Tags Posts tagged with "Hercule Poirot"

Hercule Poirot

Un detectiv în librărie

„M-am dus acasă veselă și i-am povestit totul lui Archie. Și în acea seară ne-am dus la Palais de Danse la Hammersmith să sărbătorim evenimentul.

Mai era încă un al treilea cu noi, Hercule Poirot, plăsmuirea mea belgiană, agățat de gâtul meu, strâns legat acolo, ținându-se de mine ca scaiul de oaie.” – Agatha Christie, „Autobiografia”

   „Mon Dieu, unde am nimerit? ” – se întreba un om mic de statură, cu o mustață îngrijită și capul în formă de ou, purtând un costum elegant, desprins parcă din vremurile trecute. Trecătorii se întorceau după el și exclamau:

   – Poirot! Ce seamănă cu Poirot!

  – Crezi că e un fan Agatha? Sau se duce la vreun bal mascat, ceva cu dress-code? Poate e o petrecere unde lumea se costumează în personaje literare…

   – M-aș duce să-mi fac un selfie cu el! Crezi că s-ar supăra?

   – Poirot? Tipul francez din cărțile polițiste?

   „Ma foi, seamănă, auzi! Oamenii ăștia nu-l recunosc pe Hercule Poirot, marele detectiv? Francez? Cum pot face o asemenea confuzie? Sunt belgian, mon ami! Ce să te aștepți de la ei, tineri!” – își spunea omulețul, mișcat, totuși, pentru că oamenii încă îl mai recunoșteau pe stradă. În mod ciudat, prezența lui era mai bine observată aici decât în vremea lui. Cel puțin acolo nu se întorceau oamenii în urma lui pe stradă, chiar dacă bineînțeles, nu puțini îl recunoșteau. Cine să nu-l știe pe Hercule Poirot, marele detectiv?

   „Ah, voilà! O librărie! Dar cât de ciudat arată! Pe vremea mea, clădirile erau mai frumoase!”

Intră în librărie și avu parte de altă rundă de priviri aruncate spre el și șușoteli.

  – Domnule, cred că știu spre ce secțiune să vă îndrum, chiar dacă cel mai probabil aveți toate cărțile de acolo! Sunt sigură, Editura Rao este preferata dumneavoastră!– îi spuse o tânără, lăsând deoparte aranjarea cărților și îndreptându-se spre el.

   – Mademoiselle, o salută Poirot curtenitor, ridicându-și pălăria și înclinându-și capul. Chiar dacă era obișnuit cu recunoașterea și admirația celor din jur, nu mică îi fu mirarea văzând chiar în fața sa o fotografie a unui bărbat ce semăna destul de bine cu el, deși Poirot era de părere că mustața putea fi mai bine aranjată. Parcă nu era perfect simetrică…

   – Poirot și cu mine? Cine este acest individ care se asociază cu numele meu? Cu numele marelui Hercule Poirot? David Suchet? N-am auzit de el. O fi și el detectiv? Inspector de poliție, poate?

   Abia acum își dădea seama Poirot că aceea nu era o fotografie, ci o carte. Fusese indus în eroare de aspectul strălucitor al copertei. Pe vremuri, cărțile nu arătau atât de frumos. „Eh, un lucru bun în acest viitor! Cărțile sunt estetice! Coperte frumoase, colorate, luminoase, hârtie de bună calitate… Chiar voi cumpăra cartea, să aflu ce este cu monsieur Suchet. Din câte îmi pot da seama, am lucrat împreună, dar eu nu mi-l mai amintesc. El desigur că mă ține minte. Cum să nu ții minte că ai avut onoarea de a lucra cu Hercule Poirot? ”

  Poirot era nerăbdător să citească acea carte. Era despre el, cum să rateze așa ceva? Îi plăcea tot ceea ce avea legătură cu el, vanitatea fiind una dintre trăsăturile sale de bază! Răsfoind puțin cartea, a aflat că David Suchet nu este nici detectiv, nici inspector de poliție. Este actor și l-a interpretat chiar pe… Hercule Poirot! De aici asemănarea! Pardon, încercarea de a semăna, nimeni nu se ridică la nivelul detectivului belgian. Deci, peste ani de zile, se vor fi făcut filme despre el!

   Cu o expresie de mulțumire pe față, își îndreptă atenția spre alte titluri: Autobiografia, de Lady Agatha, pe aceasta o cunoștea, era superbă. Cum să nu fie, când în ea autoarea vorbește despre cum a luat naștere celebrul detectiv? Și cum să nu-i funcționeze perfect micile celule cenușii, când a fost creat de mintea sclipitoare a Agathei Christie? Totuși, s-a supărat puțin pe Dame Agatha când a scris anumite lucruri negative la adresa lui. Niciodată nu i-a plăcut să vorbească despre acest subiect, el este Hercule Poirot, nu are defecte.

   Știe că se vorbește despre el și în „Agatha Christie, Jurnalul secret”, destul de interesantă, deși i-ar fi plăcut, desigur, ca autoarea să fi scris mai multe despre cel mai bun personaj al ei. Despre el, biensûr. Fără el, opera Agathei Christie nu ar mai fi fost la fel.

   Parcurge cu privirea restul cărților editurii Rao, oprindu-se cu nostalgie asupra uneia: Misterioasa afacere de la Styles. Acolo a început totul…

  „Ajunge! E timpul pentru o ciocolată caldă! De ceaiul englezilor j’en ai marre! Ca să nu mai vorbesc de zeama pe care ei o numesc cafea!” – cugeta Poirot, îndreptându-se spre casa de marcat cu un braț de cărți.

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 16

Surse foto: Rao, Pinterest

by -
15

,A cunoaşte îndeaproape răul absolut înseamnă a fi blindat împotriva vicisitudinilor vieţii-Hercule Poirot

A treia fată, de Agatha Christie

Editura: Litera

Traducere: Iordana Ferent şi Stefan Fe

Număr pagini: 363

,,A cunoaşte îndeaproape răul absolut înseamnă a fi blindat împotriva vicisitudinilor vieţii-Hercule Poirot

Despre autoare

     Agatha Christie este cunoscută în întreaga lume drept ”Regina crimei”. A scris 80 de romane poliţiste şi volume de povestiri, 19 piese de teatru şi şase romane publicate sub pseudonimul Mary Westmacott. Autoarea a mai scris nonficţiune, o autobiografie, dar şi povestiri amuzante despre numeroasele expediţii în care a participat alături de soţul ei, arheologul sir Max Mallowan.
Cariera ei de scriitoare s-a întins peste o jumătate de secol, perioadă în care, cele două personaje create de ea, micul belgian genial Hercule Poirot şi domnişoara Marple cea neînfricată şi de neoprit, au devenit detectivi faimoşi la nivel mondial. Ambii au făcut subiectul multor filme realizate pe micul ecran.

   A treia fată este unul dintre acele romane ale Agathei Christie care se abat de la tiparul clasic, în care întâi este săvârşită o crimă, apare detectivul, adună indicii şi rezolvă cazul. De data această elementele, cel puţin aparent, îşi schimbă ordinea, făcându-mă să cred că Poirot, celebrul detectiv belgian, şi prietena sa madam Oliver, caută misterul cu lumânarea. Totul începe atunci când Poirot este deranjat în timp ce lua micul dejun de o fată ce susţine că e posibil să fi comis o crimă. Dar ea se răzgândeşte brusc, acuzându-l pe detectiv că e prea bătrân, şi fuge înainte de a oferi orice altă informaţie.
Ştim cum arată fata după spusele detectivului:

,,Musafira lui era o fată de vreo douăzeci şi ceva de ani. Părul lung şi răvăşit, de o culoare nedefinită, i se revărsa pe umeri. Ochii mari lipsiţi de expresie erau de un albastru-verzui. Purta ceea ce probabil reprezenta uniforma obişnuită a generaţiei sale. Cizme înalte de piele, de culoare neagră, ciorapi albi de lână cu model ajurat, de o curăţenie îndoielnică, o bucăţică de fustă şi un pulover de lână groasă, lung şi şleampăt. Orice persoană respectabilă de vârsta lui Poirot n-ar fi avut decât o singură dorinţă: să o arunce cât mai repede posibil într-o cadă..”

   Deşi îl consideră bătrân fata această îi rămâne în minte lui Poirot. Astfel că, va încerca să descopere cât mai multe detalii. Descoperă că fata are un nume-Norma, că are un tată şi o mamă vitregă, că locuieşte în chirie cu alte două fete, dar mai ales că are un iubit. Iubitul David este un pictor extravagant ce nu este agreat de părinţii Normei. Se pare că şi mama vitregă (pe care Norma nu o suportă) este otrăvită cu arsenic şi se pune întrebarea:  să fie mâna Normei?
Ce este cu această fată? De ce pretinde că a ucis apoi dispare? Ce are de ascuns?

A doua colegă de apartament, Claudia, secretară şi o persoană frumoasă:

,,În prag apăru o fată înaltă şi frumoasă. Purta un costum de culoare închisă, bine croit, cu o fustă foarte scurtă, o cămaşă albă de mătase şi încălţăminte de foarte bună calitate. Avea părul negru adunat într-un coc, un machiaj discret, dar bine realizat.

Ceea de a treia fată, Frances era şi ea o apariţie surprinzătoare.

,,Era o fată înaltă, zveltă, cu părul lung şi negru, cu o faţă foarte palidă, fardată în exces, şi cu sprâncenele şi genele uşor arcuite-trăsături intensificate de rimel. Purta pantaloni strâmţi de catifea şi un pulover gros. Contrasta puternic cu persoana vioaie şi competentă care era Claudia.”

   Ei…de la aceste două colege de apartament ar trebui să aflăm informaţii, dar se pare că ele nu vor să admită sau să spună cuiva că Norma nu este de găsit.
Cele două colege nu vor să admită că le place David, iubitul Normei. Sau doar poate invidia…

Ce se întâmplă? Chiar a omorât Norma pe cineva? Unde a dispărut?

Doamna Oliver celebra scriitoare de romane poliţiste este vătămată, cineva vrea să o înlăture din găsirea indiciilor.

   Va reuşi ambiţiosul şi pedantul nostru detectiv Poirot să dezlege misterul? Ce elemente surpriză apar? Ce este cu focul de revorver şi cu un cuţit, dar şi urmele de sânge? Ştim doar că stilul Aghatei Christie este inconfundabil, iar subiectele sale te ţin cu sufletul la gură. Eu niciodată nu am reuşit să îmi dau seama cine este  vinovatul decât la final, unde întorsăturile de situaţie te lasă cu gura căscată.editura-litera

Cartea A treia fata, de Agatha Christie a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Litera., aici şi aicievaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea vostră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

-Jane ne-a asigurat că dumneavoastră, Miss Marple, le dați clasă tuturor detectivilor!

Ultimele cazuri ale lui Miss Marple, de  Agatha Christie

Editura: Litera

Anul: 2016

Număr pagini: 224

   Își bagă mereu nasul în treburile altora, adoră să dezlege ițele celor mai complicate scandaluri, este extrem de atentă la detalii și… nimic nu-i scapă. Este Miss Marple – celebrul personaj creat cu atâta desăvârșire de către Agatha Christie.

   Considerată o adevărată „regină a crimei”, Agatha Christie este cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, având în palmares 80 de romane polițiste și volume de povestiri, 19 piese de teatru și alte șase romane pe care a ales să le publice sub pseudonimul „Mary Westmacott”. Două dintre personajele sale – Hercule Poirot și Miss Marple – au devenit celebre în întreaga lume și n-a lipsit mult până când realizatorii de film i-au pus în scenă.

   „Ultimele cazuri ale lui Miss Marple” este o colecție de nouă povestiri care antrenează cititorul într-o atmosferă de suspans. Dacă în șapte dintre povestiri, o avem în centru pe fermecătoarea Miss Marple, există și două povestiri cu iz fantastic, în care acest personaj lipsește. Aceste două povestiri sunt, de altfel, diferite nu numai din prisma personajelor, ci și prin natura genului literar. „Păpușa croitoresei” și „În oglinda misterioasă” demonstrează că Agatha Christie a reușit să abordeze – cu succes – și alt gen de povestire, cel cu caracter paranormal, însă la fel de intrigante și pline de suspans ca și celelalte povestiri.

   „Sanctuarul” este prima povestire din carte și redă cazul plin de enigme al unui om găsit mort într-o biserică din Chipping Cleghorn, un sătuc până atunci foarte liniștit. Între ipoteza sinuciderii și crimă, se insinuează ochiul aprig al lui Miss Marple care nu ignoră niciun detaliu, ci adună probele ca pe niște adevărate piese de puzzle și le asamblează, găsind astfel, drumul către dezlegarea crimei.

   A doua povestire, intitulată „O glumă ciudată”, seamănă cu o aventuroasă căutare de comori. În centrul acțiunii stă o moștenire considerabilă, pe care cei aflați în drepturi nu știu cum s-o recupereze. Unde și cum a fost ascunsă, va afla, desigur, inegalabila Miss Marple, cu flerul său și cu abilitățile sale de fin observator și analist al firii și comportamentului uman.

   „Crima comisă cu metrul de croitorie” demonstrează, încă o dată, talentul remarcabil al Agathei Christie și stilul său inconfundabil, antrenant și enigmatic. Dacă din titlu am putea deduce anumite elemente clare din ipotezele crimei, ei bine, lucrurile nu sunt niciodată atât de simple precum par. Iar de aici, până la aflarea adevărului, e o cale destul de complexă…

   „Cazul îngrijitoarei„ – cea de-a patra povestire, o găsește pe Miss Marple în ipostaza de bătrânică distractivă, căreia dezlegarea misterelor din jurul crimelor nu e decât o simplă joacă, spre deosebire de alți oameni, pentru care rezolvarea crimelor e un drum anevoios.

   În următoarea povestire, „Cazul menajerei fără cusur” facem cunoștință cu personaje a căror imaginație depășește orice limită atunci când e vorba despre furt. Dacă mintea lor elaborată pare să nu aibă limite, perspicacitatea lui Miss Marple este cea care aduce un enorm ajutor anchetatorilor.

Miss Marple are un farmec special nu doar în rolul de personaj, ci și în cel de povestitor, așa cum o găsim în a șasea povestire – „Miss Marple spune o poveste”. Cum poate avea loc o crimă într-o cameră încuiată pe dinăuntru? Numai Miss  Marple poate răspunde la această întrebare.

  „Păpușa croitoresei” și „În oglinda misterioasă” sunt cele două povestiri din care Miss Marple lipsește, dar asta nu înseamnă că nu avem parte de suspans, ba mai mult decât atât, pe lângă acesta, există și izul paranormal care accentuează starea specifică de tensiune în care cititorul se află.

   „Nebunia lui Greenshaw” e ultima povestire din carte și are în prim plan o casă cu o arhitectură diferită de celelalte case și o afacere care se aseamănă cu un labirint. În ciuda complexității cazului și a aparentei lipse de dovezi, Miss Marple dovedește suficientă perspicacitate, încât toate piesele de puzzle să se adune din nou, ca într-un tablou perfect.

   Cartea este o lectură nu numai lejeră, ci și extrem de antrenantă. Se citește ușor, e confortabilă ca format; se poate citi în autobuz, în metrou, în tren… singurul pericol fiind acela că e foarte posibil să fii captivat de lectură și să uiți să cobori.

Iată câteva citate din această minunată carte:

„-Jane ne-a asigurat că dumneavoastră, Miss Marple, le dați clasă tuturor detectivilor!

Ochii bătrânicii se aprinseră, însă protestă cu modestie:

-O, în nici un caz! Pur și simplu, dacă trăiești într-un sătuc, așa ca mine, ajungi să cunoști și să înveți multe despre natura umană”.

„E minunat felul în care adevărul iese la iveală în lumea asta!”

„Privirea lui Miss Marple era rece și gânditoare.

-Iată un alt motiv pentru care soțul ar fi putut-o ucide. Gelozia, spuse inspectorul Slack.”

editura-litera

Cartea Ultimele cazuri ale lui Miss Marple de Agatha Christie a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Litera.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

by -
19

Cei patru mari (seria Hercule Poirot) de Agatha Christie

Titlu original: The Big Four

Autor: AGATHA CHRISTIE- cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor

Traducere din limba engleză: Costin Valentin Oancea

Editura: Litera,2016

Pagini: 264

   În colecția Agatha Christie au apărut: O supradoză de moarte; Moarte printre nori; Crima din Orient Expres; Cu cărțile pe față; Tragedie în trei acte; Oglinda spartă; Cine l-a ucis pe Robert Ackroyd; Petrecerea de Halloween; Ceasul rău pe strada Hickory; Un buzunar plin cu secară,Primele cazuri ale lui Poirot; Moartea vine ca un sfârșit;trenul din Paddington; La hotelul Bertram; Calul bălan; A treia fată; Ultimele cazuri ale lui Miss Marple; Cei patru mari.

    Despre autoare – Agatha Christie este cunoscută în întreaga lume drept” Regina crimei”. A scris 80 de romane polițiste și volume de povestiri, 19 piese de teatru și șase romane publicate sub pseudonimul Mary Westmacott. Autoarea a mai scris nonficțiune, o autobiografie, dar și povestiri amuzante despre numeroasele expediții în care a participat alături de soțul ei, arheologul sir Max Mallowan. A murit în 1976.( fragment descriere roman).

   Hercule Poirot este un detectiv celebru, foarte asemănător ca și personaj cu Sherlock Holmes. Autoarea folosește ca detectiv pe Hercule sau Miss Marple, punând astfel o amprentă originală asupra romanelor polițiste. Acești doi detectivi deveniți faimoși au fost bine primiți pe marile ecrane, fiind subiectul mai multor ecranizări.

   Nu e un secret că îmi plac foarte mult misterele, rezolvarea lor, cât și lecturile bine scrise. Romanul mi-a căzut cu tronc, încă de la începutul lecturii, am luat cartea în mână și în câteva ore am realizat că am terminat-o, a fost ca o vizionare a unui film bun, dar la care nu am luat pauză de publicitate.

   Hastings este cel mai bun prieten al lui Hercule  Poirot, se hotărăște să-l viziteze la Londra, nimerește chiar la începutul unui nou caz al detectivului și decide să-l ajute pe acesta la soluționarea misterului . Au loc multe crime sub semnătura celor patru mari. Cine sunt ei?

„  „ Cei patru mari”, care ar deține o instalație extrem de puternică – o sursă de energie a cărei forță depășește cu mult ceea ce cunoaștem noi în prezent și e capabilă să concentreze o rază de o foarte mare intensitate într-un punct predefinit. Posibilitățile atribuite acestei invenții par absurde,dar le-am comunicat totuși la sediu,care a încredințat studiul unuia dintre cei mai străluciți savanți ai noștri…..”

   Hercule Poirot descoperă pe parcurs identitatea primilor trei membrii, iar mai apoi a celui de al patrulea, pe care-l întâlnește de mai multe ori, de fiecare dată deghizat atât de bine, încât era imposibil de recunoscut dacă-l va reîntâlni.

Numărul 1-  un chinez –  Li Chang Yen, o  puternică minte, cel mai influent chinez. Creierul organizației,

Numărul 2 – un american bogat –Abe Ryland, multimiliardar.

Numărul 3- o franțuzoaică – madame Olivier, cea mai cunoscută și apreciată chimistă.

Numărul 4 – Distrugătorul, Claud Darrell, despre care se știa doar că e un actor grozav, având un tic: se joacă cu pâinea, face biluțe.

   Să afle toate aceste nume, Poirot și Hastings trec prin multe pericole, rezolvă multe mistere, li se întind multe capcane, întâlnesc tot felul de oameni, uimiți fiind de deghizările uimitoare ale Distrugătorului. Multe crime, aparent independente de acest caz, mai apoi să descopere o legătură cu CEI PATRU MARI.

  M-a amuzat teribil egocentrismul detectivului, aducând aminte de nenumărate ori că el își folosește materia cenușie, sau că rivalii săi uită că el își folosește materia cenușie, sau îndemnându-și prietenul să-și folosească materia cenușie.

„  – Mon ami, nu a luat în calcul micile celule cenușii ale lui Hercule Poirot.

    Poirot are calitățile sale, dar modestia nu se numără printre ele.”

   Demonstrând inteligența sa, dar nu și modestia, având în vedere fizicul personajului, oarecum pitic, cu capul în formă de ou, creează o imagine amuzantă ,plină de un amuzament , dar în același timp seriozitate. Și pentru că nu era destul un singur Poirot, acesta are și un frate geamăn Achille, de care se folosește oarecum în rezolvarea cazului.

Nu este ușor pentru detectiv să prindă acest cartel criminal cu puteri nelimitate, în diferite părți ale lumii, vor fi în pericol, mai ales Hastings.

Recunosc că nu am fost surprinsă de ușurința lecturii, doar e Agatha Christie, iar cărțile ei au fost traduse în peste 100 de limbi, peste 2 miliarde de exemplare vândute.

Recomand cu drag celor care iubesc lectura de calitate, celor care iubesc romanele polițiste și misterul.editura-litera

Cartea Cei patru mari( seria Hercule Poirot) de Agatha Christie a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Litera.

 

%d bloggers like this: