Tags Posts tagged with "lifestyle"

lifestyle

De ce oare copiii îşi aleg părinţii?

   De ceva timp mă chinuie această întrebare, am încercat să găsesc o explicaţie şi chiar nu am găsit. Din moment ce ea circulă, înseamnă că o parte din oameni o consideră adevărată, dar cred cu ardoare că este lipsită de substanţă.

   Să presupunem că la nivel de karma sau probabil metafizic, parapsihologic ar fi adevărat, dar oare de ce unii copiii îşi aleg părinţi nepotriviţi? De ce oare ar prefera să aleagă pe cineva care să îl bruscheze/bată/violeze/traumatizeze pe viaţă? Cine şi-ar dori să fie bătut cu lanţul la câţiva anişori de către un părinte frustrat de viaţă?

Copilăria. Singurul paradis pierdut. – Valeriu Butulescu


   Mi se pare absurd şi dacă vom continua să credem această nebunie înseamnă că undeva există o problemă. Fie la mine că nu percep noţiuni filozofice, fie la cei care ar specula şi aerul pe care îl respiră pentru a crede în principii idioate. Acest concept mi-a ajuns întâmplător la urechiuşe când s-a dezbătut cartea Măştile fricii la clubul de lectură din oraş, iar de atunci continuă să mă bântuie. Cineva a lansat această afirmaţie, iar eu am ripostat: oare acei copii care îşi aleg părinţi violenţi sunt cumva sadici? În loc să aleagă bunăstarea, preferă sărăcia şi lipsurile?

   Dacă am fi fost într-un scenariu din 50 de umbre ale lui Grey mai credeam că ne place diversitatea, dar aici este vorba despre altceva. Sunt destui micuţi care se nasc cu handicap, cumva ei vin pe lume cu gândul de a-şi chinui familia? De ale da o lecţie? Mi se pare absurd. Nu cred că visează cineva să se nască suferind sau să pedepsească nici oameni pe care nu-i cunoaşte.

Vreau să cred că am fost aleasă!

    Mama îmi spunea că a visat mai mulţi copii, iar din acea adunătură a fost pusă să aleagă, şi aşa a pus ochii pe mine. Dacă printr-o minune am reuşit să îi induc această stare, înseamnă că am venit pe lume pentru a face fericită pe MAMA.

    Voi ce părere aveţi? Ne alegem părinţii înainte de a ne naşte sau este doar un alt principiu care ne complică existenţa?

Cercei soutache handmade by Alina Emandi

Simplitate şi naturaleţe-Tessa-Personaj cu stil
După ce ne-am întâlnit de Anna Todd

     Hardin și Tessa sunt precum apa și uleiul. Ea reprezintă ploaia caldă de vară, iar el norul care întunecă totul în jur și înlătură farmecul curcubeului. Deși la prima vedere nu au nimic în comun, pe parcurs ajung să se completeze și să se atragă din ce în ce mai mult.
     Dacă ar fi să alegem ținuta preferată a Tessei atunci sigur ar fi o rochiță sexy și încălțăminte comodă. Întotdeauna îi place să se simtă bine în pielea ei, să provoace, să-l incite pe Hardin și de ce nu, să-l facă să-și piardă mințile după ea. Parfumul Comme une Évidence îl poate folosi ziua datorită notelor florale ce o îmbie cu aromele de rubarbă şi frunze de violetă, la care se adaugă aroma trandafirilor şi mărgăritarului. Ambianţa se completează cu notele de bază ale parfumului din muşchi de copac, patchouli şi mosc. Aceste combinaţii îi dau o stare de bine lăsându-se sedusă de aroma florilor, bucurându-se de primii fiorii ai dragostei.

“Mă face mereu să mă sunt atât de frumoasă şi de dorită.
– Atâta timp cât toţi bărbaţii de acolo sunt de vârsta tatălui meu nu ar trebui să avem probleme. Rânjeşte şi îmi trage fermoarul rochiei. Îmi dau ochii peste cap, iar el mă sărută pe umărul gol înainte să-mi desfac părul, lăsându-mi buclele lungi să-mi cadă pe umeri. Materialul pal al rochiei mi se strânge pe corp şi zâmbesc la reflexia mea şi a lui Hardin în oglindă.
– Eşti absolut uimitoare, îmi spune el, sărutându-mă din nou.”

Cercei soutache handmade by Alina Emandi
Rochie Fofy Delightful Nude (Starshiners.ro)-259 lei
Balerini eco albaștri (depurtat.ro)-55 lei
Parfum Comme une Évidence de la Yves Rocher (yves-rocher.ro)-140 lei

 

Personaj stilizat by Literatura pe tocuri Gabriel Emerson este genul de bărbat care stârnește furori oriunde s-ar afla. Îi plac băuturile tari, femeile frumoase și tocurile înalte

Infernul dincolo de aparenţe, Gabriel Emerson-personaj cu stil

Infernul lui Gabriel de Sylvain Reynard
Personaj stilizat by Literatura pe tocuri

    Gabriel Emerson este genul de bărbat care stârnește furori oriunde s-ar afla. Îi plac băuturile tari, femeile frumoase și tocurile înalte. Preferă să poarte costum negru Armani pentru că îi conferă eleganță, o cămașă albă și cravată la care adaugă întotdeauna un ceas de calitate. Are ochii albaștri, privire pătrunzătoare și chiar dacă folosește ocazional ochelari de vedere știe cum să îi scoată în evidență, să seducă și să transforme vânătorul într-o victimă. Parfumul Guerlain L’Homme Ideal îi pune în valoare aerul misterios, masculin pentru că este creat special pentru bărbații pretențioși. Are o aromă exotică, senzuală și emană o doză consistentă de sex-appeal. Migdalele, rozmarinul şi cedrul trezesc simțurile la realitate și sunt puse în valoare de notele lemnoase.
       Este misterios și incitant, dar are un punct slab: Julia Michell. Ea este femeia care l-a făcut să își schimbe obiectivele și să îi cucerească gândurile. Inocentă, simplă și în același timp învăluită într-un aer mirific care îl înnebunește. Divinizează pământul pe care calcă și ar face tot ce îi stă în putință pentru a-i oferi o clipă de fericire.
       Julia îi cunoaște trecutul, dar știe că tocurile înalte sunt slăbiciunea lui. Vrea să îi descopere obiceiurile, să fie înconjurată de parfumul lui și poate așa va înțelege cum este Infernul. Știe că cizmele Gadino negre îi scot în evidență forma piciorului și Gabriel nu poate rezista ispitei. Vrea să le atingă, să simtă textura, să se bucure de fiecare clipă de agonie sau poate, de extaz. Doar el știe care îi sunt limitele.

„— Ce faci? îl întrebă, privindu-l nedumerită, cu ochii mari.
— Ţi-am admirat cizmele. Foarte mult. Şi atinse uşurel tocurile.
— Rachel m-a ajutat să le aleg. Are gusturi foarte bune, dar întotdeauna alege încălţăminte cu tocuri prea înalte.
El o privi cu un aer seducător.
Nu există tocuri prea înalte. Dar lasă-mă să te ajut să ți le scoţi.
La auzul vocii lui, răguşite şi pline de adorație, Juliei îi statu inima-n loc.
Mâinile lui rămaseră suspendate deasupra genunchilor ei, de unde se trăgea fermoarul.
— Îmi dai voie?
Încuviinţa, ținându-şi răsuflarea.
Cu veneraţie aproape, trase fermoarul şi-şi lasă degetele să-i alunece blând de-a lungul pulpei ei, până la gleznă, scoţându-i cizma. Repetă operațiunea şi la celălalt picior, lăsându-i cizmele lângă canapea. Apoi îi ridică piciorul stâng şi începu să i-l maseze uşor cu amândouă mâinile.”

Cercei soutache handmade by Alina Emandi
Ceas Daniel Klein Premium (emag.ro)-190,40 lei
Cizme Gadino negre (depurtat.ro)- 169 lei
Guerlain L’Homme Ideal (aoro.ro)-189 lei

Voi cum îl vedeți pe misteriosul Gabriel?

by -
11

Știu… e un titlu cam pretențios. Nu vă speriați… nu urmează un tratat stufos de analiză a limbii române, nici o lucrare științifică de doctorat; nu e nici un studiu efectuat de cercetători celebri. - Cât e mărarul, gagiule?

     Limba română actuală și reinventarea

      Creatie /LifeStyle

      Știu… e un titlu cam pretențios. Nu vă speriați… nu urmează un tratat stufos de analiză a limbii române, nici o lucrare științifică de doctorat; nu e nici un studiu efectuat de cercetători celebri. E doar o constatare făcută de vecina mea, tanti Ioana. Zilele trecute, au venit la ea niște rude dintr-un oraș cosmopolit. Români, dar trăiți într-un oraș atât de mare și aglomerat, sofisticat și elevat, încât alura urbei și-a pus amprenta, inevitabil, asupra limbajului… atât de mult, încât tanti Ioana ar fi avut nevoie de traducător. E drept, cunoaște și tanti Ioana niște argouri pe care le mai folosește când e nervoasă sau la piață. De pildă, odată, când făceam niște cumpărături împreună, i-a zâmbit vânzătorului de legume și l-a întrebat:
– Cât e mărarul, gagiule?
Vânzătorul, trecut bine de a doua tinerețe, dar vădit entuziasmat de complimentul în argou al doamnei, clipi de două ori ca-n genericul din „Dallas” și îi răspunse:
– E 1 leu, dar îți dau la jumate, pentru că ești mișto.
Tanti Ioana, luă legătura de mărar, aruncându-i, ca bonus, o privire ca-n reluare și apoi își scutură capul, de parcă vru să-și revină la realitate. Mă privi scurt și ascuțit:
-Vezi, așa se fac cumpărături! Nu fi fraieră! E nevoie de puțină vrăjeală!
Acum însă, sora sa și nepotul, căzuți ca dintr-un adevărat megalopolis, vorbeau un limbaj de neînțeles.
-Ce bine-i să fii parașutist, îi spuse nepotul trântindu-se pe canapeaua din bucătărie.
-Ești parașutist, mama? se miră tanti Ioana.
-Fiule, nu fi gherțoi! îl certă mama sa, sora lui tanti Ioana. Se întoarse apoi către tanti Ioana și-i explică:
-Dragă, „parașutist” e un fel de musafir, unul care pică în casa cuiva și e mereu servit.
Tanti Ioana e cam debusolată, iar nepotul observă asta și o taxează imediat:
-Ce-ai rămas așa beta, mătușă? Ești blank total! Ia zi, nu te mai ajută hardul?
-Nu fi nes, că te scanez ieftin și rapid! îl apostrofează maică-sa.
-Hai lol, îi răspunse neobrăzatul.
Tanti Ioana rezistă pe toată perioada vizitei, nu pentru că e cool, ci pentru că e forțată de situație.
La final, după ce au luat prânzul împreună, surorile au început să-și facă confesiuni:
-Vezi, dragă, geanta asta roșie mi-am regalat-o singură, de supărare că pe Ionel l-a spamat la mate. Nu știam cum să-mi revin din tristețe, am vorbit cu profa, dar mi-a dat reject imediat. A zis că refuză să treacă habarniștii. Și m-am tot rugat de ea, i-am spus că-i dau niște cașcaval, dar ea nimic. Lol. Cui nu-i place cașcavalul? Uite că ăsteia nu-i place!
Confuză și nesigură pe limba sa de baștină, după ce musafirii se daunladează spre casă, tanti Ioana îmi bate la ușă și împreună ieșim în parc să ne relaxăm. Mamele își supraveghează atent copilașii de pe bănci. Deodată, între doi copii se iscă o dispută, încheiată cu îmbrâncituri.
-Ce s-a întâmplat, Franceschino? sări una din mame de pe bancă.
-M-a lovit băiatul ăstaaaa, începe să plângă băiatul.
-E adevărat, Hăsănel? L-ai bătut? se aude vocea nervoasă a celeilalte mame.
Tanti Ioana mă privește mirată.
-E adevărat, recunoscu ea, limba română s-a reinventat…

by -
10
Nu e ceea ce pare…

A trecut ceva timp de când nu v-am mai povestit de vecina mea, tanti Ioana… iar dacă credeți că nimic important nu s-a întâmplat în viața sa, ei bine, vă înșelați! Aseară, a venit la mine, la un ceai.
-Ai auzit ceva scandal la mine? m-a întrebat, cu privirea țintită asupra ceștii albe.
-Nuu, am mințit eu, dar n-am fost suficient de convingătoare, pentru că femeia și-a dat seama imediat ce și-a auzit soțul tușind, dincolo de peretele bucătăriei mele.
-Draga mea, m-am săturat! N-ai auzit, prin perete, ce s-a întâmplat?
Nelu nu mai e demult atent,
Nu mă mai sărută, e tot timpu’ absent.
Stă mereu cu ochii-n laptop, nici nu mai clipește,
Bănuiesc, dragă Rodica, că nici nu mă mai iubește.
Într-o seară, de exemplu-am încercat,
Să îl seduc, vezi tu… eram în pat,
Iar el zâmbea citind pe net și nici n-a observat,
Că eu eram în neglijeu… și ce m-am enervat!
Am luat laptopul și eu… și-am zis, de ce să mai aștept,
Și unui domn stilat i-am dat accept.
Mi-am pus o poză de acu’ pa’zeci de ani la profil,
Și am acceptat să conversăm cu stil.
Ăsta era, cu siguranță, diferit,
Căci de la primele cuvinte, m-a amețit, m-a cucerit.
A zis c-așa o frumusețe niciunde-n lume n-a văzut,
Și că întreaga lume el a străbătut,
Dar o ființă-așa sublimă, cum sunt eu,
Nu știe cum a dat-o Dumnezeu.
Iar eu, o credincioasă… cum toți mă cunosc,
Am recunoscut că-s măritată… cu un prost.
El m-a consolat, spunându-mi că și el e însurat,
Cu una care n-are absolut nimic în cap.
Amândoi, dragă Rodica, eram oameni suferinzi,
Și acestea fiind zise, ce poți să pretinzi?
Ne-am dat întâlnire joi, undeva să fim numai noi doi.
Și eram atât de fericită, că nici nu mă deranja,
Faptul că Neluțu’, permanent, mă neglija.
Ce să-i ceri unui needucat?
Care nu știe să-ntrebe decât „Ce-i diseară de mâncat?”
Merita, dragă vecină, să-l înșel,
Bănuiam eu că nici el nu mai era, demult, fidel.
Așa că joi, m-am îmbrăcat frumos,
Și am plecat spre cafenea,
la masa unde viitorul meu amant mă aștepta.
Deși stătea cu spatele, părea frumos,
Ca un actor franțuz, dintr-o cutie scos,
Dar s-a întors…
Și, of, dragă Rodica, ce-a urmat….
În loc să-mi văd amantul, frumușelu’
Mă aștepta la masă,
Nimeni altul, decât Nelu’.
Și ce-a urmat, e lesne de-nțeles,
Mi-a spus că el era amantul de pe mes
Și că în veci nu se-aștepta,
Din partea mea, să fac așa ceva.
Degeaba i-am spus eu că nu era ceea ce pare,
Că a fost o pasiune nebunească, trecătoare…
Neluțu’al meu părea profund dezamăgit,
Și de atunci, cu mine nici n-a mai vorbit…

Morala, dragă Rodica, să știi de la mine,
Pe net multe nu sunt cum par să fie,
Sub vorbe faine, ademenitoare,
Se pot ascunde caractere-otrăvitoare!

Autor: Rodica Pușcașu

 

Sursă imagine: pixabay.com

%d bloggers like this: