Tags Posts tagged with "Duh și contemplație"

Duh și contemplație

        ALAN WATTS – Aventura unui spirit liber

       -Eveniment în cadrul campaniei naţionale “Te aşteptăm în librărie!”-

Librăria „La Două Bufniţe” – Piaţa Unirii, nr.11, Timişoara

joi, 7 septembrie 2017, ora 18.15

Am fost întotdeauna fascinat de legea efortului inversat. Uneori o mai numesc şi „legea pe dos”. Atunci când încerci să te menţii la suprafaţa apei, te scufunzi: în schimb, atunci când încerci să te scufunzi, pluteşti, iar când îţi ţii respiraţia, ţi-o pierzi – ceea ce îmi aduce aminte de o veche şi uitată cugetare: „Cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde” 

Alan Watts, Înţelepciunea nesiguranţei

Editura Herald şi Librăria „La Două Bufniţe” (Piaţa Unirii, nr.11, Timişoara) au plăcerea de a vă invita joi, 7 septembrie 2017, ora 18.15 la evenimentul Alan Watts – Aventura unui spirit liber, eveniment ce se va desfăşura în cadrul campaniei naţionale „Te aşteptăm în librărie!”

Ce te împiedică să afli cine eşti, de unde vii şi încotro te îndrepţi?

De ce îl căutăm pe Dumnezeu dacă El este în noi tot timpul?

Petrecem prea mult timp încercând să anticipăm şi să plănuim viitorul; prea mult timp nutrind nemulţumiri despre trecut. Pentru a ne bucura de o viaţă împlinită, trebuie să îmbrăţişăm prezentul – să trăim din plin în clipa prezentă.

Iată câteva gânduri despre noi şi despre viaţa noastră, la care Alan Watts ne propune să reflectăm.

Vă invităm, aşadar, la o seară de descoperire şi regăsire interioară, prin intermediul cărţilor unui mare înţelept şi gânditor nonconformist, Alan Watts. Cititorii prezenţi la eveniment vor avea şansa să descopere puterea momentului prezent şi să se conecteze mai bine la sine şi la ceilalţi, pentru cultivarea armoniei și a echilibrului în viață.

Vom povesti pe marginea titlurilor „Pe calea mea”, „Duh şi contemplaţie”, „Cosmologia voioasă” şi „Înţelepciunea nesiguranţei” alături de invitaţii: Robert Şerban (scriitor şi realizator TV), Tudor Creţu (scriitor), Adrian Marcu (jurnalist) şi Daniel Vighi (scriitor), personalităţi culturale care vor împărtăşi publicului prezent noţiuni ce conduc la o bună aprofundare a conceptelor pe care acest gânditor le-a promovat în scrierile şi prelegerile sale. Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci (PR Editura Herald).

Prin sloganul „Cărți deschise pentru minți deschise“, Editura Herald îşi doreşte să pună în prim-plan rolul crucial pe care cărțile îl joacă în educația non-formală şi în demersul individual de îmbunătăţire a propriei vieţi. Campania „Te asteptam in librarie” este un demers cultural menit să evidenţieze atât importanţa librăriilor ca spaţiu cultural activ în viaţa comunităţilor din care fac parte, cât şi a librarului care ii poate facilita cititorului o altă experienţă în interacţiunea cu universul cărţilor.

Te așteptăm în librărie!

Cărțile lui Alan Watts la Editura Herald

Cărțile lui Alan Watts sunt citite și îndrăgite de milioane de oameni din întreaga lume, iar Editura Herald are onoarea să contribuie la expunerea ideilor lui Alan Watts, aducându-le aproape de cititorii români, prin intermediul unei întregi colecții dedicate marelui gânditor. Este vorba de colecția care se intitulează simplu: „Alan Watts”, și care cuprinde, până acum, şapte dintre cele mai apreciate titluri ale autorului:

*

Pe calea mea – O autobiografie

În acest volum sclipitor și savuros, Alan Watts își consemnează evoluția spirituală și filosofică: de la copilul unor conservatori religiosi până la profesorul spiritual neconvențional care provoacă occidentalii să sfideze convențiile și să gândească singuri. Încă de la începutul vieții sale intelectuale, Watts se dovedește a fi un renegat al filosofiei și un autodidact care a ajuns la budism prin intermediul învățăturilor lui Christmas Humphreys și ale lui D.T. Suzuki. Pe calea mea combină în mod inspirat tipul de filosofie neconvențională a lui Alan Watts și relatarile – adesea pline de umor – despre diverși guru, celebritati și experiențe cu droguri psihedelice, precum și observațiile profunde ale autorului referitoare la cultura occidentală. Astfel, avem privilegiul de a cunoaște un personaj captivant, care nu s-a temut niciodată să-și urmeze calea, devenind un exemplu de libertate spirituală.

*

Cosmologia voioasa 

Cosmologia voioasă este o explorare a intuițiilor pe care drogurile ce provoacă modificari ale conștiintei, precum LSD, mescalină și psilocybină, le pot facilita „în clipa când sunt însoțite de o reflecție filosofică susținută, în cazul cuiva care nu se află în căutare de «senzații tari», ci de înțelegere”.

Depășind nivelul unei simple descrieri de experiențe, cartea lui Alan Watts este un jurnal captivant ce pornește de la experimente personale și ajunge până la meditații profunde cu privire la nesfârșitele dileme referitoare la natura existenței și la simțirea sacrului.                         

*

Înțelepciunea nesiguranței

Mesajul din această carte este adresat de Alan Watts lumii occidentale şi este la fel de puternic şi astăzi. El ne arată că, în căutările noastre anxioase, vom găsi ceva cu adevărat demn de a fi cunoscut doar atunci când vom admite faţă de noi înşine că nu avem şi nu vom putea avea cunoaştere: pentru a ne bucura de o viaţă împlinită, trebuie să îmbrăţişăm prezentul, să trăim din plin clipa fără durată a propriei existenţe. Înţelepciunea nesiguranţei este ghidul ideal pentru vindecarea de propriile certitudini sau siguranţe iluzorii.

*

Duh și contemplație

Duh și contemplație reprezintă argumentul neobosit al gânditorului Alan Watts în favoarea rolului important pe care îl poate juca religia mistică în lumea actuală. Inspirându-se din propria sa experiență, Watts explică cu măiestrie cum intuiția religiilor orientale – în special cea a buddhismului zen – poate fi încorporata în doctrinele creștinismului occidental, dând astfel posibilitatea oamenilor de orice credință să se bucure de o relație mai adâncă și mai plină de sens cu spiritualul, în vremurile tulburi în care trăim.

Parteneri media: Realitatea TV, West City Radio, BanatulAzi, Itsy Bitsy, cinemagia, TVR, TVR Timisoara, Radio Romania Cultural, Bucuresti FM, Radio Romania Iasi, Radio Romania Tg.Mures, Radio Romania Timisoara, Radio Romania Cluj, Radio Brasov, MIX TV, WylFM, Smart FM, GoldFM, Senso TV, Bookblog, brasovultau.ro, festivaluri-romanesti.ro, GoodRead.ro, Literaturapetocuri.ro, Edu-News.ro, 4Arte.ro, Agentia de carte, gratuitor, IQool, Bookaholic, Bookhub.ro, Bookuria.info, Filme-Carti.ro, PR Wave, Raftul cu Idei, Rabit Media, eva.ro, Societatesicultura.ro, Booktopia, Serial Readers, Traieste constient.

 

%d bloggers like this: