Tags Posts tagged with "dans"

dans

by -
3

#dansliteratura – Poezie și dans cu Simona Deaconescu și Adela Dragomir

Fundația Gabriela Tudor continuă intersecțiile artistice din cadrul laboratorului interdisciplinar #dansliteratura. Al treilea atelier de lucru, derulat în perioada 21-27 august se concluzionează duminică, 27 august, la ora 20:00, când poeta Adela Dragomir și coregrafa Simona Deaconescu se întâlnesc cu publicul la Librăria Cărturești Verona (București), ora 20:00 (Grădina Secretă).

#dansliteratura a fost lansat de Fundația Gabriela Tudor în luna martie, în cadrul programului „20 ani/ există un viitor pentru dansul contemporan”. În formatul dinamic propus de #dansliteratura se întâlnesc personalități artistice cu profiluri diferite, dar complementare, proiectul încercând să extindă limitele unor istorii literare și coregrafice și să spargă tiparul de insularitate a dansului, deschizând noi perspective de cercetare artistică interdisciplinară. Având un format modular, #dansliteratura a inclus o serie de 3 mini-rezidențe cu durata a 7 zile, concepute ca niște laboratoare de lucru intensive și întâlniri cu publicul la care participă coregrafii Cristina Lilienfeld, Simona Deaconescu, Paul Dunca și poeții Adela Dragomir, Robert Elekes și Răzvan Țupa. Proiectul este curatoriat de poeta Andra Rotaru și coregraful Cosmin Manolescu, care au realizat selecția artiștilor participanți și moderează cele trei întâlniri artistice, precum și evenimentele deschise publicului.

„Eu și Simona Deaconescu ne-am întâlnit foarte organic, având viziuni destul de asemănătoare. Chiar cred în ideea că toate artele au un limbaj comun și am simțit asta cu Simona de când am cunoscut-o.” – mărturisește Adela Dragomir. „Ne leagă multe idei pe care le folosește fiecare în arta sa. (…;) Conceptele în jurul cărora m-am întâlnit cu Simona sunt cele legate de timp, spațiu, frumusețe, durere, moarte, respirație, lacrimă, mișcare, corp, inimă, suflu, devenire, trăire, dragoste etc. (…;) Ce vom face duminică, la prezentarea noastră, va fi legat de rămânerea în timpul de acum, de rămânerea în prezent. Momentele pe care le-am gândit și care se vor lega într-un performance de 20-30 de minute vor invita publicul, ne vor țintui pe noi mai mult în prezent, ne vom trăi, împreună cu publicul, prezentul prin dans, muzică, cuvinte.”

Adela Dragomir s-a născut în Timișoara, în 1980. A publicat volumul individual de poezie: Colaj de tăceri, Editura Brumar (2010). Este prezentă cu proză și poezie în revistele: Suplimentul literar „Renaşterea Bănăţeană” (1997); Orient Latin (2000); Orizont (2001); Dintr-o respirație (2004); Forum Studențesc (2004); Orizont (2005); Orizont (2011); Orizont (2015). Cărți colective, proiecte Ariergarda: Spații părăsite, Cartea de la Lipova, Editura Mirador, 2009; Cartea străzii „Eugeniu de Savoya”, Editura Brumar, 2010; Strada „Augustin Pacha” – Curți interioare, Editura Brumar, 2011; Aleea din parc, Editura Brumar, 2012. Antologii de poezie: Piper, scorțișoară, dafin, vanilie (editor Marian Oprea), Editura Brumar, 2013; Sexul frumos (editor Marian Oprea), Editura Brumar, 2015. A fost distinsă cu Premiul Amarcord pentru debut in poezie, acordat de Uniunea Scriitorilor (1998). Este membru-scriitor 5+TVA (Timişorenii văd altfel) și membru-scriitor Ariergarda.

Simona Deaconescu a studiat în paralel coregrafie și regie de film, abordarea ei estetică fiind una interdisciplinară, elaborând proiecte în care arta și știința se completează. Este coregrafa colectivului Tangaj Dance, alături de care a realizat spectacolele „0001 | Fabrica de Vise”, „0002 | Birdville”, „0003 | Aftertaste” și filmele de dans „Silent Places” și „Sonder”. Simona susține ateliere de tehnică și compoziție de dans, precum și ateliere interdisiplinare (laboratoare de film de dans, instalații video și corpuri sonore). Spectacolele și atelierele suținute de Simona au fost prezentate în București, Craiova, Cluj-Napoca, Budapesta, Viena, Istanbul și New York. Filmul de dans „Silent Places”, realizat în colaborare cu directorul de imagine Oleg Mutu, a fost selectat în peste 30 de festivaluri din Europa, SUA și Asia. Simona colaborează constant cu studiouri de creație multimedia, în 2016 aducându-și aportul creativ pentru două lucrări de video mapping: „Embodymento” în cadrul festivalului Spotlight alături de KOTKI visuals și „We are Them” în cadrul festivalului iMapp alături de Mindscape Studio. Din 2015 Simona este directorul artistic al Bucharest International Dance Film Festival și organizator al Dance Film Platform în cadrul Anualei de Arhitectură din București. În 2016 Simona a fost membru al echipei de curatori care a dezvoltat candidatura orașului București pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Mai multe despre proiectele ei pe tangajdance.com.

Prezentările finale ale #dansliteratura, cu toți artiștii participanți, vor avea loc în 13 septembrie la Galeria Jecza din Timișoara, și pe 19 octombrie la Centrul Național al Dansului București.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării. 

Credit foto: Andra Rotaru

by -
21

Interviu altfel cu Monica Ramirez

Monica Ramirez locuieşte în SUA, unde a publicat nouă romane. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America, şi a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România la editura Tritonic cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria de spionaj / romance Alina Marinescu, apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss şi Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair şi Kit Black, precum şi thriller-ul Blackout.
Au mai apărut în România: Asasin la Feminin, volumul 1 din seria Alina Marinescu, Identităţi secrete, volumul 2 din seria Alina Marinescu, Balanţă puterii, volumul 2 din seria Alina Marinescu, Bariere de fum, volumul 4 din seria Alina Marinescu, Abis, volumul 5 din seria Alina Marinescu, Kit Black, Cum se scrie un best-seller – Tehnica americană pentru a transformă o idee într-un roman de succes, Traficantul de Umbre, Seducţia apei, Viaţă dublă la Veneţia, Fantoma de pe lac.
În prezent, Monica are în lucru Recviem pentru un asasin, ultimul volum din seria Alina Marinescu, precum şi Comoara din vis, un thriller/romance/fantasy.Seria Alina Marinescu de Monica Ramirez

CĂRŢI

Urmărind “Traficantul de Umbre” pe drumuri cu Alina (seria Alina Marinescu: Asasin la feminin; Identitate secreta; Balanţa puterii; Bariere de fum; Abis), Monica se plimbă cu “Kit Black” pe la Venetia (Viaţă dublă la Veneţia) şi cedează “Seducţiei Apei” vrând să vadă cu ochii ei “Fantoma de pe lac“.
Şi aşa între drumuri şi scrierea celui de-al 6 -lea volum din seria Alina Marinescu-Recviem pentru un asasin-Monica ne-a răspuns la câteva întrebări mai altfel:

carti Monica Ramirez

1. Povesteşte-ne o amintire din copilărie care te-a emoţionat sau te-a marcat în vreun fel.
Am multe amintiri din copilărie pe care le-aș putea povesti, ca spre exemplu cum, spre exasperarea bunicii, furam toate așternuturile din casă și le transformam în pânze pentru corabia Speranța, în realitate o băncuță și un cireș din curtea mea, atunci când ne jucam de-a Toate pânzele sus! Dar o să povestesc o altă întâmplare legată de balet și nu numai. Am început să dansez de la 6 ani în grupul de dans modern al mamei mele și am continuat inclusiv în perioada cât am fost elevă la Liceul de Artă George Enescu, Secția Coregrafie. Pe la 14 ani, am participat la un concurs de dans care s-a desfășurat la Belgrad, în fosta Iugoslavie. Prima mea ieșire din țară, evident cu securistul de serviciu după mine, dar și prima mea apariție solo pe scenă. Aveam un dans pe poante destul de dificil și cel mai frică îmi era de cele două piruete de la final. Ei bine, a sosit momentul zero, spectacolul/concurs, iar eu am paralizat total și iremediabil în culise. N-am vrut să intru pe scenă. Noroc cu mama, care din lipsă de timp a adoptat un procedeu diplomatic și delicat prin aplicarea unui șut în fund ce m-a proiectat direct pe scenă. Mi-a ieșit totul perfect, inclusiv cele două piruete de la final și am câștigat premiul cel mare. Cu ocazia asta am înțeles cât de important este să te autodepășești, să treci peste blocajele mentale care te împiedică să relizezi ceea ce ți-ai propus, chestie pe care o aplic și astăzi. Și când te gândești că totul a pornit de la un șut în fund…

2.Cum s-a integrat adolescenta în liceu, cum a fost prima întâlnire, dar primul sărut?
N-am avut probleme de integrare la liceu, poate și datorită faptului că eram deja un colectiv destul de unit, împreună încă din clasele primare. Dar abia în liceu m-am dezlănțuit, ca să spun așa, în sensul că am trecut peste timiditate. După cum am mai spus, am fost o clasă extrem de unită, mai ales în tâmpenii. Delicioase și inocente, dar le-am dat ceva de furcă profesorilor. Și erau mai toate ideile mele, astfel încât am fost foarte mândră la sfârșit de liceu, când pe broșura clasei colegii mi-au scris: Fără nebunia ta, n-ar fi existat nebunia noastră.

Prima întâlnire a fost una pe măsură. Aveam 13 ani. El era violonist, elev al secției de muzică. Îl chema Mladin și era cu un cap mai mic decât mine, dar avea niște ochi verzi demențiali. M-a invitat la Lido. Era acolo pe vremuri un ștrand de lux, cu tot cu valuri artificiale la pachet. Înainte să povestesc mai departe, fac o paranteză și vă dezvălui că mama dansa la Doina Bucureștiului, un grup de dans folcloric celebru la vremea aceea, cu care pleca mereu în străinătate. Ultimul turneu fusese în Australia, de unde îmi adusese un costum de cowboy complet, cu tot cu pistol și insignă de șerif, plus un cățel din pluș care mergea dând din coadă, după care se ridica pe labele din spate și lătra. Evident, eram vedeta cartierului. Bun, și acum întorcându-mă la prima mea întâlnire, mi-am făcut apariția la Lido îmbrăcată în costumul de cowboy, cu… mama și cățelul electronic după mine. Normal că am fost atracția zilei și Mladin a zăcut nefericit pe prosop, fără să-l bage nimeni în seamă. Nici măcar eu. Nu m-a mai invitat niciodată undeva, dar m-am distrat de minune!

Primul sărut s-a întâmplat pe la 16 ani. Da, știu, e strigător la cer că eram atât de retardați încât să nu avem prima relație serioasă cu colegul de bancă de la grădiniță! In fine, el era rugbyst, îl chema Sorin și era frumos ca un artist de cinema. Prima mea mare iubire, eram topită după el. Cum nu mă dădeam sărutată de niciun fel, mi-a dat poruncă să mă dau după ce-am pierdut la un joc de cărți. Și m-am dat! Rezultatul a fost mai mult decât amețitor, probabil aș fi putut executa 100 de piruete fără probleme. Sorin, după cum am aflat eu ceva mai târziu, era un adevărat june prim cu experiență la purtător. În traducere liberă, mureau fetele după el şi el după ele. În timpul liber, firește, atunci când nu-mi jura mie fidelitate și iubire veșnică.

3. Ce vise aveai ca adolescentă şi dacă s-au împlinit sau nu?
Am visat să dansez și-am dansat, am visat să scriu și până la urmă am scris. Sigur, n-am visat ca viața mea să fie deturnată complet la 18 ani și toate planurile din adolescență să zboare pe geam, dar acum nu regret nimic. E parte integrantă din viața mea, așa m-am format ca om și nu mi-aș dori să fiu altfel decât sunt azi. Câteodată, un eveniment aparent fatidic în viața cuiva poate da rezultate pozitive în timp. Depinde cum privești ceea ce ți s-a întâmplat și ce înveți pentru mai departe. Nu m-am adaptat ușor la noua viață; m-am opus cu încăpățânarea unui catâr ușor imbecil până când am învățat să accept realitatea. Nu știu ce drum aș fi ales dacă aș fi fost liberă să o fac și cum ar fi fost viața mea dacă n-ar fi existat acel moment, dar știu că n-am avut parte de monotonie și plictiseală. Ceea ce, trebuie s-o recunosc, e o fericire în sine.

4. Cum vezi viaţa alături de un partener şi ce-ţi doreşti de la o relaţie?
Uf, aici e greu. Aș putea să scriu până mâine pe tema asta. Dar pe scurt, nu sunt vreo panseluță delicată, nici din punct de vedere fizic, nici mental. Așa că partenerul de viață îmi este mai degrabă egal decât superior. A nu se da ochii peste cap, jur cu mâna pe inimă că nu sunt vreo feministă extremistă. Pur și simplu s-a întâmplat să trec prin anumite experiențe. Și atunci când poți, mă iertați pentru sinceritatea brutală, cotonogi la propriu aproximativ orice bărbat și le faci față cot la cot, atât din punct de vedere fizic, cât și mental în anumite împrejurări, este destul de dificil să-i poți privi de jos. Așa că din punctul meu de vedere, o relație e mai degrabă un parteneriat bazat pe o iubire cât tot universul și respect reciproc. Sigur, pentru asta ai nevoie de un bărbat al cărui ego de specimen macho nu se simte amenințat și afectat în cazul în care se întâmplă ca nevastă-sa să pună pe fugă trei zdrahoni care au proasta inspirație să vrea să-i tâlhărească. Ori faptul că sunt egali pe teren. Numai că un astfel de bărbat e greu de găsit în zilele noastre, de obicei se simt cam golași fără aparențele de rigoare. Eu am reușit să găsesc unul până la urmă, dar mi-a luat ceva timp. Recunosc cinstit că nu e prea ușor de trăit cu mine, dar atunci când îți întâlnești sufletul pereche, orice e posibil.

5. Ce crezi că ar trebui mamele să le împărtăşească copiilor la adolescenţă?
Trebuie să mărturisesc că nu prea mi-am dorit copii. Dați cu pietre! Sigur, a contribuit și faptul că datorită job-ului, a avea copii era ceva de-a dreptul inimaginabil. But life happens, cum bine spune americanul. Cumva am ajuns să am patru copii! Sunt o mamă destul de anormală, în sensul că nu cred în relația mamă-copil tipică, gen faci ce zic eu, că altfel… Sunt prietenă foarte bună cu copiii mei. Vorbim, dezbatem, explicăm. Cum? De ce? Le spun părerea mea și o ascult pe-a lor. Ajungem mereu la un numitor comun și ne spunem absolut orice, vorbim despre orice. În ziua de azi, când părinții sunt mai degrabă dușmanii de care trebuie să te ascunzi, relația noastră e privită ca o anomalie. Anais, fiica mea cea mare, are 14 ani. Colegii și prietenii sunt șocați atunci când află că mă-sa e cea mai bună prietenă a ei. Îmi zâmbesc timid și ne privesc cu un anumit gen de invidie. Și-ar dori să fie prieteni cu părinții, să le poată spune toate tâmpeniile care trec prin mintea unui adolescent, fără să fie judecați. Catalogați. Eventual, pedepsiți. Din păcate, am uitat să fim oameni, mult prea preocupați să fim părinții perfecți. Societatea limitată în care ne naștem și ne formăm ne asaltează cu reguli, sfaturi și cărți despre sfaturi. Există câte o formulă magică pentru orice, de la carieră la succes personal, de la atracție sexuală la căsnicii trainice, de la prima lună de sarcină la părinte eficient. Zece modalități rapide pentru aia și ailaltă, a devenit mantra noastră universală. Între timp, am uitat despre intuiție, inventivitate, emoții și, pe scurt, libertate. În ziua de azi, nu ești nimic dacă nu ești și politically correct, un termen care mă calcă pe nervi. Și fix asta încerc să-i învăț pe-ai mei copii, să fie ei, unici și naturali într-o turmă spălată pe creier. Să aibă convingerile, părerile, preferințele lor și să aibă curajul să și le asume. Nimeni nu e deținătorul adevărului absolut, nici profesoara de la școală, nici măcar eu. E ok să fii altfel, omogenizarea turmei e mai degrabă o chestie comunistă, ceea ce e cu atât mai șocant că prinde în societățile care se vor libere.

6. Ce alte pasiuni mai ai în afară de scris?
Mai nou, am descoperit bucuria fotografiei. Sigur, mă desfășor strict ca un amator sadea din punct de vedere aparatură și tehnică, dar câteodată îmi ies chestii drăguțe. Un profesionist mi-a declarat că am ochi, așa că poate pe viitor o să încerc să mă șlefuiesc. Din păcate, timpul e inamicul public numărul unu!

Mulţumesc Monica că ai acceptat să îmi răspunzi la câteva întrebări mai…altfel! Arci!
Mulţumim şi noi, Mili&Iasmy!

Un dans cu un duce de Tessa DareUn dans cu un duce

Titlul original: One Dance With A Duke
Seria Stub Club: 1. Un dans cu un duce (One Dance With A Duke-2010), 2. Twice Tempted By A Rogue (2010), 3. Three Nights With A Scoundrel (2010)
Cotaţie Goodreads: 3.91

DETALII CARTE

O poveste de dragoste cu personaje puternice, credibile.

Ispita adevărată începe la miezul nopţii …

Un crescător de cai frumos şi retras, Spencer Dumarque, al patrulea Duce de Morland, este un membru exclusiv al Stud Club, o organizaţie în care au fost selectaţi numai zece membri – un astfel de membru este considerat un mare norocos. Sunt aleşi pe “sprânceană” şi este foarte greu să intri în club, numit şi Clubul crescătorilor de cai. Spencer are şi el o mulţime de calităţi, defecte şi obsesii. Este norocos, are o obsesie cu un cal premiu, un secret întunecat, şi, acum a căpătat şi o reputaţie ca elegantul “Duce de la miezul nopţii –Midnight Duke“, pe care trebuie să şi-o onoreze.

Lady Amelia d’Orsay, provine dintr-o famile nobilă, dar care şi-a pierdut toată averea. Sunt săraci, dar uniţi şi iubitori. Viseză la o casă a ei, o familie fericită, la fel ca şi cea în care a crescut. Din această cauză este foarte apropiată de fraţii ei. Fratele cel mare, Laurent, conte de Becuvale, care încearcă să repună pe picioare averea familiei, căsătorit cu o moştenitoare cam prostuţă, celălalt frate, Hugh, intrat în armată şi ucis în timpul luptei, şi fratele cel mic, Jack, sălbaticul familiei care îşi petrece timpul chefuind.
Amelia descoperă că acest frate mai mic, după un joc de noroc, datorează 400 de lire şi casa de ţară a familie, lui Spencer Dumarque, duce de Morland. Este disperată, în primul rând pentru că nu aveau bani să onoreze datoria, şi în al doilea rând era ataşată de acea casă, dar nu în ultimul rând îşi iubea fratele.
Auzise multe despre acest duce. Se zvonea că este venit din sălbăticia Canadei şi nu este foarte civilizat. Se mai spunea că, ducele are un obicei: în timpul petrecerilor, balurilor, la miezul nopţii îşi alegea o domniţă, dansa cu ea, o invita la cină, şi dipărea. Era cunoscut ca Midnight Duke. Pentru toate acele femei, fete, îşi pierdea rapid interesul, niciuna nereuşind să-i atingă inima.

Amelia este dispusă să-l convingă să şteargă datoria fratelui ei, dar pentru asta trebuie să-l întâlnescă. Cum îl poate aborda, decât folosindu-se de obiceiul lui. Un dans la miezul nopţii cu un duce. Va fi “prada” lui pentru o seară.
După un dans şi un joc de cuvinte inteligent, dar şi imaginaţia de care dă dovadă, îi cere să ierte datoria fratelui ei. Amelia nu îşi imaginează că, toate acestea vor conduce la o pasiune ameţitoare şi o propunere ….
Ducele cel necivilizat, cel căruia nicio femeie nu i-a stârnit interesul este uimit când îşi dă seama că frumoasa Amelia i-a furat inima fără să vrea.
Spencer, este un bărbat misterios, pe lângă secretul lui întunecat, şi uciderea şocantă a fondatorului clubului Stub aduce mai mult mister.
Care este secretul ducelui? Cine ucide şi de ce? Cum va decurge povestea? Inima lui se va deschide în faţa unei femei? Va putea să iubească?
Amelia îşi va pierde inima în acest joc imprudent sau câştigă dragostea veşnică?

Cartea Un dans cu un duce de Tessa Dare, apare în colecţia ,,Iubiri de poveste” şi poate fi achiziţionată împreună cu ziarul Libertatea, în data de 30 05.2015.

Autor: Iasmy
%d bloggers like this: