Tags Posts tagged with "Humanitas Fiction"

Humanitas Fiction

Clar de femeie, de Romain Gary-prezentare

Humanitas Fiction

Colecţia: Raftul Denisei

Traducere de Daria-Laura Bârsan

   Ecranizat în 1979 de Costa-Gavras, cu Romy Schneider și Yves Montand în rolurile principale, romanul Clar de femeie este un subtil exercițiu de admirație care pornește de la cea de-a „treia dimensiune“ a bărbatului și a femeii: cuplul.

  În Paris, pe rue de Bourgogne, o întâlnire întâmplătoare: abia întors de la aeroport, pe o ploaie monotonă, Michel coboară dintr-un taxi și o lovește cu portiera pe Lydia. El cunoaște toate cotloanele nefericirii și nimic nu-l mai poate surprinde. Ei îi e frică de viitor în aceeași măsură în care este traumatizată de trecut. Alchimia funcționează cu rapiditate: el o privește cu afecțiune, ca și când ar fi regăsit pe cineva drag, ea se uită în altă parte, de parcă s-ar teme că i s-au epuizat resursele iubirii.

Sursa foto şi text> Humanitas Fiction

 

Aviatorul, de Evgheni Vodolazkin-Humanitas Fiction-prezentare

Traducere și note de Adriana Liciu

   Autorul bestsellerului internațional Laur, Evgheni Vodolazkin, revine cu o poveste copleșitoare despre memorie și vină, despre o iubire atât de puternică, încât învinge haosul și chiar moartea. Aviatorul a fost finalist la principalele premii literare din Rusia și a câștigat, în 2016, Bolșaia Kniga — Premiul al doilea.

   Innokenti Platonov, protagonistul romanului, fără a fi în realitate aviator, săvârșește un zbor extrem între începutul și sfârșitul secolului XX, devenind obiectul unui experiment întreprins într-un lagăr cu destinaţie specială. Născut în 1900, el este îngheţat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar în 1999, deja în altă lume, este dezgheţat. Trezit din somnul experimentului pe un pat de spital, memoria lui Innokenti pare a fi tabula rasa. În încercarea de a-și reconstitui istoria personală, el începe, la sfatul doctorului său, să noteze într-un jurnal frânturi haotice de amintiri: chipuri, imagini, întâmplări. Treptat, apar Petersburgul din primii ani ai secolului XX, copilăria, școala și întâia iubire, Revoluţia din 1917 și, în sfârșit, lagărul. Odată cu ieșirea din spital, pe Innokenti îl așteaptă o viaţă nouă, în care poate să iubească iar și să redescopere lumea. O lume unde el, așa cum o arată și propriul său nume, este un Candide — însă unul care se simte responsabil și pentru cele trăite, și pentru cele netrăite, tema vinovăţiei aducând în Aviatorul ecouri dostoievskiene.

Sursa> Humanitas Fiction

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Constellation, de Adrien Bosc-prezentare

Editura Humanitas Fiction

Traducere și note de Mariana Piroteală

Nr. pagini: 200

  Constellation, cartea de debut a lui Adrien Bosc, a obținut în 2014 Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze, Premiul Gironde Nouvelles Ecritures, iar în 2015 Premiul Paris Diderot-Esprits libres.

   În noaptea de 27 spre 28 octombrie 1949, avionul Constellation, „noua cometă a companiei Air France“, care plecase de la Paris către New York, se strivește de muntele Redondo, în largul arhipelagului Azore. La bord se aflau 48 de pasageri și membri ai echipajului, printre care celebrităţi precum boxerul Marcel Cerdan și violonista Ginette Neveu.

   Adrien Bosc reaprinde toate cele 48 de stele stinse în tragica noapte, ascultă vocea fiecărei victim și îi spune povestea, dându-i din nou viață. Îmbinând scriitura jurnalistică și aventura romanescă, autorul reușește să creeze legături între pasageri și evenimentele timpului lor. Însă marea provocare la care își propune să răspundă este de a descoperi înlănțuirea de infime cauzalităţi care au dus la acest sfârșit dramatic.

Sursa: Humanitas Fiction

Mătuşa Julia şi condeierul, de Mario Vargas Llosa

Humanitas Fiction / Colecţia: Seria de autor Mario Vargas Llosa
Traducere de Coman Lupu

   Mătuși care vor ficțiune, dar nu citesc literatură. Condeieri care nu scriu cărți, dar produc ficțiune în cantități uriașe. Iată o lume de mătuși și de condeieri, aparent într-un echilibru între cerere și ofertă. Înainte de apariția televiziunii în Peru, teatrul radiofonic — urmașul romanului-foileton din gazetele secolului al XIX-lea — asigura bunul mers al acelei lumi. La Radio Panamericana, un tânăr redactor de știri temperează gustul pentru catastrofe al colaboratorului său și se îndrăgostește de o mătușă prin alianță, Julia. El are18 ani, e student la drept și scrie scenarii care ajung la coș. Ea are 32 de ani, e boliviană și proaspăt divorțată. Pe măsură ce avalanșa radionovelelor scapă de sub controlul fanaticului condeier, viața tânărului Mario și cea a mătușii sale Julia scapă de sub controlul familiei.
Vargas Llosa transferă elemente autobiografice ale relației cu propria sa mătușă, Julia Urquidi Illanes, într-un roman savuros și năvalnic, lipsit de prejudecăți.

Mario Vargas Llosa

   MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsă-torie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru.

Sursa Editura Humanitas Fiction

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, de Care Santos, Francesc Miralles

Humanitas Fiction, Literatură / Colecţia: Raftul Denisei
Traducere de Cornelia Rădulescu

   Scris la patru mâini de Care Santos și Francesc Miralles, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, tradus deja în 20 de țări, emană gândire pozitivă și poezie.

  Salvată în ultimul moment de la sinucidere de o întâmplare neașteptată, Iris pornește într-o aventură care îi va schimba modul de a vedea viața. După moartea părinților ei într-un accident de mașină, dezorientată și fără nici o perspectivă, ea va fi nevoită să ia lucrurile de la capăt. Iar revizitarea trecutului poate fi o experiență dureroasă și plină de pericole, dar și una aducătoare de fericire, mai ales când lui Iris îi apar în cale doi „iluminați“.

   „În Cel mai frumos loc din lume e chiar aici am vrut să exprimăm neliniștile, iluziile, nemulțumirile și bucuriile oamenilor de astăzi, totul învăluit în puțină magie cotidiană, pentru că, uneori, în lume se întâmplă lucruri fabuloase, dar noi, din cauza problemelor și grijilor zilnice, nu ne dăm seama de farmecul vieții, care ne e atât de la îndemână.“ (Francesc MIRALLES)

Care Santos

   CARE SANTOS s-a născut în 1970, în oraşul Mataró din apropierea Barcelonei. A scris de la vârsta de opt ani, câştigând prima competiţie literară la 14 ani. A studiat mai întâi dreptul, urmând tradiţia familiei, iar apoi filologia la Universitatea Autonomă din Barcelona.

Francesc Miralles

  FRANCESC MIRALLES s-a născut în 1968, la Barcelona. A studiat literatura germană la Universitatea din Barcelona. Este un scriitor prolific de succes, jurnalist și muzician. Printre romanele sale pentru adoles-cenți se numără Un haiku per a l’Alícia (2002, Premio Gran Angular) și Interrail (2007, Premio Columna Jove).

Sursa Editura Humanitas Fiction

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Hija de la fortuna

Fiica norocului de, Isabel Allende-Hija de la fortuna

Titlul original: Hija de la fortuna

Traducerea:  Cornelia Rădulescu

Editura: Humanitas/ Humanitas Fiction

Colecția:  Seria de autor Isabel Allende

Categoria: Literatură

Număr pagini: 368

Nota mea: 8,5/10

     Este prima carte scrisă de autoarea Isabel Allende pe care o citesc, iar când am început să citesc acest roman mă așteptam să fie o lectură ușurică, care să mă prindă imediat și care mă va ține captivă până la ultima pagină.

   Romanul Fiica norocului este structurat pe trei părți, iar acestea cuprind acțiunea  pe trei mari perioade de timp:  1843- 1848,  1848- 1849, 1850- 1853

   Fiica norocului este Eliza Sommers – o fată abandonată, dar crescută, educată și protejată de Rosa Sommers. Cu venirea micuței în familia Sommers începe romanul, autoarea încercând parcă să transmită încă de la început faptul că povestea dintre pagini nu prea va lăsa cititorul să respire. Este o poveste impresionantă despre obiceiul de a lua decizii radicale (fără să se admită contestarea lor odată luate), despre influență și  dorința de a ieși mereu în față și de a avea mereu ultimul cuvânt în fața oricui.

   Povestea nu este deloc rea, nu este deloc de necitit, dimpotrivă, dar cred că am ales eu momentul nepotrivit în care să o citesc. Și nu, nu este chiar o lectură ușoară, ci doar captivantă, căci nu mă lasă deloc să renunț la ea. Aș vrea să cred că romanele scrise de autoare trebuie citite în propriul ritm – mai mult decât altele, căci am simțit cartea ca fiind una ce reflectă puternic realitatea acelei perioade

   Sunt genul care renunță la citirea unei cărți, dacă procesul se desfășoară doar în două viteze – încet și foarte încet, dar există ceva în acest roman, neindentificat încă de mine, care m-a tot îndemnat să nu renunț la lectură. Vocea din mintea mea zicea mereu ”nu încă, nu încă”, iar asta m-a tot împins să dau pagină după pagină. Cartea asta cere timp și atenție – așa am perceput-o eu, cel puțin.

   Un lucru mi-e clar: Stilul Allende, fie nu este pentru oricine, fie romanele scrise de autoare se citesc doar în anumite stări de spirit. E foarte posibil ca Fiica norocului să nu fie chiar pentru novici.

   Povestea este foarte încărcată de situații în care personajele își arată puterea, superioritatea, slăbiciunea, neștiința sau lipsa de educație., dar și nevoia de control, de trai în înalta societate, de renume, de aranjare a viitorului și a căsătoriilor din interes.

    Totul se învârte în jurul principiilor, al valorilor, dar și al aranjamentelor. Da, iubirea se simte, se jură credință, dar multe dintre relații par imposibile și nepotrivite, căci nu se respectă statutul social. S iubește și se greșește, se iau decizii în numele altora și pentru alții, fără să se țină cont de părerile celui direct implicat. Se și renunță la iubire, doar pentru că influența celor din jur este mult mai puternică decât curajul de a recunoaște ceea ce simte fiecare.

   E povestea binelui ce primește o altfel de răsplată: ascultarea vocii interioare. Deși în acea perioadă nu se admitea neascultarea, nerecunoștința și traiul alături de o persoană săracă, Fiica norocului, Eliza, pleacă după bărbatul pe care îl iubește – mai presus de statut, de gura celorlalți sau părerea familiei ei adoptive.

   Viața Elizei se schimbă radical, iar atunci când credea că își va găsi iubitul și va începe o viață nouă alături de el, întreaga poveste  din mintea ei, se oprește brusc. De atunci, nu-i ramâne decât să o ia de la capăt și să învețe din nou să trăiască, să accepte și să iubească.

   Încercările prin care trece nu sunt ușoare, e nevoie de curaj și de decizii care să-i asigure Elizei siguranța. Ajunge în America, dar va fi destul de greu să-și găsească iubitul, iar viața ei este într-un pericol continuu.

   Te întrebi dacă Eliza îl va găsi pe cel pe care-l iubește, pe cel pentru care a riscat tot și a renunțat la tot? Oare povestea asta va avea un happy end? Citește cartea, căci merită fiecare pagină. Și o spun eu, cea care a avut ceva bătăi de cap cu acest roman – după cum bine spuneam la începutul recenziei.

    Merită citită, poate nu chiar citită prima, dar merită aflată povestea și tainele ei, cu siguranță. E genul de carte care te scoate din cotidian, din zona de confort, pe care vrei să o lași, dar care nu te prea lasă ea pe tine.

Lectură plăcută!humanitasfiction

Cartea  Fiica norocului, de Isabel Allende a fost oferită pentru recenzie de Editura Humanitas Fiction. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Humanitas Fiction. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

          Zahir, de Paulo Coelho

Titlu original: O Zahir

Traducere din limba portugheză: Gabriela Banu

Editura: Humanitas Fiction

Seria de autor Paulo Coelho

Anul apariției: 2014

Număr pagini: 336

     PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 80 de limbi şi editate în peste 200 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 150 de milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion de exemplare. Înainte să devină un adevărat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera. Deşi profund ataşat de Brazilia natală, romanele lui dezvoltă drame universale, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 23 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul). I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului, premiul italian Fregene pentru literatură) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 28 octombrie 2002. A fondat Institutul Paulo Coelho, care acordă ajutoare îndeosebi copiilor şi bătrânilor din păturile defavorizate ale societăţii braziliene.

    Cu puțin timp în urmă vă povesteam despre Walkirii și despre cât de tare îmi place Coelho. Acea experiență minunată m-a împins să citesc ,,Zahir”, o altă carte a talentatului autor. Dacă atunci spuneam că îmi place tare mult, că m-am îndrăgostit de scriitura sa, acum vin cu o completare: ÎL ADOR PE COELHO! E genul de autor care reușește să te poarte în universul său încântător într-un mod cât se poate de plăcut. Te convinge că magia există, că adevărul suprem ne înconjoară, că am putea da de el, indiferent de direcția în care ne-am întoarce privirea.paulo-coelho

,,Și deodată, în mijlocul naosului, înțeleg ceva extraordinar: catedrala sunt eu, e fiecare dintre noi. Creștem, ne schimbăm, ne descoperim slăbiciuni pe care trebuie să le corectăm și nu alegem totdeauna cea mai bună soluție, dar în pofida acestor lucruri mergem înainte, încercând să ne păstrăm verticalitatea, corect, astfel încât să cinstim nu pereții, nu ușile, nici ferestrele, ci spațiul dinăuntru, spațiul în care adorăm și venerăm tot ce ne este scump pe lume.

Da, suntem o catedrală, nu încape nici o îndoială. Dar ce se află în spațiul din catedrala mea ascunsă?

Esther, Zahirul.”

     De data aceasta n-am citit toată povestea dintr-o suflare. Am simțit nevoia de a o savura, de a mă bucura de cuvintele așternute de autor cu măiestrie cât mai mult timp posibil. Timp de mai multe seri am revenit asupra cărții, m-am lăsat prins între mrejele sale fermecate, m-am aventurat alături de personaje în demersul lor de a se schimba pe ei înşiși și de a-i putea schimba și pe cei din jur. Căci, după cum bine știți, pentru a schimba lumea în bine, trebuie să permitem ca schimbarea să înceapă de la noi. Mai apoi, ne vom putea duce la îndeplinire misiunea cu care am fost însărcinați…

     Protagonistul nu este nimeni altul decât Paulo, scriitor brazilian, a cărui viață n-a fost nici pe departe roz. Totul s-a schimbat odată ce a cunoscut-o pe Esther, a patra sa soție, alături de care a petrecut cei mai frumoși ani ai vieții. Datorită ei a îndrăznit să scrie și să devină astfel unul din cei mai vânduți scriitori de pe mapamond. La rândul său, Esther se preocupă de profesia sa de jurnalist de război. Cei doi soți sunt bogați, nu duc lipsă de nimic, însă rutina pune stăpânire pe viețile lor.

,,Înainte de accident, așa aș fi făcut. Dar acum povestea mea personală își pierduse din importanță. Încetase să mai fie poveste, devenea iar legendă, căutare, aventură, călătorie în afara și înlăuntrul meu. Mă aflam din nou într-un timp în care lucrurile se transformau în jurul meu, și așa voiam să fie până la sfârșitul zilelor mele (mi-am adus aminte de epitaful meu: ,,El a murit încă din timpul vieții”). Luam după mine experiențele trecutului care-mi permiteau să reacționez cu iuțeală și precizie, dar nu-mi aminteam tot timpul lecțiile pe care le învățasem. Vă închipuiți un războinic, în mijlocul luptei, oprindu-se ca să decidă care ar fi lovitura cea mai bună? Ar muri cât ai clipi.”

    Relația lor se răcește, flacăra pasiunii se stinge încetișor. Și astfel, într-o zi, Esther dispare. Poliția îl audiază pe autor, însă îl eliberează la scurt timp. E evident că e doar un soț părăsit de propria-i soție și nu un criminal. Evenimentul este mediatizat, toată lumea află și-l compătimește pe bietul Paulo. El e uimit, nu ar fi crezut-o în stare de așa ceva, însă se învinovățește pe sine însuși în aceeași măsură. Dacă nu ar fi tot amânat discuțiile pe a doua zi…

     Presupusul amant al Estherei este un tânăr pe care l-a cunoscut în timpul călătoriilor sale prin Asia. Paulo scrie o carte, ,,Timp de reparat, timp de sfâșiat”, în care nu se sfiește să facă publică suferința sa. La lansarea cărții are surpriza de a-l întâlni pe kazahul Mihail. Acesta îi spune doar că Esther e bine și că i-a citit cu siguranța noua carte. Chiar și așa, se apropie de tânăr, îl însoțește prin mai multe locuri și descoperă lecțiile de viață pe care acesta și alții de țeapa lui le propovăduiesc.

,,Un an mai târziu, mă trezesc cu gândul la povestirea lui Jorge Luis Borges: ceva care, odată atins sau văzut, nu mai poate fi uitat – și ne contropește gândurile până ajungem la nebunie. Zahirul  meu nu constă în metafore romantice cu orbi, busole, tigri sau nu știu ce monedă. El are un nume, iar numele său este Esther.”

    Paulo pornește într-o călătorie spirituală pentru a se cunoaște pe sine însuși, dar și pentru a se apropia de Esther, de femeia ce devine ,,Zahirul” său. Acest Zahir e idealul său, e lucrul la care aspiră cel mai mult, la care tânjește din tot sufletul și pe care speră să-l obțină. Zahirul este un izvor nesecat al frumosului, un elixir al vieții nesfârșite. Se eliberează de propria poveste, descoperă adevăruri negrăite și, în final, o regăsește pe Esther în mirifica stepă kazahă. Pe cea care în tot acest timp nu a încetat să-l iubească, pe cea care l-a așteptat să ajungă în acest prag al înălțării spirituale. Și nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără îndrumarea și sprijinul tânărului Mihail…

     O frumoasă poveste, ce te captivează de la prima până la ultima pagină. O lecție despre aparențe înșelătoare, despre adevărul ce se află dincolo de primele impresii, despre iubirea adevărată și despre cum soarta jonglează cu ițele-i firave. Vă recomand cu drag această carte, sunt sigur că vă va plăcea! Poate la început va părea puțin mai greoaie, însă vă sfătuiesc să aveți răbdare, să nu vă grăbiți, căci ar fi păcat să ratați farmecul celor așternute pe hârtie de Paulo Coelho.

,, – Dacă cineva e în stare să-și iubească aproapele fără limite, fără condiții, își manifestă iubirea dumnezeiască. Când se arată iubirea lui Dumnezeu, atunci îți vei iubi aproapele. Dacă-ți iubești aproapele, te iubești pe tine. Când te iubești pe tine, lucrurile se întorc la locul lor. Se schimbă Istoria. Istoria nu se va schimba niciodată din cauza politicii, sau a cuceririlor științei, sau a teoriilor, sau a războaielor – toate astea sunt repetiții, asistăm la ele de la facerea lumii încoace. Istoria se va schimba atunci când ne vom putea folosi energia iubirii așa cum folosim energia vântului, a mărilor, a atomului.”

    Vă invit să plecați în căutarea propriului eu interior, al Zahirului mult dorit, să vă lăsați sufletul să zburde prin cele mai neașteptate locuri. Iubiți, apreciați, nu fiți egoiști, luptați pentru visurile voastre și totul va fi bine…

     Mulțumesc din suflet Editurii Humanitas Fiction pentru ocazia de a citi ,,Zahir”, această poveste a noastră, a tuturor!

           LECTURĂ PLĂCUTĂ!humanitasfiction

Cartea Zahir, de Paulo Coelho a fost oferită pentru recenzie de Editura Humanitas Fiction. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Humanitas Fiction.

Autor: Cosmin

by -
9

Își pune în minte să își seducă tatăl scriind în jurnal: ”știam că va ceda încet intimității, grijii mele, tandreții mele”

Incest, de Anais Nin/ din Jurnalul Dragostei/ necenzurat

     Editura Humanitas a publicat în acest an, 2016, un nou volum al scriitoarei americane, Anais Nin, “Incest” care face parte din Jurnalul Dragostei și cuprinde perioada 1932-1934 fiind însă spre deosebire de alte variante publicate anterior, varianta necenzurată. Cartea a apărut în atât de cunoscuta și îndrăgita colecție, ”Raftul Denisei” condusă de Denisa Comănescu ceea ce în sine o situează  printre capodoperele literaturii universale. Cartea are 464 de pagini și se deschide cu o prefață scrisă de Robert Pole cel care a fost celălalt soț al ei, soțul de pe coasta de vest a Americii în timp ce Hugh Guiler continua să fie soțul ei, cel de pe coasta de est a Americii. Dar nu în această calitate scrie prefața, ci în calitatea de executor testamentar al scriitoarei, cel care a creat Trustul Anais Nin și s-a ocupat de publicarea operei literare a acesteia. Aflăm astfel că “Incest” este continuarea poveștii din volumul “Henry și June” și cuprinde perioada dintre octombrie 1932 și noiembrie 1934. Primul volum al Jurnalului lui Anais Nin a apărut în 1966, dar era cenzurat de autoare din motive personale și juridice pentru că cei despre care vorbea în jurnal erau încă în viață. Acum avem varianta necenzurată așa cum a fost scris acest jurnal seară de seară, imediat ce evenimentele aveau loc: “Anais scria în Jurnal cu incandescență, imediat după ce aveau loc evenimentele pe care le descrie.”.p.5

    Robert Pole precizează în introducere: “Acum, când practic toți cei pomeniți în INCEST au murit, nu mai există nici un motiv să oprim publicarea Jurnalului așa cum și-a dorit Anais: în forma necenzurată” p.5

    Ediția pe care o scoate acum editura Humanitas este de fapt cea de a treia ediție a volumului “Incest” și apariții mai vechi ale celorlalte ediții încă se găsesc în anticariate și librării.

   Anais Nin s-a născut la 21 februarie 1903 la Neuilly-sur-Seine în Franța. Tatăl său, compozitorul și pianistul Joaquin j. Nin y Castellanos  era spaniol iar mama sa, cântăreața cubaneză Rosa Culmell, avea origini daneze și franceze. Anais a avut doi frați, Thorvald (1905-1991) și Joaquin Nin-Culmell acesta din urmă fiind născut în Germania, la Berlin. Fratele Joaquin a fost și el un compozitor  bine cunoscut, studiind la Conservatorul de la Paris cu renumiții Paul Ducas și Manuel de Falla. În 1914 părinții ei divorțează, tatăl ei părăsindu-și soția și cei trei copiii pentru relația cu o femeie bogată. Rămasă fără sprijin Rosa Culmell decide să plece cu copiii ei în Statele Unite unde vor și rămâne aproape un deceniu, trăind o viață plină de lipsuri și greutăți. Anais părăsește școala la 16 ani și lucrează pozând ca model pentru pictori. În timpul călătoriei cu vaporul spre New York, mica Anais decide să-și scrie jurnalul, la început sub forma unor scrisori către tatăl ei, sperând să-l poată convinge să se întoarcă și apoi ca jurnal propriu zis. La vârsta de 20 de ani Anais se căsătorește cu Hugh Guiler, om cu bani și cu studii literare și cuplul se mută la Paris din cauza intereselor bancare ale soțului. Odată cu Anais se mută la Paris și mama și fratele ei Joaquin pe care soțul lui Anais îi întreține. Datorită soțului ei, Anais duce o viață lipsită de griji materiale, locuiește într-o casă confortabilă la Louvecienne în apropiere de Paris și își face intrarea în lumea scriitorilor avangardiști și a psihanaliștilor. Toate acestea sunt deseori pomenite în jurnalul autoarei.

   Jurnalul început în timpul călătoriei peste ocean este ținut în continuare ajungând să aibă din ce în ce mai multe caiete pe care Anais le numerotează cu atenție și le dă titluri adăugând pe copertă amănunte din cuprinsul lor. Este extrem de ordonată și disciplinată în scriere și păstrarea jurnalelor ei cum este de fapt în organizarea întregii ei vieți. Jurnalul ei a devenit cu timpul uriaș cu zeci de mii de pagini cuprinzând perioada 1914-1977.

    Ce anume a determinat-o pe Anais Nin să țină un jurnal și după ce trecuse de vârsta adolescenței? Ea însăși precizează încă de la vârsta de 11 ani când scrie în limba franceză: “Eu văd în scrierea unui jurnal intim comunicarea unui suflet cu el însuși în cea mai mare sinceritate” și va adăuga peste ani “ a merge pe Lună nu înseamnă să ajungi prea departe. Cea mai îndepărtată destinație este în interiorul sufletului” În “ Incest” are grijă să spună cu destul dramatism: “ Acest jurnal este legătura mea, pipa mea de opiu. Este drogul și viciul meu.”

   “Incest” nu este o lectură ușoară pentru cititorii care nu iubesc in mod deosebit jurnalul ca tip de scriere literară. Jurnalul lui Anais Nin este dificil în mod particular pentru că face referiri la personalități din mai multe domenii culturale, foarte cunoscute în anii 30 ai secolului trecut, dar intrați într-un con de umbră pentru publicul larg în momentul de față. De aceea este mai mult decât bine venită prezența la finalul cărții a unui mic capitol intitulat NOTE BIOGRAFICE scris de către Gunther Stuhlman în care găsim date despre toți cei poemniți de autoare în însemnările ei zilnice.

    “Incest” are câteva linii directoare pe care le putem ușor distinge după ce cititm cartea. Mai întâi este prezența aproape permanentă a scriitorului Henry Miller în viața și preocupările lui Anais Nin. Îl cunoscuse în 1931 și acum în toamna lui 1932 când începe această parte a uriașului ei jurnal, relația dintre cei doi luase o turnură clară și extrem de intimă în ciuda faptului că amândoi erau căsătoriți. Dar căsătoria nu era ceva care să-i împiedice să își trăiască intens relația lor de dragoste dar și de comuniune intelectuală. Anais Nin era convinsă de geniul creator al lui Henry Miller iar acesta din urmă avea deplină încredere în intuiția literară a lui Anais. În plus Henry Miller avea nevoie de permanent sprijin financiar iar Anais era cât se poate de generoasă din banii soțului ei dar și din ceea ce câștiga ea însăși așa cum a fost cazul cu suma primită după publicarea studiului ei despre scriitorul englez D.H.Lawrence. Anais nu ezită să facă mari și mici economii la cheltuielile personale pentru a-l ajuta pe Henry Miller să aibă tot ce-i trebuie pentru o atmosferă de creație. Anais este foarte convinsă de rolul deosebit pe care îl are în devenirea lui Henry Miller dintr-un potențial scriitor, într-un scriitor de geniu. Pe 23 octombrie 1932 scrie:” Eu l-am înălțat pe Henry. Eu pot face din el un Dostoievski. Eu îi insuflu forță.” (p.12) Va face tot posibilul să o determine pe soția acestuia, June, să plece, ceea ce se și întâmplă până la urmă după ce între cele două rivale are loc mult discutata scenă de lesbianism care însă mie personal mi s-a părut doar o abilă punere în scenă a lui Anais Nin.  După plecarea lui June, Anais are libertate deplină în relația cu Henry Miller având însă grijă ca totul să se întâmple fără ca soțul ei să-și dea seama.

    Citind însemnările ei am avut senzația clară că viața lui Anais Nin a fost ca un fel de cursă cu obstacole în care era obligată să nu greșească niciodată. Il iubește cu adevărat pe Henry Miller, din ceea ce scrie se poate deduce că a fost marea ei dragoste, dar asta nu înseamnă că-l idealiza și că nu era perfect conștientă de defectele bărbatului, dar și de cele ale scriitorului. Doar acesta era rolul jurnalului, să-și poată elibera sufletul de toate durerile, grijile, temerile, nemulțumirile și a doua zi să o ia de la capăt cu o față senină și cu zâmbetul pe buze. De fiecare dată când este în încurcătură găsește minciuna potrivită Minte pe toată lumea și notează în jurnal:”Întotdeauna găsesc necesar le mensonge vital (minciuna vitală)- acea minciună care mă separă de fiecare persoană.” (p.210) Totul este așa cum și-a plănuit până când, neatentă, îl invită pe Henry Miller la Louvecienne și dorm împreună în dormitorul conjugal unde sunt aproape surpinși de venirea neaștepată a soțului, Hugh Guiler. Teama trăită în acel moment este imensă și o îmbolnăvește pentru mai multe zile. Îi este frică să nu fie demascată și dată afară din casă de soțul ei. Nu dorește să se despartă de acesta pentru că nu vrea să renunțe la stilul de viață pe care i-l oferă, la ajutorul dat mamei și fratelui său. Notează pe 18 mai 1933: “În febra mea mă imaginam rătăcind pe străzi, dată afară de Hugh din cauza lui Henry, toți fiindu-mi împotrivă”(p.198) și “ stăteam culcată și ascultam muzică, zdrobită de toate, oribil expusă, plângând de recunoștință pur și simplu pentru că îl aveam pe Hugh, o casă, un pat, pentru că puteam sta undeva la adăpost.” (p.198) Relația dintre cei doi continuă cu toate că Anais este deplin conștientă că iubirea lui Henry Miller pentru ea era “ iubirea egoistului suprem pentru femeia pe care o poate folosi”. p.201

    A doua mare temă a acestei părți a Jurnalului este relația sa cu tatăl care o părăsise când era copil și pe care nu-l mai văzuse de 20 de ani. Și acum era plănuită marea întâlnire pe care o așteaptă cu emoție și pe care o discută cu psihiatrii ei, Rene Allendy și Otto Rank. Întâlnirea are loc la sfîrșitul lui iunie 1933 în localitatea Valescure. Anais notează pe 23 iunie 1933: “Regele-tată sosește după ce a învins o criză paralizantă de lumbago. Palid, suferind, nerăbdător să vină. Pare rece și oficial..”.(p243) Au loc discuții tată-fiică și Anais își dă seama cât de mult seamănă cu tatăl ei pierdut și regăsit. Își notează ca de obicei în jurnal acele trăsături comune ale lor: amorali după standardele curente, fideli doar lor înșile, barbari civilizați, mândri, vanitoși, detestând să se arate slabi, bolnavi, în dezavantaj, cocheți, cu teamă de intimitate și un respect nemăsurat față de iluzie. (p.243-244) Și face o observație care în timp i s-ar potrivi și ei la fel de bine: “Întreaga lui viață este o capodoperă de echilibru, în care se adună cele mai impresionante elemente ale dezechilibrului”. (p.243 )

    Își pune în minte să își seducă tatăl scriind în jurnal: ”știam că va ceda încet intimității, grijii mele, tandreții mele” (p.244) și astfel are loc, câteva zile la rând, ceva greu de imaginat, relații intime între tată și fiică, motivul de altfel pentru care acest volum se numește “Incest”.( p.249)

   Personal nu cred că aceste relații au existat, tocmai pentru că Anais își descrie atât de amănunțit tatăl, ce nu pare a fi genul dispus să-și sacrifice imaginea și situația pentru așa ceva, o relație cu fiica pe care nu o văzuse de două decenii. Sunt convinsă că asta este răzbunarea copilei părăsite la 11 ani, cea care fusese obligată să facă saltul de la o viață rafinată în casa tatălui ei, la sărăcie și lipsuri în casa americană a mamei ei, care fusese obligată să facă o căsătorie fără iubire, care în acel moment era obligată să renunțe la iubire pentru siguranță materială, pentru că o încărcase pe ea cu grija pentru mama și fratele mai mic. E o răzbunare peste timp dar veșnică pentru că volumul a apărut necenzurat după moartea tatălui ei și a celor care i-ar fi putut contesta afirmațiile. Joaqiun Nin poate va fi uitat în calitatea sa de compozitor dar sigur nu va fi uitat ca fiind un tată incestuos după ce fusese un tată care și-a părăsit copiii pentru o femeie bogată! E ceva demn de marea mincinoasă planificată care a fost Anais Nin.

    Pe lângă aceste două linii conducătoare ale jurnalului, iubirea față de Henry Miller și  răzbunarea pe tatăl ei, Anais Nin mai are și alte relații secundare pe care le descrie amănunțit, cea cu doi dintre cei mai renumiți psihanaliști ai acelor timpuri, Rene Allendy și Otto Rank. Pe ambii îi consultă pentru propriile ei probleme și neliniști, și sunt în același timp frecventați și de Henry Miller și de soțul lui Anais. Sunt oameni trecuți de tinerețe, serioși, renumiți, cu clientelă serioasă, cu lucrări de specialitate căutate, cu un prestigiu profesional și științific, cu propriile lor familii. Și totuși Anais Nin îi descrie cu o anume plăcere malițioasă cum cad unul după altul pradă farmecului ei și cum își încalcă pentru ea codul deontologic a relațiilor dintre psihiatru și pacient și ajung să aibă relații intime chiar dacă din partea ei nu este vorba despre vreun un fel de iubire. Nici aceste relații nu cred că au existat pentru că este greu de crezut că cineva își riscă tot ce a construit o viață pentru asemenea tip de relații lipsite de sentiment.

   Dar când citești jurnalul ești destul de uimit și șocat chiar, de lipsa de sens al acestor aventuri. Nu voi povesti aici tot ceea ce jurnalul are mai provocator. Cititorul va fi sigur uimit pana la ultima pagină. Spun uimit și nu șocat pentru că totuși trăim în epoca știrilor de la ora 5 deci nimic nu mai este cu totul neauzit și nevăzut. Povești ca cele spuse de Anais Nin în jurnal aflam fără să vrem de câte ori deschidem un ziar de scandal sau un program de televiziune. Morala curentă e mult mai laxă decât cu opt decenii în urmă.  Publicate atunci când le-a scris aceste jurnale ar fi produs un scandal uriaș și i-ar fi desființat pe toți bărbații pomeniți acolo. Într-un fel Anais Nin este o femeie a anilor 2000 care a trăit într-o epocă nepotrivită dar a fost suficient de inteligentă, tenace, talentată și fără scrupule ca să se descurce și atunci lăsându-ne peste timp povestea ei. De altfel ea însăși recunoaște cu mândrie că este propria ei creație:

“Mi-am găsit singură calea de a ieși din catolicism, din spiritul burghez al mamei mele, din împrejurările idioate ale vieții americane din Richmond Hill. L-am găsit singură pe D.H. Lawrence. L-am situat critic singură. L-am găsit pe Henry. Mi-am găsit decorațiunile, costumele, modul de viață.” (p.260)

   Peste ani, scriitorul Henry Miller, de acum în culmea gloriei, răspunde într-un interviu la întrebarea despre locul și rolul lui Anais Nin în viața sa, cu multă eleganță:

   “Dintre toate femeile pe care le-am cunoscut, nici una nu se aproprie de Anais Nin prin grație și frumusețe. O aristocrată. Dar și o scriitoare de un talent extraordinar. Ea aparține acum întregii lumi.” ( 1962)

  “Incest” la fel ca și celelalte volume ale jurnalului lui Anais Nin aduce în literatură finețe psihologică, franchețe, sensibilitate, senzualitate, demolarea tabuurilor, o nouă etică a libertății și un tip de feminitate independent. Nu era singura care trăia în acele timpuri altfel decât dicta morala curentă doar că ea a avut curajul să vorbească despre asta fără vreun sentiment de vinovăție, fără remușcări și fără drame false pentru că așa cum spunea Anais Nin “cea mai mare victorie a omului este să-și cucerească frica.”      

   Recomand citirea acestei cărți cu totul deosebite și mulțumesc editurii Humanitas pentru volumul pus la dispoziție.humanitasfiction

Cartea Incest, de Anais Nin, a fost oferită pentru recenzie de Editura Humanitas Fiction. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Humanitas Fiction.  Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook

Autor: Dana Burda

În pregătire-Enigma Rykiū, de Ken’ichi Yamamoto-Humanitas Fiction

Editura: Humanitas Fiction

Colecţia: Raftul Denisei

       „Acest elegant roman istoric al lui Ken’ichi Yamamoto îmbinǎ un talent literar impresionant cu o intrigǎ clasicǎ. Sub pretextul seppuku-ului marelui maestru de ceai Sen no Rikyū din februarie 1591, ordonat de cǎtre Toyotomi Hideyoshi (1536-1598), scriitorul reuşeşte o compoziţie savantǎ şi atractivǎ. Nǎscut în 1956, el se înscrie, într-o manierǎ proprie, în continuitatea unor mari contemporani ai literaturii, precum Yasushi Inoue (Maestrul de ceai), sau ai cinematografului, precum Kei Kumai (Moartea unui maestru de ceai, 1989). Cu multǎ abilitate, textul trece de la un personaj la altul, menţinîndu-se în sfera ceremoniei ceaiului şi oferindu-şi misterul mai mult simţirii decât înţelegerii. Dincolo de reconstituirea vechii Japonii, cititorul va putea aprecia personajele feminine, cronologia fluidǎ, alternanţa între lentoare aerianǎ şi intensitate.“ (Le monde)

Enigma seppuku ului lui Sen no Rikyū, cu substraturile sale politice, economice, estetice, dar şi de relaţii interpersonale, a frǎmîntat de secole mediile culturale japoneze, fǎrǎ a-şi gǎsi pânǎ acum un rǎspuns definitiv. Din lista mult mai lungǎ a celor care au încercat în epoca noastrǎ sǎ ofere ipoteze în literatura lor, putem menţiona pe Kaionji Chōgorō cu romanele Tenshō onna gassen (1936, premiul Naoki) şi Chadō Taikōki (1941), pe Kon Tōkō cuO-Gin-sama (1957, ecranizat în 1962 de Tanaka Kinuyo), pe Nogami Yaeko cu Hideyoshi to Rikyū (1964, ecranizat în 1989 de Teshigahara Hiroshi sub titlul Rikyū) sau pe Inoue Yasushi cu Honkakubō ibun (1981, tradus în românǎ ca Maestrul de ceai, ecranizat în 1989 cu titlul Rikyū – Honkakubō ibun de cǎtre Kumai Kei). La acestea putem adǎuga şi filmul independent O-Gin-sama regizat în 1978 de Kumai Kei.

Sursa foto şi text: Editura Humanitas Fiction

,Fiica papei" face dreptate uneia dintre cele mai hulite figuri ale istoriei: Lucrezia Borgia.

În pregătire-Fiica Papei, de Dario Fo-Humanitas Fiction

Editura: Humanitas Fiction

Colecţia: Raftul Denisei

Romanul lui Dario Fo ,,Fiica papei” face dreptate uneia dintre cele mai hulite figuri ale istoriei: Lucrezia Borgia. Cel mai vândut roman al anului 2014 în Italia.

    Dario Fo, iconoclastul autor al Misterului buf şi a multe alte piese de teatru ce reînvie tradiţia commediei dell’arte – laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1997 –, a publicat în 2014 primul sau roman Fiica papei, dedicat vieţii uneia dintre figurile remarcabile ale Renaşterii italiene: Lucrezia Borgia. Fascinat de ideea lumii ca spectacol, Dario Fo reconstituie în cheie sarcastică societatea italiană din vremea Renaşterii, propunându-ne totodată o suită de portrete desenate de el după originalele timpului. Din acest cadru desprinde povestea familiei Borgia care alcătuieşte o adevărată saga, plină de înfruntări şi crime sângeroase, săvârşite deopotrivă prin fier şi prin otravă. Pe Lucrezia însă, fiica lui Rodrigo Borgia, devenit papa în 1492 sub numele Alessandro VI, Dario Fo o prezintă, în acord cu cercetările cele mai recente, drept o victima a maşinaţiilor tatălui şi ale fratelui său, celebrul Cesare Borgia, ea fiind în realitate o făptură sensibilă, iubita a unor bărbaţi cu nume răsunătoare în epocă, protectoare a artelor, artiştilor şi umaniştilor vremii, care a dovedit totodată un curaj bărbătesc în înfruntările armate dintre cetăţile italiene.

    „Dacă desprindem istoria papei Alessandro VI Borgia şi a rudelor sale din Renaşterea italiană, obţinem o saga tulburătoare, în care personajele se poartă fără pic de respect cu adversarii lor şi adesea chiar între ele. Victima menită sacrificiului e, fără îndoială, de fiecare dată, încă din copilărie, Lucrezia, aruncată cu orice prilej şi fără pic de milă, atât de tată, cât şi de frate, în vâltoarea intereselor financiare şi politice. Ce credea dulcea copila despre asta nu-i pasă absolut nimănui. De altfel, e femeie – motiv suficient chiar şi pentru un tată viitor papa şi pentru un frate pe cale de-a deveni cardinal. Ba, câteodată, Lucrezia nu-i nimic altceva decât un colet cu sâni plinuţi şi fese trăsnet. Ah, uităm, până şi ochii îi sunt plini de vrajă.“ (Dario Fo)

Sursa foto şi text: Humanitas Fiction

Un bildungsroman captivant, O fată ca tine este în primul rând o carte despre iubire, solidaritate şi forţă morală într-o lume în derivă, care, împletind aparent mărunte istorii personale cu istoria mare, devine povestea unei generaţii pierdute.

O fată ca tine,de Maureen Lindley

Editura: Humanitas Fiction 
Colecţia: Raftul Denisei
Număr pagini: 384

    Un bildungsroman captivant, O fată ca tine este în primul rând o carte despre iubire, solidaritate şi forţă morală într-o lume în derivă, care, împletind aparent mărunte istorii personale cu istoria mare, devine povestea unei generaţii pierdute.

    În 1939, în Angelina, un prăfuit orăşel californian, segregarea rasială e un fapt cotidian: în curtea şcolii se joacă doar copiii albi, iar la sfârşitul orelor numai copiii japonezi se grăbesc spre casă. Satomi Baker, „o fată de paisprezece ani a cărei frumuseţe viitoare deja se întrevede“, pe jumătate japoneză, înfruntă prejudecăţile şi clişeele americane cu impetuozitatea specific vârstei: neaparţinând în întregime niciuneia din cele două lumi, în fiecare din ele e percepută drept o străină. Când începe războiul, tatăl ei se înrolează voluntar şi îşi pierde viaţa în atacul de la Pearl Harbor. Comunitatea japoneză, tolerată până atunci, este învinuită şi demonizată, iar în scurtă vreme toţi membrii ei sunt deportaţi într-un lagăr dintr-o zonă aridă. Pentru Satomi începe o călătorie complicată, a maturizării precoce, a descoperirii de sine şi a afirmării identităţii într-o societate încă nepregătită să o accepte

Sursa text şi foto: Editura Humanitas Fiction

Inspirat dintr-o veche legendă niponă

Naufragiaţii, de Akira Yoshimura-Inspirat dintr-o veche legendă niponă

Editura: Humanitas Fiction

Colecţia: Raftul Denisei

     Akira Yoshimura este unul dintre cei mai importanți prozatori niponi din a doua jumătate a secolului XX. Scris în virtutea unei fascinante tradiții literare, romanul Naufragii pune în scenă o dramă cu reverberații mitice, al cărei resort constă în suspendarea moralității.

      Inspirat dintr-o veche legendă niponă, romanul al cărui narator este Isaku, un copil de nouă ani, ne poartă în mijlocul unei comunități izolate, încremenită în tradiții, al cărei ritm este dictat de succesiunea anotimpurilor.
Ni se înfățișează o lume a pauperității, unde oamenii de la marginea mării se îndeletnicesc cu pescuitul, fac sare, pentru a o vinde în alte sate în schimbul cerealelor, se îndrăgostesc și cad pradă geloziei, ducând o viață apăsătoare, peste care plutește mereu neliniștea așteptării. Însă tradiția de a atrage prin focurile întrebuințate la făcutul sării vapoarele comerciale, o-fune-sama, ne dezvăluie violența primitivă a comunității care, deși crede în perpetuarea sufletelor celor morți, este obligată să ucidă pentru a supraviețui.

       AKIRA YOSHIMURA s-a născut la Tokyo în 1927 și a murit în 2006 la Mitaka. Este autorul a peste douăzeci de romane, culegeri de povestiri și eseuri. Multipremiat pentru romanele și povestirile sale, majoritatea bestselleruri în Japonia, Akira Yoshimura se inspiră din vechile legende, din istoria recentă a Japoniei, din cotidian – incluzând chiar rubricile de fapt divers –, precum și din propria biografie. Temele recurente care apar sunt libertatea, vinovăția, supraviețuirea sau inadaptarea. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Supliciul unei adolescente (Shojo kakei, 1959; Humanitas, 2006), Ishi no Bisho (Surâsul pietrelor, 1962; Humanitas, 2006), Hoshi e no tabi (Călătorie spre stele, 1966), care i-a adus Premiul Osamu Dazai, Toi hi no senso (Războiul vremurilor îndepărtate, 1978), Naufragii (Hasen, 1982), Hagoku (Evadare, 1983), pentru care a primit Premiul Yomiuri, Kari shakuhō (Libertate condiționată, 1988),Amerika Hikozo (Hikozo, 1999). În 1997 a devenit membru al Academiei de Artă din Japonia, al cărei Premiu pentru literatură i se decernase în 1987. În 2006 i s-a conferit Ordinul Soarelui Răsare.

Sursa: Editura Polirom

O capricioasă şi foarte îndrăzneaţă poveste de dragoste, o fabulă suprareală, o expunere filozofico-libertină?

Mireasa tânără de Alessandro Baricco

Humanitas Fiction, Literatură / Colectia: Raftul Denisei

     Cu magia, delicateţea şi virtuozitatea dintotdeauna ale artei sale, Alessandro Baricco propune în Mireasa tânără o neobişnuita poveste de dragoste, între doi tineri meniţi unul altuia încă din copilărie, recreând în acelaşi timp o lume gata să se năruie. Critica italiană a plasat romanul în seria cărţilor de mare succes ale autorului.

     În aşteptarea Fiului rătăcitor care i-a fost hărăzit drept soţ, Mireasa tânără este iniţiată în arta iubirii în scene de un splendid erotism difuz. Alături de ea, în centrul naraţiunii lui Baricco trăieşte un personaj colectiv, Familia Fiului, cu figuri paradoxale, de un pitoresc rar întâlnit, din rândul cărora se detaşează Unchiul şi servitorul Modesto. La răstimpuri însă, îşi face apariţia un personaj improbabil şi surprinzător: naratorul, ale cărui nelinişti se materializează în povestea însăşi, conferind cărţii aura reflecţiei asupra meseriei de a scrie.

    „Cum am putea defini romanul Mireasa tânără de Alessandro Baricco? O capricioasă şi foarte îndrăzneaţă poveste de dragoste, o fabulă suprareală, o expunere filozofico-libertină? Sau, mai simplu, încercarea unui Narator (inventat de Baricco) care tinde să-şi exorcizeze prin scris obsesiile?“ (Lorenzo MONDO – La Stampa)

Sursa; Humanitas Fiction

by -
12

Unsprezece minute de Paulo CoelhoUnsprezece minute de Paulo Coelho

Titlul original: Onze Minutos
Anul apariției: 2011, 2014
Editura: Humanitas Fiction
Traducere: Pavel Cuilă
Număr de pagini: 261

Este prima carte, pe care o citesc de la Paulo Coelho, deși le am aproximativ pe toate în bibliotecă; dintr-un motiv sau altul i-am tot amânat citirea cărților, acum însă nu o voi mai face. Paulo Coelho s-a născut la Rio de Janeiro în 1947 și este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii. Cărțile sale au fost traduse în 80 de limbi și, până în prezent, au avut vânzări de peste 175 de milioane de exemplare în întreaga lume. Printre cele 16 cărți traduse la noi se numără și cartea Unsprezece minute.

Unsprezece minute este o metaforă pentru timp, pentru viață, pentru plăcere.
În acest roman Coelho ne face cunoștință cu Maria, o tânără braziliancă care, atunci când este rănită prima oară de cel ce îl iubește, creează în sine ei o repulsie față de bărbați și de dragoste. Maria era o copilă în momentul în care dragostea îi scapă printre degete și de atunci rămâne ferm convinsă că dragostea nu e pentru ea.
Ambițioasă din fire, Maria nu renunță însă la a-și construi un viitor cât mai stabil. Visează la bani și la prosperitate, fiind gata să meargă pentru ei până în pânzele albe. Nu refuză o astfel de ocazie, atunci când în Rio de Janeiro îi sunt oferiți 1000 de franci pentru a-și părăsi familia și a-și îndeplini visul în frumoasa Genevă. Îi este promisă faima și bogăția la care a visat dintotdeauna.
Lucrurile însă nu sunt așa cum se aștepta Maria să fie iar în loc de faima promisă, sfârșește în stradă, ca prostituată. Se îndepărtează de iubire, devenind tot mai fascinată de sex; astfel că Maria înțelege pentru prima dată cât de slabi sunt bărbații în brațele unei femei. Ajunge să lucreze în cel mai râvnit club de noapte din Elveția și își promite că se va întoarce acasă, așa cum a promis când a plecat: cu foarte mulți bani.
Cu cât treceau lunile, Maria înțelege cât de importante erau pentru un bărbat cele Unsprezece minute (minute care, sunt poate cele mai importante și mai intense din viața unui bărbat; minute căutate indiferent de cât de mult își iubesc soțiile și familia). Experiențele au schimbat-o și astfel că a învățat la perfecție franceza, s-a împrietenit cu bibliotecara a cărei bibliotecă a frecventa perfect, iar în materie de sex era cea mai bună.
Dădea uitării sentimentul de dragoste dând mult mai multă importanță plăcerilor trupești asta până când la întâlnit pe EL, pictorul celebru, care avea să scoată din Maria, lumina demult uitată în Brazilia.
Este un drum al descoperirii pe care Maria are de mers în două direcții: fie merge pe un drum al plăcerii și al sexului pentru bunăstarea financiară, fie încearcă o regăsire a sieși și a dragostei alături de o posibilă iubire riscând totul.
Acest roman îl consider un roman al regăsirii, al descoperirii unei iubiri pure și nemărginite, al unei vieți trăite în doi de la început până la sfârșit indiferent cât de târziu îți vei găsi partenerul.
Recomand Unsprezece minunte pentru că e despre viață, despre relații dintre cuplu, despre tensiuni și trăiri, despre descoperirea celuilalte prin descoperirea sinelui. Îl recomand pentru a-l citi, pentru a-l savura și pentru a învăța ceva din povestea Mariei.
Vă aștept cu o părere dacă l-ați citit. Vreau să știu cum l-ați perceput voi. Iar dacă nu l-ați citit să o faceți. E o lectură ușoară, perfectă pentru o duminică friguroasă.

  Citate care mi-au rămas în minte:
Pot alege între a fi o victimă a lumii sau o aventură în căutarea comorii sale. Totul ține de felul cum îmi voi privi viața.”
„Nu simt nici un fel de compasiune față de mine însămi. Nu mă consider o victimă, fiindcă puteam să fi plecat de la restaurant cu demnitatea intactă și cu poșeta goală.”
„Asta e adevărata experiență a libertății: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda.”

humanitasfiction

Cartea Unsprezece minute de Paulo Coelho este oferită spre recenzie de către Editura Humanitas. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Humanitas. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Măli
%d bloggers like this: