem de isteț și perspicace, înțelegând uneori lucruri mult prea complicate pentru vârsta lui. Cu toate acestea, vestea că mama sa nu a murit din cauza unui anevrism, ci s-a sinucis, cade ca un trăsnet asupra lui. Nu înțelege de ce a ales să-l părăsească și consideră că este o dovadă a faptului că nu l-a iubit. Astfel că începe o investigație pe cont propriu care ajunge să-i dezvăluie informații importante. Însă va fi el capabil să le înțeleagă pe deplin și să nu se lase învins de ceea ce va afla?

„Faptul că mama și-a luat viața e serios. Atât de serios, că tata mi l-a ascuns. Mă gândesc la fisurile din Antarctica. Într-o parte a fisurii a rămas tot ce știu, iar în cealaltă… Oricum ar fi, când ți-a murit mama, jumătate din ființele pe care le iubești cel mai mult pe lume au murit, iar asta n-ar trebui să i se întâmple unui copil.”

   „Restul e tăcere” este un roman trist, dramatic, lipsit de speranță, care vă poartă pe cele mai întunecate cărări ale destinului unei familii. Vă dezvăluie răul produs de cele mai bune intenții și consecințele izolării și ale protecției excesive. Este o poveste pe care cred că trebuie să o citească toată lumea, însă pentru a o putea parcurge trebuie să știți că aveți nevoie de putere interioară, pozitivitate și compasiune. Deoarece este genul acela de roman care vă sfâșie în bucăți și vă oferă doar o mică rază de lumină, vă sfătuiesc să dați dovadă de tărie și determinare pentru a-l putea termina și a nu vă lăsa afectați de tragedia ce vi se va derula în fața ochilor.

5/5editura-litera

Cartea Restul e tăcere de Carla Guelfenbein a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Maestrul bucătar, de Martin Suter

NOU în colecția Buzz Books!

Editura: Litera

Data apariției: noiembrie 2016

 

Număr pagini: 256

   Criza financiară își face simțite efectele până și în lumea rarefiată a bucătăriei europene de lux, lăsându-i fără slujbă pe Maravan, un tânăr cu un talent excepțional de bucătar, și pe Andrea, o chelneriță extrem de atrăgătoare. După ce sunt dați afară de la Chez Huwyler, restaurantul elitist unde lucrează, cei doi hotărăsc să-și deschidă propria afacere, livrând meniuri romantice pentru cupluri. Dar nici măcar magia culinară nu poate lupta cu dificultățile pieței, și, curând, tinerii sunt siliți să pătrundă într-o lume dominată de lăcomie, crimă și sex și să lupte pentru propria supraviețuire.

Thriller și poveste de dragoste, cartea lui Martin Suter, plină de isprăvi culinare și de aventuri sexuale, conține la final 16 rețete care te fac să-ți lase gura apă.

Romanul Maestrul bucătar s-a vândut în peste 1 milion de exemplare și a fost tradus în 30 de limbi.

Sursa foto si text: Editura Litera

by -
11

Un thriller psihologic, plin de suspans, care abundă în capcane și întorsături de situație.

Cei care merită să moară, de Peter Swanson

Titlu original: “The Kind Worth Killing”

Editura: Litera

Colecția: Buzz Books

Număr de pagini: 320

    Sunt lucruri în viață pe care normele sociale și culturale ne împiedică să le facem. Poate uneori reacționăm din impuls și ca urmare a rănilor sufletești sau chiar a rănilor fizice ne-am dori să rănim la rândul nostru persoana care ne-a provocat durere. Poate chiar ne-am dori să o ștergem de pe fața Pământului. Totuși, societatea ne oprește să facem aceste greșeli care ne-ar putea marca pe viață. Dar ce s-ar întâmpla dacă cineva ne-ar spune că persoanele care ne rănesc merită să-și găsească sfârșitul pentru ce ne-au făcut? Dacă cineva ne-ar oferi acel argument care ne-ar convinge că decizia de a omorî o persoană rea are circumstanțe atenuante? Răspunsurile acestor întrebări ne sunt conturate în romanul lui Peter Swanson, „Cei care merită să moară”, un thriller psihologic pe care îl veți citi pe nerăsuflate.

   Un zbor de noapte de la Londra la Boston aduce împreună doi străini, iar această întâlnire constituie începutul unui plan care va schimba viața amândurora. Ted Severson o întâlnește pe Lily Kintner în barul aeroportului și după câteva pahare de martini ajunge să-și verse amarul cu privire la soția adulteră. Se pare că relația dintre el și soția sa, Miranda, a fost doar un miraj. În ciuda faptului că încă de la început nu păreau potriviți: el, un tânăr putred de bogat, dar extrem de timid, iar ea o femeie provocatoare și cu un spirit liber, Ted a crezut în relația lor până când și-a văzut nevasta făcând dragoste cu constructorul casei lor, Brad Daggett. Această descoperire i-a provocat multă durere, realizând că femeia de lângă el s-a căsătorit doar din interes. Acest lucru l-a determinat să-i dezvăluie lui Lily, în glumă, că ar vrea să o omoare pe Miranda. Reacția partenerei de pahar este una cât se poate de neașteptată. Ca urmare a celor auzite, concluzionează că o femeie infidelă și mincinoasă, care nu i-a provocat decât durere soțului ei, merită să moară.

„Chiar ai face lumii un serviciu. […] Așa cum am mai spus, toată lumea o să moară în cele din urmă. Dacă ți-ai omorî soția, nu i-ai face decât ceea ce oricum s-ar întâmpla. Și ai salva alți oameni de ea. E un personaj negativ. Face lumea mai rea. Iar ceea ce ți-a făcut ție e mai rău ca moartea. Toată lumea moare, dar nu toată lumea trebuie să vadă persoana iubită cu altcineva. Ea a lovit prima.”

   Răspunsul lui Lily îi oferă lui Ted acel argument de care are nevoie pentru a nu se simți vinovat de luarea unei vieți, ci de a se simți chiar împlinit că în felul acesta face un serviciu lumii. Astfel, cei doi decid să pună la cale crima în cele mai mici detalii, dar cele câteva întâlniri îi fac în același timp să se apropie tot mai mult unul de celălalt și să se înfiripe sentimente. Ted este de-a dreptul fermecat de tânăra cu părul de foc și pistrui, dar ceea ce nu știe el la început este faptul că Lily nu se află la prima sa crimă, iar experiența ei își are rădăcinile adânc înfipte în trecut. Viața tânărului milionar înșelat de soție pare să reintre pe un făgaș normal în urma întâlnirii neașteptate din barul aeroportului, crima constituind soluția tuturor problemelor sale și în același timp, șansa de a începe o nouă relație. Însă întregul plan este dat complet peste cap când Ted este ucis în propria casă. Aparent nu există urme de intrare forțată, deci victima își cunoștea atacatorul. Ca urmare, poliția începe o anchetă, condusă de detectivul Henry Kimball, care nu pare să creadă prima ipoteză și anume că este vorba de un jaf, ci se străduiește să pună cap la cap toate detaliile pentru a identifica ucigașul. Va continua Lily de una singură planul conceput împreună cu Ted pentru a-i oferi astfel un omagiu? În ce măsură este implicată Miranda în această crimă? Va reuși detectivul Kimball să descurce ițele suspectei crime? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care vă vor intriga și vă vor ține conectați la poveste până îi veți descoperi deznodământul.

    Peter Swanson și-a construit romanul de așa natură încât să ne facă să înțelegem perspectiva fiecărui personaj marcant al poveștii, să le cunoaștem trecutul, să simțim sentimentele ce îi determină să ia anumite decizii și să descoperim argumentele prin care își motivează acțiunile întreprinse. Astfel, ne permite să luăm contact mai bine pe rând cu Ted, Lily, Miranda și Kimball, provocându-ne să vedem întreaga acțiune prin ochii fiecăruia. Miranda Severson este genul acela de femeie frumoasă, un fel de femme fatale, după care toți bărbații își întorc capetele atunci când își face apariția într-o încăpere. Dar frumusețea nu reușește să-i mascheze caracterul. Este un fel de măr roșu și frumos pe dinafară, dar mâncat de viermi pe dinăuntru. Miranda este o mincinoasă oportunistă și infidelă, destul de abilă încât să sucească mințile bărbaților, determinându-i să-i facă pe plac. S-a căsătorit din interes, nu și-a iubit niciodată soțul, iar tot ceea ce a urmărit a fost să găsească o modalitate prin care să pună mâna pe averea sa.

  Ted, pe de altă parte, este genul acela de bărbat sincer și stângaci, care ar face orice pentru persoana iubită. În ciuda faptului că a reușit să găsească rapid rețeta succesului în afaceri, fapt ce i-a adus destui bani încât să aibă posibilitatea chiar să renunțe să muncească, pe plan sentimental lucrurile nu s-au dovedit a fi la fel de roz. Incapacitatea de a citi oamenii din jurul său îl determină să intre într-o căsătorie sortită eșecului, ce îi aduce în final moartea. Detectivul Kimball se dovedește a fi un polițist perseverent și deștept, care nu se lasă păcălit de aparențe și face tot posibilul să-și ducă ancheta la bun sfârșit. Este pasionat de poezie și în timpul liber scrie limerick-uri (poezioare de cinci versuri, umoristice, absurde și chiar puțin obscene) pentru a-și pune ordine în gânduri. Totuși, uneori această pasiune este cauzatoare de probleme. Nu în utimul rând, cel mai complex personaj al romanului este Lily Kintner. Fiica unui scriitor celebru, David Kintner, tânăra roșcată, cu ochi verzi și pistrui și-a dat seama destul de repede că nu e ca toți ceilalți, că este specială. În adolescență își petrecea timpul citind și relaxându-se în casa părinților. Însă totul se schimbă atunci când săvârșește prima crimă, omorând un motan pentru că îi hărțuia pisica. Acesta este momentul ce produce declicul în mintea lui Lily. Din acest punct, tânăra realizează că nu este chiar neajutorată și ajunge să considere că modalitatea prin care îi poate opri pe oameni din a-i face rău este crima. Astfel, până să-l întâlnească pe Ted, ajunge să aibă la activ două crime. Detașarea, lipsa de scrupule și ușurința cu care decide dacă un om merită sau nu să mai trăiască sunt de-a dreptul șocante.

   Realizăm în acest fel că Lily este o psihopată care crede că face un bine lumii, curățând-o de acele elemente care o pângăresc. Consideră că orice ar fi trebuie să supraviețuiești, iar singurul mod prin care poți să faci asta, este să te dovedești mai puternic decât celălalt. Dar personalitatea sa și trecutul întunecat o condamnă în același timp la singurătate, aspect ce pare să-i macine viața.

„O specie rară de animal, așa îmi spusese odată tata, și exact așa mă simțeam. Pe deplin vie și pe deplin singură. Singurul meu tovarăș în acel moment era eul meu mai tânăr, cel care îl împinsese pe Chet în acea fântână. Mi-am închipuit că ea, tânăra Lily, era acolo cu mine. Ne-am privit în ochi, fără să fie nevoie să ne vorbim. Înțelegeam amândouă că supraviețuirea era totul. Era sensul vieții. Și să pui capăt unei alte vieți era, în multe feluri, cea mai grozavă expresie a ceea ce însemna să fii viu.”

   Mi-a plăcut cartea, chiar foarte mult, pentru că e genul acela de roman care te ține conectat tot timpul la universul construit și la personajele care îl populează. Te intrigă, te amuză, te captivează și te face să treci într-un ritm alert de la o stare la alta. În același timp, pare să îți ofere șansa să vezi cum ar arăta lumea dacă anumite norme ar fi schimbate, dacă unii oameni s-ar dovedi la fel de abili ca protagoniștii. Totuși, există și un aspect care nu mi-a plăcut deoarece nu mi s-a părut credibil. Parcă relația dintre Ted și Lily s-a înfiripat prea repede, adică el a acceptat mult prea ușor posibilitatea ca noua sa cunoștință să fie o criminală cu experiență, care este dispusă să-l ajute să-și omoare soția. Chiar dacă femeia nu-i spune direct că nu este prima dată când trebuie să ia viața unui om, prin faptul că atunci când este întrebată invocă Al Cincilea Amendament, cel care definește dreptul unei persoane de a nu răspunde la o întrebare deoarece răspunsul o poate incrimina, se desconspiră. Fiind pe deplin conștient de acest aspect, Ted nu pare să manifeste niciun fel de teamă față de ea.

   Așadar, „Cei care merită să moară” este un thriller psihologic, plin de suspans, care abundă în capcane și întorsături de situație. Este un roman în care criminalii și victimele își schimbă rapid poziția, fapt ce vă va ține cu sufletul la gură pe tot parcursul lecturii. Cu siguranță nu îl veți putea lăsa din mână până nu îl veți da gata.

editura-literaCartea Cei care merită să moară de Peter Swanson  fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

 

 

by -
13

Te pune pe gânduri, te zdruncină, te înțeapă, ba chiar provoacă și puțină durere. Te poartă într-o călătorie complicată, într-un labirint al întrebărilor fără răspuns.

Tot ce nu ți-am spus de Celeste Ng

Titlul: Tot ce nu ți-am spus

Titlul original:  Everything I Never Told You

Traducerea din limba engleză: Adriana Bădescu

Editura: Litera

Colecția: Buzz Books

Genul: Ficțiune contemporană

Anul apariției 2016

Nr. de pagini: 240

Nota mea: 10/10

Nu-mi amintesc să fi citit o carte de la editura Litera care să fie atât de tristă. Dar faptul că este tristă, nu înseamnă că nu merită citită! Ba chiar te rog să o citești, așa tristă cum este. E o carte foarte bună, ce merită fiecare minut, fiecare clipă pe care o petreci citind-o. Merită chiar dacă e tristă și te va întrista pe alocuri.

      Eu acum cred faptul că această carte m-a ales. M-a ales ea pe mine, nu eu am ales-o pe ea. Și nu eu am ales momentul lecturii, ci tot această carte. A ales fix momentul în care eu eram puțin altfel decât fericită. Și nu, nu m-a demoralizat și mai tare, nu m-a băgat și mai tare în depresie. Dimpotrivă. La mine, se pare, funcționează psihologia inversă, conform căreia, atunci când ești tristă, citește cărți triste. Nu sunt sadică, dar ia gândește-te: când ești tristă, citind cărți triste, ai oportunitatea de a percepe și a simți și mai bine că unora le este și mai greu, că unii sunt și mai triști, că sunt dureri și probleme mai mari și mai grave în lume. Și cu toate astea, cei și mai triști rezistă și reușesc să iasă cu bine din orice situație tristă. Vei spune că într-o carte nu este decât ficțiune și ficțiunea este coordonată de autor. Și că tot el are în mâini viața personajelor sale. Eu spun doar că: o carte, ficțiune sau nu, este inspirată din realitate întotdeauna. Și de aici, fiecare poate să-și tragă propriile concluzii.

      Te pune pe gânduri, te zdruncină, te înțeapă, ba chiar provoacă și puțină durere. Te poartă într-o călătorie complicată, într-un labirint al întrebărilor fără răspuns. Povestea este un castel de nisip care se spulberă la prima bătaie a vântului. Și imediat începi să construiești un alt castel – pe măsură ce citești. Și nu o dată am zis că de această dată scenariul meu nu va mai fi greșit. Am greșit de fiecare dată. Dar am sperat de fiecare dată în faptul că deznodământul nu este cel prezentat. Am sperat până la ultima pagină că se va afla adevărul și că moartea nu este departe.

      Tot ce nu ți-am spus ascunde în paginile ei multe secrete, multe lucruri nerostite. Multe lucruri ascunse. Și toate adevărurile vor începe să fie căutate, descoperite, intuite, dar niciodată nu vor putea fi aflate. Tot ce nu ți-am spus pleacă spre infinit și nu mai pot fi întoarse din drum. Tot ce nu ți-am spus nu stă scris în paginile jurnalelor cu lăcățel primite în dar de la o mamă dornică de realizarea fiicei pe plan profesional.

      Romanul urmărește o poveste complicată, o poveste tristă a unei familii care nu are de ales și trebuie să accepte dispariția prematură a unui copil – a celui mai iubit dintre copil, pe care-l vedeau realizând toate visele pe care mama nu a reușit să și le îndeplinească. Și ca o ironie a sorții, și mama, dar și fiica erau așa de aproape de materializarea celei mai arzătoare dorință.

      Aceeași poveste aduce în prim plan probleme de familie atât de reale.  Realitatea este că destinul răpește înainte de vreme sufletul celui mai iubit dintre copii, iar deznodământul autorităților este refuzat de familie cu vehemență o bună bucată de vreme.

     Oare cât din cea ce scriu eu acum este adevărul din spatele poveștii? O tragedie dezbină familia, rănește sufletește foarte puternic atât în părinți cât și în copiii rămași – cei care ascund propriile secrete față de părinți pentru a nu-i răni și mai tare. Dar ei suferă cel mai tare din cauza certurilor dintre părinți.

    Părinții suferă în tăcere, se depărtează unul de altul, caută înțelegere și mângâiere în exteriorul familiei, ba chiar și în alte brațe, pentru ca mai apoi regretele să-și facă loc în fiecare inimă și așa rănită.

     Tot ce nu ți-am spus, de Celeste Ng este o incursiune între prezent și trecut. Iar dacă prezentul familiei nu mai poate fi schimbat, ci doar animat puțin de iubirea ce încă unește familia, din trecutul lor aflăm ce anume a dus la declin, de ce anume a ales fata să tacă, să ascundă și să trăiască o viață frumoasă doar în fața familiei. Descoperim de ce alege acest suflet să își aprobe mama în tot și să accepte să fie precum mama ei. De ce alege să o facă pe mama ei fericită până în ultima sa clipă.

     Citiți o poveste tulburătoare, ce va trezi atența și nu va face rău, ci doar va determina să-ți adresezi întrebări. Și poate te va forța să găsești și răspunsurile.

Lectură plăcută!

editura-literaCartea Tot ce nu ti-am spus de Celeste Ng a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulţumim Editura Litera!

Autor: Laura Apetroaie

 Editura Litera continuă colecția Buzz BOOKS cu un roman de suspans și psihologic excepțional: Elizabeth a dispărut, de Emma Healey

Bestseller internațional, Elizabeth a dispărut, spune povestea lui Maud, o femeie în vârstă care se luptă cu ravagiile demenței senile și care începe o căutare disperată pentru a-și găsi cea mai bună prietenă, Elizabeth, despre care crede că a dispărut. Demersul ei în căutarea adevărului o va purta înapoi zeci de ani și va avea consecințe cutremurătoare.
Nimeni nu o crede însă pe Maud – nici fiica ei, Helen, nici îngrijitoarele ei, nici poliția, nici, mai ales, temperamentalul fiu al lui Elizabeth, Peter. Înarmată cu notițe scrise de mână pe care și le lasă singură și cu un sentiment copleșitor că Elizabeth are nevoie de ajutorul ei, Maud este hotărâtă să descopere adevărul și să-și salveze prietena iubită.
Dar indiciile pe care le descoperă par să o conducă tot mai departe în propriu-i trecut, la o altă dispariție rămasă nerezolvată – cea a surorii ei, Sukey, survenită la scurt timp după al Doilea Război Mondial. În timp ce amintirile vii ale tragediei care a avut loc cu mai mult de cincizeci de ani în urmă o copleșesc, Maud găsește o nouă motivație în căutarea ei. Ar putea misterul dispariției lui Sukey să fie cheia pentru a o găsi pe Elizabeth?

Elizabeth a dispărut, de Emma Healey a obținut Premiul Costa pentru roman de debut.

“O poveste captivantă de viață. O istorie extraordinară despre o tragedie obișnuită.” Independent
“… o scriitură detectivistică palpitantă și, în același timp, o descriere zguduitoare a suferinței mentale. Și totuși mai expresivă și mai amuzantă decât te-ai aștepta. ” Observer

Elizabeth a dispărut, de Emma Healey face parte din cea mai recentă colecție a editurii Litera: Buzz BOOKS – cărțile despre care toată lumea vorbește!
O colecție cosmopolită, locul de întâlnire a celor mai noi opere de ficțiune contemporană – romane aflate în topurile internaționale, premiate, ecranizate sau în curs de ecranizare, traduse în zeci de limbi – cărți provocatoare, pe care abia aștepți să le citești!

 În colecţia Buzz BOOKS au apărut: L.S. Hilton, Maestra ; Celeste Ng, Tot ce nu ţi-am spus ; Jonathan Dee, Privilegiaţii ; Emma Healey, Elizabeth a dispărut; vor apărea: Fiona Barton, Văduva și Patricia Highsmith, Carol.
Set Buzz Books 3D
Cartea Elizabeth a dispărut  poate fi găsită în rețeaua de Bookstop Litera, în toate librăriile din București și din țară și online pe www.litera.ro și www.elefant.ro.

* * *
Litera – Un sfert de secol de cărți!
În 1989 lua ființă, la Chișinău și București, Editura Litera. S-au împlinit, așadar, 26 de ani de existență. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, Litera a editat 5 600 de titluri, într-un tiraj total de 48 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea produselor sale, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte.
Îți mulțumim că ne ești alături și te invităm să ne însoțești, și de acum înainte, în călătoria noastră printre cărți, idei și cuvinte.
* * *

 

Cel mai șocant thriller pe care îl vei citi anul acesta, apare la Editura Litera, sub semnătura autoarei L.S. Hilton.

 ÎNCOTRO SĂ TE ÎNDREPŢI ATUNCI CÂND AI MERS PREA DEPARTE?

În timpul zilei, Judith Rashleigh lucrează la o casă de licitaţii din Londra. Noaptea, este animatoare într-unul dintre barurile rău famate ale capitalei. Disperată să realizeze ceva în viaţă, Judith știe că trebuie să intre în joc. A învăţat să se îmbrace, să vorbească și să se comporte pentru a fi pe placul bărbaţilor. A învăţat să fie o fată cuminte. Dar, după ce descoperă un secret întunecat din lumea artei, Judith este concediată, iar visurile ei pentru o viaţă mai bună sunt spulberate. Așa că apelează la un prieten pe care îl neglijase multă vreme. Un prieten care o ajutase să treacă de necazurile din trecut cu fruntea sus și spatele drept. Un prieten pe care o fată bună ca ea nu ar trebui să îl aibă: furia.

Un thriller psihologic în tradiţia Talentatului domn Ripley și o protagonistă care amintește de Lisbeth Salander.

Lisa Hilton este autoare de cărți istorice, ficțiune istorică, articole în reviste precum Vogue și The Sunday Telegraph, iar sub numele L.S.Hilton a scris cel mai incitant thriller – “Maestra”, carte vândută în 38 de țări.

http://www.litera.ro/adul/col-fictiune/maestra.html

http://www.maestrabook.com/

“Maestra” face parte din colecția Buzz BOOKS – cărțile despre care toată lumea vorbește! O colecție cosmopolită, locul de întâlnire a celor mai noi opere de ficțiune contemporană – romane aflate în topurile internaționale, premiate, ecranizate sau în curs de ecranizare, traduse în zeci de limbi – cărți provocatoare,pe care abia aștepți să le citești.

În colecţia Buzz BOOKS au mai apărut: Celeste Ng, Tot ce nu ţi-am spus; Jonathan Dee, Privilegiaţii;

și vor apărea: Emma Healey, Elizabeth a dispărut; Fiona Barton, Văduva; Patricia Highsmith, Carol.

%d bloggers like this: