Tags Posts tagged with "Literatura pe tocuri"

Literatura pe tocuri

by -
5

La mulţi ani, 2018!

   Noul An se deschide înaintea noastră precum o carte cu 366 de pagini goale. Vă dorim să umpleţi paginile scriind în ele lucruri bune, realizări, fericire şi dorinţe împlinite pentru ca la sfârşit să o puteţi citi cu bucurie.
 Literatură pe tocuri-Mili şi Iasmy- vă urează pentru anul ce vine: bucurie în suflet, gânduri bune, belşug, noroc, multe realizări, prieteni dragi să vă fie alături, o viaţă împlinită şi sănătate cât cuprinde.
Pentru momentele frumoase care au fost şi care vor mai fi, pentru că ne-aţi fost alături în anul 2017, acum în pragul Noului An, vă mulţumim şi aşteptăm ca şi în 2018 să fiţi alături de noi.
Mulţumim tuturor cititorilor noştri, prietenilor ce ne-au fost alături zi de zi, autorilor români, prietenilor bloggeri, partenerilor cu care am avut o colaborare frumoasă şi fructuoasă, dar şi redactorilor minunaţi Literatură pe tocuri!

Un An Nou cum aţi visat! La mulţi ani!

by -
5

Crăciun Fericit cititorilor de pretutindeni!

  Crăciunul este acea perioadă minunată în care te gândeşti la toţi cei dragi, iar pentru noi Literatură pe tocuri,  pe lângă familie, cititorii ne sunt cei mai apropiaţi.  Respect, oameni buni pentru pasiunea vostră!

Crăciun Fericit! 

 Sărbători Fericite! Cu drag şi mulţumiri, Mili şi Iasmy!

Dispariția din Silver Water, de Haylen Beck-recenzie

Titlu original: ”Here and Gone”

Editura: Herg Benet

Colecția: Passport

Număr de pagini: 352

   În ultimul timp am realizat că pot citi cam orice gen de cărți, însă trebuie să admit că întotdeauna este o plăcere să-mi cadă în mână un thriller sau ceva fantasy. Pe acestea chiar nu le pot lăsa până nu le dau gata deoarece reușesc să mă țină în priză, complet captivă în universul romanesc pe tot parcursul lecturii. Așa mi s-a întâmplat și cu „Dispariția din Silver Water” de Haylen Beck (pseudonim al autorului de romane polițiste cu numeroase premii internaționale – Stuart Neville), un thriller polițist despre pierdere, regăsire, influența banilor asupra principiilor unei persoane și forța ce sălășluiește în interiorul unei mame, care se activează atunci când copiii săi sunt în pericol.

   Audra Kinney este o femeie ce găsește în ea curajul necesar să pună capăt abuzurilor soțului, Patrick, luând decizia să fugă cu cei doi copii, Sean și Louise, la o prietenă din California. În apropiere de orașul Silver Water, șeriful Ronald Whiteside o trage pe dreapta sub pretextul că mașina ar fi mult prea încărcată pe o parte. Când acesta îi deschide portbagajul pentru a transfera o parte din cutii la el în vehicul, descoperă o pungă de marijuana. În acest context, Whiteside decide să o ia pe Audra la secție pentru a o interoga. În ciuda insistențelor femeii cu privire la faptul că punga nu-i aparține, rămâne ferm pe poziție. Copiii sunt preluați de ajutorul de șerif Collins cu promisiunea că va avea grijă de ei și se vor revedea curând. Dar odată ce Whiteside și Audra ajung la secție și sunt finalizate procedurile arestării preventive pentru posesie de droguri, polițistul susține în fața femeii că nu știe nimic de copii. La auzul acestei vești, protagonista face o criză de nervi și-l acuză pe bărbat că i-a răpit. Totul ia amploare când în joc intră FBI-ul, ce dă crezare acuzațiilor mincinoase ale lui Whiteside și își concentrează investigațiile asupra mamei, care este suspectată că și-ar fi rănit sau poate chiar ucis copiii.

„Audra auzi un zgomot îndepărtat, ca o streche, ca un uragan, ca o mie de animale urlând. Răceala din miezul sufletului ei, ca și cum ar fi căzut într-un lac înghețat. Se uită la el, sunetul propriilor bătăi de inimă adunându-se în ea, acoperind totul, chiar și rumoarea sălbatică din depărtare.”

   Între timp, în celălalt capăt al țării, Danny Lee (supranumit și Danny Doe Jai – Băiatul cu Lama) aude la știri povestea copiilor dispăruți și face imediat legătura cu propriile amintiri. Intrigat că este posibil ca ceea ce a trăit soția lui cu câțiva ani în urmă să pățească și altă femeie, decide să călătorească către Silver Water și să descopere adevărul. Între timp, acuzațiile asupra Audrei se intensifică, atât presa cât și FBI-ul o acuză de dispariția copiilor, bazându-se pe trecutul plin de vicii al acesteia. Nimeni nu încearcă să asculte varianta ei cu privire la ceea ce s-a întâmplat, iar femeia începe chiar să se îndoiască de sănătatea sa mintală. Pentru ce i-a răpit Whiteside pe copii? Va reuși FBI-ul să identifice adevăratul vinovat sau o vor condamna pe nedrept pe Audra? Și își va regăsi protagonista copiii înainte să fie prea târziu? Răspunsurile acestor întrebări le veți găsi singuri pe parcursul lecturii.

   De cele mai multe ori te aștepți ca într-un roman polițist criminalul să fie o adevărată enigmă pe care s-o dezlegi abia spre final. Totuși, în „Dispariția din Silver Water” lucrurile nu stau deloc așa. Cititorul cunoaște răpitorii încă de la început, dar acest lucru nu este deloc deranjant  deoarece cartea te ține captiv în acțiune și complet implicat emoțional în povestea Audrei tocmai ca urmare a modului în care autorul a construit relatarea poveștii. Totul este la vedere, dar date fiind circumstanțele neprielnice din trecutul protagonistei, nimeni nu vrea să-i dea crezare nici măcar în mică măsură. Tocmai din acest motiv, am ajuns să mă transpun în pielea Audrei și să resimt toate stările ei. De la stupefacție, la nervi și groază, mai apoi la îndoială, teamă și în final hotărâre și dorință de răzbunare. Pe alocuri, situațiile sunt de-a dreptul frustrante deoarece adevăratul vinovat continuă să acționeze nestingherit chiar sub nasul oamenilor legii.

   Un mare plus al romanului îl reprezintă personajele deoarece fiecare are în spate o poveste, mai mult sau mai puțin dezvoltată, care îi călăuzește acțiunile. Audra este o femeie reabilitată, dacă o putem numi așa, care a reușit cu eforturi semnificative să se vindece de vicii și să-și părăsească soțul abuziv. Povestea ei tumultuoasă începe când se îndrăgostește de un bărbat, pe nume Patrick Kinney, care la prima vedere pare să aibă de toate: o imagine prezentabilă, șarm, simțul umorului și bani. Oricine ar fi putut să cadă în capcana lui și, din păcate, protagonista noastră nu a putut să-i reziste farmecelor. Prima crăpătură în imaginea sa perfectă s-a întrezărit în ziua în care cei doi se duceau să o cunoască pe mama acestuia, când Patrick o bruschează pe Audra, dar aceasta nu dă prea mare atenție momentului. La scurt timp, cuplul are parte de primul copil, Sean. Tensiunile se accentuează odată cu apariția acestuia, iar ca urmare protagonista începe să bea și să ia medicamente aduse în casă chiar de soțul ei. Din fericire, un șoc o trezește din această stare latentă și cu ajutorul unei doamne doctor reușește să renunțe la vicii și să realizeze răul pe care Patrick i-l provoacă intenționat.

„Am văzut tot felul de abuzuri. Crede-mă, bătaia nu e singurul fel. Soțul tău este un facilitator. Te ține beată și drogată pentru a fi mai tăcută și mai ușor de controlat. Nu te iubește, dar din cine știe ce motiv nu te lasă să pleci. Trebuie să înțelegi că te ține prizonieră. Alcoolul și medicamentele sunt lanțurile cu care te leagă.”

   Din păcate, acest trecut revine și o bântuie în momentul dispariției copiilor. Cine ar crede o fostă alcoolică în detrimentul unui șerif? Totuși, Audra demonstrează cu fiecare ocazie că este o femeie puternică, hotărâtă și perseverentă, care este în stare să facă orice pentru a-și regăsi copiii. M-a impresionat profund modul în care luptă cu toată ființa ei să îi revadă teferi. Parcă o forță lăuntrică o ghidează și o provoacă să meargă mai departe indiferent de obstacole. Audra este ilustrarea perfectă a unei MAME, ce se transformă într-o adevărată leoaică atunci când puii îi sunt puși în pericol. Chiar dacă la început nu a fost alături de proprii copii, ulterior ei au devenit centrul universului.

   În același timp, tot de partea personajelor pozitive îi avem pe Sean și pe Danny Lee. Cel din urmă este un bărbat încă bântuit de trauma pierderii și putem spune că suferă de sindromul supraviețuitorului. El a trăit exact experiența Audrei, iar acest lucru l-a marcat profund. În urmă cu câțiva ani, soția sa a fost acuzată de dispariția fiicei lor, Sara. Din nefericire, chiar dacă era victima unei înscenări, nu a reușit să reziste presiunii și s-a sinucis. Astfel că Danny a rămas singur să suporte atât pierderea ei, cât și pe cea a Sarei. Ca un justițiar, a pornit într-o călătorie de identificare a vinovatului, care însă nu a avut finalul dorit. În acest context, pentru el Audra reprezintă șansa de a salva o altă mamă de chinul prin care a trecut soția lui și de a găsi un final propriei povești. Pe de altă parte îl avem pe micuțul Sean, care la numai 10 ani pare să aibă curajul și determinarea unui om mare. A simțit încă de la început că este ceva în neregulă cu cei doi polițiști, dar din păcate nu a reușit să oprească răpirea.

„Sean își întoarse capul, privi indicatorul și curba dispărând în urma lor. Teroarea ce-i viermuia prin stomac de când fuseseră opriți de șerif urcă acum în piept și-n gâtlej. Îl năpădiră lacrimile, fierbinți și șocante, picurând de pe obraji pe tricou. Încercă să le țină în frâu, dar nu izbuti. Nici vaietul nu-l putu ține închis în gură.”

   Totuși, s-a luptat din răsputeri și nu a încetat niciodată să încerce să evadeze, punându-i tot timpul bețe în roate lui Collins. Totodată, chiar dacă și el era o victimă, în ochii surorii sale mai mici s-a străduit să pară brav și neînfricat pentru a nu-i accentua frica. Mi s-a părut de-a dreptul impresionantă determinarea lui.

   Să nu uităm însă cele două personaje negative care, în ciuda situației, nu pot fi privite din aceeași perspectivă. În timp ce Collins este împinsă în povestea răpirii de dorința de a obține banii pentru tratarea fiului bolnav, Whiteside este pur și simplu ghidat de setea de avuție. El trăiește cu dezamăgirea faptului că nu a reușit să agonisească mare lucru pe parcursul vieții, astfel că decide că este dispus să cadă pradă ilegalităților dacă acestea îi asigură un trai îndestulat. Acest om este genul acela care nu poate provoca în sufletele cititorilor decât repulsie și dezamăgire, în timp ce Collins poate fi privită și cu o ușoară milă dintr-un anumit punct de vedere.

   „Dispariția din Silver Water” este o adevărată cursă contra-cronomentru de revelare a adevărului și, în același timp, o dovadă incontestabilă a determinării unei mame care se confruntă cu dispariția copiilor săi. Această carte m-a ținut cu sufletul la gură până la final și a reușit să mă facă să empatizez puternic cu trăirile personajelor, să respir alături de ele, să mă enervez și să-mi simt inima bătând cu putere în gât. Îl recomand tuturor fanilor romanelor de tip polițist sau thriller și nu numai. Cu siguranță o să-l țineți minte.

Cartea Dispariția din Silver Water, de Haylen Beck poate fi comandata de pe site/ul Editura Herg Benet

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

by -
10

“Un hoţ de talie mondială. O comoară nepreţuită. O vânătoare fără graniţe.”

Vulturul cu două capete, de James Twining-recenzie

Titlu original: Double eagle
Traducere: I.Berteanu, Laura Maria
Editura: RAO
Număr pagini: 441

   James Twining s-a născut în 13 decembrie 1972 la Londra. Şi-a petrecut copilăria la Paris, apoi urmează şcoala la Christ Church Oxford cu o diplomă în Literatura şi Lingvistica Franceză.
Îşi începe cariera în lumea afacerilor lucrând în divizia de afaceri corporatiste UBS. În 1999 îşi începe propria afacere împreună cu un prieten, în 2001 fiind cotat ca unul dintre cei 8 cei mai tineri antreprenori de succes. După ce-şi vinde afacerea în 2002-2003 se dedică scrisului. Locuieşte cu soţia şi cele două fiice la Londra.
În seria de romane, în care Tom Kirk este personajul central au apărut 4 cărţi dintre care două traduse şi la noi la editura Rao: ”The Double Eagle” (“Vulturul cu Două Capete”)’ ”The Black Sun” (“Soarele Negru”) ’”The Gilded Seal” şi “The Geneva Deception”.

   Cărţile lui James Twining m-au intrigat mai întâi prin copertă, apoi prin descriere, şi m-au încântat prin conţinut.

“Un hoţ de talie mondială. O comoară nepreţuită. O vânătoare fără graniţe.”

   “Vulturul Cu Două Capete” este prima carte a seriei avându-l ca personaj central pe Tom Kirk, un nou James Bond. Facem cunoştinţă cu personajul cheie, omul care investighează şi este investigat, cel care este legat într-un fel sau altul de toate personajele fie ei băieţi buni sau răi.
Thomas Kirk, alias Tom Kirk, alias Tom Duval are dublă cetăţenie americană după mamă, britanică după tată.Mama Rebecca Kirk, fostă Duval, moare într-un accident de maşină şi micul Tom, care avea doar 13 ani, dar pe care ea îl lăsase să conducă, rămâne marcat pe viaţă.
Mai mult, tatăl său Charles, neputând să-l mai vadă după accident şi neştiind să gestioneze situaţia îl trimite la părinţii mamei lui în Boston. Bunicul, tatăl mamei, era senatorul Trent Duval. Tom primeşte după terminarea liceului o bursă la Oxford, dar este dat afară după primul an şi pleacă la Paris. Acolo urmează cursuri de istoria artelor la Sorbona.
Piper, acum şef al CIA, atunci detaşat la misiunea diplomatică din Franţa, îl remarcă, îi vede potenţialul şi-l consideră candidatul ideal pentru a fi racolat, în fond era tânăr, singur, foarte inteligent, fără legături familiale puternice şi mai ales în căutarea unui ideal în care să creadă.

   Urmează instructajul obişnuit de agenţi, dar şi cel special pentru a fi folosit în spionajul industrial în “Operaţiunea Centaurul.” Tom Duval (Kirk) devine cel mai bun agent, ştia să se piardă în mulţime, vorbea cinci limbi străine, citea mult, spărgea orice seif sau sistem de securitate, avea relaţiile potrivite, toate astea îl făceau special. Dar i se dă ordin să ucidă un cercetător, lucru pe care-l refuză şi pentru că vrea să plece din agenţie, americanii trimit pe cineva să-l elimine, disperaţi să nu se afle despre operaţiune. Tom scapă, îi ajută pe francezi să-şi recupereze nişte lucruri şi aceştia îl ajută să-şi însceneze moartea şi să iasă din peisaj. Lucrează o vreme în tabăra “băieţilor răi”, furând diverse obiecte la cerere, primind comenzile prin Archie.
Apoi tatăl sau moare, el mută afacerea cu antichităţi a acestuia de la Geneva la Londra, şi hotărăşte să treacă de partea legală a afacerii. Ultima afacere pe care o acceptă este furtul unui “Ou Faberge”, la cererea lui Archie. Un moment de neatenţie, îşi scoate masca, o geană îi cade pe podea la locul faptei şi americanii află că de fapt trăieşte.

   De cealaltă parte, agenta FBI Jennifer Browne în cursul unei misiuni împuşcă un coleg (de fapt prietenul ei), este exonerată de vină pentru că el nu respectase ordinele, dar este mutată pentru trei ani în Atlanta. Revenită în Washington este detaşată la Departamentul de Furturi Majore şi Transporturi Ilegale condusă de Bob Corbett.

   Moartea părintelui Gianluca Rainieri porneşte avalanşa. Acesta lucrase la Banca Vaticanului până dispăruse cu două milioane de dolari. La autopsia părintelui, ucis la Paris, medicii găsesc un săculeţ mic cu o monedă, înghiţită de el când văzuse că nu are scăpare.

   Moneda numită ”Vulturul cu Două Capete” dată din perioada Marii Crize din 1933 din America. Preşedintele Roosvelt interzisese folosirea şi comercializarea aurului aşa că monedele, deja bătute, trebuiseră topite şi transformate în lingouri depuse la Trezorerie.Totuşi câteva monede au dispărut, patru au fost recuperate şi topite, cinci depuse în seifurile trezoreriei, una cumpărată de regele Farouk, apoi scoasă la licitaţie şi achiziţionată de un investitor imobiliar, un olandez bogat, crud şi nemilos, Darius Van Simson.

   În timp ce Jennifer cercetează în muzee, la institut şi trezorerie monezile, aflând că cele cinci lipsesc, Tom încearcă să scape de ultima afacere contractată de Archie. Acesta îi cere să mai fure un “Ou Faberge” deoarece contractorul afacerii era Cassius, unul dintre cei mai cruzi şi nemiloşi dealeri de artă, al cărui chip nu-l ştia nimeni, deoarece îi ucidea pe toţi cei care l-ar fi putut identifica.
Jennifer îi cere lui Tom s-o ajute promiţându-i că-i vor curată dosarul şi va fi lăsat în pace să trăiască liniştit. Iniţial Tom o refuză, apoi se întâlnesc acasă la Harry Renwick, omul la care el ţinea foarte mult şi-l vedea nu numai ca pe un prieten, ci chiar ca pe un surogat de tată. Renwick fusese foarte bun prieten cu Charles, tatăl lui Tom, şi mereu alături de băiat ca un unchi iubitor, un tip bonom, simpatic, vesel. Era totodată şi prieten cu şeful lui Jennifer.

    La început furios, Tom discută cu ei despre monezi, despre toate întâmplările încercând să dezlege iţele. După plecarea lui Tom, casa lui Renwick este atacată, el împuşcat şi Jennifer lăsată inconştientă. Când ea îşi revine, mai vede doar casa răvăşită, mult sânge şi în pivniţă un cadavru care arde. Moartea lui Renwick îl determină pe Tom să colaboreze cu condiţia să afle şi cine este ucigaşul şi să-l pedepsească.
Într-o cursa contra cronometru, între crime, urmăriri, drumurile duc de la Londra la Paris, de la Amsterdam la Istanbul, în căutarea hoţilor de monede şi a vinovaţilor. Spre surprinderea lor dau peste o conspiraţie orchestrată de faimosul Cassius, ajutat de oamenii lui care erau până la cel mai înalt nivel.

   La fel că în alte cărţi cu acţiune trepidantă şi aici nimic nu este ce pare a fi, trădările sunt şi la cel mai înalt nivel, oameni iniţial de aceeaşi parte a baricadei care din lăcomie devin cei mai înverşunaţi duşmani. Din nou totul în numele puterii şi al banilor.

“Spre câte nu împingi tu inima omului, blestemată sete de aur” (Virgil,Eneida)

   Sigur că până la urmă Jennifer şi Tom descurcă ghemul de crime şi minciuni, rezolva totul aflând şi cine este Cassius.

  Dacă vreţi şi voi să aflaţi vinovaţii şi să citiţi o carte foarte bună nu rataţi romanul lui James Twining.
Noile aventuri ale lui Tom Kirk le vom găsi în romanul “Soarele Negru”, unde acesta trebuie să găsească legătura dintre moartea unui supravieţuitor de la Auschwitz căruia i se taie braţul, un tablou aparent fără valoare, furat dintr-o sinagogă din Praga şi o maşină Enigmă furată din Muzeul Naţional de Criptologie.Toate duc la “o comoară legendara” sau “o moştenire malefică”.

Citiţi pentru că merită veţi vedea.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Olivier Bourdeaut este dovada vie că niciodată nu trebuie să-ți abandonezi visele: după o viață plină de eșecuri, poți avea un succes răsunător.

Așteptându-l pe Bojangles, de Olivier Bourdeaut-recenzie

 

 Titlu original: En attendant Bojangles

Editura: Nemira

Colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu

Anul aparitiei: 2017

Traducere din limba franceză și note de: Alice Georgescu

Număr pagini: 159

Gen: Dramă, Ficțiune

Cotație Goodreads: 3,99

Nota mea: 5 steluțe din 5

 

   „Niciodată nu-i văzusem dansând așa, arăta ca primul dans – și ca ultimul. Era o rugăciune de mișcări, era începutul și sfârșitul în același timp. Dansau cu răsuflarea tăiată, pe când eu o rețineam pe-a mea ca să nu pierd nimic, să nu uit nimic și să-mi amintesc de toate aceste gesturi nebune. Își puseseră toată viața în acest dans, iar mulțimea înțelesese foarte bine, așa că oamenii aplaudau ca niciodată, fiindcă, pentru niște străini, dansau la fel de bine ca ei.”

    Când m-am apucat să citesc „Așteptându-l pe Bojangles” nu știam la ce să mă aștept. Am fost surprinsă plăcut să descopăr un stil lejer, accesibil, fluid, o poveste frumoasă, emoționantă, tristă și spusă cu umor. Exact ca „Mr. Bojangles”, melodia cântată de Nina Simone. Un roman ce te face să râzi și să plângi, să treci de la veselie la tristețe, genul de carte care îmi provoacă sindromul cărții plăcute, așa cum îi spun eu: cu cât îmi place mai mult cartea, cu atât mai greu îmi e să scriu despre ea.

   Este povestea unei familii neconvenționale, văzută prin ochii fiului, spusă cu umor, în pași de dans. Însă de-a lungul lecturii, descoperim un substrat mult mai profund, o tristețe ascunsă sub masca umorului și a dansului. O poveste tragi-comică, în care mecanismul de apărare împotriva unei realități triste este umorul.

   Romanul începe cu descrierea familiei din perspectiva copilului: o familie atipică, originală, neconvențională, pentru care regulile sunt de prisos. O familie ce trăiește în afara realității, așa cum s-a exprimat autorul într-un interviu, vorbind despre cartea sa.

„Părinții mei dansau tot timpul, peste tot. Cu prietenii lor noaptea, ei amândoi dimineața și după-amiaza. Uneori dansam și eu cu ei. Dansau cu niște figuri absolut incredibile, dărâmau totul în jur, tatăl meu o arunca pe mama mea în atmosferă, o prindea de unghii după o piruetă, câteodată chiar două sau trei.”

  Familia este formată din Mama, Tata (chiar așa sunt scrise în carte, cu majuscule), fiul lor și… Domnișoara Superfluă, o pasăre exotică, adusă dintr-o călătorie în Africa: „Domnișoarei îi plăcea la nebunie când Mama citea întinsă pe canapea și o mângâia pe cap ore întregi. Îi plăcea lectura, ca tuturor păsărilor savante. Într-o zi, mama vrusese s-o ia pe Domnișoara Superfluă în oraș, la cumpărături; pentru asta îi confecționase o frumoasă zgărdiță din perle, dar Domnișoara se speriase de oameni, iar oamenii se speriaseră de Domnișoara, care țipa mai rău ca oricând.”

  Un alt personaj amuzant, ce aproape face parte din familie, este un senator cunoscut drept „Gunoiul”. În ciuda poreclei, Gunoiul este un prieten foarte loial, ce rămâne alături de ei la bine și la greu, în momentele cele mai importante.

„- Gunoiul e prietenul meu cel mai scump, căci prietenia lui e fără de preț!

Iar asta o înțelesesem perfect.”

   Duceau o viață boemă, neconvențională, excentrică: dădeau petreceri cu mulți invitați și cocktail-uri (băutura preferată a Mamei), dar nu-și plăteau impozitele, nici măcar nu deschideau corespondența, lucru de unde le vin multe probleme. Își retrag copilul de la școală, prea convențională pentru el și îl educă acasă, în propriul stil, original și neconvențional.

   În centrul narațiunii este Mama, femeia pe care Georges, tatăl copilului-narator, o adoră. Originală, ieșită din tipare, carismatică, excentrică, îi plac dansurile și cocktail-urile, este mereu în centrul atenției. Soțul ei o alintă atribuindu-i în fiecare zi un nume diferit: Georgette, Louise, Colette, Elsa, Pauline, astfel încât de multe ori uitam și mă întrebam dacă a apărut un personaj nou.

   Viața boemă și fericită a familiei se destramă atunci când Mama este diagnosticată cu o boală psihică gravă: „Isterie, bipolaritate, schizofrenie, medicii o copleșiseră cu tot vocabularul lor savant pentru desemnarea nebunilor de legat.”

   Cartea este foarte bine documentată, descriind fidel și gradat simptomele acestui tip de afecțiune psihică, bizareriile de dinaintea declanșării bolii, personalitatea sa ieșită din comun, culminând cu incendierea casei. Și totul într-un limbaj accesibil, astfel încât orice cititor, chiar dacă nu are pregătire de specialitate, poate înțelege:

„- Da, știu, și eu îmi aduc perfect aminte. Ai lucrat la o florărie și ai fost concediată pentru că refuzai să încasezi banii pe buchete?

– Dar în ce lume trăim?! Florile nu se vând, florile sunt ceva frumos și gratuit, nu trebuie decât să le apleci și să le culegi. Florile sunt viață și, din câte știu eu, viața nu se vinde!”

„Îi auzeam clar confuzia din glas, știam bine că, de astă dată, pledoaria ei nu ascundea nicio fantezie, era, din nefericire, serioasă, ochii i se voalaseră ca să-și poată observa în interior lumea pe cale să se prăbușească, iar eu simțeam parchetul fugindu-mi de sub picioare.”

„Starea ei era variabilă, ne putea primi cu un comportament fermecător ca să devină brusc isterică în clipa când plecam. Uneori era invers și era complicat să rămâi, trebuia să aștepți răbdător să se calmeze, asta putea să dureze foarte mult timp.”

„- Mulțumesc, dragă prietene, îți propun un târg: dumneata te ocupi de ea când plânge, iar eu, când zâmbește! Ești net în câștig, fiindcă petrece mult mai mult timp plângând decât zâmbind.!”

„Din nefericire, după câtva timp, demenajarea creierului Mamei reîncepu cu intermitențe. Momente fugitive de nebunie care debarcau cât ai clipi din ochi, așa, pentru un amănunt, timp de douăzeci de minute, o oră, și fugeau la fel de repede ca un clipit. Apoi, timp de săptămâni întregi, nimic. În timpul pasajelor de nebunie furioasă nu doar pinul era o obsesie, totul putea deveni așa ceva de la o clipă la alta. Într-o zi, erau farfuriile pe care vrusese să le schimbe. Pentru că soarele se reflecta în porțelan, le bănuise că voiau să ne orbească. În altă zi, vrusese să-și ardă toate hainele de in, pentru că îi ardeau pielea, văzuse niște semne acolo unde nu erau și se scărpinase toată ziua până îi dăduse sângele. Altă dată, apa lacului fusese otrăvită, doar fiindcă, din cauza ploii de peste noapte, își schimbase culoarea. Și apoi, a doua zi, se ducea să facă baie, mânca din farfuriile de porțelan îmbrăcată în rochie de in, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.”

   Este descrisă îndeaproape drama cauzată de problemele psihice ale Mamei, modul în care tatăl și fiul sunt afectați și încearcă să facă față, ducând o viață normală și apelând la mecanismul lor de apărare caracteristic: umorul.

„De la internarea Mamei, Tata se arătase foarte curajos, zâmbea mereu, petrecea mult timp jucându-se și vorbind cu mine, continua să-mi dea lecții de istorie, de artă, mă învăța spaniola cu un vechi magnetofon și niște casete care torceau ca o pisică, rotindu-se.”

„Mă duceam deseori la cinema; așa, pe întuneric, putea să plângă fără să-l văd. Eu vedeam prea bine ce ochi roșii avea la sfârșitul filmului, dar făceam pe niznaiul.”

   Deși în mare parte totul este povestit și descris din perspectiva fiului, există fragmente în care își face apariția vocea tatălui:

   „Ne căsătorisem, fără martori, fără preot, formulând mii de jurăminte inventate. În fața altarului, cântaserăm bătând din palme, ca la căsătoriile negrilor americani. În fața capelei, dansaserăm pe melodia ce răsuna încet din tranzistorul mașinii, o frumoasă piesă a Ninei Simone, o piesă care încă mai răsună, la orice oră din zi și din noapte.”

  „Așa că, normal, în ceea ce privește educația fermecătorului nostru vlăstar în asemenea condiții, nimic nu se petrecuse așa cum trebuia.Cum își petrecea nopțile în companii galante, participa la conversații de adulți, la dezbateri uneori de nivel înalt sau la monologuri inflamate de bețivi inspirați, zilele la școală i se păreau foarte terne și atinse de banalitate.”

   „El credea că e un joc, cel mai adesea își privea mama râzând, gândindu-se că ea juca mai departe în mod voluntar unul dintre rolurile ei delirante. El credea că e un joc și-atunci eu mă prefăceam că n-am un aer prea surprins și nefericit.”

   De ce îmi place așa mult „Așteptându-l pe Bojangles”? Pentru că îmi place mult, de la copertă, până la stil și metafora pentru tristețe și bucurie. În primul rând, m-a cucerit stilul, de o simplitate, o fluență și o frumusețe uluitoare: lectura curge pur și simplu la vale; umorul și modul în care este folosit pentru a supraviețui tristeții; personajele foarte bine conturate, autorul reușind să transforme până și o pasăre în personaj, al patrulea membru al familiei. „Gunoiul” este, după părerea mea, personajul cel mai amuzant, perceperea sa prin ochii copilului făcând tot deliciul:

„De cum trecea pragul, începea să strige:

– Caipirowska, Caipirowska!

Multă vreme am crezut că o striga așa pe prietena lui din Rusia, dar ea nu venea niciodată și atunci tatăl meu, ca să-i ușureze așteptarea, îi servea un cocteil înghețat cu mentă înăuntru și senatorul era, totuși, mulțumit.”

   Era vorba, desigur, de cocktail-ul Caipirowska, dar copilul nu știa. Am râs și de modul propriu în care micuțul înțelege referirile la un eveniment important din istorie, Căderea Zidului Berlinului:

   „Când se întorcea, spunea că meseria lui era mult mai amuzantă înainte de căderea zidului, pentru că lucrurile se vedeau mult mai limpede. Eu dedusesem că în biroul lui avuseseră loc niște lucrări, că fusese spart un zid și că ferestrele fuseseră astupate cu bucăți din el.”

   La un moment dat, mă identific cu personajul (și cu autorul, despre care am aflat ulterior că este stângaci și că a fost diagnosticat cu dislexie în copilărie):

   „Scriam ca „o oglindă”, îmi spusese învățătoarea, deși eu știam foarte bine că oglinzile nu scriu. (… Atunci, din nefericire pentru Mama, am fost aproape vindecat. Aproape, fiindcă eram și stângaci, pe deasupra, dar în chestia asta învățătoarea nu putea să facă nimic, îmi zisese că soarta se încrâncena împotriva mea, că asta era situația, că înainte de nașterea mea se lega brațul greșit al copiilor ca să fie lecuiți, dar că se terminase cu această medicină.”

   N-am avut dislexie, dar și eu sunt stângace și în copilărie scriam unele litere în oglindă.

Despre autor:

   Olivier Bourdeaut s-a născut în 1980, la Nantes. „Așteptându-l pe Bojangles” este cel de-al doilea roman scris, dar primul publicat, pentru care a câștigat mai multe premii în Franța: Marele Premiu RTL-Lire, Premiul pentru roman France Télévisions, Premiul studenților France Culture-Télérama, Premiul Académie de Bretagne, Premiul Emmanuel-Roblès, Premiul Hugues Rebell.

   S-a dedicat literaturii după ce și-a pierdut slujba de agent imobiliar, primul roman a fost respins de edituri și niciodată publicat, în școală nu s-a adaptat, iar acum este un scriitor cunoscut în Franța și peste hotare; cartea lui a fost tradusă în peste 20 de limbi și răspândită în mai multe țări. Olivier Bourdeaut este dovada vie că niciodată nu trebuie să-ți abandonezi visele: după o viață plină de eșecuri, poți avea un succes răsunător.

Iar acum vă las în compania Ninei Simone, cu melodia devenită laitmotiv al cărții.

 

 

Cartea Așteptându-l pe Bojangles, de Olivier Bourdeaut a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Sursă foto: FurorTV

Obsesia, de Karin Slaughter-recenzie

Titlu original: A Faint Cold Fear
Traducere: Ramona Neacşa
Editura:  RAO
Număr pagini: 407

Seria Grant County: 1.Furie oarbă (Blindsighted-2001), 2.Post-mortem (Kisscut (2002), 3. Obsesia (A Faint Cold Fear-2003), 4. Indelible (2004), 5. Faithless (2005), 6. Beyond Reach (2007) aka Skin Privilege

   Karin Slaughter, autoarea unor bestselleruri nominalizate la prestigioase premii şi traduse în 23 de ţări, oferă pentru prima oară publicului român un thriller palpitant, o combinaţie de suspans, mister şi pericol.

   ”Karin Slaughter este una din cele mai bune scriitoare de romane poliţiste din America” (Washington Post). Cărţile ei au fost publicate în peste 25.000.000 de exemplare şi traduse în 30 de limbi.

    Karin Slaughter s-a născut în 1971, în Atlanta, Georgia. Este recomandată de New York Times ca cea mai bine vândută autoare pe plan internaţional a zece thrillere, printre care Undone, Beyond Reach, Triptych şi Faithless, făcând parte din cele trei serii pe care le-a scris: seria Grant County, seria Will Trent/Atlanta şi seria Georgia, care le combină pe cele două.

Personajele principale se regăsesc dintr-o carte într-altă şi dintr-o serie în altă, dar cărţile pot fi citite şi de sine stătător.

   Karin Slaughter oferă cititorilor detalii prețioase în procesul de investigare a crimelor încât este imposibil să nu empatizezi cu cei care suferă și să îți pui semne de întrebare legate de cruzimea cu care sunt măcelărite victimele. Minuțiozitatea cu care scrie autoarea își dă senzația că nu lasă la voia întâmplării investigația sau modul cum s-ar putea dezlega misterul crimelor.

   Jeffrey Tolliver şeful poliţiei din Heartsdale îşi cheamă fosta soţie, medicul legist Sarah Linton, pentru a investiga o aparentă sinucidere. Cum Sara era în oraş cu sora sa însărcinată Tess, şi cum vrea şi ea să vină la locul faptei, aceasta o va aduce cu ea. Tess va vrea să urce pe deal pentru a-şi satisface nevoile de graviduţă. Cea care va descoperi “sinuciderea” este Ellen Schaffer, o blondă superbă care îşi făcea exerciţiile de sport. Cadavrul tânărului era foarte “zdruncinat”:

Victima zăcea direct sub pod, cu faţa în jos, pe pământ. Braţele erau întinse într-o parte, iar pantalonii şi chiloţii erau adunaţi în jurul gleznelor. Ai fi putut zice că doarme, dacă nu s-ar fi văzut sângele împroşcat şi urme de ţesut ieşindu-i din anus. O zgârietură lungă se afla la baza coloanei vertebrale, pielea îi era sfâşiată, dar nu cât să sângereze.
Apucă piciorul drept al băiatului ca să îl mute într-o parte, dar se opri când constată că laba piciorului nu se mişca din loc. Îşi strecura mâna pe sub cracul pantalonului şi pipăi oasele gleznei, apoi tibia şi peroneul. Era ca şi cum ar fi strâns un balon plin cu terci. Analiză celălalt picior, şi descoperi aceeaşi consistenţă. Oasele nu erau doar rupte, ci fuseseră făcute praf….
Partea de jos a penisului victimei fusese aproape complet jupuită de piele. O fâşie de zece centimetri de piele atârna de gland, iar o serie de cercei arătând ca nişte mici haltere străpungeau carnea la intervale regulate.”

   La locul faptei sosesc şi cei responsabili cu paza campusului: Chuck, al cărui tătic şi-a folosit influenţa considerabilă de ai face rost de slujbă, şi Lena Adams, o fosta poliţistă, care în urma răpirii, sechestrării, ţintuirii de podea, violărilor repetate de care a avut parte, s-a decis că nu mai poate continua ca poliţistă, dându-şi demisia. În timpul cercetărilor la faţa locului, Tess nu reapare, ceea ce o îngrijorează pe sora sa. Va porni pe urmele ei, iar ce descoperă o lasă fără vlagă şi îngrozită. Tess era întinsă pe jos, înjunghiată în piept, stomac şi scalpată parţial. Viaţa ei atârna de un fir de păr. Va fi transportată cu elicopterul de urgenţă, iar poliţiştii din zonă vor încerca să descopere cine a făcut aşa ceva chiar în apropierea lor.

   Sinuciderea primei victime este cu semnul întrebări, datorită înjunghierii lui Tess. Se pare că cineva urmărea din pădure, iar Tess l-a surprins. Părinţii tânărului erau: tatăl profesor în campus, iar mama consilier pe probleme psihice.

   A doua victimă a aşa-zisei sinucideri, este chiar fata blondă, Schaffer, care a fost găsită împuşcată în cap, sau ce a mai rămas din el.

Tânăra se afla pe canapea, cu picioarele încrucişate în jurul ţevii unei puşti. Ţeava era aţintită către cap-sau mai degrabă către ce mai rămăsese din cap. Schaffer purta o pereche de blugi mulaţi şi un tricou scurt. Picioarele erau goale, cu degetul mare prins în mecanismul de tragere.’

   Două sinucideri în două zile nu e chiar ceva neobişnuit, dar înjunghierea lui Tess îl pune pe gânduri pe Jeff. Se pare că Andy, prima victimă, avea pictat un tablou cu organele intime a celei de a doua victime. Să fie o legătură între cei doi?

   Cei doi ar fi fost evrei, iar cineva din Campus scrie pe ziduri cuvinte denigratoare la adresa negrilor. Poate cineva vrea doar rasă pură de albi? Ştim că Tess era însărcinată cu un negru. Atât timp cât este negru, evreu, hispanic, nu contează. Este cazul de panică generală?

   Lena, cea care în urmă traumelor suferite, a încercat să se ducă la psiholog (mama primei victime), dar coşmarurile o fac să bea peste măsură. Totuşi, un student o agaţă şi îi propune informaţii care ar putea să o ajute să descopere ceva din viaţa primei victime. Ethan, care nu are deloc un cazier curat, care a fost în puşcărie pentru participarea la viol a prietenei sale, acum vrea să o agaţe pe Lena. O va duce să discute cu Scooter, un drogat, şi student în campus, dar care era prieten cu Andy. A doua zi, Scooter va fi găsit spânzurat.

Capul puştiului îi atârna pe piept, părul soios acoperindu-i faţa şi gâtul. Nu purta nimic în afară de o pereche de pantaloni scurţi murdari.Ţinea mâna băgată înăuntru, şi Jeffrey îşi închipui de ce era aşa. În jurul gâtului lui se afla înfăşurată o curea de piele pe care Jeffrey nu o văzuse de pe hol. Părul lui Scooter era atât de lung şi de soios, încât Jeffrey fu surprins că abia acum îl văzuse.
Jeffrey dădu pe spate părul, care se mişca într-un mănunchi gros şi lipicios. Cureaua era prinsă în jurul gâtului atât de strâns, încât catarama săpase adânc în piele. Jeffrey nu voia să slăbească strânsoarea, dar văzu un rest de spumă ivindu-se din partea de sus. Urmări capătul curelei şi o găsi prinsă de o altă curea, făcută din pânză groasă. Catarama celei de-a doua era pusă într-un cârlig mare şi rotund prins în perete. Curelele erau întinse, greutatea cadavrului trăgând de cârligul din perete.

   A treia sinucidere? Sau o altă crimă mascată? Este implicată Lena în aceste decese? Se pare că se găsesc amprente ale ei cam peste tot. Jeff, fostul ei şef din poliţie, nu poate scoate multe de la ea. Încearcă să o înţeleagă când se opune aducerii la secţie, dar nu înţelege ce are de a face cu Ethan, mai ales că apar vânătăi şi lovituri pe fosta poliţistă. Cei doi se bat reciproc?

   Când este găsită a patra victimă, chiar Chuck, fostul ei şef de la campus, Lenei i se va pune cătuşele. Cuţitul care îl poartă asupra ei, va fi găsit într-o baltă de sânge. Se pare că, cu el i-a fost tăiat gâtul victimei. Cine este vinovat? Câte crime mai apar? Ethan să fie criminalul rasist? Cu un trecut ca al lui, cu tatuajele care îi împânzesc corpul, este candidatul perfect la tabloul criminalului.

   Va reuşi Sara să treacă peste vina ce o poartă de a nu fi avut mai multă grijă de sora sa? Părinţii ei o vor ierta? Cum decurge relaţia dintre Jeff şi Sarah? Ştim că Jeff a înşelat-o, iar divorţul a urmat la scurt timp. Va mai acorda o şansă relaţiei lor şi aşa fragile?

Vă las să descoperiţi cine este adevăratul criminal.

   Nota mea pentru carte este 10.

Cartea Obsesia de Karin Slaughter este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

M-am luptat cu Hyperion [spuse Apollo, n.n.] și eu am fost cel care l-a închis în cripta lui. a fost o luptă sângeroasă și... în fine, să zicem doar că are toate motivele să mi-o plătească. În momentul în care o să-și dea seama că avem semizei pe pământ, o să-l caute pe copilul meu

Întoarcerea, volumul I din seria Titanii, de Jennifer L. Armentrout-recenzie

Grupul Editorial Corint (Leda Edge, 2017)

Titlu original:The Return (2015)

430 de pagini

Traducere de Alexandra I. Fusoi

Gen: fantasy, erotic

   Azi vreau să vă vorbesc despre o carte care a făcut revoluție în capul meu: Întoarcerea. Am început-o în urmă cu două săptămâni, însă am abandonat-o după câteva pagini, dezamagită de cruzimea personajului principal masculin, de aroganța sa și aluziile la diverse mărci de produse americane. Dar, cum eu nu las niciodată o treabă pe jumătate făcută (în cazul acesta, nici măcar pe un sfert) și știind că cei de la Corint scot cărți bune, am deschis-o din nou.

   Ora 21. Mă așez confortabil în pat, potrivindu-mi teancul de perne de sub cap. Încep să citesc. Acțiunea se petrece în zilele noastre, într-o lume pe care noi o cunoaștem doar pe jumătate. Îmi fac o părere și despre protagonist: un tip puternic, crud, un soi de armă umană la care apelează zeii Olimpului ca să le rezolve treburile murdare. Arată și tare bine: tot numai mușchi, păr rebel, ochi de chihlimbar superbi. Și mai este și narator. Aflu despre el că s-a născut din împerecherea unui pur cu un semi și că este un Apollyon, pe nume Seth. Și că este unicul, deoarece, dacă ar exista doi Apollyoni, unul ar putea deveni Ucigaș de Zei. Buuun. Am înțeles că Olimpul s-a mutat în S.U.A.. Mai mult, zeul Apollo îi oferă misiunea de a-i proteja fiica, semizeu cu puterile încătușate, de furia Titanilor evadați din Infern.

 M-am luptat cu Hyperion [spuse Apollo, n.n.] și eu am fost cel care l-a închis în cripta lui. a fost o luptă sângeroasă și… în fine, să zicem doar că are toate motivele să mi-o plătească. În momentul în care o să-și dea seama că avem semizei pe pământ, o să-l caute pe copilul meu. Apollo s-a întors spre mine. E fiica mea, Seth. Ai grijă de ea și n-o să uit.

   Capitolul al doilea are un alt narator. O naratoare, mai exact: Josie. Ea – opusul lui Seth: timidă, marcată de boala mamei (diagnosticată cu schizofrenie paranoidă), care spunea, printre altele, că în urmă cu douăzeci de ani, un înger a coborât din cer și a lăsat-o însărcinată.  Acum, este studentă la psihologie, are o prietenă bună în persoana colegei de cameră și se simte oarecum vinovată că nu-i este alături mamei.

   Ora 22. Sorb relaxată din cafeaua decofeinizată și asist la întâlnirea electrizantă dintre cei doi; se izbesc unul de altul din întâmplare. La a doua întâlnire, Seth îi spune adevărul: ea este fiica lui Apollo, zeul antic, și trebuie să se ascundă de titani, deoarece aceștia îi vor eterul (al cincilea element), pentru a-și recăpăta puterile pierdute în timpul luptei anterioare cu zeii. Ca o ironie, pericolul devine iminent și Seth este pus în situația de a o salva pentru prima dată, unindu-și forțele cu Erin, o furie (personaj mitologic cu rol în pedepsirea nedreptăților), de o umbră, iscoadă a titanilor.

Am ridicat privirea chiar în momentul când furia își vâra ghearele în stomacul umbrei. Am văzut sângele țâșnind, iar cheagurile au erupt de jur împrejur. Umbra și-a dat capul pe spate, eliberându-se într-un fum negru care s-a izbit de tavan, zguduind pereții.

Furia s-a năpustit în sus, deschizând gura. Pieptul i s-a ridicat în momentul în care a inspirat. Fumul negru a încremenit, clocotind și șerpuind în mijloc, în timp ce în jur se zbăteau lujeri ca niște degete.

    Ora 23:30. Nu-mi pot dezlipi ochii de pe carte. Acțiunea are un ritm alert, e plină de suspans, iar între cei doi există un joc erotic savuros. Aceștia se îndreaptă de la Radford spre Academia Legământului din Dakota de Sud, unde Josie va fi în siguranță, sau cel puțin așa cred ei că va fi.

–Dacă mă lovești iar, o să te pun în portbagajul mașinii ăsteia, în fața tuturor oamenilor și a tuturor zeilor, și o să te bat la fund așa cum ar fi trebuit să te bată mămica ta.

A rămas cu gura căscată.

–N-ai îndrăzni!

Fără să folosesc practic deloc forța, am tras-o în față și, până să se poată feri, i-am prins mijlocul cu celălalt braț, ținând-o pe loc. Trupul mi s-a încins imediat în toate punctele unde eram conectați. Era cu un cap mai scundă decât mine, dar ne aliniam suficient de bine în zonele importante. Așa absorbit cum eram de moliciunea ei care se apăsa pe mine, am uitat ce naiba făceam. Ceva cu bătut la fund?

Era un plan al naibii de bun.

–Ba aș îndrăzni, i-am spus, cu glas scăzut. Și mi-ar plăcea foarte tare și până la capăt.

    E trecut de miezul nopții și eu stau în șezut, aproape ținându-mi respirația; cei doi îl înfruntă pe titanul Hyperion, acasă la bunicii lui Josie. Îmi rod unghiile din cauza suspansului. După acest episod, descopăr un alt Seth, unul grijuliu, tandru și aflu detalii din viața lui anterioară, despre Alex și legătura lui cu Ares.

Urma să murim. Panica se înfigea adânc în mine. Am ridicat bărbia, am văzut pușca și am văzut și trupul bunicului. Lacrimile mi-au încețoșat privirea. Nu voiam să mor. Nu așa. Nu voiam să moară Seth.

Învocând toate rămășițele de forță pe care le mai aveam, m-am rostogolit și am apucat arma. Cu mâinile tremurând, m-am răsucit pe spate, m-am ridicat și am îndreptat pușca spre titan. Îl prinsese pe Seth de gât. Am înălțat în grabă o rugăciune și am apăsat pe trăgaci. Reculul m-a trântit pe spate, dar am văzut că alicele l-au lovit pe Hyperion în spinare. I-a dat drumul lui Seth și s-a clătinat într-o parte. Din gaura de dimensiuni remarcabile din spatele lui se ridica fum.

    Ora 02:40. Îmi frec ochii cârpiți de somn. Să aibă măcar un moment de intimitate și mă culc, îmi zic înciudată. Oare care o fi povestea dintre Alex și Seth?

   Ora 05:30. Începe să se lumineze de ziuă. Punctul culminant. Clar nu mă culc până nu termin! Cei doi își mărturisesc sentimentele. În sfârșit!. Apar umbrele, apare Hyperion. Se dă o luptă din care doar unul va ieși învingător. Apollo îi descătușează lui Josie puterile. Asist la un pseudo-deznodământ. Josie e semizeu și viața ei e abia la început. Închid cartea și intru pe net. Poftim? Nu s-a tradus continuarea? Viața Noaptea mea s-a sfârșit!

   Mai are rost să vă spun că romanul acesta a urcat în topul celor mai bune cărți citite în 2017? Pluriperspectivism, tehnica poliedrului (surprinderea unui eveniment din unghiuri diferite), fină analiză psihologică, echilibru între situațiile dramatice și cele erotice, umor etc. Întoarcerea conține ingredientele unui roman desăvârșit, destinat publicului new adult, care m-a făcut să oftez nostalgic și pe mine, găină bătrână și mioapă.

Cartea Întoarcerea, de Jennifer L. Armentrout a fost oferită de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Putin- Biografia interzisă, de Stanislav Belkovski-recenzie

 

Titlu original: Путин: Цялата истина за стопанина на Кремъл

Categorie: biografii, memorii, jurnale, istorie generala

Data publicării: 2014

Editura: Corint

Traducere: Antoaneta Olteanu

Prefață: Emil Hurezeanu

Număr pagini: 384

   „Există multe lucruri care ne atrag numai şi numai fiindcă sunt interzise” spune William Hazlitt, iar titlul acestei cărți include cuvântul „interzis”, determinând o creștere considerabilă a gradului de curiozitate din partea cititorului. Dar… să nu ne lăsăm înșelați de alăturarea aceasta de termeni. Ea poate fi doar o construcție lingvistică menită să extragă cititorul din zona sa și să-l ducă pe terenul lui Stanislav Belkovski. Și acesta e doar primul artificiu la care recurge autorul pentru a-l atrage pe cititor în povestea sa. Cine este, așadar, acest maestru al persuasiunii? Acest fin cunoscător al cuvântului și al efectului pe care îl are cuvântul în anumite circumstanțe?

   Stanislav Belkovki s-a născut în Moscova, în anul 1971. Este analist politic, dar și specialist în arta comunicarii. De-a lungul timpului, a publicat numeroase materiale referitoare la evenimente politice majore, dar a avut curajul să publice și articole în care comenta averea lui Putin. Ulterior, după ce Putin a devenit președinte, Stanislav Belkovski a inventat cuvântul „Puting”, prin care definește procesul de renaționalizare a industriei petroliere a Rusiei. În anul 2000, opiniile lui Stanislav Belkovski se fac auzite în întreg occidentul. El propune o strategie șocantă pentru mulți analiști politici și geopolitici, reconfigurând unele teritorii, astfel: Basarabia să se unească cu România, Transnistria să fie asimilată de Rusia. Șapte ani mai târziu, Stanislav revine în atenția presei din întreaga lume, cu dezvăluirile pe care le face despre uluitoarea avere a lui Putin. Unii ar putea spune că a fost un gest extrem de curaj și că după aceste dezvăluiri, Putin nu l-ar mai avea deloc la inimă, însă alții sunt de părere că totul e doar o strategie… una extrem de bine pusă la punct de către acest maestru al comunicării (cu persuasiune, dar și cu manipulare). Mai mult decât atât, există și păreri potrivit cărora Belkovski ar fi colaborator al serviciilor secrete ruse.

   Fără îndoială, Putin este una din figurile remarcabile ale configurației politice mondiale de astăzi și unul dintre cei mai importanți jucători politici ai lumii. La fel ca și în cazul altor personalități celebre, este imposibil să avem parte de transparență totală și să aflăm cum este el în realitate, dar impresiile noastre sunt construite pe baza informațiilor pe care le colectăm din media. Până nu demult, Putin era văzut ca om lipsit de emoții, un om care și-a dezlipit eticheta de ființă umană, rămânând doar cu calificativul de om politic. Asta se credea până nu demult. Între timp, media a dezvoltat diverse căi prin care omul, indiferent de valoarea funcției sale și de statutul său, poate să se facă cunoscut celorlalți așa cum este… sau așa cum vrea el să pară. Astfel, show-urile TV cu alt profil decât cel politic, au dezvăluit un Putin la fel de uman ca fiecare dintre noi.

   Trebuie să recunosc faptul că prefața, scrisă de Emil Hurezeanu, are o vădită nuanță de avertisment: „Foarte interesantă, oricât de perfidă, este această ultimă carte despre Vladimir Vladimirovici Putin, datorită autorului Stanislav Belkovski. Interesantă pentru că deconstruiește, demontează un Putin generic, fixat în percepția obștească, și-l recompune, îl reconstruiește printr-o operație de chirurgie estetică bine camuflată în exercițiu anticonspirativ. Ideea autorului este că acel Putin, eminamente rău, din viziunea occidentală este fals, în timp ce acest Putin, eminamente diferit, reasamblat de un rus este veritabil”. Faptul că între prefață și mesajul care reiese din conținutul cărții se deschide o diferență destul de amplă, nu este decât o confirmare a faptului că avem în față nu doar un personaj remarcabil, ci și o personalitate politică puternică, plină de controverse.

„Opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii”, spunea Caragiale, așa că n-o să-mi expun opinia legată de omul politic Putin, ci îmi voi spune opinia despre carte, despre cum îl creionează Belkovski și cum îl raportează la circumstanțele politico-economice actuale.

   Cartea este structurată în 22 de capitole, fiecare dintre ele având câte un titlu la fel de intrigant ca și titlul cărții. De aici, din construcția atentă și sugestivă a titlurilor de capitole, reiese abilitatea autorului de a utiliza așa cum știe el mai bine cuvântul.

   Așadar… Vladimir Vladimirovici Putin... devine președinte al Federației Ruse pe 7 mai 2012, tocmai în perioada pe  care rușii o denumesc „weekend prelungit”, adică 1-8 mai. Urmează o ceremonie fastuoasă, cu invitați prețioși, din cele mai variate domenii. Actori, muzicieni, pictori, scriitori, oameni politici, toți cei care l-au susținut pe Putin în cadrul campaniei electorale, au fost membri ai ceremoniei de investire, pe care autorul acestei cărți o caracterizează drept „plictisitoare”: „Partea oficială a ceremoniei a fost tipică și plicticoasă. Organizatorii ei din cadrul administrației prezidențiale au făcut trimitere la faptul că, vezi Doamne, trebuie să se formeze o tradiție care, pentru a nu se distruge, presupune ca din ceremonial să nu se schimbe nimic”.

   Dincolo de imaginea de persoană dură și intangibilă pe care am avut-o despre Putin până nu demult, Vladimir Vladimirovici Putin este, așa cum îl descrie Stanislav Belkovski, un om sensibil: „Toată viața sa Putin n-a făcut decât să își caute un tată și un fiu. Nu în sensul biblic, ci în cel mai simplu și mai omenesc”. Mai aflăm, de-a lungul acestei adevărate odisei în viața privată a lui Putin, că „Putin nu e nici macho, nici cine știe ce amant eroic. El e un cavaler al singurătății sexuale cu o sexualitate neclară (sau, pentru a folosi un cuvânt deștept, amorfă). Cea mai mare parte a zvonurilor despre aventurile și victoriile lui amoroase sunt numai niște cacealmale făcute de dragul publicității, unele croite extrem de bine”.

   Din culisele vieții private a lui Putin, dar și despre emoțiile din spatele deciziilor care au părut, de multe ori, radicale, veți afla răsfoind această carte. Pe tot parcursul său, există o clară percepție de justificare a autorului. Acesta pare un avocat dârz care găsește circumstanțe atenuante în fiecare mișcare făcută de Putin, indiferent de domeniul în care a acționat, iar concluzia se vrea una clară: aceea că Putin nu e un băiat rău, ci mai degrabă unul extrem de precis și de cerebral, care ia decizii așa cum un conducător trebuie să ia.

   Pentru un plus de veridicitate, autorul include, la jumătatea cărții, un set de fotografii în care îl vedem pe Putin în diferite ipostaze, de la omul dur, politic (cel cu deciziile la purtător), până la Putin motociclistul sau vânătorul. Toate acestea nuanțează ideea că președintele rus nu e așa cum l-a creionat până acum occidentul.

   Este interesant de precizat faptul că autorul nu expune doar personajul Putin, cu întreaga sa pleiadă de calități și defecte, subliniate mai mult sau mai puțin subtil de către autor, ci descrie și poporul rus, cultura acestuia și crezuri: „Rusul, din punct de vedere istoric, nu e deprins să fie cetățean. Iar rușii, în general, s-au considerat mereu mai degrabă o populație – obiect al conducerii, decât un popor – subiect și sursă a puterii”.

   Stilul autorului este unul original, lejer și informativ în același timp. Să recunoaștem, e destul de greu pentru un scriitor să fie declarat învingător din toată această ecuație… dar Stanislav Belkovski se dovedește un adevărat maestru al combinațiilor de cuvinte. El pare să știe exact cum să îmbine vorbele pentru a crea imaginea dorită de el. De la început, până la sfârșit, totul pare o amicală discuție, în limbaj neacademic, ci simplu, însă volumul și calitatea informației sunt de rang superior.

   Cei care au impresia că această carte e una greoaie, abundentă în date greu de asimilat, se înșală. E o carte lejeră, dar foarte utilă, mai ales pentru cei interesați de istorie și de politică. Cartea a stârnit destule polemici, multe dintre acestea avându-l în prim plan pe autor, despre care se spune că n-ar fi avut doar o simplă intenție de a scrie o carte, ci totul a fost un plan bine pus la punct în colaborare cu presupușii săi colegi agenți ai serviciilor secrete ruse.

   Recomand cartea celor care vor să cunoască și o altă perspectivă a lui Vladimir Vladimirovici Putin, celor care sunt pasionați de istorie, de dezbateri politice, dar și celor care vor să afle mai multe despre viața acestui președinte.

Cartea Putin- Biografia interzisă, de Stanislav Belkovski a fost oferită de Editura Corint. Poate fi comandată de pe site/ul Editura Corint

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

RECOMANDĂRI BOOKFEST 2017

      Mai ieri ne pregăteam de Gaudeamus și uită-ne ajunși în mai 2017, așteptând Salonul Internațional de Carte Bookfest, organizat în cadrul Romexpo, București. Ca de obicei, editurile ne oferă o gamă variată de titluri din care să alegem, însă toți cititorii, de cursă lungă sau nu, avem probleme când trebuie să ne decidem strict asupra unor achiziții. Există atâtea tentații care îngreunează alegerea. Din acest motiv, cum deja v-am obișnuit, voi încerca să vă ușurez misiunea, recomandându-vă câteva titluri. Vorbăria multă, sărăcia omului. Deci, să trecem la treabă (la citit și cumpărat)!

1. ,,Vassa și Noaptea” de Sarah Porter (Editura Nemira) nici nu e nevoie să mai adaug ceva, întrucât descrierea face toți banii:

    ,,Vassa locuiește împreună cu mama vitregă și surorile vitrege într-un cartier în care magia e la tot pasul. Babs, proprietarul magazinului din partea locului, are obiceiul de a-i decapita pe hoți și uneori chiar și pe clienții nevinovați. Așa că, atunci când trebuie să iasă la miezul nopții să cumpere becuri, se prea poate să fie o misiune suicidară. Noroc că are un sprijin: o păpușă de lemn, ascunsă într-un buzunar. Cu ajutorul ei, poate că va alunga blestemul… 

   Inspirat de povestea rusească Vasilisa cea Frumoasă, romanul scris de Sarah Porter desenează un Brooklyn magic, în care obiectele au suflet și întâmplările se țin lanț zi și noapte.”

 

  1.  ,,O zi din șapte” de Lauren Oliver (Editura Litera) – acum și într-o ecranizare de excepție J

,, CE-AI FACE DACĂ AI MAI AVEA DOAR O SINGURĂ ZI DE TRĂIT?

    Samantha Kingston pare să ducă o viaţă perfectă: are aproape tot ce-şi doreşte, iubitul ei este cel mai popular băiat din școală și împarte totul cu prietenele ei. Ziua de vineri, 12 februarie, ar trebui să fie una ca oricare alta din viaţa ei încântătoare, dar Samantha suferă un accident de maşină şi moare. Apoi se trezeşte a doua zi şi primește o nouă șansă. Şi apoi iar. Şi iar. De şapte ori. Trăindu-și ultima zi de viaţă șapte zile la rând, Sam va desluși în cele din urmă misterul din jurul morţii ei – și va descoperi adevărata valoare a lucrurilor pe care este în pericol să le piardă.”

 

  3.,,Martha Bibescu și vocile Europei. Corespondență și Dosar CNSAS 1941-1945” – volum editat de Alina Pavelescu (Editura Corint)

   „Prin intermediul unor documente inedite pâna acum, cititorul acestei cărți va descoperi o personalitate fascinantă, de o complexitate cu totul excepțională: o intelectuală, o cerebrală dar, în același timp, o ființă de o sensibilitate rară, care iubea frumosul […, o seducătoare care, cel mai adesea involuntar, era capabilă să stârnească pasiuni înflăcărate, ca aceea care îl mistuia pe diplomatul italian Francesco Lequio. Avea voință și curaj, știa la fel de bine ce voia și cum să realizeze cele dorite (de pildă, restaurarea Mogoșoaiei). Nu se interesa numai în mod pasiv de politică: prin numeroasele ei cunoștințe, a încercat cu perseverență să favorizeze ieșirea României din alianța cu Germania lui Hitler, ceea ce mai multe dintre documentele din acest volum o dovedesc cu prisosință.

Era un adevarat cetățean al lumii: se simțea la ea acasă peste tot, avea prieteni în toate țările. Prietenia conta, dealtfel, enorm pentru ea.” Mihai Brâncoveanu

4. ,,Femeia cu Părul Roșu” de Orhan Pamuk (Editura Polirom) – încă un titlu din seria de autor Orhan Pamuk pe care abia aștept să-l savurez J

   Oare prima experienţă erotică poate să ne hotărască întreaga viaţă? Sau destinul ne este trasat doar de forţa istoriei şi a legendelor?

„În noaptea aceea am făcut pentru prima oară dragoste cu o femeie. A fost teribil de răscolitor şi la fel de minunat. Toate ideile pe care le nutream înainte cu privire la viaţă, la femei şi la mine însumi s-au schimbat într-o clipă: Femeia cu Părul Roşu m-a învăţat să mă cunosc şi m-a învăţat, totodată, sensul fericirii…” (Orhan Pamuk) 

„Aceasta este o carte a paradoxurilor, cu simplitatea şi dificultăţile ei, cu seninătăţile şi grosolăniile ei. Totul are rezonanţă, totul are înţelesuri.” (The Washington Post)

5. ,,Hanul lui Manuc” de Simona Antonescu (Editura Polirom)

      ,,Al treilea roman al Simonei Antonescu ne poartă cu două veacuri în urmă, în Principatele Române. De data aceasta, remitizarea istoriei nu doar însufleţeşte destine individuale, ci dă viaţă şi tensiune unor evenimente cruciale de mult arhivate. Această călătorie de şase ani în perioada războiului ruso-turc, terminat cu pierderea Basarabiei, este o autentică evadare în trecut.
Pe moşiile Ţării Româneşti, grînarul marilor imperii, sau în bătălii pe mare şi pe uscat, pe uliţele tîrgului Bucureştilor, traversate de picioare desculţe şi taine de palat, sau la Constantinopole, în serai şi catacombe, printre intrigi şi capete tăiate, istoria îşi urmează cursul.
    Hanul lui Manuc, la fel ca primele romane ale Simonei Antonescu – Fotograful Curţii Regale şi Darul lui Serafim –, se situează sub aceeaşi inscripţie heraldică: Dacă nu revezi trecutul, nu vezi prezentul şi nu prevezi viitorul.”

  6. ,,Saga favoritelor” de Jean des Cars (Editura Trei)

     ,,Volumul de față reunește portretele sclipitoare ale celor mai ilustre favorite. Apropiate puterii, exercitându‑și influența adesea într‑o manieră clandestină, ele alcătuiesc un galant cortegiu de femei cărora importanți bărbați de stat le datorează mult. Ce este o favorită? Cuvântul, neîndoielnic originar din italiană, se referă la o femeie care „se bucură de favorurile” unei persoane de rang foarte înalt. Spre deosebire de o amantă, favorita nu se mulţumește să fie obiectul unei pasiuni amoroase, fie aceasta efemeră ori durabilă. Ea are putere, exercită influenţă politică, economică sau artistică; obţine rezultate, fericite sau dezastruoase. Fie că e iubită de populaţie, tolerată sau detestată, nimic nu se face și nu se desface fără ea. Muzele prezentate de autor în acest periplu prin istoria Europei au jucat toate un rol proporţional cu influenţa exercitată asupra monarhului, prinţului moștenitor, regelui sau împăratului lângă care s-au aflat, fie el căsătorit, văduv sau celibatar: Agnes Sorel, Diana de Poitiers, Gabrielle d’Estrées, Louise de La Valliere, marchiza de Montespan, doamna de Maintenon, surorile de Nesle, marchiza de Pompadour, doamna du Barry, Zoé du Cayla, Lol Montez, Miss Howard, Katia Dolgorukova, Blanche Delacroix, Magda Lupescu și Wallis Simpson. Optsprezece portrete de femei care au influențat cursul istoriei. În bine și în rău.”

  7. ,,Îmi pare rău, sunt așteptată” de Agnes Martin-Lugand (Editura Trei)

     ,,Yaël trăiește doar pentru munca ei. Interpretă de excepție la o agenție renumită, își împarte timpul între întâlniri și cine de afaceri. Nu știe ce înseamnă o vacanță, e dependentă de adrenalină. Nu renunță niciodată la ținuta ei office și la pantofii cu tocuri înalte. Își vede rar familia și prietenii, care își fac griji pentru ea. Nu ține cont de sfaturi, pentru că simte că a făcut alegerea potrivită, animată de dorința neclintită de a reuși.
Până când îl întâlnește pe Marc, cel mai bun prieten al său din studenție, și viața ei, atât de bine organizată, sare în aer. Trecutul o ajunge din urmă și Yaël descoperă că fericirea și succesul personal par a fi incompatibile…
Un roman emoționant despre alegerile pe care le facem în viață.

 8. ,,Dosarul unei vacanțe de groază” de Ana Rotea (Editura Arthur) – aventurile Detectivilor Aerieni continuă :D

,,Cei mai îndrăgiți detectivi pleacă într-un schimb interșcolar la Bran. Nici nu se cazează bine la atipicul Hotel Clementina că Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu și Șerloc au un nou caz de rezolvat. De data aceasta investighează dispariția cameleonului Clementina, care se zice că poate ghici viitorul. Așa cum ne-am obișnuit, detectivii noștri acționează cu profesionalism și fac tot posibilul să o găsească pe Clementina până nu e prea târziu. Și, pentru că e Halloween și oricum se întâmplă lucruri taaare ciudate în hotel, copiii îi conving pe însoțitorii lor să-i lase să dea o petrecere de neuitat.”

 

 9. ,,Poveștile deosebiților” de Ransom Riggs (Editura Young Art) – o carte perfectă pentru pasionații seriei Miss Peregrine

   ,,Canibali bine-crescuți care se înfruptă din membre regenerabile, porumbei piromani, maeștri în arta sabotajului, o lăcustă mare cât un buldog, o fată care încearcă să se împrietenească cu fantome și o alta care îmblânzește coșmarurile, acestea sunt doar câteva dintre personajele pe care le veți întâlni în minunata antologie de față.

Într-o ediție îngrijită și adnotată de protejatul domnișoarei Peregrine, invizibilul Millard Nullings, Poveștile Deosebiților adună cele mai îndrăgite texte din literatura acestora. Transmise din generație în generație, povestirile de față sunt în parte lecție de istorie – veți afla, de pildă, peripețiile primei ymbryne -, în parte mostre ale bogatului folclor al acestei lumi fantastice.

O lectură obligatorie nu doar pentru fanii universului lui Miss Peregrine, cât și pentru orice iubitor de povești nemaipomenite.”

 10.,,Absolut tot” de Nicola Yoon (Ediție tie-in, Editura Young Art)

   ,,Boala lui Maddy, protagonista cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește.

Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly.

Poate că nu putem prezice viitorul, dar putem prezice câte ceva. De exemplu, Maddy e sigură că se va îndrăgosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.”

                         

 

 Ce titluri din cele prezentate vă tentează? Ce titluri ați mai adăuga acestei liste?

  Vă doresc să aveți spor la cumpărături și să vă bucurați din plin de lectură!

  Enjoy!

by -
9

Comentatori premiați decembrie 2016

       Anul 2016 s-a încheiat, pentru foarte mulţi a fost cu evenimente frumoase, veşti bune şi cărţi care ne-au stârnit emoţii. Am citit şi am împărtăşit cu voi gândurile, trăirile şi entuziasmul, dar după cum ştiţi, este momentul trecem la treburi serioase şi să anunţăm cititorii cu cele mai multe comentarii, ai site-ului Literaturapetocuri.ro. Premiul oferit este o carte surpriză, iar pentru primul comentator fidel este o carte la alegere de pe Librăria online Libris în valoare de 30 de lei. 

       Vă mulţumim pentru că ne sunteţi alături şi vă face plăcere să ne împărăşiţi pasiunea pentru lectură.

       Vă aşteptăm cu drag şi pe ceilalţi. 

Comentatorii premiaţi

1. Barbalata Mirela
2. Boghean Daniela

3. Eva Anca
4. Vero

În cazul în care au intervenit modificări, vă aşteptăm datele voastre de contact: numele/prenume şi adresa de livrare pe e-mail literaturapetocuri@gmail.com

Vă mulţumim!

Cu drag,
Iasmy şi Mili

Sărutul unui înger, de Susan Elizabeth Phillips-Colecţia Cărţi Romantice

 Vineri 09.12.2016 apare cartea Sărutul unui înger de Susan Elizabeth Phillips în Colecţia Cărţi Romantice. Poate fi achiziţionată de la chioşcurile de presă împreună cu revista Libertatea pentru Femei.

 După moartea neașteptată a mamei sale, drăguța și capricioasa Daisy Devreaux ajunge să intre într-un bucluc foarte mare, fiind în pericol să fie condamnată.
Acum, singurele opțiuni pe care le are în față sunt la fel de neplăcute: fie petrece un timp în închisoare, fie se mărită cu un bărbat ales de tatăl ei.
Alex Markov însă nu are nici un gând să joace rolul mirelui iubitor pentru o tânără răsfățată cu gusturi costisitoare. Teribil de chipeș și lipsit total de simțul umorului, Alex o smulge pe nestăpânita Daisy din mediul protejat în care a trăit și își asumă misiunea de a o îmblânzi.
Numai că această misiune nu este atât de simplă cum ar fi crezut. Deși niciodată Daisy nu a reușit să își dovedească valoarea în fața părinților sau a ei însăși, acum este hotărâtă să facă acest mariaj să meargă. Pasiunea dintre ei este reală. Însă dragostea adevărată și loialitatea sunt mult mai greu de obținut, mai ales în cazul unui bărbat care refuză să le accepte existența.Oare jurămintele de căsătorie făcute într-o asemenea grabă vor duce la regrete amare… sau vor oferi promisiunea unei iubiri fără sfârșit?

Sursa foto şi text: Cărţi Romantice

by -
14

La o cafea cu Adrian Christescu

   Mărturisesc că am avut emoții, era prima mea întâlnire reală cu autorul Adrian Christescu, așa ca am stat de vorbă la o cafea și iată ce a ieșit:

1. Arci: Spune-ne în câteva cuvinte cine este omul Adrian Christescu, cu ce se ocupă (în afară de scris), ce vise are, ce-și dorește?

Adrian: E complicat de răspuns la această întrebare. Să vorbești despre tine e mult mai greu decât să-ți dai cu părerea despre altcineva. Se poate spune că poți trăi o viață întreagă cu tine însuți și nu știi foarte exact cine ești… Dar, hai să încercăm cu niște date biografice: M-am născut acum 48 de ani în Târgu Mureș, am copilărit pe acolo și prin București și, cu excepția unui scurt episod în Sibiu, mi-am petrecut viața în Iași și evident în Târgu Mureș oraș în care sunt acasă chiar dacă, teoretic, sunt plecat de 30 de ani. Am făcut studiile în fermecătorul oraș moldav, de care m-am și lipit și, după cum se vede, sunt și astăzi un admirator al său. Astăzi însă,  mă ocup de cu totul alte chestiuni decât cele pe care le-am studiat. Îmi place să spun despre mine că sunt un negustor și un cârciumar iscusit chiar dacă s-ar putea să șochez lumea datorită conotației peiorative pe care au dobândit-o de-a lungul ultimelor decenii aceste frumoase ocupații. La începutul anilor ’90 când îmi câștigam existența ca agent de vânzări mulți cunoscuți mă chestionau aspru întrebându-mă când am de gând să mă apuc de ceva serios?! Uite că anii au trecut și, pe lângă o extraordinară experiență de viață obținută practicând aceste îndeletniciri, astăzi am suficientă liniște pentru a mă putea bucura de familie și de alte treburi socotite astăzi cam ,,desuete” cum ar fi cititul și scrisul. Îmi doresc foarte mult ca această perioadă din viața mea, pe care o socotesc cea mai fericită, să dureze cât mai mult!

2. Arci: Îți mulțumesc pentru broșura ,,Praguri de vis” -_Mircea Christescu, care reunește câteva din gândurile tatălui tău, mi-a făcut o reala plăcere s-o citesc și cred că el e ,,vinovat” pentru talentul tău literar. Vorbește-ne puțin despre el și  dacă vrei spune-ne o poezie care-ți place cel mai mult.

Adrian: Cu mare plăcere Arci dar să știi că nu numai el este vinovat… Și mama mea scrie și chiar în aceste săptămâni va avea loc la Târgu Mureș lansarea cărții ei precum și un vernisaj de pictură. Acum lucrez la traducerea din maghiară în română a cărții ei și sper ca până de sărbători să o termin. Tatăl meu, pe care l-am pierdut la o vârstă foarte fragedă, scria foarte bine însă viața grea pe care a dus-o răzbate din plin în toate însemnările sale. Îmi plac toate poeziile lui dar pentru că marea lor majoritate sunt triste, iar eu nu doresc să întristez pe nimeni, aș reproduce una dintre puținele care au un timbru mai optimist: Aș vrea

Aș vrea

Pe-o rază de luna să zbor

Să–mbrațișez  neantul

Și tot universul

În joc de copil

Râzând să le străbat .

3. Arci: Povestește-ne puțin despre prima ta carte :,,Trofeul” cu care ai luat în 2011 “Premiul pentru debut la Salonul Internațional de Carte-Iași”

Adrian: Pentru mine este o necunoscută poziționarea ei pentru un premiu. Am scris câteva nuvele și în afară de cei apropiați, impulsul final a venit de la binecunoscutul critic Alex Ștefănescu. Avea un site numit ,,Poșta Redacției” la care le-am trimis iar dânsul a fost amabil și m-a încurajat să le public. Cred că acest premiu a venit prin influența domniei sale dar după câteva mesaje nu am mai reușit să iau legătura cu el. Nu știu de ce. Dar efectiv, am avut senzația tăierii oricărei punții de comunicație. Oricum, eu îi sunt nespus de recunoscător pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. ,,Trofeul” este o carte frumoasă care merită mult mai mult!Trofeul si Destinul lupului singuratic de Andrian Christescu

4. Arci: Vinovată pentru cunoștiința noastră (virtuală până acum) este  cartea ta ,,Destinul lupului singuratic” (2015-editura Adenium), pe care am cumpărat-o pentru că m-a intrigat titlul, mi-a plăcut foarte mult coperta, și mi-a trezit interesul prezentarea de pe copertă. Ce te-a inspirat în scrierea romanului?

 

Adrian: Coperta a fost opera unei prietene foarte dragi mie, Raluca Ghintuială. Ea a întrezărit și a reușit să pună în imagine o senzație pe care am avut-o când am scris-o. Cu siguranță, pentru că mă cunoștea. Am pierdut ocazia să îi mulțumesc atunci, nu știu cum am reușit dar îmi doresc să o fac acum! Romanul a fost ca o explozie pentru că s-au adunat foarte multe lucruri care au concurat la nașterea lui. Experiențe personale, frustrări, o logică frustă, toate au dus către acest deznodământ. Cu siguranță, am călcat peste niște ,,mine” pentru că ulterior am primit niște semnale care cred că au fost edificatoare pentru modul meu de a vedea lucrurile. Chiar din niște zone ,,tabu” în care nu credeam că eu aș fi vreo ,,țintă”

5. Arci: Cum s-a născut personajul romanului, Virgil? Ce calităţi sau defecte i-ai ,,împrumutat” de la tine?

Adrian: Virgil a fost un ,,personaj” care m-a bântuit în jurul vârstei de 30 de ani. Era unul real și cred că era unul adevărat. Am luat multe de la el dar am și contribuit cu câteva din obsesiile pe care le am, cum ar fi de exemplu: Dragostea pentru operă precum și zbaterile necontenite în căutarea drumului propriu pentru cunoaștere…

6. Arci: Dacă ar fi ecranizat romanul, mie mi-ar plăcea lucrul acesta, ce actor ți-ai imagina în rolul lui Virgil?

Adrian: Mi s-a spus de mai multe ori acest lucru. ,,Destinul…” este de fapt un scenariu de film și în concepție chiar așa a și fost. Eu văd ,,vizual” ceea ce se întâmplă în povestea mea așa că o adaptare cinematografică nu ar fi greu de realizat. Dacă filmul ar fi românesc, l-aș vedea pe Ovidiu Nicolescu, actorul din ,,Restul e tăcere…”.

7. Arci: Cred că te-am mai întrebat, dar nu mă pot abține: Va urma sau nu o continuare?

Adrian: Da, promit ca din Ianuarie o să lucrez la ea. Am avut o serie de planuri, inclusiv piesa de teatru cu care sper să îmi surprind prietenii din lumea teatrală apoi traducerea cărții mamei mele și ,,lucrurile dospite” în mintea mea își vor găsi cu siguranță făgașul…

8. Arci: Ce proiecte de viitor ai? Ma refer aici la scris.

Adrian: După cum spuneam vreau să termin traducerea cărții ,,Gânduri” apoi mă voi apuca serios de un alt roman. De curând am finalizat o piesă de teatru, o comedie bulevardieră, pe care, cu ajutorul unor oameni deosebiți, voi putea să o pun în scenă la Iași începând cu anul următor. Iar printre picături aș dori să mai scriu proză scurtă. Îmi place enorm să citesc așa ceva. Din punctul meu de vedere, cred că proza scurtă este regina literaturii.

9. Arci: Ce proiecte şi vise are “omul” Adrian Christescu?

Adrian: Îmi doresc ca băiatul meu să treacă de examenul de capacitate după care, nu are decât să se ,,abandoneze” pasiunii sale pentru muzică și tobe. În rest îmi doresc numai sănătate și ,,timp suficient”!

10. Arci: Vreau să te întreb ce părere ai despre site-ul nostru Literatura pe Tocuri, mai ales că noi nu suntem de meserie încercăm doar să aducem  ceva nou și interesant.

Adrian: Site-ul – Literatura pe tocuri – a adus cu siguranță foarte multe în zona iubitorilor de literatură. Printre zecile de mii de site-uri care promovează tot felul de prostii, într-un internet în care agresivitatea și mojicia sunt la ele acasă, faptul că la o accesare de click intri într-o lume civilizată, drăguță și pasionată de frumos este un lucru reconfortant. Gestul acesta de o drăgălășenie minunată în care cititoarele își urează ,,Bună dimineața” sau ,,O seară minunată” în compania unei cărți dă impresia că te afli într-o atmosferă magică, ceva în genul lui Alice din țara minunilor…

11.Arci: Mulţumesc și te rog să transmiți câteva gânduri echipei  și cititorilor noştri.

Adrian: Tuturor celor prezenți în lumea minunată a ,,Literaturii pe tocuri”, dar în special doamnelor, le doresc să se bucure cât mai mult de vraja cititului și de bucuria unei vieți împlinite. Vă mulțumesc și vă doresc numai bucurii.christescu

Mulţumim şi noi Adrian  şi mult succes în continuare!

   Iar pe voi vă îndemn nu numai să citiţi romanul”Destinul lupului singuratic”, care sunt sigură c-o să vă placă şi o să vă surprindă, dar şi să mergeţi să vedeţi piesa lui Adrian când  va fi lansată, o să vă distraţi de minune (credeţi-mă am aruncat aşa un ochi indiscret pe manuscris)

Mulţumim, Mili şi Iasmy!

 

by -
8

Rubrica: Colţii Misandrei -replică la Rubrica: Colţul misoginului

Femeile…luptătoare în mişcarea de rezistenţă

Rubrica Colţii Misandrei -replică la Rubrica Colţul misoginului(articolul  Puterea celor fară de putere)

   Portretul unei zile banale din viaţa unei femei: trezirea la ora şase dimineaţă, pregătit copiii pentru şcoală, plecat la serviciu cu autobuzul, îngheţat de frig iarna, întors de la serviciu, plătit facturi, cumpărături din fugă, întors acasă, hrănit familie, curăţenie etc.

   Această este reprezentarea femeii anonime, una dintre miile care trec pe lângă noi. Toate aceste ipostaze nu reuşesc să ascundă anumite realităţi din viaţa femeii: singurătatea, sentimentul eşecului, neîmplinirea, care se vor traduce în…reproşuri, lacrimi şi dureri de cap.

   Dintr-o altă perspectiva există şi femeile de succes, nu doar anonimele…harnice. Femeile care şi-au construit” o viaţă care acum trebuie …mobilată. Cu un exemplar masculin pe măsură succesului ei. De aici, o anumită emancipare prin…masculinizare!!! O agresivitate a gesturilor, a atitudinii, din păcate, uneori şi a cuvintelor. A rezultat imaginea unei femei voluntare, posesoare a unui “je m’en fiche” de care uită seara, când adoarme singură. Da, sunt de acord: secole de-a rândul, femeile au purtat adevărate lupte pentru a obţine un alt statut social care să depăşească rolurile discriminatorii şi portretele stereotipe de care aveau parte în cadrul societăţii, a cărei „elită” era eminamente masculină. Dar de vreo sută de ani s-au cam schimbat lucrurile…Nu trebuie să dovedim nimic, doamnelor. Noi existăm, în modul cel mai firesc, alături de bărbaţi.

  “Manipularea emoţională tipică feminină”? O.k, dacă se urmăreşte anihilarea personalităţii celuilalt. Dar nu de-asta ne-am îndrăgostit? Pentru că era el, unicul, cu rele şi cu bune, dar era El… .

P.S. Să nu uităm că o moldoveancă, personajul Monicăi din romanul “La Medeleni” de Ionel Teodoreanu, avea un doctorat în litere la Sorbona…

by -
8

Lansare carte-Gemenii lui Bormann, de Lucian Ciuchiţă

  Lucian Ciuchiţă, realizator tv(1990-2000), scriitor, poet, pictor, prof.univ. Membru al Asociaţiei Dramaturgilor de Film.gemenii-lui-bormann1

   Miercuri, 23 noiembrie 2016, echipa Literatura pe tocuri a avut parte de clipe plăcute, la Librăria Mihai Eminescu, unde scriitorul Lucian Ciuchiță și-a lansat cartea, Gemenii lui Bormann. Locația a fost aleasă cum nu se poate mai bine, în centrul Bucureștiului, astfel încât și cei mai puțin orientați în spațiu s-o poată găsi fără probleme.15109557_1752349235027086_2836972492562409020_n2gemenii-1

   Din numărul mare al persoanelor prezente la acest eveniment se poate deduce interesul publicului pentru lectură și pentru această carte în special. Vorbitorii au surprins esența în discursurile lor, nepierzându-se în amănunte. S-a vorbit scurt și la obiect, iar autorul ne-a încântat cu amabilitatea sa.lansare-carte

   Vorbind despre carte, domnul Cristian Tiberiu Popescu a adus în atenţie pe Maria, în opinia dânsului şi probabil şi al celorlalţi cititori care au citit romanul, acesta ar fi cel mai frumos şi curat personaj al cărţii. Doamna Otilia Sârbu-scriitor- punctează faptul ca în majoritatea cărţilor scriitorului Lucian Ciuchiţă textura este aceeaşi, substanţialitatea, profunzimea şi spiritul autorului ajungând la cote înalte. Să nu uitam să vorbim şi de lupta scriitorului cu un sistem rău, ticălos şi incorect, aceasta fiind o discuţie ce ar putea fi aprofundată într-o dezbatere între lansări cu tema: Ce înseamnă dreptatea! Tot doamna Otilia Sârbu a avut o exprimare exacta în privinţa a ceea ce se întamplă şi ne spune scurt, dar extrem de cuprinzător-Lupta cu tristeţi.15232290_1752349338360409_4722480515355731629_n-1 15135759_1752348881693788_6881616916414897844_nciuchita

  A fost prezent la eveniment şi domnul  Gabriel Alexandru Ionescu-istoric, care a scris o analiză detaliată a romanului Gemenii lui Bormann.

,,Scriitorul Lucian Ciuchita vă propune un roman deosebit, o carte care ar putea fi mândria oricărei literaturi, biblioteci, ori edituri cu prestigiu internaţional…Vă prezintă Gemenii lui Bormann…
“Împletind cercetarea istorică cu imaginaţia debordantă, autorul ţese o „pânză de păianjen” între prezentul agresiv şi trecutul care nu trebuie uitat pentru a nu–i repeta erorile. Evident, în stilul care l–a consacrat, pictează o galerie de figuri, unele odioase altele comice, toate asamblate într–un puzzle încântător. Alternează momentele de suspans maxim cu cele de reflecţie amară, elimină criminali şi trădători, salvează în ultima clipă personajele care poartă în suflet BINELE, totul într–un savuros ton umoristic.
Nu ştiu de ce s–a hotărât să încheie aici cariera inspectorului Mark. G. Preston, şef al Scotland Yard. Poate a obosit, poate caută altceva…
În fond, a avertizat asupra radicalismului religios în „Copoiul din Cardiff”, asupra riscurilor unor agresiuni nucleare în „Taifun în adâncuri”, acum semnalează potenţiala recrudescenţă a neonazismului.
Ca un cetăţean planetar responsabil, şi–a făcut datoria.
Ca scriitor ne încântă din nou cu spiritul său caustic, cu uşurinţa frazării şi cu slalomul excepţional printre epoci, zone geografice şi personaje perfect conturate.
Poate că această ultimă apariţie editorială nu va fi… ULTIMA.
Pentru el, SCRIITORUL, ar fi o decizie.
Pentru noi, CITITORII, ar fi o pierdere imensă.
Oricum, felicitări şi succes, Lucian Ciuchiţă!
… „Şi scris–am aste rânduri eu…”
Gabriel Alexandru Ionescu
Istoric”

   Un moment original și hazliu al evenimentului a fost apariția cateluşul Benny-mascota evenimentului- îmbrăcat într-o vestuță pe care scria „Police”, trimițând un mesaj la una dintre cărțile autorului. A fost atracția participanților, majoritatea zâmbind și scoțându-și telefoanele mobile, pentru a imortaliza imaginea cățelului (lucru destul de greu de realizat, pentru că acesta se tot mișca, învârtindu-se pe lângă picioarele invitaților).mascota

   La final domnul Lucian Ciuchiţă ne spune că nu se va opri aici, vor şi alte proiecte pe viitor, printre care şi o mare provocare-scrierea unui roman de dragoste.

Per total o lansare interesată cu oameni de calitatea şi un scriitor de profunzime.

Mulțumim, Lucian Ciuchiță, și așteptăm cu drag alte proiectele viitoare!

by -
9

A fost odată...Poveşti adevarate

Gheorghiță

   Primăvara apăruse din senin, aşa… pe nepusă masă, de parcă nici nu fusese iarnă grea. Pâraiele curgeau năvalnic, umplând malurile cu apă, iar aerul era plin de susur şi mirosuri ameţitoare. Pădurea din apropierea satului Dealu îşi schimba hainele, iar imaşul de la Holea trăia cu intensitate învierea. Firele de iarbă îşi croiau drum spre soare, păpădiile străluceau ca nişte stele iar tufişurile de măceşe se scuturau sub răsuflarea caldă a vântului. Din când în când, ciripitul păsărelelor împrăştia liniştea şi învolbura mintea oamenilor. Venea alt timp, iar gândurile tuturor se îndreptau spre schimbarea ce cuprinsese câmpul, pădurea, pâraiele şi parcă şi pe ei.

   Sub streaşina pădurii, Gheorghiţă îşi încălzea privirea cu jocul mieilor şi urmărea liniştit dansul curios al unui fluturaş firav abia trezit din amorţire. Îi plăcea cum îşi mişca aripioarele şi cum îi tremurau picioruşele subţiri ca nişte fire de păianjen, atunci când îşi găsea loc unde să stea. Alungă cu mâna o albină care bâzâia veselă pe lângă pălărioara lui, căutând cu privirea fluturaşul. Îl zări aşezat pe o ridicătură de pământ, pe care iarba crescuse deasă şi verde. Se apropie uşor, simţind sub tălpile goale viaţa care zvâcnea neobosită spre lumină. Era linişte, în depărtare numai pădurea foşnea uşor lovindu-şi crengile în aşteptarea mugurilor. Îşi potrivi pălărioara, apoi se aplecă brusc să prindă fluturaşul… . Acesta zbură, iar Gheorghiţă râse privindu-i fîlfâirea aripilor albe.

  Se întinse relaxat pe ridicătura cea verde, iar privirea lui de copil se odihni pe limpezimea nesfârşită a cerului. Desluşi zborul păsărilor în depărtare şi încremeni când zări umbra unei berze. Chiar era primăvară! Simţi cum bucuria urca precum o flacără spre inima lui şi gândurile i se învălmăşiră închipuind poteci pe care paşii lui lăsaseră urme.

   După un timp se ridică, sprijinindu-şi palma de pământul care întinerea sub căldura soarelui. Dar, acolo, ascuns de mănunchiul firelor de iarbă era ceva, un obiect cum nu mai văzuse, o bucată de metal ce semăna cu bășica pe care îl lăsa tata să o umple cu grăunțe iarna, când tăia porcul. O scoase cu mâinile goale, o cercetă, o şterse cu poalele cămăşuţei, apoi o aşeză la loc în iarbă. Nu ştia ce să facă, ar fi lăsat-o acolo, dar o curiozitate imensă îl îndemna să se mai uite la ea. În preajmă nu era nimeni, iar oile pășteau liniștite.

   Apucă bucata de metal, o ţinu un timp în palme, cântărind posibilitățile pe care le avea, apoi o trînti cu putere de o piatră. Un zgomot teribil sfâşie aerul cu biciuiri de foc, bucăţi de iarbă plutiră deasupra lui, simţi o arsură iute care-i smulse un strigăt tânguitor şi care se pierdu uşor ca un vaiet. Ochii alunecară pe cerul deschis şi încercară să se agaţe de norul care îşi desfăcea uşor marginile. Încercă să se ridice, dar obrazul i se lipi de moliciunea caldă a ierbii. Mirosuri cunoscute se învălmăşiră în nările flămânde, pustiindu-i gândurile, urechile îi țiuiau puternic. Glasuri amestecate veneau dinspre sat, iar timpul părea să se fi oprit în loc. Clipi încet și deschise ochii. Fluturașul i se așeză pe obraz, mângâindu-l cu aripile. Băiatul scoase un geamăt prelung și oftă din coșul pieptului.

 Se aşternu liniştea, iar Gheorghiţă pătrunse în veşnicia ei… .

by -
6

Meniu:(Supă de raţă,şniţel de raţă cu murături,cremă suhaida)

1. Aperitiv: salată

-pentru că vom face supă de raţă folosim ingredientele la o salată
-zarzavatul: morcovi, pătrunjel, păstârnac, ţelină, fierte în supă le tăiem mărunt
-3-4 cartofi fierţi şi tăiaţi cât de mărunt vă place
-carnea (spate gât, de raţă) curăţată de pe oase şi tăiată mărunt
-3-4 castraveţi muraţi tăiaţi mărunt (eu folosesc în loc ţelină murată, e gustoasă şi gata tăiată)
-într-un castron amestecăm toate ingredientele adăugăm 1-2 linguriţe de muştar şi maioneză (cu cartof)
-punem salata pe un platou şi o ornăm cu felii de gogoşar sau ardei murat

2.Supă de rată :

-în zeamă scursă de la zarzavaturi şi carne (ingrediente în salată) fierbem tăiţei sau găluşte de gris

3.Şniţel de raţă cu murături(Vero)

Pieptul de rată îl tăiem felii subţiri, îl batem puţin, îl condimentăm (ce condimente vă plac) şi-l lăsăm într-o caserolă la rece măcar o oră
-pregătim farfuriile cu făină, ouă bătute şi pesmet sau susan,sau fulgi zdrobiţi
-punem tigaia cu uleiul pe foc, apoi trecem feliile prin făină, ou, pesmet şi le frigem la foc mic să se pătrundă
-putem să le servim cu castraveţi, sau gogoşari muraţi
-dacă doriţi puteţi face un orez cu legume sau cartofi piure

4.Cremă suhaida:

-se freacă 250gr unt cu 100 gr zahăr praf, până se topeşte zahărul
-se adaugă pe rând 4 gălbenuşe de ou, 5-6 linguri cacao sau 100 gr ciocolată topită şi 100 gr ciocolată bucăţi, se amestecă bine
-albuşul de la cele 4 ouă se bate spumă cu 150 gr zahăr praf şi apoi se amestecă uşor cu prima compoziţie
-cu crema astfel rezultată se pot umple blaturi de tort, sau se poate pune peste pişcoturi (muiate în cafea) sau pur şi simplu la pahar cu frişcă

Poftă Bună!chef

 O petrecere mai puţin obişnuită

– Când o să mor, nu vreau bocete, doliu și tradiții expirate! Vreau să-mi faceți petrecere!
– Buni, iar cu discuția asta? Iar cu gândurile astea negre?
– Nu sunt gânduri negre, sunt planuri de viitor! Trebuie să discutăm despre problemele astea, mai ales de la o anumită vârstă… Vreau petrecere stil anii `20, cu jazz, șampanie, cocktail-uri, caviar, charleston, dans, lume veselă… Nu vreau să mă plângă nimeni, da? Deci fără bocete! Vreau să se celebreze viața pe care am dus-o!
– Buni, deja ești macabră! N-am venit aici să te aud vorbind despre moarte și lucruri d-astea! Mai bine plec!
Mă fac că mă pregătesc de plecare, îmi bag lucrurile în geantă și așa cum mă așteptam, o aud pe străbunică-mea:
– Bine, gata, iartă-mă că te-am supărat! Nu mai vorbim despre asta! Și cum îți merge cu școala?
   Scena asta se repeta de fiecare dată când veneam în vizită. De fiecare dată, străbunica îmi vorbea despre cum vrea să fie la înmormântarea ei și de fiecare dată îi răspundeam la fel: să mă lase-n pace cu prostiile, că ea va mai trăi mult. „Îți spun ție că numai tu mă înțelegi!” îmi repeta. Asta era cam adevărat. Străbunica a fost excentrica familiei și eu semăn cu ea. Două sărite de pe fix, ar spune unii. Ca și mine, gândea în afara tiparelor. Dacă stau să mă gândesc, și eu aș prefera o înmormântare ieșită din comun… Nu cu toate tradițiile alea învechite. Dar nu, sunt prea tânără să mă gândesc la așa ceva!
   Toate astea mi le aminteam stând în fotoliu, cu ochii plini de lacrimi ațintiți pe albumul străbunicii. Refuzam s-o ascult, închideam imediat subiectul, dar mi-a repetat de atâtea ori, încât am învățat fraza pe dinafară: „petrecere stil anii `20, cu jazz, șampanie, cocktail-uri, caviar, charleston, dans, lume veselă…” Și uite că inevitabilul s-a produs! Anii au trecut, odată cu vorbele acelea, și m-am pomenit la moartea străbunicii, persoana care m-a văzut crescând… Cu ea am avut o relație specială, aveam discuții speciale, diferite de cele pe care le aveam cu restul lumii, chiar cu restul familiei. De fapt, rudele mele vârstnice mereu au spus că eu semăn cel mai bine cu străbunica, că sunt versiunea ei tânără… Săraca, măcar atât pot face pentru ea. Nu degeaba m-a rugat să-i organizez o petrecere de înmormântare. Petrecere de înmormântare, cum sună!
Ai mei au zis că m-am țicnit de tot. Vreo câteva minute s-au uitat la mine ca la o scăpată recent de la nebuni, după care mi-au spus că înțeleg că sunt afectată, fiind mai apropiată de străbunica, și că asta mă face să spun prostii. După ce am insistat de mai multe ori, asigurându-i că este hotărârea străbunicii și că sunt cât se poate de lucidă, m-au acuzat că n-am nici un fel de considerație față de ea, că nu percep gravitatea faptelor și că nu e momentul pentru glume. Noroc că străbunica s-a gândit la toate! A lăsat o scrisoare în care a explicat tot ce-și dorea. Așa s-au convins că nu sunt eu dusă cu capul, ci… străbunica. Au zis că săraca, precis devenise senilă, având în vedere vârsta înaintată. „Dar dacă asta era ultima ei dorință? Și nu o avea de ieri, de azi, ca să zici că era senilă, de când eram mică îmi repetă!” am tot răcnit la ei. Până la urmă, au înțeles că nu e bine să se pună cu nebunii. „Faci cum vrei!”
   Așa că la scurt timp după înmormântare, am organizat o petrecere cum i-ar fi plăcut străbunicii: cu jazz, charleston, caviar, șampanie, cocktail-uri, cu tematica anilor `20. Le-am spus invitaților să vină îmbrăcați în stilul acelei epoci. Și eu am avut o ținută stil `20: o rochie spectaculoasă, cu paiete, o coafură specifică, machiaj în stilul epocii. Ziceai că sunt desprinsă din „Marele Gatsby”! Străbunica să mă vadă! Am invitat toate rudele, care se uitau chiorâș, dar d-aia nu mai puteam eu! Au venit, nu? Sunt curioși cu toții!
Și ca să fie omagiul complet, am luat legătura cu o firmă de fotodivertisment, PartySnap. De fapt, mi i-a recomandat o prietenă, care s-a bucurat de serviciile lor la nuntă. Când a auzit de petrecere, s-a grăbit să mă felicite, crezând că mă mărit și eu:partysnap-300x300-1
– Zi așa, nu mă chemi la nuntă?
– Nu, nici vorbă! Nu e nuntă! E… altceva.
– A, petrecere corporate atunci? Vreo lansare de produs la muncă?
– Nu…
– Dar ce e, atunci? Că mă faci curioasă!
– Petrecere de înmormântare… – zic cu o voce nesigură.
– Ăăăă? Bine, dacă nu vrei să-mi spui, nu-i problemă! Hai că ai haz, petrecere de înmormântare! Adică am mai auzit de niște demenți care cheamă fotograf la înmormântare, dar petrecere…
– Serios, Dana, mi-a murit străbunica. Ultima ei dorință a fost o petrecere stil anii `20.
– Pe bune? Nu faci mișto de mine? Atunci să știi că ai cu cine semăna! Nici nu știu ce să spun…
– Datele de contact ale firmei ăsteia, PartySnap. Asta vreau să-mi spui!
– Păi intră tu pe site-ul sau pe pagina de Facebook PartySnap și te lămurești acolo.
– O.K., mulțumesc!party-snap-72-150x150party-snap-47-150x1501614
   Am lăsat-o pe Dana confuză, pun pariu ce gândește acum: că suntem o familie de nebuni!
Am intrat pe pagina de Facebook și pe site-ul PartySnap și mi-a plăcut mult ce am văzut: un mod inedit de fotodivertisment! Pe lângă faptul că se pot fotografia până la 40 de persoane odată, se pot adăuga pe loc o mulțime de efecte speciale. Nu mă pricep la tehnică, dar o singură privire pe site-ul lor a fost suficientă pentru a mă convinge de utilajele de ultimă oră: un display alb pe care participanții se pot vedea și pe care pot adăuga ce elemente doresc, conectat la aparat foto și imprimantă performantă. Așadar, pozele au fost gata imediat și împărțite invitaților. Cineva le-a trimis pe e-mail și le-a postat pe Facebook. Pentru că ai și opțiunea asta, să le trimiți și să le postezi în timp real.howworkimgleft
   Poți adăuga ce decor vrei, te pozezi în spate cu un fundal verde, ceea ce permite „lipirea” pe loc a oricărui decor. Te trezești brusc într-un decor din Maroc sau ce țară vrei, fără să fi fost vreodată acolo! Însă eu nu mi-am dorit nimic din toate astea. Dorința mea a fost să suprapun o poză a străbunicii din tinerețe peste fotografiile cu noi.
– Se poate? i-am întrebat timidă pe cei de la PartySnap.
– Sigur că se poate! mi-au răspuns ei, drăguți.
Și un aspect foarte important, nu m-au privit ca pe o nebună. Bănuiesc că nu primesc zilnic solicitări pentru petreceri de înmormântare. Cele mai frecvente evenimente sunt nunțile, botezurile, petrecerile corporate, în general evenimentele vesele, de care vrei să-ți aduci aminte. Dar iată cum PartySnap a contribuit la transformarea unui motiv trist într-un eveniment plăcut. Pentru că sunt convinsă că străbunicii i-ar fi plăcut și ar fi fost mândră. Se vede după cum mă privește din fotografia de la petrecere, din mijlocul nostru. 
 Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2016. Proba 13

Sursa foto: Pinterest, PartySnap, Video Youtube

Sos Alioli-specific zonei mediteraneană a Europei

  Dacă vă întrebaţi cu ce puteţi servi acest sos, I am here: cu cartofi prăjiti, cu friptură, cu cartofi fierţi sau pur şi simplu servit pe o bucată de pâine prăjită. E foarte bun şi se prepară foarte uşor, musai să-l încercaţi şi voi!

Ali = usturoi, oli = ulei!

Ingrediente:

– 6 căţei usturoi;

– ulei;pasta-usturoi1

– sare.

Mod de preparare:

1) Curăţăm usturoiul.

2) Într-un mojar punem usturoiul şi sarea. Zdrobim bine.

3) Adaugăm treptat ulei. Atenţie! Nu puneţi mult ulei odată pentru că se va tăia şi nu vom obţine ceea ce ne dorim.

4) Când se formează o pastă bine legată ne oprim din turnat ulei şi îl servim.

Poftă Bună!

 

by -
24

Castanii înfloresc în părul ei, Privirea-i oglindește cerul, Pe buze-i adie șoapte de îngeri, Atingere sfântă.

Interviu Călin Lucian-poet-Aripi

În primul rând vreau să-i mulțumesc doamnei Arcidalia Ghenof pentru oportunitatea oferită.

     Despre mine o să vorbesc foarte puțin pentru a nu obosi eventualii cititori. M-am născut la Timișoara la data de 22.03.1974. Arta, respectiv muzica simfonică, am cunoscut-o prin intermediul mamei mele care a descoperit că singura modalitate pentru a mă liniști, atunci când avem toane de bebe, erau concertele pe care mi le punea să le ascult pe vinil.

Mai târziu, tot sub îndrumarea mamei, am început studiile la liceul de artă Ion Vidu din Timișoara, unde am învățat vioara și pianul, ceea ce m-a definit ca om.lucian calin

1.De ce poezie şi nu proză?

    Îmi place proza, chiar am cochetat cu acest gen literar, însă poezia mă caracterizează și îmi oferă posibilitatea să îmi exprim trăirile într-un mod în care,cred eu cel puțin ,proza nu ar face-o.

2.Care este cel mai mare critic al tău?

 Cel mai mare critic al meu ? Categoric, eu !

Nu sunt niciodată mulțumit în totalitate de ”aspectul” final al unei poezii scrise de mine.

Consider critica o modalitate de a evolua, dar autocritica mă face să îmi pot corecta modul de gândire.

3.Cum ţi se pare că e primită poezia de cititori?

     Având în vedere că postez – deocamdată – doar pe anumite rețele sociale care promovează cultura, pentru început (recunosc că postările mele au fost la început un sondaj), pot spune că poezia mea a fost primită bine, cu unele mici excepții.

4.Cât de greu e să publici în România?

     Nu pot da un răspuns obiectiv la întrebarea asta deoarece nu am publicat (încă), însă, nu aș putea crede că o editură ar pierde posibilitatea de a publica și a lucra cu un autor dacă într-adevăr creația respectivă are o valoare artistică de necontestat.

5.Când ai început să scrii şi ce fel de poezie?

     Am început să scriu încă de pe băncile școlii, însă doar pentru mine. Am început prin a scrie fabulă și nu poezie. Fabula, de asemenea, este o modalitate prin care, uneori, îmi place să îmi exprim gândurile, mai ales că sunt momente din viață în care adevărul pe care simți nevoia să îl spui trebuie să îl învelești cu grijă în cuvinte și expresii care să nu producă daune. Fabula, cred eu, este o formă de diplomație.

6.Care este poetul tău preferat?

Poetul preferat ?

Păi, sunt destul de mulți scriitori a căror operă o prefer, aici aș menționa, dintre contemporani, pe Călin Neacșu care este pentru mine un model, poezia lui fiind (menționez încă odată, pentru mine), la nivelul clasicilor.

Îmi place poezia doamnei Doina Bezea. De asemenea, citesc cu multă plăcere versurile doamnei May Ioniță Săvulescu, ar fi mulți scriitori pe care am plăcerea să îi citesc.

Dintre clasici, ador poezia lui Byron! Îmi place foarte mult poezia greacă antică…

7.Ce dorinţe şi visuri ai în privinţa creaţiilor tale şi chiar în viaţa particulară?

    Mda! Întrebarea asta mi se potrivește perfect, sunt un visător. Lăsând gluma la o parte, în momentul de față îmi doresc cu ardoare să public. Pentru asta sunt aici în Londra, aceasta fiind prioritatea numărul unu pentru mine acum.

În ce privește viața mea particulară, pfff ! Sunt prea multe visuri de care sunt conștient că nu își vor găsi împlinirea. Next question please !

8.Cum ai defini poezia?

Poezia? Este partea vizibilă a sufletului unui poet!

9.Ce le transmiţi cititoarelor Literaturii pe Tocuri?

Ce le transmit cititoarelor site-ului ”Literatura pe tocuri” ?

Nu aș vrea să folosesc clișee, așa că am să le recit o poezie scrisă pentru toate femeile, primul portret pe care l-am realizat :

Portret de femeie

Castanii înfloresc în părul ei,

Privirea-i oglindește cerul,

Pe buze-i adie șoapte de îngeri,

Atingere sfântă.

 

Prezența-i precum parfumul de tei,

Cu genele-ți stârnește dorul,

Iar pleoapele sale,petale de nuferi,

poeții o cântă.

 

Și-o cânt și eu împreună cu ei…

 

Si acum  una din poeziile mele preferate:

 

Aripi

 

Când voi păși pe nori

alături de îngeri

atunci

ei

mă vor întreba mirați

de unde am aripi

și cine m-a învățat să zbor

iar eu am să le răspund

că te-am iubit pe tine…

 

 

Mulţumesc Lucian pentru interviu şi pentru poeziile pe care ni le oferi. Sper să-ţi apara cartea. success în continuare! Arci

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

 

Literatură pe tocuri

Probabil mulţi dintre voi şi-au pus întrebarea: Ce reprezintă Literatura pe tocuri? Poate v-am transmis câte ceva din ceea ce facem noi aici şi de ce. Ok! “Literatură” se înţelege, dar “tocuri”? Este o metaforă, şi mulţi dintre voi poate a înţeles, dar cineva a reuşit să ne citească în suflet, a descoperit adevărul din spatele numelui.

Ceea ce a scris reprezintă exact: Literatură pe tocuri!

Sperăm că am reuşit să creem ceva frumos, şi mulţumim tuturor celor care ne citesc şi sunt alături de noi, cu tocuri sau fără tocuri.
Laura Elena Apetroaie, a reuşit să surprindă esenţa a ceea ce suntem cu adevărat. Citiţi articolul Laurei de la Bookcafe, noua noastră prietenă şi colaboratoare. Mulţumim!

Literatura pe tocuri te face mai frumoasă, mai specială, mai feminină, mai luminoasă, mai caldă și zâmbitoare. Literatura pe tocuri te ispitește și te provoacă să nu te oprești din citit niciodată, fie că ești la birou, în metrou sau la picnic. 

Citiţi articolul integral aici

Bookcaffe

Dragi prieteni, Concursul pentru bloggeri – Dorinte pe 2015 s-a incheiat, iar castigatorul ales de Libraria online Librex.ro este: Angela SimoDespre un visator cu o carte-dorinte pentru 2015

 Premiul consta intr-un voucher de cumparaturi in valoare de 100 lei oferit de Libraria online Librex.ro

Dorinte in 2015-Concurs Librex - LIteraturapetocuri,ro

Asteptam pe literaturapetocuri@gmail.com datele de contact ale castigatorului : nume, prenume si adresa de e-mail pentru a fi transmise sponsorului.

Multumim tuturor participantilor pentru interesul manifestat.

Cu drag,

Mili si Iasmy

%d bloggers like this: