Tags Posts tagged with "Editura Datagroup"

Editura Datagroup

by -
18

          Vampirul de pe Strada Sforii, de Sergiu Someşan-recenzie

 Editura: Datagroup

Anul apariţiei: 2015

Nr. de pagini: 216

Gen: Crime, Mister

Cotaţie Goodreads: 4,1

 

   O serie de crime bizare zguduie din temelii liniștea Brașovului. Una după alta, trei tinere fete sunt ucise în centrul orașului, pe Strada Sforii, cea mai îngustă stradelă din estul Europei. Toate au fost omorâte în același fel: mușcate de gât și abandonate pe stradă. Cât erau în viață, pe cele trei fete le lega un singur punct comun: toate fuseseră virgine. Să fie vorba de un vampir? Sau este mâna unui ucigaș cu sânge rece care se ascunde sub masca unui vampir pentru a încurca urmele ce duc spre el? Criminaliștii din Brașov, ajutați de un ciudat trio de detectivi veniți din București, vor încerca din răsputeri să dea de capătul acestor întâmplări misterioase. Dacă vor izbuti sau nu, veți afla citind una din cele mai complexe narațiuni polițiste scrise la noi în ultimele decenii! 

     De scriitorul Sergiu Someșan auzisem cu ani în urmă însă, fără un motiv anume, nu eram tentată să-i citesc cărțile. Dar, printr-un concurs de împrejurări, mi-a picat în mâini cartea “ Să n-o săruți pe Isabel”, am citit-o și m-am simțit atrasă de stilul abordat de autor, așa că mi-am propus să citesc și alte cărțile de-ale sale.

   Știind că Sergiu Someșan este un scriitor de science-fiction și fantasy, am crezut că “Vampirul de pe Strada Sforii” este o poveste ce aparține de domeniul fantasticului dar, spre marea mea bucurie, am descoperit că am de-a face cu un roman polițist destul de reușit, care mi-a pus la treabă micile celulele cenușii, în încercarea de a descifra anumite indicii care să mă ducă spre aflarea ucigașului.

   Trebuie să vă mărturisesc că imediat după ce am terminat de citit cartea, am început să caut pe internet cât mai multe informații despre Strada Sforii din Brașov. Am vrut să vizualizez locul crimei, să-mi imaginez anumite scene. Spre rușinea mea, nici nu auzisem de ea până în prezent și nici nu știam că acest loc este considerat unul cele mai celebre locuri romantice din Europa de Est. În mod cert am să remediez problema, iar următoarea dată când am să trec prin orașul Brașov, am să vizitez și această zonă.

   Din informațiile căutate pe internet, Strada Sforii nu este o stradă ca oricare alta, pentru că, prin îngustimea ei (între 1,11 m și 1,35 m), o face unicat atât în România, cât și în Europa, fiind situată pe locul trei pe plan mondial. Este atestată documentar în secolul XVII și a reprezentat, inițial, un gang de acces pentru pompieri, iar din 2003, obiectivul a beneficiat de numeroase îmbunătățiri, fiind restaurant, iluminat și redat circuitului turistic.

    Ce anume am apreciat la volumul de fată? Misterul care planează asupra modului în care sunt înfăptuite crimele (desenele lăsate la fața locului indică faptul că avem de-a face cu omoruri ritualice), detaliile atât despre munca desfășurată de poliție, cât și despre cum se realizează un profil psihologic, scriitura simplă, nepretențioasă, modul în care se împletesc umorul, ironia și intriga polițistă, oferind cititorului o lectură relaxantă.

“ Deși Brașovul, fiind atât de aproape de Castelul Bran, mă așteptam să aibă mai mulți adepți ai vampirilor. Este bine asta, altfel, ar fi trebuit să umblăm cu țăruși de lemn la noi și să ne schimbăm gloanțele din pistoale cu unele din argint.”

 

“ – Dragă Budeanu, parcă așa te numești, nu? și la semnul afirmativ al inspectorului continuă… eu nu vreau să îmi ții un curs de eBayologie, ci doar să mi-l găsești pe cel care a cumpărat o bucată de lemn de sânger, ai înțeles?”

 

   De altfel, tachinările, micile certuri dintre detectivii Malamut și Pisica, m-au făcut adesea să zâmbesc și cred că ei au dat un plus de savoarea acestui roman.

“- Pisicile sunt rele.

 – Pisicile sunt pagmatice, îi replică ea Malamutului, apoi se întoarse spre chestor:

 – Vorbesc foarte serios. Nu-mi surâde ideea ca o secretară să-mi cunoască mișcările. Uneori poate fi o chestiune de viață și de moarte.

 – Oricum pisicile au nouă vieți, interveni Malamutul.

 – Și câinii sunt proști, se stropși ea la Malamut, iar Spiridon a avut o clipă senzația că a    scuipat exact ca o pisică adevărată. Și-a revenit repede și s-a întors spre chestor.

 – E clar, așadar. Transfer-o sau împușc-o, dar să nu o mai găsim pe aici data viitoare …”

Ce mi-aș fi dorit de la romanul de față? Să fie ceva mai lung, iar finalul să nu fie atât de abrupt. După părerea mea, subiectul este foarte interesant, dar  aș fi vrut să fie exploatat la maxim.

   Acțiunea începe în fortă. Într-o dimineață de octombrie a anului 2014, trei copii de clasa a treia au găsit pe Strada Sforii o fată întinsă pe jos. Una dintre fetițe s-a apropiat de ea, crezând că poate are nevoie de ajutor, dar imediat a început să țipe. Nu a înspăimântat-o atât balta de sânge în care stătea capul fetei, cât inconfundabilul semn de pe gâtul ei, ca și cum ar fi fost mușcată de un vampir. Imediat după ce copiii și-au revenit din șoc, au alertat poliția.

   În scurt timp, la fața locului își face apariția medicul legist Rizescu și comisarul șef Vasile Câmpeanu, cel care va prelua cazul. Dintre membrii echipei sale mai fac parte: subinspectorul Alina Dăciulescu (aceasta are capacitatea aproape supranaturală de a intui tiparul ascuns al unui loc și să găsească ceea ce alții s-au străduit să ascundă), inspectorul Vladimir Crăciun și inspectorul principal Ovidiu Brumaru. Acesta din urmă abia se întorsese din SUA, unde fusese la un curs de perfecționare de o jumătate de an la FBI (care se ocupau numai cu cazuri speciale – criminalii în serie) și imediat după ce a ajuns înapoi la București, a fost transferat la Brașov.

   La prima vedere, cauza morții este cel puțin neobișnuită: victima a sângerat până a murit, însă misterul constă în faptul că legistul nu-și poate da seama unde s-a scurs tot sângele din corp.

“– Să nu ne furăm singuri căciula! Sunt de acord că este o priveliște înspăimântătoare, dar aici nu sunt mai mult de câteva sute de mililitri, o jumătate de litru cel mult, iar pavajul din pietre cubice nu ar fi putut, în niciun caz, absorbi trei-patru litri de sânge.”

   Însă sub corpul fetei este găsită o pâlnie din lemn, cu care asasinul colectase sângele, iar la doi metri de victimă, se descoperă un graffiti care părea mai proaspăt decât alte desene de pe zid, ce reprezenta simbolul zodiacal al fecioarei. Deși erau patru camere de supraveghere în zonă, nu există nicio imagine de la locul crimei pentru că la toate le-au fost tăiate firele de legătură în cursul serii, iar a cincea, care avea o legătură wireless, a avut obiectivul stropit cu o soluție cleioasă și opacă. Nimeni nu a văzut nimic și nici nu a trecut pe străduță pentru că fusese blocată în cursul nopții, la ambele capete, de o bandă de plastic din aceea folosită de Poliție, cu inscripția: ”Accesul interzis!”

   Victima se numește Corina Plopeanu (22 de ani) și era studentă în anul doi la Facultatea de Drept. De la colega ei de apartament, anchetatorii au aflat niște lucruri foarte ciudate. Se pare că fata era virgină, dar mergea cu diferiți bărbați, pe bani și, de fiecare dată purta asupra ei o centură de castitate, însă lăsa cheile acasă ca să fie sigură că nu i se întâmplă nimic și își avertiza clienții că nu poate face cu ei decât sex oral. Uneori bărbații care își doreau mai mult de la ea, recurgeau la violență și fata scăpa numai datorită faptului că avea centura  pe ea. Câteodată revenea acasă  foarte rău bătută, dar nu renunța la acea formă de prostituție pentru că nu îi ajungeau banii de facultate. Oare unul dintre clienți să o fi ucis?

   După aproximativ o lună de zile, comisarul șef Câmpeanu a fost informat că pe Strada Sforii a apărut un nou graffiti, cam în același loc unde a fost găsit și celălalt. Noul desen avea dimensiunile identice cu ale celui vechi și reprezenta ceva asemănător unui oval foarte stilizat, cu două mici inserții în formă de cârlige de fiecare parte. Să fie asta semnul că se va produce o nouă crimă? Se pare că da!

   În scurt timp, poliția a fost informată că a mai avut loc o crimă, tot pe aceeași stradă. Scena crimei nu se deosebea aproape cu nimic de precedenta. Locul unde fusese ucisă a două fată era exact același unde fusese găsită prima victimă. Singura diferență consta în faptul că a doua victimă fusese ucisă ziua în amiaza mare.

   Pe de altă parte, la București, chestorul Claudiu Nistorescu, cel care făcuse transferul inspectorului principal Ovidiu Brumaru, află de cazul de la Brașov și activează pe Malamutul și Pisica și aplică planul Spiridon. Acești trei detectivi vor face o anchetă paralelă cu cea a poliției.

   Vor izbuti aceștia să-l prindă pe criminalul în serie înainte care acesta să ucidă din nou? De ce este foarte important locul unde au avut loc crimele? De ce uciderea fetelor trebuia să aibă loc în acea zonă și nu în altă parte? De ce îi trebuiau criminalului trei litri de sânge de virgină? De ce a riscat să le ucidă acolo ?

   Situația crimei pe Strada Sforii și virginitatea fetelor au o importanță crucială. Nu există amprente, nu sânge sau altceva lăsat de criminal. Doar o pâlnie de lemn, niște graffiti pe zid, care e posibil să fi fost desenate de criminal sau nu. Dacă au fost desenate de acesta, ce semnificație are? A vrut el să transmită un mesaj?

   Romanul “Vampirul de pe Strada Sforii“ abundă de tensiune și mister, reușind să te țină într-o permanență stare de surescitare până la final. Nu-mi rămâne decât să vă invit să descoperiți cine este criminalul! Recomand această carte tuturor împătimiților de romane polițiste.

 

Mulţumim autorului Sergiu Someșan pentru exemplarul oferit!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
15

... ți s-a întâmplat vreodată să citești o carte și să ai impresia că te afli în fața unei grădini în care florile de primăvară emană parfumul lor proaspăt?

 (IN)DECIZII de Cristina Zarioiu

Editura: Datagroup
Anul: 2016
Număr pagini: 158

         Ți s-a întâmplat vreodată să citești o carte și să ai impresia că te afli în fața unei grădini în care florile de primăvară emană parfumul lor proaspăt? Ți s-a întâmplat ca în momentul în care ți-ai lăsat privirea pe copertă, să ai presimțirea unei experiențe speciale? Ei bine, dacă încă nu ai experimentat toate acestea, e timpul să citești (IN)DECIZII, de Cristina Zarioiu… și vei afla că viața înseamnă eterna căutare.

         „Mi s-a cerut o biografie, dar dacă citiți cartea o veți descoperi singuri. În schimb, o să vă spun biografia cărții. (IN)DECIZII s-a născut într-o zi agitată de iulie. Am fost la două interviuri pentru joburi, dar am plecat indecisă de la ambele. M-am dus acasă și m-am aventurat între file rătăcite de jurnal, conversații întortocheate pe rețele de socializare și amintiri jucate pe o scenă de teatru cu păpuși. Și m-am trezit scriind o carte pe care inițial am pus-o cuminte în sertar. Dar cartea a fost nărăvașă, cerându-și dreptul la tipar și la coperte frumoase. Se pare că vrea cu tot dinadinsul să vă spună ea însăși o poveste despre viață”.
        E ceea ce ne transmite autoarea pe coperta cărții sale, pe care ea însăși o numește „nărăvașă”, însă eu cred că, dacă pentru oameni există un destin care le influențează viața, există și un destin al cărților: unora le e destinat să rămână, prăfuite, în arhivele uitării, pe când altora le e menit să se deschidă în fața oamenilor și să impresioneze, prin stil, prin poveste și prin modul în care știe să pătrundă de la creier la inimă, născând emoții.

         Începând cu titlul – (IN)DECIZII – cartea este o pledoarie pentru emoție, o succesiune de dialoguri care creionează trecerea într-o lume în care luarea de decizii e un moment dificil. Lumea adultă, cea a deciziilor importante și care trebuie luate de către „beneficiar” e suficient de dură încât să producă frământări interioare care par interminabile. Lumea deciziilor nu e una roz și mi-am amintit, citind cartea Cristinei Zarioiu, de o replică din filmul „Pirații din Caraibe: „Chiar şi o decizie corectă, dacă e luată din motive greşite, poate fi o decizie greşită”.

         Să începem cu coperta… o stilizare frumoasă a dualismului decizie/indecizie. Două fețe, pe fundal negru, subtil nuanțate: una cu roșu, iar cealaltă cu verde, privesc una în jos, iar cealaltă în sus, însă nici una nu are alura de convingere totală, ambele par indecise. Este un mod metaforic de a sublinia ideea că fiecare decizie pe care suntem nevoiți să o luăm în această viață, înseamnă că alte decizii au fost anulate… iar viața nu este altceva decât o epopee a căutării celor mai bune decizii.
      Pe prima copertă interioară, stă scrisă însăși esența cărții: „happiness is not about seeking, it’s about letting go”, iar la CUPRINS, intuiești că ai avea parte de patru povești distincte, însă abia la final descoperi că nu e așa.

      „Derulează. Oprește. Înainte” este prima parte a cărții – o parte din jurnalul Anei, în care se regăsesc frământări existențiale pe care fiecare din noi le-a experimentat la un moment al vieții: „Și mă apasă atât de tare o întrebare fără răspuns: Ce s-a întâmplat între timp? Să fie de vină copilăria pierdută, acea perioadă, singura de altfel, în care a fost cu adevărat fericiți?”. Această primă parte a cărții nu este o descărcare prin scrisul în jurnal, ci o conversație cu acesta. Jurnalul nu este un obiect care încasează rândurile și asta-i tot, ci e un partener de discuție, provocat mereu să dea răspunsuri la cele mai profunde întrebări și frământări.
Citind această primă parte, nu poți să nu retrăiești propria nostalgie a desprinderii de „acasă” și a înfruntării iremediabile a lumii reale, acea lume în care tu ești cel/cea care trebuie să ia deciziile… iar dacă vorbim de deciziile luate în iubire, atunci înțelegem de ce frământările sunt atât de intense: „Jurnalule, simt că nu ne potrivim, eu și cu el, dar îl iubesc cu toată ființa mea. Și nu înțeleg de ce el se simte eliberat și eu nu… Sunt atât de răvășită. Și mi-e atât de dor de el”. În interminabilul lanț al indeciziilor, primul capitol se încheie cu întrebarea:„Jurnalule, CINE SUNT EU CU ADEVĂRAT?”.

         Al doilea capitol, intitulat „Bucăți dintr-o oglindă spartă reflectă istoricul conversațiilor pe chat – dintre Maria și Tudor, apoi dintre Maria și un american pe nume Byron, dintre Maria și Gabriel, Maria și Mircea, Maria și Florin, apoi din nou Maria și Tudor, Maria și Alin… într-un soi de labirint al căutărilor, al încercării de înfruntare a realității deciziilor, mai mult sau mai puțin importante. Este un capitol din care reiese concluzia că fiecare om pe care îl întâlnim în viața aceasta ne permite să învățăm câte ceva: „Byron îi dăduse atâtea sfaturi despre viață pe care nu le va uita niciodată”. Totuși, chiar dacă relația aceasta virtuală pare să ducă spre un „happy-end”, Byron este cel care, cu o sinceritate debordantă, îi mărturisește într-un mesaj pe chat că în viața reală se atașase de cineva și că relația aceea avea toate șansele să devină mai puternică. Maria suferă din nou, gândurile sale se inundă din nou de râuri de întrebări:„De ce viața nu asculta de planurile ei? De ce o lua înainte fără să o întrebe și pe ea?”.
     Conversația cu Byron este destul de lungă, semn că Maria a apreciat foarte mult caracterul care se ascundea sub alura de cuvinte de frumoase al americanului și ar fi dorit ca totul să se transforme într-o relație concretă.

        Al treilea capitol, „De-a v-ați ascunselea, ne introduce în lumea fascinantă a păpușilor, unde Mimi, frământată de veșnicile sale decizii/indecizii simte că viața nu este altceva decât o îngrădire a libertății: „Pentru prima dată Mimi se gândea la libertate. Simțea cum sforile îi lăsau răni tot mai adânci. Păpușarul îi oferea siguranță, protecție, dar ea căuta independență. „Oare cum arată libertatea adevărată? s-a întrebat ea”. Din punct de vedere stilistic, acesta este capitolul cel mai abundent în imagini plastice create atât de frumos, încât ai senzația că pășești într-o expoziție a gândurilor și admiri cele mai frumoase exponate: „Obrajii îi erau alintați, iar buzele simțeau urme de sărutări arse. Oare același gust de ars îl simți și atunci când săruți țărâna?, îi străfulgeră scurt acest gând în minte”.

       Ultimul capitol, „Încotro începe drumul?” dă răspunsuri la întrebările pe care ți le-ai pus de când ai început să citești cartea. Acum vei afla cine e Ana, cine e Maria și cine e Mimi și vei înțelege că „zilele pot fi frumoase și cu ploaie”.parfum de emotie

       E o carte pe care o veți citi având mereu senzația că „da, asta am simțit și eu atunci când…”. E o carte suavă, cu parfum de emoție, de teama de decizie pripită, cu părerea de rău a neluării de decizii la timpul oportun… dar e o carte despre viață și despre cum să iei toate deciziile cu sufletul, ca să nu regreți.
Se citește ușor, dialogul fiind o parte esențială, însă dincolo de această modalitate modernă de comunicare, mesajul care se întrevede este acela că oricât de sinceră și transparentă ar fi legătura dintre două persoane, trăirile interioare și deciziile care pleacă din inimă sunt cele care contează.

       În final, te întreb… ți s-a întâmplat vreodată să citești o carte și să ai impresia că te afli în fața unei grădini în care florile de primăvară emană parfumul lor proaspăt? Ți s-a întâmplat ca în momentul în care ți-ai lăsat privirea pe copertă, să ai presimțirea unei experiențe speciale? Ei bine, dacă încă nu ai experimentat toate acestea, e timpul să citești (IN)DECIZII, de Cristina Zarioiu… și vei afla că viața înseamnă eterna căutare.

Cartea (IN)DECIZII este oferită pentru recenzie de autoarea Cristina Zarioiu.

Activitatea profesională poate fi urmărită pe facebook sau pe site-ul autoarei.

Autor: Rodica Puşcaşu
%d bloggers like this: