Tags Posts tagged with "love book"

love book

Văpaia soarelui, de Raluca Butnariu-un historical romance incitant

Nr. pagini: 479
Editura Librex Publishing
Anul: 2017
Gen: Historical romance

   Văpaia soarelui de Raluca Butnariu este o carte încărcată cu pasiune, adrenalină, suspans, secrete, personaje încăpăţânate, moşteniri cu mesaje ascunse și situații neprevăzute la tot pasul. Pe parcursul lecturii puteți simţi energia pozitivă, afecţiunea din spatele cuvintelor şi gesturilor.

    Totul a început cu un deces, o moştenire impresionantă şi o clauză care stârneşte multe controverse. La acestea se adaugă un jurnal misterios cu o valoare inestimabilă pe piața neagră şi misiuni care ar putea duce la găsirea lui. Multe întrebări fără răspuns, capcane la tot pasul şi o femeie care trebuie să deschidă Cutia Pandorei pentru a încheia lupta cu trecutul. Punctul culminant pare să fie când trei fraţi primesc vestea că au primit moştenire de la unchiul lor o avere care le-ar garanta siguranţa financiară, însă pentru a intra în posesia ei unul trebuie să se căsătorească cu tânăra văduvă în maxim șase luni, iar bonus se va adăuga suma de cinci sute de mii de lire. Toţi sunt şocaţi de gestul imprevizibil şi nu pot înţelege gestul acestuia, dar nu pot comenta împrejurările sau motivele bizare. Încă mai speră că este o glumă de prost gust.

O moştenire fabuloasă şi o condiţie care va stârni controverse

Blythe era înalt şi chipeş într-un fel întunecat şi primejdios, de corsar maur. Lionel, la fel de înalt ca fratele său mai mare, era blond, cu ochii de un albastru luminos, genele lungi şi trăsături armonioase, având alura unui arhanghel. Edmond, cel mai mic dintre ei ca vârstă, era cu un lat de palmă mai scund decât ceilalţi doi dar indiscutabil mai arătos şi, tocmai fiindcă era conştient de acest fapt, adopta un aer de blazare tipică filfizonilor, care părea să aibă mare trecere în faţa sexului frumos. Teoretic, toţi trei aveau suficiente atuuri pentru a câştiga afecţiunea unei femei. Dar o cunoştea prea bine pe Julia şi bănuia cum avea să privească ea această nebunie.”

   Singurul care arde de nerăbdare să pună mâna pe banii ei este Edmond, un pierde vară, dar Julia îl detestă şi ar face orice gest nebun numai să nu între pe mâinile lui. Lionel îi este un foarte bun prieten, iar Blythe a fost cândva marea ei dragoste. Afecţiunea şi devotamentul pentru memoria lui John, o împiedică să vadă pădurea de uscături şi scopul ei este să rămână independentă, să îşi continue viaţa, aşa cum îi promisese acestuia pe patul de moarte.

   Chiar dacă este în doliu, Julia primeşte un bilet misterios şi se vede nevoită să meargă de urgenţă la Londra. Caută indicii despre un jurnal misterios care îi ocupa gândurile şi orice fir de urmărit era binevenit. Un bal de caritate este locul de întâlnire, dar are nevoie de misteriosul Blythe Arkwright, noul duce de Ross, singurul care era disponibil spre disperarea ei.

   Cei opt ani care trecuseră peste amintirile lor ar fi fost suficiente să îngroape orice urmă de (re)sentimente, dar pe undeva încă îi mai bântuia întrebarea: De ce? Oare de ce?

Nu prea ştia exact ce sentimente îi inspira acum această femeie, dar orice ar fi fost nu semăna deloc cu indiferenţa pe care şi-ar fi dorit s-o poată simţi vizavi de persoana ei. Julia reuşea fără efort și întotdeauna, ori de câte ori se întâlneau, să răscolească un colţ al sufletului său într-un fel extrem de neplăcut, umplându-l cu tot felul de emoţii care nu-şi aveau locul şi nici rostul acolo. Un colţ pe care-l prefera, naibii, să fie tăcut şi gol!”


Fusese o vreme când acei ochi ameţitori îi smulseseră pământul de sub picioare şi…Blythe își impusese să nu privească în urmă. Ce rost ar fi avut? Julia fusese cea care alesese”

    Frumuseţea Juliei îi dă bătăi de cap, dar timpul îl ajutase pe Blythe să se formeze, să aleagă meseria potrivită şi să îşi construiască propriul drum.
   Formalităţile se îndeplinesc cu succes, amândoi îşi fac datoria pentru care se angajaseră, iar sumele strânse la balul de caritate ajung să fie mulţumitoare, dar seara nu se încheie. La scurt timp după ce o lasă acasă, Blythe merge să rezolve o altă problemă arzătoare şi printre umbre o vede pe femeia care îi invada gândurile îmbrăcată precum un bărbat. O urmăreşte și din întâmplare drumurile li de intersectează după o draperie, în casa lui Seth Bleymoore-un bărbat periculos, temut, bănuit că ar fi ucis numeroase persoane în condiții dubioase. În scurt timp în cameră își fac apariția trei bărbaţi care negociază afaceri.
     Un singur pas greşit şi viaţa lor este în pericol.
     Scapă nevătămaţi la mustață, însă nu oricum. Julia nu poate să umble cu minciuni, ceva informaţii trebuie să dezvăluie astfel Blythe nu o va lăsa în veci să îşi continue cercetările.

– Este vorba de jurnalul unei femei.”


“- Păi, să zicem că în el se găsesc informaţii referitoare la locul în care este ascuns un diamant de culoare galbenă, suficient de mare încât să te tragă la fundul apei dacă-ţi vine vreodată ideea să înoţi cu el la gât. Valoarea lui este estimată cam la un milion şi jumătate. Desigur, asta fără a pune la socoteală restul diamantelor care-l înconjoară şi formează întregul colier. În total, valorează o avere. Una uriaşă.
– Iar colierul a aparţinut…? lăsă el loc de răspuns.
Marchizei de Pompadour, amanta mult iubită a regelui Ludovic al XV-lea.
Blythe îşi înălţă sprâncenele surprins. O poveste de dragoste şi o comoară îngropată demult. Nu se aşteptase la ceva atât de drăgălaş şi romantic. Treaba începea să devină interesantă.
– Continuă, o îndemnă Blythe, privind-o atent.
Oricine cunoaşte istoria. Se spune că doamna a fost singura femeie care a stăpânit cu adevărat inima suveranului. În semn al afecţiunii sale sincere şi profunde, Ludovic, i-a dăruit acest diamant fabulos: Văpaia Soarelui. A fost văzut doar o singură dată la gâtul marchizei, cu ocazia unui bal dat în cinstea zilei de naştere a augustului ei iubit. Se spune că nu există un altul la fel în lume. Oricum, gesticulă Julia vag cu o mână, se ştie că frumoasa marchiză i-a fost mai mult decât amantă. Multe dintre deciziile luate în timpul domniei lui au fost inspirate de către această femeie. Jurnalul ei conţine multe informaţii cu privire la politica, scandalurile şi intrigile de la curte. De asemenea, ar avea şi o foarte mare importanţă istorică.”

    Ştie că detaliile primite sunt minuscule, dar instinctul îl îndeamnă pe Blythe să o ţină aproape, altfel femeia aceasta îi va da viaţa peste cap şi nu avea dispoziţia necesară să acopere scandaluri. Ceea ce nu ştie este că oricum va atrage asupra lor atenţia când o va obliga să rămână în propria casă.
    Acesta va fi începutul nebuniei care le va măcina gândurile şi le va pune la grea încercare răbdarea. Două temperamente puternice, două pietre tari care scot scântei atunci când ceva nu corespunde dorinţei lor. 
   Este în natura lui Blythe să protejeze persoanele care le are la suflet, iar Julia nu face excepţie de la regulă, ceea ce îi va face misiunea extrem de dificilă. Cum să îngrădeşti o femeie care nu este firavă şi deține talente ascunse?


   Revederea lor cu lady Anne şi soțul acesteia, Michael Davenport (personajele din Umbra nopţii) scoate la iveală noi indicii. Anne era apropiată de Julia prin prisma proiectului Suita Cleopatrei, iar Michael îi devenise bun prieten de pe vremea războiului cu Franţa. Fiecare ascunde ceva și în scurt timp planurile li se vor schimba radical.

   Legătura invizibilă dintre Julia şi Blythe se va contura încetul cu încetul şi vor înţelege că nu au cum să se opună inevitabilului. Pasiunea ce îi leagă este un drog nociv, dar vital pentru propria sănătate mintală. Aerul pe care îl respirau era încărcat emoţional şi chiar dacă se mint la tot pasul, la un moment dat tot vor ceda.
În ce condiţii şi cât de greu le va fi să se decidă, chiar va stârni amuzamentul. Sunt încăpățânaţi, orgolioşi şi de neoprit, dar împreună au o şansă pentru a găsi misteriosul jurnal secret.

   Cartea Văpaia soarelui este încărcată cu informaţii care par să ducă la dezlegarea secretului ce aplanează asupra jurnalului. Dacă vor reuşi să descifreze scrisul codat și să scape de cei care le pun viața în pericol, rămâne de văzut şi de trăit. Autoarea Raluca Butnariu va ţine suspansul şi pe lângă doza de romantism vom avea parte de substanţă, chimie şi acel ceva specific.
   Dacă vă era dor de aventura din cartea Umbra nopții, să știți că vor exista detalii despre femeile spion. Vom afla informații prețioase despre această latură secretă plină de mister.

   Am trăit alături de personaje fiecare moment şi m-am enervat atunci când apăreau indicii neprevăzute, dar care duceau nicăieri.  Subiectivismul şi plăcerea de a citi o carte precum Văpaia soarelui, mă îndeamnă indirect să transmit cât de bine m-am simţit pe parcursul lecturii.  Dacă ar fi să am unele obiecţii care au stricat entuziasmul, ar fi finalul imprevizibil. Începuse să îmi placă acţiunea şi să merg pe un anumit circuit misterios, să caut detalii şi să mă bucur de atmosfera tensionată, dar totul s-a liniştit brusc. Acesta a fost minusul, a lipsit acel avânt, acel ceva care ar fi făcut sfârșitul incendiar.  Simt că a ştirbit din farmec şi a lăsat totul în aer.
Surpriza a fost însă May-May, femeia care o instruise pe Anne, iar mai târziu pe Julia. Ele descoperiseră tehnici de a jongla cu loviturile şi intervenţiile inamicilor să fie joacă de copii.

     Dacă vă doriți o carte palpitantă alegeți Văpaia soarelui.

Cartea Văpaia soarelui de Raluca Butnariu este oferită pentru recenzie de Editura Librex Publishing și poate fi comandată de pe site-ul librex.ro

Photo credit: Pinterest.com, Arhiva personală

Contract marital, de Alexa Drăgan-vol 1

Editura: Letras

Număr pagini: 256

   Mi-a trebui ceva vreme să mă hotărăsc dacă să scriu ceva despre acesta carte.  Am decis, în final, ca ar fi ok să îmi expun părerea, poate cine stie, am perceput eu greşit, iar voi cei care aţi citit-o aveţi argumente solide să le demontaţi pe ale mele.

   O carte ce se citeşte cu uşurinţă, o poveste de dragoste emoţionată, posesivă şi umbrită de frici. Personaje cu temeri, dar sufletiste, ce încerca să îşi depăşească trecutul dureros, să îşi trăiască prezentul şi viitorul, să creadă în fericire şi să lupte cu sinele lor.

   Ana este o femeie cu un trecut dureros, din acest motiv este reticentă în relaţii. Damian Alexander are şi el partea lui de trecut destul de întunecat ce îi dezvoltă temeri, deşi pare un bărbat extrem de puternic. Liantul dintre cei doi şi cum ajung la o căsătorie de convenienţă în prima fază este Miruna, fetiţa lui Damian. Ana o cunoaşte pe micuţă atunci când aceasta era agresată verbal în faţa şcolii. Intervine, deşi nu prea era în măsură, dar gestul persoanei mature care agresează un copil a făcut-o să ia atitudine. Între cele două (Ana şi Miruna) se  dezvoltă o relaţie strânsă de prietenie, simpatie şi iubire.

   Pe tatăl ei îl cunoaşte la o petrecere, habar nu avea că vila luxoasă unde avea loc petrecerea era de fapt a lui Damian Alexander şi Miruna este fiica acestul om potent financiar, dar mai ales atrăgător.
Primul impact dintre cei doi protagonişti este incitant şi interesant, preconizând că va ieşi ceva cu scântei. Îmbrăcată foarte sexy, Ana este etichetată şi Damian o acostează în toaleta femeilor. Are loc un schimb de replici cu subînţelesuri, apropouri, şi Ana devine un arici, plesnind verbal în mândria domnului milionar. Ce urmează după câteva zile? Un buchet uriaş de trandafiri cu scuzele de rigoare şi invitaţia la cină, incluzând şi o o discuţie foarte importantă.

   Despre ce discuţie este vorba, cred că v-aţi dat seama, Damian are nevoie de o soţie să câştige custodia deplină a Mirunei şi îi propune Anei un contract marital, având in vedere relaţia ei cu fiica lui.
Cum decurg lucrurile? Vor fi şi roz şi gri şi momente roşii pline de pasiune, dar şi negrul trecutului care va veni în val. Care dintre cei doi va fi mai puternic să depăşească momentele întunecate, să accepte viitorul, citiţi voi.

   Ca şi bază, temelie, povestea este bună, dar, din păcate nedezvoltată suficient şi cel mai deranjant, clişeică. Mă refer aici, în special, la dialoguri. Partea de gânduri ale personajelor, temerile lor, naraţiunea, sunt în regulă, autoarea reuşind să le aştearnă pe hârtie destul de coerent şi cursiv, dar toate acestea sunt umbrite de dialogurile clişeice, liniare şi mult prea siropoase. Acel alint ,, iubirea mea”, ,,iubire”, folosit în majoritatea dialogurilor, ajunge să deranjeze vizual şi mental. Prea mult, prea des, prea dulce.

Iubire, ia-mă! Fă ce vrei cu mine, sunt a ta.
-Nu te opri, iubire.
-Iubire, dacă aşa o să înceapă toate dimineţile noastre, o să întârzii mereu la muncă….
-Idem, iubire. Dacă o să continuăm aşa, o să reuşeşti să mă omorî….
-Cred că este timpul să facem un dus pentru a ne răcori, nu?
-Sigur că da, iubire. Chiar avem nevoie să ne răcorim, plus că trebuie să ne grăbim….

Şi acest stil de dialog întâlnim în special în partea a doua a cărţii.

   Da, astfel de alintări: ,,iubirea ”, ,,iubi”, etc… sunt folosite de foarte multe cupluri, dar, tocmai asta le face să devină clişeice, neverosimile şi puerile. Ce vreau sa evidenţiez este faptul că:  într-un cuplu din viaţa reală aceste forme de alint dau bine, pentru că este vorba de ton, vibraţie, sentiment, tachinare, etc, dar atunci când aduci toate acestea într-o carte, si mai ales repetitiv, nu dau bine- devin cuvinte fade şi strică farmecul originalităţii.

   Iar….. -De ce eşti supărată, cumnată?ooo, parcă-I desprins din viaţa la ţară.

   Adică, dacă tot suntem în zona de poveste la un nivel de profunzime, mai cu stil, nu stricăm feng şhui-ul cu ,,pieţisme”. Dacă subiectul cărţii ar fi fost ceva de genul Moromeţii, da, aceste exprimări erau ok, făcând parte din context şi din peisajul rural. Dar aşa, a fost ca nuca în perete. Deşi există o singură formulare a fost suficientă pentru mine să mă facă să îmi schimb radical părerea, evident alături de celelalte dialoguri.

Din acest motiv, deşi cartea ca fundament ar fi ok, idee bună, dialogurile o depunctează.

   Autoarea are un real potenţial, dar din punctul meu de vedere ar trebui să lucreze la partea aceasta, să încerce să aducă pe pergament dialoguri inteligente şi originale, să scape de acel sweet love story. Cu siguranţă povestea ar fi fost de multe stele.

   Aş vrea ca autoarea să nu se supere pe mine, nu scriu cu răutate aceste remarci, şi să ia ca pe ceva constructiv, pentru că este păcat, are talent în special pe partea narativă şi de construcţie.

   Cel mai mult mi-a plăcut începutul şi finalul acestui prim volum, finalul însemnând ultimele 4 pagini, dar asta nu a fost suficient să spun că mi-a plăcut cartea per total din motivele scrise mai sus. M-am bucurat la început crezând ca va fi ceva frumos, totul părea în regulă, dar cuprinsul a fost decisiv.

   Nu ştiu cum va fi volumul doi, dar sper ca autoarea să vină cu un stil nou.

   Sunt probabil cititori cărora le-a plăcut foarte mult cartea şi le respect percepţia, din acest motiv puteţi citi şi voi cei care nu aţi facut-o, poate cine ştie, aveţi o altă părere faţă de ceea ce am scris, dar eu nu am reuşit sa trec peste clişeu.

Soare în miez de noapte, de Rosie Thomas-recenzie

Titlu original: Sun at midnight 
Traducere: Mihnea Columbeanu
Editura: MIRON
Număr pagini: 415

   Rosie Thomas s-a născut şi a crescut într-un mic sat din nordul Ţării Galilor. După ce a câştigat o bursă, ea a devenit  consilier la şcoala lui Howell. Şcoala a avut o tradiţie puternică de muzică şi jocuri, dar, din păcate, Rosie nu a avut nici o aptitudine pentru hochei şi nici un entuziasm pentru corurile lui Gilbert şi Sullivan. A găsit biblioteca în loc … şi a citit şi a citit. A se simţi un outsider şi a fi scufundat în cărţi a fost ucenicia ideală pentru un scriitor.

   Cartea are un titlu sugestiv. După ce am încheiat lectura, am interpretat în două moduri posibile acest titlu. Prima varianta ar fi:  atunci când soarele nu apune deloc în Antarctica şi avem ziua mai multe luni. A doua interpretare ar fi: venirea pe lume a micuţei Meg în Antarctica cea aspră. Pentru mama ei, Alice, naşterea a fost o surpriză, o rază de soare în frigul polar.

   James Rooker, un călător prin lume, nu îl găsim mult timp în loc, un bun muncitor priceput la orice muncă, este terifiat de a păstra o relaţie. Este gata să meargă până la capătul pământului pentru a scăpa de mrejele femeilor. De data aceasta va fugi în Antarctica, poate şi pentru a scăpa de unele secrete ce îl apasă. La staţiunea polară Kandahar, Rooker va fi angajat ca şi responsabil cu transporturile, mecanic şi depanator.

   Alice Peel, profesor universitar la Oxford se crede mulţumită de viaţa ei. Este foarte activă pe plan profesional, iar pe plan personal Peter este partenerul ei. Celebra ei mamă-Margret, încearcă să o dirijeze în scopul propriilor ei interese, acela de a participa la o expediţie polară în Kandahar în numele ei. Având artrită şi fiind bolnavă, Margret nu poate să plece în Antarctica, deşi prima dată a adorat participarea la expediţia sa din tinereţe.

   Alice îi va promite mamei sale grav bolnave că va pleca în Antarctica, după ce l-a prins pe Peter cu o studentă. Analizând viaţa sa, şi-a dat seama că nu are ce pierde, iar această expediţie ar fi bine venită.

,,Ca om de ştiinţă şi fiică a unor oameni de ştiinţă, Alice avea raţiunea şi logica în sânge. Cunoaşterea însemna măsurare, demonstraţie, dovezi. Teoriile puteau fi postulate, dar aveau nevoie de sprijinul unor date concludente. Dovezile se căutau şi analizau, cunoştinţele se acumulau încet dar sigur, adunându-se în straturi care formau blocuri compacte de fapte incontestabile.
Prin mintea lui Alice, valuri de zăpadă zdrenţuite erau împinse de vântul care şuieră ascuţit, crescând spre un ţipat nepământean care acoperea ciripiturile pinguinilor.
Antarctica o aştepta, cu fălcile ei de gheaţă căscate larg.
Dintr-o dată, sub coaste, Alice Peel simţi un unghi ascuţit de nerăbdare, care o şoca prin lăcomia sa extatică.”

   Domnişoara doctor Alice Peel face oficial parte din Expediţia Antarctica Reunită a E.U. şi staţiunea Kandahar. Restul echipei este format din Richard Shoesmith, şeful expediţiei, Russ Amory managerul bazei, Arturo Marenas climatolog, Nikolai Pocius, radiotelegrafist, Valentin Phil ghidul montan galez, Laure franţuzoaica care ar cerceta colonia de pinguini douăzeci şi patru din douăzeci şi patru de ore, şi Jochen van Meer medicul bazei. Rooker este retras şi îi place să îi analizeze pe toţi. Se înţelege relativ bine cu toţi colegii, dar pe Richard nu îl înghite, poate din cauza întâmplărilor din viaţa sa, şeful expediţiei îi aduce aminte de ceva ce vrea să uite.

   Întâlnirea pentru prima dată, singură, dintre Alice şi vremea vitregă de afară, o lasă speriată şi fără suflu, astfel că va învăţa o lecţie importantă.

,,Imediat ce ieşi, vântul trânti uşa în spatele ei. Pe negândite, făcu un pas înainte, în timp ce zăpada îi intra în ochi şi-n gură. Înecându-se, ridică braţele să-şi apere faţa. Mişcarea bruscă şi o rafală puternică de vânt o făcură să se clatine, pierzându-şi echilibrul, şi căzu în zăpada adâncă până la coapse. Tuşind şi gâfâind, se adună în patru labe, cu senzaţia că se află închisă într-un butoi cu var rece ca gheaţa care era zgâlţâit violent. Fulgii de zăpadă o orbeau, iar când îşi feri ochii cu o mâna amorţită, nu-şi putu vedea decât degetele.

   Zilele vor trece într-o monotonie disperată când afară natura este prea dezlănţuită pentru a reuşi să lucreze. Fiecare va încerca să îşi facă treaba cu conştiinciozitate, dar multe nu reuşesc să descopere. Disperarea Aliciei când descoperă că este însărcinată cu fostul iubit Peter, o va lasa îngrozită de ce s-ar putea întâmpla. Dilema sa este mare: să anunţe că este însărcinată sau să rămână până la sfârşitul expediţiei? Riscul este cu atât mai mare cu cât medicul bazei va fi transportat de urgenţă pentru o operaţie de apendicită, recuperarea sa împedicând revenirea în staţiune. Ce se va întâmpla? Rooker bănuieşte ceva, dar nu ştie nimic sigur. Cei doi dezvoltă o atracţie paşnică, unul faţă de celălalt. Richard va încerca să raţionalizeze generatorul de căldură, în schimb va aprinde zeci de lumânări, iar acest fapt va duce la incendierea staţiuni. Oamenii sunt disperaţi, nu ştiu dacă vor supravieţui în baraca pentru scutere, fără mâncare îndeajuns, fără haine, până la apariţia vaporului care trebuie să îi readucă la civilizaţie. Toate datele importate, strânse cu multă trudă vor fi pierdute.

   Pe Alice o apucă durerile naşterii, surpriză mare pentru toţi, dar şi pericol pentru viitoarea mamă. Va reuşi să fie transportată la timp pentru naştere? Sau va naşte în Antarctica la minus multe grade? Va supravieţui bebeluşul?

   Ce se va întâmplă cu echipa? Rooker va avea curajul să înceapă o relaţie cu Alice sau va fugi de proprii demoni?

   Călătoriile autoarei în Antarctica vor fi de folos. Am parcurs împreună imensitatea nemiloasă a iernii polare. Descrierea peisajului, descrierea coloniei de pinguini, dar şi vizualizarea acestei imensităţi albe. Dacă nu aş fi o friguroasă m-aş fi lăsat tentată de aceste ţinuturi aspre prin excelenţă.

    Nu ştiu de ce, poate traducerea de cineva nepotrivit i-a luat acel ceva cărţii, iar lecturarea ei nu a fost chiar cum m-aş fi aşteptat de la o carte marca Editura Miron, însă chiar şi aşa, este o carte bună.

   Recomand lecturarea acestei cărţi pasionaţilor de Antarctica!

 

Cartea Soare în miez de noapte, de Rosie Thomas a fost oferită de Editura Miron. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, şi librarie.net

Doamna râului, Jude Deveraux-recenzie

Titlul original: River Lady (1985)

Traducere din limba engleză:  Grigore Pintilie Corina

Editura: Miron

Categoria: Carte de dragoste

Număr de pagini: 442

Nota mea: 9/10

Anul apariţiei:  1995

   Anul acesta este al premierelor, al întâlnirilor literare cu autoare pe care nu aș fi crezut vreodată că le voi citi. Îmi place mult atunci când descopăr autoare noi – pentru mine, ce scriu povești surprinzătoare, ce pot cuceri cu ușurință cititorii.

  Nu știu de ce nu am avut niciun fel de atracție pentru romanele de dragoste. Le citeam și înainte, dar nu foarte des, iar acum le cam caut – atent, dar frecvent, căci sunt cărțile care îmi dau o stare foarte bună, mă relaxează și-mi cresc mult pofta pentru lectură.

   Am început luna iulie frumos. Am avut întâlnire cu Jude Deveraux. Nu puteam întârzia sau rata această ocazie. Nu regret absolut nimic.

   Cu Doamna râului, Jude Deveraux a fost puțin mai altfel. În primele două zile am reușit să citesc un număr record de pagini: 10, iar în următoarea am terminat cartea. Da, așa sunt eu când e prea cald afară. Nu eu sunt de vină, ci vremea de afară care m-a cam dat peste cap, dar am recuperat.

  Autoarea scrie bine, cucerește cu povestea spumoasă dintre Leah și Wesley, ba chiar reușește să te țină captivă până la final. Dar până la final e cale lungă, e o călătorie anevoioasă, periculoasă și plină de secrete.

   Leah Simmons este tânăra care refuză să-și părăsească frații și tatăl. Trăiește într-o zonă sărăcăcioasă, acceptă bătăile primite, muncește pe rupte. De ce? Pentru frații ei. Nu se dă în lături de la nimic – este femeia bună la toate. Tot ce-o înconjoară o face să aibă despre sine o părere foarte proastă, nu se consideră frumoasă – nici nu are cum să fie, căci modul cum arată – neîngrijită, murdară, îi pune imediat eticheta de femeie urâtă – de care toți fug unde văd cu ochii – de vină fiind înfățișarea, dar și ceea ce se știe despre femeile din familia Simmons – sunt etichetate ca fiind femei ușoare.

  Ea acceptă totul – și ceea ce se spune, dar mai ales destinul ei, scris deja și bătut în cuie. Deși știe că nu va reuși niciodată să se căsătorească din dragoste, încă mai speră, iar de mică visează la Wesley Standford – cel pe care-l întâlnește, întâmplător la cârciumă.

   Trecutul revine în prezent – pe cei doi îi leagă amintirea unui pupic pe obraz, dar și un obiect pe care Leah îi păstrează cu sfințenie. Iar atunci când ajunge să stea lângă Wes, să-i simtă respirația, atingerile și sărutul… încă mai speră.

   Fericirea lui Leah durează prea puțin, visul ei din copilărie se năruie, iar de la iubire la ură – pe care o simte pentru frumosul Wesley, nu mai e decât un pas. Totul se schimbă pentru amândoi în acea noapte de pomină. Wesley o pierde pe Kim, iar Leah intră în viața lui Wesley fără să vrea, aproape fără acordul ei.

   Schimbările nu-i apropie pe cei doi, ba mai mult, îi îndepărtează, iar ura plutește între cei doi. Timpul, distanța și ura, se topesc, iar Leah este decisă să-l determine – fizic, vestimentar, comportamental pe Wesley să o placă.

   Planurile ei pică în ziua în care el nici măcar nu o bagă în seamă, în ziua în care îl aude spunând clar faptul că, pentru ea simte doar ură. Orgoliul, durerea și trecutul – cel care-i spune neîncetat că este o Simmons, o ajută să ia o decizie bună pentru amândoi. Un plan gândit bine, care să-i spele numele de rușinea trăită. Zis, acceptat, pus în aplicare începând din ziua în care pornesc la drum – unul spre libertate. Numai că planul de acasă nu se potrivește cu drumul lung, anevoios, plin de durere, pericole pe care îl au de parcurs.

  În pustiul prin care trec au loc fel de fel de peripeții, de evenimente, schimbări, pierderi, dar și apropieri între Leah și Wes. Se schimbă din nou totul de la o zi la alta, pericolul pândește, totul stă să explodeze, să iasă la lumină, să se descopere. Au loc renunțări, decizii și acceptări.

   Leah și Wesley pleacă mai departe, împreună spre orașul și casa care le va fi locuință, dar din nou, planurile sunt date peste cap și trecutul tinerei se arată într-o noapte întunecată. Trec prin diverse încercări, Leah își apără soțul, Wes simte pericolul și povestea se complică din nou.

  Finalul..Oh, total neașteptat, parcă forțat. Nu e trist, dar nu m-am aşteptat deloc să se termine așa. Știi cum e? Senzația mea a fost atunci asta: cartea nu e terminată. Nu am cum să citesc peste 400 de pagini, să mă duci prin toate pădurile, personajele să fie nevoite să depășească obstacole aproape imposibile, să simtă moartea în ceafă de atâtea  ori, iar la final, când totul ar fi trebuit să se așeze, să am parte de așa ceva…

   O poveste interesantă, plină de personaje, acțiune, suspans, dar și iubire fierbinte. Pentru mine a fost rețeta ideală de lectură relaxantă, răcoritoare și foarte plăcută pentru o zi de vară sufocantă. Este lectura perfectă atunci când vrei să evadezi, să lași realitatea ta departe și să cunoști, să explorezi, să descoperi, să trăiești intens, dar și să te joci cu focul pericolului – cel care pândește la fiecare pas, să dai peste hoți – de care mai apoi să te păzești. Mai bine spus.. să înfrunți pericolul, să-i simți ghearele ascuțite chiar pe corpul tău, iar tu să reziști eroic, să refuzi calea ușoară, să abandonezi pe alții – pentru a te salva pe tine.

   În ciuda finalului deloc inspirat – e o opinie subiectivă și extrem de personală, mi-a plăcut destul de mult primul roman al autoarei Jude Deveraux – am făcut cercetări și am înțeles că River Lady este volumul cu numărul trei din serie.

Lectură plăcută!

Cartea Doamna râului, Jude Deveraux  este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

%d bloggers like this: