Tags Posts tagged with "food"

food

by -
4

Meniu: (ciorbă de mazăre verde, creier natur cu garnitură,prăjitură:rondele cu cremă de nucă)

1.Aperitiv: ouă umplute

-4-5 ouă fierte tari curăţate şi tăiate pe lungime
-1 pateu mic, 1-2 linguriţe de muştar, 4-5 linguri de maioneză (cu cartof) şi 400 gr smântână (mai grasă)
-într-un castron amestecăm gălbenuşul cu pateul şi muştarul, potrivim de sare şi piper şi umplem jumătăţile, le aşezăm într-o caserolă mai mare, eu le pun cu umplutura în jos
-facem un sos din maioneză şi smântână, puţină sare şi piper, pe care îl turnam peste ouă şi punem caserola la rece

2.Ciorbă de mazăre verde:

-dăm pe răzătoarea fină 2 morcovi şi un pătrunjel şi le punem cu puţin ulei în oală la călit
-adăugăm un borcan (sau o pungă de mazăre), apă şi condimente şi punem la fiert
-când ingredientele sunt fierte adăugăm amestecul de verdeaţă, mai lăsăm să dea câteva clocote şi putem drege cu smântână
-dacă vă place puteţi pune în ciorbă nişte găluşcuţe micuţe
-găluşcuţele le faceţi dintr- un ou bătut bine, amestecat cu făină, se pune cu linguriţa mică în ciorbă

3.Creier natur cu garnitură:

-curăţaţi creierul de toată pieliţa (dacă îl lăsaţi să stea puţin în apă rece cu un pic de sare îl puteţi curata uşor)
-puneţi creierul în cratiţă cu puţin ulei, condimente şi puţină apă
-aveţi grijă că se face foarte repede, mai adăugaţi apă pe măsură ce scade
-ca şi condimente eu pun sare, piper multicolor, puţin cury, boia (opţional), puţin oregano şi cimbru, dar folosiţi ce condimente vă plac
-se poate servi cu garnitură de cartofi piure sau orez
-eu pun puţină lămâie pe el când îl mănânc

4.Prăjitură: Rondele cu crema de nuca

-1/2 kg făină+3 gălbenuşuri de ou+1 margarină+un pic de sare+un praf de copt=le frământăm (dacă e nevoie cu puţină apă sau 1-2 linguri de smântână) şi lăsăm aluatul să stea cam ½ oră
-întindem o foaie de ½ cm, o tăiem rondele cu un pahar mai mic şi le coacem, apoi le lăsăm să se răcească
-crema: 100 gr unt, frecat spumă cu 200 gr zahăr praf +150 gr nucă măcinată+o esenţă de rom (opţional)
-se lipesc rondelele câte 3-5 cu crema, se îmbracă şi pe margine cu cremă şi se dau prin nucă măcinată

Poftă Bună!

by -
8

Meniu: (salată boeuf, friptură de vită, prăjitură cu miere)

1.Aperitiv: salată boeuf

-zarzavatul şi carnea (fierte în supa de vită) le tăiem bucăţele cât mai mici şi le punem într-un castron
-3-4 cartofi fierţi şi tăiaţi mărunt îi punem în castron (eu prefer să fierb cartofii curăţaţi nu în coajă, cu puţină sare şi vegeta sunt mai gustoşi)
-3-4 castraveţi mari muraţi îi tăiem mărunt şi-i adăugăm în castron (eu folosesc ţelină murată)
-adăugăm 2 linguriţe de muştar, maioneză (cu cartof) şi dacă e necesar puţină sare şi piper
-punem salată în bol sau pe platou şi ornăm cu felii de gogoşar şi castraveţi muraţi

2.Supă de vită:

-strecurăm zeama în care am fiert carnea şi zarzavaturile
-fierbem în apă cu sare, tăiţei sau găluşte de gris, strecurăm, punem în supă şi lăsăm să dea un clocot

3.Friptură de vită:

-tăiem carnea felii puţin mai groase şi o condimentăm cu câteva ore înainte (chiar cu o zi)
-eu fac un amestec din: sare, piper, cury, praf de chimen, praf de coriandu, cimbru, oregano, salvie, boia dulce sau picantă, ghimbir praf (folosiţi ce combinaţie de condimente vă place)
-punem carnea în tavă, apă cât acoperă bine carnea, un păhărel de alcool (coniac, vodka, gin-frăgezeşte carnea)
-lăsăm carnea până se moaie bine şi se rumeneşte (dacă e nevoie mai adăugăm câte un pic de apă)
-puteţi şi fierbe carnea în cratiţă cu apă şi alcool până se moaie şi abia apoi s-o puneţi în tavă la cuptor(cu zeamă)
-serviţi cu cartofi piure sau orez

4. Prăjitură cu miere (VERO)

– 7 linguri miere, 7 lapte, 250 gr zahăr, 125 gr margarină tartinabilă, se fierb – 2 ouă bătute, 1 linguriţă bicarbonat, 1 linguriţă amoniac, făină cât cuprinde, se amestecă toate. Se coc 4 foi pe dosul tăvii.

Crema 3 ouă bătute pe aburi cu 250 gr zahăr până se întăreşte, când e rece se amestecă cu 1 pachet margarină tartinabilă. Se pune o foaie, crema ,foaie, gem de prune, foaie, crema, foaie. Deasupra se presară zahăr praf. Se lasă până a două zi înainte de a fi tăiată.

Poftă Bună!chef

by -
18

Bomboanele Brigadeiro-bomboane specifice Braziliei

  Delicioase şi ciocolatoase, aceste bomboane au un gust minunat şi ambalate într-o cutiuţă cu fundă pot constitui cadoul perfect pentru Crăciun sau pentru o aniversare. (eu m-am inspirat de aici):

Ingrediente:

– 1 cutie lapte condensat (395 ml.);

– 50 g. cacao neagră;

– 50 g. unt nesărat;

– câteva linguri cacao pentru decor. (se pot folosi şi ornamente din ciocolată).

Mod de preparare:

1) Într-o crăticioară topim untul împreună cu laptele condensat şi le lăsăm până ce amestecul se încălzeşte.

2) După ce untul s-a topit complet, adăugăm cacao şi omogenizăm cu un tel pentru a sparge eventualele cocoloaşe.

3) Fierbem amestecul la foc mic timp de 25 de minute sau până ce devine o compozitie groasă. Cât timp stă pe foc amestecăm continuu pentru a nu se lipi compozitia şi mai apoi arde.

4) Transferăm crema într-un bol şi o lăsăm să se răcească, după care o dăm la frigider cam 1 oră, o oră şi jumătate.

5) Ne ungem mâinile cu ulei şi formăm biluţe după plac din compozitia răcită.

6) Tăvălim bomboanele prin pudră de cacao şi le servim.

Poftă Bună!

by -
6

Meniu-(Ciorba de conopidă,paste cu sos,ciocolată de casă)

1.Aperitiv: salată de crudităţi

-1-2 morcovi, o gulie date pe răzătoarea fină le punem într-un bol
-1-2 mere le dăm pe răzătoarea mare şi le punem în bol
-adăugăm după gust puţină sare, puţin zahăr (dacă e necesar), oţet după gust (e foarte bun Kalamata cu un gust uşor afumat) şi după preferinţe pătrunjel sau mărar, rucola tăiate ff mărunt
-se poate mânca aşa sau cu 1-2 linguriţe de maioneză sau smântână

2.Ciorbă de conopidă:

-o conopidă potrivită, o curăţăm, o desfacem buchetele cât de mici vrem şi o spălăm
-1-2 morcovi, 1 pătrunjel, 1 păstârnac le dăm pe răzătoarea fină şi le punem cu puţin ulei să se calească (în oală)
-adăugăm conopidă, apă şi punem la fiert cu condimente (sare, piper, cury, praf de chimen, praf de ghimbir)
-când legumele sunt aproape fierte adăugăm amestecul de verdeţuri
-când ciorba e gata o dregem cu smântână (sau cu ce obişnuiţi)

3.Paste cu sos:

-un pachet de paste fierte şi scurse
-pentru sos: curăţăm 1-2 cepe le tăiem mărunt şi le punem puţin la călit, adăugăm carnea măcinată, 1-2 pahare de apă şi lăsăm să fiarbă
-adăugăm condimente (sare, piper, cury, praf de chimen, praf de ghimbir, praf de coriandru, frunze de oregani, cimbru şi 1 linguriţă de boia)
– când carnea e aproape fiartă punem o lingură de alcool (gin, coniac, vodka) şi 1-2 linguri de pastă de roşii, sau bulion cum vă place
-când sosul e gata adăugăm smântână sau iaurt
-dacă vă plac ciupercile când căliţi ceapa puneţi şi o cutie de ciuperci
-eu obişnuiesc să amestec pastele cu sosul, pentru că aşa mi se pare că se absoarbe mai bine aroma

4.Ciocolată de casă:

-250gr zahăr, 125 gr margarină, 125 ml apă, 400 gr lapte praf, 5 linguri cacao, 1 lingură oţet
-se fierbe apa cu zahărul şi oţetul, se ia de pe foc se pune margarină şi se amestecă până se topeşte
-laptele praf şi cacao se dau prin sită şi se amestecă cu prima compoziţie
-într-o tavă punem celofan umezit uşor, turnam ciocolată (vedeţi să fie cam de un deget bun grosime) şi o lăsăm să se răcească, apoi o tăiem bucăţi
-se poate adaugă 1 linguriţă de cafea, sau puţină esenţă de rom, sau stafide, alune, depinde de preferinţe

Poftă Bună!chef

by -
10

Pancakes-sau mic dejunul americanilor

Probabil cel mai celebru mic dejun al americanilor. Se pregăteşte, de obicei, în dimineţile weekend-urilor şi se serveşte cu miere, ori fructe.

Ingrediente:

-1 banana;

-1 ou mare;

-4-5 linguri faina alba;

-esenta de vanilie.

Mod de preparare:

1) Zdrobim cu o furculiţă banana;

2) Adăugăm faina cernută şi omogenizăm bine;

3) Punem peste amestecul de banana şi faină, oul şi esenţa de vanilie care va parfuma clătitele americane. Amestecăm;

4) Într-o tigaie punem un cubuleţ de unt şi îl lăsăm să se încingă bine;

5) Turnăm câteva linguri din compoziţie în tigaie şi preţ de câteva minute le prăjim bine. Întoarcem clătitele şi le mai lăsăm câteva minute şi pe partea cealaltă;

6) Procedăm astfel până ce terminăm toată compoziţia. Dacă vreţi le puteţi decora cu frişcă, bucăţi de fructe proaspete sau confiate, ori miere.

Poftă Bună!pancakes1

by -
7

Meniu:(Toast cu ananas, perişoare cu sos, prăjitură Rafaelo)

1.Aperitiv: Toast cu ananas (Vero)

-pâine toast, brânză topită sau unt (după preferinţe), şuncă presată feliată, ananas rondele (compot), felii de brânză topită (pentru sandwiciuri)
-prăjim feliile de pâine, le ungem cu brânză topită sau unt
-pe fiecare felie unsă punem o felie de şuncă, o rondea de ananas şi o felie de brânză topită
-aşezăm toate bucăţile de pâine într-o tavă şi le dăm la cuptor să se rumenească
-este deosebită combinaţia de dulce-sărat

2.Ciorbă de perişoare:

-călim legumele dorite tăiate cât mai mărunt în puţin ulei
-puteţi pune orice combinaţie de legume vă place
-adăugăm apă şi condimente (sare,piper,cury,chimen praf)
-pentru că nu pot folosi ceapă, eu pun câteva frunze de oregano, cimbru şi salvie şi puţin praf de coriandru şi ghimbir
-când legumele sunt fierte pe jumătate adăugăm perişoare făcute cât mai mici (le pun cu linguriţa mică) şi lăsăm să fiarbă
-perisoarele-_carne măcinată, piper multicolor, puţină sare, ou, eventual dacă carnea e mai umedă 1-2 linguri de făină, amestecăm bine şi punem cu linguriţa
-când perişoarele sunt fierte punem amestecul de verdeaţă, lăsăm să dea câteva clocote şi dregem cu smântână

3.Perişoare cu sos:

-pregătim carnea că pentru perişoare, doar că le facem puţin mai mari
-punem să fiarbă apă în cratiţă cu condimente, adăugăm pe rând perişoarele
-pregătim într-un bol 1-2 linguri de făină (sau amidon) amestecate cu smântână
-când perişoarele sunt fierte adăugăm amestecul (făină+smântână) în cratiţă şi mărar tăiat mărunt şi lăsăm să dea câteva clocote
-se poate servi cu mămăligă, piure de cartofi, orez sau paste fierte

4.Prăjitură Rafaelo:

-se face un blat de pişcot din 8-10 ouă pe care îl tăiem în două
-o parte se sfărâma bucăţele
-fierbem 250 gr lapte cu 100 gr ciocolată până se topeşte, se lasă să se răcească apoi turnam peste blatul sfărâmat
-adăugăm 100 gr nuca de cocos şi zahăr praf după gust şi se amestecă toate până se omogenizează
-batem 2 plicuri de frişcă (cum scrie la indicaţii), jumătate amestecăm cu prima compoziţie
-punem blatul peste el cremă, deasupra frişca rămasă şi radem ciocolată
-e la fel de bună şi cu ciocolată neagră şi cu albă

Poftă Bună!chef

by -
10

Poftă Bună!

Cartofi natur-O gustoasă garnitură franceză

   Cu speranţa că mai există oameni care nu au auzit sau preparat celebrii cartofi natur vă aduc astăzi reţeta lor. Ce pot să vă spun e că sunt foarte simplu de preparat şi foarte gustoşi. Pot acompania cu succes o friptură pe grătar, un şniţel, chifteluţele marinate în sos de roşii şi multe alte feluri. Merită, încercaţi!

Ingrediente:

– 500 g. cartofi;

– 50 g. unt;

– pătrunjel;

– sare, piper.

Mod de preparare:

1) Carofii îi fierbem cu coajă până sunt bine pătrunşi.

2) După ce s-au fiert îi curăţăm de coajă şi îi tăiem cubuleţe.

3) Îi pune într-un bol, adăugăm untul şi pătrunjelul verde tocat. Amestecăm bine.

4) Asezonăm cu sare şi piper.

Poftă Bună!cartofi-natur1

 

by -
6

Meniu:(Supă de raţă,şniţel de raţă cu murături,cremă suhaida)

1. Aperitiv: salată

-pentru că vom face supă de raţă folosim ingredientele la o salată
-zarzavatul: morcovi, pătrunjel, păstârnac, ţelină, fierte în supă le tăiem mărunt
-3-4 cartofi fierţi şi tăiaţi cât de mărunt vă place
-carnea (spate gât, de raţă) curăţată de pe oase şi tăiată mărunt
-3-4 castraveţi muraţi tăiaţi mărunt (eu folosesc în loc ţelină murată, e gustoasă şi gata tăiată)
-într-un castron amestecăm toate ingredientele adăugăm 1-2 linguriţe de muştar şi maioneză (cu cartof)
-punem salata pe un platou şi o ornăm cu felii de gogoşar sau ardei murat

2.Supă de rată :

-în zeamă scursă de la zarzavaturi şi carne (ingrediente în salată) fierbem tăiţei sau găluşte de gris

3.Şniţel de raţă cu murături(Vero)

Pieptul de rată îl tăiem felii subţiri, îl batem puţin, îl condimentăm (ce condimente vă plac) şi-l lăsăm într-o caserolă la rece măcar o oră
-pregătim farfuriile cu făină, ouă bătute şi pesmet sau susan,sau fulgi zdrobiţi
-punem tigaia cu uleiul pe foc, apoi trecem feliile prin făină, ou, pesmet şi le frigem la foc mic să se pătrundă
-putem să le servim cu castraveţi, sau gogoşari muraţi
-dacă doriţi puteţi face un orez cu legume sau cartofi piure

4.Cremă suhaida:

-se freacă 250gr unt cu 100 gr zahăr praf, până se topeşte zahărul
-se adaugă pe rând 4 gălbenuşe de ou, 5-6 linguri cacao sau 100 gr ciocolată topită şi 100 gr ciocolată bucăţi, se amestecă bine
-albuşul de la cele 4 ouă se bate spumă cu 150 gr zahăr praf şi apoi se amestecă uşor cu prima compoziţie
-cu crema astfel rezultată se pot umple blaturi de tort, sau se poate pune peste pişcoturi (muiate în cafea) sau pur şi simplu la pahar cu frişcă

Poftă Bună!chef

by -
8

Meniu-(burger vegetal,ciorbă de broccoli cu tăşcuţe,broccoli la cuptor,pâine dulce)

1. Aperitiv: burger vegetalciuperci

-o caserolă de ciuperci champignons (500 gr) le curăţăm, tăiem puţin din codiţă, le spălăm
-un pachet de unt (200 gr)îl frecăm spumă cu condimente (sare, piper, cury, boia (opţional), puţin oregano, cimbru, coriandru)
-pâine toast, ungem fiecare felie subţire cu muştar
-aşezăm ciupercile spălate în tavă şi împărţim în mod egal în ele untul şi punem tava în cuptor, şi lăsăm să se fiarbă puţin ciupercile până sunt cât de moi vrem
-pe o farfurie aşezăm o felie de pâine (cu partea unsă cu muştar în sus) punem ciuperci (cu gura în sus chiar dacă mai au puţin sos în ele) aşezăm a doua felie (cu partea unsă în jos) şi presăm bine, întoarcem burgerul şi-l punem pe un platou
-după ce am aşezat toţi burgerii pe platou putem împrăştia peste ei sosul rămas în tavă

2.Ciorbă de broccoli cu tăşcuţe:

-fierbem buchetele de broccoli în apă cu sare şi vegeta, când s-au fiert le scoatem cu paleta (bucheţelele mici le lăsăm în zeamă) adăugăm 2 morcovi tăiaţi mărunt şi mai lăsăm să fiarbă adăugând condimente (piper, cury, praf de chimen, boia-opţional) şi puţin pătrunjel şi tarhon tăiate mărunt
-separat fierbem tăşcuţe (cât de groasă vrem ciorbă) le scurgem şi le punem în ciorbă
-adăugăm smântană sau iaurt după gust

3.Broccoli la cuptor (Vero):broccoli114501882_327506630935550_8548787_n

-1 kg de broccoli, 1 borcan de 400 gr ciuperci feliate, 2 cepe, caşcaval, 200 gr smântână, 1 pahar lapte, 2 linguri făină, sare, piper, vegeta
-se fierbe broccoli (apa şi cu bucăţele de broccoli o folosim la ciorbă), se pune într-un vas rezistent la căldură, se sărează foarte puţin
-separat se căleşte ceapă (tăiată felii subţiri) cu ciupercile, se pune puţină sare, vegeta şi piper: când s-au muiat se toarnă peste broccoli
-laptele se amestecă bine cu făina se adaugă smântână şi condimente şi se toarnă peste legumele din vas
-se pune vasul în cuptor la 200 grade aproximativ 20 minute, apoi scoatem vasul, radem deasupra caşcaval şi mai punem în cuptor până se rumeneşte
-ideal este pentru cei care nu prea se împacă cu brocoli că aşa nu i se mai simte gustul
-în loc de ciuperci putem folosi piept de pui tăiat bucăţele, dar trebuie călit mai mult decât ciupercile.broccoli-la-cuptor

4.Pâine dulce (reţeta austriacă):

-500 gr făină
-1 pachet drojdie uscată (sau echivalentul în drojdie proaspătă) înmuiată în lapte+zahăr+făină
-1 linguriţă sare
100 gr zahăr
-100 de gr unt topit (îl folosim la frământat-înmuiem mâna în unt)
-225 gr lapte
-o mâna de stafide înmuiate în rom (se pun după ce a dospit aluatul)
-3 gălbenuşuri de ou
-coajă de lămâie opţional
-se frământă toate ingredientele (până se desprinde aluatul de pe mâna), se lasă la dospit (punem aluatul într-o pungă şi-l punem în cuptorul cu microunde, închidem uşa şi lăsăm acolo până se dublează volumul aluatului, cuptorul să fie stins nu pornit)
-se adaugă stafidele, se pune în două tăvi (de chec), acoperim tăvile cu un prosop şi lăsăm aluatul să mai crească (cam încă odată)
-apoi ungem pâinea cu ou şi băgăm la cuptor, se coace la foc potrivit

Sos Alioli-specific zonei mediteraneană a Europei

  Dacă vă întrebaţi cu ce puteţi servi acest sos, I am here: cu cartofi prăjiti, cu friptură, cu cartofi fierţi sau pur şi simplu servit pe o bucată de pâine prăjită. E foarte bun şi se prepară foarte uşor, musai să-l încercaţi şi voi!

Ali = usturoi, oli = ulei!

Ingrediente:

– 6 căţei usturoi;

– ulei;pasta-usturoi1

– sare.

Mod de preparare:

1) Curăţăm usturoiul.

2) Într-un mojar punem usturoiul şi sarea. Zdrobim bine.

3) Adaugăm treptat ulei. Atenţie! Nu puneţi mult ulei odată pentru că se va tăia şi nu vom obţine ceea ce ne dorim.

4) Când se formează o pastă bine legată ne oprim din turnat ulei şi îl servim.

Poftă Bună!

 

by -
9

Meniu: (ciorbă de mazare cu găluşcuţe,varză călită cu afumătură,napolitane cu cremă de biscuiţi cu caramel)

1 Aperitiv: Caşcaval pane

-caşcavalul tăiat felii mai groase- îl tăiem în bucăţi cam de 2 degete
-pregătim într-o farfurie, făină, în alta ouă bătute şi în altă pesmet (dacă nu vă place cu pesmet bateţi şi în ou puţină făină să fie ca un amestec subţire de clătite)
-dăm fiecare bucată prin făină, ou, pesmet şi le prăjim în ulei fierbinte
-le scoatem pe farfurie acoperită cu şerveţele de hârtie să mai absoarbă uleiul

2.Ciorbă de mazăre cu găluşcuţe:

-1-2 morcovi daţi pe răzătoarea fină îi călim cu puţin ulei, adăugăm mazărea şi punem la fiert
-adăugăm piper, curry, vegeta, sarea o punem când mazărea e fiartă
-separat amestecăm într-un bol un ou bătut cu făină să fie o compoziţie mai tare
-când mazărea e pe jumătate fiartă adăugăm găluşcuţele (1/2 linguriţă mică-să fie cât mai mici că se mai umflă la fiert)
-adăugăm amestecul de verdeaţă şi când e gata dregem cu smântână

3.Varză călită cu afumătură:varza-cu-afumatura

-500 GR scăricică afumată, o varză medie, 1 ceapă, 1 linguriţă boia de ardei dulce, 2 linguri pastă de tomate, foi de dafin, mărar, vegeta, piper.
Se pune un strop de ulei în oală, se căleşte ceapă până e transparentă, se trage oala de pe foc şi se adaugă boiaua, se pune apă aproximativ 500 ml, se mai adaugă pe parcurs dacă e nevoie. Când fierbe apă se pune scăricica şi varza în acelaşi timp ( dacă folosiţi ciolan adăugaţi mai târziu varză). Se adaugă foile de dafin şi pasta de tomate şi se face la foc mic, când e fiartă se adaugă mărarul, se potriveşte cu puţină vegeta şi piper după gust .
Se poate face şi cu cârnat sau combinat. Eu pun mai mult piper şi mărar. Merge servită cu ardei iute.

4.Napolitane cu cremă de biscuiţi cu caramel:

-într-un bol amestecăm 200 gr zahăr cu un pachet de unt (să fie spumă) şi 4 ouă întreg i(le punem pe rând)
-într-o cratiţă caramelizăm 200 gr zahăr până e uşor maroniu, turnam peste el amestecul precedent şi amestecăm pe foc până se topeşte zahărul caramelizat
-luăm cratiţă de pe foc, punem în ea 200 gr biscuiţi măcinaţi şi esenţă de rom sau vanilie
-punem crema astfel rezultată caldă pe foile de napolitane
-deasupra turnam o glazură din: 200 gr zahăr pudra+ 3 linguri cacao+ 3 linguri ulei+ 3 linguri apă fierbinte+ omogenizăm bine şi întindem rapid
-se taie rece
-crema de biscuiţi o putem folosi şi la un tort sau ca bază pentru alte combinaţii

Poftă Bună!chef

 

by -
18

Clătite finlandeze – un desert fin şi rafinat

Ingrediente:

-2 ouă;

-100 ml. lapte;

-25 g. zahăr pudră;

-1 linguriţă coajă de lămâie;

-80 g. făină albă;

-1 varf cuţit sare;

-30 g unt.

Mod de preparare:

1) Într-un bol spargem ouăle, adăugăm laptele, zahărul pudră, lămâia şi sarea. Amestecăm bine.

 

2) Turnăm treptat făina albă cernută şi omogenizăm, având grijă să nu existe cocoloaşe.

 

3) Încingem cuptorul şi punem o tigaie de fontă să se încălzească.

 

4) Scoatem tigaia din cuptor, punem untul şi turnăm jumătate din compozitia de clătite finlandeze.

 

5) Dăm la cuptor tigaia şi aşteptăm până ce se coace clătita. Atenţie! Nu trebuie întoarsă. Coacerea ei va dura circa 15 minute.

 

6) Procedăm  la fel până terminăm tot aluatul.

 

7) Servim cu fructe şi puţină miere.

 

Poftă Bună!

by -
7

Meniul zilei: (ruladă cu ou, ciorbă de varză, chiftele de cartofi cu brânză, biscuiţi cu cocos)

1. Aperitiv: Ruladă cu ou (Vero):

-500 gr carne măcinată de porc,3 ouă, sare, piper, 1 căpăţână usturoi, 3 felii pâine mai tare, o linguriţă bicarbonat de sodiu, se amestecă bine. Această reţeta se foloseşte şi la chiftele. + 6 ouă fierte şi gogoşar murat pentru umplutură.
Pe fundul unei tăvi sau pe un tocător se unge cu puţin ulei, se aşează carnea preparată că o foaie, se aşează celelalte 6 ouă fierte de-a lungul foii de carne, şi alături pe o parte şi cealaltă gogoşar murat. Se rulează şi se pune la cuptor la 180 de grade în jur de 40 minute, depinde de cuptor. Trebuie să fie rumenă la suprafaţă. Puteţi face două rulade mai mici. Când e rece se taie felii de un deget groase. Foarte bune pentru aperitivul de nuntă, botez, petreceri.

2. Ciorbă de varză (dulce)

-1 varză potrivită o curăţăm şi o tăiem fideluţă
-2 morcovi şi un pastarnac daţi pe răzătoarea fină
-punem în oală puţin ulei şi călim puţin morcovul şi păstârnacul apoi adăugăm apă şi punem să fiarbă
-după ce dă câteva clocote adăugăm varza
-punem sare, piper, vegeta, praf de chimen, curry, puţin praf de ghimbir, cimbru şi lăsăm să fiarbă
-când ciorba este gata adăugăm amestecul de verdeaţă şi-o mai lăsăm câteva clocote
-dacă vă place bulionul puteţi pune puţin bulion sau pastă de roşii când fierbe
-se drege cu smântână şi se presară mărar tăiat foarte mărunt

3. Chiftele de cartofi cu brânză:

-se dau pe răzătoarea mare 2-3 cartofi, îi stoarcem puţin
-punem cartofii într-un castron, adăugăm brânză sau caşcaval ( dat pe răzătoarea fină), 2-3 ouă  (bătute în prealabil) condimente: sare, piper, curry, praf de usturoi (opţional), boia (opţional), mărar tăiat mărunt şi 3-4 linguri de făină
-după ce omogenizăm compoziţia, le coacem în tigaie cu puţin mai mult ulei (se pun cu un polonic mai mic)
-se pot servi cu o salată de vară (roşii, cartraveti, ardei) sau cu o salată de varză

4. Biscuiţi cu cocos:

-se amestecă într-un castron: 200 gr margarină (Rama cub)+80 gr zahăr praf+100 gr cocos+250 gr făină+2-3 pliculeţe de zahăr vaniliat, frământăm să fie un aluat potrivit.
-se dă prin maşina (de tocat carne) folosind ce formă ne place
-punem biscuiţii în tavă (unsă şi tapetată), deasupra putem împrăştia zahăr tos şi punem la cuptor

Poftă Bună!chef

by -
8

Meniul nr.50 (salată de ton, musaca de vinete,prajitură cu brânză)

1.Aperitiv: salata de ton

-1 cutie de ton mărunţit în ulei

-1/2 cană de orez, fiert în apă cu puţină vegeta

-1 cutie mică de porumb scurs de zeamă

-într-un bol punem orezul (scurs, dar încă cald) +tonul cu tot cu ulei +porumbul +zeamă de lămâie după gust, potrivim de sare şi piper, amestecăm bine, acoperim cu un capac şi lăsăm să stea să se pătrundă aromele

-dacă vă place puteţi tăia feliuţe subţiri câteva măsline

-se serveşte rece

2.Ciorbă de perişoare:

-curăţăm şi tăiem mărunt toate legumele care ne plac la ciorbă şi le punem la fiert cu mai multă apă

-potrivim de sare, piper, vegeta, praf de chimen, curry, boia (opţional)

-separat într-un bol amestecăm carnea tocată cu un ou, piper şi 1-2 linguriţe de făină

-când legumele sunt pe jumătate fierte adăugăm perisoarele şi lăsăm să fiarbă

-când ciorba e aproape gata adăugăm amestecul de verdeaţă, mai lăsăm să dea câteva clocote şi dregem cu smântână

3.Musaca de vinete

-2-3 vinete mari le tăiem felii mai groase le sărăm şi le lăsăm să se scurgă puţin

-fierbem 2-3 cartofi, îi curăţăm

-1/2 carne de curcan măcinată o călim puţin cu o ceapă tăiată mărunt, punem puţină apă şi lăsăm să fiarbă potrivind de sare, piper, şi alte condimente care ne plac

-feliile de vinete le prăjim puţin în tigaie la foc rapid pe o parte şi pe altă şi le lăsăm să se scurgă

-într-o cratiţă tăiem cartofii felii, apoi punem un strat de vinete, un strat de carne până terminăm carnea şi vinetele, deasupra să fie vinete

-într-un bol amestecăm smântână cu 2-3 linguriţe de pastă de roşii sau 2-3 linguri de bulion şi o turnăm deasupra

-băgăm cratiţă la cuptor, când e gata, scoatem cratiţă, punem un capac şi lăsăm câteva minute să stea

4.Prăjitură cu brânză:

-blatul: se bate din 3 ouă întregi cu 250 gr zahăr, adăugăm 100 gr ulei,100 gr lapte, 1 linguriţă de bicarbonat stins şi 200 gr făină;se coace, se lasă să se răcească şi se taie în două părţi

-crema:250-300 gr brânză dulce se mixează bine cu 1 pachet de unt (sau margarină Ramă cub),1 ou, 200 gr zahăr, 2-3 pliculeţe zahăr vaniliat, stafide (le puteţi înmuia puţin în rom)

-se umple prăjitura

-când o tăiem bucăţi presăram pe ea zahăr pudră

Poftă Bună!chef

by -
12

Bruschete cu roşii

    Bruschetta este un aperitiv (starter) din Italia, constând în pâine rumenită pe grătar cu ustoroi frecat şi ulei de măsline. Se pot adăuga topping-uri de roşii sau pastă de măsline negre.

Ingrediente:

– 4 felii pâine baghetă;

– 2 roşii medii;

– 2 linguriţe ulei de măsline;

– 2 căţei usturoi;

– sare, piper;

– busuioc (eu am preferat să îl omit, nu prea mă împac cu gustul lui).

Mod de preparare:bruschete

1) Într-un bol punem roşiile tocate cubuleţe, sarea, piperul şi busuiocul tocat fin.

2) Încingem cuptorul şi punem într-o tavă feliile de pâine unse cu uleiul de măsline. Lasăm să se rumenească frumos.

3) După ce s-au rumenit le frecăm cu usturoi şi aşezăm grămăjoare din amestecul de roşii pe fiecare felie.

Poftă Bună!

 

by -
7

Meniul nr.49 (ardei copţi cu pastă de brânză,rasol de vită cu sos de smântână,prăjitură cu fructe)

1. Aperitiv: ardei copţi cu pastă de brânză:

-coacem 5-6 ardei capia mai mari, îi curăţăm şi scoatem cotorul, şi-i lăsăm să se scurgă
-preparam o pastă de brânză din: 300 gr brânză de vaci frecată cu 200 gr unt, piper, sare, boia, mărar tăiat mărunt şi 100 gr caşcaval (dat pe răzătoarea fină)
-cu amestecul acesta umplem ardeii

2. Supă de vită:

-carne de vită rasol şi un os mai mic de vită le punem la fiert în apă cu sare
-curăţăm 2-3 morcovi, 1 pastarnac, 1 ţelină mică, frunze de pătrunjel şi ţelină
– după ce luăm spuma de pe carne adăugăm zarzavatul şi frunzele în zeamă şi lăsăm să fiarbă la foc cât mai mic (să fie supa limpede) adăugând din când în când câte un pic de apă rece
-potrivim de sare, piper şi vegeta
-când carnea e fiartă, punem un pic de apă rece şi strecurăm supa
-puteţi fierbe în ea tăiţei sau găluşte de gris

3. Rasol de vită cu sos de smântână:

-carnea fiartă în supă o tăiem bucăţi
– într-o cratiţă tăiem o ceapă mică şi o punem să fiarbă cu zeamă de carne şi cu bucăţile de carne
-adăugăm sare, piper după gust,
-într-un bol amestecăm 200 gr de smântână cu 1-2 linguri de făină şi-o punem în sos, adăugăm mărar tăiat mărunt şi mai lăsăm să dea 2-3 clocote
-se poate servi cu piure de cartofi sau mămăligă

4. Prăjitură cu fructe:

-350 gr făină +250 gr margarină +4 gălbenuşe de ou +100 gr zahăr pudra +1/2 linguriţă sare +coajă rasă de la o lămâie +3-4 linguri de smântână +1 vârf de cuţit praf de copt +2-3 pliculeţe praf de copt +se amestecă cu mixerul (fără a se frământa) se întinde în tavă cu lingura şi se pune la copt
-când s-a rumenit se pune peste ea fructele şi se mai dă la cuptor 10-15 minute la foc mic
-albuşurile de la cele 4 ouă se bat spumă cu 200-280 gr zahăr tos şi o lingură de zeamă de lămâie sau oţet, apoi se intende uniform peste fructe
-se mai dă prăjitură la cuptor (cu uşa întredeschisă) până se întăreşte (usucă) bezeaua
-se lasă prăjitura la răcit şi se taie bucăţi în tavă
-puteţi folosi orice fel de fructe crude

Poftă Bună!chef

by -
17

Penne Arrabiata – Italia într-o farfurie

Ingrediente:

– 200 grame penne;

– 150 grame sos de roşii;

– 2 linguri ulei de măsline;

– 4 căţei usturoi;

– 1 linguriţă zahăr;

– pătrunjel;

– sare, piper;

– parmezan (opţional).

Mod de preparare:

1) Punem la fiert pastele, în apă cu sare, conform instrucţiunilor de pe cutie/ambalaj.

2) Într-o tigaie turnăm uleiul şi adăugăm usturoiul tocat mărunt sau zdrobit.

3) După 2-3 minute punem sosul de roşii, zahărul, sarea şi piperul. Amestecăm bine şi lăsăm sosul să scadă puţin.

4) Scurgem pastele şi le răsturnăm peste sos. Asezonăm cu sare şi piper, ornăm cu pătrunjel tocat şi radem parmezan.

 Poftă Bună!pene

by -
8

Meniul nr.46-Salată de macaroane, carne cu sos vânătoresc,  prăjitură rapidă cu cremă de lămâie

1. Aperitiv: Salată de macaroane (Vero)

-400 gr macaroane fontite , 200 gr şuncă de Praga, 1 cutie porumb, măsline, 3 ouă, 1 lingură muştar
Se fierb macaroanele, se taie mărunt şunca, se face maioneza din cele trei ouă ( dacă vreţi puteţi adaugă 2 linguri smântână în maioneză) se adaugă măslinele şi porumbul, se condimentează cu sare şi piper după gust.
Ideal pentru un bufet suedez când ai musafiri

2.Supă de pui:

-punem carnea de pui la fiert, un spate şi câteva aripi cu 2-3 morcovi, un păstârnac, o ţelină, 1 cartof
– strecurăm supa şi fierbem (separat) tăşcuţe, tăiţei, şurubele, după preferinţe

3.Carne cu sos vânătoresc:

-zdrobim bine de tot zarzavatul fiert în supă şi-l punem cu puţin ulei la călit, apoi adăugăm zeamă de supă (cam cât sos vrem să facem)
-adăugăm condimente: piper, sare (dacă e necesar) foi de dafin,ş i lăsăm să dea câteva clocote
-amestecăm într-un bol 1-2 linguri rase de făină cu smântână (cam 200 de gr) şi diluăm cu zeama din cratiţă
-turnăm amestecul în cratiţă, omogenizăm, lăsăm să dea 2-3 clocote, apoi punem bucăţile de carne şi mai lăsăm 5 minute să clocotească
-dacă vă place puteţi pune mărar tăiat mărunt
-se serveşte cu catofi piure, mămăligă, orez fiert sau macaroane fierte.

4. Prăjitură rapidă cu cremă de lămâie

-folosim forme gata coapte din comerţ (de nucă, de ciupercă, de tărâţe)
-crema: se fierb 3 linguri de gris în ¼ l lapte şi 2-3 pliculeţe de zahăr vaniliat; un pachet de unt se freacă spumă cu 10 linguri de zahăr pudră; când grisul e rece se amestecă cu untul frecat şi zeamă de lămâie după gust (cât de acru vă place)
-cu crema astfel rezultată se umplu formele
-dacă umpleţi forme mici de tartă (se găsesc la Kaufland-dar atenţie sunt şi dulci şi sărate pentru aperitiv) le puteţi orna cu feliuţe subţiri de lămâie verde (lime)

Poftă Bună!chef

by -
28

Shakshuka – mic dejun în Tunisia

Reţeta de azi:
 
Shakshuka este o specialitate a bucătăriei nord-africane și a celei evreiești și este preparată din ouă într-un sos de roșii, ardei iute și ceapă.
 
Ingrediente:
 
– 2 ouă;
– 1 ceapă mare;
– 2 căţei de usturoi;
– 4 roşii mici; shakshuka-mic-dejun-in-tunisia-2
– 2 ardei galbeni micuţi;
– 20 ml. apă;
– 1 ardei roşu iute;
– sare, piper;
– 2 linguri ulei de măsline extravirgin.
 
Mod de preparare:
 
1) Punem pe foc o tigaie antiaderentă şi o lăsam puţin să se încălzească. Apoi, adăugăm uleiul de măsline, ceapa, usturoiul tocate mărunt şi după 5 minute şi apa.
 
2) Tăiem roşiile, ardei galbeni şi ardeiul iute cubuleţe şi le punem şi pe ele în tigaie. Lasăm 10 minute să se pătrundă bine legumele.
 
3) Facem două adâncituri în amestecul de legume călite şi spargem ouăle. Acoperim cu un capac.
 
4) Imediat ce s-au făcut ouăle, condimentăm cu sare şi piper. 
 
Poftă Bună!
shakshuka-mic-dejun-in-tunisia

by -
13

Reţete de toamnă 2

1.Pastă de ardei:

-40 bucăţi ardei kapia îi coacem, curăţăm şi lăsăm să se scurgă
-1 kg de ceapă curăţată, tăiată în 4 şi fiartă
-1 ţelină mare cu tot cu frunze curăţată şi fiartă (dacă nu vă plac frunzele în pastă le puteţi doar fierbe fără să le şi măcinaţi)
-1,5 l bulion
-200 ml ulei
– sare, piper, mirodenii, ghimbir praf, 5-6 linguriţe de zahăr, ardei iute
-1 linguriţă salitin, 2-3 linguri de miere
-măcinăm ardeii, ceapa, ţelina prin maşină de tocat carne, punem amestecul într-o cratiţă, adăugăm uleiul, bulionul, sare, piper, ardeiul iute, zahărul, praf de ghimbir (opţional) şi punem la fiert până se îngroaşă
-într-un bol punem o linguriţă de salitin şi-l amestecăm cu pastă luată din cratiţă până se dizolvă bine apoi amestecăm conţinutul bolului în cratiţă şi mai lăsăm să dea 2-3 clocote
-între timp punem în bol 2-3 linguri de miere pe care tot aşa o amestecăm cu pastă, luăm cratiţa de pe foc amestecăm bine mierea în cratiţă şi o lăsăm să stea 10-15 minute (nu pe foc)
-punem pastă de ardei în borcane, le capsăm şi le punem la sterilizat

2. Fasole verde:

-5 kg fasole verde, curăţată, ruptă şi spălată
-4 cepe mari curăţate şi tăiate bucăţele
-4 ardei sau gogoşari tăiaţi bucăţele
-4 roşii mai mari curăţate de coajă şi tăiate bucăţele
-sare, piper, frunze verzi (pătrunjel, ţelină, leuştean), 1 linguriţă salitin
-într-o oală punem toate ingredientele şi 3 l de apă şi punem la fiert
-adăugăm condimentele, când s-a fiert adăugăm salitinul şi lăsăm să dea 2-3 clocote
-punem în borcane (distribuim în mod egal grosul şi zeamă) capsăm borcanele şi le punem la sterilizat

3.Castraveţi muraţi:

-8 kg castraveţi îi spălăm şi-îi clădim în borcane cu hrean, mărar crengi, cimbru, foi de dafin, boabe de piper, boabe de muştar.
-într-o cratiţă amestecăm 4 l de apă, 200 gr zahăr, 200 gr sare, le amestecăm bine şi le strecurăm, adăugăm 1 salitin (unguresc) dizolvat în puţină apă călduţă şi 1 l de oţet
-punem zeama peste castraveţi, capsăm borcanele şi le punem în cămară (zeama se face şi se pune rece)

4.Conservă de peşte:

-2 kg de peste tăiat felii, sărat şi pus în cratiţă (cu pielea în sus)
-adăugăm în cratiţă 400 gr bullion, 1/2 l de ulei, piper, sare, foi de dafin
-se fierbe 3 ore la foc mic (dacă vi se pare că e nevoie puteţi pune şi puţină apă)
-opţional puteţi adaugă la final 1 linguriţă de salitin dizolvat
-se pune fierbinte în borcane, se capsează şi se pune în prosoape
-ies cam 5 borcanele de 400 gr

5.Fructe puse cu zahăr:

-fructele trebuie să fie mai tări-pot fi piersici, nectarine, caise, prune cu tot cu coajă, şi pepene galben
-se spală fructele, se curată, se taie bucăţi (potrivite)
-pe fundul borcanului se pune un strat subţire de zahăr
-într-un castron punem zahăr, tăvălim fructele (fiecare bucată) prin el şi le clădim în borcan
-deasupra în fiecare borcan punem puţin salitin (nedizolvat-cum am pune un praf de sare)
-capsăm borcanele şi le punem 20 de minute la sterilizat (baine-marine)
-se poate mânca aşa din borcan (mai ales rece din frigider) sau folosit în diferite combinaţii cu pişcoturi, frişcă, îngheţată pentru deserturi sau la tarte şi torturi de fructe
-fiecare fel de fruct se pune separate (nu combinat) în borcane

6.Gem de mere:

-curăţaţi merele de coajă şi tăiaţi-le bucăţele, punem merele într-o oală  (în care le veţi şi fierbe) şi punem apă peste cât să acopere merele
-puneţi oala în cămară şi lăsaţi 2-3 zile timp în care mai amestecaţi în ea (până se simte un uşor miros acrişor)
-puneţi oala la fiert până scade apa şi merele se zdobesc (cam ca o pastă-deşi mai rămân şi bucăţele de măr)
-adăugaţi în oală zahăr după gust (depinde cât de dulce vreţi gemul) şi scorţişoară şi lăsaţi să fiarbă până se îngroaşă ca orice gem
-adăugaţi 1 linguriţă de salitin (dizolvat în prealabil cu gem)
-puneţi fierbinte în borcane, capsaţi, şi fie îl puneţi în prosoape fie sterilizaţi borcanele
-este foarte bun, puţin acrişor ca şi gemul de caise

by -
12

Reţete de toamnă în cămara bunicii

1.Zacuscă  de vinete:

-5 kg de vinete coapte, curăţate şi lăsate să se scurgă

-3 kg gogoşari copţi, curăţaţi şi scurşi

-2 kg ardei kapia copţi, curăţaţi şi lăsaţi să se scurgă

-1-2 kg ceapă curăţată (dacă vreţi puteţi s-o tăiaţi felii şi s-o prăjiţi puţin, eu o fierb şi o scurg bine de apă)

-se dau toate ingredientele prin maşina de tocat carne, le punem într-o cratiţă mare

-adăugăm 1 litru de ulei, 1,5 l de bulion, sare, piper după gust, foi de dafin, boabe de muştar, şi dacă vreţi mai picant măcinaţi şi un ardei iute

-fierbem până se îngroaşă bine

-punem 1 linguriţă de salitin şi mai lăsăm să dea câteva clocote; stingem focul şi adăugăm 1-2 linguri de miere şi amestecăm bine (nu se simte mierea, dar e un conservant natural)

-punem fierbinte în borcane, capsăm şi punem în prosoape până se răcesc borcanele

-pentru cei care stau la bloc e mai sigur dacă pun borcanele la sterilizat 20 min în cratiţa cu apă şi le lasă să se răcească acolo, stau mai bine

2. Zacuscă  de ciuperci:

-5 kg ciuperci curăţate şi opărite în apă cu sare, apoi scurse bine

-3 kg gogoşari copţi, curăţaţi şi scurşi

-2 kg de ardei kapia copţi, curăţaţi şi scurşi

-1 kg de ceapă curăţată, fiartă (sau prăjită) şi lăsată să se scurgă

-se dau toate ingredientele prin maşină de tocat, se pun într-o cratiţă la fiert cu 1 litru de ulei, 1 litru de bulion, piper, sare, foi de dafin, boabe de muştar

-când este fiartă bine adăugăm 1 linguriţă de salitin şi mai lăsăm câteva clocote, apoi o punem în borcane şi după acea le capsăm le punem la sterilizat 20 de minute, le lăsăm să se răcească

3. Zacuscă cu fasole boabe(întregi):

-5 kg de vinete coapte, curăţate, şi scurse bine

-3 kg gogoşari copţi, curăţaţi şi scurşi

-1 kg de ceapă călită sau fiartă

-1 kg de fasole boabe (alegeţi din cea cu boabe mai mari) fiartă şi scursă

-dăm prin maşină vinetele, gogosarii, ceapă, şi le punem într-o cratiţă

-adăugăm fasolea boabe, 1 l de bullion, 1 l de ulei, piper, sare, boabe de muştar, foi de dafin şi fierbem bine (trebuie să fie că o mămăligă mai groasă)

-adăugăm 1 linguriţă de salitin, lăsăm câteva clocote, punem în borcane, capsăm şi le punem la sterilizat

4. Zacuscă cu fasole(măcinată)

-3 kg fasole boabe fiartă şi scursă

-3 kg gogoşari copţi, curăţaţi, scurşi

-2 kg ardei kapia copţi, curăţaţi, scurşi

-1-2 kg ceapă prăjită(sau fiartă) şi scursă bine

-se macină toate ingredientele, se pun într-o cratiţă, adăugăm 1 l ulei, 1 l bulion, sare, piper, foi de dafin, boabe de muştar şi punem la fiert

-când e aproape gata punem 1 linguriţă de salitin şi lăsăm să mai dea câteva clocote

-o punem fierbinte în borcane şi le sterilizăm

5. Zacuscă cu morcov şi măr:

-5 kg vinete, coapte, curăţate, scurse

1 kg de ceapă curăţată, fiartă şi scursă

-2 kg de gogoşari coapte, curăţate şi scurse

-1 kg de mere curăţate şi date pe răzătoarea mare

-2 kg morcovi curăţaţi şi daţi pe răzătoarea fină

– dăm prin maşină de tocat vinetele, gogosarii, ceapă

-punem într-o cratiţă ingredientele măcinate, merele şi morcovii, adăugăm 1,5 l ulei şi 2 l de bullion

-adăugăm sare, piper, foi de dafin, boabe de muştar şi lăsăm să fiarbă bine la foc mic până se îngroaşă

-când e aproape gata adăugăm 1 linguriţă de salitin şi mai lăsăm câteva clocote

-punem fierbinte în borcane, le capsăm şi le sterilizăm.

6. Zacuscă cu ţelină:

-1 kg de morcovi daţi pe răzătoarea fină

-3 kg gogoşari copţi, curăţaţi şi scurşi, măcinaţi

-3 kg ardei kapia copţi, curăţaţi, măcinaţi

-3 cepe mari curăţate, fierte şi măcinate

-2 ţeline mari date pe răzătoarea fină sau fierte puţin şi măcinate

-se pun ingredientele într-o cratiţă, adăugăm 2 l bullion, 0,5 l ulei, 1 linguriţă sare, 1 lingură rasă zahăr, 1 linguriţă oţet, piper după gust, boabe de muştar şi lăsăm să fiarbă până se îngroaşă

-când e gata adăugăm 1 linguriţă salitin şi-i mai dăm câteva clocote

-punem fierbinte în borcane, capsăm şi sterilizăm

7. Ghiveci

-5 kg de ardei, curăţaţi şi tăiaţi fideluta

-2 kg de morcovi şi pătrunjel, curăţaţi şi tăiaţi rondele fff subţiri sau daţi pe răzătoarea mare

-2 kg ceapă tăiată fideluţă

-călim pe rând ingredientele într-un litru de ulei

-apoi le amestecăm în cratiţă cu uleiul şi 1 litru de bulion

-adăugăm sare, piper, foi de dafin, boabe de muştar şi fierbem amestecul până se ridică uleiul deasupra

-adăugăm 3 linguriţe de salitin rase şi mai dăm câteva clocote

-punem fierbinte în borcane, capsăm şi sterilizăm

-iarnă putem fierbe orez sau cartofi, sau pur şi simplu îl punem într-o tigaie şi spargem ouă

 

by -
9

Meniul nr. 45-(salată de roşii cu brânză feta, cartofi la cuptor cu diverse, desert cu cafea)

1. Aperitiv: salată de roşii cu brânză feta

-2-3 roşii de mărime potrivită spălate (eu le decojesc) şi tăiate cubuleţe
-150-200 gr brânză feta (se poate face şi cu telemea) tăiată cubuleţe sau dată pe răzătoarea mare
-1 legătură de pătrunjel verde tăiat mărunt
-punem într-un bol roşiile, piper, sare, un pic de oţet (eu prefer oţetul grecesc kalamata de struguri) pătrunjelul şi amestecăm bine.
-lăsăm să stea puţin adăugăm brânză, amestecăm şi dăm la rece
-dacă nu vreţi să puneţi oţet adăugaţi 1-2 linguri de smântână

2. Ciorbă de cartofi:

-1-2 morcovi daţi pe răzătoarea fină
-3-4 cartofi curăţaţi şi tăiaţi bucăţele
-verdeaţă: pătrunjel, leuştean, ţelină, tarhon tocate mărunt
-punem morcovii şi-i călim cu puţin ulei, adăugăm cartofii şi apă cât să acopere bine legumele
-adăugăm sare după gust, piper, curry, boia dulce (opţional), praf de chimen şi punem la fiert
-când e aproape gata adăugăm verdeaţă, lăsăm să mai dea câteva clocote
-ciorba se poate drege cu smântână, sau smântână frecată cu ou

3. Cartofi la cuptor cu diverse:

-cartofii îi curăţăm şi-i tăiem în 4 dacă sunt mai mici sau felii mai groase dacă sunt mai mari
-punem cartofii în tavă, îi condimentăm (sare mai puţină) punem după preferinţe (sau ce avem acasă) peste cartofi: felii de slănină (crestată), felii de bacon, sau muşchi file, sau bucăţi de cârnat
-punem apă cât acoperă şi punem la cuptor
-servim cu murătură

4. Desert cu cafea:

-batem 1-2 crème reci de cafea (de la dr Oekter-cum scrie pe plic)
-1-2 crème de ciocolată sau tiramisu
-frişcă bătută din smântână
-îngheţată (vanilie, ciocolată, nuca)
-punem în cupe mai mari sau boluri un start de cremă de cafea (sau cafea cu brandy) + un strat de cremă tiramisu + un strat de frişcă + presăram deasupra ciocolată rasă
-când servim adăugăm 1-2 cupe de îngheţată

Poftă Bună!chef

by -
10

Meniul nr. 44 (salată de vinete, broccoli pane cu sos tzatzichi, salată de fructe în cupă de pepene galben)

1.Aperitiv: salată de vinete

-2 vinete mai mari, coapte, curăţate, lăsate să se scurgă 13932880_734573993347645_9118074673622388011_nbine, apoi tocate
-vinetele le amestecăm cu puţină zeamă de lămâie şi sare după gust şi lăsăm să stea puţin până preparăm maioneza (cu cartof)
-într-un bol punem vinetele, adăugăm maioneză şi amestecăm bine, apoi punem la rece
-puteţi adăuga ceapă (dată pe răzătoarea fină şi scursă) sau usturoi; eu o fac simplă pentru că nu pot mânca ceapă sau usturoi

2. Ciorbă de legume:

-o conopidă mică curăţată desfăcută buchete şi spălată

-2 morcovi, un pătrunjel, un păstârnac, curăţate, spălate şi tăiate bucăţi mici
-2 cartofi curăţaţi şi tăiaţi bucăţele
-se pun toate la fiert în apă cu sare după gust
-adăugăm condimente: curry, chimen praf, piper, verdeaţă de care doriţi şi dregem cu smântână
-avantajul este că se poate mânca şi caldă şi rece după preferinţe

3. Broccoli pane cu sos tzatzichi broccoli

– Broccoli pane
Ingrediente:
broccoli
2 ouă
pesmet
sare
mirodenii
ulei pentru prăjit
Preparare:
Spălăm buchetele de broccoli în apă rece, pe care ulterior le fierbem 5 minute în apă cu sare. După fierbere le lăsăm la scurs câteva minute, timp în care pregătim restul ingredientelor. Batem 2 ouă cu puţină sare şi mirodenii. Pesmetul îl punem într-o farfurie întinsă pentru a putea trece uşor buchetele de broccoli prin el. Uleiul în care prăjim paneurile trebuie încins în prealabil. Buchetele de broccoli se trec prin pesmet (sau făină, după preferinţă), apoi prin ou bătut şi se pun la prăjit în uleiul încins.

După ce se scot din ulei se aşează pe şerveţele pentru a se scurge grăsimea. Noi le servim cu caşcaval sau brânză rasă deasupra.

Sosul tzatzichi

Ingrediente:
-200 gr iaurt 20 % grăsime, un castravete, 2-3 căţei de usturoi, sare, o lingură de ulei de măsline

Se amestecă iaurtul cu sarea, uleiul de măsline şi usturoiul măcinat Se răzuie castravetele după care se scurge de zeamă. Se adaugă şi castravetele în compoziţie. Sosul astfel obţinut se lasă la rece câteva minute după care se serveşte.

4. Salată de fructe în cupă de pepene galben:

-alegem pepeni galbeni mai mici (depinde câţi suntem la masă), îi tăiem în 2 părţi, îi curăţăm (sâmburii) şi scobim câteva linguri (aşa ca să lăsăm pe coajă pepene cam de 1 deget bun)
-bucăţile de pepene (ce am scos din jumătăţi) le tăiem mărunt într-un bol, adăugăm bucăţele de piersici, afine, zmeură, coacăze, feliuţe de banană (fructele le puteţi combina cum vreţi) adăugăm puţin zahăr dacă e nevoie şi un pic de coniac sau gin, amestecăm bine
-cu salata de fructe umplem cupele de pepene şi le punem la rece
-când servim putem pune deasupra fructe, sau o cremă de vanilie (e foarte bună crema pentru cremşnit)

Poftă Bună!chef

by -
11

Meniul nr..43 (salată de zucchini, ciorbă de gulii, ciuperci umplute,cupe cu fructe şi budincă)

1. Aperitiv: Salată de zucchini:salata de zucchini

-2 buc. zucchini(mai mici) se dau pe răzătoarea fină, punem puţină sare şi-i lăsăm să stea puţin
-facem o maioneză cu un cartof mic şi un ou (reţeta la primele meniuri), cam 10-12 linguri bune de maioneză, pe care o amestecăm cu 200 gr smântână (grasă)
-punem într-un castron zuchini (stors), sosul de maioneză, mărar tăiat mărunt, piper, sare după gust, opţional puţină zeamă de lămâie, amestecăm bine şi punem la rece până servim

2.Ciorbă de gulii:

-2 gulii curăţate şi tăiate cubuleţe
-2 morcovi şi un pătrunjel date pe răzătoarea fină
-într-o oală punem morcovul cu pătrunjelul cu puţin ulei şi călim puţin,apoi adăugăm guliile şi apă şi punem la fiert
-adăugăm sare, piper, cury, praf de chimen, după gust, opţional boia dulce şi lăsăm să fiarbă până sunt gata fierte guliile
-adăugăm verdeaţă în combinaţia care ne place (eu pun pătrunjel, leuştean, tarhon) tăiate cât mai mărunt şi mai lăsăm să dea câteva clocote
-dregem cu smântână sau smântână cu gălbenuş de ou

3.Ciuperci umplute:ciuperci umplute

-6 ciuperci de mărime potrivită le curăţăm, le spălăm şi le sărăm puţin; le aşezăm cu gură în jos să se scurgă lichidul
-codiţele de la ciuperci le tăiem mărunt şi le călim puţin în tigaie cu 200-300 gr kaizer (sau muşchi file, muşchi ţigănesc, şuncă) tăiat mărunt
-când sunt aproape gata batem 3-4 ouă şi le amestecăm în tigaie, adăugând şi condimentele care ne plac
-cu acest amestec umplem ciupercile, le aşezăm în tavă
-pe fiecare ciupercă punem o felie de caşcaval (din acela pentru sandwich)
-în tavă punem 2-3 linguri de smântână şi apă să fie la nivelul pălăriei ciupercilor şi băgăm tava la cuptor
-putem servi ciupercile cu garnitură de orez sau cartofi sau cu salată de roşii, sau cu murătură

4.Cupe cu fructe şi budincă:

-folosim ce amestec de fructe ne place, dar să fie cât mai colorate (mie îmi place combinaţia de piersici, zmeură, căpşuni, mure, afine, coacăze,)
-fierbem 1-2 budinci de vanilie (după reţeta de pe verso)
-200-300 gr frişcă bătută
-ornamente de ciocolată rasă sau bombonele colorate
-în boluri sau cupe mai mari punem un strat de fructe cât mai gros+un strat de budincă+un strat de frişcă ornăm şi dăm la rece.

Poftă Bună!chef

by -
9

Meniu nr. 40 (Cornuleţe sărate, Cartofi la cuptor cu şniţel de pui, Prăjitură uşoară)

1. Aperitiv: cornuleţe sărate (Vero):cornulete sarate

-1kg făină, 2 plicuri drojdie uscată, 1 cub unt, puţină sare, 3 ouă, jumătate de linguriţă bicarbonat stinscu puţină lămâie, lapte călduţ cât cuprinde. Se lasă la crescut aproximativ 1 oră, se împarte în patru,
-fiecare se întinde şi se taie în triunghiuri se umple cu brânză, se ung cu ou şi se rade caşcaval deasupra
-se coace la aproximativ 180 grade până se rumeneşte.

2. Ciorbă de vară:

-2 grămezi de lobodă (verde sau roşie sau combinată) spălată şi tăiată
-1 grămadă de măcriş curăţat, spălat, tăiat
-1 legătură de ştevie (opţional) curăţată, spălată şi tăiată
-1 legătură pătrunjel, 1 legătură ţelină, 1 legătură leuştean, 1 legătură tarhon (opţional)
-punem lobodă, măcrişul, stevia cu apă la fiert, potrivim condimentele sare, piper, curry, praf de chimen,
-când s-au muiat frunzele adăugăm verdeţurile tocate şi 3-4 linguri de orez (spălat în prealabil în strecurător)
-când ciorba e gata dregem cu smântână; dacă vă place puteţi pune şi zdrenţe de ou
-se poate consuma caldă sau rece

3. Cartofi la cuptor cu şniţel de pui (Vero)cartofi la cuptor cu snitel

-Cartofii-se curăţă 15 cartofi mici, se ung cu foarte puţin ulei, se condimentează cu piper, sare şi boia (dulce sau iute). Se coace în tavă la cuptor pe hârtie pergament până se rumenesc.
-Un piept de pui tăiat felii şi condimentat + 4 pulpe dezosate tăiate în două se condimentează după gust, se dă prin făină şi ou şi se prăjeşte în ulei

4. Prăjitură uşoară (Vero):

-600 grame făină, 3 ouă, 300 grame zahăr pudră, 2 plicuri zahăr vanilat. Zeamă de la 1 lămâie, 1 linguriţă de bicarbonat stins. 100 grame stafide (sau nuci), lapte călduţ cât cuprinde. Se pune în tavă pe hârtie şi se coace la foc mic 150 grade.
-Se pudrează cu zahăr praf sau se poate face o glazură rece dr. Oetker

Mulţumim Vero pentru reţete. Vă aştept şi pe voi cu idei.

Poftă Bună!chef

by -
11

Meniu 39 (Salată de fasole verde, ciorbă de varză, paste cu ton, cremeş rapid)

1. Aperitiv: Salată de fasole verde

-1/2 kg fasole verde fiartă în apă cu puţină sare
-1 legătură de ceapă verde (sau 1-2 cepe) tăiată şi lăsată puţin cu sare, apoi o punem în strecurătoare, o spălăm cu un jet de apă (preferabil caldă) şi o lăsăm să se scurgă
-2-3 roşii (cu sau fără pieliţă) tăiate felii subţiri sau cubuleţe
-1 legătură de pătrunjel sau mărar (sau ambele) tăiată cât mai mărunt, puţin oţet, puţin ulei, sare, piper
-când fasolea este fiartă o punem într-un castron adăugăm ceapa, roşiile, verdeaţă, ulei, oţet (după gust) piper şi sare (după gust) amestecăm, punem un capac şi lăsăm să se răcească aşa ca să se pătrundă aromele
-punem salata în caserolă şi o punem la rece

2. Ciorbă de varză dulce

-1 varză potrivită, curăţată, spălată tăiată fideluţă
-2-3 morcovi daţi pe răzătoare
-1 ceapă mică tăiată mărunt
-călim puţin morcovii în puţin ulei, adăugăm ceapa şi varza şi lăsăm să fiarbă
-punem condimente sare, piper, cury. puţin cimbru, praf de chimen după gust
-când ciorba este gata adăugăm 1 legătură de mărar tăiată mărunt (dacă vă place puteţi pune şi puţin tarhon)
-se poate servi simplă sau cu smântână

3. Paste cu ton:

-1 pachet de paste fierte şi scurse
-2 cutii de ton mărunţit în ulei sau suc propriu
-200 gr brânză telemea dată pe răzătoarea fină
-1 cutie de smântână de 200 de gr
-sare, piper, curry, praf de chimen, 1 legătură mărar tăiată mărunt
-pentru sos punem în cratiţă 1 cutie de ton, apă cam cât sos avem nevoie (e bine să fie mai mult sos că este absorbit de paşte) şi condimentele după gust şi lăsăm să dea câteva clocote, apoi adăugăm a doua cutie de ton, smântâna şi mărarul şi mai lăsăm să fiarbă puţin (dacă atunci când daţi pe răzătoare brânza rămân bucăţele mai mari le puteţi pune să fiarbă în sos)
-punem pastele într-o cratiţă adăugăm brânză şi sosul fierbinte, amestecăm bine, punem un capac şi lăsăm să se absoarbă sosul şi să se pătrundă gusturile
-opţional când faceţi sosul puteţi pune şi o ceapă mică tăiată mărunt, şi măsline tăiate felii subţiri
-pastele aşa preparate se pot mânca şi calde şi reci

4. Cremeş rapid

-1 pachet de foi (Boromir)

-pentru cremă avem nevoie de: 6 ouă, 2 budinci de vanilie, 4 pliculeţe de zahăr vanilinat, 1 litru de lapte, 4 linguri făină, 12 linguri de zahăr, 1 lingură oţet (pentru albuşuri)
-6 gălbenuşuri se amestecă bine cu zahărul vanilat +6 linguri rase de zahăr + 4 linguri de făină + 2 budinci + o parte de lapte rece să fie ca un sos
-restul de lapte îl punem la fiert, când laptele fierbe la foc mic, turnam compoziţia şi lăsăm să fiarbă (câteva clocote să se îngroaşe) amestecând continuu
-separat batem cele 6 albuşuri cu 6 linguri pline de zahăr, când s-a întărit bine adăugăm lingura de oţet şi mai batem puţin
-luăm crema de pe foc o lăsăm 10 minute să se liniştească puţin şi adăugăm albusul amestecând cu mişcări largi
-punem crema între foi şi o lăsăm să se răcească puţin apoi o punem la rece
-foaia pe care o puneţi deasupra o tăiaţi înainte în bucăţi cât doriţi de mari, apoi o puneţi peste cremă
-când prăjitură s-a răcit pudraţi bine cu zahăr praf

POFTĂ BUNĂ!chef

by -
7

Meniu nr. 38 (pastă de brânză, Ciorbă de vară de cartofi, Friptură de pui cu legume, Prăjitură cu mălai)

1.Aperitiv: pastă de brânză

-3oo gr brânză de vaci şi 200 gr brânză telemea (dată pe răzătoarea fină) le mixăm bine cu 200 gr unt (sau margarină Rama-cub)
-adăugăm 1 legătură de mărar tăiat foarte mărunt şi opţional o ceapă mică (o puteţi da pe răzătoarea fină şi scurgeţi zeamă din ea)
-condimentăm cu sare, piper (alb sau multicolor), un pic de chimen praf, un pic de curry, şi opţional puţină boia
-cu compoziţia asta putem umple jumătăţi de gogoşar (eu îi prefer pe cei muraţi) sau ardei căpia (muraţi)

2. Ciorbă de vară de cartoficiorba de legume

-2 morcovi tăiaţi cât mai mărunt, 3-4 cartofi tăiaţi cubuleţe, 1 dovlecel tăiat mărunt, frunze de leuştean, pătrunjel, ţelină, tarhon (netăiate că le scoatem după ce fierbe ciorba) le punem la fiert
-adăugăm după gust sare, piper, curry, chimen praf
-când legumele sunt fierte scoatem frunzele şi adăugăm smântână şi mai lăsăm 2-3 clocote
-eu vara o prepar aşa pentru că pot mânca şi rece
-dacă doriţi cu legumele puteţi pune şi o ceapă mică tăiată mărunt

3. Friptură de pui cu legumefriptura de pui

-3-4 pulpe întregi le tăiem în două şi le spălăm bine
-punem în tavă un strat de cartofi tăiaţi rondele mai groase şi dovlecel tăiat bucăţi mari sau tot aşa rondele groase (puteţi pune felii de ardei şi ceapă şi ciuperci)
-aşezăm deasupra bucăţile de pulpă condimentăm după gust (sare, piper, curry, coriandru praf, pimento boabe, cimbru, oregano, boia) punem apă să acopere carnea şi băgăm tava la cuptor
-când carnea este gata, scoatem bucăţile într-o cratiţă, peste legume punem 1-2 linguri de smântână o mai punem puţin la cuptor
-se poate servi şi cu mujdei

4. Prăjitură cu mălai

-2 ouă întregi
-1 cană de zahăr
-3/4 cană de ulei (folosim aceeaşi cană de mărimea unei căni de ceai)
-1 cană de mălai
-2 zahăr vaniliat, coajă de la o lămâie, un praf de copt+un vârf de cuţit de amoniac stinse cu apă clocotită
-1 cană făină albă
-500 gr iaurt sau lapte bătut
Se mixează ouăle cu zahărul şi uleiul turnat încet ca la maioneză, iaurtul, zahărul vaniliat, coajă de lămâie, mălaiul, făină albă şi praf de copt cu amoniacul, se pun în tava unsă şi tapetată.
După ce s-a copt se lasă la răcit se taie bucăţi pe care le puteţi pudra cu zahăr praf.

Poftă Bună!chef

by -
12

Meniu nr. 37 (dovlecel în straturi, gulaş cu carne de porc şi pâine de casă cu seminţe, chec cu albuş)

1.Aperitiv: dovlecel în straturi

-2-3 dovlecei potriviţi tăiaţi felii de grosimea unui deget, sărăm puţin şi lăsăm să se scurgă apa
-apoi prăjim puţin pe ambele părţi dovlecelul
-200 gr şuncă slabă tăiată mărunt
-2-3 ouă fierte tari şi date pe răzătoarea fină
-maioneză (reţeta cu cartof) amestecată cu o cutie de smântână (200 gr) şi opţional după gust şi preferinţe puţin usturoi sau piper multicolor sau curry
-amestecăm puţin într-un castron şunca cu ouăle, opţional 1 cutie de porumb
-într-o caserolă aşezăm un strat de felii de dovleac (lăsăm pe margini loc în caserolă)+un strat de amestec ouă cu şuncă+ turnăm un strat de sos de maionza şi repetăm până terminăm compoziţiile
-se pune la rece cel puţin 2 ore să se amestece aromele

2+3: Gulaş cu carne de porc şi pâine de casă cu seminţe (Iliuţa):gulas de porc si paine cu seminte

    Ingrediente: 500 g pulpă de porc, 2-3 cepe potrivite ca mărime, 2- 3 ardei roşu, 2 frunze de dafin, 1 linguriţă de boia dulce, 1 conservă mică de roşii decojite, 4 căţei de usturoi, smântână, piper, busuioc şi sare după gust.
     Se spală carnea, se taie bucăţi potrivite se sărează şi se piperează. Ceapa se taie cubuleţe, la fel şi ardeii. Carnea se dă într-un clocot cu puţină apă pentru a elimina spuma. După ce se elimină cantitatea de apă se adaugă ceapă şi ardeii, se călesc cu puţin ulei câteva minute. În vas punem apă de două ori cantitatea pe care o avem de alimente, roşiile decojite şi restul mirodenilor. Când carnea este fiartă se lasă puţin la răcit şi se adaugă smântână, după gust.

Pâine de casă cu seminţe
Ingrediente: 250 gr. făină albă, 10 gr. drojdie, 2 ouă, sare, 100 gr. caşcaval răzuit, 1 ardei roşu, 100 gr. măsline negre, seminţe de florea soarelui, susan, in, dovleac, fulgi de ovăz.

Maiaua o adăugăm în făină, punem ouăle, sarea (puteţi folosi ce mirodenii doriţi), şi frământăm bine cu puţin ulei de măsline. Punem jumătate din cantitatea de seminţe în aluat. În tava deja pregătită, întindem aluatul astfel obţinut şi aşezăm deasupra ardeiul tocat felii, măslinele fără sâmburi, caşcavalul şi restul de seminţe. Se lasă în cuptorul încins în prealabil, 15-20 minute. Poftă bună !

4. Chec cu albuş (foarte practic când vă rămân mai multe albuşuri)chec cu albus

-un pahar de albuş se bate cu un pahar de zahăr
-se adaugă ½ pahar de ulei; 1 pahar de făină, o esenţă de vanilie, bucăţele de ciocolată, bucăţele de fructe confiate, un praf de copt
-se amestecă bine şi se coace cam o oră la foc potrivit

Poftă Bună!chef

by -
13

Îngheţată de casă

Meniu nr. 35 (dovleac cu maioneză, ciorbă de legume, friptură cu sos de mărar, îngheţată de casă)

1.Aperitiv: dovleac cu maioneză

-un dovleac mai mare se curată se taie bucăţi, se fierbe în apă cu sare, apoi se lasă să se scurgă bine şi se mixează
-separat se face maioneză (cu 1-2 cartofi) se adaugă dovlecelul, puţin mărar tăiat mărunt, opţional puţin usturoi, se potriveşte de sare şi piper
-până îl serviţi îl puneţi în caserolă la rece, e mai bun dacă stă măcar o ora în frigider

2. Ciorbă: de legume (se poate mânca şi rece)

-tăiem bucăţele mici sau dăm pe răzătoarea mare morcovi, păstârnac, pătrunjel, ţelină şi gulie şi le punem cu apă la fiert
-adăugăm ce legume mai dorim: mazăre, conopidă broccoli, fasole verde bucăţele
-adăugăm sare, piper, puţin praf de curry, praf de chimen
-când legumele sunt aproape fierte adăugăm verdeaţă (de care şi în ce cantitate ne place)
-când ciorba este gata adăugăm smântână şi mai lăsăm să dea 1-2 clocote
-mie îmi place aşa vara că se poate mânca rece din frigider (pentru că nu are grăsime)

3. Friptură cu sos de mărar (Vero)

friptura-feliile de carne de porc condimentate le frigem pe grătar
-sosul de mărar: 1 legătură -2 de mărar le tăiem mărunt şi-l călim într-un pic de ulei (opţional se poate pune şi o ceapă mică tăiată mărunt) adăugăm lapte, piper, sare şi puţin usturoi şi lăsăm să fiarbă puţin; apoi adăugăm 1-2 linguri de făină frecată cu 3-4 linguri de smântână şi mai lăsăm să dea câteva clocote amestecând continuu
-se poate servi aşa cu carnea sau puteţi să faceţi o garnitură de cartofi piure sau natur

4. Îngheţată de casă

-5 ouă
-250 gr frişcă bătută
250 gr smântână grasă
-200-250 gr zahăr
-1-2 plicuri zahăr vanilat
– cacao, sau ness, sau fructe
-gălbenuşurile se freacă spumă cu 125 gr zahăr, albuşurile se bat cu restul de zahăr (puteţi folosi zahăr praf, se topeşte mai repede)
-într-un castron punem ouăle (amestecăm gălbenuşurile cu albusul) apoi amestecăm încet frişcă (bătută) şi smântână
-asta e baza cum s-ar spune
-dacă vreţi de cacao sau cafea, trebuie dizolvat în 2-3 linguri de lapte fierbinte 2-3 linguri de cacao sau cafea, lăsate să se răcească şi apoi amestecate cu compoziţia
-dacă vreţi cu fructe: fructele se zdrobesc şi se amestecă cu compoziţia
-dacă vreţi de lamâie puteţi pune doar sucul sau lămâia blenduită
-cam astea ar fi variantele şi cantitatea de bază o puteţi împărţi în mai multe boluri să faceţi mai multe sortimente
-după ce o puneţi în congelator mai trebuie din când în când amestecate şi puse înapoi
-trebuie amestecat din când în când ca să nu facă prea multă gheaţă

Poftă Bună!chef

by -
9

Pastă de peşte, Ciorbă cu carne de porc, Carne de porc cu dovlecel, Desert rapid

                                                       Meniu nr. 34
1. Aperitiv: Pastă de peşte
-2 cutii de ton sau sardine sau macrou în ulei, mărunţite bine cu furculiţa
-1/2 pachet de margarină rama sau unt frecat spumă
-3-4 ouă fierte tari şi date pe răzătoarea fină
-opţional 100 gr măsline tăiate mărunt
-sare, piper alb, lămâie după gust
-mixăm toate ingredientele într-un bol, apoi punem pasta la rece în frigider; se poate servi ornată cu măsline negre şi verzi şi feliuţe subţiri de lămâie (lime)

2. Ciorbă cu carne de porc
-călim puţin carnea de porc cu o ceapă tăiată mărunt, apoi o punem la fiert
-când carnea e pe jumătate fiartă adăugăm legumele tăiate bucăţele (sau date pe răzătoarea mare): morcovi, pătrunjel, pastarnac, gulie, şi lăsăm să fiarbă
-când este gata adăugăm verdeaţă şi condimente şi dregem cu smântână şi gălbenuş de ou

3. Carne de porc cu dovlecel
-1 dovleac mai mare, îl curăţăm şi-l dăm pe răzătoarea mai mare
-1/2 kg de carne de porc (pulpă sau spată) tăiată bucăţele
-1 ceapă mai mare sau o legătură ceapă verde
-1 legătură de mărar, 200 gr smântână, sare, piper colorat, puţin chimen praf, curry
-punem într-o cratiţă cu puţin ulei ceapă tăiată cât mai mărunt şi carnea le călim puţin apoi adăugăm apă şi lăsăm să fiarbă
-când carnea este aproape gata punem condimentele şi dovlecelul şi lăsăm să fiarbă, dacă vrem sos mai mult mai adăugăm apă
-când sunt aproape gata adăugăm mărarul tăia mărunt şi smântână şi mai lăsăm câteva clocote
-se poate servi simplu sau cu cartofi (piure sau nature) sau cu mămăligă

4. Desert rapid desert
-1 pachet de 400 gr de pişcoturi
-3 creme reci de la dr. Oekter, eu am folosit 2 de cafea cu aromă de brandy şi una de cicolată cu aromă de rom; dar puteţi combina cum vă place; puteţi chiar folosi 3 creme diferite; cremele se prepară cum scrie pe ele
-cafea preparată sau din cafea naturală sau nes
-0,750 ml lapte rece (de la frigider) şi cam 12 linguri de zahăr pentru prepararea cremelor
-pe o tavă lunguiaţă aşezăm primul strat de pişcoturi muiate în cafea, apoi un strat de cremă (eu am pus de cafea); al doilea strat de pişcoturi-cremă de ciocolată-al treilea strat de pişcoturi –cremă de cafea
-dacă vreţi puteţi orna cu fulgi de cocos sau ciocolată şi-l puneţi la rece
-puteţi face aceeaşi prăjitură cu crema de vanilie şi fructe şi puneţi strat de fructe şi atunci muiaţi pişcoturile în suc de fructe

Poftă Bună!chef

by -
9

Meniu nr. 33- meniu pentru o duminică de vară

1.Aperitiv: salată de crudităţi
-1 legătură de ceapă verde tăiată cât mai fin o lăsăm să stea puţin cu sare apoi o stoarcem
-2-4 castraveţi curăţaţi îi tăiem rondele fine şi îi lăsăm să stea puţin cu sare după care îi stoarcem
-2-3 roşii (curăţate sau nu de coajă) tăiate felii subţiri
-1 legătură de pătrunjel şi 1 de mărar tăiate cât mai fin
-200 gr brânză telemea sau caşcaval date pe răzătoarea fină
-într-un castron punem ceapă, castraveţii, roşiile, verdeaţa, potrivim de sare, piper şi un pic de oţet (este foarte bun la salate oţetul din struguri roşii kalamata dă un gust deosebit) amestecăm bine apoi adăugăm brânză, amestecăm şi punem la rece.

2. Ceaun: cu carne de porcretete
-2 kg carne de porc (preferabil pulpă sau spată să nu fie grasă) o tăiem bucăţele
-2 ciolane de porc afumate, tăiem carnea de pe ele şi folosim şi osul
-2 cepe şi 2 ardei roşii tăiate mărunt
-1-2 kg cartofi, curăţaţi tăiaţi în 4 sau bucăţi cum vă place
-condimente: sare, piper, curry, puţin chimen praf şi pastă de ardei iute (sau picantă)
-o ţelină cu tot cu frunze
-călim în foarte puţin ulei ceapă şi ardeiul adăugăm ciolanul-oasele şi carnea de porc, ţelina întreagă, condimente (în afară de pastă de ardei pe care o punem către final) şi lăsăm să fiarbă la foc mic
-când carnea este aproape gata adăugăm cartofii şi pasta de ardei
-când serviţi cui îi place poate să pună smântână sau se poate mânca cu ardei iuţi depinde de preferinţe

3. Spumă de căpşuni:
-1 kg de căpşuni zdrobite cu furculiţa să rămână şi bucăţi întregi
-albuşul de la 8 ouă bătut foarte bine spumă cu 16 linguri de zahăr şi 2 zahăr vaniliat
-când albusul este tare adăugăm căpşunile amestecăm uşor şi punem desertul în cupe la frigider
-ca să folosim şi gălbenuşul îl amestecăm spumă cu 8 -10 linguri de zahăr îl punem pe abur să se topească zahărul adăugăm fie 2 linguri de cacao neagră fie o ciocolată amăruie şi amestecăm până se îngroaşă puţin (cui nu-i place ciocolata poate pune 2 linguri de ness)
-luăm de pe foc şi amestecăm cu 200 gr frişcă lichidă bătută
-punem în boluri un strat de pişcoturi crema şi ornăm cu bucăţele de ciocolată şi căpşuni
-avem aşa două deserturi

POFTĂ BUNĂ!chef

by -
16

Meniul nr. 32: Salată, Supă, Aripi de pui picante, Cremă de zahăr ars

1.Aperitiv: salată (Iliuţa)aperitiv
-300 gr carne de vită (preferabil viţel că fierbe mai repede) le punem la fiert cu 4 morcovi, sare, piper, vegeta după gust (fierbem la foc mai mic adăugând câte puţină apă rece ca să putem folosi zeama) putem pune câteva fire verzi de ţelină şi pătrunjel: când au fiert strecurăm zeama, iar carnea şi morcovii îi tăiem cubuleţe
-4 cartofi de mărime potrivită îi fierbem separat cu sare, şi-i tăiem şi pe ei cubuleţe
-6 castraveţi (sau gogoşari) muraţi îi tocăm şi-i scurgem de zeamă
-3 ouă fierte tari, curăţate şi tăiate bucăţele
-într-un castron amestecăm toate ingredientele, 1-2 linguriţe de muştar (după gust) şi maioneză (după gust)

2. Supă:
-în zeama în care am fiert carnea de vită punem tăiţei sau găluşte de griş
-după preferinţe când mâncaţi puteţi pune puţină smântână

3. Aripi de pui picante:
-4-8 aripi de pui foarte bine condimentate de azi pe mâine (sare, piper negru şi alb, curry, vegeta, chimen praf, oregano, cimbru) în caserolă în frigider
-se pun aripile în cratiţă, câteva feliuţe de lămâie, un pic de pastă picantă de ardei sau roşii şi apă cât să le acopere, le lăsăm să fiarbă la foc mic, până sunt moi şi rămâne atâta sos cât dorim
-se pot servi cu piure de cartofi, cartofi natur, orez sau cus cus după preferinţe

4. Cremă de zahăr ars:13412920_701602129978165_5617216495284312551_n
-într-o cratiţă de 2 l se ard 16 linguri de zahăr, se tapetează roată pereţii şi se lasă să se răcească
-alegeţi aşa ca să aveţi o cratiţă mai mare în care veţi pune apă apoi cratiţa asta şi aşa vom pune la fiert
-pentru cremă batem 8 ouă întregi cu 8 linguri de zahăr, 2 zahăr vanilat şi 1 l lapte
-compoziţia astfel obţinută o punem în cratiţa cu zahăr ars şi o punem pe foc (atenţie în cratiţă cu apă)
-punem un capac deasupra şi o lăsăm să fiarbă la foc mic
-din când în când adăugăm apă în cratiţa cu apă (o fierbem la foc mic să nu se brânzească crema
-cam după o ora ar tebui să fie gata, o lăsăm în cratiţă să se răcească şi apoi o punem până mâine în frigider
-a doua zi o răsturnăm uşor într-un castron, dacă mai rămâne zahăr ars pe cratiţă punem puţină apă şi mai fierbem puţin sirop pe care-l adăugăm în castron
-puteţi servi simplu sau cu frişcă

Poftă Bună!chef

by -
13

Meniul nr. 31: salată berlineză,  Supă, Friptură de vită, Prăjitură cu fructe şi pişcoturi (la rece)

1.Aperitiv: salată berlineză
-vă scriu reţeta doar pentru cei care nu şi-au notat-o la celălalt meniu (nr 8)
-1 kg carne de vită o punem la fiert la foc mic (folosim zeamă la supă) cu 1-2 morcovi, 1 pătrunjel, 1 păstârnac, frunze verzi de ţelină şi pătrunjel, piper, sare puţină vegeta: după ce a fiert carnea o măcinăm
-300 gr ceapă pe care o lăsăm măcar câteva ore în apă rece, sau ceapă verde (pe care o sărăm puţin) tăiată mărunt
-300 gr castraveţi muraţi tăiaţi mărunt
-punem într-un castron carnea măcinată, ceapă, castraveţii, 2-3 linguri de smântână şi maioneză; dacă vreţi să aibă culoare roşiatică puteţi pune 1 linguriţă pastă de roşii, adăugaţi piper şi sare după gust
-puteţi orna salata cu feliuţe subţiri de gogoşari şi castraveţi muraţi intercalate

2. Supă:
-folosim zeama în care am fiert carnea strecurată bine
-putem fierbe tăiţei sau face găluşte de griş

3. Friptură de vită:
-tăiem felii mai groase carnea de vită, o condimentaţi cu ce vă place (eu folosesc sare, piper, curry, chimen praf, boia, cimbru, oregano şi puţin coriandru praf), dacă puteţi lăsaţi-o măcar câteva ore sau de azi pe mâine s-o pătrundă mirodeniile
-pun carnea într-o cratiţă, apa s-o acopere bine şi o las să fiarbă până se înmoaie carnea
-într-o tavă pregătesc un pat de legume: ceapă tăiată felii, ardei felii, o roşie tăiată felii, felii de ciuperci (dacă folosiţi ciuperci proaspete daţi-le un clocot în apă cu sare să iasă negreala) zarzavatul din supă tăiat rondele mai groase şi vreo 3-4 cartofi tăiaţi în patru sau rondele mai groase (cartofi în cazul în care nu vreţi să faceţi piure sau mămăligă)
-aşezăm feliile de carne (fierte ) peste legume, turnam zeamă, punem un pahar de vin (dacă nu aveţi vin puneţi un păhărel de alcool: coniac sau gin) şi punem la cuptor; când legumele sunt fierte, aveţi grijă să mai puneţi câte un pic de apă până se prăjeşte carnea pe ambele părţi
-dacă vă place mujdeiul îl puteţi turna peste carne după ce scoateţi friptura din cuptor şi o mai lăsaţi acoperită cu un capac (sau o folie de aluminiu): după ce puneţi mujdeiul n-o mai puneţi în cuptor că se amărăşte
-puteţi servi doar aşa, cu legumele ca şi garnitură sau mai fierbeţi un pic de mămăligă sau cartofi piure

4. Prăjitură cu fructe şi pişcoturi (la rece)-Iliuţaprajitura
-pregătiţi un bol mare cu fructe tăiate cât mai colorate: dacă sunt din compot sau congelate le lăsaţi să se scurgă bine
-pişcoturi
-Crema: batem ½ l frişcă cu 200 de grame zahăr+un iaurt de 125-150 gr +3-4 linguri smântână
-tapetăm o tavă sau cratiţă cu celofan
-punem un strat gros de fructe+un strat de cremă+1 rând de pişcoturi muiate în zeamă de compot (sau suc de fructe)+strat de cremă+1 rând de pişcoturi muiate
-punem tava până a două zi la frigider
-răsturnăm prăjitură pe un platou şi scoatem încet celofanul
-dacă vă grăbiţi folosiţi o tavă de yena şi puneţi straturile invers: pişcot, crema, pişcot, cremă, fructe daţi la frigider câteva ore şi o tăiaţi în tavă şi scoateţi cu paleta de prăjitură.

                                                                                            Poftă Bună!

chef

%d bloggers like this: