Tags Posts tagged with "Lucian Ciuchita"

Lucian Ciuchita

by -
28

Duel poetic: Dragostea & Să taci!

Dragostea- Lucian  Ciuchiţă

Dragostea este respectul faţă de tine, nu poţi iubi ceva ce nu-ţi place..

Dragostea este timpul pe care-l petreci cu tine când te hrăneşti cu fericire..

Dragostea este marea pe care o simţi în ochii iubitei..

Dragostea este Universul pe care îl atingi fără să vrei…

Dragostea este frica să nu te iubeşti prea tare şi să uiţi că exişti…

Dragostea este liniştea din faţa furtunii, sentimentele sunt corabia ce te poartă spre armonie..

Dragostea este setea de roua căzută de pe petalele trandafirilor..

Dragostea este înţelegerea fără cuvinte şi sentimente într-un perpetuum mobile…

 

Să taci!- Veronica  Budea

Am învățat
să-ți ascult
tăcerea
cuvintelor nerostite.

Am transformat
tăcerea
în arta
glasului
fără voce.

Ai pus sub cheie
sinonimele iubirii
dar ai uitat
uşa inimii deschisă.

Tăcerea ta
mi-a şoptit
acel nimic
care contează.

Să taci !

Ce părere aveţi? Verdict?

by -
10

O lansare celestă

   În seara zilei de 7 septembrie 2017, o parte a echipei Literatură pe Tocuri a avut onoarea de a participa la evenimentul de lansare a noii cărți scrise de Lucian Ciuchiță, „Celeste – Planeta Purgatoriului”. O poveste de dragoste învăluită în genul S.F., o femeie care trece prin multe întâmplări pe care abia așteptăm să le aflăm.

   ,,O poveste de dragoste, care se desfăşoară atât pe Pământ, la Paris, cât şi în spaţiul extraterestru pe o planetă misterioasă, Atracius. Ne prezintă într-o altă cheie o incredibilă poveste, aventura unei femei deosebite, Celeste, care, în urma unei come diabetice, nu este salvată de semenii ei, ci de extratereştri. O entitate superioară face posibilă atât salvarea cât şi transportarea ei pe o altă planetă, dintr-o altă galaxie aflată la milioane de ani lumina.
Ce aşteaptă conducătorul planetei Atracius de la Celeste?
De ce o Femeie primeşte misiunea de salvare a unei planete ? De ce o pământeană?”

   Frumoase, sensibile, emoţionante au fost şi discursurile invitaţilor speciali: scriitoarea Otilia Sârbu, istoricul Gabriel Alexandru Ionescu, d-na Geta Vodislav, gazda evenimentului şi directoarea Librăriei Eminescu şi doamna Manuela Ciuchiţă ( o persoană sensibilă ce emană căldură sufletească prin toţi porii şi îţi transmite o stare de linişte)

  Și ce locație mai potrivită pentru o lansare decât Librăria Mihai Eminescu, unde cărțile îți țin companie? Mai ales că poziționarea centrală (la Universitate) facilitează accesul.

   Am avut ocazia să ascultăm unele fragmente citite de invitații speciali și de a afla câteva lucruri despre ceea ce a stat în spatele scrierii acestui roman.

   Una dintre atracțiile serii a fost mascota lansărilor cărților autorului, cățelul costumat în „Super-Dog”, aluzie la „Superman”, şi în ton cu tema cărţii. Cu siguranță a atras atenția participanților, care făceau tot felul de ghidușii pentru a reuși să fotografieze personajul canin. Pentru că nebunaticul nu stătea locului o clipă; ba în brațele stăpânei, ba pe lângă picioarele noastre, se afla într-o continuă mișcare și orice tentativă de a-l prinde în cadru era mai mult sau mai puțin sortită eșecului.

    Pe tot parcursul desfăşurării evenimentului, noi cel puţin, am avut un sentiment de pace interioară şi linişte sufletească, parcă ne aflam pe altă planetă. Telepatic şi involuntar subiectul cărţii, sau mai bine zis ceea ce a vrut să  transmită autorul s-a răspândit printre muritorii cititori, iar Celeste cea umană din faţa noastră a contribuit la toată această stare şi ne-a făcut să realizăm că ar trebui să fim mai buni, cinstiţi, drepţi, deşi nu ne-a transmis oral, ci totul venea din sufletul nemuritor şi candid  ascuns sub un veşmânt rosu, şi care, mai presus de orice emana IUBIRE.

Am fost spectatori celeşti într-o lume inventată devenită reală pentru câteva minute.

   Încheiem cu superba declarație de pe prima pagină către cea care a inspirat acest roman, nimeni alta decât soția autorului:

„Dedic această carte unei femei misterioase de care, cândva, m-am îndrăgostit nebunește… cu timpul mi-a devenit prietenă, soție și model în viață… Sper ca flacăra iubirii noastre să rămână vie aici pe PĂMÂNT, dar și într-un loc îndepărtat al Universului, unde, cu siguranță, vom ajunge cândva.” – Lucian Ciuchiță

 Mulțumim pentru invitație și la cât mai multe lansări!

by -
7

Duel poetic: Renaştere &Rodul tău…

Renaştere
Nicoleta Muşat

Vorbeşte-mi Soare, tu, în raze
Şi mângâie-mi pe creştet gândul
Să-ţi cadă suflul printre brize,
Să îmi topeşti din suflet, zidul.
Căci zidu’-acesta mă separă,
De tine şi de mine chiar,
-Încearcă tu, hai şi repară
Şi fă-ţi spre inima-mi, culoar.
Ajută-mă să merg pe calea
Ce duce către-altarul tău
Să nu mă prindă înserarea,
Sau umbra vreunui Soare rău.
Şi fă lumină şi mă du…
Cu ochii tăi, pe îndelete,
Acolo unde ştiu că tu,
Ai construit palat din perle.
Mireasă, am promis să-ţi fiu,
Chiar de eşti sus, iar eu prea jos,
Îmi e de-ajuns doar să te ştiu
Că mă-ncălzeşti, tu, făt-frumos !

Rodul tău…
Lucian Ciuchiţă

A sosit vremea cireşelor
Iar tu nici măcar n-ai observat
Că primăvara s-a scurs
Precum nisipul destinului în mare…
Treci şi ajută la culesul cireşelor
Căci aşteaptă de la tine
Doar să întinzi mâna să le cuprinzi.
Te-ai întrebat vreodată de ce sunt mai gustoase
Fructele pe care le culegi singur?
Mai fă un lucru până iarnă va veni
Plantează mai mulţi cireşi şi învaţă-i pe alţii
să le culeagă Rodul…
Consumă energia Soarelui Divin
Şi întoarce feţele munţilor spre Lună
Rodul tău nu va mai fi străin
Când Focul celest va încălzi o Lume mai Bună.

 Părerea voastră?

by -
7

Duel poetic: Creaţie-Doi-Dragostea-Definiţia complementarităţii

Creaţie
Lucian Ciuchiţă

Răsărit şi-nălţat din inocenţa Lumii,
Îmi împodobesc ramurile Idealurilor
Cu frunzele Speranţei…
Rodesc din păcate un fruct necopt pentru unii…
Mă acopăr atunci cu un strat de uitare
Şi rămân un copil al propriului sau destin…

DOI
Maria Savu ( Săvulescu)

Mi-e dor de ieri, de tine şi de mine,
Încă mai caut astăzi ce-a fost ieri
Când ne sorbeam cu buzele divine
Şi-n vis aud cum tulburat mă ceri.

Definiţia complementarităţii
Călin Lucian

noi nu eram două suflete pereche
noi eram un suflet în două trupuri
găsindu-se până s-au căutat
ea îmi era înainte să-mi fie
suntem două culori complementare
care ne-am suprapus într-un vers alb
două unghiuri însumate
la nouăzeci de grade
am să răspund pentru amândoi
noi suntem şi atât ajunge
de aici începe universul.

Dragostea
Lucian Ciuchiţă

Dragostea este respectul faţă de ţine, nu poţi iubi ceva ce nu-ţi place…
Dragostea este timpul pe care-l petreci cu tine când te hrăneşti cu fericire..
Dragostea este marea pe care o simţi în ochii iubitei..
Dragostea este Universul pe care îl atingi fără să vrei…
Dragostea este frică să nu te iubeşti prea tare şi să uiţi că exişti…
Dragostea este liniştea din faţă furtunii, sentimentele sunt corabia ce te poartă spre armonie..
Dragostea este setea de rouă căzută de pe petalele trandafirilor…
Dragostea este înţelegerea fără cuvinte şi sentimente într-un perpetuum mobile…

Părerea voastră?

by -
9

Duel poetic: Nemurire&Floare de cireş

Nemurire
Rodica Pușcașu

Să nu mori niciodată atunci când plouă,

E păcat…

Nici când aripi de înger îți cresc din iubire,

Când din nopțile tale-ai săvârșit albastru dor

Nici când ai ochi care te-nvelesc cu povești.

 

Când nemurirea e acum pe tava micului dejun,

Când ochii tăi sorb amintirile și-mi spun

Că nici un nor nu-i călător fără de dor,

Spune… cum aș putea să mor?

 

Nu-I moarte acolo unde-s șoapte,

Unde din patul stelelor renasc cuvinte

Așezate-n armonie-n versuri,

Nici acolo unde știi că pentru eternitate e nevoie doar de un cuvânt.

Nu e mormânt,

Acolo unde-I iubire și cuvânt.

Floare de cireş
Lucian Ciuchiţă

Chiar dacă, nisipuri mişcătoare mi-au înghiţit
Câţiva ani de sacrificii
Am reuşit să-mi împart viaţa cu ceilalţi,
Sperând că voi trăi mai mult.
Viaţa devine scurtă când este urâtă
Frumuseţea întânzindu-i marginile.
Îmi voi lungi Viaţa chiar cu preţul Ei…
Păstrează floarea de cireş sub cupola sufletului tău
Hrăneşte-o şi ajut-o să rămână mereu vie.
Ea va înţelege că tu eşti Grădinarul
Cel care stăpâneşte Marginile Existenţei
Învaţă să redai viaţa celor care ştiu să se bucure de ea
Destramă nemurirea şi picur-o în sufletele noastre,
Căci vremea florilor de cireş se apropie…

Părerea vostră?

by -
10

Duel poetic: Legenda toamnei&Sonet de toamnă…

Legenda toamnei
Maria Savu Săvulescu (MAYA ALMA)

Mă uit cum cade toamnă
iar ochii mei îi caută
înnebuniți pe-ai tăi

Mă uit cum vii
cu rece, doamnă,
iar ochii tăi dorite
își irizează-n
ochii mei
lumini, văpăi

Mă uit cum vii
cu noaptea
toamnă
știu, astăzi
vii în toate
în viitor vii
cu trecut
numai prezentului
îî lași întâietate
doamnă

Mi-a-mbătrânit o geană
sub care-mi plouă
toamnă
înapoiază-mi iulie
cu gura să-i culeg cireșe
nu sparge încă norul
încă nu-i timpul de cernit
îndoliată doamnă

Nu-mi pasă toamnă
vino cum vrei 
eu oricum te strămut
în mine vară –
frumoasă Hesperidă
ce-mi pasă mie doamnă
când am iubitul meu
oare de ce îmi pasă
totuși, cum vii, 
toamnă


Sonet de toamnă…
Lucian Ciuchiţă

Toamna se prelinge peste noi cu straie din fapte şi idei,
Frunzele ruginii din mantie ca amarul unor aşteptări primare,
Sunt ridicate de adierea vântului dătător de speranţă sş chemare,
Vârtej spontan ca o tornadă atinge al cerului temei,

Norii împovăraţi aşteaptă ca ploaia să ţâşnească din venele lor,
Fructele soartei mustesc pe pământul ars ca un cuptor de lut,
E pâinea coaptă lin pentru gurile flămânde ale binelui făcut;
Din seva pământului sterp se nasc morala şi speranţa zilelor,

Şi hrana ce ţine suflarea din pieptul fără teamă
O taină a Renaşterii pecetea dragostei o cere,
Vremuri ce gonesc ale secundei rază de lumină

Pe faţa Lunii se reflectă scânteia celestă prin licăriri clare,
Sunt Roadele vieţii viitoare ferecate într-o temniţă cristalină,
Iar prima Brumă aşternută se confundă cu tenebra iernare…

VERDICT?

 

by -
9

Duel poetic-S.O.S -şi- Jucând şah cu soarta

S.O.S
Lucian Ciuchiţă

Mi-am trimis solie, o carte,
Precum un naufragiat o sticlă cu un mesaj.
S.O.S… Mi-aş dori să fiu
Citit sau Salvat…
Rămân în apele marilor
Precum un peşte pe uscat….

Jucând şah cu soarta
Călin Lucian

Dansând cu regina pe tabla de şah
şoptindu-i acesteia paşii
nebunul de mine
eu n-am observat
că dragostea-i scoasă din nou la mezat
şi nici că viața mă joacă la zaruri
dansam cu regina
nebun de legat
jucând şah cu soarta
mi-am luat iarăşi mat.

  Ce spuneţi? 

by -
10

Copoiul din Cardiff de Lucian Ciuchiţă-recenzie

Editura Vremea
Colecţia Roşu şi negru
Anul apariţiei: 2014
Nr. pagini: 200

Când am citit prezentările făcute pe coperţile cărţilor publicate de autor, corelate oarecum cu titlurile, am fost convinsă că sunt genul de cărţi care îmi plac, având şi un plus: faptul că sunt scrise de un autor român.
Şi surpriză…am dat peste un nou “gen“ de roman după părerea mea. Da poţi să spui roman poliţist, dar nu numai, este un roman de acţiune cu un limbaj amuzant, cu referiri de-un comic subtil la diferite situaţii, oameni, evenimente interne sau internaţionale.
Povestea în sine este cercetarea a două cazuri, care de fapt se dovedesc a fi legate unul de altul, de către Mark Preston, un detectiv, care lucrează sub acoperire, numit de colegi “copoiul din Cardiff”, cu o experienţă de 15 ani în poliţie, după cum spune chiar el: ”Pregătirea de excepţie pe care am dobândit-o este rodul unor dese şi variate stagii de specializare în diferite ţări. Sunt expert în lupta pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere şi prin tenacitate, fler şi pasiune am obţinut rezultate notabile”. Mark vorbeşte fluent limbi străine şi deşi nu este un bun executant al ordinelor este cooptat în colaborări externe. Mai mult chiar, după propria-i caracterizare: ”Sunt atent la detalii, chiar dacă par distrat şi pus pe glume pentru a mă face plăcut. Nu-mi arăt niciodată adevărata forţă, este unul din secretele mele profesionale, care mă ajută să “citesc” mai bine limbajul non verbal al suspecţilor: dacă mă consideră un prost, nu se feresc prea tare de mine”.
Este un tip de o inteligenţă rară, cu o cultură enciclopedică în diferite domenii: ”…sunt privit cu uşurinţă ca un intelectual rasat. Poţi lejer să mă confunzi cu un scriitor, artist, profesor…în nici un caz un om al legii.” Este de asemenea un tip cameleonic, care poate cu uşurinţă interpreta mai multe roluri, ceea ce-l face de nepreţuit ca detectiv.
Pe insula unde plecase în vacanţă este omorât un matroz, bătrân corsar Johnnie Martel. De aici porneşte caruselul cercetărilor care ajunge la familii bogate de pe insula, diplomaţi, militari de carieră, barmani care joacă rol de dubli spioni. Cazul este rezolvat, dar întors acasă nimereşte în toiul cercetărilor efectuate pentru a fi găsită nevasta unui mare bogătaş. Cercetările duc la concluzia unui complot, organizat de nişte fundamentalişti religioşi, cele două cazuri se întrepătrund. Găsim în roman oameni bogaţi şi săraci, lorzi ai crimei şi lorzi adevăraţi, poliţişti corupţi şi poliţişti harnici şi cinstiţi, o întreagă paletă de personaje şi de situaţii, toate prezentate cu o filozofie şi un umor indescriptibil.
Mă gândeam cum să vă descriu personajul central, detectivul, şi pentru că ştiu că urmăriţi filme poliţiste am să vă spun să vă imaginaţi un personaj de film, un detectiv, care îmbină şiretenia lui Columbo, eleganţa şi mintea deductivă a lui Hercule Poirot şi umorul lui Barnaby (detectivul din Crimele din Midsomer), cam aşa mi l-am imaginat eu. Vedem frânturi din viaţa lui, delicateţea cu care se ocupă de Kiki (mica broască ţestoasă primită cadou pe insulă), frânturi din viaţa colegilor lui, situaţii de viaţă reale din societatea de azi, referiri la situaţii istorice şi politice vechi şi noi, vedem viaţa în toate ipostazele ei. Traseul cercetărilor este interesant, vinovaţi surprinzători, modul de rezolvare la fel, totul pare un puzzle uriaş pe care mintea alertă a detectivului îl rezolvă.
Nu este un roman poliţist clasic, dar este o bijuterie de carte pe care o citeşti cu multă plăcere dacă eşti un cititor pasionat, o carte care te face să-ţi dai seama, înţelegându-i glumele şi aluziile, cât de multe lucruri cunoşti, o carte care te face să zâmbeşti şi chiar să râzi şi totuşi să te întrebi cine este criminalul şi ce se întâmplă de fapt.
Am să vă mai spun doar că abia aştept să citesc celălalt roman al autorului (pe care îl am): ”Taifun în adâncuri” şi cele pe care sper că le va mai publica.
Abia la final am înţeles de ce spunea istoricul Gabriel Alexandru Ionescu despre carte: ”Copoiul din Cardiff-o poveste avertisment despre pericolul crescând al fundamentalismului religios”.
Şi acum câteva fragmente din carte care dau de gândit:
De multe ori, a minţi înseamnă să ocoleşti realitatea, să accepţi că ţi-e teamă să o recunoşti şi să ţi-o asumi. Minciuna, însă, chiar circumstanţială, are un termen de expirare scurt, după care adevărul, oricum ar fi el, crud sau suportabil, apare la suprafaţă triumfător. Rămâi cu incapacitatea de a trăi cu picioarele pe pământ şi, mai ales, cu tristeţea că nu eşti chiar atât de deştept pe cât te credeai.”
Vezi Patrick, lumea se schimbă în rău, într-un rău suprem cu care ne este din ce în ce mai greu să luptăm. Nu mai sunt cazuri simple de rezolvat: un cuţit, un topor, ceva otrăvuri, accidente banale ori crime pasionale. Răul s-a diversificat şi apare sub alte valenţe: atacuri energetice, crime provocate prin substanţe nedepistabile, accidente aviatice neelucidate, crime datorate malpraxis-ului medical, virusuri ”scăpaţi” intenţionat din laborator, fanatism religios ”candidatul manciurian”, stres apocaliptic…, până la crime împotriva umanităţii prin experimente nucleare, distrugerea stratului de ozon, calamităţi naturale provocate, dar explicate ca rod al inversării polilor, cutremure provocate prin forări speciale… şi chiar uciderea sentimentelor, că oamenii să nu mai iubească…nimic! Oare în ce lume trăim??

Autor: Arci
%d bloggers like this: