Tags Posts tagged with "Editura Nemira"

Editura Nemira

by -
3

Seria “Agentul Presedintelui”, de W. E. B.Griffin-recenzie

    W. E. B. Griffin (n. 1929) a crescut în suburbiile New York-ului şi în Philadelphia. După efectuarea serviciului militar, unde a primit medalia Army of Occupation, şi-a început studiile la Philipps-Universitat Marburg, Germania, pe care le-a întrerupt pentru a participa la Războiul din Coreea, în calitate de corespondent de război, unde i-a fost decernată insignă Infanterist Combatant. La sfârşitul conflictului, Griffin a continuat să lucreze în armata americană. După succesul primelor sale romane, s-a dedicat exclusiv scrisului. Este autorul a 36 de romane publicate în 6 serii (The Brotherhood of War, The Corps, Men at War, Badge of Honor, Honor Bound şi The Presidential Agent), fiecare dintre ele devenind bestseller pe listele The New York Times, The Wall Street Journal şi Publishers Weekly. Cărţile sale sunt traduse în peste 15 limbi şi s-au vândut în peste 45 de milioane de exemplare. Este membru al asociaţiilor Operaţiuni Speciale, Veterani ai Războaielor în Străinătate, al Legiunii Americane, al Asociaţiei Piloţilor din Aviaţia Armatei şi Asociaţiei Tanchistilor. A fost investit cu Ordinul St George al Asociaţiei Tanchistilor şi cu Ordinul St Andrew al Asociaţiei piloţilor din Aviaţia Armatei.

  Din seria “Agentul Preşedintelui” au fost traduse la noi două romane la editura Nemira: ”Din Ordinul Preşedintelui” şi “Ostaticul”.

   Am citit cu foarte multă plăcere şi interes cele două romane, dar sincer nu pot să vi le povestesc, au atât de multă acţiune, dialoguri, personaje, de parcă ai urmări un film. Dar pentru că sunt sigură că v-ar plăcea, şi merită citite, am să încerc să subliniez câteva evenimente şi personaje.

   Aşa că voi începe prin a vă spune ce a generat folosirea lui Charley Castillo de către preşedintele SUA. Autorul ne vorbeşte despre agenţiile de informaţii CIA, FBI, DIA, DEA, Siguranţa statului, o mulţime de echipe şi de oameni, şi totuşi, preşedintele este convins că fiecare lucrează de capul lui, că nu colaborează, că orgoliile, rivalităţile şi dorinţa de afirmare sunt din ce în ce mai mari, ceea ce îi determina să raporteze doar ceea ce ei consideră important.

   Ca atare îi anunţă pe Secretarul de Stat Matt Hall (omul în care avea cea mai mare încredere, fiind totodată cel mai bun prieten al lui) şi pe Dr Natalie Cohen, consilieră pe probleme de Securitate Naţională, că va desemna pe cineva să cerceteze activitatea serviciilor pentru că vrea să zguduie din temelii ”imensa şi extraordinar de scumpa noastră comunitate de servicii secrete”
Astfel că îl numeşte pe asistentul lui Hall, maiorul Carlos Guillermo Castillo să facă cercetări şi să-i raporteze numai lui sau secretarului de stat rezultatele.

   Cercetările sunt cu atât mai importante cu cât dispare un avion american 727 din Luanda, care aparţine unei firme private, dar în lumina evenimentelor din 11 septembrie, toate dispariţiile de avioane erau tratate cu maximă seriozitate. (“Din Ordinul Preşedintelui”).

   Dick Miller, un agent detaşat la ambasada din Luanda, află primul, face câteva cercetări şi comunică rezultatele ambasadorului. Acesta le înaintează comunicate tuturor agenţiilor, dar ele cred că patronii au distrus avionul pentru a încasa asigurarea, aşa că nu mai cer raportul informativ detailat al agentului. Dar nimeni nu mai reuşeşte să afle nimic despre avion, iar unul dintre patronii firmei (pilot care plecase după avion) este dat dispărut. Preşedintele îl însărcinează pe Charley Castillo să afle ce s-a întâmplat şi-n acelaşi timp să vadă şi modul de reacţie al agenţiilor.

   Povestea vieţii lui Charley este deosebită, el are cetăţenie germană şi americană şi s-a născut în perioada războiului din Vietnam. Mama lui Erika von und zu Gossinger, aparţinea unei familii bogate, care deţinea trei ziare regionale, o fabrică de bere şi multe pământuri, a avut o poveste de dragoste de câteva zile cu un tânăr pilot american Jorge Castillo, care a fost trimis pe front. N-a mai ştiut nimic despre el şi n-a avut cum să-i anunţe naşterea fiului lor Karl. Poate că tatăl şi fratele ei l-ar fi putut cauta, mai ales că erau prieteni cu comandantul american detaşat în zonă, dar nu au făcut-o pentru că nu voiau un american în familie. Moartea lor într-un accident de maşină şi vestea pe care o primeşte Erika, diagnosticul de cancer pancreatic, o determina să încerce să dea de Jorge, nevrând ca fiul ei, care abia împlinise 12 ani, să rămână singur. Karl nu dorea să plece în America, dar în Germania nu mai aveau rude, doar un foarte bun prieten Otto, care conducea afacerile şi sperase mereu că se va căsători cu Erika pe care o iubea foarte mult.

   Maiorul american Allan B Naylor află că Jorge a murit ca un erou în Vietnam, a primit Medalia de Onoare post mortem şi găseşte familia lui care locuia la San Antonio-Texas. Don Fernando Castillo şi soţia lui Alicia erau bogaţi, aveau ferme, afaceri şi o importantă descendenţa istorică. Mai aveau două fete şi nepoţi, dar pierderea singurului fiu îi afectase foarte mult. Aflând despre nepot vin în Germania, îl cunosc şi pe el şi pe mama lui, apoi la moartea ei îl aduc în America şi Karl devine Carlos. Este acceptat necondiţionat în noua familie şi iubit, dar mai apropiat va fi de bunica lui Abuela şi de vărul lui Fernando, de aceeaşi vârstă cu el.
Absolvent de West Point, cu o solidă cultură generală, vorbeşte mai multe limbi străine, este carismatic ceea ce-i atrage porecla de Don Juan. Viaţa lui continuă în armată, participă la războiul din Golf ca pilot, şi rămâne ca ofiţer de informaţii.

   Ajutat de foşti colegi de armată aflaţi în diferite funcţii, cum era şi Dick Miller (pe care-l salvase în Golf) află că ar fi în ecuaţie şi o organizaţie islamistă, cu conexiuni în Philadelphia, care voia să distrugă “Clopotul din Philadelphia Pennsylvania”. Este contactat de Howard Kennedy, un fost agent FBI care lucra pentru Alex Pevsner, un traficat de arme, care se oferă să-l ajute să localizeze avionul. Charley se bazează pe informaţiile furnizate, mai ales că, află că atât CIA cât şi FBI se folosiseră de avioanele de transport ale rusului, pentru diferite transporturi ultra secrete.

   Cu ajutorul forţelor de poliţie din Philadelphia găseşte conexiunile cu islamiştii, primeşte informaţiile de la Pesvner şi cu ajutorul generalului McNab şi a beretelor verzi găseşte avionul şi-l aduce în ţară.
Succesul operaţiunii îl determină pe preşedinte să-l trimită într-o nouă misiune (“Ostaticul”) în Argentina, unde fusese răpită soţia ataşatului ambasadei, J. Winslow Masterson (fost baschetbalist). În timpul cercetărilor ataşatul este găsit împuşcat într-un taxi, la fel şi şoferul, iar femeia răpită este găsită drogată. Încearcă cu ajutorul forţelor argentiniene să găsească vinovaţii şi să organizeze trimiterea familiei în ţară. Dar maşina ambasadei este atacată, şoferul un tânăr puşcaş marin este ucis şi Betty Scneider agentă de securitate şi iubita lui Charley este rănită grav.

   Toate aceste evenimente îl determină pe Preşedinte să înfiinţeze organizaţia “Oficiul de Analiză Organizaţională” care va aparţine de Departamentul de Securitate Naţională, condus de maiorul Charley Castillo  şi care îi va raporta numai lui direct.
Cercetările întreprinse şi echipa cu care lucrează îl fac pe Charley să descopere implicarea fratelui lui Betsy Masterson, funcţionar ONU în toate nenorocirile.

   Sigur că va soluţiona povestea, aşa că dacă vreţi să aflaţi vinovaţii, motivele şi finalul unei poveşti de dragoste, pentru că romanul are toate ingredientele, citiţi-l!.

   În poveste sunt implicaţi mulţi oameni în funcţii cheie: ”Aranjamentul…ascunde afaceri murdare de milioane de dolari. Mulţi au profitat de pe urmă lui, dar şi mai mulţi ar face în continuare orice pentru a-şi lua partea leului. Iar vărsarea de sânge nevinovat este doar unul dintre mijloace…”

   Şi din nou vedem cum lăcomia, dorinţa de putere, fac oamenii să calce pe cadavre.
Eu chiar aştept cu nerăbdare şi sper să fie traduse şi alte romane din serie.

   Iată şi câteva păreri despre această serie:
    “Zdrobitor ca un croşeu de dreapta nimerit în plin” (Chicago Tribune)
   “Griffin păşeşte sigur pe drumul creării unei excelente variante americane a seriei James Bond. Ostaticul merge drept la ţintă” (Monsters and Critics)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza

Titlul original: Mila 2.0: Renegade

Traducere din limba engleză: Dorina Tătăran

Editura: Nemira

Colecția: Young Adult

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 368

    Debra Driza este membru al grupului de bloggeri Bookanistas, dedicat literaturii pentru adolescenți. În vreme ce lucra ca terapeut, a descoperit că e mult mai plăcut să-și tortureze personajele. În prezent locuiește în California împreună cu soțul, cei doi copii și un câine din rasa rhodesian ridgeback. Mila 2.0 este primul ei roman. O puteți vizita online la debradriza.com.

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

     Cu câteva luni în urmă mă delectam cu primul volum al seriei “Mila 2.0”, trăiam la intensitate maximă cele scrise și rămâneam cu întrebări despre cum vor evolua lucrurile în continuare. Am așteptat ceva timp, însă a meritat pe deplin. Mi-a făcut mare plăcere să revin în lumea creată de Debra Driza, o lume identică cu a noastră, dar care ascunde secrete incredibile. Mi-a fost dor de scriitura lejeră și reconfortantă a autoarei, de poveste, de Mila, de tot.

      Acum, după ce am mai parcurs un volum, nu pot să afirm decât că sunt profund impresionat și dornic de mai mult. Îți este imposibil să te plictisești de această poveste, nelipsită de aventură, de suspans și de un strop de romance. O picătură ce valorează cât un ocean întreg. Subiectul dezvoltat în această carte, deși aparent utopic, te pune pe gânduri. Nu știm ce ne așteaptă în viitor, androizi precum Mila e posibil să-i întâlnim peste tot: pe stradă, în magazine, la plajă. Asemenea aventuri ar putea fi prezente la ordinea zilei. Nu degeaba se spune că omul își poate imagina doar ceea ce poate realiza. În aceste condiții, literatura SF este mai mult decât pare, o proiecție a unui viitor diferit.

    Celor care nu au citit primul volum (și cărora le recomand să se revanșeze curând) vă spun doar atât: Mila, o fată aparent normală, descoperă că este un android și că tot ceea ce știa despre ea este o minciună. Amintirile, trăirile, sentimentele nu îi aparțin. Ea este doar un robot ultraperformant, un prototip, un experiment, pe care armata americană l-ar putea folosi în misiuni mai mult sau mai puțin periculoase. Nicole, bioinginerul care a creat-o în laborator și căreia îi spunea “mamă”, a murit, iar ea, Mila, a rămas singură, nevoită să fugă, să se ascundă de generalul Holland și de toți cei care-i  vor răul.

,,Mama. Sângerând, după ce fusese împușcată la ordinul lui Holland, de către unul dintre oamenii lui. Durerea provocată de pierdere mi s-a răsucit în piept și aproape că m-am chircit, amintindu-mi că mama nu mai era. Moartă. Ucisă de un nebun, sub pretextul că își apăra țara. Nu aveam să-i mai văd niciodată zâmbetul. Niciodată nu aveam să îi mai aud vocea. Niciodată nu aveam să îi mai spun că o iubesc.”

    În a doua parte a istoriei, Mila se află în Virginia Beach alături de Hunter, singurul pe care mai poate conta. Se simte tot mai atrasă de acest băiat chipeș care a venit aici din celălalt capăt al Americii numai și numai pentru ea. Petrec momente unice, totul pare desprins dintr-o poveste în care ea este doar o adolescentă îndrăgostită. Adevărul este mai crunt decât atât. Și îi este atât de greu  să-și accepte identitatea, darămite să i-o împărtășească și lui Hunter.

   

  ,,Am închis ochii, uitând de câte ori ne învârtisem, uitând totul, în afară de cât de aproape eram de el. Seara aceea era specială, o amintire reală și doar a mea. Nimeni nu avea să-mi ia acel moment. Niciodată. Un alt motiv pentru care nu eram sigură că puteam să îl las să plece. M-a făcut să îmi doresc o viață pe care să vreau să mi-o amintesc.”

   Mila descoperă că poza sa a apărut în ziare, pe internet. Este căutată de poliție, fiind considerată vinovată de moartea lui Nicole. Trebuie să-l găsească pe un anume Richard Grady, singurul care o poate ajuta în acest moment. Astfel, pornește împreună cu Hunter, care nu știe adevăratul scop al căutărilor, într-o aventură la sfârșitul căreia nimic nu va mai fi la fel. Călătoresc  cu mașina până în statul Tennessee și sunt găzduiți de acest vechi amic de-al lui Nicole într-o casă cu un complicat sistem de securitate.

   Richard îi strecoară în suflet o urmă de îndoială în privința lui Hunter. Iar ceea ce descoperă mai târziu o cutremură: în tot acest timp mașina lui a fost ținută sub supraveghere. Cel mai probabil, Hunter face parte din Vita Obscura. Gruparea care vrea s-o dezmembreze și să-i fure tehnologia. Anumite lucruri sunt mai clare decât oricând…

    Rănită de trădarea lui Hunter, Mila se vede nevoită să-și continue drumul, pentru a afla și alte răspunsuri. Nu ezită nici măcar o clipă să se folosească de dotările sale de android, devine o fugară în adevăratul sens al cuvântului. Nu va mai reuși niciodată să recapete inocența poveștii de dragoste dintre ei doi. Nu mai poate da înapoi. Va înainte, fără să știe ce o va aștepta la capătul drumului.

,,Căldură. Bucurie. Senzația unei binecuvântări pure, de parcă fiecare bucățică din corpul meu era vie și conștientă. De parcă, brusc, aș fi fost compusă din mult mai multe celule nervoase decât înainte. Sărutul lui m-a adus înapoi, dincolo de garaj și, pentru câteva momente scurte, am simțit că suntem conectați într-un fel pe care nu îl mai simțisem niciodată. Bătăile inimii lui, parfumul lui, căldură trupului lui, toate m-au învăluit și mi-au dat senzația că aparțin. Așadar, asta înseamnă să fii cu adevărat viu.”

   Va afla Mila cine este ea cu adevărat? Va scăpa de Holland, de Vita Obscura? Inima sa va mai bate vreodată pentru Hunter? Cine este, cu adevărat, trădătorul? Va dovedi întregii lumi că este la fel de umană ca un om, că-și merită dreptul de a trăi?

    Debra Driza scrie un SF, dar nu orice fel de SF, ci unul pentru toți cititorii, pasionați sau nu ai genului. Veți observa cum paginile zboară pe nesimțite, veți sta cu sufletul la gură și veți aștepta ca și mine, de altfel, continuarea peripețiilor androidului Mila. Vă recomand cu drag această carte excepțională! Prietenie, trădare, familie, tehnologie, iubire adolescentină sunt doar câteva din ingredientele acestei povești. Nu ne naștem oameni, ci devenim oameni. Pentru asta este nevoie să iubim, să ne deschidem inimile și să ne contopim cu persoana iubită, să devenim un întreg inseparabil…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza a fost oferita pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
5

Lunea începe sâmbăta, de Arkadi și Boris Strugațki

Titlu original: Понедельник начинается в субботу (1964)

Editura Nemira, 2017

Colecția Nautilius sience fiction

264 de pagini

Traducere de Valerian Stoicescu

Când incredibilul se întâmplă în fiecare zi, iar imposibilul se întâmplă duminica!

            Suntem cu toții niște materialiști naivi, reflectam eu. Și toți suntem raționali. Vrem ca totul să aibă imediat o explicație rațională, adică să fie redus la un mănunchi de fapte cunoscute.

   În anii ’60, când Rusia cunoștea o dezvoltare masivă a științei, realiza primele lansări în spațiu (cățelușa Laika, apoi Gagarin – primul om care a ajuns în spațiu și pe orbita Pământului) și avea trei laureați ai Nobelului pentru fizică, doi frați pe nume Arkadi și Boris Strugațki publicau un roman ce-și dorea să pună în evidență condiția oamenilor de știință, în societatea comunistă de atunci. Cei doi și-au îmbrăcat scriitura cu diverse tipuri de comic, astfel încât situațiile serioase au devenit cât se poate de amuzante… și invers… .

   Cartea cuprinde 3 Istorii, în care îl urmărim pe tânărul programator Privalov Alexamdr Ivanovici din Leningrad, în aventura vieții lui, ca angajat al Centrului de Analiză a Noțiunilor Cabalistice Inexplicabile CANCI.

   Prima istorie – Agitație în jurul divanului – pare de-a dreptul ruptă dintr-un basm slavon, în care personajul (narator) ajunge din întâmplare.

   Într-o zi, ia cu mașina pe doi tineri care doresc să ajungă la Soloveț. În localitate, cei doi îl cazează la o cunoștință, de pe strada Golfulețului nr. 13, N. K. Gorînîci (referire la Zmeul Gorînîci, un soi de Zmeul Zmeilor românesc), la Naina Kievna (în folclorul rus, Naina înseamnă vrăjitoare, ursitoare, n. tr.), într-o căsuță pe picioare de găină, locuită de un motan vorbitor și  ocupată de diverse obiecte magice, între care cel mai important pare a fi un divan, care se dovedește a fi un teleportator de generație mai veche.

Am pășit de-a lungul pereților. Nu m-a mirat nimic, deși totul era extraordinar de interesant. „Apă vie. Eficacitate – 52%. Reziduu fix – 0,3% (o butelcuță străveche, dreptunghiulară, cu apă, având dopul sigilat cu ceară colorată). […  „Sânge deochiat obișnuit”

   Interesantă este atitudinea personajului care, deși mirat peste măsură, acceptă tot ce i se întâmplă, dovedind o naivitate nespecifică unui programator rațional.

   A doua istorie – Deșertăciunea deșertăciunilor – cuprinde începuturile noii slujbe a lui Ivanovici la CANCI, chiar din ziua de Anul Nou, prilej de a sublinia faptul că pentru oamenii de știință, nu există zi de sărbătoare, idee la care face referire și titlul. Intrăm în fiecare compartiment al Centrului, cunoaștem o lume a oamenilor de știință, cu alură de magi și a personajelor fantastice, în care singurul om obișnuit pare un ciudat. Dorința tuturor pare să fie găsirea Tezei Albe. Aici e fabrica de literatură.

Și chiar atunci aduse cheile licențiatul în magie neagră Magnus Fiodorovici Redkin, gras, ca întotdeauna preocupat și ofensat. Bacalaureatul îl absolvise acum trei sute de ani pentru inventarea unor nădragi fermecați ce te făceau invizibil. De atunci a tot continuat să-i perfecționeze și iar să-i perfecționeze. Nădragii-fermecați au fost la început chiloții fermecați… .

   În a treia istorie – Tot felul de deșertăciuni – Sașa devine el însuși un om al acțiunii: Utilizează ca voluntar o mașină a timpului și călătorește în viitor, așa cum apare el în utopii și distopii. În opinia creatorului mașinii, există cu adevărat o lume în care trăiesc și acționează Anna Karenina, Don Quijote și căpitanul Nemo. Această lume își are legile și proprietățile ei, iar oamenii care o populează sunt cu atât mai vii, cu cât autorii lucrărilor i-au descris mai bine.

Am văzut tineri solizi, îmbrăcați în salopete, care umblau îmbrățișați, drăcuind și urlând cântece disonante pe versuri proaste. Întâlneam la tot pasul oameni îmbrăcați doar parțial: să zicem, purtând o pălărie verde și un sacou roșu, îmbrăcat pe corpul gol (altceva nimic), sau cu ghete galbene și cravată înflorată, în funcție de cât de detaliat fuseseră descriși de autor. Viitorul foarte îndepărtat se arată a fi apocaliptic.

   Cel mai interesant episod este cel în care o pasăre moare și învie câteva zile la rând, dar motivul vă las să îl descoperiți singuri.

   Fiecare istorie are finalul deschis și constituie o intrigă pentru următoarea. Prin urmare, m-aș fi așteptat la o continuare a romanului.

Sunt multe viitoruri și fiecare din faptele dumneavoastră creează unul din ele. O să înțelegeți asta,cu siguranță.

Mai târziu, într-adevăr, am înțeles asta.

Dar asta este deja o cu totul și cu totul altă istorie.

   Nu pot să închei prezentarea ca pe un elogiu adus cărții, fără să fi marcat și punctele pe care eu, nefiind consumatoare a acestui gen de lectură, le consider slabe: numărul mare de personaje, cu nume ciudate (de multe ori, sugestive, dacă deții noțiuni de mitologie și folclor), sunt greu de ținut minte iar detaliile nu sunt întotdeauna semnificative, ci plictisitoare. Totuși, aceste minusuri devin neglijabile, dacă avem în vedere faptul că, în ansamblu, Lunea începe sâmbăta stârnește reacții de cele mai diverse și după mai bine de jumătate de veac de la lansare.

Cartea Lunea începe sâmbătă, de Arkadi şi Boris Strugatki a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

 Cercul de piatră de Diana Gabaldon (vol. 1) 

         A treia parte din seria Outlander

Titlul original: Voyager

Traducere: Gabriel Stoian

Editura: Nemira

Colecţia Nautilus Fantasy

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 528

Gen: Historical Fiction, Romance; Fantasy; Time Travel

Cotaţie Goodreads: 4,38

Seria Outlander: 1. Călătoarea  – Outlander(1991) ; 2. Talismanul – Dragonfly in Amber(1992); 3. Cercul de piatră – Voyager(1994); 4. The Drums of Autumn (1996); 5. The Fiery Cross(2000) ; 6. A Breath of Snow and Ashes(2005) ; 7.Ecouri din trecut – An Echo in the Bone(2009) ; 8. Written in My Own Heart’s Blood(2013)

   În urmă cu douăzeci de ani, Claire Randall s-a întors în timp și a nimerit în brațele temerarului Jamie Fraser, direct în secolul al XVIII-lea. Apoi s-a întors în vremea ei, purtând în pântece copilul lui și fiind convinsă că el și-a pierdut viața în bătălia de la Culloden. Și totuși, din amintirile ei el n-a plecat nicicând.  

   Dar Claire descoperă la un moment dat că Jamie trăiește. Și trebuie să facă o alegere: să rămână în secolul ei, împreună cu fiica iubită, ori să se întoarcă în veacul lui.

   Scoția e măcinată de comploturi, patimile și durerile eroinei nu mai contenesc, intrigile se țin lanț. Călătoria în necunoscut îi poate aduce iubirea înapoi sau o poate spulbera pe veci.

   „ A treia parte din seria Outlander este o carte palpitantă, îndrăzneață, provocatoare. Diana Gabaldon combină cu măiestrie flashback-uri, se lasă cu plăcere în voia altor veacuri, dar nu se abate niciodată de la firul poveștii. “-Locus

    Primele două părți din seria Outlander mi-au oferit o experienţă de neuitat, motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare apariția primului volum din partea a treia – “Cercul de piatră”. Iar când a ajuns în mâinile mele, am îmbrățișat minunăția asta de carte, apoi am început să o citesc cu o nețărmurită emoție. Știam că și de această dată povestea va fi una fascinantă, dar nicio clipă nu am bănuit ce impact va avea asupra mea.  

   Călătoarea mi-a mers la suflet,” Talismanul” m-a făcut să vărs o grămadă de lacrimi, însă “Cercul de piatră” a devenit preferatul meu. Deși toate cele trei părți ale seriei au aventură, romantism, intrigă, mister, legende, momente emoționante, scene mai dure, în romanul de față m-a fascinat modul lejer în care autoarea face trecerea de la o perioadă de timp la alta. Nu este deloc enervant sau obositor. Ba dimpotrivă, ajungi să-ți dai seama că există o oarecare concordanță/conexiune a evenimentelor. În timp ce Claire, aflată în secolul XX, citește un document  în care se relatează o acțiune intreprinsă în trecut (secolul al XVIII-lea) de James Fraser, în următorul capitol din carte se detaliază acel moment. Ai impresia că niște fire invizibile îi unește pe cei doi dincolo de timp.  

   Temele de bază ale seriei sunt reluate și în acest volum și am să le menționez și eu, pentru a fi de folos celor care nu știu deloc despre ce este vorba în Outlander.

   În anul 1945, fosta soră medicală Claire Randall, se întoarce din război și pleacă cu soțul, Frank Randall, într-o a două lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp (ea trece printr-un cerc de pietre așezate în picioare pe Craigh na Dun), care se trezește brusc într-o Scoție măcinată de conflicte, în 1743. Destinul i-l scoate în cale pe tânărul războinic James Fraser și trăiește alături de acesta aproximativ trei ani. L-a iubit și ar fi rămas cu el dacă ar fi putut, dar James a trimis-o înapoi prin cercul de piatră, însărcinată, în efortul disperat de a-i salva pe ea și pe copilul nenăscut de dezastru iminent care avea să-l lovească la Culloden. Claire revine în secolul XX ( în aprilie 1948), la aproape trei ani de la data dispariției și își continuă viața alături de Frank. După douăzeci de ani (în anul 1968), la ceva timp după moartea soțului ei, Claire și fiica ei, Brianna, cer ajutorul unui tânăr istoric, Roger Wakefield, pentru realizarea unui proiect ce ar avea legătură cu istoria iacobiților din secolul al XVIII-lea, bătălia finală de la Culloden, acolo unde prințul Charlie cel Frumos și compania a luptat contra ducelui de Cumberland. Împreună cu el a venit dezastrul, războiul și măcelul. Toate clanurile care l-au urmat pe prinț au fost șterse de pe fața pământului. Sute și sute de bărbaţi au murit la Culloden, iar cei care au rămas în viată, au fost vânați și uciși. Însă  anumite documente  confirmă faptul că James Fraser a supraviețuit bătăliei de la Culloden. Și astfel ajungem la tema cărții de față.

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 1

    Știind dinainte că cei doi îndrăgostiți se află la o depărtare de două sute de ani unul de altul și că voi avea de așteptat câteva sute de pagini până voi regăsi o interacțiune între ei, m-am gândit că lipsa acestei legături va scădea din plăcerea lecturii. Dar se pare că nu o cunoșteam așa de bine pe autoarea Diana Gabaldon. Nu doar că mi-a oferit enorm de multă acțiune, dar m-a și introdus într-un univers complex al emoțiilor: am râs copios din cauza dialogului spumos și a situațiilor comice; am plâns văzând cât de dor îi este lui Jamie de Claire; am suferit alături de el atunci când a fost urmărit și pedepsit, bătăile îndurate, anii de foamete și chin sufletesc; am simțit că mă învăluie nostalgia de fiecare dată când Claire sau James își amintesc de momentele  lor fericite; m-am înfuriat  văzând cât de nedreaptă le este soarta.

Uitând să se mai roage, a început să îi evoce chipul înapoia pleoapelor, curbura obrazului și a tâmplelor, fruntea lată și albă care îl îndemna mereu să o sărute, exact acolo, în acel punct mic și neted dintre sprâncene, deasupra nasului, între ochii limpezi, de culoarea ambrei. Și-a concentrat atenția asupra formei gurii ei, imaginându-și buzele ei pline și arcuite și gustul, senzația, dar și bucuria de a o săruta.”

   Nu am avut cum să mă plictisesc citind o carte care cuprinde atât de multă acțiune, intrigă, scene erotice, momente amuzante sau hilare, călătorii în timp, dar și mult mister (autoarea a mai adăugat ceva în plus – apariția unui criminal în serie, un predecesor al lui Jack Spintecătorul).  

   Evenimentele din Cercul de piatră (vol.1) se desfășoară în paralel, atât în secolul al XVIII-lea (perioada 1746-1758), cât și în secolul XX (anul 1968). Acțiunea din prezent se continuă de unde a rămas în “Talismanul”, imediat după ce s-au dezvăluit anumite lucruri: Brianna află că Frank nu e tatăl ei natural, și că tatăl adevărat a fost un scoțian din Highland care a trăit în urmă cu două sute de ani; se descoperă că inelul de argint al lui Claire are un semn și cum doar  unii argintari scoțieni din secolul optsprezece  îl foloseau, poate dovedi, într-o oarecare măsură, autenticitatea poveștii ei; tânărul istoric Roger Wakefield (cel care o ajută să descopere dacă James Fraser este în viață și care este atras de Brianna) află că este strănepotul lui Dougal Mackenzie (unchiul lui James Fraser) și al lui Gellis Duncan. Cine a citit celelalte cărți, știe că Gellis i-a salvat viața lui Claire la procesul din Cranesmuir și a murit după ce fusese condamnată ca vrăjitoare. Aceasta avusese și ea o cicatrice de vaccin, demonstrând astfel că și ea venise din secolul XX, iar un moment dat reușește să-i transmită lui Claire un mesaj: “unu, nouă, șase, opt” (anul în care Gellis a pășit în cercul de piatră). Iar cea mai mare descoperire o face Roger – el găsește documentul care  arată că James Fraser a reușit să-i scoată pe bărbații de la Lallybroch de pe câmpul de luptă, i-a salvat de la Culloden și i-a dus pe drumul spre casă.

   Însă, aici găsim și câteva flashback-uri din perioada în care Claire a revenit în secolul XX : reîntâlnirea cu Frank, discuțiile despre dispariţia ei și convingerea lui Frank că inventează acele povești din cauza șocului traumatic, dezvăluirea faptului că este însărcinată, că s-a îndrăgostit de altcineva și s-a măritat cu el, perioada cât a stat internată într-o clinică psihiatrică, nașterea Briannei, căsnicia cu Frank, certurile din ultima perioadă din cauza fetiței (oricât de mult o iubea pe aceasta, nu putea  suporta ideea că soția lui o privea cu dor pe Brianna, fiind consistent că ea vedea de fapt imaginea bărbatului iubit).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 2

    Însă partea cea mai captivantă o reprezintă povestea din trecut (secolul al XVIII-lea) și sunt convinsă că vreți să știți ce s-a întâmplat cu James Fraser. Nu am să vă ofer prea multe informații pentru că ar fi și păcat să nu vă las pe voi să aflați toate amănuntele, dar am să vă împărtășesc ce s-a întâmplat în fatidica zi de 16 aprilie 1746 (partea introductivă a cărții), imediat după ce el a fost sigur că iubita lui Claire a reușit să ajungă la cercul de pietre.

Când o trimisese înapoi la cercul de piatră, știuse că așa se va întâmpla. Suferința spirituală putea fi considerată  drept o stare obișnuită  în purgatoriu și se așteptase  tot timpul ca durerea  provocată de despărțire să fie pedeapsa  lui principală – suficient, își spunea el, pentru a  ispăși tot ce făptuise până atunci: între altele, crime și trădări .”

“De astă dată, amintirea ei nu a făcut decât să-i stârnească un val de dor îngrozitor. Doamne, să o fi avut alături, să îl atingă, să îi trateze rănile și să îi țină capul pe genunchi… Însă ea plecase – la depărtare de două sute de ani de el – și slavă Domnului că o făcuse! Lacrimile s-au prelins încet pe sub pleoapele strânse. S-au rostogolit cu greu pe o parte, ca să nu fie văzut de ceilalți.  

Doamne, fă să ajungă în siguranță! s-a rugat el. Ea și copilul!”

   După marea înfrângere de la Culloden, unde foarte mulți oameni ai armatei Highland au fost uciși, câțiva dintre ei au scăpat. James a fost rănit destul de grav la picior și  nu se mai poate deplasa, dar este găsit de oamenii lui. Cei optsprezece ofițeri iacobiți care au reușit să supraviețuiască măcelului, s-au adăpostit într-o fermă din apropierea landei. Acolo au zăcut în mari suferințe, cu rănile neîngrijite, slăbiți de frig, oboseală și foame, vreme de două zile. James se gândea că putea muri liniștit pentru că făcuse tot  ceea ce trebuia să facă pentru ca iubita lui să fie în siguranță.

Nu mai avea griji, nu mai avea nimic de înfăptuit. Făcuse tot ce putuse pentru oamenii lui, pentru soție și pentru copilul nenăscut. Chinurile trupești se vor sfârși și va pleca recunoscător pentru a-și găsi pacea.

O va găsi pe Claire imediat ce va muri? s-a întrebat el. Ori poate, așa cum anticipa, va fi condamnat la despărțire o vreme? În orice caz, o va revedea; s-a agățat de acea convingere cu mai multă fermitate decât îmbrățișa datinile Bisericii. Dumnezeu i-o dăduse; tot El i-o va readuce.

   Apoi au fost prinşi de lord Melton, comandant al unui regiment de infanterie sub Cumberland, care primise ordinul să execute  neîntârziat orice persoană care se dovedea  că a participat la rebeliunea trădătoare recent înăbușită. Scoțienii au fost acuzați de trădare, scoși unul câte unul din casă și executați.  

   Însă, atunci când maiorul descoperă că unul dintre  trădători este  James Alexander Malcolm Mackenzie, stăpânul de la Broch Tuarach, își dă seama că nu-l poate omorî ca pe ceilalți. Și-a amintit că acest iacobit l-a prins cândva  pe John Grey, fratele lui mai mic, în apropiere de Preston și, în loc să-l împuște, i-a cruțat viața și l-a adus înapoi la camarazii lui, impunând așadar o mare datorie de onoare asupra familiei. Nu-l poate împușca fără a dezonora jurământul fratelui lui, așadar este obligat să cruțe viața lui Fraser și, drept urmare, a omis numele lui din lista  trădătorilor executați la fermă și i-a aranjat  transportul până la moșia lui. Nu știa dacă va supraviețui acelei călătorii, având în vedere că Fraser avea o rană mare la un picior, infectată și purulentă, dar cel puțin moartea lui nu îi va fi pusă în cârcă.

  Mai departe, asistăm la toate chinurile îndurate de el, imediat după cele întâmplate la Cullonden, supraviețuirea, anii cât a fost fugar, fiind silit să stea ascuns într-o peșteră de pe proprietatea lui, timp în care englezii au scotocit Highlands în căutarea fugarilor care îl sprijiniseră pe Charles Stuart, perioada de detenție, prietenia ciudată pe care o leagă cu noul conducător al închisorii, nimeni altui decât maiorul John Grey (este la rândul sau protagonistul unei alte serii scrise de Diana Gabaldon – “Lord John”), fratele lordului Melton, personaj pe care l-am întâlnit pentru prima oară în “Talismanul”, el având la acea vreme doar 16 ani.

   Dacă stau bine și mă gândesc, John Grey a avut o mare influență asupra vieții lui James Fraser. Datorită lui a reușit James să supraviețuiască pe câmpul de luptă, iar mai târziu, tot el și-a exercitat influența pentru că Jamie să nu ajungă sclav în America (la acea vreme, prizonierii de război de origine scoțiană urmau să fie transportați în coloniile americane, vânduți cu înțelegeri contractuale oficiale pe durata a șapte ani).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 3

   Între timp, Claire, Brianna și Roger încearcă să descopere adevărul. Chiar dacă James reușise să evadeze, era totuși rănit și ar fi putut să moară curând după aceea, mai ales că în Highlands izbucnise foametea. Claire este din ce în ce mai îngrijorată și se gândește dacă nu cumva viața lui fusese irosită într-o celulă de închisoare ori sfârșise într-o temniță singuratică. Vor reuși ei să îl localizeze cât mai curând? Va  putea Claire să treacă din nou prin cercul de pietre?  

“Nu îți este neapărat ușor dacă știi ce ești menit să faci, dar măcar nu pierzi timpul întrebându-te sau îndoindu-te. Deși presupun că, dacă ești cinstit cu tine însuți și știi cine ești, e mai puțin probabil să simți că ți-ai irosit viața, făcând altceva decât ceea ce trebuia.”  

– Mamă, nu înțelegi? El trebuie să afle – trebuie să știe că a făcut ce trebuia pentru noi. Buzele îi tremurau și le-a șters preț de o clipă. Mamă, îi datorăm asta, a continuat ea încet. Trebuie să îl găsească cineva și să-i spună. Mi-a atins delicat fața cu mână. Spune-i că m-am născut.”  

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje. Un lucru vă mai destăinui: reîntâlnirea lui Claire cu James a fost una dintre cele mai emoționante, dar și amuzante scene din carte. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva pasaje. Însă, îi rog pe cei care nu vor să afle amănunte despre reîntâlnirea dintre cei doi, să NU  le citească.  

Și-a rostogolit ochii și s-a lăsat moale spre podea, trăgând după sine o ploaie de coli și alte lucruri care stătuseră pe tiparniță; căzuse foarte grațios pentru un bărbat atât de masiv, am gândit eu cu un aer distrat. Doar leșinase…“

 “În cele din urmă, i-am dat drumul și m-am lăsat puțin pe spate. El a aruncat o privire spre podea, între picioare, și s-a încruntată.

-Ai pierdut ceva? l-am întrebat surprinsă.

El a ridicat privirea oarecum timid.

-M-am temut că m-am pierdut cu totul și m-am scăpat pe mine, dar nu e nimic. M-am așezat pe o cană de bere.”

“Te-am văzut de multe ori, mi-a șoptit cald la ureche. Ai venit la mine foarte des. Câteodată, când visam. Când aveam fierbințeli. Când eram înspăimântat și singur și știam că trebuie să mor. Când aveam nevoie de tine, te vedeam, zâmbind, cu părul căzând în bucle  peste față. Dar nu mi-ai vorbit niciodată. Și nu m-ai atins niciodată.”


“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

“Dar a trecut multă vreme de când noi am fost că unul, englezoaico. Tu ți-ai trăit viața – acolo  -, iar eu am avut-o pe-a mea aici. Nu știi nimic despre ce am făcut sau am fost. Ai venit acum pentru că ai vrut ori pentru  că ai simțit că așa trebuia?“ 

 Nota 10 +


sigla NemiraCartea Cercul de piatră de Diana Gabaldon(vol. 1) a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.comevaluare-carte-5

by -
15

Mitul creaţiei ce se întoarce împotriva creatorului, în varianta metalizată.

Robogeneza, de Daniel H. Wilson-Robopocalipsa continuă!

Editura: Nemira
Colecţia: Nautilus
Data apariţiei: 2016
Nr. Pagini: 424
Traducător: Mihai Dan Pavelescu
Titlu original: Robogenesis

   Dacă aţi văzut în ordine filmele seriei Terminator, precis ţineţi minte senzaţia de mai vreau de la scurtele secvenţe din viitor unde lupta între oameni şi roboţi era în plină desfăşurare. De atunci următoarele episoade ale francizei ne-au dat tot mai mult din dramatismul ei, fiecare cu tot mai multe efecte speciale şi tot mai mari bucăţi din viitor, până ce a ajuns toată acţiunea să se desfăşoare acolo, dar parcă niciun alt fragment din conflinctul om-maşină nu a avut farmecul neîmplinit al acelor prime secvenţe din întâiul Terminator. Uite că am regăsit până la urmă senzaţia dată de ele şi continuarea cel mai aproape de spiritul lor, în seria cu roboţi a lui Daniel H. Wilson.

   Constituit deocamdată din două romane : Robopocalipsa şi Robogeneza, dar cu extensii preconizatoare spre următorul, care îl va transforma într-o trilogie, universul distopic robotizat îşi poate deja adăuga la recomandări achiziționarea drepturilor ecranizării de către marele Steven Spielberg. Aşa că, dacă preferaţi, ca mine, să citiţi cărţile înainte de a apărea filmul, grăbiţi-vă să daţi gata măcar primul volum până se mai moșmondesc ei cu filmările, pentru că atunci când va fi lansat, va deveni un eveniment social şi veţi fi obligați să mergeţi cu prietenii la premieră.

2 (3)

 

   Mitul creaţiei care se întoarce împotriva creatorului e recurent în istoria literaturii, sub diferite forme, dar parcă niciodată nefericitul ce tinde la atributul Dumnezeirii nu e făcut mai zob ca în operele SF. Omul contra unui robot inteligent e deja o imagine tulburătoare de carne contra metal, care exploatată de un scriitor talentat poate da cei mai teribili fiori. Wilson, ca specialist în robotică, nu se mulțumește cu atât, ci creează o întrepătrundere a celor două materii, ființe cu clasificări ambigue ce sunt fie roboţi umanizaţi fie oameni robotizaţi cu implanturi şi exoschelete integrate,  lumea lui devine o contorsiune organico-mecanizată într-o continuă pulsaţie dureroasă şi zbatere pentru acapararea de esenţe vitale.

   Dacă aţi citit  primul volum al seriei, Robopocalipsa, veţi regăsi multe dintre personajele de acolo  continuând o luptă pe care credeau că au câştigat-o. Dar Inteligenţa Artificială Anchor R-14 era de-a dreptul un drăguţ şi o chestie filozofică benefică faţă de noul duşman distrugător, fixist şi nemilos, care apare torturat şi turmentat de prin stivele depozitelor de circuite. Tot ce părea rezolvat fericit în primul război om-robot devine în noua confruntare a protagoniştilor extenuaţi ce şi-au consumat deja toată energia în ]ncleștarea ce părea de final, doar un antrenament pentru un conflict şi mai devastator şi mai fără speranţă. Decorul distrugerilor planetare devine din apocaliptic, post-apocaliptic, dar infestat de primejdii şi mai mari şi mai de neînţeles pentru rămăşiţele umanităţii… Dacă nu aţi citit însă primul volum sau dacă aţi făcut-o cu ceva timp în urmă, o să fie un pic mai greu de urmărit vasta galerie de personaje şi care exact e ideea cu fiecare. În caz că aţi început cartea la recomandarea mea, să nu mă suduiţi că v-am băgat în amalgamul ăsta confuz, după câteva capitole el se clarifica, cea mai mare parte dintre legăturile logice se refac perfect şi romanul devine o continuă curgere de acţiune care te ţine cu sufletu-n gâtlej, cu eroi care îţi doreşti cu ardoare să supravieţuiască încercărilor, cu scene de război epopeic, unde roboţi şi oameni sunt în ambele tabere de-acum, ca sclavi unii ai altora sau ca spirite libere și sfidătoare.

robogeneza 1

   

  Se păstrează stilul de a scrie pe multiple planuri din Robopocalipsa – cel pe care toţi îl catalogau ca de World War Z, dată fiind proximitatea lansării pe piaţă a celor două destrămări ale civilizaţiei (molimă zombi în Războiul Z). Încearcă să se acopere o cât mă vastă întindere intercontinentală şi de data asta, dar deja oamenii au rămas mai puţini, aşa că în afară de un mic episod rusesc şi o importantă influenţă japoneză, concentrarea confruntărilor are loc tot pe continentul american, exploatând experiența de luptă a nativilor Naţiunii Osage (indieniii) şi a elementelor dispersate ale forţei armate de şoc ce a înfrânt Inteligenţa artificială malefică precedentă (cowboy-ii). Aşadar: roboţi,  indieni-indigeni, soldați-cowboy, japonezi cu spirit de sacrificiu samuraic, ruşi beţivi şi încăpăţânaţi, copii bio-mecanici cu însuşiri extraordinare, maşinării mecanice posedate de oameni şi oameni posedaţi de maşinării mecanice, toate se adaugă unei reţete pline de tot ceea ce te poţi aştepta de la descrierea unei astfel de zguduiri tectonice a ceea ce a mai rămas din societatea terestră.

robogeneza 2

 

   Cartea e structurată în trei părţi ce poartă numele a trei personaje: Lark Iron Cloud, Mathilda Perez și Cormac Wallace,  dar în fiecare dintre capitole poţi descoperi prin modul de privire gameplayer first person, viziunea a mult mai multor protagonişti. Am făcut o mică lista ne-spoiler-istă pe care şi eu aş fi vrut uneori să o găsesc pe undeva în timp ce citeam, sper să daţi peste ea înainte de a începe romanul şi să vă fie la îndemână pentru consultare dacă v-aţi blocat în identificarea vreunuia dintre numeroşii combatanți. În ordinea apariţiei:

   Lark Iron Cloud – soldat din armata Calului Sur, transformat în cyborg de o specie de robot parazit ce pune stăpânire pe corpurile umane. Se crede că a fost ucis, dar odată cu distrugerea controlului exercitat de Inteligenţa Artificială conducătoare Archos R-14, personalitatea îi este eliberată devenind un simbiot om-maşină.

   Hank Cotton – individ antipatic, gelos pe succesul altora, încercând să profite în orice fel de noile rearanjări sociale, devenit demn de milă şi chiar tragic cu sclipirile lui finale de umanitate, odată ce noua inteligenţă mecanică fatală Arayt Shah, pune stăpânire pe el.

   Vasili Zaițev – tehnician de intreținere rus, om dintr-o bucată, mai degrabă folositor de topor decât de alte fineţuri tactice sau psihologice.

   Mathilda Perez  – o adolescentă modificată bio-metalic de operaţii robotizate, care prin implantul unei bande oculare poate percepe undele radio şi controla maşinile.

   Nolan Perez – frăţiorul ei, un băiat în creştere ce trece prin toate ororile războaielor devenind tot mai puternic şi mai adaptat pentru supravieţuire.

   Arbitru Nouă Zero Doi – robot umanoid de luptă, născut-liber, cu gândire independentă şi suporter al umanităţii.

   Cormac Wallace – erou veteran din echipa Băiat Isteţ aflat împreună cu iubita pe lungul drum spre casă, oriunde o mai fi ea.

5 (2)

 

   Takeo Nomura – inginer japonez în etate a cărui păpuşă sexuală Mikiko a fost resuscitată la o formă de viaţă adevărată şi care a determinat deasemenea trezirea celorlalţi roboţi liber-născuţi.

   Archos R-14 – vechiul duşman IA, păstrat în acest volum doar ca o copie parţială şi ajuns aproape simpatic şi pozitiv prin comparaţie cu noua ameninţare – chiar după tot ce a făcut în primul război se pare că în felul lui malformat de gândire ar vrea mai degrabă să salveze o parte ranforsată a omenirii pe care inteționează să o distrugă noul duşman.

   Archos R-8 / Arayt Shah – o variată anterioară de producţie Archos, Inteligenţă Artificială monstruoasă  înrăită de tortura în cicluri şi închegată într-o filozofie simplistă de exterminare a tuturor celorlalte forme de viaţă şi accederea înspre o singularitate de electricitate pură sau ceva de genul ăsta, odată cu absorbirea tuturor energiilor necesare pentru a își creşte puterile de procesare.

   Tancul păianjen Houdini –  încropire mecanică şi unul dintre roboţii leali cauzei oamenilor.

6

 

   Pe lângă trecerea de la apocalipsă la post-apocalipsă, diferenţa dintre cele două romane ale seriei este dată de atitudinea de luciditate implacabilă, analitică,  tipic robotică, a lui Archos R-14 care a condus primul război om-maşină (numit atunci Noul Război) şi cea isterică, direct-implicată, sadică, aproape de răutate omenească, pe care o are Inteligența Artificială creată de savanţi prin echivalentul temporal a eoni de tortură, Archos R-8 – autonumit şmechereşte Arayt Shah, cel care conduce înfruntarea de acum (Adevăratul Război)…  Mi-e greu să decid care volum mi-a plăcut mai mult, Robopocalipsa începe spectaculos cu preluarea şi distrugerea societăţii umane de către maşini, dar e mai puţin epică în scenele de bătălie. În Robogeneza ele cresc progresiv dinspre a doua treime a cărţii şi se încheie apoteotic cu încleştarea tuturor forţelor existente. Aş spune că pe ansamblu sunt la fel de reuşite, ambele.

   Dincolo de fantezie, aventură şi acţiune, cunoștințele profesionale ale autorului îi permit să jongleze cu idei despre o ecologie a maşinilor şi  a simbiozei om-maşină, dar mai ales să ne transmită convingător fiorul de teamă în ceea ce priveşte viitorul tehnologiei. Clipa când inteligenţa sintetică ar fi creată artificial de experimentele scormonitoare ale savanţilor, poate fi la un pas distanţă. Ce sunt deja aici sunt căile prin care o IA ar putea prelua automat controlul infrastructurii sociale. Iar ele se tot bătătoresc şi diversifică cu fiecare reţea de computere, ghidaj electronic de la distanţă, cu fiecare smart-house, smart-car sau smart-phone care îţi ușureaza viaţa, dar ţi-o lasă totodată atât de expusă atacului informatic organizat. Considerați-vă avertizați de beletristica vizionară a specialiștilor precum Doctor în Robotică Daniel H. Wilson.


Daniel H. Wilson.

sigla Nemira

Cartea Robogeneza de Daniel H. Wilson a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Floarea albastră, de Penelope Fitzgerald, romanul despre viața lui Novalis, acum în colecția Babel

Romanul Floarea albastră, scris de autoarea britanică Penelope Fitzgerald apare la editura Nemira în colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu.

Câștigător al National Book Critic Circle Award, romanul este povestea lui Friedrich von Hardenberg, entuziast student la filosofie, mai târziu geniul romantic Novalis, se scrie în Germania lui Goethe. În ea se întâlnesc „călăuza spiritului“ Sophie von Kühn, „floarea albastră“ și firele mai multor vieți.

Grație, duioșie, ironie și umor – iată cum rescrie excepționala prozatoare britanică un destin într-un roman despre frumusețea și absurdul iubirii, cruzimea destinului, idealuri, studenți și visători…

„Cu greu s-ar putea imagina o reflectare a speranțelor și înfrângerilor romanticilor, a relației dintre inspirație și viața cotidiană, dintre geniu și simplă valoare, mai fascinantă decât în acest roman admirabil.“ London Review of Books

„O carte uimitoare, cel mai mare triumf al lui Penelope Fitzgerald.“ New York Times Book Review

Penelope Fitzgerald (1916-2000) s-a născut într-o familie de oameni de cultură din Marea Britanie, inițiindu-se încă din copilărie cu lumea literaților și a gazetarilor. A debutat foarte târziu ca scriitoare, bucurându-se de admirația a numeroși colegi de breaslă, printre care Julian Barnes, care și-a declarat în repetate rânduri admirația pentru cărțile ei, considerând că ele merită să ajungă la un public cât mai numeros. După ce a absolvit Somerville College la Oxford University, Penelope Fitzgerald a lucrat la BBC în timpului celui de-Al Doilea Război Mondial.  Și după anii ’50 a dus o existență precară, trecând prin mari dificultăți și trebuind să lucreze, printre altele ca profesor, pentru a-și întreține cei trei copii. La 58 de ani a publicat prima sa carte, o biografie a lui Edward Burne-Jones. Ca romancieră, a debutat în 1975 cu volumul The Golden Child, scris pentru a alina chinul soțului suferind de o boală terminală. A publicat apoi patru romane: The Bookshop (1978), nominalizat la Premiul Booker, Offshore (1979), pentru care i s-a decernat Premiul Booker, Innocence (1986) și The Beginning of Spring (1988). Următoarea sa carte a fost The Gate of Angels (1990), și ea nominalizată la aceeași distincție. Floarea albastră (1995) a fost ultima carte a scriitoarei, recompensată cu National Book Critics Circle Award în 1997 și considerată capodopera sa. În anul 2008, Penelope Fitzgard a fost inclusă în topul celor mai importanți 50 de scriitori britanici de după 1945 realizat de prestigioasa publicație The Times. Patru ani mai târziu, The Observer a inclus Floarea albastră printre „cele mai bune zece romane istorice din toate timpurile”.

FRAGMENT

Ca și Herrnhut, Neudietendorf era un loc liniștit. Copiii intrau la ore când sunau instrumentele de vânt, nu clopoţelul. Era și un loc al supunerii absolute, căci cei blânzi vor moșteni pământul. Regula era să umble întotdeauna câte trei, pentru ca al treilea să-i poată spune Predicatorului ce au vorbit ceilalţi doi. Pe de altă parte, niciun profesor nu avea voie să dea vreo pedeapsă când încă era supărat, căci o pedeapsă nedreaptă nu se uită niciodată.

Copiii măturau podelele, îngrijeau animalele și-și vedeau de ale lor, dar nu le era îngăduit niciodată să se hârjonească ori să participe la întreceri sportive. Aveau treizeci de ore de învăţătură și educaţie religioasă pe săptămână. Trebuia să fie toţi în pat la asfinţit și să nu scoată o vorbă până a doua zi, când se trezeau la cinci dimineaţa. După ce se isprăveau treburile comunităţii – văruitul coteţelor, să zicem –, se scoteau afară mesele lungi, din căpriori, pentru o „sărbătoare a dragostei“, când se așezau cu toţii, cântau imnuri și fiecare, chiar și cel mai mic, primea câte un păhărel de băutură făcută în casă. Pentru educaţia unei fete taxa era de opt taleri, iar pentru a unui băiat (care mânca mai mult și avea nevoie de o gramatică a limbii latine și de una a limbii ebraice), de zece taleri.

Charlotte von Hardenberg, cea mai mare dintre copii, care semăna cu mama ei, o dusese foarte bine la Casa de Fete. Se căsătorise devreme și plecase la Lausitz. Fritz fusese al doilea, un băieţel visător, aparent înapoiat. După o boală gravă de care suferise la nouă ani, devenise inteligent și în același an fusese trimis la Neudietendorf. „Dar ce îi lipsește?“ a întrebat Freiherr când, peste doar câteva luni, Predicatorul i-a cerut, în numele Celor Mari, să vină să-și ia fiul. Deloc dispus să condamne neîndurător un copil, acesta i-a răspuns că Fritz pune întrebări întruna, dar nu dorește să primească răspunsuri. Să luăm, a spus Predicatorul, „catehismul copiilor“.

Învăţătorul întreabă: „Ce ești?“

Răspuns: Sunt o fiinţă omenească.

Întrebare: Simţi când te ating?

Răspuns: Simt foarte bine.

Întrebare: Nu este aceasta carne?

Răspuns: Ba da, este.

Întrebare: Toată carnea aceasta pe care o ai se numește trup. Cum se numește?

Răspuns: Trup.

Întrebare: Cum știi dacă cineva moare?

Răspuns: Nu mai poate să vorbească, nu mai poate să se mişte.

Întrebare: Știi de ce nu mai poate?

Răspuns: Nu ştiu de ce nu mai poate.

– N-a putut să răspundă la aceste întrebări? a ţipat Freiherr.

– Se poate să fi răspuns, însă răspunsurile n-au fost corecte, de fapt. E un copil de nici zece ani, dar insistă că trupul nu e carne, ci e din aceeași plămadă ca sufletul.

– Însă acesta e doar un exemplu…

– Aș putea să dau multe altele.

– Încă nu a învăţat…

– Își irosește ocaziile cu visarea lui. Nu va deveni niciodată un membru acceptabil al Neudietendorf.

Freiherr a întrebat dacă nu s-a descoperit nici măcar un semn de morală la fiul său. Predicatorul a ocolit răspunsul.

Mama, sărmana Auguste, care avea să devină bolnăvicioasă curând (deși va trăi mai mult decât zece dintre cei unsprezece copii ai ei) și care era parcă tot timpul în căutarea cuiva faţă de care să se scuze, l-a implorat s-o lase să-l înveţe ea însăși pe Fritz. Dar ce-ar fi putut să-l înveţe? Puţină muzică, poate. Au angajat un profesor din Leipzig.

Noutăți Nemira: Philip K. Dick, Stephen King & Robyn Young

    2017 începe în forță pentru super-cititorii Nemira cu noutăți în colecțiile Nautilus & Suspans:

   Seria de autor Philip K. Dick se îmbogățește cu un nou roman în colecția Nautilus, care apare pentru prima dată în limba română, tradus de Dan Sociu: Dr. BLOODMONEY. Cartea a fost nominalizată la Premiile Nebula în 1965 și descrie un viitor ușor de recunoscut, dar totuși inimaginabil până la capăt. O comedie neagră animată de o galerie de personaje bizare se desfășoară într-o lume care suferă consecințele anihilării nucleare, o lume în care mutanții fac norma. Printre ei, Dr. Bloodmoney este un mutant cu puteri telekinetice, un DJ într-un satelit ce circulă neobosit, un fizician megaloman, care a contribuit semnificativ la distrugere acționează într-o lume dominată de rău.philip_k_dick-dr_bloodmoney

   Stephen King lovește din nou! Seria Bill Hodges, începută anul trecut cu Mister Mercedes în colecția Suspans, continuă cu mult-așteptatul CE-AM GĂSIT AL MEU SĂ FIE, un thriller palpitant despre obsesia periculoasă a unui cititor pentru un scriitor. John Rothstein, scriitorul care l-a inventat pe Jimmy Gold și care este preferatul lui Morris Bellamy, e ucis de fanul său înfocat. Sfârșitul lui înseamnă începutul goanei după opera sa nepublicată, care cuprinde cel puțin încă un roman cu Jimmy Gold. Însă Morris ascunde tot și, peste treizeci și cinci de ani, când iese de la închisoare, află că între timp comoara furată a fost descoperită de altcineva. Dar în calea răzbunării mult visate stau fostul detectiv Bill Hodges și asociații lui de încredere.

robyn-young---2---renegatul_c1

   Pentru pasionații de istorie, tot în colecția Suspans apare RENEGATUL, partea a doua din seria Rebeliunea, de Robyn Young, care povestește pasionant intrigile și luptele care se duceau între Anglia și Scoția într-o perioadă de mari tensiuni politice. Regele Edward al Angliei se îndreaptă spre Scoția, hotărât să o cucerească. Un singur om îi stă în cale: Robert Bruce, care e hotărât să ajungă el însuși pe tronul Scoției. Dar și alții râvnesc la coroană și se coalizează împotriva lui.

Femeia inventată de Camille Laurens-fragment

    Miercuri, 25 ianuarie, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira vă invită la lansarea celui mai nou roman din colecția Babel, Femeia inventată, de Camille Laurens, tradusă de Doru Mareș. 

    Vorbesc despre carte: Adina Dinitoiu, Dana Ionescu, Doru Mareş și Iulian Tănase.

   Romanul este povestea lui Claire, o profesoară de patruzeci și opt de ani, divorțată de curând, care își creează un profil fals pe Facebook și devine o brunetă singură, de douăzeci și patru de ani. Totul pentru a-și urmări iubitul.

    Pasiunea protagonistei pentru un bărbat mai tânăr decât ea se consumă într-o scriitură care amintește de Choderlos de Laclos și de punerile în abis ale lui Borges sau Pirandello. Romanul este un thriller despre condiția umană, o meditație despre identități reale și identități romanești filtrate de rețelele de socializare.

ÎNTREVEDERE CU DOCTORUL MARC B.

CLAIRE

    Le-am povestit deja totul, de zece ori, colegilor dumneavoastră, nu aveţi decât să îmi citiţi dosarul. Ştiu că sunteţi nou pe-aici, se vede. Ăsta e primul dumneavoastră loc de muncă? Pentru că nu aveţi mai mult de treizeci de ani. Nu-i arătaţi.

   Râd pentru că vă recit din Marivaux, iar dumneavoastră nu vă prindeţi. Tot nu v-au băgat literatura în programă pe la şcoala aia a dumneavoastră? L-aţi fi putut simţi, nu ştiu, după ritm, după intonaţie. Doar e meseria dumneavoastră să sesizaţi cum sună. Să reperaţi ce nu e-n regulă. Dingdong. Dilie deci. Araminte. Frumoasa văduvă. Cea despre care nu se ştie dacă tânărul său intendent vrea să o seducă pentru că o iubeşte sau pentru că este bogată. Dacă este sincer, cu toate că o manipulează. Dar dumneavoastră nu sunteţi Dorante, îmi închipui că nu sunteţi aici cu intenţia de a mă lua de soţie.

   Da, am făcut ceva teatru cândva – dar asta a fost demult. Soţul meu era regizor de teatru – în fine: este. El a continuat. Când ne-am cunoscut eram studenţi, jucam în trupa Universităţii. Ce îndepărtat pare totul. Şi totuşi, vedeţi, încă mai ţin minte pe dinafară anumite replici. Mi-am însuşit şi eu arta direcţiei de scenă, nu-i aşa? Dar nu o să ne întoarcem acum în vremea potopului de lacrimi. De altfel, totul este deja scris acolo, în hârţoagele alea ale dumneavoastră. Ce mai vreţi?

    Aveţi nevoie să înţelegeţi? Vai, cum vă înţeleg! Dar, la drept vorbind, ce vreţi să înţelegeţi? Ăsta da răspuns. Aţi şi marcat un punct. Cum vă numiţi? Marc. Marc. Îmi plăceţi, Marc, şi sunt de acord cu dumneavoastră: în fiecare dintre noi nu există decât două persoane interesante, cea care vrea să ucidă şi cea care vrea să moară. Sunt inegal reprezentate, însă când am reuşit să le identificăm pe amândouă, se poate spune că am ajuns să cunoaştem pe cineva. Adesea însă e prea târziu.

    Cum de-am ajuns aici? Care am? Sunteţi drăguţ să vă includeţi în acest dezastru, dumneavoastră, care tocmai aţi debarcat pe-aici. Nimeni nu vă poate imputa situaţia în care mă găsesc, în care „am ajuns“, admiţând că m-aş fi mişcat de doi, ăăăăă, de trei ani, de doi ani şi jumătate? Faptul că sunt aici. Şi-atunci prin am, vreţi să spuneţi noi? Noi toţi? Am adică noi, instituţia. Am adică noi, specialiştii. Am adică noi, societatea. Cum am făcut ca această femeie aici prezentă să trăiască încă pe spinarea colectivităţii, să nu fie redată îndatoririlor, obligaţiilor, capacităţii sale de a produce, dacă nu şi de a reproduce? Cum se poate ca, în puterea vârstei, să fie hrănită, cazată, supravegheată, tratată pe spezele noastre, în loc să îndeplinească, pentru comunitate, ceea ce fără îndoială ştie încă să facă?

   Unde am căcat-o? Asta e întrebarea dumneavoastră? Învăţătoare. Înălţătoare, dar sângerândă, câteodată. La Universitate, da, literatură comparată. Conferenţiar-cerce tător. Urma să devin Profesor. Am fost pe punctul de a fi unsă-n funcţie, de a fi invitată să pătrund în minunata lume a mandarinilor. La patruzeci şi şapte de ani, am putea spune că eram un exemplu pentru femei, ştiţi că procentul de femei în posturile superioare este încă ridicol de mic. După care, ghinion! Beleaua de pe lume! Am fost închisă, am fost cercetată şi, până în acest moment, am fost ţinută sub pază. O să mă ţineţi şi dumneavoastră sub pază, Marc? O să mă ţineţi cu dumneavoastră? Aici, nu mai folosesc la nimic, nu-mi plătesc societăţii tributul. Sunt defunctă, în sens exact: sunt desprinsă de funcţii.

    Da, iată, disfuncţionez, am luat-o pe-arătură, şi-aia dură, dacă preferaţi, m-am înfipt în bulon, m-am scăpat la odgon, şi bang în decor, sunt moartă şi dumneavoastră sunteţi însărcinat să mă resuscitaţi, să mă repuneţi în circuit, să reanclanşaţi maşina, pe scurt, să mă reinseraţi. E bine ce faceţi, nu? – reinserţia. Vreţi ca defuncta să funcţioneze din nou.

   Apropo, am să vă fac o remarcă: m-aţi convocat în această dimi… – da’ ce-i, nu vă place cuvântul „convocat“? – Bine. M-aţi invitat în această dimineaţă, este ora 11.00, v-o spun pentru data viitoare, dacă va mai exista o dată viitoare, nu sunt în apele mele dimineaţa, nu sunt operaţională, nu mă trezesc dimineaţa, sunt doborâtă de Valiumul de seară, dar nu încă legumită de Xanax, nu încă, fiindcă adesea (este un secret, nu-l spuneţi mai departe), adesea nu-l iau, prefer angoasa uitării, când eşti amărât e mai bine s-o ştii, nu sunteţi de acord?

   La început, şi asta nu avea nimic de-a face cu Chris – cu Christophe –, pentru că despre Christophe vreţi să vă vorbesc, presupun? Despre corpul delict sau, mai degrabă, despre inima delict? De suferinţele inimii. Sau poate preferaţi să vă vorbesc despre copilărie, despre părinţi, despre familia mea – toate alea-alea? Nu-l vizam sub nicio formă pe Chris, la început. Nu-l cunoşteam, nu mă interesa. I-am trimis o cerere de prietenie pe Facebook doar pentru a putea urmări ce-nvârte Jo – Jöel. La vremea aceea ieşeam cu Jöel, cu Jo. Pe-atunci Jo nu avea aproape niciun prieten pe reţelele sociale, nu accepta decât persoane pe care le cunoştea, în afară de mine – pretindea că amanţii nu trebuie să fie amici. În timp ce Chris (Jo mi-a spus), Chris avea sute de prieteni, naviga mult pe Facebook, pseudonimul lui era KissChris, strângea like-uri cu o uşurinţă care îl lăsa pe Jo în admiraţie.

   Sunteţi pe Facebook, nu, Marc? Înţelegeţi ce spun? Nu e nevoie să vă traduc, nu? După ce îl frecventai un pic pe Jo, puteai spune că era ceva ciudat cu acea timiditate, pentru că, pe de altă parte, era un tip fără nicio limită, chiar fără niciuna – mai puţin aceea de a nu omorî fix în momentul în care l-ar fi împins impulsul de a o face, cu atât mai mult cu cât există atâtea moduri de a ucide. Vă putea distruge într-o clipă, cu un cuvânt, cu o tăcere. Trebuie că ştiţi că angoasa principală a femeilor este aceea de a nu fi părăsite? Da, chestiile astea figurează prin cărţile dumneavoastră. Ei bine, Jo aşa era – îmi imaginez că i-am putea spune „pervers“: te părăsea de zece ori pe zi. Ştia unde se găseşte falia – într-o anumită măsură, perverşii sunt cei care cunosc cel mai bine femeile – şi înfigea ascuţişul absenţei pentru a-ţi face praf energia vitală, dorinţa de a fi fericit. Îţi întindea mâna, o strângea, după care îi dădea drumul aşa, din nimic, fără vreun motiv aparent, doar pentru că deja contai pe el, pentru că de-acum căpătaseşi încredere.

   În ultima vreme nu-i mai spuneam că-l iubesc, îi ascundeam lucrurile care-mi făceau plăcere, pentru că şi-ar fi dat toată silinţa să le evite sau să le împiedice. Când nu mai puteam, îl părăseam, dar niciodată nu întrerupeam cu totul relaţia. Iar el se întorcea numai zahăr sau i-aş spune numai lapte şi miere, iar ciclul reîncepea lună de lună. Nu mă întrebaţi de ce. Mă separasem recent de soţul meu, n-aveam chef să fiu singură, aveam nevoie de dragoste sau măcar s-o fac, să vorbesc despre ea, să cred în ea, în fine trebuie că ştiţi melodia, vreau să trăiesc, mai trebuie să spun şi de ce?

   Nu, niciodată. Jo nu mi-a făcut niciodată niciun rău fizic. Nu e vorba despre asta. Cruzimea fizică e ultima cale, lovitura peste bot e pentru începători. Greu de spus. Vedeţi dumneavoastră, dorinţa e misterioasă. Ne dorim de la celălalt ceva ce nu avem sau nu mai avem. Înainte, v-aş fi zis că ne dorim mereu acelaşi lucru – ceva bine stabilit, înrădăcinat în trecut, fie el şi vătămător.

   Retrăirea amărăciunii. Reangajarea aruncătoarelor de flăcări. Dar, după această poveste, nu mai ştiu. Mă gândeam că dorinţa ar putea să-şi schimbe natura, că am putea- o dezrădăcina, planta pe un sol nou, mai afânat, mai uşor de arat. Măcar să încerci. Dacă totul este dinainte scris, e atât de trist, îmi spuneam. Dacă liturghia s-a încheiat, la ce bun să te mai rogi?

George R.R. Martin şi Garden Dozois aduc Femei periculoase, vol. 1 la Nemira!

   Războinice care manevrează cu măiestrie sabia, femei pilot, femei din spațiu, ucigașe în serie, femei fatale irezistibile, vrăjitoare, fete rele, rebele și supereroine. Toate, în palpitanta antologie Femei periculoase concepută de George R.R. Martin și Gardner Dozois. Joe Abercrombie, Jim Butcher sau Brandon Sanderson se întâlnesc cu Lev Grossman și Carrie Vaughn în paginile unei cărți în care cititorul va găsi SF, fantasy, horror, suspans, care contrazice orice așteptări și confirmă că, într-adevăr, imaginația nu are limite.

   În viitorul postapocaliptic și în trecutul îndepărtat, luptele se poartă mai ales pe căi nebănuite, personajele se dezvăluie mai ales așa cum nu ni le închipuim și poveștile se petrec mai ales ca în literatură: în deplină libertate.

   Pe lângă povestirile premiate sau nominalizate cuprinse în antologie, Femei periculoase a primit Premiul World Fantasy pentru Cea mai bună antologie din 2014.

   Antologia cuprinde poveşti pentru toate gusturile. Dacă îţî plac romane istorice precum Outlander, vă recomandăm Cântecul Norei, dacă eşti fan al trilogiei Magicienii, nu trebuie să ratezi povestirea lui Lev Grossman din acest volum, iar dacă eşti cititor de thrillere, Ştiu cum să le-agăţ şi Sau mi s-a frânt inima sunt poveştile potrivite pentru tine.

    George R.R. Martin și Gardner Dozois au coordonat mai multe antologii împreună, publicând mereu autori în vogă și alegând tematici interesante: Războinicii, Străzi întunecate, Cântece de dragoste și moarte și altele.

       Cuprins

  • Introducere de Gardner Dozois
  • Halal desperado! de Joe Abercrombie (fantasy)
  • Sau mi s-a frânt inima de Megan Abbott (thriller, crime)
  • Cântecul Norei de Cecelia Holland (ficțiune istorică)
  • Mâinile care nu există de Melinda Snodgrass (distopie, extratereștrii, mutații genetice)
  • Bombardele de Jim Butcher (vrăjitorie, vampiri)
  • Raisa Stepanova de Carrie Vaughn (ficțiune istorică, aventuri, proză de război)
  • În ring cu Iisus de Joe R. Lansdale (romance)
  • Vecinele de Megan Lindholm (time travel)
  • Știu cum să le-agăţ de Lawrence Block (crime thriller, femme fatale story)
  • Umbre pentru Tăcere în Codrii Iadului de Brandon Sanderson (supranatural)
  • Regină în exil de Sharon Key Penman (ficțiune istorică)
  • Fata din oglindă de Lev Grossman (universul Magicienii)
Introducere Garden Dozois

    Literatura de gen a fost întotdeauna divizată cu privire la întrebarea:cât de periculoase sunt femeile?

   În lumea reală, desigur, răspunsul s-a lămurit de mult. Chiar dacă amazoanele sunt mitologice (şi, dacă n-au fost astfel, aproape sigur nu şi-ar fi tăiat sânul drept pentru a le fi mai uşor să tragă cu arcul), legenda lor a fost inspirată de amintirea ferocelor femei războinice din neamul sciţilor, care erau prea puţin mitologice. Gladiatrix – femeile gladiatori, se luptau până la moarte cu alte femei – şi, uneori, chiar şi cu bărbaţi – în arenele Romei antice. Au existat femei pirat, ca Anne Bonny şi Mary Read, ba încă şi femei samurai. Alte femei au luptat în trupele din linia întâi, fiind temute pentru ferocitatea lor, în armata rusă din Al Doilea Război Mondial, şi fac acelaşi lucru şi în Israel, în zilele noastre.

………………………………………………………………………………………………………………………………………..

   Cu toate acestea, ficţiunea populară a adoptat întotdeauna o perspectivă schizofrenică asupra periculozităţii femeilor. În literatura știinţifico-fantastică a anilor 1930, ’40 şi ’50, femeile, dacă apăreau cât de cât, erau în mare măsură reduse la roluri cum ar fi frumoasa fiică a savantului, care putea să zbiere în timpul scenelor de luptă, dar altminteri nu prea avea altceva de făcut decât să se agaţe adorator de braţul eroului, la final. Legiuni întregi de femei leşinau neajutorate în timp ce aşteptau ca viteazul erou cu fălcile strânse să le salveze de toate cele, de la dragoni şi până la monştrii din spaţiu care le răpeau mereu în scopuri improbabile, fie alimentare, fie romantice, pe copertele revistelor SF. Femei, zbătându-se neputincioase, erau legate pe şinele de cale ferată, unde nu puteau decât să guiţe în semn de protest, sperând că Băiatul Bun va veni să le salveze la timp. Totuşi, în acea vreme, femeile războinice, ca Dejah Thoris şi Thuvia, Fecioara de pe Marte, ale lui Edgar Rice Burroughs, erau întru totul la fel de iscusite cu spada şi absolut la fel de redutabile în luptă ca John Carter şi ceilalţi camarazi ai lor
bărbaţi.

………………………………………………………………………………………………………………………………………..

   Vicleana şi tenebroasa Irene Adler, a lui Arthur Conan Doyle, a fost una dintre puţinele persoane care l-au pus vreodată în încurcătură pe Sherlock Holmes – şi, probabil, o sursă de inspiraţie pentru legiunile de femmes fatales amăgitoare, primejdioase, seducătoare şi trădătoare care aveau să apară în lucrările lui Dashiell Hammett şi ale lui James M. Cain, iar mai târziu, în zeci de films noir, continuând să fie prezente în filme şi la televizor până în zilele noastre. Eroinele ulterioare de televiziune, ca Buffy Spaima Vampirilor şi Xena, Prinţesa Războinică, au impus ferm femeile ca fiind îndeajuns de combative şi ucigătoare pentru a se lupta cu hoarde întregi de ameninţări supranaturale înfiorătoare şi au contribuit la inspirarea întregului subgen al romantismului paranormal, care uneori mai e cunoscut şi sub denumirea neoficială de gen kick-ass heroine.

    La fel ca antologia noastră Războinicii, Femei periculoase a fost concepută ca o culegere din mai multe genuri, combinând povestiri de tot felul, astfel că am cerut unor scriitori din diverse categorii – science fiction, fantasy, mister, istoric, horror, romantic paranormal –, bărbaţi şi femei deopotrivă, să abordeze tema „femeilor periculoase“, apel căruia i-au răspuns unii dintre cei mai buni autori activi, incluzând atât noi scriitori, cât şi giganţi ai respectivelor domenii, ca Diana Gabaldon, Jim Butcher, Sharon Kay Penman, Joe Abercrombie, Carrie Vaughn, Joe R. Lansdale, Lawrence Block, Cecelia Holland, Brandon Senderson, Sherilynn Kenyon, S.M. Stirling, Nancy Kress şi George R.R. Martin.

   Aici nu veţi găsi victime neputincioase care stau cu mâinile-n sân, smiorcăindu-se de groază, în timp ce eroul se luptă cu monstrul sau încrucişează spadele cu antagonistul, iar dacă aţi vrea să le legaţi pe aceste femei de calea ferată, vă veţi alege cu o cotonogeală de toată frumuseţea.

Lectură plăcută!

Dacă mai speri în finaluri fericite, nu ai acordat destulă atenție efectului GoT

Lumea de gheață și foc

Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, de George R. R. Martin, Elio M. Garcia şi Linda Antonsson

Editura: Nemira
Colecția: Nautilus
Număr de pagini: 336
Format: 230 x 300 mm
Traducător: Silviu Genescu
An apariție: 2015

   Nu a existat niciodată, în toată istoria umanităţii, o serie de cărţi şi filme (pentru că deja nu mai poţi să disociezi romanele de serialul TV) care să creeze dependenţa pe care o induce “Urzeala Tronurilor”. Remarcabil e că ea nu se manifestă doar pe vreo nişă, sau pentru vreun gen anume de cititori și telespectatori. Saga literar-televizionistică este la fel de apreciată de personalităţi ştiinţifice sau literare, de adolescenţii rebeli ori tocilari ca şi de gospodinele ce priveau numai telenovele sau gospodarii ori pensionarii ce nu mai urmăriseră un serial episod după episod de pe vremea Dallas-ului. Dacă iubeşti istoria, aventura, poezia, basmele, poveştile de dragoste, mitologia, intrigile de curte sau de familie şi cam orice se poate imagina, vei găsi ce e mai bun din tematica lor în universul de gheaţă şi foc al lui George R.R. Martin.

   Într-un sondaj care să identifice principala cauză a acestui succes, probabil primul motiv bifat ar fi, paradoxul-paradoxurilor: realismul. Pentru că povestea e totuşi o fantezie. Asta dacă mai putem numi fantezie un univers din care odată ieşit, propriul univers ţi se pare palid, şters şi extrem de simplist prin comparație. Dar o fantezie care nu e nici fantasy-ul romanţios de fete, cu vampiri îndrăgostiţi, nici tocmai un eroic-fantasy – pentru că nimeni nu reuşeşte să rămână eroic până la final în GoT (Game of Thrones – abreviere  cvasi-predestinată). Însăşi clasicii literaturii de gen par infantili, exageraţi şi prea puţin credibili cu monştrii lor – nimic nu e mai monstruos decât umanitatea personajelor din Urzeala Tronurilor. Elementul fantastic e puţin folosit, mai mult ca o umbră ameninţătoare, coborând din legende şi poveşti spuse la gura sobei, decât ca o realitate palpabilă. Iar atunci când el totuşi apare este cu atât mai înfiorător, cu cât, asemeni eroilor romanelor, ai ajuns să nu mai crezi că  există.2 (2)    Inspiraţia lui George Martin e declarat una istorică, a indicat inclusiv sursele principale: Războiul celor Două Roze din istoria Angliei şi “Regii Blestemaţi”, cărțile lui Maurice Druon, serie de aventuri romanţată, ce maschează de fapt o sclipitoare lucrare didactică de popularizare a istoriei Franţei. Prin simpla lor pomenire ca matrice pentru  romanele sale fantasy, scriitorul a întors generaţii de cititori înspre istoriile şi istorisirile care l-au inspirat. Eu însumi am început să îl citesc pe Druon şi romanele Philippei Gregory despre Războiul celor Două Roze, datorită lui şi am fost uimit de cât de mult din scenariile sale, am regăsit în ele. De la bătălii, evenimente şi obiceiuri medievale, până la amănunte aproape nemodificate, la nume unde se schimbă doar o literă-două (York, devine Stark, Lancaster devine Lannister), sau porecle reproduse întocmai. Totuşi, odată impregnate cu pecețile Westerosului, nu ai cum să consideri ceva din toate astea ca plagiere, ci prin faptul că au existat şi în lumea noastră, ca o tentă în plus de realism şi autenticitate. Sigur, în caz că nu apreciai deja lumea GoT ca mult mai realistă şi mai autentică decât tot ce-avem noi pe-aici.

   Dar nu numai trecutul e oglindit de opera lui Martin. Prezentul cu ridicătorii de ziduri şi lumea vestică clătinându-se sub invazii culturale. Cu Mama Merkel salvatoarea de victime ale războaielor ca Daenerys – mama sclavilor eliberați, cu izolaţionişti, cu separatişti şi conflincte tectonice religioase. Cu dezastre ecologice șl molimi pândind, cu forţe sumbre ridicându-se. Cu sadism, teroare, decapitări de ostatici, sânge şi flăcări. Cu senzaţie de societate aflată în pragul colapsului, unde totuşi toţi petrec cu inconştienţă.

    Însăși concepția de a face filme s-a schimbat după ecranizarea Urzelii. Happy-end-ul s-a stins în chinuri, iar acum până și în peliculele Disney a ajuns să moară toată lumea (vezi ultimul Star Wars – mai sumbru și mai masacrator decât pe vremea când nu era Disney, dar nu exista Game of Thrones care să ridice ștacheta realismului conflinctual până la stele). În spiritul ăsta prevestitor de năpaste, nu a fost vreodată un autor pentru care să se roage fanii mai mult să nu  treacă pe alte tărâmuri înainte de a îşi termina povestea, cum o fac pentru George Martin, având în vedere că scriitorul are totuşi o vârstă. S-au înregistrat chiar indignări ale unora  pentru că  şi-a dedicat timpul acestui album enciclopedic, în loc să termine ultimele două romane din seria propriu-zisă de şapte.

   Probabil sunt numai cei ce nu au răsfoit măcar “Lumea de gheață și foc”. Pentru că această apariţie neaşteptată, o carte uriaşă ca un tom din vechime, nu e nicio simplă enciclopedie, nici vreun artificiu comercial pentru a mai stoarce un ban de la dependenţi. Nicidecum. E practic un nou volum al seriei. O lucrare inovativă care face legătura între “Cântec de gheață si foc” şi antologia de povestiri cu Duncan şi Egg, eroii îndrăgiţi din “Cavalerul celor Şapte Regate” (prequel al Urzelii Tronurilor). Dar şi un nou episod al serialului (dat fiind că are o prezentare grafică extraordinară, aproape cinematografică), care detaliază toată istoria şi geografia Westerosului, Essosului, a celorlalte continente, precum şi faptele memorabile ale personalităților lor.george martin

    Volumul e scris în colaborare cu Enio Garcia şi Linda Antonsson, doi discipoli specialişti în tot ce ţine de GoT, fondatori ai site-ului westeros.org care e practic o pagină oficială pentru geografia şi istoria universului lui Martin. Coautori atât de erudiţi în domeniu încât au participat ca experţi şi la elaborarea scenariului serialului. Dar ca în ecranizare, se simte inconfundabila amprentă dominantă şi forţa creatoare a maestrului, controlând totul. llustrată absolut minunat, “Lumea de gheaţă şi foc” merită achiziţionată de orice pasionat sau fan. Oricare dintre ei va găsi mereu motive să recurgă la clarificările ei citind sau recitind “Cântec de gheaţă şi foc” ori “Cavalerul celor Şapte Regate”. Iar cei ce preferă doar serialul, vor putea înţelege şi aprofunda mult mai bine personajele, legându-le de trecutul lor, de istoria, obiceiurile şi religia care le-au format.

4 (1)

    V-aţi întrebat vreodată cine sunt primii oameni, de ce sunt în prag de extincţie Copiii Pădurii, cum a sfârşit măreaţa Valyrie? Dar de unde au venit Targaryenii, unde au dispărut dragonii, de ce e atât de diferit ţinutul Dornelor de restul Regatului, care era exact primejdia Blackfyre din povestirile cu Dunk şi Egg, ce făcea Tywin Lannister în tinereţe, cum a început revolta contra Regelui Nebun, de ce sunt anotimpurile atât de lungi şi ce se întâmplă când vine iarna? Toate aceste interogaţii şi multe altele, îşi găsesc răspunsurile acum.

    “Lumea de gheaţă şi foc” e prezentată ca o lucrare originală ad usum Delphini (cum se numea la Curtea Franţei o operă informativă concepută pentru tânărul vlăstar regal), scribăluită pentru proaspătul Rege Tommen de Maesterul Citadelei Yendel. Prin acest artificiu, autorii strecoară în felul cronicarului de a nara, toate dubiile cărturarilor vremii lui cu privire la existența cu adevărat a unui pericol de dincolo de Zid, a interpretării legendelor, sau nelămuririle şi nesingurața din jurul diferitelor evenimente ce se pierd în negura timpului şi în privinţa cărora istoricii se contrazic.5

     Cartea este alcătuită din şapte mari capitole, păstrând cifra mi(s)tică pe care o regăsim în numărul zeilor, numărul regatelor, ba chiar şi numărul volumelor pe care le-a anunţat Martin :

     Istoria Străveche – unde ne sunt povestite cele mai vechi legende despre originile populaţiilor din Westeros, clarificându-ne cine sunt atât de des-pomeniţii Primi Oameni, cum a afectat venirea lor triburile Copiilor Pădurii sau ale Uriaşilor şi cum au trebuit să se confrunte la rândul lor cu invazia andalilor

     Domnia Dragonilor – descrie ultima debarcare în masă dinspre Essos în Westeros, cea a urmaşilor distrusei Valyria, Stăpânii Dragonilor, şi felul cum Targaryenii cuceresc rând pe rând Cele Şapte Regate

       Regii Targaryeni –  detaliază domniile regilor din Casa Targaryen, lupta lor îndelungată pentru controlul neîmblânzitei regiuni Dorne,  felului în care au ajuns să îşi piardă invincibilele arme supreme zoologice în războiul civil numit Dansul Dragonilor, dar şi rebeliunile Blackfire – despre care se aminteşte atât de mult în povestirile cu Dunk şi Egg, ale căror dedesubturi le putem înţelege, în sfârşit, în profunzime.

       Căderea Dragonilor – ne aduce cu un pas înaintea debutului Urzelii Tronurilor, aproape fiecare referire din cărţi sau serial la vreun episod din trecutul recent, îşi află explicaţia; sigur, în afara celor pe care Maester Yendel nu le cunoaşte şi vor rămâne în continuare mistere de dezlegat pentru ultimele două volume ale lui Martin

      Cele Şapte Regate  – ne dezvăluie într-o manieră incitantă, istoria, geografia şi obiceiurile fiecarei regiuni din Westeros, precum şi  confruntările pentru stăpânirea lor, pedigriul războinic al marilor Case ce au ajuns să le conducă

     Dincolo de Regatul Apusului – aruncă o privire inedită chiar pentru fanii cei mai cunoscători, asupra ţinuturilor exotice din afara Westerosului; şi nu doar asupra Essosului, a Oraşelor Libere, Bravoosului, a Golfului Sclavilor şi a urmaşelor coloniilor valyriene, dar şi a Insulelor Verii sau a unor părţi îndepărtate ale universului fantastic, despre care acum aflăm prima oară6 (1)

    “Lumea de gheaţă şi foc” arată ca o enciclopedie (copertă cartonată, file veline, calitate excepţională a graficii); te informează ca o enciclopedie (nimic din trecut nu rămâne nelămurit – totuşi nu se oferă niciun spoiler, pentru că toate evenimentele au avut loc înainte de precipitarea finală din Game of Thrones); chiar are bucăţi zdravene pe care le poţi categorisi ca enciclopedice (mai ales în ultimele două părţi), însă e mult mai mult decât o enciclopedie sau un album artistic cu splendide ilustraţii gotice. Este fondul tapiseriei medievale pe care e brodată Urzeala Tronurilor, Încleștarea Regilor, Iureşul Săbiilor, Festinul Ciorilor şi Dansul Dragonilor, aşteptând Vânturile Iernii şi Un vis de primăvară. Poţi să admiri fiecare scenă, dar numai împreună dau acea senzaţie de complet, continuitate şi imagine de ansamblu.

    Am început cu parafrazarea unui celebru citat din serial, “If you think this has a happy ending, you haven’t been paying attention.”, nu atât de celebru totuși ca “Winter Is Coming”. Se spune că atunci când un fragment dintr-o operă intră în imaginarul colectiv citată exact şi folosită în discuţii de zi cu zi, poţi nominaliza acea operă ca formatoare a gândirii societăţii. Dacă fiecare dintre bucăţelele astea memorabile ar fi flamuri medievale după care toţi pot să identifice aparţinătorul, prima ar fi a filmului, pentru că nici nu apare în carte şi e o atenţionare a revoluționarilor scenarişti conduşi de Martin, că nimeni nu e de neatins în ecranizarea sa. “Vine iarna” e previziunea simbol pentru seria de romane, parcă o şi vezi imprimată pe scutul de pe copertă. Flamura muzicală e dată de genericul de început cu coloana sa sonoră obsedantă care te pregătește pentru explozia de acţiune. Iar “Ploile din Castamere”? “The Rains of Castamere” este poezie. Cea mai bună încheiere pentru prezentarea unui atât de original album tematic de artă, ca “Lumea de Gheață și Foc”:

Surse foto: Copyright © 2014 by George R.R. Martin, Copyright © Nemira, 2015

targulcartii.ro

Cartea Lumea de gheață și foc-Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, de George R. R. Martin, Elio M. Garcia şi Linda Antonsson a fost oferită pentru recenzie de Târgul cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul cărţii.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

 

 

by -
6

Sisteme de fixare şi prindere de Ştefania Mihalache

recenzie

   Volumul de poezii “Sisteme de fixare și prindere” al scriitoarei și poetei Ștefania Mihalache a apărut la editura Nemira în anul 2016, într-o colecție dedicată poeziei denumită “Vorpal” aflată sub coordonarea Svetlanei Cârstean. Am fost intrigată de denumirea colecției și poate așa au fost și alți cititori, dar am căutat explicația care este una deosebită:

            “ Vorpalul e arma absurdă dar eficientă și impecabilă care apare în poemul Jabberwocky  din Alice în “Țara oglinzilor”. Arma jucăușă și periculos de inteligentă…”

   Colecția “Vorpal” a debutat cu două volume de poezii : “Dodii” de Florin Dumitrescu și “ Sisteme de fixare și prindere” de Ștefania Mihalache. Cei doi poeți au avut o seară de poezie la M60 cu recitări din volumele publicate de editura Nemira pe 13 decembrie 2016.

Colecția “Vorpal” s-a lansat la târgul de carte “Gaudeamus”, sâmbătă, 19 noiembrie 2016. Cu această ocazie coordonatoarea colecției, Svetlana Cârstean a spus:

“ Acum cinci ani scriam că poezia este o Cenușăreasă care se strecoară prin literatura contemporană cu saboții ei de lemn, cumva încercând să nu facă prea mult zgomot.” În mod sigur colecția “ Vorpal” va transforma Cenuăreasa într-o adevărată prințesă. Volumul poetei Ștefania Mihalache este deja un prim pas al acestei transformări.”

   Miercuri 7 decembrie 2016, în cadrul celei de a doua ediții a premiilor Matei Brâncoveanu pentru tinerii artiști, gală susțintă de Fundația Alexandrion, poeta Ștefania Mihalache a primit Premiul pentru Literatură pentru volumul “ Sisteme de fixare și prindere” apărut în toamna 2016 la editura Nemira.

   Ștefania Mihalache s-a născut la data de 15 august 1978 la Brașov. Este absolventă a Facultății de litere a Universitații Transilvania, Brașov și are un master în studii de gen și cultură la Universitatea Central Europeană, Budapesta, cu teza “Narratives of Masculinity. Negotiating the Border in Bram Stoker’sDracula.”

   Debutează cu volumul colectiv “Junii 03”, Antologia tinerilor prozatori brașoveni, editat de revista “Interval” 2003. În 2004 debutează editorial cu volumul “Est-falia”, Editura Paralela 45, roman nominalizat la Marile premii Prometheus, ediția a IV-a, categoria Opera Prima. A publicat și romanul “Poemele secretarei” la editura “Cartea românească”

   A publicat proză și recenzii în revistele “Pana mea”, “ Vatra”, “ Observator cultural”,” Time Out”, “Dilemateca” și “Noua literatură.” A lucrat ca scenaristă la Media Pro Pictures, București. Din octombrie 2009 a fost doctorandă a Facultății de litere a Universității București cu o teză pe tema copilăriei în proza de după 1989, coordonată de profesorul Eugen Negrici. A obținut titlul de doctor în 2012.

   Volumul de poezii “Sisteme de fixare și prindere“ are 109 pagini, este elegant ca apariție de carte cu o mică reproducere grafică a desenului bine cunoscut al lui Leonardo da Vinci, “The Uman Foetus in the Womb” . Cartea are patru părți distincte: Primul, A doua, Colierul dublu, Cablu de tracțiune. Toate noțiunile acestea pur tehnice, chiar înșelător de tehnice, ascund o temă veche de când lumea, o temă pur feminină, tema maternității cu tot ce presupune în secolul 21 și în mileniul III- maternitatea. Femeia acestui timp pur tehnologic în care umanitatea pare a se pierde și a se căuta pe sine fără ca încă să se găsească, maternitatea este în mod surprinzător o problemă care însingurează. Și din toate poeziile Ștefaniei Mihalache eu am resimțit această însingurare. Noua conformație fizică a viitoarei mame, noua și imensa responsabilitate pentru copilul care se va naște, noile senzații fizice, dar și noile trăiri psihice totul e nou, nou și nu odată creator de alte și alte întrebări și senzații.Și mai este ireversibilitatea tuturor schimbărilor prin care trece femeia. Odată cu naşterea copilului se naște și ea din nou, o altă femeie, complet diferită și completă altfel, pentru că este MAMA. Din poezii și denumirile de capitole mi-am dat seama că este vorba de doi copii, un băiat, “Primul”  și o fată, “A doua” deci două experiențe diferite chiar dacă în mare sunt la fel. Dar ea, mama, este altfel. Pentru Primul este și ea prima dată, pentru A doua deja are experiență și știe cam la ce să se aștepte. Trăirile ei se concentrează pe alte lucruri, întrebările ei se axează pe alte nedumeriri.

   Mi-a plăcut în mod deosebit poezia “Lumea, nimic mai puțin” în care tinerei pe cale de a deveni mamă îi este teamă să-i vorbească copilului ca nu cumva să-i prezinte lumea în care acesta se va naște ca o lume idealizată și ideală.

“ Am vrut să-ți promit c-o să vorbim zilnic

c-o să te aduc pe lume pe un pat de vorbe

pe rmă era să-ți promit totul

cu tinerețea fără bătrânețe și toate celelalte

dar m-am oprit la timp.” (p.11)

  Foarte sugestivă este și poezia “Filmul” în care este prezentată banala deja ecografie doar că în câteva versuri se adună o mulțime de simboluri inversate, dinspre moarte spre viață.

“ O dată pe lună stau în fața unui monitor,

urmăresc un film de Tarkovski

cu o umbră fugită -ntr-o mare de gri

o umbră întoarsă adusă răsucită și scăpată

o umbră care vrea să sară un râu până la mine

pe care luntrașul trebuie s-o treaca în sens invers

și care îmi dă mie un ban dacă pot să-i spun

cum îmi doresc să fie.” (p.14)

Definiția poetică a Mamei este excepțional redată în poezia “Timpul tău e al meu”:

“Numai o mamă o să fiu, singura

care știe locul adevărat

al fiecărui obiect din casă

și voi, tu și tatăl tău,

o să trebuiască să mă întrebați pe mine unde sunt lucrurile….” (p.21)

   Am fost toată viața mea de adult în primul rând mamă și de multe ori mi-am dat  seama că de fapt în asta constă atotputernicia unei mame, să fie creatoarea universului ordonat material al familiei ei! Să fie, așa cum spune poeta, “dresoarea mopului a aspiratorului și a măturii”. Poetic și faptic adevărat!

    Partea a doua este dedicată fetiței, “A doua”. Tonul se schimbă puțin. În mod neașteptat A Doua este privită ca cineva mai puternic, cu mai multă forță decât Primul. Iată cum este descrisă în poezia “ Lullaby” (p.42):

“ Tu,a doua,

ești instantanee

neîntârziată

imediată

neînfricată

neînfricoșată….”

Aceeași imagine de putere și strălucire o găsim și în poezia “ Coadă de cometă”, p.43.

“Tu ești

o coadă de cometă

și o stea stătătoare

și o strălucire îndrăzneață

care se ia la întrecere seara

cu Luceafărul de seară.”

    Partea a treia a volumului se numește “Colierul dublu”. În tehnică colierul dublu este un dispozitiv de metal sau din plastic cu care se fixează țevile. Sunt deci elemente de prindere și fixare. Poeziile sunt de data asta axate pe sentimentele și trăirile femeii de după apariția copiilor. Acum apare nevoia reîmprietenirii cu cea care a devenit după naștere. Și poeziile chiar asta fac. Sunt referiri la silueta complet schimbată, la burta care nu se mai  retrage în forma ei iniţială, la ridurile care vorbesc de griji și de o altă vârstă. În poezia “Prietene în vizită”, p.65, exact despre aceste noi și neașteptate provocări este vorba.

“ Burțile nu trec niciodată

nu se resorb

nu se retrag discret și elegant

ca niște bucăți de carne din trecut

ca niște fapte

nimeni din familie nu vorbește

la mesele la care ne adunăm toți decențele

ele rămân.”

   Ultima parte a volumului se numește “Cabluri de tracțiune”, din nou elemente din universul tehnic, ingineresc. Toate titlurile poeziilor sunt din același univers tehnic, micile elemente tehnice cu care fixăm și prindem obiecte din mediul casnic. Sunt titluri de genul inel de cuplare, șină de plastic pentru perdele, mascare șurub pentru șină de perdea, ansamblu culisant etc. M-am întrebat chiar pornind de la titlul cărții de ce această preferință pentru elemente din zona tehnică, fixă, imuabilă a vieții noastre când de fapt poeziile se referă la cele mai sensibile și mai profunde trăiri pe care le poate avea o femeie când devine mamă? Oare dincolo de toată fericirea aceasta unică de a da viață și a te dedica ei, femeia nu se simte cumva prinsă și fixată ca printr-un întreg sistem tehnic? Nu se mai poate mișca decât într-o singură direcție precum perdeaua pe şina ei de plastic și nu mai poate fi decât fixată precum țeava cu acel colier dublu de metal sau de plastic. Dar este și bucuria statornică de a crea astfel Familia și este deplin conștientă de locul său în această familie. În poezia “Patru”, p.91, tocmai despre familie este vorba și despre  forța pe care au toți patru împreună.

“Acum noi suntem patru,

și mai puternici ca încă alți patru,

pentru că ei, oricum ar fi ei,

nu sunt drago-lupi ca noi….”

În unele poezii precum “Capete 2” sau “Tată în iarnă” poeta se referă la tatăl ei despre care spune:

“Îmbătrânesc

și tații mei îi retrag de sub mine

unul mâinile calde de inginer

celălalt mâinile   subțiri și nervoase de poet…”

   Cred că acestor două fațete ale tatălui le răspunde titlul volumului și titlurile multor poezii. pe de o parte noțiuni inginerești transformate însă într-un univers poetic foarte personal.Volumul însă este dedicat lui Eric și Antonia, primul și a doua.

   Recomand lectura acestui volum de poezie. Dincolo de versuri, de imagini poetice, de trăiri surpinzător de sincer redate, de talentul de a reda în imagini deosebite sentimentele cele mai omenești cu putință, dincolo de toate acestea și încă multe altele, veți cunoaște o poetă din tânăra generație cu totul deosebită. Poezia ei degajă sinceritate, curaj, plăcerea de a trăi și o putere admirabilă în înfruntarea tuturor provocărilor vieții, maternitatea, grija copiilor, bătrânețea, relația cu părinții proprii, sentimentul continuității. Cu ajutorul versurilor ei ne va fi mai ușor să descifrăm propriile noastre trăiri pentru că în fond acesta e rolul poeziei.

Mulțumesc editurii Nemira pentru cartea pusă la dispoziție.

sigla Nemira

Cartea Sisteme de fixare si prindere, de Stefania Mihalache a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

by -
25

Blonda cu ochi negri, de Benjamin Black

Titlul original: The black- Eyed Blonde

Un roman Philip Marlowe

Editura: Nemira Publishing House , 2015

Traducere din limba engleză: Oana Chițu

Pagini: 295

Genul: Suspans

   Despre Autor – John Banville (cunoscut și sub pseudonimul Benjamin Black) s-a născut la 8 decembrie 1945 în Wexford, Irlanda. Editor literar la Irish Times între 1988 și 1999.

   Prima carte a sa  Long Lankin 1970; După Birchwood (1972- American –Irish Foundation Award,1981) s-a dedicat „tetralogiei științifice” care l-a consacrat ca autor; Doctor Copernicus (1976 – Premiul James Tait Black Memorial); Ghosts (1993 – Năluci, Editura Nemira, 2008); Athena (1995 – Athena, Editura Nemira, 2008) precum multe alte volume. 

   În ultimul timp am citit genuri diferite, de la romantic, SF, dramă, dezvoltare personală, aventură, thriller. Îmi era dor să citesc o carte de suspans, care te ține într-o continuă curiozitate, te captivează încât să nu lași romanul din mână.

   Philip Marlowe este un detectiv plictisit, un bun observator al persoanelor din jur, în așteptarea unor posibili clienți. În general clienții lui sunt femei, care vor să descopere dacă sunt înșelate de soții lor.

Pe tot parcursul romanului mi-am imaginat în rolul lui Marlowe pe Antonio Banderas ( un Alain Delon modern).

   Prima clientă, o bogătașă tânără și fermecătoare, care nu vrea detalii despre escapadele soțului ci vrea să dea de urma amantului care a  dispărut misterios.

   Clare Cavendish  e blonda cu ochi negri: misterioasă, elegantă, bogată( foarte bogată), frumoasă și tânără.

Doamna Cavendish dorește să ia urma presupusului ei iubit, Nico Peterson, un pungaș, profitor, un pierde vară, care se presupune a fi mort și pe care Clare l-ar fi zărit în San Francisco.

  Detectivul se apucă de treabă descoperind o grămadă de întâmplări ciudate, crime, persoane interlope, minciuni, droguri. Singura care nu se încadrează în peisaj e Clare, iar Marlowe se simte foarte intrigat, poate și de faptul că Blonda cu ochi negri  l-a cucerit deja.

– E așa de fierbinte, a șoptit, biata ta piele e așa fierbinte.

În adâncul irișilor ei negri puteam vedea străluciri mici argintii.

– Există vreun pat în casa asta? A întrebat ea ușor. Crezi că doamna Paloosa s-ar supăra dacă ne-am întinde puțin în el?

Glasul îmi tot pierise de-a lungul întregii seri.

– Sunt sigur că nu ar deranja-o, am zis cu o voce dogită. Oricum, cine o să-i spună?

   Apare sora dispărutului Lynn Peterson, care este ucisă de doi mexicani. Marlowe ar fi principalul suspect dacă nu ar avea doi prieteni polițiști. Continuă cercetările, ajungând la Clubul Cahuilla căutând informații este ținut captiv de patronul clubului, Wilberforce Canning, un mare gangster și surprinzător tatăl fraților Peterson.

  Se leagă o oarecare relație între detectiv și blonda sexy, o aventură care se consumă o singură dată, suficient încât detectivul să se topească. Încă o dovadă că bărbații gândesc cel mai mult din pantaloni 🙂

   Apar multe personaje noi, toată lumea îl caută pe Nico care apare, cu o servietă de droguri( oare chiar era amantul blondei ? ). Reapare un prieten vechi al lui Marlowe, Terry, ce rol are acest prieten și dacă într-adevăr irezistibila blondă cu ochi negri este atrasă de detectiv, sau doar s-a folosit de frumusețea ei pentru a-l seduce cu alte scopuri, rămâne să descoperiți citind acest roman.

   Am fost nevoită să povestesc puțin din subiectul cărții deoarece nu este o carte cu dedesubturi, nu trebuie citită printre rânduri. E pur și simplu o lectură plină de suspans, intrigă, flirt, manipulare. Un roman frumos, perfect pentru o lectură în serile friguroase, la căldură cu o cană de ceai aburind.

„Când eram tânăr, acum câteva milenii, obișnuiam să cred că știu ce fac. Eram conștient de capriciile lumii – jocurile făcute cu speranțele și dorințele noastre – , dar în ceea ce mă privea, mă simțeam suficient de încrezător că mă aflam la cârma situației. Acum știm mai multe. Acum știu că deciziile pe care credeam că le luăm la un moment dat sunt, de fapt, tardive, iar când lucrurile au început deja să se pună în mișcare, noi nu suntem decât în derivă. Nu mă deranjează prea tare să fiu conștient de cât de puțin control am asupra vieții mele.”

Recomand  100% acest roman.

  Mi-a plăcut mult această carte și chiar îmi era dor să mă relaxez în căutarea misterelor alături de Philip Marlowe ( Antonio Banderas al meu 🙂 )

„ Raymond Chandler zâmbește undeva, pentru că Blonda cu ochi negri e un roman frumos, care se face ecoul melancoliei lui la o intensitate perfectă…Mi-a plăcut mult.”/STEPHEN KING

„ Cea mai recentă încarnare a detectivului inventat de Raymond Chandler îi va încânta pe admiratorii scriitorului și ai lui Philip Marlowe, iar cartea va fi o bucurie și pentru noii fani ai romanului polițist.”/Library Journal

sigla Nemira

Cartea Blonda cu ochi negri de Benjamin Black a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook 

 

 

by -
5

„Odată ce semenii tăi decretează că eşti erou, îţi pierzi dreptul la intimitate. Devii un obiect, despuiat de o parte din trăsăturile tale omeneşti, de parcă ai fi câştigat la o loterie cosmică şi apoi te-ai trezit că te-ai transformat într-o mică divinitate.

 Înainte de cădere, de Noah Hawley

Editura: Nemira, 2016

Număr de pagini: 432

 

Toată lumea vine de undeva.Toţi avem câte o poveste, vieţile noastre se desfăşoară de-a lungul unor cărări strâmbe, ciocnindu-se unele de celelalte în moduri neaşteptate.”

   Deşi voluminos ca întindere, thrillerul ÎNAINTE DE CĂDERE merită pus pe lista cărţilor de weekend sau de vacanţă. Este cu siguranţă o lectură antrenantă, captivantă, ce-l poartă pe cititor în înşelătoarea lume a televiziunii, a aparenţelor şi a banilor („Oamenii folosesc cuvântul ban de parcă ar fi un obiect. Un substantiv comun. Iar asta…asta denotă ignoranţa lor.” p. 147 )

   Scott Burroughs – „un liberin talentat şi fermecător, care nu şi-a îndeplinit menirea şi care de mult a depăşit graniţa care separă distracţia şi misterul de mitocănie şi tristeţe” (p. 94) – este unicul supravieţuitor al unui accident de avion controversat, deoarece nimic nu părea să anunţe această tragedie. La bordul aeronavei private ce aparţinea magnatului media, David Bateman, se aflau 11 pasageri, exclusiv familia şi apropiaţii acestuia. După 16 minute de la decolare, în condiţii optime de zbor, avionul se prăbuşeşte brusc în apele oceanului. Ceea ce-l face un erou în ochii tuturor pe pictorul Scott Burroughs, este faptul că, deşi rănit în urma impactului, găseşte forţa să înoate până pe coasta New Yorkului, trăgându-l după sine pe micuţil JJ, fiul magnatului media, David Bateman.

   Romanul are o construcţie circulară, întreaga acţiune urmărind tocmai momentele premergătoare prăbuşirii şi cauzele acesteia. Fiecare personaj îşi spune povestea, ţesând o pânză de păianjen a legăturilor generate de interese, putere financiară, corupţie, dezamăgiri maritale, patologii. În centrul tuturor acestora se află Scott, în acelaşi timp, supravieţuitor, erou, martor, suspect.

  3 planuri narative mi s-au părut esenţiale în romanul ÎNAINTE DE CĂDERE: conexiunea, firul roşu ce leagă toate cele 11 personaje, fascinanta decodare a unui comportament înclinat spre patologie ( descifrarea enigmei ) şi panorama asupra „monstrului” vorace ce distruge destine, contorsionează adevăruri, promovează false criterii: televiziunea. Se scot la iveală amănunte biografice, detalii intime, picante despre viaţa celor dispăruţi, se fac supoziţii burleşti, ridicole, se vehiculează ipoteze bombastice, toate…în numele adevărului. Picturile cumva premonitorii ale Scott – toate înfăţişează într-o manieră suprarealistă catastrofe – sunt luate drept probe ale unei posibile deturnări, iar imagini fragmentare din viaţa cotidiană a acestuia urmăresc să îl transforme din erou în vânător de moşteniri.

Faţa lui este pe ecran, ca într-o oglindă; fotografiile lui din copilărie – de unde au făcut rost de ele? – au fost dezgropate şi puse în dezbatere publică …; acolo se spune povestea vieţii lui, ţesută doar din zvonuri, ca un „telefon fără fir” jucat de copii tembeli. Poveste care seamănă vag cu a lui, dar care n-are nicio legătură. Numele spitalului în care s-a născut este greşit; la fel şi numele şcolii primare; se spune că ar fi studiat pictura în Cleveland în loc de Chicago. Toate datele acestea eronate i-au dat senzaţia că vede umbra altcuiva urmându-l pe stradă. Şi aşa îi este destul de greu zilele astea fără să mai pună la socoteală şi alter ego-ul de la televizor. Acest sine la persoana a treia a devenit acum subiect de bârfă şi speculaţii.” (p.201)

*  „Odată ce semenii tăi decretează că eşti erou, îţi pierzi dreptul la intimitate. Devii un obiect, despuiat de o parte din trăsăturile tale omeneşti, de parcă ai fi câştigat la o loterie cosmică şi apoi te-ai trezit că te-ai transformat într-o mică divinitate. Sfântul Protector al Norocului. Nu mai contează ce ţi-ai dorit tu. Acum important este doar rolul pe care îl joci în vieţile altora. Eşti ca un fluture rar privit în lumina soarelui.” (p.203)

   Mare iubitoare a tot ce înseamnă patologie în literatură, am savurat finalul cu adevărat dramatic. Poate uşor previzibil. Însă atât de bine susţinut de o fină analiză psihologică, încât descompune fiecare resort al motivaţiei unui act sinucigaş. Sunt rare acele romane în care personajele sunt „despuiate” în faţa cititorului de orice ascunziş, de orice gând ce ar putea lăsa loc interpretării. Tu, cititorul, nu trebuie să judeci, să măsori, să aprobi sau să condamni, ci numai…să înţelegi

  ÎNAINTE DE CĂDERE mi-a amintit foarte mult de tragedia aviatică din 24 martie 2015 în care Copilotul Andreas Lubitz, in varsta de 27 de ani, a izbit avionul A320 al companiei Germanwings de Alpii francezi. Amintiţi-vă doar câte supoziţii, câte scenarii au apărut pe urma acestei cumplite tragedii! În faţa unei asemenea drame, opinia publică tinde să pună responsabilitatea pe seama unui scenariu alambicat, omiţând că, de multe ori, destinele unor oameni – aici pasageri – se află la latitudinea umorilor, frustrărilor, temerilor unei singure persoane.

   NOAH HAWLEY, scriitor, scenarist, producător de film şi de televiziune, s-a născut în 1967 la New York, unde şi-a petrecut copilăria. Este absolvent de studii politice la Sarah Lawrence Collage şi a lucrat pentru Legal Aid Society. Printre publicaţiile sale se numără: „A Conspiracy of Tall Men” (1998), „Others People’s Weddings” (2004) sau „The Good Father” (2012).

  Este creatorul serialului de televiziune FARGO (2014), care s-a bucurat de un real succes şi a câştigat numeroase premii. Drepturile de ecranizare ale romanului ÎNAINTE DE CĂDERE – bestseller New York Times – au fost achiziţionate de Sony Pictures, autorul însuşi urmând să scrie scenariul.

sigla Nemira

Cartea Înainte de cădere, de Noah Hawley a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
7

Universul creat de George R.R.Martin este absolut cuceritor. O lume plină de culoare, mișcare și viață. O lume care este aproape identică cu cea din evul mediu timpuriu așa cum este ea cunoscută din documente istorice și mai ales din literatura medievală.

Cavalerul Celor Şapte Regate, de George R.R.Martin

recenzie

    Volumul “Cavalerul celor șapte regate” de George R. R. Martin (prescurtare GRRM) a apărut la editura Nemira, în colecția Nautilus/Fantasy în anul 2016 fiind tradus din limba engleză de Chițu Oana și Bocancios Laura.  Nu este vorba de un roman propriu zis ci de trei nuvele mari, scrise în ani diferiți, dar care sunt legate între ele prin cele două personaje principale, ser Duncan Vlajganul și scutierul său, Egg. George RR. Martin a lansat acest volum sub titlul “A Knight of the Seven Kingdoms” în 6 octombrie 2015. Și pentru că era vorba de niște nuvele publicate anterior separat, autorul a oferit cititorilor săi pasionați, dar și celor care doreau să-i cunoască scrierile, un cadou deosebit: o carte ilustrată! Volumul cuprinde 160 de ilustrații absolut superbe, operă a ilustratorului Gary Gianni bine cunoscut pentru alte realizări ale lui. Din păcate traducerea în limba română nu oferă și aceste ilustrații!

   Încă de la început țin să mulțumesc Literaturii pe tocuri pentru că mi-a oferit șansa să citesc această carte pe care probabil eu nu mi-aș fi achiziționat-o dintr-o anume reticență față de genul fantasy. Și trebuie să recunosc că greșeam total! Poveștile lui Dunk și Egg sunt cuceritoare și am regretat atunci când povestea s-a terminat. Mărturisesc deasemenea că este prima carte scrisă de GRRM pe care am citit-o și nu am văzut nici un episod din serialul atât de bine cunoscut “Urzeala tronurilor” care are la bază romanele acestui autor. Oricum aceste greșeli de abordare a unui scriitor nou și a unui gen nou pot fi cu ușurință reparate și asta voi face în viitor. Și într-un fel faptul că am început cu aceste povești a căror acțiune este cu un secol anterioară celei din “Urzeala tronurilor” va da o coerență cronologică lecturilor mele. Nimic nu poate înfrumuseța mai mult viața la orice vârstă decât planul unor lecturi viitoare!

    Prima nuvelă se intitulează “Cavalerul rătăcitor” (The Hedge Knight ) în care facem cunoștință cu tânărul Dunk exact în momentul în care seniorul său, ser Arlan de Pennytree, cavaler rătăcitor al cărui scutier Dunk fusese încă de mic copil, murise și trebuia îngropat. Dunk, acum devenit și el cavaler prin investirea care i-o făcuse ser Arlan înainte de a muri era obligat să îi asigure un mormânt corect seniorului său. Așa că a ales o coamă de deal unde îl putea așeza cu fața spre apus cum îi plăcea bătrânului să stea. Rămas singur Dunk decide să își încerce și el norocul devenind cavaler rătăcitor pentru că oricum nu avea nimic al lui în afară de ceea ce moștenise de la ser Arlan, cămașa de zale, coiful, scutul, sabia, lancea, apărătoarele de picioare, caii între care Tunet era cal de luptă, ceva bani și o piatră de granat ciobită plus un pocal cu blazonul seniorului sau. Plecaseră el și ser Arlan spre un turnir cavaleresc ce urma să aibă loc la Ashford așa se decide să plece singur să-și încerce norocul. Dunk avea în jur de 17 ani dar cu o înălțime de peste doi metri și o constituție puternică putea face față unei înfruntări cavalerești în mod onorabil în ciuda puținei sale experiențe. Spera ca din asemenea confruntare câștigată să se aleagă cu armele și calul învinsului așa cum se obișnuia și astfel să stea ceva mai bine din punct de vedere material. În drum spre Ashord ajunge la un han unde îi cere băiatului cam ciudat și ras în cap, ce ieșise fugind pe ușa hanului, să aibă grijă de caii lui dar primește în schimb un răspuns obraznic. La plecarea de la han băiatul cel ciudat îi cere să-i ia cu el în chip de scutier ceea ce Dunk refuză să facă crezând că este fiul hangiței.

   Pe pajiștea de la Ashford se ridicaseră deja corturile multicolore ale cavalerilor veniți la turnir și Dunk la admiră recunoscând ale cui erau toate flamurile și blazoanele de pe acestea, nu știa să citească, dar cunoștea la perfecție blazoanele tuturor marilor nobili ai țarii ceea ce pentru el era suficient. Dunk se decide să își facă loc de popas pe malul apei, între arbori și vegetație, pentru că cea mai mare problemă a lui era să-și găsească armură pe măsură ceea ce însemna un preț mult prea mare pentru resursele sale și să se înscrie pe lista participanților la turnir. În pregătirile lui pentru înfruntarea cavalerească a decis și numele pe care îl va purta, Duncan Vlăjganul și blazonul lui diferit de cel al lui ser Arlan, un ulm verde cu o stea căzătoare într-o parte. Nici nu-și putea imagina câte i se vor întâmpla din clipa în care va intra în iureșul pregătirilor de turnir. Faptul că băiatul cel ciudat ce răspundea la numele la fel de ciudat de Egg, îl urmărește și îl determină să-l ia drept scutier, este partea bună a întâmplărilor, în rest în loc de o confruntare obișnuită, Dunk va trebui să lupte pentru viața lui și nu cu oricine ci cu un prinț din Casa regală Targaryen. Povestea îl ține pe cititor cu sufletul la gură până la final.

   Mi-a plăcut descrierea modului în care ser Arlan îi investește cavaler pe Dunk :

”Mi-a spus mereu că voia ca eu să devin cavaler, așa cum a fost și el. Pe patul de moarte, a cerut spada și m-a pus să îngenunchez. M-a atins odată pe umărul drept și odată pe cel stâng și a rostit niște cuvinte și când m-am ridicat, a zis că mă făcuse cavaler…Mi-a cerut să  fiu un cavaler bun și onest,sa-i cinstesc pe Cei Șapte, să-i apăr pe cei slabi și pe cei inocenți, să-mi servesc cu credință stăpânul și să protejez regatul cu toată puterea mea și am jurat că voi face întocmai.” p.29-30

   Cea de a doua poveste din acest volum se numește “Sabia Jurată” (The Sworn Sword) și continuă aventurile lui Dunk și Egg. Erau deja la câțiva ani după faimosul turnir de la Ashford. Vizitaseră ținutul Dorne și acum erau în slujba unui cavaler în vârstă ser Eustace Osgrey din castelul Standfost care ne este descris astfel:

“Standfost era un castel doar cu numele. Deși se înălța semeț doar pe vârful unui munte stâncos și putea fi zărit de la mare depărtare, de jur împrejur, nu  mai era de mult decât un turn..” p.133

de altfel tot ce ținea de ser Osgrey însemna ruină și decădere.

   În preajma lui ser Eustace Osgrey, Dunk va învăța câte ceva din subtilitățile relațiilor dintre nobilii locali și totodată va învăța despre bătăliile dintr-un trecut nu foarte îndepărtat care îl lăsaseră pe ser Osgrey fără cei trei băieți ai lui și pe nobila lui vecină Lady Coldmoat, poreclită Văduva roșie, fără soți. În acea bătălie de la Câmpul Ierbii Roșii, ser Osgrey se situase de parte învinsă, pe când Văduva roșie prin tatăl și soțul ei, de partea învingătoare așa că ea își putea permite să-și lase vecinul fără apă pe cea mai cumplită secetă din Cele șapte Regate, îndiguind cursul Râului Bălțat.Iar Dunk plin de o naivă bunăvoință  va încerca să rezolve conflictul de vecinătate.

   La fiecare povestire în parte mi-am pus întrebarea de ce are respectivul titlu, în cazul de față, “Sabia jurată”? Pentru că nu este vorba de sabia lui Dunk  care și-o pusese în slujba lui ser Eustace Osgrey ci de sabia Blackfyre a bastardului Daemon care cu 15 ani mai devreme începuse rebeliunea pentru a cuceri Tronul de fier ce pretindea că i se cuvine tocmai pentru că el primise sabia respectivă din mâna regelui Aegon Netrebnicul în locul fiului legitim, Daeron. Și cu toate că Daemon fusese ucis pe câmpul de luptă împreună cu fii lui gemeni Aegon și Aemon, și sabia le fusese luată de Corbul sângelui și el bastard regal, încă mai erau unii care visau la faptul că sorții bătăliei ar fi putut fi alții.Pentru Dunk însă gândul că ser Osgrey luptase împotriva regelui a fost un imbold suficient să-l determine să plece din slujba acestuia iar modul în care se rezolvase conflictul de vecinătate între Osgrey si Văduva Roșie, a adăugat alte motive care sa-i grăbească plecarea. A decis împreună cu Egg să plece spre nord.

   Cea de a treia poveste se numește “Cavalerul misterios” (The Mistery Knight). De data asta acţiunea din poveste este exact în continuarea a ceea ce se întâmplase în “ Sabia jurată”. Dunk și Egg eru din nou plecați la drum de data asta o lungă călătorie spre nordul înghețat pentru că acolo Dunk spera în secret că va putea da peste tatăl pe care nu-l cunoscuse niciodată. Dar pe drum sunt ajunși din urmă și depășiți de o cavalcadă de cavaleri îmbrăcați în haine strălucitoare și  urmați de o mulțime de ostași și slujitori Cu toate că se dăduseră la o parte și așteptau să se elibereze drumul în spatele unor tufișuri, Dunk și Egg sunt descoperiți de unul din nobilii importanți ai grupului care l-a luat la întrebări. A fost întrerupt de alt nobil mult mai tânăr și mult mai elegant care a manifestat un viu interes pentru Dunk. Așa află acesta că toată ceata aceea se duce la o nuntă intre familii de vază, nuntă la care se prevăzuse să aibă loc și un turnir între cavaleri iar premiul pentru câștigător urma să fie nici mai mult, nici mai puțin decât un ou de dragon. Cum vremea dragonilor trecuse de ceva timp, premiul era cu adevărat neobișnuit și foarte rar. Dunk se decide să își întrerupă drumul spre nord și împreună cu Egg să meargă la nuntă și să participe la turnir Nu văzuse niciodată un ou de dragon și nu voia să piardă o asemenea ocazie Nu avea de unde să știe că nunta nu era chiar o nuntă și că din nou se va afla, nu  numai odată,în situația de a pierde tot ce avea și mai ales să fie nevoit să lupte pentru viața lui. O poveste foarte frumos construită!

   Cum volumul se numește Cavalerul celor șapte regate sigur că mă aștept ca cei doi, Dunk și Egg, să mai treacă și prin alte aventuri mergând prin toate cele șapte regate și astfel să existe și o continuare. Căutând date despre autor și cărțile lui am aflat că GRRM pregătește deja încă două nuvele cu Dunk și Egg, “The She-Wolves of Winterfell” și “The Village Hero” pe care evident, ca toții cititorii săi, le aștept cu nerăbdare.

   Universul creat de George R.R.Martin este absolut cuceritor. O lume plină de culoare, mișcare și viață. O lume care este aproape identică cu cea din evul mediu timpuriu așa cum este ea cunoscută din documente istorice și mai ales din literatura medievală. O lume care deja m-a cucerit cu ani și ani în urmă citind romanele lui sir Walter Scott. Cine nu-și amintește de “Ivanhoe”, “Talismanul”, “Frumoasa din Perth” , “Rob Roy” ca să le pomenesc doar pe cele mai cunoscute? Scena turnirului din prima poveste a lui GRRM mi-a adus în fața ochilor turnirul la care participă Ivanhoe întors din cruciadă. Dintr-o dată toată partea de fantastic a dispărut și în fața ochilor aveam o minunată poveste cu cavaleri, turniruri și domnițe. Toate informațiile despre regulile cavaleriei  pe care le avem în cele trei povești sunt cât se poate de exacte și la fel cu cele pe care le întâlnim când citim romanele cavalerești ale lui Chretien de Troyes (1182- 1191) care ne descriu cavalerii mesei rotunde și regulile care guvernează lumea cavalerilor de la început de ev mediu. În felul său George R. R. Martin este un scriitor post modern care jonglează cu informații istorice de primă calitate și cu elemente de fantastic construind o lumea nouă foarte asemănătoare cu cea pe care deja o cunoaștem pentru că așa cum spunea el însuși, scopul lui este explorarea conflictelor interne care definesc condiția umană.

   George R. R. Martin este la ora actuală unul dintre cei mai cunoscuți și mai populari scriitori din lume. Nu odată a fost supranumit “Tolkien al Americii” de către unii critici literari. Romanele sale au fost traduse în zeci de limbi și ecranizate cu un succes deosebit. Evident că de cel mai mare succes s-a bucurat ecranizarea de către HBO a romanelor sale sub titlul “Urzeala tronurilor”. Și jocul încă nu s-a terminat. GRRM s-a născut la 20 septembrie 1948  și mai are multe de oferit publicului cititor. Referitor la stilul romanelor lui GRRM, criticul T. M. Wagner scria :” E multă tragedie aici, dar este și adrenalină, umor, eroism, chiar și la cei săraci, la nobili și la personajele negative și ici -colo câte un pic de dreptate. Este un lucru rar ca un scriitor să poată da operei sale atâta umanism”. Toate aceste caracteristici la întâlnim și în aceste trei povestiri în care nu marii nobili sunt principalele personaje ci Dunk cel simplu și naiv alături de care este băiatul Egg cel ascuns și complicat. Alăturarea celor două personaje atât de disproporționate atât la propriu cât și la figurat, asigură succesul incontestabil al poveștilor.

 Mulțumesc editurii Nemira.sigla Nemira

Cartea Cavalerul Celor Şapte Regate, de George R.R.Martin a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

by -
3

Top vânzări Nemira şi Nemi la Gaudeamus 2016

    La Gaudeamus 2016 editura Nemira a adus cititorilor nenumărate titluri noi din colecţiile consacrate Nautilus SF şi Fantasy, Suspans, Babel, Young Adult, Istoria, Yorick şi Philemon. 

    S-au lansat mai multe volume semnate de autori români, printre care noua colecţie de poezie Vorpal cu volumele Dodii, de Florin Dumitrescu şi Sisteme de fixare şi prindere, de Ştefania Mihalache, volumul de poeme Trado, scris de Svetlana Cârstean şi Athena Farrokhzad şi romanul Arhanghelul Raul, de Ovidiu Eftimie în colecţia Nautilus. 

   La editura Nemi pentru copii au apărut la târg cărţi ilustrate şi romane pentru cei mici, ideale de pus sub brad de sărbători. 

Top 10 vânzări la editura Nemira
  1. Zgomotul timpului, de Julian Barnes (colecţia Babel)
  2. Istoria megalomaniei, de Pedro Arturo Aguirre (colecţia Istoria)
  3. Cu ultima suflare, de Paul Kalanithi 
  4. Pacea eternă, de Joe Haldeman (colecţia Nautilus SF)
  5. Arhanghelul Raul, de Ovidiu Eftimie (colecţia Nautilus SF)
  6. Înainte de cădere, de Noah Hawley (colecţia Suspans)
  7. Fata cu toate darurile, de M.R. Carey (colecţia Nautilus SF)
  8. Numărul de aur, de Matila C. Ghyka (colecţia Porta Magica)
  9. Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului, de Marie Louise von Franz (colecţia Philemon)
  10. Crăciunul în cele mai frumoase povestiri
 Top 5 vânzări la editura Nemi de cărţi  pentru copii
  1.  Un băiat numit Crăciun, de Matt Haig
  2. Viaţa pe Marte, de Jennifer Brown
  3. Pinguinul care voia sa afle mai multe, de Jill Tomlinson 
  4. Crăciun fericit, Matei!, de Brigitte Weninger 
  5. Nick si Tesla în laboratorul de înaltă tensiune, de Bob Pflugfelder şi Steve Hockensmith 

”Monologul unui infidel care se întreabă întruna dacă nu cumva o fi infidel”

 Fidelităţi, de Diane Brasseur-Monologul unui infidel

 Titlul original: Les fidélités

Traducerea: Doru Mareș

Colecția: Damen Tango

Editura: Nemira

Număr pagini: 160

    Fidelități- și te-ai putea gândi la fericirea eternă în cuplu, la fericirea împărțită mereu la doi și înmulțită cu infinitul. Se poate să o consideri un omagiu adus femeii sau iubirii ce ea o poartă bărbatului de alături. Adevărul este că.. Fidelități este puțin din toate. Este despre iubire și lipsa ei, despre curaj și lipsa lui, despre iubire și trădare, despre recunoaștere și înșelăciune, despre permisivitate și gelozie, despre secrete, deziluzii și împlinire

   Este o carte ușurică, o carte pe care mă așteptam să o devorez. Mă așteptam să îmi placă. Fidelități îmi promitea ceva, dar promisiunea a rămas undeva, împlinită și nu prea. Dar atunci când am terminat de citit, tot ce a rămas a fost un gust amar. Ăsta e gustul dezamăgirii, vei spune. Da, este. Imediat după ce am terminat de citit cărțulia asta, m-am apucat de scris: fix despre dezamăgire, dar la câteva rânduri m-am oprit. Nu pentru că am dorit asta, dar nu am mai putut scrie. Acum știu și de ce anume: cartea asta nu este chiar o dezamăgire, nu una totală, cel puțin.

   Înainte de a privi cartea dintr-o a doua perspectivă, spuneam că Fidelități e ceva imposibil de povestit. Și chiar mi se părea imposibil să se întâmple asta până și într-o ficțiune. Nu înțelegeam sensul și logica. Dacă înainte spuneam că nici nu știu unde aș putea încadra această cărțulie, acum parcă perspectiva asta permisivă îmi spune că…

   O să aleg ceea ce scrie și pe copertă. Așa cum este scrisă ,,Fidelități”‘, pare un monolog interior pe post de jurnal, în care protagonistul și-a închipuit de toate. Și-a închipuit, dar închipuirile lui nu au ajuns niciodată în realitate. Nimic din ceea ce și-a imaginat nu s-a întâmplat, nu a rezolvat nimic. Pe coperta cărții scrie clar:

”Monologul unui infidel care se întreabă întruna dacă nu cumva o fi infidel”

    Pe de o parte am așteptat până la finalul cărții să se întâmple ceva care să schimbe în câteva clipe totul și, implicit, părerea mea despre tot ce-am citit. M-am așteptat ca acest monolog să aibă și un rezultat, să se schimbe povestea sau să se trezească infidelul că e infidel, dar să renunțe la infidelitate. Dar nu s-a întâmplat nimic. Am citit doar niște gânduri – care pe undeva alunecau tare spre nicăieri.

   Atunci mă întrebam de ce oare nu s-a întâmplat nimic? Sau ce s-o fi întâmplat, de fapt, de nu pricep eu. Dar acum mă gândesc la faptul că nu există nimic în rândurile citite, care să-mi spună că nu s-a întâmplat nimic. Acum, după o pauză, am început să cred că nimic din ceea ce scrie în carte, nu s-a întâmplat, că totul s-a petrecut doar în mintea infidelului. Alix e doar amanta perfectă,  doar în mintea lui, fericirea cu cele două femei, soția și amanta, este doar în mintea lui.

   Totul, fiecare pagină este o trăire profundă, iar tonul pe care stă scris totul, este unul monoton, pe alocuri, dar și foarte trist. Iar asta denotă lipsurile din viața amoroasă, lipsuri care-l fac pe bărbat să se simtă gol, neîmplinit și nefericit.

   Fidelități spune o poveste a iubirii neîmplinite, a nevoii de iubire, afecțiune, dăruire, apropiere, contopire, dominare. Trage un semnal de alarmă în privința neimplicării, a neatenției, a tăcerii –confundată cu oboseala, lipsa de chef și a tihnei. Toate astea pot spune cât de nefericit este partenerul, cât de puțin se cunosc și cât de puțin comunică unul cu altul despre relație.

   Fidelități spune povestea unui nefericit și infidel, dar doar cu mintea. A unui infidel, căci se gândește la posibilitatea unei relații extraconjugale, a traiului unei vieți duble, dar această relație rămâne doar  în mintea soțului. Se poate să fii infidel doar gândindu-te la infidelitate sau la posibilitatea de a fi un infidel?

   Mintea umana ajută și la fericirea, dar și la nefericirea noastră. Mintea nefericitului naște soluții fără compromis: povești de iubire, femei perfecte și relații intime ce taie răsuflarea – și oferă fericirea. De moment, dar tot fericire este. Apariția lui Alix, chiar și numai la nivel mental, aduce puțină fericire în cuplu, bărbatul iubindu-și soția – trupește și sufletește.

   Știi ceea ce nu am înțeles? De ce nu a existat comunicare între soți? Chiar și așa, doar în mintea bărbatului. De fapt, cartea a fost doar despre gândurile lui, iar soția, fiica și Alix au fost doar personaje episodice.

  Frământări, frustrări,  urlete tăcute, căutări, frânturi de fericire, dureri nerostite, emoții nespuse, trăiri  puternice neîmpărțite cu nimeni, singurătate, suferință, milioane de gânduri și o singură persoană– așteptând să fie auzit, ascultat, înțeles, luat de mână, îmbrățișat.

  Despre tristețea și fericirea la care tânjește, dar nu mai ajunge, nici măcar cu mintea. Cartea asta e doar un strigăt de ajutor la care nu răspunde nimeni.

Nu știu dacă să-ți recomand cartea, dar cred că dacă va avea cineva de învățat dintr-o carte, aceasta va apărea în calea cititorului.

Lectură plăcută, indiferent dacă vei ajunge să citești Fidelități de Diane Brasseur sau nu.sigla Nemira

Cartea Fidelităţi, de Diane Brasseur a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

Noutățile editurilor Nemira și Nemi la Gaudeamus 2016

   Editura Nemira participă la târgul de carte Gaudeamus 2016 cu o mulțime de noutăți editoriale de excepție și oferte speciale pentru vizitatori.

   Cel mai recent roman al lui Julian Barnes, câștigător al Man Booker Prize, Zgomotul timpului, este o biografie ficțională a compozitorului Dmitri Șostacovici, care se află în postura ingrată a celor mai mulți dintre intelectualii și artiștii din blocul sovietic: aceea de a colabora cu un regim opresiv sau de a fi o victimă a lui.  Julian Barnes prezintă cu lumini și umbre destinul unui mare muzician, dar și drumul parcurs de Uniunea Sovietică, într-o strălucită explorare a sensului și a locului artei în societate.

   La Gaudeamus se lansează colecția de poezie, coordonată de Svetlana Cârstean – VORPAL. Primele 2 volume publicate sunt Dodii, de Florin Dumitrescu și Sisteme de fixare și prindere, de Ștefania Mihalache.  Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă și impecabilă, care apare în poemul Jabberwocky din Alice în Țara oglinzilor. Armă uneori jucăușă și periculos de inteligentă. Dodiide Florin Dumitrescu e cea mai potrivită carte pentru a deschide o colecție precum Vorpal. A vorbi în dodii atunci cînd stăpînești perfect vorbirea, a răsuci limbajul și a-l întoarce pe toate părțile atunci cînd îi cunoști în detaliu mecanismele, a genera un absurd jucăuș din aceeași materie cu ajutorul căreia ai creat sensuri limpezi ani de zile.  În Sisteme de fixare și prindere,  Ștefania Mihalache fixează în limbaj o aventură greu de formulat, cea a maternității, cu simțuri înzecite și puteri nefirești, neînfricată, cinică și hiperprotectivă, așa cum toate fetele devin atunci cînd se transformă în mame. (Svetlana Cârstean)

    Un proiect editorial special este și traducerea volumului TRADO, scris la patru mâini de Svetlana Cârstean și poeta suedeză Athena Farrokzhad, apărut la începutul anului trecut și care s-a bucurat de un succes imens în Suedia.  Ceea ce este aparte la colaborarea dintre cele două poete este munca lor de traducere reciprocă, „Trado” este și ea o carte „altfel”, o carte – obiect, alcătuită din trei volume: unul conține poemele Svetlanei Cârstean, celălalt pe ale Athenei Farrokhzad, iar cel din mijloc un eseu poematic despre traducere, scris în colaborare de ambele autoare.

   Noutățile din colecția Nautilus SF&Fantasy: Pacea eternă, de Joe Haldeman, continuarea romanului Războiul etern, despre ororile războiului și despre aparenta incapacitate a omenirii de a-și învinge impulsurile violente. 2043 A.D.: În plin război, soldații manevrează mașinării de luptă de la sute de kilometri distanță. Julian Class este unul dintre acești luptători și pentru el războiul e iadul. Tensiunea psihologică și violența devin de nesuportat. Dar chiar în astfel de momente face o descoperire științifică ce poate schimba traiectoria universului.

   Cu volumul Jumătate de război se încheie trilogia fantasy Marea sfărâmată, de Joe Abercrombie, o poveste epică despre răzbunare și curaj, apreciată de George R.R. Martin.

    Arhanghelul Raul, de Ovidiu Eftimie, primul debut românesc în colecția Nautilus după mai bine de 10 ani, e un science fiction în care spații banale : cartierul Pantelimon, gara din Brașov, Ministerul Transporturilor sau trenul spre Teiuș sunt scene pentru discuții despre călătorii în timp și lupte cu ființe multidimensionale – toate pentru a preveni Apocalipsa.

   În colecția Young Adult apar romanele Panica, de la autoarea bestseller-ului Delirium, Lauren Oliver, despre un oraș micuț, unde tinerii suferă de claustrofobie, jocul Panica e singurul care le dă sentimentul libertății, prin probele absurd de periculoase și Vrăjitoarea adevărului, de Susan Dennard, prima carte din seria Tărâmul vrăjitorilor, unde magia e de multe feluri și peripețiile la fel.  Safiya e Vrăjitoare a Adevărului și poate deosebi minciuna de adevăr. Magia ei are această capacitate, pentru care mulți nobili ar fi în stare să ucidă. Așa că ea trebuie să-și țină ascuns acest har pentru a nu fi un pion în lupta dintre imperii.

    Istoria megalomaniei, de Pedro Arturo Aguirre a apărut în colecţia Istoria și ne prezintă cu mult umor faptele și vorbele mărețe  „pregătite“ de-a lungul istoriei  de mințile cuprinse de febra cultului personalității. Nero, Napoleon, Hitler, Stalin, Kim Ir-sen, Ceaușescu și mulți alții constituie un inepuizabil material de studiu și o bună provocare de a face haz de necaz.

    Numărul de aur, de Matila C. Ghyka apare pentru prima dată în traducere românească în colecția Porta Magica.  Matila Ghyka – nume cu rezonanță istorică în România, a fost un savant, un polimat, preocupat de matematică, inginerie, marină, estetică, literatură, istorie, diplomație, memorialistică – ar răspunde un occidental. Omul care m-a făcut să-l înțeleg pe Leonardo da Vinci – ar răspunde marele Salvador Dalí.

   Editura NEMI de carte pentru copii aduce la târgul de carte de la Gaudeamus cea mai frumoasă carte de sărbători, pentru copii și părinți deopotrivă – Un băiat numit Crăciun de Matt Haig, cu ilustrații de Chris Mould și tradusă de Veronica D. Niculescu. O poveste care le are pe toatezăpadă, aventuri, magie, umor, reni, turtă dulce, elfi, spiriduși și un băiat pe nume Nikolas căruia nu-i e teamă să creadă în magie. Frumos întrețesută printre rânduri, lecția pe care o învață Nikolas și, odată cu el, copiii de toate vârstele care citesc cartea, este că adevărata magie a Crăciunului este magia dăruirii, un dar de care ne putem bucura cu toții.

   Matei se întoarce în cărțile cuAjutor, Matei! O fatomă! și Crăciun fericit, Matei, de Brigitte Weninger, cu ilustrații ale Evei Tharlet și continuă aventurile iepurașului năzdrăvan cu frații săi.

   Un proiect minunat se lansează tot la târg – Basmul din buzunar ce va cuprinde adaptări ale unor basme și povești românești și universale care au încântat generații întregi de cititori din întreaga lume.

   Formatul cărților a fost gândit pentru generațiile moderne de părinți, mereu în mișcare. Colecția se lansează cu cinci basme populare și culte, atât din folclorul internațional:  Muzicanții din Bremen, de Frații Grimm (Ilustrații de Adriana Oprița-Gheorghe), Aladin și lampa fermecată, din O mie și una de nopți (Ilustrații Marina Plantus), cât și din folclorul românesc: Sarea în bucate, de Petre Ispirescu (Ilustrații de Alexia Udriște), Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creangă (Ilustrații Alexandru Ciubotariu), Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, de Petre Ispirescu (Ilustrații Bianca Spătariu).

   Textele basmelor au fost adaptate de scriitoarea și traducătoarea Veronica D. Niculescu, iar  ilustrațiile au fost făcute de tineri ilustratori români talentați. Fiecare carte a fost realizată într-un stil diferit, de la culori, la detalii, până la tehnica de ilustrație, pentru a surprinde, astfel, frumusețea unică a fiecărei povești.

by -
13

,,Nu, niciun zeu n-ar putea fi atât de capricios. Însă un om care se crede zeu ușor ar cădea în ispită.”

Atlasul secret, de Michael A. Stackpole

Titlu original: The secret atlas

Traducere din limba engleză: Silviu Genescu

Editura: Nemira Publishing House

Colecția: Nautilus fantasy

Anul apariției: 2016 (Ediția a 2-a)

Număr de pagini: 552

   Michael A. Stackpole s-a născut în 1957, în Wassau, Wisconsin, şi este un celebru autor de romane fantasy şi science-fiction. În 1979 a obţinut diploma de licenţă în istorie la Universitatea din Vermont. Începând cu 1977, Michael A. Stackpole a lucrat ca designer pentru diferite companii producătoare de jocuri pe calculator, colaborând la multe producţii de mare succes. Michael A. Stackpole a scris primul sau roman fantasy (Talion: Revenant) în 1986, dar acesta nu a fost publicat decât în 1997, deoarece s-a considerat că un volum de 175 000 de cuvinte este prea mare pentru un autor necunoscut. Începând cu 1987 a semnat trilogia Warrior, care i-a adus consacrarea şi a stat la baza unui serial de animaţie televizat.

     Datorită popularităţii sale a fost selectat să scrie mai multe romane în seria SF Star Wars. Michael A. Stackpole a semnat numeroase volume care au fost apreciate atât de public, cât şi de critici. Cunoscute sunt revoluţionara serie fantasy Dragon Crown War Cycle sau ultima sa trilogie, Epoca descoperirilor din care Editura Nemira a publicat volumele Atlasul secret şi Hărţile prevestitoare. Acestea reprezintă o abordare neconvenţională a genului fantasy, creând un univers al magiei şi fantasticului unic în întregul spaţiu literar.michael_a_stackpole

   Am auzit foarte multe laude aduse acestei cărți, am citit multe recenzii pozitive și am fost sigur că această carte este pentru mine. Când am aflat că va fi reeditată mi-am zis că nu mai pot amâna citirea ei. Și nu regret deloc această decizie, căci a întrecut orice așteptări. De ce? Fiindcă ,,Atlasul secret” este un fantasy excepțional, perfect pentru fanii acestui gen și nu numai. Eu ador acest gen, îmi place să descopăr lumi noi, oameni diferiți, să iau contact cu fantasticul, cu forțele supranaturalului ce nu încetează să mă uimească și să mă fascineze.

   Acțiunea este plasată într-o lume guvernată de magie, de forțele binelui și ale răului. Ne aflăm la câteva secole de la Urgie, eveniment care a zguduit-o din temelii, care i-a schimbat fața odată pentru totdeauna. Momentan, universul se află într-un fin echilibru, dar care nu se va menține la nesfârșit. Până atunci, oamenii își trăiesc viața, se preocupă de prezent, de ziua de mâine și nimic mai mult. Modul de organizare al societății este unul medieval, lumea este împărțită în principate și teritorii ce așteaptă a fi descoperite. Monarhii, înrudiți între ei, duc o permanentă luptă pentru supremație, pentru ca regatele lor să fie cele mai prospere, cele mai puternice. O luptă inutilă, am putea spune, dar cât se poate de realistă…

,,Keles simți cum o mână îi sfâșie inima. Un prizonierat în turnul familiei îl înspăimânta. Desigur, situația aducea cu sine protecție, însă singuranța fără libertate nu era de niciun folos. Să nu mai privești niciodată un apus de soare, la munte, sau să nu mai vezi păsările cu pene viu colorate prin junglă…”

    Principatul Nalenyr se află sub domnia prințului Cyron și este renumit datorită familiei Anturasi. Această familie este înzestrată cu abilități uimitoare, realizând cele mai bune hărți din lume. Fără acești cartografi principatul nu ar fi atât de prosper, călătoriile pe mare și pe uscat s-ar face mult mai greu. Hărțile familiei Anturasi sunt speciale,valoarea lor neputând fi echivalată nici de tot aurul din lume. Capul familiei este Qiro, un bătrân cu o minte sclipitoare, cu un caracter indescifrabil, o adevărată armă în aceste timpuri, bine ferecată într-o reședință cât se poate de sigură. Niciodată nu se știe cine ar dori să se folosească de Qiro și de cunoștințele sale pentru îndeplinirea propriilor obiective…

,,Prințul nu avea cupă și fu bucuros. Își încrucișă privirile cu Qiro și înțelese imediat că bătrânul îl voia mort pe Keles. Cyron spera că motivele și conflictele care ar fi putut zămisli o asemenea ură rămăseseră ascunse îndelung în interiorul clanului Anturasi, pentru că alternativa sugera o sminteală a lui Qiro, în fața căreia Cyron era dezarmat.

    Dacă îl ucizi pe Keles pentru că rănile lui ți-au compromis intrarea… Prințul scutură din cap. N-ar putea fi asta. Nici chiar zeii n-ar putea fi atât de capricioși.

     Qiro își înclină capul spre Prinț, apoi bău.

     Nu, niciun zeu n-ar putea fi atât de capricios. Însă un om care se crede zeu ușor ar cădea în ispită.”

    În capitală se desfășoară festivalul anual al recoltei, însă această sărbătoare nu aduce doar petreceri și voie bună, ci și incidente nefericite. Keles, nepotul lui Qiro, este rănit extrem de grav în încercarea de a-i salva viața fostei logodnice. Această întâmplare îl determină pe bătrân să-și schimbe radical planurile. După ce se va însănătoși, Keles va pleca într-o periculoasă expediție terestră, în Ixyll, iar fratele său, Jorim, îi va lua locul pe vasul Lupul furtunii. Nimeni nu poate ghici adevăratele intenții ale bătrânului, până și prințul Cyron se limitează la câteva presupuneri.

,,El și mulți alții au fost înspăimântați la vremea aceea că războinicii vor domina lumea și că se va declanșa Urgie după Urgie. Mulți dintre despoții războinici și prinții tâlhari s-au gândit de două ori înainte de a săvârși ceva, asta de teamă că spiritul ascuțit al lui Jaor îi va expune oprobriului public. Așa că aste două nopți au fost chibzuite să poți tu afla că oamenii ar face multe să apere sau să ajungă la obiectele dorințelor lor, inclusiv acte de mare bravură. Toate pentru evitarea morții. Dacă nu înțelegi aceste lecții, nu vei înțelege oamenii. Dacă nu înțelegi oamenii, nu vei putea niciodată să faci vreo diferență între cei pe care trebuie să-i ucizi și cei pe care nu vei fi nevoit.

   Cei doi Anturasi pleacă în misiunile ce le-au fost oferite. Călătoresc – unul pe mare și celălalt pe uscat -, au de întâmpinat obstacole, fac descoperiri uluitoare. Fratele prințului Cyron pune la cale planuri pentru a-l uzurpa și pentru a-i cuceri regatul. Plus multe alte evenimente neplăcute le afectează viețile personajelor noastre. La atât timp după Urgie, niște răni vechi sunt deschise, lucru ce nu prevestește ceva bun. Magia e singura care va salva sau va aduce la pierzanie omenirea. Mai multe rămâne să descoperiți citind acest volum încântător…

,,Prințul își deschise brațele.

– Vă mulțumesc tuturor pentru că v-ați dat atâta stăruință pentru desfătarea noastră. V-aș invita să vă bucurați în continuare de belșugul recoltei aduse națiunii noastre. Ați văzut eroi în această seară, iar de la ei putem doar învăța. În primul rând, știm că rezultatele cele mai bune pot fi atinse numai prin dăruire și mult exercițiu. În al doilea rând, să nu reușim să dăm tot ce-i mai bun din noi înseamnă să fim înfrânți înainte de a apuca să acționăm.”

     ,,Atlasul secret” e o carte pe care o veți îndrăgi cu siguranță. Veți fi fermecați de această lume, vă veți atașa de personajele complex conturate, iar scriitura nelipsită de măiestrie a autorului vă va atrage în mrejele acestei povești. De aceea, vă invit să descoperiți acest univers, să aveți parte de o lectură extrem de plăcută. Timpul va trece foarte repede în compania acestei cărți. Nici nu vă veți da seama cât de repede zboară paginile și la sfârșit vă veți întrista că a s-a terminat atât de repede. Și da, veți aștepta cu nerăbdare continuarea, ca și mine de altfel…

    PĂRERILE CRITICILOR:

  • „Iată un roman fantasy de mari proporţii, cu multe conflicte sângeroase, trădări şi duplicităţi.“ Publishers Weekly
  • „Când vor vorbi despre scriitorii care au urmat după generaţia Asimov-Clarke şi generaţia Zelazny-Silverberg, viitorii cititori vor trebui să-l menţioneze pe Michael A. Stackpole.“ Stephen R. Donaldson

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!sigla Nemira

Cartea Atlasul secret, de Michael A. Stackpole a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Sursa foto. Michael A. Stackpole 

Lumea spiritelor este locul în care se întâlnesc toate lumile, de aceea şamanii ajung acolo. Acolo poţi exista în acelaţi timp în toate

Şaman de Kim Stanley Robinson-Lumea spiritelor şi lumea viselor

 

Editura: Nemira, 2016

Număr de pagini: 509

Colecţia Nautilus

    Lumea spiritelor şi lumea viselor nu sunt unul şi acelaşi lucru, dar se îmbină în cer. Lumea viselor este în sânul acestei lumi, lumea spiritelor este în afara ei, dar tu poţi zbura în amândouă. Şi ele se întâlnesc dincolo de cer. Aşadar, poţi zbura înainte şi înapoi. Lumea spiritelor este locul în care se întâlnesc toate lumile, de aceea şamanii ajung acolo. Acolo poţi exista în acelaţi timp în toate

    ŞAMAN este genul de lectură surprinzătoare prin ineditul ei: îţi vine greu ţie, cititorul, să-ţi imaginezi o lume construită pe tăişul gheţii, o lume ce se măsoară în bătăi de inimă şi unde supravieţuirea depinde de adaptarea în lanţul trofic. Hai să facem un simplu exerciţiu! Poate imaginaţia să vă conducă înapoi în timp…acum 30.000 de ani ?! Ştiu, vi se face brusc frig!

   Fără nicio îndoială, Şaman este un roman iniţiatic ce urmăreşte deopotrivă formarea ca vraci a tânărului Loon, dar şi supravieţuirea tribului său. „(… ) într-un fel sau altul, toţi băieţii trebuiau să devină bărbaţi. Peregrinările lor trebuiau să fie încercări ale priceperii şi rezistenţei. Pribegiile vânătorilor erau la fel de neplăcute. Iar şamanii altor haite erau supuşi unor încercări şi mai necruţătoare, aşa se spunea.” (p. 15)

   Prima probă la care este supus tânărul Loon, încă adolescent, este cea a supravieţuirii solitare în pustia gheţurilor permanente. Nu are nimic la îndemână şi trebuie să găsească o cale de a-şi procura singur veşminte, hrană, arme. Nu se poate întoarce la tribul său mai devreme de o săptămână şi în niciun caz fără a fi acoperit de blănuri şi trofee care să ateste o luptă eroică. Râvneşte la a deveni şaman, la posibilitatea de a-şi ghida şi vindeca familia – tribul în mijlocul căruia a crescut după moartea părinţilor.

   Kim Stanley Robinson ne transpune într-o lume în care sufletul trăieşte ca animal totem. Loon are în piept un cufundar (o pasăre veselă şi curajoasă ), membrii tribului său sunt lei sau lupi, iar Elga, viitoarea soţie, aduce prin forma corpului şi prin forţă cu un elan. Mai mult – ceea ce ar putea să şocheze sensibilitatea unora – este prezenţa zoomorfismului ca unică formă de spiritualitate. Natura apare ca un templu ce îmbunată, îmblânzită prin ofrande, ajută muritorii să supravieţuiască cumplitelor ierni preistorice. Animalele şi omul trăiesc într-o simbioză al cărui contur nu este bine delimitat. De aceea, se întâmplă nu o dată ca personajul să asculte poveşti în care tinere s-au căsătorit „din greşeală” cu urşi sau lei, iar copulări mixte, om-animal, apar des în visele lui Loon: „Visa toată noaptea, lucru pe care îl ştia pentru că de fiecare dată când se trezea făcea un efort să iasă din lumea viselor, începând cu plăcute confruntări sexuale cu fete, feline, cai sau ciute şi terminând cu chinuri mari de a scăpa nemâncat de feline sau fete, iar uneori de cai sau ciute.” (p.104)

  Romanul fascinează şi prin atenţia, minuţiozitatea cu care sunt puse în scenă personajele, detaliile care le clădesc lumea: Thorn este actualul şaman, un bătrân ursuz şi meschin, Heather, cea mai de temut femeie a tribului ( sau a „haitei” – sinonimia celor două termene subliniază încă o dată egalitatea om-animal ). Deţine cunoştinţe despre plante vindecătoare sau letale şi proliferează blesteme ce-i ţin pe toţi departe de ea. Elga face parte dintr-o haită rătăcitoare şi este cu greu acceptată în tribul lui Loon. Maternitatea şi forţa de muncă îi conferă avantaje, anulate însă de faptul că devine o altă gură în plus pentru care trebuie să se pregătească provizii.

   Însă poate personajul principal al romanului ŞAMAN este sălbăticia, pustietatea copleşitoare. O întindere nesfârşită de gheţuri, un peisaj abrupt, colţuros, cu păduri – veritabile capcane, ivite parcă nu să protejeze, ci să pună din nou la încercare supravieţuirea omului. Citind interviurile autorului, deduc că predilecţia pentru spaţiile deschise, greu accesibile, derivă din pasiunea sa pentru alpinism şi explorare.

   Trebuie să mărturisesc că este primul roman science fiction pe care îl citesc. Şi m-a prins foarte tare! Acum, ce nu mi-au plăcut au fost unele rânduri exagerat de licenţioase, un dialog pe alocuri nerealist de preţios şi o oarecare superficialitate în alegerea numelor personajelor: îmi e dificil să cred că în Epoca de gheaţă se întâlneau Elga, Heather, Thorn, Thunder, Bluejay, Sage, deşi o asociere cu elementele naturii este pe cât de probabilă, pe atât de plauzibilă. M-a fascinat însă un pasaj care descrie punctul în care lumea viselor şi lumea spiritelor se întâlnesc: „Lumea spiritelor şi lumea viselor nu sunt unul şi acelaşi lucru, dar se îmbină în cer. Lumea viselor este în sânul acestei lumi, lumea spiritelor este în afara ei, dar tu poţi zbura în amândouă. Şi ele se întâlnesc dincolo de cer. Aşadar, poţi zbura înainte şi înapoi. Lumea spiritelor este locul în care se întâlnesc toate lumile, de aceea şamanii ajung acolo. Acolo poţi exista în acelaţi timp în toate.

    Kim Stanley Robinson s-a născut în 1952, la Illinois. A studiat literatura la Universitatea din California. Ca scriitor, deşi a publicat nuveţe încă din 1976, Kim Stanley Robinson  şi-a început cu adevărat cariera în 1984, când au apărut THE WILD SHORE, primul său roman, şi THE NOVELS OF PHILIP K.DICK, teza de doctorat. Succesul său se cristalizează în momentul publicării TRILOGIEI MARTE ( tradusă şi în română şi apărută la editura „Nemira” ) pentru care a primit două Premii Hugo, Două premii Locus şi un premiu Nebula. Despre fabuloasa lume a scriitorului Kim Stanley Robinson puteţi afla mai pulte şi din interesantul interviu.sigla Nemira

Cartea Şaman, de Kim Stanley Robinson a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site/ul Editura NemiraPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

 

 „Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini” se lansează în cadrul FNT 2016

    Joi, 27 octombrie, de la ora 16.00, la Cărturești Verona, se lansează volumul Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini, coordonată de David Esrig, care apare în România în premieră absolută, după 30 de ani de când a fost publicată în Germania unde a avut un succes extraordinar și a intrat în toate bibliografiile de la facultățile de artă.

    Evenimentul are loc în cadrul celei de-a 26-a ediție a Festivalului Național de Teatru. Participă autorul, David Esrig, traducătorul cărții, Victor Scoradeț și Dana Ionescu, redactor-șef Nemira. 

    Formă teatrală, dar și politică și socială, commedia dell’ arte rămâne un fenomen irepetabil în istoria artei. Cu tot cu lumea lui pestriță, cu tot cu libertățile și rigorile lui, spectacolul acesta nu a dispărut niciodată. Dincolo de prejudecăți, dincolo de frivolități, el continuă cu alte măști, în alte timpuri și în alte locuri. În lucrarea inegalabilă scrisă de regizorul David Esrig, bestseller în Germania, povestea ei fascinează pe măsură ce se scrie, atentă la tot ce se află pe scena de un fel sau altul și în jurul ei. Istorie și poveste, știință și artă, commedia dell’ arte se arată într-o carte indispensabilă.

    David Esrig: „Mulțumesc Editurii Nemira că mi-a oferit posibilitatea de a mă întoarce la prima mea mare descoperire despre natura artei teatrale, dinainte să plec din România: commedia dell’ arte. Mă bucur că mi se oferă acum ocazia să mă revanșez cu această carte care-mi doream de mult timp să fie cunoscută publicul român. Această lucrare este și urmarea spectacolelor mele și a descoperirii faptului că teatrul are un limbaj aparte, iar commedia dell’ arte e forma cea mai pură a teatrului. Amestecul permanent de negoț cotidian, proclamații politice, arderi pe rug, procesiuni bisericești și carnavalești, de spectacole oferite de scamatori sau de comedianți făcea din piață un creuzet în care se contopeau realități brutale și reprezentarea lor simbolică și-i conferea Commediei o ancorare atât de solidă în omenesc și în real, încât, împreună cu publicul ei simplu, necioplit, reușea să facă saltul uluitor până la cea mai înaltă măiestrie.”

    David Esrig s-a născut în 1935 la Haifa, iar în 1938 se întoarce în România, ţara natală a părinţilor. Între 1953-1958 este student la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale“ Bucureşti (Facultatea de Regie). După mai multe spectacole montate în țară, în 1965 are un turneu la Théâtre des Nations, Paris, cu „Troilus şi Cressida” şi „Umbra”. Primește Premiul „Théâtre des Nations“ pentru ambele montări și Premiul Criticii franceze pentru cea mai bună montare străină în stagiunea 1964/1965 la Paris. În 1966 are turnee la Praga, Pilsen, Berlin (Est) la festival, Weimar, Dresda, Bonn: primul turneu al unui teatru din Europa de Est în Republica Federală Germania cu „Troilus şi Cressida”.

   În 1968 montează spectacolul cu piesa „Nepotul lui Rameau” de Denis Diderot la Teatrul „L. S. Bulandra“, Bucureşti, rămas pînă astăzi un spectacol-legendă pentru iubitorii de teatru români.

   O altă legendă este spectacolul „Furtuna”, la care repetițiile încep în 1971, dar care după doi ani este interzis, așa că Esrig își dă demisia de la Teatrul Naţional Bucureşti. În 1974 se mută în împreună cu familia în Republica Federală Germania și peste doi ani obține cetățenia germană. În 1976 face regia, decorul, costumele, traducerea piesei „Vicleniile lui Scapin” de Molière la Residenztheater München. Montarea a fost preluată şi în programul postului de televiziune ARD. În 1976 ține un curs la Universitatea din München: „Introducere în dramaturgia Furtunii lui Shakespeare“.

   Din iulie 1983 este director artistic general al teatrului din Essen, iar în 1993 a pus bazele Academiei de Teatru şi Film Athanor, o şcoală particulară care a devenit, în 1999, Academia Athanor – instituţie de învăţământ artistic superior finanţată de statul german.

Creatorul serialului FARGO – Noah Hawley vine la Nemira cu thrillerul ”Înainte de cădere”

    Noah Hawley, creatorul serialului multipremiat Fargo este publicat în România de editura Nemira cu thrillerul Înainte de cădere, carte devenită bestseller New York Times și ale cărei drepturi de ecranizare au fost achiziționate de Sony Pictures, autorul însuși urmând să scrie scenariul.

    Într-o seară cețoasă de vară, unsprezece oameni se îmbarcă într-un avion cu destinația New York. Peste șaisprezece minute, se întâmplă catastrofa: aeronava se prăbușește în ocean. Singurii supraviețuitori sunt un pictor și un băiețel de patru ani, dintr-o familie de bogătași.

    Înainte de cădere plonjează în viețile pasagerilor dispăruți. Coincidențe ciudate indică o conspirație. A fost voia destinului să dispară atâția oameni influenți sau a fost o mână criminală? Autoritățile vor să afle adevărul, iar cei care au supraviețuit devin protagoniștii unei relații de o mare fragilitate, într-un roman uimitor, care vorbește despre soartă și mai ales despre legăturile dintre oameni.

    „Înainte de cădere este, pe de o parte, un thriller complex și palpitant. Pe de altă parte, este o explorare a condiției umane, o meditație despre latura întunecată a celebrității, artă, puterea speranței și pericolul pe care-l reprezintă media, în lipsa verificărilor.“ The New York Times Review of Books

     Fragment:

    Se ridică la suprafaţă urlând. E noapte. Apa sărată îi arde ochii. Căldura îi pârjoleşte plămânii. Nu se vede luna, ci doar lumina ei difuză prin ceaţa compactă. Crestele valurilor sunt negre. În jurul lui, flăcări de un portocaliu sinistru biciuie apa. A luat foc oceanul, îşi spune el, dând instinctiv din picioare. Şi imediat, după o clipă de şoc şi derută: S-a prăbuşit avionul. Toate gândurile astea trec prin capul lui Scott, însă nu sunt exprimate în cuvinte. Mintea îi este plină de imagini şi zgomote haotice. Un picaj neaşteptat. Duhoarea înspăimântătoare a metalului topit. Urlete. O femeie căreia îi curge sânge din cap. Pe piele îi lucesc cioburi de sticlă. Şi toate obiectele nefixate bine au plutit prin aer o clipă nesfârşită atunci când timpul parcă a stat în loc. O sticlă de vin. Poşeta unei femei. Telefonul unei fetiţe. Farfurii cu mâncare rotindu-se foarte încet în aer, cu antreurile încă pe ele. Şi apoi scrâşnetul de metal pe metal. Tonoul. Şi lumea lui Scott s-a făcut fărâme.

   Noah Hawley, scriitor, scenarist, producător de film și de televiziune, s-a născut în 1967 la New York, unde și-a și petrecut copilăria. A studiat științe politice la Sarah Lawrence College și a lucrat pentru Legal Aid Society. S-a mutat apoi la San Francisco, unde a lucrat în IT. A debutat în volum cu A Conspiracy of Tall Men (1998). A publicat apoi Other People’s Weddings (2004), The Punch (2008),The Good Father (2012). Este creatorul serialului de televiziune Fargo (2014), care s-a bucurat de un real success și a câștigat numeroase premii.

  Lectură din TRADO la Noaptea Literaturii Europene de la București, din 9 septembrie

   Editura Nemira participă la Noaptea Literaturii Europene de la București din 9 septembrie 2016 cu 3 evenimente de excepție: o lectură în premieră din cartea de poezie Trado, de Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad, un performance pornind de la Sabia destinului de Andrzej Sapkowski, cu Lari Giorgescu și percuționistul Lucian Maxim, și o lectură din În noaptea timpului de Antonio Muñoz Molina făcutăAthena Farrokhzad. Foto de Rosie Alm de actorul Ionuț Grama.
      În cadrul programului propus de Institutul Cultural Român la Casa „Ion Mincu” (str. Pictor Arthur Verona nr. 19, cu începere de la ora 19.00, va avea loc o lectură în premieră din volumul TRADO, scris de Svetlana Cârstean împreună cu poeta suedeză Athena Farrokhzad și care apare în această toamnă la Nemira.
      Athena Farrokhzad va participa via Skype la invitația Svetlanei Cârstean, iar cele două autoare vor recita din Trado  și vor ilustra modul lor de lucru de la distanță. Următoarele trei sesiuni se vor desfășura în lectura Svetlanei Cârstean din volumele sale de poezie și vor fi completate de intervenția artistului vizual Mihai Barabancea și a muzicianului Cătălin Crețu.
       Svetlana Cârstean (n. 1969, Botoșani) a debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie. Volumul individual, Floarea de menghină (2008) Svetlana Carstean. Foto Claudiu Popescua fost recompensat cu Premiul pentru Debut în Poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Debut „România literară”, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” și Premiul Radio România Cultural. Floarea de menghină a fost publicată în Suedia la editura Rámus, în traducerea poetei Athena Farrokhzad. În 2015 a apărut Gravitaţie (Editura Trei), recompensat cu Premiul pentru Poezie 2015, al revistei Ateneu. În 2016, împreună cu Athena Farrokhzad, a lansat în Suedia un volum comun de poezie, Trado, la editura Albert Bonnier. A coordonat, timp de cinci ani, la editura Pandora M (Grupul Editorial Trei), propria colecţie de poezie, Cercul Poeţilor Apăruţi. Versiunea românească a volumului Trado va apărea, în luna octombrie, la editura Nemira.
      Athena Farrokhzad (n. 1983, Teheran) a publicat în 2009 două antologii de poezie, Manualen, împreună cu Tova Gerge, și Ett tunt underlag în colaborare cu grupul de poezie G=T=B=R=G. A editat antologia de poezie Omslag alături de Linn Hansén. În 2013, a lansat colecţia de poeme Vitsvit, apărută apoi și la editura Pandora M, în traducerea Svetlanei Cârstean. A fost distinsă cu Karin Boye Literary Prize și Stora Läsarpriset (Grand Reader’s Prize).

Nou în colecția Babel: ”În noaptea timpului” de Antonio Muñoz Molina

În noaptea timpului, romanul lui Antonio Muñoz Molina este un roman-fluviu despre sângerosul Război Civil din Spania, cu o scriitură ce amintește de Lev Tolstoi sau Ernst Hemingway.

Mulțimea de personaje, în care se amestecă ficțiuni cu figuri reale, rutina din vreme de pace, cât și violența grotescă a războiului face portretul unei lumi care dispare odată cu o mare iubire, aceea a protagonsitului. 

 Arhitectul Ignacio Abel, a cărui poveste de dragoste se desfășoară în paralel cu povestea de război din Spania, plecă din Madridul mutilat spre New York. Printre războaie exterioare și interioare, viața se construiește neîncetat, printre dorințe și suferințe, dragostea trăiește tulbure, asemenea epocii în care s-a născut.

Prin condiţia socială a personajelor sale, cititorul este introdus într-un Madrid literar (prin evocarea unor figuri precum Federico García Lorca, José Moreno Villa, Juan Alberti), arhitectural (prin menţionarea unor spaţii reprezentative în spaţiul iberic, precum Oraşul Universitar, cinematograful Capitol, clădirea Telefónica, dar şi european, precum Şcoala Bauhaus sau Turnul Einstein din Potsdam), politic (prin intervenţia vocilor lui Juan Negrín, Manuel Azaña sau José Bergamín).

„Un fel de Război și pace pentru Războiul Civil din Spania, extraordinarul roman al lui Molina urmărește o mulțime de personaje, amestecând ficțiuni cu figuri reale, creionând atât rutina din vreme de pace, cât și violența grotescă din vreme de război.“ Publishers Weekly

Cartea lui Antonio Muñoz Molina e aproape insuportabil de frumoasă: la fel ca toate clipele de iubire nebună.“ Marin-Mălaicu Hondrari

ANTONIO MUNOZ MOLINA este membru al Academiei Regale Spaniole din 1995, iar între 2004-2006 a fost director al Centrului Cultural Cervantes din New York. După ce a studiat istoria artei la Universitatea din Granada și jurnalismul, a debutat în anul 1984 cu volumul El Robinson urbano,urmat de mai multe lucrări, printre care El Invierno en Lisabona (1986), tribut adus jazzului și romanului noir. Pentru acest roman autorului i s-a decernat Premiul National pentru Literatură în Spania.

Colecția Babel a editurii Nemira este coordonată de Dana Ionescu și le propune cititorilor o privire de ansamblu asupra diversităţii literare actuale din literatura universală contemporană sau clasică. Printre autorii publicați până acum în colecție se numără Julian Barnes, Muriel Barbery, John Cheever, Gustav Meyrink, Stefano Benni, Mathias Malzieu sau Philippe Forest.

Alte titluri în pregătire în colecția Babel :

Gramatica lui Dumnezeu, de Stefano Benni

Doctorul Thorne, de Anthony Trollope

Zgomotul timpului, de Julian Barnes

AVANPREMIERĂ
ÎN NOAPTEA TIMPULUI

La început, chipul celor morţi se întipăreşte adânc în memorie şi reapare în vise sau în iluziile optice diurne, cu puţin timp înainte să se risipească în gol. Capul oval şi chel al profesorului Karl Ludwig Rossman, recunoscut cu greu la morga din Madrid într-o noapte de început de septembrie, la lumina funebră a unui bec atârnând de un cablu pe care muştele se strânseseră ciorchine, s-a ivit o clipă printre călătorii care se bucurau de soarele plăpând de octombrie pe puntea vaporului cu destinaţia New York: un bărbat chel, în vârstă, probabil evreu, dormea cu spatele sprijinit de pânza unui hamac, cu gura deschisă şi capul lăsat uşor într-o parte. Morţii par că au adormit într-o poziţie stranie sau că râd în vis sau că moartea i-a surprins înainte să se trezească, sau că au deschis ochii şi erau deja în plină moarte, cu un ochi deschis şi altul închis pe jumătate, cu un ochi negru sau transformat de un glonţ în carne vie. Amintiri instantanee se proiectează înaintea privirii lui în prezent ca nişte fotograme introduse din greşeală în montajul unui film şi, chiar dacă ştie că sunt false, îi e cu neputinţă să le înlăture şi să se sustragă astfel speranţelor şi otrăvii lor.

Pe când se plimba pe bulevardul ce se deschidea spre portul Saint-Nazaire, la capătul unei perspective umbrite de castani sălbatici, unde se ridica zidul curb de oţel al unui transatlantic, cu numele „S.S. Manhattan“ vopsit recent cu litere albe, strălucind în lumină, a văzut un bărbat cu faţa lată şi părul foarte negru, îmbrăcat într-un costum deschis la culoare, aşezat la soare la masa unei cafenele: printr-o amăgire a amintirii îl revăzuse în treacăt pe poe tul García Lorca pe aleea Recoletos din Madrid, într-o dimineaţă de iunie, pe când gonea într-un taxi spre una dintre ultimele întâlniri secrete cu Judith Biely. Depărtarea redeştepta în memorie acurateţea senzaţiilor fizice: aerul fierbinte de vară din automobil, mirosul de piele uzată al banchetei. Lorca fuma o ţigară la o masă de marmură, stând picior peste picior, iar lui Ignacio Abel i s-a părut pentru o clipă că şi acesta îl văzuse şi că îl recunoştea.

Apoi taxiul a virat în Piaţa Cibeles şi şi-a continuat lent parcursul pe bulevardul Alcalá; circulaţia se oprise dintr-un motiv oarecare, poate din cauza vreunui cortegiu funerar, întârziat de prezenţa gardienilor înarmaţi de la colţ de stradă. Se uita la ceasul de mână, la ceasul de pe clădirea Poştei, număra cu febrilă avariţie fiecare minut răpit din timpul întâlnirii cu Judith de ritmul lent al taxiului, de mulţimea adunată pentru înmormântare cu steaguri şi pancarte, cu gesturi încrâncenate de doliu politic. Acum se gândeşte la García Lorca mort, şi-l imaginează tot în costumul de vară în nuanţe deschise din dimineaţa aceea, cu aceeaşi cravată şi cu aceiaşi pantofi în două culori, mort şi făcut mototol ca o cârpă, în poziţie ghemuită, pregătindu-se parcă de culcare, ca unele din cadavrele celor împuşcaţi, stând pe o parte, cu picioarele strânse şi capul sprijinit pe braţul întins pe jumătate, aruncaţi aşa adormiţi într-un şanţ sau lângă un zid ciuruit de gloanţe, împroşcat de sânge de-acum uscat.

Aceeaşi grabă de atunci îl mai îmboldeşte şi acum spre necunoscut, un loc care e doar un nume, Rhineberg, o colină lângă un fluviu de o lăţime impresionantă, o bibliotecă încă inexistentă, redusă în acest moment al călătoriei la o serie de schiţe în creion şi un pretext pentru fugă. Graba ce îl făcea să gonească prin Madrid în micul lui automobil spre locul unde îl chema datoria; graba care îl făcea să se trezească în toiul nopţii, nerăbdător să se lumineze de ziuă, chinuit de trecerea timpului, de risipirea lui iremedia bilă, impusă de insuportabila lentoare spaniolă, de lehamite, de rezistenţa neclintită de secole la orice formă de schimbare. Acum, această grabă persistă în lipsa oricărui scop, la fel ca durerea unui membru amputat ce încă îl bântuie pe infirm, ca un impuls reflex ce îl poartă spre o destinaţie urgentă unde nu o va găsi pe Judith Biely şi dincolo de care nu are nimic de văzut: glasurile din vis sau din realitate, acul minutarului care zvâcneşte în acelaşi ritm pe toate cadranele gării din Pennsylvania: o scară cu trepte de metal coborând spre peroanele acoperite de bolţi sonore, valiza în mână şi durerea din încheieturile degetelor, paşaportul din buzunarul interior al sacoului, pipăit pentru o clipă de mâna care ţine biletul, un controlor care dă din cap afirmativ când îi strigă numele destinaţiei finale, vocea înăbuşită de vibraţia locomotivei electrice, netedă ca botul unui aeroplan, gata de pornire cu o punc tua litate necruţătoare, şuierând ca maşinile şi sirenele vaporului „S.S. Manhattan“ pe când începea să se îndepărteze încet de chei. Uneori, graba aceasta se mai domoleşte, dar apăsarea nu dispare întru totul.

Singurul răgaz e momentul plecării; tihna câtorva ore sau zile în care să te poţi abandona pasivităţii călătoriei fără mustrări de conştiinţă sau să stai întins în camera de hotel cu ochii închişi, fără ca măcar să-ţi fi scos pantofii, să stai întins pe o parte cu picioarele strânse, vrând să nu te mai gândeşti la nimic, să nu fii nevoit să deschizi iar ochii. Răgazul se va sfârşi însă în curând şi neliniştea se va întoarce: trebuie să-ţi faci iar valiza sau să o cobori din raftul de sus pentru bagaje, trebuie să-ţi pregăteşti documentele, să te asiguri că n-a rămas nimic în urmă. Dar pentru moment, abia urcat în trenul încă în staţionare, Ignacio Abel s-a rezemat cu o senzaţie de negrăită uşurare de locul repartizat lângă fereastră, la adăpost, cel puţin pentru următoarele două ceasuri. Şi-a lăsat valiza pe locul de lângă el şi fără să-şi fi dezbrăcat pardesiul îşi sondează buzunarele unul câte unul, recunoscând cu buricul degetelor suprafeţe, texturi, coperta şi flexibilitatea paşaportului, grosimea portofelului unde se află fotografiile cu Judith Biely şi copii lui şi fişicul cu cei câţiva dolari rămaşi, telegrama pe care o va scoate în curând pentru a verifica indicaţiile de călătorie, plicul cu scrisoarea Adelei, plin de fişe pe care poate ar fi trebuit să le rupă în bucăţi înainte să iasă din camera de hotel sau pur şi simplu să le lase uitate pe noptieră.

Pasărea furtunii (Războiul celor două roze), de Conn Iggulden la editura Nemira

O nouă serie extraordinară de romane istorice apare la editura Nemira – Războiul celor Două Roze, cu primul volum, Pasărea furtunii, de Conn Iggulden, în traducerea lui Silviu Genescu.

Pentru pasionații de istorie sau pur și simplu cei care vor romane pline de personaje memorabile și întorsături de situație, seria Războiul celor Două Roze spune povestea tulbure și fascinantă a celor 30 de ani de război civil între cele mai mari familii nobiliare din Marea Britanie: Casa York și Casa Lancaster, una dintre ce mai brutale și sângeroase perioade din istoria Regatului. Este totodată perioada istorică și politică poate cea mai controversată și renumită, cu numeroase reprezentări în cărțile de istorie, romane, filme și seriale.

Conn Iggulden scrie în stilul marilor romane istorice, reușind să alcătuiască o tapiserie amplă și însuflețită a epocii pentru povestea spusă într-un ritm alert, care ține cititorii atenți și fascinați.

Romanul Pasărea furtunii începe în 1437, la ani buni după domnia bravului Henric al V-lea, când pe tron a urcat fiul său, Henric al VI-lea. Renumit pentru blândețea lui, sănătatea șubredă îl face un monarh slab, care nu poate conduce decât cu ajutorul apropiaților. Există însă destui nobili, printre care ducele de York, convinși că Anglia trebuie guvernată cu mână de fier pentru a supraviețui. Teritoriile ei din Franța sunt amenințate și sunt zvonuri despre o răzmeriță iminentă. Se răspândesc temerile că Anglia nu va rezista, cu atât mai mult cu cât Henric al VI-lea vrea să o ia de soție pe Margareta de Anjou.

Celelalte romane din seria Războiul celor Două Roze sunt: Trinity (2014), Bloodline (2015) șiRavenspur (2016) care vor fi și ele traduse la editura Nemira.

CONN IGGULDEN, unul dintre cei mai cunoscuți autori de romane istorice din zilele noastre, a semnat numeroase volume de gen, care se bucură de un real succes. Fiu al unui englez și al unei irlandeze, s‑a născut în 1972, a crescut cu poveștile mamei și a început să scrie încă de mic poezie și povestiri. A studiat literatura engleză, materie pe care apoi a și predat‑o. Dar în scurtă vreme a ales să se dedice în întregime scrisului și a debutat cu romanul The Gates of Rome, primul din seria în cinci volumeEmperor, construită în jurul vieții lui Iuliu Cezar. În 2007 a apărut prima parte din seria Conqueror, tot în cinci volume, ficțiune amplă desfășurându‑se în imperiul mongol, Ginghis‑Han fiind unul dintre protagoniști. Seria Războiul celor Două Roze a debutat în anul 2013 cu romanul Pasărea furtunii, după care au urmat încă trei volume.

FRAGMENT CARTE

Prolog

ANNO DOMINI 1377

Sub pat, ligheane cu sânge regesc, închis la culoare, zăceau uitate acolo de doctor. Alice Perrers se odihnea pe un scaun, gâfâind din pricina efortului de a-l ajuta pe regele Angliei să intre în armura sa. Aerul din încăpere era îmbâcsit cu acreala mirosului de transpiraţie şi moarte, iar Eduard părea propria sa efigie, palid şi cu barba colilie.

Pe Alice o podidiră lacrimile în timp ce-l privea. Lovitura care-l doborâse pe Eduard la pământ venise din cerul senin al unei zile de primăvară, nevăzută şi îngrozitoare, pe aripile unui vânt cald. Se aplecă cu grijă înainte şi-i şterse saliva din colţul gurii lui lăsate. Cândva, fusese atât de puternic, un bărbat între bărbaţi, care putea lupta din zori şi până-n seară. Armura-i lucea, cu toate astea era însemnată şi scrijelită precum pielea pe care o proteja. Sub ea, muşchii şi oasele îşi pierduseră vigoarea. Aşteptă să-l vadă deschizându-şi ochii, nefiind sigură de claritatea gândirii lui. Era conştient când şi când, momente ale unei vieţi tot mai firave şi mai scurte, pe măsură ce treceau zilele. Se trezise în zori şi-i şoptise să-i fie pusă armura. Doctorul sărise din scaunul său, dând regelui să bea încă una din licorile sale mizerabile.

Nevolnic ca un copil, Eduard refuză amestecul împuţit, începând să tuşească atunci când bărbatul continuă să-i ţină bolul la gură. Pe Alice o cuprinse mânia când văzu una ca asta. Cu toate protestele furioase ale doctorului, îl izgoni pe acesta din apartamentul regelui, plesnindu-l cu şorţul şi neluând în seamă ameninţările sale, până când izbuti să închidă uşa după el. Eduard o văzuse ridicând cămaşa de zale de pe suportul armurii. Zâmbi o clipă, apoi ochii săi albaştri se închiseră şi se lăsă înapoi pe perne. În următoarea oră, pielea ei deveni trandafirie din cauza efortului, ştergându-şi fruntea cu dosul palmei în timp ce se muncea cu legăturile din piele şi cu fierul, trăgându-l pe bătrân înainte şi-napoi, fără niciun ajutor din partea lui.

Totuşi, fratele ei era cavaler şi astfel nu era pentru prima dată când îmbrăca un bărbat, pregătindu-l de luptă. Când îi puse pe mâini mănuşile armurii şi se lăsă pe scaun, el abia dacă mai era conştient, gemând încet, aproape căzut în leşin. Degetele lui zvâcniră pe păturile boţite până când ea icni şi se ridică, dându-şi seama ce voia. Alice se întinse spre sabia uriaşă agăţată de peretele încăperii, fiind nevoită să-şi folosească ambele mâini pentru a o aşeza acolo unde palmele lui puteau apuca mânerul. Fusese o vreme când Eduard mânuise spada de parcă n-ar fi cântărit nimic. Îşi şterse lacrimile fierbinţi în timp ce mâinile lui se strânseră într-un spasm, mănuşa armurii scârţâind în tăcere.

Arăta din nou ca un rege. Reuşise. Dădu din cap bucuroasă că, atunci când i se va împlini sorocul, regele va arăta aşa cum era cât trăise. Băgând mâna în buzunar după un pieptăn, începu să-i aranjeze barba albă şi părul încâlcite. Nu-i luă mult. Faţa lui era lăsată într-o parte, ca şi cum se topise o bucată de ceară fierbinte, iar respiraţia lui se auzea ca o horcăială sacadată.

La douăzeci şi opt de ani, era cu aproape patruzeci de ani mai tânără decât regele, însă până la boala sa Eduard fusese viguros şi puternic, de parcă ar fi fost hărăzit să trăiască pe vecie. Era rege deja când ea se născuse şi nimeni dintre cei cunoscuţi de ea nu şi-l putea aminti pe tatăl lui, nici pe marele Ciocan al Scoţienilor1, care domnise înaintea lui. Familia Plantagenet îşi lăsase urma în Anglia şi devastase Franţa în bătălii pe care nimeni nu crezuse că le-ar fi putut câştiga. Pieptănul se încurcă în barba lui. Ochii cei albaştri se deschiseră la atingerea ei şi, istovit, regele o privi. Alice se cutremură sub uitătura lui cumplită, care-i adâncise slăbiciunea pentru atâta amar de vreme.

Sunt aici, Eduard, spuse ea aproape în şoaptă. Sunt aici. Nu eşti singur.

O parte a feţei lui se zbârci într-o strâmbătură şi-şi ridică mâna stângă, cea bună, ca s-o tragă de mână şi să i-o coboare, cea în care ţinea strâns pieptănul. Răsufla din greu, iar pielea i se îmbujoră de efortul de a vorbi. Alice se aplecă mai aproape, spre a-i auzi cuvintele bolborosite.

Unde sunt fiii mei? zise el, ridicându-şi capul în aşa fel încât se desprinse de pe pernă, apoi căzu la loc.

Mâna dreaptă-i tremura pe mânerul spadei, simţindu-se în siguranţă cu ea.

– Vin, Eduard. Am trimis mesageri după John, să-l aducă de la vânătoare. Edmund şi Thomas sunt în aripa cealaltă. Vin cu toţii.

În timp ce vorbea, putu auzi un tropăit pe trepte şi zarvă de glasuri bărbăteşti. Îi cunoştea bine pe fiii lui şi se pregătise, ştiind că momentele ei de intimitate erau pe sfârşite.

– Mă vor trimite de-aici, dragostea mea, dar n-am să fiu prea departe.

Se aplecă şi-l sărută pe buze, simţind căldura nefirească a respiraţiei sale amare. În vreme ce se aşeza înapoi, putu desluşi vocea hârşâită a lui Edmund spunând altor doi despre un rămăşag pe care-l pusese. Ar fi fost bine ca fratele mai mare să fi fost printre ei, însă Prinţul Negru murise cu un an înainte, fără a mai putea moşteni vreodată regatul tatălui său. Se gândi că pierderea moştenitorului tronului fusese prima lovitură care dusese la toate celelalte. Un tată n-ar trebui să-şi vadă fiii pierind înaintea lui, îşi zise ea. Era ceva cumplit de suportat, fie el rege sau om de rând.

Uşa se deschise cu un pocnet care o făcu pe Alice să tresară. Cei trei bărbaţi care intrară semănau cu toţii cu tatăl lor, în feluri diferite. Cu sângele bătrânului Longshanks curgându-le prin vene, erau unii dintre cei mai înalţi bărbaţi pe care-i văzuse ea vreodată, astfel că umplură încăperea şi ea se trezi înghesuită chiar înainte de a deschide gura.

Edmund de York era zvelt şi cu părul negru, aruncând o căutătură piezişă când dădu cu ochii de femeia care stătea cu tatăl lui. Nu fusese niciodată de acord cu ibovnica părintelui lor şi, în timp ce Alice se ridică şi rămase sfioasă, sprâncenele sale coborâră închipuind o expresie tăioasă. Lângă el, John de Gaunt avea aceeaşi barbă ca şi tatăl său, cu toate că era încă bogată şi neagră, tăiată în „V“, ascunzându-i gâtul vederii. Fraţii se înălţau lângă tatăl lor, privindu-l în vreme ce ochii lui se închiseră din nou.

Alice tremura. Regele-i fusese protector, iar ea îşi adunase o adevărată avere. Devenise bogată din această asociere, însă era perfect conştientă că oricare dintre bărbaţii din încăpere putea porunci să fie înşfăcată dintr-o simplă toană, iar proprietăţile şi pământurile să-i fie luate după nicio altă hotărâre decât cuvântul lor. Titlul de duce era încă atât de nou, încât nimeni nu le pusese autoritatea la încercare. Se ridicau deasupra conţilor şi baronilor aproape ca nişte regi în toată puterea cuvântului, aflându-şi semenii şi egalii numai printre cei din această încăpere, în acea zi.

Lipseau doi capi ai celor cinci mari case. Lionel, ducele de Clarence, murise cu opt ani înainte, lăsând în urmă-i doar o fetiţă. Fiul Prinţului Negru era un băiat de zece ani. Richard moştenise Ducatul de Cornwall al tatălui său, după cum va moşteni însuşi regatul. Alice îi cunoscuse pe amândoi copiii şi spera doar că Richard va supravieţui puternicilor săi unchi suficient de mult ca să ajungă rege. În sinea ei, n-ar fi dat nicio para pe şansele lui.

Cel mai tânăr dintre cei trei era Thomas, ducele de Gloucester. Poate pentru că era cel mai apropiat de vârsta ei, o tratase întotdeauna pe Alice cu blândeţe. Era singurul dintre ei care luase seamă de prezenţa ei în timp ce era ridicată în picioare şi tremura.

Ştiu că ai fost o mângâiere pentru tatăl meu, lady Perrers, zise Thomas. Însă acum e momentul să rămână cu familia sa.

Alice clipi printre lacrimi, recunoscătoare pentru cumsecădenie. Edmund de York vorbi înainte să apuce ea să răspundă.

– Vrea să spună că ar trebui să pleci, fată, spuse el.

Nu privi spre ea, având ochii aţintiţi spre figura tatălui său zăcând în armura lui, pe aşternuturile albe.

– Ieşi!

Alice plecă degrabă, ştergându-şi uşor ochii. Uşa era deschisă, iar ea privi înapoi spre cei trei fii aplecaţi deasupra regelui muribund. Închise uşa cu grijă şi suspină luând-o prin Palatul Poleit.

Rămaşi singuri, fraţii păstrară tăcerea multă vreme. Tatăl lor fusese ancora vieţii lor, singura constantă dintr-o lume violentă. Domnise timp de cincizeci de ani, iar ţara devenise puternică şi bogată sub stăpânirea sa. Niciunul dintre ei nu-şi putea imagina un viitor fără el.

Trilogia balcanică, de Olivia Manning la editura Nemira – integral în librării!

    Trilogia Balcanică scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning din care fac parte romanele Marea șansă, Orașul decăzut și Prieteni și eroi a apărut integral la editura Nemira, în colecția Babel, tradusă din limba engleză  de Diana Stanciu.
     Chiar înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial Olivia Manning s-a căsătorit cu R.D. Smith, trimis lector de literatură engleză la British Council din București, unde scriitoarea a venit să locuiască și unde avea să descopere un univers total străin, pe care îl va reflecta în literatura sa. Trilogia balcanică împreună cu Trilogia Levantină formează o epopee cunoscută sub numele de Şansele războiului, best-seller care a cunoscut numeroase reeditări şi a fost ecranizată de BBC în 1987.
    Soții Smith – Pringle în roman – au sosit în România o dată cu izbucnirea celui de al doilea război mondial şi au rămas acolo până la 30 septembrie 1940 când guvernul român a dispus plecarea din ţară a tuturor cetăţenilor britanici. Destinația va fi Grecia. Cele treisprezece luni petrecute la Bucureşti fac obiectul primelor două romane din Trilogie și surprind decorul balcanic și tensionat al capitalei, prinsă în tumultul războiului. Observațiile aparțin autoarei sau prietenilor britanici care se strângeau la „Barul englezesc“ de la Athéné Palace.
    Amestec de balcanism și europenism, sufocat de sărăcie și corupție, Bucureștiul anilor ’39–’40 se dezvăluie dintr-un unghi nemilos, celebru încă de la apariția cărții. Dacă pentru alți străini care-l vizitează Bucureștiul este ”Parisul balcanic”, pentru Olivia Manning acesta reflectă o lume în descompunere, pe cale să se prăbușească, în iminența războiului.
    Marea șansă și Orașul decăzut reflectă cel mai bine felul cum tulburările sufletești ale personajului Harriet Pringle se suprapun unor momente dramatice pentru România și București. Capitole intitulate sugestiv Asasinul, Căderea Troiei, Cutremurul sau Căpitanul redau tribulațiile sufletești ale soției care află de aventura soțului cu Sophie Oreșanu pe fondul unor evenimente precum asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu, prăbușirea Poloniei și a Franței, ultimatumul sovietic pentru cedarea Bucovinei de Nord și a Basarabiei, intrarea României în axa Roma-Berlin-Tokio, abdicarea lui Carol sau proclamarea statului național legionar.
    În Prieteni și eroi Harriet ajunge la Atena și îl așteaptă anxioasă pe Guy, încă prins în tulburătorul București. Odată cu venirea lui, însă, lucrurile nu se liniștesc, iar grijile privind viitorul profesional al lui Guy și viitorului mariajului lor se accentuează. Tonul romanului este mai optimist și mai cald la început, pe fondul încrederii în prezentul politic al Greciei, dar pe parcurs și aici apar nesiguranța și iminența războiului, așa încât dramele personale ale lui Harriet își găsesc din nou ecoul în tulburările întregii Europe.

Trilogia Balcanică de Olivia Manning este una dintre cele mai minunate opere de ficțiune apărute în Anglia de la război încoace. Galeria personajelor este uriașă, descrierea scenelor, absolut superbă, patosul e reținut, iar umorul, discret și civilizat.“ Anthony Burgess
„Trilogia Oliviei Manning te amuză, te captivează și te informează, iar să faci toate acestea cu atâta eleganță nu e puțin lucru.“ Sunday Times
Una dintre cele mai bune cronici despre România și Grecia la vreme de război, Prieteni și eroi are o poveste bine scrisă, captivantă, hipnotică.“ The Guardian

    Olivia Manning (1908-1980) s-a născut la Portsmouth, Hampshire, și și-a petrecut mare parte din primii ani de viață în Irlanda, simțind, cum avea să povestească mai târziu, că nu aparține niciunui loc și dând dovadă de un mare apetit pentru călătorii și descoperiri. Chiar înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial s-a căsătorit cu R.D. Smith, trimis lector de literatură engleză la British Council din București, unde scriitoarea a venit să locuiască împreună cu el și unde avea să descopere un univers total străin. După ce publicase mai multe romane, printre care The School of Love (1951) și The Doves of Venus (1955), experiența biografică a autoarei în lumea aflată în dramatică schimbare avea să ducă la apariția Trilogiei Balcanice, începută cu Marea șansă (1960) și cotinuată cu volumele Orașul decăzut (1962) și Prieteni și eroi (1965), apărute la Editura Nemira. Când nemții de apropiau de Atena și Europa fierbea, Olivia Manning  a trebuit să plece cu soțul său în Egipt pentru ca în cele din urmă să ajungă la Ierusalim, unde R.D. Smith a fost numit într-un post-cheie. Cuplul s-a întors la Londra în anul 1946, unde a trăit până la sfârșitul vieții. La peste zece ani de la Trilogia Balcanică, autoarea avea să publice, după The Rain Forest (1974), și Trilogia Levantului: The Danger Tree (1977), The Battle Lost and Won (1978) și The Sum of Things (1980). Împreună, cele două trilogii alcătuiesc seria intitulată Fortunes of War, cunoscută în toată lumea.

Volume în pregătire în colecția Babel:
Gramatica lui Dumnezeu, de Stefano Benni
În noaptea timpului, de Antonio Munoz Molina
Doctorul Thorne, de Anthony Troloppe

sigla Nemira

by -
15

"Sabia destinului are două tăişuri. Unul dintre ele eşti tu. Iar celălalt este ...moartea?"

Sabia destinului, de Andrzej Saprowski-legendă şi mit

Titlu original: Miecz Przeznaczenia

Editura: Nemira

Colecţia: Nautilus

An apariţie: 2016

Număr pagini: 351

Traducere din limba poloneză de Mihaela Fiscutean

      Începând cariera literară în glumă, autorul polonez A. Saprowski şi-a cucerit rapid cititorii cu un stil inconfundabil şi prin abordarea unui gen literar mai puţin consacrat în ţara natală. „ Când am început să scriu eu, Polonia nu avea scriitori de fantasy.”

     Seria „The Witcher” i-a adus un succes remarcabil şi popularitate literară apreciată cu multe premii şi distincţii.

     „Sabia destinului” continuă aventura din Ultima dorinţăa cărei recenzie o puteţi găsi aici.

       De data aceasta aventura începe în plină luptă. Vânătorul cu părul alb vânează un basilisc, iar mulţimea panicată aşteaptă deznodământul care nu întârzie să apară: încă odată, Geralt înfruntă monştrii şi îşi ia plata cuvenită pentru uciderea lor. Cu această ocazie, îl cunoaşte pe Borch Trei Găi însoţit de două războinice zerrikance.

Fight Acceptând să meargă împreună la han, între cei doi se leagă o uşoară amiciţie şi un dialog despre o creatură legendară: dragonul auriu. Supoziţiile despre o asemenea reptilă gigantică, îl fac pe Geralt sceptic, dar numele lui Yennefer îi schimbă radical decizia de a se ţine departe de dragoni şi rivianul se trezeşte că se aventurează năvalnic în necunoscut, sperând ca odată cu creatura mitică să o reîntâlnească şi pe vrăjitoarea care i-a furat inima.

Oare n-o fi posibil să fi existat cândva un dragon auriu, o mutaţie unică, irepetabilă?”
… posibilul nu are limite, sau cel puţin natura nu le cunoaşte.”

       Pe urmele făpturii despre care se crede a fi doar o închipuire, Geralt porneşte într-o expediţie plină de peripeţii alături de o serie de personaje amuzante, alături de vechiul său prieten – trubadurul Jaskier- şi, bineînţeles, alături de Yennefer care, aşa cum se aşteptase şi Vânătorul, îşi face apariţia.

    La început, reacţia femeii este una ostilă şi derutează puţin, dat fiind faptul că la sfârşitul primului volum, cei doi păreau să-şi fi clarificat oarecum problemele. Cuvintele ei fac cititorul să-şi ridice sprâncenele uimit, iar vânătorului îi provoacă amuzament furia nestăpânită a vrăjitoarei.

– Să nu te aud! Ţi-am dat mai mult decât oricărui alt bărbat, secătură. Nu ştiu de ce tocmai ţie. Iar tu … Oh, nu, dragul meu. Eu nu sunt vreo curvă sau vreo elfă întâlnită din întâmplare pe o potecă din pădure, pe care s-o laşi baltă într-o dimineaţă, s-o părăseşti fără niciun cuvânt de rămas-bun, lăsându-i pe masă un bucheţel de violete.”

   Ups! Ce-ai făcut Geralt? Vrăjitoarea înfuriată pare comică pe de-o parte, dar cuvintele sale conţin o notă de dezamăgire care îl vizează pe protagonist.loving

– Yen. Iartă-mă.
– Nu. Niciodată.”

      Cu toată tensiunea dintre Yen şi Geralt, drumul continuă, iar dragonul auriu se dovedeşte a fi o realitate deopotrivă maiestuoasă şi înfricoşătoare. Pielea sa din aur atrage şi învrăjbeşte oamenii şi vrăjitorii care ajung să îşi pună beţe în roate.

      Dragonul Villentretenmerth este însă şi posesorul unor abilităţi ieşite din comun: are darul de a vorbi, poate lua formă umană, are simţul onoarei, este un excelent luptător şi dovadă chiar şi de sarcasm în dialogurile sale. Deja îmi place dragonul ăsta care se amuză pe seama celor mai buni luptători, umilindu-i în luptă dreaptă.

Dacă cineva nu ţine cont de poruncile mele, iată, îl poftesc la luptă de onoare, cavalerească. Cu arme convenţionale, fără vrăji, fără scos foc pe gură.”

      Surpriza pe care dragonul auriu ne-o face este însă una de proporţii. Cine este de fapt acesta, rămâne să aflaţi din paginile volumului. Să nu uităm că una dintre capacităţile sale este de a se transforma în fiinţă umană

Doar legenda şi mitul ignoră limitele posibilului.”

       Stilul lui Saprowski este într-adevăr inconfundabil. Replici moralizatoare sau gânduri pline de tâlc, dar şi fraze conţinând umor şi presărate cu regionalisme şi expresii neconvenţionale fac din naraţiune un adevărat deliciu literar.

Geralt and YenneferAcest al doilea volum se axează mai mult pe relaţia aparent fără niciun viitor dintre vrăjitoarea Yennefer şi Vânătorul Geralt. Legătura dintre cei doi este pe cât de ciudată, pe atât de intensă. Trecem rapid de la „nu te iert niciodată” la săruturi fierbinţi, apoi la despărţiri decepţionante şi regăsiri dulci. Din câte se pare, cei doi au multe de împărţit, iar autorul ni le relatează progresiv, păstrând permanent o aură de mister. De fiecare dată există senzaţia că rămâne ceva nespus.

…oamenii uniţi prin destin se întâlnesc mereu.”
Împărtăşirea aceluiaşi destin nu este de ajuns. E nevoie de ceva mai mult.”

        Călătoria continuă şi ne aventurăm alături de Geralt prin alte ţinuturi magice în care întâlnim personaje ce ne duc cu gândul la basme şi la acea atmosferă fascinantă de poveste. Numai că, Geralt nu este Făt-Frumos, iar uneori, durerea ce pare să curgă prin cuvintele sale nu prevesteşte un sfârşit de genul „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Sabia destinului va fi în final decisivă.

– Poate crezi că mă cunoşti. Nu uita, eu sunt o fiinţă cu o natură mai complicată.”

        La fel ca în volumul precedent, şi în “Sabia destinului”,  drumul alături de vânător este unul special. Niciodată nu poţi spune că îl cunoşti suficient pentru a-i acorda încredere, dar mergi alături de el pe un tărâm mistic unde magia, creaturile legendare şi capacităţile supranaturale sunt întâlnite la fiecare pas. Curiozitatea pe care o stârneşte te determină să mai faci un pas, apoi încă unul, până ce urmezi tot traseul ca hipnotizat.

       Această nouă serie de întâmplări cuceresc cititorul, iar aventura devine una palpitantă, antrenantă şi încărcată de magie. “Sabia destinului “ ne poartă cu abilitate prin ţinuturi fabuloase şi ne face cunoştinţă cu personaje noi, în timp ce pe protagoniştii deja cunoscuţi începem să-i cunoaştem din ce în ce mai bine.

sigla NemiraCartea Sabia destinului, de Andrzej Saprowski a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Maryliyn

Surse foto: 1, 2 , 3

50% reducere la cărți și transport gratuit pe nemira.ro

     Iubesc să citesc și oricât de multe cărți aș avea tot mai am nevoie de încă una și încă una. Parcă nu-s suficiente și recomandările care apar în jurul meu mă incită să dau iama în mediul online și să vânez reducerile.
      Mi-am propus să fiu cumpătată și viciul să-l țin sub control, dar cum să rezist când văd zilnic în newsletter promoții la cărți? Este ca și cum mi s-ar spune să renunț la ciocolată. :)
      Acum sunt la un click distanță de provocarea lansată de editura Nemira. Până pe 24 iulie au reduceri de 50% la cărți și transport gratuit.
      Dacă și voi sunteți stârniți, am realizat o listă de recomandări pe care trebuie să le am și se găsesc la prețuri foarte bune. Reducerile sunt considerabile și merită să le luați în considerare.

1. Talismanul (Seria Outlander) de Diana Gabaldon (recenzie)

Talismanul 1

     Veți fi fascinați de frumoasa poveste de dragoste dintre Jamie și Claire. Două personaje remarcabile care și-au dorit să schimbe istoria!

“- Te voi găsi, mi-a șoptit la ureche. Îți promit. Chiar dacă trebuie să îndur două secole de purgatoriu, două sute de ani fără tine, atunci asta să fie pedeapsa mea, pe care am primit-o pentru crimele mele. Căci am mințit, am ucis și am furat, am trădat și am înșelat. Dar există un lucru care trebuie să atârne în balanță. Când voi sta înaintea lui Dumnezeu, voi avea un singur lucru de spus, pentru a cântări împotriva celorlalte.
Vocea i-a scăzut până a devenit o șoaptă și brațele i s-au strâns în jurul meu.
-Doamne, mi-ai dat o femeie rară, și Doamne, cât am iubit-o! “


2. Mila 2.0 de Debra Driza
recenzie

mila 2

  ,,MILA 2.0 mi-a atras atenția de când a apărut pe piața editorială din România. După surprinzătoarea ,,Regina Roșie”, tot de la Nemira, am citit această carte. Mi-a plăcut foarte mult, a fost o lectură ușoară, de care avem cu toții nevoie după o zi obositoare. Viziunea autoarei  mi s-a părut mai mult decât interesantă, aparent pare a fi o clasică poveste de dragoste pentru adolescenți, când de fapt e mai mult de atât. Da, aștept cu nerăbdare continuarea.

,,Toți trei ne holbam la brațul meu. Și ne holbam. De parcă nici unuia nu ne venea să credem ce vedeam. Brațul meu nu sângera deloc. Pe pielea mea era o rană mare, deschisă, dar nu era sânge. Nu era sânge, pentru că, în loc de sânge, o peliculă subțire roșie se rupsese și lăsa să se scurgă din rană un sol de lichid scârbos alb-lăptos. Și nu era doar atât. În interiorul rănii, în interiorul meu, era un tub transparent, cu o gaură zimțată, în formă de clemă. Și înăuntrul lui? Ceva ce semăna cu niște fire. Fire mici argintii, răsucite ca spiralele duble despre care învățam la biologie.”


3. Seria Damen Tango
Parfumul iubirii, Colecționara de parfumuri interzise(recenzie) și Vise spulberate(recenzie)

Pachet Damen Tango Nemira.ro

       Colecționara de parfumuri interzise de Kathleen Tessaro: Spectaculos, profund și enigmatic, așa aș descrie acest extraordinar roman, dar tot n-aș reuși să redau impactul pe care l-a avut asupra mea. Mi-a oferit o lectură bogată, de genul celor care îți rămân gravate undeva în suflet și-ți răsar din când în când printre amintiri. Locațiile alese pentru desfășurarea acțiunii (Paris, New York, Monte Carlo și Londra), atmosfera locurilor și timpurilor surprinsă în detalii de mare finețe, dezvăluirile inedite despre felul în care se fac parfumurile și, în primul rând, minunatul spectacol al naturii umane prin prezenarea unui mozaic de personaje fascinante, fac din această carte una de excepție.

     Vise spulberate de Phillipa Fioretti este o carte captivantă, cu numeroase răsturnări de situație, aventuri, mistere, iubire, pasaje amuzante și locații pline de farmec (Sydney, Roma, Napoli, Amalfi).

4. Seria Demon de Peter V. Brett
Omul pictat și Sulita deșertului

Seria Demon

     “Omul pictat” s-a dovedit o lectură palpitantă și interesantă, plină de acțiune. Recomand cartea tuturor celor care indrăgesc genul fantasy. Aveți ocazia să întâlniți personaje de neuitat, scene palpitante, unele chiar șocante, multe intrigi, trădări, dragoste și foarte multă magie.

În inima lui, știa că, acum, când avea de ales, nu mai putea sta niciodată în locul sigur din spatele glifelor sale, lăsându-i să danseze liniștiți. Dar cine avea să-i fie alături, să lupte împreună cu el? Însă nu înţelesese că frica putea lua mai multe forme. Fiindcă, în ciuda încercărilor de a dovedi contrariul, pe el îl îngrozea gândul că era singur. Avea nevoie de cineva, de oricine, care să creadă în ceea ce făcea el. De cineva împreună cu care să lupte şi pentru care să lupte.”

    “Sulița deșertului“ este un roman complex, fascinant, care te răscoleşte datorită profunzimii trăirilor emoționale ale personajelor. Consider a fi una dintre cele mai bune scrieri din genul fantasy. Am întâlnit personaje de neuitat, scene palpitante, unele chiar șocante, povești de viată cutremurătoare, multe intrigi, trădări, dragoste și foarte multă magie.

5. Seria Magicienii de Lev Grossman
Magicienii (recenzie), Regele magician (recenzie) și Tărâmul magicianului

Seria Magicienii

Magicienii: Timp de opt ore am călătorit alături de Quentin și prietenii săi din Brooklyn până în Brakebills, apoi am ajuns în apropiere de Antarctica, iar la final m-am trezit într-un univers paralel, tărâmul Fillory, populat de naiade, driade, satiri, elfi, spiriduși, centauri, vrăjitoare, demoni. Am savurat din plin fiecare moment. A fost magic!

Un magician nu avea nevoie de arme. Un magician nu avea nevoie decât de puterea din interiorul lui. Tot ce trebuia să facă era să fie el însuși: Regele Magician.”

6. Pachet Cadou pentru aventurieri
SAS Ghidul supraviețuitorului și Noroi, transpirație și lacrimi – autobiografia lui Bear Grylls (recenzie)

cadou-pentru-aventurieri

     Noroi, transpirație și lacrimi – autobiografia lui Bear Grylls: În acest roman sunt părți incredibil de sensibile la care pur și simplu ți se va părea imposibil să te abții din plâns, dar și părți la care vei râde cu lacrimi. Este un roman despre depășirea condiției și despre reușita în viață în ciuda eșecurilor repetate. Un exemplu de perseverență și de loialitate. Între pagini vom găsi un tată și un soț responsabil, conștient de familia care îl așteaptă acasă, un om cu idealuri care nu se dă înlături de la a le atinge și un exemplu viu că viața oferă totul celor care muncesc suficient de mult.

Noroi, transpirație și lacrimi… prin asta trebuie să treci dacă vrei să reușesti.

7. Seria Temeraire de Naomi Novik
Dragonul Maiestatii Sale (recenzie), Tronul de Jad (recenzie), Războiul pulberii negre și Imperiul de fildeș

Seria Temeraire

   Ultimele pagini din primul volum, “Dragonul maiestății sale”, m-a lăsat cu sufletul la gură și cu inima galopând. Ni se promiteau aventuri noi, pe tărâmuri străine, unde obiceiurile și traiul este atât de diferit față de cele ale popoarelor europene… așa că n-am stat prea mult pe gânduri și m-am aruncat din nou printre paginile seriei Temeraire.

   Vă vorbeam la sfârșitul recenziei trecute de o călătorie misterioasă pe care o vor întreprinde ofițerul Laurence și dragonul său, Temeraire. Motivul?! S-a descoperit că Temeraire nu este un simplu Imperial, ci un Celest – dragoni din a cărei specie existau foarte puține exemplare și erau tratați cu deosebită grijă și nicidecum trimiși pe “câmpul” de luptă.

Tronul de jad (2)

8. Pachet Nemi
Frumoasa adormită și fusul, Frații Tapper în razboi (unul împotriva celuilalt)-recenzie, Băiatul care vorbea cu corbii-Seria Neîmblânziții, partea I(recenzie)

Pachet Editura Nemi

 Fraţii Tapper în război (unul împotriva celuilalt) de Geoff Rodkey

Claudia „Războaiele sunt niște chestii cumplite. Știu asta pentru că am citit o grămadă despre ele pe Wikipedia. Unde mai pui că am făcut și eu însămi parte dintr-unul. Războiul meu cu fratele meu, Reese”
Reese- „Să numești chestia asta război este o prostie. Însă Claudia face mereu caz din orice. În fine, recunosc…o vreme lucrurile au luat-o razna. Dar, să fim serioși, n-a murit nimeni, nu? Cu excepția celor din contul meu MetaWorld. Da, ĂLA a fost un masacru sângeros și de-a dreptul oribil.”

Băiatul care vorbea cu corbii de Jacob Grey-Seria Neîmblânziţii, partea I

„Unele lucruri le deprinsese repede. Acum putea convoca sute de corbi doar cu un singur gând, dar Crumb era întotdeauna cu un pas înainte. Era ca un dans la care Caw nu știa pașii și era atât de ocupat să asculte ritmul încât picioarele i se împiedicau unul de celălalt.”

Orice titlu ați alege, eu vă doresc lectură plăcută. Cea mai bună ofertă să vă îmbie.

by -
10

Cântec pentru Lya investighează realitatea care stă în spatele unor împrejurări ciudate: oameni se convertesc la o religie a poporului shkeena, o civilizaţie străveche.

 Cântec pentru Lya, de George R.R. Martin-mit, civilizaţie străveche, taine şi visuri fragile

Gen:  Literatura universală

Editura: Nemira

Număr pagini: 314 

Traducere: Ruxandra Toma, Mihai-Dan  Pavelescu

    George R.R. Martin – adică George Raymond Richard Martin – născut 1948, Bayonne New Jersey este un nume deja consacrat în lumea literară, dar şi a filmului.

   Absolvent de jurnalism summa cum laude ( 1970, Universitatea Northwestern) a bifat, până la faima de astăzi activităţi ca voluntariat,  profesor,  scenarist, editor la Hollywood.

  Publică prima povestire în 1971 ( The Hero)  şi primul roman în 1977 ( Dying of the light).

 De aici şi până la renumitul titlu Urzeala tronurilor (publicat în 1996) – primul roman din seria Cântec de gheaţă şi foc – a avut de urmat un drum anevoios, unele din scrierile sale fiind repinse în numeroase ocazii.

     Critica a apreciat scriitura autorului american ca fiind  “întunecată şi cinică”; la fel, s-a stabilit deja că el a părăsit întrucâtva “tiparul” literaturii fantasy în care guvernează tonurile exclusiv alb sau negre – bun sau rău – pentru a oferi mai mult realism, mai multă umanitate, mai multă melancolie personajelor sale.

   Iar aici se află, poate, secretul faptului că reuşeşte să cucerească şi cititori care nu sunt  tocmai atraşi de literatura sf / fantasy / horror – cum este şi cazul meu.

       Cântec pentru Lya (1974)  este abia  povestirea care încheie culegerea în care se mai regăsesc 9 titluri, între care : În zori se ridică ceaţa, Un alt fel de singurătate, Comandă prioritară.

  În mai toate, indiferent că se apropie mai mult de ştiinţific, de fantezie sau horror, sunt prezente conflicte puternice, personaje nefericite sau neîmplinite, fără ca acestea să fie închise ermetic în existenţa lor, ci mai degrabă deschizând şi trimiţând către substraturi, către împrejurări.

       În zori se ridică ceaţa este  terenul pe care naratorul asistă la confruntarea a două caractere complet diferite: Paul Sanders (proprietarul Castelului dintre nori) – visătorul –  şi Dubowski – omul de ştiinţă – realistul. Mărul discordiei: fantomele, care ar exista sau nu.

     Un mit care alimentează un gen aparte de turism pe planeta Lumea fantomelor, aflat în pericol de a fi destrămat; un om de ştiinţă decis să clarifice definitiv lucrurile, înarmat cu tehnologie sofisticată şi multe resurse financiare.

     Un cadru cu fantome, ceţuri ispititoare, planete îndepărtate în care îşi găsesc locul surprinzător de firesc şi reuşit romantismul, idealurile, melancolia.

   

Dar numai de cunoaştere are nevoie omul? Eu nu prea cred. Cred că are nevoie şi de mister, şi de poezie, şi de aventură. Cred că are nevoie de câteva întrebări fără răspuns, care să-l surprindă şi să-l îndemne la meditaţie.”

     Un alt fel de singurătate aduce în discuţie una dintre temele predilecte ale scrierilor lui Martin: singuratea, derivată cu nefericire/neîmplinire, un soi de sensibilitate a individului care îl condamnă la izolare/inadaptare.

 Şi aici este loc pentru reverie, realism psihologic, prin care asistăm la frământările şi conflictele sinelui. Acelaşi narator la pers. I aşteaptă ( sau nu ) sosirea înlocuitorului sau pe Inelul Stelar Cerberus, situat “la zece milioane de kilometric depărtare de Pluto.”

   

De ce trebuie să fac eforturi că să admit că mi-a fost teamă de viaţă? Nimeni nu va citi ce scriu eu aici. Vorbesc de unul singur. Îmi vorbesc mie despre mine însumi. Atunci de ce sunt unele lucruri pe care nu mă pot hotărî să le spun?”

      În Comandă prioritară vedem născându-se un univers bizar, în care pentru căutările unor pietre preţioase  – voylburi – pe planeta Grotto se recurge la cadavre…care umblă, mănâncă, muncesc, sunt spălate şi îngrijite.

  Găsim şi aici stări sociale ca lăcomia, contrabanda, dualitatea morală. Aşa cum ne va obişnui şi în alte opere ale sale, scriitorul american nu se limitează în a expune viciile morale şi sociale, ci desface în straturi dedesubturile care duc la ele.

 

(…) voylburi. Erau pietre preţioase fără scânteieri, însă aveau propria lor frumuseţe. Cele mai valoroase păreau cristale de ceaţă mişcătoare, pline de culori delicate, de taine şi visuri fragile.

     Eroul  pare o reeditare din cele mai bizare a legilor din clanurile mafiote. Visătorii şi naivii care se topesc după cucerirea stelelor şi a altor planete nici nu s-ar gândi poate că din serviciul militar sau de securitate al unor convenţii planetare nu se iese decât…mort.

 Şi aici, la fel ca în Ai dracului şarlatani sau în Expunere de holograme lumina cade pe etica acţiunilor politice şi consecinţele lor, dezvelind fără cruţare  învârtelile din spatele unor titulaturi pretenţioase.

   Cântec pentru Lya investighează realitatea care stă în spatele unor împrejurări ciudate: oameni se convertesc la o religie a poporului shkeena, o civilizaţie străveche.

    Puternică, exuberantă, inteligentă, în rasa shkeenilor fiecare individ devine membru la 40 ani într-o reuniune care prevede oferirea voluntară pentru a fi mâncaţi de vii în peşteri de paraziţii virusului Greeshka.

    Cu prilejul acestei povestiri cunoaştem încă una din valenţele operelor lui Martin, anume  religia. Chiar şi în acest cadru tulburător cu viruşi devoratori avem ocazia să întâlnim gânduri şi emoţii, descrieri plastice, aspecte profunde, personaje carismatice. Lya, telepatul, ar fi unul dintre ele.

    Această poveste  tulburătoare, care încheie volumul, a avut pentru cititorul din mine ecouri din cele mai puternice şi profunde; într-atât, încât ea reuşeşte să se înscrie în top 5 cărţi preferate. Aş reveni la ea oricând, aş dărui-o multora dintre cunoscuţii mei.

       Lumea literară creată de scriitorul american George R.R. Martin, cu al său melange de magic şi fantezie, ştiinţific,  nave spaţiale, planete, fantome, în care încap însă foarte firesc şi sensibilitatea, romantismul, psihologicul este prima lectură de acest gen care m-a captivat de la prima pagină şi până la ultimul rând. Cu siguranţă voi cauta prilejul de a-i citi şi alte titluri; dar, ceva îmi şopteşte că vor fi nu neapărat cele mai cunoscute…

NOTĂ: 9,5 / 10

sigla NemiraCartea Cântec pentru Lya, de George R.R. Martin a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Adelina

by -
13

„Ce rost are să rumegi trecutul, când omul poate mușca din carnea viitorului?”

O noapte, Marcovici de Ayelet Gundar-Goshen

Titlul original: One night, Markovitch
Editura: Nemira

Colecția Babel
Anul apariţiei: 2016

Traducere din limba ebraică de: Any Shilon
Număr pagini: 420
Gen: Romantic, Istoric
Cotație Goodreads: 3,83

       O noapte, Marcovici este un roman ce ne vorbește despre istoria statului Israel: constituirea statului, perioada sa premergătoare și cea de după. Istorie, dragoste, conviețuire. Istoria se împletește cu poveștile de viață și de dragoste ale contemporanilor. În acest context istoric, intrăm în contact cu frământările oamenilor dintr-un sat palestinian.

      Acțiunea se întinde pe o perioadă îndelungată: începe cu puțin înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, continuă cu Războiul de Independență din 1948 și mult după. Viețile personajelor se întrepătrund cu istoria și războiul. Este descrisă puțin viața de pe front, iar în paralel, cea de pe „frontul de acasă”, din sat: „Toate zilele acelea pe care Iacov Marcovici le petrecea pe câmpul de luptă din Galilea, Bella Marcovici și le petrecea pe câmpul de luptă din sat. E drept că acolo certurile dintre vecini erau de ajuns ca să-i supere oameni. Femeile erau îngrijorate, obosite și furioase, iar copiii nu erau decât imaginea lor reflectată în oglindă.”

    Romanul se deschide cu unele căsătorii de formă. Totul era foarte bine organizat și reglementat: palestinienii erau trimiși în Europa, unde se căsătoreau cu evreice. Apoi se întorceau împreună cu soțiile în Palestina, unde imediat divorțau. Era o cale de a ajuta poporul evreu să părăsească Europa în condiții de siguranță.

      Așa s-a întâmplat și cu Iacov Marcovici și prietenul său, Zeev Feinberg. Mai mult pentru a-l scăpa pe Zeev Feinberg de furia unui soț trădat, adjunctul Organizației îl trimite într-o asemenea misiune. Mai mulți bărbați palestinieni s-au îmbarcat pe vaporul spre Europa, s-au căsătorit cu femeile ce trebuiau ajutate și s-au întors, urmând divorțul. Dar surpriză: în timp ce toate perechile au divorțat, Iacov Marcovici, prietenul bun al lui Zeev Feinberg, refuză să divorțeze, îndrăgostindu-se de Bella, atât de frumoasă precum îi spune numele. Nimeni și nimic nu-l poate îndupleca pe Marcovici să-i redea libertatea frumoasei sale soții.

Zeev Feinberg divorțează și se căsătorește în aceeași zi cu iubirea vieții sale, Sonia.

     Cartea este un fel de „saga”, dacă vreți să-i spuneți așa. Asistăm la frământările personajelor, la viețile lor de-a lungul timpului. Avem mai multe povești de dragoste: Marcovici și Bella (dragoste doar din partea lui, obsesivă, refuzând s-o elibereze); Bella și poetul ei din Tel Aviv; Sonia și Feinberg (după mine, cel mai haios cuplu, se ceartă, se ocărăsc, își greșesc unul altuia, dar până la urmă se împacă de fiecare dată, iubindu-se parcă tot mai mult); Sonia și adjunctul Organizației (la fel ca în cazul lui Marcovici, iubire doar/sau mai mult din partea lui); Rahel și Abraham Mandelbaum, care păreau fericiți, dar nu erau; Rahel, biata femeie ale cărei poezii nu au fost publicate deoarece s-a sinucis chiar în ziua constituirii Israelului ca stat, gestul ei fiind considerat o jignire.

Sătulă să aștepte „eliberarea”, Bella fuge la iubitul său din Tel Aviv, rămâne însărcinată cu acesta, dar din motive neînțelese, se întoarce la Marcovici.

      După o întâmplare foarte traumatizantă din război, Zeev Feinberg nu mai era el însuși. La insistențele Soniei, adjunctul Organizației îl trimite într-o nouă misiune, aceea de a vâna naziștii ascunși. După calculele ei, Zeev avea nevoie să-și ocupe mintea cu o asemenea activitate, el fiind un om de acțiune. Zeev pleacă în misiune, iar Sonia începe să lucreze ca secretară a adjunctului Organizației, la Tel Aviv. În scurt timp ascende în carieră, dobândind o funcție foarte importantă în Organizație. Ceea ce Zeev Feinberg nu știe este că fiul său nu este chiar al său, ci al adjunctului Organizației.

Cum vor evolua destinele personajelor și apoi ale copiilor acestora puteți afla din carte.

    Ce mi-a plăcut: faptul că aflăm mai multe despre istoria și cultura poporului evreu, domeniu despre care recunosc că nu știu mare lucru.

    Ce nu mi-a plăcut: faptul că atunci când în sfârșit am reușit să mă atașez de unele personaje, autoarea mi le omoară! Nu vă spun cine moare, mai bine aflați din carte. Finalul nu mi-a plăcut și chiar nu înțeleg de ce a trebuit să fie așa. Stilul autoarei care nu m-a prins în totalitate, plin de descrieri prea vii și explicite. Chiar puteam să înțeleg lectura fără anumite precizări.

Citate:

„Ce rost are să rumegi trecutul, când omul poate mușca din carnea viitorului?”

„Ai dreptate, Feinberg, spuse, e interzis să te întorci în locul pe care îl iubești.”

„Nu ura și sudălmile sunt opusul iubirii, ci indiferența tăcută.”

„Ce păcat, gândea, că oamenii s-au obișnuit să primească scrisori în care totul e spus. Ce bine ar fi să primească scrisori în care să nu scrie nimic, căci cititorul ar putea să ghicească tot.”

„Omul își îndreaptă atenția spre lucrurile obișnuite – creșterea copiilor, munca și câștigul aferent, o masă bună sau băutură, ridică privirea și iată, e bătrân.”

„E tentant, mult prea tentant să spunem că la ei decăderea începu odată cu sfârșitul războiului. Ca și cum în ea, în așteptarea de a avea o patrie, ar fi existat o forță vitală care le hrănește existența și care a dispărut în clipa în care dorința se împlini. Ca și cum o dorință neîmplinită ar putea rezista pe veci.”

„Oamenii trăiesc unii alături de alții ani îndelungați, se privesc față în față zile și nopți, și totuși orbecăie prin întuneric.”

Despre autoare:

Ayelet Gundar-Goshen este o scriitoare născută în Israel. A studiat psihologia la Universitatea din Tel Aviv, ayelet_gundar-goshencinematografia și scenaristica la Sam Spiegel Film School din Ierusalim. A lucrat ca jurnalistă și a scris scenarii de film, pentru care a câștigat Gottlieb Screenplay Prize în 2010 și Berlin Today Award în 2012.

„O noapte, Marcovici”, este romanul ei de debut, pentru care a primit premiul Sapir pentru Debut în 2012. Bestseller în Israel, tradus în cinci limbi, urmează să fie adaptat pentru marele ecran.

Autoarea a lucrat și la Asociația Drepturilor Omului din Israel.

sigla NemiraCartea O noapte, Marcovici de Ayelet Gundar-Goshen a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Sorina Ciocârlan

by -
8

Acțiunea se petrece într-un loc sinistru, un loc în care sunt aduși copiii care serverc drept experiment.

Fata cu toate darurile de M.R.Carey

Titlul: Fata cu toate darurile

Titlul original:  The Girl With All The Gifts

Traducerea din limba engleză: Ruxandra Toma

Editura: Nemira

Colecția: Nautilus

Genul: science fiction

Anul apariției 2016

Nr. de pagini: 416

Nota mea: 10/10

     Mi-am dorit să citesc acest roman doar pentru titlul său, dar și pentru prezentarea de pe copertă. Prezentarea și cele câteva cuvinte ale celor care o recomandă, m-au ispitit rău de tot. Dar trebuie să recunosc faptul că atunci când m-am apucat de lectură, aveam în minte alte scenarii, alte idei despre ce e cartea, despre acțiune. M-am înșelat. Romanul Fata cu toate darurile nu este despre ceea ce eu am crezut și nici nu mi-a confirmat așteptările.

      Ceea ce am crezut eu și ceea ce se întâmplă în carte, mi-a întrecut orice așteptare. La prima vedere, cartea nu era pentru mine, deși era despre copii, despre dorința unei micuțe de a învăța, de a absorbi tot ce se poate, nu doar ceea ce i se  spune fără vorbe că trebuie să rețină. Melanie, nu doar pare un copil special, dar ea este un alfel de copil – unul înzestrat, care atrage atenția celor din jur.

      Acțiunea se petrece într-un loc sinistru, un loc în care sunt aduși copiii care servesc drept experiment. Acele suflete învață să-și accepte destinul fără să clipească, fără să se plângă sau fără ca măcar să riposteze. Nu că ar putea face ceva din toate astea. Copiii, sunt afectați de o bacterie foarte ciudată, care-i transformă din copii, în subiecți necesari pentru a descoperi bacteria, dar și un posibil tratament care să o distrugă. Copiii aceștia, ce trăiesc mai rău ca la închisoare: legați de mâini și de picioare, sunt numiți flămânzi, căci foamea îi poate determina să atace orice și pe oricine. Ai putea spune că aceste suflete sunt un pericol pentru cei din jur.

Ceea ce este cu adevărat trist este faptul că, și în afara spațiului în care trăiește Melanie alături de alții asemenea ei și de profesori, se luptă sute sau chiar mii de persoane afectate de bacteria ucigașă.

      De ce este Melanie specială și de ce domnișoara Justineau o iubește atât de mult – încât încalcă, fără să-i pese, regulile. Melanie este și ea afectată de bacterie, dar ea nu se transformă în legumă, nu poate fi manevrată așa cum își dorește medicul care investighează problema. Melanie este inteligentă, cunoaște viața și multe alte lucruri ce o vor ajuta mai târziu. Este un subiect special, pe care se dorește investigație amănunțită.

     Înainte de a continua, simt nevoia să spun și în scris: nu credeam vreodată că pot citi o carte în care mi se prezintă sânge, întregul proces pentru pregătirea disecției, disecții pe viu folosind oameni. Nu credeam că pot vreodată să pot citi despre creiere secționate, despre cum se taie și alte asemenea. Da, este o carte ciudată, dar nu datorită subiectului și a imaginii pe care o oferă cititorului, ci pentru că a reușit să mă țină captivă în paginile ei până la final. Îmi tot spuneam că nu o să pot citi despre următoarea disecție, despre cum o va tăia pe Melanie, dar… ce să vezi, citeam fără să mă sperii vreo secundă. Este o carte ciudată în cel mai bun sens care există, o carte ciudat de bine scrisă. O carte deosebită, pe care mă bucur că am citit-o.

     Revenind la desfășurarea acțiunii, pot să spun doar că totul a luat-o o întorsătură neașteptată pentru mine. Cartea aceasta m-a întors pe toate părțile, mi-a oferit imagini deloc ușor de suportat și vizualizat, o poveste unică, emoții de nedescris și schimbări totale.

     Fix în ziua în care Melanie este dusă într-un loc pe care nu l-a mai văzut, în locul în care doi coleg au ajuns, dar nu s-au mai întors niciodată – știa că ceva s-a întâmplat,  totul se schimbă la 360 de grade. Se instalează frica, Melanie scapă… cu viață, unul dintre medici nu mai poate fi salvat. Flămânzii, foarte mulți la număr atacă laboratorul, iar Melanie, Sergentul, sluga lui, domnișoara Justineau și doctorița sunt nevoiți să fugă din calea morții. Să fugă cât mai departe.

Și fug de flămânzi, având alături o flămândă. Cum vine asta oare? Aveau să afle și ei, dar și eu.

     Din momentul în care am părăsit locația în care era obișnuită micuța să stea, chiar și așa legată, cu toții au știut că nu se vor mai întoarce niciodată în acele locuri. Au știut și faptul că fiecare nouă zi din viața lor va fi o luptă aprigă pentru supraviețuire. Și dreptate mare au avut, căci în fiecare moment erau într-o fugă și căutate continuă a unui adăpost cât mai departe de pericol.

     Deși vor să o abandoneze pe Melanie și să-și vadă de drum, fetița îi ajută foarte mult să depășească obstacole – îi scapă de flămânzi de foarte multe ori, le salvează viața. Dar asta nu înseamnă că cei patru nu sunt în pericol lângă Melanie. Sunt atunci când i se face foame și simte miros de om în jurul ei. Din acest motiv preferă să plece în căutare de hrană, dar și să îi protejeze: cere să i se pună botniță, să fie legată, iar ei folosesc o substanță care le estompează perfect mirosul.

     Ce se va întâmpla până la finalul celor 416 pagini? Cine va reuși să scape de flămânzi și cine scapă de fuga continuă? Ce se va întâmpla cu Melanie și domnișoara Justineau? Eu știu, dar nu vă spun decât că merită să citești cartea. Și nu merită să o abandonezi oricât de mare va fi tentația.

Lectură plăcută!

sigla NemiraCartea Fata cu toate darurile de M.R.Carey a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Laura Apetroaie

 

by -
13

(Seria Magicienii, partea a II-a)

Regele magician de Lev Grossman

Titlul original: The Magician King
Traducere: Oana Chi
țu

Editura: Nemira

Colecţia Young Adult
Anul apariţiei
: octombrie 2015

Nr. de pagini: 536

Gen: Fantasy, Urban Fantasy, Young Adult

   Seria The Magicians: 1. Magicienii – The Magicians ( 2009); 2. Regele Magician – The Magician King (2011); 3. Tărâmul magicianului – The Magician’s Land (2014)

   Doi ani după întâmplările din Magicienii, Quentin și prietenii lui au ajuns regi și regine în Fillory, dar viața lor magică nu este paradisul care pare a fi. Zilele și nopțile de bucurii regale încep să își piardă gustul iar într-o dimineață, când o vânătoare ia o turnură tragică, Quentin și Julia sunt nevoiți să se îmbarce pe o barcă fermecată cu vele care îi va duce într-o călătorie departe de regatul lor.

   „Regele Magician este un al doilea De veghe în lanul de secară pentru amatorii de universuri alternative… Grossman a creat un rar, straniu și minunat roman… La jumătatea cărții, atunci când Quentin se teme că va fi exilat din Fillory pentru totdeauna, vei simți ce-a simțit și el: panică și groază. Ca și Quentin, și tu vei face totul pentru a te reîntoarce acolo.“ The Chicago Tribune

   „O privire nouă asupra literaturii fantasy – un roman întunecat, cu personaje de o adâncă complexitate psihologică.“  The Daily Beast

   “Un magician nu avea nevoie de arme. Un magician nu avea nevoie decât de puterea din interiorul lui. Tot ce trebuia să facă era să fie el însuși: Regele Magician.”

    Dacă acțiunea din “Magicienii” m-a ținut într-o permanentă stare de surescitare, unele scene fiind de o duritate greu de digerat, evenimentele din “Regele Magician” m-au făcut să trec prin toată gama de  trăiri emoționale. Încă de la începutul lecturii am simțit o ușoară stare de nostalgie, motivată de absența unui personaj pe care ajunsesem să-l îndrăgesc foarte mult în prima parte. A înfruntat Bestia, a învins-o, dar consecințele au fost devastatoare: s-a transformat într-un spirit – niffin, un înger justițiar al dezastrului. Sper să reapară în ultima parte a trilogiei!

    Având în vedere că “Magicienii” mi-a furnizat niște surprize de proporții, am crezut că volumul doi nu se va ridica la nivelul acestuia, dar nu a fost așa. Din toate punctele de vedere, partea a doua este mult mai reușită! Mizele sunt mult mai mari, iar acțiunea este extrem de alertă. Până și personajele sunt altfel creionate. Dacă la început de trilogie i-am văzut cum pică în toate ispitele – droguri, alcool, sex (orgii în toată regula), fiind destul de egoiști, vexați, libertini, posedați de demoni, nu doar la figurat, de  această dată, i-am regăsit mult mai maturi, chibzuiți, responsabili.

    Dar știți ce mi-a plăcut cel mai mult? Modul cum se îmbină realul cu supranaturalul. De pe tăramul Fillory, Țara-lui-Nicăieri (lumea dintre Pământ și Fillory și toate celelalte universuri), dar și lumea de apoi, magicienii revin pe Pământ, unde prin intermediul unor portaluri, ajung la Veneția, Corwall și Chesterton, Massachusetts. Întâlnim o serie întreagă de creaturi fascinante : arborii-ceas, Bestii Unice precum Iepurele Vizionar, dar și dragoni, driade  și zeități.

    Având în vedere ca acțiunea romanului se desfășoară pe două planuri, capitolele alternând între prezent și trecut, am avut posibilitatea să asist la toate momentele dramatice prin care a fost nevoită să treacă Julia, una dintre reginele din Fillory, fata de care Quentin a fost îndrăgostit în copilărie. Deși ea a apărut doar la începutul și sfârșitul primului volum, de această dată i se alocă atât de multe capitole, încât am avut impresia că ea este personajul principal al romanului. De fapt, trebuie să recunosc că mi-a plăcut să descopăr puțin câte puțin misterul care o înconjoară. A reușit să realizeze ceea ce și-a propus, însă cu un anumit preț. A cunoscut durerea, cruzimea și într-un final a trebuit să facă un enorm sacrificiu.

    Julia nu a învățat magia ca ceilalti magicieni, în cadrul sistemului organizat de la Brakebills, ci pe cont propriu. A fost colega de liceu cu Quentin, dar ea a picat testul si nu a fost admisă la Brakebills, așa că a devenit o vrăjitoare amatoare. A adoptat goticul pe de-a-întregul, îmbrăcânduse într-o rochie neagră și conturându-și ochii tot cu negru. Este bizară și enigmatică, dar toți o îndrăgesc.

    “Locuitorii din Fillory o aveau și ei la inimă. Julia întreținea o relație specială cu ei, mai ales cu cei mai exotici, cu spiritele și cu forțele naturii, cu duhurile și chiar cu ființele mai ciudate și mai extreme – un element de stranietate, aflat în zona ambiguă dintre biologic și magie. 

   Julia era regina lor vrăjitoare, iar ei o adorau.

    Dar educația Juliei avusese un preț. Era greu să-ți dai seama despre ce anume era vorba, dar își lăsase amprenta asupra tinerei. Nu părea să mai dorească sau să aibă nevoie de compania altor oameni. Chiar și în toiul unui dineu, al unui bal sau al unei conversații, fata își pierdea interesul și pleca pur și simplu. Se întâmpla din ce în ce mai des. Quentin se întreba uneori cât de scumpă îi fusese educația și cum plătise, dar de fiecare dată când deschidea subiectul, Julia evita discuția. Alteori se întreba dacă nu cumva se îndrăgostea de ea. Din nou.”

regele magician 1

    Acțiunea din “Regele Magician” se petrece după doi ani de la evenimentele din primul volum. Quentin, Eliot, Julia și Janet au ajuns regi și regine în Fillory, dar viața lor magică nu este paradisul care pare a fi. Zilele și nopțile de bucurii regale încep să își piardă gustul, plictiseala le dă darcoale, așa că într-o dimineată, pleacă să prindă una dintre Bestiile Unice – Iepurele Vizionar. Darul acestuia era să prezică viitorul oricui l-ar fi prins sau cel puțin așa spunea legenda. Nu mai fusese capturat de secole. Și totuși, Jollyby, Maestrul Vânătorii  de la Castelul Whitespire a reușit să-l prindă, iar când l-a întrebat ce vede, răspunsul i-a îngrozit pe toți.

   “Ochii Iepurelui Vizionar și-au recăpătat concentrarea. Privirea lui s-a îndreptat direct către Quentin, iar animalul și-a descoperit incisivii uriași și portocalii.

  – Moarte, a șuierat el.

  Au rămas cu toții împietriți pentru o clipă. Nu li se părea înfricoșător, ci nepotrivit, ca și cum cineva ar fi spus o glumă deocheată la petrecerea unui copil.

   Apoi Jollyby s-a încruntat, și-a lins buzele, iar Quentin a văzut că pe dinți avea sânge.

   Bărbatul a tușit o dată, de parcă încerca să vadă cum e, iar capul i-a picat în față. Iepurele sa smuls din degetele inerte ale vânătorului și a țâșnit prin iarbă, ca o rachetă. Cadavrul lui Jollyby a căzut cu fața înainte.

  – Moarte și distrugere! a strigat iepurele în timp ce alerga, în caz că nu se făcuse înțeles. Dezamăgire și disperare!”

   Să fi fost o coincidență că Jollyby a murit imediat după ce iepurele a vorbit despre moarte? Dar cine sau ce anume l-a omorât ?

   În timp ce Eliot și Janet se decid să-i ancheteze pe Lorieni, Quentin se gândește să pornească într-o nouă aventură. Alături de Julia, Benedict, spadasinul Bingle și un leneș vorbitor, se îmbarcă pe Muntjac, o barcă fermecată cu vele care îi va duce către Insula Exterioară, aflată în cel mai estic punct din imperiul Fillorian. Nimeni nu s-a mai îndreptat spre acel loc, dar ei se duc pentru a colecta taxele neplătite de mulți ani. Având în vedere că Fillory este un ținut al hiperabundenței, banii fiind doar de decor, mi se pare hilar ceea ce vor ei.

   “Quentin avea o navă antică ce fusese ridicată din morți, un spadasin psihotic, dar eficient, și o regină-vrăjitoare enigmatică. Nu era tocmai ca în Frăția Inelului, dar, pe de o altă parte, nici nu încerca să salveze lumea de Sauron, ci doar să colecteze taxele câtorva insulari prostovani. Aranjamentul avea să meargă fără îndoială.”

    După trei zile de mers pe mare, tinerii aventurieri ajung pe Insula Exterioară, iar aici sunt întâmpinați de Elaine, agentul vamal care a crezut inițial că aceștia au venit dintr-un alt motiv decât cel invocat: să găsească cheia de aur magică, cea care face lumea să se învârtă. Neconvinsă de sinceritatea lor, ea încercă să-i îndrume spre Insula de Apoi, aflată dincolo de tărâmul Fillory și îi oferă lui Quentin o carte -“Cele șapte chei de aur”.

   Deși s-au gândit să revină la Castelul Whitespire, pe drum s-au răzgândit, așa că au schimbat cursul, îndreptându-se spre sinistra Insulă de Apoi. Povestea celor șapte chei și semnificația lor le-au trezit curiozitatea, dar oare ele există cu adevărat?

regele magician 2

   Ajunși pe insulă, reușesc să găsească cheia magică în Capela Pericolelor, însă în momentul în care Quentin și Julia o ating, se întâmplă un fenomen straniu. Sunt aduși în mod accidental pe Pământ!

   “Quentin deschisese o ușă săpată în aer, suficient de înaltă ca el să treacă fără să se aplece. Înăuntru era luminos și cald, însorit și verdeață. Asta era minunea. Rocile cenușii ale Insulei de Apoi păreau deja un vis. Asta era ceea ce îi lipsise – aventură sau cum altfel s-o mai fi numit. Se întreba dacă se afla în Fillory sau în cu totul alt loc.

   Tânărul a pășit pe iarbă, trăgând-o pe Julia după el. De jur împrejur era lumină. Quentin a clipit până când ochii au început să i se obișnuiască.

– Stai, a zis el. Nu se poate.

   Quentin s-a repezit înapoi spre ușă, dar portalul deja dispăruse. Nu mai era nicio ieșire, nicio cale de întoarcere, ci doar aer. Și-a pierdut echilibrul și a căzut în mâini, julindu-și palmele pe asfaltul cald din fața casei părinților lui din Chesterton, Massachusetts.”

   Cum se vor mai putea întoarce pe tărâmul Fillory? Singurul obiect magic care i-ar ajuta – nasturele (acest obiect face legătura dintre Pământ și Fillory, trecându-se prin Țara-lui-Nicăieri; povestea lui o aflați citind primul volum), se află la Josh, un fost coleg de la Brakebills, dar acesta locuiește în Veneția. Și ca să ajungă în cel mai scurt timp la Josh, Quentin este nevoit să ajungă în locul unde a fost instruită Julia în ale magiei.

   Din nefericire, Josh a vândut nasturele unui dragon ce trăiește în Canal Grande! Vor mai putea recupera acel obiect magic?

    Lucrurile se complică din momentul în care dragonul face anumite mărturisiri.Țara-lui-Nicăieri este aproape distrusă și doar dacă sunt recuperate cele Șapte Chei de Aur ale ținutului Fillory putea să se salveze. Mai rău este că acesta ține să-i avertizeze în legătură cu reîntoarcerea vechilor zei care vor să ia înapoi magia!  Iar finalul magiei ar însemna sfârșitul regatului Fillory. Vor reuși magicienii să găsească toate cheile ?

   “– Vechii zei se întorc să recupereze ce e al lor de drept. Eu îmi voi juca rolul. Ar fi mai bine să te pregătești pentru a-l juca și tu pe al tău.

– Pare o idee bună, dar cum mai exact…

– Nu vorbi. Nasturele nu îți este de niciun folos. Țara-lui-Nicăieri e zăvorâtă. Dar prima poartă e încă deschisă. Așa a fost întotdeauna.”

“– Țara-lui-Nicăieri va fi distrusă. Nu a făcut niciodată parte din planul divin. Predecesorii mei au construit-o în spațiul dintre universuri. Zeii o vor rade, ca pe un cuib de viespi agățat pe un zid vechi. Dacă ne mai aflăm aici atunci, vom muri cu ea. Dar nu se vor opri aici. Nici măcar nu țintesc Țara-lui-Nicăieri.”

“– Magia e problema. N-ar fi trebuit să o avem. O să închidă breșa care ne permite să o utilizăm. Când vor termina, magia va muri, nu doar aici, ci în toată lumea. Puterea le va aparține doar zeilor. Majoritatea lumilor își vor pierde pur și simplu magia. Cred că Fillory se va destrăma și va înceta să mai existe. E un regat special – are magia țesută în toată fibra lui. Eu cred că Fillory în sine s-ar putea să fie breșa prin care s-a scurs inițial magia. “

    V-am povestit doar o foarte mică parte din evenimentele din carte. Vă invit să-l însoțiți pe Regele Magician prin Veneția, Cornwall și Chesterton, Massachusetts, dar și pe tărâmurile magice Fillory, Insula de Apoi, Țara-lui-Nicăieri, populate de creaturi fabuloase precum arborii-ceas, Bestii Unice, dragoni, driade și zei.

Nota 9,8

sigla NemiraCartea Regele Magician de Lev Grossman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Alina

by -
17

„Eleganța vă invită într-o călătorie unică de la A la Z prin lumea modei, care e și o lume a iubirii." TOCURILE TE RIDICĂ, CULTURA TE ÎNALȚĂ, Eleganța te transformă.

Eleganța de Kathleen Tessaro

Editura Nemira – 2016

Traducere din limba engleză –Andreea Florescu

De aceeași autoare la editura Nemira –Colecționara de parfumuri interzise

Alte cărți publicate: Innocence, The Flirt, The Debutante

Un ghid complet pentru toate femeile care vor să fie îmbrăcate bine și adecvat indiferent de ocazie.”

      KATHLEEN TESSARO s-a născut în Pittsburgh, Pennsylvania, și a studiat la Universitatea din orașul natal înainte de a se înscrie la un curs de teatru la Carnagie Mellon University. I-a luat mult până s-a hotărât asupra profesiei: a vrut să fie coregrafă, actriță, regizoare sau istoric de artă.

      Locuiește în Pittsburgh din 2009 împreună cu soțul și fiul ei.

     Louise Canova, este o tânără de puțin peste 30 de ani. Invitată cu soțul ei la o petrecere la care participă și soacra ei în înalta societate, se trezește brusc că e o femeie ștearsă, într-o căsnicie monotonă, o căsnicie bătrână. Spun se trezește, pentru că abia acum e atentă la ea ca femeie, ca om, ca soție. E adevărat că e doar casieră la teatru, același teatru unde soțul ei e actor.

      În plimbarea ei către gândire găsește la un anticariat Enciclopedia scrisă de Madame Genevieve Antoine Dariaux –Eleganța, o carte care poate transforma o femeie oarecare într-o femeie cu stil, cu o personalitate proprie. O carte despre modă, accesorii, prieteni falși, soți neglijenți, legături mame și fiice.

     Autoarea s-a inspirat din cartea Madamei Genevieve –Eleganța, cu acordul acesteia, cu sfaturile, sprijinul și înțelepciunea sa.

      Să vă spun un secret, această carte mi-a venit mănușă. Asemeni protagonistei mă pierd în confortul unor balerini, unei perechi de blugi, un trening lejer, poate o rochiță simplă. Înghesui banii prin buzunare, fără machiaj, fără tocuri. Deși trebuie să recunosc, până și literatura e mai frumoasă pe tocuri.

     „Soțul meu crede că am dezvoltat o obsesie nesănătoasă pentru anticariate. Că petrec prea mult timp visând cu ochii deschiși. Dar fie înțelegi atracția căutării de comori ascunse printre rânduri întregi de rafturi prăfuite, fie nu. E o pasiune, asemănătoare cu o boală a spiritului, ce nu poate fi explicată celor care nu sunt atinși de ea.”

„Eleganța vă invită într-o călătorie unică de la A la Z prin lumea modei, care e și o lume a iubirii.”

     Louise descoperă că de fapt nu are o viață, nu are o căsnicie, nici măcar nu are parte de sex. E invizibilă.

    Eleganța este cartea descoperirii de sine, a relațiilor, a vieții trăite în obișnuință și monotonie. Este cartea modei și a încrederii în propria feminitate.

   Collin este coleg cu Louise, pe care o primește în apartamentul său unde mai este și Ria, cei trei ajung prieteni. O prietenie frumoasă, corectă și sinceră.

     Transformare de la femeia „cartof” la o adevărată Lady are loc treptat și nu ține de prețul și marca hainelor, ci de o alegere îmbinată între ceea ce ți se potrivește și locul în care vei merge.

     Complexitatea cărții pusă într-o poveste frumoasă face ca orice femeie să se regăsească în unul din punctele de la A la Z pe care autoarea vrea să le descrie, și reușește într-un mod elegant.

  1. ACCESORII
  2. FRUMUSEȚE
  3. CONFORT
  4. FIICE
  5. SARCINĂ
  6. BLANĂ
  7. PRIETENE
  8. SOȚI
  9. GARDEROBĂ IDEALĂ
  10. BIJUTERII
  11. TRICOTAJE
  12. LENJERIE
  13. MACHIAJ
  14. NEGLIJEURI
  15. OCAZII
  16. KILOGRAME
  17. CALITATE/CANTITATE
  18. RESTAURANTE
  19. SEX
  20. BRONZ
  21. UNIFORMITATE
  22. VĂLURI
  23. WEEKENDURI
  24. CRĂCIUNUL
  25. YAHTING
  26. FERMOARE

 Eleganța descrie energia, voința, speranța, durerea, dezamăgirea, iubirea.

    Louise vrea o schimbare, are curajul să schimbe locul de munca, întâlnește noi oameni, devine mai elegantă, deși cu fiecare ocazie are emoții față de ceea ce ar putea să poarte.

    A renunțat complet la căsnicie? De fapt cum ai reacționa să afli că soțul tău e gay?  Probabil te eliberezi, simți că nu ai pierdut nimic, totuși doare.

      Multe întâmplări hazlii, o încercare de ieșire la Ritz, îmbrăcată total nepotrivit, o prietenă care o salvează și fac schimb de haine la garderobă, cu bărbatul nepotrivit. O geantă de voiaj uitată, îmbrăcată cu haine de împrumut la țară într-o familie din înalta societate.

   Reușește oare Louise să întâlnească bărbatul potrivit? Întâlnește oare iubirea, liniștea, ajunge să-și câștige încrederea în sine?

    Îmi plac femeile elegante, eu nu sunt una dintre ele, mă rog  🙂 doar câteodată. Credeam că trebuie să te naști elegantă, încă sunt de părere că naturalețea este principalul atu al eleganței, probabil că voi fi mai atentă când o să-mi aleg hainele.

Măcar am învățat ceva

TOCURILE TE RIDICĂ, CULTURA TE ÎNALȚĂ, Eleganța te transformă.

Nu e suficient să fi femeie, trebuie să fi feminină.  Dacă ești femeie trebuie să citești această carte.

Lectură plăcută

Nota mea este 9

sigla NemiraCartea  Eleganța de Kathleen Tessaro a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Vero

by -
12

Un SF clasic şi o viziune strălucită despre răul din lume. “Dacă însă limba omului simplu linge cizma care nu trebuie, spuse cu voce tare, atunci această limbă trebuie dată afară, pentru că se spune: „Limba ta este duşmanul meu.”

E greu să fii zeu de Arkadi Strugatki, Boris Strugatki

Titlul original: Трудно быть богом

Traducător: Valerian Stoicescu

Editura: Nemira

Colecţia: Nautilus

Număr Pagini: 208

Dată apariţie: 04.05.2016

 

Un SF clasic şi o viziune strălucită despre răul din lume.

     “Anton este un agent sub acoperire care vine din viitorul Pământului şi călătoreşte pe o planetă străină a cărei civilizaţie nu a progresat dincolo de Evul Mediu. Deşi el are cunoştinţe mult avansate faţă de societatea în mijlocul căreia a ajuns, îi este interzis să se amestece în evoluţia naturală a istoriei şi îşi asumă rolul unui nobil arogant care participă la dueluri şi la turniruri.”

     ”Frații Strugațki sunt probabil cei mai cunoscuți scriitori sovietici ai genului științifico-fantastic, având fani numeroși. Munca lor timpurie a fost influențată de Ivan Efremov. Cel mai celebru roman al lor este ,,Picnic la marginea drumului” după care Andrei Tarkovsky a realizat filmul “Călauza”Frații Strugațki au fost și încă mai sunt populari în mai multe țări, cum ar Polonia, Ungaria, Bulgaria sau Germania. Frații au fost invitați de onoare în1987 la World Science Fiction Convention, convenție care a avut loc la Brighton, Anglia” (Sursa Wikipedia)

      Să scrii o recenzie după ce ai citit o carte a scriitorilor Arkadi Strugaţki şi Boris Strugaţki este dificil, emoţiile şi impactul pe care îl are asupra ta este copleşitor. Un roman SF este cu predilecţie unul în care găseşti o lume imaginară, o tehologie dincolo de limitele impuse de cunoaştere şi totodată o prezentare plină de elemente ieşite din tiparul cunoscut. Autorii genului literar denumit SF folosesc viitorul ca un “spaţiu deschis pentru temele lor”. În cazul de faţă, lucrurile stau diferit, cartea E greu să fii zeu ne prezintă o societate plasată în viitor, dar fără tehnologie, fără fineţea dată de cunoştere şi înţelegere, mai exact o societate medievală căreia îi este teamă de cunoaştere şi care tratează acest aspect cu multă duritate.

      “Ce de mai născocesc… i-auzi. Cică lumea e rotundă! După mine să fie şi pătrată, dar nu tulbura minţile!…De   la   carte,   totul   vine   de   la   carte, fraţilor! Cică fericirea nu e-n bani, calicu’ cică-i şi el om, ce să spun – ba mai mult, poezioare insultătoare, ş-apoi, hop, răscoala…”, „La ţeapă cu toţi ăştia, fraţilor!… Ştii ce-aş face? Aş întreba direct; ştii carte? În ţeapă cu tine! Scrii poezioare? În ţeapă! Ştii tăbliţe? În ţeapă,  ştii prea multe!…”

    Eroul principal Anton, întâlnit frecvent sub denumirea de don Rumata (la început acest aspect te bulversează, te întrebi cine este, ce face şi mai ales ce caută aici! ), ne introduce prin dialoguri şi monologuri în această lume dură, înapoiată, o lume în care cei puternici înving prin vicleşuguri şi lupte, o lume în care incertitudinea este cuvântul de ordine al fiecărei zi.

      “Dacă însă limba omului simplu linge cizma care nu trebuie, spuse cu voce tare, atunci această limbă trebuie dată afară, pentru că se spune: „Limba ta este duşmanul meu.”

     “Iar pe câmpia întunecată a regatului Arkanar, luminată de vâlvătaia incendiilor şi de scânteile vreascurilor aprinse, sute de nenorociţi, declaraţi proscrişi, fug, merg, se târăsc pe drumuri şi poteci, ocolind barierele, mâncaţi de ţânţari, cu picioarele însângerate, asudaţi şi plini de praf, chinuiţi, speriaţi, zdrobiţi de disperare, dar tari ca oţelul în convingerea lor unică, pentru că ei ştiu, vor să-şi trateze şi să-şi înveţe poporul istovit de boli şi cufundat în ignoranţă; pentru că ei, asemenea zeilor, creează din lut şi piatră o a doua natură pentru îndulcirea vieţii poporului, care nu cunoaşte splendorile; pentru că ei pătrund în tainele naturii, sperând ca aceste taine să fie de folos poporului lor neştiutor, speriat de drăcovenii străvechi… Fără apărare, buni, nepragmatici, care şi-au depăşit cu mult secolul lor.”

      Don Rumata este trimis ca observator în Arkanar, unul dintre mulţii istorici (denumiţi prologi) răspândiţi în lumile acestui viitor sumbru descris cu acurateţe în specificul stil rusesc, tern, cenuşiu şi într-o doză destul de mare de detalii sângeroase. O serie de denumiri ieşite din comun sunt întâlnite la tot pasul în situaţii cel puţin ciudate. Neputinţa de a intervenii, de a ajută societatea care îi este desemnată pentru observaţie, constituie una dintre cele mai dureroase probleme cu care se confruntă.

      “Nu-mi place că ne-am legat de mâini şi de picioare prin însăşi punerea problemei. Nu-mi place că se numeşte Problema Influenţării Fără Vărsare de Sânge. Pentru că în situaţia mea aceasta înseamnă pasivitate fundamentată  ştiinţific… Cunosc toate obiecţiile dumneavoastră! Şi eu cunosc teoria, dar aici nu există niciun fel de teorii, există doar o practică tipic fascistă, aici în fiecare moment animalele ucid oamenii! Aici totul este inutil. Cunoştinţele nu sunt suficiente, iar aurul îşi pierde valoarea pentru că se întârzie atâta…”

     Conexiunea cu locuitorii societăţii, întâmplările prin care trece, discuţiile a căror terminologie te lasă uneori într-o dilema rareori întâlnită, conflictele datorate unor situaţii ce te fac să treci printr-o gamă variată de emoţii, sunt elementele centrale ale acestui roman. Percepţia asupra lumii, neputinţă celor implicaţi în aceste conflicte de a înţelege sensurile ascunse ale acestora, transformă romanul de faţă într-o luptă continuă în care nedreptatea este prezentă că făcând parte din peisaj.

     “Evoluţiile istorice nasc uneori astfel de ştiuci şi le aruncă în vâltoarea socială pentru a trezi caraşii graşi şi somnolenţi ce nu mai ştiu decât să înfulece planctonul de pe fundul apei…

     — Nu trebuia să coborâţi din ceruri, spuse pe neaşteptate Arata. Întoarceți-vă de unde aţi venit. Ne aduceţi numai rele.

      — Nu-i adevărat, spuse cu blândeţe Rumata. În orice caz, nu facem nimănui ceva rău.

     — Ba nu, voi faceţi numai rău. Voi aduceţi doar speranţe deşarte…

     — Cui?

      — Mie. Mi-aţi slăbit voinţa, don Rumata. Înainte mă bizuiam doar pe mine, dar acum aţi făcut în aşa fel încât simt în spatele meu puterea voastră. Înainte mă luptam ca şi cum ar fi fost ultima mea luptă. Acum am observat că mă păstrez pentru alte lupte, care vor fi pesemne hotărâtoare,deoarece veţi participa şi voi la ele… Plecaţi de aici, don Rumata, întoarceţi-vă la voi în ceruri şi nu mai veniţi niciodată, ori ne daţi fulgerele voastre sau măcar pasărea voastră de fier sau pur şi simplu scoateţi-vă doar spadele şi conduceţi-ne în luptă.”

     În ceea ce priveşte povestea de dragoste (găsesc termenul de ataşament mai potrivit în contextul cărţii), fiind vorba de doi autori ruşi, este nostalgică şi la final tragică.

Recomand cu căldură acest roman iubitorilor genului, dar şi celor cărora le plac emoţiile tari, descrierile ample, celor cu multă imaginaţie şi creativitate.

 

sigla NemiraCartea E greu sa fii zeu de Arkadi Strugatki, Boris Strugatki a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Iliuţa Raduţi

by -
21

Un sărut, să transform coșmarul într-un basm. Un sărut, să dovedesc că eram normală, odată pentru totdeauna. Un sărut, să am o poveste reală.

MILA 2.0 de Debra Driza

Titlu original: MILA 2.0

Traducere din engleză: Dorina Tătăran

Editura: Nemira Publishing House

Colecția: Nemira Young Adult

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 400

Nota mea: 9/10

   Debra Drezin este membru al grupului de bloggeri Bookanistas, dedicat literaturii pentru adolescenti. In vreme ce lucra ca terapeut, a descoperit ca e mult mai placut sa-si tortureze personajele. In prezent locuieste in California impreuna cu sotul, cei doi copii si un caine din rasa rhodesian ridgeback. Milla 2.0 este primul ei roman. O puteti vizita online la debradriza.com.debra dixon

    De ceva timp m-am concentrat asupra literaturii science-fiction  contemporane. Consider că acest gen îți deschide mintea, orizonturile, că-ți ajută imaginația și creativitatea să atingă cote înalte. Unii încă sunt sceptici cu privire la literatura SF, deoarece anumite prejudecăți sunt nefondate. SF nu înseamnă neapărat lumi paralele,ce întrec orice limite ale fantasticului, sau un viitor extrem de îndepărtat. Un roman SF poate avea acțiunea plasată în prezent sau într-un viitor apropiat, în care singura diferență constă în gradul avansat de dezvoltare al tehnologiei, cum e și cazul volumului de față.

      ,,MILA 2.0” mi-a atras atenția de când a apărut pe piața editorială din România. După surprinzătoarea ,,Regina Roșie”, tot de la Nemira, am citit această carte. Mi-a plăcut foarte mult, a fost o lectură ușoară, de care avem cu toții nevoie după o zi obositoare. Viziunea autoarei  mi s-a părut mai mult decât interesantă, aparent pare a fi o clasică poveste de dragoste pentru adolescenți, când de fapt e mai mult de atât. Da, aștept cu nerăbdare continuarea. Și da, vă recomand cu tot dragul această carte.

      Protagonista acestei povești este Mila, o adolescentă de șaisprezece ani, rămasă recent orfană de tată. Împreună cu mama sa, medic veterinar de profesie, se mută în ,,atrăgătorul și vechiul Clearwater, Minnesota”. Locuiesc la o fermă pe care o și îngrijesc. Mila este trimisă pentru prima oară la școală, unde își face o prietenă, pe vorbăreața și populara Kaylee. Însă în tot acest timp dispariția tatălui său și niște amintiri vagi nu-i dau pace…

     ,,Am deschis ochii, în clipa în care ceva a licărit în spatele pleoapelor. Pereți albi, lumini albe. Un halat alb de laborator. Miros înțepător de dezinfectant…”

      Mama Milei, doamna Nicole Laurent, pare la prima vedere o mamă exigentă, de neînduplecat, o mamă enervant de protectoare pentru o adolescentă. Abia mai târziu Mila îi va înțelege atitudinea… La școală vne un coleg nou, Hunter, proaspăt mutat în acest orășel nesemnificativ. Kaylee este topită după el, îl bulversează cu întrebări și cu prezența sa sufocantă. Însă Mila reușește să se apropie de el, se împrietenesc și-și dau seama că se asemeană destul de mult. Cu siguranță Cupidon și-a făcut treaba ca la carte :D

    ,,Am simțit fluturi în stomac. O prostie. Era doar un băiat. Ok, nu chiar. Era un băiat de care, întâmplător, îi plăcea lui Kaylee. Kaylee, care avea să se întoarcă în orice clipă și care se aștepta să-și găsească locul liber. Fluturi sau nu, băiatul trebuia să stea în altă parte. Tocmai atunci, Hunter a pus rucsacul pe bancă și și-a lăsat capul pe el. A închis ochii. Inima mea s-a înmuiat și s-a transformat în ceva ce părea a grămadă mare de gelatină.”

      Din nefericire, frumoasa poveste de dragoste adolescentină nu pare să aibă sorți de izbândă. Kaylee începe să fie geloasă pe Mila și este dispusă să ia parte la ,,un pic de competiție sănătoasă”. La un moment dat, călătoresc toți trei în camioneta veche a lui Kaylee, Mila stând în spate. Cade din camionetă, se rostogolește și se rănește la cot în ceva ascuțit. Ceilalți doi vin în fugă spre ea, îngrijorați. Aparent ea pare să nu aibă nimic, însă cotul rănit…

    ,,Toți trei ne holbam la brațul meu. Și ne holbam. De parcă nici unuia nu ne venea să credem ce vedeam. Brațul meu nu sângera deloc. Pe pielea mea era o rană mare, deschisă, dar nu era sânge. Nu era sânge, pentru că, în loc de sânge, o peliculă subțire roșie se rupsese și lăsa să se scurgă din rană un sol de lichid scârbos alb-lăptos. Și nu era doar atât. În interiorul rănii, în interiorul meu, era un tub transparent, cu o gaură zimțată, în formă de clemă. Și înăuntrul lui? Ceva ce semăna cu niște fire. Fire mici argintii, răsucite ca spiralele duble despre care învățam la biologie.”

      Mila se întoarce imediat acasă, fiind sigură că mama sa îi va explica această ciudățenie. Nicole îi vindecă rana cu un laser și o lasă să asculte o înregistrare de pe un iPod. Așa descoperim că MILA 2.0 este un experiment al forțelor armate secrete americane, o adevărată armă cu înfățișare omenească, capabilă să se întegreze în societate. Mila este uimită, confuză. Niciuna din amintirile legate de părinții săi, de momentele frumoase petrecute împreună, nu este reală.

     Mama ei, care nu este de fapt mama ei, a contribuit la crearea ei și,  considerând că Mila nu este doar un robot, o fură din laborator pentru a fugi împreună. În ciuda tuturor lucrurilor pe care le află, Mila refuză să creadă că este un android și-l minte pe Hunter, mărturisindu-i că are o proteză în loc de braț. Mai mult ca niciodată își dorește să-l aibă aproape, să-și poată continua existența ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

    ,,Mâna lui era încă sub bărbia mea și mi-a înălțat capul. Stomacul mi s-a chircit, ochii mi s-au închis. Asta, exact de asta aveam nevoie.

  Un sărut, să transform coșmarul într-un basm.

  Un sărut, să dovedesc că eram normală, odată pentru totdeauna.

  Un sărut, să am o poveste reală.

   Dar înainte ca buzele lui să poată ajunge la ale mele, o ușă care se deschidea a stricat momentul perfect. Ușa de la intrare. Mama.”

      Din păcate, se pare că li s-a dat de urmă celor două fugare. Singura soluție pe care o au la îndemână: fuga. Călătoresc cu mașina până în Canada, nu înainte de a se deghiza și de a se folosi de pașapoartele false. Au de gând să călătorească cu un avion în Germania, însă când erau foarte aproape de a părăsi continentul american și de a se salva, sunt prinse de oamenii căpitanului Holland și duse la laboratoare. Mila face noi descoperiri, se luptă pentru supraviețuire, totul pentru a o salva pe Nicol,  pe cea care i-a oferit dragostea sa, pe cea care a ajutat-o să facă un pas înainte spre a deveni cât mai umană…

    ,,Indiferent ce spuneau, eram vie. Trebuia să fiu. Cel puțin parțial. Pentru că singurul gând care mă chinuia în clipa aceea era: nu vreau să mor. Nu voiam să mor. Nu când abia apucasem să trăiesc.”

    Se vor salva cele două femei legate de cel mai profund sentiment din lume? Se va putea întoarce Mila la Hunter? Vor putea fi împreună, vor putea să-și dea frâu liber sentimentelor? Va putea Mila să fie un om ca toți oamenii, în ciuda modului în care a luat naștere? Răspunsurile la aceste întâmplări le veți putea afla citind primul volum al acestei serii minunate, ce se anunță a fi una extrem de palpitantă și captivantă.

     FRAGMENTE:

    ,,Am privit drept în față și mi-am adunat toată voința pentru  a mă abține să apuc mânerul ușii. Am inspirat adânc – desigur că nu avea cum să vadă prin pielea mea. Era imposibil. Am expirat – cu câteva zile în urmă, credeam că era imposibil să fiu un android. Am inspirat adânc – poate că încă mai credeam. Am expirat – dacă nu, puteam măcar să mă prefac.”

     ,,Palma lui blândă pe spatele meu m-a ghidat prin mulțime, până la Jeep. Dar, brusc, atingerea lui nu a mai reușit să alunge răceala care îmi  circula pe sub piele și nici fiorii pe care îi simțeam la suprafață. Parcă orice urmă de magie dispăruse odată cu carnavalul. În loc de un basm, tot ce vedeam era o mulțime tristă și ponosită, pe un câmp nedorit. Un sărut? Chiar mă așteptasem să fie atât de simplu? Chiar crezusem că ceva atât de prostesc precum atingerea buzelor lui Hunter de ale mele va rezolva toate problemele și tadaaaa! Va alunga adevărul despre cine sau ce eram? Va alunga ororile care îmi bântuiau trecutul? Cum să fie posibil, când nici măcar eu nu știam tot adevărul?”

    ,,Nu ești om. Nu ești om. Nu ești om. Parcă vorbele lui încercau să scormonească pe sub pielea mea fabricată, încercau să se răsucească în jurul inimii mlee și să ucidă orice rămășiță de speranță pe care o mai aveam. Întunericul mă înghițea, așa că am scos la suprafață singura imagine care putea să mă ajute. Ochii de un albastru deschis ai lui Hunter, zâmbetul lui din colțul gurii au prins viață în mintea mea, imaginea perfectă și atât de reală, că aproape simțeam că era cu noi în acea încăpere. Căldura mi s-a risipit prin piept, senzația de plutire pe care o simțisem când el îmi atinsese mâna sau când se aplecase spre mine. Am lăsat-o să mă cuprindă, să mă înconjoare, să reînvie speranța pe care Holland încercase să o alunge. Nu avea să câștige. Nu atât de ușor.”

       Părerea Marissei Meyer:

      „Poveste de dragoste intre adolescenti si superthriller de spionaj, Mila 2.0 pune o multime de intrebari despre umanitate, razboi si inteligenta artificiala, insa cea care m-a tinut cu sufletul la gura pana la ultima pagina a fost eroina, care ma trimite cu gandul la suspansul de tip James Bond.“

    LECTURĂ PLĂCUTĂ!

sigla NemiraCartea MILA 2.0 de Debra Driza a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Cosmin

by -
17

Și credința și teama pot intra în portul tău, dar să nu lași decât credința să arunce ancora.

Noroi, transpirație și lacrimi de Bear Grylls

Titlu original: Mud, sweat and tears
Editura: Nemira
Traducător: Dorina Tătăran
Număr de pagini: 386
Notă: 10/10

     E incredibil cum viața unui om poate fi atât de fascinantă încât să poată fi confundată cu ficțiunea. Bear Grylls (pe numele său real Edward Grylls) este cunoscut și apreciat de milioane de oameni din întreaga lume datorită emisiunii televizate Man vs. Wild (în România: Tehnici esențiale de supraviețuire), însă emisiunea reprezintă doar o mică parte a vieții sale. Din cartea tradusă în 2015 la editura Nemira aflăm multe lucruri pe care probabil multi dintre noi, fanii lui, nu le știam. Nu este doar omul care mănâncă viermi și face un foc folosind două pietre, este un om extraordinar care s-a luptat toată viața să își depășească condiția și să își atingă visele și a reușit, dar pentru asta a trebuit să treacă prin multe.

     Viața acestui om de până la emisiune este una cu adevărat impresionantă, iar în acest roman avem prezentat doar o parte din ceea ce s-a întâmplat. Mi-a plăcut în mod deosebit stilul lui de a scrie, mulți oameni se cred autori și fac din asta meseria lor, dar pur și simplu se străduiesc prea mult și nu le iese. Bear reușește să fie sincer atunci când scrie, reușește să fie el, și asta e cel mai important. În paginile scrise de el găsim onestitate și sinceritate. Ne oferă oportunitatea de a pătrunde în viața sa și nu se ferește să ne spună despre aspectele care nu sunt tocmai motiv de mândrie, de fapt insistă destul de mult pe acestea. Eșecurile, așa cum le numește el, au o finalitate moralizatoare, ne învață ceva, iar în experiența lui de viață cititorii pot găsi un adevarat model demn de urmat.

     Inceputul cărții ne aduce detalii despre generațiile care l-au precedat pe Bear, un fel de istorie a familiei care, după părerea mea, are mai mult rolul de a ne arăta că el nu a fost singurul din familie care a luptat pentru visele lui. În continuare avem câteva detalii despre copilăria lui. Momentele care l-au adus mai aproape de natură, influența tatălui său în acest proces, dragostea surorii lui mai mari (Lara) față de el. Despre mama lui pe care nu o lăuda excesiv, dar despre care ne dă de înțeles că o iubește necondiționat, fără un alt motiv decât acela că este o persoană incredibilă în ochii lui. În ciuda a ceea ce mă așteptam, el a avut o copilărie plină de lipsuri, dar nu neapărat materiale (deși au existat și acelea). La un moment dat vorbea despre cum a fost lăsat la o școală cu internat când era mic și despre cât de mult suferea când părinții lui nu erau acasă, fiind ocupați cu serviciul și el trebuia să stea peste noapte la o vecină.

     Bear a fost un copil destul de obraznic, dacă e să ne luăm după ce spune el în cartea sa. La școală făcea numai tâmpenii și a intrat în multe necazuri, totuși a avut o viață pe care nu o regretă. Câți dintre noi nu ne amintim cu nostalgie de năzbâtiile din copilărie?

     Una peste alta, cartea este ca un glosar al celor mai importante momente din viața autorului. Avem parte de primul sărut, apoi de primul sărut real, de dezamăgiri din partea fetelor, de ambiții, de eșecuri și reușite. Cel mai remarcant lucru la el este ambiția neîntrecută și neobosită, chiar dacă a întâmpinat multe momente de deznădejde, le-a depășit și a luptat pentru visurile lui.

      Cartea este împărţită în 5 părţi şi e structurată oarecum pe etape definitorii ale vieţii lui deşi nu sunt în totalitate convinsă că ordinea evenimentelor e prezentată cronologic, totuşi în fiecare parte este un Motto care sintetizează totul şi vorbeşte despre o anume perioadă.

      Partea I

     Cei tineri nu știu suficiente pentru a fi prudenți, de aceea imposibilul și-l ating, generație după generație.

      Aici ne vorbește despre trecutul familiei lui și despre perioada în care a fost elev, așa cum am spus anterior.

      Partea a II a

     Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși.

     Un motto extrem de sugestiv dacă ținem cont de faptul că aici de ne vorbește despre cum a participat la preselecțiile pentru SAS (Serviciile Speciale Aeriene) unde întâmpina multe eșecuri și avem parte de multe momente în care asistăm la lupta interioară care, de multe ori, era mai grea decât lupta fizică pe care trebuia să o ducă pentru a trece testele. Viața nu e mereu ușoară, dar dacă perseverezi reușești – probabil cea mai importantă lecție pe care o putem învăța din această parte.

      Partea a III a

     Nu există pregătire mai bună decât greutățile.

     E probabil cea mai emoționantă și lacrimogenă parte din carte. Pur și simplu ți se rupe inima atunci când vezi cât de mult a muncit acest om pentru ceva și cum o greșeală oarecare îl poate lăsa brusc fără perspective. În urma unui accident Bear rămâne la doar 22 de ani imobilizat, dar doar pentru un timp. Nu consider acest amănunt ca fiind un spoiler din moment ce în emisiunea lui vedem clar să se mișcă și singur.

     Partea a IV a

     Și credința și teama pot intra în portul tău, dar să nu lași decât credința să arunce ancora.

    Dacă până acum nu ați fost impresionați de povestea de viață a acestui om, o să fiți cât de curând. În această parte avem prezentată dovada vie și detaliată a atingerii unui vis. În ciuda greutăților totul are un ton motivațional. Faptul că Bear a reușit să își atingă idealul în viață te convinge, cumva, că și tu la rândul tău poți mai mult. Poți reuși, dacă un om care la începutul cărții nu părea să aibă ceva special, cel puțin nu ceva vizibil, acesta este momentul în care îți dai seama că nu e nevoie să fii special pentru a reuși, este nevoie să fii încrezător și să nu renunți niciodată, dar să iei decizii înțelepte mereu, să te retragi când este cazul și să aștepți momentul tău. Această ascensiune (la propriu) este o minunată metaforă pentru viața noastră, a tuturor.

     Partea a V a

    Când mingea îți iese în cale, ia-o. Atât de rar avem o a doua șansă (Deși, în mod miraculos, uneori se întâmplă și asta.) și nu uita că viața e așa cum o faci și asta face ca posibilitățile să fie atât de incitante.

      În această ultimă parte, deși nu pare, avem parte de o provocare mai mare decât în întreaga carte. Ne confruntăm cu ideea de „după”. Ce facem atunci când ne atingem un ideal pe care nu credeam că îl vom atinge vreodată? Probabil că te gândești că nu mai ai nimic de făcut, dar nu, Bear ne arată că viața continuă și că mai există atât de multe lucruri minunate pe care trebuie să le facem.

      În acest roman sunt părți incredibil de sensibile la care pur și simplu ți se va părea imposibil să te abții din plâns, dar și părți la care vei râde cu lacrimi. Este un roman despre depășirea condiției și despre reușita în viață în ciuda eșecurilor repetate. Un exemplu de perseverență și de loialitate. Între pagini vom găsi un tată și un soț responsabil, conștient de familia care îl așteaptă acasă, un om cu idealuri care nu se dă înlături de la a le atinge și un exemplu viu că viața oferă totul celor care muncesc suficient de mult.

Noroi, transpirație și lacrimi… prin asta trebuie să treci dacă vrei să reușesti.

     „Vedeți, de când fusesem în spital, îmi dorisem să mă fac bine. Fizic. Emoțional. La naiba. Încă din școală, de la opt ani, în toți acei ani, îmi dorisem să fiu vindecat. Și acolo, la 8834 de metri, în timp ce făceam ultimii pași clătinându-mă, ma făceam bine. Vindecare spirituală prin efort fizic.
       Mă făceam bine.”

logo_libris

Cartea Noroi, transpiratie si lacrimi de Bear Grylls este oferită pentru recenzie de librăria online Libris. Cartea poate fi comandată de pe libris.ro şi beneficiaţi de transportul gratuit prin curier rapid indiferent de valoarea comenzii. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei, vă puteţi abona la newsletter, dar puteţi urmări şi pe pagina de facebook.

Autor: A.R. Ivan
%d bloggers like this: