Tags Posts tagged with "Editura Trei"

Editura Trei

by -
12

”Americanul vrea o sută de milioane de dolari.”

Şcoala de noapte, de Lee Child-Editura Trei-recenzie

Titlu original; Night School
Traducere: Constantin Dumitru -Palcuş
Editura: TREI
Număr pagini: 446

    Lee Child este unul dintre cei mai mari autori de thrillere din lume. S-a născut în Coventry, a crescut în Birmingham şi acum locuieşte la New York. Se spune că la fiecare douăzeci de secunde undeva în lume se vinde un roman de al său din seria Jack Reacher. Cărţile sale se află constant pe liste de bestselleruri de ambele părţi ale Atlanticului şi sunt publicate în peste o sută de teritorii. A primit nenumărate distincţii, cea mai recentă fiind CWA’s Diamond Dagger pentru contribuţia remarcabilă în domeniul crime fiction.
După două dintre romanele sale au fost realizate ecranizări de excepţie: Jack Reacher, bazată pe romanul One Shot, şi Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată, care a fost lansată în toamna anului 2016.

   “Acest roman, a cărui acţiune se petrece cu ani în urmă, cu o investigaţie de şcoală veche, tactici urbane inteligente şi atitudinea devenită clasică a lui Reacher, este o carte antrenantă, care se citeşte cu sufletul la gură.”(Library Journal)

Este numărul 21 din seria Jack Reacher.

“E doar o voce ivită de nicăieri: Americanul vrea o sută de milioane de dolari”
“Pentru ce anume ? Şi de la cine? Este anul 1996 şi sovieticii au plecat de mult. Dar acum a apărut un nou inamic într-un apartament din Hamburg, o celulă jihadistă plănuieşte o lovitură de proporţii.”

   Jack Reacher revine cu succes dintr-o misiune secretă, primeşte a doua medalie, o nouă “Legiune de Merit”, pentru merite excepţionale în îndeplinirea unor servicii remarcabile pentru SUA. Seamănă cu o tranzacţie:

   “Era o tranzacţie. Un simbol contractual. ”Ia-ţi tinicheaua şi să nu scoţi o vorbuliţă despre chestia pe care ţi-am cerut s-o faci în schimb. ”Ceea ce Reacher ar fi făcut oricum.”

În nici un caz Reacher nu s-ar fi lăudat cu ceea ce făcuse, totul era strict secret:

  “Nu era nimic de laudă. Balcanii, puţină muncă de poliţist, căutarea a doi localnici care cunoşteau ceva secrete de război, amândoi identificaţi şi localizaţi rapid, apoi împuşcaţi în cap. Totul fiind parte din procesul de instaurare a păcii.Interesele fuseseră servite şi lucrurile se calmaseră puţin.”

   După ceremonie Reacher este trimis la “şcoală” o detaşare temporară într-un loc, o clădire închisă într-un complex corporatist din Mc Lean Virginia.
Toată plecarea s-a făcut astfel încât să pară că a devenit un personaj fără importantă, că sergentii, avizi de zvonuri, să afle că era doar un curs obişnuit, nimic palpitant, aşa că părea scos din circulaţie:

   “Instantaneu am devenit o ştire perimată. Am ieşit de pe ecranul radarului. Sunt sigur că deja a aflat toată lumea. Sunt un nimeni. Am dispărut în ceaţă birocratică.”

  Reacher şi-a luat câteva lucruri, maşina primită din parcul auto, cam ponosită, şi a plecat la drum spre Virginia.
În faţa clădirii şcolii mai erau parcate două maşini guvernamentale, alte două organizaţii separate, în fond cursul se numea pompos: ”Impactul recentelor inovaţii din criminalistică asupra cooperării dintre agenţii. ”În afara lui mai erau doar doi participanţi, cu totul trei: Jack Reacher-Poliţia Militară, Casey Waterman –FBI şi John White-CIA.
Încearcă toţi trei să-şi dea seama de ce au fost aduşi acolo. Fiecare fusese anunţat de şeful lui după o misiune de succes, având de faţă un martor, aşa că în câteva secunde toţi au aflat că cel vizat merge la un curs oarecare, deci au devenit practic invizibili în moara de bârfe:

 “Dacă aşa stau lucrurile, în acest moment, noi trei suntem cei mai invizibili oameni de pe planetă. Nimeni nu e curios să ştie de soarta noastră. Nimeni nici măcar nu-şi aminteşte de noi. Nu-i nimic mai banal decât locul în care ne aflăm.”

   Apoi au apărut Alfred Ratcliffe, consilier pe probleme de securitate naţională, omul de încredere al preşedintelui şi Marian Sinclair, principalul adjunct al consilierului. Ei doi şi preşedintele însuşi erau cei care din acel moment le ordonau celor trei agenţi. Ratcliffe le explică că după 11 septembrie fiecare zvon, fiecare şoaptă, fiecare pistă este urmărită pentru preîntâmpinarea dezastrelor. Tocmai de aceea ştiau foarte puţini oameni despre operaţiune.
Sinclair este cea care le dă amănuntele.
În Hamburg este un apartament într-un cartier rezidenţial, închiriat de 4 tineri, trei saudiţi şi un iranian, luaţi drept play-boy pe plan local, posibil înrudiţi cu familii bogate şi influenţe, cu alte cuvinte un soi de pierde vară prin Europa. În realitate au fost recrutaţi în ţările lor de origine şi trimişi din Yemen şi Afganistan în Germania, de o organizaţie nouă. Despre organizaţie se ştia că e jihadistă, cu metode de antrenament paramilitare şi indiferenţă la naţionalitate. Aşa că, deşi e ciudat că saudiţi şi iranieni să lupte împreună, cei 4 tineri, bine văzuţi în tabăra de antrenament, au fost trimişi la Hamburg în urmă cu un an. Misiunea lor era să se integreze în Occident, să stea liniştiţi şi să aştepte noi ordine-o celulă latentă şi o casă conspirativă.

     Unul dintre băieţi, iranianul, era agent dublu, recrutat de CIA din Hamburg.
Până acum fusese linişte, dar deodată a apărut un musafir, un saudit tânăr, a cărui sosire a fost şi ea o surpriză. Dar organizaţia lor semăna oarecum cu Mafia, aşa că tipul le-a spus că are nevoie să stea la ei până îşi termină misiunea. În ultimul timp, temându-se de interceptări şi ascultări, organizaţiile jihadiste preferau să comunice prin curieri, care erau ajutaţi sau doar stăteau în casele conspirative.
Nou venitul avea misiunea lui, avea o întâlnire cu cineva pentru o negociere, întâlnirea a avut loc. Mesagerul impresionat de amploarea poveştii le-a spus şi celorlalţi, de fapt doar mesajul spus de cel cu care s-a întâlnit: ”Americanul vrea o sută de milioane de dolari.”

   Cei trei agenţi împreună cu Sinclair încearcă să-şi dea seama la ce s-ar putea referi negocierea, dar nimic ştiut nu pare a avea o asemenea valoare, nici un fel de arme furate.
Misiunea primită de ei este de a-l găsi pe “american”, fără a desconspira agentul iranian, şi fără a face vâlvă.
Sinclair le spune că preşedintele a autorizat o asemenea acţiune strict secretă deoarece “americanul” ar putea fi cineva de la Guvern, Departamentul de Stat, Justiţie sau Pentagon.
Cei trei agenţi primesc toată logistica cerută, îşi primesc oamenii, fiecare sergentul cu care lucrează cel mai bine, aşa că Reacher o primeşte pe Frances Neagley, colaboratoarea şi prietena lui cea mai bună.
Fiecare echipă face ce ştie mai bine, unii analizează datele, alţii scormonesc în arhive şi situaţii ale diferitelor instituţii, iar Reacher şi partenera lui pleacă la Hamburg să vadă pe teren care e situaţia şi să-i verifice pe americanii care au călătorit în acea perioada în Germania.

    În timpul asta la Hamburg americanul, luat de val, vorbeşte prea mult cu o prostituată de lux, aşa că o ucide şi dispare
În Jalalabad –Afganistan mesagerul se prezintă în faţa şefilor, le spune mesajul, dar faptul că-l luase gura pe dinainte în Hamburg îi este fatal şi este ucis. Vor trimite un nou mesager, de dată asta o faţă.
În Hamburg Reacher şi Neagley verifică zona din jurul apartamentului, parcurile, barurile şi au o altercaţie la un bar care nu-i serveşte pe americani. În cercetările lor sunt legitimaţi de un poliţist când trec prin apropierea locului unde fusese ucisă prostituată.
Americanul pleacă câteva zile la Amsterdam să se liniştească lucrurile, convins că şi-a şters toate urmele, urmând să revină la Hamburg la întâlnirea cu mesagerul.

      Reacher şi Neagley se întorc în Virginia.
Cercetând lista cu americanii care călătoriseră la Hamburg în acea perioadă dau de oameni care trec hotarul să-şi depună banii în Elveţia, găsesc dispăruţi din armata, dar nu reuşesc să-şi dea seama ce ar putea valora o sută de milioane de dolari.
Apoi găsirea unui martor care-l văzuse pe mesagerul saudit în bar cu americanul determina trimiterea celor doi înapoi în Hamburg, unde vor lua legătura cu Griezman, detectiv şef care cerceta şi uciderea prostituatei. Singurul lucru găsit este o amprentă pe portiera maşinii, într-un loc destul de ascuns şi portretul robot făcut de martor. Deci “americanul “a greşit!!!

   În timp ce erau la Hamburg se întoarce şi americanul din Amsterdam pentru întâlnirea cu mesagerul, care are loc şi este confirmată suma.
În căutările lor Reacher şi Neagley ajung din nou la barul unde mai fuseseră, sunt urmăriţi de “albi”-nazişti, şi după ce “îi conving” află că acolo se fac afaceri cu documente false şi arme, şi că-l văzuseră acolo şi pe american.
Griezman îi roagă să verifice amprenta în bazele de date americane. Aşa îl găsesc pe Horace Wiley, un tânăr american din Texas, dezertor din armată. Îi cercetează viaţa, iau legătura cu Arnold, pentru un timp tatăl lui vitreg, cu generalul Helsmworth, cu fruntaşul Coleman şi află despre legendă lui David Crocket. Dar ce se numeşte în realitate David Crocket? Veţi află citind cartea.

   Pe fir intră şi o organizaţie nazistă din Hamburg condusă de Dremmler, un tip foarte influent. Organizaţia avea oameni în toate punctele cheie, aşa că Muller, şef la circulaţie îl urmăreşte pe Griezman, pune beţe în roate anchetatorilor, încearcă chiar să-i ucidă pe Reacher şi Neagley. În final Dremmler încearcă să pună mâna şi pe marfă (despre care nici nu ştie măcar ce este) şi pe bani, totul în numele reînfiinţării Reich-ului.
Apoi lucrurile se precipită, Reacher prinde mesagerul, o femeie tânăra care le spune tot.
Până la urmă marfă este recuperată, vinovaţii pedepsiţi, misiunea devine un succes şi normal Reacher va mai primi o medalie-ehivalentul unei Stele de Bronz pe timp de pace, odată cu cuvintele subantelese: ”Ia-ţi tinicheaua şi să nu scoţi o vorbuliţă!”

  Dar trebuie să citiţi romanul pentru a înţelege toată încrengătura de situaţii, pentru a vedea cum trecutul se întrepătrunde cu prezentul, pentru a savura acţiunea, personajele, motivele acţiunii şi modul de rezolvare.

   Lee Child reuşeşte din nou să ne ţină cu sufletul la gură, să incite prin stilul alert, cinematografic pentru că:
“Premisa unui complot anterior atentatului de la 11 septembrie 2001 este în acelaşi timp convingătoare şi deconcertantă, iar Lee Child, cu atenţia lui caracteristică pentru detalii, reuşeşte să redea întreaga acţiune într-un mod surprinzător şi credibil.”(Publishers Weekly).

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

    Locuri întunecate, de Gillian Flynn-recenzie

Titlul original: Dark Places

Editura: Trei

Colecția Fiction Connection

Colecție coordonată de Magdalena Mărculescu

Anul apariției: 2014

Traducere din engleză de: Bogdan Perdivară

Număr pagini: 482

Gen: Thriller psihologic, Polițist

„Ce s-a întâmplat în noaptea aia, Ben? Trebuie să știu. Trebuie, pur și simplu, să știu.

– Libby, nu poți câștiga jocul ăsta. Îți spun că-s nevinovat, asta înseamnă că tu ești vinovată, că mi-ai distrus viața. Îți spun că-s vinovat… cred că nici asta nu te-ar face să te simți prea bine, așa-i?”

  „Locuri întunecate” este un thriller psihologic, un roman despre manipulare, psihoză colectivă, influență socială și nu în ultimul rând, despre crimă. Probabil unii dintre voi au văzut ecranizarea, cu Charlize Theron în rolul principal. Tot ce pot spune este că romanul chiar avea nevoie de o transpunere pe ecran; are o viziune cinematografică, este plin de acțiune și de multe ori, citind, mă gândeam: „Oare cum or fi făcut asta în film?”. Spre deosebire de alte ecranizări, aceasta mi s-a părut extraordinar de fidelă cărții, chiar mi-a plăcut și v-o recomand.

  Vă avertizez de pe acum că nu este o carte pentru oricine. Trebuie să aveți un oarecare grad de suportabilitate a violenței, să fiți cât de cât obișnuiți cu thrillerele. Conține scene violente și subiectele prezentate nu sunt plăcute, comode. Așadar, dacă vă știți mai sensibili sau preferați cărțile ușurele, în care totul e bun și frumos, clar nu e pentru voi!

  Libby Day este o femeie de aproape 32 de ani, singura supraviețuitoare a masacrului din urmă cu 25 de ani, în urma căruia mama și cele două surori au fost ucise. Fratele mai mare, Ben, a fost găsit vinovat și condamnat la închisoare pe viață pe baza propriei ei mărturii.

   La vremea aceea, Libby avea 7 ani, era mezina familiei și singura care a scăpat, ascunzându-se. Ben era considerat un adolescent dificil și bănuit de legături cu o sectă satanistă, ce organiza ritualuri și tot felul de sacrificii sinistre. Ca și când nu ar fi fost destul, câteva fetițe de la școală au susținut că Ben le-ar fi molestat, deși la scurtă vreme toate și-au retras plângerile.

  Aparent totul se potrivea: un adolescent mai mult decât problematic, influențat de secta satanică din care făcea parte, și-a omorât aproape întreaga familie.

   În prezent, Libby trăiește din ajutoarele trimise de oamenii impresionați de tragedie; nu are un loc de muncă sau studii, niciun venit fix în afară de donații și un oarecare procent obținut de pe urma publicării unei cărți despre cele întâmplate în acea noapte. Însă timpul trece, iar atenția publicului este atrasă de alte și alte tragedii; alte fetițe dispărute, ucise sau răpite. Așa că și ajutoarele sunt din ce în ce mai puține.

   La o întâlnire de afaceri cu reprezentantul său administrativ, acesta o pune la curent cu un adevăr nu prea plăcut: banii din cont sunt din ce în ce mai puțini și dacă nu va acționa în vreun fel, nu va mai avea din ce se întreține. În acest sens, îi propune o alternativă: să ia legătura cu un club al oamenilor pasionați de crime celebre; oameni care abia așteaptă s-o cunoască, oameni care știu despre caz chiar mai multe decât ea.

   Îi urmează sfatul și îl contactează pe Lyle, reprezentatul acelui club. Așa află că fratele ei, Ben, este celebru și are în spate o armată de susținători al căror scop principal este să-i dovedească nevinovăția; un adevărat fan club, majoritatea format din femei ce îl vizitau la închisoare și îi citeau poeziile. Cu toții din acel club erau convinși că Ben a fost arestat pe nedrept, cazul fiind prelucrat de procurori, pentru a găsi cât mai repede un țap ispășitor.

   Confruntându-se cu spusele acestora, Libby își dă seama de mai multe lucruri: deși a declarat că l-a văzut pe Ben căsăpindu-i familia, acest lucru nu putea fi adevărat, având în vedere locul în care se ascunsese; doar auzise cele întâmplate. Psihologii cărora le-a fost încredințată pentru ședințele de terapie încercau să-i smulgă acuzele cu cleștele, mai mult sugerându-i răspunsurile, iar fetița de atunci, din nevoia de a fi acceptată, le spunea ceea ce credea că voiau să audă.

„- De ce ai declarat că Ben ți-a omorât familia?

– Fiindcă asta a făcut, am zis. Eram acolo.

– Te ascundeai, scumpo. N-aveai cum să vezi ce spui c-ai văzut, altfel ai fi fost și tu moartă.

– Am văzut ce-am văzut, am început să zic, cum fac întotdeauna.

– Rahat. Ai văzut ce ți s-a spus să vezi, fiindcă erai o fetiță cuminte și speriată care voia să ajute. Procuratura te-a făcut în sânge. Te-au făcut ca să doboare cea mai ușoară țintă. Cea mai de mântuială anchetă de poliție pe care-am văzut-o.”

„Am simțit cum îmi urcă sângele în urechi și mi-am spus că n-auzeam, oricum, nimic nou. Nimic care să mă panicheze. Nu prea eram atentă, niciodată, la detaliile crimei. Lăsam vorbele să-mi intre pe-o ureche și să-mi iasă pe cealaltă, ca un pacient cu cancer, înfricoșat, care aude jargonul acela codat și nu pricepe o iotă, cu excepția faptului că veștile sunt foarte proaste.

„În noaptea aceea am văzut ce-am văzut, mi-am zis, mantra mea dintotdeauna. Chiar dacă nu era adevărat. Adevărul e că n-am văzut nimic. OK? Bun. Practic vorbind, n-am văzut nimic, doar am auzit. Doar am auzit, fiindcă am stat ascunsă într-o debara cât mi-a murit familia, fiindcă eram o fricoasă mică și neisprăvită.”

„În casa mea, sub lumina strălucitoare, iarăși în siguranță,mi-am zis din nou că Ben era vinovat (trebuia să fie), în principal fiindcă n-aș fi făcut față vreunei alte posibilități.”

„Puteam crede, dincolo de faptul că-mi doream asta, că Ben nu era făptașul? Și, dacă era nevinovat, asta nu mă făcea pe mine cea mai mare ticăloasă din istorie?”

„Am început să simt în urechi, ca un zumzet, sunetele acelei nopți: un icnet masculin, tare, un zgomot de gâtlej uscat. Țipetele ascuțite ale mamei. Locul întunecat.”

  Din nevoia financiară presantă, dar și din alte motive, Libby hotărăște să investigheze cele întâmplate acum 25 de ani. Convingerea că Ben este autorul crimelor, fermă până atunci, începe să i se clatine simțitor.

   Pentru prima oară, își vizitează fratele la închisoare, își caută tatăl (un alcoolic ce i-a părăsit și care întotdeauna îi cerea mamei bani), încearcă să refacă legătura cu mătușa Diane, care a jucat un rol important în copilăria ei…

Acum știam de ce nu mă dusesem să-l vizitez niciodată. Era prea tentant, prea ușor să ignor pereții închisorii și să-mi văd doar fratele, să aud cadența aparte a vocii lui, felul în care cobora tonul la sfârșitul fiecărei propoziții, ca și cum se prea putea să fie ultimul lucru pe care-l va spune vreodată. Vâzându-l, îmi aminteam lucruri frumoase, sau mai puțin frumoase. Lucruri normale. Puteam simți ceva din atmosfera de-acasă. De-atunci, de demult, de când toată lumea era în viață. Oho, și ce mai voiam asta!”

  Principala bănuială a celor de la club îl vizează pe tatăl copiilor, care în ziua crimelor i-a cerut mamei lor bani și necăpătând nimic, a devenit violent.

   Să se fi înșelat în toți acești ani? Este Ben criminalul sau a fost închis pe nedrept și adevăratul autor umblă liber? Dacă nu este el, cine și de ce ar fi comis o asemenea atrocitate?

   În paralel cu ancheta neoficială dusă de Libby și Lyle în prezent, există și un plan al trecutului, de când a avut loc tragedia. Acțiunea este povestită din perspectivele mai multor personaje: Libby, Ben, Patty Day (mama lui Libby).

   La început, am crezut că nu-mi place stilul autoarei. Apoi am hotărât că unele capitole îmi plac, altele mai puțin. Abia mai târziu m-am lămurit: autoarea își adaptează stilul în funcție de perspectiva și unicitatea fiecărui personaj.

   Acțiunea din trecut este plasată strategic în anii 1980, o perioadă în care sectele erau la modă în America. Mai mult decât atât, se face referire la un caz adevărat, al unor educatori acuzați că ar fi abuzat copii în numele ritualurilor sataniste. Ulterior s-a descoperit că acuzațiile nu erau adevărate.

  Nu degeaba avem de a face cu un thriller psihologic, fiind tratate teme precum psihoza colectivă (sectele și isteria produsă de existența acestora, explicația pentru orice nelegiuire fiind relaționată cu sataniștii; reacția în lanț creată de presupusa molestare a fetițelor – aici nu pot spune mai multe, dau spoiler).

Lumea chiar credea că există o rețea vastă de sataniști, era lucru obișnuit pe atunci. Un adolescent se poartă ciudat: e satanist. O fetiță de grădiniță vine acasă cu o vânătaie mai bizară sau zice ceva mai aiurit despre părțile ei intime: educatoarele ei sunt sataniste. Gen, mai ții minte procesul de la școala pregătitoare McMartin? Amărâții ăia de învățători au avut de suferit cu anii până să se renunțe la acuzații. Panică satanică.

   De asemenea, personajul lui Libby este foarte bine conturat din punct de vedere psihologic: deși este o femeie în toată firea, emoțional a rămas blocată la vârsta de 7 ani, când a avut loc tragedia.

   Nu-și asumă responsabilități de adult, este cleptomană, fură lucruri cu detașarea cuiva care procedează normal, este depresivă, nu are încredere în ea, refuză să se atașeze de alți oameni și cu toate acestea, având în vedere traumele la care a fost supusă și fondul familial tulburat, evoluția personalității ei este pe linia de plutire. Vom vedea în carte persoane care au ajuns mult mai rău.

„Am scos un picior de sub așternuturi, dar nu mă puteam hotărî să-l pun pe podea. Sunt în depresie, presupun. Am tot fost deprimată, presupun, de vreo douăzeci și patru de ani. Simt pe undeva, pe dinăuntru, o versiune mai bună a mea – ascunsă pe după ficat sau lipită de splina trupului meu pricăjit, ca de copil -, o Libby care-mi spune să mă ridic odată din pat, să fac ceva, să mă maturizez să merg mai departe.”

„Aveam de gând să accept oricât mi-ar fi oferit Lyle Wirth, fiindcă altfel mă păștea o slujbă adevărată, cât de curând, și nu eram gata pentru așa ceva. Nu-s eu persoana pe care să te poți baza cinci zile pe săptămână. Luni marți miercuri joi vineri? Uneori nu mă dau jos din pat cinci zile la rând – câteodată uit să și mănânc cinci zile la rând. Să ajung la locul de muncă, unde să stau opt ore – opt ditai orele departe de bârlogul meu -, asta era ceva nerealizabil.”[/quote_box_center]

[quote_box_center]„Când m-am mutat în căsuță, mi-am petrecut primele trei luni înfofolită în pături, fiindcă nu știam cum să pornesc gazul la centrală. Și mi-l tăiaseră de trei ori în ultimii câțiva ani, fiindcă uneori nu mă pot mobiliza nici măcar ca să scriu un cec. Am probleme cu concentrarea.”

„Aveam un robot telefonic furat, un set aproape complet de tacâmuri de restaurant și vreo jumătate de duzină de solnițe, la care adăugam și perechea cea nouă, de la Tim Clark, pe care nu izbuteam s-o transfer de pe masa din hol în bucătărie. Într-un ungher al camerei de zi, lângă vechiul meu televizor, e o cutie cu mai bine de o sută de sticluțe de loțiune pe care le-am șterpelit. Le țin fiindcă îmi place să le văd pe toate împreună, roz și mov și verzi.”

  Familia lui Libby a fost inițial bogată. Părinții ei primiseră o fermă de la bunicii materni, însă o investiție nereușită și o perioadă nefastă pentru branșa fermierilor au condus la faliment. Tatăl i-a părăsit, iar toată greutatea a căzut pe umerii mamei: îngrijirea copiilor, administrarea fermei, grijile financiare. Patty Day a început să vândă utilajele de agricultură pentru a face rost de bani.

  Libby era cea mai mică din cei patru frați, un băiat și trei fete. Paradoxal, ea era cea mai apropiată de Ben dintre surori.

„Ben mă tolerase pe mine, o ignorase pe Debby, dar pe Michelle o ura din tot sufletul. Țin minte cum o scotea din camera lui, trăgând-o de braț, corpul ei sucit lateral, Michelle pe vârfuri, mișcându-se odată cu el ca să nu fie târâtă. O aruncase afară și ea se lovise de-un perete și-i zisese că dacă mai intră în camera lui vreodată, o omoară. Îi luceau dinții când vorbea cu ea.”

„Însă, drept să spun, nu eram mândră de familia mea. Nimeni nu-i plăcuse pe alde Day vreodată. Tata, Runner Day, era nebun, bețiv și violent într-un fel deloc impresionant – un omuleț cu pumni pieziși. Mami făcuse patru copii de care nu izbutea să aibă grijă ca lumea. Copii amărâți, de la fermă, puturoși și manipulativi, venind mereu la școală ca niște nevoiași: fără să fi luat masa de dimineață, cu cămăși rupte, mucoși și roșii în gât. Eu și surorile mele am fost cauza a cel puțin patru epidemii de păduchi pe parcursul scurtei noastre experiențe cu școala primară. Jegoșii de Day.”[/quote_box_center]

   O temă destul de actuală abordată este conflictul dintre generații, dificultatea părinților de a-și înțelege copiii adolescenți.

[quote_box_center]„Nici Patty nu se descurcase mult mai bine. Își luase de curând o carte despre cum să fie mamă de adolescent, pe care o ținea ascunsă sub pat, de parcă ar fi fost pornografie. Autorul spunea că trebuia să fie curajoasă, să pună întrebări, să ceară răspunsuri de la copil, numai că Patty nu putea. Orice tentativă de întrebat, în perioada asta, îl scotea din sărite pe Ben și-i declanșa tăcerea aceea insuportabilă, asurzitoare. Cu cât încerca mai mult să-și dea seama ce-i cu el, cu atât mai mult se ascundea băiatul. La el în cameră. Vorbind cu persoane pe care ea nu le cunoștea.”

„Însă Patty nu-și putea găsi liniștea. Ben devenise, în ultimul an, tare distant, se transformase în puștiul ăsta ciudat, încordat, care se zăvora în cameră și tropăia pe muzică ce făcea pereții să se zguduie, cu cuvinte mugite și țipate auzindu-se de pe sub ușă. Cuvinte îngrijorătoare.

De asemenea, violența domestică are parea ei rezervată în roman: „Cât fuseseră căsătoriți o mai îmbrâncise, o mai plesnise peste ceafă, pălmuțe făcute mai mult să te înfurie, să-ți amintească de cât de neajutorată erai, decât să te doară. De ce nu-i mâncare-n frigider? Pleosc. De ce-i așa o cocină locu’ ăsta? Pleosc. Unde se duc toți banii, Patty? Pleosc, pleosc, pleosc. Tu m-auzi, fată? Ce mama dracului faci cu banii? (…) Mă faci trișor? Pleosc. Zici că taică-tu trișează, Ben? Pleosc, pleosc, pleosc. Te crezi mai dăștept ca mine? Pleosc.”

   Să fie acest bărbat capabil de crimă împotriva propriei familii? Nu aveți decât să aflați citind cartea.

Citate:

„Multe rahaturi s-au întâmplat în ziua aia cu omorurile, Libby. M-am gândit mult la asta, mi-a tot stat pe cap. A fost o zi al dracului de proastă. Blestemată. O Zi blestemată, a zis și s-a împuns cu degetul în piept.”

„Oho, lumea habar n-are ce s-a-ntâmplat în noaptea aia. Te umflă râsu’.”

„Ce s-a întâmplat în noaptea aia, Ben? Trebuie să știu. Trebuie, pur și simplu, să știu.

– Libby, nu poți câștiga jocul ăsta. Îți spun că-s nevinovat, asta înseamnă că tu ești vinovată, că mi-ai distrus viața. Îți spun că-s vinovat… cred că nici asta nu te-ar face să te simți prea bine, așa-i?”

„Ajunsese să se gândească la Ben, la Ben cel de cincisprezece ani, aproape ca la un fiu, ca la o ființă cu totul diferită, și uneori îi venea să-l zgâlțâie bine pe puștiul ăla lipsit de curaj – își imagina că-l zguduie pe Ben până ce nu i se mai deslușea fața.”

   Despre autoare:

  Gillian Flynn este autoarea bestsellerului „Fata dispărută”, apărut la aceeași editură și ecranizat. Este licențiată în literatură engleză și jurnalism la University of Kansas și a absolvit un masterat în jurnalism la Northwestern University din Chicago. A scris timp de zece ani pentru revista Entertainment Weekly.

   Romanul său de debut, „Obiecte ascuțite”, a câștigat de două ori Dagger Award, iar „Locuri întunecate” a fost nominalizat la Ian Steel Dagger Award, acordat de Crime Writers’ Asociation și a câștigat Dark Scribe Magazine Black Quill Award pentru Dark Genre Novel of the Year. S-a numărat printre bestseller-ele publicației New York Times.

   Autoarea a declarat că una dintre sursele de inspirație în scrierea acestui roman au fost câmpurile nesfârșite de porumb din regiunea natală – Kansas City, Missouri.

 

Cartea Locuri întunecate de Gillian Flynn a fost oferită de Librăria online Diverta şi poate fi comandată de pe site-ul dol.ro

by -
13

Istanbul. Orașul imperial, de John Freely-recenzie

Titlul original: Istanbul.The Imperial City

Traducere din limba engleză: Ondine-Cristina Dăscălița

Editura Trei

Colecția Istorie

Gen: Non-ficțiune, istorie

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 352

 John Freely s-a născut la New York în 1926. A intrat în marina militară americană la vârsta de 17 ani, servind în cadrul unei unități de comando în Birmania și China în timpul ultimelor luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. A obținut un doctorat în fizică la New York University în 1960 și a urmat studii postdoctorale la Oxford University. A predat fizica și istoria științelor la Bogazici Universitesi și a locuit la New York, Boston, Londra, Atena, Istanbul și Veneția.

   Este autorul a peste 40 de lucrări, printre care mai multe cărți de istorie și călătorie ce au cunoscut un mare succes (Strolling Through Istanbul, Classical Turkey, Strolling Through Athens, Strolling Through Venice,  Inside the Seraglio, Children of Achilles etc.). S-a stins din viață pe 20 aprilie 2017, numele său rămânând sinonim cu memoria orașului Istanbul.

   Istanbul. Acest cuvânt, format doar din câteva litere, semnifică foarte multe. Povești nespuse, vorbe nerostite, oameni neînțeleși, evenimente cunoscute și necunoscute, clădiri, iubire, războaie, lacrimi, zâmbete, toate se contopesc, devin un întreg, pe care-l numim simplu: Istanbul. Dar, înainte de toate, Istanbulul este un oraș deosebit, unicul din lume situat pe două continente, având o istorie pe cât de lungă, pe atât de fascinantă.  

     Despre acest loc incredibil, extrem de drag sufletului meu, sunt multe de spus, atât de multe, încât cuvintele prisosesc. Istanbulul poate fi pus, fără îndoială, laolaltă cu alte mari orașe ale lumii, fără a se lăsa eclipsat de farmecul Parisului, de eleganța Londrei, de vestigiile Romei, de caracterul cosmopolit al New York-ului. Istanbulul este special, diferit prin excelență, învăluit de o aură fermecătoare ce se datorează, într-o bună parte, istoriei învolburate.

       John Freely, un împătimit al metropolei de pe Bosfor, a realizat o lucrare de referință, intitulată sugestiv ,,Istanbul. Orașul imperial”. Nu-și propune să cuprindă întreaga istorie a acestui oraș, fapt imposibil, de altfel. Nu își dorește decât să sintetizeze existența acestui loc unic, s-o pună în valoare, s-o prezinte și dintr-o altă perspectivă. Și, nu în ultimul rând, vrea să transmită puțin din admirația și dragostea sa pentru Istanbul, în încercarea de a ne convinge să-l vizităm și să-l iubim, la rândul nostru. Iar eu sunt sigur că a reușit.

     Să citești acest jurnal înseamnă, totodată, să călătorești, să te lași purtat de-a lungul istoriei cunoscute, să faci cunoștință cu oamenii de ieri, de azi. Pășești prin Istanbul, te pierzi printre străduțele ticsite de clădiri mai vechi sau mai noi, te lași vrăjit de strălucirea minaretelor, de parfumul vechi al seraiurilor, de briza proaspătă a Bosforului, de ciripitul zglobiu al porumbeilor.

      Istanbulul este prezentat  la cele trei mari vârste ale sale, în trei ipostaze diferite, dar care surprind, în esență, cam același oraș: Bizanțul grecesc, Constantinopolul roman/bizantin și Istanbulul otoman/turc. Sufletul orașului a rămas aproximativ același, atmosfera s-a tot schimbat, s-a îmbunătățit, s-a înrăutățit, dar a păstrat întotdeauna puțin din farmecul specific metropolei de pe Bosfor, metropolă care unește două continente (Europa și Asia), două lumi diferite (Occidentul și Orientul), modernul de tradițional.

     Povestea Istanbulului începe cu întemeierea Byzantionului (aproximativ 658 î.Hr.) pe malul european al Bosforului, al acestei strâmtori  ,,ce întrece orice altă strâmtoare, deoarece cu aceeași cheie deschide și închide două lumi, două mări” (Petrus Gyllius).  Timp de câteva secole, polisul a jucat un rol important, datorită poziției sale strategice, de care a profitat din plin. S-a implicat în războaiele dintre greci și persani, dintre atenieni și spartani, individualizându-se, remarcându-se ca un oraș independent, un punct esențial în viața economică, dar și politică a acelor vremuri (fapt valabil și mai târziu).

    În ciuda expansiunii romane, Bizanțul și-a păstrat statutul de oraș liber, fiind cucerit și supus Romei abia în 196 d.Hr., în timpul domniei lui Septimius Severus. În 330 d.Hr., împăratul Costantin cel Mare a mutat capitala imperiului la Bizanț, care din acel moment avea să poarte numele de Constantinopol (NOVA ROMA CONSTANTINOPOLITANA). Astfel, Bizanțul grecesc devenise un oraș imperial, o capitală de unde se decidea soarta unui imperiu întins pe trei continente.

    Constantinopolul a fost martor al decăderii Imperiului Roman, al dispariției celui din Apus (476 d.Hr) și al istoriei învolburate al celui din Răsărit (Bizantin). Orașul a cunoscut perioade de înflorire și, respectiv, de regres, de foamete și sărăcie. Împărați de seamă, precum Teodosiu cel Mare, Iustinian și-au lăsat amprenta asupra acestui colț de lume, marcat de intemperiile istoriei. Capitala ortodoxismului s-a aflat sub conducerea mai mult sau mai puțin abilă a unor oameni și dinastii ce s-au succedat neîncetat. A rezistat doar până într-un punct, căzând pradă turcilor conduși de Mehmet al II-lea Cuceritorul în anul 1453.

    Din acest moment, avea să înceapă o altă epocă pentru orașul ,,înconjurat de o ghirlandă de ape” (Procopiu), botezat Istanbul. A fost islamizat, transformat în capitala unui imperiu aflat în plină ascensiune, însetat de sânge și dornic să se extindă. Timpul a trecut, sultanii instalați la Topkapî s-au tot schimbat, nu fără a lăsa ceva în urmă, nu fără a oferi un tribut orașului, constituit din moschei, medrese, fundații de binefacere ș.a.m.d. Descoperim fiecare domnie în parte, victoriile, eșecurile, bunătatea, tirania celor care se autoproclamau ,,padișah al lumii”. Cunoașteam strălucirea Istanbulului din timpul lui Suleyman Magnificul, decăderea ce a urmat, stagnarea, declinul înfășurat într-o poleială aurită.

Vedere asupra Istanbulului (secolul al XIX-lea) – gravură realizată de Melling

     Începutul secolului al XX-lea avea să aducă numeroase schimbări, iar printre acestea s-au numărat destrămarea Imperiului Otoman, proclamarea Republicii Turcia și mutarea capitalei la Ankara de către Mustafa Kemal Ataturk. Chiar și așa, Istanbulul a rămas la fel de magnific, reprezentând nucleul economic, cultural, istoric al țării.

     Modul în care este înfățișată metropola de pe Bosfor te convinge să o vizitezi, să-ți dorești să pui piciorul în acest colț de lume impresionant, cu o lungă istorie în spate. John Freely acordă o atenție deosebită monumentelor din Istanbul, dedicând un capitol separat acestui patrimoniu al umanității. Căci pe aici s-au perindat grecii, romanii, turcii, fiecare contribuind  la clădirea imaginii orașului de care ne putem bucura noi astăzi.

     Istanbulul a fost dintotdeauna un important centru comercial, datorită poziției sale geografice, încât multe popoare au trecut pe aici, mulți dintre ei stabilindu-se în uimitoarea metropolă. Venețieni, genovezi, armeni, evrei, francezi, greci au conviețuit și conviețuiesc în acest oraș, celebru datorită caracterului său multicultural, multiconfesional. Poate că din acest motiv a rezistat de-a lungul timpului, a renăscut de fiecare dată din propria cenușă. Istanbulul a întruchipat și continuă, sper eu, să întruchipeze o civilizație proprie.

     Vă recomand să citiți ,,Istanbul. Orașul imperial” de John Freely! Vă invit să  descoperiți metropola de pe Bosfor cu al său tablou plin de culoare, înmiresmat, animat. Poate că veți ajunge să vizitați Istanbulul (dacă nu ați reușit deja) și sunt sigur că după această lectură veți admira totul altfel, dintr-o altă perspectivă, a omului care știe și înțelege măcar puțin din sufletul acestui oraș.  

     Istanbulul e un oraș al contrastelor, dar și un oraș al istoriei vii, nemuritoare, ce continuă să pulseze printre zidurile prăfuite ale construcțiilor, mascată de gălăgia furnicarelor de oameni, de clipocitul apei, de ritmurile muzicii orientale și, deopotrivă, occidentale…

Părerile criticilor:

  • ,,Această lucrare dezvăluie mici tezaure de informație, având totodată un farmec ce amintește de O mie și una de nopți.” – Literary Review
  • ,,Dacă vă gândiți să faceți o vizită la Istanbul, nu plecați fără a citi această carte din scoarță în scoarță cel puțin de două ori.” – Irish Time
  • ,,Cea mai potrivită carte de luat cu tine când pleci să explorezi cel mai fascinant oraș al lumii.” – Scotsman

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

 

Cartea Istanbul. Orașul imperial de John Freely poate fi comandată de pe site-ul Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

“Vocea lui se rostogolește prin toată ființa mea…”

Amantul, de Jodi Ellen Malpas-recenzie

Editura Trei
Colecția Eroscop
Anul apariției: 2017
Titlul original: This Man
Traducere: Camelia Ghioc

    Jodi Ellen Malpas a scris cartea ei de debut Amantul / This Man pe ascuns, îngrijorată de ceea ce vor crede cunoscuţii descoperind ce e în stare să producă imaginaţia sa descătuşată. A fost şocată ea însăşi de rezultat. Când a găsit, în sfârşit, curaj să îşi scoată la lumină fanteziile secrete, a făcut-o lansându-şi primul roman în regim de self-publishing şi în format e-book. Succesul instant înregistrat şi reacţiile incredibile ale cititoarelor i-au ridicat povestea romantico-erotică la statutul oficial de bestseller şi au impus transformarea ei într-o trilogie publicată în toată lumea.

   La prima vedere nu ar exista în creaţia sa diferenţe faţă de poveştile şi protagoniştii masculini din celebrul ciclu Cincizeci de umbre ale lui Grey sau din seria Crossfire, cele care au avut atât de mare succes şi la noi. Sunt prezente toate clişeele de care autoarele nu pot şi nu vor să scape, pentru a asigura atracţia maximă a personajelor lor masculine. Avem de a face şi aici, în întruparea lui Jesse Ward, cu un bărbat alfa superb, dominator, bogat, arogant şi maniac al controlului.

  Partea de originalitate o aduce protagonista feminină, Ava, care nu mai este o imposibilă virgină sau vreo fetişcană uşor influenţabilă şi supusă din naştere, ci o tipă unsă cu toate alifiile ce, deşi se îndrăgosteşte şi se zăpăceşte ca oricare altă fiinţă fragilă lovită de săgeata lui Cupidon, tot nu îşi pierde suficient capul încât să nu vadă în gesturile impertinente, infatuate, dominatoare şi obsesive cu care bărbatul încearcă să o abordeze, ceea ce sunt: trăznăile unui ţăcănit. Este o femeie normală care poate cataloga corect ca nebun pe unul ce se comportă ca atare. De acord, un nebun frumos şi având baze solide pentru a-şi permite să fie astfel, dar totuşi până la urmă, doar un descreierat, căruia bunul-simt îţi dictează să-i eviţi dictatura sentimentală şi să rezişti voinţei lui demente, oricât de irezistibil ar părea.

  Din această amalgamare a reacțiilor feminine, cele clasice de literatură erotică (ce rămân de obicei doar interiorizate în faza iniţială) şi cele mai lucide cu corespondenţă genuină în viaţa cotidiană, apare şi tensiunea specială a romanului. Una psihologică, dublată de cea instinctuală, sexuală, ele  respingându-şi adesea vibraţiile, complicând înlănțuirea dintre sentimentul de îndrăgostire şi pasiunea copleşitoare.

    Ava O’Shea este o tânără frumoasă şi suplă de 26 de ani, cu ocupaţie atrăgătoare, fiind consultant designer de interioare la o firmă din Londra. Independentă, proaspăt ieşită dintr-o relaţie pe cât de toxică, pe atât de distrugătoare de noţiuni precum stima de sine şi respectul implicit al unei legături de iubire, ea îşi promite să nu mai facă aceleaşi greşeli pe viitor şi să nu mai permită bărbatului de lângă ea aventuri şi flirturi cu alte femei, dar nici tentative de manipulare sau de control.

   Fata îşi practică meseria cu pasiune, iar în timpul liber preferă să se distreze conform vârstei cu câte o băută neexagerată prin vreun club, însoţită de conversaţii animate cofidenţiale cu prietena sa, Kate. Colega-i de apartament fiind ea însăşi un personaj delicios ce de când s-a despărţit de fratele Avei, tot îşi dă o mulţime de întâlniri care nu ajung niciodată prea departe – în căutarea tipului potrivit – și are o mică afacere proprie, livrând torturi într-o maşinuță capricioasă care, la un moment dat, devine periculoasă de-a dreptu’ pentru amândouă.

   Viaţa protagonistei noastre este perturbată serios din momentul în care Ava este trimisă de către compania în care aceasta activează la un client nou, nimeni altul decât Jesse Ward, cel care va arunca în aer tot ceea ce credea ea că ştie despre îndrăgostire la prima vedere, relaţii romantice, atracţie sexuală sau despre bărbaţi, în general.

    Un maestru absolut al jocurilor senzuale, un fin cunoscător al reacţiilor feminine în pat sau în afara lui, un om de afaceri care ştie exact ce-şi doreşte, Jesse este un adevărat playboy, dotat cu un fizic excepţional, capabil oricând să producă scântei suflării feminine doar prin simpla sa apariţie. Şi ce apariţie! Jesse este splendid într-o manieră fascinantă, devastantă şi debordând siguranţă de sine.

   Ceea ce începe ca o partidă, păstrată la nivel incipient, dar fantastică, de tachinare sexuală în conacul lui din afara oraşului, The Manor, se transformă curând într-o urmărire îndârjită din care Ava nu ştie dacă îşi doreşte cu adevărat sau nu, să scape. Captivă în păienjenişul erotic urzit de Jesse cu atâta dibăcie, ea are câteva tentative nu foarte convingătoare de a înceta orice contact cu acest bărbat neobişnuit, parcă desprins din fantasmele erotice ale femeilor, însă periculos de dezaxat.

  Simţind rezistenţa Avei, Jesse strânge lanţul dominării, folosind metoda lui preferată: jocurile sexuale, a căror artă este conştient că o stăpâneşte.

   După fiecare întâlnire aprigă dintre cei doi, Ava constată că sistemul ei de apărare se prăbuşeşte, tocmai când aroganțele lui ar fi trebuit să i-l întărească şi să i-l facă inexpugnabil, că ea nu mai poate rezista ferocităţii pasiunii ce o devorează. Degeaba respinge un apel telefonic, pentru că alte zece îi urmează, degeaba pleacă în club pentru a uita ceea ce  nu poate să uite, pe Jesse Ward, fiindcă el este deja acolo, presând-o, înțepând-o, tamponând-o.

   Jesse acţionează direct, demonstrând mereu cât este de  determinat să o introducă în viaţa lui, metodele sale sunt dominatoare, folosind fără niciun scrupul orice cale pentru a o supune pe Ava voinţei lui. Libertatea personală îi este un concept total necunoscut, în ciuda protestelor raţionale, dar slăbite de dorinţă, ale femeii. El nu se dă în lături de la a o urmări, de a-şi exercita forţa fizică sau puterea de convingere, nici de a încerca înduioşări, atacând pe alte fronturi, prin a-i cumpăra o maşină lui Kate în locul rablei primejdioase. Cu alte cuvinte, Jesse nu pare să ştie ce înseamnă un refuz. În schimb, toate fanteziile sexuale ale Avei sunt îndeplinite într-un mod… în toate modurile pe care ea a avut curajul sau nu, să le viseze.

 Jesse Ward nu este doar prototipul amantului, el este şi un confident minunat, oscilând permanent între dominaţie şi dulce tandreţe. Atenţiile cu care o copleşeşte pe Ava o derutează complet, creând premisele unui joc de du-te-vino emoţional cu un final greu de prevăzut.

 Deşi cei doi continuă să se întâlnească, deşi el nu pare să vrea nicio altă femeie în afara ei, Ava se teme să nu rămână doar o aventură sexuală ca oricare alta, iar Jesse se teme să nu o piardă. Ce lipseşte din ecuaţie? Comunicarea sinceră şi profundă. Ea nu vrea să-şi dezvăluie total sentimentele pentru el, fiindu-i frică să nu-şi accentueze vulnerabilitatea, iar el, dincolo de impunerea pasiunii, nu doar că nu îi garantează un viitor clar împreună, dar şi tăinuieşte amănunte legate de trecutului lui, mistere care  cresc şi se descoperă revelator pe parcurs, tulburând şi mai rău apele.

 Cu tălăzuiri romantice şi uragane erotice dezlănţuite, se cabrează în flux şi reflux povestea turmentată a celor două suflete-pereche, care numai împreună pot descoperi forţa de a se abandona fără reţineri marii iubiri, aceea ce le transformă în stăpâni şi prizonieri deopotrivă, unul al celuilalt.

   Jodi Ellen Malpas aprinde până la incandescență imaginația cititorilor atraşi în vârtejul erotic al unui roman hot care nu dezamăgește nicio clipă așteptările de romantism intens sugerate de titlu.

Cartea Amantul de Jodi Ellen Malpas poate fi comandată de pe site-ul Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
10

Ultima scăpare, de Federico Axat-recenzie

Titlu original: „L’última sortida”

Editura: Trei

Număr de pagini: 496

   După ce am terminat de citit „Ultima scăpare” de Federico Axat, am stat să mă gândesc dacă am mai pus vreodată mâna pe o carte asemănătoare și am ajuns la concluzia că răspunsul este unul negativ. Romanul acesta are o doză de nebunie și spune o poveste ce devine cu adevărat clară abia la final, până atunci totul fiind un roller-coaster în care nimic nu este sigur, totul se poate schimba într-o fracțiune de secundă, ceea ce îți dă peste cap întregul scenariu clădit în minte ta până în acel punct.

   Ted McKay pare să aibă o viață de vis, are o soție frumoasă, două fiice și un job bine plătit, dar lucrurile nu stau deloc așa cum par. Vestea că suferă de tumoare cerebrală în fază terminală îl determină să ia o decizie radicală: să se sinucidă. Profitând că soția sa, împreună cu cele două fiice, pleacă în vacanță, Ted se încuie în birou hotărât să-și tragă un glonț în cap. Însă soneria de la intrare îi încurcă planurile. La ușă face cunoștință cu Justin Lynch care îi face o propunere ciudată, dar în același timp provocatoare. Protagonistul ar trebui să omoare doi bărbați, un criminal și un om bolnav de cancer în fază terminală asemenea lui, iar ca răsplată el va fi la rândul său ucis de un necunoscut. Astfel, familia va fi cruțată de sentimentele devastatoare ale veștii sinuciderii. Ted acceptă surprinzător de repede propunerea, însă în timp ce realizează crimele, mintea sa pare să-i transmită semnale stranii. Anumite detalii i se par mult prea cunoscute, recunoaște oameni, locuri, are senzația că a mai trăit unele situații, iar vise neobișnuite și înfricoșătoare îi tulbură nopțile. Care să fie oare motivul? Ce se întâmplă cu Ted? Poate să se transforme într-un timp scurt dintr-un om simplu, într-un criminal cu sânge rece? Este ceva în neregulă cu mintea sa? Acestea au fost doar câteva dintre întrebările pe care mi le-am pus pe parcursul romanului semnat de Federico Axat și cărora le-am găsit răspunsurile abia spre sfârșitul poveștii.

„Continuă să privească totul fără să-i vină să creadă, incapabil de a da credit locului unde se afla. Dar spre deosebire de zilele anterioare, în care simțise că nu-și găsește niciunde locul, acum simțea că se află în locul potrivit.”

   Federico Axat a reușit să construiască un roman care se joacă pur și simplu cu mintea cititorului, aducându-l în punctul în care nu mai știe ce să creadă despre protagonist și poveste. Inițial am fost impresionată de situația lui Ted, dar tot nu puteam fi de acord cu decizia sinuciderii. Credeam că era o dovadă de lașitate, în ciuda maladiei sale. Iar când propunerea buclucașă a apărut în peisaj, m-am gândit că protagonistul o va privi cu scepticism și se va lăsa greu convins. Așteptările mi-au fost încălcate și Ted a luat totul foarte ușor, părea a fi un ucigaș profesionist. Felul în care aborda fiecare crimă și maniera în care le curma viața victimelor nu mă ducea cu gândul decât la faptul că mai făcuse aste înainte. Inițial am presupus că este chiar un criminal care suferă de amnezie sau ceva asemănător, apoi că suferă de vreo boală și în final am ajuns să cred că e posibil să fie nebun. Federico Axat m-a bulversat, mi-a arătat o realitate ca mai apoi să schimbe toate variabilele și să-mi prezinte altceva. Atât de bine a conturat totul, încât m-a determinat să cred ca fiind reală fiecare nouă variantă a poveștii. Nimic nu părea sigur, în orice moment scenariul se putea transforma, iar acest lucru m-a determinat să fiu atentă la fiecare detaliu, m-a menținut curioasă și intrigată să descopăr adevărul despre Ted și viața sa.

„Căzuse în capcana propriei minți, nu putea să se învinovățească.”

   Ted McKay mi-a dat impresia unui tip enigmatic, destul de introvertit și incapabil să se confrunte cu boala de care suferea, fapt ce l-a determinat să aleagă calea ușoară: sinuciderea. Plănuise totul pas cu pas, dar în ciuda acestui lucru mi-a dat impresia că nu era pe deplin conștient de impactul pe care un astfel de eveniment îl putea avea asupra rudelor. Propunerea lui Lynch i-a adus o alternativă mai puțin dureroasă pentru cei dragi, iar asta l-a determinat să-i dea și curs. Însă modul în care se transformă pe parcursul evenimentelor este surprinzător. Abordează crimele cu ușurința și răceala unui criminal profesionist. Este calculat, concentrat exclusiv asupra misiunii sale și un trăgător experimentat. Realizează totul parcă instinctiv, dând impresia că nu este la prima crimă. Acest comportament pare în completă opoziție cu Ted de la început, cel care, cu pistolul la tâmplă, închis în propriul birou, era pe punctul de a-și lua viața. Astfel, se sădește îndoiala. Cum este posibil? Suferă de vreo tulburare psihică sau este pur și simplu un criminal care a reușit cu măiestrie să-și ascundă adevărata față de văzul lumii? Răspunsul la aceste întrebări nu vi le pot da deoarece v-aș ruina surpriza lecturii, dar vă pot spune că veți descoperi singuri adevărul ce vă v-a da complet peste cap.

   „Ultima scăpare” este un thriller psihologic de excepție, plin de întorsături de situație și cu un protagonist ale cărui secrete din trecut par să-i umbrească prezentul. Îl recomand cu drag dacă vreți să vă aventurați într-o lume în care totul este înșelător și adevărul pe care îl aflați într-un anumit punct, nu este chiar cel real. Dacă sunteți fani ai genului, cu siguranță nu trebuie să ratați scrierea autorului argentinian. Federico Axat a dat dovadă de o minte sclipitoare și o doză de nebunie atunci când a conturat acest roman și sunt foarte curioasă să citesc și alte cărți semnate de el pentru a mă surprinde din nou.

 

Cartea Ultima scăpare, de Federico Axat poate fi comandată de pe site-ul Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
13

Convinge-mă, de Lee Child-Editura Trei-recenzie

Titlu original: Make me

Traducere:  Constantin-Dumitru Palcus
 
Editura: TREI -2016
 
Număr pagini: 503

Reacher e un personaj de legendă. Unul dintre cei mai originali şi mai seducători eroi de pop-fiction.”(The Washington Post)

   “Fostul poliţist militar Jack Reacher este antieroul perfect: tare că granitul,dar cu o minte şi o conştiinţa pe măsură. Reuşeşte să vadă ceea ce multora le scapă şi e dispus să facă orice e necesar că să-şi ducă misiunea la bun sfârşit. Fiecare volum din seria pasionantă creată cu inteligenţă de Lee Child îl poartă pe luptătorul rătăcitor într-o nouă aventură, astfel încât poţi să începi lectură cu oricare carte, inclusiv cu ultima lui bijuterie, ”Convinge-mă!”

   O noapte de vară într-un orăşel uitat de lume, pe lângă care trece o cale ferată, câteva case, o fermă, un lan de grâu şi un cadavru al unui detectiv, suficient de masiv cât să fie nevoie de unelte speciale.Temându-se că dacă îl îngroapă în lanul de grâu lucrurile pot fi văzute şi din satelit de cei care l-ar caută, ei îi sapă groapa lângă clădirea fermei, cu retroexcavatorul, pe care erau montate patru reflectoare, siguri că nimeni nu-i poate vedea la miezul nopţii, la cinci ore după trecerea trenului de seară şi cu şapte ore înainte de trenul de dimineaţă. Aşa că au avut grijă să-l îngroape adânc pe detectivul Keever.
   Doar că una e planificarea şi altul e jocul realităţii…

   Trenul de seară a trecut chiar la miezul nopţii din cauza unui blocaj de locomotive petrecut în sud. Trecerea trenului i-a surprins puţin, dar nu mai aveau ce face decât să continue după ce s-a aşternut liniştea.
  Cam la 30 de km de fermă, în gară, trenul a încetinit şi a coborât un singur pasager Jack Reacher, aflat în una dintre peregrinările lui. Jack a fost intrigat mai întâi de numele localităţii ”Mother”s Rest”, gândindu-se că-i un nume excelent pentru o haltă feroviară. Îşi imaginase şi o poveste, cum că drumul de căruţe vechi se întretaie cu calea ferată, că o femeie născuse cândva acolo, că şirul de căruţe fusese nevoit să facă popas şi peste timp cineva se gândise să construiască pe acel loc un orăşel ca un memento. Se aştepta să găsească un monument, un muzeu şi fiindcă nu se grăbea nicăieri hotărăşte să facă un ocol. Dar spre dezamăgirea lui a dat peste construcţii agricole, un motel, un restaurant, un magazin.

   În gara întâlneşte o femeie asiatică, cam la 40 de ani, cu constituţie atletică, care iniţial se bucură, dar rămâne nedumerită după ce îl vede mai bine pe Jack. Se aştepta la altcineva, nu la un tip masiv ca şi Jack, dar îl duce totuşi la motelul unde era cazată.
   Tipul de la motel îi dă o camera, apoi raportează cuiva că “a mai venit un tip” şi după ordinul primit păzeşte curtea şi pe ocupanţii celor două camere toată noaptea.

   Dimineaţă Jack se plimbă la pas prin oraş, căutând un muzeu, un mausoleu, o urmă care să arate că pe acolo trecuseră căruţele în drumul lor spre vestul sălbatic, dar rămâne dezamăgit de ceea ce vede. Remarcă că e urmărit de un băiat de vreo 12 ani care se dovedeşte a fi nepotul administratorului de la motel.
  La restaurant o reînâalneste pe femeia din gară, necăjită că nu apăruse nici acum colegul ei. Michelle Chang, fosta agent FBI, acum într-o reţea de detectivi particulari, este intrigată de apariţia lui Jack şi vrea să afle ce anume cercetează. Până la urmă Chang îi spune că au o operaţiune în desfăşurare, dar colegul ei din Oklahoma City, venit în oraş cu trenul să cerceteze ceva a dispărut, după ce apucase totuşi să o cheme să-l ajute. Nu-l găseşte nicăieri, nu-i găseşte nici notiţele, aşa că nu ştie la ce anume lucra.

   Iniţial Jack e hotărât să plece, dar în periplul său prin oraş remarcă atitudinea ostilă şi comportamentul ciudat al unor localnici. Apoi în garp coboară din tren un tip slăbuţ, cam de 50 de ani, cu o geantă mică de piele în mâna, care este întâmpinat de tipul de la magazinul de piese de schimb, condus la motel şi cazat.
   Intrigat de comportamentul celor din oraş Jack hotărăşte să mai rămână. Noaptea recepţionerul păzeşte din nou curtea şi dimineaţă Jack vede că pe călătorul sosit seară îl ia un tip cu un Cadillac. Oare unde îl duce?
   E ciudat mai ales că maşina nu are plăcute cu numere şi-l recunoaşte pe şofer ca fiind tipul de la biroul de Western şi FedEx.

   Ajutată de Jack, Chang cercetează camera lui Keever. Găseşte un bilet cu un număr de telefon din L.A. şi o notiţă -200 de morţi_ şi hotărăsc să meargă la Oklahoma City să verifice biroul.
   Pe drum sunt atacaţi şi gata să fie răniţi de doi tipi într-o maşină roşie care le spun să nu mai revină în oraş, susţinând că sunt nepoţii celui de la motel. Scapă de ei şi ajung acasă la Keever, dar constată că cineva le-a luat-o înainte şi nu găsesc nimic despre cazul la care lucra. În casa lui Keever găsesc totuşi o revista LA Times cu un semn de carte pus la un articol al lui Westwood. Pe semnul de carte figura acelaşi număr de telefon ca pe bileţel, numele orăşelului ”Mother”s Rest” şi un nume Maloney. Sună la numărul de telefon şi-şi dau seama că e numărul jurnalistului.

   Aşa că îl roagă pe Westwood să vadă din miile de apeluri, despre diferite conspiraţii, unul pe care să-l fi refuzat şi care să revină apoi cu alt nume şi număr de telefon şi să vadă la ce crime se referise detectivul pe bileţel.
   Apoi se întorc în “Mother”s Rest” hotărâţi să descopere ce s-a întâmplat cu detectivul. Sunt cazaţi la motel fără probleme, dar dimineaţa văd o femeie în vârstă, îmbrăcată în alb, plecând cu acelaşi Cadillac. Caută prin tot oraşul şi se interesează dacă există un tip pe care-l cheamă Maloney, îl reîntâlnesc şi pe băiatul de la Western care le spune că din când în când face şi pe taximetristul
    Explicabil, dar pentru cine şi pentru ce loc?

   La întoarcere îşi găsesc bagajele în faţă motelului şi sunt somaţi de un grup ostil să plece.
   Pentru moment pleacă. În urmă lor, în oraş, un grup de 8 oameni au întâlnire şi votează punerea lor sub supraveghere şi la nevoie chiar eliminarea lor. Însărcinaţi cu această sunt un grup de ucrainieni conduşi de Mercenko, oameni care lucrau pe onorarii foarte mari.
    Jack şi Chang merg în L.A. să-l întâlnească pe Westwood, să afle ce anume cerceta Keever şi de ce avusese nevoie de întăriri. Reuşesc să dea de omul care-l sunase pe ziarist Peter McCann şi merg să discute cu el. Dar ajung târziu, este omorât de cei care încearcă apoi să-i ucidă şi pe ei.
    Află totuşi că Peter avea un fiu Michael care dispăruse, dar şi o sora Lydia Lair căreia îi povestise totul. Lydia le povesteşte despre nepotul ei un tip deprimat şi nefericit care a dispărut şi despre căutările lui Peter. Din nou sunt atacaţi, dar Jack salvează situaţia şi pe membrii familiei Lair.

   Aşa îşi dau seama că urmărirea continuă, îl identifică cu ajutorul foştilor colegi al lui Chang, pe Mercenko, omul care se ocupă de treburi murdare şi avea un contract pe numele lor. Jack îl omoară pe Mercenko, aşa că urmărirea lor încetează. Cu ajutorul unui prieten al ziaristului, un hacker, reuşesc să descopere situri şi mesaje din Deep Web, o reţea underground şi o filiera prin care se asigura moarte asistată, celor ce doreau acest lucru din diferite motive.
    Şi totuşi întrebarea cheie e cum puteau câştiga cei din reţea atâţia bani?!

   Jack, Chang şi Westwood îşi pun la bătaie toate resursele, relaţiile, cunoştintele şi dau de capătul poveştii. O poveste incredibilă şi monstruoasă!
    Descoperă şi elimină monştrii cu chip de om din “Mother”s Rest”.
    Este incredibil ce pot face oamenii pentru bani, faima sau pur şi simplu din amuzament şi mai ales “pentru că pot”!.

    Până la urmă rămâi şocat de ce monştrii se pot ascunde sub chipul unor oameni aparent normali.
    Ce află cei trei, cu ce se confruntă, cum scapă, care e afacerea reală, puteţi află citind cartea.

   Îmi place stilul lui Lee Child nu numai pentru modul aproape cinematografic de redare a poveştii, dar şi pentru felul în care ne prezintă gândurile, abilităţile şi acţiunile eroului datorate anilor de pregătire intensă.
    Realizezi că Jack Reacher nu este vreun erou de poveste, ci un om în carne şi oase, foarte bine antrenat să gândească, să analizeze, să lupte.

   M-a dezamăgit puţin când am văzut că în ecranizări rolul lui Jack este jucat, foarte bine de altfel, de Tom Cruise, poate pentru că din descrieri mi-l imaginăm mai masiv.
    Dar: ”Avertisment: după ce l-ai cunoscut pe Jack Reacher, vei deveni dependent, aşa că fii pregătit.”
    Evening Standard afirmă: ”Reacher, care şi-a câştigat de mult o imagine de legendă, e la urmă urmei, o fiinţă omenească…Lee Child povesteşte magistral: précis, laconic, încărcat de tensiune.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
10

        Saga favoritelor, de Jean des Cars-Editura Trei-recenzie

Titlul original: La Saga des Favorites

Traducere din limba franceză: Bogdan Perdivară

Editura: Trei

Colecția: Istorie

Gen: Non-ficțiune, istorie

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 440

Nota mea: 10/10

  Născut la Paris în 1943, Jean des Cars (pe numele întreg, Jean Marie de Pérusse des Cars) este un scriitor și jurnalist francez, colaborator la Paris MatchFigaro Magazine și Jours de France. Istoric reputat și autor prolific, el și-a creat un nume ca pasionat cronicar al marilor case dinastice europene și al destinelor celor mai iluștri reprezentanți ai acestora. Printre lucrările sale cele mai cunoscute, multe dintre ele traduse în numeroase limbi, se numără Saga dinastiei de HabsburgSaga dinastiei de WindsorSaga dinastiei RomanovSaga reginelorSaga favoritelor, dar și biografiile dedicate unor personalități istorice celebre, precum Ludovic al II-lea al Bavariei, împărăteasa Elisabeta a Austriei, prințul moștenitor Rudolf al Austriei, împărăteasa Eugenia a Franței și multe altele.

   Jean des Cars se numără, fără îndoială, printre scriitori mei favoriți. Stilul său mă fascinează, întrucât cărțile sale nu sunt scrise într-un limbaj rigid, riguros, rece, ci, dimpotrivă, stilul științific, specific lucrărilor de non-ficțiune, se împletește cu cel jurnalistic. Astfel, totul se transformă într-o poveste cursivă, plăcută, capabilă să te țină captiv în mrejele sale și, mai ales, în ale istoriei. Jean des Cars se aventurează în această carte a vieții, în acest izvor fără început și fără sfârșit și revine cu amintiri pe care nu ezită să ni le împărtășească.

   O lucrare de-a sa pe care am citit-o recent se intitulează frumos ,,Saga favoritelor”. Mi-a plăcut nespus, întrucât am avut ocazia, încă o dată, să profit de stilul unic al autorului. De-a lungul câtorva zile m-am bucurat de această antologie, superb ilustrată, presărată de povești de dragoste ce au cutremurat societatea ultimelor secole prin curaj, pasiune și o lipsă incredibilă de inhibiții. Totodată, m-am lăsat purtat într-o călătorie uimitoare prin Europa, pe la Curțile Regale, pe meleagurile veșnic fermecătoare ale bătrânului continent.

   Este necesar să începem prin a preciza semnificația termenului ,,favorită”.  Autorul ne oferă explicații în acest sens, pe care consider că trebuie să vi le împărtășesc:

,,Ce este o favorită? Cuvântul, neîndoielnic originar din italiană, se referă la o femeie care ,,se bucură de favorurile” unei persoane de rang foarte înalt. Spre deosebire de o amantă, favorita nu se mulțumește să fie obiectul unei pasiuni amoroase, fie aceasta efemeră sau durabilă. Ea are putere, exercită influență politică, economică sau artistică; obține rezultate, fericite sau dezastruoase. Fie că e iubită de populație, tolerată sau detestată, nimic nu se face și nu se desface fără ea.”

   Acum vă gândiți, cu siguranță, la favoritele regilor Franței, de multe ori mai celebre decât regii înșiși, însă, stați fără grijă, aceștia nu sunt singurii care au încercat să-și găsească fericirea în rândul celor lipsiți de sânge albastru.  Se știe că viața capetelor încoronate nu a fost întotdeauna roz, fiind prea presați de protocol, de o conduită ,,adecvată” unui membru al Familiei Regale, dar și de alianțele matrimoniale, realizate în scopuri politice (menținerea și garanția păcii, extinderea granițelor etc).

       Madame de Pompadour (Sursă: Wikipedia)

  Ați fi uimiți să descoperiți că multe state se pot ,,mândri” cu astfel de relații interzise, unele mai mult sau mai puțin cunoscute, dar care au avut, fără doar și poate, niște consecințe ce au rămas întipărite în memoria colectivă a europenilor și nu numai. În volumul de față, Jean des Cars le aduce la cunoștința publicului larg pe optsprezece dintre favoritele Europei. Mai bine de jumătate aparțin Franței, țării de baștină a scriitorului, permițând o incursiune semnificativă în istoria acestui stat, unul dintre stâlpii Occidentului încă din Evul Mediu.

   Prin urmare, favoritele de la Versailles/Louvre prezentate sunt: Agnes Sorel – întâia favorită; Diana de Poitiers – amazoana lui Henric al III-lea; Gabrielle d’Estrées– vesela alinare a lui Henric al IV-lea; Louise de La Valliere, doamna de Montespan și doamna de Maintenon – cele trei vârste ale dragostei regelui Ludovic al XIV-lea; surorile de Nesle, doamna de Pompadour și doamna du Barry – capriciile amoroase ale lui Ludovic al XV-lea; Zoé du Cayla – inspiratoarea lui Ludovic al XVIII-lea, la care se adaugă Miss Howard – amanta providențială a viitorului Napoleon al III-lea.

    Am apreciat că printre paginile acestei cărți se regăsesc și alte favorite despre care, personal, voiam să aflu mai multe: Lola Montez – muza blestemată a regelui Ludovic I al Bavariei, Katia Dolgorukova – fericirea furată a țarului Aleksandru al II-lea al Rusiei, Blanche Delacroix – iubirea sfidătoare a lui Leopold al II-lea, regele belgienilor; Magda Lupescu – lupoaica lui Carol al II-lea al României și, nu în cele din urmă, Wallis Simpson – o amenințare pentru coroana britanică, marea iubire a monarhului Eduard al VIII-lea al Regatului Unit.

                    Wallis Simpson

   Fiecare dintre cele 18 povești prezintă viața unei  favorite cu bune și cu rele, cu realizări și cu fapte rușinoase, pusă în relație cu viața monarhului căruia i-a ,,sucit” mințile. Descoperim, astfel, nu doar erorile înfăptuite de anumiți regi în numele iubirii, ci și modul în care a decurs domnia lor, modul în care viața privată – atât de controversată – s-a răsfrânt asupra îndatoririlor față de națiunea asupra căreia fuseseră însărcinați să vegheze. Pentru realizarea acestor biografii 2 în 1, scriitorul s-a documentat foarte mult, a cercetat arhive prăfuite, a studiat cărți și a făcut din această saga o sursă de informație cât se poate de complexă, de corectă și de încredere.

    Întâmplările de la marile Curți ale Europei m-au purtat în lumi pe cât de fermecătoare, pe atât de complicate, m-au determinat să visez cu ochii deschiși. Nu doar o singură dată mi-am spus că aș da orice să pot face o călătorie în timp pentru a vedea cu proprii ochi evenimentele remarcabile ce suscită și acum interesul publicului. Reproducerile după tablouri, după portrete aparținând unor oameni de mult plecați dintre noi sunt, într-adevăr, savuroase. (Și nu spun asta din perspectiva unui cunoscător și mare pasionat de artă, nici vorbă!)

   Totuși, povestea mea favorită este cea a Magdei Lupescu și a regelui Carol al II-lea, două personaje autohtone, amintiri dintr-o Românie a secolului al XX-lea, pe când mai purta încă numele de regat și se afla sub cârmuirea unor oameni, cu adevărat, înzestrați. Jean des Cars nu se limitează la a prezenta relația pasională dintre cei doi, principe moștenitor, ulterior, rege și o tânără din popor. Scriitorul francez face cunoscută încercarea națiunii române de a-și depăși statutul, de a-și obține independența și de a-și desăvârși evoluția sub îndrumarea unei familii domnitoare europene.

   Sunt aduși în discuție Carol I – un rege sever, dar vizionar, Elisabeta – cunoscută în lumea cultural-artistică sub numele de Carmen Sylva, Ferdinand I – cel loial, întregitorul României, Maria – nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, cea căreia îi datorăm, în bună parte, Marea Unire din 1918. După aceea, îi vine rândul lui Carol al II-lea – un monarh nu tocmai responsabil, cel care a renunțat la tron pentru împlinirea pe plan sentimental. Cea vinovată de neglijența lui este nimeni alta decât Magda Lupescu, alături de care a înfruntat viața, presărată de pasiune, surprize, petreceri și… reproșuri.

               Magda Lupescu și Carol al II-lea al României

  În ,,Saga favoritelor” veți găsi povești de dragoste pentru toate gusturile, motiv pentru care vă recomand s-o citiți, chiar dacă nu sunteți pasionați, în mod special, de istorie! Vă invit să luați parte la o călătorie fascinantă, pe care o veți adora. Pașii vă vor purta pe la Louvre, pe la Versailles, pe străzile Parisului veșnic animate, pe la palatul Buckingham și prin multe alte destinații europene (și nu numai). Câteva pagini de istorie și câțiva stropi de iubire – elixir neprețuit, o combinație perfectă, în ceea ce mă privește…

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Saga favoritelor de Jean des Cars a fost oferită de Librăria online Diverta şi poate fi comandată de pe site-ul dol.ro

Surse foto: Pinterest, Wikipedia

„Apa, apa, apa… n-aveai cum să scapi de ea în orașul ăsta.”

În ape adânci, de Paula Hawkins-Editura Trei-recenzie

Titlul original: Into the Water

Editura: Trei

Colecția Fiction Connection

Colecție coordonată de Magdalena Mărculescu

Anul apariţiei: 2017

Traducere din engleză de: Camelia Ghioc

Număr pagini: 430

Gen: Thriller psihologic

   “Te intrebi dacă În ape adânci poate fi la fel de bun ca Fata din tren? E și mai bun. O capodoperă.” – Clare Mackintosh, autoarea bestsellerului Te las să pleci

   Mi-a plăcut la nebunie „Fata din tren”. Un thriller cum nu mai citisem de mult. O contrazic un pic pe Clare Mackintosh, „În ape adânci” nu este mai bun decât „Fata din tren” (în viziunea mea, bineînțeles), însă regăsim același stil al autoarei: mistere, secrete, mecanisme psihologice, aspecte cruciale determinate de memorie, de uitarea uneori voită a anumitor lucruri și umplerea golurilor cu o versiune mai la îndemână (confabulație), uitarea ca mecanism de protecție, vinovăție resimțită puternic și pasată de la unul la altul…

   Paula Hawkins este o creatoare de personaje, sapă în subconștientul lor și este tipic pentru ea să te facă să fii sigur de ceva, după care lucrurile iau o cu totul altă întorsătură. Nimic nu e ceea ce pare. Romanele ei sunt profunde, adânci precum apele din titlul cărții, cu întorsături de situație și implicații ce te fac să reflectezi mult timp după ce ai închis cartea. De aceea mă gândesc că titlul are un dublu sens: pe de o parte, apele adânci ale bulboanei în care s-au înecat mai multe femei de-a lungul timpului și pe de altă parte, implicațiile adânci, mai profunde decât ne-am aștepta.

   Jules sosește în Beckford, orășelul de provincie în care a copilărit, fiind anunțată de moartea surorii sale, Nel. Deși nu există nicio scrisoare de adio, toate indiciile duc către sinucidere: s-a înecat în râul din împrejurime, numit de localnici „Bulboana Înecaților”. Locul are o istorie în acest sens, mai multe femei alegându-l pentru a se sinucide. De asemenea, se spune că în trecut, cele suspectate de vrăjitorie erau aruncate în râu, supuse testului apei.

 

„Beckford e un loc ciudat, plin de oameni bizari cu un trecut de-a dreptul straniu. Chiar prin mijloc e străbătut de un râu, iar asta-i cea mai ciudată chestie din toate: parcă oriîncotro te-ai întoarce, oriîncotro te-ai îndrepta, nu știu cum se face, dar ajungi întotdeauna la râu.”

   „Acum, serios: cum naiba să ții socoteala tuturor cadavrelor de pe aici? Parcă e Crimele din Midsomer doar că, în loc de oameni care cad în betoniere sau își crapă capetele, aici e cu accidente, sinucideri și înecuri istorice misogino-grotești.”

   Înainte de a muri, Nel scria o carte pe acest subiect: morțile suspecte ce au avut loc de-a lungul timpului în acele ape, precum și istoria locului: mituri, povești spuse din moși strămoși despre vrăjitoare. Se consideră că apele acelea aveau o influență misterioasă și malefică asupra oamenilor, iar conform spuselor surorii ei, Nel era obsedată încă din copilărie de acel loc, de apele adânci ale râului.

 

„Nimănui nu-i plăcea să se gândească la faptul că apa din râul ăla era infestată cu sânge și fiere de femei persecutate, de femei nefericite; o beau în fiecare zi.”

   „Apa, apa, apa… n-aveai cum să scapi de ea în orașul ăsta.”

   „Nu-i același râu. Crezi că e tot același, dar se schimbă. Acolo sus are alt spirit. Uneori trebuie să faci cale lungă ca să-i auzi vocea.”

   Acțiunea din roman este intercalată cu pagini din cartea nepublicată a lui Nel: „E un locșor idilic: cărarea e umbrită de stejari, coastele colinelor sunt presărate cu fagi și platani, iar spre sud, malul e înclinat și nisipos. Un loc de plimbat cu barca, de dus copiii, perfect pentru un picnic într-o zi însorită.

   Dar aparențele sunt înșelătoare, fiindcă e un loc al morții. Apa, întunecată și sticloasă, ascunde ce zace în adâncuri: alge în care te încâlcești, care te trag în jos, pietre zimțate care să despice carnea. Deasupra se înalță amenințătoare faleza de gresie cenușie: o sfidare, o provocare.”

   În timp ce fiica femeii, Lena, este convinsă că mama ei s-a sinucis, poliția încearcă să descopere ce s-a întâmplat cu adevărat. Suspiciunea planează în aer cu atât mai mult cu cât în urmă cu puțin timp, o fată a pierit tot în apele adânci ale bulboanei: Katie, prietena cea mai bună a Lenei, o adolescentă de 15 ani. Aceeași soartă a avut-o și Lauren în urmă cu mai bine de 30 de ani, când soțul ei, polițist la acea vreme, a încercat în zadar s-o salveze din râu.

   Crimă sau sinucidere? Să fie toate aceste cazuri corelate sau simple coincidențe? Să fi aflat Nel ceva în documentarea ei pentru scrierea cărții? Ce au acele ape atât de special încât atrag oamenii în adâncul lor ca un magnet?

 

„Când te-apuci să pui întrebări și să lipești mici anunțuri în magazine și puburi, când începi să faci poze și să vorbești la ziare și să întrebi de vrăjitoare și femei și suflete rătăcite, nu cauți răspunsuri, ci ți-o cauți cu lumânarea.”

    Autoarea jonglează cu ipotezele, schimbând perspectiva cu viteza luminii. Latura psihologică iese foarte bine în evidență, personajele sunt foarte bine conturate, la fel si subconștientul uman, mecanismele de protecție, de a pasa vinovăția sau de a bloca unele amintiri pur și simplu pentru a nu accepta cruda realitate, imposibil de suportat: „Durerea, șocul îi afectează pe oameni în moduri bizare. Am văzut oameni care au reacționat râzând la vești proaste, cu aparentă indiferență, cu furie, cu teamă.”

   Paula Hawkins pune accentul în scrierile ei pe memorie și pe tot ceea ce decurge din acest mecanism psihic.

   „Știm acum că amintirile nu sunt fixe sau înghețate, ca borcanele de dulceață ale lui Proust în cămară, ci sunt transformate, dezasamblate, reasamblate și recategorisite de fiecare dată când le evocăm.”  – Halucinații, de Oliver Sacks (motto-ul cărții)

    „Oare de ce pot rememora perfect lucrurile care mi s-au întâmplat la opt ani, dar oricât aș încerca, mi-e imposibil să-mi amintesc dacă am vorbit cu colegii să reprogrameze pentru săptămâna viitoare evaluarea unui client? Lucrurile pe care vreau să mi le amintesc îmi scapă; cele pe care încerc din răsputeri să le uit se întorc necontenit.”

   Autoarea descrie foarte bine simptomele stresului posttraumatic în cazul soțului lui Anne Ward, femeia care a ales aceeași moarte în apă în 1920; soțul ei se întorsese complet schimbat din război, iar ea nu mai putea suporta acel trai. Chiar dacă a fost o temă de fundal, fără o importanță grăitoare pentru intrigă, fragmentul este scris magistral.

   De asemenea, relația dintre cele două surori, Jules și Nel, ocupă un loc aparte în roman. Ceva s-a întâmplat în trecut, ceva care a stat ca o barieră în relația lor pentru mulți ani: „Nu te înțelegeam, dar dacă atunci îmi erai străină, acum îmi pari ca de pe altă planetă. Stau în casa ta, printre lucrurile tale și familiară mi-e casa, nu tu. Nu te mai cunosc din adolescență, de când aveai șaptesprezece ani și eu treisprezece. Din noaptea aia când, ca un topor năpustit peste o bucată de lemn, o întâmplare ne-a spintecat, lăsând între noi o fisură largă și adâncă.”

    „Toți anii ăștia, Nel. Toți anii ăștia ți-am atribuit o cruzime malefică și ce făcuseși ca să o meriți?”

   Mi-a plăcut mult finalul, complet imprevizibil, ce ne ține în suspans la propriu până la ultima pagină. Pentru că nu vreau să vă dau spoiler, dar nici să tac, voi vorbi aici despre final, alegerea voastră dacă citiți.

  Ce nu mi-a plăcut față de „Fata din tren”? Nu se citește la fel de ușor. Deși răsturnările de situație sunt la fel de frecvente, în prima jumătate n-am simțit acțiunea pulsând, ritmul alert cu care eram obișnuită. De abia după jumătatea cărții am perceput acea „adicție”, impresia că nu o pot lăsa din mână. Împăienjenișul de implicații, legături și personaje fac lectura complicată, dar nu neapărat într-un sens negativ. Nu este un subiect ușor sau o carte ușurică, ce te poate relaxa după o zi obositoare. E o carte complexă, ce te face să gândești, să analizezi, să observi, să fii vigilent, cu ochii în patru. Dar la final îți dai seama că merită.

   Nu pot să spun decât că aștept transpunerea cinematografică, pentru că drepturile de ecranizare deja au fost cumpărate de DreamWorks Pictures, compania care ne-a adus pe ecrane „Fata din tren”.

     Despre autoare :

   Paula Hawkins este autoarea bestsellerului internațional „Fata din tren”, publicat în 50 de țări, vândut în peste 20 de milioane de exemplare în toată lumea și ecranizat. Este la bază jurnalist financiar, domeniu în care a lucrat 15 ani, înainte să se dedice literaturii.

   A mai publicat cărți sub pseudonimul Amy Silver: „Guerrilla Learning: How to Give Your Kids a Real Education With or Without School” (în colaborare cu Grace Llewellyn), „Confessions of a Reluctant Recessionista”, „All I Want for Christmas”, „One Minute to Midnight”, „The Reunion”.

 

Cartea În ape adânci de Paula Hawkins, a fost oferită pentru recenzie de către Editura Trei. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Trei. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
17

         Casa de vacanţă, de Jørn Lier Horst-Editura Trei-recenzie

Titlul original : Closed for Winter / Vinterstengt

Traducere : Ivona Berceanu

Editura: Trei

Colecţia Fiction Connection

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 384

Gen: Mystery, Crime

  Seria William Wisting: 1. Key Witness (Nøkkelvitnet, 2004), 2. Disappearance of Felicia (Felicia forsvant, 2005), 3. When the Sea Calms (Når havet stilner, 2006), 4. The Only One (Den eneste ene, 2007),5. Nocturnal Man (Nattmannen, 2009), 6. Dregs (Bunnfall, 2010), 7. Casa de vacanţă –  Closed for Winter (Vinterstengt, 2011), 8. The Hunting Dogs(Jakthundene, 2012), 9. The Caveman (Hulemannen, 2013), 10. Ordeal (Blindgang, 2015); 11. When It Grows Dark (Når Det Mørkner, 2016)

    În casa de vacanţă a unui faimos prezentator tv este descoperit un cadavru. Când inspectorul de poliţie William Wisting ajunge la faţa locului pentru cercetări preliminare, este atacat şi maşina îi este furată.
Apoi cadavrul dispare înainte de a fi identificat, lăsând mai multe întrebări fără răspuns: este aceasta doar o tentativă de jaf care a mers extrem de prost? Sau poliţiştii ar trebui să urmărească şi pista traficului de droguri, lucru des întâlnit pe coasta norvegiană din cauza infractorilor est-europeni?

    Sunt o fană a romanelor polițiste nordice de mai mult timp. Totul a început în anul 2011, când Editura Trei a lansat o serie neagră de romane polițiste din spațiul scandinav cu mare succes la public și astfel am ajuns să descopăr scrierile unor autori foarte talentați: Camilla Läckberg (autoarea mea preferată, în materie de thrillere psihologice), Anne Holt, Yrsa Sigurdardóttir, Arnaldur Indridason, Asa Larsson etc. De atunci, vânez într-o veselie toate romanele polițiste apărute la ei. Iar “Casa de vacanţă” nu avea cum să scape de mine, mai ales că aflasem un lucru interesant: autorul a lucrat mai mulți ani ca polițist și ca șef de investigații în Larvik, Norvegia (locul unde se desfășoară și acțiunea din romanul mai sus amintit).

    Sinceră să fiu, mă așteptam să dau peste un thriller psihologic, însă am constatat că am de-a face cu un clasic roman polițist, cu o intrigă interesantă și foarte multă acțiunea, dar care nu a prea avut suspans decât spre final, atunci când autorul a scos din joben două  elemente surpriză. Iar asta a schimbat totul și m-a făcut să-mi dau seama cât de grav e să ai idei preconcepute sau prejudecăți … 

   Romanul “Casa de vacanţă” face parte din seria William Wisting și, în ciuda faptului că este volumul cu numărul șapte, se poate citi și separat. Fiecare carte prezintă câte un nou caz, iar investigațiile sunt făcute de către inspectorul de poliție Wisting și echipa sa.

    Ce mi-a plăcut la romanul de față: acțiune alertă; intrigă încâlcită; anchetă cu multe ramificații care ne poartă din Norvegia până în Lituania; pe parcurs sunt introduse noi personaje care vor mării doza de suspans, fiecare deținând o informație utilă; tema socială abordată de autor (problemele cu care se confruntă cei din Europa de Est).

Când oamenii din țări sărace precum a noastră vin la voi să muncească ori să fure, nu o fac  pentru a se îmbogăți, ci pentru a câștiga atât cât să se descurce. Nu este bine, desigur, dar oamenii săraci trebuie să se gândească mereu la ei înșiși. Odinioară, și voi, norvegienii, erați săraci. Cred că ați uitat asta, dar sunteți atât de mândri de vikingii voștri, încât le dedicați muzee. Erau de o sută de ori mai răi decât lituanienii. Jefuiau, violau și ucideau, dar acum toți îi privesc ca pe niște eroi.

    Ce m-a fascinat cel mai mult: cum se suprapun mai multe evenimente și formează un fel de reacție în lanț. Hoți care s-au aflat la locul nepotrivit și la momentul nepotrivit. Un presupus criminal care scapă de la locul faptei furând tocmai mașina polițistului desemnat să ancheteze cazul. Traficanți de droguri care iau prin surprins pe …  Pe cine anume, vă las pe voi să aflați.

    Ce mi-aș fi dorit de la romanul de față: mai mult suspans. În plus, m-a deranjat puțin că nu s-au tradus și primele șase volume din serie. E adevărat că se poate citi și ca roman de sine stătător, dar trebuie să se țină cont și de faptul că pe lângă acțiunea propriu-zisă, ne sunt oferite și multe amănunte despre viața privată a inspectorului de poliției William Wisting. Mi-aș fi dorit să aflu cum a început povestea de dragoste dintre el și Suzanne (aceasta este ofițer la protecția copilului și lucrase mult timp cu tineri care cereau azil în Norvegia). Relația lor durează de doi ani și am convingerea că totul a început cu evenimentele din primul volum. De asemenea, aș fi vrut să aflu mai multe lucruri despre cuplul Line și Tommy. Line este de profesie jurnalist și este fiica inspectorului Wisting, iar de doi ani are o relație cu Tommy, un danez care în trecut a fost  condamnat pentru posesie de droguri, iar în prezent a investit niște bani într-un restaurant din Oslo. El a fot personajul care a reușit să mă surprindă cel mai mult în povestea de față.

   Este începutul lunii octombrie, iar Ove Bakkerud se îndreaptă spre căsuța de vacanță pe care o deține în Stavern, Larvik, ca să bată în cuie obloanele ferestrelor, să tragă barca la mal și să încuie casa pe perioada iernii. Însă, în momentul în care ajunge în dreptul ușii, constată că aceasta era întredeschisă, tocurile fărâmate și încuietoarea aruncată pe jos. Încăperile erau răvășite, iar tot ce avea o oarecare valoare dispăruse. Cu voce tremurândă, sună la poliție ca să anunțe că a fost jefuit, iar după discuția avută cu un ofițer de poliție, o idee îi trece prin cap: nu cumva hoții au dat o spargere și la vecinul său, celebrul prezentator tv  Thomas Ronningen? Poate că poliția s-ar implica mai repede, dacă ar auzi că și casa unei celebrități a fost spartă de hoți. Așa că în mare viteză, dă fuga  la căsuța de vacanță a acestuia, unde constată același lucru: pe tocul ușii erau aceleași semne de spargere ca la casa lui, dar parcă aici era ceva diferit. Pe marginea ușii erau stropi de sânge. Însă, marea grozăvie abia acum urmează: în casă descoperă un cadavru!

   În scurt timp, la fața locului își face apariția inspectorul de poliție William Wisting, cel care va prelua cazul. La prima vedere, acesta constată anumite lucruri: încuietoarea fusese distrusă, iar balamaua fusese sfărâmată. Stropi mari de sânge se vedeau pe treptele din piatră, iar sus pe ușă erau vizibile pete întinse, ca și cum cineva s-ar fi sprijinit acolo cu mâna însângerată. Victima, un bărbat, era întinsă pe burtă, într-o poziție ciudat de contorsionată, iar pe cap  avea pusă o cagulă. Capul victimei era sucit într-o parte, cagula ruptă în față, aproximativ în centrul frunții și câteva fragmente de craniu se întrezăreau prin rană. Va fi foarte greu de identificat având în vedere că e complet desfigurat.

“ Ochii ce priveau prin mască erau larg deschiși, ieșiți din orbite, iar buzele erau strânse ca și când s-ar fi chinuit să respire.”

   Primele impresii de la fața locului, au dus la concluzia că unealta cu care a fost spartă ușa pare a fi arma crimei. Dar cine să fie victima? Să fie proprietarul casei sau hoțul? Era și asta o variantă. Poate că a fost surprins, a scăpat ranga și cealaltă persoană l-a lovit. Și totuși, nu există niciun indiciu cum că avusese loc vreo încleștare, în afară de cea a loviturii fatale.

Era ceva ce nu-i dădea pace la acest caz. Nu știa sigur ce anume, dar era ceva neobișnuit pentru etapa preliminară de investigații. Întreaga situație părea premeditată, executată cu sânge rece, dar în același timp lucrurile indicau o oarecare disperare sau lipsă de organizare.”

   Terminându-și investigația de la fața locului, Wisting se gândește să plece până la secție, așa că se îndreptă spre mașină. Însă, nu parcurge nici 100 de metri că imediat observă o mișcare la marginea drumului și încetinește. Un bărbat care mergea împleticit a apărut pe partea opusă a șoselei. Imediat cum a văzut mașina, și-a dus mâna la piept și a căzut în genunchi. Wisting coboară din mașină și se apleacă deasupra individului cu gândul să-l întrebe dacă e bine. Dar, exact atunci, bărbatul se ridică în picioare, îi dă polițistului câțiva pumni de-l lasă lat și îi fură mașina. Dar cine să fi fost bărbatul? Criminalul? Oare Wisting picase drept în calea lui?

“ De obicei nu era atât de expeditiv, dar îi era rușine că presupusul criminal scăpase furând tocmai mașina polițistului care conduce ancheta.”

   Cazul celor șase jafuri petrecute în respectiva noapte va fi destul de greu de rezolvat, având în vedere că furturile calificate comise de persoane provenite din zonele sărace ale Europei de Est constituiau o problemă din ce în ce mai gravă  pentru  poliție. Însă crima de la casa de vacanță va fi și mai greu de soluționat, mai ales că nu se poate face autopsia din cauza că … lipsește cadavrul. Mai bine spus, mașina de la pompe funebre care trebuia să ducă cadavrul la Institutul de Medicină Legală, a dispărut. Inițial, mașina ajunsese la destinație, dar a plecat în mare viteză din nou, fără să lase cadavrul.

   Ulterior, s-a descoperit că aceasta fusese incendiată, iar cadavrul a fost aproape ars. Legiștii vor totuși să facă o autopsie, însă se constată că mortul nu e  cel … potrivit. Nu e cel ridicat din casa de vacanță. Din fotografiile făcute la fața locului și din raportul-sinteză, rezultă că victima fusese împușcată la nivelul stomacului, iar mortul din fața lor, fusese împușcat în gât.

Pot să stabilesc plaga de intrare, traiectoria proiectilului și plaga de ieșire, dar asta înseamnă că este alt cadavru decât cel descris în rapoartele voastre. Nici înălțimea și nici greutatea nu corespund. Cadavrul ars este o persoană mai scundă.”

   Cazul a luat o turnură neașteptată, din momentul în care Line, fiica polițistului Wisting descoperă un alt cadavru într-o barcă din apropierea zonei în care au avut loc jafurile și crima. Aceasta tocmai se despărțise de iubitul ei și se mutase pentru o perioadă în casa de vacanță pe care tatăl ei o moștenise de la unchiului său (coincidența face că respectiva casă să fie cam la 3 kilometri de  cabana unde a fost găsit primul cadavru). Într-o seară a ieșit să se plimbe prin zonă și, pe când se îndrepta spre o barcă, a  constatat cu stupoare că în ea era cineva. Un bărbat, susținut de bancheta de la pupa și cu capul dat pe spate. Ochii îi fuseseră scoși din orbite, iar gura îi era larg deschisă. Există o legătură între cele două cazuri? Trebuie să fie. Dar care? Dar ce legătură există între jafuri, crime și traficul de droguri?

 “Anchetarea unui omor cu autor necunoscut era asemănătoare dezlipirii unei etichete de pe sticla de bere. Nu putea fi niciodată dezlipită în întregime dintr-odată, ci trebuia ruptă și râcâită puțin câte puțin.”

    Despre autor:

   Jørn Lier Horst (n. 1970) a lucrat mulţi ani ca poliţist şi apoi ca şef de investigaţii în Larvik, Norvegia. Romanele sale din seria William Wisting au cunoscut un succes răsunător, cu vânzări de peste un milion de exemplare, şi au fost traduse în treizeci de limbi.

   „Jakthundene”, un alt roman celebru din seria William Wisting, a câştigat în 2012 prestigiosul Rivertonprisen pentru cel mai bun roman poliţist norvegian, distincţia Glassnøkkelen pentru cel mai bun roman poliţist din toate ţările nordice, precum şi, în 2014, Martin Beck Award din partea Academiei suedeze a scriitorilor de literatură poliţistă.

 

Cartea Casa de vacanţă de Jørn Lier Horst, a fost oferită pentru recenzie de către Editura Trei. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Trei. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

Cabaret Biarritz, de José C. Vales-recenzie

„Toate viețile au o cometă. Trebuie să o vezi și să o urmezi. Dacă nu o vezi…”

Titlul original: Cabaret Biarritz

Editura: Trei

Fiction Connection – colecție coordonată de Magdalena Mărculescu

Anul apariţiei: 2017

Traducere din spaniolă de: Marin Mălaicu-Hondrari

Număr pagini: 405

Gen: Polițist

Cotație Goodreads: 3,76

Câștigătorul Premiului Nadal 2015

   Când am văzut „Cabaret Biarritz” într-o librărie, am rămas fascinată de descrierea de pe ultima copertă:

„În 1938, scriitorul de romane populare Georges Miet este trimis de o editură din Paris să investigheze moartea suspectă a unei tinere din Biarritz și să scrie o carte despre cele întâmplate.

Folosindu-se de acest pretext, autorul ne duce în anul 1925, în celebra stațiune Biarritz, un loc plin de glamour, unde o societate extrem de sofisticată își trăia cei mai fericiți ani.

În încercarea de a rezolva misterul morții tinerei, Georges Miet stă de vorbă cu mai multe personaje, care de care mai surprinzătoare, iar cu fiecare nouă depoziție începem să fim tot mai convinși că ceea ce a părut o sinucidere ar putea fi o crimă.

Roman polifonic, Cabaret Biarritz face radiografia unei epoci fericite, a unei societăți care tocmai își revenise după rănile adânci provocate de Primul Război Mondial, o panoramă a aspirațiilor, a visurilor și a coșmarurilor pe care oamenii le aveau în vara anului 1925.”

     Cum îmi plac cărțile și filmele ce redau atmosfera din acea epocă, mi-am spus că sigur este pentru mine. Însă m-am înșelat în oarecare măsură. De ce? M-a luat prin surprindere stilul Eu mă așteptam la o narațiune, îmi închipuiam că Georges Miet este un narator-personaj, care, așa cum se spune în descriere, merge la Biarritz pentru a se documenta în privința crimei și vrând-nevrând, este implicat în viața de acolo. Ei bine, cartea este construită din interviuri pe care Miet se presupune că le-a luat 15 ani mai târziu de la cele întâmplate celor prezenți în Biarritz la acel moment și care au o oarecare legătură cu evenimentele.

     Subiectul este bun, interesant, ceea ce, de fapt, m-a atras din prima. Traducerea este, de asemenea, foarte bună, unele expresii fiind adaptate exact limbii noastre, ceea ce nu pot spune despre traducerile altor cărți.

   Dar să nu fac precum unele personaje din interviuri, ce s-au cam pierdut în detalii, și să trecem la subiect: așa cum ați citit în descriere, Georges Miet este trimis la Biarritz, pentru a scrie o carte despre morțile suspecte petrecute în acea stațiune estivală. Ceea ce nu aflăm din descriere este faptul că Miet și-a început cercetarea după 15 ani de la cele întâmplate, intervievînd diverse persoane. Nu a luat el însuși contact cu atmosfera din acea epocă, ci doar a pus pe hârtie versiunile celor ce au avut mai mult sau mai puțin legătură cu acel caz.

   În 1925, în plină epocă a anilor nebuni (Les Anées Folles), moartea lui Aitzane Palefroi, o tânără de 16 ani, zguduie luxoasa localitate estivală Biarritz: fata, angajată a unei librării, este găsită înecată în apele oceanului. Crimă sau sinucidere? Cine ar fi ucis-o pe acea fată sau ce motive ar fi avut să se sinucidă? Când toată lumea cade de acord că este vorba de o sinucidere, apare o piesă ce nu se potrivește: inelul cu o piatră foarte valoroasă, „Le prince charmant”, ce figura printre lucrurile fetei. Oricine își poate da seama că tânăra nu și-ar fi permis o bijuterie atât de scumpă.

   Cu câteva zile în urmă, trei oameni se înecaseră în apele capricioase ale oceanului: o înotătoare englezoaică și doi bărbați care au încercat s-o salveze, dintre care unul, maître baigneur. Dificil de crezut că doi înotători profesioniști s-au înecat, însă era cunoscut faptul că în acel golf curenții sunt foarte puternici. Să fi fost mai mult decât un accident? Să aibă vreo legătură cu moartea tinerei de 16 ani?

   Multe lucruri cu semnul întrebării, pe care Georges Miet încearcă să le clarifice. În același timp, din interviuri ne putem da seama că nu numai Miet este pe urmele adevărului, ci și alte persoane prezente în acel an la Biarritz: jurnalistul Villequeau, zis Vilko, fotograful Marcel Galet și Beatrix Ross, probabil cel mai interesant personaj din roman: o femeie fermecătoare, cu o personalitate incandescentă, ca și șuvița de păr roșie, moștenită de la străbunica ei.

   Interesantă este și povestea de dragoste dintre Villequeau și Beatrix, rezumată în câteva cuvinte: „À tout jamais…”. Cei doi s-au cunoscut în adolescență, atunci când părinții au adus-o pe Beatrix la Biarritz cu intenția de a-i găsi un soț demn de ea, dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, tânăra de atunci și Vilko s-au îndrăgostit. Relația lor nu a fost posibilă, clasele sociale despărțindu-i ca o prăpastie; familia aristocrată din care făcea parte Beatrix nu ar fi acceptat niciodată căsătoria acesteia cu un simplu jurnalist. Între timp, fiecare și-a refăcut viața cu altcineva, dar nu s-au uitat unul pe celălalt. „À tout jamais…”.

Vă asigur, domnule Miet, că Vilko e singurul om pe care l-am cunoscut care chiar era bolnav de iubire. Marcel o numea „iubirea infernală a lui Vilko”, dar din punct de vedere științific, unii experți au catalogat această emoție în zona iubirii-haos, capabilă să provoace nebuloase mentale care-i conduc pe indivizi la autodistrugerea absolută;

   În vara anului 1925, când Vilko și Beatrix s-au reîntâlnit după 10 ani, el era căsătorit cu o femeie habotnică, vizitată de un preot catolic și care se mortifica, crezând că așa își va ispăși păcatele. Documentarea este foarte bună, în Spania catolică din acea vreme existând această practică oribilă, ce mă făcea să cred că voi visa urât numai citind:

Dacă vreți să vă spun părerea mea sinceră, nu cred că Dumnezeu vrea ca o coapsă frumoasă, albă, fină, așa cum avea stăpâna mea, să fie schingiuită într-un asemenea hal. Nu văd ce interes ar avea Dumnezeu sau Isus Cristos ori mai știu eu care alt sfânt ca o femeie să-și mortifice trupul în asemenea măsură.”

   Datorită profesiei lor, Vilko și fotograful Galet iau contact cu ancheta privind moartea lui Aitzane, iar Beatrix este „creierul”: ea leagă ițele, fiind o femeie inteligentă, cu o viziune detectivistă. Dar se pare că există cineva direct interesat să-i oprească; cineva căruia nu-i convine deloc ca adevărul să iasă la iveală, sperând că verdictul va rămâne cel de sinucidere, respectiv accident. Cine este această persoană și ce motive ar avea? Puteți descoperi singuri, citind cartea.

   Autorul realizează o descriere a Biarritz-ului anilor 1920. Titlul romanului este dat de cabaretul Biarritz, aflat la subsolul Vilei Belza (Vila Neagră, în dialectul basc), un loc cu o faimă mistică, despre care circulă multe legende, cum ar fi ritualurile vrăjitorești desfășurate în trecut. De asemenea, ni se conturează un tablou al societății din acele timpuri: luxul, opulența, risipa împinse până la decadență:

„Vila Belza, vechiul conac gotic ce se înalță pe promontoriul din Biarritz, se bucura în anii aceia de o faimă incredibilă. Pe toată durata verii, în grădinile vilei aveau loc uriașe petreceri și orgii fabuloase și nu exista viciu, plăcere sau perversiune care să nu fie permisă la etaj, într-un cabinet numit Aux secret plaisirs. Apoi erau restaurantele unde păcatele gastronomice nu erau cu nimic mai prejos decât cele trupești.”

„În salle à manger, după ce am reușit ca dezgustătorul și livrescul Entendu să nu găsească loc la masa noastră, ne-am dăruit șampaniei și unui formidabil meniu compus din labirintice porții de calcan, raci, pateuri, carne condimentată în stil provensal, coaste de miel, galantine de gâscă, compot, șerbet, salată, brânzeturi glacé…”

„Bărbații purtau costume de gală impecabile și aveai impresia că doamnele se hotărâseră să expună privirii toate bijuteriile Franței; în general, mai puțin fetele cele mai tinere și mai îndrăznețe – care preferau moda de ultimă oră -, toate purtau rochii lungi, de seară, cu tocă de pene și nenumărate perle și diamante prinse în coliere și diademe.”

Grădina era splendidă, cu focurile ei de tabără, cu mesele îmbietoare pline de mâncăruri aduse din cele mai exotice, îndepărtate și sălbatice locuri din lume, cu fântânile ei de lichior și șampanie, coșurile cu flori și fructe…”

Chelnerițele, extraordinare reprezentante ale voluptății și lascivității feminine, își purtau șoldurile rotunde printre mese, oferind cocteiluri speciale, vinuri fierte și aromate, licori tari, țigări, cocaină, efedrină și alte delicii senzuale, onirice și narcotice.

   Ce mi-a plăcut:

– faptul că m-a determinat să aflu mai multe despre acea regiune aflată la granița dintre Spania și Franța, dorindu-mi s-o vizitez: Țara Bascilor, Biarritz (Miarritze în bască), San Sebastián, Côte des Basques, Vila Belza, sunt convinsă că formează un circuit superb:

„Daaa, San Sebastián, cu apele lui senzuale și nisipurile de aur! San Sebastián cu briză tandră la înserat și nopți visătoare petrecute în saloane de chihlimbar! (…)San Sebastián a fost întotdeauna locul predilect de întâlnire al aristocraților și nobilimii și pe acolo trecuseră prinți ruși, regi ai unor țări care acum nici măcar nu mai există sau sultani din țări exotice și pline de deșerturi.”

– descrierea societății din acele timpuri;

– subiectul, destul de interesant și impresia de autentic imprimată faptelor;

– traducerea, foarte bună în comparație cu alte cărți;

– povestea de dragoste dintre Vilko și Beatrix Ross: „À tout jamais…” – n-o să mai pot auzi aceste cuvinte fără să mă gândesc la ei;

– se poate spune că există un oarecare umor; deși unele interviuri m-au exasperat prin devierea de la subiect, unele mi s-au părut amuzante, prin ignoranța și spontaneitatea personajelor:

Unul dintre cei doi, nu știu dacă fotograful sau celălalt, tocmai zicea: „E ca și cum am trăi într-o povestire de Edgar Allan Poe”. Habar nu aveam cine era acel Edgar și nici nu-i citisem povestirile, dar m-am gândit că dacă vorbea despre cimitire, atunci eram obligat, ca maxim reprezentant al cimitirului public Sabaou, să mă informez și să aflu tot cer se putea afla despre obiceiurile de îngropare din alte părți ale lumii, mai ales dacă acel Edgar era și el gropar ca mine.”

„Doamne, Dumnezeule!

Așa a zis, de față cu mine! Sunt gata să jur pe șnițelul vienez!”

„„Ar trebui să-l citiți pe Rimbaud, domnișoară, pe Rimbaud”, îi spunea nimfei Krystyne.

„A, da? Are nume de toboșar, Rimbaud ăsta.””

    Ce nu mi-a plăcut:

–  notele de final, aflate la sfârșitul cărții – totuși, recunosc că aceasta este o preferință personală, nu-mi place să dau paginile până la sfârșit de fiecare dată când apare o notă;

Citate:

„Povestea asta, spusă la nesfârșit, cum că moartea îi face egali pe oameni e un basm pentru suflete pioase.”

„Ehei, văzusem eu multe tragedii în război și credeam că nimic nu mă va mai înfricoșa de atunci înainte. Dar asta era valabil doar pe jumătate: nicio grozăvie făcută de bărbați nu mă mai îngrozea, e drept, însă frumusețea femeilor, fără cel mai mic efort, mă învingea și dădea cu mine de pământ.”

„Toate viețile au o cometă. Trebuie să o vezi și să o urmezi. Dacă nu o vezi…”

„Oamenii care au sufletul împăcat nu bat drumurile, nici nu se duc în păduri, nici nu urcă îngustele cărări de munte, nici nu se aventurează pe culmi. (…) Chiar dacă ei neagă, mulți alpiniști își caută moartea, de fapt, vor să plătească cu viața lor pentru crimele și păcatele pe care le au pe conștiință.”

    Despre autor:

   José C. Vales este un editor, traducător, scriitor născut în 1965, în orașul spaniol Zamora. Licențiat în Filologie Hispanică la Universitatea Salamanca, scrie critică literară și se implică în jurnalismul cultural. Romanul „Cabaret Biarritz”, pentru care a câștigat Premiul Nadal în 2015 (unul dintre cele mai importante premii literare acordate în Spania), este cel de-al doilea publicat. A mai scris „El pensionado de Neuwelke” și  „A passeggio per Biarritz: Guida turistica 1929

Diverta

Cartea Cabaret Biarritz de José C. Vales este oferită pentru recenzie de Diverta. Cartea poate fi comandată de pe site-ul www.dol.ro. Activitatea magazinului online şi promoţiile pot fi urmărite pe pagina de facebook.

Acolo unde femeile sunt regi, de Cristie Watson

Nr. de pagini: 384
Titlul original: Where Women Are Kings
Traducere din engleză de Irina Negrea
Anul apariţiei: 2017

Autoare laureată a Premiului Costa pentru roman de debut

   Cartea lui Christie Watson vorbește despre iubirea maternă în cele mai felurite reprezentări ale sale, dar prezintă și lumea exotică a Nigeriei, cu senzațiile, culorile și mirosurile care o definesc.
Elijah, un băiețel nigerian de șapte ani, născut în Anglia, se luptă cu propriul comportament deviant, pe care îl consideră provocat de un vrăjitor dinăuntrul său.
Aflat în plin proces de adopție, Elijah este împărțit între iubirea pentru mama biologică, Deborah, și cea adoptivă, Nikki. La un moment dat, asistenții sociali descoperă că Elijah a fost abuzat și traumatizat fizic și psihic.
În lupta lui de a se accepta și de a-și găsi liniștea alături de noua sa familie, Elijah vrea să se convingă, totuși, de dragostea lui Deborah, iar prețul pe care îl plătește este devastator.

   “Watson zugrăveşte portretul unei lumi sfâşiate de conflicte legate de credinţă, rasă sau apartenenţa la o categorie socială. Cartea devine tot mai convingătoare şi adesea, în mod neaşteptat, capătă accente comice pe măsură ce personajele pline de viaţă insuflă umor şi autenticitate unei poveşti pe alocuri teribil de dureroase.” – New York Times Book Review

   “Watson creează o suită de personaje extraordinare şi construieşte o poveste remarcabilă despre dragostea familială pe fundalul tensiunilor sociale.” – Booklist

   “O carte sofisticată, scrisă pe mai multe planuri, care vorbeşte despre ce înseamnă cu adevărat o familie şi despre ceea ce trebuie să facem pentru cei pe care îi iubim.” – Kirkus Reviews

   Christie Watson (n. în 1976) este o autoare britanică al cărei roman de debut, Tiny Sundbirds, Far Away, a câştigat Costa First Novel Award în 2011.
Născută în Stevenage, a abandonat şcoala la vârsta de 16 ani şi, după un an de voluntariat în cadrul organizaţiei Scope, a devenit asistentă medicală. Mulţi ani a îngrijit copii înainte să se apuce de scris şi să îmbine cele două profesii. A câştigat bursa Malcolm Bradbury, ceea ce i-a permis să urmeze cursul de creative writing de la University of East Anglia.
În prezent, este director de program în cadrul cursului de creative writing de la St Mary’s University. Locuieşte la Londra împreună cu copiii săi.

   “Christie Watson dovedeşte o profundă înţelegere a experienţelor prin care poate trece un copil ca Elijah şi îşi tratează personajele cu multă empatie. Indiscutabil, Acolo unde femeile sunt regi are o forţă uriaşă.” -Publishers Weekly

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Sursa: Editura Trei

Câinii, de Allan Stratton-Editura Trei

Titlul original: The Dogs

Traducere din engleză de Luminița Gavrilă

Număr de pagini: 272

Anul apariţiei: 2017

 

  De cinci ani, Cameron și mama lui se mută dintr-un loc în altul. Tatăl băiatului e pe urmele lor. Cel puțin, asta i s-a spus lui Cameron.
Când se stabilesc la o fermă izolată, băiatul începe să vadă și să audă lucruri care nu pot fi reale. Curând, ajunge să se îndoiască de tot ceea ce credea că știe și se întreabă dacă nu cumva își pierde mințile.
Ce se ascunde în noapte? Ce e îngropat în trecut?
Cameron trebuie să afle secretele întunecate înainte ca acestea să-l distrugă.

“Un thriller psihologic pe care nu-l poți lăsa din mână… straniu, întunecat și inteligent construit. Dialogurile vii, autentice și scenele memorabile alcătuiesc o poveste desăvârșită, al cărei final dramatic întrece toate așteptările.” – The Guardian

“Un tată monstruos, hărțuitor, coșmaruri alienante, un băiat fantomatic, câini sălbatici și un subsol dărăpănat – cadrul perfect pentru o poveste înfiorătoare despre un băiat care, încercând să dezlege un mister, descoperă ce secrete poate ascunde trecutul cuiva. Un melanj captivant de crime și poveste de familie.” – Kirkus Review

Allan Stratton este un multipremiat romancier și dramaturg canadian. Romanul său Chanda’s Secrets a fost distins cu American Library Association’s Michael L. Printz Honor Book, Children’s Africana Book Award și ALA Booklist’s Editor’s Choice. De asemenea, a stat la baza filmului Life, Above All, care a făcut parte din selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes în 2010.
Continuarea acestui roman, Chanda’s Wars, a câștigat în 2009 Canadian Library Association’s Young Adult Canadian Book Award.
Alte cărți de succes ale lui Allan Stratton sunt Borderline, Leslie’s Journal și Phoenix Lottery.

Câinii a câștigat Red Maple Award și a obținut numeroase nominalizări, printre care la Young Adult Novel Thriller Award, 2016 și American Library Association Best Fiction for Young Adults. Este în curs de publicare în 13 țări.
Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de Wild Media Entertainment.

Sursa foto şi text: Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Dublă atracţie, de S.L.Jennings-Editura Trei

Titlul original: Tryst

Traducere din engleză de Oana Dușmănescu

Număr de pagini: 352

Anul apariţiei: 2017

O poveste incendiară despre un cuplu cu o căsnicie fericită, care se hotărăște să intre într-o aventură provocatoare pentru a-și condimenta viața sexuală – dar niciunul dintre ei nu-și imaginează unde îi va duce această încercare.

   Heidi DuCane este agent de presă: îi place succesul și își iubește soțul, pe Tucker DuCane. Deși sunt firi total opuse, ceea ce îi leagă este o dragoste profundă și dăruirea față de celălalt. Dar relația lor – nu doar cea intimă – va fi pusă la grea încercare odată ce în scenă intră fermecătorul Ransom Reed, star rock și seducător irezistibil.

 „Dar când mă uit la soţul meu, ştiu că s-a schimbat ceva între noi, ceva care a reaprins dorinţa incontrolabilă pe care o credeam pierdută de câţiva ani. A trecut mult timp de când m-a sărutat ultima oară cu atâta fervoare. Am simţit că mă vrea — m-am simţit dorită. Şi deşi ştiam că în braţele lui eram în siguranţă, atingerea lui mă înnebunea.”

S.L. Jennings se declară soția mândră a iubitului ei din liceu, mama a trei băieți neastâmpărați și o autoare de cărți romance care sunt bestselleruri New York Times și USA Today. Când nu se gândește obsesiv la cărțile pe care le adoră, își dă întâlnire cu iubiți fictivi la librării independente sau savurează un Bloody Mary în localurile ei preferate din Spokane, Washington. Recunoaște că e o snoabă în privința mâncării, că e dependentă de machiaj și că îi plac toate lucrurile lucioase, sclipitoare și kitsch.

De aceeași autoare, în colecția Eroscop a apărut romanul Pervertirea.

Sursa: Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
6

”Dens şi convingător…Bun venit în lumea lui Jack Reacher: mereu în alertă, el se află de fiecare dată în locul nepotrivit la momentul potrivit. Lee Child a creat un personaj emblematic pe care alţi autori de thriller încearcă să-l egaleze, fără să reuşească nici măcar pe departe.”

Să nu te întorci niciodată de Lee Child

Editura Trei
Data apariţiei: Aprilie 2014
Colecţia Fiction Connection
Traducător: Constantin Dumitru‑Palcus
Număr pagini: 514

   “O cursă ameţitoare ce te ţine cu sufletul la gură! Una dintre cele mai bune cărţi ale seriei Jack Reacher, cu o intrigă foarte bine construită şi răsturnări de situaţie surprinzătoare.” (The New York Times)

     Lee Child s-a născut în 1954 la Coventry, în Anglia. Urmează liceul la Birmingham şi studiază dreptul la Sheffield. Mai întâi lucrează cu jumătate de normă într-un teatru, apoi se angajează la studiourile de televiziune Granada din Manchester. Este concediat în 1995, după 18 ani de muncă fără reproş şi o activitate sindicală deloc pe gustul patronilor. Cititor pasionat încă din copilărie, Child transformă criza în ocazie: îşi cumpără hârtie şi pixuri şi se apucă să scrie. Rezultatul: Capcană Margrave (Killing Floor, 1997; Humanitas, 2006), primul roman din seria Jack Reacher, succes instantaneu în Marea Britanie şi SUA. Cele nouă romane care i-au urmat au urcat, fără excepţie, pe primele locuri în clasamentele de vânzări din SUA şi Marea Britanie şi au fost traduse în peste treizeci de limbi. În colecţia “Thriller & Mystery” au mai apărut Să nu greşeşti, Evadare imposibilă, Nimic de pierdut, Nimic nu e uşor, Anchetă, Urmărit, Personal, Ghinioane şi încurcături, Convinge-mă, 61 Ore. Numele real al lui Lee Child este Jim Grant.

    “Nimeni nu-l egalează pe Reacher, un împătimit al acţiunii şi al situaţiilor periculoase. Deviza lui: M-am antrenat să transform frică în agresiune.”(Kirkus Review)

     Eroul cărţii, un fost poliţist militar, fost comandant al Unităţii 110, maior în rezervă, se hotărăşte să-i facă o vizită actualului comandat, maior Turner, o femeie. Nu vrea decât s-o cunoască pentru că i-a plăcut vocea ei şi să revadă Unitatea 110, locul cel mai aproape de ideea de casă în mintea lui. Unitatea 110, o extensie a Poliţiei Militare, a cărei înfiinţare s-a produs din necesitatea de-a investiga neregulile şi afacerile dubioase, făcute în ţară sau afară de către ofiţeri superiori sau grupuri de ofiţeri. Jack s-a pensionat din postul de comandant al acestei unităţi şi sătul de perioada când a fost la ordine şi sub arme acum duce o viaţă liberă. Nu are familie, nu are prieteni, nu are o casă a lui, circulă dintr-o parte în alta a ţării la libera lui alegere, petrece nopţi în moteluri, seri în orăşele, fără bagaje, fără nici un ţel, cum s-ar spune ”cu casa în spinare”. Este un tip puternic, super antrenat şi fizic şi psihic, cu o putere rapidă de luare a deciziilor.
     Şi totuşi conversaţia lui cu maior Turner şi promisiunea că va trece pe acolo la o cafea declanşează toată nebunia, mai ales că maiorul scoate dosarul lui Jack din arhivă şi-l reciteşte.
    Jack Reacher nu este numai un nume, ci un star în unitate, metodele lui de luptă şi cercetare erau predate la cursuri, iar poveştile despre cazurile rezolvate de el circulă printre ofiţeri şi soldaţi.
   Când Jack ajunge la sediul Unităţii 110, spre surprinderea lui, este primit de colonelul Morgan care-i comunică faptul că maiorul Turner este arestată pentru luare de mită, şi el însuşi este incriminat în două procese şi i s-au dat două avocate să-l consilieze. Un proces era reclamaţia unei familii de interlopi care susţine că Jack cu mulţi ani în urmă le-ar fi bătut băiatul şi asta în timp ar fi dus la moartea lui, celălalt un proces de paternitate, fiind vorba despre o fată de 15 ani pe care ar fi avut-o cu o tipă în Coreea. Mergând la motelul unde i se rezervase o cameră, Jack observă că este urmărit de doi soldaţi (nici FBI nici CIA, nici MP) cu care în final are şi o altercaţie după ce ei îi cer să plece din oraş şi să dispară. Intrigat de toate acestea merge la Unitate când Morgan nu este acolo şi află că Turner ar fi închisă la Fort Dyer în secret, şi că echipa lor din Afganistan trimisă de ea pe urmele unui suspect are probleme. Fiind cel mai mare în grad în acel moment (şi fiind trecut de Morgan ca rechemat în armată) Reacher se implică, dar oamenii sunt găsiţi morţi. Încearcă să vorbească şi cu avocatul maiorului Turner, dar nu află prea multe. Totuşi avocatul este bătut în cursul serii şi Morgan îl învinuieşte pe el, acesta fiind un motiv de a-l închide şi pe el la Fort Dyer. Jack folosindu-şi cunoştinţele şi mintea analitică, pune la cale un plan şi reuşeşte să plece din închisoare cu maiorul Turner, iau o maşină şi reuşesc să dispară.
   Şi-acum începe aventura propriu-zisă, întreruptă ici şi colo de nişte discuţii între doi tipi cu indicativele Romeo şi Julieta, din care ne dăm seama ce forţă puternică aveau la dispoziţie, reuşind să cunoască mişcările celor doi şi chiar să încerce să-i anihileze, ei fiind de fapt cei care orchestrează acţiunea.
   Jack şi Turner îi caută iniţial pe cei care îl acuză pe Jack, vrând să afle ce se întâmplă de fapt şi de ce sunt vânaţi. Sunt ajutaţi de sergenţi şi personal chiar de la Unitatea 110, care-i admira şi respecta pe amândoi şi-şi dau seama că Morgan nu a fost trimis acolo din motive reale şi corecte. În momentul în care avocatele lui Jack realizează că totul este un fals încearcă şi ele să-i ajute cu diferite informaţii.
    Ceea ce îi deranjează pe amândoi e problema omului din Afganistan, apărat de anumiţi ofiţeri americani, mai ales că nu pot să-şi dea seama ce legături de afaceri ar avea aceştia.
      Până la urmă vor descâlci ghemul şi vor afla adevărul.
     Dacă vreţi să aflaţi cine şi de ce vrea să facă uitate anumite lucruri, chiar călcând la propriu pe cadavre citiţi cartea. Veţi vedea cum oameni ajunşi în sferele înalte ale puterii, fără a avea nevoie de bani, doar din setea de putere, doar pe ideea “o fac fiindcă pot şi sunt intangibil”, declanşează urmăriri, accidente, decese, implică oameni nevinovaţi, plătesc folosind bani publici o mică armată proprie şi totul doar pentru că se plictisesc şi vor acţiune şi aventură.
    Sunt sigură că veţi citi cu plăcere cartea, de fapt orice carte a lui Lee Child pentru că autorul nu ne omoară cu descrieri, ele există dar numai atât cât sunt necesare, dialogurile şi acţiunea primează.
     Ai impresia că urmăreşti un film, plin de urmăriri şi adrenalină, cu un personaj principal bine antrenat şi cu o minte analitică, care normal are şi episoade de dragoste foarte frumos scrise.
    Poate de aceea seria cărţilor lui Lee Child avându-l pe Jack Reacher că personaj principal a avut un asemenea succes.
    Asociated Press spune: ”Dens şi convingător…Bun venit în lumea lui Jack Reacher: mereu în alertă, el se află de fiecare dată în locul nepotrivit la momentul potrivit. Lee Child a creat un personaj emblematic pe care alţi autori de thriller încearcă să-l egaleze, fără să reuşească nici măcar pe departe.”
    Cărţile au fost şi ecranizate eroul principal fiind interpretat de Tom Cruise.
    Pentru mine este o plăcere să citesc un thriller atât de reuşit (de fapt am cam citit tot ce a apărut la noi de Lee Child) aşa că din punctul meu de vedere cartea merită numărul maxim de steluţe. Citiţi cărţile autorului şi vă aştept cu păreri.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
16

Editurile mele preferate

   Se pare că a mai trecut un an. Un an bogat în apariţii literare, multe cărţi bune, multe preferinţe, dar surpriza ceea mare vine de la autorii români. Avem scriitori talentaţi. si avem o mulţime de edituri. Nu ştiu de la cine vă faceţi cumpărăturile, care editura vă place, care are cărţi bune, sau un gen preferat, cert este că vreau să vă fac eu lista mea cu editurile şi cărţile preferate.
Nu am un top al editurilor, am doar edituri preferate. De exemplu anul trecut editura Leda m-a încântat cu genul fantasy, distopic.
Voi încerca să prezint câteva din cărţile editurii:

Editura Leda cu, câteva din multitudinea de cărţi foarte bune, care m-au încântat.

1.Seria LUX-Obsidian, Onix, Opal, Origin-Jenifer L.Armentrout-o serie despre un vecin extraterestru sexy.
2.Seria Tristeţi de sucub-Richelle Mead, o autoare de urban fantasy, o serie de 6 cărţi. O combinaţia explozivă între Buffy şi Totul despre sex.
Georgiana este sucub-adică un demon sexy şi plin de glamour, care seduce muritorii şi le absoarbe energia.
3.Magie de doi baniKelly Armstrong-o fată care este vrăjitoare-deştepte, sexi şi supranaturale-femeile din Cealaltă lume.
4.Seria Kierei Cass-Alegerea, Elita, Aleasa-un roman în care reality show-ul îşi dă întâlnire cu un basm distopic. 35 de fete. O singură coroană. O competiţie unică.
5.Seria Vrăjitor şi Vrăjitoare-James Patterson şi Gabrielle Charbonnet-unde în cele 3 volume facem cunoştinţă cu doi fraţi care au fost smulşi de lângă familie şi aruncaţi în închisoare, motivul-vrăjitorie.
6.Seria Eve-Anna Carey-cele 3 volume ale sale ne poartă într-o fascinantă aventură distopică, petrecută în 2032  la şaisprezece ani după ce un virus mortal a şters aproape întreaga populaţie de pe faţa pământului.

Editura Epica: la fel, avem o multitudine de cărţi foarte bune, diverse subiecte, dar mai ales poveşti de dragoste.

1.Duff-Kody Keplingar-intensă, înflăcărată şi mistuitor de sinceră, scrisă pentru tineri. O răţuşcă între lebede.
2.Fum şi os-Laini Taylor-o carte fantasy, prima din serie, care ne ţine cu sufletul la gură.
3.Urgia şi zorile-Renee Ahdein-o poveste în genul celor ,,o mie şi una de nopţii”. Intrigă, politică, revoltă mocnită, loialitate pusă sub semnul îndoieli, dragoste arzătoare şi o boare de vrajă.
4.Răniţi-Jasinda Wilder-Războiul ne-a răpit totul. Acum nu rămâne decât să ne salvăm unul pe altul.
Rivali-Penelope Douglas-Doi adolescenţi înstrăinaţi, jucându-se cu focul şi forţând graniţele dintre iubire şi ură.
5.Intimidare-Penelope Douglas-doi tineri, doi foşti prieteni, dar care au ajuns să se urască, sau poate nu, cine ştie motivele.
6.Zece respiraţii scurte-K.A.Tucker, prima carte din serie-O carte foarte bună de ficţiune contemporană pentru tineri. O poveste de dragoste inspirată din viaţa reală a tinerelor puternice şi independente.
7.Love&Gelato-Jenna Evans Welch-o vacanţă de vara în Italia devine un periplu de neuitat prin Toscana, în acest roman cu mult romance, mister şi aventură.

Editura TREI-care ne încântă cu numeroasele sale cărţi şi diferite genuri.

1.Seria Străzilor-Pe strada Dublin, Londra, Jamaica, India-Samantha Young-sunt patru cărţi erotice, patru poveşti de dragoste superbe. Erotism. Senzualitate. Romantism.
2.Caleidoscopul inimilor-Claire Contreras-o poveste de dragoste între doi tineri. Era prietenul cel mai bun al fratelui meu. N-ar fi trebuit să devină iubitul meu.
3.Trilogia Grişa-Regatul Umbrelor, Regatul Furtunilor, Regatul Luminilor-Leigh Bardugo-Un ţinut fabulos: Ravka. O elită magică: Grisha. O eroina cu superputeri: Alina Starkova.
4.Banda celor şase ciori-Leigh Bardugo, prima carte din serie. Şase proscrişi periculoşi. O misiune imposibilă.o carte magnifică.

Editura Rao-ne încânta cu cărţi la fel de bune.

1.Regatul spinilor şi al Trandafirilor, prima carte din serie. Sarah J.Maas ne încântă cu o lume fantastică. Un volum fermecător, captivant şi plin de imaginaţie.
2.Sub luna de şofran-Nicole C.Vosseler-splendoarea senzuală a Orientului şi sentimente care transced epocii.
3.Codul lui Da Vinci
4.Simbolul Pierdut
5.Conspiraţia
6.Inferno
7.Fortăreaţa digitală-aceste cărţi ale autorului Dan Brown sunt considerate opera unui geniu. Acest scriitor este cel mai bun, unul din cei mai inteligenţi, iar operele sale sunt cu subiecte diverse. Merită citite!

Editura Quantum vine cu autori români, ceea ce mă încântă. Cărţile lor merită citite, sunt foarte frumoase.

1.Seria lui Theo Anghel-Am murit din fericire, sunt 4 volume, al 5-lea pe drum, iar acţiunea lor este magnifică, sublimă, eroii noştri trecând prin diferite provocări, iar ce descoperim ne lasă muţi de admiraţie. O lume nouă, o savoare delicioasă a lecturi.
2.Felinare stinse-Cristina Oţel-eroina noastră încearcă să îşi descopere identitatea, problemele prietenilor sunt şi problemele ei, iar povestea de dragoste este superbă.
3.Marina Neagu, o autoare pe care am promis că o bat dacă o prind, mă ţine în suspans cu seria începută –Urlet în tăcere-o poveste incendiară, în care abia îi aştept continuarea.
4.Frumuseţi monstruoase-Marina Neagu-o carte în care fantasy, acţiunea şi romance, sunt la ele acasă. O carte pe care nu poţi să o laşi din mâna până la final.
5.I.R.En-Sandra Coroian-o lume în care oamenii se ghidează după 5 coduri, sunt conduşi de 5 Supremi, iar visele sunt interzise, o tânăra prodig, se zbate să descopere adevărul, încălcând regulile. Un S.F-care îmi place.

O editură nouă -Librex, dar care a venit în forţă cu autori români, m-a lăsat cu nopţi nedormite, cu nevoia de a citi alte şi alte cărţi ale acestor autoare de romance.

1.Triplu H,VOL 1,2,-Pur şi simplu m-au lăsat fără replică, poveştile de dragoste, dialogurile super haioase, mi-au cucerit inima pentru totdeauna.
2.Micuţa balerină-Corina Cândea-ea are un vis frumos, să danseze, el vrea să continue cu fotbalul american. Oare va avea succes relaţia lor?
3.Măşti şi secrete-Corina Cândea-o poveste de dragoste în care, trădarea, dragostea, suferinţa, sunt la ele acasă. O carte superbă.
4.Cercurile mistice, Oraşul de deasupra-Nicoleta Tudor, este o serie frumoasă, unde dragostea este la ea acasă. Abia aştept şi vol 3-Teora.
5.Seria Oanei Arion, Nemuritor-care va avea 5 cărţi, ne poartă peste tot, ne subjugă, ne face să fim alături de eroi cu sufletul la gură.
6.Seria Tratament Special.Anna-Davine M.Vesco şi Lexi B.Newman, sunt pe lista mea de dorinţe. chiar dacă nu le am, ştiu că sunt superbe, merită citite.

Editura Miron-nu mai are nevoie de nici o prezentare. Zeci şi zeci de cărţi de dragoste, zeci de autoare care te fac să vibrezi citind poveştile lor. Când văd o carte cu sigla Editura Miron, este clar, o vreau!

Editura Litera iarăşi are zeci şi zeci de cărţi de dragoste foarte bune. Atât cărţile din Libertatea pentru femei de vineri, cât şi cărţile de sâmbătă-colecţia Iubiri de poveste, sunt neapărat la mine în bibliotecă.

O editură nouă-Celestium,cu cărţile Ralucăi Butnariu-Regăsire, Privilegii, Deziluzii, merită toată atenţia mea.

Am prezentat doar câteva edituri, dar sunt şi alte edituri bune cu zeci de cărţi care îşi aşteaptă cititorii.
Sper că am fost de folos cu preferinţele mele şi aştept şi de la voi-să văd ce preferaţi.

Consideră-te fericit că ai dreptul să trăieşti înainte de a muri.

Copilul divin, de Pascal Bruckner

Editura: Trei

Numărul de pagini: 181

Titlul original: „Le divin enfant”

Limba originală: franceză

Anul apariţiei: 2016

Traducerea: Lucia-Cecilia Călinescu.

   Copilul divin este un roman cum nu aţi mai citit până acum. Pot să bag mâna-n foc pentru asta! Aş spune că este un roman-alegorie al erei tehnologizării în care trăim, o lume în care apanajele individului sunt gadgeturile ce „cresc”, se diversifică odată cu el, dar şi o lume a concurenţei în care „a fi diferit”, „a fi altfel” garantează certificatul unui soi de supremaţie. O supremaţie iluzorie, clădită pe un complex de supracompensare de tipul…”buricul pământului”.

   Madelaine, o tânără soţie provenită dintr-o familie cu precepte rigide, adânc înrădăcinate ( „frica nu ucide, te împiedică să trăieşti” ), îşi doreşte pentru gemenii săi încă nenăscuţi o soartă extraordinară. Nu e sigură în ce manieră: extraordinară pentru copilăria, adolescenţa, viaţa actuală de adult – toate îngrădite de temeri şi prejudecăţi sufocante – sau pentru lumea care nu a mai văzut un asemenea experiment: îşi doreşte ca încă din pântecul ei, din „republica uterină”, fetuşii să beneficieze de o educaţie precoce. Pentru asta apelează la doctorul Fontaine, un Frankenstein decrepit şi instabil, care îi transformă uterul într-un laborator plin de fire, aparate şi conexiuni liliputane prin intermediul cărora gemenii Louis şi Céline Kremer beneficiază de toată cultura lumii. Absorb această informaţie într-o manieră atât de galopantă, încât devin erudiţi înainte de a se naşte.

   Dilema „existenţei” lor uterine este cea de a veni pe lume sau nu. Autoclaustrarea în alcovul matern le-a adus întreaga cultură a lumii la picioare, fiind protejaţi, excluşi din banala, frivola şi violenta lume de afară. Pur şi simplu îşi rezervă dreptul de a nu se naşte, de a trăi la nesfârşit în interiorul mamei-matcă. Există în text un pasaj delicios, uşor burlesc, în care însuşi Dumnezeu, revoltat de insolenţa fetusului ce ameninţă să-i ia locul prin nesfârşita sa cunoaştere, insistă ca acesta să se nască:

– Consideră-te fericit că ai dreptul să trăieşti înainte de a muri.

  • Nu vreau nici una, nici alta.
  • Măcar ştii ce vrei?
  • Da, să rămân la mama şi să citesc. Nu mă simt bine decât în calm şi în meditaţie. Realitatea nu face doi bani atunci când ai o bibliotecă în minte.
  • Cine ţi-a băgat în cap aiureala asta?
  • Lectura, Doamne: ea m-a făcut intolerant la mediocritatea cea de toate zilele.
  • Adevărul e că ai citit prea mult pentru vârsta ta. Afară te vei putea instrui fără probleme.
  • Nu, aş pierde groaznic de mult timp crescând, mâncând, dormind. M-aş risipi, prea multe lucruri mi-ar deturna atenţia de la esenţial. Şi apoi, să suport transporturile în comun, circulaţia blocată, mirosurile urâte, nu, mulţumesc!Nu vreau să îndur existenţa aşa cum alţii îşi poartă guşa.” ( p. 57-58 )

   Céline nu mai este o problemă pentru că ea alege să se nască şi să strălucească prin atotştiinţă printre muritorii de rând. Groaznică soartă o pândeşte: exploatându-şi creierul în stadiul incipient, se …tâmpeşte prin naştere. Devine un sugar încet, retard în gesturi şi gândire.

   Ceea ce urmează depăşeşte limitele imaginaţie, găsindu-şi totuşi locul într-o ficţiune perfectă. Vanitatea fetusului nenăscut depăşeşte orice margine: ridică pretenţii, lansează trenduri, are admiratori fanatici, ba chiar gărzi de corp. Palierele cunoaşterii de la literatură, filosofie, retorică şi până la matematică sau neurobiologie îi sunt accesibile, extrem de familiale. Toate, mai puţin cele lumeşti. Se îndrăgosteşte de efervescenta şi capricioasa Lucia cea care, prin gesturile şi aluziile seducătoare aproape îi destabilizează încrederea în refugiul matern.

   După glorie urmează decăderea „zeului” nenăscut: lumea îl priveşte ca uzurpator, mama, Madelaine, ajunsă la o greutate şi o înălţime considerabilă, îl reneagă şi încearcă cu disperare să scape de el ( „Debarasaţi-mă de acest găinaţ închistat în mine!” ). Megalomania „Copilului Divin” devine din ce în ce mai greu de suportat, relicva…vie, ostentativă a limitării individului de rând. Împreună cu Fontaine, medicul ce şi-a însuşit meritele diabolicului experiment, urzesc un plan de a se descotorosi de incomodul fetus ce-o locuieşte şi-o domină deopotrivă. Prin intermediul drogurilor şi a copuşilor farmaceutici, embrionul ce nu devenise încă fiinţă este exilat spre nefiinţă.

   Iată câteva imagini de-un savuros amestec de haz şi grotesc despre „descompunerea” Peitei Foetale: „Era atât de hidos, încât îţi era frică, privindu-L doar, să nu te contaminezi şi să te stâlceşti la faţă. (… Pastilele de siliciu fixate în jurul capului Său formau o adevărată coroană de spini înfipţi în carne, din care ieşeau picături de sânge uscat de mărimea unui cui. Figura Lui de bebeluş-bătrânel, caraghioasă, sfrijită, fără dinţi, era scena unor precipitaţii abundente: ochii îi lăcrimau, nasul îi curgea, I se scurgeau balele! Din craniu îi ieşea un fel de scrâşnet, ca şi cum un orologiu încerca să se pună în mişcare. Alături de mica Sa tumoare cerebrală era aşezat, pe cutia craniană acum la fel de plată ca terenul de aterizare al unui elicopter, un girofar care împrăştia lumini roşii şi albastre. Mucusul chircit părea a fi o creatură preistorică, împopoţonată cu ceva zdrenţe moderne, unul dintre cele mai neliniştitoare amestecuri care pot fi imaginate.” ( p.167 )

   Dincolo de intriga inedită, Copilul divin este un roman cu o scriitură impecabilă, de-o plasticitate aproape barocă. Rar mi-a fost dat să parcurg un stil atât de generos, c-o vastitate a detaliilor şi-un umor al apelativelor ca cel al lui Pascal Bruckner. Am extras pentru voi câteva dintre ironiile pe care autorul, cu-o imensă tandreţe auctorială, le aruncă propriei progenituri literare. Astfel, îl numeşte pe rând: „Plicticosul Moşneguţ”, „Sublimul Pisălog”, „Celestul Păduche”, „Minusculul Torquemada, „Erzaţ Cârâitor”, „Micuţul Sechestrat”, „Robinson Măreţul” „Marele Pontif Sugar”, „Copilul-Creier”, Micuţul Purceluş” „Alteţa Sa Liliputană”, „Jucăra Speculativă”, „Chichineaţa Cernobâlului”, „Micuţa Mumie Foetală”, „Pepita Foetală”, „Virginul Dezgustător” şi-alte câte şi mai câte.

   Din toate punctele de vedere, Copilul divin este o lectură rară. Fie că vă va amuza teribil sau, din contră, vă va revolta, miza textului cade pe capacitatea de a extrage câteva probleme ale societăţii prezente, clar conturate: divergenţele de opinie şi mentalitate dintre copii şi părinţi, dorinţa tinerilor de a uzurpa autoritatea parentală, de a se elibera de orice constrângere. Mai e apoi neputinţa structurală de a asimila o mult prea vastă informaţie ca şi toate giumbuşlucurile, motivaţiile interioare sau exterioare ce-l împing pe om spre autodepăşire.

   Născut la Paris în 1948, Pascal Bruckner este romancier şi eseist, o figură emblematică a intelectualităţii franceze. La Editura Trei au apărut toate romanele sale: ( Casa îngerilor, Luni de fiere, Hoţii de frumuseţe, Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt?, Iubirea faţă de aproapele, Căpcăunii anonimi, Palatul chelfănelii ), precum şi volumele de eseuri ( Noua dezordine amoroasă, Fanaticii apocalipsei, Paradoxul iubirii, Căsătoria din dragoste, Euforia perpetuă, Mizeria prosperităţii, Tirania penitenţei, Eseu despre masochismul occidental ).

  Romanul de faţă a fost adaptat scenic de către autorul însuşi împreună cu regizoarea româncă Cris Simion şi jucat pe scenele teatrului bucureştean.

Chimista, de Stephenie Meyer-The Chemist

Editura: Trei

Titlul original: The Chemist

Limba originală: engleză

Traducere de: Constantin Dumitru-Palcus

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 608

                                      De la autoarea seriei AMURG, bestseller New York Times

A fost „arma” secretă a uneia dintre agențiile-fantomă ale guvernului american. Când a devenit incomodă, au decis să o lichideze. Ca să rămână în viață, s-a transformat într-un cameleon care jonglează cu identitățile și adresele.
L-au ucis pe singurul om în care avea încredere, însă ea reprezintă în continuare o amenințare. Vor s-o vadă moartă, și asta cât mai repede.
Când fostul șef îi oferă o cale de ieșire, realizează că ar fi singura șansă de a-și reinventa destinul. Dar pentru asta va trebui să accepte o ultimă misiune. Constată însă că informațiile pe care le obține o pun într-o situație și mai primejdioasă.
Hotărâtă să înfrunte direct amenințarea, se pregătește pentru cea mai dificilă luptă din viața ei, dar se îndrăgostește de un bărbat. Noua pasiune nu poate decât să-i micșoreze șansele de supraviețuire. Aflată în impas, își valorifică talentele unice în feluri pe care nu și le-a imaginat niciodată.

În acest roman cu o intrigă bine încheiată, Stephenie Meyer creează o nouă eroină aprigă și fascinantă, cu abilități ieșite din comun. Ne arată încă o dată de ce este una dintre cele mai bine vândute autoare din lume.

„Felul cum Meyer gestionează curiozitatea cititorului, întreținând și controlând fluxul informațiilor, demonstrează o măiestrie de virtuoz… Oamenii nu vor doar să citească romanele lui Meyer; ei vor să pătrundă în interiorul lor și să trăiască acolo.” — Lev Grossman, Time

„Meyer scrie cu o claritate luminoasă, fără să se interpună nicio clipă între cititor și ceea ce își imaginează acesta. Originalitatea ei este incontestabilă.” Orson Scott Card, autorul seriei Jocul lui Ender

„Meyer este mai interesată de relații decât de convențiile superficiale ale genului… Lecția ei de viață pozitivă este dezarmantă.” Jeff Giles, Entertainment Weekly

„Nu citești un roman de Stephenie Meyer, ci îl trăiești, alături de personajele vii și convingătoare pe care le-a creat. Meyer are modul său special de a-l implica pe cititor în viața personajelor ei.” Ridley Pearson, autorul bestsellerului White Bone

Sursa foto şi text: Editura Trei

De la autoarea bestsellerurilor Secretul soțului și Marile minciuni nevinovate

Am uitat să fim fericiți, de Liane Moriarty

Editura: Trei

Titlul original: What Alice Forgot

Limba originală: engleză

Traducere de: Luminița Gavrilă

Anul apariţiei: 2016

Numar pagini: 536

Imaginează‑ți că ai uitat cei mai importanţi zece ani din viaţa ta.

De la autoarea bestsellerurilor Secretul soțului și Marile minciuni nevinovate

Când se trezeşte întinsă pe podeaua sălii de gimnastică, după o puternică lovitură la cap, Alice Love crede că este încă o tânără de două­zeci şi nouă de ani, dornică de distracţii, aflată la început de drum alături de un soţ minunat şi însărcinată cu primul lor copil.
Însă descoperă cu uimire că lovitura la cap i‑a şters ultimii zece ani din memorie şi că acum este o femeie de treizeci şi nouă de ani, cu trei copii și un bărbat care o urăște.

Cum e posibil ca viaţa ei să se fi schimbat atât de dramatic? Și de ce nu‑și amintește nimic?

Alice nu se mai recunoaşte şi nici nu‑i place persoana în care s‑a transformat. Trebuie să decidă dacă pierderea memoriei este un blestem sau o bine­cuvântare și cum să o ia de la capăt.

“O comedie romantică, amuzantă şi provocatoare, scrisă cu un fin simţ al observaţiei.” – Marie Claire

“O poveste dulce‑amăruie scrisă de o autoare talentată.” – Women’s Weekly

“Stilul lui Moriarty este minunat: uneori nostim, alteori trist, dar mereu irezistibil.” – Good Housekeeping

Liane Moriarty a scris prima sa carte, Three Wishes, pentru examenul final de master la Macquarie University din Sydney. Înainte de a fi scriitoare, Moriarty a avut o carieră de succes în marketing şi publicitate. A publi­cat, de asemenea, mai multe cărţi pentru copii.
La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut romanele Secretul soţului și Marile min­ciuni nevinovate, care va fi serial TV, avându‑le în rolurile principale pe Nicole Kidman şi Reese Witherspoon.

Sursa foto şi text: Editura Trei

„Hoțul de umbre” este o poveste despre familie, copilărie și iubire.

Hotul de umbre, de Marc Levy

Editura: Trei

Număr pagini: 225

Titlu original: ”Le voleur d’ombres”

   Uneori, după o carte mai grea, simt nevoia să citesc ceva mai ușurel. Așa am ajuns să lecturez „Hoțul de umbre” de Marc Levy, un roman micuț, dar care e menit să aducă zâmbetul pe buze oricărui cititor abătut după o zi de muncă sau facultate și oferă în același timp câteva lecții de viață bune de reținut. Este o poveste în care, cred eu, mulți dintre voi se vor regăsi.

   Romanul spune povestea unui puști de 12 ani, aflat în clasa a 6-a C, care tocmai s-a mutat la o școală nouă. Pe lângă necazurile provocate de acest statut de nou-venit, protagonistul s-a confruntat și cu faptul că era cel mai mic din clasă, deci trebuia să șteargă mereu tabla, să aibă grijă să fie cretă și, în general, să îndeplinească toate sarcinile care nu-i încântau pe ceilalți. Singurul prieten pe care a reușit să și-l facă la început a fost Yves, paznicul școlii. Dacă problemele de adaptare și pedepsele primite de la profesori nu erau de ajuns, la scurt timp, puștiul a aflat că părinții săi divorțează. Această veste a venit ca un șoc peste el, care s-a învinovățit pentru plecarea tatălui, considerând că nu a fost destul de bun, că nu a învățat destul de bine, că nu l-a făcut să se simtă mândru de fiul său. Totuși, în ciuda acestei situații nefericite, protagonistul descoperă că are o abilitate specială, poate să „fure” umbrele oamenilor, iar prin intermediul lor este capabil să afle cele mai adânci secrete ale acestora. Puterea sa este ca o sabie cu două tăișuri, chiar dacă îi permite să devină un fel de binefăcător, trebuie să poarte povara tristeților, dezamăgirilor și a problemelor altora pe umerii săi micuți, neputând să dezvăluie nimănui ceea ce poate realiza. Cu ajutorul lui Luc, colegul și prietenul său, dar și a unui act eroic în care îl salvează pe paznic din magazia în flăcări, protagonistul devine șeful clasei. Astfel, reușește să câștige simpatia colegilor și să parcurgă anii de școală cu bine.

    În cele din urmă, puștiul plăpând crește și ajunge student la medicină într-un oraș mare. Își părăsește locul natal pentru a uita de copilărie și de toate problemele sale. Viața sa se împarte între spital și casă. Uneori mai flirtează cu o colegă din același an cu el, Sophie, dar niciunul dintre ei nu știe care este exact statutul relației. Lipsa de timp și concentrarea pe carieră îl determină să-și pună viața personală pe planul secund. Dar oare va realiza la timp că în această alergătură către succes va pierde tocmai acele persoane sau acele lucruri la care ține cel mai mult?

   „Hoțul de umbre” este o poveste despre familie, copilărie și iubire. Chiar dacă pare un roman simplu și ușor, în rândurile sale găsim situații cât se poate de reale, din care putem extrage învățăminte prețioase. Avem de-a face, în primul rând, cu situația nefericită a unui copil ai cărui părinți decid să divorțeze. La numai 12 ani, puștiul nu poate percepe faptul că nu este vina lui, că părinții pur și simplu nu se mai înțeleg sau că tatăl său a călcat strâmb. În mintea sa încă necoaptă se înfiripă ideea conform căreia toată vina despărțirii i se datorează lui, incapacității sale de a-i mulțumi, de a-i face fericiți și mândrii de rezultatele fiului lor.

    Pe de altă parte, romanul surprinde prima iubire a protagonistului. În vacanța de vară petrecută la mare, o cunoaște pe Clea, o fetiță de aceeași vârstă cu el, care este însă mută. Totuși, protagonistul nu vede în problema ei o dizabilitate, ci din contră o admiră pentru capacitatea de a vorbi cu mâinile și este de-a dreptul fermecat de râsul ei de violoncel. Cei doi își petrec toată vara jucându-se în locul lor secret, un far părăsit, desenând pe cer cu zmeul în formă de vultur al băiatului și declarându-și fără teamă sentimentele profunde unul față de celălalt, experimentând chiar primul sărut. Fetița este, de asemenea, singura persoană căreia protagonistul îi dezvăluie secretul său, faptul că poate fura umbrele oamenilor. Din păcate, mica lor idilă se consumă în acea vară. Totuși, Clea, fata cu râs de violoncel, îi va rămâne veșnic întipărită în minte, iar viața îl va purta din nou pe urmele ei.

   Nu în ultimul rând, romanul subliniază o situație cu care mulți dintre noi ne confruntăm și anume lipsa de timp. Ajuns la facultate, în ciuda dorinței protagonistului de a se împărți între muncă și cei dragi, realitatea stă altfel decât își imaginează. Pentru a-și construi o carieră strălucită își neglijează prietenii, chiar și propria mamă. În ciuda faptului că simte că ceva este în neregulă, își continuă drumul fără să schimbe nimic, până când viața îi dă o palmă și se trezește la realitate.

   Așadar, după ce am citit „Hoțul de umbre” de Marc Levy pot să v-o recomand cu căldură tuturor deoarece sunt sigură că vă veți regăsi printre rânduri și poate povestea băiatului vă va determina să schimbați și voi ceva în viața voastră. Până una alta, eu vă sfătuiesc doar să nu mai lăsați pe mâine lucrurile pe care vreți să le faceți azi pentru că poate fi prea târziu. Spuneți-i te iubesc persoanei iubite, cereți-vă scuze celor cărora le-ați greșit, îmbrățișați-vă părinții și mulțumiți-le pentru ceea ce au făcut pentru voi!

P.S. Dacă ați fi un hoț de umbre, ce ați face cu abilitatea voastră?

P.S.S. Vă las și câteva citate care mi-au atras atenția ;)

„În adolescență, visezi la ziua în care îți vei părăsi părinții. Mai târziu, părinții sunt aceia care te părăsesc. Atunci, nu mai visezi decât să poți deveni din nou, chiar și pentru o clipă, copilul care trăia sub acoperișul lor, să-i iei în brațe, să le spui fără nicio reținere că-i iubești, să te lipești de pieptul lor ca să te mai mângâie încă o dată.”

„Părinții înaintează în vârstă doar până la un moment dat, apoi această imagine a lor ni se întipărește în memorie. E suficient să închidem ochii și să ne gândim la ei ca să-i vedem, pentru totdeauna, așa cum erau atunci, de parcă dragostea pe care le-o purtăm a avut puterea de-a opri timpul în loc.”

„Poate că dragostea e ca o umbră: cineva o calcă și o ia cu sine. Poate că o lumină prea mare e periculoasă pentru dragoste sau, dimpotrivă, fără lumină, umbra dragostei pălește și, până la urmă, piere.”

„Clea desenează cuvinte în aer, face poezie atmosferică.”

targulcartii.roCartea „Hoțul de umbre” de Marc Levy a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii.  Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Un roman din seria Elemente

Aerul pasiunii,de Brittany C.Cherry

Editura: Trei

Titlul original: The Air He Breathes

Limba originală: engleză

Traducere de: Bogdan Coșa

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 384

Colecţia Eroscop

Vor mai putea oare să regăsească bucuria de a trăi?

Un roman din seria Elemente

Stai departe de el, mi s-a spus. E crud. E lipsit de sentimente. Are mari probleme.
E ușor să judeci un om după trecu­tul lui. Să te uiți la Tristan și să vezi un monstru.
Dar eu n-am putut să fac asta. A trebuit să accept că e un om distrus pentru că și eu eram la fel.
Eram amândoi goi pe dinăuntru. Amândoi căutam altceva. Ceva diferit. Amândoi voiam să lipim la loc bucățile din trecutul nostru sfărâmat. Și apoi aveam poate să învățăm din nou să respirăm.

Elizabeth și-a pierdut iubirea vieții ei, dar când îl întâlnește pe Tristan Cole își dă seama că acesta a suferit o pierdere mult mai mare. Într-un accident de mașină, Tristan și-a pierdut atât soția, cât și copilul.

Impresionată și dornică să-l ajute, Elizabeth îl urmărește pe vecinul ei misterios, încercând din răsputeri să doboare zidul pe care acesta l-a ridicat în jurul său, să afle mai multe despre trecutul și despre sentimentele lui cele mai ascunse.

Tristan se deschide ușor-ușor în fața lui Elizabeth și își dă seama că două suflete rănite se pot lega mai ușor atunci când pierderile suferite sunt atât de asemănătoare.

 Brittainy C. Cherry a fost dintot­deauna îndrăgostită de cuvinte. A absolvit Carroll University cu o diplomă în arta teatrului și în scriere creativă. Adoră să scrie scenarii, să interpreteze diverse roluri și, desigur, să danseze. Crede că toată lumea trebuie să se bucure de trei lucruri: cafea, ceai și vin! Locuiește în Milwaukee, Wisconsin, cu fami­lia ei. Când nu se ocupă de un milion de treburi sau inventează povești, probabil se joacă împre­ună cu animăluțele ei adorabile.

Sursa foto şi text: Editura Trei

61 de ore, de Lee Child

Editura:Trei

Titlul original: 61 Hours

Limba originală: engleză

Traducere de: Constantin Dumitru-Palcus

Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 488

  ORA 61
Iarnă năprasnică în Dakota de Sud. Un auto­car derapează și rămâne în șanț tocmai când începe o furtună de zăpadă.
Pe un scaun din spate, Jack Reacher, în drum spre nicăieri. Viața fără bagaje are multe avantaje. Dar și neajunsuri, cum ar fi să înfrunți gerul arctic fără o haină groasă.

ORA 31
Un orășel este amenințat de forțe sinistre.

Cu mare curaj, o femeie luptă pentru justiție.
Dar, pentru a depune mărturie, ea trebuie să rămână în viață. Are nevoie de ajutorul lui Reacher, fiindcă un asasin este pe urmele ei.

ORA 0
Și-a găsit Reacher în sfârșit un adversar pe măsură?

El nu vrea să facă lumea mai bună. Doar că nu-i plac oamenii care o fac mai rea.

“Reacher e puternic, înalt, cu principii și un maestru discret al luptei neînarmate. Dar e și un vrăjitor care ghicește viitorul și observă cele mai mici detalii pe baza cărora face deducții surprinzătoare…” – Observer

“Un nou roman de Lee Child e evenimentul anului.” – Independent

“Reacher e un erou emblematic al thrillerului: singuraticul prin excelență.” – Daily Mail

Lee Child (pseudonimul lui Jim Grant) a urmat acelaşi liceu unde a studiat şi J.R.R. Tolkien şi a făcut studii de Drept la Sheffield. A intrat apoi în televiziune, unde a fost director de imagine timp de 18 ani.
Killing Floor (Capcana Margrave)
, prima carte din seria Jack Reacher (ajunsă la 20 de titluri), s-a bucurat de un succes uriaş încă de la apariţie. Personajul lui Lee Child este un fost ofiţer din poliţia militară a Armatei Statelor Unite care cutreieră ţara având slujbe dintre cele mai ciudate şi investigând cazuri dubioase şi complicate.
Versiunea cinematografică a seriei, Jack Reacher, a fost lan­sată în decembrie 2012, avându-l pe Tom Cruise în rolul principal.
La Editura Trei, de acelaşi autor, au apărut Convinge-mă!, Ghinioane și încurcături, Personal, Urmărit şi Să nu te întorci niciodată!

Sursa foto şi text: Editura Trei

by -
8

un demers detectivistic al scrierii ce-l îndeamnă pe cititor să găsească indicii

Fata din tren, de Paula Hawkins-chipul din spatele chipului

Titlul original: „The Girl on the Train” 

Editura: Trei, 2015

Număr de pagini: 404

     PREZENTARE: Miza romanului FATA DIN TREN este de a descoperi chipul din spatele chipului, un demers detectivistic al scrierii ce-l îndeamnă pe cititor să găsească indicii, să pună cap la cap confesiunile personajelor pentru a defini ceea ce acţiunea urmăreşte: relaţia dintre memorie şi adevăr.

   O bună bucată de vreme m-a iritat mediatizarea „bestsellerului internaţional” al Paulei Hawkins, FATA DIN TREN. Librăriile aveau rafturi special amenajate pentru această carte, polemicile pe marginea ei încingeau mediile virtuale. Aşa că mi-a luat ceva timp până…să ne apropiem. Descoperisem relativ târziu acest gen de literatură – policierul, trillerul – când o prietenă mi-a vorbit despre succesul nebun pe care îl aveau în Marea Britanie romanele lui Gillan Flynn ( „Fata dispărută”, „Locuri întunecoase”, „Obiecte ascuţite” – toate traduse şi la noi ).

   FATA DIN TREN este genul de lectură care îţi pune pe pauză orice activitate cotidiană. Ţi-e greu s-o laşi din mâini. Recunosc că m-a prins naraţiunea cu efectul de montaigne rousse, personajele inedite şi extrem de bine construite!fata

    Miza romanului FATA DIN TREN este de a descoperi chipul din spatele chipului, un demers detectivistic al scrierii ce-l îndeamnă pe cititor să găsească indicii, să pună cap la cap confesiunile personajelor pentru a defini ceea ce acţiunea urmăreşte: relaţia dintre memorie şi adevăr.

    Structura romanului se clădeşte pe trei voci feminine, într-un triptic al confesiunilor ce ordonează timpul, detaliile, motivele crimei. Pentru că da, la mijloc este o crimă! Motivele sunt multiple, unele plauzibile, altele greu de intuit: gelozia, o atroce iubire de sine, seducţia nepermisului, rătăcirea. Două cupluri şi-un personaj-martor pun în scenă drama eşuării relaţiilor conjugale, scoţând la iveală detalii şi dedesubturi considerate tabu. Totul culminează cu o crimă, aparent nejustificată.

    N-o să vă divulg nimic din punctele esenţiale ale acţiunii, niciun indiciu asupra identităţii vinovatului. Vă asigur, totuşi, că va fi o adevărată „lovitură de teatru”. Paula Hawkins, autoarea romanului, camuflează perfect orice „scăpare” care ar putea declina identitatea criminalului.

  Atât pot să vă spun: „fata din tren”, Rachel, nu este tocmai…o fată, ci mai degrabă „o damă din tavernă” care pendulează permanent pe parcursul naraţiunii între a fi o eroină sau o antieroină.

Nu mai sunt cea de altădată. Nu mai sunt atrăgătoare, ba chiar, într-un anume fel, sunt respingătoare. Nu doar că m-am îngrăşat sau că am faţa buhăită de la băutură sau de la lipsa de somn; e ca şi cum oamenii văd pe chipul meu răvăşirea din mine, e ca şi cum e scrisă pe faţa mea, în felul în care mă port, în care mă mişc.

   Deşi teribil de sinceră, de justificată, de emoţionantă, confesiunea ei rămâne dificil de crezut. Totul în jurul ei este vag definit, propria-i realitatea se fixează pe piloni instabili: vede de la fereastra compartimentului în care călătoreşte în fiecare zi spre Londra, un cuplu pe care şi-l imaginează perfect. Nu-i cunoaşte, nu le-a vorbit niciodată, totuşi brodează pe fragmente de imagini prinse cu coada ochiului o poveste care nu se întâlneşte în niciun punct – aparent! – cu realitatea. Totuşi, printr-o întorsătură neaşteptată de situaţie, realitatea se va sprijini pe povestea ei.film-fata-din-tren

   Am avut curiozitatea să văd şi ecranizarea lui Tate Taylor, „The Girl on the Train” cu Emily Blunt în rolul lui Rachel. O curiozitate care m-a făcut să aştept filmul un an întreg.  Mi-a plăcut şi vi-l recomand de asemenea! Vă recomand, de asemenea, şi o astfel de experienţă: ca atunci când aveţi răgaz, să citiţi o carte urmată imediat de vizionarea unei ecranizări bune. Dar bune! Poate Ian McEwan cu „Mângâieri străine” sau „Vălul    Pictat”- Somerset Maugham.

   Paula Hawkins a lucrat 15 ani ca jurnalist la „The Time” înainte de as se dedica literaturii. Este originară din Zimbabwe, dar se mută la Londra la vârsta de 17 ani filosofia, politica şi economia. Primul său thriller, un succes mondial, este FATA DIN TREN.

,,Să îţi aminteşti de acestă seară, întrucât e începutul veşniciei”.- Dante Aligheri

Pe strada India, de Samantha Young-lasă în urmă trecutul şi ai încredere în viitor

Editura: Trei
Titlul original:Fall From India Place
Traducerea: Shauki Al-Gareb
Număr pagini: 364
Colecţia: Eroscop

Seria Pe strada Dublin: 1. Pe strada Dublin-2012 1.1 An On Dublin Street Christmas -2012 1.5 Until Fountain Bridge -2013 2. Pe strada Londra-2013 2.5 Castle Hill-2013 3. Pe strada Jamaica (Before Jamaica Lane-2014) 4.Pe strada India (Fall From India Place-iunie 2014) 5. Echoes of Scotland Street-oct.2014 5.5 Valentine-feb.2015 6. Moonlight on Nightingale Way-iun.2015

   După ce a absolvit, în 2009, Universitatea din Edinburgh, unde a studiat istorie antică şi medievală, Samantha Young s-a dedicat scrisului. Cărţile sale acoperă mai multe genuri: romance, paranormal, fantasy urban şi subiecte contemporane.

,,Să îţi aminteşti de acestă seară, întrucât e începutul veşniciei”.- Dante Aligheri

    Pasionant, senzual, emoţionant, dar…din perspectiva mea a lipsit ceva acestui volum al patrulea din seria Străzilor. Da, recunosc sunt mai ciudată şi o mofturoasă şi probabil nu am văzut acea sclipire care să-i dea strălucire romanului. ,,Pe strada Dublin” rămâne pe primul loc în topul meu, fiind cea mai bună din serie, un fel de temelie, celelalte cărţi fiind construite pe acest pilon de bază, Mă aşteptam ca pe parcurs, să avem parte de volume din ce în ce mai bune. Se pare că, pentru mine, situaţia nu s-a prezentat aşa, dar repet este percepţia mea asupra cărţii şi posibil voi cei care aţi citi sau veţi citi cartea o să vă placă, sau v-a plăcut cu mult mai mult decât mi-a plăcut mie. Chiar m-aş bucura să putem dezbate problema aceasta şi poate mă convingeţi să îmi schimb părerea, mă faceţi să văd acel ceva lipsă din ecuaţia India.

   Din punct de vedere literar cartea este scrisă bine, Samantha Young fiind inconfundabilă, având capacitatea de-a te face să trăieşti momentele alături de personaje. O autoarea pe care o apreciez şi îmi place cum scrie, numai că, aşa cum am spus, de data asta nu m-a frapat foarte tare povestea în sine. Construită pe două planuri, trecut şi prezent, naraţiunea te introduce în viaţa lui Hannah.

    ,,Pe strada India ne prezintă povestea de dragoste dintre Hannah Nichols (sora lui Braden şi Elie) şi Marco D’Alessandro, amândoi cunoscuţi din volumele anterioare. Mai ţineţi minte fata ce a făcut o pasiune adolescentină pentru băiatul misterios? Da, ea este Hannah, acum ajunsă la maturitate, purtând în suflet durere şi ducând în bagaj un trecut dramatic. Fetiţa volubilă şi plină de viaţă din volumele anterioare se transformă într-o femeie plină de neîncredere, matură, reticentă în privinţa iubirii. Îşi doreşte să creadă în dragoste, dar trecutul revine obsesiv şi se retrage precum un melc în cochilia lui.

   Prima parte a cărţii ne prezintă viaţa în familie. Aflăm despre toţi cei pe care i-am cunoscut-Liv şi Nate, Braden şi Jocelyn, Ellie şi Adam, Cam şi Jo, acum familişti, cu copii şi viaţa lor. Ne prezintă şi viaţa actuală a lui Hannah, mesele în familie, slujba ei de voluntariat, prietenia cu-Cole fratele lui Jo (acum un tip extrem de interesant şi aştept povestea lui), ceva misterios şi secretos ce pluteşte în aer, dar pe care nu îl înţelegi, asta pentru că se mai aruncă câte ceva din trecut şi nu ştii la ce se referă cu exactitate. Cu alte cuvinte o primă parte domestică.
     Această parte, cu familia în preajmă, va fi prezentă pe tot parcursul poveştii. Acest aspect mie mi s-a părut  că iese în evidenţă mai mult decât ar fi fost necesar şi umbreşte cumva acţiunea principală. Deşi, după cum bine ştiţi începând cu volumul doi încep să apară cei din familie ca personaje secundare, dar nu atât de pregnante.

   Aflăm că a avut o relaţie cu Marco, prima şi absoluta ei iubire, că ar fi fost părăsită, dar cam atât. De aici durerea şi neîncrederea pe care o poartă acum în suflet. Cinci ani au trecut, ani în care Hannah a încercat să îşi revină şi să devină cumva puternică trecând peste momentele dificile.
  După această perioadă apare la orizont Marco, se reîntoarce din peregrinările lui, şi totul ia o altă întorsătură. Niciodată nu a uitat-o, cum nici ea nu l-a uitat pe el, şi va începe o luptă de convingere din partea lui convins fiind că sunt meniţi să fie împreună. Dacă va reuşi sau nu, vă las pe voi să descoperiţi.

   Partea a doua, dacă o putem numi partea a doua, ne prezintă această luptă de convingere, presărată cu momente pasionale, dar aflăm şi ceea ce s-a întâmplat mai exact în trecut.
   Am înţeles de unde venea reticenţa ei, cred că, dacă fiecare dintre noi ar fi trecut prin ceea ce a trecut ea, am fi fost la fel de neîncrezători.
   Mi-a plăcut această a “doua parte”, am empatizat cu personajul Hannah, iar povestea ei m-a emoţionat şi m-a dat peste cap.
   Nu am înţeles motivul plecării lui Marco, atunci, când poate trebuia să fie acolo alături de ea, mi s-a părut pueril şi fără o bază solidă. Dar, l-am acceptat pentru faptul că niciodată nu a uita-o şi că iubirea lui nu a încetat.
    Din punctul meu de vedere această a “doua parte” a însufleţit toată povestea.

    Luate ca un tot unitar, toate cele patru volume fac o serie bună. Merită citită.

,,Lăsându-mi bluza să cadă pe podea, am împins uşa băii şi aburul de la duş m-a lovit imediat. Marco şi-a înălţat capul la vederea mea prin sticla aburită a cabinei de duş şi un zâmbet leneş i-a luminat chipul frumos, făcându-mă să mă topesc pe loc.”
– O favoare? Am hohotit. Credeam că te iubesc. Am permis să fiu vulnerabilă cu tine în toate felurile în care am putut, iar tu ai plecat de lângă mine ca şi cum n-ai fi suportat să fii lângă mine. Mi-ai frânt inima.
– Ştiu, a şoptit el. Niciodată n-am regretat ceva mai mult în viaţa mea. A fost anapoda şi stupid şi, dacă aş putea să iau acel moment înapoi. Aş face-o.
-Tot? m-am trezit întrebând.
Mi-a privit buzele şi apoi ochii.
-Nu, a răspuns cu o voce gâtuită. Doar partea în care te-am părăsit.”

    Per total un roman bun, deşi eu aş fi vrut ceva mai mult.

O poveste despre cum să laşi în urmă trecutul şi să ai încredere în viitor.

Vă invit să citiţi şi voi şi să vă spuneţi părerea.

logo_libris

Cartea ,,Pe strada India, de Samantha Young” a fost oferită pentru recenzie de Libris.ro. Poate fi comandată de pe Libris.ro Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

,,Fata din oglindă mi-a zâmbit. Dar nu eram eu."

 Mara Dyer. Începutul, de Michelle Hodkin

Anul apariției : 2016

Titlul original : The Unbecoming of Mara Dyer

Editura : Trei

Colecție : Fiction Connection

Număr de pagini : 462

Traducător : Ana Dragomirescu

    Greu de încadrat într-un gen anume, în afară de acela al debuturilor reușite, “Mara Dyer. Începutul” (prima carte a scriitoarei Michelle Hodkin), are de toate: O eroina de șaisprezece spre șaptesprezece ani care trăiește problemele clasice ale adolescenței – de la grijile pentru notele de la teste și conflictele școlare, până la emoțiile romantice ale îndrăgostirii. Mistere și suspans de thriller detectivistic. Atmosfera aceea dark a celor mai reușite momente ale unui roman de groază, în care fantome se întrupează și nopțile dau fiori. Intrigă psihologică și procesuală (autoarea e un fost avocat). Intercalări de planuri-prezent în desfășurare și amintirile trecutului traumatizant, dar și alunecări în oniric, când lumea viselor pare să năvălească revelator peste realitatea logică și să o dilueze.

    Mara e o adolescentă din Rhode Island care se trezește în spital, după un accident groaznic, fără să își mai amintească exact cum a ajuns acolo și ce s-a întâmplat cu prietenii săi, care o însoțeau în ceea ce pare să fi fost o expediție de bravadă nocturnă într-un azil părăsit. Ea scapă în mod straniu, nevătămată, dar cele două prietene și fostul ei iubit, au dispărut sub dărâmăturile azilului. În speranța evitării adâncirii traumelor psihologice ale Marei, părinții săi decid să părăsească locurile apăsătoare ale tragediei și se mută în însorita Florida, unde toată viața fetei ar trebui să o ia de la început. O nouă școală, noi colegi și profesori, o prietenie nouă, o dragoste care se înfiripă…. Dar peste toate bântuie încă sub forma de amintiri ce revin brusc, sau vise tulburătoare, trecutul ascuns în negurile memoriei …mara
   Oscilând între teama că înnebunește și ideea incredibilă că toate halucinațiile ei au un corespondent de vreun fel în lumea reală, Mara se trezește implicată în decesele inexplicabile din jurul ei, în cazuri criminale (pe filiera juridică a profesiei tatălui său), dar și într-o poveste de dragoste fulgerătoare cu cel mai admirat băiat din școală, rebelul şi excentricul Noah. El, părinții, cei doi frați şi noul prieten Jamie, îi vor fi ancore de stabilitate în vârtejul parcă tot mai rapid în care se simte absorbită, dar și cei pentru care simte că merită să lupte împotriva oricăror vitregii ale destinului, chiar mai mult decât pentru ea însăşi.mara-1

    Toate planurile acțiunii au un dozaj de mister și suspans care te ține cu sufletul la gură, îți doreşti să afli ce îi rezervă prezentul eroinei, dar și ce i s-a întâmplat în trecut. Te intrigă evenimentele care apar în viața părinților şi fraților ei, în cazul de crimă în care tatăl Marei e avocatul apărării, dar mai ales te înfioară oniricul ce se scurge uneori în realitate-vise tulburătoare ce nu știi dacă sunt doar fantezii de coșmar,  amintiri revelatoare sau viziuni paranormale.

    Nicio clipă nu poți prevedea direcția în care o va lua cartea.  Va rămâne o poveste romantică cu înfiriparea unei iubiri imposibile între doi adolescenți cu probleme, va devia într-un clasic noir cu dezvăluirea din ultima clipă a criminalului, e o disecție psihologică de halucinații, paranoia şi depresie post-traumatică, sau va deveni un fantasy exploziv în care eroii își descoperă însușiri paranormale? Dar exact imprevizibilitatea asta dă savoarea cea mai mare a romanului. Faptul că nu ești sigur de nimic, nici măcar dacă ceea ce se întâmplă e vis sau realitate, te face să stai alături de Mara alert și concentrat, chiar și în oazele sale de liniște, când e prinsă în normalele ore de școală sau clipele romantice adolescentine.

    “Mara Dyer. Începutul” e prima parte dintr-o trilogie și finalul ei te lasă încă implicat profund în lumea sa, ca orice serial foarte bun care te face să aștepți cu nerăbdare episodul următor. Stilul atent de artizan  meticulos al scriitoarei, ce explica în timp şi cele mai mici amănunte care rămăseseră neclare, îți dă siguranța că la sfârșitul trilogiei, toate evenimentele încă învăluite în mister, vor avea o limpezire desăvârșită și mulțumitoare chiar și pentru cei mai pretențioşi fani ai Marei. Senzație, dealtfel, întărită de știrea că următorul volum : “Mara Dyer. Transformarea” a intrat direct pe lista de bestseller New York Times și că toate cărțile trilogiei au fost publicate în cincisprezece țări.

    Tocmai pentru că acesta e primul volum dintr-o serie, o să fac ceva ce eu am căutat adesea, pentru a-mi reîmprospăta memoria când mă apucam de continuarea vreunei cărți, la o diferență mai mare de timp. O galerie de personaje. Câteva cuvinte despre ce înseamnă fiecare dintre ele în prima parte a trilogiei, pentru a ști de unde să le luați când începeți volumul doi :

   Mara – eroina noastră, adolescenta cu sechele după trauma unui accident ciudat; se mută cu familia în Miami

  Noah – băiatul cuceritor și extravagant, care ajunge rapid să o fascineze și să-i fie coechipier în turbulențele ce vor urma

  Jamie – primul amic al Marei la noua școală, ieșit din comun pe multiple planuri: bisexual, adoptat inter-rasial, generos dar neapreciat de societatea Liceului Privat Croydan

   Daniel – fratele mai mare al fetei, calm, înțelept şi echilibrat, mereu un sprijin pe care poate conta

   Joseph – frățiorul ei mai mic, amuzant și băgăreț

  Părinții Marei – totdeauna alături de ea, chiar sacrificându-și cariera pentru a-i asigura toate condițiile de vindecare

  Anna – frumoasa liceului, răutăcioasă încă de la început și devenind tot mai geloasă când observă atracția lui Noah pentru noua venită

  Aiden –  admiratorul Annei, ce o însoțeşte ca o umbră, un tip sportiv, mereu pus pe rele

  Rachel – cea mai bună prietenă a Marei din trecutul ei năruit

  Claire – prietena prietenei, inclusă astfel în același grup de amici cu Mara, chiar dacă între cele doua fete nu exista o simpatie prea mare

 Jude – fratele lui Claire, iubitul Marei din viața de dinaintea tragediei, ca și Chloe și Rachel, s-a aflat în clădirea prăbușită, dar a fost singurul al cărui trup nu a fost recuperat

 … și desigur, Mabel – o cațelușă amărâtă si răpănoasă, salvată de la un stăpân abuziv

    În concluzie, dacă vă doriți un roman pe care să nu îl puteți lăsa din mână, scris bine, cu adolescenți dar nu numai pentru adolescenți, un fantasy, romance, crime, chick lit sau horror …. Ăsta e!  Toate într-unul!

Autor: Marius Andrei

"Nu-mi spune mie că cerul e limita, când sunt urme de pași pe lună" - Paul Brandt

  În spatele măștii, de Emma Sayle

Titlul original: Behind the Mask

Limba originală: engleză

Traducere de Camelia Ghioc

Număr de pagini : 350

Anul apariţiei 2015

     in-spatele-mastii-de-emma-sayle-4Apărut la “Editura Trei” în colecția “Eroscop” (o colecție pe care eu unul o apreciez nu numai pentru selecția aparițiilor, dar și pentru estetica grafică),  “În spatele măștii”  e mai mult o autobiografie, decât o clasică poveste erotică. Romanul surprinde prin scriitura sigură, pentru o non-profesionistă. Atât de sigură încât te întrebi dacă nu e vorba tot de vreun ghostwriter, acum, după ce Zoella ne-a băgat în paranoia cu al eiGirl Online, ce s-a dovedit a fi scrisă de o respectabilă doamnă de litere. Emma Sayle e proprietara unui club exclusivist, Killing Kittens, ce organizează petreceri tematice hedonist-sexuale, cu accent pe satisfacerea prioritară a dorințelor feminine. Bărbații au acces doar la brațul unei însoțitoare și se supun imaginației si fantasmelor membrelor clubului. Autoarea dezvoltă de la început un adevărat manifest al sexualității feminine neîngrădite și lipsite de inhibiții (dar și de presiunea uneori defazată a celei masculine); manifest pe care îl aplică drept regulament al clubului său.

    Memoriile Emmei încep însă din copilărie, trecându-ne prin toate experiențele care au format-o şi i-au concretizat ideea conceptului Killing Kittens. Pe alocuri, tocmai pentru sublinierea feminismului sau generozității sale,  mai apar cititorului sceptic suspiciuni că autobiografia ar fi exagerat de romanțată, încât, din nou, ca la un reality show bun, dar pe care totuși nu vrei să îl lași să te amăgească, încerci să-i descoperi regia și chestiile false ori exagerate. Tot ce am verificat (mai mult prin articole Daily Mail – via Google) s-a dovedit a fi deosebit de plin de acuratețe. De la gesturile de caritate cu care credeam că doar se laudă inventiv, până la relațiile cu viitoarea prințesă sau cu vreo mare actriță. Odată câștigată încrederea cititorilor, descrierile specificitățiilor erotice ale diferitelor personaje și încurcăturilor inevitabile, devin interesante tocmai ca fragmente de viață, dar și amuzante prin umorul de situații.in-spatele-mastii-de-emma-sayle-1

    Putem aprecia ascensiunea Emmei Sayle de la fetița de colonel atașat militar pe la ambasade – neastâmpărată, băiețoasă și mereu gata să încalce reguliile – până la femeia de afaceri de succes, care e acum, ca pe o aventură în sine, dar și ca pe o lecție despre strategii de marketing sau un exemplu de hotărâre schimbătoare de destin propriu. Totuși nu avem parte doar de parade victorioase, Sayle mărturisind sincer probleme familiale sau relații romantice disfuncționale ori abuzive. Descrierea amănunțită a actelor sexuale din clubul său și a personajelor ce îl populează (numite cu porecle – probabil destul de dezvăluitoare pentru intimi), par să aibă o încărcătura erotică mai mult clinică decât senzuală.in-spatele-mastii-de-emma-sayle-3

   Romanul are 350 de pagini pe care le sorbi din câteva înghițituri greu de întrerupt și l-aș recomanda oricui, de la cititorii ce își doresc ceva relaxant, la cei interesați de viața de noapte, până la feministe.

   O remarcă laudativă despre butadele și citatele ce deschid fiecare capitol, uneori potrivindu-se cu ce urmează ca nuca în perete, dar foarte amuzante mai toate. Câteva exemple :

   “Femeile cuviincioase rareori fac istorie” – Laurel Thatcher Ulrich

   “Nu-mi spune mie că cerul e limita, când sunt urme de pași pe lună” – Paul Brandt

    “Problema cu cei ce nu au vicii e că, în general, poți fi sigur ca o să aibă niște virtuți destul de enervante” – Elizabeth Taylor

Autor: Marius Andrei

Surse foto sisterhoodchallenge.com

by -
19

Un fantasy în care legendă şi simbolurile se împletesc într-o aventură fascinantă

O mie de nopţi, de E.K. Johnston-Editura Trei-fantasy-legendă-aventură fascinantă

Titlul original: A Thousand Nights

Editura: Treio mie de nopti-trei

Număr pagini: 298

    Scriitoarea canadiană E.K. Johnston a trăit pe patru continente şi a petrecut veri spectaculoase în deşertul iordanian. Îi place să spună poveşti şi chiar aceasta i-a fost ocupaţia în ultimii zece ani. Când nu scrie vreun roman, visează la călătorii, la Tolkien sau cânta la saxafon.
     E.K.Johnston a mai scris The Story of Owen: Dragon Slayer of Trondheim: roman finalist la Premiul Morris pentru literatură dedicat adolescenţilor), Prairie Fire şi Exit, Pursued by a Bear.

     Plină de emoţie şi frumuseţe, O mie de nopţi îşi va răspândi vraja asupra cititorilor, fermecându-i încă multă vreme după ce ultima poveste va fi spusă, iar deşertul va rămâne întipărit mult timp în faţa ochilor tăi.

    Un fantasy în care legendă şi simbolurile se împletesc într-o aventură fascinantă. Stilul lui Johnston e încărcat de lirism, amintind de clasicele povestiri arabe din O mie şi una de nopţi, care reprezintă punctul de plecare al romanului.-BOOKLIST

   ,,Lo -Melkhiin a ucis trei sute de fecioare înainte de a veni şi în satul meu, căutăndu-şi soaţa.
    Aceea dintre noi pe care o va alege va deveni eroina. Ne va dărui celorlalte viaţa. Lo Melkhiin nu se va întoarce înainte de a se căsători cu câte o fecioara din fiecare cătun, din fiecare oraş, din fiecare mahala aflată între zidurile cetăţii, pentru că astfel spune legea, aşa înspăimântătoare cum este ea. Fata această ne va dărui nădejdea pentru vremea ce va să vină şi pentru iubire, nouă celor care rămânem în urmă.
     După ce va trece în nefiinţă, ea va ajunge negreşit o mică zeiţă. Va pleca dintre noi, dar vom păstra o parte din sufletul ei, pe care o vom hrăni cu puterea amintirilor noastre. Numele ei va fi şoptit în cuviincioasă tăcere, în jurul altarelor proaspăt ridicate în cinstea ei. Celelalte fecioare îi vor cânta imnuri de mulţumire, iar vocile lor suave vor fi purtate de vânturile deserutlui şi împrăştiate peste nisipul fin. Părinţii lor vor aduce flori de apă dulce, în ciuda uscăciunii deşertului, şi rădăcini murate de prun, lăsate în semn de ofrandă. Aceea dintre noi pe care o va alege nu va fii niciodată uitată.”

     Eroina noastră, fără nume, autoarea a ales să nu îi dea un nume, se va sacrifica pe sine, pentru a-şi salva sora cea frumoasă. Ştia că regele îi va lua sora, aşa că, atunci când vine vremea se oferă pe ea, îmbrăcată într-un dishdashah violet (veşmântul de nuntă al surorii sale).
     Astfel va fi aleasă Soaţa pentru rege. Sora ei i-a făgăduit că îi va închină altare, ridicând-o la rang de zeiţă.
     Ajunşi în qasr, locul unde multe fecioare şi-au găsit sfârşitul, doamna Soaţă, încearcă să supravieţuiască noapte după noapte.

,,M-a condus într-o încăpere bine luminată, unde se afla baia, gonindu-i pe soldat şi pe slujitor cu o fluturare de mână, iar eu am urmat dâra de parfum greu şi zgomotul foşnitor al mătăsurilor. Alte femei ne aşteptau cu perii, uleiuri şi haine atât de fine, încât străluceau în lumina lămpii. Trebuia să mă îmbăieze şi să mă împodobească pentru nuntă, dar ştiam că voi fi gătită pentru moarte. Totuşi, gândurile mele erau învolburate de un sunet, acel sunet. Atunci am decis că trebuie să supravieţuiesc acelei nopţi, ca să văd de unde vine. Am păşit pe scări, intrând în haremul lui Lo-Melkhiin”.

    Zi după zi, încearcă să supravieţuiască. Când regele vine la ea şi o întreabă dacă îi este frică, ea va spune că nu îi este frică de el. El va încerca să afle mai multe despre sora ei ceea frumoasă pentru care s-a sacrificat. Ritualurile lor sunt cam aceleaşi. El îşi bate joc de satul ei, deşi îi cere să îi povestească. În fiecare noapte îi ia mâinile şi o lumină ca de foc trece din pielea ei în al lui.
     Cu fiecare poveste creşte şi puterea ei magică, dorinţa cea mai mare a fetei fiind aceea de a-l salva pe regele preschimbat în monstru.

,,De fiecare dată, Lo -Melkhiin îmi ia mâinile şi focul cel rece înfloreşte de la mine spre el. Câteodată în el sunt închipuiri: satul meu, sora mea, lucruri pe care vrea să le ia şi să le ardă. Apoi, când termină, fire subţiri de aramă se întind de la vârfurile degetelor lui spre ale mele şi simt cum îmi creşte inima în piept. Nu ştiu dacă vede şi el, ca şi mine, focul cel rece, dar ştiu că nu-l vede deloc pe cel arămiu-este de parcă am face shimb de focuri, chiar dacă el nu vrea asta.”

     Regele Lo este intrigat, cum de nu a putut ucide focul sau pe această soaţă? Demonul din el este nesaţul, vrea jertfă, dar recunoaşte o putere când o vede în soaţa sa.
     Când era tânăr, regele era un om bun, blând şi un bun vânător, dar acum este un ucigaş de fecioare. Oameni din oraş sunt mulţumiţi de cum conduce. Regatul său înfloreşte, au tot ce le trebuie, aşa că închid ochii la faptele nesăbuite de rege.
     Vorbele despre transformarea regelui sunt diferite. Se spune că a plecat ca un bărbat, şi s-a transformat în altceva când a părăsit nisipurile.

,,Plecase să vâneze lei, pentru că mamei sale îi era drag să toarcă fire din coama lor de smoală şi pentru că prădaseră deja satele care tiveau mantia deşertului, Călărea singur, cum îi şade bine unui vânător priceput ca el, dar Nadarqwi Atotvăzătorul îi veghea izbânda, stând pe stâncile roşietice; iar Sareeyah Tălpuite stătea în apropiere, gata să se avânte spre Lo Melkhiin, dacă acesta ar fi avut nevoie de ajutor.
Când l-am zărit, am ştiut că trebuia să fie al meu.
Mintea îi era mai puternică decât m-am aşteptat şi mi-a cerut iscusinţa ca să alunec în crăpăturile ei. Îşi iubea mult oamenii-şi erau numeroşi. Avea un puternic simţ al îndatoririlor sale.
Aici mi-am înfipt ghearele şi dintîi. Am tras de îndoielile lui, întinzându-le, dezgolite, sub soarele fierbinte. Iar el a capitulat, iar eu mi-am preluat cucerirea.
     A luptat-cei mai buni simt nevoia să lupte-dar era prea târziu. L-am luat şi a devenit al meu. I-am călcat în picioare îndatoririle şi i-am îngropat iubirile. Am păstrat din el doar părţile pe care le-am dorit. Puterea. Cunoaşterea. Priceperea de a cârmui.”

   Cu un asemenea personaj, Soaţa are de a face. Se pare că, încet, încet, ea îşi dă seama că poate prevedea viitorul apropiat, îl modifică în gând. Când regele a fost rănit şi otrăvit de unghiile unei păsări gigantice, s-a întâmplat să ţeasă pe gherghef această imagine. Îşi dă seama că ea a chemat pasărea. Când este rugată de către mama regelui să îl salveze, ea îi găseşte în capul său pete pe creier, ceea ce arată că, vechiul rege,cel adevărat, mai sălăşluieşte în acel corp posedat.
      Oare va merita să îl salveze?

    Tatăl şi fraţii reginei vin să o ceară de la rege pentru a asista la nunta surori sale.Toată lumea o consideră o zeitate în viaţă, iar mătasea violet este ca un steag, atârnat peste tot pe unde trec.
     Când ajung în oaza tatălui său, îşi dă seama că va fi şi un război împotriva regelui nu numai o nuntă.
     Regina are de gând să se lupte singură cu armata de demoni care va veni cu soţul său.
     Cum puterea minţi şi focul rece de aram îi dă posibilităţi nelimitate, ce va alege regina?  Îşi va salva soţul? Sau îl va omorî odată cu demonul din el? Va mai există vechiul rege? Va scăpa regina de armata nemiloasă a demonilor? Sau soţul o va omorî şi pe ea?
      O CARTE DE NOTA 10.

#PromovamLiteraturapromovam literatura 2

by -
21

"Cioburi sau nu, dacă te uiţi suficient de atent, vei găsi ceva minunat în ele şi toate lucrurile minunate sunt un pic ciobite."

Caleidoscopul inimilor de Claire Contreras – povestea inimilor refăcute din frânturi

Titlu: Caleidoscopul inimilor

Titlu original: Kaleidoscope Hearts

Autor: Claire Contreras

Editura: TREI

Colecţia Fiction Connection

An publicaţie: 2016

Număr pagini:364

Traducere din limba engleză de George Russo

    Editura TREI ne face încă o surpriză plăcută pentru vara lui 2016 prin romanul Caleidoscopul inimilor – o carte menită să îndulcească vacanţa printr-un ingredient deopotrivă dulce şi picant: iubirea.

    Combinând frumuseţea artei cu dulceaţa sentimentelor şi realitatea deseori acidă, Claire Contreras reuşeşte să „picteze” o poveste din cuvinte alese cu grijă.  Caleidoscopul inimilor  ne vorbeşte despre viaţă, despre dragoste, despre visuri măreţe sparte şi refăcute, despre a doua şansă pe care trebuie să ţi-o acorzi ţie însuţi în primul rând, despre pierdere şi regăsire, despre pasiuni zdrobitoare şi despre curajul de a-ţi pune inima în mâinile cuiva.

    Fascinantă şi dulce, povestea vă va purta involuntar către un „de ce nu?” care se conturează tot mai clar cu fiecare pagină întoarsă.

    Elle şi Oliver se ştiu din copilărie. Fiind cel mai bun prieten al fratelui ei, fata are şansa nu doar să se apropie de el ci şi să îl cunoască foarte bine. Cu trecerea timpului, legătura dintre ei se intensifică făcând loc unei atracţii magnetice pe care niciunul nu o poate nega.

De-a lungul anilor am aflat multe lucruri despre Oliver Hart, dar singurul lucru demn de reţinut este că dăunează grav sănătăţii.”

Elle    Pasiunea bruscă nu le aduce însă nimic bun. La faptul că fratele Ellei nu acceptă o relaţie între sora lui şi unul dintre prietenii săi, se adaugă planurile de viaţă ale lui Oliver. Aceste planuri sunt pe termen lung, vizează o carieră medicală de succes şi nu includ o relaţie amoroasă stabilă.

Inima face ce vrea ea, iar a mea e clar ca e predispusa la durere.”

Nu are niciun rost să crezi în destin, dacă eşti prea încăpăţânat ca să i te supui.”

   Inima fetei este distrusă în mod repetat de multiplele veniri şi plecări ale lui Oliver până când îl întâlneşte pe Wyatt. Acesta nu pierde timpul şi îi oferă Ellei stabilitatea şi siguranţa de care avea nevoie cerând-o în căsătorie. Fără ca inima ei să bată nici pe departe la fel de intens ca pentru Oliver, Estelle se logodeşte cu Wyatt şi începe o nouă viaţă, în timp ce Oliver rămâne cu regretul de a fi ales cariera în locul singurei fete de care s-a îndrăgostit.

Se spune că metoda cea mai bună pentru a merge mai departe este să te detaşezi de trecut. Ca şi cum detaşarea este partea uşoară.”

Asta se întâmplă când nu trăieşti momentul. Oamenii cresc. Se schimbă, merg mai departe şi te trezeşti dorindu-ţi să te fi uitat în sus la timp cât să mergi împreună cu ei.”

    Până aici pare un scenariu realist al destinului dar tot destinul pare să prelungească jocul. Un stop cardiac îl înlătură pe Wyatt din peisaj. Estelle se confruntă cu suferinţa pierderii, cu durerea cruntă, cu negarea realităţii şi cu depresia. Face însă tot ce-i stă în putinţă pentru a nu se prăbuşi. Cu inima strânsă, se hotărăşte să lase trecutul în urmă şi pune în vânzare casa pe care o vede drept sursă de amintiri dureroase. Se mută temporar la fratele său şi această mutare o aduce faţă în faţă cu Oliver, bărbatul care i-a „spart” sufletul de prea multe ori şi, care are şi acum, după atâţia ani, acelaşi efect derutant asupra ei.

Oliver

Refuz să cedez dorinţei de a-mi lăsa privirea să se plimbe pe corpul lui gol. Ochii pot să-mi ardă în iad pentru că vor să o facă. Mâinile pot să-i urmeze şi să stea lângă însuşi Satan, pentru că vor să se întindă şi să-i aranjeze părul şaten, dezordonat, care îi cade pe frunte.”

   Devorându-se iniţial din priviri, lăsând focul să ardă mocnit, atât Elle cât şi Oliver nu pot opri incendiul ce e pe cale să se producă şi care ameninţă să-i mistuie.

   Din nou se abandonează unui joc senzual şi periculos dar de data aceasta, Estelle nu mai este dispusă să rămână doar cu un gust amar.

– Deci, dacă îţi spun că tipul cu care m-ai văzut m-a invitat în oraş, o întâlnire adevărată, în afara spitalului, nu te-ar deranja?

– A făcut-o? mârâie el.

– Ar conta?

-Da.

– Pentru că? Întreb trecându-mi amândouă mâinile prin părul lui, iar el închide ochii.

– Pentru că … se lasă înspre atingerea mea. Pentru că …

– Da?

Ochii i se deschid brusc.

– Pentru că vreau să fiu eu. Vreau să fiu eu bărbatul care te scoate mereu în oraş.”

    În egală măsură romantică şi psihologică, povestea de iubire dintre Elle şi Oliver ilustrează atât visul adolescentin când totul e posibil, cât şi deciziile mature, responsabilităţile şi asumarea riscurilor. Deopotrivă dulce şi realistă,  Caleidoscopul inimilor  pune cititorul faţă în faţă cu întrebarea „Ce-ar fi fost dacă?”. Să fim sinceri … de câte ori acestă întrebare nu ne-a bântuit?

    Mesajul este unul simplu dar necesar de reţinut: Trăieşte-ţi viaţa cum vrei. Singurul lucru care contează e să nu ajungi să regreţi ce n-ai făcut la timp.

    Mi-a plăcut romanul. Este o lectură uşoară, rapidă, antrenantă. Caleidoscopul inimilor este o combinaţie de romantism, realism şi erotism, o poveste originală şi captivantă care umple timpul într-un mod dulce, lăsând la final un zâmbet pe buze.Editura Trei

Cartea Caleidoscopul inimilor de Claire Conteras, a fost oferită pentru recenzie de Editura Trei. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Trei. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Autor: Maryliyn

 

Surse foto: 1, 2

by -
17

Lui Kaz i se propune să dea o lovitură extrem de periculoasă, care l-ar putea face putred de bogat. Dar nu poate să acţioneze de unul singur...Şase proscrişi periculoşi. O misiune imposibilă.

Banda celor şase ciori, de Leigh Bardugo

Titlul original: Six of Crows
Traducere: Laurențiu Dulman
Editura Trei, 2016
Nr. pagini: 590

   Leigh Bardugo s-a născut la Ierusalim, a crescut în Los Angeles şi a absolvit Universitatea Yale. A lucrat în publicitate, jurnalism şi recent s-a specializat în make-up şi efecte speciale. În prezent, locuieşte şi scrie la Hollywood. Este membră a trupei Captain Automatic. La Editura Trei a apărut de această autoare şi volumele din Trilogia Grisha: Regatul Umbrelor, Regatul Furtunilor şi Regatul Luminilor.

Şase proscrişi periculoşi. O misiune imposibilă.

,,Banda celor şase ciori conţine toate elementele pentru a-i captiva pe cititori: un lider viclean care are un plan pentru fiecare ocazie, situaţii-limita, o echipa războinică de proscrişi pricepuţi, o intrigă complicată şi o tensiune insuportabilă.” PUBLISHERES WEKLEY

,,Se citeşte pe narasuflate: o poveste despre o bandă multietnică formată din inadaptaţi foarte diferiţi, dar care împreună alcătuiesc o familie.” KIRKUS REWIEWS

    Acum că am terminat de citit primul volum din această serie, vreau neapărat să citesc volumul doi.
De data aceasta Editura Trei vine cu un bestseller care pe mine m-a bulversat la propriu, pur şi simplu ador această carte.
O echipa foarte diferită, o ură care izvorăşte din afecţiunea considerată interzisă între vânător şi vânat, dragoste care provoacă trădări ale neamului, dar care împreună alcătuiesc un tot invincibil. Povestea celor şase personaje principale m-a ţinut cu sufletul la gură.

    Un centru înfloritor al comerţului internaţional, Ketterdam, unde poţi găsi orice dacă eşti dispus să plăteşti preţul, nimeni nu ştie mai bine decât Kaz Brekker un hoţ de geniu. El activează în Butoiul, un cartier în care doar cei puternici supravieţuiesc.

     Banda Scursurilor, şeful bătrân-Per Haskell, dar considerat de temut, un tânăr locotenent în bandă, Kaz.
Kaz este teroarea multora, dar când a apărut în oraş era doar un frate mai mic, care avea încredere ca o să o scoată la capăt.

     Când Rollins Pekka, un conducător puternic a unei bande i-a înşelat, fratele său a murit de epidemie. Kaz a jurat să se răzbune. Cu o voinţă de fier, cu multă trudă şi perseverenţă, a reuşit să se impună ca o persoană temută, fără scrupule, un talentat personaj al evadărilor. Legendele în urma cărora a devenit faimos sunt în mare parte reale.

,,Kaz Brekker nu avea nevoie de motiv. Aşa se şoptea pe străzile din Ketterdam, în tavernele, cafenelele şi pasajele sumbre din cartierul plăcerii cunoscut sub numele de Butoi. Băiatul căruia i se spunea Mâini-Murdare nu avea nevoie de motiv-după cum nu avea nevoie nici de vreo permisiune-să rupă un picior, să suspende o alianţa sau să schimbe soarta unui om cu o singură carte de joc.
Fiecare violenţă a lui Kaz era calculată şi fiecare favoare pe care o făcea implică o mulţime de obligaţii. Mâini -Murdare întotdeauna avea motivele lui.”

    Lui Kaz i se propune să dea o lovitură extrem de periculoasă, care l-ar putea face putred de bogat. Dar nu poate să acţioneze de unul singur…

   Aşa că iată care este banda lui:

   Un condamnat însetat de răzbunare-Mathias fjerdanul, un vânător de Grisha, vrea să se răzbune pe cea  care l-a întemniţat, Nina-o Grisha.

     Mathias este folositor, el este un fjerdan, cunoaşte capitala fjerdanilor-CURTEA DE GHEAŢĂ, iar aceasta este imposibil de cucerit, planurile şi schiţele lui Mathias sunt foarte utile. De ce face parte din bandă? Actul de eliberare din închisoare şi apropierea de Nina, pe care doreşte să se răzbune crunt. Va reuşi să îşi trădeze ţara?

    Nina-specialistă în emoţii. O sfâşie-Inimi care îşi foloseşte puterea să supravieţuiască într-un cartier rău famat.

,,Se ocupă de bucurie, încredere şi stăpânire de sine. Cei mai mulţi Corporalki Grisha se concentrau asupra corpului-ca să omoare sau ca să vindece-, dar Nina avusese nevoie de o slujbă care să-i permită să rămână în Ketterdam, şi în acelaşi timp, s-o ţină departe de pericole. Aşa că, în loc să câştige bani buni, riscându-şi viaţa ca mercenară, alesese să uşureze respiraţia, să încetinească bătăile inimii şi să relaxeze muşchii. Ca să facă bani în plus, lucra şi pe post de Croitoreasă,î ngrijindu-se de ridurile şi guşile kerchienilor bogaţi, însă principala ei sursă de venit era modificarea stărilor sufleteşti.”

    Deşi a fost vânată şi închisă în cuşcă împreună cu alţi Grisha, de către Mathias, deşi l-a închis într-o închisoare a iadului, ea vrea să îl elibereze, iar dacă poate, să îi explice de ce s-a procedat aşa, răzbunându-se pe el.

    Mathias şi Nina sunt ca şoarecele cu pisica. Vor reuşi cei doi să nu se omoare? Sau ura aceasta ascunde simţăminte puternice între cei doi?

    Inej-o altă membră a bandei. Ea a fost răscumpărată dintr-un bordel de către Kaz. Acesta a văzut în ea potenţialul fantastic de a spiona.

,,Inej era una din cele mai bune investiţii pe care le făcuse Kaz vreodată. Faptul că ştia să se camufleze atât de bine, o făcea o excelentă hoaţă de secrete, cea mai bună din Butoi. Şi totuşi, abilitatea ei de a pleca pe nesimţite îl deranja. Inej nici măcar nu avea miros. Toţii oamenii împrăştiau mirosuri care spuneau câte ceva despre ei-izul de fenol de pe degetele unei femei sau mirosul de fum din părul ei, costumul de lână umed al unui bărbat sau miasma de praf de puşcă din mânecile lui. Însă nu şi Inej. Reuşise cumva să stăpânească invizibilitatea. Inej era o resursă valoroasă.”

   Doar abilităţilor sale de Fantomă, sau mai există şi alte motive din partea lui Kaz? Se pare că această fată -Fantomă a reuşit să îi descopere nişte simţăminte demult uitate.

   Jesper-un împătimit al jocurilor de noroc, un pistolar temut, dar şi un Grisha, de care nimeni nu are habar în afară de Kaz.

    Cum era un Fabrikator capacitatea sa de a lucra cu metalul va fi foarte folositoare.

    Wylan este băiatul de bani gata, care a fugit de acasă. Este priceput în explozibil, deci valoros pentru Kaz. Un alt motiv valoros este numele sau-Van Eck, al cărui tată este un comerciant puternic. De ce a fugit de acasă şi s-a alăturat Scursurilor din Butoi? Vom afla pe parcursul cărţii. Deocamdată, tatăl acestui băiat i-a angajat în această misiune imposibilă. Consiliul orăşenesc prin Van Eck le propune să devină bogaţi, dar să elibereze din Curtea de Gheaţă pe BO Yul-Bayur, cel care deţine formula drogului Jurda Parem.

    Jurda Parem este un drog extrem de puternic, iar folosit pe Grisha este letal în toate modurile posibile. După prima doză organismul devine dependent, iar încet, încet Grisha moare. Pe de altă parte jurda parem le amplifică puterile extraordinar de mult.

,,Vorbim de oameni care pot trece prin păreţi, deci niciun seif şi nici o fortăreaţa nu va mai fi sigură, De oameni care pot face aur din plumb sau din altceva, care pot modifica însăşi structura materiei-se va stârni un adevărat haos pe pieţele financiare.
În teorie, jurda parem e un stimulent la fel ca ruda ei comună, însă pare să ascută şi să perfecţioneze simţurile unui Grisha. Îi permite să facă legături cu o viteză extraordinară. Iar lucrurile care ar trebui să fie imposibile devin posibile.
Un Isca -Valuri obişnuit poate să controleze curenţii, să extragă umezeala din aer sau să aducă apă dintr-o sursă aflată în apropiere. Dar când se află sub influienţa jurdei parem, un Isca-Valuri îşi poate modifica propria stare: trece de la solid la lichid şi gaz, apoi revine la starea iniţială. Şi poate face acelaşi lucruri şi cu alte obiecte. Chiar şi cu un perete.”

   Echipa lui Kaz sunt singurii care pot împedica distrugerea întregi lumi-dacă nu se ucid mai întâi între ei.

   Vor reuşi imposibilul? Va reuşi să îl scoată viu pe Bo Yul-Bayur? Va reuşi să ajungă la destinaţie? Mai ales că pe urmele savantului mai sunt şi alte bande cu gândul la suma promisă.
Va reuşi să treacă peste obstacolele din calea lor?

    O acţiune plină de neprevăzut, incidente la tot pasul, lupta continuă de supravieţuire, hotărârea neclintită de a duce la capăt această misiune, bine fiecare cu motivele sale întemeiate, mă face să vreau să citesc neîncetat noi şi noi provocări a acestei bande. Trădările sunt la tot pasul, dar împreună poate vor reuşi imposibilul.

      Va avea şorţi de izbândă perechile Mathias şi Nina şi Kaz şi Inej?

   Ştiu că nu trebuie, dar nu mă pot abţine, vreau neapărat să citesc volumul doi, să văd dacă va reuşi Kaz şi banda lui să o recupereze pe Fantomă.

      Nota mea pentru carte este 10.

Editura Trei

Cartea Banda celor şase ciori de Leigh Bardugo este oferită spre recenzie de către Editura TreiCartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Trei. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Nicol

by -
39

“Îl plăcusem dintotdeauna pe Trenton, dar nu încercasem niciodată să-l cunosc suficient de bine ca să-mi dau seama de ce. Cu siguranță îl plăceau multe fete, iar gândul de-a sta la coadă nu mă atrăgea, dar tot îl remarcasem. “

Dulcea uitare de Jamie McGuire – Editura Trei

Titlul original: Beautiful Oblivion

Traducerea: Oana Duşmănescu

Editura: Trei
Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 352

Gen: Romance

Seria Maddox Brothers: 1. Dulcea uitare – Beautiful Oblivion 2. Beautiful Redemption 3. Beautiful Sacrifice 4. Beautiful Burn

,,Primul volum din seria Frații Maddox
De la autoarea bestsellerurilor Fericirea mea ești tu și Fericirea începe azi

Cami are un iubit obsedat de muncă și care o cam neglijează. Deși Cami încearcă să facă să funcţioneze această relație la distanţă, se pare că nu e atât de ușor…
Brusc, în via
ța ei apare Trent Maddox, un fost coleg de liceu. Trent, cel cu brațele tatuate. Trent, după care toate fetele sunt topite.
Cami
și-a jurat că nu va fi niciodată pe lista lui. Crede că n-o poate păcăli cu tertipurile sale.
Dar băiatul care fură inimi e hotărât s-o facă să se îndrăgostească nebune
ște de el…

O lectură apetisantă de vară, perfectă pentru jocul de-a seducția.” – USA Today

Jamie McGuire scrie cu plăcere și lejeritate, iar fanii genului romance vor adora pur și simplu revărsarea de emoții pure. Povestea lui Cami și Trent e irezistibilă.” – Romantic Times”

     Șoc, stupoare, uimire. Acestea au fost stările prin care am trecut atunci când am citit ultima propoziție din “Dulcea uitare”. Autoarea a reușit să-mi ofere o surpriză de mari proporții. Pe parcursul lecturii mi-am pus o serie de întrebări în legătură cu misteriosul T.J. Nu înțelegeam de ce Cami ținea morțiș să păstreze secretul asupra adevăratei lui identității, de ce îi tot repeta lui Trent că o va urî atunci când va afla adevărul și că totul va fi distrus, de ce se simțea prost când era în preajma lui, chiar și după ce ea s-a despărțit de T.J. , de ce își spunea că lăsând la o parte perioada respectoasă de timp în care am așteptat înainte de a începe o nouă relație, povestea era jignitoare – și pentru T.J. și pentru Trenton.” Abia când am aflat acel secret, am înțeles totul!  Dacă aș fi fost mai atentă la anumite pasaje, la ponturile oferite de autoare… Nu-mi vine să cred că nu mi-am dat seama!

“- Habar n-am ce e asta. Dar sunt sigură că dacă ai ști toată povestea, Trenton, ai fugi de lângă mine și nu te-ai mai uita înapoi.
– Nu vreau toată povestea. Te vreau doar pe tine.”

     De când am citit cărțile din seria Beautiful, Fericirea mea ești tu și Fericirea începe azi, mi-am dorit să aflu poveștile celorlalți frați Maddox -Thomas, gemenii Taylor și Tyler, Trenton. Pe Trent și Cami i-am întâlnit inițial în romanul “Fericirea mea ești tu“ și știam că între ei se înfiripă ceva. Travis se amuza destul de des pe seama fratelui său că este îndrăgostit de barmanița de la Red Door și chiar Trent îi mărturisise la un moment dat că nu sunt împreună, dar lucrează la asta. Problema era că fata  avea un “ticălos de prieten”, însă “nu mai trebuie decât că el s-o mai scoată dată din răbdări ca ea să-și dea seama ce pisălog e.”

dulcea uitare 1

     Despre Trent știam deja că fusese mereu cel mai dur cu Travis (fratele cel mai mic), fiind singurul care își permitea să-i mai tragă câte un pumn, însă de el era cel mai apropiat prin comparație cu ceilalți frați. Citind cartea “Dulcea uitare”, mi-am putut da seama foarte bine de ce sunt atât de apropiați. Nu doar că seamănă foarte bine (au trăsături fizice atât de asemănătoare încât par a fi gemeni, iar unele persoane, chiar și Cami, ajung să-i confunde de la distanță), dar până și caracterele sau reacțiile lor sunt asemănătoare. Sunt nesiguri, nestatornici, iar când sunt supărați sau lucrurile nu ies cum vor ei, se refugiază în alcool și au aventuri amoroase pe bandă rulantă. Adevărul este că amândoi se tem că ar putea să o piardă pe cea mai importantă femeie din viața lor. Diferența dintre ei constă în faptul că Trent nu este foarte impulsiv, preferând să nu se bată, deși spre finalul romanului a avut și el câteva accese de furie sau de posesivitate. Dar vă garantez că împunsăturile ironice sau certurile dintre Trent și Cami au un farmec aparte.

“- Te doare capul? l-am întrebat eu.

 Apoi am luat un măr din coșul cu fructe de plastic de pe masa de lângă ușă și i l-am aruncat în cap.

S-a ferit.

– Haide, Cami! Ce naiba!

– Am niște vești pentru tine, Trenton Maddox! am zis eu și am smuls o banană din castron. N-o să omori pe nimeni pentru că s-a atins de mine, decât dacă nu vreau să fiu atinsă! Și chiar și atunci, eu voi fi aceea care va comite crima! Ai priceput?

Am aruncat cu banana în el, iar el a blocat-o cu mâinile încrucișate și a făcut-o să ricoșeze în podea.

– Hai, iubito, mă simt că naiba, a gemut el.

Am luat o portocală.

– Nu vei mai pleca de la mine de acasă în goană și nici nu-mi vei mai trânti de pereți nenorocita aia de ușă!

I-am azvârlit-o direct în cap, și mi-am nimerit ținta.

A încuviințat și a ridicat mâinile, în încercarea de a se proteja.

– Bine! Bine!

Am luat un ciorchine de struguri de plastic.

– Și primul lucru pe care mi-l vei spune după ce te-ai comportat ca un adevărat nesimțit nu va fi o invitație să te părăsesc, cretinule și bețivule!”

     Din ce am scris până acum cred că v-ați dat seama că povestea se desfășoară în paralel cu cele două cărți din seria Beautiful. A fost o încântare să mă reîntâlnesc cu personaje dragi mie, să revăd evenimentele cele mai semnificative din viața lui Travis, începând cu starea de confuzie pe care o are acesta după ce a întâlnit-o pe Abby pentru prima oară, pariul pe care l-au făcut, până la incendiul de la Keaton Hall. Chiar m-a amuzat să văd povestea lor prin prisma lui Cami, să văd cum ea încercă să-i ofere câteva sfaturi în privința boboacei Abby: ”răbdare, să ai alte opțiuni sau să te arăți dezinteresat.” Puteam să nu râd când Travis a spus: ”Eu să mă însor vreodată? Sau în curând? Nu se va întâmpla nicicând?”  Lasă că știm noi mai bine ce soartă va avea Travis! Am surâs când am regăsit celebra frază spusă de el: “în ciuda ororii absolute de a-ți pierde cel mai bun prieten, pentru că ai fost suficient de prost ca să te îndrăgostești de ea.”

    “Dulcea uitare“ este un roman de dragoste a cărei poveste este spusă din perspectiva lui Camille Renee Camlin/Cami (alintată Mușetica sau Păpușica de către Trent) o tânără de 22 de ani care lucrează ca barmaniță la Red Door. Este studentă la Universitatea Easten State, dar din anumite motive, în loc să promoveze, a rămas în anul doi. După un singur an petrecut în cămin, a trebuit să se mute într-un apartament pe care îl împarte cu Raegan, care lucrează și ea în același bar. Este împreună cu T.J. de șase luni. Primele trei luni au fost nemaipomenite, apoi lui T.J. i s-a încredințat să conducă o misiune foarte importantă. Fusese pentru prima oară însărcinat cu un proiect întreg, iar el era perfecționist și  ambițios peste măsură. Misiunea aceasta reprezenta cel mai însemnat lucru pe care-l făcuse vreodată, iar dacă totul se termina cu bine, el s-ar alege cu o promovare semnificativă. S-a mutat în California și în ultimele trei luni a avut doar o relație la distanță cu iubita lui. Cami a încercat pe cât posibil să înțelegă motivele pentru care T.J. a fost nevoit să facă anumite sacrificii pentru propria lui independență, chiar dacă ea era cea sacrificată.

     Viața aparent normală a eroinei noastre se schimbă din momentul în care primește un telefon din partea lui T.J., care îi spune că trebuie să amâne weekendul de vis pe care și l-au planificat. O sunase în ultima clipă, tocmai când ea își împacheta lucrurile într-o valiză. Deja își luase liber de la muncă, iar membrii familei știau ca va fi plecată din oraș. Așa că împreună cu Raegan pleacă să-și petreacă noaptea la Red Door.  După o discuție aprinsă cu alte fete, Raegan pleacă să ia niște băuturi, lăsând-o pe Cami singură la masă. Însă imediat locul îi este ocupat de Trenton Maddox.

     Cei doi se cunosc din școala elementară, iar Cami și-a promis că niciodată nu se va afla pe lista lui de cuceriri. Știa că mama lui murise de cancer pe când el avea doar cinci ani. Îl văzuse cum evoluează dintr-un puști murdar, care rodea creioane roșii și mânca lipici, în bărbatul de acum, înalt, tatuat, excesiv de fermecător. Toată lumea știa ca Trenton Maddox nu aducea nimic bun, deși asta nu le-a împiedicat pe femei să încerce să-l domesticească. Însă Cami era una dintre puținele fete pe care Trenton sau Travis Maddox nu încercaseră să se culce. Deși nu-l cunoaște prea bine, știe totuși că viața lui s-a schimbat în urmă cu doi ani, de când a avut un accident de mașină, în urma căruia și-a piedut viața iubita lui. Marcat de vinovăția morții lui Mackenzie, Trent a renunțat la facultate și s-a mutat cu tatăl lui.

Îl plăcusem dintotdeauna pe Trenton, dar nu încercasem niciodată să-l cunosc suficient de bine ca să-mi dau seama de ce. Cu siguranță îl plăceau multe fete, iar gândul de-a sta la coadă nu mă atrăgea, dar tot îl remarcasem.”

dulcea uitare 2

     Greșeala lui Cami a fost că i-a lăsat lui Trent numărul ei de telefon, așa că de a doua zi a tot primit mesaje de la el. Mesaje pe care a încercat să le ignore. Însă mare i-a fost uimirea când s-a trezit cu Trent la ușă, cu mâinile încărcate de plase, spunându-i că dacă tot refuză să ia masa cu el undeva, a adus el prânzul. Șmecher, da? Ei bine, nu există nicio șmecherie pe care s-o facă Trent și pentru care ea să nu fie pregătită. Cami a fost deșteaptă până acum, suficient de deșteaptă cât să se țină departe de el, dar de această data și-a găsit nașul!

     Văzând că fata îl tot refuză pe motiv că are deja un iubit, Trent începe să joace murdar. Și-a făcut din nou apariția la apartamentul ei, dar de a această data a venit însoțit de Olive, o fetiță de cinci ani de care are el grijă când și când. Cum să-l mai refuse Cami când îngerașul de Olive îi spune: “Tlent a zis că mă duce la Cicken Joe, dar nu putem pleca până nu ești tu gata.”

“- Să exploatezi un copil nu dă bine la prima întâlnire. Nu e exact genul de amintire pe care să vrei s-o împărtășești mai târziu.

– Cine a zis că asta e o întâlnire?Adica…daca tu vrei să-i spui întâlnire, n-ai decât, dar credeam că ai un iubit.

Aproape că m-am înecat cu propria salivă, dar mai bine asta decât să mă înroșesc.

– Iartă-mă că am îndrăznit să cred că forțezi pe toată lumea să iasă cu tine.

– Nu forțez pe toată lumea. Asta e categoric un caz special.

– Tu ești un caz special.”

     Din păcate, unul dintre frații lui Cami, o roagă să-l împrumute cu o sumă mărișoară de bani, pentru că are de plătit o datorie, așa că fata se gândește că are nevoie de o slujbă în plus. Iar Trent îi sare în ajutor, angajând-o pe post de recepționeră la salonul de tatuaj Skin Deep, acolo unde lucrează și el. Cami o să intre în mare necaz. Dezastruos. Marca Maddox. Nu doar că riscă să își piardă inima, dar va sfârși cu “trupul devenind o operă ambulantă de artă”. Pe parcursul a patru luni și-a făcut șase tatuaje (printre care și un păun ce se întindea de la șold până la jumătatea coastelor – asta dacă vă puneți întrebări în legătură cu desenul de pe coperta cărții).

– Nu ți-ai dorit niciodată ceva ce știai că n-ar trebui să-ți dorești? Ceva care era greșit în  toate sensurile. Dar de care aveai nevoie? Îmi plăcea cum eram, Trent!”

     Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să aflați singuri ce se întâmplă mai departe cu trent, Cami și T.J. Vă garantez că veți avea parte de certuri, împăcări, accese de furie și gelozie, dar și multe momente amuzante.

     Jamie Mcguire  mi-a depăsit toate asteptările și m-a făcut să trăiesc totul la intensitate maximă. Vă invit și pe voi să descoperiți această superbă poveste de dragoste pasională plină de savoare. Dacă nu ați cumpărat până acum cartea “Dulcea uitare”, vă recomand să o faceți. Iar cei care o au deja, nu mai amânați. Citiți-o!

Nota 9,8

Editura Trei

Cartea Dulcea uitare de Jamie McGuire este oferită spre recenzie de către Editura Trei.Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Trei. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Mulțumim Editura Trei!

Autor: Alina

Primul volum al trilogiei Pe tărâmul haosului, nominalizat la Carnegie Award 2009, câştigător al Guardian Children’s Fiction Prize 2008, James Tiptree Junior Award şi Booktrust Teenage Prize 2008.

Vocea pumnalului,de Patrick Ness

Editura:Trei

Titlul original: The Knife of Never Letting Go

Traducere de: Florina Pîrjol

    Primul volum al trilogiei Pe tărâmul haosului, nominalizat la Carnegie Award 2009, câştigător al Guardian Children’s Fiction Prize 2008, James Tiptree Junior Award şi Booktrust Teenage Prize 2008.

Todd Hewitt e ultimul băiat din Prentisstown, un oraş mai puţin obişnuit. Oamenii pot auzi ce gândesc ceilalţi. Tot timpul. Viaţa lor se desfăşoară într-un copleşitor şi neîncetat Vacarm; nu există intimitate, nici secrete.
Chiar cu o lună înainte de a împlini 13 ani, dată la care ar urma să devină bărbat, Todd descoperă întâmplător un loc liniştit. Fără Vacarm. Însă un asemenea loc nu poate exista! Înseamnă că locuitorii din Prentisstown l-au minţit.
Şi acum va trebui să fugă ca să se salveze de la moarte…
Dar unde să fugi dacă cei care te urmăresc pot auzi TOT ce gândeşti?

Un roman în tradiţia Aventurilor lui Huckleberry Finn şi a capodoperei De veghe în lanul de secară, despre un adolescent care fuge, împreună cu câinele său vorbitor, Manchee, spre o lume normală. Chiar dacă asta înseamnă să meargă până la capătul lumii… şi mai departe.

Ness e un scriitor foarte înzestrat, de o imprevizibilitate care-ţi dă fiori. — The Times

Sfârşitul plin de suspans are efectul unui glonţ tras direct în stomac. — Booklist

Un roman care curge într-un ritm furios, înspăimântător, captivant şi, uneori, sfâşietor. Este o carte care-ţi bântuie imaginaţia. — Sunday Telegraph

„Nu există nimic pe lumea asta în afară de Vacarm, nimic altceva decât gândurile permanente ale oamenilor şi toate lucrurile venind la tine şi la tine şi la tine, din clipa în care spacşii au dat drumul virusului Vacarmului în timpul războiului, un virus care-a ucis jumătate din bărbaţi şi toate femeile, inclusiv pe mama mea, un virus care i-a înnebunit pe restul bărbaţilor şi care a însemnat sfârşitul pentru tot neamul spacşilor în momentul când oamenii, în nebunia lor, au ridicat armele.”

    Patrick Ness s-a născut în 1971 într-o bază militară unde tatăl său era sergent instructor. A locuit în Hawaii până la 6 ani, apoi încă zece ani în statul Washington. A studiat literatura engleză la University of Southern California. În 1997 i-a apărut prima povestire în revista Genre şi de atunci n-a mai renunţat la scris. „Măcar 1 000 de cuvinte pe zi – orice s-ar întâmpla.”
În 2008 a publicat Vocea pumnalului, prima carte pentru tineri care i-a adus faima internaţională, urmată de celelalte două părţi din trilogia Pe tărâmul haosului şi de romanele Chemarea monstrului (Editura Trei, 2015) şi More Than This (2013). A scris şi literatură pentru adulţi: The Crash of Hennington(2003), Topics About Which I Know Nothing (2005), The Crane Wife (2014).

Sursa foto şi text: Editura Trei

“întotdeauna dorinţa este aceea care ucide”…

„Sacrificiul din miezul iernii” de Mons Kallentoft-„merele, mirosul de mere…nu mă lăsa în albul ăsta-ngheţat”

Editura: Trei

Titlul original: „MIDVINTERBLOD”

An apariţie: 2011

Traducere: Doru Mareş

    Pe parcursul vieţii, oamenii îşi pun tot felul de întrebări, printre care şi: „Cât timp voi trăi?”, „Merit să fiu în viaţă?”, „Ce urmează după moarte?”. Ei bine…unele răspunsuri se găsesc şi în volumul de faţă „spune-mi măcar atâta: ce ţi-am făcut?”. Ni se arată o moarte rece şi caldă „Cine e? Voi? Tu? Sau morţii? Oricine-aţi fi, spuneţi-mi că veniţi ca prieteni. Că aduceţi dragostea.”. Este ca un vârtej care ne ţine fără suflare. La un moment dat ne lasă în voia sorţii, simţim gheaţa paginilor, teroarea celui decăzut. Treptat acesta se resemnează cu faptul că realitatea în care trăim nu este un parc de distracţii, că viaţa a lăsat în urmă victima şi…apare căldura, iar detectivii au început ancheta: plină de zbucium, mister. Moartea devine un simbol în romanul lui Kallentoft, o crăiasă ce domină Suedia şi pe locuitorii săisacrificiul din miezul iernii 1. Tic-tac…ceasul bate neîncetat şi cititorul nu ştie cine e păpuşarul ce minţile i-a luat.

     Mons Kallentoft, născut la data de 15 aprilie 1968, este un autor suedez şi jurnalist. A crescut în Ljungsbro şi trăieşte în Stockholm. Romanul de debut a fost „Pesetas”(2000), recompensat cu premiul Asociaţiei Scriitorilor Suedezi. Kallentoft a scris opt volume despre detectiva Malin Fors, protagonista operei „Sacrificiul din miezul iernii”, care face parte dintr-o serie dedicată celor patru anotimpuri ale anului.

     „Sacrificiul din miezul iernii” se deschide cu prologul şi arată ceea ce gândeşte victima unei nelegiuiri. Aceasta ştie că nu mai are vreo cale de scăpare. E singură într-o lume plină de indiferenţi şi zboară cu visele altundeva „merele, mirosul de mere…nu mă lăsa în albul ăsta-ngheţat”. Întorcând alte câteva pagini, dăm şi peste eroina cărţii, Malin Fors, inspectoare la poliţie. Ne este arătată o zi banală din viaţa sa: după ce a făcut un duş, şi-a băut cafeaua, s-a îmbrăcat şi a plecat la comisariat. Nu uită de telefonul mobil, portofel şi „pistolul. Apendicele acesta nelipsit”. Lectorului îi este descris personajul ca având un metru şaptezeci „bretonul blond, părul îi încadrează pomeţii proeminenţi şi-i acoperă fruntea până deasupra sprâncenelor subţiri”. Malin trăieşte alături de fiica sa, Tove fiindcă „despărţirea îi lăsase un gust dulce-amărui…Jan”a plecat spre Bosnia.sacrificiul

     Ziua de lucru a început cu…o crimă. Nu una orişicare. Un bărbat obez a fost găsit fără vlagă, atârnând de trunchiul unui copac „un spectacol deloc distractiv”, iar „jocul e clar…noi împotriva lor”. Nimeni nu ştie cine este şi de ce i s-a întâmplat acest lucru. Totul e destul de confuz, iar ancheta se desfăşoară, parcă, cu încetinitorul. Mai întâi este interogată persoana care a găsit victima. Ulterior este realizată autopsia de către Karin Johannison „criminalul s-a folosit de un obiect contondent şi a lovit şi figura, şi cutia craniană cu o violenţă ieşită din comun, până când nu a mai rămas decât această masă informă de carne”. Va fi întocmit şi un raport „compus din mai multe voci, din a ta şi din ale altora. Cele pe care le auzi şi cele pe care nu le auzi”. Detectivii îşi împart sarcinile, iar lucrurile se pun în mişcare fiindcă „dacă o asemenea problemă precum cea de astăzi rămâne fără răspuns, poate schimba viaţa întregului oraş”, „trebuie găsit răspunsul la întrebarea cine.

     Presa se luptă pentru a obţine cât mai multe informaţii, iar criminalul stă şi…priveşte din umbră. Nu este singurul! Victima însăşi este în expectativă şi o urmăreşte pe Malin, pe cei din jur pentru a vedea dacă poliţiştii vor reuşi ori ba „în sinea mea, ştiam că terminasem de trăit. Nu mulţumit eram, ci obosit…e bine, e atât de bine să fi scăpat de toate grijile celor vii!”, „Haide, Malin. Caută mai departe.”.thriller

    Cadavrul este identificat: Bengt Andersson, zis şi Bengt Balonu’. O persoană căreia nimeni nu-i acordă atenţie, trecem pe lângă ea fără să-i dăm importanţă. Singurul eveniment care pare a o aduce în “lumina reflectoarelor” este nimeni altul decât MOARTEA “luaţi pe sus de frică, de furie ori de disperare, oamenii păreau gata să comită cele mai de neînchipuit fapte”, “blândeţea este o invenţie a corpului…moartea este aceea care ne mângâie, ca să fim de acord cu sosirea ei.”.

            Cum vor reuşi Malin şi ceilalţi detectivi să soluţioneze cazul? “întotdeauna dorinţa este aceea care ucide”…

     Romanul lui Kallentoft este relatat la persoana I de un narrator-personaj (subiectiv), omniscient, omnipresent. Este urmărit firul anchetei desfăşurat în jurul lui Bengt Andersson. Acţiunea este una complexă, iar cititorul este introdus într-o altă realitate, a tenebrelor. Vântul năprasnic al iernii, felul în care autorul se joacă cu ceea ce simte victima, cu natura şi fenomenele sale, declaraţiile persoanelor ţin locul sării şi piperului în operă. Verbele folosite animă volumul. Ne este descris caracterul lui Malin, în mod indirect “Malin era în acelaşi timp colerică, amabilă, egocentrică şi politicoasă”. Nu lipsesc descrierile spaţiului “în aerul îngheţat care îngreunează respiraţia, dincolo de crengile îngheţate ale mestecenilor, zăreşte gura întunecată a tunelului pentru pietoni…vilă renovată, construită în anii cincizeci”. Ceea ce m-a impresionat şi speriat în egală măsură e faptul că Bengt e personaj, că acela  lipsit de viaţă prezintă fapte din trecut, conştientizează ce a devenit şi doreşte ca cineva să ridice mâna şi să spună: “Ştiu vinovatul”. Unele defecte se prezintă sub forma acestei înlănţuiri de idei şi întâmplări care ameţesc lectorul.

   Cine să fie, cine să fie ucigaşul şi de ce l-a ales tocmai pe Bengt ca “mascotă” “toţi oamenii aceştia care privesc lumea prin crăpătura uşii…De ce s-or fi temând?”.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Nota mea: 7,5/10 stilouri

Autor: Crina Stanciu

Imaginaţi-vă că Dumnezeu şi Lucifer îşi lansează o ultimă provocare, pentru a pune capăt eternei lor rivalităţi

Şapte zile pentru o eternitate,de Marc Levy

Editura: Trei

Număr pagini: 248

Titlul original: Sept jours pour une éternité

Traducere de: Marie-Jeanne Vasiloiu

    Imaginaţi-vă că Dumnezeu şi Lucifer îşi lansează o ultimă provocare, pentru a pune capăt eternei lor rivalităţi: îşi trimite fiecare câte un agent pe pământ. Lucas şi Zofia au la dispoziţie şapte zile pentru a-şi îndeplini „misiunea” încredinţată de prea-puternicii lor „şefi” şi a triumfa unul asupra celuilalt. Până la urmă, cine credeţi că va guverna lumea: Binele sau Răul?
Legându-se printr-un pariu atât de absurd, Dumnezeu şi Lucifer au prevăzut totul în cele mai mici detalii, mai puţin faptul că destoinicii lor agenţi ar putea să … se îndrăgostească unul de celălalt.
Ca şi în celelalte romane ale sale, Marc Levy ne pune în faţa incredibilului, căruia îi dă farmec şi îi conferă poveste, înscriindu-l într-un univers de umor, tandreţe şi situaţii inedite.

Marc Levy este unul dintre cei mai populari scriitori din ultimii ani. Cariera sa demarează într-un mod absolut surprinzător la vârsta de 39 de ani, când îşi publică în Franţa prima carte, Şi dacă e adevărat… (Editura Trei, 2004), roman care avea să se vândă în întreaga lume în peste 10 milioane de exemplare şi care a fost ecranizat de Steven Spielberg (2005).
De acelaşi autor, Editura Trei a mai publicat până acum şi romanele: În altă viaţă, Te voi revedea, Unde eşti, Prietenii mei, iubirile mele, Copiii libertăţii, Prima zi, Prima noapte, Hoţul de umbre.

Sursa: Editura Trei

Primul volum din seria Frații Maddox

Dulcea uitare, de Jamie McGuire-Primul volum din seria Frații Maddox

Editura: Trei

Număr pagini: 352

Titlul original: Beautiful Oblivion

Traducere de: Oana Duşmănescu

Anul apariţiei: 2016

Primul volum din seria Frații Maddox
De la autoarea bestsellerurilor Fericirea mea ești tu și Fericirea începe azi

Cami are un iubit obsedat de muncă și care o cam neglijează. Deși Cami încearcă să facă să funcţioneze această relație la distanţă, se pare că nu e atât de ușor…
Brusc, în viața ei apare Trent Maddox, un fost coleg de liceu. Trent, cel cu brațele tatuate. Trent, după care toate fetele sunt topite.
Cami și-a jurat că nu va fi niciodată pe lista lui. Crede că n-o poate păcăli cu tertipurile sale.
Dar băiatul care fură inimi e hotărât s-o facă să se îndrăgostească nebunește de el…

„O lectură apetisantă de vară, perfectă pentru jocul de-a seducția.” – USA Today

Jamie McGuire scrie cu plăcere și lejeritate, iar fanii genului romance vor adora pur și simplu revărsarea de emoții pure. Povestea lui Cami și Trent e irezistibilă.” – Romantic Times

„Dar sunt sigură că dacă ai ști toată povestea, Trenton, ai fugi de lângă mine și nu te-ai mai uita înapoi.
Nu vreau toată povestea. Te vreau doar pe tine.”

Jamie McGuire a fost crescută de mama ei în Blackwell, unde a absolvit liceul în 1997. A urmat Northern Oklahoma College, University of Central Oklahoma și Autry Technology Center, pe care l-a absolvit cu o diplomă în radiologie. Jamie locuiește în Enid, Oklahoma, cu soțul său și cei trei copii ai lor.
Debutul ei literar l-a reprezentat Providence, o trilogie care îmbină tema dragostei cu fenomenele paranormale.
Printre cărțile de mare succes care au urmat se numără Beautiful Disaster (Fericirea începe azi, Editura Trei, 2013) și Walking Disaster (Fericirea mea ești tu, Editura Trei, 2013), cărți ce au devenit fenomene ale pieței de carte, înregistrând vânzări fabuloase.

Sursa: Editura Trei

"Caleidoscopul inimilor e combinatia perfectă de pasiune, suferinţă şi emoţie care te va însoţi multă vreme după ce vei închide cartea." - Whitney G., autoarea seriei bestseller Reasonable Doubt

Caleidoscopul inimilor, de Claire Contreras

Editura:Trei

Titlul original: Kaleidoscope Hearts

Număr pagini: 368
Traducere de: George Russo
Anul apariţiei: 2016

     Era prietenul cel mai bun al fratelui meu. N-ar fi trebuit să devină iubitul meu. Am crezut că o să dăm amândoi totul uitării şi o să mergem mai departe.

Unul dintre noi a reuşit.

Unul dintre noi a plecat.

Acum s-a întors, privindu-mă ca şi când ar vrea să mă devoreze. Şi toate acele sentimente pe care le-am transformat în furie capătă acum un alt chip, unul care mă sperie.

Ultima dată mi-a frânt inima.

De data asta o să mi-o facă bucăţi.

   “Caleidoscopul inimilor e combinatia perfectă de pasiune, suferinţă şi emoţie care te va însoţi multă vreme după ce vei închide cartea.” – Whitney G., autoarea seriei bestseller Reasonable Doubt

“O frumoasă poveste despre pierdere, iubire şi despre cum să-ţi asculţi inima chiar şi când e frântă.” – Corinne Michaels, autoarea seriei de succes Belonging

“Chimia dintre Oliver şi Estelle e magnetică! Recomand cu multă căldură această carte fantastică!” – Melissa Brown

Claire Contreras e o autoare cu vânzări record, potrivit publicaţiilor New York Times şi USA Today.

Are doi copii, trei câini şi a supravieţuit luptei împotriva cancerului de sân. Îi place să scrie orice, de la poveşti pentru copii, la cărţi cu tentă erotică, dar cel mai mult îi place să scrie poveşti de dragoste contemporane. Atunci când nu scrie, citeşte şi visează la locuri pe care îşi doreşte să le viziteze.

Sursa: Editura Trei

«Jurnalul unei femei adultere constituie o reuşită literară, în mod evident mult mai mult decât o lectură adresată celor care suferă de infidelitate conjugală.» Lire

Jurnalul unei femei adultere,de  Curt Leviant

Titlul original: Diary of an Adulterous Woman

Traducere: Daniela Ştefănescu

Număr pagini: 712

Categoria : Eroscop

«… O carte scrisă cu delicateţe, emoţie şi măiestrie.» Saul Bellow

         Doi prieteni se întâlnesc cu ocazia reuniunii organizate de şcoala evreiască pe care au absolvit-o cu ani în urmă. Atât Guido, fotograf, cât şi Charlie, psiholog de meserie, au în jur de 40 de ani şi sunt atraşi de o aceeaşi femeie, căsătorită, care se numeşte Aviva şi este profesoară de violoncel. Charlie începe o terapie cu Aviva, fără să ştie că aceasta este iubita lui Guido. Nici Aviva, pe de altă parte, nu cunoaşte legătura dintre cei doi bărbaţi.
O amplă poveste despre iubire şi plăcere relatată din triplul punct de vedere al acestor personaje. Evident, pe parcursul ei apar complicaţii, iar cei trei protagonişti se confruntă rând pe rând cu gelozia, dorinţa de libertate şi dificultatea de a păstra un secret. De unde şi tenta de seriozitate, seducţie, dar şi umor negru a romanului.
Este o carte inedită, textul fiind însoţit de un glosar explicativ care oferă detalii picante despre poveste, surprize şi glume. Întâmpinate cu entuziasm de critici ca fiind «minunate şi încântătoare», «desăvârşite şi hipnotice», cărţile lui Leviant îl certifică pe acesta drept unul dintre romancierii cei mai talentaţi de astăzi.
Jurnalul unei femei adultere a fost nominalizat de redacţia Lire în lista celor mai bune romane din 2008.

«Un stil original, o imaginaţie debordantă, dinamism şi idei provocatoare: cel mai recent roman al lui Curt Leviant, asemenea celorlalte cărţi ale lui, e o adevărată încântare pentru cititorul receptiv la emoţie.» Elie Wiesel

    «Un roman magic, încântător… Te intrigă, e plin de senzualitate… O scriitură desăvârşită.» New York Times Book Review

«Jurnalul unei femei adultere constituie o reuşită literară, în mod evident mult mai mult decât o lectură adresată celor care suferă de infidelitate conjugală.» Lire

«Cartea este opera unui moralist, care însă evită să ne sufoce cu precepte morale. Ea jonglează cu remarci spirituale şi pline de umor, dezvă- luind ceasornicăria intimă a dorinţei.» L’Express

«O poveste care te hipnotizează, plină de poezie şi strălucit ţesută.» Publishers Weekly

     Curt Leviant este profesor specialist în studii ebraice la Rutgers University, New Jersey şi este traducător de idiş. A primit numeroase premii şi distincţii literare pentru romanele sale: The Yemenite Girl; Passion in the Desert; The Man Who Thought He Was Messiah; Partita in Venice; Diary of an Adulterous Woman.

Sursa: Editura Trei

%d bloggers like this: