Tags Posts tagged with "Daniel Vişan Dumitru"

Daniel Vişan Dumitru

by -
7

Duel poetic: Ultimul druid & Drumul Spre  Lumină

Ultimul druid-Daniel Vişan Dumitru

Toiagul ce mă poartă pe vechile hotare
Nu-i ramură tăiată din arbor oarecare,
Şi are-n el putere, iar altul ca el nu-i,
Căci eu îi sunt druidul, supusul nimănui.

El mi s-a dat, el, singur, în clipa când, din ceruri,
A coborât scânteia trimisă din eteruri
Şi mi-a adus ce numai druizii au ca dar
Iar toţi ceilalţi se-nclină puternicului har.

Sărmanii, chiar şi regii, stăpâni în lumea lor,
Se tem de cel ce este-al cunoaşterii izvor,
Îi caută puterea, deşi se tem de ea,
Şi-i folosesc ştiinţa, îl roagă să mai stea,

Iar lumea lor măruntă, adesea fără legi,
E, toată, la-ndemâna druizilor pribegi,
Chemaţi s-o îngrijească, să-ncerce să repare
Tot ceea ce o strică, tot ceea ce o doare.

În mine-s adunate din două mii de ani,
Secretele pierdute de gali şi de romani
În vremurile-n care, de lucruri noi avid,
Mi-am căpătat puterea. Sunt ultimul druid.

Drumul Spre Lumină-Daniel Irimescu (Dac)

O să cadă frânte de pe umeri

Ale noastre aripi albe, toate,

Până sufletu’ va vrea să-și cânte,

Ale lui iubiri, demult uitate.

Râuri, râuri, vijelios s-aruncă

Printre gene care tremur obosite,

Herghelii de zămislite lacrimi,

Din străfundul inimii rănite.

Pe obraz șiroaiele încet s-aprind

Și cioplesc grăbit cu dalta vremii, riduri,

Ce-amintesc de negrăitele dureri

Și de caznele lăuntricelor iaduri.

În țărână pașii rătăciți se-afundă

Sub povara veche-a crucii de pe umeri,

Care-i poartă astăzi, zornic prin furtună,

Spre un asfințit al ultimelor temeri.

Roua dimineții spala-noastre patimi

Curățând obrazul apăsat de vină,

Iar în ochi răsare, dup-atâta beznă,

Drumul ce ne duce, veșnic spre lumină.

 Părerea voastră?

Sursa foto: Pinterest

%d bloggers like this: