Tags Posts tagged with "Editura Tritonic"

Editura Tritonic

În mintea comisarului, de Teodora Matei-recenzie

Editura: Tritonic, 2017
Număr pagini: 145

   “O bătrână găsită moartă în apartament, o defecțiune la gaze și un Casanova mort pe canapeaua din sufragerie, o tentativă de omor, o tânără femeie, victima a unei rețele de prostituție, și un băiat răpit. Se dau toate acestea împreună cu doi polițiști bucureșteni, detașați la Ploiești. Iar ceea ce rezultă face parte din ceea ce va fi numit cândva <stilul Teodora Matei>”

   Cartea Teodorei Matei pare la prima vedere o carte de povestiri. Mă întrebăm: ”ok, de ce un roman când de fapt sunt cazurile comisarului, fiecare caz o poveste?

   Abia când am citit-o mi-am dat seama cu câtă măiestrie a împletit Teodora totul, astfel încât da…cartea este un roman.

   Şi acum să vorbim puțin despre personaje și întâmplări sau cazuri.

   Îl avem pe comisarul Anton Iordache, personajul principal, aflat în spital, imobilizat la pat din cauza unui accident. Dar nu piciorul în ghips este problema, ci faptul că nu-și amintește nimic despre perioada recentă petrecută la Ploiești. Fusese detașat acolo din București împreună cu Sorin Matache, inspector șef, colegul lui, într-un schimb de experiență cu cei din Ploiești.

   Iordache nu fusese vinovat, evitase accidentul, singurul rănit fiind el însuşi.

   Acum își amintește întâmplări din copilărie, părinții, mătușa, soția și copiii lui.

”Ar fi putut să improvizeze, să spună niște banalități, s-o scalde cum s-ar zice. Ce-l speriase cel mai tare era faptul că pierderea  de memorie îi putea afecta locul de muncă, iar comisarul nu era pregătit încă să se pensioneze, cu atât mai mult pe caz de boală.”

   Nu-l încurajează nici analizele ample, nici întâlnirile cu psihologul. Dar iată că Dan, patronul unei edituri, prieten cu el din facultate, venise cu o idee: să-i pună pe autorii de la editură să scrie câte o poveste după cazurile rezolvate la Ploiești, mizând pe faptul că citirea manuscrisului îi va reda memoria. Așa că Iordache se apucă de citit:

    “Curiozitate”

   Cora Abrudan, nepoata doamnei Vlaicu, anunță poliția că mătușa ei nu răspunde de două zile la telefon și nu poate intra în casă, ușa fiind blocată. Vine poliția, pompierii și o găsesc pe doamna moartă, și-n casă un miros pregnant de lăcrămioare. Printre lacrimi nepoata le spune ce medicamente lua mătușa, că ea i le pregătea, că avea și ceva homeopat din lăcrămioare. Dau declarație la poliție și ea și soțul ei, Dan Abrudan, fiind și amprentați. Cercetările acasă la victimă, discuțiile cu vecinii, amprentele care corespund cu unele dintr-o spargere dată în alt cartier, și în final lista convorbirilor telefonice ale celor doi le dă răspunsul, deoarece ”curiozitatea costă.” Recitirea poveștii îi amintește comisarului mirosul tincturii din casa moartei, hainele purtate de nepoată, chiar faptul că-l jena pantoful, deci era pe drumul bun.

    “Decepţie”

    Un caz clasic de gelozie dusă la extrem, o poveste de dragoste, un Casanova cu multe cuceriri la activ jonglând între femei. Dar nici ața întinsă nu rezistă la infinit.

     “L-am omorât ca să nu mai plece”-este litania din mintea femeii.

    Una dintre femei, obsedată de el, hotărăște să-l omoare și aproape că ar fi fost “crima perfecta”.

    Dar rezultatul medicului legist e stupefiant: omul a murit de atac de cord, nu intoxicat cu gaze. S-au găsit în sânge urme de la medicamentele multe pe care le lua, mai ales stimulente că de… trebuia să ”performeze”. Cercetările poliției duc și la a doua femeie din triunghi. Singura pedepsită va fi ea pentru că aflând de moartea iubitului vrea să-și calce rivala cu masina.

    Încă odată se adeverește zicala că “viața bate filmul

    “305”

    Dispare un băiat, Andrei, un tocilar cum îi spun prietenii, dar câteodată e bine să fii tocilar.

    Andrei și George, fratele lui, erau crescuți de mama lor care lucra de acasă pentru a-l putea supraveghea pe băiatul mai mare. Acesta se născuse cu un handicap psihic, dar după tratament reușise să se înțeleagă cât de cât cu mama și fratele lui. Tatăl îi părăsise incapabil să accepte ideea bolii copilului. George  avea obiceiul să-l urmărească pe geam pe fratele lui, când acesta pleca la școală. Când vine poliția el repetă obsesiv niște cifre, strângând în mână o mașinuță albastră. Cercetările poliției implică discuții cu cei aflați pe traseul puștiului, cu tatăl lui, cu vânzătorul de la chioșcul de ziare. Între timp apare cererea de recompensă, și o poză a lui Andrei, care va fi atent cercetată de criminaliști. Sorin Matache, inspectorul șef, are ideea de-a vorbi din nou cu George, care le repetă obsesiv aceleași cifre și le arată mașinuță. Cu ajutorul mamei vor reuși să interpreteze indiciile date de băiat, poza cercetată relevă și ea niște date și așa vor află cine sunt vinovații și Andrei se întoarce acasă.

    “Argentina”

    Sorin Matache e supărat. Avea întâlnire cu o nouă cucerire, o fată frumoasă Lorena, dar de trei zile nu dădea de ea. Povestind despre Lorena autoarea ne plimbă printr-un cartier țigănesc cu oamenii și obiceiurile lui. Căutând-o pe Lorena, ajutat de ingeniozitatea ei, de denunţurile primite după apariția pozei ei la televizor, inspectorul găsește o rețea de traficanți de “carne vie”

      Şi normal  o salvează pe Lorena.

     Citind despre cazuri Anton Iordache își amintește toată perioada de la Ploiești, dar ce-l deranjează sunt pasajele referitoare la o presupusă amantă, modul cum este expusă relația cu soția și copiii:

      “Dacă era ceva ce-l deranja la textele aduse de Dan, era modul în care fusese văzut din exterior.”

       “Erau niște lucruri care nu se prea potriveau cu imaginea pe care și-o crease.”

       Dar dacă era să fie cinstit cu sine însuşi:

   

  “Numai că trupul acela părea să nu-i aparțină, sufletul i se simțea captiv într-o carcasă care începuse să scârțâie. Asta în timp ce, uneori, ar fi mers pe stradă strigând: <Lume, lume! Am aproape patrusopt de ani, dar iubesc ca la optișpe, vreau să alerg, să cânt, să fac dragoste cu cea mai dulce femeie din lume! Natăfleţul ăsta grizonat pe care-l vedeți e doar un Păcălici, o glumă a vietii!>”


    Teodora Matei îmbină poveștile cu viața privată a personajelor, cu trăirile și frustrările lor, cu peregrinările lor prin oras.

  Prin ochii personajelor vedem cartierele Ploieștiului, locurile interesante care spun o poveste, hoteluri, restaurante, inclusiv pub-ul campionului de box supranumit ”Moşul”

    Dacă v-am stârnit curiozitatea citiți cartea!

    Este o lectură antrenantă, interesantă, dar și relaxantă.

     Mulţumesc Teodora pentru cadoul primit.

Paradis, de A. L. Kennedy-prezentare

Editura: Tritonic

Colecţia: Literatură

  Hannah Luckraft cunoaşte aroma paradisului. Se ascunde în liniştea naturii, la ţară; este dulceaţa pielii persoanei iubite, este gustul fiecărei băuturi pe care a gustat-o? Dar nicicând nu stă pe loc! Aproape de patruzeci, Hannah începe să-şi pună întrebări: modul ei de viaţă nu e cel mai convenabil, subconştientul se revoltă şi sufletul e un pic nefericit. şi atunci apare Robert? Din nord-est-ul Scoţiei la Dublin, de la Londra la Montreal, la Budapesta şi tot înainte, Hannah călătoreşte dincolo de limitele ei, dincolo de ea, în căutarea stării finale – cea în care ea poate fi fericită, paradisul ei.

Sursa: Editura Tritonic

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Moştenirea străbunilor, de Maria Ileană-prezentare

Editura Tritonic

Colecţia SFFH

   Când ai o poveste extraordinară în urma ta, rămâi cu multe întrebări lipsite de răspuns dintre care doar una singură te macină în permaneţă: Ce mă mai poate aştepta? Ema înţelege în scurt timp că odiseea ei este departe de a se sfârşi. Aşa că îşi asumă noul drum pe care viaţa i-l impune şi îşi acceptă rolul în Regat. Evenimentele o aduc cu fiecare pas tot mai aproape de istoria moştenită şi prin urmare de clipa în care realizează că e datoria ei să lase deoparte trecutul şi să dea o şansă prezentului.
Dar bunicul ei, Tristan, apare în scenă pentru a-şi prelua locul la conducere şi Ema se va vedea pusă în faţa unui război care nu va fi purtat pe câmpul de luptă. Nimeni nu rămâne în lanţurile întunericului, când cunoaşte calea corectă prin care poate să evadeze.

“Într-o literatură care şterge graniţa dintre mainstream şi fantasy, Maria Ileană demonstrează, cu naturaleţe şi talent, că adolescenţii nu fug de realitate, ci doar o privesc cu alţi ochi.”-Lucian Dragoş Bogdan

Sursa foto şi text: Editura Tritonic

,,Sunt un suflet întunecat și rece, dar asta nu înseamnă că nu îmi doresc o lumină care să mă încălzească. Întotdeauna te-am așteptat, am așteptat ziua în care inima mea să bată iar cu un scop.“

        Iubire periculoasă. Volum 1-Obsesie, de Georgiana Sandu-recenzie

 Editura: Tritonic

Colectia: Tritonic Junior

Număr de pagini: 522

Data apariţiei: iulie 2016

Gen: young adult, romance

Cotatie Goodreads : 4,57

Nota mea: 10 +

 Seria Iubire periculoasă: 1. Obsesie; 2. Cercul Vieţii; 3. Duşmani De Sânge; 4. Colaps; 5. Jocul; 6. Dominaţie; 7. Vendetta

   Lumea lui Kath se sfarămă atunci când parinţii ei divorţează, durerea îi rupe aripile, lasând-o să cadă în cele mai întunecate capcane ale existenţei. Începe să se drogheze, punându-și viaţa în pericol… Atunci când tatal ei o mută forţat în Seattle, aduce şi mai multă durere în sufletul distrus al fiicei sale. O nouă familie apare din umbră… îngerul sălbatic are nevoie de un înger păzitor, dar primeşte un demon. Harris reprezintă tot ceea ce o femeie poate iubi nebuneşte şi tot ceea ce o poate ucide. Cu un trecut tenebros şi prea multe secrete în prezent, devine un protector ce nu îi păzeşte trupul şi sufletul frumoasei Katherine, ci le devorează în cel mai pasional mod cu putinţă, iar iubirea lui o aduce mai aproape de moarte decât a fost vreodată.

   „Iubire periculoasă” a cunoscut succesul pentru prima oară pe platforma online wattpad, fiind de asemenea, prima carte din România ce a atins pragul de un milion de lecturi, devenind imediat un fenomen. Încă ocupă primul loc.

   Înainte să mă apuc să citesc cartea “Iubire periculoasă. Obsesie”, mi-am propus să nu țin cont de faptul că acest volum de debut a primit titlul de bestseller al anului 2016, că Georgiana Sandu este una dintre cele mai iubite autoare de pe platforma wattpad sau că mă cucerise cu romanul “Prefă-te că mă iubești” (o poveste scrisă impecabil). Nu voiam să mă las influențată de toate aceste lucruri, ci să pornesc de la zero, fără să am mari așteptări. În schimb, mi-a fost teamă că nu va reuși să-mi atingă sufletul, că nu va avea același impact ca “Prefă-te că mă iubești”. Dar în scurt timp, mi-am dat seama că nu aveam de ce să mă tem atât de mult. Adevărul este că nici nu am avut cum să mă plictisesc citind o carte care cuprinde atât de multe răsturnări de situație, scene fierbinți, replici amuzante, momente emoționante.

   Ce se întâmplă în “Iubire periculoasă. Obsesie”, depășește nebunia din seria Beautiful de Jamie McGuire, erotismul e mai ceva ca în cărțile din cadrul colecției Eroscop, iar atmosfera e parcă desprinsă din “ The Fast and The Furios”. Este o combinație sofisticată de senzualitate și adrenalină. Pasiune și suspans. Iubire și ură. Și foarte, foarte, foarte multe emoții

    Nu știu în ce gen să o încadrez – romance, young adult, romantic suspense, important e că  “Obsesie” a reprezentat o surpriză plăcută pentru mine. Cred că este cea mai surprinzătoare carte pe care am citit-o în ultima perioadă. Povestea este superb construită, intriga este bine închegată, scenele se succed cu repeziciune, cu personaje credibile, inteligente, puternice, dornice să-și depășească limitele.

  Și dacă tot am adus vorba de personaje, trebuie să vă mărturisesc că la început îmi făcusem o impresie greșită despre Harris Stone. Mă gândeam la tot ce este mai rău despre Demonul de care toți se tem. Este periculos, violent, dur, întunecat, nemilos, probabil fiind capabil să omoare fără resentimente și deloc romantic. Are un comportament agresiv, fiind ușor de enervat și greu de calmat. La proasta lui reputație, se mai adăuga și câteva plăceri vinovate: participa la cursele ilegale de mașini, se droga și își marca iubitele ca pe niște animale (le tatua pe gât cu litera S). Însă, în ciuda acestor defecte și năravuri, am rămas plăcut surprinsă de modul în care se comportă cu Kath. Nicicând nu aș fi crezut că un tânăr cunoscut pentru comportamentul său agresiv, sălbatic și posesiv, se poate purta atât de blând și tandru.

“Cu greu își afișează adevăratul paradis pe care îl deține înăuntrul său, dar atunci când o face, nu poți să nu rămâi fascinată de el. “

  De fapt, multe lucruri nu am reușit să le înțeleg, dar în momentul în care am citit capitolul “Lacrimile Demonului”, în care el povestește câte ceva despre trecutul său, abia atunci am reușit să îl văd  pe adevăratul Harris Stone. Am fost șocată când am aflat ceea ce i s-a întâmplat mamei lui, că el s-a născut în urma unui viol, că a fost un copil al străzii. Însă, cel mai mult m-a impresionat modul în care vorbește despre mama lui, despre lecțiile de viață oferite de ea, despre nevoia de dragoste…

“Mama mea spune mereu că atunci când ești înconjurat de șerpi, transformă-te într-un uliu … Șerpii există în viața oricărui om, sunt dușmanii. Dar tu poți să alegi dacă o să fii șoarecele sau vulturul.… Un dușman e o continuă amenințare. Dacă nu poți scăpa de el, asigură-te că nu uiți de existența lui, e o parte din tine.”

,,Obișnuia să îmi spună că totul are un început și un sfârșit. Întotdeauna trebuie să fii conștient de asta. Când treci printr-o perioadă grea, trebuie să aștepți și să speri că va lua sfârșit și vei fi fericit  într-o zi. La fel și invers, când ești fericit și împlinit, nu uita că asta se va termina într-un sfârșit. Trebuie să știi să aștepți, să îți trăiești viața și să știi să te oprești atunci când ajungi prea departe.“

   Când avea 12 ani, mama lui s-a îmbolnăvit de leucemie și doi ani mai târziu a pierdut-o de tot și de atunci viața i s-a schimbat complet. La 14 ani a fost trimis la orfelinat, dar a fugit de acolo pentru că locul acela era un iad. A preferat să stea pe străzi și să caute de mâncare prin tomberoane. A trăit ca un aurolac o perioadă și cum nu-i plăcea să cerșească, a început să fure. Întotdeauna a fost atras de mașini și atunci când a descoperit pista misteriosului Carter, viața lui a luat o altă turnură.

   În ceea ce o privește pe Katherine Wrise, pot spune că nu am prea plăcut-o de la început și nu am fost de acord cu ceea ce a făcut, dar i-am înțeles perfect motivele. Puțin câte puțin, am ajuns să-i apreciez caracterul puternic, rebel, impulsiv și i-am admirat îndrăzneala și curajul.

   Kath nu a a fost niciodată copilul cuminte și foarte studios, însă era o adolescentă normală, cu apucături specifice vârstei sale. După divorțul părinților, viața ei a trecut la cu totul alt nivel de rebeliune. Drogurile și băutura și-au făcut loc în ea. A devenit dură, agresivă, incontrolabilă și sălbatică. Dar în spatele tuturor acestor schimbări explozive, se ascunde un suflet distrus. S-a depărtat de prietenii ei și a intrat într-un alt anturaj.  Și poate că ar fi continuat cu acest stil de viată desfrânat și periculos, dacă tatăl ei  nu s-ar fi hotărât să o depărteze până când lucrurile nu scăpau complet de sub control. A scos-o din arest după o tentativă de jefuire a unui fast-food, mai mult moartă decât vie din cauza supradozei,  apoi a luat decizia de a se muta împreună într-un nou oraş.

 “Ce se poate întâmpla cu un copil atunci când își pierde modelul în viață? Când e dezamăgit de cea lângă care a crescut, călcându-i pe urme? Când e abandonat de propria mamă în favoarea banilor și a unei vieți liniștite? Nimic bun. 

 Și acest “nimic bun” era tot ce aveam nevoie. Un întuneric în care am căzut după plecarea ei, dar mă ajută să supraviețuiesc. Să nu mai știi ce se întâmpla cu tine, era cel mai bun mod să treci peste. Asta până când tata m-a smuls din întunericul meu, încercând să mă scoată la lumină. Lumina care e acum strălucitorul Seattle, ce nu îmi va fi nimic altceva decât mormânt.”

   Din prima zi de liceu, Kath reușește să se împrietenească cu simpaticii ei colegi, Candice, Kristen, Chris, Zac, însă are și “nefericirea” să asiste la momentul în care își fac apariția în curtea școlii vedetele liceului, gașca pe care nimeni nu îndrăznește să o deranjeze, cei care se cred grozavi pentru că participă la curse ilegale de maşini și își fac veacul prin garaje părăginite unde se îndoapă cu droguri. Iar acum și-au făcut o intrare în glorie, cu mașinile lor tunate, reușind s-o impresioneze pe eroina noastră. Și nu doar mașinile au lăsat-o gură cască, ci și liderul găștii, Harris Stone (Demonul).

 “Era posibil să îmi rămână aerul în gât? Pentru că asta mi se întâmplă acum și l-am verificat tușind ușor să mă asigur că nu înghițisem vreo muscă. Băiatul veni în fața celorlalți, proptindu-și piciorul pe marginea capotei joase … Ochii mei au analizat imediat sculptura perfectă a corpului său; mușchii erau atât de bine definiți și masivi prin tricoul negru, mulat pe corpul înalt, încât erau mai evidenți decât dacă ar fi fost dezbrăcat. Brațele îi erau acoperite de tatuaje, oferindu-i o alură periculoasă și matură.” 

   În mod cu totul surprinzător, Kath reușește să-i capteze atenția lui Harris și se știe ce se întâmplă dacă  cel mai sexy băiat din liceu i se pune pata pe o fată. Acest demon sălbatic, împătimit al pericolului, îi va da viața peste cap, îi va devora sufletul și o va face să simtă ce înseamnă pasiunea, senzualitatea, iubirea periculoasă.

“A stat câteva secunde privind în gol, apoi și-a întors fulgerător atenția spre mine. Contactul cu privirea lui m-a electrocutat. M-a electrocutat cu adevărat și eram sigură că cel puțin firele de păr de pe mâini mi s-au ridicat.

 Nu mă așteptam la asta, nu trebuia să mă observe, eu eram cea invizibilă.

Dar ochii lui mi-au dovedit că mă văd foarte bine și mi s-a oprit aerul în gât, din nou, nefiind capabilă să mai mișc vreun mușchi. Voiam disperată să întorc capul, dar eram înțepenită de privirea lui hipnotizantă. Ochii lui îmi puteau provoca o implozie.”

 “Privirea sa îmi aduce aminte de ochii prădătorului privindu-și prada, sau mai bine zis, privirea  demonului analizând sufletul neajutorat chiar înainte de a-l devora.”

 

   Atracția dintre  ei este uluitoare, la fel ca și modul în care par să fie conectați unul cu celălalt. Însă această atracție nu trece neobservată de cei din jur, iar de aici vor pleca o serie întreagă de probleme. Din prima clipă, atrage antipatia lui Amber, iubita lui Harris, apoi ajunge să fie acostată de Joshua, fiind la un pas să fie răpită. Iar atunci când i se propune să facă parte din echipa de majorete, unde Amber este șefa lor, un mare necaz o paște. Încă de la primul antrenament, o pune să stea în vârful piramidei și vă dați seama și singuri ce se întâmplă mai departe.

“Picioarele mi-au cedat și am închis ochii când am simțit aerul rece trecând pe lângă mine. Cădeam. Țipetele altor persoane au explodat în jurul meu. Așteptam terifiată lovitura puternică cu pământul, care avea să mă lase cu sechele, dar nu a mai venit. În schimb am simțit două menghine puternice care mă prind în ultima secundă, strângându-se apoi mai tare în jurul meu .”

   Și de această dată, Harris a fost cel care i-a sărit în ajutor, dar când își va da seama că ea se află în sevraj, în loc să o ducă  la un cabinet medical, preferă să o ducă la locuința pe care o împarte cu restul găștii și îi va administra un drog, lucru care o va enerva profund pe Kath.

   Abia de acum înainte încep adevăratele necazuri pentru ea. Amber și-a propus să o distrugă cu orice preț, Joshua continuă să-i facă probleme, tatăl ei a început o relație cu o altă femeie, care se dovedește a fi prima lui soție. O serie întregă de secrete ies la iveală, iar Kath va fi devastată când va afla adevărul despre mama ei, despre trecutul părinților săi, despre legătura care există între ea și Amber.

“- Măcar tu nu ai trăit o minciună. Ai avut un singur părinte, dar care te-a iubit și nu ți-a ascuns adevărul despre cine ești. Ce rost a avut pentru mine să îi am pe amândoi? Ca să aflu acum că tot ce a reprezentat familia mea a fost o greșeală? Că eu am fost o greșeală. Că mama mea este mai perfidă decât am crezut, iar tata un mincinos.”

   Harris continuă să stea prin preajma ei, însă Kath nu are de gând să fie noua lui jucărie sexuală, refuză să-i pice în plasă, așa cum au făcut celelalte fete, așa că încearcă să i se împotrivească, iar asta trezește furia tânărului. În plus, Kristen și V. au avut grijă să îi atragă atenția că trebuie să păstreze distanța oricât de mult ar fi atrasă fizic de el sau cel puțin să fie atentă ce face,  pentru că numai lucruri rele se întâmplă cu fetele pe care Demonul punea ochii. El nu-și alegea decât virgine, pe care le tatua pe gât cu litera S, ca toți să știe că fata e a lui și să nu se apropie de ea. Niciodată nu se cupla cu o fată care a fost a altuia. Și mai ales dacă nu mai e virgină. El vrea să fie primul și se pare că și ultimul, deoarece niciun băiat nu se mai apropie de o tipă care are S-ul pe gât, chiar dacă Harris a părăsit-o deja.

“- Știe ce face, o să îți sucească mințile într-un fel pe care nici nu ți-l imaginezi. O să îți pună lumea la picioare și apoi o să ți le tăie când nici nu îți dai seama. Nu ești prima. Acum tu ești prioritatea lui, dar mai încolo va apărea alta și vei rămâne exact ca Amber. Nu e tipul de băiat care să se culce cu toate fetele și să schimbe câte una în fiecare noapte. Dar ce le face celor pe care le alege, e chiar mai rău decât asta. Pentru că ele speră la iubirea lui și sunt sfârșiate când își dau sema că nu o vor avea niciodată. Stone e demonul perfect.”

“- Harris e un tip periculos, Kath, și nu pentru că este capabil să omoare pe oricine cu mâinile goale, și fără sentimente. O să vină momente când o să te roage anumite lucruri, lucruri care o să ți se pară ciudate, dar să-l asculți, pentru binele tău. Este deja obsedat de tine și tu de el ca să mai puneți punct chestiei ăsteia. Deci, să fii atentă ce să o faci de acum încolo.”

 “Harris chiar era un demon, un demon fără control capabil oricând să ucidă fără rețineri.”

   Însă Harris se dovedește a fi altfel decât crezuse inițial Kath, iar de aici surprizele se țin lanț. Având în vedere că autoarea a preferat să scrie povestea doar din perspectiva lui Kath, nu putem ști ce este în mintea lui. Sentimentele pe care le nutrește pentru ea, îl determină să îi spună doar o mică parte din secrete.

Știu ce ți s-a spus despre mine și ce impresie ți-au format toate astea. Nu o să neg nimic din ce ai aflat, cam tot e se vorbește despre mine e adevărat. Și nu o să îți promit că sunt altfel acum pentru că  tu ești diferită, asta te-ar putea convinge mai tare ca sunt un prefăcut. Dar o să îți demonstrez în timp ca acel ceva enervant, straniu, dar plăcut, pe care îl simt pentru tine, e cu adevărat diferit.”

   În ciuda sentimentelor pe care le împărtășesc, Harris refuză să depășească pragul preludiului pentru că vrea să îi ofere șansa de a avea mai multă încredere în el. Ar vrea să-i ofere mai mult, dar nu poate. Deocamdată. Pentru că s-ar putea ca atunci când îi va afla toate secretele, să nu mai rămână cu el. După ce “secțiunea secretelor” va dispărea. Oare așa o fi? Demonul și Îngerul sălbatic vor reuși să depășească toate obstacolele? Rămâne de văzut.

   Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva pasaje. Însă, îi rog pe cei care nu vor să afle prea multe amănunte, să NU  le citească.

“Oricare ar fi dușmanii lui Harris, par să fie o amenințare serioasă dacă și-a tatuat semnificația lor pe piele. L-am subestimat la început, crezând că le-a făcut doar pentru a arăta bine, le-a făcut din același motiv ca mine: sentimente. 

Fiecare tatuaj are o semnificație pentru cel care și-l face. Un sentiment, o durere, o bucurie, o plăcere… ceva ce îl reprezintă într-un fel sau altul.“

“Mi-a prins mâna ducând-o ușor spre pieptul său și lipindu-mi palma în dreptul inimii.

– O simți? Nu ai idee de cât timp nu a mai bătut așa. A fost moartă până la tine, Katherine … Niciodată să nu plângi din cauza mea. Nici măcar de fericire. Nu vreau să văd lacrimi în ochii tăi, rosti aproape speriat, ștergându-mi lacrima din colțul ochiului cu vârful degetului.”

“Nu mai pot nega că mă îndrăgostesc nebunește de el și știu că dacă el m-ar dezamăgi acum, așa cum au făcut toți cei pe care îi iubeam, aș fi distrusă complet. Cu el totul se schimbă, devine ușor oxigenul meu și lucrurile nu mai par atât de complicate atunci când el e lângă mine.… Apariția lui în viața mea poate era o minune sau un blestem. Rămânea de văzut.”

“- Ești umbrită de dușmănie și crezi că ai pierdut totul, că nu ai avut niciodată nimic. Că ai fost o greșeală. Nu, Katherine. Eu sunt o greșeală. Un blestem.… Nu aștepta să pierzi cu adevărat totul ca să realizezi cât de dură și rece poate fi viața cu adevărat. Poate că nu ai totul, dar încă mai ai multe.”

“- Inima asta nu a mai bătut de mult cu un scop. De când a murit mama, am fost o umbră pe pământ. Fără un scop anume, doar să se distrugă pe sine și pe alții. Fără să simtă sau să mai iubească. Până la tine.”

“Sunt un suflet întunecat și rece, dar asta nu înseamnă că nu îmi doresc o lumină care să mă încălzească. Întotdeauna te-am așteptat, am așteptat ziua în care inima mea să bată iar cu un scop.“

“- Te iubesc, Katherne, și tu nu ai nicio idee ce înseamnă dragostea pentru mine. Gândește-te la o floare în mijlocul unei păduri. Înconjurată de frumusețe și de tot ce are nevoie ca să trăiască cât mai bine. Dar singură, singură între copaci mari care o admiră, dar nu o înțeleg. Una de-a lor, dar atât de diferită de ei. Toți cred că are nevoie de altă floare lângă ea, care să îi țină companie, să fie la fel ca ea. Dar nu are nevoie de cineva asemănător cu ea, are nevoie de cineva care să o înțeleagă, să o facă să radieze când e în jurul ei, oricât de diferiți ar fi. Un suflet viu care să îl învie și pe al ei. Știi cine face o floare să radieze, Katherine?… Un fluture, spuse aproape în șoaptă. Își mângâie nașul de al meu și am zâmbit amândoi. Tu ești fluturașul meu, m-ai  adus înapoi la viață și la fericire. Suntem diferiți, dar împreună strălucim.”

“Când iubeşti pe cineva foarte mult, acea persoană îţi umple viaţa de fericire. Dar când o pierzi, fericirea se transformă în durere. Durerea se transformă în acceptare, acceptarea în amintire, amintirea în uitare şi, în cele din urmă, uitarea în fericire.”

NOTA 10 +

Mulțumesc din suflet autoarei Georgiana Sandu pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic

 Prefă-te că mă iubești de Georgiana Sandu-recenzie

Editura: Tritonic

Colecţia: Caşmir

Data apariţiei: Aprilie 2017

Număr pagini: 628

Gen: Romance

Nota mea: 10+

O seară, o cină în familie și câteva zâmbete forțate. Pare un târg rezonabil prin care poate scăpa de cel mai mare dușman al ei. Asta crede Jenn când acceptă să joace rolul de iubită pentru cel mai râvnit burlac al Americii.

Henry e fiul moștenitor al unei averi impresionante, dar încăpățânarea de a-i demonstra tatălui său că nu e doar un muieratic cheltuitor, îl duce la extrema de a-și angaja ” logodnica perfectă “. Setea pentru bani îi orbește și ajung la un pas de catastrofa. Dintr-un joc de-o seară, se trezesc la un pas de căsătorie, iar pasiunea ce începe să încolțească pe sub furie nu le e deloc de ajutor.

   Știam că autoarea Georgiana Sandu își dorea o părere sinceră despre cartea ei, așa că am început lectura cu gândul să mă țin de cuvânt și să notez atât părțile pozitive, cât și negative, ce m-a atras, dar și ce mi-aș fi dorit de la romanul de față. Însă, după ce am călătorit timp de trei zile în lumea făurită de ea, am constat că nu îi pot oferi decât cuvinte de laudă. Am mai citit cărți bine scrise sau povești incitante, interesante, sublime, dar Georgiana mi-a oferit  povestea perfectă sufletului meu. Povestea de dragoste pe care mi-o doream de mult timp. Ea mi-a demonstrat nu doar că are talent la scris, ci că are scrierea în sânge, îi curge parcă prin vene. În plus, mi-a dovedit că este una dintre cele mai bune autoare de la noi și depășește, din punctul meu de vedere,  multe dintre autoarele traduse pe la editura Epica sau cele apărute în cadrul cărților romantice (colecția).

  “ Prefă-te că mă iubești ” este un roman uimitor și complex, cu un stil de scriere vioi, antrenant și incitant, care pur și simplu nu are cum să te plictisească, cu o narațiune extraordinar de amuzantă, cu numeroase răsturnări de situație, acțiune cât cuprinde, poante istețe, scene emoționante, răni sufletești și planuri machiavelice, scene erotice și, mai ales, multă iubire.

   Spre deosebire de alte cărți, de această dată s-a întâmplat un lucru inedit. De obicei, eu simt nevoia să mă transpun în pielea personajul feminin și adesea reușesc să le găsesc personajelor masculine tot felul de defecte. Însă nu s-a întâmplat așa și în cazul de față. Din prima clipă m-am atașat de flușturaticul Henry tocmai pentru că am reușit să îl “citesc” destul de repede. Sub ambalajul de băiat rău, pe care se încăpățânează să îl afișeze, e o persoană foarte inteligență, care știe să arate afecțiune celor care merită cu adevărat. El nu a fost întotdeauna derbedeul fără viitor și aspirații. Anumite  lucruri petrecute în trecut, l-au determinat să se schimbe. A ales să se autodistrugă, să se transforme într-o persoană total diferită, ca să uite cine a fost și ce îți dorea să devină. Răceala tatălui său îl durea încă din copilărie. Apoi, în adolescență, învățase să nu mai îi pese și chiar să se bucure de lipsa de atenție, pentru că nu se punea pe el presiunea de a fi perfect ca în cazul fratelui său mai mare, Ryan. E drept că primise orice își dorise, dar nu și iubire. Așa că a devenit un tânăr rebel și răsfățat.

Am ales să mă autodistrug, să mă transform într-o persoană total diferită, ca să uit cine-am fost și ce mi-am dorit odată de la viață. Nu-mi mai păsa de nimeni și de nimic, doar să trăiesc clipa și să cheltui cât mai mult din nenorociții de bani ai tatei.”

   Nicicând nu am mai întâlnit un personaj masculin atât de interesant, de imprevizibil. Niciodată nu știam până unde va merge și care îi sunt limitele, dacă va pica sau nu în fața tentațiilor, dacă își va încălca sau nu promisiunile. Însă, prin modul în care a gestionat toate lucrurile, m-a făcut să-l îndrăgesc enorm de mult. Așa că de azi înainte, dacă cineva mă va întreba care e personajul masculin preferat, răspunsul va fi doar unul singur: Henry Steward.

   În ceea ce o privește pe Jennifer Rey, pot spune că am reușit foarte ușor să mă transpun în pielea ei, nu doar pentru că am găsit câteva lucruri în comun cu ea, ci și pentru că, la un moment dat, am avut același vis ca și ea.

“- Îmi place natura, liniștea. Când eram mică visam să am o casă în pădure unde să fiu singură, doar eu, natura și animalele. Nu îmi plăceau oamenii și nici acum nu îi agreez mai mult, dar sunt mai sociabilă și am învățat să înfrunt viața așa cum e. “

   Jen este o femeie puternică, hotărâtă, independentă, superbă, care nu are nevoie de ajutorul nimănui, însă are toate motivele să se simtă incompletă. Nu-și cunoaște originile și nimănui nu i-a păsat de ea. A fost abandonată de mamă pe scările spitalului imediat după ce a născut-o, apoi și-a petrecut copilăria la orfelinat. Nu a avut niciodată o familie a ei, o casă a ei și chiar și acum, locuiește în casă celei mai bune prietene, Samantha. Însă lucrurile se vor schimba pentru ea din momentul în care i se va cere să joace un rol…

 

“Avea să regrete asta tot restul vieții ei, era sigură. Natura frumoasă și electrizantă din interiorul ei avea să fie distrusă apocaliptic atunci când va veni vremea să își spună adio. În fostă ei natură, castă și aproape fără viață, nu existase riscul unei distrugeri devastatoare.”

 

 

   Jenn Rey și Henry Steward nu s-au suportat din prima clipă în care s-au cunoscut, în primul an de facultate. Ea l-a etichetat imediat că fiind un nesimțit fără scrupule, un înfumurat idiot, un puști de bani gata, un mitocan fustangiu. În schimb, el a descoperit că nimic nu e mai amuzant decât să o enerveze. Dacă ar fi acordat atenție oricărei alte fete, aceasta s-ar fi simțit în extaz, însă când venea vorba de Jennifer Rey, devenea  la fel de agreabilă ”ca o cățea castrată pe lângă un mascul în călduri”.

   Însă acum a venit  momentul ca Henry  să-i ceară ajutorul lui Jenn… El trebuia să fie prezent la o cină foarte importantă de familie, la care va participa și Ryan, fratele lui mai mare, dar și cel mai mare dușman al sau. Ryan era copilul preferat, premiant întotdeauna, vedeta echipei de fotbal a liceului, sclipitor apoi la facultate, iar acum se pregătea să  ia locul tatălui său ca director de bancă.

   De data asta, Ryan se întorsese din nou în forță și îi dădea lui Henry o altă lovitură care să-l dărâme și mai mult în ochii tatălui său : o relație serioasă cu o fată frumoasă și inteligență pe care avea de gând să o aducă la cină.

  Într-un moment de frustrare, în care Ryan își lăuda iubita, Henry a lansat bomba, că și el are o relație serioasă cu o fată perfectă și avea să le-o aducă la cină, să o cunoască și să le demonstreze că e și el în stare să cucerească o fată frumoasă, sexy, serioasă și deșteaptă. Ideea e perfectă, dar e o singură problemă: fata nu există.

   A încercat el să caute “iubirea vieții-studentă-model și ocazional gospodină”, le urmărise cam pe toate fetele de la cursuri lui și se decisese în cele din urmă să plătească pentru o seară. Fata trebuia să știe de la început cum stă treaba și ce rol joacă, iar el putea să facă pe îndrăgostitul pentru o seară. Dar nu găsise prea multe pretendente care să-l mulțumească și să atingă toate standardele. Însă Andy, prietenul lui cel mai bun, îi oferă o soluție: să apeleze la Jenn.

   Jenn este frumoasă, inteligentă, tupeistă, sexy. Are toate calitățile, însă problema e că îl urăște de aproape patru ani și mai mult ca sigur că l-ar refuza. Însă mizează pe faptul că fata are o situație materială precară, așa că mai sunt șanse să accepte. Sau nu?

“Jennifer Rey nu e o femeie pe care să o ademenești cu câteva bancnote, oricât de multă nevoie ar avea de ele. Principiile ei nu sunt doborâte de situația materială, iar Henry era fascinat și mâhnit de asta în egală măsură. Dar de un lucru era sigur, ceva ce îl făcu aproape să sară în sus de bucurie până la mașină: Toată familia lui o s-o adore pe leoaica asta inteligentă și sexy, iar Ryan o să își roadă unghiile pe sub șervețel.”

   Deși l-a început s-a temut “să nu fie catalogată ca o altă cucerire de unică folosință a prințului moștenitor al imperiului Steward “, Jenn acceptă propunerea, dar refuză banii. În schimb, îl pune să promită că o va lăsa în pace și nu va mai face glume proaste pe seama ei.

 “ – Să te ia dracu’, Henry Steward. Te urăsc! Te urăsc din tot sufletul. Nu ai făcut decât să mă chinui de când m-ai cunoscut și continui chiar și acum, când ai nevoie de mine. Nu-ți pasă de nimeni și de nimic, doar de tine. De fericirea și imaginea ta.” 

    Interesant e că exact în ziua cinei, Jenn a găsit un inel pe plajă, l-a probat acasă și i-a rămas pe deget din greșeală. Henry l-a văzut la mâna fetei chiar înainte să intre în casă și, pentru că familia lui să nu interpreteze că relația lor ar fi mai serioasă decât intenționau ei să pară, îi cere să și-l dea jos și îl bagă în buzunar, cu gândul să îl dea înapoi după ce plecau de la cină.

“- Nu uita amănuntul cel mai important din seara asta, spuse el, zâmbind, iar ea se întoarse,   speriată de ce ar mai  putea să îi spună.

 – Prefă-te că mă iubești. “

   Henry și Jenn și-au jucat foarte bine rolul de cuplul îndrăgostit, fata a fost ușor acceptată de familie, cina a decurs bine, doar cu mici înțepături ironice, însă bunicul Russell a avut grijă să lanseze  o veste-bombă: s-a decis să-și lase o mare parte din avere, inclusiv hergheliile de cai, aceluia dintre nepoți care se va căsători primul. Iar căsătoria să se facă cât timp mai este el în viață.

 

   Henry nu-l putea lăsa pe Ryan să câștige de data asta. Toată viața a trăit în umbra fratelui, dar de această dată a venit vremea lui și avea să facă orice sacrificiul pentru asta. Așa că scoate repede inelul din buzunar, apoi lansează anunțul :”  Eu și Jennifer suntem logodiți ”.

“- Știu cât de apocaliptic pare asta. Eu logodit, huh? Și ai dreptate, frățioare. E o nebunie. Dar habar nu ai tu ce poate să facă femeia pe care am cerut-o în căsătorie. Îi făcu ștrengărește cu ochiul, și se întoarse la femeia pe care nu o prea ceruse în căsătorie și habar nu avea ce poate să facă, dar după sărutul de mai devreme, era al dracului de disperat să afle.”

   Jenn este pusă asupra faptului împlinit și nu mai poate da înapoi. Dacă s-ar afla adevărul ar fi mari șanse să-și piardă bursa acordată chiar de tatăl lui Henry. În plus, primește de la tânăr o ofertă de nerefuzat: îi dă 10 milioane de dolari dacă continuă șarada.

     Însă Henry trebuie să aibă grijă cu Jenn pentru că ea nu e una din femeile obișnuite cu care umblă el și în momentul asta are nevoie de ea ca logodnică mai mult decât orice partidă de sex i-ar oferi. Așa că va trebui să reziste ispitei, nu doar în privința ei, ci și a altor femei. Treaba e serioasă, deci gata cu escapadele. Nu pentru Jenn și ideea că ea s-ar supăra, ci din cauza lui Ryan. Mai mult ca sigur că fratele său o să pună un detectiv pe urmele lui ca să îl prindă înșelându-și logodnica.

“ Ar face-o să își piardă mințile și să îl implore să o facă a lui, e convins de asta după scena de mai devreme, dar femeile ca Jenn sunt cele mai periculoase. Sunt ca un cub de gheață ce arde în flăcări. Când sunt în extaz, uită de ele și devin niște feline sălbatice, dorind să fie devorate și să devoreze (… Dar, pentru că întotdeauna există un dar, după ce totul se termină și dispare ceața extazului, felina își folosește ghearele să zgârie în adevăratul sens al cuvântului (… Femeile cerebrale sunt cele mai sălbatice atunci când își pierd rațiunea, și o să pierd rar, dar se întâmplă dezastre. Însă dezastre și mai mari vin după. Iar el n-are de gând să piardă totul doar pentru o noapte cu femeia asta. Oricât de uimitoare ar putea fi. ”

   Însă Ryan ii suspectează pentru înşelătorie, asa ca încearcă să îi despartă şi să ia moştenirea promisă fratelui său mai mic. Iar când intră în scenă și Kim, prima logodnică a lui Henry, lucrurile iau o turnură neplăcută, mai ales că femeia este hotărâtă să-și seducă fostul iubit. Va reuși Jenn să încurce planurile dușmanilor? Vor reuși cei doi să ducă șarada până la capăt? Va cădea Henry în mrejele lui Kim? Care este secretul lui Henry? Ce anume l-a schimbat pe el atât de mult?

“ Prefă-te că mă iubești “ este una dintre cele mai bune cărți romantice pe care le-am citit vreodată. O recomand cu drag pentru că merită! Dacă nu ați cumpărat-o până acum, vă recomand să o faceți. Iar cei care o au deja, nu mai amânați. Citiți-o!  

 

  Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva fragmente:

 “ – De ce dracu‘ continui să mă minți? Te cunosc foarte bine și nu te-ai fi așezat tu în genunchi în fața unei femei decât dacă o iubeai până la cer și înapoi. De ce mi-ai ascuns asta? Și tu și ceilalți. Ca să arăt acum ca o dobitoacă în fața prințesei ce se pare că deține inima lui Henry.”

 “ Se simțea folosită într-un mod pe care nu și-l putea explica nici ea. Nesemnificativă, ca un copil prostuț, orfan și ușor de mințit când ajunge în inima paradisului din sânul unei familii.”

 “ Henry fusese oricum “pregătit” și încins toată săptămâna, se învârtise în jurul ei, dar acum nu mai avea nevoie de ea. Femeia pe care o iubise și probabil încă o mai iubea, era aici, așa că logodnica prefăcută nu mai conta nici cât negru sub unghie.”

“ Îl iubea! Îl iubea mai mult decât iubise vreodată pe cineva, spiritul lui se încolăcise dominant și puternic în jurul inimii ei, iar ea cedase neputincioasă.

 Și pe cât de vie se simțea din cauza ei, știa că iubirea asta avea să îi aducă sfârșitul. Atunci când totul se va termina, ea va rămâne sfâșiată și pustiită în urmă lui, iar el se va întoarce la femeia pe care o iubise cu adevărat. Cea în brațele căreia era și acum.”

“ – Știi că întotdeauna ai fost preferatul meu. Simt că ești o parte din mine mai mult decât au fost vreodată proprii mei copii. Și ești tot copilul meu, pană la urmă. Ți-ai pierdut maturitatea și traseul în viată după ce ți-a făcut James. Te-am privit distrugându-te singur și nu știam ce să fac că să te aduc înapoi.”  

“- Ea e a doua ta șansă, motivația să te întorci înapoi pe drumul tău. Sunt sigur de asta. Vreau să trăiesc să vă văd plecând pe amândoi pe același drum, pe tine maturizându-te din nou, devenind bărbatul la care visai când erai mic.” 

“ – Nu te urăsc, Jenn (… Ceea ce simt pentru tine, e ca apusul pe care îl privești acum. 

   – Cum adică? intrebă Jenn, cu respirația tăiată, apoi își dădu seama și aproape îi dădură lacrimile. 

  Apusul nu există. Așa cum nu există nici sentimentele tale pentru mine, spuse ea… 

  – Nu! Apusul există, e acolo, doar că nu reușești tu să-l vezi din cauza norilor.”  

  “Atunci când începi o minciună, riști să nu-ți dai seama când se transformă în adevăr. “

NOTA 10 +

 Mulțumesc din suflet autoarei Georgiana Sandu pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea Prefă-te că mă iubești, de Georgiana Sandu poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

 

Moştenirea străbunilor, de Maria Ileana-Editura Tritonic-prezentare

Colecţia: SFFH

   Când ai o poveste extraordinară în urma ta, rămâi cu multe întrebări lipsite de răspuns dintre care doar una singură te macină în permanentă: Ce mă mai poate aştepta? Ema înţelege în scurt timp că odiseea ei este departe de a se sfârşi. Aşa că îşi asumă noul drum pe care viaţa i-l impune şi îşi acceptă rolul în Regat. Evenimentele o aduc cu fiecare pas tot mai aproape de istoria moştenită şi prin urmare de clipa în care realizează că e datoria ei să lase deoparte trecutul şi să dea o şansă prezentului.
Dar bunicul ei, Tristan, apare în scenă pentru a-şi prelua locul la conducere şi Ema se va vedea pusă în faţă unui război care nu va fi purtat pe câmpul de luptă. Nimeni nu rămâne în lanţurile întunericului, când cunoaşte calea corectă prin care poate să evadeze.

   “Într-o literatură care şterge graniţa dintre mainstream şi fantasy, Maria Ileana demonstrează, cu naturaleţe şi talent, că adolescenţii nu fug de realitate, ci doar o privesc cu alţi ochi.”

Carte disponibilă pe site-ul Editura Tritonic

Sursa: Editura Tritonic

by -
6

Listă autori români-Editura Tritonic

1. Bogdan Hrib

– Filiera grecească-recenzie
-Blestemul manuscrisului (împreună cu Răzvan Dolea) –recenzie
-Somalia, Mon Amour (împreună cu Sofia Matei)-recenzie
-Ucideţi generalul-recenzie
-Patimile Doamnei ministru-recenzie

-Ultima fotografie-recenzie

-Terapie pentru crimă (împreună cu Kiki Vasilescu)-recenzie

– 3+1 / Stelian Munteanu se întoarce

– Vânătoare de asfinţituri pe strada 42 / povestiri-recenzie

2. Bogdan Teodorescu

– Spadă
-Băieţi aproape buni-recenzie

3. Maia Alexandra Ion

 -Lily of the Valley-Lena Turner şi misterul fratelui pierdut

4. Domnica Rădulescu

-Trenul de Trieste-recenzie
-Amurg la Marea Neagră-recenzie

5. Rodica Bretin

-Fortăreaţa

6. Adina Speteanu

-Crimă la timpul trecut-recenzie
-Irina-recenzie
-Ultima privire
-Destine pierdute-recenzie
-Jocul secretelor
-Îngeri de gheaţă

7. Tony Mott

-Doi-recenzie
-Julieta are un pistol-recenzie
-Un glonţ pentru Julieta-recenzie

8. Oana Duşmănescu

-Urechile pisicii Olga

9. Lucian Dragoş Bogdan

-Uneori când visez-recenzie
-Vraciul de pe norul interior
-Maya (împreună cu Teodora Matei)
-Ultimul flux-recenzie

10. Michael Haulică

-9 1/2 elegii-recenzie
-O hucă în minunatul Inand-recenzie

– 3.1 (împreună cu Sebastian A. Corn, Dănuţ Ungureanu)-recenzie

– 3.2 (împreună cu Sebastian A. Corn, Dănuţ Ungureanu)

11. Georgiana Sandu

-Iubire periculoasă-Obsesie-recenzie

-Iubire periculoasă-Cercul vieţii-recenzie

-Iubire periculoasă-Duşmani de sânge-recenzie

12. Mirela Oprea

-Dragoste eternă

13. Liviu Radu

-Blocul câş
-Lumea lui Waldemar
-O după-amiază cu bere şi zâne

 Ghicit de seară. 77 poveşti foarte scurte

14. Dănuţ Ungureanu

-Marilyn Monroe pe o curbă închisă
-Alţi români deja deştepţi
-Urme de sfinţi
-Viaţa şi faptele haiducului Tănase Vlăsia-recenzie

-Români deja deştepţi

-3.1 (împreună cu Sebastian A. Corn, Michael Haulică)-recenzie

-3.2 (împreună cu Sebastian A. Corn, Michael Haulică) 

-Autor de unul singur. Reţete pentru scrierea creativă

15. Claudiu Simion

-Să iubeşti un înger-recenzie

16. Alexandru Lamba

– Sub steaua infraroşu

17. Aurel Cărăşel 

-Galaxia sudică (1-2)

-Moartea ca o cocotă de lux

18. Teodora Matei

-Stăpânul castelului-recenzie
-Maya (împreună cu Lucian Dragoş Bogdan)
-Tot timpul din lume-recenzie

-Cel-ce-simte-recenzie

19. Mihai Alexandru Dincă

-Înainte de neant

20. Traian Tandin

-Cazuri judiciare celebre
-Cei mai odioşi 100 de criminali români
-Secte criminale

21. Anamaria Ionescu

-Pe cine nu laşi să moară-recenzie
-Camera obscură-recenzie
-Nume de cod: Arkon-recenzie
-Zodiac-recenzie

22. Lucia Verona

-Labirint obligatoriu
-Crimă la jubileu-recenzie
-Moartea zboară la low cost-recenzie

-Moartea vine la premieră-recenzie

– Crime la festival

– Domnul deputat se prăbuşeşte (împreună cu Petru Berteanu, Mihail Gălătanu, Horia Garbea, Liviu Georgescu, Cătălin Mihuleac, Radu Ruba, Doina Rusti, Bogdan Teodorescu)

23. Silvia Chindea

– Moarte în Peru

24.Daniel Timariu

-Fete în roşu şi alte povestiri-recenzie

by -
4

Gala Tritonic Bestseller 2016

Grupul editorial Tritonic vă invită la Gala Tritonic Bestseller 2016. Evenimentul se va desfășura sâmbătă 4 februarie 2017, începând cu ora 11.00 la 4+Social Cafee, în Strada Mendeleev nr. 37.

Stimați prieteni,

Pentru că vrem să ne onorăm autorii vom încerca să organizăm, începând din acest an, o Gală a celor mai vândute cărți Tritonic din anul precedent.

Pentru anul 2016 au participat, în competiție, 10 colecții și la fiecare dintre ele am selectat cele mai vândute trei cărți. A existat un singur criteriu: numărul de exemplare vândute în 2016. La competiție au participat colecțiile care au cel puțin 3 ani de la inaugurare și măcar 5 titluri apărute în acești ani. Nu a contat data apariției volumelor respective, pentru că veți constata că în top sunt și volume apărute în 2015 sau chiar cu o primă ediție în 2008.

Sperăm că ideea noastră, de a aduce în același spațiu atât autorii de carte academică, cât și pe cei din zona ficțiunii, va fi de bun augur pentru toată lumea.

Cei care ni se vor alătura sâmbătă, 4 februarie 2017, la ora 11.00, vor putea cunoaște profesori de comunicare sau de sociologie, istorici și specialiști în geopolitică, dar și autori de romane polițiste, SF & Fantasy și, nu în ultimul rând, romane de dragoste.

Vom sta de vorbă, vom face fotografii cu trofeele și autorii premiați, vom scrie autografe (sperăm cât mai multe!) și vom bea cafele (cine dorește!).

Vom fi împreună pentru măcar 100 de minute.

Echipa Tritonic vă așteaptă cu drag.

(Și cu un pic de noroc… vom lansa și una-două cărți noi…)

Așadar, nominalizările sunt următoarele:

Colecția SF & Fantasy (& Horror)

– Vraciul de pe norul inferior / Lucian Dragoș Bogdan

– Sub steaua infraroșie / Alexandru Lamba

– Stăpânul castelului / Teodora Matei

Colecția Mystery & thriller

– Blestemul manuscrisului / Bogdan Hrib și Răzvan Dolea

– Cumsecade / Petru Berteanu

– Vânătorii de capete / Lucian Dragoș Bogdan

Colecția CAȘMIR (cartea de dragoste)

– 9 ½ Elegii / Michael Haulică

– Uneori când visez / Lucian Dragoș Bogdan

– Seducția apei / Monica Ramirez

Colecția SMART Books (management & marketing)

– Social media sunt dinamită / Laurence O’Brian

– Felicitări, ai fost promovat manager / Florina Pânzaru

– Ghid esențial de promovare / Alexandra Zbuchea, Florina Pînzaru, Cristina Galalaie, Andreea Mitan

Colecția Comunicare media

– Mareea neagră / Dumitru Borțun

– Autor de unul singur / Dănuț Ungureanu

– Teatrul ca joc și metodă de formare / Ana-Maria Moldovan

Colecția Sociologie

– Sociologia luxului / Marian Petcu

– Cultura motocicletelor / Gabriel Jderu

– Sociologia alimentației / Angelica Marinescu

Colecția Studii de securitate

– Jocurile schimbărilor climatice / Mihaela Răileanu

– Strategiile de securitate în spațiul euroatlantic / Marian Zulean coordonator

– India și hegemonia regională / Silviu Petre

Colecția ISTORIE

– Oameni și chestiuni de acum un secol / Ion Bulei

– Comunitatea dispărută. Germanii din România între anii 1945 și 1967 / Laura Gheorghiu

– O lucrare de acum un secol despre Basarabia / Ange Bally

Colecția LIT (literatură sau serii de autor)

– Camera obscură / Anamaria Ionescu

– Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia / Dănuț Ungureanu

– Dumnezeul din paharul de votcă / Ioan Barb

Vom oferi și trofeul Cea mai vândută carte a anului.

Dar nu e bine să anunțăm toate surprizele. Pe curând.

Cu prietenie și considerațiune,

Bogdan Hrib

Consilier editorial Tritonic

by -
7

“Sunt atâtea civilizații acolo, stăpâne peste un bagaj de cunoștințe la care noi doar visăm! Sigur pot găsi o soluție...”

Ultimul Flux, de Lucian Dragoş Bogdan

recenzie

   Romanul “Ultimul flux” al scriitorului Lucian Dragoș Bogdan a apărut la editura Tritonic în colecția SCI-FI în anul 2016 și face parte din universul Frontierei alături de alte două romane ale autorului, “Frontiera” și “Vraciul din norul interior”.

     Nu sunt o cititoare împătimită de romane științifico-fantastice, dar am ceva lecturi la activ. Pot spune că nu-mi place orice. Recitesc cu plăcere “Fundația” lui Isaac Asimov sau “Dune” a lui Franz Hebert, iar în tinerețe am avut o pasiune pentru un roman al cărui autor l-am uitat, dar nu am uitat povestea propriu zisă și anume “Nebuloasa Andromeda”. Am urmărit toată seria Start Trek și Războiul stelelor nu în primul rând pentru construirea unor universuri fantastice, ci pentru mesajele cât se poate de pământene pe care le transmiteau. Cu acest bagaj din lumea SF am pornit să citesc romanul “Ultimul flux” și trebuie să recunosc că am fost cucerită de la primele pagini. Este un roman captivant, plăcut, interesant, credibil și plin de referințe și mesaje pământene. Stilul, vocea autorului este cumva unică în peisajul literar pe care îl cunosc. Reușește să te captiveze, să pe prindă și să te ducă cu el în lumea aceea a Frontierei printre ființe atât de diferite și ciudate în felul lor, trăind în societăți bine organizate ierarhic, dar total fictive și asta pentru că el însuși crede în tot ce scrie. Am fost curioasă să aflu cine este acest tânăr și deosebit autor.

    Lucian Dragoș Bogdan s-a născut în ziua de 16 iulie 1975 în orașul Alba Iulia. A făcut studiile liceale în orașul natal și Facultatea de științe economice la Cluj. A avut un parcurs destul de sinuos în ce privește locurile de muncă, s-a căsătorit foarte tânăr, are o fetiță, dar toate astea sunt obișnuite în viața oricui. Important este că încă de la vârsta de zece ani a fost cucerit de scrierea poveștilor SF și indiferent ce alte lucruri a făcut, această pasiune nu a dispărut, ci doar s-a maturizat, a evoluat și a dat roade. Primele cărți îi apar în 2004, este vorba de  romanele “Trilogie” și “Zeul Kvun”. Pasiunea pentru genul SF și-o mărturisește deschis într-un interviu acordat “RS.Revista de suspans”:

            “ SF-ul este un cult pentru mine….probabil că, dacă nu aș mai scrie SF, mi-ar fi foarte greu să mai scriu și altceva. De acolo mă încarc, acolo simt că trăiesc.”

    Pentru Lucian Dragoș Bogdan scrisul este un lucru deosebit de serios și captivant  care necesită disciplină și autocontrol. Cum nu trăiește din scris ca mai toți autorii români, o mare parte din zi îi este ocupată de locul de muncă. Și cu toate acestea el mărturisește tot într-un interviu: “ …citesc și mă documentez foarte mult. Am un program zilnic de scris de la care fac tot posibilul să mă abat cât mi puțin.”

   Trebuie totuși adăugat că pe lângă romanele sale SF, Lucian Dragoș Bogdan a încercat și alte genuri literare cu succes la publicul cititor. A scris un roman de dragoste cu un titlu foarte inspirat “Uneori când visez…” și un roman polițist “Vânătorii de capete”, ambele publicate la editura Tritonic.

   “Ultimul flux” povestește despre societatea linnilor de pe planeta Ceol Mor. Linnii sunt o specie aparte și autorul ne-o prezintă încă din primul capitol : ”Lumea lor are la bază sulful și sunt, în principal, ființe acvatice.” (p.9) Mi-am amintit citind despre acest univers pe bază de sulf despre descoperirea, la vremea ei uluitoare, a unor ființe din Marea Neagră ce se adaptaseră și trăiau într-un mediu de hidrogen sulfurat. Ceea ce face lumea creată de autor mult mai credibilă. Se pare că poate exista viață și într-un univers dominat de sulf. De altfel chiar scriitorul precizează în “Cuvântul autorului”, care deschide cartea că- pentru informațiile științifice a căutat ajutor calificat în chimie. Din roman se simte foarte bine acuratețea cu care sunt prezentate toate detaliile de tehnică și știință din lumile prin care umblă personajul principal. Descrierea aspectului ființelor care trăiau pe planeta Ceol Mor cu toate caracteristicile lor fizice și de organizare socială deschide primul capitol al cărții. Evident aceste ființe nu au aspect umanoid, ci aduc mai curând  cu un amestec din mai multe specii acvatice. La finalul romanului în capitoll “Anexă/specii non-umane  cu rol important în carte “ autorul ne oferă descrierea fiecărei specii întâlnite și desenul aferent. Excelentă această iniţiativă a autorului pentru că e mai ușor când poți vizualiza mental fiecare personaj chiar dacă este foarte bine descris în cuvinte.

   Linnii trăitori pe planeta Ceol Mor aveau ca celulă de bază a societății: familia compusă din cinci membri: “doi masculi, un membru asexuat și două femele. Masculul principal alfa se numește uni-, cel auxiliar, bi-, cel asexat, tri-, femela auxiliară, cvadri și se termină cu femela dominantă, penta-. (p.10) Modul lor de comunicare era unul muzical pe bază de melodii.

    Linni erau o specie conservatoare, dornică să-și mențină stilul lor de viață și pentru contacte cu alte planete și specii mai avansate tehnologic apelau la Labirintul furnicarelor Rayry. Problema acestei planete era posibila perturbare a cantității de hidrogen sulfurat cu ocazia unui flux puternic creat de cele două Luni ale planetei. Acest flux ar fi fost ultimul flux adică un fel de apocalipsă și mințile luminate de pe planetă căutau deja în secret soluții de salvare. Conservatorismul conducerii planetei făcuse ca tehnologiile să nu avanseze și să nu își poată găsi singuri căi de salvare. Dar comunicarea cu alte civilizații era interzisă așa că toată încercarea de salvare trebuia făcută cu discreție maximă.

   În acest context apare personajul principal, un mascul bi- al cărui nume era Simfonia A-a-m-p (allegro-adagio-menuet-presto). Acesta face parte dintr-o familie de cinci, zguduită de conflicte grave între masculul alfa și femela principală. Scandalurile nu-i plac Simfoniei Aamp. În copilărie visase să fie un aventurier, un erou, dar aflarea că nu era un mascul principal îi tăiase avântul. Era însă un inventator, un bun comerciant, un excelent negociator. Lucrează la o mică fabrică de produs ceasuri, orologii și tocmai crease un asemenea orologiu special. Patronul său îl apreciază și îl trimite să ducă personal cele 24 de ceasuri comanditarului Uni- Fuga-Polifonică. De la acesta află că cei îngrijorați de soarta planetei au decis să-l trimită pe el într-o delegație mascată în călătorie comercială pentru a găsi ajutor la Consiliul Tuturor Lumilor: “Sunt atâtea civilizații acolo, stăpâne peste un bagaj de cunoștințe la care noi doar visăm! Sigur pot găsi o soluție…”(p.24).

   Pentru Simfonia Aamp perspectiva unei călătorii interplanetare cu tot ce presupune ea și misiunea diplomatică deosebită însemnau o revenire la visele copilăriei, plus distanțarea discretă de conflictele din familia sa! Evident că acceptă și pornește la crearea  unei misiuni comerciale de camuflaj cât mai bine puse la punct.

   Cum va călători, cu cine va lua legătura și în ce mod se va rezolva criza planetei și a linnilor- las cititorul să afle. În mod sigur va deveni tot mai curios și mai implicat în poveste și asta datorită excepționalului talent de povestitor al lui Lucian Dragoș Bogdan.

     Romanul are ceva solar, luminos și optimist în toată construcția lui și mai ales în stilul și tonul folosite de autor. Nu am mai citit de mult o carte în care personajul să aibă cu adevărat stofă de erou, care să nu se vaite, care să fie conștient de primejdii, dar să dea tot ce poate pentru a reuși. Nu mai contează înfățișarea Simfoniei Aamp, nu mai contează modul complicat în care se stabilesc relațiile între linni, dar și cu alte specii. În ciuda a tot felul de ritualuri ciudate și alambicate, povestea te cucerește și ești mereu de partea eroului.

   Recomand lectura acestui roman interesant care va da prilejul cunoașterii unui autor de un talent cu totul  deosebit. Personal voi căuta și celelalte romane ale lui Lucian Dragoș Bogdan pentru că sunt convinsă că am de a face cu un scriitor adevărat.Editura Tritonic

           Cartea Ultimul Flux, de Lucian Dragoş Bogdan a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
11

Irina, de Adina Speteanu-Editura Tritonic

Editura: Tritonic

Colecţia: Caşmir

Data apariţiei: noiembrie 2016

Număr pagini: 352

Gen: Romance

    M-am bucurat foarte mult atunci când a apărut cartea “Irina” întrucât apreciez mult scrierile autoarei Adina Speteanu. Bănuiam că voi avea de-a face cu o poveste de dragoste, dar nu m-am așteptat să descopăr un roman atât de profund, o poveste ce reflectă realitatea cotidiană. Am urmărit traiectoria sentimentelor pe care le au Diana și Alex, doi tineri aflați la vârsta schimbărilor, când încă nu știu cum să gestioneze anumite lucruri, care nu știu cum să facă față presiunii celor din jur, cum să se descurce cu relația de prietenie sau iubire. M-a emoționat drama familiei Preda, durerea sufletească îndurată de Diana din cauza morții mamei sale, suferința micuței Irina, care nu poate înțelege de ce tatăl ei nu o poate suferi.

adina-speteanu-irina

  Povestea este spusă atât din perspectiva celor doi tineri, Diana și Alex, dar și a altor personaje, printre care se numără tatăl fetei, fratele ei, dar și profesorul de engleză, Damian Todor, un bărbat misterios care sare în apărarea lui Alex când acesta intră într-o dispută cu niște huligani și care se află mai tot timpul în preajma Dianei, încercând să o protejeze.

   Familia Dianei a fost una dintre cele mai apreciate din Zărnești, dar problemele au început să apară atunci când s-a născut Irina, fata lor cea mică. Se pare că doctorul Oprea a auzit anumite zvonuri despre fată și s-ar fi supărat, și într-o noapte, când se întorceau de la o petrecere, au avut un accident de mașină, iar soția a murit pe loc.

   Rămas văduv și cu trei copii în spate, dintre care unul abia născut, doctorul practic a înnebunit de suferință. A preferat să se îngroape în munca de la spital, evitând orice contact cu familia. S-a închis în el, învinovățindu-se pentru pierderea singurei femei pe care o iubise vreodată. Așa că de la accidentul survenit în urmă cu opt ani, cei trei copii au crescut fără mamă, dar și fără tată. Cel mai mult a avut de suferit micuța Irina pe care tatăl o ignoră complet, dând impresia că o urăște. Având în vedere că este un bărbat mai dur,  Diana se temea de el pentru că existau momente în care furia lui putea să se transforme în violență. De aceea evita s-o lase pe Irina multă vreme singură cu el.

   Cum tatăl lor nu prea le-a acordat atenție, Diana rămăsese singura care se ocupa de treburile casei, mai ales după ce fratele ei Mihai a plecat la facultate, în străinătate. Prietenii le-au întors spatele imediat de cum au văzut că au probleme, printre ei numărându-se și Alex, cel mai bun prieten al ei. Cât despre colegii de liceu, aceștia au început să profite de timiditatea Dianei și au transformat-o în bătaia de joc a liceului.

    Diana Oprea și Alex Preda (fata doctorului și băiatul primarului) se cunoșteau din copilărie și au fost prieteni foarte buni, dar când mama Dianei a murit, totul între ei s-a schimbat. În noaptea în care Diana abia aflase de moartea mamei sale, Alex venise la ea acasă, să-i reclame un incident banal și atât de nepotrivit. Au început să țipe unul la altul, și-au aruncat vorbe grele, iar printre reproșuri și insulte, Alex i-a spus că mai bine n-ar fi fost niciodată prietenul ei. Mai târziu, după ce a aflat ce se întâmplase în acea noapte, și-a cerut iertare și că regret toate vorbele pe care i le-a spus, dar Diana n-a putut să-l creadă. Era mult prea furioasă pe toți cei din jurul ei și nu-și dorea ca el să se apropie de ea, așa că l-a îndepărtat și l-a evitat cât mai mult posibil.irina

“- Am încetat să mai cred în destin în clipa în care persoanele la care țineam mi-au arătat care este adevărata lor părere…”

    Anii au trecut, iar cei doi foști prieteni s-au schimbat și ei. Diana considera că Alex este acel gen de persoană care crede că totul i se cuvine și că poate să facă ce vrea cu cei din jurul său având în vedere că este fiul primarului. Adevărul e că tânărului nu-i plăcea faimă de care avea parte, dar nu făcea nimic pentru a o stopa.Se lăsa băgat în seamă și vânat de fete, deși niciuna nu-i plăcea cu adevărat. Pentru a nu intra în dizgrația prietenilor, accepta orice propunere. Cât despre Diana, până și profesorul ei de engleză și-a dat seama că parcă vorbea cu un “adult confuz și speriat, care nu știa în ce direcție să o ia pentru a fi mai bine”. Devenise o singuratică. Se îndepărta de oricine, atunci când limitele erau depășite și intimitatea îi era invadată.

   În ziua în care avea loc cea de-a opta aniversare a morții mamei ei, Diana are parte de un moment extrem de dureros, plin de umilință, atunci când Joseph, cel mai bun prieten al lui Alex, s-a luat de ea, de față cu alți colegi, spunându-i că este o ciudată. Văzând că ea nu reacționează în niciun fel, a prins-o de mână și a trântit-o cu capul de asfalt. După un “ scuză-mă ” spus în batjocură, băiatul a început să radă în hohote, fericit nevoie mare de fapta sa.

Auzind hohotele sale, ceilalți își întoarseră privirile curioase către spectacolul oferit de cei doi. Izbucniră și ei în același râs frenetic, arătând-o cu degetul pe biata victimă a nepăsării celorlalți.”

 

   Necazul e că cei care acum râd de ea sunt foștii ei prieteni, iar Diana își dă seama că schimbarea lor s-a petrecut din cauza suferinței sale. Odată cu închiderea în sine și cu îndepărtarea de cei din jur, comportamentul lor nu avea cum să rămână același. I-au observat lipsa de interes, așa că  interesul lor pentru ea a scăzut până când s-a transformat în batjocură.

   Doar Alex își dă seama că s-a ajuns prea departe și vrea să recapete acea prietenie care îl unise cândva de Diana, dar pe care o pierduse ca un prost, reproșându-i un lucru complet ridicol în cel mai greu moment din viața sa. Voia să o ajute, să intre în vorbă cu ea, dar nu știa cum să se apropie. Iar prima întâlnire față în față s-ar fi soldat eșecului dacă nu ar fi fost micuța și lipicioasa Irina, care reușește cu felul ei de a fi să îi facă să zâmbească și să comunice.

   Nu numai Irina este cea care îi apropie pe cei doi tineri, ci și noul profesor de engleză, Damian Todor, pe care Alex l-a întâlnit pentru prima oară  în niște împrejurări puțin mai delicate, atunci când acesta l-a apărat de niște huligani cu care tânărul se afla într-un conflict mai vechi. Din anumite motive, profesorul o urmărește pe Diana, vrea sa afle cât mai multe despre ea și astfel descoperă că cei doi au fost cândva prieteni și în curând le face o surpriză: îi mută în aceeași bancă și le cere ca pe tot parcursul anului să facă împreună toate proiectele. El este cel care va încerca să îi schimbe părerea despre Alex, să o facă să-l ierte pe tânăr.irina-adina-speteanu

“- De ce nu încerci acum? De ce nu privești proiectul drept o modalitate prin care să recuperezi acea legătură cu cei din jurul tău?

 Oftă și se ridică de la masă, dar profesorul o opri.

-Dă-ți o șansă, Diana, îi spuse el cu blândețe. Asumă-ți riscul de a-i înțelege pe cei din jur și a-i accepta așa cum sunt. Nu te izola.”

     Până și Joseph își schimbă părerea despre Diana după ce află din gura lui Alex ce anume a dus la ruptura dintre ei. Chiar am apreciat modul cum îl sfătuiește pe Alex, arătându-i că dacă vrea să o recupereze, trebuie să înțeleagă că ea nu mai este aceeași fată inocentă de acum opt ani.

 “-  Alex tu ai rănit-o în cel mai stupid mod posibil, începu el cu o voce joasă, măsurându-și totuși vorbele. I-ai reproșat un lucru de-a dreptul pueril în noaptea în care mama ei a murit, fără ca măcar să-ți pese de faptul că ea murea pe dinăuntru și că aștepta ca tu să nu o rănești.

-Dar eu….încercă Alex să vorbească, dar Joseph îl opri.

-După ce i-ai călcat prietenia și încrederea în picioare, ai plecat, arătându-i cât de egoist poți tu să fii. Nici măcar nu i-ai spus un singur cuvânt care să o consoleze!”

 “- Ar trebui să te gândești la faptul că Diana e-o persoană nu un joc de cărți sau mai știu eu ce competiție care îți place ție. Poate că ești în stare să ieși învingător la acele lucruri, dar când vine vorba de oameni, dă-mi voie să nu fiu atât de încrezător. Mai ales că trofeul tău e o persoană tristă și dezamăgită de tine, luptătorule.”

 “- Nu e atât de ușor să îndepărtezi urmele lăsate de trecut, și dacă vrei să o recuperezi, ar trebui să începi să înțelegi acest lucru. Pentru că acel trecut dureros te include și pe tine și așa lucrurile sunt mult mai complicate.”

     Însă necazurile încep să apară, dar de această dată, cei doi le fac față împreună. Într-o oarecare măsură, tocmai aceste necazuri îi apropie din nou. Irina se certă cu colegii din cauza unor bârfe care începuseră să circule încă de când murise mama, dar abia acum au ajuns și la urechile colegilor ei. Și se știe foarte bine cum sunt copiii, mai ales că ei nu realizează cât de ușor îi pot răni pe cei din jur și nu conștientizează consecințele vorbelor lor. Iar Irina este un copil foarte trist, care a avut mult de suferit, care nu a avut ocazia să-și cunoască mama și totuși i-a venerat numele și atunci când i se spune că ea nu este de fapt fiica doctorului, a reacționat ca atare.

   Diana se tot gândește dacă să-i acorde lui Alex o a doua șansă, dar se teme că avea să fie din nou rănită și nu mai voia să sufere. Problema e că ea este și puțin confuză pentru că există șanse ca ceea ce simte pentru Alex să nu fie doar prietenie.

“De ce trebuie să-mi întorci lumea pe dos de fiecare dată când ești aproape de mine? De ce nu pot să-mi înving inima și să las rațiunea să câștige? De ce, Alex? Dar oricât de mult aș încerca să mă mint și să pretind că nu simt nimic, mi-aș dori să cred că greșesc și că am putea să rezolvăm totul. Să reușim să lăsăm deoparte trecutul, pentru că doar așa am putea să fim fericiți.”

    Însă ironia sorții a făcut ca cei doi tineri să fie loviți de o dubă, tocmai când se pregăteau să coboare din mașină pentru a merge la mormântul mamei ei. Dacă Alex și-a revenit relativ repede, având doar câteva contuzii și mâna dreaptă ruptă, situația Dianei este foarte gravă pentru că nu purta centura de siguranță și impactul a fost aproape mortal.

“Sufletul lui fu cuprins de o nebunie pe care nu o recunoștea și nici nu o putea controla. Știa doar că se simțea vinovat de starea în care iubita lui ajunsese, blestemându-și zilele pentru clipa în care o chemase să meargă cu el să ducă coletul pe care mama lui i-l dăduse.

 -Alex, calmează-te. Nu-ți face bine starea asta.

 -Puțin îmi pasă de cum mă simt eu! Nu înțelegi? Fata la care țin se zbate între viață și moarte din cauza mea! Din cauza mea, Joseph! îi spuse prinzându-l de mâneca tricoului.

 Suspinele aproape că îl sufocau, dar nu îi păsa. Dacă ar fi știut că așa putea să o salveze, și-ar fi oferit viața fără să se gândească de două ori. Însă pe lângă durerea care îi încerca sufletul acum, cel mai greu lucru era sentimentul de vină care nu îl lăsa în pace. Chiar dacă Diana ar fi supraviețuit, tot nu ar fi putut să scape de remușcări, acuzându-se pentru acel accident pentru tot restul vieții sale.”

    Chiar dacă Diana a ieșit până la urmă din comă, ea și-a pierdut memoria. Nu-și mai amintește ce s-a întâmplat și nu recunoaște pe nimeni, nici măcar pe Alex. Iar pentru binele ei, tatăl său ia decizia ca Damian să o ducă departe, pentru a o proteja de trecut, de oameni.

 La dispariția Dianei, bârfa din orașul lor ia amploare, transformând familii Oprea și Preda într-un subiect de maxim interes. Treptat, cu cât Alex și Mihai ajung mai aproape de Diana, descoperă secrete de familie care le schimbă viața pentru totdeauna. Iar Irina devine singurul punct de legătură dintre cei doi, pe viață.

    Nu mai dezvălui și alte lucruri pentru că vreau să vă las pe voi să descoperiți motivul pentru care micuța Irina este centrul acestei minunate povești, de ce se află în conflict familiile Oprea și Preda, care este adevărata identitate a profesorului, dar și toate încercările prin care vor trece cei doi protagoniști – Diana și Alex, cum destinul se încăpățânează să îi aducă împreună în ciuda faptului că sunt prea multe lucruri care îi despart.

Între ei a existat mereu o pasiune pe care nici măcar destinul nu a putut să o distrugă. I-a îndepărtat pentru un timp, dar așa cum a rupt firul într-un moment, l-a cusut într-altul. Ei au fost și vor fi mereu doi poli opuși care nu vor avea liniște decât în clipa în care se vor putea întâlni.”

   “Irina” este o carte despre prietenie și dragoste, lucrurile care contează cel mai mult în viață. Un roman presărat cu speranță, îndoieli, disperare, remușcări, ură, responsabilitate, care te face să rămâi cu sentimentul unei lecturi profunde și te lasă cu un zâmbet larg la final.

Nota 9,5Editura Tritonic

Cartea Irina, de Adina Speteanu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebookevaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră.

Sistemul nostru de evaluare aici

by -
10

Elegii 9½, de Michael Haulică

Titlul: Elegii 9 ½

Editura: Tritonic

Categoria: Autori români

Colecția: Casmir

Număr de pagini: 244

Anul apariţiei:  martie 2016

Nota mea: 10/10

    Am văzut cartea, am simțit-o și-am am avut sentimentul că trebuie să o citesc. Nu am căutat informații despre carte, despre autor, nimic. Nu mi-am dorit să aflu detalii, ci doar să o citesc. Să fie pentru mine o surpriză totală.

   Titlul cărții m-a dus cu gândul la anii de școală, atunci când învățam despre elegie. Am terminat liceul de 10 ani, dar sper că nu mă înșeală memoria. Elegia este o specie a poeziei lirice unde sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale.

   Este un roman care exprimă clar și foarte detaliat sentimente de tristețe, de lipsă a iubirii, a prezenței feminine din viața bărbatului, nevoia acestuia de a avea pe cineva alături, de a simți, trăi, respira parfumul unic de femeie completă. Nevoia bărbatului se a-și umple întreaga ființă cu femeia pe care o simte și o iubește – doar și numai așa, simțind-o. Este un roman în care este elogiată femeia, în care femeia este considerată jumătatea perfectă, cea care lipsește pentru ca bărbatul să se simtă, întreg și complet pentru a se simți fericit. Este romanul în care este evidențiată singurătatea atunci când femeia nu face parte din viața bărbatului..

   Și-a fost. Nu m-am așteptat nici măcar o secundă la o astfel de surpriză literară. E mai mult decât o carte. E un tablou pe care-l vezi cum se pictează în culorile emoțiilor, cum se transformă sub influența simțămintelor, a imaginilor, a trăirilor interioare, dar mai ales al cuvintelor pline de substanță, de vibrație, de tot ce e mai frumos într-un suflet dornic de trăirea unor emoții ce au lipsit prea mult din viața lui.

   Habar nu am dacă ceea ce scriu eu acum despre Elegiile autorului Michael Haulică se poate numi recenzie. Poate e doar nevoia mea interioară de a scoate la lumină emoțiile amorțite de prea multă iarnă în viața și inima mea.

   Stau și mă gândesc la fericirea după care toți tânjim. Și la planurile noastre după care spunem că vom ajunge să trăim acea fericire perfectă pentru noi. Cât de mult ne dorim fericirea, atât de mult că ajungem să o descriem în detalii amănunțite. Atât de amănunțit ajungem să creionăm, să simțim și să trăim ceea ce scriem, că ne trezim treziți de dorința că e mai bine să trăim așa fericirea – doar scriind și descriind-o din mintea noastră. Atunci deziluzia se instalează, acea amărăciune că … întâlnindu-ne fericirea, vom fi dezamăgiți – și nu asta ne este dorința. Așa că renunțăm la fericire, dar nu la gândul cum ar fi cu fericirea alături.

Singurătatea este atunci când iubirea nu mai e.

  Toți fugim de singurătate, ne amăgim, căutăm, ne implicăm, găsim. Iubim, iubim și iar iubim. Iubim crezând că este pentru totdeauna, că aceasta este ultima dată când iubim, că nu vom mai putea iubi la fel de tare niciodată.

   Singurătatea este momentul în care nu mai știm cum să arătăm că simțim iubirea ce ne leagă de cel de alături. Iată o altă definiție simplă. Accept definiția de mai sus, dar totuși..iubirea nu dispare niciodată, doar se transformă. Dar tot iubire rămâne. Dacă iubirea n-ar mai fi, noi nu am mai fi, nu am mai avea nici un rost, nu am mai ști sensul și nici motivul pentru care trăim.

   Suntem singuri atunci când mințim, când nu împărtășim ceea ce simțim, iar ceilalți înțeleg tăcerea ca fiind un mesaj care îi anunță fără menajamente că iubirea nu mai există. Adevărul că atunci când ne folosim de iubirea altuia pentru a ne simți cu un sens, pentru a umple golurile din noi, la un moment dat, conexiunea dintre două suflete se va produce, mai devreme sau mai târziu.

   În singurătate și în lipsa iubirii – acestea rămân totuși, pentru mine, două noțiuni diferite, apar regretele, reproșurile, acuzațiile, vinovății tardive (sau nu), nevoia de a explica, de a fi ascultat  și înțeles. Crește nevoia de a da timpul înapoi de a o lua de la capăt, de a face altfel. Are rost?

  În singurătate apare gelozia născută din gândurile fericirii celuilalt, cel care a părăsit fără regrete, cel care și-a reluat viața, cel care a plecat și a lăsat în urmă trecutul ca și când nu ar fi existat în viața ta.

   O îmbinare perfectă între emoție și ficțiune reală – imposibil vei spune, dă naștere acestui roman surprinzător, plin de emoție, culoare și nevoia de a te regăsi, de a fi, de a simți, trăi.  Elegii 9 ½ de Michael Haulică este o călătorie prin sufletul și gândul uman, o modalitate de a renaște, de a te reinventa, de a te recunoaște în oglinda minții.

   Este îmbinarea perfectă care te va emoționa și trezi, care te va face să-ți pui întrebări și să cauți răspunsuri, te va cufunda în lumea interioară și te va scoate la suprafața lumii actuale pentru a putea rezista.

   Minunată carte, minunată senzație. Minunată dorință de a continua să vezi, de a continua să privești neîncetat în imaginile create de emoții trezite de cuvinte. Minunat mod de a o lua de la capăt, de a începe o nouă etapă, un nou an. Minunată e senzația unei energii care vine din lectura romanului Elegii 9½ de Michael Haulică.

Lectură plăcută!

Editura Tritonic

 

 Cartea Elegii 9½ de Michael Haulică a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

Blestemul manuscrisului-50% istorie reală, 25% istorie probabilă, 25% istorie posibilă de Bogdan Hrib, Răzvan Dolea 

recenzie

   Romanul “Blestemul manuscrisului” apărut la editura Tritonic în anul 2016 îi are ca autori pe Bogdan Hrib și Răzvan Dolea și face parte din colecția Mistery & Thriller a acestei edituri. Volumul recenzat aici este deja cea de a treia ediție, prima ediție fiind cea din anul 2008 și e bine de reținut acest an pentru că subiectul cărții este cel puțin în parte foarte apropiat acestei date. Romanul se înscrie în seria închinată personajului Stelian Munteanu cunoscut de mine din prima carte din serie “Filiera grecească” iar pentru cititorii pasionați de aventurile eroului preferat și din alte romane apărute deja și întregind seria. Aceasta cuprinde cinci titluri: “Filiera grecească”-2007, “Blestemul manuscrisului”-2008, “Somalia, Mon amour”-2009, “Ucideți generalul”-2011 și “Patimile doamnei ministru”-lansat anul acesta la Gaudeamus. Mai sunt și câteva povestiri avându-l ca personaj central pe Stelian Munteanu și nu putem decât să sperăm că în viitor vor apare și alte romane în care deja binecunoscutul Stu să fie obligat să facă față unor situații limită cu aplomb, umor și ceva plictiseală.

   Autorul Bogdan Hrib face parte din generația tinerilor și foarte bine ancoraților autori în realitatea noastră literară și editorială. S-a născut pe 14 decembrie 1966 și este inginer constructor ca primă profesie doar că această meserie nu a practicat-o direct niciodată. Altfel cunoștințele acumulate sunt mereu de folos unui scriitor care crează eroi complicați și obligați să fie plini de resurse în situații limită. După 1990 a lucrat ca jurnalist iar din 1993 este editor la editura Tritonic, una dintre cele mai active și mai prezente pe piața de carte din ultimele decenii atât cu autori români contemporani nouă cât și cu traduceri ale unor autori străini foarte bine aleși. Mie personal îmi place foarte mult deviza pe care această editură și-a ales-o: “Cititul nu dăunează sănătății”. Evident că îmi plac foarte mult și cărțile pe care le oferă.

   Bogdan Hrib este scriitor, editor, fotograf și jurnalist. În 2008 a fost consilier editorial la Crime Scene Publishing iar în perioada 2010-2012 a avut aceeași funcție la Publicațiile Flacăra. Din 2010 a devenit vicepreședinte al clubului Romanian Crime Writers. Din anul 2011 se ocupă de coordonarea festivalului “Mistery & Thriller” organizat la Râșnov. Primul roman publicat a fost “Filiera grecească” în anul 2007  continuând apoi destul de alert cu seria Stelian Munteanu. În 2011 publica volumul  de povestiri “3+1” care într-un fel anunță revenirea la seria Stelian Munteanu, dar în 2012 face un pas lateral, de data asta diferit. Publică la editura Cartea Românească romanul “Ultima fotografie” care este un thriller curat fără filon polițist.  Din 2016 este director editorial al editurii Tritonic. În paralel este și cadru didactic asociat la SNSPA, la Facultatea de Management. Una din marile sale pasiuni este fotografia fiind membru al Asociației Artiștilor fotografi încă din anii ’80 și fotoreporter în anii ’90. Și-a dat doctoratul la UNATC cu o lucrare cu tema “Fotografia de presă”.

    Cel de al doilea autor al romanului “Blestemul manuscrisului” este Răzvan Dolea. Născut în anul 1958, este profesor de istorie și realizator coordonator la postul Radio România Cultural. Poate fi auzit la emisiunea “Texte și pretexte”. A publicat volumul de poezie “Jurnalul unui misogin”, iar în 2015 la editura Tritonic “Arheologia iubirii” și pregătește o nouă carte “Semnul zilei a șasea”.

   Într-un interviu Bogdan Hrib precizează că romanul a fost scris în șase luni începând din noiembrie 2007, terminând-o în primăvara anului 2008. Ambii autori lucrau câte trei patru ore pe zi fiind nevoiți să facă față și obligațiilor de servici. Au format o echipă foarte bine sudată, coordonându-se perfect pe cele două teme paralele, prezentul și trecutul. Mărturisește că au fost ajutați de o “tânără și entuziastă” echipă de studenți de la Facultatea de Istorie care au făcut munca de documentare cărora le aduce mulțumiri la finalul volumului atât în prima ediție cât și în cea de acum.

   Lectura acestui roman a fost o deosebită plăcere. Mi-am dorit să-l citesc și mulţumesc editurii Tritonic că mi-a oferit această ocazie mai ales că deja citisem în 2008 “Filiera grecească” care fusese o surpriză deosebită în peisajul literar al acelor ani. Citind “Blestemul manuscrisului” cititorul este răsfățat pentru că are două romane în unul singur. Partea de roman istoric foarte frumos construit chiar dacă se fac mari salturi în timp se întrepătrunde perfect cu thrillerul propriu zis care îl are în centrul său pe deja cunoscutul Stelian Munteanu.

   Partea contemporană este destul de simplă ca poveste. Stelian Munteanu este obligat să renunțe la mult visata sa vacanță bine planificată în însoritele insule grecești însoțit evident de frumoasa Eleni, fiind chemat de urgență la Frankfurt de comisarul francez Jacques Sardi. Motivul era simplu: a fost găsit cadavrul unui electrician român, Valentin Neagoe, care lucra la standul românesc de la Târgul internațional de carte de la Frankfurt, iar respectivul stand urma să fie vizitat la inaugurare chiar de președintele țării. Chiar dacă informațiile oferite telefonic de Sardi sunt laconice, Stelian își dă seama că în spatele acelei morți suspecte sunt lucruri mult mai grave. Renunță la vacanță spre marele său regret și spre supărarea frumoasei Eleni și pleacă cu primul avion la Frankfurt. După câteva zile în Germania, Stelian Munteanu își dă seama că numai în țară va putea afla mai multe amănunte despre victimă chiar dacă nu i se oferiseră alte amănunte legate de complexitatea cazului. La București este ajutat de prietenul său din Poliție, deja cunoscutul Toni Demetriade și așa încet încet ajunge să își de seama că la mijloc este copia unui manuscris foarte vechi și de o imensă importanță atât pentru țară cât și pentru cei din afară. Așa se și explică interesul arătat de toate serviciile secrete mari din lume plus bătrânul și aparent pensionatul fost agent KGB, Mihail (Mișa) Sergheevici Pușkin (a nu se confunda cu marele poet rus!). Din capitol în capitol ajungem să aflăm odată cu Stelian Munteanu povestea manuscrisului începând de la al doilea război mondial până în acel moment. Și mai ales aflăm că toți cei care au citit manuscrisul de-a lungul timpului au murit. Sarcina imediată a lui Stelian Munteanu este să adune destule informații pentru a-l determina pe președinte să nu expună manuscrisul la întâlnirea miniștrilor apărării din țările NATO, întâlnire care preceda summitul NATO  care avea loc la București în anul următor.

   Partea de roman istoric este ceva mai complicată. Începe cu așezarea Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei în anul 1211 la chemarea regelui maghiar Andrei al II-lea care le fixează zona de ședere printr-o diplomă din acel an. Cavalerii Teutoni au stat în această zonă până în 1225 când au fost expulzați de același rege ce se temea de extinderea puterii lor. În perioada 1217-1221 aceștia au participat la Cruciada a V-a din Egipt când mare maestru al ordinului era Herman von Salza foarte apropiat de papa Honoriu al III-lea. La acest moment al expulzării se face referință și în roman pentru că odată cu retragerea cavalerilor începe lupta de formare a primelor state feudale românești așa că ne întâlnim și cu Negru Vodă Descălecătorul care se pare că era de fapt un cavaler teuton catolic, român pe jumătate, Walter Schwartz!!!!  În roman fiul său este Seneslau care îl are ca fiu pe Tihomir căsătorit cu fiica lui Litovoi, iar fiul lor este Basarab I. Negru Vodă construiește prima biserică de la Curtea de Argeș cu ajutorul meșterului Manole pe care îl pune să îi facă o ascunzătoare în peretele mânăstirii unde ascunde documentul extrem de prețios, Charta semnată de papa Honoriu al III lea prin care se stabilește rolul acestor state românești în apărarea creștinătății europene. Meșterul Manole este prima victimă a blestemului legat de acest manuscris. Trecem apoi la toți voievozii români, secol după secol, care au grijă ca documentul să rămână în ascunzătoarea lui până la începutul secolului XVI când domnitorul Mihnea Vodă cel Rău poruncește să fie adus la Mănăstirea Dealu și să fie copiat în tiparnița călugărului Macarie în 25 de exemplare care în cea mai mare parte sunt duse și predate regilor și conducătorilor din țările Europei. Originalul arde într-un incendiu și în posesia următorilor domnitori, regi și președinți este una din copiile tipărite de Macarie. Pe aceasta vrea să o expună președintele la întâlnirea miniștrilor de externe NATO. Cititorii vor putea afla cum și în ce fel se rezolvă misterul manuscrisului și care este soarta lui până la urmă. De asemenea vor afla câți sunt interesați să pună mâna pe document. Dar cea mai frumoasă lecție este aceea că în asemenea situații nu există prietenii ci doar interese.

   După ce am terminat romanul mi-am pus evident întrebarea cât adevăr este în toate astea? Ce înseamnă 50% adevăr istoric? Și ce înseamnă celelalte procente semnificative de istorie posibilă și probabilă?  Dar aceste întrebări au fost doar de scurtă durată. Partea de roman istoric foarte bine construită are menirea nu să ne învețe istorie, ci să facă toată acțiunea credibilă, cu sens și atractivă. Și reușește acest lucru deplin. Se înscrie perfect într-un lung șir de cărți și filme care au ca subiect documente importante, întemeietoare puse în pericol, furate sau amenințate cu distrugerea. Și din acest punct de vedere romanul “Blestemul manuscrisului” este un succes.

   Dar este ceva care a fost mai puțin reușit din punctul meu de vedere și acela este chiar personajul principal, Stelian Munteanu. Mai putin închegat decât în “Filiera grecească”, se văicăre prea mult, se preocupă prea mult de fleacuri ca de exemplu ce cafea bea sau nu bea și câtă bea. Este neatent și gata să plece fără să ducă până la capăt observația pe teren. Este prea mult obsedat de femeile din viața lui sau de cele care ar putea fi în viața lui. Ce  persoană implicată într-o cercetare atât de complicată s-ar lăsa atrasă în mrejele studentei Ioana Marcu, lăsând totul baltă ca să se ducă la film? Dar îmi dau seama că s-ar putea să nu fiu eu foarte ancorată în realitatea acestor timpuri și că de fapt în asta constă farmecul eroului care nu este decât un amator entuziast și norocos în înfruntarea unui inamic nu foarte bine conturat în sensul că oricare prieten poate fi de fapt un duşman.

   Finalul romanului este unul deschis. Tocmai de acea cartea este extrem de atractivă şi în ciuda faptului că istoria care ne însoțește pe tot parcursul lecturii nu ne dă motive de optimism, finalul în sine ne dă motive să sperăm în mai binele pe care ni-l facem singuri. Pentru cine este foarte atent la istoria care se face zi cu zi sub ochii noștri și din viața noastră, romanul putea să pară chiar un pic propagandistic în momentul apariției lui, anii 2007, 2008. Acum deja totul a trecut și este doar un foarte plăcut thriller istoric care ne spune că fiecare din noi suntem părtași la scrierea istoriei exact așa cum este Stelian Munteanu, personajul de loc complicat și plin de slăbiciuni care ne reprezintă pe noi toți, oamenii obișnuiți ai acestei țări.

Editura Tritonic

Cartea Blestemul manuscrisului de Bogdan Hrib, Răzvan Dolea a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

Moartea vine la premieră, de Lucia Verona

 Titlul original: Moartea vine la premieră

Editura: Tritonic

Colecția Mystery & Thriller

Anul aparitiei: 2016

Număr pagini: 136

Gen: Polițist
 Motto: „Așa se întâmplă în viața reală, alegerile au consecințe, uneori grave.”

 „Moartea vine la premieră” este noul roman al Luciei Verona, lansat de curând la Gaudeamus, eveniment la care am și asistat, de altfel.

   Povestea o are în centru pe Stella Marian-Harrington, soprană celebră cu veleități de detectiv, căsătorită cu lordul Peter Harrington și consumatoare de romane polițiste:

   „Era modul ei de a se relaxa după repetițiile obositoare sau după spectacole și, desigur, în avion. Alte genuri literare citea doar în vacanță, ceea ce i se întâmpla destul de rar. „Alții se relaxează cu băutură, sex, droguri, jocuri mecanice… Romanele polițiste sunt mult mai puțin periculoase” zicea ea când câte cineva se mira de gusturile ei literare.” – că bine zice, total de acord!

Mai multe detalii despre personaj găsiți aici, soprana fiind întâlnită în mai multe cărți ale autoarei.

   De această dată, o veste șochează lumea operei: Stella Marian-Harrington divorțează. În acest timp, soprana se pregătește pentru premiera reprezentației „Povestirile lui Hoffmann”, ce urmează să se desfășoare la Paris, ei revenindu-i toate cele patru roluri.

   Cu câteva luni înaintea apariției veștii, Stella și soțul ei sunt chemați la o reuniune de criminaliști, hobby-ul ei de detectiv fiind deja notoriu. Motivul convocării: un val de sinucideri suspecte printre cântărețele de operă. Modul de operare identic a atras atenția autorităților: în toate cazurile, femeile erau găsite în baia hotelului, cu venele tăiate, așa-zisa sinucidere fiind însoțită de furtul bijuteriilor. Și victimologia era aceeași: cântărețe de operă de toate tipurile, bogate, cu vârste de peste 40 de ani, divorțate sau văduve, unele dintre ele cu iubiți mai tineri.

   Sinucidere sau crimă? Cine să ucidă și să prădeze cântărețele de operă? Și mai ales, de ce? Motivul furtului este ușor de înțeles, însă al crimei?

Și de această dată, Stella va reuși să dezlege misterul, punându-și viața în pericol.

   În alt plan, fostul ei soț, lordul Peter, își petrece vacanța în Maramureș, unde devine suspect de crimă. Cum se va soluționa cazul și mai ales, cine este ucigașul de soprane rămâne să aflați citind cartea.

BONUS: veți afla și misterul divorțului, dezvăluit de-abia la final.

   Ce mi-a plăcut:

descrierea anumitor locuri și obiective turistice precum Maramureș, Cimitirul Vesel, Paris;

– incursiunea în lumea artistică, analiza operei „Povestirile lui Hoffmann”, de Jacques Offenbach. Dacă citiți cu atenție,veți observa că există o legătură între operă și roman, alegerea autoarei fiind simbolică. Vă dau un mic indiciu cu privire la soluționarea misterului: Antonia din operă seamănă cu femeia de la care a pornit totul în romanul Luciei Verona: amândouă fac alegeri ce le va costa totul: „Cum spuneam, Antonia este singura dintre iubirile lui Hoffmann care are posibilitatea de a alege. Că alege prost și asta o va costa viața, e treaba ei. Așa se întâmplă în viața reală, alegerile au consecințe, uneori grave.” – în acest citat stă cheia întregului roman, așa că priviți-l cu atenție!

– umorul Stellei, în situația în care regizorul sugerase ca una dintre iubirile lui Hoffmann să fie interpretată de o păpușă gonflabilă: „În esență, emisese o părere deloc flatantă despre virilitatea regizorului și îi sugerase cum să procedeze cu păpușa acasă la el, dar directorul se feri să dea detalii, mai ales că diva folosise un limbaj foarte colorat.”

– o incursiune în viața tinerei Steluța Marian – Stella înainte de a fi celebră: avem ocazia de a afla detalii despre viața ei (cum și-a început cariera, cum a mai fost căsătorită o dată, când era foarte tânără, cum a renunțat la o sarcină, de ce zona Maramureșului îi aduce amintiri neplăcute și refuză să meargă acolo).

    Ce nu mi-a plăcut: parcă a fost prea previzibil, am reușit să dezleg misterul foarte devreme. Cel puțin față de un aspect am fost sigură de la început. Sau poate citind foarte multe romane polițiste, ajung chiar ca Stella, care deși preferă acest gen de cărți, pe multe le abandonează după primele pagini, identificând criminalul. Ahahahaha!

Despre autoare:

   Lucia Verona este o autoare română contemporană de piese de teatru, romane și povestiri polițiste. În 1972 a absolvit Consevatorul, lucru ce poate fi observat cu ușurință în „Misterul de la Casa Scriitorilor”, în „Moartea vine la premieră”, precum și în crearea personajului sopranei Stella Marian-Harrington. Numai cineva care posedă cunoștințe de specialitate în domeniul muzical ar fi putut scrie așa ceva.

A lucrat în presa scrisă și ca realizator la Televiziunea Română, iar în prezent conduce secția de dramaturgie a Asociației Scriitorilor București.

Unele dintre piesele sale au fost prezentate la Paris și Chicago. Cu volumul de teatru „Călătoarea și Shakespeare”, a câștigat premiul pentru dramaturgie al Asociației Scriitorilor București.

Probabil cel mai cunoscut roman al său este Crimă la jubileu.

Editura Tritonic

Cartea  Moarte vine la premieră, de Lucia Verona.a fost oferita pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

De ce mă tot freci, băi nene, cu ce vreau eu, cu ce vrei tu? Ce tot îi dai cu «rămânem», «mergem», «facem», « dregem»? Nu-nțelegi că nu mai suntem împreună? Vezi-ți de drumul tău și eu îmi văd de-al meu. Învăț o meserie acuma, fac un ban. Sunt curvă![

Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia,de Dănuț Ungureanu

Editura Tritonic (2015)

Număr de pagini 200

Colecția Serie de Autor

Un basm reinterpretat

    Când am început să citesc acest roman, aveam așteptări foarte mari, autorul surprinzându-mă în mod plăcut nu cu mult timp în urmă cu Anatomic Graffiti, din volumul 3.1 . Mărturisesc că așteptările mi-au fost cu mult depășite. Am descoperit în Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia, pe lângă povestea spusă cu mult umor, semnificații încifrate, elemente ale unei culturi literare vaste și subtilități postmoderne impresionante.

   Titlul romanului trimite la vechile povești haiducești, mai ales că numele propriu nu este întâmplător ales (Tănase provine fie din grecescul tanis, care însemnă șarpe, fie de la Thanatos, personificare a morții din mitologie, iar Vlăsia reprezintă, conform dicționarului, o pădure întinsă care, înainte de 1848, se întindea ca un arc, cuprinzând mănăstirile Cernica, Pasărea, Snagov etc./ clubul haiducilor în vremea fanarioților). Falsă ipoteză! Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia este, de fapt, romanul formării personalității lui Neluțu Borangic (și el cu nume extrem de sugestiv), prin urmare un bildungsroman, cu un Făt-Frumos din basmele românești, care pleacă în căutarea Ilenei lui, într-un timp contemporan nouă.

   Precum Făt-Frumos (timid, naiv, frumușel, uneori prostuț), Neluțu Borangic din Turcenii Gorjului pornește prin București în aventura vieții lui, într-o călătorie inițiatică, având ca ajutor de nădejde pe haiducul Tănase Vlăsia, un interlop de modă veche. Evident, are de trecut câteva probe ale curajului, care să-i recunoască statutul de personaj rotund, evoluția de la băiat speriat în Gara de Nord, la cea de bărbat. Prima probă inițiatică este cea sexuală, cu experimentata de vreo șaizeci de ani Nicoleta Alba, cea îmbătată de vodcă și poeziile lui Pușkin.

–Bă… băete… păi pe mine dacă vrei să mă hâc, trebuie să mă hâc întâi aici… (și-a ciocănit țeasta, adică mintea, creierul, inteligența) abia apoi să mă hâc aici… (și și-a indicat locul obișnuit pentru „hâc”).

Zicând aceasta, a scos de sub cearceaful plic o carte.

„Alexandr Pușkin – Poezii”.

–Ia citește ceva, la-ntâmplare…

El a ezitat confuz.

–Adică… să citesc ceva? Din carte? Înainte de culcare?

–Da, bă… băete, din carte. Înainte de… hâc! Și cu voce tare, să te-aud bine, cu intonație…

   Următoarea probă este cea a milosteniei, când Neluțu o salvează pe domnișoara Huy de niște câini maidanezi și o conduce acasă. Apoi, proba labirintului, mai exact plimbarea personajului pe la diverse gazde, care-și dau interesul să-l ajute, însă fără sorți de izbândă. La un moment dat, intră în scenă doamna Vinerescu (un fel de Sfânta Vineri), personaj adjuvant, o băbuță cocârjată, numai piele, oase și dinți de lână, plus ochelari cu funduri de sifoane, basma și toiag. …, care mi-a întărit impresia de basm.

Baba îl mângâie cu blândețe pe creștet.

–Ucenicii lui Tănase sunt ca copilașii mei. Da’ niște bănuți de taxi nu ți-o fi lăsat ghidușul de el?

   O altă probă este cea a ospățului pantagruelic, oferit de Florea Flocea-Clapon, la care participă și cei doi eroi, Tănase și Neluțu.

În mijlocul tuturor, la masa din mijloc, gemând de nemaivăzute bunătăți și bogății, împărățea  însuși Florea Flocea-Clapon, negru, umflat, acoperit cu aur, în toată puterea celor optzeci de ani ai săi.

Iar pe scena peste care zburau sute de licurici colorați, roșii, albaștri, verzi și liliachii, atârnat de-un microfon mai mare ca dânsul, vrăjea auditoriul Mihăiță-gușă-de-platină, cel mai vestit manelist al veacului.

   Prin intermediul obiectelor magice (păpușile gonflabile), Neluțu o găsește pe Petronela, însă aceasta îl respinge în mod brutal.

De ce mă tot freci, băi nene, cu ce vreau eu, cu ce vrei tu? Ce tot îi dai cu «rămânem», «mergem», «facem», « dregem»? Nu-nțelegi că nu mai suntem împreună? Vezi-ți de drumul tău și eu îmi văd de-al meu. Învăț o meserie acuma, fac un ban. Sunt curvă!

   Finalul este unul previzibil. Rămas singur după ce Tănase Vlăsia a fost împușcat din greșeală de polițiști (potere), Neluțu îi preia numele Vlăsia și devine el însuși un haiduc temut de bărbați și adorat de femei. În același timp, finalul este deschis, deoarece trupul lui Tănase nu este găsit.

   Tehnica narativă este una de excepție. Dănuț Ungureanu recuperează trecutul glorios al haiducilor într-un mod ironic și parodic, pentru a scoate în evidență problema tinerilor plecați în lume, în căutarea norocului, pe care doar puțini reușesc să îl afle. O altă tehnică este intertextualitatea, prin preluarea unor sintagme celebre, uneori citate greșit de către personaje: Ia, fă loc, că mi-o cere și mie inima glas și sân de femeie (Sadoveanu), Astfel de pățanii ai să mai pățești, dar ele sunt trecătoare „ca nouri lungi pe șesuri” (Eminescu) sau prin aluzii la o altă operă semnată Dănuț Ungureanu: Zilliconda. Însemnările damei de silicon.

–Zilliconda e numele meu. Zilli… Da, mai sunt câteva. Avem grijă unele de celelalte.   

     

   Romanul este structurat în paisprezece capitole, doisprezece însoțite de câte un preambul, o Învățătură, de la Tănase către Neluțu, ca într-un testament spiritual, o Învățătură de minte semnată de un gazetar și o Neînvățătură. Aceste texte sunt extrem de savuroase, triste și amuzante în același timp. De exemplu, despre femei aflăm că atunci când văd pe una mai slabă ca ele, zic: „Vai, săraca, poate-i bolnavă. Ce-or fi văzut, dragă, bărbații la ea, nici n-ai pe ce să pui mâna, cum se cuvine la o femeie…”

Dacă aceea e mai trupeșă decât privitoarele, se-ntoarce roata: „Aoleu, se vede că-i plac dulciurile. Ar trebui să se mai abțină, tu, că se face de râs cu rochiile astea strâmte, la greutatea ei…” […]

Să împingem acum lucrurile și mai departe, închipuind o altă candidată, care însumează, dimpotrivă, toate lipsurile ce pot face nefericită o femeie: e urâțică, nu prea o duce mintea, se poartă mai mult șleampătă… .

Ei bine, asta e femeia ideală… sau despre tabieturi:

Culcă-te la o anumită oră și scoală-te tot așa, în fiecare zi la fel. Niciun minut mai devreme, niciun minut mai târziu. Dacă te-a prins ceasul rău într-o adunare de oameni, cere iertare să te retragi și nu te lăsa înduplecat de rugămințile lor fierbinți.

Dormi pe partea stângă sau pe spate, niciodată pe dreapta ori pe burtă, să nu-ți vină din mațe toată acreala.

   Latura comică este o parte importantă a acestui roman, fiind constituită din ironie, aluzii onomastice, situații comice, personaje care stârnesc râsul prin felul lor de a fi. Cel mai elocvent exemplu este Neluțu, care, prins în mijlocul unui miting de protest, scandează fără a ști de ce și împotriva cui, chiar dacă încearcă să citească pancartele. Doar într-un rând, până ce una mai transparentă să fie trasă în jos, Ucenicul descifră aiurit câteva cuvinte: „tpuroc lunrevug soJ” (citea invers! J ) Ce-o fi fost tpuroc ăsta? Sau …putu să citească ce zice: „Casa Capon. Since 2001”. Ușor nedumerit cu privire la cine va fi fost acel Since, își urmă mentorul înăuntrul fascinantului așezământ. Limbajul contribuie la impresia generală de comedie amară, prin utilizarea în egală măsură a arhaismelor, elementelor de argou și neologismelor.

   Cu această operă, literatura română este mai bogată, deoarece Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia nu este un simplu roman, ci depășește cu mult granițele acestuia, sfidând rigorile speciei literare. Este un roman bine gândit, bine documentat, foarte bine scris și-l recomand din toată inima!

Editura Tritonic

Cartea Viaţa şi faptele haiducului Tănase Vlăsia, de Danuţ Ungureanu a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic

 

 

 

Moartea e aproape, îmi spun amețită, în timp ce întunericul se apropie și mă înghite cu totul

Bariere de fum şi Abis de Monica Ramirez (seria Alina Marinescu)

„Un roman care dă dependență… personajele principale devin persoane reale. Sunt aici. Există. La fel și organizația Elite.” Inland Empire Journal

     Am citit toate cărţile publicate de Monica Ramirez și traduse în limba română, însă seria Alina Marinescu este cea mai bună. Se simte profesionalismul îmbinat cu talentul autoarei, la care se adaugă o doză consistentă de realitate. Pe parcursul celor cinci luni de aprofundare a seriei am avut timp să analizez, să trag concluzii, să vorbesc fără oprire, să comentez pasaje întregi, dar mai ales să-mi stresez apropiaţii cu ce am descoperit. Am fost impresionată şi trebuia să mă manifest într-un fel sau altul. :)
   Îndrăzniţi şi veţi avea parte de o poveste de viaţă ce vă va cuceri iremediabil. Incertitudinea, iubirea, durerea, ura, dar şi puterea de a merge mai departe dau personajelor forţe nebănuite. Dacă s-ar face un film după serie, atunci acţiunea ar fi din plin, iar emoţiile vor fi cele care vor îndulci momentele de neputinţă.
    Alina Marinescu este genul de femeie care ar putea avea orice meserie, dar dintre toate, soarta a forţat-o să aleagă spionajul. Chiar dacă i-a fost greu, a mers mai departe şi a excelat. Dispariţia lui Alex, atracţia pentru Marius, luptele cu organizaţiile secrete care pun la cale tot felul de atentate, nu prea lasă timp de gândit. Printre misiuni, Alina ştie că merită a doua şansă, să fie răsfăţată, adorată, să iubească din nou, iar Marius este dispus la orice sacrificiu pentru ea.

seria-alina-marinescu

Bariere de fum (vol. 4)
Colecția: Thriller & Mystery
Categoria: Roman românesc, Thriller, Dragoste
 Nr. pagini: 254  

      Faţă de primele 3 volume din serie, Bariere de fum mi s-a părut mult mai sensibilă, pe alocuri chiar crudă, efectiv nu eram pregătită să simt atâtea emoţii, încât la un moment dat am dorit să fac pauză de lectură. Am întâlnit personaje mature care au fost nevoite să îşi înăbuşe sentimentele şi să meargă mai departe. Alina este fericită cu Marius, dar impedimente apar de peste tot. Acum CIA şi Elite sunt faţă în faţă, forţaţi de împrejurări să recurgă la orice alianţă pentru a combate răul. Atunci când credeam că alte surprize nu-şi mai au rostul, ei sunt trimişi într-o misiune de recuperare a unei arme biologice pe baza virusului Ebola, dar şi pentru antidotul de combatere. Licitaţia se desfăşura pe proprietatea doctorului Van Breitenkamp, iar Alina, Marius şi Ford sunt pionii principali pentru a rezolva situaţia, numai că emoţiile nu se opresc aici. În timpul unei cine apare şi Alex Therein din neant, liniştit ca o floare, după opt ani de acoperire. Nu era locul potrivit pentru exteriorizarea emoţiilor sau pentru întrebări lipsite de sens, singurul lor scop este reușita obiectivului, să lupte până la moarte pentru neutralizarea duşmanului.
      Misiunea se complică, apar aspecte care nu erau incluse în plan, dar înainte de a merge mai departe, Alex simte nevoia să ofere o explicaţie, măcar atât îi datora Alinei.

“–Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta. Mi s-a interzis să te contactez în vreun fel. Nu siguranța mea a fost pusă în discuție, ci a ta. Dacă aș fi încercat să iau legătura cu tine în orice fel, ți-aș fi pus viața în pericol. N-am avut încotro, Alina. Și cea mai mare pedeapsă pentru asta e faptul că te-am pierdut.”

    Fiecare om are dreptul la propriile alegeri, dar atunci când eşti proprietatea unei organizaţii secrete, trebuie să te supui oricărui ordin primit. Alex a ales să se infiltreze în Al’Qaeda, să îi spioneze şi să nu comenteze regulilor de joc. Va înţelege mai târziu că faptele sale au consecinţe, iar o misiune eşuată se va termina cu capturarea Alinei. Ţinută captivă în Sīāh Rīg Provincia Nīmrūz, Afganistan, pentru organizaţia Elite este ca şi moartă. Singura speranţă este un emiţător care încă nu fusese depistat de radare, dar când acela dispare, Brett le interzice să o caute. Marius şi Alex vor fi nevoiţi să-şi înăbuşe sentimentele, să uite că sunt rivali, să se accepte şi să lupte pentru femeia pe care o iubeau. Nimic nu mai conta, decât ea. Supusă la diferite tratamente, lovită, lăsată să se stingă, tot ce-şi poate dori este un glonţ în cap, dar scopul celor din umbră este altul-vor să o pedepsească, să simţă neputinţa şi să trăiască pentru a fi folosită.

„Mă fac covrig și încerc să nu scot niciun sunet în timp ce atacul continuă, loviturile concentrându-se acum în zona spatelui și a picioarelor. Dar un bocanc mi se înfige în rana din umăr și urlu prelung.
Moartea e aproape, îmi spun amețită, în timp ce întunericul se apropie și mă înghite cu totul.

„După ce am alternat între leșinuri și stări de trezie, febra mă trezește din nou și simt cum sunt mutată pe ceva moale. Oriunde e mai bine, comparativ cu podeaua camionului care a dat cu mine de toți pereții. Mă doare fiecare bucățică din corp, dar nimic nu se compară cu durerea ascuțită și fierbinte care mi radiază din picioare. Mă întreb dacă voi mai fi vreodată aptă pentru o misiune și gândul acela mă face să zâmbesc. Probabil n-o să mai ajung în veci la sediul Elite… Jabar o să se sature într-un final să mă mai tortureze și o să-mi tragă un glonț în cap. Nu mă cramponez de viață, dar am un singur regret: faptul că n-am avut șansa unei vieți alături de Marius. Îmi fac griji pentru el… sper să nu-i fie prea greu să treacă peste pierderea mea.”

    Răspunsul la durerea Alinei va avea ecou abia în volumul 5, însă preţul plătit este mult prea scump.

Abis (volumul 5)
Colecția: Thriller & Mystery
Categoria: Roman românesc, Thriller, Dragoste

“Prin Alina Marinescu, autoarea crează un fel de armistițiu între două lumi aflate față în față, la granița dintre alb și negru.” Riverside Editorial

     Dacă Bariere de fum a fost emoţionantă, în Abis simţi că ajungi la extreme, descoperind iadul. Nu se pot descrie în cuvinte anumite trăiri, practic este imposibil să vezi cum Alina, o fiinţă suavă, deschisă, prietenoasă, dintr-o dată dispare şi apare o necunoscută care nu-şi aminteşte cine este, dar mai ales cine-i prieten şi cine-i duşman. Transformată într-o marionetă, ea este fiinţa care fusese supusă la chinuri teribile ce o marcaseră. Gândurile ei, sinceritatea şi nebunia prin care a trecut este ca un blestem. Exteriorul este acelaşi, dar sufletul îi este negru.

   

O atingere, un miros, o imagine, un stimul care în mod normal mi-ar fi provocat o emoție, ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât…nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoție, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit… ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Ce se întâmplă cu mine? Am citit o parabolă odată… parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-a fi încrustat în creier. „Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva era de fapt un fluture care visa că e om.” Cam așa mă simt și eu în ultimul timp… nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome.

     Alina trăieşte o dramă, nu ştie cine este şi de ce a fost recuperată, ar vrea să îşi amintească adevărul, dar nu poate. Undeva, i s-a rupt firul, iar realitatea ei se pare că nu este cel adecvat. Este înconjurată de nişte străini care par să o cunoască, au dovezi, dar cum să creadă ce spun cei din Elite când ea ştie altceva. Prinsă într-o capcană este nevoită să lupte, iar Marius îi este alături. Un necunoscut faţă de care se simte atrasă, îl visează, dar nu-l recunoaşte.

Poate am lucrat la un moment dat pentru Elite, dar i-am trădat pentru Al’Qaeda…”

     Marius Stephano trăieşte o contradicţie, o iubeşte pe Alina, a sperat într-o minune, a căutat-o cu disperare şi când a găsit-o s-a simţit din nou…întreg. Suferă, dar ştie că trebuie să o scoată pe Alina din neant, să o aducă la viaţă, să fie din nou ea, altfel ordinul lui Brett este clar: totul sau nimic.

Trebuia s-o ajute să și învingă demonii, nevoia primară de droguri, confuzia și scârba față de propria persoană. Problema era că nu mai aveau decât o singură zi până când agentul Alina trebuia să funcționeze perfect. Dacă nu se întâmpla asta, Brett avea să o condamne la moarte.”

    Numai că planurile de multe ori nu ies aşa cum trebuie, Alina vrea să se răzbune, să elimine duşmanul care a distrus-o şi să se elibereze, numai că riscurile sunt enorme. Chiar şi aşa Marius, dar şi toţi cei care o iubesc din Elite merg până în pânzele albe alături de ea în misiuni.

“Marius o urmări cum se distruge sistematic, ascunzându și temerile și emoțiile tot mai mult pe zi ce trecea. O jelea în taină în fiecare zi, studiind-o cu un fel de fascinație morbidă ce putea fi asemuită cu impulsul oamenilor de a rămâne cu privirea pironită la urmările unui grav accident de circulație.
O să-și găsească singură drumul înapoi, se gândi cu o convingere născută din disperare. Putea încerca s-o ajute în lupta cu demonii ei interiori, dar, într-un final, ea era singura care putea ieși din umbre pentru a păși înapoi în lumină.”

     Singurul care pare să nu se exteriorizeze este Alex, a preferat să lase lucrurile să se vindece de la sine, să îşi găsească drumul prin propriile forţe. Nici nu se implică, dar nici nu îi încurcă, numai că la un moment dat face un gest surprinzător. Se simte vinovat că datorită lui a suferit atâtea, cei opt ani de lipsă, dar şi faptul că a fost considerată o slăbiciune de către duşmani, îl determină să îi ofere Alinei o nouă şansă. Este dispus să renunţe de moment la dragostea ei şi să fie fericită cu Marius. Ce implică gestul său şi ce plan are, va fi o întreagă surpriză.
     Un rol aparte în această serie impresionantă îl au şi câţiva oameni care mi-au adus zâmbetul pe buze Ford, Jason, Roman, Vallis. Poveştile lor poate că nu vor avea ecou, însă prin eforturile depuse de-a lungul sutelor de pagini, au arătat că sunt mai mult decât nişte simple maşini de ucis, sunt oameni, au sentimente şi preţuiesc prietenia. Alina a ştiut să unească pe cei din jur, să fie apreciată, să fie răsfăţată şi a primit înzecit. Dacă mai departe, ea va reuşi să depăşească acel impas care o macină şi să se bucure de libertate, sunt elemente care se vor clarifica din mers. Ar putea să o elibereze sau ar putea să o condamne pentru totdeauna.
      Dacă veţi avea curaj să citiţi această serie, sunt sigură că nu veţi regreta. Veţi avea parte de adrenalină, suspans, spionaj, foarte multă acţiune, realitate, misiuni imposibile, dragoste, prietenie, indecizii, ură, sentimente contradictorii, pasiune şi situaţii limită. A fi agent secret este o adevărată artă, trebuie să te naşti pentru a ajunge la un nivel care să îţi ofere suficiente şanse pentru a trăi. Exişti, dar de fapt nu exişti.
      O felicit pe Monica Ramirez pentru că a avut curaj să se inspire din viaţa unor oameni inediţi şi să scrie într-un mod unic, sigur n-a fost uşor să le transpună, dar talentul său a făcut ca totul să curgă de la sine. Îi mulţumesc pentru răbdarea cu care mi-a răspuns la întrebări de-a lungul acestor luni de incertitudini.

by -
8

Flash Interview-Adina Speteanu-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?Crima la timpul trecut

Crimă la timpul trecut”.

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Georgiana, colega mea din generală, care m-a susținut de la început.

3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

Seria „Dincolo de moarte”.

4.Cu care dintre personajele tale te identifici?

Fiecare personaj este o parte din mine, însă multă vreme, mai ales atunci când lucram la serie, m-am identificat cu Natalia.

5.Care roman al tău ai vrea să fie ecranizat?

Seria „Dincolo de moarte”.

6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

Nu am un nume în minte. Mi-ar plăcea să văd povestea pe micile ecrane, însă nu am făcut o listă cu actorii pe care aş dori să îi văd.

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Depinde de multe lucruri. Între câteva luni şi un an şi ceva.

8.Cum treci de momentele de “blocaj ale scriitorului”?

Fac o pauză, în care ori citesc, ori mă plimb, până pot să pornesc de unde m-am oprit. Prefer să mă detaşez puțin, pentru că dacă stau şi mă concentrez pe partea în care am rămas blocată mai rău mă încurc.

9.Ce autor preferat ai?

Guillaume Musso, Monica Ramirez, Alexandre Dumas. Nu pot să spun doar unul.

10.Când ai fost prima dată la un târg de carte şi la care?

Cred că în clasele primare sau în generală, nu mai ştiu exact. Am fost la Târgul de carte Gaudeamus.

11.Cu ce edituri colaborezi?

Editura Tritonic.

12.Ce gen de muzică preferi?Ai o piesă favorită?

Baladele rock. 30 seconds to mars – The Kill.

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Orice lucru se întâmplă cu un motiv.

by -
5

Programul Editurii Tritonic la Târgul de carte Gaudeamus 2016

Lansări Gaudeamus 16-20 noiembrie / zilnic 10-20

Vineri 18 nov.

Ora 16.00:

Colecția LIT

Prezentarea volumului de povestiri Dumnezeul din paharul de votcă, autor Ioan Barb, participă Bogdan Hrib, autorul.

Ora 17.00:

Mystery Time 1

Lansarea romanului Moarte în Peru, autor Silvia Chindea, prezentarea volumului Cumsecade, autor Petru Berteanu, Neliniștea verii, autor Quentin Bates, participă Michael Haulică, Bogdan Hrib, autorii.

Ora 17.45:

Seria de autor Dănuț Ungureanu

Lansarea volumului Autor de unul singur Rețete pentru scrierea creativă, autor Dănuț Ungureanu, participă Michael Haulică, Dan Doboș, Bogdan Hrib, autorul.

Ora 18.30:

Junior Tritonic

Lansarea romanului Elefantul în bostănărie, autor Dan Doboș, participă Michael Haulică, Bogdan Hrib, autorul.

Ora 19.00:

UCIN: apariții editoriale și revista FILM

Lansarea volumelor București, filmăm!, autori Gheorghe Bălășoiu și Marius Nedelcu și Manual de animație, autor Valentin Eliseu, participă Laurențiu Damian, președinte Uniunii Cineaștilor din România, cel mai recent număr al revistei FILM, participă Dana Duma, redactor șef, Anca Ioniță, secretar general de redacție, Bogdan Hrib, responsabil marketing.

Sâmbătă 19 nov.

Ora 11.30:

Colecția Teatru

Lansarea volumului Teatru, autor Olga Delia Mateescu, participă Lucia Verona, Bogdan Hrib, autoarea.

Ora 12.00:

SMART Books

Lansarea volumului Codul secret al succesului, autor Claudiu Simion, prezentarea colecției Smart Books, prezintă Tony Mott și Bogdan Hrib.

Ora 12.30:

Mystery Time 2

Un glonț pentru Julieta, autor Tony Mott, Cel-ce-simte, autor Teodora Matei, Fete în roșu și alte povestiri polițiste, autor Daniel Timariu, Moartea ca o cocotă de lux, autor Aurel Cărășel, prezintă Anamaria Ionescu, Lucia Verona și Bogdan Hrib

Ora 13.00:

Cașmir

Irina, autor Adina Speteanu, prezintă Monica Ramirez, Anamaria Ionescu.

Ora 13.30:

MILLENNIUM

Millennium 3D, cu D de la Debut: Dincă, Dumbraci, Duhnea, participă Michael Haulică, Horia Nicola Ursu și autorii.

Ora 14.00:

Institutul de științe politice și relații internaționale “ION I.C. BRĂTIANU”

Lansarea volumelor: FURTUNA PERFECTA IN EUROPA, coordonator: Dan Dungaciu, Ruxandra Iordache; SPATIUL EURO-ATLANTIC POST RĂZBOI RECE. STUDII SI ARTICOLE, autor: Paraschiva Bădescu; ENCICLOPEDIA OPERELOR FUNDAMENTALE ALE FILOSOFIEI POLITICE, autor: Cristian- Ion Popa și colectivul; ECCE PHILOSOPHIA POLITICA.” DIFERENȚA“ LUI ROBERTO ESPOSITO, autor: Viorella Manolache; MARE SI MIC, autor: Mircea Malița, REVIZUIREA REGULILOR RĂZBOIULUI: DE LA INTERVENȚIA UMANITARĂ LA ATACUL PREVENTIV, autor: Dana Dumitru; TRANSPORTURILE – SECTOR AL INFRASTRUCTURII CRITICE, NATIONALE SI EUROPENE, autor: Victor Matei; Invitați: Giordano Altarozzi – Decan, Facultatea de Știinte și Litere Universitatea “Petru Maior”, Târgu-Mureș, Dan Dungaciu – Director ISPRI “Ion I.C. Bratianu”, Dana Dumitru, Victor Matei, Colectivul de cercetare al ISPRI “Ion I.C. Bratianu”

Ora 16.00:

SF & Fantasy 1

Lansarea volumelor Galaxia sudică 2 –  Cascada de neon, autor Aurel Cărășel, și Cum fabrici un semizeu, autor Florin Purluca, prezentarea volumului Fortăreața, autor Rodica Bretin, participă Marc Ulieriu, redactor-șef Știință și Tehnică, Alexandru Lamba, Michael Haulică, Bogdan Hrib, autorii.

Ora 17.00:

Mystery Time 3

Lansarea romanelor Moartea vine la premieră, autor Lucia Verona și Patimile doamnei ministru, autor Bogdan Hrib; prezentarea volumelor Recviem pentru un asasin, autor Monica Ramirez, Zodiac, autor Anamaria Ionescu, participă Michael Haulică, Felix Nicolau, Teodora Matei, Lucian Dragoș Bogdan, autorii.

Ora 18.00:

SF & Fantasy 2

Lansarea volumului 3.2, povestiri, autori Sebastian A. Corn, Michael Haulică, Dănuț Ungureanu, și prezentarea volumelor 3.1, povestiri autori Sebastian A. Corn, Michael Haulică, Dănuț Ungureanu, și Podul de vorbe, autor Michael Haulică, participă Dan Doboș, Bogdan Hrib, autorii.

Duminică 20 nov.

Ora 10.00:

Georgiana Sandu, sesiune de autografe, volumele Iubire interzisă – vol. 1 Obsesia, Iubire interzisă – vol. 2 Cercul vieții.

Ora 12.00:

SF & Fantasy 3

Lansarea volumelor Ultimul flux, autor Lucian Dragoș Bogdan și Înainte de neant, de Mihai Alexanderu Dincă, prezentarea volumului Maya, autori Lucian Dragoș Bogdan și Teodora Matei, participă Rodica Bretin, Alexandru Lamba, Michael Haulică, Bogdan Hrib, autorii.

 

Fragment în exclusivitate Recviem pentru un asasin de Monica Ramirez

Vol 6. din seria Alina Marinescu

     Alex îl privi pe Scott, abținându-și un oftat exasperat. Recapitulaseră profilul misiunii de atât de multe ori, încât era convins că-l poate recita deja ca pe o poezie. Când încercase să scape sub pretextul briefing-ului, Scott îl informase cu calm că Brett se ocupa deja de asta. Ceea ce declanșase din nou suspiciunea în mintea lui.
     Alina nu e pe lista agenților operativi. Are două zile libere.
    Verificase deja de sute de ori numele respective și tot nu reușea să scape de sentimentul că ceva îngrozitor avea să se întâmple. Din proprie experiență, știa că în Elite nimic nu era ceea ce părea a fi.
     Într-un final, Scott își coborî privirea la ceas.
     -E timpul să te îndrepți spre terminalul pentru plecări, echipele sosesc în zece minute.
     Alex încuviință din cap, continuând să recite cuvintele în gând ca pe o mantră.
     Alina nu e pe lista agenților operativi. Are două zile libere.
     Însă sentimentul că timpul îi fusese ocupat în mod deliberat nu-i dădea pace.
   Terminalul pentru plecări era pustiu, dar zgomotul îndepărtat al bocancilor pe podeaua din metal îl avertiză în legătură cu sosirea iminentă a agenților. Alex se sprijini de poarta de acces, simțindu-se în mod ciudat fără suflare.
     Rowe.
    Corrado.
    Gibbs.
    Pierre.
    Vlasov.
    Transpirația rece îi alunecă pe spate în timp ce aștepta să apară și ultimul agent operativ. Frica pură i se instală în stomac cu un nod dureros. O apariție cu păr bălai și ochi verzi îi opri inima, transformând coșmarul în realitate.
     Alina.
    Alex se forță să respire. Lumea se înclină pe axa ei, în timp ce Alina își continuă drumul cu capul în jos, ajustând chingile tocului de pe picior.
     Restul de șase agenți vor fi sacrificați.
    Incapabil să formuleze vreun gând coerent, Alex nu putu decât să privească cu oroare tăcută cum se apropia de el.
     -Alex? se opri ea în fața lui, îngrijorarea oglindindu-se în ochii verzi. Ce s-a întâmplat?
     Întrebarea îi strânse inima ca într-un pumn. Se forță să-și dreagă vocea.
     -Nimic, reuși să răspundă.
     Totul.
    Alina îi zâmbi și-l luă în treacăt de mână. Căldura trupului ei se infiltră prin materialul mănușilor negre pentru a-i atinge mâna rece precum gheața. Apoi se îndreptă spre duba ce-i aștepta cu motorul pornit.
    Alex simți cum i se ridică părul pe ceafă, intuind faptul că era privit. Strânse pumnii, cuprins de o furie devastatoare. Întoarse capul și-i întâlni privirea lui Brett. Greutatea zdrobitoare a anilor în care servise Elite fără a pune la îndoială ordinele primite îl izbi în plină forță. Continuă să-i susțină privirea lui Brett, ura fierbinte oglindită în ochii verzi ca jadul determinându-l pe șeful lui să-și întoarcă capul. Alex se întoarse pe călcâie, îndreptându-se spre dubă cu sângele fierbându-i în vene.

*

    Periferia orașului Tallinn – Estonia
    Mă foiesc neliniștită pe scaun, aruncându-i priviri pe furiș lui Alex și tot încerc să-mi dau seama ce naiba se întâmplă cu el. S-a izolat de toată lumea, așezându-se în spatele dubei, evitând orice fel de contact vizual. Pe drum spre aeroport a stat doar cu nasul în laptop, la fel și în avion, indicând foarte clar prin atitudinea rigidă că nu dorește să fie deranjat. Ce s-a întâmplat în terminalul pentru plecări? Arăta de parcă tocmai văzuse o stafie, palid și cu privirea pierdută. Aproape că am avut impresia că a fost șocat să mă vadă. Ceea ce n-are niciun sens… Nu, în mod sigur e altceva la mijloc. Mi-aș dori să pot vorbi cu el, dar nu pot face o scenă de față cu toată lumea.
    Îmi mut privirea de la el la Ford, care inspectează pentru o ultimă oară toate dispozitivele cu explozibil pe care le vom folosi. Lângă mine, Vlasov se agită cu arma automată și habar n-am ce încearcă sa facă. Oftează exasperat și-și ridică privirea la mine.
    -Nu pot să fixez dispozitivul de ochire!
    Ridic o sprânceană, abținându-mă de la un comentariu acid.recviem-pentru-un-asasin
    -Pentru că nu așa se montează, îi spun pe un ton cât se poate de calm.
    Îi iau arma din mână și rezolv problema într-o secundă.
    -Aaaaa, corect, am uitat că au schimbat mecanismul, comentează Vlasov pe un ton tâmp, uitându-se la armă de parcă n-a mai văzut-o în viața lui. Știi, eu n-am mai fost pe teren de aproape un an.
    Un an?! N-am mai auzit până acum ca un agent operativ să aibă parte de o vacanță atât de prelungită.
    -De ce? îl întreb pe un ton neutru.
    -Păi, nu știu… poate pentru că am făcut varză o misiune în Zair.
    Mă uit în direcția lui Alex, întrebându-mă ce naiba caută Vlasov într-o misiune de top dacă n-a mai fost activ de un an. Dar Alex îmi evită privirea cu orice preț și se ridică de la locul lui pentru a păși în fața noastră.
   -Fiecare dintre voi va primi câte două dispozitive cu explozibil. Mark vă va transmite în timp real coordonatele punctelor unde trebuie plasate.
     Ford își ridică privirea de la dispozitivele din fața lui.
    -Imediat ce terminați, îmi dați un semnal. Ridică două degete. Două pulsuri în căști.
    Corrado face o grimasă.
    -Nu exagerăm puțin? Vrem să aruncăm în aer toată zona? Se încruntă la Ford. Cum ieșim de acolo?
     Interesantă întrebare.
    -O să primiți instrucțiuni, intervine Alex înainte ca Ford să apuce să deschidă gura.
     Duba se oprește lin și adrenalina începe să-mi pompeze prin vene.
    -Punctul Alfa, anunță Alex.
    Îmi controlez încărcătorul Glock-ului pentru a mă asigura că totul e în ordine și-mi ridic privirea pentru a-l surprinde pe Alex cum mă studiază cu o intensitate ciudată. Îmi iau rucsacul de teren și mă apropii de ușă, știind că e ultima mea șansă de-a putea schimba câteva vorbe cu el. Dar Alex mi-o ia înainte, apucându-mă de mână și trăgându-mă afară, în lateralul dubei.
    -Dacă se întâmplă ceva și comunicațiile pică, fii cu ochii pe ăsta, îmi spune cu voce joasă, punându-mi în palmă un PDA minuscul față de cele standard. Mă apucă de brațe și mă strânge cu putere. E foarte important, Alina, ai grijă să nu-l pierzi. În felul ăsta putem comunica de oriunde… în afara rețelei Elite.
    Ok, de data asta chiar mă cuprinde frica. Pulsul mi-o ia la goană la auzul disperării din vocea lui. O să putem comunica de oriunde. În afara rețelei Elite. Ce naiba vrea să însemne asta? Îmi cobor privirea la micul dispozitiv din palma mea, după care întorc capul să privesc depozitul imens pe care trebuie să-l distrugem.  Neliniștea mi se încolăcește în stomac cu fiori de gheață.
    -Alex, spune-mi ce se întâmplă.
    Alex îmi dă drumul la brațe și aproape îmi pierd echilibrul.
    -Du-te, îmi spune cu voce răgușită.
    Mă îndrept către gardul din sârmă ghimpată pe care urmează să-l tăiem, întorcând capul peste umăr să-l privesc. Alex a rămas în același loc, urmărindu-mă cu privirea de parcă ar fi ultima oară când mă vede. Tensiunea dintre noi pare că e gata să scoată scântei. Panica îmi paralizează toate simțurile și, în momentul acela, o știu cu siguranță.
    Ceva absolut îngrozitor e pe cale să se întâmple.

seria-alina-marinescu

     Lansarea cărţii Recviem pentru un asasin se va desfăşura astăzi la Casa Radio. Mai multe detalii despre eveniment, găsiţi pe pagina de facebook

“Zodiacul”este al doilea volum al seriei “Sergiu Manta”.

Zodiac, de Anamaria Ionescu-Thriller & Mystery

Editura: Tritonic

Colectia: Thriller & Mystery

Număr pagini: 186

     Anamaria Ionescu este licenţiată în drept şi realizator de emisiuni al postului Radio România Antena Satelor, scriitor, autor de proză scurtă şi romane. A debutat cu nuvela “Călătorie în familie”în rubrica “Luxul lecturii”realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul ”Atac” (2008). A mai publicat în revista literară ”Fereastră”, are apariţii literare frecvente în revista “Vatra Veche”-Târgu Mureş, laureată a concursului de literatură Agatha Grigorescu Bacovia-Mizil cu nuvela “Confesiune”. A publicat două volume de proză scurtă: ”Camera obscură”(2009) şi “Pe cine nu laşi să moară…”(2013). În 2014 publică romanul “Nume de cod: Arkon” primul din seria mystery-thriller”Sergiu Manta”

“Zodiacul”este al doilea volum al seriei “Sergiu Manta”.

    Sergiu Manta specialist IT, soţ şi tată, cândva un om cu un rost în viaţă, dar urmărit de demonii trecutului, comite o dublă crimă, care deşi justificată în ochii lui îi apasă totuşi conştiinţa şi sufletul. Condamnat la douăzeci de ani de închisoare, este racolat de Compania B., o presupusă structură a Ministerului de Interne.
Devine un om din lumea umbrelor, un om al pericolului, un singuratic, pentru că noua lui existenţă de asasin profesionist nu-i permite nici prieteni nici familie. Iar cei de care se ataşază într-un fel sau altul de când e în Companie mor în condiţii suspecte,

    Un coleg al său, din companie, Silviu este ucis şi un poliţist deştept face legătură între moartea lui, a unui ministru, a unui fost pădurar şi a unei femei în vârstă. Modul în care au fost ucişi este asemănător şi toate victimele erau din aceeaşi localitate, Voineasa, sau avuseseră legături cu localitatea şi legături vechi între ei.
Sergiu este trimis să facă echipă cu poliţistul, tocmai pentru că unul dintre morţi era un coleg. El încearcă să-i spună cât mai puţin lui Marius-poliţistul despre el, pentru a nu-l pune în pericol, acesta având o nevastă gravidă, turcoaică din Istanbul. Cercetarea morţilor suspecte, cercetările din Voineasa duc la patronul unei crâşme, la fosta nevastă a ministrului şi au în centru o fată Amalia, fiica pădurarului şi amanta ministrului.

   Cu toate investigaţiile şi ajutorul poliţiei locale, Amalia le scapă mereu printre degete.
Marius vrea să afle mai multe despre Sergiu, dar procurorul, pe care îl roagă să cerceteze vechiul dosar, constată că acesta a dispărut din arhive şi dintr-odată se trezeşte cercetat de parchet şi reclamat într-un vechi caz.
Singura legătură dintre crime pare a fi Amalia şi curând Sergiu realizează că este cineva din Compania B., antrenată la fel de bine ca el.

   O găseşte şi află că a avut un copil cu ministrul, care e dat în grijă unei familii, că la fel ca şi cârciumarul şi fosta nevastă a ministrului este agentă a Companiei.
Toţi acţionează la ordinul unei femei, aflată în structura de conducere a Companiei, care voia să-l înlocuiască pe şeful lui Manta, având sprijinul unor membrii mai în vârstă, iar ei erau doar pioni sacrificabili în jocul lor.

    Şi lucrurile se precipită, Marius şi Amalia se omoară reciproc, iar Sergiu şi colegul lui Dragoş-IT-istul hotărăsc iniţial să-i lase pe şefi să-şi rezolve problemele.
Totuşi Dragoş vrea la un momentdat să-i spună şefului lor ce descoperise, dar când îl vede în relaţii cordiale cu presupusă rivală renunţă.

    Ce se întâmplă cu copila Amaliei, cu soţia gravidă a lui Marius şi cum se răzbună Sergiu, veţi afla doar citind cartea.
La fel ca şi “Arkon”, ”Zodiac” este o poveste despre lupte, lăcomie, trădare, ura în cadrul aceleiaşi organizaţii, despre oameni prinşi la mijloc în lupta celor mari şi trataţi cu nepăsare, ca nişte bieţi pioni, sacrificaţi pe tabla de şah a dorinţei de putereEditura Tritonic

Cartea Zodiac, de Anamaria Ionescu, a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Cartea poate fi comadată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Un bărbat tânăr și atrăgător stătea în mijlocul străzii cu fața ridicată în ploaie, iar ea se întrebă dacă și el se lupta cu demonii lui interiori.

Identităţi secrete de Monica Ramirez

Editura Tritonic
Anul apariţiei: 2013
Nr. pagini: 308

     Monica Ramirez (pe numele de fată Daneţiu) s-a născut pe 6 iulie 1970 la Bucureşti, într-o familie de dansatori şi sportivi. În 1988 a absolvit secţia coregrafie a Liceului de Artă George Enescu şi a ajuns să danseze pe scena Operei Române şi la Operetă. A plecat în Olanda, unde a trăit cinci ani la Amsterdam şi, ulterior, s-a angajat în corpurile de balet de pe vasele de croazieră. Într-unul dintre voiaje l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soţ, Sergio Ramirez. Cei doi s-au căsătorit în anul 2000 în Florida şi s-au stabilit în California.

    În cei 12 ani petrecuţi în SUA, Monica Ramirez a născut 4 copii şi a scris o serie de cărţi. A absolvit Belford University din California cu o diplomă de Creative Writing şi a devenit membră a Espionage Writers of America. Revenită în ţară, a intrat în Romanian Crime Writers Club şi s-a implicat în munca de editor, traducător şi jurnalist.

    Prima carte, Freedom Underground: Love, Honor and Betray, este publicată în 2006 la Outskirts Press, sub numele Monica Daneţiu-Pană. În 2008 publică primul volum al seriei Alina Marinescu, The Unwilling Assassin. Traducerea în limba română a cărţii, realizată în anul următor la editura Tritonic cu titlul Asasin la feminin, va reprezenta debutul autoarei în România. Seria, o combinaţie de spionaj şi romance va aduna încă patru romane, Identităţi secrete, Balanţa puterii, Bariere de fum şi Abis, toate publicate iniţial în limba engleză şi abia apoi în română, unde au cunoscut mai multe reeditări. Ultimul volum din serie, Recviem pentru un asasin va fi lansat pe 5 octombrie 2016 la Bucureşti.

    Majoritatea cărţilor Monicăi Ramirez combină teme din literatura poliţistă, cea de spionaj şi thriller, uneori cu accente romance. Pentru unele dintre ele, cadrul folosit a fost al unor perioade istorice trecute: domnia regelui Henric al II-lea (The Heiress Knight), perioada de glorie a piratului Jean Lafitte (Kit Black), sau Războiul Civil American (Seducţia apei). În afara acestora, Monica Ramirez a scris şi cărţi de dezvoltare personală, cum sunt Cum am slăbit 70 de kg mâncând 6 mese / zi (2010) şi Cum se scrie un bestseller. Tehnică americană pentru a transformă o idee într-un roman de succes (2011).

“Un bărbat tânăr și atrăgător stătea în mijlocul străzii cu fața ridicată în ploaie, iar ea se întrebă dacă și el se lupta cu demonii lui interiori.
     Ochii lui o urmăriră în timp ce alerga pe lângă el. Întoarse capul și privi peste umăr, iar el îi zâmbi și‑i făcu cu mâna. Dar nu știa cine era ea, nu știa cine devenise. Nu știa că putea escalada zgârie nori fără probleme, că putea sugruma un bodyguard care avea de două ori greutatea ei în mai puțin de zece secunde, ori că învățase cum să îndure o sesiune crâncenă de tortură. Nu cunoștea mirosul dulceag al fabricilor părăsite și cotropite de igrasie, sau duhoarea puternică a sângelui proaspăt vărsat.

    Ea știa, le cunoștea pe toate. Zilele ei erau pline cu împușcături, tocuri cui păcănind pe podele scumpe de marmură, explozii, bașii cluburilor de noapte pulsându‑i prin corp, huruitul elicopterului de transport, urletul roților de mașină pe asfalt.”

     Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzica şi lumânările când este acasă şi un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex iubeşte plimbările lungi şi poate lichidă un om în mai puţin de cinci secunde.
     Ea este un agent operativ în Elite-Organizaţia Operaţiuni Anti-Teroriste Ultra -Secrete, o entitate secretă care nu există în mod oficial, condusă de oameni care nu există.

“O organizaţie fără etichetă sau titlu oficial, care nu era înregistrată nicăieri. Nu existau coduri secrete care să facă referire la aceea entitate fantomă, din moment ce nu era parte integrantă a niciunui serviciu de informaţii. Organizaţia Elite există în eter, dincolo de invizibil şi de existenţa în sine, nefiind constrânsă de nici o lege sau de privirile indiscrete a jurnaliştilor.”

    Alex este prietenul Alinei, iubitul şi mentorul ei, câteodată chiar soţul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenienţă pentru misiunile în care sunt trimişi, sau…

“Alina îl privi în timp ce se lăsa pe vine, observând felul în care i se mulau pe corp blugii maro. Îi adora ochii verzi‑albăstrui umbriți de gene grele, nasul drept ca sculptat în cea mai fină marmură de Carrarra. Adora buzele acelea pline și roz ca interiorul unui boboc de trandafir. Părul castaniu îi trecuse cu mult de umeri și se răzvrătea în șuvițe ondulate cu vârfurile aproape aurite, grație timpului petrecut în soarele dogoritor al deșertului.”

    Cei doi vor avea multe misiuni periculoase, de la misiunea din Moravia, unde este pe cale să fie sute de victime umane, în urma terorismului biologic, şi a celor doi soţi sociopaţi Jenkins şi Lucreţia Jiba, care din plictiseală sau lipsă de adrenalină, se implică în asemene monstruozităţi. Avem parte şi de doi fraţi gemeni Lunkin, incestuoşi şi putrezi până în măduva oaselor, pe doctorul Petrenko, un psihopat din fosta KGB, care îi plăcea enorm să facă experienţe pe oameni. Alex şi Alina vor reuşi să se sincronizeze perfect pentru a stopa incidentele.

“Făcură calea întoarsă, înaintând la unison prin coridoarele întortocheate, complet sincronizați. Nu‑și încetiniră pașii nici măcar o dată, trupurile lor mișcându‑se ca și cum împărțeau același sistem nervos. Eliminară cu precizie chirurgicală toți inamicii care le ieșiră în cale, Alex pivotând în stânga, în timp ce Alina pivota în dreapta, acoperindu‑se și completându‑se unul pe celălalt. Alex plantă explozibilul în timp ce Alina rămase de veghe, acoperindu‑i spatele, apoi se îndreptară spre punctul de extracție, neavând nevoie de cuvinte pentru a comunica perfect unul cu altul.”

    Se pare că relaţia dintre cei doi este învăluită în necunoscute. Deşi îi mistuie pasiunea, apropierea lor nu este cu nimic mai aproape de o relaţie normală. Alina şi Alex, vor încerca cu rândul să se distanţeze unul de celălalt, spre binele lor. Vor încerca să lucreze în misiuni diferite, în echipe diferite, dar, invariabil, Alex o va cere pe Alina lângă el. El recunoaşte că o iubeşte, dar… Alina, îi va cere şefului Elite, Brett, să o mute de la cartierul general în Franţa, aşa poate, va reuşi să scape de Alex şi pasiunea ei otrăvitoare pentru el.
    Distanţarea nu durează mult, astfel că, Alex se va transfera după Alina. Personalitatea lui, îi dă mult de gândit Alinei:

“Pe de o parte era crud, rece, alunecos ca un șarpe și o manipula fără scrupule când era nevoie în timpul unei misiuni, pe de altă parte era blând, generos și frumos. Cum coexistau aceste calități și defecte?
Presupunea că nu coexistau deloc. Cele două fațete ale personalității lui păreau în război permanent una cu cealaltă, ochii lui blânzi și calzi, ca apoi să devină reci și insensibili într‑o fracțiune de secundă. Făcea tot posibilul să‑i distrugă sufletul și să‑i zdrobească toate emoțiile, dar la nevoie nu stătea pe gânduri să‑și sacrifice viața pentru a o salva pe a ei.”

      Cum vor reuşi cei doi să ducă o existenţă cât de cât normală?
     Alina, va încerca să aibă o relaţie cu un profesor universitar Robert, dar acesta este în faza terminală de cancer la plămâni. El nu vrea să îi dezvăluie acest lucru, dorind o relaţie normală, Alex va şti şi el, dar îşi va tempera gelozia pentru că iubitul Alinei nu mai are multe zile…
     La final, tot Alex îi acaparează toate gândurile, nu pot să îşi înăbuşe sentimentele unul faţă de altul. Se pare că totul va reveni la normal, împreună sunt imbatabili.
      Alex şi Alina vor participa la multe misiuni, dar ultima se va termina destul de neplăcut. Vor reuşi să faţă cu brio sau destinul îi va despărţi… din nou?
     Ce se va întâmpla mai departe? Urmează să aflaţi în volumul următor !
    Identităţi secrete m-a acaparat total. Îmi place personajul Alex, ştiu că el a transformat-o pe Alina în ce este acum, dar îl motivează ceva. Fără Alina este un nimeni, o maşină de ucis fără sentimente, un om mort, umblător. Agenţii secreţi nu au o viaţă a lor, nu le mai aparţine, trebuie doar să meargă mai departe sau sunt ucişi. Alex, are totuşi un strop de bunătate, dovadă şi băieţelul pe care îl putea ucide, dar l-a dat măicuţelor. Este cel mai bun dintre cei mai buni, dar preţul este uriaş, regretele tardive nu îşi au locul.
     Alina, aici am înţeles-o, este într-o stare de confuzie, nu se poate adapta acestui stil de viaţă, moartea atâtor oameni o afectează, întrebările rămân fără răspuns, sentimentele pentru Alex trec prin toată gama, de la furie, ură, iubire, un personaj cu care am simpatizat, până la un anumit nivel. Am descoperit o lume plină de sociopaţi, de terorişti fără scrupule, de vieţi sacrificate pentru nebunia unora, dar m-a bucurat lupta celor din Elite, care încearcă să taie răul din rădăcină.
      Nota mea pentru carte este 10.

Editura TritonicCartea Identităţi secrete de Monica Ramirez a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Nicol

„- Dumneavoastră ce scrieți? - Autografe, de obicei, răspunse Stella și emise unul din celebrele ei hohote de râs. Ahahahaha!”

Moartea zboară cu low cost, de Lucia Verona

 

Titlul original: Moartea zboară cu low cost
Editura: Tritonic

Anul aparitiei: 2012
Număr pagini: 126
Gen: Polițist
Cotație Goodreads: 4,25

    Pur și simplu m-am îndrăgostit la prima vedere de stilul Luciei Verona! O îmbinare între Agatha Christie și Rodica Ojog-Brașoveanu (deși pe aceasta din urmă n-o va egala nimeni), iar în Stella Marian-Harrington regăsim o combinație între Melania Lupu și Miss Marple.

„Moartea zboară cu low cost” este o colecție de trei povestiri polițiste: Misterul de la Casa Scriitorilor, Moartea zboară cu low cost și Memoriile unui anticar. Așa cum v-ați dat seama, titlul colecției este dat de una dintre povestiri.

    În „Misterul de la Casa Scriitorilor”, acțiunea se situează la malul Mării Negre, în stațiunea Neptun, la Casa Scriitorilor, unde de obicei sunt cazați autori români. Crimele se țin lanț, criticii literari fiind uciși pe capete. Totul este cu atât mai suspect cu cât în urmă cu un an, în același loc, un scriitor din grup a murit, lovit în cap de un jet-ski în timp ce înota. Ciudat este că omul știa foarte bine să înoate, iar apa era liniștită, fără valuri. Cam greu de crezut că n-ar fi văzut sau auzit jet-ski-ul la timp și nu s-ar fi deplasat pentru a-l evita… Stella Marian-Harrington, invitată la Casa Scriitorilor, rezolvă misterul încriptat în note muzicale.

    În Moartea zboară cu low cost”, avem de a face cu o crimă la înălțime, ce îmi amintește de „Moarte în nori” (Agatha Christie) și de „Plan diabolic” (Rodica Ojog-Brașoveanu). Stella Marian-Harrington este pasager într-un avion la o cursă low cost (fapt de care nu este prea încântată), când are loc o crimă. O femeie este găsită fără suflare pe unul din scaune. Modul de operare este tipic Agatha Christie. Dacă vreți să vedeți de ce, citiți cartea!

    Cea de-a treia povestire din carte este „Memoriile unui anticar”. Datorită complexității și planurilor multiple ale acțiunii, aș vedea-o mai degrabă transformată în roman. N-ar fi o idee rea deloc. Mai ales că se termină fix în punctual culminant, finalul rămânând deschis, secondat de informația „Va urma”. Chiar sper să urmeze… Un bogătan ce aspiră să fie președinte al SUA, implicat, se pare, în tot felul de afaceri murdare, un tip misterios aflat pe urmele lui, care vrea cu orice preț să-i vină de hac, Stella Marian-Harrington și soțul ei, Peter, o fată ce se pare că a devenit din vegană carnivoră, toate aceste personaje se întâlnesc în povestire, având un numitor comun. Aștept continuarea cu nerăbdare!

    Dintre cele trei povestiri, „Misterul de la Casa Scriitorilor” mi-a plăcut cel mai mult. Autoarea redă foarte bine atmosfera de vacanță de la Neptun (pun pariu că este clientă fidelă) și face referire la anumite întâmplări reale, controversate, ce au avut loc la vremea respectivă în acel loc:

„- Cred că e paradisul, pur și simplu.

– Foarte adevărat, așa simt și eu, de douăzeci și cinci de ani de când vin aici. E autentic. E acasă. Nu ca paradisurile moartea zboară cu low cost - Lucia Veronaartificiale de cinci stele all inclusive.

– Peter le spune „middle class paradise”.

– Cam așa este. Am fost o dată în Antalya. Foarte confortabil, dar îmi place mult mai mult aici. Sigur, n-aș obiecta dacă am avea și are condiționat.”

„- Nu e scriitor, e fiul unui scriitor, vine aici de când era copil. Anul trecut însă a scrântit-o rău de tot, mă și mir că l-au lăsat să mai vină. S-a îmbătat și s-a luat la ceartă cu președintele, care ieșea de la Cireșica, presupun că nu foarte treaz, deși apoi se jura că n-a băut decât apă minerală.

– Președintele Uniunii Scriitorilor?

– Nu, al țării.

– Ahahahaha!

– S-au îmbrâncit, s-au bătut, nu se știe exact, nimeni de la noi nu a fost de față. Doar că au venit sepepiștii să întrebe de el. Iar întâmplarea a ținut prima pagină a ziarelor vreo trei zile.” – cred că ne amintim cu toții ce vâlvă a făcut evenimentul în presă acum câțiva ani. Eu una am auzit că l-ar fi scuipat sau pocnit pe președinte. Fiecare cu varianta lui.

    „Un poet și critic, redactor șef al unei reviste din provincie, Iuliu Măndiceanu, care pescuia la stabilopozi, fusese gata să calce pe unul din acei pești veninoși care speriaseră lumea în anul acela. Peter, care pescuia și el acolo, văzuse peștele și-i strigase să se ferească. Putea fi o întâmplare, dar peștele era într-o mică băltoacă de pe dig, unde n-ar fi ajuns de unul singur.” – îmi amintesc și eu de isteria creată în acel an de un pește veninos, la un moment dat chiar am dat pe plajă peste ceva asemănător.

Atmosfera stațiunii este redată întocmai, până și stabilopozii și jet-ski-urile (apropo, pe mine mă enervează cumplit) sunt la locul lor.

    Toate cele trei povestiri o au în centru pe Stella Marian-Harrington, un personaj foarte colorat. Soprană de origine română căsătorită cu un lord englez, locuiește la Londra și are ca hobby investigarea crimelor. La fel de curioasă și băgăcioasă ca Miss Marple, inteligentă, originală și cu o personalitate ieșită din comun, precum Melania Lupu, Stella joacă un rol atât pe scenă, cât și în viața reală. Mai mult sau mai puțin histrionică, precum orice vedetă, cunoscută și ca „Diva”, este oricând gata să dea o „reprezentație” pentru a obține ceea ce-și dorește:

„- Ma tu sei pazzo? Io a low-cost? IO? Figlio din putana!

– Si, carissima. […]

– Au clasa I? Sau măcar business class?

Evident că așa ceva nu exista, așa că diva scoase o nouă tiradă de țipete melodioase, înjurături poliglote și scurte vocalize. […]

Ei, da, se putea călători și la low-cost, dacă știai cum!”

Soprana cu veleități de detectiv are un râs inconfundabil, după care toată lumea o recunoaște: „Ahahahaha!”

„Am fost printre aleși și mă îndreptam spre locul respectiv când, dintr-un grup aflat ceva mai încolo, s-a auzit un râset de femeie:

– Ahahahaha!

O singură femeie putea să râdă așa. Să fie o coincidență?”

Povestirile sunt scrise cu umor, acesta datorându-se în mare parte Divei:

„- Dumneavoastră ce scrieți?

– Autografe, de obicei, răspunse Stella și emise unul din celebrele ei hohote de râs. Ahahahaha!

Omul legii, cam descumpănit, mormăi ceva și plecă.”

„Peter urma să i se alăture la sfârșitul lunii iulie, când revenea din Finlanda, unde făcea fotografii la un curs de supraviețuire în condiții extreme. Stella nu dorise să-l însoțească:

– Prefer să studiez arta supraviețuirii la cinci stele. Ahahaha!”

„Răpitorii le lăsară în pace, cu excepția unui moment, abia urcaseră și corepetitoarea încă nu încercase pianul, când bătuseră la ușă să confiște și laptopul.

– Ah, cam târziu v-ați trezit, se distră diva. Am și trimis mailuri… Ce să vă fac?! Ahahaha!”

Alte citate:

„Pentru Stella, dimpotrivă. Crimele făceau vacanța mai interesantă. Sigur, dorise liniște, lipsă de griji, evident, declarase că nu mai vrea crime, dar, de fapt, cele patru cazuri misterioase aduceau un pic de picanterie. O vacanță prea liniștită ar fi fost monotonă.”

„Așa învățase ea de la Agatha Christie, că informațiile cele mai bune se obțin prin conversație. Când stai la taclale, nu se poate să nu scapi ceva.”

„Greșelile de gramatică și vocile stridente îi făceau, fizic, rău.”

Despre autoare:

Lucia Verona este o autoare română contemporană de piese de teatru, romane și povestiri polițiste. În 1972 a absolvit Consevatorul, lucru ce poate fi observat cu ușurință în „Misterul de la Casa Scriitorilor” și în crearea personajului sopranei Stella Marian-Harrington. Numai cineva care posedă cunoștințe de specialitate în domeniul muzical ar fi putut scrie așa ceva.

A lucrat în presa scrisă și ca realizator la Televiziunea Română, iar în prezent conduce secția de dramaturgie a Asociației Scriitorilor București.

Unele dintre piesele sale au fost prezentate la Paris și Chicago. Cu volumul de teatru „Călătoarea și Shakespeare”, a câștigat premiul pentru dramaturgie al Asociației Scriitorilor București.

Probabil cel mai cunoscut roman al său este Crimă la jubileu (pe care abia aștept să-l citesc și nu știu cum de mi-a scăpat până acum).Editura Tritonic

Cartea Moartea zboară, cu low cost de Lucia Verona, a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editurii Tritonic.  Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook

by -
18

Dansul morții de Linda Fairstein

Editura: Tritonic
Colecția Crime Scene
Pagini: 368
Traducere și note de Irina Popa și George Manu

    Linda Fairstein – născută în 5 mai 1947, a condus timp de peste 20 de ani departamentul de infracțiuni sexuale al procuraturii din Manhattandin 1976 până în 2002. Din 1994 începe o serie de romane polițiste în care o aduce în atenția cititorilor pe Alexandra Cooper, procuror, un alter ego al autoarei.
Alte apariții ale autoarei-Likely to Die ((1997), The Dead House (2001) premiat cu Nero Award, The Kills (2004), Death Dance( 2006)  și  multe altele.
               „Aproape, aproape, în vîrtejuri și-n gloată
                Focurile morții dansau în noapte.
                      Samule Taylor Coleridge”

Alexandra Cooper este procuror în vârstă de 37 de ani, o femeie puternică, deșteaptă și bine educată. Împreună cu detectivii Mike Chapman 37 de ani și Mercer Wallace mai în vârstă cu 5 ani decât aceștia, lucraseră în aceeași echipă la mai multe cazuri decât vor avea cei mai mulți procurori în toată cariera lor. Mercer s-a transferat de la Omucideri la Victime Speciale, Alex-procuror la departamentul infracțiuni sexuale, amândoi fiind bucuroși când ajutau femeile să facă dreptate într-un sistem cu legi arhaice. Mike, un detectiv excelent se întoarse la muncă după o scurtă pauză, iubita lui murise într-un accident ciudat la schi cu câteva luni în urmă. Copleșit de durere  se îndepărtase de toată lumea, chiar și de cei mai apropiați prieteni.
Mi-a plăcut acest trio de oameni diferiți cu aceeași pasiune, munca și dreptatea. Această carte m-a dus într-un film în care eu asistam curioasă la ceea ce urmează, la cine mai apare suspect sau la ce decizii neașteptate ajung detectivii.

Alex Cooper anchetează un caz de viol, unde un doctor rezident se folosește de pastile pentru a profita sexual de două tinere turiste pe care aparent dezinteresat le cazează în apartamentul său câștigându-le încrederea. Este chemată de Mike și Mercer să li se alăture într-un nou caz.
Natalya Galinova–cea mai renumită balerină, care este chemată pe scenă într-o lună mai mult decât alții în toată cariera ei dispare în timpul unui spectacol de la Metropolitan Opera, Cadavrul este descoperit în sistemul de aerisire al Operei.
Mike a îngenuncheat lângă un foc plin de fire, a aprins o lanternă mică încercând să vadă capul Talyei. Nu era întreg. Nu contează câte cadavre am văzut. Momentul nu este niciodată ușor…Părul Talyei era lipit de scalp. Se pare că intrase mai întâi cu capul, sucindu-şi gîtul sub greutatea trupului ei suplu.”

Se pare că balerina noastră era foarte „sociabilă”  acest lucru generând mai mulți suspecți: Agentul Talyei,  producătorul de pe Broadway  și fiica lui, directorul artistic al Operei.
Citind cartea mă întrebam motivul din spatele oribilei crime, să fie un conflict de interese, gelozie, invidie, șantaj?… da știu am citit prea multe cărți polițiste, sau m-am uitat prea mult la CSI, NCIS. Carte e plină de specimene de tip,  hei ști cine sunt eu?, plini de ei, mincinoși, șarlatani, capabili de orice să își atingă scopul, să ascundă secrete, să calce în picioare orice sau pe oricine le stă în cale să își satisfacă propriul ego. Nu o să vă dezvălui adevăratul criminal sau criminali, Alex o să vi dezvăluie în anchetă, în timp ce e ținută ostatică.
Dacă aveți ocazia să cumpărați cartea sau să o citiți, dacă vă place misterul, istețimea și personajele puternice vă recomand această carte, e ușor de citit, scrisă bine și e interesantă.

Țin să precizez că la prima mea vizită pe site-ul editurii Tritonic am  spus că nu prea am ce să aleg să fie pe gustul meu, Doamne ce m-am înșelat, sunt la a doua carte a editurii și recunosc că ambele sunt cărți bune și chiar pe gustul meu. Mulțumesc  pentru șansa de a citi prima mea carte a autoarei.
     Alex, Mike, Mercer
„Mercer mi-a dat mâna și m-a ajutat să mă ridic.
– Ne e foame, i-a spus lui Mike. Hai să mergem.
– Fără bilete la teatru. Fără  Shakespeare, fără musicaluri, fără…
– Îți place Broadway-ul. Întotdeauna ți-a plăcut să mergi cu mine la spectacole.
– Asta a fost înainte ă le cunosc pe toate fantomele de acolo, Coop. Prea multe fantome în teatre- mult prea multe. Și încă nu am reușit să mă descurc cu a mea. „

Editura TritonicCartea Dansul morții de Linda Fairstein a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Vero

by -
19

    Armele Atenei. In honorem Zoe Petre

Editori: Vlad Nistor și Daniela Zaharia

Editura: Tritonic

Colecția: Istorie

Anul apariției: 2012

Număr pagini: 492

  Istorici din patru generaţii se reunesc pentru a aduce omagiu doamnei Zoe Petre, intelectualul politic şi distinsă figură a vieţii noastre universitare. Profesorul care elibera gândirea generaţiilor succesive de studenţi, cercetătorul antichităţii care îşi acorda libertatea de a investiga istoria cu mijloace neconvenţionale, a intrat după 1989 în arena vieţii publice, pentru a apăra o idee încă şi mai generoasă de libertate. Aceste roluri se potenţează reciproc şi se leagă strâns, că centura Athenei, cea care este totodată parthenos şi războinică, sub arme dar preferând iscusinţa, purtând război pentru a fonda pacea.

   Iubesc istoria. Probabil știți asta, voi cei care mă cunoașteți. Cred că istoria este unul din elementele fundamentale ale lumii. Viața este ea însăși o istorie. Timpul este istorie. Oamenii sunt fărâme de istorie. Ziua de ieri e deja istorie, ziua de azi, dar și cea de mâine vor deveni istorie la rândul lor, vor fi acoperite de negura trecutului. Deși timpul trece fără tergiversare, trebuie să înțelegem că studierea istoriei este indispensabilă. Mari personalități au avut de pierdut. De ce? Fiindcă nu știau istorie, pentru că nu erau conștienți de importanța ei sau pentru că erau nepăsători. Napoleon și Hitler și-ar fi putut atinge cele mai înalte țeluri dacă ar fi aruncat o privire asupra marii cărți a vieții, asupra poveștii ei, asupra faptelor trecutului…

     Trebuie să ne cunoaștem bine trecutul, pentru a înțelege viitorul, pentru a fi capabili să-l schimbăm în vreun fel sau altul. Același lucru e valabil și pentru o țară, dar și pentru un individ. Viața nu e roz. Nu a fost vreodată și nici nu cred că va fi. Mereu vor exista nemulțumiri, nemulțumiți și ambiții nemăsurate ce vor provoca dezastre. Însă trebuie să prevenim pe cât posibil catastrofele provocate de oameni. Și cine poate fi cel mai potrivit aliat în acest caz? ISTORIA. Dacă o vom înțelege, vom învăța ceea ce e bun și atunci totul se va simplifica…

     Citesc cărți de istorie, căci mă pasionează să aflu mai multe despre cei dinaintea mea, despre realizările și eșecurile lor, despre vremurile de mult apuse. Chiar m-ar tenta să studiez istoria, însă până atunci mai e timp…

      Cartea de față m-a atras de la prima vedere. Titlul m-a intrigat, așa că nu am putut rata o asemenea lectură. Vreau să precizez de la început că nu avem de-a face cu o clasică carte de istorie. Nu. ,,Armele Atenei” adună laolaltă mai multe teme, precum istoria elenismului, simbolismul medieval, modernismul european, antisemitismul, dar și mituri universale. Totul este prezentat într-o manieră științifică, riguroasă și sincer să fiu m-am bucurat că majoritatea subiectelor nu îmi erau străine, dar și că am aflat lucruri noi, interesante.

      Toate aceste articole istorice sunt precedate de 4 interviuri, în care 4 personalități vorbesc despre Zoe Petre. Dar cine a fost Zoe Petre? Un profesor universitar de excepție, un specialist în adevăratul sens al cuvântului, un pasionat al istoriei antice, o stea a celui de-al douăzecilea secol. Păcat că nu mai este printre noi, însă să sperăm că vom mai avea și alți oameni la fel de talentați și pasionați ca dumneaei. ,,Un document care trece prin mâinile, sub ochii lui Zoe Petre nu rămâne așa cum este...” afirmă istoricul Lucian Boia despre răposatul istoric.

      Unul din mesajele pe care doamna Zoe Petre a dorit să-l transmită este același cu cel al cărții despre care tocmai vă vorbesc. Atena, vechea Atena, deși și-a pierdut din strălucirea de odinioară, deși în momentul actual nu mai e ce-a fost, va rămâne veșnic vie, datorită armelor sale invincibile. Atena a fost leagănul culturii și al științei, model de democrație. Ceea ce s-a aflat și se află în dotarea Atenei va dăinui mult timp de-acum încolo. Renumita Atena a lăsat o moștenire de inegalat umanității, fie că vorbim despre Aristotel, Platon, ori despre democrația cunoscută și în zilele noastre.

    De aceea consider “Armele Atenei” un instrument indispensabil, de nelipsit din biblioteca oricărui pasionat de istorie. Cum am precizat și anterior, cartea nu este strict despre Atena și Grecia Antică, ba dimpotrivă, tratează și alte subiecte, subiecte din istoria de după Atena. Vă recomand cu drag această carte și vă anunț de pe acum: să nu vă lipsească un caiet și un pix, întrucât veți fi tentați pe tot parcursul lecturii să mai notați câte ceva din cele scrise.

     Unul din capitolele ce mi-au plăcut cel mai mult este “Simbolul în Evul Mediu și gândirea simbolică” și doresc a vă împărtăși câte ceva despre acesta. Mie epoca medievală mi se pare cea mai fascinantă, datorită cavalerilor, regilor, prințeselor ce populează Europa în lung și-n lat. În această perioadă “omul medieval gândea prin simboluri, pe care le înțelegea nu ca imagini exterioare ale obiectului sau acțiunii în speță, ci le substituia acestora”, iar ceremoniile aveau o mare însemnătate. Câteva detalii despre coroana imperială ce mi-au atras atenția:

    “Coroana imperială are și ea o simbolistică complexă. Coroana în sine ca atribut al suveranității face trimitere la un cult solar. Are conotații duble: legitimează puterea politică a lui Otto I și îi evocă prerogativele de pontif. Justificarea se află în două ipostaze ale lui Isus Christos cea de rege și cea de preot. Forma coroanei este cea care justifică interpretarea religioasă a pretențiilor lui Otto I. Modelul este unul biblic. Sub coroană se află o mitră episcopală – ceea ce îl făcea pe Otto I să aspire la o teocrație de tip iudaic. Coroana are pe arc 12 plăcuțe ce simbolizează cele 12 triburi ale lui Israel, dar și pe cei 12 apostoli. Coroana are formă octogonală, între cele 4 plăcuțe emailate se interpun alte 4 plăcuțe, ornamentate cu pietre scumpe.”

     Și bineînțeles că armăsarii au jucat un rol important în acea perioadă:

    ,,Odată cu armele tânărului cavaler i se prezenta  și calul, elementul simbolic definitoriu al noului său statut. Cal și călăreț devin un singur trup și călărețul preia toate atributele mitice, ce au caracterizat calul din cele mai vechi timpuri. Calul este un simbol totalizator complex, chtonian și uranian în același timp. A fost identificat cu toate cele patru elemente vitale: apa, aerul, focul și pământul. Este mesager al zeilor ce duce sufletele celor morți în Paradis. Tot calul trage, în mitologia greacă, carul de foc al lui Apollo sau, în tradiția Bibliei, carul Sfântului Ilie. Este Pegasul înaripat, misteriosul Licorn sau doar credinciosul tovarăș de drum și de luptă al omului din cele mai vechi timpuri.”

    Avem cavaleri  fără arme? Cu siguranță nu.

   ,,Înmânarea armelor viitorului cavaler însemna un moment și mai bogat în conotații simbolice. Simbolistica armelor coboară în primele epoci ale prelucrării metalelor, când meseria de fierar era asociată unei revelații divine. Prelucrarea minereului sau pregătirea aliajelor prin intermediul focului a apărut ca fiind un adevărat miracol, la care zeii i-au făcut părtași pe câțiva inițiați. Între acțiune și rezultatul ei s-a stabilit o relație de identificare; armelor, prin excelență, atribuindu-li-se funcții magice. Miturile și legendele abundă de prezența armelor, mai ales a săbiilor fermecate, care aduc invincibilitatea celor ce le poartă. Mai mult în vechile mitologii zeii sunt identificați prin armele ce le poartă (așa sunt ciocanul lui Thor, securea lui Odin, tridentul lui Neptun, lancea lui Moise).”

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Editura TritonicCartea Armele Atenei. In honorem Zoe Petre a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Cosmin

Ultimul Papă de Luis Miguel Rocha

recenzie

Titlul original: O Último Papa
Traducerea:  Simina Popa
Editura: Tritonic
Anul apariției: 2009
Colecția:  Tritonic Premium
Categoria: Literatură/Roman străin
Nr. de pagini: 336
Nota mea: 10/10

    Un alt thriller interesant, un alt roman a cărui acțiune mă ține în priză, o poveste complicată, plină de suspans, adrenalină și savoare.
    Toată acțiunea romanului se petrece în două locații diferite: pe de o parte, marele conflict pornește de la Vatican, acolo unde, imediat ce este numit un nou Papă, apar problemele, complicațiile și întrebările aparent fără răspuns. Dar adevărata problemă apare în viața lui Sarah Monteiro, din Londra – o ziaristă cunoscută.
     Habar nu are Sarah ce o așteaptă acasă și cât de mult va tânji după viața ei liniștită la puțin timp după ce află că este căutată pentru că se dorește eliminarea ei. Te întrebi de ce se vrea asta și mai ales, cine vrea ca ea să moară? Te cred, căci fix asta se întreabă și ea.
     Cert este faptul că o listă cu nume, o scrisoare în italiană îi dă viața pete cap, dar ceea ce află din aceasta o determină să fugă, dar și să se îndepărteze de familie, iar cunoscuții o cam evită. Fuge, vrea să părăsească orașul, dar este  urmărită la fiecare pas pe care îl face. Este într-un pericol continuu.
     Odată ce înaintezi cu lectura, totul devine și mai palpitant, mai interesant și antrenant. Ca în situaţii demne de filme – fix ca aceasta, lucrurile par să se aranjeze ca prin minune, iar Sarah Monteiro să fie salvată de un barbat care… trădează, luptă, ucide pentru a se salva, mai mult pe Sarah decât pe sine.
      În toiul acțiunii, când Rafael – nume de cod și Sarah Monteiro fac tot posibilul să fugă de cei care sunt pe urmele lor, apare și tatăl acesteia, care oferă multe răspunsuri fiicei, iar acesta devine și mai neliniștită pentru că înțelege cât de gravă este situația în care a intrat fără voia ei. Doar pentru că a primit hârtii care ascund cel mai mare secret al Vaticanului.
     Deși mai e puțin și toată povestea se încheie, lucrurile nu par să se liniștească și nici adevărul nu iese la lumină, deși Raul, Sarah și Rafael sunt pe cale să descopere totul, cei din organizația P2 reușesc să îi oprească și să-i facă pe aceștia să plătească pentru fugă și trădare.
     Sunt prinși și forțați să spună tot ce știu și să predea toate dovezile, dar toți trei spun același lucru: ”Nu spun nimic”, iar moartea este unica lor șansă ca acest coșmar și tortură să se sfârșească. Dar așa cum poate se așteaptă careva, sfârșitul este departe, iar moartea este o soluție de eliberare, dar una destul de îndepărtată. Sarah Monteiro reușește – cu un plan bine pus la punct să se salveze și să-și salveze tatăl și salvatorul.
      Dar nici acum poveștea și acțiunea romanului Ultimul papă nu se termină, căci cei care vânează, până la urmă devin vânați, sunt încolțiți amenințați.. și dispar din peisaj. Sau poate nu chiar.
     Finalul este total neașteptat și deschis, ceea ce mă face să cred că există sau va exista o continuare a întregii povești.
      Un roman plin de neprevăzut, în care personajele sunt ceea ce nu par a fi. O poveste ce se țese foarte bine în urma îmbinării realului cu ficțiunea. O poveste tulburătoare, fantastică, fabuloasă și surprinzătoare.  Tensiunea și emoția a fost prezentă în toate cele peste 300 de pagini.
      Trebuie să recunosc faptul că pe tot parcursul lecturii, am așteptat să se întâmple ceva cu Sarah și Rafael. Am așteptat să explodeze în orice moment flacăra iubirii ce ardea mocnit, dar pe care am simțit-o încă din clipa în care cei doi se întâlnesc. Am așteptat până la final și am tot sperat. Ceva s-a întâmplat cu ei doi, dar asta vei afla doar dacă vei citi acest roman impresionant.

Lectură plăcută!

Editura TritonicCartea Ultimul Papă de Luis Miguel Rocha a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Laura Apetroaie

by -
12

Kit Black de Monica Ramirez

Număr de pagini: 124

Traducere din limba engleză realizată de autoare

Editura: Tritonic

Colecţia Caşmir

„Kit Black”, ce nume ieşit din comun…Mă întreb oare la ce se referă…Sigur e personajul principal! Da, şi este un personaj masculin, iar „Black” e o poreclă pentru un pirat înfiorător şi are o poveste tragică ce îi urmăreşte paşii, cu aventuri şi comori găsite pe insule exotice. Nu uit de corabie şi de acel steag în alb şi negru ce anunţă pe cei de pe mare: pericol.kit black

Ei bine, m-am cam lăsat dusă de val pentru că am judecat carte după titlu şi copertă: Kit Black este o tânără curajoasă, steagul nu e descris, dar am ghicit povestea tragică, amuzantă, nefericită şi fericită de la care nu am putut să îmi mai dezlipesc privirea timp de două seri. A fost ca şi cum autoarea m-ar fi transportat cu ajutorul cuvintelor undeva…lângă o cascadă ascunsă în inima unei păduri amazoniene. Totul e calm, dar se apropie furtuna care ne zguduie personajele ce s-au conturat în apă şi în jur desluşim doar frânturi de iubire, aşteptare, durere, curaj ce se adună într-o singură persoană: „KIT BLACK”.

Cine a adus volumul la lumină? Monica Ramirez, o autoare care a locuit în SUA şi care s-a hotărât să revină în România. Este bucureşteancă, absolventă a liceului de coreografie, a „Creative Writing” şi membră a „Romanian Crime Writers Club”. A scris 11 volume din care a publicat 7.

Romanul nostru ne introduce într-un an, 1821, şi un Ajaccio, în Corsica. Vedem printre  rânduri „crestele munţilor bleu pal, acoperite cu un fin strat de zăpadă străpungeau apele Mediteranei precum dinţii ascuţiţi ai unui rechin imens. Păşeam pe străzile înguste ce se desfăşurau într-un labirint întortocheat de-a lungul pieţei portului”. Aflăm că personajul principal este o fată de 20 de ani cu „ochi albaştri şi un chip drăguţ…foarte înaltă, cu jumătate de cap mai înaltă decât majoritatea bărbaţilor băştinaşi…cu păr bălai…temperament vulcanic”  şi care se îmbrăca ca un bărbat pentru că „băieţii beneficiau de mai multă libertate”. Este orfană de tată „Walter Black, ucis într-o bătălie îngrozitoare pe mare” şi locuieşte împreună cu mama ei, Madeleine Culbert „o prostituată dependentă de opium”. Cine îi mai este alături? Unchiul Roger „cârmaciul şi mâna dreaptă ” a tatălui său. Ce îşi doreşte ea? Libertatea oferită de  mare, dar pentru aceasta are nevoie de bani pentru a-şi cumpăra sabie şi cizme.

Pe când traversa străzile micului oraş zăreşte doi bărbaţi îmbrăcaţi în uniforma Marinei franceze. Cel care îi captează atenţia este… Armand Etienne Dupuis cu „părul dat peste cap şi strâns la spate…părul castaniu…faţa îi era bronzată, scoţându-i în evidenţă ochii de un verde ca jadul. Era perfect”. Ce face aventuriera noastră? Se dă drept un frate  mai mare şi îi propune lui Armand ca, în schimbul unei pungi de bani, să petreacă o noapte împreună cu sora sa, iar tânărul pare să nu observe că bărbatul cu care vorbeşte, e de fapt o femeie. Zis şi făcut, dar nimeni nu avea cum să anticipeze că cei doi se vor îndrăgosti fără scăpare. Kit a nostră îşi dă seama că şi-a vâdut inima şi îi aruncă banii lui Armand în faţă exact când acesta îi propune să-i devină amantă. Ea pleacă pe o corabie în lume şi…pare că Armand nu ar fi existat. Kit devine căpitan de vas, iar el un soldat şi un soţ „el nu putea rămâne. Iar eu nu mă puteam duce după el”. Trec luni, ani…oare s-au uitat? Nu ştiu dragi cititori, vă las pe dumneavostră să aflaţi J.

Opera este narată la persoana I, iar ritmul este unul alert: la un moment dat ne aflăm într-un 1821 călduros pentru ca peste câteva pagini să descoperim că au trecut ani. Personajele sunt bine conturate şi fiecare are o caracteristică aparte: iubire, curaj. Descrierile spaţiale nu sunt nici ele mai prejos „în mijlocul grădinilor, am găsit o seră înconjurată de fântâni arteziene şi statui, un fel de templu floral în miniatură în cinstea Zeiţei Afrodita”. Nu ştiu cum am terminat aşa de repede cartea…Sper să vă placă aventura lui Kit şi aşa cum zice Monica Ramirez „Fiecare călătorie începe cu primul pas! Vedeţi-vă mereu ţelul cu ochii minţii, credeţi în el şi apoi împliniţi-l. Succes!”.

                                                                       Lectură placută!

                                                                   Nota mea: 8.5/10 stilouri

stilou-1

Editura TritonicCartea Kit Black de Monica Ramirez a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Crina Stanciu

by -
11
Copiii împăratului de Claire Messud

Editura Tritonic
Colecţia Premium
Anul apariţiei: 2008
Nr. pagini: 354

         Romanul “Copiii împăratului” al scriitoarei americane Claire Messud a apărut la editura Tritonic în colecţia Tritonic Premium în anul 2008, în format mare, cartonat şi cu o frumoasă supracopertă ce aparţine Alexandrei Bardan. Cartea a fost excelent tradusă din limba engleză de către Adriana Moşoiu.

      Claire Messud s-a născut în 8 octombrie 1966 în oraşul Greenwich din Connecticut, Statele Unite ale Americii. Mama sa era canadiană iar tatăl era francez de origine algeriană. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Sidney în Australia şi apoi la Toronto în Canada. Dar şi-a făcut studiile superioare la Yale în Statele Unite şi la Cambridge în Marea Britanie. La Cambridge îl întâlneşte pe cel care a devenit soţul ei, James Wood, critic literar. Până în anul 1995 a locuit la Londra şi a lucrat pentru revista Guardian. În 1994 îi apare primul roman “When the World War Steady” care este bine primit de critica literară drept pentru care a fost nominalizat la PEN/Faulkner Award. În 1996 se stabileşte în Statele Unite unde locuieşte şi azi împreună cu soţul şi cei doi copiii cărora le este de altfel dedicat romanul “Copiii împăratului”.
       În anul 1999 apare cel de al doilea roman al scriitoarei “The Last Life” cu referire directă la tatăl său pentru că subiectul cărţii îl constituie povestea pe trei generaţii a unei familii de francezi de origine algeriană. A treia apariţie editorială a autoarei a fost un volum de proză scurtă “The Hunters: Two Short Novels” publicat în 2001. Impresionant este faptul că în anul 2003 a primit titlul de cel mai tânăr scriitor englez chiar dacă Claire Messud alesese deja să fie cetăţean american.
      “Copiii împăratului” este cea de a patra carte a autoarei şi a apărut la editura KNOPF în anul 2006. După cum mărturiseşte Claire Messud în diverse interviuri, a început să scrie romanul încă din 2001 dar în acel an i s-a născut primul copil ceea ce a făcut ca scrierea unei cărţi ca tânără mamă să fie o adevărată experienţă apoi a venit 11 septembrie 2001 cu şocul atacului terorist asupra Turnurilor gemene şi manuscrisul a fost lăsat deoparte şi reluat după câţiva ani. De aceea momentul cumplit din 11 septembrie 2001 este parte integrantă a romanului şi a mesajului acestuia.
       Lectura romanului “Copiii împăratului” este deosebit de provocatoare. Stilul în care este scris şi în care sunt construite personajele aduc aminte de romanele lui Henry James şi Edith Wharton, scriitori americani celebri de la începutul secolului XX. Eu am perceput cartea lui Claire Messud care prin naştere şi educaţie este un cetăţean al lumii, ca fiind o carte prin definiţie americană şi cred că asta a şi intenţionat autoarea să fie. Construcţia literară a cărţii, conceperea personajelor, relaţionarea dintre personaje sunt desăvârşite şi demonstrează odată în plus că autoarea preda la diverse universităţi americane tehnică de scriere literară. Este adevărat că această tehnică perfectă de scriere şi de construire a romanului i-a făcut pe mulţi critici şi chiar pe unii cititori să considere că a fost scris pentru o elită intelectuală, pentru cititori erudiţi şi mai puţin pentru cei care citesc cu predilecţie literatură comercială. Dar este doar o aparenţă pentru că povestea este atât de bine concepută şi atât de simplu redată iar mesajul atât de atractiv şi interesant încât în cele din urmă te prinde şi te cucereşte.

       Romanul ne introduce în lumea selectă a intelectualităţii newyorkeze într-un moment foarte bine definit temporal, perioada cuprinsă între lunile martie şi noiembrie 2001. Ceea ce impresionează de la început cititorul este senzaţia de aglomeraţie şi vacarm din cauza mulţimii personajelor care relaţionează în cea mai mare măsură prin dialog şi par cu atât mai multe cu cât sunt legate între ele prin tot felul de legături de rudenie sau prietenie mai nouă sau mai veche, foşti colegi de şcoală în diverse etape ale vieţii dar şi întâlniri ocazionale. Sunt un grup de oameni a căror viaţă se bazează pe un întreg esfodaj de relaţii utile. După numai câteva pagini ne dăm seama că din această aparent încâlcită mulţime de voci nu contează pentru cititor decât trei. Este vorba de trei tineri, foşti colegi la universitatea Brown la începutul anilor 90, care au rămas foarte buni prieteni şi care ajunşi acum în jurul vârstei de 30 de ani îşi pun întrebări şi caută răspunsuri legate de succesul profesional şi împlinirea sentimentală. Îşi caută un loc al lor bine definit în mica lumea cu pretenţii în care lucrează şi se învârt şi în acelaşi timp visează la stabilitate emoţională. Prima din acest grup este Marina Thwaite o tânără extrem de frumoasă, fiica celebrului ziarist şi profesor Murray Thwaite, în umbra căruia încă trăieşte din toate punctele de vedere. În urmă cu cinci ani se angajase că va scrie pentru o editură care îi şi oferise un avans bănesc pentru asta, o carte despre vestimentaţia copiilor. Se dedicase cu multă energie şi entuziasm muncii de strângere a informaţiilor necesare dar după un timp lăsase totul deoparte şi amânase an după an realizarea lucrării. După eşecul unei relaţii sentimentale durabile cu cel pe care îl numeşte dezinvolt Al Grasul, se întoarce să locuiască în primitoarea şi bine organizata casă a părinţilor ei, Murray Thwaithe şi Annabel, avocată de succes care lucra gratuit pentru cazurile copiilor şi tinerilor cu probleme.
         Danielle Minkoff este cel de al doilea personaj cheie al romanului. Fosta colegă cu Marina, frumoasă şi ea dar fără a avea strălucirea prietenei sale, foarte inteligentă şi muncitoare a luptat din greu să-şi facă loc în lumea selectă a Manhattanului intelectual. Lucrează ca producător pentru un post de televiziune dar de cele mai multe ori ideile sale mari şi generoase sunt înlocuite fără milă de cei ce aveau decizia cu subiecte comune dar menite să asigure un rating constant mare. Nu provine dintr-o famile importantă ca cea a Marinei, s-a născut şi a crescut într-un orăşel din Kansas iar părinţii ei erau divorţaţi dar se foloseşte graţie relaţiei de prietenie cu aceasta de locul special al familiei Thwaithe în societate.
         Cel de al treilea personaj care gravitează şi el în jurul lui Murray Thwaite, este Julius Clarke, fiul unui fost soldat în războiul din Vietnam şi a unei vietnameze. Critic literar freelancer, gay, trăieşte din experienţă în condiţii mai mult decât modeste nemulţumit la cei 30 de ani ai lui atât de situaţia sa materială şi profesională cât şi de imposibilitatea de a avea o relaţie sentimentală stabilă. Îşi doreşte cel mai mult să aibă o relaţie cu cineva bine situat material care să-l scutească de grijile vieţii. În ciuda teoriilor pe care le susţine faţă de prietenele sale, Julius acceptă în cele din urmă să-şi ia un servici de birou şi aici întâlneşte în persoana şefului său relaţia mult visată. Începe o relaţie toridă cu şeful lui în a cărui apartament se mută dar totul are un preţ şi relaţia cu David îl îndepărtează oarecum de prietenele lui. La un moment dat Julius a sfătuit-o şi pe Marina să-şi caute un loc de muncă pentru a nu mai fi dependentă de tatăl ei, iar această ideie este susţinută şi de Danielle. Era timpul ca Marina să renunţe să se mai ascundă după acea carte pe care nu reuşea să o termine de scris de ani buni şi să devină independentă.

       Acţiunea romanului începe în luna martie 2001 şi până la jumătatea lunii mai facem cunoştinţă cu toate personajele şi probleme lor mai ales din dialogurile destul de lungi pe care le au între ei în diverse momente. Cât despre cine este şi cum este perceput public Murray Thwaite, farul acestui univers aproape închis, autoarea are o soluţie deosebită, îi dedică un scurt dar compact capitol 7 sub forma unui interviu pe care îl dă unei tinere ziariste în devenire, Roanne Levine.
       Schimbările menite să distrugă echilibrul intern al acestei lumi ce poate părea extrem de plicticoasă unui cititor obişnuit cu ritmul alert al majorităţii romanelor actuale, se produc la jumătatea lunii mai când mai întâi îşi face apariţia în casa perfect ordonată a cuplului Thwaite nepotul lui Murray, Frederick Tuff, fiul surorii lui, o văduvă care şi-a crescut singură cei doi copii şi care şi-a înconjurat fiul pe care continuă să-l numească destul de penibil pentru vârsta pe care o are, Bootie, cu o grijă şi dragoste maternă excesive. Bootie este un tânăr de 20 de ani foarte inteligent dar plin de răzvrătiri adolescentine mascate în principii idealiste şi total nepractice. Refuză să-şi urmeze studiile la Harvard unde fusese primit graţie unei excelente situaţii şcolare, părăseşte după numai un semestru mica universitate în care alesese să se ducă şi se întoarce peste iarnă în casa mamei sale decis să-şi facă o pregătire specială pe baza unor lecturi valoroase după modelul lui Thomas Emerson. În cele din urmă, deranjat de insistenţele mamei sale căreia îi ascunde faptul că a părăsit orice sistem de şcolarizare, se duce la New-York la unchiul său Murray Thwaite care îl primeşte în casă lui şi-l angajează pe post de asistent personal pe care îl plăteşte pentru a avea grijă de hârtiile lui. Prin această decizie, Marina care se îşi ajuta tatăl până atunci, este scoasă din umbra acestuia. Şi asta se întâmplă exact atunci când îşi face apariţia în lumea intelectuală a Manhattanului un ziarist australian pe care Danielle îl cunoscuse cu prilejul unei vizite la Sidney, Ludovic Seeley, Ludo pentru prieteni, care plănuieşte să scoată în toamnă o revista de critică culturală. Danielle care la un moment dat fusese atrasă de acest Ludovic Seeley, îl prezintă Marinei şi aceasta decide să accepte să lucreze şi se angajează în colectivul de redactare a noii reviste care după spusele causticului iniţiator, urma să revoluţioneze lumea presei. Tot atunci intervine şi moartea pisicii familiei Thwaite, Papa, a cărei prezenţă era cumva simbolică. Dispariţia ei este şi ea simbolică pentru marchează momentul în care temelia pe care se clădise de ani de zile sistemul ce îl propulsase pe Murray Thwaite în vârful piramidei, începe şi ea să se clatine.

      Bootie va folosi libertatea dată de unchiul său pentru a umbla prin dosarele lui secrete şi astfel descoperă că acesta are un fel de manuscris a unei posibile viitoare cărţi axate pe reflexii personale pe diverse mari teme dar care lui Bootie i se par cu totul nepotrivite cu aura pe care o are deja Murray Thwaite. Se angajează pe baza celor descoperite şi a ceea ce crede el că ar trebui să fie şi nu este generosul său unchi, să scrie un articol de demistificare a imaginii acestuia pentru revista lui Ludovic Speeley. Marina ajutată de Speeley reuşeşte să-şi termine cartea a cărui titlu, “Copiii împăratului nu au haine”, este ales la sugestia lui Speeley de care se îndrăgosteşte şi cu care în cele din urmă se şi căsătoreşte. În acelaşi timp prietena sa Danielle începe o relaţie secretă şi intimă cu Murray Thwaite iar Julius trece prin tot felul de crize în relaţia sa cu David. Merită să citiţi romanul pentru că finalul cărţii este mai mult decât interesant, incitant şi revelator,
     Construcţia romanului, limbajul ales, temele discutate, situaţiile de viaţă alese, personajele cărţii, momentul şi evenimentul istoric ales, toate sunt de natură să facă din “Copiii împăratului” un roman de referinţă pentru începutul acestui nou secol. Editorul şef al editurii Knopf’s, cea care a scos cartea în 2006, chiar preciza în momentul apariţiei că Messud a scris “a bigger book than anything she’s ever written”. Şi are dreptate pentru că autoarea vorbeşte în principal despre miturile personale, despre prăpastia dintre percepţie şi realitate, despre concepţia de sine, despre ipocrizie şi despre cercul închis al acelei lumi intelectuale care îşi petrece viaţă pendulându-se între preocupările profesionale şi diverse întâlniri, petreceri, recepţii şi conferinţe.  Autoarea deschide uşa acestei lumi aparent ordonate şi perfecte precum apartamentul familiei Thwaite şi ne lasă să aruncăm odată cu ea o privire uşor ironică. Dar ordinea aparentă a lumii acesteia nu este aruncată în aer de dezvăluirile din articolul lui Boottie despre Murray şi nici de revista revoluţionară a lui Speely, nici de superficialitatea şi ipocrizia relaţiilor dintre oameni ci de brutalitatea fundamentalismului islamic care loveşte dureros şi tragic pe 11 septembrie 2001. Lumea lui Murray Thwaite construită încă de la jumătatea anilor 60, o lume în care cei ca Murray erau împăraţi iar copii lor ca Marina, Danielle şi Julius mergeau dezbrăcaţi atârnaţi de faldurile mantiei lui, nu se mai putea reface prin distrugerea împăratului şi confecţionarea de haine noi din mantia sa, ci trebuia să se reinventeze serios şi matur în faţa unui pericol nou şi fără precedent.

Editura TritonicCartea Copiii împăratului de Claire Messud a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Dana Burda

by -
12

                 Rugăciunile rămân aceleași de Tuna Kiremitçi

Titlu original: Dualar Kalıcıdır

Editura: Tritonic

Colecția: Lit

Anul apariției: 2011

Număr pagini: 128

      Tuna-KiremitciTuna Kiremitçi s-a născut în 1973 la Eskișehir, Turcia. A studiat cinematografia la Universitatea de arte frumoase Mimar Sinan. Realizator de filme de scurt metraj, unele premiate, scenarist și editorialist. Publică poezie. Debutează în 2002, prezentul roman este al patrulea volum al său. Este căsătorit și are un fiu. Trăiește în Turcia.

      Cu ceva timp în urmă am descoperit această carte și mi s-a părut interesantă, iar acum regret că am amânat-o atâta timp. Mi-a plăcut extrem de tare, deja am și recitit-o și vă spun cu mâna pe inimă că în ultimele zile m-am gândit la ea, am analizat și reanalizat anumite secvențe. Sunt conștient că orice aș scrie nu ar fi suficient pentru a reda emoția transmisă de personaje. Însă voi face tot posibilul pentru a vă convinge că merită citită.

       Acțiunea se desfășoară într-un oraș din Europa Centrală descris ca fiind ,,prea calm, prea decorat și prea lipsit de viață pentru cineva care vine din Istanbul. Prea civilizat…”. Pelin este o tânără turcoaică trimisă de către tatăl ei la studii în Occident. Din dorința de a fi independentă, deși este o fată de bani gata, vinde și ziare, ba chiar se prezintă la un interviu pentru vorbitorii de limbă turcă. Postul e unul neobișnuit, întrucât angajatul urmează să fie plătit pentru a sta la taclale, în turcă, cu bătrâna Rosella Galante.

  dualar-kalıcıdır  ,, – Dați-mi voie să vă ajut. Această femeie bătrână din fața dumneavoastră, și-a petrecut cei mai minunați și mai frumoși, dar și cei mai triști și mai ciudați ani din viață în Istanbul. Ceea ce-am trăit în acel oraș m-a făcut să devin cine sunt azi. Fiecare pas, fiecare respirație din timpul când mă aflam la Istanbul sunt foarte prețioase pentru mine. Iar acum sunt bătrână și bolnavă, nu mai am mult timp de trăit. Ceea ce mă îngrozește cel mai tare încă, este că a intervenit uitarea… […]

  • Da, cei mai fericiți ani din viața mea au fost cei petrecuți la Istanbul. Știți care este singurul lucru pe care n-aș suporta să-l uit acum la bătrânețe, când sunt înconjurată de uitare?
  • Istanbulul?
  • Mai ghiciți o dată.
  • Nu prea-mi place să ghicesc, Madame Rosella. Spuneți-mi dumneavoastră, vă rog.
  • Turca?
  • Da, limba turcă… Pentru că amintirile acelor ani mi se împletesc în minte cu limba turcă. Nu știu când îmi voi pierde memoria complet, dar doctorii spun că deteriorarea minții mele s-ar putea agrava în orice moment. Mi-e teamă că dacă voi uita limba turcă, tot trecutul meu va dispărea în tăcere. De aceea am dat anunțul acela…”

     dualar kalicidir Pelin acceptă slujba și vine de două ori pe săptămână la doamna Rosella. Aceasta îi relatează povestea vieții, cu bune și cu rele, cu bucurii și necazuri. Evreică fiind, a fugit din calea naziștilor la Istanbul, la rudele soțului ei de acolo. S-a îndrăgostit iremediabil de acel loc mirific pe care l-a purtat întreaga viață în suflet. Nu a avut o viață roz, a stat departe de soțul său, de scumpul și mult iubitul ei Aldo. Deși l-a înșelat cu un renumit poet istanbulez, a fost iertată și au trecut peste. Frumoasa lor căsnicie a ținut până când Aldo a trecut la cele veșnice. Bătrâna o convinge pe Pelin să-i vorbească și despre ea. Așa aflăm de soarta unei copile nefericite, în ciuda banilor, abandonată de mică de către mama sa.

      Rosella Galante și Pelin se atașează una de alta, devin mamă și fiică. Ele provin din două generații diferite, așa că au viziuni diferite referitor la ceea ce le înconjoară. De-a lungul conversațiilor, întrerupte pe ici și colo de banalități, cele două femei dezbat subiecte precum dragostea, poezia, viața, moartea și, cel mai important, rugăciunea. Ajung la următoarea concluzie: RUGĂCIUNILE RĂMÂN ACELEAȘI. Indiferent de naționalitate, de religie, rugăciunea e aceeași, la fel cum și Dumnezeu e unic, indiferent de numele pe care i-l dau oamenii. Acest subiect este extrem de controversat, însă cheia enigmei este mult mai simplă decât ne-am aștepta…

     ,, – Chiar dacă numele sunt diferite, rugăciunile rămân aceleași, Mademoiselle. Nu e prea mare diferență între o rugăciune către Buddha și alta către Allah… Speranțe, suferințe, temeri… Un poet din Ierusalim spunea odată: <<Zeii se schimbă, rugăciunile rămân aceleași.>>

  • Frumos spus.
  • Așa că înainte de-a condamna pe cineva, trebuie să-i asculți rugăciunile cu atenție. Numai atunci cunoști acea persoană cu adevărat. La fel e și în cazul mamei tale.”

      În ultimele pagini ale cărții, discuțiile sunt din ce în ce mai scurte, iar la final doamna Rosella se stinge din viață, mulțumită că amintirile-i prețioase n-au murit odată cu ea și că o părticică din sufletul ei va rămâne vie datorită noii sale fiice. Vă recomand cu căldură această cărțulie, această lectură scurtă și impresionantă! Poate o să vi se pară o carte și o poveste obișnuită, banală chiar, însă să știți că pe cât e de scurtă, pe atât e de profundă. Și totuși ,,Singurătatea e la fel oriunde. Și deasemeni, oriunde ne-am afla, rugăciunile noastre rămân aceleași”

Fragmente:

  • ,,Vei realiza cu teroare că trăiești în lumea altora. Nici un bărbat, nici o femeie, ori câine, ori pisică, ori copil din trecutul tău nu vor mai fi în viață… Și te asigur, tânără domnișoară, a trăi într-un timp străin este la fel de rău cu a trăi într-un ținut străin. Chiar dacă ai fost exilată într-o țară străină, tot mai trăiești cu speranța că într-o bună zi te vei putea întoarce acasă. Dar este imposibil să te întorci în timp… poate numai dacă s-ar inventa mașina aceea a timpului de care vorbeai. Vei simți dorul de acasă atât de acut, încât nimic nu-l poate alina…”
  • ,,Nu poți judeca numai cu imaginație, domnișoară… De fapt, chiar asta vreau să te fac să înțelegi. Nu-ți descoperi calitățile și limitele decât atunci când ești îndrăgostit, ori când trebuie să-ți câștigi pâinea singur. Numai așa descoperi din ce ești făcut. ”
  • ,,Singurătatea nu e bună, draga mea Pelin… Mai ales dacă nu e alegerea ta. O persoană care își petrece o anumită perioadă a vieții în singurătate, poate face lucruri ciudate câteodată. Spre exemplu, poate da anunțuri ciudate în ziare. Sau își poate întipări trecutul în memorie, transformându-se într-o piesă de muzeu… Sau poate inventa un prezent pentru a-și ascunde singurătatea… Sau câteodată oamenii singuri sunt norocoși, așa cum am fost noi, și se găsesc unul pe altul pentru a se consola… La fel ca noi două, se pot iubi la prima vedere… fie că la Istanbul, ori în orașul acesta atât de iritant de european…”
  • ,,După ce se sfârșește ceremonia, poate vei părăsi cimitirul împreună cu Sarkis, amândoi purtând pe buze gustul rugăciunilor spuse pentru mine. Poate vei vrea să bei un ceai, iar Sarkis te va invita la patiseria lui. Apoi vă veți plimba unul lângă celălalt către capătul străzii, care se vede tot mai îngustă la orizont. Când veți deveni niște umbre la capătul străzii, imaginea se va ridica încet către cer, iar filmul va lua sfârșit în cerul azur de primăvară… Iar eu draga mea copilă, voi sta în rândul din față și voi vedea totul. Când încep ploile de toamnă, poate mă voi reîntoarce la tine sub forma unei picături de apă. Una care-ți va împrospăta obrazul…”

   LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Editura TritonicCartea Rugăciunile rămân aceleași de Tuna Kiremitçi a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Cosmin

„Chiar acum am alte priorităţi fiindcă tocmai mă încaier cu o gaşcă de columbieni foarte vocali şi cu un body language extrem de expresiv.”

Doza mea de New York de Andy Lupu

Editura: Tritonic

An publicaţie: 2013

Număr pagini: 159

Aglomeraţie, zgomot, clădiri care parcă sfidează cerul încercând să-l atingă, miros de beton, asfalt încins şi motoare turate la maxim, viaţă, libertate care corupe într-un mod delicios şi bineînţeles Harry Styles şi „I’m goin’ lose my mind”. Aşa văd eu NYC şi pe cuvânt că ajung acolo cumva să vă trimit poze cocoţată sus pe Statuia Libertăţii. Dar, până elaborează colega mea, Ema, un plan inteligent de strângere a banilor pentru călătorie, am hotărât să îmi iau totuşi o „doză de New York” din cartea lui Andy Lupu. Aşadar, let’s taste the feeling of American Dream prin intermediul romanului „Doza mea de New York”.

Acum … mă aşteptam oarecum la o doză de NY fericită şi iată-mă că dau peste personajul nostru într-o închisoare din Manhattan încă din primele pagini. Vaaaai! Na! Ce-ai făcut? Continui lectura şi îşi mai ia şi bătaie. Aoleu! Perspectivele nu sunt deloc luminoase. Măcar autorul povesteşte spumos şi savuros, cu o uşoară autoironie care mi-a adus un zâmbet deşi omul era cam plin de sânge.

„Ce ştiu despre prezent e că risc câţiva ani de închisoare. State Prison, nu mi-e clar exact ce înseamnă asta, dar îmi pare ceva nasol. Mi-e destul de greu să judec.”

 „Chiar acum am alte priorităţi fiindcă tocmai mă încaier cu o gaşcă de columbieni foarte vocali şi cu un body language extrem de expresiv.”

 „Ce tâmpenii oi fi făcut şi nu mi-am dat seama? Am vrut prea mult? Prea repede? Am fost lacom, naiv sau visător? Tâmpit? Habar n-am, E ca dracu’ să gândeşti limpede când ai ajuns atât de jos în lanţul trofic.”

Cu un sac plin de speranţe, cu dorinţe măreţe şi îmbătat de grandoarea visului american, îl găsim pe Andy Lupu (personajul şi totodată autorul cărţii) în imensul New York City. Nu este însă singur ci acompaniat de iubita sa Georgia (o iubită care cere cheltuială serioasă) şi de câţiva prieteni pe care şi-i face întâmplător.

Aparenţele plasează personajul în normalitate, dar la Andy al nostru banalitatea are talentul de a se transforma rapid într-un haos ameţitor pe care la început îl priveşti cu umor, dar mai apoi tinzi să spui „Măi omule, cum de ţi se întâmplă toate numai ţie?” .

În fine … afirmarea într-un oraş atât de măreţ nu este deloc uşoară, iar Andy Lupu încearcă din răsputeri să lupte. Deşi este descurajat la tot pasul, este de admirat faptul că nu renunţă şi nu se întoarce în România. Dar cum să te întorci când ai lângă tine o femeie ca Georgia, un apartament scump de întreţinut în Manhattan şi niciun job? Daaaaa! Viitorul sună roz, nu-i aşa? Şi în plus … doar ce luase decizia să iubească NY-ul.

„In New York City the easiest thing is to fuck a super model.”

Doza mea de New York

Povestea alternează prezentul din închisoare cu experienţele sale prin oraşul visului american care au condus inevitabil la beleaua personajului. Deşi întâmplările şi drama încarcerării sunt (chiar sunt) serioase … mie îmi este imposibil să stau serioasă. Cu scuzele de rigoare, nu mă pot abţine să nu râd în hohote. Vă rog să îmi amintiţi să nu care cumva să am vreodată poftă de o plimbare cu elicopterul pe deasupra Manhattan-ului. Nu de alta, dar eu chiar nu doresc ca „lumea întreagă să se întoarcă … fără nicio metaforă … cu fundul în sus.”  Îmbietor NY-ul, nu-i aşa?

Întâmplările multiple prin „oraşul care nu doarme”, m-au făcut să mă întreb cât de ghinionist poate fi un om. Faze care mai de care mai amuzante, scary, patetice şi ridicole umplu paginile în timp ce prezentul din închisoare nu te lasă să uiţi că ceva totuşi s-a întâmplat de a ajuns Andy cu un viitor în tonuri sumbre.

„Şi atunci am revelaţia că trebuie s-ajung să trăiesc aici, în New York City, să muşc şi eu din The Big Apple. Să mă scufund în viaţa care vuieşte sub mine. Să mă las atins, chiar electrocutat de vibraţiile oraşului, să-mi amestec destinul cu cel al milioanelor de femei şi bărbaţi, să devin unul de-al lor. Să mă pierd şi să renasc pe străzi. Să fie oraşul meu. Să-l iubesc şi să mă iubească.”

Până la urmă ce s-a întâmplat? Te-a „electrocutat” NY-ul prea tare? Sau a ajuns să te iubească prea mult încât te-a pus la păstrare într-o celulă?  Acum fac haz de necaz deoarece şi personajul se întreabă în mod repetat „ How come I ended up în such much shit?”.  Deci … cum naiba ai reuşit, omule, să ajungi de la bal la spital, în condiţiile în care nu prea îmi dai impresia de bad-boy?

Lăsând gluma la o parte, au existat cu siguranţă nişte circumstanţe nefavorabile care l-au adus pe Andy Lupu într-o închisoare new-yorkeză. Aş putea afirma că este vorba despre o glumă macabră a destinului pentru că sincer (foarte sincer) nu prea îl văd pe D-l Ghinionist capabil să săvârşească vreo infracţiune gândită şi planificată.

„În New York oamenii nu sunt ceea ce par. Mai bine zis, nu sunt ceea ce fac.”

După ce mi-am chinuit creierul să aflu ce ar fi putut face un personaj atât de …nedescurcăreţ, dar cu un ghinion cât casa, se milostiveşte cineva acolo sus de mine şi mi se oferă răspunsul. Vă las însă în suspans cu riscul de a primi cel puţin jumătate din înjurăturile mondiale. Ceea ce vă pot spune este că întâmplările avansează alert, iar Andy se trezeşte inevitabil în faţa judecătorului cu sabia lui Damocles deasupra capului … adică e pe cale să îşi cam ia 8 ani de închisoare. De ce şi cum scapă de pedeapsa iminentă, vă las să descoperiţi singuri participând la o aventură nebună, amuzantă şi haotică pe străzile din NYC.

Am adorat felul spumos în care Andy Lupu povesteşte, autoironia, hazul de necaz şi faptul că am râs până m-a durut burta. Nicio şansă însă să mă sperie tot vertijul ăsta ameţitor. Eu tot ajung în New York în viaţa asta.

Citate:

„Asta-mi place la băieţii ăştia din America. Merg direct la ţintă. Nu prea ştiu ei care-i diferenţa dintre Bucharest şi Budapest, dar au talent la întrebări.”

 „Pauză lungă … Stupoare. Oare ce-am zis? Ce-am făcut? Blasfemie? Incest? Oricum, ceva rău de tot.”

 „Apa era cumplit rece. Atlanticul nu-i Marea Neagră, m-a lămurit amicul meu. M-am prăvălit pe nisip şi-am rămas holbându-mă ca prostu’ la apa cu o aparenţă atât de blândă, de o transparenţă atât de îmbietoare şi în realitate atât de duşmănoasă.”

Editura TritonicCartea Doza mea de New York de Andy Lupu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Maryliyn

Surse imagini: 1, 2, 3

by -
7

A cincea poruncă de Eric Frattini

Titlul original: El quinto mandamiento

Traducerea:  Andra Enescu, Cătălina Pohoață, Ruxandra Luca

Editura: Tritonic

Colecția:  Tritonic Premium

Categoria: Literatură/Roman străin

Nr. de pagini: 242

Nota mea: 9/10

       Nu am mai citit de ceva vreme un thriller, așa că nu am stat foarte mult pe gânduri atunci când am ales această carte. Recunosc și faptul că în această situație, alegerea mea s-a bazat foarte mult și pe descrierea cărții, care m-a atras ca un magnet.

     După titlul său pare o carte pur religioasă, o carte în care se poate vorbi doar despre religie, credință și Dumnezeu. La o citire mai atentă, romanul este mai mult decât o poveste pur religioasă. Și dacă am fugit cât de tare am putut de cărțile istorice, fix peste asta am dat.

     Nu, nu te speria, nu este nici un roman istoric, nici religios. Este un thriller interesant, ce îmbină foarte multe elemente pentru un tot fascinant, ce va ține cititorul în tensiune.

      Întreaga poveste începe cu o dublă crimă, săvârșită de un necunoscut, care însă nu se teme să lase și ceva ”urme” la locul faptei.  După cele două crime săvărșite cu sânge rece și ”în numele Domnului”, acțiunea revine într-un alt plan, unde aflăm de unde a pornit totul și ce anume pune pe jar întreg Vaticanul și cele mai înalte fețe bisericești.

      Oare să fie pură coincidență? Sau din New Heaven totul va ieși la lumină și va schimba întreaga omenire pentru totdeauna? Ce poate ascunde un manuscris criptat, scris într-o limbă necunoscută, inventată de cel care l-a scris. Oare în Manuscrisul Voynich se află un adevăr care arată, negru pe alb, adevărul despre biserică, credință?

      Adevărul se află în paginile cărții A cincea poruncă și în acest manuscris ce se află, sub cheie, într-o bibliotecă dintr-un oraș în care pare să nu se întâmple nimic.  Dar totul este pe cale să fie descoperit, căci Aron Avner încearcă să deslușească fiecare rând al celui mai ciudat document. Fără să vrea află că această carte foarte ciudată a reușit să elimine foarte multe curioși – toți cei care s-au interesat și au făcut cercetări cu privire la cartea-manuscris, au sfârșit prost, iar asasinul este unul singur: necunoscut și negăsit nici după ani de căutări.

     Manuscrisul Voynich pare să nu fi fost chiar atât de ciudat și nici imposibil de decriptat: un anume profesor de Istorii comparate Demaine, acesta devenind faimos doar pentru că susținea faptul că a descoperit codul folosit de autor în scrierea acestui manuscris.

       Avner este în dublu pericol: are în bibliotecă manuscrisul și află detalii interesante: nume și detalii, care puse cap la cap, îl vor ajuta să descopere adevărul care se vrea să rămână ascuns. Este în pericol și pe care să fie descoperit, căci la Vatican s-a aflat deja faptul că ”Manuscrisul Voynich a fost trezit”, iar de acum totul este posibil. Cei ce vor să ascundă adevărul vor face totul pentru ca acesta să rămână poate cel mai mare secret al omenirii.

      O poveste întortochiată, plină de suspans, secrete și falsitate, în care lupta dintre adevăr și minciună va fi foarte strâns și numai cei cu adevărat puternici vor putea să ducă această luptă până la capăt și să o câștige.

      Cine va învinge: binele sau răul? Lumina va domina întunericul? Adevărul și dreptatea vor putea ține piept minciunii și secretelor?

       Citește o carte altfel. Bucură-te de acțiune și secrete bine ascunse!

       A cincea poruncă merită citită, merită toată atenția ta, căci te asigur de faptul că nu te va plictisi până la final. Este foarte adevărat că te poate enerva la culme, formatul cărții și fontul, dar niciodată povestea. Chiar dacă te va enerva la culme scrisul, întreaga poveste merită.

      Am dat nota 9/10 acestei cărți tocmai din cauza scrisului minuscul. Îmi pare rău, dar cu sinceritatea ce mă caracterizează, nu am să pricep niciodată de ce cărțile din aceeași colecție, nu au același format și același font. Și dacă mai pot să trec peste format, peste scrisul, pe care trebuie să-l citești cu lupa, nu pot să trec. Această carte are 242 de pagini. Nu mi se par atât de multe încât să nu se poată mări scrisul. Serios acum! E păcat de cartea asta!

     Dacă poți să treci peste acest minus dat de mine acestui roman, te felicit! Chiar merită să treci. Poate că merită și nervii. Lectură plăcută!

Editura TritonicCartea A cincea poruncă de Eric Frattini a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Laura Apetroaie

by -
9

Amurg la Marea Neagră de Domnica Rădulescu

Editura Tritonic
Anul apariţiei: 2012
Nr. pagini: 256

      Când am ales să citesc cartea Domnicăi Rădulescu am crezut că voi citi o carte cu amintiri de la Marea Neagră, o carte de dragoste. Da, până la urmă sunt amintiri, dar cartea spune foarte multe, pune o mulţime de întrebări, te face să reconsideri unele lucruri pe care aveai impresia că le şti.

     Povestea Norei şi a lui Gigi te poartă parcă într-o altă viaţă, prin periplul pe care-l face între oameni şi epoci. Cei doi au o copilărie fericită la malul mării şi mai ales se au unul pe altul. Se joacă împreună, învaţă să înnoate, fac concursuri: care stă mai mult sub apă, care aleargă mai repede, bântuie oraşul. Plimbările lor prin piaţa oraşului, pe malul mării ne prezintă populaţia pestriţă din Mangalia, amestecul de naţii şi religii.

     Nora s-a născut cu o mâna mai scurtă, defect pe care mama ei îl numeşte “imperfecţiune”, dar este o brunetă cu ochii verzi, despre care Gigi spune că au “culoarea mării, acea nuanţă de verde cum e marea în adâncuri”. Are o familie zgomotoasă, turbulentă, imprevizibilă şi zbuciumată de aceea ea gândeşte: ”Dăm vină mereu pe comunişti şi <îndurate de acest popor> dar cred că am fi fost la fel şi dacă trăiam pe vremea Regelui Soare.” O familie cu multe tare şi multe secrete: fratele ei geamăn Valentin locuieşte cu sora mamei ei Rodica la Bucureşti pentru a lua lecţii de pian, el fiind un real talent; copilul Rodicăi murise într-un accident nefericit. Tatăl ei este doctor, sora tatălui Tudoriţa s-a căsătorit cu Doru un arhitect cu o singură mână. Mama se teme mereu că cineva va fi arestat de aceea taxează de fiecare dată afirmaţiile soţului ei, de exemplu cea referitoare la religie: ”nu contează în ce religie sau Dumnezeu cred oamenii din oraşul nostru deoarece în ţară asta Marx, Lenin şi Ceauşescu sunt singurii zei”.

      Mama “se supără din trei motive: că tata blasfemiază, că poate da de bucluc dacă face haz de preşedintele ţării şi de liderii comunişti şi pentru că ea oricum e mereu supărată”. Problemele ei provin de fapt din copilărie, avea 10 ani când tatăl ei (bunicul Norei) fusese închis pentru că se opusese confiscării pământului, întâmplare care a marcat-o pentru toată viaţa. Gigi este dintr-o familie de turci, tatăl Luca este căpitan de vapor, mama Sabina profesoară de geografie, uneori vineri merg toţi la Moschee dar nu este foarte religios.

      Tratată cu răceală de mama ei Nora se “lipeşte” de-o ţigancă Mariţa, stabilită cu şatra ei la marginea orăşelului, ea îi spunea când era mică poveşti cu prinţese, învăţând-o oarecum să nu facă o tragedie din infirmitatea ei şi să-şi urmeze visele. Nora are talent la desen dar neîndrumată şi neluată în seamă desenează doar flori şi figuri geometrice, până într-o zi când ia şevaletul dăruit de tatăl ei şi face prima ei pictură. Amintirile cu fratele ei nu sunt multe, el fiind mai mult la Bucureşti, ultima vacanţă la mare a fost pe la 10 ani când au avut o vară minunată. Mama ei lucrează cu probleme de personal la şcoala la care e şi Sabina profesoară, iar vara găzduieşte turişti pentru care şi găteşte, câştigând nişte bani în plus, dar mai ales pentru că-i place asta neglijându-şi fata, plângând mai mult de dorul băiatului ei.

      De ziua Marinei, Nora şi Gigi adolescenţi de-acum, salvează o turistă Anushka, care voia să se sinucidă, de la înec. Prezenţa tinerei o face pe Nora să conştientizeze că îl vede pe băiat altfel: ”Gigi a fost partenerul meu de joacă şi de înot dintotdeauna, că o parte din mine” Şi tot ea geloasă spune: ”Amintirile din copilărie sunt ca o povară: suntem doi bătrâni cu prea multe amintiri ca să mai aştepte ceva nou şi interesant”. La plecare franţuzoaica îi dă adresa ei şi numărul de telefon şi Nora ascunde biletul deşi nu crede că-l va folosi vreodată.  Apoi Valentin revine acasă pentru că mătuşa Rodica este pe moarte. Cei doi fraţi şi Gigi cresc împreună, sunt adolescenţi împreună. În ultimul an de liceu Nora face pregătiri la pictură, Valentin la pian iar Gigi vrea să devină căpitan de vas ca tatăl său.

     Dar din nou viaţa lor se schimbă. Nora rămâne gravidă, Didona (fata de la circ prietena fratelui ei) îi recomandă un doctor din Bucureşti care face avorturi ilegale. Şi începe tăvălugul. Nora e gata să moară, pierde copilul în casa lui Gigi ajutată de o moaşă Camelia din oraş şi salvată de tatăl ei care-i aduce perfuzii cu antibiotice de la spital. Medicul este arestat (află abia mai târziu că din cauza unui avort făcut unei prietene a Didonei, care de frică face declaraţii) şi ei sunt cu toţii cercetaţi. Tatăl lui Gigi este retrogradat, mama lui dată afară de la şcoală, mama Norei la fel, doar tatăl ei lucrează în continuare fiindcă au nevoie de el. Camelia, moaşă, dispare din oraş, dar Măriţa (ţiganca care la rugămintea Norei vrea s-o ajute pe moaşă) moare într-un accident, nu înainte de a-i spune fetei să plece la Limanu şi apoi în Turcia, vorbe pe care ea pe moment nu le conştientizează. Între cercetări şi hărţuieli copiii termină liceul dar nici unul nu este admis la facultate. Mai mult într-o seară Nora şi Gigi înnoată într-un loc aproape de o plajă interzisă şi dacă nu ar fi fost tatăl lui Gigi erau împuşcaţi.

      Şi atunci iau hotărârea să fugă din ţară, Nora aducându-şi aminte ultimele cuvinte ale Măritei. Valentin se răzgândeşte dar Nora şi Gigi încearcă. Singura care reuşeşte este Nora care ajunge în Turcia la neamurile lui Gigi, suferind de amnezie.
Încet îşi revine, hotărăşte să plece la Paris şi o caută pe Anushka (care devenise o drogată), o cunoaşte pe-o tânăra africană Agadira o reîntâlneşte pe Didona şi cele patru femei se împrietenesc şi se salvează una pe alta. Nora lucrează, merge la şcoală, dorind să-i calce pe urme Fridei Kahlo, şi mai află din când în când veşti din ţară.O scrisoare a mamei îi explică oarecum tot ce nu înţelesese în copilărie şi înţelege şi tarele mamei ei, totodată află cât de drastic s-a schimbat viaţa familiei lui Gigi, care a fost închis patru ani la Sighet, una din cele mai groaznice închisori comuniste. Valentin ajunge un pianist de renume mondial, Nora o pictoriţă, dar ce se întâmplă cu ei şi cu celelalte personaje până la final vă las să aflaţi citind cartea. Şi mai ales ce se va întâmplă cu Nora şi Gigi, dacă va rezista sau nu iubirea lor. Vă dau doar un indiciu: ”Gigi şi Nora, doi străini la Paris, mergând mâna în mâna, ca o expresie finală a unei picturi impresioniste de Pissarro sau de Monet. Suntem pe bulevardul Montmartre, într-o seară albă de decembrie, doi refugiaţi, aflându-şi refugiu unul într-altul.”

      Cartea merită citită pentru că face o frescă realistă a vremurilor dinainte şi de după revoluţie, vorbeşte despre amestecul de rase şi religii din orăşelul de la malul marii, despre viaţa emigranţilor din Paris. Şi mai ales, cu toate că unele lucruri, întâmplări, reacţii ale oamenilor îţi lasă un gust amar, cartea este totuşi optimistă, făcându-te să realizezi că întotdeauna după vreme rea vine soare şi că viaţa nu este numai în nuanţe de alb şi negru.
Nu degeaba pe prima pagină a cărţii apar cuvintele Fridei Kahlo: ”Sper ca finalul va fi încântător şi sper să nu revin niciodată”.

Editura TritonicCartea Amurg la Marea Neagră de Domnica Rădulescu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Arci

by -
13

Să iubești un înger, de Claudiu Simion 

Editura: Tritonic
Anul apariţiei: 2010
Nr. de pagini: 408
Colecţia SFFH
Gen: SF, Fantasy, Romance
Cotaţie Goodreads: 4,71

     După douăzeci de ani de așteptare, Holden Torhmon îi descoperă pe ultimii doi descendenți ai Ordinului Luces, singura piedică în calea lui. Ar putea să-i distrugă ușor, dar o simplă execuție nu l-ar mai satisface acum. Plănuiește ceva mai elaborat?
      Conștientă de puterea ei, Fareda Nsoromna îi este loială lui Torhmon. Atâta timp cât interesele lor coincid. Înglodat în datorii, urmărit de FBI și de bandele locale, Charez Taal nu mai are opțiuni. Peste câteva ore însă, situația ia o întorsătură spre mai rău. Inimaginabil mai rău.
      De cealaltă parte a lumii, Kiarh Taal primește o veste cutremurătoare…
   Kenda Tau este singurul care știe răspunsul: dacă vrei să învingi Întunericul, ai nevoie de Lumină. Multă Lumină…

      Claudiu Simion s-a născut la București, în anul 1964. A absolvit facultatea de Planificare și Cibernetică a A.S.E. în anul 1989 și a urmat stagiul militar post-universitar în perioada Revoluției din 1989 în București. În prezent locuiește în Copenhaga, unde face parte din echipa centrală de management a unei companii daneze majore de transport maritime. A mai locuit timp de aproape cinci ani în China, la Beijing, Tianjin și Qingdao, lucrând pentru aceeași companie.
      De foarte tânăr a fost fascinat de fenomenele paranormale, mai ales în contextul vieții cotidiene. Cu o minte creativă și aflată într-o permanentă căutare de noi răspunsuri, a încercat întotdeauna să dea o explicație logică misterelor care învăluie soarta omului.

       Thriller fantasy metafizic? Probabil. Însă eu percep “Să iubești un înger” ca o îmbinare a tuturor genurilor: science fiction, fantasy, paranormal, aventură, acțiune, romantic etc.
      Descrierea de pe copertă și prologul m-au derutat puțin. Eram convinsă că autorul va merge doar pe latura SF, dar m-am înșelat pentru că aici avem de-a face cu fenomene paranormale, călătorii între lumi prin intermediul unor portaluri, intrigă polițistă cu urmăriri ca-n filme, anchete ale FBI-ului, dispute cu membrii lumii interlope, scene de dragoste, trădări.
      Fiind o romantică incurabilă, am apreciat foarte mult că au fost introduse și două povești de dragoste. Dacă la început am crezut că se va trece superficial peste ele, mai târziu mi-am dat seama că tocmai dragostea și formarea acestor cupluri au un rol esențial în intriga cărți. De altfel, lupta pe care o dau personajele pozitive contra lui Torhmon, nu va fi una sângeroasă. Singurele arme împotriva râului vor fi dragostea și lumina. O idee interesantă, nu?

      Mi-a plăcut mențiunea pe care autorul a făcut-o la începutul romanului: ”Intriga se situează la limita dintre normal și paranormal. Acțiunea gravitează în jurul necesității menținerii balanței între negativ, oameni cu vibrații joase generate de gânduri necurate și fapte rele, și pozitiv, oameni pentru care iubirea și gândul bun se află pe primul loc pe scara lor de valori.”

        Acțiunea romanului începe cu momentul în care pe un post de televiziune se dau câteva anunțuri: de câteva ore au loc o serie de fenomene meteorologice neobișnuite de-a lungul coastei Floridei de Sud; în Miami are loc o luptă între bandele locale, iar armamentul pe care aceștia îl folosesc ridică mari semne de întrebare și motive serioase de îngrijorare.
       Între timp, două misterioase personaje, Kenda și Ravenna, discută pe tema intrării dușmanului prin portalul din Bermude, iar intervenția Rezistenței ce a acționat atât în Miami, cât și în Te Annau (Noua Zeelandă) s-a încheiat cu bine, Charez a scăpat nevătămat, dar Kiarh trebuie recuperat imediat. Nu-i așa că sunteți derutați? Așa m-am simțit și eu când am citit acest lucru. Nu înțelegeam ce legătură există între toate aceste evenimente. Cine sunt Charez și Kiarh?
       Aveți puțină răbdare și o să aflați!

sa iubesti un inger 2

        Kiarh Taal (25 ani) este un ranger ce locuiește în Te Annau și duce o luptă contra braconierilor din zonă. De cinci ani lucrează împreună cu Kerry Lander, cea mai bună prietenă a lui. Erau foarte apropiați și petreceau mult timp împreună, însă niciodată nu s-a pus problema să împingă relația mai departe. Nu că nu l-ar fi atras Kerry, însă se simțeau prea bine împreună ca prieteni buni. Și în afară de asta, de mai bine de un an, nopțile îi sunt pline de vise tulburătoare. Visează tot timpul aceeași fată. Fața nu i-o poate distinge, dar îi percepe silueta zveltă și mișcările de feline. Se simte din ce în ce mai sedus de ea. Din păcate, nu știe că Kerry este îndrăgostită de el!

     “Era ceva la Kiarh care o fascina. Poate zâmbetul nevinovat și râsul natural. Sau poate statura sa impresionantă, de peste un metru nouăzeci, cu umeri și brațe puternice. Sau poate dragostea lui față de natură și soare. Sau privirea lui calmă, atât de intensă încât nu puteai să o susții prea mult fără să simți că îți fuge pământul de sub picioare. Emana un aer de bărbăție irezistibilă, de care părea să nu fie conştient.”

        Într-una din zile, Kiarh și Kerry primesc un ordin de sus, să însoțească un turist pe nume Kenda Tau, cineva foarte important, în zona peșterilor. Figura individului i s-a părut foarte familiară lui Kiarh, dar nu-și amintea de circumstanțele în care îl mai văzuse anterior. Ciudat e că tipul îi spune că nu are nevoie de ghid, ci de cineva cu care să se simtă în siguranță, așa că preferă să meargă în peșteră doar cu Kiarh. Însă aici, Kenda îi mărturisește că vizita a fost doar un pretext pentru a-l întâlni și pentru a-i transmite niște informații critice. Veștile sunt șocante!

     “- Părinții tăi ți-au spus deja că ai fost adoptat când erai foarte mic. De fapt, nu că ai fost adoptat ci, mai degrabă, că le-ai fost încredințat. De asemenea, te-au pregătit din timp și ți-au spus că va veni vremea să afli cine ești și cine sunt părinții tăi. Momentul a venit mai repede decât ne așteptăm. Eu te-am încredințat părinților tăi adoptivi acum două zeci și trei de ani, atunci când aveai numai doi ani. Ce pot să-ți spun acum este că, din nefericire, părinții tăi naturali nu mai sunt în viață de mulți ani. Pentru a evita distrugerea ta, tatăl tău mi-a ordonat să te iau și să te ascund cât mai departe. Rolul tău ar fi extrem de important pentru salvarea multor oameni. Planul era să te ascundem până când erai gata de pregătire.
      – Pregătire ?
   – Da. Ai nevoie de o pregătire specială pentru a te lupta cu oamenii lui Torhmon, și mai ales cu el însuși. Antrenamentul tău se poate face însă numai în condiții și cu aparate speciale. Trebuie să vii cu mine.”

    “ – Tu ești fiul lui Kenoha și al împăratului Tazzil, ultimul împărat al lui Gamma Inferior…Nu sunt din lumea asta!“

      Firește că tânărul nu-l crede pe Kenda. Nu-i naiv să plece cu un necunoscut într-un loc pe care nu-l știe, pentru o cauză neștiută! Dar părinții lui adoptivi confirmă spusele tipului. Iar cea mai șocantă veste este că Kiarh are un frate geamăn!

      De fapt, care este povestea? În primul rând, Terra și Gamma Inferior, se află în același spațiu, dar în frecvențe diferite, adică într-o altă dimensiune. Aceasta din urmă, are mult mai multă apă decât Terra, partea de pământ este limitată la o fâșie de 300 de km lățime și câteva mii lungime. Aici oamenii trăiesc pe apă, iar pământul îl folosesc pentru agricultură. În al doilea rând, tatăl natural al lui Kiarh a fost un lider de excepție pentru popor, dar din neant a apărut Holden Torhmon care s-a dovedit o persoană extrem de periculoasă și cu mari puteri. A distrus mulți oameni pentru a prelua conducerea planetei Gamma Inferior. Tazzil a presimțit că sfârșitul îi este aproape, așa că înainte cu câteva zile de căderea ultimul zid de apărare, l-a rugat pe Kenda să îi ia copiii și să-i ascundă cât mai departe de Torhmon. Ajuns pe Terra, Kenda a găsit niște oameni care să se îngrijească de ei până vor ajunge la vârstă optimă când puteau fi recuperați și să se întoarcă împreună să distrugă răul. Chiar dacă Kiarh refuză să-l urmeze pe Kenda, Torhmon nu-i va permite să trăiască. Puterile lui sunt în creștere și știe că există cineva care i-ar putea strica planurile. Nu se va lasă până nu-l va găsi și distruge!

       Însă “ciudaţeniile” continuă! Visele în care lui Kiarh îi apare fata sunt tot mai dese. De data asta îi distinge chipul. Sesizează pericolul de a cădea în mrejele acestei ființe seducătoare, dar voința îl părăsește. Este iremediabil îndrăgostit de ea! Iar într-o zi, pe când era în metrou, se întoarce și privește apropierea de stația următoare. Și pe cine vede în stație? Chiar pe fata din vis! Cine este și ce voia de la el? Mult mai târziu află de la Kenda că seducătoarea apariție este chiar Fareda Nsoromna, mâna dreaptă a lui Torhmon!

        Dar ce se întâmplă între timp cu geamănul lui Kiarh, Charez Taal? Acesta locuiește în Florida și ține o sală de lupte. După ani lungi de luptă cu viața care îl forțase să răzbească singur, nu mai știe ce cale să urmeze. A avut o copilărie fericită și doi părinți minunați. Fusese primul din clasă la învățătură și admirat de ceilalți copii. Dar totul s-a schimbat după accidentul de mașină în urma căruia părinții i-au murit. El a scăpat nevătămat, dar a fost puternic marcat de eveniment. A ajuns într-un orfelinat din Iowa, apoi adoptat de o familie. Lucrurile nu au mers bine pentru că nu s-a putut adapta, astfel că de la 16 ani, Charez a învățat să se descurce și să supraviețuiască pe cont propriu. Mai târziu s-a decis să se apuce de lupte ilegale. Are însă probleme materiale și s-a încurcat cu niște cămătari.

      Necazurile lui iau amploare din momentul în care s-a trezit că este căutat de doi agenți FBI care îi cer ajutorul pentru a-l prinde în flagrant pe Jack Torelli, zis și Skinny, un tip implicat în cămătărie, șantaj, tâlhărie și omor. Aceștia știau că Charez avea mari datorii la Skinny și are șanse să scape cu viața dacă cooperează cu ei. Refuzând să-i ajute, tânărul s-a văzut șantajat de agenți. Dacă nu-i ajută, înfundă pușcăria din cauza pariurilor și luptelor ilegale de full contact.
      Imediat după discuţia cu cei de la FBI, Charez se trezeşte faţă în faţă cu Kenda Tau care îi spune aceeaşi poveste care i-a relatat-o şi lui Kiarh. Fireşte că nu crede nimic!
      Însă lucrurile se complică atunci când apare Skinny, care îl obligă să-i dea sala de lupte în contul datoriei, iar în urma disputei, cămătarul îndreaptă arma spre capul lui Charez și trage. Însă se întâmplă ceva șocant!

     “Căldură continuă să îi cuprindă tot corpul, din interior spre exterior, până în vârfurile degetelor. O unde de vibrație îi cuprinde tot corpul. O sclipire de energie izbucni din interiorul ființe lui vorbindu-i, îndemnându-l să treacă la acțiune, să se miște din calea glonțului. Părea că timpul stătuse în loc și se mișcă în porții mici iar el, Charez, era parte din alt timp care transcendea celelalte fragmente de timp prezent. Se trase scurt în lateral vizualizând glonțul care trecu de lobul urechii lui drepte.”

        Nici bine nu scăpa din calea glonțului, că se trezește față în față cu două namile cu cefele groase și spâni complet, cu ochi negri opaci și cruzi. Habar nu are tânărul că aceștia sunt trimiși chiar de Holden Torhmon, care a descoperit de curând locul unde se ascund membrii Rezistenței și caută să-i prindă pe gemeni, dar și pe șeful Rezistenței, Kenda Tau. Cei doi “oaspeți“ îi cer să vină cu ei, dar în acel moment apare și Kenda și totul culminează cu moartea lui Skinny și fuga acoliților lui Torhmon. Urmărit de agenții FBI, învinuit de o crimă pe care nu a comis-o, hăituit de interlopi, pus pe lista neagră a lui Torhmon, Charez se vede nevoit să-l urmeze pe Kenda.

     După emoționanta întâlnire dintre gemeni, toți trei pornesc spre centru Rezistenței, aflată în mijlocul Australiei, locul fiind și principalul nod de energie, dar și portal de comunicare cu Gamma Inferior (mai există altele două în zona Bermudelor și în centru Mării Diavolului).
       Aici se vor pregăti cei doi frați pe parcursul unui an. Antrenamentul îl vor face cu Ravenna, fiica lui Kenda, mâna dreaptă a acestuia, dar și lider al celulei de Rezistență. Ea va fi femeia de care Charez se va simți foarte atras.

        Însă gemenii vor avea parte de o mare surpriză. Kenda le face o mărturisire cutremurătoare! Mama acestora a făcut parte dintr-un ordin foarte special și extrem de selectiv, numit Ordinul Luces. De câteva sute de ani rămăseseră numai șapte membri în Ordin, însă suficienți pentru a menține echilibru între negativ și pozitiv, între lumină și întuneric. Pentru a deveni membru trebuie niște însușiri deosebite, care nu se dobândesc, ci sunt moștenite. Însă în cadrul ordinului s-a strecurat și un trădător: Torhmon. A fost amețit de putere și s-a decis să se răzvrătească. Dar ce însemnătate au Charez și Kiarh? Se pare că mama lor nu a fost umană în totalitate, ci:”Mama voastră a fost la fel ca și ceilalți din Ordinul Luces. Oamenii de pe Terra îi numesc Îngeri“. Deci gemenii sunt Îngeri ai luminii!

       În lupta contra râului, Kenda încearcă să o întoarcă de parte lor pe Fareda, mâna dreaptă a lui Torhmon, femeia de care s-a îndrăgostit Kiarh. Deși este posedată de energie negativă, asemeni celorlalți Îngeri Negri, ea este o descendentă directă a unui membru al Ordinul Luces.
       Vor fi pregătiți Charez și Kiarh să lupte contra lui Torhmon? Singura cale de a doborâ ura și răzbunarea era cu iubire. Iar descătușarea maximă apare când fiecare dintre gemeni își va găsi perechea ideală și vor forma o unitate de patru entități legate prin iubire.

    “Atunci când iubești pur, curat, când ești relaxat și te gândești mereu la bine, corpul tău transmite o vibraţie înaltă. Asta este valabil pentru orice om, pentru orice ființă și mai ales pentru orice entitate.”
    “Starea de bine, iubirea și lumina erau cele care contau, susținute de abilitatea de a anticipa gândul Îngerilor Negri…
     Se va putea forma acel indestructibil pătrat al iubirii? Să fie Ravenna jumătatea lui Charez? Dar lui Kiarh cine îi va fi jumătate? Fareda sau Kerry? Se va lăsa Fareda convinsă să sară în ajutorul Rezistenței? Vor putea gemenii să-l distrugă pe Torhmon? Vă las pe voi să aflați răspunsul.
      Autorul Claudiu Simion mi-a depășit toate așteptările și m-a făcut să trăiesc totul la intensitate maximă.         Recomand cu căldură această carte atât iubitorilor de SF& fantasy, cât și celor de romance.

       NOTA 10 +

Editura TritonicCartea Să iubești un înger de Claudiu Simion a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Alina

Surse imagini: pinterest.com

by -
7

       Trenul de Trieste de Domnica Rădulescu

Titlul original: The Train to Trieste
Editura: Tritonic
Colecția Cașmir
Anul apariţiei: 2008
Traducere de: Oana Durican
Număr pagini: 257
Gen: Istoric, Dramă
Cotație Goodreads: 3,57

       Trenul de Trieste este un roman atipic, emoționant, scris de o româncă plecată din țară. O româncă ce scrie din adâncul sufletului. Autoarea stabilește cu cititorul o legătură profundă, transmițându-i trăirile la o intensitate maximă. Domnica Rădulescu scrie de la suflet către suflet. Pot spune că am avut un șoc aflând că romanul a fost scris în limba engleză, eu citind, de fapt, varianta tradusă. „Ce importanță are?” veți spune. Are, pentru că am simțit-o atât de aproape pe autoare, de parcă originalul ar fi scris direct în limba mea maternă. Deși mă atrag cărțile despre anumite perioade istorice ale României, nu mă așteptam să-mi placă atât de mult Trenul de Trieste. Și nu numai să-mi placă, ci să mă emoționeze până la lacrimi, să mă facă să devorez fiecare capitol fără să-mi pese că pic de somn la ora 2 noaptea, să mă facă să privesc cuprinsul cu furie, pentru că vederea lui coincide cu finalul poveștii.
        Arthur Golden, autorul celebrului roman Memoriile unei gheișe, spune despre Trenul de Trieste: „Romanul Domnicăi Rădulescu este o călătorie năucitoare către o țară îndepărtată, frumoasă și înfricoșătoare, și o odisee întreprinsă în adâncurile inimii unei tinere fete și a remarcabilei femei în care se transformă.”
         Am luat Trenul de Trieste și nu am mai coborât din el până la destinație. Am citit romanul pe nerăsuflate, dând paginile febril, uitându-mă cu groază că mă apropii de final și nu mi se răspunde la întrebările la care doream cel mai mult un răspuns. O pagină, două, apoi cuprinsul! Nu, vreau mai mult! Dar dacă vă spun la ce întrebări doream răspuns, v-aș dezvălui prea multe.
        Trenul de Trieste prezintă o Românie de-a lungul mai multor ani din perioada comunistă, prin  ochii Monei Manoliu, o femeie cu o poveste de viață remarcabilă. Acțiunea este narată la persoana I, din perspectiva Monei. Romanul seamănă puțin cu Zaira, altă carte care mi-a plăcut foarte mult. Ambele romane prezintă o perioadă tulbure din istoria României, din perspectiva unei femei puternice, extraordinare, care a plecat din țară; ambele personaje s-au stabilit în America, lăsându-și în urmă marea iubire, construindu-și o nouă viață departe de pământurile natale. Până și finalul este asemănător, lăsându-ne să privim cu ură cuprinsul pentru că s-a terminat ambiguu și fără mai multe detalii. Ambele romane mi-au lăsat dorința de a citi o continuare, Trenul de Trieste chiar mai mult decât Zaira.
        Dar să revenim la Trenul de Trieste. Mona Manoliu este o adolescentă de 17 ani din București, care într-o vacanță la mătușa ei din Brașov se îndrăgostește de Mihai, un băiat din acel oraș, căruia tocmai îi murise iubita într-un accident pe munte. Anii trec, ani tulburi, de dictatură, sărăcie și pericole: asasinate la tot pasul, făcute să pară simple accidente, lipsa de încredere chiar față de persoanele apropiate (oricine putea fi informator, securist, agent dublu). Mona este admisă cu succes la Universitate, dar situația devine de nesuportat pentru ea și familia ei; tatăl ei era disident politic, sunt persecutați și urmăriți de un securist care le infiltrează microfoane într-un buchet de garoafe și suspiciunea că Mihai, iubitul Monei, ar fi unul dintre ei crește pe zi ce trece.
         În cele din urmă, Mona fuge din țară, ajutată de o sârboaică, soția unui student de-al tatălui său. Pleacă cu inima strânsă, lăsându-și în urmă familia și iubitul, căruia nu îi dezvăluie în niciun moment planurile de emigrare, de teama de a nu fi securist sau informator. Ani de zile, Mona s-a chinuit cu întrebarea dacă Mihai a fost sau nu unul din ei. Până la urmă va afla răspunsul. Dacă vreți și voi să-l aflați, citiți cartea, chiar merită.
       Ajunge în Iugoslavia, apoi în Italia, prin granița de la Trieste, după care pleacă definitiv în America. Drumul este anevoios, întreprinde tot felul de demersuri pentru a obține viza, este încredințată unor sponsori, adică niște persoane care ajută refugiații să emigreze în America. Întâlnește atât oameni cumsecade, cât și așa-ziși binefăcători, care o ajută doar pentru interesul propriu:
        „Mă sperii cu adevărat, atunci când Ron și Gladys îmi cer să mă convertesc la religia lor și să-l accept pe Iisus Hristos în viața mea, și când mă iau la reuniunile lor în subsolul bisericii unde vorbesc despre avort și despre cum negrii și evreii sunt anticriști și corup țara cu droguri și avorturi și homosexualitate.”
      „Vreau să le scriu să se ferească de cuplurile drăguțe, ca să se asigure că refugiații nu ajung în grupuri religioase ciudate în loc de a fi corect sponsorizați, oferindu-li-se un castron de supă și un pat unde să doarmă.”

        De ce mi-a plăcut acest roman?
        Pentru că este scris cu emoție, cu nerv, pentru că vocea autoarei vibrează din pagini, făcându-te să simți toată gama de emoții.
        Pentru că personajul Mona Manoliu este unul realist, o femeie cu bune și cu rele; departe de eroina perfectă din povești, este o femeie ce a luptat din răsputeri și chiar dacă nu ești de acord cu unele lucruri pe care le face, nu poți s-o condamni sau s-o judeci pentru că o înțelegi și o simți ca și când ar fi lângă tine.
       Pentru povestea Monei și a lui Mihai: o relație desprinsă din realitate, pătimașă, cu momente bune și rele, cu fericire și crize, cu bucurii și supărări.
        Pentru prezentarea contextului social și politic al acelor ani din perspectiva oamenilor simpli, ce le-a fost dat să trăiască în acele vremuri tulburi.
        Până și pentru coperta comercială, aleasă cu inspirație, acea fotografie in sepia sugestivă, cu o femeie senzuală ce privește în zare dintr-o gară, probabil după trenul de Trieste.

        Ce nu mi-a plăcut: finalul ambiguu, pe care totuși îl prefer altuia. Nu pot să spun mai multe pentru a nu strica suspansul, dar mai bine așa decât ceea ce am fost făcuți să credem în ultimele pagini. Finalul care a venit prea abrupt, țipând după o continuare și care m-a făcut să mă înfurii pe bietul cuprins pentru simplul motiv că am ajuns la sfârșit. Privind din altă perspectivă, totuși tocmai acest final ne intrigă, aducând un aer diferit.
        Ca o concluzie, nu pot spune decât felicitări, Domnica Rădulescu! Citind această carte, am conștientizat că sunt foarte norocoasă că m-am născut în această perioadă istorică și nu în alta.

      Citate:
      „Chiar și după colț este o piață și aud ecouri slabe ale vocilor țăranilor care-și laudă roșiile și ridichile, pepenii și cartofii de primăvară. Vara, piața este singurul loc unde mai poți cumpăra mâncare fără să stai la o coadă interminabilă. În România mâncăm mai bine vara.”
      „În alimentare nu găsești nici carne și nici hârtie igienică. Făina, uleiul și zahărul sunt raționalizate. Lumea spune că-i aproape la fel de rău acum, în 1977, ca pe vremea lui Stalin. Cel mai rău e că întâlnești bărbați în haine de piele neagră, cu ochii mici, care te urmăresc la fiecare colț, la fiecare etaj al fiecărei clădiri, și ascultă orice linie telefonică. Vor să afle dacă te plângi, dacă spui bancuri, dacă vorbești cu străinii, dacă te gândești să pleci din țară și de unde faci rost de țigări Kent.
        „Mă spăl pe cap cu apă rece ca gheața, pentru că avem apă caldă doar o oră pe zi sau două ore la două zile și nu trebuie s-o risipim. Uneori nu avem deloc apă, dimineața devreme sau seara târziu. Partidul încearcă mereu să ne determine să economisim ceva, căldură sau energie, împingându-ne frenetic pe drumul utopic al socialismului care va fi făurit într-o bună zi.”
      „Părinții mei își fac mereu griji pentru câte ceva. Vorbesc în șoaptă. Tata se trezește noaptea blestemând securitatea și tușind până când mă tem că o să explodeze.”
       „De fiecare dată când mama mă aduce la școală și mă lasă acolo îmi vine să plâng. Trebuie să port o panglică albă  pe cap; asta face parte din uniforma școlară, o cămașă albastră și un șorțuleț pepit, alb cu albastru. Urăsc panglica albă din părul meu, mă simt ca un ou uriaș când merg la școală, dimineața.”
       „Petea, fiul Anei, a glumit pe seama președintelui la o defilare, l-a imitat la vorbă și în felul în care își mișcă mereu mâinile în sus și în jos. Un bărbat l-a luat deoparte și Ana nu l-a mai văzut timp de o săptămână, după care a venit acasă bătut și cu un braț rupt.”
       „Apoi a vorbit despre cât de frumoase erau toate înainte de război. Primăvara, nimic nu se compara cu livada lor, cu merii și cireșii în floare, ca un colț de rai.
      – Și era libertate, spunea tata bătând cu pumnul în masă.
      Avea lacrimi în ochi și începu să plângă. Mă simțeam rușinată față de el, eram nedumerită și îmi era milă să-l văd pe tata plângând așa. Îl invidiam pentru copilăria în livada de cireși.”
      „Și când scriu libertate știu că mă refer la libertatea pe care am văzut-o în ochii tatălui meu, pentru că nu am văzut niciodată libertatea aceea cu ochii mei. Am auzit de ea de la rude și de la tata ca și cum ar fi un soi de creatură de basm cu părul fluturând sălbatic în vânt. Tot ceea ce scriu este cuvântul libertate. Doar foaia albă știe ce gândesc când scriu acest cuvânt.”
      „Ceaușescu ne dă niște firimituri ca să nu facem scandal. Liberalizarea asta nu e decât praf în ochi, ține minte ce spun.”
       „În diminețile de duminică merg la Ateneu, în Piața Palatului, să ascult concerte de muzică clasică. Mergem cu colegii de liceu, ca parte a orelor noastre de educație muzicală.”
      „Nu mai avem voie să deținem mașini de scris. Sunt ilegale. Un milițian vine într-o seară la noi acasă, să întrebe dacă nu avem una.”
      „Mama face în fiecare seară mâncare de praz. Acum până și pâinea e pe cartelă și mergem la toate alimentarele din cartier căutând cafea. Când nu găsim, mama face ceai negru foarte tare. Îl bem strâmbând din gură, neîndulcit, pentru că am terminat rația de zahăr pe luna asta, fără lămâie pentru că de doi ani nici nu mai știm cum arată o lămâie.”
        „Tresărim ori de câte ori auzim pași pe holul de afară. Tresărim ori de câte ori telefonul sună. Uneori tata spune „Nu răspunde, lasă-l să sune.””
         „Toate sunt impregnate de teroare, tot ce facem și tot ce nu facem, prietenie cu cineva sau despărțirea. Cel puțin tata și oamenii lui, care fug și se ascund în noaptea asta, împărtășesc aceeași teroare.”
         „Vreau să distrug totul și să-i împușc pe toți securiștii și apoi, în sfârșit, să-l împușc pe tiranul care a inventat o asemenea rețea de teroare. Vreau să împușc pe oricine distruge tot ce este frumos și bun în viață.”
       „Se spune că dintre toți refugiații, românii se usucă de dorul locurilor natale și a limbii lor materne. [..] Se spune că atunci când un român din străinătate se întâlnește din întâmplare cu un alt român și aud limba lor maternă, se oprește și plânge chiar acolo, în public, într-o piață din Paris sau din Roma.”
       „Grămada de consoane străine mă fac să mă simt singură și înfrigurată. Limba mea este plină de vocale lungi, rotunde, melodioase, de diftongi și triftongi. Avem chiar și un cuvânt care nu are nicio consoană, doar un șir de patru vocale: oaie. Repet cuvântul oaie în gând, să mă protejez de la avalanșa de consoane dure din jurul meu.”
        „Tot ce am lăsat în urmă și nu voi mai vedea și nu voi mai atinge vreodată strălucește dureros în mintea mea: macii roșii și gălbenelele portocalii din fața casei mătușii Nina, pinii și brazii din Carpați și lanțul lor albastru fără sfârșit, apele verzi violet ale Mării Negre cu scoicile cu perle. Mama cu gesturile ei delicate, care întotdeauna și-a făcut griji, tata cu fruntea lui înaltă și cu ochii albaștri pătrunzători și cu felul lui tandru de a-mi mângâia creștetul capului. Și în centrul tuturor, Mihai stă pe stânca noastră albă, privindu-mă în ochi cu ardoare.”
       „Ca să nu mă pierd în acest oraș al străinilor, port o țară întreagă în mintea mea. Amintirile părinților mei au devenit ale mele, ca și cum eu aș fi trăit copilăria lor, adolescența lor.”
        „Câteodată vreau să fur țara altcuiva și să-mi fie dor de ea.”
      „Mi se pare amuzant că oameni care nu au trăit într-o dictatură încă mai găsesc modalități de a-și face viața mizerabilă unul altuia.”
      „Mă plimb prin ploaie și trec pe lângă o clădire de interes istoric care e în renovare, când mă împiedic de o grămadă de cărămizi. Înjur în românește, cu cele mai dure obscenități din limba română pe care le știu. Mă ajută să mă ridic și îmi spune pe românește că am vorbit foarte urât. Apoi îmi spune:
     – Tu din România. Știu puțină românește. Eu din Iugoslavia.”
     „Să naști, să divorțezi, toate acestea sunt mai aspre când nu ești pe pământul tău natal. Naști și porți doliu și divorțezi, toate într-o limbă străină.”
      „Moartea întotdeauna este urâtă, dar e și mai urâtă când ești departe de casă.”

      Despre autoare:
      Domnica Rădulescu este o scriitoare română stabilită în America. A absolvit Facultatea de Litere, secția „Literatură și Civilizație Engleză” la Universitatea din București. În 1983 a fugit din țară, trecând prin încercări la fel de grele precum personajul său din Trenul de Trieste. A predat la Universitatea din Chicago și în prezent este profesor universitar la „Washington and Lee Virginia University”, una dintre cele mai bune 10 universități din America. A predat și la Cluj, cu o bursă Fullbright.

Editura TritonicCartea Trenul de Trieste de Domnica Rădulescu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Sorina Ciocârlan

by -
8

„Prostie mai mare nu există. Diamante ascunse în nasturii unei haine, trimise în bagajele unei dansatoare.”

Filiera grecească de Bogdan Hrib

Editura: Tritonic
Nr. pagini: 158

     De același autor:
– Seria Stelian Munteanu – Blestemul manuscrisului, co-autor Răzvan Dolea
Somalia, Mon Amour, co-autor Sofia Matei
Ucideți generalul
-3+1, povestiri
Vânătoare de asfințituri pe strada 42, povestiri
– Volume independente – Ultima fotografie, roman
Terapie pentru crimă, roman, co-autor Kiki Vasilescu

          Am ocazia să citesc pentru prima dată o carte scrisă de autorul Bogdan Hrib, după ce am fost ispitită de recenzia la romanul Ultima fotografie și de interviul altfel, apărute la noi pe site, aşadar încep Filiera grecească, volumul I al seriei Stelian Munteanu. Fiind într-o perioadă aglomerată, am încercat să mă concentrez la ceea ce citesc. Am rămas plăcut surprinsă încă din primele pagini de naturalețea scriiturii, de acel flow al cuvintelor într-un mod simplu și plăcut pentru o lectură ușoară.


         Stelian Munteanu lucrează ca purtător de cuvânt al Poliției Judiciare (jurnalist). O crimă îi întrerupe vacanța în Grecia – Paralia, o vacanță mult așteptată după prea mulți ani fără concedii, stres, oboseală, divorț.  Nu știu de ce imaginea personajului m-a dus cu gândul la faimosul detectiv Colombo. Fiind nevoit să ancheteze o crimă în calitate de polițist român, suspectul fiind tot un cetățean român.
Suspectul Daniel Ioan Manole – 23 ani cunoaște o dansatoare într-un bar, Tania (victimă), se îndrăgostește de ea după nici o săptămână petrecută împreună și hop se trezește într-o încurcătură, una de proporții fiind suspectul principal al crimei.
Tatiana Sevcenko alias Tania este o rusoaică de aproximativ 25 ani, dansatoare. Singura persoană care o cunoaște este prietena ei Galia Kalughina (rusoaică şi dansatoare) puțin peste 20 ani. Ciudat e că deși era vară Tania purta cu ea o blană scumpă.

       Iannis Theodopoulos este inspectorul șef de poliție cu care Stelian trebuie să coopereze. Amândoi încearcă să descopere dacă Manole este implicat în crimă, acesta este ajutat de Nora Popescu și soțul ei Mircea mai în vârstă cu 15 ani ca aceasta, spre 60 ani, om de afaceri, foarte bogat și influent, care la un moment dat fug din Paralia.
Lăsând la o parte faptul că e vorba de o anchetă pentru crimă, autorul introduce haz, o urmă de umor românesc pe meleaguri străine.
La o masă alăturată, o familie românească și supraponderală-tată, mamă și doi băieți – comandă ceafă de porc cu cartofi prăjiți și hamburgeri pentru copii, plus două beri și cola… Ciudat, lui Munteanu îi era rușine pentru compatrioții săi. Dar în fond e treaba lor, n-o să mă apuc să le fac eu educație. Mare prostie să mănânci porc când poți avea pește proaspăt. E și mai sănătos, și…..” tipic românesc să ne uităm în straița vecinului.
Mihail Sergheevici Pușkin zis Mișa e rus, fost agent FSB, KGB, apare în momente cheie, aduce un motiv pentru crimă, traficul de diamante scumpe și recomandă să se ceară sfatul unei specialiste în mineralogie Eleni Papastergiu, profesor la Universitatea din Salonic, grecoaică, 30 ani.
Mi-a plăcut grecoaica, femeie cu coloană vertebrală, oare Stelian o place și el?
Mai apar câteva personaje importante în investigații, ancheta se mută la București, după la Viena. Întrebări, anchete, indicii, acțiuni, amenințări care plutesc în aer, împușcături. Mi-a plăcut combinația Româno-greco-austriacă.

        „Prostie mai mare nu există. Diamante ascunse în nasturii unei haine, trimise în bagajele unei dansatoare.
–Să fie traficul de diamante motivul crimei?
– Stelian se transformă dintr-un purtător de cuvânt într-un adevărat detectiv (Colombo)?
Autorul păstrează o urmă de mister până la finalul cărții unde criminalul se dovedește a fi… surpriză, nu vă spun, eu nu mă așteptam și vă invit să citiți cartea pentru a descoperi.
Felicit autorul și cu siguranță am să completez seria. Îmi place dragul meu „detectiv Colombo”
Nota mea pentru această carte este 10.

Editura TritonicCartea Filiera grecească de Bogdan Hrib a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Vero

by -
9

Vânătoare de asfinţituri pe stradă 42 se referă la întâmplările trăite intens de personaj într-o călătorie în New York.

Vânătoare de asfinţituri pe Strada 42 de Bogdan Hrib

Editura: Tritonic
Număr pagini: 112

       Bogdan Hrib s-a născut în 1966, la Bucureşti. Deşi a absolvit Facultatea de Construcţii Bogdan HribCivile, nu a lucrat niciodată ca inginer. Fotograf şi jurnalist, a publicat reportaje, interviuri şi recenzii de carte, iar în 1993 a fondat Editura Tritonic. A fost consilier editorial la Crime Scene şi la Publicaţiile Flacăra. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociaţiei Profesioniştilor în Relaţii Publice şi cadru didactic asociat la Facultatea de Management din cadrul SNSPA.
        De asemenea, este coordonator de proiect pentru Mystery &amp; Thriller Festival.
     A publicat mai multe romane, pe câteva şi le-a reeditat spre sfârşitul anului trecut, când a adăugat şi o carte nouă de povestiri. Toate au apărut la editura Tritonic.
     “În ceea ce priveşte arta scriitoricească, Bogdan Hrib a scris seria poliţistă Stelian Munteanu, din care fac parte volumele “Filiera grecească”, “Blestemul manuscrisului”, “Somalia, Mon Amour, “Ucideţi generalul” şi “Vânătoare de asfintituri pe Stradă 42″; “Ultima fotografie, “Terapie pentru crimă, “3+1România Noir. O antologie de povestiri mystery &amp; thriller.

      Prezentare carte:

     “Sunt cinci povestiri, una dintre ele dă numele cărţii. Cea care dă numele volumului este inedită, celelalte patru au mai apărut în urmă cu trei ani în volumul „3+1”. „Dacă nu aţi citit precedentul volum şi dacă vreţi să aflaţi ce-a mai făcut între timp Stelian Munteanu – spune autorul –, vă invit să-l răsfoiţi pe acesta. Poate vă convinge să-l cumpăraţi.”  


     Ca o primă impresie despre cartea d-lui Bogdan Hrib. Se citeşte uşor, constituie o lectură agreabilă, cursivă, pe înţelesul tuturor. Datele tehnice sunt accesibile, nu încarcă lectura, o fac, poate un pic mai specială. Cele cinci povestiri sunt fragmente scurte din viaţa personajului Stelian Munteanu scrise într-o asemenea manieră încât ai impresia că te afli alături de el şi le trăiţi împreună! Personal acest aspect eu îl numesc talent. Acestea fiind spuse, doresc să vă prezint în linii mari aceste povestiri, unele hazlii, altele terifiante şi pline de mister!
      Prima poveste intitulată Bicicleta roz începe astfel: “Această poveste nu este o reclamă şi nici nu este vreo invenţie de-a mea…Am trăit întâmplările anul trecut, prin vară, atunci când speram că toate activităţiile mele obligatorii se stinseseră şi voi putea să mă bucur în linişte de un pic de vacanţă cu Sofia. Dar nu a fost aşa.”
       Un prieten, Toni este numele lui, îl sună să vină în Copenhaga pentru a-l ajuta într-o problemă pe care el o numeşte “urgenţă”. Dă curs invitaţiei, se întâlnesc într-un bar unde el remarcă la intrarea în localul respectiv o bicicletă roz. “Chiar la intrare, lângă cele patru trepte acompaniate de o balustradă de fier forjat, o bicicletă roz stă sprijinită de zid, într-o atitudine de supremă abandonare.“
       Urgenţa pe care prietenul Toni o avea constă, de fapt într-o rugăminte, un pic jenantă, aceea de a-l ruga să îl ajute să înveţe să meargă pe bicicletă….După replici amuzante, hotărârea este luată, închiriază o bicicletă pentru el, Toni cumpără una şi încep lecţiile… Bicicleta roz devine pe parcursul povestirii, un fel de Fata Morgana, o văd, ba nu o văd, o urmăresc…Vorbind despre proprietara bicicletei dialogurile sunt cam aşa: ”Mă întreb dacă se îmbracă tot în roz…M-ai făcut curios. Parcă ziceai că eu mă uit după fete…Tu, nu eu. Mă gândeam că îţi poţi găsi jumătatea…roz! O zână blondă şi roz !” Povestea se termină cu un uşor accident, unul cade pur şi simplu de pe bicicletă, celălalt loveşte un stâlp în încercarea de a prinde….. bicicleta roz!


    A două povestire denumită “Ziua în care nu s-a întâmplat nimic”, este terifiantă. Ajuns la destinaţie, după o călătorie cu trenul din Iaşi în Bucureşti, în Gara de Nord asistă la un măcel declanşat de un bărbat înarmat  ”Ţine în fiecare mână o armă cu ţeavă scurtă. Cartuşele goale zboară dezordonat, gloanţele lovesc în plin. Urlete. Are câte un Uzi sau ceva asemănător. Duc din nou mâinile spre buzunare pipăindu-le prin haină, apoi spre centură. Nimic. A fost reflex întârziat, de a cauta o armă. Dar nu mai port armă de mult timp. N-am motiv. Nu m-a mai căutat nimeni pentru vreo aventură. Despre piraţi se fac filme, nu se mai pun bombe, războaiele au fost evitate, e criză. Şi războaiele sunt în criză. Criză şi atât. Un cuvânt tembel.” 
“O clipă, rafalele se opresc şi urletete ating paroxismul. Îl văd, stând pe mijlocul peronului – eu sunt încă ascuns după stâlp – cum aproprie armele de centură şi face două mişcări. Reîncarcă. Demenţă continuă.” Urmăriri, încercarea de a identifica persoana responsabilă şi consecinţe nefaste sunt ingredientele aceste povestiri. Finalul el, vă las să îl aflaţi d-voastră.


    Cea de-a treia povestire este surprinzătoare. Moartea unui om de cultură, ne vorbeşte despre o lansare de carte ”la care mă duc fără chef pentru că afară este caniculă“, spune autorul, lansare care se transformă într-o crimă cu premeditare, una pe care o face amicul lui, cel care îi face şi invitaţia! Stupoare, mister, sentimente amestecate şi în final multă milă.
      –“Loren, nu înţeleg. Nu am înţeles care a fost sensul, rostul…De ce?
    – De ce? Simplu, înţelegi foarte bine. Pentru ce nu am mai suportat. Pentru ce s-a umplut paharul. După douăzeci şi ceva de ani, nu am mai suportat. Cineva trebuia să le dea o lecţie. Poate se vor schimba.
     – O lecţie?! Cui ?
     – Ăstora ! Autorilor!
     – Împușcând un autor în cap la propria lansare?! Absurd!
     – Nu, corect… Eficient! Cu impact.
     – Amice, eşti nebun!”
     Finalul este surprinzător şi de impact.


    Înainte de a încheia această prezentare doresc să spun câteva cuvinte despre povestea care dă titlul aceste cărţi şi care este cea mai frumoasă dintre ele, părerea mea, desigur. Vânătoare de asfinţituri pe stradă 42 se referă la întâmplările trăite intens de personaj într-o călătorie în New York.
   “New York este un oraş uriaş. Asta e o propoziţie stupidă.“ Aşa începe povestirea, de aici încolo totul devine misterios, te lasă cu întrebări, situaţia devină incertă şi pe alocuri de necrezut. O poză făcută într-un moment de relaş poate avea consecinţe nebănuite. Nu vă spun mai mult, vă las să aflaţi singuri citind acesta povestire captivantă. Recomand cu căldură această carte şi vă doresc lectură plăcută !

Editura TritonicCartea Vânătoare de asfinţituri pe Strada 42 de Bogdan Hrib a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Iliuța Raduți

Câştigător la concursul Camera obscură de Anamaria Ionescu

Listă participanți la extragere prin random.org

1.Antonica Andreea
2.Gal Vanessa
3.Bituleanu Larisa
4.EmM Coman
5.I. Georgiana
6.alex
7.Ema
8.Dragan Andreea-Cristina
9.Daniela Cusa
10.Iulia
11.Radu C
12.horade
13.Stefania
14.Catalina Dumbrava
15.Nicoara Raluca
16.Baciu Roxana
17.Martinchi Andreea
18.Simiis
19.iobanicu
20.dana71
21.Emilian S

castigator la concursul Camera obscura de Anamaria IonescuCâstigătoare este Catalina Dumbrava/Fb: Catalina Dumbrava

Premiul oferit: Camera obscură de Anamaria Ionescu (carte cu autograf)

Camera obscura de Anamaria Ionescu-Editura Tritonic

Aşteptăm pe adresa de e-mail: literaturapetocuri@gmail.com datele de contact : nume, prenume şi adresa de livrare validă pentru a fi expediat premiul  de către autoare.

Câştigătorul să îşi verifice adresa de e-mail (validă), având la dispoziţie 5 zile să răspundă, dacă nu, premiul se reportează şi va fi alocat altui câştigător printr-o nouă extragere. Adresa de livrare unde trebuie să ajungă coletul să fie una validă. În cazul în care coletul nu va fi ridicat de la poşta română, nu se mai retrimite.

ANUNTĂM CÂŞTIGĂTORUl O SINGURĂ DATĂ PRIN E-MAIL

Şi nu uitaţi, vă rugăm după ce ridicaţi premiul să ne anunţaţi.

Vă mulţumim pentru participare

Mili & Iasmy

%d bloggers like this: