Tags Posts tagged with "Editura Nemira"

Editura Nemira

“Soţia plantatorului de ceai” este o carte cu adevărat valoroasă, un roman minunat şi încântător.

Soţia plantatorului de ceai, de Dinah Jefferies-recenzie

Editura: Nemira

Titlul original: The tea planter’s wife

Număr pagini: 440

Traducător: Monica Şerban

,,Tânăra Gwendolyn Hooper ajunge în exoticul Ceylon, nerăbdătoare să înceapă o viață nouă ca soție. O întâmpină însă un soț distant, secretos și întotdeauna ocupat. Explorând singură plantația de ceai, Gwendolyn descoperă uși încuiate, rochii vechi și alte semne ale unui trecut necunoscut. Când trebuie să aducă pe lume un copil, trebuie și să-i dezvăluie lui Laurence adevărul.”

   Dinah Jefferies s-a născut în Malaysia, dar s-a mutat în Anglia când avea nouă ani. De-a lungul anilor, a călătorit mult și a rămas foarte atașată de Asia de Sud. Pe vremuri, a trăit într-o comunitate mică, alături de o trupă rock și a lucrat ca artist.

   În 2014 i-a apărut la Penguin primul roman, The Separation. Soția plantatorului de ceai este al doilea volum pe care l-a publicat și are în pregătire o a treia carte. În prezent locuiește în Gloucestershire împreună cu soțul.

   “Soţia plantatorului de ceai” o carte complexă, frumoasă, cu o acţiune bogată, cu personaje interesante şi cu multe secrete. Am citit-o în doar 3 zile, având 440 de pagini. Am devorat-o rapid, întrucât trebuia să ajung cât mai repede la final, să aflu adevărul. Nu voiam să se termine, însă stăteam ca pe ace în aşteptarea finalului care vine ca o concluzie şi dezleagă toate misterele, adevărul (Perlă care iubeşte adâncul – Byron) ieşind la lumină.

   M-am bucurat enorm când am început să citesc acest roman al lui Dinah Jefferies, pentru că stilul de scriere se aseamănă cu cel al lui Kate Morton (autoarea a 5 bestsellere) şi cu cel al lui Khatherine Webb (autoarea cărţilor “Nevăzuţii”  şi “Moştenirea”).

   Înainte de a începe să vă detaliez structura şi acţiunea romanului, vreau să vă spun că “Soţia plantatorului de ceai” este o carte care merită să o treceţi pe lista scurtă de lecturi a lunii august, până nu trece vara, întrucât este un roman exotic. Dacă nu vă permiteţi o vacanţă, sunt sigur că veţi călători alături de Dinah, un ghid excelent, şi veţi rămâne cu impresii pozitive despre Ceylon.

Cartea este împărţită în patru părţi: O nouă viaţă; Secretul; Zbaterea; Adevărul.

   Acestor 4 părţi li se alătură şi o notă a autorului plus mulţumirile. La sfârşit, se găseşte şi o selecţie de cărţi din care s-a documentat scriitoarea pentru acest roman. Mi-a plăcut că a introdus şi acea listă, utilă mai ales pentru cei care au rămas cu o impresie bună despre Ceylon (Sri Lanka), tărâmul exotic al ceaiului de bună calitate.

   Vă întrebaţi cum i-a venit ideea autoarei de a scrie acest roman? Ei bine, ideea i-a venit când soacra ei, Joan Jefferies, i-a povestit lui Dinah despre copilăria acesteia ( a lui Joan), petrecută în India şi în Burma, în timpul anilor ‘20 şi începutul anilor ‘30. Aceste poveşti spuse de Joan includeau cultivatori de ceai din Ceylon şi din India, stârnindu-i curiozitate lui Dinah. De aici, au urmat luni întregi de încercări de a scrie acest roman cuprinzător şi eterogen. Romanul a fost publicat oficial în 2015, fiind ales pentru clubul de lectură Richard și Judy. De asemenea, s-a aflat în topul celor mai bine vândute cărţi în lista de bestsellere a Sunday Times pentru 16 săptămâni continuu. Pentru că romanele lui Dinah au acţiunea plasată în trecut, îi ia mai mult timp autoarei să scrie unul, faţă de romanele cu acţiunea plasată în zilele noastre. După cum mărturiseşte şi autoarea pe site-ul ei, îi este puţin dificil să fie, când scrie, în secolele de mult apuse şi apoi să revină în secolul XXI pentru a plimba câinele. Spune, tot pe blog, că nu ascultă muzică când citeşte, deoarece îi place să se “scufunde” complet în ceea ce face.

   Ceylonul este locul în care se plasează majoritatea acţiunii romanului, fiind o ţară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian. Renumit pentru ceai, cafea, orez, cacao şi multe alte culturi, Ceylonul este prezentat într-un mod aparte pe tot parcursul cărţii. Autoarea Dinah Jefferies oferă şi informaţii despre florile şi animalele care cresc în aceasta ţară insulară, dar şi despre Colombo, capitala Sir Lankăi.

   Gwendolyn Hooper ajunge în Ceylon cu vaporul pentru a îşi lua responsabilităţile de soţie în primire. Soţul acesteia, Laurence, este un mare şi cunoscut producător de ceai, având foarte multe plantaţii şi foarte mulţi angajaţi. Imediat ce pune piciorul pe pământ străin, Gwen nu-l zăreşte pe Laurence, însă un alt bărbat o întâmpină, zicându-i să-l aştepte pe soţul ei la un hotel. După câteva ore, apare şi Laurence, explicându-i şi scuzându-se lui Gwen că n-a ajuns la timp, deoarece fusese reţinut cu câteva treburi.

   Casa lui Laurence este una mare, spaţioasă, plină de servitori, gata să-i îndeplinească orice dorinţă lui Gwen. Neştiind de pericolele unei ţări tropicale, Gwen pleacă singură să facă un tur al împrejurimilor. Laurence nu priveşte cu bucurie plimbarea lui Gwen, adoptând poziţia soţului grijuliu şi primitor.

  Zilele se scurg şi Gwendolyn descoperă că soţul iubitor şi fericit, devine soţul rece, care nu se mai poartă aşa de bine cu ea cum se purta înainte. Gwen îşi dă seama că starea de spirit proastă a lui Laurence este provocată de un trecut întunecat şi tulbure. Secretele bine tănuite în mintea şi inima soţului ei, o fac pe Gwen să înceapă câteva cercetări şi să “scoată” spinul care nu-l lasă pe Laurence să fie alături de ea şi s-o iubească aşa cum merită. Uneori, un singur zâmbet din partea soţului ei, o mai linişteşte pe Gwen, însă aceasta nu abandonează ideea de a răscoli trecutul neclar şi de a scoate la suprafaţă ceea ce-l opreşte pe Laurence de a se apropia de ea.

   În Ceylon, soseşte şi Fran, verişoara lui Gwendolyn, dar şi Verity, sora lui Laurence. Fran venise pentru a vedea cu ochii ei cât de uimitor este Ceylonul şi pentru a afla dacă Gwen se simte cu adevărat fercită. Verity, în schimb, venise pentru a discuta cu Laurence şi pentru a beneficia de favoruri.

   Pentru că nu îi place să stea închisă în casă, Gwen iese la plimbare des împreună cu cei doi câini ,,adoptaţi”. Unul dintre câini intră într-o groapă şi Gwen descoperă că nu e o groapă, ci un tunel. În acest tunele se afla mormântul unui copil,  Gwen rămânând surprinsă de descoperire.

   Gwen reuşeşte până la urmă să vorbească cu Laurence asupra trecutului său. Astfel, află că prima lui soţie, Caroline murise alături de copilul lor, mormântul din tunel fiind al fiului.

   Uşor-uşor, relaţia dintre Laurence şi Gwendoly începe să-şi revină la normal, Laurence redevenind soţul iubitor şi atent de altădată. Pentru că totul se rezolvase între ei, Gwendolyn rămâne însărcinată cu gemeni, după spusele medicului chemat special pentru ea. Sarcina avansează, iar Gwendolyn naşte cei doi gemeni, (singură numai cu doica) aşa cum spusese doctorul: un băiat alb şi o fată neagră. Văzând culoarea fetei, Gwen simte că se prăbuşeşte şi că lumea ei se sfârşise. N-avea cum să se nască fata neagră, pentru că Laurence nu era negru, şi nici ea. Gwen îşi aminteşte de o petrecere la care fusese şi se îmbătase, iar în cameră fusese dusă de un bărbat de culoare, dar nu se putea concentra aşa cum trebuie la acea noapte, pentru că detaliile i se învârteau în minte. Din câte spune ea, nu ştie să fi făcut dragoste cu omul negru, dar fiind beată, această afirmaţie ar fi putut fi greşită.

   Gwen nu putea să se prezinte în faţa soţului ei cu un copil alb şi unul negru, aşa că doica o duce pe fată într-un sat, mai apoi, dacă avea să fie întrebată, Gwen va răspunde că a fost o cantitate mai mare de apă şi de aceea era burta mai mare decât ar fi trebuit. Doica o duce într-o familie din sat, plătind acea familie pentru hrana, hainele şi grijile pe care mama adoptivă şi le va face pentru ea.

   După ce a renunţat la fiica ei, Gwen se simte din ce în ce mai rău: e palidă, acuză dureri groaznice de cap şi nu prea mai iese din cameră. Laurence observă aceste lucruri şi-l sună pe doctor, însă nimeni nu va putea vreodată să-o facă pe mamă să uite cum a renunţat la propriul copil pentru a-şi salva căsătoria. Multe nopţi nedormite vor urma în viaţa lui Gwen şi aceasta simte că înnebuneşte.

   Cu preţul de a fi descoperită, Gwen pleacă alături de doică să o vadă pe fetiţă, deoarece nu mai suporta durerea şi dorinţa de a o ţine în braţe. Fata e bine îngrijită, nu la fel de bine ca fratele său geamăn, dar destul de bine. Întorcându-se la moşie, Gwen se face că nu s-a întâmplat nimic, însă durerea încă o simte în inimă.

   Timpul trece, iar Hugh, băiatul lui Gwen şi al lui Laurence, creşte. Din nou, Gwen simte că înnebuneşte, aşa că apelează la doctor, acesta scriindu-i să ia nişte prafuri. Pliculeţele sunt luate de către Verity, iar Gwen, consumându-le, se simte de parcă ar fi drogată, abia ţinându-se pe picioare. Medicul este chemat din nou, spunând că nu prafurile acele le prescripsese, fiind mult prea puternice pentru Gwen.

   Criza începe să-şi facă simţită prezenţa, familia lui Gwen nemaipermiţându-şi toate plăcerile de pe vremuri. Muncitorii sunt daţi afară de pe plantaţii, deoarece patronii nu mai aveau cu ce să-i plătească, iar preţul ceaiului scade.

   Din dorinţa de a o avea cât mai aproape, Gwen o ia pe fiica ei acasă la Laurence, spunând că este o rudă îndepărtată de-a doicii. Însă cum va reacţiona Laurence când va vedea fata? Ce va zice micul Hugh? Ce secrete mai ascunde Laurence? Oare Gwen îi va mărturisi lui Laurence legătura dintre ea şi fata neagră? Cum se va termina romanul? Gemeni: unul alb, celălalt negru. Exista doi taţi?

“Soţia plantatorului de ceai” este o carte cu adevărat valoroasă, un roman minunat şi încântător. Mi-a plăcut mult de tot, acţiunea menţinându-mă în alertă până la final. Încă trei cuvinte mai spun despre “Soţia plantatorului de ceai”: SPLENDID, EXCEPŢIONAL, FERMECĂTOR.

 

 Cartea Soţia plantatorului de ceai de Dinah Jefferies a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

“Nu era o simplă persoană, ci un stăpân și un vrăjitor, o creatură ciudată dintr-o altă lume, la fel de îndepărtată ca furtuna sau ciuma. Însă el coborâse din această lume superioară și îmi dăruise bunătate. Îngăduise ca magia lui să se împletească din nou cu a mea, într-o intimidate ce-ți tăia răsuflarea … "

       Aleasa dragonului, de Naomi Novik– Editura Nemira-recenzie

Titlu original: Uprooted

Traducere: Oana Ionascu

Editura Nemira

Colecția Nautilus

Data apariției: 17 mai 2017

Nr. de pagini: 448

Gen : fantasy, young adult, romance, fairy tales

Cotație Goodreads : 4,1

Nota mea: 10

 Agnieszka își iubește satul, pădurile și râul strălucitor, aproape de care pândește însă o prezență malefică. Singurul ajutor poate veni din partea Dragonului, dar prețul lui este unul îngrozitor: o fată pe care să o țină prizonieră zece ani în Turnul său. Agnieszka și ai ei știu că o va alege pe draga ei prietenă, frumoasa, grațioasa și curajoasa Kasia. Și nu o pot salva. Numai că Dragonul va face altă alegere.

  Romanul a câştigat trei premii importante în 2016: premiul Nebula pentru cel mai bun roman, premiul Locus pentru cel mai bun roman fantasy şi premiul Mythopoeic. De asemenea, a avut o nominalizare la premiul Hugo pentru cel mai bun roman.Va fi adaptat pentru marele ecran de Compania Warner Bros.

  Am mai citit până acum povești care m-au trimis cu gândul la basmele scrise de frații Grimm, Hans Christian Andersen sau Gabrielle-Suzanne Barbot, dar niciuna nu m-a captivat atât de mult ca “Aleasa dragonului”. Bănuiam că povestea va fi pe placul meu, din cauza descrierii care m-a făcut să cred că voi avea parte de o reinterpretare a celebrului basm “Frumoasa și bestia”, dar nu mă așteptam să mă atragă în asemenea măsură, încât să-mi doresc să o mai iau încă o dată la citit, imediat ce am ajuns la ultima pagină.

  Contrar celor gândite de mine în faza incipientă, “Aleasa dragonului” prezintă o serie de referințe la folclorul slav și, sinceră să fiu, chiar mi-a plăcut enorm de mult faptul că Agnieszka învață să facă vrăji folosindu-se de jurnalul Babei Iaga, considerând-o pe aceasta o soră în” magie stranie, pe care nimeni altcineva nu era capabil s-o înțeleagă.”

  Ce m-a atras la romanul de față ? Nu te plictisești nici măcar o clipă. Cu toate că ai impresia că narațiunea este lentă (de vină fiind cantitatea de  impresii, descrieri, de aici nelipsind o serie întreagă de amănunte cu privire la modul în care se fac vrăjile), te trezește la final că, de fapt, ai luat parte la destul de multe evenimente. De altfel, nici nu am să vă pot povești prea multe lucruri, tocmai pentru că sunt prea multe, așa că am să vă spun doar câteva întâmplări petrecute la început. Suficient cât să vă conving să citiți cartea.   

  De asemenea, mi-a plăcut trecerea de la momentele tulburătoare, la anumite situații care aduc zâmbetul pe buze. De fapt, întreaga poveste este presărată cu numeroase replici amuzante și înțepături ironice, gâlceava dintre Agnieszka și Dragon fiind cireașa de pe tort. Cu cât este mai iritat Dragonul de comportamentul ei, cu atât este Agnieszka mai amuzată de reacția lui. Degeaba o face el țărăncuță nătângă, idioată, proastă, necioplită, inutilă, smintită, Anieszka trece peste jigniri ca și cum nici nu le-ar auzi.  

“ – Am … gătit și am făcut curat … am încercat eu să explic.

 – Cel mai murdar lucru din acest turn ești tu! “

  Trebuie să vă mărturisesc că pentru mine nu contează doar povestea sau maniera de scriere, ci să și simt că pot empatiza cu personajul feminin (mă ajută să mă transpun în povestea respectivă). Iar faptul că în “Aleasa dragonului”, povestea este narată la persoana întâi, din punctul de vedere al tinerei Agnieszka, m-a făcut să o înțeleg cât mai bine și, astfel, am ajuns să îi admir transformarea de la țărăncuța nătângă și mai mereu murdară, în curajoasa vrăjitoare care reușește să salveze un regat. De altfel, ea m-a cucerit prin felul de a fi – neînfricată, independentă, încăpățânată, fiind în stare de orice pentru a-i proteja pe cei la care ține.  

  Pe parcursul unei singure zile, am călătorit alături de Agnieszka, de la Turnul Dragonului, locul unde ea a deprins arta magiei, până în întunecatul și maleficul Codru, populat de monstruozități și stricăciune, iar de aici, am ajuns la Curtea regelui din Polnya și am asistat la discuțiile pe care ea le-a avut cu cei mai mari vrăjitori ai țării.  

   Și acum îmi vine să râd în hohote când îmi amintesc de o anumită întâmplare petrecută la Curte.  Ea se prezintă în fața celor mai de seamă vrăjitori, ca să fie confirmată ca vrăjitoare, iar atunci când constată că aceștia sunt mult prea sceptici ca s-o ia în serios, se enervează atât de tare, încât face o vrajă de se scutură întreg castelul ca un uriaș adormit, apoi rostește : “ Dar asta este suficientă magie ca să mă pună pe listă? Sau vreți să vedeți mai mult? “  

  În ceea ce îl privește pe Dragon / Sarkan, să nu vă gândiți că este vreo reptilă zburătoare sau mai știu eu ce. De fapt, el este un vrăjitor nemuritor căruia Agnieszka îi face zile fripte cu firea ei independentă. Doar ridurile fine din colțul ochilor și al gurii îi trădează anii. În rest, arată ca un om în floarea vârstei: trăsături bine conturate, părul negru, fără fire arginții, obraji netezi, nebătuți de vânt, mâini lungi și grațioase. Numele lui – Sharkan – înseamnă dragon în limba magiei, iar acesta este numele pe care l-a luat atunci când a primit confirmarea ca vrăjitor. Însă, adevărul e că el are comportarea de dragon – este rece, irascibil, mai mereu enervat. Se poartă de parcă nu mai știe să gândească și să simtă ca un om obișnuit.

Nu era o simplă persoană, ci un stăpân și un vrăjitor, o creatură ciudată dintr-o altă lume, la fel de îndepărtată ca furtuna sau ciuma. Însă el coborâse din această lume superioară și îmi dăruise bunătate. Îngăduise ca magia lui să se împletească din nou cu a mea, într-o intimidate ce-ți tăia răsuflarea … ”

 Cu toate că mai mereu se ceartă, între încăpățânata Agnieszka și morocănosul Dragon se înfiripă o poveste de dragoste. Și nici nu o să vă vină să credeți cine va lua inițiativa Da, ea este cea care își face curaj să pătrundă în camera lui și va iniția “jocul”.  

“- Cum ai…? a îngăimat el, ridicându-se într-un cot, pe chip răsărindu-i în sfârșit revolta.

Dar eu l-am împins pe spate și l-am sărutat.

A scos un sunet de surpriză printre buzele mele, apoi m-a apucat de brațe și m-a ținut departe.

-Ascultă aici, creatură imposibilă ce ești! Sunt mai bătrân cu un secol și ceva decât …

-Mai taci odată! i-am zis eu nerăbdătoare.

Auzi ce scuză-și găsise el!  “

Draperiile s-au închis în jurul nostru. Stătea deasupra mea, cu ochii lucind în întunericul intim al baldachinului. Mă privea sălbatic, cercetându-mi chipul. Ar fi putut să mă mai mângâie puțin cu degetul, dar el a mai făcut-o o singură dată. Un suspin sau un geamăt mi-a suit în gâtlej, iar el s-a aplecat și m-a sărutat, ca și cum ar fi vrut să mă devoreze.”  

   Agnieszka locuiește în Dvernik, care nu era nici cel mai mare, dar nici cel mai mic sat din Vale, la unsprezece kilometri depărtare de maleficul Codru, populat de cele mai terifiante creaturi. Tuturor le este frică de acel loc, iar singura persoană care îi poate proteja de răul-Codrului este Dragonul, cel mai puternic vrăjitor din Polnya, dar prețul lui este unul îngrozitor: o fată pe care să o țină prizonieră zece ani în Turnul său.

     În ciuda poveştilor care sunt spuse de călătorii care trec prin Vale, Dragonul nu mănâncă fetele pe care le ia cu el … pentru că nu este un dragon adevărat. O fi el vrăjitor şi nemuritor, dar tot om rămâne, iar sătenii s-ar duce în ceată să-l omoare dacă el şi-ar manifesta dorinţa de a o gusta pe vreuna dintre fete. Interesant e că Dragonul duce o fată în turnul lui şi după zece ani îi dă drumul, numai că ea se întoarce o cu totul altă persoană. Straiele îi sunt mult prea elegante, vorbeşte ca o doamnă de la Curte şi, pe deasupra, după ce a locuit totuşi singură cu un bărbat vreme de zece ani, normal că are reputația ruinată. Însă toate fetele spun că el nu s-a atins de ele nici măcar cu un deget În plus, Dragonul le dă tuturor fetelor o pungă plină cu arginţi drept zestre atunci când le trimite acasă, astfel că oricine ar fi bucuros să le ia de soţie, ruinate sau nu.

   Nu sunt multe sate în Vale, prin urmare Dragonul nu prea are de unde alege – ia numai o fată care are şaptesprezece ani împliniţi, între octombrie și octombrie anul următor. Acum, din anul naşterii Agnieszkai sunt doar unsprezece, Însă toată lumea ştie că o va lua pe Kasia, cea mai frumoasă, deşteaptă şi bine-crescută fată din Vale.

  Numai că Dragonul va face altă alegere. În loc să o ia pe draga de Kasia, o alege tocmai pe Agnieszka, care la cei şaptesprezece ani ai ei, era “încă o slăbănoagă, cu picioare mari şi cu părul castaniu, încurcat nevoie-mare”. Singurul ei dar, dacă-l putem numi aşa, era să rupă, să păteze sau să piardă tot ce avea pe ea într-o zi.

  Irascibilul Dragon nici nu știe cu cine s-a procopsit. “Țărăncuța nătângă” îi va da bătăi de cap încă din prima clipă în care pășește în Turnul Dragonului. A avut nefericirea să fie aproape rostogolit pe scări sau să vină de-a rostogolul pe pardoseală. Ba mai mult, atunci când Agnieszka a crezut ca va fi aruncată în focul din vatră, s-a pus să-l zgârâie și să-l lovească.  

Tot ce vedea era că o gâsculiță de la țară, pe care tocmai o alesese, râdea de el, Dragonul, cel mai mare vrăjitor din regat, stăpânul și domnul ei.. Nu cred că mai cutezase cineva vreme de un secol să râdă de el. S-a ridicat eliberându-și picioarele, apoi s-a uitat de sus la mine, scos din sărite ca o pisică furioasă. Însă m-a făcut să râd și mai abitir. Atunci el s-a răsucit brusc pe călcâie și m-a lăsat să râd ca proasta pe podea, ca și cum nu știa ce să-mi facă.”

   Și totuși, de ce avea nevoie vrăjitorul de ea? Ca bucătăreasă era o calamitate, iar dacă o luase pentru ca să-i țină companie, mai bine s-ar fi lăsat păgubaș. Fata avea un nemaipomenit dar de a provoca dezastre. Tot ce reușea să facă era să-l enerveze, să-l facă să urle de nervi. Și nici măcar nu ține cont de sfaturile lui. Intră dintr-un bucluc în altul!

“-Am … am adus prânzul.

-Adevărat? mi-a răspuns el tăios. Fără să cazi pe drum în vreun puț? Sunt uluit!

 Abia apoi mi-a adresat o privire încruntată:

-Sau ai căzut?

 M-am uitat la rochie: pe poale erau o enormă pată scârboasă de vomă – o ștersesem eu cât de   bine putusem în bucătărie, dar tot se vedea – și o alta acolo unde îmi suflasem nasul. Mai erau câțiva stropi de sos de friptură și alte câteva pete căpătate când ștersesem oalele. Tivul păstra  noroiul de dimineață și, pe deasupra, mai erau niște găurele făcute cine știe când. “

   Agnieszka încercă tot timpul să-l sfideze, iar atitudinea de fată săracă cu duhul devenise arma  răzbunării ei. Voia cu orice preț să-l necăjească amarnic, știind că el o va recompensa de fiecare dată cu o încruntătură neîncrezătoare. Însă, într-un mod cu totul surprinzător, ea are un talent înnăscut la făcut vrăji. Dar nici așa nu scapă de mustrările vrăjitorului.  

– Cum de reușești să-ți faci singură toate astea? m-a întrebat el odată uluit, când umblam de colo până colo cu un dumicat de budincă de orez prins în păr, tocmai în creștetul capului.

  Atunci când vine în vizită prințul Malek, eroul regatului Polnya, Dragonul o sfătuiește să nu iasă din cameră ei din anumite motive. Însă Agnieszka se gândește să stea de vorbă cu prințul, că poate acesta îl va convinge pe vrăjitor să-i dea drumul, dar se trezește sărutată. Fiind la un pas să fie violată, Agnieszka reacționează în stilul ei caracteristic: îi trântește o tavă în cap de îl lasă lat pe legendarul erou Și iarăși, Dragonul se vede în situația ingrată de a-și scoate din belea protejata, preparand o poțiune a uitării pe care i-o servește prințului.

  Însă, a venit ziua în care Baronul din Mlaștinile Galbene îl chemă în ajutor pe Dragon ca să-i salveze ținutul de o himeră, așa că acesta se vede nevoit să o lase singură pe Agnieszka în Turn. Dar, tocmai atunci, oamenii din Dvernik cer și ei ajutor Dragonului și, cum el este plecat, tânăra se decide să fugă din Turn, cu gândul că vrăjile ei vor fi suficient de bune ca să-i salveze pe cei din satul ei natal.

  Încărcată cu o grămadă de poțiunii, ajunge în Dvernik, unde află că vitele din sat au fost mușcate de lupii posedați de rău, veniți din Codru. Însă, cum acestea nu au fost sacrificate, răul din ele va ajunge să intre și în oameni, așa ca fata va avea mult de furcă. Cum va reuși ea să țină piept răului, va las pe voi să aflați, dar, în mod cert e că Dragonul reușește să vină la timp să o salveze, dar neatenția îl va costa: va fi mușcat de un lup. De această dată, Agnieszka va fi pusă în situația de a-l salva pe stăpânul ei. Folosindu-se de jurnalul Babei Iaga, tânăra va realiza o vrajă care îi va salva viața Dragonului și astfel, vrăjitorul se vede nevoit să recunoască puterile noii sale protejate.

 

 La scurt timp după această întâmplare nefericită, mama Kasiei, vine la Turn ca să le ceară ajutorul. Fiica ei fusese luată de trei creaturi monstruoase (Umblători), și dusă în întunecimea Codrului. Va reuși să o salveze? Dar ce șanse mai are Kasia în cazul în care e deja posedată de rău?

Dacă cineva drag ne era luat de Umblători, tot ce puteam spera pentru ei era moartea, însă era doar o speranță. Nu știam niciodată sigur până când nu se întorceau și astfel se dovedea că nu au murit. Și-atunci trebuia să-i vânăm.”

   Însă, în cazul în care Agnieszka va reuși să o salveze pe Kasia, sunt mari șanse să fie luată în vizor de prințul Malek. Acesta dorește de mai mult timp să-și salveze mama, pe regina Hanna, care dispăruse de mai bine de douăzeci de ani. Este ferm convins că regina nu e moartă, ci doar captivă în Codru. Dar cum de ajunsese ea în acest loc bântuit?

    Se spunea că prințul moștenitor Vasily al Rosyei se îndrăgostise de regina Hanna și fugiseră împreună și, când cavalerii regelui îi încolțiseră, s-au adăpostit în Codru. Însă regina și prințul Vasily n-au mai ieșit niciodată. Regele Polnyei l-a învinuit pe moștenitorul Rosyei de moartea  moștenitorului sau. Și de atunci s-au purtat războaie după războaie, întrerupte doar de armistiții ocazionale și de câteva tratate de scurtă durată. A o elibera pe regină putea însemna încheierea războiului cu Rosya și împăcarea celor două popoare. Dar, mai poți ieși vreodată din Codru după ce ai stat în el vreme de douăzeci de ani?

 Așadar, Agniezska se va confruntă cu mari probleme în viitorul apropiat. Va reuși ea să treacă peste toate obstacolele? Dar ce anume bănuie Codrul? De fapt, cum a fost creat el? Vor putea vrăjitorii să înfrângă puterea lui? De ce Dragonul lua câte o fată din Vale, după care o lăsa să plece după zece ani?   

Orice ar fi creatura care sălășluiește în Codru, cea care răspândește spurcăciunea, a ajuns să trăiască acolo și să bea din acea putere ca dintr-o cupă.“

  Recomand “Aleasa dragonului” tuturor celor care îndrăgesc genul fantasy. Stilul lejer abordat de autoare nu face decât să vă ajute să o citiți în mare viteză. Are aventură, romantism, mister, locații pitorești, dar și momente emoționante, pasaje amuzante, personaje inedite. Și foarte multa magie!

   Nota 10

 

 Cartea Aleasa dragonului de Naomi Novik a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.com

Fragment în exclusivitate: Zeii tangoului de Carolina de Robertis-Editura Nemira

Detalii

    „O carte hipnotică. Proza pasională surprinde ritmurile tangoului.“ The Seattle Times

   Când ajunge din Italia la Buenos Aires, în 1913, Leda are şaptesprezece ani, o valiză şi o vioară. Rămasă fără soţul promis, trebuie să-şi construiască o altă viaţă într-o altă ţară. Sedusă de ritmurile tangoului, vrea să facă muzică. Dar tangoul este o lume a bărbaţilor. Viaţa scandaloasă şi întunecată din cabarete şi bordeluri se împleteşte cu farmecul muzicii, aşa că eroina care înfruntă tabuuri şi prejudecăţi are nevoie de o nouă identitate…

    În Zeii tangoului descoperim un roman plin de erotism despre pasiune şi căutarea unei vieţii autentice.

   „O carte ambiţioasă şi îndrăzneaţă… O poveste provocatoare despre sexualitate, violenţă, sărăcie, noroc şi izbăvire.“ San Francisco Chronicle

   „Tangoul este un ritm de atitudine, încărcat de dorurile imigranţilor din Argentina, de patimile lor nerafinate şi de frustrările lor (…;) Stilul Carolinei de Robertis valorifică senzaţia fizică şi energia sexuală a acestui dans.“ The Wall Street Journal

FRAGMENT

Leda a ajuns în Argentina pe 4 februarie 1913, la bordul unui vapor care cu numai douăzeci de zile înainte părăsise Italia, înghiţit de monstrul lacom numit orizont. În ultima zi petrecută la bord, s-a îmbrăcat cu grijă și și-a zăvorât bine cufărul, astfel încât nimic, nicio mânecă, niciun firicel de praf de la ţară, nicio amintire pribeagă să nu poată scăpa atunci când hamalul avea să vină să îl ducă pe punte. Apoi a rămas tăcută o vreme. Colega ei de cușetă, Fausta, își lăsase așternuturile boţite și în dezordine. Fără îndoială că se afla deja pe punte, lungindu-și gâtul ca să zărească o părticică din Buenos Aires. Dacă Leda nu o găsea în mulţime, era posibil să nu o mai vadă niciodată, sentiment ciudat după cele douăzeci de nopţi în care împărţise camera cu o femeie care nu-i era rudă și pe care nu o mai întâlnise niciodată înainte de călătorie. Necunoscute. Necunoaștere. Două lucruri care îi dominaseră voiajul peste ocean până în America. S-a întrebat ce-ar zice mama ei dacă ar fi cu ea în această cămăruţă sufocantă: „Iată-te, așadar!“ sau „Miroase ca într-o cocină aici!“ sau „Pentru Dumnezeu, Leda, îndreaptă-ţi pălăria!“ Și-a spus că într-o zi își va revedea mama, precum și tatăl, verișorii, unchii și mătușile și mâinile ca niște aripi de libelulă ale străbunicii ei, deși nimic din toate astea nu era adevărat: în anii și pe continentul către care se îndrepta, Leda avea să întâlnească multe lucruri uimitoare, să-și vadă sufletul spart în mii de cioburi, pe care să le reunească în forme despre care nu știa că sufletul le poate găzdui, și totuși nu avea să-și mai revadă niciodată familia.

Stătea pe cufărul care o însoţise de când plecase de acasă. Cuprindea atât de puţine obiecte. Rochii împăturite. Câteva cărţi. Un borcan cu măsline conservate de soţia brutarului. Alune de pădure învelite într-o pânză de sac. Vioara tatălui ei, moștenită din generaţie în generaţie, care părăsea Italia pentru prima dată – un cadou pentru proaspătul ei soţ.

Bunicul fusese cel care-i spusese iar și iar povestea acestei viori anume, de parcă, povestind, putea să întârzie pierderea ei, de parcă importanţa și scopul istoriei omenirii nu se găseau în cărţi sau în acele universităţi fabuloase din Roma sau Napoli, pe care nimeni din satul lor nu le văzuse de fapt, ci erau mai degrabă găzduite de obiecte precum acesta, o vioară atinsă de sute de mâini, iubită, folosită, dezmierdată, făcută să le supravieţuiască posesorilor, păstrându-le secretele și minciunile. Imaginează-ţi, îi spusese bunicul: vioara i-a aparţinut regelui din Napoli până în 1501.

Da, e adevărat, să nu te îndoiești de asta. Cât timp a aparţinut familiei regale, nimeni nu știe. Dar nu există niciun dubiu că, oricui i-ar fi aparţinut înainte, ea a fost și a lui Frederic de Aragon, ultimul rege de Napoli din Casa de Trastámara. Era un om tăcut, blând și nu era făcut pentru a înfrunta forţele cărora a trebuit să le facă faţă – două naţiuni, Spania și Franţa, rivalizând pentru tronul său; o descendenţă încă șubredă de pe urma celor două domnii ale tatălui, fratelui și nepotului de dinaintea lui. Mă urmărești, Leda? A încercat să domnească, dar nu e nevoie decât ca dușmanii să-și unească forţele cu stelele potrivnice și iată-te brusc hăituit, fără niciun refugiu, și ce-ţi rămâne de făcut? Îţi zic eu ce, o alegere simplă. Fie mori pe loc, fie te refugiezi într-o altă ţară și începi o nouă viaţă în pielea goală, doar cu ce ai sub ea. Asta a făcut și Frederic: a fugit. În exil. Atenţie, nu în libertate, ci ca prizonier, flancat de soldaţi. Dar înainte să plece, înainte ca soldaţii să vină după el, a deschis fereastra dormitorului și a cântat la vioară, admirând Napoli în toată întinderea lui. A interpretat un cântec funebru, ieșit parcă din însuși miezul roșu al pământului. Singurul care l-a auzit a fost un conte care mai târziu le-a povestit tuturor celor ce voiau să-l asculte că fusese cel mai trist și cel mai frumos cântec pe care-l auzise în viaţa lui. Când regele a terminat de cântat, i-a dăruit vioara contelui.

Păstreaz-o, i-a spus. Eu am terminat cu muzica.

La început, contele s-a împotrivit. Și cu fiii tăi cum rămâne?

Regele Frederic pur și simplu a clătinat din cap. Vioara trebuie să rămână aici.

Dacă regele a mai cântat vreodată la vreo vioară în timpul exilului său în Franţa rămâne un mister, un detaliu pierdut în negura timpului, așa că, Leda, nu-ţi pot spune finalul poveștii. În schimb, contele a păstrat vioara și a transmis-o urmașilor săi, care în cele din urmă, în 1815, i-au vândut-o străbunicului meu ca să-și plătească datoriile, iar străbunicul a moștenit, împreună cu obiectul în sine, și povestea cântecului funebru al regelui de Napoli, ceea ce i-a conferit instrumentului o valoare mai mare (fie că era sau nu adevărată, își zicea Leda în timp ce asculta, dar nu a comentat nimic, din moment ce era evident că bunicul nu avea nici cel mai mic dubiu). Așadar mâinile regelui au cântat exact la această vioară în ultima zi de independenţă a regiunii Napoli ca regat de sine stătător. Ce a cântat mai exact acel Frederic? Cum suna cântecul? Nu vom ști niciodată. Asta e soarta melodiilor: se evaporă. La fel ca amintirile. Și trupul. Amintirile, melodiile și trupul dispar după ce murim. Un instrument muzical nu e câtuși de puţin ca un corp; el dăinuie, asemenea sufletului.

Leda a urcat pe punte. Era o zi fierbinte, umedă și stropi de sudoare perlau frunţile bărbaţilor care le depășeau numeric pe femeile de pe navă și care erau în majoritate tineri, deși doar câţiva părea să fi avut șaptesprezece ani, ca ea. În privirile lor sălbatice se întrezăreau speranţa și o nerăbdare frenetică; trei sute șaizeci și opt de bărbaţi la pândă. Majoritatea femeilor de pe punte erau soţii plecate să-și reîntâlnească soţii în Buenos Aires, la fel ca Fausta (și ca mine, și-a spus Leda, ţine minte, ţine minte, și eu sunt soţie!) Puntea gemea de lume, la fel ca în ziua în care părăsise Napoli. Nu se mai desfășurau jocuri leneșe de cărţi ca să omoare timpul. Plictiseala dispăruse, ca înecată în mare. Toată lumea era în picioare, îngrămădită lângă balustradă, cu gâtul întins în direcţia uscatului.

Argentina. Și-a croit drum prin aglomeraţie, spre balustradă. La dreapta ei, o tânără murmura o rugăciune. La stânga, un bărbat de vreo patruzeci de ani avea ochii împăienjeniţi de lacrimi, în vreme ce lângă el un altul mai tânăr fuma, indiferent, o ţigară sau, își spuse Leda, făcea, convingător, pe indiferentul. Atitudinea lui părea cea mai teatrală dintre toate. Leda simţea iz de transpiraţie, de tutun și un miros puternic de parfum. Trei sau patru rânduri dezordonate mai în faţă, doi bărbaţi vorbeau, minunându-se de priveliștea pe care o întrezăreau.

– Che bella! Ce frumoasă e!

Da. Frumoasă!

Exclamau iar și iar, ca și cum repetiţia ar fi subliniat adevărul propoziţiei, întărindu-l într-atât încât să-i susţină în momentul când aveau să debarce. Vocile lor se împleteau cu vaietele și murmurele mulţimii. A înaintat, croindu-și drum, delicat, cu coatele. Un bărbat din faţa ei s-a îndepărtat ca și cum văzuse destul, așa că ea s-a strecurat în locul lui, înainte să fie observat și ocupat de altcineva. Tânjea de dorinţa de a zări uscatul, nu orice uscat, ci acest uscat, Buenos Aires, noua ei casă. Petrecuse multe ore în faţa acestei balustrade în ultimele trei săptămâni, încercând să-și imagineze cum arată Buenos Aires. Încercase de nenumărate ori să-și imagineze orașul, însă ochii minţii nu puteau concepe decât ferigile și copacii tropicali luxurianţi din Grădina Botanică, unde Dante se fotografiase când ajunsese aici, fotografie pe care o trimisese acasă familiei. Poza fusese trecută din mână în mână de cei aflaţi la masa de duminică, stârnindu-le admiraţia și uimirea.

E chiar acolo, în Argentina.

Pare fericit.

by -
12

Contact, de Carl Sagan-Editura Nemira-recenzie

Editura Nemira, 2017
Colecția Nautilus
Titlu original: Contact, 1985
Nr. pagini: 496
Traducere de Radu Pavel Gheorghiţă

   “Este prima dată când cineva, oricine, este  în stare să caute ființe extraterestre. Tu ai făcut un detector cu care se pot căuta alte civilizații pe planetele a milioane de alte sisteme solare. Nimeni nu garantează reușita. Dar ai putea să găsești o problemă mai importantă decât asta? Închipuiește-ți că ei sunt acolo și ne transmit semnale, iar pe Pământ nimeni nu-i ascultă. Ar fi ca o farsă, o glumă proastă. Dacă am fi capabili să ascultăm și nu am face-o, nu ți-ar fi rușine de civilizația noastră?”

   În anii ’85-’90, populația lumii devenea din ce în ce mai receptivă la posibilele contacte cu lumea extraterestră, aprinzând imaginația multor scriitori și scenariști. În 1885, scriitorul științific și astronomul Carl Sagan publica Contact, o poveste profetică despre mesajele venite din spațiu, autorul însuși urmărind ani de-a rândul semnalele sonore.

   În primele capitole ale romanului, autorul face o analiză a copilăriei personajului principal, Eleonor Arroway, și descoperim o fetiță precoce, marcată de moartea tatălui și de prezența unuia vitreg, pe care îl respinge în mod constant, refugiindu-se în mirajul cerului înstelat. După susținerea tezei de doctorat, la finele anilor ’90, Ellie conduce programul de cercetare Argus, iar singura extravaganță pe care și-o permite o reprezintă călătoriile singuratice la volanul unui Thunderbird din 1957 decapotabil.

 

De-a lungul anilor, a ajuns să cunoască fiecare orășel prăfuit, fiecare culme și văioagă și aproape pe toți agenții de circulație de la sud-vest de New Mexico.

   Ellie este un astronom obsedat de SETI (căutarea ființelor extraterestre, printr-un proces de supraveghere obișnuită, monotonă a radioactivității din spațiu), fără viață personală și care luptă să-și croiască drum într-o lume a oamenilor de știință în majoritate bărbați. Ziua în care prin zgomotul banal al spațiului extraterestru apar sunete noi, repetitive, îi schimbă radical viața. Semnalul din spațiu, contestat inițial deoarece conținea prima înregistrare tv din Germania nazistă, în 1936, când Adolf Hitler ura întregii lumi bun venit în patria germană cu ocazia deschiderii oficiale a Jocurilor Olimpice, este, de fapt, un mesaj încifrat venit de pe steaua Vega și conține planurile construirii unei mașini ce va putea trimite cinci oameni în spațiu. Însă lupta împotriva sexismului în știință continuă, deoarece Ellie își dorește să facă parte din echipa Celor Cinci.

   Cu profund interes am urmărit-o pe Ellie pe tot parcursul romanului; un personaj special, un alter ego feminin al autorului, singurul puternic individualizat, portretele celorlalte personaje fiind lăsate într-un con de umbră.

  

Din tot grupul lor, al numiților Celor Cinci, Ellie era singura în poziția de astronom observator, chiar dacă specializarea ei nu ținea exact de domeniul opticii. Iar ea simțea că era datoare să culeagă cât mai multe informații era omenește posibil, atât în călătoriile lor prin tunele, cât și în continuumul spațio-temporal cu patru dimensiuni, cel obișnuit, în care pătrundeau periodic cu Mașina.

   În conturarea personalității ei, Sagan se dovedește un maestru: deșteaptă, ambițioasă, Ellie excelează ca om de știință, descoperă adevăruri absolute pentru omenire, își clădește întreaga carieră încercând să intre în contact cu cei mai îndepărtați străini dintre toți străinii și încearcă să demonteze miturile creaționiste. Însă, în viața reală, cea pământească, abia dacă intră în vorbă cu cineva și nu este în stare să-și descopere propriul adevăr – trecutul ei, ceea ce îi oferea stabilitate, se dovedește o minciună.

   Întreaga ei viață cercetase universul, dar scăpase din vedere cel mai clar mesaj: pentru creaturile mărunte, așa cum suntem noi, nemărginirea poate fi îndurată numai prin iubire.

   Contact pune în discuție și relația dintre știință și religie; fiecare capitol al celor trei părți (Mesajul, Mașina și Galaxia) este precedat de citate de inspirație religioasă.

   

Că noile erezii se vor ivi pe fața pământului o știm din profeția lui Hristos, dar nu cunoaștem nicio prezicere care să spună că trebuie să le nimicim pe cele vechi. (Thomas Browne, Religio Medici, I, 8, 1642)


    Discuții pe această temă se poartă și între personaje, precum și despre posibilitatea implicării divine în proiectul vegan, ca experiment.

  

–«Deus ex machina»? La asta te gândești? Îți închipui cumva că în cele din urmă zeii s-au milostivit de noi și ne-au trimis Mașina?
–Mai degrabă la ceva gen «Machina ex deo» sau cum o suna mai bine în latină. Nu, eu nu cred că omenirea este un experiment. Cred că noi suntem singurii care ne supraveghem, că stăm pe o planetă care nu interesează pe nimeni altcineva, într-un loc în care nimeni nu s-a deranjat să intervină vreodată.

    Finalul romanului poartă Semnătura Creatorului:

    “Tronând deasupra oamenilor, a zeilor și a demonilor, asimilându-i pe Supraveghetori și pe constructorii tunelelor, există o inteligență care precede universul.
   Cercul se închisese.
    Ellie găsise ceea ce căuta.”

   Notă:

    După afirmațiile lui Carl Sagan, romanul s-a născut dintr-un proiect pentru un film artistic, care a apărut în 1997, la un an de la moartea sa, cu Jodie Foster în rolul lui Ellie. Însă, între cele două „scenarii” există diferențe majore. De exemplu, în roman, mama lui Ellie este singura ei rudă în viață, pe când în film, aceasta murise la nașterea fetiței. Tot în film, Ellie este singura care pleacă în călătoria interstelară. Detaliile științifice cu terminologie specifică ocupă un loc important în economia volumului, iar în film se apropie de limbajul standard. Totuși, unele secvențe și replici sunt identice, fapt ce sugerează implicarea autorului și în adaptarea scenografică.

 Cartea Contact de Carl Sagan a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
6

 Cele mai mici proze, de Doina Ioanid-recenzie

Editura Nemira

Nr. pagini: 84

    Despre autoare

   „Doina Ioanid s-a născut la 24 decembrie 1968, în București. A absolvit Facultatea de Litere  a Universității București în 1995 și cursurile de master( Studii Culturale Franceze) la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a aceleiași universități, în 1998. A publicat poeme în volumul colectiv Ferestre ’98, girat de Mircea Cărtărescu împreună cu alți autori.  A mai participat la alte volume, a debutat individual cu un volum de d poeme în proză Duduca de marțipan, care a primit premiul „Prima verbă”. Poemele sale au fost traduse în franceză, maghiară, turcă, slovenă, bulgară,  croată, germană, neerlandeză, engleză, galeză și polonă.”

 

 „Plouă. Stăm amândoi într-o cabină telefonică. E din cea veche, dintre cele puține câte au mai rămas. Fără ușă. Eu sunt cu saboții dezlipiți în mână, cu tălpile goale. Ne uităm la stropii mari de ploaie. Nu spunem nimic. Mă uit în geam. Pe gâtul meu, o petunie violet.”


    Acest text nu este un  fragment. Este un text de proză scurtă, unul foarte scurt în care este surprins un moment care nu este ceea ce pare prin ultima propoziție.

   Așa sunt textele autoarei, unele scurte, altele foarte scurte cuprinzând doar ceea ce e nevoie într-un stil unic și diferit față de tot ceea ce am citit eu până acum.

   Acest volum de proze foarte scurte se aseamănă de fapt cu un volum de poezie. Textele sună melodios, cuprinzând gânduri poetice, diferite tablouri în doar câteva rânduri, dar surprinzând esența vizualizării fiecărui text .

   Am sesizat un oarecare definiție a tot ceea ce înconjoară viața, de la lucrurile banale la amintiri sau confortul femeii în viața ei (în papucii ei).

Poveste din Țara Papucia : o rază de lună trece prin perdea și se oprește pe covor, lângă patul meu, în dreptul papucilor. Love for a distance. Privește înger către casă.„

   Imaginea scurtă a textelor cuprinde povestea simplă a detaliilor nesemnificative a unor lucruri cărora nu le acordăm atenție: frunze, lobodă, geamuri, flori, schimbări migratoare. Tot odată această melodie prozaică este tabloul femeii visătoare trăind în haos, bucurându-se de fiecare moment, lucru, idee.

Uneori, femeile singure își trag baticul peste nasul lor trist sau peste ochii încercănați. cu vedere slăbită, alteori își plimbă câinii pe lângă lăzi cu marmeladă, într-un port numai al lor, unde-și spun poveștile fără cap și fără coadă, așteptând să ajungă altundeva, într-un alt port, cu alte povești. Ce fel de povești nu știu prea bine. Și tot ceea ce li se întâmplă sunt niște virgule, niște virgule nesfârșite. Și, desigur, mâine va fi mai bine.”

   Mintea femeii este greu de înțeles (persoanele de faţă se exclud, desigur☺), dar această mică cărticică cuprinde, bucătării, locuri, frânturi de existență atât de feminină cuprinsă în doar o picătură de esență. Genul acela de furnică care duce-n spate un munte de data asta, nu un grăunte jumătate.

   Dacă îți place scriitura ciudată, simplă, unică la care adăugăm și puțină feminitate atunci merită să citești această carte, o lectură numai buna pentru cafeaua de dimineață.

 Cartea Cele mai mici proze de Doina Ioanid a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Căsătorie de plăcere, de Tahar Ben Jelloun-recenzie

Titlu original: „Le mariage de plaisir”

Editura: Nemira

Colecția: Babel

Număr de pagini: 236

   Nu de multe ori coperta unei cărți a reușit să mă hipnotizeze așa de tare. Dar de când am văzut prima dată romanul lui Tahar Ben Jelloun, „Căsătorie de plăcere”, pe raftul unei librării, mi-am zis că trebuie neapărat să-l am și eu. După ce această dorință mi-a fost îndeplinită și am început să parcurg povestea, am constatat cu plăcere că frumoasa copertă întregește imaginea unei cărți cu un conținut răvășitor. Scrierea lui Tahar Ben Jelloun este un amestec între cultura și cutumele islamice, dragoste, rasism și sclavagism, o călătorie completă prin viața a două generații încercate de nedreptăți gratuite.

   Acțiunea romanului se petrece în anii ’50 în Maroc. Amir este un negustor de condimente prosper din Fès care călătorește frecvent în Senegal în interes de serviciu. Este căsătorit cu Lalla Fatma și are patru copii, dintre care unul, Karim, s-a născut cu sindromul Down, dar în ciuda acestei probleme, el a fost perceput ca o binecuvântare, un semn de la Dumnezeu. În fiecare călătorie lungă pe care o are, pe durata șederii, Amir obișnuiește să întocmească o „căsătorie de plăcere” cu o femeie din zonă, conform cutumelor islamice. Aceasta are o anumită durată de timp și îi este îngăduită „pentru desfătare”, „pentru tihnă”. La un moment dat însă, bărbatul se îndrăgostește de o tânără fulani, o negresă pe nume Nabu. Până să o întâlnească pe ea, Amir n-a crezut vreodată că poate să aibă sentimente așa intense față de cineva, deoarece căsătoria sa cu Lalla Fatma a fost un aranjată și nu bazată pe iubire.

   Îmbătat de dragostea intensă pe care o simte față de Nabu și din dorința de a-i oferi o viață mai bună, ajutând-o să scape de sărăcie, Amir decide să o ia cu el înapoi la Fès și să o ia de nevastă. Acest lucru este acceptat de religia musulmană, care permite poligamia, bărbații putând fi căsătoriți cu până la patru femei atâta timp cât le tratează egal și le oferă toate condițiile de trai. Știind acest lucru și primind binecuvântarea și susținerea lui Karim, Amir se întoarce acasă însoțit de frumoasa negresă, conștient în același timp că situația va tulbura apele în familie și va stârni dezaprobarea soției sale. Totuși, nu se aștepta la o opoziție puternică din partea ei, dat fiind statutul bărbatului în lumea musulmană. În ciuda insistențelor și discuțiilor cu Lalla Fatma, care o vedea pe Nabu mai mult ca pe o plăcere trecătoare a soțului, Amir își duce planul la bun sfârșit și o ia de nevastă. Cu toate acestea, viața tinerei negrese nu este una bună în casă, deoarece prima soție nu ezită să-i facă zile fripte și să o provoace.

„Niciodată! În veci nu voi suporta să fiu înlocuită de o negresă, de o străină îngălată, care nu știe nici măcar să vorbească. L-a vrăjit pe soțul meu, i-a făcut farmece. Și eu sunt victima ei. Niște sălbatici care ne urăsc fiindcă Dumnezeu ne-a făcut albi și curați, iar ei sunt deșeurile omenirii.”

   Realizând situația în care se află, Nabu hotărăște, ca pentru a-și asigura viitorul, să-i facă un copil lui Amir. Iar dorința sa se îndeplinește rapid și dă naștere unor gemeni, unul alb și unul negru. Acest eveniment este perceput ca o grozăvie de familie și de apropiați, ceva ce era posibil doar prin farmece. Dar are nașterea celor doi copii să-i schimbe viața lui Nabu? Cum se va reflecta situația asupra Lallei Fatma? Va reuși Amir să se impună în fața primei soții și să elimine comportamentul batjocoritor față de Nabu și de fiii săi? La aceste întrebări vă las să găsiți singuri răspunsul pe parcursul lecturii, care cu siguranță vă va captiva până la ultima pagină.

   După cum am spus încă de la început, o temă foarte importantă a romanului semnat de Tahar Ben Jelloun este rasismul. Marocul anilor ’50, dar și cel din deceniile următoare este profund măcinat de discriminarea negrilor de către populația albă. Persoanele de culoare sunt ținute doar ca sclave, să îndeplinească muncile nedorite de albi, plătite prost (sau mai bine zis, neplătite, ci doar întreținute, dar în condiții precare) și batjocorite cu fiecare ocazie. În viziunea albilor ei nu au drepturi, nu au identitate, toți sunt la fel și toți sunt percepuți ca niște intruși care au pătruns fără voia nimănui în țară. Astfel, trebuie cu orice preț expulzați.

„Vezi tu, un bătrân înțelept zicea că trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu că a născocit calul, altminteri albii i-ar fi folosit pe negri drept animale de călărie. Omului i-a plăcut dintotdeauna să-și umilească semenii, mai ales pe cei săraci, pe cei de culoare, pe cei lipsiți de apărare.”

   Atitudinea aceasta lipsită de orice fel de scrupule a albilor mi s-a părut de-a dreptul șocantă și bazată, din perspectiva mea, pe o profundă lipsă de educație și de cunoaștere. Nimic altceva nu-i deosebea pe albi de negri, ci doar culoarea pielii, care în viziunea primilor era percepută ca o dovadă a curățeniei, a purității. O astfel de viziunea nu poate genera, cred eu, decât repulsie față de îngustimea minții unor oameni de această teapă. Dar ceea ce mi s-a părut și mai impresionant este faptul că această situație reprezintă o realitate, iar rasismul și sclavagismul (poate acum mascat) reprezintă încă probleme ale societății actuale, iar autorul a vrut să sublinieze acest aspect negru.

   Așadar, romanul „Căsătorie de plăcere” este o lectură ce se parcurge ușor, grație scriiturii atent ticluite de Tahar Ben Jelloun, dar cu un mesaj puternic de care cu toții ar trebui să ținem cont. Rasismul este o problemă care încă ne macină și nu ne face mai buni sau mai puternici, ci mai slabi, lipsiți de perspectivă și de cunoaștere.

P.S: Vă mai las câteva citate care cred că nu trebuie trecute cu vederea:

„Erau două categorii de oameni în Fès; fassi, ai căror strămoși veniseră din Arabia sau din Andaluzia, și restul. Aceștia din urmă nu existau. Nu li se arăta niciun dram de respect.”

„Tanger Eliberarea, Tager Viața…Infernul, da, însă și paradisul [… Tangerul nu era vinovat de nenorocirea și de moartea care-i loveau pe mulți dintre frații mei africani. Când ești împins la exil, te ridici și mergi, atâta tot. Simplu ca bună ziua.”

„Vedem trecând pe aici africani, ființe umane născute să sufere. Dar nu se opresc, își continuă drumul de parcă fug de ceva. Știu că se tem să nu fie respinși de albi, a căror aroganță este egală doar cu prostia lor.”

Cartea Căsătorie de plăcere, de Tahar Ben Jelloun a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

„Sufletul lui pereche îl găsise pe o planetă aflată la șaizeci de milioane de kilometri depărtare de Pământ. Iar el găsise Paradisul.”

       Epoca inocenței, de Adrian Mihălțianu-recenzie

Titlul original: Epoca inocenței

Editura: Nemira

Colecția Nautilus Science Fiction

Colecție coordonată de Ana Nicolau

Seria Terra XXI: 1. Epoca inocenței

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 357

Gen: S.F.

Cotație Goodreads: 3,93

    Primul roman din seria S.F. Terra XXI ne surprinde cu imaginea unei societăți distopice dintr-un viitor oarecum apropiat. Acțiunea se petrece în 3 etape distincte: anii 2021, 2033 și 2046. La cum zboară timpul, nu m-ar mira să ne trezim că am ajuns deja acolo.

   Romanul începe cu uciderea „domnului Qiu”, un astronom chinez ce tocmai a descoperit o informație esențială pentru umanitate: ceva vine spre Pământ. În câteva decenii, planeta poate fi lovită de un corp străin. Un corp străin ce poate fi o altă planetă, un meteorit sau o navă spațială. Un corp străin ce posibil este locuit de o altă civilizație.

   Informația este ținută secretă mai mulți ani la rând, iar omul de știință, ucis. Însă ucigașul nu și-a atins scopul în totalitate: deși l-a ucis pe astronom, informația supraviețuiește.

   Cine ar fi interesat ca această informație să rămână sub tăcere și implicit, ca astronomul să moară? Răspunsul nu este deloc la îndemână, veți afla descifrând păienjenișul din carte.

   De aici se ajunge, peste mulți ani, în altă etapă, la prima călătorie pe Marte, prilej de competiție pentru SUA și China. Cele două națiuni se întrec care mai de care în cursa pentru sosirea pe Planeta Roșie, iar ceea ce frapează cel mai tare este înfruntarea orgoliilor. Însă mai multe aflați citind cartea.

Din păcate, politica de cea mai joasă speță joacă un rol încă prea mare în deciziile care ar putea salva planeta… Mă rog, nu planeta, ci omenirea, ca specie.”

   Ne este descrisă lumea din acel viitor, iar dacă analizăm cu atenție, ne îngrijorăm puțin, întâlnind aspectele din ziua de azi la scară extinsă: hiper-tehnologizare, încălzirea globală din ce în ce mai pregnantă („Urma să fie cel mai cald an din istorie, așa cum fuseseră, pe rând, aproape toți anii de dinainte.”), conflictele interstatale se intensifică…

   China a trecut la alt regim, SUA s-a cufundat într-o religiozitate excesivă, partidul republican fiind la putere, din care s-a desprins o ramură: NAR; Rusia a decăzut, Franța a devenit „o țară căzută în cel mai roșu socialism”, atacurile teroriste sunt frecvente și cel mai rău, mult mai feroce, sprijinite de tehnologia dezvoltată. Nu mai există intimitate, spionajul este întâlnit peste tot:

Conform acestui act, politicienii acceptau că Statul are dreptul de a monitoriza și de a interveni cu drone automate înarmate pentru a menține ordinea socială, nu doar în chestiuni care implicau acțiuni teroriste, ci și în acțiuni presupunând aplicarea legii de către poliție și de celelalte organe ale Statului. Acesta avea voie, de acum încolo, să utilizeze chiar și forța letală împotriva cetățenilor americani, dacă era cazul.”

„Europa era mai divizată ca oricând, iar de proiectul european se alesese praful.”

   Tehnologia aparent ușurează viața, însă oamenii devin total dependenți de ea. Dacă o pană de curent ar avea loc, totul s-ar opri, ceea ce în zilele noastre, nu pare atât de departe de adevăr.

   Tot tehnologia avansată este de vină pentru transformarea treptată a oamenilor în roboți: lentile de contact digitale, ochelari digitali, tehnologia ajunge să facă parte din noi la propriu. Nu știu altora, dar mie nu mi-ar surâde deloc o asemenea perspectivă.

În epoca în care toată lumea primea informațiile pe lentilele digitale de contact, tabletele și celelalte ecrane deveniseră mai degrabă inutile. Bill era însă de modă veche și simțea că amețește ori de câte ori încerca să răsfoiască fluxurile de știri direct de pe ochi.

Singurul lucru care se schimbase în toți acești ani fusese interfața. Evoluase de la dispozitivele ținute în mână sau pe braț către ochelari digitali și apoi lentile de contact, cu din ce în ce mai mare putere de calcul, care le permitea să acceseze ușor, să blocheze, să trimită mai departe sau să selecteze informațiile direct din creier.

  „Telefoanele mobile rămăseseră de bază pentru majoritatea oamenilor, fiind deseori integrate într-o peliculă subțire pe mâini sau luând forma unui inel care proiecta holograme deasupra palmei. Dar unii încă foloseau dispozitive cu aspect retro, similare celor de la începutul anilor `20, chiar dacă le umflau neplăcut buzunarele.” – este vorba, desigur, despre anii 2020, nu 1920, la care îmi imaginam din reflex că se referă.

   Pătrunderea tehnologiei în toate aspectele vieții și etalarea vieții private pe rețelele sociale este, la fel ca în prezent, la ordinea zilei, chiar dacă Facebook a devenit între timp o „vechitură”:

„„Puțoii ăia”, de care vorbea Tom, erau puștanii care filmau tot ce fac ziua, cu camerele mobile de pe ochelari sau ascunse undeva pe haine și partajau apoi feedurile video live pe internet, pe Vflux. Era ultima modă, lucrul pe care trebuia neapărat să-l faci dacă voiai să atragi atenția.”

„Exista mai mult respect pentru intimitate în tinerețea mea”, se trezi că murmură, apoi izbucni în râs – să trăiască tinerii de azi!”

    Lucrurile se desfășoară cu și mai mare viteză decât astăzi, de unde presiunea crescândă, stresul. Oamenii nu mai au când să se odihnească, să reflecteze, să rămână singuri cu gândurile lor:

Acum trei ani, când au apărut pe piață, m-am gândit că o să economisesc timp, deci și foarte mulți bani. Acum aș vrea să recuperez timpul ăla cât zbor peste ocean și să apuc să rămân un pic cu mine însumi. Să citesc. Să dorm. Să mă relaxez. Să-mi pun gândurile în ordine.

Dar aproape o săptămână de liniște începea s-o sâcâie – născută în 2018, nu era deloc obișnuită să rămână cu gândurile proprii, iar asta o speria. Fusese conectată toată viața cu cei din jur și de departe, astfel încât acest mod de viață i se părea natural – tăcerea și vocea propriilor gânduri erau ceva nou și tulburător.”

    De asemenea, mașinile electrice sunt din ce în ce mai răspândite, având o mulțime de funcții noi. Mi s-a părut amuzant faptul că în asemenea condiții, până și eu aș fi în stare să conduc, iar dacă oprirea motorului ar depinde de strigătul meu… atunci chiar nu s-ar mai opri deloc:

Strigă la mașină să pornească motorul și să usuce cât mai repede geamurile care-l împiedicau să vadă ce se întâmpla afară.

„„Betsy, du-mă de aici! ” – îi ordonă Tom mașinii, apăsând pe ecranul navigației și selectând opțiunea Fast. „Betsy” începu să se strecoare singură prin trafic, recalculând cea mai rapidă rută la fiecare intersecție. Tot ce trebuia Tom să facă era să țină mâinile pe volan, deși mașina putea vira de capul ei – o îmbinare stupidă între regulile de circulație perimate și facilitățile avansate ale mașinii.”

Mașina îl aștepta cu motorul pornit și își descuie ușile când Tom se apropie.”

    Acțiunea se desfășoară pe multe planuri, în mai multe direcții. Ajungem în China, unde sunt proiectate orașe circulare, construite în așa fel încât oamenii să nu mai aibă nevoie să se deplaseze prea mult între casă și locul de muncă. Orașele circulare erau ca niște malluri imense, în care aveai acces la tot, nefiind nevoit să ieși: totul se întâmpla în acel spațiu. Din nou, nu cred că m-aș fi simțit confortabil, mi-ar fi dat o senzație de claustrofobie.

   În privința acestor construcții, are loc și o referire la România:

Deci mutăm orașul din Ungaria în România, iar pe cel din Germania îl facem în Croația? OK, Croația, înțeleg, dar în România cine să aibă bani să se mute în oraș? E sărăcie lucie acolo!

„- Dar unele dintre ele chiar nu se justifică economic. Adică… România?! Pe bune?

– Trebuie să avem un cap de pod în Europa de Est. Am încercat în Ungaria, dar ne-am izbit de prea mult naționalism, oricât am uns noi pe cine trebuie. (… Croații au o poziție strategică, iar cu românii ne înțelegem bine, ei se grăbesc să-și deschidă brațele oricui investește acolo.”

   Aflăm câte ceva și despre terorism, anume că ISIS a dispărut, dar au luat naștere alte grupări. „Nenorocirea de care au fugit, Azam, era tot o invenție a saudiților, cu sprijinul tacit al americanilor. Cine mai știe azi de ISIS? Cum a venit, așa s-a dus – când n-au mai avut nevoie de ea, i-au tras cablul de alimentare.”

   Legat de terorism, avem ocazia de a vedea un pic din mintea celor care se sacrifică „pentru numele lui Allah”. Atitudini de neînțeles pentru majoritatea dintre noi, dar care pentru ei au sens: „Allah o folosise ca să schimbe lumea în bine, la urma urmei. Ali nu o trădase, ci o lăsase să-și împlinească destinul – anonim, ce-i drept, dar pacea veșnică și bogățiile o așteptau dincolo, la doar o răsuflare distanță. Era fericită. Era un om împlinit. Se răzbunase pe toți necredincioșii musulmani care preferaseră să trăiască în înțelegere cu necredincioșii creștini și cu ateii care dominau țara în care crescuse și care o respinsese ca pe un măr stricat. Se răzbunase pe lumea întreagă. Chiar dacă nu știa nimeni de ea. Allah o va primi chiar acum, chiar acum, chiar…”

    Picăm și în pline scene de război, precum și în Orientul Mijlociu, unde au loc execuții. Mărturisesc că aceste fragmente au fost prea mult pentru mine. Pur și simplu n-am avut stomac să citesc despre execuții sau scenele de război și în același timp, nu puteam ține pasul cu acțiunea. Acesta nu l-aș considera neapărat un minus al cărții, ci mai degrabă, gusturile mele nu se pliază pe acest gen de lectură. Pot doar să vă spun că și tehnologia militară avansează mult: apar costumele care te fac invizibil și alte lucruri aparent utile:

   „Funcția de condiționare mentală imediată – primitivă, ce-i drept, dar eficace. În loc să se mai piardă timp cu decizii morale, casca neutraliza zonele din creier responsabile pentru astfel de subtilități și activa puternic zona care ducea la obediență. Orice ordin dat era ascultat imediat fără discuții și mai ales fără ca subiectul să simtă apoi remușcările cu care se confruntau în general soldații.”

   O altă problemă a acestei societăți viitoare o constituie, ca și azi, suprapopularea. În legătură cu acest aspect, se pare că se încearcă luarea unor măsuri mai puțin ortodoxe, și anume o armă secretă. Dar nu vă spun mai multe, pentru că vă ofer spoiler-ul pe tavă.

   În roman mai este timp și pentru dragoste. Asistăm la povestea dintre Lin și Andrews – ea, fiica astronomului care a descoperit planetoidul ce venea spre pământ, ajunsă căpitan al navei chineze ce a ajuns pe Marte, iar el, membru al echipajului american ce avea aceeași misiune. Aflați în tabere diferite, SUA și China luptând în cursa „Cine ajunge primul pe Marte”, cei doi au parte de o întâlnire neconvențională, în spațiu.

„Sufletul lui pereche îl găsise pe o planetă aflată la șaizeci de milioane de kilometri depărtare de Pământ. Iar el găsise Paradisul.”

„Se scria istorie: prima dată în peste un deceniu un oficial american și unul chinez își puteau da mâna în public și puteau coopera fără a-și striga unul celuilalt „teroristule!”.”

   Ce mi-a plăcut: mi s-a părut interesantă partea despre misiunea în spațiu, întotdeauna m-a atras astronomia și țin minte că la școală a fost singura parte din geografie care mi-a plăcut; descrierea progreselor din tehnologie, în paralel cu natura umană, ce rămâne aceeași: aceleași atitudini și obiceiuri pe care le vedem și astăzi în raport cu gadget-urile de ultimă oră.

    Ce nu mi-a plăcut: prea multe planuri, ca și cum ar fi vrut să cuprindă totul într-o singură carte; multe teme disparate, ceea ce împiedică focalizarea în profunzime pe ceva anume: călătoria în spațiu, descoperirile astronomice, tehnologizarea, războiul, atentatele, încălzirea globală, distrugerea planetei, povestea de dragoste, orașele circulare din China, conflictele interstatale… O alternare ce zăpăcește și obosește. Stilul este dens, nu este o carte ce se citește ușor. Însă probabil mie mi s-a părut așa, întrucât nu sunt obișnuită cu lecturile S.F. Cu siguranță, este o carte pentru iubitorii genului S.F. Eu sunt mai cu vintage-ul, recunosc că nu mă dau în vânt după romane S.F., cu viitor distopic și nici după politică sau legăturile dintre state, aici simțind că unele lucruri scapă capacității mele de înțelegere. Unele părți sunt greu de procesat pentru cineva aproape atehnic, ca mine. De asemenea, nu m-am simțit în largul meu citind fragmentele cu execuții și război.

   Despre autor:

   Adrian Mihălțianu este un autor român contemporan. Este licențiat în Drept Diplomatic, a inițiat pe cont propriu două proiecte editoriale online, un site de jurnale de călătorie (Xplorio), respectiv, unul cu teste de mașini. A publicat articole de business și călătorie în „România liberă”, „Ziarul Financiar” și „Gândul”. Este, din 2012, redactor-șef la revista „ProMotor” și gestionează proiectul internațional Drivemag.com.

   Romanul „Epoca inocenței” a apărut inițial în engleză, pe site-ul Amazon, în 2011, ulterior fiind tradus și extins. Este primul roman din seria Terra XXI, o saga întinsă pe mai multe secole.

 Cartea Epoca inocenței de Adrian Mihălțianu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
14

Crezi că vrei să știi secretul? Mai gândește-te…

           Greşeală fatală, de Sophie Hannah-Editura Nemira-recenzie

Titlu original: The Telling Error

Traducere: Ioana Vacarescu

Editura Nemira

Colecţia Suspans

Data apariţiei: 3 Mai 2017

Număr pagini: 424

Gen: thriller psihologic, mister, suspans

Seria Culver Valley Crime/ Spelling CID : 1.O păpușă sau alta – Little Face (2006), 2. Hurting Distance (2007), 3. The Point of Rescue (2008), 4.The Other Half Lives (2009), 5. A Room Swept White (2010), 6. Lasting Damage (2011), 7. Kind of Cruel (2012), 8. The Carrier (2013, 9. Greșeală fatală – The Telling Error/ Woman  with a Secret (2014), 10.The Narrow Bed (2016)

   Editorialistul Damon Blundy a fost ucis. La interogatoriu este adusă Nicki Clements, o femeie pe care n-a cunoscut-o în viața lui. Evident, nu poate răspunde la întrebările cu care o asaltează investigatorii. N-are idee de ce ar folosi un criminal cuțitul astfel încât să nu curgă nicio picătură de sânge, nici de ce asasinul a mâzgălit anumite cuvinte pe pereți și nici de ce ea însăși a fost atât de aproape de scena crimei.

   „Puțini scriitori o pot egala pe Sophie Hannah la intrigi ingenioase și răsturnări ca într-un montagne-russe.“ Daily Express

    „Un fel de Agatha Christie în cea mai reușită formă a ei, dar actualizată pentru epoca Twitterului și a întâlnirilor online, cu toată frumusețea și ticăloșia lor.“ The Independent

                              Crezi că vrei să știi secretul? Mai gândește-te…

  Scurta descriere de mai sus, m-a intrigat suficient de mult cât să-mi doresc să citesc cartea. Cum nu știam nimic despre autoarea Sophie Hannah, am făcut câteva investigații pe internet și astfel am descoperit, cu mare bucurie, că este o fană a îndrăgitei scriitoare Agatha Christie (pasiunea ei datează din copilărie), iar pe Hercule Poirot îl consideră cel mai mare detectiv fictiv din toate timpurile. Interesant este că, în anul 2014, a primit dreptul de a continua seria originală a Agathei Christie. Dar având în vedere că scriitoarea are un stil distinctiv, Sophie Hannah nu a vrut să o imite, știind de la bun început că ar fi eșuat, așa că și-a inventat propriul ei protagonist și un stil puțin asemănător

   Aflând toate aceste informații, am vrut să văd dacă “The Independent” a avut dreptate, atunci când a considerat-o pe Sophie Hannah un fel de Agatha Christie mai modernă și, trebuie să recunosc că am observat o anumită influență a acesteia prin: atmosfera stranie, dorința personajelor de a-și păstra cu strășnicie secretele, cazul nu va fi  rezolvat conform standardelor moderne (amprente, discuții cu medicul legist etc), ci în mod clasic (discuții cu suspecții, încercarea de a le întinde capcane), detectivul decide să explice la final modul cum a depistat ucigașul, folosindu-se de anumite indicii.

   Romanul “Greșeală fatală” face parte din seria Culver Valley Crime/ Spelling CID și, în ciuda faptului că este volumul cu numărul nouă, se poate citi și separat, fiind de sine stătător. Fiecare carte prezintă câte un nou caz, iar investigațiile sunt făcute de către detectivul Simon Waterstone și polițista Charlotte Zailer (cei doi sunt căsătoriți de  șapte ani). Demn de menționat este că seria stă la baza unui serial de televiune – Case Sensitive, difuzat pe ITV.

   Acțiunea se desfășoară pe două planuri. Există capitole scrise la persoana întâi, din perspectiva lui Nicki Clements, în care ni se dezvăluie toate trăirile ei interioare, gândurile lăuntrice, momentele cele mai dramatice din viața ei, și există capitole scrise la persoana a treia, în care sunt relatate toate etapele anchetei, pistele urmărite de polițiști. Ne sunt furnizate multe informații, dar totuși nu știm esențialul, pentru că autoarea vrea să ne țină în suspans până la final.

   Am apreciat faptul ca autoarea a știut să ofere o intrigă încâlcită, dar ceea ce mi-a stârnit interesul, a fost maniera în care a început  povestea. Ne sunt prezentate trei elemente esențiale în rezolvarea acestui puzzle. Însă care este legătura dintre ele?

   Cartea începe cu un anunț, destul de straniu, dat pe un site de întâlniri pentru sex ocazional, numit  “Intimate Links”, în care cineva caută o femeie care are un secret.

Gândiți-vă ce sentiment minunat de ușurare ați avea dacă ați împărți povara cu cineva, după chinul oribil al unei lungi tăceri, în timp ce secretul vă macină … Dacă ești persoana pe care o caut înseamnă că îți dorești cu disperare să te poți destăinui cuiva.

Aici intru eu în scenă. Eu sunt confidentul tău, dispus și chiar nerăbdător să te ascult. Ești tu, oare, deținătoarea secretului pe care  aștept să-l aflu? ”

   Apoi acțiunea se îndreaptă spre personajul Nicki Clements, care se deplasează cu mașina spre școala fiului ei. În timp ce este blocată în trafic, observă în preajmă un polițist de la secția din Spelling și asta o determină să se întoarcă din drum. De ce fuge? A făcut ceva rău? Vă las pe voi să aflați motivul.

   Iar acum trec la cel de-al treilea element important al cărții: crima. Victimă fiind un faimos editorialist de la Herald, Damon Blundy. Modul cum a fost ucis e partea cea mai stranie din carte. Au fost mai multe etape. În primul rând, a fost imobilizat. Brațele i-au fost trase în spatele scaunului, iar încheieturile i-au fost legate cu bandă adezivă. Același lucru s-a întâmplat și cu gleznele, care au fost prinse cu bandă adezivă de piciorul scaunului. Apoi criminalul l-a lovit în cap cu un obiect greu, făcându-l să-și piardă conștientă. Poliția a găsit obiectul respectiv pe podea, lângă birou: era o pilă din metal, pentru ascuțirea cuțitelor de bucătărie. Însă, nu aceasta l-a ucis pe Blundy. În încăpere s-a găsit și un cuțit, însă bărbatul nu a fost înjunghiat cu el, ci i-a fost lipit pe față, cu scotch. Mai precis, i-a fost lipit în dreptul gurii închise, acoperind-o complet. Scotch-ul îi acoperea cu totul și partea  din jos a feței, inclusiv nasul. L-a sufocat. Lama cuțitului, lipită de buzele cadavrului, era ascuțită. Medicul legist a găsit dovezi care susțin ipoteza că a fost ascuțită chiar în camera aceea, iar detectivii presupun că acest lucru s-a întâmplat după ce victima a fost legată de scaun și a leșinat în urma loviturii. În plus, deasupra șemineului, cineva a scris cu litere mari, roșii: “Nu este mai puțin mort.

   Detectivilor le-a fost foarte ușor să analizeze laptopul mortului, fiindcă ucigașul a scris pe o foaie  A4, lăsată pe birou, parola “Riddy111111”.  Acesta parolă i-a condus pe polițiști direct în inbox-ul căsuței de e-mail a victimei, iar acolo au găsit un e-mail necitit, trimis de o persoană cu numele Nu Mai Puțin Mort. În mesaj nu era scris nimic, însă era atașată  o fotografie care înfățișa o persoană stând în picioare chiar în încăperea aceea, lângă victima leșinată (încă nu fusese ucisă). Persoana respectivă purta un costum de protecție asemănător celor din filmele în care are loc o epidemie, care acoperea corpul din cap până în picioare. Ucigașul, imposibil de identificat pentru că nu avea privirea îndreptată spre cameră, ținea un braț întins, pentru a face poza, iar în celălalt ținea un cuțit ridicat deasupra pieptului bărbatului leșinat, într-o poziție ce sugera că acesta avea să fie înjunghiat dintr-o clipă în alta. Cuțitul din fotografie era același care fusese, în cele din urmă, lipit peste gura bărbatului, sufocându-l, în loc de a-i vărsa sângele.

   Fără discuție, e vorba de o crimă premeditată. Nu încape îndoiala că ucigașul știa parola victimei. Cum?  Și de ce a lăsat-o la vedere? Nu există niciun semn că ar fi intrat în casă prin efracție, deci Damon cunoștea persoana și a lăsat-o de bunăvoie să intre. Însă există câteva întrebări. De ce a venit acasă la victimă cu un cuțit și cu o pilă pentru ascuțit, dacă ucigașul nu avea de gând să-l înjunghie? De ce a ascuțit cuțitul chiar la locul crimei, dacă tot ce voia să facă era să i-l lipească de față?  De ce a preferat să-l sufoce? A vrut să-l ucidă cu un cuțit, dar nu să și-l înjunghie. De ce nu?  De ce voia ucigașul să se asigure că poliția avea să găsească e-mailul cu fotografia? Iar fotografia  trimisă, ce rost a avut? Ce încerca ucigașul să transmită? Cine l-a omorât?

   O mulțime de oameni l-au urât pe Damon Blundy din cauza editorialelor semnate de el. Părerile lui au enervate un număr imens de oameni: femei, evrei, musulmani, atei, jurnaliști. Ce mai, chiar pe toată lumea. Vinovate de moarte lui Blundy pot fi și cele două foste soții. Ambele relații s-au încheiat cu o ură reciprocă. Până și actuala soție este suspectă, având în vedere că ea a descoperit cadavrul și avea un motiv: descoperise că soțul se prefăcuse că o iubeşte…

   Ce legătură există între aceste trei evenimente descrise la începutul cărții? Cine este persoana care caută o femeie ce deține un secret? Ce legătură există între Damon Blundy și Nicki Clements, o femeie pe care n-a cunoscut-o în viața lui. Și având în vedere că ea nu l-a întâlnit niciodată, nu poate răspunde la întrebările cu care o asaltează investigatorii. Dar cum de a ajuns suspectă?

   Nicki Clements (44 de ani) este căsătorită, are doi copii și în urmă cu șase luni s-a mutat cu familia din Londra în Spelling. De câțiva ani a prins gustul pentru conversații cu străinii în lumea virtuală (gândind că dacă nu se întâlnea cu acei bărbați, nu făcea ceva chiar așa de rău). Ultimul ei iubit virtual este Gavin, iar mesajele dintre ei au conotații pornografice. Se simte foarte atrasă de el. Niciunul dintre iubiții ei din viața reală, nu fusese atât de lipsit de inhibiții în ceea ce privește cuvintele pe care acesta le folosește. Practic el i-a înlăturat toate inhibițiile. Tot ce știe de spre Gavin e că are 45 de ani, e căsătorit, nu are copii și lucrează de acasă. Asta i-a spus el, cel puțin. Ca orice relație online, e posibil ca absolut nimic să nu fie adevărat. Însă ei nu-i pasă.

De asta mint, țin secrete și îmi asum tot felul de riscuri nebunești. Nicio substanță chimică din lumea asta nu mi-ar putea oferi o asemenea senzație: fiorul, euforia de a fi atât de dorită, atât de căutată.

   În ciuda faptului că mi-a plăcut foarte mult povestea, misterul care planează asupra personajelor, răsturnările de situație, nu am putut să mă atașez de Nicki Clements. Mi s-a părut o ființă apatică, instabilă emoțional, autodistructivă, toxică, prea anxioasă. Nici măcar nu am putut s-o compătimesc. Respectul de sine îi este scăzut, și chiar ea recunoaște că a făcut sex când nu voia, ca să facă pe plac persoanelor de lângă ea. Își înșeală soțul, pe care de altfel îl iubește, de dragul aventurii. M-a iritat modul ei de gândire. Nu se poate opri din a minți pe toți. Se decide să mintă în legătură cu ceva minor, chiar dacă știe că detectivii pot descoperi foarte ușor adevărul. La început nu am înțeles de ce procedează așa, dar mai târziu am aflat: ea este o mincinoasă compulsivă, o mincinoasă patologică. Nu minte doar ca să scape din vreo încurcătură, cum fac cei mai mulți oameni, ci i se pare distractiv să mintă.

“Nu înțeleg cum reușesc să fac asta: să mă mint singură și să mă cred, chiar în timp ce știu că mint.”

 “De câte ori îl mint pe Adam, simt un val de spaimă pe care mă zbat să-l depăşesc. Mă îngrozește gândul la răul pe care îl fac relației noastre: o întinez cu minciuni, îl îndepărtez tot mai mult de mine cu fiecare manipulare. Am trăit o vreme prea îndelungată cu spaimă asta, poate că într-o bună zi am să-l împing atât de departe, încât n-am să-l mai pot aduce înapoi atunci când voi fi pregătită.”

  V-am arătat cine este Nicki, însă vă las pe voi să descoperiți cum a ajuns suspectă în cazul uciderii editorialistului Damon Blundy. Dar este ea cu adevărat vinovată? Dacă nu, cine e ucigașul? De ce a fost omorât Blundy?

“Cele mai mari greșeli le facem tocmai atunci când ne imaginăm că știm ce simt alții și când presupunem că facem ce-i mai bine pentru ei. În vreme ce nimeni nu ne cunoaște propriile nevoi mai bine decât noi înșine.”

“De ce pune toată lumea atâta preț pe sinceritate? Își pune vreodată cineva întrebarea: de ce e greșit să minți sau pur și simplu presupun cu toții că așa este? Ce-ar trebui să facem când lumea în care trăim se așteaptă ca noi să fim într-un fel anume, însă chiar nu putem?”

                                                         “Vreau un secret

   Vreau să am în viața mea ceva palpitant, un lucru despre care să nu mai știe nimeni. Nu neapărat ceva sexual, nu neapărat o aventură, dar cu siguranță ceva ce va trebui să țin secret față de toată lumea. Poate chiar ceva un pic periculos. Mi-ar plăcea să primesc răspunsuri de la cei care cred că pot fi acest secret. Aș vrea să găsesc un bărbat care, odată ce devine secretul meu, nu mă va lăsa să țin secrete față de el. Vreau pe cineva care nu se va da înapoi de la nimic pentru a afla până și cel mai mic secret al meu. Promit c-am să-i întorc favoarea.” 

   “Greșeală fatală” este o carte care merită citită, fiind suficient de captivantă si plină de mistere încât să fie o lectură atractivă. O recomand tuturor celor care îndrăgesc genul thriller psihologic și celor care sunt fani Agatha Christie.

Despre autoare:

   Sophie Hannah s-a născut în 1971 la Manchester. Între 1997 și 1999 a studiat la Trinity College, Cambridge, iar în perioada 1999–2000, la Wolfson College, Oxford. Este autoarea mai multor thrillere psihologice – Little Face (O păpușă sau alta)Hurting Distance, The Point of Rescue, The Other Half Lives și A Room Swept White – devenite aproape imediat dupa publicare bestselleruri internaționale. Little Face si Hurting Distanceau fost nominalizate pentru Theakston’s Old Peculier Crime Novel of the Year Award. O păpușă sau alta (Nemira, 2011) a fost, de asemenea, nominalizat pentru IMPAC Award. În anul 2004, i-a fost decernat marele premiu în cadrul festivalului de proză scurtă Daphne du Maurier, pentru povestirea „The Octopus Nest“. Sophie Hannah a publicat și cinci volume de poezie, studiate în prezent în învățământul superior din Marea Britanie. În 1997, volumul de poeme Pessimism for Beginners a fost nominalizat pe lista scurtă a prestigiosului T.S. Eliot Award.

 Cartea Greșeală fatală de Sophie Hannah a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Sursă imagini: pinterest.com

“Oricine poate trăda pe oricine.”

     Sabia de sticlă de Victoria Aveyard-Editura Nemira-recenzie

Titlu original: Glass Sword

Traducere: Ruxandra Toma

Editura Nemira

Colecția Young Adult

Data apariției: aprilie 2017

Nr. de pagini: 544

Gen : young adult, fantasy, dystopia, romance

Seria Red Queen : 1. Regina Roșie – Red Queen(2014); 2. Sabia de sticlă – Glass Sword(2016); 3. King’s Cage 2017)

     Al doilea volum din captivanta serie Regina roșie prezintă conflictul violent dintre armata tot mai numeroasă de rebeli roșii și lumea stăpânita de argintii.

  Cu sânge roșu, dar cu o putere mai periculoasă decât ale argintiilor, aceea de a controla fulgerul, Mare a devenit o armă pe care Curtea Regală încearcă să o controleze. Însă atunci când scapă de Maven, prințul și iubitul care a trădat-o, descoperă că nu e nici pe departe singura așa.

   Misiunea ei este acum să-i recruteze pe alții la fel ca ea, pentru ca împreună să lupte împotriva ordinii nedrepte care li s-a impus.

      Lacrimi, durere, supărare – aceste simțăminte le trăiesc în momentul de față. Sufletul și mintea îmi sunt parcă blocate. Mă simt tristă, îndurerată, și numai gândul că povestea nu s-a terminat definitiv, mă face să sper că vor veni și vremuri mai bune pentru eroina seriei Red Queen. Încerc să mă desprind de poveste, să nu mă mai gândesc la ce s-a întâmplat la finalul acestui volum și nu prea reușesc.

     Evenimentele petrecute la finalul primului volum -“Regina Roșie”,  m-au îndemnat să citesc cât mai repede continuarea. Voiam să aflu ce se întâmplă mai departe cu Mace și Cal, după ce au fost salvați de gruparea “Garda Stacojie”, cum se vor comporta rebelii în preajma “prințului decăzut”, și ce planuri machiavelice vor mai pune la cale Maven și Elara. Îmi doream ca volumul doi să fie la fel de interesant ca precedentul și, până la urmă, am descoperit, cu imensă bucurie, că “Sabia de sticlă” este mult mai bună, mai captivantă și incitantă decât “Regina Roșie”.  

    Și de această dată avem parte de multă acțiune, intrigi complexe, trădări, aventuri pline de neprevăzut, dar toate au fost parcă în doză dublă, iar întorsăturile de situație sunt de necrezut!  

    După cum ați aflat deja din primul volum, lumea lui Mare Barrow, protagonista seriei, este împărțită în două, după culoarea sângelui: cei cu sângele comun, roșu, îi servesc pe cei cu sânge argintiu, elita societății, cei care sunt dotați cu puteri supraumane. Însă eroina noastră descoperă că, din cauza unei mutații speciale, este atât roșie, cât și argintie, având niște puteri nebănuite. Nu are doar abilitatea de a manipula energia, ci poate să o și creeze. Ca să ascundă adevărul, dar și pentru a o folosi ca pe o armă împotriva celor din Garda Stacojie, un grup de rebeli roșii, regele o obligă să mintă și să joace rolul unei doamne dintr-o Înaltă Casă pierdută, cu o putere impresionantă, și o silește să se logodească cu fiul lui mai mic, Maven, ajungând astfel o prințesă argintie. Însă Mace este trădată chiar de cel pe care îl considera un bun prieten și, atât ea, cât și Cal, fiul cel mare al regelui, sunt considerați trădători și condamnați la moarte. Din fericire, sunt salvați în ultima clipă de gruparea Garda Stacojie.  Și astfel ajungem la tema cărții de față.

     Acțiunea din “Sabia de sticlă” se continuă de unde a rămas în “Regina Roșie”, imediat după ce Mare și Cal au fost salvați din arena de luptă de rebeli, prințul este luat prizonier și se descoperă că Shade, fratele eroinei nostre, nu este deloc mort așa cum s-a crezut inițial. Și toți au în minte un singur gând: să-l ucidă pe Maven, noul rege din Norta.  

   Însă Mare știe foarte bine că Maven va pleca în căutarea lor, însoțit de întreaga furie a soldaților lui, a mamei sale și a noii sale coroane și că sunt șanse ca el să le ceară celor din Garda Stacojie să îi predea în schimbul vieții lor, dar acest lucru nu trebuie să se întâmple. Atât ea, cât și Shade, sunt deosebiți, având anumite abilități și pot să-i protejeze pe cei ca ea. Iar prințul este singura lor șansă de salvare.  

Valorez mai mult decât toți ceilalți, mai mult decât măștile și bandajele roșii. Shade și cu mine trebuie să rămânem în viață – dacă nu pentru cauză, măcar pentru ceilalți. Pentru sutele la fel ca noi de pe listă – corcituri, anomalii, monștri, absurdități cu sânge roșu și argintiu – care cu siguranță că vor pieri dacă noi dăm greș.

Nu sunt nici conducător de armată și nici strateg, dar logica ei este evidentă. Eu sunt fetița cu fulgerele – sunt electricitate vie, un fulger în formă de om. Oamenii îmi cunosc numele, știu cum arăt, știu ce sunt în stare să fac. Sunt valoroasă, sunt puternică, iar Maven va încerca prin orice mijloace să mă împiedice să ripostez. Nu știu cum m-ar putea apăra fratele meu de regele ăsta degenerat, chiar dacă seamănă cu mine, chiar dacă este cea mai rapidă ființă pe care am văzut-o eu vreodată. Dar trebuie să cred că așa va fi, cu toate că pare un miracol. La urma urmei, am văzut atâtea lucruri imposibile. Dacă am scăpa din nou cu viață, ar fi cel mai mic dintre ele.”

    Dar va putea Mace să aibă încredere în Garda Stacojie, dar și în fratele si vechiul ei prieten – Shade și Kilorn? Ea nu a uitat dezastrul provocat de încrederea ei, de prostia ei și de situația în care o aduse Maven. El o învățase “cât de mare este prețul pe care trebuie să-l plătești atunci când ai încredere în cine nu trebuie”. Și nici nu se poate baza pe Cal. E prizonier, un argintiu, un dușman care i-ar trăda dacă ar putea, dacă ar avea unde să fugă.

       “Oricine poate trăda pe oricine.”

[quote_box_center]“Ne unește o alianță, una neobișnuită, făurită din sânge și trădare. Suntem legați, conectați și luptăm împotriva lui Maven, împotriva tuturor celor care ne-au amăgit, împotriva lumii care se află pe punctul de a fi sfâșiată din interior.”[/quote_box_center]

    Până la urmă, vorbele lui Mace se vor adeveri. Noul rege trimite pe urmele rebelilor o legiune de soldați. Însă nicio clipă ea nu s-a gândit că un suflet atât de strâmb ca al lui Maven poate plăsmui un plan atât de machiavelic. Vă puteți imagina cât de oripilată a fost Mace când a constatat că în fața armatei regelui au fost puși, pe post de scut omenesc, o legiune de roșii înlănțuiți?  

Cei din primul rând nu poartă uniformele de un cenușiu mat pe care le au soldații argintii instruiți de Cal. Cei din primul rând nici măcar nu sunt soldați. Ci servitori în haine roșii: eșarfe roșii, tunici roșii, pantaloni roșii, pantofi roșii. Atât de mult roșu îți dă impresia că toți sângerează. Iar în jurul gleznelor au lanțuri din fier, care zornăie când se lovesc de sol. Zgomotul lor îmi scrijelește auzul, acoperind urletul avioanelor, chiar și ordinele lătrate ale ofițerilor argintii care se ascund în spatele acestui zid roșu. Nu aud decât lanțurile.”

     Din păcate Shade este rănit, așa că nu le rămâne decât să fugă din calea celor doisprezeceze soldați arginții din casa Samos, în frunte cu Evangeline, cea care fusese aleasă la Turneul Reginelor, ca soție pentru Cal). Iar alături de ea, pășea țanțos, nimeni altul decât Maven.

Încă mai poartă coroana înflăcărată a tatălui său, deși aceasta nu are ce căuta pe un câmp de luptă. Probabil că vrea să arate lumii întregi ce a reușit să câștige doar prin minciuni, ce trofeu sublim a reușit să fure. Chiar și de la distanța asta, privirea lui încruntată și mânia lui clocotitoare mă ard. Focul din ele mă mistuie pe dinăuntru.

    Fiind la un pas să fie prinsă de arginții, Mace are parte de o imensă surpriză! Este salvată în ultima clipă de către Cal. Împreună cu Farley, Shade și Kilorn, fug spre mare, unde îi așteaptă o barcă submarină (mersiv) care îi va duce la o altă bază a Gărzii Stacojii, situată în larg, pe insula Tuck.  

    În curând, Mace află că organizația este mult mai complexă decât crezuse, iar Naercey nu este singura fortăreață a rebelilor, așa cum nici Farley nu este singurul conducător pe care-l aveau aceștia. De fapt, ea nici nu este comandantul adevărat, ci e doar un simplu căpitan. Mai sunt și alții ca ea, ba sunt încă și mai mulți deasupra ei. Însă, cea mai neplăcută veste este că … cel care îi conduce pe rebeli, este un colonel din Ținutul Lacurilor!

    Cum se poate așa ceva, când lacustrii sunt dușmanii de moarte ai celor din Norta, cei cu care sunt în război de aproape o sută de ani?  

Acum pricep rostul acelor uniforme de culoarea unui lac cu apă rece. Sunt soldați dintr-o altă armată, soldați ai unui alt rege, dar iată-i aici, alături de noi. Norta se află de un secol în război cu Ținutul Lacurilor, luptându-se pentru pământuri, hrană și glorie. Regii focului împotriva regilor iernii, cu sânge roșu și cu sânge argintiu. Dar se pare că zorii răsar pentru toți.”

      Nici bine nu ajung pe insulă, că imediat Cal este luat de lângă Mace și dus într-o cazarmă aflată sub apă. Temnița perfectă pentru un piroman precum el. Construită sub docuri, ascunsă în apele oceanului, păzită de uniformele albastre din subordinea colonelului, cazarma nu este doar o simplă închisoare, ci cuprinde și depozitul de armament, dormitoarele lacuștrilor, biroul și apartamentul colonelului. Inițial, lui Mace i s-a spus că tânărul reprezintă un pericol pentru Garda Stacojie și nu este loial cauzei lor și din acest motiv ar fi fost închis, dar nu cumva colonelul are de gând să se folosească de el și să facă o înțelegere cu Maven?

 

Cal este periculos, chiar și pentru tine. Dar eu știu mai bine decât oricine că nu mi-ar face niciodată rău. Nici măcar atunci când avea tot dreptul, nu mi-a dat niciun motiv să mă tem de el.

     Este unul de-al lor. Nu putem avea încredere în el. După ce Maven i-a răpit moștenirea și i-a pătat reputația, Cal nu ne mai are decât pe noi acum, chiar dacă încă refuză să recunoască asta.

    Valorează mult. Este general, prinț de Norta, cel mai căutat om din regat. Afirmația asta mă face să șovăi și îmi trezește un sentiment de spaimă. Dacă bărbatul cu ochiul plin de sânge se hotărăște să-l folosească pe Cal împotriva lui Maven – să-l dea la schimb sau să-l ucidă –, voi face tot ce-mi stă în putere să-l împiedic. Îmi voi folosi întreaga influență, întreaga forță, dar nu știu dacă va fi de-ajuns.”

    Deși are mari temeri în privința colonelului, Mace încearcă totuși să-l convingă într-un fel de faptul că trebuie să o ajute în misiunea de a-i găsi și recruta pe alții la fel ca ea, pentru că împreună să lupte împotriva ordinii nedrepte care li s-a impus. Însă atunci când acesta află că Julian, unchiul lui Cal, este cel care i-a furnizat lista cu numele celor care sunt născuți cu mutația care le dă anumite înzestrări speciale, colonelul este convins că bătrânul i-a dat lista cu un scop anume – ca să trimită Garda după potcoave de cai morți, intrând astfel într-o altă capcană, așa că o refuză.

    Însă Mace va mai primi o lovitură din partea celui mai bun prieten al ei. Și va ajunge să fie și ea întemnițată, alături de Cal. Dar, și de această dată,ei vor primi un ajutor nesperat. Kilorn, Farley și Shade îi vor ajuta să evadeze, apoi vor fura un avion și vor porni în căutarea celor asemeni lui Mace. Din păcate, Maven are cunoștință despre listă și cu siguranță că îi va omorî pe toți dacă nu îi vor găsi ei înaintea lui. Oare îi vor găsi la timp? Ce soartă vor avea rebelii? Cum vor evolua lucrurile între Mace și Cal?  

    Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje. Cartea are atât de multă acțiune, încât nici nu se poate povesti. De fapt, evenimentele prezentate de mine se petrec în doar primele 100 de pagini. Deci, vă dați seama că se pot întâmpla multe lucruri până la finalul volumului.  

     “Sabia de sticlă” este genul de poveste care îți taie răsuflarea, care te ține prins de la început până la final, cu o intrigă fantastică, cu numeroase întorsături de situație și un final absolut răvășitor.  

Cal nu este destinul pe care l-am ales sau pe care mi l-am dorit. Cal nu este decât o unealtă, ceva de care mă pot folosi sau de care se pot folosi alții împotriva mea. Și trebuie să mă pregătesc pentru ambele variante.”

    Nota 10

Cartea Sabia de sticla de Victoria Aveyard a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Foto: Pinterest

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Pur şi simplu sexy de Linda Francis Lee-recenzie

Titlu original: Simply Sexy
Colecţia Glossy Books
Traducător: Dorina Tătăran
Data apariţiei: 2012
Nr. pagini: 400
Editura Nemira

Trilogia Sexy: 1. Incredibil de sexy (Suddenly Sexy), 2. Păcătos de sexy (Sinfully Sexy), 3. Pur şi simplu sexy (Simply Sexy)

   Dacă vă plictisiţi de moarte şi nu ştiţi ce să citiţi atunci sigur ar fi cazul să diversificaţi. Trilogia Sexy abundă de romantism şi este răcoroasă precum o ploaie caldă de vară. Dacă vă prinde genul acesta, vă puteţi bucura de personaje prietenoase, zâmbitoare, mereu puse pe glume. Prietenia dintre Kate, Chloe şi Julia poate fi contagioasă, se simte că sunt unite şi se ajută de fiecare dată când sunt în impas, iar oportunităţi vor fi destule pentru au ca obiectiv salvarea postului de televiziune KTEX TV. Dacă ar fi fost patru femei, atunci vă gândeaţi la Sex and the City, dar aşa vă limitaţi la ce aveţi. :)

      Pur şi simplu sexy de Linda Francis Lee este o carte despre viaţă, provocări, ambiţii şi decizii. Prezentul de multe ori ne determină să găsim un alt început, să lăsăm trecutul în urmă şi să mergem mai departe. Julia Boudreaux este o femeie puternică, dar sufletul ei încă mai poartă urmele celor care şi-au lăsat semnătura după bunul plac. Şi-a dorit să fie iubită de tatăl ei, să îl atragă cu reuşitele şi să petreacă cât mai mult timp împreună. Din păcate, lipsa mamei, indiferenţa tatălui orientat către distracţii au făcut-o mereu să îşi schimbe dorinţele din mers. Acum este matură, provocatoare, sexy, o adevărată devoratoare de bărbaţi, însă ceva lipseşte. Vrea să fie iubită, apreciată, să iasă din clasicul şablon al celor care sunt atraşi doar de fizicul ei, în fond şi frumuseţea are preţul ei. Aşa i se declanşează ideea de a aplica o măsură radicală – să-şi schimbe look-ul :) .

   Dar nu o face oricum, ci la scurt timp după ce aterizează în casa ei, Ben Prescott, cumnatul celei mai bune prietene, un alt devorator de femei. Cum ar putea să refuze un bărbat accidentat care trebuie supravegheat îndeaproape de cineva cunoscut?

   Kate este altruistă, drăgută, dar şi o adevărată ispită. Ceea ce nu ştie este că Ben nu este cine pretinde, ci are o meserie riscantă-poliţist sub acoperire. Colegul şi cel mai bun prieten al său a fost ucis în circumstanţe ce lasă de dorit şi simte că este datoria lui să afle cine sunt infractorii, să-i trimită după gratii. Caută dovezi, discută cu oameni, dar o face în calitate de traficant de droguri prin cartiere dubioase şi într-un moment de neatenţie este împuşcat. Acum trebuie să se refacă, dar cum poate să stea liniştit, are prea multe de făcut. Umblă cu disperare pe internet, pune anunţuri, caută indicii, plasează capcane virtuale în speranţa că cineva/oricine va muşca momeala.

   Ar fi fost prea frumos dacă ar fi fost singur, dar acum în calea lui apare Julia, o femeie perfectă pentru şifonat aşternuturi. :) Gândurile lascive îl bântuie şi nu ştie cum să procedeze, ştie că se joacă cu focul, dar chiar nu se poate abţine. Este bărbat şi are necesităţi, nu poate fi indiferent.

  Atunci când un sărut ajunge să le schimbe planurile, îşi dă seama că undeva a procedat greşit pentru că frumoasa lui ispită a renunţat la hainele sexy şi s-a transformat într-o călugăriţă. Sobrietatea nu o prinde şi pe lângă problemele pe care le are, ştie că trebuie să o convingă, să-i arate că este păcat să se piardă printre ţinute şterse, fără pic de farmec.

    Încetul cu încetul cei doi vor purta discuţii interesante, fiecare se va strădui să afle cât mai multe, dar când Julia are o nouă idee pentru KTEX TV-televiziunea deţinută de tatăl şi cea la care lucrează în prezent. Totul ia o altă întorsătură.

   Scopul ei este de a găsi un bărbat obişnuit, sexy, îndrăgostit iremediabil de o femeie, dar şi cu potenţial de a fi schimbat radical. Cum ar putea să găsească un bărbat Neanderthal care să fie perfect pentru emisiunea: Transformă Bărbatul Primitiv într-un Bărbat Sensibil?

    Şi acum începe adevărata nebunie…

   Pur şi simplu sexy de Linda Francis Lee este genul de lectură care te poate captiva de la primele rânduri dacă te prinde stilul uşor, flexibil, fără pretenţii. Mi-aş fi dorit mai multă savoare, să se ridice la nivelul primelor două volume, însă o parte din scenariu a fost previzibil. Chiar dacă ador cărţile romantice, autoarea ar fi putut să iasă puţin din conul de umbră, să condimenteze acţiunea cu altceva pentru ca finalul să fie perfect.

    M-am simţit bine să pătrund în lumea ratingului, a cercetărilor pentru a găsi cheia succesului care să placă audienţei. Prezentarea vizuală, coperţile originale păstrate de Editura Nemira ar putea să vă îmbie şi de ce, să le găsiţi chiar interesante.

   Cartea Pur şi simplu sexy de Linda Francis Lee este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Surse imagini: pinterest.com

    Poarta vrăjitoarelor, de Rodica Bretin-recenzie

 

Titlul original: Poarta vrăjitoarelor

Editura: Nemira

Colecția Mistica Esoterism

Serie coordonată de Risvan Vlad Rus

Anul apariţiei: 2015

Număr pagini: 155

Gen: Documentar, Istoric

Cotație Goodreads: 4,33

 

   Nu știu exact în ce gen literar să încadrez „Poarta vrăjitoarelor”. În ciuda titlului, nu este despre vrăjitoare. Nu este nici fantasy, nici esoteric (dacă vă așteptați să găsiți tot felul de descântece, ritualuri supranaturale sau rețete pentru poțiuni magice, vă înșelați), nici chiar despre spiritualitate, nimic din toate acestea.

   Este ceva la graniță, mai degrabă o lucrare de documentare, ce reunește mai multe cazuri inexplicabile din istorie și teorii ale unor oameni de știință, având ca idei centrale călătoria în timp și realitățile paralele.

   Citind această carte, constatăm că unele cărți fantasy sau S.F. nu au apărut din neant. Călătoria în timp, mașina timpului, realitățile paralele sunt subiecte la care omenirea s-a tot gândit. „Miss Peregrine”, „Harry Potter”, „Materia întunecată”, „Undeva, cândva”, „The Frequency”, toate aceste cărți și filme au avut drept surse de inspirație teorii de mult discutate.

   Fizicienii Albert Einstein și Stephen Hawking au cercetat, printre altele, și acest subiect al realităților paralele. Potrivit lui Hawking, se pare că responsabilă este o substanță din Univers, numită materie cenușie. Nu înțeleg eu prea multă fizică, însă se pare că există posibilitatea ca Universul să fie mai complex decât îl știm noi; noi îi vedem doar o fațetă, aceea din care facem parte, însă unii consideră că ar exista mai multe laturi: așa numitele realități paralele.

De altfel, înțelegerea naturii cuantice a gravitației dusese, încă de la sfârșitul secolului XX, la două constatări șocante: există dimensiuni suplimentare în afara celor patru cunoscute (trei spațiale și una temporală), iar Universul nostru este doar unul dintr-o infinitate, între ele existând căi de comunicație – după cum au teoretizat cercetători de reputație mondială, ca fizicianul Stephen Hawking și astronomul Martin Rees.”

    Cartea este alcătuită din mai multe povestiri, cazuri de-a lungul istoriei omenirii în care au avut loc experiențe stranii, inexplicabile. Zgomote produse aparent din senin, materializări, atingeri, semne apărute pe corp fără a fi cineva prin preajmă…

   „Poarta vrăjitoarelor” este titlul dat de unul dintre cazuri, ultimul din carte și după părerea mea, cel mai interesant. Probabil mi s-a părut așa pentru că una dintre epocile întrepătrunse este cel mai aproape de zilele noastre, și anume, anii 1970, când se presupune că o studentă germană a nimerit direct în secolul XIII. Se plimba prin pădure, alături de iubitul ei, când a dat de un anumit copac. Fata n-a mai fost găsită, dispariția ei devenind un mister.

    În secolul XIII, o tânără roșcată, având semnalmentele studentei, a fost arestată sub acuzația de vrăjitorie de Sfânta Vehmă, un fel de organizație precursoare a Inchiziției, lucru reieșit din anumite documente ale epocii. Să fie studenta aceeași persoană cu roșcata persecutată?

   Potrivit anumitor ipoteze, porțile vrăjitoarelor sunt, de fapt, „punți Einstein-Rosen”, ce „teoretizează posibile căi de deplasare în spațiu și timp.”

Porți între civilizația noastră și altele ce evoluează independent, pe planete de care ne despart ani-lumină ori se află într-un alt plan dimensional… Mai cutremurătoare decât existența „porților” rămâne însă certitudinea că unii oameni au cunoscut cu exactitate locul unde se aflau: alchimiști, templieri, învățați arabi sau europeni din Renaștere, ei au știut ce erau și, mai ales, unde duceau.”

   Castele bântuite, catedrala din Chartres, fortăreața maură Javalona, anumiți copaci dintr-o pădure, să fie toate acestea punți sau porți spre alte lumi, spre alte dimensiuni?

   Să poți modifica trecutul, venind din viitor? Există păreri controversate și în raport cu această temă: „S-a ridicat, desigur, problema „Legii Informației Neregresive” (des vehiculată în anii `70 ai secolului XX), potrivit căreia cineva venind din viitor nu ar putea interveni în trecut, deoarece schimbarea acestuia ar duce, inerent, la modificarea perioadelor ulterioare, punându-se sub semnul întrebării însăși existența persoanei în cauză. Dar Legea Informației Neregresive a fost combătută de fizicieni și istorici două decenii mai târziu, când Stephen Hawking și John Keegan (cel mai mare specialist britanic în conflictele secolelor XIX-XX) au observat, independent unul de altul, faptul că noi nu putem ști dacă istoria, așa cum o cunoaștem, este rezultatul unei evoluții „normale” sau al unor intervenții exterioare mai mult sau mai puțin accidentale, despre care, oricum, nu am avea de unde să aflăm…”

    Ce mi-a plăcut:

– subiectul. Sunt fascinată de poveștile despre călătoria în timp și realități paralele. Sunt conștientă că cel mai probabil, așa ceva nu există, ținând mai degrabă de ficțiune, însă acest subiect abordat în filme, cărți, cercetări, mă fascinează. În adâncul sufletului, încă mai sper că acest lucru este real și că pe undeva, chiar există o poartă a timpului.

– Îndemnul autoarei de a ne menține mintea deschisă, nu neapărat de a crede în aceste fenomene inexplicabile, ci a le analiza la rece, cu flexibilitate, din mai multe perspective.

– documentarea serioasă a autoarei, cartea fiind înțesată de istorie. Mi-a plăcut să aflu mai multe despre Reconquista spaniolă, războaiele din Evul Mediu, Sfânta Vehmă și altele.

   Ce nu mi-a plăcut: exact același lucru de mai sus, unul din avantaje fiind cu două tăișuri: lucrarea este foarte bogată în istorie, ceea ce este bine, dar îngreunează lectura și te face să te întrebi unde apare odată acea poartă a timpului. Mi-ar fi plăcut să se insiste mai concret pe călătoria în timp și mai puțin pe istorie.

   Citate:

„Căci nu există enigme, ci doar fenomene care așteaptă să fie explicate. (…) dacă o lege științifică este infirmată de un fenomen, nu trebuie ignorat fenomenul, ci rescrisă legea.”

„Se petrec mai multe fenomene inexplicabile în cer și pe pământ decât suntem pregătiți să acceptăm. Nu trebuie să credem în ele. E de ajuns să le admitem posibilitatea, să ne păstrăm mintea deschisă, analizând cu obiectivitate și detașare mărturii, dovezi, fapte – căci Necunoscutul este aici, acum, printre noi…”

„E tot atât de greu să te ridici la înălțimea unui ideal, cum este să primești ceea ce mintea nu poate să accepte.”

   Despre autoare:

    Rodica Bretin este, la bază, cercetător științific. A publicat mai multe lucrări de factură istorică și fantastică, unice în Europa de Est. A lucrat ca redactor-șef în cadrul unor edituri și ca realizator TV.

   În 1996, a primit premiul pentru Cea mai bună proză străină la Festivalul Internațional al Artei Fantastice de la Annecy, Franța, pentru nuvela „Negura”; în 2001, Premiul Volaverunt la Festivalul de la Valencia Spania, pentru nuvela „Conquistadorul” și premiul pentru Cel mai bun roman străin acordat de Fantasia Art Association, în 2005, pentru „Fecioara de Fier”, publicat în serial de revista The Historian din Truro, Cornwall, Marea Britanie.

Cartea este disponibilă pentru comandă pe site-ul targulcartii.ro

by -
3

Editurile Nemira și Nemi participă la Salonul Internațional de carte Bookfest, în perioada 24-28 mai, la Romexpo

   Cititorii sunt așteptați la standul din pavilionul C2 pentru a descoperi multe noutăți pregătite special pentru târg, precum și evenimente dedicate autorilor străini, întâlniri cu autori români, ateliere pentru copii și un colț de lectură.
  Printre noutățile editoriale de la târg se numără un nou volum scris de binecunoscutul Bear Grylls, Supraviețuitorii – o carte despre poveștile de supraviețuire ale unor oameni extrem de diferiți care au făcut istorie prin experiențele lor limită.
    În colecția Nautilus SF&F pasionații de science fiction vor găsi titluri noi precum Povestea vieții tale, de Ted Chiang, primul volum din seria Luna, Luna nouă, de Ian McDonald, ediții revizuite ale seriei Cântec de gheață și foc, de George R.R. Martin, trilogia Farseer, de Robin Hobb, precum și debutul lui Adrian Mihălțianu cu romanul Epoca inocenței, din seria Terra XXI.
   Pentru cititorii de Young Adult, la stand sunt romanele Replica, de Lauren Oliver, Cruzimea, de Scott Bergstrom și Vassa și noaptea, de Sarah Porter.
   În colecția de literatură Babel: romanul căștigător al Man Booker Prize și ecranizat anul trecut, Sentimentul unui sfârșit, de Julian Barnes, Căsătorie de plăcere, de Tahar Ben Jelloun (autor câștigător al premiului Goncourt), Așteptându-l pe Bojangles, de Olivier Bourdeaut și multe altele.
   Printre autorii români publicați în colecțiile Nemira se numără: Mara Wagner cu romanul În spatele blocului, poetele Doina Ioanid cu Cele mai mici proze și Cosmina Moroșan cu Beatitudine (un eseu politic), în colecția de poezie Vorpal.
   Editura Nemi pentru copii lansează la târg Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, de Iulian Tănase & ilustrații de Alexia Udriște și volumul Enescu și hora razelor de soare, din seria Povești în pădurea muzicală, de Cristina Andone.

Programul evenimentelor:

Miercuri, 24 mai
10.30: Avanpremieră Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat: Atelier de desen cu ilustratoarea Alexia Udriște

11.15: Atelier de desen&povești pornind de la cartea Enescu și hora razelor de soare. Participă ilustratorii Adriana & Sebastian Opriță și Thea Olteanu.

Vineri, 26 mai:
18.30 Lansare de carte: Supraviețuitorii, de Bear Grylls. Invitat : Alex Găvan
19.00 Sesiune autografe: Mara Wagner, autoarea romanului În spatele blocului, din colecția Cuaternar

Sâmbătă, 27 mai:
11.30: Lansare de carte : noutățile colecției de literatură universală Babel. Invitați : Dana Ionescu, Adina Dinițoiu și Doru Mareș.
12.00 Lansare de carte& sesiune de autografe : Cele mai mici proze, de Doina Ioanid și Beatitudine. Un eseu politic, de Cosmina Moroșan. Participă autoarele și Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției de poezie Vorpal.
14.00 Lansare de carte&sesiune de autografe : Epoca inocenței (primul volum din seria Terra XXI), de Adrian Mihălțianu. Invitat : Alexandru Mironov
15.00 Lansare de carte&sesiune de autografe : Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, de Iulian Tănase și ilustrată de Alexia Udriște.

Duminică, 28 mai
11.00 Atelier de carte : Enescu și hora razelor de soare, de Cristina Andone
12.30 Lansare de carte & sesiune de autografe : Noaptea eclipsei (partea a treia din seria Lumi la răspântie), de Antoinette Wornik. Invitat: Cătălin Badea-Gheracostea

by -
5

Serile Nautilus – scriitorul John Scalzi în dialog cu Ana Nicolau la Cărturești Verona

   Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul John Scalzi, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 15 mai, de la ora 19.00, la Ceainăria Cărturești Verona.

    Următoarea ediţie are loc luni, 19 iunie, cu scriitorul Lev Grossman, autorul seriei Magicienii.
   John Scalzi este unul din cei mai de succes scriitori de science fiction de astăzi: în 2015  a semnat un contract de 3,4 milioane de dolari semnat pentru 13 cărţi cu prestigioasa editură Tor Books. Seria Războiul bătrânilor l-a impus încă de la debut datorită temelor războiului cu specii extraterestre şi a avansului tehnologic care schimbă însăşi umanitatea.

   La editura Nemira au apărut Războiul bătrânilor şi Brigăzile fantomă.

   John Scalzi s-a născut pe 10 mai 1969 în California. A studiat la universitatea din Chicago, printre profesorii săi numărându-se celebrul scriitor Saul Bellow, şi a fost apoi redactor-şef al publicaţiei Chicago Maroon. A scris cronici de film şi editoriale umoristice, apoi a devenit editor la America Online şi s-a mutat la Sterling, Virginia. Din 1998 îşi dedică tot timpul literaturii.

   În ianuarie 2005 a debutat cu romanul Războiul bătrânilor, care avea să fie primul din cea mai cunoscută și cea mai apreciată serie a sa, din care mai multe romane au fost nominalizate la Premiul Hugo. În 2006 a apărut volumul The Ghost Brigades, continuarea, precum si Android’s Dream. În acelaşi an autorul a fost recompensat cu John W. Campbell Award for Best New Writer. Un an mai târziu a apărut romanul The Last Colony, al treilea din serie, urmat de Zoe’s Tale în 2008. Din aceeasi serie fac parte şi volumele After the Coup (2008), The Human Division (2013) şi The End of All Things (2015). Printre alte distinctii, autorul a câştigat Premiul Hugo pentru cel mai bun roman în 2013 pentru The Red Shirts.

    În 2008 a primit Premiul Hugo Award for Best Fan Writer pentru blogul său. A publicat şi nonficţiune şi a scris articole pe teme din mai multe domenii: finanţe, jocuri video, filme, astronomie, literatură. În 2010 a fost ales preşedinte al Science Fiction and Fantasy Writers of America, uniune pe care a condus-o până în 2013.
    Puteţi urmări celelalte ediţii Serile Nautilus pe canalul nostru de YouTube: Ernest Cline şi Robin Hobb.
    Parteneri: Radio România Cultural, Şapte Seri, Sound&Science, Bookblog, Nivelul2.

by -
3

Seria “Agentul Presedintelui”, de W. E. B.Griffin-recenzie

    W. E. B. Griffin (n. 1929) a crescut în suburbiile New York-ului şi în Philadelphia. După efectuarea serviciului militar, unde a primit medalia Army of Occupation, şi-a început studiile la Philipps-Universitat Marburg, Germania, pe care le-a întrerupt pentru a participa la Războiul din Coreea, în calitate de corespondent de război, unde i-a fost decernată insignă Infanterist Combatant. La sfârşitul conflictului, Griffin a continuat să lucreze în armata americană. După succesul primelor sale romane, s-a dedicat exclusiv scrisului. Este autorul a 36 de romane publicate în 6 serii (The Brotherhood of War, The Corps, Men at War, Badge of Honor, Honor Bound şi The Presidential Agent), fiecare dintre ele devenind bestseller pe listele The New York Times, The Wall Street Journal şi Publishers Weekly. Cărţile sale sunt traduse în peste 15 limbi şi s-au vândut în peste 45 de milioane de exemplare. Este membru al asociaţiilor Operaţiuni Speciale, Veterani ai Războaielor în Străinătate, al Legiunii Americane, al Asociaţiei Piloţilor din Aviaţia Armatei şi Asociaţiei Tanchistilor. A fost investit cu Ordinul St George al Asociaţiei Tanchistilor şi cu Ordinul St Andrew al Asociaţiei piloţilor din Aviaţia Armatei.

  Din seria “Agentul Preşedintelui” au fost traduse la noi două romane la editura Nemira: ”Din Ordinul Preşedintelui” şi “Ostaticul”.

   Am citit cu foarte multă plăcere şi interes cele două romane, dar sincer nu pot să vi le povestesc, au atât de multă acţiune, dialoguri, personaje, de parcă ai urmări un film. Dar pentru că sunt sigură că v-ar plăcea, şi merită citite, am să încerc să subliniez câteva evenimente şi personaje.

   Aşa că voi începe prin a vă spune ce a generat folosirea lui Charley Castillo de către preşedintele SUA. Autorul ne vorbeşte despre agenţiile de informaţii CIA, FBI, DIA, DEA, Siguranţa statului, o mulţime de echipe şi de oameni, şi totuşi, preşedintele este convins că fiecare lucrează de capul lui, că nu colaborează, că orgoliile, rivalităţile şi dorinţa de afirmare sunt din ce în ce mai mari, ceea ce îi determina să raporteze doar ceea ce ei consideră important.

   Ca atare îi anunţă pe Secretarul de Stat Matt Hall (omul în care avea cea mai mare încredere, fiind totodată cel mai bun prieten al lui) şi pe Dr Natalie Cohen, consilieră pe probleme de Securitate Naţională, că va desemna pe cineva să cerceteze activitatea serviciilor pentru că vrea să zguduie din temelii ”imensa şi extraordinar de scumpa noastră comunitate de servicii secrete”
Astfel că îl numeşte pe asistentul lui Hall, maiorul Carlos Guillermo Castillo să facă cercetări şi să-i raporteze numai lui sau secretarului de stat rezultatele.

   Cercetările sunt cu atât mai importante cu cât dispare un avion american 727 din Luanda, care aparţine unei firme private, dar în lumina evenimentelor din 11 septembrie, toate dispariţiile de avioane erau tratate cu maximă seriozitate. (“Din Ordinul Preşedintelui”).

   Dick Miller, un agent detaşat la ambasada din Luanda, află primul, face câteva cercetări şi comunică rezultatele ambasadorului. Acesta le înaintează comunicate tuturor agenţiilor, dar ele cred că patronii au distrus avionul pentru a încasa asigurarea, aşa că nu mai cer raportul informativ detailat al agentului. Dar nimeni nu mai reuşeşte să afle nimic despre avion, iar unul dintre patronii firmei (pilot care plecase după avion) este dat dispărut. Preşedintele îl însărcinează pe Charley Castillo să afle ce s-a întâmplat şi-n acelaşi timp să vadă şi modul de reacţie al agenţiilor.

   Povestea vieţii lui Charley este deosebită, el are cetăţenie germană şi americană şi s-a născut în perioada războiului din Vietnam. Mama lui Erika von und zu Gossinger, aparţinea unei familii bogate, care deţinea trei ziare regionale, o fabrică de bere şi multe pământuri, a avut o poveste de dragoste de câteva zile cu un tânăr pilot american Jorge Castillo, care a fost trimis pe front. N-a mai ştiut nimic despre el şi n-a avut cum să-i anunţe naşterea fiului lor Karl. Poate că tatăl şi fratele ei l-ar fi putut cauta, mai ales că erau prieteni cu comandantul american detaşat în zonă, dar nu au făcut-o pentru că nu voiau un american în familie. Moartea lor într-un accident de maşină şi vestea pe care o primeşte Erika, diagnosticul de cancer pancreatic, o determina să încerce să dea de Jorge, nevrând ca fiul ei, care abia împlinise 12 ani, să rămână singur. Karl nu dorea să plece în America, dar în Germania nu mai aveau rude, doar un foarte bun prieten Otto, care conducea afacerile şi sperase mereu că se va căsători cu Erika pe care o iubea foarte mult.

   Maiorul american Allan B Naylor află că Jorge a murit ca un erou în Vietnam, a primit Medalia de Onoare post mortem şi găseşte familia lui care locuia la San Antonio-Texas. Don Fernando Castillo şi soţia lui Alicia erau bogaţi, aveau ferme, afaceri şi o importantă descendenţa istorică. Mai aveau două fete şi nepoţi, dar pierderea singurului fiu îi afectase foarte mult. Aflând despre nepot vin în Germania, îl cunosc şi pe el şi pe mama lui, apoi la moartea ei îl aduc în America şi Karl devine Carlos. Este acceptat necondiţionat în noua familie şi iubit, dar mai apropiat va fi de bunica lui Abuela şi de vărul lui Fernando, de aceeaşi vârstă cu el.
Absolvent de West Point, cu o solidă cultură generală, vorbeşte mai multe limbi străine, este carismatic ceea ce-i atrage porecla de Don Juan. Viaţa lui continuă în armată, participă la războiul din Golf ca pilot, şi rămâne ca ofiţer de informaţii.

   Ajutat de foşti colegi de armată aflaţi în diferite funcţii, cum era şi Dick Miller (pe care-l salvase în Golf) află că ar fi în ecuaţie şi o organizaţie islamistă, cu conexiuni în Philadelphia, care voia să distrugă “Clopotul din Philadelphia Pennsylvania”. Este contactat de Howard Kennedy, un fost agent FBI care lucra pentru Alex Pevsner, un traficat de arme, care se oferă să-l ajute să localizeze avionul. Charley se bazează pe informaţiile furnizate, mai ales că, află că atât CIA cât şi FBI se folosiseră de avioanele de transport ale rusului, pentru diferite transporturi ultra secrete.

   Cu ajutorul forţelor de poliţie din Philadelphia găseşte conexiunile cu islamiştii, primeşte informaţiile de la Pesvner şi cu ajutorul generalului McNab şi a beretelor verzi găseşte avionul şi-l aduce în ţară.
Succesul operaţiunii îl determină pe preşedinte să-l trimită într-o nouă misiune (“Ostaticul”) în Argentina, unde fusese răpită soţia ataşatului ambasadei, J. Winslow Masterson (fost baschetbalist). În timpul cercetărilor ataşatul este găsit împuşcat într-un taxi, la fel şi şoferul, iar femeia răpită este găsită drogată. Încearcă cu ajutorul forţelor argentiniene să găsească vinovaţii şi să organizeze trimiterea familiei în ţară. Dar maşina ambasadei este atacată, şoferul un tânăr puşcaş marin este ucis şi Betty Scneider agentă de securitate şi iubita lui Charley este rănită grav.

   Toate aceste evenimente îl determină pe Preşedinte să înfiinţeze organizaţia “Oficiul de Analiză Organizaţională” care va aparţine de Departamentul de Securitate Naţională, condus de maiorul Charley Castillo  şi care îi va raporta numai lui direct.
Cercetările întreprinse şi echipa cu care lucrează îl fac pe Charley să descopere implicarea fratelui lui Betsy Masterson, funcţionar ONU în toate nenorocirile.

   Sigur că va soluţiona povestea, aşa că dacă vreţi să aflaţi vinovaţii, motivele şi finalul unei poveşti de dragoste, pentru că romanul are toate ingredientele, citiţi-l!.

   În poveste sunt implicaţi mulţi oameni în funcţii cheie: ”Aranjamentul…ascunde afaceri murdare de milioane de dolari. Mulţi au profitat de pe urmă lui, dar şi mai mulţi ar face în continuare orice pentru a-şi lua partea leului. Iar vărsarea de sânge nevinovat este doar unul dintre mijloace…”

   Şi din nou vedem cum lăcomia, dorinţa de putere, fac oamenii să calce pe cadavre.
Eu chiar aştept cu nerăbdare şi sper să fie traduse şi alte romane din serie.

   Iată şi câteva păreri despre această serie:
    “Zdrobitor ca un croşeu de dreapta nimerit în plin” (Chicago Tribune)
   “Griffin păşeşte sigur pe drumul creării unei excelente variante americane a seriei James Bond. Ostaticul merge drept la ţintă” (Monsters and Critics)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza

Titlul original: Mila 2.0: Renegade

Traducere din limba engleză: Dorina Tătăran

Editura: Nemira

Colecția: Young Adult

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 368

    Debra Driza este membru al grupului de bloggeri Bookanistas, dedicat literaturii pentru adolescenți. În vreme ce lucra ca terapeut, a descoperit că e mult mai plăcut să-și tortureze personajele. În prezent locuiește în California împreună cu soțul, cei doi copii și un câine din rasa rhodesian ridgeback. Mila 2.0 este primul ei roman. O puteți vizita online la debradriza.com.

„Driza surprinde cu o claritate uimitoare lupta dintre om și android (… Cartea ei este un must-read.“ Deseret News

     Cu câteva luni în urmă mă delectam cu primul volum al seriei “Mila 2.0”, trăiam la intensitate maximă cele scrise și rămâneam cu întrebări despre cum vor evolua lucrurile în continuare. Am așteptat ceva timp, însă a meritat pe deplin. Mi-a făcut mare plăcere să revin în lumea creată de Debra Driza, o lume identică cu a noastră, dar care ascunde secrete incredibile. Mi-a fost dor de scriitura lejeră și reconfortantă a autoarei, de poveste, de Mila, de tot.

      Acum, după ce am mai parcurs un volum, nu pot să afirm decât că sunt profund impresionat și dornic de mai mult. Îți este imposibil să te plictisești de această poveste, nelipsită de aventură, de suspans și de un strop de romance. O picătură ce valorează cât un ocean întreg. Subiectul dezvoltat în această carte, deși aparent utopic, te pune pe gânduri. Nu știm ce ne așteaptă în viitor, androizi precum Mila e posibil să-i întâlnim peste tot: pe stradă, în magazine, la plajă. Asemenea aventuri ar putea fi prezente la ordinea zilei. Nu degeaba se spune că omul își poate imagina doar ceea ce poate realiza. În aceste condiții, literatura SF este mai mult decât pare, o proiecție a unui viitor diferit.

    Celor care nu au citit primul volum (și cărora le recomand să se revanșeze curând) vă spun doar atât: Mila, o fată aparent normală, descoperă că este un android și că tot ceea ce știa despre ea este o minciună. Amintirile, trăirile, sentimentele nu îi aparțin. Ea este doar un robot ultraperformant, un prototip, un experiment, pe care armata americană l-ar putea folosi în misiuni mai mult sau mai puțin periculoase. Nicole, bioinginerul care a creat-o în laborator și căreia îi spunea “mamă”, a murit, iar ea, Mila, a rămas singură, nevoită să fugă, să se ascundă de generalul Holland și de toți cei care-i  vor răul.

,,Mama. Sângerând, după ce fusese împușcată la ordinul lui Holland, de către unul dintre oamenii lui. Durerea provocată de pierdere mi s-a răsucit în piept și aproape că m-am chircit, amintindu-mi că mama nu mai era. Moartă. Ucisă de un nebun, sub pretextul că își apăra țara. Nu aveam să-i mai văd niciodată zâmbetul. Niciodată nu aveam să îi mai aud vocea. Niciodată nu aveam să îi mai spun că o iubesc.”

    În a doua parte a istoriei, Mila se află în Virginia Beach alături de Hunter, singurul pe care mai poate conta. Se simte tot mai atrasă de acest băiat chipeș care a venit aici din celălalt capăt al Americii numai și numai pentru ea. Petrec momente unice, totul pare desprins dintr-o poveste în care ea este doar o adolescentă îndrăgostită. Adevărul este mai crunt decât atât. Și îi este atât de greu  să-și accepte identitatea, darămite să i-o împărtășească și lui Hunter.

   

  ,,Am închis ochii, uitând de câte ori ne învârtisem, uitând totul, în afară de cât de aproape eram de el. Seara aceea era specială, o amintire reală și doar a mea. Nimeni nu avea să-mi ia acel moment. Niciodată. Un alt motiv pentru care nu eram sigură că puteam să îl las să plece. M-a făcut să îmi doresc o viață pe care să vreau să mi-o amintesc.”

   Mila descoperă că poza sa a apărut în ziare, pe internet. Este căutată de poliție, fiind considerată vinovată de moartea lui Nicole. Trebuie să-l găsească pe un anume Richard Grady, singurul care o poate ajuta în acest moment. Astfel, pornește împreună cu Hunter, care nu știe adevăratul scop al căutărilor, într-o aventură la sfârșitul căreia nimic nu va mai fi la fel. Călătoresc  cu mașina până în statul Tennessee și sunt găzduiți de acest vechi amic de-al lui Nicole într-o casă cu un complicat sistem de securitate.

   Richard îi strecoară în suflet o urmă de îndoială în privința lui Hunter. Iar ceea ce descoperă mai târziu o cutremură: în tot acest timp mașina lui a fost ținută sub supraveghere. Cel mai probabil, Hunter face parte din Vita Obscura. Gruparea care vrea s-o dezmembreze și să-i fure tehnologia. Anumite lucruri sunt mai clare decât oricând…

    Rănită de trădarea lui Hunter, Mila se vede nevoită să-și continue drumul, pentru a afla și alte răspunsuri. Nu ezită nici măcar o clipă să se folosească de dotările sale de android, devine o fugară în adevăratul sens al cuvântului. Nu va mai reuși niciodată să recapete inocența poveștii de dragoste dintre ei doi. Nu mai poate da înapoi. Va înainte, fără să știe ce o va aștepta la capătul drumului.

,,Căldură. Bucurie. Senzația unei binecuvântări pure, de parcă fiecare bucățică din corpul meu era vie și conștientă. De parcă, brusc, aș fi fost compusă din mult mai multe celule nervoase decât înainte. Sărutul lui m-a adus înapoi, dincolo de garaj și, pentru câteva momente scurte, am simțit că suntem conectați într-un fel pe care nu îl mai simțisem niciodată. Bătăile inimii lui, parfumul lui, căldură trupului lui, toate m-au învăluit și mi-au dat senzația că aparțin. Așadar, asta înseamnă să fii cu adevărat viu.”

   Va afla Mila cine este ea cu adevărat? Va scăpa de Holland, de Vita Obscura? Inima sa va mai bate vreodată pentru Hunter? Cine este, cu adevărat, trădătorul? Va dovedi întregii lumi că este la fel de umană ca un om, că-și merită dreptul de a trăi?

    Debra Driza scrie un SF, dar nu orice fel de SF, ci unul pentru toți cititorii, pasionați sau nu ai genului. Veți observa cum paginile zboară pe nesimțite, veți sta cu sufletul la gură și veți aștepta ca și mine, de altfel, continuarea peripețiilor androidului Mila. Vă recomand cu drag această carte excepțională! Prietenie, trădare, familie, tehnologie, iubire adolescentină sunt doar câteva din ingredientele acestei povești. Nu ne naștem oameni, ci devenim oameni. Pentru asta este nevoie să iubim, să ne deschidem inimile și să ne contopim cu persoana iubită, să devenim un întreg inseparabil…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Mila 2.0: Trădarea, de Debra Driza a fost oferita pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
5

Lunea începe sâmbăta, de Arkadi și Boris Strugațki

Titlu original: Понедельник начинается в субботу (1964)

Editura Nemira, 2017

Colecția Nautilius sience fiction

264 de pagini

Traducere de Valerian Stoicescu

Când incredibilul se întâmplă în fiecare zi, iar imposibilul se întâmplă duminica!

            Suntem cu toții niște materialiști naivi, reflectam eu. Și toți suntem raționali. Vrem ca totul să aibă imediat o explicație rațională, adică să fie redus la un mănunchi de fapte cunoscute.

   În anii ’60, când Rusia cunoștea o dezvoltare masivă a științei, realiza primele lansări în spațiu (cățelușa Laika, apoi Gagarin – primul om care a ajuns în spațiu și pe orbita Pământului) și avea trei laureați ai Nobelului pentru fizică, doi frați pe nume Arkadi și Boris Strugațki publicau un roman ce-și dorea să pună în evidență condiția oamenilor de știință, în societatea comunistă de atunci. Cei doi și-au îmbrăcat scriitura cu diverse tipuri de comic, astfel încât situațiile serioase au devenit cât se poate de amuzante… și invers… .

   Cartea cuprinde 3 Istorii, în care îl urmărim pe tânărul programator Privalov Alexamdr Ivanovici din Leningrad, în aventura vieții lui, ca angajat al Centrului de Analiză a Noțiunilor Cabalistice Inexplicabile CANCI.

   Prima istorie – Agitație în jurul divanului – pare de-a dreptul ruptă dintr-un basm slavon, în care personajul (narator) ajunge din întâmplare.

   Într-o zi, ia cu mașina pe doi tineri care doresc să ajungă la Soloveț. În localitate, cei doi îl cazează la o cunoștință, de pe strada Golfulețului nr. 13, N. K. Gorînîci (referire la Zmeul Gorînîci, un soi de Zmeul Zmeilor românesc), la Naina Kievna (în folclorul rus, Naina înseamnă vrăjitoare, ursitoare, n. tr.), într-o căsuță pe picioare de găină, locuită de un motan vorbitor și  ocupată de diverse obiecte magice, între care cel mai important pare a fi un divan, care se dovedește a fi un teleportator de generație mai veche.

Am pășit de-a lungul pereților. Nu m-a mirat nimic, deși totul era extraordinar de interesant. „Apă vie. Eficacitate – 52%. Reziduu fix – 0,3% (o butelcuță străveche, dreptunghiulară, cu apă, având dopul sigilat cu ceară colorată). […  „Sânge deochiat obișnuit”

   Interesantă este atitudinea personajului care, deși mirat peste măsură, acceptă tot ce i se întâmplă, dovedind o naivitate nespecifică unui programator rațional.

   A doua istorie – Deșertăciunea deșertăciunilor – cuprinde începuturile noii slujbe a lui Ivanovici la CANCI, chiar din ziua de Anul Nou, prilej de a sublinia faptul că pentru oamenii de știință, nu există zi de sărbătoare, idee la care face referire și titlul. Intrăm în fiecare compartiment al Centrului, cunoaștem o lume a oamenilor de știință, cu alură de magi și a personajelor fantastice, în care singurul om obișnuit pare un ciudat. Dorința tuturor pare să fie găsirea Tezei Albe. Aici e fabrica de literatură.

Și chiar atunci aduse cheile licențiatul în magie neagră Magnus Fiodorovici Redkin, gras, ca întotdeauna preocupat și ofensat. Bacalaureatul îl absolvise acum trei sute de ani pentru inventarea unor nădragi fermecați ce te făceau invizibil. De atunci a tot continuat să-i perfecționeze și iar să-i perfecționeze. Nădragii-fermecați au fost la început chiloții fermecați… .

   În a treia istorie – Tot felul de deșertăciuni – Sașa devine el însuși un om al acțiunii: Utilizează ca voluntar o mașină a timpului și călătorește în viitor, așa cum apare el în utopii și distopii. În opinia creatorului mașinii, există cu adevărat o lume în care trăiesc și acționează Anna Karenina, Don Quijote și căpitanul Nemo. Această lume își are legile și proprietățile ei, iar oamenii care o populează sunt cu atât mai vii, cu cât autorii lucrărilor i-au descris mai bine.

Am văzut tineri solizi, îmbrăcați în salopete, care umblau îmbrățișați, drăcuind și urlând cântece disonante pe versuri proaste. Întâlneam la tot pasul oameni îmbrăcați doar parțial: să zicem, purtând o pălărie verde și un sacou roșu, îmbrăcat pe corpul gol (altceva nimic), sau cu ghete galbene și cravată înflorată, în funcție de cât de detaliat fuseseră descriși de autor. Viitorul foarte îndepărtat se arată a fi apocaliptic.

   Cel mai interesant episod este cel în care o pasăre moare și învie câteva zile la rând, dar motivul vă las să îl descoperiți singuri.

   Fiecare istorie are finalul deschis și constituie o intrigă pentru următoarea. Prin urmare, m-aș fi așteptat la o continuare a romanului.

Sunt multe viitoruri și fiecare din faptele dumneavoastră creează unul din ele. O să înțelegeți asta,cu siguranță.

Mai târziu, într-adevăr, am înțeles asta.

Dar asta este deja o cu totul și cu totul altă istorie.

   Nu pot să închei prezentarea ca pe un elogiu adus cărții, fără să fi marcat și punctele pe care eu, nefiind consumatoare a acestui gen de lectură, le consider slabe: numărul mare de personaje, cu nume ciudate (de multe ori, sugestive, dacă deții noțiuni de mitologie și folclor), sunt greu de ținut minte iar detaliile nu sunt întotdeauna semnificative, ci plictisitoare. Totuși, aceste minusuri devin neglijabile, dacă avem în vedere faptul că, în ansamblu, Lunea începe sâmbăta stârnește reacții de cele mai diverse și după mai bine de jumătate de veac de la lansare.

Cartea Lunea începe sâmbătă, de Arkadi şi Boris Strugatki a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

 Cercul de piatră de Diana Gabaldon (vol. 1) 

         A treia parte din seria Outlander

Titlul original: Voyager

Traducere: Gabriel Stoian

Editura: Nemira

Colecţia Nautilus Fantasy

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 528

Gen: Historical Fiction, Romance; Fantasy; Time Travel

Cotaţie Goodreads: 4,38

Seria Outlander: 1. Călătoarea  – Outlander(1991) ; 2. Talismanul – Dragonfly in Amber(1992); 3. Cercul de piatră – Voyager(1994); 4. The Drums of Autumn (1996); 5. The Fiery Cross(2000) ; 6. A Breath of Snow and Ashes(2005) ; 7.Ecouri din trecut – An Echo in the Bone(2009) ; 8. Written in My Own Heart’s Blood(2013)

   În urmă cu douăzeci de ani, Claire Randall s-a întors în timp și a nimerit în brațele temerarului Jamie Fraser, direct în secolul al XVIII-lea. Apoi s-a întors în vremea ei, purtând în pântece copilul lui și fiind convinsă că el și-a pierdut viața în bătălia de la Culloden. Și totuși, din amintirile ei el n-a plecat nicicând.  

   Dar Claire descoperă la un moment dat că Jamie trăiește. Și trebuie să facă o alegere: să rămână în secolul ei, împreună cu fiica iubită, ori să se întoarcă în veacul lui.

   Scoția e măcinată de comploturi, patimile și durerile eroinei nu mai contenesc, intrigile se țin lanț. Călătoria în necunoscut îi poate aduce iubirea înapoi sau o poate spulbera pe veci.

   „ A treia parte din seria Outlander este o carte palpitantă, îndrăzneață, provocatoare. Diana Gabaldon combină cu măiestrie flashback-uri, se lasă cu plăcere în voia altor veacuri, dar nu se abate niciodată de la firul poveștii. “-Locus

    Primele două părți din seria Outlander mi-au oferit o experienţă de neuitat, motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare apariția primului volum din partea a treia – “Cercul de piatră”. Iar când a ajuns în mâinile mele, am îmbrățișat minunăția asta de carte, apoi am început să o citesc cu o nețărmurită emoție. Știam că și de această dată povestea va fi una fascinantă, dar nicio clipă nu am bănuit ce impact va avea asupra mea.  

   Călătoarea mi-a mers la suflet,” Talismanul” m-a făcut să vărs o grămadă de lacrimi, însă “Cercul de piatră” a devenit preferatul meu. Deși toate cele trei părți ale seriei au aventură, romantism, intrigă, mister, legende, momente emoționante, scene mai dure, în romanul de față m-a fascinat modul lejer în care autoarea face trecerea de la o perioadă de timp la alta. Nu este deloc enervant sau obositor. Ba dimpotrivă, ajungi să-ți dai seama că există o oarecare concordanță/conexiune a evenimentelor. În timp ce Claire, aflată în secolul XX, citește un document  în care se relatează o acțiune intreprinsă în trecut (secolul al XVIII-lea) de James Fraser, în următorul capitol din carte se detaliază acel moment. Ai impresia că niște fire invizibile îi unește pe cei doi dincolo de timp.  

   Temele de bază ale seriei sunt reluate și în acest volum și am să le menționez și eu, pentru a fi de folos celor care nu știu deloc despre ce este vorba în Outlander.

   În anul 1945, fosta soră medicală Claire Randall, se întoarce din război și pleacă cu soțul, Frank Randall, într-o a două lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp (ea trece printr-un cerc de pietre așezate în picioare pe Craigh na Dun), care se trezește brusc într-o Scoție măcinată de conflicte, în 1743. Destinul i-l scoate în cale pe tânărul războinic James Fraser și trăiește alături de acesta aproximativ trei ani. L-a iubit și ar fi rămas cu el dacă ar fi putut, dar James a trimis-o înapoi prin cercul de piatră, însărcinată, în efortul disperat de a-i salva pe ea și pe copilul nenăscut de dezastru iminent care avea să-l lovească la Culloden. Claire revine în secolul XX ( în aprilie 1948), la aproape trei ani de la data dispariției și își continuă viața alături de Frank. După douăzeci de ani (în anul 1968), la ceva timp după moartea soțului ei, Claire și fiica ei, Brianna, cer ajutorul unui tânăr istoric, Roger Wakefield, pentru realizarea unui proiect ce ar avea legătură cu istoria iacobiților din secolul al XVIII-lea, bătălia finală de la Culloden, acolo unde prințul Charlie cel Frumos și compania a luptat contra ducelui de Cumberland. Împreună cu el a venit dezastrul, războiul și măcelul. Toate clanurile care l-au urmat pe prinț au fost șterse de pe fața pământului. Sute și sute de bărbaţi au murit la Culloden, iar cei care au rămas în viată, au fost vânați și uciși. Însă  anumite documente  confirmă faptul că James Fraser a supraviețuit bătăliei de la Culloden. Și astfel ajungem la tema cărții de față.

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 1

    Știind dinainte că cei doi îndrăgostiți se află la o depărtare de două sute de ani unul de altul și că voi avea de așteptat câteva sute de pagini până voi regăsi o interacțiune între ei, m-am gândit că lipsa acestei legături va scădea din plăcerea lecturii. Dar se pare că nu o cunoșteam așa de bine pe autoarea Diana Gabaldon. Nu doar că mi-a oferit enorm de multă acțiune, dar m-a și introdus într-un univers complex al emoțiilor: am râs copios din cauza dialogului spumos și a situațiilor comice; am plâns văzând cât de dor îi este lui Jamie de Claire; am suferit alături de el atunci când a fost urmărit și pedepsit, bătăile îndurate, anii de foamete și chin sufletesc; am simțit că mă învăluie nostalgia de fiecare dată când Claire sau James își amintesc de momentele  lor fericite; m-am înfuriat  văzând cât de nedreaptă le este soarta.

Uitând să se mai roage, a început să îi evoce chipul înapoia pleoapelor, curbura obrazului și a tâmplelor, fruntea lată și albă care îl îndemna mereu să o sărute, exact acolo, în acel punct mic și neted dintre sprâncene, deasupra nasului, între ochii limpezi, de culoarea ambrei. Și-a concentrat atenția asupra formei gurii ei, imaginându-și buzele ei pline și arcuite și gustul, senzația, dar și bucuria de a o săruta.”

   Nu am avut cum să mă plictisesc citind o carte care cuprinde atât de multă acțiune, intrigă, scene erotice, momente amuzante sau hilare, călătorii în timp, dar și mult mister (autoarea a mai adăugat ceva în plus – apariția unui criminal în serie, un predecesor al lui Jack Spintecătorul).  

   Evenimentele din Cercul de piatră (vol.1) se desfășoară în paralel, atât în secolul al XVIII-lea (perioada 1746-1758), cât și în secolul XX (anul 1968). Acțiunea din prezent se continuă de unde a rămas în “Talismanul”, imediat după ce s-au dezvăluit anumite lucruri: Brianna află că Frank nu e tatăl ei natural, și că tatăl adevărat a fost un scoțian din Highland care a trăit în urmă cu două sute de ani; se descoperă că inelul de argint al lui Claire are un semn și cum doar  unii argintari scoțieni din secolul optsprezece  îl foloseau, poate dovedi, într-o oarecare măsură, autenticitatea poveștii ei; tânărul istoric Roger Wakefield (cel care o ajută să descopere dacă James Fraser este în viață și care este atras de Brianna) află că este strănepotul lui Dougal Mackenzie (unchiul lui James Fraser) și al lui Gellis Duncan. Cine a citit celelalte cărți, știe că Gellis i-a salvat viața lui Claire la procesul din Cranesmuir și a murit după ce fusese condamnată ca vrăjitoare. Aceasta avusese și ea o cicatrice de vaccin, demonstrând astfel că și ea venise din secolul XX, iar un moment dat reușește să-i transmită lui Claire un mesaj: “unu, nouă, șase, opt” (anul în care Gellis a pășit în cercul de piatră). Iar cea mai mare descoperire o face Roger – el găsește documentul care  arată că James Fraser a reușit să-i scoată pe bărbații de la Lallybroch de pe câmpul de luptă, i-a salvat de la Culloden și i-a dus pe drumul spre casă.

   Însă, aici găsim și câteva flashback-uri din perioada în care Claire a revenit în secolul XX : reîntâlnirea cu Frank, discuțiile despre dispariţia ei și convingerea lui Frank că inventează acele povești din cauza șocului traumatic, dezvăluirea faptului că este însărcinată, că s-a îndrăgostit de altcineva și s-a măritat cu el, perioada cât a stat internată într-o clinică psihiatrică, nașterea Briannei, căsnicia cu Frank, certurile din ultima perioadă din cauza fetiței (oricât de mult o iubea pe aceasta, nu putea  suporta ideea că soția lui o privea cu dor pe Brianna, fiind consistent că ea vedea de fapt imaginea bărbatului iubit).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 2

    Însă partea cea mai captivantă o reprezintă povestea din trecut (secolul al XVIII-lea) și sunt convinsă că vreți să știți ce s-a întâmplat cu James Fraser. Nu am să vă ofer prea multe informații pentru că ar fi și păcat să nu vă las pe voi să aflați toate amănuntele, dar am să vă împărtășesc ce s-a întâmplat în fatidica zi de 16 aprilie 1746 (partea introductivă a cărții), imediat după ce el a fost sigur că iubita lui Claire a reușit să ajungă la cercul de pietre.

Când o trimisese înapoi la cercul de piatră, știuse că așa se va întâmpla. Suferința spirituală putea fi considerată  drept o stare obișnuită  în purgatoriu și se așteptase  tot timpul ca durerea  provocată de despărțire să fie pedeapsa  lui principală – suficient, își spunea el, pentru a  ispăși tot ce făptuise până atunci: între altele, crime și trădări .”

“De astă dată, amintirea ei nu a făcut decât să-i stârnească un val de dor îngrozitor. Doamne, să o fi avut alături, să îl atingă, să îi trateze rănile și să îi țină capul pe genunchi… Însă ea plecase – la depărtare de două sute de ani de el – și slavă Domnului că o făcuse! Lacrimile s-au prelins încet pe sub pleoapele strânse. S-au rostogolit cu greu pe o parte, ca să nu fie văzut de ceilalți.  

Doamne, fă să ajungă în siguranță! s-a rugat el. Ea și copilul!”

   După marea înfrângere de la Culloden, unde foarte mulți oameni ai armatei Highland au fost uciși, câțiva dintre ei au scăpat. James a fost rănit destul de grav la picior și  nu se mai poate deplasa, dar este găsit de oamenii lui. Cei optsprezece ofițeri iacobiți care au reușit să supraviețuiască măcelului, s-au adăpostit într-o fermă din apropierea landei. Acolo au zăcut în mari suferințe, cu rănile neîngrijite, slăbiți de frig, oboseală și foame, vreme de două zile. James se gândea că putea muri liniștit pentru că făcuse tot  ceea ce trebuia să facă pentru ca iubita lui să fie în siguranță.

Nu mai avea griji, nu mai avea nimic de înfăptuit. Făcuse tot ce putuse pentru oamenii lui, pentru soție și pentru copilul nenăscut. Chinurile trupești se vor sfârși și va pleca recunoscător pentru a-și găsi pacea.

O va găsi pe Claire imediat ce va muri? s-a întrebat el. Ori poate, așa cum anticipa, va fi condamnat la despărțire o vreme? În orice caz, o va revedea; s-a agățat de acea convingere cu mai multă fermitate decât îmbrățișa datinile Bisericii. Dumnezeu i-o dăduse; tot El i-o va readuce.

   Apoi au fost prinşi de lord Melton, comandant al unui regiment de infanterie sub Cumberland, care primise ordinul să execute  neîntârziat orice persoană care se dovedea  că a participat la rebeliunea trădătoare recent înăbușită. Scoțienii au fost acuzați de trădare, scoși unul câte unul din casă și executați.  

   Însă, atunci când maiorul descoperă că unul dintre  trădători este  James Alexander Malcolm Mackenzie, stăpânul de la Broch Tuarach, își dă seama că nu-l poate omorî ca pe ceilalți. Și-a amintit că acest iacobit l-a prins cândva  pe John Grey, fratele lui mai mic, în apropiere de Preston și, în loc să-l împuște, i-a cruțat viața și l-a adus înapoi la camarazii lui, impunând așadar o mare datorie de onoare asupra familiei. Nu-l poate împușca fără a dezonora jurământul fratelui lui, așadar este obligat să cruțe viața lui Fraser și, drept urmare, a omis numele lui din lista  trădătorilor executați la fermă și i-a aranjat  transportul până la moșia lui. Nu știa dacă va supraviețui acelei călătorii, având în vedere că Fraser avea o rană mare la un picior, infectată și purulentă, dar cel puțin moartea lui nu îi va fi pusă în cârcă.

  Mai departe, asistăm la toate chinurile îndurate de el, imediat după cele întâmplate la Cullonden, supraviețuirea, anii cât a fost fugar, fiind silit să stea ascuns într-o peșteră de pe proprietatea lui, timp în care englezii au scotocit Highlands în căutarea fugarilor care îl sprijiniseră pe Charles Stuart, perioada de detenție, prietenia ciudată pe care o leagă cu noul conducător al închisorii, nimeni altui decât maiorul John Grey (este la rândul sau protagonistul unei alte serii scrise de Diana Gabaldon – “Lord John”), fratele lordului Melton, personaj pe care l-am întâlnit pentru prima oară în “Talismanul”, el având la acea vreme doar 16 ani.

   Dacă stau bine și mă gândesc, John Grey a avut o mare influență asupra vieții lui James Fraser. Datorită lui a reușit James să supraviețuiască pe câmpul de luptă, iar mai târziu, tot el și-a exercitat influența pentru că Jamie să nu ajungă sclav în America (la acea vreme, prizonierii de război de origine scoțiană urmau să fie transportați în coloniile americane, vânduți cu înțelegeri contractuale oficiale pe durata a șapte ani).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 3

   Între timp, Claire, Brianna și Roger încearcă să descopere adevărul. Chiar dacă James reușise să evadeze, era totuși rănit și ar fi putut să moară curând după aceea, mai ales că în Highlands izbucnise foametea. Claire este din ce în ce mai îngrijorată și se gândește dacă nu cumva viața lui fusese irosită într-o celulă de închisoare ori sfârșise într-o temniță singuratică. Vor reuși ei să îl localizeze cât mai curând? Va  putea Claire să treacă din nou prin cercul de pietre?  

“Nu îți este neapărat ușor dacă știi ce ești menit să faci, dar măcar nu pierzi timpul întrebându-te sau îndoindu-te. Deși presupun că, dacă ești cinstit cu tine însuți și știi cine ești, e mai puțin probabil să simți că ți-ai irosit viața, făcând altceva decât ceea ce trebuia.”  

– Mamă, nu înțelegi? El trebuie să afle – trebuie să știe că a făcut ce trebuia pentru noi. Buzele îi tremurau și le-a șters preț de o clipă. Mamă, îi datorăm asta, a continuat ea încet. Trebuie să îl găsească cineva și să-i spună. Mi-a atins delicat fața cu mână. Spune-i că m-am născut.”  

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje. Un lucru vă mai destăinui: reîntâlnirea lui Claire cu James a fost una dintre cele mai emoționante, dar și amuzante scene din carte. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva pasaje. Însă, îi rog pe cei care nu vor să afle amănunte despre reîntâlnirea dintre cei doi, să NU  le citească.  

Și-a rostogolit ochii și s-a lăsat moale spre podea, trăgând după sine o ploaie de coli și alte lucruri care stătuseră pe tiparniță; căzuse foarte grațios pentru un bărbat atât de masiv, am gândit eu cu un aer distrat. Doar leșinase…“

 “În cele din urmă, i-am dat drumul și m-am lăsat puțin pe spate. El a aruncat o privire spre podea, între picioare, și s-a încruntată.

-Ai pierdut ceva? l-am întrebat surprinsă.

El a ridicat privirea oarecum timid.

-M-am temut că m-am pierdut cu totul și m-am scăpat pe mine, dar nu e nimic. M-am așezat pe o cană de bere.”

“Te-am văzut de multe ori, mi-a șoptit cald la ureche. Ai venit la mine foarte des. Câteodată, când visam. Când aveam fierbințeli. Când eram înspăimântat și singur și știam că trebuie să mor. Când aveam nevoie de tine, te vedeam, zâmbind, cu părul căzând în bucle  peste față. Dar nu mi-ai vorbit niciodată. Și nu m-ai atins niciodată.”


“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

“Dar a trecut multă vreme de când noi am fost că unul, englezoaico. Tu ți-ai trăit viața – acolo  -, iar eu am avut-o pe-a mea aici. Nu știi nimic despre ce am făcut sau am fost. Ai venit acum pentru că ai vrut ori pentru  că ai simțit că așa trebuia?“ 

 Nota 10 +


sigla NemiraCartea Cercul de piatră de Diana Gabaldon(vol. 1) a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.comevaluare-carte-5

by -
15

Mitul creaţiei ce se întoarce împotriva creatorului, în varianta metalizată.

Robogeneza, de Daniel H. Wilson-Robopocalipsa continuă!

Editura: Nemira
Colecţia: Nautilus
Data apariţiei: 2016
Nr. Pagini: 424
Traducător: Mihai Dan Pavelescu
Titlu original: Robogenesis

   Dacă aţi văzut în ordine filmele seriei Terminator, precis ţineţi minte senzaţia de mai vreau de la scurtele secvenţe din viitor unde lupta între oameni şi roboţi era în plină desfăşurare. De atunci următoarele episoade ale francizei ne-au dat tot mai mult din dramatismul ei, fiecare cu tot mai multe efecte speciale şi tot mai mari bucăţi din viitor, până ce a ajuns toată acţiunea să se desfăşoare acolo, dar parcă niciun alt fragment din conflinctul om-maşină nu a avut farmecul neîmplinit al acelor prime secvenţe din întâiul Terminator. Uite că am regăsit până la urmă senzaţia dată de ele şi continuarea cel mai aproape de spiritul lor, în seria cu roboţi a lui Daniel H. Wilson.

   Constituit deocamdată din două romane : Robopocalipsa şi Robogeneza, dar cu extensii preconizatoare spre următorul, care îl va transforma într-o trilogie, universul distopic robotizat îşi poate deja adăuga la recomandări achiziționarea drepturilor ecranizării de către marele Steven Spielberg. Aşa că, dacă preferaţi, ca mine, să citiţi cărţile înainte de a apărea filmul, grăbiţi-vă să daţi gata măcar primul volum până se mai moșmondesc ei cu filmările, pentru că atunci când va fi lansat, va deveni un eveniment social şi veţi fi obligați să mergeţi cu prietenii la premieră.

2 (3)

 

   Mitul creaţiei care se întoarce împotriva creatorului e recurent în istoria literaturii, sub diferite forme, dar parcă niciodată nefericitul ce tinde la atributul Dumnezeirii nu e făcut mai zob ca în operele SF. Omul contra unui robot inteligent e deja o imagine tulburătoare de carne contra metal, care exploatată de un scriitor talentat poate da cei mai teribili fiori. Wilson, ca specialist în robotică, nu se mulțumește cu atât, ci creează o întrepătrundere a celor două materii, ființe cu clasificări ambigue ce sunt fie roboţi umanizaţi fie oameni robotizaţi cu implanturi şi exoschelete integrate,  lumea lui devine o contorsiune organico-mecanizată într-o continuă pulsaţie dureroasă şi zbatere pentru acapararea de esenţe vitale.

   Dacă aţi citit  primul volum al seriei, Robopocalipsa, veţi regăsi multe dintre personajele de acolo  continuând o luptă pe care credeau că au câştigat-o. Dar Inteligenţa Artificială Anchor R-14 era de-a dreptul un drăguţ şi o chestie filozofică benefică faţă de noul duşman distrugător, fixist şi nemilos, care apare torturat şi turmentat de prin stivele depozitelor de circuite. Tot ce părea rezolvat fericit în primul război om-robot devine în noua confruntare a protagoniştilor extenuaţi ce şi-au consumat deja toată energia în ]ncleștarea ce părea de final, doar un antrenament pentru un conflict şi mai devastator şi mai fără speranţă. Decorul distrugerilor planetare devine din apocaliptic, post-apocaliptic, dar infestat de primejdii şi mai mari şi mai de neînţeles pentru rămăşiţele umanităţii… Dacă nu aţi citit însă primul volum sau dacă aţi făcut-o cu ceva timp în urmă, o să fie un pic mai greu de urmărit vasta galerie de personaje şi care exact e ideea cu fiecare. În caz că aţi început cartea la recomandarea mea, să nu mă suduiţi că v-am băgat în amalgamul ăsta confuz, după câteva capitole el se clarifica, cea mai mare parte dintre legăturile logice se refac perfect şi romanul devine o continuă curgere de acţiune care te ţine cu sufletu-n gâtlej, cu eroi care îţi doreşti cu ardoare să supravieţuiască încercărilor, cu scene de război epopeic, unde roboţi şi oameni sunt în ambele tabere de-acum, ca sclavi unii ai altora sau ca spirite libere și sfidătoare.

robogeneza 1

   

  Se păstrează stilul de a scrie pe multiple planuri din Robopocalipsa – cel pe care toţi îl catalogau ca de World War Z, dată fiind proximitatea lansării pe piaţă a celor două destrămări ale civilizaţiei (molimă zombi în Războiul Z). Încearcă să se acopere o cât mă vastă întindere intercontinentală şi de data asta, dar deja oamenii au rămas mai puţini, aşa că în afară de un mic episod rusesc şi o importantă influenţă japoneză, concentrarea confruntărilor are loc tot pe continentul american, exploatând experiența de luptă a nativilor Naţiunii Osage (indieniii) şi a elementelor dispersate ale forţei armate de şoc ce a înfrânt Inteligenţa artificială malefică precedentă (cowboy-ii). Aşadar: roboţi,  indieni-indigeni, soldați-cowboy, japonezi cu spirit de sacrificiu samuraic, ruşi beţivi şi încăpăţânaţi, copii bio-mecanici cu însuşiri extraordinare, maşinării mecanice posedate de oameni şi oameni posedaţi de maşinării mecanice, toate se adaugă unei reţete pline de tot ceea ce te poţi aştepta de la descrierea unei astfel de zguduiri tectonice a ceea ce a mai rămas din societatea terestră.

robogeneza 2

 

   Cartea e structurată în trei părţi ce poartă numele a trei personaje: Lark Iron Cloud, Mathilda Perez și Cormac Wallace,  dar în fiecare dintre capitole poţi descoperi prin modul de privire gameplayer first person, viziunea a mult mai multor protagonişti. Am făcut o mică lista ne-spoiler-istă pe care şi eu aş fi vrut uneori să o găsesc pe undeva în timp ce citeam, sper să daţi peste ea înainte de a începe romanul şi să vă fie la îndemână pentru consultare dacă v-aţi blocat în identificarea vreunuia dintre numeroşii combatanți. În ordinea apariţiei:

   Lark Iron Cloud – soldat din armata Calului Sur, transformat în cyborg de o specie de robot parazit ce pune stăpânire pe corpurile umane. Se crede că a fost ucis, dar odată cu distrugerea controlului exercitat de Inteligenţa Artificială conducătoare Archos R-14, personalitatea îi este eliberată devenind un simbiot om-maşină.

   Hank Cotton – individ antipatic, gelos pe succesul altora, încercând să profite în orice fel de noile rearanjări sociale, devenit demn de milă şi chiar tragic cu sclipirile lui finale de umanitate, odată ce noua inteligenţă mecanică fatală Arayt Shah, pune stăpânire pe el.

   Vasili Zaițev – tehnician de intreținere rus, om dintr-o bucată, mai degrabă folositor de topor decât de alte fineţuri tactice sau psihologice.

   Mathilda Perez  – o adolescentă modificată bio-metalic de operaţii robotizate, care prin implantul unei bande oculare poate percepe undele radio şi controla maşinile.

   Nolan Perez – frăţiorul ei, un băiat în creştere ce trece prin toate ororile războaielor devenind tot mai puternic şi mai adaptat pentru supravieţuire.

   Arbitru Nouă Zero Doi – robot umanoid de luptă, născut-liber, cu gândire independentă şi suporter al umanităţii.

   Cormac Wallace – erou veteran din echipa Băiat Isteţ aflat împreună cu iubita pe lungul drum spre casă, oriunde o mai fi ea.

5 (2)

 

   Takeo Nomura – inginer japonez în etate a cărui păpuşă sexuală Mikiko a fost resuscitată la o formă de viaţă adevărată şi care a determinat deasemenea trezirea celorlalţi roboţi liber-născuţi.

   Archos R-14 – vechiul duşman IA, păstrat în acest volum doar ca o copie parţială şi ajuns aproape simpatic şi pozitiv prin comparaţie cu noua ameninţare – chiar după tot ce a făcut în primul război se pare că în felul lui malformat de gândire ar vrea mai degrabă să salveze o parte ranforsată a omenirii pe care inteționează să o distrugă noul duşman.

   Archos R-8 / Arayt Shah – o variată anterioară de producţie Archos, Inteligenţă Artificială monstruoasă  înrăită de tortura în cicluri şi închegată într-o filozofie simplistă de exterminare a tuturor celorlalte forme de viaţă şi accederea înspre o singularitate de electricitate pură sau ceva de genul ăsta, odată cu absorbirea tuturor energiilor necesare pentru a își creşte puterile de procesare.

   Tancul păianjen Houdini –  încropire mecanică şi unul dintre roboţii leali cauzei oamenilor.

6

 

   Pe lângă trecerea de la apocalipsă la post-apocalipsă, diferenţa dintre cele două romane ale seriei este dată de atitudinea de luciditate implacabilă, analitică,  tipic robotică, a lui Archos R-14 care a condus primul război om-maşină (numit atunci Noul Război) şi cea isterică, direct-implicată, sadică, aproape de răutate omenească, pe care o are Inteligența Artificială creată de savanţi prin echivalentul temporal a eoni de tortură, Archos R-8 – autonumit şmechereşte Arayt Shah, cel care conduce înfruntarea de acum (Adevăratul Război)…  Mi-e greu să decid care volum mi-a plăcut mai mult, Robopocalipsa începe spectaculos cu preluarea şi distrugerea societăţii umane de către maşini, dar e mai puţin epică în scenele de bătălie. În Robogeneza ele cresc progresiv dinspre a doua treime a cărţii şi se încheie apoteotic cu încleştarea tuturor forţelor existente. Aş spune că pe ansamblu sunt la fel de reuşite, ambele.

   Dincolo de fantezie, aventură şi acţiune, cunoștințele profesionale ale autorului îi permit să jongleze cu idei despre o ecologie a maşinilor şi  a simbiozei om-maşină, dar mai ales să ne transmită convingător fiorul de teamă în ceea ce priveşte viitorul tehnologiei. Clipa când inteligenţa sintetică ar fi creată artificial de experimentele scormonitoare ale savanţilor, poate fi la un pas distanţă. Ce sunt deja aici sunt căile prin care o IA ar putea prelua automat controlul infrastructurii sociale. Iar ele se tot bătătoresc şi diversifică cu fiecare reţea de computere, ghidaj electronic de la distanţă, cu fiecare smart-house, smart-car sau smart-phone care îţi ușureaza viaţa, dar ţi-o lasă totodată atât de expusă atacului informatic organizat. Considerați-vă avertizați de beletristica vizionară a specialiștilor precum Doctor în Robotică Daniel H. Wilson.


Daniel H. Wilson.

sigla Nemira

Cartea Robogeneza de Daniel H. Wilson a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Floarea albastră, de Penelope Fitzgerald, romanul despre viața lui Novalis, acum în colecția Babel

Romanul Floarea albastră, scris de autoarea britanică Penelope Fitzgerald apare la editura Nemira în colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu.

Câștigător al National Book Critic Circle Award, romanul este povestea lui Friedrich von Hardenberg, entuziast student la filosofie, mai târziu geniul romantic Novalis, se scrie în Germania lui Goethe. În ea se întâlnesc „călăuza spiritului“ Sophie von Kühn, „floarea albastră“ și firele mai multor vieți.

Grație, duioșie, ironie și umor – iată cum rescrie excepționala prozatoare britanică un destin într-un roman despre frumusețea și absurdul iubirii, cruzimea destinului, idealuri, studenți și visători…

„Cu greu s-ar putea imagina o reflectare a speranțelor și înfrângerilor romanticilor, a relației dintre inspirație și viața cotidiană, dintre geniu și simplă valoare, mai fascinantă decât în acest roman admirabil.“ London Review of Books

„O carte uimitoare, cel mai mare triumf al lui Penelope Fitzgerald.“ New York Times Book Review

Penelope Fitzgerald (1916-2000) s-a născut într-o familie de oameni de cultură din Marea Britanie, inițiindu-se încă din copilărie cu lumea literaților și a gazetarilor. A debutat foarte târziu ca scriitoare, bucurându-se de admirația a numeroși colegi de breaslă, printre care Julian Barnes, care și-a declarat în repetate rânduri admirația pentru cărțile ei, considerând că ele merită să ajungă la un public cât mai numeros. După ce a absolvit Somerville College la Oxford University, Penelope Fitzgerald a lucrat la BBC în timpului celui de-Al Doilea Război Mondial.  Și după anii ’50 a dus o existență precară, trecând prin mari dificultăți și trebuind să lucreze, printre altele ca profesor, pentru a-și întreține cei trei copii. La 58 de ani a publicat prima sa carte, o biografie a lui Edward Burne-Jones. Ca romancieră, a debutat în 1975 cu volumul The Golden Child, scris pentru a alina chinul soțului suferind de o boală terminală. A publicat apoi patru romane: The Bookshop (1978), nominalizat la Premiul Booker, Offshore (1979), pentru care i s-a decernat Premiul Booker, Innocence (1986) și The Beginning of Spring (1988). Următoarea sa carte a fost The Gate of Angels (1990), și ea nominalizată la aceeași distincție. Floarea albastră (1995) a fost ultima carte a scriitoarei, recompensată cu National Book Critics Circle Award în 1997 și considerată capodopera sa. În anul 2008, Penelope Fitzgard a fost inclusă în topul celor mai importanți 50 de scriitori britanici de după 1945 realizat de prestigioasa publicație The Times. Patru ani mai târziu, The Observer a inclus Floarea albastră printre „cele mai bune zece romane istorice din toate timpurile”.

FRAGMENT

Ca și Herrnhut, Neudietendorf era un loc liniștit. Copiii intrau la ore când sunau instrumentele de vânt, nu clopoţelul. Era și un loc al supunerii absolute, căci cei blânzi vor moșteni pământul. Regula era să umble întotdeauna câte trei, pentru ca al treilea să-i poată spune Predicatorului ce au vorbit ceilalţi doi. Pe de altă parte, niciun profesor nu avea voie să dea vreo pedeapsă când încă era supărat, căci o pedeapsă nedreaptă nu se uită niciodată.

Copiii măturau podelele, îngrijeau animalele și-și vedeau de ale lor, dar nu le era îngăduit niciodată să se hârjonească ori să participe la întreceri sportive. Aveau treizeci de ore de învăţătură și educaţie religioasă pe săptămână. Trebuia să fie toţi în pat la asfinţit și să nu scoată o vorbă până a doua zi, când se trezeau la cinci dimineaţa. După ce se isprăveau treburile comunităţii – văruitul coteţelor, să zicem –, se scoteau afară mesele lungi, din căpriori, pentru o „sărbătoare a dragostei“, când se așezau cu toţii, cântau imnuri și fiecare, chiar și cel mai mic, primea câte un păhărel de băutură făcută în casă. Pentru educaţia unei fete taxa era de opt taleri, iar pentru a unui băiat (care mânca mai mult și avea nevoie de o gramatică a limbii latine și de una a limbii ebraice), de zece taleri.

Charlotte von Hardenberg, cea mai mare dintre copii, care semăna cu mama ei, o dusese foarte bine la Casa de Fete. Se căsătorise devreme și plecase la Lausitz. Fritz fusese al doilea, un băieţel visător, aparent înapoiat. După o boală gravă de care suferise la nouă ani, devenise inteligent și în același an fusese trimis la Neudietendorf. „Dar ce îi lipsește?“ a întrebat Freiherr când, peste doar câteva luni, Predicatorul i-a cerut, în numele Celor Mari, să vină să-și ia fiul. Deloc dispus să condamne neîndurător un copil, acesta i-a răspuns că Fritz pune întrebări întruna, dar nu dorește să primească răspunsuri. Să luăm, a spus Predicatorul, „catehismul copiilor“.

Învăţătorul întreabă: „Ce ești?“

Răspuns: Sunt o fiinţă omenească.

Întrebare: Simţi când te ating?

Răspuns: Simt foarte bine.

Întrebare: Nu este aceasta carne?

Răspuns: Ba da, este.

Întrebare: Toată carnea aceasta pe care o ai se numește trup. Cum se numește?

Răspuns: Trup.

Întrebare: Cum știi dacă cineva moare?

Răspuns: Nu mai poate să vorbească, nu mai poate să se mişte.

Întrebare: Știi de ce nu mai poate?

Răspuns: Nu ştiu de ce nu mai poate.

– N-a putut să răspundă la aceste întrebări? a ţipat Freiherr.

– Se poate să fi răspuns, însă răspunsurile n-au fost corecte, de fapt. E un copil de nici zece ani, dar insistă că trupul nu e carne, ci e din aceeași plămadă ca sufletul.

– Însă acesta e doar un exemplu…

– Aș putea să dau multe altele.

– Încă nu a învăţat…

– Își irosește ocaziile cu visarea lui. Nu va deveni niciodată un membru acceptabil al Neudietendorf.

Freiherr a întrebat dacă nu s-a descoperit nici măcar un semn de morală la fiul său. Predicatorul a ocolit răspunsul.

Mama, sărmana Auguste, care avea să devină bolnăvicioasă curând (deși va trăi mai mult decât zece dintre cei unsprezece copii ai ei) și care era parcă tot timpul în căutarea cuiva faţă de care să se scuze, l-a implorat s-o lase să-l înveţe ea însăși pe Fritz. Dar ce-ar fi putut să-l înveţe? Puţină muzică, poate. Au angajat un profesor din Leipzig.

Noutăți Nemira: Philip K. Dick, Stephen King & Robyn Young

    2017 începe în forță pentru super-cititorii Nemira cu noutăți în colecțiile Nautilus & Suspans:

   Seria de autor Philip K. Dick se îmbogățește cu un nou roman în colecția Nautilus, care apare pentru prima dată în limba română, tradus de Dan Sociu: Dr. BLOODMONEY. Cartea a fost nominalizată la Premiile Nebula în 1965 și descrie un viitor ușor de recunoscut, dar totuși inimaginabil până la capăt. O comedie neagră animată de o galerie de personaje bizare se desfășoară într-o lume care suferă consecințele anihilării nucleare, o lume în care mutanții fac norma. Printre ei, Dr. Bloodmoney este un mutant cu puteri telekinetice, un DJ într-un satelit ce circulă neobosit, un fizician megaloman, care a contribuit semnificativ la distrugere acționează într-o lume dominată de rău.philip_k_dick-dr_bloodmoney

   Stephen King lovește din nou! Seria Bill Hodges, începută anul trecut cu Mister Mercedes în colecția Suspans, continuă cu mult-așteptatul CE-AM GĂSIT AL MEU SĂ FIE, un thriller palpitant despre obsesia periculoasă a unui cititor pentru un scriitor. John Rothstein, scriitorul care l-a inventat pe Jimmy Gold și care este preferatul lui Morris Bellamy, e ucis de fanul său înfocat. Sfârșitul lui înseamnă începutul goanei după opera sa nepublicată, care cuprinde cel puțin încă un roman cu Jimmy Gold. Însă Morris ascunde tot și, peste treizeci și cinci de ani, când iese de la închisoare, află că între timp comoara furată a fost descoperită de altcineva. Dar în calea răzbunării mult visate stau fostul detectiv Bill Hodges și asociații lui de încredere.

robyn-young---2---renegatul_c1

   Pentru pasionații de istorie, tot în colecția Suspans apare RENEGATUL, partea a doua din seria Rebeliunea, de Robyn Young, care povestește pasionant intrigile și luptele care se duceau între Anglia și Scoția într-o perioadă de mari tensiuni politice. Regele Edward al Angliei se îndreaptă spre Scoția, hotărât să o cucerească. Un singur om îi stă în cale: Robert Bruce, care e hotărât să ajungă el însuși pe tronul Scoției. Dar și alții râvnesc la coroană și se coalizează împotriva lui.

Femeia inventată de Camille Laurens-fragment

    Miercuri, 25 ianuarie, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira vă invită la lansarea celui mai nou roman din colecția Babel, Femeia inventată, de Camille Laurens, tradusă de Doru Mareș. 

    Vorbesc despre carte: Adina Dinitoiu, Dana Ionescu, Doru Mareş și Iulian Tănase.

   Romanul este povestea lui Claire, o profesoară de patruzeci și opt de ani, divorțată de curând, care își creează un profil fals pe Facebook și devine o brunetă singură, de douăzeci și patru de ani. Totul pentru a-și urmări iubitul.

    Pasiunea protagonistei pentru un bărbat mai tânăr decât ea se consumă într-o scriitură care amintește de Choderlos de Laclos și de punerile în abis ale lui Borges sau Pirandello. Romanul este un thriller despre condiția umană, o meditație despre identități reale și identități romanești filtrate de rețelele de socializare.

ÎNTREVEDERE CU DOCTORUL MARC B.

CLAIRE

    Le-am povestit deja totul, de zece ori, colegilor dumneavoastră, nu aveţi decât să îmi citiţi dosarul. Ştiu că sunteţi nou pe-aici, se vede. Ăsta e primul dumneavoastră loc de muncă? Pentru că nu aveţi mai mult de treizeci de ani. Nu-i arătaţi.

   Râd pentru că vă recit din Marivaux, iar dumneavoastră nu vă prindeţi. Tot nu v-au băgat literatura în programă pe la şcoala aia a dumneavoastră? L-aţi fi putut simţi, nu ştiu, după ritm, după intonaţie. Doar e meseria dumneavoastră să sesizaţi cum sună. Să reperaţi ce nu e-n regulă. Dingdong. Dilie deci. Araminte. Frumoasa văduvă. Cea despre care nu se ştie dacă tânărul său intendent vrea să o seducă pentru că o iubeşte sau pentru că este bogată. Dacă este sincer, cu toate că o manipulează. Dar dumneavoastră nu sunteţi Dorante, îmi închipui că nu sunteţi aici cu intenţia de a mă lua de soţie.

   Da, am făcut ceva teatru cândva – dar asta a fost demult. Soţul meu era regizor de teatru – în fine: este. El a continuat. Când ne-am cunoscut eram studenţi, jucam în trupa Universităţii. Ce îndepărtat pare totul. Şi totuşi, vedeţi, încă mai ţin minte pe dinafară anumite replici. Mi-am însuşit şi eu arta direcţiei de scenă, nu-i aşa? Dar nu o să ne întoarcem acum în vremea potopului de lacrimi. De altfel, totul este deja scris acolo, în hârţoagele alea ale dumneavoastră. Ce mai vreţi?

    Aveţi nevoie să înţelegeţi? Vai, cum vă înţeleg! Dar, la drept vorbind, ce vreţi să înţelegeţi? Ăsta da răspuns. Aţi şi marcat un punct. Cum vă numiţi? Marc. Marc. Îmi plăceţi, Marc, şi sunt de acord cu dumneavoastră: în fiecare dintre noi nu există decât două persoane interesante, cea care vrea să ucidă şi cea care vrea să moară. Sunt inegal reprezentate, însă când am reuşit să le identificăm pe amândouă, se poate spune că am ajuns să cunoaştem pe cineva. Adesea însă e prea târziu.

    Cum de-am ajuns aici? Care am? Sunteţi drăguţ să vă includeţi în acest dezastru, dumneavoastră, care tocmai aţi debarcat pe-aici. Nimeni nu vă poate imputa situaţia în care mă găsesc, în care „am ajuns“, admiţând că m-aş fi mişcat de doi, ăăăăă, de trei ani, de doi ani şi jumătate? Faptul că sunt aici. Şi-atunci prin am, vreţi să spuneţi noi? Noi toţi? Am adică noi, instituţia. Am adică noi, specialiştii. Am adică noi, societatea. Cum am făcut ca această femeie aici prezentă să trăiască încă pe spinarea colectivităţii, să nu fie redată îndatoririlor, obligaţiilor, capacităţii sale de a produce, dacă nu şi de a reproduce? Cum se poate ca, în puterea vârstei, să fie hrănită, cazată, supravegheată, tratată pe spezele noastre, în loc să îndeplinească, pentru comunitate, ceea ce fără îndoială ştie încă să facă?

   Unde am căcat-o? Asta e întrebarea dumneavoastră? Învăţătoare. Înălţătoare, dar sângerândă, câteodată. La Universitate, da, literatură comparată. Conferenţiar-cerce tător. Urma să devin Profesor. Am fost pe punctul de a fi unsă-n funcţie, de a fi invitată să pătrund în minunata lume a mandarinilor. La patruzeci şi şapte de ani, am putea spune că eram un exemplu pentru femei, ştiţi că procentul de femei în posturile superioare este încă ridicol de mic. După care, ghinion! Beleaua de pe lume! Am fost închisă, am fost cercetată şi, până în acest moment, am fost ţinută sub pază. O să mă ţineţi şi dumneavoastră sub pază, Marc? O să mă ţineţi cu dumneavoastră? Aici, nu mai folosesc la nimic, nu-mi plătesc societăţii tributul. Sunt defunctă, în sens exact: sunt desprinsă de funcţii.

    Da, iată, disfuncţionez, am luat-o pe-arătură, şi-aia dură, dacă preferaţi, m-am înfipt în bulon, m-am scăpat la odgon, şi bang în decor, sunt moartă şi dumneavoastră sunteţi însărcinat să mă resuscitaţi, să mă repuneţi în circuit, să reanclanşaţi maşina, pe scurt, să mă reinseraţi. E bine ce faceţi, nu? – reinserţia. Vreţi ca defuncta să funcţioneze din nou.

   Apropo, am să vă fac o remarcă: m-aţi convocat în această dimi… – da’ ce-i, nu vă place cuvântul „convocat“? – Bine. M-aţi invitat în această dimineaţă, este ora 11.00, v-o spun pentru data viitoare, dacă va mai exista o dată viitoare, nu sunt în apele mele dimineaţa, nu sunt operaţională, nu mă trezesc dimineaţa, sunt doborâtă de Valiumul de seară, dar nu încă legumită de Xanax, nu încă, fiindcă adesea (este un secret, nu-l spuneţi mai departe), adesea nu-l iau, prefer angoasa uitării, când eşti amărât e mai bine s-o ştii, nu sunteţi de acord?

   La început, şi asta nu avea nimic de-a face cu Chris – cu Christophe –, pentru că despre Christophe vreţi să vă vorbesc, presupun? Despre corpul delict sau, mai degrabă, despre inima delict? De suferinţele inimii. Sau poate preferaţi să vă vorbesc despre copilărie, despre părinţi, despre familia mea – toate alea-alea? Nu-l vizam sub nicio formă pe Chris, la început. Nu-l cunoşteam, nu mă interesa. I-am trimis o cerere de prietenie pe Facebook doar pentru a putea urmări ce-nvârte Jo – Jöel. La vremea aceea ieşeam cu Jöel, cu Jo. Pe-atunci Jo nu avea aproape niciun prieten pe reţelele sociale, nu accepta decât persoane pe care le cunoştea, în afară de mine – pretindea că amanţii nu trebuie să fie amici. În timp ce Chris (Jo mi-a spus), Chris avea sute de prieteni, naviga mult pe Facebook, pseudonimul lui era KissChris, strângea like-uri cu o uşurinţă care îl lăsa pe Jo în admiraţie.

   Sunteţi pe Facebook, nu, Marc? Înţelegeţi ce spun? Nu e nevoie să vă traduc, nu? După ce îl frecventai un pic pe Jo, puteai spune că era ceva ciudat cu acea timiditate, pentru că, pe de altă parte, era un tip fără nicio limită, chiar fără niciuna – mai puţin aceea de a nu omorî fix în momentul în care l-ar fi împins impulsul de a o face, cu atât mai mult cu cât există atâtea moduri de a ucide. Vă putea distruge într-o clipă, cu un cuvânt, cu o tăcere. Trebuie că ştiţi că angoasa principală a femeilor este aceea de a nu fi părăsite? Da, chestiile astea figurează prin cărţile dumneavoastră. Ei bine, Jo aşa era – îmi imaginez că i-am putea spune „pervers“: te părăsea de zece ori pe zi. Ştia unde se găseşte falia – într-o anumită măsură, perverşii sunt cei care cunosc cel mai bine femeile – şi înfigea ascuţişul absenţei pentru a-ţi face praf energia vitală, dorinţa de a fi fericit. Îţi întindea mâna, o strângea, după care îi dădea drumul aşa, din nimic, fără vreun motiv aparent, doar pentru că deja contai pe el, pentru că de-acum căpătaseşi încredere.

   În ultima vreme nu-i mai spuneam că-l iubesc, îi ascundeam lucrurile care-mi făceau plăcere, pentru că şi-ar fi dat toată silinţa să le evite sau să le împiedice. Când nu mai puteam, îl părăseam, dar niciodată nu întrerupeam cu totul relaţia. Iar el se întorcea numai zahăr sau i-aş spune numai lapte şi miere, iar ciclul reîncepea lună de lună. Nu mă întrebaţi de ce. Mă separasem recent de soţul meu, n-aveam chef să fiu singură, aveam nevoie de dragoste sau măcar s-o fac, să vorbesc despre ea, să cred în ea, în fine trebuie că ştiţi melodia, vreau să trăiesc, mai trebuie să spun şi de ce?

   Nu, niciodată. Jo nu mi-a făcut niciodată niciun rău fizic. Nu e vorba despre asta. Cruzimea fizică e ultima cale, lovitura peste bot e pentru începători. Greu de spus. Vedeţi dumneavoastră, dorinţa e misterioasă. Ne dorim de la celălalt ceva ce nu avem sau nu mai avem. Înainte, v-aş fi zis că ne dorim mereu acelaşi lucru – ceva bine stabilit, înrădăcinat în trecut, fie el şi vătămător.

   Retrăirea amărăciunii. Reangajarea aruncătoarelor de flăcări. Dar, după această poveste, nu mai ştiu. Mă gândeam că dorinţa ar putea să-şi schimbe natura, că am putea- o dezrădăcina, planta pe un sol nou, mai afânat, mai uşor de arat. Măcar să încerci. Dacă totul este dinainte scris, e atât de trist, îmi spuneam. Dacă liturghia s-a încheiat, la ce bun să te mai rogi?

George R.R. Martin şi Garden Dozois aduc Femei periculoase, vol. 1 la Nemira!

   Războinice care manevrează cu măiestrie sabia, femei pilot, femei din spațiu, ucigașe în serie, femei fatale irezistibile, vrăjitoare, fete rele, rebele și supereroine. Toate, în palpitanta antologie Femei periculoase concepută de George R.R. Martin și Gardner Dozois. Joe Abercrombie, Jim Butcher sau Brandon Sanderson se întâlnesc cu Lev Grossman și Carrie Vaughn în paginile unei cărți în care cititorul va găsi SF, fantasy, horror, suspans, care contrazice orice așteptări și confirmă că, într-adevăr, imaginația nu are limite.

   În viitorul postapocaliptic și în trecutul îndepărtat, luptele se poartă mai ales pe căi nebănuite, personajele se dezvăluie mai ales așa cum nu ni le închipuim și poveștile se petrec mai ales ca în literatură: în deplină libertate.

   Pe lângă povestirile premiate sau nominalizate cuprinse în antologie, Femei periculoase a primit Premiul World Fantasy pentru Cea mai bună antologie din 2014.

   Antologia cuprinde poveşti pentru toate gusturile. Dacă îţî plac romane istorice precum Outlander, vă recomandăm Cântecul Norei, dacă eşti fan al trilogiei Magicienii, nu trebuie să ratezi povestirea lui Lev Grossman din acest volum, iar dacă eşti cititor de thrillere, Ştiu cum să le-agăţ şi Sau mi s-a frânt inima sunt poveştile potrivite pentru tine.

    George R.R. Martin și Gardner Dozois au coordonat mai multe antologii împreună, publicând mereu autori în vogă și alegând tematici interesante: Războinicii, Străzi întunecate, Cântece de dragoste și moarte și altele.

       Cuprins

  • Introducere de Gardner Dozois
  • Halal desperado! de Joe Abercrombie (fantasy)
  • Sau mi s-a frânt inima de Megan Abbott (thriller, crime)
  • Cântecul Norei de Cecelia Holland (ficțiune istorică)
  • Mâinile care nu există de Melinda Snodgrass (distopie, extratereștrii, mutații genetice)
  • Bombardele de Jim Butcher (vrăjitorie, vampiri)
  • Raisa Stepanova de Carrie Vaughn (ficțiune istorică, aventuri, proză de război)
  • În ring cu Iisus de Joe R. Lansdale (romance)
  • Vecinele de Megan Lindholm (time travel)
  • Știu cum să le-agăţ de Lawrence Block (crime thriller, femme fatale story)
  • Umbre pentru Tăcere în Codrii Iadului de Brandon Sanderson (supranatural)
  • Regină în exil de Sharon Key Penman (ficțiune istorică)
  • Fata din oglindă de Lev Grossman (universul Magicienii)
Introducere Garden Dozois

    Literatura de gen a fost întotdeauna divizată cu privire la întrebarea:cât de periculoase sunt femeile?

   În lumea reală, desigur, răspunsul s-a lămurit de mult. Chiar dacă amazoanele sunt mitologice (şi, dacă n-au fost astfel, aproape sigur nu şi-ar fi tăiat sânul drept pentru a le fi mai uşor să tragă cu arcul), legenda lor a fost inspirată de amintirea ferocelor femei războinice din neamul sciţilor, care erau prea puţin mitologice. Gladiatrix – femeile gladiatori, se luptau până la moarte cu alte femei – şi, uneori, chiar şi cu bărbaţi – în arenele Romei antice. Au existat femei pirat, ca Anne Bonny şi Mary Read, ba încă şi femei samurai. Alte femei au luptat în trupele din linia întâi, fiind temute pentru ferocitatea lor, în armata rusă din Al Doilea Război Mondial, şi fac acelaşi lucru şi în Israel, în zilele noastre.

………………………………………………………………………………………………………………………………………..

   Cu toate acestea, ficţiunea populară a adoptat întotdeauna o perspectivă schizofrenică asupra periculozităţii femeilor. În literatura știinţifico-fantastică a anilor 1930, ’40 şi ’50, femeile, dacă apăreau cât de cât, erau în mare măsură reduse la roluri cum ar fi frumoasa fiică a savantului, care putea să zbiere în timpul scenelor de luptă, dar altminteri nu prea avea altceva de făcut decât să se agaţe adorator de braţul eroului, la final. Legiuni întregi de femei leşinau neajutorate în timp ce aşteptau ca viteazul erou cu fălcile strânse să le salveze de toate cele, de la dragoni şi până la monştrii din spaţiu care le răpeau mereu în scopuri improbabile, fie alimentare, fie romantice, pe copertele revistelor SF. Femei, zbătându-se neputincioase, erau legate pe şinele de cale ferată, unde nu puteau decât să guiţe în semn de protest, sperând că Băiatul Bun va veni să le salveze la timp. Totuşi, în acea vreme, femeile războinice, ca Dejah Thoris şi Thuvia, Fecioara de pe Marte, ale lui Edgar Rice Burroughs, erau întru totul la fel de iscusite cu spada şi absolut la fel de redutabile în luptă ca John Carter şi ceilalţi camarazi ai lor
bărbaţi.

………………………………………………………………………………………………………………………………………..

   Vicleana şi tenebroasa Irene Adler, a lui Arthur Conan Doyle, a fost una dintre puţinele persoane care l-au pus vreodată în încurcătură pe Sherlock Holmes – şi, probabil, o sursă de inspiraţie pentru legiunile de femmes fatales amăgitoare, primejdioase, seducătoare şi trădătoare care aveau să apară în lucrările lui Dashiell Hammett şi ale lui James M. Cain, iar mai târziu, în zeci de films noir, continuând să fie prezente în filme şi la televizor până în zilele noastre. Eroinele ulterioare de televiziune, ca Buffy Spaima Vampirilor şi Xena, Prinţesa Războinică, au impus ferm femeile ca fiind îndeajuns de combative şi ucigătoare pentru a se lupta cu hoarde întregi de ameninţări supranaturale înfiorătoare şi au contribuit la inspirarea întregului subgen al romantismului paranormal, care uneori mai e cunoscut şi sub denumirea neoficială de gen kick-ass heroine.

    La fel ca antologia noastră Războinicii, Femei periculoase a fost concepută ca o culegere din mai multe genuri, combinând povestiri de tot felul, astfel că am cerut unor scriitori din diverse categorii – science fiction, fantasy, mister, istoric, horror, romantic paranormal –, bărbaţi şi femei deopotrivă, să abordeze tema „femeilor periculoase“, apel căruia i-au răspuns unii dintre cei mai buni autori activi, incluzând atât noi scriitori, cât şi giganţi ai respectivelor domenii, ca Diana Gabaldon, Jim Butcher, Sharon Kay Penman, Joe Abercrombie, Carrie Vaughn, Joe R. Lansdale, Lawrence Block, Cecelia Holland, Brandon Senderson, Sherilynn Kenyon, S.M. Stirling, Nancy Kress şi George R.R. Martin.

   Aici nu veţi găsi victime neputincioase care stau cu mâinile-n sân, smiorcăindu-se de groază, în timp ce eroul se luptă cu monstrul sau încrucişează spadele cu antagonistul, iar dacă aţi vrea să le legaţi pe aceste femei de calea ferată, vă veţi alege cu o cotonogeală de toată frumuseţea.

Lectură plăcută!

Dacă mai speri în finaluri fericite, nu ai acordat destulă atenție efectului GoT

Lumea de gheață și foc

Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, de George R. R. Martin, Elio M. Garcia şi Linda Antonsson

Editura: Nemira
Colecția: Nautilus
Număr de pagini: 336
Format: 230 x 300 mm
Traducător: Silviu Genescu
An apariție: 2015

   Nu a existat niciodată, în toată istoria umanităţii, o serie de cărţi şi filme (pentru că deja nu mai poţi să disociezi romanele de serialul TV) care să creeze dependenţa pe care o induce “Urzeala Tronurilor”. Remarcabil e că ea nu se manifestă doar pe vreo nişă, sau pentru vreun gen anume de cititori și telespectatori. Saga literar-televizionistică este la fel de apreciată de personalităţi ştiinţifice sau literare, de adolescenţii rebeli ori tocilari ca şi de gospodinele ce priveau numai telenovele sau gospodarii ori pensionarii ce nu mai urmăriseră un serial episod după episod de pe vremea Dallas-ului. Dacă iubeşti istoria, aventura, poezia, basmele, poveştile de dragoste, mitologia, intrigile de curte sau de familie şi cam orice se poate imagina, vei găsi ce e mai bun din tematica lor în universul de gheaţă şi foc al lui George R.R. Martin.

   Într-un sondaj care să identifice principala cauză a acestui succes, probabil primul motiv bifat ar fi, paradoxul-paradoxurilor: realismul. Pentru că povestea e totuşi o fantezie. Asta dacă mai putem numi fantezie un univers din care odată ieşit, propriul univers ţi se pare palid, şters şi extrem de simplist prin comparație. Dar o fantezie care nu e nici fantasy-ul romanţios de fete, cu vampiri îndrăgostiţi, nici tocmai un eroic-fantasy – pentru că nimeni nu reuşeşte să rămână eroic până la final în GoT (Game of Thrones – abreviere  cvasi-predestinată). Însăşi clasicii literaturii de gen par infantili, exageraţi şi prea puţin credibili cu monştrii lor – nimic nu e mai monstruos decât umanitatea personajelor din Urzeala Tronurilor. Elementul fantastic e puţin folosit, mai mult ca o umbră ameninţătoare, coborând din legende şi poveşti spuse la gura sobei, decât ca o realitate palpabilă. Iar atunci când el totuşi apare este cu atât mai înfiorător, cu cât, asemeni eroilor romanelor, ai ajuns să nu mai crezi că  există.2 (2)    Inspiraţia lui George Martin e declarat una istorică, a indicat inclusiv sursele principale: Războiul celor Două Roze din istoria Angliei şi “Regii Blestemaţi”, cărțile lui Maurice Druon, serie de aventuri romanţată, ce maschează de fapt o sclipitoare lucrare didactică de popularizare a istoriei Franţei. Prin simpla lor pomenire ca matrice pentru  romanele sale fantasy, scriitorul a întors generaţii de cititori înspre istoriile şi istorisirile care l-au inspirat. Eu însumi am început să îl citesc pe Druon şi romanele Philippei Gregory despre Războiul celor Două Roze, datorită lui şi am fost uimit de cât de mult din scenariile sale, am regăsit în ele. De la bătălii, evenimente şi obiceiuri medievale, până la amănunte aproape nemodificate, la nume unde se schimbă doar o literă-două (York, devine Stark, Lancaster devine Lannister), sau porecle reproduse întocmai. Totuşi, odată impregnate cu pecețile Westerosului, nu ai cum să consideri ceva din toate astea ca plagiere, ci prin faptul că au existat şi în lumea noastră, ca o tentă în plus de realism şi autenticitate. Sigur, în caz că nu apreciai deja lumea GoT ca mult mai realistă şi mai autentică decât tot ce-avem noi pe-aici.

   Dar nu numai trecutul e oglindit de opera lui Martin. Prezentul cu ridicătorii de ziduri şi lumea vestică clătinându-se sub invazii culturale. Cu Mama Merkel salvatoarea de victime ale războaielor ca Daenerys – mama sclavilor eliberați, cu izolaţionişti, cu separatişti şi conflincte tectonice religioase. Cu dezastre ecologice șl molimi pândind, cu forţe sumbre ridicându-se. Cu sadism, teroare, decapitări de ostatici, sânge şi flăcări. Cu senzaţie de societate aflată în pragul colapsului, unde totuşi toţi petrec cu inconştienţă.

    Însăși concepția de a face filme s-a schimbat după ecranizarea Urzelii. Happy-end-ul s-a stins în chinuri, iar acum până și în peliculele Disney a ajuns să moară toată lumea (vezi ultimul Star Wars – mai sumbru și mai masacrator decât pe vremea când nu era Disney, dar nu exista Game of Thrones care să ridice ștacheta realismului conflinctual până la stele). În spiritul ăsta prevestitor de năpaste, nu a fost vreodată un autor pentru care să se roage fanii mai mult să nu  treacă pe alte tărâmuri înainte de a îşi termina povestea, cum o fac pentru George Martin, având în vedere că scriitorul are totuşi o vârstă. S-au înregistrat chiar indignări ale unora  pentru că  şi-a dedicat timpul acestui album enciclopedic, în loc să termine ultimele două romane din seria propriu-zisă de şapte.

   Probabil sunt numai cei ce nu au răsfoit măcar “Lumea de gheață și foc”. Pentru că această apariţie neaşteptată, o carte uriaşă ca un tom din vechime, nu e nicio simplă enciclopedie, nici vreun artificiu comercial pentru a mai stoarce un ban de la dependenţi. Nicidecum. E practic un nou volum al seriei. O lucrare inovativă care face legătura între “Cântec de gheață si foc” şi antologia de povestiri cu Duncan şi Egg, eroii îndrăgiţi din “Cavalerul celor Şapte Regate” (prequel al Urzelii Tronurilor). Dar şi un nou episod al serialului (dat fiind că are o prezentare grafică extraordinară, aproape cinematografică), care detaliază toată istoria şi geografia Westerosului, Essosului, a celorlalte continente, precum şi faptele memorabile ale personalităților lor.george martin

    Volumul e scris în colaborare cu Enio Garcia şi Linda Antonsson, doi discipoli specialişti în tot ce ţine de GoT, fondatori ai site-ului westeros.org care e practic o pagină oficială pentru geografia şi istoria universului lui Martin. Coautori atât de erudiţi în domeniu încât au participat ca experţi şi la elaborarea scenariului serialului. Dar ca în ecranizare, se simte inconfundabila amprentă dominantă şi forţa creatoare a maestrului, controlând totul. llustrată absolut minunat, “Lumea de gheaţă şi foc” merită achiziţionată de orice pasionat sau fan. Oricare dintre ei va găsi mereu motive să recurgă la clarificările ei citind sau recitind “Cântec de gheaţă şi foc” ori “Cavalerul celor Şapte Regate”. Iar cei ce preferă doar serialul, vor putea înţelege şi aprofunda mult mai bine personajele, legându-le de trecutul lor, de istoria, obiceiurile şi religia care le-au format.

4 (1)

    V-aţi întrebat vreodată cine sunt primii oameni, de ce sunt în prag de extincţie Copiii Pădurii, cum a sfârşit măreaţa Valyrie? Dar de unde au venit Targaryenii, unde au dispărut dragonii, de ce e atât de diferit ţinutul Dornelor de restul Regatului, care era exact primejdia Blackfyre din povestirile cu Dunk şi Egg, ce făcea Tywin Lannister în tinereţe, cum a început revolta contra Regelui Nebun, de ce sunt anotimpurile atât de lungi şi ce se întâmplă când vine iarna? Toate aceste interogaţii şi multe altele, îşi găsesc răspunsurile acum.

    “Lumea de gheaţă şi foc” e prezentată ca o lucrare originală ad usum Delphini (cum se numea la Curtea Franţei o operă informativă concepută pentru tânărul vlăstar regal), scribăluită pentru proaspătul Rege Tommen de Maesterul Citadelei Yendel. Prin acest artificiu, autorii strecoară în felul cronicarului de a nara, toate dubiile cărturarilor vremii lui cu privire la existența cu adevărat a unui pericol de dincolo de Zid, a interpretării legendelor, sau nelămuririle şi nesingurața din jurul diferitelor evenimente ce se pierd în negura timpului şi în privinţa cărora istoricii se contrazic.5

     Cartea este alcătuită din şapte mari capitole, păstrând cifra mi(s)tică pe care o regăsim în numărul zeilor, numărul regatelor, ba chiar şi numărul volumelor pe care le-a anunţat Martin :

     Istoria Străveche – unde ne sunt povestite cele mai vechi legende despre originile populaţiilor din Westeros, clarificându-ne cine sunt atât de des-pomeniţii Primi Oameni, cum a afectat venirea lor triburile Copiilor Pădurii sau ale Uriaşilor şi cum au trebuit să se confrunte la rândul lor cu invazia andalilor

     Domnia Dragonilor – descrie ultima debarcare în masă dinspre Essos în Westeros, cea a urmaşilor distrusei Valyria, Stăpânii Dragonilor, şi felul cum Targaryenii cuceresc rând pe rând Cele Şapte Regate

       Regii Targaryeni –  detaliază domniile regilor din Casa Targaryen, lupta lor îndelungată pentru controlul neîmblânzitei regiuni Dorne,  felului în care au ajuns să îşi piardă invincibilele arme supreme zoologice în războiul civil numit Dansul Dragonilor, dar şi rebeliunile Blackfire – despre care se aminteşte atât de mult în povestirile cu Dunk şi Egg, ale căror dedesubturi le putem înţelege, în sfârşit, în profunzime.

       Căderea Dragonilor – ne aduce cu un pas înaintea debutului Urzelii Tronurilor, aproape fiecare referire din cărţi sau serial la vreun episod din trecutul recent, îşi află explicaţia; sigur, în afara celor pe care Maester Yendel nu le cunoaşte şi vor rămâne în continuare mistere de dezlegat pentru ultimele două volume ale lui Martin

      Cele Şapte Regate  – ne dezvăluie într-o manieră incitantă, istoria, geografia şi obiceiurile fiecarei regiuni din Westeros, precum şi  confruntările pentru stăpânirea lor, pedigriul războinic al marilor Case ce au ajuns să le conducă

     Dincolo de Regatul Apusului – aruncă o privire inedită chiar pentru fanii cei mai cunoscători, asupra ţinuturilor exotice din afara Westerosului; şi nu doar asupra Essosului, a Oraşelor Libere, Bravoosului, a Golfului Sclavilor şi a urmaşelor coloniilor valyriene, dar şi a Insulelor Verii sau a unor părţi îndepărtate ale universului fantastic, despre care acum aflăm prima oară6 (1)

    “Lumea de gheaţă şi foc” arată ca o enciclopedie (copertă cartonată, file veline, calitate excepţională a graficii); te informează ca o enciclopedie (nimic din trecut nu rămâne nelămurit – totuşi nu se oferă niciun spoiler, pentru că toate evenimentele au avut loc înainte de precipitarea finală din Game of Thrones); chiar are bucăţi zdravene pe care le poţi categorisi ca enciclopedice (mai ales în ultimele două părţi), însă e mult mai mult decât o enciclopedie sau un album artistic cu splendide ilustraţii gotice. Este fondul tapiseriei medievale pe care e brodată Urzeala Tronurilor, Încleștarea Regilor, Iureşul Săbiilor, Festinul Ciorilor şi Dansul Dragonilor, aşteptând Vânturile Iernii şi Un vis de primăvară. Poţi să admiri fiecare scenă, dar numai împreună dau acea senzaţie de complet, continuitate şi imagine de ansamblu.

    Am început cu parafrazarea unui celebru citat din serial, “If you think this has a happy ending, you haven’t been paying attention.”, nu atât de celebru totuși ca “Winter Is Coming”. Se spune că atunci când un fragment dintr-o operă intră în imaginarul colectiv citată exact şi folosită în discuţii de zi cu zi, poţi nominaliza acea operă ca formatoare a gândirii societăţii. Dacă fiecare dintre bucăţelele astea memorabile ar fi flamuri medievale după care toţi pot să identifice aparţinătorul, prima ar fi a filmului, pentru că nici nu apare în carte şi e o atenţionare a revoluționarilor scenarişti conduşi de Martin, că nimeni nu e de neatins în ecranizarea sa. “Vine iarna” e previziunea simbol pentru seria de romane, parcă o şi vezi imprimată pe scutul de pe copertă. Flamura muzicală e dată de genericul de început cu coloana sa sonoră obsedantă care te pregătește pentru explozia de acţiune. Iar “Ploile din Castamere”? “The Rains of Castamere” este poezie. Cea mai bună încheiere pentru prezentarea unui atât de original album tematic de artă, ca “Lumea de Gheață și Foc”:

Surse foto: Copyright © 2014 by George R.R. Martin, Copyright © Nemira, 2015

targulcartii.ro

Cartea Lumea de gheață și foc-Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, de George R. R. Martin, Elio M. Garcia şi Linda Antonsson a fost oferită pentru recenzie de Târgul cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul cărţii.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

 

 

by -
6

Sisteme de fixare şi prindere de Ştefania Mihalache

recenzie

   Volumul de poezii “Sisteme de fixare și prindere” al scriitoarei și poetei Ștefania Mihalache a apărut la editura Nemira în anul 2016, într-o colecție dedicată poeziei denumită “Vorpal” aflată sub coordonarea Svetlanei Cârstean. Am fost intrigată de denumirea colecției și poate așa au fost și alți cititori, dar am căutat explicația care este una deosebită:

            “ Vorpalul e arma absurdă dar eficientă și impecabilă care apare în poemul Jabberwocky  din Alice în “Țara oglinzilor”. Arma jucăușă și periculos de inteligentă…”

   Colecția “Vorpal” a debutat cu două volume de poezii : “Dodii” de Florin Dumitrescu și “ Sisteme de fixare și prindere” de Ștefania Mihalache. Cei doi poeți au avut o seară de poezie la M60 cu recitări din volumele publicate de editura Nemira pe 13 decembrie 2016.

Colecția “Vorpal” s-a lansat la târgul de carte “Gaudeamus”, sâmbătă, 19 noiembrie 2016. Cu această ocazie coordonatoarea colecției, Svetlana Cârstean a spus:

“ Acum cinci ani scriam că poezia este o Cenușăreasă care se strecoară prin literatura contemporană cu saboții ei de lemn, cumva încercând să nu facă prea mult zgomot.” În mod sigur colecția “ Vorpal” va transforma Cenuăreasa într-o adevărată prințesă. Volumul poetei Ștefania Mihalache este deja un prim pas al acestei transformări.”

   Miercuri 7 decembrie 2016, în cadrul celei de a doua ediții a premiilor Matei Brâncoveanu pentru tinerii artiști, gală susțintă de Fundația Alexandrion, poeta Ștefania Mihalache a primit Premiul pentru Literatură pentru volumul “ Sisteme de fixare și prindere” apărut în toamna 2016 la editura Nemira.

   Ștefania Mihalache s-a născut la data de 15 august 1978 la Brașov. Este absolventă a Facultății de litere a Universitații Transilvania, Brașov și are un master în studii de gen și cultură la Universitatea Central Europeană, Budapesta, cu teza “Narratives of Masculinity. Negotiating the Border in Bram Stoker’sDracula.”

   Debutează cu volumul colectiv “Junii 03”, Antologia tinerilor prozatori brașoveni, editat de revista “Interval” 2003. În 2004 debutează editorial cu volumul “Est-falia”, Editura Paralela 45, roman nominalizat la Marile premii Prometheus, ediția a IV-a, categoria Opera Prima. A publicat și romanul “Poemele secretarei” la editura “Cartea românească”

   A publicat proză și recenzii în revistele “Pana mea”, “ Vatra”, “ Observator cultural”,” Time Out”, “Dilemateca” și “Noua literatură.” A lucrat ca scenaristă la Media Pro Pictures, București. Din octombrie 2009 a fost doctorandă a Facultății de litere a Universității București cu o teză pe tema copilăriei în proza de după 1989, coordonată de profesorul Eugen Negrici. A obținut titlul de doctor în 2012.

   Volumul de poezii “Sisteme de fixare și prindere“ are 109 pagini, este elegant ca apariție de carte cu o mică reproducere grafică a desenului bine cunoscut al lui Leonardo da Vinci, “The Uman Foetus in the Womb” . Cartea are patru părți distincte: Primul, A doua, Colierul dublu, Cablu de tracțiune. Toate noțiunile acestea pur tehnice, chiar înșelător de tehnice, ascund o temă veche de când lumea, o temă pur feminină, tema maternității cu tot ce presupune în secolul 21 și în mileniul III- maternitatea. Femeia acestui timp pur tehnologic în care umanitatea pare a se pierde și a se căuta pe sine fără ca încă să se găsească, maternitatea este în mod surprinzător o problemă care însingurează. Și din toate poeziile Ștefaniei Mihalache eu am resimțit această însingurare. Noua conformație fizică a viitoarei mame, noua și imensa responsabilitate pentru copilul care se va naște, noile senzații fizice, dar și noile trăiri psihice totul e nou, nou și nu odată creator de alte și alte întrebări și senzații.Și mai este ireversibilitatea tuturor schimbărilor prin care trece femeia. Odată cu naşterea copilului se naște și ea din nou, o altă femeie, complet diferită și completă altfel, pentru că este MAMA. Din poezii și denumirile de capitole mi-am dat seama că este vorba de doi copii, un băiat, “Primul”  și o fată, “A doua” deci două experiențe diferite chiar dacă în mare sunt la fel. Dar ea, mama, este altfel. Pentru Primul este și ea prima dată, pentru A doua deja are experiență și știe cam la ce să se aștepte. Trăirile ei se concentrează pe alte lucruri, întrebările ei se axează pe alte nedumeriri.

   Mi-a plăcut în mod deosebit poezia “Lumea, nimic mai puțin” în care tinerei pe cale de a deveni mamă îi este teamă să-i vorbească copilului ca nu cumva să-i prezinte lumea în care acesta se va naște ca o lume idealizată și ideală.

“ Am vrut să-ți promit c-o să vorbim zilnic

c-o să te aduc pe lume pe un pat de vorbe

pe rmă era să-ți promit totul

cu tinerețea fără bătrânețe și toate celelalte

dar m-am oprit la timp.” (p.11)

  Foarte sugestivă este și poezia “Filmul” în care este prezentată banala deja ecografie doar că în câteva versuri se adună o mulțime de simboluri inversate, dinspre moarte spre viață.

“ O dată pe lună stau în fața unui monitor,

urmăresc un film de Tarkovski

cu o umbră fugită -ntr-o mare de gri

o umbră întoarsă adusă răsucită și scăpată

o umbră care vrea să sară un râu până la mine

pe care luntrașul trebuie s-o treaca în sens invers

și care îmi dă mie un ban dacă pot să-i spun

cum îmi doresc să fie.” (p.14)

Definiția poetică a Mamei este excepțional redată în poezia “Timpul tău e al meu”:

“Numai o mamă o să fiu, singura

care știe locul adevărat

al fiecărui obiect din casă

și voi, tu și tatăl tău,

o să trebuiască să mă întrebați pe mine unde sunt lucrurile….” (p.21)

   Am fost toată viața mea de adult în primul rând mamă și de multe ori mi-am dat  seama că de fapt în asta constă atotputernicia unei mame, să fie creatoarea universului ordonat material al familiei ei! Să fie, așa cum spune poeta, “dresoarea mopului a aspiratorului și a măturii”. Poetic și faptic adevărat!

    Partea a doua este dedicată fetiței, “A doua”. Tonul se schimbă puțin. În mod neașteptat A Doua este privită ca cineva mai puternic, cu mai multă forță decât Primul. Iată cum este descrisă în poezia “ Lullaby” (p.42):

“ Tu,a doua,

ești instantanee

neîntârziată

imediată

neînfricată

neînfricoșată….”

Aceeași imagine de putere și strălucire o găsim și în poezia “ Coadă de cometă”, p.43.

“Tu ești

o coadă de cometă

și o stea stătătoare

și o strălucire îndrăzneață

care se ia la întrecere seara

cu Luceafărul de seară.”

    Partea a treia a volumului se numește “Colierul dublu”. În tehnică colierul dublu este un dispozitiv de metal sau din plastic cu care se fixează țevile. Sunt deci elemente de prindere și fixare. Poeziile sunt de data asta axate pe sentimentele și trăirile femeii de după apariția copiilor. Acum apare nevoia reîmprietenirii cu cea care a devenit după naștere. Și poeziile chiar asta fac. Sunt referiri la silueta complet schimbată, la burta care nu se mai  retrage în forma ei iniţială, la ridurile care vorbesc de griji și de o altă vârstă. În poezia “Prietene în vizită”, p.65, exact despre aceste noi și neașteptate provocări este vorba.

“ Burțile nu trec niciodată

nu se resorb

nu se retrag discret și elegant

ca niște bucăți de carne din trecut

ca niște fapte

nimeni din familie nu vorbește

la mesele la care ne adunăm toți decențele

ele rămân.”

   Ultima parte a volumului se numește “Cabluri de tracțiune”, din nou elemente din universul tehnic, ingineresc. Toate titlurile poeziilor sunt din același univers tehnic, micile elemente tehnice cu care fixăm și prindem obiecte din mediul casnic. Sunt titluri de genul inel de cuplare, șină de plastic pentru perdele, mascare șurub pentru șină de perdea, ansamblu culisant etc. M-am întrebat chiar pornind de la titlul cărții de ce această preferință pentru elemente din zona tehnică, fixă, imuabilă a vieții noastre când de fapt poeziile se referă la cele mai sensibile și mai profunde trăiri pe care le poate avea o femeie când devine mamă? Oare dincolo de toată fericirea aceasta unică de a da viață și a te dedica ei, femeia nu se simte cumva prinsă și fixată ca printr-un întreg sistem tehnic? Nu se mai poate mișca decât într-o singură direcție precum perdeaua pe şina ei de plastic și nu mai poate fi decât fixată precum țeava cu acel colier dublu de metal sau de plastic. Dar este și bucuria statornică de a crea astfel Familia și este deplin conștientă de locul său în această familie. În poezia “Patru”, p.91, tocmai despre familie este vorba și despre  forța pe care au toți patru împreună.

“Acum noi suntem patru,

și mai puternici ca încă alți patru,

pentru că ei, oricum ar fi ei,

nu sunt drago-lupi ca noi….”

În unele poezii precum “Capete 2” sau “Tată în iarnă” poeta se referă la tatăl ei despre care spune:

“Îmbătrânesc

și tații mei îi retrag de sub mine

unul mâinile calde de inginer

celălalt mâinile   subțiri și nervoase de poet…”

   Cred că acestor două fațete ale tatălui le răspunde titlul volumului și titlurile multor poezii. pe de o parte noțiuni inginerești transformate însă într-un univers poetic foarte personal.Volumul însă este dedicat lui Eric și Antonia, primul și a doua.

   Recomand lectura acestui volum de poezie. Dincolo de versuri, de imagini poetice, de trăiri surpinzător de sincer redate, de talentul de a reda în imagini deosebite sentimentele cele mai omenești cu putință, dincolo de toate acestea și încă multe altele, veți cunoaște o poetă din tânăra generație cu totul deosebită. Poezia ei degajă sinceritate, curaj, plăcerea de a trăi și o putere admirabilă în înfruntarea tuturor provocărilor vieții, maternitatea, grija copiilor, bătrânețea, relația cu părinții proprii, sentimentul continuității. Cu ajutorul versurilor ei ne va fi mai ușor să descifrăm propriile noastre trăiri pentru că în fond acesta e rolul poeziei.

Mulțumesc editurii Nemira pentru cartea pusă la dispoziție.

sigla Nemira

Cartea Sisteme de fixare si prindere, de Stefania Mihalache a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

by -
25

Blonda cu ochi negri, de Benjamin Black

Titlul original: The black- Eyed Blonde

Un roman Philip Marlowe

Editura: Nemira Publishing House , 2015

Traducere din limba engleză: Oana Chițu

Pagini: 295

Genul: Suspans

   Despre Autor – John Banville (cunoscut și sub pseudonimul Benjamin Black) s-a născut la 8 decembrie 1945 în Wexford, Irlanda. Editor literar la Irish Times între 1988 și 1999.

   Prima carte a sa  Long Lankin 1970; După Birchwood (1972- American –Irish Foundation Award,1981) s-a dedicat „tetralogiei științifice” care l-a consacrat ca autor; Doctor Copernicus (1976 – Premiul James Tait Black Memorial); Ghosts (1993 – Năluci, Editura Nemira, 2008); Athena (1995 – Athena, Editura Nemira, 2008) precum multe alte volume. 

   În ultimul timp am citit genuri diferite, de la romantic, SF, dramă, dezvoltare personală, aventură, thriller. Îmi era dor să citesc o carte de suspans, care te ține într-o continuă curiozitate, te captivează încât să nu lași romanul din mână.

   Philip Marlowe este un detectiv plictisit, un bun observator al persoanelor din jur, în așteptarea unor posibili clienți. În general clienții lui sunt femei, care vor să descopere dacă sunt înșelate de soții lor.

Pe tot parcursul romanului mi-am imaginat în rolul lui Marlowe pe Antonio Banderas ( un Alain Delon modern).

   Prima clientă, o bogătașă tânără și fermecătoare, care nu vrea detalii despre escapadele soțului ci vrea să dea de urma amantului care a  dispărut misterios.

   Clare Cavendish  e blonda cu ochi negri: misterioasă, elegantă, bogată( foarte bogată), frumoasă și tânără.

Doamna Cavendish dorește să ia urma presupusului ei iubit, Nico Peterson, un pungaș, profitor, un pierde vară, care se presupune a fi mort și pe care Clare l-ar fi zărit în San Francisco.

  Detectivul se apucă de treabă descoperind o grămadă de întâmplări ciudate, crime, persoane interlope, minciuni, droguri. Singura care nu se încadrează în peisaj e Clare, iar Marlowe se simte foarte intrigat, poate și de faptul că Blonda cu ochi negri  l-a cucerit deja.

– E așa de fierbinte, a șoptit, biata ta piele e așa fierbinte.

În adâncul irișilor ei negri puteam vedea străluciri mici argintii.

– Există vreun pat în casa asta? A întrebat ea ușor. Crezi că doamna Paloosa s-ar supăra dacă ne-am întinde puțin în el?

Glasul îmi tot pierise de-a lungul întregii seri.

– Sunt sigur că nu ar deranja-o, am zis cu o voce dogită. Oricum, cine o să-i spună?

   Apare sora dispărutului Lynn Peterson, care este ucisă de doi mexicani. Marlowe ar fi principalul suspect dacă nu ar avea doi prieteni polițiști. Continuă cercetările, ajungând la Clubul Cahuilla căutând informații este ținut captiv de patronul clubului, Wilberforce Canning, un mare gangster și surprinzător tatăl fraților Peterson.

  Se leagă o oarecare relație între detectiv și blonda sexy, o aventură care se consumă o singură dată, suficient încât detectivul să se topească. Încă o dovadă că bărbații gândesc cel mai mult din pantaloni 🙂

   Apar multe personaje noi, toată lumea îl caută pe Nico care apare, cu o servietă de droguri( oare chiar era amantul blondei ? ). Reapare un prieten vechi al lui Marlowe, Terry, ce rol are acest prieten și dacă într-adevăr irezistibila blondă cu ochi negri este atrasă de detectiv, sau doar s-a folosit de frumusețea ei pentru a-l seduce cu alte scopuri, rămâne să descoperiți citind acest roman.

   Am fost nevoită să povestesc puțin din subiectul cărții deoarece nu este o carte cu dedesubturi, nu trebuie citită printre rânduri. E pur și simplu o lectură plină de suspans, intrigă, flirt, manipulare. Un roman frumos, perfect pentru o lectură în serile friguroase, la căldură cu o cană de ceai aburind.

„Când eram tânăr, acum câteva milenii, obișnuiam să cred că știu ce fac. Eram conștient de capriciile lumii – jocurile făcute cu speranțele și dorințele noastre – , dar în ceea ce mă privea, mă simțeam suficient de încrezător că mă aflam la cârma situației. Acum știm mai multe. Acum știu că deciziile pe care credeam că le luăm la un moment dat sunt, de fapt, tardive, iar când lucrurile au început deja să se pună în mișcare, noi nu suntem decât în derivă. Nu mă deranjează prea tare să fiu conștient de cât de puțin control am asupra vieții mele.”

Recomand  100% acest roman.

  Mi-a plăcut mult această carte și chiar îmi era dor să mă relaxez în căutarea misterelor alături de Philip Marlowe ( Antonio Banderas al meu 🙂 )

„ Raymond Chandler zâmbește undeva, pentru că Blonda cu ochi negri e un roman frumos, care se face ecoul melancoliei lui la o intensitate perfectă…Mi-a plăcut mult.”/STEPHEN KING

„ Cea mai recentă încarnare a detectivului inventat de Raymond Chandler îi va încânta pe admiratorii scriitorului și ai lui Philip Marlowe, iar cartea va fi o bucurie și pentru noii fani ai romanului polițist.”/Library Journal

sigla Nemira

Cartea Blonda cu ochi negri de Benjamin Black a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook 

 

 

by -
5

„Odată ce semenii tăi decretează că eşti erou, îţi pierzi dreptul la intimitate. Devii un obiect, despuiat de o parte din trăsăturile tale omeneşti, de parcă ai fi câştigat la o loterie cosmică şi apoi te-ai trezit că te-ai transformat într-o mică divinitate.

 Înainte de cădere, de Noah Hawley

Editura: Nemira, 2016

Număr de pagini: 432

 

Toată lumea vine de undeva.Toţi avem câte o poveste, vieţile noastre se desfăşoară de-a lungul unor cărări strâmbe, ciocnindu-se unele de celelalte în moduri neaşteptate.”

   Deşi voluminos ca întindere, thrillerul ÎNAINTE DE CĂDERE merită pus pe lista cărţilor de weekend sau de vacanţă. Este cu siguranţă o lectură antrenantă, captivantă, ce-l poartă pe cititor în înşelătoarea lume a televiziunii, a aparenţelor şi a banilor („Oamenii folosesc cuvântul ban de parcă ar fi un obiect. Un substantiv comun. Iar asta…asta denotă ignoranţa lor.” p. 147 )

   Scott Burroughs – „un liberin talentat şi fermecător, care nu şi-a îndeplinit menirea şi care de mult a depăşit graniţa care separă distracţia şi misterul de mitocănie şi tristeţe” (p. 94) – este unicul supravieţuitor al unui accident de avion controversat, deoarece nimic nu părea să anunţe această tragedie. La bordul aeronavei private ce aparţinea magnatului media, David Bateman, se aflau 11 pasageri, exclusiv familia şi apropiaţii acestuia. După 16 minute de la decolare, în condiţii optime de zbor, avionul se prăbuşeşte brusc în apele oceanului. Ceea ce-l face un erou în ochii tuturor pe pictorul Scott Burroughs, este faptul că, deşi rănit în urma impactului, găseşte forţa să înoate până pe coasta New Yorkului, trăgându-l după sine pe micuţil JJ, fiul magnatului media, David Bateman.

   Romanul are o construcţie circulară, întreaga acţiune urmărind tocmai momentele premergătoare prăbuşirii şi cauzele acesteia. Fiecare personaj îşi spune povestea, ţesând o pânză de păianjen a legăturilor generate de interese, putere financiară, corupţie, dezamăgiri maritale, patologii. În centrul tuturor acestora se află Scott, în acelaşi timp, supravieţuitor, erou, martor, suspect.

  3 planuri narative mi s-au părut esenţiale în romanul ÎNAINTE DE CĂDERE: conexiunea, firul roşu ce leagă toate cele 11 personaje, fascinanta decodare a unui comportament înclinat spre patologie ( descifrarea enigmei ) şi panorama asupra „monstrului” vorace ce distruge destine, contorsionează adevăruri, promovează false criterii: televiziunea. Se scot la iveală amănunte biografice, detalii intime, picante despre viaţa celor dispăruţi, se fac supoziţii burleşti, ridicole, se vehiculează ipoteze bombastice, toate…în numele adevărului. Picturile cumva premonitorii ale Scott – toate înfăţişează într-o manieră suprarealistă catastrofe – sunt luate drept probe ale unei posibile deturnări, iar imagini fragmentare din viaţa cotidiană a acestuia urmăresc să îl transforme din erou în vânător de moşteniri.

Faţa lui este pe ecran, ca într-o oglindă; fotografiile lui din copilărie – de unde au făcut rost de ele? – au fost dezgropate şi puse în dezbatere publică …; acolo se spune povestea vieţii lui, ţesută doar din zvonuri, ca un „telefon fără fir” jucat de copii tembeli. Poveste care seamănă vag cu a lui, dar care n-are nicio legătură. Numele spitalului în care s-a născut este greşit; la fel şi numele şcolii primare; se spune că ar fi studiat pictura în Cleveland în loc de Chicago. Toate datele acestea eronate i-au dat senzaţia că vede umbra altcuiva urmându-l pe stradă. Şi aşa îi este destul de greu zilele astea fără să mai pună la socoteală şi alter ego-ul de la televizor. Acest sine la persoana a treia a devenit acum subiect de bârfă şi speculaţii.” (p.201)

*  „Odată ce semenii tăi decretează că eşti erou, îţi pierzi dreptul la intimitate. Devii un obiect, despuiat de o parte din trăsăturile tale omeneşti, de parcă ai fi câştigat la o loterie cosmică şi apoi te-ai trezit că te-ai transformat într-o mică divinitate. Sfântul Protector al Norocului. Nu mai contează ce ţi-ai dorit tu. Acum important este doar rolul pe care îl joci în vieţile altora. Eşti ca un fluture rar privit în lumina soarelui.” (p.203)

   Mare iubitoare a tot ce înseamnă patologie în literatură, am savurat finalul cu adevărat dramatic. Poate uşor previzibil. Însă atât de bine susţinut de o fină analiză psihologică, încât descompune fiecare resort al motivaţiei unui act sinucigaş. Sunt rare acele romane în care personajele sunt „despuiate” în faţa cititorului de orice ascunziş, de orice gând ce ar putea lăsa loc interpretării. Tu, cititorul, nu trebuie să judeci, să măsori, să aprobi sau să condamni, ci numai…să înţelegi

  ÎNAINTE DE CĂDERE mi-a amintit foarte mult de tragedia aviatică din 24 martie 2015 în care Copilotul Andreas Lubitz, in varsta de 27 de ani, a izbit avionul A320 al companiei Germanwings de Alpii francezi. Amintiţi-vă doar câte supoziţii, câte scenarii au apărut pe urma acestei cumplite tragedii! În faţa unei asemenea drame, opinia publică tinde să pună responsabilitatea pe seama unui scenariu alambicat, omiţând că, de multe ori, destinele unor oameni – aici pasageri – se află la latitudinea umorilor, frustrărilor, temerilor unei singure persoane.

   NOAH HAWLEY, scriitor, scenarist, producător de film şi de televiziune, s-a născut în 1967 la New York, unde şi-a petrecut copilăria. Este absolvent de studii politice la Sarah Lawrence Collage şi a lucrat pentru Legal Aid Society. Printre publicaţiile sale se numără: „A Conspiracy of Tall Men” (1998), „Others People’s Weddings” (2004) sau „The Good Father” (2012).

  Este creatorul serialului de televiziune FARGO (2014), care s-a bucurat de un real succes şi a câştigat numeroase premii. Drepturile de ecranizare ale romanului ÎNAINTE DE CĂDERE – bestseller New York Times – au fost achiziţionate de Sony Pictures, autorul însuşi urmând să scrie scenariul.

sigla Nemira

Cartea Înainte de cădere, de Noah Hawley a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
7

Universul creat de George R.R.Martin este absolut cuceritor. O lume plină de culoare, mișcare și viață. O lume care este aproape identică cu cea din evul mediu timpuriu așa cum este ea cunoscută din documente istorice și mai ales din literatura medievală.

Cavalerul Celor Şapte Regate, de George R.R.Martin

recenzie

    Volumul “Cavalerul celor șapte regate” de George R. R. Martin (prescurtare GRRM) a apărut la editura Nemira, în colecția Nautilus/Fantasy în anul 2016 fiind tradus din limba engleză de Chițu Oana și Bocancios Laura.  Nu este vorba de un roman propriu zis ci de trei nuvele mari, scrise în ani diferiți, dar care sunt legate între ele prin cele două personaje principale, ser Duncan Vlajganul și scutierul său, Egg. George RR. Martin a lansat acest volum sub titlul “A Knight of the Seven Kingdoms” în 6 octombrie 2015. Și pentru că era vorba de niște nuvele publicate anterior separat, autorul a oferit cititorilor săi pasionați, dar și celor care doreau să-i cunoască scrierile, un cadou deosebit: o carte ilustrată! Volumul cuprinde 160 de ilustrații absolut superbe, operă a ilustratorului Gary Gianni bine cunoscut pentru alte realizări ale lui. Din păcate traducerea în limba română nu oferă și aceste ilustrații!

   Încă de la început țin să mulțumesc Literaturii pe tocuri pentru că mi-a oferit șansa să citesc această carte pe care probabil eu nu mi-aș fi achiziționat-o dintr-o anume reticență față de genul fantasy. Și trebuie să recunosc că greșeam total! Poveștile lui Dunk și Egg sunt cuceritoare și am regretat atunci când povestea s-a terminat. Mărturisesc deasemenea că este prima carte scrisă de GRRM pe care am citit-o și nu am văzut nici un episod din serialul atât de bine cunoscut “Urzeala tronurilor” care are la bază romanele acestui autor. Oricum aceste greșeli de abordare a unui scriitor nou și a unui gen nou pot fi cu ușurință reparate și asta voi face în viitor. Și într-un fel faptul că am început cu aceste povești a căror acțiune este cu un secol anterioară celei din “Urzeala tronurilor” va da o coerență cronologică lecturilor mele. Nimic nu poate înfrumuseța mai mult viața la orice vârstă decât planul unor lecturi viitoare!

    Prima nuvelă se intitulează “Cavalerul rătăcitor” (The Hedge Knight ) în care facem cunoștință cu tânărul Dunk exact în momentul în care seniorul său, ser Arlan de Pennytree, cavaler rătăcitor al cărui scutier Dunk fusese încă de mic copil, murise și trebuia îngropat. Dunk, acum devenit și el cavaler prin investirea care i-o făcuse ser Arlan înainte de a muri era obligat să îi asigure un mormânt corect seniorului său. Așa că a ales o coamă de deal unde îl putea așeza cu fața spre apus cum îi plăcea bătrânului să stea. Rămas singur Dunk decide să își încerce și el norocul devenind cavaler rătăcitor pentru că oricum nu avea nimic al lui în afară de ceea ce moștenise de la ser Arlan, cămașa de zale, coiful, scutul, sabia, lancea, apărătoarele de picioare, caii între care Tunet era cal de luptă, ceva bani și o piatră de granat ciobită plus un pocal cu blazonul seniorului sau. Plecaseră el și ser Arlan spre un turnir cavaleresc ce urma să aibă loc la Ashford așa se decide să plece singur să-și încerce norocul. Dunk avea în jur de 17 ani dar cu o înălțime de peste doi metri și o constituție puternică putea face față unei înfruntări cavalerești în mod onorabil în ciuda puținei sale experiențe. Spera ca din asemenea confruntare câștigată să se aleagă cu armele și calul învinsului așa cum se obișnuia și astfel să stea ceva mai bine din punct de vedere material. În drum spre Ashord ajunge la un han unde îi cere băiatului cam ciudat și ras în cap, ce ieșise fugind pe ușa hanului, să aibă grijă de caii lui dar primește în schimb un răspuns obraznic. La plecarea de la han băiatul cel ciudat îi cere să-i ia cu el în chip de scutier ceea ce Dunk refuză să facă crezând că este fiul hangiței.

   Pe pajiștea de la Ashford se ridicaseră deja corturile multicolore ale cavalerilor veniți la turnir și Dunk la admiră recunoscând ale cui erau toate flamurile și blazoanele de pe acestea, nu știa să citească, dar cunoștea la perfecție blazoanele tuturor marilor nobili ai țarii ceea ce pentru el era suficient. Dunk se decide să își facă loc de popas pe malul apei, între arbori și vegetație, pentru că cea mai mare problemă a lui era să-și găsească armură pe măsură ceea ce însemna un preț mult prea mare pentru resursele sale și să se înscrie pe lista participanților la turnir. În pregătirile lui pentru înfruntarea cavalerească a decis și numele pe care îl va purta, Duncan Vlăjganul și blazonul lui diferit de cel al lui ser Arlan, un ulm verde cu o stea căzătoare într-o parte. Nici nu-și putea imagina câte i se vor întâmpla din clipa în care va intra în iureșul pregătirilor de turnir. Faptul că băiatul cel ciudat ce răspundea la numele la fel de ciudat de Egg, îl urmărește și îl determină să-l ia drept scutier, este partea bună a întâmplărilor, în rest în loc de o confruntare obișnuită, Dunk va trebui să lupte pentru viața lui și nu cu oricine ci cu un prinț din Casa regală Targaryen. Povestea îl ține pe cititor cu sufletul la gură până la final.

   Mi-a plăcut descrierea modului în care ser Arlan îi investește cavaler pe Dunk :

”Mi-a spus mereu că voia ca eu să devin cavaler, așa cum a fost și el. Pe patul de moarte, a cerut spada și m-a pus să îngenunchez. M-a atins odată pe umărul drept și odată pe cel stâng și a rostit niște cuvinte și când m-am ridicat, a zis că mă făcuse cavaler…Mi-a cerut să  fiu un cavaler bun și onest,sa-i cinstesc pe Cei Șapte, să-i apăr pe cei slabi și pe cei inocenți, să-mi servesc cu credință stăpânul și să protejez regatul cu toată puterea mea și am jurat că voi face întocmai.” p.29-30

   Cea de a doua poveste din acest volum se numește “Sabia Jurată” (The Sworn Sword) și continuă aventurile lui Dunk și Egg. Erau deja la câțiva ani după faimosul turnir de la Ashford. Vizitaseră ținutul Dorne și acum erau în slujba unui cavaler în vârstă ser Eustace Osgrey din castelul Standfost care ne este descris astfel:

“Standfost era un castel doar cu numele. Deși se înălța semeț doar pe vârful unui munte stâncos și putea fi zărit de la mare depărtare, de jur împrejur, nu  mai era de mult decât un turn..” p.133

de altfel tot ce ținea de ser Osgrey însemna ruină și decădere.

   În preajma lui ser Eustace Osgrey, Dunk va învăța câte ceva din subtilitățile relațiilor dintre nobilii locali și totodată va învăța despre bătăliile dintr-un trecut nu foarte îndepărtat care îl lăsaseră pe ser Osgrey fără cei trei băieți ai lui și pe nobila lui vecină Lady Coldmoat, poreclită Văduva roșie, fără soți. În acea bătălie de la Câmpul Ierbii Roșii, ser Osgrey se situase de parte învinsă, pe când Văduva roșie prin tatăl și soțul ei, de partea învingătoare așa că ea își putea permite să-și lase vecinul fără apă pe cea mai cumplită secetă din Cele șapte Regate, îndiguind cursul Râului Bălțat.Iar Dunk plin de o naivă bunăvoință  va încerca să rezolve conflictul de vecinătate.

   La fiecare povestire în parte mi-am pus întrebarea de ce are respectivul titlu, în cazul de față, “Sabia jurată”? Pentru că nu este vorba de sabia lui Dunk  care și-o pusese în slujba lui ser Eustace Osgrey ci de sabia Blackfyre a bastardului Daemon care cu 15 ani mai devreme începuse rebeliunea pentru a cuceri Tronul de fier ce pretindea că i se cuvine tocmai pentru că el primise sabia respectivă din mâna regelui Aegon Netrebnicul în locul fiului legitim, Daeron. Și cu toate că Daemon fusese ucis pe câmpul de luptă împreună cu fii lui gemeni Aegon și Aemon, și sabia le fusese luată de Corbul sângelui și el bastard regal, încă mai erau unii care visau la faptul că sorții bătăliei ar fi putut fi alții.Pentru Dunk însă gândul că ser Osgrey luptase împotriva regelui a fost un imbold suficient să-l determine să plece din slujba acestuia iar modul în care se rezolvase conflictul de vecinătate între Osgrey si Văduva Roșie, a adăugat alte motive care sa-i grăbească plecarea. A decis împreună cu Egg să plece spre nord.

   Cea de a treia poveste se numește “Cavalerul misterios” (The Mistery Knight). De data asta acţiunea din poveste este exact în continuarea a ceea ce se întâmplase în “ Sabia jurată”. Dunk și Egg eru din nou plecați la drum de data asta o lungă călătorie spre nordul înghețat pentru că acolo Dunk spera în secret că va putea da peste tatăl pe care nu-l cunoscuse niciodată. Dar pe drum sunt ajunși din urmă și depășiți de o cavalcadă de cavaleri îmbrăcați în haine strălucitoare și  urmați de o mulțime de ostași și slujitori Cu toate că se dăduseră la o parte și așteptau să se elibereze drumul în spatele unor tufișuri, Dunk și Egg sunt descoperiți de unul din nobilii importanți ai grupului care l-a luat la întrebări. A fost întrerupt de alt nobil mult mai tânăr și mult mai elegant care a manifestat un viu interes pentru Dunk. Așa află acesta că toată ceata aceea se duce la o nuntă intre familii de vază, nuntă la care se prevăzuse să aibă loc și un turnir între cavaleri iar premiul pentru câștigător urma să fie nici mai mult, nici mai puțin decât un ou de dragon. Cum vremea dragonilor trecuse de ceva timp, premiul era cu adevărat neobișnuit și foarte rar. Dunk se decide să își întrerupă drumul spre nord și împreună cu Egg să meargă la nuntă și să participe la turnir Nu văzuse niciodată un ou de dragon și nu voia să piardă o asemenea ocazie Nu avea de unde să știe că nunta nu era chiar o nuntă și că din nou se va afla, nu  numai odată,în situația de a pierde tot ce avea și mai ales să fie nevoit să lupte pentru viața lui. O poveste foarte frumos construită!

   Cum volumul se numește Cavalerul celor șapte regate sigur că mă aștept ca cei doi, Dunk și Egg, să mai treacă și prin alte aventuri mergând prin toate cele șapte regate și astfel să existe și o continuare. Căutând date despre autor și cărțile lui am aflat că GRRM pregătește deja încă două nuvele cu Dunk și Egg, “The She-Wolves of Winterfell” și “The Village Hero” pe care evident, ca toții cititorii săi, le aștept cu nerăbdare.

   Universul creat de George R.R.Martin este absolut cuceritor. O lume plină de culoare, mișcare și viață. O lume care este aproape identică cu cea din evul mediu timpuriu așa cum este ea cunoscută din documente istorice și mai ales din literatura medievală. O lume care deja m-a cucerit cu ani și ani în urmă citind romanele lui sir Walter Scott. Cine nu-și amintește de “Ivanhoe”, “Talismanul”, “Frumoasa din Perth” , “Rob Roy” ca să le pomenesc doar pe cele mai cunoscute? Scena turnirului din prima poveste a lui GRRM mi-a adus în fața ochilor turnirul la care participă Ivanhoe întors din cruciadă. Dintr-o dată toată partea de fantastic a dispărut și în fața ochilor aveam o minunată poveste cu cavaleri, turniruri și domnițe. Toate informațiile despre regulile cavaleriei  pe care le avem în cele trei povești sunt cât se poate de exacte și la fel cu cele pe care le întâlnim când citim romanele cavalerești ale lui Chretien de Troyes (1182- 1191) care ne descriu cavalerii mesei rotunde și regulile care guvernează lumea cavalerilor de la început de ev mediu. În felul său George R. R. Martin este un scriitor post modern care jonglează cu informații istorice de primă calitate și cu elemente de fantastic construind o lumea nouă foarte asemănătoare cu cea pe care deja o cunoaștem pentru că așa cum spunea el însuși, scopul lui este explorarea conflictelor interne care definesc condiția umană.

   George R. R. Martin este la ora actuală unul dintre cei mai cunoscuți și mai populari scriitori din lume. Nu odată a fost supranumit “Tolkien al Americii” de către unii critici literari. Romanele sale au fost traduse în zeci de limbi și ecranizate cu un succes deosebit. Evident că de cel mai mare succes s-a bucurat ecranizarea de către HBO a romanelor sale sub titlul “Urzeala tronurilor”. Și jocul încă nu s-a terminat. GRRM s-a născut la 20 septembrie 1948  și mai are multe de oferit publicului cititor. Referitor la stilul romanelor lui GRRM, criticul T. M. Wagner scria :” E multă tragedie aici, dar este și adrenalină, umor, eroism, chiar și la cei săraci, la nobili și la personajele negative și ici -colo câte un pic de dreptate. Este un lucru rar ca un scriitor să poată da operei sale atâta umanism”. Toate aceste caracteristici la întâlnim și în aceste trei povestiri în care nu marii nobili sunt principalele personaje ci Dunk cel simplu și naiv alături de care este băiatul Egg cel ascuns și complicat. Alăturarea celor două personaje atât de disproporționate atât la propriu cât și la figurat, asigură succesul incontestabil al poveștilor.

 Mulțumesc editurii Nemira.sigla Nemira

Cartea Cavalerul Celor Şapte Regate, de George R.R.Martin a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

by -
3

Top vânzări Nemira şi Nemi la Gaudeamus 2016

    La Gaudeamus 2016 editura Nemira a adus cititorilor nenumărate titluri noi din colecţiile consacrate Nautilus SF şi Fantasy, Suspans, Babel, Young Adult, Istoria, Yorick şi Philemon. 

    S-au lansat mai multe volume semnate de autori români, printre care noua colecţie de poezie Vorpal cu volumele Dodii, de Florin Dumitrescu şi Sisteme de fixare şi prindere, de Ştefania Mihalache, volumul de poeme Trado, scris de Svetlana Cârstean şi Athena Farrokhzad şi romanul Arhanghelul Raul, de Ovidiu Eftimie în colecţia Nautilus. 

   La editura Nemi pentru copii au apărut la târg cărţi ilustrate şi romane pentru cei mici, ideale de pus sub brad de sărbători. 

Top 10 vânzări la editura Nemira
  1. Zgomotul timpului, de Julian Barnes (colecţia Babel)
  2. Istoria megalomaniei, de Pedro Arturo Aguirre (colecţia Istoria)
  3. Cu ultima suflare, de Paul Kalanithi 
  4. Pacea eternă, de Joe Haldeman (colecţia Nautilus SF)
  5. Arhanghelul Raul, de Ovidiu Eftimie (colecţia Nautilus SF)
  6. Înainte de cădere, de Noah Hawley (colecţia Suspans)
  7. Fata cu toate darurile, de M.R. Carey (colecţia Nautilus SF)
  8. Numărul de aur, de Matila C. Ghyka (colecţia Porta Magica)
  9. Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului, de Marie Louise von Franz (colecţia Philemon)
  10. Crăciunul în cele mai frumoase povestiri
 Top 5 vânzări la editura Nemi de cărţi  pentru copii
  1.  Un băiat numit Crăciun, de Matt Haig
  2. Viaţa pe Marte, de Jennifer Brown
  3. Pinguinul care voia sa afle mai multe, de Jill Tomlinson 
  4. Crăciun fericit, Matei!, de Brigitte Weninger 
  5. Nick si Tesla în laboratorul de înaltă tensiune, de Bob Pflugfelder şi Steve Hockensmith 

”Monologul unui infidel care se întreabă întruna dacă nu cumva o fi infidel”

 Fidelităţi, de Diane Brasseur-Monologul unui infidel

 Titlul original: Les fidélités

Traducerea: Doru Mareș

Colecția: Damen Tango

Editura: Nemira

Număr pagini: 160

    Fidelități- și te-ai putea gândi la fericirea eternă în cuplu, la fericirea împărțită mereu la doi și înmulțită cu infinitul. Se poate să o consideri un omagiu adus femeii sau iubirii ce ea o poartă bărbatului de alături. Adevărul este că.. Fidelități este puțin din toate. Este despre iubire și lipsa ei, despre curaj și lipsa lui, despre iubire și trădare, despre recunoaștere și înșelăciune, despre permisivitate și gelozie, despre secrete, deziluzii și împlinire

   Este o carte ușurică, o carte pe care mă așteptam să o devorez. Mă așteptam să îmi placă. Fidelități îmi promitea ceva, dar promisiunea a rămas undeva, împlinită și nu prea. Dar atunci când am terminat de citit, tot ce a rămas a fost un gust amar. Ăsta e gustul dezamăgirii, vei spune. Da, este. Imediat după ce am terminat de citit cărțulia asta, m-am apucat de scris: fix despre dezamăgire, dar la câteva rânduri m-am oprit. Nu pentru că am dorit asta, dar nu am mai putut scrie. Acum știu și de ce anume: cartea asta nu este chiar o dezamăgire, nu una totală, cel puțin.

   Înainte de a privi cartea dintr-o a doua perspectivă, spuneam că Fidelități e ceva imposibil de povestit. Și chiar mi se părea imposibil să se întâmple asta până și într-o ficțiune. Nu înțelegeam sensul și logica. Dacă înainte spuneam că nici nu știu unde aș putea încadra această cărțulie, acum parcă perspectiva asta permisivă îmi spune că…

   O să aleg ceea ce scrie și pe copertă. Așa cum este scrisă ,,Fidelități”‘, pare un monolog interior pe post de jurnal, în care protagonistul și-a închipuit de toate. Și-a închipuit, dar închipuirile lui nu au ajuns niciodată în realitate. Nimic din ceea ce și-a imaginat nu s-a întâmplat, nu a rezolvat nimic. Pe coperta cărții scrie clar:

”Monologul unui infidel care se întreabă întruna dacă nu cumva o fi infidel”

    Pe de o parte am așteptat până la finalul cărții să se întâmple ceva care să schimbe în câteva clipe totul și, implicit, părerea mea despre tot ce-am citit. M-am așteptat ca acest monolog să aibă și un rezultat, să se schimbe povestea sau să se trezească infidelul că e infidel, dar să renunțe la infidelitate. Dar nu s-a întâmplat nimic. Am citit doar niște gânduri – care pe undeva alunecau tare spre nicăieri.

   Atunci mă întrebam de ce oare nu s-a întâmplat nimic? Sau ce s-o fi întâmplat, de fapt, de nu pricep eu. Dar acum mă gândesc la faptul că nu există nimic în rândurile citite, care să-mi spună că nu s-a întâmplat nimic. Acum, după o pauză, am început să cred că nimic din ceea ce scrie în carte, nu s-a întâmplat, că totul s-a petrecut doar în mintea infidelului. Alix e doar amanta perfectă,  doar în mintea lui, fericirea cu cele două femei, soția și amanta, este doar în mintea lui.

   Totul, fiecare pagină este o trăire profundă, iar tonul pe care stă scris totul, este unul monoton, pe alocuri, dar și foarte trist. Iar asta denotă lipsurile din viața amoroasă, lipsuri care-l fac pe bărbat să se simtă gol, neîmplinit și nefericit.

   Fidelități spune o poveste a iubirii neîmplinite, a nevoii de iubire, afecțiune, dăruire, apropiere, contopire, dominare. Trage un semnal de alarmă în privința neimplicării, a neatenției, a tăcerii –confundată cu oboseala, lipsa de chef și a tihnei. Toate astea pot spune cât de nefericit este partenerul, cât de puțin se cunosc și cât de puțin comunică unul cu altul despre relație.

   Fidelități spune povestea unui nefericit și infidel, dar doar cu mintea. A unui infidel, căci se gândește la posibilitatea unei relații extraconjugale, a traiului unei vieți duble, dar această relație rămâne doar  în mintea soțului. Se poate să fii infidel doar gândindu-te la infidelitate sau la posibilitatea de a fi un infidel?

   Mintea umana ajută și la fericirea, dar și la nefericirea noastră. Mintea nefericitului naște soluții fără compromis: povești de iubire, femei perfecte și relații intime ce taie răsuflarea – și oferă fericirea. De moment, dar tot fericire este. Apariția lui Alix, chiar și numai la nivel mental, aduce puțină fericire în cuplu, bărbatul iubindu-și soția – trupește și sufletește.

   Știi ceea ce nu am înțeles? De ce nu a existat comunicare între soți? Chiar și așa, doar în mintea bărbatului. De fapt, cartea a fost doar despre gândurile lui, iar soția, fiica și Alix au fost doar personaje episodice.

  Frământări, frustrări,  urlete tăcute, căutări, frânturi de fericire, dureri nerostite, emoții nespuse, trăiri  puternice neîmpărțite cu nimeni, singurătate, suferință, milioane de gânduri și o singură persoană– așteptând să fie auzit, ascultat, înțeles, luat de mână, îmbrățișat.

  Despre tristețea și fericirea la care tânjește, dar nu mai ajunge, nici măcar cu mintea. Cartea asta e doar un strigăt de ajutor la care nu răspunde nimeni.

Nu știu dacă să-ți recomand cartea, dar cred că dacă va avea cineva de învățat dintr-o carte, aceasta va apărea în calea cititorului.

Lectură plăcută, indiferent dacă vei ajunge să citești Fidelități de Diane Brasseur sau nu.sigla Nemira

Cartea Fidelităţi, de Diane Brasseur a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

Noutățile editurilor Nemira și Nemi la Gaudeamus 2016

   Editura Nemira participă la târgul de carte Gaudeamus 2016 cu o mulțime de noutăți editoriale de excepție și oferte speciale pentru vizitatori.

   Cel mai recent roman al lui Julian Barnes, câștigător al Man Booker Prize, Zgomotul timpului, este o biografie ficțională a compozitorului Dmitri Șostacovici, care se află în postura ingrată a celor mai mulți dintre intelectualii și artiștii din blocul sovietic: aceea de a colabora cu un regim opresiv sau de a fi o victimă a lui.  Julian Barnes prezintă cu lumini și umbre destinul unui mare muzician, dar și drumul parcurs de Uniunea Sovietică, într-o strălucită explorare a sensului și a locului artei în societate.

   La Gaudeamus se lansează colecția de poezie, coordonată de Svetlana Cârstean – VORPAL. Primele 2 volume publicate sunt Dodii, de Florin Dumitrescu și Sisteme de fixare și prindere, de Ștefania Mihalache.  Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă și impecabilă, care apare în poemul Jabberwocky din Alice în Țara oglinzilor. Armă uneori jucăușă și periculos de inteligentă. Dodiide Florin Dumitrescu e cea mai potrivită carte pentru a deschide o colecție precum Vorpal. A vorbi în dodii atunci cînd stăpînești perfect vorbirea, a răsuci limbajul și a-l întoarce pe toate părțile atunci cînd îi cunoști în detaliu mecanismele, a genera un absurd jucăuș din aceeași materie cu ajutorul căreia ai creat sensuri limpezi ani de zile.  În Sisteme de fixare și prindere,  Ștefania Mihalache fixează în limbaj o aventură greu de formulat, cea a maternității, cu simțuri înzecite și puteri nefirești, neînfricată, cinică și hiperprotectivă, așa cum toate fetele devin atunci cînd se transformă în mame. (Svetlana Cârstean)

    Un proiect editorial special este și traducerea volumului TRADO, scris la patru mâini de Svetlana Cârstean și poeta suedeză Athena Farrokzhad, apărut la începutul anului trecut și care s-a bucurat de un succes imens în Suedia.  Ceea ce este aparte la colaborarea dintre cele două poete este munca lor de traducere reciprocă, „Trado” este și ea o carte „altfel”, o carte – obiect, alcătuită din trei volume: unul conține poemele Svetlanei Cârstean, celălalt pe ale Athenei Farrokhzad, iar cel din mijloc un eseu poematic despre traducere, scris în colaborare de ambele autoare.

   Noutățile din colecția Nautilus SF&Fantasy: Pacea eternă, de Joe Haldeman, continuarea romanului Războiul etern, despre ororile războiului și despre aparenta incapacitate a omenirii de a-și învinge impulsurile violente. 2043 A.D.: În plin război, soldații manevrează mașinării de luptă de la sute de kilometri distanță. Julian Class este unul dintre acești luptători și pentru el războiul e iadul. Tensiunea psihologică și violența devin de nesuportat. Dar chiar în astfel de momente face o descoperire științifică ce poate schimba traiectoria universului.

   Cu volumul Jumătate de război se încheie trilogia fantasy Marea sfărâmată, de Joe Abercrombie, o poveste epică despre răzbunare și curaj, apreciată de George R.R. Martin.

    Arhanghelul Raul, de Ovidiu Eftimie, primul debut românesc în colecția Nautilus după mai bine de 10 ani, e un science fiction în care spații banale : cartierul Pantelimon, gara din Brașov, Ministerul Transporturilor sau trenul spre Teiuș sunt scene pentru discuții despre călătorii în timp și lupte cu ființe multidimensionale – toate pentru a preveni Apocalipsa.

   În colecția Young Adult apar romanele Panica, de la autoarea bestseller-ului Delirium, Lauren Oliver, despre un oraș micuț, unde tinerii suferă de claustrofobie, jocul Panica e singurul care le dă sentimentul libertății, prin probele absurd de periculoase și Vrăjitoarea adevărului, de Susan Dennard, prima carte din seria Tărâmul vrăjitorilor, unde magia e de multe feluri și peripețiile la fel.  Safiya e Vrăjitoare a Adevărului și poate deosebi minciuna de adevăr. Magia ei are această capacitate, pentru care mulți nobili ar fi în stare să ucidă. Așa că ea trebuie să-și țină ascuns acest har pentru a nu fi un pion în lupta dintre imperii.

    Istoria megalomaniei, de Pedro Arturo Aguirre a apărut în colecţia Istoria și ne prezintă cu mult umor faptele și vorbele mărețe  „pregătite“ de-a lungul istoriei  de mințile cuprinse de febra cultului personalității. Nero, Napoleon, Hitler, Stalin, Kim Ir-sen, Ceaușescu și mulți alții constituie un inepuizabil material de studiu și o bună provocare de a face haz de necaz.

    Numărul de aur, de Matila C. Ghyka apare pentru prima dată în traducere românească în colecția Porta Magica.  Matila Ghyka – nume cu rezonanță istorică în România, a fost un savant, un polimat, preocupat de matematică, inginerie, marină, estetică, literatură, istorie, diplomație, memorialistică – ar răspunde un occidental. Omul care m-a făcut să-l înțeleg pe Leonardo da Vinci – ar răspunde marele Salvador Dalí.

   Editura NEMI de carte pentru copii aduce la târgul de carte de la Gaudeamus cea mai frumoasă carte de sărbători, pentru copii și părinți deopotrivă – Un băiat numit Crăciun de Matt Haig, cu ilustrații de Chris Mould și tradusă de Veronica D. Niculescu. O poveste care le are pe toatezăpadă, aventuri, magie, umor, reni, turtă dulce, elfi, spiriduși și un băiat pe nume Nikolas căruia nu-i e teamă să creadă în magie. Frumos întrețesută printre rânduri, lecția pe care o învață Nikolas și, odată cu el, copiii de toate vârstele care citesc cartea, este că adevărata magie a Crăciunului este magia dăruirii, un dar de care ne putem bucura cu toții.

   Matei se întoarce în cărțile cuAjutor, Matei! O fatomă! și Crăciun fericit, Matei, de Brigitte Weninger, cu ilustrații ale Evei Tharlet și continuă aventurile iepurașului năzdrăvan cu frații săi.

   Un proiect minunat se lansează tot la târg – Basmul din buzunar ce va cuprinde adaptări ale unor basme și povești românești și universale care au încântat generații întregi de cititori din întreaga lume.

   Formatul cărților a fost gândit pentru generațiile moderne de părinți, mereu în mișcare. Colecția se lansează cu cinci basme populare și culte, atât din folclorul internațional:  Muzicanții din Bremen, de Frații Grimm (Ilustrații de Adriana Oprița-Gheorghe), Aladin și lampa fermecată, din O mie și una de nopți (Ilustrații Marina Plantus), cât și din folclorul românesc: Sarea în bucate, de Petre Ispirescu (Ilustrații de Alexia Udriște), Ursul păcălit de vulpe, de Ion Creangă (Ilustrații Alexandru Ciubotariu), Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, de Petre Ispirescu (Ilustrații Bianca Spătariu).

   Textele basmelor au fost adaptate de scriitoarea și traducătoarea Veronica D. Niculescu, iar  ilustrațiile au fost făcute de tineri ilustratori români talentați. Fiecare carte a fost realizată într-un stil diferit, de la culori, la detalii, până la tehnica de ilustrație, pentru a surprinde, astfel, frumusețea unică a fiecărei povești.

by -
13

,,Nu, niciun zeu n-ar putea fi atât de capricios. Însă un om care se crede zeu ușor ar cădea în ispită.”

Atlasul secret, de Michael A. Stackpole

Titlu original: The secret atlas

Traducere din limba engleză: Silviu Genescu

Editura: Nemira Publishing House

Colecția: Nautilus fantasy

Anul apariției: 2016 (Ediția a 2-a)

Număr de pagini: 552

   Michael A. Stackpole s-a născut în 1957, în Wassau, Wisconsin, şi este un celebru autor de romane fantasy şi science-fiction. În 1979 a obţinut diploma de licenţă în istorie la Universitatea din Vermont. Începând cu 1977, Michael A. Stackpole a lucrat ca designer pentru diferite companii producătoare de jocuri pe calculator, colaborând la multe producţii de mare succes. Michael A. Stackpole a scris primul sau roman fantasy (Talion: Revenant) în 1986, dar acesta nu a fost publicat decât în 1997, deoarece s-a considerat că un volum de 175 000 de cuvinte este prea mare pentru un autor necunoscut. Începând cu 1987 a semnat trilogia Warrior, care i-a adus consacrarea şi a stat la baza unui serial de animaţie televizat.

     Datorită popularităţii sale a fost selectat să scrie mai multe romane în seria SF Star Wars. Michael A. Stackpole a semnat numeroase volume care au fost apreciate atât de public, cât şi de critici. Cunoscute sunt revoluţionara serie fantasy Dragon Crown War Cycle sau ultima sa trilogie, Epoca descoperirilor din care Editura Nemira a publicat volumele Atlasul secret şi Hărţile prevestitoare. Acestea reprezintă o abordare neconvenţională a genului fantasy, creând un univers al magiei şi fantasticului unic în întregul spaţiu literar.michael_a_stackpole

   Am auzit foarte multe laude aduse acestei cărți, am citit multe recenzii pozitive și am fost sigur că această carte este pentru mine. Când am aflat că va fi reeditată mi-am zis că nu mai pot amâna citirea ei. Și nu regret deloc această decizie, căci a întrecut orice așteptări. De ce? Fiindcă ,,Atlasul secret” este un fantasy excepțional, perfect pentru fanii acestui gen și nu numai. Eu ador acest gen, îmi place să descopăr lumi noi, oameni diferiți, să iau contact cu fantasticul, cu forțele supranaturalului ce nu încetează să mă uimească și să mă fascineze.

   Acțiunea este plasată într-o lume guvernată de magie, de forțele binelui și ale răului. Ne aflăm la câteva secole de la Urgie, eveniment care a zguduit-o din temelii, care i-a schimbat fața odată pentru totdeauna. Momentan, universul se află într-un fin echilibru, dar care nu se va menține la nesfârșit. Până atunci, oamenii își trăiesc viața, se preocupă de prezent, de ziua de mâine și nimic mai mult. Modul de organizare al societății este unul medieval, lumea este împărțită în principate și teritorii ce așteaptă a fi descoperite. Monarhii, înrudiți între ei, duc o permanentă luptă pentru supremație, pentru ca regatele lor să fie cele mai prospere, cele mai puternice. O luptă inutilă, am putea spune, dar cât se poate de realistă…

,,Keles simți cum o mână îi sfâșie inima. Un prizonierat în turnul familiei îl înspăimânta. Desigur, situația aducea cu sine protecție, însă singuranța fără libertate nu era de niciun folos. Să nu mai privești niciodată un apus de soare, la munte, sau să nu mai vezi păsările cu pene viu colorate prin junglă…”

    Principatul Nalenyr se află sub domnia prințului Cyron și este renumit datorită familiei Anturasi. Această familie este înzestrată cu abilități uimitoare, realizând cele mai bune hărți din lume. Fără acești cartografi principatul nu ar fi atât de prosper, călătoriile pe mare și pe uscat s-ar face mult mai greu. Hărțile familiei Anturasi sunt speciale,valoarea lor neputând fi echivalată nici de tot aurul din lume. Capul familiei este Qiro, un bătrân cu o minte sclipitoare, cu un caracter indescifrabil, o adevărată armă în aceste timpuri, bine ferecată într-o reședință cât se poate de sigură. Niciodată nu se știe cine ar dori să se folosească de Qiro și de cunoștințele sale pentru îndeplinirea propriilor obiective…

,,Prințul nu avea cupă și fu bucuros. Își încrucișă privirile cu Qiro și înțelese imediat că bătrânul îl voia mort pe Keles. Cyron spera că motivele și conflictele care ar fi putut zămisli o asemenea ură rămăseseră ascunse îndelung în interiorul clanului Anturasi, pentru că alternativa sugera o sminteală a lui Qiro, în fața căreia Cyron era dezarmat.

    Dacă îl ucizi pe Keles pentru că rănile lui ți-au compromis intrarea… Prințul scutură din cap. N-ar putea fi asta. Nici chiar zeii n-ar putea fi atât de capricioși.

     Qiro își înclină capul spre Prinț, apoi bău.

     Nu, niciun zeu n-ar putea fi atât de capricios. Însă un om care se crede zeu ușor ar cădea în ispită.”

    În capitală se desfășoară festivalul anual al recoltei, însă această sărbătoare nu aduce doar petreceri și voie bună, ci și incidente nefericite. Keles, nepotul lui Qiro, este rănit extrem de grav în încercarea de a-i salva viața fostei logodnice. Această întâmplare îl determină pe bătrân să-și schimbe radical planurile. După ce se va însănătoși, Keles va pleca într-o periculoasă expediție terestră, în Ixyll, iar fratele său, Jorim, îi va lua locul pe vasul Lupul furtunii. Nimeni nu poate ghici adevăratele intenții ale bătrânului, până și prințul Cyron se limitează la câteva presupuneri.

,,El și mulți alții au fost înspăimântați la vremea aceea că războinicii vor domina lumea și că se va declanșa Urgie după Urgie. Mulți dintre despoții războinici și prinții tâlhari s-au gândit de două ori înainte de a săvârși ceva, asta de teamă că spiritul ascuțit al lui Jaor îi va expune oprobriului public. Așa că aste două nopți au fost chibzuite să poți tu afla că oamenii ar face multe să apere sau să ajungă la obiectele dorințelor lor, inclusiv acte de mare bravură. Toate pentru evitarea morții. Dacă nu înțelegi aceste lecții, nu vei înțelege oamenii. Dacă nu înțelegi oamenii, nu vei putea niciodată să faci vreo diferență între cei pe care trebuie să-i ucizi și cei pe care nu vei fi nevoit.

   Cei doi Anturasi pleacă în misiunile ce le-au fost oferite. Călătoresc – unul pe mare și celălalt pe uscat -, au de întâmpinat obstacole, fac descoperiri uluitoare. Fratele prințului Cyron pune la cale planuri pentru a-l uzurpa și pentru a-i cuceri regatul. Plus multe alte evenimente neplăcute le afectează viețile personajelor noastre. La atât timp după Urgie, niște răni vechi sunt deschise, lucru ce nu prevestește ceva bun. Magia e singura care va salva sau va aduce la pierzanie omenirea. Mai multe rămâne să descoperiți citind acest volum încântător…

,,Prințul își deschise brațele.

– Vă mulțumesc tuturor pentru că v-ați dat atâta stăruință pentru desfătarea noastră. V-aș invita să vă bucurați în continuare de belșugul recoltei aduse națiunii noastre. Ați văzut eroi în această seară, iar de la ei putem doar învăța. În primul rând, știm că rezultatele cele mai bune pot fi atinse numai prin dăruire și mult exercițiu. În al doilea rând, să nu reușim să dăm tot ce-i mai bun din noi înseamnă să fim înfrânți înainte de a apuca să acționăm.”

     ,,Atlasul secret” e o carte pe care o veți îndrăgi cu siguranță. Veți fi fermecați de această lume, vă veți atașa de personajele complex conturate, iar scriitura nelipsită de măiestrie a autorului vă va atrage în mrejele acestei povești. De aceea, vă invit să descoperiți acest univers, să aveți parte de o lectură extrem de plăcută. Timpul va trece foarte repede în compania acestei cărți. Nici nu vă veți da seama cât de repede zboară paginile și la sfârșit vă veți întrista că a s-a terminat atât de repede. Și da, veți aștepta cu nerăbdare continuarea, ca și mine de altfel…

    PĂRERILE CRITICILOR:

  • „Iată un roman fantasy de mari proporţii, cu multe conflicte sângeroase, trădări şi duplicităţi.“ Publishers Weekly
  • „Când vor vorbi despre scriitorii care au urmat după generaţia Asimov-Clarke şi generaţia Zelazny-Silverberg, viitorii cititori vor trebui să-l menţioneze pe Michael A. Stackpole.“ Stephen R. Donaldson

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!sigla Nemira

Cartea Atlasul secret, de Michael A. Stackpole a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Sursa foto. Michael A. Stackpole 

Lumea spiritelor este locul în care se întâlnesc toate lumile, de aceea şamanii ajung acolo. Acolo poţi exista în acelaţi timp în toate

Şaman de Kim Stanley Robinson-Lumea spiritelor şi lumea viselor

 

Editura: Nemira, 2016

Număr de pagini: 509

Colecţia Nautilus

    Lumea spiritelor şi lumea viselor nu sunt unul şi acelaşi lucru, dar se îmbină în cer. Lumea viselor este în sânul acestei lumi, lumea spiritelor este în afara ei, dar tu poţi zbura în amândouă. Şi ele se întâlnesc dincolo de cer. Aşadar, poţi zbura înainte şi înapoi. Lumea spiritelor este locul în care se întâlnesc toate lumile, de aceea şamanii ajung acolo. Acolo poţi exista în acelaţi timp în toate

    ŞAMAN este genul de lectură surprinzătoare prin ineditul ei: îţi vine greu ţie, cititorul, să-ţi imaginezi o lume construită pe tăişul gheţii, o lume ce se măsoară în bătăi de inimă şi unde supravieţuirea depinde de adaptarea în lanţul trofic. Hai să facem un simplu exerciţiu! Poate imaginaţia să vă conducă înapoi în timp…acum 30.000 de ani ?! Ştiu, vi se face brusc frig!

   Fără nicio îndoială, Şaman este un roman iniţiatic ce urmăreşte deopotrivă formarea ca vraci a tânărului Loon, dar şi supravieţuirea tribului său. „(… ) într-un fel sau altul, toţi băieţii trebuiau să devină bărbaţi. Peregrinările lor trebuiau să fie încercări ale priceperii şi rezistenţei. Pribegiile vânătorilor erau la fel de neplăcute. Iar şamanii altor haite erau supuşi unor încercări şi mai necruţătoare, aşa se spunea.” (p. 15)

   Prima probă la care este supus tânărul Loon, încă adolescent, este cea a supravieţuirii solitare în pustia gheţurilor permanente. Nu are nimic la îndemână şi trebuie să găsească o cale de a-şi procura singur veşminte, hrană, arme. Nu se poate întoarce la tribul său mai devreme de o săptămână şi în niciun caz fără a fi acoperit de blănuri şi trofee care să ateste o luptă eroică. Râvneşte la a deveni şaman, la posibilitatea de a-şi ghida şi vindeca familia – tribul în mijlocul căruia a crescut după moartea părinţilor.

   Kim Stanley Robinson ne transpune într-o lume în care sufletul trăieşte ca animal totem. Loon are în piept un cufundar (o pasăre veselă şi curajoasă ), membrii tribului său sunt lei sau lupi, iar Elga, viitoarea soţie, aduce prin forma corpului şi prin forţă cu un elan. Mai mult – ceea ce ar putea să şocheze sensibilitatea unora – este prezenţa zoomorfismului ca unică formă de spiritualitate. Natura apare ca un templu ce îmbunată, îmblânzită prin ofrande, ajută muritorii să supravieţuiască cumplitelor ierni preistorice. Animalele şi omul trăiesc într-o simbioză al cărui contur nu este bine delimitat. De aceea, se întâmplă nu o dată ca personajul să asculte poveşti în care tinere s-au căsătorit „din greşeală” cu urşi sau lei, iar copulări mixte, om-animal, apar des în visele lui Loon: „Visa toată noaptea, lucru pe care îl ştia pentru că de fiecare dată când se trezea făcea un efort să iasă din lumea viselor, începând cu plăcute confruntări sexuale cu fete, feline, cai sau ciute şi terminând cu chinuri mari de a scăpa nemâncat de feline sau fete, iar uneori de cai sau ciute.” (p.104)

  Romanul fascinează şi prin atenţia, minuţiozitatea cu care sunt puse în scenă personajele, detaliile care le clădesc lumea: Thorn este actualul şaman, un bătrân ursuz şi meschin, Heather, cea mai de temut femeie a tribului ( sau a „haitei” – sinonimia celor două termene subliniază încă o dată egalitatea om-animal ). Deţine cunoştinţe despre plante vindecătoare sau letale şi proliferează blesteme ce-i ţin pe toţi departe de ea. Elga face parte dintr-o haită rătăcitoare şi este cu greu acceptată în tribul lui Loon. Maternitatea şi forţa de muncă îi conferă avantaje, anulate însă de faptul că devine o altă gură în plus pentru care trebuie să se pregătească provizii.

   Însă poate personajul principal al romanului ŞAMAN este sălbăticia, pustietatea copleşitoare. O întindere nesfârşită de gheţuri, un peisaj abrupt, colţuros, cu păduri – veritabile capcane, ivite parcă nu să protejeze, ci să pună din nou la încercare supravieţuirea omului. Citind interviurile autorului, deduc că predilecţia pentru spaţiile deschise, greu accesibile, derivă din pasiunea sa pentru alpinism şi explorare.

   Trebuie să mărturisesc că este primul roman science fiction pe care îl citesc. Şi m-a prins foarte tare! Acum, ce nu mi-au plăcut au fost unele rânduri exagerat de licenţioase, un dialog pe alocuri nerealist de preţios şi o oarecare superficialitate în alegerea numelor personajelor: îmi e dificil să cred că în Epoca de gheaţă se întâlneau Elga, Heather, Thorn, Thunder, Bluejay, Sage, deşi o asociere cu elementele naturii este pe cât de probabilă, pe atât de plauzibilă. M-a fascinat însă un pasaj care descrie punctul în care lumea viselor şi lumea spiritelor se întâlnesc: „Lumea spiritelor şi lumea viselor nu sunt unul şi acelaşi lucru, dar se îmbină în cer. Lumea viselor este în sânul acestei lumi, lumea spiritelor este în afara ei, dar tu poţi zbura în amândouă. Şi ele se întâlnesc dincolo de cer. Aşadar, poţi zbura înainte şi înapoi. Lumea spiritelor este locul în care se întâlnesc toate lumile, de aceea şamanii ajung acolo. Acolo poţi exista în acelaţi timp în toate.

    Kim Stanley Robinson s-a născut în 1952, la Illinois. A studiat literatura la Universitatea din California. Ca scriitor, deşi a publicat nuveţe încă din 1976, Kim Stanley Robinson  şi-a început cu adevărat cariera în 1984, când au apărut THE WILD SHORE, primul său roman, şi THE NOVELS OF PHILIP K.DICK, teza de doctorat. Succesul său se cristalizează în momentul publicării TRILOGIEI MARTE ( tradusă şi în română şi apărută la editura „Nemira” ) pentru care a primit două Premii Hugo, Două premii Locus şi un premiu Nebula. Despre fabuloasa lume a scriitorului Kim Stanley Robinson puteţi afla mai pulte şi din interesantul interviu.sigla Nemira

Cartea Şaman, de Kim Stanley Robinson a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site/ul Editura NemiraPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

 

 „Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini” se lansează în cadrul FNT 2016

    Joi, 27 octombrie, de la ora 16.00, la Cărturești Verona, se lansează volumul Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini, coordonată de David Esrig, care apare în România în premieră absolută, după 30 de ani de când a fost publicată în Germania unde a avut un succes extraordinar și a intrat în toate bibliografiile de la facultățile de artă.

    Evenimentul are loc în cadrul celei de-a 26-a ediție a Festivalului Național de Teatru. Participă autorul, David Esrig, traducătorul cărții, Victor Scoradeț și Dana Ionescu, redactor-șef Nemira. 

    Formă teatrală, dar și politică și socială, commedia dell’ arte rămâne un fenomen irepetabil în istoria artei. Cu tot cu lumea lui pestriță, cu tot cu libertățile și rigorile lui, spectacolul acesta nu a dispărut niciodată. Dincolo de prejudecăți, dincolo de frivolități, el continuă cu alte măști, în alte timpuri și în alte locuri. În lucrarea inegalabilă scrisă de regizorul David Esrig, bestseller în Germania, povestea ei fascinează pe măsură ce se scrie, atentă la tot ce se află pe scena de un fel sau altul și în jurul ei. Istorie și poveste, știință și artă, commedia dell’ arte se arată într-o carte indispensabilă.

    David Esrig: „Mulțumesc Editurii Nemira că mi-a oferit posibilitatea de a mă întoarce la prima mea mare descoperire despre natura artei teatrale, dinainte să plec din România: commedia dell’ arte. Mă bucur că mi se oferă acum ocazia să mă revanșez cu această carte care-mi doream de mult timp să fie cunoscută publicul român. Această lucrare este și urmarea spectacolelor mele și a descoperirii faptului că teatrul are un limbaj aparte, iar commedia dell’ arte e forma cea mai pură a teatrului. Amestecul permanent de negoț cotidian, proclamații politice, arderi pe rug, procesiuni bisericești și carnavalești, de spectacole oferite de scamatori sau de comedianți făcea din piață un creuzet în care se contopeau realități brutale și reprezentarea lor simbolică și-i conferea Commediei o ancorare atât de solidă în omenesc și în real, încât, împreună cu publicul ei simplu, necioplit, reușea să facă saltul uluitor până la cea mai înaltă măiestrie.”

    David Esrig s-a născut în 1935 la Haifa, iar în 1938 se întoarce în România, ţara natală a părinţilor. Între 1953-1958 este student la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale“ Bucureşti (Facultatea de Regie). După mai multe spectacole montate în țară, în 1965 are un turneu la Théâtre des Nations, Paris, cu „Troilus şi Cressida” şi „Umbra”. Primește Premiul „Théâtre des Nations“ pentru ambele montări și Premiul Criticii franceze pentru cea mai bună montare străină în stagiunea 1964/1965 la Paris. În 1966 are turnee la Praga, Pilsen, Berlin (Est) la festival, Weimar, Dresda, Bonn: primul turneu al unui teatru din Europa de Est în Republica Federală Germania cu „Troilus şi Cressida”.

   În 1968 montează spectacolul cu piesa „Nepotul lui Rameau” de Denis Diderot la Teatrul „L. S. Bulandra“, Bucureşti, rămas pînă astăzi un spectacol-legendă pentru iubitorii de teatru români.

   O altă legendă este spectacolul „Furtuna”, la care repetițiile încep în 1971, dar care după doi ani este interzis, așa că Esrig își dă demisia de la Teatrul Naţional Bucureşti. În 1974 se mută în împreună cu familia în Republica Federală Germania și peste doi ani obține cetățenia germană. În 1976 face regia, decorul, costumele, traducerea piesei „Vicleniile lui Scapin” de Molière la Residenztheater München. Montarea a fost preluată şi în programul postului de televiziune ARD. În 1976 ține un curs la Universitatea din München: „Introducere în dramaturgia Furtunii lui Shakespeare“.

   Din iulie 1983 este director artistic general al teatrului din Essen, iar în 1993 a pus bazele Academiei de Teatru şi Film Athanor, o şcoală particulară care a devenit, în 1999, Academia Athanor – instituţie de învăţământ artistic superior finanţată de statul german.

Creatorul serialului FARGO – Noah Hawley vine la Nemira cu thrillerul ”Înainte de cădere”

    Noah Hawley, creatorul serialului multipremiat Fargo este publicat în România de editura Nemira cu thrillerul Înainte de cădere, carte devenită bestseller New York Times și ale cărei drepturi de ecranizare au fost achiziționate de Sony Pictures, autorul însuși urmând să scrie scenariul.

    Într-o seară cețoasă de vară, unsprezece oameni se îmbarcă într-un avion cu destinația New York. Peste șaisprezece minute, se întâmplă catastrofa: aeronava se prăbușește în ocean. Singurii supraviețuitori sunt un pictor și un băiețel de patru ani, dintr-o familie de bogătași.

    Înainte de cădere plonjează în viețile pasagerilor dispăruți. Coincidențe ciudate indică o conspirație. A fost voia destinului să dispară atâția oameni influenți sau a fost o mână criminală? Autoritățile vor să afle adevărul, iar cei care au supraviețuit devin protagoniștii unei relații de o mare fragilitate, într-un roman uimitor, care vorbește despre soartă și mai ales despre legăturile dintre oameni.

    „Înainte de cădere este, pe de o parte, un thriller complex și palpitant. Pe de altă parte, este o explorare a condiției umane, o meditație despre latura întunecată a celebrității, artă, puterea speranței și pericolul pe care-l reprezintă media, în lipsa verificărilor.“ The New York Times Review of Books

     Fragment:

    Se ridică la suprafaţă urlând. E noapte. Apa sărată îi arde ochii. Căldura îi pârjoleşte plămânii. Nu se vede luna, ci doar lumina ei difuză prin ceaţa compactă. Crestele valurilor sunt negre. În jurul lui, flăcări de un portocaliu sinistru biciuie apa. A luat foc oceanul, îşi spune el, dând instinctiv din picioare. Şi imediat, după o clipă de şoc şi derută: S-a prăbuşit avionul. Toate gândurile astea trec prin capul lui Scott, însă nu sunt exprimate în cuvinte. Mintea îi este plină de imagini şi zgomote haotice. Un picaj neaşteptat. Duhoarea înspăimântătoare a metalului topit. Urlete. O femeie căreia îi curge sânge din cap. Pe piele îi lucesc cioburi de sticlă. Şi toate obiectele nefixate bine au plutit prin aer o clipă nesfârşită atunci când timpul parcă a stat în loc. O sticlă de vin. Poşeta unei femei. Telefonul unei fetiţe. Farfurii cu mâncare rotindu-se foarte încet în aer, cu antreurile încă pe ele. Şi apoi scrâşnetul de metal pe metal. Tonoul. Şi lumea lui Scott s-a făcut fărâme.

   Noah Hawley, scriitor, scenarist, producător de film și de televiziune, s-a născut în 1967 la New York, unde și-a și petrecut copilăria. A studiat științe politice la Sarah Lawrence College și a lucrat pentru Legal Aid Society. S-a mutat apoi la San Francisco, unde a lucrat în IT. A debutat în volum cu A Conspiracy of Tall Men (1998). A publicat apoi Other People’s Weddings (2004), The Punch (2008),The Good Father (2012). Este creatorul serialului de televiziune Fargo (2014), care s-a bucurat de un real success și a câștigat numeroase premii.

  Lectură din TRADO la Noaptea Literaturii Europene de la București, din 9 septembrie

   Editura Nemira participă la Noaptea Literaturii Europene de la București din 9 septembrie 2016 cu 3 evenimente de excepție: o lectură în premieră din cartea de poezie Trado, de Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad, un performance pornind de la Sabia destinului de Andrzej Sapkowski, cu Lari Giorgescu și percuționistul Lucian Maxim, și o lectură din În noaptea timpului de Antonio Muñoz Molina făcutăAthena Farrokhzad. Foto de Rosie Alm de actorul Ionuț Grama.
      În cadrul programului propus de Institutul Cultural Român la Casa „Ion Mincu” (str. Pictor Arthur Verona nr. 19, cu începere de la ora 19.00, va avea loc o lectură în premieră din volumul TRADO, scris de Svetlana Cârstean împreună cu poeta suedeză Athena Farrokhzad și care apare în această toamnă la Nemira.
      Athena Farrokhzad va participa via Skype la invitația Svetlanei Cârstean, iar cele două autoare vor recita din Trado  și vor ilustra modul lor de lucru de la distanță. Următoarele trei sesiuni se vor desfășura în lectura Svetlanei Cârstean din volumele sale de poezie și vor fi completate de intervenția artistului vizual Mihai Barabancea și a muzicianului Cătălin Crețu.
       Svetlana Cârstean (n. 1969, Botoșani) a debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie. Volumul individual, Floarea de menghină (2008) Svetlana Carstean. Foto Claudiu Popescua fost recompensat cu Premiul pentru Debut în Poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Debut „România literară”, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” și Premiul Radio România Cultural. Floarea de menghină a fost publicată în Suedia la editura Rámus, în traducerea poetei Athena Farrokhzad. În 2015 a apărut Gravitaţie (Editura Trei), recompensat cu Premiul pentru Poezie 2015, al revistei Ateneu. În 2016, împreună cu Athena Farrokhzad, a lansat în Suedia un volum comun de poezie, Trado, la editura Albert Bonnier. A coordonat, timp de cinci ani, la editura Pandora M (Grupul Editorial Trei), propria colecţie de poezie, Cercul Poeţilor Apăruţi. Versiunea românească a volumului Trado va apărea, în luna octombrie, la editura Nemira.
      Athena Farrokhzad (n. 1983, Teheran) a publicat în 2009 două antologii de poezie, Manualen, împreună cu Tova Gerge, și Ett tunt underlag în colaborare cu grupul de poezie G=T=B=R=G. A editat antologia de poezie Omslag alături de Linn Hansén. În 2013, a lansat colecţia de poeme Vitsvit, apărută apoi și la editura Pandora M, în traducerea Svetlanei Cârstean. A fost distinsă cu Karin Boye Literary Prize și Stora Läsarpriset (Grand Reader’s Prize).

%d bloggers like this: