Tags Posts tagged with "eşarfă"

eşarfă

O soacră, o pisică şi o eşarfă!

   Ne-am cunoscut în urmă cu șase luni, într-un moment când o relație era ultimul lucru la care mă așteptam: făcusem pană undeva, la ieșirea din Iași. Dintre toate mașinile care treceau pe șosea, cuiul acela a trebuit să intre în roata mea. Fiind o șoferiță responsabilă, am scos triunghiurile reflectorizante, am dat pe avarii și am început să fac semne celorlați șoferi, sperând că cineva își va face milă de o biată femeie la ananghie și o va ajuta. Spre disperarea mea, singurul efect al agitației a fost că m-au claxonat câțiva tiriști. Să desfac singură roata, nici vorbă! După jumătate de oră, timp în care m-am umplut de nervi, a oprit el, Dorin. Era în salopete de lucru, unsuros și bărbos – omul perfect pe care să mă descarc. A schimbat roata, mi-a recomandat o vulcanizare, la care am plecat fără măcar să-i mulțumesc omului pentru ajutor. Și a cui era vulcanizarea? A unsurosului, desigur! Așa, ca să mă fac de râs și mai mult. Am stat la povești și ne-am plăcut.

   Iată-mă acum în situația nefericită în care trebuie să fac cunoștință cu ai lui. Din câte am aflat, maică-sa are mania curățeniei, e cochetă și-i place să aibă ultimul cuvânt. Asta mă îngrijorează puțin, căci vreau să fac impresie bună; de fapt, să nu par nici prea-prea, nici foarte-foarte… . Trebuie să am mare grijă cum mă voi îmbrăca. Suntem invitați la cină, peste trei zile. O fi ziua ei de naștere? Să îi cumpăr ceva sau să mă rezum la flori? Am ales să îi comand de pe Answear.ro o eșarfă. Dacă nu îi va plăcea culoarea, măcar va aprecia brandul. Am fost la coafor, mi-am vopsit părul într-o nuanță naturală, mi-am făcut manichiura (evident, în nuanțe „cuminți”).

   Azi e ziua cea mare. Am mai avut asemenea emoții doar când s-au afișat rezultatele la bacalaureat. M-am machiat discret, mi-am strâns părul în coc, m-am îmbrăcat cu o rochie elegantă, cu un decolteu adânc în spate, asortată cu pantofi cu toc. Ținuta aceasta mă face să par mai înaltă și stilată. Astfel împopoțonată, parfumată și stresată, cu un buchet de flori într-o mână și eșarfa frumos ambalată în cealaltă, mă întâlnesc cu Dorin, care mă așteaptă deja de jumătate de oră în fața blocului. Îl văd cum ridică o sprânceană și se străduiește să nu pufnească în râs.

Dar tu unde mergi așa gătită? mă întreabă amuzat, studiindu-mă din cap până în picioare.

La mă-ta, îmi vine să-i răspund, dar mă rezum la un zâmbet stângaci.

   Pe drum, el vorbește întruna, îmi povestește despre familia lui, despre casă, o pisică isterică și altele, dar eu nu-l mai pot auzi. Cum poate el să fie atât de relaxat, când eu mă dau de ceasul morții? Ca să mă liniștesc, mă imaginez pozând pentru un challenge cu premii garantate, #WeAreTheAnswear. Nu e cazul să-mi apară păr alb și riduri tocmai acum, când urmează să dau ochii pentru prima dată cu soacra.

   Ajungem în fața unei case cu un singur nivel, peste al cărei gard nu se vede decât acoperișul. Curtea imensă e perfect curățată, iar bolta de viță de vie din fața casei nu mai are nicio frunză, chiar dacă încă e septembrie. Ferestrele strălucind la soare invită, parcă, păsările să se izbească în ele, iar în casă… În casă – un amestec de mirosuri: de spray de mobilă, detergent de covoare, odorizant de cameră. Deja simt că mi se face rău! Și apare ea! O femeie ușor supraponderală, vopsită blond, cu o dungă zdravănă de dermatograf la ochi ne întâmpină zâmbind afectat.

   Bună! Ați văzut că am scăpat de căratul frunzelor din toamnă? Le-am tăiat pe toate, cu foarfecele! recunoaște, mândră de isprava proprie.

   Nici nu știu cum să reacționez; să o felicit, ca să-i dau satisfacție sau să râd prostește! Îi înmânez florile și realizez că am uitat eșarfa în mașină. După câteva minute, în care se presupune că m-am acomodat, mă scuz și mă întorc la mașină, să iau cadoul. Sub bolta sărăcită de frunze, precum capul lui Smeagol din Stăpânul inelelor, simt o usturime pe spate și aud cum rochia mea face poc!, apoi se lărgește considerabil.

   Pisica! Pisica isterică m-a atacat. Nu îndrăznesc să țip, însă fug înlăcrimată la mașină, unde constat dezastrul: în zona spatelui unde a aterizat pisica, se văd câteva dungi sângerii proaspete, iar rochia atârnă neputincioasă, cu fermoarul rupt. Îmi aduc aminte de toți sfinții bunicii și-ai bunicului, îmi vine să pornesc motorul și să fug în lume, însă îmi vine o idee. Cu degete nervoase, scot eșarfa din ambalaj, o rulez și mi-o pun în talie pe post de curea. Poftim cadou! Așa-ți trebuie, dacă vii fără echipament pe teren minat! Găsesc pe bancheta din spate geaca din jeans a lui Dorin, o îmbrac și îi suflec mânecile. Îmi scot agrafele din păr și le folosesc pe post de ace de siguranță, pentru a susține cureaua improvizată,  iar părul desfăcut îl ciufulesc ușor cu mâna. Un retuș rapid al machiajului în oglinda retrovizoare și sunt ca nouă!

   La apariția mea în noua ținută, soacra răsuflă ușurată. Hai, că îți stă mai bine așa, nu mai pari o înțepată de la oraș. Scoate-ți pantofii ăia și vino să mă ajuți să pun masa!

   Nu a ieșit cum mi-am închipuit, dar… tot răul spre bine. Am găsit un truc de moment care să mă scoată din încurcătură și-am reușit să mă fac plăcută de mama lui Dorin. Câteodată, o soluție inopinată se dovedește cea mai bună. Există infinite posibilități de a testa moda sau articolele vestimentare, iar Answear.ro le premiază cu vouchere și carduri cadou, în challenge-ul despre care vorbeam mai sus. Particip și eu cu marea aventură pisicească. Sper, însă, că voi câștiga acel superb Fiat 500. Dacă aș face pană cu el, câți mi-ar sări oare în ajutor?

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 15

Sursa foto: answear.ro

Viața ca o pereche de pantofi cu toc

   Am fost odată, când am fost, că, dacă n-aș fi fost, nu aș povesti… Eu nu sunt de când sunt oamenii, ci mai aproape cu vreo două-trei zile, de când se încheia haina până la ultimul nasture și tot îți părea că e frig.

   Am fost pe-atunci opincă în picior de nevastă și-i țineam de cald iarna și de răcoare vara. Subțire-i era piciorul, dar și mai și îi era mintea; plângea, sărmana, ca mușcată de șarpe, uitându-se la un drob de sare…

   — De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi o să mi-l omoare!

   Și-uite așa, și-a pus singură opinca în obraz și dusă am fost…

   Și-am mers, și-am tot mers, ani și vieți de om, și iată-mă acum pantof cu toc, în picior subțire de… damă. Dă-i unei femei o pereche de pantofi și va cuceri lumea!, a spus odată o blondă superbă, cu eşarfă la gât, rochie vaporoasă și ochiul umezit de emoție. Cât am fost la ea, am dus o existență palpitantă. Într-adevăr, blondina a cucerit lumea. În preajma ei, bărbații deveneau stângaci, ca niște clovni patetici, femeile o imitau, babele scuipau în sân și băteau metanii.

   Acum, pot spune că mi-am depășit și eu condiția; două fete istețe, Milica și Iasmina, au pus literatura pe tocurile mele și-au urcat-o pe blog. La început, m-am cam împiedicat; unele volume sunt grele, uneori, câte-un autor țipă că nu vrea tocuri, că-i bărbat…. E greu să ții literatura sus, pe toc, cu eleganță, mai ales când ai vreo două mii de spectatori în fiecare zi…

   Ca să rezist efortului, am nevoie de sprijin. Nu mă pot plafona, închisă într-un chenar albastru. Așa că îmi iau cuvintele la spinare și plec în căutare de parteneri. Primul popas îl fac la chic-elite.ro, pradă Tentațiilor Corinei Ozon, scriitor, trainer relații interpersonale și unul dintre mentori. Poate dura două minute să iei o decizie bună și un an să iei una proastă, spun ei. Așadar, să discut cu persoane calificate și unse cu toate alifiile nu trebuie ratat. Este suficient să îmi fac cont pe chic-elite.ro și să mă alătur discuțiilor on-line, unde pot primi sfaturi utile. În drumul meu spre promovare, o pisică neagră îmi taie calea! Vai, trei ani de noroc! Pisica asta e purtătoare de poezie pe tocuri! Mi-o și imaginez stând în leagăn și torcând liniștită, pe subseară, cu o carte bună, pască și o cană cu lapte alături. Poate-i propun să-mi devină blogger partener într-ale literaturii. Ea își publică creațiile literare, eu le promovez pe blog.

   Am auzit despre mine ceva ce m-a umplut de mândrie: uită-te la pantofi, ca să știi cum e omul. Pot fi de firmă, ieftini, noi sau rupți, important e sa fie curați. Înseamnă că și logo-ul trebuie să strălucească! Pantof roșu-pasional, stilizat, realizat parcă prin încondeiere, cu o pană de scris pe post de toc. Ăsta-s eu! O îmbinare armonioasă între literatură, eleganță și stil.

Logo realizat de Roxana Cernea-Pictez Pereţi

Imagine realizată de artist designer  Petroschi Bianca

   Oare ce-mi rezervă viitorul? Dacă încerc a etira imaginația, mă văd partener SuperBlog 2018, între cei mai buni.

Și când te gândești că la început eram opincă!

 

 

Foto copertă articol: imagine realizată de artist designer Petroschi Bianca

Articol scris pentru competiţia Spring SuperBlog 2017. Proba 18
%d bloggers like this: