Tags Posts tagged with "Colectia Raftul Denisei"

Colectia Raftul Denisei

Clar de femeie, de Romain Gary-prezentare

Humanitas Fiction

Colecţia: Raftul Denisei

Traducere de Daria-Laura Bârsan

   Ecranizat în 1979 de Costa-Gavras, cu Romy Schneider și Yves Montand în rolurile principale, romanul Clar de femeie este un subtil exercițiu de admirație care pornește de la cea de-a „treia dimensiune“ a bărbatului și a femeii: cuplul.

  În Paris, pe rue de Bourgogne, o întâlnire întâmplătoare: abia întors de la aeroport, pe o ploaie monotonă, Michel coboară dintr-un taxi și o lovește cu portiera pe Lydia. El cunoaște toate cotloanele nefericirii și nimic nu-l mai poate surprinde. Ei îi e frică de viitor în aceeași măsură în care este traumatizată de trecut. Alchimia funcționează cu rapiditate: el o privește cu afecțiune, ca și când ar fi regăsit pe cineva drag, ea se uită în altă parte, de parcă s-ar teme că i s-au epuizat resursele iubirii.

Sursa foto şi text> Humanitas Fiction

 

Pădurea nopții, de Djuna Barnes-prezentare

Traducere și note de Luana Schidu

Colecţia: Raftul Denisei

   Considerat de T.S. Eliot un roman de referință al secolului XX, Pădurea nopții spune povestea unei femei și a grupului de americani și europeni care gravitează în jurul ei în Parisul anilor ’20, o lume exotică, efervescentă. Prin abordarea excentrică a iubirii și sexualității și excelența stilistică, romanul a devenit un clasic al modernismului.

   Robin, Nora, Jenny. Un triunghi amoros feminin care angrenează toate resorturile poveştii: Robin are un scurt, nefericit mariaj cu baronul Felix Volkbein, în urma căruia se cufundă într-o existenţă promiscuă şi îşi caută refugiul în dragostea pentru Nora Flood, apoi pentru superficiala Jenny. În vreme ce Nora aşteaptă de la relaţia cu Robin linişte şi echilibru, natura acesteia o împinge spre experienţe autodistructive şi în cele din urmă în braţele lui Jenny Petherbridge, văduvă mult mai în vârstă care se hrăneşte din fericirea celorlalţi. Liantul între poveştile de dragoste şi pasiune dintre cele trei îl constituie doctorul Matthew O’Connor, hibrid straniu, amestec de savant, nebun, înger şi demon: el este cel care i-o prezentase baronului pe Robin şi tot el este cel la care recurge Nora în încercarea ei de a o recuceri pe Robin. Răspunsurile doctorului sunt strălucite monologuri, oglindă deopotrivă pentru vremuri apuse, dar şi pentru noile idei şi tendinţe ale epocii interbelice.

Sursa: Humanitas Fiction

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

În pregătire-Enigma Rykiū, de Ken’ichi Yamamoto-Humanitas Fiction

Editura: Humanitas Fiction

Colecţia: Raftul Denisei

       „Acest elegant roman istoric al lui Ken’ichi Yamamoto îmbinǎ un talent literar impresionant cu o intrigǎ clasicǎ. Sub pretextul seppuku-ului marelui maestru de ceai Sen no Rikyū din februarie 1591, ordonat de cǎtre Toyotomi Hideyoshi (1536-1598), scriitorul reuşeşte o compoziţie savantǎ şi atractivǎ. Nǎscut în 1956, el se înscrie, într-o manierǎ proprie, în continuitatea unor mari contemporani ai literaturii, precum Yasushi Inoue (Maestrul de ceai), sau ai cinematografului, precum Kei Kumai (Moartea unui maestru de ceai, 1989). Cu multǎ abilitate, textul trece de la un personaj la altul, menţinîndu-se în sfera ceremoniei ceaiului şi oferindu-şi misterul mai mult simţirii decât înţelegerii. Dincolo de reconstituirea vechii Japonii, cititorul va putea aprecia personajele feminine, cronologia fluidǎ, alternanţa între lentoare aerianǎ şi intensitate.“ (Le monde)

Enigma seppuku ului lui Sen no Rikyū, cu substraturile sale politice, economice, estetice, dar şi de relaţii interpersonale, a frǎmîntat de secole mediile culturale japoneze, fǎrǎ a-şi gǎsi pânǎ acum un rǎspuns definitiv. Din lista mult mai lungǎ a celor care au încercat în epoca noastrǎ sǎ ofere ipoteze în literatura lor, putem menţiona pe Kaionji Chōgorō cu romanele Tenshō onna gassen (1936, premiul Naoki) şi Chadō Taikōki (1941), pe Kon Tōkō cuO-Gin-sama (1957, ecranizat în 1962 de Tanaka Kinuyo), pe Nogami Yaeko cu Hideyoshi to Rikyū (1964, ecranizat în 1989 de Teshigahara Hiroshi sub titlul Rikyū) sau pe Inoue Yasushi cu Honkakubō ibun (1981, tradus în românǎ ca Maestrul de ceai, ecranizat în 1989 cu titlul Rikyū – Honkakubō ibun de cǎtre Kumai Kei). La acestea putem adǎuga şi filmul independent O-Gin-sama regizat în 1978 de Kumai Kei.

Sursa foto şi text: Editura Humanitas Fiction

Japonia zbuciumată a secolului al XVI-lea

Nobila doamnă din Yodo, de Yasushi Inoue

Editura: Humanitas Fiction

Colecţia: Raftul Denisei

Traducere: Magdalena Ciubănc

Număr pagini: 360

    YASUSHI INOUE (1907–1991) s-a născut la Asahikawa, în Hokkaidō. A absolvit în 1936 Universitatea Imperială din Kyōto (estetică şi filozofie), cu o teză despre Paul Valéry. Până la sfârşitul războiului a publicat mai mult poezie, deşi a obţinut şi un premiu pentru roman (Premiul Chiba Takeo, în 1936).

    Publicat în 1955 în foileton într-un supliment al prestigioasei reviste Bungeishunjū, romanul Nobila doamnă din Yodo (Yodo-dono nikki) este o capodoperă care, îmbinând realismul sever cu lirismul dramatic, surprinde cu acuitate psihologică parcursul spectaculos și totodată tragic al concubinei seniorului Hideyoshi, personaj real, intrat în legendă.

  Chacha, eroina din Castelul Yodo, a ajuns, din victimă aruncată într-o mizerie lucie, a doua soție a comandantului Hideyoshi, unul dintre cei mai curajoși seniori din Japonia. În ambele ipostaze, ea și-a rămas întotdeauna fidelă sieși, respectând parcă un cod personal al samurailor. Ecranizat în 2007 în regia lui Hajime Hashimoto, romanul vorbește despre Japonia zbuciumată a secolului al XVI-lea, despre bătălii și campanii militare, castele impunătoare și incendii magnifice, dueluri și seppuku, banchete fastuoase, intrigi, trădări și iubiri imposibile – toate zugrăvite de Inoue cu un veritabil talent de pictor care, dincolo de amplele panorame, cu mii de figuranți, așterne pe pânză, cu delicatețe, destine.

Sursa text şi foto: Editura Humanitas Fiction

by -
21

Ce le leagă pe cele trei femei?-pofta de ciocolată şi ciocolatieră preţioasă. Fiecare a fost în posesia ei la un moment dat. Sara a cumpărat-o de la un anticar. Aurora a furat-o de la Candida, iar Mariane a primit-o în dar de la Adelaide a Franţei, în semn de prietuire.

Pofta de ciocolata de Care SantosPoftă de ciocolată de Care Santos

Titlul original: Design de xocolata
Traducerea: Jana Balacciu Matei
Editura: Humanitas
Număr pagini: 348

  Carte premiată cu PREMIUL RAMON LLULL 214, cel mai important premiu catalan.
 Care Santos, s-a născut în 1970, în oraşul Mataro din apropierea Barcelonei. A scris de la vârsta de opt ani, câştigând prima competiţie literară la vârsta de 14 ani. A studiat mai întâi dreptul, urmând tradiţia familiei, iar apoi filologia la Universitatea Autonomă din Barcelona. Şi-a început cariera jurnalistică la Diari de Barcelona, lucrând ulterior la redacţiile cotidienelor ABC şi El Mundo. În prezent este critic literar la suplimentul El Cultural al ziarului El Mundo şi coordonează site-ul dedicat literaturii spaniole La Tormenta en un Vasco. Este fondatoarea Asociaţiei Tinerilor Scriitori Spanioli.


   Care Santos este autoarea bestsellerurilor Încăperi fermecate, Aerul pe care îl respiri şi Poftă de ciocolată.
   Avem o ciocolatieră fabricată special pentru Madame Adelaide, fiica regelui Franţei Ludovic XV. Încap în ea trei ceşcuţe de ciocolată, ispititoarea băutură dulce-amăruie asemenea întâmplărilor trăite de Sara, Aurora, Marianna în inima Barcelonei.


  Sara este prima din carte, cu povestea ei dulce amăruie. Are o familie, un soţ iubitor, doi copii, dar o viaţă pe care o consideră monotonă.
  Povestea ei începe la cursul de tehnici pentru prepararea ciocolatei. Sara este continuatoarea tradiţiei de ciocolatieri ai familiei.
  Max este, toţi ar spune acelaşi lucru, un bărbat încântător. Începând cu înfăţişarea, e un soi de perpetu adolescent, cu nişte ochi limpezi şi atemporali şi-fusese obsesia mamei lui-un zuluf rebel.
   El din prima clipă s-a îndrăgostit de Sarah. Problema era că, Sara îl dorea foarte tare pe Oriol.
“Pairot Oriol, cu înfăţişarea sa de semihippy, semirocker, mereu în negru, dar cu o anume notă de eleganţă care-l deosebea de orice grup sau tendinţă. Un metru nouăzeci, cu umeri largi, dar un pic căzuţi, ca la toţi cei care-şi petrec viaţa vorbind cu oameni mai scunzi, o talie subţire şi coapse puternice, ca de statuie clasică. Avea mâini noduroase, de parcă oasele ar fi vrut să-i iasă prin piele, iar pe gât, mărul lui Adam, de pe care Sara nu putea să-şi ia privirea, proieminent”
   Astfel asistăm la acest triunghi amoros. Max, o iubeşte pe Sara, dar cu firea lui introvertită, nu prea reuşeşte să o cucerească. Îi propune să iasă împreună, dar abia după un an jumate se vor căsători.
     Oriol şi Sara vor avea o relaţie sexuală, şi înainte de căsătoria Sarei şi după căsătorie.
   Părerea mea despre această femeie de 44 de ani, nu este deloc măgulitoare. Are un soţ, o familie minunată, o afacere de succes cu ciocolată, iar ea fuge de fiecare dată la Oriol. Frământarea ei în sentimente, mă lasă rece. Ea ar vrea să ştie ce ar fi fost dacă…, dar şi păstrarea soţului iubitor.
   Pe tot parcursul poveştii avem de-a face cu ciocolatiera cumpărată într-o seară când erau toţi trei tineri. Sara a încercat să afle povestea acestei ciocolatiere. Accidental, această piesă superbă s-a spart, oare mai poate fi reparată din cioburi? La fel mi s-a părut şi viaţa Sarei, resturi de cioburi.


   Aurora, a doua femeie care este în posesia ciocolatierei, are o poveste destul de tristă. În anul 1851, când familia Turull are în sfârşit o fată, pe Candida, Aurora se năştea dintr-o mamă moartă şi un tată necunoscut, o aventură.  Aurora va fi crescută împreună cu Candida, ea având grijă de fata stăpânilor. Candida se va căsători cu ciocolatierul Antoni Sampson. Acesta îşi iubea soţia, iar Aurora îi servea doamnei ciocolata în ciocolatiera Adelaide. Când stăpâna a fugit de la casa soţului, Aurora va pleca şi ea să muncească ca şi menajeră pentru Horaci.
   Horaci este “un bărbat din cei eleganţi de la natură, născuţi parcă să umble tot timpul îmbrăcaţi conform etichetei.  Doctorul are o lumina specială, poate fiindcă în el totul respiră armonie sau poate fiindcă zâmbetul nu-l părăseşte nici o secundă. Când zâmbeşte, ochii albaştri i se luminează de ceva copilăresc, şi ţie ţi se pare un băieţaş, care încă nu vrea să crească.”
    Deşi el are 80 de ani, iar Aurora are 44, cei doi se vor căsători. În decurs de 19 ani de când avea grijă de Horaci, nu se întâmplat nimic între ei, dar cei doi ajung să se respecte.
    Aurora nu a uitat de fosta sa stăpână, mai ales că are de la ea ciocolatiera frumoasă. Dintr-un impus a furat-o din casa stăpânilor. Timp de 10 ani a încercat să o restituie, dar fără noroc. Când fata Candidei, preia afacerea cu ciocolată, va primi şi ciocolatiera de la Aurora.
   Ce pot să spun despre a doua poveste din carte? Mi-a plăcut categoric mai mult decât prima. Aurora are coloana vertebrală, ştie unde îi este locul şi a suferit fiind singură pe lume, dar nu s-a dat bătută.


    Marianna, este personajul din a treia poveste. Guillot, este trimis de către Adelaide, de la curtea Franţei, să-l convingă pe maistrul ciocolatier Fernandes, de aprecierea sa pentru superba ciocolată pe care o pregăteşte. Ca dar, îi trimite ciocolatieră superbă pe care era scris “Je suis a madame Adelaide de France”Totodată ar vrea să ştie mai multe despre maşinăria inventată pentru a înlesni munca ciocolatierilor.       Se pare că îţi trebuia putere să poţi macina cu pietre boabele de cacao, mai ales că nobilimea dorea să o prepari acasă la ei în genunchi.
   Într-o seară, Guillot, este trimis să găsească adresa ciocolatierului, iar restul delegaţiei să vină în altă zi. Cum deja ningea, iar curierul nostru era îngheţat bocnă, un înger salvator îl ajută.

   “Epitetul de înger salvator i-l dau nu doar pentru pătură de care v-am spus, nici doar pentru ceaşca de ciocolată delicioasă pe care mi-a oferit-o imediat şi care m-a readus la viaţă. O fac mai ales datorită expresiei chipului ei.       Salvarea mea era o femeie de cel mult douăzeci şi cinci de ani, cu nişte ochi negri care străluceau ca stelele în faţa flăcărilor căminului, cu obraji fini, părul de culoarea aramei învechite şi buze de catifea. Am gândit că îngerii din cer, dacă aş fi murit în faţa uşii, nu mi-ar fi plăcut mai mult”
    Astfel spus Marianne, se chinuia să îşi ţină prăvălia deschisă, mai ales că soţul ei a murit de luni bune,  dar nu a spus la nimeni, şi aşa avea probleme mari cu unii ciocolatieri din zonă.
    Mimo, era un laş, iar pasiunea sa pentru Marianne îi dă bătăi de cap foarte mari. Pe lângă faptul că este un hoţ, este un ciocolatier respectat de Breaslă. Oare va reuşi Marianne să supravieţuiască? Guillot va reuşi să rezolve treburile pentru care a venit la Barcelona?
    Povestea Mariannei mi-a plăcut cel mai mult. Deşi se zbate să îşi menţină magazinul, este o femeie corectă, crescută de mică la mănăstire, iar pentru ea moralitatea este cel mai de preţ cadou.
     Guillot, îndrăgostit de Marianne va reuşi să cucerească inima acesteia? Sau toate mizeriile vieţii o vor face sceptică cu privire la o altă relaţie?
    Ce le leagă pe cele trei femei?-pofta de ciocolată şi ciocolatieră preţioasă. Fiecare a fost în posesia ei la un moment dat. Sara a cumpărat-o de la un anticar.  Aurora a furat-o de la Candida, iar Mariane a primit-o în dar de la Adelaide a Franţei, în semn de prietuire.

    Nota mea pentru carte este 9,8.

Autor: Nicol

by -
18

Să nu plângi! sau Puterea şi fragilitatea fiinţei umane

Să nu plângi de Lydie Salvayre

Editura: Humanitas Fiction
Număr pagini: 272
An apariţie: 2015
Colecţia: Raftul Denisei

   Lydie Salvayre şi-a numit romanul “Să nu plângi!”, dar am plâns începând cu penultima pagină a cărţii.
Personajul principal este Montse, mama scriitoarei (nanogenară şi bolnavă psihic), care îi povesteşte fiicei sale o amintire pe cât de dureroasă, pe atât de importantă pentru ea (“În memoria ei nu rămăsese decât această vară a lui 1936, în care viaţa şi iubirea au luat-o în braţe cu toată fiinţa, această vară în care a avut senzaţia că trăieşte din plin şi în acord cu întreaga lume, această viaţă a tinereţii totale…”).
 Acţiunea se desfăşoară în Spania, în plin război civil, într-o ţară sfâşiată politic şi religios, în care nemulţumirile sociale au condus la haos şi măcel şi pe care familia autoarei le-a trăit împreună cu mulţi alţi concetăteni din provinciile spaniole implicate în răzmeriţă (“Simt că a venit momentul să scot la lumină aceste evenimente care au avut loc în Spania, pe care le-am izgonit într-un ungher al minţii, cu siguranţă pentru a evita întrebările pe care riscau să le ridice. A venit momentul să le privesc în faţă”).

   Expresii ca ”impactul revoluţiei”, “ororile războiului” sunt întâlnite frecvent în manualele de istorie sau în mass-media şi adesea le ignorăm, din dorinţa de a ne apăra, conştienţi fiind de atrocităţile care au însoţit astfel de conflicte (“Lovitura de stat franchistă a dus, aşadar, la trezirea unui popor care îşi nesocotise până atunci propria putere.”, “Şi a făcut să se întâmple ceea ce nici socialiştii, nici anarhiştii n-ar fi putut înfăptui de unii singuri: în numai câteva zile, jumătate din Spania şi cele şase oraşe principale ale ei vor trece în mâinile revoluţionarilor.”).

   Dar faptele, minuţios detaliate în romanul acesta nu ne lasă să trecem în goană peste ele. (“Prea multe lucruri abominabile fuseseră comise pe pământul Spaniei şi prea multe crime otrăviseră aerul.”).
   Din cele relatate, se remarcă puterea oamenilor şi rezistenţa lor în faţa vicisitudinilor vieţii, solidaritatea, încrederea într-un trai mai bun. Puterea de a spera că uniţi pot schimba lumea. Puterea de a îndrăzni. Puterea de a acţiona. Şi totul în balans cu fragilitatea fiinţei umane. Care suferă. Care şovăie. Care îşi pierde speranţa. Şi principiile. Şi iluziile. Şi puritatea. Chiar şi credinţa.

   Poate cel mai important lucru îl reprezintă trecerea rapidă de la putere la deznădejde şi invers. Şi totuşi într-o asemenea situaţie, la limita disperării, ei iubesc!
   În acea vară, Montse întâlneşte la Barcelona un poet francez (“Era frumos ca un zeu.”) care “…îi spusese că îi e ruşine cu Franţa, îi e ruşine cu Europa, care se făcea preş în faţa lui Hitler, îi e ruşine cu Biserica Catolică, care se prostitua astfel, umăr la umăr cu militarii.”, iar “Montse s-a îndrăgostit de el din prima clipă, cu tot sufletul şi pe vecie” ).

   “Să nu plângi!” este o emoţionantă lecţie de viaţă, condensată într-o pagină de istorie şi de dragoste, pentru care Lydie Salvayre a primit premiul Goncourt în 2014.

Autor: Dorina Georgescu

Sex, shopping si un roman - Alain De BottonSex, shopping şi un roman de Alain De Botton

La Editura Humanitas Fiction a apărut cartea Sex, shopping şi un roman de Alain De Botton, Colecţia Raftul Denisei

Sex, shopping și un roman este o poveste modernă despre dragostea din zilele noastre, scrisă în inconfundabilul şi seducatorul stil al lui Alain de Botton.

Alice lucrează în publicitate, Eric – în domeniul bancar. În casa ei domneşte stilul vintage, iar în apartmentul lui – minimalismul monocrom. Ea are complexe, el este dezinvolt. Amândoi sunt însă tineri şi atraşi unul de altul, aşa că toate diferenţele dintre ei sunt argumente ale îndrăgostirii – un proces pe care scriitorul îl analizează stendhalian, îmbogăţindu-şi naraţiunea cu toate nuanţele unui eseu erudit, dar amuzant. Între cosmopolita Londră contemporană şi paradisul insulelor tropicale, povestea de dragoste a lui Alice şi Eric parcurge toate etapele imaginabile. La finalul ei, după ce binomul celor doi îndrăgostiţi tinde, pentru o scurtă vreme, spre un triunghi amoros, cititorul va trebui să tranşeze, alături de protagonişti, eterna dilemă a cuplului –„extremele se atrag“, sau „cin’ se-aseamănă se-adună“?

logo_libris

by -
13

Cititorul din pestera de Rui ZinkCititorul din peșteră de Rui Zink

Titlul original: O Anibaleitor
Traducerea din limba portugheză de: Micaela Ghițescu
Editura: Humanitas/ Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
Nr. de pagini: 120
Nota mea: 10/10

De ce ai citi cartea Cititorul din peșteră?
O să ți se pară, probabil, cel mai pueril motiv din lume, dar este singurul motiv pentru care mi-am dorit să citesc imediat această carte este titlul pe care îl are. Atunci când am văzut-o, am știut că aceasta este cea pe care vreau să o țin în mână și alături de care îmi doresc, cu adevărat, să-mi petrec timpul în următoarea perioadă. A fost dragoste la prima vedere. Nu am avut nici un dubiu atunci când am văzut-o. Am făcut cea mai bună alegere. O alegere pe care nu o regret nici măcar o clipă. Singurul lucru pe care îl regret este faptul că a fost o carte scurtă. Atât de frumoasă, dar parcă prea scurtă.

Despre carte. Spune-ne ceva despre subiect/acțiune
Cartea nu este mare, dar este o mare carte. Asta spune o publicație online. Și mare dreptate are. Nu este o carte cu un număr mare de pagini, dar ceea ce stă scris în cele 120 de pagini, negru pe alb, este mai frumos și mai valoros decât ar scrie într-o carte cu multe sute de pagini.
Acest mic roman este structurat în trei mari părți/secțiuni: Călătoria – de la pagina 7 la 36, Insula – de la pagina 39 la 85 și Întoarcerea – de la 89 la 102, iar ultimele pagini conțin Note ale autorului, până la pagina 113.
Citat poza 1În prima parte, Călătoria, aflăm că povestea pe care urmează să o citim, se petrece în trecut, cu treizeci de ani în urmă, atunci când părinții personajului principal nu se înțelegeau deloc, ba chiar atunci se încheiase mariajul lor. Tot de aici, cititorul va afla și de urmările separării părinților, dar și modul cum a reușit el să fugă, să se ascundă și să ajungă într-un loc necunoscut, înconjurat de marinari – cei care aveau o misiune foarte importantă, dar aproape imposibilă. Dar fugaru își câștigă respectul și dreptul de a citi o harta care îî va dezvălui adevărul despre misiunea lor.
În partea a doua a cărții, Insula, protagonistul se ”trezește” într-o peșteră plină de oase și cărți.
Și atunci, în peștera întunecată tânărul vede o arătare imensă, de care se sperie, dă se țipe, dar se oprește. Cunoștea adevărata misiune – să-l prindă pe Anibalector, dar nu se aștepta să-l vadă în fața lui, pe cel pe care, marinarii, abia așteptau să-l prindă și să declare misiunea încheiată cu succes.
Era o arătare imensă ce semăna cu o gorilă, iar cel din fața lui Anibalector era panicat și îl numea pe acesta Dumnezeu, zeu. Era un monstru ce se amuza pe seama celui ce tremura ca varga. Cu frică cu tot, cei doi reușesc să poarte un dialog simpatic, amuzant și… educativ.
Anibalector afla de la băiețaș – cum îl numește el că ”acum aproape nimeni nu mai citește”, iar gorila cât șapte elefanți l-a întrebat, curios cu ce anume își ocupă timpul dacă nu citesc, iar băiețașul a răspuns cu teamă că se uită la televizor unde sunt multe concursuri, campionate si…telenovele. Se uită cum se petrec lucruri, iar Anibalector, deloc impresionat de răspunsul primit, a răspuns: ”… Păi de ce să nu facă să s întâmple lucruri?”
 Citat poza 2Cei doi ajung să se împrietenească. Anibalector îl provoacă și determină pe băiețaș să citească, îi stimulează imaginația și creativitatea, îl ceartă, îl învață și îl motivează. Și uite așa ajung să fie prieteni buni: doi prieteni buni care citesc și discută despre cărți.
Dar totul durează până când marinarii îi întind o capcană lui Anibalector. Și ce capcană mai ună pentru a prinde animalul decât.. ceea ce îi place lui mai mult și mai mult? Și deși prietenul său încearcă să-l oprească, să-l avertizeze, nimeni și nimic nu-i poate ori entuziasmul lui Anibalector. Iar finalul este cel pe care marinarii și-l doreau atât de mult.
În ultima parte, Întoarcerea, marinarii duc pe Anibalector la o gradină zoologică, îl închid, iar Anibalector își pierde strălucirea și cheful de viață, refuzând să facă ceva sau să vorbească cu prietenul lui. Nici măcar în fața propriei plăceri nu reacționeaă în nici un fel. Putea avea cărțile pământului, nu conta, căci nu avea el mai de preț dar pentru el.
Totul se schimbă atunci când prietenul lui îl ajută să recâștige cel mai de preț, dar pentru Anibalector. Simpaticul animăluț cititor se bucură pentru el, dar este trist pentru amicul său, căci nu-l poate însoți și va fi și pedepsit pentru fapta sa.
Da, băiețaș a fost pedepsit si despărțit pentru totdeauna de prietenul care l-a învățat să iubească mult cărțile.

Ce ți-a plăcut mai mult? Ce nu ți-a plăcut?
Aici este foarte simplu de răspuns. Ce poate să-ți placă la o carte pe care o citești în câteva ore. Câteva ore cu pauze mari ca să poți lungi lectura unei cărți pe care, pur și simplu simți să o devorezi fără să stai pe gânduri? Ce să-ți displacă la această carte pe care nu simţi să respiri, doar pentru că simți că nu ai nevoie de aer. O carte pe care simți ca te respiră și te poartă într-o lume de poveste în care cărțile sunt cele mai importante? Nimic altceva nu-mi displace mai mult la acest gen de cărți decât faptul că sunt prea scurte. Mult prea scurte. Întotdeauna prea scurte și se termină fix atunci când ai vrea să continue. La nesfârșit.

Recomandări
Dacă nu s-a înțeles până acum, recomand cartea asta cu tot sufletul. Tuturor – cititori împătimiți sau începători, dar mai ales începători, căci Urâtania asta de Anibalector vorbește atât de frumos despre lectură și cărți!
Întreaga carte este plină de citate și nu pot să nu mai las câteva la finalul recenziei mele:
O carte ne cere sa mergem noi la ea. Un ecran cu imagini si tâmpenii, nu. Cartea ne obligă să călătorim, televizunea să rămânem gură-cască.”
”(…;) Lectura este întâlnire între două persoane imperfecte care se pot completa la pefecție.”
”nu întotdeauna cuvintele sunt cel mai bun instrument pentru a ne face înțeleși de cei din jur.”
” Adevărata libertate, chiar cea adevărată, este lectura. Când scriu sunt prizonierul stilului meu, al micuţei mele lumi interioare, al micuţei mele lumi exterioare, al temelor care mă obsedează, al temelor pe care le pot atinge fără să par prea disonant. Dar când citesc… Nu există îngrădiri – doar miile de ani de cuvinte şi imaginaţie, cei ai generaţiilor şi generaţiilor de scriitori…“.

 Lectură plăcută!

humanitasfiction

 Cartea Cititorul din peșteră de Rui Zink este oferită spre recenzie de către Editura Humanitas. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Humanitas. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Laura Apetroaie

Profesorul si menajera-de Yoko OgawaProfesorul şi menajera de Yoko Ogawa

La Editura Humanitas a apărut cartea Profesorul şi menajera de Yoko Ogawa, Colecţia: Raftul Denisei

Romancieră, autoare a numeroase volume de proză scurtă și eseistă, recompensată cu cele mai importante premii literare din Japonia, tradusă în peste 20 de limbi, Yōko Ogawa este mai cu seamă cunoscută datorită romanuluiProfesorul și menajera, ecranizat în 2006 de regizorul Takashi Koizumi.

Când o tânără menajeră ajunge în casa Profesorului, un matematician ilustru care își poate folosi memoria doar 80 de minute pe zi, descoperă cu mirare că unicul mod al acestuia de privi lumea este prin intermediul numerelor şi al matematicii. Relaţia dintre ei se transformă pe nesimţite într-una de înţelegere reciprocă şi empatie. Când menajera îi mărturiseşte că are un fiu de zece ani care o aşteaptă singur acasă, Profesorul îi cere să-l aducă în fiecare zi, după şcoală. Treptat, Profesorul îi iniţiază în jocurile matematice, reprezentând pentru el adevărurile supreme pe care se sprijină lumea, iar acest mod inedit şi emoţionant de comunicare reuşeşte să creeze o legătură puternică între cei trei. Menajera, Profesorul şi micul Radical vor descoperi că sentimentele pe care le nutresc unii faţă de alţii sunt atât de puternice, încât ecuaţia propriilor vieţi s-a schimbat definitiv.

logo_libris

Legile frontierei de Javier CercasLegile frontierei

La Editura Humanitas Fiction a apărut cartea Legile frontierei de Javier Cercas-Colecţia Raftul Denisei

Javier Cercas este unul dintre marii scriitori contemporani, admirat de Mario Vargas Llosa și J.M. Coetzee și recompensat cu numeroase premii internaționale. În Legile frontierei (2012), radiografie pasionantă a unei generații proscrise, Cercas fisurează graniţa dintre realitate şi ficţiune, personajul său Zarco fiind inspirat de un delincvent iconic, Juan José Moreno Cuenca (1961-2003), cunoscut drept El Vaquilla. Romanul a obţinut, în 2014, Prix Méditerranée Etranger și Premio Mandarache. Opera lui Javier Cercas este tradusă în peste douăzeci de ţări.

În vara lui 1978, într-o Spanie care a început să se despartă de franchism prin renașterea lentă a democrației, graniţele sociale şi limitele morale sunt mai laxe ca oricând. În vârstă de şaisprezece ani, Ignacio Cañas îi cunoaşte pe charismaticul Zarco şi pe prietena lui, Tere, doi delincvenţi juvenili care îşi fac veacul într-un cartier rău famat al Geronei. Odată „frontiera“ trecută, viaţa lui Ignacio în această junglă unde singura lege e cea a armelor şi drogurilor nu va mai semăna cu nimic din ce a trăit înainte, mai ales că el se îndrăgosteşte iremediabil de frumoasa Tere. După douăzeci de ani, Ignacio e un avocat renumit şi asigură apărarea fostului său prieten, pledând în acelaşi timp pentru simbolul viu al unei revolte salutare, pentru victima unui sistem corupt şi, de ce nu, pentru zonele de umbră din propria sa tinereţe.

Javier Cercas

JAVIER CERCAS s-a născut în 1962 la Ibahernando, în provincia Cáceres. A studiat literatura spaniolă, la Universitatea Autonomă din Barcelona, absolvită în 1985, ulterior obţinând titlul de doctor în filologie hispanică la Universitatea din Barcelona. A predat doi ani la Universitatea din Illinois, iar din 1989 ţine cursuri de literatură spaniolă la Universitatea din Gerona.

humanitasfiction

 

La Editura Humanitas a apărut cartea Supunere de Michel Houellebecq-Colecția Raftul Denisei.Supunere

Un adevărat fenomen editorial, Supunere (ianuarie 2015), noul roman al lui Michel Houellebecq, cel mai important scriitor francez actual, apare in cursul acestui an în peste 40 de țări.

Roman pe care autorul îl include în genul PF (political fiction), Supunere a zguduit deja Occidentul. Un Occident pe care încă din 1998, prin Particulele elementare, Michel Houellebecq îl analizează cu scalpelul îm mână punându-i în faţă mizeria morală şi deruta politică. Antieroul lui Houellebecq, François, profesor de literatură la Sorbona, mizantrop care caută cu acelaşi entuziasm pe internet meniuri de catering şi servicii sexuale, asistă abulic la instalarea legitimă la putere a unui guvern musulman moderat. Viaţa lui nu are nimic spectaculos, iar prefacerile aduse de manevrele politice se dovedesc inexorabile. Sorbona devine universitate musulmană, iar cariera lui François depinde de o convertire, ale cărei avantaje sunt nesperate. Şi de ce nu s-ar supune, când lucrurile promit să se aranjeze atât de bine? La urma urmei, nu este civilizaţia modernă bazată pe dezideratul „căutării fericirii“? Provocator cu program, scriitorul şochează de fiecare dată prin tuşele satirice îndrăzneţe, însă întrebările subiacente aparţin unui moralist care, schiţând portretul unei Europe lipsite de ideal, constată eşecul proiectului iluminist şi întrevede sfârşitul civilizaţiei occidentale seculare.

MICHEL HOUELLEBECQ, pe numele său real Michel Thomas, s-a născut în insula Réunion, la 26 februarie 1956 sau 1958 (după afirmația autorului). După absolvirea Institutului Național de Agronomie Paris-Grignon, se înscrie la secția Cinematografie a Școlii Naționale Superioare Louis Lumière, abandonând-o înainte de a-și lua diploma.

Libraria Humanitas

Parfum de curtezana de Sawako Ariyoshi-recenzie

Titlul original: KOGE

Traducerea: Angela Hondru

Editura: Humanitas Fiction
Numar pagini: 433
Colectia: Raftul Denisei

   Sawako Ariyoshi este una dintre cele mai importante figure literare ale Japoniei, ea fiind autoare de romane, povestiri, piese de teatru si scenarii de film si televiziune.
    “Parfum de curtezana” apare in anul 1963 si este considerat, alaturi de “Sotia doctorului” (1966) cea mai stralucita marturie a talentului literar al autoarei.
    “Parfum de curtezana” sau Koge a fost ecranizat in anul 1964, in regia lui Kaisuke Kinoshita, avand in rolurile principale actorii: Mariko Okada si Nobuko Otowa.

    Ceea ce aflasem inainte despre aceasta carte mi-a starnit curiozitatea si m-am decis sa o citesc. Am vrut sa imi formez propria opinie si sa aflu de ce, si ce are atat de deosebit acest roman de este considerat o capodopera. In afara de asta, descrierea mi-a starnit si mai mult apetitul de-a o citi. Mereu am fost fascinata de traditiile lumii asiatice, de lumea gheiselor, de ceea ce se intampla dincolo de frumusetea fetelor pictate. Am mai citit carti cu un astfel de subiect si nu am fost dezamagita.
    Din prima clipa cand am inceput sa citesc am realizat ca, am de-a face cu un roman dens, plin de traditie, cu o povestire istorica din Japonia primelor decenii ale secolului XX, la sfarsitul erei Meiji. In acelasi timp romanul prezinta si tema meditatiei asupra conditiei femeii in universul dur al gheiselor. Ne prezinta povestea acestor categorii de femei, gheise, curtezane, dincolo de frumusetea lor afisata. Desi aparent par ca niste papusi fericite, in culise fiecare are propria suferinta. Sa ajungi sa faci parte din aceasta lume implica foarte multe lucruri. Unele isi doresc, altele sunt obligate de familie.

     Diferenta in aceasta lume dintre o curtezana si o gheisa este majora-abia acum am inteles si eu, am crezut ca este cam acelasi lucru. Dar nu este asa. Gheisele au un statut special, sunt respectate, sunt adorate, sunt acceptate chiar in familiile protectorilor lor. Curtezanele in schimb nu sunt decat genul prostituatelor europene dar cu un alt ambalaj si limbaj.
    Despre asta este vorba in carte: destinul, povestea, parcursul vietii a doua femei -mama si fiica-Ikuyo si Tomoko, intrepatruns la inceput si de bunica.
    Tomoko este frumoasa dar nici pe departe atat de frumoasa ca mama ei Ikuyo. Si totusi fiica ajunge o gheisa celebra si respectata, in vreme ce Ikuyo va purta mereu povara trecutului rusinos de curtezana. Serioasa, punand mai presus de orice onoarea si frumosul, Tomoko trezeste admiratia celor ce o inconjoara. Dar in acelasi timp se declanseaza si un fel de rivalitate, gelozie, ura intre cele doua femei. Din cauza mamei, Tomoko care se indragosteste de un tanar cadet nu va reusi sa isi formeze o familie. Barbatul de care se indragostise si cu care isi facuse promisiuni, ajunge general, iar familia, statulul, nu ii permiteau sa se casatoreasca cu fiica unei curtezane. Chiar daca ea ca si gheisa era respectata, ocupatia mamei era degradanta. Toate visele ei, sperantele, mor odata cu despartirea de Fumitake Ezaki. Din acest moment ura ei se inteteste si mai tare fata de mama, care trebuie sa recunosc o merita. De ce? Ikuyo a fost si este genul mamei egoiste care niciodata nu si-a imbratisat copiii, nu le-a adresat o vorba buna, nu a fost interesata de ei. O interesa propria persoana, frumusete, bunastare. Sa dezvoltam putin din copilaria lui Tomoko, exact ceea ce reprezinta inceputul cartii.

   Dupa ce tatal lui Tomoko moare, mama ei se recasatoreste cu fiul capeteniei satului, moment in care totul iese din obisnuitul situatiei.Atrasa de mirajul orasului tanara pereche paraseste casa parinteasca. Tokio le va zdrobi repede sperantele de miraj si grandoare, iar frivolitatea lui Ikuyo va impinge familia spre dezonoare. Atunci isi incepe cariera de curtezana. Fiica ei isi dorea nespus iubirea mamei, vroia o mangaiere, dar nu a avut parte de nimic din toate acestea decat de indiferenta si raceala.Tomoko va sfarsi prin a fi vanduta, la zece ani unei case din cartierul placerilor. Gheisa ucenica, datorita rafinamentului si inteligentei fetitei, ea va invata ca fosnetul chimonoului de matase inmiresmat cu tamaie, umbra unui zambet pe chipul desavarsit ascuns de fard sau degetele abia atingand coardele unui ,,shamisen” pot ingenunchia barbatii care hotarasc soarta Japoniei. Insa dorinta ei cea mai mare este sa fie libera. Ajunge cea mai celebra curtezana cu unul dintre cei mai influenti oameni de stat fiindu-i protector. Dar iata ca mama se interpune iarasi in viata ei.


     Destinele celor doua femei vor fi impletite, iar tragediile, suferinta, gelozia, ura vor fi elemente centrale.
    La un moment dat spre sfarsit, mi-am dat seama ca, mama totusi in sufletul ei avea ceva pentru Tomoko sau gheisa Bujorel cum se numea in acea lume. Cu tot egoismul ei, cu toata frivolitatea ei, a fost singurul copil dintre cei trei pentru care a avut o mica scanteie. Lucru de care si fiica isi da seama dar prea tarziu, spre final cand mama ei moare si iat-o si pe ea ajunsa la peste 40 de ani-singura.

   Carte este destul de greoaie de parcurs daca nu va plac descrierile traditiilor, obiceiurilor, inmiresmarea chimonourilor, lectiile unei gheise, ritualuri, reguli. Dar mie mi-a placut!

   Mi-a placut aceasta poveste din cartierul florilor si salciilor. M-a fascinat, nu atat povestea celor doua cat m-a fascinat lumea asiatica cu parfumul betisoarelor de tamaie, a sabotilor de lemn, a chimonourilor frumos colorate, a regulilor caselor de nobili, si a vietii de gheisa. Puterea a doua femei care reusesc sa strabata intr-o societate ale carei temelii incep sa fie erodate de tragediile istoriei. 

   Mi-ar fi placut ca aceasta carte sa aiba un alt titlu: “Miros de tamaie”, care cred ca ar fi fost mai reprezentativ deoarece intalnim frecvent procedeul de inmiresmat cu tamaie al chimonurilor curtezanelor si gheiselor, iar acest miros persista in fiecare coltisor din cartierul placerilor, chiar si in timpul evenimentelor tulburii ale tarii.

8 puncte/10

bookiaCartea Parfum de curtezana a fost oferita pentru recenzie de Libraria Bookia

%d bloggers like this: