Tags Posts tagged with "Orhan Pamuk"

Orhan Pamuk

  O ciudățenie a minții mele, de Orhan Pamuk-recenzie

Titlul original: Kafamda Bir Tuhaflik

Traducere din limba turcă și note: Luminița Munteanu

Editura: Polirom

Gen: Ficțiune

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 606

    Orhan Pamuk s‑a născut în 1952, la Istanbul, şi a crescut într‑o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră şi Cevdet Bey şi fiii săi, într‑un cartier înstărit din Nişantaşı. La 23 de ani, Orhan Pamuk se hotărăşte să devină romancier; trăieşte retras în apartament şi începe să scrie. Cu excepţia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani şi nu a avut niciodată altă meserie. Cărţile i‑au fost traduse în mai mult de cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Mă numesc Roşu, a cîştigat în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk primeşte Premiul Nobel pentru Literatură, fiind, cu o unică excepţie, cel mai tînăr ales al acestui premiu, în toată istoria sa.

   Am început această vacanță de vară cu ,,Femeia cu Părul Roșu” și am ales s-o închei tot cu un titlu ce poartă semnătura lui Orhan Pamuk, și anume ,,O ciudățenie a minții mele”. Două cărți pe care le-am adorat, pe care le-am citit cu o deosebită plăcere, savurându-le pagină cu pagină, și între care am găsit anumite asemănări. Și, mai important decât atât, ambele evidențiază evoluția lui Pamuk ca autor, iar, personal, sunt tot mai surprins pe măsură ce-i citesc scrierile.

   Nu e prima oară când spun că-l apreciez pe Pamuk, că-i iubesc stilul și că-l consider unul din marii scriitori ai prezentului și unul din puținii care promovează, cu adevărat, literatura de calitate. Pamuk scrie bine, ba chiar, foarte bine, iar cărțile sale sunt pline de semnificații, de filosofie, de istorie, de iubire, de adevăr și, mai mult decât atât, sunt pline de VIAȚĂ.

  Fără îndoială, se pricepe cel mai bine la a așterne pe hârtie sentimentele sale față de Turcia și, cu precădere, față de Istanbul, orașul său natal, orașul ce l-a găzduit de-a lungul întregii sale existențe de până acum. E un cetățean remarcabil, un patriot, un istanbulez admirabil, caracterizat de o candoare uimitoare. Scrie cu sinceritate, înfățișează adevărul și lumea în care trăiește cu bune și cu rele, fără a exagera vreo clipă, fără a găsi scuze, ci doar acceptând realitatea.

   Pentru prima oară într-o carte de-ale sale pe care o citesc, am întâlnit nenumărate planuri narative. De asemenea, acțiunea a fost prezentată de un narator obiectiv, omniscient și omniprezent, dar și de o serie impresionantă de personaje. La început, acest pluriperspectivism poate părea obositor, însă e minunat faptul că poți urmări povestea din mai multe puncte de vedere, că o poți înțelege din prisma unei femei, a unui bărbat, a unui tânăr sau a unui bătrân. Autorul își duce la capăt misiunea de a oferi o viziune cât mai completă asupra universului descris, asupra societății evidențiate, o misiune deloc simplă, dar care ilustrează talentul și dedicarea cu care Orhan Pamuk își scrie cărțile.

   După cum se menționează și la începutul cărții, ,,aceasta este povestea vieții și a visărilor lui Mevlut Karataș, bragagiu și iaurgiu”, o poveste adevărată, conform spuselor naratorului.  Mevlut s-a născut la Cennetpınar, într-un sătuc din sudul Anatoliei, unde și-a și petrecut anii lipsiți de griji ai copilăriei. La 12 ani, și-a însoțit tatăl la Istanbul, în speranța că va absolvi liceul, că va deveni un om mare, dar și pentru a-l sprijini pe acesta, pentru a-i ține de urât în metropola atât de îndepărtată de casă. Încă de timpuriu, Mevlut a descoperit ce înseamnă munca de iaurgiu, ce înseamnă să străbați Istanbulul pentru a vinde iaurt și pentru a câștiga bani. Puțini, dar necesari. Cu efort, dar și cu satisfacții, mai degrabă, de ordin sufletesc.

   Acțiunea propriu-zisă a romanului debutează în anul 1969,  odată cu venirea lui Mevlut la Istanbul. În această perioadă, fosta capitală a Imperiului Otoman se afla la începutul dezvoltării sale ca oraș modern. În anii care au urmat granițele sale s-au extins tot mai mult, înglobând suprafețe întinse de pământ, populate pe nepusă masă și considerate a fi prelungiri ale metropolei. Pe un deal situat într-o astfel de zonă de periferie, a ajuns să locuiască Mevlut împreună cu tatăl său în baraca cu o singură încăpere, lipsită de orice confort. Chiar și așa, Mevlut avea să-și amintească cu drag și cu emoție în suflet anii petrecuți în ceea ce devenise pentru el ,,acasă”.

,,Noaptea, orașul e mai frumos, știi? Noaptea, oamenii spun adevărul.”

   Perioada adolescenței sale a fost marcată de cursurile la Liceul Atatürk din Duttepe, cursuri pe care nu le frecventa întotdeauna și pe care avea să le abandoneze la un moment dat, de hoinărelile prin oraș alături de tatăl său, dar și de lipsa afecțiunii materne. Mama și surorile sale erau la țară, iar el era aproape singur în acest loc străin, necunoscut. Din fericire, la o mică distanță de ei locuia familia Aktaș. Unchiul Hasan era fratele tatălui său, iar mătușa Safiye sora mamei sale. Cei doi aveau doi fii, Korkut și Suleyman, verii lui Mevlut, cu care acesta avea să se intersecteze întreaga viață.

   La 25 de ani, după terminarea stagiului militar obligatoriu,  a răpit-o pe Rayiha dintr-un sat vecin cu al său. Dar, înainte de asta, a zărit o tânără cu ochi superbi la o nuntă și  i-a trimis nenumărate scrisori de dragoste timp de câțiva ani. Astfel, Mevlut a ajuns s-o răpească pe cea de-a doua soră a lui Vediha, soția lui Korkut. Ceea ce nu știa el e că toate misivele scrise erau adresate mezinei Samiha, cea mai frumoasă dintre surori, dar pe care se pare că Suleyman o dorea de soție.

   Nu am nicio îndoială că până aici v-am zăpăcit puțin cu numeroasele personaje, cu relațiile complicate dintre acestea, însă, dacă veți citi romanul, veți remarca cât de lin curge povestea și cât de frumos se leagă ițele destinului. Fire care se înnoadă, noduri care se dezleagă…

,,

-Abdurrahman Efendi, dumneata ești mai mare decât mine, așa că trebuie să știi, i-am zis eu în timp ce beam amândoi câte un pahar de rachiu pe stomacul gol, înainte de a ne fi aduse midiile la tavă. Pentru ce trăiește omul?

-Pentru dragoste, fiule! a zis el.

– Altceva?

– Pentru prietenie! a spus el cugetând puțin.

-Altceva?

-Pentru fericire, fiule! Pentru Dumnezeu… Pentru țară, pentru nație…

L-am întrerupt:

-Omul trăiește pentru onoare, tată dragă! i-am zis eu.”

   Mevlut și Rayiha au fost fericiți împreună. Foarte fericiți. Au descoperit dragostea cu toate fețele sale, au înfruntat viața, s-au sprijinit la bine și la greu. Și-au închiriat propria locuință, au avut două fiice minunate – Fatma și Fevziye. Între timp, Mevlut a ales să se axeze pe vânzarea de bragă – mult mai profitabilă, de altfel, și și-a căutat diferite slujbe.

   Ne este relatată povestea lui Mevlut până în anul 2012. Personajul nostru este supus nenumărator schimbări în ceea ce privește viața sa personală și, în paralel, ne este prezentată modernizarea Istanbulului, occidentalizarea tot mai proeminentă a acestuia ce pune în pericol meseria de bragagiu, de vânzător ambulant, o meserie pe cale de dispariție în zilele noastre.

   În ciuda dificultăților pe care le-a întâmpinat de-a lungul timpului, Mevlut și-a găsit liniștea interioară, pacea sufletească cutreierând cartierele mai mult sau mai puțin noi ale metropolei de pe Bosfor și vânzând bragă. Nopțile petrecute astfel i-au umplut sufletul de bucurie, i-au oferit o satisfacție care, alături de iubirea Rayihei, l-a făcut fericit, mulțumit de propria viață.  Deși verii săi au câștigat mulți bani, urcând pe scara socială, el s-a mulțumit cu puțin în ceea ce privește latura materială a existenței sale. Din păcate, orice lucru, oricât de minunat ar fi, are un sfârșit…

,,Mevlut s-a așezat pe o bancă, împovărat de situația în care se afla. Privirile sale erau preocupate de umbra palatului Topkapî, care se întrevedea în atmosfera pâcloasă din zare, de spectrele uriașe, plumburii ale moscheilor, de vapoarele mari, în culoarea fierului, care alunecau tăcute pe luciul apei, de pescărușii care țipau, având mereu ceva de împărțit. Simțea cum se apropia de el domol, cu o îndârjire de nestăvilit, aidoma valurilor acelora oceanice uriașe pe care le văzuse la televizor, tristețea. Doar Rayiha l-ar mai fi putut alina. Mevlut nu putea trăi fără ea.”

                         Turnul Galata (Galata Kulesi) – noaptea

   Cartea lui Orhan Pamuk aduce în discuție problematica căsătoriilor, a mariajelor într-o Turcie aflată în continuă schimbare, în care sistemele de valori ale străbunilor, atât de bine înrădăcinate în mentalitatea populară, se ciocnesc de cele moderne, influențate de tendințele Occidentului. Să-ți găsești sufletul-pereche într-o astfel de lume, în care echilibrul este firav, reprezintă o misiune dificilă. Contează respectarea obiceiurilor, dar și situația materială ce înclină balanța. În acest context, trei bărbați diferiți, Mevlut, Suleyman și Ferhat – amicul kurd al lui Mevlut, s-au îndrăgostit de aceeași femeie: Samiha. Doar că Samiha pe cât era de frumoasă, pe atât de capricioasă, de libertină, de independentă. Totuși, la final, doar unul din bărbați avea să-i fie ales…

,,

Cu toate astea, am chibzuit în câteva rânduri că Mevlut mi-ar fi putut scrie mie scrisorile acelea. Ba chiar mi-am zis ,,astâmpără-te, Samiha, nu te mai gândi la asta, e rușine!”. M-am gândit însă de mai multe ori. Cugetul unei femei este de nestăpânit, la fel ca și visele ei; gândurile mele țopăie de colo până colo, aidoma unui hoț care pătrunde într-o casă pe întuneric și este cuprins de neastâmpăr.”

Vă las pe voi să aflați deznodământul acestei istorii incitante…

   ,,O ciudățenie a minții mele” reprezintă un elogiu adus iubirii adevărate, ce depășește granițele timpului și ale spațiului, o definiție a fericirii și a împlinirii pe plan spiritual, dar și o monografie a societății turce contemporane și, cu precădere, a societății istanbuleze din a doua jumătate a secolului trecut.

,,La oraș, poți să fii singur în mulțime, iar ceea ce face ca orașul să fie oraș e, de fapt, posibilitatea de a-ți tăinui ciudățenia cuibărită în minte, cunfundându-te în acel vălmășag.”

   Vă invit să citiți acest roman extraordinar din creația scriitorului turc Orhan Pamuk! Vă invit să descoperiți o poveste în care soarta este cea care decide, cea care unește și cea care desparte, cea care lovește și mângâie, deopotrivă. Veți avea șansa să pătrundeți în viețile unor oameni simpli, reflecția societății din care fac parte, vă veți plimba prin Istanbulul nemuritor, vă veți alătura lui Mevlut pe parcursul istoriei sale personale. Sunt sigur că vă va plăcea! Căci ce poate fi mai frumos decât o carte în care sunt împletite dragostea pentru scris, pentru arta cuvântului, și dragostea de țară, iubirea față de orașul purtat în suflet, în acest caz, Istanbulul?

Părerile criticilor:

  • ,,Unul dintre cele mai savuroase romane ale lui Pamuk și începutul ideal pentru cei care vor să-l cunoască pe autorul turc. Prin cartea sa, Pamuk face pentru Istanbul ce a făcut Joyce pentru Dublin. El surprinde nu doar ceea ce vezi și simți într-un oraș, ci și cultura, credința și tradițiile, oamenii și valorile lui… O scrisoare de dragoste pentru Turcia modernă.” The Washington Post
  • ,,Femeile din aceste pagini sunt fabuloase… În mijlocul uriașei întinderi a Istanbulului, între Orient și Occident, Pamuk folosește o mulțime fremătătoare de personaje ca să spună povestea unei culturi mereu în schimbare și a multelor sale discordii.” The Boston Globe
  • ,,O ciudățenie a minții mele e o vastă colecție de personaje, evenimente, case, mâncăruri, obiecte care, după cum își va da seama cititorul după ce va fi citit șase sute de pagini, pot fi cuprinse sub un singur nume: Istanbul.” The Guardian

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea O ciudățenie a minții mele, de Orhan Pamuk poate fi comandată de pe librăria online cartepedia.ro

by -
12

Orhan Pamuk sau cum Turcia s-a făcut remarcată pe piața editorială internațională

     Citeam nu demult o lucrare de geopolitică referitoare la regimul actual de guvernare din Republica Turcia și mi-a atras atenția modul în care s-a realizat ascensiunea acestui stat pe scena politică și nu numai a lumii. Bineînțeles că era imposibil să nu remarc menționarea lui Orhan Pamuk de către marele politolog turc și, astfel, am reușit să pricep, să înțeleg mai bine anumite aspecte.

    Despre Orhan Pamuk cred că am auzit cu toții. Mulți sunt cei care îl laudă, care îi apreciază nespus cărțile și tot la fel de mulți sunt și cei care îl critică, pentru care scrierile sale sunt enervant de plictisitoare. Din fericire, fac parte din prima categorie și nu mi-e jenă să recunosc că Pamuk se numără printre scriitorii mei favoriți, ocupând un loc de onoare în biblioteca mea alături de Elif Shafak, Paulo Coelho, Eric-Emmanuel Schmitt ș.a.m.d.

   Orhan Pamuk s-a născut în anul 1952 la Istanbul și a crescut într-o familie numeroasă, decăzută, asemănătoare celor descrise în romanele Cevdet Bey și fiii săi, Cartea neagră. A renunțat la studiile de arhitectură în favoarea picturii, una din pasiunile sale, dar a sfârșit prin a absolvi Facultatea de Jurnalism și a se dedica în totalitate scrisului. Romanele sale au fost bine primite de cititorii turci și, mai ales, de cei străini, așa încât a obținut numeroase premii și distincții, precum Orhan Kemal Novel Prize (Turcia), Prix de la Découverte Européenne (Franța), Premio Grinzane Cavour (Italia) și Peace Prize of the German Book Trade (Germania).

      În anul 2006, cartea Mă numesc Roșu a fost premiată cu Nobelul pentru Literatură, iar Orhan Pamuk a intrat în istorie drept primul laureat turc al distincției oferite de Academia Suedeză. Putem afirma că premiul a venit la timpul potrivit și că a jucat un rol esențial în deschiderea Turciei către piața editorială europeană și internațională.

                     Coperta romanului ,,Mă numesc Roșu” (în turcă vs în română)

     Istoria Turciei Moderne și, cu precădere, a doua jumătate a secolului al XX-lea au fost marcate de nenumărate confruntări pe scena politică internă a țării. Lovituri de stat, partide înființate și scoase în afara legii, curente politice diverse și un vizibil regres al națiunii turce. Apariția și ascensiunea partidului AKP de la începutul anilor 2000 au fost însoțite de o stabilizare a situației economice, dar și de un efort susținut al clasei politice pentru ridicarea Turciei la rangul de mare putere mondială. În acest context, activitatea literară remarcabilă a unor scriitori  asemenea lui Orhan Pamuk a fost binevenită, astfel încât ascensiunea Turciei să nu se limiteze strict la cea de natură economică.

       De ce a avut și de ce are Orhan Pamuk atât succes?

      Fără îndoială, scrierile sale sunt extrem de complexe, iar stilul denotă rafinament, erudiție. Însă, înainte de toate, Orhan Pamuk scrie cu candoare, cu o deosebită libertate, lăsând la o parte prejudecățile. Reușește să prezinte Turcia, țara sa de baștină, cu bune și cu rele, în lumini și umbre, înfățișând-o în întreaga sa splendoare. Nu se rușinează să mărturisească ce are pe suflet, nu îi pasă că ceea ce scrie s-ar putea întoarce împotriva sa, nu își îngrădește spiritul artistic, ba dimpotrivă, și-l cultivă. Își lasă aripile să zboare, să fâlfâie în universul fascinant al cuvintelor, al culorilor, al sentimentelor de tot felul…

    Citindu-i cărțile ai ocazia să descoperi o lume diferită, aflată la granița dintre tradiție și modernitate, religie și laicism, vechi și nou,  o țară situată pe două continente, o punte între mentalități, obiceiuri și stiluri de viață distincte. Totodată, vei intra în contact cu o literatură de actualitate, ale cărei semnificații și mesaje sunt valabile în prezent mai mult decât oricând.

    Orhan Pamuk aduce în atenția publicului larg o bucățică din istoria Turciei, puțin din cultura și civilizația acestui popor. De-a lungul acestui proces nu izolează Turcia, ci o pune în legătură cu alte națiuni ale lumii, accentuând importanța acestei piese din imensul puzzle cunoscut drept mapamond. Nu idealizează Turcia, nu o ridică în slăvi, vrând să sugereze că întunericul permite, la urma urmei, valorificarea luminii…

     Din nefericire, scriitorul nu este suficient de apreciat de compatrioții săi și s-a confruntat cu naționalismul exacerbat al acestora. Cu câțiva ani în urmă, a fost dat în judecată, pentru că ar fi afirmat în cadrul unui interviu că Turcia este vinovată de genocidul armean, respectiv, de cel kurd, aducând ,,injurii” demnității naționale. Renumele său și sprijinul colegilor de breaslă de peste hotare l-au salvat de acest proces injust. În prezent, Orhan Pamuk este la fel de controversat și privit cu suspiciune, întrucât se opune vehement regimului lui Erdoğan, dar și schimbărilor survenite în Turcia, în care libertatea de expresie aproape că a rămas doar o amintire.

    Cert este că Orhan Pamuk reprezintă o voce a națiunii sale, a oamenilor de cultură din Turcia, victime ale regimului asemănător unei dictaturi. A avut și el o mică contribuție la deschiderea culturală a țării și va continuă să aibă. Regimurile  politice se schimbă, dar cultura rămâne, în esență, aceeași.

      Vreau să închei acest articol cu o listă de recomandări, cu câteva titluri, pe care vă sfătuiesc să le citiți:

  • ,,Zăpada”, ,,romanul cu aer kafkian al lui Orhan Pamuk”, ,,urmărește un moment din viața unui poet ce revine în inima frământată de umori și conflicte religioase a unui orășel turcesc de provincie, Kars.” Intrigile, poveștile de dragoste, jocurile politice sunt nelipsite din acest roman, un tablou încununat de fermecătorii fulgi de nea, mirifici, o poartă spre meditație, spre găsirea cheii universului și, implicit, a liniștii sufletești…

                                 

  • ,,Istanbul” reprezintă un elogiu adus metropolei de pe Bosfor, singurului oraș din lume situat pe două continente. Înainte de a fi un oraș frumos, de dimensiuni impresionante, este orașul lui Orhan, locul în care s-a născut, a crescut, a degustat viața. Cartea poate fi considerată o autobiografie a acestuia, împletită cu povestea Istanbulului, martor mut al multor evenimente, al existenței multor oameni, al râsetelor, al lacrimilor, al sărbătorilor și al vremurilor de necaz…

                    

  • ,,Viața cea nouă” este, de multe ori, idealul omului. Ne dorim schimbarea, ne dorim un nou început, vrem o viață nouă, mai bună, pe placul nostru. Acest roman reflectă o parte din filosofia și concepția lui Pamuk despre existența umană, despre idealuri, despre cărți și rolul acestora în viața noastră…

                                   

       Pe târgulcărții.ro le găsiți la prețuri avantajoase, alături de alte titluri pe care, personal, nu le-am citit încă, în ediții mai vechi sau mai noi, dar care păstrează, fără doar și poate, farmecul cărților scrise de Pamuk.

        În ceea ce mă privește, Orhan Pamuk este un scriitor unic și așa va rămâne…

by -
11

    Despre artă și artiști în romanul ,,Istanbul” al lui Orhan Pamuk

Într-un articol anterior vă vorbeam despre capodopera laureatului Nobel Orhan Pamuk intitulată ,,Istanbul”. Autorul face nenumărate referiri la artă și artiști, fie că este vorba de pictori, ori de scriitori, poeți.

Pictorul Melling(1763-1831), de origine franceză, a locuit timp de 18 ani la Istanbul, fiind arhitectul imperial al sultanului Selim al III-lea și al surorii acestuia, sultana Hatice. El a realizat o mulțime de gravuri ce surprind strâmtoarea Bosfor, stilul arhitectural al clădirilor, dar și aspecte ale vieții locuitorilor din capitala Imperiului Otoman.
 Tot căutând pe internet am găsit gravurile ce sunt adunate într-o culegere denumită ,,Voyage pittoresque de Constantinople et des rives du Bosphore”. Mai jos puteți admira câteva creații ale francezului:

Hatice_Sultan_saray_Melling-  Palatul sultanei Hatice              Palatul sultanei Hatice ( Sursa )

Interiorul unui harem    Interiorul unui harem ( Sursa )
 Alaiul unei nunți turcești            Alaiul unei nunți turcești ( Sursa )Fântâna Tophane           Fântâna Tophane ( Sursa )
Büyükdere        Büyükdere ( Sursa )

Orhan Pamuk le dedică pagini întregi ,,idolilor” săi din literatura istanbuleză: Ahmed Hamdi Tanpınar, Yahya Kemal, Reșat Ekrem Koçu și Abdülhak Șinasi Hisar, pe care îi numește ,,cei patru scriitori, melancolici și singuratici”.

Ahmet Hamdi Tanpınar (n. 23 iunie, 1901 – d. 24 ianuarie, 1962) a fost unul dintre cei mai importanți romancieri și eseiști turci din literatura turcă modernă. Tanpınar este considerat a fi fost (în proza literară) „cronicarul burgheziei” turce. Opera sa este comparată cu scrierile lui Marcel Proust și Robert Musil. Stilul lui Tanpınar a fost influențat de estetica lui Paul Valéry. Autorul s-a inspirat de asemeni din sufism, un curent din mistica musulmană. Romanele sale sunt traduse în mare parte la Editura Vivaldi.

Yahya Kemal (n. 2 decembrie, 1884 – d. 1 noiembrie, 1958) a fost un poet și autor turc. Multe din creațiile sale au fost scrise sub diverse pseudonime: Agâh Kemal, Esrar, Mehmet Agâh și Süleyman Sadi. A fost o personalitate consacrată, fiind un politician și diplomat de mare valoare.

Abdülhak Șinasi Hisar ( n. 14 martie, 1887 – d. 3 mai, 1963) a fost un scriitor și nuvelist turc. Operele sale au fost influențate de Marcel Proust, Pierre Loti și Paul Bourget. El a scris de asemenea un gen rar întâlnit în literatura turcă, mai exact biografiile ce fac parte din literatura non-fiction.

Reșat Ekrem Koçu (1905-1975) este autorul celor 11 volume care alcătuiesc ,,Enciclopedia Istanbului”. Aceasta cuprinde denumiri, date despre metropolă de la litera A la litera H, însoțite de numeroase imagini și schițe. Din păcate, istoricul nu a apucat să termine seria începută și căreia i-a dedicat ani buni din viață. Pentru cei interesați, eu dețin cele 11 volume în format pdf, bineînțeles, în limba turcă. Dacă doriți să vi le trimit nu ezitați să mă contactați.

În încheiere, vreau să afirm că Orhan Pamuk este el însuși un artist, un scriitor extrem de talentat, iar din memoriile sale reiese că în tinerețe era și un pictor pasionat. V-am zis că mânuiește cu pricepere arta cuvântului și de aceea vă voi lăsa câteva citate din cartea ,,Istanbul” care sper că vă vor convinge că am dreptate:
,,Pentru a înțelege mai bine această atmosferă în alb-negru ce accentuează sentimentul de melancolie, care rămâne inseparabil de oraș și care este mereu readus în actualitate, căci este împărtășit de toți istanbulezii ca un destin, trebuie să vii la Istanbul cu avionul, dintr-un oraș occidental înstărit, și să te pierzi îndată după aceea pe străzile aglomerate, sau să te duci într-o zi de iarnă pe podul Galata – inima orașului – și să vezi puhoaiele de oameni care trec pe acolo, în haine a căror culoare nu  se poate distinge niciodată, șterse, gri, de culoarea umbrei.”

,,Diferența dintre cel căruia-i place să se viseze neîncetat Napoleon și cel care se crede Napoleon este diferența dintre visătorul fericit și schizofrenicul nefericit. Îl înțeleg foarte bine pe <<schizofrenicul>> care nu poate trăi fără a visa la o altă lume, fără a adopta o altă personalitate, dar mi-e milă și (în taină) îi desconsider pe adevărații schizofrenici pentru că rămân prizonierii celei de-a doua lumi, pentru că nu au o lume a <<originalului>>, fericită și sigură, la care să poată reveni.”

,,Așa se face că Turnul Fecioarei și Üsküdarul văzute dinspre Pera, sau Palatul Topkapî văzut pe ferestrele unei cafenele zugrăvite de pe culmile de la Tophane, dintr-un punct aflat, potrivit însemnărilor pe care și le-a făcut el pe harta unghiurilor vizuale, la patruzeci de pași de biroul meu din Cihangir, unde scriu aceste rânduri, sau panorama Istanbulului văzută de pe culmile de la Eyüp, ne apar atât ca priveliști familiare de când lumea, cât și ca priveliști paradiziace. Paradisul acesta coincide cu epoca în care seraiul otoman nu mai vedea Bosforul ca pe o salbă de sate de pescari locuite de greci, ci ca pe un spațiu demn de a fi locuit, în care arhitectura otomană renunța, totodată, la simplitatea ei, sub atracția Occidentului.

by -
5

Istanbul de Orhan PamukIstanbul-de Orhan Pamuk

Titlul original: Istanbul
Editura: Polirom
Traducerea: Luminița Munteanu
Anul apariției: 2011
Nr.Pagini: 480
Colecţia BIBLIOTECA POLIROM
Seria de autor „Orhan Pamuk”

Istanbul este prima carte de memorialistă care apare în traducere în limba română din opera lui Orhan Pamuk (n. 7 iunie 1952, Istanbul), laureatul Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 2006. Operele sale au fost traduse în peste 40 de limbi și publicate în peste 100 de țări.
Un partid naționalist turc a inițiat în anul 2005 un proces penal împotriva sa, pentru motivul că scriitorul a admis existența genocidului împotriva armenilor și kurzilor în timpul Orhan_PamukImperiului Otoman. Această afirmație ar fi lezat, în opinia reclamanților, demnitatea națiunii turce. Primul termen de judecată a avut loc pe 16 decembrie 2005. În urma protestelor internaționale, ministerul justiției din Turcia a anunțat pe 22 ianuarie 2006 că nu acordă aviz favorabil judecării scriitorului. Din cauza unei probleme de procedură, procesul a fost abandonat oficial la începutul anului 2006. Revista americană „Time” l-a inclus în anul 2006 pe lista celor mai influenți 100 de oameni din lume
A primit mai multe premii naționale și internaționale, printre care premiul Orhan Kemal în 1983 în Turcia, premiu IMPAC în 2003 și cel al Librarilor Germani în 2005.
Pe 12 octombrie 2006, a primit Premiul Nobel pentru Literatură, pentru descrierea sufletului melancolic al orașului lui natal și a simbolurilor de contrast și sinteză culturală pe care acest oraș le înmănunchează, potrivit website-ului Fundației Nobel. Orhan Pamuk este primul turc laureat al acestui prestigios premiu.

Între Orient și Occident

Pe mine aceste cuvinte “între Orient și Occident” mă duc cu gândul la Istanbul, capitala mărețului Imperiu Otoman. Când aud de Istanbul mă gândesc la sultani, sultane, prinți, pașale și viziri. Nu cred că există oameni care nu au auzit de seraiurile și haremurile sultanilor.
Românii când aud de turci, otomani se gândesc la nenumăratele bătălii pe care aceștia le-au purtat împotriva Țărilor Române, dar și la tributul pe care-l plăteam musulmanilor. Chiar și așa eu sunt atras de această țară, de acest popor și mai ales de Istanbul, orașul meu de suflet. De vizitat nu l-am vizitat încă, însă serialele turcești și literatura m-au ajutat să-mi conturez o imagine amplă a acestui tărâm mirific.
Autorul istanbulez, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură, Orhan Pamuk, își expune memoriile, dar și concepțiile față de orașul natal în volumul intitulat “Istanbul”. Pentru el acest oraș are o semnificație aparte, fiind extrem de atașat de locul în care și-a petrecut aproape toată viața.
El privește această metropolă, drept una care vrea să pară asemenea celor din Occident, însă nu prea reușește, fiind în același timp tradițională și modernă, orientală și occidentală, situându-se la granița dintre Orient și Occident.

Totodată Istanbulul este un oraș situat pe două continente, Asia și Europa, asta reprezentând una din cauzele ce duc la diferențele culturale și sociale. În acest loc trăiesc pe lângă turci și reprezentanți ai altor popoare: greci, armeni, kurzi care de-a lungul timpului au avut probleme în a se integra. De asemenea întâlnim pe lângă musulmani, ortodocși și evrei.
Strâmtoarea Bosfor ce separă cele două continente contribuie la frumusețea orașului, oferind o priveliște de nedescris. Locuitorii sunt îndrăgostiți de Bosfor, acesta fiind o sursă de energie pozitivă. Numeroasele vestigii istorice, palatele (Topkapî, Dolmabahçe etc) și moscheile (Moscheea Albastră, Süleymaniye, Beyazit) au un rol important, reprezentând mărturii ale existenței unui imperiu puternic și plin de grandoare.
Orhan Pamuk este sincer, mărturisind cititorilor faptul că Istanbulul copilăriei și tinereții sale nu era un oraș perfect, bine organizat. El a crescut văzând cum anumite părți ale metropolei se ruinează, se degradează. Ulițele ca la țară din unele locuri și clădirile aflate în paragină conferă un plus de autenticitate, originalitate orașului.
Volumul de față îl prezintă pe tânărul Orhan și evoluția acestuia, din primii ani de viață până la vârsta maturității. În același timp ni se vorbește despre scriitori, poeți, artiști, atât istanbulezi, cât și occidentali, care au luat contact cu viața din Istanbul, cu declinul Imperiului Otoman.
Încă din primii ani de viață, Orhan a fost pasionat de pictură și literatură, studiind capodoperele aparținând lui Flaubert, Gautier, Melling, Reșat Ekrem Koçu, Ahmed Hamdi Tanpınar și Yahya Kemal.

Aflăm totodată că sentimentul reprezentativ al Istanbulului este melancolia care pare că-și exercită dominația. Sufletul naratorului este înecat în melancolie, reușind să evadeze prin artă.
Lectura acestei cărți te fascinează și te pune pe gânduri. Orhan Pamuk este un scriitor excepțional, reușind să abordeze în cele 37 de capitole (aproximativ 450 de pagini) o mulțime de aspecte referitoare la Istanbul.
Scrierea este însoțită de numeroase fotografii, instantanee, înfățișând momente din viața autorului, dar și din cea a orașului din a doua jumătate a secolului XX.
Acest volum reprezintă o capodoperă de o valoare inestimabilă, de nelipsit din biblioteca fiecărui cititor. Mie, personal, mi-a plăcut extraordinar de mult, pentru că am reușit să descoper aspectele în alb-negru, lipsite de culoare, ale acestui loc.
Bineînțeles că nu există pădure fără uscăciune. Nimic și nimeni nu este perfect. Chiar și așa pasiunea mea pentru Istanbul nu a scăzut, ci, dimpotrivă, s-a aprofundat. Asta mă determină să fiu și mai nerăbdător să-l vizitez, să văd cu ochii mei priveliștea. Bănuiesc că și la mine va fi valabilă zicală ,,Vii în Turcia pentru istorie și rămâi pentru mâncare.”

În încheiere, vreau să vă împărtășesc afirmația pe care mărețul Napoleon Bonaparte a făcut-o: ,,Dacă lumea ar fi un singur stat, Istanbulul i-ar fi capitală!”.

logo_libris

Autor: Cosmin
%d bloggers like this: