Tags Posts tagged with "piele frumoasă"

piele frumoasă

Balul Bobocilor, o experiență unică

   Mătușică, vine Balul Bobocilor! Mă ajuți să-mi găsesc un outfit pe măsură, da?

– Sigur că da!

   Cum a trecut timpul! Parcă ieri eram în locul nepoatei mele, pregătindu-mă pentru Balul Bobocilor! Nici nu știu când a făcut 15 ani, când a intrat la liceu… Parcă mă văd pe mine, mă simt brusc proiectată înapoi în timp. De abia așteptam evenimentul. Balul Bobocilor e o singură dată în viață! Desigur că poți merge la multe baluri ale bobocilor, dar ca al tău nu e niciunul! E o experiență unică!

Au urmat câteva zile de agitație: am străbătut cu nepoata mea mallurile în căutarea ținutei perfecte de bal.

– Mătușică, asta îmi vine mai bine? Mătușică, parcă m-ar prinde altă culoare! Mătușică, asta e prea scurtă! Mătușică, asta e prea de babă!

– Heeeeiii, puțin respect! Așa se îmbrăca lumea la baluri când eram eu în liceu!

– Mătușică, ce mă fac? Nu găsesc nimic!

   Și tot așa. Se pare că nepoata îmi seamănă, este la fel de pretențioasă ca mine. Într-un final, am găsit! O ținută care cu siguranță va face furori! Tot ce sper este să nu se răzgândească în ultima clipă; pentru că la cum o cunosc, s-ar putea să se trezească în ziua respectivă că nu-i mai place!

   Vine și ziua cea mare. Bineînțeles că merg s-o ajut să se pregătească. Însă ceva nu merge cum trebuie. Ar trebui să fie agitație, dezordine, bocăneli, haine și cosmetice aruncate pe pat… În schimb, e liniște totală și nepoată-mea nici nu s-a îmbrăcat pentru petrecere.

– Hei, ce faci, drăguță? Când crezi că ai timp să te îmbraci și să te aranjezi?

– Nu mai merg, tuși!

– Ce?!!! Băi, tu ești sănătoasă la cap?! Ce-i aia „nu mai merg”?! După ce m-ai făcut să merg cu tine prin toate mallurile ca să-ți găsești ținuta anului? Ce-ai?

Nu chemați „Protecția Copilului”, așa vorbim noi! De fapt, cred că din acest motiv ne înțelegem așa bine. Vorbesc ca și când aș fi de vârsta ei, nu de la adult la adolescent. Am fost și eu ca ea, nu de mult, și știu cum e.

– Și de ce, mă rog, nu mai vrei să mergi?

– Uite! Cum să apar așa? – îmi spune arătându-și dramatic fața.

– Așa, cum?

– Tu nu vezi?

– Ce să văd, fetițo?

Când mă scoate din sărite, îi spun „fetițo” sau „copilule”. Nu-i place s-o consider copil.

– Coșuri! M-am umplut de coșuri practic de pe o zi pe alta! Nu înțeleg, aveam fața așa de curată! Și tocmai acum!… Cum să merg așa? O să râdă toată lumea de mine!

   Mintea mea nu mai e în cameră, cu nepoată-mea. M-am întors brusc în timp. În altă cameră, asemănătoare cu aceasta, o altă adolescentă de 15 ani se pregătea pentru Balul Bobocilor. Am fost o adolescentă oarecum atipică. Nu prea aveam probleme cu acneea, aveam piele frumoasă, eram invidia tuturor colegelor, care se luptau cu ea și nu înțelegeau cum de eu aveam fața curată ca lacrima.

   Însă chiar în dimineața zilei în care urma să aibă loc evenimentul, m-a lovit un șoc în fața oglinzii: chiar în mijlocul frunții, ditamai coșul! Și pe frunte, nu putea și el să apară pe bărbie sau într-un loc mai ferit! Direct pe frunte, mare și roșu! Am încercat cu fond de ten, dar tot se vedea!

   – Scumpa mea, dar așa se întâmplă! Exact când vrei să fie totul perfect, apare ceva de genul ăsta!

I-am povestit ce mi s-a întâmplat mie, m-a ascultat și m-a întrebat:

   – Și ce ai făcut?

   – În nici un caz nu am lipsit de la petrecere! Mi-am legat o eșarfă în jurul frunții, susținând că face parte din costumație! Ce crezi? Toată lumea a considerat-o o ținută foarte chic! Uite, o să-ți arăt niște poze când vii pe la mine. Pe atunci nu era totul digital, sunt poze pe hârtie, puse într-un album…

   – Mătușică, ești super tare! Ce idee! Dar la mine nu merge – spuse, întristându-se la loc – Eu am coșuri mici pe toată fața! Nu doar într-un loc!

   – Uite cum facem! Cred că avem timp, spun eu, uitându-mă la ceas și făcându-i cu ochiul.

Puțin mai târziu, m-am întors cu produsele eficiente, create de specialiştii Farmec.

   – Ce ai acolo? mă întreabă nepoata.

   – Pam-pam! Produse din gama ,,Gerovital Stop Acnee”!

   – Am auzit de ea!

   – Sigur că ai auzit! Este o marcă de încredere, longevivă, iar gama „Gerovital Stop Acnee” a fost relansată într-o variantă modernizată și extinsă! Există trei etape prin care lupți împotriva acneei: curățare/purificare, acțiune/tratare, mascare/camuflare. Și pentru fiecare etapă, ai produse specifice.

   – În momentul de față mă interesează cel mai mult cele pentru ultima etapă. Ce ai pentru mine?

   – Te cred, scumpo, dar trebuie să te îngrijești de toate etapele. Totuși, deocamdată, pentru că ne presează timpul, îți vei curăța tenul cu gelul spumant purifiant. Îndepărtează excesul de sebum și impuritățile. Va trebui să-l folosești în fiecare dimineață și seară. Apoi, îți vei aplica crema CC matifiantă. O să vezi ce bine o să-ți acopere coșulețele alea penibile! Ți-am adus și masca film purificatoare, benzi pentru curățarea de puncte negre, cremă gel Sebum control, crema ultra-activă..

   – Tuși, pentru diseară doar astea două, da? Gelul spumant purifiant și crema CC matifiantă, nu? Sigur că vreau să scap de coșuri, așa că le voi folosi și pe celelalte, dar acum hai să ne concentrăm pe această seară!

Puțin mai târziu…

   – Tuși, arăt bine?

   – Fantastic, draga mea! Ești gata de selfie!

   – Păi hai, atunci! Intră în poză!

Vin lângă ea, zâmbim amândouă la telefon…

   – Gata, ia uite!

   – Mulțumită?

   – Clar! Nici urmă de coșuri! Nu-mi vine să cred!

   – Vezi? Ți-am spus să ai încredere în mătușa ta! Hai, fuga la distracție!

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 4

Surse foto: Farmec, Pexeles

 

Marca Farmec

Anii trec, Farmec rămâne Farmec

   Mergeam pe stradă grăbită, încărcată de sacoșe. „Hai, domnița, să-ți dau o salată bună, bună, fără chimicale!”

   M-am întors și văzui o bătrânică, având tot felul de verdețuri întinse pe trotuar. Săraca, mi-era milă de ea și, dacă nu m-aș fi grăbit, dacă n-aș fi avut deja ceva de cărat, chiar m-aș fi oprit să-i cumpăr marfa. „Fără chimicale”. Cuvintele femeii îmi răsunau în minte, chiar după ce m-am îndepărtat destul. Chiar începe să-mi pară rău că n-am cumpărat de la ea, dar așa sunt oamenii în ziua de azi. Nu vedem mai departe de scopul imediat, suntem prea grăbiți, într-o goană continuă. Prea grăbiți pentru a ne gândi la propria sănătate. Consumăm foarte mult, dar oare știm noi ce anume consumăm? Ne-am oprit vreodată pentru a analiza ingredientele produselor, fie ele alimentare sau cosmetice? Fără chimicale… Mai găsești astăzi produse fără chimicale, fără E-uri?

   Găsim, desigur. Trebuie doar să ne oprim un pic din goana obișnuită și să aruncăm o privire spre produsele naturale, autohtone.

Frumusețea de la natură dăinuie până la moarte.

   Înțelepciunea populară ne pune în fața unui mare Adevăr, atunci când vine vorba despre stilul de viață al oamenilor: primim ceea ce oferim. În ultimii ani, am asistat fascinați la fenomenul numit „progres”, desfășurat mult prea rapid, pentru ca noi să putem conștientiza consecințele pe care le are asupra naturii, dar și asupra propriului organism. Cultura urbană, un alt fenomen, a împrumutat modelul și s-a lăsat manipulată, într-un proces de negare a tradiției, a identității naționale, în favoarea unor pseudovalori importate. Însă această febră a noului a început să scadă; ne întoarcem cu pași timizi spre noi înșine, spre valorile autohtone. Am început să purtăm cu mândrie ia, simțim iar gustul mâncărurilor românești și ne alegem în mod responsabil alimentele și produsele de îngrijire personală. Eu sunt Marina și vă invit să-mi ascultați povestea.

   Copilăria mi-a stat sub semnul comunismului auster, cu părinți membri de partid devotați. Nu simțeam gustul dulciurilor decât în zilele de sărbătoare, când mai veneau rudele de la Pitești pe la noi. Despre produsele cosmetice aproape că nu știam că există; la noi în casă, se rezumau la un șampon cu extract de urzică, un săpun cu miros de lăcrămioare și un deodorant Farmec 16 sus, în vitrină. Ce mândră era mama de el! Eu cutreieram câmpurile cu bunica, în căutare de plante medicinale, pe care le puneam în pod, la uscat sau făceam tincturi și măști de înfrumusețare. Femeia are datoria de a fi mereu frumoasă!, mi-o amintesc pe bunica spunându-mi. Natura îi oferă tot ce are nevoie, trebuie doar să și vrea. Aveam timp atunci… Știam bine de atunci că „frumusețea și încrederea se cultivă în familie”.

   Anii au trecut cu repeziciune. Evenimentele din viața mea s-au derulat tulburător de rapid: Revoluție, adolescență, facultate, nuntă, familie, copii. Timpul parcă a intrat la apă. Ba nu, greșesc: timpul este la fel, eu sunt mai ocupată. La maturitate, văd lumea cu aceeași ochi de copil. Numai că acum nu-mi mai permit să cutreier câmpurile și nici bunica nu mai e. În zilele noastre, oferta de produse cosmetice este foarte generoasă și pentru toate buzunarele. A fost o perioadă în care am preferat și eu să aleg produsele cele mai populare, sub imperiul spiritului de turmă, dar mai târziu am conștientizat că tot cele care sunt „partenere” cu natura sunt mai bune. Acord mare atenție ingredientelor pe care le conțin produsele cosmetice. Aleg formulele ușoare, fără parabeni sau mirosuri puternice. Marca Farmec, cea care în copilărie apărea la loc de mare cinste în vitrină, lângă diplome și coronițe de premiantă, azi mi-a devenit partener de încredere, o marcă completă pentru întreaga familie, un prieten aflat la un click distanță. De curând, am mai aflat ceva: scump nu înseamnă neapărat mai bun, așa cum ieftin nu înseamnă calitate îndoielnică. Fie că este vorba despre produse de strictă necesitate sau de tratamente profesionale, Farmec vine mereu cu o soluție, la prețuri accesibile. De exemplu, pentru rutina zilnică de demachiere, am ales apa micelară Farmec cu extract de orhidee. Această floare extrem de longevivă, pe lângă faptul că ne încântă privirile, are efecte terapeutice. Folosit de greci încă din Antichitate, extractul de orhidee este foarte hrănitor pentru piele, îi redă suplețea și reduce semnele îmbătrânirii. Datorită antioxidanților conținuți, înlătură radicalii liberi și previne degradarea pielii. Apa micelară FARMEC conține micele care se desfac în contact cu pielea, captând în interiorul lor impuritățile uleioase de sebum, urmele de machiaj sau particulele de praf. Ritualul pentru o piele frumoasă se încheie cu aplicarea cremei hidratante tot cu extracte naturale de orhidee, din aceeași nouă gamă de la Farmec. Poate veți râde, dar crema este preferata întregii familii, inclusiv a soțului meu, care o folosește după bărbierit. Cu o textură „ca de apă”, crema se absoarbe imediat în piele.

   Bine, și unde-i povestea? mă întrebați. Tocmai aici este farmecul: povestea este a noastră, a tuturor românilor cu o copilărie cu Farmec 16 sau Favorit în vitrină, folosite doar la zile mari, cu amintiri de neprețuit, păstrate bine într-un colț de inimă. Cu siguranță, fiecare român își are Farmecul lui aparte.

Articol scris pentru competiţia Spring SuperBlog 2017. Proba 17

Sursa foto: Farmec

%d bloggers like this: