Tags Posts tagged with "creatii literare"

creatii literare

Sorina Rândașu-fata cu ochii adânc întorși spre sine-RubricaCondeiul ucenicului. Tinere talente literare

dacă aș fi prins o sintagmă
de fiecare dată când te-am privit în ochi
acum
a
ș fi fost un alt adolescent legănându-se
într-o elegie

   Se numește Sorina, are paisprezece ani și se pregătește pentru examenul care-i va acorda titlul de licean. Scrie poezie de când se știe, dar a conștientizat legătura de suflet cu versul abia pe la zece ani, odată cu participarea la un concurs. Până în prezent, a strâns grămadă peste șaptezeci de poeme.

  Mare admiratoare a poeziei lui Mircea Cărtărescu, pe care îl consideră model, optează pentru monolog, cu texte compacte, versuri libere, de lungime variabilă, fără rimă, având aparența unei rostiri ușor prozaice. Lirismul, situarea eului în centrul dezbaterilor, este subliniat în versuri cu influențe biografice. Tânăra poetă realizează o poetică a existenței și a cunoașterii, din perspectiva unei sensibilități rănite, ce nu a cunoscut mângâiere maternă, în poezii precum Dicționar matern, Floral, doamna M, În poala unui părinte absent.

când m-aș fi născut
-asta e incert c
ăci nu știm dacă s-a petrecut sau nu-
când m-aș fi n
ăscut trebuiau
s
ă-i înflorească maci fierbinţi în ochi
s
ă mă privească cu sufletul
s
ă îmi promită solemn siguranţa
și s
ă-mi sărute pleoapele abia răsărite din
str
ăfundul necuvintelor ei

dar în schimb
când m-am n
ăscut
-înc
ă mai încerc să caut o posibilitate să nu-
când m-am n
ăscut ea n-a putut zâmbi
ci probabil m-aștepta pe mine s
ă mă ridic
s
ă o strâng în braţe și să desenez
ipotenuza unei iubiri
abia n
ăscute
așa c
ă acum am renunţat să mă mai întreb
cât de mult exist de fapt
ci pe care mac fierbinte i l-am r
ăcit atât de mult
încât s
ă plece să-și sădească
l
ăcrămioare (Floral)

***

fiecare pasăre cerne bucăţi de cenușă
o punem între foi de dicţionar la uscat
în dreptul cuvântului mamă
dicţionarul aleargă până în noptieră
a
șteaptă până când îmi iau pastilele antidepresive
apoi iese
și mă mângâie pe creștet
ţese un sentiment matern să mă învelească
dar ce nu
știe el e că nu mi-e frig
ci dor
dor
dor
apoi îmi spune noapte bună
și se duce fericit înapoi
să se sinucidă
cea mai frumoasă pasăre este însu
și dicţionarul
el poate învia din cenu
șa altora
din definiţii
i
relevante
teptând să se verse peste frunzele ce în curând
vor acoperi cel mai greu sicriu peste care
va sta scris
“dreptul de a-mi abandona copilul
nu mi-l însu
șesc, mă
define
ște” (Dicționar matern)

   Tânăra poetă preferă teme precum timpul și întoarcerea în trecut, natura simbolistă, de factură bacoviană (toamna cu toate lunile ei ocupă un loc important în actul creației), familia, rolul scriitorului în societate, însingurarea. Unele poezii mărturisesc experiențe traumatizante, ce au lăsat cicatrici adânci.

copila cu ochi albăstrui
care-
și dorește o chitară și spune poezii
“cea mai mare dorinţă a mea
e o mamă care nu plânge
și să fiu sănătoasă”
zice ea

pe corzile de chitară sunt desenate jucării
frica de a muri nu depă
șește
frica de un Dumnezeu incomplet
“m-am dat peste cap
refuz să-mi operez copilul”
zice o mamă care plânge
aparent
numai pentru ea

ochii albaștri au cancer
a
u formă de tumoră malignă
“eu tot nu-mi operez copilul
pentru că vreau să moară-ntreg”
poate că va fi pana de chitară
a lui Dumnezeu
iar cerul va capăta culoarea ochilor
ei
(Ochi albăstrui)

   Am întrebat-o dacă știe ce este ingambamentul și mi-a răspuns că nu. Nu știe ce este, dar îl folosește în poezie. Bravo, Sorina! Asta înseamnă să ai poezia în vene!

   Consider că pentru a fi scriitor trebuie să fii conștient că lumea este într-o continuă schimbare, și, cu toate acestea, tu să scrii așa cum îți dictează fiecare stimul al tău. La viitor nu m-am gândit foarte mult, îmi place să jonglez momentan cu lucrurile palpabile pe care le pot controla. Ce rost ar mai avea să treci prin viață fără să fii surprins?-Sorina Rândașu

 

 

by -
5

Duel poetic: Gară pentru eu & Călător în timp

 

Gară pentru eu-Mihaela Hură

 

A răsărit în drumul meu

O gară numai pentru eu,

cu un peron de așteptare

și trenuri doar pentru plecare.

 

Acolo merg din când în când,

să-mi văd batista fluturând

și să-mi compun un mic refren

când mă conduc la câte-un tren.

 

Mă uit cum stau pierdută-n geam

și mă întreb dacă mai am

soare destul în strop de rouă

până s-ajung în gară nouă.

 

Flutur batista și strecor

În  ea un vis și-un pic de dor.

 

 

Călător în timp-Daniel Vişan

 

Sunt călător în timp și mă distrez
bătând, ușor, la porți necunoscute
și, dacă îmi convine, avansez
cuvinte dulci, cu vrute și nevrute.

 

Căci vrute am mereu la îndemână
iar cele mai nevrute le tot scap
când mai primesc o palmă peste mână
și mi se spune că-s căzut în cap.

 

Dar nu mă las, și bat la alte porți
ba chiar în stânci din fața unor grote,
căci dacă știi în timp să te transporți,
găsești prin toate erele cocote.

 

De-ar fi să povestesc din aventuri
sau întâmplări trăite-n evul mediu,
ați crede că sunt zorii imaturi
ai zilelor de azi, ce n-au remediu.

 

Dar, ce știți voi!? Vă spun că vă-nșelați!
V-o spun ținând în mână o cheiță
cu care cavaleri la drum plecați
își încuiau centura la domniță.

 

De nu mă credeți, voi jura, din nou,
cu mâna-n buzunar, pe vreo năframă
pe care am primit-o ca erou
al unei nopți … în brațe la o damă.

 

Sunt călător în timp și, plictisit,
vă jur pe picul sfânt ce zace-n mine,
că de o vreme m-am îndrăgostit
și plec în viitor. Ceau, pa! Cu bine!

Părerea voastră?

 

 

by -
3

Duel poetic: Cloșca răzvrătită & Altceva

Se întâmplă în poiată:

 Cloșca răzvrătită –Mihaela Hură

S-a făcut iar primăvară

și, de când a dat căldura,

într-o curte de la țară

bântuie harababura:

mieii țopăie bezmetici,

iezii sar peste uluc,

unde calci, te tot împiedici

de vreun animal năuc.

 

Dar spectacolul cel mare

Se petrece în coteț,

Unde cloșca-i cea mai tare

și cocoșu-i nătăfleț.

 

Cloșca a decis deodată

c-are-o soartă mult prea grea

și că e persecutată

numai lângă pui să stea;

nu-i nici slută, nici bătrână,

are și ea viața ei –

până când să mai rămână

să hrănească mititei?!

 

L-a chemat, deci, hotărâtă

Pe cocoș: -Ia vino-ncoa’!

Soarta mea e cam urâtă

și e numai vina ta!

Puii sunt ai tăi, privește-i:

au cu toții ciocul tău;

pune mâna și-ngrijește-i,

să mă odihnesc și eu.

 

Și în ziua următoare,

Ce priveliște-n ogradă

Când în zori, cu mic, cu mare,

toți s-au repezit să vadă

cloșca țanțoșă, senină,

ciugulind la viermișori,

iar cocoșul, în grădină,

dădăcind pe puișori

 

Şi-acum în lumea oamenilor:

Altceva-Daniel Vişan Dimitriu

 

– Costică, e duminică!
– O fi, ei și? – e doar o zi!
– Ce, te-ai tâmpit? – e zi de pescuit!
– Nici mort nu pot: mă doare-n cot!
– M-ai speriat! Ce s-a-ntâmplat?

 

– Aveam un gând hai-hui
Cu mine-n urma lui,
El a accelerat,
Eu m-am împiedicat
Și –iote-așa! – căzui,
Că nu știu cum să spui,
Pe gândul de năpastă
Trimis de-a mea nevastă
Ce tot țipa: “Costică,
De te mai duci cu Gică
Și vii iar matolit,
Cu mine ai sfârșit!”
M-am speriat, măi frate,
De am căzut pe spate
Și m-am lovit în cot,
Dar … asta nu e tot
Că, stând cu fața-n sus
Simțindu-mă, eu, dus,
O voce-am auzit
De am încremenit:
“Costică, dragul meu,
Sunt îngerașul tău
Și-ți vreau, știi tu, de bine,
Iubește-te cu mine!”
– Măi, Gică, spune tu:
Eu ce să fac, să … nu?

 

– Mă, ce-ai băut și n-am știut?
Te doare-n cot? Râd, nu mai pot!
Nu-n cot, în cap! Hai, mă, la crap!
Hai, vin’ la naș! Ce îngeraș?
Că, de-i femeie, -i dăm să beie,
De-i altceva, om controla
Și-om înțelege, pân’-o fi lege,
Că și-altceva, de nu-i tâmpit,
Tot aia e la … pescuit.

Părerea voastră?

 

 

 

 

 

 

by -
6

Duel poetic: O plăcintă cu bucluc & Mirare

Cam aşa era pe vremea poveştilor:

O plăcintă cu bucluc- Mihaela Hură

Cosânzeana s-a gândit să facă

O plăcintă bună, ca să-i placă

și lui Făt-Frumos. Deci l-a-ntrebat:

-Ce-ai dori să pun în aluat?

Făt-Frumos, foarte plăcut surprins,

A spus: -Vreau să-l faci cu lapte prins.

-Lapte prins? Vrei să mă duc în  piață

După  lapte, dis-de-dimineață?

Hai, gândește-te la altceva.

 

Prințul s-a gândit. Și-a spus: -Aș vrea

Să pui în plăcintă ciocolată,

și promit să o mănânc pe toată!

S-a mirat Ileana: -Ia-o-ncet,

Vrei cumva să faci vreun diabet?

Tot mâncând câte-o ciocolățică,

Vezi că ai făcut ceva burtică;

Vrei să nu mai poată calul tău

Să zboare cu tine? Haide, zău…

Aș vrea să mănânci mai sănătos,

cere-mi altceva, te rog frumos.

Cam pleoștit, prințul s-a concentrat

și-a cerut: -Atunci, în aluat

poți să pui stafide și alune.

-Nu pot crede-așa ceva! Pe bune??

Dacă faci cumva vreo alergie,

O să-mi reproșeze lumea mie

și povestitorii o să scrie

că Ileana este mai ceva

decât Baba-Cloanța, nu-i așa?

Dintr-un personaj bun și naiv,

Să ajung eroul negativ?

Speriat acum de-a binelea,

A spus Făt-Frumos: -Știi ce? Aș vrea

Astă seară să nu mai gătești,

că nu-mi place să te obosești.

Ridicându-și sub breton sprânceana,

A spus foarte rece Cosânzeana:

-A, deci nu îți place cum gătesc…

Vorbele acestea mă rănesc.

-N-am vrut să spun asta, nu, nici gând!

Însă pur și simplu nu-s flămând –

s-a grăbit să zică Făt-Frumos.

Dar Ileana a-nțeles pe dos:

-A, deci nu ți-e foame, nu-i așa?

Poate ai mâncat altundeva…

 

Şi în zilele noastre:

Mirare-Daniel Vişan Dumitru

– Alo! Ce zici, ai vrea să ne-ntâlnim
diseară, la un suc, pe o terasă?
Mi-e dor să te mai văd, să mai vorbim,
să-ți spun de ce-am plecat și ce m-apasă.

-Ei bine, am să vin. Același loc?
-Același! – am să fac o rezervare
și, poate -cine știe?- am noroc
cu masa noastră unde, ca o boare,

simțeam aroma florilor de tei,
iar muzica plăcută, în surdină,
e acompaniată, de-obicei,
de greieri care cântă în grădină.

 

Și ai venit, frumoasă, pe-nserat,
zâmbind ușor, iar vechea ta privire
mi-a amintit de-un timp, când m-am lăsat
purtat pe valul dulce, de iubire.

Au fost și zile calme, și furtuni,
și mari tristeți, și multă bucurie,
și ani mai răi, dar, mult mai mulți ani buni,
a fost cum viața știe ea să fie.

Parfumul tău, același, cel știut,
cel care mi-a plăcut întotdeauna,
ți l-am simțit pe loc, într-un sărut
ce, în secunde, a durat doar una.

 

Ne-am așezat la masă, am vorbit,
ne-am povestit, din viață, fiecare,
iar apoi, fâstâcit, ți-am dăruit
cadoul ce-ai primit cu încântare

.

L-ai desfăcut și ai găsit un plic
în care îți scrisesem multe rânduri
în care încercam să îți explic
ce am crezut, ce-aș vrea acum și … gânduri.

Am observat, atunci când ai citit,
o strălucire-n ochii tăi, și-o stare
pe care o știam și am zâmbit:
ridici sprânceana dreaptă a mirare.

 

-Gândeai așa atunci, sau crezi acum?
Te-ai înșelat, puteai să-mi spui și, poate,
n-am mai fi fost străini, aveam un drum
de mers în doi și nu singurătate.

 

Ce părere aveţi?

 

 

 

by -
7

Duel poetic: Frunzele nu mor niciodată & Fără întoarcere

 

Frunzele nu mor niciodată –Maria Savu (Maya Alma)

Eu sunt cea care te iubește cu toate anotimpurile. Cu risipa verdelui.
Uneori cu trista mea toamnă,
obosită de plecările și de reîntoarcerile ei.
Atunci îmi place să mă ții cel mai mult în brațe
îmbătat de agitația sânilor mei
doldora de arome de lapte.

De atunci până acum,
buzele tale ca două boabe de strugure le bântuie pe ale mele sub formă amețitoare de fâlfâiri de fluturi, sărutări intense.
Pentru tine, nimic nu contează mai mult decât toamna în care m-ai găsit.
Când eram obligată să fiu doar forma unui lut.
Umbra mea.

Următorul pas aveam să-l fac pe dosul zborului tău de înger întârziat.
Încă mai cred că moartea frunzelor învie pe undeva.

A venit toamna, Iubireo!

 

Fără întoarcere—Călin Lucian

să mă duc, unde,
când mi-ai strivit uitările
sub sărutul tău ?
să mă întorc la ce,
după ce m-ai învățat să zbor
și mi-ai oferit sufletul
cuprins în paginile unei cărți ?
te voi citi, deși mi-aș dori să te trăiesc
și să am brațele tale în jurul meu
măcar pentru o veșnicie.

să mă duc, unde,
când, tu, ai făcut din vis realitate,
iar din dezamăgiri împliniri ?
să mă întorc la ce,
când aici tu îmi ești
și mă vrei așa cum sunt.

să mă duc, unde ?

Verdict? Părerea voastră?

 

sursa foto-pixabay

by -
28

Duel poetic: Dragostea & Să taci!

Dragostea- Lucian  Ciuchiţă

Dragostea este respectul faţă de tine, nu poţi iubi ceva ce nu-ţi place..

Dragostea este timpul pe care-l petreci cu tine când te hrăneşti cu fericire..

Dragostea este marea pe care o simţi în ochii iubitei..

Dragostea este Universul pe care îl atingi fără să vrei…

Dragostea este frica să nu te iubeşti prea tare şi să uiţi că exişti…

Dragostea este liniştea din faţa furtunii, sentimentele sunt corabia ce te poartă spre armonie..

Dragostea este setea de roua căzută de pe petalele trandafirilor..

Dragostea este înţelegerea fără cuvinte şi sentimente într-un perpetuum mobile…

 

Să taci!- Veronica  Budea

Am învățat
să-ți ascult
tăcerea
cuvintelor nerostite.

Am transformat
tăcerea
în arta
glasului
fără voce.

Ai pus sub cheie
sinonimele iubirii
dar ai uitat
uşa inimii deschisă.

Tăcerea ta
mi-a şoptit
acel nimic
care contează.

Să taci !

Ce părere aveţi? Verdict?
%d bloggers like this: