Tags Posts tagged with "piticot"

piticot

„- Nu-mi place Cruella de Vil, zise el. - Nici mie, îl aprobă Missis. Numai să o vezi și e de ajuns ca să sară petele de pe tine!”

     101 dalmațieni-adaptare ilustrată după Dodie Smith-recenzie

 

Titlul original: The Hundred and One Dalmatians

Editura: Univers Enciclopedic Gold

Anul aparitiei: 2017

Adaptarea textului de: Peter Bently

Ilustrații de: Steven Lenton

Traducere de: Alina Loredana Brebeanu

Gen: carte pentru copii

Cotație Goodreads: 4,11

   Cine nu cunoaște povestea celor 101 dalmațieni? Cine nu o știe pe malefica Cruella de Vil, un personaj negativ emblematic? „Zici că-i Cruella!” spunem când vedem o femeie machiată excesiv sau „Ai/are niște unghii precum Cruella de Vil”, adică lungi, ascuțite și roșii. N-ați auzit niciodată asemenea comparații?

   „101 dalmațieni” este unul dintre reperele copilăriei mele, cu atât mai mult cu cât filmul a apărut în 1996, exact în acea perioadă. L-am urmărit de mai multe ori, ca și animația din 1961, pe care sunt sigură că o cunoaștem cu toții.

   Însă ce știm despre povestea originală? A fost scrisă în 1956, de Dodie Smith (Dorothy Gladys  Smith), ca urmare a remarcii unei prietene, cum că din dalmațienii autoarei ar ieși o haină de blană minunată. Pentru că da, Dodie Smith avea 9 dalmațieni, iar primul dintre ei, Pongo, a dat numele cățelului din poveste.

   Pongo și Missis (în povestea originală; ulterior, pentru adaptări, numele i-a fost schimbat în „Perdita”) sunt o pereche de dalmațieni ce locuiesc într-o casă frumoasă din Londra, alături de familia Dearly. Într-o zi, Missis îi aduce lui Pongo vestea că vor avea cățeluși. Însă nu mare le este mirarea, dar și bucuria, când se nasc nu mai puțin de… 15!

   15 pui încântători. Fericirea le este umbrită atunci când sosește în vizită o femeie pe nume Cruella de Vil. Aceasta le propune soților Dearly să-i vândă cățelușii contra unei sume mai mult decât avantajoase, însă ei refuză.

„- N-o să-i vindem niciodată, îi răspunse ferm domnul Dearly.

– Păcat, mormăi Cruella în timp ce se pregătea să plece. Din ei ar ieși o haină de blană absolut fermecătoare!”

    Cruella dă impresia că le acceptă hotărârea, însă nu renunță la planul ei. Într-o zi, nu după mult timp, Pongo și Missis se întorc de la plimbare și constată că le-au fost răpiți copiii. Întreaga casă se pune în mișcare, atât ei, cât și stăpânii lor îi caută peste tot, soții Dearly anunță Poliția, din păcate fără rezultat.

   Ideea salvatoare le vine celor doi dalmațieni: merg pe un deal și încep să latre, cerându-le ajutorul tuturor câinilor. Noroc cu Colonelul, un câine ciobănesc, care știe unde se află cățelușii. Evident, Cruella era implicată în răpire. Ajunși la Casa Infernului, locul în care erau ținuți, Pongo și Missis constată că nu numai copiii lor fuseseră răpiți, ci și mulți alți pui de dalmațieni. Cruella de Vil era de neoprit în planul ei diabolic de a-și croi o haină de blană cu pete.

  Reușesc să evadeze cu toții (inclusiv restul cățelușilor, alături de care însumează numărul de… 101), însă la scurt timp, Cruella își dă seama și vine după ei cu mașina. Or fi reușit cei 101 dalmațieni să scape?

   Cruella de Vil este unul dintre personajele negative emblematice. Însuși numele ei îi sugerează intențiile diabolice: de Vil. Ia uniți aceste două silabe și vedeți ce vă iese! Nu cumva „devil” (diavol)? Semnificația numelor este prezentă și în cazul soților Dearly (probabil de la „dear”, însemnând dragi, cumsecade).

„- Nu-mi place Cruella de Vil, zise el.

– Nici mie, îl aprobă Missis. Numai să o vezi și e de ajuns ca să sară petele de pe tine!”

   Ca în orice poveste pentru copii, și aici avem parte de mesaje moralizatoare: din modul în care Pongo și Missis sunt ajutați de cei din „tagma” lor, vedem cât de important este să ne ajutăm între noi, să nu rămânem indiferenți la suferința altora. De asemenea, ne dăm seama că nu e bine să avem încredere în oricine; soții Dearly i-au arătat Cruellei prea multă amabilitate și în naivitatea lor, au fost păcăliți, ceea ce le-a provocat suferință tuturor.

   În afară de faptul că „101 dalmațieni” mi-a încântat copilăria, nu pot să nu remarc ilustrațiile superbe din noua ediție de la Univers Enciclopedic Gold. Pe lângă aspectul estetic, este surprins specificul epocii: telefonul fix pe măsuță, televizorul cu butoane, cuierul vintage. Mi-a atras atenția eleganța lui Missis și Pongo: ea, cu un colier la gât, iar el, cu papion. Totodată, am fost mirată să constat că însoțitoarea Cruellei era… o pisică.

   Textul este adaptat bine pentru nivelul de înțelegere al celor mici, cu fraze scurte și concise. Copiii din ziua de astăzi sunt norocoși că se pot bucura de aceste minunății, numai bune pentru a-i îmbia la citit.

   Povestea lui Dodie Smith a inspirat mai multe producții cinematografice, cele mai de seamă fiind adaptarea Disney din 1961 și filmul din 1996, cu Glenn Close în rolul Cruellei. Revăzând filmul, am descoperit un Mr. Weasley mai tânăr; actorul Mark Williams, ce îl interpretează pe unul dintre angajații Cruellei, avea să joace câțiva ani mai târziu rolul lui Arthur Weasley în Harry Potter.

   Au adaptat bine povestea din animație la vremurile din film; în animația din 1961, Roger este muzician și compune celebrul cântec „Cruella de Vil”, cel mai mare hit al său; în filmul din 1996, el creează jocuri video, industrie aflată în plină dezvoltare și datorită Cruellei, ia naștere personajul ce îi asigură succesul.

   Nu m-aș plictisi niciodată să revăd filmul sau animația Disney și de ce nu, nici să recitesc povestea; cu producțiile Disney am crescut, mereu îmi vor aduce aminte de copilărie.

Despre autoare:

   Dodie Smith (Dorothea Gladys Smith) este o autoare britanică de povești și piese de teatru pentru copii. Cea mai celebră operă a sa este „101 dalmațieni”, inspirată de proprii căței. Primul său dalmațian se numea Pongo, de unde numele personajului canin din poveste. Ideea i-a venit atunci când cineva i-a spus că din dalmațienii ei s-ar face o haină de blană minunată.

  Alte cărți de referință ale autoarei sunt „I Capture the Castle” și „The Starlight Barking” – continuarea poveștii „101 dalmațieni”.

 

 

 

by -
6

Pinguinul care voia să afle mai multe de Jill Tomlinson-recenzie

Editura Nemira, 2016

Colecția Nemi

Titlu original: The penguin who wanted to find out, 1975

88 de pagini

Vârsta recomandată: 7+

   O carte pentru copii trebuie să conțină neapărat o învățătură, altfel nu-și mai are rostul. Copiii devorează orice informație pe care o primesc și pun întrebări la care noi, adulții, nici nu ne gândim. Le răspundem cu răbdare, pe înțelesul lor, și așteptăm să le vedem lumina din ochi. Îi privim cum cresc și se maturizează, apoi îi lăsăm liberi – ne-am îndeplinit misiunea.

  Povestea lui Otto, pinguinul curios, înglobează învățături despre maturizare, despre lumea înconjurătoare și despre relațiile cu semenii.

   Otto este un pui de pinguin, care abia așteaptă să iasă la joacă. Îi place zăpada și să se adăpostească de frig pe picioarele tatălui său. Este primul ieșit din ou, în colonie, și descoperă că are o responsabilitate foarte mare: aceea de a avea grijă de ceilalți puișori.

   Ghidat de adulți, face primii pași în zăpada Antarcticii și învață să se hrănească singur. Dar, nu uită niciodată să îi ajute și pe ceilalți.

  Otto este un pui orfan, pinguinul-tată care l-a clocit a găsit oul în zăpadă și l-a adoptat. Prin urmare, copiii își pot construi în minte o imagine pozitivă a familiei din care face parte un tată vitreg. Claudius, pinguinul-tată, îi oferă puiului răspunsuri și-l ajută să învețe să se descurce în societate. El pregătește puiul pentru lume, nu lumea pentru pui.

–Nu cred că mă voi obișnui vreodată cu frigul ăsta, a spus Otto.

–Ba o să te obișnuiești. Cât ești mic, îți țin eu de cald, dar când vei crește, o să fii acoperit cu un strat de grăsime, așa ca mine. Asta e de mare ajutor.

Otto s-a uitat în sus spre Claudius:

–Chiar o să fiu așa de gras ca tine?

–Da, toți pinguinii adulți sunt grași.

–Ce bine, zise Otto. Ei bine, presupun că o să mă obișnuiesc atunci.

 

   În același timp, micul cititor primește informații despre pinguinii imperiali, despre foci, despre lumea subacvatică și Polul Sud. Află că poți fi prieten și cu cei diferiți, că trebuie să îți asculți părinții și să îi ajuți pe cei neajutorați.

–Să aștept, a bombănit Leo. Întotdeauna așteptăm ceva.

–Așa e. Eu trebuie să aștept să-ți crească penele. Nu intru în mare fără tine.

–Vai, Otto, chiar o să mă aștepți?

–Da, zâmbi silit Otto. Va trebui să mă obișnuiesc cu asta.

   Ilustrațiile făcute în creion moale schițează lumea înghețată a pinguinilor, lăsând loc imaginației micilor lectori spre a o colora și a o transforma într-un paradis terestru. Povestea lui Otto poate fi folosită și ca auxiliar didactic transdisciplinar, la clasele mici, deoarece conține, pe lângă învățături – valori și atitudini –, și informații din geografie – despre Polul Sud și Antarctica – și zoologie – viața pinguinilor imperiali.

   Am petrecut o oră lecturând alături de fiica mea, care, așa cum era de așteptat, a pus multe întrebări, precum Otto.

Cartea Pinguinul care voia să afle mai multe, de Jill Tomlinson a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

by -
13

Cum să-ți dresezi dragonul, de Cressida Cowell-recenzie

Editura: Nemira,2017 @ NEMI

Traducere din limba engleză: Cristina Jinga

Redactor: Laura Câlțea

Pagini: 228

     Despre autoare

   „Cressida Cowell a crescut în Londra și pe o mică insulă, aproape nelocuită, de pe coasta de vest a Scoției, unde și-a petrecut timpul scriind povești, pescuind și căutând dragoni. Era convinsă că pe insulă trăiau cu adevărat dragoni și, de atunci, a rămas fascinată de ei. Acum locuiește în Londra cu soțul ei, Simon, cu fiicele Maisie și Clementine, și cu două pisici, Lili și Baloo.”

    Cum să-ți dresezi dragonul este primul volum a unei serii ce îl are ca protagonist pe Sughiț. Din aceeași serie mai fac parte: Cum să fii pirat; Cum să vorbești dragoneza; Cum să fentezi blestemul unui dragon; Cum să scapi de urgia unui dragon; Ghidul eroului printre dragonii ucigași; Cum să zbori prin furtuna unui dragon; Cum să frângi inima unui dragon; Cum să furi sabia unui dragon. Cărți care nu sunt neapărat de citit într-o anumită ordine.

„Despre Sughiț – Sughiț Strașnicul Stavrid al III-lea, formidabil luptător cu sabia și îmblânzitor de dragoni, a fost cel mai mare Erou Viking care a existat vreodată. Însă în memoriile sale Sughiț își amintește de vremurile când era doar un băiețel obișnuit care descoperea cât de greu e să fii Erou.”

Sughiț este fiul șefului de trib, nu prea este corespunzător pentru a fi conducător, dar este singurul viking care vorbește limba dragonilor (dragoneza) și este dornic să afle tot ceea ce ține de gândurile dragonilor, chiar dacă pentru tatăl său este o dezamăgire. El trebuie să parcurgă câteva probe periculoase pentru a trece de „Programul de Inițiere într-ale dragonilor.”

   Peștera dragonilor este un adevărat pericol din care Sughiț trebuie să fure un ou de dragon. Furatul unui ou nu ar fi o treabă prea grea dacă oul e de găină, dar când e de dragon se transformă într-o adevărată aventură.

   În timp puiul de dragon se dovedește a fi Știrb la propriu și figurat, deși s-ar fi putut numi foarte bine, Flămânzilă 🙂

    Ambiția lui Sughiț de a prelua conducerea tribului de pe Insula Tontului îl face să creeze o alianță cu dragonul copilăros și neascultător deși sunt total diferiți. Se împrietenesc în ciuda faptului că nu te poți  baza cu adevărat pe un dragon, iar prietenia lor ajută la schimbarea destinului vikingilor fiind amenințată de Dragomus  Maritimus  Giganticus.

O lectură amuzantă, captivantă, care te poartă într-o lume fascinantă aducându-ți un zâmbet în colțul gurii.

   Menționez că filmul animat este fantastic mai ales vizionat în 3D, dar lectura este una savuroasă, plină de umor. Ilustrațiile stârnesc imaginația și totul te îndeamnă să nu lași cartea din mână.

  Autoarea scrie fabulos, cursiv și pe gustul tuturor, nu doar a copiilor. Sau poate eu sunt un copil mare 🙂 . Numele alese pentru fiecare personaj sunt comice (Picioedepește, Râtmucos, ș.a.), așa cum sunt și caracterele fiecăruia.

 Recomand cu mare drag și bineînțeles cu zâmbetul întipărit pe chip la care nu vreau să renunț după finalizarea lecturii.

– Ca să vezi și tu, rânji Râtmucos, iată și NEISPRĂVITUL, mânjit tot cu rahat de dragon.De fapt, chiar te prinde bine.

        -HĂ-HÎ, HĂ-HÎ, HĂ-HÎ! Nechează Sufludecâine.

       – Acela nu-i dragon, zise în zeflemea Viermele-de mare, dragonul lui Sufludecâine, care era un Orăcăitor mare și urât, cu un bot de mops și fire josnică. Acela e un gușter cu aripi.

     – Acela nu e un dragon , de strâmbă disprețuitoare Râma-de-foc, Dragonul lui Râtmucos, care era la fel de mojică și de încrezută ca și stăpânul său. Acela e un nou-născut țurțuraș de iepure de câmp, jalnic deranjat la burtă.

  Știrbul icni de furie. „

 

Cartea Cum să-ți dresezi dragonul, de Cressida Cowell a fost oferită de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

 

Pe degetele mari ale Domnului, tare greu e să fii domniță în anul 1290!

 Catherine cea îndărătnică, de Karen Cushman

 

Titlul original: “Catherine, Called Birdy”

Traducerea: Alina Popescu

Editura: Young Art

Gen: Young Adult, Historical Fiction, Childrens, Humor, Coming of Age

Număr pagini: 184

Notă Goodreads: 3,7/5

Nota mea: 7/10

       DESCRIERE OFICIALĂ:

      Pe degetele mari ale Domnului, tare greu e să fii domniță în anul 1290!

    Catherine are 14 ani și ar prefera să iasă cu păstorul de capre, la pășune, și să-și petreacă vremea dănțuind cu sătenii la praznice, dar mama și doica ei au alte idei: vor cu orice chip să o educe ca să devină o doamnă desăvârșită. Așa se face că este supusă la cele mai plicticoase cazne: trebuie să toarcă, să brodeze și să cârpească. Să învețe să-și țină ochii plecați și gura ferecată. Să pregătească diferite leacuri pentru mahmureală, burți stricate, dureri de cap și de dinți (tratate atunci cel mai eficient cu găinaț de corb).

    Dar zile fripte îi face cu adevărat bestia de tată, care vrea să o mărite cu orice chip. Astfel, pe la conacul lor se perindă tot felul de pețitori, unul mai bătrân și mai neisprăvit ca altul, însă Catherine are mereu ac de cojocul lor. Face ea ce face și toți acești mocofani fug rupând pământul. Asta până când își face apariția Barbă Nețesălată…

PĂREREA MEA:

    Cartea este scrisă sub forma unui jurnal de către Vrăbiuța sau Catherine, așa cum apare în traducerea de la Young Art. Dacă la început, Catherine se opune cu desăvârșire acestui mod de “eliberare” a gândurilor, notând lucruri precum:

    A douăsprezecea zi a lui răpciune

   “Mi s-a poruncit să scriu o cronică zilelor mele. Sunt pișcată de purici, iar familia mea e o pacoste. Asta e tot ce am de spus.”

    sau

   A șaptea zi a lui mărțișor

    “Deja urăsc postul și n-a trecut decât o săptămână.”

   cu timpul, aceasta învață să se descarce, scriind chiar pagini întregi, povestind întâmplări cu de-amănuntul. Evoluția de pe hârtie a lui Catherine se transpune în însuși comportamentul fetei, aceasta maturizându-se foarte mult în anul în care ține jurnalul.

   În timp ce tatăl său încearcă să găsească un viitor ginere ce-i poate aduse câștiguri și renume, iar mama sa încearcă s-o pregătească pentru viață și, în special, pentru a deveni o soție desăvârșită, învățând-o să coasă, bunele maniere, dar și leacurile din plante (pentru că niciodată nu se știe când va trebui să ai grijă de soțul bolnav!), Vrăbiuța plănuiește moduri prin care să scape de pețitori și să se furișeze în sat, să ajute la treburile câmpului și să cânte cât o țin plămânii cântece simple.

    Maturizarea lui Catherine constă mai ales în pierderea acelei încăpățânări de care a dat dovadă încă de la primele cuvinte scrise în jurnal. Ea învață să nu mai lupte împotriva poziției sociale pe care a primit-o la naștere și să se supună normelor vremii, inclusiv privind căsătoria aranjată. Dacă la început s-a pus contra tatălui său care dorea s-o căsătorească cu orice preț încă de la 14 ani și-i aducea o mulțime de pețitori la ușă, inclusiv pe Barbă Nețăsălată care-i devine alesul, la ultima intrare din jurnal, descoperim o altă Catherine:

“Despre Stephen nu știu decât că e tânăr și curat, că iubește învățătura și că nu e Barbă Nețesălată. Fie și numai pentru aceste însușiri sunt gata să-l iubesc.

Am făcut un pomelnic cu nume pentru copiii noștri. Primul aș vrea să se numească George. Sau Perkin. Sau Edward. Sau Ethelfritha. Sau Coțofana. Sau poate Stephen. Orice e cu putință pe lumea asta.

Plec odată cu primele zile ale lui brumărel. A mai rămas o singură lună până plec la Stephen!”

    În privința cadrului în care este fixată acțiunea romanului, mi-a plăcut foarte mult faptul că autoarea, Karen Cushman, și-a făcut cu adevărat temele și a creionat în câteva pagini o adevărată imagine a Angliei Medievale. Privită de la distanța epocii contemporane, țara străină a Angliei medievale pare a fi un loc în care se muncea din greu, iar oamenii erau cruzi și murdari, însă Anglia Evului Mediu iubea veselia, dansul, glumele vulgare și jocurile gălăgioase.

   Recomand cu drag cartea tuturor copiilor și adolescenților. Romanul conține multe elemente importante pentru fetițele și, nu numai, de 14 ani – dorința de a avea un prieten bun, neînțelegerile cu părinții, sentimentul că nimeni nu te poate înțelege, visul de a face ceva care să conteze în lume, prin care să te faci cunoscut.

   O invitație la optimism, la curajul de a-ți lua viața în mâini. O carte care condensează etape de istorie, dar și de viață. O poveste despre cum să îți împlinești visurile în care crezi. “Catherine cea îndărătnică“ dincolo de a fi un personaj izvorât din imaginație, este o bucată de adolescenţă pe care, dacă știi să o trăiești, te poți bucura de fiecare moment.

   Reguli sociale, bucurii adolescentine, o perioadă total diferită de cea din zilele noastre, dar suflete la fel de sensibile. Și nu în cele din urma, un personaj cu totul special care dă o culoare vie poveștii. Lectura vi se va părea cu siguranță una savuroasă.logo Editura Art

Cartea ,,Catherine cea îndărătnică, de Karen Cushman a fost oferită pentru recenzie de Editura Art. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Art.

%d bloggers like this: