Tags Posts tagged with "Editura Polirom"

Editura Polirom

by -
14

Noaptea trecută la Chateau Marmont, de Lauren Weisberger-recenzie

Titlul original: Last night at Chateau Marmont

Autor: Lauren Weisberger

Editura: Polirom

Colecție: CHIC

Traducere: Mădălina Andrei

Număr pagini: 468

An apariție: 2011

     „În esenţă, faima nu e altceva decât o uitare puţin amânată” spune Santiago Ramon y Cajal, iar romanul „Noaptea trecută la Chateau Marmont” nu face decât să concluzioneze faptul că succesul și celebritatea trebuie gestionate cu măsură, astfel încât să nu deraieze viața de la cursul său normal.

   Născută în 1977, în Scranton, Pennsylvania, Lauren Weisberger a absolvit cursurile celebrei Cornell University iar după ce a călătorit în Asia și Europa, a devenit asistent editorial la revista Vogue. Momentan locuiește în Manhattan, dar a renunțat la jobul de la celebra publicație. Experiența aceasta a ajutat-o să aibă o altă perspectivă asupra ideii de celebritate. Lauren Weisberger a urmat cursuri de creative writing, iar în anul 2003 se impune pe piața literară cu romanul „Diavolul se îmbracă de la Prada”, un chick lit devenit celebru într-un timp foarte scurt. Romanul său de debut a rămas timp de șase luni pe lista bestsellerurilor din The New York Times și a fost tradus în peste patruzeci de țări și ecranizat de studiourile Fox.

    În 2010, publică „Noaptea trecuta la Chateau Marmont”, un roman în care dezvoltă ideea de celebritate și efectele sale asupra existenței. Chateau Marmont este un hotel celebru pentru VIP-urile care i-au trecut pragul încă de prin anii 60.

    Brooke și Julian sunt căsătoriți de cinci ani și viața lor pare să fie una intrată pe niște tipare care conferă siguranță, iubire, căldură… tot ceea ce o femeie și-ar putea dori. Doar că în acest decor feeric își face apariția în mod aproape brutal, celebritatea. Fără preaviz, fără perioadă de adaptare, totul pare să fie aruncat în aer, viețile celor doi sunt puternic zguduite de către noua perspectivă. Julian este remarcat de către o casă de muzică celebră, Sony. Este ceea ce amândoi și-au dorit, însă atunci când celebritatea devine concretă, efectele sale secundare devin extrem de nocive pentru amândoi. Julian, transformat instant dintr-un simplu muzician de club, într-un adevărat star, începe să lipsească de acasă din ce în ce mai des… iar Brooke își petrece tot mai multe nopți singură, devenind tot mai irascibilă, singură, temătoare și nesigură. Dacă va supraviețui căsnicia lor sau dacă totul se va destrăma conform noilor șabloane ale celebrității, veți afla numai citind „Noaptea trecută la Chateau Marmont”.

    Ritmul cărții este unul alert; citind ai senzația că ești într-un oraș mare și aglomerat și totul în jurul tău se petrece cu repeziciune. Totuși, scriitoarea alternează ritmul alert al acțiunii cu unul mai lent, în care cititorul poate să respire, să analizeze ceea ce a citit, pentru ca apoi, panta acțiunii și a trăirilor personajelor să redevină una abruptă.

    Dincolo de poveste și de construcția ascendentă a acțiunii „Noaptea trecută la Chateau Marmont” este despre esența umană și de capacitatea de adaptare la evenimentele frapante, chiar dacă ele sunt legate de succes în carieră. Paradoxal, există posibilitatea ca succesul, mai ales atunci când lovește neașteptat, să aibă efecte distructive asupra vieții. Se spune că viața își caută mereu echilibrul, iar dacă succesul e prea mare și copleșitor, atunci, o altă coordonată a vieții va merge pe minus. Așa se întâmplă în cazul acestui cuplu, intrat peste noapte sub flash-urile aparatelor de fotografiat. De la o pereche simplă, care trăia într-un apartament modest, au ajuns un cuplu celebru, dar fără privilegiul clipei de intimitate. Obținerea faimei, în cazul lui Julian, echivalează cu pierderea identității sale ca parte din cuplu, ca soț, ca om de familie. Totuși, el pare că face eforturi pentru a nu se lăsa dus de val, însă ceea ce i se întâmplă este mult prea greu de gestionat.

    Personajele sunt bine definite și își au locul lor în acest puzzle al poveștii, fiecare cu rolul său esențial. Nola este cea mai bună prietenă a lui Brooke; ea ne oferă ocazia să mai aflăm și alte povești decât cea a celebrității, scriitoarea oferind un soi de dublă perspectivă asupra vieții: una a omului pentru care existența este simplă, liniară, previzibilă, dar plină de certitudini, iar cealaltă ia o bruscă turnură ascendentă spre nimic din ce e simplu.

    Stilul scriitoarei este unul original, direct, dialogurile sunt uneori condimentate cu doze potrivite de ironie, de umor sau de sarcasm. Pentru a contura suficient de bine ideea de celebritate, există pasaje destul de lungi în care autoarea descrie (conferind în mod conștient o stare monotonie) evenimente mondene abundente în clișee, în șabloane, în kitch și superficialitate, o lume pe care Brooke nu reușește să o digere, oricât de mult ar încerca. Imaginile create de către autoare sunt autentice, demne de un scenariu de film din care nu lipsește nici drama, nici umorul, în care viața este expusă așa cum e ea într-o realitate mereu în schimbare.

    Celebritatea e un ideal până în momentul în care ea se concretizează… asta i s-a întâmplat cuplului Brooke și Julian, iar după acest moment, viața și-a dat un restart, însă personajele nu mai pot impune reguli, ci regulile sunt acelea care le impun schimbări decisive personajelor, de aici rezultând și drama prin care acestea trec.

    Formatul cărții (106/180) este unul confortabil la citit (se poate lua în poșetă, se poate citi în parc sau la plajă), iar coperta este o fină aluzie la efemeritatea celebrității și discrepanța dintre agitația faimei și liniștea simplității.

    Chiar dacă are aparențele unui chick lit lejer, „Noaptea trecută la Chateau Marmont„ are un mesaj profund, acela că viața trebuie prețuită pentru valorile care contează cu adevărat, pentru ceea ce omul este în sufletul său, nu pentru cum se reflectă el în vizorul aparatului foto. Iată un citat care reflectă perspectiva lui Brooke asupra noii sale vieți:

<

p style=”text-align: justify;” align=”justify”>

-Nu ți-ar plăcea să stai într-o casă ca asta? zise el arătându-i fotografia unei mansarde ultramoderne cu țevi montate pe plafoane și un aer industrial șic.

-E tare!

   Fiecare fibră din corpul ei voia să strige „nu”. Nu, nu voia să locuiască într-o casă ca un depozit. Nu voia să locuiască în Tribeca super la modă, cu galeriile și restaurantele ei de fițe, în care nu aveai d eunde să îți cumperi o cafea normală sau un burger obișnuit”.

    „Un minunat antidot pentru dependența de televizor. Noaptea trecută la Chateau Marmont propune un scenariu: ce s-ar întâmpla dacă, fără să vrei, ai deveni vedetă peste noapte?” (Entertainment Weekly)

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

      Cumpătarea, de María Dueñas-recenzie

Titlul original: La Templanza
Editura: Polirom
Colecția Biblioteca Polirom Actual
Scriitori contemporani, voci și tendințe noi în literatura universală de azi
Anul apariției: 2016
Traducere din limba spaniolă și note de: Ileana Scipione
Număr pagini: 566
Gen: Saga, Roman Social, Istoric
Cotație Goodreads: 3,58

    „Nu te mai gândi să redevii ce-ai fost, încearcă să privești către alte zări.” – dacă romanul  „Cumpătarea ar avea un motto, acesta ar fi. Este citatul din carte care, în opinia mea, îi reprezintă cel mai bine esența.

ȘTIAȚI CĂ…:
– orașul Ciudad de México se numea pe vremea imperiului aztecilor „Tenochtitlán” și a fost fondat în 1325, pe o insulă de pe lacul Texcoco?
– numele orașului Jerez vine de la butucii de viță-de-vie botezați Xera, aduși din bazinul Meditarenei de către vechii fenicieni și din care s-a făcut vinul de Jerez?

   Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le aflăm despre cultura și civilizația unor locuri precum Ciudad de México, Havana, Jerez, din cartea Maríei Dueñas.

    De mult doresc să citesc această carte, fiind foarte plăcut impresionată de celelalte două scrise de autoare, „Iubirile croitoresei”, respectiv, „Ce avem și ce uităm”, ambele cu recenzii pe Literatura pe Tocuri, aici  și aici.
Acțiunea din această a treia carte are loc în secolul al-XIX-lea, purtându-ne în mai multe locuri: Ciudad de México, Havana, Jerez. Facem cunoștință cu un Mexic ce își recăpătase recent independența față de Spania, patria-mamă, cu o Cubă ce încă avea statutul de colonie spaniolă și cu Andaluzía viticolă și pitorească:

Două cofetării și trei croitorii, cinci bărbieri, numeroase fațade nobile, două farmacii, un curelar și câteva dughene liniștite de pantofi, umbrele și alimente. Iar printre ele, doamne de bonton și domni îmbrăcați după moda englezească, puști și slujnicuțe, școlari, tot soiul de trecători și oameni simpli, care se întorceau acasă la ora mesei. Prin comparație cu ritmul nebunesc al orașelor de dincolo de ocean, de unde venea el, Jerez era ca o plapumă de puf, dar Larrea nici măcar n-a observat.”

   De fapt, cartea este construită ca un triptic: prima parte corespunde Mexicului, a doua, Havanei și a treia, Jerezului din patria-mamă. Este mai mult o saga, prezentând viețile personajelor din prezent, dar și din trecut. Nu știu de ce descrierea cărții de pe prima copertă o recomandă drept „Un thriller pasionant, plin de aventură, conspirații și romantism” – nu mi se pare că ar avea nici o caracteristică, oricât de mică, dintr-un thriller. Este, mai degrabă, o dramă, o poveste a mai multor generații, întinsă pe teritorii diferite.

    Mauro Larrea este personajul central, un proprietar de mine de argint care a pornit de jos, fără a avea nimic, ajungând un prosper om de afaceri. Văduv, și-a pierdut soția de tânăr, la nașterea celui de-al doilea copil. Mariana, fiica sa, este căsătorită și însărcinată, o femeie cu capul pe umeri, cu simț practic dezvoltat, iar fiul său, Nicolás, este mai degrabă un visător, ce urmează să încheie o căsătorie avantajoasă pentru toată familia.

    O investiție riscantă a pus capăt bunăstării și bogăției adunate cu atât sârg: Mauro Larrea este ruinat.

    Pentru a se salva, concepe un plan nebunesc: se împrumută la un cămătar cu dobândă 100%, își pune casa drept garanție și pleacă în lume, sperând că va găsi o afacere bună în care să investească.

    În Cuba îi cunoaște pe soții Gustavo și Carola Gorostiza, el spaniol, ea mexicancă, sora viitorului său cuscru. Printr-un concurs de împrejurări, el și Gustavo Gorostiza ajung să joace o partidă de biliard ce le va schimba viața, cu o miză cel puțin curioasă. Pot doar să vă spun că într-o primă fază, fiecare dintre cei doi jucători se chinuia să piardă. De ce? Aflați citind cartea. Partida de biliard este una dintre cele mai intense scene din roman:

„În zori, pe la trei și douăzeci, când, scoși din țâțâni, ajunseseră la egalitate cu carambolurile o sută patruzeci și nouă și erau la doar unul distanță de sfârșit, i-a venit rândul lui Mauro Larrea.
A strâns mânerul tacului și și-a îndoit trunchiul. Tacul a intrat ferm în cercul schițat de degetele lui, iar la vedere au mai rămas o dată urmele lăsate pe mâna lui stângă de explozia de la mina Las Tres Lunas. A calculat, a pregătit lovitura, a țintit. Și, gata să lovească, s-a oprit. Puteai tăia tăcerea cu cuțitul, iar el și-a îndreptat torsul cu o neliniștitoare lentoare.”

   Peste noapte, Mauro Larrea se trezește proprietarul unei moșii din Jerez. Astfel, pleacă în Spania, țara mamă, cu intenția de a vinde proprietățile: conacul, plantația de viță-de vie, crama. Mulți își pun întrebarea de ce nu ia în calcul posibilitatea de a pune moșia pe picioare, însă el nu știa prea multe despre cultivarea viței de vie și comerțul cu vin. Ce poate ști un miner despre vin? În momentul în care face cunoștință cu via, aflăm și de unde vine titlul cărții, „Cumpătarea” („La Templanza”). Inițial, am crezut că este vorba despre cumpătarea de care Mauro Larrea va da dovadă în refacerea patrimoniului, dar se pare că este exact invers.

     Numai de cumpătare nu poate fi vorba în acest roman. Și totuși, de unde vine titlul cărții?

Cred că nu cunoști încă La Templanza, sau mă înșel?
Echilibru, asta îi trebuia sufletului său: multă măsură, cumpătare cu toptanul. Dar se îndoia că Sol se referise la virtutea cardinală de care ducea el lipsă de atâta vreme. De aceea a și ridicat dintr-o sprânceană.
– La Templanza, via noastră, l-a lămurit. Sau, mai bine zis, cea pe care o deții acum.

   În Jerez cunoaște o femeie deosebită, de care se îndrăgostește, Soledad Montalvo. Din păcate, în cale le stau multe piedici: Soledad este căsătorită, are patru fiice și ascunde multe. Este un personaj complex, o femeie puternică, luptătoare, în stare de orice pentru a proteja interesele fiicelor ei.

    Toate personajele Maríei Dueñas sunt complexe, alcătuite din nuanțe, nu din alb și negru. Sunt mai mult persoane decât personaje, aproape din carne și oase, de ai impresia că ies din carte: cu bune, cu rele, capabile de fapte contradictorii și ceea ce îmi place cel mai mult, pline de pasiune. Pasiunea aceea tipică zonelor calde, Spaniei și țărilor latine. Toate personajele sunt foarte bine conturate: protagonistul, Mauro Larrea, sfătuitorul său, Andrade, Carola Gorostiza, Gustavo Gorostiza, Soledad Montalvo, Manuel, avocatul și prietenul de familie al acesteia.

    Și pentru că am ajuns aici, să spun ce mi-a plăcut la roman:
– documentarea foarte extinsă, lucrurile pe care le aflăm despre Spania, Mexicul și Cuba secolului al-XIX-lea, aspectele istorice. De fapt, autoarea a spus într-un interviu că dintre toate cele trei cărți scrise până la acel moment, pentru „Cumpătarea” s-a documentat cel mai mult. Potrivit declarațiilor sale, când a scris „Iubirile croitoresei”, au ajutat-o foarte mult legăturile familiei sale cu Marocul, mama ei născându-se în timpul Protectoratului spaniol; „Ce avem și ce uităm” a fost inspirată din propria experiență în America de Nord. Însă în ceea ce privește „Cumpătarea”, n-a avut parte de experiență personală, fiind nevoită să se documenteze în profunzime, lucru pe care l-am observat și citind secțiunea de mulțumiri, de la sfârșitul cărții;
– descrierea lumii hispanice până în cele mai mici detalii, inclusiv aspectele lingvistice: sublinierea pronunției cu accent andaluz: „Ay, don Manué, don Manué…” în loc de „Manuel” – andaluzii de abia ating consoanele finale în pronunție.

    „Trăind între două lumi, Mauro Larrea folosea uneori expresii aspre din Spania și alteori fraze mai mexicane decât Castelul de pe Chapultepec.” – într-adevăr, deși în esență este aceeași limbă, multe expresii din Spania diferă de cele din America Latină, iar accentul pur spaniol este mai dur, mai aspru.

Ce nu mi-a plăcut: dacă v-aș spune că este o lectură ușoară, v-aș minți. Este chiar o lectură anevoioasă, iar dacă nu ești atent, pierzi ușor firul. De ce? În parte, din cauza volumului: este o carte mare, de peste 500 de pagini, scrise mic; de vină este și acțiunea, ce se desfășoară cu oarecare lentoare, așa că dacă vă așteptați la o carte care se citește singură, cu acțiune debordantă și răsturnări de situație la fiecare pagină, clar nu este pentru voi. Cred că și traducerea neinspirată pe alocuri îngreunează lectura. Nu mi-a plăcut să găsesc expresii traduse aproape mot-à-mot:

   „Cuiul care îi spuzea în acea dimineață pudoarea bărbătească i s-a înfipt o idee mai adânc.” – ca să ne lămurim, cuiul înfipt al spaniolilor este, în română, echivalentul nodului din gât sau al golului din stomac. Eu n-am avut probleme de înțelegere, fiind vorbitoare de spaniolă, dar cineva care nu cunoaște limba se poate întreba de unde a mai apărut cuiul acela și până să-și dea seama că este o expresie, o figură de stil, deja a pierdut șirul acțiunii. La fel se întâmplă și cu a băga pe cineva în buzunar (echivalent în română: a-ți mânca din palmă, a-l avea la degetul cel mic); chiar dacă își dă seama că este o figură de stil, nevorbitorul de spaniolă nu-i cunoaște sensul, tot gândindu-se ce o însemna să-ți bagi în buzunar o persoană.

   Așadar, nu este chiar o carte ușor de parcurs. De obicei, citesc o carte în 3-4 zile. „Cumpătarea” mi-a luat mai mult de o săptămână, iar dintre toate cele trei cărți ale autoarei, aceasta mi-a plăcut cel mai puțin.

    Îi acord 3 steluțe din 5.

    Iar în final, vă distrez cu o viziune cinematografică: atunci când citesc o carte, îmi imaginez că personajele sunt jucate de actori celebri. Acest lucru este și mai ușor de realizat cu personajele Maríei Dueñas, care sunt atât de vii și reale. Cei familiarizați cu telenovelele vor râde cel mai mult. Așadar, în rolul lui Mauro Larrea, l-am văzut tot timpul pe Fernando Colunga; Carolei Gorostiza i-a dat viață Marlene Favela, iar lui Soledad Montalvo, Raquel Infante, probabil datorită accentului andaluz. Distribuția e provizorie, desigur. În curând se va realiza o serie televizată (pe bune, nu în imaginația mea) pe baza cărții, așa cum s-a procedat și cu „Iubirile croitoresei”.

Citate:
„Uneori câștigi, alteori pierzi. Și, cu cât mizezi mai mult, cu atât cazi mai de sus.”
„Atunci veți fi de acord cu mine că o căsnicie e o alianță complicată. Aduce bucurii și amărăciuni… Iar uneori devine și un joc al puterii.”
„Există lucruri care merg până dincolo de ceea ce credem că suntem în stare să controlăm, a glăsuit atunci Sol, înălțându-și, în sfârșit, privirea senină. Situații care ne pun pe jar.”
„N-ai zile, Mauro, în care ți-ar plăcea ca lumea să se oprească? Să stea în loc și să ne ofere o pauză. Să ne lase neclintiți ca statuile, ca simple borne de drum, fără să trebuiască nici să gândim, nici să vorbim, dar mai ales să rezolvăm. Iar lupii să nu ne mai arate colții.”
„Vânturi neașteptate ne împing s-o apucăm uneori pe drumul de dus și alteori pe drumul de întors, și adesea nu merită să înoți împotriva curentului.”

    Despre autoare:

    María Dueñas este profesoară de limba și literatura engleză la Universitatea din Murcia, Spania. S-a născut în 1964, în Puertollano. Primul său roman este El tiempo entre costuras (Iubirile croitoresei), vândut în peste un milion de exemplare și ecranizat în miniseria omonimă. Mare parte din acțiunea romanului este plasată în Tetuán, aflat sub Protectoratul Spaniol al Marocului la acea vreme, unde a locuit familia mamei autoarei.

    Misión Olvido (Ce avem și ce uităm) este scrisă la trei ani de la primul roman și este inspirată dintr-o călătorie la misiunile spaniole din California, precum și de experiența doctoratului la universitățile din America de Nord.

    Cel de-al treilea roman, La templanza (Cumpătarea),  urmează să fie ecranizat într-o serie televizată, în timp ce autoarea deja lucrează la cel de-al patrulea roman.

Cartea Cumpătarea de María Dueñas a fost oferită pentru recenzie de Libris.ro. Poate fi comandată de pe site-ul Libris.ro

Surse foto: arhivă personală

    “mai drăgut decît dostoievski”,  de Nora Iuga şi Angela Baciu (ed. Polirom, 2017)

       poem dramatic
ilustraţii de Ion Barbu

    În mai drăguţ decît dostoievski, Nora Iuga şi Angela Baciu poartă  un dialog într-un ritm alert, colocvial, abundînd în calambururi, satiră politică, observaţii cotidiene, referiri la lecturi, la lumea artistică, la evenimente de senzaţie cu coloratură locală. Cartea este împărţită în 25 de tablouri scurte, în care se urmăreşte foarte subtil firul unei poveşti sentimentale: două femei aşteaptă sosirea unui bărbat iubit, mister T., care trebuie să se întoarcă la ele încununat de glorie de la vînătoarea de lei. Fiecare tablou se încheie cu intervenţia Corului Antic. Limbajul – un exerciţiu de virtuozitate combinatorie – face multiple referiri la expresiile şi ticurile verbale folosite azi în exces.

    Volumul are o accentuată tentă dadaistă, putînd fi considerat un demers îndrăzneţ de reînviere a avangardei.

        mai drăguţ decît dostoievski. Nu e poezie, nu e proză, nu e jurnal, nu e eseu, nu e decît o conversaţie între două prietene la o cafea… De ce mai drăguţ decît dostoievski? Totul e un plagiat, că tot se poartă. Pe peronul metroului o fată îi spune altei fete: «Ştii că am citit Idiotul de Dostoievski?». «Şi cum, e chiar idiot?» «Nu, e drăguţ.» Nici protagonistele-autoare, Nora şi Angela, nu sînt mai prejos, altfel Ion Barbu, nu cel de la Rîpa Uvedenrode, ci Ion Barbu de la Petrila, nu s-ar fi lăsat ademenit. Cartea e un spectacol la care se face haz de necaz, se rîde mult, se plînge din amor, se-nvaţă expresii şi nume de bucate, de găteli şi snoave balcanice, venind dinspre porturile şi bazarurile dunărene. Se cugetă adînc, se iubeşte platonic, teuton-medieval, cu halebarde, bastioane şi turnuri cu ceas ca la Curtea Regelui Arthur. În amestecul asta apar brusc elefanţi şi figuri politice de ultimă oră. Din cînd în cînd, se povestesc vise uneori fantasmagorice, alteori politically correct, iar toate ordonanţele ori sentinţele le rosteşte CORUL ANTIC, în limba latină, fireşte. Apoteoză e atinsă odată cu sosirea mult aşteptatului Mister T, alias Ducipal, întors victorios de la vînătoarea de lei.

Vă invităm la premieră! (Nora, Angela şi la mijloc magicianul Ion)

Cartea “mai drăguţ decît dostoievski” de Nora Iuga şi Angela Baciu (ed. Polirom, 2017) disponibilă pe site-ul editurii Polirom.

Năluca, de Octavian Soviany

Editura: Polirom
Număr pagini:328
   Aparent, Năluca este un roman de dragoste, cu toate ingredientele inerente genului: descrierea romantică, eseul sentimental, erotismul suav.

   Protagonistul cărţii (al cărui nume, O – litera şi cifra totodată –, capătă în roman o semnificaţie nebănuită), stăpînit de voluptatea exhibării flagelatoare a propriului eu, trăieşte, la sfîrşitul vieţii, o dragoste pătimaşă, venită parcă din nefiinţă. O se resemnează în faţă suspiciunii de iluzie, intrînd, prin abandonul dependenţei de realitate, în jocul destinului, şi acceptă eventualitatea unei percepţii himerice ca întruchipare a desăvîrşirii. De aici se naşte portretul unei femei, care cunoaşte, acceptă şi respectă regulile seducţiei perfecte, conştientă, la fel ca el, că această primejdioasă interferare nu se va opri în pragul iubirii necondiţionate, ci va continua pînă la finalul apoteotic al eroticului: moartea.
Populat de o întreagă galerie de alte personaje de un pitoresc fascinant, fiecare cu cîte o savuroasă istorie de viaţă, Naluca este în egală măsură romanul căutării şi găsirii esenţiale, al alienării pămînteşti a artistului şi al senzualismului morţii, ca singură strategie de refugiu într-un ideal al dragostei care doar acolo mai poate fi regăsit.

Sursa foto şi text: Editura Polirom

Eva, de Simon Liberati-Editura Polirom

Editura Polirom

Număr pagini: 200

Un mare roman de dragoste, sau o carte îndrăzneaţă şi impudică?” (L’Express)

   În iarnă anului 1980, în Paris, un bărbat se urcă nici el nu ştie cum într-un Citroën şi vede pe scaunul din faţă o fetişcană de cincisprezece ani, îmbrăcată elegant, care se agită şi urlă la cei din maşină. Fascinantă fetişcană este Eva Ionesco, un copil sălbatic, clientă a barurilor şi localurilor de lux din Paris, dar şi a şcolilor de corecţie franceze. După ce a dobîndit o faima dubioasă în urma fotografiilor erotice, la limita pornografiei şi pedofiliei, pe care i le făcuse mama ei pe cînd Eva avea doar unsprezece-doisprezece ani, fetiţa de odinioară – devenită actriţa şi producătoare de film – îl va reîntîlni pe narator trei decenii mai tîrziu. Povestea de dragoste ce-i apropie pe cei doi este, deopotrivă, ocazia şi pretextul recuperării unui trecut frămîntat, cel al Evei, copila exploatată, revoltată şi, într-un tîrziu, maturizată, o reluare a firului unei istorii scandaloase, cu numeroase episoade controversate, unde moartea, drogurile şi degradarea sînt peste tot. În acelaşi timp, romanul lui Liberati are în fundal un peisaj dezabuzat, pigmentat de concerte punk, petreceri epuizante şi o nebunie dezlănţuită, într-o lume ce nu mai caută nici un viitor.

„Sub pana lui Liberati, fosta puştoaică supramediatizată şi pîngărită de propria mama devine personaj de roman. Autorul aruncă o lumina crudă asupra tuturor chipurilor Evei şi conferă un suflu literar celor o mie de vieţi ale acesteia într-un roman de dragoste impresionant.” (Gala)

„O iubire ca un legămînt sacru, ca o vraja, în care autorul îşi găseşte propria mîntuire.” (Telerama)

„Eva este povestea unei pasiuni copleşitoare şi, în egală măsură, un portret splendid al celei mai extravagante femei-copil, o carte făcută din plămada din care apar marile romane de dragoste şi care nu ezită să dezvăluie faţa întunecată a sentimentelor. E un roman întortocheat şi neliniştitor, care tulbură cititorul, fiindcă pretinsa lui eleganţă rafinată nu e decît o faţadă menită să ascundă fragilitatea celor ce se iubesc.” (L’Express)

Sursa foto şi text: Editura Polirom

Un răspuns este întotdeauna o formă a morții.

Magicianul, de John Fowles-Editura Polirom

Editura Polirom, 2007

În traducerea Liviei Deac și a Marianei Chiroțan

Titlu original: The Magus ( 1965)

Număr de pagini: 659

Un răspuns este întotdeauna o formă a morții.

    Magicianul este romanul pe care îl citești cu sufletul la gură, de parcă în orice moment ar urma punctul culminant. Lecturând, descoperi cât de înșelător poate fi omul și cât de ușor poți să fii manipulat, cât de complexă și malefică poate deveni mintea omului, o minte odihnită, care nu duce grija zilei de mâine, urmărindu-și victima în stil „Big brother”. Nu e o carte frumoasă, dar e grozavă! O carte pe care nu o uiți ușor, o carte care te revoltă, te tulbură și te uimește în același timp. Acțiunea are loc în anii 1952-1953, în Anglia (partea I și a III-a, mai reduse ca număr de pagini) și insula Phraxos din Grecia (partea a II-a, care se întinde pe un număr însemnat de pagini). Personajul principal reprezintă un alter-ego al autorului, fapt dovedit prin mai multe elemente de autenticitate: propria experiență ca profesor de engleză a autorului pe insula grecească Spetsai, după o pregătire la Oxford.

     În debutul romanului, personajul-narator Nicholas Urfe face o mică incursiune în trecutul său familial: fiu unic al unor părinți englezi, extrem de exigenți, care însă mor într-un accident de avion. Moartea lor este resimțită de personaj ca o eliberare, putând astfel să ducă stilul de viață libertin pe care și-l dorea: înființează împreună cu niște prieteni clubul Les Hommes Révoltés, se dorește a fi poet. După terminarea studiilor, se angajează ca profesor la o școală din Anglia de Est, însă, plictisit, demisionează. În viața amoroasă este la fel de superficial, avertizându-și de la început iubitele că este un singuratic, lucru folosit ca armă la despărțire: aveam grijă întotdeauna să-mi previn victima, înainte de a se dezbrăca, de diferența de a te cupla cu cineva și a te căsători, devenisem aproape tot atât de abil în începerea jocului, cât și în terminarea lui.

     La sfârșitul lunii august, răspunde favorabil unei oferte de serviciu ca profesor de engleză la Liceul Lord Byron, de pe insula Phraxos, din Grecia. În seara aceea o cunoaște pe tânăra australiancă Alison Kelly, de care se va îndrăgosti, însă, simțindu-și libertatea pusă în pericol, de care se va despărți odată cu plecarea în Grecia.

     Înainte de plecare, se întâlnește cu predecesorul său, Mitford, care fusese în Phraxos și care îi face o prezentare a școlii și insulei. La despărțire îl sfătuiește să se ferească de „sala de așteptare”, ceea ce îl pune pe gânduri pe Nicholas.

    Prin ochii naratorului, autorul descrie peisaje grecești ce-ți taie răsuflarea, în totală opoziție cu cenușia Londra.

Marea bătea în turcoaz, muntele, la orizont, apărea albastru-cenușiu în fierbințeala fără boare. Vedeam coroana verde sclipitoare a pinilor de la Bourani. […] Undele se răspândeau pe suprafața albastră lăptoasă a mării într-un clipocit vag și acesta a fost ultimul semn de civilizație după ce bărcile au dispărut în golful vestic. Stăteam toropit la umbra subțire a unui pin în mijlocul peisajului atemporal disociat Greciei sălbatice.

    Fascinat la început de frumusețea insulei, Nicholas percepe, câteva luni mai târziu, singurătatea ca pe o povară, iar dezmăgirea provocată de eșecul său scriitoricesc îl determină să se gândească la sinucidere.

Însă, împins de curiozitate, trece de „sala de așteptare” (care era, de fapt, o placă agațată pe plajă) și intră pe domeniul misteriosului domn Maurice Conchis. Aici, la Bourani, se petrec evenimente care sfidează normalul și îl dezorientează pe Nicholas. Începe să își petreacă sfârșiturile de săptămână aici, iar Conchis își povestește viața; o viață pe care nu a trăit-o, de fapt, niciodată astfel, după cum va afla nu după mult timp Nicholas. Își face apariția o tânără fragilă, care se recomandă Lily (iubita din tinerețe a lui Conchis, moartă de febră tifoidă). De aici, pe parcursul câtorva săptămâni, se vor succede evenimente într-un ritm alert, personajul principal descoperind, alături de cititor, că totul este o minciună și, când se dă de înțeles că adevărul a fost elucidat, situația se răstoarnă din nou, dezamăgitor. De ce?

    Primul răspuns pe care îl oferă Conchis este spiritismul, apoi un teatru fără scenă, în care toți sunt actori, dar nu toți știu asta, experimentul făcut de o echipă ilustră de medici și, în final, pentru a-i da o lecție lui Nicholas. Ești ca și ariciul. Când ariciul își scoate țepii nu poate mânca. Cine nu mănâncă moare de foame. Iar țepii îți vor muri o dată (corect odată, n.n.) cu trupul., răspunde Conchis la reticența afișată de Nicholas.

Tu vrei să fii iubit? Eu mă mulțumesc pur și simplu să „fiu”, să exist. Poate într-o zi ai să înțelegi și tu ce înseamnă asta. Și ai să zâmbești. Un zâmbet aprobator, un zâmbet sarcastic.

     Magicianul este și un roman erotic, deoarece personajul principal trăiește experiența iubirii de două ori: o dată, iubirea sexuală, cu Alison, apoi pe cea spirituală, cu Lily, care se dovedește a fi Julie Holmes, apoi dr. Vanessa Maxwell etc., și care îl trădează într-un mod cumplit. Nicholas se întoarce cu sufletul spre Alison, dar primește o scrisoare prin care este anunțat că aceasta s-a sinucis, fapt ce va fi demontat într-o seară, când o vede urcând într-un taxi la Atena.

     Încercând să afle adevărul, Nicholas se întoarce în Anglia, unde o cunoaște pe mama surorilor Julie și June (Lily și Rose), care reușește să îl convingă, într-o oarecare măsură, că experiența de pe insula grecească l-a maturizat.

Continuam să mă simt persecutat, dar în alt sens; adevărurile lui Conchis se maturizaseră în mine; în special cele pe care le întrupase prin Lily. Încet-încet, învățam să zâmbesc, cu surâsul pe care îl dorea Conchis. Poți accepta fără să ierți, după cum poți lua o hotărâre fără s-o pui neapărat în aplicare.

     Într-un sfârșit se întâlnește din nou cu Alison, dar constată cu durere că nici unul nu mai este același.

Autor: Andreea D

O poveste despre mituri, revoluţie şi dragoste în Africa secolului XX, spusă de un gigant al literaturii kenyene

Un bob de grâu de Ngugi wa Thiong’o

Editura: Polirom 

Număr pagini: 288

An apariţie: 2016

 

Traducere din limba engleză şi note de Alexandra Fuşoi

O poveste despre mituri, revoluţie şi dragoste în Africa secolului XX, spusă de un gigant al literaturii kenyene

      Considerat capodoperă lui Ngugi wa Thiong’o, romanul Un bob de grâu urmăreşte destinele unui grup de săteni chiar înainte de proclamarea independenţei Kenyei faţă de Imperiul Britanic, în 1963, după revoltă Mau Mau. În centrul poveştii se află Mugo, un om bântuit de un secret teribil. Personajele care-l înconjoară se află într-o strânsă legătură cu momentele importante prin care trece Kenya şi, după cum o arată numele lor, sunt purtătoarele unor simboluri cu o mare încărcătură istorică: bătrânul Warui (rîul), care face legătură între marile etape din evoluţia poporului; Gikonyo (buricul), în care ceilalţi văd cordonul ombilical ce leagă generaţiile între ele, şi nevasta sa, Mumbi, numită astfel după mama simbolică a poporului gikuyu. Mugo însuşi poartă numele unuia dintre cei mai veneraţi profeţi ai comunităţii şi este onorat în roman că mântuitor al poporului sau. Pe măsură ce ni se dezvăluie destinele întortocheate ale sătenilor, într-o naraţiune în care miturile se împletesc cu trimiteri la personaje istorice reale, sub ochii noştri ia naştere o poveste despre compromisuri inevitabile, prietenii trădate şi iubiri puse la încercare.

     „Un bob de grâu, romanul în care istoria îşi aduce faptele la viaţă, este o carte născută din echilibru, cu resurse nebănuite, care confirmă cu asupra de măsură calitatea de scriitor a lui Ngugi wa Thiong’o.” (The Guardian)

„Ngugi wa Thiong’o scrie cu pasiune despre fiecare formă sau culoare pe care o ia puterea.” (The Sunday Times)

      „Când scrii, ar trebui să auzi toate şoaptele, toate strigătele, toate vocile care plâng sau îşi spun dragostea, toate glasurile care-şi urlă ura din negura trecutului.” (Ngugi wa Thiong’o)

Sursa: Editura Polirom

by -
16

ISPITA  FICŢIUNII – Dorina Georgescu

Afinităţi elective sau Chimia iubirii-Goethe

Afinităţile elective de Johann Wolfgang von Goethe

Editura: Polirom

Număr pagini: 300afinitatile elective-goethe

   “Închipuiţi-vă un A care este intim cu un B, neputând fi separat de el prin orice mijloace şi prin orice forţă; închipuiţi-vă un C care stă în aceeaşi relaţie cu un D; puneţi acum ambele perechi în contact; A se va arunca spre D, iar C spre B, fără să se poată spune care l-a părăsit cel dintâi pe celălalt, care s-a unit cel dintâi cu celălalt.”

    În romanul “Afinităţile elective” Goethe sondează natura umană din perspectiva insolită a chimistului,  realizând  o analogie între ceea ce se întâmplă între două sau mai multe substanţe chimice când sunt puse în contact, în încercarea lăudabilă de a descifra misterul formării cuplurilor, magia iubirii şi contribuţia (ne)fastă a destinului (“Sunt anumite lucruri pe care destinul le urmăreşte cu îndărădnicie. În zadar raţiunea şi virtutea, datoria şi tot ce e sfânt i se pune în cale; dacă e vorba să se întâmple ceva ce-i convine, ceva ce nu ni se pare just, destinul va sfârşi prin a se impune, oricât ne-am zbate.”).

      Răspunsul pare să fie unul controversat, relaţiile interpersonale sunt  imprevizibile şi dinamice (“Nimic nu e mai plin  de riscuri în orice situaţie decât intervenţia unui al treilea. Am văzut prieteni, fraţi, îndrăgostiţi, soţi ale căror relaţii au fost total schimbate, a căror situaţie a fost complet răsturnată prin venirea, întâmplătoare sau voită, a unei noi persoane.“), iar evoluţia fiinţei umane depinde de experienţele trăite cât şi de ocaziile care apar la un moment dat.

     Cuplul Eduard- Charlotte format în plină maturitate, dar având o istorie amoroasă încă din adolescenţă (“Cu câtă plăcere mă gândesc la începuturile legăturii dintre noi! Tineri, ne iubeam amândoi cu multă căldură.”),  se bucura în prezent de  stabilitate, convinşi fiind că îşi trăiesc în tihnă dragostea, care s-a dovedit a fi una vulnerabilă la prima probă a naturii, a întâmplării de a se afla în compania altor persoane (“În licărirea slabă a lămpii de noapte, înclinaţia tainică, imaginaţia, îşi reluară îndată drepturile asupra realităţii. Eduard n-o avea în braţe decât pe Ottilie; în faţa sufletului lui Charlotte plutea, când mai aproape, când mai departe, căpitanul, şi astfel, printr-un fel de miracol, ceea ce lipsea şi ceeea ce era de faţă se întreţeseau cu un farmec voluptos.”).

    Astfel încet, încet,  prind contur doua cupluri noi: Eduard-Ottilie (“Ottilie tăcea, dar îl privea în ochi cu cea mai mare mulţumire. Eduard ridică braţele: Ottilie, tu mă iubeşti!”), Charlotte- căpitanul (“Căpitanul începea să simtă că o deprindere irezistibilă ameninţa să-l înlănţuie de Charlotte”), cu toate că formarea lor va sfârşi prin a ne arăta că lucrurile se complică enorm şi ciudat uneori, că raţiunea e neputincioasă în a  anticipa cursul unor simpatii nevinovate,  iar explozia sentimentelor e capabilă să declanşeze tragedii nebănuite.

    Stilul riguros, uşor  didactic a lui Goethe contribuie cu subtilitate la ideea susţinută pe parcursul romanului: fiinţa umană este incapabilă să stăvilească surprizele  care îi “decorează”  viaţa.  (“Doar viaţa toată nu e întemeiată decât pe câştig şi pierdere. Cine din noi nu făureşte un proiect oarecare şi se vede tulburat în înfăptuirea lui? De câte ori nu apucăm pe un drum şi suntem abătuţi de pe el?”).

 

by -
16

Bonjour Tristesse de Francoise Sagan

Titlu original: Bonjour Tristesse
Editura Polirom
Traducător: Ana Antonescu
Nr. de pagini: 156
Notă: 10/10

Mi-a fost greu, cu adevărat greu să mă opresc din recitit pasaje pentru a vă spune şi vouă despre această cartea. Este probabil cea mai bună cartea de debut pe care am citit-o în viaţa mea, iar Francoise Sagan şi-a câştigat cu uşurinţă titlul de cea mai fascinantă scriitoare pe care eu am citit-o până acum.

În romanul ei (care este de fapt un mini roman având în vedere dimensiunile operei) avem parte de nişte experienţe atât de veridice şi nişte evenimente atât de tulburătoare transmise impecabil şi livrate direct în sufletul cititorului, încât la finalul lecturii te simţi bulversat, uşor ameţit şi cel mai probabil cuprins de tristeţe.

În carte avem prezentată povestea de o vară a Ceciliei, o adolesentă care a trăit până de curând într-o mănăstire după moartea mamei sale, iar în urmă cu doi ani s-a întors să locuiască cu tatăl ei. Cecile duce o viaţă plină de frivolităţi, tatăl ei fiind un Don Juan întârziat care, de asemenea, se lasă pradă tuturor jocurilor păcătoase ceea ce e un lucru foarte fascinant de urmărit, ținând cont mai ales că este o carte cu perspectivă subiectivă unde avem parte de toate acele mici detalii pe care Cecile le observă și care ei i se par importante lăsând de multe ori să îi scape anumite chestiuni care poate ar fi avut mai multă relevanță.

Totul începe atunci când Cecile, tatăl ei şi cea mai nouă cucerire a acestuia – o tânără la fel de ahtiată după viaţa mondenă, petreceri şi alte frivolităţi ca şi cei doi pe nume Elsa – pleacă într-o vacanţă de două luni la ţărmul mediteranei într-o vilă voit izolată de civilizaţie şi unde distanţa până la cel mai apropiat vecin este suficient de mare pentru a nu fi incomodați sau deranjați în vreun fel.

Lucrurile încep să se schimbe atunci când în vacanţă li se alătură Anne. O prietenă veche de-a mamei Ceciliei care s-a păstrat aproape ca şi prietenă de familie. La început lucrurile sunt liniştite, Cecile vede în Anne un model de înţelepciune şi inteligenţă, o idolatrizează, însă fără să-şi dorească să devină ca ea, gândind că în esență acest lucru ar fi imposibil. Lucrurile evoluează iar tatăl Ceciliei, Raymond, deşi era cuplat cu Elsa, decide să se căsătorească cu fermecătoarea Anne.

La început ideea îi surâde adolescentei, însă îşi dă curând seama că lucrurile se vor schimba. Anne înseamnă schimbare, iar Cecile nu este pregătită să renunţe la viaţa ei plină de mondenităţi, de desfrâu şi de alcool. Se teme pentru libertatea şi independenţa ei şi se mai teme şi că fragila ei personalitate va fi modelată după tiparul femeii care avea să îi devină mamă vitregă. Astfel, ea împreună cu Cyril, iubitul ei de-o vară, cum s-ar spune, şi cu Elsa plănuiesc să îi despartă pe cei doi.

Mi s-a părut foarte interesant deznodământul, dar şi povestea în sine. A fost uşor de parcurs, stilul de scriere este unul sentimental, boem, ridicând povestea la nivelul în care te introduce în ea doar transmiţând sentimente. În ciuda a ceea ce vă aşteptaţi, cartea nu transmite doar tristeţe. Ea mai transmite şi fericire, frustrare, resemnare, iar apoi din nou dorinţa de a nu accepta destinul. Este o combinaţie foarte interesantă de condimente literare, de plăceri spirituale cu plăceri materiale.

Tentaţia de a încadra cartea aceasta într-un stil nu doar beletristic, ci şi puţin filozofic, a fost cu atât mai mare cu cât am început să înţeleg ideile şi conceptele pe care le găseam expuse la fiecare pagină din ce în ce mai ostentative, mai hotărâte să te convingă de acelor acelor idei despre viaţă.

Conceptul a fost simplu, dar răvăşitor. Redus la o simplă frază ar suna cam așa: Cugetarea aduce nefericire. Toate câte s-au petrecut nu fac decât să ne demonstreze acest simplu adevăr, Cecile făcând în permanență câte o paralelă cu perioada în care trăia în nepăsare totală pentru a scoate în evidenţă tristeţea permanentă în care se afla din momentul în care a început să se gândească din ce în ce mai mult la lucruri profunde sau pur şi simplu la lucrurile care se întâmplă în jurul ei. În trecut ea nu este niciodată nefericită, pe când în acea vacanţă de doar două luni observăm cum tristeţea se strecoară şi o acaparează până în momentul în care o demoralizează total.

Finalul a fost total neaşteptat pentru mine. O explozie de trăiri şi atât de multe remuşcări îngreunând sufletul fragil al Ceciliei…

Cel mai mare defect al acestei cărţi a fost dimensiunea. Este într-adevăr corect faptul că esenţele ţări se ţin în sticluțe mici, dar mi-aş fi dorit atât de mult ca această carte să fi fost mai lungă, deşi nu mai era nevoie de o continuare, stilul de scriere, analiza atentă a lui Cecile şi gândurile ei despre ceilalţi m-au prins atât de tare în interiorul paginilor încât mi-a părut extrem de rău când totul s-a terminat. Probabil e adevărat, probabil nu ar fi fost o carte atât de bună dacă ar fi fost mai mult, dar nu pot să nu mă gândesc cum ar arăta rândurile, paginile şi cuvintele inserate pe alocuri. Cum ar fi arătat descrierile mai languroase şi mai profunde despre diferite evenimente doar menţionate uneori. Autoarea dă impresia că Cecile îşi spune povestea nouă, tuturor. Ea pur şi simplu rememorează acea vară când viaţa a învăţat-o ce este tristeţea dar şi iubirea, iar uneori ne spune că preferă să nu intre în detalii pentru că amintirile o rănesc iar atunci ar avea nevoie de o ţigară şi ceva alcool. Poate că simplul fapt că această relatare scurtă a poveştii îi aduce mâhnire şi tristeţe mă face să o înţeleg şi să apreciez efortul de a ne spune chiar şi atât.

“Îmi repetam încântată formule lapidare, ca aceea a lui Oscar Wilde, printre altele: <<Păcatul este singura notă de culoare vie care dăinuie în lumea mondenă.>> Mi-o însușeam cu o convingere absolută, cu mai multă certitudine, cred, decât dacă aș fi pus-o în practică. Credeam că viața mea ar putea să se plieze pe această fraza, să se inspire din ea, să țâșnească din ea ca un clișeu pervers: dădeam uitării timpii morți, rupturile, bunele intenții de zi cu zi. Proiectam în chip ideal o viață de josnicii și turpitudini.”

Recomand cartea tuturor, dar mai ales celor care nu ştiu să iubească şi care cred că cele mai importante lucruri în viaţă sunt păcatul şi că doar prin păcat pot descoperi toate cotloanele întortocheate ale existenţei, adolescenţilor care trec prin perioade grele şi cred că doar viaţa lor este grea şi nu în ultimul rând celor cărora le este teamă de schimbare.

O poveste fascinantă despre cum opusul fericirii nu este nefericirea, ci tristeţea absolută, grea şi apăsătoare pricinuită doar de nesăbuinţa acţiunilor tale.

Despre autoare: Francoise Sagan (1935-2004) și-a făcut debutul ca scriitoare la doar 19 ani, cu romanul Bonjour tristesse (1954), distins cu premiul criticii. A dus o viață intensă, plină de succes, fiind considerată copilul teribil al scenei culturale franceze din anii ’50-’60. A publicat numeroase volume de povestiri, piese de teatru, scenarii și scrieri autobiografice, dintre care amintim: Un certain sourire (1955), Dans un mois, dans un an (1957), Aimez-vous Brahms… (1959; Vă place Brahms? Polirom, 2015), Des bleus a l’ame (1972), Musiques de scenes (1985), De guerre lasse (1985), Sarah Bernhardt: Le rire incassable (1987), Toxique (1964) și Avec mon meilleur souvenir (1984). În 1985 a fost recompensată cu premiul “Prințul Pierre de Monaco” pentru întreaga operă.

targulcartii.ro

Cartea Bonjour Tristesse de Francoise Sagan este oferită pentru recenzie de TârgulCărții.ro. Cartea poate fi comandată de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei/anticariatului online urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Autor: A.R. Ivan

by -
9

Colecţionarul de oase de Jeffery Deaver

Titlul original: The Bone Collector

Editura: Polirom

Număr pagini: 560

An apariţie: 2007

     Jeffery Deaver, născut la data de  06 mai 1950 în Chicago, Illinois, este un american, scriitor de romane crime-mistery.  Are o diplomă de licență în jurnalism de la  Universitatea din Missouri și o diplomă în drept de la Universitatea Fordham. A început inițial să lucreze ca jurnalist. Mai târziu, el a fost şi în slujba legii, înainte de a începe o carieră de succes ca romancier, ajungând să fie cel mai bine vândut. A  fost distins cu Dagger Steel și Short Story Pumnalul de la British Association Crima și Premiul Nero Wolfe, si este câştigător de trei ori a Premiilor Ellery Regina Reader pentru cea mai bună poveste de scurtă durată a anul și câștigător al British thumping Good Read Award. Romanele sale au apărut pe listele de bestseller – uri din întreaga lume, inclusiv The New York Times, The Times, italianul Corriere della Sera, Sydney Morning Herald, si Los Angeles Times.

     “Colecţionarul de oase este primul său roman tradus în limba română şi face parte din seria investigaţiilor lui Lincoln Rhyme.
      Lincoln Rhyme, fostul şef al departamentului de medicină legală a poliţiei din New York a fost cel mai reputat specialist în domeniu din S.U.A., a cărui pricepere devenise legendară.”

       Romanul începe cu descoperirea unei crime, doi colegi de serviciu, care se întorc cu avionul şi de la aeroport iau un taxi, şi nu mai ajung acasă. Bărbatul este găsit primul, îngropat în pământ, cu mâna afară, cu degetul inelar curăţat de carne până la os şi cu inelul femeii pe deget.
          Amelia Sachs, agent, care mergea către noul ei loc de muncă- un birou, recepţionează apelul şi găseşte victima, constatând că a fost de fapt îngropat de viu. Încearcă să izoleze perimetrul şi să facă primele cercetări. Poliţia preia cazul şi foştii lui colegi îl cooptează şi pe Rhyme, siguri că vor avea nevoie de competenţă lui. Lincoln Rhyme, cercetând locul unei crime, în cazul uciderii unor poliţişti de către un alt poliţist, are un accident (cade o grindă) în urmă căruia rămâne infirm pe viaţă, imobilizat de la gât în jos. La început refuză să-i ajute cu mai mult decât câteva sfaturi, pentru că avea întâlnire cu doctor Berger. Acesta făcea parte dintr-un grup care practica sinuciderea asistată (practică interzisă prin lege) pentru bolnavii incurabili, iar el dorea să moară salvându-şi ultimele rămăşiţe de demnitate, refuzând să fie legat toată viaţa de nişte mecanisme care să-i facă viaţa posibilă. Mai mult, în ultimul timp făcea nişte crize urâte şi doctorul Peter Taylor, care-l îngrijea, îl învăţase pe asistentul lui personal Thom cum să-l resusciteze, pentru că un atac mai sever putea conduce la un atac de cord fatal. După accident, Rhyme scrie o carte cu locurile unor crime celebre, unele soluţionate altele nu, având în minte toate locurile văzute sau imaginate, construcţii vechi, izvoare subterane. Tot el fusese cel care, înainte de accident, înfiinţase o baza de date cu diferite substanţe, plante, minerale, lemn, beton, pentru că el obişnuia să spună:
      “Criminalistica nu există într-un spaţiu vid. Cu cât ştii mai multe despre mediul care te înconjoară cu atât mai bine poţi aplica…”

      Şi în aceeaşi zi apare şi a doua crimă, femeia din taxi, ucisă într-un mod oribil, şi aşa începe colaborarea dintre Amelia şi Rhyme, poliţiştii aducând aparatură de laborator şi adunând echipa la el acasă. Apoi este atacată o nemţoaică pe care poliţiştii reuşesc s-o găsească şi care le mai furnizează unele informaţii.
       E momentul în care intervine rivalitatea şi FBI, în urmă unor alerte cu bombe (urma o conferinţă ONU în oraş) preia cazul, agentul Dellray (zis şi Cameleonul) încercând să se afirme şi mai mult.
     FBI-ul pe baza amprentei găsite de Amelia la locul faptei, crede că a identificat criminalul în persoana unui sârb, cu permis de conducere ca taximetrist. Dar, surpriză, când vor să-l aresteze îl găsesc mort, maşina furată, deci altcineva îi folosea identitatea.
       Apoi ca într-un carusel dispar un bătrân, o tânără care face jogging, şi o mamă cu fetiţa ei. Cazul revine la poliţie şi la Rhyme, ei încercând să salveze victimele, având de data asta completa colaborare a FBI-ului.
      Rhyme îşi dă seama că ucigaşul se inspiră dintr-o carte ”Crime din vechiul New York”, identificându-se cu un criminal James Schneider, precum şi de cunostinţele despre cercetările poliţiei dintr-o carte a lui.
      Este impresionantă cultura enciclopedică şi mintea analitică a lui Rhyme, care-l ajută din frânturi să lege indiciile, tenacitatea, curajul şi determinarea Ameliei. Viaţa Ameliei şi apoi a lui Rhyme sunt ameninţate de acelaşi ucigaş, şi este foarte surprinzătoare, ca şi în alte cărţi ale lui Deaver, aflarea identităţii criminalului, a motivaţiilor lui şi a adevărului.

      Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre derularea cercetărilor, corelarea indiciilor şi a pistelor, despre tacticile de cercetare, despre relaţiile între poliţişti şi viaţa lor, despre structurile de conducere şi rivalităţile lor, citiţi cartea. Vă asigur că merită, este scrisă într-un limbaj fluent cu mult dialog.
    Am să vă mai spun că am văzut ecranizarea romanului făcută de Studiourile Universal cu Denzel Washington şi Angelina Jolie în rolurile principale. M-a impresionat foarte mult, mi s-a părut una dintre cele mai bune ecranizări ale unui thriller, iar jocul actorilor a fost extraordinar. Deşi filmul urmează cu acurateţe întâmplările din roman, jocul nuanţat al actorilor te determină să-l priveşti de fiecare dată cu alţi ochi şi să-ţi doreşti să citeşti romanul.
      Oricum aşa cum scrie pe coperta cărţii acestui roman: ”Deaver dă un sens nou expresiei CU FRICA ÎN OASE” (People).

targulcartii.ro

Cartea Colecţionarul de oase de Jeffery Deaver este oferită pentru recenzie de TârgulCărții.ro. Cartea poate fi comandată de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei/anticariatului online urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Autor: Arci

by -
3

Întâmplări şi personaje de Florin Lăzărescu 

Gen: literatură contemporană /proză scurtă

Editura: Polirom

Anul publicării: 2015

Număr de pagini: 304

Pentru cine nu l-a cunoscut încă pe Florin Lăzărescu, nu știe savoarea, naturalețea și franchețea cuceritoare cu care relatează în Întâmplări și personaje momente aparent banale din viața de zi cu zi, afișate într-o aură nouă, dintr-un unghi inedit, cu umor și pe alocuri, cu emoție.

În cele 304 pagini sunt cuprinse peste 200 de micropovestiri ce rareori ajung la câteva pagini – lungimea textului este adaptată la viața noastră, în care totul se desfășoară pe repede înainte. O povestire poate fi citite în câteva minute, însă asta nu-i răpește din savoare și emoție. Cartea în întregime poate fi citită fără niciun efort în două ore, cât nici să nu apuci să te bucuri de mirosul de cerneală tipărită pe filele ei, astfel că la final lasă dorința de mai mult.

Povestirile sunt instantaneele din cotidian, frânturile din viață ce se petrec fie în desele drumuri cu trenul ale autorului între București și Iași, la întâlniri cu prietenii sau la magazinul Billa. Oricine poate deveni personaj în lumea lui Lăzărescu, de la vânzătoarea de la magazinul din colț, la un trecător sau câinele maidanez care poposește pentru câteva săptămâni în curtea unei instituții.

Stilul în care sunt relatate întâmplările este atât de simplu și direct încât surprinde și încântă ușurința cu care autorul reușește să pună cititorul în postura de a înțelege ce a văzut el, Lăzărescu, într-o situație comună dintr-un unghi cu totul inedit. Deși titlul Întâmplări și personaje ar putea induce o oarecare poziție de neutralitate a autorului față de cele povestite, în realitate lucrurile nu stau deloc așa.

Coperta cărții este ea însăși o reprezentare a titlului – Întâmplări și personaje – multe fotografii așezate laolaltă sunt realizate chiar de autor, pasionat de fotografie. Textele și pozele sunt toate adunate pe parcursul mai multor ani, ca un indiciu al evoluției scriitorului, după cum spune chiar el:

„Am scris-o fără să-mi dau seama în ultimii 12 ani de viață, dar am muncit la montajul ei mai mult decât dacă m-aș fi apucat de una nouă, pornită de la zero. Nu-i jurnal propriu-zis, pentru că aici nu vorbesc direct despre mine și gândurile mele, ci povestesc – la cald, imediat după ce am observat ceva notabil – „întâmplări și personaje” prinse din mers. Pe de altă parte, îmi place să cred că volumul are schelet, cronologie, evoluție, mă rog, o coerență a lui, că întregul e mai mult decât suma părților.”

Despre Florin Lăzărescu: Este unul dintre cei mai traduși autori români, are cărți publicate în franceză, germană, chineză, maghiară, spaniolă, italiană, slovenă, croată.

A mai publicat, în ordine cronologică, volumele: Cuiburi de vâsc (pe care acum o urăște din suflet), Șase moduri de a-ți aminti un cal sau șase povestiri, Ce se știe despre ursul panda, Trimisul nostru special și Amorțire. Întâmplări și personaje este volumul cel mai recent al lui Florin Lăzărescu.

Florin Lăzărescu este și coscenarist al filmului Aferim!, ecranizat în regia lui Radu Jude, câștigător al Premiului Ursul de Argint pentru cea mai buna regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, ediția 2015. Dar nu a fost la prima colaborare cu Radu jude. Lampa cu căciulă a câștigat concursul organizat în 2005 de Centrul Național al Cinematografiei și a fost turnat un an mai târziu în regia lui Radu Jude.

Și, dacă nu v-am convins, iată un interviu cu Florin Lăzărescu despre meseria de scriitor:

by -
6

 Sunt o babă comunistă! de  Dan Lungu

Gen:  Literatură română contemporană
Editura Polirom / Colecţia “TOP 10+”
Anul publicării: 2011, Iaşi

     “Doamne, ce bine am dus-o pe timpul comunismului!” – oare câţi dintre noi nu au auzit măcar o dată, rostit nostalgic ori scandat mai energic de care un părinte / bunic / mătuşa / altă rubedenie ori vecin / cunoscut, această replică?
 Să fi fost oare, într-adevăr, mai bine pe atunci? Că doar avea toată lumea servicii şi case, ba încă dăruite, după cum mai argumentează melancolicii care  au uitat / nu au ştiut niciodată preţul REAL al comunismului.
Deci, care e adevărul? Preţuieşte libertatea de azi mai mult decât toate avantajele de atunci?
     Pe Dan Lungu îl mai întâlnisem cu În iad toate becurile sunt arse; îmi plăcuse stilul sau, dar încă nu reuşisem să stabilesc un verdict ferm.
Sunt o babă comunistă! mi-a plăcut de la primele rânduri, ceea ce nu se întâmplă foarte des. M-au cucerit frazele amuzante, profunzimea şi psihologicul categoriei umane puse în scenă. Aşa cum observasem de la În iad… acest scriitor contemporan redă foarte bine atât personajul, cât şi decorul.
     La un deceniu după căderea comunismului, pătrundem în casa unei familii obişnuite, aşa cum sunt cele mai multe din ţara noastră. Zece ani: insuficienţi pentru formarea unor generaţii noi, deschise şi sănătoase,care a depăşit fantomele trecutului;  dar mai mult decât suficienţi pentru căscarea unui hău care se adânceşte de atunci, tot mai mult: conflictul între generaţii.
În vreme ce pentru părinţi comunismul a însemnat să îşi permită cam tot ce se găsea pe atunci, furnizându-le senzaţia împlinirii şi a statutului social privilegiat, pentru copii a însemnat apartamente mici ca nişte cutii, cozi la alimente, frig şi îngrădire.
“Am avut tot ce mi-am dorit. E drept, pe atunci nu-ţi doreai prea multe. Nu ştiu de ce, dar nu-ţi doreai prea multe. Cred că nu ştiai că se pot face aşa multe cu banii, ca acum. Dar, pentru lumea aia, am avut tot ce-mi poftea inima”.
Au fost deci adulţii de atunci fericiţi, sau era doar o iluzie, urmare firească a faptului că trăiau şi activau într-un univers restrâns şi limitat? Prin ochii Emiliei, pensionară, încercăm să desluşim trecutul, o istorie pe care pare tot mai evident că nu am înţeles-o şi nici învăţat-o.
     Un plus care merită neapărat menţionat: amuzamentul, care este presărat în doze generoase şi mai rafinat decât în replicile de cartier din În iad… Un umor mai fin poate, nu atât de direct sau colorat, dar mai valoros şi durabil.
Metoda alternării planurilor pare aici chiar mai utilă, neacoperind amintirile în valuri bătrânicioase, dar pe alocuri virajele bruşte pot genera confuzie.
     Dan Lungu, despre care, se spune, ar fi unul dintre cei mai populari prozatori ai generaţiei lui, are o bogată activitate în domeniul literar. A debutat cu Raiul găinilor (2004 ), a fost tradus în mai multe limbi străine, iar Sunt o babă…a fost şi ecranizat în regia lui Stere Gulea.
Ezitasem poate fiindcă că titlul îmi sugerase o carte profund statică sau plictisitoare şi spun cu bucurie că m-am înşelat; nu e un roman captivant în genul celor sf, dar componenta psihologică este mai importantă, zic eu.

NOTĂ: 9 / 10

Autor: Adelina

by -
8

Minciuni de vară de Bernhard Schlink

Titlul original: Sommerlugen 

Traducerea: Gabriela Eftimie

Editura: Polirom

Număr pagini: 282                         

     Scriitorul german Bernhard Schlink s-a născut în 1944, la Bielefeld.  A studiat ştiinţele juridice şi din 1992 este profesor la Universitatea Humboldt din Berlin. A debutat ca scriitor cu romanul Dreptatea lui Selb, primul volum dintr-o trilogie poliţistă care s-a bucurat de un mare succes la public şi cuprinde de asemenea Înşelăciunea lui Selb şi Crima lui Shelb. Afirmarea internaţională vine cu romanul Cititorul, distins cu multe premii, tradus în peste patruzeci de limbii şi ecranizat. A mai apărut de acest autor şi Evadări din iubire şi Întoarcere acasă.

     ,,Mizând pe stilul sobru, elegant, cu care şi-a încântat întotdeauna cititorii, Bernhard Schlink arată în cea mai recentă carte a sa că excelează şi în arta prozei scurte. Concentrând simplitatea, complexitatea, sensibilitatea şi melancolia, volumul de povestiri, surprinde în diferite ipostaze tematica amăgirii şi a decepţiei, protagoniştii fiind oameni care îşi clădesc pe minciună cel puţin un episod din viaţă lor, şi care îşi dau seama că e mult prea târziu să o ia de la capăt în clipa în care ar vrea să repare ceva din consecinţele unor fapte din trecut. Unii au puterea de a întrevedea o eventuală soluţie, alţii au fost învăluiţii iremediabil în mrejele minciunii”.

      Cele şapte povestiri sunt construite ca tot atâtea revelaţii ale minciunilor, mici sau mari, neintenţionate sau deliberate, neînsemnate sau hotărâtoare, din care poate fi ţesută viaţa de zi cu zi.

     Extrasezon El, un flautist, venit în Code în vacanţă. Ea, Susan, are o casă frumoasă pe insulă. Cei doi se întâlnesc, stau de vorbă şi au o relaţie sexuală. El motivează vacanţa din extrasezon, lipsei timpului, nu lipsei de fonduri. Ea are banii, lucrează la o fundaţie, dar nu îi place aglomeraţia.

      “Atât îl iubea, de parcă l-ar fi căutat de mult şi l-ar fi găsit abia acum. De parcă n-ar mai fi avut cum să greşească, nici ea, nici el”

      Mi s-a părut o poveste de o vară prea “cusută cu aţă albă”, brusc apare dragostea, apoi gata vacanţa, fiecare pleacă la jobul lui şi se pare că final…

      Noaptea din Baden-Baden

      El, autor de piese plecat cu lansarea unei piesei. Anne, prietenă de şapte ani pe care se pare că încearcă să o mintă. Ea află că seara din Baden-Baden el a fost însoţit de o femeie. De aici certitudinea ei că a înşelat-o, el se pare că nu are remuşcări. De înşelat, a înşelat, oare va merge relaţia lor?

        Casa din pădure

       El un scriitor, acum familist, se ocupă de familie, de fetiţA Rita, de soţia Kate.

        Kate, o scriitoare de succes cu deplasări multe, turnee de promovare, lansări de carte.

       El, încearcă în ultima instanţă să îşi izoleze soţia şi fiica în căsuţa din pădure, altfel cei trei vor petrece mai mult timp împreună. Minciuna lui este descoperită în sfârşit de către soţie, ceea ce nu iese tocmai bine…

         Străin în noapte

       O excursie în Kuweit, ea o doctoriţă blondă frumoasă, el prietenul ei. Se pare că prietena sa este răpită şi abia după un an reuşeşte să fugă, unde va fi ucisă accidental de fostul prieten. Oare aşa stau lucrurile? El are în cont 3mil. de dolari în urma răpiri ei, cearta lor, când ea cade de la balcon, este văzută de o martoră. Nu este ceea ce pare…

         Ultima vară

       El, un fost profesor universitar pensionar. Strângerea familiei sale la un loc, atenţiile pe care le are de soţia sa, discuţiile cu copii, joaca cu nepoţi, se pare că au un scop. Are de gând să se sinucidă, atunci când durerea va fi de nesuportat. Când soţia află de cockteilul pe care vrea să îl bea, discuţiile se încing. Ea nu vrea să fie o figurantă la moartea sa…

           Johann Sebastian Bach pe insula Rugen

       Un fiu vrea să le facă o surpriză părinţilor aşa că îi invită la un concert de Bach pe insula Rugen. Discuţiile dintre tată-fiu au menirea de a afla mai multe informaţii, de ai apropia, pasiunea pentru Bach se pare că îşi face efectul, sau nu?

           Călătorie spre sud

        Ea, se pare că o irită orice, mai ales proprii ei copii. Deşi s-au realizat bine toţi, parcă dragostea de mamă a dispărut, mirosul a dispărut, gustul i-a dispărut. Copii ei nu ştiau nimic, se prefăcea că totul este în ordine. Se prefăcea că a trecut peste abandonul soţului în favoarea asistentei lui. Are chef să plece spre sud, poate nepoata Emilia, cea care are grijă de ea o va însoţi…

          Nota mea pentru această carte este 8.

         Tristeţea, minciunile şi ce ar fi fost dacă, mi-au lăsat un gust cam amar.

Autor: Nicol

by -
6

Femeia de hartie -Rabih AlameddineFemeia de hârtie de Rabih Alameddine

Titlul original: An Unecessary Woman
Editura: Polirom
Număr de pagini: 280
Nota: 10+

Rabih Alameddine (Arabă : ربيع علم الدين) (născut în 1959) este un libanez-american, pictor şi scriitor. S-a născut în Amman, Iordania. A crescut în Kuweit și Liban, a plecat de la vârsta de 17 ani să trăiască mai întâi în Anglia, apoi în California. Iubitor de matematică, a obținut o diploma în inginerie de la Universitatea din California la Los Angeles (UCLA), precum și un Master of Business în San Francisco. Și-a început cariera ca inginer, apoi s-a îndreptat spre scris și pictură. Autorul a patru romane și o colecție de povestiri scurte, Alameddine a fost beneficiarul unei Guggenheim Fellowship în 2002. El locuiește în San Francisco și Beirut.

Credeam că știu cum e să te îndrăgostești de o carte – doar am experimentat atâtea. Mi-am cumpărat Femeia de hârtie pentru că mi-a plăcut descrierea, dar nu mă așteptam că această carte va surclasa atâtea experiențe frumoase pe tărâmul lecturii!

Ajunsă la respectabila vârstă de 72 de ani, Aliya are impresia că nu este necesară nimănui. E văduvă și nu are copii, deci locuiește singură într-un apartament din Beirut. Însă nu e chiar atât de singură pe cât am crede: de ani buni (vreo 50) Aliya traduce câte o carte pentru fiecare an. Face asta nu pentru public, ci pentru ea însăși. De fapt, dacă mă gândesc bine, cărțile au devenit un fel de religie pentru ea.

Femeia de hârtie e un roman despre cărți (un soi de ghid de lectură la scară redusă) și povești despre Beirutul trecut sau prezent, despre războiul civil din Liban și multe alte episoade din viața acestei cititoare avide. Lucrurile devin și mai interesante când Aliya riscă să piardă tot ce e mai de preț pentru ea.

Cuvintele din povestea asta au o fluiditate aparte. Te iau pe sus și te poartă în lumea lor. Rabih Alameddine, reușește să contureze atât un personaj memorabil, cât și o lume de o realitate cutremurătoare. (Între noi fie vorba, am aflat că se dedică și picturii – poate din aceste motiv creează niște descrieri absolut uluitoare și deloc obositoare.)

Oricât aș încerca, pur și simplu nu îi găsesc un punct slab acestei cărți. E mai mult decât mă așteptam să fie și cred că voi găsi cu greu o altă carte care să-mi placă atât de mult. E o carte pe care pur și simplu o trăiești!

Citiți cartea și contraziceți-mă dacă puteți!

Autor: Diana

by -
16

                              Ce avem si ce uitam de Maria Duenas-Editura Polirom     Ce avem și ce uităm de María Dueñas

Titlul original: Misión Olvido
Editura: Polirom
Colecția Biblioteca Polirom Actual
Scriitori contemporani, voci și tendințe noi în literatura universală de azi
Anul aparitiei: 2013
Traducere din limba spaniolă și note de: Ileana Scipione
Număr pagini: 454
Gen: Istoric, Social, Psihologic
Cotație Goodreads: 3,25

Mă declar pur și simplu îndrăgostită de noul roman al Maríei Dueñas, Ce avem și ce uităm. Deși eu prefer să-i folosesc titlul original, Misión Olvido. Ca și la El tiempo entre costuras, nu sunt de acord cu traducerea. Mult timp am evitat El tiempo entre costuras din cauza traducerii. Iubirile croitoresei. Mă așteptam la ceva siropos, când colo, un roman istoric nemaipomenit, cu spionaj, mister și tot tacâmul.

Dar să revenim la Misión Olvido. Nu înțeleg de ce a fost tradus așa. Traducerea literară ar fi „Misiunea Uitarea”, cu referire la una dintre misiunile călugărilor franciscani din California. Prin traducere, s-a pierdut sensul dat de autoare titlului original.

Al doilea lucru de care nu sunt mulțumită este cotația romanului pe Goodreads. Numai 3,25? Pe bune? Eu i-am dat 5,00, mă așteptam să găsesc un scor de minim 4,00. Un roman atât de complex și profund, să aibă un scor așa mic?

Este romanul care m-a ținut trează până la ora 2.00 nopți la rând, pe care nu-mi venea să-l las din mână doar pentru că aveam nevoie de somn.

La prima vedere, prezintă drama personală a unei femei de 45 de ani, profesoară la Universitatea din Madrid. Blanca Peréa suferă un șoc când este părăsită de soț pentru o femeie mai tânără, cu care acesta urmează să aibă un copil. Ea însăși cu doi copii mari, cu multe sacrificii făcute pentru viața de familie, în urma loviturii nu-și dorește decât un singur lucru: să fugă. Cât mai departe, unde vede cu ochii.

„Rosalía, sunt Blanca Peréa. Trebuie să plec de aici și am nevoie de ajutorul tău. Habar n-am unde vreau să mă duc, mi-e indiferent. Într-un loc unde să nu cunosc pe nimeni și unde nimeni să nu mă cunoască.”

Cum vrea să plece cât mai departe, alege o bursă în California. Munca ei acolo consta în organizarea documentelor lui Andrés Fontana, un prestigios profesor de origine spaniolă, decedat cu 30 de ani în urmă. De ce este atât de important legatul lui Fontana? Pe cine ar interesa sortarea unor documente mai vechi de 30 de ani? Rămâne să aflați citind cartea.

Interesant este că autoarea s-a inspirat în scrierea romanului dintr-o călătorie la misiunile spaniole din California, care alcătuiesc Camino Real (Drumul Regal). Este un roman istoric, educativ, în care María Dueñas, cu talentul ei de profesoară, ne dezvăluie multe informații din cultura spaniolă. Nu, nu vă speriați, nu este un manual de istorie și cultură universală, ci un roman în care se îmbină acțiunea, dramele personale, viața universitară și multe altele.

Acțiunea este organizată pe trei planuri. Principal este cel din prezent, în care Blanca pleacă cu o bursă în California, unde organizează legatul lui Andrés Fontana. La Universitatea din California face cunoștință cu mai multe persoane, care mai de care mai interesante: Rebecca, o americancă primitoare, capabilă să ajute pe oricine, Daniel Carter, ucenicul lui Fontana, Luis Zárate, directorul instituției, aflat într-o competiție tacită cu Daniel, Darla Stern, o bătrână excentrică și acră, ce a avut un rol important în viața profesorului Fontana, fiica acesteia, Fanny, nu prea inteligentă și regresată în copilărie.

Un alt plan prezintă o incursiune în viața lui Daniel Carter, un bărbat cu o viață cel puțin interesantă. Prin prisma evenimentelor din tinerețea lui, ne este prezentată Spania postbelică:

„Nu te-ai prins că nu-i vorba dacă fata vrea să meargă cu tine sau să rămână aici pentru ce-o mai rămâne, l-a lămurit văduva, strângându-l tare de încheietura mâinii. Fiindcă nu contează nici cât negru sub unghie ce vrea ea.”

„Știind că încălca dispozițiile lui Asunción și risca să-i piardă o dată pentru totdeauna încrederea, a năvălit iar înăuntru și și-a luat rămas bun de la Aurora cu cel mai fabulos sărut din istoria tuturor săruturilor.

Dacă l-ar fi filmat cineva, scena n-ar fi trecut de cenzură nici cu recomandarea personală a secretarului general al Falangei.”

„Cu un popor aservit conformismului moral și unui sistem social artificial, în care doar patru dintr-o sută de case aveau frigider, iar femeile nu puteau să-și deschidă cont bancar, nici să călătorească în străinătate fără permisiunea părinților sau soților. Treptat însă lucrurile aveau să evolueze. Vălurile negre, copiii care cerșeau pe străzi, olițele de noapte de sub pat și bombastica retorică a regimului aveau să lase treptat locul unui progres industrial timid și unei deschideri moderate, care vor ajunge ulterior la apogeu în epoca de maximă dezvoltare a Spaniei.”

Un personaj din această parte a romanului care m-a fascinat este bunica Aurorei, Nana (cei care au citit cartea știu): „Și, cu o mână energică și zbârcită, dar cu manichiura perfectă, i-a arătat scara. Clinchetul monedelor din aur care atârnau de brățara ei i-a poruncit lui Daniel să plece imediat de acolo.”

Există și o referire la Ramón J. Sender, un scriitor spaniol indezirabil și exilat după Războiul Civil.

Al treilea plan în roman este scurta incursiune în copilăria lui Andrés Fontana, când cu multe sacrificii, a reușit să plece la studii. Un fiu de miner cu o situație materială precară ce a reușit  într-o perioadă în care numai aristocrații aveau dreptul la educație.

Cele trei planuri se îmbină armonios, reușind să înțelegem mai bine acțiunea și motivațiile personajelor. Pe măsură ce munca Blancăi la organizarea legatului lui Fontana înaintează, totul se încheagă, precum un puzzle. Observăm legătura dintre documentele lui Fontana, misiunile călugărilor franciscani în California și protestele aparent lipsite de importanță ale unor locuitori împotriva construirii unui mall. Ajungem și la Misiunea Olvido, care dă titlul cărții. În ultima parte a romanului, acțiunea se precipită, accentuându-se atmosfera de mister.

Totul se întâmplă pe fondul triunghiului Blanca, Daniel Carter și Luis Zárate; fiecare dintre cei doi bărbați încearcă să și-o apropie pe Blanca, acea competiție tacită dintre ei atingând apogeul. Va lăsa Blanca în urmă trecutul, amărăciunea cauzată de divorț? Va rămâne cu unul dintre cei doi, Daniel sau Luis? Toate acestea le puteți afla din carte.

Ce mi-a plăcut: mai încape îndoială? Informațiile despre istoria, cultura Spaniei; scriitura clară, inteligibilă, cotidiană, fiecare regăsindu-ne în cele povestite la un moment dat de autoare; faptul că deși romanul este condimentat cu povești de dragoste, nu cade în siropos: nimic nu mă enervează mai tare decât un roman de aventuri sau mister, cu multă acțiune, căzând într-o scenă siropoasă; introspecția, latura profund psihologică.

Citate:

„Pentru întâia oară în viață, am fost conștientă de cât de fragile sunt de fapt lucrurile pe care le considerăm permanente, de ușurința cu care se năruie tot ce-i stabil, așa încât realitatea poate fi luată de o adiere de vânt intrată pe fereastră.”

„Nimeni n-a spus vreodată că trecutul n-ar avea umbre.”

„- Iubim soarele copilăriei abia după ce l-am pierdut, a spus profesorul […]

– Când pierdem soarele sau copilăria? […]

– Când pierdem pământul pe care am călcat mereu, mâinile care ne-au sprijinit și casa unde am crescut.  Când plecăm definitiv, împinși de forțe străine și avem certitudinea că nu vom mai reveni nicicând.”

„Viața mea curge cu privirea întoarsă spre trecut, dar cred că literatura noastră trebuie să fie hrănită în continuare, să ne lăsăm cultura să înainteze spre viitor pe toate căile. Căci pe aceste căi se fac auzite, fie că ne place, fie nu, vocile tuturor celor ce-au supraviețuit atrocității Războiului Civil: cei care au rămas și cei care s-au dus. Cei ce continuă să stea aici și desțărații.”

„Timpul vindecă totul, dar mai înainte fiecare trebuie să se reconcilieze cu ceea ce lasă în urmă.”

„N-am crezut niciodată că fantasmele pot reînvia cu atâta forță.”

„În fața manevrelor nebănuite ale destinului, nu poți acționa întotdeauna rațional.”

„Toți avem o grămadă de motive să ne simțim înșelați în așteptări și tot atâtea ca să mergem mai departe fără a privi înapoi.”

Ce nu mi-a plăcut: puține lucruri, foarte puține. Cum ar fi traducerea, atât a titlului, de care am vorbit deja, cât și a unor expresii spaniole; apare de foarte multe ori sintagma „o dată în plus”. Expresia „una vez más” sună în română mult mai natural tradusă ca „încă o dată”.

Despre autoare:

María Dueñas este profesoară de limba și literatura engleză la Universitatea din Murcia, Spania. S-a născut în 1964, în Puertollano, iar în prezent locuiește în Cartagena, unde și localizează începutul povestei de iubire dintre Daniel și Aurora, în Misión Olvido. Primul său roman este El tiempo entre costuras (Iubirile croitoreMaria Duenassei), vândut în peste un milion de exemplare și ecranizat în miniseria omonimă. Mare parte din acțiunea romanului este plasată în Tetuán, aflat sub Protectoratul Spaniol al Marocului la acea vreme, unde a locuit familia mamei autoarei.

Misión Olvido (Ce avem și ce uităm) este scrisă la trei ani de la primul roman și este inspirată dintr-o călătorie la misiunile spaniole din California, precum și de experiența doctoratului la universitățile din America de Nord.

Autor: Sorina Ciocârlan

 

Durere de Zeruya ShalevDurere de Zeruya Shalev

La Editura Polirom a apărut cartea Durere de Zeruya Shalev

Un roman despre ranile lumii noastre

In urma cu zece ani, Iris, eroina din romanul scriitoarei israeliene Zeruya Shalev, a fost victima unui atentat terorist (la fel ca autoarea romanului, ranita in explozia provocata de un atentat sinucigas, in 2004). Viata lui Iris fusese si pina atunci o inlantuire de dureri si tristeti surde, pe jumatate uitate: un tata mort in razboiul de Yom Kippur, o mare iubire pierduta in adolescenta, o viata de familie intrata in rutina. Trupul sfirtecat aduce o durere noua si raspindita in fiecare fibra, care nu se lasa stearsa nici dupa un deceniu, iar din ea se nasc, pe neasteptate, alte si alte spaime si dureri. Cea mai teribila se dovedeste groaza de a lua o decizie: sa-si urmeze iubitul din tinerete, revenit ca prin minune linga ea, sau sa ramina linga copii, ei insisi prinsi intr-o plasa de suferinte si nefericiri?

„Zeruya Shalev face lucrul la care se pricepe cel mai bine: scrie povesti de familie pline de dragoste, povesti ale iluziei si eliberarii in care razbate intensitatea emotionala, invitind cititorii sa se lase purtati de firul intimplarilor parcurse. Celebrare a durerii, romanul este o revelatie inspirata de rolul ei in viata noastra afectiva.” (Haaretz)

„Romanul Zeruyei Shalev infatiseaza ipostazele ideii de a trai in Israel. Durere este cel mai bun roman al autoarei.” (Der Spiegel)

„Durere nu este doar un roman despre vina ce insoteste aproape orice noua iubire intre adulti, ci si despre nevoia de a renunta la dragoste.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

logo_libris

Pisica musafir-Takaski HiraideNoutăţi la Editura Polirom

1.Pisica musafir-Takaski Hiraide

Traducere din limba japoneză şi note de Diana Tihan

„Un roman cu adevărat strălucitor.” (Kenzaburo Oe)

Alcătuit cu fine tuşe de observaţie atentă, romanul Pisica musafir străluceşte prin micile momente şi bucurii ale vieţii, surprinse pe fundalul unei frumuseţi poetice rare. La finalul epocii Showa, el şi ea – soţul care tocmai demisionase de la o editura şi soţia, corector de manuscrise – locuiesc cu chirie în centrul oraşului Tokyo, într-o casă din curtea unui conac construit în anii ’60. Între cuplul trecut de prima tinereţe şi Mica, pisica vecinilor, care vine adesea în vizite clandestine, se înfiripă o puternică legătură afectivă prin care viaţă capătă un alt sens. Această fericire a lucrurilor mărunte durează până într-o zi, când Mica îşi întîrzie mai mult decât de obicei apariţia şi panică se insinuează în molcomul şir de întâmplări cotidiene…

„Un şir de obiecte şi experienţe ieşite din comun care par să nu se mai termine, o combinaţie curioasă de iuţeala şi minuţiozitate: ceea ce la început pare aglomerare de imagini întâmplătoare se transformă într-o colecţie aproape microscopică de emoţii şi fenomene.” (The Believer)

„Romanul lui Takashi Hiraide este o imagine intimă, vie, surprinsă în detaliul unui loc în acelaşi timp deschis tuturor privirilor şi plin de taine.” (The New York Times Book Review)

„Pisica musafir oferă o lectură captivantă, plină de inteligenţă şi umor.” (Publishers Weekly)

„O poveste delicată şi încîântătoare despre dorinţa de a fi aproape de cineva şi durerea absenţei.” (Atmospheres)

Insulele lui Thomas Hudson-Ernest Hemingway2.Insulele lui Thomas Hudson-Ernest Hemingway

Traducere din limba engleză şi note de Ona Frantz

Insulele lui Thomas Hudson este marele roman (postum) al marii, din care s-a desprins, câştigîndu-şi independenţa şi nemurirea, dar lăsând teribile ecouri în corpul romanului, povestirea Bătrânul şi marea. Thomas Hudson însuşi este un personaj de sub contururile căruia transpare Hemingway, un nou alter ego – că mulţi alţii din proză lui, însă diferit de ceilalţi. Pentru că pictorul destoinic care ajunge vânător de nazişti prin insulele coraliere de la marginea paradisului sau pierdut are cea mai grea misiune dintre toate alter egourile lui Hemingway: să afle despre iubire şi înţelegere după ce din viaţă lui a dispărut tot ce iubea – fără că el să fi înţeles cum. Cititorii prozei antume a lui Hemingway vor avea parte de bucuria unei lecturi familiare prin forţă şi culoarea frazei şi în acelaşi timp de surpriză de-a regăsi perfect coagulate cioburi de realitate istorică, frânturi din viaţa personală a scriitorului şi un întreg curent subteran de personaje anterioare pe care se sprijină substanţă acestui roman, cu nimic diferit de Gulfstreamul din care creşte carnea insulelor lui Thomas Hudson.

„Un roman împlinit, care poate sta fără teamă alături de celelalte capodopere ale lui Hemingway.” (The New York Times Book Review)

„Umorul inteligent al lui Hemingway nu e nicăieri mai viu ca aici. Amintirile din Paris sunt la fel de muşcătoare şi de înviorătoare ca în Sărbătoarea continuă, iar episodul de la pescuit e aproape tot atât de impresionant ca şi înfruntarea lui Santiago cu peştele din Bătrânul şi marea.” (The Philadelphia Bulletin)

„În multe dintre episoadele acestui roman găsim cele mai pasionante şi mai percutante pagini pe care le-a scris vreodată Hemingway.” (Saturday Review)

Ca sa nu te pierzi in cartier-Patrick Modiano3.Ca să nu te pierzi în cartier-Patrick Modiano

Traducere din limba franceză de Mădălina Vatcu

Premiul Nobel pentru Literatură 2014

Jean Daragane, un scriitor trecut de şaizeci de ani, trăieşte într-un prezent fără bucurii; numai lectura din Buffon şi contemplarea copacilor şi a florilor îi mai dau speranţa în viaţă. Însă pierde întâmplător o agendă veche, de care nu-i pasă mai deloc. Un individ straniu o găseşte, îl sună să i-o înapoieze şi aşa începe povestea în care Daragane, odată cu nume de locuri şi numere de telefon ieşite din uz, îşi aminteşte frânturi de o blândeţe dureroasă pe care atât de mult se străduise să le uite. Pasajele albe din copilărie şi tinereţe se umplu încetul cu încetul, detaliile se înlănţuie treptat în jurul unor personaje şi dau la iveală destine şi oameni importanţi din viaţa lui. Trezite, amintirile transpar, contururile lor sunt imprecise, romanul fiind un melanj în care caracterul difuz al impresiilor, analiză psihologică, deziluzia şi poezia se împletesc într-o poveste-anchetă asupra lumii lăuntrice şi memoriei.

„Nu trebuie să desluşeşti niciodată misterul. Şi oricum, un scriitor n-ar fi în stare. Chiar dacă se străduieşte cu minuţiozitate, doar îl adânceşte şi mai mult. Samuel Beckett spunea despre Proust, care practic nu făcea decât să-şi explice personajele: «Limpezindu-le, Proust le sporea misterul».” (Patrick Modiano)

„La Modiano, nimic nu este vreodată sigur. Universul e mişcător asemenea nisipurilor nevăzute ce pot să te înghită într-o clipă. O casă din Saint-Leu-la-Foret, square du Graisivaudan, postul de frontieră de la Ventimiglia, Tremblay: romancierul îşi ţese pânză, ale cărei fire converg spre o femeie, o piesă crucială în puzzle-ul spulberat al copilăriei lui… Cititorul obişnuit cu cărţile lui va regăsi cu bucurie în acest roman senzaţia de vag, atmosfera bizară, izul muced al unui trecut tulbure. Cititorul nou, stârnit de Premiul Nobel, va pătrunde în acest spaţiu inedit şi va rămâne pe veci cucerit de vraja lui.” (Le Figaro)

Inventeaza ceva-Chuck Palahniuk4. Inventează ceva-Chuck Palahniuk

Traducere din limba engleză de Dan Sociu

Inventează ceva aduce laolaltă douăzeci şi trei de povestiri scrise de-a lungul mai multor ani şi publicate în diverse reviste literare sau cu totul inedite. Sumbre sau amuzante, provocatoare, excentrice şi tulburătoare, povestirile lui Chuck Palahniuk sunt, fiecare în parte, un exerciţiu stilistic de o originalitate şi o inventivitate cuceritoare.

Că e vorba de un adolescent eminent, lobotomizat după o sesiune de electroşocuri cu defibrilatorul din cabinetul medical al şcolii, ca în „Zombi”, sau de un fiu încrezător în terapia prin râs care încearcă să-şi salveze tatăl bolnav de cancer în faza terminală cu o colecţie de glume nesărate, ca în „Cioc-cioc”, sau de primele apariţii ale faimosului Tyler Durden din Fight Club, cum se-ntâmplă în „Expediţia”, povestirile sale înfioară, uluiesc sau incinta, însă nu te lasă nici o clipă indiferent.

„Cele mai inspirate povestiri semnate de Palahniuk, o îmbinare de bufonerie, oroare şi emoţie, te propulsează dincolo de incredibil, în spaţiul locuit de cele mai bune comicsuri sau de spiritul unui Rabelais ori al unui Burroughs.” (The Guardian)

„Palahniuk reuneşte pentru prima dată în volum povestirile care-i poartă marca: umor, oroare şi îndrăzneala nebună, toate devenite subiect alături de foc, fluide corporale, malformaţii, materialismul societăţii, bestialitate, o minge de tenis fermecată şi o crimă ce are loc în timpul unui festival.” (Publishers Weekly)

„Stilul modern, unic al lui Palahniuk înlătura orice convenţie, orice aer vetust… cititorului îi e cu neputinţă să se complacă în confortul narativ.” (Booklist)

samanta incoltita Anchee Min5.Sămânţa încolţită-Anchee Min

Traducere din limba engleză de Ionuţ Sociu

Continuarea bestsellerului Azaleea Roşie

La 20 de ani după apariţia primului roman inspirat din propria viaţă, Azaleea Roşie, în care zugrăvea în culori sumbre tribulaţiile ei în timpul Revoluţiei culturale chineze, Anchee Min hotărăşte să-şi întregească povestea vieţii în Sămânţa încolţită. Sincer şi adesea şocant, scriitoarea relatează dificultăţile cu care s-a confruntat că imigrantă până când a ajuns să se adapteze ritmurilor ţării de adopţie şi să-şi construiască o carieră literară de succes. Munca epuizantă, efortul de a învaţă singură engleza stând într-o cămăruţă neîncălzită şi urmărind la televizor serialul Sesame Street, trauma unui viol, căsătoria eşuată şi apoi divorţul deprimant, naşterea fiicei sale, Lauryann, şi a doua căsătorie – fericită – sunt numai câteva dintre experienţele în care se regăsesc, într-un fel sau altul, atâţia dintre imigranţii ce au venit în America, „ţară făgăduinţei”, cu inima plină de speranţa într-un viitor mai bun.

„Prin romanele sale, Anchee Min a găsit o cale de a păstra legătură cu propriile rădăcini culturale lăsate în urmă. Ea a reinventat o imagine frumoasă, tragică, dramatică a unei Chine pe care acum o poate privi fără durere. La fel cum s-a întâmplat cu mulţi artişti emigranţi, America i-a dat lui Anchee Min şansa de a aduce seminţele extraordinarei sale poveşti dincolo de ocean, unde le-a îndemnat să înflorească.” (The New York Times)

„O poveste adevărată înfăţişînd calea de la mizerie la bunăstare, din Shanghai în Chicago… O carte care te inspiră, despre o dârzenie şi o tărie de caracter uluitoare.” (Kirkus Reviews)

„Privind scrutător moştenirea Revoluţiei culturale a lui Mao Zedong, Anchee Min creează prin romanul ei un puternic şi tulburător contrast între atitudinea americană şi cea chineză în faţă valorilor umanităţii.” (Publishers Weekly)

6. Şarpele din inima mea-Ofelia ProdanSarpele din inima mea

Ofelia Prodan cunoaşte vechea legendă orientală care spune că la fiecare intersecţie dintr-un oraş părăsit se strâng demonii şi îl aşteaptă pe călătorul străin care se încumetă să treacă pe acolo, pentru a-i tulbura minţile. Din fiecare pagină a Şarpelui din inima mea se iveşte o nouă faţă a celui care te ispiteşte şi te conduce printre demonii din carte, încât nu ştii prea bine dacă te vei rătăci sau vei ajunge în final la o destinaţie. Ajungi, dar nu mai eşti tu!

„Am vrut şi n-am vrut să scriu Şarpele din inima mea. Fiecare poem a fost ca o incizie în craniu, dezvelind o parte bolnavă din creier. Nebunia îmi dădea lacomă târcoale în fiecare noapte şi, terifiată, spuneam «Stop!». Şi totuşi, continuăm, cu o luciditate sinucigaşă, a două zi, sfidând orice. Trebuie scrisă cartea această, îmi şoptea perfid vocea interioară. Am scris-o şi în final am zis: «Şarpele din inima mea îmi codifică o parte din viaţă şi e foarte bine aşa!».” (Ofelia Prodan)

„În lirică Ofeliei Prodan, Şarpele din inima mea face saltul dinspre luciditatea dusă la extrem din No exit către reveria fascinantă a sfârşitului; un sfârşit pe care autoarea nu-l înţelege că pe o lespede trântită peste mormântul proaspăt, ci ca pe un prilej neaşteptat de analiză a ultimilor paşi dinaintea marelui final. Ipostazele declinului se succeda cu rapiditate în nişte episoade epice cu o incredibilă forţă imagistică. Efectul de suspans e garantat: în acest nevinovat şotron jucat cu moartea, singură certitudine lăsată cititorului este că, pentru Ofelia Prodan, graniţa dintre viaţă şi poezie a fost de mult – şi definitiv – desfiinţată.” (Dan-Liviu Boeriu)

Asculta cum plang parantezele7. Ascultă cum plâng parantezele-Nora Iuga

În noul sau volum de versuri, ascultă cum plâng parantezele, Nora Iuga şi-a dorit să se exileze între paranteze drepte, ca un adaos necesar la titlul-propoziţie imperativă, pentru că plânsul din interior să se facă mai bine auzit.

Suprarealistă sau oniric-dadaistă, poezia de acum a Norei Iuga este prezentată printr-un fragment din Zenobia lui Gellu Naum, un text pe care poeta şi l-a apropriat în aşa măsură, încât a considerat că este singurul care îi poate recomandă noul volum.

ascultă cum plâng parantezele creează într-adevăr suspans şi dă fiori, urmând ca finalul imprevizibil să adâncească misterul.

„…ce vă spun eu e purul adevăr, câteodată mă aflu într-o stare din care vreau să comunic ceva şi atunci pac! vin cuvintele, iar starea aceea, dacă mă las furat de ele, se duce dracului şi dumneavoastră abia atunci vă place fiindcă începeţi să recunoaşteţi în cuvintele mele ceva bine ştiut, pe când mie, încă de la naştere, mi-a intrat în cap că am de comunicat lucruri uitate, de undeva unde sensibilitatea mea ar putea întâlni marea sensibilitate generală pierdută pe drum, vă rog să mă scuzaţi că folosesc cuvântul sensibilitate, îmi vine să plâng de necaz ştiu că sunteţi cultă, mi-aţi dovedit-o făcându-mi confidenţa că citiţi romane, dar nu de literatură e vorba şi nici de cuvinte, puţin mă interesează şi literatura, şi cuvintele…” (Gellu Naum, Zenobia)

„Sunt un enfant prodige la 85 de ani. M-am născut din conjuncţia dintre un ochi de miel şi o furculiţa, asta căa măcar să simţiţi, dragii mei, dacă tot nu înţelegeţi că vă iubesc la nebunie când spuneţi: «Merge şi aşa!», ca şi cum v-ar intra pe fereastră marele necunoscut…” (Nora Iuga)

Capcana Daesh. Statul Islamic sau intoarcerea Istoriei 8. Capcana Daesh. Statul Islamic sau întoarcerea Istoriei-Pierre-Jean Luizard

Traducere de Nicolae Constantinescu

Capcana Daesh, cea mai cunoscută lucrare a lui Pierre-Jean Luizard, a obţinut Prix Brienne du livre geopolitique (2015).

Necunoscut până în urmă cu puţin timp, Statul Islamic şi-a făcut o intrare sângeroasă în arena internaţională. Profitând de crizele succesive care au afectat Irakul şi Siria, Daesh a preluat controlul asupra unei zone extinse şi dispune în prezent de resurse financiare uriaşe. Pierre-Jean Luizard explică succesul acestei grupări, care nu se datorează exclusiv unor evenimente externe: Statul Islamic are o strategie bine pusă la punct, bazată pe alianţe tribale şi pe ideea unui stat transnaţional. În opinia sa, orice intervenţie a comunităţii internaţionale în regiune nu va face decât să perpetueze criza în lipsa unui proiect politic realist şi viabil, proiect pe care statele occidentale nu par deocamdată capabile să-l formuleze. În schimb, ele par să alunece tot mai mult în capcană întinsă de Daesh, care, în încercarea de a coagula populaţia sunnită, le implică în conflicte ce pot fi interpretate ca intervenţii abuzive, în siajul mai vechii dominaţii occidentale în Orientul Mijlociu.

Din cuprins:

Apariţia bruscă a Statului Islamic • „Stat” sau „organizaţie teroristă”? • De la Sykes-Picot la Yaarubiya, întoarcerea Istoriei • Himere panarabiste • Revenirea sângeroasă a „problemei irakiene” • Statul sirian întors la confesionalism • Statul Islamic la porţile Libanului • O Iordanie paralizată • Arabia Saudită: regele e gol • Turcia: Erdogan prins în propria-i capcană

Sursă: Editura Polirom

La Editura Polirom a apărut cartea Pavilionul femeilor de Pearl S. Buck.Pavilionul femeilor

Despre carte

Premiul Nobel pentru Literatură 1938

Roman ecranizat în 2001, în regia lui Ho Yim, avîndu-i printre protagonişti pe Willem Dafoe şi Luo Yan.

Cînd doamna Wu, stăpîna unei case de nobili dintr-o provincie chineză, împlineşte patruzeci de ani, hotărăşte să se retragă din dormitorul soţului şi să-i aducă acestuia o tînără concubină. Ea rămîne însă administratoarea averii familiei şi dirijează cu tact şi fermitate întreagă gospodărie, încercînd să ţină sub control pornirile rebele ale nurorilor şi să-şi îndrume fiii să respecte vechile tradiţii. Numai că acum, în secolul XX, însăşi doamna Wu, o femeie educată, începe să pună la îndoială orînduielile din trecut. Întîlnirea cu un preot străin, fratele Andre, de care ajunge să se ataşeze pe nesimţite, îi transformă radical spiritul şi felul în care vede lumea. Pavilionul femeilor a fost considerat unul dintre cele mai bune române ale lui Pearl S. Buck, iar doamna Wu este, poate, cel mai puternic personaj feminin creat de prozatoarea americană. În acelaşi timp, cartea ilustrează şi frămîntările unei societăţi tradiţionale aflate în pragul unei schimbări radicale, ca urmare a contactelor cu străinii şi a modernizării, ce pătrunde lent, dar sigur în această lume închisă.

Pavilionul femeilor este una dintre cele mai bune cărţi ale povestitoarei neobosite care e Pearl S. Buck. În spatele înşelătoarei simplităţi a poveştii curge şuvoiul limpede şi grăbit al timpului – micile întîmplări din viaţa de zi cu zi, înfruntările dintre indivizi –, în episoade relatate concis şi încîntător.” (The Saturday Review of Literature)

Un studiu matur şi pătrunzător al lumii femeilor, scris cu profundă înţelegere.” (The New York Times)

Atît prin dialoguri, cît şi prin meditaţiile din carte, Buck aduce în discuţie cu multă pricepere idei relevante şi întrebări esenţiale despre natura iubirii şi despre diferenţele ce-i separă pe bărbaţi de femei.” (Book Reporter)

Editura Polirom-logo

 

La Editura Polirom a apărut cartea Ultimul tuareg de Alberto Vazquez-Figueroa.ultimul tuareg

Despre carte

La mai bine de trei decenii de la publicarea bestsellerului Tuareg, Alberto Vazquez-Figueroa revine asupra temei care l-a impus drept unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori spanioli contemporani: miticul Popor al Valului şi lupta sa pentru a-şi apăra tradiţiile, în inima unui deşert pe care încep să şi-l dispute tot mai multe forţe. De data aceasta ameninţarea vine din interior, din partea islamiştilor radicali, tot mai puternici şi mai violenţi, care seamănă haos şi teroare printre occidentali şi popoarele din deşert şi aruncă anatema asupra slujitorilor lui Allah. Ca să-şi salveze onoarea şi să-i pedepsească pe cei care le pervertesc religia, liderii tuaregi hotărăsc să-i vîneze şi să-i lichideze pe jihadişti. Printre salvatorii credinţei lor se numără, neaşteptat, şi un umil şofer de camion, Gacel Mugtar, care cunoaşte deşertul ca-n palmă. Însă el nu va avea de luptat doar cu un duşman atroce şi întreaga lui reţea subterană de fanatici şi mercenari, ci mai ales cu tenebrele propriei conştiinţe.
 
Îl admir pe Alberto Vazquez-Figueroa încă din perioada lecturilor mele de tinereţe. A fost dintotdeauna idolul meu literar: el mi-a inspirat pasiunea pentru jurnalism, cu gîndul la el am devenit corespondent de război şi datorită lui sunt scriitor.” (Arturo Perez-Reverte)

 „Pentru noi, tuaregii, libertatea este întotdeauna cel mai important lucru. Atît de important, încît nu ne construim case de piatră, pentru că ne sufocăm cînd simţim ziduri în jurul nostru. Îmi place să ştiu că pot ridica oricare din pereţii jaimei mele, să văd imensitatea deşertului de cealaltă parte. Şi îmi place să simt cum vîntul trece printre trestiile din sheriba… Allah nu ne poate vedea cînd ne ascundem sub acoperişuri de piatră.” (Alberto Vazquez-Figueroa, Tuareg)

 

Editura Polirom-logo

 

La Editura Polirom a apărut cartea Ideea de iubit de Holly Peterson.ideea de iubit

Scurtă descriere:

Dacă ești amator de dialoguri strălucite, dacă-ți plac comploturile și trădările în dragoste, dacă rîvnești la averile de pe Wall Street, atunci Ideea de iubit este cartea pe care trebuie s-o citești.” (Leslie Stahl)

Ideea de iubit este o carte a formării, un roman dinamic și plin de semne de întrebare – nu este doar o lectura grozavă, ci și un manual despre cum să fii cel mai bun prieten al tău.” (Elin Hilderbrand)

Sursa Editura Polirom

La Editura Polirom a apărut cartea Fraier de București de Florin Iaru.fraier de bucuresti

Scurtă descriere:

Dacă doriţi să revedeţi trecutul, într-o nouă prezentare!” – astfel ar putea fi rezumat volumul de povestiri al lui Florin Iaru. Textele pendulează între oraşul cufundat în beznă din anii comunismului şi Capitala (cu majusculă) cuprinsă de fiorul capitalismului (cu minusculă). Fiecare pastilă de rîs lasă în urmă mai mereu un gust amar, anulat însă de următoarea pastilă de rîs. Viața literară sau intim urbană, viaţă de şomer sau de gazetar în libertate (şi cu carte de muncă) oferă cele mai neprevăzute şi mai inedite momente, surprinse în Fraier de Bucureşti cu o extraordinară măiestrie narativă şi umor debordant. O carte care, odată deschisă, poate da dependenţă.

Pentru Iaru, oraşul începe pe vremea Pobedelor, automobilele ruseşti pentru ştabii vremii, şi vine de curge pînă azi. Din poveştile astea a scos o carte cu care, nu spun vorba mare, a dat lovitură. Nu-ţi vine să te despărţi de ea şi, cînd vezi că se apropie de sfîrşit, o mai laşi, fiindcă nu vrei să se termine.” (Cristian Teodorescu)

Sursa Editura Polirom

Fata fantomă de Sophie Kinsellafata-fantoma

Titlul original: Twenties Girls
Editura Polirom
Anul 2009
Traducere: Vali Florescu
Nr. pagini: 533

RECENZIE CITITOR
Rezumat carte

O carte în stilul Sophiei, mult umor, situaţii neprevăzute, dar cel mai important un final pe gustul meu, adică happy.
Tânăra Lara Lington s-a hotărât mai mult împinsă de la spate să participe la o înmormântare, dar nu orice înmormântare, ci la strămătuşa de 105 ani, cea pe care nu o cunoştea deloc. La înmormântare, apare tatăl ei, mama, sora sa, unchiul Bill milionarul, mătuşa şi verişoara Diamante. Unchiul fiind bogat s-a oferit ca el să facă înmormântarea, dar fără nici o floare, fără nici un discurs de rămas bun, nimic.

Deodată apare o fată frumoasă a anilor ’20. Oare cine este? cum de o aude şi vede doar Lara? Surpriză este că tânăra este nimeni altă decât Sadie Lancaster, bătrâna moartă, de fapt fantoma ei. Dându-şi seama că va fi incinerată zbiară că din gură de şarpe la Lara să oprească înmormântarea, dar cum? Lara va fi nevoită să mintă că mătuşa sa fost omorâtă, deci va trebui să facă investigaţii, să vadă ce şi cum. Deci-înmormântare amânată, mărturie chinuită a Larei cum că ar fi fost ucisă mătuşa, rudele o privesc cu milă mai ales că s-a despărţit recent de fostul iubit, Josh, iar aceeasta a încercat să se împace cu el, dar acesta a refuzat-o.

Asistam la dialoguri spumoase între Sadie a noastră şi Lara, mai ales că ultima era la un pas de faliment. Partenera sa de la firmă a plecat într-o vacanţă prelungită şi toate le-a lăsat pe mâna ei şi a secretarei Kate. Cum Lara nu avea experienţă în domeniul lansat, se va chinui să îşi găsească clienţi. Dar care oare din directori de top nu sunt mulţumiţi şi vor să meargă în altă parte?
Mai avem pe cap şi o fantomă cam certăreaţă care spune că nu va dispărea până ce nu îi va fi găsit colierul care îl purta ea întotdeauna la gât. Era un şirag de mărgele cu o libelulă ca pandantiv şi care i-a adus întodeauna bunadispozitia. Vrea să fie incinerată după ce Lara descoperă colierul. Oare unde o fi? La azilul unde a stat bătrânica noastră nu se găseşte, infirmierele nu ştiu nimic, dar cineva a vizitat-o-un bărbat. Oare cine o fi sau ce legătură are cu colierul?

Sadie a noastră este o fire foarte nebunatică. Visează să meargă la dans cu un bărbat care o face să se înfioare. Culmea este că că îl găseşte în persoana lui Ed, un director de tot de la o companie mare. Lara va fi obligată să dea buzna într-o clădire străină, să între într-o şedinţa şi pur şi simplu să-l invite pe Ed la un pahar. Toată lumea rămâne perplexă, oare cine este tipa asta străină?
Sadie, fire şmecheră îi strigă la ureche să acepte, aşa că Lara pleacă la o întâlnire aranjată.
Deşi ea crede că îl iubeşte încă pe Josh, o va pune să îl urmărească pe Sadie, o va pune să îi strige în ureche că o vrea pe Lara, aşa că cei doi se vor împăca, dar numai puţin timp. Lara îşi va da seama că Josh nu are sentimente faţă de ea, este o marionetă la ce îi spune Sadie să spună, astfel că se despart.

Întâlnirea cu Ed are loc, ba mai multe chiar, dar problema este că trebuie să se îmbrace ca în anii ’20, machiaj, pene în păr, ce mai pentru anii ’90 este ceva cam demodat, dar te poţi pune cu o fantomă? Cei trei vor ieşi să danseze charleston, se vor plimba, vor vizita Londra, asta în ciuda împotriviri celor două persoane vii :D sau poate apare atracţia? La firma începe să rezolve unele cazuri, dar datorită lui Ed şi Sadie. Când partenera se întoarce bine mersi din vacanţă prelungită îşi va asumă ea toate meritele, iar asta pune capac la toate.
Lara demisionează, deşi şi-a băgat toate economiile în afacere, dar cu ajutorul lui Sadie se va descurcă cu noua afacere.

Colierul se dovedeşte a fi în posesia unchiului Bill,cel milionar care se tot laudă că a făcut imperiul de la doi bănuţi. Bill, ascunde ceva, nu vrea să îi dea colierul Larei, va încerca să îl fure nu va reuşi, deocamdată…
Când Sadie îi povesteşte de copilăria ei, de prima dragoste cu un băiat tot din aceeaşi localitate, de despărţirea forţată de către părinţi, de tabloul în care ea apare pictată sumar, Lara încearca să meargă pe acest fir.
Mega-surpriză de proportii,tabloul se ştia că s-ar fi pierdut, când de fapt este unul dintre cele mai celebre la ora actuală, dar că nu se cunoaştea cine a fost modelul.

Bill a vândut pe o jumătate de milion de lire tabloul şi aşa a devenit el bogat. Stephen, nu a încetat să o iubească pe Sadie, dar a fost trimis în Franţa, nu a ştiut nimic de el, doar că a murit de tânăr, iar operele lui au devenit valoroase. Sadie, ştie că Steph a uitat-o, sau poate nu, dar s-a căsătorit doar de dragul de a fi căsătorită, după care a divorţat.
Lara, va reuşi cu ajutorul lui Sadie şi a lui Ed, să dezvăluie maşinaţiile lui Bill, să recupereze colierul, dar şi să o piardă pe băgăcioasa, dar simpatica sa mătuşică.

Când se va ţine festivitatea oficial(cea neoficială a fost restrânsă) vor participa sute de oameni, râuri de flori, iar de această dată Lara a avut un discurs emoţionant la adresa mătuşii moarte. Cu această ocazie îl va tapa pe Bill de 10 mil de dolari, anunţând că el face donaţie către Fundaţia Sadie Lancester.
O carte care mie una mi-a plăcut mult, situaţii foarte amuzante, mai ales când Sadie cea curioasă îşi bagă nasul peste tot, sau când Lara vorbea de una singură, iar lumea o credea cam sărită de pe fix.

Nota mea pentru carte este 10 :D

Recenzie cititor: autor Nicol

La Editura Polirom a apărut cartea Întoarcerea fiului risipitor de Andre Gide.intoarcerea fiului risipitor

Scurtă descriere:

Volum tradus în premieră în limba română

Publicate mai întîi în revistele literare pariziene din preajma anilor 1900, scrierile de tinereţe reunite în Întoarcerea fiului risipitor dezvăluie un Andre Gide aflat la începutul fascinaţiei sale pentru modernism. Cele şase „tratate” (proze poetice şi secvenţe dramatizate) sînt construite după tiparul artelor poetice simboliste, dar amintesc şi de maniera în care scriitură modernistă revizitează şi remodelează mituri antice. Trecînd de suprafaţă parabolei biblice, de clasicul episod homeric sau de povestea orientală, tînărul Gide face din „tratatele” sale o demonstraţie a unor teme esenţiale pentru modernism: individualitatea torturată, angoasa, refuzul legilor colectivităţii.

„Cărţile nu sînt, poate, un lucru prea necesar; la început erau de-ajuns cîteva mituri, religia se ţinea numai în ele. Poporul se miră cînd le află şi adoră fără să înţeleagă; aplecaţi cu luare-aminte peste imaginile adînci, preoţii desluşeau încet înţelesul intim al hieroglifelor. Apoi s-a vrut o explicaţie; cărţile au amplificat miturile; dar cîteva mituri erau de-ajuns.
Aşa a fost cu mitul lui Narcis: Narcis era din cale-afară de frumos – şi de aceea neprihănit; arată numai dispreţ Nimfelor – fiindcă era îndrăgostit de sine însuşi. Nici o adiere nu tulbură izvorul spre care, împăcat, se apleca şi-ntreagă zi îşi privea chipul… Ştiţi povestea. Şi totuşi nu ne oprim din a o spune. Toate lucrurile sînt deja spuse; dar, cum nimeni nu ascultă, trebuie s-o iei mereu de la capăt.” (Andre Gide)

„În anii săi de început, Gide a fost puternic influenţat de formele extreme ale nihilismului fin de siecle – în cazul său, de Mallarme, Wilde şi Nietzsche –, dar a lăsat în urmă influenţă negativistă a predecesorilor săi umanizindu-şi treptat ideile estetice. A rămas cu totul credincios artei sale, dar a depăşit constrîngerile inerente unei poziţii estetice absolute, adăugînd acesteia o dimensiune umană pe care opera maeştrilor săi nu a avut-o.” (Paul de Man)

Editura Polirom-logo

Supermenajera de Sophie Kinsella

Titlul original: The Undomestic Goddess
Editura Polirom
Anul 2007
Traducere: Vali Florescu
Nr. pagini: 485

RECENZIE CITITOR
Rezumat carte

Dacă vreţi o poveste haioasă, luaţi o avocată de succes din Londra, mai precis de la firmă de renume Carter Springs, o puneţi la biroul firmei şi îi parcurgeţi împreună o zi de muncă.
Începem cu începutul şi cu avocata noastră pe nume Samantha. Cum avea un tichet aproape expirat la un spa, primit cadou, se decide să îl folosească. Problema ei este că are fiecare minut,ora, secundă planificată ce să facă, iar când o jumătate de oră trebuie să stea fără BlackBerry, fără telefon, deja devine dezastru, aşa că le ascunde la -chiloţi, astfel că încep să vibreze, inevitabil răspunde şi fuge la firmă.

Astfel că tânăra noastră munceşte enorm, îi place ce face, mai ales că s-ar putea să devină partener la firma de avocaţi. Când trebuie să îşi serbeze ziua de naştere, mama sa nu poate veni la întâlnire nici fratele său, mai ales că şi ei sunt foarte ocupați, aşa că îşi va serba singură ziua de naştere, cum altfel, lucrând şi ea. Acasă unde stă, are o menajeră care o întreabă la telefon cum se porneşte maşina de spălat, dacă are saci de aspirator şi dacă are un lăptar.
Cum să dea ea de un lăptar? habar nu are! Un aspirator are saci de schimb? Mai bine ia unul nou şi scapă. Maşină de spălat este un avion, sau ce? Ce se face cu atâtea butoane? Cum să îşi coasă un nasture? O să ducă cămaşa la spălătorie.

Astfel de viaţă avea Sam, şi ea se credea mulţumită, până când descoperă pe biroul ei un act expirat, prin care o bancă pierde 50 mil de lire doar că nu a înregistrat ea respectivul document.
Nu se poate! nu a făcut niciodată vreo gafă, cum s-a putut întâmpla? Azi trebuie să o aleagă partener, un coleg foarte bun, Guy, îi şi confirmă. În stare de şoc și se întreabă ce se va alege de cariera sa. Alege să fugă cât mai departe. Se urcă în tren şi merge în neştire. Nu ştie unde a ajuns, a băut ceva, o doare capul, aşa că bate la prima poartă care o vede. Aici dă peste un conac superb, care îl are ca şi proprietari pe Trish şi Eddie, iar ea le cere un pahar cu apă. Trish aştepta o menajeră, astfel că se încurcă planurile, Sam este ameţită și confirmă tot ce aude, iar a două zi se trezeşte ca o menajeră într-o casă necunoscută.

Oare în ce s-a băgat? cu ce s-a lăudat? cu specialităţi culinare învăţate de la maestru bucătar şi care erau doar preparate ce mânca ea la restaurant,sau ce îşi comandă acasă? Nu este în stare să fiarbă un ou, să dea cu pămătuful, dar să gătească. Nu vrea nici să spună că a minţit, că nu ştie absolut nimic, mai ales când reuşeşte să sune la firmă este clar că au dat-o afară pentru gafa comisă. De ce să nu încerce aici să vadă ce iese? Pentru început trebuie să facă nişte sandwisuri? ce poate să fie greu? se pare că nu ştie nici pâinea să o taie, aşa că apelează la o firmă de catering. Dezastrul ei din bucătărie este observat de către grădinarul familiei-Nathaniel.

Când încearcă să descopere tainele misterioase a maşini de spălat, va face roz o grămadă de haine de firmă, deci comandă altele la fel pentru stăpâna ei. Ajunge să trebuiască să coasă nasturi, să calce cămăşi să pregătească cină, aşa cum a promis. Scapă în prima seară cu un dezastru în bucătărie, şi cu boabe de mazăre arsă pe post de rasol, iar când trebuie să aducă cina ea spune că trebuie să demisioneze, nu poate lucra în asemenea condiţii. Trish, o roagă să rămână, îi comandă aparatură de ultima generaţie doar să fie mulţumită :( ,cum să nu rămâi.

Nath,o va ajută să înveţe să descopere natura, satul, casele, păsările, florile, iar ea se miră de orice întâlneşte, la fel că un copil mic. Mama lui Nath, o va învaţă să gătească în week-end-urile libere. Ce să facă ea cu liber? Atâta timp de stat degeaba? Oameni care să îi pese de ea? Mai are parte de o surpriză imensă, familia angajatoare îi pregăteşte o petrecere de ziua ei care a trecut. Acest eveniment are loc datorită unor prietene comune, care întrebată fiind despre Sam, îi va da recomandări şi sfaturi mai mult decât fantastice :(
Încet,încet, ştim să gătim, să călcăm, să curăţăm, să facem un pat, să coasem nasturi.

Va reuşi să îşi salveze patronul de la a încheia un contract foarte dezavantajos.Cum? Vărsând cafea pe el. Nu poate să spună că este un avocat de succes, Nath, urăşte avocaţi și acum acest bărbat ocupă un loc în inima lui Sam.
Va reuşi să se dea de gol cu înmulţirea numerelor mari, astfel că Eddie o pune să înveţe să îşi facă o educaţie. :( Nath, o învaţă ce înseamnă să trăieşti, ce înseamnă să faci dragoste, îi va prezenta familia.
Totul decurge cât de cât normal, dar regretul este că din cauza unei greşeli și-a ratat cariera, o macină acest aspect și așa încearcă să descopere ceva.

Când află că un partener senior vrea la pensie, ceea ce era ciudat, începe să între la bănuieli. Arnold, este cel care i-a dat documentul buclucaş, tot el a sfătuit-o să nu se întoarcă. Dacă documentul a fost strecurat pe biroul său dezordonat după expirare? Sam află că de fapt Arnold are un ginere care ar putut profita de suma acea imensă. Îl sună la birou, iar când îi prezintă faptele, o face nebună şi îi interzice accesul în clădire.
Cu ocazia unei petreceri de pensionare, Sam se va deghiza în ospătar şi va încerca să găsească dovezi. Este descoperită, iar ea recunoaşte că lucrează ca şi menajeră, ceea ce evident nu o crede nimeni.
Când nimeni nu o crede bănuielile ei, ea pleacă la unul dintre patroni acasă şi îl roagă să o asculte. În sfârşit ea are dreptate, dar nu vrea să se mai întoarcă înapoi, voia doar numele să îi fie reabilitat.

Vorba ei că “mai bine freacă wc-urile decât să ajungă avocat la firmă”, o face celebră. Reporterii o vor vâna, iar când Trish şi Eddie află că ei de fapt au o menajeră super celebră şi super deşteaptă rămân sideraţi. Ea vrea să rămână menajeră, ei nu vor să o reţină. Nath, ar vrea să rămână cu ea, dar oferta care o primeşte Sam, este ceea ce şi-a dorit de o viaţă-partener senior.
Oare va reuşi să revină la viața stresantă dinainte? 
Oare Nath o iartă că i-a ascuns adevărul? Vor reuşi cei doi o cale de compromis? Are relaţia lor un viitor?

O carte de nota 10.

Recenzie cititor: autor Nicol

Oare Bill va reuşi să o cucerească pe Petra? Va avea vreo şansă relaţia lor?

Cred că te iubesc de Allison Pearsoncred-ca-te-iubesc

Titlul original : I Think I Love You
Editura Polirom
Anul 2010
Nr. pagini: 432
Traducere: Mihaela Negrilă

RECENZIE CITITOR
Rezumat carte

O carte care prezintă frământările, trăirile, viața de zi cu zi a unor fete de treisprezece ani. Problema este că aveau un idol în muzică, un tânăr de 24 de ani-David Cassidy, un american care frângea inimile tinerelor adolescente de pretutindeni, dar mai ales unui grup de fete din Ţara Galilor.

Prima parte a cărţi se petrece în 1974,cand Petra cea de 13 ani era prietenă bună cu colega sa de şcoală Sharon,iar împreună îl venerau pe David. La şcoală era inevitabilul grup de fete preferenţiale, lidera era Gillian, iar în jurul ei gravitau, Angela, Olga, Carol, Petra şi Sharon.
Când eşti tânăr, ai motive să fii nemulţumit de orice. Petra se consideră un băţ, nedezvoltată, iar numele său îi aduce din partea bărbaţilor un cor de lătrături pentru că se regăsea și într-un serial cu un câine. Mama sa era o fire foarte închisă în ideile sale. Tot ce era inventat după 1959, era demonic, nesănătos, astfel că Petra îşi trăia secretele şi visele mai mult la Sharon. Tatăl său era de partea sa când se putea, dar de gura frumoasei sale mame nu intervenea niciodată, doar pe ascuns.
Între dragostea nebună pentru David, ea mai are un fel de supapă de refulare-violoncelul, căruia îi dădea glas sentimentelor sale.

În perioada când s-a anunţat un concert al starului lor favorit în Anglia, grupul de fete sunt hotărâte să meargă pe ascuns la el. Asistăm la pregătiri, la strategii , la cumpărarea de bilete, dar și ce haine vor alege! Grea treaba pentru adolescente, mai ales că Gillian este foarte egoistă, vrea totul pentru ea, toţi să discute cu ea, iar băieţi nu aveau voie să salute alte fete, în caz contrar respectiva devenea persoană non-grata. Tot în această perioada are loc un concurs foarte detaliat într-o revistă despre David Cassidy-premiul era o excursie de două persoane în America, la studiourile de filmare a starului.

Facem cunoştinţă cu Bill, cel care pune în aplicare fantezia adolescentelor. Proaspăt absolvent de facultate, va fii angajat la revista dedicată exclusiv lui David. Şefa sa l-a atenţionat de nenumărate ori, că salariul le vine din partea fanelor starului, deci trebuie să scrie cât mai mult, să ştie cât mai mult, să se apropie cumva de realitatea vieţii starului.
Avem pe Bill implicat şi el în concertul care urmează, iar ce a putut să vadă acolo l-a şocat profund. Fetele venite cu miile să îşi vadă fanul, pur şi simplu se striveau una pe alta, leşinau, iar o fată a decedat în urma leziunilor.
Grupul nostru galez se va afla şi el în mulţimea de fete, iar Petra o va salva de pe jos pe Sharon, altfel risca să fie strivită. După acest concert starul şi-a întrerupt turneiele şi s-a retras temporar.

Suntem în anul 1998, la aproape un sfert de secol de acele evenimente. O găsim pe Petra la înmormântarea mamei sale. Tot atunci o a de flăm de Marcus, soţul care o părăseşte pentru o alta mai tânără, pentru a locui pe un vaporaş. El este un violonist celebru. Petra este şi ea o violonistă foarte bună, dar nu i-a făcut deloc concurenţă soţului. Ea va preda meloterapia, copiilor cu probleme. O au pe Molly, o adolescenţă de 12 ani îndrăgostită de Leonardo di Caprio, dar nu cu aceeaşi patimă, cu care a fost mama sa. Ea avea voie să îşi manifeste simpatiile în faţa mamei sale.
Când Petra va face ordine în hainele mamei sale va da peste un plic roz.SUrpriza-era câştigarea concursului la care au participat mii de fane-David Cassidy.

Deşi a trecut peste 20 de ani, ea îşi aduce aminte şi acum totul despre idolul său din tinereţe, iar acest fapt o pune să îşi revendice premiul,împreună cu Sharon. Revista nu mai există, dar unde a sunat era sef chiar Bill, cel care scria articolele despre David. Acesta este de acord să le trimită pe cele 2 în LAS VEGAS, unde mai cânta David. Împreună cu ele va pleca şi el, iar atracţia sa către Petra îl va pune pe gânduri. A avut relaţii, a fost căsătorit 10 ani, dar parcă nu a simţit nimic în această perioadă. Când Petra apare în viaţă lui și poartă discuţiile despre starul care le-a marcat viața, îşi dă seama că nu vrea să rateze această şansă.

Avem parte de distracţii în Las Vegas, de întâlnirea cu David, de părerile care le are fiecare despre ce a fost, ce este şi ce a devenit. Bill parcă a scăpat şi el de o fantomă a trecutului, tot timpul se considera nedreptăţit, el era cel care alimenta dragostea fetelor, iar ca autor a rămas necunoscut. Petra se gândește mai mult la Bill, decât la fostul său idol.
Shanon, care are 2 copii şi este fericită în căsnicie, va fi la fel şi unde merge. Firea ei comunicativă, veselă va rămâne la fel?
Oare Bill va reuşi să o cucerească pe Petra? Va avea vreo şansă relaţia lor?

Notă mea pentru carte este 8,5.

 

Recenzie cititor: autor Nicol

Titlul cartii: Un tip mortal (in original This Charming Man)un-tip-mortal
Autor: Marian Keyes
Editura: Polirom
Colectia: Chic
Anul aparitiei: 2009
Traducerea: Ileana Grama
Numar de pagini: 784

RECENZIE CITITOR

Rezumat carte

Aceasta este a treia mea incercare de a prezenta cartea “Un tip mortal”. Primele doua nu mi-au iesit, fiindca este pur si simplu prea greu sa surprind in cateva fraze tot ce am remarcat la aceasta carte. Probabil suna surprinzator asa o descriere la o carte ce face parte, oarecum, din genul chick-lit, parerea mea fiindca trece dincolo de acest gen, la un moment dat.
Asadar o sa va las pe voi sa va faceti o parere despre cele cinci personaje feminine dominante ale cartii, sa decideti care va place mai mult, pe care o intelegeti mai bine, cu care rezonati. Va fi oare Grace Gildee, ziarista inalta si independenta, care ascunde profunzimi pe care nu le-ai ghici din aparenta sa sigura pe sine? Va fi Lola Daly, simpatica stilista cu multiple rani sufletesti si care infrunta totul cu simplitate si simtul umorului? Sau poate Marnie Hunter, sora geamana a lui Grace, confruntata cu o dependenta de alcool si experiente traumatice? Alicia Thornton, femeie mondena si ambitioasa, cu un caracter prea labil? Dee Rossini, femeie politician ce lupta pentru femeile abuzate, din cauza propriei sale povesti de viata?
Aceste femei au in comun un lucru – toate au fost ranite intr-un fel sau altul de Paddy de Courcy, politician tanar in ascensiune, aparent fermecator si popular. Ce se ascunde in spatele fatadei stralucitoare a lui Paddy? Care este de fapt povestea lui?

Veti putea raspunde la aceste intrebari doar citind cartea, asezonata copios cu personaje multe, conturate intr-un mod uimitor de amuzant, situatii si dialoguri picante, imposibil de redat intr-o prezentare.
Ceea ce mi se pare frapant e modul cum autoarea irlandeza expune probleme grave ale societatii cum ar fi violenta domestica, dependenta de alcool, jocuri politice necinstite intr-un mod care te face sa plangi si sa razi in acelasi timp. Cancerul, fenomenul travestitilor, relatiile de cuplu cu bune si rele, toate sunt abordate cu seriozitate si umor in acelasi timp.
Eu m-am bucurat foarte mult de modul cum autoarea ne introduce in diferite medii: cel al ziaristilor, cel al modei, cel al vietii intr-un orasel mic din comitatul Clare cum e Knockavoy. Personajele pitoresti din Knockavoy mi-au placut cel mai mult, sunt absolute incantator prezentate.
Consider ca traducerea a fost inspirata in cazul acestei carti. Chiar daca are aproape 800 de pagini, nu este deloc o carte plictisitoare si am citit-o pe nerasuflate. Finalul este si el pe masura asteptarilor.
Am vrut sa prezint si cateva fragmente, dar cand am deschis cartea sa aleg, m-am pomenit ca citesc pagina dupa pagina, asa ca a trebuit sa ma opresc. Nu ramane decat sa cititi, daca vi se pare interesant ce v-am impartasit, apoi sa spuneti daca v-a placut sau nu.

Nota mea pentru carte este un mare, mare 10.

Cumpara cartea

Recenzie cititor: autor Tik Tak

by -
10

Titlul original : Remember me ?Iti amintesti de mine
An aparitie 2008
Editura Polirom
Traducere: Vali Florescu
Nr. pagini:

RECENZIE CITITOR

Rezumat carte

Cartea incepe cand Lexi Smart, o tanara de 25 ani, are una dintre cele mai cumplite nopti din viata ei. Tocmai pleca dintr-un bar unde fusese impreuna cu cele mai bune prietene ale ei, Fi, Debs si Carolyn si memoreaza ultimele intamplari din viata ei.
Prietenul ei, poreclit Dave Ratatul, tocmai ii trasese clapa, neaparand la intalnire. La serviciu se incheiase anul financiar si, intrucat anul 2003-2004 avusese vanzari neasteptat de bune, fiecare angajat primise o prima substantiala, mai putin ea. Asta in ciuda faptului ca muncise din greu si isi indeplinise toate obiectivele. Singurul motiv a fost acela ca, pentru a primi o prima, trebuia sa fi lucrat la compania respectiva vreme de un an, iar ei ii lipsea fix o saptamana. I se parea atat de nedrept si de meschin ! Dar ce sa faca, nimeni nu ii cerea parerea unui Associate Junior, Director de Vanzari (Pardoseli), asa cum se numea slujba ei. Cu cat e mai lung titlul tau, cu atat e mai naspa slujba, constata ea. Prietenele ei erau super entuziasmate, isi faceau fericite tot felul de planuri cum sa isi cheltuie prima, iar ea incearca din rasputeri sa nu isi arate dezamagirea, pentru a nu le strica distractia.
Pantofii, fara toc, asa cum ii purta tot timpul, o strang, intrucat ii luase de la reduceri si ii gasise cu jumatate de numar mai mici, dar sperase sa se lase.
A doua zi urma sa aiba loc inmormantarea tatalui ei, un om pe care il cunostea prea putin, intrucat fusese mai mult absent din viata ei.
Afara ploua cu galeata, este uda leoarca stand pe totuar in asteptarea unui taxi, cocteilurile cu banane pe care le bause fusesera groaznice si tot ce isi dorea era sa ajunga acasa si sa faca o baie fierbinte. Este disperata sa prinda un taxi, astfel ca, in momentul in care apare unul si altcineva se indreapta spre el, alearga sa ajunga prima si aluneca pe talpile lucioase ale incaltamintei, cade pe spate si se loveste la cap.

Cand se trezeste, Lexi are o durere de cap cumplita. Are gura uscata ca iasca si o mahmureala cumplita. Se jura ca nu o sa mai bea in veci. Prin cap ii trec tot felul de amintiri disparate, din diverse perioade ale vietii. In fine, reuseste sa isi opreasca virtejul din creier si isi aminteste de cocteilurile cu banane. Asta trebuie sa fie ! Cine stie ce au pus in ele ! Se uita in jur si vede ca e intr-o camera de spital, luxoasa. Asa tare se lovise, ca ajunsese la spital ? Incearca disperata sa isi aduca aminte ce lenjerie purta in seara precedenta. Daca era vreuna ponosita si se facuse de ras ? Si ratase si inmormantarea tatalui ! Si nu era nimeni langa ea. Disperata, apasa pe unul din butoanele de la capul patului. Apare imediat o asistenta care o intreaba daca isi aduce aminte ceva de accident. Da, sigur, confirma ea. I se scurge o lacrima pe obraz si ii spune asistentei ca are o viata de rahat, din toate puctele de vedere. Cariera ei nu duce nicaieri, iubitul a lasat-o cu ochii in soare, nu are nici o letcaie, din chiuveta ei curge o apa imputita, maronie, care se scurge in apartamentul de dedesupt si sigur o sa o dea vecinii in judecata. Si tocmai i-a murit tatal. Asistenta se uita socata la ea si incearca sa o incurajeze. Lexi o intreaba pe asistenta daca cumva i-au gasit si geanta. Ii era tare teama sa nu ii fi sterpelit cineva geanta Accesorize, cu ciucuras, pe care tocmai si-o cumparase. Sigur, zice asistenta si ii intinde o sacosa. Cand se intinde sa o apuce, Lexi se uita uluita la unghiile ei. Avea cea mai perfecta manichiura pe care o vazuse vreodata. Oare noaptea precedenta isi pusese unghii false ? Dar cand se intamplase asta ? In fine, sa isi caute telefonul, sa dea cateva mesaje. In sacosa, surpriza ! In locul gentii ei gaseste o geanta Louis Vuitton, cu manere din piele de vitel si cu un luciu care arata ca era extrem de scumpa. Asta ii mai trebuia ! O confundasera cu altcineva ! De parca ea, Lexi Smart, ar fi putut vreodata sa posede o geanta Louis Vuitton. Se uita cu jind la geanta. Cine stie a carei fete bogate din salonul de alaturi ii apartine. Suparata, lasa geanta pe jos si adoarme.

Cand se trezeste, intra mama ei in salon. I se pare, dintr-odata, imbatranita si mai slabita. Retine in gand sa ii cumpere o crema de fata de Craciun. I se pare si ca este putin confuza, din moment ce ii da o felicitare de la Andrew si Sylvia, vecinii de alaturi. Pe vecinii de alaturi ii cheama Philip si Maggie, dar se pare ca mama ei uitase asta. Ii mai spune cateva vorbe in dodii, care o fac pe Lexi sa constate ca sigur mama ei s-a scrantit. Va trebui sa vorbeasca cu unul dintre medici despre asta. La plecare ii spune ca o sa revina curand cu Amy, sora ei, si cu Eric. Cine o mai fi si Eric ? Unul dintre caini, probabil, intrucat mama ei facuse o adevarata manie pentru caini. Mereu mai lua cate unul. Chiar, daca mama ei intr-adevar s-a scrantit si va trebui sa o interneze intr-un azil, ce o sa faca cu cainii ?

Gandurile ii sunt intrerupte de intrarea unui medic rezident neurolog, insotit de asistenta si doi medici stagiari. Acestia ii pun cateva intrebari de baza, cum o cheama, in ce an s-a nascut, la care ea raspunde foarte prompt. Doctorul ii spune ca a avut mare noroc, ca atunci cand a avut accidentul cu masina, s-a lovit cu capul de parbriz si s-a lovit foarte tare si i s-a umflat putin creierul. Lexi il intrerupe si ii spune ca face o confuzie, ea nu a facut nici un accident de masina. Medicul se uita inca o data in fisa si ii spune ca este vorba clar de ea, conducea un Mercedes decapotabil cand a fost implicata intr-un accident de circulatie. Lexi pufneste in ras. Ea nu are carnet de conducere si, ii zice ea doctorului, nu vrea sa ii spuna cat castiga un agent de vanzari de 25 de ani, ca sa isi dea seama singur daca isi permite un Mercedes sau nu ?
Toata echipa de medici de uita uluita la ea, dupa care medicul o intreaba, calm, in ce an crede ea ca se afla. In 2004, raspunde ea prompt. Pe 20 februarie 2004 a cazut si s-a lovit la cap si a ajuns in spital. Una din stagiare iese si ii aduce un ziar. Era din data de 6 mai 2007. Doamne, ce se intampla ? A ajuns in viitor ? Vede o poza cu Tony Blair si i se pare imbatranit. Mda, si mama ei parca imbatranise. Apoi vede un anunt “Fantasy-uri la jumatate de pret, inclusiv Harry Potter si Printul Semipur”. Hei, asta cand aparuse ? Citise toate cele cinci carti din seria Harry Potter si asta sigur nu era dintre ele. Cand intreaba despre asta, afla ca a aparut de mult, in curand apare si a saptea din serie. Cat pierduse de mult ! Il intreaba pe doctor daca a stat in coma tot rastimpul asta. Nu, ii raspunde doctorul, la spital ai venit acum cinci zile. Pur si simplu ti-ai uitat ultimii trei ani din viata.

Ramasa singura cu asistenta, Lexi incearca sa absoarba socul primit. Are amnezie. Este batrana. Are 28 de ani. Abia acum remarca ca este intr-o ramura privata a spitalului, in conditii de lux. Este disperata ca nu va putea sa plateasca, dar asistenta o linisteste. Asigurarea ei privata de sanatate acopera toate costurile. Realizeaza ca, intr-adevar, geanta Louis Vuitton e a ei. Curioasa, cotrobaie prin ea, in cautare de indicii noi. Gaseste numai articole de firma, extrem de scumpe, un card Platinum cu numele ei pe el si cateva carti de vizita pe care scrie Lexi Smart, Director Pardoseli. Iar cand cerceteaza punguta cu bijuteriile pe care le purta in momentul accidentului, constata ca sunt extrem de scumpe, iar printre ele gaseste si o verigheta. Era maritata ! Cu cine ?
Se uita in oglinda si constata ca ea este, dar arata cu totul altfel. Isi recompune in minte vechea imagine, ca sa se asigure ca nu a innebunit. Par ondulat valvoi, castaniu inchis, ochi albastri, un pic mai dolofana decat ar fi trebuit, dermatograf negru si ruj roz aprins. Si dintii strambi, pe care nu avusese niciodata suficienti bani sa ii indrepte.
In oglinda vede un par castaniu viu, drept si matasos, fara nici o suvita rebela. Sprancenele subtiri si ingrijite, buzele sunt mai pline. Si-a facut operatii estetice ??? Dintii sunt albi si indreptati. Unghiile de la picioare sunt roz si lacuite frumos. Picioarele au o nuanta superba de bronz auriu si sunt mai subtiri decat inainte. Si au muschi frumos conturati.

Apare mama ei. Superficiala ca intotdeauna, nu este prea afectata cand Lexi o anunta ca are amnezie. La intrebarile lui Lexi, ii spune plictisita, de parca ar fi trebuit sa stie raspunsul la intrebari si singura, ca este casatorita cu Eric, care lucreaza in domeniul imobiliar, si ca s-au mutat intr-o casa noua, iar apartamentul ei l-au vandut. Cum, apartamentul ei micut si cochet, pe care il iubea atata, l-a vandut ? Abia il cumparase, ii vopsise singura ferestrele in albastru si il decorase chiar ea, cu o canapea moale de catifea, si tone de perne colorate peste tot si luminite vesele la oglinda. Fi si Carolyn, prietenele ei, o ajutasera sa se mute si vopsisera impreuna usa de la baie cu spray argintiu.
Mama ei pleaca si ii spune ca in curand va aparea si Amy, sora ei, cu doisprezece ani mai mica. Lexi se binedispune brusc in momentul in care si-o imagineaza pe sora ei mai mica, in mitoasa ei roz si blugii brodati cu flori, si adidaseii ei haiosi, care se aprind cand danseaza. Insa in camera intra o tanara de saisprezece ani, inalta si slaba, cu jeansi cu talie joasa, care cad de pe ea, inel in buric, par tepos cu suvite albastre si vreo sase straturi de fard. N-are nici o idee cine e tanara, iar cand o roaga sa i se prezinte, aceasta ii raspunde jignita ca e Amy.

O adolescenta rebela, cu personalitate, Amy se amuza copios de pierderea memoriei lui Lexi. Mai intai, ii spune ca ii datoreaza saptezeci de lire, de saptamana trecuta si a uitat sa ii dea inapoi. Jenata, Lexi cauta prin geanta si ii da tot maruntisul. Dupa care, Amy e mai mult decat bucuroasa sa ii completeze informatiile lipsa. Dispare cateva clipe din camera, dupa care reapare cu un copil de vreun an, cu figura asiatica. O informeaza ca acel copil este Lennon, fiul ei, pe care l-a adoptat din Vietnam in urma cu sase luni. A fost un intreg tambalau, l-a furat intr-un rucsac si era cat pe ce sa fie arestata. A adoptat un copil ? Lexi simte o gheara in stomac. Nu e pregatita sa fie mama. Totusi, ia copilul in brate si incearca sa ia o voce materna, de dragaleala, cand vede ca pe Amy o pufneste rasul. Ia repede copilul si il duce inapoi, la parintii care il cautau disperati.
Necajita, Lexi isi da seama ca poate fi manipulata cu usurinta. Toata lumea poate sa ii spuna orice, iar ea nu poate sa distinga adevarul despre ce s-a intamplat in ultimii trei ani.
In sfarsit, apare si Eric, sotul ei, cel mai mortal de superb barbat pe care il vasuse in viata ei. Are ochi albastri, umeri lati si un costum care pare scump. Are barbia patrata si e ras impecabil. Cum reusise oare sa puna mana pe un asemenea exemplar?
Afla ca s-au cunoscut la un reality-show televizat, “Ambitie”, unde vine lumea care vrea sa ajunga in varful ierarhiei profesionale. El era unul dintre judecatori si ea era concurenta. Atunci si-a aranjat parul si dantura, sa dea bine pe sticla. Nu a castigat concursul, dar l-a castigat pe Eric. Iar apoi, cand seful ei a demisionat, a aplicat pentru postul lui, iar conducerea firmei, impresionata de calitatile pe care le aratase la televizor, i-a oferit imediat postul.
Lui Lexi i se pare de domeniul SF. Ea nu a fost niciodata genul ambitios.

Incercand sa isi recapete amintirile, Lexi vizioneaza pozelesi caseta de la nunta. Se vede intr-o rochie alba drapata, cu parul prins intr-un coc simplu si elegant. Totul arata extrem de glossy, cu mult stil si eleganta. Se vede apoi pe o plaja superba, cu nisip fin, in Mauritius. Are parul impletit, e bronzata si filiforma. Arata exact ca genul de fata la care s-ar chiori cu invidie maxima. Din pacate, nimic ! Nici o licarire de memorie. Toate imaginile acelea superbe, toate locurile de vis in care a fost si nu isi aduce aminte nimic. In schimb, isi aduce aminte tot felul de amintiri oribile si penibile. Ca de exemplu, cum la cincisprezece ani, avea un costum de baie alb si, cand a iesit din bazin, a vazut ca e transparent si toti baietii au ras. Creierul ei chiar nu poate sa vada care sunt prioritatile ?

Ajunsa acasa, inca un soc. Locuieste intr-un penthouse superb, mare cat un teren de fotbal. E urias, luminos, cu vedere spre fluviu. Are o canapea crem imensa in forma de L si cel mai demential bar de cocteil, din granit negru. Parca se si vede dand megapetreceri aici, cu prietenele ei, Fi, Carolyn si Debs, intrecandu-se care sa bea mai multe pahare de tequila.

A doua zi vine in vizita Rosalie, cea care ii spune Eric ca e prietena ei cea mai buna. Aceasta ii da mai multe informatii, toate uluitoare. Lexi tine o dieta stricta, fara carbohidrati. Merge regulat la sala si ii reusesc cele mai grele exercitii. Are o stilista personala, iar toata garderoba ei este in nuante de crem. Nu bea niciodata cocteil, ea si Eric sunt adeptii vinului. Ceea ce este surprinzator este ca desi ea nu isi aduce aminte nimic, corpul ei are propria lui memorie. Astfel, desi nu a purtat in viata ei (cea pe care si-o aminteste) pantofi cu toc, reuseste sa mearga fara efort pe tocuri de zece centimetri. Iar la sala ii reusesc cu usurinta exercitii extrem de complicate.

Incantata de succesele obtinute, considera ca tot la fel va fi si cu condusul masinii. Se va urca in ea si pur si simplu corpul ei va sti ce sa faca. Din pacate, dupa ce porneste masina, isi da seama ca nu poate sa o controleze, iar corpul ei se pare ca nu preia controlul in locul ei. Tocmai cand vedea disperata cum se indreapta spre o masina sport, apare un tip brunet, in blugi, care alearga disperat spre ea si o ghideaza ce sa faca pana reuseste sa opreasca masina. Jenata, se scuza fata de barbat, pe care nu il cunoaste de nicaieri. Observa ca acesta are un chip aparte, pometi inalti, ochi intunecati, sprancene arcuite, par saten inchis. Peste blugi are un tricou simplu gri si pare putin mai in varsta decat ea, treizeci si un pic. Ii spune ca a avut amnezie, ca nu isi recunoaste nici propriul sot, dar ca acesta este un sot ideal, foarte atent si ca o ajuta foarte mult cu toate informatiile de care are nevoie. Barbatul se uita socat si indurerat la ea. Dupa ce pleaca, isi da seama ca, desi a strigat-o pe nume, el nu i-a spus cum il cheama.

La serviciu, constata ca are o secretara personala si un birou impozant, urias. O intampina insusi directorul general al companiei, numai cu cuvinte de lauda si incurajari.
Deci, sa recapitulam. O cariera fulminanta, un sot superb, magnat in domeniul imobiliar, un penthouse imens in care locuieste, stilista personala, haine de firma, Mercedes decapotabil, vacante in locuri exotice, bani la discretie. Pare o viata de vis, nu?
Ei, nu chiar totul e perfect. Surioara ei, Amy, este o adolescenta rebela, greu de strunit, care se ocupa de mici excrocherii. Cele mai bune prietene nu mai sunt cele mai bune prietene. Cand incearca sa se apropie de ele, Fi ii spune clar ca ele nu mai pot fi prietene, intrucat ea e genul de sefa diabolica, o scorpie. Ii respecta toate sarcinile de serviciu, dar este exclus sa mai ia masa impreuna.
Afla cu durere ca la serviciu este poreclita Cobra.
Iar apoi afla cu stupoare ca exista un plan de restructurare majora in cadrul companiei, iar departamentul ei, Pardoseli, urmeaza sa fie desfiintat. Ea urma sa primeasca un alt post in managementul superior, dar prietenele ei urmau sa isi piarda locul de munca. Oare ea chiar fusese de acord cu acest plan ? Chiar asa de mult sa se fi schimbat ? Nu ii vine sa creada.

Intre timp, la un dineu organizat la ei acasa, Lexi il cunoaste pe barbatul care o ajutase in parcare. Eric i-l prezinta pe Jon Blythe, arhitectul lui, geniul creator din spatele afacerii lor imobiliare. La un moment dat, Jon prinde un moment cand ea e singura in bucatarie si vine si ii spune ca nu mai suporta, trebuie sa ii spuna adevarul. Ei doi sunt iubiti de opt luni, iar ea tocmai intentiona sa il paraseasca pe Eric pentru el, exact inainte de a avea accidentul.

Asta da, surpriza ! Complet buimacita, Lexi nu mai stie ce sa creada. Ea nu a inselat niciodata vreun barbat cu care a fost impreuna. Respinge categoric ideea, dar Jon ii sopteste, inainte de plecare, ca nu stie nimic despre viata ei.
Care este adevarul ? Rosalie ii spune, la randul ei, sa se fereasca de Jon, intrucat i-a facut si ei si altor prietene din grupul lor avansuri si ca Lexi i s-a plans, inainte de accidentul care a facut-o sa isi piarda memoria, ca si pe ea a inoportunat-o cu avansuri nedorite.
Sa o minta Jon, profitand de amnezia ei ?
Si, totusi… Se pare ca Jon stie mai multe despre ea decat oricine altcineva din jur. Stie ca ii plac lucrurile colorate, ciocolata, mancarurile bogate in carbohidrati. Ii da mai multe indicii despre Eric care o pun pe ganduri. Si tot el ii spune ca ea avea un plan de salvare a departamentului ei, Pardoseli.
Va reusi Lexi sa desluseasca paienjenisul de informatii contradictorii din viata ei ?
Ce s-a intamplat in urma cu trei ani ?
Ce se intampla in continuare ?
Aflati raspunsurile in carte.

Este o carte care trateaza un subiect serios, amnezia, in stilul lejer, plin de umor, inconfundabil al lui Sophie Kinsella.

Pe mine m-a impresionat mult aceasta carte, m-a facut sa imi pun multe intrebari la sfarsitul cartii. De multe ori, ne inchipuim o viata perfecta. Dar oare, compromisurile pe care le faci, lucrurile la care trebuie sa renunti pentru a te adapta la acea asa zisa viata perfecta, mai fac sa merite ceea ce ai obtinut ? Daca iti negi adevarata personalitate, poti sa ajungi captiv intr-o lume perfecta, dar care nu te face fericit. Solutia este sa te redescoperi pe tine si ceea ce conteaza cu adevarat.

Un film cu un subiect oarecum asemanator, care m-a emotionat si mi-a placut foarte mult, este Juramantul (The Vow), lansat in anul 2012, cu Channing Tatum si Rachel McAdams in rolurile principale.
In film, Paige este o artista de succes, sculptorita, casatorita cu Leo, care are un studio de inregistrari. In urma unui accident de masina, Leo scapa nevatamat, dar Paige are leziuni cerebrale, care ii sterg din memorie ultimii cinci ani din viata. Astfel, Paige se crede studenta la Drept, logodita cu prietenul de atunci, Jeremy, un prosper om de afaceri. Paige nu intelege de ce ar fi renuntat la cariera promitatoare de avocat, la viata prospera pe care o ducea si la logodnicul ei, pe care il iubea. Respinge stilul de viata neconventional pe care il ducea, inainte de accident, alaturi de Leo. Leo este un strain pentru ea, ca si cum nu l-ar fi iubit niciodata. Leo este disperat, nu vrea sa piarda marea iubire a vietii sale. Cu multa rabdare, incearca sa o recucereasca pe Paige.
Filmul este inspirat dintr-un caz real, intamplat in New Mexico in anul 1993.

Ce m-a impresionat este faptul ca, atat in carte, cat si in film, eroina nu isi va recapata memoria pierduta dar, dupa multe framantari, ajunge la aceleasi sentimente pe care le avea inainte de a-si pierde memoria.

Va recomand atat cartea, cat si filmul, sunt diferite ca actiune si abordare, dar mie mi-au placut foarte mult ambele si m-au emotionat profund.

Recenzie cititor: autor Tyna

cartea-de-nisip-proza-completa-2In ianuarie 2015 la Editura Polirom a aparut “Cartea de nisip-proza completa 2” de Jorge Luis Borges.

Scurta descriere:

„Pentru ca e o lume a insolitului si a imaginarului, lumea lui Borges nu are miracole. Spiritul le neglijeaza, repudiindu-le chiar, ca pe orice solutie comoda. Lui ii trebuie, oricat de departe s-ar duce, sa inteleaga si sa integreze. Totul se petrece, de fapt, intr-un spirit care umple cochilia evenimentului, a faptului adeverit, a citatiei livresti, a intrigii politiste, a viziunii filozofice sau metafizice, a descoperirii stiintifice, parca pentru a incerca legile straniei functionari, redindu-i tot umorul logic – nelinistitor si tulburator, tocmai pentru ca e logic – de care este plin. Retorica nu are nici un amestec aici, iar scrierea insasi se denunta ca un ultim mijloc. El e sigur ca descoperirea a precedat expresia.“ – Maurice Nadeau

„Visarea lui Borges, visul creator al lui Borges, nu s-a fixat niciodata la o constructie, n-a creat un loc unde sa locuiasca, un imperiu in care sa domneasca. Geniu sistematic, geniul lui Borges nu se inchide niciodata intr-un singur sistem. Cu o diabolica verva neobosita, el sistematizeaza incontinuu si in toate sensurile, in asa fel incit nu opune sistemului nostru un contrasistem, ceea ce inca am mai putea sa concepem, ci o uluitoare varietate de posibile sisteme care n-ar putea decit sa ne para absurde. Fara indoiala si in mod neinduplecat, el deranjeaza pina in cel mai mic aspect ceea ce pentru noi inseamna ordinea lucrurilor; el bruscheaza relatia noastra cu timpul si spatiul, relatia noastra cu viata si moartea.“ – Jean Cassou

[button color=”lblue” url=”http://ttap.co/1FapzkZ”] Cumpara cartea [/button]

La Editura Polirom a aparut cartea “Palatul de la Miazanoapte” de Carlos Ruiz Zafon.palatul-de-la-miazanoapte

Scurta descriere:

Plasata in Calcutta, in anii ’30 ai secolului trecut, actiunea romanului Palatul de la Miazanoapte debuteaza intr-o noapte intunecoasa, cand un tanar locotenent englez incearca sa salveze doi gemeni abia veniti pe lume de o amenintare inimaginabila. In ciuda vremii ingrozitoare si a pericolului teribil care pandeste la fiecare colt de strada, locotenentul reuseste sa-i aduca la adapost, insa cu pretul propriei vieti. Multi ani mai tarziu, in ajunul zilei de nastere a celor doi gemeni, amenintarea misterioasa revine in vietile lor. Acesta e subiectul unuia din primele romane ale lui Carlos Ruiz Zafon, o istorie fantezista, indrazneata si scrisa cu un mare talent de povestitor.

[button color=”lblue” url=”http://ttap.co/1yiRg6N”] Cumpara cartea [/button]

La Editura Polirom a aparut cartea Printul din negura de  Carlos Ruiz Zafon.printul-din-negura

Scurta descriere:

Europa anului 1943 e bantuita de fantoma razboiului, iar familia Carver se hotaraste sa se instaleze intr-un orasel de pe coasta Atlanticului. O pisica neagra si un orologiu ce masoara timpul in mod bizar sunt doar primele semne ale unei enigme care se va adanci cu fiecare clipa. Noua locuinta ascunde un secret greu de imaginat. Lucruri stranii incep sa se petreaca, iar in aer pare ca pluteste inca spiritul lui Jacob, fiul proprietarilor dinainte, despre care se crede ca a murit inecat. Cu ajutorul prietenului lor Roland, Max si Alicia Carver incearca sa limpezeasca imprejurarile acestei morti misterioase. Statui fermecate, vise ciudate, aparitii infricosatoare, o colectie de filme neobisnuite si un vapor misterios ii vor conduce pe tineri catre un personaj cu puteri supranaturale: Printul din negura, o creatura infernala, intoarsa din trecut pentru a lichida o datorie mai veche.

[button color=”lblue” url=”http://ttap.co/18CZJM8″] Cumpara cartea [/button]

Titlul original : The School for HusbandsScoala pentru soti
Editura Polirom
Traducere : Ines Hristea
Nr. pagini 411

Colectia Chic

                                                   RECENZIE CITITOR
                                                        Rezumat carte

Sophie si Mark Brown locuiesc la Londra, au fiecare 37 de ani si sunt casatoriti de 7 ani. Actiunea cartii debuteaza la botezul lui Arthur, fiul lor in varsta de 5 luni. Sophie este redactor sef adjunct la o revista si urma sa se intoarca la serviciu peste doua saptamani, iar Mark este director de vanzari la o editura mica. Inainte, Mark avusese un post de director de vanzari la o editura mare, cu un salariu substantial, dar datorita situatiei economice, fusese pus pe liber si silit sa accepte postul actual, pe perioada determinata. Daca rezultatele obtinute erau multumitoare, postul se putea transforma intr-unul permanent, cu un salariu mai mare.

Intrucat situatia lor financiara este departe de a fi infloritoare, de botez se ocupa Shirley, soacra lui Mark. Shirley si James, parintii lui Sophie, locuiau intr-un satuc desprins parca dintr-o ilustrata. Dower House era dotata cu o gradina mare, astfel ca in ceea ce privea amplasarea, nu mai fusese loc de dezbateri. Shirley era foarte snoaba si dorea sa organizeze totul cat mai grandios, pentru a impresiona asistenta. Shirley nu-l iertase niciodata pe Mark ca o privase de posibilitatea de a-si etala palaria in calitate de mama a miresei. Aceasta intrucat Mark ceruse insistent o casatorie la ofiterul starii civile, urmata de o masa in cadru restrans. La botez, Shirley avea in sfarsit ocazia de a-si etala palaria, cea mai mare dintre toate cele purtate la eveniment. Lui Mark i se parea ca respectiva palarie umplea toata biserica. De altfel, nimic nu era la scara mica, cu exceptia lui Arthur, bineinteles. Dar soacra avusese grija sa rezolve si acest aspect. Copilul era infasurat in pogoane intregi de volanase dintr-un material antichizat.

In ceea ce priveste nasii, Sophie decisese ca aveau nevoie de un nas de incredere, pe care sa te poti baza oricand, si de un alt nas incitant si influent. Cecily era nasa de incredere. Era o veche prietena a lui Sophie, din perioada facultatii. Era singura, nu avea copii si era invatatoare. In ceea ce priveste nasul cel influent, Sophie il alesese pe Simon Sharp, la sugestia mamei. Sophie si Simon fusesera prieteni pe cand aveau optsprezece ani. Desi in acea vreme, Shirley il considera pe Simon un marlan plin de cosuri si se bucurase cand cei doi se despartisera, faptul ca acum Simon era un bancher milionar, cu conac in Hertfordshire si piscina incalzita o facuse sa-si reconsidere opinia. Cu nostalgie, Shirley se gandea ce frumos ar fi fost sa fie Simon ginerele ei. Cum s-ar fi putut ea lauda cu el ! Shirley se uita plina de afectiune la nepotul ei, un baietel splendid. Pacat ca taica-su era cum era, se gandeste ea cu obida.

Simon avusese propriile motive ascunse cand acceptase sa devina nas. Faptul ca nu gasise nici o succesoare pentru Sophie nu era ca aceasta reprezentase marea lui iubire, ci faptul ca adevarata iubire a vietii lui erau banii. Insa, cand fratii Wintergreen preluasera conducerea bancii la care lucra Simon, acesta trebuise sa isi reconsidere atitudinea. Pentru a avansa in cariera, Simon trebuia sa impresioneze noua conducere. Fratii Wintergreen insa erau familisti convinsi. Se casatorisera de tineri si aveau o multime de copii. Intrucat acestia puneau mare pret pe viata de familie, Simon trebuia sa gaseasca rapid o solutie pentru a dovedi ca era devotat si el vietii de familie. Afisarea pozei unui fin i se pare un prim pas potrivit.

La intoarcerea la serviciu, Sophie are o prima surpriza neplacuta. Anne, fosta ei sefa, o persoana foarte cumsecade cu multi copii, care sustinuse in permanenta dreptul de a ajunge devreme acasa si a avea timp si pentru copii, fusese schimbata si inlocuita cu Lisa, o tipa la patruzeci si ceva de ani, care ura barbatii si ideea de mariaj, atitudine care parea sa isi aiba radacinile in propria ei lipsa de trecere in ochii reprezentantilor celuilalt sex. Asistenta lui Lisa era Penny, o alta celibatara acra si sarcastica, la fel de groaznica, daca nu chiar mai groaznica decat Lisa. Ambele o terorizau pe Sophie sa respecte programul si nu aveau nici o intelegere pentru diversele ei probleme de mama.
Cele doua se distrau cu tot felul de replici sarcastice de genul : “Ce e un barbat inteligent, aratos si sensibil ? Un zvon !”, iar cealalalta replica : “Care e cea mai rapida cale spre inima unui barbat ? Prin piept, cu un cutit bine ascutit.”

Negasind nici o intelegere la serviciu, Sophie era intr-o permanenta goana contracronometru. Dimineata alerga spre metrou cu Arthur pentru a-l duce la cresa de fite la care il inscrisese. Este supusa unui stres continuu, intrucat directoarea gradinitei ii atrasese atentia ca exista o cerere foarte mare la acea cresa si in cazul mai multor intarzieri, Arthur nu va mai fi primit la cresa. Dupa aceea, Sophie alerga la birou, unde orice intarziere ii atragea replici caustice si conditia sa isi recupereze timpul pierdut. La terminarea programului urma o noua goana catre cresa, pentru a-l lua pe Arthur. Singura mama cu care reuseste sa se imprieteneasca la cresa este Helen, o tanara foarte draguta si simpatica. Celelalte mame veneau cu masini de lux sa isi ia copiii de la cresa si era evident ca nu lucra niciuna, intrucat posibilitatile financiare ale sotilor le permitea acest lucru. Speranta lui Sophie ca va veni acasa pe jos impreuna cu Helen se risipeste repede. Helen ii spune ca ea si sotul ei iau pe rand masina familiei. Sophie se gandeste cu tristete ca Mark nu se gandise nici o clipa sa imparta masina familiei. Ajunsa acasa, Sophie trebuie sa ii faca baie lui Arthur, sa pregateasca masa si sa spele vasele. Are nevoie de ajutorul lui Mark, dar acesta este foarte stresat la locul de munca si ajunge din ce in ce mai tarziu acasa. Cand incearca sa se planga acestuia, Mark ii spune absent sa incerce sa devina mai eficienta.

Mark are motivele lui de stres. Ca director de vanzari, este in plina campanie de promovare a noilor carti pe care editura le va lansa : “Dricul rosu”si “Sprijiniti-va unul pe celalalt. Managementul casniciei pentru toti”. In functie de succesul pe care editura il va inregistra, postul lui va deveni permanent si salariul va creste pe masura. Fiind o editura mica, nu are o echipa la dispozitie si trebuie sa rezolve singur cat mai multe sarcini. Angajarea unei directoare de PR, Persephone, in loc sa il ajute, mai mult ii pune bete in roate. Persephone face gafe dupa gafe, pe care tot el trebuie sa le repare.
Prins pana peste cap de problemele de la serviciu, Mark nu sesizeaza tensiunea care se acumuleaza in Sophie.

In curand, vine ziua lui Sophie, in care ea implinea treizeci si sapte ani. Dimineata, Sophie se urca pe cantar. “M-am ingrasat, nu ? a oftat Sophie, uitandu-se la el prin oglinda cu priviri seducatoare, asteptand ca barbatul s-o contrazica.” Neatent, gandindu-se la problemele pe care le avea de rezolvat, Mark mormaie ceva neinteligibil. Sophie este socata. Cumva ii confirmase ca e grasa, chiar de ziua ei ??? Nervoasa, ii reproseaza ca nu inchide niciodata pasta de dinti, tubul lor arata oribil, stors si strambat la mijloc, dupa care iese si tranteste usa. Mark e complet uluit. Oare ce-l intrebase ? Nu era nici ora opt si el facuse deja o greseala fatala. In ultimul timp, Sophie era ca un teren minat, pe care bombele puteau exploda oricand.

La serviciu, Mark avea o prezentare a cartii “Dricul rosu” la o mare librarie, unde era asteptat si autorul sa dea autografe. Cand ajunge la librarie, Mark este ingrozit. Persephone lipise pe fiecare exemplar al cartii o eticheta promotionala care promitea o reducere. Numai ca eticheta fusese lipita in asa fel incat acoperea primele doua litere din titlu, astfel ca titlul cartii aparea acum “Curul rosu”in loc de “Dricul rosu”(joc de cuvinte in limba engleza, intraductibil in romana). Mark este nevoit sa dezlipeasca personal, contracronometru, toate etichetele, inainte de sosirea autorului. Speriat de alte incidente care puteau sa apara, Mark supravegheaza personal actiunea de promovare pana la sfarsit, uitand complet de ziua lui Sophie.

Intre timp, ziua lui Sophie se transforma intr-o catastrofa. Este nevoita sa faca singura toate pregatirile, iar cei doi musafiri, Simon si Cecily, nasii copilului, sunt nevoiti sa puna masa singuri, intrucat Sophie era ocupata cu baia lui Arthur. La masa, cei doi nasi se cearta intre ei. Cecily are principii proletare si il acuza pe Simon ca este un porc nenorocit, un capitalist si un fascist. Sophie nu reuseste sa gaseasca subiecte de discutie care sa destinda atmosfera si bea pahar dupa pahar, tot sperand ca Mark sa apara. La sfarsit, la desert, deja beata, Sophie a infipt lumanarile in tarta cu lamaie, care s-a crapat pe mijloc. A servit tarta in caserola in care o cumparase si a aruncat alaturi cateva furculite. Ce sens mai avea sa se chinuiasca cu farfurii ? Ce sens mai avea orice ? Mark uitase de petrecerea ei aniversara. Sophie izbucneste in plans si tot in lacrimi o gaseste Mark la unsprezece si un sfert, cand a intrat in sfarsit pe usa casei.

Problemele continua sa se acutizeze in perioada urmatoare. Persephone face in continuare numai boacane, iar Mark este disperat sa tina situatia sub control la serviciu. Se apropie termenul limita, cand se va decide soarta contractului sau de munca.

Arthur este invitat la ziua fiului lui Helen. Sophie este incantata ca vor iesi si ei in sfarsit in societate, dar Mark o anunta ca are o actiune de promovare la serviciu si nu va putea sa vina. Sophie este nevoita sa mearga singura cu Arthur. Se uita cu nostalgie cat de bine par sa se inteleaga Helen cu sotul ei John si isi aduce aminte de vremurile in care ea si Mark se intelegeau atat de bine. Mai mult, doua mamici rautacioase, vazand-o ca este singura, fara sot, ii spun ca sigur acesta are o aventura, ca la fel sunt si sotii lor, iar scuza cu serviciul este deja cunoscuta. Desi Helen aude si ii spune sa nu le bage in seama, samanta de indoiala este deja sadita in sufletul lui Sophie. Ajunsa acasa, cauta cateva brosuri de prezentare de la serviciul lui Mark, iar cand o vede pe Persephone, este aproape convinsa ca Mark are o aventura cu Persephone, o tanara foarte frumoasa, cu un trup atletic, bine lucrat la sala. Corpul ei, marcat de nastere, nu se putea compara cu cel al lui Persephone.
De fapt, Persephone chiar ii facuse avansuri lui Mark, dar acesta o refuzase categoric, fiindu-i complet devotat lui Sophie.

La promovarea cartii “Sprijiniti-va unul pe celalalt. Managementul casniciei pentru toti”, scrisa de Martha Krankenhaus, tensiunea acumulata in Mark in ultima perioada il fac sa bea cat mai multe cocktailuri, pentru a se destinde. Ajunge sa se imbete si, intrucat era foarte tarziu si nu credea ca Sophie este in dispozitia de a-l intelege in starea in care se afla, Mark ramane la un motel si o roaga pe Persephone sa ii dea telefon lui Sophie si sa ii explice situatia. Pentru Sophie este ultima picatura. Este convinsa ca Mark este cu Persephone la un hotel de cinci stele si a umilit-o in ultimul hal, punandu-si amanta sa o sune. In momentul acela se nimereste si mama ei in vizita. Shirley venise la Londra pentru o operatie estetica periodica. Vazand-o suparata, Shirley insista sa ii povesteasca ce s-a intamplat. Bineinteles ca soacra, care nu il suferea pe Mark, gaseste o ocazie excelenta de care sa profite. O incurajeaza pe Sophie sa il paraseasca pe Mark si sa vina cu ea la resedinta de la tara. Bulversata, Sophie accepta.

Ajuns acasa, mahmur si dupa o noapte ingrozitoare petrecuta la un motel prapadit, pe o saltea plina de cocoloase, Mark este ingrozit sa descopere un bilet in care Sophie il informa ca a aflat ca are o aventura cu Persephone si ca il paraseste si se duce la mama ei la resedinta de la tara. Disperat, Mark suna la resedinta socrilor, unde raspunde James, socrul lui, care habar n-avea despre ce e vorba. Il roaga sa ii spuna lui Sophie sa il sune imediat, sa lamureasca situatia.

Intre timp, Simon era si el intr-o situatie disperata. Sefii lui il invitasera la masa si ii sugerasera sa vina si cu logodnica lui. Departe de Simon gandul de a le spune sefilor ca nu avea nici macar o logodnica. Acest lucru era inadmisibil in ochii acestora, familisti convinsi, care ii si reprosasera subtil lui Simon ca nu se insurase pana atunci. Simon era un om de actiune si se gandeste imediat la o solutie rapida. Sophie este prima care ii vine in minte si, aducandu-si aminte de dezastrul de la ziua ei, se gandeste sa verifice daca nu cumva problemele s-au acutizat in familia lui Sophie. O suna pe Shirley, iar vestile sunt mai mult decat multumitoare. Sophie il parasise pe Mark. Imediat, Simon se gandeste la o strategie. Stiind cat de sensibila este Shirley la partea materiala si ca aceasta nu isi sufera ginerele, ii spune acesteia ca el o iubeste in continuare pe Sophie si ca isi doreste cu disperare sa se casatoreasca cu ea, in caz ca ea va vrea sa divorteze de Mark. O roaga pe Shirley sa se alieze cu el si sa grabeasca lucrurile in directia dorita. Pentru Shirley, este exact provocarea de care avea nevoie. De cand iesise la pensie, in urma cu cinci ani, se plictisea de moarte. Mai intai, isi gasise provocarea in sedintele de infrumutesare, apoi de ocupase de gradinarit, apoi se lansase plina de entuziasm in proiectul de imbunatatire a satului. A intrat in tot felul de comitete, gen Grupul impotriva Ferestrelor Velux, Societatea pentru varuirea cu gust a caselor, Grupul Strangeti Excrementele de Caine, Grupul de actiune Clopoteii de vant, Grupul Satenii impotriva Tufisurilor de Leylandii. Din pacate, in ciuda tuturor eforturilor intreprinse in cadrul acestor comitete, familia Bothamley-Tartt, cea mai veche si mai de vaza din regiune, n-o primise inca in cercul intim. James, sotul lui Shirley si tatal lui Sophie, isi gasise un hobby mult mai multumitor pentru el, care ii ocupa tot timpul si ii aducea mari satisfactii : genealogia. Pe Shirley nu o deranja ca acest hobby ii ocupa tot timpul lui James, ci era stanjenita ca nu cumva vecinii lor de vaza sa nu afle ca, de fapt, el nu stia care ii sunt inaintasii, in timp ce pentru familia Bothamley-Tartt, descendenta din sir Roger de Tartt, prieten apropiat al lui Wilhelm Cuceritorul, era demonstrata cu ajutorul unui inscris inramat, agatat pe unul din peretii din salon. Iar cand James trepida de entuziasm cand isi mai gasea un stramos direct, gen un crescator de porci din Huddersfield, Shirley era ingrozita si avea cosmaruri noaptea ca nu cumva familia Bothamley-Tartt sa prinda de veste despre descoperirea cu porcii.
Astfel ca ideea de a deveni soacra unui multimilionar, cu conac si piscina incalzita, o incanta la maxim pe Shirley. Ajutand-o pe Sophie sa-si rezolve dificultatile maritale, se gandea Shirley, asigura viitorul financiar al fiicei si nepotului ei si obtinea, ca efect secundar, o crestere a propriului statut social in cadrul satului.

Intre timp, Mark este disperat sa rezolve neintelegerea cu Sophie. Nici nu concepe viitorul fara sotia si copilul lui. I se pare ca in fata i se casca un vid enorm. Cuprins de panica, vine la resedinta socrilor, unde o intalneste in sfarsit pe Sophie, insotita de soacra lui. Dornic sa rezolve cat mai repede neintelegerea, o suna pe Persephone si ii spune ca este cu sotia si soacra lui si o roaga sa spuna ce s-a intamplat in seara dinainte. Neuitand jignirea ca el a respins-o, Persephone da cu placere amanunte : ca a baut toate cocktailurile, s-a imbatat, s-a facut pulbere, a dat cu mucii in fasole, s-a facut tandari, era dus pe copca, avea creierul varza, era turta, ii cantau graurii intre urechi, n-a vazut pe nimeni pana atunci in halul ala, a cazut pe jos si se tara printre picioarele oamenilor. Disperat sa intrerupa tirada, Mark o roaga sa confirme ca ei nu s-au culcat impreuna. La care Persephone a inceput sa rada batjocoritor, de parca asta era cea mai caraghioasa idee pe care o auzise vreodata. Mark se uita plin de speranta la Sophie, sperand ca cel putin aceasta s-a lamurit ca nu a inselat-o si se rasteste la soacra-sa, care continua sa il ironizeze. Sophie clacheaza. Umilinta telefonului si faptul ca el tipa la mama ei o fac sa se decida : va divorta, iar de acum inainte vor discuta numai prin avocati.

Mark este zdrobit si cuprins de panica. Desi la serviciu afla ca cele doua carti scoase de editura si promovate de el au ajuns pe numarul 1 in topuri, iar patronul editurii ii propune postul pentru care el se straduise atat, cu o echipa pe care va putea sa si-o aleaga singur si un salariu pe masura, Mark isi da demisia, considerand ca numai slujba l-a adus in situatia disperata in care se afla. Avocatul lui il face cu ou si cu otet. Fara un salariu stabil, nu va putea avea nici o sansa reala la custodia copilului dupa divort. Mark nici nu se gandise la asta, intrucat pentru el divortul este de neconceput.

Tocmai cand nu vedea nici o solutie in fata ochilor, primeste un telefon de la Martha Krankenhaus , autoarea cartii “Sprijiniti-va unul pe celalalt. Managementul casniciei pentru toti”, care dorise sa ii multumeasca personal pentru succesul cartii, datorat actiunii lui de promovare. Martha ii spune ca a demarat la Londra un proiect denumit “Scoala pentru soti”, la care se inscriu sotii cu probleme in casnicie, iar ea garanta ca, dupa un curs intensiv de doua saptamani, acestia isi vor putea rezolva problemele si salva casnicia. Agatandu-se ca inecatul de orice pai, Mark se inscrie la curs, desi costul acestuia ii depasea cu mult posibilitatile lui financiare.

Scoala pentru soti arata ca un internat de moda veche, o scoala amenintatoare. Ingrijitorul care il intampina este un batran cu un snop urias de chei, ce pare desprins din “La rascruce de vanturi”. Camera in care este condus este o incapere mica, cu un pat de fier acoperit cu o patura cenusie, o fereastra inalta si ingusta si un birouas din stejar cu un scaun din lemn de stejar.
In curand ii cunoaste si pe ceilalti participanti la curs. In marea lor majoritate, erau barbati bogati, obsedati de munca, iar sotiile acestora intentasera divort simtindu-se neglijate. Multi dintre ei se inscrisesera la curs intr-o incercare disperata de a-si salva casnicia, intrucat costul cursului era oricum mult mai mic decat daunele financiare suferite in urma divortului. Martha le expune regulile. In primul rand, toti trebuiau sa renunte la telefoanele mobile pe durata cursului. Nu erau permise bauturile alcoolice in incinta scolii. Nu aveau voie cu alte carti decat brosurile puse la dispozitie de scoala.

In curand, participa la primul curs. Temele abordate sunt de genul : masina de spalat nu se incarca si se descarca singura, astfel ca barbatii trebuie sa invete sa o foloseasca, raspunsul la intrebarea cum arata sotia lor trebuie sa fie sincer doar daca arata absolut spectaculos, vacantele alese trebuie sa tina cont si de preferintele sotiilor, daca o sotie isi doreste gin tonic, atunci asta trebuie sa I se ofere si nu o bere sau altceva in loc.
Barbatii sunt nedumeriti. Pai astea sunt fleacuri, nimicuri. Cand vor ajunge sa discute despre problemele mari, din cauza carora ajung casniciile pe butuci, adica sex, bani, aventuri extraconjugale si tot restul. Doctorita e insa ferma. In asta consta succesul cursului ei de doua saptamani. Ca, de fapt, problemele mici sunt problemele mari.
“Chestiile mici care ne deranjeaza genereaza problemele mari. Asta e teoria ultimei picaturi. De exemplu, tu crezi ca sotia ta divorteaza fiindc-ai avut o aventura de-o noapte cu altcineva. Desigur, asta e unul din factorii care-o fac sa ia aceasta decizie. Dar, in nouazeci si noua la suta din cazuri, motivul real pentru care divorteaza de tine il reprezinta parul adunat in decurs de zece ani in sifonul cazii. Cei zece ani in care ti-ai aruncat hainele pe podeaua de la dormitor. Zece ani in care nu ai pus cutia cu lapte inapoi in frigider, in care ai uitat lucrurile cele mai importante de pe lista de cumparaturi, in care ai consumat toata benzina, dar nu te-ai dus sa o umpli rezervorul la loc, zece ani in care ai refuzat sa spui iarta-ma, zece ani in care ai lasat oglinda de la baia patata cu spuma de ras.”

In urmatorul curs, barbatii invata sa foloseasca capacul de la WC, urmatorul curs este despre conversatie, fiecare trebuind sa propuna un subiect de conversatie si sa preia un subiect de conversatie de la altcineva pe care sa-l continue. La urmatorul curs, barbatii afla ca cele mai importante doua cuvinte pe care le asteapta sa le auda o femeie nu sunt “Sunt milionar”, ci “Te iubesc”. Prin urmare, barbatii trebuie sa repete aceste doua cuvinte si, pentru a fi cat mai convingatori, sa si le spuna unul altuia. Pentru a fi sigura ca si-au insusit bine aceasta lectie, Martha ii duce pe barbati cu un microbuz intr-un satuc si le transmite sa raspandeasca cuvinte de iubire. Barbatii, cam stanjeniti si nestiind cum sa procedeze in continuare, intra intr-un bar. Toti comanda bere, mai putin Mark, care isi ia o racoritoare, fidel promisiunii pe care si-o facuse sa nu se mai atinge de alcool pana nu se va impaca cu Sophie. Primul care isi ia inima in dinti este Mark, dornic sa-si insuseasca orice lectie care l-ar putea ajuta sa se impace cu sotia lui. Se duce la barman si ii spune “Te iubesc”, tinand ochii in podea. Patronul barului nu se arata prea tulburat. Ii spune ca a mai primit declaratii de genul asta de la clienti, dar de la nici unul care bause numai racoritoare. Ceilalti barbati se descurca si ei cum pot. In final, grupul pleaca, fugariti de o batrinica furioasa, urmatiti cu o privire plina de speranta de o tanara nostalgica si petrecuti pana la autocar de un pastor care interpretase altfel mesajul crestinesc de iubire. Unul dintre barbati se exprima ca a fost un adevarat cosmar, cel mai dificil si jenant lucru pe care l-a facut.
“Exact, Rupert. Tocmai asta a fost scopul exercitiului. Gandeste-te insa ca o sa-ti fie mult mai usor sa-i spui cuvintele astea sotiei tale.”

A doua zi, Martha le dezvaluie noua tema a lectiei, o problema care a daunat multor casnicii. Mai exact, fiecare barbat trebuie sa invete cum sa execute corect insurubarea si stoarcerea. “Mark fusese convins ca, mai devreme sau mai tarziu, sexul avea sa isi scoata la lumina capsorul pervers. Se temuse ca doctorita Martha avea sa-si bage nasul in secretele intime ale tuturor membrilor grupului in maniera ei severa si la obiect. Mai infioratoare, isi inchipuia Mark, aveau sa fie sugestiile pe care femeia avea sa li le faca, pentru a-si rezolva diversele dificultati. Mark si-a imaginat un scenariu in care, pentru a-si imbunatati abilitatea de a saruta, era obligat sa se pupe cu buza unor sticle de lapte. Insa exista posibilitatea sa fie supus unor umilinte si mai mari, pe care nici macar nu le putea concepe”. In fata fiecarui barbat era asezat un tub. Mark era sigur ca in tub se gasea un gel lubrifiant. Nici vorba de asa ceva ! Era un banal tub de pasta de dinti, pe care fiecare barbat trebuie sa repete miscarea de a-l desuruba si insuruba, intrucat, le zice Martha “factorii care genereaza un nivel aparent de iritare, asa cum sunt incapacitatea barbatilor de a pune la loc capacul tubului de pasta de dinti si imposibilitatea recurenta de a stoarce tubul pornind de la capat pot reprezenta, de fapt, elemente cu contributii semnificative la dizolvarea unei relatii.”

In continuare, Martha ii duce pe barbati la un centru de infrumusetare. Protestele nu sunt luate in seama. Daca sotia se poate aranja pentru ei, si sotii trebuie sa procedeze in acelasi mod. Astfel, barbatii sunt tunsi, li se taie parul din nas, li se storce cosurile, sunt epilati de parul de pe piept (o operatie extrem de dureroasa pe care trebuie sa o suporte cu stoicism), sunt bronzati artificial, dati cu crema si parfumati. La sfarsit, toti trebuie sa recunoasca ca aratau mult mai prezentabili.

Urmatoarea etapa se desfasoara intr-o bucatarie, unde barbatii invata sa gateasca cate un fel de mancare, care iese mai mult sau mai putin reusit. Mark este deosebit de mandru sa constate ca puiul cu tocanita, pe care el il avusese de pregatit, iesise deosebit de reusit.

In continuare, barbatii merg la cumparaturi, unde invata sa aiba rabdare. Apoi urmeaza o lectie de dans. Dupa aceea, Martha le dezvaluie secretul celor trei replici de inveselire a sotiilor, care sunt : “Arati grozav”, “Ai mai slabit cumva ?” si “Imi place la nebunie noua ta coafura”.

In timp ce Mark era un elev extrem de silitor la Scoala pentru soti, Simon incearca sa o cucereasca in timp record pe Sophie. La sugestia lui Shirley, o duce pe Sophie la Madame Butterfly, o opera care lui Sophie ii placuse enorm. La sfarsit, Sophie este impresionata pana la lacrimi.
“- Ce muzica minunata ! Si asa de trista. Nu ti s-a parut ca sinuciderea ei a fost tragica ?”
“Lui Simon nu i se paruse. Din perspectiva lui, Madame Butterfly era singura vinovata. Faptul ca nu-si cautase avocat il facea pe Simon sa nu simta nici un pic de mila fata de ea. Si, dupa ce statuse sa asculte o nebuna intr-un halat, urland in italiana pret de doua ore, Simon era total de partea tipului care o parasise. In opinia bancherului, omul avea toate motivele sa faca asta.”
Opiniile lui Simon ii starnesc lui Sophie ilaritatea.

Etapa urmatoare, care spera Simon ca o va cuceri definitiv pe Sophie, este sa o invite pe aceasta la masa la conacul lui. Sophie vine cu Arthur, in ciuda incercarilor disperate a lui Shirley de a o convinge sa mearga singura. Conacul nu o impresioneaza deloc pe Sophie. I se pare ca seamana cu un hangar, lipsit de stil si personalitate. Prin comparatie, casuta ei mica si dezordonata, neingrijita si cu vopseaua de pe pereti ciobita, i se pare mult mai frumoasa si cu suflet. Sophie este convinsa ca numai interesul de nas a lui Simon il face sa ii lanseze diverse invitatii. Astfel se gandeste sa le dea ocazia sa petreaca un timp singuri, timp in care inspecteaza conacul, care avea cinci dormitoare duble, trei bai si cinci toalete. In bucatarie erau inghesuite toate masinariile posibile : de la cuptoare de paine la shakere pentru coktailuri. In frigiderul imens nu era nici urma de mancare, doar sampanie. Aragazul era mic, chiuveta minuscula si nu exista vreun uscator de vase. Tipetele disperate a le lui Arthur o fac pe Sophie sa iasa in goana. Copilul cazuse in lac si era ud leoarca. Sophie si Arthur pleaca in graba, fara sa astepte sosirea pranzului comandat la un restaurant de cinci stele in ghidul Michelin.

Simon este disperat. Se apropie masa in familie organizata de sefi si el n-a facut nici un progres evident. Mai mult, mai este putin si Mark va termina Scoala pentru soti. Speriat ca acesta sa nu fi facut progrese care sa il impace cu sotia sa, Simon hotaraste sa ii insceneze ceva, astfel incat Mark sa fie dat afara si Sophie sa realizeze ca nu e bun de nimic. Astfel, plateste pe cineva care ii pune o sticla de alcool in camera si o informeaza pe Martha printr-un biletel anonim ca Mark incalca regulile. Sticla de alcool este gasita si Mark este exmatriculat, fara drept de apel.

Simon trece la etapa definitiva de seductie. Cumpara doua bilete pentru e excursie la Paris si ii cere imperios lui Shirley ca, de data asta, sa o convinga pe Sophie sa il lase pe Arthur acasa. Shirley incepuse sa se intrebe daca nu cumva s-a pripit cu alianta facuta. Indiferent cum fusese Mark, nu o amenintase niciodata asa cum facea Simon. Era prea tarziu sa mai dea inapoi, asa ca o convinge pe Sophie ca excursia la Paris ar ajuta-o sa se relaxeze, iar ea poate sa aiba grija de Arthur in timpul acesta. Desi ingrijorata intrucat Arthur era racit dupa baia in lac, Sophie accepta. Excursia la Paris este un adevarat fiasco. Sophie nu este impresionata de hotelul de 5 stele la care o duce Simon, iar cand observa ca apartamentul are un singur pat dublu, realizeaza in sfarsit intentiile lui Simon. Ii declara acestuia ca nu este in nici un caz interesata de o relatie romantica cu ei, intrucat nu sunt deloc compatibili. Tocmai cand se pregatea sa plece, suna telefonul. Era Shirley, disperata, care ii spune ca Arthur a facut pneumonie si este la spital.

Ajunsa la spital si vazand starea grava in care era Arthur, Sophie are o revelatie. Isi da seama ca toate problemele minore pe care le-a avut palesc in comparatie cu drama prin care trecea. Se gandeste ca a fost superficiala si nu a luptat pentru a-si salva casnicia, iar acum, dupa ce si-a pierdut sotul, este in pericol sa isi piarda si fiul. Exact atunci soseste si Mark la spital. Desi doctorii spuneau ca febra copilului incepuse sa scada inainte de aparitia surprinzatoare a lui Mark, Sophie era convinsa ca Mark il salvase pe copil. In fond, imediat dupa aparitia acestuia, copilul deschisese ochii si zambise.

Finalul cartii este cu happy-end. Sophie si Mark se impaca si sunt mai fericiti ca niciodata. Shirley isi recunoaste intreaga vina, dar Mark o iarta, hotarat sa fie generos cu toata lumea. Mai mult, hotaraste sa ii dea ocazia lui Shirley sa fie mama miresei. Astfel, Mark si Sophie isi reinnoiesc juramintele in cadrul unei ceremonii la biserica. De data asta, Shirley era imbracata mult mai decent, potrivit varstei pe care o avea.
Simon isi gasise si el o sotie : pe Lisa, sefa lui Sophie, pe care o intalnise la un curs de cadril, la care fusese nevoit sa participe intrucat sefii il anuntasera ca la petrecerea ce va urma se va dansa cadril.
Lisa si Penny plecasera amandoua de la redactie, iar Sophie o avea acum ca sefa pe Helen, prietena ei, cu care se intelegea de minune.
Mark, impreuna cu John, sotul lui Helen, incepuse o afacere cu organizarea de petreceri pentru copii. Planul de afaceri era bine pus la punct, incat pana si James, tatal lui Sophie, cunoscut pentru prudenta lui, decisese sa investeasca in ideea ginerelui.
Sophie rasese cand il vazuse pe Mark bronzat si epilat. Mark era dispus sa se vopseasca si in verde, daca asta ar fi inveselit-o pe sotia lui. Se gandea totusi daca nu cumva sedinta de infrumusetare nu avusese un scop ascuns. Oare telul modulului fusese acela de a le face pe femei sa rada de eforturile emotionante ale sotilor, eforturi menite sa le faca nevestelor pe plac ? Indiferent care fusese adevarul, Mark se tinuse de unele din sfaturile primite. A fi curat si parfumat in limitele bunului-simt era o chestiune evident si indubitabil benefica. La fel ca barbieritul si folosirea cremelor hidratante.
La ceremonia de la biserica apare un oaspete neasteptat, doctorita Martha, care ii spune ca in nici un caz nu putea rata evenimentul. Doar era primul succes repurtat de Scoala pentru soti.

Cartea ofera o lectura usoara, este amuzanta si te destinde. Totusi, la terminarea ei, realizezi ca temele abordate sunt serioase. Problemele care apar intr-un cuplu dupa aparitia unui copil, implicarea soacrei in viata de familie, stresul provocat de insecuritatea locului de munca, problemele de comunicare intre soti, micile tensiuni minore care, in timp, erodeaza o casnicie, toate sunt abordate cu o ironie fina in carte. De asemenea este evidentiata ideea ca, uneori, este nevoie de o mica drama sa realizezi adevaratele prioritati in viata. Senzatia cu care ramai la final este optimista. Daca te straduiesti suficient, problemele isi pot gasi rezolvarea intr-un mod cu totul neasteptat.

Cartea m-a facut sa rad in hohote la anumite pasaje, iar nota mea pentru carte este 9.

Cumpara cartea

Recenzie cititor: autor Tyna

by -
17

Titlul original : Can you keep a secret ?Sophie-Kinsella-Poti-sa-tii-un-secret
Editura Polirom
Nr. pagini: 439
Traducere : Vali Florescu


RECENZIE CITITOR

Rezumat carte

Este o carte romantica, super amuzanta, care pe mine m-a binedispus la maxim.
Cartea este cotata cu 3.82 pe goodreads dintr-un total de 195215 ratinguri.
Este pe primul loc la lista “Carti romantice umoristice”si pe locul 2 la lista “Cele mai bune carti romantice contemporane”.

Eroina cartii, Emma Corrigan, lucreaza de unsprezece luni ca asistent de marketing la firma Panther Corporation. Pana acum, tot ce i s-a permis sa faca a fost sa traga diverse copii la xerox, sa fixeze intalniri pentru altii, sa cumpere sandvisuri si sa ia costumele sefului de la curatatorie.
Asa ca este entuziasmata cand este trimisa la Glasgow sa finalizeze un acord de promovare intre noua bautura Panther Prime sports cu aroma de afine si Glen Oil. Din cate a inteles ea, totul trebuia sa fie o simpla formalitate, asa ca nu prea e atenta la cuvintele pompoase pe care le folosesc cei de la Glen Oil. Logistica ? Ce naiba o fi asta ? Ma rog, toata lumea o foloseste, asa ca da din cap convinsa. Rebranduire ? Da, sigur ! Cum sa nu ! Sinergii alternative ??? Mda… Directii diferite ? Cum ??? Asta ii atrage brusc atentia. In sfarsit pricepe cam despre ce e vorba. Cei de la Glen Oil s-au razgandit. Brandul Panther Prime li se pare prea agresiv. Intr-o incercare disperata de a salva situatia, Emma ia doza de Panther Prime de pe masa, o agita si le spune ca brandul ei este sinonim cu energia si excelenta, si ei ar trebui sa fie fericiti sa fie asociati cu el. Si, pentru a fi cat mai convingatoare, trage brusc de inel si il improasca de sus pana jos pe directorul de marketing de la Glen Oil cu sucul de afine. Dezastrul este total.

Emma pleaca necajita la aeroport, pentru a lua zborul spre Londra. Se gandeste ca maine va avea evaluarea anuala, pe care o astepta cu nerabdare, in speranta de a fi promovata. Macar asa ar mai creste si ea putin in ochii familiei. Suparata la culme, ingrozita de zbor (nu spusese la nimeni ca ei ii era o frica de moarte sa zboare cu avionul), se incurajeaza cu vreo trei pahare de vodca. Vorbeste la telefon cu Lissy, prietena ei din copilarie si colega ei de apartament. Lissy era super desteapta si ajunsese un avocat de succes. Ii spune,amarata la culme, de tot necazul de care a avut parte . Stewardesa o aude si, plina de simpatie, ii ofera un loc la clasa business, spunandu-I ca a avut destule necazuri si ca merita o compensatie, care sa o mai ajute. Emma este nedumerita, dar stewardesa ii spune ca totul este perfect legal, intrucat nu se ocupasera toate locurile. Astfel ca Emma ajunge sa stea intr-un fotoliu imens, larg si confortabil. Vecinul ei este un american, sobru si atragator, imbracat in niste blugi si o bluza veche de flanela. Bucuria de a sta in asemenea lux este repede spulberata in timpul zborului. Avionul intra intr-o zona cu turbulente atmosferice, iar in jurul ei incep sa zboara bagaje, se varsa bauturi, un barbat din apropiere este smuls din scaun si se loveste cu capul de tavan si incepe sa-i curga sange si toata lumea se prinde cu putere de scaun.
Emma crede ca i-a sunat ceasul si intra intr-o panica nebuna. Innebunita, incepe sa I se destainuiasca vecinului de scaun ca ea nu este inca pregatita sa moara. Are aproape 29 ani si nu a facut nimic important in viata. N-are nici un copil. N-a urcat pe munte. Nici macar nu stie daca are vreun punct G. E doar o amarata de asistenta de marketing, care a dat-o rau de tot in bara la prima intalnire importanta pe care a avut-o. Nici nu pricepea ce tot spuneau tipii aia. Habar n-are ce-i aia logistica. Nu o sa fie promovata in viata ei. Are o datorie de 4000 de lire la tatal ei, pe care nu stie cum o sa o plateasca. Nici macar n-a fost vreodata indragostita. N-a facut nici un lucru de care parintii ei sa fie mandri. Candva, erau mandri de ea. Dar apoi , cand ea avea 10 ani, verisoara ei de 14 ani s-a mutat la ei si ea credea ca o sa fie ca doua surori. Dar lucrurile n-au stat deloc asa.
Intr-o frenezie totala, ajutata si de paharele de vodca pe care le bause, Emma nu se poate opri. Debiteaza toate secretele ei, intr-o ordine complet haotica.
“Nu mai sunt atenta la nimic din jurul meu. Pentru mine, lumea nu mai inseamna decat strainul de langa mine, eu si gura mea, care imi varsa cele mai intime ganduri si secrete. Nici nu mai stiu ce spun. Tot ce stiu e ca mi-e mai bine. Asa o fi la terapie ?“
Povesteste cum a facut prima data sex cu Danny Nussbaum in dormitorul de oaspeti, in timp ce parintii ei se uitau la Ben Hur la parter. Si cum s-a gandit ca daca asta e genul de lucruri dupa care se innebuneste lumea, inseamna ca toata lumea a luat-o razna.
Cum a mintit in interviul de angajare, zicand ca a luat 10 la matematica, dar de fapt luase 8. Cum la serviciu au cea mai proasta cafea din lume. Cum Katie de la personal vine in birou si o cheama sa se uite pe niste cifre, dar de fapt asta este un cod secret care inseamna sa o tuleasca la Starbucks.
Cum s-a inscris odata la un club de lectura, dar n-a reusit sa treaca de Marile Sperante, asa ca s-a uitat si ea un pic pe coperta a patra si a mintit ca a citit-o.
Cum a avut odata un vis ciudat, lesbian, cu colega ei de apartament.
Cum l-a cunoscut pe prietenul ei, Connor, care lucreaza in aceeasi companie cu ea la cercetare, un tip inalt si blond, pe jumatate suedez, cu niste ochi albastri incredibili. Ca este bland si sufletist, si toata lumea spune ca ei sunt cuplul perfect, dar ea cateodata se gandeste ca el arata un pic prea bine. E prea asa, papusel. Seamana cu Ken, partenerul lui Barbie. Si de Craciun i-a facut si ea cadou un ceas cu curea din piele, dar nu, el poarta in continuare o prostie digitala portocalie, fiindca ii zice temperatura din Polonia sau ceva la fel de stupid. Cum o duce la o groaza de concerte de jazz si ea s-a prefacut ca ii place, iar acum el e convins ca ea e innebunita dupa jazz. Cum a fost el hotarat sa-I gaseasca punctul G intr-un week-end, tot facand-o in diverse pozitii, iar la sfarsit ea era obosita moarta si tot ceea ce vroia era o pizza si sa se uite la “Prietenii mei”.
Cum l-a mintit pe prietenul ei ca are 52 kg, si ea are de fapt 58. Dar, in apararea ei, spune ca intentiona sa slabeasca. Si prietenul ei i-a luat niste bikini marimea 40, cand ea de fapt poarta 44. Si dungile de la bikini o strang si sunt foarte incomfortabili.
Si povesteste, povesteste, povesteste, pana cand vine stewardesa si ii spune ca trebuie sa se coboare din avion, ca acesta aterizase de mult. Usurata ca a scapat cu viata, dar cam stanjenita de cate debitase, Emma isi ia ramas bun de la vecinul de scaun si pleaca.

La aeroport o astepta Connor, ingrijorat intrucat auzise ca avionul a traversat o zona de turbulente. Ii spune ca s-a gandit mult si ca cel mai bun lucru ar fi sa se mute impreuna. Emma are o strangere de inima si isi aduce aminte ce a zis in avion, ca ea nu a fost indragostita niciodata. Dar asta doar din cauza panicii, nu-I asa ? Doar Connor e un barbat minunat, toata lumea zice asta. Cuprinsa de remuscari, Emma accepta.

A doua zi este ziua mamei ei. Emma se duce emotionata, hotarata ca sa imbunatateasca relatiile dintre ele doua. Isi aduce aminte cu nostalgie de copilaria ei de pana la 10 ani, cand fusese atat de fericita alaturi de parintii ei. Dar, dupa aceea venise verisoara ei, Kerry, careia tocmai ii murise mama, iar parintii ei ii dadusera acesteia dormitorul ei si o pusesera tot timpul pe primul loc, ca sa o menajeze pentru trauma suferita. Iar acum, mama ei si Kerry erau cele mai bune prietene, mergeau impreuna la golf. Parintii i-o dadeau mereu exemplu pe Kerry, ce succes a avut in afaceri, ce casatorie stralucita a facut, cu Nev, un alt manager de succes. Insa, cand Emma practic o implorase pe Kerry sa-I ofere un job in compania ei, chiar neplatit, scriindu-i o scrisoare foarte emotionanta in care ii explica ce mult ar insemna asta pentru ea, Kerry o refuzase sec, trimitandu-I o scrisoare standard de refuz. Emma nu le spusese parintilor niciodata despre asta.
Acum, Emma este sigura ca o va impresiona pe mama ei cu cadoul ei. S-a gandit mult la asta. Ii da un plic, iar in el era o invitatie la spa pentru o zi , totul achitat in avans. Imediat insa, cadoul lui Kerry o umileste pur si simplu. Era un sejur de doua persoane la Paris, pentru mama si tatal ei, la un centru ultramodern de spa. Emma ii vine sa planga si isi da seama ca Kerry a facut-o intentionat, intrucat ea ii marturisise acesteia ce surpriza intentiona sa ii faca mamei.

A doua zi, la serviciu, e o frenezie totala. Toti se foiesc in toate directiile, se lustruieste balustrada si plantele artificiale. Emma afla ca vine in vizita Jack Harper, ceea ce, pentru lumea de la Panther, e ca si cum ai spune ca vine Papa in vizita. Jack Harper e unul din fondatorii Panther Corporation, alaturi de Pete Laidler. El este cel care a inventat Panther Cola si sloganul “Nu te opri”. Dupa moartea prietenului sau Pete, in urma cu 3 ani, intr-un accident, statuse mai mult retras la ranchul lui.
Emma observa complet fascinata cum se opreste o limuzina in fata intrarii si din ea coboara un barbat blond, elegant, cu ochelari negri.
Directorul administrativ ii goneste pe toti in birourile lor si le spune sa isi indeplineasca sarcinile lor zilnice cat mai natural.
Emma e putin derutata cam ce ar trebui ea sa arate ca face zilnic, asa ca se gandeste ca cel mai natural lucru ar fi sa isi ia o cafea. Tocmai astepta ca lichidul ala respingator sa ii umple paharul, cand ii vede pe tipul super elegant venind spre ea. Apoi observa cum se da la o parte, si toata lumea isi focalizeaza atentia pe barbatul din spatele lui. Nu se poate ! Pamantul ii fuge de sub picioare si cerul i se prabuseste in cap. In blugi si helanca neagra, cu ochi intunecati, o privea barbatul din avion. Jack Harper !
Emma incearca sa se incurajeze singura. Omul asta trebuie sa fi zburat sute de ore la viata lui. N-o sa isi aduca aminte de o ora de zbor, de la Glasgow la Londra. Nici o sansa ! Vede imediat licarul de surpriza din ochii lui. Cere imediat sa I se prezinte tot departamentul de marketing, inclusiv ea.
Ei, poate nu o sa isi aduca aminte nimic. Jack isi arunca privirea spre cafeaua din mana ei si o intreaba cum este.
“- Foarte buna ! spun. E chiar … delicioasa !
– Imi pare bine sa aud asta. In ochii lui zaresc un licar amuzat si simt cum mi se ridica tot sangele in obraji.
Isi aminteste. Fuck. Isi aminteste. “
Jack pleaca si Emma isi aduce aminte cu groaza cum i-a insirat vrute si nevrute despre toti colegii de birou. Curand, vine Paul, seful ei si ii spune ca Jack o asteapta in birou. Speriata, Emma e convinsa ca sigur acesta o sa o concedieze intrucat a mintit in interviul de angajare. Ii si marturiseste acestuia temerile, dar acesta o linisteste. Ii spune ca in nici un caz nu intentioneaza sa o dea afara, dar in schimb o roaga sa nu spuna nimanui ca a fost la Glasgow.
Usurata, Emma se pregateste sa plece, cand se intoarce incurcata si il intreaba ce sa le spuna colegilor ca a discutat cu el, ca sigur o sa o intrebe.
“- De ce nu le spui ca am discutat despre logistica ?”

In seara respectiva, Emma avea intalnire cu Connor la el acasa. Acolo trebuie sa suporte entuziasmul delirant al lui Connor, care era super incantat ca marele Jack Harper a venit in vizita la ei. Connor are numai cuvinte elogioase la adresa lui Jack. Cum acesta este un adevarat geniu, cum a transformat o companie in prag de faliment intr-o corporatie uriasa si ce sansa pentru ei toti de a-l cunoaste personal. Sa ai sansa sa stai intre patru ochi cu Jack Harper, cel mai fantastic mod de a avansa in cariera, conchide el.
“Mda, cariera mea e acum pe culmi nebanuite.”
Connor isi continua tirada. Ce sansa unica sa poti sa-l asculti ! Omul asta trebuie sa fii pus cap la cap tone de teorii si sa fi trait zeci de revelatii, nu doar despre marketing, ci despre afaceri in general, despre viata insasi.
“Entuziasmul din glasul lui Connor e ca sarea pe rana. Deci, ia sa mai recapitulez eu un pic si sa vad cat de spectaculos m-am dat eu in stamba. Asa carevasazica. Sint in avion, asezata langa marele si genialul Jack Harper, o adevarata sursa de intelepciune in toate domeniile afacerilor si marketingului, ca sa nu mai vorbesc de domeniul marilor mistere ale vietii insesi.
Si eu ce fac ? Ii pun intrebari pline de miez ? Initiez o conversatie scaparand de inteligenta ? Invat ceva, orice, de la el ?
Nu. Ii dau inainte, cu ce gen de bikini port.
Bravo, Emma, miscarea asta o sa te ajute in cariera. De mare exceptie.”

A doua zi, la serviciu tocmai se instala un nou automat de cafea.
In biroul de marketing apare Paul, seful Emmei si le spune ca Jack doreste sa petreaca o zi in departamentul de marketing.
“- Va rog uitati ca sint aici, spune Jack Harper pe un ton placut, asezandu-se intr-un colt. Purtati-va normal.”
Vezi sa nu, gandeste Emma. Adica sa-si scoata pantofii, sa isi verifice e-mailurile, sa-si dea cu crema pe maini, sa manince cateva Smarties, sa citeasca horoscopul, sa trimita un email lui Connor si sa astepte sa vada daca acesta ii raspunde, sa bea o gura de apa minerala si dupa aceea sa se apuce de brosura pe care trebuia sa o caute. In loc de toate astea, se apuca sa rasfoiasca concentrata dosarul cu materiale promotionale.
Se uita si la colegii de birou. Pana sa intre Jack in birou, colega ei Artemis vorbea cu maica-sa la telefon, dar acum si-a pus ochelarii cu rama de baga si bate concentrata la computer , oprindu-se din cand in cand sa admire ce a scris. Nick, care pana sa intre Jack citea paginile de sport de la Telegraph, acum studia niste documente grafice, extrem de incruntat.
Jack intervine si le spune ca e prea liniste la ei in birou. Pe vremea lui discutau vrute si nevrute. Politica, ultimele carti… Chiar, care e ultima carte pe care au citit-o ?
Artemis sare imediat si zice ca cea mai recenta biografie a lui Mao Tse Dung, o carte de-a dreptul fascinanta. Nick spune ca mai are cam jumatate dintr-o istorie a secolului al paisprezecea in Europa, iar o alta colega, Caroline marturiseste ca citeste Proust.
Jack insista sa spuna si Emma ce citeste. Emma ezita sa raspunda, gandindu-se ca daca ar raspunde „Hobby-urile vedetelor“ probabil n-ar da prea bine. Artemis sare si spune ca parca citea Marile sperante. Jack se uita ganditor la Emma si o intreaba inocent cum i s-a parut ? La care Emma raspunde ca rezoneaza. Ce anume ? insista Jack. Rezonantele, raspunde Emma agasata, dupa care spune ca pe ea sa o scuze, dar trebuie sa se intoarca la treaba.
Paul, seful, incearca sa destinda atmosfera si ii spune lui Jack ca ei stiu sa se distreze. Drept dovada ii arata o fotografie in care se vede un fund cu bikini tanga tras la xerox , care se afla pe panoul de la avizier inca de la Craciunul trecut. Nu stie nimeni insa al cui este fundul.
Nimeni, in afara de Jack, bineinteles. Ce ii spusese in avion ? “La ultima petrecere de Craciun am baut cam mult…”
Si tocmai cand Emma credea ca mai rau de atata nu se poate, apare Katie de la personal, care o roaga sa vina sa se uite pe niste cifre. Stie clar ca Jack in nici un caz nu a uitat de codul lor secret si incearca sa se eschiveze, dar Jack ii spune ca ar fi bine sa se duca sa se uite pe cifrele alea.

Jack urma sa stea o saptamana intreaga la sediul din Londra. In timpul asta, ii iese in permanenta in cale lui Emma si o sicaneaza cu micile ei secrete. Insa, cand ajung singuri intr-un lift, ii spune ca si el obisnuia candva sa traga chiulul, iar codul lui secret cu prietenul lui era dosarul Leopold. Ii cere sa fie sincera cu el si sa ii spuna cum se comporta de fapt colegii ei. Cand ea ii povesteste, se distreaza copios.
Inevitabil, Jack il intalneste si pe Connor, pe care il recunoaste imediat dupa ceasul de la mana. Are grija, prin diverse intrebari, sa scoata in evidenta ceea ce stia ca o deranjeaza pe Emma. Emma isi da seama din ce in ce ca nu se potriveste cu Connor. E pedant si plictisitor si lipsit de pasiune in relatia cu ea. Isi da seama ca viata alaturi de el ar fi lipsita de sare si piper si rupe logodna. Desi Jack trebuia sa plece inapoi in America, se hotaraste sa ramana mai mult timp cand aude acest lucru. O invita pe Emma la o cina in oras. Desi seara ar fi trebuit sa fie perfecta, iese un fiasco. Jack, sigur pe gusturile Emmei, organizeaza totul in cele mai mici amanunte, nedandu-i nici o posibilitate de a alege. Ba, mai mult, primind un telefon, sta toata seara absent, dus pe ganduri, astfel ca Emma, inainte de desert se ridica brusc si zice ca vrea sa plece. Ii reproseaza lui Jack ca toata seara a stat pe pilot automat si ca el crede ca o cunoaste, dar nu o cunoaste deloc. Poate ca de obicei prefera ea sampania, dar acum i se scursesera ochii dupa un coktail roz, pe care ar fi vrut sa il incerce. Si la fel si cu mancarea. Jack o roaga sa ii mai acorde o sansa, si convin ca urmatoarea seara sa fie organizata de Emma.
Bineinteles ca seara organizata de Emma e un dezastru total. Emma incurca adresa clubului la care dorea sa mearga, apoi se duce la alt local in partea cealalalta a Londrei, dar care acum era ocupat cu o petrecere privata. Astfel ca cei doi ajung sa manance o pizza obisnuita pe o banca in parc. Noroc ca Jack adusese un shaker mic si doua cupe asortate, iar in shaker era coktailul pe care si-l dorise Emma.
Iar cand ajung in sfarsit sa se sarute si Emma se simte in al noualea cer, apare ca din senin Sven, asistentul lui Jack, care ii sopteste acestuia ceva, dupa care Jack ii spune Emmei ca trebuie sa plece, dar vor relua de unde ramasesera peste o saptamana, la Ziua Angajatilor in Familie.

La Ziua Angajatilor in Familie, care se desfasura la casa Panther, fiecare angajat trebuia sa-si aduca membrii familiei si sa socializeze impreuna. Emma bineinteles ca nici nu se gandeste sa-i anunte. Se imbraca cu o rochie provocatoare si se duce plina de speranta sa se intalneasca cu Jack.
La intrare insa, i se spune ca trebuie neaparat sa se costumeze. Si, intrucat nu si-a luat nici un costum, nu are dacat sa isi aleaga din cele de rezerva. Emma vrea sa refuze costumul de Alba ca Zapada, dar se razgandeste brusc cand o vede pe Moira de la contabilitate imbracata in gorila.
Apare si Jack, imbracat in cowboy, care ii spune ca vrea sa discute ceva important cu ea legat de dosarul Leopold si sa se intalneasca la ora unu in apartamentul lui aflat la primul etaj.
Desi in culmea fericirii, Emma isi face tot felul de probleme. Cum o sa se descurce ea ? Poate el se asteapta ca ea sa fie supersofisticata la pat. Emma se simte de parca pana atunci ar fi concurat la mici competitii locale si, brusc, peste noapte, s-a calificat la olimpiada. In fond el e multimilionar. Probabil ca a fost cuplat cu modele, cu gimnaste, femei care stiu tot felul de chestii perverse si care fac uz de niste muschi pe care ea nici nu stie daca ii are.

Tocmai cand se framanta mai tare, i se pare ca aude vocea mamei sale. Cand se intoarce, nu-i vine sa creada. Erau toti patru. Mama ei, tatal ei, verisoara Kerry si sotul ei Nev, toti costumati. Misterul se lamureste repede. Ii anuntase Artemis, colega de birou a lui Emma. Toti trebuie sa stea acum pe o patura de picnic si sa ia masa. In sfarsit, apare si Jack. Cei patru nu-i acorda prea mare importanta. In fond, cine ar fi putut fi prietenul Emmei, decat un loser ? Tatal ii pune cateva intrebari standard. Lucreaza si el pentru companie ? Jack spune ca a lucrat candva. A, concluzioneaza mama, esti intre slujbe. Atmosfera e relaxata. Mama isi aduce aminte sa-i spuna Emmei ca l-a vazut pe Danny Nussbaum, fostul ei coleg, care a intrebat-o ce mai face. Brusc, Jack devine nostalgic si isi aduce aminte ca Ben Hur e un film foarte bun. Usor confuza, mama confirma ca si lor le-a placut Ben Hur foarte mult. Il serveste pe Jack cu o bucata mare de quiche, peste care pune o feliuta de rosie si, plina de compasiune, il intreaba pe Jack cum se descurca cu banii. Jack ii spune ca destul de bine. Mama il priveste o clipa, scotoceste in cosul de picnic, din cate scoate o alta quiche Sainsbury, pe care i-o intinde plina de bunavointa lui Jack, sa o aiba pe mai tarziu. Totusi, intrucat aveau un manager de succes in familie, insista ca Kerry sa-I dea cateva sfaturi lui Jack, poate il vor ajuta in viitoarea lui cariera. Kerry nu se lasa mult rugata. Ii spune lui Jack ca secretul e goful, acolo cunosti oameni foarte importanti si conexiunile sunt cele care conteaza. Astfel a ajuns ea sa cunoasca nume mari in domeniu, inclusiv managerul general de la Panther. Jack se arata foarte impresionat de acest lucru. In acel moment, apare directorul administrativ, care ii spune lui Jack ca a venit cineva care vrea sa ii vorbeasca. Dupa ce pleaca Jack, tatal ei, plin de bunavointa, ii spune directorului sa incerce sa ii mai dea o sansa lui Jack, poate gasesc totusi un loc unde sa il reangajeze. Emma nu mai suporta. Le spune ca el este Jack Harper, fondatorul companiei. Cand Jack se intoarce, atmosfera este complet schimbata. Toti stau rigizi si nu mai stiu cum sa ii faca pe plac. Jack isi da seama ca au realizat cine este. O abordeaza pe Kerry si ii spune, asa ca de la manager la manager, ca se bucura ca nu a vrut sa o angajeze pe Emma la compania ei, pentru ca asa au putut sa o angajeze ei la Panther. Parintii Emmei sunt complet surprinsi. In fond, fara banii lor de inceput, Kerry nu ar fi avut nici o firma. Kerry incearca sa se apere, incercand sa spuna ca s-a inteles gresit, ea a vrut dintotdeauna sa o ajute pe Emma. Emma izbucneste si ii spune sa nu se mai prefaca. A stiut cat era de disperata, dar nu i-a pasat. Din prima zi in care a venit in familia lor a calcat-o in picioare. A umilit-o si si-a batut joc de ea si de cariera ei. Parintii se uita impietriti la ea. Jack ii arunca o privire de aprobare, dupa care amandoi se ridica si pleaca.
Ajung in apartamentul lui Jack, unde Emma are parte de cea mai incredibila partida de sex din viata ei. Si n-a fost nevoie de nici o smecherie.
Iar cand il intreaba pe Jack cum de a retinut toate acele amanunte pe care i le-a spus in avion, Jack ii raspunde ca, din prima clipa in care a inceput sa vorbeasca in avion, l-a absorbit complet.
Emma este total indragostita si crede ca si Jack e la fel, doar a spus ca a fost absorbit de ea, nu ?

A doua zi, la serviciu, Emma pluteste de fericire. Ar vrea ca toti sa stie de relatia ei, dar isi da seama ca nu ar crede-o nimeni. Aude cu surprindere ca la ora unu, Jack are o emisiune la televizor. La televizor ? Curios, ea nu stia nimic. Desi toti se duc in sala de conferinte, iar ea este lasata sa raspunda la telefoane, nu se poate abtine si se duce si ea sa vada emisiunea. Acolo il aude pe Jack ca firma Panther va lansa un produs pentru femei, iar publicul tinta este fata de pe strada, o fata obisnuita, care nu are nimic special. Cand moderatoarea ii spune ca se indoieste ca o companie ca Panther sau un barbat ca el s-ar putea conecta la modul de gandire al acestei fete obisnuite. Jack ii spune ca se inseala, intrucat el chiar o cunoaste pe aceasta fata. Si incepe sa o descrie. Din descrierea facuta si amanuntele date, toti angajati incep sa o recunoasca pe Emma. Dupa care Jack continua seria dezvaluirilor. Cum isi cumpara ea haine second si zice ca sunt noi, cum imprumuta sandalele de la vecina de apartament fara sa ii spuna, cum e o fire senzuala, dar ca poate nu si-a atins intregul potential si isi exploreaza propria sexualitate si a avut un vis lesbian cu colega ei de apartament, cum ii place sa asculte Carpenters si Abba, dar uraste jazzul, cum a mintit ca are 52 kg dar are 58 kg.
Emma ar vrea sa o inghita pamantul. Toate privirile sunt atintite asupra ei si realizeaza ca toti isi dau seama ce relatie a avut ea cu Jack. Nu mai suporta si o ia la fuga. Isi da seama ca, desi el stia totul despre ea, ea nu stie nimic despre el. In timp ce ea s-a indragostit nebuneste de el, pentru el ea nu a fost decat un obiect de studiu de marketing. Ajunsa acasa, este intampinata de Lissy, prietena si colega ei de apartament. Observa ca aceasta este foarte reticenta si ii spune ca probabil ar trebui sa se mute. Isi asuma partea ei de vina, ca probabil s-a tot fatait dezbracata prin apartament. Emma explodeaza. Ii spune ca nu este lesbiana, nu a fost niciodata, a avut o singura data un vis idiot lesbian si atata tot. Iar tot ce a spus Jack despre ea i-a distrus viata complet. Lissy o imbratiseaza sa o consoleze, dar cu o oarecare retinere, totusi. Apare si Jemima, vecina de apartament, care ii spune ca de mult banuia ca ii imprumuta lucrurile, iar acum are si dovada. La telefon suna Jack, dar Emma raspunde si ii spune ca nu mai vrea sa il vada in viata ei. Jemima ii spune ca ar trebui sa se razbune si ii da tot felul de idei, care mai de care mai hilare, de razbunare. La sfarsit ii spune ca ar trebui sa dezvaluie si ea un secret al lui. Emma recunoaste ca nu stie nici unul, decat ca a fost in Scotia. Convin toate ca nu e cine stie ce secret. Ba, mai mult, Emma simte ca oricum nu ar vrea sa se razbune pe el, chiar daca ar putea.
Lissy o convinge ca trebuie sa tina capul sus si sa mearga la serviciu.

A doua zi, cand sa plece la serviciu, apare un curier cu un aranjament superb de flori. Emma vrea sa refuze sa il primeasca, dar este oprita de Jemima, care ii spune ca are si ea o petrecere a doua zi si nu i-ar strica un aranjament floral. La serviciu, toata lumea susotea de zor si Emma trebuie sa faca fata la tachinari nesfarsite. Apar parintii ei, extrem de stanjeniti, care o invita la o cafenea in apropiere. Amandoi ii zic ca nu mai are nici o datorie la ei, ba mai mult, i-au cumparat o masinuta mica cu care sa se deplaseze. Si ca amandoi sint mandri de ea. Si ar vrea foarte mult ca ea sa mearga intr-un concediu cu ei. Iar Kerry a plecat in Hong Kong, sa mai petreaca un timp cu tatal ei. Emma este profund emotionata, se imbratiseaza cu parintii ei si simte ca ceva a revenit acolo unde trebuia sa fie de mult.
Cand se intoarce, il vede pe Jack in usa cafenelei. Parintii pleaca, sa le dea sansa sa se lamureasca.
Jack isi cere scuze, ii spune ca regreta, nu a vrut nici o clipa sa o umileasca, dar l-a luat valul. Nu a mintit cand a spus ca a fost complet absorbit de ea, de personalitatea ei si o intreaba de ce e atat de rau ca lumea i-a aflat secretele. Emma ii spune ca a fost umilita, ca toti colegii au ras de ea. Jack ii spune ca atunci o sa ii dea afara pe toti. Emma este pe punctul de a-l ierta, cand isi aduce aminte ca, in timp ce ea i-a spus totul despre ea, nu stie nimic despre el. El nu i-a marturisit nimic. Il intreaba de ce a fost atunci in Scotia. Cand el refuza sa ii spuna, Emma ii spune ca este evident ca pentru el ea nu este decat o fata amuzanta care ii ofera distractie gratuita in timpul zborurilor si ii da idei pentru afacerile lui. Astfel ca cel mai bine sa isi gaseasca pe cineva de rangul lui, caruia sa ii poata destainui cele mai pretioase secrete ale lui.

Coplesita de suparare, Emma se duce cu Lissy la un club al avocatilor, unde acestia urmau sa execute niste numere de balet, pentru care se pregatisera in secret. La club apare si Jack, care o ia pe Emma deoparte si ii spune ca a venit sa ii spuna de ce a fost in Scotia. Pete, asociatul lui care murise, avea un copil in urma unei aventuri, o fetita de patru ani. Jack dorea ca acel copil sa beneficieze de toate facilitatile, dar dorea sa il tina departe de atentia presei, care i-ar fi distrus copilaria.
Emma e usurata si bucuroasa, in acelasi timp. Jack avusese incredere in ea. Dar, tocmai atunci apare Jemima, care luase planul razbunarii pe cont propriu. Cand Jack pleaca sa ii aduca un pahar de apa Emmei, Jemima si un ziarist vin sa o convinga pe Emma sa devina o a doua Monica Levinsky, sa faca dezvaluiri senzationale despre Jack. Emma tipa la amandoi sa plece, tocmai cand se intoarce Jack. Jemima sare la el si ii spune ca nu va scapa nepedepsit, ca toata lumea va afla despre Scotia. Jack se uita impietrit si pleaca. Emma alearga dupa Jack si ii spune ca nu e ceea ce pare, ea nu i-a divulgat nici un secret , nici nu vroia sa afle un secret asa mare, tot ce vroia ea era micile lui secrete. Jack se urca in masina si pleaca.

Emma se intoarce in club si se duce in sala de spectacol, acum goala. Dupa un timp se hotaraste sa plece si, tocmai cand se indrepta spre iesire, il vede pe Jack. Acesta nu o lasa sa ii spuna nimic, ii zice ca stie ca ea nu l-a tradat. Dupa care o priveste lung si intens si incepe sa-i spuna : ca ii este frica de intuneric si de aceea pastreaza o bata de baseball sub pat, ca nu ii place caviarul si ii este jena cu accentul lui frantuzesc, ca prima data a facut sex cu o fata Lisa, dupa care i-a cerut sutienul sa se dea mare la prietenii lui, ca n-a purtat niciodata cravatele pe care i le dadea mama de Craciun. Si, ceea ce ea nu are voie sa spuna nimanui, el prefera Pepsi in loc de Panther Cola. Cateodata chiar isi toarna Pepsi in cutia de Panther.

Epilogul este foarte dragut. Emma isi face o noua lista cu micile ei secrete. Iar ultimul dintre ele mi s-a parut dragut si emotionant: “Azi-noapte, cand Jack m-a intrebat ‘La ce te gandesti ?’, iar eu i-am raspuns ‘La nimic…’, am cam mintit un pic. Adevarul e ca ma gandeam de fapt ce nume sa le dam copiilor nostri.”

Cartea este extrem de amuzanta, dar te pune pe ganduri in privinta anumitor teme ca dragostea, prietenia, familia.
Parintii Emmei au gresit profund fata de ea. A fost nevoie de un soc sa-si reconsidere atitudinea si sa-i ofere fiicei lor sprijinul de care aceasta avusese nevoie de mult.
Kerry este egoista si intriganta. Face tot posibilul sa o submineze pe Emma. Desi in fata parintilor se preface ca vrea sa o ajute, in realitate o ridiculizeaza in permanenta si face tot posibilul ca Emma sa-si piarda orice bruma de incredere in ea.
Lissy, prietena din copilarie si colega de apartament a lui Emma, este ca o adevarata sora pentru aceasta. Desi are un coeficient de inteligenta cu mult peste medie, Lissy nu isi da niciodata aere fata de Emma. O sprijina si o incurajeaza in permanenta pe Emma, mai ales cand aceasta era cu moralul la pamant.
Jack are aparent tot ceea ce ti-ai putea dori. Dar viata lui este lipsita de bucurie pana cand intra Emma ca o furtuna in ea. Emma este elementul care da culoare vietii lui, iar el invata ca pentru o relatie este nevoie de incredere reciproca.
De asemenea, mi-a placut ideea ca niciodata nu poti cunoaste o persoana in totalitate. Chiar daca crezi ca stii totul despre ceea ce isi doreste acea persoana, preferintele se pot schimba.
Emma este un personaj extraordinar. Este buna si inocenta. A suferit de mica si a invatat sa se ascunda in ea. Pe parcursul cartii isi descopera adevarata personalitate si invata sa aiba incredere in ea si sa lupte pentru ceea ce isi doreste.

M-am distrat extraordinar citind aceasta carte, iar pentru asta ii dau nota 10.

Cumpara cartea

Recenzie cititor : autor Tyna

 

Titlul original: Jemima J.Jemina J
Editura Polirom
Traducere: Ruxandra Constantinescu
Numar pagini:499
Anul 2008
Categoria: Chic

                                                      R E C E N Z I E  C I T I T O R

                 Rezumat carte

Daca ne face realmente placere sa patrundem in apele tulburi ale istoriei si sa descoperim iubirile altor generatii,editura Polirom ne propune sa revenim cu picioarele pe pamant si ne ispiteste cu carti amuzante din categoria Chic. Jemina J.,romanul autoarei Jane Green este un exemplu elocvent si suntem tentate sa ne identificam cu ea,parca este una dintre membrele grupului Romantice.Daca sunteti curioase sa o cunosteti este o fata cu ochi verzi,superbi,cu o gura senzuala,trasaturi frumoase,1,7 m.dar…supraponderala. Din copilarie cand tatal si-a parasit familia una din cele mai mari placeri a devenit mancatul,nu ca revistele lucioase de moda nu i-ar suscita interesul,nu ca cele mai noi aparitii editoriale nu ar fi pe gustul ei,dar aromele care o imbie sunt atat de apetisante incat cele mai importante momente din viata ei sunt nenumaratele mese cu care se rasfata. Are 27 ani,este amuzanta,stralucitoare,inteligenta,calda si talentata.Numai ca de cativa ani este numai jurnalista la o publicatie obscura si are o rubrica nesemnicativa”Sfaturi de milioane”.Nu este o rubrica in care sa dea sfaturi celor cu inima franta ci…gospodinelor,cum sa redevina obiecte de argint stralucitoare,cum se elimina diverse pete si multe altele. Cea mai buna prietena este o colega,Geraldine,reportera la aceeasi publicatie,o femeie superba cu o silueta de vis dar cu mai putin talent careia Jemima ii transcrie articolele.Exista si un barbat de care este indragostita in taina,superbul redactor-sef adjunct Ben,un tip prietenos dar intangibil pentru ea.

Viata Jeminei J.se schimba(fara sa realizeze)din momentul in care cei trei participa la un curs Web,odata cu descoperirea internetului devin mai apropiati dar viata Jemimei J.se schimba drastic.Evident ca primele incursiuni in acesta lume virtuala fascinanta o fac in sfera porno dar descopera si un site de socializare si ce poate fi mai amuzant decat sa cunosti persoane noi,amuzante si ce poate fi mai placut decat sa te ascunzi in spatele ecranului unui calculator si sa fi apreciat pentru umorul si inteligenta ta.Asa ca Jemima J.face cunostinta cu Brad,un tip superb,din Los Angeles,un om de afaceri,proprietar al unei sali in care se antrenau cei mai celebri californieni.Si cum era de asteptat Brad ii trimite fotografia,ce poti afirma decat wow…cand vezi o zeitate blonda cu ochi albastri si corp perfect dar Brad vrea ca si ea sa-i trimita o poza.De ce exista prietenii,iti dau o mana de ajutor asa incat Geraldine,cu fotografia Jemimei,fuge la specialistul publicatiei si o transforma pe Jemima J.intr-un fotomodel.Cu ajutorul programului Photo shop dispare barbia dubla,obrajii se subtiaza si scot la iveala forma de inimioara a fetei,chiar si parul este aranjat cu suvite blone.Corpul este inlocuit cu cel al unei dive pe bicicleta si…toti raman uimiti ce frumusete rapitoare se ascundea sub straturile de grasime dar cea mai uimita este Jemima J.
Asa cum era de asteptat Brad devine nerabdator sa o cunoasca si o invita la el.In timp ce Jemina J.este implicata in relatia cu Brad,Ben isi urmareste visul de a deveni prezentator TV si in fata televizorului isi imbunatateste performantele pana in ziua in care intr-un ziar apare un anunt in care o mare retea de televiziune angaja prezentatori.
Brad scrie rapid o scrisoare de intentie si cum nu avea incredere in nimeni o invita pe Jemina J.la o cafea si cum ea este o tipa isteata modifica imediat textul in stilul propriu.Problema Jemimei este destul de grava dar pentru ca Ben fusese angajat de reteaua de televiziune si era deprimata incepe sa slabeasca fara sa-si dea seama si in final accepta invitatia lui Brad.Se inscrie la un club,respecta programul de antrenament dar si cel de nutritie si in final reuseste sa ajunga la 55 kg.Cu ajutorul Geraldinei isi procura o garderoba stilata si isi schimba coafura si culoarea parului in diverse nuante de blond si cupru.Rezultatul este…mai uimitor decat in fotografia trucata.Ce se intampla in America dar si cum evolueaza viata lui Ben va las sa descoperiti voi.Tot ce va pot spune este ca JJ(numele pe care il adopta dupa transformarea radicala)are parte de experiente incredibile(nu mai sexuale).

In momentul in care cei doi se vad in realitate sunt entuziasmati,realitatea depasea asteptarile si in cazul Jemimei J.vila in care locuia Brad era un adevarat vis.Jemima J sau JJ cum o cunoaste Brad are parte si de o experinta sexuala incredibila alaturi de un partener super-potent.Viata este minunata,California uimitoare comparativ cu Londra cetoasa si cum totul decurgea idilic JJ isi amana cu 3 luni intoarcerea acasa.Bineinteles ca noua infatisare ii adusese si promovarea ca redactor la publicatia unde lucra.Si cum i se aproba prelugirea concediului JJ isi prelugeste si zilele idilice petrecute alaturi de romanticul Brad pana cand…un pahar de Cola rasturnat in maiestuosul pat ii scoate la iveala(cand cauta asternuturi curate)nu numai o gramada de reviste porno cu femei supraponderale dar si fotografii porno cu asistenta lui Brad(tot supraponderala)Este momentul in care JJ afla povestea tragic-comica a celor doi si isi explica antipatia Jannei(asistenta) fata de ea.Cei doi se cunosteau din liceu si Janny facuse o pasiune pentru Brad asa cum si JJ se indragostise de Ben.Brad ca si Ben, era un tip cumsecade si nu o ocolise niciodata pe Jenny mai ales ca si mama lui era supraponderala.Din momentul in care Janny incepe sa lucreze pentru el la sala,intre ei incepe sa se infiripe dragostea dar Brad,zeul salilor pentru ingrijirea corpului nu se putea casatori cu o supraponderala desi era profund indragostit asa ca au facut un compromis,Brad sa se casatoreasca cu o femeie superba care sa-i devina partenera si mama copiilor lui iar el si Jenny sa-si continue in taina relatia. Evident JJ se amuza de ironia sortii dar cum primise un articol in care era descrisa ascensiunea meteorica a lui Ben in televiziune realizeaza ca Brad a reprezentat numai o experienta sexuala incredibila iar Ben ramane iubirea vietii ei.Il paraseste pe Brad si se muta la o prietena,tot englezoica,pe care o cunoscuse in America.In acest timp Ben este si el in California,intervieveaza o stea a cinematografiei,superba dar ciudata.Este momentul in care si Ben constientizeaza ca cele mai frumoase momente petrecute alaturi de o femeie au fost cu Jemima J,umorul,inteligenta si farmecul ei sunt de neinlocuit si cum aflase ca si ea este in America o cauta.Nu insist asupra incurcaturilor care mai apar,cert este ca ajung sa se intalneasca numai ca Ben desi o abordeaza si ii face un compliment”este cea mai incredibila femeie”,JJ se jeneaza sa-i spuna ca de fapt este cea pe care o asteapta asa incat rateaza intalnirea.La insistentele prietenei din America isi dau o alta intalnire in care-si povestesc unul celuilalt ultimele intamplari si pasiunea erupe.De data aceasta JJ intelege ca pasiunea era ingredientul care lipsea in relatia cu Brad.Si ca in toate povestile cu Feti Frumosi si printese totul se termina cu bine,cei doi se casatoresc.El continua sa fie un star al televiziunii iar ea devine redactor al unei reviste cunoscute la care inainte numai visa.Mai sunt multe scene amuzante care au ca protagonisti personaje pe care nu le-am inclus.Cartea este o fina ironie a societatii contemporane in care aspectul fizic si vestimentatia joaca un rol major punand in umbra adevaratele calitati ale individului.Nu-mi place sa notez dar va recomand cartea,este amuzanta dar si inteligent scrisa.

Cumpara cartea

Recenzie cititor:autor Daniela Anca Novac

by -
4

Nunta lui Isobel de Sheila O’Flanagan

Titlul original : Isobel’s Wedding Nunta lui Isobel

Editura Polirom

Anul aparitiei : 2010

Traducere : Miruna Ralea

Numar de pagini : 624

Colectia CHIC

                                                              R E C E N Z I E  C I T I T O R

                         Rezumat carte

Cu doua saptamani inainte de nunta mult visata, Isobel se intalneste cu Tim (viitorul sot), care ii spune ca se simte incoltit si ca vrea sa amane nunta. Tim este coplesit, iar Isobel este distrusa.
Nunta este mai intai amanata, apoi anulata si in final Isobel se desparte de Tim.
Ea incearca sa uite cu totul de Tim, mutandu-se la Madrid. Acolo isi ia o alta slujba, isi face noi prieteni si chiar iese cu cativa baieti, dar simte ca locul ei nu este acolo.
Dupa cateva luni petrecute la Madrid, Isobel in cunoaste pe Nico. Relatia lor este frumoasa pana cand Isobel se intoarce in Dublin la nunta Juliei (cea mai buna prietena),unde se reintalneste cu Tim. Ei reincep sa iasa impreuna si decid ca sunt inca suflete pereche si trebuie sa se casatoreasca.
Cand Isobel a fost de acord m-am enervat la culme! Nu am mai vrut sa termin cartea pentru ca nu imi placea decizia. Eu l-as fi ales pe Nico cu ochii inchisi! Dar nuu, Isobel trebuie neaparat sa fie cu Tim al ei.
Dar ideea e ca nu prea imi place sa las carti neterminate asa ca m-am razgandit. Am inceput sa citesc cat de bucuroasa era Isobel, cate erau de planificat, cat de romantic si dragut era Tim si tot asa!
Finalul pot spune ca m-a surprins.. n-o sa va spun ce si cum, va las sa descoperiti!
Va mai pot spune doar ca mie personal nu mi-a placut de Isobel, mi s-a parut o persoana atat de nehotarata, care la 30 de ani nu stia ce vrea de la viata, o persoana care de multe ori nu dadea dovada de tarie de caracter si de multe ori prea flusturatica (pentru gustul meu)..
In schimb mi-a placut mult de Nico si de Gabriela (sefa lui Isobel din Madrid).
Mi-ar placea totusi sa existe si o continuare a cartii, sa vad daca mai poate exista ceva intre Isobel si Nico…

Recenzie cititor:Autor Denisa

 

La Editura Polirom a aparut cartea Craiasa zapezii de Michael Cunningham.craiasazapezii-5541
Intr-o seara de noiembrie din 2004, intorcindu-se acasa prin Central Park, Barrett Meeks – un gay trecut de prima tinerete, chinuit de o durere cumplita de dinti si de tristetea despartirii de iubitul lui – are o viziune stranie. O lumina coborita din cer i se arata pentru citeva clipe ca o fiinta de basm care-l priveste ca si cum i-ar percepe existenta. Aceasta viziune de o limpezime ireala, ce da nastere la nesfirsite indoieli, interpretari, sperante si asteptari, va schimba imperceptibil viata tuturor personajelor din cercul lui Barrett. Craiasa Zapezii surprinde, cu fantezie si subtilitate, cautarea transcendentului prin orice mijloace – muzica, droguri, iubire, misticism –, intr-un New York magic, acoperit de zapada, desprins parca din basmul lui Andersen.
 
„E ceva neobisnuit ca un roman contemporan sa intre atit de deschis in consonanta cu un basm, insa Craiasa Zapezii al lui Cunningham nu ezita s-o faca; referirile la lacuri inghetate, somn, lumea de dincolo si zapada (personajele viseaza la ea, scriu cintece despre ea, se plimba prin ea, aseamana drogurile cu ea) se insinueaza obsesiv.” (The Independent)
 
„Cunningham tese o oda dedicata nemuritorului New York, cu sufletele sale boeme si locuitorii sai pierduti. Romanul lui ne aminteste ca miturile pe care le plasmuim despre vietile noastre isi au originea in momente aparent fara insemnatate, in oameni aparent banali… Cu o proza eleganta, care se strecoara in cele mai intime ginduri ale personajelor sale, Cunningham provoaca cititorul sa-si imagineze o divinitate nepasatoare – daca exista intr-adevar vreo divinitate.” (The Washington Post)
%d bloggers like this: