Tags Posts tagged with "Nemi"

Nemi

Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, de Iulian Tănase-recenzie

 

Editura: Nemi

Numar pagini: 72

Anul: 2017

Ilustraţii: Alexia Udrişte

 

   Într-o lume cu accentuate nuanțe individualiste, cu tendințe de automatizare, riscăm să creștem generații de copii-roboți, interesați de tehnicile computerizate, în detrimentul jocului… și mai ales al copilăriei. Într-o astfel de lume, când universul copiilor se restrânge adesea la un joc virtual, Iulian Tănase apare ca un cavaler salvator. Dincolo de calitatea de autor al cărții, el se transpune într-un salvator al copilăriei… căci nu e nimic mai sublim decât o copilărie trăită cu fericirea și zâmbetul menit vârstei.

   E adevărat, de la începuturile sale, până în prezent, lumea a fost într-o continuă schimbare, progresul fiind, de altfel, una din constantele acestei lumi. E perfect normal să acceptăm faptul că nu mai trăim ca acum 100 de ani. Dincolo de acceptări și neacceptări, rămâne întotdeauna perioada aceea a vieții în care suntem sublimi, frumoși, curați… calități pe care, nu se știe prin ce „minune”, le pierdem atunci când ne dorim să fim mari. Există, din fericire, posibilitatea să te întorci… și asta face Iulian Tănase. Se întoarce în timp și creează, reconstruiește o lume uitată… a copilăriei.

   Sacha este un băiețel de patru ani, cu ochii mari, albaştri şi păr blond, cârlionţat. Deocamdată, Sacha este rârâit şi casa în care locuiește împreună cu familia sa e una obișnuită… dar totul capătă sens atunci când băiețelul primește în dar un castel… un castel fermecat.

   Din acel moment, viața capătă alte dimensiuni. Coordonatele imaginației se întind în mii de universuri. Inevitabil, locuința se transformă într-un spațiu fantastic, creionat de fantezia fără limite a unui copil de patru ani, iar membrii familiei devin și ele un fel de personaje în poveste.

   E ceva feeric în a fi copil… nu te judecă nimeni dacă uitându-te la uși, vezi evantaie-mitralieră, nici dacă portocalele se transformă sub ochii tăi în dovleci de Halloween. Scaunele sunt niște animale sălbatice, foarte blânde, totul pare să fie perfect. Pare…

   „Aventurile lui Sacha în castelul fermecat” nu e doar o carte pentru copii… la un moment dat, citind, rămâi cu un gust amar și chiar îți dau lacrimile, atunci când Sacha îți povestește că „de multe oli l-am observat pe tata că se uită fix la mine și la Adola și ne ia în blațe și lăcrimează, și când noi îl întlebăm de ce lăclimezi, tata, el zice că ne iubește foalte mult și că astea sunt laclimi de iubile”. Mai târziu, înțelegi că părinții lui Sacha sunt despărțiți… lucru atât de des întâlnit astăzi, dar totuși, de neînțeles pentru copii: „Când iubești pe cineva, stai tot timpul cu el împleună, cum stau eu cu Adola și cu mama, dal eu aș vlea să stau împleună tot timpul și cu tata, dar mama a zis că nu se poate, că e mai bine așa, dal eu nu cled că e mai bine așa, și am făcut-o ploastă și ulâtă, apoi mi-am celut scuze”.

   Nu-i așa că aceasta nu e o simplă carte?! E mult mai profundă decât mi-am imaginat la început… când  am crezut că e o carte doar pentru copii.

   Pe tema divorțului s-au scris și se mai scriu milioane de pagini, mii de perspective, de soluții pentru a ajuta copilul să treacă mai ușor sau să înțeleagă. Dincolo de teoretizări, lumea copilului, cu elementele concrete, dar și cu întreaga pleiadă de fantezii, este zguduită din temelii atunci când formula clasică a familiei suferă modificări.

   La început, am crezut că marele atu al cărții sunt ilustrațiile realizate cu o deosebită măiestrie de către Alexia Udriște… însă apoi am realizat că mesajul dedus din text este elementul surpriză, adevăratul plus al cărții.

   Atmosfera de poveste descrisă de Sacha ilustrează lumea, în simplitatea și puritatea ei absolută… așa cum numai la patru ani poți să o vezi. În lumea aceasta, alcătuită din culori vii, totul e perfect, exceptând umbrele lansate de acțiunile adulților. Din acest punct de vedere, cartea e o lecție de viață… predată de un copil de patru ani. Mesajul e acela că viața e frumoasă, atunci când există toleranță, atunci când  te lași în voia simplității și nu complici lucrurile. În copilărie, totul e simplu și frumos… dar totul se schimbă atunci când ne pierdem capacitatea sau voința de a fi simpli.

   În cartea, dialogul tatălui alternează cu monologurile fiului. Și unul, și celălalt, gândesc profund. Tatăl își alege cuvintele cu grijă, semn că este conștient de sensibilitatea unui copil ai cărui părinți s-au despărțit. Fiul, în schimb, vorbește cu o sinceritate debordantă, specifică vârstei, dar adevărurile pe care le spune sunt dureroase pentru adulți.

„-Ți-e dol vleodată de viața ta de când nu aveai copii?

-Nu mi-e dor.

-De ce?

-Nu știu, nu vreau să îmi fie dor de ceva ce nu mai există.

-Nu mai ezixstă viața ta de când nu aveai copii?

-Nu.

-Dal unde e ea acum?

-A rămas în memorie, pot doar să îmi amintesc de ea.

-Ți-a plăcut viața aia a ta?

-Da, mi-a plăcut, iubitul meu. A fost o viață frumoasă.

-Mai flumoasă decât viața de acum?

-Nu, asta e cea mai frumoasă viață.

-Pentlu că ezixt eu și Adola?

-Da.

-Elai felicit?

-Da, așa credeam atunci, că eram fericit.

-Și când nu elam născuți, nu-ți era dol de noi?”

 

   Întrebările copilului îl pun pe tată în dificultate, însă întotdeauna acesta reușește să-și aleagă cuvintele potrivite și să dea un răspuns.

   Răspunsurile rârâite ale lui Sacha debordează prin sinceritate, semn că locul sincerității și a altor valori morale e acolo, în inima copilăriei.

  Deși face parte din colecția Nemi și este recomandată copiilor cu vârsta de peste patru ani, eu voi îndemna în primul rând părinții să citească această carte. Vor fi uimiți de calitatea imaginilor, dar și de mesajul textului… și în final, cine știe… poate că unii dintre noi vor lua trenul către lumea fascinantă a copiăriei… măcar din când în când.

Cartea Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, de Iulian Tănase poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

by -
13

Cum să-ți dresezi dragonul, de Cressida Cowell-recenzie

Editura: Nemira,2017 @ NEMI

Traducere din limba engleză: Cristina Jinga

Redactor: Laura Câlțea

Pagini: 228

     Despre autoare

   „Cressida Cowell a crescut în Londra și pe o mică insulă, aproape nelocuită, de pe coasta de vest a Scoției, unde și-a petrecut timpul scriind povești, pescuind și căutând dragoni. Era convinsă că pe insulă trăiau cu adevărat dragoni și, de atunci, a rămas fascinată de ei. Acum locuiește în Londra cu soțul ei, Simon, cu fiicele Maisie și Clementine, și cu două pisici, Lili și Baloo.”

    Cum să-ți dresezi dragonul este primul volum a unei serii ce îl are ca protagonist pe Sughiț. Din aceeași serie mai fac parte: Cum să fii pirat; Cum să vorbești dragoneza; Cum să fentezi blestemul unui dragon; Cum să scapi de urgia unui dragon; Ghidul eroului printre dragonii ucigași; Cum să zbori prin furtuna unui dragon; Cum să frângi inima unui dragon; Cum să furi sabia unui dragon. Cărți care nu sunt neapărat de citit într-o anumită ordine.

„Despre Sughiț – Sughiț Strașnicul Stavrid al III-lea, formidabil luptător cu sabia și îmblânzitor de dragoni, a fost cel mai mare Erou Viking care a existat vreodată. Însă în memoriile sale Sughiț își amintește de vremurile când era doar un băiețel obișnuit care descoperea cât de greu e să fii Erou.”

Sughiț este fiul șefului de trib, nu prea este corespunzător pentru a fi conducător, dar este singurul viking care vorbește limba dragonilor (dragoneza) și este dornic să afle tot ceea ce ține de gândurile dragonilor, chiar dacă pentru tatăl său este o dezamăgire. El trebuie să parcurgă câteva probe periculoase pentru a trece de „Programul de Inițiere într-ale dragonilor.”

   Peștera dragonilor este un adevărat pericol din care Sughiț trebuie să fure un ou de dragon. Furatul unui ou nu ar fi o treabă prea grea dacă oul e de găină, dar când e de dragon se transformă într-o adevărată aventură.

   În timp puiul de dragon se dovedește a fi Știrb la propriu și figurat, deși s-ar fi putut numi foarte bine, Flămânzilă 🙂

    Ambiția lui Sughiț de a prelua conducerea tribului de pe Insula Tontului îl face să creeze o alianță cu dragonul copilăros și neascultător deși sunt total diferiți. Se împrietenesc în ciuda faptului că nu te poți  baza cu adevărat pe un dragon, iar prietenia lor ajută la schimbarea destinului vikingilor fiind amenințată de Dragomus  Maritimus  Giganticus.

O lectură amuzantă, captivantă, care te poartă într-o lume fascinantă aducându-ți un zâmbet în colțul gurii.

   Menționez că filmul animat este fantastic mai ales vizionat în 3D, dar lectura este una savuroasă, plină de umor. Ilustrațiile stârnesc imaginația și totul te îndeamnă să nu lași cartea din mână.

  Autoarea scrie fabulos, cursiv și pe gustul tuturor, nu doar a copiilor. Sau poate eu sunt un copil mare 🙂 . Numele alese pentru fiecare personaj sunt comice (Picioedepește, Râtmucos, ș.a.), așa cum sunt și caracterele fiecăruia.

 Recomand cu mare drag și bineînțeles cu zâmbetul întipărit pe chip la care nu vreau să renunț după finalizarea lecturii.

– Ca să vezi și tu, rânji Râtmucos, iată și NEISPRĂVITUL, mânjit tot cu rahat de dragon.De fapt, chiar te prinde bine.

        -HĂ-HÎ, HĂ-HÎ, HĂ-HÎ! Nechează Sufludecâine.

       – Acela nu-i dragon, zise în zeflemea Viermele-de mare, dragonul lui Sufludecâine, care era un Orăcăitor mare și urât, cu un bot de mops și fire josnică. Acela e un gușter cu aripi.

     – Acela nu e un dragon , de strâmbă disprețuitoare Râma-de-foc, Dragonul lui Râtmucos, care era la fel de mojică și de încrezută ca și stăpânul său. Acela e un nou-născut țurțuraș de iepure de câmp, jalnic deranjat la burtă.

  Știrbul icni de furie. „

 

Cartea Cum să-ți dresezi dragonul, de Cressida Cowell a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

by -
3

Top vânzări Nemira şi Nemi la Gaudeamus 2016

    La Gaudeamus 2016 editura Nemira a adus cititorilor nenumărate titluri noi din colecţiile consacrate Nautilus SF şi Fantasy, Suspans, Babel, Young Adult, Istoria, Yorick şi Philemon. 

    S-au lansat mai multe volume semnate de autori români, printre care noua colecţie de poezie Vorpal cu volumele Dodii, de Florin Dumitrescu şi Sisteme de fixare şi prindere, de Ştefania Mihalache, volumul de poeme Trado, scris de Svetlana Cârstean şi Athena Farrokhzad şi romanul Arhanghelul Raul, de Ovidiu Eftimie în colecţia Nautilus. 

   La editura Nemi pentru copii au apărut la târg cărţi ilustrate şi romane pentru cei mici, ideale de pus sub brad de sărbători. 

Top 10 vânzări la editura Nemira
  1. Zgomotul timpului, de Julian Barnes (colecţia Babel)
  2. Istoria megalomaniei, de Pedro Arturo Aguirre (colecţia Istoria)
  3. Cu ultima suflare, de Paul Kalanithi 
  4. Pacea eternă, de Joe Haldeman (colecţia Nautilus SF)
  5. Arhanghelul Raul, de Ovidiu Eftimie (colecţia Nautilus SF)
  6. Înainte de cădere, de Noah Hawley (colecţia Suspans)
  7. Fata cu toate darurile, de M.R. Carey (colecţia Nautilus SF)
  8. Numărul de aur, de Matila C. Ghyka (colecţia Porta Magica)
  9. Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului, de Marie Louise von Franz (colecţia Philemon)
  10. Crăciunul în cele mai frumoase povestiri
 Top 5 vânzări la editura Nemi de cărţi  pentru copii
  1.  Un băiat numit Crăciun, de Matt Haig
  2. Viaţa pe Marte, de Jennifer Brown
  3. Pinguinul care voia sa afle mai multe, de Jill Tomlinson 
  4. Crăciun fericit, Matei!, de Brigitte Weninger 
  5. Nick si Tesla în laboratorul de înaltă tensiune, de Bob Pflugfelder şi Steve Hockensmith 
%d bloggers like this: